E.

Exemplificarea obţinerii şi utilizării informaţiilor conţinute în documentele

cartografice referitor la evoluţia istorică a elementelor de ţesut urban

EVOLUŢIA ELEMENTELOR DE ŢESUT URBAN ÎN ZONA ÎNVECINATĂ

„BLOCULUI CU ZODIAC” DIN CALEA DOROBANŢI
- studiu de caz -

Referitor la evoluţia unei porţiuni de ţesut urban, analiza evoluţiei

istorice a funcţiunilor poate constitui un aspect relevat, aşa cum este şi studiul de caz
prezentat în continuare şi care are ca obiect cercetarea unui imobil de pe Calea
Dorobanţilor şi a ţesutului urban învecinat cuprins în zona delimitată de actualele
artere: Calea Dorobanţilor, Str. Prof. Ioan Bogdan, Str. G-ral. Ernest Broşteanu şi Str.
Polonă. Pentru surprinderea unei imagini mai coerente a evoluţiei istorice a zonei şi
pentru a reliefa evoluţia funcţiunilor zonei, cercetarea cartografică prezentată în
continuare conţine şi analiza elementelor componente ale ţesutului urban.
Pentru analiza evoluţiei istorice a ţesutului urban din zona amintită, a
fost necesară raportarea la situaţia actuală consemnată în planul topografic actualizat
în 1991 (sc. 1:2.000), a informaţiilor furnizate de următoarele documente cartografice:
ediţiile din 1846 şi 1852 ale planului Borroczyn, planul realizat de Institutul Geografic
al Armatei între 1895-1899 (sc. 1:5.000), cele două planuri cadastrale din 1911 (sc.
1:5.000 şi sc. 1:1.000).
Deşi iniţial au fost consultate mult mai numeroase planuri istorice,
totuşi pentru prezentare au fost reţinute doar acelea care furnizează informaţii
esenţiale pentru surprinderea evoluţiei istorice a zonei aflată în studiu.
Astfel planurile Ernst şi Purcel, realizate la sfârşitul secolului al
XVIII-lea, deşi prezintă zona studiată, totuşi nu asigură precizia necesară pentru
localizarea parcelei şi a fondului construit care constituie subiectul studiului.
Nici ediţiile planurilor Papassoglu, nu pot asigura o localizare certă a
imobilului, iar planurile Cerckez şi Orăscu ca şi ghidurile din prima jumătate a
secolului al XX-lea conţin doar informaţii legate de reţeaua stradală şi o serie de
clădiri semnificative pentru oraşul acelor ani.
Pentru cercetarea cartografică a evoluţiei istorice a imobilului
propriu-zis s-au utilizat aceleaşi planuri istorice, însă gradul ridicat de detaliere
1
impune o schimbare a modalităţii de lucru. Astfel dacă în cazul cercetării evoluţiei
istorice a zonei învecinate imobilului este posibilă compararea elementelor de ţesut
urban prin citirea în paralel a informaţiilor din planurile istorice, pentru sesizarea
modificărilor apărute în timp la nivelul imobilului este necesară suprapunerea planuri
istorice, lucru dificil de realizat uneori doar prin aducerea la aceeaşi scară grafică a
planurilor, din cauza metodelor diferite de măsurare şi reprezentare.

Este remarcabil faptul că, atât pe planul Franz Purcel (1789), cât şi
pe planul Ferdinand Ernst (1791), reţeaua stradală din vecinătatea imobilului studiat
este încă foarte difuză. Actuala arteră Calea Dorobanţilor figurează cu un traseu
distorsionat, dificil de reconstituit exact din lipsa unor repere apropiate de zona
studiată. Singurele repere identificabile sunt Bisericile Sf. Visarion-Vechi („49 -
Mihalasku”) şi Precupeţii-Noi („50 - Prekupetsy”).

figura 1 - Fragment din planul elaborat de Franz PURCEL
în anul 1789, cu titlul original:
PLAN Von der Haupt und Residenz- Stadt
Bukurescht, in der grossen Wallacheÿ, wolche den
9-ten. November 1789, von deden Kaÿserlichen
Kőniglichen Oestereichischen Trouppen, unter
Comando zei(-)ner Durchlaucht des Feldmarschals
Prinzen von Saxen Coburg, in Besitz genohmen worden,
fragment reprodus din:
***, ATLAS-GHID Istoria şi arhitectura lăcaşurilor
de cult din Bucureşti, vol. I, editura ERGOROM '79,
Bucureşti, 1999, pp.121-134.
figura 2 - Fragment din planul elaborat de Ferdinand Ernst
în anul 1791, cu titlul original:
PLAN - der Wallachischen - Haưpt ư. Residenz=
Stadt - BUKUREST
fragment reprodus din:
George D., FLORESCU, Din vechiul Bucureşti,
Biserici, curţi boiereşti şi hanuri după planuri inedite
de la sfârşitul veacului al XVIII-lea,
ed. Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroilă,
Bucureşti, 1935, XVI+186p.+planuri anexă.
 Parcelarul din zonă este caracterizat de suprafeţe foarte mari de teren,
cu o utilizare funcţională predominant agricolă (pomicultură şi viticultură), aspect
general întâlnit în zonele dinspre periferia oraşului Bucureşti la acea dată. Numărul
redus al reperelor face dificilă şi nesigură orice încercare de localizare a imobilului
studiat pentru o eventuală cercetare a evoluţiei parcelei începând cu această etapă
istorică.
Fondul construit este foarte rarefiat, cu clădiri izolate amplasate spre
artera stradală, în general în partea centrală a aliniamentului parcelei. Suprafeţele şi
formele clădirilor de locuit sunt modeste, singurele repere semnificative ale zonei
fiind – aşa cum am mai precizat – Bisericile Sf. Visarion-Vechi („Mihalasku”) şi
Precupeţii-Vechi („Prekupetsy”). Aceste aspecte face nesemnificativă şi nesigură
localizarea imobilului studiat pe aceste planuri.

În ceea ce priveşte planul Rudolf Borroczyn (1846)1 şi planul

Rudolf Borroczyn (1852) se observă că structura reţelei stradale se apropie de situaţia
actuală. Apar reprezentate cele două străzi perpendiculare pe „Calea Herăstrăului”
(actuala Calea Dorobanţilor), care delimitează zona studiată: la nord actuala Str. Prof.
Ioan Bogdan şi la sud actuala Str. G-ral. Ernest Broşteanu. Spre vestul zonei studiate,
până la actuala Str. Polonă, este marcat un teren denumit „Maidanu Bisericei
Pantelimon” pe planul din 1846 şi „Maidanul Panteleimonului” pe planul din 1852.
Pe planurile de la jumătatea secolului al XIX-lea suprafeţele parcelelor
sunt cu mult mai mici, decât în cazul celor figurate în documentele cartografice de la
sfârşitului secolului al XVIII-lea, dar şi în această etapă istorică ponderea funcţiunii
agricole este în continuare semnificativă.
Atât pe planul din 1846, cât şi pe cel din 1852, parcelele din zonă au
forma generală reductibilă la un dreptunghi foarte alungit, dispus aproximativ
perpendicular pe traseul străzii, care formează cu laturile lungi limitele laterale, iar cu
laturile scurte (înspre stradă) aliniamentele şi respectiv limitele din spate ale
parcelelor.

1
Planul Rudolf Borroczyn ediţia 1846 - copie realizată sub coordonarea arh. Cincinat Sfinţescu în 1915
„Planul Bucureştiului ridicat şi nivelat din porunca D-lui Marelui Vornic al Departamentului
Trebilor din Năuntru Barbu Ştirbei după întocmirea Secţiei Inginereşti sub direcţia specială a
Maiorului Baron Rudolf Artur Borozin în zilele prea Înaltului Domn Stăpânitor Gheorghe Dimitrie
Bibescu V. V.; sc.1:1.000”.
3
 Porţiunea dinspre stradă a parcelelor este ocupată de locuire, în
general modestă după conformaţia clădirilor. Spre spatele parcelelor este dezvoltată
funcţiunea agricolă, care deţine ca plantaţie pomicolă o suprafaţă de cuprinsă între 2/3
şi 3/4 din suprafaţa totală a parcelelor. Pe unele parcele, în porţiunea destinată
plantaţiilor, se poate remarca existenţa unor gropi provenite din exploatarea nisipului.
Aceste cariere sunt dezvoltate fie izolat pe câte o parcelă, fie grupat pe mai multe
parcele alăturate, care reprezintă o suprafaţă de dimensiuni semnificative marcată pe
plan cu precizarea „Groapă de Nisip”.

figura 3 - Fragment din planul redesenat sub direcţia arhitectului
Cincinat Sfinţescu în 1915, după planul elaborat de
Rudolf Artur Borroczyn în anul 1846, cu titlul original:
Planul Bucureştiului ridicat şi nivelat din porunca D-lui Marelui
Vornic al Departamentului Trebilor din Năuntru Barbu Ştirbei
după întocmirea Secţiei Inginereşti sub direcţia specială a Maiorului
Baron Rudolf Artur Borozin în zilele Prea Înaltului Domn Stăpânitor
Gheorghe Dimitrie Bibescu V. V.; sc.1:1.000”
fragment reprodus din: arhiva Catedrei de Istoria şi Teoria
Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din cadrul U.A.U.I.M..
figura 4 - Fragment din planul elaborat de Rudolf Artur
Borroczyn în anul 1852, cu titlul original:
Planul Bukurestiului – Ridikat, tras chi publikat
din porunka prea înăltzatului domn stăpînitor Barbu
Dimitrie Stirbeiu. V. V. - de - Maior Baron Rudolf
Artur Borroczyn – 1852 - sc.1:10.000”
fragment reprodus din: arhiva Catedrei de Istoria şi
Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului
din cadrul U.A.U.I.M..

Pe planurile de la jumătatea secolului al XIX-lea, fondul construit

existent în zonă prezintă următoarele elemente caracteristice prezentate în cele ce
urmează. În general, pe porţiunea de pe parcelă situată înspre stradă - în care se află
zona destinată locuirii - este amplasată o singură clădire de formă dreptunghiulară.
La amplasarea clădirilor pe parcelă este preferată regula - frecvent
utilizată la acea dată - de amplasare a clădirilor după punctele cardinale pentru
asigurarea unei însoririi favorabile, în detrimentul regulii de cuplare a clădirilor pe
zidul comun. Astfel încât şi în această zonă, clădirile sunt dispuse, în general, cu una
dintre faţadele scurte pe aliniamentul parcelei, cu o faţadă lungă orientată spre sud,
pentru a permite obţinerea unei însoriri favorabile, iar cu cealaltă latură lungă, dispusă
paralel, pe limita laterală dintre parcele.
Ocuparea terenului este foarte redusă, iar formele şi dimensiunile
clădirilor trădează mai degrabă existenţa unui fond construit modest.
Ediţia din 1846 conţine şi numele proprietarilor pentru unele parcele
din zonă, în rest însă cele două ediţii ale planurilor Borroczyn sunt asemănătoare până
la identitate, ceea ce dă o oarecare siguranţă pentru interpretarea informaţiilor.

Pe planul Institutului Geografic al Armatei (1895-1899), reţeaua

stradală din zonă este aceeaşi cu cea semnalată pe cele două planuri de la jumătatea
secolului al XIX-lea. Semnificative pentru această etapă sunt informaţiile referitoare
la regularizarea traseelor de străzi, care apar marcate mult mai ferm, precum şi cele cu
privire la denumirile străzilor.
Astfel, la acea dată, arterele majore ce delimitează zona studiată -
Calea Dorobanţilor (fostă „Calea Herăstrăului”) şi Str. Polonă - poartă deja actualele
denumiri; în timp ce străzile secundare care le leagă aveau nume diferite faţă de cele
actuale: Str. G-ral. Ernest Broşteanu purta numele „Str. Precupeţii Noi”, iar Str. Prof.
Ioan Bogdan se numea „Str. Fetei”.
În legătură cu evoluţia parcelarului şi a funcţiunilor, în zonă sunt
remarcabile următoarele două aspecte: pe de o parte cele două mari suprafeţe de teren,
consemnate pe planurile Borroczyn ca „Maidanu Bisericei Pantelimon” şi „Groapă
de Nisip”, apar acum divizate în parcele cu destinaţia de locuire, similare celor din
vecinătate, iar pe de altă parte porţiunile de parcele, marcate cu reprezentări grafice
specifice funcţiunii agricole, reprezintă la această dată, suprafeţe mult diminuate faţă
de situaţia consemnată în planurile de la jumătatea secolului al XIX-lea. Celelalte

5
aspecte legate de structura parcelarului şi a funcţiunilor din zonă se păstrează în
general neschimbate faţă de etapa istorică studiată anterior.

figura 5 - Fragment din „Planul oraşului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria
Capitalei în al XXXIII-lea an al Domniei M.S. Regelui Carol I; sc.1:5.000”, elaborat între 1895 şi 1899.
fragment reprodus din: arhiva Catedrei de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului
din cadrul U.A.U.I.M..

Planul realizat la sfârşitul secolului al XIX-lea prezintă o creştere

semnificativă a densităţii fondului construit în zona studiată. Caracteristicile de
amplasare a clădirilor se păstrează, însă pe parcele mai apar – de regulă – şi clădiri
secundare cu rol de anexe gospodăreşti. Există tendinţa de dezvoltare a corpului
principal de clădire, în prelungirea laturii lungi, astfel încât odată cu creşterea
suprafeţei locuibile să se obţină şi o mărire a suprafeţei faţadei care are însorire
favorabilă. Ţinând cont de conformaţia în plan, de proporţiile şi de dimensiunile
acestor extinderi, se poate însă, presupune că ele deţin calităţi structurale, arhitecturale
şi plastice inferioare părţilor de clădiri existente iniţial.
În acelaşi timp trebuie remarcată prezenţa la această dată, a unor
clădiri care, judecate fie şi numai după modul de amplasare pe parcelă, după
conformaţia în plan sau după proporţiile şi suprafeţele pe care le au, denotă calităţi
arhitecturale pentru care unele constituie şi în prezent repere pozitive în zonă.

figura 6 - Fragment din „Planul oraşului Bucureşti,
Ediţia oficială - 1911 - Scara 1:5.000”,
fragment reprodus din: arhiva Catedrei de Istoria
şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului
din cadrul U.A.U.I.M..
figura 7 - Fragment din „Planul oraşului Bucureşti,
Ediţia oficială - 1911 - Scara 1:1.000”,
fragment reprodus din: arhiva Catedrei de Istoria
şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului
din cadrul U.A.U.I.M..

Faţă de situaţia analizată anterior, referitor la reţeaua stradală, pe

planurile cadastrale din 1911 (sc. 1:5.000 şi sc. 1:1.000) este consemnată apariţia
străzii „Vodă-Caragea” (actuala Str. Caragea Vodă), care leagă actualele străzi: Prof.
Ioan Bogdan şi G-ral. Ernest Broşteanu şi situată paralel cu Str. Polonă şi Calea
Dorobanţilor la jumătatea distanţei dintre cele două artere.
Intervalul de timp relativ redus existent între 1895-1899 şi 1911 nu
permite surprinderea unor schimbări semnificative în evoluţia parcelarului sau a
fondului construit, iar efectele produse de apariţia străzii Caragea Vodă aveau să
devină vizibile, de abia ulterior elaborării planului din 1911.
După 1911, documentaţia cartografică cu informaţii referitoare la
elementele caracteristice ale imobilelor este practic inaccesibilă, singurele surse
abordabile fiind ghidurile. Totuşi, pentru evidenţierea evoluţiei istorice a ţesutului

7
urban în această perioadă, se poate apela la raportarea informaţiilor furnizate de planul
din 1911, faţă de cele din planul topografic actualizat în 1991.

figura 8 - Fragment din planul topografic al Municipiului Bucureşti, sc. 1:2.000, ediţia 1991
fragment reprodus din: Biblioteca U.A.U.I.M..

În acest interval de timp are loc o accelerare a procesului de

urbanizare care este susţinută şi de apariţia unor trasee stradale de importanţă locală,
ce concură la o dezvoltare firească a oraşului şi la o schimbarea semnificativă a
raportului dintre funcţiunea agricolă şi funcţiunea de locuire.
În paralel, pe fondul tendinţei de speculare imobiliară, este favorizată
divizarea parcelelor - în special a acelor porţiuni folosite iniţial pentru plantaţii
agricole - şi utilizarea parcelelor rezultate pentru construirea clădirilor de locuit.
Aceste aspecte referitoare la dinamica procesului de urbanizare şi la modificarea
funcţiunilor au un caracter general şi se pot remarca la scara întregului oraş.
Apariţia actualei străzi Caragea Vodă, conduce la transformarea zonei
studiate - în special pe acele suprafeţe folosite iniţial pentru culturile agricole şi pentru
carierele de nisip - atât prin divizarea parcelelor şi modificarea dimensiunilor, a
formelor şi a proporţiilor în concordanţă cu particularităţile funcţiunii de locuire, cât şi
prin dezvoltarea unui fond construit, care conţine şi o serie de exemple cu calităţile
arhitecturale semnificative.
Ca în multe alte zone ale oraşului - similare ca structură a ţesutului
urban cu zona studiată - una din rezolvările frecvent utilizate în procesul de urbanizare
este aceea de creare a fundăturilor. Noile artere de circulaţie, apărute de obicei, fie pe
limita comună a două parcele, fie pe suprafaţa unei parcele foarte înguste, favorizează
schimbarea funcţiunii iniţiale a porţiunilor de teren utilizate pentru culturi agricole, în
terenuri destinate funcţiunii de locuire, ceea ce dinamizează procesul de speculare
imobiliară, care presupune divizarea parcelelor şi construirea clădirilor de locuit cu
mai multe niveluri. Astfel, apariţia în perioada interbelică a actualelor străzi:
Beloceanu, Stanislav Cihoschi şi Maior Giurescu are rolul de a favoriza structurarea şi
irigarea la nivel local a noului ţesut urban, generat în urma parcelării suprafeţelor
plantate de pe fundurile de lot şi a construirii unor clădiri de locuit cu mai multe
niveluri.

Realizat tot în perioada interbelică „Blocul Zodiac” reprezintă un

remarcabil reper urban prin plastica faţadelor, compoziţia volumelor, noutatea
tehnicii, structurii şi execuţiei - avea să marcheze în mod decisiv statutul funcţional şi
scara zonei.

Analiza cartografică a evoluţiei istorice a imobilului Calea Dorobanţilor, nr.42

Pe planul Borroczyn din 1846 parcela imobilului din Calea

Dorobanţilor, nr.42 se învecinează spre sud cu parcela lui „George Precupeţu” şi
prezintă, la acea dată, aceleaşi caracteristici tipologice cu celelalte parcele din zonă.
Astfel porţiunea destinată locuirii se situează spre „Calea Herăstrăului” (actuala
Calea Dorobanţilor) şi reprezintă circa 15 % din suprafaţa totală a terenului, iar
cealaltă porţiune de parcelă este ocupată cu plantaţii pomicole. Raportul dintre
adâncimea parcelei (A) şi lungimea aliniamentului (La) este: A / La = 10,8.
Fondul construit al imobilului este reprezentat la îmbinarea dintre
carourile 17 şi 18, într-o porţiune în care există un viciu de redactare care creează o
problemă pentru determinarea exactă a formei sale, însă prin corelarea cu planul din
1852 rezultă o imagine generală ce permite o interpretare corectă a datelor.

9
 Referitor la conformaţia parcelei, planul Borroczyn din 1852 conţine
aceleaşi informaţii cu unele mici diferenţe grafice, cauzate probabil de diferenţa dintre
cele două scări de reprezentare, însă practic în intervalul de timp dintre cele două
ediţii ale planurilor Borroczyn, nu apar modificări ale suprafeţei, ale formei, ale
funcţiunilor sau ale raportului dintre funcţiunile de pe parcelă.
Pe ambele ediţii este marcată o singură clădire de locuit, cu forma
dreptunghiulară, amplasată cu latura mică pe aliniament şi latura mare pe limita
laterală din stânga şi cu orientarea faţadei lungi spre sud, ca majoritatea clădirilor din
zonă. Este de precizat faptul că pe planul din 1846, atât clădirea studiată, cât şi cea
vecină din stânga sa depăşesc linia care marchează alinierea spre stradă, iar pe planul
din 1852 ambele clădiri sunt amplasate pe aliniament şi sunt mai scurtate cu porţiunile
ce depăşeau alinierea spre stradă în 1846. În plus chiar decalajul existent în 1846 între
alinierea spre stradă a clădirii studiate şi alinierea clădirii din dreapta sa - a lui
„George Precupeţu” - este micşorat cu aceeaşi distanţă. Acest lucru demonstrează
faptul că între 1846 şi 1852 are loc o intervenţie de aliniere pe ceea ce induce
consecinţe şi la nivelul fondului construit.
Pe planul din 1895-1899 parcela imobilului studiat păstrează
caracteristicile geometrice şi funcţiunile conform celor consemnate în analiza celor
două planuri de la jumătatea secolului al XIX-lea, însă se remarcă o schimbare
semnificativă a raportului dintre funcţiuni. Astfel, la această dată, porţiunea de parcelă
destinată locuirii ocupă ceva mai mult de jumătate din adâncimea parcelei dinspre
Calea Dorobanţilor în detrimentul funcţiunii agricole, care deţinea anterior
aproximativ 80 % din suprafaţa parcelei.
În intervalul de timp existent între ediţiile celor două planuri
Borroczyn şi planul Institutului Geografic al Armatei, atât pe parcela imobilului
studiat, cât şi pe parcelele învecinate, se înregistrează diferenţe notabile ale evoluţiei
fondului construit, deşi se conservă aceleaşi caracteristici de amplasare.
Imobilul studiat deţine, la această dată, două clădiri în zona destinată
locuirii. Una dintre clădiri are aceleaşi elemente caracteristice cu ale clădirii actuale,
iar cealaltă, cu dimensiuni mai mici, este amplasată înspre limita zonei de locuire din
apropierea zonei plantate a parcelei, la distanţă de prima clădire, dar cu latura mai
mare tot pe limita comună cu parcela din stânga. Localizarea pe planul actual a
amplasamentului celei de-a doua clădiri, acum demolată, se află în afara limitelor pe
care le are în prezent parcela.

figura 9 - Analiza evoluţiei istorice a imobilului din Calea Dorobanilor nr.42, conform următoarelor documente
cartografice transpuse la aceeaşi scară grafică:
(1846) - „Planul Bucureştiului ridicat şi nivelat din porunca D-lui Marelui Vornic al Departamentului Trebilor din Năuntru
Barbu Ştirbei după întocmirea Secţiei Inginereşti sub direcţia specială a Maiorului Baron Rudolf Artur Borozin în
zilele Prea Înaltului Domn Stăpânitor Gheorghe Dimitrie Bibescu V. V.; sc.1:1.000”
(ediţie copiată sub direcţia arh. C. Sfinţescu în 1915) - fragment
(1852) - „Planul Bukurestiului – Ridikat, tras chi publikat - din porunka prea înăltzatului domn stăpînitor Barbu Dimitrie
Stirbeiu. V. V. - de - Maior Baron Rudolf Artur Borroczyn – 1852 - sc.1:10.000”- fragment
(1895-1899) - „Planul oraşului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIII-lea
an al Domniei M.S. Regelui Carol I; sc.1:5.000” - fragment
(1911) - „Planul oraşului Bucureşti - Ediţia oficială - 1911 - Scara 1:5.000” - fragment
(1911) - „Planul oraşului Bucureşti - Ediţia oficială - 1911 - Scara 1:1.000” - fragment
(1991) - Planul topografic al Municipiului Bucureşti, sc. 1:2.000 - fragment

11
 Pe parcela imobilului studiat schimbarea raportului dintre funcţiunea
de locuire şi funcţiunea agricolă devine şi mai importantă în planul din 1911, când
odată cu trasarea străzii „Vodă-Caragea„, o porţiune din zona destinată plantaţiilor
este expropriată, parcela capătă astfel încă un aliniament, iar funcţiunea de locuire
ajunge să reprezinte peste 60 % din suprafaţa noii parcele.
Un alt aspect notabil este marcarea ruperii linearităţii limitei laterale
din stânga, cam la jumătatea lungimii sale, chiar în dreptul locului pe care se afla o
clădire de dimensiuni foarte mici - azi dispărută - şi pe unde trece limita din spate a
parcelei actuale.
Situaţia surprinsă pe planul din 1911 conţine multe detalii referitoare
la fondul construit al imobilului studiat, ceea ce permite chiar şi o comparare cu
releveul actual al clădirii studiate. Pe planul din 1911 se păstrează fondul construit
consemnat pe planul analizat anterior, la care se mai adaugă clădirea dreptunghiulară
de dimensiuni reduse (amintită mai sus) şi un chioşc metalic amplasat la limita dintre
zona de locuire şi zona cu caracter agricol.
Adresa imobilului era la acea dată „Calea Dorobanţilor nr.106” şi
avea ca proprietar pe „Elena Bruss”. Tot pe acest plan apare şi următoarea încadrare a
fondului construit: clădirea studiată este încadrată în categoria „a”, iar celelalte două
clădiri care în prezent nu mai există sunt încadrate în categoria „b”.
Planul actual prezintă o parcelă care prin divizare pierde porţiunea
dinspre Str. Caragea Vodă, ceea ce reprezintă circa 60% din suprafaţa pe care o
deţinea în 1911, iar fondul construit actual este alcătuit doar din clădirea dinspre Calea
Dorobanţilor - existentă şi pe planurile prezentate anterior - şi o construcţie metalică
cu funcţiunea de garaj nesemnificativă pentru prezentul studiu.
Este remarcabil faptul ca actuala parcelă cu toate modificările suferite
- de destinaţie, expropriere, divizare - conservă încă acele elementele care asigură
imaginii urbane un ritm specific zonelor cu locuinţe pe loturi, prin păstrarea limitelor
laterale şi implicit a lungimii aliniamentului.
Ca o concluzie generală a analizei referitoare la evoluţia istorică a
ţesutului urban, se poate afirma că în zona studiată are loc un proces coerent de trecere
de la o structură cu un caracter preponderent agricol - tipică periferiei de la sfârşitul
secolului al XVIII-lea - la o ocupare de tip urban, atât prin destinaţia parcelelor şi a
fondului construit, cât şi prin forma, dimensiunile şi proporţiile acestora. Excepţie face
perioada ultimelor trei decenii ale secolului al XX-lea, când prin intervenţiile
urbanistice generate de programele de construire a blocurilor de locuit, s-a modificat
brutal structura imobilelor existente, prin impunerea comasărilor de parcele şi
demolarea forţată a fondului construit.
Intervenţiile din această perioadă istorică realizate doar sub acoperirea
justificării unei nevoi de dezvoltare şi înnoire eficientă a oraşului - dar în dispreţul faţă
de proprietatea privată - desconsideră particularităţile de evoluţie ale ţesutului urban
existent până la acea dată.

Din unghiul de vedere al valorilor culturale, ţesutul urban din zona

învecinată imobilului studiat este semnificativ prin următoarele aspecte evidenţiate şi
de acest studiu:
- vechimea şi importanţa arterei Calea Dorobanţilor, a cărei existenţă este
consemnată chiar pe cele mai vechi reprezentări cartografice ale oraşului;
- evoluţia urbanistică coerentă a zonei studiate, fără fracturi majore, în care
se regăsesc elemente specifice din diferite perioade istorice (funcţiuni, artere stradale,
elemente ale parcelarului, fond construit ş.a.);
- conservarea unor intervenţii urbanistice punctuale semnificative pentru
diferite perioade istorice, cu rol în asanarea ţesutului urban, aflat în proces de
structurare, prin modificarea destinaţiei terenurilor, a caracteristicilor parcelelor şi a
fondului construit, cum ar fi: trasări de noi străzi, imobile construite constituite pe
bază de reglementări, alinieri ş.a.;
- existenţa unei imagini urbane reprezentative pentru zonele rezidenţiale
prin conservarea ritmului dat de lungimile aliniamentelor parcelelor structurate
începând cu mijlocul secolului al XIX-lea;
- existenţa unui fond construit foarte variat ca vechime, compoziţie a
volumelor, arhitectură sau plastică a faţadelor, dar care se află în general într-o relaţie
armonioasă;
- prezenţa „Blocului Zodiac” - realizat în perioada interbelică - remarcabil
reper urban prin compoziţia volumelor, plastica faţadelor, noutatea structurii şi a
tehnicii de execuţie, care marchează în mod decisiv statutul funcţional şi scara zonei.

13