Sunteți pe pagina 1din 572

IOAN BÂCA

GEOMORFOLOGIE
TURISTICĂ

ARGONAUT
Ioan Bâca
*
Geomorfologie turistică
IOAN BÂCA

GEOMORFOLOGIE
TURISTICĂ

Argonaut,
Cluj-Napoca, 2013
Seria
TERRA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României


BÂCA, Ioan
Geomorfologie turistică/Ioan Bâca-Cluj-Napoca
Argonaut, 2013-569 p; 24 cm
Bibliogr.
ISBN 978-973-109-418-2
911.2: 338.48
511.4

Coperta 1: Aiguille du Midi (3842 m)-Masivul Mont Blanc, Alpii Francezi


(sursa https://www.google.ro/aiguille-du-midi)
Coperta 2: Trekking în Piatra Craiului-Carpații Merdionali
(sursa http://www.yourguide.ro/services/mountain-guide/hiking-trekking-
adventure-tour-piatra-craiului-hidden-treasures)
CUPRINS

Cuvânt înainte..........................................................................................................................7

Forma de relief-obiectiv turistic........................................................................................10

Evoluţia formelor de relief..................................................................................................18

Relieful structurilor faliate..................................................................................................31

Relieful vulcanic....................................................................................................................56

Relieful pe granite..............................................................................................................122

Relieful dezvoltat pe șisturi cristaline...........................................................................146

Relieful modelat pe calcare..............................................................................................161

Relieful modelat pe gresii.................................................................................................215

Relieful format pe conglomerate....................................................................................235

Relieful modelat pe argile şi marne..............................................................................242

Relieful modelat pe loess..................................................................................................251

Relieful fluvial......................................................................................................................260

Relieful litoral.......................................................................................................................284

Relieful glaciar......................................................................................................................339

Relieful periglaciar..............................................................................................................435

Relieful eolian.......................................................................................................................476

Relieful antropogen............................................................................................................501

Relieful biogen.....................................................................................................................521

Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief. Harta


geoturistică...................................................................................................553

Piața geomorfoturismului, produsul turistic și profilul consumatorului


de geomorfoturism.....................................................................................557

Bibliografie............................................................................................................................564
CUVÂNT ÎNAINTE

Relieful este obiectul de studiu al geomorfologiei


(geo=pământ; morphos=formă; logos=ştiinţă), dar prin trăsăturile
sale estetice şi funcţionale reprezintă cea mai importantă resursă
pentru activităţile turistice. Acest lucru se datorează faptului că
relieful este, pe de-o parte, obiectiv de atracţie în sine, iar pe de
altă parte, suport pentru toate celelalte resurse turistice,
respectiv unităţi acvatice, înveliş vegetal, faună, comunităţi
umane, edificii culturale, infrastructură, etc. Toate aceste
componente sunt legate de relief şi se raportează la configuraţia
suprafeţei terestre, iar formele lor de manifestare spaţio-
temporală sunt condiţionate de caracteristicile cantitative şi
calitative ale formelor de relief.
Preocupările pentru prezentarea potenţialului atractiv al
reliefului sunt numeroase în literatura geografică şi turistică din
ţara noastră. În acest sens, pot fi amintite lucrările cu caracter
general, care analizează toate resursele turistice, 1 lucrările
destinate special reliefului,2 studiile de potenţial şi valorificare
dedicate anumitor unităţi geomorfologice, lucrări apărute în
publicaţii de specialitate (Studia Universitatis Babeş-Bolyai,
Analele Universităţii din Oradea, Geojournal of Tourism and
Geosites, etc.), articolele publicate în diferite reviste de turism
(ex. România Pitorească, Munţii Carpaţi, etc.), ghidurile turistice
realizate pentru diferite obiective geomorfologice şi ghidurile

1Pompei Cocean, Geografia Turismului, Curs litografiat, Facultatea de Biologie, Geografie


şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 1993, p.41-62; Pompei Cocean,
Geografia turismului românesc, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca, 1997; Pompei Cocean et al.,
Geografia generală a turismului, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2002, p.62-85; Pompei
Cocean, Patrimoniul turistic al României, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2010, p.15-40;
Nicolae Ciangă, România. Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001,
2006; Mihaela Dinu, Geografia turismului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, p-
106-125; etc.
2Camelia Dorina Ilieş, Nicolae Josan, Geosituri şi geopeisaje, Ed. Universităţii din Oradea,

2009; Ioan Aurel Irimuş, Relieful.Potenţial şi valorificare turistică, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2010, etc.
turistice elaborate pentru unităţile montane din România în
cadrul colecţiilor Monografii Montane şi Munţii Noştri.
Importanţa reliefului pentru turism s-a accentuat în ultimul
deceniu, când s-au elaborat conceptele de „geomorfosit”,
„geosit”, „geotop”, „geodiversitate”, „geoturism” şi
„geomorfologie culturală” (Panizza, 2001; Reynard, 2005;
Reynard, Panizza, 2005; Panizza, Piacente, 2008; Reynard,
Regolini-Bissig, 2009; Pralong, 2005; Pralong, Reynard, 2005;
Reynard et. al., 2007a; Reynard et. al., 2007b; Reynard et al.,
2009).
Conform acestei noi orientări, geomorfositurile sunt forme
de relief caracterizate prin valori ştiinţifice, culturale, ecologice,
estetice şi economice, în raport cu percepţia umană, care
completează patrimoniul total al unei regiuni, alături de celelalte
elementele ale mediului şi de creaţiile omului. Relieful devine
astfel, un bun natural sau o moştenire naturală, care trebuie să-şi
găsească valorificarea prin turism.
În acest context, a fost elaborat un model de fişă pentru
inventarierea şi evaluarea geomorfositurilor (Reynard, 2006), pe
baza căreia pot fi cuantificate atributele formelor de relief şi se
poate obţine valoarea globală a acestora (Comănescu, Dobre,
2009; Comănescu, Nedelea, 2010; Bâca, 2011; Bâca, Schuster,
2011, Cocean, Gabriela, 2011). Datele obţinute pe această cale pot
fi utilizate la elaborarea unor strategii de amenajare şi
valorificare a reliefului pentru turism.
Dacă geomorfologia studiază relieful sau geomorfositurile,
atunci activitatea de relaxare şi petrecere a timpului liber
care valorifică formele de relief este geoturismul sau
geomorfoturismul. Ca atare, se impune ca atât turişti, cât şi
prestatorii de servicii turistice şi actorii care se ocupă de
amenajarea teritoriului , să cunoască câteva dintre elementele
care definesc potenţialul atractiv al reliefului.
Prin urmare, lucrarea de faţă îşi propune să prezinte
analitic trăsăturile genetico-evolutive şi estetico-funcţionale ale
unor categorii geomorfologice mai relevante pentru turism, cum
ar fi: relieful structurilor faliate, relieful vulcanic, petrografic (pe
granite, șisturi cristaline, calcare, gresii, conglomerate, argile şi
marne, loess), fluvial, glaciar, periglaciar, eolian, antropic şi
biogen.
Beneficiarii acestei lucrări pot fi studenții facultăților de
profil (geologie, geografie, turism), iubitorii de natură care
practică turismul activ, în aer liber și în ambianța formelor de
relief, specialiștii care desfășoară activități de planning teritorial
și amenajare turistică, precum și organizațiile care activează în
sfera turismului (prestatori de servicii turistice, agenții, ONG-
uri, etc.).
FORMA DE RELIEF-OBIECTIV TURISTIC

Forma de relief reprezintă configuraţia geometrică a unei


porţiuni din suprafaţa terestră la un moment dat, definită prin
caracteristici fizionomice (morfografice), matematice
(morfometrice), genetice, dinamice şi evolutive.
Sub aspect morfografic, formele de relief se disting prin
particularităţi calitative, exprimate prin înfăţişarea lor externă,
rezultată prin procesele evolutive, în timp şi spaţiu. De exemplu:
versanţi drepţi, concavi, convexi, culmi şi vârfuri rotunjite,
ascuţite, teşite, văi largi, înguste, adânci, formaţiuni stâncoase,
etc. Fozionomia formelor de relief poate induce turiştilor
diferite stări sufleteşti, care să le ofere motive pentru a vizita
anumite regiuni, cum ar fi: mirare, admiraţie, teamă,
curiozitate, linişte, monumentalitate, curaj, speranţă, etc. (ex.
abruptul Bucegilor, culmea Pietrii Craiului, Sfinxul din Bucegi,
stâncile de la Meteora-Grecia, etc.).
Din punct de vedere morfometric, formele de relief se
detaşează prin caracteristici cantitative, cum ar fi: altitudinea,
fragmentarea, energia, panta, lungimea, lăţimea, etc., parametrii
rezultaţi prin conlucrarea dintre procesele morfogenetice şi
fondul lito-structural. Aceste trăsături se pot constitui ca factori
atractivi sau restrictivi pentru turism. De exemplu, un teritoriu
caracterizat printr-un relief accidentat poate să atragă turiştii,
dar accesul spre anumite obiective să fie anevoios din cauza
pantelor, fragmentării, energiei, etc.
Forma de relief este o reacţie a materiei, un rezultat al
modificărilor fizico-chimice suferite de materie şi o calitate a
materiei. Ea este caracterizată prin apariţie (geneză), menţinere
(stabilitate) şi dispariţie (degradare), iar elementele care o
reprezintă pot fi grupate astfel:
a)elemente geometrice-linii, puncte, suprafeţe, volume şi
unghiuri;
b)elemente fizionomice sau geomorfoestetice-contur (cupolic,
sferic, conic, triunghiular, piramidal, neregulat, etc.), dimensiuni
(înălţime, lungime, lăţime, volum.), dispunere spaţială (pe
verticală, pe orizontală) (fig.1);

Fig.1-Model de analiză geometrică şi estetico-funcţională a formelor de


relief
(Piatra Fântânele-Judeţul Bistriţa-Năsăud, masivele Tăşuleasa-
Frumuşaua, Culmea Opcioara şi Pârâul Poştei)

Ce atribute trebuie să îndeplinească o formă de relief


pentru a avea potenţial turistic? Să aibă contur şi dimensiuni
atractive, să fie relevantă din punct de vedere genetico-evolutiv,
să reunească diferite elemente ale cadrului natural care să-i
sporească spectaculozitatea (insolaţia, stratul de zăpadă, gheţari,
râuri, lacuri, covor vegetal, faună), să aibă încărcătură culturală
(legende, mituri, evenimente, credinţe, lăcaşuri de cult, opere de
artă), să aibă valenţe educative, să fie accesibilă, să fie mai mult
sau mai puţin amenajată şi să transmită un mesaj către sufletul
vizitatorilor (fig.2).
Suprafaţa terestră se caracterizează prin forme de relief
care nu sunt izolate între ele ci sunt legate prin raporturi
genetico-evolutive, iar ansamblarea lor coerenta reprezintă
structura geomorfologică a unui teritoriu, care este organizată pe
principii sistemice ierarhice.
In această situaţie, formele simple (abrupturi, văiugi,
alveole, trepte, cascade, etc.) sunt asociate în forme compuse
(versanţi, crovuri, terase, ravene, lapiezuri), iar acestea la rândul
lor se reunesc în complexe de forme (valea fluvială, valea
glaciară, suprafeţe de nivelare, piemonturi) şi ansambluri
morfologice din ce în ce mai mari şi mai complicate (glaciare,
eoliene, structurale, litorale), până la integrarea lor în unitatea
superioară reprezentată de forma generală a suprafeţei
pământului.

Fig.2-Vârful Piatra Mare (1112 m) din Cheile Bistriţei Ardelene-formă,


culoare, extindere spaţială, mesaj

În funcţie de mărimea şi originea lor formele de relief se


clasifică după cum urmează:
1)Relieful de ordinul I (planetar), reprezentat de către
continente (forme pozitive) şi bazine oceanice (forme negative),
considerate ca macroforme. Se disting astfel:
-continentele Eurasia, cu o întindere de 53,45 milioane
km (35,9% din suprafaţa uscatului) şi o altitudine medie de 840
2

m; Africa, extins pe 29,84 milioane km2 (cca 20% din suprafaţa


uscatului) având o altitudine medie de 750 m; America de Nord,
cu o suprafaţă de 24,26 milioane km2 (16.3% din uscat) şi o
altitudine medie de 720 m; America de Sud, întinsă pe 17,9
milioane km2, având o altitudine medie de 580 m; Antarctica,
extinsă pe 13,94 milioane km2, având o altitudine medie de 2300
m şi Australia, cu 7,8 milioane km2 şi o altitudine medie de 350
m;
-bazinele oceanice Pacific, cu 179,7 milioane km² şi o
adâncime maximă de 11516 m în groapa Cook; Atlantic, întins pe
92,2 milioane km², având adâncimea maximă de 8742 m în
groapa Puerto-Rico; Indian, cu suprafaţa de 76,16 milioane km²
şi adâncimea maximă de 7450 m în groapa Djawa şi Arctic,
extins pe 13,09 milioane km³, având adâncimea maximă de 5449
m în groapa Nansen.
2)Relief de ordinul II (tectono-eroziv), care cuprinde
mezoforme reprezentate pe uscat prin munţi, dealuri, podişuri şi
cîmpii, iar în domeniul oceanic prin platforma continentală,
taluzul sau abruptul continental, platourile oceanice şi fosele sau
gropile abisale.
Munţii sunt forme de relief major cu altitudini de peste
800-1000 m. După modul de formare se disting munţi de
încreţire sau de cutare, munţi de prăbuşire, munţi-bloc şi munţi
magmato-vulcanici. După repartizarea lor spaţială munţii se pot
asocia în lanţuri muntoase (ex. lanţul alpino-carpato-himalayan)
sau pot exista izolat ca masive muntoase (ex. Kilimandjaro,
Munţii Măcinului) (fig.3).
Fig.3-Munţi de încreţire-Munţii Tatra
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/
File:Tatra_mountains_western_side_2.jpg)

Dealurile sunt forme majore de relief cu altitudini de 200-


1000 m. După origine pot fi: dealuri tectonice, dealuri de
eroziune şi dealuri de acumulare (fig.4).

Fig.4-Relief de dealuri în Câmpia Transilvaniei (Teaca-judeţul Bistriţa-


Năsăud)
Podişurile sunt forme majore de relief cu altitudini de peste 200-
300 m. După geneză se delimitează podişuri structurale, podişuri
de eroziune şi podişuri de acumulare.
Câmpiile sunt forme majore de relief cu altitudini situate
între 0 şi 200 m. După felul în care s-au format există câmpii de
eroziune şi câmpii de acumulare (fig.5).
Platforma continentală este o formă de relief situată la
periferia continentelor care se extinde până la adâncimi de 180-
200 m sub apele oceanelor.
Abruptul continental este o formă de relief localizată în
prelungirea platformei continentale, care coboară până la 2000-
4000 m.
Platourile oceanice sunt forme majore ale reliefului
submarin situate la adâncimi de 2000-6000 m, iar gropile abisale
sau fosele sunt forme de relief situate pe fundul oceanelor la
adâncimi de peste 5000 m (fig.6).

Fig.5-Relief de câmpie
(sursa www.blog.travelpod.com/travel-
photo/gary_cailin/2/1232586000/the-great-plains-plainx.jpg/tpod.html)
Fig.6-Curba hipsometrică a Pământului
(sursa Posea, Mândruţ, 1996)

3)Relief de ordin III, IV, V, etc. (morfosculpural) - conţine


microforme rezultate prin acţiunea agenţilor modelatori externi
(apa, vîntul, gheţarii, frigul, plantele, animalele, omul) şi sunt
suprapuse pe formele de ordinul II.
După procesul care le-a creat, există forme de eroziune şi
forme de acumulare, iar după agentul care a contribuit la
individualizarea lor se disting:
-forme fluviale-văi, câmpii de acumulare, piemonturi,
terase, delte, conuri de dejecţie;
-forme pluviale-ogaşe, ravene, torenţi;
-forme glaciare-văi glaciare, circuri glaciare, custuri,
acumulări de morene;
-forme periglaciare-câmpuri de grohotişuri, abrupturi,
creste şi vârfuri reziduale, semipâlnii crionivale, culoare
crionivale, nişe nivale, trepte de crioplanaţie, etc.
-forme litorale-plaje, cordoane litorale, faleze, promontorii,
platforme de abraziune, dune de nisip, câmpii litorale, etc.
-forme eoliene-hamade, excavaţii, formaţiuni stâncoase
reziduale, dune de nisip, depresiuni, etc.
-forme biogene-poteci de vite, muşuroaie înierbate,
excavaţii;
-forme antropogene-abrupturi, movile, şanţuri, halde de
steril, baraje, etc.
Toate aceste ordine formează o scară spaţio-temporală în
care formele de relief mai recente si mai mici se suprapun peste
cele mai vechi şi mai mari.
Pentru turism relieful reprezinta o resursă deosebită, care
îndeplineşte două funcţii:
a)obiectiv atractiv;
b)suport fizic pentru localizarea infrastructurii specifice.
Ca obiectiv atractiv relieful se distinge prin anumite
trăsături cantitative şi calitative cum ar fi: altitudinea, panta,
fragmentarea, energia, geneza şi configuraţia, care stârnesc
interesul turiştilor, trezind în mintea acestora anumite stări
psihologice şi motivaţii pentru practicarea tipurilor de turism
determinate de acest element al cadrului natural.
Ca suport fizic, relieful oferă suprafeţe pentru amplasarea
infrastructurii turistice, respectiv: baze de cazare (pensiuni, vile,
cabane, hoteluri), obiective de agrement (partii de schi, piscine,
plaje, trasee de cicloturism, locuri de popas şi campare, etc.), căi
de comunicaţie (drumuri, alei, poteci, poduri) şi mijloace de
transport (telecabine, telescaune, teleschiuri) (fig.7).
În anumite locuri, relieful poate să constituie un factor
restrictiv pentru amplasarea echipamentelor turistice şi pentru
desfăşurarea anumitor practici de petrecere a timpului liber
(altitudini prea mari sau prea mici, versanţi înclinaţi si
fragmentaţi, abrupturi stîncoase, suprafețe cu expunere
neconvenabilă, versanți afectați de alunecări sau prăbușiri, roci
friabile, etc.).
Fig.7-Amenajarea pârtiei de schi Piatra Fântânele din Munţii Bârgăului
pe flancul nordic al Culmii Chicera Şendroii (1190 m)
EVOLUŢIA FORMELOR DE RELIEF

Suprafaţa scoarţei terestre prezintă o configuraţie neregulată,


materializată prin forme de relief distincte, rezultate în urma unor
procese genetico-evolutive complexe, desfăşurate în timp şi spaţiu.
Asemenea procese se desfăşoara şi în zilele noastre, ele
constituind resurse atractive, dar şi factori restrictivi pentru activităţile
turistice (erupţii vulcanice, seisme, alunecări de teren, inundaţii, etc).
De exemplu, erupţia vulcanului Eyjafjallajokull (1666 m), din
sudul Islandei, la 14 Aprilie 2010, a afectat traficul aerian din toată
Europa, și chiar din lume, prin închiderea unor aeroporturi și prin
anularea anumitor curse (fig.8,9).

Fig.8-Vulcanul Eyjafjallajokull în timpul erupţiei din 2010


(sursa http://www.ainonline.com/aviation-news/blogs/
ain-blog-ryanairs-rantings-erupt-again-scientists-say-volcano-
groundings-were-right)
Fig.9-Norul de cenușă rezultat în urma erupției vulcanului
Eyjafjallajokull din Islanda și situația traficului aerian
(sursa http://www.metrolic.com/eyjafjallajokull-is-dormant…for-the-
moment-2042/-cu modificări)

Erupţia vulcanului islandez a afectat şi turismul, atât în sens


negativ, cât şi în sens pozitiv: “Agricultura nu a fost singurul domeniu
afectat de erupția vulcanului. Și sectorul turistic a înregistrat pierderi. Partea
sudică a Islandei a inregistrat pierderi de peste 4,5 milioane de dolari. Regiunea
afectată de vulcan a fost ocolită de turiști timp de doua luni, în aprilie și mai.
Era o consecință firească, având în vedere faptul că vulcanul elibera
între 250 și 450 de tone de lavă pe secundă. Tot răul spre bine, deoarece se
așteapta ca situația să se schimbe radical în anii ce vor urma. Mulți turiști vor
veni acum să viziteze vulcanul. Toți cei care călătoresc în Islanda vor să vadă
ceea ce a lăsat furia lui Eyjafjallajokull în urmă.
Se înregistrează deja un număr-record de rezervări hoteliere pentru
lunile septembrie și octombrie. Hotelierii se declară uimiți de această situație.
Însă, deocamdată, este periculos ca oamenii să se apropie de craterul cu
diametrul de 2 kilometri. De asemenea, turiștii nu se pot apropia la mai puțin
de 6 km de vulcan.
Relieful s-a schimbat spectaculos în jur. Pământul este colorat în roșu,
galben și portocaliu. Aerul are miros de sulf și poate provoca disconfort
respirator. Pe unele porțiuni, din cenușa depusă încă mai ies aburi, dar turiștii
mai curajoși se încumetă să facă ascensiuni. Totul arată ca un peisaj de pe
Lună.
Turiștii se arată entuziasmați de posibilitatea de a putea vizita vulcanul
atat de repede după erupție. "În unele părți, încă mai poți simți sub tălpi
căldura emanată de cenușa depusă. În lume, sunt foarte rare astfel de locuri",
declara un turist american.
Vestea proastă este că, în curând, vulcanul poate erupe din nou.
"Erupțiile acestui vulcan au fost întotdeauna urmate de cele ale unui vulcan
din apropiere, denumit Katla", spune geofizicianul Ari Trausti Gudmundsson.
Totuși, aceasta nu este o regulă, dar e o posibilitate, conform oamenilor
de știință islandezi. Este un lucru sigur că vulcanul Katla va erupe într-o bună
zi, dar nu se poate ști intensitatea și efectele pe care erupția le va avea. Așa cum
nimeni nu știa ce va aduce erupția lui Eyjafjallajokull.
Cu siguranță, nu este o veste prea bună pentru fermierii și hotelierii
islandezi din zonă. Ei au stat întotdeauna sub semnul incertitudinii.”3
“Erupția vulcanului Eyjafjallajokull de anul acesta, care a perturbat
traficul aerian în toata Europa, a avut și un efect pozitiv neașteptat pentru
economia Islandei: turismul a crescut cu 16%, în primele luni ale lui 2010.
În aprilie, după erupția vulcanului, părea că Islanda este aproape de a
se scufunda în mare: fermierii au fost strămutați din pricina inundațiilor și
cenușei, iar aeroportul Keflavik a fost închis câteva zile din pricina vântului care
a adus cenușa în zonă: doar o mică incoveniență, față de haosul produs de norul
de cenușă în traficul aerian din țările europene.
Însă pe măsură ce lava s-a răcit și vulcanul a adormit, au început să
soseasca turiștii. Islandezii au început să se ofere ca ghizi pentru turiștii dornici
să vadă vulcanul și câteva văi pline de cenușă care au ramas în urma erupției.
Până în vara acestui an, numărul de turiști care soseau la
Eyjafjallajokull a ajuns să fie la fel de mare ca cei dornici să vadă spa-ul Laguna

3 www.ziare.com, 23 August 2010


Albastră (cel mai popular obiectiv turistic al țării), arată MarketWatch.
Agențiile de turism din Statele Unite, în special, fac reclamă excursiilor
la vulcanul din Islanda, iar în 2011 se așteaptă o creștere de 20% a turismului,
în condițiile în care și efectele crizei s-au diminuat. Islandezii s-au orientat rapid
după erupție, vânzând pe Internet și în magazine de suveniruri sticluțe cu
cenușă vulcanică.
În plus, și fermierii spun că au avut de câștigat în urma erupției:
cenușa vulcanică pare să fi încălzit mai mult solul, accelerând creșterea
plantelor și crescând producția agricolă.”4
Cutremurul de pământ care a afectat Japonia la 11 Martie 2011,
urmat de un puternic tsunami, a produs pagube catastrofale, cu
consecinţe la nivel planetar, fapt care s-a răsfrânt şi asupra activităţilor
turistice: “Dacă înainte Japonia era vizitată anual de opt milioane de turiști
care aduceau profit de aproximativ cinci miliarde de dolari, acum situația poate
fi numită dezastruoasă. Înainte de cutremur, sondajele arătau că în acest an
Japonia urma să aibă în jur de noua milioane de vizitatori, mai mult decât anul
trecut cu 0,4 procente. Ceea ce nu au precizat sondajele este faptul că vizitatorii
aveau să-și schimbe planurile de vacanță odată cu conștientizarea pericolului
din Japonia.
Astfel că din luna martie și până în prezent, numărul turiștilor a
scazut cu 50.3%. Cea mai mare scădere s-a observat în rândul turiștilor sud-
coreeni, numarul acestora scăzând cu 47%.
Hotelierii, au fost și ei nevoiți să micșoreze tarifele în speranța că puținii
turiști ce se abat în Japonia le vor trece pragul, însă situația rămâne
neschimbată deoarece oamenii se tem nu atât de cutremur, cât de radiații. Cu
toate acestea, poporul nipon ne așteaptă cu tot ce au mai bun, de la arte
marțiale, filosofie, artă culinară și până la vestitul festival al cireșelor organizat
luna aceasta.”5
Ploile torenţiale pot genera viituri, curgeri noroioase şi alunecări
de teren care modelează relieful şi influenţează negativ turismul
(fig.10): “Inundațiile și alunecările de teren care afectează, în aceste zile, sudul
Thailandei au izolat mii de turiști, luați prin surprindere de fenomele meteo din
aceste regiuni. Circulația trenurilor este perturbată, iar mai multe aeroporturi

4 www.ziare.com, 17 Decembrie 2010


5 www.renne.ro, 26 Mai 2011
au fost închise. Marina thailandeză a trimis mai multe nave și elicoptere pentru
a încerca să-i recupereze pe turiști și pentru a le livra provizii localnicilor. Au
fost raportate până în prezent 20 de decese.”6

Fig.10-Inundaţiile din Thailanda-aprilie 2011


(sursa http://www.dinorasulmeu.ro/iasi/noutati/thailanda-297-de-
morti-in-urma-inundatiilor/)

Acestea au fost doar câteva exemple ale proceselor


morfodinamice care ne arată că Pământul este viu, iar formele de relief
se nasc şi îşi modifică parametrii permanent.
Fizionomia scoarţei terestre reprezintă rezultatul interacţiunii
dintre procesele modelatoare interne si externe, manifestate neîncetat în
tendinţa de menţinere a echilibrului morfoplanetar.
Procesele morfogenetice interne, susţinute de catre energiile
din interiorul pămîntului, au acţionat asupra scoarţei terestre prin
miscări tectonice de deplasare a scoarţei pe verticală (rupere, faliere,
ridicare, coborîre) şi pe orizontală (decroşare), de cutare a scoarţei
(dealurile si munţii de încreţire), şi prin erupţii vulcanice (munţi
vulcanici, masive magmatice) care au generat morfostructuri specifice

6 www.europafm.ro, 30 Martie 2011


de tip tectonic, vizibile în peisaj, care constituie importante obiective
atractive pentru turist (relief faliat, cutat, vulcanic).
Mişcările tectonice care afectează structurile şi corpurile
geologice pe orizontală şi verticală poartă numele de mişcări
orogenetice (oros=munte, genesis=geneză). Aceste mişcări sunt
responsabile de formarea lanţurilor muntoase Alpino-Carpato-
Himalayan, Cordilieri, Anzi, etc., care străbat planeta ca nişte imense
cicatrici şi atrag prin configuraţia lor numeroşi turişti.
Mişcările tectonice de ridicare şi coborâre a scoarţei terestre se
numesc mişcări epirogenetice. Aceste tipuri de mişcări se desfăşoară
lent şi afectează suprafeţe întinse de uscat, cum ar fi continentele
(epiros=continent, genesis=geneză) sau platformele continentale. Când
continentul se ridică (epirogeneză pozitivă) are loc retragerea apelor
marine (regresiune marină) şi se formează câmpii, podişuri, văi
adâncite cu terase, etc. Aşa s-a format Câmpia Română, Câmpia de
Vest, Podişul Transilvaniei, Podişul Getic, Podişul Moldovei, etc. Când
continentul coboară (epirogeneză negativă) are loc înaintarea apelor
marine peste suprafaţa sa (transgresiune marină), formându-se mări
epicontinentale cu adâncime redusă (200 m). Pe această cale s-au
individualizat Marea Mânecii, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea
Galbenă, Marea Albă, Marea Ciukotsk, etc.
Procesele magmato-vulcanice sau mişcările pirotectonice
(piros=foc, architekton=construcţie) se manifestă prin antrenarea
topiturilor silicatice (magmă) din astenosferă spre suprafaţa scoarţei
terestre. În funcţie de caracteristicile lor, de natura produselor pe care le
deplasează şi de consecinţele geomorfologice procesele magmato-
vulcanice sunt de două feluri:
-procese extrusive, care se manifestă prin erupţii vulcanice şi dau
naştere reliefului vulcanic (conuri şi platouri vulcanice, depresiuni
vulcanice, etc.);
-procese intrusive, care presupun consolidarea magmelor în interiorul
scoarţei (intracrustal) şi formarea unor masive magmatice de diferite
tipuri (batolite, stokuri, lacolite, etc.), decopertate ulterior de eroziune.
Cutremurele de pământ, seismele sau mişcările seismice sunt
zguduituri sau vibraţii ale scoarţei terestre, cauzate de eliberarea
tensiunilor dintre plăcile tectonice sau de erupţii vulcanice, şi produc
cutarea şi fracturarea scoarţei. Atunci când înregistrează intensităţi mari
aceste fenomene telurice produc modificări ale reliefului, pagube
materiale şi victime omeneşti, afectând implicit şi activităţile turistice
(fig.11,12).

Fig.11-Alunecare de teren cauzată de cutremurul Iwate-Miyagi Nairiku din


Insula Honshu-Japonia, 14 iunie 2008
(sursa http://www.landslideblog.org/2008/06/landslides-from-14th-june-2008-
iwate.html)

„Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism submarin


cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter desfăşurat în estul Oceanului
Indian, pe 26 decembrie 2004 (la 00:58 UTC, sau 07:58 ora locală).
Cutremurul, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei
indoneziene Sumatra, a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat
regiunile costiere ale unui număr de opt ţări asiatice şi care au cauzat moartea a
peste 120.000 de persoane. Acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur
din istoria modernă (de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor).
Fig.12-Ţări afectate de valurile tsunami care au urmat cutremurului din
26 XII 2004
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/
2004_Indian_Ocean_earthquake_and_tsunami)

Mai multe valuri tsunami au lovit regiunile costiere din Oceanul


Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Tailanda, Aceh
(Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu
(Indiei) şi chiar şi locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100
km est de epicentru. Pe lângă numărul mare de băştinaşi, s-au înregistrat
victime şi dintre turiştii care îşi petreceau sărbătorile de iarnă în regiune”7
„Cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost un seism de
magnitudine 9,0 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, în
apropierea oraşului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei.
Cutremurul a provocat valuri tsunami ale Pacificului de până la zece metri în
înălţime. Pe scara de intensitate seismică a Agenţiei Meteorologice a Japoniei
(care nu măsoară energia declanşată de cutremur la epicentru, ci intensitatea
mişcărilor tectonice într-un anumit loc) seismul a măsurat la cota de 7

7http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_Oceanul_Indian_din_2004
(valoarea maximă a acestei scări) în anumite zone ale prefecturii Miyagi
(fig.13).

Fig.13-Epicentrul cutremurului produs în Japonia la 11 martie 2011 și


suprafața afectată
(sursa http://www.geography.learnontheinternet.co.uk/
topics/japan_earthquake.html)

Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora


05:46:23 UTC. Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii
Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Iniţial măsurată la 7,9 grade,
magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor
Unite la 8,8 şi apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai
mare din istoria Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific
l-a măsurat la o intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenţia Meteorologică a
Japoniei şi-a rectificat pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de
la 8,8 la 9,0 pe scara Richter.”8
„Numărul turiştilor străini care au vizitat Japonia în luna martie a
scăzut cu 50 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din cauza crizei

8
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_Tōhoku_(2011)
nucleare cu care se confruntă ţara, izbucnită după cutremurul şi tsunamiul de
la 11 martie, transmite joi EFE.
Potrivit datelor prezentate de Organizaţia Naţională pentru Turism,
luna trecută au ajuns în Japonia numai 352.800 de turişti străini, cu 50,3 mai
puţin faţă de martie 2010, când 709.684 de persoane au vizitat ţara asiatică.
Potrivit agenţiei nipone, este vorba de cea mai puternică scădere în ceea ce
priveşte turismul străin, înregistrată într-o singură lună în Japonia.
Scăderea este foarte accentuată mai ales în rândul turiştilor din
Germania (64,6 la sută) şi Franţa (56,3 la sută), două dintre ţările care au pus
accent pe severitatea crizei declanşate în urma accidentului de la centrala
nucleară de la Fukushima.
De asemenea, s-a redus şi numărul vizitatorilor din Rusia, cu 53,1 la
sută; din Hong Kong - cu 61,2 la sută; din Thailanda - un 58,7 la sută; China -
cu 49,3 la sută şi din Coreea de Sud - cu 47,4 la sută. 70 la sută din turiştii care
vizitează Japonia sunt de origine asiatică, mai ales coreeni, chinezi şi taiwanezi.
Anul trecut ţara a fost vizitată de 8,6 milioane de turişti străini.”9
Procesele morfogenetice externe sunt generate de către agenţii
modelatori cu sediul în atmosferă (temperatura, precipitațiile,
vânturile), hidrosferă (apele curgătoare, ghețarii, valurile), biosferă
(plantele, animalele) si antroposferă (omul și activitățile sale). Aceştia
actionează asupra structurilor tectonice create de agenţi interni, prin
procese complexe de meteorizare (dezagregare, alterare, dizolvare),
eroziune, transport şi acumulare, dând naştere scoarţei de dezagregare
şi alterare, apoi reliefului fluvial, glaciar, periglaciar, litoral, eolian,
biogen şi antropogen (fig.14).
Aceste categorii de reliefuri rezultate prin procese
morfosculpturale deţin elemente cu atractivitate foarte mare pe plan
turistic (văi fluviale, văi si circuri glaciare, formaţiuni stîncoase, plaje şi
faleze, câmpuri de grohotişuri, etc.), susţinând forme variate de
agrement şi relaxare (drumeție, escaladă, cicloturism, etc.).

9www.romanialibera.ro, 14 aprilie 2011


Fig.14-Dezagregare prin exfoliere pe Half Dome în Yosemite National Park,
California
(sursa http://www.appstate.edu/~marshallst/
photos/boone_photos/half_dome_3.html)

De asemenea, procesele morfogenetice externe actuale pot


afecta negativ activitățile turistice și comunitățile umane:
a)viituri:
“Mai mulți turiști au rămas blocați din cauza viiturilor în cabanele în
care erau cazați, la poalele Transfăgărășanului, în județul Sibiu. Oamenii nu au
putut să mai plece din cabanele unde își petreceau vacanțele, din pricina
inundațiilor care au afectat județul Sibiu în ultimele 24 de ore (...).”10
b)inundații și alunecări de teren:
”La cinci zile de la alunecările de teren care au blocat drumurile
şi accesul feroviar de lângă ruinele Machu Picchu, în munţii din Peru
de sud, mai mult de 1.000 de persoane au fost evacuate cu elicopterul,
dar sute de oameni au rămas blocaţi şi suferă din lipsă de hrană şi apă
potabilă. Ploile severe din week-end au provocat inundaţii şi alunecări
de teren care au ucis nu mai putin de 10 de persoane, distrugerea unor

10 www.ziare.com, 11 Iunie 2011


locuințe și a unui tronson din calea ferată care transportă turişti la
Aguas Calientes, cel mai apropiat punct de acces la Machu Picchu.”11
c)prăbușiri:
”Tavanul minei din câmpul I de sonde din oraşul Ocnele Mari
s-a prăbuşit în această dimineaţă, în jurul orei 1,30. În urma sa a lăsat
un crater pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp şi o adâncime de 70 de
metri. Însă, acesta, se lărgeşte cu fiecare minut, iar saramura este în
prezent deversată prin conducte în lacul de retenţie construit în câmpul
II.Traficul rutier între Ocnele Mari şi Ocniţa a fost oprit. Având în
vedere că încă de la începutul săptămânii a început conturul de rupere
a tavanului, autorităţile judeţene au instituit în zonă codul de alarmă,
securizând perimetrul în care se desfăşoară cea mai amplă operaţiune
tehnologică din oraşul Ocnele Mari - prăbuşirea controlată a tavanului
salinei. Operaţiunea de prăbuşire controlată a tavanului cavernei de la
fosta mină de sare din câmpul I de sonde a început pe data de 15 iulie,
prin scăderea presiunii în interior şi prin eliminarea saramurii din
subteran. În această dimineaţă au fost evacuate din zonă ultimele două
familii.”12
d)alunecări de teren:
”Vremea rea și ploile din ultimele ore au creat alunecări de
teren în Defileul Jiului. Traficul și circulația în zonă nu au fost
afectate, însă, aluviunile care sunt antrenate de apă și vânt, pot oricând
să ajungă pe carosabil. Alunecări de teren au fost semnalate înca de
saptamâna trecută, pe DN 66 Bumbești-Jiu (județul Gorj) - Aninoasa
(județul Hunedoara) și DN 67 Costești – Negrulești, județul Vâlcea.
În Defileul Jiului au loc lucrări de amenajare hidrotehnică, iar
șoferii care tranzitează ruta sunt atenționați să circule prudent și să
respecte semnificația indicatoarelor rutiere.
Pe anumite porțiuni din Defileul Jiului există oricând
posibilitatea să se formeze torente care să antreneze spre zona
carosabilului pietre, arbuști ori bușteni.”13
e)avalanșe de pietre:

11www.adevarul.ro/international/29 ianuarie 2010


12 www.jurnalul.ro/stiri/08.08.2009
13 www.ziare.com/articole/lucrari+defileul+jiului, 2 Mai 2011
”În Slovacia, mai multe avalanșe de pietroaie au pus pe jar
serviciile de salvamontiști din Munții Tatra, care nu mai prididesc cu
recuperarea turiștilor răniți. Deja 10 oameni s-au nimerit în locul
nepotrivit, la momentul nepotrivit, și au fost evacuați cu mare greutate
către spitale.
Autoritățile încercă să descurajeze apetitul pentru escapade
montane, afișând cât mai multe avertismente. Și cum avalanșele sunt
imprevizibile, se pare ca pericolul va persista până la căderea zăpezii.”14

14 www.stirile protv/stiri/internationa, 10 Mai 2011


RELEIEFUL STRUCTURILOR FALIATE

Faliile sunt dislocaţii sau rupturi ale scoarţei terestre care duc la
deplasarea compartimentelor geologice pe care le delimitează pe
verticală sau pe orizontală (decroşare). Prin urmare, structurile faliate
sunt regiuni ale scoarţei terestre afectate de falii, fapt care se reflectă şi
în relief.
Cauzele acestor dislocaţii rupturale sunt mişcările orogenetice
disjunctive care afectează scoarţa terestră sub impulsul energiilor din
interiorul pămîntului.
Pentru a înţelege modul în care faliile se impun în morfologie
trebuie să precizăm mai întâi elementele care le caracterizează. Acestea
sunt următoarele (fig.15):
-planul de falie, care reprezintă suprafaţa pe care au alunecat
cele două compartimente afectate de ruptură; în cazul formaţiunilor
mai dure pe acest plan are loc o şlefuire a rocilor, cu striuri şi porţiuni
lucioase, suprafaţa rezultată fiind numită oglinda faliei;
-pasul sau săritura faliei, care se referă la distanţa pe verticală
între compartimentele care s-au deplasat;
-aripile faliei, care reprezintă compartimentele despărţite de
planul faliei: cel de deasupra planului fiind acoperişul faliei, iar cel
dedesubtul planului fiind culcuşul faliei;
-pipa faliei, care se referă la uşoara îndoire a stratelor în planul
de falie, datorită frecării dintre aripi în timpul deplasării;
-umplutura faliei, care curprinde totalitatea fragmentelor
rezultate în timpul ruperii şi acumulate pe planul de falie la limita
dintre aripi;
-urma sau linia faliei, reprezintă intersecţia dintre planul de falie
şi suprafaţa topografică;
-înclinarea faliei, care se referă la unghiul format de planul faliei
cu orizontala.
Faliile se clasifică după mai multe criterii, dintre care mai
relevante pentru morfologie sunt următoarele:
A)după poziţia planului de falie există:
a) falii verticale, cînd planul faliei este vertical;
b) falii normale sau falii înclinate directe, cînd planul de falie
este înclinat, iar aripa din acoperiş se scufundă (fig.16,17);

Fig.15-Elementele faliilor
(sursa Cudalbu, E., Balasan, F., 1989)

c)falii înclinate inverse, cînd planul de falie este înclinat, iar aripa
din culcuş se scufundă (fig.18,19);
B)după poziţia planului de falie în raport cu înclinarea stratelor
există:
a)falii conforme, când planul de falie este înclinat în acelaşi sens
cu stratele, dar în unghi diferit;
b)falii contrare, când planul de falie înclină în sens diferit faţă de
înclinarea stratelor;
Fig.16-Modelul faliilor normale
(sursa www.speotimis.ro/dictionar-speologic/falie.html)

Fig. 17-Falii normale în roci sedimentare


(sursa www. www.geology.wisc.edu/courses/g112/rock_deformation.html)
Fig. 18-Modelul faliilor inverse
(sursa www.speotimis.ro/dictionar-speologic/falie.html)

Fig. 19-Falie inversă în roci sedimentare


(sursa www.sleepingdogstudios.com/Network/Earth%20Science/
ES_11.2A_files/frame.htm)

C)după modul de asociere în plan vertical există:


a)horsturi, când aripa centrală dintr-o asociaţie de falii rămâne
mai sus decât celelalte aripi laterale care se scufundă (fig.20);
b)grabene, când aripa centrală dintr-o asociaţie de falii se
scufundă mai mult decât celelalte aripi laterale (fig.21);

Fig. 20-Modelul horsturilor


(sursa Cudalbu, Balasan, 1989)

Fig. 21-Modelul grabenelor


(sursa Cudalbu, Balasan, 1989)

c)falii în trepte, când aripile faliilor succesive coboară cu


amplitudini crescânde, formând trepte (fig.22).

Fig. 22-Modelul faliilor în trepte


(sursa Cudalbu, Balasan, 1989)

Pe lângă faliile verticale, există şi falii generate în plan orizontal,


după cum urmază:
a)falii transformante sau de decroşare, cînd are loc o deplasare
contrară pe orizontală a compartimentelor situate de o parte si de alta a
planului de falie (fig.23);
b)falii de încălecare sau de şariaj, cînd planul de falie este
înclinat, iar cele doua compartimente ale faliei, acoperişul si culcuşul,
încalecă unul peste altul pe distanţe considerabile (fig.24).
Fig. 23-Modelul faliilor de decroşare
(sursa www.speotimis.ro/dictionar-speologic/falie.html)

Fig. 24-Modelul faliilor de încălecare


(sursa www. facweb.bhc.edu/academics/science/harwoodr/
geol101/study/structur.htm)

Cea mai cunoscută falie transformantă de pe suprafaţa terestră


este falia San Andreas din sud-vestul SUA (fig.25). Aceasta are o
lungime de 1300 km, iar de-a lungul său se întâlnesc două plăci
tectonice majore care alunecă în sens opus: Placa Pacifică se deplasează
spre nord-vest, iar Placa Americană se deplasează spre sud-vest, cu o
viteză medie de 33-37 milimetri pe an.
De-a lungul faliei, la contactul dintre cele două plăci, au loc
puternice compresiuni, care au determinat ridicarea arealelor montane
de pe Placa Americană (Coast Ranges) şi formarea sistemului montan
de pe Placa Pacifică, din California de sud, numit Transverse Ranges
(Crestele Transversale sau Munţii Transversali), cu orientare vest-est,
din care fac parte Munţii Santa Ynez, San Rafael, San Gabriel, San
Bernardino, etc.(fig.26, 27).

Fig.25-Falia de decroşare San Andreas la Carrizo Plains, California centrală


(sursa www.earthquake.usgs.gov/hazards/qfaults/)
Fig.26-Mişcarea plăcilor tectonice de-a lungul faliei San Andreas
(sursa www.click.ro/pe_glob/mapamond/California-asteptarea-mega-
cutremurului-milioane-posibile_0_1015698483.html)

Fig.27-Traseul faliei San Andreas pe la poalele nordice ale Munţilor


Transversali
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Transverse_Range-cu modificări)
De-a lungul faliei San Andreas se produc numeroase cutremure
de pământ, care afectează regiunea California-Nevada, dintre acestea
mai importante ca intensitate fiind cele din anii 1857 (Fort Tejon), 1872
(Owens Valley), 1906 (San Francisco), 1952 (Kern County), 1989 (Loma
Prieta), etc.
Traseul faliei, care este foarte vizibil pe cea mai mare parte din
lungimea sa, reprezintă un obiectiv turistic major în regiune, vizitat de
numeroşi turişti, interesaţi de aventură sau de aspectele educative
(fig.28, 29).

Fig. 28-Tur motorizat pe traseul faliei San Andreas


(sursa www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g32847-d602631-Reviews-
Elite_Land_Tours-Palm_Springs_California.html)

Alte falii transformante vizibile în relief sunt Great Glen (Glen


More), din Scoţia, cu aspect de crevasă care include un şir de lacuri,
printre care şi Loch Ness; aceasta desparte Munţii Grampian, aflaţi la
sud-est, de regiunea Highlands, situată spre nord-vest, în cadrul său
fiind amenajat Canalul Caledonian (fig.30); şi falia Bocono, care
desparte plăcile tectonice Caraibe şi America de Sud (fig.31); etc.
Fig. 29-Grup de turişti în Turul Faliei San Andreas
(sursa www.elitelandblog.com)

Fig.30-Falia transformantă Great Glen din Scoţia


(sursa http://www.scottishgeology.com/geo/regional-geology/highlands/great-
glen-fault/)
Fig.31-Falia transformantă Bocono care desparte plăcile tectonice Caraibe şi
America de Sud, drenată de Chamas River, în Anzii Venezuelei de vest
(sursa www.academic.emporia.edu/aberjame/
struc_geo/faults/faults2.htm)

Influenţa structurilor faliate asupra morfologiei se resimte acolo


unde faliile au o pondere mare, impunând specificul structural şi
generând denivelări relevante în relief. Asemenea condiţii se întrunesc
în regiunile cutate, cu masive cristaline vechi (caledonice, hercinice) sau
chiar în cele cu structuri orizontale faliate în blocuri şi basculate (Scoţia,
Africa Orientală, Marea Moartă, masivele hercinice din Europa,
Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni, Munţii Banatului, etc.) (fig.32).
Formele de relief condiţionate de prezenţa faliilor sunt:
abrupturile de falie, horsturile şi grabenele, care se caracterizează
printr-un mare potenţial atractiv şi educativ.
Abrupturile de falie sau abrupturile tectonice sunt date de către
planele de falie verticale sau înclinate. In cazul falilor transformante
expresia morfologică relevantă nu este abruptul tectonic, ci forma în
plan a reţelei hidrografice şi a văilor, cu coturi în unghi drept.
Înălţimea abruptului de falie depinde de intensitatea
deplasărilor pe verticală şi poate fi cuprinsă între câţiva metri şi câteva
sute de metri. Desfăşurarea acestuia este rectilinie, conformă cu falia,
profilul său transversal este în general înclinat, iar relieful de amănunt
depinde de natura rocilor şi de gradul de perfectare morfologică
(trepte, cornişe, văi transversale, văiugi, culmi transversale, bazinete de
eroziune, etc.) (fig.33-37). În regiunile cu densitate mare a faliilor se pot
forma abrupturi în trepte, aşa cum sunt cele din cadrul Marelui Rift
African (fig.38).

Fig. 32-Marele Rift African


(sursa www.geology.com/articles/east-africa-rift.shtml)
Fig.33-Abrupt de falie la Hebgen Lake-Montana, format în urma cutremurului
din 1959
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/
File:Red_Canyon_fault_scarp_sjr00100.jpg)

Fig.34-Abrupt de falie la Pleasant Valley, Nevada, format în urma


cutremurului din 1915
(sursa www.flickr.com/photos/38037974@N00/2433017809/)
Fig. 35-Abruptul de falie Ramon, la Makhtesh Ramon, Israel.
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:RamonFault1.JPG)

Fig.36-Abruptul de falie Wasatch, lângă American Fork Canyon, Utah


(sursa www. earthquake.usgs.gov/regional/imw/images/figure1.php)
Fig.37-Abrupt de falie Zhangye la marginea de NE a Podişului Tibet-Qilian
Shan
(sursa www.uni-muenster.de/GeoPalaeontologie/Geologie/Endogen/F1.html)

Fig.38-Abrupturi de falie cu dispunere în trepte în apropierea lacului Baringo,


Marele Rift African
(sursa www.geology.com/articles/east-africa-rift.shtml)
Pentru ţara noastră sunt caracteristice şi pitoreşti abrupturile
tectonice ale Bucegilor, ridicate de-a lungul faliilor de pe valea
Prahovei şi din culoarul Bran-Rucăr, abruptul maramureşan al
Munţilor Rodnei, ridicat pe falia Dragoş-Vodă, abrupturile Ceahlăului,
abruptul nordic al Munţilor Făgăraş, etc. (fig.39).

Fig.39-Abruptul prahovean al Bucegilor-Vedere de pe Clăbucet


(sursa www. panoramio.com/photo/19621135)

Abruptul prahovean al Bucegilor se ridică la peste 1000 m şi este


dominat de vârfurile Bucşoiu (2482 m), Coștila (2.480 m), Caraiman
(2.284 m), Jepii Mici (2.143 m), Jepii Mari (2.072 m), Piatra Arsă (2.071
m), Furnica (2.103 m), Vârful cu Dor (2.030 m), Vânturișu (1.851 m),
prezintă pereţi stâncoşi, marcaţi de poliţe şi trepte structurale, precum şi
fronturi de cueste etajate, delimitate de văile afluente ale Prahovei
(Valea Morarului, Valea Cerbului, Valea Albă, Valea Jepilor). La poalele
sale se află staţiunile turistice Predeal, Azuga, Buşteni, Poiana Ţapului
şi Sinaia, care valorifică din plin această morfologie spectaculoasă şi
emblematică. Abruptul brănean este marcat de varfurile Gaura (2228
m), Guţanu (2246 m), Bătrâna (2181 m), Tătarul (1998 m) şi Lucăcilă
(1895 m), prezintă versanţi înclinaţi, fronturi de cueste tectonice şi este
fragmentat de văi cu circuri glaciare la obârşii (Gaura, Urlătoarea, etc.).
Abruptul nordic al Munţilor Rodnei domină văile superioare
ale Vişeului şi Bistriţei Aurii, este marcat de vârfuri pitoreşti care trec de
2000 m (Ineu, 2279 m; Gărgălău, 2158 m; Puzdrele, 2188 m; Rebra 2225
m; Pietrosu, 2303 m) şi etalează numeroase circuri şi văi glaciare, cum
ar fi: valea Pietrosu cu circurile Pietrosu (Sarampin) și Iezer, valea
Repedea, valea Putredu, valea Bila și valea Lala (fig.40). La poalele
acestui abrupt se află staţiunea turistică Borşa, care concentrează
principalele fluxuri turistice.

Fig.40-Abruptul maramureşan al Munţilor Rodnei-Vedere de la Baia Borşa


(sursa www.panoramio.com/photo/26344757)

Frontul abruptului poate fi fragmentat prin eroziune fluvială în


faţete triunghiulare aliniate într-un plan unitar (fig.41). La poalele
acestuia se pot forma conuri de dejecţie, glacisuri de acumulare,
piemonturi, glacisuri de eroziune şi pedimente (fig.42).
Abrupturile de falie, prin caracterul lor impozant, atrag
numeroşi vizitatori, care pot practica turismul de itinerar (trekking,
hiking), alpinismul (climbing), foto-shooting-ul, zborul cu parapanta
(paragliding), turismul de relaxare, etc.
Fig.41-Abrupt tectonic disecat în faţete triunghiulare şi falie activă în partea de
sud a pensinsulei Svyatoy Nos, Lacul Baikal-Rusia
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Truncated_spur-cu modificări)

Fig.42-Abruptul tectonic Tolyabe Range din Nevada centrală-SUA, disecat


prin eroziune A=abrupt tectonic; F=falie;
(sursa www.wildernessvagabond.com/toiyabe07/toiyabe07.htm)

Acolo, unde la poale se află staţiuni turistice, funcţionează


adesea telecabine (ex. telecabinele din Valea Prahovei, telecabina de la
Bâlea Cascadă), care transportă turiştii spre zona înaltă, unde se află
cabane şi refugii primitoare (cabanele Babele, Caraiman, Piatra Arsă şi
Furnica din Bucegi, cabana Dochia din Ceahlău, cabana Bâlea Lac din
Munţii Făgăraşului, etc.) (fig.43).

Fig.43-Telecabina Buşteni-Babele escaladând abruptul Bucegilor


(sursa www.rezervatiinaturale.ro/article/9692/Busteni)

Horsturile reprezintă blocuri înalţate faţă de zonele


înconjurătoare mai coborîte, mărginite de falii şi abrupturi de falie,
unitare sau în trepte (fig.44, 45). Acestea se pot asocia cu grabenele, dar
se pot prezenta şi ca masive de sine stătătoare, dominând relieful din
jur.
Ca exemple de horsturi cu atractivitate mare în plan turistic se
pot menţiona masivele hercinice din Europa, cum ar fi Munţii Vosgi,
Pădurea Turgingiei., Pădurea Neagră, Munţii Harz, etc., masivele
Liban şi Antiliban, Munţii Măcinului, Munţii Rodnei, Munţii Apuseni,
Munţii Codru Moma, Munţii Poiana Ruscă, etc. (fig.46).
Fig.44-Modelul horsturilor şi grabenelor asociate
(sursa facweb.bhc.edu/academics/science/harwoodr/
geol101/study/structur.htm)

Fig.45-Modelul horsturilor izolate


(sursa www.emporia.edu/earthsci/student/johnson3/riogranderift3.html)
Fig.46-Vedere asupra Munţilor Harz din Germania
(sursa www.voges-online.eu/)

Grabenele se asociază uneori cu horsturile reprezentând


porţiunea coborîtă din vecinătatea acestora, scufundată pe un plan de
falie sau pe aliniamente de falii, ale căror abrupturi unitare sau în trepte
le mărginesc (fig.47, 48). Acestea mai poartă şi numele de culoar
tectonic, uluc tectonic, fosă, şanţ tectonic sau rift.
Ca exemple de grabene se pot aminti: Marele Rift African,
mărginit de conurile vulcanice Karisimbi, Nyiragongo, Rungwe, etc., în
cadrul căruia se află lacurile tectonice Malawi, Rukwa, Tankanyga,
Kivu, Albert Turkana, Tana; fosa Mării Moarte, cu nivelul la -395 m şi
fundul la -794 m, continuată cu depresiunea Iordanului, în care este
cantonat lacul Tiberiada, cu fundul la -254 m; grabenul Rinului dintre
horsturile Munţilor Vosgi si Pădurea Turingiei; Provincia de bazine și
creste din sud-estul SUA; Valea Prahovei dintre Munţii Bucegi şi
Munţii Baiului; Valea Vişeului dintre Munţii Rodnei şi Munţii
Maramureşului; Culoarul Timiş-Cerna dintre Munţii Banatului şii
Carpaţii Meridionali, etc.
Fig. 47-Modelul grabenelor
(sursa www.emporia.edu/earthsci/student/johnson3/riogranderift3.html)

Fig. 48-Graben în Munţii Raddle din Insula de Sud a Noii Zeelande


(sursa www.alpinenz.com/Red-Hills.html)

Prin configuraţia lor grabenele constituie culoare de circulaţie


turistică şi obiective atractive, aici fiind cantonate aşezări, căi de
comunicație, staţiuni turistice (ex. staţiunile de pe valea Prahovei,
staţiunea Borşa de pe valea Vişeului, staţiunile de pe valea Rinului,
etc.), lacuri tectonice (ex. Lacul Loch Ness în grabenul Great Glen din
Scoţia, Lacul Tiberiada și Marea Moartă în Depresiunea Iordanului,
Lacul Baikal din sudul Siberiei, lacurile din lungul riftului African, etc.),
castele şi cetăţi (ex. castelele de pe valea Rinului, castelul Peleș de la
Sinaia), iar flancurile lor pot prezenta interes pentru iubitorii de
drumeţie, escaladă și aventură (ex. abruptul Bucegilor, abruptul
Munţilor Cernei, flancurile Marelui Rift African, etc.) (fig.49-52).

Fig. 49-Valea Rhinului la Bad Ems


(sursa www. www.bad-emser-
hof.de/index.php?arg=aG9tZQ==&sub=dW1nZWI=&lang=en)

Fig. 50-Salbă de lacuri pe traseul faliei Great Glen din Scoţia


(sursa www.bbc.co.uk/scotland/islandblogging/blogs/000017/
archive/2007/07.shtml)
Fig.51-Vedere asupra flancului de est a Marelui Rift African, la Poro, în Kenya
de nord
(sursa www.corbisimages.com/stock-photo/rights-managed/
42-24765452/a-samburu-warrior-looks-out-across-the)

Fig.52-Plajă pe malul lacului Baikal


(sursa http://nexttriptourism.com/lake-baikal-tourism-in-russia-1/lake-
baikal-beautiful/)
RELIEFUL VULCANIC

Relieful vulcanic este alcătuit din forme rezultate în urma


proceselor de expulzare spre suprafaţa scoarţei terestre a materiei topite
din manta prin intermediul erupţiilor vulcanice.
Fenomenele vulcanice de pe glob sunt localizate la periferia
plăcilor tectonice (în zone de subducţie şi de expansiune) şi în
interiorul acestora, acolo unde scoarţa este mai fragilă, fiind
afectată de fracturi, şi unde acţionează puncte fierbinţi sau hot
spoturi (fig.53, 54, 55, 56, 57).

Fig.53-Structura geotectonică a Pământului şi repartizarea


vulcanismului
(sursa www.rst.gsfc.nasa.gov/Sect2/Sect2_1b.html-cu modificări)
Fig.54-Modelul tectonicii globale şi vulcanismul de pe glob (cc=curenţi
de convecţie)
(sursa www.windows2universe.org/climate/
geosphere_plate_tectonics.html-cu modificări)

Fig.55-Modelul vulcanismului din zonele de subducţie (subducţia şi


topirea plăcii oceanice-erupţii vulcanice)
(sursa www.diamant2.wordpress.com/category/educatie/page/2/-cu
modificări)
Fig.56-Modelul vulcanismului din zonele de expansiune (bombarea
astenosferei-deschiderea riftului-erupţii vulcanice)
(sursa www.geoinfo.nmt.edu/geoscience/projects/
astronauts/rift_block.html-cu modificări)

Fig.57-Modelul hot spot aplicat la insulele Galapagos


(sursa www.galapagosonline.com/Galapagos_Natural_History/
Geology/Hot_Spots.htm-cu modificări)

Cele mai cunoscute regiuni vulcanice sunt Cercul de Foc


al Pacificului (cu vulcanii din Peninsula Kamceatka, Japonia,
Filipine, Indonezia, Noua Zeelandă, America de Sud şi America
Centrală, vestul Americii de Nord şi Alaska), Marele Rift African
(cu vulcanii Kenya, Kilimandjaro, Meru, Nyamlagira,
Nyragongo, Ruwenzori, Erta`Ale, etc.); Riftul Atlantic (cu
vulcanii din Islanda, Surtsey, Heimaey, Azore, Canare, etc.),
Marea Caraibilor (cu vulcanii din insulele Antile) şi Bazinul
Mării Mediterane (cu vulcanii Etna, Vezuviu, etc.).
Sub aspect fenomenologic şi morfostructural se disting
două categorii majore de manifestări vulcanice:
A)manifestări magmatice intrusive, când topiturile silicatice
avansează din rezervorul magmatic spre suprafaţa scoarţei terestre, dar
din anumite cauze (termice, mecanice) nu ajung la suprafaţă, ci se
consolidează la diferite nivele în scoarţă, rezultând structuri geologice
specifice, sub forma corpurilor magmatice intrusive, dintre care
amintim batolitele, stok-urile, lacolitele, dyke-urile, neck-urile, sill-urile,
etc. (fig.58, 59, 60).

Fig. 58-Sistemul magmatic


I-nivel abisal; II-nivel hipoabisal; III-nivel subvulcanic; IV-nivel vulcanic
1.batolit; 2-stok; 3-lacolit; 4-lame intrusive; 5-filoane; 6-canale de legătură; 7-
apofize; 8-coş vulcanic; 9-produse vulcanice
(sursa Lupei, N., 1979)
Fig. 59-Sistemul magmatic-Blocdiagram schematic 1
(sursa www.talktalk.co.uk/reference/encyclopaedia/
hutchinson/m0028540.html-cu modificări)

Fig. 60-Sistemul magmatic-Blocdiagram schematic 2


1-lacolit; 2-dyke; 3-batolit; 4-dyke; 5-sill; 6-neck; 7-lopolit
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Intrusion_types.svg)
Aceste corpuri magmatice sunt decopertate în timp, prin
eroziune, de sub formaţiunile acoperitoare în care s-au intrus şi se
impun în relief prin forme impozante, care domină regiunile
înconjurătoare.
Batolitele (gr. bathos-adânc, lithos=piatră), sunt corpuri magmatice
intrusive de mari dimensiuni (peste 1000 km2), alcătuite din granite şi
granodiorite, cu formă de cupolă (fig.61). Când sunt scoase la zi prin
eroziune generează un relief de masive cu aspect cupolic sau de dom (fig. 62, 63,
64, 65).

Fig. 61-Corp magmatic intrusiv sub formă de batolit


(sursa www.tulane.edu/~sanelson/geol111/igneous.htm-cu modificări)

Fig. 62-Masivul Half Dome, modelat pe o parte a unui batolit din Munţii Sierra
Nevada, Yosemite National Park, California, SUA
(sursa www.flickrhivemind.net/Tags/batholith/Interesting)
Fig. 63-Masivul North Dome, modelat pe un batolit granitic din Yosemite
National Park, California, SUA
(sursa www.flickrhivemind.net/Tags/batholith/Interesting)

Fig. 64-Masivul Pikes Peak, modelat pe un batolit din Munţii Stâncoşi,


Colorado, SUA
(sursa www.acweb.bhc.edu/academics/science/harwoodr/
geol101/study/Images/D004-120.jpg)
Fig. 65-Masiv muntos modelat pe un batolit lângă Skålsvik, Norfjorden, la sud
de Bodø, Nordland, Norvegia arctică
(sursa www.theimagefile.com/?Action=VF&id=6130895602)

Stokurile sunt corpuri magmatice intrusive, cu dimensiuni mai


reduse decât batolitele (sub 100 km2) din care se alimentează, şi formă
eliptică, iar acoperişul lor prezintă adesea prelungiri cu aspect de
apofize (fig. 60, 61). Se impun în relief ca masive cupolice.
Lacolitele (gr.lakkos-rezervor, lithos-piatră), sunt corpuri
magmatice intrusive cu aspect bombat, de lentilă sau ciupercă. La
partea inferioară acestea prezintă un canal de alimentare, care merge în
profunzime, iar la partea superioară îşi dezvoltă uneori apofize (fig. 66).
Relieful modelat pe lacolite este spectaculos, fiind reprezentat
prin masive sau măguri cu aspect cupolic, piramidal sau conic care se
disting prin parametrii geomorfometrici (pantă, energie) cu valori
ridicate (fig. 67, 68).
Acest fapt induce anumite dificultăți de escaladare (dureri
musculare, oboseală), dar, odată ajunși pe vîrf, turiștii sunt
recompensați cu priveliști deosebite.
Fig. 66-Corp magmatic intrusiv sub formă de lacolit
(sursa www.wps.prenhall.com/esm_hamblin_eds_10/0,8010,837504-
,00.utf8.html)

Fig. 67-Lacolit decopertat prin eroziune în Montana, lângă complexul


magmatic Stillwater, SUA
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/File:Laccolith_Montana.jpg)
Fig. 68-Masiv muntos modelat pe un lacolit în Bear Butte State Park, South
Dakota, SUA
(sursa www.pbase.com/dougsherman/image/93329996)

Dyke-urile (eng. dyke-zid), sunt corpuri magmatice intrusive cu


aspect lamelar, care penetrează formaţiunile preexistente, având
grosimi reduse (sub 20 m) (fig.69).

Fig. 69-Corp magmatic intrusiv cu aspect de dyke


(sursa www.wps.prenhall.com/esm_hamblin_eds_10/0,8010,837504-
00.utf8.html)

În funcţie de mărimea lor acestea apar în relief ca ziduri imense


de magmă, sau pereţi reziduali, care se pot întinde pe câţiva kilometri
sau sub formă de culmi prelungi (ex. Culmea Pietriceaua, de la
Colibiţa-Munţii Bârgăului, pe flancurile căreia s-a amenajat cariera de
andezit) (fig.70, 71, 72).

Fig. 70-Corp magmatic sub formă de dyke, decopertat prin eroziune la


Ardross, Earlsferry, Scoţia
(sursa www.yourlocalweb.co.uk/fife/earlsferry/pictures/page3/)

Fig. 71-Dyke-ul andezitic Pietriceaua de la Colibiţa-Munții Bârgăului


Fig. 72-Culmea Pietriceaua de la Colibiţa modelată pe un dyke andezitic
(actualmente carieră)

Neck-urile (eng. neck-gât) sunt corpuri magmatice intrusive cu


aspect de stâlpi sau coloane, care reprezintă materialul de umplutură a
coşurilor vulcanice (fig.73). Prin eroziune diferenţială acestea sunt
scoase la suprafaţa scoarţei terestre şi dau un relief de măguri cu formă
conică (fig.74).
Sill-urile sunt corpuri magmatice cu aspect de pânze intruse
între două strate sedimentare relativ orizontale (fig.75). Acestea se află,
de obicei, în legătură cu dyke-urile, din care se alimentează, şi au
grosimi de peste 50 m. Decopertate prin eroziune diferenţială, sill-urile
generează suprafeţe şi platouri structurale, umeri, trepte şi poliţe în
profilul versanţilor, precum şi cascade pe cursul râurilor care le
traversează (fig.76).
Fig.73-Modelul neck-urilor vulcanice
(sursa www.landforms.eu/Lothian/volcanic%20neck.htm-cu modificări)

Fig.74-Masivul muntos Bishop Peak, California-SUA,


cu aspect de măgură modelată pe un neck vulcanic
(sursa www.geology.about.com/od/structureslandforms/ig/
erosional/volcneck.htm)
Fig.75-Suprafaţă structurală grefată pe un corp magmatic de tip sill-Salisbury
Crags, Edinburgh, Scoţia
(sursa www.sanparks.org/parks/golden_gate/conservation/ff/geology.php)

Fig. 76-Mount McKay din Thunder Bay, Ontario-Canada, dezvoltat pe un


corp magmatic de tip sill
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/
Portal:Volcanism_of_Canada/Selected_picture/5)

Alături de aceste corpuri magmatice intrusive mai pot fi


amintite şi ethmolitele, chonolitele, lopolitele, garpolitele, phacolitele,
etc., care, dezvelite de sub formaţiunile acoperitoare, se evidenţiază în
relief prin forme dominante.
La noi în ţară relieful modelat pe corpuri magmatice intrusive se
poate întâlni în special în grupa centrală a lanţului eruptiv neogen din
Carpaţii Orientali (masivul Ţibleş, masivul Toroiaga, măgurile din
Munţii Bârgăului-Heniu, Oala, Căsaru-Măguriţa-Dl. Ariilor, Tăşuleasa,
Frumuşaua, Măgura Neagră, Măgura Corni, Măgura Mare, etc.).
B)manifestări vulcanice, numite şi manifestări extrusive
sau efuzive, prin care magmele ajung la suprafaţa scoarţei
terestre expulzate de erupţii vulcanice şi dau naştere reliefului
vulcanic.
Erupţia vulcanică presupune existenţa unui aparat
vulcanic prin care se face transferul de materie şi energie
dinspre astenosferă spre suprafaţa scoarţei terestre (fig.77). Acest
aparat vulcanic se localizează la intersecţia unor fracturi, pe
fracturi liniare sau în zonele unde scoarţa este mai subţire, fapt
care permite avansarea magmelor.

Fig.77-Structura aparatului vulcanic


1-vatră magmatică; 2-coş vulcanic; 3-crater vulcanic; 4-con vulcanic; 5-
curgeri de lavă; 6-cenuşă vulcanică; 7-lapili şi bombe vulcanice; 8-gaze
vulcanice
(sursa Cudalbu, E., Balasan, F., 1989)

În funcţie de intensitatea lor erupţiile vulcanice sunt de


două feluri: erupţii liniştite sau efuzive şi erupţii violente sau
explozive.
A)Erupţiile liniştite

1)erupţii de tip hawaian


Sunt numite astfel după arhipeleagul hawaian unde se
produc datorită unui hot spot care acţionează sub placa Pacifică.
Aceste erupţii se manifestă liniştit şi lent, sub forma unor
efuziuni de lave bazaltice, jeturi de lavă (fântâni arteziene de
lavă) şi emisii de material scoriaceu (zgură) (fig.78).

Fig.78-Modelul vulcanului hawaian


1-nor de cenuşă; 2-fântâni de lavă; 3-crater-puţ (pitt-crater); 4-lac de
lavă; 5-fumarole; 6-curgeri de lavă; 7-pânze de lavă şi cenuşă; 8-strate
de roci; 9-sill-uri; 10-coş vulcanic; 11-vatră magmatică; 12-dyke
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Hawaiian_Eruption-
numbers.svg)

Produsele rezultate în urma erupţiilor sunt reprezentate


prin curgeri lente de lave care se întind pe distanţe mari, având
grosimi de 2-20 m, iar după solidificare acestea îşi formează o
crusta cu suprafeţe dermolitice, mai netede, numite pahoehoe, a
căror micromorfologie este reprezentată prin dale de lavă, lave
cordate, creste de presiune, tunele subbazaltice, etc., şi suprafeţe
clastolitice, mai agitate, numite A`a, reprezentate prin
acumulări haotice de blocuri de lavă scoriacee, cruste, etc.(fig.79-
85). Când curgerile de lave ajung la ocean se produc erupţii
violente de vapori, iar pe pantele submarine se formează perne
de lavă sau pillow lava (fig.86, 87).
Relieful creat în urma erupţiilor vulcanice este format din
conuri şi platouri vulcanice. Conurile sunt enorme, teşite, cu
flancuri relativ slab înclinate, numite vulcani-scut sau shield
volcano, şi prezintă la partea superioară un crater central numit
crater-puţ sau pitt-crater, în care se pot menţine temporar lacuri
de lavă (fig.88, 89).
Platourile vulcanice de lavă se întind la periferia conurilor
pe suprafeţe mari (fig.90).

Fig.79-Curgere de lave pe flancurile vulcanului Kilauea din Hawaii


(sursa www.decadevolcano.net/photos/keywords/lava_flow.htm)
Fig.80-Fântâni artezeiene de lavă la vulcanul Kilauea din Hawaii
(sursa www.free-extras.com/images/hawaii_volcanoes_eruption-
12146.htm)

Fig.81-Suprafeţe dermolitice pe curgerile de lave bazaltice din Hawaii


(sursa www.worldtouristplace.com/page/41/?cpage=1)
Fig.82-Suprafeţe dermolitice pe lavele bazice ale vulcanului Kilauea
din Hawaii
(sursa www.geology.sdsu.edu/how_volcanoes_work/
Thumblinks/Pahoehoe1_page.html)

Fig.83-Draperii bazaltice la partea frontală a unei curgeri de lavă-


vulcanul Kilauea, la est de Kupapau Point, Hawaii.
(sursa www.geology.sdsu.edu/how_volcanoes_work/
Thumblinks/Drapery_page.html)
Fig.84-Curge de lavă cu aspect de A`a la vulcanul Kilauea din Hawaii
(sursa www.sciencephoto.com/media/168346/enlarge)

Fig.85-Suprafaţă clastolitică pe curgerile de lave hawaiene


(sursa www encyclopedia.edwardtbabinski.us/wiki/
index.php?pagename=AA)
Fig.86-Formaţiuni vulcanice de tip pillow lava pe flancurile insulelor
Galapagos
(sursa www.oceanexplorer.noaa.gov/explorations/05galapagosrift/
media/687A2327.html)

Fig.87-Pillow lava pe flancurile vulcanului Loihi din Hawaii


(sursa www. geology.com/usgs/loihi-seamount/)
Fig.88-Vulcan-scutul Mauna Loa (4169 m) din Arhipeleagul Hawaii
(sursa www. geology.cnsm.ad.csulb.edu/people/
bperry/IgneousRocksTour/
VolcanoesAndLavaFlows.html)

Fig.89-Reprezentarea pe harta topografică a vulcan-scutului Mauna


Loa din Hawaii
(sursa www ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:MaunaLoaMap.jpg)
Fig.90-Fruntea unui platou bazaltic în regiunea Holei din Hawaii
invadată de vegetaţie
(sursa www.ndphoto.com/Hawaii/Hot-
Lava/2199389_9DDCB2#114490017_i4rvY)

Erupţii vulcanice de tip hawaian se produc şi în cazul


vulcanilor de pe riftul African, cum ar fi Lengai, Nyiragongo,
Nyamlagira, etc.

2)erupţii de tip islandez

Sunt denumite aşa după insula Islanda, unde se


desfăşoară în legătură cu prezenţa riftului atlantic (fig.91). Aceste
erupţii se manifestă liniştit, sub forma unor curgeri de lave
bazaltice şi erupţii de materiale piroclastice (cenuşă, bombe).
Suprafaţa consolidată a curgerilor de lave poate fi dermolitică
(hellurhaun) sau clastolitică (apalhraun).
Când erupţiile au loc pe fisuri lungi se numesc erupţii
fisurale sau liniare (ex. sistemele de fisuri Eldgja, Kada, Laki,
etc.), iar revărsările de lave generează platouri bazaltice şi conuri
joase de cenuşă şi bombe (fig.92, 93, 94).
Fig.91-Localizarea Islandei pe riftul atlantic
(sursa www. pubs.usgs.gov/gip/dynamic/understanding.html)

Fig.92-Modelul erupţiilor de tip islandez


(sursa www. library.thinkquest.org/C0112681/Eng/Normal
/Eruption/Eruption_Styles/Icelandic.htm-cu modificări)
Fig.93-Crater şi conuri vulcanice joase formate de-a lungul fisurii Laki
din Islanda
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Laki_fissure_(2).jpg)

Fig.94-Platou de lavă de-a lungul fisurii Laki din Islanda


(sursa www. otago.ac.nz/Geology/resources/
gallery/photo_comp_2011.php)
Se presupune că prin asemenea erupţii s-au format
platourile bazaltice din India (Podişul Dekkan), Arabia, Etiopia,
America de Sud (Patagonia, Brazilia), SUA (Columbia River,
Snake River), Irlanda, Siberia, etc. (fig.95-100).

Fig.95-Repartizarea platourilor bazaltice generate prin erupţii fisurale


liniare
(sursa www. fas.org/irp/imint/docs/rst/Sect17/Sect17_3.html)

Fig.96-Platoul bazaltic Antrim din Irlanda


(sursa www.keadyviewfarm.com/Page%206.LocalAttractions.html)
Fig.97-Platoul de lavă Columbia de pe teritoriul statelor Idaho,
Washington şi Oregon, din SUA.
(sursa www. kids.britannica.com/comptons/art-149596/The-Columbia-
Plateau-is-uniformly-covered-with-basaltic-lava-flows)

Fig.98-Relief modelat pe bazaltele din Platoul Columbia River-SUA


(sursa www.geology.sdsu.edu/
how_volcanoes_work/Thumblinks/crb_page.html)
Fig.99-Pânze de lavă bazaltică (trapp) în Platoul Deccan la
Mahabaleshwar, Ghaţii de vest, India.
(sursa www.geology.sdsu.edu/how_volcanoes_work/
Thumblinks/deccan_western_ghats.html)

Fig.100-Cascada Victoria formată în platoul bazaltic traversat de


fluviul Zambezi
(sursa www.virtualtraverse.com/tag/statue/)

Când erupţiile au loc la intersecţia unor fisuri, se


formează centre de erupţie care dau naştere conurilor vulcanice
de tip vulcan-scut (ex. Hekla, Katla, Krafla, Vatnajokull,
Eyjafjallajökull, etc.), în jurul cărora se clădesc platouri de lavă
(fig.101).

Fig.101-Vulcan-scutul Hekla (1491 m) din Islanda


(sursa www.peakware.com/peaks.html?pk=107)

Acești vulcani-scut reprezintă obiective atractive spre care


se îndreaptă foarte mulți turiști practicând drumeția (hiking),
schiul de tură (ski touring), anduranța (off road), explorarea, etc.

B)Erupţiile explozive

1)erupţii de tip strombolian

Sunt numite aşa după vulcanul format pe insula Stromboli din


Arhipeleagul Lipari (Marea Tireniană). Se manifestă permanent şi
ritmic prin ejecţii de scorii, bombe şi lapili, emisii de gaze şi jeturi de
lavă (fig.102), iar activitatea eruptivă generează un con vulcanic cu
pante mari (stratovulcan), în al cărui crater se menţine un lac de lavă
timp îndelungat (fig.103). Vulcanul Stromboli este cunoscut sub numele
de „farul Mediteranei” datorită fântânilor sale arteziene de lavă, care
apar noaptea ca jerbe incandescente roşii, precum şi „turnului” său de
vapori albi (fig.104).
Asemenea erupţii s-au semnalat şi la alţi vulcani, cum ar fi:
Vezuviu, Etna, Izalco, Tambora, Sumbava, Asama Yama, Paricutin, etc.

Fig.102-Modelul vulcanului strombolian


1-nor de cenuşă; 2-lapilli; 3-ploaie de cenuşă; 4-fântâni de lavă; 5-
bombe vulcanice; 6-curgeri de lavă; 7-pânze de lavă şi cenuşă; 8-strate
de roci; 9-dyke-uri; 10- coş vulcanic; 11-cameră magmatică; 12-sill-uri
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Strombolian_Eruption-
numbers.svg)
Fig.103-Vulcanul Stromboli (926 m) din Marea Tireniană
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:DenglerSW-Stromboli-
20040928-1230x800.jpg)

Fig.104-Jerbe de foc aruncate de vulcanul Stromboli


(sursa www.decadevolcano.net/photos/europe/
stromboli/stromboli_nov07-1.htm)
2)erupţii de tip vulcanian

Denumirea provine de la muntele de pe insula Vulcano


din Arhipleagul Lipari şi de la zeul roman al focului (fig.105,
106). Se manifestă exploziv şi clădesc un con proeminent din
piroclastite. Craterul şi coşul se astupă cu lavă acidă consolidată
sub forma unui dop, care este expulzat ulterior sub presiunea
gazelor, rezultând un nor vulcanian, cu aspect de ciupercă,
format din materiale prioclastice (cenuşă, lapili, bombe, blocuri);

Fig.105-Harta insulei Vulcano din Arhipeleagul Lipari


(sursa www.vulcano.solotour.it/mappa_isola_vulcano.htm)
Fig.106-Modelul erupţiei de tip vulcanian
1-nor de cenuşă; 2-lapilli; 3-fântâni de lavă; 4-ploaie de cenuşă; 5-
bombe vulcanice; 6-curgeri de lavă; 7-pânze de lavă şi cenuşă; 8-strate
de roci; 9-sill-uri; 10-coş vulcanic; 11-rezervor magmatic; 12-dyke
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Vulcanian_Eruption-
numbers.svg)

Asemenea manifestări eruptive s-au semnalat şi la


vulcanii Agung din Indonezia, Asama Yama şi Bandai San din
Japonia, Bezimianîi şi Kliucev din Peninsula Kamceatka, etc.

3)erupţii de tip plinian

Sunt denumite după istoricul roman Pliniu cel Bătrân,


care a murit în timpul erupţiei vulcanului Vezuviu din anul 79
e.n.(fig.107). Se manifestă deosebit de violent, prin ejecţii de
cenuşă, lapili, piatră ponce, bombe şi blocuri, precum şi prin
emisii de gaze toxice sub forma unui nor arzător (fig.108). În
urma erupţiilor se formează conuri de mari dimensiuni
(stratovulcani) şi platouri de prioclastite.
Din cauza erupţiilor explozive conurile sunt adesea
decapitate, iar în locul craterelor obişnuite se formează nişte
depresiuni circulare numite caldere (fig.109).

Fig.107-Vulcanul Vezuviu (1281 m) din Golful Napoli-Italia


(sursa www.blog.travelpod.com/travel-
photo/carnold/1/1285699731/mt-vesuvius.jpg/tpod.html)

Fig.108-Modelul vulcanului plinian


1-nor de cenuşă; 2-coş-vulcanic; 3-ploaie de cenuşă; 4-pânze de lavă şi
cenuşă; 5-strate de roci; 6-vatră magmatică
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Plinian_Eruption-
numbers.svg)
Fig.109-Erupţie de tip plinian la vulcanul Pinatubo din Filipine
(sursa www.suite101.com/view_image_articles.cfm/744038)

Asemenea manifestări se observă la mulţi vulcani de pe


glob, dar o erupţie pliniană cu caracter istoric este cea a
vulcanului Krakatoa (Indonezia) din anul 1883, în urma căreia
insula cu acelaşi nume a fost distrusă în mare parte, rezultând o
calderă imensă, la 270 m sub nivelul mării, valurile oceanice au
ucis 80 000 de persoane, iar sunetul exploziei s-a auzit de la 5000
km depărtare.

4)erupţii de tip peleean

Se numesc aşa după vulcanul Mont Pelee din insula


Martinica (Antilele Mici, Marea Caraibilor) şi se manifestă
exploziv, cu proiecţii laterale de nori arzători şi avalanşe fierbinţi
de pirocalstite (piroclastic flow) (fig.110, 111, 112).
Magma este acidă şi vâscoasă din care cauză se
consolidează în crater sub forma unui dop de lavă (protuziune,
ac, spin, pinten, cumulodom) care determină înfundarea coşului
(fig.113, 114, 115). În urma erupţiilor se formează conuri de
mari dimensiuni (stratovulcani) şi platouri prioclastice (fig.116).
Manifestări de tip peleean s-au înregistrat şi la vulcanii Soufriere
din insula Montsserat (Antilele Mici), Katmai din Alaska, Santa
Maria din Guatemala, Lassen Peak din California, Merapi din
insula Java, etc.

Fig.110-Modelul vulcanului peleean


1-nor de cenuşă; 2-ploaie de cenuşă; 3-dom de lavă; 4-bombe
vulcanice; 5-curgeri piroclastice; 6-pânze de lavă şi cenuşă; 7-strate de
roci; 8-coş vulcanic; 9-vatră magmatică; 10-dyke
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Pelean_Eruption-
numbers.svg)
Fig.111-Nori arzători şi avalanşe fierbinţi pe pantele vulcanului Mont
Pelee
(sursa www.nssgeography.com/physical%20web/
Unit%20volcanoes/VOLCANOES-eruptions.html)

Fig.112-Avalanşă piroclastică la vulcanul Pinatubo din Filipine ( anul


1991)
(sursa www. truthofthisworld.com/hazards.html)
Fig.113-Domul de lavă sau Acul Mont Pelee (350 m înălţime)
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Mount_Pelée)

Fig.114-Modelul domului de lavă format în craterul vulcanului Merapi


din insula Java
(sursa www.library.thinkquest.org/C0112681/Eng/Normal/
Eruption/Eruption_Styles/Pelean.htm-cu modificări)
Fig.115-Dom de lavă format în craterul vulcanului Kelud din insula
Java în anul 2007
(sursa www.storm2k.org/phpbb2/
viewtopic.php?f=67&t=110640&start=40)

Fig. 116-Vulcanul Mont Pelee (1397 m)


(sursa www.panoramio.com/photo/2782160)
5)erupţii subacvatice

Aceste erupţii se manifestă în două moduri: la suprafaţa


apei şi în adâncime, fapt care se reflectă în produsele şi formele
de relief generate.
Cele superficiale se manifestă exploziv, expulzând
deasupra apei produse piroclastice (cenuşă, poncii) şi curgeri de
lave (fig.117), care clădesc inele de cenuşă, conuri şi insule
vulcanice, cum sunt: insulele Antile, insulele din Oceanul Pacific,
insulele de pe riftul atlantic (Surtsey, Azore, Ascensions, Sfânta
Elena, etc.)(fig.118-121).
Cele de adâncime se desfăşoară liniştit, pe flancurile
dorsalelor oceanice, dând efuziuni bazaltice pe fisuri, în urma
cărora se formează platouri de lavă, formaţiuni de tip pillow
lava şi guyoţi (conuri vulcanice subacvatice) (fig.122).

Fig.117-Modelul erupţiilor subacvatice


1-vapori de apă; 2-cenuşă; 3-crater; 4-apă; 5-pânze de lavă şi cenuşă; 6-
stratum; 7-coş vulcanic; 8-vatră magmatică;9-dyke
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Surtseyan_Eruption-numbers.svg)
Fig.118-Formarea insulei vulcanice Kavachi, din insulele Solomon-
Oceanul Pacific în anul 2000
(sursa www.gns.cri.nz/Home/News-and-Events/Media-Releases/New-
Pacific-island-born)

Fig.119-Erupţie submarină în Arhipeleagul Tonga din Oceanul Pacific


(sursa www. seawayblog.blogspot.com/2009/03/underwater-volcano-
erupts-near-tonga.html)
Fig.120-Insula vulcanică Sarigan din Arhipeleagul Marianelor-Oceanul
Pacific
(sursa www.oceanexplorer.noaa.gov/
explorations/03fire/logs/feb17/media/sarigan.html)

Fig.121-Insulca vulcanică Surtsey din Oceanul Atlantic


(sursa www.icelandic-volcano.reedmanagements.com/pages/icelandic-
volcanoes-jolnir.html)
Fig.122-Erupţie subacvatică de adâncime
(sursa www.divethoughts.com/video-of-underwater-volcano-
erupting)

6)erupţii subglaciare

Aceste erupţii se produc sub gheţari, fapt care le limitează


puterea (fig.123). Se manifestă la început liniştit, sub formă de
efuziuni bazaltice, care la contact cu apa dau formaţiuni de tip
pillow lava, dar pe măsură ce gheaţa se topeşte erupţiile devin
violente, generând piroclastite care formează un con plat la
partea superioară, numit „table mountain” sau „stapi” în Islanda
(fig.124, 125) şi „tuya” în Canada (fig.126); dacă erupţiile au loc
pe fisuri alungite se formează adesea creste dantelate (serrate
ridges).
Asemenea erupţii au loc în Islanda şi Antractica (fig.127),
iar în timpul glaciaţiei pleistocene au afectat şi alte regiuni,
dovadă formaţiunile de tip tuya care există în provincia
Columbia Britanică din Canada (Tuya volcanic field) sau în
Munţii Cascadelor (ex. Hogg Rock din Santiam Pass, Oregon).
Fig.123-Modelul erupţiilor subglaciare
1-vapori de apă; 2-lac de crater; 3-gheaţă; 4-pânze de lavă şi cenuşă; 5-
strate; 6-pillow lava; 7-coş vulcanic; 8-rezervor magmatic; 9-dyke
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Subglacial_Eruption-
numbers.svg)

Fig.124-Modelul unui con vulcanic de tip table mountain sau tuya


(sursa www.library.thinkquest.org/C0112681/Eng/Normal/
Eruption/Eruption_Styles/Subglacial.htm-cu modificări)
Fig.125-Conul vulcanic de tip table mountain sau stapi Herðubreið
(1682m) din Islanda
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Tuya)

Fig.126-Caribou Tuya (1770 m)-British Columbia, Canada,


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Tuya_Volcanic_Field)
Fig.127-Erupţie subglaciară la vulcanul Grimsvotn din Islanda în anul
1996
(sursa www.nat.is/travelguideeng/plofin_grimsvotn_diaries.htm)

Sistemul formelor de relief vulcanic este alcătuit din


forme rezultate, pe de-o parte, în urma proceselor eruptive
(relieful de construcţie şi de distrucţie), iar pe de altă parte, prin
procese erozionale exercitate de către agenţii externi asupra
structurilor anterioare (relieful de eroziune).

A)Relieful de construcţie sau de acumulare

Relieful de construcţie sau de acumulare cuprinde forme


de relief rezultate prin acumularea materialelor expulzate la
suprafaţa scoarţei în timpul erupţiilor, respectiv conuri şi
platouri vulcanice.

a)Conurile vulcanice

În funcţie de fenomenologia erupţiilor şi de produsele


generate se disting următoarele tipuri de conuri vulcanice:
1)conuri de lavă sau vulcani-scut
Sunt formate din lave bazaltice şi pot fi: vulcani-scut de
tip hawaian, cu dimensiuni enorme, fiind cei mai mari vulcani
de pe glob (ex. Mauna Kea are un diametru pe fundul oceanului
de 400 km şi înălţimea totală de 10 000 m, din care 4206 m de la
suprafaţa apei); vulcani-scut de tip islandez, cu dimensiuni mai
mici; vulcani-scut de tip african, cu dimensiuni mari (ex. Kenya-
5199 m; Kilimandjaro-5895 m; Elgon-4321 m; Nyiragongo-3470
m, Nyamuragira-3058 m, etc.).

2)conuri de piroclastite
Sunt alcătuite din materiale mărunte şi pot fi:conuri de
piatră ponce, conuri de tuf, conuri de scorii (zgură), conuri de
cenuşă.

3)conuri compozite sau stratovulcani

Sunt formate dintr-o alternanţă de curgeri de lave şi


piroclastite în timpul erupţiile explozive, au dimensiuni mari şi
siluete proeminente (fig.128-131). Uneori în craterul lor pot să
apară conuri secundare sau se formează domuri de lavă
(cumulodomuri).
Ca exemple de stratovulcani se pot aminti: Etna-3340 m,
Vezuviu-1281 m, Araratul Mare-5165 m şi Araratul Mic-3896 m,
Fuji Yama-3776 m, Cotopaxi-5897 m, Arenal-1633 m, etc.
Asemenea conuri vulcanice stinse se află şi la noi în ţară,
în cadrul lanţului eruptiv Oaş-Gutâi-Călimani-Gurghiu-
Harghita. Prin silueta lor impunătoare, aceste structuri atrag
foarte mulți turiști care practică drumeția, ecoturismul, turismul
ecvestru,cicloturismul, etc.
Fig.128-Stratovulcanul Semeru-Java, Indonezia
(sursa www.decadevolcano.net/photos/keywords/stratovolcano.htm)

Fig.129-Stratovulcanul Mount Egmont din Noua Zeelandă


(sursa www.mota.ru/en/wallpapers/view/id/11804)
Fig.130-Stratovulcanul Lassen Peak din California-SUA
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Lassen_Peak)

Fig.131-Stratovulcanul Fuji Yama din Japonia


(sursa www. bagpeker.com/mount/fujiyama-the-highest-mountain-in-
japan)
b)Platourile vulcanice

În funcţie de modul în care se desfăşoară erupţiile şi de


produsele rezultate există următoarele tipuri de platouri
vulcanice:

1)platouri de lavă

Se formează în jurul vulcanilor-scut sau prin erupţii


fisurale şi pot fi: platouri de lavă de tip hawaian, islandez şi
african, precum şi platouri vechi de lavă, cum sunt cele din
Arabia, Etiopia, Patagonia, Groenlanda, Columbia River, Siberia,
sudul Braziliei, Manciuria, Podişul Dekkan, etc.

2)platouri de piroclastite

Se formează în jurul stratovulcanilor şi a vulcanilor


piroclastici. Asemenea platouri există şi la noi în ţară, în jurul
centrelor de erupţie din Munţii Oaş, Gutâi, Călimani, Gurghiu şi
Harghita.

B)Relieful de distrucţie sau de explozie

Relieful de distrucţie rezultă în urma proceselor


explozive, prin care materia topită şi gazele din adâncuri sunt
antrenate spre suprafaţa scoarţei. Se disting astfel:

a)craterele simple

Sunt cavităţi deschise pe vârful sau pe flancurile conurilor


vulcanice, cu formă circulară în plan şi de pâlnie în secţiune
transversală, rezultate prin erupţii intense. La baza lor se află
adesea lacuri (fig.132).
Fig.132-Lac în craterul vulcanului Irazu din Costa Rica
(sursa www. servicecarrental.com/costarica_distances.htm)

b)cratere-puţ sau pitt-crater

Sunt cavităţi care se formează pe vulcanii-scut, prin


prăbuşirea lavei consolidate, au pereţi verticali şi forme circulare
sau ovale. La baza lor pot exista lacuri de lavă (ex. Kilauea,
Nyiamlagira, Matavanu, Mauna Loa, Nyiragongo, Erta`Ale, etc.)
(fig.133).
Lacul de lavă din caldera vulcanului Kilauea a atins în
luna octombrie a anului 2012 cel mai mare nivel de la apariția sa
în 2008. Acest lac este situat, probabil, la partea superioară a
unui canal care pleacă dintr-o cameră magmatică de mică
adâncime, iar nivelul său reflectă modificările de presiune din
cadrul acesteia. Turiștii pot face drumeții spre vulcan, pentru a
observa acest fenomen de pe marginea craterului. În perioadele
când lacul se solidifică se poate coborâ în calderă, unde aburi
formați prin contactul dintre apa din precipitații și rocile fierbinți
răbufnesc din când în când.
Fig.133-Lac de lavă pe fundul craterului-puţ al vulcanului
Nyiragongo, Parcul Național Virunga, Republica Democrată Congo
(sursa www. travellingboard.net/sightseeings/amazing-pictures-of-
nyiragongo-vulcano-crater)

3)calderele

Sunt depresiuni formate prin prăbuşirea conurilor


vulcanice datorită golirii cuptorului magmatic şi a exploziilor
puternice (fig.134). Au contur circular, oval sau festonat, pereţi
abrupţi, adâncimi cuprinse între 180 m (Miseri Mont)-900 m
(Ngorongoro) şi diametre de la 2 km (Nyamlagira) până la 26 km
(Atitlan) (fig.135-139).
În interiorul lor pot să apară conuri secundare (Wizard în
caldera vulcanului Mazama din Oregon-SUA; Monte Somma în
caldera Vezuviului, etc.) şi lacuri pitoreşti (ex. lacul Sf. Ana din
caldera Ciomatu Mare, Munţii Harghita; lacul Crater din caldera
vulcanului Mazama, etc.).
La noi în ţară se află cea mai mare calderă din Europa, în
partea centrală a Munţilor Călimani (Caldera Călimanilor), cu
diametrul de 10 km. Rama acesteia se păstrează la 1600-2000 m,
culminînd în vf. Pietrosul, iar edificiul său a fost deschis spre
nord-est de către râul Neagra Şarului, afluent al râului Dorna.
Fig.134-Model de formare a calderei Crater Lake-vulcanul Mazama,
Oregon-SUA
(sursa www.geology.com/articles/caldera/-cu modificări)

C)Relieful de eroziune

a)modelarea conurilor vulcanice

Pe flancurile conurilor se instalează o reţea divergentă de


râuri, numită barrancos, care fragmentează edificiul vulcanic,
dând naştere unor interfluvii radiar-divergente numite planeze.
În interiorul craterelor se individualizează o reţea convergentă
de râuri, care va diseca flancurile acestuia. La obârșiile acestora
sunt sculptate bazinete de eroziune evazate. Pe cursul râurilor
care traversează formațiuni vulcanice se formează adesea trepte
şi cascade, prin intersectarea pânzelor de lavă (fig.140).
Fig.135-Caldera vulcanului Taal din Filipine
(sursa www.smashinglists.com/10-most-dangerous-active-volcanoes-
on-earth)

Fig.136-Caldera Aniakchak din Insulele Aleutine, Alaska


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Mount_Aniakchak)
Fig.137-Caldera Crater Lake din Oregon.
(sursa www.universetoday.com/31160/volcano-caldera)

Fig.138-Caldera vulcanului Batur din insula Bali-Indonezia


(sursa
www.flickr.com/photos/banco_imagenes_geologicas/sets/72157624855
940437/detail)
Fig.139-Caldera vulcanului Gunung Rinjani-Lombok, Indonesia
(sursa www.flickr.com/photos/banco_imagenes_geologicas
/5000467699/in/set-72157624855940437)

Rama craterelor şi calderelor este modelată de către


agenţii externi (îngheţ-dezgheţ, insolaţie, precipitaţii, vânturi)
rezultând forme reziduale, cum ar fi: vârfuri ascuţite și teșite,
creste crenelate, înşeuări înguste şi adânci, formaţiuni stâncoase,
etc. Spre exemplu, pe rama calderei din Călimani se pot observa
vîrfuri reziduale ascuțite (vf. Pietrosu, 2100 m), formațiuni
stâncoase cu aspect antropomorf, zoomorf și amorf (12 Apostoli,
Lucaciu şi Pietrele Roşii), înșeuări, vârfuri teșite (Tămău,
Măieriș, Bradu Ciont, Căliman Izvor, Călimanul Cerbului),
segmente de creastă, câmpuri de grohotișuri, etc. (fig.141).
Caldera este înscrisă în circuitele turistice naționale și
regionale, fiind străbătută de trasee turistice marcate, care
pornesc dinspre localitățile limitrofe (Toplița, Lunca Bradului,
Dornișoara, Neagra Șarului, etc.) sau se continuă dinspre culmile
învecinate (Dealu Negru-Bistricior-Strunior-Ciunget-Pietrosu;
etc.).
Fig. 140-Cascadă pe râul Karymsky din Kamceatka formată prin
traversarea unei pânze de lavă provenită de la vulcanul Karymsky
(sursa www lkirchner.de/kamchatka/1996_1999
/karymsky/karymsky.html)

Fig.141-Vf. Pietrosu (2100 m) din Munţii Călimani


(sursa www. www.carpati.org/jurnal/trei_zile_in_calimani/1463)
b)modelarea platourilor vulcanice

Platourile vulcanice sunt disecate de către reţeaua


hidrografică rezultând văi înguste cu aspect de canion, care
separă interfluvii largi. Pe versanţii văilor pânzele de lavă ies în
relief sub formă de trepte structurale numite trappe, iar pe cursul
văilor apar numeroase praguri, trepte şi cascade. Cu timpul văile
se lărgesc, interfluviile se restrâng şi sunt fragmentate în porţiuni
tot mai mici cu aspect tabular, numite mesas (fig.142-144), care se
transformă treptat în movile vulcanice şi apoi sunt distruse
complet.

Fig.142-Platou vulcanic de tip mesas la sud de Bahia San Ignacio-


Mexic
(sursa www. bio.sdsu.edu/pub/spiders/Baja2004/Baja2004-
Pages/Image27.html)

Pe materialele tufogene în alternanţă cu roci mai dure,


procesele de şiroire pot genera un relief de ravene şi forme
bizare (turnuri, ciuperci, etc.), cum se poate vedea în regiunea
Cappadocia din Turcia (fig.145, 146). Formaţiuni de tip mesas
apar şi în cadrul platourilor dezvoltate pe aglomerate vulcanice,
cum este cazul Platoului Călimanilor (fig.147). Tot aici pot fi
întâlnite numeroase abrupturi, creste, surplombe, grote şi
formaţiuni stâncoase reziduale cum ar fi: apostoli, ziduri, cetăţi,
colţi, ciuperci, etc (fig.148).

Fig.143-Black Mesa din Rio Grande Rift Valley lângă San Ildefonso
Pueblo-New Mexico
(sursa www. harpofthespirit.com/gallery.html)

Fig.144-Formaţiune de tip mesas detaşat dintr-un platou de lavă


hawaian
(sursa www.tripadvisor.com/ShowUserReviews-g60583-d2061305-
r106213298-Wild_Orchid_Tours-Hilo_Island_of_Hawaii_Hawaii.html)
Fig.145-Reţea de ravene pe tufurile vulcanice de la Cappadocia-Turcia
(sursa www.beautifulplacestovisit.com/regions/cappadocia-turkey)

Fig.146-Turnuri modelate pe tufuri vulcanice în Cappadocia-Turcia


(sursa www.allistanbultours.com/turkey-tour-packages/6-1-
cappadocia-tours.html)
Fig.147-Formaţiunea de tip mesas Scaunul Domnului din Platoul
Călimanilor
(sursa www. henrich.ro/tag/scaunul-domnului)

Fig.148-Formaţiune stâncoasă cu aspect de ciupercă modelată pe


aglomeratele vulcanice
din Platoul Călimanilor-Valea Tătarca, Bistriţa Bârgăului

Elementele atractive ale vulcanismului și reliefului


vulcanic sunt reprezentate prin erupţiile vulcanice (ex. Hawai,
Islanda); conurile vulcanice, platourile de lavă, platourile
reziduale, formaţiunile stâncoase reziduale, craterele, calderele,
lacurile de lavă din caldere, lacurile cu apă dulce din cratere şi
caldere, masivele şi măgurile magmatice, etc; peşterile formate în
pânzele de lavă (vestul SUA, Insulele Canare, Insulele
Galapagos, Hawaii, Kenya, Mexic, etc.) (fig.149-151); separaţiile
columnare individualizate prin răcirea lavelor (fig.152, 153, 154);
manifestările post-vulcanice sub formă de gheizeri, ape termale,
izvoare minerale, fumarole şi solfatare, etc.

Fig.149-Aven şi peşteră în roci vulcanice la Fort Huachuca Military


Reservations, Arizona-SUA
(sursa www.eiu.edu/eiuchem/Welcome_Faculty_John_Marquart.php)
Fig.150-Peşteră formată într-un tub de lavă în Lava Beds National
Monument, California, USA
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/
File:Classic_lava_tube_passage.jpg)

Fig.151-Peştera Fingal din insula Staffa, Arhipeleagul Hebridelor-


Scoţia
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Fingal's_Cave-cu modificări)
Fig.152-Separaţiile columnare Giant`s Causeway formate într-un
platou bazaltic din County Antrim, Irlanda de Nord
(sursa www.meganleigh1216.blogspot.com/2010/10/tuesdays-travel-to-
do.html)

Fig.153-Coloanele de bazalt de la Racoş, Munţii Perşani-Judeţul Braşov


(sursa www. hai-la-bord.blogspot.com/2011/07/coloane-bazalt-
racos_15.html)
Fig.154-Separaţii prismatice în andezitele din masivul Măgura Calului-
Munţii Bârgăului

Valorificarea reliefului magmato-vulcanic se poate face


prin turism de relaxare, drumeţie, trekking (fig.155); turism
ştiinţific şi cultural (ex. vestigiile oraşelor antice Pompei şi
Herculaneum de la poalele Vezuviului); escaladă montană şi
alpinism (ex. Stromboli, Vezuviu, Cayambe din Ecuador,
Circuitul vulcanilor din Guatemala, Agung, Batur, Batukaru din
insula Bali, etc.) (fig.156); turism curativ cu ape minerale sau
termale (ex. Islanda, Noua Zeelandă, Japonia, Kamceatka, Vatra
Dornei, Tuşnad, etc.);
În arealele cu masive vulcanice se află staţiuni turistice
(ex. Rotorua din Noua Zeelandă, Blue Lagoon, Laugar Health
Centerhe, Health and Rehabilitation Clinic din Islanda, etc.) și
parcuri naţionale (ex. Lassen Volcanic National Park din California,
Hawaii Volcanoes National Park, Capulin Volcano National
Monument din New Mexico, Egmont National Park din Noua
Zeelandă, Parcul Naţional Călimani, Parcul Natural Defileul
Mureşului, etc.).
Fig.155-Turişti la poalele vulcanului Eyjafjallajökull din Islanda
(sursa www.scienceblogs.com/eruptions/2010/04/
monday_musings_submarine_super.php)

Fig.156-Traseu de escaladă pe vulcanul Villarica din Chile


(sursa www.torresuiza.com/en/volcano.html)
RELIEFUL PE GRANITE

Granitul este o rocă magmatică acidă, consolidată în


adâncimile scoarţei terestre. Denumirea sa provine de la
termenul italian „granito” care înseamnă „granulat”, fapt care se
referă la granulaţia sa grosieră, reprezentată prin cristale cu
dimensiuni de câţiva milimetri care se pot observa cu ochiul
liber în masa rocii (fig.157).

Fig.157-Granit din Parcul Naţional Yosemite-SUA


(sursa en.wikipedia.org/wiki/ File:Granite_Yosemite_P1160483.jpg)

În compoziţia granitului predomină cuarţul, feldspatul şi


minerale de culoare închisă ca: glimer, biotit, muscovit mai rar
amphibol. Din grupa feldspaţilor predomină feldspatul potasic
în comparaţie cu plagioclastele. Minerale accesorii sunt: zirconiu,
apatit, titanit, magnetit, rutil, ilmenit sau alte minerale de
zăcământ (minerale utile).
Granitul este frecvent radioactiv, datorită urmelor de
uraniu, rubidiu dar pot fi urme radioactive şi în feldspat sau
glimer. Structura granitului este holocristalină (toate
componentele sunt cristalizate, roca este lipsită de sticlă), iar
culoarea sa variază de la cenuşiu deschis, până la albăstrui, roz,
roşu, galben, maro, etc. (fig.158,159)

Fig.158-Granit roz cu feldspaţi potasici, cuarţ şi mică


(sursa www.daviddarling.info/encyclopedia/G/granite.html)

Granitele se găsesc în multe regiuni ale lumii care au fost


afectate în trecutul geologic de magmatismul intrusiv. Dintre acestea
amintim: Munţii Harz, Munţii Fichtelgebirge, Munţii Pădurea Bavariei,
Silezia Luzaţiană din Germania, Munţii Metaliferi de la graniţa dintre
Germania şi Cehia, Regiunea Mühl din Austria, Munţii Pădurea
Boemiei, regiunea colinară Odenwald din sud-vestul Germaniei,
Finlanda (granit de Rapakiwi), Corsica, Peninsula Cornwall din Marea
Britanie, Munţii Cairngorms din Scoţia, Munţii Jura, Masivul Central
Francez, Munţii Sierra Nevada din SUA, Munţii Alpi, Munţii
Măcinului, Munţii Ţarcu, Munţii Retezat, etc.
Fig.159-Granit maro de Rapakiwi-Finlanda
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/File:Rapakivi_brown.jpg)

Granitul este o rocă dură şi compactă, străbătută de


numeroase fisuri şi diaclaze, fapt care se reflectă în desfăşurarea
proceselor morfogenetice şi în formele de relief rezultate
(fig.160).
În climatele calde şi temperate, în urma proceselor de
dezagregare, rezultă îngrămădiri de blocuri, cu dimensiuni
variabile, care ocupă poalele versanţilor şi culmile (fig.161-164).
Fărâmiţarea acestor blocuri generează arena granitică, formată
dintr-o pătură groasă de materiale colţuroase şi mărunte, care se
acumulează la baza versanţilor (pietriş granitic) (fig.165, 166).
Deosebit de pitoreşti pentru regiunile granitice sunt
blocurile sferice, care pot fi dispuse sub forma de aglomerări,
blocuri izolate şi blocuri balansoare (fig.167-170). Asemenea
formaţiuni erozionale se întâlnesc în Australia, în regiunea
Huelgoat şi Masivul Central din Franţa, în Africa de sud, etc.
Blocurile sferice din Australia se găsesc în Teritoriul de
Nord, în cadrul Rezervaţiei Devils Marbles sau Karlu Karlu,
unde au primit conotaţii mitico-magice.
Fig.160-Afloriment granitic fisurat în Blue Ridge Mountains-SUA
(sursa www.blogs.wm.edu/category/research/)
Fig.161-Granit de Rapakiwi afectat de dezagregare
(sursa en.wikipedia.org/wiki/File:Eroded_rapakivi_granite.JPG)

Fig.162-Proecese de dezagregare pe granite în Roche Rock, Cornwall-


Marea Britanie
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/File:Roche_Rock-by-mike-
hancock.jpg)
Fig.163-Îngrămădiri de blocuri granitice la Sintra, Portugalia
(sursa www.ambientehotel.wordpress.com/2009/11/18/perdidos-e-
achados/)

Fig.164-Îngrămădiri de blocuri pe Culmea Pricopanului în Munţii


Măcin
(sursa www.haihui-prin-dobrogea.blogspot.com/2010/12/
muntii-macinului-culmea-pricopanului.html)
Fig.165-Blocuri granitice pe culmea Torres de Pedriza din Sierra de
Guadarrama-Spania
(sursa www.stalikez.info/fsm/semp/site/
guada_gb.php?lg=de&clc=87&zc=Ae1f1a1b1g1f1f1iTzu1g)

Fig.166-Arenă granitică pe culmea Torres de Pedriza din Sierra de


Guadarrama-Spania
(sursa www.stalikez.info/fsm/semp/site/
guada_gb.php?lg=de&clc=87&zc=Ae1f1a1b1g1f1f1iTzu1g)
Fig.167-Aglomerări de blocuri sferice la Karlu Karlu-Australia
(sursa www.
romaniamegalitica.blogspot.com/2011_04_01_archive.html)

Fig.168-Bloc sferic balansor la Karul Karlu-Australia


(sursa www. romaniamegalitica.blogspot.com/
2011_04_01_archive.html)
Fig.169-Bloc granitic balansor în Pădurea Huelgoat, Bretagne-Franţa
(sursa www. faceauvent.canalblog.com/ albums/
huelgoat_version_publique/
photos/4805357-huelgoat_391.html)

Fig.170-Blocuri sferice din granit la Spitzkoppe, Namibia


(sursa www.earth.ox.ac.uk/~oesis/field/index.html)

Astfel, aborigenii cred că aceste sfere granitice sunt ouă


ale legendarului Şarpe Curcubeu, fapt care atrage numeroşi
vizitatori.
În comuna Huelgoat din Peninsula Bretagne, aglomerările
de blocuri sferice sunt cunoscute sub numele de “haos geologic”,
şi sunt învăluite, de asemenea, în mister. Aceste pietre, modelate
de vreme, se odihnesc în mijlocul pădurii. Desprinse de pământ
parcă sunt nişte animale adormite, adesea singure, adesea
îngrămădite haotic.
Povestea spune că gigantul Gargantua s-a oprit într-o zi
la Huelgoat şi a cerut de mâncare locuitorilor. Aceştia nu i-ar fi
dat decât o fiertură de grâu negru, care nu i-au calmat foamea.
Dezamăgit şi furios, el jură că se va răzbuna. Ajuns la Leon, în
partea de nord a departamentului Finistere, ţinut mai bogat,
acesta îşi putu satisface foamea. Şi, plimbându-se pe ţărm, luă în
mâinile sale blocurile mari de piatră, rotunjite de mare şi le
aruncă peste Monts d`Arree. Acestea au căzut la Huelgoat, de-a
lungul Râului de Argint şi în toată pădurea.
Asemenea legende măresc gradul de atractivitate al
regiunilor respective şi conferă o anumită încărcătură culturală
formelor de relief. Ca atare, turiştii devin mai sensibili şi se arată
interesaţi de vizitarea acestor locuri, pentru a trăi noi experienţe.
Formarea acestor blocuri sferice se datorează fisurilor
octogonale care brăzdează masa rocilor. Într-o primă fază are loc
decuparea blocurilor, în condiţii subaeriene sau subcrustale, iar
într-o fază ulterioară se produce rotunjirea colţurilor şi a
muchiilor. Dimensiunile lor maxime pot atinge câţiva metri în
diametru, iar procesele de dezagregare în condiţii subaeriene pot
să le fărâmiţeze.
În climatul intertropical cald şi umed, cu un anotimp
ploios, pe granite se formează „căpăţâni de zahăr” (pain de
sucre, sugar loaf), care au aspectul unor cupole, relativ conice, cu
înălţimi de până la 400 m. Asemenea forme îndrăzneţe de relief
apar în Guyana Franceză, Sudan, India, Madagascar, Brazilia,
etc. (fig.171-173). Modelarea acestor „căpăţâni granitice” are loc
prin procese de dezagregare şi alterare, care determină exfolierea
rocilor, după ce masivele magmatice au fost decopertate prin
eroziune diferenţială de sub formaţiunile geologice acoperitoare.
Fig.171-Vedere asupra Căpăţânii de Zahăr din Rio de Janeiro-Brazilia
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Sugarloaf_Mountain_(Brazil)

Fig.172-Căpăţână de Zahăr în insula Terre de Bas, Arhipeleagul


Guadeloupe din Marea Caraibilor
(sursa www.google.ro/search=pain+de+sucre=capatani+de+zahar)
Fig.173-Căpăţână de Zahăr la Antsiranana în Madagascar
(sursa www.madagascar-nature.eu/en_madagascar/north.htm)

Prin forma şi statura lor, “Căpăţânile de zahăr” sunt


obiective morfo-turistice importante. Cea mai cunoscută în acest
sens este “căpăţâna de zahăr” din Rio de Janeiro (Pao de
Acucar), situată în golful Guanabara, pe o peninsulă care
pătrunde în apele Oceanului Atlantic. Aceasta se ridică la 396 m,
dominând portul şi oraşul.
Pentru a ajunge pe creştetul stâncos există două
telecabine, numite “bondinho” în limba portugheză: una urcă
spre vârful Morro de Acucar (220 m) şi alta urcă spre Pao de
Acucar, în timp de 3 minute şi la un interval de 20 de minute
(fig.174). Prima linie de telecabină spre Pao de Acucar a fost
amplasată în anul 1912, telecabina de aici fiind prima în Brazilia
şi a treia în lume. Au urmat apoi lucrări de reamenajare în
perioada 1972-1973 şi în anul 2008, ajungându-se la capacităţile
actuale.
Ajunşi la înălţime perspectivele sunt spectaculoase. Vom
putea admira golful, vatra oraşului, muntele Corcovado (710
m), cu statuia lui Isus Cristos Mântuitorul (Cristo Redentor),
culmile Munţilor Serra do Mar la vest şi lanţul de domuri
granitice la sud, care desparte plajele Botafogo la nord si
Copacabana spre sud (fig.175).
Turiştii temerari pot face alpinism pe această formaţiune
stâncoasă, care a fost escaladată pentru prima oară în anul 1817
de către un englez. Cele mai importante trasee de căţărare sunt:
Italianos, Stop Chimney, Lagartão şi Ibis (fig.176).
Uneori, flancurile masivelor granitice şi blocurile sferice
sunt ciuruite de excavaţii semisferice, numite taffoni, de la
cuvântul corsican “tafonare”, care înseamnă “perforare”.
Dimensiunile acestor excavaţii sunt variabile, cele mai mari
putând ajunge la câţiva metri în diametru (fig.177-180), iar
geneza lor este pusă pe seama proceselor de dezagregare şi
alterare, care se desfăşoară în climatele intertropicale semiaride
şi moderat aride, unde există un anotimp secetos. Acestea apar
pe suprafeţe umbrite, afectate de dezagragare, sub acţiunea
umidităţii, golurile crescând în dimensiuni prin dizolvare şi
alterare chimică de jos în sus (fig.181). Asemenea formaţiuni
erozionale se întâlnesc în Portugalia, Spania, Franţa, Corsica,
Sardinia, Hong-Kong, Antile, etc.
Fig.174-Amenajări turistice pe Pao de Acucar din Rio de Janeiro-
Brazilia
(sursa www. ro.wikipedia.org/wiki/Pão_de_Açúcar)
Fig.175-Vedere asupra oraşului Rio de Janeiro de pe Pao de Acucar
(sursa www. euqueroeviajar.blogspot.com/2011/01/bondinho-do-pao-
de-acucar-o-cartao.html)

Fig.176-Alpinism pe Pao de Acucar din Rio de Janeiro-Brazilia


(sursa www. panoramio.com/photo/9056836)
Fig.177-Taffonii pe granitele din Parcul Naţional Los Barruecos din
Spania.
(sursa ww.google.ro/imgres?imgurl=http://
www.celtiberia.net/imagftp/U3336-Taffonis-6.JPG)

Fig.178-Taffonii pe pereţii masivului Teghie Lisce (1025 m) din Corsica


(sursa www.gdargaud.net/Climbing/Corsica.html)
Fig.179-Taffoni pe un bloc granitic în Corsica
(sursa www.trekearth.com/gallery/ Europe/France/South/Corse/Calvi/
photo1243876.htm)

Fig.180-Taffoni pe un bloc granitic din Huelgoat, Bretagne-Franţa


(sursa www.betty.my.tripper-tips.com/trip/promenade-à-huelgoat-
84.html)
Fig.181-Schema formării unei excavaţii de tip taffoni
(sursa www.futura-sciences.com/fr/doc/t/geologie/d/grottes-et-
cavernes-secrets-et-mythes_592/c3/221/p2/-cu modificări)

Per ansamblu, relieful modelat pe granite se


caracterizează prin forme masive, mamelonare, culmi rotunjite şi
netede, versanţi convecşi cu pante mari şi văi adânci invadate de
arenă, cu profil longitudinal marcat de repezişuri şi rupturi în
talveg.
În climatul cald şi umed, granitul se exfoliază şi
determină apariţia unor forme semeţe, cu aspect de obeliscuri
cupolice sau conice (inselberguri), având poalele acoperite cu
material detritic (blocuri, pietrişuri). În climatul temperat,
relieful granitic este mai estompat, având forme ovoidale, dar în
regiunile afectate de procesele periglaciare pleistocene şi de
ciclurile gelive actuale pot să apară şi forme mai agresive, cum ar
vârfurile piramidale, crestele zimţate, coloane şi turnuri uriaşe,
blocuri acuţite, etc. (fig.182-186).
În Peninsula Cornwall din Marea Britanie este specific
relieful de tip “tor”, reprezentat prin suprafeţe reziduale situate
pe vârfuri sau culmi, care saltă deasupra regiunilor
înconjurătoare (fig.187-189). Cele mai cunoscute tor-uri sunt
Brown Willy (417 m), Rough Tor (400 m) şi Kilmar Tor (309 m).
Fig.182-Domuri granitice în Parcul Naţional Yosemite-SUA
(sursa www.swarthmore.edu/ NatSci/prablen1/Geology_Pictures/
geologypictures.html)

Fig.183-Domul granitic Half Dome din Yosemite National Park, Munţii


Sierra Nevada
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/ File:Yosemite_20_bg_090404.jpg)
Fig.184-Vârfurile Three Brothers din Yosemite National Park, Munţii
Sierra Nevada-SUA
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/File:Three_Brothers_Yosemite.jpg)

Fig.185-Coloane granitice în Munţii Măcinului


(sursa www. imagini.romania-
natura.ro/main.php?g2_view=slideshow.Slideshow&g2_itemId=14317)
Fig. 186-Turnurile granitice Torres del Paine din Patagonia chiliană
(sursa www. upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/3/36/Torres1.jpg)
Nevada-SUA

Fig.187-Tor-ul granitic Brown Willy, din Peninsula Cornwall-Marea


Britanie
(sursa www. themagicofcornwall.com/blog/?p=1694)
Fig.188-Kilmar Tor din Peninsula Cornwall-Marea Britanie
(sursa www.geograph.org.uk/photo/7112)

Fig.189-Rough Tor din Peninsula Cornwall-Marea Britanie


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:RoughTor.jpg)

În cadrul acestor formaţiuni reziduale se regăsesc blocuri


prismatice izolate sau balansoare, siluetele lor solitare,
reprezentând repere pitoreşti pentru căutătorii de frumuseţi
(fig.190-192).

Fig.190- Blocuri granitice suspendate în The Cheesewring Tor,


Cornwall-Marea Britanie
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:The_Cheesewring.jpg)

Fig.191-Bloc granitic balansor în Bodmin Moor din Cornwall-Marea


Britanie
(sursa www.lynhervalley.co.uk/countryside/aonb.htm)
Fig.192-Bloc granitic balansor în Trendrine Hill, Cornwall-Marea
Britanie
(sursa www.geograph.org.uk/photo/99401)

Pe lângă morfologia complexă care o generează, granitele


sunt foarte căutate de alpinişti pentru pereţii abrupţi, soliditate şi
fisuraţie. Cele mai cunoscute locaţii pentru acest sport turistic
sunt: Yosemite, Aguille du Midi şi Aguille du Dru din Munţii
Alpi, Bugaboos, Bregalia, Corsica, Trango Towers din Munţii
Karakorum, Masivul Fitzroy, Patagonia, Insulele Baffin,
Ogawayama, Peninsula Cornwall şi Munţii Cairngorms din
Scoţia.
RELIEFUL DEZVOLTAT PE ŞISTURI CRISTALINE

Şisturile cristaline sunt roci metamorfice, rezultate prin


transformarea rocilor preexistente (sedimentare, magmatice)
ajunse la adâncimi mari, sub acţiunea mai multor factori, cum ar
fi: temperaturi şi presiuni mari, deplasarea materiei, circulaţia
gazelor şi soluţiilor minerale. Denumirea acestor roci provine de
la cuvântul grec “skchistos”, care înseamnă “despicat”, cu
referire la caracteristica rocii de a se desface în foi şi plăci
(fig.193).

Fig.193-Afloriment de şisturi cristaline, cu evidenţierea texturii foioase,


în Porth Darfach, Angelsey, North Wales-Marea Britanie
(sursa www.geolsoc.org.uk/gsl/education/
resources/rockcycle/page3505.html)

Componenţii principali sunt cuarţul şi mica, la care se


adaugă şi minerale accesorii, dintre care amintim: apatit, zircon,
turmalin, magnetit, ilmenit, etc. Dintre varietăţile de şisturi
cristaline comune se remarcă: filitele, şisturile muscovitice,
şisturile biotitice, şisturile cloritoase, şisturile grafitoase, etc.
Aceste roci au textură şistoasă, mai rar masivă, şi culori variate,
care depind de mineralul predominant: alb-cenuşiu, brun-negricios,
verde, verde-cenuşiu, roz, maroniu, argintiu, etc. (fig.194-197).

Fig.194-Şisturi cu muscovit de culoare verzuie


(sursa www.gccaz.edu/earthsci/ imagearchive/plain_schist_big.jpg)

Coeficientul de tărie al şisturilor cristaline depinde de mineralele


componente, precum şi de structura şi textura rocii, spărtura este aşchioasă
sau neregulată, iar rezistenţa la acţiunea agenţilor externi este variabilă.
Rocile metamorfice sunt larg răspândite pe glob, fiind prezente
în regiunile afectate de procese orogenetice intense. Ca atare, le vom
găsi în cadrul unor platforme şi munţi vechi (Munţii Scoţiei, Munţii
Cambrieni, Munţii Scandinaviei, Masivul Armorican, Masivele
Hercinice din Europa Centrală, Munţii Măcinului, Podişul Casimcei,
etc.), precum şi în edificiul munţilor tineri (Munţii Carpaţi, Munţii Alpi,
Munţii Himalaya, Munţii Anzi, etc.).
Fig.195-Şisturi cu biotit de culoare roz
(www.mnh.si.edu/earth/text/dynamicearth/6_0_0_GeoGallery/
geogallery_specimen.cmf)

Fig.196-Şisturi cloritoase de culoare verde


(sursa www. camasterminer.tripod.com/id23.html)
Fig.197-Şisturi cuarţoase vărgate
(sursa www.hetties.co.nz/shop/page.php?page=14)

Formele de relief modelate pe şisturi cristaline sunt


variate, în funcţie de duritatea şi de şistozitatea rocilor. Sub
acţiunea proceselor de dezagregare şi alterare se
individualizează un relief cu aspect greoi, reprezentat prin
masive cupolice (ex. Poiana Ruscă, Gilău-Muntele Mare, Bihor,
Giumalău, etc.), în cadrul cărora se disting sisteme de culmi
rotunjite, care se desprind divergent dintr-un nod central
(fig.198-199).
În anumite cazuri au fost edfifcate culmi cu desfăşurare
liniară, sub formă de obcini (Obcina Mestecănişului, Munţii
Perşani, Culmea Codrului), sau măguri cu profil conic (fig.200-
202).
În regiunile cu şisturi cristaline peneplenizate se poate
observa un relief şters, intens modelat şi aplatizat, reprezentat
prin interfluvii largi, cvasiorizontale, separate de văi evazate, ai
căror versanţi prezintă uneori abrupturi, la baza cărora se
acumulează arene şi materiale proluvio-coluviale (ex. Podişul
Casimcei) (fig.203).
Fig.198-Partea de nord a Munţilor Poiana Ruscă
(sursa www. alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_97553.html)

Văile sculptate pe formaţiuni cristaline au profil transversal în V


ascuţit, cu versanţi foarte înclinaţi, dar uniformi ca pantă (fig.204). Adesea,
acestea au aspect de chei sau defilee, în cadrul cărora se poate distinge o
pleiadă de forme spectaculoase, cum ar fi: abrupturile, custurile stâncoase,
pintenii stâncoşi, etc. (ex. Defileul Lăpuşului) (fig.205).
În regiunile montane, unde există condiţii speciale de modelare, pe
şisturile cristaline a fost sculptat un relief spectaculos, care atrage foarte mulţi
turişti şi susţine practici variate, cum sunt: turismul de itinerar, foto
shooting-ul, schiul de tură, cicloturismul, etc.
Astfel, aici pot fi întâlnite creste crenelate, custuri, vârfuri ascuţite,
abrupturi, formaţiuni stâncoase reziduale (ace, colţi, ziduri), văiugi, câmpuri
de grohotişuri, alveole, lapiezuri, excavaţii, suprafeţe modelate policiclic
(suprafeţe de nivelare), etc. (fig. 206-211). În profilul culmilor apar adesea
discontinuităţi, sub forma înşeuărilor, strungilor şi deschiderilor de tip
“fereastră”, căutate de turişti pentru traversare spre diferite obiective (ex.
Strunga Dracului, Strunga Doamnei, Strunga Ciobanului, Fereastra Mare a
Sâmbetei din Munţii Făgăraşului, etc.) (fig.212-213).
Fig.199-Masivul Giumalău
(www.plecatdeacasa.net/2011/04/piatra-soimului-si-codru-secular-de-
la.html)

Fig.200-Obcina Mestecănişului cu vf. Lucina (1588 m)


(sursa www.carpati.org/jurnal/obcina_mestecanisului_varful_lucina-
pasul_izvor/2396/)
Fig.201-Culmea Codrului
(sursa www.panoramio.com/photo/27904199)

Fig.202-Măgura Şimleului
(sursa www.panoramio.com/photo/20977656)
Fig.203-Podişul Casimcei din Dobrogea Centrală modelat pe şisturi
verzi
(sursa www.trilulilu.ro/Neptunus/e41105af54b010)

Fig.204-Vale sculpată pe şisturi cristaline în Masivul Bârlea din Munţii


Rodnei
Fig.205-Defileul Lăpuşului
(sursa www.evz.ro/detalii/stiri/cheile-lapusului-un-tinut-cvasivirgin-
815745.html)

Fig.206-Creasta Făgăraşului (sectorul central)


(sursa www.alpinet.org/bin/articole/show.php?id=2832&pid=4133)
Fig.207-Vf. Păpuşa din Munţii Retezat
(sursa www.freebird.ro/2010/08/03/muntii-retezat/)

Fig.208-Vărfuri, creste şi versanţi reziduali în Munţii Făgăraşului-


Vf. Mircii (2470 m, în stanga) şi Vf. Arpaşul Mare (2468 m, în dreapta)
(sursa www.alpinet.org/bin/articole/show.php?id=2832&pid=4133)
Fig. 209-Creste şi vârfuri modelate pe şisturi cristaline în Alpii Elveţiei
(www.putnam.k12.ga.us/pcms/Teachers/wrakosnik/studentwebsites/ti
psnight/sahilpgeographyclimate.htm)

Fig.210-Acul Cleopatrei din Munţii Făgăraşului


(sursa www.panoramio.com/photo/35536531)
Fig.211-Formaţiuni stâncoase sub formă de ziduri pe şisturi cristaline
în Munţii Bistriţei
(sursa www.flickr.com/photos/pedrumuridemunte/page4/)

Fig.212-Fereastra Mare a Sâmbetei din Munţii Făgăraşului


(sursa alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_t_fereastra-
mare_display_poze_what_punct_position__item_35904.html)
Fig.213-Strunga Dracului din Munţii Făgăraşului
(sursa www.mariusradu.ro/2008091213/dor-de-fagaras/toate-
paginile.html)

Din categoria rocilor metamorfice cu potenţial


morfogenetic atractiv sunt şi gnaisele. Acestea, prin duritatea lor
mai mare, imprimă reliefului trăsături accentuate şi
spectaculoase în plan turistic. Astfel, unităţile montane detaşate pe
asemenea roci au aspect de masiv, cu versanţi convecşi, adesea rotunjiţi,
văi adânci şi înguste, iar morfologia de amănunt este reprezentată prin
formaţiuni stâncoase reziduale, cum ar fi: abrupturile, turnurile,
coloanele, hornurile, arcadele, văiugile, etc. (fig.214-215).
La noi în ţară, un areal reprezentativ pentru relieful
modelat pe gnaise este cel al Munţilor Cozia, care se ridică
abrupt la 1668 m deasupra văii Oltului. Masivul este bine legat şi
este sprijinit de contraforturi stâncoase care se desprind radiar-
divergent din culmea centrală retezată la 1500-1600 m.
Caracterul accidentat al interfluviilor secundare este ilustrat şi
de toponimele acestora: Muchia Usturoaia, Muchia, Roşiei,
Muchia Urzicii, Muchia Turneanu, Muchia Trăznită, Muchia
Cetăţii, etc. Ascensiunea spre masivul Cozia este mai
spectaculoasă dinspre Valea Oltului, traseele turistice pornid din
Călimăneşti, Căciulata, Brezoi şi Drăgăneşti (fig.216).

Fig.214-Relief modelat de gnaisele oculare de Cozia în Munţii Cozia


(sursa www.panoramio.com/photo/7270046)
Fig.215-Formaţiuni stâncoase reziduale în Munţii Cozia
(sursa www.popoviciudaniel.blogspot.com/2011/04/muntii-
coziei.html)

Fig.216-Ascensiune pe Masivul Cozia


(sursa herlopaul.blogspot.com/2010/08/plecat-in-muntii-cozia-pe-
termen.html)
RELIEFUL MODELAT PE CALCARE

Calcarul este o rocă sedimentară de culoare albă, care se


formează pe cale chimică (prin depunerea unor soluţii încărcate cu
carbonat de calciu.), biogenă (secreții calcaroase) şi organogenă (prin
acumularea cochililor unor vieţuitoare marine şi a scheletelor de corali
din recifii coraligeni) (fig. 217).

Fig.217-Recif de corali
(sursa www.zooland.ro/Recifurile_de_corali_distruse_isi_vor_reveni
_in_zeci_de_ani-5256.html)

În acest context, acumulările de cochili şi corali care aparţineau


organismelor din mările tropicale puţin adînci de odinioară au dat
naştere unor masive calcaroase cum ar fi: Piatra Craiului, Postăvaru,
Piatra Mare, Rarău, Munţii Trascău, Munţii Aninei, Munţii Cernei,
Munţii Pădurea Craiului, Alpii Calcaroşi, Alpii Dinarici, etc (fig.218).
În funcţie de particularităţile morfogenetice relieful dezvoltat pe
calcare este de două feluri: calcaros şi carstic.
Relieful calcaros cuprinde forme impuse de către proprietăţile
fizice ale calcarului (duritate, masivitate, omogenitate, fisuraţie) care
favorizează procesele de fragmentare şi nivelare a masivelor de calcar.

Fig.218-Masivul Postăvaru-un fost recif de corali


(sursa www.aradeanca.blogspot.com/2011/10/diham-18-19-decembrie-
2010.html)

Dintre aceste forme se pot menţiona: platourile calcaroase,


perfectate pe suprafaţa masivelor şi blocurilor de calcare (ex. platoul
Kras, din Slovenia, platoul Vaşcău din Munţii Codru-Moma, platoul
Scărişoara-Ocoale şi platoul Padiş din Munţii Bihor, platoul Bedeleu
din Munţii Trascăului, etc.) (fig.219, 220); crestele înguste şi zimţate
(creasta Pietrii Craiului, creasta Postăvarului, creasta Buila-Vânturariţa,
etc.) (fig. 221, 222); abrupturile care mărginesc platourile calcaroase,
culmile, cuestele şi falezele marine, marcate de creste, văiugi şi hornuri
(fig.223, 224, 225, 226, 227); văile de tip canion, cu profile transversale
înguste şi mult adîncite, mărginite de versanţi abrupţi (ex. Tarn din
Causses-Masivul Central Francez, Neretva din Alpii Dinarici, etc.)
(fig.228); văile de tip chei, cu profile transversal mai îngust decît
canioanele, delimitate de pereţi abrupţi marcaţi de surplombe, excavaţii
numite marmite, poliţe structurale, ţancuri, trepte, văiugi, etc.(fig.229,
230, 231, 232); văi de tip defileu (ex. Defileul Dunării la Cazane)
(fig.233);
-vîrfurile ascuţite, formaţiunile stîncoase cu fizionomie bizară (Pietrele
Doamnei din Rarîu, Piatra Altarului din Munţii Hăşmaş, Santinela din
Canionul Anghelide-Piatra Craiului, etc.) turnurile, masivele conice (ex.
masivele Adam şi Eva de la Pojorîta) sau cupolice numite mogote (ex.
în Caraibe, în China de sud-est) ), zidurile, acele, trenele de grohotişuri,
cascadele, etc. (fig.234-246).

Fig. 219-Platoul Vaşcău din Munţii Codru-Moma


(sursa www. carpinet.net/dblog/storico.asp?s=03+RELIEF)

Fig. 220-Platoul Padiş din Munţii Bihor


(sursa www. danielchirita.ro/cetatile-ponorului-padis.html)
Fig. 221-Sector de creastă din masivul Piatra Craiului
(sursa www.lazarlaura-maria.blogspot.com/2011/02/22072010-creasta-sudica-
m-piatra.html)

Fig. 222-Sector de creastă pe calcare în masivul Buila-Vânturariţa


(sursa www.alpinet.org/main/articole/show_ro_t_prin-calcarele-
buileivanturarita_id_2315.html)
Fig. 223-Abrupt calcaros în masivul Postăvaru
(sursa www.silvique.ro/2009/04/20090403-postavaru-alpinism.html)

Fig. 224-Abrupturi şi grohotişuri pe flancul nordic al masivului Piatra Craiului


(sursa www.imagini.romania-natura.ro/v/toate-
imaginile/piatra_craiului_20p.jpg.html)
Fig. 225-Abrupt marcat de creste şi văiugi în masivul Piatra Craiului
(sursa www.radiointens.ro/descopera-romania/parcuri-nationale/parcul-
national-piatra-craiului.html)

Fig. 226-Horn (văiugă) în masivul Buila-Vânturariţa


(sursa www. alpinet.org/main/articole/show_ro_t_prin-calcarele-
buileivanturarita_id_2315.html)
Fig. 227-Hornul La Scara din Munţii Bucegi
(sursa www.montaniarzi.ro/wp-content/uploads//2011/02/Hornul-La-Scara-
www.montaniarzi.ro_.jpg)

Fig. 228-Valea Neretva lângă Jablonica (Bosnia-Herţegovina)


(sursa www.worldisround.com/articles/182941/photo22.html)
Fig. 229-Cheile Turzii din Munţii Trascăului
(sursa www.nica-acin.blogspot.com/2010_11_01_archive.html)

Fig. 230-Cheile Bicazului din Munţii Hăşmaşului


(sursa www.dli.ro/cheile-bicazului-un-miracol-ignorat.html/cheile-bicazului)
Fig. 231-Cheile Râmeţului din Munţii Trascăului
(sursa www.locuri-unice.ro/chei/cheile-rametului)

Fig. 232-Cheile Olteţului din comuna Polovragi, judeţul Gorj


(sursa www.interesantus.wordpress.com/category/turism/page/12)
Fig. 233-Defileul Dunării la Cazane
(sursa www. easytour.ro/circuite/europa/budapesta--defileul-dunarii---
vacanta-de-iarna-2011----29-ianuarie--02-februarie-5353.html)

Fig. 234-Formaţiunile stâncoase Pietrele Doamnei din Munţii Rarăului


(sursa www.pbase.com/arosca/image/64367258)
Fig. 235-Piatra Altarului (1154 m) din Cheile Bicazului
(szrsa www.imagini.dexblog.ro/lacul-rosu)

Fig. 236-Turnuri pe calcare (Piatra Singuratică din Munţii Hăşmaşului)


(sursa www.acestasunt.eu/2007/06/13/piatra-singuratica)
Fig. 237-Turnuri pe calcare în masivul Buila-Vânturariţa
(sursa www.nemocapt2002.blogspot.com/2010/09/parcul-national-buila-
vanturarita.html)

Fig. 238-Turnuri şi abrupturi pe calcarele în Munţii Hăşmaşului


(sursa www.ghidinfoturism.ro/obiective_turistice/transilvania/
judetul_harghita/lacu_rosu/hasmasul_mare)
Fig. 239-Masivele calcaroase Adam şi Eva de lângă Pojorâta
(sursa www.alkzik.wordpress.com/2010/04/19/turism-in-masivele-rarau-
giumalau)

Fig. 240-Masive calcaroase de tip „mogote” în Cuba


(sursa www.destination-caraibes.net/wp-content/uploads/2011/09/mogote.jpg)
Fig. 241-Turnuri şi mogote în valea fluviului Li lângă Yangshuo, Provincia
Sichuan-China
(sursa www.worldglobetrotters.com/Travelogues/26%20February%202006/
February06.htm)

Fig.242-Colţi, abrupturi şi trene de grohotiş în Munţii Hăşmaşului


(Moara Dracilor)
(sursa www.bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole
_full&id=183)
Fig. 243-Turnuri, abrupturi şi creste în Rezervaţia Scăriţa-Belioara din Muntele
Mare-Munţii Apuseni
(sursa www.pensiuneatotubun.ro/obiective-turistice)

Fig. 244-Cascada Beuşniţei din Cheile Nerei


(sursa www.roportal.ro/articole/cheile-nerei-4909.htm)
Fig. 245-Dantelărie în calcar pe flancul dinspre Remetea a masivului Piatra
Secuiului (abrupturi, văiugi, creste, conuri de grohotişuri fosilizate)
(sursa www.ab-bordercollie.fr/modules/com_joomap/piatra-secuiului-
1211.html?piatra-secuiului-1211)

Fig. 246-Abrupt calcaros împodobit cu văiugi şi creste în rezervaţia Scăriţa-


Belioara din Muntele Mare-Munţii Apuseni
(sursa www.romaniamegalitica.blogspot.com/2011/04/enigmatica-romanie-
un-alt-portal-plin.html)
Relieful carstic cuprinde forme de relief individualizate prin
dizolvarea calcarelor. Denumirea „carst” sau „karst” vine de la numele
unui platou calcaros situat în partea de SV a Sloveniei, unde grosimea
calcarelor este de peste 4000 m. Acest platou se numeste Kras şi a fost
studiat pentru prima dată de geograful Iovan Cvijic la sfârşitul
secolului al XIX-lea, care elaborează în 1893 o sinteză asupra
reliefului carstic din Iugoslavia intitulată “Das Karstphänomen”,
marcând, astfel, naşteree unei noi stiinţe numite carstologie.
Cuvîntul Kras a fost transformat în termenii „carso” (limba
italiană) şi „karst” (în limba germană), de unde a derivat şi denumirea
de relief carstic. Termenul derivă din cuvântul pre-indo-european
kar (piatră), care în limba celtă are sensul de “deşert, câmp de
piatră.”
Calcarul este o rocă albă, dură, masivă, omogenă şi solubilă. În
momentul în care calcarele sunt supuse procesului de dizolvare i-a
naştere relieful carstic. Aceasta proprietate a calcarului de a se dizolva
se datorează compoziţiei sale chimice, deoarece calcarul este un
carbonat de calciu (CaCO3), care intră în reacţie cu apa şi se dizolvă,
rezultînd în urma acestui proces o pleiadă de forme cu potenţial
atractiv foarte mare, repartizate pe două domenii: la suprafaţa
masivelor de calcar şi în adâncimea masivelor de calcar.
Ecuaţia morfogenetică implică următoarele elemente:
-calcarul: CaCO3, afectat de fisuri, diaclaze, falii şi feţe de stratificaţie pe
unde va pătrunde apa;
-bioxidul de carbon din aer: CO2
-apa: H2O, provenită din precipitaţii sau din râuri.
Mecanismul chimic este următorul:
-CO2 + H2O=H2CO3 (acid carbonic);
-CaCO3 + H2 CO3 = Ca (CO3 H)2 (bicarbonat de calciu solubil).
În funcţie de poziţia pe care o ocupă formele modelate prin
procese de dizolvare relieful carstic este de două feluri: de suprafaţă
(exocarst) şi de adâncime (endocarst).
Relieful carstic de suprafaţă sau exorcastul este reprezentat prin:
1)alveole de lapiezaţiune (excavaţii ramificate);
2)lapiezuri (excavaţii sub formă de şanţuri superficiale, late de câţiva
centimetri şi adânci de câţiva decimetri, despărţite de creste plate sau
ascuţite) (fig.247, 248);
Fig. 247-Câmp de lapiezuri în Poiana Beletina din Munţii Mehedinţi
(sursa www.bogdanbalaban.ro/index.php?
action=articole_full&id=183)

Fig. 248-Lapiezuri în Poiana Izmenelor în apropiere de Izverna, Munţii


Mehedinţi
(sursa www.picasaweb.google.com/lh/photo/
adhi1T5hEbAVJ6tATzDcbg?feat=embedwebsite)
3)culoare carstice sau bogazuri (culoare de lapiezuri sau
lapiezuri gigantice cu lungimi de zeci de metri, adâncimi și
lățimi de câțiva metri formate prin disoluție în lungul unor
litoclaze);
4)orga (excavaţie sau gol cu profil conic sau cilindric umplut cu
materiale detritice fine, nisipo-argiloase);
5)doline (adîncituri sub formă de pâlnie sau puţ, cu contur circular,
elipsoidal sau semioval, cu dimensiuni mari-diametre de la câţiva
metri la peste 1 km, adâncimi între 5-100 m) (fig. 249-253);

Fig. 249-Dolină lângă satul Ponoare de la poalele Munţilor Pădurea


Craiului
(sursa www.panoramio.com/photo/5418736)

Fig. 250-Dolină cu puţ în Munţii Trascăului


(sursa www. leosuteu.homeip.net/ture/articol.php?index=189)

Fig. 251-Şir de doline în Munţii Trascăului


(sursa www. leosuteu.homeip.net/ture/articol.php?index=189)

Fig. 252-Dolină în China


(sursa www.speleogenesis.com/archive/print_save.php?
Type=publication&PubID=3290)
Fig. 253-Dolină în Platoul Vaşcău din Munţii Codru-Moma
(sursa www.karpatenwilli.com/images/dia18.htm)

În funcţie de geneza lor există mai multe tipuri de doline: de


disoluție, de prăbușire, de tasare, de sufoziune, etc. (fig. 254);

Fig. 254-Tipuri de doline


(sursa www.speleogenesis.com/archive/print_save.php?
Type=publication&PubID=3290)

5)uvale (depresiuni carstice închise, fără drenaj, cu dimensiuni mari,


formate prin îngemănarea mai multor doline) (fig. 255, 256);

Fig. 255-Uvala Ponikve, lângă satul Preserje, Brezovica, Slovenia


(sursa www.sl.wikipedia.org/wiki/Slika:Uvala_Ponikve_bottom.jpg)

Fig. 256-Uvala Najlepša din Slovenia


(sursa www. 4ur.com/razgalimo_slovenijo/najlepsa-uvala-v-sloveniji.html)

6)polii (polie=câmpie în limba slovenă); depresiuni închise, drenate, cu


lungimi şi lăţimi de ordinul zecilor de kilometri; exemple: poliile
Popovo şi Lika din Alpii Dinarici, poliile Zirknitz şi Planina din
Slovenia, poliile Cuges-les-Pins şi Signes din Franţa, Polia Ponor din
Munţii Bihorului, etc. (fig. 257, 258);

Fig. 257-Modelul unei polii


(sursa www.fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:Polje-Modell.jpg-cu modificări)

Fig. 258-Polie în partea de nord-est a regiunii Peloponez din Grecia


(sursa www.fr.wikipedia.org/wiki/Fichier:Feneos_polje-floods.jpg)

7)avene-adîncituri cu aspect de puţ, formate prin prăbuşirea unor


doline sau galerii de peşteră (fig. 259), cu diametre de centimetri şi zeci
de metri şi adâncimi maxime de sute de metri, care pot comunica în
profunzime cu peşteri;
Fig. 259-Modelul formării unui aven prin prăbuşirea unei doline
(a-stadiul de dolină; b-stadiul de aven)
(sursa www.home.arcor.de/thetis/Dolinen-Ponore.html-cu modificări)

Exemple de avene: Xiaozhai din China de sud-vest-662 m; El


Sotano din Mexic-410 m; Sotano de las Golondrinas din Mexic-376 m
(fig. 260, 261, 261); Avenul din Şesuri-219 m, Avenul Scărişoara-48 m și
Avenul Borţig-38 m din Munții Bihor ; Minye din Papua Noua Guinee-
510 m (fig. 262);
În China de sud-vest avenele poartă numele de „tiankeng”, în
SUA sunt denumite „pit-cave” sau „vertical cave”, în Marea Britanie
„pothole” (fig. 263, 264), iar în Peninsula Yucatan din Mexic se numesc
”cenote” (Chichén Itzá, Bolonchen, Holtun, etc.).
Avenele pot comunica în profunzime cu sisteme de peșteri și cu
rețele hidrografice subterane (fig. 265), fapt care le transformă, în cazul
unor diametre mari, în adevărate piscine naturale căutate de turiștii
scufundători (ex. cenotele Chac-Mool, Kukulcan, Chickin-Ha, Dos Ojos
de pe Riviera Maya din Peninsula Yucatan) (fig. 266).
Fig. 260-Modelul avenului Sotano de las Golondrinas din Mexic (a-secţiune
orizontală; b-secţiune verticală)
(sursa www.showcaves.com/english/mx/caves/Golondrinas.html-cu
modificări)

Fig. 261-Avenul Sotano de las Golondrinas, San Luis Potosi, Mexic-vedere


aeriană
(sursa www.delightnature.com/nature/beautiful-nature-mexico)
Fig. 262-Avenul Sotano de las Golondrinas din Mexic-vedere din interior
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Pit_cave)

Fig. 263-Aven în Ewes Top Moss, Marea Britanie


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Pit_cave)
Fig. 264-Avenul Minyé din regiunea carstică Nakanai, Provincia Noua
Britanie, Papua Noua Guinee
(sursa www.speleogenesis.info/archive/print_save.php?
Type=publication&PubID=3291)

Fig. 265-Model de evoluție a unei cenote


(sursa http://www.casalabarenda.com/cenotescavesdiving.html-cu modificări)
Fig. 266-Cenotă din peninsula Yucatan amenajată pentru turism balnear
(sursa http://vagabond3.com/what-the-heck-is-a-cenote/)

8)văile carstice, care îşi pierd apa în ponoare sau sorburi situate în patul
albiei sau la baza versanţilor (văi seci sau sohodoluri, văi în fund de sac,
văi oarbe, văi cu trepte antitetice, văi de doline) (fig. 267, 268, 269);

Fig. 267-Ponor sau sorb prin care pătrunde în masivul de calcar Pârâul Sec din
Platoul Lumea Pierdută-Munţii Bihor
(sursa www.arualangel.weblog.ro/tag/apuseni)
Fig. 268-Valea Sohodolului din judeţul Gorj pierzându-se în masa de calcar
(sursa www. interesantus.wordpress.com/category/turism/page/12)
Fig. 269-Sorburi pe platoul Iezer-Ighiel din Munţii Trascăului
(sursa www.simplis.wordpress.com/2009/06/19/lacul-iezer-ighiel)

9)portaluri, poduri sau arcade, rezultate prin prăbuşirea unor galerii de


peşteră sau a unor doline (fig. 269-274).
Fig. 270-Portalul sau podul natural Poarta Zmeilor din Munţii Trascăului
(sursa www.romaniamegalitica.blogspot.com/2010/12/pestera-poarta-zmeilor-
podul-natural.html)

Fig. 271-Podul lui Dumnezeu din comuna Ponoarele, judeţul


Mehedinţi
(sursa www.locuri-unice.ro/poduri/podul-lui-dumnezeu)
Fig. 272-Portaluri rezultate prin prăbuşirea unei galerii vechi şi a unor doline
în sectorul La Zăplaz, Munţii Piatra Craiului
(sursa www.ro.wikipedia.org/wiki/Munții_Piatra_Craiului)
Fig. 273-Portal în sectorul Cerdacul Stanciului din Munţii Piatra Craiului
(sursa www. nefertari-claire.blogspot.com/2011/08/2011-florar.html)

Fig. 274-Portal în cadrul rezervaţiei Scăriţa-Belioara din Munţii Trascăului


(sursa www. romaniamegalitica.blogspot.com/2011_04_01_archive.html)

Relieful carstic de adîncime sau endocarstul, este reprezentat de


către peşteri care se formează prin dizolvarea calcarului sub acţiunea
apelor de infiltraţie şi a apelor curgătoare în sute şi milioane de ani.
O peşteră este construită dintr-o succesiune de goluri cu forme şi
mărimi variabile cum ar fi: galeriile, sălile, puţurile, avenele şi hornurile
(fig.275).

Fig. 275-Sistemul cavernicol subteran (după Bleahu, M., 1982)


A-aven; B-puţ; C-horn; D-sală; E-prăpastie

Galeriile sunt goluri orizontale sau slab înclinate (0-350) având şi


alte denumiri, cum ar fi: culoare, conducte, coridoare, canale, tunele sau
tuburi (fig.276). În profil transversal pot fi: rotunjite, triunghiulare,
dreptunghiulare, pătratice şi mixte. În profil longitudinal pot fi:
descendente, cu suişuri şi coborâşuri, prăbuşite, cu trepte antitetice.
Sălile sunt încăperi mari, cu formă ovală, circulară sau
echilaterală, mai mari decât galeriile, formate prin dizolvare, eroziune
sau prăbuşire (fig.277).
Puţurile sunt adâncituri verticale sau subverticale (350-900) care se
deschid în podeaua peşterilor, iar hornurile sunt canale verticale sau
subverticale care se deschid în tavanul peşterilor (fig.278). După geneza
lor pot fi: puţuri şi hornuri tectonice, de prăbuşire şi de dizolvare
(fig.279).
Avenele sunt canale verticale sau subverticale care se deschid în
tavanul peşterilor şi au ieşire la suprafaţa pământului (fig.280).
Fig. 276-Galerie în peştera Bhimbetka din India
(sursa www.indiatravelblog.net/bhimbetka-caves)

Fig.277-Sala de Concerte din Pestera Postojna-Slovenia


(sursa www.metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Metropotravel-Pestera-
Postojna-spectacolul-nesfarsit-al-naturii-art6714040501)
Fig.278-Puţ deschis în Peştera Haviareň din Slovacia
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Pit_cave)

Fig.279-Horn sub formă de dom deschis în tavanul peşterii Dahl Murubbeh de


lângă Riyadh, Arabia Saudită
(sursa www.saudicaves.com/gallery99.html)
Fig.280-Aven deschis spre o peşteră în Indiana Harrison Cave System-
SUA
(sursa www.flickr.com/photos/elliot_stahl/2188800272)

Intrarea în peşteră se numeşte gura peşterii şi poate fi orizontală,


ascedentă sau descendentă (fig.281). Dacă prin gura peşteri pătrunde
apa unui rîu, peştera e activă şi receptoare, dacă prin gura peşterii iese
apa unui rîu subteran, peştera este activă şi debitoare, iar dacă prin
peşteră nu circulă apă aceasta este o peşteră inactivă sau fosilă (fig.282).
Fig.281-Intrarea în peştera Gamantong din Malayezia
(sursa www.malaysiasite.nl/gomantongeng.htm)

Fig.282-Intrarea într-o peşteră activă


(sursa www.bristleclancheerios.blogspot.com/2010/02/caves.html)

În plan, reţelele de goluri subterane pot avea o desfăşurare


complexă, sub forma labirintică, dendrtică, ortogonală, sau pot fi
simple, liniare, cu aspectul unei singure galerii, fără ramificaţii, sau a
unei singure săli (fig.283, 284).

Fig.283-Desfăşurarea în plan a cavernamentului de la Peştera Urşilor


(sursa www. ro.wikipedia.org/wiki/Peștera_Urșilor)

Fig.284-Reţele de goluri subterane (după Bleahu, M., 1982)


a-reţea labirintică; b-reţea dendritică; c-reţea ortogonală

În secţiune verticală, peşterile pot fi simple, desfăşurate pe un


singur nivel, etajate sau suprapuse, desfăşurate pe mai multe nivele.
Pe lîngă aspectele geometrice şi desfăşurarea golurilor subterane,
în interiorul maselor de calcar, pentru turişti un rol important în plan
atractiv îl are relieful din cadrul peşterilor, dispus pe podele, pe pereţi şi
pe tavane. Se disting astfel:
1) forme de coroziune (create de apele curgătoare sub presiune),
reprezentate prin alveole de coroziune, excavaţii în fagure, lapiezuri
endocarstice, muchii tăioase, hieroglife, proemeninenţe de xenolite,
linguriţe, şanţuri şi septe de podea, şanţuri şi septe de tavan, cupole,
marmite ascendente, lapiezuri, septe, şanţuri şi columne de tavan, septe
laterale, arcuri lamelare, etc.(fig.285, 286);

Fig.285-Hieroglife de calcar într-o peşteră din regiunea Pamukkale-Turcia


(sursa www.liviabonarov.wordpress.com/2010/10/07/turcia-pamukkale-
partea-a-patra)
Fig.286-Marmită ascendentă în Peştera Comarnic din Cheile Caraşului
(sursa www.geocaching.com/seek/cache_details.aspx?guid=9e56b58b-d482-
4fe4-9dc5-072dfd3b2126)

2) forme de eroziune (generate de apa încărcată cu materiale care


cizelează interioriul peşterii), constituite din: striuri de frecare, excavaţi
de rodaj, marmite, culise laterale, nişe de meandru, columne, carene,
pilieri, nivele de eroziune, banchete şi terasete, etc. (fig.287, 288);

Fig.287-Nivele de eroziune în Peştera Răstovanu din Munţii Vâlcan


(www.carpati.org/jurnal/retezatul_mic_cheile_scorotei-
varful_piule._pestera_rastovanu/2489)
Fig.288-Terasete de calcit în peştera Sfodea din Podişul Mehedinţi
(sursa www. romaniaroute.ro/pobiectiv.php?nume=1196)

3) forme de incaziune (desprindere şi prăbuşire) care includ:


amprente de prăbuşire, tavane în trepte, clopote de prăbuşire, poduri şi
arcuri, blocuri încleştate, etc.(fig.289);

Fig.289-Bloc încleştat în peştera Izvorul Tăuşoarelor din Munţii Rodnei


(sursa www. locuridinromania.ro/pestera-izvorul-tausoarelor.html)
4) forme de dizolvare şi acumulare fizico-chimică sau speleoteme,
datorate activităţi apelor de infiltraţie reprezentate prin:
-formaţiuni de picurare: stalactite, stalagmite, coloane, domuri,
perle lustruite (fig.290-294);

Fig.290-Modelul stalactitelor şi stalagmitelor din peşteri


(sursa www. www.axandapple.com/store/?p=891)

Fig.291-Stalactite
(sursa www. danchindris.blogspot.com/2010/12/o-perdea-de-stalactite.html)
Fig.292-Stalagmite în Peştera Urşilor
(sursa www.locuridinromania.ro/pestera-ursilor.html)

Fig.293-Domurile Gemene din Peştera Carlsbad, Carlsbad Caverns National


Park, Munţii Guadalupe, New Mexico
(sursa www.tripadvisor.com/Tourism-g143018-
Carlsbad_Caverns_National_Park_New_Mexico-Vacations.html)
Fig.294-Coloane de calcit în Peştera Muierii, comuna Baia de Fier, judeţul Gorj
(sursa www. aliceee-traveler.blogspot.com/2010/07/10-de-pesteri-din-romania-
faceti-un-top.html)

-formaţiuni de prelingere gravitaţională: văluri, draperii parietale,


planşee, goururi (fig.295, 296);

Fig.295-Draperii parietale din calcit


(sursa www. blogis.dr.ag/show_page/drapery)
Fig.296-Gours-uri festonate în peştera Vălenii Şomcutei din judeţul Maramureş
(sursa www. catanegru.blogspot.com/2007/12/pestera-valea-rea-valenii-
somcute.html)

-formaţiuni de prelingere capilară: coraloide, cristalictite, discuri,


perle, etc.(fig.297);

Fig.297-Formaţiuni coraloide în Peştera cu Corali din Munţii Retezat


(sursa www. turismland.ro/pestera-cu-corali-muntii-retezat)

-formaţiuni de bazin: bule de calcit, triunghiuri de calcit, trotuare,


macrocristale, perle de bazin;
5) forme de concreţionare a calcarului dizolvat în soluţie-bile de
calcit (fig.298).

Fig.298-Bile de calcit în peştera Izvorul Tăuşoarelor din Munţii Rodnei


(sursa www.picasaweb.google.com/lh/photo/-EGu_gWx1fIPGBm9FiBJ8g)

Elementele atractive ale reliefului modelat pe calcare sunt


reprezentate de către silueta solemnă a masivelor de calcar, formele
îndrăzneţe şi variate (abrupturi, creste, vârfuri, turnuri, văiugi), lacurile
de doline (fig.299), contrastul cromatic dintre culoarea albă a rocii şi
verdele pădurii, dantelăria în piatră, universul subteran plin de mistere
(peşteri, râuri şi lacuri subterane).
Pe abrupturile calcaroase din chei, canioane precum şi pe cele care
mărginesc masivele montane se practică alpinismul (fig). La noi în ţară
pot fi amintite următoarele locaţii consacrate: Cheile Turzii, Cheile
Râşnoavei, Cheile Zărneştilor, Cheile Bicazului, Valea Ampoiului,
Herculane, etc (fig.300).
Fig.299-Tăul lui Ghib din Platoul Vaşcău (lac de dolină)
(sursa www.carpinet.net/dblog/storico.asp?s=03+RELIEF)

Fig.300-Căţărare pe un perete de calcar din Valea Ampoiului din


Munţii Trascău
(sursa www.salvamont.org/main/articole/show_ro_t_ampoita-
climbing-reunion-2006_id_2110.html)

Maiestuozitatea masivelor de calcar atrage numeroşi turişti care


practică drumeţia (hiking), turismul de itinerar (trekking), fotoshooting-
ul, etc.(fig.301). Dintre arealele montane căutate de turişti se pot
menţiona Rarău, Hăşmaş, Piatra Mare, Postăvaru, Piatra Craiului,
Anina şi Apuseni.

Fig.301-Tabără de corturi sub Muchia Cheii din masivul Postăvaru


(sursa emi.floaredecolt.org/2008/06/chemarea-muntilor-in-muchia-
cheii/)

În aproprierea acestor obiective turistice există cabane şi staţiuni


turistice (ex. cabana Cheile Turzii, cabanele Curmătura şi Plaiul Foii în
Munţii Piatra Craiului, cabana Padiş din Munţii Bihor, staţiunea Lacu
Roşu de la poalele Munţilor Hăşmaş, etc.).
Peşterile sălbatice sunt căutate de turişti temerarii care practică
speoturismul sau turismul ştinţific (geneză, forme de relief, faună,
microclimat), cele amenajate sunt vizitate în cadrul turismului de masă
(fig.302), iar avenele adânci sunt căutate de către aventurierii care
practică saltul cu paraşuta, boungee jumping-ul, etc. (fig.303).
Fig.302-Turişti vizitând peştera Batu din Kuala Lumpur-Malayezia
(sursa www.visit-malaysia.com/kl-tours/half-day-batucave.htm)

Fig.303-Boungee jumping deasupra avenului The Devil's Hole din


Florida-SUA
(sursa www.ro.wikipedia.org/wiki/Ponor)

De asemenea, peşterile sunt săli excelente pentru concerte,


datorită acusticii lor foarte bune (fig.304).
Fig.304-Concert simfonic în Peştera Româneşti din Munţii Poiana
Ruscă
(sursa www. speotimis.ro/poze/concert-in-pestera-romanesti-23-10-
2011-a33.html)

Cavităţile subterane stârnesc interesul turiştilor şi prin faptul că


ele au conotaţii istorice şi antropologice, deoarece în tenebrele lor a
locuit omul preistoric lăsând dovezi sub formă de: vetre de foc, resturi
alimentare, unelte, arme şi picturi rupestre. Dintre peşterile cu picturi
amintim: Lascaux, Grotte de Cussac, Pech Merle, near Cabrerets, La
Marche, in Lussac-les-Châteaux, Chauvet Cave of Niaux, Cosquer,
Font-de-Gaume din Franţa; Altamira, Cueva de La Pasiega, Cuevas de
El Castillo din Spania; Creswell Crags din Marea Britanie; Burro Flats
Painted Cave din SUA; Cueva de las Manos dinArgentina; Padah-Lin
Caves din Burma; Cuciulat din Masivul Prisnel, judeţul Sălaj; Coliboaia
din Munţii Bihor, etc. (fig.305, 306, 307).
Fig.305-Viaţa în Peştera Arago din Franţa-reconstituire
(sursa www.saissac.com/Region/Tautavel+Man.html)

Fig.306-Cal pictat pe pereţii peşterii Lascaux din Franţa


(sursa www.wapedia.mobi/ro/Peșteră)
Fig.307-Bizon pictat în peştera Altamira din Spania
(sursa www. wapedia.mobi/ro/Peșteră)

În golurile subterane s-au adăpostit ursul de peşteră (Ursus


Spelaeus) ale carui rămăşiţe se păstrează la noi în ţară în peştera Urşilor
din Munţii Bihor, în peştera Izvorul Tăuşoarelor, etc. şi ursul brun
(Ursus arctos) (fig.308).

Fig.308-Rămăşiţele Ursului de cavernă în Peştera Urşilor din Munţii


Bihor
(sursa www. inromania.info/pestera-ursilor.html)
Pe glob, areale carstificabile importante se întâlnesc în China,
Indonezia, Caraibe, SUA, etc. Cele mai mari cavernamente sunt
Mammoth Cave System din Kentucky cu 627 644 m lungime şi 115 m
adâncime, și peștera Krubera sau Voronja din masivul Arabika
(Caucazul de vest) cu 2191 m adâncime și 13432 km
În România rocile carstificabile ocupă 4700 km, iar relieful carstic
şi calcaros, deosebit de atractiv, este prezent în arealele montane
(Apuseni, Piatra Craiului, Haşmaş, Vâlcan, Mehedinţi, Aninei, Rodnei,
Rarău, etc.) şi în Podişul Dobrogei Centrale şi de Sud.
Dintre cele 11000 de peşteri din România cele mai mari sunt
Peştera Vîntului din Munţii Pădurea Craiului-32,5 km lungime, Peştera
Topolniţa din Podişul Mehedinţi- 20,5 km, Peştera Hodoroabei-18 km
şi Peştera Neagră-Zăpodie-12 km din Munţii Bihor.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, pe flancul de sud-vest al Munţilor
Rodnei, la obârşiile văii Gersa, în calcare recifale de vârstă eocenă, se
află cea mai adîncă peşteră din ţara noastră-Peştera Izvorul
Tăuşoarelor-cu 20 km lungime şi 413 m adîncime.
RELIEFUL MODELAT PE GRESII

Gresile sunt roci sedimentare detritice formate prin cimentarea


nisipurilor (roci psamitice consolidate). În funcţie de natura cimentului,
gresiile pot fi silicioase (foarte dure), calcaroase (se dizolvă uşor) şi
argiloase (moi). De asemenea, cimentul care consolidează nisipul poate
impune şi culoarea gresiilor (gresii roşii - ciment feruginos, gresii
galbene - ciment argilos, gresii albicioase - ciment silicios şi calcaros,
gresii verzi-ciment glauconitic, etc.) fapt care constituie un element
important de atractivitate pentru turişti (fig.309).

Fig. 309-Faleza Black Head pe gresii roşii-Devon, Marea Britanie


(sursa www.geograph.org.uk/photo/1138734)

Din punct de vedere stratigrafic gresile se prezintă în strate sau


pachete cu diferite grosimi, între care se pot intercala alte formaţiuni
(marne, şisturi argiloase, etc.) (fig.310).
Fig.310-Pachete de gresii miocen-inferioare într-o deschidere antropogenă pe
valea Sălăuţei, amonte de Salva

Gresiile, deşi sunt, în general, roci mai puţin dure, dau naştere
unui relief contrastant, în funcţie de natura cimentului care le-a
consolidat, de contextul structural în care se află sau de sistemul
morfogenetic în care au fost modelate.
Munţii şi dealurile formate pe gresii au, de cele mai multe ori,
aspect gârbovit şi nu ating înălţimi foarte mari, iar în cadrul acestora se
detaşează vârfuri rotunjite, teşite sau ascuţite, înşeuări adânci, culmi
rotunjite şi prelungi, numite “obcine” şi “picioare”, vârfuri cu aspect
conic, numite “măguri” (fig.311), suprafeţe relativ netede, numite
“plaiuri” (fig.312), platouri, formaţiuni stâncoase (abrupturi, câmpuri
de grohotişuri), văi adânci şi înguste cu aspect de defileu, etc.
Deoarece gresiile sunt permeabile, văile dezvoltate pe aceste
roci sunt în general rare, iar în profilul lor longitudinal apar rupturi de
pantă sub formă de praguri, trepte şi cascade rezultate din intersectarea
pachetelor de rocă (fig.313, 314).
Fig.311-Măgura Dl. Ştefăniţei (1181 m) din Munţii Ţibleşului modelată pe
formațiunile sedimentare ale Autohtonului de Maramureș

Fig.312-Relief sub formă de plaiuri la Piatra Fântânele (Munţii Bârgăului)


sculptat pe gresii paleogene
Fig.313-Cascada Buciaş din Munţii Vrancei dezvoltată pe gresii paleogene
(sursa www. naycool.blogspot.com)

Fig.314-Trepte grezoase în albia pârâului Strâmba la Ilva Mică

În profil transversal, văile sculptate pe formaţiuni grezoase


prezintă nivele de umeri, care constituie etape în evoluţia acestora.
Dacă pe faţada versanţilor se interpun în alternanţă bancuri mai dure
de gresie (ex.gresii silicioase), se pot forma poliţe sau trepte locale.
Pe gresile cu ciment silicios, cum sunt cele de Kliwa din Carpaţii
Orientali, râurile pot sculpta, prin adîncirea lor, văi adînci şi înguste cu
aspect de chei (fig.315).

Fig.315-Cheile Tişiţei din Munţii Vrancei


(sursa blogobisnuit21.blogspot.com/2010/07/cheile-tisitei.html)

Frecvente sunt şi sectoarele de defileu, care se disting printr-un


grad ridicat de spectaculozitate, datorită adâncimii lor şi versanţilor
înclinaţi. De asemenea, gresiile dure şi permeabile susţin dezvoltarea
unui relief masiv, care sub acţiunea proceselor de dezagregare
determină acumularea la baza versanţilor a unor trene şi tăpşane de
grohotişuri colţuroase.
În regiunile unde stratele de gresie au poziţie orizontală rezultă
suprafeţe structurale cu aspect de platouri şi văi de tip canion, pe
versanţii cărora se observă abrupturi, cornişe, terase şi trepte structurale
(fig.316, 317). Prin fragmentarea acestor platforme structurale rezultă
suprafeţe reziduale de tip “mesas” şi martori de eroziune numiţi
“butte”(fig.318, 319).

Fig.316-Valea de tip canion a fluviului Colorado mărginită de


suprafeţe structurale
(sursa www.inquisitr.com/131097/grand-canyon-plane-crash-2011)

Asemenea forme de relief pot fi întâlnite în Platoul Colorado,


întins pe teritoriul statelor Colorado, New Mexico, Utah şi Arizona, în
cadrul căruia fluviul Colorado şi-a sculptat o vale adâncă de tip canion
(Grand Canyon). Acest canion, situat pe teritoriul statului
Arizona, are o lungime de 446 km, o lăţime de 6-29 km şi o adâncime
de 1800 m.
Considerat una dintre cele şapte minuni ale naturii, canionul
Colorado face parte din Parcul Naţional Marele Canion, înfiinţat în
anul 1919, şi atrage anual în jur de 5 milioane de turişti, dintre care 83%
sunt americani (California (12.2%), Arizona (8.9%), Texas (4.8%),
Florida (3.4%), New York (3.2%), iar 17% provin din Marea Britanie
(3.8%), Canada (3.5%), Japonia (2.1%), Germania (1.9%) şi Olanda
(1.2%).
Fig.317-Grand Canyon din Platoul Colorado-SUA
(sursa www.opentravel.com/blogs/best-grand-canyon-pictures)

Fig.318-Formaţiuni erozionale de tip mesas şi butte în Monument


Valley din Platoul Colorado
(sursa www.wonderfull-tourism.blogspot.com/2010/12/grand-
canyon.html)
Fig.319-Merrick's Butte din Monument Valley, Utah-SUA
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Butte)

Asemănătoare cu mesas-urile şi martorii de tip „butte” sunt şi


formaţiunile din Podişul Guyanelor, numite „tepui” (Casa zeilor, în
limba băştinaşilor Pemon), detaşate prin eroziune dintr-un străvechi
platou alcătuit din gresii precambriene de Roraima (fig.320).

Fig.320-Muntele Roraima
(sursa http://www.interestingengineering.com/roraima-mountain-venezuela/)
Cea mai mare concentrare de „tepui” se înregistrează în
regiunea Gran Sabana din sud-estul Venezuelei, la graniţa cu Brazilia şi
Guyana, unde se află un număr de 115, cu înălţimi de peste 1000 m şi
suprafeţe de ordinul zecilor şi sutelor de kilometri pătraţi (fig.321).
Dintre cele mai importante masive pot fi menţionate Neblina, Autana,
Auyantepui, Matawi, Ptari, Sarisariñama şi Roraima.

Fig.321-Regiunea Gran Sabana şi formaţiunile de tip Tepui din cadrul său


(sursa http://www.canyonsworldwide.com/tepui/map.html)

Masivul Neblina (Cerro la Neblina, Serrania la Neblina) este


localizat în nordul bazinului Amazan, fiind secţionat în partea centrală
de Canionul Grande drenat de Baria River. Autana Tepui se ridică la
1300 m deasupra pădurii, fiind străbătută dintr-un capăt în altul de o
peşteră unică.
Auyantepui se distinge prin cea mai mare suprafaţă (700 km²),
iar pe flancurile sale, în Parcul Naţional Canaima din Venezuela, s-a
format cascada Angel, cea mai mare din lume, cu o înălţime de 979
metri şi o cădere neîntreruptă de 807 m.
Matawi Tepui (Kukenán Tepui), este considerată de către
băştinaşii Pemon „locul morţii”, Ptari Tepui găzduieşte, datorită
caracterului său izolat, numeroase specii endemice de plante şi animale,
iar Sarisariñama Tepui este celebră pentru avenele sale circulare care
coboară până la adâncimi de 350 m (fig.322).
Muntele Roraima (Roraima Tepui) l-a inspirat pe Arthur Conan
Doyle să scrie nuvela Lumea pierdută (The Lost World), o lume plină
de fiinţe şi plante preistorice. De asemenea, în anul 2009, Muntele
Roraima a fost luat ca model pentru localizarea unei părţi din acţiunea
filmului animat „Up”, produs de studiourile Disney/Pixar.
Formaţiunile de tip „tepui” sunt obiective căutate de către
alpiniştii din toată lumea. Aceştia escaladează abrupturile stâncoase,
care se înalţă deasupra pădurilor tropicale, pentru a ajunge pe creştetul
lor plat, de unde perspectivele sunt fantastice. Adesea, de jur
împrejurul muntelui se întinde o pătură pufoasă de nori, deasupra
căreia, din loc în loc, saltă alte masive misterioase.
Perioada favorabilă drumeţiilor şi ascensiunilor este în sezonul
uscat, din decembrie până în martie., în restul anului ploile bogate
crează dificultăţi celor care se aventurează spre aceste citadele de piatră.
Activităţile turistice sunt organizate de către agenţii specializate
(Arassari, Exito Travel Venezuela Tours, Adan Adventures, Amazon
Adventures, etc.) şi sunt reprezentate prin drumeţii, expediţii fluviale,
ascensiuni montane, alpinism, ecoturism, etc.
Se recomandă celor care pornesc la drum spre aceste locuri să
consulte o serie de ghiduri turistice, cum ar fi: Lonely Planet Venezuela,
Footprint Handbook Venezuela, Insight Guides Venezuela, etc.
Fig.322-Kukenan Tepui
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Kukenan_Tepuy_at_Sunset.jpg)

Gresile cu ciment calcaros sunt afecatate de dizolvare şi din


această cauză permit apariţia formelor pseudo-carstice, cum ar fi:
dolinele, cheile, grotele, câmpurile de lapiezuri, peşterile, etc., deosebit
de atractive în plan turistic (fig.323, 324).

Fig.323-Peşteră în gresie
(sursa www.adventure-caves-usa.com/cave_types.html)
Fig.324-Peşteră activă în gresii
(sursa www.123rf.com/photo_2846889_white-sandstone-cave-with-running-
river.html)

În regiunile unde odată cu cimentarea depozitelor nisipoase s-a


produs şi precipitarea soluţiilor de hidroxid feric şi carbonat de calciu s-
au format concreţiuni grezoase, cu formă sferică, eliptică sau
neregulată, care ulterior au fost scoase la lumina zilei de către eroziunea
diferenţială. La noi în ţară, aceste concreţiuni poartă mai multe
denumiri, cum ar fi : păpuşi de piatră, trovanţi, dorobanţi sau bălătruci
şi pot fi întâlnite în Subcarpaţii Getici (Costeşti şi Horezu în judeţul
Vâlcea, Săcel în judeţul Gorj), în Podişul Transilvaniei (Feleac în judeţul
Cluj, Cireşoaia, Archiud, Domneşti, Sărata, Sărăţel, Crainimăt, Galaţii
Bistriţei şi Rusu Bârgăului în judeţul Bistriţa-Năsăud), etc. (fig.325, 326)
În sectoarele cu gresii argiloase şi marnoase relieful este şters, iar
dacă precipitaţiile înregistrează valori mari se pot forma ogaşe şi
ravene, care detaşează între ele coloane şi creste, organisme torenţiale şi
se pot produce alunecari de teren (fg.327) Dacă formaţiunile grezoase
alterează cu alte tipuri de roci mai puţin dure (marne, şisturi argiloase)
pot fi modelate forme de eroziune diferenţială, cum ar fi: umeri
petrografici, pereţi abrupţi, arcade, turnuri, ciuperci, coloane, babe,
sfincşi, etc. (fig.328, 329).
Fig.325-Trovanții de la Cireşoaia

Fig.326-Concreţiuni grezoase în Rezervaţia geologică Râpa cu Păpuşi de la


Domneşti-judeţul Bistriţa-Năsăud
Fig.327-Abrupt grezos afectat de ravenaţie în regiunea Jiuquan, Provincia
Gansu din China
(sursa www. ebeijing.gov.cn/BeijingInformation/
BeijingNewsUpdate/t1123079.htm)

Fig.328-Turn modelat pe gresiile de la Meteora-Grecia


(sursa www.wikipedia.org)
Fig.329-Turnuri grezoase în regiunea Danxia din China
(sursa www.app02.newsgd.com/travel/placeview.php?place_id=128)

În regiunile aride subtropicale şi tropicale gresile sunt supuse


proceselor de dezagregare sub acţiunea variaţiilor termice,
cristaloclastiei, vântului şi generează un relief spectaculos, cu aspect
ruiniform de turnuri, colţi, ziduri, arcade sau poduri naturale, domuri,
abrupturi, ciuperci, păduri de piatră, câmpuri de grohotişuri, etc.
(fig.330-333). Dacă se asociază şi procesele torenţiale se formează grote,
văiugi şi canioane (fig.334, 335).

Fig.330-Formaţiuni erozionale de tip “hoodoo” în Bryce Canyon National


Park, Utah
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Hoodoo_(geology)
Fig.331-Piatră balansoare sub formă de ciupercă modelată prin eroziune
diferenţială pe gresiile din Platoul Colorado-SUA
(sursa www.mihaic.blogspot.com/2008_12_01_archive.html)

Fig.332-Arcadă (The Delicate Arch) meşteşugită pe gresii în Arches National


Park-Utah (SUA)
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Natural_bridge)
Fig.333-Relief rezidual pe gresiile din Platoul Tassili N`Ajjer din Algeria
(sursa www. flecouat.free.fr/Tassili/index.htm)

Fig.334-Antelope Canyon din Arizona-Platoul Colorado


(sursa www.anefian.com/makepage.pl?photo=anefian_yahoo_com
2004_11_04_28_The_Delicate_Arch_Trail_Arches_NP.jpg&pageIndex)
Fig.335-Antelope Canyon-interior
(sursa www.flickriver.com/photos/98764996@N00/2528639173)

La noi în ţară forme de relief modelate pe formaţiuni grezoase


se întalnesc în Subcarpaţi, în Podişul Moldovei şi Podişul Transilvaniei,
în grupa flişului din Carpaţi Orientali, etc., iar în lume acestea sunt
prezente în Boemia-Cehia, Colorado, Arizona, Utah, Dakota, Meteora-
Grecia, Tassili N`Ajjjer-Algeria, Danxia-China de sud, etc.
Relieful modelat pe gresii susţine numeroase forme de turism,
cum ar fi: turismul de itinerar, turismul ştiinţific, turismul cultural-
educativ, photo-shooting-ul, alpinismul, etc. (fig.336, 337); turismul în
arii protejate, cum ar fi Rezervaţia geologică Râpa cu Păpuşi de la
Domneşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, Rezervaţia Naturală Muzeul
Trovanţilor din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea; Parcurile Naţionale
Grand Canyon, Zion, Bryce Canyon, Capitol Reef, Canyonlands,
Arches, Mesa Verde şi Petrified Forest, etc. din SUA, Parcul Naţional
Tassili din Algeria, China Danxia, etc. (fig.338); speoturismul cultural în
peşterile pictate (ex. Tassili N`Ajjer din Algeria) (fig.339);
Fig.336-Alpinism pe stâncile grezoase din Big Bend Bouldering Area-Utah,
Platoul Colorado
(sursa www.mountainproject.com/v/big-bend-bouldering-area/105716862)

Fig.337-Drumeţie pe plaiurile modelate în formaţiuni grezoase paleogene din


Munții Bârgăului (Suprafața Zâmbroaia)
Fig.338-Platformă pentru admirarea Marelui Canion din Platoul Colorado-
SUA
(sursa www.blog.icartours.com/circuit-sua)

Fig.339-Picturi rupestre într-o peşteră din masivul Tassili N`Ajer din Algeria
(sursa wn.com/Tassili_N'Ajjer)
RELIEFUL FORMAT PE CONGLOMERATE

Conglomeratele sunt roci psefitice, formate prin cimentarea


pietrişurilor şi a bolovanişurilor, iar în funcţie de natura cimentului care
a legat aceste formaţiuni detritice (fragmente de roci) există
conglomerate cu ciment silicios (foarte dur), conglomerate cu ciment
calcaros (uşor dizolvabile), conglomerate cu ciment argilos (puţin
dure), etc. (fig.340).

Fig.340-Conglomerat
(sursa www.ichn.iec.cat/bages/geologia/Imatges%20Grans/e1M.htm)

Conglomeratele puternic cimentate, care conţin elemente


cristaline în constituţie, generează un relief impozant şi spectaculos, cu
grad mare de atractivitate, reprezentat prin:
-versanţi abrupţi, vîrfuri ascuţite, culmi accidentate şi văi înguste cu
aspect de chei;
-abrupturi, văiugi (hornuri);
-văi rezultate prin lărgirea puternică a diaclazelor din masa rocilor;
-turnuri (ex. Ţiglăile Mari din Munţii Ciucaş, Panaghia, Toaca şi
Ocolaşu Mare în Munţii Ceahlău, relieful de turnuri din regiunea
Danxia-China, etc.) (fig.341, 342, 343, 344);
-trepte sau poliţe, cascade (ex. Duruitoarea din Munţii Ceahlău)
(fig.345).

Fig.341-Ţigăile Mari din Munţii Ciucaş


(sursa www.picasaweb.google.com/107984892938750428943/Ciucas)

Fig.342-Formaţiunea stâncoasă Panaghia din Munţii Ceahlău


(sursa www.4run.ro/toaca.html)
Fig. 343-Relief de turnuri pe gresiile şi conglomeratele din regiunea Danxia-
China
(sursa www.chinatouroperartor.blogspot.com/2010/10/danxiashan-
geopark.html)

Fig.344-Formaţiunea stâncoasă de tip ”butte” Qolla Icke din Malta


(sursa www.geulogy.com/introdis-maltas-buttes-qolla-icke-blue-clay.html)
Fig.345-Cascada Duruitoarea din Munţii Ceahlău
(sursa www.web-turism.ro/obiective-turistice-romania-galerie-foto.html)

Atunci cînd conglomeratele au ciment calcaros, care poate fi


supus dizolvării, se formează un relief de eroziune diferenţială,
reprezentat prin coloane, sfincşi, babe, ciuperci, hornuri, poliţe, alveole
de dizolvare, peşteri şi grote, aşa cum se poate întâlni în Munţii Bucegi,
Ceahlau şi Ciucaş.
Conglomeratele care conţin argile sunt mai friabile de aceea sub
acţiunea şiroirii se formează bad-lands-uri (pămînturi rele),
reprezentate prin ogaşe şi ravene (ex. în Muscelele Olteniei). Dacă
conglomeratele sunt intercalate cu alte roci mai friabile (gresii, marne,
şisturi argiloase) ele vor ocupa poziţii dominante datorită durităţii lor
mai mari, sub formă de vîrfuri ascuţite sau culmi cu profil mai
accidentat.
În familia conglomeratelor sunt incluse şi aglomeratele sau
conglomeratele vulcanice, alcătuite din pietrişuri şi blocuri de rocă
vulcanică prinse într-o matrice nisipoasă şi din cenuşă vulcanică. Pe
aceste roci prin acţiunea agenţilor modelatori sunt perfectate forme
deosebit de atractive în plan turistic, cum ar fi: creste ruiniforme,
abrupturi, vîrfuri ascuţite, formaţiuni stîncoase cu aspect bizar (apostoli,
moşi, soldaţi, ciuperci, turnuri, ziduri, dragoni), cascade, văi înguste cu
profil transversal semioval, chei şi defilee (ex. Cheile Bistriţei Ardelene),
versanţi marcaţi de văiugi, trepte şi ţancuri stâncoase, grote,
surplombe, hornuri, lapiezuri, alveole, doline, ravene, torenţi, etc.
Asemenea forme de relief sunt larg răspândite în cadrul platourilor
vulcanogen-sedimentare din lanţul eruptiv neogen Călimani-Gurghiu-
Harghita (fig.346).

Fig.346-Formaţiunile stâncoase reziduale 12 Apostoli din Munţii Călimani,


modelate pe aglomerate vulcanice
(sursa www.sis-travel.com/tur-calare/tur-calare-bucovina)

De asemenea, pot fi menţionate şi conglomeratele rezultate prin


cimentarea morenelor glaciare, care prin eroziune diferenţială dau
naştere unor forme spectaculoase de relief. Un asemenea caz este
reprezentat prin formaţiunile de la Segonzano (Comuna Segonzano),
de pe valea Cembra din Provincia Trentino (Italia), pe care au fost
sculptate piramide, creste, turnuri, coloane, văiugi şi abrupturi deosebit
de atractive (fig.347). Cele mai interesante forme sunt piramidele cu
căciulă, numite şi ”Piramidele de la Segonzano” sau ”Uomini di
Segonzano”, care pot atinge 20 m înălţime.
Pentru vizitarea acestor creaţii în piatră au fost amenajate poteci,
scări şi puncte de observaţie, iar în vecinătate se află numeroase
acomodamente, care oferă găzduire turiştilor.
Fig.347 Piramidele de la Segonzano (Italia)
(sursa http://www.trentino-outdoor.com/en/piramidi-segonzano-val-cembra-
camping-trentino-outdoor/)

Relieful modelat pe conglomerate susţine numeroase activităţi


agrementale, cum ar fi: drumeţia, turismul de itinerar, alpinismul
(fig.348), turismul în arii protejate (ex. Parcul Naţional Ceahlău, Parcul
Natural Bucegi, The Natural Monument of Milodón Cave din
Patagonia-Chile, etc.).
În vecinătatea obiectivelor atractive se află cabane turistice (ex.
Furnica, Piatra Arsă, Babele, Caraiman, Gura Diham în Bucegi; Dochia
în Ceahlău), staţiuni turistice (staţiunile de pe Valea Prahovei, de la
poalele Bucegilor; staţiunea Durău de la poalele Ceahlăului, etc.) sau
complexe sportive (ex. Complexul Sportiv Naţional Piatra Arsă din
Bucegi) (fig.349).
Fig.348-Alpinism pe abrupturile Bucegilor
(sursa www.ruxache.com/la-pas/jurnale-de-calatorie/pe-valea-alba-inca-o-
data-anul-acesta-bucegii.html)

Fig.349-Complexul Naţional Sportiv Piatra Arsă din Munţii Bucegi


(sursa www.turismland.ro/cabana-piatra-arsa-muntii-bucegi)
RELIEFUL MODELAT PE ARGILE ŞI MARNE

Argilele fac parte din categoria rocilor pelitice şi au rezultat prin


consolidarea mâlurilor. Aceste roci sunt formate din minerale argiloase
(silicaţi de aluminiu, montmorillonit, caolinit, ilit, haloisit, etc.) şi
fragmene de alte minerale care le imprimă diferite calităţi.
De exemplu, argilele plastice se modelează foarte bine şi pot fi
uşor mobilizate, iar argilele refractare rezistă la temperaturi înalte, etc.
Argilele, numite lut în limbaj popular, au în general culorii gălbui-
roşiatice, dar şi albe (caolinul), sunt unsuroase, impermeabile, plastice
şi avide de apă. (fig.350)

Fig.350-Afloriment de argilă
(sursa www.sheffield-pottery.com/Our-Clay-And-Raw-Material-Refining-
s/271.htm)

Marnele sunt tot roci pelitice din categoria argilelor care în


funcţie de conţinutul în CaCO3, pot fi: marne argiloase (40% CaCO3-
60% argilă), marne (60% CaCO3) şi marne calcaroase (80% CaCO3). Ca
şi argilele, marnele sunt uşor de modelat, impermeabile, plastice şi
avide de apă (fig.351).
Fig.351-Afloriment de marnă în Makhtesh Gadol-Israel
(sursa www.eikipedia.org)

Argila este o rocă friabilă, care prezintă un comportament


diferenţiat în funcţie de starea ei hidrică. În stare uscată, argila este
avidă de apă, dar când este saturată devine impermeabilă, se gonflează
(se umflă), îşi măreşte volumul, devine plastică şi alunecă pe pante.
Dacă gradul de îmbibare cu apă este foarte ridicat argilele devin
semifluide şi curg (curgeri noroioase), iar dacă se usucă intens crapă, iar
prin distrugerea coezivităţii particulelor componentele sunt uşor
pulverizate de vînt. Înrudite cu argilele, marnele au comportamente
asemănătoare.
Avînd în vedere aceste caracteristici ale celor două roci, respectiv
impermeabilitate, coezivitate slabă şi plasticitate mare, relieful modelat pe ele
prezintă forme specifice, adesea spectaculoase, dar inestetice şi dezolante în
peisaj, fapt care însă nu afectează gradul lor de atractivitate şi valoarea turistică.
Văile dezvoltate pe argile şi marme sunt largi, cu frecvente
înmlăştiniri, versanţi au înclinări reduse, iar interfluviile au aspect
rotunjit sau plat. Datorită durităţii mici energia reliefului sculptată pe
argile şi marne este redusă, fapt care se răsfrînge în plan atractiv, dar nu
ridică probleme de acces celor care vizitează asemenea zone.
Pe argile şi marne izvoarele sunt rare, iar apa lor se
caracterizează prin conţinut mare în impurităţi şi prin gust neplăcut, de
aceea este bine ca turişti să aibă la ei rezerve suficiente de apă.
Atunci cînd ajung la saturaţie, în urma precipitaţilor abundente,
marnele şi argilele devin impermeabile, iar scurgerea apei pe suprafaţa
lor se produce rapid, fapt care favorizează instalarea eroziuni liniare, în
special acolo unde covorul vegetal (iarbă, copaci) a fost îndepartat prin
păşunat, defrişări, etc.În aceste condiţii se formează ogaşe şi ravene
care evoluează rapid, dacă nu sunt corectate, spre organisme torenţiale
(fig.352).
În funcţie de climat, argilele şi marnele se comportă diferenţiat,
generînd formele de relief variate. În zonele cu climat semideşertic şi
subtropical, şiroirea şi ravenaţia sunt foarte intense, determinînd
apariţia unor escavaţii în labirint, dese şi adînci de la cîţiva metri la
cîţiva zeci de metri, separate între ele prin creste înguste. Aceste forme
de relief care brăzdează suprafeţele argiloase din arealele respective
poartă numele de “bad-lands”, adică “pământuri rele”, avînd
dezvoltare tipică în statul Dakota de Sud din SUA, de unde au luat şi
denumirea (fig.353).

Fig.352-Ravenă în împrejurimile oraşului Hârlău, judeţul Iaşi


(sursa www.atlas.usv.ro/geografie/fotografii/catedra_geografie/album/
Expeditie%20Ravene, %20Harlau,%20iunie%202008/slides/DSC03676.html)

Bad-lands-uri există şi în România pe suprafeţe mai restrânse,


lângă Sebeş-Alba (Râpa Roşie), în Podişul Sucevei, Cîmpia Moldovei,
Subcarpaţi, etc. (fig.354).
În climatul temperat, precipitaţiile abundente şi o serie de
practici antropice defectuoase (suprapăşunat, defrişări) facilitează
apariţia ogaşelor, ravenelor, torenţilor şi alunecărilor de teren (fig.356-
359). Acestea din urmă se remarcă prin trei elemente geomorfologice
principale: râpa de desprindere, corpul şi fruntea alunecării (fig.355), iar
forma lor poate fi uneori spectaculoasă, cum este cazul alunecărilor de
tip ”grueţi” sau ”glimee” larg răspândite în Podişul Transilvaniei (fig.
356, 357).
În condiţile climatului subpolar şi a celui din munţii înalţi (peste
1800 m), pe argile se produc frecvente solifluxiuni care i-au aspectul
unor valuri, movile şi terasete.

Fig.353-Relief de bad-lands în Badlands National Park din Dakota de Sud-


SUA
(sursa www.blog.travelpod.com/travel-
photo/alifebeinglived/3/1241874300/1_the-badlands.jpg/tpod.html)
Fig.354-Râpa Roşie de lângă Sebeş, judeţul Alba
(sursa www.travelbadgers.com/2011/05/calator-prin-romania-rapa-rosie-
sebes.html)

Fig.355-Elementele geomorfologice ale unei alunecări de teren


(www.chimiamediului.ro/2010/03/01/alunecarile-de-teren-partea-i)
Fig.356-Alunecări de teren de tip “gruieţe” la Şona, în judeţul Braşov
(sursa www.geografilia.blogspot.com/2011/08/piramidele-de-pamant-de-la-
sona-judetul_17.html)

Fig.357-Alunecări de teren de tip ”glimee” în Podişul Transilvaniei


(sursa www.galeriafoto.com/photos/showphoto.php/photo/
93999/cat/500/ppuser/4068)
Fig.358-Alunecare în trepte la Nucşoara-judeţul Argeş
(sursa www.infocurteadearges.ro/2010/12/11/alunecari-de-teren-la-nucsoara)

Fig.359-Alunecare de teren rotaţională la Sheoaks-Australia


(sursa www.ccma.vic.gov.au/soilhealth/photos.htm)

În regiunile cu emanaţii de gaze, argilele şi marnele, în


combinaţie cu apa din pânza freatică, favorizează formarea vulcanilor
noroioşi. Gazele venite de la mare adâncime antrenează spre suprafaţă
apa amestecată cu argilă şi dă naştere unor structuri conice,
asemănătoare unor vulcani.
Pe glob se cunosc aproximativ 1100 vulcani noroioşi, repartizaţi în
Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Azerbaidjan, Pakistan, Australia,
Indonezia, etc. Dimensiunile acestor forme de relief variază de la câţiva
centimetri la câteva sute de metri. De exemplu, în Pakistan s-au semnalat
vulcani noroioşi cu înălţimea de 250–480 m, iar diametrul craterului
înregistrează aproximativ 140 m.
Sub aspect structural şi funcţional, vulcanii noroioşi sunt
asemănători vulcanilor de lavă, deoarece sunt rezultatul aceloraşi
procese, de erupţie şi depunere a materialelor. Prin urmare, vulcanii
noroioşi se disting prin con, crater şi coş, iar activitatea lor este marcată
de episoade eruptive, care alternează cu perioade de linişte. Flancurile
conurilor sunt disecate prin acţiunea şiroirii în planeze miniaturale, iar
craterele se prăbuşesc adesea, determinând schiţarea unor caldere
reduse la scară.
În România, cea mai cunoscută locaţie cu vulcani noroioşi se
află în judeţul Buzău, pe teritoriul comunelor Berca şi Scorţoasa. Aici,
pe o suprafaţă de câteva zeci de hectare, se află un peisaj de bad-lands,
reprezentat prin conuri de vulcani noroioşi, cu înălţimi de până la 7-8
m, curgeri noroioase, ogaşe, ravene, etc. (fig.360-362). Fenomene
similare se întâlnesc în Podişul Moldovei şi în Podişul Transilvaniei,
dar de amploare mai mică.

Fig.360-Vulcani noroioşi la Pâclale Mari din judeţul Buzău


(sursa www.inromania.info/vulcanii-noroiosi.html)
Fig.361-Vulcan de noroi în comuna Berca-judeţul Buzău
(sursa www.hotnews.ro/hotreporter-2009-08-6069838-vulcanii-noroiosi.htm)

Fig.362-Ravene pe argile în Rezervaţia geologică Vulcanii Noroioşi din judeţul


Buzău
(sursa www.xplorio.ro/vulcanii-noroiosi-romania-rupta-din-luna)
RELIEFUL MODELAT PE LOESS

Loessul face parte din categoria rocilor aleuritice, are culoare


brun-roşcat-gălbuie, este alcătuit din particule foarte fine, iar în stare
uscată are aspectul unei roci prăfoase, uşor cimentate (fig.363).
Denumirea de “loess” sau “loss”provine din limba germană (lose), a
fost introdusă încă din 1834 de către geologul Charles Lyell, şi
înseamnă material sfărâmicios şi afânat, care se desface uşor. Loessul
este o rocă sedimentară poroasă, permeabilă şi se modelează uşor de
către agenţii externi..

Fig. 363-Abrupt dezvoltat pe loess în regiunea Vicksburg, Mississippi-SUA


(sursa www.wikipedia.org)

În alcătuirea loessului intră particule de cuarţ, argilă, calcar,


minerale grele şi uşoare, fosile şi resturi organice. De asemenea, în masa
loessului se observă canalicule verticale numite cornevine, care se
presupune că ar fi urmele lăsate de rădăcinile plantelor ierboase,
precum şi concreţiuni din CaCO3 , denumite „păpuşi de loess”.
Geneza şi evoluţia formelor de relief pe loess sunt condiţionate de
cele trei componente mineralogice de bază. Astfel, cuarţul ridică gradul
de permeabilitate, argila, prin absorţia de apă măreşte volumul rocii,
reduce permeabilitatea, o cimentează uşor, o face să reziste la eroziune
şi cînd apa este în cantitate mare îi măreşte plasticitatea, iar CaCO3
asigură solubilitatea loess-ului şi întreţine procesul de dizolvare, care
formează spaţii libere în rocă. Date fiind aceste caracteristici ale loess-
ului reliefului dezvoltat este variat, relativ spectaculos, de dimensiuni
reduse şi puţin rezistent în timp.
Eroziunea fluvială este intensă, apele curgatoare se adâncesc
repede şi sculptează văi strâmte şi adînci, cu aspect de chei sau
canioane ai căror versanţi se prăbuşesc şi se surpă, rezultând abrupturi
cu dimensiuni variabile (fig.364). Există şi cazuri în care cheile sunt
foarte adînci, de exemplu în regiunile unde grosimea depozitelor de
loess este mare (ex. Câmpia Timişului).

Fig.364-Vale îngustă şi adâncă în Podişul de Loess din China


(sursa www.ironammonite.com/2010_06_01_archive.html)

Procesele de sufoziune şi tasare care afectează în mod obisnuit


loess-ul determină producerea prăbuşirilor în trepte, precum şi
desfacerea şi desprinderea depozitelor loessoide sub formă de felii,
fenomene prezent la nivelul versanţilor şi interfluvilor, rezultând
abrupturi cu dimensiuni variabile (fig.365). Morfologia de amănunt a
acestor abrupturi este reprezentată prin trepte, văiugi, hornuri, creste,
etc., care se disting prin grad mare de spectaculozitate şi atractivitate
(fig.366).

Fig.365-Pereţi de loess pe malul Oltului spre Ariuşd în depresiunea


Braşov
(sursa www.scoalaromuluscioflec.blogspot.com/
2010_02_01_archive.html)

Deoarece loessul este o rocă poroasă, circulaţia apelor se face


foarte uşor, fapt care determină levigarea şi deplasarea carbonatului de
calciu spre baza orizontului, unde umiditatea este mai mare, iar
permeabilitatea mai redusă, şi apariţia unor concreţiuni calcaroase
numite “păpuşi de loess” sau “broboane.”
De asemenea, în urma proceselor de sufoziune şi tasare pe loess se
formează excavaţii cu contur circular sau oval numite crovuri sau găvane (ex. în
Câmpia Română, Dobrogea, Câmpia Timişului). Individualizarea acestor
forme este condiţionată de existenţa unor concavităţi iniţiale, care
favorizează acumularea apelor de ploaie şi a zăpezii. În etapa
următoare, prin infiltrarea apelor, dimensiunile crovurilor se măresc,
ajungând la câţiva metri,la câţiva zeci de metri şi chiar la 2-3 km în
diametru, iar adâncimea lor poate atinge câţiva zeci de metri.
Fig.366-Relief dezvoltat pe loess pe malul vestic al lacului Oltina din Podişul
Dobrogei
(sursa picasaweb.google.com/katarlez/BaltaIalomitei#5410178893040942162)

Datorită faptului că argila de pe fundul crovurilor este


impermeabilă, apele din precipitaţii şi cele rezultate din topirea
zăpezilor determină apariţia unor lacuri, care pot creşte gradul de
atractivitate a zonelor respective. Se pot aminti aici lacurile de crov din
Câmpia Română (Ianca, Plopu, Movila Miresii, Colţea, Ciocile, Tătaru)
sau din Câmpia Timişului (Satchinez, Ivanda) (fig.367).
Crovurile sau găvanele se află într-o permanentă evoluţie.
Astfel, prin coraziune şi deflaţie acestea se pot extinde longitudinal pe
direcţia vântului, modificându-şi conturul (de exemplu cele circulare
devin elipsoidale). În acest context morfogenetic, crovurile învecinate se
pot alungi şi îngemăna, determinând formarea unor văi de crovuri,
prin care apele din precipitaţii pot circula încet sau stagna.
Fig.367-Lacul sărat de crov Movila Miresii din judeţul Brăila
(sursa www.brmovilamiresii.ro/gal_foto_det.php?id=4)

Dacă procesul de lărgire şi adâncire a crovurilor continuă se pot


contura depresiuni cu dimensiuni mari, numite padine, în interiorul
cărora se pot stabili aşezări, căi de comunicaţie şi formaţiuni vegetale
(forestiere, ierboase), fapt care le atribuie un statut de oaze pe întinderea
nemărginită a stepelor din estul Câmpiei Române şi din Dobrogea.
În continuare, procesele de sufoziune crează la suprafaţă pâlnii
de sufoziune, care se continuă în adâncime cu un canal vertical şi îngust,
numit aven sau horn (fig.368).
Prin îngemănarea acestor pâlnii se formează râpe de sufoziune,
delimitate de versanţi abrupţi (fig.369), care comunică între ele prin
hrube de sufoziune (fig.370), aşa cum se pot întâlni la Stelica, în nordul
oraşului Feteşti, la Băiceni, în judeţul Botoşani, între Cernavodă şi
Saligny, în judeţul Constanţa, etc.
Fig.368-Forme de relief create prin sufoziune în loess
(sursa Posea, Mândruţ, 1996)
1-crovuri, doline şi pâlnii; 2-3-hornuri cu sau fără pâlnii; 4-hrube; 5-izvoare
sufozionale; 6-tunele

Fig.369-Râpe şi tunele de sufoziune


(sursa www.sfu.ca/~jkoch/older_stuff/glacierglossary.html)
Fig.370-Hrubă de sufoziune în Malan, lângă Tianshui, Provincia
Gansu,
Podişul de Loess-China.
(sursa www.gg.rhul.ac.uk/Meng/gg2001/gaolanshan.html)

Din cauza umectării intense, pe loess-uri se pot produce


alunecări superficiale (fig.371), iar procesele de şiroire generează ogaşe,
ravene şi torenţi care brăzdează suprafaţa depozitelor, separând adesea
forme efemere cu aspect de coloane sau piramide (fig.371-374).

Fig.371-Alunecarea de teren de la Saleshan, în apropiere de Lanzhou,


Podişul de Loess-China
(sursa www.gg.rhul.ac.uk/Meng/gg2001/gaolanshan.html)
Fig.372-Eroziune liniară în Podişul de Loess-China
(sursa www.scape.brandonu.ca/download/
Figs&PicsFromTrenhaile/Pics/
Chapter%2015/Plate%2015.6a%20Eroded%20loess%20deposits,%20Chi
na. jpg)

Fig.373-Relief dezvoltat pe loess pe malul vestic al lacului Oltina din Podişul


Dobrogei
(sursa picasaweb.google.com/katarlez/BaltaIalomitei#5410178893040942162)
Fig.374-Coloane de loess detaşate pe faţada unui abrupt prin şiroire în
Peninsula Banks, lângă Christchurch, Insula de Sud-Noua Zeelandă
(sursa www.teara.govt.nz/en/glaciers-and-glaciation/4/5)

Forme de relief dezvoltate pe depozite loessoide se întâlnesc în


multe locuri ale lumii, cum ar fi Peninsula Bretagne, Bazinul Parizian,
Podişul Rhenan, Podişul Saxoniei, Podişul Bavariei, Câmpia Română,
bazinele fluviilor Mississippi şi Missouri, pampasul Argentinian,
Podişul de Loess din China, etc. (fig.375).

Fig.375-Repartizarea loessului pe glob


(sursa www.sonoma.edu/users/f/freidel/global/
372Chapt12LastGlacialMax.htm)
RELIEFUL FLUVIAL

Relieful fluvial cuprinde formele modelate de către apele


curgătoare, care constituie un agent morfogenetic cu o forţă
inepuizabilă datorită faptului că parcurge un circuit continuu la
suprafaţa scoarţei.
Sistemul fluvial este format din organisme hidrografice
permanente (pâraie, râuri fluvii) şi temporare (şiroaie, torenţi, ueduri)
care acţionează asupra scoarţei terestre în baza forţei gravitaţionale prin
procese de eroziune, transport şi acumulare, edificînd un relief specific,
prezent peste tot unde regimul climatic favorizează organizarea reţelei
hidrografice.
Relieful creat de apele curgătoare cuprinde mai multe categorii,
după cum urmează:

A)Relieful creat de către apele de ploaie


Procesele morfogenetice şi formele de relief generate pe această
cale sunt:
1)pluviodenudarea sau ablaţia-este acţiunea picăturilor de ploaie
asupra solului care presupune două mecanisme: izbirea-împroşcarea
(splash) şi spălarea (wash); este mai eficientă pe suprafeţele dezgolite de
vegetaţie; forme de relief rezultate sunt: excavaţii sub formă de mici
cratere;
2)eroziunea în suprafaţă (areolară, peliculară, laminară)-este acţiunea
neconcentrată, sub formă de pânză, a apelor de ploaie pe versanţi;
materialele desprinse şi deplasate se acumulează la baza versanţilor sub
formă de coluvii care prin îngemănare dau naştere la glacisuri coluviale
(fig.376);
3)eroziunea de subsuprafaţă sau sufoziunea-este acţiunea apelor de
ploaie infiltrate printr-un sol poros, prin crăpături, pe direcţii de
stratificaţie, etc.; determină formarea pâlniilor, tunelurilor, ravenelor şi
râpelor de sufoziune;
Fig.376-Principiul de formare a unui glacis coluvial prin eroziune peliculară
(sursa www.todomonografias.com/geologia-topografia-y-minas/glacis-cu
modificări)

4)eroziunea liniară-este acţiunea concentrată sub formă de şiroaie sau


şuvoaie a apelor de ploaie pe versanţi; generează rigola, făgaşul, ogaşul,
ravena şi torentul, care au o densitate mai mare pe formaţiunile
sedimentare, în zonele cu averse şi în regiunile dezgolite de vegetaţie
(fig.377-380); aceste forme au aspectul unor excavaţii alungite sau
şanţuri cu dimensiuni crescătoare de la rigolă spre torenţi:
-rigola şi făgaşul au adâncimi, lărgimi şi lungimi de ordinul zecilor de
centimetri; ogaşul are adâncimi de 0,5-2 m şi lungimi de sute de metri;
-ravenele pot depăşi 20 m în adâncime;
-torentul (gully) reprezintă o formă superioară a scurgerii concentrate
temporare cu aspectul unui curent care posedă o mare energie
modelatoare; în urma acţiunii acestuia se formează organismul
torenţial, o formă de relief cu dimensiuni mult mai mari decît cele
create prin şiroaie, care este alcătuit din 3 elemente:
-bazin de recepţie;
-canal de scurgere ;
-con de dejecţie (fig.381-382).
Fig.377-Rigole şi făgaşe
(sursa www.milford.nserl.purdue.edu/weppdocs/overview/rill.html)

Fig.378-Rigole, făgaşe şi ogaşe în Dinosaur Provincial Park din Alberta-


Canada
(sursa www.123rf.com/photo_9442333_badlands-in-dinosaur-provincial-park-
showing-erosion-rills-barren-landscape.html)
Fig.379-Ogaş
(sursa www. 159.226.205.16/curriculum/3w/01/type/index.html)

Fig.380-Sistem de ravene în Algeria


(sursa www. unt.unice.fr/uoh/degsol/formes-erosion.php)
Fig.381-Elementele unui torent: 1-bazin de recepţie; 2-canal de
scurgere; 3-con de dejecţie
(sursa Posea, Mândruţ, 1996)

Prin contopirea conurilor de dejecţie clădite de organismele


torenţiale la baza versanţilor se formează glacisuri coluviale întinse
(fig.383).

Fig.382-Torent încrustat pe frontul unui versant în Nyainqentangla Mountains,


Tibet, China
(sursa www.art.com/products/p13049047-sa-i2291029/tony-waltham-gully-
erosion-and-alluvial-fan-on-hillside-500m-high-nyainqentangla-mountains-
tibet-china.htm)
Fig.383-Glacis coluvial format prin acţiunea organismelor torenţiale de la baza
unui abrupt de eroziune
(sursa www. elnoticierodelamurada.blogspot.com/2011/10/proambiente-y-la-
murada-se-hayan-sobre.html-cu modificări)

Formaţiunile geomorfologice create prin acţiunea apelor


pluviale, în special ravenele şi torenţii, afectează imaginea şi
funcţionalitatea peisajului în general, şi chiar dacă în anumite forme
prezintă un anumit grad de spectaculozitate şi atractivitate, de cele mai
multe ori ele pot îngreuna deplasarea pe anumite trasee, prin
intersectarea drumurilor sau a potecilor turistice, prin clădirea unor
conuri de dejecţie pe suprafaţa drumurilor, pot determina distrugerea
căilor de aces spre anumite obiective turistice şi pot provoca distrugeri
materiale sau chiar victime omeneşti;
În anumite regiuni eroziunea torenţială degradează intens
suprafeţele de teren determinând apariţia bad-lands-uri sau a
pămînturilor rele aşa cum este cazul celor din statul american Dakota
de Sud.
La noi în ţară sunt celebre ravenele înrămurate de la Rîpa Roşie
din apropierea localităţii Sebeş-judeţul Alba, dar asemenea forme se
întîlnesc în multe locuri din ţară.

B)Relieful creat de către apele fluviale

Apele fluviale (pâraie, râuri, fluvii) acţionează prin acelaşi


procese morfogenetic de eroziune, transport şi acumulare, dar la o scară
mult mai mare decît cele pluviale. Din această cauză şi formele de relief
sunt mult mai complexe şi au un efect mult mai mare asupra
activitaţilor turistice. În funcţie de procesul morfogenetic se disting
două categorii de forme : forme de eroziune şi forme de acumulare.

a)Formele de eroziune

Principala formă de relief creată de adâncirea treptată a unui


râu este valea fluvială, cu profil transversal în formă de V (fig.384).

Fig.384-Vale fluvială
(sursa www. pathconscious.com/in-the-valleys)

Elementele unei văi sunt:


-albia minoră;
-malurile;
-albia majoră sau lunca;
-terasele;
-versanţii şi interfluviile (fig.385).
Fig.385-Elementele unei văi
(sursa Posea, Mândruţ, 1996)

Albia minora reprezintă patul de scurgere al unei ape


curgătoare la debite medii; în cadrul acesteia se distinge talvegul sau
canalul de etiaj şi albia minoră propriu-zisă (fig.386).

Fig.386-Secţiune transversală în cadrul albiei fluviale


(sursa Posea, Mândruţ, 1996-cu modificări)

Talvegul este porţiunea din cadrul albiei minore ocupată de apă


la debite mici, a cărui axă corespunde celor mai mari adâncimi. În
profilul longitudinal al talvegului se disting vaduri, adîncuri,
repezişuri, trepte, praguri şi cascade.
Vadurile (riffle) sunt porţiuni mai ridicate, cu apă mică în care
viteza curenţilor este mai mare, iar aluviunile sunt mai grosiere (fig.387,
388). Adîncurile (pools) sunt sectoare sculptate în patul albiei unde apa
este mai mare, viteza curentului mai mică, iar glanulometria
depozitelor este mai fină (fig.389).
Fig.387-Succesiunea vadurilor (riffle) şi adâncurilor (pools) în cazul unei albii
relativ drepte (a) şi a unei albii meandrate (b)
(sursa www. epa.gov/owow/watershed/wacademy/acad2000/
stream/stream12.html)

Fig.388-Modelul vadurilor şi adâncurilor


(sursa www.atlas.usv.ro/www/geografie/pagini/
geopedia/geofiz/gmf/Vad_adanc.htm)
Fig.389-Vaduri şi adâncuri în cadrul albiei minore
(sursa www.lakecountyil.gov/Stormwater/LakeCountyWatersheds/
BMPs/Pages/StrmRestoration.aspx-cu modificări)

Repezişurile (whitewaters) sunt porţiuni cu pantă mai înclinată,


unde viteza apei este foarte mare iar neregularităţile din patul albiei o
înspumează, fapt care are un efect estetic deosebit asupra turiştilor
(fig.390, 391). De asemenea, repezișurile sunt elemente importante
pentru asigurarea condițiilor de practicare a raftingului (whitewater
rafting).
Treptele şi pragurile sunt denivelări cu dimensiuni reduse, care
apar datorită intersectării de către şuvoiul de apă a unor roci mai dure
sau prin schiţarea unor baraje de aluviuni în spatele unor obstacole
(fig.392). La baza unor trepte sunt prezente adesea bazinete cu apă
adîncă şi oxigenată unde se adună peştii, iar pescarii le caută cu mare
interes.
Fig.390-Repeziş în albia Izei la obârşii

Fig.391-Repeziş în albia pârâului Şoimu de Sus, afluent al râului Bistriţa


Ardeleană
Fig.392-Treaptă din aluviuni pe un pârâu afluent al Izei formată în spatele unui
buştean

Pragurile transversale din albie, cu dimensiuni mari, cauzate de


prezenţa unor falii sau de duritatea rocilor, se numesc cataracte şi pot fi
întâlnite pe râurile mari şi pe fluvii (ex. cele şase cataracte ale Nilului
între Khartoun şi Assuan). Acestea determină căderea apei sub formă
de cascade şi repezişuri (fig.393).
Cascadele sun denivelări sau rupturi puternice de pantă în
cadrul talvegului, cu profil vertical sau înclinat, care determină căderea
unui curent de apă. Frontul cascadelor poate fi de origine erozivă,
erozivo-structurală (strate cu durităţi diferite-ex.cascada Victoria de pe
fluviul Zambezi, cascada Niagara de pe râul Niagara, cascada Angel de
pe râul Churún, etc.), structurală (strate de roci orizontale sau înclinate
în sens invers faţă de curgerea apei-ex. cascadele pe formaţiuni
grezoase) sau tectonică (pe falii şi fracturi-ex. cascada Iguasu) (fig.394).
Fig.393-Prima cataractă a Nilului la Assuan
(sursa www.egyptedantan.com/assouan/assouan5.htm)

Fig.394-Modelul formării unei cascade prin eroziune diferenţială


(sursa www.ro.wikipedia.org/wiki/Cascadă-cu modificări)

Cele mai mari cascade din lume sunt: Angel-979 m (Canaima


National Park, Bolívar, Venezuela), Tugela-948 m (KwaZulu-Natal,
Africa de Sud), Cataratas las Tres Hermanas-914 m (Ayacucho, Peru),
Olo'upena Falls-900 m (Molokai, Hawaii, SUA), Catarata Yumbilla-896
m (Amazonas, Peru), Vinnufossen-860 m (Møre Og Romsdal,
Norvegia), etc. (fig.395).
Fig.395-Cascada Angel din Venezuela
(sursa www.pssst.ro/comenteaza.php?id=5215)

În anumite locuri, prin amenajări antropice, se pot forma


cascade artificiale (ex. cascade şi baraje contra viiturilor, etc.) (fig.396).

Fig.396-Cascadă artificială pe pârâul Izvorul Lung, afluent al râului Bistriţa


Ardeleană
Albia minoră propriu-zisă se desfăşoară de-o parte şi de alta a
talvegului, este acoperită de apă la debite medii şi de aluviuni grosiere
(nisipuri, pietrişuri, bolovănişuri) şi este delimitată de maluri (fig.397).

Fig.397-Talveg şi albie minoră propriu-zisă (pârâul Sărăţel, Pădurea Colnic,


judeţul Buzău)
(sursa www.turismjudetulbuzau.blogspot.com/2011_02_20_archive.html-cu
modificări)

După configuraţia în plan a acestora există maluri concave, la


baza cărora apa este adîncă, şi maluri convexe, la baza cărora se află o
formaţiune de acumulare numită renie, neacoperită de vegetaţie şi
inundată frecvent la creşterile obisnuite de nivel (fig.398, 399). Când
râul transportă din abundenţă aluviuni, în cadrul albiei minore pot să
apară bancuri emerse numite insule sau ostroave.
După desfăşurarea lor în plan albiile pot fi; rectilinii, meandrate
şi despletite, fapt care influenţează diferitele practici turistice din spaţiul
fluvial (pescuit, navigaţie, campare, relaxare, etc.) (fig.400).
Fig. 398-Dispunerea reniilor în cadrul albiei minore
(sursa www.share3.esd105.wednet.edu/rsandelin/ees/Resources/
Flowing%20water%20concepts.htm)

Fig.399-Raporturi morfogenetice pe pârâul Strâmba, afluent al Sălăuţei, în


sectorul Zăvoaiele Borcutului, comuna Romuli, judeţul Bistriţa-Năsăud

Albia majoră sau lunca mărgineşte albia minoră şi poate fi


ocupată de apă doar la viituri foarte mari (fig.401). Dimensiunile luncii
şi desfăşurarea sa in profil langitudinal sunt influenţate de mai mulţi
factori cum ar fi: natura substratului, mărimea râului şi intensitatea
proceselor fluviale.
Fig.400-Albie minoră puternic meandrată
(sursa www.share3.esd105.wednet.edu/rsandelin/ees/Resources/
Flowing%20water%20concepts.htm)

Fig.401-Lunca Prutului
(sursa www.luncaprut.ro/rom/lunca_prut/zone_conservare_speciala.htm-cu
modificări)

De obicei, lunca creşte în dimensiuni din amonte spre aval,


poate avea o desfăşurare bilaterală sau monolaterală sau poate prezenta
lărgiri şi îngustări pînă la dispariţia sa (fig.402).
Fig.402-Poiana Stegea-sector de lărgire a luncii râului Bistriţa Ardeleană sub vf.
Piatra Mare

Suprafaţa luncii este acoperită de vegetaţie, terenuri agricole,


aşezări şi căi de comunicaţie. În cadrul său se pot observa diferite forme
de relief cum ar fi: grinduri, popine, conuri de aluviuni, braţe părăsite,
etc. (fig.403).

Fig.403-Model de formare a braţelor părăsite (belciuge) şi popinelor prin


albiilor meandrate
(sursa Posea, Mândruţ, 1996)

Pentru turism lunca este foarte importantă deaorece susţine


anumite activităţi de relaxare şi amplasarea unor echipamente turistice
(cabane, pensiuni, parcări, ștranduri, etc.).
La exteriorul luncii, spre versanţi valea poate prezenta alte
forme de relief realizate prin eroziune şi prin acumularea materialelor
transportate de râu. Este vorba de terase, care sunt suprafeţe relativ
netede alcătuite din pietrişuri, nisipuri şi argile, dispuse etajat faţă de
albia minoră şi luncă; aceste formaţiuni reprezintă foste albii majore ale
râului. Elementele teraselor sunt: podul, fruntea, muchia şi ţăţâna
(fig.404). Podurile teraselor sunt relativ netede şi sunt acoperite cu
terenuri agricole, aşezări, complexe turistice şi căi de comunicaţie
(fig.405).
Sistemul versanţilor din cadrul văilor conţin pe faţada lor
informaţii privind evoluţia lor şi se caracterizează prin anumiţi
parametrii geomorfometici care influenţeaza desfăşurarea activităţilor
turistice; în aceste context deplasarea turiştilor spre obiectivele atractive,
precum şi amplasarea căilor de comunicaţie şi a echipamentelor
turistice (cabane, pensiuni, pârtii de schii, telescaune, etc.), trebuie sa
ţină cont de lungimea, panta, fragmentarea, energia, stabilitatea şi
orientarea acestora (fig.406).

Fig.404-Elementele unei terase: 1-fruntea; 2-muchia; 3-podul; 4-ţâţâna


Fig.405-Sisteme de terase fluviale
(sursa www.geog.ubc.ca/courses/geog103/G103_Fluvial_Landforms/
index.html-cu modificări)

Fig.406-Versantul nordic al masivului magmatic Măguriţa din Defileul


Bârgăului, brăzdat de văi cu aspect evazat

Văile, ca formă principală a reliefului creat de apele curgătoare,


sunt de mai multe feluri, dar pentru turism sunt mai importante văile
sub formă de chei, defilee şi canioane.
Cheile sunt văi înguste cu versanţi abrupţi şi foarte apropiaţi la
bază, unde se desfăşoară o albie minoră complicată. Aceste văi se
formează îndeosebi pe calcare şi conglomerate, dar pot fi întâlnite şi pe
alte roci. Defileele sunt sectoare de văi adânci, înguste şi mărginite de
versanţi înclinaţi, la baza cărora valea poate prezenta suprafeţe de
luncă, îngustări şi lărgiri. Aceste tipuri de văi se dezvoltă acolo unde
rîul traversează roci mari dure (calcare, roci vulcanice, şisturi cristaline)
(ex. Defileul Bîrgăului sculptat în formaţiuni grezoase şi magmatice,
Defileul Mureşului conturat în aglomerate vulcanice, Defileul Oltului
schiţat în şisturi cristaline, Defieleul Dunării format în calcare, etc.).
Canioanele sunt văi înguste şi adînci, cu versanţi verticali sau
înclinaţi şi marcaţi de trepte structurale, la baza cărora se dezvoltă văi
cu fundul plat, care pot avea porţiuni de luncă (ex: Canionul Colorado
cu 800 km lungime, 1500 m adîncime şi lăţime de cîţiva km). Asemenea
văi se formează pe roci sedimentare (gresii, loess), vulcanice (pânze de
lavă, aglomerate), etc..
În procesul de adâncire a reţelei hidrografice şi de sculptare a
văilor se detaşează interfluvile sau culmile, care îndeplinesc funcţii
turistice importante prin configuraţia, desfăşurarea, altitudinea şi panta
lor. Pe rocile sedimentare şi pe cele metamorfice se pot forma culmi
greoaie cu aspect rotunjit numite obcine sau picioare în anumite locuri.
În profilul longitudinal al interfluvilor apar uneori vîrfuri conice numite
măguri, sectoare accidentate, vârfuri ascuţite, curmături sau înşeuări.

b)Formele de acumulare

Pe lângă formele de eroziune, apele curgătoare creează şi forme


de acumulare, cum ar fi: conurile de dejecţie, piemonturile şi deltele.
Conurile de dejecţie se formează la viituri, când pâraiele şi
râurile depun materialele transportate pe suprafeţele cu pantă redusă
(lunci, albii minore, etc.) (fig.407).
Piemonturile sunt forme de relief cu dimensiuni foarte mari,
care se întind la poalele munţilor (pied=picior; mont=munte), făcând
racordul dintre acesta şi zona joasă din vecinătate (ex. Piemontul Getic
la poalele Subcarpaţilor Getici, Piemontul Borşei la poala Munţilor
Rodnei (fig.408).

Fig.407-Con de dejecţie clădit de o vale torenţială în Pirineii Francezi


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Alluvial_fan_01.JPG-cu modificări)

Fig.408-Piemontul Getic
(sursa www.oocities.org/dmarioara/sbpodget.htm)

Deltele reprezintă acumulări masive de aluviuni clădite de către


fluvii la gura lor de vărsare în mare. Morfologia lor este alcătuită din
braţe, canale, gârle, cuvete lacustre, grinduri longitudinale şi
transversale, etc. (ex. Delta Dunării, Delta Padului, Delta Mississippi,
Delta Nilului, etc. (fig.409).
Fig.409-Imagine satelitară a Deltei Nilului
(sursa www. satgeo.zum.de/satgeo/quicklooks/wasser_10.htm)

Văile sunt culoare de circulaţie şi concentrează fluxuri


importante de turişti, datorită faptului că în cadrul lor există aşezări,
staţiuni turistice, obiective atractive de factură naturală (relief, unităţi
acvatice, covor vegetal, arii protejate) şi antropică (vestigii arheologice,
cetăţi, castele, baraje, hidrocentrale, centre industriale, porturi, etc.)
(fig.410, 411).

Fig.410-Valea Rinului
(sursa www.goodtravelinfo.com/tag/cool-rhine-valley)
Fig.411-Croazieră pe fluviul Yangtze din China
(sursa www. tourochina.ca/city/chongqing-tours)
RELIEFUL LITORAL

Regiunea morfohidrografică litorală se desfăşoară la limita


dintre uscat şi mare, iar agenţii modelatori de aici sunt valurile, curenţii
şi mareele care acţionează asupra substratului prin procese de eroziune
(abraziune), transport şi acumulare.
Dintre formele de relief litoral cu relevanţă pentru turism se
remarcă faleza şi platforma de abraziune, create prin eroziune, plajele,
cordoanele litorale, dunele de nisip, câmpiile litorale şi recifii coraligeni,
rezultate prin procese de acumulare.
Faleza reprezintă un abrupt, cu pante de 300-900 şi înălţimi variabile,
situat la contactul dintre uscat şi mare (fig. 412). Frontul falezei se află sub
incidenţa valurilor şi a proceselor subaeriene, care-l modelează permanent.
La baza falezelor are loc spargerea valurilor care dislocă bucăţi de rocă
şi determină formarea firidelor (nişe de abraziune, marmite,
surplombe, etc.), grotelor şi peşterilor (fig. 413-416), excavaţii care
contribuie în timp la subminarea şi retragerea falezelor.

Fig.412-Faleza Mării Negre în sectorul Olimp-Costineşti


(sursa www. xplorio.ro/faleza-olimp-costinesti/)
Fig.413-Nişe de abraziune, surplombă şi peşteră la baza unei faleze din insula
Antigua, Marea Caraibilor
(sursa www.stormcarib.com/reports/2000/antigua.shtml)

Fig.414-Sistem de cavităţi în faleza din Districtul Ayia Napa-Cipru


(sursa www.virtualtourist.com/travel/Europe/Cyprus/Famagusta_District/
Ayia_Napa-394703/Things_To_Do-Ayia_Napa-Sea_Caves-BR-1.html)
Fig.415-Peşterile Albastre din Insula Zakynthos-Grecia
(sursa www.flickr.com/photos/frosted_peppercorn/634632268/in/faves-
47948833@N00/)

Fig.416-Proces de formare a unei cavităţi în faleza insulei Capri din Marea


Mediterană
(sursa www.blog.travelpod.com/travel-blog-entries/ozziesescape/
1/1244051211/tpod.html)

Pe lângă acţiunea valurilor şi curenţilor, în modelarea falezelor


se adaugă şi acţiunea aerosolilor săraţi purtaţi de vânturi, care
generează prin procese de alterare diferite cavităţi, cum ar fi taffoni
(fig.417)

Fig. 417-Cavități de tip tafoni generate prin acțiunea corozivă a aerosolilor


sărați pe o faleză de bazalt din Cap d'Agde, Franța
(sursa http://www2.ulg.ac.be/geolsed/processus/processus.htm)

Aceste excavaţii care apar la baza falezelor sunt obiective


turistice interesante, explorate de turiştii aventurieri (fig.418). În multe
regiuni ale lumii există agenţii turistice care organizează tururi de
vizitare a grotelor sau peşterilor formate prin acţiunea valurilor asupra
falezelor, dintre care amintim Phang-Nga Eco Tourism Ltd. din
Thailanda, Capri Tours & Excursions din insula Capri, Sea Caves
Villas, Travel and Tours din Cipru, Na Pali Riders în Hawaii, etc.
Fig. 418-Turişti explorând o cavitate de la baza unei faleze
(sursa www.fineartamerica.com/featured/exploring-the-sea-caves-larry-
ricker.html)

Excavaţiile care apar la baza falezelor se formează prin acţiunea


valurilor asupra rocilor marcate de fisuri şi fracturi sau în locurile unde
vin în contact două tipuri de roci, cu durităţi diferite. În funcţie de
intensitatea valurilor şi de caracteristicile rocilor, excavaţiile evoluează
spre configuraţii şi dimensiuni diferite, cele mai spectaculoase fiind
grotele şi peşterile.
O peşteră este la început o fisură care se lărgeşte treptat prin
forţa apei şi a aerului. Fragmentele mărunte desprinse de către valuri
sporesc ulterior puterea de eroziune exercitată asupra pereţilor
excavaţiei conturate.
Numeroase peşteri litorale se află pe coastele pacifice ale SUA,
pe ţărmurile insuleleor Hawaii, Cipru, Capri, Marea Britanie, pe
ţărmurile insulelor greceşti sau a celor din Oceania, iar zonele costiere
care le deţin se disting prin peisaje inedite, fiind solicitate de numroşi
turişti.
Grotele şi peşterile de la baza falezelor pot fi explorate cu
kayakul, cu ambarcaţiuni mici, prin inot sau chiar cu piciorul dacă
nivelul apei este scăzut.
Dintre cele mai cunoscute peşteri situate la baza falezelor pot fi
menţionate: Blue Grotto din insula Capri, Fingal's Cave din insula
Staffa, Arhipeleagul Hebridelor, Lion Caves de lângă Florence, Oregon,
Riko Riko Cave din Poor Knights Islands, Noua Zeelandă, Painted
Cave din Insula Santa Cruz, California, Waiahuakua şi Ho'olulu Sea
Cave din Insula Kauai, Arhipeleagul Hawaii, Holl o Boardie şi Fogla
Skerry din insula Papa Stour, Arhipeleagul Shetland, Marea Britanie,
etc. (fig.419)

Fig.419-Intrarea în Painted Cave din Insula Santa Cruz, California-SUA


(sursa www.willapajames.blogspot.com/2008_09_01_archive.html)

Pe rocile dure procesele modelatoare genereaza cavităţi, arcuri


naturale sau portaluri, grote de vînt (blowhole), tunele, stâlpi şi
promontorii (fig.420), iar pe formaţiunile moi se produc alunecări,
prăbuşiri şi procese de ravenaţie (fig.421-423).
Fig.420-Tunel în Marea lui Cortez, Oceanul Pacific
(sursa www.flickr.com/photos/redrocker/267109883/in/faves-47948833@N00/)

Fig.421-Alunecare de teren activă pe coasta Holderness din Humberside


County-Marea Britanie
(sursa www.superstock.com/stock-photos-images/1890-95858)
Fig.422-Procese de prăbuşire care afectează o faleză din partea de sud-est al
Marii Britanii
(sursa www.geograph.org.uk/photo/37876)

Fig.423-Taluzuri conice la baza falezei nordice din cadrul fiordului Isfjord,


Spitsbergen-Arhipeleagul Svalbard, Norvegia
(sursa www. commons.wikimedia.org/wiki/File:TalusConesIsfjorden.jpg)

O grotă de vânt se formează iniţial dintr-o cavitate care se


extinde spre falezei sub forma unui puţ vertical prin care pot avea loc
erupţii de apă dacă geometria acesteia şi forţa valurilor favorizează
acest fenomen (fig. 424).

Fig.424-Principiul de formare a grotelor de vânt


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Blowhole_geo)

Arcurile naturale iau naştere prin erodarea unor promontorii. În


prima fază se formează o cavitate, care este lărgită treptat de forţa
valurilor şi de procesele de dezagregare. Ulterior, această cavitate este
străpunsă lateral, conturându-se portalul respectiv (fig.425, 426).
Dacă podul portalului cedează se formează stâlpi reziduali, cu
forme şi dimensiuni variate. Odată conturat, edificiul stâlpilor este
supus în continuare modelării subaeriene şi marine, fapt care duce la
distrugerea lor (fig.427, 428)
Fig.425-Promontoriu la Inspiration Point, Peninsula Palos Verdes-SUA
(sursa www.cnsm.csulb.edu/departments/geology/
people/bperry/AerialPhotosSoCal/
PalosVerdesPeninsula.htm)

Fig.426-Arcul natural Green Bridge of Wales, Pembrokeshire-Marea Britanie


(sursa www.cgz.e2bn.net/e2bn/leas/c99/schools/cgz/accounts/
staff/rchambers/GeoBytes/GCSE%20Revision/Hot%20Potatoes%20GCSE%20
Quizzes/Coastal%20Features/coastal_features_quiz.htm)
Fig.427-Formaţiuni erozionale în edificiul falezelor
(sursa www.georesources.co.uk/leld.htm-cu modificări)

Fig.428-Mecanismul formării stâlpilor reziduali


(sursa www.igcsegeographyatiil.wikispaces.com/Sea+Stacks+and+Stumps-cu
modificări)

Formaţiuni erozionale sub formă de stâlpi există în multe


regiuni ale globului, dintre cele mai cunoscute fiind: Faraglioni, Insula
Capri (Italia), The Big Flowerpot, Three Sisters, Eatonville, Nova Scotia
(Canada), Goat Rock, California (SUA), Haystack Rock, Cannon Beach,
Oregon, (SUA),. Old Harry Rocks, Dorset (Marea Britanie), The
Needles, Insula Wight,(Marea Britanie), Ball's Pyramid, Insulele Lord
Howe (Australia), Old Man of Hoy, Insulele Orkney, Scoţia (fig.429),
The Twelve Apostles, Victoria (Australia) (fig.430), etc.

Fig.429-Stâlpul Old Man of Hoy detaşat din faleza insulei Hoy, Arhipeleagul
Orkney-Scoţia
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Old_man_of_hoy2.jpg)
Fig.430-Stâlpii 12 Apostoli din Port Campbell National Park, Victoria-Australia
(sursa www.igcsegeographyatiil.wikispaces.com/Sea+Stacks+and+Stumps)

Arcurile naturale şi stâlpii reziduali sunt creaţii monumentale şi


spectaculoase care atrag foarte mulţi vizitatori, care le contemplă sau le
fotografiază (fig.431). De asemenea, stâlpii pot reprezenta suport pentru
escaldă şi bază pentru sărituri cu paraşuta (ex. Old Man Of Hoy)
(fig.432).

Fig.431-Grup de turişti care vizitează un portal situat pe ţărmul insulei Capri


(sursa www.johnnyjet.com/images/PicForNewsletterCapriJuly2005
BoattourFamousRocksFromWater.JPG)
Fig.432-Alpinişti pe Old Man of Hoy
(sursa www.vustv.com/E5mKSP7JUuynT)

Falezele pot fi active, cu profil puternic înclinat, inactive, cu front


slab înclinat care evoluează sub acţiunea proceselor subaeriene (spălare,
şiroire, ravenaţie, deplasări de mase) şi fosile, ieşite de sub controlul mării.
Prin forma , dimensiunile şi poziţia lor, falezele reprezintă suprafeţe
importante pentru amenajarea şi organizarea activităţilor turistice. Aici sunt
amplasate căi de comunicaţie, alei pentru promenadă, structuri de primire,
obiective de agrement. (ex. Cazinoul din Constanţa, fig.433) , etc..
În România, pe ţărmul Mării Negre, falezele, reprezintă două treimi
din lungimea litoralului şi au înălţimi cuprinse între 20 şi 40 m. De la
Capul Singol (punctul „Pescărie”, la intrarea în Mamaia), faleza creşte spre
sud până la 35 m pentru a scădea apoi la 10-15 m, ajunge la Eforie şi Capul
Tuzla până la aproape 40 m, după care spre Costineşti şi Mangalia scade
din nou la 10-20 m, urmând să crească spre Vama Veche.
Prin retragrea falezelor sub acţiunea valurilor marine şi a eroziunii
subaeriene are loc formarea platformelor de abraziune, care sunt părţi ale
platformelor continentale modelate de apa mărilor (fig.434, 435). Suprafaţa
acestor platforme este relativ netedă, uşor convexă şi slab înclinată, fiind
acoperită cu nisipuri sau reprezentată de către roca dură.
Fig.433-Cazinoul din Constanţa
(sursa www. cazare-litoral.ws/cazinoul-constanta/)

Fig.434-Platforma de abraziune Broad Bench-Kimmeridge Bay, Dorset, Marea


Britanie
(sursa www.stacey.peak-media.co.uk/purbeck/
Kimmeridge/Kimmeridge.htm)
Fig.435-Platformă de abraziune acoperită cu nisipuri şi faleza învecinată
(Saltburn Beach-North Zorkshire, Marea Britanie)
(sursa www.docbrown.info/docspics/cleveland/clevpage05.htm)

Retragerea falezei şi extinderea platformei de abraziune are luc


după următorul mecanism cu desfăşurare ciclică: valurile subminează bazei
falezei, fapt care determină prăbuşirea peretelui, iar materialele rezultate sunt
preluate de apă şi îndepărtate (fig.436).
Prin extinderea platformei, valurile se sparg tot mai departe de
baza falezei, abraziunea se reduce iar procesul de retragere a falezei
incetează. Cu timpul eroziunea trece asupra platformei, determinând
scăderea altitudinii acesteia, fapt care va permite reluarea atacului
asupra falezei. Acest fenomen este posibil şi dacă uscatul respectiv este
afectat de subsidenţă.
Funcţia turistică a platformelor de abraziune este evidentă, în această
zonă desfăşurîndu-se numeroase activităţi de relaxare (navigaţie, înnot,
pescuit, scuba diving, etc).
Cea mai importantă parte a litoralului pentru turism este plaja, care
reprezintă o fîşie inundabilă, acoperită cu acumulări de nisipuri, pietrişuri şi
cochilii (fig.437). La ţărmurile înalte cu faleze, plajele au dimensiuni reduse sau
lipsesc, dar la ţărmurile joase, cu ape puţin adînci, acestea au extindere mai
mare.
Fig.436-Mecanismul de formare a platformelor de abraziune:
1-Faleză supusă eroziuni prin valuri; 2-Formarea unei firide la baza falezei; 3-
Prăbuşirea falezei şi individualizarea platformei de abraziune
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Wave-cut_platform-cu modificări)

Fig.437-Plaja Vadu-Litoralul Mării Negre


(sursa www. xplorio.ro/plaja-vadu-corbu-paradisul-regasit/)

În profil longitudinal, plaja se compune din mai multe sectoare,


cu funcţiuni specifice pentru turism, după cum urmează: plaja înaltă,
plaja propriu-zisă şi plaja submersă (fig.438).
Plaja înaltă (backshore), se situează spre uscat, deasupra limitei
superioare a nivelurilor maxime, fiind acoperită de apă numai la
furtuni. Aceasta este acoperită cu nisipuri şi pietrişuri transportate de
valuri, precum şi de fragmente mai grosiere (blocuri, plăci) desprinse
din faleza învecinată. Morfologia sa alcătuită din trepte (microfaleze),
taluzuri, suprafeţe netede sau slab înclinate spre uscat (berme), iar spre
interior este delimitată de faleză sau de fâşia dunelor litorale (fig.439,
440).
Plaja propriu-zisă (foreshore) sau faţa plajei (beach face), se
desfăşoară în continuarea plajei înalte, spre larg, şi este delimitată de
valorile medii ale nivelurilor maxime şi minime (fig.441). Aceasta
reprezintă un sector înclinat, cu pante de la 20-30, unde depozitele sunt
nisipoase, până la peste 200, unde predomină fragmentele grosiere
(pietriş, blocuri), are un profil convex la partea superioară şi concav la
bază, iar microrelieful său este alcătuit din festoane, cornuri de plajă şi
riduri.

Fig.438-Profilul tipic al plajei


(sursa www.liv.ac.uk/~ec22/topics/terminology.htm-cu modificări)
Fig.439-Sector de plajă înaltă (backshore) cu blocuri, Kimmeridge, Dorset-
Marea Britanie
(sursa www.discoveringfossils.co.uk/coastlines.htm)

Fig.440-Sector de plajă înaltă acoperit cu pietrişuri şi fragmente de rocă sub


formă de plăci, Seatown, Dorset-Marea Britanie)
Fig.441-Sector de plajă propriu-zisă (Plaja Huanchaco-Peru)
(sursa www.blog.travelpod.com/travel-blog-entries/
tramps_like_us/1/1261068254/tpod.html)

Festoanele rperezintă mici ondulări sub formă de creste,


dispuse în general simetric, cu înălţimi de câţiva centimetri. Cornurile
de plajă sunt formaţiuni cu aspect triunghiular sau de semicerc, cu baza
spre mare, au înălţimi de până la 1 m şi lungimi între 4 şi 70 m, fiind
mai bine conturate pe depozite grosiere (pietrişuri) şi prin acţiunea
valurilor puternice. Ridurile sun asemănătoare festoanelor doar că sunt
mai accentuate şi au înălţimi mai mari (fig.442).
În continuarea plajei propriu-zise, spre mare, pot să apară bare
litorale paralele cu aceasta, despărţite de adâncituri sub formă de
ulucuri (trough-uri) (fig.443).
Plaja submersă (nearshore) sau submarină este acoperită
permanent de apă, iar morfologia ei este rperezentată prin riduri,
brazde litorale şi bancuri. Brazdele litorale sau dunele hidraulice sunt
forme de relief cu desfăşurare paralelă sau oblică faţă de litoral, vând
înălţimi decimetrice, lăţimi de câţiva metri şi lungimi de zeci sau sute
de metri.
Fig.442-Riduri pe faţa plajei
( sursa www. openlearn.open.ac.uk/mod/
oucontent/view.php?id=398636&section=1.5.6)

Fig. 443-Bară litorală care separă un trogh pe plaja Deer Island, Biloxi,
Mississippi-SUA
(sursa www. montessorimuddle.org/2011/07/10/beach-geomorphology-on-
deer-island-cu modificări)

Bancurile submerse reprezintă forme de acumulare cu


configuraţii şi dimensiuni variate, create prin acţiunea valurilor şi
curentului de derivă litorală. Prin înălţare şi emersie acestea se
transformă în grinduri şi cordoane litorale.
Pentru practicile turistice din zona plajelor este importantă
structura depozitelor. Astfel, în compoziţia plajelor intră nisipuri,
pietrişuri, blocuri şi cochilii, predominînd nisipul în cazul plajelor din
zona traopicală, pietrişul.în cazul plajelor din zona temperată şi
fracţiunile grosiere în cazul plajelor de la latitudini mari.
La nivel local, depozitele nisipoase acoperă în principal plaja
propriu-zisă şi plaja submersă, în timp ce materialele grosiere
(pietrişuri, bolovănişuri, blocuri) sunt prezente mai ales pe plaja înaltă
datorită acţiunii violente a valurilor care le aruncă spre interior, unde
acestea rămân din cauza greutăţii lor, sau datorită proceselor de
dezagregare care afectează falezele.
Sub aspect mineralogic formaţiunile nispoase sunt alcătuite din
diferite particule, în funcţie de natura petrografică a zonei sau de aria-sursă
a materialelor de plajă. În cea mai mare parte, depozitele nisipoase sunt
alcătuite din particule de cuarţ rezultate din dezagregarea gresiilor silicioase,
şisturilor cristaline şi rocilor magmatice, dar există cazuri unde depozitele de
plajă conţin minerale feromagneziene care provin din roci vulcanice (ex.
Hawaii, Noua Zeelandă, Japonia, Islanda, etc.), sau minerale organice
(carbonat de calciu) rezultate prin dezagregarea calcarelor şi a resturilor
organice carbonatice (cochilii, corali). Acest fapt se răsfrânge asupra culorii
plajelor: gri spre negru sau roşu închis acolo unde predomină mineralele
feromagneziene, galben spre alb unde cuarţul şi fragmentele organice deţin o
proporţie mai mare (fig.444-447).
Un aspect care trebuie luat în seamă pentru amenajările turistice
este şi forma în plan a plajelor, parametru rezultat prin conlucrarea mai
multor factori, cum ar fi: litologia şi structura, gradul de fragmentare al
ţărmului, tipul valurilor şi modul de refractare a frontului acestora.
Astfel, se remarcă plaje rectilinii, când valurile se propagă
perpendicular pe ţărm, plaje sub formă de spirală logaritmică (plaje sub
forma literei greceşti Zeta- plaje Zeta, plaje jumătate de inimă, plaje golf-
promontoriu), când valurile au o direcţie oblică faţă de linia ţărmului,
etc.(fig.448, 449).
Fig.444-Plaja Kaihalulu din Insula Maui, Hawaii, alcătuită din nisipuri de
culoare roşie
(sursa www.usa-data.net/kaihalulu-red-sand-beach/)

Fig.445-Plaja White Beach din Insula Borocay, Filipine, alcătuită din nisipuri de
culoare albă
(sursa www.onlyyoutrust.com/pure-shores)
Fig.446-Plaja Waikiki din Honolulu alcătuită din nisipuri galbene
(sursa www. forum.santabanta.com/showthread.htm?t=163838)

Fig.447-Plajă în Insula Santorini din Grecia alcătuită din nisip negru


(sursa www.greecemedtravel.com/greecemedtravel/
productview.asp?ID=693&parentid=67)
Fig. 448-Plaja “jumătate de inimă” Pearl Beach din Gosford City, New South
Wales-Australia
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Pearlbeach01.JPG)

Fig.449-Plaja “golf-promontoriu” Shoal Bay Beach, Port Stephens-Australia


(sursa www.flickr.com/photos/in_the_moment/4557154195/)

Plaja este principalul element geomorfic atractiv din zona


litorală, pentru că aici se concentrează o masă mare de turişti, care
desfăşoară diferite activităţi de relaxare (băi de soare, cura de aerosoli,
înot, plimbare, picnic, echitaţie, etc.). Cele mai căutate sunt plajele din
zona tropicală şi subtropicală, unde timpul turistic şi temperatura apei
sunt favorabile o mare parte din an, dar şi cele din zona temperată
Dintre cele mai faimoase plaje se pot aminti: Anguilla din Marea
Caraibilor, Barcelona din Spania, Bora Bora din Polinezia Franceză,
Fernando de Noronha din Brazilia, Harbour Island din Bahamas,
Mykonos Island Beach din Marea Egee, Oahu din Honolulu, Palm
Beach din Aruba-Marea Caraibilor, Tulum Beach din Cancun-Mexic şi
Horseshoe Bay din Bermuda-Oceanul Atlantic (fig.450).
În Europa pot fi menţionate plajele: San Vito Lo Capo din
Sicilia-Italia, Taormina din Sicilia, Algarve din Portugalia, Myrtos din
Grecia, Toscana din Italia, Brela din Croaţia, Girne din Cipru, Cala d’en
Serra din Ibiza, St. Tropez din Franţa şi Sopot din Polonia.

Fig.450-Plajă din Insula Aruba-Marea Caraibilor


(sursa www. destination360.com/caribbean/aruba/beaches)

Cordoanele litorale reprezintă forme de relief litoral edificate


prin acumularea materialelor transportate de valuri şi de fluviile care
debuşează în mări şi oceane. Acestea se desfăşoară în sectorul plajelor
submarine, iar după configuraţie şi poziţie pot fi: insule-barieră, săgeţi,
perisipuri, tombolo, cozi de cometă, bare, etc.
Insulele-barieră, cunoscute şi sub numele de plaje-barieră,
cordoane-barieră, cordoane litorale libere sau lido, sunt acumulări de
nisip alungite, separate de uscat printr-o lagună (fig.451).

Fig. 451-Forme de relief litoral


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Headlands_and_bays-cu modificări)

De obicei, insulele-barieră formează lanţuri, care conţin de la


câteva insule la câteva zeci de insule. Dimensiunile acestora sunt
variate, putând avea lungimi de la sute de metri la sute de kilometri,
lăţimi de la câţiva metri la 3 kilometri şi înălţimi de la câţiva metri la
peste 100 de metri. Cea mai mare insulă-barieră este considerată Padre
Island de pe litoralul texan al Golfului Mexic, cu 210 km lungime, 3 km
lăţime şi o suprafaţă de 514 km2 (fig.452).
Se apreciază că insulele-barieră se întind pe 13% din lungimea
ţărmurilor lumii, respectiv pe 261 700 km, fiind mai răspândite în
regiunile costiere ale SUA de la Oceanul Atlantic şi Golful Mexic, pe
ţărmurile sudice ale Mării Baltice, pe ţărmurile sud-estice ale Australiei,
în nord-vestul Mării Adriatice, în estul Indiei, etc.
Fig.452-Insula-barieră Padre Island, Coasta Statului Texas-SUA
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Padre_Island)

Lungimea şi lăţimea insulelor–barieră, precum şi morfologia


lor depind de mai mulţi factori, cum ar fi: înălţimea mareelor, energia
valurilor, aportul de sedimente, tendinţele nivelului mării şi natura
substratului.
În ceea ce priveşte geneza acestor forme de relief există mai
multe ipoteze, dintre care menţionăm: ipoteza acreţiei verticale,
ipoteza alungirii barelor litorale, ipoteza submersiei crestelor litorale,
etc.
În profil transversal, insulele-barieră se disting prin următoarele
sectoare dinspre ocean spre lagună: plaja, fâşia de dune, mlaştina
sărată şi câmpia tidală. Acest sistem morfo-funcţional este foarte
dinamic, partea dinspre mare fiind supusă eroziunii, iar partea dinspre
uscat fiind supusă acumulării, fapt care determină, în timp,
colmatarea lagunei (fig.453).

Fig.453-Secţiune printr-o insulă-barieră


(sursa www.geo.hunter.cuny.edu/bight/beach.html-cu modificări)

În funcţie de dimensiunile lor, insulele-barieră sunt locaţii turistice


importante, care se disting prin suprafeţe cu plaje, echipamente turistice şi
practici specifice pentru petrecerea timpului liber şi relaxare (fig.454). Un
punct principal de atracţie îl constituie lagunele aferente, care se
caracterizează prin ape puţin adânci şi calme, dar adesea foarte sărate şi
ecosisteme în cadrul cărora sunt protejate specii de păsări, peşti, broaşte
ţestoase, etc. Ca atare, numărul turiştilor este mare în aceste regiuni. Spre
exemplu, în anul 2007, pe ţărmul lagunei Indian River de pe coasta atlantică
a Floridei, numărul de vizitatorii a cuantificat 3,2 milioane de zile turistice.
Fig.454-Insula-barieră Siesta Key, Golful Florida-SUA
(sursa www.flipkey.com/siesta-key-condo-rentals/p248196/)

O caracteristică a insulelor-barieră este faptul că edificiul acestora


este străpuns adesea de nişte deschideri numite portiţe sau canale de
maree (tidal inlet, tidal channels), prin care circulă curenţii oceanici la flux şi
reflux . Acestea sunt fie la furtuni, de către curenţi, care le l ărgesc şi le
adâncesc ulterior, fie de către fluviile care debuşează în lagună şi străpung
insula, dar poziţia lor este, în general, efemeră deoarece acestea se
desplasează în sensul derivei litorale, fiind afectate de acumulare pe o
latură şi de eroziune pe cealaltă (fig.455). Dacă eroziunea este mai puternică,
portiţa respectivă va persista, chiar dacă şi-a schimbat poziţia, iar dacă
acumularea este mai intensă, în final aceasta se va închide.
În timpul fluxului, materialele aduse din larg de către curenţi sunt
transportate prin aceste canale în lagună, unde se formază o deltă de flux
(flood tidal delta, tidal shoal ) în formă de con sau potcoavă cu faţa
orientată spre lagună (fig.456).
Fig. 455-Mecanismul deplasării unei „portiţe” care străpunge o insulă-barieră
(sursa www. cr.nps.gov/history/online_books/pais/1980-17/sec2.htm-cu modificări)

Fig.456-Formarea deltelor de flux în cadrul insulelor-barieră


(sursa www. ian.umces.edu/imagelibrary/displayimage-6903.html)

La reflux, materialele sunt antrenate în sens invers şi depuse pe


latura dinspre mare a insulei, unde se formează o deltă de reflux (ebb tidal
delta, ebb shoal) în formă de con sau potcoavă cu faţa spre mare (fig.457).
Fig.457-Formarea deltelor de reflux în cadrul insulelor-barieră
(sursa www.ian.umces.edu/imagelibrary/displayimage-97-6902.html)

Aceste delte au un potenţial turistic ridicat, atrăgând numeroşi


vizitatori care doresc să admire peisajul, elementele de floră şi faună, să
practice navigaţia de agrement sau să pescuiască şi să vâneze.
Săgeţile litorale (spits, spits barrier), sunt forme de acumulare, înguste
şi foarte alungite, fixate cu un capăt de ţărm sau de o insulă (fig.451). Aceste
formaţiuni iau naştere prin acţiunea curentului de derivă litorală care
transportă şi depune materiale în sectoarele cu ape liniştite şi puţin adânci.
Atunci când deriva litorală este puternică se formează săgeţi litorale rectilinii,
iar dacă valurile acţionează din direcţii diferite sau sunt refractate în jurul
extremităţilor se formează săgeţi litorale arcuite sau recurbate (recurved
spit, hook) (fig.458)
Fig.458-Săgeată litorală recurbată
(sursa www. bbc.co.uk/learningzone/clips/the-coastline-longshore-drift-and-
spits/3086.html-cu modificări)

Prin alungirea continuă a unei săgeţi litorale în faţa unui golf şi


unirea a două promontorii se formează un cordon litoral numit perisip,
grind sau bară litorală (baymouth bar), în spatele căruia se conturează
o lagună (fig.459, 460).

Fig. 459-Săgeata litorală şi Esquimalt Lagoon, în British Columbia, Canada


(sursa www. geocaching.com/seek/cache_details.aspx?guid=3675efe3-a097-
46b3-a984-4650532986c4-cu modificări)
Fig.460-Săgeata litorală şi laguna Curonian din Marea Baltică
(sursa www.kristineinlithuania.blogspot.com/)

Şi în acest caz, există posibilitatea ca lagunele să păstreze


legătura cu marea învecinată prin intermediul portiţelor, cum ar fi,
spre exemplu, Gura Portiţei, dintre grindurile Chituc şi Perişor care
barează laguna Razim (fig.461).

Fig.461-Săgeata litorală care barează laguna Razim-Sinoe (Grindurile Chituc-


Perişor)
(sursa www.fin.ro/articol_6145/gura-portitei-o-alternativa-pentru-vama-
veche-intre-delta-si-mare.html-cu modificări)
Cordoanele litorale care fac legătura între ţărm şi o insulă din
apropiere poartă numele de tombolo şi pot fi simple, duble sau triple
(fig.462, 463).

Fig.462-Tombolo simplu în apropierea plajei Taormina din Italia


(www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1146571&page=2)

Fig.463-Tombolo Paximadhi din Euboea, Grecia.


(www.geol.umd.edu/~jmerck/geol100/lectures/30.html)

Formaţiunile de tip tombolo duble pot închide în interiorul lor o


lagună. Acest fenomen rar poate fi întâlnit în Franţa, pe Coasta de Azur,
unde insula Giens este legată de uscat prin intermediul a două
tombolo înguste, care inchid laguna Salins de Pesquiers (fig.464).
În anul 1848 laguna a fost transformată parţial în salină şi a
funcţionat cu acest statut până în anul 1995 când a fost închisă. Din anul
2001 acest teritoriu a fost declarat rezervaţie naturală şi este gestionat
de către Conservatorul spaţiilor litorale şi a ţărmurilor lacustre, care
este membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii
(UICN).

Fig.464-Tombolo dublu de la Giens-Franţa


(sursa www.livinginfrance.mon-coach-langues.com/
post/2011/01/25/The-Presqu-île-de-Giens-cu modificări)

Această arie protejată, reprezentată prin Vechea Salină şi Lacul


Pesquiers, acoperă o suprafaţă de 550 ha şi conservă specii rare de floră
salină, cum ar fi tamarixul african, ciulinul albastru, crinul de mare,
orhidee, etc., precum şi specii de păsări (piciorongul alb, raţa Belon,
flamingul, etc.).
Întreg ansamblul geomorfohidrografic este cunoscut sub
denumirea de Peninsula Giens şi constituie o destinaţie turistică
importantă, care susţine diferite activităţi de relaxare (băi de soare, înot,
drumeţie, sporturi nautice).
Cordoanele litorale de tip tombolo se formează prin refracţia
valurilor în spatele insulei sau difracţia lor pe fiecare latură a acesteia şi
depunerea materialelor transportate în punctele de întâlnire a undelor,
în sectoarele litorale caracterizate prin adâncime redusă a apei şi lipsa
curenţilor între insulă şi uscatul învecinat.
Prin acţiunea vântului asupra materialelor de provenineţă marină,
pe plaja înaltă se dezvoltă dune litorale, care pot fi primare şi secundare
(fig.465). Din cadrul dunelor primare fac parte dunele libere, cu dispunere
transversală, care apar în regiunile aride, lipsite de vegetaţie, şi dunele fixate,
specifice zonelor cu precipitaţii suficiente şi vegetaţie (fig.466). Dunele
secundare se formează prin distrugere celor fixate datorită reducerii aportului
de nisip, modificărilor covorului vegetal şi creşterii vitezei vântului.

Fig.465-Localizarea dunelor litorale


(sursa www.world-builders.org/worlds/planets_03/vesta/vrlandeco.htm-cu
modificări)
Fig.466-Dune litorale fixate pe Pakiri Beach, Insula de Nord-Noua Zeelandă
(sursa www.seafriends.org.nz/oceano/beach.htm)

Dintre formele de relief litoral fac parte şi recifii coraligeni, care


constituie formaţiuni calcaroase emerse sau submerse, de natură
biogenă constituite din corali.
Aceste organisme bentonice trăiesc în colonii şi secretă un
schelet realizat din CaCO3 extras din apa mării. Pe măsură ce corali
mor, peste scheletele lor se clădesc alte colonii şi astfel se formează un
masiv de calcar coraligen puternic cimentat. Asemenea formaţiuni
coraligene se află în mările tropicale între 300 lat N şi 250 lat S (fig.467).
După forma şi poziţia lor exista trei tipuri majore de recif
coraligen: recifi franj sau litorali, recifi barieră şi atoli. Recifii franj
(fringing reefs) sau litorali sunt cei mai răspândiţi şi se dezvoltă direct
pe platforma litorală, mai ales în faţa promontoriilor, unde forţa
valurilor este puternică, apa curată şi bine oxigenată. Aici lăţimea lor
poate atinge până la 2,5 km (fig.468, 469, 470). Acest tip de recifi poate fi
întâlnit în Marea Caraibilor, Golful Mexic, Marea Roşie, ţărmurile Braziliei,
ţărmurile arhipeleagului indonezian, Oceanul Pacific, etc.
Fig.467-Răspândirea recifilor coraligeni pe glob
(sursa www.map-world.net/world-map-of-coral-reefs/)

Fig.468-Poziţia recifilor franj pe platforma litorală-secţiune


(Land=uscat; Reef=recif; Sea=mare)
(sursa www.lolingmanahane.blogspot.com/2007_12_01_archive.html)
Fig.469-Reciful franj Ningaloo-Australia de vest
(sursa www.studentweb.usq.edu.au/home/W0034705/Ningaloo/
html/fringing_reefs.htm)

Fig.470-Recifi franj în Arhipeleagul Bora Bora din Pacificul de sud


(sursa www.meridianainmo.com/english/listings/area/int/)

De asemenea, multe construcţii coraligene din cadrul Marii


Bariere de Corali sunt reprezentate de recifii franj, unde din cei aproape
3400 recifi individuali, 760 sunt recifi franj.
Recifii barieră (barrier reefs) se dezvoltă la capătul platformei
litorale şi sunt separaţi de ţărm printr-o lagună cu lăţimi între 2,5 km-20
km (putând ajunge şi la 100 km, cum este cazul Marii Bariere de
Corali) şi adâncimi de 20-80 m (fig.471). Reciful în sine poate avea lăţimi
curpinse între 5 km-1000 km şi lungimi de mii de kilometri, iar edificiul
său este adesea secţionat de către deschideri înguste, numite portiţe
(pass), prin care surplusul de apă rezultat din deferlarea valurilor se
reîntoarce spre larg.
Cel mai mare sistem recifal de pe glob este reprezentat de către
Marea Barieră de Corali, localizată în partea de nord-est a Australiei.
Aceasta are o lungime de peste 2600 km, o suprafaţă de 344 400 km2 şi
se compune din 3400 de recifi individuali şi 900 de insule coraligene
(fig.472). O mare parte din recif este protejată în cadrul Parcului Marin
al Marii Bariere de Corali, care limitează impactul antropic datorat
pescuitului şi turismului.

Fig.471-Poziţia recifilor barieră faţă de ţărm-secţiune


(Land=uscat; Lagoon=lagună; Reef=recif; Sea=mare)
(sursa www.lolingmanahane.blogspot.com/2007_12_01_archive.html)

Sub aspect turistic Marea Barieră de Corali atrage milioane de


vizitatori, care desfăşoară activităţi variate de relaxare şi petrecere a
timpului liber, cum ar fi: croaziere, zbor cu balonul (balooning),
scufundări (scuba diving), pescuit, zbor cu elicopterul (scenic flights),
etc., organizate în cadrul unor tururi care includ şi activităţi
agrementale pe continentul australian (rafting, drumeţii prin pădurea
tropicală, turism cultural-educativ, etc.).
Fig.472-Marea Barieră de Corali
(sursa www. mappery.com/map-of/Great-Barrier-Reef-Basin-Map-cu
modificări)

Cel de-al doilea sistem recifal din lume este Bariera Coraligenă din
arhipeleagul Noua Caledonie. Acest sistem înconjoară insula Noua
Caledonie, Insula Pinilor şi alte numeroase insule mai mici, având o
lungime de 1500 km (fig.473). Recifii se dezvoltă la 30 km de ţărm, închid o
lagună a cărei suprafaţă este de 24 000 km, şi se extind spre larg , în partea
de nord-vest, la peste 200 km.
Al treilea sitem recifal de pe glob este Bariera Mezoamericană
(Reciful Mezoamerican, Marele Recif Mayaş), localizat în Marea
Caraibilor între Peninsula Yucatan şi Golful Insulelor din Honduras,
de-a lungul statelor Mexic, Belize, Guatemala, Honduras și Nicaragua
(fig.474).
Fig.473-Bariera de corali din jurul Insulei Noua Caledonie-Oceanul Pacific
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/New_Caledonia_Barrier_Reef)

Sistemul are o lungime de peste 1000 km şi include structuri


coraligene (recifi franj, recifi petec şi atoli), lagune, zone umede costiere,
păduri de mangrove şi insule (cays), care sunt protejate în cadrul mai
multor parcuri şi rezervaţii naturale, cum ar fi:. Parcul Naţional Belize
Barrier Reef, Parcul Naţional Arrecifes de Cozumel, Rezervaţia Marină
Hol Chan, Rezervaţia Biosferei Sian Ka'an şi Cayos Cochinos Marine
Park.
Reciful reprezintă un uriaş ecosistem care găzduieşte peste 500
specii de peşti, 60 de specii de corali, 350 de specii de moluşte şi alte
specii de mamifere, alge marine, etc. În plan turistic, Bariera
Mezoamericană de Corali este vizitată de peste 8 milioane turişti anual,
iar veniturile sunt estimate la peste 5 miliarde de dolari pe an.
Fig.474-Bariera Coraligenă Mezoamericană
(sursa www.myroatan.blogspot.com/2010/02/mesoamerican-barrier-reef-
system.html)

Atolii sunt recifi coraligeni cu formă inelară, ovală, poligonală sau


de potcoavă, care închid în interior o lagună puţin adâncă (fig.475, 476).
Denumirea de “atol” provine de la termenul “atholhu” din limba dhivehi
vorbită în insulele Maldive.

Fig.475-Secţiune printr-un atol


(Patch reef=insulă recifală; Lagoon=lagună; Reef=recif; Sea=mare)
(sursa www.lolingmanahane.blogspot.com/2007_12_01_archive.html)
Fig.476-Atol în Arhipeleagul Tuamotu din Polinezia Franceză
(sursa www.com.univ-mrs.fr/IRD/atollpol/irdpoly/ukirdpol.htm)

Pantele atolilor sunt abrupte, iar edificiul acestora se ridică la


mai puţin de 5 m deasupra oceanului şi poate coborâ la sute şi mii de
metri adâncime. Dimensiunile acestor formaţiuni sunt variabile,
diametrul lor putând depăşi 60 km, iar suprafaţa lor, incluzând uscatul
şi laguna, poate atinge mii de km2.
Cei mai mulţi atoli se află în Oceanul Pacific, cu concentrare
mare în însulele Tuamotu, Caroline, Marshall, Kiribati, Tuvalu şi
Tokelau, şi în Oceanul Indian (insulele Maldive, Laccadive, Chagos şi
Seychelles) (fig.478). În Oceanul Atlantic pot fi menţionaţi atoli din
Marea Caraibilor, pe litoralul statului Nicaragua.
Fig.478-Atolul Atafu din Arhipeleagul Tokelau-Oceanul Pacific
(sursa www. /en.wikipedia.org/wiki/Atoll)

În legătură cu geneza atolilor, s-au emis mai multe ipoteze,


unna dintre acestea fiind cea a lui Charles Darwin, formulată în anul
1842. Conform acestei ipoteze, se pot distinge patru stadii în evoluţia
unui atoll, după cum urmează:
-primul stadiu presupune existenţa unei insule vulcanice sau a
unui vulcan marin (fig.479);
-în stadiul al doilea, pe pantele vulcanului se dezvoltă recifi
franj, iar pe măsură ce vulcanul se răceşte şi devine mai dens, insula
începe să se scufunde (fig.480);
-în cel de-al treilea stadiu subsidenţa insulei vulcanice continuă,
iar recifii franj se transformă în recifi barieră (fig.481);
-în ultimul stadiu, insula este acoperită de apele oceanului, iar
reciful de ccorali devine un atoll care inchide în interior o lagună
(fig.482).
Atolii reprezintă destinaţii turistice care atrag milioane de
vizitatori. Pentru populaţia locală turismul constituie o sursă
importantă de venit, pe lângă activităţile tradiţionale (cultura
palmierului de cocos, pescuitul, cultura perlelor).
Fig.479-Model de formare a unui atoll-Stadiul 1
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Atoll)

Fig.480-Model de formare a unui atoll-Stadiul 2


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Atoll)

Fig.481-Model de formare a unui atoll-Stadiul 3


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Atoll)

Fig.482-Model de formare a unui atoll-Stadiul 4


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Atoll)
Plajele cu nisip fin, culoarea apei, peisajul, staţiunile cochete,
satele tradiţionale, aerul curat şi climatul plăcut sunt resurse atractive
irezistibile pentru căutătorii de frumuseţe şi aventură.
Modalităţile de relaxare şi petrecere a timpului liber sunt variate:
croaziere, sporturi nautice, snorkeling, scuba diving, drumeţie, turism în arii
protejate, turism cultural-educativ, etc. Baza materială existentă în cadrul
atolilor este reprezentată prin hoteluri luxoase, bungalouri, locuinţe
tradiţionale, campinguri, restaurante, baruri, terenuri de sport, etc.
O statistică privind fluxurile turistice din Polinezia Franceză în
perioada 1996-1998, arată că cei mai mulţi vizitatori provin din SUA şi
Europa15, iar în insulele Maldive s-au înregistrat în anul 2000 un număr
de 3 938 190 turişti, cei mai mulţi provenind din Europa, Asia,
Australia, Noua Zeelandă şi America de Nord.16
În ceea ce priveşte geomorfologia atolilor şi barierelor de corali
se disting următoarele componente (fig.483):
-pedimentul recifului, cu înclinare redusă, care coboară la 30-50 m
adâncime şi este acoperit cu detritus şi fragmente de corali;
-flancul extern, mai înclinat şi expus forţelor hidrodinamice; morfologia
sa de amănunt este alcătuită din creste şi pinteni despărţite de golfuri presărate
cu material detritic;
-bara recifală, sub forma unui sector îngust care face legătura cu platoul
recifului;
-platoul extern, relativ neted, expus proceselor hidrodinamice;
abundă în formaţiuni coraligene;
-platoul intern, neted, acoperit cu detritus detaşat de pe flancul
extern, morfologia sa de amănunt este reprezentată prin suprafeţe
plane, structuri coraligene, micro-atoli, etc.;
-flancul intern, mai adăpostit faţă de procesele hidrodinamice;
conţine mai puţine formaţiuni coraligene şi este acoperit cu resturi
grosiere şi fine de corali;
-laguna, căptuşită cu sedimente transportate de pe uscatul
învecinat; prezintă formaţiuni coraligene sub formă de creste şi tufe,

15 www.com.univ-rs.fr/IRD/atollpol/resatoll/tourism/prestour/ukecogen.htm
16 www.maldiveisle.com/statistics.htm
precum şi rămăşiţe ale fostelor recife (coline şi movile madreporice,
etc.);
-portiţele, care străpung edificiul recifal, permiţând
reîmprospătarea apelor din lagună .

Fig.483-Profil geomorfologic printr-un recif barieră


1-flanc extern; 2-glacis; 3-creastă recifală; 4-platiu intern; 5-flanc intern
(sursa www.com.univ-mrs.fr/IRD/atollpol/ecorecat/ukrecifs.htm-cu
modificări)

Când curenții oceanici care traversează reciful încetinesc


sau se întâlnesc cu alți curenți are loc descărcarea sedimentelor
în jurul unor noduri depoziționale (proeminențe ale vechiului
recif, plaje pietroase), fapt care determină formarea unor insule
relativ mici și cu altitudine redusă (fig.484). Aceste insule sunt
alcătuite apropape în întregime din sedimente biogene (carbonat
de calciu) produse de alge verzi, corali, moluște, foraminifere și
spongieri. Ele poartă numele de cay, dacă predomină nisipul, și
motu, dacă predomină pietrișul, pot fi locuite, iar pe întinderea
lor pot exista terenuri agricole și formațiuni vegetale.
Fig.484-Insulă de tip ”cay” în arhipeleagul Bahamas
(sursa http://www.privateislandsonline.com/islands//sandy-cay)

Dintre asemenea insule se pot menționa: arhipeleagul


Exuma Cays din Bahamas-Oceanul Atlantic; Heron Island, din
partea de sud a Marii Bariere de Corlali; Warraber Island, din
Strîmtoarea Torres-Australia; Tobacco Caye-Belize; Rama Cay-
Nicaragua; Prickly Pear Cays, din Marea Caraibilor; Sand Key
(Biscayne National Park), din arhipeleagul Florida Keys; etc.
Aceste insule sunt incluse în circuitele turistice și susțin
numeroase activități de relaxare, cum ar fi: snorkeling, scuba-
diving, navigație, balneație, cură de soare, ecoturism, etc.
În regiunea litorală iau naştere şi forme mixte de relief, prin
procese de eroziune şi acumulare, cum ar fi: estuarele şi deltele.
Estuarele sunt guri de vărsare a fluviilor sub formă de pâlnie
(fig.485, 486).
Fig.485-Estuarul fluviului Amazon din Brazilia
(sursa www. ro.wikipedia.org/wiki/Estuar)

Fig.486-Estuarul fluviului Nith din Scoţia


(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Estuary)

Acestea se formează la contactul cu mările afectate de maree


puternice, capabile să preia aluviunile şi să le redistribuie în larg. În
timpul fluxului apele oceanice înaintează sute de kilometri în amonte
pe fluviu, fenomen care se numeşte pororoca pe Amazon, unde valul
respectiv se resimte până la 1000 km în interior. În funcţie de geneza şi
configuraţia lor există următoarele tipuri de estuare :
-estuare deschise-la gura unor văi fluviale glaciare (fiorduri);
-estuare semi-închise tip lagună, estuare tectonice;
Ca exemple de estuare pot fi menţionate: Obi (800 km lungime,
30-90 km lăţime şi 10-12 m adâncime) pe litoralul de nord-vest al
Siberiei (Rusia); Amazon şi La Plata pe litoralul atlantic al Americii de
Sud (Brazilia), Sf. Laurenţiu (Canada), Garonne, Loire, Sena (litoralul
atlantic al Franţei), Tamisa (Marea Britanie), Elba, Peciora (nordul
Europei), Enisei (nordul Siberiei), etc.
Deltele sunt guri de vărsare ale fluviilor formate prin
acumularea aluviunilor transportate de acestea (fig.487);

Fig.487-Delta Gangelui din India şi Bangladesh-cea mai mare deltă din lume
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/River_delta)

Acestea se formează la contactul cu mările lipsite sau slab


marcate de maree, şi în regiunile unde adâncimea mării este redusă.
Elementele unei delte sunt: braţele şi canalele, cuvetele lacustre, uscatul
sub formă de grinduri longitudinale (fluviale), transversale (fluvio-
maritime) sau continentale. După configuraţia lor există următoarele
tipuri de delte: delte triunghiulare (tip Tibru-Italia), delte lobate (tip
Dunăre-România), delte digitate (tip Mississippi-SUA), delte barate (tip
Nil-Egipt), etc.
Din punct de vedere turistic zonele litorale sunt foarte
importante prin resursele pe care le oferă (apa mării, plaja, falezele,
aerul încărcat cu aerosoli săraţi, centre culturale) prin infastructura
specifică (căi de comunicaţie, baze de cazare, alimentaţie şi agrement) şi
prin gradul de dezvoltare economică (staţiuni turistice, aşezări urbane,
porturi). Amintim aici regiunea turistică mediteraneană, litoralul Mării
Negre, litoralul Golfului Mexic, Coasta de Est şi de Vest a SUA, insulele
din Oceanul Pacific şi din Oceanul Indian, etc., unde se află numeroase
staţiuni turistice (fig.488) şi se desfăşoară activităţi de profil intense
(navigaţie, scuba-diving, snorkeling, yachting, surfing, alpinism pe
abrupturile falezelor sau ale formaţiunilor reziduale, deep-water
soloing sau psicobloc climbing) (fig.489).

Fig.488-Costa del Sol-Spania


(sursa www. turism-360.ro/sejur/programe-seniori/spania/
costa-del-sol/spania---costa-del-sol:-de-la-345-euro-sejur-de-7-nopti-mic-dejun-
bilet-de-avion-transfer-si-excursie_90877.html)

Datorită energiilor de care dispune apa mărilor, evoluţia reliefului este


rapidă în acest sector, fapt care poate afecta desfăşurarea activităţilor turistice.
Un exemplu concret este cel referitor la litoralul românesc (fig.490):
“Dacă nu se iau măsuri urgente de către autorităţile responsabile, apa Mării
Negre va avansa circa 40 de metri înspre ţărm, iar unele plaje care acum sunt pline de
turişti pur şi simplu vor dispărea ca urmare a eroziunii costiere. În Mamaia, cel mai
înaintat rând de şezlonguri este spălat de valurile mării. În Costineşti, plaja de la epavă este
tot mai îngustă, iar la Tuzla, surparea falezei ameninţă farul de pe ţărm.
Cele mai afectate staţiuni sunt Mamaia şi Eforie Nord. "În Mamaia, media
anuală de erodare este de 2-3 metri pe an. În Eforie Nord, spre sud, în ultimii 20 de ani
s-au erodat 50 de metri. Este foarte mult pentru o plajă aşa micuţă", spune Dănuţ
Diaconeasa, geolog la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore
Antipa", specializat în morfodinamica litorala.

Fig.489-Căţărare liberă pe un perete al unui arc natural de pe litoralul insulei


Mallorca-Spania
(sursa www.smh.com.au/ftimages/2006/07/31/1154198077723.html)

O cercetare realizată în perioada 2005-2007 de Agenţia Japoneză de Cooperare


Internationala (JICA) şi de specialişti români, finanţată de Guvernul Japoniei, a scos la
iveală că o mare parte din plajele de la Marea Neagră riscă să fie înghiţite de ape în 20 de
ani. Cu excepţia staţiunii Saturn, nici plajele din sud, precum cele din Venus, Jupiter,
Neptun sau Mangalia nu stau mai bine. În schimb, în Eforie Sud, Costineşti şi Tuzla se
erodează faleza. Nici ţărmurile de la nord de Capul Midia nu stau mai bine. Câşla
Vădanei, aflată la jumatatea distanţei dintre Sulina şi Sfântul Gheorghe, este printre cele
mai "fierbinţi" puncte de pe litoral, unde eroziunea este foarte activă.
Potrivit măsurătorilor, aici se înregistrează cea mai gravă situaţie:îin ultimii 40-
50 de ani, s-au erodat peste 400 de metri. Fenomenul eroziunii plajelor are o serie de
cauze naturale, ca de exemplu furtunile puternice de pe mare, viiturile de pe Dunăre sau
perioadele îndelungate de secetă.. În plus, se înregistrează şi o creştere generală a nivelului
marilor şi oceanelor, însă efectul cauzelor naturale a fost amplificat de acţiunile omului,
printre acestea aflandu-se şi digurile de protecţie ale porturilor Midia, Constanţa şi
Mangalia şi cele construite la varsarea braţului Sulina în mare. Acestea împiedică
depunerea şi acumularea de sedimente şi aluviuni în apropierea litoralului, permiţând
apelor să îl erodeze.

Fig.490-Eroziune costieră pe litoralul Mării Negre


(sursa www.realitatea.net/zona-de-coasta-a-litoralului-romanesc-va-beneficia-
de-investitii-de-peste-27-milioane-lei_743303.html)

Cercetătorii propun soluţii serioase, care însumează câteva sute de pagini din
raportul de cercetare. Suma totală care ar trebui alocată pentru a nu ne pierde plajele se
ridică îinsă la circa 320 de milioane de euro.”17

17
www.ziare.com/mediu/ stiri-mediu/riscam-sa-ne-pierdem-plajele-in-20-de-
ani-si-totusi-nu-facem-nimic-1036558
RELIEFUL GLACIAR

Formele de relief rezultate prin acţiunea gheţarilor sunt


prezente mai ales în arealele montane ale planetei şi se disting prin
gradul ridicat de spectaculozitate care atrage numeroşi turişti şi susţine
activităţi de profil, concentrate în staţiuni turistice consacrate.
Relieful glaciar, vizibil astăzi la suprafaţa scoarţei terestre, a fost
creat de gheţarii care existau în pleistocen şi acopereau zona polară şi
subpolară, nordul zonei temperate din emisfera boreală şi zona
antarctică (fig.491). Prin urmare, relieful glaciar contemplat astăzi de
turişti este rezultatul glaciaţiunii cuaternare. Dar asemenea glaciaţiuni
au mai afectat planeta în trecutul său dovada fiind materialele
transportate şi depuse de gheţarii respectivi numite tilite (depozite
glaciare fosile).

Fig.491-Răspândirea gheţarilor în Pleistocen


(sursa www. microsoftencarta-in-english.blogspot.com)

Înaintea glaciaţiunii cuaternare mai sunt cunoscute încă cel


puţin şase glaciaţiuni, după cum urmează:
-glaciaţiunea din Proterozoicul inferior (2,5-2,3 miliarde ani) care
a lăsat morene fosile (tilite) în nordul Americii de Nord, sud-estul
Africii, vestul Australiei şi centrul Indiei;
-glaciaţiunea din Proterozoicul superior, care se pare că a fost
cea mai importantă din istoria planetei şi a afectat regiuni întinse din
Eurasia, America de Nord şi de Sud, Africa, Australia şi chiar
Antarctica;
-glaciaţiunea din Cambrianul inferior (580-570 milioane ani),
care a acţionat în Groenlanda, vestul Europei, Asia de Est, Africa
centrală şi sudul Australiei;
-glaciaţiunea din Ordovician (450-440 milioane ani), care a
afectat mai ales Africa;
-glaciaţiunea Godwanna din Permo-Carbonifer (300-280
milioane ani), care a lăsat urme în America de Sud, Africa centrală şi de
sud, India, sudul Australiei şi Antarctica.
Glaciaţiunea cuaternară s-a desfăşurat în pleistocen, pe o
perioadă cuprinsă între 570 000 de ani şi 10 000 de ani î.e.n.., şi a afectat
nordul continentelor America de Nord, Europa, Asia, vestul Americii
de Sud şi chiar Noua Zeelandă. Această glaciaţiune s-a instalat dupa o
perioadă de racire a climei care a debutat la finele pliocenului (acum 2
milioane de ani)
În Europa calota glaciară a coborât până la 450 latitudine în est şi
500 latitudine în vest, acoperind peninsula Scandinavă, Câmpia
Germano-Polană, Câmpia Europei de Est, Carpaţii, Alpii şi Insulele
Britanice. În Asia, masa de gheaţă ajungea până la 600 latitudine,
ocupând Câmpia Siberiei de Vest şi Podişul Central Siberian. În
America de Nord gheţarii au ajuns până la 400 latitudine, mulând
teritoriul Canadei şi al SUA, iar în America de Sud gheaţa a ajuns până
la 420 latitudine sudică, ocupând Patagonia şi Anzi Chilieni.
În funcţie de caracteristicile genetico-funcţionale şi morfologice,
gheţarii sunt de două feluri:
-gheţari de calotă (inlandsis), care au acoperit suprafaţa
continentelor ca o platoşă cu grosimi variabile;
-gheţari montani (alpini), care s-au format şi au acţionat local, în
anumite areale montane (Alpi, Pirinei, Alpii Scandinaviei, Carpaţi, Anzi,
Cordilieri, Himalazya, etc.). Cele doua categorii de gheţari au lăsat urme
specifice în peisaj, cu potenţial atractiv diferit, mai importante fiind cele
aparţinând gheţarilor montani.
A)Relieful glaciar creat de gheţarii montani cuaternari

Gheţarii montani se disting prin următoarele elemente


morfologice (fig.495):
-bazinul de alimentare cu zăpadă, care se situează deasupra
limitei zăpezilor permanente (200-800 m în cuaternar, 3000 m astăzi);
-circul glaciar, reprezentat prin locul unde se formează şi
stagnează gheaţa (bazinul de obârşie al văilor, microdepresiuni,
excavaţii, etc.) (fig.492);

Fig.492-Circul glaciar al gheţarului Lower Curtis din North Cascades National


Park
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/User:ClemRutter/sandbox/cwm)

-limba glaciară, care reprezintă revărsarea gheţii din circ pe văile


care brăzdează versanţii (fig.493);
-fruntea limbii glaciare, situată la contactul dintre limita
permanentă a zăpezilor şi zona de topire şi retragere a gheţarului
(fig.494).
Fig.493-Limba gheţarului White Glacier din Axel Heiberg Island, Regiunea
Qikiqtaaluk, Nunavut, Canada
(sursa www.swisseduc.ch/glaciers/axel_heiberg/white_glacier/index-
en.html?id=6)

Fig.494-Fruntea gheţarului Perito Moreno, din Patagonia-Argentina


(sursa www.beautifulplacestovisit.com/
arctic/perito-moreno-glacier-patagonia-argentina/)

În funcţie de aceste elemente există mai multe tipuri de gheţari,


după cum urmează :
1)Gheţari de tip alpin sau de vale, care se întâlnesc frecvent în
munţii Alpi şi se desfăşoară pe zeci de km lungime (fig.496);
2)Gheţari de tip pirinean sau gheţari de circ, reprezentaţi prin
mase de gheaţă cantonate în interiorul circurilor, craterelor vulcanice şi
în nişele de pe versanţi (fig.497, 498);

Fig.495-Secţiune printr-un gheţar


1-circ glaciar; 2-prag glaciar; 3-gheţar cantonat în circ; 4-limba gheţarului; 5-
crevase; 6-suprafaţă afectată de procese gelive (îngheţ-dezgheţ)
(sursa www.geography.learnontheinternet.co.uk/gcse/
examquestions/glaciationtestfoundation.html-cu modificări)

Fig.496-Gheţarul Aletsch-Elveţia
(sursa www.heliphoto.net/gallery.php?style=art)
Fig.497-Gheţar de circ- Gheţarul Teton din Grand Tetons National Park, Wyoming-SUA
(sursa www. www.swisseduc.ch/glaciers/glossary/cirque-glacier-en.html)

Fig.498-Gheţar de circ (corrie) în Helvellyn-Marea Britanie


(sursa www.geography-site.co.uk/pages/physical/glaciers/corrie.html)

3)Gheţari de platou, care imită forma unei calote de gheaţă,


având uneori aspect de cupolă, şi se cantonează în excavaţiile
preexistente pe suprafaţa platourilor montane înalte (fig.499);
Fig.499-Gheţar de platou în Gangrinchemzoe Pass , MUnţii Himalya- Bhutan
(www.treehugger.com/files/2011/04/glacier-melt-bangkok.php)

4)Gheţari de tip himalayan, care conţin toate elementele


morfologice, au o desfăşurare foarte mare, lungimi de peste 50 de km şi
numeroase ramificaţii cu aspectul unor fluvii de gheaţă (ex. gheţarii
Sikkim, Siachen, Bazhim, Rakhiot, etc.) (fig.500);

Fig.500-Fluvii de gheaţă-Gheţarul Rakhiot din Munţii Himalaya


(sursa www.bergdias.de/Asien/Pakistan/Karakorum_4.html)
5)Gheţari de tip kilimandjaro, sunt cantonaţi în cratere
vulcanice şi se revarsă peste buza craterului sub forma unor limbi
glaciare cu aspect radiar pe pantele conului vulcan; se întâlnesc la
vulcanii Shira, Mawenzi, Kenya. (gheţarii Northey, Krapf, Lewis,
Heim, Forel, Diamond, Gregory, Tyndal, Darwin, Cesar, Josef.)
(fig.501);

Fig.501-Gheţarul din craterul vulcanului Kibo-Kilimandjaro


(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Kibo_(volcano)

6)Gheţari de tip norvegian, care se întâlnesc în munţii Scandinaviei,


pe suprafeţele care nivelează horsturile individualizate la începutul
cuaternarului, şi au aspectul unor platoşe sau scuturi (icefjeld), din care se
ramifică periferic limbi de gheaţă cu dimensiuni reduse (icestorm) (fig.502);
7)Gheţari de tip alaskian, care sunt specifici munţilor din Alaska,
dar şi Munţilor Anzi, au toate elementele morfologice (bazin de recepţie,
circ, limbă), au dimensiuni mari şi formează confluenţe uriaşe la baza
munţilor, prin contopirea cărora rezultă adevărate piemonturi de gheaţă
(ex. gheţarul Malaspina, cu 4000 km2) (fig.503). Limbile acestor gheţari, care
ajung la ocean, se pot fragmenta sub acţiunea mareelor generând gheţari
plutitori (iceberguri).
Fig.502-Gheţarul Svartisen, Meløy, Nordland-Norvegia
(sursa www.no.wikipedia.org/wiki/Fil:Glacier_svartisen_engabreen.JPG)

Fig.503-Piemonturi de gheaţă-Gheţarul Malaspina din Alaska


(sursa www. earthobservatory.nasa.gov/IOTD/view.php?id=3421)

Gheţarii din pleistocen acţionau asupra arealelor montane din


Eurasia, America de Nord şi America de Sud prin procese de eroziune
(exaraţie), transport şi acumulare, fapt care a determinat modelarea
intensă a reliefului preexistent.
Aceste procese morfogenetice se datorau deplasării gheţarilor
dinspre zona de acumulare a gheţii, situată în sectorul superior, spre
zona de topire (ablaţie), situată în sectorul inferior, unde se afla fruntea
gheţarilor (fig.504). Acelaşi lucru se petrece şi în cazul gheţarilor actuali,
vitezele de deplasare a acestora fiind cuprinse între 3 şi 300 m/an.
Exaraţia presupune scrijelirea şi scobirea substratului, dislocarea
şi antrenarea în mişcare a unor blocuri (detracţie), precum şi şlefuirea
rocilor din patul de curgere al gheţarului (detersie), de către gheaţa
curată sau de către materielale incorporate în masa acesteia, pe margini
şi la bază.

Fig.504-Profil longitudinal printr-un gheţar


(sursa www.geol.umd.edu/~jmerck/geol100/lectures/35.html-cu modificări)

Materialul desprins, transportat şi depus de gheţari poartă


numele de material morenaic, de la termenul “morenă”. Acest termen,
provine din dialectul savoyard, de la cuvântul “morêna”, care
înseamnă „o acumulare de materiale la suprafaţa solului.”
În funcţie de poziţia pe care o ocupă în raport cu masa gheţarului,
materialele morenaice sau morenele (moraines) pot fi de mai multe feluri,
după cum urmează (fig.505, 506):
-morene subglaciare, de fund sau bazale, care se găsesc la
contactul dintre gheţar şi substratul pe care alunecă;
-morene supraglaciare sau de suprafaţă, care pot fi laterale,
rezultate prin dislocarea rocilor de pe pereţii văii glaciare, în urma
dezagregărilor care afectează versanţii limitrofi, sau prin procese
torenţiale; şi mediane sau centrale, rezultate prin contopirea morenelor
laterale a doi gheţari care confluează (fig.507);
-morene intraglaciare sau interne, rezultate din pătrunderea în
masa gheţarului a morenelor mediane;
-morene frontale sau terminale, situate în faţa limbii gheţarului
(fig.505, 508).
Fig.505-Poziţia materialului morenaic în cadrul unui gheţar
(sursa www.geol.umd.edu/~jmerck/geol100/lectures/35.html-cu modificări)

Fig.506-Model de formare a morenelor mediane


(sursa www.thenakedscientists.com/forum/index.php?topic=1133.100-cu
modificări)
Fig.507-Morene mediane la gheţarul Edward Bailey, Milne Land-Groenlanda
de est
(sursa www.swisseduc.ch/glaciers/earth_icy_planet/glaciers00-en.html?id=4)

În sectorul morenelor frontale apar şi morenele recesionale sau


stadiale, dispuse transversal, sub forma unor fâşii paralele, pe direcţia
de curgere a gheţii. Acestea sunt situate în interior, înspre fruntea
gheţarului şi se formează în timpul retragerii maselor de gheaţă, când
frontul acestora înregistrează momente de stagnare, fapt care
favorizează depunerea materialului morenaic (fig.508. 509).
Dimensiunile materialului morenaic sunt variate, de la particule
fine, până la blocuri imense, fapt care se reflectă în puterea de eroziune
a gheţarului şi în configuraţia reliefului rezultat după topirea gheţii prin
acumularea acestora.
Fig.508-Model de formare a unei morene recesionale
(sursa www.geocaching.com/seek/cache_details.aspx? guid=4160c9f1-b80b-
482d-b73f-e2b234050c15-cu modificări)

Fig.509-Două morene recesionale în Garibaldi Provincial Park, British


Columbia-Canada
(sursa www.vss.sd22.bc.ca/hpp/courses/geo12/
course_material/unit5/U05L01.htm)

Odată cu încălzirea climei în halocen, acum 12.000 de ani,


glaciaţiunea cuaternară se încheie, gheţarii se retrag şi se topesc, lăsând
în urma lor forme de eroziune şi de acumulare cu un potenţial atractiv
extraordinar.
Dintre formele de relief create prin eroziune de către gheţari se
remarcă circul glaciar şi valea glaciară, cărora li se asociază crestele
ascuţite sau custurile, şeile de transfluenţă, hornurile, rocile mutonate,
etc.
Circurile glaciare sunt exacavaţii cu aspect semicircular sau
semieliptic mărginite de versanţi abrupţi în cadrul cărora au stagnat
gheţarii de odinioară. Dupa poziţiile lor, circurile glaciare pot fi:
-situate la obârşia văilor (fig.510);
Fig.510-Circul glaciar de sub vf. Roşu-Ineuţ din Munţii Rodnei situat la obârşia
văii Gaja

-pe versanţii văilor glaciare (fig.511);

Fig.511-Circuri pe versanţii unei văi glaciare (Gheţarul Harvard, Alaska-SUA)


(sursa www.geology.ohio-state.edu/~vonfrese/gs100/lect13/index.html)
-pe versanţii circurilor glaciare (fig.512).
Fig.512-Circ glaciar situat pe versantul nor-estic al circului Lala Mică din
Munţii Rodnei

Dupa modul lor de grupare acestea pot fi: circuri simple, circuri
compuse sau complexe, circuri îmbucate, circuri în trepte sau etajate.
Cele mai numeroase şi mai reprezentative circuri glaciare se află
pe versanţii cu expunere nordică, nord-estică şi nord-vestică, în
emisfera nordică, şi sudică, sud-estică şi sud-vestică în emisfera sudică,
acolo unde au existat condiţii de acumulare şi păstrare a zăpezilor,
precum şi de formare a unor gheţari de mari dimensiuni.
Tabloul peisagistic al circurilor glaciare este completat de către
morfologia de amănunt a acestora, care le sporeşte gradul de atractivitate.
Astfel, în cadrul lor se pot observa: văiugi, culoare crionivale, creste reziduale,
movile pe depozite morenaice, cuvete lacustre, taluzuri de grohotişuri
fosilizate sau active, abrupturi, trepte structurale, depresiuni de subsăpare,
berbeci glaciari, praguri, etc. (fig.513).
Fig.513-Elemente de morfologie glaciară în cadrul circului Lala Mare din Munţii Rodnei

La noi în ţară există peste 500 de circuri glaciare, localizate în


masivele montane din Carpaţii Orientali (Munţii Maramureşului,
Munţii Rodnei, Munţii Călimani) şi Carpaţii Meridionali (Munţii
Bucegi, Munţii Iezer, Munţii Făgăraşului, Munţii Parâng şi Munţii
Retezat).
Sub aspect toponimic, circurile glaciare poartă diferite denumiri,
cum ar fi: căldări sau zănoage în România, corries în Scoţia, kar în
Germania, botn în Norveguia, nish în Suedia, hoyo în Spania, cwm în
Ţara Galilor, etc.
Cele mai atractive elemente ale circurilor sunt lacurile glaciare, rezultate
prin topirea gheţarilor şi acumularea apelor din precipitaţii. Aceste nestemate,
numite în limbaj popular tăuri, iezere sau zănoage (tarn în Marea
Britanie), sunt adevărate ochiuri minerale care clipesc tainic în
ungherele munţilor, distingându-se prin forme şi dimensiuni variate,
claritatea, culoarea de smarald şi temperatura scăzută a apei, etc.
Dintre aceste nestemate care împodobesc munţii menţionăm
pentru ţara noastră lacurile Lala Mare, Lala Mică şi Iezer din Munţii
Rodnei (fig.514, 515), Bâlea, Podragu şi Avrig din Munţii Făgăraşului,
Câlcescu şi Slăvei din Munţii Parângului, Bucura şi Zănoaga din Munţii
Retezat. Superlativele în acest domeniu sunt deţinute de către lacurile
Bucure-cel mai întins lac glaciar-8,9 ha, şi Zănoaga-cel mai adânc lac
glaciar-29 m (fig.516). Alte asemenea lacuri scânteiază în tainiţele
multor areale montane din lume care au fost afectate de glaciaţiunea
pleistocenă cum ar fi:lanţul Cordilierilor, Munţii Anzi, Munţii Alpi,
Munţii Scandinaviei, Munţii Pirinei, Munţii Himalaya, Alpii din Noua
Zeelandă, etc. (fig.517, 518).
Adesea, pe malurile acestor lacuri se află cabane turistice
asaltate de iubitori ai muntelui, cum ar fi cabanele Bâlea şi Podragu din
Munţii Făgăraşului (fig.519, 520).

Fig.514-Lacul glaciar Lala Mare din Munţii Rodnei


Fig.515-Lacul glaciar Iezer din Munţii Rodnei
(sursa www. www.romaniaturistica.ro/natura-Parcul-National-Muntii-Rodnei-
222.html)

Fig.516-Turişti pe malul lacului Bucura


(sursa www.picasaweb.google.com/105694419306274819171/20012005)
Fig.517-Hideen Lake din National Glacier Park-SUA
(sursa www.nps.gov/noca/planyourvisit/hidden-lake-trail.htm)

Fig. 518-Lacul glaciar Quill din Fiordland National Park-Noua Zeelandă


(sursa www.superstock.com/stock-photos-images/1566-613676)
Fig.519-Lacul şi cabana turistică Bâlea din Munţii Făgăraşului
(sursa www. alpinet.org/main/articole/
blog_ro_id_2832_userid_0_print_1.html)

Fig.520-Lacul glaciar Podragu Mic şi canbana turistică Podragu din Munţii


Făgăraşului
(sursa www.alpinet.org/main/articole/
blog_ro_id_2832_userid_0_print_1.html)

Văile glaciare sunt forme de relief sculpatate prin procesul de curgere


a limbii gheţarilor de-a lungul văilor fluviale preexistente (fig.521).
Acestea sunt adânci, au flancuri abrupte şi profil transversal în
formă de U din care cauză mai poartă numele de uluc sau trog glaciar
(glacial trough) (fig.522).
În profil longitudinal, văile glaciare sunt marcate de praguri (rock
bars) şi bazinete (rock basins), în cadrul cărora s-au cantonat adesea lacuri
deosebit de pitoreşti, numite “tăuri”, “tarns” sau “finger lakes” (în
limba engleză), cum ar fi: Garda, Como, Leman, etc., în Munţii Alpi,
Sumner, Coleridge, Heron, Tekapo, Pukaki, Ohau, Hawea, Wanaka,
Wakatipu, Te Anau în Insula de Sud a Noii Zeelande, Tăul Agăţat, Tăul
Porţii, Lia, Ana, Florica şi Viorica pe valea Bucurei din Munţii Retezat,
Tăurile Buhăescului de pe valea Buhăescului din Munţii Rodnei, etc. (fig.523-
526).
Pe organismele hidrografice afluente au fost modelate văi glaciare
cu dimensiuni mai mici, a căror bază este situată cu mult deasupra văilor
glaciare principale din care cauză poartă numele de văi glaciare sau troguri
suspendate (hanging valleys, hanging troughs) (fig.527, 528).

Fig.521-Vale glaciară
(sursa www.canarygeog.canaryzoo.com/Glaciers%20Landforms.htm)
Fig.522-Trogh glaciar
(sursa rst.gsfc.nasa.gov/Sect17/Sect17_5a.html)

Fig.523-Tăurile Buhăescului din Munţii Rodnei


(sursa www. picasaweb.google.com/117846500023015442500/
Muntii Rodnei Borsa Valea Vinului Rodna)
Fig.524-Lacurile Florica, Viorica, Ana şi Lia din Valea Bucurei-Munţii Retezat
(sursa www. picasaweb.google.com/117846500023015442500/
MuntiiRetezatCabanaPietreleLaculBucuraLaculZanoagaLaculGalesuCabanaB
uta#5440731547200291922)

Fig.525-Lacul Garda din Munţii Alpi-imagine din satelit


(sursa www. ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Lake_garda_from_space.jpg)
Fig.526-Peyto Lake din Banff National Park (Stâncoşii Canadieni)
(sursa www.bestourism.com/items/di/1255?title=Peyto-Lake-in-
Canada&b=193)

Fig.527-Principiul de formare a văilor glaciare suspendate


(sursa www.scalloway.org.uk/phyl12.htm-cu modificări)
Fig. 528-Raporturile dintre văile glaciare suspendate şi valea glaciară principală
(sursa www.canarygeog.canaryzoo.com/Glaciers%20Landforms.htm-cu
modificări)

Râurile care drenează văile glaciare suspendate pun în evidenţă


cascade înalte la partea terminală a acestora, unde se realizează
joncţiunea cu valea glaciară principală (fig.529).
Dacă în interiorul unei văi glaciare iniţiale s-a instalat ulterior
un alt gheţar care şi-a sculptat o vale proprie, cu dimensiuni mai mici,
rezultă o vale glaciară îmbucată, în cadrul căreia baza primei văi se
poate păstra în profilul versanţilor sub formă de umeri glaciari
(replata).
Adesea, pe flancurile văilor glaciare se observă interfluviile iniţiale
secţionate la bază de către masa gheţarului de odinioară, având aspectul
unor pinteni retezaţi (truncated spur), care la partea lor terminală etalează
frecvent abrupturi pitoreşti (fig.530).
Fig.529-Vale glaciară suspendată marcată de o cascadă
(sursa www.resources.teachnet.ie/ajordan/glacero.htm)

Fig.530-Pinten interfluvial retezat de eroziunea glaciară


(sursa www.cgz.e2bn.net/e2bn/leas/c99/schools/cgz/accounts/staff/
rchambers/GeoBytes/AS%20A2/A2/Glaciation.Web/truncated_spur.htm-cu
modificări)

Adâncirea reţelei hidrografice în subasmentul văilor glaciare poate


determina sculptarea unor văi înguste cu aspect de chei, marcate de cascade
şi repezişuri (fig.531).
Fig.531-Râu încrustat pe fundul unei văi glaciare în apropiere de
Grindenwald-Elveţia
(sursa www.alpinet.org/main/articole/show_ro_t_eigertrail_id_2944.html)

Morfologia văilor glaciare modelate de către gheţarii montani


pleistoceni este completată de rocile şlefuite, striate şi mutonate care se
observă în profilul longitudinal al acestora.
Rocile şlefuite sau polizate au rezultat prin eroziunea exercitată
de gheaţa curată sau încărcată cu particule de nisip fin sau nămol, iar
striaţiile, scobiturile şi canelurile sunt opera gheţii care conţinea nisip
grosier şi pietriş fin (fig.532). De asemenea, scobiturile de pe faţa rocilor
din substrat pot fi generate şi prin acţiunea sacadată (stick-slip motion)
a fragmentelor grosiere antrenate de gheţar.
Fig.532-Rocă şlefuită prin eroziune glaciară marcată de scobituri semicirculare
şi traversată de o canelură-Central Maine, SUA
(sursa www.w3.salemstate.edu/~lhanson/gls210/gls210_glaciers.htm)

Apariţii pitoreşti în cadrul văilor glaciare sunt şi formaţiunile


stâncoase numite “roches moutonees”, fasonate prin deplasarea
gheţarului pe patul său de curgere. Acestea au fost detaşate din substrat
şi prezintă un profil rotunjit, alungit pe direcţia de curgere a gheţii, în
cadrul căruia se pot delimita două sectoare. Astfel, : partea din amonte
este uşor înclinată, netedă şi marcată de striaţii, iar partea din aval este
abruptă (fig.533).
Denumirea de “roches moutonees” a fost dată acestor movile
de piatră de către alpinistul francez Horace-Bénédict de Saussure la
1786, deoarece aceste stâncării se aseamănă cu spinările unor oi albe
(moutone=oaie) care pasc pe pajiştile din zonele montane (sheepback,
spinări de berbeci). Dimensiunile acestora sunt variabile, putând ajunge
la lungimi şi înălţimi de ordinul zecilor de metri (fig.534-538).
Fig.533-Striaţii glaciare paralele şi scobituri pe faţa unei roci-Yale Glacier,
Alaska, SUA
(sursa www.nsidc.org/glaciers/gallery/yaleGl_striations.html)

Fig.534-Profil longitudinal printr-o rocă mutonată care ilustrează procesul de


formare
(sursa www.geol.umd.edu/~piccoli/100/CH14.htm-cu modificări)
Fig.535-Roche moutonnees (spinare de berbec) în valea San Joaquin din
Munţii Sierra Nevada-SUA (autor G.K.Gilbert, 1904)
(sursa www. /irapl.altervista.org/search/sinonimi/main.php?rcn=006378)

Fig.536-Roche moutonnée în Ogwen Valley, din Wales-Marea Britanie


(sursa www. commons.wikimedia.org/wiki/
File:Roche_moutonnée_in_Nant_Ffrancon_-_geograph.org.uk_-_110277.jpg)
Fig. 537-Roche moutonnée în Cadair Idris Valley, Snowdonia, Wales-Marea
Britanie
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:
Roche_Moutonnée_Cadair_Idris.jpg)

Fig.538-Roche moutonee pe traseul gheţarului Steilimmi din Alpii Bernezi,-


Elveţia
(sursa www. swisseduc.ch/glaciers/glossary/roche-moutonnee-en.html)

Acolo unde pereţii circurilor şi trogurilor glaciare învecinate s-


au intersectat au rezultat creste înguste ascuţite şi crenelate numite
custuri (karling, arete). Morfologia de detaliu a acestor custuri a fost
perfectată de către procesele crionivale şi cuprinde vârfuri piramidale
(hornuri-horn=vârf, în dialectul din regiunea Zermatt, Elveţia), ace,
lame, stâlpi, coloane, înşeuări, etc., care conferă spectaculozitate
peisajului (fig.539, 540, 541, 542). Deplasarea pe aceste aliniamente este
dificilă şi riscantă, necesitând echipament şi cunoştiinţe de alpinism, dar
pentru cei care se încumetă poate fi o experienţă fascinantă.

Fig. 539-Custura (arête) Crib Goch din Snowdonia National Park, Gwynedd,
Wales-Marea Britanie
(sursa www.ubes.org/pages/usefulinfo/glossary)

Fig.540-Muchia Albotei din Munţii Făgăraşului


(sursa www.cser.cluburi.alpinet.org/main/
articole/blog_ro_id_2832_userid_0.html)
Fig.541-Matterhorn (4478 m), de la graniţa dintre Italia şi Elveţia
(sursa www.zermatt.ch/en/page.cfm/zermatt_matterhorn/matterhorn)

Fig.542-Reprezentarea topografică a unui vârf piramidal de tip „horn” (Horn


Peack-4092 m, Custer County, Colorado-SUA
(sursa www.mountainzone.com/mountains/detail.asp?fid=941645)

Porţiunile mai joase din profilul custurilor, pe unde masele de


gheaţă se revărsau din circurile aflate într-o poziţie mai înaltă, în
circurile situate mai jos, poartă denumirea de şei de transfluenţă (col)
(fig.543-551).
Fig.543-Circuri glaciare, despărţite de o custură (arête) şi dominate de înşeuări
(col)
(sursa ahearnearthscience.weebly.com/surface-processes.html)

Fig. 544-Custură cu şa de transfluenţă între Complexul glaciar Bucura şi circul


glaciar Ştirbul din Munţii Retezat
(sursa www.opengis.unibuc.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=557 :relieful-glaciar-din-valea-bucurei-
din-muntii-retezat&catid=35:articole&Itemid=93)
Fig.545-Col du Coste Rouge în Masivul Ecrins din Alpii Francezi
(sursa www. picasaweb.google.com/nicolas.desvignes/
ArTeDeCosteRougeAilefroideCentrale
23Et24AoT2008)

Fig.546-Înşeuare de transfluenţă pe rama circului glaciar ocupat de lacul


Gunsight, Montana-SUA
(sursa www.vss.sd22.bc.ca/hpp/courses/geo12/
course_material/unit5/U05L01.htm)
Fig.547-Reprezentarea topografică a înşeuării de transfluenţă situate între
circurile glaciare ocupate de lacurile Gunsight şi Wilson, Montana-SUA
(sursa www.vss.sd22.bc.ca/hpp/courses/geo12/
course_material/unit5/U05L01.htm)

Fig.548-South Col, între Everest şi Lothse-Munţii Himalaya


(sursa. www.mountainguides.com/everest06/everest06.html)
Fig.549-Col du Tourmalet-Munţii Pirinei
(sursa www.panoramio.com/photo/7060589)

Fig.550-Col du Galibier, Munţii Alpi


(sursa www.trekearth.com/gallery/Europe/France/South/
Provence-Alpes-Cote-dAzur/Col_du_Galibier/photo966340.htm)
Fig.551-Circul glaciar Lala Mare şi înşeuarea de transfluenţă de pe Culmea
Gajei, situată între Valea Lalei şi Valea Gaja

Relieful de acumulare din cadrul arealelor montane afectate de


glaciaţiunea pleistocenă este reprezentat de morenele glaciare, care s-
au format prin depunerea materialelor transportate de gheţari
(materiale morenaice, till-uri). În structura acestor depozite se regăsesc
formaţiuni diferenţiate granulometric (nisipuri, pietrişuri, blocuri)
prinse într-o matrice argiloasă şi amestecate haotic, a căror geometrie
poate fi colţuroasă sau şlefuită pe anumite faţete.
Formele de relief se diferenţiază în funcţie de tipul morenei
glaciare. Astfel, morenele de fund au generat movile, coline şi creste
transversale, morenele laterale se prezintă sub formă de coame, coline şi
microdepresiuni, morenele mediane au aspect de coline, coame şi
culoare longitudinale, iar morenele frontale se evidenţiază sub formă
de movile, coline semicirculare, valuri şi microdepresiuni (fig.552-555).
Fig.552-Coline pe depozitele morenei de fund din Blackfoot River Valley-SUA
(sursa www.visualphotos.com/image/1x5068905/
ground_moraine_blackfoot_river_valley)

Fig.553-Creastă pe depozitele morenei laterale


(sursa www.introductiontoglaciers.blogspot.com/2011/08/moraines.html)
Fig.554-Terase pe depozitele morenei de fund în Munţii Cairngorms din Scoţia
(sursa www.landforms.eu/cairngorms/
glacial%20landscapes%20deposition.htm)

Fig.555-Movilă formată din depozitele morenei frontale


(sursa www.brokendisk.com/blog/?p=144)

Uneori, de-a lungul văilor glaciare pot fi observate blocuri


imense de rocă , numite blocuri eratice (glacial erratics, erratic boulders),
transportate de către gheţari de la mari distanţe şi depuse din loc în loc
odată cu topirea acestora (fig.556-558).

Fig.556-Blocuri eratice I
(sursa www.csulb.edu/~rodrigue/geog140/lectures/glaciers.html)

Fig.557-Blocuri eratice II
(sursa www.canarygeog.canaryzoo.com/Glaciers%20Landforms.htm)
Fig.558-Bloc eratic transportat de gheţarul Bering din Alaska-SUA
(sursa www. pubs.usgs.gov/of/2004/1216/e/e.html)

În cadrul microdepresiunilor de pe întinderea depozitelor morenaice s-


au cantonat adesea lacuri cu dimensiuni variabile care scânteiază tainic prin
ungherele munţilor (fig.559, 560).

Fig.559-Microdepresiuni ocupate de lacuri pe depozitele morenelor mediane şi


recesionale la Kurtkowiec, Munţii Tatra-Polonia
(sursa www. academic.emporia.edu/aberjame/ice/lec04/f4k.jpg)
Fig.560-Lac în spatele unei morene frontale pe valea Soarbele din Munţii
Retezat
(sursa www. carpati.org/jurnal/retezatul_mic_valea_soarbele/2456/)

Prin spectaculozitatea formelor de relief, suprafeţele glaciate


ale planetei se constituie ca obiective turistice majore vizitate de către
iubitorii de aventură şi cunoaştere. La noi în ţară asemenea destinaţii
turistice sunt flancul nordic al Munţilor Rodnei şi creasta lor crenelată,
circurile, văile şi custurile glaciare din Munţii Bucegi, Iezer, Făgăraş,
Retezat, etc.
În perioada actuală procesele glaciare şi morfogeneza asociată
se manifestă în toate arealele montane ale planetei care depăşesc 3000 m
şi se află dincolo de limita zăpezilor permanente (fig.561). Această linie
se situează la nivelul mării în regiunile polare, urcă la 3000 m în Alpi, la
5000 m în Africa ecuatorială şi la 6300 m în Anzi (Puna de Atacama).
Prin urmare, în aceste locuri turiştii pot contempla limbile de
gheaţă, pot observa mecanismele de cizelură glaciară şi se pot plimba
pe suprafaţa gheţarilor (fig.562). De asemenea, gheţarii susţin
practicarea turismului sportiv (schi alpin, schi de tură, snowboarding,
climbing) atât în sezonul rece, cât şi în sezonul cald (fig.563-565).
Fig. 561-Morene mediane pe suprafaţa gheţarului Bucher, Juneau Icefield,
Munţii Coastelor, Tongass National Forest, Alaska
(sursa www. pubs.usgs.gov/of/2004/1216/e/e.html)

Fig.562-Grupuri de turişti deasupra gheţarului Aletsch, Valais-Elveţia


(sursa www.superstock.com/stock-photos-images/1848-61716)
Fig. 563-Grup de turişti pe gheţarul Hintertuxer din Alpii Austriei
(sursa www.ibtimes.com/articles/196035/20110811/natural-ice-palace-
discovered-deep-inside-austrian-glacier-opened-to-visitors-photos-adventure-
trave.htm)

Fig.564-Domeniul schiabil de vară Zermatt din Elveţia


(sursa www.ski-zermatt.com/summer-skiing.html)
Fig.565-Alpinism pe un gheţar din Munţii Elias-Alaska
(sursa www.steliasguides.com/alaska_mountain_glacier_climbing.htm)

Dintre numeroasele staţiuni turistice cu gheţari menţionăm:


Tignes şi Les Deux Alpes din Franţa, Engelberg, Saas-Fee,
Grindenwald şi Zermatt din Elveţia, Kaprun, Hintertux, Solden şi
Stubai din Austria, Passo Tonale şi Monte Visto în Italia, Whistler
Blackcomb în Canada, Timberline Lodge şi The Glacier National Park
în SUA, Ski Portillo în Chile, etc. (fig.566).
În aceste regiuni există o infrastructură complexă, reprezentată
prin pârtii de schi, teleschiuri, telescaune, telecabine, sate de vacanţă,
hoteluri şi pensiuni, iar fluxurile turistice ating cote impresionate.
Un element de atracţie pentru turişti este şi morfologia
gheţarilor. Astfel, pe suprafaţa şi în masa acestora pot să apară crevase,
seracuri, grote, tuneluri, goluri şi mori glaciare.
Fig.566-Pârtie de schi pe gheţarul din Staţiunea Les Deux Alpes din Franţa
(sursa www.skiunion.mpora.com/features/summer-skiing-alps-2009you-
good.html)

Crevasele sunt fracturi cu dimensiuni variabile care marchează


corpul gheţarilor şi se formează datorită vitezelor inegale de curgere a
gheţii şi în urma traversării anumitor neregularităţi din substrat. Aceste
formaţiuni pot atinge 30-45 m în adâncime 20 m în lăţime şi sute de
metri în lungime, iar după configuraţie şi poziţie pot fi transversale,
longitudinale, marginale, în trepte, concentrice, etc. (fig.567-571).
Adesea, crevasele sunt acoperite cu un pod de zăpadă, care la
traversare poate să se prăbuşească şi să dea naştere unor accidente
grave, chiar fatale. De aceea, cei care practică trekkingul şi aplinismul
glaciar trebuie să fie instruiţi în ceea ce priveşte riscurile induse de
prezenţa crevaselor (fig.572).
Fig.567-Crevase pe suprafaţa gheţarului Exit din Alaska
(sursa www.flickrhivemind.net/User/b0bertl/Interesting)

Fig.568-Crevasă în masa gheţarului El Chaltén din Argentina


(sursa www. blog.travelpod.com/travel-blog-
entries/pyrosurfer/2/1297015309/tpod.html#pbrowser/pyrosurfer/2/1297015309
/filename=the-glacier-we-climbed.jpg)
Fig.569-Crevase semicirculare în trepte pe suprafaţa unui gheţar din Parcul
Național Wrangell-St.-Elias, Copper River, Alaska
(sursa www.panoramio.com/photo/8990811)

Fig.570-Crevase concentrice în masa gheţarului Sherman din Alaska.


(sursa www.pubs.usgs.gov/of/2004/1216/f/f.html)
Fig.571-Crevase transversale la Persgletscher, Grisons-Elveţia
(sursa www.swisseduc.ch/glaciers/glossary/transverse-crevasse-en.html)

Din intersectarea haotică a crevaselor rezultă pe suprafaţa


gheţarului o morfologie de blocuri, coloane, creste şi turnuri, numite
seracuri (fig.573, 574). Această denumire a fost dată de către alpinistul
Horace-Bénédict de Saussure la 1779, din cauza asemănării dintre
topografia gheţii şi un sortiment de brânză numit ”ricotta”.
Prin crevase pot pătrunde apele de suprafaţă rezultate din
topirea gheaţarului, fapt care contribuie la creştera mobilităţii acestuia.
De asemenea, în urma acţiunii cursurilor de apă supra şi subglaciare în
masa gheţarului se pot forma diferite cavităţi, cum ar fi:
-grotele;
-tunelurile;
-golurile şi morile glaciare, cu potenţial mare pentru turismul ştiinţific şi
de aventură.
Fig.572-Alpinist pe marginea unei crevase formată în masa gheţarului
Coleman din Munţii Baker, North Cascades, WA-SUA
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/File:
Crevasses_Coleman_Glacier_Mt._Baker_WA.jpg)

Fig.573-Seracuri pe ghețarul Bossons din Valea Chamonix-Munții Alpi


(sursa www.commons.wikimedia.org/
wiki/File:Seracs_Bossons_P1090067.JPG)
Fig. 574-Seracuri pe suprafaţa gheţarului Franz Josef din Noua Zeelandă
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Franz_Josef_Glacier_Ice_Seracs.jpg)

Morile glaciare (glacier mill) sunt conducte verticale sau puţin


înclinate, de zeci şi sute de metri adâncime, care apar pe suprafeţele
plate ale gheţarilor în urma pătrunderii apelor de suprafaţă prin
crevase spre interiorul acestora (fig.575).
Denumirea de moară glaciară vine de la zgomotul produs de
căderea apei înspre profunzimile gheţarului (fig.576, 577). Apa morilor
glaciare se comportă ca un lubrifiant, contrbuind la mobilizarea
gheţarilor, iar odată pătrunsă în interiorul acestora dă naştere altor
cavităţi amintite mai sus, şi iese la periferia sau la marginea gheţarului,
la un nivel mai coborât.
Fig.575--Principiul de formare şi funcţionare a unei mori glaciare
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Moulin_(geology-cu modificări)

Fig.576--Moară de gheaţă în cadrul gheţarului Athabasca din Stâncoşii


Canadieni
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Moulin_(geology)
.
Fig.577-Vedere dintr-o moară glaciară din Parcul Naţional Wrangell-St.
Elias, Alaska
(sursa www. elliottreed.blogspot.com/2010/11/wrangell-st-elias-national-
park.html)

Tunelele glaciare se dezvoltă în masa gheţarilor sau la baza


acestora prin acţiunea şuvoaielor de apă. Dimensiunile acestora pot
atinge zeci de kilometri în lungime şi sute de metri în lăţime, iar forma
lor interioară este complexă şi reflectă caracteristicile hidrodinamice ale
curenţilor de apă (fig.578).
În anumite regiuni, tunelele glaciare sunt amenajate pentru
turism, oferind experienţe de neuitat. Explorarea pe cont propriu a
acestor forme de relief necesită cunoştinţe solide de alpinism şi un
echipament adecvat.
În interiorul maselor de gheaţă sau la periferia acestora pot să
apară grote de diferite dimensiuni, rezultate prin mecanisme
hidrodinamice, în interiorul cărora se pot forma lacuri efemere (fig.579,
580).
Fig.578-Tunel prin gheţarul Fox din Noua Zeelandă
(sursa www.heason.net/Galleries/Andy_Curtis/)

Fig.579-Grotă glaciară la partea frontală a gheţarului Perito Moreno, din Parcul


Naţional Los Glaciares –sudul Argentinei
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:153_-_Glacier_Perito_Moreno_-
_Grotte_glaciaire_-_Janvier_2010.jpg)
Fig.580-Cavitate la partea terminală a gheţarului Tête-Rousse din Masivul
Mont Blanc
(sursa www.historyofgeology.fieldofscience.com/2010/08/outburst-flood-from-
glacier-de-tete.html)

Uneori, pe pereţii acestor grote se pot forma diferite formaţiuni


din gheaţă (pseudospeleoteme), deosebit de interesante (fig.581).
De asemenea, în microdepresiunile apărute pe suprafaţa
gheţarilor se formează adesea lacuri supraglaciare, care pot atinge sute
de metri şi chiar kilometri în diametru, adâncimi de zeci de metri, iar
fundul lor poate fi căptuşit cu sedimente (nisipuri grosiere, pietriş), care
se depun în ritmuri rapide (1 m pe an) (fig.582).
Fig.581-Formaţiuni de gheaţă într-o grota din gheţarul Titlis-Elveţia
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:TitlisIceCave.jpg)

Fig.582-Lac pe suprafaţa gheţarului Bering din Alaska în anul 1995 (8 km în


diametru)
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Supraglacial_lake)
B) Relieful creat de gheţarii de calotă.

În timpul pleistocenului calotele glaciare acopereau nordul


Europei, Asiei şi Americii de Nord, ajungând până la latitudini
cuprinse între 400 şi 500 (fig.583, 584). Platoşele de gheaţă se întindeau
peste Peninsula Scandinavă, Arhipeleagul Britanic, Câmpia Germano-
Polonă, Câmpia Europei de est, Siberia, Canada şi nordul SUA, iar
acţiunea acestora asupra substratului a lăsat în urmă dovezi
geomorfologice incontestabile, care, dincolo de interesul ştiinţific,
reprezintă importante obiective atractive pentru turism.
Relieful de eroziune este reprezentat prin câmpii înalte şi
platouri de tip fjeld, fiorduri, roci vălurite sau mutonate, striaţii, etc.,
care arată intensitatea fenomenelor glaciare generate de gheţarii
continentali.

Fig.583-Poziţia calotei glaciare europene în timpul maximului glaciar


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Ice_Age_Europe_map.PNG)
Fig.584-Poziţia calotei glaciare nord-americane în timpul maximului glaciar
(sursa www.cosmographicresearch.org/prelim_glacial_maximum.htm)

Fjeldurile sunt forme de relief care au rezultat prin acţiunea


proceselor de exaraţie asupra terenurilor alcătuite din roci dure.
Morfologia lor de amănunt este reprezentată printr-o alternanţă de
creste mutonate, platouri şi depresiuni mlăştinoase sau cu turbării
(fig.585).
În anumite locuri, deasupra acestor câmpii înalte şi platouri se
ridică martori de eroziune glaciară şi periglaciară, cunoscuţi sub
numele de nunatak-uri (nunataq în limba inuită) sau monadnock-uri,
aşa cum se poate vedea în cazul fjeld-urilor din Peninsula Scandinavă,
Karelia, Peninsula Kola, nordul Munţilor Urali, Siberia de est sau
Canada. (fig.586).
Fig.585-Rastigaisa Fjeld-nordul Norvegiei
(sursa www.jounitormanen.com/media/6ba58bc8-d511-11df-aa63-
00270e1b481a-rastigaisa-fjeld-north-norway)

Fig.586-Platou de tip fjeld dominat de un nunatak la Hattfjelldal-Norvegia


(sursa www. skipaddlenorway.com/2009/03/13/day-72-hattfjelldal-to-
sivertgarden/)
Fiordurile sunt foste văi glaciare care în apropierea ţărmurilor
sunt invadate de apa mărilor. Acestea au formă de U, dar în interiorul
continentelor, spre obârşii, se transformă în văi glaciare montane cu
profil transversal în formă de V (fig.587). În zona ţărmurilor, fiordurile
au dimensiuni mari, respectiv adâncimi de sute de metri şi lăţimi de
km.
Spre exemplu, dintre cele mai lungi fiorduri se remarcă
Scoresby Sund din estul Groenlandei cu 340-350 km; Greely Fiord din
Insula Ellesmere-Arhipleleagul Canadian, cu 230 km şi Sognefjord din
Norvegia, cu 205 km, iar ca adâncime pot fi menţionate fiordurile
Skeleton din Antarctica (1933 m), Messier din Patagonia chiliană (1288
m) şi Sognefjord (1308 m). Alte sisteme de fiorduri se află în insula de
sud a Noii Zeelande (Fiordland), sudul statului Chile, Islanda,
Norvegia, Arhipeleagul Svalbard, Insulele Feroe, Penisula Cola,
Irlanda, Scoția (firth, loch), etc. (fig.558-593).

Fig. 587-Fiordul Western Brook Pond, din Gros Morne Nationalpark,


Newfoundland, Canada.
(sursa www.hicker.de/fjord-western-brook-pond-176-pictures.htm)
Fig.588-Tyrolerfjord din North East Greenland National Park, Groenlanda.
(sursa www.sciencephoto.com/media/175521/enlarge)

Fig.589-Hartangerfjord din Norvegia


(sursa www.siggi-klemm.de/xHardangerfjord.htm)
Fig.590-Nærøyfjord, o ramificaţie a Sognefjord-Norvegia
(sursa www.fjords.com/bildesognefjord1.shtml)
Fig.591-Reţele de fiorduri pe ţărmul sud-vestic al Norvegiei
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Greenland.A2003233.1340.250m.jpg)
Fig.592-Sisteme de fiorduri pe coasta de est a Groenlandei
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Greenland.A2003233.1340.250m.jpg)

Fig.593-Sognefjord din Norvegia


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Sognefjord)
Fiordurile sunt obiective atractive importante care găzduiesc
numeroase staţiuni turistice (ex. Sauda, Voss, Sirdal, Alpepass, Ski
Sogn, Røldal în Norvegia), arii protejate (ex. Kenai Fjords National Park
dinAlaska, Fiordland National Park din Noua Zeelandă, etc.) şi susţin
forme variate de petrecere activă a timpului liber şi relaxare, cum ar fi:
croazierele, drumeţiile (hiking), turismul de itinerar (trekkingul,
mountaineering), cicloturismul, salturile cu parapanta (paragliding),
zborurile cu elicopterul (scenic flights), pescuitul vânătoarea, schiul de
tură (ski touring), schiul alpin (alpine skiing), snowboardingul,
kayaking, canoeing, etc. (fig.594-599).

Fig.594-Echipamente turistice la Balestrand pe malul Sognefjord, Norvegia


(sursa www.easytour.ro/circuite/europa/scandinavia---tarile-baltice--avion-14-
zile-6183.html)
Fig.595-Cicloturism pe malurile Sognefjord-Norvegia
(sursa www. sognefjord.no/en/Sognefjord-texts/Climate/)

Fig. 596-Vas de croazieră în In College Fjord din Alaska


(sursa www.alaska-in-pictures.com/cruise-vessel-in-college-fjord-2619-
pictures.htm)
Fig. 597-Turul fiordurilor din Kenai Fjords National Park-Alaska
(sursa www.alaska.eburgoynes.com/tom_log/kenai.htm)

Fig.598-Ski touring în apropiere de Lyngen Fjord-Alpii Lyngen, Troms, noedul


Norvegiei
(sursa www.dailymail.co.uk/travel/article-2044354/Ski-holidays-Tour-operator-offer-
exciting-new-deals-destinations.html)
Fig.599-Kayaking în Kenai Fjord National Park din Alaska
(sursa www.my-photo-blog.com/kayaking-in-kenai-fjords)

Apele rezultate din topirea gheţarilor de calotă


dispuneau de un potenţial morfogenetic foarte mare şi au
sculptat marmite, depresiuni alungite şi albii fluuvio-glaciare
(subglaciare, marginale şi submarginale) (fig.600, 601).

Fig.600-Albie fluvio-glaciară în East Lothian din Scoţia


(sursa www.landforms.eu/Lothian/meltwater%20channel.htm)
Fig.601-Albie fluvio-glaciară în Peninsula Melville, Nunavut-Canada
(sursa www.flickr.com/photos/19787482@N04/3479906397)

Formele de acumulare au fost clădite prin depunerea


materialelor transportate de către gheţari şi de către apele
rezultate din topirea acestora şi sunt reprezentate prin
câmpii de tilluri, drumlinuri, coline vălurite, dealuri şi
movile. Asemenea forme de relief se întalnesc în partea de nord
a Germaniei, Poloniei şi Câmpiei Ruse, în Siberia, nordul SUA,
Canada şi în Insulele Spitsbergen.
Câmpurile de till-uri (till sheet) s-au format prin
depunerea morenelor de fund şi se caracterizează printr-u n
relief şters, fără proemeinenţe deosebite.
Drumlinurile (de la termenul irlandez droimnín=culme
joasă), sunt forme de relief cu aspect de coline alungite pe
direcţia de curgere a gheţii, alcătuite din till glaciar sau din till
glaciar cu un nucleu de blocuri morenaice angulare.
Dimesniunile acestora sunt relativ mari, putând atinge
lungimi de 1-2 km, lăţimi de 400-600 m şi înălţimi de 5-50 m
(fig.602).
Fig.602-Secţiune printr-un drumlin
(sursa www.geography-site.co.uk/pages/physical/glaciers/drum.html-cu modificări)

Dispunerea lor poate fi în evantai sau sub formă de culmi


şi movile paralele între care se schiţează înşeuări, chiuvete
lacustre şi mlaştini. De asemenea, acestea pot să apară în
grupuri, formând adevărate câmpuri de drumlinuri, aşa cum se
pot vedea în Europa (Marea Britanie, Polonia, Estonia, Suedia,
Elveţia, Irlanda, Finlanda şi Danemarca, Germania şi
Groenlanda), America de Nord (nordul statului New York,
valea inferioară a râului Connecticut, estul statului
Massachusetts, regiunea Monadnock din New Hampshire,
Minnesota şi Wisconsin din SUA ; Ontario, Douro-Dammer,
Teritoriile de Nord-Vest, Alberta, Nunavut şi Noua Scoţie din
Canada), Asia (Yakuţia) şi America de Sud (Patagonia) (fig.603-
608).
Fig.603-Drumlin în Morley Bow Valley, Provincia Alberta-Canada
(sursa www. uleth.ca/edu/currlab/handouts/geology/4c27.html)

Fig. 604-Peisaj de drumlinuri în cantonul Zug din Elveţia


(sursa www.raonline.ch/pages/edu/nat/glacier01b10b.html)
Fig.605-Câmp de drumlinuri în Honnister Pass, Cumbria, Marea Britanie
(sursa www.soil-net.com/album/Water/Glaciers_Icebergs/slides/Honnister%20
Pass%20drumlin%20field%201.html)

Fig.606-Drumlin în Green Bay, Wisconsin-SUA


(sursa www.paintmagiclv.com/hanford-free-drumline-cadences-mp3/)
Fig.607-Câmpuri de drumlinuri în Wayne County, New York-SUA (imagine
satelitară)
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Drumlinfield_large.jpg)

Fig.608-Cuvetă lacustră între drumlinuri pe insula Spitsbergen


(sursa www.newz.ro/poza-zilei/83759/lacul-in-forma-de-inima-este-
noua-minune-a-mamei-natura.html)

Prin depunerea morenelor terminale sau frontale s-au


conturat coline vălurite (knob) între care se află mici depresiuni
(solle) ocupate adesea de lacuri (kettle). Acest ansamblu
geomorfologic este cunoscut ca topografie de tip knob şi kettle
(knob and kettle topography)(fig.609, 610).

Fig.609-Topografie de tip knob şi kettle în Black Earth, Wisconsin-SUA


(sursa www.gmcgeology.blogspot.com/2011/01/knob-and-kettle-
topography-black-earth.html)

Fig.610-Topografie de tip knob şi kettle în vestul Munţilor Moose,


Provincia Saskatchewan-Canada
(sursa www.sain.scaa.sk.ca/items/index.php/aerial-view-of-dead-ice-
moraine-with-knob-and-kettle-topography)

În Finlanda, depozitele morenei frontale poartă numele de


salpauselka (culme prelungită şi îngusta, mai mult sau mai
puţin continuă, cu pante abrupte) şi au aspectul unor dealuri şi
coline izolate, cu înălţimi medii de 60-80 m, lăţimi de câţiva
kilometri şi lungimi de sute de kilometri. Între aceste dealuri se
află culoare depresionare drenate numite pradoline în Polonia
sau urstromtaler în Germania (fig.611).

Fig.611-Salpauselka şi pradolina Szeszupy din Polonia


(sursa www.krajoznawcy.info.pl/Smolniki-Na-krawedzi-pradoliny-
Szeszupy-a1386.php)

În cadrul morenelor frontale pot fi observate şi blocuri


eratice, cu dimensiuni variate, transportate de gheţari de la mari
distanţe (fig.612-614).
Fig.612-Blocuri eratice în Platoul Columbia din SUA
(sursa www.trunna.deviantart.com/art/Glacial-Eratics-182097683)

Fig.613-Blocul eratic Madison Boulder din New Hampshire, SUA


(sursa www.atlasobscura.com/place/madison-boulder)
Fig.614-Yeager Rock-bloc eratic în Waterville Plateau, Douglas County,
Washington-SUA
(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Sims_Corner_Eskers_and_Kames)

Prin depunerea materialelor transportate de către apele de


topire, în condiţii subglaciare, intraglaciare, supraglaciare sau
marginale se formează eskersuri, kamesuri, conuri aluviale,
glacisuri proluviale şi câmpii fluvio-glaciare numite sandre
(fig.615).

Fig.615-Forme de relief fluvio-glaciar la periferia unui gheţar de calotă în


retragere
(sursa www.geologyclass.org/Glaciers%20Concepts.htm-cu modificări)
Eskers-urile, de la cuvântul irlandez « escir », cu
semnificaţia de culme care separă două câmpii sau depresiuni,
cunoscute şi sub denumiri ca: osar, oesar, asar, as, os sau harju,
sunt forme de acumulare glaciară cu aspectul unei culmi
alungite, asemănătoare rambleelor, în alcătuirea cărora intră
nisipuri stratificate, pietrişuri rulate, blocuri şi argile.
Dimensiunile acestora înregistrează până la 200 m înălţime, 3 km
lăţime şi peste 100 km lungime, iar ca formă pot fi ramificate,
îngemănate, sinuoase, liniare, convergente, în evantai, etc.
(fig.616,617). Asemenea forme de relief se întâlnesc frecvent în
Finlanda, Suedia, Scoţia, Canada, SUA (Minnesota, Wisconsin,
Massachusetts, etc.).

Fig.616-Eskers pe depozitele unei morele laterale în Bylot Island,


Nunavut-Canada
(sursa www. www.prairie.illinois.edu/shilts/gallery/shilts-0027.shtml)
Fig.617-Eskers cu aspect sinuos
(sursa www.gesiments.blogspot.com/2011/05/sistemes-
morfoclimatics.html-cu modificări)

Eskers-urile s-au format prin depunerea materialelor


acumulate în canalele şi tunelele sub, intra şi supraglaciare
(fig.618).

Fig.618-Model de formare a unui eskers (a-acumularea materialelor


într-un tunel intraglaciar ; b-depunerea materialelor)
(sursa www.paganprosperity.blogspot.com/2011/05/introduccion-la-
geomorfologia-parte-v.html-cu modificări)
Kames-urile sunt forme de relief cu aspect de movile în
compoziţia cărora intră nisipuri, argile, pietriş rulat şi blocuri
stratificate torenţial. Dimensiunile acestora ajung la 50-60 m
înălţime şi 1 km diametru (fig.619, 620).

Fig.619-Kames la Kewaskum, Dodge County, Wisconsin-SUA


(sursa www.luirig.altervista.org/cpm/thumbnails2.php?
search=Kame,+Kewaskum,+Dodge+County,+Wisconsin.++September+
23,+1908-cu modificări)

Fig.620-Moulin Kame, lângă Dundee, statul Wisconsin-SUA


(sursa www.geology.wisc.edu/~maher/air/air11.htm)
Aceste movile s-au individualizat prin acumularea
materialelor transportate de către apele de topire fie în cuvetele
lacustre de pe suprafaţa gheţarilor (fig.621), fie între două mase
de gheaţă învecinate, situate în apropierea morenei frontale
(fig.622). Odată cu topirea gheţii aceste materiale s-au mulat
peste depozitele morenei de fund luând o înfăţişare specifică.
Formaţiunile depuse la contactul dintre un versant şi o masă de
gheaţă au luat aspectul unor terase de kame cu frunţi abrupte
(fig.623).

Fig.621-Model de formare a unui kames I


(sursa www.paganprosperity.blogspot.com/2011/05/introduccion-la-
geomorfologia-parte-v.html-cu modificări)
Fig.622-Model de formare a kames-urilor (movile şi terase) II
(sursa www.geo.fu-berlin.de/fb/e-learning/pg-
net/themenbereiche/geomorphologie/glazialmorphologie/Glazialer_Fo
rmenschatz/Kames/index.html-cu modificări)

Fig.623-Relief fluvio-glaciar de acumulare


(sursa www.planetgeog.com/AQA%20Geography/Module%202%20
Physical%20Options/Glacial%20Environments/Fluvioglacial%20Activi
ty/fluvioglacial%20processes.ht-cu modificări)

Prin topirea unor blocuri reziduale de gheaţă pe suprafaţa


kames-urilor pot să apară depresiuni cu formă circulară (kettle-
holes), în cadrul cărora se pot forma lacuri sau mlaştini (fig.624).
Diametrul acestor depresiuni poate atinge câţiva kilometri, iar
adâncimea poate înregistra câţiva zeci de metri. Acest peisaj,
care asociază kames-uri şi depresiuni circulare este cunoscut sub
denumirea de ”kettle and kame topography” (fig.625).

Fig.624-Model de formare a depresiunilor de tip kettle-holes


1-desprinderea unor blocuri de gheaţă din masa gheţarului; 2-
îngroparea sub sedimente a blocurilor de gheaţă; 3-topirea blocurilor
de gheaţă moartă şi formarea depresiunilor
(sursa www. landforms.eu/cairngorms/kettle%20hole.htm-cu
modificări)

Fig.625-Lacuri de tip Kettle în Northwest Territory, Canada.


(sursa www.physicalgeography.net/fundamentals/10af.html)
Relieful de kemes-uri se întâlneşte în Canada (Minnitaki
Kames Provincial Park şi Bonheur River Kame Provincial Park
din Ontario), SUA (Sims Corner Eskers and Kames, Waterville
Plateau din Platoul Columbia, statul Washington, Wisconsin,
etc), etc.
Câmpiile fluvio-glaciare (outwash plain), cunoscute sub
numele de sandur sau sandre, s-au format la periferia gheţarilor
şi la exteriorul morenei terminale, prin depunerea materialelor
transportate de către apele de topire (nisipuri, pietrişuri)
(fig.626). Pe suprafaţa acestora râurile au cursuri împletite şi îşi
pot forma terase (fig.627, 628).

Fig.626-Model de formare a unei câmpii fluvio-glaciare


1-marginea gheţarului ; 2-morena terminală
(sursa www. jove.geol.niu.edu/faculty/fischer/429_info/429trips/NIF/
Glaciers.htm-cu modificări)

De asemenea, în cadrul lor pot fi sculptate depresiuni cu


forme circulare, ovale sau neregulate numite solle sau zolii.
Diametrul acestora poate atinge 200-300 m, iar adâncimea lor
poate înregistra până la 20 m. Câmpii de aces fel se întâlnesc în
Canada, Svalbard, Insulele Kerguelen şi Islanda.
Fig.627-Câmpie fluvio-glaciară de tip Sandre
(sursa www.paganprosperity.blogspot.com/2011/05/introduccion-la-
geomorfologia-parte-v.html)

Fig.628-Câmpie fluvio-glaciară în Kenai National Wildlife Refuge,


Alaska-SUA
(sursa www.eoearth.org/article/Glacial_landforms?topic=50013)

Pe lângă sandre, la periferia gheţarilor râurile pot clădi


conuri aluviale şi glacisuri proluviale cu dimensiuni variabile,
pe suprafaţa cărora cursurile de apă dau naştere unor albii
împletite (fig.629).
Fig.629-Con aluvial la periferia gheţarului Rendu Glacier, Fairweather
Range, Glacier Bay National Park, Alaska
(sursa www.pubs.usgs.gov/of/2004/1216/no/no.html-cu modificări)

În perioada actuală, gheţarii de calotă repauzează în zona


subpolară şi polară, iar dupa caracteristicile lor morfologice, impuse de
condiţiile regionale, configuraţia teritoriului şi aşezarea geografică
aceştia sunt antarctici, groenlandezi, islandezi şi de tip spitzberg. De
asemenea, mici calote de gheaţă există şi în Insulele Svalbard,
Vranghel, Franz Joseph şi Novaia Zemlia.
Calota glaciară de tip antarctic ocupă continentul
Antarctica şi se întinde pe 13, 9 milioane km2, care reprezintă
99% din suprafaţa totală a acestuia (14,1 milioane km2) (fig.630).
Volumul masei de gheaţă este apreciat între 20 şi 30 milioane m3,
groasimea gheţii înregistrează câteva mii de metri, în partea de
vest coborând până la 2500 m sub nivelul mării, iar altitudinea
maximă până la care ajung gheţarii este cuprinsă între 3000-4700
m. Calota glaciară groenlandeză ocupă 1,8 milioane km2,
respectiv 80% din suprafaţa totală a insulei (2,1 milioane km2).
Alături de această calotă, în munţii de la periferia sa există
numeroşi gheţari care coboară vertiginos spre litoral, însumând
între 76000-100 000 km2. Grosimea masei de gheaţă depăşeşte
3000 de m, iar lăţimea acesteia este cuprinsă între 1100 şi 2400
km (fig.631).
Gheţarii de tip islandez sunt răspândiţi pe întinderea
insulei şi însumează 12 170 km2 (10,9%). Dintre cei mai
importanţi pot fi amintiţi Vatnajokull (8086 km2), Langjokul,
Hofsjokull şi Myrdalsjokull. Alături de aceşti gheţari de calotă s-
au dezvoltat şi gheţari de circ cu dimensiuni mai reduse reduse
(fig.632).

Fig.630-Calota glaciară antarctică


(sursa www.pubs.usgs.gov/of/2004/1216/i/i.html)

Fig.631-Secţiune prin gheţarul de calotă din Groenlanda


(sursa www. photo-de-vacance.ch/VOYAGE/
Groenland2005/groenland_en.php-cu modificări)

Specific Islandei este faptul că masele de gheaţă acoperă


vulcani activi, dintre care amintim Vatnajökull, Grímsvötn,
Bárðarbunga, Öræfajökull, Katla, Eyjafjallajökull, etc. Din această
cauză erupţiile subglaciare şi subaeriene topesc platoşele de
gheaţă şi dau naştere unor râuri vijelioase, care produc inundaţii
catastrofale.

Fig.632-Harta principalilor gheţari islandezi


(sursa www.goscandinavia.about.com/od/photogalleries/ig/Iceland-
Photo-Gallery/The-Glaciers-in-Iceland.htm)

Gheţarii de tip spitzberg acoperă insulele din


Arhipeleagul Svalbard şi se caracterizează prin prezenţa ambelor
tipuri, de calotă şi de vale, ale căror mase de gheaţă se contopesc
(fig.633).
Fig.633-Gheţarii din Arhipeleagul Spitzbergen
(sursa www.comptoir.fr/voyage/agence-voyage/spitzberg-archipel-du-
svalbard-norvege-NORSPI_6_r.aspx)

Aceşti gheţari de calotă acţionează permanent asupra


substratului, generând forme de eroziune şi acumulare, care pot
fi urmărite în devenirea lor de către turiştii interesaţi.
Ca şi în cazul gheţarilor alpini, un element atractiv este
morfologia gheţarilor de calotă, care este marcată de crevase, văi
de tip canion, tunele intra şi subglaciare, grote, seracuri,
etc.(fig.634).
Fig.634-Serac pe gheţarul Russells din Groenlanda
(sursa www.de.wikipedia.org/w/
index.php?title=Datei:Russell_glacier_ Greenland_Serac.
JPG&filetimestamp=20080711070318)

Scuturile de gheaţă ajunse la ţărmul mării se


fragmentează şi dau naştere iceberg-urilor (ice=gheaţă;
berg=munte), care plutesc pe întinderea oceanelor. După
morfologia lor, aceste corpuri enorme de gheaţă pot fi tabulare,
cu suprafaţa netedă, ca un platou, sau cu forme complexe, cum
ar fi: domuri, turnuri, colţi, etc. (fig.635, 636).
Întinderile actuale de gheaţă atrag numeroşi vizitatori
care practică turismul de aventură în special (alpinism,
drumeţie, plimbare cu snowmobilul, plimbare cu săniile trase de
câini, croaziere printre iceberg-uri, kayaking, etc.), dar şi
turismul ştiinţific sau ecoturismul (fig.637-642).
Fig.635-Iceberg tabular în apropierea Antarcticii
(sursa www. www.physorg.com/news/2011-03-antarctic-icebergs-
previously-unknown-role.html)

Fig.636-Iceberg cu formă de turn


(sursa www. /coconutislandnews.blogspot.com/2010/10/melting-
icebergs-time-release.html)
Fig.637-Alpinism pe gheţarul Sólheimajökull din Islanda
(sursa www.zzytours.co.uk/iceland/optionalactivities.html)

Fig.638-Drumeţie pe gheţarii din Islanda (glacier walking)


(sursa www.icelandictravelmarket.is/activity/essential-iceland-
ilr01/280/default.aspx)
Fig.639-Turişti cu snowmobile pe pantele gheţarului Vatnajokull din Islanda
(sursa www.academic.emporia.edu/aberjame/ice/lec07/lec7.htm)

Fig.640-Sănii trase de câini în Groenlanda


(sursa www.polarfieldservice.wordpress.com/page/3)
Fig.641-Kayaking printre iceberg-uri în apropierea Insulei Newfoundland din
Canada
(sursa www.rolfhickerphotography.com/picture/adventurous-ocean-sea-
kayaking-tour-icebergs-newfoundland-3146.htm)

Fig.642-Croazieră printre iceberg-uri în apropierea Antarcticii


(sursa www.smh.com.au/travel/a-feeling-for-ice-20110526-1f6jo.html)

În regiunile montane ale planetei se află numeroase


staţiuni, pensiuni şi cabane turistice la poalele arealelor glaciate, în
cadrul cărora se pot practica diferite actvităţi agrementale (fig.643).
Se pot menționa astfel, stațiunile Schonberg, Hochserle-
Mieders, Telfes Fulpmes, Neustift, Schlick 2000 și Elferlifte de la
poalele ghețarului Stubai; Pitztal, Rifflsee si Hochzeiger de la poalele
ghețarului Pitztal din Austria, etc.
Ghețarul Stubai este alcatuit din 5 ghețari, dintre care cel
mai mare este ghețarul Eisjochferner. În timpul verii, pe ghețar
funcționeză 4 instalații de transport pe cablu, care deservesc mai
multe pârtii (în funcție de starea zăpezii), dar în luna august nu
se poate schia decat pe Ghetarul Windachferner.18

Fig.643-Cabană turistică în regiunea Kitzbuhel din Austria


(sursa www.ultimate-ski.com/Ski-
Resorts/Austria/Kitzbuhel/Mountain_restaurants/index.html)

18 http://www.skimania.ro/schi-Austria-statiune-Stubai-ghetar-39.html
RELIEFUL PERIGLACIAR

Termenul de „periglaciar”, în traducere liberă, înseamnă


„teritoriu situat la periferia gheţarilor” şi a fost lansat în anul 1909 de
către geologul polonez Walery Lozinsky pentru a defini mediul
morfogenetic din vecinătatea calotelor glaciare şi a gheţarilor pleistoceni
caracterizat prin procese de modelare deosebite şi prin forme de relief
specifice.
Adaptând aceste definiţii la condiţiile morfo-climatice actuale
putem spune că periglaciarul este un sistem morfogenetic specific
regiunilor reci, fără gheţuri, situat dincolo de limita altitudinală şi
latitudinală a pădurilor, unde se dezvoltă un ansamblu de forme şi
structuri create prin acţiunea complexă a gerului. Este vorba de
climatul arctic continental, prezent în Siberia Centrală, Alaska,
Arhipeleagul Nord Canadian; climatul arctic propriu-zis, întâlnit în
nordul Norvegiei, coastelor groenlandeze şi insulelor Spitzberg;
climatul rece oceanic, specific insulelor de la latitudini mari şi climatul
alpin, situat la peste 1800 m în zona temperată şi la peste 3000 m în
zona tropicală.
Agenţii morfogenetici care au acţionat în pleistocenul superior
asupra regiunilor de la periferia calotelor glaciare, şi care acţionează şi
astăzi asupra regiunilor reci mai sus menţionate sunt: îngheţul şi
dezgheţul (gelifracţia), zăpada (nivaţia), vântul (eolizaţia), gravitaţia şi
apele curgătoare (gelifluviaţia).
Gelifracţia sau crioclastia se desfăşoară sub influenţa factorilor
litologici şi climatici. Litologia condiţionează derularea proceselor de
dezagregare prin caracteristicile fizico-chimice ale rocilor, respectiv
fisuraţia iniţială, duritatea, conductibilitatea termică, alcătuirea
mineralogică, etc. Climatul susţine procesele crioclastice prin
contrastele termice şi îngheţul apei în roci.
Contrastele termice se datorează diferenţelor de temperatură
impuse de frecvenţa şi durata ciclurilor îngheţ-dezgheţ, fenomen care
determină slăbirea coeziunii rocilor şi plesnirea acestora. Îngheţul apei
în roci se produce prin pătrunderea acesteia în fisurile preexistente, fapt
care conduce la creşteri de volum, la lărgirea dislocaţiilor şi la
desfacerea rocilor în fragmente poliedrice (fig.644).

Fig.644-Dezagregarea rocilor sub formă de plăci


(sursa www.teaching-soil.eu/fr/toolbox_abcsoil.php)

Un rol important în desfăşurarea proceselor de gelifracţie îl are


expoziţia suprafeţelor morfologice. Versanţii însoriţi şi semiînsoriţi cu
orientare sudică, sud-estică şi sud-vestică, se caracterizează printr-o
frecvenţă mai mare a ciclurilor gelive (dezgheţul diurn se produce într-
un număr mai mare de zile în cursul unui an) şi au un potenţial
morfogenetic mai mare decât versanţii umbriţi sau semiumbriţi cu
orientare nordică, nord-estică şi nord-vestică. Gelifracţia contribuie la
pregătirea maselor de roci pentru mobilizarea şi redistribuirea lor prin
intermediul celorlalte procese morfogenetice specifice modelării
periglaciare, determinând formarea a două tipuri de structuri: relieful
rezidual şi depozitele de crioclaste.
Solifluxiunea reprezintă deplasarea lentă a păturii superficiale de sol
îngheţat datorită dezgheţului. În urma acestui proces se formează valuri,
brazde, muşuroaie şi terasete de solifluxiune (fig.645, 646).
Fig.645-Muşuroaie de solifluxiune pe flancul nordic al vf. Bran (1840 m)
din masivul Ţibleş

Fig.646-Terasetă de solifluxiune cu pod pietros pe flancul nordic al vf.


Bran din masivul Ţibleş

Cantitatea de zăpadă căzută pe suprafeţele potenţiale are un


rol morfogenetic foarte important, după procesele de gelifracţie, prin
tripla sa acţiune, mecanică, hidrodinamică şi fizico-chimică.
Acţiunea mecanică se desfăşoară prin tasarea şi scrijelirea
substratului. Tasarea exercitată de către masele de zăpadă are efect mai
important în sectoarele unde acestea se transformă în firn, respectiv pe
fundul unor văi cu expoziţie nordică, pe fundul unor văi cu expoziţie
sudică, adânci şi umbrite, dar şi în cadrul unor bazinete de recepţie cu
pantă mică. Acest fapt determină formarea unor lentile şi limbi de neve
care contribuie la fasonarea unor microcircuri şi tronsoane de văi
glacio-nivale (fig.647). Pe suprafeţele slab înclinate sau relativ netede
tasarea exercitată asupra depozitelor detritice determină conturarea
unor microdepresiuni nivale.

Fig.647-Avalanşă pe un culoar crionival din Val Lasties-Alpii Dolomitici


(sursa www.travelblog.dailymail.co.uk/2010/03/ski-season-rumbles-on-
to-a-dramatic-conclusion.html)

Scrijelirea substratului se produce atunci când zăpada este


antrenată pe versanţii puternic înclinaţi, sub forma avalanşelor,
fenomen care contribuie la dislocarea rocilor, la evacuarea materialelor
detritice şi la sculptarea unor culoare crionivale, şi de-a lungul văilor
ocupate cu limbi de neve, care efectuează o deplasare lentă, impusă de
pantă, de topirea acestora şi de subminarea masei de firn de către
curenţii fluvio-nivali. Prin deplasare, masa de neve acţionează asupra
substratului lateral şi bazal, determinând dislocarea unor fragmente de
roci (fenomen facilitat de fisuraţia preexistentă), şi antrenarea lor ca
morene crionivale. Pe această cale în profilul longitudinal al unor văi
pot lua naştere trepte şi cascade.
Acţiunea hidrodinamică a zăpezii se desfăşoară diferenţiat, pe
versanţi şi în cadrul văilor, prin intermediul apelor rezultate din topirea
acesteia. Pe suprafeţele înclinate apele de topire facilitează procesele de
şiroire şi spălare (pluvionivaţie), care duc la remanierea depozitelor de
pe versanţi. De-a lungul văilor topirea zăpezilor generează o serie de
curenţi fluvio-nivali, care acţionează lateral şi subnival, determinând
antrenarea materialelor crioclastice şi redistribuirea lor spre avale.
(fig.648). Acţiunea fizico-chimică a zăpezii se resimte tot prin
intermediul apelor de topire care stimulează procesele de alterare a
rocilor.

Fig.648-Câmpuri de grohotişuri exhumate prin procese de spălare, şiroire


şi sufoziune în masivul Buila-Vânturariţa
(sursa www.bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=106)
Procesele gravitaţionale au rolul de a mobiliza şi redistribui
materialele formate prin gelifracţie, contribuind la modelarea
versanţilor. În desfăşurarea acestor procese există anumite
particularităţi impuse de mărimea gelifractelor, de caracteristicile
morfometrice ale versanţilor (pantă, energie, lungime) şi de
microclimat.
Pe suprafeţele puternic înclinate şi pe abrupturi se produc
prăbuşiri şi surpări, iar elementele desprinse, în funcţie de mărimea lor,
se deplasează prin rostogolire, creep, alunecare pe zăpadă şi curgere
uscată. Topirea gheţii formate printre fragmentele de roci determină
mobilizarea acestora sub forma unor avalanşe de pietre, care acţionează
cu eficienţă asupra substratului, contribuind la schiţarea viitoarelor
culoare crionivale. Concentrarea acestor fluxuri de materiale pe
denivelările preexistente conduce la formarea jgheaburilor de
gelifracţie, a râurilor de pietre şi a unor conuri de dejecţie, din a căror
îngemânare iau naştere glacisuri şi tăpşane de crioclaste.
În sectoarele cu abrupturi fragmentele desprinse se prăbuşesc la
baza acestora şi apoi alunecă pe zăpada îngheţată, acumulându-se pe
fundul văilor, unde intră în structura aluviului de albie.Acest
ansamblu de procese determină acumularea materialelor detritogene în
treimea inferioară a versanţilor sub forma unor trene, poale, taluzuri şi
glacisuri deluvio-coluviale.
Acţiunea vântului se manifestă prin coroziune şi deflaţie,
determinând şlefuirea rocilor, lărgirea spărturilor, dislocarea unor
fregmente de rocă, spulberarea materialelor fine, transportul şi
depunerea acestora.
Gelifluviaţia este un proces întreţinut de acţiunea apelor
curgătoare permanente şi torenţiale. Cu toate că în perioadele reci
activitatea fluvială este practic paralizată, în sezonul cald eroziunea
normală este dominantă, determinând modelarea sectoarelor de vale şi
transferul de materie şi energie.
Produsele de gelifracţie se regăsesc în depozitele de terasă de la
periferia arealelor periglaciate şi în aluviul de albie din cadrul văilor cu
obârşiile fixate în zonele respective. (fig.649). Eficacitatea morfogenetică
a gelifluviaţiei este dată de amplitudinea mare a scurgerii lichide din
timpul anului, care suplineşte valoarea modestă a scurgerii totale
anuale. Astfel, apele mari din sezonul cald au o capacitate sporită de
transport şi preiau materialele de provenienţă laterală pe care le
redistribuie de-a lungul văilor, fapt ce contribuie la formarea pavajului
detritic din cadrul acestora.
Fig.649-Râu de pietre
(sursa www.public-republic.net/nature-photography-–-spontaneous-
yet-fragile-art.php)

Cele mai spectaculoase forme de relief periglaciar, moştenite din


pleistocenul superior sau modelate în condiţiile actuale, se află în
arealele montane ale planetei. În funcţie de procesele morfosculpturale
predominante acestea poate fi grupate în trei categorii: forme de relief
criogen, crionival şi glacio-nival.
Relieful criogen s-a format prin acţiunea proceselor de gelifracţie
şi include două tipuri de morfostructuri: relieful de gelifracţie (relieful
rezidual) şi depozitele detritice (scoarţa de dezagregare).
Relieful de gelifracţie este constituit din forme rezultate prin
degajarea produselor de dezagregare de pe suprafaţa versanţilor şi a
interfluviilor şi din profilul longitudinal al văilor, cum ar fi: abrupturi
de retragere, văiugi de gelifracţie, vârfuri şi creste reziduale, înşeuări de
gelifracţie, portiţe, trepte de crioplanaţie, colţi, ziduri, firide, stânci
izolate (torsuri), trepte şi cascade.
Abrupturile de retragere reprezintă din punct de vedere
morfodinamic sectoare de retragere a versanţilor, schiţate probabil în
pliocenul superior şi accentuate în timpul modelării periglaciare, când
procesele de gelifracţie au fost foarte intense. Repartizarea lor este
legată de panta iniţială a versantului, de morfologia preexistentă a
acestuia şi de microclimat, distingăndu-se, astfel, după poziţia lor, mai
multe categorii de abrupturi:
-abrupturi situate la baza versanţilor;
-abrupturi care ocupă partea frontală a unor culmi secundare
reziduale;
-abrupturi care flanchează culmile reziduale secundare;
-abrupturi care mărginesc anumite vârfuri reziduale;
-abrupturi amplasate pe faţada superioară a unor versanţi.
Concomitent cu retragerea versanţilor şi detaşarea abrupturilor în
anumite locuri s-au format taluzuri de gelifracte şi câmpuri de
grohotişuri. Morfologia abrupturilor este, în general, simplă, fiind
reprezentată prin pereţi intens fisuraţi şi cu anumite neregularităţi, dar
există şi abrupturi cu fizionomie complexă, constituită din poliţe,
văiugi, creste, surplombe, firide, etc. (fig.650) Din perspectivă turistică,
abrupturile sunt obiective atractive foarte importante, mai ales pentru
persoanele care practică escalada.
Văiugile de gelifracţie au aspectul unor şanţuri sau mici culoare
încrustate în roca dură. Profilul transversal al acestora este în formă de
V sau dreptunghiulară, uşor evazat spre obârşii, iar profilul
longitudinal este puternic înclinat şi prezintă neregularităţi, fiind
înierbat sau pietros. Dimensiunile acestora sunt variabile, lăţimea şi
adâncimea lor putând atinge câţiva metri, iar în lungime se pot întinde
pe zeci şi sute de metri (fig.651).
Sculptarea acestor formaţiuni a avut loc prin procese de
gelifracţie selectivă, care au fragmentat unele abrupturi şi versanţii
înclinaţi, iar evacuarea produselor detritice s-a făcut prin prăbuşire,
rostogolire, şiroire, etc. Acest fenomen este confirmat adesea de
prezenţa unor conuri de gelifracte fosilizate la baza acestora.
Fig.650-Abrupt de retragere pe flancul sudic al vf. Arcer din masivul
Ţibleş

Fig.651-Abrupturi în Munţii Ceahlău


(sursa /picasaweb.google.com/107984892938750428943/
CeahlaulInCulorileToamnei #5533022668858954770)
După poziţia lor se disting două tipuri de văiugi:
-văiugi situate pe abrupturi, care au o înclinare mai mare şi
dimensiuni mai mici;
-văiugi amplasate pe versanţi înclinaţi, care au dimensiuni mai
mari şi sunt separate de creste reziduale (fig.652). Asemenea formaţiuni
pot fi sculptate şi pe versanţi mai puţin înclinaţi, dacă există condiţii
litologice (fisuraţie, fragmentare) şi morfoclimatice (dezagregare,
şiroire).

Fig.652-Văiugi de gelifracţie pe versanţii văii Laiţa în Munţii Făgăraşului


(sursa www.snow-trace.blogspot.com/2011/03/calauza.html)

Crestele, vârfurile şi înşeuările reziduale s-au format în urma


proceselor de retragere şi refragmentare a versanţilor, fenomen care a
determinat fragmentarea şi îngustarea interfluviilor. Mecanismele
morfogenetice sunt complexe şi condiţionate de anumite aspecte locale,
cum ar fi: configuraţia iniţială a interfluviilor, intensitatea proceselor de
versant, expoziţia suprafeţelor, etc.
În anumite locuri fragmentarea interfluviilor s-a produs prin
inersectarea lor de către culoarele de gelifracţie şi semipâlniile crionivale
sculptate pe versanţii opuşi. Pe această cale în profilul longitudinal al
interfluviilor principale s-au schiţat sectoare de creste reziduale, vârfuri
şi înşeuări de gelifracţie.
În alte zone rolul conducător l-au avut procesele de retragere a
versanţilor cu înclinare mare, fapt care a determinat îngustarea
interfluviilor şi formarea unor creste reziduale mărginite de abrupturi şi
versanţi cu pantă mare.
Sculptarea culoarelor şi văiugilor de gelifracţie a determinat
schiţarea unor creste puţin înalte, cu aspect rezidual. Preluarea unor
denivelări preexistente în profilul interfluviilor principale, situate la
obârşiile văilor fluviale a condus la sculptarea unor înşeuări largi şi
adânci, cu aspect de “ferestre”, care separă vârfuri ascuţite masive (ex.
Fereastra Mare şi Fereastra Mică din Munţii Făgăraşului).
Crestele reziduale (custuri, arete) au lăţimi variabile, sunt
mărginite de abrupturi sau versanţi puternic înclinaţi, iar profilul lor
longitudinal este neregulat, fiind marcat de de muchii, vârfuri ascuţite
cu aspect piramidal, conic, de turnuri, coloane, ace sau colţi, înşeuări
înguste (strungi) sau largi (ferestre) şi proeminenţe stâncoase (fig.653-
650).

Fig.653-Creasta reziduală Peleaga din Munţii Retezat


(sursa www. meetsun.ro/fotografie-si-imagini/retezat-actul-ii-doua-peste-
2500-peleaga-si-papusa)
Fig.654-Creastă reziduală în Munţii Alpi-Salbitschijen West Ridge
(sursa www.davidmorse1984.blogspot.com/2011/07/salbitschijen-west-
ridge.html)

În cea ce priveşte fizionomia crestelor reziduale, există anumite,


dictate de suprafaţa morfologică, de configuraţia sistemelor orografice,
de altitudine şi de gradul de perfectare morfohidrografică, putându-se
întâlni:
-creste zimţate, caracterizate printr-o succesiune de segmente
stâncoase depărţite de înşeuări puţin adânci, de ordinul centimetrilor
sau zecilor de centimetri;
Fig.655-Strunga Ciobanului din Munţii Făgăraş
(sursa www.romaniantour.eu/photos/carpathians/carpathians_08.html)

Fig.656-Fereastra Mare a Sâmbetei din Munţii Făgăraşului


(sursa www.alpinet.org/main/foto/
showfoto_ro_display_poze_what_zona_item_106487_idxfoto_0_vot_0.ht
ml)

-creste cu profil accidentat;


-creste crenelate, reprezentate printr-o succesiune de vârfuri
înalte şi înşeuări adânci ;
-creste în trepte, cauzate de intercalarea unor bancuri mai dure
de rocă sau de corpuri magmatice apofizale, perpendiculare pe planul
interfluviilor;
-creste cu profil ascuţit.
-creste marcate de proeminenţe stâncoase teşite şi mărginite de
versanţi abrupţi;
-creste înguste şi accidentate, flancate de abrupturi;
-creste înguste şi teşite, mărginite de versanţi înclinaţi;
-creste dominate de proeminenţe stâncoase ascuţite, despărţite de
“portiţe” sau “strungi”;
-creste marcate de vârfuri ascuţite.
Pe flancurile acestor creste reziduale există câmpuri imense de
grohotişuri, schiţate prin acumularea gelifractelor detaşate de pe versanţi.
În ţara noastră relieful de creste reziduale este prezent mai ales în
masivele din Carpaţii Meridionali, unde modelarea periglaciară, asociată
cu cea glaciară, a acţionat asupra formaţiunilor predominant cristaline.
Vârfurile reziduale derivă din suprafaţa iniţială a interfluviilor,
fiind în anumite locuri retezate la acelaşi nivel. După formă se disting:
-vârfuri piramidale, despărţite de înşeuâri adânci;
-vârfuri relativ conice;
-vârfuri semicirculare;
-vârfuri alungite şi înguste;
-vârfuri teşite, cu flancuri accidentate.
În jurul anumitor vârfuri se află câmpuri de grohotişuri alcătuite
din elemente mari, apărute prin reactivarea fondului de gelifracte
pleistocene. Prezenţa acestora, ilustrează procesul de sculptare a
vârfurilor sub acţiunea gelifracţiei, prin retragerea fronturilor
morfologice şi prin acumularea produselor de dezagregare la baza lor
(fig.657).
Înşeuările de gelifracţie reprezintă porţiuni joase din profilul
longitudinal al culmilor principale şi transversale, situate la intersecţia
obârşiilor culoarelor şi semipâlniilor crionivale, sau a văilor fluviale care
au facilitat evacuarea fluxurilor de materie şi energie, detaşate din masa
interfluviilor.
Adâncimea înşeuărilor este variabilă, în funcţie de situaţia
morfologică preexistentă şi de intensitatea proceselor de cizelură, fiind
cuprinsă între câţiva metri şi câteva sute de metri.
Un proces deosebit de complex în cadrul modelării periglaciare
a fost şi crioplanaţia, care a acţionat asupra versanţilor şi interfluviilor
înguste, conducând la apariţia unor replaturi sau trepte de crioplanaţie.
În ceea ce priveşte fizionomia lor, aceste forme au aspectul unor
segmente uşor concave sau netede, care prezintă două sectoare:
-un sector superior, care constituie frontul de retragere a
interfluviilor sau a vârfurilor reziduale;
-un sector inferior, relativ neted, care reprezintă treapta propriu
zisă.
Detaşarea acestor formaţiuni morfologice se datorează
proceselor de gelifracţie care au atacat rupturile de pantă,
proeminenţele stâncoase şi alte neregularităţi din profilul culmilor şi al
versanţilor. Fragmentarea rocilor a fost înlesnită de de dislocaţiile
preexistente, iar degajarea produselor detritice a avut loc prin
prăbuşire, surpare, rostogolire şi pluvionivaţie. Fronturile morfologice
apărute pe pante s-au retras paralel, determinând schiţarea şi
extinderea unor suprafeţe convexo-concave. Acest fenomen a condus la
teşirea interfluviilor, la estomparea pantelor, la fasonarea unor vârfuri
reziduale, etc. (fig.658).
Prin fragmentarea unor culmi şi a versanţilor sub acţiunea
gelifracţiei diferenţiale au rezultă proeminenţe stâncoase reziduale, cu
dimensiuni reduse şi cu forme variate (colţi, ziduri, ace, stâlpi, coloane,
apostolic, ciuperci, sfincşi, etc.) (fig.659, 660).
La baza unor abrupturi pot fi observate firide, a căror formare a
avut loc prin procese de gelifracţie selectivă desfăşurate de-a lungul
sistemelor de fisuri preexistente, iar fragmentele desprinse au fost
evacuate prin rostogolire şi alunecare pe panta din faţa abruptului
(fig.661).
Fig.657-Matterhorn (4478 m)-vârf rezidual din Munţii Alpi
(sursa www.zermatt.ch/en/page.cfm/zermatt_matterhorn/matterhorn)

Fig.658-Modelul treptelor de crioplanaţie : FR-front de retragere ; TC-treapta de


crioplanaţie

Procesele de gelifracţie şi gelifluviaţie au acţionat şi asupra


talvegurilor, lăsând în urmă anumite discontinuităţi morfologice
reprezentate prin trepte şi cascade. Schiţarea acestora a fost
condiţionată de rezistenţa locală a rocilor, de morfologia preexistentă a
albiilor, de prezenţa unor corpuri magmatice apofizale, etc.
Scoarţa de dezagregare care îmbracă versanţii munţilor
aflorează sub forma câmpurilor de grohotişuri, care se caracterizează
prin anumiţi parametrii geomorfometrici, cum ar fi forma, structura,
dimensiunile, morfologia şi poziţia lor. Aprecierea acestor parametri de
către turişti este foarte importantă, deoarece grohotişurile pot influenţa
deplasarea spre anumite obiective atractive, de cele mai multe ori în
sens negativ.

Fig.659-Colţi în Alpii Dolomitici


(sursa www.emaramures.ro/stiri/22925/VACANTA-LA-INALTIME-ALPI-
DOLOMITI)

Fig.660-Ac rezidual-Aiguille Dibona (3130 m)-Alpii Francezi


(sursa www.keywordpicture.com/abuse/aiguille%20dibona)
Fig.661-Firidă în aglomeratele vulcanice din Cheile Bistriţei Ardelene

Forma acestora este condiţionată, pe de-o parte, de valoarea


pantei, care a dictat intensitatea proceselor erozionale responsabile de
exhumarea fondului detritic şi deplasarea acestuia, iar pe de altă parte,
de caracterul agregatelor (mărime, formă, greutate), care se reflectă în
gradul de mobilitate a lor (agregatele mari şi colţuroase se deplasează
mai greu, aderă mai repede la suprafaţa de sprijin, agregatele aplatizate
şi rotunjite sunt mai mobile).
Astfel, pe suprafeţele plane sau slab înclinate, câmpurile de
grohotişuri au formă de rotocoale, iar pe terenurile cu înclinare mare
forma acestora este alungită, tentaculară, franjurată, conică, etc., datorită
faptului că procesele de spălare, şiroire, pluvionivaţie, sunt mai active,
iar deplasarea agregatelor este mai pregnantă (fig.662).
Fig.662-Con de grohotiş
(sursa www.arjennicole.com/media/picture.php?/4635137329)

În structura câmpurilor de grohotişuri intră elemente poliedrice


(plăci, blocuri, elemente mărunte), cu dimensiuni centimetrice şi
metrice, având muchiile şi colţurile rotunjite, datorită alterării
subaeriene.
Topografia câmpurilor de grohotişuri este influenţată de
înclinarea terenului, de forma şi mărimea agregatelor, de circulaţia
turmelor de oi, etc, fiind în anumite locuri agitată sau zburlită, datorită
pantelor mari sau agregatelor mari şi colţuroase, iar în alte locuri mai
liniştită, datorită pantelor mai mici şi agregatelor sub formă de plăci.
Acolo unde circulă turme de oi, pe suprafaţa grohotişurilor se pot
forma terasete etajate.
În general, pe versanţi se constată o anumită sortare a
elementelor, fapt care indică deplasarea lor, cele mai mari aflându-se la
partea inferioară a câmpului, iar cele mai mici la partea superioară, dar
există cazuri cu abateri de la acest aspect. În ceea ce priveşte dinamica
lor, câmpurile de grohotişuri se caracterizează prin mobilitate destul de
mare, influenţată de factorii mai sus menţionaţi, iar antrenarea
agregatelor se face prin creep termic, prin alunecare pe zăpada
îngheţată dintre ele, prin rostogolire, alunecare şi curgere uscată sub
acţiunea copitatelor, sau a turiştilor, etc.
În funcţie de natura suprafeţei pe care repauzează câmpurile de
grohotişuri pot fi de trei categorii:
-grohotişuri situate pe interfluvii, cu dimensiuni reduse, formă de
rotocoale şi mobilitate mică;
-grohotişuri de versant, cu dimensiuni apreciabile, formă
alungită şi dinamică mare (fig.663);
-grohotişuri de vale, care acoperă fundul unor foste culoare
crionivale, mărginite de creste reziduale.

Fig.663-Marele Grohotiş din Munţii Piatra Craiului


(sursa www.traseeromania.ro/umerii-pietrei-craiului-marele-grohotis-pestera-
si-cerdacul-stanciului/)

Depozitele superficiale reprezintă un subsistem cu o dinamică


accentuată datorită caracteristicilor lor structurale (materiale detritice
uşor mobilizabile), parametrilor morfometrici ai reliefului (energie,
pantă) şi a condiţiilor actuale de modelare, impuse de climatul
temperat montan şi de activităţile antropice specifice (exploatări
miniere, păstorit, defrişări, turism). Prin urmare, pe întinsul masivelor
muntoase se pot separa trei categorii de depozite: fixate, semifixate şi
mobile.
Depozitele fixate, sau fosilizate, ocupă cea mai mare parte a
arealelor montane, fiind acoperite cu un strat subţire de sol (2-30 cm) şi
cu vegetaţie ierboasă şi forestieră. Acest tip de depozite este supusă
acţiunii proceselor de creep, gelifluxie, tasare, sufoziune, spălare şi
şiroire, care determină apariţia unor formaţiuni morfologice specifice,
în funcţie de înclinarea terenului. Astfel, pe versanţi se pot observa
trepte şi terasete deluvio-coluviale, câmpuri de grohotişuri, rigole şi
ogaşe, poteci de vite, iar pe suprafeţele plane sau slab înclinate pot fi
sesizate microdepresiuni circulare, ovale sau alungite, mici adâncituri
sub formă de cuiburi, etc.
Depozitele semifixate, sau semimobile, sunt reprezentate prin
gelifracte parţial exhumate prin procese areale şi liniare, care se
întâlnesc pe suprafeţe mai puţin înclinate de obicei, dar pot fi văzute şi
pe versanţi cu pantă mai mare, unde constituie o fază incipientă spre
conturarea unor viitoare câmpuri de grohotişuri şi spre mobilizare. Prin
deplasare, gelifractele semifixate izolate trec adesea în blocuri glisante,
cu dimensiuni reduse (până la 50 cm lungime şi lăţime).
Depozitele mobile sau reactivate, sunt constituite din materiale
detritogene exhumate prin procese erozionale, stimulate de activităţile
antropice (păstorit, defrişări, circulaţia turiştilor). Astfel, solul şi covorul
vegetal sunt îndepărtate, iar fondul de gelifracte pleistocen este
mobilizat şi redistribuit pe pante, unde ia forme diverse, în funcţie de
înclinarea terenului, de mărimea agregatelor, de expoziţia versanţilor,
de intensitatea activităţilor antropice. Se disting, astfel : câmpuri de
grohotişuri (circulare, ovale, alungite, tentaculare), panglici sau dungi
de grohotişuri, franjuri de grohotişuri, râuri de pietre sau jgheaburi de
grohotişuri, torenţi de pietre, tăpşane şi poale de grohotişuri. După
poziţia genetico-funcţională depozitele superficiale pot fi de trei feluri:
-depozite eluviale, care îmbracă suprafeţele netede sau slab
înclinate de pe interfluvii;
-depozite deluviale, care se găsesc pa versanţi şi au suferit procese
de mobilizare şi redistribuire în timpul pleistocenului superior şi în
perioada holocen actual, prin creep, gelifluxie, rostogolire, alunecare,
curgere, tasare, etc.;
-depozite coluviale, dispuse la baza versanţilor, sub formă de
tăpşane, taluzuri sau glacisuri de grohotiş;
-depozite proluviale, situate la gura organismelor torenţiale, sub
forma conurilor de dejecţie.
Relieful crionival a rezultat prin acţiunea combinată a proceselor
de gelifracţie şi nivaţie şi este reprezentat prin semipâlnii crionivale,
culoare crionivale, nişe nivale, potcoave nivale şi gheţari de grohotiş.
Semipâlniile crionivale reprezintă o fâşie morfologică situată la
peste 1400 m, care dă ocol vârfurilor şi culmilor, reunind bazinele de
obârşie ale văilor mai mari (fig.664, 665). Sculptarea acestor formaţiuni
morfologice a fost condiţionată, în principal, de următori factori:
-relieful preexistent, reprezentat prin bazine de recepţie situate la
obârşiile văilor, care prin configuraţia lor au determinat concentrarea
fluxurilor modelatoare;
-climatul periglaciar, care prin trăsăturile sale a favorizat
desfăşurarea proceselor morfogenetice crionivale.
Conturarea semipâlniilor s-a desfăşurat într-un lung interval de
timp, sub acţiunea conjugată a proceselor criogene şi nivale, cu
caracteristici specifice pentru perioadele mai reci şi mai calde, care au
determinat lărgirea bazinelor de eroziune preexistente prin retragerea,
refragmentarea şi teşirea versanţilor.
Acest fenomen s-a răsfrânt asupra interfluviilor principale, care
sau îngustat foarte mult, dobândind o fizionomie reziduală,
reprezentată prin creste crenelate, zimţate, vârfuri şi înşeuări de
gelifracţie. Materialele detritice formate prin dezagregare erau
mobilizate rapid, datorită pantelor mari, spre fundul bazinetelor de
recepţie, prin prăbuşire, rostogolire, creep, avalanşe, pluvionivaţie,
şiroire, de unde erau preluate de către organismele hidrografice şi
redistribuite de-a lungul văilor, spre periferia masivelor, contribuind la
formarea aluviului de albie. Acest proces era deosebit de activ în
sezonul cald când, datorită topirii zăpezilor, debitul râurilor creştea,
mărind capacitatea şi competenţa acestora.
Gelifracţia şi travaliul produselor de dezagregare au contribuit la
perfectarea morfologiei de detaliu a semipâlniilor crionivale, prin
apariţia culoarelor de gelifracţie şi nivaţie, a abrupturilor, a umerilor
reziduali, a acumulărilor de materiale crionivale şi, în anumite locuri, a
unor microcircuri glacio-nivale.
Forma în plan a semipâlniilor crionivale este evazată, uşor ovală
sau relativ conică, având vârful în partea inferioară şi baza la partea
superioară. Deschiderea semipâlniilor este de ordinul sutelor de metri,
cu diferenţieri în funcţie de relieful preexistent şi expoziţia văilor. Astfel,
semipâlniile orientate spre sud şi sud-vest sunt mai largi decât cele
orientate spre nord, nord-est şi sud-est, deoarece versanţii însoriţi şi
semiînsoriţi se caracterizau printr-o frecvenţă mai mare a ciclurilor
gelive diurne şi anuale şi, aveau deci o predispoziţie mai ridicată la
modelarea prin gelifracţie şi nivaţie.Adâncimea acestor formaţiuni
crionivale este un parametru morfometric important, care arată
intensitatea proceselor morfosculpturale şi poate atinge până la 500 m.
Profilul longitudinal al semipâlniilor este uşor concav, putând fi
împărţit în două sectoare: un sector, mai accentuat, cu pante de 45-700 şi
un sector inferior, mai domol, cu înclinări de 35-400.
Partea inferioară a semipâlniilor este marcată, în cele mai multe
cazuri, prin rupturi de pantă, cu caracter eroziv şi erozivo-structural
(contacte litostucturale).Profilul transversal al semipâlniilor este evazat,
cu aspect semioval în cele mai multe cazuri, sau de V larg. Acestea
reprezintă microsisteme dinamice, caracterizate printr-o morfologie de
detaliu alcătuită din forme vechi, moştenite din periglaciar şi forme noi,
modelate în intervalul holocen-actual. Perfectarea acestora a fost
influenţată de către relieful preexistent, care a impus direcţiile de
modelare, şi de către microclimat, condiţionat de expoziţia văilor.
Versanţii se disting prin profile drepte, slab şi uşor concave,
marcate de mici abrupturi, trepte litologice, câmpuri de gelifracte
reactivate.
Fig.664-Semipâlnie crionivală în Masivul Toroiaga din Munţii Maramureşului
(sursa www.emi.floaredecolt.org/2008/04/muntele-toroiaga-1930-m/)

Fig.665-Semipâlnie crionivală în Masivul Bistricior din Munţii Călimani

Interiorul semipâlniilor mai mari este fragmentat adesea de


culoare crionivale, cu dimensiuni importante, care funcţionează astăzi
ca văi torenţiale şi culoare de avalanşe. Alte semipâlnii pot fi drenate de
către scochine, sculptate în perioada holocen-actual.
Culoarele crionivale sunt formaţiuni morfologice care exprimă
pe de-o parte procesul morfogenetic (gelifracţie, nivaţie), iar pe de altă
parte funcţia lor morfodinamică, de evacuare a produselor detritice de
pe versanţi în timpul modelării periglaciare. Sculptarea acestora a fost
influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi: rezistenţa locală şi gradul de
fisurare a rocilor, înclinarea terenului, fondul morfologic preexistent
(văi torenţiale, denivelări), expoziţia şi microclimatul. Mecanismele
genetice au fost complexe, implicând acţiunea gelifracţiei selective, care
a pregătit substratul pentru mobilizare, şi a proceselor de pantă
(avalanşe, pluvionivaţie, prăbuşire, rostogolire, şiroire), care au
îndepărtat materialele rezultate prin dezagregare (fig.666, 667).

Fig.666-Culoar crionival pe flancul sud-estic al masivului Piatra Craiului


(sursa www.carpati.org/jurnal/inceput_de_iarna_in_piatra_craiului/1243)
Fig.667-Complexul periglaciar de pe flancul sudic al vf. Arcer din masivul
Ţibleş
(sursa www.ka.bestpicturesof.com/arcer%20tibles-cu modificări)

Astfel, pe suprafeţele înclinate s-au conturat aliniamente de


mişcare a produselor crioclastice şi de degajare a versanţilor, iar
adâncirea şi lărgirea treptată a acestora a contribuit la schiţarea unor
adevărate culoare de deplasare a fluxurilor de materie şi energie. În cele
mai multe locuri procesele de cizelură au preluat vechile văi torenţiale
pe care le-au fasonat intens, dându-le o înfăţişare ca atare.
Procesele de modelare a culoarelor crionivale au participat la
fragmentarea, retragerea, teşirea şi aplatizarea versanţilor, precum şi la
îngustarea, teşirea şi fragmentarea interfluviilor, determinând
conturarea unor sectoare reziduale în profilul acestora marcate de
vârfuri, înşeuări, porţiuni crenelate, etc.
Fizionomia culoarelor crionivale denotă intercondiţionările dintre
mecanismele morfogenetice, fondul litostructural şi parametrii
morfometrici ai versanţilor în care s-au încrustat (fig.668). Forma în plan
a acestora este evazată, cu aspect de semipâlnie, iar profilul lor
transversal este compus dintr-un segment inferior mai îngust, cu formă
semiovală sau de U şi un segment superior larg deschis, care se
comportă ca un bazinet de recepţie.

Fig.668-Culoar crionival în Munţii Piatra Craiului


(sursa www.geografilia.blogspot.com/2011/03/rolul-avalanselor-in-
modelarea.html)

Nişele nivale, denumite în limbaj popular scochine sau coveţi,


sunt microdepresiuni formate prin acţiunea de tasare exercitată de
zăpadă pe suprafeţe cu scoarţă de alterare relativ groasă., cu denivelări
preexistente şi expoziţie favorabilă. Acestea nu au dimensiuni foarte
mari şi se pot forma pe platouri, culmi, versanţi, la obârşiile unor
culoare crionivale şi în interiorul circurilor glaciare (fig.669).

Fig..669-Nişă nivală pe culmea Stâna lui Vertic din masivul Toroiaga-Munţii


Maramureşului

Mecanismul de schiţare a lor este simplu: zăpada acumulată pe


suprafeţele respective tasează substratul detritic, iar apele rezultate din
topirea acesteia se infiltrează şi antrenează prin sufoziune particulele
mai fine. În acest context, fragmentele mai mari de rocă suferă un
proces de reaşezare sub greutatea zăpezii, fapt care determină
conturarea viitoarei nişe nivale.
Identificarea acestor microdepresiuni de către turişti se poate
face mai ales primăvara, când se pun în evidenţă prin persistenţa unor
petece de zăpadă în interiorul lor (fig.670, 671).
Fig..670-Nişă nivală sub vf. Măgura de la Baia Borşa ocupată de apele unui tău
(Tăul Măgurii)

Fig.671-Nişe nivale ocupate de zăpadă la obârşiile unor culoare crionivale din


Masivul Bistricior-Munţii Călimani
Potcoavele nivale sunt acumulări de gelifracte, cu formă
semicirculară, situate la la baza versanţilor, văilor torenţiale şi
culoarelor crionivale (fig.672). Acestea se desfăşoară pe zeci de metri în
lăţime şi grosime, iar în structura lor se regăsesc blocuri şi elemente
mărute, deplasate prin rostogolire sau avalanşe peste stratul de zăpadă
îngheţată. Cu timpul, aceste acumulări, numite şi morene nivale, se pot
cimenta, iar prin unirea lor se pot contura la baza versanţilor tăpşane
sinuoase.

Fig..672-Potcoave nivale la baza unui versat fragmentat de văiugi în Munţii Făgăraş (PN-
potcoave nivale)
(sursa www.mirceaeliade.wikispaces.com/Muntii+Fagarasului+-
+Andra+Florian+şi+Simina+Ghiţ-cu modificări)

Gheţari de grohotiş sunt acumulări de gelifracte, gheaţă şi


zăpadă, situate la baza versanţilor, sub forma unor glacisuri, sau pe văi,
sub forma unor limbi, cu lungimi şi lăţimi de până la 1 km şi grosimi de
50 m. Panta axială a acestor gheţari este cuprinsă între 100-200, masa
materialelor este dispusă în valuri transversale, separate prin şanţuri şi
microdepresiuni, iar valul frontal prezintă un abrupt cu pante de 300-450
(fig.673).
Fig.673-Gheţar de pietre pe pantele Muntelui Lefroy, din Plain of Six Glaciers,
Banff National Park-Canada
(sursa www.flickr.com/photos/jchaley/3763550410/in/gallery-wyojones-
157623259911471/)

Relieful glacio-nival este reprezentat prin microcircuri şi circuri


glacio-nivale, segmente de văi cu profil transversal semioval (trogh-uri
glacio-nivale) şi acumulări masive de produse crionivale (morene
crionivale), în care pot fi sculptate diferite forme fluvio-torenţiale (văi
torenţiale, culmi, terase, etc.).
Microcircurile şi circurile glacio-nivale sunt excavaţii situate pe
versanţi, care au fost sculpate sub acţiunea unor lentile de gheaţă sau
nuclee de neve (firn) (fig.674). Aceste formaţiuni n-au ajuns la stadiul de
circuri veritabile, glaciare, din considerente litologice (duritatea rocilor),
morfologice (relieful preexistent) şi climatologice (insuficienţa zăpezii).

Fig.674-Circ glacio-nival la obârşiile văii Măcârlău pe flancul nordic al


masivului Toroiaga din Munţii Maramureşului

De asemenea, mai trebuie avută în vedere eroziunea holocen-


actuală, care a distrus în mare parte din dovezi. Sculptarea lor a fost
condiţionată, totuşi, de existenţa unor bazinete de recepţie, existente la
obârşiile unor văii, în care s-a putut acumula şi păstra zăpada.
În general, circurile glacio-nivale sunt situate la altitudini de
peste 1500 m, pe versanţii cu expoziţie nordică, nord-estică şi nord-
vestică, au dimensiuni mai reduse faţă de circurile glaciare, au contur
oval sau circular şi pot fi ocupate temporar de către nuclee de neve, care
ulterior se topesc şi dau naştere unor lacuri efemere.
Asemenea forme de relief se întâlnesc în arealele montane înalte
din România, dar şi în cadrul munţilor mijlocii, cum ar fi Munţii
Maramureşului, Munţii Suhardului, Munţii Rodnei, Masivul Ţibleş,
Munţii Călimani sau Munţii Bihor.
Trogh-urile glacio-nivale au profil transversal semioval,
evazat spre obârşii, iar dimensiunile lor sunt variabile. Acestea s-au
individualizat prin acţiunea unor limbi de neve asupra văilor
situate pe versanţii umbriţi (fig.675).

Fig.675-Trogh glacio-nival la obârşiile Izvorului Rău din masivul Ţibleş

Pe suprafeţele plane din Groenlanda, Siberia, Laponia, nordul


Canadei, Islanda, etc., procesele repetate de îngheţ-dezgheţ determină
apariţia unui relief specific, reprezentat prin soluri poligonale, cercuri
de pietre, poligoane sortate şi nesortate, soluri striate, câmpuri de noroi,
câmpuri de pietre, movile înierbate, hidrolacoliţi, etc., care deşi nu este
foarte spectaculos, poat prezenta o anumită relevanţă turistică..
Solurile poligonale au aspectul unor crăpături dispuse de
obicei pentagonal şi hexagonal umplute cu materiale mai grosiere
decât cele din jur şi gheaţă. Dimensiunile acestor structuri poligonale
variază între câţiva centimetri şi 25-30 m (fig.676).
Fig.676-Soluri poligonale în zona arctică
(sursa www.jonathanwaterman.com/arctic_refuge_exhibit/
global_warming/arctic_refuge_global_warming6.htm)

Cercurile de pietre sunt structuri inelare sau circulare din


materiale cu dimensiuni mai mari, care se formează pe suprafeţe slab
înclinate prin separarea elementelor grosiere de cele fine, şi pot avea
diametre de până la câţiva metri (fig.677, 678).
Poligoanele sortate sunt structuri cu aspect bombat şi
dimensiuni mari în diametru, de ordinul zecilor de metri. Laturile
acestora sunt formate din fragmente mai grosiere, iar interiorul lor
conţine materiale mai fine (fig.679).
Poligoanele nesortate sunt delimitate de fisuri în care se
formează pene de gheaţă, fenomen care determină bombarea
laturilor, astfel că partea centrală este mai coborâtă (fig.680).
Solurile striate se prezintă sub forma unor benzi de
materiale fine şi grosiere, formate prin curgerea, aluneacarea şi
rostogolirea elementelor componente pe pante mai mari (fig.681)
Câmpurile de noroi sunt suprafeţe alcătuite din petice de noroi
şi vegetaţie, cu formă rotundă sau ovală şi diametre de până la 1 m,
ridicate la 10-20 cm deasupra terenului. Câmpurile de pietre sau mările
de pietre se întâlnesc pe suprafeţe cu înclinări reduse, unde substratul
este alcătuit din roci dure. Dimensiunile lor sunt foarte mari, iar în
structura lor se regăsesc blocuri colţuroase sau rotunjite de rocă.
(fig.682).

Fig.677-Cercuri de pietre în Alaska


(sursa www.flickr.com/photos/wyojones/galleries/72157623260745501)

Fig.678-Cercuri inelare de pietre în insulele Svalbard


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/File:Permafrost_stone-rings_hg.jpg)
Fig.679-Poligoane sortate de pietre în Hornsund-Insulele Spitzbergen
(sursa www.flickr.com/photos/wyojones/galleries/72157623260745501)

Fig.680-Modelul poligoanelor nesortate


(sursa wwww.cgz.e2bn.net/e2bn/leas/c99/schools/cgz/communities/
Geography/resources/A2%20Lessons%20to%20be%20updated/Lesson%2
025%2018th%20November%202005)
Fig.681-Soluri striate
(sursa www.permafrosttunnel.crrel.usace.army.mil/
permafrost/patterned_ground.html)

Fig.682-Câmp de grohotişuri în Hickory Run State Park, Carbon County,


Pennsylvania-SUA
(sursa www.flickr.com/photos/wyojones/galleries/72157623259911471)

Movilele înierbate, cunoscute şi sub numele de marghile,


thufur şi hummocks, au aspectul unor calote sau bulgări cu diamtere
de până la 3 m şi înălţimi de 50 cm, formate din material fin, argilo-
nisipos şi organic, acoperite cu vegetaţie ierboasă (fig.683). Geneza lor
are loc prin procese biochimice şi de îngheţ diferenţiat a apei în pătura
de sol. În evoluţia lor se pot distinge două faze principale: o fază de
creştere, ca rezultat al tensiunilor interioare, şi o fază de degradare, care
apare după câţiva ani.

Fig.683-Movile înierbate în tundra canadiană


(sursa www.mikehorn.com/en/yep/pangaea-classroom-club/chapter-6---
periglacial-landforms-in-the-canadian-arctic/)

Hidrolacoliţii, numiţi pingo în nordul Canadei, palsa şi


bulguniaki în Siberia, au configuraţia unor movile cu dimensiuni mari
(înălţimi de 4-70 m, diametre de 10-50 m), acoperite cu vegetaţie
ierboasă (fig.684). Formarea acestor structuri periglaciare este legată de
existenţa unor lacuri cu adâncime redusă, cantonate în depozite friabile,
nisipo-argiloase, sub care există un strat de sol îngheţat (permafrost).
Fig.684-Ibyuk Pingo din Pingo National Landmark, Teritoriile de Nord-Vest-
Canada
(sursa www.personal.umich.edu/~kpetaine/visuals/album/NLand/Pingo/)

Dacă un asemenea lac este drenat sau seacă, îşi pierde


capacitatea de a izola substratul argilo-nisipos, iar permafrostul de pe
marginea cuvetei se va extinde şi-l va acoperi, rezultând un nucleu de
materiale fine, bine sigilat. Acest nucleu prins în permafrost este saturat
în apă şi îngheaţă în timpul iernii, transformându-se într-o lentilă de
gheaţă, iar forţele de expansiune care acţionează asupra permafrostului
îl vor impinge spre suprafaţă, dând naştere unei cupole (fig.685). Acest
proces se va repeat în timp până la bombarea masivă a solului şi la
individualizarea hidrolacolitului respectiv. După ce ajunge la
dimensiuni maxime acesta se fisurează şi la dezgheţ se formează la
partea sa superioară un pseudocrater, care va cantona un nou lac
(fig.686).
Palsele sunt hidrolacoliţi cu dimensiuni mai mici şi formă ovală,
care se dezvoltă în climatele polar şi subpolar din Canada, Alaska,
Siberia, Islanda şi Pensinsula Scandinavă. Acestea, ca şi pingo-urile,
conţin un nucleu de gheaţă învelit în sol, apar în grupuri şi se formează
în regiuni cu permafrost discontinuu sau pe suprafeţe mlăştinoase
(fig.687).
Fig.685-Miezul de gheaţă al unui pingo pe coastele arctice ale Canadei la est de
Prudhoe Bay
(sursa ishrdiplomageography.wikispaces.com/6.+Optional+Unit+-
+Extreme+Environments+)

Fig.686-Pingo în stadiul de topire în Pingo National Landmark Teritoriile de


Nord-Vest-Canada
(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Pingo_National_Landmark)

Reminiscenţe ale palselor din ultimul maxim glaciar se


păstrează în Insula Mare din Ţara Focului (Argentina) şi în arealele
mlăştinoase din Europa Centrală, cum ar fi regiunea Hohen Venn de
la graniţa dintre Germania şi Belgia.

Fig. 687-Palsa activă în Taigaua Nordică din Câmpia Siberiei de Vest


(sursa www.ipcc.ie/wpsiberia.html)

Relieful periglaciar susţine numeroase activităţi


agrementale, cum ar fi: drumeţia, turismul de itinerar,
alpinismul, ecoturismul, schiul și snowboarding-ul extrem (ex.
Pingo National Landmark din Teritoriile de Nord-Vest ale
Canadei, etc.) sau turismul ştiinţific (cercetarea proceselor
morfogenetice și a formelor de relief, inventarierea și evaluarea
potențialului atractiv, etc.).
RELIEFUL EOLIAN

Relieful eolian cuprinde formele create prin acţiunea vântului, al


cărui efect modelator este mai semnificativ în regiunile aride şi
semiaride, lipsite de vegetaţie, unde există suprafeţe întinse cu nisip şi
rocă la zi, numite deşerturi şi semideşerturi (fig.688, tabel 2).

Fig.688-Deşerturile Terrei
(sursa www.wikipedia.org)

Tabel 1. Principalele deşerturi ale Terei (după www.geology.com)

Denumirea Tipul de deşert Suprafaţa Localizare


Sahara Tropical 9,06 mil. km2 Africa de Nord

Arabia Tropical- 2,68 mil. km2 Peninsula Arabia


Subtropical
Gobi Temperat 1,29 mil. Km2 China și
Mongolia
Patagonia Temperat 673 396 km2 Argentina

Marele Deșert Victoria Tropical 647 497 km2 Australia

Kalahari Tropical 569 797 km2 Africa de Sud,


Borswana,
Namibia
Marelui Bazin Temperat 492 097 km2 SUA
Thar Tropical- 453 247 km2 India Pakistan
Subtropical
Chihahua Subtropical 453 247 km2 Mexic, SUA

Marele Deşert Nisipos Tropical 388 498 km² Australia

Kara-Kum Temperat 349 648 km² Uzbekistan,


Turkmenistan
Colorado Temperat 336 698 km² SUA

Gibson Tropical 310 798 km² Australia

Sonoran Subtropical 310 798 km² SUA, Mexic

Kâzâl-Kum Temperat 297 848 km² Uzbekistan,


Turkmenistan,
Kazakhstan
Taklamakan Temperat 271 948 km² China

Iranian Tropical- 258 998 km² Iran


Subtropical
Simpson Subtropical 145 039 km² Australia

Mojave Subtropical 139 859 km² SUA

Atacama Subtropical 139 859 km² Chile

Namib Subtropical 33 669 km² Angola,


Namibia,
South Africa

Vântul, ca agent morfogenetic acţionează prin procese de


eroziune (deflaţie, coraziune), transport şi acumulare, determinând
individualizarea unor forme specifice cu potenţial atractiv important.
Deflaţia, este acţiunea de spulberare şi sortare a nisipului de la
suprafaţa terenului, în urma căreia elementele grosiere rămase pe loc,
formează pavajul de deflaţie sau deşertul de pietriş, care în Sahara se
numeşte reg şi hamadă, în Deşertul Libiei serir (suprafeţe mai pietroase
şi mai vechi decât reg-urile), în Australia giber plains, iar în deşertul
Tarim sai (câmpie piemontană formată din pietrişuri grosiere, lustruite
de vânt) (fig.689, 690). De asemenea, deflaţia contribuie la accelerarea
proceselor de dezagregare şi alterare selectivă a rocilor, generând
alveole şi nişe de deflaţie.
Elementele fine (nisip, praf) preluate de vânt se acumulează şi
formează riduri, movile, dune şi câmpuri de dune.

Fig. 689-Hamadă în Sahara


(sursa www.hyparion.com/images)
Fig. 690-Serir în Sahara
(sursa www.vialattea.net/images)

Ridurile reprezintă ondulări de nisip, transversale în raport cu


direcţia vântului dominant, cu dimensiuni centimetrice, dispuse la
distanţe de 20 cm (fig.691). Acestea au un profil asimetric, cu pante de
100 pe faţa expusă vântului şi de 30-350 pe faţa de sub vânt. Dezvoltarea
lor porneşte de la neregularităţile foarte mici care există pe suprafaţa
nisipurilor, prin porcese de târâre şi saltaţie.
Movilele de nisip sunt forme de acumulare apărute în jurul unui
obstacol (tufişuri, ridicături stâncoase), care se alungesc în direcţia
vântului sub forma unor limbi de nisip. În Sahara aceste movile se
numesc nebka, înălţimea lor nu depăşeşte 1 m, lăţimea ajunge la 1-3 m,
iar lungimea poate atinge 5 m (fig.692, 693). Nebka sau duna-crâng, este
o formă extrem de dinamică, formarea ei având loc la vânturi cu
direcţie constantă timp de mai multe zile, iar distrugerea ei
producându-se odată cu schimbarea de direcţie a vântului.
Fig.691-Riduri în Deșertul Atacama
(sursa http://www.stuff.co.nz/travel/americas/8157582/The-driest-place-on-
earth)

Fig.692-Movile de nisip în deşertul Sahara


(sursa www.safara.org/Mauritanie)
Fig.693-Movile de nisip de tip nebka în Bazinul Plamyra din Siria
(sursa www.um.u-tokyo.ac.jp/publish_db/Bulletin/no05/no05005.html)

Dunele sunt acumulări mari de nisip cu aspectul unor valuri


asimetrice care în funcţie de intensitatea vântului şi abundenţa nisipului
pot lua forme diferite, după cum urmează: dune embrionare, dune
transversale, dune cu creste barcanoide, barcane, dune liniare, dune în
formă de stea, dune răsturnate, dune dom, dune parabolice, etc.
Dunele embrionare sunt cele mai simple acumulări de nisip, care
se fixează în jurul unor tufişuri sau smocuri de vegetaţie (fig.694). În
regiunile litorale, acestea evoluează sub acţiunea brizelor, dând naştere
câmpurilor de dune embrionare, care, în timp, pot contribui la
formarea dunelor propriu-zise. În multe cazuri însă, ele sunt distruse de
către valuri la furtuni (fig.695).
Fig.694-Modelul formării dunelor embrionare
(sursa www.yourlocalweb.co.uk/highland/kingsteps/pictures/-cu
modificări)

Fig.695-Câmp de dune embrionare pe Plymouth Long Beach, Massachusetts


(sursa www.goldenrod.org/images/projects/coastal/docs/Embryo-Dunes-
Report-2008.pdf)

Dunele transversale sunt acumulări de nisipuri bine sortate care


se formează în regiunile unde vânturile predominante au direcţie
constantă. Profilul acestora este asimetric, cu pante de 150 pe flancul
expus vântului şi 320 pe flancul de sub vânt.
Individualizarea acestor dune are loc prin mişcarea vântului sub
formă de valuri, fapt care determină schiţarea unor suprafeţe ondulate
transversale (fig.696). Deplasarea nisipurilor spre partea superioară a
pantei dinspre vânt va produce o pantă de acumulare mai accentuată,
pe partea opusă, formându-se astfel, o creastă transversală bine
conturată. Prin migrarea acestor suprafeţe ondulate se formează noi
valuri de dune, între care rămân culoare alungite (fig.687).

Fig.696-Modelul dunelor transversale


(sursa www.ux1.eiu.edu/~cfjps/1300/deserts.html)

Atunci când vârtejurile de vânt distorsionează crestele


transversale apar dune cu creste barcanoide (fig.699). În locurile unde
cantitatea de nisip este mai mică acţiunea vârtejurilor eoliene generează
barcanele, care sunt dune izolate, de forma unei semilune, dispuse
transversal faţă de direcţia vântului dominant (fig.700, 701).
Fig.697-Dune transversale în Valea Morţii din Death Valley National Park-
California
(sursa. www.gdanmitchell.com/2008/06/06/transverse-dunes-death-valley)

Acestea sunt formaţiuni asimetrice, caracterizate printr-o parte


convexă, expusă vântului, cu pante de 100-200, şi o parte concavă, opusă
vântului, cu înclinări de până la 350.

Fig.699-Dune cu creste barcanoide în Deşertul Libiei


(sursa www.digitalitis.com/g1/
g1_03_Barchanoid_ridge_south_of_Kufra.html)
Fig.700-Modelul barcanelor
(sursa www.ux1.eiu.edu/~cfjps/1300/deserts.html)

Fig.701-Barcană în regiunea Erfoud din Maroc


(sursa www.iopscience.iop.org/1367-2630/11/2/023014/fulltext-cu modificări)

În cazul unor cantităţi mari de nisipuri, când capetele mai multor


barcane învecinate se unesc ia naştere un lanţ de barcane, cu aspect
sinuos, fenomen cunoscut sub numele de “dune în W” (fig.702).
Fig.702-Barcane sub formă de Dune în W pe o plajă din Peru (sursa www.
classzone.com/books/earth_science/terc/content/investigations/es1603/es1603p
age04.cfm)

Sub acţiunea vânturilor convergente-oblice, proeminenţele


laterale ale barcanelor se pot alungi, generând dune longitudinale
(fig.703). Aceste dune, care se pot dezvolta şi din dunele parabolice, au
aspectul unor valuri alungite pe zeci de kilometri, între care se shiţează
culoare depresionare largi, de deflaţie, numite în Sahara gassi (când pe
fundul lor apare roca de bază) sau feidj (când fundul lor este acoperit
cu o pătură subţire de nisip).
În cadrul acestor depresiuni interdunare, acolo unde umezeala
este mai mare, pot fi întâlnite adesea oazele, marcate de instalarea
vegetaţiei şi de cultivarea unor plante agricole (curmale, smochine,
legume, piersic) (fig.704).
Fig.703-Modelul dunelor longitudinale (sursa
www.ux1.eiu.edu/~cfjps/1300/deserts.html)

Fig.708-Oază formată într-un culoar interdunar


(sursa www.hyparion.com/web/diccionari/dics/desiertos.htm)

O varietate a dunelor longitudinale sunt “dunele seif”, relativ


scurte, cu creastă ascuţită şi aspect sinuos. Acestea pot ajunge la o
înălţime de 300 m şi se pot întinde pe o lungime de 300 km. Ele ocupă
suprafeţe mari în Sahara şi în partea de sud a Peninsulei Arabia.
Atunci când vânturile bat cu putere din mai multe direcţii se
formează dunele în formă de stea (fig.705). Acestea au aspect radiar-
simetric şi reprezintă acumulări piramidale de nisipuri, care pot atinge
500 m înălţime, fiind considerate cele mai înalte tipuri de dune (fig.706)
Dunele răsturnate sunt asemănătoare cu dunele liniare, prin
faptul că au două orientări ale pantei de acumulare sau ale pantei de
sub vânt, fiind generate de două vânturi dominante care bat normal la
axa dunei din direcţii opuse. Pantele de sub vânt, mai abrupte, aflate în
opoziţie, alternează cu schimbarea periodică a direcţiei vântului, fapt
care induce forma răsturnată a dunei.
Dunele în formă de dom sunt acumulări ovale sau circulare de
nisipuri, cu dimensiuni impresionante, caracterizate prin lipsa pantelor
abrupte de sub vânt.

Fig.705-Modelul dunelor în formă de stea


(sursa www.ux1.eiu.edu/~cfjps/1300/deserts.html)
Fig.706-Dune în formă de stea în regiunea Dumont-California
(sursa www.uahirise.org/PSP_008323_1735)

Dunele parabolice sunt dune cu formă arcuită sau în formă de U,


care se individualizează în regiunile cu vânturi unidirecţionale, prin
combinarea proceselor de deflaţie şi acumulare (fig.707). Spre deosebire
de dunele în formă de semilună, crestele lor se ridică în direcţia opusă
vântului, iar pe flancul situat pe direcţia vântului pot fi sculptate
depresiuni sub formă de U. Braţele alungite ale dunei sunt fixate
adesea de vegetaţie şi se pot întinde pe câţiva.
Dunele parabolice, numite şi “dune în ac de păr” sunt mai
cunoscute în deşerturile costale, acolo unde pe lângă nisip şi vânturi
puternice există şi vegetaţie care constituie un factor important în
geneza lor (fig.708).
Fig.707-Modelul dunei parabolice I
(sursa www.geo.msu.edu/geogmich/coastal_dunes.html)

Fig.708-Modelul dunelor parabolice II


(sursa www.web.arc.losrios.edu/~borougt/DesertDiagrams.htm-cu
modificări)

Pe lângă dunele geometrizate, există şi întinderi mari de nisipuri


cu formă neregulată, confuză, asociată în câmpuri de dune, care în
Sahara poartă numele de acle. Aceste suprafeţe sunt caracteristice
regiunilor cu vânturi puternice care bat din toate direcţile. Uneori
turiştii pot asista la un spectacol fascinant generat de dansul nisipurilor
purtate de vânt, când culmile dunelor i-au aspectul unor creste
fumegânde numite sif.
Printre marile ansambluri de dune numire erg în Sahara, kum în
Asia Centrală şi nefud în Arabia, uneori se întâlnesc întinderi nesfârşite
de nisipuri, dar în cantităţi reduse care sunt spulberate de vânt, iar pe
suprafaţa lor apar formaţiuni eoliene mărunte, cu contururi neregulate
numite goze (fig.709). Aceste formaţiuni apar, prin acumularea
nisipurilor pe terenurile ocupate de vegetaţie.

Fig.709-Ergul Chebbi din Maroc


(sursa www.khamliahouse.com)

Coraziunea este procesul de roadere a rocilor sub acţiunea


vântului încărcat cu particule de nisip, mai ales în vecinatatea solului
unde încărcatura de nisip şi competenţa vântului sunt mai mari.
Prin asociere, coraziunea, deflaţia şi dezagregarea modelează
îndeosebi rocile mai friabile, în timp ce stratele de roci mai dure rămân
tot mai proeminente sub formă de creste, ciuperci eoliene, turnuri,
stâlpi (numiţi gour în deşerturile din Algeria) pietre oscilante, pietre
şlefuite pe trei feţe (dreikantere), portaluri, etc. (fig.710, 711).
Fig.710-Ciuperci eoliene în Deșertul Alb din Egipt
(sursa http://geofroth.org/white-desert-egypts-amazing-rock-formations/)

Fig.711--Stâlpi reziduali (pădure de piatră) în Parcul Național Tassili n'Ajjer din


Algeria
(sursa www.miarquitecturaymisviajes.blogspot.com/2010/08/tassili-najer-
argelia.html)

Pe versanţii abrupţi expuşi vântului, sunt sculptate alveole


(taffoni), care conferă prin desimea lor aspectul de fagure pereţilor
stâncoşi (fig.712).
Fig.712-Alveole pe gresii cambriene în Timna Valley, Deșertul Negev-
Israel
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/
File:HoneycombWeatheringCambrianIsrael.jpg)

Pe suprafeţele argiloase sau grezoase se formează creste


reziduale dispuse pe direcţia curenţilor de aer numite yardanguri în
Turkestan, djef-djef în Libia, koukour în Tunisia și kalut în deșerturile
din Iran. Aceste creste se evidențiază pe formațiunile mai dure și sunt
despărțite de culoare sculptate pe roci mai puțin rezistente la acțiunea
abrazivă a vântului încărcat cu grăunți de nisip, cum ar fi argilele
uscate, depozitele gipsoase, materiale granulare moi, etc. (fig. 713).
În funcție de dimensiunile lor există: mega-yardanguri, cu
lungimi de câțiva kilometri și înălțimi de ordinul zecilor și sutelor de
metri (Asia Centrală, Deșertul Lut din Iran, Deșertul Arabia, Sahara
Centrală, Deșertul Namib); mezo-yardanguri cu lungimi de 10-15 m și
înălțimi de 2-3 metri, și micro-yardanguri, cu dimensiuni centimetrice
(fig.714, 715).
Fig.713-Modelul yardangurilor
(sursa http://revisionworld.co.uk/a2-level-level-revision/geography/arid-and-
semi-arid-environments-0/features-produced-wind-erosion-cu modificări)

Fig.714-Câmp de yardanguri în deşertul Dasht-e Lut din Iran


(sursa www.framedprintstorehouse.com/yardang_field_dasht-
e_lut_desert_iran_framed_prints/print/1705265.html)
Fig.712-Formațiuni reziduale de tip ”kalut” în regiunea Sayekhosh din
sudul Iranului

Când formaţiunile nisipoase sunt groase, coerente sau umede,


procesul de coraziune generează adâncituri ovale numite în Arabia
fuldjy, sau depresiuni de coraziune şi deflaţie cu suprafeţe de câțiva
km2 (fig.715).
Alături de dezagregare și de procesele fluvio-torențiale, vântul și-
a adus contribuția la conturarea unor culoare sau văi alungite pe zeci de
kilometri, numite în Africa de nord și Arabia wadi (fig.716, 717).
Unele dintre aceste wadi sunt celebre pentru funcția lor
cinematografică. Spre exemplu, în Wadi Rum (Valea Lunii) din sudul
Iordanului s-au turnat scene din filmele Lawrence al Arabiei (1962),
Pasiune în deșert (1998), Planeta Roșie (2000), Alien Planet (2005),
Transformers: Revenge of the Fallen (2009), etc.
Relieful eolian şi peisajul de deşert atrag mulţi iubitori de
aventură, precum şi pe cei care participă la tururi safari în deşert.
Asemenea tururi sunt organizate cu plecare din anumite saţiuni
turistice situate la limita cu deşertul, cum ar fi cazul celor din Egipt:
Sharm el Sheic, Hourgada, Heliopolis, Gizeh, Memphis, Oaza El Fajum,
Suhar, Oaza Buraimi, Centrul turistic Muhshir, Oazele Remoda, El
Borma, etc.
Fig.715-Depresiunea Qattara din Egipt
(sursa www.akademifantasia.org/middle-east/qattara-depression-worlds-
largest-vanish-land)

Fig.716-Wadi în Nachal Paran din Deşertul Negev-Israel


(sursa www.en.wikipedia.org/wiki/Wadi)
Fig.717-Wadi Rum (Valea Lunii) din Deşertul Negev-Iordania
(sursa en.wikipedia.org/wiki/Wadi)

În aceste locuri se pot practica foarte multe activităţi agrementale,


cum ar fi: trekkingul, alpinismul, safari cu cămile şi cai, camparea sub
cerul liber, călărie, vizitarea unor aşezări tradiţionale și a unor ruine,
schiul şi snowboardingul pe nisip, etc. (fig.718-723).

Fig.718-Safari cu cămile în deşertul Rajasthan din India


(sursa www.indiastravelnews.com/2010/09/07/go-on-a-camel-safari-
in-the-desert.html)
Fig.719-Trekking în Deşertul Sahara
(sursa www.voxcapital.net/iata-cateva-locuri-din-africa-pe-care-ar-
trebui-sa-le-vizitezi-candva)

Fig.720-Safari în Deşertul Namib


(sursa www.wegry.co.za/node/2256?page=3)
Fig.721-Grup de turişti sub arcul natural din Parcul Naţional Tassili
N`Ajer din Algeria
(sursa www.naturalarches.org/tassili/journal.htm)

Fig.722-Ski pe nisip
(sursa www.daigera.lt/home.php?lng=LT&id=315&seo=0)
Fig.723-Snowboarding pe nisip
(sursa www.thechive.com/2011/09/23/skiing-on-snow-where-were-
going-we-dont-need-snow-25-photos/sand-skiing-grass-1)

În anumite deșerturi se organizează competiții sportive


motorizate, cum ar fi: raliul Paris-Dakar în partea de est a
Saharei, pe teritoriul statelor Maroc, Mauritania, Mali și Senegal
(între 1978-2007), raliul Dakar în Deșertul Atacama din Chile
(din anul 2009), Cholistan Desert Jeep Rally din Pakistan (din
2005), Transsyberia Rally prin Deșertul Gobi (din 2007), etc. Cu
această ocazie, regiunile respective pot beneficia de fluxuri
turistice axate pe turismul sportiv de aventură asociat cu cel
cultural și de relaxare.
În anul 2012 raliul Dakar a concentrat 4,5 milioane de
spectatori din țările gazdă (Argentina, Chile, Peru) și a adus
Argentinei (unde s-a dat startul) 181,3 milioane de dolari (140,7
milioane de euro).
Pe lângă aceste competiții motorizate, deșerturile
găzduiesc și evenimente care se desfășoară perpedes, cum ar fi
Gobi Challenge (din 2003).
RELIEFUL ANTROPIC

Relieful antropic se referă la formele generate de acţiunea umană


cu ocazia anumitor activităţi social-economice şi militare. Unele dintre
aceste forme de relief pot avea valenţe turistice şi se constituie astfel, ca
obiective atractive.
În zonele miniere, prin prospectarea, exploatarea şi prelucrarea
minereurilor rezultă un relief tipic, deosebit de spectaculos, după cum
urmează:
1)Forme de relief rezultate prin activităţi de amplasare a gurilor
de extracţie:
-guri de mină, abrupturi antropogene, taluzuri de grohotiş,
suprafeţe betonate (fig.724, 725);

Fig.724-Gură de mină-Mina Four Points din SUA la 1908


(sursa www.aditnow.co.uk/photo/Four-Points-Coal-Mine-Archive-
Album-Image-44442)
Fig.725-Gură de mină pe valea Colbului din masivul Bistricior-Colibiţa

2)Forme de relief rezultate prin activităţi de prospectare şi


explorare a minereurilor:
-gropi şi şanţuri de prospectare, movile de pământ (fig.726);

Fig.726-Şanţ de prospectare pe vf. Bran din masivul Ţibleş


3)Forme de relief rezultate prin activităţi de extracţie a
zăcămintelor:
-halde de steril, movile de steril, cariere, excavaţii pentru
exploatarea zăcămintelor (fig.727, 728, 729);

Fig.727-Complexul de halde etajate Gura Băii de pe valea Secului din


masivul Toroiaga
Fig.728-Mina de diamante Mirny din Rusia
(sursa www.thecosmosphere.com/10-worlds-biggest-holes-on-the-earth)

Fig.729-Carieră de exploatare la Roşia Montană-Munţii Aşpuseni


(sursa www.cotidianul.ro/istoria-proiectului-rosia-montana-si-a-altor-
proiecte-din-apuseni-157582)

4)Forme de relief rezultate prin activităţi de prelucrare a


minereurilor:
-haldele de decantare a mâlurilor sau iazuri de decantare (fig.730);
Fig.730-Halda de decantare de pe valea Colbului-Baia Borşa, masivul
Toroiaga

Relieful asociat activităţilor miniere este reprezentat prin


următoarele forme:
1)Forme de relief rezultate prin amenajarea localităţilor învecinate
şi a unor puncte de coordonare a activităţilor de extracţie:
-suprafeţe betonate, şanţuri de scurgere, movile de pământ;
-halde şi movile de deşeuri menajere;
2)Forme de relief rezultate prin construcţia căilor de comunicaţie:
-suprafeţe de drum asfaltate, suprafeţe de drum neasfaltat, talazuri
de rambleu şi debleu, abrupturi antropogene formate prin
secţionarea versanţilor, şanţuri de scurgere (fig.731);
3)Forme de relief pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi a
activităţii torenţiale:
-baraje, canale, ziduri de beton;
4)Forme de relief rezultate prin activităţi speciale:
-movile de pământ în cadrul depozitelor de muniţie (dinamită),
morminte;
Fig.731-Abrupt antropogen pe drumul minier de pe valea Colbului din
masivul Toroiaga

La noi în ţară asemenea forme de relief se observă în multe


zone unde s-au practicat sau se mai practică activităţi de extracţie a
unor minereuri, cum ar fi: Munţii Oaş, Gutâi, Rodnei, Călimani,
Apuseni, masivele Toroiaga şi Ţibleş, Depresiunea Petroşani, etc.
Cele mai impozante forme sunt haldele de steril şi haldele sau
iazurile de decantare.
Haldele de steril sunt formaţiuni morfoantropice amplasate în
faţa gurilor de mină sau în imediata apropiere a acestora, şi se
prezintă, în general, sub forma unui trunchi de piramidă. De
asemenea, acestea sunt microsisteme extrem de mobile în plan
evolutiv şi aflate în relaţii morfodinamice strânse cu relieful
înconjurător. Procesele de şiroire determină apariţia unor sisteme
de rigole pe taluzul acestora, care tind să se adâncească necontenit
(fig.732).
Fig.732-Eroziune prin şiroire pe o haldă de steril de pe valea Colbului
din masivul Toroiaga

În locurile unde haldele sunt situate în apropierea cursurilor


de apă şi sunt drenate de şiroaiele ieşite din galerii, are loc un
proces de preluare a materialului detritic şi de redistribuire a lui
de-a lungul văilor, fenomen care determină aluvionarea puternică a
albiilor, ridicarea patului de scurgere şi modificări energetice
importante ale raportului eroziune-transport.
Prin deversarea mâlurilor de la flotaţii în iazurile special
amenajate de pe văi, după ce în prealabil cursurile de apă au fost
captate prin conducte, s-au format haldele de decantare.
Prin configuraţia lor şi prin natura materialelor din care sunt
alcătuite, haldele de decantare evoluează rapid sub acţiunea proceselor
de şiroire, care se desfăşoară pe taluzul acestora, generând sisteme de
rigole şi ogaşe. Acestea se adâncesc şi se lărgesc neîncetat,
determinând fragmentarea digului şi apariţia unui peisaj de bed-lands
(fig.733).
Fig.733-Procese de eroziune la partea frontală a haldei de decantare de pe
valea Colbului-masivul Toroiaga

Întrucât relieful minier este prezent în arealele montane ale


ţării, este necesar ca turiştii să cunoască problemele şi pericolele
asociate haldelor de steril şi haldelor de decantare, pentru a le
evita:
-instabilitatea taluzurilor, generarea de ape acide şi descărcarea de
substanţe toxice (metale grele) care conduc la contaminarea apelor de
suprafaţă şi subterane din aval (fig.734);
-poluarea cu praf, eroziunea, degradarea terenurilor şi a vegetaţiei
(pajişti, păduri).
B)În regiunile industriale se pot observa movile de deşeuri,
halde de zgură, canale şi gropi pentru scurgerea apelor uzate, baraje,
excavaţii şi cariere. Şi aici, cele mai spectaculoase forme sunt haldele de
zgură, care pe lângă aspectul inestetic pot contribui la producerea unor
fenomene neplăcute pentru comunitate (fig.735).
Fig.734-Organism fluvial care drenează galeria de prospectare de pe
valea Zgârciului, afluentă a Dornei (Munţii Călimani)

Fig.735-Halda de zgură de la marginea oraşului Hunedoara


(sursa www.panoramio.ro)

C)În urma activităţilor agricole în peisaj apar răzoare, taluze,


şanţuri, canale de irigaţie, diguri, drumuri, movile de pietre şi terasete
(fig.736). În zonele pastorale, datorită suprapăşunatului, se
formează poteci de vite, cu dimensiuni variabile. Acestea rezultă
prin secţionarea transversală, oblică şi longitudinală a versanţilor şi
constituie suprafeţe de rupere a echilibrului morfodinamic şi de
declanşare a proceselor erozionale liniare şi areale. La obârşiile
văilor, în cadrul bazinelor de recepţie cu aspect de semipâlnie,
aceste formaţiuni generează adevărate amfiteatre.
Deşi au un impact morfodinamic negativ, potecile de vite sunt
utilizate adesea de către turişti la deplsarea spre anumite obiective
turistice. Cele mai utile sunt potecile care se insinuează pe curbele
de nivel de pe faţada versanţilor, dar, uneori, păienjenişul de poteci
poate compromite deplasarea, deoarece urmărirea unei poteci
greşite se va finaliza cu îndepărtarea de ţinta propusă.

Fig.736-Terasete pentru cultivarea orezului în Filipine


(sursa www. ketsanaondoywatch.wordpress.com)

D)În zonele cu exploatări forestiere din arealele montane


apare un relief tipic, reprezentat prin drumuri, şanţuri de corhănire
a buştenilor, râpe de prăbuşire, excavaţii rezultate prin doborârea
arborilor, ogaşe, ravene, diguri de pământ, câmpuri de grohotişuri,
etc. Dintre acestea, cele mai utile pentru turism sunt drumurile
forestiere care urmăresc firul văilor sau urcă în serpentine pe
versanţi, facilitând deplasarea şi atingerea obiectivelor stabilite
(fig.737).
Pe aceste drumuri se poate practica drumeţia, cicloturismul,
anduranţa cu ATV-uri, motociclete sau alte autovehicule de tip
“off road”, echitaţia şi deplasarea cu atelajele tractate de cai
(fig.738).

Fig.737-Drumuri forestiere pe faţada sud-vestică a vf. Tomnatec din masivul


Heniu (Munţii Bârgăului)

Fig.738-Anduranţă pe drumul forestier de pe valea Tirimiului de Sus (Colibiţa)

E)Amenajarea centrelor de locuit determină individualizarea


movilelor de pământ, taluzelor, suprafeţelor betonate, pavate şi
asfaltate, gropilor, bazinelor, etc.
Un exemplu interesant legat de amenajarea aşezărilor de locuit
este cel al orasului Berlin unde cele 45 milioane m3 de moloz rezultate în
urma bombardamentelor de la sfârşitul celui de-al II-lea Război
Mondial au fost transformate în opt aşa-zise dealuri şi integrate
mediului urban. Ele sunt cunoscute sub denumirea Schuttberg sau
Trümmerberg (dealuri din moloz sau dărâmături), iar înălţimea lor este
de câţiva zeci de metri (fig. 739-742, tabel 2). Astăzi aceste dealuri
artificiale se disting cu greu în peisaj deoarece pe suprafaţa lor s-au
amenajat parcuri bogate în vegetaţie ierboasă şi arborescentă.
Asemenea dealuri se află şi în alte oraşe din Germania afectate de
bombardamente. (fig, 743, tabel 3).

Fig.739-Amenajarea unui deal de moloz în Berlin


(sursa www.flickr.com/photos/thomasbrauner/5250884689/
sizes/z/in/photostream)
Fig.740-Deal de moloz în Berlin
(sursa www.panoramio.com/photo/49130233-cu modificări)

Fig.741-Dealul Teufelsberg din Berlin


(sursa www.eyeseelifephotography.com/keyword/
cold%20war/1/474509104_VvbQz)
Fig.742-Dealul Humboldt din Berlin
(sursa www. pruned.blogspot.com/2009/02/artificial-hills-of-berlin-and.html-
cu modificări)

Tabel 2-Date morfometrice despre dealurile artificiale din Berlin


(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Schuttberg)

Nr.crt. Denumire Altitudine Altitudine Volum


absolută (m) relativă (m) (mil.m3)
1 Teufelsberg 114.7 - 12

2 Oderbruchkippe 91 - 3

3 Dörferblick 86 - -

4 Humboldthöhe 85 - -

5 Grosser and Kleiner 78 40 2.5


Bunkerberg
6 Insulaner 75 - -

7 Tempelhofer 73 - 0.19
Marienhöhe
8 Rixdorfer Höhe 68 - -

Tabel 3- Date morfometrice despre dealurile artificiale din oraşele Germaniei


(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Schuttberg)

Oraşul Denumirea dealului Alt.absolută Alt.relativă Volum


(m) (m) (mil.m3)
Frankfurt am Main Monte Scherbelino 172.5 47 10 -12

Hannover Monte Müllo 122 65 -

Köln Herkulesberg 72.2 25 -

Leipzig Fockeberg 153 40 -

Mönchengladbach Rheydter Höhe 133 64 -

Munich Olympiaberg 567 50 -

Munich Luitpoldhügel 540 37 -

Munich Neuhofener Berg - - 2.5

Nuremberg Silberbuck 356 38 5.53

Pforzheim Wallberg 418 40 1.65

Stuttgart Birkenkopf 511 40 40

Fig.743-Dealul Olympia din Munchen


(sursa www. en.wikipedia.org/wiki/Schuttberg)
F)Edificarea căilor de comunicaţie conduce la apariţia
drumurilor, șanțurilor, abrupturilor antropogene, debleelor şi
rambleelor, digurilor, avanporturilor, spărgătoarelor de valuri,
canalelor, digurilor, etc.
G)Protejarea malurilor se asociază cu diguri litorale, diguri
fluviale, baraje, insule artificiale, faleze, iar lucrările hidroenergetice
generează baraje, drumuri, abrupturi, cariere, etc.
Insulele artificiale au fost create şi pentru extinderea
insulelor naturale existente, pentru amplasarea unor construcţii
pe barierele de corali, pentru comasarea mai multor insule,
pentru amplasarea platformelor petroliere, pentru extinderea
terenurilor agricole sau în scop turistic. Acestea includ elemente
flotante şi structuri din lemn şi beton care se ridică din apele
puţin adânci. Pe suprafaţa lor există terenuri agricole, oraşe,
aeroporturi, dotări turistice sau structuri industriale. Cele mai
mari insule artificiale sunt Flevopolder (Olanda)-970 km2
Netherlands, Yas Island (Abu Dabi)-25 km2, Palm Jebel Ali
(Dubai)-8 km2 Dubai, Chūbu Centrair International Airport
(Japonia)-6,8 km2, Palm Jumeirah (Dubai)-6,5 km2 şi Kansai
International Airport (Japonia)-4 km2. În Dubai, proiectul Palm
Islands prevede construirea a şase insule artificiale cu scop
turistic (The World, Palm Jumeirah, Palm Jebel Ali, The
Universe, Dubai Waterfront, Palm Deira) (fig.744).
Asemenea structuri pot fi întâlnite şi în alte ţări ale lumii,
cum ar fi: Azerbaidjan, Bahrain, Canada, China, Danemarca,
India, Maldive, Mexic, SUA, etc.
H)Acţiunile militare desfăşurate în diferite perioade ale
istorie au generat forme cu încărcătură turistica şi culturală cum
ar fi: locaşuri de tragere, tranşee, platforme pentru lansarea
rachetelor, gropi de explozie a bombelor, etc., care pot trezi
curiozitatea turiştilor. Spre exemplu, în judeţul Bistriţa-Năsăud
asemenea artefacte se păstrează în Munţii Bârgăului (Defileul
Bârgăului, Piatra Fântânele) şi în masivul Bistricior din Munţii
Călimani (fig.745).
Fig.744-Insula artificială Palm Island din Dubai
(sursa www.bruceeisner.com)

Fig.745-Locaşuri de tragere din cel de-al II-lea Război Mondial pe


Culmea Zimbru de la Piatra Fântânele (Bistriţa-Năsăud)

Amenajarea fortificaţilor în perioada antică sau medievală (cetăţi,


castele, turnuri de observaţie) a lăsat în peisaj taluzuri, valuri de
pământ, şanţuri, promontorii, urme de incinte, drumuri, etc., care se pot
observa pe vârfurile unor dealuri sau pe culmi. În acest context, arealele
cu vestigii arheologice de acest fel au funcţie culturală, deoarece
ilustrează legătura strânsă care exista, la vremea respectivă, între
comunităţile umane şi relief.
Asemenea vestigii se află în cadrul unor unităţi
geomorfologice care prin poziţia şi parametrii lor
geomorfometrici (altitudine, energie, pante) au îndeplinit unor
rol strategic, deparece, pe de-o parte ofereau vizibilitate mare
asupra culoarelor de circulaţie aflate în vecinătatea lor, iar pe
de altă parte îngreunau accesul inamicului.
Ca exemplificare, amintim câteva dintre geomorfositurile
mai importante din perspectivă geoarheologică de pe teritoriul
judeţului Bistriţa-Năsăud, şi anume: Dl. Cetăţii de la Bistriţa,
Vf. Cetăţuii de la Pintic, Dl. Cetăţii de la Viile Tecii, Vf. Cetăţii
de la Anieş, Culmea Ciceului şi Culmea Lungă de la Sita
Spermezeului.
Dl. Cetăţii de la Bistriţa (680 m), domină culoarul Bistriţei
Ardelene şi Depresiunea Dumitra şi se prezintă sub forma
unei culmi înguste, detaşată pe un flanc de sinclinal şi
modelată pe conglomerate de Jabeniţa, care conservă urmele
unei cetăţi de pământ din evul mediu, reprezentată prin
incinte, şanţuri, valuri şi taluze de pământ.
Vf.. Cetăţuii de la Pintic (549 m), domină valea Pinticului şi
are forma unui vârf conic situat la partea terminală a unei
culmi, mărginit de versanţi radiari-divergenţi înclinaţi, pe
creştetul căruia se păstrează urmele unei cetăţi de pământ din
evul mediu timpuriu, reprezentate prin şanţuri şi valuri de
pământ (fig.746).
Dl. Cetăţii de la Viile Tecii (512 m), domină valea Dipşei şi
se prezintă sub forma unui vârf conic izolat, pe care s-au
descoperit artefacte cu vechime din perioada dacică şi până în
evul mediu târziu.
Vf. Cetăţii de la Anieş (759 m), domină valea Someşului
Mare, are forma unui vârf teşit, situat pe o culme, oferă
vizibilitate mare spre bazinetul Rodna, şi păstrează urmele
unei cetăţii de pământ medievale.

Fig.746-Vârful Cetăţuii de la Pintic-geomorfosit care conservă vestigii


arheologice

Culmea Lungă (700 m) de la Sita Spermezeului, domină


văile Ilişua şi Curtuiuş, şi conservă urmele fundaţiei unui
turn de observaţie roman.
Se observă că majoritatea dintre aceste forme de relief
poartă denumirea de „Dl. Cetăţii”, sau „Vf. Cetăţii”, fapt care
subliniază utilizarea lor în scopuri strategice.
Prezenţa acestor geomorfosituri cu încărcătură arheologică
în spaţiul judeţului Bistriţa-Năsăud, crează o serie de
oportunităţi educaţionale şi turistice, fapt care poate susţine
turismul cultural-istoric, turismul arheologic şi turismul
geodidactic.
Forme antropogene cu relevanţă pentru turişti apar şi cu
ocazia unor amenăjari speciale (religioase, sportive, memoriale)
cum ar fi: gorgane de pământ, movile memoriale şi triumfale,
temple de pământ, arene sportive.
Elementele atractive ale reliefului antropic sunt
reprezentate prin:
-relieful de eroziune (şanţuri, canale, cariere, abrupturi, excavaţii
de extracţie a minereurilor) (fig.747); peisajul minier dezolant;
-relieful de acumulare (halde, dealuri de moloz, baraje);

Fig.747-Mina de diamante Kimberley din Africa de Sud ocupată de un


lac adânc de 40 m
(sursa www.planetoddity.com/the-big-hole-in-south-africa-worlds-
largest-hole-which-humans-dug)

Valorificarea acestor forme de relief se poate face prin


drumeţie, turism cultural-educativ, ecoturism, turism de
aventură sau turism ştiinţific (inventarierea și evaluarea
formelor de relief, impactul proceselor antropice asupra
reliefului, integrarea formelor de relief în peisaj, etc.).
RELIEFUL BIOGEN

Relieful biogen cuprinde formele create de către plante şi


animale în relaţia lor cu mediul de viaţă. Ansamblul formelor create pe
această cale constituie o adevărată microtopografie a scoarţei terestre.
Organismele joacă un rol important în procesele de meteorizaţie,
cum ar fi bacteriile, lichenii, rădăcinile plantelor, etc., fapt care
determină alterarea şi dezagregarea rocilor (fig.748).

Fig.748-Rădăcini dezvoltate pe granit


(sursa www. thechurchoftheopenroad.blogspot.com/2011/07/day-13-visit-to-
mount-desert-island.html)

Mai departe, prin mijloace specifice regnului din care fac


parte, acestea pot crea diferite forme de relief, care, chiar dacă nu
se disting prin elemente deosebit de atractive, pot atrage atenţia
turiştilor. Aceste forme pot fi edificate pe cale individuală (ex.
muşuroaiele de cârtiţe, vizuinile de bursuci, vulpi, iepuri, etc.,
excavaţiile mistreţilor, turnurile construite de unele specii de
raci, cuiburile din guano ale unor specii de păsări, cuiburile de
broaşte ţestoase, etc.) (fig.749-752) sau colectivă (muşuroaiele de
furnici, muşuroaiele de termite, recifii coraligeni, bancurile de
guano construite de coloniile de lilieci, păsări sau foci, etc.).

Fig.749-Vizuină de bursuc pe Culmea Şieului (Dealurile Bistriţei)

Fig.750-Turn din noroi ridicat de racul roşu de mlaştină (Procambarus clarkii)


din sud-estul SUA
(sursa http://www.cclockwood.com/stockimages/crawfish.htm)
Fig.751-Cuib din guano construit de Căscăundul peruvian (Sula variegata) în
La Vieja Island din Paracas National Reserve, Departamentul Ica, Peru
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Guano.jpg)

Fig.752-Cuiburi de broaşte ţestoase pe o plajă din Insulele Galapagos


(sursa http://galapagosonline.wordpress.com/tag/galapagos-sea-turtles/)

În funcţie de procesele exercitate şi de relevanţa lor în plan


morfologic se poate distinge un relief biogen de distrucţie şi un relief
biogen de construcţie.

A)Relieful de distrucţie biogenă (bioeroziune)

a)Forme de relief datorate plantelor


Plantele, prin intermediul rădăcinilor, determină lărgirea
fisurilor şi diaclazelor din rocilor şi accelerarea procesului de
dezagregare a acestora, fapt care poate duce la individualizarea
treptată a unor câmpuri de grohotişuri, denivelări în suprafaţa
topografică sau cavităţi în masa rocilor(fig.753).

Fig.753-Procesul de pătrundere a rădăcinilor printre diaclazele din


aglomeratele vulcanice de pe valea Tătarca (Bistriţa Bârgăului)

Rădăcinile plantelor, în procesul schimbului de ioni,


eliberează în sol diferiţi compuşi organici şi minerali, sub formă
de baze, săruri, acizi (azotic, sulfuric, fulvic, humic), hormoni şi
enzime, care au rol important în alterarea chimică şi biologică a
rocilor, determinând fărâmiţarea acestora, apariţia scoarţei de
alterare şi a unor forme de relief, cum ar fi: alveolele, cavităţile,
microdepresiunile, etc.
Cu relevanţă pentru acţiunea distructivă a plantelor este
şi fitocarstul. Acesta este un relief care rezultă prin eroziunea
biologică exercitată de algele filamentoase care găuresc calcarul
şi generează forme cu aspect de colţi, vase cu fundul plat, fluiere
orientate vertical, creste zimţate, stânci cu înfăţişare bizară, etc.
(fig.754).

Fig.754-Fitocarst în insulele Bermude


(sursa http://krisgraves.tumblr.com/)

b)Forme de relief rezultate prin acţiunea animalelor


Spre deosebire de plante, animalele sunt mai dinamice şi
posedă mijloace de acţiune asupra substratului mult mai eficiente
(gheare, ciocuri, râturi, dinţi, cleşti, copite, membre, etc.), şi acţionează
prin procese de scobire, scurmare, subsăpare, scrijelire, sfredelire,
forare, tasare, etc., lăsând în teren numeroase forme de relief (fig.755).
Acţiunea morfogenetică a animalelor nu este deloc de
neglijat. Spre exemplu, castorii depuneau sute de miliarde de
metri cubi de sedimente pe râurile din America de Nord înainte
de venirea europenilor, bizonii din preriile nord-americane au
dislocat pentru scobirea celor aproximativ 100 de milioane de
gropi individuale, peste 23 m cubi pentru fiecare, iar câinii de
preerie din America de Nord dislocă până la 60 000 kg
sedimente la hectar pentru săparea vizuinilor.

Fig.755-Schemă privind acţiunea animalelor asupra substratului şi modificările


geomorfo-funcţionale induse
(sursa http://www.sciencedirect.com/science/article/
pii/S0169555X06002625-cu modificări)

Dintre formele de relief sculptate de animale se pot


aminti: gropile şi galeriile săpate de şoareci şi şobolani, vizuinile
săpate de iepuri, bursuci, castori, vulpi, etc. (fig.756), cuiburile
realizate de păsări, scobiturile făcute în sol de iepuri, şacali,
câini, vulpi, etc., excavaţiile create de mistreţi şi de de urși în
căutarea rădăcinilor și a tuberculilor, potecile şi terasetele
modelate de copitate (oi, bovine, cervide) (fig.757, 758), gropile
făcute de animalele care se tăvălesc (porci, vaci, bivoli, bizoni,
elefanți).

Fig.756-Vizuină de iepure
(sursa http://serbanrazvan.com/2010/09/)

Fig.757-Poteci de vite pe Valea Carelor la Nepos (Dl. Bistriţei)


Fig.758-Potecă adâncită de bizoni pe malul râului Yelowstone,
în Yellowstone National Park, Wyoming, SUA
(sursa http://www.sciencedirect.com/science/article/
pii/S0169555X06002625)

Bioeroziunea nu se manifestă doar pe uscat, ci şi în mediul


acvatic, unde este exercitată de moluşte, viermi, spongieri, crustacee şi
peşti. Aceasta poate fi văzută în zonele costiere şi pe recifii coraligeni,
unde organismele acţionează prin săpare, sfredelire, răzuire şi
scrijelire, determinând apariţia unor microforme de relief specifice
(găuri, caverne, tunele, şănţuleţe, excavaţii, etc.) şi a depozitelor
nisipoase.
Spre exemplu, peştele papagal contribuie la erodarea recifilor de
corali consumând alge. Pentru a le preleva acesta smulge bucăţi de
calcar cu fălcile musculoase şi dinţii, iar prin pisarea materialelor
ingerate îşi utilizează moara faringiană, rezultând particule fine de
nisip. Se apreciază că speciile Chlorurus gibbus şi Chlorurus sordidus
dislocă şi macină între 23, 6 şi 1017, 7 kg de recif într-un an.
B)Relieful de construcţie biogenă (bioconstrucţie)

a)Forme de relief datorate plantelor


Plantele sunt agenţi morfogenetici care acţionează prin procese
de depunere pe sol şi în sol a masei vegetale proprii (rădăcini, tulpini,
trunchiuri, frunze), prin procese biologice de creştere a masei vegetale
(ex. muşchii), prin stocarea materialelor sedimentare cu care intră în
contact (acumularea sedimentelor în spatele trunchiurilor de arbori
doborâte, în spatele rădăcinilor sau printre rădăcini, acumularea
nisipului în spatele tufişurilor) şi prin procese biochimice de reţinere şi
cimentare a sedimentelor sau de precipitare a mineralelor (de exemplu
algele verzi-albastre, coralii, etc.).
Prin depunerea pe sol a unor părţi vegetale se pot forma taluze
şi movile înierbate sau acoperite de muşchi. În acest caz, se pot da ca
exemplu trunchiurile arborilor doborâţi din diferite cauze, care cu
timpul intră în putrefacţie şi sunt acoperiţi cu muşchi, iarbă şi frunze,
determinând apariţia unor forme pozitive de relief.
Anumite specii de muşchi prin dezvoltarea lor creează o
micromorfologie specifică la parterul pădurii, deosebit de atractivă şi
îmbietoare la odihnă. Este şi cazul muşchiului de turbă, Sphagnum,
care creşte sub formă de movile împodobite cu afin şi merişor (fig.759)

Fig.759-Movile de Sphagnum în turbăria Tătaru din Depresiunea Dornelor


Trunchiurile copacilor căzuţi în albia râurilor şi materialul
lemnos transportat la viituri determină acumularea aluviunilor şi
formarea unor baraje, trepte, grinduri şi ostroave în profilul acestora
(fig.760).

Fig.760-Treaptă în albia unui afluent de la obârşiile pârâului Iza formată în


spatele unui arbore căzut transversal

Barajele de bușteni sau material lemnos modifică fluxul


hidraulic, care controlează procesele de transport și depunere,
devenind un factor important în geomorfologia râurilor din arealele
împădurite.
În partea din amonte de baraj se formează la început un bazinet
(pool), unde datorită scăderii vitezei curentului de apă are loc
depunerea sedimentelor, fapt care contribuie la formarea unor bare de
aluviuni și brațe secundare.
În aval de baraj se poate individualiza, sub acțiunea curenților
de apă, un alt bazinet, care își va păstra adâncimea, întrucât materialul
aluvionar va fi reținut de brajul lemnos (fig.761)
Fig.761-Baraj de bușteni în Goodell Creek, Washington, SUA
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Logjam-cu modificări)

Prin acumularea rădăcinilor, rizomilor de stuf şi a aluviunilor în


apele unor râuri, fluvii, lacuri sau delte se formează pături sau insule
plutitoare de stuf numite plaur, a căror suprafețe pot atinge zeci și sute
de m2 (fig.762).
Aceste formaţiuni morfo-vegetale constituie obiective atractive,
dar, în acelaşi timp, pot îngreuna navigaţia anumitor ambarcaţiuni
turistice (bărci, canoe, caiace) (fig.763).
În zonele tropicale şi subtropicale umede, rădăcinile
mangrovelor reţin aluviunile transportate de valuri la ape mari şi
determină apariţia câmpurilor şi bancurilor de noroi, contribuind astfel,
la extinderea şi protecţia uscatului (fig.764, 765, 766)
În zonele deşertice, vegetaţia sărăcăcioasă sub formă de tufişuri
reţine nisipul purtat de vânturi, fapt care duce la individualizarea
movilelor de tip nebka. De asemenea, în zonele litorale se formează pe
aceiaşi cale dunele embrionare, care pot evolua spre câmpuri de dune,
servind ca habitate pentru anumite specii de animale costiere.
Fig.762-Plaur în Delta Dunării
(sursa http://www.x-tours.ro/plaurul-insula-plutitoara)

Fig.763-Navigaţie de agrement printre insule plutitoare vegetale în Delta


Neajlovului (Parcul Natural Comana, judeţul Giurgiu)
(sursa http://romania-vazuta-din-caiac.blogspot.ro/2010/07/delta-
neajlovului.html)
Fig.764-Repartiţia mangrovelor pe glob
(sursa http://upload.wikimedia.org/wikipedia/
commons/9/95/World_map_mangrove_distribution.png)

Fig.765-Model care ilustrează procesul de reţinere a aluviunilor de către


rădăcinile adventive ale mangrovelor
(sursa http://www.dcbiodata.net/explorer/info/habitats-cu modificări)

Organismele unicelulare (bacterii, fungi, protozoare, alge)


generează prin procese fizico-chimice forme de relief numite
microbialite. Acestea sunt depozite organo-sedimentare formate
în ape puţin adânci prin activitatea microroganismelor bentice
(cianobacterii sau alge verzi-albastre) de captare şi cimentare a
sedimentelor detritice şi/sau de precipitare a mineralelor
(fig.767). Dintre microbialite pot fi amintite stromatolitele,
trombolitele, oncolitele și structurile sedimentare microbiale.
Fig.766-Câmp de noroi rezultat prin descărcarea la reflux a materialelor
sedimentare reţinute de rădăcinile mangrovelor în Missionary Bay din
nordul statului Queensland, Australia
(sursahttp://www.terrapub.co.jp/e-library/matsuda/
pdf/maz_plerim.pdf)

Stromatolitele sunt structuri acreţionare cu forme conice,


stratiforme, ramificate, cupolice sau columnare, care în stare fosilă
datează din era Precambriană, când erau foarte răspândite. În perioada
actuală stromatolitele apar în lacurile hipersaline şi lagunele marine
unde datorită salinităţii mari nu există consumatori de alge (Hamelin
Pool Marine Nature Reserve, Shark Bay, Australia de Vest, Lagoa
Salgada, statul Rio Grande do Norte, Brazilia) (fig.768).
Pe uscat, stromatolitele au fost semnalate în apele sărate din
Rezervaţia biologică Cuatro Ciénegas (deşertul mexican) şi în lacul
Alchichica din Bazinul Oriental Mexican. În zilele noastre, singurul loc
unde stromatolitele se dezvoltă în mediu marin este arhipeleagul
Exuma Cays din Bahamas.
Fig.767-Model de formare a stromatolitelor
(sursa httpwww.springerimages.comImagesRSS1-10.1007_978-3-642-11274-
4_1528-3-cu modificări)

Fig.768-Stromatolite în Lacul Thetis din vestul Australiei


(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Lake_Thetis-Stromatolites-LaRuth.jpg)
În apele dulci straomatolitele pot fi observate în laguna Bacalar
din Peninsula Yucatan, lacul Salda din Turcia, golful Chetumal din
Belize, lacurile Pavilion şi Kelly din Columbia Britanică (Canada), etc.
(fig.769).

Fig.769-Turnuri construite de microbialite la Pavilion Lake, British Columbia


(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Stromatolite)

Oncolitele sunt strutucturi acreţionare care au forme sferice.


Acestea se individualizează uneori prin precipitarea carbonatului de
calciu în jurul unor nuclee din granule sedimentare. De regulă,
oncolitele se formează în ape marine calde şi puţin adânci, dar recent
ele au fost observate şi în apele unor râuri din Bavaria, Alz şi Moosach,
lângă Freising. Dimensiunile lor sunt însă reduse, sub 10 cm.
Trombolitele sunt structuri acreționare coagulate, formate în ape
cu adâncime mică, prin reținerea și cimentarea granulelor sedimentare
de către cianobacterii.
Prin interacțiunea lor cu sedimentele şi agenţii fizici de eroziune,
depunere, transport, la care se adaugă și urmele de deformare rezultate
prin activitatea acestora, organismele microbiale pot forma anumite
structuri sedimentare cu aspect de riduri, bucle, buzunare, crăpături
de contracție, bureți, cupole, boabe orientate, poligoane, etc. (fig.770).
Asemenea structuri pot fi întâlnite în depozite sedimentare cu
vârste diferite, de la cele precambriene, la cele pleistocene și chiar
actuale, din zonele calde și temperat-umede.

Fig.770-Structuri microbiale sub formă de riduri (piele de elefant) în Burgsvik,


Suedia
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/
Microbially_induced_sedimentary_structure)

b)Forme de relief edificate de animale


Animalele sunt agenți morfogenetici foarte activi care pentru a-
și asigura condițiile de trai, clădesc la suprafața solului locuințe, baraje
sau cuiburi, fapt care determină apariția unor forme de relief în peisaj.
Furnicile, insecte sociale care trăiesc în colonii, construiesc
mușuroaie cu formă conică, ce pot atinge dimensiuni metrice (fig.771).
Pe terenurile cultivate și în fânețe, prezența acestor structuri are
consecințe negative pentru practicarea diferitelor lucrări și pentru
dezvoltarea plantelor. În afară de faptul că edifică mușuroaie, furnicile
pot acţiona ca dăunători, prin degradarea vegetaţiei din jurul
mușuroaielor pe o rază de 12-15 m, prin injectarea de acid formic în
plantele din apropierea coloniei, cum este cazul furnicilor de Allegheny
(Formica exsectoides), din Statele Unite ale Americii.

Fig.771-Mușuroi de furnici în munții Obcina Mare din Carpații Orientali


(sursa http://www.romania-natura.ro/node/444)

De asemenea, prin tunelele pe care le sapă unele specii de


furnici pot deteriora tuberculii de cartofi şi rădăcinile altor plante
agricole, cum este cazul furnicilor de foc (Solenopsis) din America de
Nord și Australia. Aceste furnici pot bloca, prin construirea
mușuroaielor, sistemele de irigare prin picurare, fapt care reduce fluxul
de apă către plante. Alte insecte sociale care trăiesc în colonii sunt
termitele. Acestea fac parte din ordinul Isoptera și trăiesc în partea de
sud a Europei, în Asia și sudul Africii, în Australia, America de sud și
partea de sud a Americii de Nord. Ele își construiesc locuințe subterane,
întinse pe zeci de kilometri, dar și la suprafața solului, sub formă de
domuri amorfe, coloane, turnuri, castele, catedrale și movile conice
numite și termitaria sau termitiere (fig.772, 773).
Fig.772-Structură de tip termitaria în Queensland-Australia
(sursa www.wikipedia.org)

Fig.773-Termitaria sub formă de catedrală în Teritoriul de Nord din Australia


(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Termite)
Aceste structuri sunt construite dintr-un amestec de sol,
bălegar, plante și salivă, iar arhitectura lor interioară este
reprezentată prin camere de locuit, depozite și tuburi prin care
se produce ventilarea aerului (fig.774).

Fig.774-Secțiune printr-o termitieră


(sursa http://naturewithmojo.blogspot.ro/2011/05/amazing-animal-
architects.html-cu modificări)

Dimensiunile termitierelor sunt variabile, acestea putând


atinge înălțimi de 8-10 m, diamere de 25 de m, iar densitatea
movilelor mai mici ajunge în unele părţi din savana africană, cum
este cazul câmpiei Busanga din Zambia, la 100 de structuri pa hectar.
Edificiile gigantice realizate de termite reprezintă obiective
atractive deosebite, care sunt vizitate de mulți turiști, mai ales dacă
acestea sunt cuprinse în arii protejate, cum este cazul geomorfositului
Magnetic Termite Mounds din Parcul Național Litchfield, situat în
Teritoriul de Nord al Australiei sau a termitierelor din Parcul Național
Mole din Ghana, etc.
Păsările prelevează, ingerează și transportă material sedimentar
(claste, noroi), din care își construiesc cuiburi. Spre exemplu, cantitatea
medie de sedimente recoltată, în cadrul unui experiment, de la cinci
struți poate ajunge la 0.646 ± 0.266 kg, în cazul indivizilor adulți și la
0.444 ± 0.266 kg în cazul celor tineri.
Anumite cuiburi construite de păsări au aspectul unor movile,
cu dimensiuni destul de mari. Este cazul celor edificate de unele
megapode cum ar fi speciile Leipoa ocellata și Alectura lathami din
Australia. Iarna, masculii scobesc cu picioarele în solul nisipos o
microdepresiune cu diametrul de 2-3 m și adâncimea de 1 m. Apoi, la
începutul primăverii aceștia adună rămurele, scoarță de copac și frunze,
la care se adaugă material sedimentar cu care acoperă excavația și
ridică un cuib-movilă cu înălțimea de 50-60 cm (fig.775).

Fig.775-Cuib-movilă de Leipoa ocellata


(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Malleefowl-cu modificări)
După ploaie, ei amestecă materialele clădite pentru a grăbi
descompunerea lor, după care sapă la partea superioară a movilei o
cameră pentru depunerea ouălor (fig.776). Masculul continuă să
adauge treptat pe timpul verii un strat isolator de nisip peste
movilă, pentru reglarea temperaturii necesare clocirii ouălor.

Fig.776-Secțiune printr-un cuib-movilă de Leipoa ocellata


(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Malleefowl-cu modificări)

Temperatura din camera ouălor, care provine de la stratul de


compost, este menținută constantă, la 330 C, prin deschiderea orificiilor
de aerisire din stratul superior izolant.
Comunitățile de păsări, lilieci și foci generează în timp depozite
de guano, care reprezintă un fertilizator natural foarte bun pentru sol,
datorită conținutului său în azot, fosfor și potasiu. Cele mai importante
depozite sunt cele provenite de la păsările migratoare care populează
insulele din zonele tropicale, grosimea acestora putând ajunge la câteva
zeci de metri (fig.777). Termenul ”guano” provine din dialectul andin
Quichua și înseamnă ”excremente de păsări de mare”.
Asemenea insule care conțin depozite de guano se află în Marea
Caraibilor (Alto Velo Island, Bajo Nuevo Bank, Navassa Island, etc.), și
în Oceanul Pacific (Oceania, coastele peruviene).
Cele mai bogate în guano sunt insulele situate în preajma
coastei peruviene, dintre care se remarcă insulele Chincha, unde stratul
de guano are aproximativ 50 de metri grosime. Aceste insule fac parte
din aria protejată Guano Islands-Capes National Reserve din Peru, care
ocupă o suprafață de 140 833 hectare și cuprind 22 de insule și 11 capuri
costiere cu spațiul marin înconjurător.

Fig.777-Colonie de cormorani Guanay pe țărmul insulei Ballestas, la sud de


Lima-Peru
(sursa http://totallycoolpix.com/2011/10/harvesting-guano-in-peru/)

Aceste depozite se prezintă, în general, sub formă de platouri


ușor ondulate și movile. Coloniile actuale de păsări care se refugiază pe
insulele cu asemenea depozite își construiesc cuiburi în guano, care
sunt formate dintr-o excavație circulară mărginită de un inel extern
proeminent (fig.778)
O serie de mamiferele care trăiesc în subteran, cum ar fi cârtița
comună (Talpa europaea), cârtița marsupială (Notoryctidae) din
Australia, șoarecele cangur din America de Nord (Dipodomys
spectabilis), hârciogul (Cricetus cricetus), etc., ridică la suprafață movile
sau mușuroaie tronconice, cu dimensiuni centimetrice (fig.779).
Prezența acestor mușuroaie influențează negativ potențialul agricol al
pășunilor, fânețelor și terenurilor arabile. Dacă nu sunt nivelate, cu
timpul sunt acoperite de vegetația ierboasă și intră în morfologia de
amănunt a diferitelor suprafețe de teren.
Fig.778-Cuiburi de Căscăund peruvian (Sula variegata) pe insula Ballestas din
Peru
(sursa http://totallycoolpix.com/2011/10/harvesting-guano-in-peru/)

Fig.779-Mușuroaie de cârtiță
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Molshopen_in_weiland.jpg)

Un alt agent biomorfogenetic, deosebit de activ, este castorul


nord-american (Castor canadensis) și eurasiatic (Castor fiber). Castorul
nord-americanan este cel mai mare rozător din America de Nord şi al
doilea sau al treilea din lume, după capybara sud-americană, iar
castorul eurasiatic are, de asemenea, dimensiuni mari (fig.780).

Fig.780-Repartiție castorilor nord-americani și eurasiatici pe glob


(sursa http://www.google.com/imgres?imgurl=http://
www.naturalhistoryonthenet.com/
Mammals/images/beaver_world.jpg&imgrefurl)

Castorii sunt adevărați ingineri și peisagiști care construiesc


baraje pentru a se apăra împotriva prădătorilor, cum ar fi coioții, lupii,
pumele, glutonii şi urşii, şi pentru a avea acces ușor la hrană în
timpul iernii (fig.781). Aceste baraje sunt realizate din noroi, pietre,
iarbă și lemn (crengi, bușteni). Dimensiunile acestor baraje variază de la
câțiva metri, la câteva sute de metri în lungime, iar înălțimea lor poate
atinge 2-3 m. Cel mai mare baraj cunoscut în prezent se află în Parcul
Naţional Wood Buffalo din Alberta, Canada, şi măsoară 850 de metri
lungime. Densitatea barajelor diferă de la caz, la caz, în funcție de
anumiți factori, cum ar fi: mărimea cursului de apă, sursa de material
lemnos, numărul castorilor, etc. Spre exemplu, de-a lungul țărmului
nordic al golfului Sf. Laurențiu se înregistrează 8,6-16 baraje/km de rîu,
iar pe râurile din Parcul Național Glaciar Waterton din Canada s-au
observat 5 baraje/200 m de râu.
Fig.781-Baraj construit de castori
(sursa http://lesjoyeusesboucanieres.net/2011/05/05/)

Barajele ridicate de castori pot benefice pentru restaurarea


zonelor umede, deoarece se produce inundarea controlată în aval, se
asigură habitate pentru multe specii rare, dar şi comune, curățarea
apelor de toxine și reținerea mâlurilor. În timp, aceste mâluri contribuie
la formarea solurilor fertile. De asemenea, barajele contribuie la
reducerea eroziunii și la scăderea turbidității, care este un factor
restrictiv pentru dezvoltarea vieţii acvatice.
Pe lângă rolul lor pozitiv, barajele castorilor pot avea și efecte
negative asupra mediului, cum ar fi: inundațiile, distrugerera
habitatelor unor specii pe cale de dispariție și a fondului forestier.
Barajele vechi datează de zeci și sute de ani, iar cele relicte,
conservate în depozite de aluviuni, pot avea mii de ani. Barajele mai
vechi pot fi mai predispuse la rupere, fapt care determină revărsarea
apelor și producerea unor inundații. În Columbia Britanică distrugerea
unui baraj vechi a generat o viitură, care la rândul său a deplasat o
cantitate mare de aluviuni acoperind astfel, o porțiune a magistralei
feroviare canadiene
Barajele construite de castori pot influența și activitățile turistice
de navigație, prin blocarea cursului de apă (fig.782). În Canada, SUA,
Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Polonia şi Suedia se organizează
activități de tip Safari cu ghid, în care vizitatorii admiră acest animal și
creațiile sale.

Fig.782-Blocarea unei ambarcațiuni în fața unui baraj ridicat de


castori în Algonquin Park din Ontario, Canada
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Beaver_dam)

Castorii au existat și în România, dar au fost exterminaţi în urmă


cu aproape 200 de ani. Printre duşmanii acestor animale s-au numărat
şi călugării, care îi mâncau în timpul postului. Începând cu anul 1991
castorii au fost reintroduși pe râurile Tisa, Olt, Mureș, Ialomița și pe
fluviul Dunărea, astfel că numărul lor este în prezent de 600 exemplare,
aduse din Germania.
Barajele construite de castori pe rîurile din țara noastră pot
ajunge la 2 metri înălțime, iar lungimea lor atinge și 14 m lungime.
Cele mai proeminente și mai spectaculoase forme de relief
biogen sunt recifii coraligeni, construiți de către corali. Corali sunt
animale coloniale sub formă de polipi care aparțin, alături de hidre,
actinii și meduze încrengăturii Celenterate.
În funcție de aportul lor la formarea recifilor există două
categorii de corali: corali moi, fără schelet (Gorgonian, Corali negri) și
corali duri, cu schelet (hidrocorali, corali de stâncă).
Polipii coloniali au schelet calcaros și se formează prin
înmugurire. Orificiul buco-anal al fiecărui individ este înconjurat de 6-8
tentacule (fig.783). Mugurii noi se despart de organismul matern, dar
cresc și dau naștere, la rândul lor, altor muguri, determinând extinderea
coloniei.

Fig.783-Secțiune printr-un polip


(sursa http://www.naturefoundationsxm.org/education/
coral_reefs/stony_coral.htm-cu modificări)

Corali de stâncă sau coralii adevărați sunt principalii


constructori ai recifurilor tropicale. Prin procesul de fotosinteză
desfășurat de algele zooxanthellae care trăiesc în țesuturile lor, polipii
secretă carbonat de calciu preluat din apa mării și construiesc o coajă
tare de protecţie, ca o cupă, numită coralit.
Cupa respectivă are rolul de a proteja organele moi și fragile ale
polipului. Prin suprapunerea în timp a agregatelor are loc extinderea
coloniei și a recifului coraligen, care reprezintă, de fapt, scheletul
calcaros al acestor organisme acvatice.
Coralii au culori diferite (roșu, oranj, verde, albastru, galben,
violet, etc.) și forme variate de pană, copac cu ramuri, floare, panglică,
piloni, frunze, movile, blocuri, creier, etc., reprezentând adevărate
grădini subacvatice care atrag turiști și susțin activitățile de scuba
diving, ecoturism, turism științific, etc. (fig.784-786).

Fig.784-Colonie de corali în Marea Caraibilor


(sursa http://www.environmentalgraffiti.com/conservation/news-ecosystems-
most-risk)
Fig.785-Colonie de corali moi pe coastele Indoneziei
(sursa http://www.duiops.net/seresvivos/galeria/medusascorales/
Soft%20Yellow%20Corals%20and%20Anthias%20Fish.jpg)

Fig.786-Colonie de corali în cadrul Marii Bariere de Corali din Oceanul Pacific


(sursa http://www.bbc.com/travel/slideshow/20120815-the-great-barrier-reef-a-
fragile-empire)
Recifii coraligeni funcționali se întâlnesc în mările tropicale
puțin adânci, situate între 300 lat N şi 250 lat S, iar după forma şi poziţia
lor aceștia sunt: recifi franj sau litorali, recifi barieră şi atoli. Recifii
coraligeni fosili au poziție subaeriană și se prezintă ca masive de calcar,
în care s-au încrustat forme de relief carstic și calcaros.
La noi în țară asemenea masive se întâlnesc în munții Piatra
Craiului, Căpățânii (Buila-Vânturarița, Târnovu), Hășmaș, Rarău,
Trascău, Bihor, Metaliferi, Aninei, Postăvaru, Piatra Mare, etc., și sunt
opera coloniilor de corali care trăiau în mările din mezozoic (fig.787).

Fig.787-Masivul din calcare recifale mezozoice Piatra Craiului


(sursa http://www.bran-online.info/muntii-piatra-craiului/)

Pe recifii coraligeni procesele morfogenetice desfăşurate de


către anumite organisme interne (alge, fungi, bacterii, spongieri,
polichete, bivalve, bureți, etc.) și externe (ariciul de mare) dau naştere
nisipului fin şi alb, care caracterizează plajele tropicale. Rata eroziunii
exercitate asupra anumitor recifi de ariciul de mare (specia Diadema)
este estimată la 20 kg/m2/an carbonat de calciu dizlocat.
În concluzie, formele de relief biogen, au o dublă
semnificaţie pentru turişti: pe de-o parte atestă un anumit tip de
activitate sau de proces desfăşurat de organisme în arealul
respectiv (ex. scurmarea, sfredelirea, subsăparea, tasarea,
depozitarea, etc.), iar pe de altă parte confirmă prezenţa
anumitor organisme în arealul respectiv (ex. mistreţi, urși, lupi,
vulpi, copitate, cârtiţe, bursuci, termite, colonii de păsări, corali,
etc.) cu relevanţă pentru actul turistic (măsuri de precauţie,
sporirea atenţiei, deplasarea în liniște, protecţie, etc.).
Formele de turism generate de relieful biogen sunt
turismul științific (cercetarea, inventarierea, evaluarea și cartarea
formelor de relief) , turismul de relaxare (drumeție, cicloturism,
alpinism), turismul de aventură (off road), turismul de observare
a animalelor, turismul educațional, ecoturismul, turismul rural și
agroturismul, etc.
REPREZENTAREA GRAFICĂ ȘI CARTOGRAFICĂ A
FORMELOR DE RELIEF. HARTA GEOTURISTICĂ

Pentru localizarea obiectivelor morfo-turistice și a bazelor


de agrement, pentru deplasare și orientare în teren, turismul
apelează la anumite reprezentări grafice și cartografice, dintre
care se pot aminti: harta, planul, schița, imaginile satelitare,
fotografiile aeriene și reprezentările 3 D.
Dintre aceste reprezentări, cea mai relevantă și mai la
îndemâna turistului este harta, cu varianta sa geoturistică.
Harta geoturistică este o hartă tematică sau specială, care
este folosită pentru a comunica unui public nespecializat
informații geoștiințifice și turistice.
Elaborarea hărții geoturistice este un proces complex, care
presupune mai multe etape de lucru, cum ar fi (fig. 788):

Fig.788-Cadrul metodologic de elaborare a hărților geoturistice


(sursa Serrano, Trueba Gonzalez, 2011-cu modificări)

-inventarierea și evaluarea geositurilor/geomorfositurilor de pe


un anumit teritoriu pe baza studiilor de teren, a hărților
geomorfologice și a hărților geologice;
-cartarea în teren a diferitelor aspecte geologico-geomorfologice,
preluarea unor fotografii și executarea unor schițe
geomorfologice;
-stabilirea formelor de valorificare turistică și management;
-selectarea geomorfositurilor reprezentative;
-întocmirea efectivă a hărții;
Legenda hărții geoturistice poate cuprinde patru secțiuni
(fig.789):
-elemente geografice generale (căi de comunicație, așezări, rețea
hidrografică, arii protejate, etc.);
-elemente geologice (natura rocilor din substrat, puncte
fosilifere, depozite superficiale, sisteme de dislocații, limite
litologice);
-elemente geomorfologice (forme de relief, geomorfosituri, cote
altimetrice);
-elemente turistice (poteci turistice, structuri de cazare, obiective
de agrement, locuri de parcare, puncte de belvedere, etc.).
Toate aceste elemente trebuie să ofere informații relevante
turistului despre teritoriul în care desfășoară activități de
agreement, dar și organizațiilor interesate de amenajarea
turistică a spațiului geografic (prestatori, primării, consilii
județene, ministere, stakeholderi, etc.).
Prin conținutul său, harta geoturistică este un instrument
foarte important pentru educarea ecologică a turiștilor, pentru
interpretarea naturii, pentru orientarea în teren și pentru
cunoașterea valorilor geologico-geomorfologice ale unui
teritoriu. Ea trebuie să facă parte din bagajul tuturor celor care
practică activități de tip outdoor (drumeția, cicloturismul,
turismul ecvestru, alpinismul, raftingul, canyoningul, etc.), a
cercetărilor și a studenților.
De asemenea, harta geoturistică reprezintă un document
necesar pentru implementarea măsurilor de protecție și
conservare a geodiversității la nivel local, regional și mondial
(minerale, roci, fosile, forme de relief, procese).
Fig.789-Model de hartă geoturistică pentru arealul Acero Peak din
Parcul Național Picos de Europe din Spania
(sursa Serrano, Trueba Gonzalez, 2011-cu modificări)

Preocupările privind grija față de moștenirea geologico-


geomorfologică a Terrei încep încă de la mijlocul secolului al
XIX-lea, când în anul 1840 consiliul local din Edinburgh (Scoția)
decide să protejeze formațiunea stâncoasă Aggazis modelată de
glaciațiunea cuaternară. A urmat apoi inființarea parcurilor
naționale Yellowstone din SUA (1872) și Tongariro (1887) din
Noua Zeelandă și exemplele pot continua.
Impactul activităților antropice este devastator și pentru
geodiversitate, nu numai pentru biodiversitate. Exploatările
miniere, amplasarea căilor de comunicație, defrișările,
suprapășunatul, practicile agricole, dezvoltarea așezărilor,
activitățile turistice sunt cauze ale degradării și distrugerii
solurilor și formelor de relief.
Programele de protecție și conservare a geodiversității
trebuie să ia în considerare faptul că relieful este un element al
învelișului geografic ce se distinge prin valori științifice, cultural-
istorice, educative, ecologice, economice și estetice, și face parte
din patrimoniul total al omenirii.
PIAȚA GEOMORFOTURISMULUI, PRODUSUL
GEOMORFOTURISTIC ȘI PROFILUL
CONSUMATORULUI DE GEOMORFOTURISM

Piața geomorfoturismului este locul unde se întâlnește


cererea cu oferta pentru petrecerea timpului liber și consumarea
produsului turistic specific în ambianța unor peisaje generate de
relief. Asemenea locuri sunt stațiunile turistice din zonele
montane ale planetei, regiunile cu relief spectaculos, insulele,
parcurile naționale, parcurile naturale, rezervațiile naturale, etc.
Cererea turistică se îndreaptă, îndeosebi, spre formele
spectaculoase de relief, cum ar fi:
-masivele montane care poartă amprenta proceselor glaciare și
periglaciare;
-masivele calcaroase marcate de abrupturi, platouri, creste
dantelate, chei și peșteri;
-masivele magmato-vulcanice impozante (măguri, conuri,
platouri de lavă, platouri vulcanogen-sedimentare);
-canioanele și platourile structurale;
-deșerturile cu relief rezidual și eolian;
-arealele cu forme de relief generate de scurgerea concentrată pe
versanți (ogașe, ravene, torenți, alunecări de teren);
-litoralele cu faleze, plaje, cordoane litorale, recifi coraligeni;
-insulele vulcanice și coraligene.
Segmentarea pieței geomorfoturistice va ține cont de
câteva criterii, cum ar fi:
-localizarea geografică și potențialul atractiv (tipuri genetice de
relief, parametrii geomorfometrici);
-veniturile, vârsta, motivațiile, originea, nivelul de educație,
profesiunea, stilul de viață și atitudinea față de risc a turiștilor.
Prin urmare, se pot identifica subpiețe sau segmente în
funcție de aceste criterii:
-piețe pentru turismul montan, litoral, deșertic;
-piețe pentru turismul de relaxare (drumeție, observarea
peisajului);
-piețe pentru turismul cultural-istoric (fortificații, construcții
megalitice, ruine, promontorii cu cetăți, castele, mănăstiri, etc.);
-piețe pentru turismul curativ (cură de peisaj, aer curat și ape
minerale, drumeție, schi);
-piețe pentru turismul de aventură (alpinism, zbor cu parapanta,
canyoning, rafting, off road, speologie);
-piețe pentru sporturile turistice (schi, snowboarding,
cicloturism, mountain bike-ing, raliuri);
-piețe pentru ecoturism (arii protejate);
-piețe pentru turiști cu venituri mici, medii sau mari;
-piețe pentru turiști tineri, adulți și vîrstnici;
-etc.;
Una dintre cele mai importante piețe turistice generate de
relief este piața turismului montan. Se estimează că aceasta
deține 15-20% din piața turistică mondială, înregistrând încasări
de 100-140 miliarde de $/an și fluxuri de vizitatori însemnate
(100 milioane/an în Munții Alpi, 3 milioane/an în Parcul Național
Munții Stâncoși).
Segmentele sale se regăsesc în cadrul arealelor montane
din Europa (Munții Alpi, Munții Scandinaviei, Munții Pirinei,
Munții Sierra Nevada, Munții Carpați, Munții Balcani, Munții
Caucaz, etc.), Asia (Himalaya, Hindukuș, Karakorum, etc.),
America de Nord (Munții Stâncoși), America de Sud (Munții
Anzi), Africa (Munții Atlas, Kilimandjaro, Kenya, Virunga,
Ruwenzori, Munții Capului, Munții Scorpiei), Australia (Munții
Albaștri) și Noua Zeelandă (Alpii Neozeelandezi).
Importanța și anvergura pieței turistice montane este
subliniată și de următoarele date statistice:
-în Gangotri, una dintre destinațiile de pelerinaj majore în
Himalaya indiană, se înregistrează anual 3000 de alpiniști și
hamali și 300 000 de trekkeri pelerini;
-în Bavaria, densitatea vizitatorilor în zonele montane de
agrement este de 150 persoane/ha/an, la fel de mare ca în zonele
turistice periurbane;
-în regiunea Everest din Nepal, numărul vizitatorilor a crescut
de la 20 în 1964, la peste 17 000 în 1996, ajungând la 27 000 în
anul 2000. Astazi, 80% din gospodăriile rurale montane
realizeaza venituri din turism;
-Valea Grindelwald din Alpii Elvețieni are 4000 de locuitori, dar
în zilele de vârf, vara și iarna, se concentrează aici până la 20 000
de turiști, sosiți din zonele joase elvețiene și din întreaga lume;
veniturile Elveției obținute din turismul montan în anul 2010
erau de 14,9 miliarde $, adică 2,9% din PIB;
-cele 16 parcuri naționale montane din Coreea de Sud acoperă
4% din suprafața totală a țării și pot atrage 30 milioane de
vizitatori pe an;
-piața sporturilor de iarnă montane este estimată la 65-70
milioane de persoane (20 de milioane în America de Nord, 14
milioane în Japonia, 25 de milioane în Europa).
Formele de turism practicate în arealele montane sunt
variate și arată diversitatea resurselor atractive de aici: turism
rural și agroturism, ecoturism, turism pentru practicarea
sporturilor de iarnă și de vară, drumeție, turism de aventură,
turism de prelevare a plantelor medicinal și a fructelor de
pădure, turism cultural-educativ și religios, etc.
Produsul geomorfoturistic reprezintă un ansamblu de
bunuri și servicii, axate pe factorul geomorfologic, menite să
satisfacă nevoile și dorințele turiștilor iubitori ai geodiversității.
Componentele sale sunt:
-resursele atractive, reprezentate prin forme de relief și peisaje
geomorfologice;
-infrastructura turistică (echipamente, dotări, obiecte de
inventar);
-traseul turistic, însoțit de un set de servicii care pot fi oferite pe
parcurs într-o perioadă de timp;
-serviciile turistice, care participă la prestarea produsului
turistic: transport, cazare, alimentație, agrement, închiriere,
ghidaj, salvare;
-mărfurile de consum, specific turistice (echipamentele sportive,
hărțile, suvenirurile, ilustratele, albumele, pliantele, etc.) și de uz
general (alimente, consumabile, combustibil, etc.).
Ca tipuri de de produse geomorfoturistice pot fi
menționate următoarele:
-produsul turistic de tip stațiune montană, care se consumă în
ambianța peisajului montan respectiv și conține, alături de
serviciile de bază, activități agrementale, cum ar fi: drumeția,
turismul de traseu, turismul ecvestru, safari, schiul de tură,
schiul de pârtie, observarea peisajului, florei și faunei, etc.;
-produsul turistic de tip eveniment, determinat de anumite
competiții sportive (schi, alpinism, raliuri), manifestări culturale
(ex. Serbările Cetății Ciceului la poalele masivului vulcanic
Ciceu, Târgul de Fete de pe Muntele Găina) sau procese
geologice (alunecări de teren, erupții vulcanice, cutremure de
pământ) care valorifică pesajul geomorfologic;
-produsul turistic de tip drumeție (hiking, trekking), care
valorifică, în special, relieful montan (glaciar, periglaciar,
vulcanic) și poate beneficia de anumite servicii pe traseu (ghidaj,
masă, activități tradiționale);
-produsul turistic de tip excursie, care, de asemenea, presupune
servicii prestate itinerant (transport, cazare, masă, ghidaj);
-produsul turistic de tip safari (cu vehicule sau cămile), care se
desfășoară în cadrul unor destinații turistice din Africa pentru
valorificarea reliefului deșertic sau vulcanic (fig.790);
-produsul turistic de tip ecvestru (horse riding), care valorifică
forme variate de relief și poate beneficia de anumite servicii pe
traseu;
-produsul turistic de tip off road, destinat turiștilor dornici de
aventură, care vor să trăiască experiențe inedite pe terenuri
accidentate în cadrul peisajului montan, deluros sau deșertic;
Fig.790-Turiști în vehicule safari prin craterul vulcanului Ngorongoro
din Tanzania
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Safari)

-produsul turistic de tip speologic, care presupune vizitarea unor


cavități, mai mult sau mai puțin amenajate, pentru a surpinde
spectaculozitatea reliefului subteran;
-produsul turistic de tip alpinism, destinat turiștilor care vor să
escaladeze abrupturile din zonele montane, litorale sau deșertice
cu relief rezidual;
-produsul de tip ecoturistic, destinat persoanelor care vizitează
arii protejate (parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații
naturale) unde se conservă structuri și procese geologice, forme
de relief, situri fosilifere, etc.;
-produsul turistic de tip științific și cultural-educativ, adresat
cercetătorilor, studenților și elevilor care desfășoară activități
tematice într-un anumit cadru geomorfologic.
Profilul consumatorului de geomorfoturism este
condiționat de mai mulți factori, cum ar fi:
a)factori psihologici: motivația, percepția, convingerile,
atitudinile față de geodiversitate;
b)factori personali: personalitatea, imaginea de sine, situația
materială, ocupația și stilul de viață, vârsta;
c)factori culturali: norme și valori care guvernează modul de
comportament a indivizilor în societate, nivelul de educație;
d)factori sociali: vârsta, familia, clasa socială;
În funcție de acești factori, de obiectul consumului-care
este relieful, și de abordările existente în literatura de
specialitate, se pot schița câteva modele privind profilul
consumatorului de geomorfoturism:
1)modelul turistului explorator, care se organizează și își
stabilește traseul/programul de unul singur, călătorește singur
sau în grup restrâns cu prieteni sau necunoscuți (de obicei
montagnarzi), acceptă condiții modeste, fotografiază forme de
relief și peisaje, escaladează abrupturi, vârfuri și creste, se
cazează în cort, în refugii sau la localnici;
2)modelul turistului aventuros sau alocentric, care este
spontan, întreprinzător, inovativ, curios, călătorește cu prietenii,
dar și cu necunoscuți, nu călătorește organizat, nu se înscrie în
programul prestabilit, născocește activități interesante, evită
plictiseala, iubește riscul, explorează diferite regiuni
geomorfologice, culturi, destinații și locuri, este prietenos și
predispus la contacte sociale;
3)modelul turistului itinerant, caracterizat prin motivație
pentru evadare culturală și socială, călătorește cu mijloace
rapide, în grupuri mici sau individual, viziteată tot ce se poate
vizita, fotografiază și contemplă forme de relief și peisaje
geomorfologice, se cazează la pensiuni, moteluri, cabane și
refugii;
4)modelul turistului nomad, caracterizat prin motivație pentru
contactul direct cu natura și populația locală, nivel de pregătire
ridicat, este amator de experiențe, adoră riscul și neprevăzutul;
5)modelul turistului sedentar-retras sau psihocentric,
caracterizat prin motivație pentru relaxare și pentru
contemplarea peisajului geomorfologic, este organizat, respectă
programul stabilit, iubește confortul, evită situațiile riscante, se
cazează la hotel, cabană sau pensiune;
2)turistul sedentar-mobil, caracterizat prin motivație pentru
odihnă, curiozitate, activități dinamice în aer liber, este
organizat, se cazează la hotel, cabană sau pensiune.
În general, consumatorul de geomorfoturism este un mare
iubitor al geodiversității, este curajos și curios, are condiție fizică,
cochetează cu riscul, adoră neprevăzutul, caută aventura și
experiențele noi, este mobil și comunicativ, nonconformist și
deschis, folosește echipamente adecvate, călătorește cu mijloace
tradiționale, dar și moderne, nu este pretențios, admiră cultura
tradițională, este expansiv (fig.791).

Fig.791-Grup de turiști muntenari în Munții Bârgăului


(foto: Lucian Moise)
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Álvarez, Elena de Uña, (2012), Interpretation of complex natural: The


Tafoni problem, Boletín de la Asociación de Geógrafos Españoles N.º 60,
págs. 503-506
Bâca, I., (2010), Analiză morfologică comparativă a masivelor magmatice
intrusive Ţibleş şi Toroiaga, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca
Bâca, I., (2010), Colibița-dimensiuni turistice, Ed. Nova Didactica, Bistrița
Bâca, I., (2011), Contributions to inventory and assessment of the
geomorphosites from Călimani National Park. Case study: Bistricior Massif,
Analele Universităţii din Oradea – Seria Geografie, XXI, no. 1 (June), pp.
5-15
Bâca, I., (2011), Contribution to inventory and assessment of the
geomorphosites in Calimani National Park. Case study: 12 Apostles Geologic
Reserve, Analele Universității din Oradea, seria Geografie, XXI, no.2
(December), pp.172-180
Bâca, I., Schuster, Ed., (2011), Listing, evaluation and touristic utilization of
geosites containing archaeological artefacts. Case study: Ciceu Ridge (Bistriţa-
Năsăud County, Romania), Rev. Geogr. Acadêmica, v.5, n.1, pp. 5-20
Bleahu, M., (1974), Morfologia carstică, vol.I, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti
Bleahu, M., (1979), Relieful carstic, Ed. Albatros, Bucureşti
Butler, D.R., (1995), Zoogeomorphology. Animals as Geomorphic Agents,
Cambridge University Press
Castaldini D., Valdati J., Ilieş Dorina Camelia, Barozzini Eliza,
Bartoli L., Dallai D., Sala L., (2005), Carta Turistico Ambientale
dell’Alta Valle delle Tagliole, Parco del Frignano, Eliofototecnica
Barbieri, Parma
Castaldini D., Valdati J., Ilies Dorina Camelia Chiriac, C.,
(2005), Geo-tourist map of the natural reserve of Salse di Nirano
(Modena Apennines, northern Italy), in Il Quaternario, 18(1), 245-
255;
Castaldini D., (2008), Maps and Multimedia Tool for thr
Environmental Tourism in Protected Areas of the Modena Apennines
(Northern Italy), in GeoJournal of Tourism and Geosites, year I,
no. 1, vol. 1, pp. 13-33, Oradea University Press
Castaldini D., Valdati J., Ilies Dorina Camelia, (2009),
Geomorphological and Geotourist Maps of the Upper Tagliole Valley
(Modena Apennines,Northern Italy), Carta geomorfologica e geo-
turistica dell’alta Valle delle Tagliole (Appennino Modenese,
Italia settentrionale), Mem. Descr. Carta Geol. d’It.LXXXVII, pp.
29-38
Chintăuan, I., Codrea, V., (2000), Aceste pietre stranii, Ed.
Supergraph, Cluj-Napoca
Clichici, O., (1975), Geologie structurală şi cartografie geologică,
Curs litografiat, Facultatea de Biologie şi Geografie,
Universitatea babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Cocean, P., (1988), Chei şi defile în Munţii Apuseni, Ed. Academiei RSR,
Bucureşti
Cocean, Gabriela (2011), Munţii Trascău-relief, geomorfosituri,
turism, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Comănescu, L., Dobre, R., (2009)-Inventorying, evaluating and tourism
valuating the geomorphosites from the central sector of The Ceahlău
National Park, GeoJournal of Tourism and Geosites, Year II, No.1,
Vol.3, pp.86-96
Comănescu, L., Nedelea, Al., (2010)-Analysis of some
representative geomorphosites în the Bucegi Mountains:between
scientific evaluation and tourist perception, Area, Vol. 42 No. 4, pp.
406–416
Coratza P., Regolini-Bissig G., (2009), Methods for mapping
geomorphosites, in Reynard E., Coratza P., Regolini-Bissig G.
(Eds), Geomorphosites, 89-103, Pfeil Verlag, München;
Cudalbu, E., Balasan, F., (1989), Geologie şi geomorfologie-manual
pentru clasa a X-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Grecu, Florentina, Palmentola, G., (2003), Geomorfologie dinamică, Ed.
Tehnică, Bucureşti
Gregory, K.J., Goudie, A. S., (2011) The Sage Book of
Geomorphology, Sage Publication Ltd., 1 Oliver`s Yard 55 City
Road, London ECIY ISP
Gridan, T., (1983), Petrologia-ştiinţă a rocilor, Ed. Albatros,
Bucureşti
Grigore, M., (1979), Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief,
Ed. Academiei RSR, Bucureşti
Grigorescu, D., Anastasiu, N., Şeclăman, M., (1991), Geologie-Manual
pentru clasa a XI-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Hosu, Maria, (2009), Geomorfologie-suport de lucrări practice, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca
Huggett, J.R., (2007), Fundamentals of geomorphology, Second edition,
Routlege Taylor&Francis Group, London and New York
Ilieş, Dorina, Camelia, Josan, N., (2009), Geosituri şi geopeisaje,
Ed. Universităţii din Oradea
Ilieș, Dorina, Ilie, A., Herman, Gr., V., Baias, Șt., (2011),
Geotourist map of the Băile Felix-Băile 1 Mai-Betfia area (Bihor
County, Romania), GeoJournal of Tourism and Geosites, Year IV,
no.2, vol. 8, pp. 219-226, Oradea University Press
Irimuș, I.A., (1998), Relieful pe domuri și cute diapire în Depresiunea
Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană
Irimuş, I.A., (2010), Relieful. Potenţial şi valorificare turistică, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca
Ives, M., Ives, J.D., (editori), (1997), Mountains of the World: A
Global Priority, Parthenon, New York-London
Kiernan, K., (1996), Conserving Geodiversity and Geoheritage: The
Conservation of Glacial Landforms, Report to the Australian
Heritage Commission
Lupei, N., (1979), Dinamica terestră, Ed. Albatros, Bucureşti
Mac, I., (1976-1980), Geomorfologie, vol. I-II, Curs litografiat,
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geografie,
Cluj-Napoca
Mac, I., (1986), Elemente de geomorfologie dinamică, Ed. Academiei
RSR, Bucureşti
Mac, I., Covaci, F., Moldovan, C., (1990), Glaciaţiune şi morfologie
glaciară în munţii mijlocii din România, Studia Universitatis Babeş-
Bolyai, Geographia, 2, Cluj-Napoca
Mac, I., (1996), Geomorfosfera şi geomorfosistemele, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Naum, T., Grigore, M., (1974), Geomorfologie, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
Orghidan, T., Negrea, Şt., Racoviţă, Gh., Lascu, C., (1984),
Peşteri din România-ghid turistic, Ed. Sport-Turism, Bucureşti
Oncescu, N., (1965), Geologia României, Ed. Tehnică, Bucureşti
Panizza, M. (2001), Geomorphosites: Concepts, methods and examples of
geomorphological survey, In Chinese Science Bulletin, 46, p. 4-5
Panizza, M., Piacente, S. (2008), Geomorphosites and geotourism,
Rev. Geogr. Academica V.2, n.1, p. 5-9
Pemberton, M., (2007), Conserving Geodiversity, the importance of
valuing our geological heritage, Tasmanian Parks and Wildlife
Service
Petrov, M., P., (1986), Deşerturile Terrei, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti
Posea Gr., Grigore, M., Popescu, N., Ielenicz, M., (1976),
Geomorfologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Posea, Gr., Mândruţ, O., (1996), Geografie fizică generală-manual
pentru clasa a IX-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Posea Gr., (2001), Vulcanismul şi vulcanii. Hazarde, riscuri, dezastre.
Relieful vulcanic din România, Ed. Fundaţiei România de mâine,
Bucureşti
Pralong, J. P. (2005), A method for assessing tourist potential and use of
geomorphological sites, Géomorphologie: relief, processus,
environnement, 3, p. 189-196;
Pralong, J. P., Reynard, E. (2005), A proposal for the classification of
geomorphological sites depending on their tourist value, Il
Quaternario, 18 (1), p. 315-321
Răileanu, Gr., (1959), Geologia generală, Ed. Tehnică, București
Rădoane, M, Dumitriu, D., Ichim, I., (2000-2001), Geomorfologie,
vol. I-II, Ed.Universităţii Suceava
Reynard, E. (2005), Gemorphosites et paysages, Gemorphologie: Relief,
Processus, Environnement nr.3, p. 181–188
Reynard, E., Panizza, M. (2005), Geomorphosites: definition, assessment and
mapping. An introduction, Géomorphologie: Relief, Processus,
Environnement, nr. 3, p. 177-180
Reynard, E. (2006), Fiche d’inventaire des géomorphosites, Université de Lausanne,
Institut de géographie, rapport non publié, 8 pages. –
http://www.unil.ch/igul/page17893.html
Reynard, E., Coratza, P. (2007a), Geomorphosites and geodiversity: a new
domain of research, Geographica Helvetica Jg. 62, Heft 3, p. 138-139
Reynard, E., et al. (2007b), A method for assessing the scientific and
additional values of geomorphosites, Geografica Helvetica, Jg. 62, Heft 3, p.
148-158
Reynard, E., Coratza, P., Regolini-Bissig, G. (2009), Geomorphosites,
Verlag Dr. Friedrich Pfeil Munchen, p. 240
Reynard, E., Regolini-Bissig, G., Kozlik, L., Benedetti, S. (2009),
Assessment and promotion of cultural geomorphosites in the Trient Valley
(Switzerland), Valutazione e promozione di geomorfositi culturali nella Valle
del Trient (Svizzera), Mem. Descr. Carta Geol. d’It., LXXXVII, p. 181-189;
Rittman, A., (1967), Vulcanii şi activitatea lor, Ed. Tehnică,
Bucureşti
Rusu, E., (1999), Munții Bârgăului. Studiu fizico-geografic, Ed.
Universității ”Al. C. Cuza”, Iași
Serrano, E., Trueba Gonzales, J.J., (2011), Environmental
education and landscape leisure. Geotourist map and geomorphosites in
the Picos de Europa National Park, GeoJournal of Tourism and
Geosites, Year IV, no.2, vol. 8, pp. 295-308, Oradea University
Press
Scieber, J., et al., (2007), Atlas of microbial mat fetures preserved
within the clastic rock recorded, Elsevier
Sitter, L.U., (1969), Geologie structurală, ED. Tehnică, Bucureşti
Stralher, A.N., (1973), Geografie fizică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti
Surdeanu, V., (1998), Geografia terenurilor degradate, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Sharples, C., (1993), A Methodology for the Identification of
Significant Landforms and Geological Sites for Geoconservation
Purposes, Report to Forestry Commission, Tasmania
Sharples, C., (1998), Landform Conservation Progress in Tasmanian
Forestry Management, in: Bliss, E., (ed), Islands: Economy, Society
and Environment, Conference Series No. 19, New Zealand
Geographical Society, pp. 447 - 450
Tazieff, H., (1991), Vulcanii şi deriva continentelor, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti
Ureche, I., (2000), Petrologia magmatitelor neogene din Munţii
Bârgăului, Teză de doctorat, Facultatea de Geologie,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Velcea, V., (1997), Geomorfologie Generală, Curs litografiat,
Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Facultatea de
Geografia Turismului, Sibiu
Walter, M.R., (1976), Stromatolites, Elsevier, Amsterdam
***Geografia de la A la Z, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
***Mountains of the World: Tourism and Sustainable Mountain Development,
Mountain Agenda, Bern, 1999
***www.wikipedia.org