Accidentul ecologic de la Fukushima

_________-11 martie 2011-_________

Radu Adina
Clasa a VIII-a A
 Rezumând, la Fukushima un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter și
un val tsunami de 7 metri au lovit, unul după altul,in ziua de 11 martie a
anului 2011, o centrală nucleară veche de 40 de ani, aflată la 150 km de
epicentru, ce ar fi trebuit închisă în acest an, din cele 17 existente în Japonia.

Radiațiile emise vor fi probabil letale pentru un număr de oameni care

reprezintă mai puțin de 0.2% din numărul de victime cauzate de cutremur și
tsunami iar impactul asupra mediului și a populației aflate dincolo de porțile
centralei va fi probabil minimal.
Când cutremurul de 8.9 grade a avut loc, centrala nucleară s-a oprit
automat. În câteva secunde de la începutul cutremurului, barele de control au
fost inserate în miez și reacția nucleară a fost imediat oprită, urmând ca
sistemul de răcire să transporte afară din sistem căldura degajată. Căldura
reziduală reprezintă aproximativ 3% din căldura totală, când centrala
funcționează la parametri normali.

Cutremurul a distrus sursa externă de electricitate pentru reactorul

nuclear. Acest eveniment reprezintă unul din cele mai grave accidente de care
poate avea parte o centrală nucleară și este tratat cu maximă seriozitate de
echipa de proiectanți. Energia electrică este necesară pentru a păstra în
funcțiune pompele care asigura debitul agentului de răcire.

Lucrurile au funcționat timp de o oră deoarece un set de generatoare

Diesel au asigurat electricitatea necesară. Apoi a venit valul tsunami, mult
mai mare decât proiectanții centralei au luat în calcul, val care a măturat
aceste generatoare de electricitate.

Atunci când se proiectează o centrală nucleară, se urmează o filosofie

denumită “Defense in Depth“. Se ia în calcul cea mai mare catastrofă și se
proiectează totul ca să facă față acesteia. Mai departe, în cazul în care
sistemele cedează unul după altul, centrala trebui să poată funcționa în
continuare. Un val tsunami care a înlăturat toată rezerva de energie este un
astfel de exemplu. Ultima linie de rezistență devine acum al treilea inel de
izolare (vezi discuția din secțiunea precedentă) care va păstra totul în
interiorul reactorului, indiferent de starea barelor de control, indiferent dacă
miezul este topit sau nu.

Când generatoarele Diesel nu au mai fost disponibile, reactorul a

trecut pe puterea generată de bateriile de urgență. Aceste baterii sunt un fel
de backup al backup-ului, asigurând funcționarea sistemului de răcire al
reactorului pentru 8 ore. Și așa s-a întâmplat.

În cele 8 ore, a trebuit găsită o altă sursă de energie care să fie

conectată la centrală. Rețeaua energetică națională nu a fost disponibilă din
cauza cutremurului. Generatoarele Diesel au fost măturate de tsunami. Așa
că au fost aduse generatoare mobile.

Din păcate, începând de la acest punct, lucrurile au început să meargă

prost pentru centrală. Generatoarele externe nu au putut fi conectate la
centrală din cauză că acestea nu se potriveau. Când bateriile s-au consumat,
căldura reziduală nu a mai putut fi transportată în afara reactorului.

În acest moment, personalul centralei a început să urmeze procedurile

standard pentru astfel de situații de urgență. Alimentarea cu electricitate a
sistemului de răcire nu ar fi trebui să se întrerupă în nici o situație, însă s-a
întrerupt, așa că personalul s-a retras la următoarea linie de apărare. Aceste
lucruri fac parte din exercițiile de rutină de care au parte angajații centralei.

Abia acum a început să se vorbească despre posibilitatea topirii

miezului. Dacă până la sfârșitul zilei sistemul de răcire nu ar fi fost pus
cumva în funcțiune, miezul s-ar fi topit în cele din urmă și atunci ar fi intrat în
acțiune ultima linie de apărare, bazinul cu grafit care ar fi captat și îngropat
miezul reactorului.

Dar prioritar în acel moment era menținerea integrității tuburilor din

zircaloy precum și a structurii vasului sub presiune, pentru a le da timp
inginerilor să repare sistemul de răcire.

Deoarece răcirea miezului reactorului este un lucru atât de important,

acesta are un număr mare de posibilități de răcire. Până în acel moment nu
se știa exact care din acestea a cedat și care nu. În timpul acestor operațiuni
de ventilare a vasului sub presiune, s-a produs explozia. Aceasta a avut loc în
afara celui de-al treilea compartiment de protecție, în interiorul zidurilor
clădirii centralei, zid ce nu are un rol în izolarea radiației. Încă nu se știe
exact ce s-a întâmplat, dar un scenariu foarte plauzibil este următorul:
inginerii au decis să elibereze excesul de abur nu direct în mediu, ci în spațiul
dintre cel de-al treilea compartiment și zidul clădirii reactorului, pentru a
permite nivelului de radioactivitate să scadă înainte ca acesta să ajungă în
mediu. Problema este că la temperaturile mari din miez, se poate întâmpla ca
moleculele de apă să disocieze, adică legătura H2O să se rupă în hidrogen și
oxigen, o combinație explozivă [motoarele navetei spațiale folosesc hidrogen
și oxigen lichid pentru propulsie - n.t.]. Astfel, explozia avut loc în afara celui
de-al treilea compartiment, avariind și clădirea reactorului. Acest tip de
explozie a avut loc și la Cernobîl, însă atunci a fost în interiorul vasului sub
presiune, din cauza proiectării și folosirii greșite a acestuia de către
personalul sovietic. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla la
Fukushima, din cauza designului diferit al vasului respectiv. Disocierea apei
și acumularea de hidrogen și oxigen este una din cele mai mari probleme
întâmpinate în timpul construcției unei centrale nucleare (deși sovieticii nu și-
au bătut prea mult capul cu asta), astfel încât reactorul a fost astfel proiectat
încât acest lucru să nu se întâmple în interiorul său. S-a întâmplat în afara
lui, un lucru nedorit, dar un scenariu posibil, dar fără implicații grave pentru
mediu.

În acest moment, presiunea era sub control, aburul în exces fiind

evacuat. Însă, dacă fierbeți continuu o oală sub presiune și evacuați aburul,
în scurt timp nivelul apei din interior va scădea. Miezul este acoperit de
câțiva metri de apă, dar după câteva ore sau zile, aceasta va scădea simțitor.
În momentul în care barele de combustibil nu mai sunt imersate în apă, ele se
vor topi în 45 de minute. Acesta este momentul în care tubul zircaloy se va
topi.

Acest lucru a început să se întâmple. Răcirea nu a putut fi asigurată

înainte ca unele bare de combustibil să fie avariate prin topire. Materialul
nuclear din interior (uraniul) este intact, dar ambalajul de zircaloy începe să
se topească. Din păcate, în acest moment produșii secundari rezultați în urma
fisiunii uraniului, izotopi radioactivi de cesiu și iod vor ajunge în abur.
Aspectul cel mai important este că pastilele de uraniu rămân intacte până la
3000 de grade și acestea nu au ajuns încă în vapori. A fost confirmată
prezența unor mici cantități de cesiu și iod radioactiv în aburul ajuns în
atmosferă, moment în care s-a trecut la planul B de acțiune. Planul A
presupunea asigurarea răcirii reactorului. Din ce motiv acest lucru nu s-a
întâmplat, nu se știe cu exactitate, dar probabil că valul tsunami a avariat
rezervele de apă necesară răcirii. Cert este că s-a întâmplat și porțiuni din
tuburile din zircaloy au început să se topească, lucru confirmat de prezența
cesiului și iodului radioactiv în aburul ventilat din reactor în atmosferă.

Apa folosită pentru răcire este foarte curată și demineralizată (un fel
de apă distilată, dar cu un grad sporit de puritate). Motivul pentru care se
folosește apă pură este dat de activarea neutronilor din uraniu: apa pură nu
se activează prea mult, așa că nu devine radioactivă. Impuritățile din apă sau
sărurile pot absorbi neutroni mai repede și astfel apa poate deveni
radioactivă.

Pentru a împiedica o topire generală a miezului și pentru că nu aveau

la îndemână proviziile de apă pură necesare, operatorii centralei au decis
folosirea apei de mare pentru răcire. Încă nu se știe dacă apa de mare a fost
folosită pentru inundarea miezului sau doar pentru a răci vasul sub presiune,
dar acest lucru nu este relevant în acest moment. Important este că barele de
combustibil nuclear s-au răcit în acest fel. Cum reacția nucleară în lanț s-a
întrerupt demult, nu a mai rămas de disipat decât acea căldură reziduală de
care aminteam mai înainte. Cantitatea mare de apă a fot de data asta
suficientă pentru a ține piept acestei încălziri reziduale. Datorită faptului că
nu se mai produce căldură, deci nici abur, presiunea scade acum simțitor. În
plus, s-a adăugat și acid boric în apa de mare, aceasta fiind un fel de bară
lichidă de de control, el captând orice neutron care ar mai fi produs în
neutron, contribuind la răcirea sistemului.

Centrala nucleară de la Fukushima a fost foarte aproape de o topire a

miezului reactorului, însă acest lucru a fost evitat prin pomparea de apă de
mare pentru răcirea acestuia și reducerea presiunii din reactor.Accidentul de
la Fukushima a fost clasat, marti, de catre autoritatile japoneze, la nivelul 7,
nivel maxim, pe scara dezastrelor nucleare, la fel ca si catastrofa de la
Cernobil din 1986.

Agentia Pentru Siguranta Nucleara si Industriala din Japonia a

anuntat, marti, ca nivelul a fost crescut, "provizoriu", pana la 7, dupa ce
initial anuntase ca problemele de la Fukushima reprezinta nivelul 5 de
pericol, informeaza CNN.

Autoritatile au stabilit ca numarul de iod radioactiv care este eliberat

de reactoarele de la Fukushima Daiichi este de cel putin 15 ori mai mare
decat cel considerat suficient pentru ca accidentul sa fie clasat ca fiind de
nivel 7 (din 7) pe scara internationala privind dezastrele nucleare. Cu toate
acestea, nivelul de iod radioactiv reprezinta doar 10% din cantitatea de iod
radioactiv eliberata la Cernobil.

Cesium 137, o alta substanta radioactiva eliberata la Fukushima, este

insa mai periculoasa pentru ca are o durata de viata de 30 de ani. Cantitatea
de Cesium 137 este insa de sapte ori mai mica decat cea eliberata la
Cernobil, potrivit agentiei.

Hidehiko Nishiyama, seful Agentiei pentru Siguranta Nucleara, a

declarat ca nivelul final al dezastrului nu va fi stabilit pana cand nu a trecut
pericolul, precizand ca a fost declansata o ancheta detaliata.

Un expert in energie nucleara a comentat afirmatiile, sustinand ca

declaratia nu are impact asupra crizei - este insa un semn ca autoritatile
japoneze si-au schimbat pozitia cu privire la criza.

Un accident de nivelul 5 reprezinta un eveniment care a dus la

eliberarea de substante radioactive, dar si la moartea unor persoane in urma
radiatiilor, dupa avarierea unui reactor nuclear.

Un accident de nivelul 7 reprezinta insa o scurgere majora de substante

radioactive, cu efecte asupra sanatatii oamenilor si asupra mediului, care
necesita masuri planificate extinse.

Japonia a anuntat luni ca a inceput evacuarea in mai multe orase in

afara zonei de pericol de la Fukushima Daiichi, avertizand ca locuitorii ar
putea fi iradiati in urmatoarele luni.

Guvernul a anuntat ca in orase s-ar putea inregistra niveluri crescute

de radiatii pe termen lung si a avertizat ca situatia este in continuare grava.

Seismul cu magnitudinea de 9 grade care a avut loc in Japonia pe 11

martie a fost urmat de un tsunami care a lasat sute de mii de oameni fara
locuinte.

Despre cel mai recent accident, cel de la Fukushima, au existat multe

presupuneri şi păreri de rău, însă cert este faptul că nefericitul eveniment s-a
produs ca urmare a cutremurului ce a avut loc în data de 11 martie 2011 ceea
ce a dus la explodarea a două reactoare şi incendirea a unuia din cele şase,
eliberăndu-se în aer radiaţii importante . În faţa acestui incident oficialităţile
japoneze, de teama ca sănătatea locanicilor să nu fie pusă în pericol. au
hotărât depopularea forţată a zonei (a fost interzis accesul la mai puţin de 20
Km în zona centralei nucleare de la Fukushima) şi interzicerea pescuitului
constatându-se faptul că peştii au fost contaminati cu uraniu. Efectele
negative nu au fost resimţite doar pe plan local, ci şi internaţional, radiaţiile
făcându-se simţite şi în state precum New York, Alaska, Hawaii, Oregon,
California, Montreal şi Australia determinând îngrijorarea şefilor de stat ca
nu cumva urmările nefavorabile să fie combarabile celor de la Cernobîl din
anul 1986.

Referitor la cea din urmă frază, cercetătorii sunt de părere că între cele
două accidente nucleare (Fukushima vs Cernobîl) nu ezistă termen de
comparaţie în ceea ce priveşte degradarea mediului şi efectele asupra
sănătăţii populaţiei, deoarece pe de-o parte, explozia de la Cernobîl s-a
realizat cu un reactor în funcţiune care a trimis cantităţi mari de radiaţii în
atmosferă, răspândindu-le peste tot în lume, iar pe de alta, la Fukushima,
reactoarele erau oprite şi nu a existat o explozie în interiorul incintei de
securitate. Diferenţa nu constă doar în modul în care s-au desfăşurat
evenimentele, ci şi în numărul de victime şi pierderi economice, Cernobîlul
constituind, cel puţin până la ora actuală, cel mai nefericit caz de explozie a
unei centrale nucleare. Întrucât se întâmplă ca astfel de accidente să aibă loc,
indiferent de progresul tehnologic (având în vedere că centrala de la Cernobîl
era destul de actualtă, comparativ cu cea de la Fukushima), multe state ale
lumii şi-au manifestat aprobarea sau dezinteresul faţă de dezvoltarea
industriei nucleare prin diferite acţiuni. Atfel, dacă state precum Germania,
Suedia, Spania au limitat durata de viaţă a centralelor şi au interzis
construcţia unor noi reactoare, altele (Austria, Grecia, Danemarca, Irlanda,
Luxemburg, Italia, Portugalia), au decis să nu folosească energia nucleară.

De-a lungul istoriei diferenţe de opinie referitoare la acest subiect au

ezistat şi între democraţi şi republicani. Deşi mulţi ani politicienii republicani
au oferit garanţii la împrumuturi pentru dezvoltatorii nucleari, în timp ce
numeroşi democraţi se opuneau, în prezent, cei din urmă au început au
început să-şi schimbe ideile în contextul în care tot mai mulţi dintre ei au
devenit susţinători ai mişcării de protecţie a mediului, deşi studiile de
specialitate, întărite de accidentele nucleale repetate indică faptul că energia
nucleară, utilizată pe post de sursă de energie ,,bio,,, nu este chiar cea mai
fericită alegere din punct de vedere al protecţiei mediului.

Din cadrul procesului de producţie al energiei nucleare cele mai

periculoase pentru mediu sunt deşeurile. O mică parte din acestea sunt
eliberate în mod controlat în mediu, prin emisii lichide sau gazoase, în limite
stabilite pirn lege, deşurile cu nivel scăzut de radioactivitate (ex:
îmbrăcămintea de protecţie) sunt fie arse, fie compactate şi stocate într-o
incintă de beton de pe amplasamentul centralei nucleare. Deşeurile cu un
nivel intermediar de de radioactivitate (răşini) sunt stocate în structuri de
beton aflate la suprafaţă sau îngropate. Cele mai multe probleme legate de
deşeuri sunt create de cele al căror nivel de radioactivitate este foarte ridicat
(ex: combustibilil uzat). Acestea afectează mediu şi sănătatea prin
radioactivitate, scurgeri de apă acidă care mobilizează metalele grele, nori de
praf.

În vederea minimalizării impactului acestor deşeuri pot fi luate o serie

de măsuri dintre care pot enumera: depozitarea treptată a deşeurilor pe
fundul oceanelor, trimiterea deşeurilor în spaţiu sau păstrarea lor în cadrul
centralelor nucleare până li se va găsi o utilizare în viitor (cea din urmă
soluţie fiind utilizată în prezent).

În prezent se discută (mai mult în rândul specialiştilor) şi de aşa-

numita fitoremediere (decontaminarea cu marijuana), procedeu recomandat,
pentru Fukushima, către administratorul general al Comosariatului francez
pentru Energie Atomocă, primele experienţe fiind făcute de specialişti, în
anul 1998 la Cernobîl, rezulatele fiind unele favorabile. Cu ajutorul acaestei
plante s-a demonstrat că solurile pot fi restaurate, graţie rădăcinilor care
absorb deşeurile de orice fel şi s-a constat o purificare a perimetrului
contaminat cu 80%.

Referitor la concluzii, cu părere de rău, am observat că oamenii, atunci

când se gândesc şi vorbesc despre energia nucleară, se raportează doar la
produsul finit, energie, fără a lua în calcul prea mult impactul celorlate
operaţii asupra poluării mediului şi degradarii sănătăţii umane. Aceste
preocupări apar doar în cazuri excepţionale, cum este cel al accidentelor
precum cel de la Fukushima.
.În urma cercetărilor s-au descoperit 45 de tone de apă poluată în jurul
unui condensator din apropierea sistemelor de decontaminare a apelor uzate.
Măsura luată de specialişti a fost dispunerea unei bariere de saci cu nisip
pentru prevenirea infiltrării apei poluate, aceasta rămânând în principal în
interiorul sistemului de decontaminare. O cantitate de 300 de litri de apă
contaminată a fost dirijată către un canal de scurgere care ajunge până la
Oceanul Pacific.

Apa contaminată conţine substanţe radioactive precum Cesiu 137 si

Iod 131 într-o cantitate “egală sau uşor superioară” celei găsite în ocean în
apropierea centralei nucleare. Alte elemente periculoase, precum Stronţiu
radioactiv, responsabil de cancerul osos, ar putea fi prezente, de asemenea, în
apa contaminată, dar această informaţie va putea fi confirmată abia după
două-trei săptămâni de teste. Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că
ancheta privind acest eveniment şi cauzele producerii lui este încă în
desfăşurare.

În săptămânile imediat următoare datei de 11 martie, când un cutremur

şi un tsunami au provocat avarii la centrala nucleară Fukushima, TEPCO a
deversat 10.000 de tone de apă uşor contaminată în Oceanul Pacific, fără a
ameninţa direct ecosistemul sau viaţa oamenilor.

Efectul Fukushima în România: Iod în apa de ploaie şi lapte

Urme de iod radioactiv I 131 au fost detectate de către o echipă de

cercetători în apa de ploaie şi laptele de oaie din zona Slănic Prahova.
Potrivit unui studiu realizat de patru cercetători de la Institutul de Fizică şi
Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, a fost depistată o concentraţie de iod
radioactiv în apa de ploaie între 0,15 şi 0,75 Becquerel/decimetru cub, iar în
laptele de oaie de 5,2 Bq/dm cub. Probele au fost prelevate în zona Slănic
Prahova

Potrivit standardelor din Japonia, limita maximă admisă este de 300

Bq/dm cub la adulţi şi copii şi 100 Bq/dm cub la bebeluşi.

Valorile depistate “sunt atât de mici încât nu au nici un impact asupra

mediului şi populaţiei”, a declarat pentru HotNews directorul Institutului,
Nicolae Zamfir.

Cercetarea pune în legătură prezenţa iodului radioactiv cu accidentul

nuclear de la Fukushima. “Prezenţa I 131 în România demonstrează că
efectele unui accident nuclear pot fi evidenţiate la distanţe mai mari de
10.000 de kilometri, ceea ce arată şi că norul radioactiv provenit de la
Fukushima s-a răspândit practic asupra întregii emisfere nordice.”