Cad frunzele - Alexandru Bogdanovici

Rugină şi aur din cer se preling,

covor nostalgiei pe drumuri pustii.

E giulgiul de moarte al toamnei târzii,

ţesut din tristeţe şi frunze de sânge.

Când vântul adie, din ramuri se frâng,

în largi serpentine plutind liniştite –

spre cer se ridică, dar cad obosite,

şi nimeni n-aude cum frunzele plâng.

Poteci de aramă spre zări se întind

acolo-unde toamna bolnavă murise –

Colindă la cel mai feeric colind.

Din lacrimi de rouă răsar paradise

şi noi curcubee în suflet s-aprind

sub ploaia de frunze şi ploaia de vise.

ve zi mai multe poezii de: Alexandru Bogdanovici