SEMESTRUl II 2016

1. Introducere. Literatura patristică din cel de-al doilea mileniu

(caracteristici, reprezentanți, curente teologice – școli patristice,
genuri literare predominante, contribuție teologică)
2. Sf. Simeon Noul Teolog
3. Cuv. Nichita Stethatos
4. Părinții isihaști. Cuv. Teolipt al Filadelfiei
5. Sf. Grigorie Sinaitul
6. Sf. Grigorie Palama
7. Sf. Filotei Kokkinos
8. Sf. Nicolae Cabasila
9. Sf. Simeon al Tesalonicului
10. Părinții antiunioniști. Sf. Marcu Eugenicul
11. Sf. Maxim Grecul
12. Sf. Paisie Velicikovski
13. Părinții colivazi. Sf. Nicodim Aghioritul (ci informații despre Cuv.
Vasile de la Poiana Mărului și opera sa)
14. Teologia patristică în modernitate: patristic, post-patristic, neo-
patristic

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
– Arhid. Voicu C., Patrologie, vol. I, II, III, Ed. Basilica a Patriarhiei
Române, București, 2009.
– Arhiep. Basile Krivoscheine, În lumina lui Hristos. Sfântul Simeon Noul
Teolog (9491022). Viața – Spiritualitatea – Învățătura, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.
– Sf. Simeon Noul Teolog, Scrieri, vol. I-IV, Ed. Deisis, Sibiu, 2001-2003-
2001-2006. – Teolipt al Filadelfiei, Despre viața ascunsă în Dumnezeu.
Cuvinte duhovnicești, imne și scrisori, Ed. Deisis, Sibiu, 2010.
– Sf. Grigorie Palama, Opere complete, vol. II, Ed. Gândul Aprins,
București, 2013. – John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica
ortodoxă, Ed. Humanitas, București, 2007.
– Sf. Grigorie Palama, Omilii, vol. 1, Ed. Anastasia, București, 2000.
– Sf. Grigorie Palama, Omilii, vol. 2, Ed. Anastasia, București, 2004.
– Sf. Grigorie Palama, Omilii, vol. 3, Ed. Anastasia, București, 2007.
– Sf. Grigorie Palama, Epistole dogmatice, vol. I, Ed. Anastasia, București,
2009.
– Grigorie Palama, Scrieri, vol. I, Ed. Deisis, Sibiu, 2009.
– Grigorie Palama, Scrieri, vol. II, Ed. Deisis, Sibiu, 2005.
– Visarion Episcopul Tulcii, Învățătura mariologică a Sfântului Nicolae
Cabasila în spiritualitatea ortodoxă a secolului al XIV-lea, Ed. Basilica,
București, 2012.
– Nicolae Cabasila, Scrieri, vol. I, Ed. Deisis, Sibiu, 2010.
– Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Ed. Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 2009.
– Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, cu Explicarea
Sfintei Liturghii după Sf. Nicolae Cabasila de Pr. Ene Braniște, Ed.
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2011.
– Sf. Simeon al Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului Simbol al
credinței ortodoxe, Ed.
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.
– Viața și nevoințele celui între Sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul,
Ed. Cartea Ortodoxă / Ed. Egumenița, f.a.
– Sf. Marcu Evghenicul, Opere, vol. I, Ed. Pateres, București, 2009.
– Sf. Marcu Evghenicul, Opere, vol. II, Ed. Gândul Aprins, București,
2014. – Konstantinos Karaisaridis, Viața și opera Sf. Nicodim Aghioritul,
Ed. Anastasia, București, 2000.
– Elia Citterio, Nicodim Aghioritul. Personalitatea – opera – învățătura
ascetică și mistică, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.
– Serghie Cetfericov, Paisie, Starețul Mânăstirii Neamțului din Moldova.
Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe, Ed. Nemira,
București, 2002.

Curs I
Introducere. Literatura patristică din cel de-al doilea mileniu (caracteristici,
reprezentanți, curente teologice – școli patristice, genuri literare
predominante, contribuție teologică)
Introducere. Literatura patristică din cel de-al doilea mileniu
(caracteristici, reprezentanți, curente teologice – școli patristice,
genuri literare predominante, contribuție teologică).

Sfântul Ioan Damaschinul reprezintă culmea sintezei patristice.

Literatura dezvoltată după trecerea la Domnul a Sfântului Ioan
Damaschinul (+749) se mai numește și literatură postpatristică sau
bizantină și cuprinde perioada de la mijocul secolului al VIII-lea pănă
la sfântul Nicodim Aghioritul secolul al XVIII-lea), care va publica în
anul 1782 Filocalia, la Veneția.

Literatura teologică din această perioadă se caracterizează printr-un

puternic curent tradiționalist și o dependență vizibilă față de marii
părinți ai Ortodoxiei. Cu toate acestea se poate vorbi și de o înflorire,
întrucât unele genuri literare care începuseră în perioada a treia ajung
acum la desăvârșire (imnografia, aghiografia, mistica și ascetica). Tot
acum se naște o literatură polemică originală îndreptată împotriva
musulmanilor, armenilor, iudeilor și latinilor.

În perioada aceasta s-au dezvoltat toate genurile de literatură

creștină:
1. Literatura biblică și exegetică (reprezentanți Aretas arhiepiscopul
Cezareei Capadociei, Eutimie Zigabenul, Mihail Gligas, Matei
Cantacuzinul).
2. Teologia dogmatică a fost ilistrată de Eutimie Zigabenul, Nichita
Acomiatul, Manuel Calecas, Ghenadie Scholarius (patriarhul
Constantinolului).
3. Literatura polemică din această perioadă s-a îndreptat împotriva
evreilor prin Matei Vlastares, Teofan, Arhiepiscopul Niceei și
împăratul Ioan VI Cantacuzino; împotriva musulmanilor prin
Vartolomeu și Ioan VI Cantacuzino, împăratul Manuel II Paleologul,
Ghenadie Scholarios; împotriva latinilor au scris aproape toți
autorii acestei perioade de la Fotie la Ghenedie Scholarios.
4. Teologie istorică a fost mai puțin cultivată (Nichifor al
Constantinopopului, Ioan Zonaras și Niochifor Calist Xantopoulos.
 5. Literatura omilitică a fost bine reprezentată. S-au alcătuit omilii la
pericopele evanghelice la duminicile și sărbătorile de peste an, s-
au scris predici la sărbătorile împărătești, la sfinți și mucenici. S-au
alcătuit de asemenea Omiliare (Cazanii).
6. Literatura privind dreptul bisericesc a fost și ea reprezentată de
autori precum: Ioan Zonaras, Theodor Balsamon, Alexia Aristen.
7. Imnografia: Simeon Noul Teolog (Imnele iubirii divine)
8. Teologia ascetică reprezentată de autori: Teodor Studitul, Grigorie
Sinaitul, Nichifor de la Athos, Ignatie și Calist Xantopoulos; teologia
mistică: Simeon Noul Teolog, Nichita Stethatul, Teolipt al
Filadelfiei, Grigorie Palama, Nicolae Cabasila.
Literatura aghiografică ajunge acum în perioada de vârf: Simeon
Metafrastul, Gheorghe din Cipru, Nichifor Gregoras, Constantin
Acropolitul, Filotei al constantinopopului.

Învățământul teologic. În anul 830 s-a reorganizat Universitatea din Bizanț,

pentru ca în anul 846 să fie reorganizată și Academia patriarhală. Fotie a
reorganizat în anul 858 universitatea din Bizanț, care devenea, astfel, un
adevărat centru de studii universale (Panepistimion). Constantinopolul
devenea „cetatea luminii” cu o bibliotecă ce depășea 30 de mii de volume.

În secolul XI, împăratul Constantin al IX-lea Monomahul a reorganizat

Universitatea bizantină în facultăți, fiind ajutat de Ioan Mavropus, Mihail
Psellos și Ioan Xifilinul cu un accent deosebit pe facultatea de filozofie. Între
profesori s-a impus Grigorie magistrul, logician neîntrecut, filosoful Niceta
Gramaticul și mai ales Mihail Psellos (+1079), un gânditor luminat și erudit,
cu o vastă cultură de teolog.

Până la Reformă (sec. XVI) interesul pentru cultura și literatura bizantină era
aproape inexixtent. Primul care s-a ocupat de literatura și cultura bizantină
a fost Jeronim Wolf (+1580). Sec. XVII auduce cu sine editarea scriitorilor
bizantini. Intemeietorul cercetărilor istorice a fost Charles Du Cange
(+1688), urmat de Jean Mabillon (1707) și Bernard Montfaucon (1741).
Studiile bizantine au fost revigorate de Karl Krumbacher (1909) prin lucrarea
sa Geschichte de byzantinische Literatur. Tot el a pus bazele revistei de
bizantinologie Byzantinische Zeitschrift. La catedra de bizantinologie a urmat
Franz Joseph Dölger, apoi HansßGeorg Beck, care a publicat +n anul 1959 la
München lucrarea sa monumentala (836) : Kirche und theologische
Literatur im byzantinischen Reich.
Școala românească de bizantinologie a fost reprezentată de Constantin
Litzica (discipol al lui Krumbacher), N. Iorga, George Brătianu, Teodor
Bodogae, Valerian și Milan Șesan, Alexandru Elian.