Regiunea Argeş, locuită din vremuri străvechi, a favorizat dezvoltarea

aşezărilor geto-dacice care au devenit în timp centre economice puternice în

schimburile comerciale dintre populaţiile de la nord şi sud de Carpaţi, cât şi dintre
daci şi greci.
Aceste aşezări reprezintă leagănul feudalismului centralizat al Ţării
Româneşti, Seneslau stabilindu-şi curtea regală în regiunea Argeşului.Nobilimea
română şi-a stabilit reşedinţa la Curtea de Argeş şi Câmpulung Muşcel, localitatile
devenind puternice centre comerciale şi culturale în zonă.
Argeş nume de istorie şi de legendă, nume evocator de descalecatori de
ţara, de voievozi şi de cetăţi. Materialul descoperit – urme ale culturii de prund, cea
mai veche cultură din Europa – atesta existenţa unor aşezări pe aceste meleaguri cu
600.000 de ani în urmă.
Siturile arheologice descoperite la Ţigveni, Cepari, Ţitesti, Cetateni, şi în alte
locuri indică prezenţa geto-dacilor fără întrerupere, din secolul al VI-lea i.d.Hr. şi
până la cucerirea romană. Anul 106, anul cuceririi Daciei de către romani, deschide
o perioadă distinctă în istoria acestei zone. Continuitatea vieţuirii pe aceste
meleaguri este probată şi pentru această perioadă având ca rezultat formarea
poporului român şi a limbii române.

AŞEZARE, LIMITE

“Muşcelele Argeşului “– Foto 1, numite astfel încă din 1909 de I. Popescu-

Voiteşti, aşezate în Subcarpaţii Meridionali la nord de Depresiunea Getică se
desfăşoară la sud de şirul munţilor Frunţi-Ghitu-Iezer, între văile Topologului, în vest,
şi Dâmboviţei, în est, cu o lăţime de 15-30 km.
Sunt formate din dealuri alungite de la nord la sud, puternic fragmentate cu
altitudini variind, în general, între 600 şi 900 m, dar ajungând şi chiar depăşind 1200
m (Chicera 1218m).
 Foto 1- Muşcelele Argeşului – Aşezare în harta României
Sursa: Octavian Mândruţ, “Relieful Subcarpatilor dintre Argeş şi Argesel: studiu
geomorfologic”

Acestea sunt despărţite de un mănunchi de râuri paralele, orientate nord-sud

(Topolog, Argeş, Vâlsan, Raul Doamnei, Bratia, Raul Târgului, Argeşel), toate cu văi
largi ospitaliere, pline de sate.
La prima vedere, precizarea limitei subcarpaţilor spre zona muntoasă pare o
operaţie simplă datorită diferenţelor geomorfologice, geologice şi de peisaj destul de
nete. Acest lucru este valabil pentru cea mai mare parte a ariei de interferenţă dinrte
Carpaţi şi Subcarpaţi unde diferenţele litologice şi structurale între cele două unităţi
se materializează, îndeosebi diferenţe geomorfologice clare.
V. Tufestcu (1966) arată că “limita Subcarpaţilor Argeşului spre munte se
face printr-un brâu de mici depresiuni la vest de Raul Doamnei şi depresiunea mai
mare a Câmpulungului la est de Valea Bratia, fiind în mare un contact tectonic şi
litologic``.
Muşcelele Rauşorului, situate între Bratia şi Raul Doamnei, fac parte din aceeaşi arie
depresionară în care formaţiunile paleogene se află scufundate şi acoperite cu
formaţiuni mai noi, miocene, ca Depresiunea Câmpulungului, cu deosebire că
acestea s-au menţinut ridicate, iar ca relief prezintă cel mai tipic aspect de Muşcel.
E. Nedelcu (1974) include, de asemenea, Muşcelele Platicăi în zona
subcarpaţică, arătând că acestea sunt “dealuri subcarpatice iar caracteristicile lor
dau regiunii dintre Raul Doamnei şi Bratia aspectul unei zone de interferenţa
carpato-subcarpatică”, asemănătoare într-o oarecare măsură celei din Subcarpaţii
de Curbură .
Spre sud, Muşcelele Argeşului se învecinează cu Piemontul Getic. Limita
dintre Boteni Lunca (pe Argeşel) şi Curtea de Argeş (pe Argeş) este data de
reflectarea morfologică a contactului litologic dintre rocile pliocene (marne, argile,
nisipuri) şi pietrisurile de Candesti, ce formează materia Piemontului. Limita are un
aspect festonat, fiind o asociere de linii curbe ce avansează spre nord, de-a lungul
interfluviilor şi se retrag uşor spre sud, în lungul văilor principale. În privinţa limitei
dintre Subcarpaţi şi Piemontul Getic, toţi autorii sunt de acord că aceasta este
marcată de crestele nordice ale Piemontului unde se opresc pietrisurile de Cândesti.
Pe Raul Târgului limita coboară spre sud până la Lazareşti (5 km faţă de
marginea nordică a cuestei Piemontului). De aici, trece asemănător în Valea Bratia
(la Vladesti) şi mai departe pe Raul Doamnei (Retevoiesti) şi Vâlsan (Stroiesti).
Între Raul Târgului şi Vâlsan cuesta piemontului dispare aproape complet şi
nici o denivelare majoră nu permite trasarea unei limite clare. Între Vâlsan şi Argeş,
limita repetă situaţia dintre Valea Jugurului şi Raul Târgului, pachetul gros de
pietrisuri de Candesti a permis formarea unei cueste foarte clar exprimată cu o
cădere de peste 160 m (Vârful La Brazi) şi instalarea unei reţele subsecvente şi
obsecvente foarte active care erodează puternic marginea nordică a piemontului.
Discutarea limitei de est a Muşcelelor Argeşului şi a limitei de vest a
Subcarpaţiilor de Curbură (sectorul Prahova-Dâmboviţa) necesită o atenţie specială
deoarece sectorul subcarpatic dintre Argeşel şi Dâmboviţa este o subunitate
complexă situată la interferenţa a două arii subcarpaţice majore şi în apropierea
zonei de îmbinare a două mari grupe montane.
L. Pop arată că “Dâmboviţa constituie limita estică a zonei subcarpatice
propriu-zise”.Sintezele regionale arată că Dâmboviţa constituie doar o limită în
interiorul ariei subcarpatice, delimitând două subunităţi mari ale acesteia – Anexa 1.
Morfotectonic, Muşcelele Argeşului sunt în mod evident o zonă de orogen,
adică constituită din materiale dispuse în avanfosă carpatică, cutate şi ridicate în
mişcări orogenice, fapt subliniat în toate lucrările geologice.