Sunteți pe pagina 1din 83

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Management Turistic si Comercial

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI

POTENŢIALUL TURISTIC ŞI VALORIFICAREA SA


ÎN ORAŞUL BUZĂU ŞI ÎMPREJURIMI

Coordonator ştiinţific: Absolvent,

Prof. Neacsu Nicolae Petre Andrei

Bucureşti

2013
CUPRINS

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

1.1.SCOPUL LUCRĂRII

1.2.ISTORICUL CERCETĂRILOR

1.3.DEFINIŢIA ŞI EVOLUŢIA TURISMULUI

CAPITOLUL 2
AMENAJAREA TURISTICĂ A TERITORIULUI

2.1.DEFINIRE

2.2.FACTORI

2.3.TIPOLOGIE

CAPITOULUL 3
PREZENTAREA JUDEŢULUI BUZĂU

3.1.AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

3.2.DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE

3.3.CADRUL NATURAL
CAPITOLUL 4
POTENŢIALUL TURISTIC

4.1.POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

4.2.POTENŢIALUL ANTROPIC

CAPITOLUL 5
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC

5.1.BAZA TEHNICO-MATERIALĂ

5.2.TRASEE TURISTICE

CAPITOLUL 6
POSIBILITĂŢI ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE A POTENŢIALULUI TURISTIC

6.1. PIAŢA ÎNTREPRINDERII TURISTICE ŞI DINAMICA EI

6.2.PROMOVAREA TURISMULUI IN JUDEŢUL BUZĂU

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

1.1.SCOPUL LUCRĂRII
Am ales această temă pentru lucrarea de faţă deoarece vreau sa-mi
aprofundez cunoştinţele despre aceste locuri.

Înzestrată cu un potenţial turistic de excepţie, bucurându-se de o climă


favorabilă practicării turismului cu o floră şi o faună bogată, cu numeroase
monumente istorice, de artă şi arhitectură, judeţul Buzău poate satisface - prin
turismul balnear, cultural etc. - cerinţele unor segmente importante ale cererii
turistice interne şi internaţionale.

Varietatea şi bogăţia resurselor turistice naturale şi antropice conferă acestei


zone mari disponibilităţi pentru turism.

Prezenţa unor fenomene unice în ţară - Vulcanii Noroioşi, fenomenele de


endocarst din Platoul Meledic, - prezenţa apelor minerale care constituie baza
dezvoltării staţiunii balneo-climaterice Sărata Monteoru, bogată în locuri
istorice - situri şi cetăţi dacice, biserici şi mănăstiri - zona subcarpatică buzoiană
se înscrie printre cele mai atractive zone ale ţării noastre.
Dacă la acestea se mai adaugă multe din realizările economice şi sociale de
mare interes pentru orice vizitator precum şi bogăţia sufletească a oamenilor
acestor locuri recunoscuţi pentru ospitalitatea lor, putem afirma că zona
Subcarpaţilor Buzăului îşi poate croi cu succes un drum spre un loc de frunte
printre zonele turistice româneşti.

O bună promovare a nenumăratelor resurse turistice existente aici şi


modernizarea bazei tehnico - materiale care face posibilă exploatarea acestor
resurse, sunt factori importanţi pentru relansarea turismului în această zonă.

Tocmai de aceea, lucrarea de faţă îşi propune să realizeze în mod obiectiv o


evaluare a potenţialului turistic din această zonă analizând şi modalităţile de
valorificare ale acestui potenţial.
1.2.ISTORICUL CERCETĂRILOR
Prin complexitatea reliefului, prin bogăţia resurselor sale, prin frumuseţea şi
varietatea peisajelor – cu care a fost înzestrată - însufleţite de oamenii harnici şi
primitori ai acestor meleaguri, zona subcarpatică buzoiană a atras atenţia unui
mare număr de geografi care, în decursul timpului au studiat aceste locuri,
dedicându-le o mare parte din opera lor.

Un mare interes pentru problemele regiunii – legate mai ales de aspectele


reliefului şi ale peisajului geografic – l-a manifestat în lucrările sale cunoscutul
geograf Ion Petrescu Burloiu (1977) – autor buzoian, ataşat locurilor pe care le-
a străbătut din copilărie.

Tânăr student, autorul începe să cerceteze ca geograf pentru ca mai târziu,


materialul adunat să facă obiectul unei teze de doctorat.

Asupra limitelor Subcarpaţilor Buzăului s-au pronunţat în decursul timpului


atât geografi cât şi geologi, fiecare încercând să-i delimiteze conform
argumentelor luate în calcul sub aspect geografic sau geologic.

De menţionat în acest sens Vintilă Mihăilescu (1966, p.226-231) care


stabileşte limita vestică a Subcarpaţilor Buzăului pe Valea Teleajenului şi Nicolae
Popp (1971, p.57) care stabileşte această limită pe Bârsa Chiojdului şi Cricovul
Sărat.

În domeniul geografiei umane se remarcă lucrările unor prestigioşi geografi


care au studiat această zonă : Melinda Cândea (1986), Valeria Alexandrescu
(1986), Violeta Nancu (2000) şi Ioana Ștefănescu. Cu valoroase lucrări despre
turismul în această zonă se detaşează cunoscuţii geografi Mihai Ielenicz şi
Grigore Posea (1974). “Zona etnografică Buzău” este studiată de Olga Horşia
(1979).

De menţionat "Centrul pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului" - Buzău


(1999) care prin "Ghidul Turistic al judeţului Buzău" şi "Albumul monografic" al
judeţului Buzău (1997) a încercat o relansare a turismului în această zonă.

La studierea acestei zone şi-au adus aportul şi câţiva negeografi printre care
Ion Ionescu (1990) şi Ion Istrate (1992).
1.3.DEFINITIA SI EVOLUTIA TURISMULUI
Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost
extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva
trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate.

Turismul se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca


contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură
caracteristică secolelor XX şi XXI.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul


englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a
desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special. Acest
termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de
călătorie de agrement.

Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin


care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a
vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele
generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar
în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate
de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei
şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în
general.

Termenul turism este uneori folosit ca peiorativ, implicând cunoaşterea


superficială a culturilor şi minunilor naturii pe care le vizitează turiştii.

Forme de turism:
 Turismul cultural
 Agroturismul
 Turismul de sănătate
 Turismul de afaceri
 Turismul sportiv
 Turismul de sejur
 Turismul de tranzit
 Turismul de circuit

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru


turismul românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei
destinaţiilor externe, interzise până atunci în România.

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o


contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul
mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea
valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct
de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii.


Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este
determinată în mare parte de nevoile turismului.

Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său
reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a
populaţiei, atât prin formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente
balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educaţie, de
ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor. Dacă privim
activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se observă că
aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale
având un rol fundamental. în consecinţă, turismul exercită influenţă asupra
mediului şi componentelor sale.

Legislaţia turistică trebuie să ţină pasul permanent cu orientarea şi


dezvoltarea în perspectivă a circulaţiei turistice şi cu noile circumstanţe în
cadrul cărora se derulează fluxurile turistice.
CAPITOLUL 2
AŞEZAREA TURISTICĂ A TERITORIULUI

2.1.DEFINIRE
Această poziţie se datorează integrării activităţii turistice în ansamblul
activităţii economice la nivel naţional şi regional. Rezultă astfel că amenajarea
teritoriului în scopuri turistice este o componentă integrantă a amenajării
teritoriului din toate punctele de vedere.

Caracterul economico-spaţial al turismului:


Fenomenul turistic este influenţat de particularităţile teritoriului, legătură
care se manifestă în dublu sens:
- natura specifică teritoriului influenţează dimensiunea şi intensitatea
circulaţiei turistice ca şi formele de turism;
- prezenţa turismului într-o anumit-o zonă stimularea dezvoltarea
economică a zonei respective.
Rezultă că amenajarea turistică are ca obiectiv armonizarea intereselor
turismului cu cele ale celorlalte activităţi economice şi sociale din teritoriul
respectiv, pornind de la o serie de fenomene ca:
- industrializarea şi urbanismul;
- creşterea duratei timpului liber;
- ridicarea nivelului de instruire şi civilizaţie.
Ca scopuri ale amenajării ar putea fi enumerate:

- crearea cadrului necesar dezvoltării turismului şi valorificării optime a


teritoriului din punct de vedere turistic;
- găsirea unor soluţii de multiplicare a efectelor turismului în avantajul
economiei globale a zonei;
- integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia dezvoltării
economico-sociale a teritoriului.
. Conceptul de amenajare turistică:

Istoricul amenajării turistice:


- amplasarea sau localizarea unui obiectiv, cu referire la activitatea
turistică este frecvent folosită abia din anii 60;
- este împrumutată din amenajarea urbană, fiind stimulată de
dezvoltarea activităţii turistice în general şi mai ales a turismului de
masă care a dus la creşterea preocupării pentru organizarea spaţiului
turistic sub forma amenajării turistice;
- de menţionat faptul că până la perioada menţionată, turismul nu era
o activitate economică clar conturată ca atare, ci mai degrabă o
preocupare a unor grupuri restrânse, mai ales a celor cu posibilităţi
materiale mai mari.
Definirea conceptului de amenajare a teritoriului:

- un efort de dezvoltare planificată aplicată diferitelor sectoare ale


economiei în vederea realizării unei soluţii optime pentru dezvoltarea
concordantă a unei zone într-un ansamblu complet;
- amenajarea turistică reprezintă o formă particulară a amenajării
teritoriului, a planificării fizice, economice şi sociale, adaptată unui
areal turistic.
Definiţia conceptului de amenajare turistică a teritoriului:

- proces dinamic şi complex de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic,


luând în considerare relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane,
respectiv ansamblul factorilor care influenţează aceste relaţii;
- amenajarea turistică cuprinde ansamblul elementelor care alcătuiesc
activitatea turistică.
- din punct de vedere economic, amenajarea turistică are în vedere o
serie de variabile cum ar fi:
 aptitudinile naturale ale zonei;
 distanţa dintre zona de emisie (de origine) a turiştilor şi zona de
recepţie;
 potenţialul pieţei (emisia turistică);
 condiţiile economice şi sociale ale zonei care urmează să fie
amenajate;
 dimensiunea actuală şi/sau proiectată a implantărilor;
 competenţe decizionale etc.
- privite ca acţiuni complexe de organizare a teritoriului, amenajările
turistice:
 asigură o exploatare raţională a resurselor;
 stimulează dezvoltarea celorlalte ramuri şi activităţi economice
într-un perimetru dat;
contribuie la protejarea mediului.
2.2.FACTORI
Cândva Buzăul era una dintre opţiunile principale pentru legătura între Ardeal
şi Valahia şi chiar Moldova. Erau secolele evului mediu târziu când trecătorile
peste Carpaţi erau folosite cu aceeaşi frecvenţă şi cu aceleaşi inconveniente.

Deschiderea unor drumuri majore peste Carpaţi, cum ar fi Sinaia – Braşov sau
Cozia – Sibiu a determinat scăderea dramatică a importanţei celorlaltora. Deşi
un drum relativ modern leagă încă Valea Buzăului de Secuime, zona Buzăului
este un punct important doar pe rutele care leagă Bucureştiul de Moldova.
Șoseaua, una dintre cele mai bune din Romania, trece însa doar prin zona de
câmpie a judeţului, nimic spectaculos. Pentru cei mai mulţi dintre călătorii care
trec prin regiune, Buzăul poate fi cel mult un picnic la marginea drumului, o
cafea, un fast food şi din nou în maşină.

La două ore distanţă de Bucureşti, Buzăul este o zonă virgină din punct de
vedere turistic. Munţii, care se văd din şosea, dar doar de la distanţă, sunt
arealul cel mai interesant al judeţului. Spre Siret si Nehoiu, spre Penteleu şi
Munţii Curburii, Buzăul ascunde peisaje de mare valoare şi obiective turistice
neexploatate sau deservite de baze turistice subdezvoltate şi învechite.

2.3.TIPOLOGIE
Ca entitate etnografică în care se întrepătrund elemente specifice ale culturii
populare romaneşti din cele trei provincii care se întâlnesc aici – Muntenia,
Transilvania si Moldova, judeţul Buzău aparţine tipologic specificului naţional.

Pentru zona Buzăului, în mod deosebit la Lopătari si Mânzăleşti, între


decoraţiunile de interior se remarcă ţesăturile din păr de capră, folosite la
preşuri şi paretare. Obiectele de acest gen confecţionate de cunoscuta
creatoare populară Adela Petre sunt adevărate tapiserii ale epocii moderne.

Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, care poate fi
admirat astăzi mai mult in colecţiile muzeale, el fiind utilizat cu deosebire la
sărbători, in zonele cu tradiţii folclorice. În ansamblul său, costumul popular
buzoian se înscrie în tipul carpatic, ale cărui origini se află in portul populaţiei
dacice. Costume populare într-o formă nealterată se mai găsesc in zonele de
munte (Gura Teghii, Chiojdu, Cătina si Calvini), pe Valea Râmnicului (Podgoria,
Pardoşi, Puieşti).

În afară de obiceiuri si tradiţii, judeţul Buzău mai conservă si cântece


strămoşeşti în forme aproape nealterate, care după expresia lui Alecu Russo,
constituie “arhiva acestor meleaguri”.

Fig.2.1. Adela Petre - creatoare de costume populare tradiţionale


CAPITOLUL 3
PREZENTAREA JUDEŢULUI BUZĂU

3.1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ


Judeţul Buzău este situat în sud-estul României, între 44 44' şi 45 49'
latitudine nordică şi între 26 04' şi 27 26' longitudine estică. Se învecinează cu
judeţele Braşov şi Covasna la nord-vest, Vrancea la nord-est, Brăila la est,
Ialomiţa la sud şi Prahova la vest.
Judeţul Buzău face parte din Regiunea de Dezvoltare 2 sud-est, cu sediul la
Brăila.

Suprafaţa judeţului este de 6.102,6 km2 (2,6 % din suprafaţa ţării). Judeţul
Buzău se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului Buzău care
izvorăşte din curbura Carpaţilor. Dispunerea armonioasă a celor trei forme de
relief caracterizează judeţul Buzău: la nord se găsesc Munţii Buzău, parte din
Carpaţilor de Curbură; la sud se găseşte câmpia, aparţinând Câmpiei Române,
iar la mijloc, o regiune de dealuri acoperite cu livezi. Unele dealuri coboară spre
sud, ceea ce le conferă un climat sud-mediteranean favorabil viticulturii,
regiunea Pietroasele fiind renumită pentru vinurile sale.

3.2.DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE
Judeţul este compus din 2 municipii, 3 oraşe şi 82 de comune.

Municipii
 Buzău (reşedinţa judeţului)
 Râmnicu Sărat

Oraşe
 Nehoiu
 Pătârlagele

 Pogoanele
Comune
 Cernăteşti  Tisău
 Amaru  Largu  Pietroasele
 Chiliile  Topliceni
 Bălăceanu  Lopătari  Podgoria
 Chiojdu  Ţinteşti
 Balta Albă  Luciu  Poşta Câlnău
 Cilibia  Ulmeni
 Beceni  Măgura  Puieşti
 Cislău  Unguriu
 Berca  Mărăcineni  Racoviţeni
 Cochirleanca  Vadu Paşii
 Bisoca  Mărgăriteşti  Râmnicelu
 Colţi  Valea
 Blăjani  Mânzăleşti  Robeasca
Râmnicului
 Costeşti
 Boldu  Merei  Ruşeţu
 Valea Salciei
 Cozieni
 Bozioru  Mihăileşti  Săgeata
 Vâlcelele
 Florica
 Brădeanu  Movila Banului  Săhăteni
 Verneşti
 Gălbinaşi
 Brăeşti  Murgeşti  Săpoca
 Vintilă Vodă
 Gherăseni
 Breaza  Năeni  Săruleşti
 Vipereşti
 Ghergheasa
 Buda  Odăile  Scorţoasa
 Zărneşti
 Glodeanu Sărat
 C.A. Roset  Padina  Scutelnici
 Ziduri
 Glodeanu-
 Calvini  Pardoşi  Siriu
Siliştea
 Căneşti  Pănătău  Smeeni
 Grebănu

 Cătina  Pârscov  Stâlpu


 Gura Teghii
Fig. 3.1. Harta turistică a judeţului Buzău

3.3.CADRUL NATURAL
Relieful – Suprafaţa judeţului Buzău se desfăşoară pe trei mari trepte de
relief: munţi, dealuri si câmpie, ce coboară din vârfurile înalte ale Penteleului
până în Bărăgan. Fiecare dintre aceste trepte sunt, la rândul lor, foarte variate în
privinţa formelor, determinând diferenţierea mai multor subunităţi.

Din punct de vedere geologic, munţii sunt constituiţi din aşa numitul ,,flis’’,
reprezentat printr-o alternanţă de gresii, marne, argile, şisturi şi, mai rar,
conglomerate, toate strâns cutate, formând uneori cute-solzi , aliniate pe
direcţia NE-SV. Vârsta rocilor este, în principal, paleogenă (aproximativ 30-70
milioane de ani). În treapta subcarpatică domină argilele, marnele, nisipurile,
pietrişurile, calcarele şi gresiile, depuse cu precădere în miocen şi pliocen
(începând de acum 30 milioane de ani, până acum un milion de ani) şi ondulate
larg. Câmpia s-a format numai în cuaternar şi este alcătuită din pietrişuri,
nisipuri şi loessuri.

Cele trei trepte de relief, la cadrul redus al judeţului, pot fi socotite în acelaşi
timp şi zone, întrucât ele se extind, începând de la nord spre sud, una in
continuarea celeilalte. Între zona subcarpatică şi cea de câmpie se
individualizează şi o fâşie de tranziţie, formată din glacisuri si piemonturi.

Face parte din marea unitate a Carpaţilor de Curbură şi cuprind două


subunităţi principale: Munţii Buzăului şi Munţii Vrancei.

Munţii Buzăului - aflaţi în cea mai mare parte pe teritoriul judeţului cu acelaşi
nume-sunt constituiţi din 5 masive: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru si
Ivăneţu. Munţii Vrancei încadrează latura nord-estică a judeţului. Acest sector
nu prezintă diferenţe mari fată de Penteleu, având aceeaşi structură şi
morfologie (suprafeţe de eroziune si structurale, plaiuri întinse delimitate de
abrupturi de sute de metri, alunecări şi prăbuşiri, bazinete şi îngustări). Din
aceşti munţi izvorăsc Bâsca Mică, Bâsca Mare, Râmnicul.

Zona subcarpatică - fiind cunoscută sub numele de Subcarpaţii Buzăului,


aceasta zonă reprezintă o îmbinare de culmi deluroase cu depresiuni, bazinete
şi înşeuări, altitudinea culmilor variind între 400 si 800 metri.

Dată fiind complexitatea de ordin geologic, dar mai ales geografic, Subcarpaţii
Buzăului se împart în patru grupe: grupa centrală (Dealurile Botanului), grupa
sudică (Istriţa-Ciolanu), grupa estică (Dealurile Câlnăului), grupa vestică
(Dealurile Priporului).

Fâşia de tranziţie - aceasta fâşie face trecerea între zona subcarpatică şi


câmpie. La vest de Buzău, Subcarpaţii Istriţei iau contact cu câmpia de
subsidenţa prin linii de falii. Pe această zonă de contact eroziunea a grefat o
fâşie de glacis-glacisul Istriţei (110-300m). La est de Buzău, trecerea de la
subcarpaţi la câmpie se face mai întâi printr-un piemont de acumulare alcătuit
din pietrişuri şi nisipuri dispuse monoclinal (piemontul Râmnicului) care urcă
până la înălţimi de 300-400m, apoi printr-un glacis care începe aproximativ de
la altitudinea de 250m în jos.
Zona de câmpie - această zonă are altitudinea de 40-100m şi este constituită
din sedimente moi, dominând la suprafaţă formaţiunile loessoide, aluviunile şi
chiar nisipurile, iar în adâncime argilele, pietrişurile, nisipurile, marnele
nisipoase.

Clima judeţul Buzău are o climă temperat continentală. Aceasta variază însă
de la nord la sud datorită altitudinii, orientării generale, a reliefului şi
configuraţiei locale a acestuia, predominând crivăţul, în tot cursul anului, din
nord-est şi sud-vest, dar şi austrul, de la sud-vest, aducând uscăciune şi căldură
vara, temperaturi ridicate iarna, vânturi ce influenţează clima judeţului.

Temperaturile medii variază între 12 grade Celsius si 14 grade Celsius.


Temperaturile maxime se înregistrează în iulie, până la 37 grade Celsius, în timp
ce temperaturile minime se înregistrează în februarie - 26 grade Celsius. Media
anuală a precipitaţiilor este între 400 mm şi 500 mm.

Reţeaua hidrografică - Judeţul Buzău ocupă cea mai mare parte a bazinului
hidrografic a râului Buzău. Buzăul este cea mai importantă apă curgătoare care
străbate judeţul Buzău. Izvorăşte din Carpaţii de Curbură din Munţii Ciucaş şi se
varsă în Siret.

Tot in Buzău găsim si lacul fără fund (Lacul Vulturilor), lac periglaciar (la 1420
m altitudine în Munţii Siriu, de peste 0,5 ha), lipsit de vegetaţie. Alte lacuri:
Lacul Tâlharilor, lac de baraj natural, Lacul Meledic, lângă Mânzăleşti (cu apă
dulce pe un masiv de sare), Balta Albă şi Amara, limane fluviale, Gura Siriului,
lac antropic (lac de acumulare) de 360 ha, Lacul Odăile în Odăile.

Vegetaţia – Alături de relief şi climă, şi strâns dependentă de aceasta,


imprimă originalitate zonei.

Vegetaţia prezintă variaţii si elemente specifice pentru fiecare din cele trei
tipuri de relief : câmpie, deal, munte.

La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei si silvostepei. Vegetaţia


naturală este reprezentată de specii ierboase: peliniţa (Artemisia austriaca),
pălămida, pelinul, ciulinul, coada şoricelului, colilia (Stipa capillata), scaietele,
spinul, brusturi. Prin şi pe lângă terenurile cultivate cresc si plante cu flori
frumoase: macul, neghina, cicoarea, muşeţelul, păpădia, codiţa-şoricelului,
unele dintre ele având virtuţi terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda şi
traista ciobanului. În stepă vegetaţia lemnoasa este rară, reprezentată mai ales
de salcâm, dud, ulm, plop, tei si arbuşti ca măceşul.

La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru,


rezervaţie floristică cu o suprafaţă de 165 ha. Aici predomină frasinul pufos
(Fraxinus pallisae). Alături de el vegetează stejarul (Quercus robur), stejarul
pedunculat (Quercus pedunculiflora), jugăstrul (Acer campestre), părul pădureţ
(Pirus piraster), arţarul tătăresc (Acer tataricum).

Zona dealurilor subcarpatice şi zona de munte sunt ocupate de păduri etajate


astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor şi etajul tufărişurilor sau
subalpin. De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte şi,
totodată, în etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m. Aici,
pe lângă Fagus silvatica, cresc carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul,
dârmozul (Viburum lantana) , crusinul (Rhamnus frangula) si lianele Hedera
helix si Clematis Vitalba.

Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajişti întinse cu


ierburi si tufărişuri. Pe versanţii nordici predomină ienupărul pitic ( Juniperus
communis ). Pe versanţii sudici si sud-estici cresc afinul (Vaccinium myrtillus),
merişorul (Vaccinium vitisidaea) şi - spre poale, pe terenuri abrupte si umede -
arinul verde ( Alnus viridis ), care formează aici grupuri masive, cu sistem
radicular bine dezvoltat, care opreşte declanşarea eroziunilor si alunecărilor de
teren.

Fauna Buzăului nu prezintă specii caracteristice, despre care s-ar putea


afirma ca sălăşluiesc numai aici, dar, favorizată şi de faptul că judeţul
concentrează în limitele sale toate formele de relief, este foarte variată,
alcătuind un interesant tablou ecologic si cinegetic.

Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie de


moluşte (Helicella, Helix pomatia, Ena montană), insecte, arahnide diverse,
printre care o menţiune aparte o merită scorpionul carpatic (Euscorpius
carpathicus).

Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca brună de


pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roşie de munte), reptile (şopârla
cenuşie, guşterul, şopârla de munte, şerpi neveninoşi - Natrix n. şi, mai rar,
vipera), păsări (vrabia, bufniţa, cucuveaua, şoimul, grangurul, gaiţa, pupăza,
piţigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriţă, ciocănitoarea verde românească,
mai rar întâlnită în restul ţării, privighetoarea, mierla, forfecuţa, corbul (Corvus
corax) - ocrotit de lege, eretele, acvila de munte (Aquila chrysaetos) - ocrotită
de lege, cocoşul de munte (Tetrao urogallue – ocrotit), mamifere (orbetele,
popândăul, hârciogul, cârtiţa, liliacul, şoarecele de câmp, şoarecele de pădure,
dihorul, iepurele, veveriţa, pisica sălbatică, râsul (Lynx Lynx), bursucul, lupul,
vulpea, mistreţul, cerbul, ursul (Ursus arctos–ocrotit). În apele curgătoare şi în
lacuri sunt multe specii de viermi, moluşte, crustacee, amfibieni şi peşti (caras,
crap, biban şi chiar păstrăv şi lipan).

CAPITOLUL 4

POTENŢIALUL TURISTIC

4.1.POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

Între turism şi mediul înconjurător există o relaţie complexă, mediul natural


prin componentele sale (apă, aer, sol, floră, faună) reprezintă resursele de bază
ale turismului. Din această cauză dezvoltarea activităţii turistice presupune
acordarea unei atenţii deosebite calităţii mediului, prin luarea unor măsuri de
conservare şi dezvoltare a caracteristicilor calitative a acestuia în zonele cu un
intens circuit turistic (Sărata-Monteoru, Tabăra Măgura).

În zilele noastre, turiştii caută tot mai mult evadarea din cotidian, relaxarea şi
întoarcerea la natură; se observă o tot mai mare creştere a cererii turistice în
zonele în care natura se păstrează încă în mare parte nealterată.

Având în vedere aşezarea geografică a judeţului Buzău, situat la graniţa cu


Ardealul si Moldova, putem spune ca Buzăul este o localitate de tranzit, însă cu
multe locuri cu fenomene rare (Vulcanii noroioşi, Focul viu).

Relieful dispune de forme spectaculoase din cauza munţilor din roci puţin
rezistente ce au determinat prezenţa unor culmi joase, cu un contur domol. Pe
alocuri se evidenţiază elemente geologice şi geomorfologice interesante, cum
ar fi:

- Munţii cu sare de la Mânzăleşti;


- Muntele cu sare de la Negoşina;

- Muntele Alb de la Grunj;

- Malul Roşu de la Lopătari;

- Vulcanii noroioşi.

Rezervaţie naturală de tip geologic pe circa 30 hectare, Vulcanii noroioşi sunt


localizaţi în localitatea Berca, fiind formaţi datorită erupţiilor de gaze din
pământ, care antrenează spre suprafaţă nămol şi apă. Cunoscuţi în zonă sub
denumirea de pâcle, vulcanii noroioşi au aceiaşi structură ca şi vulcanii
adevăraţi, în interiorul lor producându-se procese similare. Altfel spus, avem de-
a face cu nişte vulcani în miniatură la care conurile nu depăşesc 5- 6 metri
înălţime, iar adâncimea de la care este aruncată spre suprafaţa lava este mult
mai mica. În final acelaşi rezultat, adică o suprafaţă în mare parte aridă dar în
acelaşi timp spectaculoasă.
Fig. 4.1. Muntele alb de la Grunj Fig. 4.2. Munţii cu sare de la Mânzăleşti

Fig. 4.3. Vulcanii noroişi Fig. 4.4. Malu Rosu de la Lopatari

În Munţii de sare de la Mânzăleşti se găsesc si câteva peşteri în sare, cea mai


mare având peste 3 kilometri lungime si o denivelare de 42 de metri. Este
străbătută de două pâraie sărate şi oferă o gamă largă de formaţiuni extrem de
divers colorate. Apa izvoarelor este folosită de către localnici la pusul
murăturilor. Lipsa de interes a autorităţilor locale şi sărăcia au făcut ca această
bogăţie sa nu fie pusă în valoare. Din păcate, nu au fost efectuate nici măcar
analize pentru a determina efectele terapeutice ale acestor izvoare. Aceasta e
cea mai mare peşteră în sare din ţara noastră şi este unică in Europa după
modul de formare.
Pe un drum pietruit, la circa 66 de kilometri de Buzău, pe raza comunei
Lopătari, satul Terca, se află "focul viu", un fenomen natural de emanaţie a
gazelor naturale, care o dată ce ies din pământ se autoaprind în contact cu
atmosfera. Traseul nu poate fi parcurs in totalitate cu maşina. Obiectivul turistic
nu este semnalizat. El se găseşte pe un deal şi este necesar să vă informaţi la
localnicii din Terca. Urcuşul, uşor, nu durează mai mult de 20 minute. De fapt,
locurile ascund multe bogaţii, localnicii spun că în dealurile înconjurătoare s-ar
găsi rezerve importante de gaze naturale, petrol si chiar uraniu.

Fig. 4.5. Focul viu de la Lopătari

Pe valea Buzăului, în comuna Vipereşti, găsim doua rezervaţii naturale, Sarea


lui Buzău şi Blocurile de calcar de la Bădila. Sarea lui Buzău, monument al
naturii de interes geologic şi biologic, se refera la mai multe blocuri de calcare,
precum şi la un deal cu numeroase izvoare si eflorescente saline. Blocurile de
calcar de la Bădila, monument al naturii de interes geologic si paleontologic,
prin calcarul marin provenit mai ales din depozitele sărurilor de carbonat de
calciu dar şi cu intruziuni de calcar biogen, amintesc atât de acoperirea cu apele
mării, cât şi de fenomenele de tectonică care au comprimat acele depozite
marine.
Fig. 4.6. Sarea lui Buzău

Munţii Buzăului desfăşoară o panoramă cu adevărat fermecătoare: potecile


Penteleului, o zonă turistică cam sălbatică, mai puţin vizitată, te îndeamnă să le
cunoşti lumea împietrită, iar gresia Siriului dă impresia unei masivităţi inedite.
Unul dintre drumeţii celebri ai acestor locuri, Alexandru Odobescu, adresa
următoarele invitaţii:„Vino cu mine până colea în Munţii Buzăului şi poate că vei
petrece pe acolo şi tu câteva minute plăcute, cum am petrecut eu... rătăcind cu
ochii pe plaiuri încântătoare iar cu auzul şi cu gândul prin fantasticele regiuni ale
basmelor”.
Clima, alături de relief, reprezintă o componenţă majoră a potenţialului
turistic natural. Aceasta favorizează în mare parte organizarea şi desfăşurarea
activităţilor turistice.
Prin componentele şi caracteristicile sale fizice si chimice, clima poate deveni
un mijloc terapeutic activ, un instrument prin care se poate interveni pentru
ameliorarea stării de sănătate a organismului uman. Chiar şi persoanele care
decid să părăsească localitatea de domiciliu doar pentru o perioadă scurtă, un
week-end sau doar o după-amiază, pot să aibă un contact direct cu natura şi cu
factorii terapeutici naturali din orizontul apropiat, evitând, astfel, mediul
artificializat, stresant si monoton al locuinţei, al mijloacelor de transport şi al
spaţiului de muncă. Organismul uman bolnav, sau doar obosit şi surmenat
poate fi potenţat şi revigorat, iar procesele vitale la nivelul ţesuturilor şi
celulelor sunt readuse mai mult sau mai puţin la limitele normale prin
petrecerea timpului liber în cadrul unei zone cu aer curat.
Nicolae Ciangă amintea in 1977 de aşa numitul sindrom de domesticaţie.
Aceasta afectează persoanele care işi pierd capacitatea de a răspunde la stimulii
climatici şi meteorologici, şi rezultă din tendinţa civilizaţiei moderne de a
asigura orăşenilor, acasă şi la locul de muncă, confortul si comoditatea unui
mediu tot mai artificializat: aer condiţionat, temperatură şi umiditate constante,
lumină artificială, etc. În acest fel, organismul îşi pierde rezistenţa naturală şi
tocmai de aceea contractează frecvent răceli şi stări gripale.
Elementele climatice (temperatura, precipitaţiile, vântul, nebulozitatea),
fiecare în parte sau ca ansamblu unitar, constituie pentru turism ambianţa
necesară desfăşurării activităţii.
În general, climatul determină cererea turistică dintr-o anumită perioadă a
anului si lungimea sejurului, imprimându-se ritmuri turistice sezoniere.
În Buzău, regimul termic se caracterizează prin valori maxime înregistrate în
zona de câmpie, care descresc pe măsură ce ne deplasăm spre zona montană.
Sub raport termic, particularităţi interesante prezintă şi fenomenul de îngheţ.
Acesta apare cel mai devreme în văile si depresiunile subcarpatice, datorită
stratificării aerului rece şi a apariţiei inversiunilor de temperatură, şi persistă aici
până în a doua decadă a lunii aprilie. Cel mai târziu, datorită fenomenului de
fohn, îngheţul apare în cea de a doua decadă a lunii noiembrie pe pantele
dealurilor cu expunere sudică, durând către finele lunii martie.
Reţeaua hidrologică reprezintă un element de atracţie pentru turişti.
Coloana vertebrală a reţelei hidrografice a judeţului o constituie râul Buzău,
care, din totalul de 325 kilometri cât măsoară de la izvoare la vărsarea în Siret,
curge pe circa 140 kilometri în limitele administrative ale judeţului. Izvorând din
versantul răsăritean al Munţilor Ciucaş, după ce trece prin depresiunea
Întorsura Buzăului, unde face un cot de aproape 180 grade, se îndreaptă spre
sud, traversând judeţul de la nord-vest la sud-est, adunând numeroşi afluenţi,
dintre care cei mai importanţi sunt : în zona montană : Crasna, Valea Neagră,
Siriul Mare şi Nehoiu (pe dreapta); Zabratău, Hârţagu, Casoca şi Bâsca Roşilei
(pe stânga); în zona subcarpatică, pe partea dreaptă Bâsca Chiojdului si
Nişcovul, iar pe stânga Sibiciul, Bălăneasa, Sărăţelul, Slănicul şi Câlnaul.
Urmează zona de şes, unde afluenţii sunt lipsiţi de importanţă şi cu un debit
extrem de scăzut. Pe Casoca este şi o frumoasă cascadă, Cascada Pruncea,
înaltă de 17 metri.
Fig. 4.7.Cascada Casoca

Al doilea râu important ca mărime este Râmnicul, al cărui curs pornit din
coastele Furului Mare străbate, fără afluenţi importanţi, cale de circa 28
kilometri o mică regiune din estul judeţului.
Reţeaua hidrografică a judeţului Buzău este armonios completată de un
important număr de lacuri, diferite ca mărime, geneză şi stadiu de evoluţie.
Dintre cele situate în zona montană, cel mai important şi totodată cel mai
cercetat din punct de vedere turistic este Lacul Vulturilor sau Lacul Fără Fund de
pe Siriu. Format ca acţiune a avalanşelor repetate, într-una din poliţele
structurale ale culmii Maliiei, la altitudinea de 1420 metri, Lacul Vulturilor este
considerat cel mai de jos lac de munte din ţară.
Fig. 4.8. Lacul Vulturilor

În apropierea sa, urmele unui al doilea lac mult mai mare, astăzi complet
drenat şi invadat de vegetaţie, alcătuieşte ceea ce localnicii numesc Mlaştina
Vulturilor. Urmează Lacul Negru, din masivul Penteleu si Lacul Mociarul de pe
versantul estic al Ivăneţului.
O altă categorie de lacuri o formează acela a căror geneză este legată de
fenomenele de dizolvare-tasare în zonele cu sare. O ciudăţenie este lacul
Meledic. Nu mai mare de un hectar, amplasat pe un munte de sare, lacul are
apa dulce. În timpul verii, aici se face plajă şi se pescuieşte. Băile nu sunt
indicate deoarece, chiar dacă la mal apa este mai călduţă, la circa un metru
distantă apa devine brusc foarte rece, fiind pericol de stop cardiac. Adâncimea
lacului este de 20 de metri.
La Sărata-Monteoru există ape minerale, izvoare cu apă termală, saline,
mofete, nămoluri sapropelice. Staţiunea a fost numită „Mica Elveţie din Munţii
Buzăului“ pentru cele 19 izvoare cu ape minerale iodurate, clorosodice,
sulfuroase şi iodate alcaline bicarbonatate. Acestea tratează afecţiuni ale
aparatului locomotor, reumatismale, degenerative, inflamatorii, sechele după
fracturi, boli asociate, endocrine, dermatologice, de nutriţie si metabolism,
afecţiuni ale sistemului nervos central, nevroza astenică, boli hepato-biliare,
digestive pe fond hepatic, rupturi musculare, atrofii si hipotrofii musculare,
retracturi şi contracturi musculare, stări postoperatorii, artrita posttraumatică.
În nord-vestul judeţului găsim două bălţi formate din braţele Buzăului şi
Râmnicului, rezervaţii naturale geologice şi zoologice. Aici, indicele de ariditate
ridicat, colmatarea cuvetei lacului, astuparea izvoarelor din pânza freatică - a
diminuat adâncimea apei (liberă de mal) şi recent, prin apariţia unui cordon
sedimentat longitudinal, s-a micşorat volumul apei utile, afectând sever
ihtiofauna şi diminuând major apetitul speciilor de avifaună a căror marcă
genetică le îndrumau de secole spre aceste bălti, acum cu rol de haltă, pentru
hrănire şi refacere, iar cândva cu însemnate spaţii favorabile pentru cuibărit.
Râul Buzău şi lacurile de la Mihăileşti, Boldu, Puieşti, Ghergheasa sau Luciu,
încă bogate în ihtiofaună, constituie o atracţie pentru turiştii amatori de
pescuit.
Învelişul biogeografic - flora şi fauna - joacă un rol deosebit în diversificarea
potenţialului turistic natural şi poate genera chiar anumite forme de turism,
cum ar fi turismul cinegetic şi turismul ştiinţific.
Într-o zonă care cuprinde 3 forme de relief, în procente aproximativ egale
(munte, deal, câmpie) se regăsesc foarte multe specii de floră şi faună, ceea ce
pentru judeţul Buzău este un atu în promovarea ecoturismului. Menţinerea
echilibrului ecologic existent nu este numai o cerinţă legislativă, ci şi o condiţie
esenţială de viaţă normală pentru noi şi pentru generaţiile următoare.

Flora este influenţată de condiţiile morfologice, climatice şi de relief, şi


asociată cu alte elemente, generează peisaje geografice deosebite, ce îşi
schimbă estetica de la un anotimp la altul. Frumuseţea peisajelor este dată şi de
alternanţa dintre munte, deal şi câmpie, şi zonele cu vegetaţie ierboasă,
dominată cu multe specii floricole.

În zona muntoasă întâlnim păduri de conifere (molidul, bradul, pinul, tisa) şi


păduri de foioase (fagul, aninul, mesteacănul, plopul, paltinul, socul negru şi
roşu). Pentru protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale
importante sub aspect floristic, faunistic, şi forestier, unele zone au fost
declarate rezervaţii naturale.

Pădurea poate fi considerată un factor de destindere şi agrement, simulează


drumeţiile şi excursiile, este un loc de recreere şi popas. După cum afirma şi
Melinda Cândea, pădurea are ,,o influenţă binefăcătoare asupra stării generale
a organismului, nu numai prin ameliorarea climatului, ozonificarea aerului şi
purificarea sa de particulele de praf şi de alte elemente toxice, ci şi prin efectul
calmant, de confort psihic, caracteristic întregii ambianţe din pădure, prin
spectacolul de varietăţi inegalabil pe care pădurea îl oferă vizitatorilor, cu atâta
generozitate, în orice anotimp al anului.
Pădurea conduce la nunţarea şi moderarea climatului în raport cu arealele
din jur. Amplitudinile termice sunt reduse, iar viteza vântului este mult mai
atenuata. Aerul este ionizat, mai bogat în oxigen şi în izotopul acestuia, ozon.
De aceea, pădurea concentrează cele mai importante valenţe turistice.

Pădurea Crivideni - localizată în comuna Pătârlagele, rezervaţie forestieră


pentru stejarul pufos (Quercus pubescens) care, în această staţiune, deşi
introdus artificial, totuşi a rezistat, vegetând pe un substrat din nisip cuartos şi
astfel în această zonă deluroasă, a confirmat la cea mai înaltă altitudine (circa
400 m) chiar daca nu optim, ceea ce era de aşteptat pentru stejarul pufos care,
împreună cu stejarul brumăriu - la câmpie încep silvostepa.

Pădurea Lacurile, din comuna Bisoca, este o rezervaţie naturală forestieră,


botanică şi geologică. Deşi afectată de regimul juridic al proprietăţii, totuşi mai
păstrează valori pentru care a fost declarată, şi anume prezenta unor exemplare
impresionante de Pin silvestru (Pinus silvestris), între care astăzi se văd
succesiuni de specii erbacee de la cele mezofile spre cele subtermofile, datorită
răririi arboretului, prin tăierile din ultimul deceniu şi ca o expresie a modificării
climei generale. Din cele trei locaţii iniţiale de lacuri cu apă dulce, în cuvete
decupate în carst salin cu fund din nămoluri sedimentate, astăzi, ca efect
negativ al eroziunii de suprafaţă, deşi ne aflăm în pădurea rărită, nu a mai
rămas decât Lacul Negru (datorita culorii apei dată de eutrofizarea anormală).

Fig. 4.9. Pădurea Lacurile, Bisoca

Pădurea cu Tisa, din Nehoiu, rezervaţie forestieră ce adăposteşte interesante


exemplarele de Tisa (Taxus baccata) aminteşte de vechile păduri (acum circa
2000 ani, când Dacia era colonizată de Roma Imperială), care aveau întinse
arboreta cu arbori impresionabili de Tisa.

Fig. 4.10. Pădurea de Tisa de la Nehoiu – rezervaţie naturală

Silvostepa, stepa cu pâlcuri de arbori, ocupă cea mai mare parte din câmpia
judeţului. Cuprinde glacisul Istriei şi piemontul Râmnicului la nord, iar la dus
ajunge până la o linie relativă. Care uneşte localităţile Padina, Ruşeţu, Galbenu,
pe la nord-vest de lacurile Amara si Balta Albă, având ca limită de est comuna
Vâlcelele.
Pădurea de la Brădeanu, rezervaţie forestieră, a interesat pentru existenţa
dispersată a unor exemplare de Stejar comun (Quercus robur), de dimensiuni
impresionante (habitus având înălţimi şi diametre peste valorile medii) şi vârste
înaintate, rămaşi din Codrii Vlăsiei, păduri care până în secolele 18-19
acopereau Câmpia Română având în centru aşezarea Bucureştilor. Aici în
Pădurea Brădeanu atingeau extremitatea nordică a arealului.
Tot din Codrii Vlăsiei face parte şi Pădurea Crâng. Crângul Buzăului este un
cunoscut loc de agrement al localnicilor, astăzi din vechea pădure au rămas
doar câţiva stejari ce se găsesc în aria protejată ca parc, la umbra cărora se
întâlneşte o vegetaţie variată şi interesantă, remarcabile fiind sica (Statice
gmelini) şi laleaua de crâng (Tulipa biebersteiniana), specie ocrotită de lege. Din
suprafaţa de 184 hectare, cât ocupă în prezent pădurea, 10 hectare au fost
amenajate ca parc.

Fig. 4.11. Pădurea Crâng

Pădurea Spătaru situată la sud-vest de Buzău, constituie o altă rezervaţie


forestieră întinsă pe 436 hectare. Pe lângă frasinul pufos, majoritar, în pădure
mai vegetează stejarul pedunculat, rare exemplare de stejar brumăriu (Quercus
pedunculiflora), apoi jugăstrul, ulmul, arţarul tătăresc şi alte specii.
Pădurea Frasinu situată la obârşia pârâului Negreasca, afluent pe stânga al
Călmăţuiului şi declarată rezervaţie forestieră, înfăţişează prin compoziţia sa
floristică condiţiile de mediu în care s-a dezvoltat de-a lungul timpului.
Caracteristic zonei este excesul de umiditate, pus în evidenţă mai ales
primăvara, cât şi în restul anului de bălţile frecvente din poienile pădurii.
O altă rezervaţie forestieră şi zoologică, Dealul cu Lilieci, se află în comuna
Cernăteşti. Aflată la limita pădurii, pe un versant al râului Slănic, şi urcând pe
alocuri pe culmea şi platoul cu folosinţă agricolă, această arie interesează
pentru prezenţa Liliacului (Syringa vulgaris) bine reprezentat ca răspândire, între
care apar şi alte specii subtermofile sau termofile (Carpinita,Scumpie) dovada a
climatului de silvostepa deluroasa comparabil cu cel pontic şi mai ales
mediteranean. În vegetaţie, în nişe specifice poate fi întâlnită termita
(Reticulicutermes lucifugus) şi Scorpionul (Euscorpius carpathicus).
Fig. 4.12. Vegetaţie pe Dealul cu Lilieci

Stepa ocupă partea de sud a judeţului. Reprezentaţii florei şi-au restrâns aria
de creştere pe izlazuri, viroage si marginile drumurilor. Aceasta este
reprezentată de plante ierboase şi arbuşti. Pe malurile văilor s-au păstrat
tufişuri cu porumbar, răsura, etc.
Pe teritoriul judeţului Buzău se găsesc plante ocrotite de lege, cum ar fi:
1. Garofiţa ( Dianthus spiculifolus) - Culmile Siriului;
2. Smârdan ( Rhododendron kotschy) - Culmile Siriului;
3. Laleaua pestriţă ( Fritillaria meleagris) - Parcul Crâng din Buzău;
4. Laleaua de crâng (Tulipa bierbestiniana) - Parcul Crâng din Buzău;
5. Frasin pufos ( Fraxinus pallisae) - Pădurea Spătaru şi Pădurea Frasinu;
6. Roua cerului (Drosera rotundifolia)- Lacul Manta din Munţii Siriului,
Muntele Penteleu;
7. Goodyera repens - Pădurea Milea Viforâta;
8. Bujorul (Paeonia arborea) - Parcul dendrologic Monteoru;
9. Gărdurariţa ( Nitraria schoberi)- Pâclele Mari şi Pâclele Mici;
10.Papucul doamnei ( Cypripedium calceosus)- Valea Nişcovului, Siriu;
11.Tisa ( Taxus baccata) - Valea Nehoiului;
12.Alga verde ( Chara crinita)- Balta Albă.
Fauna reprezintă pentru turism o importantă valenţă estetică, recreativ şi
cinegetică şi ştiinţifică. Este strâns legată de vegetaţie şi datorită mobilităţii nu
se limitează doar la unele zone.

Întâlnim specii de mamifere ce necesită determinarea ariilor de conservare


(canis lupus (lup), ursus arctos (ursul brun), rhinolophus hipposideros (liliacul
mic cu potcoavă), rhinolophus mehelyi (liliacul cu potcoavă a lui Mehely),
myotis myotis (liliacul comun), spermophilus citellus (popândăul), sicista subtilis
(şoarecele săritor de stepă), lynx lynx(râsul)) şi mamifere ce necesită o protecţie
strictă (muscardinus avellanarius (pârşul de alun), spermophilus citellus
(popândăul), sicista subtilis (şoarecele săritor de stepă), lutra lutra (vidra),
mustela eversmani(dihorul de stepă), vormela peregusna(dihorul pătat), felis
silvestris(pisica sălbatică).

De asemenea, se găsesc reptile şi nevertebrate care necesită o protecţie


strictă (lacerta praticola (şopârlă de luncă), vipera berus( vipera comună),
apatura metis, maculinea alcon).

Din păcate, unele specii pe cale de dispariție sunt ocrotite de prin legi speciale
și se află sub protecția Comisiei Monumentor Naturii.

Specii de faună ocrotite pe raza judeţului Buzău:

1.Râsul ( Lynx lynx) - Culmile Siriului, Pădurea Milea Viforâta, Pădurea


Harţagu;
2.Scorpionul ( Euscorpius carpatichus)- Platoul Meledic;
3.Viforâta, Pădurea Harţagu;
4.Termite ( Reticulitermes)- Dealul cu lilieci, Platoul Meledic;
5.Cerbul lopătar ( Dama dama) - Lopătari- Bisoca;
6.Capra neagră ( Rupicapra rupicapra carpathica)- Culmile Siriului, Mălâia, Colţii
Bocârmei.

Având o infrastructură adecvată: poteci de vânătoare, puncte de hrănire a


vânatului, observatoare şi standuri de pândă, terenurile permit organizarea
unor partide reuşite de vanatoare la principalele specii de interes cinegetic: urs,
cerb comun, capra neagră, mistreţ şi cocoş de munte în zona montană şi
căprior, mistreţ, iepure şi fazan în zona de deal şi câmpie. Organizarea
acţiunilor de vânătoare include asigurarea personalului însoţitor specializat şi
transport în terenul de vânătoare.
Fig.4.13. Cerb lopătar

Avifauna este reprezentată de numeroase păsări sedentare, sezoniere sau de


peisaj, ca: corcodelul mare, corcodelul pitic, uliul păsărar , uliul porumbar,
şorecarul comun, pănţăruşul, ciocănitoarea verde, ciocănitoarea pestriţă mică,
cufundac mic, cufundac mare, pelican comun, pelican creţ, buhaiul de baltă,
stârcul pitic, stârcul de noapte, stârcul galben, egreta mică, egreta mare, stârcul
roşu, barza neagră, baza albă, ţigănuşul, lopătarul, lebăda de vară, gârliţa mică,
călifarul alb, raţa roşie, viesparul, gaia brună, gaia roşie, codalbul, eretele de
stuf, eretele vânăt, eretele sur, şorecarul mare, acvila ţipătoare mică, acvila de
câmp, acvila de munte, acvila pitică, vânturelul de seară, cresteţul pestriţ,
cresteţul mijlociu, cârstei de câmp, cocorul, ciocîntors, piciorong, pasărea
ogorului, ciovlică ruginie, ploierul auriu, prundăraş de sărătură, prundăraş de
munte, fluierar de mlaştină, notariţa, pescăruşul cu cap negru, chira mică, chira
de baltă, chirighiţă cu obrazul alb, chirighiţă neagră, buha, ciuf de câmp,
minuniţă, caprimulg, pescăraşul albastru, dumbrăveanca, ghionoaia sură,
ciocănitoarea pestriţă de grădină, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoare cu trei
degete, ciocârlia de Bărăgan, etc.
De asemenea, se găsesc păsări de interes naţional care necesită o protecţie
strictă: corcodelul mic, vânturelul roşu, cocorul, fugaciul de mlaştină, pietruşul,
striga, cucuveaua, pupăza, prigaria, ghionoaia verde, capîntortură, codobatura,
pescărelul negru, brumăriţa de stâncă, brumăriţa de pădure, măcăleandru,
codroşul de munte, codroşul de grădină, mierla de piatră, boicuşul, pitulicea
mică, pitulicea sfârâitoare, auşelul sprâncenat, muscarul sur, piţigoiul de stuf,
piţigoiul codat, ţoiul, alunarul, corbul, presura sură, sticletele, florintele, inariţa,
botgros, cormoranul mare , stârcul cenuşiu, etc.

Păsările mari, pe cale de dispariţie din cauza vânatului sau cele care nu se
adaptează climatului în schimbare sunt ocrotite prin lege: Barza albă (ciconia
ciconia) - Zona de câmpie, Egreta mare ( Egreta alba) - Balta Amara, Egreta mică
( Egreta garzetta) - Balta Amara, Cocoşul de munte ( Tetrao urogallus)- Culmile
Siriului, Pădurea Milea Viforâta, Pădurea Harţagu, Ciocănitoarea verde (Picus
viridis) - Culoarul Sibiciu – Lopătari.

Fig. 4.14. Egreta mare Fig.4.15. Egreta mica

Ihtiofauna pe râul Buzău este reprezentată prin păstrăv, mreana de munte,


lipan şi alţi peşti specifici etajului montan, iar la şes mreană, clean, caras. Pe
bălţile amenajate din judeţ se poate prinde crap, novac, ştiucă, etc.
Îngrijorător este faptul că unele specii şi-au redus densitatea după 1989 din
cauza poluării apelor, a pescuitului neraţional şi a braconajului.
Unele specii faunistice prezintă un interes aparte şi generează doua tipuri
speciale de turism: turism cinegetic, cu un oarecare caracter exclusivist
deoarece este practicat mai ales de persoanele cu posibilităţi materiale, şi
turismul piscicol, cu o accesibilitate mult mai mare.
Autorităţile pentru vânătoare sunt strict corelata cu dinamica speciilor vizate,
cu respectarea perioadelor de prohibiţie, care coincid cu perioadele de
înmulţire. În mod special, sunt protejate femelele şi, de asemenea, se are în
vedere că înmulţirea excesivă a unor specii (mistreţ, cerb) poate provoca
pagube materiale culturilor agricole, fâneţelor sau animalelor domestice.
În scopul inventarierii, întreţinerii ţi protecţiei speciilor de vânat, ca si pentru
desfăşurarea în condiţii bune a turismului cinegetic, au fost stabilite zece
fonduri de vânătoare.
4.2.POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

Componentele mediului antropic, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă,


estetică sau cognitivă, pot deveni ,,atracţii turistice ,,, constituindu-se in resurse
pentru industria turistică şi pot beneficia de amenajări specifice.
Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric, artistic şi
cultural, infrastructura şi superstructura turismului. Elementele de cultură sunt
mărturii ale evoluţiei culturii şi civilizaţiei unui popor cu o importanţă deosebită
pentru turism.
Melinda Cândea clasifica bunurile culturale în bunuri mobile – acestea
reprezintă valoare din punct de vedere arhitectural, istoric, cultural, religios,
artistic şi cuprind totalitatea clădirilor si ruinelor valoroase; si bunuri mobile –
obiecte cu semnificaţie istorică şi documente cu valoare artistică şi etnografică,
ştiinţifică şi tehnică.
Fondul cultural-istoric se impune în cadrul patrimoniului turistic al judeţului
prin unicitate, originalitate şi diversitate.
Străveche vatră de cultură şi civilizaţie, teritoriul a păstrat peste vreme
numeroase mărturii care atestă existenţa şi continuitatea de locuire a populaţiei
pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri. Configuraţia geografică,
bogăţia subsolului şi abundenţa cursurilor de apă au determinat omul primitiv,
încă din paleolitic, să-şi întemeieze aşezări pe terasele înalte ale râurilor, în
adăposturile de sub stânci sau în peşteri. Cercetările arheologice au dat la iveală
urme ale prezenţei umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat
printr-o diversitate de obiecte ce probează existenţa unei intense şi bogate vieţi
materiale şi spirituale (cultura Gumelniţa). Din epoca bronzului, în cadrul căreia
se detaşează celebra cultură Monteoru, după numele aşezării eponime, sunt
descoperiri ce oferă posibilitatea de a se argumenta că încă din această epocă
se poate constata existenţa unui proces complex de constituire a fondului etnic,
lingvistic şi cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va produce
romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto – daco – romanilor şi,
treptat, la formarea poporului român.
Prima atestare documentară a Buzăului, ca toponimic, datează din secolul al
IV–lea d.H.; într-o scrisoare trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei
Minor lui Vasile cel Mare, arhiepiscopul creştin al Cesareei Capadociei se
relatează despre martirizarea în apropierea Buzăului a unui misionar creştin,
Sava. În noaptea de 12 – 13 aprilie 372, a treia noapte de Paşti, acesta fusese
înecat de goţi în râul Mousaios, ce trecea pe lângă polis-ul cu acelaşi nume.
Faptul fusese relatat iniţial episcopului Bretanion al Tomisului de preotul
Sansala. În biserica unde acesta slujea Sava fusese cântăreţ de psalmi. Sava a
fost sanctificat în urmă cu câţiva ani, Sf. Sava Gotul fiind astăzi patronul spiritual
al Buzăului. Scrisoarea se găseşte la biblioteca Vaticanului, iar o copie a ei poate
fi văzută la Muzeul Judeţean de Istorie Buzău.
Continuând să locuiască teritoriul geto-dacic, autohtonii au creat, în secolele
IV - IX, o cultură şi o viaţă spirituală proprie, cu adânci rădăcini în secolele
anterioare, în ciuda frământărilor cauzate de pătrunderea temporară a
triburilor migratoare în acest spaţiu.
O consecinţă a acestor evenimente istorice o reprezintă îngroparea unor
splendide podoabe şi obiecte de aur, printre care Pietroasa ( tezaurul " Cloşca
cu puii de aur"), Pârscov, Gherăseni, Poşta Câlnău, Chiojdu etc.
Centru comercial şi meşteşugăresc străvechi, târgul Buzău este menţionat ca
atare într-un document emis de cancelaria domnească în anul 1431, indicând
aşezarea ca punct vamal, centru de schimb şi tranzit comercial.
Începând cu secolele XVIII - XIX ia amploare extracţia cărbunelui şi a
petrolului, se diversifică atelierele meşteşugăreşti, apar primele aşezăminte
industriale pentru prelucrarea lemnului, petrolului, textilelor şi cerealelor.
Istoria modernă şi contemporană relevă transformarea ţinutului Buzăului într-
un judeţ cu o dezvoltare economică armonioasă.
La Pietroasele se găseşte un castru roman, ce se crede că a fost construit de
către împăratul Constantin cel Mare în perioada campaniei din anul 332
împotriva goţilor de la nord de Dunăre. În această campanie armata bizantină,
condusă de Constantin al II-lea - fiul împăratului, îi înfrânge pe goţi şi, ca
urmare, ţinuturile de la nord de Dunăre reintră pentru o perioadă sub stăpânire
romană. În necropola alăturată castrului s-au descoperit monede din perioada
împăratului Constantin al II-lea, iar în situl arheologic din apropiere au fost
găsite fragmente de olane romane şi aşezării civile din sec. IV p. Hr. precum şi o
instalaţie de aducţiune şi de distribuire a apei săpată în piatră.
Fig. 4.16. Castrul roman de la Pietroasele

Castrul roman de la Pietroasa (124 m x 158 m), care a fost descoperit în anii
'90, cuprinde şi termele (băile termale romane) înconjurate de zidul sudic de
apărare, aparţinând de cultura Pietroasa. Castrul roman va fi prezentat parţial
publicului, prin amenajarea unui muzeu ce va cuprinde termele şi zidul sudic de
apărare.
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii
de aur” a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi ţărani (Ion Lemnar si Stan
Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa (750 m). Din tezaurul compus
iniţial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de
aproape 19 kg. Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur. În prezent,
tezaurul este expus la Muzeul Naţional de Istorie al României.
Elemente de factură religioasă cu un potenţial turistic însemnat prin
arhitectură, picturile altarelor, icoanelor, lucrărilor religioase îl constituie
mănăstirile, schiturile şi Episcopia Buzăului şi a Vrancei.
Potrivit preotului Gabriel Cocora, „semnalarea unor episcopi ortodocşi pe
teritoriul ţării noastre încă din secolul al IV-lea dovedeşte prezenţa unor
monastiri, pentru că acestea sunt expresia fidela a Ortodoxiei care este
monastică". Mănăstirile româneşti în general, deşi erau construite în locuri
retrase, prin munţi şi păduri, totuşi nu au fost rupte de viaţa comunităţii,
dezvoltând şcolile.
Monahii, dornici de o mai înaltă viaţă spirituală, au înfiinţat în Munţii
Buzăului, cioplind în piatră mici locaşuri, practicând isihasmul, o primă perioadă
de mare înflorire a lor situându-se în secolele XII si XIII.
Pe baza documentelor de arhivă, Episcopia Buzăului şi a Vrancei datează din
anul 1500, când domnitorul Țării Româneşti era Radu cel Mare (1495-1508),
hotărârea înfiinţării acesteia fiind luată în cadrul sinodului mixt, prezidat de
fostul Patriarh ecumenic Nifon. De la înfiinţarea ei şi până astăzi, la cârma
Sfintei Episcopii a Buzăului s-au perindat 39 de episcopi, majoritatea
dovedindu-se adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor,
vrednici gospodari, dar şi făuritori de istorie şi cultură românească. Episcopia
Buzăului, având sub jurisdicţia sa bisericească judeţele Buzău şi Vrancea, este
alcătuită din 487 parohii (unde activează peste 450 preoţi) grupate în cinci
protopopiate: Buzău, Focşani, Râmnicu Sărat, Panciu şi Pătârlagele.
Pictura din interior, restaurată în mai multe rânduri, a fost executată în
tehnica "fresco", stil neoclasic, de pitarul Nicolae Teodorescu, conducătorul
şcolii de zugravi de la Episcopie, ajutat de nepotul dinspre soţie, Gheorghe
Tăttărescu. Deosebit de valoroasă este şi pictura de pe catapeteasmă, executata
pe foiţă de aur de acelaşi N. Teodorescu. Prin grija episcopului Antim Angelescu
al Buzăului şi cu fonduri provenite din averea eparhiei, pictura bisericii a fost
renovată în 1949, lucrarea fiind executată de pictorii Titel Benea din Buzău şi
Constantin Mihalcea din Bucureşti. Biserica a fost redeschisă la 9 octombrie
1949. În anul 1999 au început noi lucrări de renovare a construcţiei.
Episcopia însumează mai multe clădiri, printre care: Paraclisul episcopal din
Buzău, Palatul episcopal, Seminarul Teologic şi Școala de Cântăreţi Bisericeşti.

Fig. 4.17. Episcopia Buzăului şi a Vrancei

Multe dintre aşezările monahale din Episcopia Buzăului, fiind înzestrate de


ctitori cu puţine mijloace materiale, au dispărut de-a lungul timpului definitiv,
altele au rămas pustii zeci de ani şi au fost reînfiinţate. Altele au fost
transformate în mănăstiri de maici, cum s-a întâmplat la Răteşti. Secularizarea
averilor mănăstireşti din 1863 a dus la desfiinţarea celor mai multe dintre
acestea, iar după aceea, fie din cauza unor fenomene naturale, fie din
puţinătatea vieţuitorilor, au dus iarăşi la desfiinţare. Astăzi, în toată Episcopia
Buzăului şi a Vrancei există următoarele mănăstiri: Răteşti, Ciolanu, Sihastru,
Poiana Mărului, Dalhauti, Rogoz, Vărzăresti, Cernu, Lepşa, Berca, Valea Neagră,
Trotuşanu, Ciobănoaia, Bradu, Barbu şi Odobeşti.
Mănăstirea Ciolanu - la 34 de kilometri depărtare de Buzău, în comuna Tisău,
înconjurată de păduri seculare, îşi duce existenta, din jurul anului 1570 (după
opinia istoricului C.C. Giurescu), dar atestată documentar abia la 15 ianuarie
1600. Mănăstirea Ciolanu are în administrarea sa cinci biserici, răspândite unele
la depărtare de la 2 la 7 kilometri. Cea mai veche este situată în incintă şi are
hramul „Sf. Gheorghe", cu o inscripţie târzie (1857) în care se consemnează ca
„fiind prea veche, nu s-a găsit nici inscripţie, numai în tradiţie se zice că s-a zidit
de «Doamna Neaga», soţia lui Mihnea Vodă Turcitul - anul 1590". Cercetările
documentare însa au scos la iveală adevăraţii ctitori: Dumitru Ciolan şi rudele
sale.

Fig. 4.18. Mănăstirea Ciolanu

Mănăstirea Răteşti - situată la circa 27 kilometri de oraşul Buzău, in comuna


Berca, este semnalată documentar la 6 mai 1634, când monahul Sofronie de
Gomoeşti dona „pentru pomană şi pentru sufletul meu 210 stânjeni de ocina la
Gomoeşti ca să fie pomană la hramul Sf. Troiţa de la Răteşti".
Numai în ultimii ani în judeţul Buzău au fost înfiniţate cinci noi mănăstiri:
Cernu (1991), Berca (1997-1998), Ciobănoaia (2001-2002), Bradu de la Tisău
(2006) şi Odobeşti (2006).
Munţii Buzăului împreuna cu zona subcarpatică respectivă, pe o lungime de
peste 80 kilometri, au format una din cele mai vechi şi mai originale vetre de
sihăstrie românească. Cât au dăinuit la Buzău călugării misionari din Asia Mica şi
Dobrogea şi cum s-au organizat aici într-o vatră isihastă autohtonă nu se ştie cu
exactitate. Este certă, însa, existenta unei profunde tradiţii şi trăiri isihaste în
Munţii Buzăului, înca din secolele XIII - XIV, de o vădită influentă şinuita si
palmată. Această vatră se întindea între satele Nucu, comuna Bozioru şi Aluniş,
comuna Colţi, pe culmile stâncoase numite Crucea Spătarului, Vârful lui Martiri,
Muntele şi Vârful Cecilia şi Muntele lui Arsenie.
Sihăstria Fundătura - este o aşezare sihăstrească, cu o veche tradiţie
autohtonă, situată în apropierea satului Nucu, comuna Bozioru, între culmile
muntoase cunoscute sub numele de Crucea Spătarului şi Martiri. În secolele XIV
- XVI, călugării de aici trăiau în desăvârşita sihăstrie, fiecare în mici peşteri de
piatră săpate de ei în jurul Muntelui lui Martiri. În tradiţia locală se spune ca
Sihăstria „Fundătura" a fost prin secolele XV-XVI sihăstrie de călugărite şi apoi
de călugări. Aceasta o confirmă, de altfel, şi frecvenţa toponimelor de gen
feminin din partea locului cu o vechime de peste 500 de ani.
Peştera lui Iosif - este o bisericuţă în piatră, care a avut un rol deosebit în
dezvoltarea vieţii isihaste din Munţii Buzăului, fiind situată pe Valea Bordeiului,
aproape de satul Nucu, comuna Bozioru. Atât peştera, cât şi biserica din interior
au fost făcute probabil în prima jumătate a secolului XV de un mare sihastru din
partea locului, schimonahul Iosif.
Sihăstria lui Agaton - în a doua jumătate a secolului XV, cuviosul Agaton s-a
stabilit cu câţiva ucenici pe culmea muntoasă Crucea Spătarului, cale de o
jumătate de ceas de sihăstria Fundătura. Aici şi-a săpat cu mâinile sale o mică
biserică în stancă, cu hramul „Sf. Ioan Hrisoston". A mai ridicat o chilie, iar cei
12 ucenici şi-au săpat şi ei chilii în piatră în acelaşi munte.
Sihăstria Alunişul - situată în comuna Colţi - dăinuieşte de la sfârşitul
secolului XIV. Sihăstria era compusă din o mică biserică în stancă (muntele
Martiri), în jurul căreia au fost săpate mai multe peşteri, unele suprapuse, cu
câte una şi chiar două încăperi. A luat numele „Aluniş" din cauza codrului de
aluniş ce creşte aici. La sfârşitul secolului XVI sihăstria devine chinovie, pentru
că avea peste 20 de călugări, fiind refăcute o parte din peşteri. Între 1692 -
1703, ieroschimonahul Antonie de la Aluniş măreşte obştea sa la peste 30 de
sihaştri. În secolul XIX, schitul devine metoc al Episcopiei Buzăului, iar biserica
este extinsă şi înnoită de ieroschimonahul Antonie din Mănăstirea Ciolanu.

Fig. 4.19. Schitul Aluniş

Peştera lui Dionisie Torcătorul - Cuviosul Dionisie Schimonahul era unul


dintre sihaştrii cei mai renumiţi de la Sihăstria Fundătura, care a trăit aici în a
doua jumătate a secolului al XIV-lea. I se spunea „torcătorul", pentru că se
ocupa cu torsul lânii din care îşi câştiga existenţa. El şi-a săpat peştera într-o
stâncă greu accesibilă, şi a trăit în ea peste 30 de ani, răbdând frigul iernii,
umezeala, foamea. Cuviosul Dionisie Sihastrul era foarte cunoscut în partea
locului, pentru că „izgonea duhurile necurate din oameni şi cunoştea cele
viitoare". Hrana şi-o câştiga torcând lâna pe care i-o aducea ucenicul de prin
sate. O dată pe săptămână, cobora din peşteră şi se împărtăşea la Sihăstria
Fundătura. Locul unde îşi sprijinea scara se cunoaşte si astăzi. După moartea sa,
chilia a fost locuită de călugări până la jumătatea secolului XIX.
Sihăstria Găvanele, din comuna Bozioru, aproape de Sihăstria Fundătura, a
luat fiinţă la sfârşitul secolului al XVI-lea. O mică sihăstrie cu numele Găvanele,
după numele muntelui şi forma geografică a locului. Ea poarta hramul
„Adormirea Maicii Domnului, Sf. Nicolae şi Sf. Mucenic Elefterie" şi a fost
întemeiată de sihaştrii de la Fundătura. Aici au trăit timp de doua secole
călugări si pustnici renumiţi, iar in secolul XVII, Schitul Găvanele este reînnoit de
fraţii Dimitrie şi Costache Gica, pentru ca în secolul XIX să ajungă metoc al
Episcopiei Buzăului. După desfiinţarea sa, în vatra schitului ia naştere satul
Schitu numit mai târziu Găvanele, iar biserica devine „biserica de enorie".

Conservarea acestor monumente este diferită. Unele care au devenit biserici


de mir s-au păstrat mai bine, altele, rămase schituri - precum cele din zona
Nucu, Bozioru, Lopătari - sunt mai avansat degradate şi chiar foarte degradate,
cum ar fi Agatinul Vechi, din care au mai rămas doar câţiva pereţi. Nu există faţă
de aceste monumente o grijă deosebită din partea credincioşilor, pentru că ele
nu au fost preluate de comunitate. În ceea ce priveşte importanţa lor, toate
sunt foarte valoroase atât din punct de vedere istoric, cât şi arhitectonic. Ele
sunt mărturii unice. Fiecare dintre aceste schituri sunt repere ale unei perioade
îndelungate, unele datând din secolul VI înainte de Christos, altele din perioada
creştină sau din creştinismul timpuriu. De exemplu, la Peştera lui Iosif, deasupra
intrării există semnul peştelui - simbol creştin din secolul IV-V. Altele păstrează
încă simboluri nedescifrate. Toate aceste date dau o valoare cu totul şi cu totul
deosebită, care trebuie să fie în atenţia statului român, pentru că reprezintă
rădăcinile noastre ce ne-au fixat în istorie şi ne fixează în continuare în istoria
Europei, a declarat directorul Direcţiei pentru Cultură, Marius Constantinescu.

Sărbătorile tradiţionale populare şi religioase din judeţul Buzău au un


potenţial turistic însemnat.

 Buzău - 12 - 24 iunie: Drăgaica;


 Râmnicu Sărat - 15 mai: Floarea de salcâm;

 Bisoca - ultima duminică a lunii august: Pe plaiuri bisocene;

 Bozioru - 20 iulie: Sf. Ilie; 6 august: Pobreajenul; 29 august: Sf. Ioan;

 Brăeşti - 8 septembrie: Pinul;

 Buda - 29 iunie: Sf. Petru; 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului;

 Calvini - 25 martie: Buna Vestire ; Moşii de vară; 27 iulie: Pantilimon;

 Cătina - 24 iunie: târg anual;


 Cernăteşti, sat Aldeni - 27 iulie: Pantilimon;

 Chiojdu - 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului; Înălţarea Domnului;

 Cozieni - 15 august: Sf. Maria;

 Gura Teghii - ultima săptămâna a lunii mai: Gherghelaş;

 Lopătari - 29 iunie: Sf. Petru; 27 iulie: Târg la Plaiul Nucului;

 Măgura - 29 iunie: Sf. Petru; 6 august: Pobreajenul;

 Merei, sat Dealul Viei, sat Monteoru - zilnic în perioada 15 iun.- 1 sept., 8
iunie: Sf. Mihail;

 Mânzăleşti - 29 august: Sf. Ioan - Beslii; ultima duminică din iunie:


Meledic; 15 august: Festivalul Slanicului,Găvanu; Gura Badic – Rusaliile;

 Murgeşti - 15 august: Sf. Maria;

 Odăile - 15 august: Sf. Maria; prima duminică după Sf. Maria;

 Pardoşi - 20 iulie: Sf. Ilie;

 Pătârlagele - sâmbăta; prima vineri după Paşti: Târgul Cucului,la Valea


Muscelului;

 Pietroasele - 1 iunie: târg la Șarânga;

 Podgoria - 29 iunie: Coţatcu; 27 iulie: Pleşeşti;

 Racoviţeni - 29 august: Sf. Ioana;

 Ruşeţu - 29 iunie: Sf. Petru; 15 august: Sf. Maria;

 Săruleşti - 27 iulie: Pantilimon;

 Vintilă Vodă - Duminica Floriilor; 14 septembrie: Ziua Crucii; 14


octombrie: Vinerea Mare; 21 noiembrie: Ovidenia; 6 decembrie: Sf.
Nicolae;

 Vipereşti, sat Tronari - 8 noiembrie: Sf. Mihail şi Gavril;

 Vâlcelele - 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului.


În fiecare an, în perioada 10-14 iunie se organizează târgul de vară "Drăgaica",
o manifestare emblematică pentru Buzău. Misterioasă ca figură mitologică, dar
şi fascinantă ca patroană a bâlciului care-i poartă numele, "Drăgaica" reprezintă
un punct de reper foarte important în istoria de ieri şi de azi a Buzăului.
Târgul "Drăgaica" este o creaţie a locuitorilor de la curbura Carpaţilor,
exprimând sărbătoarea întru cinstirea roadelor de peste an şi necesitatea
alcătuirii unei forme de comerţ primar, prin schimburi în natură. În jurul anului
1500 se înfiinţează reşedinţa episcopală, conducând la o dezvoltare a localităţii
Buzău, care începe să joace un rol tot mai important în realizarea schimburilor
comerciale între diferiţi negustori din târgurile de pe ambii versanţi ai
Carpaţilor. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Târgul "Drăgaica" este
mutat la marginea Buzăului, la Bănceşti, sat aparţinând comunei Simileasca.
Conducătorul acelor vremuri, Alexandru Ipsilanti, l-a încredinţat, printr-un
hrisov domnesc, la data de 26 august 1778, Episcopiei, care obţine cu această
ocazie şi vama târgului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Buzăul
cunoaşte o intensă activitate comercială. În anul 1864, Mihail Kogălniceanu
aprobă înfiinţarea "unui târg în urbe, altul decât cel care funcţiona la Plaiuri".
În anul 1971 autorităţile locale şi judeţene hotărăsc mutarea târgului
"Drăgaica" de la vechiul obor, pe fostul amplasament, în cartierul Poşta, la
intrarea pe platforma industrială a municipiului. Cu mult fast, inaugurarea
târgului din 1971 a reprezentat o manifestare cu puternice valenţe folclorice. Pe
parcursul identificării sale, "Drăgaica" cunoaşte o nouă etapă de transformare,
după 1990, când apar "actorii" economiei de piaţă.
De asemenea, segmentul agrementului s-a diversificat, fiind în prezent o
atracţie principală a "Drăgăicii". Comediile se învârt, magazinele şi restaurantele
vând, aici nimic nu e ca valul, totul e un val, oamenii vin, se duc şi iarăşi vin cu
el, fiindcă vine 24 iunie, ziua cu gongul care bate de atâta amar de ani
închiderea. "Drăgaica" se adaptează, se modernizează cu o uşurinţă uimitoare,
fiecare ediţie e cea mai frumoasă, aceasta e şi cea mai urbană, dar totul până la
gongul tradiţional.
Fig. 4.20. Pictură de Carol Pop de Szatmary, la 1800. Titlul: ''Târgul Drăgaica''

Buzăul se bucură de mai multe muzee, expoziţii, case memoriale, păstrătoare


prin exponatele ce le adăpostesc ale tradiţiilor şi istoriei din această zonă.
Muzeul judeţean Buzău, funcţionează în clădirea fostului liceu normal de
fete, ridicat în anul 1920 în parcul Crâng şi are secţii de arheologie, istorie,
memorialistică şi artă.
Fig. 4.21. Muzeul Judeţean de Istorie şi Teatrul George Ciprian

Secţiile de arheologie şi istorie deţin valoroase piese aparţinând aspectului


cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastica geto-dacică de tip
Carlomăneşti, replica tezaurului de la Pietroasele – Cloşca cu puii de aur - piese
aparţinând epocii romano-bizantine, culturilor Santana de Mureş, Ipoteşti-
Cândeşti, Dridu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din Munţii Buzăului,
inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăţi feudale (Vintilă Vodă,
Berca, Bradu), elemente arhitectonice medievale.
Colecţia numismatica cuprinde 10 tezaure monetare din aur, argint şi metal
comun. Momentele mari ale istoriei moderne şi contemporane în care a fost
implicată zona Buzăului sunt înfăţişate cu piese reprezentative (mobilier,
documente şi obiecte personale aparţinând lui Nicolae Leonard, Vladimir
Maximilian, Alexandru Marghiloman).
În anul 1980 s-a deschis secţia de pictură Brăduţ Covaliu şi secţia de arta
decorativă, conţinând valoroase piese de tapiserie, sculptură, sticlă.
În aceeaşi clădire funcţionează teatrul George Ciprian. Teatrul a fost înfiinţat
în 1996 şi este primul teatru românesc de proiecte. Instituţia poartă numele
cunoscutului dramaturg George Ciprian, care s-a născut la Buzău.
Muzeul Chihlimbarului din Colţi, administrat de Muzeul Judeţean Buzău, a
fost deschis în 1973 şi este singurul astfel de muzeu din România. Colecţia
muzeului este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut şi prelucrat,
unelte folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului, precum şi acte
referitoare la exploatarea minieră. Cele mai importante piese din colecţie sunt
unele bucăţi de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum şi un cercel în care se află o
furnică.
Muzeul din Râmnicu Sărat cuprinde secţii de ştiinţele naturii, arte plastice,
istorie şi etnografie. Colecţiile muzeului includ ceramică şi costume populare,
covoare, pictură şi sculptură, elemente de floră şi faună şi ca un element inedit,
o colecţie de fluturi exotici. În prezent, muzeul funcţionează în Casa Domnească
din Complexul Brâncovenesc.
Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche clădire din Buzău, care datează din anii
1780. Este singura clădire din oraş din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al
XVII-lea – al XVIII-lea). Adăposteşte colecţia de etnografie şi artă populară a
Muzeului Judeţean.
Fig. 4.22. Casa Vergu-Mănăilă Fig. 4.23. Palatul Comunal din Buzău

Palatul Comunal este o clădire aflată în centrul oraşului Buzău, România şi


care serveşte drept sediu al primăriei şi consiliului local. A fost construit în
perioada 1899-1903 la comanda primarului oraşului, Nicu Constantinescu, după
un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu. Săvulescu a supervizat lucrările
până în 1902, şi atunci locul său la conducerea proiectului a fost preluat de
Kafşinski. Palatul a fost inaugurat în 1903, în prezenţa regelui Carol I şi a
principelui Ferdinand.
Casa Memorială Vasile Voiculescu - se găseşte în satul în care s-a născut la 13
octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul şi editorul Vasile Voiculescu,
personalitate remarcabilă a literaturii româneşti, membru al Academiei
Române, din 1993, post mortem.
Aceasta oferă posibilitatea vizitatorilor de a-şi crea o imagine sugestivă
asupra evoluţiei în timp a scriitorului, bogata şi diversa lui activitate literară,
publicistică şi editorială. Cele peste 200 de exponate aflate în casa memorială,
împreună cu alte obiecte şi documente aflate în depozitul Muzeului Judeţean
Buzău, reprezintă un inestimabil fond documentar ce reflectă momente din
viaţa şi activitatea renumitului scriitor, al cărui nume a fost atribuit Bibliotecii
Judeţene din Buzău. În memoria sa, în curtea casei, la 13 octombrie 1974, cu
prilejul aniversării a 90 de ani de la naştere, a fost dezvelit un bust din bronz,
opera sculptorului Oscar Han.
Fig. 4.24. Casa Memoriala Vasile Voiculescu

Pe râul Buzău s-a construit podul de la Vadu Paşii de către celebrul inginer
român Anghel Saligny. Închis în urmă cu un deceniu din cauza slăbirii structurii
de rezistenţă, podul care asigura la sfârşitul secolului al XlX-lea legătura rutieră
şi de cale ferată dintre Moldova şi Muntenia, urma să fie reconstruit de Consiliul
Judeţean Buzău, instituţie care, din lipsă de fonduri, l-a transferat în anul 2004
în administrarea Consiliului local Vadu Paşii. Podul reprezintă un simbol al
unităţii efective dintre cele doua principate române, deopotrivă o lucrare
tehnică şi de artă.
Fig. 4.25. Podul Anghel Saligny de la Vadu Paşii

Tot pe cursul Buzăului, în comuna Siriu, se găseşte barajul de la Siriu, unde se


ajunge destul de uşor. Pe drumul de la Braşov înspre Buzău, după aproximativ
80 km, parca am păşi într-o lume de basm, unde se deschide o întindere de apă
ce pare infinită. Lacul, finalizat în anul 1985, are o lungime de 10 kilometri şi
este destinat pentru producerea energiei electrice în hidrocentrala de 42MW.
Hidrocentrala utilizează apa din lacul Siriu ce se întinde pe o suprafaţă de 500
hectare şi are un volum de 155 milioane mc. Barajul Siriu este un baraj de
pământ, amplasat între masivul Podul Calului şi masivul Siriu. Barajul este
alcătuit din miez de argilă, rocă şi steril.
Datorită construirii barajului, a fost necesară schimbarea rutei drumului
naţional DN10 şi construirea mai multor viaducte pentru ocolirea lacului Siriu.
În această zonă de o deosebită frumuseţe, omul şi natura au reuşit să creeze un
peisaj incredibil şi fascinant, unde apele repezi ale Buzăului îşi găsesc liniştea în
lacul Siriu, vegheat din toate părţile de păduri. La o distantă de 10 km de Siriu
se află viaductul Giurca ce se întinde pe 276 metri şi se sprijină pe piloni de 46
metri înălţime. În zona din coada lacului, pe timpul verii se poate face plajă, se
pot face plimbări cu pluta şi se poate practica pescuitul sportiv.
Fig. 4.26. Barajul Siriu de pe râul Buzău

În comuna Ciuta, pe DN1, drumul ce uneşte Buzăul cu Braşovul, traversând


munţii Siriului pe unde, în drumul său spre Alba Iulia, a poposit marele voievod
Mihai Viteazul şi unde, ca semn al trecerii sale, s-a construit la umbra pădurii şi
în mijlocul naturii un monument numit "Fântâna lui Mihai Viteazul".

Fig. 4.27. Fântâna lui Mihai Viteazu


Cultura materială şi spirituală

Buzăul, nume cu învăluiri de legendă şi rostogoliri molcome, constituie una


din cele mai vechi unităţi administrativ-teritoriale din Muntenia. Configuraţia
geografică, bogăţia solului şi abundenţa cursurilor de apă au creat condiţii
optime pentru stabilitatea şi continuitatea populaţiei în această zonă din cele
mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au dat la iveală urme ale prezenţei
umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o diversitate
de obiecte ce reflectă o intensă şi bogată viaţă materială şi spirituală. Din epoca
bronzului, în cadrul căreia se detaşează celebra cultură Monteoru, după numele
aşezării eponime, sunt descoperiri ce oferă posibilitatea să se argumenteze că
încă din această epocă se situează procesul complex al constituirii fondului
etnic, lingvistic şi cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va
produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto-daco-
romanilor şi, treptat, la formarea poporului român.
La Buzău s-au înfiinţat şi au activat societăţi şi asociaţii culturale între care, în
1893, filiala Ateneului, prima asociaţie a învăţătorilor "Solidaritatea" (1882),
germenele asociaţiei profesionale pe ţară, societăţi literare, muzicale si
ştiinţifice, ceea ce conferă Buzăului un loc important între centrele de cultură şi
spiritualitate ale ţării. A pulsat aici şi o puternică viaţă politică, la Buzău
constituindu-se şi activând secţiuni ale majorităţii formaţiunilor politice
cunoscute.
În spaţiul buzoian, satele ocupă străvechi vetre de locuire. Integrate cu mare
grijă în cadrul natural, gospodăriile sunt aşezate ergologic, după teren, după
soare, după vale, direcţia vântului şi a ploii. Punctul central al satului îl
reprezintă bătrâna biserică din lemn sau zid, cu arhitectura ce aminteşte de
casele tradiţionale. Prin mărime, arhitectură şi tematica picturală, biserica oferă
date socio-economice, despre viata şi trăirile sătenilor. Pictura exterioară din
pridvorul bisericii, cu raiul în stânga şi iadul în dreapta, încântă, prin decor, prin
duioşii, simplitate şi modul direct, oarecum satirizant, de prezentare a
personajelor din lumea satului.
Planul locuinţei în toată Muntenia este format din doua încăperi - tinda şi
odaia - cu o intrare. În prima jumătate a secolului XX, planul care se răspândeşte
este cel obişnuit pentru toată ţara, al tindei centrale cu două odăi laterale.
Tinda centrală este foarte mare şi are în cuprinsul ei vatra. Una din odăi,
încălzită cu o sobă oarbă, serveşte pentru locuit, cealaltă, neîncălzită este
,,odaia curată " în care se ţin cele mai frumoase piese de mobilier si ţesături.
Arhitectura caselor în zona Buzăului diferă. Casa de câmpie este rareori înaltă
având un singur nivel şi totdeauna o prispă în faţă. Tot ca element de plan
amintim şi prezenţa foişorului, uneori sub forma unei simple platforme
supraînălţate faţă de nivelul prispei. În ceea ce priveşte decorul casei, observăm
o oarecare sărăcie a ornării realizate în sculptură sau crestătură.
Casele şi gospodăriile de munte şi de deal, înălţate pe temelii, beciuri sau
pivniţe, având un aspect simplu şi elegant, deschis şi primitor, oferă condiţii
prielnice, pentru agroturism. La Lopătari şi Mânzăleşti, între decoraţiunile de
interior se remarcă ţesăturile din păr de capră. Vestita creatoare populară Adela
Petre a căpătat renume mondial cu aceste ţesături, adevărate tapiserii ale
epocii noastre.
Locuitori ai unei zone bogate în calcar, buzoienii sunt meşteri pricepuţi şi în
prelucrarea pietrei. Crucerii de la Bădeni, Breaza, Năeni, Pietroasele şi Ciuta au
realizat adevărate dantelării în piatră, crucile făcute de ei ajungând până în
inima Bărăganului. Se remarcă cimitirul de la Cotorca, declarat rezervaţie de
patrimoniu.
Tabăra de sculptură Măgura este unică în Europa. Cu toate acestea, este
lăsată de izbelişte şi neprotejată.
Sufletul, organizatorul şi liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe
Coman. În 1970, când a fost înfiinţată, urma să marcheze cele 16 veacuri de
atestare documentară a Buzăului. A fost programată ca vreme de 16 ani 16
sculptori, mereu alţii, să vină să lucreze în poienile Măgurii. În cei 16 ani, în
lunile august şi septembrie, pe dealurile Măgurii s-a sculptat intens, iar când
fenomenul s-a încheiat, au rămas aici 256 de lucrări în piatră, pe care unii critici
de artă chiar le socotesc capodopere, ce se întind pe 21 hectare. Artiştilor nu li
s-a impus o temă anume, lucru rarisim în epocă, fiecare creând în funcţie de
blocul de piatră ce-i revenea prin tragere la sorţi. Au lucrat, la Măgura, 163 de
sculptori, pentru a întregi cu o noua operă poiana pusă la dispoziţie. În cadru
festiv, la faţa locului, cei 16 artişti donau judeţului cele 16 lucrări.
Fig. 4.28. Tabăra de sculptură Măgura

Pe dealul Tigoarea, la Năeni, se află o tabără de sculptură în aer liber, cu


lucrări realizate de elevi, la iniţiativa primăriei comunei Năeni şi profesorului
Gabriel Manole din Slobozia.
O altă tabără de sculptură în aer liber, dar în lemn, se găseşte în comuna
Mânzăleşti, pe platoul Meledic. Se coboară spre lac 50 metri şi se intră direct
într-o poiană unde sunt expuse sculpturile în lemn, rezultate în urma taberei de
sculptură din iunie 2001. Conţine aproximativ 25 de statui din lemn.

Fig. 4.29. Statui din lemn de la Tabăra de sculptură de la Mânzăleşti


Bunurile şi valorile etnografice cuprind meşteşugurile, manifestările
etnofolclorice, sărbătorile religioase, tradiţiile şi obiceiurile.
Elementele de etnografie şi folclor sunt componente de mare valoare care
reprezintă memoria culturală şi artistică a unei comunităţi, fiind expresia unor
meşteri şi artizani, de obicei necunoscuţi.
Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, care poate
fi admirat astăzi mai mult în colecţiile muzeale, el fiind utilizat cu deosebire la
sărbători, în zonele cu tradiţii folclorice. În ansamblul său, costumul popular
buzoian se înscrie în tipul carpatic, ale cărui origini se află în portul populaţiei
dacice. Costume populare într-o formă nealterată se mai găsesc în zonele de
munte (Gura Teghii, Chiojdu, Cătina şi Calvini), pe Valea Râmnicului (Podgoria,
Pardoşi, Puieşti). În afară de obiceiuri si tradiţii, judeţul Buzău mai conservă şi
cântece strămoşeşti în forme aproape nealterate, care după expresia lui Alecu
Russo, constituie "arhiva acestor meleaguri".
Tradiţia se păstrează în unele localităţi datorită ambiţiei şi dorinţei unor
locuitori de a lăsa moştenire posterităţii secretele activităţilor şi meşteşugurilor
ce ai făcut zonele să fie cunoscute pe plan naţional.
În zona Buzăului, împletitul din nuiele de alun sau răchită este cunoscut din
cele mai vechi timpuri. Dacă cele mai groase nuiele erau folosite pentru coşuri
de porumb sau garduri în jurul curţilor, din nuielele mai subţiri se făceau coşuri
pentru căratul fructelor sau a strugurilor. De împletitul coşurilor se ocupa mai
mult femeile, deoarece se cere mai multă migală, iar întreaga operaţiune
necesită parcurgerea mai multor etape. Într-o primă fază, se procură materia
primă care poate fi alunul sau molidul, după caz. După ce se fierb nuielele
pentru o elasticitate şi o rezistenţă mai mare, se despică cu un obiect tăios şi se
împletesc.
Olăritul este o ocupaţie străveche ce se practică încă din vremuri străvechi,
mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca neolitică, epocă în care
pe teritoriul judeţului s-a dezvoltat o civilizaţie remarcabilă. La Poşta Câlnău,
membrii familiei Stamate se ocupă cu confecţionarea unor obiecte de lut,
meşteşugul lor, care a fost ridicat la rangul de artă tradiţională, bucurându-se de
atenţia celor care vor să aibă în casa lor obiecte pe care cândva le foloseau
bunicii. După ce le montează pe roată şi se usucă, soţiile le smălţuiesc cu
decoruri florale şi apoi sunt arse în cuptor. Ceea ce produc se vinde la târguri, cu
prilejul sărbătorilor folclorice tradiţionale din judeţ, dar şi în Târgul Drăgaica.
Arta de prelucrare a lemnului s-a restrâns la producerea câtorva obiecte de uz
casnic: linguri, putine, tocitori, butoaie, etc. Printre cei care mai prelucrează
lemnul se numără meşteşugarii de pe Valea Buzăului, Calvini şi Chiojdu.
Pe la 1800 s-au "stabilit" covrigii în târgul din Crâng. Acum toată lumea îi ştie
drept "Covrigi de Buzău". Iniţial, reţeta au adus-o grecii. Negustori înnăscuţi,
aceştia şi-au deschis la Buzău cârciumi în care serveau, pe lângă carafele cu vin,
şi covrigi ca nişte inele, cu o coajă aurie şi miez moale. Localnicii au furat
secretul covrigilor, brutarii şi l-au însuşit. Acum, covrigii de Buzău sunt marcă
înregistrată şi, începând cu 1 ianuarie 2007, au devenit produs european.
Buzoienii organizează anual un festival în cinstea Covrigilor de Buzău, a
Cârnaţilor de Pleşcoi şi a Vinului de Pietroasele, toate, mărci înregistrate.
Festivalul se desfăşoară în tradiţia târgurilor de toamnă şi sugerează belşug şi
mândrie.
Manifestările folclorice, specifice tuturor zonelor din România, sunt păstrate
foarte bine şi în Buzău. Cele mai importante manifestări folclorice sunt: ,,Pe
plaiuri bisocene,,, care se desfăşoară în ultima duminică a lunii august,
,,
,,Gherghelaş , la Gura Teghii, în ultima sâmbătă din luna mai, ,,Festivalul

Slănicului,, - la Meledic în ultima duminică din iunie, Festivalul de la Plaiul


Nucului, etc. Aceste manifestări sunt posibile cu ajutorul Centrul judeţean
pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu
primăriile unde se desfăşoară.
Sărbătorile laice şi religioase au o importanţă deosebită pentru locuitori,
aceştia respectă cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile legate de biserică, anumite
ocupaţii agricole sau păstoreşti sau din viaţa de familie. Localnicii dau o
importanţă mai mare unor anumite sărbători sau a anumitor zile din calendar,
când nu efectuează anumite activităţi pentru a nu li se produce prejudicii
animalelor, caselor, membrilor familiei. Aceste poveşti constituie elemente de
cultură ce atrag turiştii.
Tezaurul etno-folcloric al zonei este legat şi de obiceiurile şi tradiţiile de
Crăciun şi a sărbătorilor din preajma Crăciunului. Crăciunul este o sărbătoare a
luminii, a compasiunii faţă de semeni; o vreme de voioşie, bucate alese şi clipe
de neuitat petrecute cu familia.
În România, Crăciunul este în primul rând momentul în care se strâng toţi
membrii familiei, chiar dacă unii sunt plecaţi departe. Membrii familiei încep să
se strângă pe lângă gospodina casei, care împarte sarcinile: “tu alegi orezul”, “tu
toci carnea”, “tu cerni făina”, etc. Oricum, se creează o zarvă şi o agitaţie
plăcută. Una sau două zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor,
prăjiturilor. De obicei, Ajunul şi în preziua ajunului se pregătesc mâncărurile.
Daca la Ignat s-au făcut preparatele de porc, atunci rămâne de treabă numai
pentru Ajun (sarmale, friptura, ciorba, salata boeuf, piftia sau răciturile de
porc), daca nu atunci se vor face caltaboşii, leberul, chişca, etc. Miroase a
mirodenii, mâncărurile sunt gustate doar de gospodină.
În dimineaţa de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea
darurile moşului, apoi glasurile lor trezesc toată casa. Urmează micul dejun, la
care participă toată familia, apoi se merge la biserică pentru a asista la slujbă.
Se întorc voioşi spre casele lor, şi urmează să ducă pomană o farfurie cu friptură
de porc celor care nu au avut ce să sacrifice de Ignat. Daca este zăpadă, copiii
zburdalnici ies afară pentru a face oameni de zăpadă sau pentru o bulgăreală
zdravănă. Părinţii şi bunicii rămân în casă pentru a pregăti bucatele pentru
colindătorii ce vor veni cu “Steaua”.
Seara este momentul pentru musafiri. Se spune că dacă primul invitat este
bărbat, atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toţi invitaţii trebuie sa
vină cu inimile curate, cu gânduri bune şi voioşie pentru ca toate să meargă
bine. Odată lăsată noaptea, toţi se retrag la casele lor în pace pentru o
binemeritată odihnă. Chiar dacă Crăciunul a devenit comercial, trebuie să-i
recunoaştem meritele. Reuneşte familia de peste tot, şi pentru o zi, toţi oamenii
uita de griji, toţi avem aceeaşi culoare şi credem în aceleaşi valori şi zâmbim de
fiecare dată când îl vedem pe omul acela cu burtă şi barbă albă care este
îmbrăcat în roşu, chiar dacă nu îl vedem zburând într-o sanie trasă de reni.
Alte obiceiuri ce sunt pe cale de dispariţie sunt pluguşorul şi sorcova. În
diferite zone ale ţării, costumaţia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este
în esenţa acelaşi. "Pluguşorul" este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe
frumoase, de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu
"Pluguşorul", fiecărei gospodării. Ca o incantaţie magică, textul urării se
transmite din tată în fiu şi nu există român să nu-l cunoască.
În zonele de munte se practică şi umblatul cu capra. Capra se alcătuieşte
dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie
roşie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată şi
încreţită în forma părului. În loc de aceasta se poate lipi şi o piele subţire cu păr
pe ea. În dreptul ochilor se fac în lemn două scobituri unde se pun două boabe
de fasole mari, aloe, cu pete negre, peste care se lipeşte hârtia neagră cu
încreţituri sau pielea cu păr. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură.
Pe ceafă are patru corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află
înşirate şiraguri de mărgele sau hurmuzi. În dosul coarnelor se află o oglindă
care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea.
Jocul caprei este un spectacol autentic ce trezeşte în asistenţă fiori de
spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai
ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Fig. 4.30. Jocul caprei

Un alt obicei de Crăciun este împodobitul bradului. Pomul de Crăciun, aşa


cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina
scânteietoare a instalaţiei electrice, nu a fost din totdeauna împodobit astfel.
Înainte se împodobea cu mere roşii şi cu lumânări. De Crăciun toţi copiii
aşteaptă cu nerăbdare venirea Moşului. În ajunul sărbătorii, Moşul vine şi lasă
cadouri pentru fiecare, sub bradul frumos împodobit. Sărbătoarea Crăciunului a
reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie pentru creştini, şi mai ales pentru
copii, care aşteaptă cu nerăbdare, an de an, zilele în care merg să colinde,
împodobesc bradul, se duc la biserică, se bucură de Naşterea Domnului, la o
masă îmbelşugată de familie, în mijlocul celor dragi.
Împodobitul bradului în România este un obicei relativ recent. În prezent,
practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă.
CAPITOLUL 5
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC

5.1.BAZA TEHNICO-MATERIALĂ

Infrastructura turistică, numită şi baza tehnico-materială a turismului


cuprinde o serie de elemente materiale-suport, în absenţa cărora, oricât de
valoros ar fi fondul turistic, activitatea turistică nu s-ar putea desfăşura şi nici nu
s-ar putea asigura serviciile turistice. Ea cuprinde: căile şi mijloacele de
transport, unităţile de cazare şi de alimentaţie publică, amenajările şi mijloacele
de agrement, reţeaua comercială destinată turiştilor, infrastructura
comunicaţională, medico-sanitară, dotările tehnico-edilitare (alimentarea cu
apă, gaze, energie electrică, reţeaua de canalizare, etc). infrastructura este
rezultatul investiţiilor de stat sau private, care la rândul ei atrage şi facilitează
noi investiţii.
În principiu, gradul de dezvoltare a infrastructurii unei regiuni ar trebui să fie
proporţional cu valoarea fondului turistic. În realitate, această corelaţie nu se
realizează din start, ci proporţional cu dezvoltarea economică şi socială a unei
regiuni şi cu dezvoltarea turismului însuşi.

Căi de transport
Dintre toate componentele infrastructurii cu caracter general, pentru turism
cea mai importantă este reţeaua de comunicaţie, recunoscută ca factor esenţial
în dezvoltare, cu efecte benefice directe în teritoriu, care asigură accesul la
resursele şi structurile turistice existente.
Buzăul este un important nod feroviar, legând Bucureşti şi Ploieşti de Focşani,
Galaţi şi Constanţa. Gara din oraş a fost deschisă în 1872, împreună cu calea
ferată Bucureşti-Galaţi. O ramificaţie a acestei căi ferate, de la Buzău la
Mărăşeşti a fost deschisă după câţiva ani, pe 13 iunie 1881, devenind prima cale
ferată proiectată de ingineri români. Linia Buzău-Nehoiaşu, deschisă în 1908,
leagă Buzăul de multe din localităţile de pe Valea Buzăului, inclusiv de oraşele
Nehoiu şi Pătârlagele.
La Buzău se poate ajunge pe DN2 (drumul european E85) de la Bucureşti şi
din oraşele importante din Moldova. DN1B (drumul european E577) leagă
Buzău de Ploieşti iar DN10 traversează Munţii Carpaţi pe la curbura sud-estică a
acestora prin Pasul Buzău către Braşov. La Galaţi şi Brăila se poate ajunge pe
DN2B.
Două autogări, una aflată în nordul oraşului şi cealaltă în sud, în apropierea
gării, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii
regulate de legătură rutieră cu alte oraşe sau cu comunele din apropiere.
În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidenţiale
de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de
centrul oraşului şi de gară. Există câteva companii de taxi licenţiate de primărie
şi care operează în oraş şi în localităţile apropiate.
Aeroportul internaţional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul
Internaţional Henri Coandă, din Otopeni, dar şi Aeroportul Internaţional Aurel
Vlaicu, din Băneasa.
Drumul naţional 10 reprezintă o atracţie deosebită pentru turism. Recent
reabilitat, acesta oferă câteva cadre pitoreşti în zona Lacului Siriu, cu viaducte
foarte înalte.

Fig. 5.1. Viaductul Stânca Teherău

Unităţi de cazare şi de alimentaţie publică


În municipiul Buzău sunt mai multe forme de unităţi de cazare, modernizate
şi acreditate. Cele mai importante hoteluri sunt: Hotel Pietroasa, Hotel Crâng,
Hotel Corona, Hotel Bucegi şi Hotel Sport B90.
Hotelul Pietroasa este situat în centrul oraşului în preajma Palatului
Comunal, şi la câţiva paşi de centrele bancare, financiare si de afaceri. Hotelul
oferă o atmosferă caldă, ospitalieră, şi o cuprinzătoare lista de facilităţi pentru
oaspeţii săi.
Combinând confortul cu facilităţile hotelul vă invită în cele 90 de camere şi
apartamente amenajate elegant, precum şi în Sala Mare a Restaurantului unde
savoarea produselor şi măiestria bucătarilor sunt aparte.
Camerele sunt dotate cu:
- televizor;
- minibar;
- aer condiţionat;
- acces internet;
- telefon internaţional;
- grup sanitar propriu;
- cadă sau dus;
- minibar.
Tarifele pentru o cameră, pentru o persoană sunt de 270 lei, iar pentru două
persoane e 350 lei.

Fig. 5.2. Hotelul Pietroasa


Al doilea hotel ca mărime din oraş este Hotelul Crâng. Acesta este situat în
parcul Crâng. Hotelul are 47 camere:

- 15 apartamente;
- 7 apartamente cu minibar şi TV color prin cablu;
- 5 camere duble cu aer condiţionat;
- sala de conferinţe;
- bar;
- restaurant;
- TV prin cablu.
Preţul unei camere pentru o persoană este de 160 lei, iar pentru două
persoane e 215 lei.

Fig. 5.3. Hotel Crâng

Hotelul Sport B90 este situat în imediata vecinătate a Sălii Sporturilor Romeo
Iamandi şi a Bazinului Olimpic, lângă Parcul Tineretului şi la 200 metri de centrul
comercial al oraşului. Hotelul are o capacitate de 83 locuri de cazare în 35
camere: apartamente, camere duble, camere triple, dotate cu TV cablu, telefon,
încălzire centrală şi aer condiţionat.
Dotări şi servicii: bowling, restaurant, bar, spălătorie, parcare, grădină de
vară, recepţie non stop, room service, mini shop, fax, sală de conferinţe.
Fig. 5.4. Recepţie Hotel Sport B90

Hotel Bucegi este situat în imediata apropiere a Gării Buzău, clădirea este
monument arhitectonic, fiind renovată recent. Hotel Bucegi dispune de 24
camere cu pat matrimonial, 2 sau 3 paturi. Restaurantul dispune de 60 locuri,
meniuri variate şi de un bar non-stop cu o capacitate de 40 de locuri.

Fig. 5.5. Hotel Bucegi


Hanul Crâşmăriţa din Buzău este o surpriză arhitectonică plăcută prezentă la
intrarea în Buzău în localitatea Mărăcineni, la intersecţia DN2 cu E85.
Hanul Crâşmăriţa se află pe malul râului Buzău, pe locul unde în trecut se
făceau schimburile de cai pentru postalioanele ce legau Moldova de Muntenia.
Aceasta temă o regăsim într-o pictură ce se afla pe frontispiciul hanului.
Este un han construit în stilul arhitectural specific românesc antebelic, după
cele mai noi norme europene în domeniul turismului cu ajutorul Programului
SAPARD de dezvoltare a turismului rural şi este clasificat la 3 margarete.
Construcţia este originală şi practică, împletind armonios stilul rustic cu cel
modern.
Denumirea Hanul Crâşmăriţa din Buzau provine de la titlul renumitei melodii
cu acelaşi nume a binecunoscutului interpret de muzică populară Benone
Sinulescu, cel mai mare promotor al meleagurilor buzoiene.
Hanul dispune de un restaurant cu mâncăruri tradiţionale româneşti cu
denumiri specific buzoiene.
Facilităţi:
- mic dejun, demipensiune sau pensiune completă;
- TV color în cameră;
- programe TV prin cablu;
- acces la internet, xerox, fax şi telefon internaţional;
- sala de conferinţe dotată cu videoproiector;
- parcare păzită.
Preţul camerelor diferă, de la 200 lei o cameră pentru o persoană, până la
450 lei un apartament.

Fig. 5.6. Hanul Crâşmăriţa


Pe drumul european E85, spre Râmnicu Sărat, la 10 kilometri de Buzău, e
pensiunea Valverde. Pensiunea s-a înfiinţat în 2008, într-o clădire veche,
datând de la începutul anilor 1900, care făcea parte dintr-un vechi conac
boieresc. Valverde se străduieşte zi de zi să ofere drumeţilor un meniu de bază
cu specific buzoian, natural şi sănătos, aprovizionându-se în cea mai mare parte
cu carne, legume şi peşte din fermele proprii, dar şi direct de la producători
renumiţi din zona Buzăului. De asemenea, aici se găseşte borşul şi tăiţeii pentru
ciorbe şi supe, zacuscă, murăturile şi pâinea, toate după reţete consacrate din
această zonă.
Facilităţi cazare: internet wireless, cramă, parcare, grădină/curte, terasă,
plata cu cardul, fermă proprie, grătar/barbeque, sală de mese, şemineu, bar,
restaurant. Facilităţi camere: internet in camera, uscător de par, încălzire
centrală, baie în cameră, telefon în cameră, cameră cu TV.
Preţul unei camere este de 100 lei.

Fig. 5.7. Pensiunea Valverde

Hanul Poieniţa este situat în Râmnicu Sărat pe E85 şi are o capacitate de


cazare de 30 de camere din care două apartamente şi două camere cu 4 locuri.
Restaurantul cuprinde 4 saloane cu 350 locuri în care se pot organiza mese
festive şi evenimente specifice precum nunţi şi botezuri. Printre specialităţile
casei se numără:
-gustări din produse lactate (tradiţionale);
-pastramă de oaie;
-cârnaţi Pleşcoi;
-specialităţi din peşte şi pasăre;
-vinul casei – roşu şi alb.
Specialitatea casei este omleta "a la Regele Mihai" - care a fost oaspetele
casei în 31 iunie 2006. Locul unde regele a servit masa este rezervat.
Complexul dispune de o sală de protocol unde se pot organiza diferite
evenimente, conferinţe şi dineuri şi de o terasă descoperită cu capacitate de
300 de locuri.
Preţul unei camere este de 100 lei camera simplă şi 150 lei camera dublă.

Fig. 5.8. Hanul Poieniţa

Cândva, una din cele mai frumoase şi mai atrăgătoare staţiuni, Sărata
Monteoru acum arată ca un loc pustiu şi părăsit. Totuşi, aici se găsesc foarte
multe hoteluri şi pensiuni, dintre care, cele mai importante sunt: Hotel
Montana, Hotel Monteoru, Hotel Cazinou, Pensiunea Olga, Pensiunea Caprice,
Pensiunea Mădălin, Pensiunea Casa cu Tei şi Complexul Paradis.
Situat în incinta Monteoru Resort & Spa, Hotel Monteoru şi Hotel Montana
vă oferă:
- camere de 2 stele şi 4 stele ( Junior Suite), dotate cu tv prin cablu/satelit;
- restaurant cu specific românesc şi internaţional;
- terasă cu muzica live;
- internet Wi-fi;
- bază de tratament balneo cu bazine cu apă sărată şi multiple proceduri şi
masaj;
- pachete de servicii cu pensiune completă şi tratament;
- team building;
- evenimente.
Fig. 5.9.Hotelul Monteoru Fig. 5.10. Hotel Montana

Aflată lângă pădurea plină de tei, pensiunea vă îmbie la linişte şi relaxare.


Restaurantul (150 locuri), promovează bucătăria buzoiană, cu specialităţi
picante, dar delicioase, iar sala de şedinţe, dotată cu videoproiector, flipchart,
are 60 locuri. Amenajată rustic, face ca orice instruire să pară o mini-vacanţă.
Pentru reîncărcarea bateriilor, puteţi profita de sala de fitness fără a se percepe
tarif de utilizare şi de saună finlandeză. În timpul verii, puteţi face băi cu apă
sărată la ştrandul din staţiune, sau drumeţii prin pădure, spre diferite obiective
turistice (la Cruce, la schitul Negoiţă, la aşezarea arheologică).
Facilităţi cazare: masă de ping-pong, TV în living, internet wireless, sală de
fitness, parcare, saună, terasă, plata cu cardul, fermă proprie, living, şemineu,
livadă, loc amenajat de joacă, bar, restaurant, sală de conferinţe.
Preţul pentru o cameră dublă este de 100 lei.

Fig. 5.11. Pensiunea Casa cu Tei


Situată în staţiunea balneară Sărata-Monteoru, renumită prin eficienţa
tratamentelor antireumatismale, Pensiunea Olga reprezintă alegerea ideală
pentru o evadare în natură la sfârşit de săptămână, sau pentru un training de
câteva zile pentru angajaţii firmei dumneavoastră. Pensiunea are o capacitate
de cazare de 24 de persoane, în camere duble şi într-un apartament, fiecare cu
grup sanitar propriu, cu balcon şi CATV. Mai dispune şi de o sală de şedinţe de
30 de locuri, dotată cu aer condiţionat.
Facilităţi cazare: frigider în unitate, fax, masă de ping-pong, TV în living,
internet wireless, internet prin cablu, sală de fitness, se acceptă animale,
parcare, gradină/curte, piscină, teren de sport, biliard, saună, terasă, plata cu
cardul, foişor în curte, grătar/barbeque, living, sală de mese, livadă, bar,
restaurant, sală de conferinţe, tichete de vacanţă.
Preţul pentru o noapte de cazare, în cameră dubla este de 100 lei.

Fig. 5.12. Pensiunea Olga

Pensiunea Caprice este renumită pentru izvoarele cu apă sărată şi pentru


facilităţile de tratament. Mulţi turişti vin vara la ştrand sau în orice anotimp
pentru aerul curat, mireasma pădurilor de tei şi salcâm.
Pensiunea este amplasată pe mai multe terase cu privelişte asupra staţiunii şi
oferă turiştilor multe facilităţi de recreere şi relaxare pe timp de vară în piscina
proprie, pe terasă, pe terenul de tenis, în saună şi la masaj. Fondată în 1996,
pensiunea oferă servicii de cazare deosebite, masa în restaurantul propriu şi
organizează evenimente şi mese festive. Pentru cazare pensiunea dispune de:
-două apartamente de lux cu paturi matrimoniale;
-8 camere duble;
-7 camere duble cu grup sanitar comun;
-1 apartament de protocol;
-1 garsonieră ( cuprinde un dormitor, un spaţiu pentru gătit şi baie proprie).
Camerele dispun de: televizor, cablu tv şi beneficiază de încălzire centrală şi
apă caldă permanent. Pentru nonconformişti se oferă cazare şi în regim
camping.
Restaurantul, cu o capacitate de 40 locuri, oferă mâncăruri specifice
tradiţionale: pui pe sticlă, tochitură buzoiană, cârnaţi de Pleşcoi, păstrăv de
munte.
Preţul pentru o cameră dublă este de 70 lei.

Fig. 5.13. Pensiunea Caprice

Alte pensiuni din Sărata Monteoru: Pensiunea La Păducel, Pensiunea La


Pădure, Pensiunea Cerbul, Pensiunea Marin Iuliu Trandafir, Pensiunea Favorit,
Casa Camelia, etc. Preţurile pentru o noapte de cazare sunt cuprinse între 50 lei
şi 100 lei.

Pe Valea Buzăului găsim restaurante şi pensiuni la tot pasul.


Casa Matei situată în localitatea Berca, se bucură de o locaţie strategic
aleasă, cât şi de accesul la importante obiective turistice. Pensiunea dispune de
o structură de cazare formată din 12 camere utilate cu băi proprii, cablu TV, sală
de conferinţe cu capacitate de 40 locuri, restaurant cu 130 locuri unde se pot
organiza mese festive şi evenimente în tot cursul anului. Aici se mai pot
comanda meniuri tradiţionale şi pizza pe vatră. Pensiunea oferă teren tenis de
câmp, terasă în aer liber pentru dans, 17 locuri parcare păzite.
Facilităţi:
-parcare;
-TV;
-organizare evenimente;
-internet;
-teren sport;
-telefon;
-restaurant.

Fig. 5.14. Casa Matei

Pensiunea Motel Maricor, situată în oraşul Pătârlagele, este compusă din


parter şi două etaje. Oferă 22 de locuri de cazare în 8 camere cu pat dublu şi 2
apartamente, toate având baie individuală cu cadă şi duş. Camerele sunt
spaţioase şi confortabile. Pensiunea are în dotare:
-restaurant cu bar de 100 de locuri cu meniuri la alegere;
-sală de consiliu de 50 locuri (sală multifuncţională pentru reuniuni, seminarii,
conferinţe, evenimente speciale );
-grădină de vară cu 100 de locuri acoperită;
-piscină în aer liber;
-foişor.
Preţul unei nopţi de cazare este de 80 lei pentru o cameră, iar un apartament
este 120 lei, cu mic dejun inclus.

Fig. 5.15. Pensiunea Motel Maricor

Situată într-o zonă pitorească din Masivul Podu Calului – Munţii Buzăului,
Pensiunea 14 Scaune oferă posibilitatea atacării traseelor spre Vf. Penteleu şi
Lacul Vulturilor. Dispune de un spaţiu generos în curte: foişor, parcare auto,
teren sport.
Tot pe DN10, la 28 de kilometri de Buzău, s-a ridicat Complexul Turistic
Măgura. Complexul este structurat astfel: hotel, căsuţe tip camping, o sala de
conferinţe, un restaurant clasic cu 150 locuri, un restaurant rustic de 150 locuri,
două terase, un foişor şi parcare.
Alte pensiuni pe Valea Buzăului: Pensiunea Aninului, cu un cadru natural
deosebit, situată la 2 kilometri de DN10, Pensiunea Elena, Pensiunea Roza,
Pensiunea Hanul de Piatră, Pensiunea Mioara, Pensiunea Montana Touring,
Pensiunea Dana-Maria, etc. Preţurile de cazare sunt de la 80 lei până la 120 lei.

Lângă Tabăra de Sculptură Măgura se află Hotelul Mc Pietroasa, realizat într-o


concepţie modernă, dar perfect integrat în peisajul zonal. Hotelul dispune de
un complex de facilităţi precum: piscină, saună, sală de jocuri, sală de forţă,
restaurant, cramă, terase, sală de conferinţe. Aceasta este singura posibilitate
de cazare din zonă, preţurile fiind destul de mari.

Fig. 5.16. Hotel Mc Pietroasa

5.2.TRASEE TURISTICE

1. Municipiul Buzău (120 kilometri N-E de Bucureşti, pe DE 85)

În municipiul Buzău, traseul turistic poate include vizitarea următoarelor


obiective:
- Ansamblul Episcopiei Buzăului (monument istoric);
- Palatul Comunal-Primăria municipiului (monument istoric);
- Biblioteca judeţeană Vasile Voiculescu (monument istoric);
- Muzeul Judeţean Buzău (monument istoric);
- Parcul Crâng (monument istoric);
- Ansamblul Conacului Marghiloman (monument istoric);
- Biserica Sf. Îngeri (monument istoric);
- Biserica Buna Vestire (monument istoric);
- Parcul Tineretului.

2. Municipiul Râmnicu Sărat (35 km E de Buzău, pe DE 85)

Aici, în programul de vizitare se pot include:

- Primăria municipiului (monument istoric);


- Muzeul Municipal Râmnicu Sărat şi întregul Complex Brâncovenesc
(monument istoric);
- Fostul penitenciar (monument istoric);
- Biblioteca municipală (monument istoric);
- Parcul oraşului;
- Gara nouă (monument istoric);
- Biserica Sf. Dumitru (monument istoric);
- Biserica Sf. Voievozi - Câţa (monument istoric).

3. Buzău - Verneşti - Berca (circa 35 km N de la Buzău)


Traseul poate include:
- Biserica Buna Vestire , comuna Verneşti;
- Șantierul arheologic de la Cârlomăneşti, comuna Verneşti;
- Ansamblul Conacului Cândeştilor, comuna Verneşti;
- Ansamblul Fostei mânăstiri Berca, comuna Berca;
- Mânăstirea Răteşti, comuna Berca;
- Vulcanii Noroioşi, comuna Scorţoasa.

4. Buzău - Tisău - Măgura - Pârscov


Traseul, în lungime de circa 35 kilometri cuprinde:
- Mânăstirea Barbu, comuna Tisău;
- Ansamblul Fostei mânăstiri Bradu, comuna Tisău;
- Tabăra de sculptură de la Măgura (colecţie a Muzeului Judeţean
Buzău);
- Mânăstirea Ciolanu, comuna Tisău;
- Schitul Nifon, comuna Măgura;
- Fântâna lui Mihai Viteazul de la Ciuta;
- Casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov (colecţie a Muzeului
Judeţean Buzău).

5. Buzău - Verneşti - Măgura - Cislău - Pătârlagele - Colţi - Aluniş (circa 85


kilometri de Buzău)
Traseul poate include:
- Ansamblul Conacului Cândeştilor, comuna Verneşti;
- Ansamblul Bisericii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sat Ciuta,
comuna Măgura;
- Herghelia de la Cislău;
- Muzeul Chihlimbarului de la Colţi (colecţie a Muzeului Judeţean
Buzău);
- Ansamblul rupestru de la Aluniş, comuna Colţi;
- Bisericile monument istoric de la Sibiciul de Sus şi Mărunţişu, oraş
Pătârlagele.

6. Buzău - Verneşti - Unguriu - Pârscov - Cozieni - Bozioru (circa 60 kilometri


de la Buzău)
Obiectivul principal al acestui traseu îl constituie aşezările rupestre de la
Nucu - Bozioru (monumente istorice de valoare naţională). La întoarcere, poate
fi vizitată Casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov (colecţie a Muzeului
Judeţean Buzău).

7. Buzău - Verneşti - Cislău - Pătârlagele - Nehoiu - Siriu (circa 90 km de


Buzău, pe DN 10)
Traseul poate include obiectivele din localităţile menţionate, ţinta fiind
barajul şi lacul de acumulare al hidrocentralei de la Siriu şi Cimitirul Eroilor din
aceiaşi localitate. La întoarcere, de la Ciuta, se poate intra spre comuna Tisău,
unde se pot vizita Mânăstirea Ciolanu şi Tabăra de Sculptură în aer liber de la
Măgura.

8. Buzău - Cernăteşti - Vintilă Vodă - Mânzăleşti (circa 70 kilometri de la


Buzău)
Este o zonă cu un peisaj deosebit, principalele obiective care pot fi vizitate
fiind:
- Ansamblul Bisericii Sf. Împăraţi, comuna Săpoca;
- Biserica Sf. Nicolae - Vintilă Vodă;
- Colecţia de artă populară de la Căminul Cultural din Mânzăleşti şi
Tabăra de Sculptură în lemn de la Meledic.
Se poate continua drumul spre comuna Lopătari, unde se afla Focul viu.

CAPITOLUL 6
POSIBILITĂŢI ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE A
POTENŢIALULUI TURISTIC
6.1. Piaţa întreprinderii turistice şi dinamica ei
Întreprindere turistică apare în cadrul pieţei în calitate de ofertant,
adresându-se cu serviciile sale atât clienţilor proveniţi din alte zone cât şi celor
domiciliaţi în zona de amplasare a unităţilor. Pe această bază se poate aprecia
că piaţa întreprinderii turistice prezintă, din punct de vedere geografic, doua
componente:
- Una locală, în cadrul căreia are loc confruntarea unei părţi a ofertei cu
cererea din perimetrul în care este amplasată întreprinderea;
- Una naţională şi internaţională în cadrul căreia se confruntă oferta de
servicii cu cererea provenită din alte zone.
Piaţa turistică este o componentă de bază a mediului economico-social, un
element important al pieţei serviciilor de consum, alături de servicii personale,
de sănătate, de învăţământ.
Piaţa turistică este sfera de interferenţa a ofertei turistice materializată prin
producţia turistică şi cererea turistică materializată prin consum. Întrucât locul
ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii,
interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi spaţiu a celor doi factori,
prin intermediul consumului turistic.
În raport cu piaţa totală, piaţa turistică prezintă o serie de particularităţi
determinate de acţiunea a diverşi factori, cât şi de modul concret de
manifestare a elementelor definitorii ale pieţei, respectiv oferta şi cerere.

Principalii factori ai dinamicii pieţei turistice sunt:


1. Volumul, structura si calitatea resurselor turistice: Exprimă potenţialul
turistic al unui anumit teritoriu. Un potenţial turistic ridicat determină o
capacitate a pieţei turistice ridicată. Această capacitate poate fi numai
potenţială, ea trebuind să fie pusă în valoare prin lucrări de amenajare
turistică. Posibilităţile de amenajare depind, la rândul lor, de gradul de
accesibilitate a resurselor, de investiţiile alocate pentru lucrări de
amenajare, de posibilităţile tehnice existente la un moment dat.
2. Gradul de amenajare turistică: Determină, la rândul lui, piaţa turistică.
Un teritoriu valorificat suficient oferă posibilităţi mai mari de extindere a
pieţei pe cale extensivă, în timp ce un teritoriu valorificat integral oferă
posibilităţi de extindere a pieţei exclusive pe cale intensiva.
3. Nivelul de dezvoltare a infrastructurii: Oferă posibilităţi mai mari sau
mai reduse de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o
oferta potenţială va fi mai uşor valorificat în consecinţă, şi posibilităţile de
extindere a pieţei sunt mai ridicate.
Factorii enumeraţi se corelează, în general, cu oferta de servicii turistice, pe
lângă aceştia, o serie de factori acţionează asupra cererii, iar prin intermediul
acesteia asupra pieţei. De exemplu factorii geografici imprima pieţei turistice o
sezonalitate pronunţată, caracterizată prin unul sau două puncte de maxim şi
minim în cursul unui an calendaristic.
Între factorii cu acţiune specifică, o mare importantă prezintă durata
concediilor, dimensiunile timpului liber, volumul cererii satisfăcute precum şi
programarea vacanţelor. Există şi o serie de factori care determină exclusiv piaţa
externă: factorii politici, climatul internaţionali, legislaţia şi în special cea
referitoare la trecerea frontierei, gradul de cunoaştere a ofertei turistice.
Factorii conjuncturali au de regulă o acţiune de scurtă durată, dar
determină în anumite perioade reorientări ale fluxurilor turistice.

Cererea turistică
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă
dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar ,,în afara reşedinţei proprii pentru
alte motive decât prestarea unei activităţi remunerate la locul de destinaţie".
Materializarea cererii este consumul turistic. Cererea turistică se formează la
locul de reşedinţă al turistului, sau bazinul cererii, caracterizat prin diverse
trăsături economice, etnice, sociale, politice, iar consumul turistic se realizează
în bazinul ofertei turistice, implicând deplasarea, şi se derulează înainte de
deplasarea spre bazinul ofertei, în timpul deplasării şi la locul de destinaţie.
Factorii determinanţi ai cererii turistice şi ai evoluţiei acesteia sunt foarte
diverşi, literatura de specialitate sugerând o multitudine de posibilităţi de
clasificare a acestora. Dacă se ia în calcul orientarea spre consum a fenomenului
turistic se poate concluziona că factorii cererii pot fi grupaţi în două categorii:
economico-sociali şi motivaţionali.
Factori economico-sociali:
a. Factorul demografic: Are un rol primordial
în stimularea activităţii turistice, întrucât acesta este purtătorul cererii.
Factorul demografic îşi manifestă incidenţa asupra turismului, stimulându-l
în acele regiuni în care există condiţiile materiale sociale şi culturale care
decurg din dezvoltarea economică;
b. Gradul de urbanizare: Impune o anumită
structura şi dezvoltare economică generatoare de impulsuri motivaţionale şi
disponibilităţi materiale reflectate în cererea turistică. Cu cât gradul de
urbanizare este mai ridicat cu atât creşte cererea de turişti care vor să
evadeze din mediul urban;
c. Timpul liber: Este un factor determinant al
cererii turistice întrucât cea mai mare parte a deplasărilor în scop turistic se
realizează în perioada timpului liber: concedii, vacanţe, week-end;
d. Venitul: Reprezintă componenta materială,
baza participării la circulaţia turistică. Veniturile individuale sunt
determinante pentru a include cererea turistică în cadrul cererii de consum
a populaţiei unei ţări. Venitul destinat activităţii turistice reprezintă ceea ce
rămâne din venitul individual după satisfacerea necesităţilor vitale, aşa
numitul ,,consum obligatoriu" care nu poate fi redus.
Turismul se încadrează în categoria necesităţilor create, determinat de
creşterea gradului de dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor,
obiceiuri, tradiţii, cultura.
Factori motivaţionali:
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de necesităţi
biologice şi psihologice, turismul asigurând obţinerea echilibrului ca factor
compensator al existenţei cotidiene. Acest lucru este posibil ca urmare a celor
trei funcţii pe care le îndeplineşte turismul:
– Destindere-odihnă, eliberare de stresul rezultat din condiţiile de muncă şi
de viaţă.
– Divertisment: dă conţinut dinamic destinderii, presupunând căutarea
unor satisfacţii, plăceri, confort, agrement.
– Dezvoltare determinată de posibilitatea pe care o oferă turismul de
lărgire a orizontului de cunoştinţe şi preocupări.
Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante, nuanţate
de la un client la altul în funcţie de tipologia socio-profesională, familială şi
forma de turism de caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat, de sursele
financiare disponibile şi motivaţiile de consum turistic. Cererea turistică are un
grad de spontaneitate mai mare decât cererea de mărfuri. Ea este generat de
motivaţia turistică aceasta fiind totdeauna profund personală şi subiectivă.
Cererea turistică, exprimând un cerc de nevoi de ordin superior este
extrem de elastică faţă acţiunea factorilor de influenţă.
Factorii psihologici conjuncturali şi geografici, de exemplu, pot determina
modificări importante în orientarea fluxurilor de turişti. Datorită factorilor
geografici, cererea pentru anumite produse turistice prezintă un pronunţat
caracter sezonier. Această se manifesta printr-o presiune puternică asupra
ofertei în perioada de sezon ,,plin", când cererea depăşeşte semnificativ oferta,
şi printr-o depresiune în perioada de extrasezon, când cererea coboară mult sub
nivelul ofertei.
Cererea turistică se manifesta diferenţiat ca volum şi structura, atât în timp
cât şi în spaţiu, în funcţie de formele de turism practicate, de diversitatea
produselor turistice din cadrul fiecărei forme de turism, de destinaţiile
călătorilor, de scopul lor, de durata sejurului.
În cadrul planificării de marketing în turism sunt importante cunoaşterea şi
evaluarea diferitelor forme de manifestare a cererii turistice şi anume:
a. Potenţială: Cuprinde numărul persoanelor care, deşi nu cumpără sau
utilizează în mod curent un anumit produs sau serviciu, dintr-un motiv
oarecare, în viitor o pot face. Cumpărarea se va realiza atunci când
anumite circumstanţe se vor schimba (venituri disponibile, acces,
probleme de sănătate). În acest caz, cererea potenţială se va transformă
în cerere efectivă;
b. Efectivă: Cuprinde numărul de turişti care cumpără sau utilizează un
produs sau serviciu;
c. Suprimată: Cuprinde numărul de persoane care nu utilizează sau nu
cumpără un anumit produs sau serviciu din cauza unor probleme impuse
de oferta. Această cerere, care se mai numeşte şi ,,cerere latentă", se
poate transformă în viitor în cerere efectiva.

Oferta turistică
Oferta turistica poate fi definită prin:
- Cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de producţie a
serviciilor turistice, sursă de bunuri materiale destinate consumului
turistic, forţă de muncă specializată în activităţi specifice,
infrastructură turistică şi condiţiile de comercializare: preţ, facilităţi,
etc;
- Totalitatea elementelor turistice (atracţiilor) care pot motiva
deplasarea turiştilor şi a elementelor destinate să le valorifice
plăcerea;
- Ansamblul atracţiilor naturale, istorice, care pot determină vizitarea
anumitor zone de către turişti, împreună cu capacitatea organizatorică
a reţelei (baza tehnico-materială, infrastructură) de a satisface în
anumite condiţii cererea populaţiei.

Oferta turistică este formată din două grupuri de elemente:


1. Elemente de atractivitate, existente la un moment dat numai
potenţial (resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice). Ele
nu au aceiaşi valoare turistică în tot timpul anului, ci au variabilitate
în timp, determinând sezonalitatea ofertei;
2. Elemente funcţionale compuse din echipament şi servicii, care fac
posibilă producţia şi pun în valoare atractivitatea. Acestea conţin o
parte variabilă (personalul turistic, desfacerile din alimentaţia
publică), şi o altă parte fixă, rigidă, care nu poate fi deplasată în
spaţiu pentru a întâlni cererea (baza tehnico-materială,
infrastructură). Această componentă conferă ofertei o anumită
rigiditate şi din acest motiv, consumul ofertei se realizează pe loc,
numai anumite elemente ale acesteia fiind destinate consumului în
zonele de origine ale turiştilor (amintiri, produse specifice zonelor
vizitate).
Componentele ofertei turistice mai pot fi clasificate şi în:
-Elemente naturale: relief, peisaj, hidrografie, climă, floră, faună,
izvoare termale şi minerale;
-Elemente antropice: vestigii şi monumente istorice, de artă,
meşteşuguri, religii, folclor, obiective economice.
6.2. Promovarea turismului în judeţul Buzău
Ministerul Turismului susţine turismul în judeţul Buzău, în special prin
următoarele trei mari metode: promovarea turistică, dezvoltarea turistică,
programe la nivel naţional.
Promovarea turistică se realizează în materiale promoţionale, editate de
minister, şi unde sunt incluse obiective turistice de interes naţional şi
internaţional, reprezentative pentru această zonă, respectiv Vulcanii Noroioşi
din Subcarpaţii de Curbură, vestigiile rupestre de la Aluniş-Nucu, Colecţia
muzeală de chihlimbar de la Colţi etc.
De asemenea, ministerul are în baza de date informaţii şi despre alte
obiective importante ale turismului cultural şi montan din judeţul Buzău, care
urmează a fi analizate, prelucrate şi promovate. Dintre acestea amintim:
Masivul montan Ciucaş şi Penteleu, rezervaţia naturală Meledic; de asemenea
mănăstirea Ciolanu, cu tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura, Peştera de
la Mânzăleşti, Peştera cu trei intrări etc.
În ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, ministerul acordă consultanţă de
specialitate prestatorilor de servicii pentru dezvoltarea turismului rural, balnear
şi montan, ţinând cont de potenţialul turistic al judeţului pentru aceste forme
de turism (bogăţia naturală şi etnofolclorică a zonelor rurale, resursele minerale
de la Sărata-Monteoru - Mânzăleşti etc., resursele montane din zona Nehoiu -
Gura Teghii). Astfel că, în anul trecut - în semestrul I - ministerul a cofinanţat,
împreună cu ANTREC (Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi
Cultural), filiala Buzău, un curs practic "Lucrătorul în turismul rural - lucrări şi
demonstraţii practice", urmat de un simpozion cu tema "Experienţa europeană
a lucrătorului din turismul rural", cu prezentarea de materiale documentare
video şi editate.
De asemenea, ministerul analizează introducerea în circuitul turistic a
obiectivelor monumentele naturii (Muntele de Sare, Sfinxul ,,Cap-de-om",
rezervaţia naturală "Pădurea Găvanu", Focurile Vii de la Lopătari etc.), a unor
monumente culturale, dar şi propunerea înaintată de Consiliul Local Mânzăleşti
privind reactivarea izvoarelor de ape minerale atestate în 1939, a izvoarelor
sărate de la Băsceni etc.
În ,,Strategia dezvoltării sectoriale a turismului", care acoperă perioada
2002-2004, la capitolul ,,Dezvoltarea altor forme de turism", subpunctul
,,Ecoturism", măsurile şi acţiunile pe termen scurt şi mediu, includ şi
amenajarea la standarde turistice europene şi integrarea în circuitul turistic a
celor mai reprezentative zone sau obiective de interes cultural-ştiinţific sau de
cunoaştere, precum: zona dealurilor subcarpatice pentru studierea unor
fenomene naturale (,,Vulcanii noroioşi", ,,Focurile nestinse" de la Lopătari,
peşterile în sare de la Mânzăleşti şi Meledic).
La 15 aprilie 2009, la Buzău, s-a semnat contractul de finanţare pentru
proiectul ,,Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu potenţial
demonstrat ale judeţului Buzău” derulat prin Programul Operaţional Regional.
Valoarea totală a proiectului este de 24.890.287 euro.
Proiectul iniţiat de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău în
parteneriat cu UAT Comuna Merei va fi implementat pe durata a 27 de luni şi
are ca obiective specifice modernizarea infrastructurii regionale de transport
rutier, prin reabilitarea a 57,89 km drumuri judeţene din zona Pietroasele –
Merei – Monteoru – Verneşti.
ANTREC derulează câteva programe în judeţul Buzău, cum ar fi: ,,Vacanţe la
ţară sau ,,Băile de fân – terapie anti-stress“. Evenimentul organizat în premieră
de ANTREC România - Filiala Buzău, are ca scop promovarea judeţului Buzău ca
destinaţie eco-turistică. ,,Drumul Muntelui” reprezintă acţiuni ale voluntarilor
de marcare a traseelor montane de pe Valea Chiojdului (Bâsca cu Cale –
Cascada ,,La Șipot” – Cheile Bâsculiţei – Vârful Mălâia - Lacul Vulturilor - 27 km
şi Bâsca cu Cale – Cascada ,,La Șipot”- Tabla Buţii -19 km).
Singura publicaţie lunară de divertisment şi informaţii culturale, de tip city-
guide, ce se distribuie gratuit în judeţul Buzău, oferind informaţii complete
pentru petrecerea timpului liber este Revista Tur. Se publică în 6000 de
exemplare şi se distribuie la începutul lunii în peste 160 de locaţii din Buzău.

Fig.6.1. Revista Tur


Concluzii

Obiectivul lucrării a fost acela de a realiza un studiu asupra turismului din


oraşul Buzău şi împrejurimile sale, a posibilităţilor de dezvoltare a turismului şi
conservare a ofertei turistice.
Cadrul natural, varietatea şi complexitatea peisajului, îndeosebi în munţi şi în
zona colinară, la care se adaugă bogate elemente de ordin istoric, etnografic şi
folcloric, oferă turiştilor satisfacţii deosebite.
O bună promovare a nenumăratelor resurse turistice existente aici şi
modernizarea bazei tehnico - materiale care face posibilă exploatarea acestor
resurse, sunt factori importanţi pentru relansarea turismului în această zonă.
Având în vedere că in momentul de faţă cererea pentru turismul intern este
destul de scăzută ca urmare a situaţiei economice şi a faptului că, în general,
turiştii sunt atraşi de noutate şi confort, este necesară o promovare asiduă a
zonei. Pentru dezvoltarea şi recunoaşterea pe plan internaţional, şi pentru a
realiza câştiguri, este necesar a se aplica o politică de marketing eficientă.
Punctele tari ale zonei sunt:
- Imaginea României, care s-a îmbunătăţit ca urmare a intrării în
Uniunea Europeană;
- Numărul mare de unităţi de cazare;
- Serviciile şi tarifele acceptabile;
- Multe firme private care manifestă un interes sporit pentru turism;
- Cadrul natural deosebit şi diversificat;
- Posibilitatea combinării turismului de recreere, odihnă şi agrement cu
turismul pentru vânătoare, pescuit şi turismul pentru echitaţie;
Punctele slabe:
- Insuficienta promovare a unor obiective turistice (lipsa de materiale
promoţionale, lipsa unui ghid cultural, lipsa indicatoarelor rutiere
către unele obiective turistice, a unor informaţii turistice);
- Raportul calitate nu este întotdeauna just;
- Deficienţe ale infrastructurii, starea precară a căilor de acces;
- Poluarea apelor şi defrişarea pădurilor este în continuă creştere;
- Oferta de agrement este insuficientă în anumite locuri;
- Slaba pregătire a personalului din turism;
- Indicele ocupării de cazare este redus;
- Insuficienta dezvoltare a serviciilor IT (lipsa accesului la internet);
Ca prim pas este necesară elaborarea unui plan strategic pe termen lung şi
pentru mediu pentru o promovare cât mai eficientă prin diferite canale de
distribuţie, urmată de punerea în practică unei strategii pentru îmbunătăţirea
nivelului serviciilor oferite în structurile de primire şi în unităţile de alimentaţie
publică, precum şi în cele de divertisment. În acest fel se oferă clientului turist
un cadru favorabil pentru petrecerea unui sejur cât mai plăcut.
În ceea ce priveşte politica preţului, este recomandat să se promoveze
preţuri mai mici pentru un pachet minim de servicii oferite, pentru a atrage
turiştii în zonă, urmând ca apoi să-i determine să cheltuiască mai mult pentru
cumpărarea de alte servicii (excursii în zonă, cumpărarea de produse artizanale,
produse agricole, servirea mesei, etc.). Astfel se realizează un schimb continuu
din care câştigă mai multe categorii de comercianţi şi, implicit, are loc o
dezvoltare economică.
Până la atingerea nivelului unor ţări din Europa, în ceea ce priveşte turismul,
este nevoie de multă perseverenţă şi seriozitate din partea tuturor celor
implicaţi în activitatea de turism.
Bibliografie
 Alexandrescu, Valeria – Geografia resurselor – Ed. România de mâine
(2001)

 Cândea, Melinda – Potenţialul turistic – Ed. Universitară (2007)

 Ciangă, Nicolae – România: geografia turismului – Presa universitară


clujeană (2002)

 Horşia, Olga – Zona etnografică Buzău – Ed. Bucureşti (1979)

 Ielenicz, Mihai – România: potenţialul turistic – Ed. Universitară (2006)

 Minciu, Rodica – Economia turismului – Ed. Uranus (2001)

 Moşcu, Adina Paula – Documente şi mărturii – Ed. Alpha (2006)

 Negruţ, Alexandru – Geografia turismului - Ed. Academica (2000)

 Petcu, Gheorghe – Album monografic 2002 – Ed. Alpha (2002)

 Petcu, Gheorghe – Judeţul Buzău - Album monografic – Ed. Alpha (2004)

 Petcu, Gheorghe – Municipiul Buzău - Album monografic – Ed. Alpha


(2002)

 Petcu, Gheorghe – Judeţul Buzău – Palate, vile, case celebre, conace


boiereşti şi case ţărăneşti – Ed. Alpha (2007)

Presa specializată

 Revista tur (2004-2009)

Resurse web

 www.9am.ro

 www.antrec.ro/ro

 www.artline.ro

 www.cjbuzau.ro
 www.cdep.ro

 www.e-calauza.ro

 www.ghidulturistic.ro

 www.hoinari.ro

 www.itinerar.ro

 www.labuzau.ro

 www.lopatari.3x.ro

 www.monteoruspa.ro

 www.mturism.ro

 www.muzeubuzau.ro

 www.prefecturabuzau.ro

 www.rapitori.ro

 www.revistamagazin.ro

 www.romania-pitoreasca.ro

 www.romturism.ro

 www.travelworld.ro

 www.tourismguide.ro/x/judetul_buzau

 www.tur.ro

 www.turistinfo.ro

 www.viaromania.eu

 www.wikipedia.ro