“Cultura exterioara a cadrului

didactic in context
intercultural;ținută
vestimentară, expresivitatea”

A elaborat studenta grupei:

PP21Z, Cereteu Marinela
 Este uşor ca cineva să-şi dea frîu liber
dorinţelor, emoţiilor, plăcerilor fizice,
exprimate prin maniere urîte, prin
apucături şi năravuri exagerate. Numai
un om cu sufletul, cu gîndurile bune, cu
faţa şi haina curate, un om cu o cultură
spirituală înaltă permite să recurgă la
forme urîte de comportare. Trebuie să
recunoaştem însă că există o strînsă
legătură între universul intim al omului şi
cultura lui generală care pot fi educate,
tot aşa cum există o strînsă legătură şi
între respectarea normelor
comportamentale şi educaţia emoţiilor,
dorinţelor, voinţei
  Respectînd normele de comportare nu din simplă datorie, ci şi din
necesitatea de a te comporta frumos, îţi educi, fără să vrei, sufletul, voinţa,
universul intim.

Nu degeaba în popor se zice

Frumuseţea şi armonia
că omul se întîlneşte după
ţinutei, mimicii,
îmbrăcăminte, dar se petrece
gesticulaţiei, ca elemente
după minte. Această legitate
ale culturii generale.In
psihologică a procesului de
ultimul timp, tindem să ne
cunoaştere nu trebuie
descătuşăm, să căpătăm o
neglijată de către profesor.
autentică libertate internă.
Respectînd-o, el poate deveni
Acest fapt e imposibil să
un model pentru elevii săi
nu aibă înrîurire asupra
datorită universului intim şi
manierelor de comportare
culturii generale, un exemplu
sau de comunicare. Ele
de formare a gustului estetic,
impun o reeducare
a acurateţei, modestiei,
exterioară.
frumuseţii şi eleganţei .
 Educaţia exterioară -începe cu însuşirea
normelor comportării civilizate, cu
manierele frumoase, cu o ţinută, un gest şi
o mimică exterioară acceptabile. întîi de
toate, trebuie să ştim a ne adresa, a ne
comporta în public, a ne saluta, a
conversa, a face vizite şi a primi oaspeţi, a
servi masa etc. Viaţa însă ne arată că
însuşirea normelor etice nu înseamnă şi
respectarea lor. Experienţa multor ani
confirmă că numai învăţarea (cunoaşterea)
normelor etice nu-i permite pedagogului
să stăpînească o cultură comportamentală.
Tinerii pedagogi şi studenţii repetă din
generaţie în generaţie aceleaşi greşeli.
Care sunt greselele?

 Tinerii pedagogi nu pot înfrunta neînţelegerea, nu pot să

înfrîngă supărarea, nu izbutesc să aleagă un ton potrivit, o
manieră normală de comportare. Mîinile, capul, corpul nu sunt
supuse unui strict autocontrol. îşi aleg metode nepotrivite de
influenţă şi interacţiune, cuvinte nepotrivite pentru situaţii
obişnuite.
 Aceste obstacole sunt cauzate de unele „contracţii musculare”,
de teamă, neîncredere, încătuşare a gîndurilor etc. Prezenţa
mai multor asistenţi sau elevi îi fac să se jeneze, să se sfiiască.
Aceste situaţii cer nu numai cunoştinţe, ci şi deprinderi de a-şi
controla starea emoţională şi fizică.
 . Capacitatea de autoreglare a stării emoţionale
psiho-fizice devine un obiectiv al instruirii
profesionale a viitorului pedagog. în situaţiile
vieţii, omul învaţă, îşi formează manierele,
firea, caracterul. Astfel, la modelarea ţinutei,
gesticii, mimicii, trebuie să se ţină cont de
normele de comportare ca obiective dominante
şi operaţionale. Iar în educaţia
comportamentală, adică în formarea
obiectivelor operaţionale, trebuie să se ţină
cont de obiectivele dominante, care se impun
ca norme de comportare, formate în baza
valorilor fundamentale. Exerciţiul zilnic,
antrenamentul pedagogului, respectarea
normelor comportamentale conduc spre
armonie, frumuseţea ţinutei, mersului, gestului,
mimicii etc.
Ținuta:
 O ţinută frumoasă se dobîndeşte, în
primul rînd, practicînd sistematic şi
corect gimnastica, eventual un alt sport.
 Nu strică, mai ales atunci cînd se
constată unele deficienţe la acest capitol,
să facem exerciţii sub îndrumarea
specialiştilor. Dealtfel, gîrbovirea
timpurie a unor tinere, tineri înalţi care
nu ştiu să-şi ţină drept capul şi şira
spinării creează o imagine penibilă. De
aceea sfatul mamei de a „nu sta cocoşat”
ar fi bine să nu fie uitat nici la vîrsta
cînd ai nepoţi ori strănepoţi.
Mersul:  Un mers armonios necesită paşi siguri. Mişcarea
mîinilor trebuie să fie naturală, degajată, coordonată
cu ritmul mersului, în nici un caz mîinile nu trebuie
„ascunse” în buzunarele pantalonilor. Se admite
mersul cu mîinile în buzunarele pardesiului, atunci
cînd acestea nu au o croială oblică. în timpul
mersului talpa piciorului se va orienta puţin în
exterior, pentru a călca uşor şi elastic. Şi dacă
„frumosul este simbolul binelui moral” (Im. Kant,
Critica raţiunii), atunci mersul omului include nu
doar frumuseţea exterioară, ci şi pe cea morală.
Dacă omul scund doreşte să-şi dea importanţă, va
merge cu capul şi cu umerii ridicaţi, cu paşi uriaşi.
Această impresie nefavorabilă trezeşte celor din jur
gîndul că acel om se află în crîncenă înfruntare cu
sine însuşi şi va deveni ridicol. Aceeaşi impresie
nefavorabilă produc şi persoanele înalte care
exagerează mergînd cu paşi mici.
Gestul:  Gestul este un veritabil cod de comunicare
de cuvînt singur sau alături de cuvînt.
Gestul singur are, în primul rînd, valoare
reactivă. Reactivitatea prin gest (mişcări
ale corpului şi membrelor) relevă, în
cunoaştere şi comunicare, promptitudine în
declanşare, viteză de desfăşurare,
amplitudine, intensitate, frecvenţă, dar mai
ales oportunitate şi adecvare la situaţie.
 Alături de cuvînt, însoţindu-1 sau chiar
înlocuindu-1, gestul dobîndeşte calităţi
retorice: amplifică mesajul sau îi
diminuează forţa de expresie, întăreşte şi
convinge sau deturnează şi abate un sens
iniţial, atrage sau îndepărtează un
interlocutor .
Comunicarea gestuală:
 Gesticulaţia reprezintă un component al culturii
personalităţii umane, prin gest omul punînd
punct pe terminologia şi limbajul comunicării.
Cercetarea şi taxonomia gesturilor au permis, în
cele din urmă, unor cercetători să conchidă că
lumea interioară a individului, aparent foarte
inaccesibilă, poate fi studiată sub aspectul
gesturilor, care întrunesc mecanismele psihice
ce le-au provocat. Cercetările gestului au
demonstrat că diversitatea şi multitudinea
gesturilor se află în strînsă legătură cu
diversitatea limbajului. Dar în acelaşi rînd, în
diferite zone geografice, unul şi acelaşi gest
este interpretat diferit. Astfel, alcătuirea unui
cerculeţ cu degetul mare şi arătător, unite la vîrf
înseamnă „O.K.” în America, „zero” în Franţa,
„bani” în Japonia etc.
Mimica:  Mimica este arta de a transmite prin mişcarea
muşchilor feţei diferite stări sufleteşti,
dispoziţii, sentimente, gînduri. Expresia feţei
trebuie să corespundă caracterului vorbirii,
esenţei şi sensului celor spuse. In popor se
spune că ochii sunt oglinda sufletului.
Psihologii şi medicii mai adaugă că ochii sunt
o continuare a creierului ieşită la suprafaţa
chipului. într-adevăr, pe faţă sau în ochi poţi
citi starea sufletească, psihică a omului,
bucurie, tristeţe, îngrijorare, satisfacţie, etc.
Expresia feţei sau a ochilor produc asupra
copiilor o impresie mult mai puternică decît
cuvîntul. Etica umanistă ne orientează spre
educaţia libertăţii şi a descătuşării, adică ne
sugerează să avem o mimică, o faţă deschisă,
o reacţie spontană la influenţele de dinafară. E
rău sau e bine?
 Ţinuta vestimentară are o importanţă deosebită în societate. Nu
trebuie socotiţi pedanţi cei care acordă importanţa cuvenită
acurateţei îmbrăcămintei şi modului în care se prezintă în
diferite împrejurări. Haina trebuie să ne reprezinte de aceea
trebuie să ne îmbrăcăm totdeauna aşa cum se cere şi cum se
cuvine. Moda trebuie să meargă mînă în mînă cu bunul gust,
să ne îmbrăcăm în primul rînd cu ce ne stă bine şi nu neapărat
cu ceea ce este la modă. Numai în acest fel putem vorbi de
eleganţă şi rafinament în îmbrăcăminte.
 Moda viitorului tinde să se emancipeze
de sub presiunea şablonului public.
Casele de modă contemporane acordă tot
mai mult fiecăruia dreptul de a-şi
exprima personalitatea. De aceea este
foarte important să avem simţul gustului
şi al măsurii. Căci, aşa cum se cultivă
măsura gestului, mimicii, tot astfel se
învaţă şi bunul gust, acurateţea
îmbrăcămintei, modul de comportare a
pedagogului în diferite împrejurări.
Bunul gust constă în alegerea
vestimentaţiei care-i stă mai bine
omului, nu neapărat a celei care este la
modă .
 Eleganţa înseamnă alegerea unor materiale de bună
calitate, croite şi cusute în aşa fel încît să cadă decent pe
corp, să corespundă nevoilor muncii noastre. în acest
context Socrate , în „Sfaturi către Demonicos” menţiona:
„Să fii la îmbrăcăminte frumos, dar nu sclivisit, a te îmbrăca
frumos înseamnă demnitate; a te împopoţona înseamnă
afectare”.
 Eleganţa şi rafinamentul în îmbrăcăminte
nu pun în conflict omul cu moda, dacă el
are bunul gust. Moda există pentru ca
fiecare individ să se acomodeze la ea, ţinînd
seama, în primul rînd, de ceea ce îi stă mai
bine, i se potriveşte cutărei sau cutărei
personalităţi. Principalul e ca omul să-şi
poată educa bunul gust, propria înţelegere a
modei şi deprinderea de a o respecta, pentru
a-şi schimba, a-şi desăvîrşi înfăţişarea
exterioară, găsind mereu trăsături noi.
îmbrăcămintea, coafura este cartea de vizită
a omului şi arta „cine şi ce este”. Latinii
spuneau că de gust şi culoare nu se discută,
adică stilul, culoarea îmbrăcămintei trebuie
să fie alese de însuşi omul.
 Ţinuta şi expresivitatea sunt strîns
legate de starea psihică şi
dispoziţia omului, de regimul de
relaxare şi încordare a muşchilor
corpului, de dispoziţia de lucru, de
cultura externă. Conştientizarea
specificului funcţiei culturii
externe prin expresivitate şi ţinută
poate începe cu autoreglarea
psiho-fizică, cu antrenament
autogen şi poate continua cu
exerciţii de formare a deprinderilor
de ţinută şl expresivitate corectă şi
frumoasă [Ibidem].
Multumesc pentru atentie!