Arca Lui Noe

ARCA LUI NOE
Ghid educaţional pentru participanţii la activitatea de educaţie

ecologică organizată în cadrul proiectului „Arca lui Noe”
Satu Mare, 2013

Publicaţia a fost realizată din însărcinarea Societăţii Carpatine Ardelene – Satu Mare, în cadrul
proiectului „Arca lui Noe – Şcoala în natură” având codul HURO/1101/100/1.3.1., implementat
prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
Publicat de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare
Elaborat de Asociaţia Milvus Transilvania Vest
Publicaţia nu poate fi comercializată.
Responsabili materiale profesionale: Szállassy Noémi,
Kiss Gréta,
Szabó Anna,
Szodoray – Parádi Abigél
Coordonator profesional: Márk – Nagy Ágota
Redactat şi ilustrat de: Kállai Karola
Imprimare: Idea Studio

Introducere
„Stă în puterea unui pedagog bun ca natura să fie îndrăgită de copii, ca ei să vadă într-un
mod corespunzător numeroasele greutăţi cu care se confruntă lumea.”
Konrad Lorenz
Această publicație, pe care o ţineţi în mână, dragilor pedagogi, vă oferă vouă, educatori, învăţători
şi profesori preocupaţi de educaţia ecologică, cunoştinţe teoretice şi practice despre natura, metodele,
subiectele, precum şi practicile utilizate ale acestui proces.
Acest ghid educaţional este parte a proiectului „Arca lui Noe”, menit să sprijine activitatea de
educaţie ecologică a pedagogilor din judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg. Scopul acestui
ghid este de a furniza noţiuni teoretice de bază care să îi ajute pe pedagogi în realizarea activităţilor
concrete cu caracter ecologic. Primul capitol prezintă conceptul, sarcina educaţiei ecologice,
oportunităţi de organizare a învăţării în funcţie de particularităţile de vârstă şi metodele de educaţie
ecologică. Am acordat un capitol pedagogiei durabilităţii, prezentând rezumate concrete ale
activităţilor, concentrându-ne pe cele mai importante probleme ale dezvoltării durabile. În capitolul
„Magazia de jocuri” am adunat jocuri clasificate ţinând cont de vârstă şi funcţia jocului, sperând
că ele vor îmbogăţi atât pe pedagogii iubitori de joc cât şi pe copii, cu experienţe şi descoperiri
captivante.
În anexă facem publică proiectarea activităţilor realizate de către educatoarele Mikó Zsuzsa
din Cluj Napoca şi Barta Éva din Satu Mare, recomandând aceste activităţi ca şi modele pentru
proiectarea activităţilor de educaţie ecologică în grădiniţă.
Un alt capitol este destinat habitatelor specifice Câmpiei Someşului, a speciilor de plante şi
animale caracteristice acestora, cu scopul de a ajuta grupele care organizează excursii în natură
să cunoască speciile care populează aceste habitate. Cele două judeţe sunt bogate în atracţii
naturale, ne putem mândri cu numeroase situri Natura 2000; sunt din ce în ce mai multe poteci
tematice; porniţi deci la drum şi descoperiţi comorile naturii împreună cu copiii! În anexa acestui
capitol se găsesc fotografiile vieţuitoarelor prezentate prin ilustraţii ale habitatelor, uşurând astfel
recunoaşterea speciilor caracteristice descrise.
Autorii acestei cărţi vă doresc cercetări bogate şi experienţe de neuitat, alături de copii al căror
glas răsună de veselie!
6 Metode şi forme de organizare a învăţării în educaţia ecologică
Metode şi forme de organizare a învăţării în educaţia ecologică 7
I. Metode şi forme de organizare a

învăţării în educaţia ecologică
Conceptul de educaţie ecolo- Educaţia ecologică la diferite
gică şi rolul acesteia etape de vârstă a copiilor
Educaţia ecologică este un proces prin care Atitudinile fundamentale legate de mediu
indivizii, indiferent de vârstă, îşi cunosc mediul se formează la o vârstă foarte fragedă. În acest
în care trăiesc şi în interesul durabilităţii so- proces un rol esenţial îl are familia. Educaţia în
cietăţii învaţă să aibă grijă de acesta. În timp familie poate fi decisivă, iar rezultatul depin-
ce dobândesc cunoştinţe despre mediu, abi- de de cunoştinţele şi motivaţia părinţilor, care
lităţi şi deprinderi necesare rezolvării proble- pot fi determinate de profesie, devotament,
melor de mediu, se formează acele atitudini de modul în care îşi educă copiii şi urmărind
care îi fac sensibili şi responsabili faţă de sta- propriului model de familie (obiceiuri, program
rea acestuia. Pe lângă protecţia propriu zisă a zilnic, gestiunea deşeurilor, etc.). Atunci când
mediului, educaţia ecologică ne formează şi copiii ies temporar din mediul familial plecând
pentru convieţuirea armonioasă cu mediul în- la grădiniţă şi mai târziu la şcoală, realizarea
conjurător, pentru înţelegerea naturii, aspirând activităţilor de educaţie ecologică presupune
spre formarea unui mod de gândire şi compor- în continuare o colaborare strânsă cu familia,
tament ecologic. şi în acelaşi timp, modul de gândire al familiei
poate fi influenţat de către copii (copilul poate
Sarcina educaţiei ecologice este formarea duce acasă exemple pozitive).
unui sentiment pozitiv faţă de mediul natural
şi social, cunoaşterea şi îndrăgirea mediu- Tipul caracteristic educaţiei ecologice preş-
lui apropiat al copilului; observarea relaţiilor colare este educarea sistematică, prin activităţi
esenţiale dintre factorii biotici şi abiotici prin specifice, pornind de la forma de activitate
prezentarea particularităţilor locale; formarea principală a copilului, jocul. Educaţia ecologică
acelor obiceiuri şi forme de comportament, desfăşurată în grădiniţă şi clasa pregătitoare
dezvoltarea conştientă a acelor aptitudini ne- trebuie să aibă un caracter de fundamentare.
cesare relaţiei armonioase cu mediul natural şi Educaţia ecologică are rol determinant în for-
artificial, respectiv sensibilizarea la probleme- marea personalităţii, în formarea deprinderilor
le de mediu, formarea unui sistem corect de şi obiceiurilor; ea trebuie considerată firul prin-
valori, a unui mod de viaţă ecologic. cipal al educaţiei, iar activităţile desfăşurate
Condiţia de bază a succesului acestei edu- (jocul, poezia, povestea cântecul-muzica, jocul
caţii este dezvoltarea adecvată a deprinderilor prin cântece, desenatul, modelarea, mişcarea)
şi aptitudinilor necesare utilizării cunoştinţe- se înşiră ca mărgelele pe acest fir. Aceste acti-
lor de ştiinţe ale naturii şi a competenţel- vităţi şi experienţe legate de mediu ale copi-
or sociale (colaborare, comunicare, rezolvarea ilor din grădiniţă şi clasa pregătitoare mai târ-
problemelor), care pot fi dezvoltate cu ocazia ziu se transformă în cunoştinţe, iar mai apoi în
activităţilor de lucru în grup. învăţătură pentru toată viaţa.
posibilităţilor ideale, discuţii dirijate.

Este perioada afirmării idealurilor, dorinţei
de a acţiona, a planurilor, recunoaşterea forţei
grupului, când nimic nu poate limita curiozita-
tea şi setea de cunoaştere.
Este foarte important ca pedagogul să
proiecteze acele tipuri de activităţi prin care
să se utilizeze eficient caracteristicile vârstei
rebele, dorinţa de activitate, punând bazele
comportamentelor de convieţuire armonioasă
cu mediul.
În şcoala generală, în paralel cu cunoaşte- În această perioadă tinerii îşi respectă
rea elementelor mediului, educaţia ecologică modelul ales, de aceea este indicat să
devine mai organizată, sentimentul de res- le prezentăm personalităţi, să le facem
ponsabilitate al copilului se dezvoltă, acesta cunoştinţă cu munca unor persoane
înţelege importanţa conceptelor de „a apăra recunoscute, cu principiile activiştilor de
şi a proteja”, precum şi relaţiile cauză-efect mediu, care pot fi exemplu pentru ei.
prezente în natură. Prin activităţi de edu-
caţie ecologică pedagogul are posibilitatea să
formeze şi modeleze modul de percepţie al
copilului, bazându-se pe particularităţile vâr-
stei de şcoală primară (acţiunile copiilor sunt
însoţite întotdeauna de sentimente, sunt ac-
tivi, deschişi, creativi, cunosc lumea din jurul
lor preponderent prin intermediul simţurilor,
a experienţelor, se leagă sentimental de per-
soana adultă care îi educă, imită un model)
Merită să amintim atitudinea schimbătoare

şi rebelă a micilor adolescenţi faţă de lume,
de pe urma căreia educatorul ecolog poate
profita planificând activităţi în care aceştia În proiectarea activităţilor de învăţare
îşi pot formula părerile şi criticile faţă de in- trebuie să luăm în considerare cerinţele de
tervenţiile uneori distructive ale oamenilor dezvoltare specifice etapelor de vârstă, pentru
asupra mediului natural. o educaţie ecologică eficientă. Este indicat să
Această categorie de vârstă sesizează diver- folosim metode de muncă în grup şi metode
se aspecte ale lumii şi poate ţine cont conco- cooperative, deoarece acestea asigură posibi-
mitent de ele, poate să judece din perspective litatea ca elevii să coopereze şi astfel să se
diferite şi de aceea poate fi foarte eficientă implice cât mai activ în procesul de învăţare.
utilizarea „metodei dezbaterii” descrisă mai Merită să ne gândim la tipurile de grupe cu
târziu, a metodei proiectului, care necesită care vom lucra, acestea pot fi omogene sau
timp îndelungat, cercetare şi muncă în echipă, eterogene, la metodele utilizate pentru cons-
planuri de acţiune şi realizarea lor, simularea tituirea grupurilor.
Exemplu de constituire a grupurilor: Să

desenăm pe o coală de hârtie un deal cu o
casă, iar pe o altă coală doar un deal. Copiii
se vor reprezenta pe coală ca un element
al naturii (soare, nor, pasăre, câine, broască,
piatră, peşteră, etc.), desenându-se pe coală
acolo unde doresc. Pe baza acestui desen se
pot forma grupe: cei din mediul antropic, cei
din aer, cei din subteran. Sarcina grupelor de
câte 3-5 membri este să găsească cel puţin
trei caracteristici care le sunt comune.
Metode în educaţia ecologică nu sunt esenţiale; respectiv determinarea

identităţilor – asemănărilor – deosebirilor,
separarea proprietăţii şi funcţiei, descoperirea
1. M etode
inter active de predare - legăturii parte-întreg, dezvoltă capacitatea
învăţare a ştiinţelor naturii . de exprimare exactă, asigură un sentiment de
reuşită copilului.
Dintre metodele folosite în educaţia eco- Pe parcursul dezvoltării proceselor de cu-
logică cea mai importantă este observaţia, noaştere observaţia individuală a copilului de-
cu ajutorul căreia se poate dezvolta modul de vine mai orientată, mai dirijabilă.
gândire al copilului. Sarcinile pedagogului în
legătură cu observaţia sunt următoarele: Jocul De – a târgul are ca scop observarea şi
a) asigurarea obţinerii experienţei (să fie formularea proprietăţilor perceptibile la vârs-
implicate cât mai multe simţuri în observaţie), ta grădiniţei: copiii vor aduce de acasă obiecte
prezentarea materialului în mediul său na- de uz casnic care să aibă forme interesante şi
tural (de ex. drumeţii de studiu) sau introdu- ne vom juca de-a târgul. Împreună analizăm
cerea naturii în sala de clasă (colţul viu), diri- obiectele şi discutăm cu copiii despre cât mai
jarea observaţiei prin acordarea unor puncte multe proprietăţi perceptibile ale acestora
reper de observare; (culoare, textură, formă, dimensiune, etc.),
b) recunoaşterea unor simboluri importan- după care vom împărţi copiii în două echipe.
te, oral sau în scris (pe tablă sau pe fişe de
lucru);
c) prelucrarea rezultatelor observaţiei, a
experienţelor, descrierea lor în termeni şti-
inţifici, dar accesibil, în scris şi prin desen.
Importanţa observaţiei: contribuie la cu-

noaşterea obiectivă a realităţii, este baza ori-
entării în mediul natural, face posibilă separa-
rea proprietăţilor importante de cele care
Copiii din prima echipă vor discuta despre

proprietăţile obiectelor pe care doresc să le
cumpere şi vor striga aceste proprietăţi. Dacă
cealaltă echipă are un asemenea obiect, pri-
ma echipă îl va primi. Echipele vor „cumpăra”
pe rând şi va câştiga acea echipă care în final
are mai multe obiecte.
Observaţia individuală, formularea scrisă

sau prin desen a fenomenelor observate, fixa-
rea experienţelor se poate realiza şi în colţul
verde amenajat în sala de clasă: acesta este legumelor, ca mai târziu să le plantăm, putem
un loc în şcoală în care sunt expuse, conform încolţi ceapă verde sau grâu; vara putem ex-
anotimpului, comori colectate de elevi pe par- pune fructe şi legume proaspete. Fenomenele
cursul excursiilor şcolare, acestea pot fi atin- observate pot fi reprezentate prin desen.
se, pipăite, mirosite, privite. Toamna putem
colecţiona fructe, seminţe, ciuperci, frunze Cu ajutorul unor criterii de observaţie pu-
colorate; iarna putem realiza încolţiri sau ger- tem orienta atenţia copiilor cu ocazia vizi-
minări de castan sălbatic, sânziene domesti- tei realizate la unul din următoarele locuri
ce, pătrunjel, sfeclă, cartofi, ceapă, dar putem de prezentare: grădina botanică, muzeu, loc
colecţiona conuri cu formă frumoasă, pene, pentru mângâierea animalelor, grădina zoolo-
pietre, ramuri, scoarţa copacilor, cochiliile gică.
melcilor; primăvara putem semăna seminţele
Câteva exemple pentru exerciţii de observaţie:
-„Grupaţi animalele în funcţie de modul de hrănire: ierbivore, prădătoare, necro-

fage, omnivore, apoi spuneţi ce adaptări prezintă animalul pentru consumul tipului
de hrană respectiv.”
-”Colecţionaţi culori, forme, modele caracteristice de pe animale (de ex. modele
de zebră, tigru, jaguar, coloritul de avertizare)”. Acest joc poate reprezenta o bună
introducere pentru tema legată de funcţia coloritului la animale, rolul în adaptare
şi alegerea perechii.
-„Căutaţi animale mai puţin îndrăgite (şarpe, broască, artropode) şi încercaţi să
prezentaţi argumente prin care se poate demonstra că şi acestea îşi au locul în
lumea animală şi că de fapt şi acestea pot fi îndrăgite. Ce nu ne place la acestea şi
de ce?”
O altă metodă de bază folosită în educaţia Experimentele şcolare pot fi:

ecologică este măsurarea. Atunci când copiii
încă nu cunosc unităţile de măsură, este indi- ‑ experimente de prezentare realizate de căt-
cat ca măsurarea să se efectueze cu ajutorul re educator (demonstrative) pe parcursul cărora
unor unităţi care nu sunt standardizate: copiii pedagogul are următoarele sarcini: pregătirea
îşi folosesc propriul corp, respectiv diferitele experimentului, asigurarea unor instrumente
părţi ale corpului ca instrumente de măsura- care pot fi procurate cu uşurinţă, asigurarea
re ocazionale. De exemplu poate să măsoare unor puncte de sprijin pentru observare, reali-
câte picioare de copil are o anumită distanţă, zarea prealabilă a experimentului, expunerea
câte braţe are circumferinţa unui copac. Putem acestuia.
aduce în clasă obiecte care vor fi vândute în
târgul din ţara poveştilor şi pentru care copiii ‑ experimente de învăţare, pe parcursul căro-
trebuie să găsească instrumente de măsurare ra copiii realizează individual experimentul, în
nostime. De exemplu câte degetare de nectar paralel cu pedagogul care tocmai îl prezintă.
a strâns albina, câţi dinţi de zmeu ar măsura un
măr. Pot servi drept instrumente de măsurare Algoritmul experimentării este următorul:
pietre, fructe sau alte obiecte. Întotdeauna
să le comunicăm copiilor ce măsurăm şi de • formularea clară a problemei;
ce măsurăm! Comparare şi concluzionare! • formularea ipotezei: Care este păre-
Concluzie şi rea mea? Care sunt ideile mele legat
generalizare! de subiect pe baza cunoştinţelor şi
experienţelor mele de până acum?
• planificarea experimentului, prezen-
tarea regulilor de siguranţă: Care
sunt materialele şi instrumentele
de care vom avea nevoie, cum vom
proceda?
• realizarea experimentului;
• formularea şi prezentarea rezulta-
telor, a experienţei (prin desen sau
în scris);
• confruntarea ipotezei cu rezultatul
Experimentarea este un obţinut, demonstrare: Am avut drep-
procedeu de cunoaştere reg- tate?
ulată a fenomenelor şi legilor • căutarea unor conexiuni asemănă-
naturii. Experimentul este un toare în viaţa de zi cu zi, în natură.
instrument pentru obţinerea
experienţelor referitoare la Experimentarea reprezintă o modalitate
particularităţile şi schimbările excelentă de a câştiga experienţă. La început
materiei. În experiment feno- este indicat să experimentăm într-un cadru
menele sunt induse artificial, controlat; pe baza cunoştinţelor prealabile
în aşa fel încât decurgerea lor copiii vor trage concluzii şi vor formula verbal
să poată fi urmărită exact. sau prin desen rezultatele obţinute.
Experimente
1. Firul de telegraf
Scopul experimentului: exemplificarea modu-

lui în care păianjenul este capabil să estime-
ze dimensiunile viețuitoarei prinse în pânza de
păianjen
Cum vom proceda?: Elevii vor întinde o sfoară
între două obiecte stabile. La un capăt al acesteia vor aşeza cu grijă vârfurile de-
getelor pe sfoară, mai apoi vor cere colegilor să smucească celălalt capăt al sforii,
fără a se uita în acea direcţie. Aceştia vor trage de sfoară cu intensităţi diferite: vor
trage foarte puţin de ea şi apoi mai puternic.
Rezultat: elevii vor simţi cu vârful degetelor vibraţiile de diferite intensităţi
De ce? Sfoara funcţionează ca o linie de telegraf, dacă smucim puţin sfoara
aceasta va vibra cu intensitate mică, dacă o smucim puternic, vibraţiile vor fi la
rândul lor intense. Dacă în pânza de păianjen se prinde un intrus periculos, lucru
semnalat păianjenului prin vibraţia puternică a pânzei, păianjenul se va ascunde
sau va tăia pânza de păianjen. Dacă victima are mărimi mijlocii sau mici, păianjenul
o va împânzi şi o va consuma.
2. Încâlciţi în plasticuri
Scopul experimentului: prezentarea pericolului

pe care deşeurile de plastic îl reprezintă pentru
vieţuitoarele care trăiesc în habitate marine sau
de apă dulce (asemeni cazului păsărilor prinse în
plasele de pescuit abandonate)
Cum vom proceda?: Elevul va agăţa un capăt al
inelului de cauciuc pe degetul mic. Va trage inel-
ul pe mână şi va agăţa celălalt capăt de degetul
mare, aşa cum se vede în imagine; apoi va încer-
ca să scoată inelul de cauciuc fără a îl atinge.
Rezultat: este extrem de greu să ne eliberăm
degetele din inelul de cauciuc.
De ce? În apele naturale animalele încâlcite în
deşeuri de plastic sunt incapabile să se elibereze
şi astfel ajung să moară. Un alt efect nociv al
deşeurilor plastice este faptul că sunt mâncate
de animale; de ex. broaştele ţestoase adesea confundă meduzele cu pungi de plas-
tic şi înghiţindu-le li se blochează tractul digestiv. Acest fenomen reprezintă un
motiv întemeiat pentru limitarea întrebuinţării materialelor plastice.
3. Pene uleioase
Scopul experimentului: prezentarea efectului

pe care îl are poluarea apei cu detergenţi asupra
păsărilor acvatice.
Cum vom proceda?: Vom turna o ceaşcă de apă
într-un bol de sticlă şi vom adăuga o lingură de ulei,
urmărind cu atenţie suprafaţa apei. Apoi vom împ-
răştia două linguri de detergent pe suprafaţa apei.
Vom amesteca cu grijă apa în aşa fel încât să evităm
formarea bulelor de aer. În final vom examina din
nou suprafaţa apei.
Rezultat: Uleiul se întinde pe suprafaţa apei sub
forma unor pete mari, rotunde. După adăugarea de-
tergentului o parte a uleiului se scufundă, restul, sub
forma unor bule rămâne la suprafaţă.
De ce? Apa este mai grea decât uleiul şi cele două lichide nu se amestecă, de
aceea uleiul pluteşte pe suprafaţa apei. Moleculele detergentului se leagă şi de
apă, şi de ulei, pe care îl dizolvă. Stratul uleios de pe penele păsărilor care înoată
în apele poluate cu detergenţi se descompune sub efectul detergenţilor, şi nu mai
oferă protecţie penelor, acestea se udă, iar păsările se îneacă.
4. Poluare
Scopul experimentului: demonstrarea faptului

că şi o contaminare uşoară are un efect de lungă
durată asupra habitatelor acvatice.
Cum vom proceda?: Vom turna jumătate de
ceaşcă de apă într-o sticlă mare, apoi vom adău-
ga un colorant (cerneală sau colorant alimentar)
până când apa se întunecă. Mai apoi vom dilua
amestecul până când culoarea dispare.
Rezultat: Cu cât adăugăm mai multă apă la
amestecul colorat cu atât se va deschide culoa-
rea acestuia. Va trebui să adăugăm cel puţin şapte
ceşti cu apă.
De ce? Acest fenomen se produce asemănător
şi în natură: dacă în cursul superior al unei ape
ajunge o substanță poluantă, va fi nevoie de mult
timp şi foarte multă apă până când cursul de apă
se va curăţa şi substanţa respectivă se va dilua, însă poluarea nu dispare complet.
5. Greierele, ca un termometru
Scopul experimentului: determinarea temperaturii din sunetul făcut de greieri.

Cum vom proceda?: Vom prinde un greiere şi îl vom băga într-o sticlă. Vom numă-
ra de câte ori ţârâie în decurs de 15 secunde. Vom adăuga 40 la numărul ţârâitu-
rilor. Vom număra ţârâiturile de mai multe ori.
Rezultat: Temperatura exprimată în grade Fahrenheit este egală cu numărul
ţârâiturilor numărate în decurs de 15 secunde plus 40. Dacă din această valoare
scădem 32, apoi o înmulţim cu 5, mai apoi o împărţim cu 9, obţinem valoarea tem-
peraturii exprimate în grade Celsius.
De ce? Temperatura influenţează activitatea a numeroase animale, când este frig
devin mai leneşe, iar când e cald mai active. Numărul ţârâiturilor greierului este mai
mare în timpul căldurii, decât atunci când este răcoare.
6. Dispozitiv pentru fluturi
Scopul experimentului: construirea unui dispozitiv simplu din care să bea fluturii.
Cum vom proceda?: Vom găuri marginile opuse ale unui pahar de plastic cu pione-
ze şi vom lega găurile cu o sfoară în aşa fel încât ulterior paharul să poată fi agăţat
cu ajutorul acesteia. Vom face o gaură pe fundul paharului şi o vom mări cu ajutorul
unui creion. În gaură vom băga o bucăţică de vată, în aşa fel încât jumătate
să atârne afară, iar cealaltă jumătate să fie în interiorul paharului. Vom de-
cupa petale dintr-o folie colorată şi le vom lipi de pahar în jurul vatei, sub
forma unei flori. Vom amesteca 9 linguri de apă cu o lingură de zahăr
şi o vom turna în pahar. Vom agăţa dispozitivul pe o creangă şi vom
verifica de mai multe ori pe zi dacă fluturii beau din acesta.
Rezultat: Fluturii vor fi atraşi de dispozitiv şi îl vor vizita cu regularitate.
De ce? Apa cu zahăr este asemănătoare nectarului dulce, de aceea
atrage fluturii, care sug vata îmbibată cu apă îndulcită.
7. Incubator pentru râme
Scopul experimentului: observarea comportamentului subteran al râmelor.

Cum vom proceda?: Vom tăia roată-roată un flacon de plastic şi îl vom umple
cu straturi alternante de pământ roditor şi straturi subţiri de nisip, iar în final vom
pune câteva frunze căzute şi 4 linguri de apă. Vom băga în flacon 3 râme şi îl vom
acoperi cu o folie de plastic pe care vom face găuri mici pentru aerisire. În final,
vom îmbrăca flaconul cu hârtie neagră şi îl vom uda puţin în fiecare zi. După două
săptămâni vom da jos hârtia neagră!
Rezultat: Râmele şi-au săpat tunele, amestecând astfel straturile de pământ şi nisip.
De ce? În timp ce îşi sapă tunele, râmele amestecă solul, înlesnind astfel circulaţia
apei şi a aerului în sol; trăgând sub pământ frunzele căzute asigură elemente
nutritive plantelor.
Condiţiile de bază ale reuşitei dezbaterii:

pregătirea adecvată a subiectului dezbaterii
(acordând atenţie cunoştinţelor existente ale
copiilor şi aptitudinilor de dezbatere), pregăti-
rea elevilor pentru participarea la dezbatere,
moderarea corespunzătoare a dezbaterii. Prin
dezbatere se dezvoltă aptitudinile comuni-
caţionale, de gândire şi cooperare ale elevilor,
2. M etodepentru dezvoltarea cunoştinţele lor se fixează şi se sistemati-
gândirii critice zează. Dezavantajul dezbaterii este că presu-
pune o pregătire prealabilă serioasă din parte
Pânza de idei sau avalanşa de idei: pedagogului şi în lipsa unei moderări adec-
formulăm un concept, o idee, realizăm un de- vate scopul dezbaterii nu este atins (posibi-
sen cheie, pe care le reprezentăm la mijlocul lităţile de organizare ale unei dezbateri sunt
hârtiei şi de acestea vom lega alte formulări prezentate în descrierea jocurilor dramatice
de idei şi gânduri ale elevilor. De la fiecare din capitolul „Magazia de jocuri”).
idee poate deriva o altă idee nouă, pe care
o vom lega de prima printr-o linie, formând
o adevărată pânză. Ideile complet noi le vom 3. M etode de pedagogie
lega direct de nucleul din mijloc. Vom da frâu experienţial ă
liber ideilor! Această metodă se foloseşte la
introducerea unui subiect nou, este o bună Prin simulare elevii desfăşoară activităţi
metodă de dezvoltare a vocabularului şi sti- care reflectă reguli, evenimente, fenomene
mulează gândirea divergentă. simplificate ale vieţii reale. Scopul simulaţi-
ei este de a analiza mai profund un fenomen,
O altă metodă de dezvoltare a gândirii de a cunoaşte, înţelege şi accepta regulile şi
critice este dezbaterea: scopul acesteia este normele, prin practicarea unor activităţi de
însuşirea cunoştinţelor în faza de pregătire, simulare a realităţii empirice. (Exemple de si-
stimularea gândirii multilaterale, dezvoltând mulații sunt prezentate în capitolul „Magazia
toleranţa şi atitudinea empatică. Formele ti- de jocuri”).
pice ale dezbaterii:
• „scânteiere de idei” – elevii îşi vor

expune toate ideile posibile legate
de subiectul discutat
• „dezbatere de prezentare”– 3-4 elevi
vor purta o dezbatere preliminară
• „dezbatere pe baza unor puncte de
vedere” - elevii primesc în prealabil
sub formă scrisă diferitele puncte de
vedere deja formulate, faţă de prob-
lema discutată
Metodologia învăţării în natură, prin Ce reprezintă fiecare fază?

jocuri (pe urmele lui Joseph Cornell)
Fără entuziasm nu puteam trăi experienţe
Jocurile, activităţile orientate spre subiec- memorabile în natură. Entuziasmul înseamnă
tul „natură”, jucate în natură, dezvoltă per- că individul abordează natura cu un interes
sonalitatea copiilor, îi învaţă concepte noi, le profund, personal şi atenţie sporită. Fără en-
stimulează deprinderile, asigură o atmosferă tuziasm nu se poate învăţa.
plăcută pentru învăţare şi ajută la dirijarea
atenţiei şi energiei copilului în direcţia dorită. Caracteristici: jucăuş, bine dispus, la fel ca
Joseph Cornell, pionierul pedagogiei ecolo- vidra
gice, recunoscut pe plan mondial, consideră
că jocurile şi celelalte activităţi au o ordine Avantaje:
ideală, care nu depinde de vârsta copiilor, de • se bazează pe latura jucăuşă a copilu-
dispoziţia grupului sau de mediu. Acest proces lui
are patru faze. Starea de spirit a fiecărei faze • creează o atmosferă de entuziasm
este simbolizată prin câte un animal recunos- • începutul dinamic câştigă aprecierea
cut pentru anumite caracteristici comporta- tuturor
mentale. • stimulează activitatea, învinge pasivi-
tatea
• creează o bună dinamică de grup
• dirijează, organizează
• pregăteşte activităţile ulterioare, mai
profunde
Cea de a doua condiţie a învăţării este

atenţia concentrată. Entuziasmul nu este sufi-
cient; dacă gândurile ne sunt împrăştiate,
lucrurile învăţate vor deveni cunoştinţe su-
perficiale. Entuziasmul trebuie concentrat
asupra unui singur lucru, pentru a deveni tot
mai conştienţi de ceea ce vedem, auzim, miro-
Jocuri aplicate în aceste faze: sim sau ne imaginăm. Jocurile celei de a doua
faze stimulează calmul şi capacitatea de re-
I. Trezirea entuziasmului, jocuri de tip VID- ceptare. În această fază observatorul poate
RĂ vedea copii veseli jucându-se. Este adevărat
că în această fază încă nu are loc învăţarea,
II. Concentrarea atenţiei, jocuri de tip CIO- transmiterea cunoştinţelor, în sensul clasic al
ARĂ cuvântului, însă tocmai aceste activităţi asi-
gură premisele unei învăţări profunde, pent-
III. Experienţa directă, jocuri de tip URS ru ca lucrurile învăţate să se întipărească în
conştiinţa şi sufletul copiilor, în sistemul lor
IV. Împărtăşirea experienţelor cu ceilalţi, de valori. Cea de a doua fază face trecerea înt-
jocuri de tip DELFIN re jocurile energice şi activităţile mai profun-
de, orientate. Aceste jocuri sunt scurte (5-10 mulează sentimentul de apartenenţă.
minute), dar sunt extrem de eficiente.
Caracteristici: îşi împărtăşeşte experienţele,
Caracteristici: observă, la fel ca cioara comunică, la fel ca delfinul
Avantaje: Avantaje:
• stimulează capacitatea de concentrare • aprofundează, clarifică propriile expe-
• prin intermediul concentrării focali- rienţe, le conştientizează
zează atenţia • creează o atmosferă plăcută
• orientează interesul stârnit în prima • întăreşte sentimentul de unitate al
fază spre direcţia dorită grupului
• dezvoltă capacitate de observaţie • asigură un feed-back pedagogului
Poate urma experienţa directă! Atenţia con- Parcurgând aceste patru faze copiii vor
centrată creează o stare de calm şi deschide- pune pasiune în procesul învăţării, sistema-
re, care face posibilă trăirea unor experienţe tizând în mod creativ subiectul însuşit.
directe în natură, fără ca alte gânduri şi preo-
cupări să tulbure acest proces. Natura este Aplicarea formelor de joc dramatic în
întotdeauna minunată, însă neliniştea no- educaţia ecologică
astră ne împiedică să trăim această minune
mai des, mai conştient. În timpul experienţei Elementele dramatice pot fi întâlnite şi
directe sufletul este liniştit, gata să primească în jocurile de imitaţie, în jocurile populare,
lumea din jur şi se dedică pe deplin activităţii. diferite ritualuri folclorice. Asemenea jocuri
sunt jucate în familie, la grădiniţă, cu ocazia
Caracteristici: studiază şi cercetează în li- întrunirilor cu caracter folcloric; în colecţiile
nişte, aprofundat, la fel ca ursul de jocuri şi pe internet putem găsi numero-
ase descrieri ale acestor jocuri dramatice. În
Avantaje: grădiniţă şi şcoala primară aceste jocuri pot
• omul învaţă cel mai bine din experi- fi introduse în activităţile educative în funcţie
enţă proprie de subiectul învăţării.
• încurajează înţelegerea directă, bazată
pe experienţe şi intuiţie Jocurile dramatice (numite exerciții,
• stimulează capacitatea de implicare după clasificarea lui Gavin Bolton), parte a co-
• dezvoltă o responsabilitate personală lecţiei de metode ale pedagogiei dramatice,
faţă de conceptele ecologice sunt folosite tot mai des la diferite materii, ca
metodă a învăţării prin acţiune, prin implicare
Şi în final împărtăşirea trăirilor şi sentimentală, contribuind la un nivel de cuno-
descoperirilor cu tovarăşii noştri este un mo- aştere mai profund.
ment foarte important deoarece cu toţii trăim
în mod diferit această experienţă şi conştien- În educaţia ecologică aplicarea acestei
tizăm cu adevărat acest lucru abia atunci când metode este foarte eficientă, deoarece prin
îl formulăm, exprimăm. Împărtăşirea experi- intermediul ei are loc învăţarea experienţială,
enţei cu ceilalţi îmbogăţeşte experienţa şi sti- bazată pe experienţele proprii ale copiilor, iar
În capitolul „Magazia de jocuri” al publicaţi-

ei prezentăm descrierea unor jocuri dramatice
care pot fi aplicate în educaţia ecologică, în
sistematizarea de mai jos, îndemnându-i pe
pedagogi să adapteze cu curaj aceste jocuri în
funcţie de conţinutul lecţiilor:
1. Jocuri care înlesnesc crearea unei atmos-

fere propice învăţării, jocuri de percepţie, de
rafinare a simţurilor, de dezvoltare a empatiei.
Este indicat să începem activitatea cu jocuri
care înlesnesc intrarea în atmosferă, orien-
tează atenţia grupului spre subiectul discutat,
îi ajută pe copii să fie mai atenţi unii cu alţii,
rafinează simţurile copiilor.
2. Identificare, favorizarea implicării, dezvol-

tarea capacităţilor de exprimare dramatică (fi-
zic, verbal, localizarea spaţială). Aceste jocuri
aceasta reprezintă una dintre caracteristicile îi ajută pe copii să îşi folosească cu încredere
principale ale educaţiei ecologice. Câştiga- aptitudinile de improvizare, cooperând unii cu
rea experienţei prin formele de joc dramatic alţii, continuând şi dezvoltând jocul celuilalt.
are loc prin trăiri interioare; observând eve-
nimentele din perspectiva fenomenului copi- 3. Jocuri situaţionale. Acestea sunt forme de
ii îşi dezvoltă atitudini personale în legătură joc de reprezentare, evocare, care reprezintă
cu procesele analizate, care au efect asupra faza de lucru concretă. În aceste jocuri copilul
comportamentului şi concepţiei despre lume, întâlneşte conţinutul de învăţare, cunoştinţe-
în plin proces de dezvoltare, şi stimulează o le individuale îmbogăţesc cunoştinţele gru-
fixare de durată a cunoştinţelor dobândite. pului (la nivel emoţional şi raţional); de obicei
aceste jocuri presupun implicarea emoţională.
Un alt obiectiv principal al educaţiei ecolo-
gice este dezvoltarea personalităţii şi a com-
petenţelor sociale, care pot fi influenţate şi
modelate în comunitate. Jocurile dramatice
pot contribui şi la îndeplinirea acestui obiec-
tiv.
Această metodă de învăţare (formă de or-

ganizare) poate fi combinată extrem de be-
nefic cu alte metode de predare/învăţare,
deoarece relaţionarea sentimentală stimulată
prin jocurile dramatice motivează copiii în
sensul însuşirii cunoştinţelor transmise.
• pedagogul care cheamă la joc copiii

nu pretinde, nu se milogeşte, nu cri-
tică şi nu ironizează! Să încercăm să
ne bucurăm şi noi de jocul copiilor! Să
contribuim la formarea unei atmosfere
plăcute de joc!
• în faza de proiectare a activităţii să
luăm în calcul următoarele aspecte:
alternanţa activităţilor de relaxare cu
cele de concentrare, a jocurilor verbale
şi vocale cu cele de mimică, a ritmurilor
Câteva sfaturi bune, care ne pot fi de folos rapide cu cele lente, a jocurilor care
în adaptarea dramatică a conţinutului de în- presupun contact între jucători cu cele
văţare: în care copiii nu intră în contact unii
cu alţii, jocurile în grup să fie urmate
• să începem şi să încheiem ora cu acti- de cele în pereche, iar apoi putem cere
vităţi de grup! şi realizarea unor sarcini individuale!
• să pornim cu jocuri în care copiii au • să acordăm atenţie structurii acti-
posibilitatea să intre în contact cu cât vităţii: introducere – faza de lucru –
mai mulţi colegi! finalizare!
• să nu ne aşteptăm de la început la o • să avem în vedere principiul gradu-
implicare prea mare din partea copi- alităţii: începem cu nivelul fizic, apoi
ilor! Important este să reuşească să în- avansăm spre cel intelectual, mai apoi
veţe numele celorlalţi, să aibă curajul spre cel psihoafectiv!
să se atingă!
• înainte de fiecare joc să ne străduim să
expunem cât mai clar regulile jocului!
• dacă ceva nu este clar, să îi corectăm
şi să-i ajutăm pe copii!
• să fim pregătiţi pentru eventualitatea
în care un joc nu funcţionează, nu ser-
veşte scopului propus, să avem la înd-
emână un alt joc cu care să îl înlocuim!
• să participăm la jocurile în care copiii
sunt aşezaţi în cerc, dar atunci când
jocul presupune formarea unor pe-
rechi sau echipe să nu participăm, fi- Această publicaţie cuprinde două planuri
indcă riscăm să nu putem urmări cu de activitate bazate pe jocuri dramatice. Pent-
atenţie tot jocul! ru copiii de vârstă şcolară recomandăm planul
• să fim atenţi să nu oprim prea repede, de activitate Activităţi care dăunează mediului
dar nici prea târziu jocul! din capitolul Pedagogia durabilităţii, iar pentru
• să fim atenţi la starea actuală a gru- cei de grădiniţă planul de activitate integrată
pului şi să ne adaptăm acesteia! Protecţia pădurii din Anexa nr. 2.
Metoda storyline este un fel de călăto- Metoda face posibilă proiectarea unei călă-
rie în timp, unde în funcţie de conţinutul de torii în timp, în care alegem un renumit călător
învăţare, copiii simulează evenimentul sau (de ex. Columb) şi încercăm să simulăm una
fenomenul studiat, prin crearea unui cadru dintre călătoriile acestuia: în mintea noastră
asemănător perioadei şi spaţiului fenomenu- construim un vapor, împachetăm lucrurile ne-
lui discutat. Copiii vor colecta şi pregăti inst- cesare călătoriei, ne gândim la instrumentele
rumentele, accesoriile şi hainele necesare jo- care au stat la dispoziţia lui în acele vremuri,
cului. În acest proces pedagogul va participa mâncărurile pe care oamenii le consumau pe
pe post de îndrumător şi nu va controla acti- atunci. Prezentarea întâmplării presupune o
vitatea. Metoda integrează mai multe domenii muncă de cercetare serioasă, pedagogul par-
culturale, elevii se bucură de autonomie în ticipă la acest proces, îndrumă şi orientează
acest proces caracterizat prin activităţi indivi- copiii. Această metodă poate fi folosită şi
duale, în pereche şi de grup. pentru prelucrarea unor subiecte de anvergu-
ră mai mare, în tabere, depinde de noi cât va
fi de incitant jocul, acesta putând fi adaptat
pe parcurs.
Metoda proiectului este o preocupare

organizată în jurul acţiunii planificate, orientată
spre problemă. O pretenţie faţă de acţiunea
orientată spre atingerea unui obiectiv este să
fie folosită în „scopuri utile”, să aibă caracter
practic. Metoda proiectului este exemplul ti-
pic al „learning by doing”, o practică educaţio-
nală dezvoltată în spiritul pragmatismului.
Educaţia de tip proiect este un proces de edu-
care-învăţare, în cadrul căruia se realizează
activităţi concrete, de grup, planificate şi ag-
reate în prealabil, care stimulează gândirea
Paşii de urmat în prelucrarea unei teme: orientată spre rezolvarea problemelor, acţiu-
nea planificată, independenţa şi îmbunătăţi-
• bursă de idei pentru selectarea temei rea deprinderilor de cooperare şi comunicare.
• alegerea locaţiei, simularea creativă a Accentul se mută de pe transmiterea cunoş-
acesteia tinţelor (de la pedagog la elev) pe activitatea
• crearea personajelor, caracterelor elevului.
• relaţii între personaje
• formularea regulilor şi ritualurilor Paşi metodologici, caracteristici pedagogi-
• crearea situaţiilor, căutarea unui eve- ce (pe urmele lui Herbert Gudjons)
niment special
• crearea poveştii, a relaţiilor dintre per- • Formularea sarcinilor (temelor): cău-
sonaje şi locaţii tarea unor conjuncturi problemati-
• revizuire şi evaluare ce, care pot avea legătură cu unele
• prezentarea coerentă a întâmplării situaţii concrete, cu viaţa de zi cu zi,
cu sfera de interes a 1. De cunoaştere, des-

participanţilor. coperire, analizare: de ex.
• Planificare: planifica- explorarea surselor de
rea detaliată a paşilor poluare a unui pârâu
succesivi.
• Implementare: coope- 2. De prezentare: pre-
rare activă – instru- zentarea cunoştinţelor,
mente adecvate tipu- informaţiilor dobândite
lui problemei, diferite (editarea ziarului satului,
tehnici de lucru, for- realizarea şi actualizarea
marea unor modele unei baze de date) unui
de comunitate, comu- public larg
nicare şi activitate,
integrarea cunoştinţelor provenite 3. De mobilizare: elevii intră în contact cu
de la diferite discipline în vederea o problemă de mediu prin participarea activă
dezvoltării gândirii orientată spre la soluţionarea acesteia (plantare de copaci,
recunoaşterea interdependenţelor; colectare de deşeuri, organizarea unui târg
implicarea tuturor organelor senzo- pentru promovarea materialelor ecologice)
riale în activitate.
• Soluţionarea reflexivă a diferitelor 4. De creaţie, exprimare: organizarea unei
probleme apărute pe parcursul pro- expoziţii, prezentarea unor scenete, jocuri
cesului şi în caz de nevoie adaptarea dramatice
flexibilă a planului iniţial.
• Revizuire: evaluarea la nivelul grupu- 5. De trăire a unor experienţe: cu ocazia ac-
lui a creaţiei, a procesului de elabo- tivităţii elevii trăiesc experienţe care dezvoltă
rare, prezentarea rezultatelor finale. identitatea lor ecologică
• Îmbunătăţiri: dezvoltarea unor noi
proiecte pe baza întrebărilor formu- 6. De soluţionare a problemelor, gestionare a
late şi a noilor sarcini şi/sau folosi- conflictelor: sarcina elevilor este soluţionarea
rea rezultatelor pentru îmbunătăţi- sau simularea unei probleme de mediu care
rea altor discipline. îi afectează şi pe elevi. De ex: Ce putem face
ca staţia de bus să nu fie amenajată în faţa
Cele mai importante sarcini ale pedagogu- şcolii? sau Cum să fie curtea şcolii?
lui: îndrumare, acordarea ajutorului, coordo-
nare şi încurajare. Argumente pro
La finalul proiectului grupul va prezenta o • intensifică motivaţia elevilor

creaţie materială sau teoretică, care să pre- • stimulează fantezia şi cheful de lucru
zinte cât mai complex subiectul sau ideea dis- • sprijină acţiunea orientată spre so-
cutată. luţionarea problemelor
• întăreşte încrederea în sine, dezvoltă
Proiectele pe teren sunt de următoarele ti- aptitudinile comunicaţionale
puri: • dezvoltă creativitatea
• sprijină învăţarea prin descoperire Şcoala în natură, ca instrument

• elevii fac cunoştinţă cu metode noi de formare a valorilor ecologice
• stimulează şi sprijină acţiunea indivi-
duală, asumarea responsabilităţii Şcoala în natură este o locaţie eficace
• pe parcursul activităţilor comune se a educaţiei ecologice, „sala de clasă care
formează un nou tip de relaţie peda- ajunge până la ceruri” şi traseele tematice
gog-elev ale acesteia aplică preponderent metoda
• pedagogul şi elevul planifică, organi- pedagogică şcoala peripatetică a lui Aristo-
zează împreună tel (unde procesul învăţării se desfăşura în
• creează o conexiune cu lumea externă timpul plimbărilor) şi o adaptează la procese-
le de educare-învăţare ale timpului prezent.
Aspecte care trebuie luate în calcul Rădăcinile acestei metode se trag de la înce-
putul secolului XX, de pe vremea mişcării de
• timpul aflat la dispoziţia proiectului
este scurt
• întreruperea predării tradiţionale
pentru o perioadă mai lungă este
problematică
• presupune o pregătire prealabilă in-
tensă
• nu toată lumea participă activ la acti-
vităţile de grup
• copiii nu acordă destulă seriozitate
proiectului
• în cazul proiectelor mai lungi după un
timp copiii pot deveni dezinteresaţi
• uneori elevii îşi asumă sarcini prea
mari, neglijând celelalte materii
• dobândirea cunoştinţelor poate avea
caracter mozaical, deoarece fiecare
echipă îşi desfăşoară numai propria
activitate
• timpul pentru aprofundare este scurt
reformare a pedagogiei, bazată pe formele de
Anexa nr. 1 prezintă planul unui proiect reali- învăţare prin cooperare, dizolvând rigiditatea
zat în grădiniţă cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. şcolii tradiţionale. După principiile reformei
Şcolile alternative organizează întregul pedagogice copilul cunoaşte realitatea care
proces de învăţare în jurul posibilităţii de îl înconjoară în timp ce acţionează şi cont-
alegere dintre un număr mare de proiecte. emplă, putând cunoaşte direct fenomenele
Fără îndoială, diferitele forme ale educaţiei şi întâmplările, respectiv relaţiile dintre aces-
se bazează pe metoda proiectului ca mijloc tea. Metodele orientate spre elev se bazează
indispensabil pentru învăţarea complexă şi pe particularităţile vârstei şi personalităţii
aplicată în şcoală. copilului, motiv pentru care şi modelul pe-
dagogului este înnoit. Şcoala în natură este al lucrurilor care urmează a fi învăţate pot fi
caracterizată la rândul ei de o serie de în- trăite în mod direct în natură. O însuşire im-
noiri. Pădurea, natura reprezintă noua sală portantă a procesului de învăţare în natură
de clasă, unde copilul are posibilitatea să se este caracterul dominant al cunoaşterii baza-
joace, să desfăşoare activităţi independente, te pe simţuri. În mediul natural care oferă o
să îşi însuşească noi cunoştinţe şi să trăiască serie de experienţe, comportamentul carac-
experienţe de grup. terizat prin acţiune şi descoperire conduce la
însuşirea cunoştinţelor.
Lehoczky János definea această formă de

educare-învăţare în felul următor: „Şcoala în
natură este o formă de organizare a învăţării,
pe durata a mai multor zile, având o locaţie
diferită faţă de cea a şcolii de bază şi se
bazează pe valorile naturale. Şcoala în natură
îmbină dobândirea cunoştinţelor pe teren cu
activitatea de grup. Curricula şcolară, dez-
voltarea aptitudinilor şi socializarea legată
de activităţile în comunitate sunt în strânsă
Subiectul şcolii în natură poate fi analizat legătură cu locaţia predării.” O caracteristică
din perspectiva pedagogiei şi din perspectiva a şcolii în natură este faptul că aceasta rep-
sănătăţii. Scopul pedagogic este să îl scoată rezintă o parte integrantă a anului şcolar, nu
pe copil din mediul tradiţional al şcolii, dizol- este identică cu tabăra de vară. Şcoala în na-
vând rigiditatea acesteia, motiv pentru care tură urmăreşte programa şcolară. Acest me-
procesul de învăţare este mutat afară în na- diu didactic special stimulează independenţa,
tură. În ceea ce priveşte perspectiva sănătăţii, dezvoltarea capacităţii de cooperare, de a
primele şcoli în natură au fost înfiinţate din acorda atenţie celuilalt, asumarea responsa-
nevoia şi preocuparea de a scoate copiii din bilităţii, aptitudinile comunicaţionale.
medii nesănătoase în natură, creând un fel
de sanatoriu în aer liber, unde copiii pot să
înveţe. Acest fenomen a început în Germania
secolului XIX, când din cauza industrializării
tuberculoza se extindea ca o epidemie. Şco-
lile asemănătoare unor sanatorii au fost înfi-
inţate pentru vindecarea tuberculozei, copiii
erau educaţi departe de oraşele industriale,
în aer liber. Ulterior, cele două funcţii ale şco-
lilor în natură (cea de protejare a sănătăţii şi
cea pedagogică) s-au întrepătruns şi astfel s-a
schimbat şi cadrul acestor şcoli. Conform noii
concepţii, natura în sine devine obiectul cu-
noaşterii şi totodată sursa cunoştinţelor. Fru-
museţea, complexitatea, caracterul atrăgător
Vechiul slogan „Înapoi la natură!”

renaşte în şcoala în natură, prin
reîntoarcerea la viziunea celor mai
vechi culturi, în care omul conside-
ra că toate elementele vieţii sunt
în strânsă legătură. Odată cu dez-
voltarea ştiinţei şi cu fragmentarea
produsă de nenumăratele ramuri
ale acesteia, odată cu dezvoltarea
rapidă a civilizaţiei, cu urbanizarea,
omenirea a pierdut acel fir, care ne
leagă de natură şi ne atenţionează
neîncetat asupra interdependenţei
cu aceasta. Şcoala în natură se stră-
duieşte să dezvolte un mod de gân-
Caracteristicile şcolii în natură dire global. Cea mai eficientă metodă a şco-
lii în natură este educaţia de tip proiect, care
• reprezintă o parte integrantă a prog- este extrem de adecvată pentru organizarea
ramei pedagogice şcolare; învăţării în şcoala în natură, deoarece datorită
• serveşte la implementarea unor conţi- complexităţii sale sprijină formarea viziunii
nuturi de învăţare cu caracter local; holistice, pe care omenirea a pierdut-o acum
• se desfăşoară în timpul programului mult timp şi care în zilele noastre devine din
şcolar; nou esenţială.
• se desfăşoară în mai multe zile conse-
cutive;
• locul desfăşurării (care mai întâi de
toate trebuie să fie un mediu natural)
depinde de locaţia şcolii care o orga-
nizează;
• realizarea programului se bazează pe
implicarea activă a elevilor;
• procesul însuşirii cunoştinţelor se
bazează în primul rând pe tehnici de
învăţare bazate pe cooperare (coope-
rativ-interactiv);
• bazându-se pe activitatea comună
asigură posibilitatea învăţării sociale,
a dezvoltării personalităţii şi comu-
nităţii;
• facilitează formarea şi consolidarea
unor comportamente legate de sănă-
tate.
Şcoala în natură pune în practică caracte- • expoziţii: urme de animale turnate în

risticile de bază ale metodei proiectului, însă ghips, pene, rămăşiţe regurgitate de
combinarea conştientă a celor două oferă noi păsări, cuiburi abandonate, ciuperci,
posibilităţi: întregul proces de educaţie, în- realizarea unor terarii şi acvarii mici
văţare şi dobândire de experienţe va fi organi- din borcane
zat în jurul locaţiei, al naturii, care reprezintă • observarea comportamentului păsări-
obiectul proiectului. Din acest motiv, aplicarea lor, insectelor, furnicilor
metodei proiectului în şcoala în natură face • proiectare de diapozitive, discuţii în ju-
posibilă o învăţare mult mai complexă şi mai rul acestora
profundă decât cea din şcoala tradiţională. • observarea constelaţiilor
• “ziua sihastrului” (copiii vor contempla
Propuneri de activităţi pentru şcoala în singuri natura)
natură: • crearea unor rebusuri, organizarea
unor concursuri (concurs cu 8-10 ob-
• monitorizarea temperaturii zilnice stacole)
• cunoaşterea zonei prin intermediul • învăţarea, cântarea unor cântece
unor excursii mai scurte sau mai lungi populare la focul de tabără, discuţii în
• flora şi fauna zonei (prin determinarea jurul focului de tabără
speciilor, prin desen)
• analizarea frunzelor uscate de pe solul
pădurii Potecă tematică
• „ziua unei vieţuitoare” (vom învăţa şi
colecta informaţii despre o singură Poteca tematică reprezintă o cărare scurtă,
vieţuitoare) care trece printr-o zonă naturală, pe parcursul
• analizarea apei (temperatură, trans- căreia vizitatorul poate vedea valori natura-
parenţă, miros, pH, vieţuitoarele de pe le importante, specifice zonei (specii de ani-
mal, poluare) male şi plante, valori geologice, monumente
• observarea faunei şi vegetaţiei din culturale, istorice), acestea fiind marcate prin
proximitatea unei ape; prinderea şi indicatoare explicative. Traseul tematic rep-
examinarea insectelor seara, cu ajuto- rezintă un instrument de bază al educaţiei
rul unei pânze albe luminate, fără a le în natură, având ca scop oferirea unei expe-
vătăma
• observarea şi cunoaşterea rocilor
• utilizarea busolei, practicarea altor
metode de orientare
• cartarea unei zone
• observarea păsărilor în zori, inelarea
păsărilor, „cum se trezeşte natura”
• muncă fizică în folosul naturii: curăţa-
rea albiei râului, extirparea buruieni-
lor
• confecţionare de cadouri din materiale
naturale (lână, nuiele, lut, etc)
rienţe plăcute într-un cadru natural, contro- pe teren; un ghid de 1-2 pagini care cuprinde
lat, prin implicarea cât mai multor organe cunoştinţele necesare atingerii obiectivului
senzoriale în procesul cunoaşterii, pentru ca nostru educaţional şi acordă sprijin pentru
vizitatorul să conştientizeze legătura strânsă îndeplinirea sarcinilor; o fişă de lucru cu exer-
dintre vieţuitoare şi mediul acestora, şi nu în ciţii interesante şi motivante.
ultimul rând, are ca scop prezentarea măsu-
rilor de conservare a naturii implementate în Etapele de pregătire ale unui traseu
zona respectivă. tematic:
• Mai întâi vom parcurge traseul, vom

desena harta şi vom indica posibilele
popasuri, care sunt curiozităţile asup-
ra cărora putem atrage atenţia ele-
vilor, ce sarcini putem să le trasăm
• Vom întocmi ghidul şi fişa de lucru.
Pentru corectarea eventualelor greşeli
ascunse, a lucrurilor insuficient de cla-
re, vom ruga o persoană independentă
să testeze traseul şi sarcinile
• Parcurgerea traseului tematic, organi-
zarea drumeţiei pe traseu:
• Le vom explica tuturor participanţilor
(elevi, profesori, responsabili pentru
punctele de control de pe traseu) care
le sunt sarcinile, de unde se va porni şi
unde se va ajunge. Le vom expune clar
care sunt instrumentele de care vor
avea nevoie (rechizite, busolă, compas,
Potecele tematice cu ghid şi hartă, care pot binoclu, panglică metrică, etc.). Vom
fi parcurse pe un teren accesibil sau în ap- stabili cea mai târzie oră la care ne
ropierea localităţii, oferă sprijin pedagogului vom aduna, chiar dacă copiii
în desfăşurarea unor activităţi atractive pe nu au reuşit să treacă prin
teren. Numărul sarcinilor, nivelul de dificulta- fiecare staţie. Vom at-
te, lungimea traseului depind de categoria de rage atenţia parti-
vârstă, experienţa, pregătirea participanţilor, cipanţilor asup-
cât şi de numărul acestora. Traseul poate fi ra posibilelor
străbătut individual, în pereche, în grupuri surse de
mici sau cu clasa – în acest caz un ghid (de pericol
ex. pedagogul) va parcurge traseul împreună
cu copiii. Pentru parcurgerea traseului tematic
vom avea nevoie de o hartă exactă şi actua-
lizată, pe care este marcat traseul şi punctele
de informare, cât şi indicatorii aşezaţi de noi
de pe traseu (drumuri publice, ape na- care le stă la dispoziţie. Echipele pot
turale, etc.). Le vom prezenta regulile porni cu decalaj de timp, sau fiecare de
comportamentului în natură! la altă staţie, acest lucru fiind posibil
• Vom împărţi terenul, fişele de lucru şi numai atunci când traseul este circu-
le vom explica participanţilor modul lar şi toţi participanţii se întorc la locul
de utilizare al acestora. lor de pornire.
• Momentul pornirii echipelor depinde • Evaluarea exerciţiului: la finalul dru-
de numărul de participanţi, lungimea meţiei vom aduna fişele de lucru
traseului, numărul staţiilor şi timpul completate de către echipe.
Propuneri de sarcini de îndeplinit pe parcursul traseului:
• ilustrarea cu poze a celor mai specifice ierburi, arbuşti şi arbori, insecte, amfibieni, reptile,
păsări şi mamifere, exerciţii de recunoaştere a speciilor de plante şi animale
• recunoaşterea sunetelor făcute de insecte, amfibieni, păsări la ascultarea acestora de pe
CD
• puzzle de plante sau animale: vom tăia în trei bucăţi imaginile unor plante (creangă de
copac, cocean, trestie, etc.) şi animale, le vom amesteca, mai apoi copiii le vor potrivi la loc
• colecţionarea unor zicale, proverbe în legătură cu plante sau animale
• scrierea unor poveşti sau poezii despre plante, animale sau natură în general
• colecţionarea şi cântarea unor cântece populare despre o anumită specie de animal (de
ex. piţigoi, barză, rândunică, păun, broască, urs, vulpe, etc.)
• imitarea mişcărilor şi sunetelor scoase de animale
• realizarea unor lanţuri trofice simple, folosind plantele şi animalele din zonă
• prezentarea urmelor animalelor
• jocuri tip activity
• prezentarea unor experimente simple
• colorarea imaginilor cu păsări cu ajutorul unor ghiduri pentru identificarea păsărilor (pe
baza panourilor de informare de pe traseu)
28 Pedagogia durabilităţii
Pedagogia durabilităţii 29
II. Pedagogia durabilităţii

„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului fără a
compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.” (ONU – raportul
„Viitorul nostru comun”, 1987)
Pedagogia durabilităţii cuprinde toate ace- clădeşte în continuare educaţia instituţională,

le preocupări pedagogice, a căror scop este lumea relaţiilor interumane, informarea prin
educarea unor indivizi capabili să clădească mass-media. Pedagogii au un rol important în
şi să întreţină o societate durabilă. Pedago- educarea unor indivizi creativi, cu gândire ori-
gia durabilităţii reprezintă un efort de învăţa- entată spre soluţionarea problemelor, capabi-
re-educare a cărui rol decisiv este orientarea li să se orienteze în mediul lor natural, social,
preocupării elevilor asupra consecinţelor vii- legislativ şi economic, care îşi asumă respon-
toare ale acţiunilor din prezent. Viitorul este sabilitatea pentru acţiunile lor individuale sau
clădit acum, de aceea este important să es- de grup, edifică un mediu sănătos şi o econo-
timăm care vor fi schimbările cauzate de mie eficientă pentru generaţiile viitoare.
întâmplările din prezent. În timp ce la baza
educaţiei ecologice tradiţionale stă îndrăgirea
naturii, crearea unei atitudini pozitive faţă de
natură, pedagogia durabilităţii se străduieşte
să orienteze atenţia elevilor asupra identifi-
cării conexiunilor sociale şi economice mai
extinse, pentru a se putea manifesta util în
lumea complexă în care trăiesc.
Relaţia strânsă cu natura favorizează

crearea unei legături puternice cu ea şi in-
tensifică dorinţa de implicare a copilului,
acestea trebuind întregite însă cu cunoştinţe
despre realitate şi deprinderi de soluţionare
a problemelor. „Curricula” pedagogiei durabi-
lităţii o reprezintă de fapt managementul so-
cial al conflictelor economice şi de mediu.
La fel ca orice educaţie şi pedagogia dura-

bilităţii începe în familie. În familie se pun
bazele acelor valori, obiceiuri, raportări, care
reprezintă de fapt nişte modele vechi ale rel-
aţionării cu natura, sănătatea, ritualurile zil-
nice, viaţa şi moartea, consumul, alimentaţia,
boala. Pe aceste valori deprinse în familie
Tematicile dezvoltării dur abile un gaz cu efect de seră, fenomen care după
unele păreri este
În continuare vom prezenta câteva aspecte responsabil pentru
ale dezvoltării durabile, evidenţiind probleme- încălzirea globală,
le acestui domeniu şi câteva soluţii şi măsuri iar indirect pent-
de precauţie, care pot sta la baza activităţilor ru condiţiile meteo
organizate legat de această problematică. Mai extreme.
apoi vom prezenta câteva planuri de activita-
te elaborate pe principiul dezvoltării durabile. Centrale nucleare:
obţin energie din
uraniu, însă produc
deşeuri radioactive,
a căror depozitare este costisitoare şi dificilă,
iar efectul acestor deşeuri asupra mediului
poate fi fatal.
Biocombustibil: obţinut din metanul prove-

nit din descompunerea cerealelor, lemnului şi
excrementele animale, însă pe parcursul pro-
ducţiei şi transportului biocombustibilului se
eliberează mult dioxid de carbon.
Energie în folosul umanităţii
Care poate fi soluţia?
Nevoia tot mai mare de energie a umanităţii
perturbă echilibrul circuitelor din natură. Mai • Energia verde: în prezent mai puţin
ales lumea dezvoltată încearcă să ia tot mai de 5% din energia consumată la nivel
mult din natură, să consume tot mai mult, să global provine din surse de energie re-
exploateze bogăţiile naturii. Problemele actu- generabilă, cum ar fi energia soarelui,
ale au început acum aproximativ două sute de vântului, apei.
ani, odată cu revoluţia industrială, atunci când • Energia solară: panourile solare trans-
oamenii au inventat utilajele care folosesc formă energia luminoasă din razele
petrol, cărbune şi gaze, care atunci păreau a solare în curent electric, iar colecto-
fi inepuizabile. Însă aceste resurse sunt limi- arele solare încălzesc apa care curge
tate, nu reprezintă surse de energie regenera- prin ele.
bilă, pentru formarea acestora a fost nevoie • Energia vântului: turbinele de vânt
de milioane de ani, în timp ce societatea le transformă puterea vântului în ener-
epuizează într-un timp relativ scurt. Arderea gie electrică, o turbină de dimensiuni
combustibililor fosili poluează în mare mă- mari poate produce energie suficientă
sură aerul şi apele, dăunând sănătăţii plantel- pentru o mie de case.
or, animalelor şi oamenilor. • Energia apei: o parte a energiei pe care
Dioxidul de carbon care provine din consu- o consumăm este generată de centrale
mul de energie la nivel industrial şi la nivelul hidroelectrice care utilizează energia
populaţiei, emis de maşinile din trafic, este apei. Pentru stocarea apei necesare
acţionării turbinelor se construiesc ba- le şi poluarea generată de consumul

raje uriaşe, care inundă zone extinse. de energie obţinută din aceste sur-
Există şi hidrocentrale care generează se reprezintă o problemă arzătoare a
curent electric folosindu-se de energia protecţiei mediului, de aceea sarcina
mareelor, acestea au mai puţine efecte noastră principală este să fim econo-
negative asupra mediului natural. micoşi atunci când vine vorba de con-
• Caracterul limitat al resurselor fosi- sumul de energie!
Cum putem face economie la energie?

• să scoatem din priză aparatele electrice, încărcătoarele, dacă nu le mai folosim;
• să stingem luminile când ieşim din cameră, să folosim becuri economice;
• înainte să ridicăm temperatura termostatului să ne asigurăm că geamurile sunt bine
închise, sau să ne îmbrăcăm mai bine; iar când ne este cald, să scădem temperatura
termostatului în loc să ne scoatem pulovărul;
• în zilele călduroase de vară să întunecăm camerele;
• să turnăm numai atâta apă în fierbătorul de apă cât vom consuma într-
adevăr;
• când gătim să tăiem alimentele în bucăţi mai mici, iar oala să o punem
pe ochiul de mărimea corespunzătoare şi să o acoperim cu capac;
• când folosim cuptorul să nu deschidem inutil uşa acestuia;
• să ne asigurăm că uşa frigiderului se închide bine (se închide etanş atunci când nu
putem extrage cu uşurinţă o coală de hârtie plasată între uşă şi cadrul acesteia) şi să
nu lăsăm frigiderul deschis nici măcar un minut, deoarece el va folosi multă energie
pentru a se răci la loc;
• să pornim maşina de spălat rufe şi maşina de spălat vase numai atunci când sunt bine
umplute;
• să spălăm la 40o C, astfel vom consuma numai o treime din energia care se consumă
în timpul spălării la 60o C;
• să uscăm rufele pe uscător sau la aer liber, să nu risipim energie folosind uscătorul
de rufe.
Poluarea aerului
tul de ozon. Gazele emise de industrie şi de
Dioxidul de carbon generat de arderea ţevile de eşapament ale maşinilor (dioxid de
combustibililor fosili, metanul provenit din sulf, oxid de azot) dizolvându-se în ploaie duc
producţia de orez şi din faza de putrefacţie la apariţia ploilor acide, care distrug copacii,
a deşeurilor, respectiv oxidul de azot emis de otrăvesc plantele şi animalele şi deteriorează
agricultura intensivă reprezintă acele gaze cu clădirile. Ca urmare a acumulării substanţelor
efect de seră care contribuie în mare măsură poluante emise în aer în oraşele cu circulaţie
la popularea atmosferei. CFC (clorofluorocar- intensă şi a condiţiilor meteo nefavorabile (fie
bonaţii sau freonii) folosiţi în frigidere, apara- prea frig, fie prea cald) se poate forma smo-
te de aer condiţionat şi spray-uri sunt gazele gul, care cauzează afecţiuni cardiovasculare
responsabile pentru crearea găurilor în stra grave şi probleme de respiraţie.
Stilul de viaţă modern, schimbarea obicei- Poluarea apei

urilor de transport contribuie în mare măsură
la poluarea aerului. În ceea ce priveşte polua- Apele naturale sunt poluate de substanţe-
rea raportată la kilometri parcurşi, avioanele le chimice provenite de la fabrici, gospodării,
sunt considerate ca fiind cele mai poluatoare depozite de deşeuri, din agricultură; de pet-
mijloace de transport, fiind urmate de maşini. rolul vărsat de pe nave; de fecalele animale
În apropierea drumurilor aglomerate şi a tra- şi umane; respectiv de deşeurile deversate
seelor de zbor poluarea fonică poate avea de direct în ape. Există deja numeroase locuri
asemenea efecte nocive. pustii în mări şi oceane, unde nu mai supra-
vieţuiesc plantele şi animalele din cauza po-
Ce este de făcut? luării masive.
• să călătorim cu mijloace de transport

în comun (tren, bus);
• să călătorim mai multe persoane într-
un autovehicul dacă este posibil;
• să cumpărăm maşini mici, cu consum
mic, în locul maşinilor mari, care con-
sumă mai mult şi pentru care se plă-
teşte impozit mai mare;
• să circulăm cu bicicleta sau să ne de-
plasăm pe jos, acestea sunt modalităţi
sănătoase de a face mişcare fizică şi
în acelaşi timp nu poluăm mediul.
Poluarea cea mai intensivă are loc la
drumuri scurte, în primii trei kilometri,
până se încălzeşte motorul.
Ce putem face pentru a păstra apele curate?
• să folosim mai puţine substanţe chimi-

ce în gospodăriile noastre: toţi deter-
genţii de vase, detergenţii de rufe, pra-
furile de curăţat, produsele de curăţat
prin pulverizare ajung în apele mărilor,
otrăvindu-le;
• să nu aruncăm uleiul folosit în chiu-
vetă, să îl colectăm separat şi să găsim
locuri în care acesta este preluat pent-
ru a fi refolosit;
• să nu lăsăm gunoaie pe malul apelor,
astfel vom proteja apele şi mediul în-
conjurător.
Practici pentru economisirea apei:
• în timpul spălării pe dinţi putem economisi 9 l de apă pe minut dacă

lăsăm apa să curgă numai la început şi la clătire;
• să facem duş în loc de baie;
• să pornim maşina de spălat rufe şi maşina de spălat vase numai când sunt
pline, economisind astfel apă şi curent;
• să turnăm numai atâta apă în fierbătorul de apă cât avem nevoie, să nu fierbem inutil mai
multă apă;
• să spălăm legumele şi fructele într-un bol mai mare, nu separat sub jetul de apă;
• să colectăm apa de ploaie în grădină şi să stropim cu aceasta plantele.
Dacă devenim atenţi la aceste detalii putem economisi o cantitate semnificativă de apă,
contribuind astfel la atenuarea lipsei de apă care afectează o treime din populaţia globului.
Problema deşeurilor
Cantităţile uriaşe de deşeuri ajunse la de plastic). O parte a acestei cantităţi imense

gropile de gunoi conferă un aspect neplăcut de gunoi a ajuns în ocean de pe vapoare, iar
peisajului şi totodată poluează semnificativ o altă mare parte a fost dusă de valuri de pe
aerul, apa freatică şi solul. Bateriile, spray-uri- malurile oceanului.
le de păr, materialele plastice emit substanţe
toxice, care infiltrându-se în apele subterane
dăunează florei şi faunei şi poluează apa po-
tabilă. Deşeurile organice (resturile de mân-
care şi gunoaiele de grădină) produc metan,
contribuind astfel la încălzirea globală. Pent-
ru a putea depozita cantităţile crescânde de
deşeuri apar noi gropi de gunoi, care repre-
zintă adevărate răni pe suprafaţa pământului.
Fumul şi cenuşa toxică emise în atmosferă de
incineratoarele de deşeuri reprezintă un pe-
ricol iminent pentru om şi mediu. Insula de
gunoi de dimensiuni înspăimântătoare din
Oceanul Pacific (având o suprafaţă de trei ori
mai mare decât teritoriul României) alocuri
pătrunde la adâncimi de 50 metri, formând o
adevărată „supă de plastic” în care se prind
animalele acvatice (foci, broaşte ţestoase de
mare), fie pescăruşii înghit materiale plastice
plutitoare (cercetătorii au găsit exemplare de
pescăruşi al căror stomac era plin cu bucăţi
Ce putem face pentru a diminua oarecum Consumul sustenabil

deşeurile pe care le generăm?
• Prevenire.Dacă cumpărătorii preferă Obiectivul principal al producătorilor de
articolele cu ambalaj returnabil în lo- alimente, produse cosmetice, bunuri de con-
cul celor ambalate în plastic şi vânză- sum este creşterea profitului, reducându-şi pe
torii vor încerca să comercializeze mai cât posibil cheltuielile. În vederea realizării
degrabă asemenea produse. Putem acestui obiectiv produsele vândute trebuie
preveni generarea de deşeuri acordând să aibă aspectul, gustul, culoarea cea mai
o atenţie sporită următoarelor aspec- perfectă şi un termen de valabilitate cât mai
te: să nu cumpărăm sau să acceptăm lung. Concurenţa dintre produse şi producă-
pungi de plastic, să purtăm mereu la tori este necruţătoare, iar consumatorul este
noi sacoşe de pânză; să evităm consu- de cele mai multe ori victima acestui război,
mul de băuturi din doze de aluminiu; deoarece cele mai multe alimente, produse
să fim atenţi la consumul de hârtie, pe cosmetice, articole de gospodărie sunt ump-
cât posibil să nu imprimăm documen- lute cu amelioratori de gust, culoare, textură,
te inutile! conservanţi, reziduuri chimice, care ajungând
• Reutilizare Să reutilizăm hârtia! Colile în organismul nostru se acumulează la nivelul
deja folosite sau imprimate pot fi fo- celulelor, vaselor sangvine, sistemului diges-
losite şi pe verso, pentru a face notiţe, tiv, articulaţiilor, afectând procesul metabolic,
a desena, a lăsa mesaje, sau a ne juca. sistemul imunitar şi contribuind la apariţia tu-
Deşeurile de lemn de mici dimensiu- morilor.
ni pot fi arse în grădină, sticlele goale
pot fi reutilizate pentru compoturi, ge- Consumul sustenabil nu reprezintă
muri sau murături. neapărat un concept ştiinţific sau tehnic, este
• Reciclare şi implicit colectarea selecti- vorba mai degrabă de asumarea unor valori.
vă a deşeurilor Putem colecta selectiv Aceste valori pot fi exprimate în termenii ur-
flacoanele de plastic, hârtia, metalele, mători:
iar resturile de alimente şi deşeurile
de grădină pot fi compostate. Deşeu- • acordarea unei importanţe sporite ca-
rile organice reprezintă o treime din lităţii vieţii în detrimentul aspectelor
gunoaiele menajere, astfel ar scădea materiale;
semnificativ cantitatea deşeurilor din • clarificarea şi diferenţierea noţiunilor
gropile de gunoi dacă am colecta se- de dorinţă şi nevoie;
lectiv şi composta aceste deşeuri orga- • respectarea drepturilor individuale şi
nice, care mai apoi le putem folosi ca drepturilor colective;
îngrăşăminte naturale pentru grădină. • protecţia resurselor naturale.
Doar după ce am epuizat toate posibilităţi- În educaţia ecologică abordarea acestei

le de reutilizare şi/sau reciclare este indicat să teme are ca scop formarea în rândul copiilor
apelăm la metodele de neutralizare a deşeu- a unor obiceiuri de consum sănătoase atât la
rilor (depozitare sau ardere), fiindcă acestea nivelul individului, cât şi la nivelul mediului
au un impact negativ asupra tuturor compo- înconjurător. Tratarea acestei teme în şcoală
nentelor mediului. presupune prezentarea corelaţiei reclamă
-consum-gunoi şi a efectelor de mediu ale sta şcolară primară ne întâlnim deja cu exteri-
acestui lanţ, pentru a îi face pe copii să înţe- orizarea preferinţelor individuale de consum,
leagă conceptul dezvoltării durabile. Încă copilul deja ştie să aleagă ceea ce îşi doreşte,
din grădiniţă, cu ajutorul metodelor specifice cunoaşte diferitele produse, are capacitatea
acesteia, se pot pune bazele obiceiurilor de să decidă, să îşi asume riscuri, îşi manifestă
consum. Aceste obiceiuri se manifestă prin încrederea. La această vârstă nu întâlnim încă
joc, individual, sau prin imitarea modelului cunoştinţe de legislaţie, sentimentul de respect
părinţilor. faţă de lege, valori, aceste noţiuni pot fi intro-
Formarea acestor obiceiuri este hotărâtoa- duse la clasele mai mari sau în liceu
re pentru următoarele etape de viaţă. La vâr-
P roiecte de activitate pe tema dezvoltării dur abile
1. Să mulţumim mediului înconjurător
Obiective: învăţarea importanţei resurselor naturale şi a rolului acestora în fabricaţia obiec-

telor noastre preferate
Recomandat pentru vârstele: clasele IV-VIII.
Durata activităţii: 50 minute
Subiect: resurse naturale
Introducere: Tot ceea ce ne înconjoară provi-

ne din resurse naturale. Nu am putea să ascultăm
muzică înregistrată sau să cântăm la un instru-
ment fără a lua ceva din natură pentru a fabrica
CD-ul sau instrumentul respectiv. Fără resurse
naturale nu am putea accesa internetul sau nu
am putea vorbi la telefon cu prietenii. Nu am avea
case, nu am putea conduce maşini, nu am avea cu
ce să ne îmbrăcăm şi nu am avea instrumentele
şi aparatele cu care suntem deja atât de obişnuiţi.
Cu ocazia acestei activităţi elevii vor învăţa desp-
re legătura dintre resursele naturale şi fabricarea
obiectelor lor preferate. Vor juca un joc în care
fiecare va ghici care sunt obiectele preferate ale
colegilor, iar mai apoi vor prezenta clasei obiecte-
le preferate alese de partenerul fiecăruia.
Demers: Vom cere elevilor să se gândească care este obiectul lor preferat, fără a-l dezvălui
nimănui, acest mic secret este necesar pentru continuarea jocului.
Elevii se vor împrăştia prin sala de clasă şi îşi vor desena obiectul preferat pe o hârtie fără
ca desenul lor să fie văzut de ceilalţi, mai apoi vor face o listă cu materialele din care este
fabricat obiectul ales.
Folosindu-se de lista cu materiale (figura nr.1) primită trebuie să descrie resursele naturale
folosite în procesul de fabricaţie al obiectului lor preferat.
După aceasta elevii vor forma perechi, pe cât posibil elevii care au stat la distanţe mai mari
unii faţă de alţii vor forma o pereche. Scopul jocului este să se ghicească obiectul preferat al
celuilalt punând întrebări despre resursele naturale necesare pentru fabricarea acestuia.
După ce au ghicit materiile prime folosite şi au stabilit componentele obiectului pot să

determine obiectul în sine. Elevul care tocmai îşi întreabă perechea poate să îi pună douăzeci
de întrebări referitoare la componentele obiectului folosind lista primită. Răspunsul poate fi
numai “da”, “nu” sau “nu ştiu”.
După ce fiecare elev a ghicit obiectul preferat al perechii sale vor prezenta fiecare obiect
clasei, spunându-le celorlalţi din ce este fabricat şi care sunt resursele naturale folosite în
producţia lor.
În final elevii îşi vor exprima pe tablă recunoştinţa faţă de Pământ pentru obiectele lor pre-
ferate, astfel încât toată clasa să vadă mulţumirile scrise pe tablă.
Figura nr. 1.: lista materialelor
Materiale din care poate fi fabricat De unde provin aceste materiale

obiectul tău preferat
Plastic Este fabricat din petrol şi gaze naturale, care

se găsesc în adâncul pământului. Formarea
petrolului şi a gazelor naturale pe Pământ
a durat milioane de ani, prin descompune-
rea animalelor şi plantelor moarte. Pentru a
exploata petrolul şi gazele naturale se fo-
rează puţuri adânci.
Metal – aici se numără aluminiul, Metalele se găsesc în adâncul pământului şi

aurul, argintul, bronzul, alama, fierul, sunt exploatate din mine subterane.
cuprul, zincul şi altele.
Sticlă Sticla este fabricată din aşa numitul nisip

de cuarţ, pe care îl găsim în pământ. Acest
nisip se amestecă cu alte două substanţe
exploatate tot din pământ – calcar şi soda
calcinată – iar prin amestecul şi încălzirea
acestor trei elemente se obţine sticla.
Poliester/nailon Este fabricat din petrol şi gaze naturale, care

se găsesc în adâncul pământului. Formarea
petrolului şi a gazelor naturale pe Pământ a
durat milioane de ani.
Bumbac Plantaţii de bumbac
Lână Blană de oaie
Piele Piele de vită
Mătase Viermi de mătase
Hârtie Copaci
Lemn Copaci
(Sursă: Kris Vagos şi publicaţia Parcului Naţional Retezat, prelucrarea lucrării „And the Green Leaves Grew”, Jeanna Wersebe)
2. Economisirea energiei
Obiective: recunoaşterea importanţei economisirii energiei şi a rolului important pe care

energia îl joacă în viaţa generaţiilor viitoare.
Recomandat pentru vârstele: clasele IV-VIII.
Durata activităţii: două ore de curs a câte 50 minute. Cele două activităţi reprezintă două
ore distincte pe subiectul economisirii energiei şi nu trebuie ţinute consecutiv.
Materiale ajutătoare: două termometre, doi saci de plastic (unul mai mic decât celălalt),
două sfori cu care se pot lega sacii, rechizite.
Termeni şi expresii utili-

zate: Energie, surse de ener-
gie neregenerabilă, surse
de energie regenerabilă,
încălzire globală
Subiect: Energie
Introducere: Prin econo-

misirea energiei contribuim
la păstrarea resurselor na-
turale pentru generaţiile vi-
itoare şi la prevenirea poluării. Dacă omenirea continuă în acest ritm exploatarea surselor de
energie neregenerabilă aceste resurse se vor epuiza în scurt timp. Utilizarea combustibililor
fosili contribuie la poluarea aerului şi apelor. În timpul arderii petrolului, cărbunilor, gazelor
naturale în centralele electrice, sistemele de încălzire sau motoarele autovehiculelor se eli-
mină dioxid de carbon. În atmosferă dioxidul de carbon se comportă ca o pătură transparentă
care contribuie la încălzirea globală şi la efectul de seră. Această tendinţă de încălzire poate
schimba semnificativ clima Pământului. Potenţialele consecinţe afectează sănătatea umană,
iar efectele de mediu, cum ar fi creşterea nivelului mărilor, pot distruge zona coastelor. Este
important să păstrăm resursele existente în prezent şi să folosim surse de energie regenera-
bilă pentru ca şi generaţiile viitoare să poată beneficia de pe urma resurselor naturale.
În urma acestor ore elevii vor înţelege mai bine efectele pe care combustibilii fosili, încălzi-
rea globală, resursele de energie regenerabilă şi neregenerabilă le exercită asupra mediului.
Cercetând, experimentând şi discutând elevii vor înţelege importanţa economisirii energiei.
Demers:
Prima zi:
1. Vom începe ora prin a îi întreba pe elevi ce este energia. Mai apoi îi vom ruga să înşire
activităţile lor preferate. Pot să le desfăşoare fără curent? Toate răspunsurile vor fi trecute pe
tablă pentru ca să poată fi văzute de întreaga clasă.
2. Vom atrage atenţia elevilor asupra faptului că numeroase forme ale energiei şi curentul
electric sunt lucruri obişnuite pe care le folosim zi de zi. Le vom explica diferenţa dintre sur-
sele de energie regenerabilă şi neregenerabilă.
3. Vom înşira diferitele surse de energie, energia soarelui, a vântului, a apei, biomasa, ener-
gia geotermică (surse de energie regenerabilă) şi combustibilii fosili (surse de energie nerege-
nerabilă).
4. Vom sublinia faptul că sursele de energie neregenerabilă sunt limitate şi dacă le con-
sumăm dispar pentru totdeauna. Le vom explica cum curentul electric poate fi obţinut şi în
centrale nucleare, însă efectele de mediu ale acestor centrale reprezintă un subiect contro-
versat din cauza faptului că deşeurile nucleare sunt
extrem de periculoase.
5. Vom cere copiilor să îşi imagineze că în comunita-

tea lor energia electrică provine dintr-o singură sursă,
iar ca urmare a lărgirii comunităţii, necesarul de ener-
gie creşte continuu.
6. Vom împărţi clasa în grupe şi fiecărei grupe îi

vom atribui o sursă de energie: energia vântului, a
apei, a soarelui, biomasa, energia geotermică (căldura
din interiorul pământului), petrol, gaze naturale, căr-
bune şi energie nucleară.
7. Le vom explica că trebuie să realizeze o cercetare despre sursa de energie care le-a fost
atribuită, folosind enciclopedii sau alte surse de informaţie care le stau la dispoziţie în clasă,
bibliotecă sau pe internet.
8. Fiecare grupă va trebui să afle modalităţile de transport ale energiei respective, costurile
ei raportat la celelalte surse de energie, avantajele şi dezavantajele utilizării acestei surse de
energie. Studierea acestui subiect poate dura mai mult timp, de aceea le vom acorda suficient
timp la sfârşitul orei pentru a putea analiza acest subiect pe baza informaţiilor şi materialelor
de specialitate adecvate.
Fiecare grupă va prezenta descoperirile făcute şi clasa va decide împreună care este cea mai
bună sursă de energie pentru comunitate.
A doua zi
Această activitate trebuie făcută la începutul orei de curs, deoarece rezultatele ei vor fi vizi-
bile abia după jumătate de oră. Vom discuta despre ceea ce se întâmplă abia după ce pungile
au fost aşezate afară. Vom pune un termometru în punga de plastic mai mică, pe care o vom
umfla şi lega cu sfoară. Punga mică va fi introdusă în cea mare, care la rândul ei va fi umflată
şi legată cu sfoară; apoi vom pune punga la soare şi termometrul lângă ea. După jumătate de
oră vom citi temperatura de pe ambele termometre. Elevii vor ajuta la legarea pungilor, iar mai
apoi le vor urmări cu atenţie.
După ce pungile au fost puse la soare vom explica elevilor că ambele straturi de aer per-
mit trecerea razelor solare. Când această radiaţie solară ajunge la suprafaţa pământului este
parţial absorbită şi parţial reflectată.
Prin urmare în apropierea Pământului temperatura creşte la fel ca într-o seră. În mod si-
milar, în cadrul acestui exerciţiu, când razele solare pătrund prin punga exterioară (în mod
asemănător atmosferei), punga din interior (respectiv gazele din atmosferă, ca de ex. dioxidul
de carbon) parţial absorb şi parţial reflectă căldura spre exterior (respectiv Pământ) şi astfel
conduc la creşterea temperaturii. Acest fenomen reprezintă încălzirea globală.
Vom sublinia faptul că, cu cât creşte cantitatea de gaze eliminate în atmosferă ca urmare a
arderii combustibililor fosili, cu atât atmosfera noastră va absorbi mai multă căldură şi deci va
creşte temperatura de la suprafaţa solului. Vom discuta despre semnificaţia încălzirii globale,
despre felul în care aceasta afectează viaţa de zi cu zi a lor (elevi) şi a celorlalţi. Avem motive
să ne facem griji?
Vom vorbi despre efectele negative ale încălzirii globale; despre secetele din interiorul
continentului, distrugătoare de recolte, despre fenomenele meteo extreme, cum ar fi uragane

şi inundaţiile, despre creşterea nivelului mărilor cauzată de topirea gheţarilor, cât şi despre
dispariţia unor specii, cauzată de perturbarea ritmului lor de dezvoltare.
Elevii vor forma perechi şi fiecare pereche va discuta despre câte 10 obiceiuri care ar trebui
schimbate pentru a contribui la diminuarea efectelor încălzirii globale. Fiecare pereche va pre-
zenta clasei lista întocmită. Ar fi indicat ca fiecare pereche să analizeze obiceiuri neabordate
de ceilalţi. Toate răspunsurile vor fi trecute pe tablă şi se va discuta şi despre alte obiceiuri care
au rămas nepomenite.
După ce au trecut treizeci de minute un elev va citi temperatura indicată de cele două ter-
mometre şi va trece pe tablă valorile respective. Există vreo diferenţă între cele două tempe-
raturi? Vom pune întrebări generale despre încălzirea globală şi despre creşterea temperaturii
din pungă.
Alte posibilităţi:
Vom cere elevilor să numească toate aparatele de uz casnic care după părerea lor con-
sumă energie. După ce le-au înşirat vom încerca să aflăm câtă energie consumă fiecare aparat.
Acest lucru este uşor de descoperit accesând internetul sau consultând cutiile aparatelor. După
aceasta vom planifica împreună un concurs: „Energia consumată de aparatele de uz casnic”.
Ideea acestuia este să prezinte cantităţile mari de energie pe care le consumă aceste aparate.
Concursul poate fi organizat în familie, cu prietenii, cu alte clase, în orice comunitate, sau poate
apărea şi în presa locală.
(Sursă: Agenţia pentru protecţia mediului, prelucrarea lui Jeanna Wersebe)
3. Activităţi care dăunează mediului
Tema: relaţia om-natură
Subiect de curs: catastrofe de mediu şi prevenirea acestora
Obiectiv: copiii să înţeleagă că este responsabilitatea fiecărui

individ al societăţii să participe activ la prevenirea potenţialelor
catastrofe de mediu. Fiecare se va gândi individual la această
afirmaţie şi va prezenta felul în care poate contribui la preveni-
rea catastrofelor de mediu.
Durată: aprox. o oră şi jumătate
Vârsta recomandată: 12-14 ani, grupuri care nu au participat

încă la activităţi de pedagogie dramatică
Accesorii: o minge moale, cartonaşe pregătite în prealabil
Derularea activităţii
Intrare în atmosfera jocului:
Aer, sol, apă! Vom forma un cerc şi vom pasa mingea unul de la altul, cel care aruncă mingea
va striga un element de mediu (aer, sol sau apă), iar cel care prinde mingea va numi un animal
care trăieşte în mediul respectiv. Dacă în 5 secunde nu îi trece prin cap un asemenea animal
se va ghemui şi va reintra în joc atunci când va şti să numească un animal în locul altui jucător
care rămâne blocat, fără a şti să numească un animal. Conducătorul de joc va cronometra cele
5 secunde, va aloca pedepsele şi va fi atent la jucătorii ghemuiţi. Un animal poate fi numit
o singură dată. Mersul jocului poate fi îngreunat dacă se permite numai numirea unor specii
de animale care trăiesc la noi în ţară. Prin acest joc atragem atenţia copiilor asupra valorilor
naturale care ne înconjoară.
Eu vă arăt, voi ghiciţi! Vom sta din nou în cerc. Fiecare jucător va mima o activitate des-
făşurată de om în relaţie cu natura. Putem ajuta puţin: poate fi o meserie, o activitate în timpul
liber, sărbătoare, etc. Exerciţiul
poate fi realizat în perechi sau
grupuri mai mici dacă elevii sunt
reţinuţi să mimeze individual.
Prin acest joc vom atrage atenţia
elevilor asupra legăturii strânse
dintre om şi natură, asupra im-
portanţei armoniei dintre om şi
natură. În cazul copiilor puţin
mai mari putem formula următo-
area întrebare: există vreo acti-
vitate umană care să nu aibă nici
o legătură cu mediul natural?
Atomi (formarea unor echipe)

Scopul este să formăm echipe a
câte 5-6 jucători, asfel că numărul participanţilor trebuie să fie multiplu de 5 sau 6. Numărul
cartonaşelor va coincide cu numărul participanţilor, în aşa fel încât pe fiecare cartonaş vom
trece denumirea unei specii de animal sau plantă endemică. În pachetul de cartonaşe fiecare
animal (plantă) va apărea de 5 sau 6 ori. Vom arunca în sus toate cartonaşele şi elevii vor prin-
de câte unul, iar apoi vor căuta jucătorii al căror cartonaş reprezintă acelaşi animal (plantă),
formând astfel echipe.
Faza de lucru
Improvizare în echipă: Fiecare echipă va primi câte

un cartonaş pe care este numită o activitate umană
care dăunează mediului, ar fi indicat să fie vorba de
activităţi desfăşurate în mediul de viaţă proxim al
copiilor, de ex: poluarea industrială, defrişarea pădu-
rilor, utilizarea pesticidelor toxice, poluarea apei, de-
pozitarea ilegală a deşeurilor, etc.
După o discuţie prealabilă în echipă, de 5-10 mi-

nute, fiecare echipă va prezenta activitatea de pe
cartonaş, utilizând sunete şi accesorii. Toată clasa va
viziona aceste mici spectacole încercând să ghicească
activitatea de pe cartonaş.
Subiecte de discuţie:
Discutaţi dacă echipele au prezentat cu exactitate

activităţile respective? Care element a fost de ajutor
în recunoaşterea activităţii, care elemente au fost
neclare? Care sunt acele activităţi care ar fi putut fi
reprezentate mai cu exactitate, mai clar?
Cum a fost munca în echipă?
Ce fel de catastrofe de mediu pot cauza activităţile prezentate? (Enumeraţi catastrofele de

mediu din trecutul apropiat!)
Ce fel de neglijenţe umane pot provoca asemenea situaţii?
Care sunt măsurile de precauţie necesare pentru a preveni apariţia unor situaţii asemănă-
toare?
Faza finală
Formularea promisiunilor: Fiecare elev îşi va căuta o pereche. Timp de un minut va vorbi
perechii alese despre modul în care pe parcursul vieţii sale poate contribui la scăderea riscului
unor catastrofe asemănătoare; mai apoi va formula promisiuni referitoare la acţiunile pe care
le va întreprinde. Apoi celălalt membru al perechii va face acelaşi lucru. În final vom forma din
nou un cerc şi vom împărtăşi promisiunile făcute.
4. Să mergem la piaţă
Subiect: cunoaşterea produselor
Vârsta recomandată: copii cu vârste cuprinse între 7-10 ani
Obiectiv: îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre produsele de consum, descoperirea rel-

aţiilor dintre cantitate, calitate şi preţ; cunoaşterea atmosferei din piaţă şi a formelor de com-
portament.
Cunoştinţe prealabile: noţiunile de negociere,

cumpărare, produs, producător, comerciant.
Durată: 2x45 minute
Derularea activităţii:
Observaţiile copiilor sunt orientate cu ajutorul

fişelor de lucru (anexă).
O parte a echipelor va efectua câte un exerciţiu

de observaţie, fiind împărţiţi pe echipe de repre-
zentare de genul: morcov, măr, ardei, etc., urmând
să adune informaţii despre fructul sau leguma respectivă.
Celelalte echipe vor efectua exerciţii tip reportaj:
‑Aflaţi de la câţiva cumpărători motivul pentru care au venit la piaţă, dacă umblă des
aici, dacă le place să facă cumpărături la piaţă sau preferă magazinele?
‑Realizaţi reportaje cu vânzători: Veniţi în mod regulat să vindeţi aici? de ce aţi venit
tocmai astăzi? vă duceţi marfa şi în alte locuri? cât aţi produs din acest bun anul acesta?
sunteţi agricultor local? ce profit aveţi după fiecare kilogram vândut?
Forma de lucru: în perechi sau echipe mici
Materiale, accesorii: fişe de lucru, rechizite, bani pentru cumpărături
Anexă: fişa de lucru a echipei “MĂR”
1. În timp ce te plimbi prin piaţă numără în câte locuri se vând mere! Notează-ţi acest lucru!
.........................................................................................................................................................................
2. Întreabă în şase locuri cu cât se vând merele! Notează-ţi preţurile!
1..........................2…………………..3…………………
4…………….........5…………………..6………………….
3. Fii atent şi notează-ţi felul

celor mai ieftine mere: celor mai scumpe mere:
Culoare:.............................................Culoare:......................................
Formă:...............................................Formă:.........................................
Aspect:..............................................Aspect:........................................
4. Care este unitatea de măsură a merelor (kg, buc.)? Întreabă în 3-4 locuri şi notează-ţi!
........................................................................................................................................................................
5. În ce sunt depozitate merele? Fii atent şi notează-ţi!
.........................................................................................................................................................................
6. Întreabă în 4-5 locuri în ce împachetează merele!
.........................................................................................................................................................................
7. Înşiră alte 5-6 fructe care se vând în piaţă!
.........................................................................................................................................................................
8. Dacă ai 5 RON, câte mere poţi cumpăra?
.........................................................................................................................................................................
9. Mama doreşte să facă pentru masa de prânz plăcintă cu mere. Merge la piaţă la cumpărături.
Încercuieşte acele produse din următoarea listă care pot fi cumpărate la piaţă!
mere zahăr scorţişoară stafide lămâie făină unt zahăr praf ouă
10. Calculează diferenţa de preţ dintre cele mai ieftine şi cele mai scumpe mere!
.........................................................................................................................................................................
(Ádám Ferencné, 2011)

5. Activity „reclame”
Subiect: rolul reclamelor
Vârsta recomandată: copii cu vârste cuprinse între

7-10 ani
Obiectiv: descoperirea relaţiei dintre noţiunile de

reclamă şi consum, rolul reclamelor în vânzarea cu
orice preţ produselor
Durată: 45 minute
Derularea activităţii: Observare, colecţionarea mesajelor din reclame şi compararea propri-

etăţilor produselor.
Jocul poate fi jucat asemeni jocului “Activity”.
Pe cartonaşe sunt trecute denumirile unor produse binecunoscute.
Produsele trebuie prezentate prin desen, mimă sau descriere verbală (putând fi folosit slo-
ganul produsului, denumirea articolului, sau se poate cânta melodia din reclamă). Cartonaşele
pot conţine produse inutile sau produse care ne sunt dragi.
Vom face reclame pentru produsele de pe cartonaşe!
După prezentarea acestor reclame haioase vom discuta despre scopul reclamei, metodele
abordate şi despre experienţa copiilor legat de sinceritatea reclamelor.
Materiale, accesorii: dintr-o cutie mare de carton putem simula un televizor în care să fie
prezentate reclamele; cartoane, rechizite.
(Ádám Ferencné, 2011)

6. Totul este ambalat
Obiectiv: înţelegerea motivelor pentru care sunt ambalate produsele, elevii devenind capa-
bili să facă diferenţa între ambalarea risipitoare şi ambalajul reciclabil
Vârsta recomandată: clasele IV-VIII.
Durata activităţii: 55 minute
Materiale ajutătoare: diverse tipuri de ambalaj aduse de elevi şi profesor, rechizite, hârtie
Introducere: De ce cumpărăm un anumit produs şi nu altul? Adeseori datorită ambalajului.

Valoarea ambalajului reprezintă 10-15% din preţul produsului (câteodată chiar mai mult de
jumătate) şi formează aproximativ o treime din deşeurile generate într-o familie. Gestionarea
deşeurilor este îngreunată de problema ambalajelor inutile şi nereciclabile. Cantitatea amba-
lajelor poate fi scăzută. Ambalajul are numeroase funcţii, de ex. protejează produsul în timpul
transportului. Totodată, ambalajul oferă protecţie împotriva agenţilor poluanţi şi împotriva
falsificărilor, ceea ce serveşte interesul cumpărătorilor; alteori este un bun instrument de mar-
keting pentru producător. În unele cazuri ambalajul are funcţii multiple. Ambalajul diferă de la
o cultură la alta, de ex. americanii au pretenţia ca produsul cumpărat să fie pus într-o pungă
de hârtie sau de plastic pentru a fi mai uşor de dus acasă. Românii adesea merg la piaţă sau la
aprozar cu punga de acasă sau cu coşul (care pot fi folosite în repetate rânduri). Ambalajul rep-
rezintă de multe ori un fel de reclamă care adesea ne vrăjeşte, determinându-ne să cumpărăm
şi lucruri de care de fapt nici nu avem nevoie.
Prin intermediul acestei lecţii elevii vor înţelege scopurile ambalării şi toată strădania pro-
ducătorilor pentru a-şi vinde produsele. Elevii vor cunoaşte
mai bine articolele folosite zilnic, ambalate în diferite feluri,
şi vor prezenta clasei ideile lor legate de acest subiect.
Demers: Vom cere elevilor înainte de oră să aducă diver-

se materiale de ambalare, ambalaje pentru alimente, am-
balajele articolelor de uz casnic, cutiile aparatelor electri-
ce, reviste vechi, etc. Pedagogul poate aduce la rândul lui
exemple de forme de ambalare.
Vom începe ora discutând despre toate materialele de

ambalare aduse de elevi. De ce sunt ambalate produsele?
Răspunsurile pot fi numeroase: pentru a proteja produsul,
din motive de sănătate, pentru a evita furtul sau imitarea,
pentru reclamă, pentru a câştiga interesul potenţialilor
cumpărători, pentru stimularea cumpărării (prezintă produ-
sul ca fiind mai mare şi mai atractiv).
Este important ambalajul sau este numai o risipă? Argumente pro şi contra! Pe baza căror
criterii decizi dacă cumperi sau nu un produs? După părerea ta în ce măsură influenţează am-
balajul vânzarea produselor?
Vom începe să clasificăm toate ambalajele aduse de elevi. De ex: ambalajele produselor
naturale (banane, mere, alune), ambalaje reciclabile (sticle returnabile) şi ambalaje nerecicla-
bile. După categorizarea ambalajelor vom discuta despre următoarele aspecte: Ce se întâmplă
cu ambalajul după ce produsul a fost consumat? Care
ambalaj a fost fabricat din materiale reciclate, din surse
regenerabile? După părerea ta care este ambalajul cel
mai risipitor şi care este cel mai puţin risipitor? De ce?
Vom împărţi clasa în grupe de câte patru elevi. Fie-

care grupă va primi câte un ambalaj şi îşi va imagina că
este producătorul articolului respectiv. Ne vom asigura
că fiecare echipă a primit câte un produs diferit. Fabrica
imaginară a primit numeroase reclamaţii legat de pro-
dus, fiindcă foloseşte prea mult material de ambalare.
Fiecare grupă va trebui să se gândească cum ar putea
reduce ambalajul. Fiecare echipă va trebui să caute so-
luţii. Grupele pot desena, scrie sau inventa alte soluţii
creative pentru a reduce cantitatea ambalajelor.
Fiecare echipă va prezenta clasei ideile sale.
După ce fiecare grupă şi-a prezentat ideile, vom ana-

liza împreună cu elevii ce au învăţat din această lecţie.
Întrebări: Enumeraţi trei materiale de ambalare re-

ciclabile şi trei nereciclabile! Care sunt criteriile care
trebuie luate în calcul atunci când decideţi dacă am-
balajul este necesar sau este o risipă? Ce se întâmplă
cu cele mai multe ambalaje pe care le cumpăraţi? Care
este părerea voastră despre acest fenomen?
(Sursă: Asociaţia Americană pentru Educaţie Ecologică, prel-

ucrarea lui Jeanna Wersebe)
7. Ce pot face eu?
Subiect: efectul poluant al activităţilor noastre zilnice
Obiectiv: cunoaşterea tipurilor de poluare, sursa şi consecinţele acestora
Vârsta recomandată şi mărimea grupurilor: 12-18 ani, cel puţin 15 elevi, numărul parti-
cipanţilor activi să poată fi împărţit la trei
Durata jocului: 20-25 minute
Context: Omul poluează mediul înconjurător zi de zi. În

urma activităţilor umane diferite substanţe chimice ajung
în apă, aer şi sol. Din cauza stilului de viaţă risipitor, con-
sumăm mai multă energie decât avem cu adevărat nevoie.
Sarcina noastră principală este ca elevii să cunoască

tipurile de poluare, sursele şi consecinţele acestora.
Pe lângă transmiterea cunoştinţelor, scopul nostru

este şi de a prezenta elevilor modalitatea în care putem
preveni poluarea mediului. Responsabilitatea individului
şi potenţialele alternative trebuie mereu subliniate în
educaţia ecologică.
Jocul este adecvat şi pentru a sublinia relaţiile de ca-

uză-efect ale problemelor de mediu, cât şi pentru stimu-
larea unui comportament eco-conştient şi responsabil.
Derularea jocului:
Le vom spune elevilor că am dezmembrat un tabel care avea trei coloane şi 5 rânduri (pu-
tem să le arătăm ca exemplu un asemenea tabel)
Informaţiile din cele trei coloane ale tabelului sunt trecute pe hârtiuţe de culori diferite (din
fiecare culoare vom avea câte cinci hârtiuţe îndoite):
Ce se întâmplă? – alb Ce cauzează? – galben Ce pot face pentru a preveni? – al-

bastru deschis
Fiecare elev va trage o hârtiuţă la care se poate uita numai la începutul jocului.
Mai apoi elevii îşi vor căuta perechile formând echipe de câte trei (Ce se întâmplă? Ce ca-
uzează? Ce pot face pentru a preveni? – trei culori) în baza textelor de pe hârtiuţa fiecăruia
Jocul se termină atunci când toţi elevii s-au grupat în echipe de câte trei.
Evaluare: Cei trei elevi îşi vor expune părerile despre textul înscris pe hârtiuţa fiecăruia, mai
apoi fiecare echipă va prezenta clasei legăturile reciproce dintre cele trei hârtiuţe şi opiniile
proprii legate de subiect.
Continuare: Elevii pot formula legături asemănătoare (cele trei întrebări) în orice subiect de
protecţia mediului.
Exemplu:
Ce se întâmplă? Ce cauzează? Ce pot face pentru a pre-

veni?
1. Frunzele şi gunoaiele sunt Se astupă canalizarea plu- Voi arunca la gunoi frunzele
măturate în canalizarea vială. şi gunoaiele pe care le-am
pluvială. măturat, dacă am posibilita-
tea voi composta frunzele.
2. Uleiul sau benzina din Uleiul şi benzina se infilt- Voi repara maşina numai în
maşini curge pe drum. rează în sistemul de ca- ateliere de specialitate. In-
nalizare pluvială, iar mai formez autorităţile despre
apoi în apele naturale în potenţialele poluări ale ap-
care se devarsă. elor naturale.
3. Se spală maşini la mar- Detergenţii ajung în siste- Voi spăla maşina în locuri
ginea drumului sau pe mul de canalizare pluvială special amenajate unde apa
malul lacului. şi în apele naturale. contaminată ajunge în sis-
temul de canalizare. Pe cât
posibil voi folosi produse
ecologice!
(Sursă: What is the impact of water pollution? din Drainwatch information Package, prelucrarea lui Schróth Ágnes)
52 Magazia de jocuri
Magazia de jocuri 53
III. Magazia de jocuri

1.Jocuri didactice pentru descoperirea mediului înconjurător
Tipul, Cunoaştere, Colecţionare, Aventură, spaţiu, Creaţie, pro-

scopul spargerea gheţii, cercetare, mişcare, concurs/ ducţie, evaluare,
jocului motivare şi trezi- observare, competiţie împărtăşirea expe-
rea entuziasmului, interpretare rienţelor, încheie-
Vârsta concentrare rea evenimentului
recoman- colectiv
dată
- Pietre, roade, frunze - Pe urmele animalelor - Vrăbii, zburaţi! - Realizarea modelului
vorbitoare - Grădina liliputanilor - Goana după cal scoarţei de copac
- Jocul picăturilor de - Animalul meu - Expoziţie în aer liber
ploaie cu pietre - Piatra mea - Paleta de culori
- Arca lui Noe - Miresmele pădurii - Natura de sub picioa-
- Pisicuţa Paula - Culorile şi formele rele noastre
- Povestirea grupului pădurii
- Jocuri de cuvinte - Caută ceva minuscul
- Floarea soarelui în natură!
- Ceasul florilor - Natura de sub picioa-
De la 5 rele noastre
ani - Obiecte care nu se
potrivesc acolo
- Reţine! (jocul lui Kim)
- Mini drumeţie
- Chemarea păsărilor
- Paleta de culori
- Arbore de vârsta mea
- Ce ai pus în ghioz- - Caravană oarbă - Bufniţe şi ciori - Unde trăiesc?

dan? - Plimbarea omizilor - Joc de recunoaştere - Scrierea unei poveşti
- Suflă, suflă, vântul - Întâlnire cu un cu concurarea a două (individual sau colec-
suflă celui care... arbore echipe tiv), compunerea unui
De la 7 - Ghicirea animalelor - Explorare specială - Joc de simulare a cântec, dans, desen,
ani - Graiul greierilor - Descoperirea unui eroziunii legat de o temă dată
- În pielea cui m-aş secret - V-aţi ascunselea - Harta de sunete
naşte şi de ce? - Arborele telefon după copaci
- Ce au în comun? - Muşuroiul de furnici
- Atenţie la uliu!
- Veveriţa iarna
Tipul, Cunoaştere, Colecţionare, Aventură, spaţiu, Creaţie, pro-

scopul spargerea gheţii, cercetare, mişcare, concurs/ ducţie, evaluare,
jocului motivare şi trezi- observare, competiţie împărtăşirea expe-
rea entuziasmului, interpretare rienţelor, încheie-
Vârsta concentrare rea evenimentului
recoman- colectiv
dată
- Bingo (Caută pe cine- - Vânătoare în linişte - Vânătoarea bufniţei - Să visăm o pădure!
va care...) - În căutarea urmelor - Ghicirea animalelor - Pregăteşte un cadou!
- Ghicirea haioasă a - Care plantă sau - Lilieci şi fluturi - Camera mea foto
animalelor animal suntem? - Jocul căprioarei - Realizarea unei
- Reguli de comporta- - Miriapodul - „Oameni sălbatici” în fotografii, a unui film
ment în pădure - Harta de sunete codrul secular scurt, despre o temă
- Leul orb - Realizează o hartă! - Arbori atacaţi de dată
- Un sac de grâu - Urme umane prin gândaci de scoarţă - Promisiune
De la 9 pădure - De ce avem nevoie - Animal/plantă mis-
ani - Piramida vieţii de arbori? terioasă
- Vânătoarea de in- - Devenind invizibil - Xilofonul pădurii sau
temperii - Vulpi, iepuri, verze pădurea te invită la
- Colectează! concert!
- Un reportaj imaginar, - Hartă pe băţ
interviu cu vieţuito-
arele
- Cine a văzut acest - Scoicile şi poluarea - Realizarea unei hărţi

arbore? - Insecte colorate în a bucuriei-supărării
- Sol cât să ne încapă iarbă - Scrierea haiku-ului,
în palmă legendă, cântec, po-
De la - Scară la sol veste, ritual (individual
12 ani - Vietăţi minuscule pe sau colectiv)
solul pădurii - Exprimarea prin
- Arborele mort mimică a fenomenelor
trăieşte naturale
- Ecosistem - Poezie pe evantai
- Portretele arborilor
C unoaştere , spargerea gheţii , motivare şi trezirea entuziasmului , concentrare
Pietre, roade, frunze vorbitoare. Cu

ocazia unei plimbări mai scurte copiii vor
primi sarcina de a culege pietre, roade sau
frunze care le plac. Aşezaţi în cerc copiii vor
povesti de ce le-au ales tocmai pe acestea.
Jocul picăturilor de ploaie cu pietre.

În prima variantă participanţii îşi vor alege
câte două pietre. Lovindu-le, copiii vor imita
sunetul ploii, tonalitatea sunetului poate di-
feri în funcţie de modul în care prind piatra:
fie strâns în palmă, fie numai lejer. Mai apoi copiii se vor aşeza în cerc sau împrăştiaţi în sală,
iar pe măsură ce conducătorul de joc îi atinge pe umăr, aceştia vor începe să lovească pietrele.
Pot chiar să îşi închidă ochii, astfel se pot transpune mai bine în atmosfera jocului. Când deja
„ploaia” se intensifică tot mai tare, poate fi potolită în acelaşi fel.
Pentru cealaltă variantă nu vom avea nevoie nici de pietre, ne vom folosi doar mâinile. Copi-
ii stau în cerc şi urmăresc mişcarea conducătorului de joc, alăturându-se pe rând, intensificând
tot mai tare sunetul „ploii”. Ordinea mişcărilor este următoarea: mai întâi ne vom lovi numai
degetele arătătoare, mai apoi ne vom freca palmele, vom aplauda, ne vom lovi picioarele şi
în final vom lovi solul cu picioarele. Pentru „potolirea ploii” mişcările vor urma aceeaşi ordine,
dar invers.
Arca lui Noe. Copiii îşi vor găsi perechea în „mulţimea gălăgioasă de animale” din arca
lui Noe. Numărul animalelor va fi de două ori mai mic decât numărul participanţilor. Fiecare
denumire de animal va fi trecută pe câte două cartonaşe (când ne jucăm cu copii mai mici, pe
cartonaşe vom ilustra prin poze fiecare animal). Dacă numărul jucătorilor este impar, una dint-
re denumiri va apărea de trei ori (formând o mică familie cu trei membri). În total vom avea
atâtea cartonaşe câţi copii, iar după amestecarea lor, le vom împărţi copiilor. După ce a primit
câte un cartonaş, fiecare copil va intra în pielea acelui animal, dar nu le va spune celorlalţi
acest lucru. Mai apoi vom strânge cartonaşele. La semnalul
conducătorului de joc fiecare copil va începe să imite animalul
respectiv, imitând sunetul, mişcarea, poziţia acestuia, pentru a
atrage atenţia perechii sale. Se va crea o atmosferă extrem de
voioasă, plină de entuziasm, atunci când simultan, „mulţimea
de animale” va începe să latre, să dea din aripi, să ţopăie, să
facă „cucurigu”, să pozeze ca un păun. Animalele îşi vor atrage
perechea cu un comportament cât mai convingător, jucătorii
nu au voie să vorbească! Spre finalul jocului perechile se vor
întâlni şi în toată sala vor răsuna râsetele copiilor.
Pisicuţa Paula. Un joc de cunoaştere şi memorie. Fiecare copil va găsi o trăsătură care pe
cât posibil îl caracterizează şi care începe cu prima literă a prenumelui său (putem cere, mai
ales la copiii mai mici, să numească un animal sau o plantă care începe cu iniţiala prenumelui
copilului). Primul jucător îşi va spune „noul” nume (de ex. Pisicuţa Paula), următorul jucător
va repeta acest nume şi va adăuga numele său ales; vom continua astfel până când ultimul
jucător va trebui să poată repeta toate numele. Dacă numărul participanţilor este foarte mare,
se poate începe de la început atunci când se ajunge la al 5-lea (sau 10-lea) jucător.
O altă variantă: Copiii vor desena pe câte un cartonaş planta sau animalul ales şi în dreptul
acestuia îşi vor trece „noul” nume. Toţi jucătorii se vor prezenta cu acest nume, povestin-
du-le celorlalţi de ce au ales tocmai acea plantă sau acel animal.
Povestirea grupului (se dă frâu liber fanteziei). Jocul este descris la formele de joc dra-
matic.
Jocuri de cuvinte. Jocul (şi variantele acestuia) este descris la formele de joc dramatic.
Floarea soarelui. Copiii se vor împrăştia prin sală după placul lor, stând în picioare. Le
vom cere să îşi închidă ochii şi să îşi imagineze că sunt florile unui câmp de floarea soarelui,
care se mişcă după Soare. Mai apoi conducătorul de joc va parcurge un cerc în jurul copiilor,
asemeni unui Soare, iar copiii vor urma „Soarele” rotindu-se la fel ca floarea soarelui.
Ceasul florilor. Membrii grupului vor personifica flori care se deschid în diferite perioade
ale zilei (zorea: dimineaţa, păpădie: înainte de prânz, lalea: la prânz, nopticoasă: seara). Soarele
(unul dintre jucători) se va mişca în jurul copiilor, iar „florile” îşi vor deschide petalele (ridicarea
capului) şi le vor închide (aplecarea capului) aşa cum se întâmplă în natură în diferitele perio-
ade ale zilei. La început jocul va fi jucat cu ochii deschişi, mai apoi cu ochii închişi.
Ce ai pus în ghiozdan? Jucătorii stau în cerc. Vom începe jocul cu următoarea propoziţie:
„Ana a adus ghiozdanul...” după care primul jucător va repeta această propoziţie şi va adăuga
încă ceva, de ex.: „Ana a adus ghiozdanul, Alexandru a pus în el binoclul.” Vom continua tot aşa,
repetând şi adăugând. În final copiii vor discuta despre articolele care nu pot lipsi din ghiozdan
atunci când facem drumeţii sau mergem la şcoala în natură. La copiii mai mari acest joc este
foarte bun şi pentru a cunoaşte numele colegilor.
Suflă, suflă, vântul suflă celui care... Toată lumea va sta în cerc. Cineva din mijlocul
cercului va striga: „Suflă, suflă, vântul suflă celui care...” şi adaugă o trăsătură distinctivă. Cei
care consideră că îi caracterizează acea trăsătură se vor ridica şi îşi vor căută alt loc. Unul dint-
re jucători va sta mereu în centrul cercului.
Ghicirea animalelor. Vom forma

echipe de 3-4 jucători şi fiecare echipă
îşi va alege câte un animal îndrăgit
sau interesant. Sarcina va fi ca fiecare
echipă să „creeze” respectivul animal:
vor imita ÎMPREUNĂ forma, mişcarea
şi glasul animalului, în aşa fel încât ce-
lelalte echipe să îl poată ghici. Fiecare
echipă va putea face câteva probe îna-
inte de a prezenta celorlalţi animalul
ales, iar ceilalţi vor trebui să ghicească
animalul despre care este vorba. Pu-
tem ajuta copiii în a-şi alege animalul
cu cartonaşe prefabricate.
Graiul greierilor. Vom împărţi copiii în două grupe. Fiecare copil îşi va alege o pereche din
cealaltă grupă, mai apoi vom lega la ochi toţi copiii dintr-o grupă, aceştia vor fi femelele-grei-
eri; iar copiii din cealaltă grupă vor primi hârtii de mătase, ei vor fi masculii-greieri. „Masculii”
se vor împrăştia prin sală sau pe câmp şi vor scoate sunete cu ajutorul hârtiei. Sarcina este ca
„femelele” să îşi găsească perechea după sunetul făcut prin suflarea hârtiei de mătase. Când
perechile se regăsesc se aşează unul lângă altul şi urmăresc jocul celorlalţi. (Înainte să por-
nească jocul, femela-greier poate asculta sunetul perechii sale.)
În pielea cui m-aş naşte şi de ce? Copiii îşi vor imagina în pielea cărei vieţuitoare s-ar
simţi bine şi de ce. Dacă ne jucăm cu copii mai mari îi vom ruga să povestească perechii alese
despre trăsăturile pe care le au în comun cu vieţuitoarea aleasă.
Bingo (Caută pe cineva care...) Jocul poate fi jucat folosind diverse afirmaţii; în conti-
nuare vom prezenta câteva afirmaţii legate de subiectul economisirii energiei:
1) Copiii îşi vor întreba colegii pe baza afirmaţiilor primite şi se vor strădui să scrie cât mai
repede un nume al unui participant în dreptul fiecărei afirmaţii. Numele unui jucător poate
figura în dreptul unei singure afirmaţii!
2) Jucătorul care a trecut câte un nume în dreptul fiecărei afirmaţii va striga „Bingooo!” şi
astfel se termină jocul.
3) Vom discuta despre mersul jocului, de ex. dacă am aflat ceva nou despre cineva şi ce
anume?
Caută pe cineva care...
poate să se spele pe dinţi cu un singur pahar de apă
colectează acasă ziarele şi le predă pentru reciclare
stinge lumina atunci când nu are nevoie de ea
face duş mai des decât baie
merge la şcoală pe jos sau cu bicicleta
udă florile din grădină sau din cameră cu apă de ploaie
îi surprinde pe cei dragi cu cadouri confecţionate de el/ea
desenează, scrie pe ambele părţi ale hârtiei
dacă îi este frig când în casă sunt 20 de grade mai pune pe el/ea un strat
de haine (în loc să dea mai tare încălzirea)
îşi pune în farfurie (sau cere) atâta mâncare cât poate să mănânce (dacă
îi place tare, mai bine mai cere încă o porţie)
nu îşi pune părinţii să îi cumpere tot ceea ce îi place (este capabil/ă să

renunţe la unele lucruri)
foloseşte ghiozdanul şi/sau penarul din anul trecut, dacă nu sunt distruse
Ghicirea haioasă a animalelor. Copiii vor citi unul după altul, de pe cartonaşe prefabricate,
afirmaţii despre un animal (sau plantă, sau fenomen natural). Copiii care consideră că ştiu despre
cine/ce este vorba, îşi vor pune degetul pe nas, iar dacă se răzgândesc, îşi vor lua jos degetul. În
final (când toţi copiii au degetul pe nas) vor rosti împreună numele animalului (plantei, fenomenu-
lui). Este indicat să formulăm afirmaţiile de pe cartonaş în aşa fel încât acestea să devină tot mai
clare, tot mai evidente.
Reguli de comportament în pădure. Este recomandat să jucăm acest joc înainte să por-
nim la plimbare prin pădure. Vom iniţia o discuţie pe tema diversităţii vieţuitoarelor care trăiesc
în locul în care mergem în excursie. Suntem musafiri şi nu se cuvine să îi deranjăm pe cei care
locuiesc aici. După aceasta toţi copiii vor primi 2 minute să se gândească la ce fel de vieţuitoare ar
fi aici (poate fi şi un lucru neînsufleţit, dar care se potriveşte în peisaj). Mai apoi copiii vor forma un
cerc şi fiecare le va spune celorlalţi ce personifică şi ce le solicită, cum să se comporte în pădure?
De exemplu: „Sunt un păianjen şi vă rog să nu îmi rupeţi pânzele; sunt o ciocănitoare şi vă rog să
păstraţi liniştea, să nu perturbaţi spaţiul meu.”
Leul orb. „Leul orb” stă aşezat în mijlocul cercului având ochii legaţi. În jurul lui sunt
aşezate obiecte naturale, comorile sale. Fiind bătrân, leul nu mai vede bine şi se poate baza
numai pe auz, în timp ce leii tineri, cu privirea ascuţită, vor să îi fure averile. Leii tineri stau
şezând în jurul leului bătrân. Acesta trebuie să fie foarte alert şi să mârâie sau să arate în di-
recţia „hoţului”, atunci când îl prinde în flagrant. Dacă face acest lucru îşi poate păstra comoa-
ra. La semnalul conducătorului de joc leii tineri pornesc la vânătoare, de fiecare dată jefuieşte
unul singur. Când aceştia au furat toată averea leului orb, un alt copil va juca rolul acestuia. Bi-
ne-nţeles leul bătrân poate fi un paznic foarte bun, dacă a prins deja un hoţ în flagrant, acesta
nu îl mai poate jefui. Jocul poate fi jucat şi pentru a acumula puncte.
Un sac de grâu. Membrii grupului stau în cerc. După ce trag aer adânc în piept fiecare îşi
imaginează că este un sac mare de grâu. Vine un şoricel şi roade sacul, iar grâul curge afară.
Copiii vor exemplifica cât de repede curge afară un chintal (100 kg), un kilogram, 600 de gra-
me sau 100 de miligrame. Vor simula jucăuş acest lucru, exersând astfel unităţile de măsură
învăţate. Jocul poate fi jucat imaginând un bazin cu apă sau un balon cu apă.
C olecţionare , cercetare , observare , interpretare
Pe urmele animalelor. Numai rareori vedem

animale în natură, însă există multe semne care
ne indică că ele trăiesc aici. Jocul ne ajută să des-
coperim aceste urme. Ne vom juca în pereche.
Fiecare pereche va căuta 2-3 beţe de un metru,
pe care vor lega bucăţi de material colorat. Se vor
plimba în pereche prin zona indicată şi vor înfige
în pământ câte un asemenea băţ acolo unde ob-
servă urmele unui animal. După ce toţi copiii s-au
întors la punctul de pornire vor parcurge cu toţii
împreună toată zona şi vor discuta despre cele
observate. Perechile vor inventa poveşti despre animalele care trăiesc aici.
Grădina liliputanilor. Vom începe cu o povestioară de introducere: „Data trecută în timp

ce mă plimbam pe aici, am observat un lucru foarte ciudat: vieţuitoare minuscule au fugit
prin iarbă printre picioarele mele dintr-o grădină miniaturală. Un arbore bătrân, care cunoaşte
obiceiurile acestor vieţuitoare de peste 100 de ani, mi-a povestit că pot câştiga încrederea lili-
putanilor numai dacă le duc cadouri şi că aş avea nevoie şi de o lupă pentru a îi putea vedea.
Dacă şi voi vreţi să faceţi cunoştinţă cu ei, urmaţi-mă, vă voi arăta unde m-am întâlnit cu ei.
Păşiţi în linişte, să nu cumva să îi speriăm!” Mai apoi vom conduce grupul la un loc pe care
l-am acoperit în prealabil cu o eşarfă. Pe drum copiii vor colecţiona „cadouri”, mici obiecte din
natură, pe care să le ducă liliputanilor şi vor căuta grădina acestora cu o hârtie făcută sul, sub
formă de binoclu („lupă”). După ce au găsit „grădina” vor discuta despre cele văzute.
Animalul meu. Vom formula următoarea

cerinţă copiilor: „Caută în pădure (pe câmp, în
parc, în grădină, în apă, etc.) un animal pe care
îl poţi observa cu uşurinţă. Reţine următoare-
le date legate de acesta: dimensiune, culoare,
felul de a se mişca, ce face tocmai în momen-
tul în care îl analizezi, trăieşte în pereche, în
comunitate, sau izolat, dacă nu cunoşti acest
animal cum l-ai boteza? încearcă să îl desene-
zi, cu ce seamănă, îţi place? de ce?”
Piatra mea. În timpul excursiei fiecare copil îşi va alege câte o piatră care să îi încapă în
palmă, o va pipăi, o va analiza. Când ne vom opri să ne odihnim puţin vom aduna pietrele într-
un sac, sau într-un coş acoperit. Fiecare copil îşi va băga mâna în sac (coş) şi îşi va căuta piatra
prin pipăit şi între-timp va descrie celorlalţi piatra sa. Dacă au găsit-o, o vor scoate, o vor arăta
celorlalţi şi o vor pune înapoi în sac (coş). După ce toţi copiii şi-au găsit piatra aleasă o vor lăsa
în natură, sau o pot păstra ca amintire, pot picta pe ea.
Miresmele pădurii. Le vom arăta copiilor cum miros plantele medicinale, aromatice, răşi-
na, scoarţa copacilor, florile mirositoare, mai apoi îi vom lega la ochi şi îi vom pune să le mi-
roasă în ordine diferită. Copiii vor trebui să recunoască aceste mirosuri. Jocul poate fi jucat şi
sub formă de concurs.
Culorile şi formele pădurii. Copiii vor lucra în perechi. Fiecare pereche va primi câte
un cartonaş colorat, ceilalţi jucători nu vor cunoaşte culoarea primită de colegii lor. Copiii vor
începe să observe, descopere şi adune lucruri care au aceeaşi culoare cu cea a cartonaşului
primit. Vom atenţiona copiii să nu adune lucruri vii! Din lucrurile pe care le-au adunat şi le-au
notat, ceilalţi copii vor ghici culoarea secretă de pe cartonaşul perechii lor. Acest joc poate fi
jucat şi cu diferite forme.
Caută ceva minuscul în natură!

Fiecare copil va aduna într-o cutioară
sau într-o cutie de chibrituri cât mai mul-
te obiecte minuscule din natură. Când
cutia va fi plină copiii o vor băga în bu-
zunar, iar apoi aşezându-se într-un cerc
vor vărsa conţinutul acesteia pe câte o
coală albă. Le vor arăta colegilor aces-
te lucruşoare, vor povesti despre ele şi
îşi vor alege obiectul preferat, motivân-
du-şi alegerea.
Natura de sub picioarele noastre. Vom atrage atenţia copiilor asupra minunăţiilor mi-
nuscule pe care le găsim sub picioare în timp ce ne plimbăm prin pădure. Fiecare vieţuitoare,
fiecare lucru neînsufleţit îşi are propria poveste. În timpul unui popas în pădure fiecare copil
îşi va desena conturul tălpii şi va culege cu atenţie diferite lucruri neînsufleţite din urma tălpii
sale şi le va pune într-o punguţă. Ajunşi înapoi la cazare vor lipi aceste obiecte pe un carton
decupat sub formă de talpă.
Obiecte care nu se potrivesc acolo. Vom ascunde în pădure, de-a lungul unei poteci de
aprox. 20 m, obiecte care nu se potrivesc în peisaj. Copiii vor parcurge individual această cărare
şi vor număra aceste obiecte. Mai apoi ne vom plimba cu toţii pe această potecă şi vom discuta
motivele pentru care obiectele respective nu se potrivesc în peisaj.
Reţine! (jocul lui Kim) Descriere la formele de joc dramatic.
Mini drumeţie. „Miniexpediţie” de-a lungul unei sfori de 20 cm, cu lupa. Copiii se vor pune
pe burtă şi nu se vor îndepărta cu mai mult de 30 cm de traseu. Atenţia lor poate fi dirijată cu
ajutorul unor întrebări: Ce fel de microunivers explorezi acum? Cine sunt vecinii tăi imediaţi?
Sunt prietenoşi? Sunt muncitori? Ce va face acel păianjen? Etc.
Chemarea păsărilor. Dacă cercetăm în linişte natura şi rămânem pe cât posibil nemişcaţi,
nenumărate animale încep să iasă din ascunzişuri. Păsările pot fi atrase prin diferite sunete
de chemare, de ex. putem face „psss...psss...psss”. Dacă vom scoate aceste sunete cu ritmuri
diferite, vom atrage diverse specii de păsări.
Paleta de culori. Copiii vor decupa dintr-un carton o paletă de culori de mărimea palmei
şi vor aşeza pe aceasta bucăţi de bandă dublu adezivă. Vor „colora” această paletă cu culorile
naturii, adică vor lipi pe ea frunze, petale, seminţe, etc. Paleta o pot duce acasă ca amintire sau
pot decora cu ea sala de clasă.
Arbore de vârsta mea. În timpul jocului fiecare copil se va

strădui să găsească câte un arbore care are aceeaşi vârstă cu el.
În cazul coniferelor este simplu, prin numărarea rândurilor de
ramuri putem afla cu uşurinţă vârsta arborelui. Mai apoi copi-
ii vor cunoaşte mai îndeaproape arborele ales, îşi vor imagina
povestea diferitelor semne (urme de roadere, arsuri, răni, etc.).
În final vor scrie scrisori noului prieten (arborelui de vârsta lor).
Caravană oarbă. Copiii vor înainta „orbi” de-a lungul unei

sfori, cu ochii legaţi, pipăind şi mirosind lucrurile din jurul lor.
Este indicat să parcurgă desculţi traseul (însă nu vom insista
acest lucru!). Ne vom asigura să nu fie în zonă plante, ciuperci
otrăvitoare sau animale periculoase. Pentru a intra în atmosfe-
ra jocului, este recomandabil să le povestim copiilor la pornire
despre vieţuitoare ciudate ale pădurii, despre personaje de basm. După parcurgerea drumu-
lui le vom prezenta copiilor tot ceea ce au putut simţi, pipăi pe traseu. Jocul se termină prin
împărtăşirea experienţelor proprii.
Plimbarea omizilor. Descriere la formele de joc dramatic.
Întâlnire cu un arbore. Copiii vor forma perechi. Unul dintre membrii perechii va porni
la drum cu ochii legaţi, alături de perechea sa, pentru a întâlni un arbore. Coechipierul nelegat
la ochi va alege un arbore din apropiere şi îşi va conduce cu grijă perechea, pe cât posibil pe
un drum ocolit. Copilul legat la ochi, folosindu-se de pipăit şi de miros, va încerca să adune
cât mai multe informaţii despre arbore, pentru a îl putea recunoaşte ulterior. Perechea îl po-
ate ajuta în procesul de descoperire cu întrebări (de ex. Ce textură are scoarţa? Ce miros are?
Arborele este viu? Poţi să îl cuprinzi? Este mai bătrân ca tine? Poţi găsi plante pe el? Dar urme
de animale? Licheni? Insecte? Unde încep primele ramuri? Ce găseşti în imediata lui vecinăta-
te?). După câteva minute „ghidul” îşi va conduce înapoi colegul „explorator” la locul de porni-
re, unde acesta îşi va scoate eşarfa de la ochi şi mai apoi îşi va căuta „arborele”. Pe urmă cei
doi vor schimba rolurile. După ce toţi copiii şi-au „întâlnit” arborele, vor putea discuta despre
experienţele proprii. În mod surprinzător, în aprox. 90% din cazuri copiii îşi găsesc „arborele”.
Prin acest joc descoperă detalii pe care în mod obişnuit, în ipostaza unui oarecare observator,
nu le sesizează. Copiii îşi dau seama că şi arborii au „personalitate”, chiar şi între arborii care la
prima vedere par identici există diferenţe
substanţiale. Unii dintre copii se leagă
sentimental de aceşti arbori, ar face tot
posibilul ca aceştia să nu fie tăiaţi. Toto-
dată, se formează un sentiment de încre-
dere între copii, deoarece fiecare trebuie
să aibă încredere în perechea sa, că nu îl
va conduce în locuri periculoase.
Explorare specială. Copiii vor porni

la o plimbare specială, pe parcursul căreia trebuie să observe, să descopere un lucru pe care
nimeni altcineva nu l-a văzut. Jocul se încheie prin discuţii în grup, împărtăşirea experienţelor
(fie descoperirea unui lucru, fie o întâmplare trăită). (Această explorare specială poate dura
chiar şi o zi întreagă sau mai multe zile!)
Descoperirea unui secret. Aşa cum şi denumirea jocului indică, cel care va fi suficient
de isteţ, va putea descoperi un secret. Le vom povesti copiilor că natura este plină de secrete.
Pentru a descoperi parte din aceste secrete copiii vor căuta locuri de pândă. Jocul se încheie
prin discuţii în grup despre experienţele trăite.
Arborele telefon. Copiii îşi vor lipi urechile de capătul unui arbore căzut, în timp ce ci-
neva loveşte celălalt capăt al arborelui. Vom discuta despre cele auzite, despre animalele care
profită de pe urma felului în care aceşti arbori conduc sunetele (de ex. păsările care cuibăresc
în scorbură aud mişcările animalului prădător care se apropie şi astfel se pot pregăti pentru
apărare).
Ce au în comun? Vom împărţi copiii în echipe de câte 3-4 persoane. Sarcina lor va fi să
caute 5 obiecte naturale care au o trăsătură în comun. La întoarcere vor expune obiectele
găsite, iar ceilalţi vor ghici criteriul după care acestea au fost alese. Copiii mai mici vor aduna
doar câte trei obiecte.
Vânătoare în linişte. Esenţa exerciţiului este observarea naturii. Fiecare copil va mer-
ge într-un loc atrăgător, pe cât posibil departe de ceilalţi. Se vor aşeza comod şi vor rămâne
nemişcaţi, în linişte. Vor observa vegetaţia din jur şi animalele care eventual se apropie de ei.
Dacă reuşesc să rămână într-adevăr în linişte, de obicei păsările şi restul animalelor se apropie.
În final vom discuta despre experienţele trăite.
În căutarea urmelor. De multe ori nu reuşim să observăm animalele care trăiesc în jur,
însă nenumărate semne indică prezenţa acestora. Vom discuta cu copiii despre aceste indicii:
urme de labe, adăposturi, lucruri pierdute (cornuri, blană, pene, etc.), urme ale consumului de
hrană, excremente, sunete, mirosuri, etc. În timpul excursiei vom căuta o zonă cu multe habi-
tate (de ex. marginea pădurii, malul unui pârâu sau lac). Vom împărţi copiii în echipe de câte
3-5 persoane şi timp de 10-15 minute fiecare echipă va aduna cât mai multe urme care indică
prezenţa animalelor. Dacă găsesc vreo urmă incertă vom discuta despre aceasta sau se vor
informa în privinţa acesteia.
Care plantă sau animal suntem? Vom scrie pe cartonaşe trăsăturile caracteristice ale
unei specii, pe fiecare cartonaş o singură trăsătură. Mai apoi vom amesteca cartonaşele şi le
vom împărţi copiilor (vom avea nevoie de atâtea cartonaşe,
câţi copii participă). Sarcina va fi ca copiii să îi caute pe acei
colegi care au cartonaşe care conţin trăsături caracteristice
aceluiaşi animal şi să identifice animalul despre care este vor-
ba. Jocul poate fi folosit şi pentru formarea de echipe. Pentru
copiii care nu ştiu încă să citească pe cartonaş putem desena
câte o parte a corpului unui animal.
Miriapodul. Dacă vremea ne permite le vom cere copi-

ilor să îşi dea jos pantofii şi şosetele. Vor forma o coloană, cu
mâinile pe umerii celui din faţă, legaţi la ochi, devenind un
„miriapod”. Primul copil nu va fi legat la ochi, asemeni miria-
podului care are ochii în faţă. Vor merge încet, fără a îşi lua
mâinile de pe umerii celui din faţă şi vor străbate pădurea,
potecile. După ce se vor întoarce la punctul de pornire îşi vor
scoate eşarfele de la ochi şi vor discuta despre cele simţite
cu talpa, despre traseul parcurs. Ar reuşi să găsească acelaşi
drum înapoi? Amatorii pot încerca!
Harta de sunete. Ne vom plimba în linişte prin pădure. Copiii se vor aşeza într-o zonă
restrânsă, pe iarbă, pe pietre, pe buşteni, fără a îi deranja pe ceilalţi, pentru a se putea cufunda
în natură. Pe o coală de hârtie se vor marca cu câte un X şi vor trece cu numere sunetele pe
care le-au auzit, în funcţie de distanţa de la care se auzeau. Pe cealaltă parte a colii de hârtie
vor trece denumirea sunetului în dreptul cifrei. După 5-10 minute copiii se vor reuni şi vor dis-
cuta despre cele auzite.
Realizează o hartă! Vom împărţi copiii în perechi. Fiecare pereche va căuta o zonă în care
vor ascunde un obiect şi vor realiza o hartă cu legendă. Mai apoi perechile vor schimba hărţile
între ele şi în baza acestora vor încerca să găsească obiectele ascunse. Dacă hărţile sunt bune,
aceste obiecte vor fi uşor de găsit. Vom discuta despre hărţile pe care le-au folosit în trecut,
despre tipurile de hărţi cunoscute de ei, despre felul în care se pot orienta în pădure şi despre
punctele de reper care îi ajută în orientare.
Urme umane prin pădure. După ce ne-am plim-

bat prin pădure vom da copiilor câte o coală de hârtie
pe care este scris atât: URME UMANE PRIN PĂDURE
(sau altă zonă prin care au umblat). Copiii vor numi
aceste urme şi vor discuta despre aspectele pozitive
şi negative ale acestora.
Piramida vieţii (simularea echilibrului naturii, a lanţului trofic şi perturbărilor acestuia).

Vom împărţi copiilor cartonaşe cu câte o specie de plantă sau animal. Pachetul de cartonaşe
va conţine în proporţie adecvată cartonaşe cu plante, animale ierbivore şi animale prădătoare.
În cazul a 26 de participanţi proporţia recomandată este următoarea: 14-7-4-1 (prădător de
top). Copiii se vor alinia în felul următor: în primul rând se vor înşira plantele, în rândul urmă-
tor animalele ierbivore, etc. Copiii vor simula următorul scenariu: plantele au fost atacate de
insecte dăunătoare şi de aceea omul le-a stropit cu insecticide. Pentru a simboliza acest lucru
„plantele” sunt însemnate cu câte o panglică. Animalele ierbivore vor mânca plantele stropite
şi astfel vor prelua panglicile acestora, şi jocul continuă tot aşa până la prădătorul de top, care
cumulează panglicile. Cum înaintăm în lanţul trofic ţesuturile animalelor acumulează tot mai
multe substanţe nocive. Noi oamenii unde intervenim în acest lanţ trofic?
Vânătoarea de intemperii. Acest joc atrage atenţia copiilor asupra felurilor în care con-
diţiile meteo influenţează natura. Este recomandat ca copiii să se grupeze în echipe de câte
2-3 persoane. Vor colecta obiecte şi vor lua notiţe în baza unei fişe de lucru. Atenţie! Nu vom
aduna niciodată lucruri vii!
Fişa de lucru:
Caută...
...ceva care se înclină spre soare..................................................un loc în care se poate face plajă.
...ceva care se ascunde de soare.................................................ceva care se înclină de la vânt.
...ceva care trădează direcţia vântului.......................................ceva ca nu se înclină de la vânt.

...ceva ce a rămas după ploaie......................................................ceva care reflectă razele soarelui.
...ceva distrus de intemperii..........................................................ceva care absoarbe multă lumină.
...un loc în care se poate găsi adăpost........................................ceva care oferă protecţie împotri-
va vântului.
...un loc în care ne putem răcori.................................................ceva modelat de cursul apei.
...un loc în care apa de ploaie a erodat pământul..................ceva care are culoare asemănăto-
are cerului.
După „vânătoarea de intemperii” copiii vor realiza o „hartă a intemperiilor”. Vor lipi obiectele
găsite şi vor desena cu creioane colorate. În final vom expune aceste „hărţi”.
Colectează! Copiii se vor plimba prin pădure cu cartonaşe intitulate „Colectează!”. De

exemplu:
Colectează...
...ceva în care cineva trăieşte, a trăit
...ceva din care s-a mâncat
...ceva ce tocmai se naşte
...ceva ce tocmai doarme
...ceva care are miros puternic
...ceva foarte bătrân
...ceva ce îţi seamănă
...o plantă care poate deveni personaj al unei poveşti.
Ajunşi într-o poiană copiii îşi vor prezenta „colecţia” şi îşi vor împărtăşi experienţele. Dacă
este cazul, vor duce înapoi la locul lor lucrurile vii.
Un reportaj imaginar, interviu cu vieţuitoarele. Pe copiii mai mici îi vom ajuta punân-
du-le întrebări, iar ei vor răspunde intrând în pielea diferitor animale.
Cine a văzut acest arbore? Vom pregăti pe cartonaşe descrieri ale speciilor de arbori des
întâlniţi în zonă. Vom împărţi clasa în echipe mai
mici, fiecare echipă va trebui să identifice specia
de arbore în baza descrierii de pe cartonaş şi să
lege panglici colorate pe mai multe exemplare ale
acelei specii. Vom avea atâtea culori câte specii am
descris pe cartonaşe. În funcţie de priveliştea for-
mată vom analiza frecvenţa diferitelor specii, dife-
renţele de vârstă dintre exemplarele acestora, mai
apoi vom discuta despre importanţa diversităţii
speciilor de arbori şi a vârstelor acestora într-o pă-
dure sănătoasă.
Sol cât să ne încapă în palmă. Vom ridica atâta sol cât ne încape în palme, îl vom mi-
rosi şi îl vom da mai departe. Fiecare copil va lua solul în palme şi îl va mirosi, mai apoi îl vor
aşeza pe colţul unui cearceaf. Pe colţul opus al cearceafului vom aşeza o frunză recent căzută.
Vom cere copiilor să caute frunze în diferite stadii de descompunere şi să le aşeze în ordinea
descompunerii, pe diagonala cearceafului. Vom culege o singură frunză verde, care va fi locul
acesteia pe cearşaf. Vom discuta despre acest circuit. Ce ajută la procesul de descompunere?
De ce solul pădurii nu are nevoie de îngrăşăminte?
Scară la sol. Vom împărţi copiii în echipe de câte 4-6 membri. Fiecare echipă va aşeza
pe sol crengi sub forma unei scări cu cinci bare paralele, astfel încât laturile celor patru drep-
tunghiuri formate să fie de 40-50 cm, mai apoi vor înlătura din fiecare dreptunghi următoarele:
1. Nimic
2. Frunzele arborilor, crengile şi vegetaţia de la sol, care încă nu au intrat în procesul de

descompunere
3. 2+ toate frunzele arborilor, care pot fi încă recunoscute după formă
4. 3+ tot stratul de humus, până la stratul superior al solului mineral
Vom analiza fazele formării humusului. Vom examina vieţuitoarele care trăiesc în aceste
patru faze (patru dreptunghiuri). Vom discuta despre procesul de formare al solului, despre
factorii biotici şi abiotici care influenţează acest proces.
Vietăţi minuscule pe solul pădurii. Copiii vor lucra în echipe de câte 4-5 persoane. Vom
căuta locuri în care solul de sub frunze este suficient de umed. Vom trece prin sită rămăşiţele
de frunze, tot ceea ce trece prin sită vom colecta într-un bol de plastic sau pe o hârtie (cârpă)
albă. De aici vom „mătura” cu o pensulă vietăţile minuscule într-un recipient pentru observarea
insectelor (sau pentru a le putea analiza cu lupa), respectiv vom aduna într-un loc vieţuitoarele
asemănătoare pentru a le putea identifica. Vom discuta despre importanţa acestor vieţuitoare
în procesul de formare al solului, după care le vom pune cât mai repede la loc pentru a evita
uscarea lor.
Arborele mort trăieşte. Vom discuta la faţa

locului despre semnele care indică dacă un ar-
bore este viu sau mort. Vom întreba copiii dacă
un arbore putred trăieşte? Mai apoi le vom trasa
sarcina de a căuta diferite urme ale vieţii pe (sau
în) arbore şi vor putea colecta aceste indicii. Dacă
este cazul le vom arăta un exemplu. Cei mai re-
comandaţi pentru exerciţiu sunt buştenii căzuţi la
sol, cu rădăcină cu tot, sau arborii rămaşi în pi-
cioare, înalţi, cu trunchi gros, care sunt putreziţi în interior. Vom discuta despre rolul lemnului
mort în viaţa pădurii.
Ecosistem. Acest joc exemplifică foarte

bine relaţiile de importanţă vitală dintre vi-
etăţile care convieţuiesc în natură. Crearea unei
reţele prezintă în mod intuitiv modul în care
aerul, stâncile, plantele şi animalele convieţui-
esc într-o reţea echilibrată. Vom forma un cerc
şi fiecare participant va primi câte un cartonaş.
Vom da capătul firului unui ghemotoc unuia
dintre participanţi, acesta va simboliza de ex.
Soarele. Vom căuta un alt jucător din cerc care
este în legătură cu Soarele (nu va fi greu...), de
ex. socul. Ghemotocul va ajunge la acesta, şi el
prinde firul şi va da ghemotocul mai departe, cuiva care are legătură cu socul (de ex. piţigoiul).
Fiecare va explica pe cine (ce) a ales şi de ce. Vom continua jocul până când ghemotocul va tre-
ce prin mâna fiecărui jucător; toţi jucătorii vor ţine de fir şi după ce au pasat mai departe ghe-
motocul. Prin această reţea formată din firul ghemotocului vom exemplifica rolul important al
fiecărui participant în ecosistem. Din cauza unor efecte ale poluării vom înlătura unul sau doi
participanţi şi vom discuta despre consecinţele acestui fapt asupra celorlalţi. Care sistem va fi
mai stabil: cel compus din puţine sau din mai multe elemente? În final putem analiza reţeaua
creată şi prin repetarea procesului în sens invers.
O altă posibilitate ar fi să începem jocul prin a lipi pe spatele copiilor denumirea unui ele-
ment dintr-un ecosistem natural, iar ceilalţi să ghicească elementul respectiv prin întrebări la
care se poate răspunde numai cu „da” şi „nu” (sau „nu este relevant”).
Aventur ă , spaţiu , mişcare , concurs /competiţie
Vrăbii, zburaţi! Jumătate dintre copii stau

pe scaune în cerc, iar cealaltă jumătate în
braţele celor de pe scaune, cu excepţia unui
singur copil, care stă în mijlocul cercului şi dă
semnalul „Vrăbii, zburaţi!”. Toţi copiii se vor ri-
dica şi îşi vor căuta alt loc, altă pereche, iar
unul dintre ei va rămâne din nou în mijlocul
cercului. Acest jucător va da următorul sem-
nal. Scopul e ca copiii să îşi găsească cât mai
repede o pereche şi un scaun, să nu rămână pe
dinafară.
Goana după cal. Pe o fâneaţă delimitată, sau cu copii mai mari într-un câmp de porumb,
vom ruga un adult cu condiţie fizică bună să hoinărească asemeni unui cal evadat dintr-o herg-
helie. „Paznicul” se va urca într-un copac şi va dirija ceilalţi jucători de la sol, pentru a prinde
calul evadat, care la rândul lui va face tot posibilul să nu fie prins. La start „calul” va primi un
avantaj de 3 minute, timp în care ceilalţi vor sta cu ochii închişi, după care poate porni goana
după cal.
Bufniţe şi ciori. Un joc simplu de-a v-aţi ascunselea cu

conţinut didactic. Jucătorii vor forma două echipe (bufniţe şi
ciori) şi cele două echipe se vor alinia faţă în faţă în spatele a
două linii paralele. Conducătorul de joc va formula afirmaţii,
iar jucătorii vor trebui să decidă dacă acestea sunt adevărate
sau false. Dacă afirmaţiile sunt adevărate, bufniţele vor încer-
ca să prindă vrăbiile, iar dacă sunt false, vrăbiile vor „alerga”
după bufniţe. Echipa fugară va avea (după linia sa) o „casă” în
care se poate adăposti. Afirmaţiile pot fi legate de cunoştinţe
învăţate anterior („broasca este un amfibian cu coadă”), pot
îndemna copiii să perceapă senzorial natura („în apropiere
cântă o privighetoare”), sau să observe cu exactitate une-
le lucruri („frunza din mâna mea are marginile zimţate”). Va
câştiga echipa care a luat mai mulţi ostatici după rostirea
unui anumit număr de afirmaţii.
Joc de recunoaştere cu concurarea a două echipe.

În timp ce pregătim locaţia jocului vom colecta frunze, seminţe, flori de pe arborii şi arbuştii
din acea zonă; vom avea nevoie de 10 specii. O soluţie mai ecologică ar fi să desenăm aceste
frunze, etc. pe cartonaşe. Vom forma două echipe cu acelaşi număr de participanţi. Copiii din
cele două echipe se vor alinia faţă în faţă, la o distanţă de 10 metri. Vom pune pe jos frunzele,
seminţele, florile colectate între cele două echipe. Membrii fiecărei echipe vor fi numerotaţi în-
cepând de la unu. După aceste pregătiri vom striga numele unui arbore sau arbust (care există
în colecţia noastră) şi un număr (este mai atractiv dacă nu strigăm numere consecutive), de ex.:
„Arborele nostru este fagul, iar numărul...trei!” Când membrii celor două echipe care poartă
numărul trei aud acest număr vor fugi repede la mijloc pentru a găsi înaintea celuilalt frunza
de fag. Echipa al cărei jucător prinde primul frunza primeşte două puncte. Dacă un jucător nu
identifică corect frunza (sau floarea, seminţele), echipa sa va pierde două puncte.
Joc de simulare a eroziunii. (simularea rolului pe care îl are vegetaţia în atenuarea

eroziunii solului) Copiii vor simula drumul apei de ploaie, când aceasta curge pe versantul
unui deal. Vom întinde pe jos o sfoară, aceasta va simboliza pârâul. Pârâul poate coti, poate
curge repede sau mai încet. Jumătate dintre copii se vor aşeza la cursul superior al apei, ei
vor simboliza picăturile de ploaie. Ceilalţi copii vor simboliza plantele, localizate între pârâu
şi picăturile de ploaie. Începe ploaia (în această fază putem juca jocul „Picătura de ploaie”) şi
picăturile de ploaie pornesc spre vale. Deoarece vegetaţia încetineşte cursul apei, copiii care
simbolizează plantele vor încerca să îi prindă pe copiii care simbolizează picăturile de ploaie.
Unul dintre picioarele copiilor „plante” va rămâne fixat la sol (pentru că vegetaţia este staţio-
nară), dar vor putea prinde cu mâinile „picăturile de ploaie” care coboară. Picăturile care au fost
„prinse” de plantă se vor roti în jurul plantei de cinci ori pentru a simboliza infiltrarea în sol. O
picătură de ploaie poate fi prinsă o singură dată, fiindcă după aceea îşi continuă drumul în sol,
acest lucru fiind simbolizat în felul următor: „picătura de ploaie” prinsă de „plantă” va coborî
în patru picioare spre pârâu. După ce a ajuns la pârâu se va ridica în picioare şi se va plimba
de-a lungul sforii, se poate roti, poate face tumbe, la fel ca apa care curge peste pietre. Când
va ajunge la cursul inferior al apei îi va aştepta pe ceilalţi jucători. Vom măsura timpul în care
toate picăturile de ploaie ajung aici. Dacă avem suficient timp şi copiii doresc, putem juca din
nou jocul schimbând rolurile. Jumătate dintre copii vor simboliza din nou picăturile de ploaie,
însă cealaltă jumătate, în loc de plante vor simboliza pietre, stând nemişcaţi în picioare sau
culcaţi. Jocul porneşte în acelaşi fel, dar când picăturile de ploaie ajung în dreptul pietrelor pur
şi simplu sar peste acestea, sau le ocolesc şi îşi continuă drumul. Vom măsura din nou timpul
în care toate picăturile de ploaie ajung jos. Vom compara cei doi timpi şi vom discuta despre
motivul pentru care acesta diferă.
V-aţi ascunselea după copaci. Într-o zonă de joc delimitată toţi copiii stau în dreptul
unui copac, cu excepţia celui care tupeşte. La strigarea „schimb” a conducătorului de joc fieca-
re copil va fugi la alt copac, iar copilul care a tupit va încerca să prindă copiii în timp ce aleargă,
când nu ating nici un copac. În continuare, copiii care au fost prinşi vor încerca să îi prindă la
rândul lor pe ceilalţi.
Muşuroiul de furnici. Vom delimita un cerc relativ mic, în care toţi copiii încap stând în
picioare, însă le rămâne puţin loc pentru a se mişca fără a se ciocni între ei. Copiii din cerc rep-
rezintă „furnicile”. Sarcina lor va fi să se deplaseze „în muşuroi” prin tot spaţiul jocului, pentru
a căuta hrană, dar fără a se atinge între ei, la fel ca furnicile, care nu se ating niciodată, nici
chiar atunci când întâmpină un obstacol mai mare, ca de ex. o piatră (în cazul copiilor poate fi
vorba de un scaun, etc.). Vom juca acest joc aprox. 5 minute.
Atenţie la uliu! Supravieţuirea păsărilor este determinată în mare măsură şi de modelele

lor de comportament. Scopul jocului este ca copiii să înţeleagă de ce în unele locuri putem
observa multe păsări, iar în alte locuri nici una. Unul dintre jucători va fi uliul. Ceilalţi copii vor
reprezenta „tufişuri”, formând cercuri cu diametrul de cel puţin 6 metri. Unul dintre „tufişuri” va
primi „pasărea”: o minge mică sau un săculeţ cu seminţe. La semnal „tufa” va arunca „pasărea”
altei tufe, iar „uliul” va încerca să o prindă. Dacă reuşeşte, va schimba locul cu „tufa” care a
aruncat „pasărea”. Ne putem juca şi cu mai multe păsări. În final vom lăsa copiii să desluşească
motivul pentru care păsările îndrăgesc locurile cu tufe.
Veveriţa iarna (simularea obiceiurilor veveriţelor de depozitare a hranei). Acest joc exemp-
lifică felul în care veveriţa îşi adună hrana pentru iarnă, cum îşi umple „cămara” cu ghinde şi
cum se hrăneşte.
Fiecare copil va primi câte 10 ghinde, pe care va trebui să le ascundă prin pădure, asemeni
unei veveriţe. Copiii vor avea la dispoziţie 2 minute pentru acest lucru. Pe urmă ne vom aduna
cu toţii şi le vom povesti că vine iarna şi trebuie să caute un anumit număr de ghinde într-un
interval scurt de timp: „Este decembrie, va trebui să adunaţi 2 ghinde într-un minut.” Conducă-
torul de joc va număra secundele cu voce tare. „Este ianuarie, este foarte frig, într-un minut
trebuie să strângeţi 2 ghinde.” Conducătorul de joc va număra secundele. „În februarie veţi
strânge trei ghinde într-un minut, la fel şi în martie.” Cine nu reuşeşte să adune destule ghinde
va ieşi din joc; cei care au găsit toate ghindele au supravieţuit iarna şi primăvara îi prinde în
viaţă. Ghindele pot fi furate şi de la celelalte „veveriţe”. Ce se întâmplă cu ghindele care nu au
fost adunate? Cum sunt acele veveriţe care supravieţuiesc iarna? Cum trebuie ascunse ghinde-
le pentru ca ceilalţi să nu le găsească, dar cei care le-au ascuns să ştie unde să le caute?
Vânătoarea bufniţei. Vom vorbi despre

modul în care vânează animalele. Care sunt or-
ganele senzoriale pe care le folosesc pentru a-şi
găsi hrana? Vom alege dintre copii o „bufniţă”
pe care o vom lega la ochi, deoarece bufniţele
vânează pe întuneric. Bufniţa va avea o seringă
umplută cu apă şi se va aşeza în mijlocul cer-
cului, fiind înconjurată de „şoricei”. În jurul buf-
niţei vom aşeza crengi de copac, iar unul dintre
„şoricei” va trebui să treacă peste aceste crengi
pentru a putea atinge „bufniţa”. Dacă aceasta
aude paşii şoricelului va stropi cu apă în direcţia
acestuia. Dacă nimereşte şoricelul înseamnă că l-a prins şi acel copil iese din joc. Copilul care
reuşeşte să atingă mai repede bufniţa va intra în rolul acesteia în următoarea tură de joc.
Acest joc exemplifică rolul frunzelor uscate, a crengilor care acoperă solul, în funcţie de care
se aud mai mult sau mai puţin paşii şoriceilor. Dacă ne jucăm în clasă vom aşeza pe jos hârtie
de ambalat sau ziare. După câteva ture vom discuta despre importanţa auzului şi a vitezei în
obţinerea hranei şi pentru supravieţuire.
Ghicirea animalelor. Vom trece pe

cartonaşe denumirea animalelor întâlni-
te cel mai frecvent în pădure (sau a celor
învăţate în ziua respectivă). Vom prinde
aceste cartonaşe pe spatele copiilor cu
clame pentru rufe, în aşa fel încât nime-
ni să nu vadă cartonaşul pe care îl are pe
spate. Mai apoi fiecare copil va pune înt-
rebări celorlalţi copii pentru a ghici care
este animalul pe care „îl poartă” pe spate.
La aceste întrebări copiii vor răspunde nu-
mai cu da sau nu. Dacă un copil răspunde
cu nu cel care tocmai întreabă va merge la următorul jucător pentru a îi pune întrebări. Dacă
copilul a reuşit să ghicească care este animalul de pe spatele lui va prinde cu clama cartonaşul
pe piept, la loc vizibil. Ne vom aşeza în cerc şi vom discuta despre felul în care copiii au ghicit
animalele de pe cartonaşe.
Lilieci şi fluturi. Vom forma un cerc cu

diametrul de 3-5 metri. Vom alege un „lili-
ac” care va sta în mijlocul cercului cu ochii
legaţi şi 3-5 „fluturi” care la rândul lor vor
intra în cerc. Liliacul va încerca să prindă
fluturii. Când liliacul strigă „lil” toţi fluturii
vor răspunde „flu”. (Vom explica fluturilor că
atunci când aud strigarea liliacului înseam-
nă că ultrasunetele emise de acesta au ajuns
la fluture şi se reflectă, de aceea trebuie să
răspundă. Liliacul emite ultrasunete pentru
a-şi da seama dacă există cineva/ceva în jur.
Din reflecţia ultrasunetelor sale va şti că în
apropiere sunt fluturi, deci va avea ce să mănânce.) Orientându-se după „răspunsul” primit de
la fluturi, liliacul va încerca să îi prindă. Liliecii descurcăreţi se vor mişca încrezători în forţele
proprii, cu iscusinţă, fiind foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în jur. Dacă liliacul are nevoie de
puţin ajutor vom micşora cercul (cu toţii vor face un pas înainte). Acest joc stimulează concent-
rarea, procesul ascultării cu atenţie, capacitatea de menţinere a liniştii. Dacă liliacul a prins toţi
fluturii vom întreba copiii care este oare motivul pentru care fluturii care au fost prinşi ultimii
au reuşit să rămână în viaţă mai mult timp. (De ex. au fost mai rapizi, s-au pitit aproape de
pământ, etc.). Le vom explica copiilor că aceste însuşiri le permit fluturilor să rămână în viaţă
mai mult timp, şi deci să lase mai mulţi urmaşi, acesta fiind procesul selecţiei naturale.
Jocul căprioarei. (simularea modificării numerice a efectivelor populaţiilor de căprioare

într-o pădure, în funcţie de modificarea condiţiilor de viaţă)
Animalele au nevoie în principal de patru lucruri pentru a supravieţui: hrană, apă, adăpost,
spaţiu. Vom numi acum aceste patru lucruri elemente naturale. Hrana şi apa sunt necesare
pentru a ţine în viaţă şi a da forţă corpului; adăpostul le apără de animalele prădătoare şi in-
temperii; spaţiul este necesar pentru a putea procura hrana din suficiente locuri şi pentru a pu-
tea fugi de prădători. Acest joc despre viaţa căprioarelor este interesant dacă îl putem juca cu
12-20 copii. Jumătate dintre jucători vor fi căprioare, iar cealaltă jumătate vor reprezenta ele-
mentele naturale. Elementele naturale (şi implicit nevoile căprioarelor) pot fi marcate în felul
următor: hrana (sau căprioara flămândă) îşi va pune mâna pe burtă, apa (căprioara însetată) îşi
va duce degetul la gură, adăpostul (căprioara care se ascunde de prădător sau se adăposteşte
de intemperii) va forma cu mâinile un acoperiş de-asupra capului, iar spaţiul (căprioara care
tocmai fuge) îşi va întinde mâna lateral. Grupul căprioarelor şi cel al elementelor naturale vor
sta la o distanţă de aprox. 15-20 metri, cu spatele unii la alţii, într-o linie. Fiecare căprioară se
va gândi care este elementul natural de care are tocmai cea mai mare nevoie şi va indica acest
lucru cu mâna. La fel şi elementele naturale vor decide care este elementul pe care tocmai îl
reprezintă şi vor indica cu mâna acest lucru. La semnal ambele rânduri se vor întoarce faţă în
faţă. Căprioarele vor căuta acel element natural de care tocmai au nevoie, vor alerga la el, îl
vor prinde de mână şi vor alerga împreună înapoi în rândul căprioarelor. Un element natural
poate fi luat de către o singură căprioară, astfel că nu toate căprioarele vor găsi elementul de
care au nevoie! Căprioarele care nu găsesc ceea ce au nevoie vor muri din păcate şi vor deveni
la rândul lor elemente naturale. Jocul va continua în timp ce numărul jucătorilor din fiecare
echipă se va schimba. Conducătorul de joc poate interveni din când în când în mersul jocului.
De exemplu va putea şopti elementelor naturale că în pădure este secetă astfel că nici unul
dintre jucători nu va putea fi „apă” în tura respectivă. Însă căprioarele nu vor şti acest lucru
şi vor căuta în continuare apa... Dacă sunt prea multe căprioare e posibil ca hrana sau spaţiul
să „se termine”. O altă posibilitate este apariţia în pădure a unui animal prădător: unul dintre
jucători va deveni „lupul”, care poate prinde cele mai vulnerabile (cele mai slabe, mai bolnave)
căprioare, una-două într-o tură. Căprioarele prinse vor deveni la rândul lor elemente naturale.
Merită de observat (eventual de notat) cum variază numărul căprioarelor în „pădure” în funcţie
de numărul lor iniţial şi de efectele externe exercitate asupra lor şi asupra pădurii!
”Oameni sălbatici” în codrul secular. Ne vom juca într-un loc plin cu tufe. În acest pei-
saj sălbatic trăiesc „oamenii sălbatici”. Vom ruga câţiva tineri să intre în acest rol, prezentând
un aspect morbid, însetat de sânge. Aceştia se vor mânji cu noroi şi sos de roşii. Vor sta de
pândă şi vor prinde trecătorii. Fiecare copil va primi câte patru boabe de fasole. Dacă un copil
este prins de un om sălbatic îi va da un bob de fasole pentru a îşi salva viaţa. De câte ori va
da câte un bob de fasole va trebui să se întoarcă la linia de start şi va porni din nou de acolo.
Va exista o ţintă până la care copiii trebuie să ajungă „în viaţă”. Înainte de a începe jocul va
trebui să cunoaştem teritoriul, să nu existe cuiburi de viespi, părţi prea abrupte, prăpastii. La
pornire vom striga în pădure: „Hei sălbaticilor! Daţi un semn ca să ştim dacă sunteţi acolo!” iar
„oamenii sălbatici” vor răspunde cu sunete înspăimântătoare.
Arbori atacaţi de gândaci

de scoarţă (simularea răspândirii
dăunătorilor pădurii). Vom împărţi
copiii în două grupe mai mari şi
una mai mică (40%-40%, 20%).
Fiecare copil va primi câte un car-
tonaş. Pe cartonaşele date uneia
dintre grupele mari va fi scrisă
sintagma „arbore sănătos”, pe car-
tonaşele celeilalte grupe mari va
fi scrisă sintagma „arbore bolnav”,
iar pe cartonaşele grupei mici va
figura „gândac de scoarţă”. Carto-
naşele ”arborilor” vor fi împărţite
în aşa fel încât „gândacii” să nu le vadă. Copiii „arbori” se vor împrăştia, putându-se rezema
de câte un arbore adevărat, dacă ne jucăm în pădure. ”Gândacii” vor porni la drum, căutând
”arborii bolnavi” , deoarece îi pot ataca numai pe aceştia. Pot face maxim 20 de paşi, ajunşi
la câte un ”arbore” vor întreba în şoaptă „Arborele este bolnav?” ”Gândacul” va muri dacă pe
parcursul acestor 20 de paşi nu găseşte un ”arbore bolnav”. Dacă întâlneşte un ”arbore bolnav”,
cresc puterile sale şi ”gândacul” mai are dreptul la 20 de paşi. ”Arborii” atacaţi de 5 ”gândaci”
mor. Este indicat ca ”arborii” să nu ştie că ”gândacii” au la dispoziţie numai 20 de paşi fiindcă
riscăm să se aşeze la distanţe mari unii de alţii. În funcţie de densitatea ”arborilor” adevăraţi
putem determina zona de joc. La terminarea jocului vom vorbi despre factorii care pot dăuna
pădurii. De ce este bine ca într-o pădure să convieţuiască mai multe specii de arbori? (fiindcă
fiecare specie îşi are bolile sale specifice şi o altă specie, rezistentă la aceste boli, poate împi-
edica răspândirea lor)
De ce avem nevoie de arbori? (simularea consecinţelor distrugerii pădurii asupra lumii

vii) Scopul jocului este să facem copiii să înţeleagă rolul arborilor, al pădurilor, în menţinerea
echilibrului naturii. Vom scrie pe cartonaşe denumirea unor animale care trăiesc în pădure, iar
pe alte cartonaşe cuvântul „arbore” (la începutul jocului raportul dintre animale şi arbori va
fi de 3:1). În cazul copiilor mai mici putem să şi desenăm aceste specii de animale, respectiv
arborii. Fiecare copil va trage câte un cartonaş, pe care va figura fie un animal din pădure, fie
cuvântul „arbore”. „Arborii” se vor aşeza la distanţe egale între ei, iar „animalele” se vor aşeza
în jurul arborilor. În jurul fiecărui ”arbore” vor fi 2-3 ”animale”, care trebuie să atingă sub o for-
mă sau alta arborele. La semnal (de ex. vom fluiera) „animalele” vor fugi la alţi „arbori”. Copiii
pot lua aer numai atunci când stau în dreptul unui ”arbore”, în timp ce aleargă între doi ”arbori”
trebuie să îşi ţină respiraţia. Vom repeta de câteva ori acest joc. Mai apoi va sosi un „tăietor de
lemne”, adică pedagogul, care în timp ce copiii aleargă va „tăia” (îndepărta) 1-2 ”arbori”. „Ani-
malul” care se îndrepta spre un asemenea arbore şi nu mai poate ajunge la el fiindcă arborele
a ieşit din joc, va muri. Jocul se va termina atunci când toate ”animalele” ajung să se grupeze în
jurul unui singur ”arbore”. Vom discuta cu copiii despre rolul pe care îl au arborii în menţinerea
echilibrului biologic! Cum putem preveni dispariţia arborilor? Ce senzaţie au avut copiii în timp
ce alergau fără aer la „arbori”? Posibilităţi ulterioare: putem acoperi zona de joc cu hârtie de
ambalat, aceasta va simboliza solul. Dacă un ”arbore” este tăiat vom ridica şi hârtia de ambalaj
din jurul acestuia, simbolizând eroziunea solului. Dacă jucăm acest joc în natură, copiii îşi pot
alege un arbore despre care vor scrie o povestioară scurtă.
Devenind invizibil. Ne vom juca acest joc în amurg, pe înserate. Vom împărţi copiii în
două echipe: cei care se ascund şi cei care caută. Copiii care trebuie să se ascundă se vor împ-
răştia de-a lungul unei porţiuni marcate a potecii. Deoarece corpul copiilor care s-au ascuns
trebuie să fie vizibil cel puţin dintr-un punct al potecii, se vor strădui să se contopească în
peisaj, pentru a nu putea fi observaţi. Copiii care s-au ascuns vor încerca să se transpună în
natură, devenind parte integrantă a acesteia, în timp ce copiii care caută vor fi atenţi la indiciile
neobişnuite dintre stânci, frunze. După ce aceştia din urmă (aproape, unul de altul) au trecut pe
lângă copiii ascunşi, aceştia îşi vor dezvălui locaţia.
Vulpi, iepuri, verze(simularea

funcţionării unui lanţ trofic simplu). Vom
împărţi copiii în trei echipe egale numeric.
Una dintre echipe va fi ce a „verzelor”, a
doua a „iepurilor”, a treia a „vulpilor”. „Ver-
zele” vor sta ghemuite în cerc, la distanţe
de 2 metri. „Vulpile” vor sta în interiorul
cercului, iar „iepurii” în afara acestuia, la
5 metri de „verze”. Vom nota pe o hârtie
numărul de indivizi al fiecărei specii. Vom
însemna „vulpile” cu o panglică sau ecu-
son. Vor urma curse de câte jumătate de
minut: „iepurii” vor încerca să prindă câte
o „varză”, în timp ce „vulpile” vor încerca
să prindă „iepurii”. Dacă un „iepure” a reuşit să prindă o „varză”, „vulpea” nu mai poate să îl
prindă, iar în următoarea cursă „varza” respectivă va deveni „iepure”. Dacă „vulpea” a prins un
iepure (după care nu trebuie să mai prindă alţii în aceeaşi cursă) în cursa următoare „iepurele”
va deveni „vulpe”. Numai „verzele” care nu au fost ”consumate” rămân „verze”, iar „iepurii” şi
„vulpile” rămase flămânde (care nu au reuşit să prindă o varză sau un iepure) se transformă în
„verze”. Mai exact, animalul care a reuşit să obţină hrană se înmulţeşte (iar cantitatea hrănii
scade), iar animalele rămase flămânde mor şi se transformă în substanţe nutritive care sunt
consumate mai apoi de plante, adică creşte numărul „verzelor”. După cursele de câte 30 de
secunte fiecare participant se transformă conform regulilor de mai sus, şi după fiecare cursă ne
vom nota numărul de indivizi al fiecărei specii. După 10-15 curse se vor vedea deja rezultatele
dorite. Vom avea trei seturi de date pe care le vom trece pe o hârtie cu pătrăţele, reprezentând
cu culori diferite modificările numărului de indivizi în populaţiile de iepuri, vulpi şi verze; mai
apoi vom discuta despre motivul pentru care aceste grafice au evoluat în acest fel.
Scoicile şi poluarea (simularea purificării naturale a unui lac). Scena jocului este un lac,
pentru aceasta vom delimita o zonă de aprox. 6x6 m (putem marca colţurile cu scaune, genţi,
cutii, etc.). Fiecare cursă va dura câte 2 minute, conducătorul de joc va cronometra; la semnalul
lui începe şi se termină fiecare cursă. În lacul cu apă curată trăiesc scoici. Pârâul care alimen-
tează lacul aduce în permanenţă apă proaspătă, bogată în oxigen. A venit prima zi de vară.
Dimineaţa pârâul transportă o cantitate mică de substanţe poluante.
1. joc: Vom alege un copil care va simboliza popularea, ceilalţi copii vor fi scoicile. În toate
apele există puţine substanţe poluante care pot fi periculoase pentru lumea vie! „Poluarea” va
alerga după „scoici”, iar „scoicile” prinse se vor aşeza în poziţie ghemuit. Celelalte scoici mai
pot să „reînvie” scoica prinsă în felul următor: două scoici vor sta de-asupra scoicii ghemuite,
agăţându-şi braţele, şi vor spune: „Filtrează, filtrează, filtrează!”. Astfel vor filtra apa de-asupra
scoicii muribunde care va reînvia şi poate alerga în continuare. Copilul care simbolizează po-
luarea va încerca să prindă cât mai multe scoici. După expirarea celor două minute vom vedea
câte scoici au rămas în viaţă şi câte au pierit.
2. joc: Cum trece timpul tot mai mulţi turişti vin la lac, dau de mâncare lebedelor, îşi spală
în lac vasele, etc., murdărind apa lacului. În această tură trei copii vor simboliza poluarea. După
expirarea celor 2 minute vom vedea din nou câte scoici au rămas în viaţă şi câte au pierit.
3. joc: Din păcate după masă cineva îşi spală maşina pe malul lacului, poluând sever apa,
de aceea în această tură şase copii vor simboliza poluarea. După expirarea celor 2 minute vom
vedea din nou câte scoici au rămas în viaţă şi câte au pierit.
Întrebare: Ce concluzii putem formula în baza celor trei ture de joc?
Insecte colorate în iarbă (simularea importanţei culorilor de camuflaj în natură). Jocul

se va juca în perechi, sub formă de concurs. Unul dintre membrii perechii va juca rolul păsării
mamă, care adună hrană pentru puiul flămând (jucat de celălalt membru al echipei). Hrana
(insectele) va fi reprezentată de bucăţele de hârtie, unele de culoare mai ţipătoare, altele
de culori care se contopesc în natură. Vom juca jocul în ture, sub formă de concurs. Membrii
echipei vor schimba între ei rolul păsării şi al puiului. ”Pasărea mamă” poate prinde de-odată
o singură insectă (ridica o singură bucăţică de hârtie), pe care o va duce ”puiului”. Miza jocului:
care echipă poate strânge mai multe „insecte” într-o anumită perioadă de timp. După fiecare
tură conducătorul de joc îşi va nota numărul „insectelor” prinse din fiecare culoare. La finalul
jocului vom întocmi o situaţie pe culori, care va demonstra că insectele având culori care se
contopesc în natură au mai multe şanse de supravieţuire. De ce?
C reaţie ,
producţie , evaluare , împărtă şirea experienţelor , încheierea eveni -
mentului colectiv
Realizarea modelului scoarţei de copac. Vom împărţi copiilor câte un creion de ceară
şi câte o foaie albă de hârtie. Vor aşeza hârtia pe scoarţa copacului ales şi vor haşura pe ver-
ticală foaia cu marginea longitudinală a creionului. Pe modelul obţinut pot lipi seminţe sau
frunze; pot păstra ca amintire compoziţia sau putem organiza o expoziţie.
Expoziţie în aer liber. Vom alege o zonă

cu materiale variate (stânci, pietre, frunze căzu-
te, crengi uscate, seminţe, pene de păsări, etc.). În
funcţie de numărul copiilor putem forma echipe
mai mici, putem lucra în pereche sau individual.
Vom alege o temă: de ex. macheta peisajului, „fo-
tografia” peisajului nostru preferat, cea mai tare
senzaţie a zilei, eroul poveştii de aseară, etc. Dacă
avem mai multe echipe, fiecare poate primi o altă
sarcină. Copiii mai mari pot formula concepte ab-
stracte sau pot compune poezii. Ideea principală este să se folosească numai materiale na-
turale. Este indicat să stabilim de la bun început timpul care le stă la dispoziţie, pentru că se
poate pierde cu uşurinţă noţiunea timpului în procesul creaţiei. În final vom prezenta creaţiile
obţinute, vom discuta despre acestea.
OBSERVAŢIE: Nu vom folosi niciodată plante sau animale vii!!!
Paleta de culori (colecţionarea culorilor naturale). Descriere la jocurile de colecţionare,

cercetare, observare, interpretare.
Natura de sub picioarele noastre. Descriere la jocurile de colecţionare, cercetare, ob-

servare, interpretare.
Unde trăiesc? Vom forma echipe de câte

4-6 persoane. Fiecare echipă va extrage câte o
poză a unui animal şi o va lipi în mijlocul unei
coli A/3. Pe fiecare imagine se va vedea un ani-
mal în întregime, dar numai o parte mică din
habitatul acestuia. Echipa va desena în jurul
animalului mediul în care acesta trăieşte, unde
se simte bine. Copiii îşi vor pune desenele pe
perete, le vor da titluri de câte un cuvânt şi vor
compune câte o povestioară pe tema desenului.
Vom discuta împreună despre motivele pentru
care cimpanzeul, ursul polar sau crocodilul nu
s-ar simţi bine la noi. De ce au nevoie animalele din desen pentru a se simţi bine?
Altă variantă: Conducătorul de joc va da din mână în mână un desen început, pe care fiecare
copil va mai desena câte un element, ceva ce consideră că se potriveşte la tema respectivă.
Desenul poate fi făcut şi în echipă. Putem începe prin a desena o sămânţă, un peşte, trestie,
foc de tabără, etc.
Scrierea unei poveşti (individual sau colectiv), compunerea unui cântec, dans,
desen, legat de o temă dată. Putem alege dintre acestea pentru încheierea zilei.
Harta de sunete. Descriere la jocurile de colecţionare, cercetare, observare, interpretare.
Să visăm o pădure! Jocul poate fi jucat individual sau în echipe mai mici. Fiecare copil
(sau echipă) îşi va imagina că a primit cadou o suprafaţă de un kilometru pătrat, pe care poate
să viseze pădurea ideală, cu atâtea plante, animale, pârâuri sau munţi, câte îşi doreşte. Copiii
vor desena această pădure de vis, o vor prezenta colegilor, mai apoi în funcţie de cunoştinţele
caracteristice categoriei de vârstă vom discuta despre capacitatea acestei păduri de a se auto-
susţine pe termen lung. De ce are nevoie pentru aceasta?
Pregăteşte un cadou! Înainte de a porni la plimbare prin pădure fiecare copil va extra-
ge un nume dintre numele colegilor săi, iar până la sfârşitul plimbării va pregăti un cadou, o
surpriză pentru acest coleg. Cadoul va fi ceva găsit în natură, compus din elemente găsite în
natură (să avem grijă ca copiii să nu pregătească cadouri periculoase). Vom discuta despre ceea
ce face ca un lucru să fie special pentru cineva.
Camera mea foto. Un joc memorabil, cu efect.

Copiii vor forma perechi. Un membru al perechii îşi
va închide ochii, iar celălalt copil va căuta o priveliş-
te care crede că va fi interesantă, memorabilă pentru
perechea sa. Va conduce în acel loc copilul cu ochii
închişi şi după ce îi va aşeza capul în poziţia adecvată
va „expona”, adică îi va semnala celuilalt că îşi poate
deschide ochii. Pe urmă vor schimba rolurile, iar în fi-
nal vor discuta despre experienţele trăite, vor desena
ceea ce au văzut, vor „developa” poza.
Realizarea unei fotografii, a unui film scurt, despre o temă dată (în grup, indivi-
dual, mai apoi prezentare). Putem apela şi la instrumente tehnice pentru abordarea unui su-
biect. În multe cazuri întrebuinţarea invenţiilor lumii digitale poate avea rezultate bune pentru
motivarea adolescenţilor în vederea descoperirii minunilor naturii.
Promisiune. Copiii se vor grupa în perechi şi vor for-

mula promisiuni referitoare la comportamentul lor viitor,
prin care pot contribui la soluţionarea sau ameliorarea
problemelor de mediu discutate. Pe urmă ne vom aşeza
în cerc şi fiecare va împărtăşi grupului promisiunea fă-
cută de perechea sa. Vom atenţiona copiii să facă promi-
siuni realizabile, pe care le vor putea respecta.
Animal/plantă misterioasă. Un joc bun pentru

inversarea procesului de învăţare şi totodată o încheiere care creează o atmosferă plăcută.
Conducătorul de joc va numi o plantă sau un animal imaginar sau real, pe care jucătorii nu îl
cunosc, dar care are o denumire frapantă, adecvată pentru asocieri (de ex. ţelină îmbătătoare –
plantă, pupăză cufuratoare – animal imaginar). Le vom explica copiilor că acestea sunt speci-
alităţi locale şi pot fi observate numai rareori. Fiecare copil îşi va imagina planta sau animalul
respectiv şi va numi o caracteristică a acestuia. Nu vom încheia în mod obişnuit jocul, toţi copiii
se vor putea gândi la aceste specii imaginare şi acasă; le pot şi desena.
Xilofonul pădurii sau pădurea te invită la concert! Vom alege doi butuci de lemn
pe care îi vom aşeza la o distanţă de 60 cm unul de altul, pe o suprafaţă tare. Pe aceştia vom
aşeza transversal lame de lemn, diferite ca dimensiuni şi esenţă, după ce ne-am asigurat că
vibrează în mod adecvat. Vom lovi xilofonul nu nişte ciocănele de lemn tare şi uscat, cu o lun-
gime de aprox. 60 cm şi un diametru de 5 cm. Pentru a obţine sunete cât mai bune trebuie să
ne asigurăm că lamele de lemn nu ating nimic înafara butucilor de susţinere.
Hartă pe băţ. La începutul plimbării prin natură fiecare copil îşi va alege câte un băţ, pe
care va însemna traseul făcut prin panglici de diferite culori. Pe această „hartă” diferitele culori
şi materiale naturale prinse de băţ vor indica drumul parcurs, dispoziţia noastră, lucrurile văzu-
te. La sfârşitul plimbării ne putem împărtăşi experienţele: cine cum a petrecut drumul parcurs?
Realizarea unei hărţi a bucuriei-supărării. Copiii vor fi împărţiţi în grupe mai mici
şi vor desena pe un poster aspecte pozitive şi negative din perspectiva protecţiei valorilor
naturale şi culturale din zona în care locuiesc (fie că este vorba de sat, cartier, comună sau o
arie naturală protejată). Vor reprezenta aspectele pentru care sunt mândri, care le umple inima
de bucurie, respectiv pe cele care îi întristează, pentru care le este ruşine. Vor putea alege un
fenomen negativ din zona discutată, ceva ce vor să schimbe şi vor concepe un plan de acţiune
în acest sens. Posterele vor fi expuse, pot fi documentate cu poze. Implementarea planului de
acţiune poate fi promovată în mass-media locală. Acest lucru poate reprezenta o ocazie exce-
lentă pentru colaborarea dintre sfera civilă, privată şi administraţia locală, într-un scop comun.
Scrierea haiku-ului, legendă, cântec, poveste, ritual (individual sau colectiv).

După ce copiii au intrat în atmosfera naturii, vor încerca să exprime tot ceea ce au simţit, ex-
perimentat, prin genurile artistice înşirate. Vom defini copiilor aceste genuri. De ex: în haiku-ul
japonez numărul silabelor diferă după următoarea regulă: primul vers are 5 silabe şi vorbeşte
despre sunet, al doilea are 7 silabe şi vorbeşte despre pipăit, al treilea vers are 5 silabe şi vor-
beşte despre miros.
În legendele populare o formă naturală misterioasă stârneşte imaginaţia oamenilor, care

încearcă să găsească o explicaţie magică a apariţiei acestei formaţiuni. Căutaţi o asemenea
formă naturală şi formulaţi o legendă despre aceasta!
Copiii pot realiza un dans, ritual pe un cântec sau legendă cunoscută, sau pot să compună şi
muzica folosind diferite instrumente din natură.
Exprimarea prin mimică a fenomenelor naturale. Descriere şi propuneri mai jos, la

jocurile dramatice.
Poezie pe evantai. Pentru încheierea activităţilor vom da copiilor o foaie de hârtie în-
doită sub forma unui evantai, care va trece din mână în mână. Conducătorul de joc va scrie
titlul poeziei sau primul vers al acesteia, după care fiecare copil va adăuga câte un vers, dar
citind numai versul scris de cel dinaintea lui, pentru ca poezia să rimeze. În final vom citi toată
poezia.
Portretele arborilor. Copiii împărţiţi în echipe de câte 4-5 persoane vor căuta un exemp-
lar din specia de arbore trecută pe cartonaşul primit. Pe cartonaş va figura denumirea arborel-
ui, iar pe spate vor fi întrebări despre acel arbore, la care echipa va răspunde împreună. În final
echipele vor prezenta aceste informaţii celorlalţi colegi sub forma unor portrete ale arborelui
respectiv.
De ex. frasinul:
Descrie forma în care cresc? Ce este deosebit la aceasta?

Estimează-mi înălţimea şi vârsta!
Observă şi descrie împrejurimile mele. Ce efecte au acestea asupra mea?
Ce este remarcabil pe trunchiul şi scoarţa mea?
Descrie şi desenează una din crengile mele cu frunze.
Poţi găsi pe jos frunzele mele din anul trecut?
Cu ce îi sunt de folos omului?
2. Jocuri dramatice
1. J ocuri pentru intr area în atmosfer ă , de observaţie , de r afinare a

simţurilor şi dezvoltare a empatiei
Jocuri de cuvinte. Stând în cerc copiii îşi vor spune părerea

despre un anumit subiect (sau legat de ei înşişi). Fiecare copil
va fi ascultat pe rând. Este un joc adecvat şi pentru învăţarea
numelor colegilor sau pentru comunicare personală (de ex. jo-
cul „Ce ai pus în ghiozdan?” descris la jocurile didactice pent-
ru descoperirea mediului înconjurător). Fiind aşezaţi în spaţiu
sub această formă (în cerc) copiii pot asocia (de ex. Cine ce îşi
aminteşte în legătură cu apa?), pot compune povestirea grupu-
lui, îşi pot expune atitudinea în legătură cu un subiect, îşi pot
împărtăşi o amintire sau pot aduna concepte legate de tema
discutată.
Variante ale jocurilor de cuvinte:
Domino de copii. Copiii vor sta în cerc, primul începe în felul următor: „Pe de o par-
te Ana...(de ex. iubeşte păsările), pe de altă parte...(de ex. se îngrozeşte de broaşte)”
în timp ce îşi va pune mâinile pe umerii colegilor de lângă el/ea. Copiii vor formula
o caracteristică a mediului înconjurător şi/sau o întâmplare legată de acesta; până la
finalul jocului braţele copiilor vor fi legate. Mai apoi pedagogul va formula întrebări
despre aceste afirmaţii, testându-i pe copii cât de bine au reţinut numele celorlalţi sau
ce alte informaţii au ţinut minte despre colegii lor.
Formulare de propoziţii cu început prestabilit. „Subiectul de mediu preferat al

Anei este...”. Toţi copiii vor formula propoziţii începând cu această sintagmă (pe care
bineînţeles o putem schimba). Ne putem juca şi cu expresii scrise pe cartonaşe pe care
le împărţim copiilor, atunci când dorim să introducem noţiuni noi legate de un subiect
sau dorim să facem o recapitulare, să ne pregătim pentru un test.
Bârfă. Copiii îşi vor alege câte o pereche. Fiecare membru al perechii va vorbi celuilalt timp
de un minut despre el/ea însuşi sau despre un subiect prestabilit. Mai apoi vom forma un cerc
şi fiecare copil va povesti grupului despre ceea ce a aflat despre perechea sa, respectiv despre
subiectul discutat.
Reţine! (jocul lui Kim) Vom aşeza pe o masă diferite obiecte. Copiii vor avea la dispoziţie
20-30 de secunde să studieze aceste obiecte, după care le vom acoperi şi vom formula diferite
sarcini pentru a stimula memoria jucătorilor:
• să numească aceste obiecte,

• să le descrie amănunţit,
• care este poziţia lor, cum pot fi clasificate,
• care este numărul obiectelor având aceeaşi culoare sau formă, etc.
După ce am rugat un copil să iasă din sală vom schimba poziţia acestor obiecte, sau putem
să îndepărtăm un obiect, pentru a testa memoria şi capacitatea de observare a jucătorilor.
Propunere de aplicaţie: Printre obiecte (imagini) putem ascunde un obiect (imagine) care iese
în evidenţă, nu se potriveşte cu celelalte, pentru a stimula capacitatea de selecţie a copiilor.
De ex. dacă aşezăm pe masă seminţe sau frunze ale speciilor autohtone dintr-o zonă şi vom
aşeza şi o frunză (seminţe) ale unei specii din altă zonă, putem stârni curiozitatea copiilor;
oare care este motivul pentru care apare aici şi această specie?
Culori. Copiii observă mai bine orice dacă îi rugăm să înşire câte culori şi nuanţe au văzut
dintr-un singur loc, fără a se fi mişcat. Propunere de aplicaţie: Putem să le arătăm o pictură,
un peisaj, un spaţiu, orice din care să poată învăţa. Dacă stabilim în prealabil un criteriu de
observare (în acest caz culorile) îi putem face să fie mai receptivi la ceea ce este în jurul lor.
Plimbarea omizilor. Copiii vor forma echipe de câte 4-5 persoane. Vor face o mică plim-
bare prin pădure sau prin iarbă desculţi, cu ochii închişi, cu mâinile pe umerii celui din faţa lor.
Copiii vor fi atenţi la colegii lor şi la solul atins cu tălpile. În final vom discuta despre ceea ce
au simţit, experimentat.
Prognoza meteo. Membrii echipei (şi conducătorul de joc) vor forma un cerc. Vor sta
toţi în aceeaşi direcţie, vor pune palma pe spatele copilului din faţa lor şi vor închide ochii.
Conducătorul de joc va începe să povestească şi va exprima şi cu mâna cele spuse pe spatele
copilului din faţa sa, mai apoi acesta va reda mai departe aceste mişcări pe spatele copilului
din faţă. Povestea: „Într-o dimineaţă frumoasă de vară, când m-am trezit am deschis geamul
şi razele strălucitoare ale soarelui mi-au mângâiat faţa. (frecarea spatelui cu mişcări egale,
circulare, care imită senzaţia plăcută a razelor soarelui). Am simţit o adiere uşoară...mai apoi
vântul a devenit mai puternic, soarele s-a ascuns...şi a început să picure ploaia...ploaie torenţi-
ală, furtună, ploaie cu gheaţă...ploaia şi vântul s-au potolit, a ieşit din nou soarele (cu mişcările
adecvate, şi povestind în acelaşi timp).”
Sunete. Copiii vor asculta cu ochii închişi sunetele făcute de conducătorul de joc. Va câş-
tiga cel care reţine cât mai multe sunete. Vom juca acest joc şi în natură! Vom observa, imita
sunetele şi vom încerca să identificăm păsările pe baza acestora. Vom discuta despre ceea ce
credem noi că-şi comunică păsările prin aceste sunete. O altă variantă a jocului: vom lega un
copil la ochi, iar ceilalţi vor trage numere pe care le vor rosti cu voce tare. Copilul cu ochii leg-
aţi va trebui să îşi recunoască colegii după vocea acestora. Copiii mai mici pot imita şi sunetele
scoase de animale.
2. I dentificare , implicare , dezvoltarea aptitudinilor de exprimare dr ama-

tic ă (fizic , verbal , a şezare în spaţiu)
Jocuri cu degetele şi mâinile

pentru cei mici (improvizaţii).
Copiii vor reprezenta floarea soa-

relui, cum se deschide şi se întoarce
spre soare; sau un măr cu vierme;
lăbuţa pisicii; mişcarea unei omizi.
Între timp educatoarea sau învăţăto-
area poate să le povestească o isto-
rioară, pot cânta împreună, acompa-
niind povestea sau cântecul cu jocul
mâinilor. Mai apoi mâinile copiilor
vor intra în contact, vor comunica;
copiii vor improviza situaţii, fie sub
îndrumarea conducătorului de joc, fie
folosindu-şi imaginaţia.
Câteva posibilităţi:
Doi domni graşi. În timp ce copiii spun poezioara, degetele copiilor care stau faţă în faţă
„vorbesc”; degetele întruchipează caractere, iar copiii le mişcă în ritmul poezioarei: Doi domni
graşi în piaţă / se înclină şi grăiesc: / Nu v-am văzut de mult, cum sunteţi? / Şi cei doi ”graşi” au
mers către case. Cei doi domni graşi... (degetele mari), Două doamne suple... (degetele arătă-
toare), Doi jandarmi...(degetele mijlocii), Două gazde bune... (degetele inelare), Doi copii mici...
(degetele mici)
Micii indieni. Copiii îşi vor ţine palmele faţă în faţă, cu degetele orientate în sus şi cu
vârful degetelor lipite. Vor spune o poezioară şi între timp îşi vor mişca degetele în felul ur-
mător: Doi indieni mici (degetele arătătoare se desprind) se uită spre stânga (degetul arătătoare
stâng se îndoaie) se uită spre dreapta (arătătorul drept se îndoaie) aplaudă (îşi lovesc degetele
arătătoare); şi aşa mai departe cu ceilalţi patru „indieni mici” (degetele arătătoare şi mijlocii),
cu şase „indieni mici” (degetele arătătoare, mijlocii şi inelare), opt, mai apoi zece „indieni mici”...
Conectare. Le vom cere copiilor să se împrăştie într-un spaţiu delimitat (fie sala de clasă,
fie în natură) după placul lor. În timp ce copiii se plimbă le vom da următoarele instrucţiuni,
lăsându-le timp pentru a face ceea ce le cerem (în cazul copiilor mai mici instrucţiunile de mai
jos pot fi simplificate):
- Găseşte-ţi ritmul propriu, simte-te bine în pielea ta, ocupă spaţiul, întinde-te!
- În timp ce te plimbi atinge cu degetele mâinile colegilor pe lângă care treci!
- Frecaţi-vă umerii unii de alţii!
- Fă contact vizual cu colegii cu care te întâlneşti!
- Dă mâna cu colegii şi fă-le un compliment!
- Atingeţi-vă cu spatele!
- Găseşte-ţi o pereche, prindeţi-vă cu degetele mici şi plimbaţi-vă mai departe împreună!
- Întoarceţi-vă cu spatele unul la altul şi încolăciţi-vă braţele pentru a vă juca de-a cântarul!
- Cu spatele unul la altul şi braţele încolăcite aşezaţi-vă în poziţia ghemuit şi ridicaţi-vă!
- Porniţi la drum în mersul piticului, cu spatele unul la altul şi găsiţi-vă un drum comun fără
să vorbiţi!
După aceste exerciţii, pentru încheiere, copiii se vor plimba din nou liber, se vor relaxa.
Propunere de aplicaţie: Aceste plimbări reprezintă activităţi de grup care pot fi folosite în
multe împrejurări, nu numai la orele de sport ca exerciţii de concentrare şi cooperare. Dacă
copiii se simt bine şi se plimbă fără a se ciocni, se concentrează suficient, pe baza principi-
ului de mai sus putem dezvolta acest exerciţiu adăugând şi alte aspecte, care îi stimulează
pe copii să se identifice cu fenomenele din mediul analizat. Pentru ilustrarea acestora găsiţi
mai jos câteva exemple:
Mişcări stilizate
În timpul plimbării copiii urmează instrucţiunile conducătorului de joc: imită mersul câinel-
ui, al porcului, al uriaşilor, al zânelor, al celor cu burtă mare, al fricoşilor; se aşează ca pisicile,
maimuţele, turiştii, călăreţii; arată cu degetul la fel ca profesorii, ca vânzătorii din piaţă, ghizii
turistici, magicienii, etc.
Mers
Aşa umblăm pe un drum cu gheaţă, pe uleiul alunecos, pe Lună, în zăpadă mare, pe jar, pe
pioneze, pe o sfoară, pe asfaltul fierbinte, pe teren accidentat, pe iarba fină, pe o scară, etc.
a) Imitarea mişcărilor
Conducătorul de joc dă următoarele instrucţiuni:
‑Ridicaţi o pană, un butuc de lemn, un sac de 5 kilograme, un sac de 10 kilograme!
‑Aruncaţi o pietricică, un disc, un şobolan mort, etc.
‑Împingeţi un cărucior de copil, o sanie, un Trabant!
b) Câmp de floarea soarelui
Copiii se vor opri din mişcare la semnalul conducătorului de joc şi vor primi următoarele
instrucţiuni:
- Închide ochii şi imaginează-ţi că eşti o floarea soarelui pe un câmp de floarea soarelui.
- Acum simte soarele cum se mişcă pe cer şi mişcă-te după el (conducătorul de joc se va
plimba în jurul grupului de copii, reprezentând soarele)
c) Muşuroi de furnici
Copiii se vor plimba liber. Conducătorul de joc le va cere să simuleze viaţa unui muşuroi de
furnici, organizându-se ca aceste insecte extrem de muncitoare. Copiii nu au voie să vorbească
între ei! Dar atunci cum vor comunica? Cum comunică furnicile între ele?
Propunere de aplicaţie: Jocurile, exerciţiile de imitaţie exemplificate mai sus pot servi şi
pentru aprofundarea unor cunoştinţe. Dacă copiii reuşesc să experimenteze pe pielea lor
comportamentul animalelor, caracteristicile lumii vii, funcţionarea sistemelor vii, caracte-
risticile diferitelor medii (greutate, temperatură, densitate), comportamentul oamenilor, vor
deveni mai motivaţi să cerceteze în continuare. Putem să le stârnim curiozitatea apelând la
cunoştinţe deja existente, pentru ca mai apoi să aprofundeze fenomenul discutat.
d) Atomi
Modalitatea exerciţiului este în continuare plimbarea liberă, în timpul căreia copiii primesc
instrucţiuni. Este un joc adecvat şi pentru formarea de echipe. La semnal copiii vor alcătui
grupe de câte 2-3 sau 4.
Propunere de aplicaţie: Copiii vor primi cartonaşe pe care figurează diferite specii, fenomene
naturale, etc. Vor forma grupa plantelor care trăiesc în acelaşi mediu, a compuşilor cu ace-
leaşi proprietăţi, etc. Prin acest joc putem testa cunoştinţele copiilor sau putem evalua cu-
noştinţele deja însuşite legat de o anumită temă. Copiii care au mai multe cunoştinţe îi pot
ajuta pe cei care nu se descurcă atât de bine.
Arată-ne acum! Copiii vor forma perechi (sau

se poate juca şi individual) şi vor mima mişcările ca-
racteristice unei profesii. Sarcina colegilor va fi să
identifice acea meserie.
Propunere de aplicaţie: Copiii pot mima diferite acti-

vităţi, subiecte: mişcări legate de luptă, prezentarea
condiţiilor meteo, mimarea unor sporturi, a compor-
tamentului animalelor, reprezentarea unor personaje
literare cunoscute sau a unor personalităţi prin câte-
va mişcări. Pe lângă aceste mişcări apare şi mimica,
vom încuraja copiii să o folosească cât mai expresiv.
În final, când vom analiza „producţiile” copiilor, vom
discuta despre felul în care aceste mişcări ar fi putut
fi prezentate cu o mai mare exactitate şi vom subli-
nia şi redările, imitările de efect. O altă posibilitate
este să imităm modul de utilizare al unor obiecte.
Adaugă o mişcare! Vom forma un cerc, stând în picioare. Conducătorul de joc va începe
cu o mişcare simplă. Jucătorul de lângă el va repeta acea mişcare şi va adăuga încă una, şi
aşa va continua mai departe: fiecare copil va repeta mişcările arătate înaintea sa, la care va
mai adăuga o mişcare proprie. Propunere de aplicaţie: Putem cere copiilor să prezinte mişcări
legate de o anumită activitate, de un anumit subiect, orientându-le astfel atenţia asupra temei
abordate. De ex. posibilităţi de circulaţie fără maşini, obiceiuri de a mulţumi, activităţi umane
în mediul natural, igienizare corporală, ce facem cu apa, ce obişnuim să facem în timpul ex-
cursiilor, sporturi, etc.
Limbajul gesturilor. Vom forma un cerc, şezând pe jos. Fiecare copil îşi va alege o poreclă
expresivă (vezi numele din poveştile cu indieni, vom atrage atenţia copiilor asupra faptului că
indienii şi-au dat nume pe baza trăsăturilor personale). Vom spune aceste nume pe rând, mai
apoi îl vom reda printr-un semn non verbal, după care vom continua fără să vorbim. Primul
jucător îşi va gesticula propria poreclă, mai apoi a unui alt coleg. Acesta din urmă îşi va repeta
porecla, şi va invita un alt jucător să îşi prezinte la rândul său porecla.
Structuri. Ne vom juca acest joc în grupe mici, fiecare grupă va reprezenta cu corpul
copiilor câte o structură (de ex. arbore, pod, macara, etc.). Celelalte grupe vor ghici structura
prezentată şi cum funcţionează aceasta.
Propunere de aplicaţie: Copiii vor putea reprezenta şi o structură imaginară sau una în miş-
care, o structură vie sau fără viaţă. Vor putea crea monştri sau aparate casnice: cafetieră,
maşină de spălat, moară de apă,
locomotivă, etc. Le putem cere
copiilor să facă aceste structuri să
vorbească; apoi să ghicească ce
reprezintă creaţiile colegilor. Dacă
trebuie să le reprezinte poate vor
înţelege mai bine funcţionarea
acestora şi cunoştinţele legate
de aceste structuri se fixează pe
termen mai lung. Copiii pot învăţa
multe lucruri şi unii de la alţii,
dezvoltându-şi totodată capaci-
tatea de cooperare.
Statuia grupului. O grupă mică sau toţi copiii vor primi sarcina să construiască o statuie a
grupului, reprezentând un sistem ecologic, de ex. un arbore (părţile arborelui, structura aces-
tuia, de cine depinde, cine depinde de el). Statuia va primi un nume, fiecare element va spune
câte ceva, vom pune în funcţiune acest sistem. Ne vom imagina cum poate fi perturbat acest
sistem? Ce se întâmplă atunci?
Realizarea unei fotografii / tablou. Jocul va începe cu o plimbare liberă, iar la un
anumit semnal toţi copiii se vor opri brusc, mai apoi vor avea la dispoziţie un timp limitat ca
să formeze o imagine a întregului grup. Locaţiile vor fi numite de către pedagog: de ex. gră-
dina zoologică, o piaţă, hipermarket, excursie cu biciclete, ambuteiaj, concurs hipic, grădiniţă,
gară, plajă, etc. Următorul pas va fi ca personajele tabloului să îşi exprime gândurile legate
de această imagine. Fotografia poate fi corectată, scopul este să devină cât mai unitară, ele-
mentele să fie interdependente, să nu existe contradicţii între locaţie şi timp. Cu cât vom cere
copiilor să formeze mai multe asemenea „fotografii” cu atât vor deveni mai atenţi la aceste
cerinţe şi la colegii lor.
Pentru imaginile date ca exemplu putem dezvolta noi teme: legate de stilul de viaţă, dez-
voltarea durabilă, cunoştinţe despre animale; întrebările ajutătoare cu care vom analiza aceste
„fotografii” vor fi legate de aceste teme.
Povestirea grupului. Copiii vor sta în cerc,

şezând. Conducătorul de joc va porni o poveste pe
care copiii o dezvoltă în continuare, unul după altul.
Povestea trebuie concepută conform regulilor po-
veştii şi trebuie să fim atenţi ca pe când ajungem la
ultimul copil din cerc povestea să poată fi terminată.
Fiecare copil va continua povestea exact acolo unde
cel dinaintea lui a întrerupt-o. După mai multe exer-
ciţii ştafeta poate fi predată chiar şi în mijlocul unei
propoziţii.
Propunere de aplicaţie: Pedagogul va stabili subiectul poveştii, în acest caz copiii vor inclu-
de cunoştinţele dobândite despre acest subiect. De ex: O zi a unui melc; Bunica mea mi-a
povestit istorioara secolului; ”Am fost un câine la adăpostul pentru câini”; Amintirile unei
frunze de stejar din înălţimi; etc.
Jocul sunetelor. În perechi sau echipe mici copiii vor scoate sunete tipice pădurii (din
timpul zilei, al nopţii, zi de vară, zi de iarnă, zi de primăvară, în timpul ploii). Jocul poate simula
o ”şedinţă de pădure” organizată pe un anumit subiect (copiii pot să imite sunetele animalelor
sau pot descrie verbal şedinţa, reprezentând caracterele diferitor animale).
Vor scrie mici dialoguri pe un anumit subiect. De ex: ce îşi spun doi iepuri pe câmp despre
deversarea pârâului?
Examenul prinţului. Jocul va fi jucat de câte doi copii. Unul dintre ei va juca rolul peda-
gogului de la curte, iar celălalt rolul prinţului. Profesorul va fi decapitat dacă se află că elevul
destul de slab nu ştie nimic. Ceilalţi elevi vor pune întrebări simple la care prinţul va răspunde
fără noimă. Profesorul se va strădui să explice logic de ce răspunsul elevului este bun, ba mai
mult, este revoluţionar, inovator.
Jocul „specialiştilor”. Vom forma mai

multe echipe mici. Fiecare echipă va juca ro-
lul membrilor unui grup de cercetători sau
oameni de ştiinţă care sunt invitaţi la o emi-
siune TV, transmisă în direct. Aceştia îşi vor
demonstra cunoştinţele din domeniu, în timp
ce ceilalţi jucători, care joacă rolul telespec-
tatorilor, vor formula întrebări legate de su-
biectul cercetării, descoperirii. Putem inven-
ta şi subiecte absurde, imaginare, dar putem
folosi şi discipline învăţate la şcoală, în acest caz, copiii se testează reciproc şi încearcă să se
elimine unii pe alţii.
Cine sunt eu? Vom ruga doi copii să iasă din sală. Copiii rămaşi în sală vor alege două per-
soane faimoase şi le vom spune celor doi copii rolul jucat de celălalt, în aşa fel încât nici unul
dintre ei să nu îşi cunoască propria identitate. Unul dintre copii va iniţia un dialog de parcă
s-ar fi întâlnit cu acea personalitate pe care o întruchipează colegul. Se va purta, va formula
întrebări despre acţiunile, obiceiurile, viaţa personajului personificat de coleg, astfel ca acesta
din urmă să poată ghici cine este; apoi copilul care şi-a ghicit identitatea va pune întrebări
celuilalt, până acela îşi va da seama la rândul lui pe cine întruchipează.
Propunere de aplicaţie: Pot purta astfel un dialog diferite vieţuitoare, personaje literare,
personalităţi istorice, politicieni, artişti, exploratori. Pedagogul poate propune la rândul
său personalităţile alese. Copiii îşi vor demonstra astfel cunoştinţele despre vieţuitoarele şi
personajele discutate.
3. J ocuri situaţionale
Serie de imagini / Diapozitive. Vom împărţi copiii în grupe mici, mai apoi le vom cere să
realizeze o „serie de fotografii” (din 5 sau 6 imagini), prezentând cele mai importante momente
ale unui eveniment. La început le vom da noi idei, mai apoi copiii vor alege singuri istorioare
pe care le vor prezenta. Nici una dintre „fotografii” nu poate fi inutilă, toate trebuie să prezinte
momentele importante ale întâmplării. Vom stimula astfel copiii să înţeleagă mai bine o struc-
tură, respectiv construcţia acesteia.
Propunere de aplicaţie: Este un joc adecvat pentru prelucrarea unor poveşti, întâmplări, eve-
nimente (pline de tensiune, dramă) care pot fi prezentate în natură.
Tablou. Tabloul va reda în mod stilizat, focusat, un concept, o senzaţie legată de un eve-
niment.
De exemplu vom prezenta prelucrarea unui subiect de protecţia mediului cu ajutorul seriei
de imagini şi a tabloului.
Subiect: mobilizarea locuitorilor pădurii în preajma vânătorului
Conţinut de învăţare: etica vânătorii, gestiunea vânatului, relaţia dintre om şi natură
Obiectiv: Copiii vor înţelege sensul legilor care reglementează vânătoarea.
Vom cere copiilor să pregătească împreună o serie de tablouri cu următoarele titluri: trezirea
locuitorilor pădurii; se întâmplă ceva: gălăgia făcută de vânători alarmează pădurea (fie vorba
de un incendiu sau de tăierea copacilor); primul foc de puşcă; mai apoi peisajul la o oră după
eveniment.
Analizarea, discutarea tabloului: Conducătorul de joc va indica câte un element al tabloului

(va atinge pe umăr copilul respectiv) care se va prezenta şi va vorbi despre ceea ce se întâmplă
cu el. Ce simte în acel moment? Scopul este ca copiii să îşi dezvolte o atitudine emoţională
faţă de eveniment şi să se clarifice relaţiile dintre personaje, unitatea spaţiului şi a evenimen-
telor. Pedagogul poate ajuta prin orientarea copiilor în spaţiu, de ex. din ce direcţia s-a auzit
împuşcătura, în ce direcţie se vor refugia, etc.
În continuare vor lucra în echipe mai mici, având sarcina să reprezinte cele mai dramatice
momente ale vânătorii. Vor examina imaginile reprezentate de colegi, vor vorbi cu personajele
acestora, le vor da titluri.
Mai apoi copiii îşi vor exprima sentimentele, vor formula concepte legate de aceste eveni-
mente. Vor reprezenta tablouri cu diferite titluri. Vor studia tablourile făcute de colegi şi vor
încerca să le ghicească titlurile.
În funcţie de categoriile de vârstă ale copiilor,

conducătorul de joc va putea prezenta acestora
statistici, date concrete, studii, legislaţia referito-
are la subiectele abordate. Putem continua dis-
cuţia prin dezbaterea posibilităţilor de prevenire
a acestor probleme, vorbind despre felul în care
oamenii pot acţiona în vederea soluţionării aces-
tora.
Interviu în pereche. În varianta de bază a

jocului fiecare copil va scrie pe o hârtie câte 8-9
întrebări, la care dacă ulterior va răspunde, per-
soana care ia interviul va reuşi să îl cunoască cât
mai bine pe intervievat. Copiii îşi vor alege câte o pereche, vor schimba între ei lista cu înt-
rebări şi pe urmă se vor intervieva reciproc. După aceasta vor forma echipe de câte 6 membri
(cu alte două perechi) şi fiecare copil îşi va prezenta partenerul în baza răspunsurilor primite.
În timpul prezentării copiii pot rectifica acele aspecte cu care nu sunt de acord. Propunere de
aplicaţie: Vom putea lua interviuri asemănătoare unor animale sau plante. În timp ce studiază
o vieţuitoare copiii vor formula întrebări pe care perechea lor le va pune pentru a cunoaşte cât
mai bine animalul sau planta aleasă. La fel putem pregăti întrebări şi pentru cunoaşterea unor
personalităţi, poeţi, scriitori, personaje istorice, oameni de ştiinţă, studiind biografia, lucrările,
rezultatele sau faptele acestora. Jocul se va desfăşura în mod asemănător variantei prezentate
la început.
Şedinţă cu asumarea unor roluri. Dacă dorim să abordăm o problemă mai complexă,
care trebuie analizată din mai multe perspective, trebuie să îi întrebăm pe cei afectaţi de acea
problemă. Vom pregăti nişte cartonaşe pe care sunt trecute diferite roluri. Fiecare copil va în-
cerca să argumenteze din punctul de vedere al unui personaj implicat într-o anumită situaţie.
(De multe ori acest joc presupune o pregătire prealabilă, dar totodată putem verifica şi unele
cunoştinţe ale copiilor.) Vom numi o comisie independentă care evaluează dezbaterea şi face
rezumatul şedinţei convocate pentru problema discutată. De ex. putem organiza o şedinţă
despre regulile de etică ale protecţiei animalelor: cei care militează pentru protecţia animal-
elor vor apăra drepturile animalelor de la circ, în timp ce directorul circului va lupta pentru
supravieţuirea circului. Vom da cuvântul mai multor personaje interesate de acest subiect:
primarul, deoarece oraşul trage foloase de pe urma funcţionării circului; veterinarul, care vin-
decă animalele; animalele, cărora le este zilnic groază de severitatea dresorului; reprezentanţii
societăţilor civile de protecţie a animalelor; dresorul, care trăieşte din această meserie, etc.
Putem convoca o altă şedinţă asemănătoare pentru a discuta necesitatea construirii unei
autostrăzi, efectele de mediu ale acesteia.
Jocuri tip dezbatere. Aceste jocuri sunt mereu organizate în jurul unei dileme, a unei si-
tuaţii decizionale. Poate fi de folos şi colectarea unor argumente-contraargumente care au stat
la baza unor decizii mai vechi, pentru ca copiii să înţeleagă motivele care au stat la baza unui
eveniment istoric important, a acţiunilor unor personaje literare. În continuare vom prezenta
câteva variante ale acestor jocuri:
- Unul împotriva tuturor: Unul din polii afirmaţiei dezbătute va fi reprezentat de o singură
persoană (eventual de profesor): toată lumea „îl va ataca” numai pe el, iar el va răspunde sepa-
rat la fiecare argument. Dacă nu mai poate aduce alte contraargumente, poate fi înlocuit de o
altă persoană, însă modul în care se desfăşoară dezbaterea nu se va schimba.
- O dată da – o dată nu: Fiecare copil, pe rând unul după altul, va argumenta într-o singură
propoziţie fie pro fie contra, afirmaţia dezbătută.
- Două rânduri: Reprezentanţii celor două tabere opuse vor sta faţă în faţă, în două rându-
ri. Reprezentantul unui rând va începe să îşi expună părerea, argumentând vehement. Dacă
reuşeşte să convingă pe cineva din tabăra opusă acesta din urmă se va muta în celălalt rând.
Mai apoi reprezentantul celuilalt rând va lua cuvântul şi va încerca să convingă tabăra opusă
că dreptatea este de partea lor.
- O persoană în situaţie decizională: Două echi-

pe (reprezentanţii celor două păreri opuse) vor
încerca să convingă persoana aflată în situaţia
decizională. Aceasta va sta în mijloc, iar cele
două echipe îşi vor expune diferite argumente,
în timp ce persoana din mijloc va trebui să se
apropie (sau să se depărteze) de una din cele
două echipe atunci când este de acord (sau în
dezacord cu) argumentul expus.
Propunere de aplicaţie: Putem pune la încerca-

re prejudecăţile, zicătorile. Cel mai indicat este
ca pedagogul să pregătească o serie de dileme
care urmează a fi dezbătute. (Câteva idei: Banii
nu aduc fericirea!; Avem noi nevoie de hipermar-
ket?; Să credem în reclame?; Să merg la şcoală
pe jos sau cu maşina?; Să cumpăr acea pungă de
chips? etc.)
Improvizare, pantomimă. Vom împărţi copiii în mai multe grupe mici. Sarcina lor va fi
să prezinte fenomenele indicate de profesor, funcţionarea acestora. Copiii pot folosi şi acce-
sorii, dar se vor baza în primul rând pe expresivitatea corporală, iar ceilalţi copii vor trebui să
ghicească ce au avut de reprezentat.
Propunere de aplicaţie: Bazându-se pe cunoştinţele existente, învăţând unii de la alţii, copiii

pot reprezenta evenimente sociale, fenomene geografice. De ex: Pânza de păianjen; Pole-
nizarea florilor; Cum se formează mierea?; Cum se naşte un fluture?; Circuitul apei; Efectul
de seră; Anotimpuri; Cum îşi depune cucul ouăle; Anul unei păsări migratoare; Drumul unui
râu de la izvor până la mare; Cum circulă seva unui arbore?; Manipulare genetică; Cum îşi
depun ouăle viespii?; Zborul nunţii efemeropterelor, etc.
Improvizarea de roluri. Conducătorul de joc începe să povestească despre un eveniment

sau despre un fenomen, iar copiii vor reprezenta naraţiunea. În cazul copiilor mai mici con-
ducătorul de joc poate împărţi roluri prestabilite (pe cartonaşe), iar copiii mai mari pot decide
singuri rolul pe care doresc să îl întruchipeze. (de ex: Soarele, Luna, ploaia, vânzător conştient,
fetiţă pe bicicletă, nor de CO2 deasupra oraşului, pescar iresponsabil, pasăre acvatică, pată de
ulei, etc.)
Propunere de aplicaţie: Vom prezenta câteva subiec-

te: Manipulare genetică; Anul unei păsări migratoare;
Anotimpuri; Drumul unui râu de la izvor până la mare;
Efectul de seră. În funcţie de tema abordată le vom
cere copiilor să facă un spectacol de pantomimă, să
improvizeze roluri, să realizeze o serie de fotografii, o
statuie a grupului. Din perspectiva învăţării este im-
portant să evaluăm activitatea, să stabilim un criteriu
de observare, obiectul evaluării şi concluziile pe care
le putem trage, pentru ca mai apoi să formulăm unele
generalizări valabile.
Să nu uităm! În timpul jocurilor dramatice copiii

participă la activitate cu o partea foarte sensibilă a
personalităţii lor; îşi dezvăluie mult mai multe trăsă-
turi decât prin orice altă metodă de învăţare; devin
vulnerabili, de aceea este foarte important să ne
jucăm aceste jocuri numai cu grupe în care s-a dez-
voltat deja încrederea reciprocă, copiii sunt toleranţi unii faţă de alţii, se acceptă şi cooperează
bine. În timpul evaluării activităţii ne vom strădui să subliniem reprezentările, exprimările
bune. Dacă ceva este inexact, îi vom întreba pe copiii care au fost aspectele imprecise, cum
s-ar putea formula, reprezenta acel lucru cu o mai bună acurateţe. În calitate de conducător de
joc nu putem spune niciodată că ceva nu este bine, nu este corect, însă putem cere clarificări,
putem întreba de unde provine informaţia în baza căreia s-a format un gând, o părere. Vom
evita critica negativă! Vom încuraja copiii să analizeze în mod constructiv, pozitiv reprezentări-
le colegilor. (de ex. formulând la persoana întâi singular: mie asta mi-a plăcut, pe mine asta
m-a captivat, eu nu am înţeles acest gest, eu am citit altceva despre acest lucru, mie tata mi-a
povestit aşa, eu am avut o experienţă diferită)
90 Lumea vie caracteristică habitatelor din Câmpia Someşului
Lumea vie caracteristică habitatelor din Câmpia Someşului 91
IV. Lumea vie caracteristică habitatelor din

Câmpia Someşului
În natură nimic nu se întâmplă fără rost, nu există specii folositoare şi specii dăunătoare.
Fiecare vieţuitoare este o verigă importantă a lanţului trofic, doar din punctul de vedere al
omului există specii folositoare şi specii dăunătoare. Dat fiind faptul că unele specii sunt pe
cale de dispariţie sau numărul lor s-a redus atât de mult, încât supravieţuirea populaţiei dintr-
un anumit mediu este ameninţată, acestea sunt strict protejate, dar în principal omul este cel
care prin activităţile sale intervine ireversibil în funcţionarea naturii, producând prin aceasta
dezechilibre în sistemul ecologic.
Există intervenţii pe care natura le vindecă ca pe nişte răni (de ex. purificarea naturală a
apelor) şi din păcate cunoaştem cazuri care determină catastrofe naturale.
De aceea este important să învăţăm copiii din toate categoriile de vârstă, despre modul în
care funcţionează natura, despre faptul că „cel mare îl mănâncă pe cel mic”, despre circuitul
care menţine echilibrul naturii, adică despre faptul că fiecare specie, chiar şi cea mai „comună”,
are un rol în conservarea naturii. E important să ştim şi să observăm care este rolul fiecărei
vieţuitoare, care este locul acesteia în lanţul trofic, ce factori îi ameninţă existenţa, care sunt
mediile pe care le preferă, ce rol important îndeplineşte în natură şi eventual de ce este consi-
derată dăunătoare de către om, care sunt pagubele pe care i le produce acestuia. Totodată este
important să clarificăm informaţiile eronate, despre care descoperirile ştiinţifice demonstrează
că sunt doar superstiţii şi s-au răspândit numai datorită unor obiceiuri populare.
Acest mod de gândire poate fi dezvoltat de la o vârstă fragedă şi dacă în munca noastră
de educaţie ecologică ne bazăm pe empatia cu ajutorul căreia copiii se pot identifica cu unele
vieţuitoare, le pot personifica, înzestrându-le cu calităţi umane, atunci merită să completăm
curiozitatea lor cu cunoştinţe adecvate.
Mulţi pedagogi organizează excursii pentru copii sau doar ies cu plăcere în natură în timpul
orelor de curs sau în timpul liber, pe o câmpie, în pădure, pe malul apei, în curtea şcolii sau
în parc. În aceste locuri întâlnesc multe specii de plante şi animale, dar şi multe întrebări din
partea copiilor. Acest capitol oferă ajutor în acest sens, furnizând informaţii despre tipurile de
habitate din Câmpia Someşului şi despre caracteristicile acestora. Am ales doar câteva specii
de plante şi animale comune, frecvente în lumea bogată a mediilor de viaţă, prezentând ca-
racteristicile acestora, rolul pe care-l îndeplinesc, factorii care le ameninţă existenţa.Ne-am
străduit să completăm descrierile vieţuitoarelor cu multe curiozităţi, mici descrieri care vor
face interesantă cunoaşterea acestora.În anexa acestei cărţi am grupat fotografiile speciilor în
„Ilustraţii ale vieţuitoarelor din mediile de viaţă” ca să ofere ajutor în recunoaşterea lor.
Descrierile le începem cu o scurtă clasificare a animalelor, care poate fi completată în
funcţie de nivelul de cunoştinţe al copiilor, deoarece scopul nu e să obosim copiii cu categorii
de clasificare, ci să le oferim mereu informaţii corecte, să clarificăm cunoştinţele eronate, şi să
observăm vieţuitoarele în mediul lor de viaţă.
Copiii uneori îşi închipuie greşit unele lucruri legate de animale, de exemplu ei cred că bro-
asca ţestoasă este un amfibian sau că tritonul este o şopârlă. Descrierea de mai jos oferă ajutor
pentru a le putea explica copiilor diferenţele dintre speciile de animale.
Animalele nevertebrate sunt acele animale care nu au coloană vertebrală. Cu ocazia unei
excursii în natură putem întâlni de obicei următoarele nevertebrate: viermi (de exemplu râma,
lipitoarea), moluşte (scoici, melci) şi artropode (arahnide, crustacee, insecte).
Artropodele:
‑arahnidele (păianjeni, căpuşe) au corpul format din două părţi (cefalotorace şi abdomen) şi
au patru perechi de picioare
‑crustaceele au corp format din trei părţi: cap, torace şi abdomen, primele două în multe ca-
zuri se unesc formând cefalotoracele. Picioarele pot fi de diferite forme şi dimensiuni: picioare
cu cleşti, abdominale, filiforme, lamelare.
‑insectele au corpul format din trei părţi: cap, torace şi abdomen şi au trei perechi de picioare.
Toate insectele sunt de obicei considerate gândaci de către copii, le putem spune că „toţi
gândacii sunt insecte, dar nu fiecare insectă este un gândac”. Caracteristica principală a gânda-
cilor este că prima pereche de aripi s-a îngroşat şi întărit formând elitre, care protejează a doua
pereche de aripi care sunt membranoase. Este un gândac de exemplu buburuza, rădaşca sau
croitorul mare. Clasa mare a insectelor cuprinde pe lângă gândaci, furnici, fluturi, albine, grei-
eri, libelule, muşte, ţânţari, pureci, etc. În concluzie, clasa insectelor este foarte diversificată.
Animalele vertebrate au coloană vertebrală şi se pot clasifica în cinci clase: peşti, amfibieni,
reptile, păsări şi mamifere.
Peştii sunt vertebrate acvatice, care au forma corpului hidrodinamică, pielea de obicei este
acoperită cu solzi şi respiră prin branhii. Nu sunt peşti mormolocii, care sunt larvele broaştelor.
În clasa amfibienilor se pot enumera acele vertebrate a căror viaţă este legată atât de me-
diul terestru, cât şi de cel acvatic. Pentru reproducere au nevoie de apă, larvele lor respiră prin
branhii. Adulţii pot respira şi în mediu acvatic prin piele. Pielea lor conţine glande care secretă
o substanţă mucoasă. Dintre animalele care trăiesc la noi, amfibieni sunt următoarele: broaş-
tele, salamandrele şi tritonii.
Reptilele sunt animale vertebrate a căror piele este acoperită cu solzi. La unele dintre aces-
tea se întâmplă ca pielea să nu se întindă, atunci când animalul creşte. În aceste cazuri năpâr-
lesc şi sub pielea veche care va fi năpârlită se formează pielea nouă. Reptilele depun ouă în
mediul uscat. Urmaşii seamănă cu părinţii şi respiră prin plămâni. Deşi există specii de reptile
care petrec un timp îndelungat în apă, acestea nu sunt amfibieni. Dintre speciile care trăiesc la
noi, reptile sunt şopârlele, şerpii şi broaştele ţestoase.
Păsările sunt vertebrate care au corpul acoperit cu pene, membrele anterioare transformate
în aripi, se înmulţesc prin ouă. Liliacul deşi zboară nu este pasăre, este un mamifer.
Mamiferele sunt animale vertebrate care au corpul acoperit cu blană, nasc pui vii pe care îi
hrănesc cu lapte.
1. Lumea vie a teritoriilor arabile şi a paraginilor
Terenurile arabile sunt acele habitate pe care omul cultivă plante de cultură, o perioadă mai
îndelungată de timp, cu mici sau mari intermitenţe. În sensul mai larg al expresiei sunt incluse
aici şi paraginile, până când acestea nu vor fi dominate de speciile caracteristice vegetaţiei na-
turale.Deşi considerăm că aceste parcele deranjate nu vor fi preferate de speciile sălbatice, în
aceste medii trăiesc specii caracteristice, care se pot adapta lucrărilor de cultivare. În limbajul
comun numim buruieni plantele de pe arături şi paragini. O parte dintre aceste specii provin
din flora naturală cu viaţă scurtă, dar cu răspândire rapidă, cu capacitate mare de adaptare,
iar o altă parte provin din plante cultivate şi consumate în trecut (de exemplu oreşniţa, hrişca)
care au devenit buruieni.Asemănător speciilor vegetaţiei naturale, şi speciile de buruieni indică
caracteristicile habitatului: pe un teren arabil umed vom întâlni alte specii de plante, decât pe
un teren uscat sau salin. Componenţa speciilor din terenurile arabile şi paragini este determi-
nată şi de tipul plantei cultivate: de exemplu în culturile de porumb nu vom întâlni niciodată
macul roşu, acesta fiind o plantă specifică lanurilor de cereale.
Macul roşu (Papaver rhoeas) este o buruiană cunoscută, fiind strămoşul macului de grădină.
În trecut petalele acestei plante au fost folosite pentru a colora vinul, dar se poate folosi şi
pentru prepararea unor siropuri sau al unor coloranţi alimentari. Seminţele mici de culoare
neagră îşi menţin capacitatea de germinare timp de mai mulţi ani. Consumate crude, pot fi
otrăvitoare, fiind periculoase în special pentru copii. Petalele cad repede, de aceea nu merită
să fie culese în buchet. Floarea atrage insectele polenizatoare, dintre care masculii unor specii
confundă petele negre de pe petalele roşii cu femelele, astfel floarea oferă loc de întâlnire
perechilor de insecte.Deoarece omul a luptat permanent împotriva buruienilor din terenurile
arabile, multe specii de buruieni au reuşit să supravieţuiască, doar dacă au imitat unele carac-
teristici ale plantelor de cultură: de exemplu iarba bărboasă imită foarte bine orezul.
Lupta împotriva buruienilor a dus deseori la dispariţia unor specii. Neghina (Agrostemma
githago) a fost o buruiană frecventă cu câteva decenii în urmă, dar datorită erbicidării intense a
devenit o specie rară, în Ungaria fiind o plantă protejată. Sămânţa sa este otrăvitoare şi poate
fi periculoasă pentru animale dacă este amestecată cu furaj. Deoarece substanţele toxice nu se
descompun prin fierbere, acestea pot fi periculoase şi pentru om, dacă ajung în făina de grâu,
producând iritaţii ale mucoaselor, dureri de cap, spasme, tulburări de circulaţie, în cazuri mai
grave deces prin sufocare. În unele legende această plantă figurează ca simbol al fertilităţii
pământului.
Dacă terenurile arabile sunt lăsate în paragină, buruienile se înmulţesc şi constituie o sursă
importantă de hrană pentru animalele din acest mediu.Din păcate în aceste medii pătrund
cu uşurinţă şi plante străine, care nu sunt autohtone. Un exemplu de astfel de plantă este
ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), o buruiană originară din America de Nord. Polenul acestei
plante produce alergie. Polenizarea este realizată de vântul care răspândeşte polenul chiar şi
la o distanţă de 100 km de plantă. Seminţele care se găsesc în stratul superior de 3 cm al so-
lului, încep să germineze înaintea seminţelor care se găsesc mai adânc, acestea din urmă pot
rămâne în stare de repaus chiar şi câteva decenii. Dacă solul este perturbat, seminţele ajunse
sub suprafaţa solului încep să germineze. O plantă poate produce zeci de mii de seminţe care
sunt foarte rezistente şi îşi menţin capacitatea de germinare chiar şi o perioadă de 30 de ani.
Ambrosia poate fi distrusă foarte greu.
A nimale din terenuri ar abile şi din par agini
Râma (Lumbricus terrestris)

Acest vierme inelat trăieşte în sol, dar după ploi deseori iese la suprafaţă. Respiră prin pi-
elea umedă, de aceea dacă petrece o perioadă mai îndelungată la soare, se usucă şi moare.
Favorizează fertilitatea solului deoarece în timpul formării galeriilor, solul devine mai aerisit şi
se amestecă cu frunzele uscate care se vor descompune. Dacă i se îndepărtează capătul, râma
se poate regenera.
Coropişniţa (Gryllotalpa gryllotalpa)

Această insectă maronie de talie mare s-a adaptat la viaţa subterană. Distruge culturile
agricole prin dislocarea seminţelor în germinare, prin distrugerea răsadurilor; atât adulţii, cât
şi larvele, rod rădăcinile plantelor. În timpul serilor de vară se poate auzi sunetul lung emis de
mascul cu care doreşte să impresioneze femela. Este o adevărată maşină de săpat. Picioarele
anterioare sunt mai late, cu ajutorul acestora sapă şi înlătură pământul. Chiar dacă se hrăneşte
şi cu insecte dăunătoare, nu este îndrăgită de agricultori. Duşmanul natural al coropişniţei este
cârtiţa.
Ciocârlia de câmp (Alauda arvensis)

Această pasăre migratoare se întoarce la noi devreme, în februarie, şi pleacă spre ţările
calde doar în noiembrie. Poate fi recunoscută cu uşurinţă după moţul scurt de pe cap şi după
coloritul cafeniu cu pete dese mai întunecate, care sunt aproape albe pe abdomen. Masculul
îşi marchează teritoriul prin cântecul specific. Primele sunete le scoate pe sol, apoi se ridică
cântând, zboară drept sau în linii ondulate, după care se lasă în jos plutind încet şi se prăbuşeş-
te pe sol ca o piatră. Cuibăreşte pe sol, ascunzându-şi cuibul în vegetaţia ierboasă scundă. Se
hrăneşte cu insecte şi seminţe de cereale.
Prepeliţa (Coturnix coturnix)

Este o pasăre cu corp bondoc, cu picioare scurte, penaj brun-cenuşiu, brăzdat cu dungi de
culoare deschisă. Nu zboară des, de aceea poate fi observată rareori în natură, însă poate fi
auzită deseori. Masculul are un cântec trisilabic caracteristic, „pit-pa-lac”, datorită căruia se mai
numeşte şi pitpalac. Cuibăreşte pe sol, soseşte la noi în aprilie şi pleacă în septembrie.
Potârnichea (Perdix perdix)

Caracteristica principală a acestei specii este pata brună-ruginie de pe piept, care are formă
de potcoavă la mascul şi formă ovală la femelă. Asemănător prepeliţei se hrăneşte cu seminţe
de cereale şi ierburi, puii sunt hrăniţi cu insecte. Este o pasăre monogamă, perechile se menţin
pe tot parcursul vieţii. Formează grupuri de 10-15 indivizi. Iarna, deoarece nu se poate ascunde
în vegetaţie, excursioniştii şi cei care fac drumeţii o pot observa cu uşurinţă căutând seminţe
rămase sub stratul de zăpadă.
Şoarecele de mişună (Mus spicilegus)

Este o rozătore cu lungimea corpului de 6-8 cm, culoare gri, abdomenul şi labele membrel-
or fiind albe. Formează reţele de galerii sub pământ pentru familia formată din 8-10 membri.
Familia îşi petrece mare parte a timpului în aceste galerii, indivizii ies la suprafaţă seara şi
noaptea pentru a se hrăni. Denumirea acestei specii provine de la faptul că deasupra galeriilor
familia construieşte aşa numitele mişune care au aspectul unui muşuroi. Acestea au formă se-
misferică şi sunt alcătuite din seminţele unor specii de plante, acoperite ulterior cu mai multe
straturi de pământ. Prin putrefacţie seminţele produc căldură, ceea ce asigură temperaturi
pozitive şi în timpul iernii în cuibul care se află întotdeauna sub mişună, astfel mişuna funcţio-
nează ca un corp de încălzit. Şoarecele de mişună se hrăneşte cu plante, dar primăvara şi la
începutul verii poate consuma şi insecte.
Şoarecele de câmp (Microtus arvalis)

Este o rozătoare de talie mică, cu corp îndesat şi cu botul rotunjit. Poate fi recunoscut cu
uşurinţă după coada care este mai scurtă decât jumătatea corpului, se mai numeşte şi şoa-
rece cu coada scurtă. De obicei este activ în amurg, dar îşi poate căuta hrana şi noaptea sau
în timpul zilei. Este un animal foarte lacom, se hrăneşte cu rădăcini, frunze, seminţe şi fructe.
Trăieşte în colonii a căror membri sapă sisteme de galerii subterane în care îşi căptuşesc cui-
bul moale cu plante uscate. La vârsta de 2-3 săptămâni femelele sunt deja fertile, perioada de
reproducere durează de obicei din primăvară până în toamnă, dar dacă condiţiile sunt favora-
bile, se pot înmulţi şi iarna. Nu hibernează, se deplasează în galeriile pe care le formează sub
stratul de zăpadă.
Hârciogul (Cricetus cricetus)

Este un rozător cu corp gros de talie mică. Foloseşte buzunarele obrajilor (pungi bucale)
pentru depozitarea şi transportul hranei şi le goleşte cu ajutorul labelor membrelor anterioare.
Vara strânge hrană, iar din octombrie până în martie hibernează în galerii, unde atunci când se
trezeşte se hrăneşte cu hrana depozitată. Hrana hârciogului este constituită din părţi verzi ale
plantelor, seminţe de cereale, fructe, dar se hrăneşte şi cu insecte, viermi. Perioada de înmulţi-
re este din aprilie până în iulie, reproducerea are loc de obicei de două ori pe an, puii părăsesc
cuibul de obicei la vârsta de o lună.
Cârtiţa (Talpa europaea)

Blana care acoperă corpul cârtiţei este de culoare neagră, deasă, scurtă şi catifelată. S-a
adaptat la modul de viaţă subteran. Are ochi mici cu care percepe intensitatea luminii, dar nu
este capabilă să diferenţieze detalii, în schimb are auzul şi mirosul foarte dezvoltat. Membrele
anterioare au degete scurte, unite printr-o membrană palmară şi sunt prevăzute la capete cu
gheare late, plate şi puternice. Se hrăneşte cu nevertebratele (insecte, viermi, melci) care apar
când îşi sapă galeriile.
Iepurele de câmp (Lepus europaeus)

Este un animal de amurg şi nocturn, cu urechi şi picioare lungi, miros dezvoltat, ochi mari
adaptaţi la vederea nocturnă. Este o verigă importantă a lanţului trofic, deoarece constituie
hrană pentru mulţi prădători; totuși reușește să supraviețuiască fiind foarte prolific, repro-
ducându-se de trei ori pe an. Femela naşte puii în adâncituri ale solului şi spre deosebire de
alte mamifere îi caută doar o dată pe zi, când îi alăptează. Puii se nasc cu ochii deschişi şi sunt
acoperiţi cu păr.
2. Lumea vie a tufărişurilor
Tufărişurile au fost păstrate iniţial de către om pentru delimitarea parcelelor, pentru a pre-
veni pagubele produse de vânat sau pentru ca acestea să ofere umbră celor ce efectuau lucrări
agricole, însă pentru vieţuitoarele din teritoriile agricole au un rol mult mai complex.Vegetaţia
ierboasă şi tufărişurile păstrate între terenurile arabile oferă spaţiu de refugiu comunităţilor
naturale. Dacă menţinerea arăturilor devine zadarnică, plantele şi animalele se pot reîntoarce
relativ repede din aceste ascunzişuri, iar buruienile dispar în scurt timp. Comunităţile din pâr-
loage, din vegetaţia ierboasă şi din tufărişuri nu au doar rolul de a repopula terenurile agricole,
acestea au un rol însemnat şi în polenizarea plantelor de cultură, deoarece majoritatea poleni-
zatorilor acestora (albine, viespi, fluturi, gândaci) sunt atrase în primul rând de comunităţile de
plante naturale, în parcele mari de plante de cultură fiind prezenţi în număr redus.
Tufărişurile sunt formate de obicei din arbuşti cu spini: păducel, porumbar (Prunus spinosa),
măceş (Rosa canina), care alcătuiesc un gard natural din tufişurile foarte dese. Porumbarul
este un arbust răspândit în multe medii de viaţă, care are ramuri spinoase, de culoare cenuşie.
Floarea mică, de culoare albă, formată din cinci petale înfloreşte înainte de înverzirea plantei.
Fructul mărunt, de culoare albastru închis, are un sâmbure mare şi este cules de obicei după
căderea brumei, deoarece după ce îngheaţă devine mai moale şi mai dulce.Denumirea ştiinţifi-
că a măceşului (Rosa canina) este cea de trandafir câinesc şi se datorează faptului că romanii
foloseau această plantă pentru tratarea muşcăturilor provocate de câinii turbaţi. Chiar dacă
mai târziu s-a demonstrat că nu are efect în acest sens, această denumire este utilizată şi în
zilele noastre, în multe ţări europene. Fructul este o sursă excelentă de vitamine, de aceea
ceaiul de măceş creşte imunitatea organismului, poate fi folosit şi pentru prepararea vinului şi
a gemurilor. În funcţie de condiţiile locale, în porţiunile mai umede ale tufărişurilor pot apă-
rea cruşânul, sângerul, călinul, iar în porţiunile mai uscate apar dârmozul şi spinul cerbului. O
altă plantă des întâlnită este morcovul sălbatic (Daucus carota), strămoşul morcovului cultivat.
Inflorescenţa acestei plante este o umbelă, care după înflorire se îndoaie sferic. Florile iniţial
sunt de culoare roz pal, dar pe parcursul înfloririi devin albe, în mijlocul umbelei rămânând o
floare de culoare purpurie.
În tufărişurile bătrâne se pot întâlni şi plante de pădure ca tămâioara şi pecetea lui Solo-
mon.
A nimale din tufărişuri
Gândacul de trandafir (Cetonia aurata)

Este o insectă de culoare verde metalic, cu pete înguste, albe pe elitre (aripa superioară).
Trăieşte în special pe arbuşti de măceş şi soc, unde se hrăneşte cu petale şi polen. Poate fi
observat de la începutul primăverii până la sfârşitul verii. Larva trăieşte în lemn aflat în putre-
facţie. Se mai numeşte ileană.
Zerynthia polyxena
Datorită formei aripilor şi desenului caracteristic de pe acestea, nu poate fi confundat cu
alte specii de fluturi. Este un fluture cu colorit de fond galben cu desene negre şi cu puncte
roşii marginale pe aripa posterioară. Omida are spini portocalii cu capete negre care averti-
zează prădătorii asupra faptului că este otrăvitoare. Planta gazdă a omizii este mărul lupului,
hrănindu-se exclusiv cu frunzele acestuia.
Şopârla cenuşie (Lacerta agilis)

Membrele masculului au culoare verde, ale femelei au culoare cafenie. Contrar denumirii
ştiinţifice este mai puţin agilă decât alte specii de şopârle. În perioada de reproducere masculii
se luptă pentru femele, uneori în urma acestor lupte li se rupe coada. Aceasta este o strategie
bună de apărare, deoarece capătul desprins al cozii se mai mişcă şi atrage atenţia prădătorului,
timp în care şopârla poate scăpa. Capătul cozii creşte la loc, dar nu va mai fi la fel de flexibil
şi de frumos. La 6 săptămâni după împerechere femela depune sub pietre sau frunze uscate
5-12 ouă cu coaja moale pe care le acoperă şi cu pământ. Şopârlele mici eclozează în funcţie
de temperatura solului, la sfârşitul lunii iulie sau la începutul lunii august, acestea nu sunt
îngrijite de către părinţi. Şopârla cenuşie se hrăneşte cu insecte şi păianjeni.
Privighetoarea (Luscinia megarhynchos)

Dintre păsările care trăiesc la noi, privighetoarea are cântecul cel mai frumos, poate cânta
chiar şi acorduri muzicale. O curiozitate în legătură cu această specie este faptul că o putem
auzi cântând şi noaptea, cu acest cântec masculul îşi marchează teritoriul. Are o înfăţişare mult
mai modestă decât glasul minunat, colorit brun-roşiatic cu gât gri-deschis. Îşi formează cuibul
între tufişuri, pe sol sau aproape de sol. Se hrăneşte cu insecte, viermi.
Silvia de câmp (Sylvia communis)

Această pasăre brună-cenuşie preferă tufişurile de lângă terenurile agricole. Aici îşi const-
ruieşte cuibul de structură slabă din ierburi şi rădăcini uscate. Se hrăneşte cu insecte, omizi,
păianjeni, dar la sfârşitul verii şi toamna consumă şi fructe. Este o specie migratoare care so-
seşte la noi în martie şi pleacă în septembrie. Îşi delimitează teritoriul prin cântec.
Presura galbenă (Emberiza citrinella)
Are această denumire datorită coloritului galben intens al masculului, cu diferite nuanţe de
brun. Este sedentară, iarna o întâlnim în grupuri mixte alături de alte specii, de exemplu cu
vrăbii. Împreună cu acestea îşi caută hrana formată preponderent din seminţele buruienilor.
În perioada de hrănire a puilor consumă insecte, puii sunt hrăniţi cu insecte, cu larve ale in-
sectelor şi cu seminţe de cereale. Cântecul caracteristic al masculului cu care îşi delimitează
teritoriul se aude primăvara şi la începutul verii. Poate fi recunoscută cu uşurinţă după acest
cântec, deoarece seamănă cu primele 4 tonuri ale Simfoniei Destinului compusă de Beetho-
ven. Iniţial s-a crezut că marele compozitor s-a inspirat din cântecul presurii galbene, dar mai
târziu ornitologii au demonstrat că de fapt cântecul unei păsări înrudite, şi anume al presurei
de grădină, a fost cel care l-a inspirat pe compozitor.
Sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio)

Aspectul masculilor acestei specii diferă de cel al femelelor. Masculul adult are spatele
de culoare brun roşcat, creştetul capului şi ceafa sunt cenuşii, abdomenul este alb. Deoarece
peste ochi prezintă o dungă neagră, o putem descrie copiilor ca şi „pasărea bandit”. La femelă
această dungă lipseşte, fruntea este de culoare brun deschis, spatele este brun închis. Această
pasăre are un obicei ciudat: hrana pe care nu o consumă după vânătoare, o înfige în ţepile ar-
buştilor. Dacă pe ţepile tufişurilor găsim insecte uscate, şopârle mici sau chiar şoareci, probabil
că am găsit „depozitul de alimente” al sfrânciocului roşiatic.
Coţofana (Pica pica)

Deşi este o pasăre inteligentă, nu este îndrăgită de către oameni. Cercetări au demonstrat
că este singurul animal, cu excepţia mamiferelor, care are conştiinţa eului, deoarece se recu-
noaşte în oglindă şi nu se consideră o altă coţofană. Cuibul prevăzut cu acoperiş este construit
din ramuri uscate şi căptuşit cu noroi. Femela depune 5-7 ouă. Se hrăneşte cu nevertebrate,
seminţe şi fructe, rar consumă pui de pasăre, cadavre de animale sau îşi caută hrană printre
deşeuri.
3. Medii acvatice artificiale: lumea vie a lacurilor excavate şi a

heleşteelor
Caracteristica comună a mediilor acvatice artificiale (lacuri excavate, malul canalelor, he-
leştee) formate în apropierea aşezărilor umane şi a mediilor acvatice naturale, este faptul că,
comunităţile de plante şi de animale se formează în funcţie de calitatea apei şi felul mâlului/
aluviunii. Pe oricare dintre acestea pot apărea pete mai mici sau mai mari de stuf şi papură,
care la 2-3 ani după apariţie acoperă malul apelor artificiale, fiind locuri de trai şi vânătoare
preferate de păsări, libelule şi de multe alte specii de animale. Rogozurile se stabilesc mai
greu, aşteptând până când în apropierea malurilor se formează un strat de nămol. În mediile
artificiale putem întâlni şi plante ocrotite, de exemplu trifoiaşul de baltă (Marsilea quadrifolia)
care trăieşte pe marginea lacurilor artificiale, este o plantă protejată din zona râului Tur, fiind
prezentă şi pe malul mâlos al lacului Călineşti. Denumirea plantei se datorează faptului că are
aspect asemănător trifoiul, dar nu este o plantă cu flori, fiind înrudită cu ferigile. Structurile
reproducătoare numite sporocarpi, se dezvoltă toamna la baza peţiolului frunzelor. Sporocar-
pul este de fapt o frunză care s-a modificat pentru a îndeplini o nouă funcţie. Este foarte rezis-
tent, putând supravieţui perioade lungi de secetă. În condiţii favorabile (nivel constant al apei,
lipsa curenţilor, apă curată) planta se înmulţeşte pe cale vegetativă prin lăstari, iar în caz de
secetă sporocarpii pot salva planta de dispariţie. Acolo unde malul canalelor sau al lacurilor
este acoperit cu plăci de beton, nu se întâlnesc rogozuri sau alte plante specifice malurilor.
Vegetaţia deasă nu este caracteristică nici malurilor de ape regularizate artificial, care adăpos-
tesc doar câteva fire de papură şi trestie.
Cornaciul (Trapa natans, ciuline, castane de baltă) preferă apele stătătoare sau lin curgăto-
are care sunt bogate în calcar şi care se încălzesc uşor. Poate fi recunoscut cu uşurinţă după
forma romboidală a frunzelor plutitoare, care diferă de frunzele altor specii de plante acvatice.
Pe peţiolul acestor frunze plutitoare se găseşte o veziculă plină cu aer. Frunzele submerse sunt
pectinat sectate. Planta este un exemplu de dimorfism foliar (heterofilie). Florile mărunte au
patru petale şi înfloresc în iunie-iulie, după care îşi dezvoltă un toc cu 3-4 coarne spinoase în
care se găseşte sămânţa bogată în amidon. Este o plantă comestibilă, consumată în trecut, în
prezent fiind folosită în special de bucătăria orientală. Dacă în lacurile excavate se acumulează
nămolul depus, pe acestea se răspândesc speciile de sălcii care se dispun în formă caracteristi-
că de coroană sferică: salcia căprească (Salix caprea) şi zălogul (Salix cinerea). Salcia căprească
trăieşte şi în păduri umede, pătrunde în zona montană până la altitudinea de 2000 m şi este
printre primele plante lemnoase care apar în balastiere. Zălogul este caracteristic mlaştinilor
de turbărie, se întâlneşte doar în lacuri excavate cu mâl şi apă curată, care nu sunt deranjate
intens.
A nimale din mediul heleşteelor şi al l acurilor excavate
Fugaciul (Gerris lacustris)

Această specie de ploşniţă poate fi des observată deplasându-se pe suprafaţa apei. La capă-
tul picioarelor lungi are nişte perişori ca nişte pernuţe pline cu aer datorită cărora rămâne pe
suprafaţa apei, unde vânează insecte. Are o sensibilitate mare faţă de poluarea apei, deoarece
din cauza petelor de ulei, a detergenţilor şi a altor substanţe poluante care au efect negativ
asupra tensiunii superficiale a apei, insecta se scufundă.
Libelula imperială (Anax imperator)

Dintre speciile de libelule care trăiesc la noi, libelula imperială are cea mai mare anvergură
a aripilor. Are colorit foarte frumos. Masculul are capul verde, abdomenul albastru azuriu cu
dungă neagră longitudinală, abdomenul femelei este albastru-verzui, cu model de culoare
brună. Se hrăneşte cu insecte zburătoare. Masculul îşi apără teritoriul, patrulează deasupra
acestuia şi alungă toţi intruşii. Femela depune ouăle fecundate în tulpina plantelor. Stadiul
larvar durează un an. Este o specie sensibilă faţă de poluarea apei.
Caracuda (Carassius carassius)

În trecut acest peşte a fost mai răspândit, dar în ultima perioadă efectivul populaţiilor
prezintă o tendinţă de scădere. Are corpul de culoare aurie, aplatizat lateral. La baza cozii are
o pată închisă la culoare prin care se deosebeşte de caras. Preferă apele puţin adânci, unde
femela depune icre lipicioase care aderă de plantele acvatice. Este o specie omnivoră hrănin-
du-se cu plante acvatice şi cu nevertebrate mici.
Boarţa (Rhodeus sericeus amarus)

Se găseşte în apele în care trăieşte scoica de lac şi scoica de râu, deoarece în absenţa
acestora nu se poate reproduce. Partea dorsală este verde cenuşie, cea ventrală este argintie,
lateral prezintă o dungă verde. În perioada de reproducere masculul are un colorit special: par-
tea ventrală devine portocalie, partea laterală albastră, deasupra cavităţii bucale şi deasupra
ochilor apar pete albe. Femela depune icre cu ajutorul unui tub în cavitatea branhială a scoi-
cilor. Hrana este formată în special din alge şi crustacee mici. În prezent nu mai este o specie
răspândită, deoarece datorită dimensiunii mici a fost deseori ţinută în acvarii, iar pescarii o
foloseau des ca şi momeală pentru prinderea peştilor de dimensiuni mai mari.
Broasca mare de lac (Pelophylax ridibundus)

Dintre speciile de broaşte de la noi, care trăiesc în strânsă legătură cu mediul acvatic, broas-
ca mare de lac este cea mai mare, lungimea corpului (fără membre) putând atinge chiar 15 cm.
Spatele are culoare verde-măsliniu cu pete brune, cu o dungă de culoare verde deschis, de-a
lungul coloanei vertebrale. Se mai numeşte şi broasca râzătoare, datorită sunetului pe care-l
emite masculul şi care seamănă cu râsul uman. Cu acest sunet masculii atrag femelele care
depun grămezi de icre formate din 600-2000 de icre. Hrana este constituită din râme, melci,
insecte, dar se poate hrăni şi cu alţi amfibieni sau cu mamifere mici. Necesitatea de oxigen a
larvelor este mare, de aceea acestea supravieţuiesc doar în ape nepoluate, bogate în oxigen.
Hibernează în mâlul de pe fundul apelor.
Izvoraşul cu burta roşie (Bombina bombina)

Acest amfibian mai poartă denumirea de buhai de baltă cu burta roşie. Primăvara părăseşte
locurile uscate de iernare şi caută ape curate. Masculul îşi delimitează teritoriul producând
vibraţia apei cu membrele posterioare. În perioada de reproducere orăcăie în cor, sunetul emis
este caracteristic: „unk-unk”. Femelele depun 100-300 ouă pe frunzele plantelor acvatice. Mor-
molocii se hrănesc cu alge, iar adulţii cu insecte şi nevertebrate acvatice. Dacă se simte în
pericol, manifestă un reflex specific: se întoarce cu burta în sus, îşi arătă abdomenul cu colorit
de avertizare (roşu-portocaliu cu negru), transmiţând prădătorului mesajul „atenţie, sunt otră-
vitor!”. Glandele pielii produc o substanţă toxică care la om poate provoca conjunctivită sau
inflamaţii ale mucoaselor. Din cauza acestei substanţe cu gust amar şi iute, are puţini duşmani.
O specie înrudită este izvoraşul cu burta galbenă care preferă habitatele de la altitudini mai
mari.
Şarpele de casă (Natrix natrix)

Această specie de reptilă se recunoaşte uşor datorită celor două pete semilunare de culoare
albă, galbenă sau portocalie de pe cap (parcă ar purta căşti). Deseori cade victimă omului fiind
considerat veninos sau datorită unor superstiţii. Nu este un şarpe veninos, fiind chiar folositor,
deoarece se hrăneşte şi cu rozătoare. Consumă în principal broaşte, dar se hrăneşte şi cu peşti
mici. Atunci când se simte în pericol produce o secreţie urât mirositoare, iar dacă prădătorul
insistă şarpele se preface mort, se întinde pe spate cu gura deschisă şi limba scoasă, uneori
îi curge din cavitatea bucală salivă cu sânge. Dacă pericolul a trecut, se întoarce pe burtă şi
părăseşte locul.
Codobatura albă (Motacilla alba)

Această pasăre zveltă de mărimea unei vrăbii are colorit alb-negru. Preferă zonele din ap-
ropierea apelor, dar o putem observa şi pe arături balansându-şi coada lungă. Urmăreşte ani-
malele care pasc, vânând insectele deranjate de acestea. Se hrăneşte cu artropode şi viermi.
Lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus)

Este o pasăre cântătoare de culoare brună. În perioada mai-iunie cântă de dimineaţa până
seara, stând în vârful unei tulpini înalte de stuf. Cuibul adânc este construit în stufăriş. Se
hrăneşte cu insecte pe care le caută în stuf. Cucul îşi depune des oul în cuibul lăcarului. Puiul
de cuc eclozează mai devreme decât puii lăcarului după care aruncă ouăle acestuia din cuib,
asigurându-şi în acest mod toată cantitatea de hrană purtată de părinţii adoptivi. Puii sunt
hrăniţi de către ambii părinţi.
Boicuşul (Remiz pendulinus)

Este o pasăre mică cu corp brun-roşcat, având pe capul cenuşiu o bandă neagră peste ochi.
Este cunoscut şi sub denumirea de piţigoi pungar, datorită faptului că masculul construieşte un
cuib suspendat pe ramuri, deasupra apei, pentru ca acesta să fie în siguranţă de prădătorii de
pe uscat. Au un comportament foarte interesant în perioada de împerechere. În unele cazuri
puii sunt crescuţi exclusiv de către femelă, iar în alte cazuri de către mascul, dar deseori atât
masculul, cât şi femela părăsesc cuibul lăsând în urmă ouăle. Ambii părinţi speră că celălalt
părinte va creşte puii, timp în care ei pot lăsa noi urmaşi cu o altă pereche. La sfârşitul perio-
adei de cuibărire un boicuş poate avea chiar şi şase perechi.
Găinuşa de baltă (Gallinula chloropus)

Este o pasăre migratoare care se întoarce la noi în luna martie. O putem întâlni des pe
heleştee. Poate fi recunoscută cu uşurinţă după penajul negru cu nuanţe maronii, coada este
albă în partea inferioară, ciocul este roşu la bază şi galben la vârf, picioarele sunt verzi. Între
degetele membrelor inferioare nu are membrană interdigitală, totuşi înoată bine, deseori scu-
fundându-se sub apă. Păşeşte într-un mod caracteristic pe substratul instabil. Se hrăneşte cu
plante acvatice, melci mici, insecte acvatice şi larve.
Egreta mare (Egretta alba)

Este o pasăre de culoare albă. În trecut a fost vânată pentru pene care au fost folosite ca şi
ornament. Deseori iernează la noi, putând fi observată pe lângă ape neîngheţate. Indivizii care
migrează sosesc în perioada februarie-martie când uneori încă gheaţa nu s-a topit. Din această
cauză poate fi zărită pe terenuri agricole sau lângă canale, căutând hrană. Se hrăneşte cu peşti,
reptile, broaşte şi rozătoare. Cuibăreşte în colonii, pe sol sau în stuf. Puii sunt hrăniţi de către
ambii părinţi, aceştia lovesc ciocul părinţilor pentru a stimula regurgitarea hranei.
Stârcul cenuşiu (Ardea cinerea)

Este una dintre cele mai mari specii de stârci, având cioc lung şi puternic, gât şi picioare
lungi. Are culoare cenuşie aproape în totalitate, gâtul şi capul sunt albe, are moţ de culoare
neagră. În timpul zborului lent, greoi, gâtul are forma literei „S”. Dacă iernile sunt blânde nu
migrează, rămâne în apropierea zonelor de cuibărit. Se hrăneşte cu peşti mici, broaşte, reptile,
mamifere mici, raci, melci, insecte şi larvele acestora. Vânează de obicei singur, în ape puţin
adânci, unde stă nemişcat aşteptând prada asupra căreia acţionează cu ciocul ascuţit. Cuibă-
reşte în colonii, în coroana copacilor, pe tufişuri sau rar în stuf, câteodată alături de alte specii
de stârci ca de exemplu stârcul de noapte. Masculul apără teritoriul din imediata apropiere a
cuibului. Clocirea ouălor şi hrănirea puilor cu hrană regurgitată este realizată de către ambii
părinţi.
Liliacul de apă (Myotis daubentonii)

Este un mamifer de talie mică care are un zbor rapid. Trăieşte în scorburile copacilor din
apropierea apelor, dar se poate adăposti şi în turnul bisericilor sau în poduri. Hibernează în
scorburile copacilor şi în peşteri. Vânează de obicei ţânţari, insecte efemeroptere, respectiv
trichoptere, zburând deasupra apelor. Se îndepărtează de ape doar în cazuri rare. Un mod de
viaţă asemănător are liliacul de iaz (Myotis dasycneme) care la noi este mai rar întâlnit.
4. Lumea vie a malurilor râurilor, a braţelor moarte şi a luncilor

inundabile
Spre deosebire de heleştee şi iazuri, asociaţia de vieţuitoare a malurilor râurilor şi pârâurilor

cu meandre este mult mai diversificată. Apa care curge cu viteză variabilă formează un mal mai
abrupt pe una dintre părţi. Aici, de regulă, apa este mai adâncă, pe când pe partea opusă, pe
recife de nisip, de pietriş sau de nămol, pot creşte rogozuri, plante plutitoare fixate de substrat
sau vegetaţie de nămol. Aceste recife sunt folosite şi de sălciile de mal (răchita roşie, salcia
fragedă). Braţele moarte care provin din desprinderea naturală sau artificială (datorată modifi-
cării cursului apei) a cotiturii râului, adăpostesc pe lângă speciile amintite, multe alte specii de
plante şi animale, printre care plantele plutitoare nefixate prin rădăcini. Putem întâlni aici şi
plauri care se formează în urma ridicării turbei de rogoz acumulate, la suprafaţa apei, care va fi
ocupată treptat de către plante adaptate la medii sărace în substanţe nutritive (lipsite de sub-
strat). Cantitatea limitată de substanţe nutritive nu afectează doar plantele plaurilor, deoarece
nici apa unor braţe moarte nu conţine destule substanţe nutritive utilizabile. Aceste condiţii
sunt avantajoase otrăţelului de baltă (Utricularia vulgaris) – plantă specifică a braţelor oligot-
rofe (cu cantitate scăzută de substanţe nutritive) – deoarece este capabil să prindă insecte
mărunte cu ajutorul frunzelor modificate. Nufărul galben (Nuphar lutea) este o plantă specifică
braţelor cu apă puţin adâncă, are rădăcini fixate, frunzele în schimb plutesc pe suprafaţa apei.
Deoarece substratul mâlos este sărac în oxigen, are în structura frunzelor ţesuturi specializate
pentru depozitarea aerului (aerenchim) care conduc oxigenul spre rizom. Ţesuturile aerifere
mai contribuie şi la menţinerea frunzelor la suprafaţa apei. Trestia (Phragmites communis) şi
papura (Typha latifolia) sunt plante frecvent întâlnite atât în lunca inundabilă, cât şi în braţele
moarte, iazuri şi heleştee.
A nimale din mediul malurilor r âurilor , al br aţelor moarte şi al luncilor

inundabile
Buhaiul de baltă (Dytiscus marginalis)

Elitrele masculilor acestei specii sunt netede, iar al femelelor adânc brăzdate. Masculul
prezintă pe prima pereche de picioare ventuze adezive cu ajutorul cărora se fixează de femelă
în timpul împerecherii. Atât larva, cât şi adultul au un comportament prădător, hrănindu-se cu
larve de insecte, mormoloci şi puieţi de peşte. Iernează în apă.
Linul (Tinca tinca)

Popular se mai numeşte peştele doctor deoarece s-a considerat că mucusul pe care îl pro-
duce vindecă diferite boli. Preferă braţele moarte. Spatele este de culoare verde măsliniu,
lateral este auriu, abdomenul este colorat portocaliu, are o pereche de mustăţi. Necesarul de
oxigen al acestei specii este scăzut, de aceea scoasă din apă, supravieţuieşte un timp mai în-
delungat. Icrele lipicioase sunt depuse pe plante acvatice. Concurează pentru hrană cu crapul,
fiind o specie omnivoră, se hrăneşte cu larve de ţânţari, viermi, melci, plante acvatice. Iernează
în mâl.
Tritonul cu creastă (Triturus cristatus)

Este un amfibian cu coadă din familia salamandrelor. Se trezeşte din hibernare în martie.
Spatele masculului este de culoare brună cu pete negre sau este negru complet, abdomenul
este galben cu pete negre. În perioada de împerechere masculii au pe spate o creastă zimţată.
Femela depune aproximativ 200 de ouă din care vor ecloza larvele care respiră prin branhii şi
care se hrănesc în special cu pureci de apă. Adulţii în apă se hrănesc cu larvele nevertebratelor
acvatice, iar pe uscat consumă râme, insecte şi larve.
Pescăruşul albastru (Alcedo atthis)

Această pasăre viu colorată este bijuteria malurilor apelor: penajul de pe cap şi spate este
albastru cu pete turcoaz, pieptul este portocaliu. Se hrăneşte cu peşti mici pe care îi urmăreşte
de pe uscat stând pe o creangă. Aşteaptă după hrană chiar şi mai multe ore. Când îşi zăreşte
prada se aruncă în apă şi o prinde, după care se întoarce la locul de pândă şi o consumă. Oasele
şi solzii sunt regurgitaţi, pe acestea îşi depune ouăle în galeriile pe care le sapă în malurile
înalte. Este foarte sensibilă faţă de poluarea apei.
Stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax)

Este un stârc de talie mică. Are gâtul şi picioarele scurte, penele lungi de pe cap sunt de
culoare albă. Spre deosebire de alte specii de stârci, vânează noaptea. Se hrăneşte cu peşti,
broaşte, insecte şi mamifere mici. În timpul zilei se odihneşte. Cuibăreşte în colonii, în stuf, pe
tufişuri sau în coroana copacilor. Cuibul este construit de femelă din ramuri şi stuf transportate
de mascul. Puii sunt hrăniţi de ambii părinţi.
Buhaiul de baltă (Botaurus stellaris)
La fel ca insecta descrisă mai devreme, şi această pasăre poartă denumirea de buhai de
baltă. Coloritul penajului, care este brun cu dungi negre şi brun închis, asigură camuflaj acestei
păsări. Este rar observată de către om, trăieşte solitar şi vânează în special ziua. Se hrăneşte
cu broaşte, peşti. şopârle, pui de pasăre, insecte, dar consumă şi mamifere mici. În perioada de
împerechere masculii emit un sunet caracteristic care se aude şi de la distanţa de 5 km. Cuibul
construit în stuf este părăsit de pui înainte ca aceştia să fie capabili de zbor şi se ascund în stuf.
Vidra (Lutra lutra)

Este un mamifer din familia jderilor. Îşi procură hrana în apă. Forma corpului este hidrodi-
namică, are membrană interdigitală, orificiile nărilor şi al urechilor se pot închide în apă. Hrana
principală este constituită din peşti, dar consumă şi broaşte, raci sau mamifere mici. Femelele
se ocupă de îngrijirea puilor de obicei timp de un an. În acest timp îi învaţă să prindă peşti,
eliberând peştii prinşi de către ea, ca puii să poată exersa. Poate fi observată în natură în cazuri
rare, prezenţa ei pe teritoriu se poate determina datorită urmelor şi excrementelor cu care îşi
marchează teritoriul şi care conţin oase de peşte şi solzi.
5. Lumea vie a terenurilor turboase şi a mlaştinilor
Terenurile turboase şi mlaştinile reprezintă un stadiu intermediar, de tranziţie între medi-

ile tipic acvatice (râuri, lacuri) şi mediile uscate. Se întâlnesc pe malurile apelor, luncilor sau
braţelor moarte şi sunt caracterizate prin faptul că în cea mai mare parte a anului nivelul apei
depăşeşte nivelul solului sau se găseşte imediat sub acesta. Un mediu umed poate deveni
mlaştină sau teren turbos în funcţie de procesele de descompunere care sunt în strânsă legă-
tură cu cantitatea de apă. În solul mereu îmbibat cu apă al terenurilor turboase, au loc descom-
puneri anaerobe (în lipsa oxigenului) care au ca rezultat formarea turbei. În cazul mlaştinilor
nivelul apei este variabil, desecarea este însoţită de procese aerobe (în prezenţa oxigenului)
de formare a solului care au ca rezultat nămolul.
Foarte des se pot întâlni stadii de tranziţie între cele două tipuri de medii umede.
Vegetaţia mlaştinilor este asemănătoare cu cea de pe malul apelor, fiind reprezentată în
special de rogozuri mari (Carex acutiformis şi Carex riparia), dar se poate întâlni des în aceste
medii şi stânjenelul galben (Iris pseudacorus). Această specie s-a adaptat foarte bine la apele
poluate, fiind capabilă să absoarbă o cantitate mare de metale grele.
Vegetaţia terenurilor turboase este mai specifică: aici trăiesc specii de plante care se mulţu-
mesc cu solul de turbă sărac în substanţe nutritive, ca de exemplu ruinul (Succisa pratensis),
care este planta gazdă a omizii fluturelui auriu.
A nimale din mediul terenurilor turboase şi al ml a ştinilor
Lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis)

Acest vierme preferă apele mlăştinoase şi lacurile bogate în plante acvatice. Se hrăneşte de
obicei cu sângele animalelor cu sânge cald, chiar şi cu al omului. Saliva sa conţine o substanţă
anticoagulantă pe care o injectează în sânge astfel îl poate suge timp îndelungat. Numărul
lipitorilor s-a redus deoarece au fost colectate în scopuri medicinale pentru tratarea hemato-
amelor, vasoconstricţiilor, a contuziilor, a inflamaţiilor tendonului. Lipitorile au fost utilizate în
scop medicinal cu mii de ani în urmă, în Egiptul antic.
Libellula fulva
Femelele şi masculii tineri au colorit brun-gălbui, cu pete închise, masculii maturi au colorit
albastru-cenuşiu. Femela îşi depune ouăle în largul apelor. Larva este un prădător care se hră-
neşte cu nevertebrate acvatice, stadiul larvar durează doi ani. Regularizarea cursurilor de apă
cu debit mic, desecarea apelor stătătoare şi poluarea apelor pun în pericol existenţa acestei
specii.
Fluturele auriu (Euphydryas aurinia)

Culoarea de fond a aripilor este portocalie cu model de culoare crem şi brună. Poate fi obser-
vat pe câmpiile mlăştinoase din mai până în iulie. Femela este mai mare decât masculul. Omida
are colorit negru cu pete albe şi prezintă ţepi. Planta gazdă poate fi ruinul sau sipica. Este o
specie periclitată de răspândirea agriculturii intensive care o înlocuieşte pe cea tradiţională.
Broasca de mlaştină (Rana arvalis)

Este o broască de dimensiuni medii cu bot ascuţit, care are spatele de culoare cafenie cu
pete sau linii brun închise, abdomenul este deschis la culoare. În perioada de împerechere
masculii sunt albaştri-azurii. De obicei masculii cu un colorit albastru mai intens au urmaşi cu
şanse mai mari de supravieţuire. Femelele depun ouăle pe fundul apelor puţin adânci. Hrana
este alcătuită din insecte şi alte nevertebrate, după care se deplasează prin sărituri scurte. Cea
mai mare populaţie de broaşte de mlaştină din ţară se găseşte în zona râului Tur.
Broasca ţestoasă de apă (Emys orbicularis)

Carapacea şi pielea capului, respectiv a membrelor acestei specii de reptilă au coloritul de
fond verde, brun sau negru cu pete şi dungi albe sau galbene. Îi place să stea la soare pe cioturi
de lemn sau pe pietre. Între octombrie şi martie hibernează în mâl. Femela depune ouăle în
apropierea apelor, după eclozare puii de ţestoase se deplasează spre ape. Hrana este constitu-
ită din insecte acvatice, viermi, melci, broaşte, tritoni sau larvele acestora. Deoarece nu poate
prinde peştii sănătoşi, doar pe cei bolnavi, are rol important în menţinerea efectivului de peşti
sănătoşi.
Nagâţul (Vanellus vanellus)

Această pasăre migratoare are pe cap un moţ din pene, arcuit în sus. De la distanţă coloritul
pare alb-negru, dar privit de aproape coloritul spatelui şi al aripilor este negru-verzui metalic
cu roşcat metalic. Aripile sunt rotunde şi late. Puii au colorit de camuflaj (abdomenul de culoare
crem, spatele brun deschis cu pete brun închise), datorită căruia se observă cu greu. Soseşte la
începutul primăverii şi pleacă toamna târziu. Cuibăreşte pe câmpii mlăştinoase, dar îl putem
observa şi pe arături unde vânează insecte dislocate de utilaje agricole, mai consumă viermi şi
melci.
6. Lumea vie a pajiştilor umede şi a păşunilor cu arbori
Existenţa pajiştilor umede este strâns legată de mediile acvatice, deoarece se formează de
regulă pe malurile acestora sau pe teritoriile în care apa freatică curge aproape de suprafaţa
solului. Pentru ca aceste pajişti să se menţină este absolut necesar ca primăvara să fie acope-
rite cu apă măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Vara vor seca, dar solul suprafeţelor mai
adânci rămâne umed şi în acest anotimp. Un tip caracteristic de pajişti umede sunt pajiştile
umede cu acumulare de turbă care nu seacă nici vara sau toamna, de aceea au un sol de turbă.
Narcisa sălbatică (Narcissus angustifolius) este o plantă ocrotită care preferă acest tip de sol.
Majoritatea pajiştilor umede s-au format în urma defrişărilor, în locul acestora cu sute de ani în
urmă au existat păduri de luncă, zăvoaie. Deoarece pe solul umed creşte o cantitate mare de
ierburi care au putut fi folosite pentru păscut, omul s-a străduit să elibereze în lunci teritoriile
mai mari pentru pajişti. Martorii pădurilor de odinioară sunt copacii singuratici, care mai trăiesc
în aceste medii şi care asigură umbră animalelor şi omului. După defrişarea pădurilor, multe
plante specifice marginilor pădurilor s-au adaptat noilor condiţii. Narcisa şi floarea cucului
(Lychnis flos-cuculi) trăiesc atât pe pajişti, cât şi în luminişurile din păduri. Modificarea mediului
însă nu s-a terminat cu tăierea arborilor, deoarece în speranţa unei recolte mai bogate, pajiştile
au fost desecate cu ajutorul şanţurilor şi al canalelor. Astfel, animalele domestice au putut fi
mânate mai devreme la păscut, pentru că primăvara apa nu a acoperit pajiştile. Dar acest lucru
are un preţ mare: în urma desecării pajiştilor, plantele înalte au dispărut din aceste locuri şi au
supravieţuit doar speciile de plante mai mici, care rezistă mai bine la condiţiile de secetă, dar
care asigură hrană mai puţină animalelor domestice. Acest mediu este mai sărac în specii de
plante şi animale. În aceste cazuri, plantele pajiştilor umede rezistă doar sub arbori şi arbuşti,
unde umbra previne uscarea solului. În zona de câmpie arborii singuratici sunt stejari pedun-
culaţi, dar putem întâlni aici şi mărul pădureţ, părul pădureţ, păstraţi atât în trecut, cât şi în
prezent pentru fructele lor. Pe câmpiile de turbă şi pe câmpiile mlăştinoase care şi-au păstrat
forma autentică cresc sălcii (zălog, salcie căprească), cu specii de păsări caracteristice şi sălci-
ilor care trăiesc pe malul apelor.
A nimale din mediul pa jiştilor umede şi al pă şunilor cu arbori
Fluturele punctat (Lycaena dispar)

Masculul acestei specii de fluture cu un colorit deosebit are aripa portocalie cu o bandă
marginală îngustă de culoare neagră. În mijlocul aripii anterioare prezintă un punct negru.
Femela are culori mai şterse, pe aripa anterioară are mai multe puncte negre şi banda neagră
este mai lată. Omida este de culoare verde cu pete de culoare albă. Planta gazdă a omizii este
măcrişul de apă şi alte specii de măcriş. Numărul exemplarelor din această specie de fluturi s-a
redus în ultimul timp, datorită desecării pajiştilor şi agriculturii intensive.
Fluturele coada rândunicii (Papilio machaon)

Poartă această denumire datorită prelungirii de la aripa posterioară. Aripile sunt de culoare
galbenă, brăzdate de nervuri negre, pe aripa posterioară au o pată circulară portocalie. După
ce iese din ou, omida are înfăţişare asemănătoare excrementului de pasăre pentru a-şi deruta
duşmanii, în caz de pericol îşi întinde coarnele. După un timp va avea un colorit frumos de fond
verde cu dungi negre şi pete roşii. Planta gazdă este din familia umbeliferelor.
Fluturele albastru cu puncte negre (Maculinea teleius)

Este o specie foarte rară de fluture care a dispărut complet din unele locuri, fiind ameninţată
cu dispariţia în locurile în care mai există, deoarece are un ciclu de dezvoltare foarte comp-
lex. Pentru a se înmulţi are nevoie de alte două vieţuitoare: sorbestrea şi o specie de furnică.
Femela îşi depune ouăle pe floarea purpurie a sorbestrei. După eclozare, omida se hrăneşte
o perioadă cu seminţele produse de plantă, iar apoi coboară pe sol unde aşteaptă ca speciile
de furnică să o găsească şi să o transporte în muşuroi. Omida în muşuroi se va hrăni cu ouă şi
larve de furnică. Furnicile o vor hrăni şi nu o ucid deoarece substanţele de pe suprafaţa cor-
pului larvei sunt asemănătoare cu substanţele produse de furnică. Omida iernează în muşuroi
şi tot acolo se transformă în pupă, iar în luna iulie a anului următor îşi ia zborul sub formă de
imago. Pentru ca această specie rară să supravieţuiască, din mijlocul lunii iulie trebuie să exis-
te sorbestre înflorite pe pajişti şi nu pot lipsi nici furnicile, adică unde există aceste trei specii,
cosirea pajiştilor nu se poate realiza oricând.
Broasca brună de pământ (Pelobates fuscus)

Se mai numeşte broască gheboasă. Are corpul îndesat, masculul este mai mic decât feme-
la. Este singura dintre speciile de broaşte de la noi care are pupila verticală. Membrele sunt
scurte, pe cele posterioare are un tubercul metatarsian mare, în formă de semilună. Cu ajutorul
acestui tubercul sapă şi se îngroapă în pământ, de unde iese doar noaptea pentru a vâna in-
secte, păianjeni, limacşi şi viermi. Dacă se simte în pericol, masculul se umflă, emite un sunet
caracteristic, iar secreţia glandelor pielii are miros de usturoi, de aceea denumirea populară a
acestei specii în unele ţări este de broasca râioasă de usturoi. Este amfibianul anului 2013.
Şopârla de munte (Zootoca vivipara)

Seamănă cu şopârla cenuşie, în special cu indivizii tineri. Pe spate prezintă o dungă neagră
pe un fond brun cenuşiu, iar pe părţile laterale puncte galbene între pete închise la culoare.
Are şi denumirea de şopârlă vivipară, dar contrar acestei denumiri, femela nu naşte pui vii.
Aceasta poartă ouăle în corp, şi la aproximativ o jumătate de oră după depunerea lor, ecloz-
ează puii de şopârlă care nu vor fi îngrijiţi de către femelă. Este activă ziua, iar noaptea şi în
perioada de hibernare se ascunde printre rădăcini şi sub muşchi. Se hrăneşte cu râme, limacşi
şi insecte.
Cristelul de câmp (Crex crex)

Este o pasăre de mărime puţin mai mică decât potârnichea. Coloritul penajului este format
din diferite nuanţe brune, cu linii şi dungi transversale pe abdomen, gâtul masculilor este
de culoare cenuşie. Duce o viaţă ascunsă, asemănător prepeliţei se poate observa rar, dar o
trădează sunetul caracteristic răguşit bisilabic „crec-crec”, cu care masculul îşi marchează teri-
toriul. Se hrăneşte în special cu hrană de origine animală, viermi, insecte, uneori broaşte şi ma-
mifere mici, dar consumă şi seminţele buruienilor şi cerealelor. Cuibul este construit de femelă
pe solul din vegetaţia ierboasă, ouăle le cloceşte singură. Este o pasăre periclitată datorită
următorilor factori: cosirea mecanică în timpul perioadei de cuibărire, incendierea vegetaţiei
din locurile de cuibărit, restrângerea habitatelor în care trăieşte, prezenţa câinilor maidanezi.
7. Lumea vie a pajiştilor xeromezofile, a viilor şi a livezilor
Pajiştile xeromezofile sunt pajişti semiaride. În zona noastră acestea pot avea o compoziţie
variată în funcţie de expunerea pantei, deoarece toate s-au format în urma defrişării pădurilor
de pe coasta dealurilor sau de pe platouri. Caracteristica comună a acestora – dacă nu sunt
incendiate sau păşunate intens – este că sunt bogate în flori şi ascund multe plante rare. În
urma defrişării carpino-stejăretelor, pe părţile mai umbrite (nordice, estice) s-au format pajişti
cu păioase, aici se întâlnesc multe plante care iniţial trăiau în păduri. Sunt specifice acestor
medii margareta (Leucanthemum vulgare), lipicioasa (Lychnis viscaria) şi sunătoarea (Hypericum
perforatum). Sunătoarea este cunoscută de multă vreme ca plantă medicinală datorită efectel-
or sale benefice, dar puţini ştiu că este folosită la vopsit: dizolvată în soluţie apoasă are culo-
are galbenă, dizolvată în soluţie uleioasă sau în alcool are culoare portocalie. Atrage insectele
polenizatoare, de aceea în Europa de Vest este plantată la marginea viilor sau a pajiştilor.
Pe părţile mai calde (sudice şi vestice) cresc păiuşi şi plante ierboase de stepă ca de exemp-
lu iarba lăptoasă (Polygala major) sau irisul bărbos (Iris Aphylla ssp. hungarica). Irisul bărbos este
o plantă anuală, are înălţimea de 20-30 cm, înfloreşte în aprilie-mai, este o specie protejată.
Se deosebeşte de celelalte specii de stânjenei prin frunzele mai late, arcuite spre exterior în
formă de seceră, tulpina este ramificată în partea inferioară, spatul este verde. Trăieşte şi pe
pajişti cu solul nisipos.
În locurile în care în apropierea aşezărilor umane se găseau şi pajişti umede, pajiştile semi-
aride au fost folosite pentru păşunat. Dacă păşunatul este intens se răspândesc plante cu spini
ca de exemplu scaiul dracului şi ciulinul. În zona de deal se pot întâlni şi fâneţe semiuscate.
Dacă nu sunt folosite, pe aceste pajişti se formează tufărişuri. Din pădurile apropiate sosesc
mai întâi arbuşti cu spini (măceş, porumbar, păducel) care sunt preferaţi de păsări şi care în
câţiva ani formează tufărişuri. Mediile de viaţă favorabile ale pajiştilor rezultate prin defrişarea
pădurilor de pe dealuri au fost descoperite şi de către cultivatorii de viţă de vie şi de pomi fruc-
tiferi. Pe părţile mai calde, acolo unde solul este mai favorabil, se pot întâlni terase sau parcele
de viţă de vie. Dacă în timpul cultivării nu se folosesc pesticide, printre rândurile de viţă de
vie rămân plante ierboase caracteristice pajiştilor semiaride. Acestea împiedică alunecările de
teren şi atrag insectele polenizatoare.
A nimale din mediul pa jiştilor xeromezofile , al viilor şi al livezilor
Graurul (Sturnus vulgaris)

Este o pasăre cântătoare care are un penaj cu colorit de fond închis cu pete deschise, care
în perioada de reproducere are o irizaţie metalică. Primăvara şi în perioada de creştere a puilor
se hrăneşte cu insecte şi cu larvele acestora, la sfârşitul verii şi toamna consumă în special
fructe şi boabe. Cuibăreşte de obicei în scorburile copacilor, dar poate cuibări şi în crăpăturile
stâncilor şi al clădirilor. La sfârşitul verii se adună în stoluri. Stolurile înnoptează în stuf, iar
dimineaţa pornesc să-şi caute hrană. Toamna stolurile formate din mii de indivizi alcătuiesc
formaţiuni spectaculoase în aer. Produc neplăceri proprietarilor de vii, deoarece un grup mai
numeros de păsări poate distruge o cultură întreagă de viţă de vie într-o perioadă scurtă de
timp. Îi putem ţine departe, folosind metode tradiţionale cu sperietoare sau folosind plase
deasupra rândurilor de vie.
Ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus)

Această pasăre are pete albe caracteristice pe cap, gât şi spate. Se deosebeşte de alte specii
de ciocănitori prin lipsa benzii negre transversale care leagă mustaţa cu dunga neagră de pe
ceafă. Partea inferioară a abdomenului are culoare roz. La indivizii tineri creştetul capului este
de culoare roşie. Nu migrează. Se hrăneşte în special cu insecte şi cu larvele acestora, pe care
le scoate de sub scoarţă cu ajutorul limbii lipicioase, după ce face orificii în lemn cu ciocul
sau le culege de pe trunchiul copacilor. Se hrăneşte şi cu fructe. Îşi depune ouăle în scorburi
pe care le confecţionează în copaci sau în lemn în putrefacţie. În fiecare an confecţionează o
scorbură nouă pentru a proteja puii de paraziţi.
Pupăza (Upupa epops)

Denumirea se datorează cântecului masculului „up-up-up”. Are pe cap un moţ din pene
aşezate ca o creastă. Se hrăneşte cu insecte şi viermi pe care le scoate din crăpăturile solului
cu ajutorul ciocului lung, de aceea se plimbă singuratică pe sol. Cuibăreşte în scorburile co-
pacilor, dar poate cuibări şi pe sol. Spre deosebire de alte specii de păsări, pupăza nu înlătura
excrementele puilor din cuib, de aceea zona din apropierea cuibului are un miros neplăcut.
Jderul de piatră (Martes foina)

Este un mamifer zvelt cu picioare scurte. Se mai numeşte pietrar. Are o pată mare albă pe
gât care se întinde pe abdomen şi pe membrele anterioare - aceasta este caracteristica prin
care se deosebeşte de jderul de pădure care are pată mai mică şi galbenă. Se caţără cu uşu-
rinţă în copac şi sare de pe o ramură pe alta, dar rar urcă în copaci înalţi. Vânează în amurg şi
noaptea, când se hrăneşte cu nevertebrate, rozătoare, păsări, ouă, fructe. Deseori se găseşte
pe lângă gospodării, unde se instalează în poduri. Trăieşte solitar, căutându-şi perechea doar
în perioada de reproducere. Masculul se poate împerechea cu mai multe femele. Împerecherea

are loc la sfârşitul verii, dar deoarece embrionul are o perioadă de dezvoltare latentă, lungă,
puii se nasc doar în primăvara anului următor. La vârsta de 3-4 luni puii pot vâna singuri.
Ariciul (Erinaceus roumanicus)

Datorită ţepilor are puţini duşmani, printre aceştia se numără vulpea, bursucul şi ciuful de
pădure. Este activ noaptea, iar ziua îşi petrece timpul în cuibul căptuşit cu frunze sau printre
stive de lemne. Are un meniu diversificat alcătuit din râme, limacşi, insecte, pui de pasăre, ouă,
fructe, consumă şi cadavre de animale. Este imun la veninul de viperă. Trăieşte solitar. În pe-
rioada de împerechere masculul caută femela, care după naştere va îngriji singură puii. Iarna
când temperaturile sunt scăzute, hibernează. Romanii foloseau pielea de arici pentru curăţarea
cânepii.
8. Lumea vie a movilelor/dunelor de nisip şi a pajiştilor cu sol

nisipos
Datorită structurii laxe şi a capacităţii reduse de reţinere a apei, pe acest tip de sol se for-
mează doar pajişti deschise. Apa este absorbită rapid şi se pierde în adâncime, de aceea la sup-
rafaţă sunt condiţii de deşert.Plantele nu preferă aceste condiţii, iar suprafeţele lipsite de ve-
getaţie sunt încălzite rapid de soare, ceea ce accelerează procesul de secare. Putem întâlni în
aceste medii plantele xerofile ierboase (iarba-nisipului, păiuşul), adaptate la uscăciune, multe
dintre acestea au epiderma groasă sau frunzele păroase. Un alt mod de adaptare este rozeta
de frunze de la baza tulpinilor unor plante ca de exemplu la buruiana-porcească (Hypochaeris
radicata). Cu ajutorul rădăcinii groase pătrunde în straturile adânci mai umede, iar rozeta de
frunze protejează mugurii mai slabi de condiţiile extreme. O plantă specifică nisipurilor acide
sătmărene este Jasione montana care trăieşte şi în alte medii de viaţă, preferă mai mult solul
acid, decât nisipul, este o plantă anuală sau bianuală care evită mediile calcaroase. Floarea de
culoare albastră atrage insecte din familii diverse (albine, viespi, fluturi, gândaci), înfloreşte în
perioada mai-septembrie.
Suprafaţa liberă a teritoriilor cu nisip poate fi ocupată deseori doar de plante inferioare,
muşchi, alge sau licheni şi câteva specii anuale care profitând de precipitaţii înfloresc rapid şi
produc fruct.
Datorită structurii laxe nisipul suprafeţelor libere este purtat de vânt, de aceea solul fertil
se formează cu greu. Specifice acestor medii sunt denivelările suprafeţei solului care sunt crea-
te tot de către vânt. Dacă sub nisip se află un strat argilos care împiedică pierderile de apă, apa
de ploaie este reţinută între movilele de nisip şi se formează mlaştina.
A nimale din mediul pa jiştilor cu sol nisipos şi a movilelor de nisip
Călugăriţa (Mantis religiosa)

Această insectă, întâlnită des în locurile calde însorite, are o culoare în general verde sau
maronie. Femela are lungimea de 6-7 cm, iar masculul de 4-5 cm. Poate fi recunoscută uşor
după poziţia îndoită caracteristic a picioarele anterioare, care aminteşte de mâinile împle-
tite ale călugăriţelor în timpul rugăciunii. Datorită acestei caracteristici are denumirea de
călugăriţă. Hrana sa este constituită în special din insecte zburătoare, dar în situaţii rare atacă
şopârle mai mici şi pui de pasăre. Este un prădător feroce, cu picioarele anterioare prevăzute
cu spini îşi apucă prada fulgerător şi începe imediat să o consume vie. Împerecherea are loc
într-un mod bizar. În timpul împerecherii sau la sfârşitul acesteia, femela decapitează mascu-
lul, iar după împerechere îl consumă în întregime.
Repedea de câmp (Cicindela campestris)

Este un gândac cu corp alungit, de culoare verde metalic, cu o pereche de pete albe pe
elitre. Marginile toracelui, în jurul ochilor şi fruntea sunt arămii. Preferă solul uscat, nisipos. Se
hrăneşte cu insecte. Larva are o strategie de vânătoare interesantă: sapă galerii în nisip, de la
intrarea cărora pândeşte insectele, pe care le trage în galerii unde se hrăneşte cu sucurile din
interiorul corpului acestora.
Leul furnicilor (Myrmeleon formicarius)

Este o insectă de talie mare, cu aspect asemănător libelulei, dar antenele sunt mai lungi şi
mai măciucate. În stare de repaus îşi ţine aripile lângă abdomen. Are denumirea de leul furni-
cilor, deoarece larva suge cu mandibulele modificate fluidele din corpul furnicilor, pe care le
prinde în capcana făcută în solul nisipos. Adultul are aparat bucal pentru mestecat, se hrăneş-
te cu insecte mici.
Prigoria (Merops apiaster)

Este cel mai frumos colorată specie de pasăre care trăieşte la noi. Sapă galerii în pereţi de
nisip sau loess, în capătul cărora îşi depune ouăle pe rămăşiţe chitinoase ale insectelor. Este o
specie insectivoră, se hrăneşte în special cu albine şi viespi, de aceea are denumirea populară
de albinărel, dar consumă şi libelule şi fluturi. Pentru a nu fi înţepată de albine şi viespi, freacă
abdomenul acestora de pereţi sau de copaci, astfel li se rupe acul. Este o specie migratoare.
Popândăul (Spermophilus citellus)

Acest rozător de mărimea unui şobolan arată ca şi o marmotă în miniatură. Îşi sapă gale-
rii care au orificii de ieşire cu diametrul de 4-5 cm. Se hrăneşte cu ierburi, seminţe, insecte.
Deseori cade pradă păsărilor răpitoare. Când se simte în pericol, se ridică sprijinindu-se pe
membrele posterioare şi coadă şi scoate un sunet caracteristic cu care atrage atenţia celor-
lalţi popândăi asupra duşmanilor. Înnoptează şi hibernează în cuiburile din galeriile subterane.
Masculii încep să hiberneze mai devreme, femelele şi indivizii tineri pot începe să-şi formeze
rezervele de grăsimi doar de la mijlocul verii.
9. Lumea vie a pădurilor de câmpie
Formarea majorităţii tipurilor de păduri naturale este determinată de existenţa sau lipsa ap-
elor din apropiere. Pădurile de luncă formate din arbori cu lemn moale, respectiv cele cu lemn
tare urmează zona inundabilă a râurilor. În locurile în care aceste zone sunt inundate periodic,
anual, se formează luncile cu lemn moale de tipul sălceto-plopişurilor alcătuite din salcie albă,
plop alb şi plop negru, respectiv tufişuri de sălcii. Pe lângă apă, pentru supravieţuirea lor sunt
necesare aluviunile care asigură aprovizionarea cu substanţe nutritive, având totodată şi rol de
răspândire a speciilor. Din păcate apa nu face diferenţă între specii, aceasta nu contribuie doar
la răspândirea elementelor florei autohtone, ci şi la răspândirea speciilor străine, aduse de pe
alte continente. Dintre acestea multe preferă suprafeţele inundabile, deranjate şi ocupă rapid
teritoriile disponibile în detrimentul speciilor autohtone.
Pe teritoriile inundate mai rar sau pe cele protejate de diguri, unde este multă apa freatică
tot timpul anului, se formează păduri de luncă cu arbori cu lemn tare, stratul coronamentului
acestora fiind alcătuit din stejar pedunculat (Quercus robur), frasin unguresc (Fraxinus angustifo-
lia ssp. pannonica) şi velniş (Ulmus laevis). Frunzele stejarului pedunculat pot fi recunoscute cu
uşurinţă, datorită formei caracteristice a bazei limbului, asemănătoare lobulului urechii. Prin
această trăsătură stejarul pedunculat diferă de gorun, a cărui frunze se îngustează treptat.
Dacă avem ocazia să observăm lăstarii arborelui înalt, vom vedea pedunculul lung al florilor
şi al ghindei, de unde provine denumirea speciei. Frasinul de luncă este o specie autohtonă în
sudul Europei, dar subspecia panonică poate fi întâlnită şi în Câmpia Someşului. Mugurii de
iarnă sunt bruni. Fructul s-a adaptat la răspândire prin intermediul vântului şi al apei: samara
aripată poate fi purtată cu uşurinţă departe de către vânt, totodată aripa contribuie la plutirea
pe suprafaţa apei.
Stratul de ierburi, respectiv stratul arbustiv al pădurilor de luncă cu lemn tare sunt bogate,
deoarece coronamentul arborilor lasă să pătrundă o cantitate suficientă de lumină spre stra-
turile inferioare. În stratul arbuştilor specii permanente sunt sângerul şi cruşânul (Frangula
alnus). Cruşânul poate creşte şi de dimensiunea unui copac, are frunze late, ovale, fructele care
la maturitate au culoare violet închis sunt asemănătoare cu cele de cireşe. Scoarţa este folo-
sită pentru fabricarea unor substanţe cu efect terapeutic, dar după colectare trebuie uscată un
an de zile, deoarece acesta este timpul necesar descompunerii substanţelor toxice pe care le
conţine. Din scoarţă se poate extrage un pigment de culoare galbenă, iar din fructele necoapte
un pigment de culoare verde. Cărbunele lemnului de cruşân arde uniform, de aceea este folosit
la fabricarea prafului de puşcă.
Stratul ierbos al pădurilor de luncă este reprezentat de specii ierboase şi rogoz, unde există
acumulări de turbă putem întâlni narcisa (Narcissus angustifolius), gălbinarea (Serratula tinc-
toria) şi răculeţul (Persicaria bistorta), aceasta din urmă fiind planta gazdă a omizii fluturelui
Lycaena helle. Inflorescenţa cilindrică formată din flori de culoare roz înfloreşte în mai-iunie.
Rădăcină de culoare neagră se răsuceşte dublu, are aspect de şarpe. Gălbinarea a fost folosită
în trecut pentru vopsirea materialelor textile în culoarea galbenă. Când înfloreşte (în mijlocul
şi la sfârşitul verii) poate fi recunoscută de la distanţă după inflorescenţa violacee. Pădurile
naturale defrişate din zonele inundabile sunt înlocuite de plantaţii, însă acestea sunt mult mai
sărace în specii de plante şi de animale. Pe plantaţiile de plop euramerican, dacă nu sunt prea
dese şi apa este constantă, apar speciile straturilor ierboase şi arbustive caracteristice luncilor
cu lemn moale. În pădurile de salcâm însă, vegetaţia ierboasă este reprezentată de buruie-
ni, pe rădăcina salcâmului trăiesc bacterii care îmbogăţesc solul cu azot, ceea ce determină
răspândirea speciilor iubitoare de azot, cum sunt urzica şi socul.
A nimale din pădurile de câmpie
Lycaena helle
Suprafaţa aripilor masculului este de culoare violet cu irizaţii purpurii sau violete, au desen
negru şi portocaliu. Femela este portocalie cu străluciri violete şi cu desen extins, de culoare
maronie. Din cauza drenării zonelor umede şi a regularizărilor cursurilor de apă, a devenit fo-
arte rară. Preferă luminişurile din pădurile mlăştinoase, dar se poate întâlni şi în zonele umede
care însoţesc pârâurile. Femela depune ouăle pe dosul frunzelor. Planta gazdă a omizii este
răculeţul. Există în puţine locuri din ţară. În judeţul Satu Mare a fost găsit de-a lungul râurilor
Tur şi Talna.
Broasca roşie de pădure (Rana dalmatina)

Este o broască de mărime medie, cu corp zvelt. Are membre posterioare foarte lungi cu aju-
torul cărora este capabilă de sărituri lungi de 1-2 metri. Coloritul este de camuflaj: spatele este
brun deschis cu pete mici, închise la culoare. Pentru depunerea ouălor caută bălţi şi băltoace
temporare, cu apă curată. Se hrăneşte cu insecte, viermi şi melci. Iernează pe uscat sub pietre
sau sub butuci de lemn.
Brotăcelul (Hyla arborea)

Culorea spatelui variază în funcţie de mediu, de la verde la brun, dar poate fi şi gri deschis.
Abdomenul este alb gălbui, pe partea laterală are bandă cafenie. Degetele membrelor prezintă
discuri adezive, cu ajutorul cărora se caţără pe plante. Este activ în special în amurg şi noaptea,
când se hrăneşte cu insecte zburătoare, ziua stă la soare pe frunze. Femela depune pachete
dense de ouă în bălţi sau lacuri. Toamna caută locuri de hibernare, în această perioadă fiind
activ şi ziua. Iernează în galerii subterane ale rozătoarelor, sub pietre, în scorburile copacilor
sau în mâl.
Piţigoiul mare (Parus major)

Este una dintre cele mai cunoscute păsări cântătoare. Ciocul, creştetul capului şi pata de
pe gât sunt negre, obrajii sunt albi. Spatele şi abdomenul sunt verzui. Se hrăneşte cu insecte,
viermi, dar uneori atacă păsări cântătoare mici şi le consumă. Iarna este des întâlnit în grădini
şi apare printre primele păsări la hrănitoare, în această perioadă hrănindu-se cu seminţe ole-
aginoase. Cuibăreşte în scorburile copacilor, ocupă des cuiburile artificiale. Puii sunt hrăniţi de
ambii părinţi.
Grangurul (Oriolus oriolus)

Este o pasăre frumos colorată, în special masculul, care are un penaj galben auriu, cu aripile
şi coada negre. Femela este galben-verzuie, cu aripile şi coada închise la culoare. Este greu de
zărit, dar putem auzi des cântecul masculului care este un fluierat sonor caracteristic. Strigătul
femelei seamănă cu mieunatul unei pisici. Se hrăneşte cu insecte şi fructe. Este o specie migra-
toare care soseşte târziu, în luna mai. Îşi construieşte cuibul în bifurcaţii ale crengilor, clocirea
o face femela, puii sunt hrăniţi de către ambii părinţi.
Barza neagră (Ciconia nigra)

Contrar berzei albe, are o viaţă mai retrasă, evită omul şi aşezările umane. Are o talie
asemănătoare cu cea a berzei albe, dar diferă de aceasta prin colorit. Cu excepţia abdomenului
alb, penajul este negru cu irizaţii metalice verzi şi arămii. Preferă pădurile de luncă, braţele
moarte şi canalele din păduri. În meniul berzei negre figurează aceleaşi vieţuitoare ca şi în cel
al berzei albe. De obicei îşi construieşte cuibul pe ramurile laterale ale arborilor bătrâni. În pe-
rioada de cuibărire este foarte sensibilă, îşi părăseşte cuibul dacă în apropiere sunt tăiaţi arbo-
ri. Este o specie strict protejată, fiind reprezentată pe sigla Ariilor Naturale Protejate „Râul Tur”.
Şorecarul comun (Buteo buteo)

Este o pasăre răpitoare care poate fi observată des pe stâlpii de pe marginea drumurilor.
După cum reiese din denumire, hrana principală a şorecarului o reprezintă şoarecii şi alte ma-
mifere mici, dar se poate hrăni şi cu insecte, amfibieni sau păsări mici. Îşi construieşte cuibul
pe arbori, în timp ce femela cloceşte, masculul îi poartă hrană. Deseori îşi reînnoieşte cuibul
din anul precedent.
Liliacul cu urechi mari (Myotis bechsteinii)

Urechile acestei specii de liliac sunt deosebit de mari raportat la mărimea corpului. Preferă
pădurile bătrâne, unde se adăposteşte în scorburi. Iarna hibernează în scorburile arborilor şi
în peşteri. Se hrăneşte de obicei cu insecte incapabile de zbor, pe care le vânează în păduri
şi deasupra păşunilor cu arbori. Este o specie vulnerabilă, fiind afectată în primul rând de de-
frişările pădurilor.
Pârşul de alun (Muscardinus avellanarius)

Acest mamifer mic are mărimea unui şoarece de casă, dar este mai bondoc, urechile sale
sunt rotunjite, iar coada este acoperită cu păr des. Blana de pe partea superioară a corpului
este de culoare galben-roşcată, abdomenul este galben deschis. Trăieşte în păduri unde pre-
feră tufişurile de alun. Vara construieşte cuib de formă sferică, dar ocupă des şi cuiburile na-
turale ale păsărilor sau cele artificiale expuse pentru păsări. Este activ noaptea, hrănindu-se în
special cu hrană vegetală formată din fructe, seminţe, muguri, dar uneori consumă şi insecte
sau viermi. Hibernează în cuibul ascuns sub frunze, butuci de lemn sau în găuri făcute în
pământ. Reproducerea are loc primăvara, după trezirea din hibernare, femela naşte 2-9 (dar de
obicei 4) pui, care devin independenţi la vârsta de 5 luni. Pârşii sunt mai puţin prolifici decât
celelalte familii de rozătoare.
Bursucul (Meles meles)

Se mai numeşte viezure. Capul este lung, îngust, având culoare albă de fond cu câte o dungă
neagră pe ambele părţi, care includ pe fiecare parte câte un ochi şi câte o ureche. Blana de pe
spate are culoare gri-cafenie, membrele scurte sunt negre şi au degete prevăzute cu gheare pe
care le foloseşte pentru săpat. Corpul este bondoc, dar se mişcă cu uşurinţă. Trăieşte în vizuini
complexe cu multe galerii subterane. Vizuinile sunt folosite de către mai multe generaţii, timp
de mai multe decenii, perioadă în care scot la suprafaţă mai multe tone de pământ în timpul
formării galeriilor subterane. Familiile de bursuci, alcătuite în special din femele, formează
adevărate comunităţi, masculii părăsesc familia pentru a evita consangvinizarea. Este un ani-
mal de amurg şi nocturn, dar uneori în locurile liniştite poate fi observat şi ziua. Este un animal
omnivor, se hrăneşte cu nevertebrate, păsări, reptile, seminţe, fructe şi ciuperci. Se numără
printre puţinii prădători care se hrăneşte cu arici. Iarna nu hibernează, dar rămâne în vizuină,
unde are somnuri lungi care pot dura mai multe zile şi între care se hrăneşte şi bea apă.
Porcul mistreţ (Sus scrofa)

Este un mamifer cu corp robust şi cu gât scurt. Iarna blana este mai lungă, vara mai scurtă.
Caninii masculilor sunt nişte arme înfricoşătoare pe care le folosesc în timpul luptelor pentru
femele sau împotriva prădătorilor. Îi place să se scalde în mocirle. Trăieşte în grupări famili-
are numite ciurde. Ciurda este formată din scroafă, godaci şi purcei. Vierii (masculii) trăiesc
singuratici şi se alătură scroafei doar în perioada de împerechere. Scroafa naşte 4-12 purcei
dungaţi, este periculoasă atunci când îşi apără purceii. Este omnivor, se hrăneşte cu cereale,
trifoi, ghindă, viermi, larve de insecte, rozătoare şi ciuperci. Deseori scormoneşte cu râtul solul
pentru a scoate hrana.
Vulpea (Vulpes vulpes)

Este un prădător renumit pentru furtul găinilor. Când se simte în pericol se preface moartă
ca să-şi deruteze duşmanii, comportament cunoscut din poveştile populare. Îşi alege cu grijă
vizuina, deseori ocupând vizuina părăsită a bursucului, pe care uneori îl goneşte din propria
locuinţă. Se hrăneşte cu iepuri, iezi de căprioară, şoareci, dar consumă şi pui ale păsărilor care
cuibăresc pe sol şi care deseori sunt specii protejate. Transmite rabia.
Căpriorul (Capreolus capreolus)

Este confundat uneori cu cerbul, respectiv este considerat greşit femela cerbului. Masculul
se numeşte căprior sau ţap, femela căprioară, iar urmaşul ied. Masculul atinge maturitatea se-
xuală la vârsta de un an, dar nu se împerechează de obicei până la vârsta de trei ani, deoarece
trebuie să-şi ocupe un teritoriu şi căpriorii tineri nu sunt capabili de acest lucru. Un mascul se
poate împerechea cu mai multe femele. Iedul rămâne ascuns până când femela îl hrăneşte.
Dacă întâlnim un astfel de ied, este important să nu îl deranjăm pentru că mama se va întoarce
la el.
Cerbul lopătar (Dama dama)

Nu este o specie autohtonă la noi, a fost colonizat la noi pentru vânătoare. Denumirea de
cerb lopătar se datorează formei coarnelor. Masculul poartă denumirea de taur sau lopătar,
femela se numeşte lopătăriţă, ciută sau vacă de lopătar, iar urmaşii sunt viţei.Este de mărime
mai mică decât cerbul elan, coarnele masculilor diferă de coarnele altor specii de cerbi, sunt
lungi, plate şi le cad în fiecare an. Coarnele sunt folosite de masculi în lupta pentru femele. În
perioada de împerechere masculii boncănesc. Femela naşte de obicei un singur viţel, pe care-l
îngrijeşte.
10. Lumea vie a pădurilor de deal
Pădurile în general – mai ales cele în stare naturală – alcătuiesc un sistem complex în care
descompunătorii (care prelucrează frunzele uscate şi lemnul mort) au un rol important. Aceştia
sunt prezenţi în toate ecosistemele, dar în păduri au un rol esenţial, deoarece marea parte a
materiei organice produsă de plante se găseşte în formă legată (este încorporată în trunchiul
arborilor). În lanţul descompunătorilor se găsesc mici nevertebrate, ciuperci, microorganisme.
Bineînţeles există şi lanţul prădătorilor care este alcătuit din ierbivore şi carnivore. O specie
poate fi verigă în ambele lanţuri: de exemplu adulţii insectei croitorul mare se hrănesc cu seva
plantelor şi sunt consumate în special de păsări, fiind astfel veriga lanţului prădătorilor, dar
larvele acestora descompun materialul lemnos al trunchiurilor de arbori în putrefacţie, fiind
în acest caz veriga lanţului descompunătorilor. Verigile celor două lanţuri se pot întâlni: melcii
sunt în special ierbivori, dar se hrănesc şi cu ciuperci. Dacă în zăvoaie sunt puţine frunzele us-
cate de pe sol în descompunere, în cazul carpenetelor, stejaretelor şi făgetelor putem observa
cu ochiul liber multitudinea organismelor descompunătoare în stratul frunzelor uscate. Dacă
arborii bătrâni sunt tăiaţi din pădure, lanţurile se rănesc: de exemplu scade numărul croitorilor,
dar şi al păsărilor care se hrănesc cu insecte.
În locurile care nu sunt inundate niciodată, dar solul este încă proaspăt, se formează carpi-
no-stejarete. Stratul coronamentului este des datorită carpenilor (Carpenus betulus), din această
cauză supravieţuiesc doar plantele umbrofile sau care pentru a înflori primăvara profită de
perioada scurtă dinaintea înverzirii. Pe coasta dealurilor putem întâlni tipurile mai uscate ale
carpino-stejaretelor. Dacă structura pădurilor nu este modificată prin intervenţii forestiere,
coronamentul carpino-stejaretelor, asemănător celor de câmpie, este de cel puţin două nive-
le. Stejarul este mai pretenţios la lumină, constituind nivelul superior al coronamentului, sub
acesta se găseşte carpenul care preferă umbra. Majoritatea celorlalte specii de arbori (cireş
sălbatic, scoruş de munte, măr pădureţ, păr pădureţ) se găsesc în nivelul inferior al corona-
mentului. La altitudini mai mari şi pe părţile mai răcoroase stejarul este înlocuit de fag (Fagus
sylvatica). Acesta poate constitui păduri mixte cu carpenul, în acest caz va avea o structură
asemănătoare cu a carpino-stejăretelor sau poate constitui păduri curate (alcătuite din fag cu
puţine alte specii). În acestea lumina e mai puţină decât în pădurile de stejar, deoarece frun-
zişul des al fagului umbreşte mai mult. Forma frunzelor de fag este asemănătoare cu cea a
frunzelor de carpen, ambele fiind ovale, diferă prin faptul că frunza de carpen este mai ascuţită
şi cu margini zimţate, marginea frunzei de fag este ondulată, are culoare mai închisă, pe sup-
rafaţa frunzelor, în special a celor tinere, se pot observa perişori lungi şi fini. Fructul ambelor
plante este o achenă, dar la prima vedere nu sunt asemănătoare deloc. Achena carpenului are
cupa verde şi când e coaptă, răspândeşte fructul prin răsucire. Fructul fagului numit jir are
culoare brun lucioasă şi este îmbrăcat într-o cupă ţepoasă cu trei muchii, când este copt se
deschide în patru felii.
Primăvara, înainte de înverzirea arborilor, solul este îmbrăcat în alb de floarea Paştilor (Ane-
mone nemorosa), care îşi desface rapid frunzele pentru a putea valorifica o cantitate mai mare
de lumină, ca să depoziteze substanţe de rezervă în rizom. Se comportă asemănător şi leurda,
ale cărei frunze mari, grele, eliptice, alungite se formează mai devreme şi depozitează sub-
stanţe de rezervă în bulbul din sol. Frunzele şi florile au miros de usturoi, se consumă sub
formă de mâncare scăzută sau ca şi condiment, în unele locuri fiind cultivată. Florile grupate
în inflorescenţe albe înfloresc mai târziu (în mai), apoi planta îngălbeneşte rapid şi până în
mijlocul verii dispare din stratul de frunze uscate al pădurii, iar bulbul plin de rezerve aşteaptă
primăvara următoare. Aceste două specii se întâlnesc atât în carpino-stejărete, cât şi în făge-
te, iar măseaua ciutei (Erythronium dens-canis) şi speciile de Cardamine (Cardamine bulbifera,
Cardamine glanduligera) sunt mai frecvente în făgete. Acestea din urmă aparţin familiei Brasi-
caceae fiind înrudite cu varza, frunzele au gust iute şi miros asemănător verzei. Strategia de
valorificare a luminii şi de depozitare a substanţelor de rezervă se realizează asemănător celor
două specii descrise amănunţit.
A nimale din pădurile de deal
Rădaşca (Lucanus cervus)

Masculul are mandibule mari care seamănă cu coarnele cerbilor şi pe care le folosesc mas-
culii în timpul luptelor pentru femele. Lupta este spectaculoasă şi durează până când unul
dintre masculi îşi întoarce adversarul pe spate. Femelele sunt mai mici decât masculii. Adulţii
trăiesc doar două luni. Dezvoltarea larvară durează 3-5 ani. Trăieşte în păduri bătrâne de stejar
unde larva se hrăneşte cu lemn în putrefacţie.
Croitorul mare (Cerambyx cerdo)

Este una dintre cele mai mari insecte de la noi. Emite un sunet caracteristic cu care încearcă,
uneori fără succes, să alunge prădătorii. Corpul este de culoare brună, antenele masculului
sunt mult mai lungi decât corpul, ale femelei sunt mai scurte. Femela îşi depune ouăle în
crăpăturile de pe scoarţa stejarilor. Larvele formeză galerii care pot avea grosimea unui deget
şi pătrund în interiorul trunchiului de stejar. Stadiul larvar durează 3-4 ani, de obicei în toamna
celui de-al patrulea an se transformă în pupă, iernează sub formă adultă. În mai şi iunie ies
pentru împerechere. Adulţii se hrănesc cu seva arborilor. Este o specie periclitată, pentru sup-
ravieţuirea căreia e important ca stejarii bătrâni să nu fie tăiaţi.
Salamandra (Salamandra salamandra)

Salamandra este un amfibian cu coadă. Are capul lat, botul rotunjit, ochi bulbucaţi şi glande
parotide proeminente. Are colorit de avertizare, pe fond negru pete care pot avea culoare gal-
benă, portocalie sau roşie. Pe spate are glande situate în două rânduri, iar pe părţile laterale
ale corpului prezintă negi. Toate aceste caracteristici atrag atenţia asupra faptului că este ot-
răvitoare, glandele epiteliale produc o substanţă toxică numită salamandrină. Această secreţie
produce la om inflamarea mucoaselor dacă ajunge în ochi sau în cavitatea bucală, iar la mami-
fere mici produce spasme musculare şi intensificarea respiraţiei. Este o specie vivipară (naşte
pui vii), femela caută apă curată în care poate depune până la 70 de larve. Acestea sunt de
culoare închisă, au membre şi respiră prin trei perechi de branhii. Salamandra este un animal
nocturn care se hrăneşte cu râme, limacşi, artropode şi larve.
Izvoraşul cu burta galbenă (Bombina variegata)

Se deosebeşte de izvoraşul cu burta roşie prin petele de culoare galbenă care sunt mai mari.
Se hrăneşte în special cu insecte şi păianjeni. Reflexul de apărare descris la izvoraşul cu burta
roşie este întâlnit şi la această specie. Substanţa toxică produsă de glandele din piele este mai
puternică decât a izvoraşului cu burta roşie.
Năpârca (Anguis fragilis)

Se mai numeşte şarpe de sticlă. Deoarece nu are membre este deseori considerat şarpe.
Are corpul mai îndesat decât un şarpe, coada are capătul rotund, capul este mic, are pleoape
vizibile. Spatele poate fi de culoare cenuşie, argintie, roz, dar cel mai des nuanţe bronzate
brun-cafenii, abdomenul prezintă pete. Este activ dimineaţa şi în amurg, după ploi poate fi
văzută des şi în timpul zilei. Deoarece se mişcă lent, hrana este alcătuită din nevertebrate
lente. În perioada de împerechere masculii se luptă pentru femele. Este vivipară, femela naşte
2-12 pui. Dacă este prinsă îşi lasă excrementele pe duşmani. Iernează în galeriile rozătoarelor,
printre rădăcini sau sub butuci de lemn.
Acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina)

Este o specie de pasăre răpitoare care este de talie mai mare decât şorecarul comun. Pena-
jul este de culoare brun închis, ciocul este galben. Se hrăneşte în special cu amfibieni, dar con-
sumă şi mamifere mici şi şerpi. Îşi construieşte cuibul în bifurcaţiile crengilor arborilor înalţi,
aproape de trunchi. De obicei depune două ouă. Puii nu eclozează în acelaşi timp, de aceea
există diferenţă mare între mărimea lor şi puiul mare va mânca puiul mic. Acest fenomen se
numeşte cainism şi se întâlneşte des la vulturi.
Veveriţa (Sciurus vulgaris)

Îşi petrece timpul în coronamentul copacilor unde îşi construieşte mai multe cuiburi din
crengi, de obicei în bifurcaţiile ramurilor. Toamna adună provizii pe care le ascunde în diferite
locuri, contribuind astfel la răspândirea plantelor, deoarece deseori nu-şi aminteşte unde a
ascuns diferite seminţe sau fructe. Dacă temperaturile scad, rămâne în cuib, dar nu hibernează.
Este omnivor, se hrăneşte cu conuri, scoarţă, seva plantelor, jir de fag, ciuperci, insecte, ouă şi
pui de pasăre. Roade conurile într-un mod caracteristic, păstrând partea superioară. Are mulţi
duşmani: jderul de pădure, pisica sălbatică, vulpea, păsările prădătoare.
Cerbul roşu (Cervus elaphus)

Este una dintre cele mai mari specii de cerbi, se mai numeşte cerb nobil. Masculul poate
avea un harem format din 20 de ciute (femele) pe care îl apără de masculii concurenţi. În pe-
rioada de împerechere boncănitul masculilor se aude la distanţe foarte mari. Femela naşte
de obicei un singur viţel care rămâne cu aceasta până la următoarea fătare. Dacă viţelul este
mascul se alătură grupului masculilor, iar dacă este femelă, rămâne cu cârdul de ciute.
Pisica sălbatică (Felis silvestris)

Se deosebeşte de pisica domestică prin mărimea mai mare, blana mai lungă, de culoare
brun-cenuşie cu dungi închise la culoare; coada este lungă, cilindrică, groasă până la vârf. Este
un animal nocturn, care trăieşte solitar. Este un vânător prudent, care se apropie în linişte de
pradă, după care sare pe aceasta şi o apucă cu dinţii ascuţiţi. Vânează rozătoare, păsări, veve-
riţe. Are un teritoriu de aproximativ 3 km², pe care femela lasă masculul să pătrundă doar în
perioada împerecherii. Îşi îngrijeşte puii mai mult timp decât pisica de casă, dar după ce devin
independenţi, femela îi goneşte de pe teritoriul ei de vânătoare.
11. Lumea vie a aşezărilor umane
După cum am observat până acum, plantele şi animalele care trăiesc în medii naturale
au nevoie de condiţii de mediu specifice, legate de exploatarea unor factori precum lumina,
hrana, apa sau temperatura. Totodată este de admirat flexibilitatea, capacitatea de adaptare a
acestora. Deşi în aşezările umane sunt condiţii care diferă de cele din mediile naturale (să ne
gândim la suprafeţele de beton), totuşi multe vieţuitoare sunt capabile să se adapteze acesto-
ra. Speciile de plante care preferă mediile influenţate de activitatea umană se numesc plante
ruderale. Acestea provin de regulă din mediile deranjate natural (de exemplu din regiunea des
inundată a luncilor provin majoritatea speciilor de poligonaceaea şi speciilor de talpa gâştei).
Pot apărea şi în crăpăturile din asfalt. Muşeţelul (Matricaria chamomilla) se poate observa în
locurile însorite de lângă drumuri, rezistă bine la secetă şi nu se distruge uşor dacă este căl-
cată. Plantele de stâncă pot creşte pe pereţii părăsiţi ai unor clădiri, acest mediu fiind pentru
plante asemănător cu stâncile reale. În locurile în care stratul de sol este mai gros şi rămâne
nederanjat, se formează un covor din rai-gras englezesc sau ovăz sălbatic, unde apare şi păpă-
dia (Taraxacum officinale) a cărei sămânţă este purtată de vânt. Arbuştii şi arborii cresc doar pe
terenurile părăsite care sunt neglijate o perioadă mai lungă de timp. Speciile de plante care
rezistă bine prafului şi poluării produse de circulaţia autoturismelor sunt plantate în parcuri.
Un exemplu dintre speciile autohtone de la noi este teiul pucios (Tilia cordata). Denumirea şti-
inţifică a speciei se datorează faptului că are frunze în formă de inimă (cord). Se poate deosebi
de celelalte specii de tei datorită smocurilor de peri bruni în axila nervurilor. Florile alb gălbui
produc mult nectar. În inflorescenţă se pot forma mai multe fructe care se răspândesc cu aju-
torul unei aripi comune. Castanul porcesc (Aesculus hippocastanum) este originar din Peninsula
Balcanică, a fost plantat în zonă în timpul ocupaţiei otomane, datorită florilor frumoase. Flo-
rile albe sunt grupate în panicule erecte. Nu toate florile sunt fertile, o parte a inflorescenţei
„face reclamă”, are doar rolul de a atrage insectele. Pata galbenă din mijlocul florilor arată că
acestea produc nectar. După polenizare floarea nu mai produce nectar, pata galbenă devine
purpurie.
În unele locuri este plantat plopul negru piramidal deoarece creşte repede. În parcuri se
formează mici comunităţi din speciile amintite, cărora li se alătură specii de animale, aceste
comunităţi imită trăsăturile principale ale funcţionării unei păduri, într-o formă mai simplă.
A nimale din a şez ările umane
Broasca râioasă brună (Bufo bufo)

Spatele este brun cenuşiu, abdomenul deschis la culoare, cu model alb murdar sau alb
gălbui. Femela este mai mare decât masculul. De obicei se înmulţesc în apa în care s-au trans-
format, chiar dacă pentru aceasta trebuie să parcurgă o distanţă mai mare. Femela depune
ouăle negre pe un fir (au aspect asemănător mărgelelor înşirate pe un fir) pe plantele din apă.
Mormolocii au culoare neagră. Broasca se hrăneşte cu râme, păianjeni, insecte, limacşi, pe care
îi vânează în zori sau în amurg. Are strategii de apărare împotriva prădătorilor: îşi umflă corpul,
ca să pară mai mare, glandele pielii secretă o substanţă toxică. Deseori urinează pe duşmani,
dar contrar superstiţiilor urina nu este periculoasă. Din cauza supersiţiilor este omorâtă des de
oameni. În trecut s-a considerat că este întruchiparea „femeii înrăite”, a cărei atingere provoacă
bube, iar lichidul din corp produce moarte sau orbire.
Broasca râioasă verde (Bufo viridis)

Poate avea colorit de fond cenuşiu, gri, uneori gălbui, cu pete verzi. Este activă în amurg
şi noaptea, cu excepţia perioadei de reproducere ziua este ascunsă. Hibernează pe uscat în
cavităţi, singură sau în grup, rareori iernează în apă. Se poate instala în beci, cămări, gropi de
canalizare.
Ţicleanul (Sitta europaea)

Creştetul capului, spatele şi aripile au culoare albastru-cenuşiu, obrajii sunt albi. Se hrăneş-
te cu insecte, viermi, iarna consumă seminţe vizitând des hrănitoarele de păsări. Cuibăreşte
în scorburi, îngustând orificiul de intrare cu noroi. După ce învaţă să zboare puii mai rămân o
perioadă de timp în apropierea cuibului.
Mierla (Turdus merula)

Masculul are penaj de culoare neagră, în perioada nupţială are cioc portocaliu, femela este
brună. Deseori îşi caută hrana printre frunzele uscate de pe sol, consumă viermi, insecte, mici
vertebrate. Toamna şi iarna se hrăneşte deseori cu boabe de fructe. Are un cântec foarte fru-
mos, în perioada de reproducere masculul cântă de pe acoperişul caselor sau de pe copaci.
Cuibul este construit în arbuşti, este căptuşit cu noroi şi cu fire de iarbă. Femela depune 4-5
ouă, în fiecare zi câte unul, dar începe să clocească doar după depunerea ultimului ou. Puii sunt
hrăniţi de ambii părinţi.
Guguştiucul (Streptopelia decaocto)

Poate fi recunoscut uşor după culoarea de fond cenuşie şi dunga neagră cu marginea albă
de pe gât. Se hrăneşte cu seminţele buruienilor şi a plantelor de cultură. Cloceşte de mai multe
ori pe an, pe lângă ferme, în sate, parcuri şi grădini din oraşe. Ponta este formată din două ouă
care sunt clocite de ambii părinţi. Nu a trăit mereu la noi, a fost semnalată pentru prima dată
cu aproximativ 80 de ani în urmă, s-a extins treptat dinspre Peninsula Balcanică. În prezent
este o specie frecvent întâlnită şi în această zonă.
Cioara de semănătură (Corvus frugilegus)

Este confundată deseori cu stâncuţa, care este mai mică şi are un colorit negru cu ceafa de
culoare gri, pe când cioara este neagră. Este omnivoră, se hrăneşte cu seminţe, fructe, insecte,
viermi, cadavre de animale, îşi caută des hrana printre deşeuri. Are o inteligenţă excepţională
şi poate folosi unelte. Prin experimente s-a demonstrat că cioara este capabilă să îndoaie
capătul unei sârme drepte pentru a scoate coşul cu hrană dintr-o ţeavă. Cuibăreşte colonial,
deseori în parcuri, nu este îndrăgită mai ales datorită excrementelor. Este o specie importantă
şi pentru faptul că în cuiburile părăsite ale ciorii de semănătură se instalează ciuful de pădure
sau vânturelul roşu.
Vânturelul roşu (Falco tinnunculus)

Este un şoim de mărimi mici. Spatele masculului este castaniu roşcat cu pete sub formă de
picături închise la culoare, abdomenul este gălbui. Femela are spatele ruginiu brun. În timpul
vânătorii deseori zboară într-un loc. Se hrăneşte cu insecte, păsări şi rozătoare mici. Ocupă
frecvent cuibul ciorii de semănătură, dar cuibăreşte şi în crăpăturile stâncilor sau pe clădiri
înalte. Cuibăreşte şi în cuiburi artificiale.
Cucuveaua (Athene noctua)

Este o specie de bufniţă de mărime mică. Denumirea de cucuvea este datorată strigătului
specific. Vânează insectele din apropierea surselor de lumină. În trecut s-a crezut că această
pasăre prevesteşte moartea, deoarece lumina de la casele unde erau bolnavi muribunzi sau
morţi, a atras multe insecte care au fost vânate de cucuvea. În Grecia antică a fost foarte
respectată, a figurat pe monede, deoarece s-a crezut că este pasărea zeiţei Athena. De aici se
trage denumirea ştiinţifică de Athene noctua care înseamnă Athena noaptea. Această pasăre
răpitoare poate fi observată des pe acoperişul caselor şi pe hornuri. Înafară de insecte mai
consumă rozătoare şi păsări mici. Nu îşi construieşte cuib, ouăle sunt depuse în scorburi sau
poduri.
Ciuful de pădure (Asio otus)

Are pe cap două moţuri care seamănă cu nişte urechi, dar sunt de fapt doar pene şi au rol
de mascare. Are auzul foarte dezvoltat, îşi prinde prada cu uşurinţă în întuneric. Se hrăneşte
în special cu rozătoare mici, dar consumă şi păsări mici sau broaşte. Este un răpitor nocturn,
dar în perioada de reproducere vânează şi ziua. Nu îşi construieşte cuib, îşi depune ouăle în
cuiburile părăsite ale ciorii de semănătură sau ale coţofanelor. Teritoriul este ales de mascul,
iar cuibul de femelă. Perechile rămân împreună o perioadă de mai mulţi ani.
Barza albă (Ciconia ciconia)

Este o pasăre picioroangă cu picoare şi cioc lungi, de culoare roşie. La baza degetelor pre-
zintă o membrană scurtă. În trecut îşi construia cuibul pe acoperişul şurelor, în prezent foloseş-
te în acest scop de obicei stâlpi de electricitate. Îşi reînnoieşte anual cuibul, care este folosit
deseori şi de vrăbii. Ponta este formată din 3-5 ouă. După ce învaţă să zboare, puii pornesc
spre ţările calde de unde nu se întorc decât după 3-4 ani când ating maturitatea sexuală. Se
hrăneşte în special cu amfibieni, dar consumă şi mamifere mici şi insecte.
Liliacul de amurg (Nyctalus noctula)

Este una dintre cele mai mari specii de liliac din Europa. Se întâlneşte des în crăpăturile
clădirilor, dar se adăposteşte şi în scorbura copacilor. Se hrăneşte de obicei cu insecte mari, pe
care le vânează la înălţimi. Începând cu anii 1990, paralel cu exploatările forestiere intense,
s-a adăpostit în număr mare în crăpăturile din clădirile cartierelor. Scorburile artificiale pentru
lilieci sunt ocupate preponderent de această specie.
132 Anexe
Anexe
Anexa nr. 1
Să protejăm natura!
Proiect de activitate pentru grădiniţe
Tema proiectului: Copii! Haideţi să protejăm natura!

Picătură, picătură, picătură de apă (Ziua Mondială a Apei)
Pentru protejarea Pământului (Ziua Pământului)
Grădiniţă: Grădiniţa Unitariană, Cluj-Napoca
Educatoare: Mikó Zsuzsanna
Grupă: Grupa fluturilor
Nivelul de educaţie: nivelul I. (3-5 ani), nivelul II. (5-7 ani)
Subiect integrat: Cum a fost, cum este acum şi cum va fi Pământul?
Motivaţia proiectului: Putem auzi tot mai des în mass-media despre periclitarea resurselor
de apă potabilă; despre poluarea lacurilor, râurilor; despre faptul că natura este plină de ma-
teriale otrăvitoare, care nu se descompun, toate datorate iresponsabilităţii umane. Unde am
putea începe cel mai bine educaţia ecologică conştientă, dacă nu în grădiniţă? Ca educatoare
consider că este foarte important să ne educăm copiii în acest spirit, zi de zi. Acest proiect este
o bună oportunitate pentru ca copiii să înţeleagă cât de importante sunt în viaţa noastră apa
şi pământul curat. Copiii vor învăţa să iubească, să protejeze Pământul cât mai de aproape, prin
activităţi practice.
Posterul proiectului
Anexe 133
Obiectivele proiectului:
Obiective generale:
• Formarea unui comportament eco-conştient.
• Însuşirea unui vocabular adecvat pentru descrierea fenomenelor naturale şi de mediu.
Obiective specifice:
• cunoaşterea importanţei apei şi pământului în viaţa noastră, faptul că fără apă şi fără
pământ nu există viaţă
• cunoaşterea proprietăţilor apei şi pământului
• cunoaşterea şi înţelegerea relaţiilor apă – om, apă – mediu
• cunoaşterea şi înţelegerea relaţiilor pământ – om, pământ – mediu
• cunoaşterea unor activităţi practice simple (procese de filtrare, analizare a apei);
utilizarea unor instrumente
• cunoaşterea, aplicarea interrelaţiilor dintre elementele de mediu (apă, sol, natură) şi
acţiunile practice de protejare a mediului
• cunoaşterea, aplicarea metodelor de protecţie a apei şi pământului
• realizarea în echipe a unor postere cu ocazia Zilei Mondiale a Apei şi Zilei Pămân-
tului, în baza ideilor, cunoştinţelor individuale şi de grup, folosind tehnicile de lucru
artistico-plastice învăţate
• cunoaşterea şi respectarea unor reguli de comportament, formarea unor relaţii so-
ciale
• îmbogăţirea experienţelor senzoriale bazându-ne pe cunoştinţele fizice şi matemati-
ce (cunoaşterea diferitelor stări de agregare ale apei, unitatea de măsură a lichidelor,
etc.)
• participarea activă, ca vorbitor şi ascultător, la activităţile de grup şi la jocuri, în di-
ferite situaţii comunicaţionale
• recunoaşterea/formularea şi înţelegerea unor afirmaţii simple din timpul unor pre-
zentări orale
• înţelegerea instrucţiunilor educatoarei formulate în limba română
• cunoaşterea regulilor de siguranţă legat de echipamentele sportive
• dezvoltarea deprinderilor de lucru cu plastilina: frământare, modelare, rulare
• activităţi practice: investigaţii simple - analizarea solului, cunoaşterea instrumentel-
or, utilizarea acestora
• percepţia sunetelor din mediul înconjurător: apa care curge, pământul care foşneşte,
etc.
Resurse folosite:
a. resurse materiale (instrumente): cărţi, enciclopedii, instrumente necesare pentru activităţi-
le practice, jucării, pământ, vase, plante, puieţi de arbori, tablă magnetică, microbus pentru
deplasări.
b. resurse umane: copii, părinţi, bunici, educatoare, dădace.
c. durată: 2 săptămâni
134 Anexe
Metode:
Discuţii, ilustrări, jocuri didactice, explicaţii, prezentări, convorbiri, experimentări, observaţii
spontane şi orientate.
Rezultatele proiectului:
Poster pe tema protecţiei mediului, pe care putem să îl afişăm pe poarta grădiniţei, acti-
vităţi de protecţia mediului (plantare de puieţi, flori; acordarea unei atenţii sporite consumului
de apă), cunoştinţe noi despre apă, pământ şi protecţia mediului.
Gruparea informaţiilor:
Ce ştim? Ce dorim să cunoaştem?
- cunoştinţe despre apă şi pământ ‑ proprietăţile apei şi pământului

- utilizarea pământului în activităţile no- - utilizarea extinsă a apei şi pământului
astre zilnice - protecţia apei şi pământului
- stări de agregare ale apei şi pământului - prelevare de probe de apă şi sol (în reali-
- rolurile fiziologice ale apei şi pământului tate)
- prelevare de probe geologice
- locuri de extracţie a apei şi pământului
Centre de interes şi instrumente, materiale oferite copiilor:
Librărie Colţul artistic Colţul jocurilor de rol
Carte de poveşti, encic- Creioane colorate, acuare- Echipamente de bucătărie

lopedie, carte cu imagini, le, pensule, plastilină, lipici, – vase, haine, pahare de
volume de poezii, caiet de hârtie colorată, aţă, vâsc, măsurare, sapă, alte inst-
lucru, sunetele naturii, cu- apă, cerneală, materiale rumente de grădină, lăzi
tie muzicală pentru postere, pensulă gro- pentru grădină, puieţi de
asă, vopsea spray, etc. arbori
Jocuri de masă
Memory, puzzle, flacon

umplut cu sol
Colţul jucăriilor de const- Colţul ştiinţific Colţul cu nisip şi apă

rucţii
Enciclopedii, pahare de Nisip, apă, pământ, lut,
Fakockák, LEGO, autók, măsurare, cântar, instru- vase, recipiente
építőkockák, fakirakós mente necesare pentru
prelevare probe de apă
Anexe 135
Centrul tematic:
Plante în ghiveci, un ulcior de apă, un pumn de pământ, poze despre apă, poluare, encic-
lopedii ştiinţifice, cărţi cu imagini; orice alte instrumente, obiecte pe care le-am pregătit pe
parcursul săptămânii.
Scrisoare către părinţi
Dragi părinţi!
Grupa fluturilor se pregăteşte să descopere comorile naturii. În următoarele două săptămâni
vom studia apa şi pământul, vom învăţa cum să protejăm resursele de apă de pe Pământ şi cum
să avem grijă ca pământul care ne dă viaţă să rămână curat. Vom planta de asemenea şi puieţi
de arbori şi flori, deoarece suntem deja destul de mari pentru aşa ceva. De-abia aşteptăm să ieşim
pe malul Someşului, să ascultăm apa cum curge, să îi simţim prospeţimea şi să putem admira
minunăţiile naturii. Dacă doriţi, puteţi veni cu noi.
Avem şi motive de sărbătoare! Se apropie Ziua Mondială a Apei şi Ziua Pământului, pentru a ne
aminti de importanţa acestora, vă rugăm să ne ajutaţi şi voi în aceste două săptămâni să putem
examina cât mai bine mediul nostru înconjurător, să cunoaştem cât mai multe taine ale naturii.
Cu drag, Fluturii şi educatoarea Zsuzsa
Întâlnirea de dimineaţă, salut / Mesajul zilei / Captarea atenţiei / Activităţi care determină
formarea unor obiceiuri
Mesajul zilei Întâlnirea de dimineaţă, salutare
- Cum te-ai trezit? Salutare

- Ecologişti Completarea catalogului
- Să fim buni, să facem bine... Cum a trecut sfârşitul de săptămână?
De ce este important Pământul pentru
noi, de ce este importantă sănătatea?
Captarea atenţiei Activităţi care determină formarea unor

obiceiuri
Intrarea în atmosfera activităţilor ulte-
rioare prin interpretarea unor poezii şi Salutare
cântece cu referire la fenomenele naturii Gimnastica de dimineaţă, jocuri cu mişca-
re
Rugăciune
Statul în rând
Spălarea mâinilor
Făcutul ordinii după ce ne-am jucat
Ne cerem scuze dacă am jignit pe cineva
136 Anexe
Activităţile proiectului
Someşul nostru - observare
Aplicaţii
practice în Râu, mare, ocean - joc didactic
domeniul lim- Limba română
bii şi comuni-
cării Pământul - joc senzorial
Floricica creşte - joc didactic
Câte picături de apă? – grupare şi numărare

folosind numerele cuprinse între 1-9
Peştişori în pârâu: numărare între 1-9

Matematică
Aplicaţii Grădina mea - Adunare şi scădere folosind
practice în numerele cuprinse între 1-9, cu adăugarea,
domeniul şti- reţinerea a 1-2 elemente
inţelor exacte
Câţi copaci am în grădină? – concurs
Pe malul Someşului – observarea apei în

Cunoştinţe de natură
mediu
Cum este pământul? – cunoaştere senzorială
Apa curată – joc didactic

Aplicaţii Educaţie civică
practice în
domeniul Unde să aruncăm? – colectarea selectivă a
„Omul şi soci- deşeurilor – joc didactic
etatea”
Activităţi practice, Moara de apă – activitate practică

casnice
Anexe 137
Împreună pentru mediu – realizarea în grupe

a unor postere (tăiere, lipire, pictare)
Arte plastice
Aplicaţii Aşa mi-ar plăcea să văd Pământul – pictare

practice în
domeniul
„Estetică şi Ce ne şopteşte natura?– observarea, recuno-
Creativitate” aşterea sunetelor naturii
Muzică
Picătură, picătură, picură – exerciţii pe ritm,

mai scurte sau mai lungi
Domeniul Educaţie fizică Şerpi mici pe malul râului – târâre

psiho-motor
138 Anexe
Activităţi de după masă
I. Săptămână
Centre de interes
Jocuri constructive: Moara de apă, Spălătoria de maşini, Albia râului, Pod peste râu
Jocuri de rol: Ecologişti, Cei care poluează apa
Jocuri de masă: Puzzle, jocuri de societate, moara de apă
Biblioteca: Cărţi cu poveşti – „Povestea mea preferată”, Enciclopedii – „Ce ştim despre
apă” (poluare, protecţia mediului, producerea energiei)
Aplicaţii practice
Cunoştinţe despre mediu: Apa pe Pământ
Limba română: Apa
Matematică: Măsurarea lichidelor
Lucru manual: Tehnici în care se foloseşte apa
Activităţi care determină formarea unor obiceiuri
- copiii vor saluta la sosire şi la plecare personalul grădiniţei şi colegii

- copiii vor ţine jucăriile şi instrumentele de lucru în ordine
- copiii vor respecta regulile de igienă înainte şi după masă
- copiii vor utiliza în mod corespunzător cantitatea de apă în activităţile zilnice (spălarea
mâinilor, tragerea apei la WC, băut, etc.)
- copiii vor folosi în mod adecvat săpunul, şerveţelele
- copiii îşi vor aşeza în ordine hainele la culcare
- copiii îşi vor cere scuze dacă au jignit pe cineva
- copiii nu vor părăsi sala de grădiniţă fără a se învoi de la educatoare
II. Săptămână
Centre de interes
Jocuri constructive: Constructori, Albia râului
Jocuri de rol: Ecologişti, Grădinari, Constructori, Geologi
Jocuri de masă: Puzzle, jocuri de societate
Biblioteca: Cărţi cu poveşti – „Povestea mea preferată”, Enciclopedii – „Ce ştim despre
pământ” (poluare, protecţia mediului)
Anexe 139
Aplicaţii practice
Cunoştinţe despre mediu: Pământul
Matematică: Pământ, kg.
Limba română: Pământul
Lucru manual: Tehnici în care se utilizează nisipul
Activităţi care determină formarea unor obiceiuri

- copiii vor saluta la sosire şi la plecare personalul grădiniţei şi colegii
- copiii vor ţine jucăriile şi instrumentele de lucru în ordine
- copiii vor respecta regulile de igienă înainte şi după masă
- copiii vor utiliza în mod corespunzător cantitatea de apă în activităţile zilnice (spălarea
mâinilor, tragerea apei la WC, băut, etc.)
- copiii vor folosi în mod adecvat săpunul, şerveţelele
- copiii îşi vor aşeza în ordine hainele la culcare
- copiii îşi vor cere scuze dacă au jignit pe cineva
- copiii nu vor părăsi sala de grădiniţă fără a se învoi de la educatoare
- în curte copiii vor avea un comportament adecvat, respectând normele comunitare
Bibliografie utilizată:
Manolescu, Marin: Curriculum pentru învăţământul primar si preşcolar. Teorie şi practică,

Universitatea din Bucureşti, Editura Credis, 2004
Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3/7 ani). Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tine-
retului, Bucureşti, 2008
Educaţia ecologică a copiilor de grădiniţă. Fundaţia pentru Educaţie Ecologică din Ungaria,
Budapesta, 1998
Palmer, Joy – Neal, Philip: Manualul educaţiei ecologice, Cărţi „Körlánc”, Ministerul Mediului
şi Dezvoltării Regionale, Fondul pentru Protecţia Mediului, Budapesta, 1998
Vásárhelyi Tamás: Jocuri creative pentru cunoaşterea mediului înconjurător, Centrul Inde-
pendent de Ecologie, Budapesta, 1994
140 Anexe
Experienţa implementării, recomandări:
Pe parcursul activităţii mele în grădiniţă am prelucrat deja de nenumărate ori acest proiect, dar
de fiecare dată mă reapuc de el cu un entuziasm imens. Mereu mă străduiesc să adaptez subiectul
ales la sfera de interes a copiilor din grupa mea, şi totodată să filtrez în mod constructiv cantitatea
imensă de informaţie care ne stă la dispoziţie.
Colaborarea dintre grădiniţă şi familie este extrem de importantă, de aceea încerc să asigur
părinţilor posibilitatea de a se alătura activităţilor noastre ori de câte ori timpul le permite acest
lucru, şi totodată să îndemn copiii să „îşi educe” părinţii, să practice şi acasă obiceiurile ecologice
formate în grădiniţă.
Copiii cunosc deja motivul pentru care arborii nu trebuie tăiaţi, cauzele alunecărilor de teren,
motivele pentru care trebuie să protejăm pământul şi apa; copiii ştiu că plantăm copaci nu numai
pentru ca grădina noastră să fie mai frumoasă, ci pentru că aceştia asigură un aer proaspăt, reţin
praful, oferă adăpost multor vieţuitoare, şi am putea continua şirul de beneficii pe care arborii îi asi-
gură. Şi noi am plantat împreună puieţi de arbori în curte, am plantat flori în grădină şi în ghivece,
ba mai mult, le îngrijim zi de zi, deoarece am învăţat, şi chiar am văzut cu ochii noştri, că plantele
noastre ar muri dacă nu le-am purta de grijă. Când deschidem geamul clasei, aerul care intră din
curte este mai proaspăt – spun copiii, fiindcă puieţii noştri asigură un aer mai curat. Când ne jucăm
tenis în parc copiii observă arborii uriaşi şi minunaţi pe lângă care trecem, şi povestesc la toată lu-
mea despre utilitatea copacilor, iar când văd expresiile mirate ale adulţilor îşi şoptesc „cred că tanti
Maria nici nu ştia acest lucru...”
De multe ori cantitatea imensă de informaţii cu care copiii sunt bombardaţi este stocată, iar
sarcina noastră este să scoatem la iveală aceste informaţii, să îi facem pe copii să le înţeleagă, să
devină parte a experienţelor pe care le trăiesc.
O astfel de experienţă a fost vizita făcută în zona inundabilă a Râului Someş, prelevarea de probe
de apă şi examinarea de laborator făcută la Uzina de Apă. A fost o experienţă de neuitat, deoarece
copiii au cunoscut fenomene care nu le-ar fi putut experimenta în grădiniţă sau acasă; totodată, din
povestirile copiilor părinţii au aflat informaţii de care nu au auzit până atunci.
Există nenumărate lucruri în jurul nostru la care nu suntem niciodată atenţi şi tocmai de aceea
nu vom avea niciodată ocazia să le cunoaştem. Este o senzaţie foarte plăcută când ne putem bu-
cura cu adevărat pentru ceea ce este interesant şi frumos în mediul care ne înconjoară. Tocmai de
aceea este foarte indicat să îi ascultăm cu atenţie pe copii atunci când ne povestesc experienţele,
senzaţiile lor din ziua anterioară. Să încercăm să redescoperim minunile naturii împreună cu ei, prin
prisma copiilor!
Anexe 141
Anexa nr. 2
Protecţia pădurii
Plan de activitate integrată
Tema proiectului: Protecţia pădurii
Grădiniţă: Grădiniţa Gulliver, Satu Mare
Educatoare: Barta Éva
Grupa: II. (grupa pregătitoare pentru şcoală)
Subiect integrat: Cum este acum, cum a fost şi cum va fi viaţa pe Pământ?
Tema săptămânii: Viaţa pădurii
Subtemele activităţii:
a. „Protecţia pădurii” (ştiinţe)
b. „Formează grupe din animalele de pădure şi cele de casă” (ştiinţe)
c. „Locuitorii pădurii” (omul şi societatea)
Modalitatea de implementare a activităţii: activitate integrată

(aplicaţii practice integrate: Ştiinţe, Omul şi societatea)
Tipul activităţii: de sistematizare, de exersare
Obiectivele generale ale activităţii:

• Conştientizarea importanţei protecţiei pădurii
• Formarea de grupuri în baza unor criterii prestabilite
• Practicarea următoarelor tehnici: rupere, răsucire, tăiere
Sarcini / Rezultate:
• grupaţi animalele în baza habitatelor în care trăiesc
• înşiraţi componentele de mediu ale pădurii
• curăţaţi „pădurea din grupă”
• enumeraţi plantele şi animalele pădurii, factorii care le dăunează
• spuneţi-ne cum aţi atrage atenţia oamenilor asupra protecţiei mediului
• argumentaţi importanţa protecţiei pădurii
• copiii vor participa în mod activ la jocul cu schimbarea perechilor
• copiii se vor juca jocuri dramatice şi de simulare
• copiii vor efectua exerciţiul de încălzire a degetelor
• copiii vor asculta cu atenţie şi vor urma toate instrucţiunile
• copiii vor fi capabili să realizeze animalele de pădure şi adăposturile acestora cu tehnicile adecvate
142 Anexe
Metode şi procedee:
Jocuri dramatice, conversaţii euristice, problematizare, joc, explicaţie, prezentare, instrucţi-
une, practicare, observare, simulare, schimbarea perechilor.
Instrumente didactice folosite:

• Materiale demonstrative: macheta pădurii, pălărie de vânător, cartonaşe cu imagini (ani-
male de pădure şi domestice), tablă, sac de gunoi, deşeuri împrăştiate prin pădure, mă-
nuşi de cauciuc, plăci care ilustrează regulile excursiei prin pădure.
• <,>,= simboluri matematice, adeziv patafix.
• Imagini ale unor animale, păsări şi insecte care trăiesc în pădure, locurile de ascunziş,
adăposturile acestora.
• Tricouri verzi pentru copii şi pedagog, frunze colorate, copaci, panouri realizate de către
copii, care prezintă regulile excursiei prin pădure.
• Figuri decupate din carton (lumea vie a pădurii), deşeuri de blană, bumbac, stofă şi mă-
tase, foarfecă, lipici, hârtie colorată.
• CD (sunetele pădurii: ciripitul păsărilor, vuietul apei, vâjâitul vântului)
Forme de muncă: individual, în grup, în perechi
Sistem de evaluare:
• Tipul evaluării: formativ

• Metodele evaluării: observare continuă, evaluare orală
Bibliografie utilizată:
Curriculum învăţământului preşcolar, Ed. DPH., 2008.
Elena Gongea, Silvia Breben, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga – Metode interactive de grup, ghid
metodic, Ed. Arves, 2002.
S. Breben, E. Gongea, G. Ruiu – Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Ed. Reprograph.
Stark Gabriella, Metodologia activităţilor în grădiniţă, Ed. Ábel, Cluj-Napoca, 2011.

Anexe 143
Desfăşurarea activităţii
Nr. Evenimente Descrierea activităţii Strategii, Modali-

crt. didactice instrumente tatea de
didactice evaluare
1. Organizarea Pregătirea instrumentelor didactice folo-

activităţii site în timpul activităţii. Aşezarea în semi-
cerc.
2 Atragerea Să ne jucăm! Denumirea jocului este „Ce-ţi *conversaţie Evaluare

atenţiei trece prin cap prima oară”: Eu voi spune un euristică orală fron-
cuvânt, iar apoi pe rând, fiecare va spune tală
cuvântul care îi trece prima oară prin cap:
copac, iarbă, pasăre, frăguţe,vânt, urs, tufă,
ciupercă, ramură, piatră, pârâu. (fiecare
copil va spune ce-i trece prin cap)
- Ce vă trece prin cap legat de aceste cuvin-
te? (pădurea, dacă nu îşi dau seama, le voi
spune eu)
Anunţarea Astăzi am luat pe noi tricourile verzi, de

subiectului ecologişti, pentru că vom vorbi despre pădure,
despre protecţia pădurii.
4. Dirijarea acti- V-am adus o pălărie de vânător, veţi găsi o *observare Evaluare
vităţii surpriză în ea! *ilustrare orală indi-
Cartonaşe cu imagini. Fiecare dintre voi va *conversaţie viduală
alege câte un cartonaş. (cartonaşele repre- euristică
zintă animale).
Fiecare dintre voi se va uita la cartonaşul
colegului vecin şi va numi animalul pe care Pălărie de
cartonaşul îl reprezintă; mai apoi veţi găsi o vânător,
trăsătură des amintită a acelui animal. cartonaşe cu
Copiii vor trage câte un cartonaş şi vor animale.
numi animalul de pe cartonaşul vecinului,
împreună cu o trăsătură a acestuia. De ex.
iepure, iepurele este fricos; vulpe, vulpea Observare
este şireată, etc. continuă
- Unde trăiesc aceste animale? (în pădure, în
gospodării)
144 Anexe
- Ce animale sunt acestea? (de pădure, do- Tablă cu

mestice) suport,
Trecere spre - Grupaţi pe cele două părţi ale tablei ani- simboluri
aplicaţii malele sălbatice şi animalele domestice. matematice:
practice în (copiii vor grupa animalele pe cele două <, >, =.
domeniul părţi ale tablei, vor avea două grupe: grupa
matematicii animalelor sălbatice şi grupa animalelor
domestice) Evaluare
- La prima vedere care grupă este mai mare? orală indi-
Care este mai mică? (vor numi şi alege sim- viduală
bolul matematic adecvat)
- Rearanjaţi animalele din cele două grupe în
aşa fel încât să puteţi folosi semnul =
Trecere spre Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că suntem Macheta Observare

aplicaţii prac- într-o pădure, înaintea noastră nişte excursio- pădurii, continuă
tice în do- nişti au vizitat pădurea. Au mâncat, au băut, cutie de
meniul „Omul să vedem ce au lăsat în urma lor? conservă,
şi societatea” (Am realizat macheta acestei păduri imagi- pungă,
nare. Copiii vor enumera: cutie de conser- flacon,
vă, pungă, flacon, hârtie, etc.) ambalaj de
- Care este părerea voastră despre asemenea ciocolată,
excursionişti? (copiii vor răspunde) etc.
Trecere spre - Ce putem face, cum am putea restabili
aplicaţii curăţenia pădurii? (copiii vor răspunde, vor
practice în strânge gunoaiele)
domeniul - Ce vom face cu gunoaiele adunate în pădu-
protecţiei re? (copiii vor răspunde)
mediului - Ce credeţi ce am făcut noi acum? (am pro-
tejat mediul) Saci de gu-
- Ce credeţi, înafara faptului că vizitatorii lasă noi, mănuşi
în urma lor deşeuri prin pădure, cu ce mai de cauciuc.
putem dăuna pădurii?
(Copiii vor înşira: ruperea ierbii, crengilor,
tufelor; maltratarea animalelor; distruge-
rea cuiburilor de păsări; aprinderea focu-
lui; disturbarea liniştii cu muzică)
- Pentru ca să învăţaţi mai multe despre pro-
tecţia pădurii acum ne vom juca următorul
joc: „Schimbă frunza”. Zâna pădurii a trimis
fiecăruia dintre voi câte o surpriză în acest
coş.
145
Închideţi ochii şi fiecare va scoate câte ceva joc;

din coş. (frunze colorate, bucăţi de lemn schimbarea
colorate) Pernele pe care se aşează copiii perechii;
le pun în două cercuri. problemati-
- Căutaţi-vă perechea: copiii dintr-o pereche zare; Observare
vor avea câte o frunză şi câte o bucată de bucăţi de continuă
lemn de aceeaşi culoare. În cercul din interior lemn şi
se vor aşeza copiii care au scos din coş bucăţi frunze de
de lemn, iar în cercul exterior copiii care au aceeaşi
scos frunze. Copiii se vor aşeza faţă în faţă. culoare;
La semnalul meu: „Schimbă frunza”, „frunze- desenele
le” din cercul exterior vor schimba locul cu „panou”
colegul de lângă ei, în aşa fel încât cercul să ale copi-
se mişte spre dreapta. Sarcina este să dis- ilor despre Evaluare
cutaţi despre felul în care aţi atrage atenţia protecţia orală indivi-
excursioniştilor asupra protecţiei pădurii. Pe pădurii duală
post de ajutor, sub pernele cercului interior,
am ascuns panourile pe care le-aţi desenat
alaltăieri despre regulile excursiei prin pădu-
re. (copiii vor scoate aceste desene) Fiecare
„bucată de lemn” va discuta cu „frunzele” care
merg roată acea regulă care este reprezen-
tată pe panoul său. *conversaţie
Când „frunza” a ajuns înapoi în dreptul *prezentare
perechii sale vom forma un cerc mare şi *explicaţie
vom analiza descrierile noastre legate de *exersare
protecţia pădurii; vom expune panourile
lângă macheta pădurii.
Îmbogăţirea - Uitaţi-vă, pădurea este goală, ce îi lipseşte
cunoştinţelor ca să fie ca o pădure adevărată? (animalele,
de mediu păsările, insectele)
- Ce animale trăiesc în pădure?
(copiii vor răspunde)
- În ce locuiesc animalele în pădure? (copiii Imagi-
vor răspunde) ni care
Lucru manual - Haideţi să realizăm animale de pădure, ilustrează
insecte, păsări, adăposturile acestora şi să animale
populăm pădurea cu ele! Luaţi din coşul de pădure,
meu câte un cartonaş, pe care am desenat insecte,
jumătăţi de animal (insecte/păsări) şi cău- păsări, as-
taţi-vă colegul care are cealaltă jumătate, cunzişurile,
asamblaţi cele două cartonaşe, puneţi-le pe o cuiburile
masă şi aşezaţi-vă la ea. acestora.
146 Anexe
Vom lucra în perechi, fiecare pereche va Figuri

avea câte un animal, insectă sau pasăre, iar decupate
pe cartonaş veţi lipi blană sau pene, etc. din carton
Totodată veţi decupa adăposturile (peşteră, (lumea vie
scorbură, cuib, etc.) acestor animale de a pădurii),
pădure/insecte/păsări. Unul dintre voi va deşeuri de
lipi materiale pe cartonaşe, iar celălalt va blană, bum-
decupa adăposturi, la alegerea voastră, dar bac, stofă
grăbiţi-vă, aveţi numai cinci minute la dispo- şi mătase,
ziţie, după care vom aşeza aceste „creaţii” foarfecă,
în pădure. (când copiii au terminat vom lipici, hârtie
aşeza aceste „creaţii” în pădure; între timp colorată.
ascultăm CD-ul cu sunetele pădurii) CD; CD-
player
5. Asigurarea - Acum ne vom juca că suntem actori! Luaţi *conversaţie Evaluare

feedback-ului din coş câte un disc (galben, roşu) şi formaţi *simulare orală fron-
grupuri cu aceeaşi culoare. Una dintre grupe *joc dramatic tală
va fi trupa de actori, iar cealaltă grupă vor *muncă în
fi spectatorii; mai apoi veţi inversa. Titlul echipă
piesei este „Excursie în pădure”. Vom simula o
excursie de familie. Echipa roşie se va pur- Coş cu me-
ta frumos în pădure, iar echipa galbenă va rinde pentru
distruge pădurea. Împărţiţi rolurile şi ocu- excursii, pă-
paţi-vă locurile în spaţiu. tură, minge,
(Copiii vor juca aceste roluri. Trebuie să magnetofon,
avem grijă ca echipa care a jucat personaje CD, CD-
negative să nu fie asociată cu acestea, copi- player.
ii trebuie să se elibereze de aceste roluri,
de ex. prin faptul că ei înşişi îşi evaluează
munca şi caută soluţii pentru problemele
cauzate în joc.)
Evaluare
6. Evaluare Evaluez munca, activitatea şi comporta- *evaluare orală
mentul copiilor. Ca recompensă vor primi frontală
un mic steag de ecologişti sau vom mânca
fructe de pădure.
147
Bibliografie:
• ***http://mme-monitoring.hu/spec.php
• ***http://www.khvsz.mme.hu/
• ***http://www.pfaf.org
• ***http://www2.terraalapitvany.hu/haznov/htm/
• ***http://en.wikipedia.org/wiki
• Valorile naturale ale Ariilor Naturale Protejate „Râul Tur”, Societatea Carpatină Ardele-
ană – Satu Mare, 2012
• Ádám Ferencné: Fenntartható fogyasztás családi és iskolai közösségekben in Bimbó
Boci bóklászása (Consum sustenabil în familie şi în şcoală în Hoinăreala lui Bimbó Boci),
(redactat: Nyiratiné Németh Ibolya şi Varga Attila), Magyar Környezeti Nevelési Egyesü-
let (Asociaţia Maghiară pentru Educaţie Ecologică), Budapesta, 2011
• Adorján Rita: Magonc (Răsad), Mecseki Erdészeti Rt. Pécs, 1998.
• Agócs Ágnes - Horgas Judit in Módszerkosár (Coşul de metodologie). www.mkne.hu
• Bolton, Gavin: A tanítási dráma elmélete. Színházi Füzetek V. (Teoria dramei în învăţământ.
Lucrări de teatru V.), Marczibányi Téri Művelődési központ (Centrul Cultural din P-ţa Marczi-
bányi), Budapesta, 1993
• Bölöni János, Molnár Zsolt şi Kun András (redactat): Magyarország élőhelyei: vegetá-
ciótípusok leírása és határozója (Habitatele Ungariei: descrierea tipurilor de vegetaţie şi
determinarea acestora). ÁNÉR, 2011, Vácrátót: MTA ÖBKI, 2011
• Bücs Szilárd, Barti Levente, Szodoray-Parádi Farkas: A romániai denevérfajok adatbázisa
(Baza de date a speciilor de lilieci din România) in http://deneverek.adatbank.transindex.
ro/-
• Carter, David: A világ lepkéi (Fluturii Pământului), Egyetemi nyomda, Budapesta, 1994
• Cornell, Joseph: Kézen fogva gyerekekkel a természetben (De mână cu copiii prin natură),
Magyar Környezeti Nevelési Egyesület (Asociaţia Maghiară pentru Educaţie Ecologică), Bu-
dapesta, 1998
• Czekes Zsolt, Vizauer Tibor Csaba: A boglárkalepke esete a hangyával (Povestea fluturelui şi
a furnicii) in http://think.transindex.ro/?p=2518
• Dr. Helgard Reichholf Riehm: Rovarok és pókszabásúak (Insecte şi păianjeni), Magyar
Könyvklub, 1997
• Előd Nóra: Multikultúra. Drámajátékok (Multicultură. Jocuri dramatice), Másképp Alapít-
vány (Fundaţia Altfel), Budapesta, 1997
• Fennesi Annamária, Szabó D. Zoltán: A Romániai madárfajok adatbázisa (Baza de date a
speciilor de păsări din România) in http://adatbank.transindex.ro/madarak
• Fenntartható fejlődés – fennmaradó társadalom. Személyes és közösségi lépések a
fenntarthatóság felé (Dezvoltare durabilă – societate sustenabilă. Paşi individuali şi co-
munitari spre sustenabilitate), Magyar Környezeti Nevelési Egyesület (Asociaţia Maghiară
pentru Educaţie Ecologică), Budapesta, 2008
148
• Frank Tamás (redactat): Természet – Erdő – Gazdálkodás (Natură – Pădure – Gospodări-

re). Magyar Madártani és Természetvédelmi Egyesület, Pro Silva Hungaria Egyesület
(Asociaţia Maghiară de Ornitologie şi Protecţia Mediului, Asociaţia Pro Silva Hungaria), Eger,
2000
• Gabnai Katalin: Drámajátékok – Bevezetés a drámapedagógiába (Jocuri dramatice – Int-
roducere în pedagogia dramatică), Editura Helikon, 1999
• Gyurkó István: A halak világa (Lumea peştilor), Editura Kriterion, Bucureşti, 1983
• Havas Péter (redactat): Iskolások környezeti nevelése. Réce- Füzetek 5 (Educarea ecolo-
gică a elevilor), Alapítvány a Magyarországi Környezeti Nevelésért (Fundaţia pentru Edu-
caţie Ecologică din Ungaria), Budapesta, 1993
• Hermann Ottó: A madarak hasznáról és káráról (Despre beneficiile aduse de păsări şi pa-
gubele cauzate de acestea), Editura Gondolat, Budapesta, 1960
• Hollós János (redactat): Kisiskolások az állatkertben (Copiii de şcoală primară în grădina
zoologică). Editura Fővárosi Állat- és növénykert, Budapesta, 1999
• Kaposi László: Játékkönyv (Carte de jocuri), Marczibányi Téri Művelődési Központ (Centrul
Cultural din P-ţa Marczibányi), Budapesta, 1993
• Kelemen Attila: Madaras könyv (Carte despre păsări), Editura Kriterion, Bucureşti, 1978
• Kováts-Németh Mária: Környezetpedagógia (Pedagogia mediului), Editura Balaton Aka-
démia, 2011
• Kremer, Bruno P.: Fák – őshonos és betelepített fafajok Európában (Arbori – specii end-
emice şi specii străine în Europa), Magyar Könyvklub, 1995
• Labanc Gyöngyi (redactat): Óvodások környezeti nevelése. Réce-Füzetek 5 (Educarea
ecologică a copiilor de grădiniţă), Alapítvány a Magyarországi Környezeti Nevelésért
(Fundaţia pentru Educaţie Ecologică din Ungaria), Budapesta, 2004
• Markó Bálint: Cincog, hős és még bogár is (Chiţcăie, este un erou şi pe deasupra este un
gândac) in http://think.transindex.ro/?tag=hoscincer
• Mullarney, K., Svensson, L., Zetterström, D., Grant, P. J.: Madárhatározó - Európa és Ma-
gyarország legátfogóbb terepi határozója (Determinator de păsări – Cel mai cuprinzător
determinator din Europa şi Ungaria), Editura Park, 2005
• Nagy Zsuzsanna: Természetismereti játékgyűjtemény (Colecţie de jocuri pentru cunoaşte-
rea naturii), Ökológiai Intézet a Fenntartható Fejlődésért (Institutul Ecologic pentru Dez-
voltare Durabilă), 1998
• Payne, Kim: Gyermekeink játékai (Jucăriile copiilor noştri), Kláris kiadó és Művészeti Mű-
hely (Editura Kláris şi Atelierul Artistic), Budapesta, 2009
• Perrins, Christopher (redactat): Novum állatvilág – enciklopédia, Madarak I. (Lumea ani-
malelor Novum– enciclopedie, Păsări I.), Editura Novum, 2006
• Peter Hayman, Rob Hume: Madarak, madárhatározó kezdőknek és haladóknak (Păsări,
determinator de păsări pentru începători şi avansaţi), Editura Alexandra, Pécs, 2008
• Pinczésné Dr. Palásthy Ildikó: Dráma – Pedagógia – Pszichológia (Dramă – Pedagogie –
Psihologie), Pedellus Tankönyvkiadó, Debrecen, 2003
149
• Pintér Tibor (redactat): Környezeti nevelés a bemutatóhelyeken. Réce-füzetek 6. (Edu-

caţie ecologică la locurile de prezentare), Alapítvány a Magyarországi Környezeti Nevelé-
sért (Fundaţia pentru Educaţie Ecologică din Ungaria), Budapesta, 2004
• Prof. Macdonald, David, (redactat): Novum állatvilág – enciklopédia, Emlősök II. (Lumea
animalelor Novum– enciclopedie, Mamifere II.), Editura Novum, 2007
• Prof. Macdonald, David, (redactat): Novum állatvilág – enciklopédia, Emlősök III (Lumea
animalelor Novum– enciclopedie, Mamifere III.), Editura Novum, 2009
• Prof. Macdonald, David, (redactat): Novum állatvilág – enciklopédia, Emlősök I. (Lumea
animalelor Novum– enciclopedie, Mamifere I.), Editura Novum, 2005
• Schrót Ágnes in Módszerkosár (Coşul de metodologie), www.mkne.hu
• Schrót Ágnes: Környezeti nevelés a középiskolában (Educaţie ecologică în liceu), Editura
Trefort, Budapesta, 2004.
• Szabó D. Zoltán, Kelemen A. Márton, Miholcsa Tamás, Daróczi Szilárd: Păsări comune din
România din habitate agricole, localităţi şi păduri
• Szabó-Thalmeiner Noémi (redactat): Gyakorlatközelben – Az iskola-előkészítés fortélyai
(În practică – Trucurile pregătirii pentru şcoală), Editura Ábel, Cluj-Napoca, 2012
• Találkozzunk az erdőben! Erdőpedagógia. Kézikönyv gyakorlati útmutatásokkal, erdei
vezetési ötletekkel és példákkal (Să ne întâlnim în pădure! Pedagogia pădurii. Ghid cu
sfaturi practice, idei de orientare prin pădure şi exemple), Öko-Fórum Alapítvány (Fundaţia
Öko-Fórum), Budapesta, 2004
• VanCleave, J.: Biologie (SH Junior) – 101 könnyű és látványos kísérlet a biológiában (101
experimente simple şi spectaculoase în biologie), Editura Springer Hungarica Kft., 1995
• Vásárhelyi Tamás şi Victor András (redactat): Nemzeti Környezeti Nevelési Stratégia –
alapvetés (Strategia Naţională de Educaţie de Mediu – proiect), Magyar Környezeti Neve-
lési Egyesület (Asociaţia Maghiară pentru Educaţie Ecologică), 1998
• Wersebe, Jeanna: A Föld a mi kincsünk (Pământul este comoara noastră), Societatea Car-
patină Ardeleană – Satu Mare, 2005
150
151
Cuprins
Introducere...........................................................................................................................................3
I. Metode şi forme de organizare a învăţării în educaţia ecologică......................................6
Conceptul de educaţie ecologică şi rolul acesteia .............................................................................7
Educaţia ecologică la diferite etape de vârstă a copiilor..................................................................7
Metode folosite în educaţia ecologică.....................................................................................................9
1. Metode interactive de predare-învăţare a ştiinţelor naturii .............................................9
2. Metode pentru dezvoltarea gândirii critice .........................................................................15
3. Metoda pedagogiei experienţiale ..........................................................................................15
Şcoala în natură, ca instrument de formare a valorilor ecologice...............................................22
Poteca tematică..........................................................................................................................................25
II. Pedagogia durabilităţii.........................................................................................................28
Aspecte ale dezvoltării durabile ...................................................................................................30
Proiecte de activitate pe tema dezvoltării durabile........................................................................35
III. Magazia de jocuri....................................................................................................................52
1. Jocuri didactice pentru descoperirea mediului înconjurător ...........................................53
2. Jocuri dramatice.............................................................................................................................79
IV. Lumea vie caracteristică habitatelor din Câmpia Someşului............................................90
V. Anexe....................................................................................................................................132
1. Să protejăm natura! (proiect de activitate pentru copiii de grădiniţă)........................132
2. Protecţia pădurii (plan de activitate integrată pentru copiii de grădiniţă)..................141
Bibliografie recomandată...............................................................................................................147

Arca Lui Noe

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arca Lui Noe

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARCA LUI NOE

Ghid educaţional pentru participanţii la activitatea de educaţie

Satu Mare, 2013

Publicat de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare

Elaborat de Asociaţia Milvus Transilvania Vest

Publicaţia nu poate fi comercializată.

Responsabili materiale profesionale: Szállassy Noémi,

Szodoray – Parádi Abigél

Coordonator profesional: Márk – Nagy Ágota

Redactat şi ilustrat de: Kállai Karola

Imprimare: Idea Studio

I. Metode şi forme de organizare a

posibilităţilor ideale, discuţii dirijate.

Merită să amintim atitudinea schimbătoare

Exemplu de constituire a grupurilor: Să

Metode în educaţia ecologică nu sunt esenţiale; respectiv determinarea

Importanţa observaţiei: contribuie la cu-

Copiii din prima echipă vor discuta despre

Observaţia individuală, formularea scrisă

Câteva exemple pentru exerciţii de observaţie:

-„Grupaţi animalele în funcţie de modul de hrănire: ierbivore, prădătoare, necro-

O altă metodă de bază folosită în educaţia Experimentele şcolare pot fi:

Scopul experimentului: exemplificarea modu-

Scopul experimentului: prezentarea pericolului

Scopul experimentului: prezentarea efectului

Scopul experimentului: demonstrarea faptului

Scopul experimentului: determinarea temperaturii din sunetul făcut de greieri.

6. Dispozitiv pentru fluturi

7. Incubator pentru râme

Scopul experimentului: observarea comportamentului subteran al râmelor.

Condiţiile de bază ale reuşitei dezbaterii:

• „scânteiere de idei” – elevii îşi vor

Metodologia învăţării în natură, prin Ce reprezintă fiecare fază?

Cea de a doua condiţie a învăţării este

În capitolul „Magazia de jocuri” al publicaţi-

1. Jocuri care înlesnesc crearea unei atmos-

2. Identificare, favorizarea implicării, dezvol-

Această metodă de învăţare (formă de or-

• pedagogul care cheamă la joc copiii

Metoda proiectului este o preocupare

cu sfera de interes a 1. De cunoaştere, des-

La finalul proiectului grupul va prezenta o • intensifică motivaţia elevilor

• sprijină învăţarea prin descoperire Şcoala în natură, ca instrument

Lehoczky János definea această formă de

Vechiul slogan „Înapoi la natură!”

Şcoala în natură pune în practică caracte- • expoziţii: urme de animale turnate în

• Mai întâi vom parcurge traseul, vom

Propuneri de sarcini de îndeplinit pe parcursul traseului:

II. Pedagogia durabilităţii

Pedagogia durabilităţii cuprinde toate ace- clădeşte în continuare educaţia instituţională,

Relaţia strânsă cu natura favorizează

La fel ca orice educaţie şi pedagogia dura-

Biocombustibil: obţinut din metanul prove-

acţionării turbinelor se construiesc ba- le şi poluarea generată de consumul

Cum putem face economie la energie?

Stilul de viaţă modern, schimbarea obicei- Poluarea apei

• să călătorim cu mijloace de transport

Ce putem face pentru a păstra apele curate?

• să folosim mai puţine substanţe chimi-

Practici pentru economisirea apei:

• în timpul spălării pe dinţi putem economisi 9 l de apă pe minut dacă

Cantităţile uriaşe de deşeuri ajunse la de plastic). O parte a acestei cantităţi imense

Ce putem face pentru a diminua oarecum Consumul sustenabil