Bisericile rupestre din Munții Buzăului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bisericile rupestre din Munții Buzăului reprezintă un complex de
Bisericile rupestre din
vestigii ale unor construcții rupestre cu funcții dominante cultice și
de refugiu, a căror origine coboară uneori până în preistorie, situate
Munții Buzăului
în zona arcului sud-estic al Carpaților în principal în zona Culmii
Ivănețu, dar și pe dreapta Buzăului în Masivul Siriu, precum și în
zona adiacentă din Subcarpații de Curbură (Dealurilor Botanului)
pe un areal cu o lungime de peste 80 km. Cea mai mare densitate se
întâlnește în împrejurimile comunelor Bozioru, Colți, Cozieni și
Brăești, iar în număr mai mic pe raza comunelor Cătina și a satelor
Sibiciu, precum și a orașului Nehoiu. În total sunt aproximativ 30
de astfel de amenajări actual identificate.

Deși majoritatea acestor construcții cu dispunere izolată par să fi

fost săpate în rocă în perioada medievală, cercetările arheologice au
evidențiat uneori o serie de urme de locuire care merg până în Lăcașuri
epoca bronzului - cultura Monteoru sau începutul primei epoci a
fierului (Hallstatt). Primele atestări documentare ale acestor
construcții au apărut de abia în secolul XVI, moment în care spre
mijlocul acestui secol în zona montană a Buzăului s-au afirmat unul
dintre curentele monastice ortodoxe: anahoretismul - exprimat prin
amenajarea de biserici și chilii săpate în piatră.

O parte din aceste ansambluri rupestre au fost folosite în scopuri

religioase - ca lăcașuri de cult, chilii sau locuri de rugăciune, cele
mai cunoscute fiind schiturile Aluniș (funcțional și în prezent) și
Agaton. Totodată, în unele dintre peșterile din zonă se întâlnesc
inscripții și desene rupestre, cu tematică preponderent creștină.
Insuficiența informațiilor documentare și aspectul de multe ori Dispunerea geografică a vestigiilor rupestre în
arealul Munților și Subcarpaților Buzăului
straniu sau romantic al complexelor rupestre au iscat o întreagă
literatură ce a propus datarea lor atât în preistorie, cât mai ales în Poziționare
perioada de început a creștinismului în secolele III-IV. Opinii
diverse și controversate, afirmă existența dovezilor arheologice
rupestre asociate creștinismului primar, în timp ce afirmații bine
susținute documentar certifică arealul drept vatră de mărturisire
creștină mai târziu − spre jumătatea celui de-al doilea mileniu. O
teorie cu susținere incertă vehiculează ideea că în zona Buzăului ar
Bisericile
fi acționat misionarul Audius – întemeietorul sectei Audienilor. Unii rupestre din
dintre cercetătorii locali susțin chiar opinia că unele dintre aceste Munții
Buzăului
situri au servit drept sanctuare dacice.
Alături de funcția cultică, locațiile au folosit și pentru refugiu, Coordonate 45°24′30″N 26°24′58″E
fiecare dintre cele două destinații fiind susținută atât de dispunerea Țara România
Județul Buzău
izolată și de existența unor inscripții, cât și de mențiuni
Adăpostește Un complex de vestigii ale unor
documentare medievale. În mod indirect, bisericile rupestre de aici construcții rupestre cu funcții
au influențat dinamica așezărilor umane. Apariția unor pustnici dominante cultice și de refugiu
izolați a determinat existența unor mici schituri și, ulterior a unei Edificare
Data Cel puțin în Epoca bronzului
comunități monahale înfloritoare în timpul perioadei feudale.
începerii Probabil în Neoliticul târziu sau
Organizarea inițială de tip anahoretic a fost înlocuită cu ajutorul construcției Eneoliticul timpuriu
intervențiilor voievodale într-una cenobitică, transformând viața Data Secolul al XVII-lea
pustnicilor. Au fost înființate aici mănăstiri cu rol coordonator,
finalizării
Stare de Variabilă
unele dintre acestea fiind succesoare ale unora dintre schituri. Acest conservare
din urmă fapt a contribuit la dispariția lor, deoarece odată cu Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Bisericile_rupestre_din_Mun%C8%9Bii_Buz%C
secularizarea averilor mănăstirești în 1864, comunitățile monahale
4%83ului&action=edit&section=0)
s-au dizolvat. Acestea au lăsat în urmă mici cătune, care au intrat
odată cu extincția vieții monahale în declin și, au supraviețuit cel
mai mult până în primele două decenii ale secolului XX.

Deși pentru zona în cauză denumirea de "Athosul Românesc" este folosită în unele medii de informare, comparația nu are
susținere în realitate.

În principal, DN10 Buzău-Brașov oferă acces spre zona siturilor. Arealul fiind sălbatic și vast, adesea marcajele și hărțile se
dovedesc inutilizabile. Așezămintele sunt accesibile pe jos sau cu calul. Există câteva persoane care pot face serviciul de călăuză.
În cea mai mare parte lipsesc traseele turistice marcate și omologate, însemnările, indicatoarele și promovarea profesională a
acestor locuri.

Cuprins
Localizare
Cercetări
Cadrul fizico-geografic
Contextul istoric, religios și canonic
Perioada păgână
Perioada pre-creștină și paleo-creștină
Perioada migrațiilor
Perioada medievală
Misionarismul catolic
Misionarismul ortodox
Isihasmul
Anahoretismul
Perioada modernă
Perioada contemporană
Areale
Colți-Bozioru
Ansamblul Aluniș
Schitul Agaton
Peștera lui Iosif
Schitul Fundătura
Schitul Porfirie
Schiturile rupestre Piatra Șoimului
 Chilii izolate și alte peșteri antropice utilizate în scopuri religioase
Brăești
Peștera Căsoaia
Peștera de la Culmea Pietrei
Peștera Piatra Îngăurită (2)
Peștera Policiori
Peștera Ușa Pietrei
Cozieni - Pănătău - Nehoiu
Peștera Malul cu Gaură
Peștera Vârful Cămăruței
Peștera Înșelăției (Piatra Înșelăției)
Peștera Gaura Tătarilor

Controverse, dispute și neclarități

Complexul rupestru și sintagma de Athos Românesc
Complexul rupestru și originile paleocreștine
Complexul rupestru și misionarii audieni
Complexul rupestru și relația cu sanctuarele dacice
Artefacte cu datare și semnificație incerte
Direcții de cercetare în viitor
Potențial turistic
Acces
Alte obiective turistice de vecinătate
Referințe
Bibliografie
Literatură suplimentară
Legături externe
Vezi și

Localizare
Bisericile sunt un complex de vestigii rupestre – cu origine preponderentă medievală,[1] localizate în zona Munților Buzăului
împreună cu zona subcarpaticã respectivă pe o lungime de peste 80 km,[2] mai ales în împrejurimile comunelor Bozioru,[3]
Colți,[4] și Brăești (Satul Ruginoasa[5]).[6] Alte amenajări similare mai sunt atestate și pe raza comunelor Cozieni,[6] Cătina și
Sibiciu,[7] precum și pe raza orașului Nehoiu. În total sunt aproximativ 30 de astfel de amenajări,[4][8] care au servit atât ca spații
de locuit cât și ca lăcașuri de cult. Datele arheologice evidențiază perioade diferite de locuire, mergând pentru unele dintre locații
până în epoca bronzului - cultura Monteoru[9] sau începutul primei epoci a fierului (Hallstatt),[10][9] atestarea documentară
certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI.[11] Arealul în care se află este cuprins între 45,25-45,45 grd. latitudine
nordică și 26,20-26,55 de grade longitudine estică.[12]

Cercetări
Primele mențiuni privind existența complexelor rupestre se află în documente ce datează de la jumătatea secolului XVI, emise de
către cancelariile voievozilor Țării Românești – cu începere de la Radu de la Afumați și Mihnea Turcitul.[13]

În vara anului 1871 Alexandru Odobescu a avut ideea lansării unui „Chestionar Arheologic”, pe care l-a trimis spre completare
primăriilor din Vechiul Regat. Ca urmare a unei reacției prompte a elaborat un „Proiect de Campanie pentru Explorațiuni
Arheologice în Districtul Buzău”,[14] pe care l-a pus în practică în același an,[15] când a făcut primele cercetări din această zonă
însoțit fiind de pictorul elvețian Henri Trenk. Cei doi au realizat un album de relevee și acuarele, păstrat la Cabinetul Stampe al
 Bibliotecii Academiei Române.[16]

Primul cercetător care a analizat cu atenție așezările rupestre încercând totodată să le popularizeze, a
fost profesorul buzoian Basil Iorgulescu în perioada 1890 – 1891. În anul 1892 a publicat „Dicționarul
geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău” ce conține o serie de descrieri amănunțite,
precum și observații asupra inscripțiilor pe care, parțial, le-a descifrat.[17]

Mai târziu în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, profesorul N.A. Constantinescu a adus date
noi printr-un studiu publicat în 1924, iar în perioada 1951-1956 s-au publicat atât hrisoavele voievodale
Alexandru
ale domnilor munteni în seria de volume Documente privind istoria României, cât și Condicile
Odobescu
Episcopiei Buzăului. Contribuții privind istoria locurilor a adus și Mihai Regleanu cu al său Indice
cronologic, cât și Nicolae Stoicescu prin Bibliografia localităților și
monumentelor feudale din România, punctul de cotitură
constituindu-l însă Pavel Chihaia cu articolele Un complex de
sihăstrii din Munții Buzăului din vremea lui Neagoe Basarab și
Date noi despre bisericuțele rupestre din Munții Buzăului. În anii
'80 ai secolului XX s-a afirmat arheologul Vasile Drâmboceanu,
Vasile Boroneanț și inginerul Paul Lazăr Tonciulescu.[13] Pavel Chihaia
Basil Iorgulescu

Cadrul fizico-geografic
Așezările rupestre din arealul Bozioru (Nucu) - Brăești (Ruginoasa) - Colți (Aluniș) se găsesc localizate pe culmea Ivănețu[18],
pinten paleogen orientat nord–est sud–vest care prelungește zona montană și, care se menține în general la circa 1000 m, doar
câteva vârfuri mai importante formate din gresie depașind această cotă .[19] Dintre ele, în apropiere, se află vârfurile Arsenie
(1115m) și Zboiul (1115m).[20] Căile de comunicații converg pe firele văilor tributare dinspre vest spre est bazinelor hidrografice
ale Sibiciului (Colți – Aluniș) și Bălănesei (Bozioru – Nucu și Brăești – Ruginoasa), care odată cu ieșirea din arealul montan intră
în grupa centrală a subcarpaților Buzăului dintre apele Buzăului și Slănicului - dealurile Botanului.[19] Activitatea de săpare a
unor grote locuibile, a fost facilitată de caracterul friabil al gresiei de Kliwa, aflată în areal.[21]

Arealul Cozieni - Pănătău aparține dealurilor Botanului și, dintre acestea, dealurilor Muscelului (dintre văile Sibiciu și
Bălăneasa).[19] iar peșterile de lângă Nehoiu se află fie pe dreapta Buzăului în Masivul Siriu fie pe stânga acestuia (pintenul
Ivănețu).[22]

Contextul istoric, religios și canonic

Perioada păgână
Între valea Buzăului și valea inferioară a râului Siret a existat o uniune de triburi getice.[23]

Perioada pre-creștină și paleo-creștină

În epoca romană când a început pătrunderea creștinismului la stânga Dunării prin intermediul legiunilor romane, zona Buzăului a
reprezentat locul pe unde s-a făcut legătura circulației bunurilor materiale dintre Dobrogea (încorporată în Moesia Inferior) și
Transilvania (Dacia Romană).[24] Conform opiniilor – subiect de controversă – ale unora dintre istorici, o parte din așezările
rupestre din zona Aluniș – Nucu pot fi datate în epoca de afirmare a creștinismului în stânga Dunării,[25] cu alte cuvinte în
secolele III – IV d. H.

Dacia romană
Wulfila predicându-le
Evanghelia goților
(litografie cca. 1900)
Este dincolo de îndoială faptul că pe
valea Buzăului au existat în acea epocă
creștini, precum au existat și o viață
bisericească organizată, cu biserici,
preoți și episcopi.[26] Predicat la stânga
de Dunăre de o misiune ortodoxă
deosebit de activă, dirijată atât de
autoritățile eclezistice din Scythia
Minor, cât și din Cappadocia prin grija
sfântului Vasile cel Mare creștinismul
s-a răspândit printre migratorii Goți,
motiv de apariție însă de tulburări cauzate de
convertirea la arianism. Continuator al
credințelor și tradițiilor germanice păgâne,
Athanaric a dispus persecutarea sângeroasă a
goților creștini (între victime a fost și martirul
Sava Gotul, cunoscut ca „Sfântul mucenic Sava
de la Buzău”).[24] Ca efect, primul episcop arian
Wulfila (Ulfilas) în anul 348 s-a retras din cauza
persecuțiilor cu un grup de credincioși în partea
de nord a actualei Bulgarii.[27]
Evoluția bisericii în țările române
înainte de înființarea Bisericii
Perioada migrațiilor
Ortodoxe Române, după Iorga,
Ca urmare a plecării lui Ulfilas în sudul Popescu și Popp
Dunării, nu a avut loc o dezorganizare
completă a instituției Bisericii – pe plan
local, acestuia succedându-i drept episcop Goddas, păstor
al turmei de credincioși între anii 347-380.[29]

Perioada medievală
Hartă – controversată – a Existența schiturilor rupestre Agaton, Aluniș, Fundătura,
direcțiilor de migrație pe teritoriul Porfirie și Sf. Ioan Bogoslovul a precedat consemnarea
României[28] acestora în 1578 într-un act de danie al lui Mihnea al II-lea
Turcitul către mănăstirile Motnău, Agaton și Ioan
Bogoslav.[30] Dovezile indică faptul că apariția lăcașurilor cu funcții cultice creștine poate fi luată în
calcul începând cu secolul XIII, odată cu intervalul iradierii isihaste de la Kilifarevo (1346-1371).[31]
Mihnea al II-lea
Turcitul
Misionarismul catolic
Aflați în prima parte a celui de-al doilea mileniu în relație apropiată cu coridoarele de penetrație ale populațiilor nomade spre
Europa Centrală și Balcani, Carpații de Curbură au devenit din secolul XIII subiect permanent de interes al regatului maghiar.[32]
La acel moment, comunitățile acestui teritoriu destul de slab locuit și controlat anterior mai întâi de triburile pecenege și mai apoi
de cele cumane, se aflau supuse unei duble influențe. Astfel, misionarismul catolic promovat de autoritatea statală maghiară
(soldat cu convertirea a două căpetenii cumane și înființarea unui Episcopii a Cumaniei cu reședința probabilă pe râul Milcov), s-
a confruntat cu influența ortodoxă din spațiul pontic.[33]
Șocul marii invazii mongole din 1241 a produs reculul expansiunii maghiare, toleranța religioasă mongolă oferind o egalitate de
șanse tuturor cultelor practicate.[34]

Misionarismul ortodox
În contextul existent după 1241, existența în proximitate a episcopiei ortodoxe la
Vicina (ridicată ulterior la rangul de mitropolie în timpul domniei lui Mihail al VIII-
lea Paleologul (1258-1282) a consolidat autoritatea religioasă răsăriteană.[34]În
această perioadă teritoriile respective (vasale ale regatului ungar până la bătălia de la
Posada din 1330), erau păstorite de Patriarhia Constantinopolului prin intermediul
Episcopiei de la Vicina, aflată într-o cetate - port dobrogeană al cărui amplasament
este încă discutat de arheologi.[35]

Vicina astfel cum a fost înfățișată

Isihasmul în nordul Dobrogei pe una dintre
hărțile lui Petrus Roselli din
Intre anii 1346-1371 s-a făcut simțită în Țara Românească
secolul al XV-lea, într-un ghid de
influența isihasmului atonit și sinait, generat de sfinții
pilotaj maritim costier.
Grigore Palamas și Grigore Sinaitul de la Mănăstirea
Paroria cu ucenicii săi Dionisie și Teodosie, egumenii
Mănăstirii Kilifarevo din Munții Balcani.[36] Etapa medievală a schiturilor de piatră Alunișu – Nucu a
început în intervalul iradierii isihaste de la Kilifarevo,[37] deși este posibil ca funcția lor de lăcașuri de
cult să fie mult mai veche. Mai târziu, În acest context, explozia demografică și saltul cultural realizate
după crearea structurii statale a statului muntean, au adus teritoriul Buzăului deja integrat până la
poziția de provincie, care a contrabalansat la nivel confesional organizarea Episcopiei Râmnicului cu
Veșmânt
sacramental cea a Buzăului.[38]. Episcopia Buzăului a fost înființată în primii ai ai secolului al XVI-lea și odată cu
purtat de isihaști apariția sa a reprezentat un veritabil cap de pod pentru arhitectura religioasă de la curbura Carpaților.[39]

Anahoretismul
În zona montană a Buzăului s-a afirmat spre mijlocul secolului XVI, unul dintre curentele monastice ortodoxe: anahoretismul -
exprimat prin amenajarea de biserici și chilii săpate în piatră.[11] Acestea au scăpat documentelor istorice scrise în mare parte, pe
fondul vieții monahale caracterizate de apostolat fără predică și trai fără discipoli.[40]

„Creștinismul – în esență urban la origini, a determinat în practicanții Bisericii timpurii

dorința de a se retrage din viața păcătoasă a orașului și de a contempla pe Dumnezeu în
singurătate. Iisus Hristos însuși a petrecut patruzeci de zile în pustie. Eremiții și anahoreții s-
au distins inițial prin ceea ce au ales să fie. Dacă un eremit trăia retras în pustie, un anahoret
alegea să trăiască izolat într-o structură care făcea parte dintr-o biserică sau se afla în
apropierea unui localități.[41] Modul de organizare monahal al anahoreților este caracterizat
de practicarea unui ascetism sever. El presupune o etapă premergătoare menită să ducă la o
bună cunoaștere a vieții marilor anahoreți, prin citirea scrierilor patristice.[30] Ulterior pentru
cei tunși deja în monahism, urmează obținerea rangului de ieroschimonah și obținerea
acordului superiorului mănăstirii pentru retragerea din obște și organizarea unui trai ascetic;
aproape întotdeauna era impusă condiția ca anahoretul să fie periodic supus unei investigații,
pentru ca nu cumva să alunece de la dreapta credință.[42]”

Un element caracteristic anahoretismului de pe teritoriul românesc, anume acela al formării unor mici comunități de pustnici
organizați în jurul unui schit principal cu rol funcțional de biserică, a fost ilustrat și în arealul rupestru din zona Buzăului. În
cadrul acestor comunități, reunirea s-a făcut doar în timpul duminicilor și de sărbători. În secolul al XIV-lea ca urmare a activității
lui Nicodim de la Tismana, monahismul din Țara Românească a fost reorganizat, însă aceasta nu a afectat imediat părțile nordice
ale Buzăului. De abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea au apărut aici modificări semnificative, care au marcat tranziția de
la modul de organizare anahoretic al vieții religioase la cel cenobitic.[43]

Ca urmare a daniilor făcute de voievozii Țării Românești, situația locală a sihăstriilor s-a îmbunătățit, ele transformându-se în
chinovii unde viața monahilor s-a desfășurat în comun.[44] Din acest punct de vedere, actul de danie din 1857 al lui Mihnea al II-
lea Turcitul către mănăstirile Motnău, Agaton și Ioan Bogoslav a fost atât o marcă a intervenției voievodale în ceea ce privește
tranziția modului de organizare al comunității religioase, cât și o documentare a existenței mai multor călugări la – acum fostele
schituri, cea ce a subliniat caracterul mânăstiresc al acestora în acea epocă.[43]

Intervențiile episcopale și cele ale conducerii laice au reprezentat următoarea etapă de tranziție, care a transformat schiturile și
sihăstriile de sine stătătoare în organe comunitare cu o viață mai stabilă. Acestea au fost împroprietărite și li s-a acordat dreptul de
a tăia pădurea.[43]

Invazia tătară din 1596 a dus la distrugerea mănăstirilor și împrăștierea călugărilor. În același an Mihai Viteazul pentru a
reorganiza zona, a hotârât fondarea unei mănăstiri închinată Sfântului Gheorghe, în mijlocul comunității monahale din nordul
Buzăului, cu rolul de a coordona toate schiturile din jur.[45]

În mod indirect, existența schiturilor rupestre pe plan local a influențat pe cea a așezărilor umane,[46] deoarece au avut tendința de
a coagula în jurul lor comunități rurale.[47]

Perioada modernă
Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739 a afectat profund viața monahală din zona
Buzăului,[31] distrugerile provocate de acesta asociindu-se cu dispariția unora dintre schiturile
rupestre.[48]

Dificultățile asociate cu condițiile geografice locale asociate cu numeroasele conflicte

teritoriale ale moșnenilor din zonă, au condus la stingerea treptată a vieții monahale
reprezentate de comunitățile mici, supraviețuind numai marile mănăstiri.[45] Un alt moment
nefast pentru existența acestora s-a consumat în 1864, odată cu aplicarea Legii secularizării
averilor mânăstirești, când o altă parte au fost dezafectate[48] și viața monahală din această
regiune aproape că a dispărut.[44] O parte din locațiile din areal au devenit biserici parohiale, Alexandru Ioan Cuza,
cum s-a întâmplat la Aluniș.[45] Spre sfârșitul existenței fostelor schituri - ulterior sub conducerea căruia
proprietățile bisericilor și
transformate în mănăstiri, noi colonii s-au înființat în jurul lor (pe o hartă din 1856 se găsește
mănăstirilor închinate, au
menționat astfel un sat numit Fundăturile, localizat aproximativ în arealul complexului trecut în proprietatea
rupestru, sat care a dispărut ulterior).[49] statului.

Extincția comunităților monahale, a determinat ca micile cătune parțial formate alături de sau
împreună cu acestea, să intre în declin, astfel că respectivele mici așezări au supraviețuit cel mult până în primele decenii ale
secolului XX.[46]

Perioada contemporană
Din păcate s-au înregistrat agresiuni asupra așezărilor rupestre: de exemplu o parte din pereții schitului „Peștera" au fost colorați
cu spray-graffiti.[50] De asemenea, s-au făcut intervenții neautorizate de modernizare a structurilor, cum s-a întâmplat la biserica
schitului Aluniș unde au fost montate geamuri termopan[51] (după ce Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Buzău
însă a luat atitudine, precum și la indicația Arhipiescopiei Buzăului, acestea au fost înlocuite cu ferestre din lemn).[50]
 Areale

Colți-Bozioru
Între satele Nucu din comuna Bozioru și Aluniș din comuna Colți pe culmile
Spătarului și Martirei,[16] se afla cel mai important complex de vestigii rupestre din
munții Buzăului.
Dovezi de vandalism în peștera
lui Dionisie Torcătorul: graffiti.
Ansamblul Aluniș
Are cod LMI BZ-II-a-A-02352

Este situat în satul Aluniș. Actual biserică parohială (cod LMI BZ-II-m-A-02352.01), în trecut a fost un ansamblu monahal care,
pe lângă biserica rupestră formată din altar, naos, pronaos săpate în piatră și pridvorul de lemn, conținea și 7 chilii rupestre (cod
LMI BZ-II-m-A-02352.02) amenajate în același masiv stâncos (Culmea Martiriei[52]),[53] pe două nivele.[54] Bisericuța are
astăzi un turn-clopotniță, iar parohia a amenajat o curte și un cimitir. Hramul său este Tăierea capului Sfântului Ioan
Botezătorul[53] Unele dintre peșterile cu rol domestic sunt avariate parțial din cauza seismelor care au provocat prăbușiri de
bolovani.[52] Sus pe creasta stâncii în care este săpată biserica este cioplit în piatră un jilț,[55] așezat pe o platformă
rectangulară.[56] Atât în jurul bisericii cât și în jurul jilțului sunt săpate cruci cu vârste diverse, precum și multiple inscripții.[55]

Deși pisania din 1903 dă - în baza tradiției,ca an de înființare 1277,[53] alte opinii[56] îi situează originea în secolele III-VI, cu
toate că reperele cronologice descoperite plasează întemeierea schitului la mijlocul secolului XVI.[57] Tradiția orală pune
ctitorirea pe seama a doi laici, ciobanii Simion și Vlad. Existența acestora ca personaje reale este relevată de un act de confirmare
din data de 20 iunie 1742 al închinării mănăstirii de la Aluniș - existent în fondul de documente al Episcopiei Buzăului,[30] care
enumeră între alte metohuri:

„„ și schitul Aluniș ce iaste săpat în piatră de Simion și Vlad ciobanii ce l-au închinat ei
singuri la sfâ(n)ta Episcopie, în zilele răposatului Serafim episcopul"”

. Perioada monastică s-a încheiat în 1864 când a devenit biserică de mir. În 1903 s-a realizat pictura pe tablă de zinc.[58]

Biserica rupestră "Tăierea Chilie la Aluniş Chilie la Aluniş

Capului Sf. Ioan Botezătorul" de
la Aluniş

Schitul Agaton
Locația sa este pe marginea unui povârniș, la 4,5 km nord de satul Nucu[59]pe Culmea Spătarului.[60][61] Din ansamblu, pe lângă
Agatonul Nou mai fac parte Agatonul Vechi și Crucea Spătarului, aflate la 200–300 m.[59] Din fosta așezare se mai păstrează:

Agatonul Nou cod LMI BZ-II-m-A-02432.11: partea inferioară a unei stânci în care au fost săpate 5 încăperi,
dintre care 3 serveau drept naos, pronaos și altar - pentru o biserică, una este situată pe una dintre laturile
 altarului și, a cincea - aflată sub naos, servea drept beci. Hramul său a fost Sfântul Ioan Zlataust.[59] Din cauza
seismelor structura este avariată parțial.[60] Memoria colectivă locală creditează beciul cu rol de „cameră a
fetelor”, unde localnicii și-au ascuns fetele de năvălitori.[62]
Agatonul Vechi (Darâmătura) cod LMI BZ-II-m-A-02432.02: Este compus din trei încăperi săpate într-un martor
de eroziune și a funcționat după dezafectarea Agatonului Nou.[61] La baza abrupturilor în buza cărora se află s-
au descoperit oase umane cu urme de calcinație, care i-ar putea coborî perioada de datare în preceștinism.[62]
Crucea Spătarului sau Crucea lui Agaton: pe plan local i se spune Crucea Spătarului datorită unei legende.
Potrivit acesteia artefactul este datorat spătarului Cristea, în semn de mulțumire pentru ascunzișul oferit de
Munții Buzăului lui și familie sale fugare din calea turcilor și, ar fi fost suit în 1821 pe munte prin efortul a 12
perechi de bivoli.[5][63]
Fără a se putea exclude că funcția de lăcaș de cult să fi fost mult mai veche (tehnica cioplirii se aseamănă cu cea folosită la
Aluniș, Piatra Îngăurită și Fundătura[64]), existența sa este considerată din secolul XIII.[31] Un pomelnic grafitat existent la
Agaton, începe cu Neagoe Basarab și primul episcop al Buzăului.[30] Prima atestare documentară certă provine însă din 1587[65],
deși există date care coboară - indirect, atestarea în anii 1523-1524. Pe fondul Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739
mănăstirea a încetat să funcționeze.[31]

Agatonul Nou Crucea de piatră de la Agaton Agatonul Vechi

Peștera lui Iosif

Are cod LMI BZ-II-m-A-02432.08

Este situată la baza unei stânci piramidale aflate la aproximativ 3 km nord-vest de satul Nucu, pe versantul sudic al unei
ramificații a Culmii Spătarului. Are hramul Sfântul Ioan Bogoslov și reprezintă cea mai impozantă și mai bine conservată dintre
sihăstrii.[66]

Prezența deasupra ușii de la intrare a simbolului paleocreștin ichtis, a condus la opinia existenței în acest loc a unei biserici
paleocreștine,[67] după cum alte elemente arhitecturale plasează originea schitului în secolele XIII sau X. Prima atestare
documentară este însă din 1587[A], iar ultima din 1733. Dispariția sa ca ansamblu monastic este legată tot de Războiul din 1735-
1739, deși folosirea sa a continuat ca locuință pînă în prima jumătate a secolului XIX.[68]

Schitul Fundătura
Are cod LMI BZ-II-m-A-02432.01

Are hramul Schimbarea la față și este situat în satul Nucu, la aproximativ 2 km nord de acesta, pe Culmea Spătarului.[69] Mai
există doar biserica - o singură sală săpată într-o stâncă izolată prăbușită de pe culme. Atestarea documentară (12 ianuarie 1679)
plasează înființarea sa în prima jumătate a secolului XVI, iar dezafectarea sa s-a petrecut în 1864. În acest interval a funcționat ca
schit atât de călugări (pînă în 1791 și după 1825) cât și de maici (1791-1825).[48] Parte dintre urmele de dăltuială par să indice o
vechime mai mare decât perioada de propagare a creștinismului.[70]

Aici și-ar fi găsit refugiu din calea năvălitorilor turci Sfânta Teodora de la Sihla.[70] Mai recent în 1821, latifundiarul și
judecătorul de la Buzău Nica Mușceleanu din Merei a murit aici, unde era retras cu alți băjenari fugiți din calea zaverei.[71]
Schitul Porfirie
Este situat lângă satul Nucu, pe versantul sudic al unei ramificații din Culmea Spătarului la 250 m sub Fundătura și la 150 m de
Dionisie Torcătorul. Schitul a fost într-un adăpost generat de prăbușirea unei stânci lângă peretele abrupt al extremității estice a
culmii. Podeaua este din pământ.[9] Din întreg ansamblul s-a păstrat doar o peșteră naturală[72] (Fundul Peșterii cod LMI BZ-II-
m-A-02432.03)[10] modificată de om.[73]

Dovezile arheologice indică mai multe perioade de locuire, epoca bronzului - cultura Monteoru[9], Hallstadul târziu, iar ultima în
secolele XVII-XVIII.[10] Cercetări recente demonstrează că grota a început să fie folosită în scopuri culturale cu mare
probabilitate în neoliticul tîrziu sau eneoliticul timpuriu.[74] Prima mențiune documentară a apărut în 1639 și ultima în 1733, dar
dovezile arheologice indică funcționarea sa pînă în secolul XVIII. Desenele reprezentând pumnalele de tip akinakes aparțin
secolelor VI-IV î.e.n.[10]

Bisericuţa lui Iosif Fundătura Fundul Peşterii

Schiturile rupestre Piatra Șoimului

Piatra Șoimului I are cod LMI BZ-II-m-A-02432.10 și II are cod LMI BZ-II-m-A-02432.12

Se află în arealul satului Nucu, activitatea desfășurând-se aici în secolele XVI-XIX.[75]

Chilii izolate și alte peșteri antropice utilizate în scopuri religioase

Bucătăria cod LMI BZ-II-m-A-02432.09

Localizarea se află pe versantul nord-vestic al culmii Crucea Spătarului la 7 km nord de satul Nucu, elementele de datare situând
activitatea acesteia în secolele XVI-XVII.[69] Este în ruină,[76] peretele din față fiind prăbușit. Interiorul conține un altar.[69]
Numele provine de la stratul gros de funingine de pe tavan.[77]

Pestera lui Dionisie Torcătorul cod LMI BZ-II-m-A-02432.07

Numele îi vine de la pustnicul Dionisie din secolul XIX, care îndeletnicindu-se cu torsul, localnicii i-au adăugat cognomenul de
Torcătorul.[78] Este localizată într-un martor de eroziune numit Piatra Peșterii, sub culmea Crucea Spătarului, la 3 km de satul
Nucu.

În încăperea situată la înălțime și dotată cu ferestre săptate în piatră, se ajunge pe o scară de lemn fixată în lăcașuri anume. Datată
în secolele XVI-XVII după majoritatea elementelor, câteva inscripții indică posibila origine aflată în preistorie.[79] Alte opinii
bazate pe existența crucilor de tip Malta, a ferestrelor în arc frînt și a unei cruci cu raze[78] o situează în secolele IV-V.[76]

Ghereta
Se află pe versantul de nord al culmii Piatra Șoimului, în peretele abrupt dinspre Valea Ruginoasa și la 7 km de satul Nucu, fiind
datată în secolele XVI–XVII. Este în ruină[76]din cauza seismelor.[69]

Piatra Îngăurită (Arseniile) cod LMI BZ-II-m-A-02432.06

Este localizată pe culmea Arsenia aflată la 8 km nord-vest de satul Nucu. Elementele de datare o situează în secolele XVI-VII.
Este parțial ruinată.[79] Alte opinii (având ca argument incizarea crucilor de Malta[80]), indică originea în secolele V-VI[81] sau,
extind originea în epoca dacică (având ca argument tehnica de folosire a daltei cu dinți fini).[80] Se remarcă o lărgire ulterioară a
spațiului interior. Pe peretele nordic s-a aflat un altar.[62]

Văgăuna I cod LMI BZ-II-m-A-02432.05 și II cod LMI BZ-II-m-A-02432.04

Se află în arealul satului Nucu, datarea situând activitatea desfășurată aici în intervalul secolelor XVI-XIX.[75]

Bucătăria Peştera lui Dionisie Torcătorul Ghereta

Piatra Îngăurită

Este posibil să mai fie și alte chilii rupestre încă neexplorate, cum este și peștera de la Brăești de pe culmea Hânsarului, aflată la
câteva sute de m de Lacul Hânsaru.[8]

Brăești

Peștera Căsoaia
Se află în satul de reședință al comunei Brăești la 2 km nord-vest de acesta, pe malul drept al Bălănesei, pe partea vestică a Văii
lui Șerb. Este compus dintr-o încăpere,o intrare înaltă și un etaj superior de tip galerie. Sunt elemente de datare pentru secolele
XVI-XVII.,[61] precum și cruci de Malta inscripționate[82] (caracteristice secolelor IV-VI).[83]

Peștera de la Culmea Pietrei

Se află în arealul satului Ruginoasa din comuna Brăești la jumătatea distanței dintre Vîrful Vulturilor și punctul La Oale (marmite
pe care pârâul Pârscovel le-a săpat în albia stâncoasă[84]). În interior este fără elemente de datare, dar are în exterior o inscripție
cu anul 1414.[85]

Peștera Piatra Îngăurită (2)

Se află în arealul satului Ruginoasa din comuna Brăești la 1,5 km nord-est de acesta. Reprezintă o peșteră naturală adaptată de
om. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII.[79]

Peștera Policiori
Se află în arealul satului Ruginoasa din comuna Brăești. Sunt două încăperi suprapuse, rezultate din adaptarea unei peșteri
naturale. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII.[86]Aflându-se pe Culmea Ghiocii, local mai poartă denumirea de
Piatra Ghiocii și este localizată pe malul drept al pârâului Pârscovelul la 30 m deasupra acestuia, în fața vechii școli.[76][87]. Se
regăsesc aici zeci de desene comparabile cu scrierea pictografică.[82]

Peștera Ușa Pietrei

Se află în arealul satului Ruginoasa din comuna Brăești, la 200 de m deasupra satului.Sunt elemente de datare pentru secolele
XVI-XVII.[86].

Cozieni - Pănătău - Nehoiu

Peștera Malul cu Gaură

Se află în arealul satului de Bălănești din comuna Cozieni, fiind de fapt o galerie care s-a prăbușit în 1950. Sunt elemente de
datare pentru secolele XVI-XVII.[61]

Peștera Vârful Cămăruței

Se afla în arealul satului Begu din comuna Pănătău la 2 km nord-vest de acesta, pe Vârful Cămării. Actual distrusă de cutremure,
era reprezentată de o singură încăpere. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII.[61]

Peștera Înșelăției (Piatra Înșelăției)

Se află în arealul satului Nehoiașu din orașul Nehoiu între pârâul Siriu și lunca Pripor într-o fostă peșteră naturală amenajată, la
1,5 km de cătunul Jetu. Este obturată parțial și amenințată de prăbușiri. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII.[9][88]

Peștera Gaura Tătarilor

Se află în arealul satului Mlăjet din orașul Nehoiu. Ar fi avut inițial mai multe încăperi, dar acum este distrusă parțial de seisme.
Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII.[85] Originea este naturală, cu amenajări antropice ulterioare.[88] Funcția ei a
fost aceea de a a servi ca refugiu în vremuri de restriște.[73]

Controverse, dispute și neclarități

Complexul rupestru și sintagma de Athos Românesc

Prezența unei multitudini de așezări rupestre într-un spațiu restrâns, a impus compararea acestei zone cu Muntele Athos,[21]
pentru zona în cauză folosindu-se și denumirea de "Athos Românesc".[7][89] Comparația nu are susținere în realitate, acestă
susținere fiind însă mai bună cu referire la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea (unde, la fel ca la Athos, femeile nu pot intra),[90] sau
cu referire la Munții Neamțului, unde este un mare număr de mânăstiri, schituri și chilii de sihaștri izolate, cu mare densitate.[91]

Complexul rupestru și originile paleocreștine

Aceste așezări rupestre par a fi fost locuite în mai multe perioade istorice. Deși indicațiile cronologice despre aceste întemeierea
acestor așezăminte lipsesc, insuficiența informațiilor documentare și aspectul lor de multe ori straniu sau romantic au iscat o
întreagă literatură[11] ce a propus datarea lor în preistorie, dar mai ales în perioada de început a creștinismului[30] în secolele III-
IV.[89] Argumente aduse de cei care coboară datarea lăcașurilor de cult creștine spre începutul primului mileniu se referă la
existența crucilor de Malta cioplite pe pereți - specifice secolelor IV - VI, la elemente de factură gotică precum și la diferențele
dintre tehnicile de dăltuire succesivă în piatră - folosirea dălților fine cu mai mulți dinți fiind similară procedeelor identificate la
Sarmisegetuza Regia și Șinca Veche.[83]. Asemena tehnică de cioplire se evidențiază la Aluniș, Agatonul Nou, Piatra Îngăurită și
Fundătura.[64] Deasemeni alte indicii cum ar fi apariția simbolului ichtys (peștele paleocreștin) și a altor simboluri sau
reprezentări graffitate pe pereți, sugerează aceeași ipoteză.[92] Este de menționat că Pavel Chihaia postulând existența medievală
a schiturilor în perioada iradierii isihaste de la Kilifarevo (1346-1371), a scos în evidență faptul că toponimele locale relevă că
funcția lor de cult este mult mai veche. Bălan la rândul lui a susținut că apariția vieții monahale în nordul Buzăului ar fi avut loc
în secolele IV-VII, pe fondul distrugerii în secolul al VII-lea a celor mai multe orașe și mănăstiri dobrogene de către slavi (act
care ar fi forțat călugării să se refugieze în Munții Buzăului).[47]

Alte speculații leagă denumiri geografice locale precum cele care conțin particole ca Martiri sau Cecilia fie de perioada
persecuțiilor anticreștine gotice din secolul al IV-lea, fie de o degradare a numelui Cilicia din Asia Mică, zonă în care sihăstriile
rupestre erau deosebit de răspândite și de unde au venit la nord de Dunăre misionari și călugări.[92]

Complexul rupestru și misionarii audieni

O teorie cu susținere incertă vehiculează ideea că în zona Buzăului ar fi acționat misionarul Audius – întemeietorul sectei
Audienilor. Exilat fiind de împăratul Constantin al II-lea în părțile Scythyei Minor, conform Sfântului Epifanie, urmat de adepții
săi a trecut și la nord de Dunăre „în părțile cele mai dinăuntru ale Gothiei”. Deși actual nu se cunoaște unde au predicat și au
întemeiat mănăstiri dincolo de Dunăre Audius și ucenicii săi, localizarea (în continuare controversată) a Gothiei în estul
Munteniei și sudul Moldovei este un argument pentru întemeierea de așezăminte monahale înspre zonele montane relativ ferite de
populațiile migratoare.[29]

Ilie Mândricel și Victor Bortaș, preluând opiniile lui Vasile Drăguț, au sugerat că unele așezări precum Ghereta și Ușa Pietrei
(unde lipsesc elemente certe de datare în acest sens), alături de Peștera lui Dionisie Torcătorul au unele caractere care le
recomandă drept altare de rugăciune audiene.[93] Afirmațiile se corelează cu afirmațiile lui Drâmbocianu, care a datat prin
analogie Peștera lui Dionisie și a insistat că excavarea sale a avut loc între secolele III-VI, cu toate că veridicitatea acestei datări
este pusă la îndoială.[47]

Complexul rupestru și relația cu sanctuarele dacice

Există opinia susținută pe moment de către unii dintre cercetătorii locali precum Prof. Dumitru Nica[94] sau Diana-Liana
Gavrilă[44]că unele dintre aceste situri au servit drept sanctuare dacice,[44] cum ar fi cel situat deasupra bisericii de la Aluniș.[95]

Artefacte cu datare și semnificație incerte

„Scaunul lui Dumnezeu”: Numit astfel, este de fapt un jilț cioplit în piatră situat în vârful stâncii, deasupra bisericii
de la Aluniș. Baza plană de gresie pe care este situat poartă amprenta a 7 urme săpate în piatră. Oferă prilejul
 unei panorame asupra zonei.[95]
„Starostele”: Este un megalit de formă reptiliană situat la cumpăna dintre complexele Aluniș și Nucu, inscripționat
cu simboluri pictografice.[96]
Phallusul: Se află la mică distanță de grota Fundul Peșterii (cu aspect de fantă vulvară). Este socotit drept un
artefact cioplit în piatră, legat de cultul fertilității.[74]
„Scaunele lui Negru Vodă”: Sunt cavități săpate într-o stâncă piramidală aflată tot lângă Fundul Peșterii. Tradiția
orală le asociază cu primul divan domnesc ținut de miticul Negru Vodă.[97]
Menhirul de pe Țurțudui: Reprezintă un artefact megalitic gravat cu inscripții nedescifrate și, situat pe vârful
Țurțudui,[98] un vârf piramidal de 1024 m.[77]
Piatra cu semne: este un bolovan pe care se află reunite semne care închipuie brânca-ursului, copite de cerb, de
porc mistreț, urme de lup, vulpe și alte viețuitoare ale pădurii, cu rol incert (unele ipoteze atribuindu-i fie un rol de
altar idolatru, fie de material didactic pentru instruire).[62]

„Scaunul lui Dumnezeu” „Phallusul” „Scaunele lui Negru Vodă”

Direcții de cercetare în viitor

Arealul Ivănețului reprezintă unul dintre cele două nuclee principale de aglomerare a așezărilor monahale din Subcarpații
Buzăului,[99] cu origine în secolele XV[100]-XIX.[101] Deși condițiile propice monahismului sunt din punct de vedere fizico-
geografic cel puțin la fel de favorabile și către nord-estul acestui pinten paleogen, totuși respectivul nucleu monahal este localizat
doar într-o anumită zonă a Ivănețului.[102]

În cadrul Subcarpaților Buzăului, densitatea toponimelor specifice asociate unor astfel de așezări, este aici cea mai mare. Este
demn de remarcat însă că această densitate are valori mari nu numai în zona sa centrală dintre vârfurile Zboiu și Arsenia unde se
află Complexul rupestru Nucu, ci și în cea nordică, Vinele Calde – Războiu.[103] Anvergura vieții monahale în acesastă zonă nu
este încă pe deplin cunoscută, existând aglomerări de toponime specifice în locuri unde încă nu au fost identificate așezăminte
monahale. Așa cum rezultă dintr-o analiză a toponimiei în raport cu lăcașurile monahale făcută de Cezar Buterez în anul 2015, o
eventuală căutare a altor lăcașuri este necesar să ia în considerație zona care include Complexul rupestru Ruginoasa, precum și
culmile de la nord și nord-est de acesta, spre Goidești.[102] Un al doile areal în care toponimia ar putea să indice o fostă activitate
monahală, actual încă necunoscută, se află în jurul satului numit Chiliile, suprapus peste ceea ce localnicii numesc Dealurile
Trestioarei.[102]

Potențial turistic
Așezămintele rupestre sunt accesibile pe jos sau cu calul, ajungerea la obiective necesitând o rezervă semnificativă de timp.
Arealul este sălbatic și vast, adesea marcajele și hărțile dovedindu-se inutilizabile. GPS - ul oferă puțin ajutor iar telefonia mobilă
nu acoperă decât zonele de culme. Există câteva persoane care pot face serviciul de călăuză, dar nu este clar în ce condiții.[50] În
cea mai mare parte lipsesc traseele turistice marcate și omologate, însemnările, indicatoarele și promovarea profesională a acestor
locuri. Pentru a ajunge, de exemplu, la peștera lui Dionsie Torcătorul, precum și la alte obiective din arealul Alunișului, turiștii
trebuie să treacă prin curtea unor săteni, fără a beneficia însă de vreun semn turistic adecvat, după care să se ghideze.[104]
Acces
În arealul Bozioru (Nucu) - Brăești (Ruginoasa) - Colți (Aluniș) se ajunge folosind DN10
Buzău-Brașov.[105]

Pentru Bozioru și Brăești, în localitatea Măgura se trece pe stînga Buzăului pe firul Bălănesei
în amonte, pe drumul județean DJ 203L, aflat într-o stare accentuată de degradare (datorate
alunecărilor de teren și viiturilor ce spală versanții văii). Panta este destul de accentuată, până
DN10 pe segmentul
la intersecția cu DC 86 (care duce spre Nucu), în prima parte a traseului. Un indicator către
Buzău - Nehoiu.
peșterile rupestre aflat în comuna Bozioru, indică distanța de 10 km și un timp de mers pe jos
de 2-3 ore. Traseul (marcat pană la peșteri cu banda roșie verticală în pătrat alb), continuă din
satul Fișici pe DC85 (neasfaltat și cu porțiuni dificile din cauza degradării accentuate), coborându-se coboară pana la fostul
complex turistic balnear Fișici urcându-se din nou relativ abrupt până la ieșirea din satul Găvanele spre satul Nucu. În Nucu
platforma drumului devine accesibilă doar mașinilor de teren puternice. Aici în arealul satului Nucu există doar 2 zone cu peșteri
rupestre relativ accesibile, spre celelalte (dispersate în padurile din zonă), traseul nefiind marcat și puțin cunoscut.[106]. Accesul
la ansamblul rupestru este mult ușurat de folosirea unui ghid local.[107] Traseul din zona Nucu–Bozioru are o lungime de
aproximativ 14 km și durată de 7-8 ore, cu pauze normale și necesită purtarea unui echipament de munte.[108]

Pentru Brăești se continuă de la Bozioru pe DJ 203L, spre Ruginoasa accesându-se drumul comunal din satul de reședință al
comunei.[105]

Pentru Colți se trece pe stînga Buzăului la Pătârlagele, de unde pe valea Sibiciului se continuă în amonte pe DC 69. De aici spre
Aluniș se merge pe DC 71.[105]

Tot DN 10 Buzău-Brașov oferă acces spre siturile rupestre de pe stânga Buzăului de la Cozieni (prin derivația DJ 203L, cu acces
prin Pârscov) Pănătău și Sibiciu (DC 68 prin Pătârlagele), Mlăjet (DC 72 prin Chirilești) și Nehoiu. La Cătina se ajunge trecând
pe dreapta Buzăului de la Gura Bâscei pe DJ 102B și apoi DJ 102L.[105]

Alte obiective turistice de vecinătate

Articole principale: Geoparc Ținutul Buzăului#Bazinul Bălănesei și
culmile înconjurătoare și Geoparc Ținutul Buzăului#Bazinul Sibiciului
și culmile înconjurătoare.
Muzeul Chihlimbarului de la Colți, unde se află „Colecția de chihlimbar Colți”.[109]
Trovanții (Pietrele vii, sau Babele) de la Ulmet, comuna Bozioru.[110]
Complexul balenar Fișici, Poiana Cozanei, Tihăria, Pipetenele, Lacul Hânsaru,
Lacul Mistreților Muzeul Chihlimbarului
din satul Colți
Cascada „Săritoarea” de la Brătilești ,comuna Brăești.[84]
Alte peșteri antropice cu funcție laică sau necunoscută:

Peștera de la Vârful lui Dragomir: Numită și Gura Tătarilor, este situată pe latura sudică a Zboiului (1114
m) în inima Vârfului lui Dragomir - la 3 km de satul Colți pe drumul Câlnăianului în punctul Lupoaia, fiind o
galerie naturală adaptată de om, care străbate muntele de la vârf către bază și de la nord la sud. Ar fi
servit drept loc de refugiu în vremea năvălirilor. Intrarea principală (sudică) s-a prăbușit în urma
inundațiilor din 1975, accesul nordic fiind limitat după 40 m de alte prăbușiri.[111]

Peștera Casa Hoților: A fost distrusă odată cu construcția șoselei Sărata Monteoru - Haleș. Era compusă
dintr-un coridor și trei camere[61] situate în arealul satului Nenciulești din comuna Merei în culmea Piatra
Hoților, în locul numit Fântâna Româneștilor.[60] Datarea - presupusă a aparține secolelor XVI-XVII este
incertă.[61]
 Piatra Rotăriei (Firida de la Piatra Rotăriei): Este situată în arealul satului de
reședință al comunei Cătina la 2 km nord-vest de sat, pe malul stâng al pârâului
Stemnic. Douăsprezece trepte săptate în piatră conduc la o platformă de piatră
circulară situată mai sus de firul apei la circa 20 de m. La bază se află un adăpost
săpat în stâncă. Datarea - presupusă a aparține secolelor XVI-XVII este incertă.[86]
La nivelul platformei se găsesc scobituri adânci și șanțuri, ceea ce induce opinia că
situl reprezintă de fapt un altar de jertfă.[112]
Trovant la Ulmet
Referințe
1. ^ Schituri și mănăstiri ctitorite în
secolul al XVII-lea ..., Lupu,
2011, p.1
2. ^ Cocora, Gabriel (Pr.); Mănăstiri
din Eparhia Buzaului vetre de
cultură și trăire românească;
Editura Episcopiei Buzăului;
Buzău; 1986; Cap. Schiturile din
județ
3. ^ Geoparc Ținutul Buzăului -
Direcții de dezvoltare..., 2007,
p.89 (Doc. PDF)
4. ^ a b Geoparc Ținutul Buzăului -
Direcții de dezvoltare...,
Geomedia, 2007, p. 33 (Doc.
PDF)
5. ^ a b Geoparc Ținutul Buzăului -
Direcții de dezvoltare...,
Geomedie, 2007, p. 90 (Doc.
PDF)
6. ^ a b Strategia de Dezvoltare și
Promovare a Turismului..., CJ
Buzău, 2010, p. 48
7. ^ a b Așezările rupestre – „Athos-
ul romanesc” (http://archive.is/2O
eU8); portal TravelBuzău.com;
accesat 2012.04.23
8. ^ a b Bunila Iulian; O nouă
așezare rupestră a fost
descoperită în Munții Buzăului (h
ttp://www.adevarul.ro/locale/buza
u/Asezare_rupestra_noua-in_Mu
ntii_Buzaului_0_295170638.htm
l); 9 iulie 2010; Adevărul; accesat
2012.04.26
9. ^ a b c d e Arheologia peșterilor
..., Boroneanț, 2000, p. 99
10. ^ a b c d Schituri și mănăstiri
ctitorite în secolul al XVII-lea ...,
Lupu, 2011, p.22
11. ^ a b c Ctitorii dispărute... Partea
I, Lupu, 2006, p. 155
12. ^ Google Earth
13. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.13-14
14. ^ Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. VII
15. ^ Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. VIII
16. ^ a b Complexul rupestru
Bozioru-Nucu-Aluniș-Colți (http://
www.biserici.org/index.php?men
u=BIBZ&code=3519&criteria=&q
uick=&order=P.TOWN,C.NAME,
P.NAME); portalul Biserici.org;
acesat 2012.04.16
17. ^ Iorgulescu, Basil; Dicționarul
geografic, statistic, economic și
istoric al județului Buzău (https:// 24. ^ a b Enigme ale trecutului
archive.org/stream/dicionargeogr
af03buchgoog/dicionargeograf03
buchgoog_djvu.txt) (Link
alternativ (https://archive.org/det
ails/dicionargeograf03buchgoog));
Stabilimentul grafic I. V. SOCEC;
Bucuresci; 1892
18. ^ Strategia de Dezvoltare și
Promovare a Turismului..., CJ
Buzău, 2010, p. 3
19. ^ a b c Despre relieful zonei
Buzăului (http://hasdeu.3x.ro/reli
ef.htm); portalul Colegiul
Național B.P.Hașdeu din Buzău – 27. ^ it Mastrelli, Carlo A.;
hasdeu.3x.ro; accesat
2012.06.26
20. ^ Informații geografice (http://arc 28. ^ Drimba, Ovidiu; Istoria culturii
hive.is/Suf2V) (arhivă); portalul
travelbuzau.com; accesat
2012.06.29
21. ^ a b Frunzescu, Dumitru;
Brănoiu, Gheorghe; Monografia
geologică a bazinului râului
Buzău (https://www.researchgat
e.net/profile/Gheorghe_Branoiu/
publication/273769759_Monogra
fia_geologica_a_bazinului_raului
_Buzau_Geological_Monograph
_of_Buzau_River_Basin/links/55
7fcbcd08aeea18b7797134.pdf);
Ed. Universității din Ploiești;
Ploiești; 2004; ISBN 973-7965-
03-5; p. 244; accesat la 17
august 2016
22. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
în Munții Buzăului..., Gavrilă,
2013, Harta vestigiilor rupestre
din Munții Buzăului (după Ștefan,
C; Drâmboceanu V; Vestigiile
rupestre din Munții Buzăului;
Buzău; 1981)
23. ^ en Functionality of the rock -
hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 181
îndepărat în Munții Buzăului...;
Gavrilă; 2013; p.8-9
25. ^ Drâmbocianu, V.; Elemente de
datare arheologică în Ștefan, C.
(coord.); Vestigiile rupestre din
Munții Buzăului; Arhivele Statului
Buzău; Buzău; 1980; pp.17-24
26. ^ Biserica Sfantul Nicolae –
Biscenii de Jos (http://www.sfnic
olae-bisceni.ro/new/Poveste1.do
c) în Biserici de seamă din
protopopiatul Pătârlagele; Cap.
Context; accesat 2013.07.13
Grammatica Gotica; Ed. Mursia;
Milano; 1992; p. 34.
și civilizației românești; Editura
Științifică și Pedagogică;
București; 1987; vol.2, p.354
29. ^ a b Biserica Sfantul Nicolae –
Biscenii de Jos (http://www.sfnic
olae-bisceni.ro/new/Poveste1.do
c) în Biserici de seamă din
protopopiatul Pătârlagele; Cap. I
- Creștinismul în regiunea râului
Mousaios – Buzău, în primele
veacuri creștine; accesat
2013.07.13
30. ^ a b c d e Ctitorii dispărute...
Partea I, Lupu, 2006, p. 156
31. ^ a b c d Ctitorii dispărute...
Partea a II-a, Lupu, 2006, p. 78
32. ^ Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 145
33. ^ Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 146
34. ^ a b Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 147
35. ^ Biserica Românească în
secolele VII-XI (http://patriarhia.r
o/ii-biserica-romaneasca-in-secol
ele-vii-xi-154.html) în Istoricul
Bisericii Ortodoxe Române;
portalul Patriarhiei Române –
patriarhia.ro; accesat 2013.05.21
36. ^ Schituri și mănăstiri din Județul
Buzău (http://www.artline.ro/Schit
uri-si-manastiri-din-judetul-Buzau
-2568-1-n.html); portalul
ArtLine.ro; accesat 2012.04.23
37. ^ Chihaia, P.; Date noi despre
bisericuțele rupestre din Munții
Buzăului; Glasul Bisericii, 5-6,
1974; pp.507-517
38. ^ Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 149
39. ^ Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 153
40. ^ Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 152
41. ^ en Mullett, Michael (Dr.,
Lancaster University); Making
History – Anchorites (http://web.a
rchive.org/web/2003062401500
6/http://www.bbc.co.uk/educatio
n/beyond/factsheets/makhist/ma
khist3_prog3c.shtml) (arhivă);
bbc.co.uk; accesat la 28 mai
2016
42. ^ Ctitorii dispărute... Partea I,
Lupu, 2006, p. 157
43. ^ a b c en Functionality of the
rock - hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 186
44. ^ a b c d Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.26-27
45. ^ a b c en Functionality of the
rock - hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 187
46. ^ a b en Functionality of the
rock - hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 189
47. ^ a b c en Functionality of the
rock - hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 185
48. ^ a b c Schituri și mănăstiri
ctitorite în secolul al XVII-lea ...,
Lupu, 2011, p.9
49. ^ en Functionality of the rock -
hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 188
50. ^ a b c Plăiașu, Ciprian;
Paradisul de la Aluniș, osândit
de ingoranță și nepăsare (http://h
istoria.ro/exclusiv_web/actualitat
e/articol/paradisul-alunis-osandit-
ingoranta-nepasare); portal
Historia.ro; accesat 2012.04.26
51. ^ Cocuți, Maria; Geamuri
termopan pentru o biserică
veche de sute de ani (http://www.
romanialibera.ro/timpul-liber/fapt-
divers/geamuri-termopan-pentru-
o-biserica-veche-de-sute-de-ani-
205767.html); 12 noiembrie
2010; România liberă; accesat
2013.07.13
52. ^ a b Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. 93
53. ^ a b c Ctitorii dispărute... Partea
a II-a, Lupu, 2006, p. 79
54. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
în Munții Buzăului..., Gavrilă,
2013, p.36
55. ^ a b Strategia de Dezvoltare și
Promovare a Turismului..., CJ
Buzău, 2010, p. 79
56. ^ a b „Țara Luanei” (proiect),
Gavrilă, p. 4
57. ^ Ctitorii dispărute... Partea a II-
a, Lupu, 2006, p. 80
58. ^ Ctitorii dispărute... Partea a II-
a, Lupu, 2006, p. 81
59. ^ a b c Ctitorii dispărute... Partea
a II-a, Lupu, 2006, p. 76
60. ^ a b c Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. 94
61. ^ a b c d e f g Arheologia
peșterilor ..., Boroneanț, 2000, p.
95
62. ^ a b c d „Țara Luanei” (proiect),
Gavrilă, p. 7
63. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
în Munții Buzăului..., Gavrilă,
2013, p.111
64. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.99
65. ^ Ctitorii dispărute... Partea a II-
a, Lupu, 2006, p. 77
66. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
în Munții Buzăului..., Gavrilă,
2013, p.82
67. ^ „Țara Luanei” (proiect),
Gavrilă, p. 6
68. ^ Ctitorii dispărute... Partea a II-
a, Lupu, 2006, p. 84
69. ^ a b c d Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. 96
70. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.120
71. ^ en Functionality of the rock -
hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 183
72. ^ Schituri și mănăstiri ctitorite în
secolul al XVII-lea ..., Lupu,
2011, p.21
73. ^ a b en Functionality of the
rock - hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 182
74. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.63
75. ^ a b Geoparc Ținutul Buzăului -
Direcții de dezvoltare...,
Geomedia, 2007, p. 151 (Doc.
PDF)
76. ^ a b c d Strategia de Dezvoltare
și Promovare a Turismului..., CJ
Buzău, 2010, p. 51
77. ^ a b „Țara Luanei” (proiect),
Gavrilă, p. 8
78. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.75
79. ^ a b c Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. 97
80. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.105
81. ^ Strategia de Dezvoltare si
Promovare a Turismului..., CJ
Buzău, 2010, p. 77
82. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.137
83. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.40
84. ^ a b „Țara Luanei” (proiect),
Gavrilă, p. 11
85. ^ a b Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. 100
86. ^ a b c Arheologia peșterilor ...,
Boroneanț, 2000, p. 98
87. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
în Munții Buzăului..., Gavrilă,
2013, p.130-131
88. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.145
89. ^ a b Strategia de Dezvoltare și
Promovare a Turismului..., CJ
Buzău, 2010, p. 53
90. ^ Vasileanu, Marius; Pelerin în
Athosul românesc (http://www.zf.
ro/ziarul-de-duminica/pelerin-in-a
thosul-romanesc-de-marius-vasil
eanu-8980734); 18 noiembrie
2011; Ziarul de Duminică -
Supliment al Ziarului Financiar;
accesat 2013.05.17
91. ^ Chirică, V; Boghean, D.;
Biserici și mănăstiri din Moldova
(http://www.umk.ro/images/docu
mente/geografie/manastiri_si_bis
erici_din_moldova.pdf), Suport
de curs, Universitatea Mihail
Kogogălniceanu; Constanța; p.
179
a b
92. ^ Păștin, Antoniu Cătălin (Dr.
Teol.); Monahismul românesc în
constituția și lucrarea Bisericii (ht
tp://academia.edu/1260185/Mon
ahismul_romanesc_in_constituti
a_si_lucrarea_Bisericii); p. 8
(Subcap. Începuturile
monahismului ortodox
românesc); accesat 2013.07.14
93. ^ en Functionality of the rock -
hewn vestiges in human
settlement dynamics, Buterez,
2011, p. 184
94. ^ Petan, Autora;Pietrele scrise
din Munții Buzăului (http://www.fo
rmula-as.ro/2008/845/societate-3
7/pietrele-scrise-din-muntii-buza
ului-10460); Formula As, Nr.
1213 , 21.04.2016 - 28.04.2016;
accesat 2016.05.07
95. ^ a b Enigme ale trecutului
îndepărat în Munții Buzăului...,
Gavrilă, 2013, p.43
96. ^ Enigme ale trecutului îndepărat 107. ^ Strategia de Dezvoltare și
în Munții Buzăului..., Gavrilă, Promovare a Turismului..., CJ
2013, p.49, 53 Buzău, 2010, p. 80
97. ^ Enigme ale trecutului îndepărat 108. ^ „Țara Luanei” (proiect),
în Munții Buzăului..., Gavrilă, Gavrilă, p. 5
2013, p.68 109. ^ Colecția de chihlimbar Colți (htt
98. ^ Enigme ale trecutului îndepărat p://www.muzeubuzau.ro/colectii-
în Munții Buzăului..., Gavrilă, externe/muzeul-chihlimbarului);
2013, p.115 portalul Muzeului Județean
Buzău – muzeubuzau.ro;
99. ^ Toponimele ca indicatori
accesat 10 mai 2016
istorico-geografici...,Buterez,
2015, p. 449 110. ^ „Țara Luanei” (proiect),
100. ^ Toponimele ca indicatori Gavrilă, p. 10
istorico-geografici...,Buterez, 111. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
2015, p. 448 în Munții Buzăului..., Gavrilă,
101. ^ Toponimele ca indicatori 2013, p.138-139
istorico-geografici...,Buterez, 112. ^ Enigme ale trecutului îndepărat
2015, p. 449 în Munții Buzăului..., Gavrilă,
102. ^ a b c Toponimele ca indicatori 2013, p.149
istorico-geografici...,Buterez,
2015, p. 453
103. ^ Toponimele ca indicatori
istorico-geografici...,Buterez,
2015, p. 452
104. ^ Jurnalul de Buzău, Deși Buzău
beneficiază de multe obiective
turistice, lipsesc cu desăvârșire
traseele către ele (http://jurnaluld
ebuzau.ro/?p=10428); 8
noiembrie 2010; Jirnalul de
Buzău; accesat 2012.04.26
105. ^ a b c d Google Maps
106. ^ Peșterile rupestre din Munții
Buzăului (http://alpinet.org/main/
articole/show_ro_t_pesterile-rup
estre-din-muntii-buzaului_id_302
1.html); portal Alpinet.org;
accesat 2012.04.23

Bibliografie
Boroneanț, Vasile; Arheologia peșterilor și minelor din România (http://www.cimec.ro/Arheologie/Boroneant-arhe
ologia-pesterilor/dl.asp?filename=Boroneant-Vasile_Arheologia-pesterilor-si-minelor-din-Romania.pdf); Editura
cIMeC; București; 2000; ISBN 978-973-99088-0-1
Buterez, Cezar; Toponimele ca indicatori istorico-geografici în completarea unui HGIS al mănăstirilor din
Subcarpații Buzăului (http://onomasticafelecan.ro/iconn3/proceedings/3_4_Buterez_Cezar_ICONN_3.pdf) în
Felecan, Oliviu (editor); Numele și numirea. Actele Conferinței Internaționale de Onomastică. Ediția a III-a, Baia
Mare, 2015; Editura Mega, Editura Argonaut; Cluj-Napoca; 2015; ISBN 978-606-543-671-8; p. 448-456
en Buterez, Cezar Radu; Functionality of the rock - hewn vestiges in human settlement dynamics (http://www.s
eminarcantemir.uaic.ro/index.php/cantemir/article/viewFile/827/807); Lucrările Seminarului Geografic “Dimitrie
Cantemir”, Nr. 31, 2011; “Al.I.Cuza” University of Iași; accesat 2013.07.14
Centrul Geomedia; Geoparc (http://natura2000.ro/wp-content/uploads/2014/10/Publication.Strategie.Tinutul.Buza
ului.Ro.pdf)Ținutul Buzăului - Direcții de dezvoltare socio-economică (http://natura2000.ro/wp-content/uploads/20
14/10/Publication.Strategie.Tinutul.Buzaului.Ro.pdf); Universitatea București; 2007
Consiliul Județean Buzău; Strategia de Dezvoltare si Promovare a Turismului si a Agroturismului in judetul Buzau
2010-2015, (http://www.cjbuzau.ro/Strategia%20de%20dezvoltare%20si%20promovare%20a%20turismului%20s
i%20a%20agroturismului%20in%20judetul%20Buzau%20%282010-2015%29/Strategie%20turism%202010.pdf);
2010
 Gavrilă, Diana-Liana; Enigme ale trecutului îndepărat în Munții Buzăului - Munții Buzăului între mister și realitate;
Editura Alpha MDN; 2013; ISBN 978-973-139-233-2
Gavrilă, Diana-Liana (ghid turistic); „Țara Luanei” (http://www.tara-luanei.ro/Trasee-turistice-inedite-Tinutul-Tara-L
uanei.doc) (proiect)
Lupu, Emil; Ctitorii dispărute la curbura Carpaților în secolele XV-XVI. Partea I (http://monumenteistorice.academi
a.edu/LUPUEmil/Papers/731517/Ctitorii_disparute_la_curbura_Carpatilor_in_secolele_XV-XVI_1_); Buletinul
Comisiei Monumentelor Istorice, Anul XVII, Nr. 1-2/2006; pp 146–165; accesat la 02.04.2012
Lupu, Emil; Ctitorii dispărute la curbura Carpaților în secolele XV-XVI. Partea II (http://monumenteistorice.acade
mia.edu/LUPUEmil/Papers/731522/Ctitorii_disparute_la_curbura_Carpatilor_in_secolele_XV-XVI_2_Despeared_
foundations_from_the_Carpathian_curvature_in_XV-XVI_century_2_); Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice,
Anul XVIII, Nr. 1-2/2007; pp 75–113; accesat la 02.04.2012
Lupu, Emil; Schituri și mănăstiri ctitorite în secolul al XVII-lea la curbura Carpaților, astăzi dispărute (http://www.a
cademia.edu/1623519/SCHITURI_SI_MANASTIRI_CTITORITE_IN_SECOLUL_AL_XVII-LEA_LA_CURBURA_C
ARPATILOR_ASTAZI_DISPARUTE); Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, Anul XXII, Nr. 1-2/2011; pp 75–
113; accesat la 02.04.2012

Literatură suplimentară
Bălan, Ioanichie (Ier.); Vetre de sihăstrie românească, secolele IV-XX; Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române; București; 1982
Constantinescu, Eugen-Marius; Buzău. Mică enciclopedie istorică; Muzeul Județean Buzău; Editura Mousaios;
Buzău; 2000; ISBN 978-973-668-298-8
Cocora, Gabriel (Pr.); Mănăstiri din Eparhia Buzaului vetre de cultură și trăire românească; Editura Episcopiei
Buzăului; Buzău; 1986
Iorgulescu, Bazil; Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău; Stab. grafic I.V. Socecŭ;
București; 1892 (Ediția a II-a Editura Alpha MDN; Buzău; 2005)
Lupu, Emil; Ctitorii și ctitori la curbura Carpaților în veacurile XIV-XVIII (http://monumenteistorice.academia.edu/L
UPUEmil/Books); Institutul de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași; Editura Doxologia; Iași; 2012; ISBN
978-606-827-836-0, accesat la 02.04.2012
Mândricel, Ilie; Bortaș, Victor; Vestigii rupestre și alte locuri magice din Munții Buzăului; Editura Victor B Victor;
2009; ISBN 978-973-88181-7-0
Plămădeală, Antonie (Pr. Dr., coord.); Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților, Vol. 1 și 2; Editura Episcopiei
Buzăului; 1983
Ștefan, Corneliu (Coord.); Vestigiile Rupestre din Munții Buzăului; Arhivele Statului Buzău; Buzău; 1980
Sirbu, Valeriu; Matei, Sebastian; Un monument din Carpații Orientali cu reprezentări din Preistorie și Evul Mediu.
Nucu - „Fundu Peșterii”, județul Buzău; Editura Istros; Braila; 2012; ISBN 978-606-654-024-7

Controverse

Densușianu, Nicolae; Dacia preistorică, 1 (http://www.pelasgia.org/files/Nicolae-DensusianuDacia-Preistorica-Par

t-I%20%281%29.pdf) & Partea a II-a (http://www.pelasgia.org/files/Nicolae-DensusianuDacia-Preistorica-Part-II%
20%282%29.pdf); Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL”; București; 1913
Tonciulescu, Paul Lazăr; Delcea, Eugen; Secretele Terrei, Istoria începe în Carpați; Editura Obiectiv; Craiova;
2001
Tonciulescu, Paul Lazăr; De la Țara Luanei la Ieud; Editura Miracol; București; 1998
Tonciulescu, Paul Lazăr; De la Tărtăria la Țara Luanei; Editura Miracol; București; 1996

Legături externe
Trasee turistice din comuna Bozioru

Primăria Bozioru; Traseu 1: Bozioru centru - Biserica Bozioru de Sus și retur (http://www.comunabozioru.ro/pagin
a/traseu-1); portal – comunabozioru.ro, accesat 2013.07.14
Primăria Bozioru; Traseu 2: Nucu - Piatra Ingăurită - Crucea Spătarului - Agatoane - Lacul mistreților - Fundătura
- Nucu (http://www.comunabozioru.ro/pagina/traseu-2); portal – comunabozioru.ro; accesat 2013.07.14
Primăria Bozioru; Traseu 3: Nucu - Scaunele lui Negru Vodă - Peștera (Fundul peșterii) - Dionisie Torcătorul -
Bisericuța lui Iosif și retur (http://www.comunabozioru.ro/pagina/traseu-3); portal – comunabozioru.ro; accesat
 2013.07.14
Primăria Bozioru; Traseu 4: Nucu - Bisericuța lui Iosif - Agatonul Vechi - Agatonul Nou - Crucea Spătarului și
retur (http://www.comunabozioru.ro/pagina/traseu-4); portal – comunabozioru.ro; accesat 2013.07.14

Trasee cu impresii și imagini

Bouaru, Vasile; Crîșmariu, Anca; Martinescu, Costică; Bosancu, Cornel; Așezări rupestre la Nucu și Aluniș (http
s://sites.google.com/site/romanianatura30/car/ivanetu/nucu-si-alunis-biserici-rupestre); 28 iulie 2012; © romania-
natura.ro, „Descoperă și respectă”
Stoienică, Ioan; Printre misterele și legendele din Munții Buzăului. Schiturile rupestre de la Aluniș (http://ioanstoe
nica.wordpress.com/2012/04/25/printre-misterele-si-legendele-din-muntii-buzaului-schiturile-rupestre-de-la-aluni
s/); 25 aprilie 2012; Sunt Ioan Călător prin țara mea – ioanstoenica.wordpress.com

Reportaje

Manolache,Dumitru; Munții Buzăului, al doilea Athos al Ortodoxiei (http://ziarullumina.ro/documentar/muntii-buza

ului-al-doilea-athos-al-ortodoxiei), 9 februarie 2012; Ziarul Lumina
Șerban, Cristi; Mica Meteoră din Munții Buzăului (http://ziarullumina.ro/calea-pelerinului/mica-meteora-din-muntii-
buzaului); 13 martie 2008; Ziarul Lumina

Documentare și reportaje TV

Prima TV; Așezările rupestre din Munții Buzăului - Bozioru și Colți (http://www.youtube.com/watch?v=QnLL2Ndk
ESU) (documentar); accesat 2012.04.16
TVR2; Jurnal Meridional - Athosul Românesc (http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=Ru2
F0LC_vx4) (reportaj); accesat 2012.04.16
SensoTv; Așezările rupestre de la Aluniș (http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=NBNX3l
uVkCo) (reportaj); accesat 2012.04.16

Varia

Catoi, Ovidiu-Mihail; Creștinismul în Oltenia și Muntenia,de la începuturi până în secolul al XV-lea; izvoare
istorice și arheologice (https://docs.google.com/folderview?id=0B1lbTPRgrzGqelBIY2ppdVZzaUk&usp=drive_we
b&tid=0B1lbTPRgrzGqR0dpVFgzc1pQeWc); rezumat teză de doctorat, Universitatea din București; 2010;
accesat la 09.05.2016

Vezi și
Bisericile rupestre din România și Republica Moldova
Geoparc Ținutul Buzăului
Listă a perioadelor arheologice

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bisericile_rupestre_din_Munții_Buzăului&oldid=11914361

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 februarie 2018, ora 00:04.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.