Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chimia Mediului Aplicatii 2013-2014
Chimia Mediului Aplicatii 2013-2014
2013 - 2014
Partea aplicativă – lucrări de laborator
2
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA MEDIULUI
Cuprins
Prefață 4
Introducere 13
Anexe 65
Bibliografie 73
3
Partea aplicativă – lucrări de laborator
Prefață
4
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
I. GENERALITĂŢI
Prezentele instrucţiuni au fost întocmite în baza Legii nr. 319/2006 - Legea securității
și sănătății în muncă; Normelor specifice de securitate a muncii pentru laboratoarele de
analize fizico-chimice şi mecanice (1996); Normelor generale de securitate și sănătate în
muncă elaborate de ministerele responsabile (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
Ministerul Sănătăţii), precum si de instructiunile proprii (IP) elaborate de Serviciul Intern de
Prevenire și Protecție (SIPP) al Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIasi)
după cum urmează:
- IP-SM 02 – Instrucțiuni proprii privind comunicarea și măsuri de prim ajutor în caz de
accident;
- IP-SM 04 – Fișa tehnică EIP – manuși de protecție; ochelari de protecție; bocanci
protectivi; salopetă sau combinezon protectivi; Expunerea la frig (2.6); Fracturi, luxații,
entorse (2.7); Stop respirator (6.2.1); Stop cardiac (6.2.2);
- IP-SM 11 – Instrucțiuni proprii de securitate în muncă privind transportul, manipularea și
depozitarea materialelor prin purtare și cu mijloace nemecanizate;
- IP-SM 12 – Instrucțiuni proprii de securitate în muncă privind prelucrările prin așchiere;
- IP-SM 16 – Instrucțiuni proprii de securitate în muncă pentru utilizarea uneltelor de
mînă;
- IP-SM 18 – Instrucțiuni proprii de securitate în muncă privind activitățile desfașurate în
laboratoarele de analize chimice;
- IP-SM 22 – Instrucțiuni proprii de securitate în muncă privind sudarea și tăierea
metalelor;
- IP-SM 23 – Instrucțiuni proprii de securitate în muncă pentru depozitarea, transportul și
utilizarea tuburilor (buteliilor) conținând gaze lichefiate, comprimate sau dizolvate.
Aceste instrucţiuni se aplică în laboratorul L207 (etaj II, corp CH), laborator didactic
în care se desfășoară partea aplicativă la disciplina: Chimia Mediului, II (IM).
Conţinutul instrucţiunilor prezentate constituie baza materială pentru efectuarea
instructajului de securitate și sănătate în muncă pentru studenţii, cadrele didactice şi
personalul TESA care vor desfăşura activităţi în laboratorul de Chimia Mediului.
Instrucţiunile trebuie însuşite şi respectate în mod obligatoriu de către toţi salariaţii,
studenţii, personalul detaşat cât şi toate persoanele care au acces în laborator.
5
INSTRUCȚIUNI DE TESTARE ȘI LUCRU ÎN LABORATOR
1. Studenţii vor avea dreptul să lucreze în laborator numai după ce li s-a făcut instructajul
de securitate și sănătate în muncă şi au fost verificaţi asupra cunoştinţelor însuşite.
2. La toate lucrările, studenţii vor avea hainele protejate cu un halat încheiat la toţi nasturii.
3. Se interzic deplasările fără rost prin laborator deoarece ele pot da naştere la aglomerări
care împiedică buna desfăşurare a lucrărilor şi în acelaşi timp pot cauza accidente.
4. Studenţii nu au voie să remedieze nici un fel de defecţiune; orice defecţiune constatată
de studenţi se aduce la cunoştinţă celui care conduce lucrările.
5. Punerea în funcţiune a tuturor aparatelor acţionate electric se va face numai în prezenţa
cadrului didactic care conduce lucrările după ce s-au luat toate măsurile tehnico-
organizatorice necesare efectuării lucrărilor în condiţii bune.
6. Se interzic intervenţiile la reţeaua electrică din laborator; este interzisă acţionarea tuturor
întrerupătoarelor cu mâna udă.
7. Se interzice lucrul fără aparate de măsură şi control, de calitate şi precizie
necorespunzătoare.
8. Sticlăria se va manevra cu atenţie spre a nu fi deteriorată şi totodată pentru a se evita
producerea accidentelor prin tăierea cu sticlă.
9. Toţi compuşii organici care conţin carbon, hidrogen, oxigen şi azot trebuie manipulaţi cu
o grijă cu atât mai mare, cu cât procentul în oxigen şi azot este mai ridicat.
10. Se vor evita sistemele în care pot să se formeze substanţe explozive prin impurificarea
sau reacţia cu materialul vasului de reacţie.
11. Toate substanţele oxidante (apa oxigenată, acidul cromic, permanganatul de potasiu,
acidul azotic, acidul percloric etc.) trebuie manipulate cu atenţie; riscul se poate reduce
prin diluarea lor cu apă. Se vor evita, pe cât posibil, reacţiile cu compuşi organici sau cu
alte mijloace de reducere, sau se vor lua măsuri deosebite.
12. Aparatura utilizată pentru recoltarea probelor de analiză trebuie să fie în stare perfectă:
sondele să fie rotunjite la capăt, să nu fie crăpate, iar borcanele de probă să fie curate,
uscate şi să aibă dop rodat.
13. Recoltarea probelor se va face numai cu avizul persoanelor care deservesc locul
respectiv de muncă, acestea având obligaţia să verifice dacă sunt asigurate toate
condiţiile pentru operarea în siguranţă.
14. Recipienţii cu probe se transportă în laborator cu mijloace adecvate; sticlele şi borcanele
se transportă aşezate în coşuri de protecţie sau lădiţe speciale.
15. Verificarea nivelurilor în vase se va face numai cu ajutorul aparatelor de măsură şi
control.
16. Pentru recoltarea probelor de produse inflamabile sau explozive se va folosi numai
aparatură construită din materiale neferoase. Înainte de recoltarea probei în vase
metalice, acestea se vor lega la pământ.
17. Amestecarea probelor în vederea obţinerii probei reprezentative se va face numai în
laborator şi nu la locul de recoltare. In timpul agitării vasul trebuie descoperit la intervale
dese, pentru evacuarea gazelor formate.
18. În funcție de caracteristicile probei, operaţia de constituire a probei reprezentative se va
face în atmosfera camerei sau sub nişă.
6
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
16. Inaintea începerii experienţelor trebuie verificată calitatea sticlăriei care se foloseşte.
17. Vasele care prezintă zgârieturi, bule de aer incluse în masa sticlei sau alte defecţiuni vor
fi restituite magaziei, sau vor fi folosite exclusiv pentru operaţii nepericuloase.
7
INSTRUCȚIUNI DE TESTARE ȘI LUCRU ÎN LABORATOR
18. Tuburile de sticlă care urmează a fi introduse în găurile dopurilor sau în tuburi de
cauciuc trebuie tăiate drept, iar marginile ascuţite ale sticlei trebuie rotunjite la flacără.
19. Când tuburile au pereţii prea subţiri, se recomandă învelirea lor în momentul ruperii, cu
cârpe umede. În momentul ruperii, tuburile de sticlă se ţin aproape de crestătură.
20. Tubul de sticlă se introduce în orificiul unui dop sau al unui tub de cauciuc, se ţine cât
mai aproape de capătul care se introduce; se recomandă învelirea mâinilor care ţin
dopul şi tubul cu cârpe umede, tubul fiind uns cu glicerină sau cu apă.
21. Scoaterea dopurilor şlefuite se va încerca mai întâi prin ciocănirea uşoară a dopului. În
cazul că dopul nu se poate scoate altfel se va încălzi vasul de sticlă cu precauţie în
regiunea dopului şlefuit, ţinându-se la adăpost de orice curent de aer rece.
22. La lucrările sub vid, ca de exemplu la distilare, se va întrebuinţa numai baloane cu
fundul rotund sau vase speciale la lucrări sub vid.
23. Recipienţii mari de sticlă nu se vor pune direct pe masă ci pe o placă de asbest sau alt
material plastic.
24. Dopurile se potrivesc după lărgimea gâtului balonului, cele de plută prin pilire şi apoi
presare în presa manuală pentru dopuri, iar cele de cauciuc prin prelucrare la piatra de
polizor. Ele trebuie să intre în gâtul balonului numai cu o uşoară forţare. În momentul
introducerii, vasul trebuie ţinut de gât şi nu de fund.
25. Pentru a evita supraîncălzirea lichidelor, se folosesc bucăţele de piatră ponce sau
porţelan poros, care provoacă o fierbere progresivă şi liniştită a lichidelor. Piatra ponce
sau porţelanul se va introduce, întotdeauna, în lichidul rece şi nu în cel fierbinte.
26. Baloanele cu fund rotund se aşează pe masa de lucru, sprijinindu-se pe nişte inele de
material plastic şi de mărime potrivită.
27. Vasele ce conţin substanţe solide în suspensie trebuie agitate în timpul încălzirii.
28. Spălarea vaselor se face imediat după terminarea operaţiei, cu lichide potrivite, în care
impurităţile respective sunt solubile, pentru a evita reacţii vătămătoare.
29. Aparatura fierbinte se apucă, după caz, cu o cârpă uscată, cu un cleşte de lemn sau
metalic în cazul creuzetelor sau capsulelor supuse calcinării.
30. Aparatura de sticlă fierbinte se va feri de şoc termic, respectiv nu se va aşeza pe un loc
umed sau rece şi nu se vor turna lichide reci în interior.
31. Se interzice încălzirea aparaturii de sticlă cu flacără directă.
32. Cleştele cu care se apucă aparatura fierbinte de sticlă sau porţelan se va încălzi puţin în
prealabil la capăt.
33. Este interzis a se lăsa aprinse becuri, lămpi sau alte aparate de încălzire, chiar dacă
personalul lipseşte din laborator un timp scurt. Sitele utilizate pentru încălzirea aparaturii
de sticlă vor fi izolate pe toată porţiunea de contact între site şi vasul de sticlă.
34. Se va verifica întotdeauna ca aparatura supusă încălzirii să aibă asigurat un orificiu de
ieşire a vaporilor degajaţi în timpul încălzirii.
35. Aparatura pusă la încălzit se va supraveghea permanent pe toată durata încălzirii.
36. Creuzetele şi capsulele de porţelan scoase fierbinţi de la calcinare sunt introduse în
exicator fără a se atinge de pereţii exicatorului sau de alte vase de sticlă existente în
exicator.
8
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
38. Instalaţiile electrice vor fi exploatate în aşa fel încât să fie prevenite electrocutările,
incendiile şi aprinderile neprevăzute provocate de curenţii de dispersie.
39. Aparatele de încălzire electrică (cuptoare, etuve, băi electrice etc.) trebuie aşezate pe
mese protejate cu tablă de oţel şi acoperite cu foi de azbest.
40. Aparatele electrice vor fi legate la pământ pentru evitarea electrocutării.
41. Se interzice conectarea aparatelor electrice dacă lipseşte fişa. Se interzice utilizarea
conductorilor neizolaţi sau montaţi neregulamentar.
42. Se interzice conectarea mai multor aparate electrice la o singură priză.
43. Se interzice folosirea aparatelor la care se observă scântei sau care prezintă scurt-
circuit. Reparaţiile la instalaţiile electrice trebuie executate numai de electricieni.
44. Aparatele electrice care consumă mai mult de 1kW trebuie conectate prin reostate.
45. Se interzice manipularea aparatelor electrice, precum şi a instalaţiilor electrice
(comutatoare, etc.) din laborator cu mâna umedă.
46. Extinctoarele cu vacuum trebuie să fie construite din sticlă groasă, să fie umplute cu
clorură de calciu (nu cu acid sulfuric), să fie verificate în prealabil în privinţa rezistenţei
lor, fiind acoperite în timpul verificării cu o cârpă groasă, pentru a preveni răspândirea
cioburilor în caz de spargere.
47. Distilările în vid vor fi executate numai în instalaţii complete, prevăzute cu toate
accesoriile. Se vor utiliza îmbinări rodate şi nu dopuri de cauciuc.
48. În cazul distilării unei substanţe care se solidifică în refrigerent, se pot forma “dopuri”
care pot întrerupe legătura între balonul de distilare şi balonul de colectare. Observarea
depunerii primelor particule de substanţă solidă impune oprirea imediată, pentru ca
depozitul solid să se topească şi să se scurgă în balonul de colectare, evitându-se astfel
explozia balonului.
49. Recipienţii care urmează să funcţioneze sub presiune trebuie supuşi verificării organelor
competente, conform normelor în vigoare.
50. Laboratoarele care folosesc gaze comprimate trebuie să ceară instrucţiunile de
manipulare a buteliilor şi gazelor respective de la fabrica furnizoare.
51. Buteliile utilizate în laboratoare trebuie ancorate pentru a fi ferite de răsturnare. În
laborator nu se vor găsi decât buteliile folosite efectiv în instalaţie, şi nu mai mult decât
strictul necesar din fiecare gaz.
52. Recipienţii sub presiune nu trebuie păstraţi în apropierea surselor de căldură
permanentă, precum şi a celor accidentale, pentru a evita explozia recipienţilor. Dacă
nu se poate altfel, se vor folosi paravane dimensionate corespunzător scopului, tuburile
aflându-se la o distanţă de cel puţin 50 cm de acesta.
9
INSTRUCȚIUNI DE TESTARE ȘI LUCRU ÎN LABORATOR
53. Recipienţii care lucrează sub presiune trebuie feriţi de ger; prin îngheţarea apei, în
anumite părţi ale recipientului, se pot produce fisuri, care în timpul dezgheţului pot
provoca accidente.
54. Este interzisă ungerea ventilelor şi a manometrelor pentru oxigen cu grăsimi sau uleiuri;
este interzisă, de asemenea, atingerea acestora cu mâinile unse cu grăsime animală,
vegetală sau minerală. Pentru manipularea tuburilor de oxigen se vor respecta normele
în vigoare de tehnica securităţii.
55. Când se introduc gaze comprimate dintr-o butelie într-un aparat de sticlă, se va
intercala obligatoriu, între butelie şi aparat un reductor de presiune. Reductorul de
presiune va avea un manometru la intrare şi unul la ieşire şi se va folosi întotdeauna
pentru acelaşi gaz comprimat.
56. Înainte de întrebuinţare, trebuie identificată fiecare butelie intrată la laborator. Buteliile
trebuie vopsite conform normelor şi instrucţiunilor în vigoare.
57. La executarea reacţiilor sub presiune mai mare sau a reacţiilor exoterme periculoase,
utilajul trebuie să se amplaseze într-o încăpere specială.
58. Manipularea substanţelor speciale toxice şi periculoase, ca bromul, fosforul alb, acizii
concentraţi, etc. va fi încredinţată numai persoanelor instruite special pentru aceasta.
59. Substanţele toxice şi foarte toxice vor fi eliberate conform legislaţiei în vigoare, de către
responsabilul cu substanţele toxice care are sarcina de a urmări utilizarea lor.
60. Toate manipulările cu gaze şi vapori toxici se vor face sub nişă, respectându-se normele
stabilite pentru lucru la nişă. Sfărâmarea substanţelor care formează un praf coroziv sau
toxic (iodul, bicromatul de potasiu, etc.) se va face numai sub nişă.
61. La prepararea unui amestec de substanţe oxidante ca: azotaţii, bicromaţii, cloraţii, etc.
cu alte substanţe se va observa:
- să se sfărâmiţeze în primul rând, oxidantul în stare pură prin presare, cu precauţie, în
proporţii mici, într-un creuzet curat sau mai bine printr-o cristalizare rapidă din
soluţie fierbinte;
- sub nici un motiv nu trebuie să se amestece oxidantul cu alte substanţe măcinate, iar
apoi să fie sfărâmate în mojar, ci trebuie să se procedeze prin agitare într-un balon
sau prin amestecare cu o spatulă pe o foaie curată de hârtie velină.
62. Manipularea acizilor concentraţi, a amoniacului trebuie să se execute după normele
indicate mai jos.
- se va turna obligatoriu prin pâlnie; acizii clorhidric şi azotic concentraţi, precum şi
soluţia concentrată de amoniac se toarnă sub o continuă ventilaţie a aerului;
- la diluarea acidului sulfuric concentrat se toarnă acidul în apă şi nu invers şi aceasta
încetul cu încetul pentru a preveni accidentele;
- trebuie folosit echipamentul de protecţie: ochelari, mănuşi, cizme, şorţ, mască de
gaze.
63. La dizolvarea acidului sulfuric concentrat în apă, la amestecarea acizilor sulfuric şi azotic
concentraţi şi în general la un amestec de substanţe însoţit de o degajare de căldură, se
vor întrebuinţa vase rezistente la şocuri termice.
10
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
64. Acidul azotic concentrat se va manipula numai sub nişă. Se va evita prelingerea
acidului, nepermiţându-se contactul cu materialele organice care se pot aprinde.
65. Nu trebuie să se ţină alături sticle şi vase ale căror conţinut dă naştere la reacţii violente
sau la degajări de vapori toxici sau inflamabili-explozivi.
66. Lichidele inflamabile şi volatile (eter, benzen, etc.) vor fi manipulate cu atenţie
deosebită, astfel:
- pe masă se vor ţine cantităţi mici, iar vasele în care se păstrează nu se vor umple
decât maximum 90% din volumul lor;
- nu se vor ţine şi nu se vor turna în apropierea focului;
- transvazarea se va face deasupra unei tăvi cu marginile ridicate, pentru a se evita
pericolul în caz de împrăştiere accidentală la manipularea lor;
- nu se vor vărsa în chiuvete;
- pentru evitarea autoaprinderilor la cald când se lucrează cu băi de ulei, acestea nu
vor fi încălzite niciodată peste punctul lor de inflamabilitate, ci la o temperatură cu
câteva zeci de grade mai mică decât aceasta (temperatura de aprindere). Se poate
determina prin încălzirea într-o capsulă a unei cantităţi mici din uleiul respectiv.
67. Dacă din întâmplare se varsă o cantitate oarecare de lichid uşor inflamabil, se
procedează în felul următor:
- se sting imediat toate lămpile şi se întrerupe încălzitorul electric;
- se închid uşile şi se deschid ferestrele;
- lichidul vărsat se va şterge cu o cârpă;
- se va întrerupe aerisirea numai după constatarea dispariţiei complete a vaporilor
lichidului vărsat.
68. Distrugerea lichidelor inflamabile nerecuperabile miscibile cu apa, se face de către
persoane autorizate după colectarea lor în recipiente speciale etichetate și predate la
responsabilul cu substanțe periculoase din departament. Lichidele inflamabile,
nemiscibile cu apa sau cu un conţinut de substanţe toxice nu se vor arunca la canal, ci
se vor colecta și pastra separat până la predare de către responsabil la persoana
autorizată cu eliminarea lor. În nici un caz nu se vor arunca la bena pre-colectoare de
deșeuri menajere.
11
INSTRUCȚIUNI DE TESTARE ȘI LUCRU ÎN LABORATOR
73. Nu se vor folosi alcoolul metilic şi alcoolul etilic la dizolvarea substanţelor care
reacţionează cu combinaţiile conţinând grupe de hidroxilanhidride, halogenuri acide,
compuşi organometalici etc.
74. Toate substanţele oxidante (apa oxigenată, acidul cromic, permanganatul de potasiu,
acidul azotic, acidul percloric etc.) trebuie manipulate cu atenţie; riscul se poate reduce
prin diluarea lor cu apă. Se vor evita, pe cât posibil, reacţiile cu compuşi organici sau cu
alte mijloace de reducere și prevenție, sau se vor lua măsuri deosebite.
75. Încălzirea unei mase vâscoase sub agitare un anumit timp, la o anumită temperatură,
se va efectua numai cu observarea atentă şi continuă a temperaturii, care nu trebuie
depăşită.
76. Aparatura utilizată pentru recoltarea probelor de analiză trebuie să fie în stare perfectă:
sondele să fie rotunjite la capăt, să nu fie crăpate, iar borcanele de probă să fie curate,
uscate şi să aibă dop rodat.
77. După caz, vasele în care urmează să se ia probe la care există pericolul formării
amestecurilor explozive vor fi inertizate.
78. Recoltarea probelor se va face numai cu avizul persoanelor care deservesc locul
respectiv de muncă, acestea având obligaţia să verifice dacă sunt asigurate toate
condiţiile pentru operarea în siguranţă.
79. În timpul prelevării probelor, ventilele trebuie deschise încet şi cu atenţie, astfel încât
scăpările de produse să fie minime. Persoana care ia proba trebuie să stea în poziţie în
care să nu expună la stropire sau la ardere cu jeturi de la conductele sau ventilele
parţial obturate. După luarea probelor, ştuţurile de probe trebuie închise şi etanşate.
80. Recipienţii cu probe se transportă în laborator cu mijloace adecvate; sticlele şi borcanele
se transportă aşezate în coşuri de protecţie sau lădiţe speciale.
81. Se interzice verificarea conţinutului recipienţilor, din care urmează să se recolteze
probe, cu chibrituri sau hârtii aprinse, lanterne de buzunar, indiferent de conţinutul
acestora. Verificarea nivelurilor în vase se va face numai cu ajutorul aparatelor de
măsură şi control.
82. Pentru recoltarea probelor de produse inflamabile sau explozive se va folosi numai
aparatură construită din materiale neferoase. Înainte de recoltarea probei în vase
metalice, acestea se vor lega la pământ.
83. Amestecarea probelor în vederea obţinerii probei reprezentative se va face numai în
laborator şi nu la locul de recoltare. În timpul agitării vasul trebuie descoperit la
intervale dese, pentru evacuarea gazelor formate.
84. În funcţie de caracteristicile probei, operaţia de constituire a probei reprezentative se va
face în atmosfera camerei sau sub nişă.
85. Pregătirea probelor solide (mojarare, uscare, calcinare) se va face numai în camere
destinate exclusiv acestui scop.
12
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
Introducere
1.
Noţiuni introductive privind analiza componentelor de mediu
(aer, apă, sol)
13
Introducere: NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ANALIZA COMPONENTELOR DE MEDIU
Recoltarea probelor de aer urmăreşte fie analiza compusilor gazoşi, fie a compusilor
poluanţi prezenţi în atmosferă sub formă de particule solide. De aceea, metodele de
prelevare probe diferă funcție de tipul de compus analizat în proba de aer recoltată.
Pentru prelevarea probelor gazoase se pot folosi diferite metode: discontinue și
continue.
Aceste metode sunt indicate pentru cazurile în care concentraţia compusului poluant
analizat este mare si constau în recoltarea probelor de aer în recipiente închise, de volum
cunoscut, de diferite forme, capacităţi şi dimensiuni cum ar fi: flacoane de sticlă, pipete de
gaz (tonometre), saci de plastic, camere şi baloane de cauciuc sau de material plastic,
seringi de sticlă sau de material plastic.
În funcţie de proprietăţile compusului gazos analizat şi de caracteristicile
recipientului, se pot aplica trei modalităţi de recoltare si anume:
ii) Recoltarea prin dislocuire de aer. Se aplică pentru poluanţii solubili în apă
si constau in folosirea unor vase de recoltare de tipul tonometrelor sau
flacoanelor de sticlă tip sifon (prevăzute cu un dop străbătut de un tub lung şi
unul scurt). Flaconul se adaptează la un sistem de aspiraţie în aşa fel încât
aerul să intre prin tubul lung şi să iasă prin cel scurt, iar circulatia prin vas a
unui volum de aer de aproximativ 10 ori mai mare decât capacitatea
recipientului sa fie asigurată și să existe siguranţa îndepărtării complete a
gazului remanent.
14
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
iii) Recoltare prin creare de vid. Vasul în care urmează să se recolteze proba
de aer se videază cu ajutorul unei pompe de vid apoi se închide ermetic. La
locul de recoltare vasul se deschide, iar aerul de analizat pătrunde în el.
Volumul de aer recoltat se calculează cu ajutorul relaţiei:
P Pr
V V1 (1)
P
în care:
V - volumul real de aer recoltat, mL;
V1- volumul recipientului, mL;
P - presiunea atmosferică în momentul recoltării, mmHg;
P1 - presiunea reziduală a aerului în vas, mmHg.
Acestea sunt folosite în cazul unor concentraţii reduse ale compușilor de analizat din
aer, aceştia putând fi concentraţi dintr-un volum mare de aer prin recoltări de lungă durată.
Sistemele de recoltare prin aspiraţie a probelor de aer constau în general din trei părţi
componente:
15
Introducere: NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ANALIZA COMPONENTELOR DE MEDIU
Cântărirea filtrului înainte şi după reţinerea agentului poluant permite determinarea acestuia,
prin diferență și raportare la volumul de aer prelevat.
Analizoare
termochimice Acestea se bazează pe măsurarea energiei calorice care rezultă din
de gaze reacţiile chimice ale compuşilor poluanti, în general reacţii de ardere.
Prelevarea probelor de apă sau medii lichide trebuie realizată respectând criteriile
generale de prelevare astfel încât eşantioanele colectate/recoltate să fie reprezentative si
recoltarea să fie efectuată cu dispozitive de prelevare a probelor de apă autorizate.
Principalele condiţii impuse dispozitivelor de prelevare a probelor de apă sunt
următoarele:
- să fie robuste, uşor de transportat, manipulat şi curăţat;
- materialul din care este confecţionat vasul de recoltare să nu cauzeze alterarea
caracteristicilor probei.
16
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
Prelevarea unor probe reprezentative de sol este o operaţie mai dificilă decât în cazul
apei deoarece heterogenitatea spaţială a solului este mult mai mare.
În general, pentru investigaţii de laborator (de exemplu: când se urmăreşte
determinarea substanţelor potenţial periculoase pentru pânza de apă subterană aşa cum
sunt metalele grele, pesticide etc.), solul se recoltează în structură perturbată (artificială).
Aceasta presupune colectarea de eşantioane, din diferite puncte ale suprafeţei investigate,
pe baza unor metode statistice. De obicei, în cazul unui sol relativ omogen, se recoltează
mai multe probe (cel puţin 4 probe pentru 1000 m2) care sunt apoi reunite într-o probă
unică. Probe individuale de sol se recoltează foarte rar deoarece este greu de stabilit gradul
de poluare al solului prin analiza unei singure probe.
În mod normal, din punctele stabilite, probele de sol se recoltează de la două
adâncimi diferite (5 cm şi 30 cm). Atunci când se presupune o impurificare intensă, datorită
poluării atmosferice sau ca urmare a depozitării necontrolate de deşeuri solide sau unor
deversări de lichide sau apă poluată pe/în sol, pot fi analizate şi adâncimi suplimentare
pentru a întocmi un profil al contaminării solului în adâncime.
Probele de sol se recoltează fie cu dispozitive simple cum sunt: spatule de metal,
cazmale, sau lopeţi, fie cu sonde de prelevare/recoltare de diferite tipuri, în funcţie de
adâncimea de prelevare.
17
Introducere: NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ANALIZA COMPONENTELOR DE MEDIU
18
PARTEA APLICATIVĂ : CHIMIA MEDIULUI
Xi =
ni (2)
n
Ştiind că presiunea totală a unui amestec
este egală cu suma presiunilor parţiale ale
componenţilor şi considerând că aceştia se
comportă ideal, se poate scrie:
P = p i (3)
ni
Pi = P xi P (4)
n
19
Introducere: NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ANALIZA COMPONENTELOR DE MEDIU
20
Chimia atmosferei
(1 lucrare de laborator -
4 ore / lucrare,
la alegere)
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
Laborator 1a
Generalităţi: În atmosferă se pot găsi urme de dioxid de sulf (SO2) care provin fie
de la arderea combustibililor fosili (de exemplu: cărbuni, petrol), fie din
diferite unități industriale productive sau de la diferite industrii precum:
fabricarea acidului sulfuric, prelucrarea minereurilor ce conţin sulf,
fabricarea hârtiei etc.
Dioxidul de sulf este mai greu decât aerul (i.e. densitatea SO2 este de
2,23 g/L la 20⁰C și 1 atm, comparativ cu densitatea aerului care poate
varia intre 1,293 - 1,2973 g/L) fiind considerat un gaz incolor cu miros
înecăcios de pucioasă arsă. El prezintă o solubilitate relativ ridicată în apă
(la 10⁰C solubilitatea este de 15 g SO2 în 100 mL apă, iar la 20⁰C, 11,30 g
SO2 în 100 mL apă), iar soluțiile apoase conțin ioni de HSO3- și SO32- fapt
care evidențiază capacitatea de a conduce curentul electric.
SO2 are proprietăţi reducătoare astfel încât se poate oxida în
atmosferă (reacţie catalizată de radiaţiile solare) formând acid sulfuric
şi/sau sulfaţi. Asupra plantelor SO2 are acţiune necrozantă, iar asupra
oamenilor acţionează ca iritant al aparatului respirator și sistemului olfactiv
la concentrații mai mari de cca 20 mg/m3.
C.M.A. = 0,25 mg/m3 (media zilnică).
I. Metoda acidimetrică
Principiul La trecerea aerului care conţine SO2 printr-o soluţie diluată de apă
metodei: oxigenată cu un pH cunoscut, pH-ul acesteia se modifică în urma oxidării
SO2 la acid sulfuric:
23
Laborator 1a: DETERMINAREA SO2 DIN AER
Interferenţe: Metoda nu este specifică putând interfera diferiți acizi volatili, aerosoli
acizi sau alcalini precum şi amoniacul. Interferenţa aerosolilor poate fi
îndepărtată prin filtrarea aerului însă, în condiţii de umiditate crescută, o
parte din SO2 poate fi reţinut pe filtru.
Cu toate aceste interferenţe, metoda este mult utilizată, mai ales în
zone intens poluate. Rezultatele exprimate în mg/m3 SO2 reprezintă
indicele de poluare gazoasă acidă.
Mod de lucru: În laborator, pentru a crea posibilităţi de dozare a unor compuşi toxici,
se simulează condiţii asemănătoare cu cele întâlnite în atmosferele
poluate. La analiza dioxidului de sulf în condiţii de mediu simulat, se
foloseşte o instalaţie prezentată in Figura 1a.
SO2 este generat în vasul (1) prin reacţia dintre Na2SO3 (Na2SO3 5%)
şi H2SO4 concentrat (H2SO4 95 - 98%) care se adaugă în pâlnia de picurare
(2). Printr-un tub de cauciuc prevăzut cu o clemă (3), poluantul este
aspirat şi amestecat cu aerul prin intermediul unei piese în formă de T (4),
într-un vas tampon (5). Amestecul gazos este antrenat prin barbotare in
vasul (6) ce conţine soluţia absorbantă (H2O2 0,5%). Aerul lipsit de SO2
este trecut succesiv prin tuburile (7) şi (8) pentru reţinerea umidităţii. Ca
dispozitiv de aspiraţie se foloseşte trompa de apă (10), debitul gazului fiind
măsurat cu ajutorul reometrului (9) (cca 0,5 L/min).
Se procedează după cum urmează: se introduc în pâlnia de picurare 3
mL H2SO4 concentrat, iar în vasul de reacţie 5 mL soluţie Na2SO3 5%. În
vasul de absorbţie (6) se introduc 50 mL soluţie absorbantă şi se deschide
trompa de apă astfel încât debitul aerului aspirat prin piesa (4) (clema 3
închisă) să fie de aproximativ 0,5 L/min. Se deschide apoi robinetul pâlniei
de picurare şi se lasă să intre în vasul (1) o parte din cantitatea de acid
24
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
n N Na2B4O7 V 32
CSO2 (mg/m3) 10 3 (3)
v W
în care:
n - volumul soluţiei de Na2B4O7 consumat (mL);
N - normalitatea soluţiei de Na2B4O7 (val/L);
v - volumul probei individuale luate din flaconul cotat (mL);
V - volumul flaconului cotat (mL);
W - volumul de aer recoltat (L).
25
Laborator 1a: DETERMINAREA SO2 DIN AER
26
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
negru.
Valoarea turbidităţii se raportează la curba de etalonare care se
întocmeşte după schema din tabelul 1a.
Observaţie: Este posibilă dozarea nefelometrică sau turbidimetrica a SO2 sub formă de
PbSO4, în mediu de acid azotic, folosind ca reactiv Pb(NO3)2. Pentru a
micşora solubilitatea precipitatului de PbSO4 se poate adăuga alcool etilic.
27
Laborator 1a: DETERMINAREA SO2 DIN AER
Figura 1a. Instalație pentru determinarea componenților gazoși din aer (metodă de
recoltare continuă, prin absorbție)
28
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
Laborator 1b
I. Metoda alcalimetrică
29
Laborator 1b: DETERMINAREA NH3 DIN AER
(V1 N1 V2 N 2 ) 17
CNH3 (mg/m3) = 103 (2)
W
în care:
V1 - volumul soluţiei de H2SO4 introdus în vasul de absorbţie (mL);
N1 - concentraţia soluţiei de H2SO4 (val/L);
V2 - volumul soluţiei de NaOH folosit la titrare (mL);
N2 - concentraţia soluţiei de NaOH (val//L);
W - volumul de aer aspirat (L).
Hg
NH3 + 2 K2[HgI4] +3 KOH [O NH2]+I- + 7 KI + 2 H2O
Hg
(3)
iodură oxi-amido-dimercurică
30
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
Modul de lucru: Pentru lucrarea de laborator se foloseşte instalaţia din Figura 1a. În
vasul de reacţie se introduc 0,5 mL NH3 10%, iar în vasul de absorbţie
50 mL soluţie H2SO4 0,01 N. Se deschide trompa de apă astfel încât
debitul aerului aspirat prin piesa (4) (clema (3) închisă) şi măsurat cu
ajutorul reometrului (9) să fie de aproximativ 0,5 L/min. Se deschide
clema (3) pentru a permite antrenarea amoniacului din vasul (1) în
curentul de aer şi se porneşte cronometrul. Se deschide robinetul de la
pâlnia de picurare (2) şi se continuă aspirarea aerului cu amoniac prin
soluţia absorbantă timp de 30 minute. După consumarea celor 30
minute se opreşte aspirarea, se deconectează vasul de absorbţie şi se
aduce cantitativ conţinutul acestuia într-un balon cotat de 100 mL. După
completare la semn şi omogenizare se măsoară volume diferite de
soluţie (1 - 3 mL) care se introduc în flacoane cotate de 25 mL. În
fiecare flacon se adaugă soluţie absorbantă astfel încât volumul total să
fie de aproximativ 20 mL, câte 2 ml reactiv Nessler şi se completează la
semn cu soluţie absorbantă. După un repaus de 30 minute, se măsoară
absorbanţa soluţiei la = 450 nm faţă de un martor preparat cu acelaşi
volum de soluţie absorbantă.
În cazul unor concentraţii mari de amoniac (NH3), la adăugarea
reactivului Nessler se observă tulburarea soluţiei sau chiar apariţia unui
precipitat brun care nu se dizolvă prin diluare. Aceste soluţii nu se mai
spectrofotometrează, iar conţinutul de amoniac în aerul analizat se
stabileşte luând în considerare concentraţiile celorlaltor probe.
Concentraţia amoniacului în proba de aer se calculează pe baza unei
curbe de etalonare obţinute prin prelucrarea asemănătoare a unor
volume cunoscute din soluţia etalon de lucru si tratare cu reactiv
Nessler, conform datelor din tabelul 1b si Figura 1b.
31
Laborator 1b: DETERMINAREA NH3 DIN AER
Ax
CNH3
Cx
32
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
Laborator 1c
Metoda spectrofotometrică
NH2 N+ N
SO H SO3H
3
NH2
N+ N NH2 N N
-
CH3COO + + CH3COOH
33
Laborator 1c: DETERMINAREA NO2 DIN AER
Cx V
CNO2 (mg/m3) = (8)
W
34
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA ATMOSFEREI
în care:
Cx - concentraţia NO2 în proba analizată, mg/mL;
V - volumul flaconului cotat, mL;
W - volumul de aer prelevat, m3.
0,1 0,72 69
0,1 g ………… x , x= 0,108 g NaNO2
46
35
Laborator 1c: DETERMINAREA NO2 DIN AER
36
Chimia apei
(1 lucrare de laborator -
4 ore / lucrare,
la alegere)
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
Laborator 2a
Generalităţi: Conţinutul de substanţe organice din apă depinde de tipul de apă şi/
sau de starea acesteia (i.e. apă curgătoare, stătătoare – din lacuri, bălți,
subterană, apă minerală, apă de mare, etc.), provenienţa lor datorându-
se unor cauze naturale (procese telurice) sau ca urmare a poluării
(deversare sau introducere directă sau indirectă în apă de compuși
poluanți). Creşterea cantităţii de substanţe organice din apă sau apariţia
lor la un moment dat constituie un indicator de poluare, dar și al
prezenţei unor germeni care însoţesc de obicei substanţele organice.
Substanţele organice oxidabile din apă sunt reprezentate de acei
compuşi care se pot oxida sub acţiunea unui oxidant (de exemplu, KMnO4
sau K2Cr2O7 în mediu puternic acid) și sunt apreciate prin consumul chimic
de oxigen (CCO) adică prin cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul
de oxidant pentru oxidarea substanțelor organice oxidabile din apă.
Ca urmare, consumul chimic de oxigen (CCO) reprezintă măsura
oxidabilităţii compuşilor organici şi anorganici din ape, dar în principal a
compușilor organici. Oxigenul echivalent cu compuşii care pot fi oxidaţi se
determină utilizând un agent oxidant puternic (permanganat de potasiu,
KMnO4 sau bicromat de potasiu, K2Cr2O7) în mediu acid. După modul de
determinare, notarea se face CCO-Mn sau CCO-Cr. Deoarece se
urmăreste oxidarea totală la CO2 şi H2O, acest test de control se
realizează la temperatură ridicată (fierbere), în prezenţa H2SO4 şi KMnO4,
sau la temperatură de 150oC, cu adaos de catalizator (HgSO4), în
prezenţa H2SO4 şi K2Cr2O7.
Acest indicator al compușilor organici oxidabili a fost introdus deoarece
timpul de realizare este relativ mic (10-15 minute în cazul CCO-Mn sau 2-
3 ore în cazul CCO-Cr, comparativ cu testul de control al compușilor
organici biodegradabili - CBO5 sau CBO20 care durează 5 zile sau 20 zile
după caz) şi dă informaţii asupra conţinutului total de compuşi organici
(deci chiar şi asupra celor toxici pentru cultura de microorganisme).
39
Laborator2a: DETERMINAREA SUBSTANTELOR OXIDABILE DIN APA
Mod de lucru: În funcţie de cantitatea de ioni clorură (Cl-) din apă, oxidarea
substanţelor organice se poate realiza în mediu acid (H2SO4) sau alcalin
(NaOH).
40
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
Mod de lucru: 100 mL apă de analizat se introduc într-un flacon Erlenmeyer, perfect
curat (fără urme de substanţe organice), peste care se adaugă 5 mL acid
sulfuric 1:3 (v/v) şi 10 mL soluţie KMnO4 0,01N, exact măsuraţi cu o
pipetă de 10 mL sau direct dintr-o biuretă umplută cu soluție de KMnO4.
Se fierbe pe plită exact 10 minute din momentul în care începe
fierberea. Se îndepărtează de pe plită, apoi se adaugă 10 mL soluţie acid
oxalic H2C2O4 0,01N. Soluţia devenită incoloră se titrează cu permanganat
de potasiu KMnO4 0,01N dintr-o biuretă până la apariţia coloraţiei roz
slab, persistentă.
[(V V1 ) N1 V2 N2 ] 31607
,
CCO (mg KMnO4/L) = 1000 (3)
V3
[( V V1 ) N1 V2 N 2 ] 8
CCO (mg O2/L) = 1000 (4)
V3
în care:
V - volumul soluţiei de KMnO4 0,01N adăugat iniţial, mL;
V1 - volumul soluţiei de KMnO4 0,01N folosit la titrare, mL;
V2 - volumul soluţiei de H2C2O4 0,01N adăugat, mL;
N1 - concentraţia soluţiei de KMnO4 (val/L);
N2 - concentraţia soluţiei de H2C2O4 (val/L);
V3 - volumul de apă de analizat (mL).
Mod de lucru: 100 mL apă de analizat se introduc într-un flacon Erlenmeyer în care
se mai adaugă 0,5 mL soluţie NaOH 30% şi 10 mL KMnO4 0,01 N.
Se fierbe exact 10 minute, apoi se adaugă în probă 5 mL soluţie H2SO4
1:3 (v/v) şi 10 mL H2C2O4 0,01 N după care se titrează cu KMnO4 0,01 N
până când lichidul incolor capătă o tentă slab roz.
41
Laborator2a: DETERMINAREA SUBSTANTELOR OXIDABILE DIN APA
Observaţii: 1. Conţinutul de cloruri din apă (mg Cl-/L) se determină prin titrare cu
soluţie de azotat de argint (AgNO3 0,01N) în prezență de indicator
specific, cromat de potasiu K2CrO4).
42
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
F = v / v1 (7)
în care:
v - volumul soluţiei de K2Cr2O7 0,25 N, mL;
v1 - volumul soluţiei de sare Mohr 0,1 N consumat la titrare, mL;
Soluţia de sare Mohr, Fe(NH4)2(SO4)2 0,01 N: se prepară din soluţia
0,1 N prin diluare de 10 ori cu apă distilată. Factorul soluţiei se
determină înainte de fiecare utilizare, cu ajutorul soluţiei de K2Cr2O7
0,025 N, procedând conform modului de lucru descris anterior.
Feroină, soluţie de o-fenantrolină feroasă, indicator. Se cântăresc
1,485 g o-fenantrolină (C12H8N2.H2O) şi 0,695 g sulfat de fier (II), se
dizolvă cu apă distilată şi se diluează la 100 mL.
Sulfat de argint, Ag2SO4 solid.
Sulfat de mercur, HgSO4 solid.
(V1 V2 ) N 8
CCO (mg O2/L) = 1000 (6)
V
43
Laborator2a: DETERMINAREA SUBSTANTELOR OXIDABILE DIN APA
sau
(V1 V2 ) F 0,2
CCO (mg O2/L) = 1000 (7)
V
în care:
V1 - volumul soluţiei de sare Mohr folosit la titrarea martorului, mL;
V2 - volumul soluţiei de sare Mohr folosit la titrarea probei de
analizat, mL;
V - volumul probei de apă pentru analizat, mL;
N - normalitatea soluţiei de sare Mohr, val/L;
F - factorul soluţiei de sare Mohr.
(1) Instalație fierbere sub reflux (2) Tub probă/eprubetă pentru CCO-Cr
44
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
Mod de lucru: Se folosesc tuburi speciale sau eprubete pentru oxidare realizate din
sticlă foarte rezistentă, cu capace rodate, iar amestecul oxidant este
format din dicromat de potasiu (K2Cr2O7 0,25 N), acid sulfuric concentrat
(H2SO4 96% sau 98%), şi sulfat de argint (AgNO3, pentru a elimina
interferenţa clorului, în general clorurilor, în oxidare). Catalizatorul este
sulfatul mercuric (HgSO4, 0,4 g solid) în acid sulfuric concentrat (10 -
15 mL), numit și amestec catalizator pentru CCO-Cr.
45
Laborator2a: DETERMINAREA SUBSTANTELOR OXIDABILE DIN APA
C x V 1
CCO-Cr (mg O2/L) = (8)
V
în care:
Cx – valoarea CCO-Cr rezultată din curba de etalonare pentru
valoarea absorbanței măsurate la spectrofotometru (Ax), mg O2/L;
V1 – volumul total al probei oxidate cu amestec oxidant la 600°C din
eprubetă, mL;
V – volumul de apă analizat, m3.
Observații: 1. Testele CCO şi CBO5 sunt cele mai folosite pentru caracterizarea
apelor industriale şi apei potabile din punct de vedere al încărcării
organice.
46
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
Laborator 2b
Reactivi: Sulfat sau clorură de mangan (II): MnSO4. 6H2O, soluţie apoasă 50%
sau MnCl2. 2H2O, soluţie apoasă 28%;
47
Laborator 2b: DETERMINAREA OXIGENULUI DIZOLVAT DIN APĂ
48
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
A
Deficit oxigen = 100 (6)
B
în care:
A - diferenţa dintre cantitatea de oxigen dizolvat la saturaţie, la
temperatura apei şi cantitatea de oxigen determinată (A = CO2, saturație –
CO2, determinat/măsurat), mg O2/L;
B - conţinutul de oxigen din apă, în condiţii de saturaţie (CO2, saturație)
(Anexa 1), la temperatura apei de analizat, mg O2/L.
49
Laborator 2b: DETERMINAREA OXIGENULUI DIZOLVAT DIN APĂ
Anexa 1
T, °C 0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
-2 15,47 15,43 15,38 15,34 15,30 15,25 15,21 15,17 15,13 15,08
-1 15,04 15,00 14,96 14,92 14,88 14,84 14,80 14,78 14,74 14,68
0 14,64 14,60 14,56 14,52 14,48 14,44 14,40 14,36 14,32 14,26
1 14,24 14,20 14,16 14,12 14,08 14,04 14,10 13,97 13,93 13,89
2 13,85 13,81 13,78 13,74 13,71 13,67 13,68 13,68 13,56 13,53
3 13,49 13,49 13,42 13,38 13,35 13,31 13,28 13,24 13,21 13,17
4 13,14 13,11 13,07 13,04 13,01 12,94 12,95 12,91 12,88 12,84
5 12,81 12,78 12,74 12,71 12,68 12,64 12,61 12,58 12,55 12,51
6 12,48 12,45 12,42 12,39 12,36 12,33 12,30 12,24 12,24 12,21
7 12,18 12,15 12,12 12,09 12,06 12,03 12,01 11,98 11,95 11,92
8 11,89 11,86 11,84 11,81 11,78 11,75 11,73 11,70 11,67 11,65
9 11,62 11,59 11,57 11,54 11,51 11,48 11,46 11,43 11,40 11,38
10 11,35 11,32 11,30 11,27 11,25 11,22 11,20 11,17 11,15 11,12
11 11,10 11,08 11,05 11,03 11,00 10,98 10,96 10,93 10,91 10,88
12 10,89 10,84 10,81 10,79 10,76 10,74 10,72 10,69 10,67 10,65
13 10,62 10,60 10,57 10,55 10,53 10,50 10,48 10,46 10,44 10,41
14 10,39 10,37 10,35 10,33 10,31 10,28 10,26 10,24 10,22 10,20
15 10,18 10,16 10,14 10,12 10,10 10,07 10,05 10,03 10,01 9,99
16 9,97 9,99 9,93 9,91 9,89 9,87 9,84 9,82 9,80 9,79
17 9,76 9,74 9,72 9,70 9,68 9,66 9,64 9,62 9,60 9,58
18 9,56 9,54 9,53 9,50 9,48 9,46 9,46 9,43 9,41 9,39
19 9,37 9,35 9,33 9,32 9,30 9,28 9,26 9,23 9,23 9,21
20 9,19 9,17 9,16 9,14 9,12 9,10 9,09 9,07 9,05 9,04
21 9,02 9,00 8,99 8,97 8,95 8,93 8,92 8,90 8,80 8,97
22 8,85 8,83 8,82 8,80 8,78 8,76 8,75 8,73 8,71 8,70
23 8,68 8,66 8,65 8,63 8,62 8,60 8,58 8,57 8,55 8,54
24 8,52 8,50 8,48 8,47 8,46 8,44 8,43 8,41 8,40 8,38
25 8,37 8,35 8,34 8,32 8,31 8,29 8,28 8,26 8,25 8,23
26 8,22 8,21 8,19 8,18 8,16 8,15 8,14 8,12 8,11 8,09
27 8,08 8,07 8,05 8,04 8,02 8,01 8,00 7,98 7,97 7,95
28 7,94 7,93 7,90 7,88 7,88 7,84 7,86 7,84 7,83 7,81
29 7,80 7,79 7,76 7,75 7,73 7,72 7,71 7,71 7,70 7,68
30 7,67
50
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
Laborator 2c
Determinarea durității
Generalităţi: Duritatea apei este dată de prezenţa tuturor cationilor din apă în
afară de cationii metalelor alcaline. Deoarece ionii de calciu (Ca2+) şi
magneziu (Mg2+) se găsesc în apă în cantităţi mult mai mari față de ceilalţi
cationi, determinarea durităţii va consta în determinarea concentraţiei
acestor ioni.
Determinarea durităţii apei este necesară deoarece sărurile de calciu
şi magneziu se pot depune pe pereţii sau pe ţevile cazanelor, mașinilor de
spălat, în general la fierberea şi evaporarea apei, formând “piatra de
cazan”, sau pot produce defecte la finisarea produselor textile etc.
Duritatea apei este de două feluri: temporară şi permanentă.
Duritatea temporară este constituită din bicarbonaţii de calciu şi
magneziu (i.e. Ca(HCO3)2 și Mg(HCO3)2). Aceştia prin fierbere trec în
carbonaţi care se depun:
51
Laborator 2c: DETERMINAREA DURITATII APEI
în care:
Me2+ = Ca2+, Mg2+;
H2Y2- = complexonul III.
sau
O O
Na +- O - C - H 2 C H 2 C - C - O -+ Na +
N - C H2 - C H 2 - N + Me 2+
HO - C - H 2 C C H 2 - C - OH
O O
Na +- O - C - H 2 C C H 2 - C - O - Na +
N - C H2 - C H 2 - N
H2C C H2 + 2 H+
C - O - Me - O - C
O O
52
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA APEI
53
Laborator 2c: DETERMINAREA DURITATII APEI
54
Chimia solului
(1 lucrare de laborator -
4 ore / lucrare,
la alegere)
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA SOLULUI
Laborator 3a
Generalităţi: Ionii de calciu din sol (ca şi cei de magneziu) sunt elemente care
determină în mare parte duritatea apelor subterane. Ei pot fi înlocuiţi în
rocile carbonatice ale solului cu alţi ioni şi antrenaţi în straturile
subterane acvifere.
N - CH2 - CH2 - N
CH2 CH2
CO CO
O Ca O + 2 H+
57
Laborator 3a: DETERMINAREA CALCIULUI SCHIMBABIL DIN SOL
k= (2)
58
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA SOLULUI
Laborator 3b
2+
3 + Fe2+ Fe
N N N N
3
59
Lucrarea 3b: DETERMINAREA FIERULUI DIN SOL
Mod de lucru: 20 g sol uscat în aer şi mojarat se introduc într-un pahar Berzelius
peste care se adaugă cca 1 g cărbune activ (uneori poate lipsi) şi 50
mL reactiv Morgan. Se agită timp de 30 minute şi se filtrează pe hârtie
de filtru, cu pori mici.
Se iau 10 mL din filtrat peste care se adaugă 0,5 mL soluţie de
clorhidrat de hidroxilamină şi 2 mL soluţie de o-fenantrolină. După 15
minute se citeşte absorbanţa la un spectrofotometru, la = 510 nm,
faţă de un martor preparat din 10 mL reactiv Morgan, 0,5 mL
clorhidrat de hidroxilamină şi 2 mL soluţie de o-fenantrolină.
Conţinutul de fier se determină din curba de etalonare care se
obţine prin prelucrarea unor probe etalon în conformitate cu schema
din tabelul 3b. Se trasează curba de etalonare A510=f (CFe).
k= (2)
în care: u este umiditatea solului (%).
60
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA SOLULUI
Laborator 3c
DETERMINAREA SUBSTANŢELOR
ORGANICE TOTALE DIN SOL
61
Lucrarea 3c: DETERMINAREA SUBSTANTELOR ORGANICE DIN SOL
I. Metoda calcinării
62
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA SOLULUI
( A B) k 100
Substanţă organică din sol (%) (1)
A
în care:
A – greutatea probei de sol uscat la 1050C, g;
B – greutatea probei de sol uscat după calcinare, g;
k – factorul de corecţie pentru umiditate.
k= (2)
V1 0,2
NMohr = (3)
V2
în care:
V1 – volumul soluţiei de K2Cr2O7, mL;
V2 – volumul soluţiei de sare Mohr, mL.
Feroină, soluţie: se dizolvă în câţiva mL de apă distilată 1,485 g o-
63
Lucrarea 3c: DETERMINAREA SUBSTANTELOR ORGANICE DIN SOL
Calculul Conţinutul de carbon organic din solul uscat la 1050C este calculat cu
rezultatelor: relaţia:
k= (4)
în care: u este umiditatea solului (%).
64
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA SOLULUI
65
Anexe
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA MEDIULUI
Anexa 2
Abundenţa
Element Simbol Număr Masa Scoarţă, Oceane, Apa dulce, Atmosfera,
atomic atomica, [g] [mg/kg] [mol/L] [mol/L] ppmv
Actiniu Ac 89 227,028 - - - -
Aluminiu Al 13 26,9815 81300 3,5.10-8 1,9.10-6 -
Americiu Am 95 (243) - - - -
Argint Ag 47 107,8682 0,07 1.10-12 2,8.10-9 -
Argon Ar 18 39,948 1,2 1,2.10-5 - 9300
Arsen As 33 74,9216 1,5 2.10-8 2,3.10-8 -
Astatiniu At 85 (210) - - - -
Aur Au 79 196,9665 1,1.10-3 5.10-11 2.10-11 -
Azot N 7 14,0067 25 - - 780800
Bariu Ba 56 137,327 500 3,5.10-8 4,4.10-7 -
-12
Beriliu Be 4 9,0122 2,6 7.10 - -
Berkeliu Bk 97 (247) - - - -
Bismut Bi 83 208,980 0,048 2.10-13 - -
Bor B 5 10,811 10 4,2.10-4 1,7.10-6 -
-4
Brom Br 35 79,909 0,37 8,6.10 2,5.10-7 -
Cadmiu Cd 48 112,411 0,11 1.10-11 - -
Calciu Ca 20 40,078 36300 1,06.10-2 3,6.10-4 -
Californiu Cf 98 (249) - - - -
Carbon C 6 12,0112 480 2.10-3 - 365
Ceriu Ce 58 140,115 68 4.10-11 5,7.10-10 -
-9
Cesiu Cs 55 132,9054 3 2,3.10 2,6.10-10 -
Clor Cl 17 35,4527 130 0,561 - -
Cobalt Co 27 58,9332 20 1.10-10 3,4.10-9 -
-9
Crom Cr 24 51,996 ~100 3.10 1,9.10-8 -
-9
Cupru Cu 29 63,546 50 1,3.10 1,6.10-7 -
Curiu Cm 96 (247) - - - -
Disprosiu Dy 66 162,50 6 5.10-12 3.10-10 -
Einsteiniu Es 99 (254) - - - -
Erbiu Er 68 167,26 3,8 4.10-12 2,4.10-11 -
Europiu Eu 63 151,965 2,1 7.10-13 6,6.10-12 -
Fermiu Fm 100 (253) - - - -
Fier Fe 26 55,847 50000 1,7.10-9 7,2.10-7 -
-5
Fluor F 9 18,9984 950 7.10 5,3.10-6 -
Fosfor P 15 30,9738 1000 5.10-8 1,3.10-6 -
Franciu Fr 87 (223) - - - -
Gadoliniu Gd 64 157,25 7,7 4.10-12 5,1.10-11 -
Galiu Ga 31 69,723 18 4.10-10 1,3.10-9 -
-12
Germaniu Ge 32 72,61 1,8 3.10 - -
Hafniu Hf 72 178,49 5,3 4.10-11 - -
Heliu He 2 4,0026 0,008 1.10-9 - 5,2
Hidrogen H 1 1,0079 1520 - - 0,53
Holmiu Ho 67 164,9303 1,4 1.10-12 6,1.10-12 -
-13
Indiu In 49 114,82 0,049 9.10 - -
Iod I 53 126,9045 0,14 3,7.10-7 5.10-8 -
Iridiu Ir 77 192,2 ~3.10-6 - - -
Kripton Kr 36 83,80 1.10-5 1.10-10 - 1,14
Lantan La 57 138,9055 32 1,6.10-11 3,6.10-10 -
67
Anexe
68
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA MEDIULUI
Anexa 3
Anexa 4
69
Anexe
Anexa 5
Anexa 6
70
Bibliografie
PARTEA APLICATIVĂ: CHIMIA MEDIULUI
Bibliografie selectivă
***
“Dictionaire des Sciences de le terre. Continents, oceans, atmosphere - Encyclopedia
Universalis”, Ed. Albin Michel, Paris, 1998
***
Handbook of Water Analysis, Nollet L.M.L. (Ed.), Marcel Dekker, Inc., New York/Basel,
2000
Aminot A., Chaussepied M., “Mannuel des analyses chimiques en milieu marin”, CNEXO,
1983.
Bliefert C., Perraud R., « Chimie de l’environnement. Air, eau, sols, dechets », Ed. DeBoeck
&Larcier, Bruxelles, 2001.
Bunce N., « Environmental chemistry », Wuerz Publishing ltd., Canada, 1991.
Calvet R., “Le sol. Propriétés et fonctions. Tome 1, Constitution, Structure, Phénomènes aux
interfaces”, Editions France Agricole, Paris, 2004.
Calvet R., “Le sol. Propriétés et fonctions. Tome 2, Phénomènes physiques et chimiques,
Applications agronomiques et environnmentales”, Editions France Agricole, Paris,
2004.
Chovin P., Roussel A., “Physicochimie et physiopathologie des polluants atmospheriques”,
Masson et Cie Ed., Paris, 1993.
Cotrău M., Proca M., “Toxicologie analitică”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1988.
Cresser M., Killham K., Edwards T., “Soil chemistry and its applications”, Cambridge
University Press, 1993.
Dima, “Epurarea apelor uzate. Canalizări”, Ed. Rotaprint a Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”
din Iaşi, 1998
Duca Al., Moroi Gh., Antonescu I., “Chimie analitică cantitativă”, Manual practic vol.I,
Litografia Institutului Politehnic Iaşi, 1972.
Duca Gh., Scurlatov I., Misiti A., Macoveanu M., Surpăţeanu M., “Chimie ecologică”,
MatrixRom, Bucureşti, 1999
Harrison R.M., de Mora S.J., Rapssomanikis S., Johnson W.R., “Introductory Chemistry for
the Environmental Sciences”, Cambridge University Press, 1991.
Holland H.D., “Chimia atmosferei si oceanelor”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1983
Jaques G., „Le cycle de l’eau”, Ed. Hachette, Paris, 1996
Keith L.H., “Environmental Sampling and Analysis. A Practical Guide”, Lewis Publishers, USA,
1991.
Liteanu C., « Chimie analitică cantitativă. Volumetria », Ed.Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1964.
Mănescu S., Cucu M., Diaconescu M.I., “Chimia sanitară a mediului”, Ed.Medicală, Bucureşti,
1994.
Mihăilă G., Lungu N.C., « Lucrări practice de tehnologie chimică generală », Ed.
Univ.Al.I.Cuza, Iaşi, 1993
Monod J., “Memento. Technique de l’eau”, vol. I si II, Ed.Degremont, Paris, 1989
Neniţescu C.D., « Chimie generală », Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985
Niac G., Naşcu H., “Chimie ecologică”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998
73
Bibliografie
Pătroescu C., Gănescu I., “Analiza apelor”, Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1980.
Rojanschi V., “Cartea operatorului din staţii de tratare a apelor”, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1996
Rojanschi V., Bran F., Diaconu G., “Protecţia şi ingineria mediului”, Ed. Economică,
Bucureşti, 1997
Rojanschi V., Ognean Th., “Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate”, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1997
Rump H.H., Krist H., “Laboratory Manual for the Examination of Water, Waste Water and
Soil”, W.C.H. Weinheim, Germany, 1992.
Sandu M., Dobre A., Mănescu Al., “Ingineria mediului”, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2007
Sposito G., “The Chemistry of soils”, Oxford University Press, 1989.
Stîngaciu E., Simionescu C.M., “Supravegherea şi controlul calităţii apelor naturale”, Ed.
MatrixRom, Bucureşti, 2009
Surpăţeanu M., Zaharia C., “Chimia mediului – Manual de lucrări practice”, Ed. Rotaprint a
Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași, Iaşi, 1999.
Surpăţeanu M., Zaharia C., “ABC – Metode de analiză a calităţii factorilor de mediu”, Ed.T,
Iaşi, 2002.
Surpăţeanu M., “Elemente de chimia mediului”, Ed. MatrixRom, București, 2004.
Surpăţeanu M., Găburici M., Zaharia C., Surpăţeanu G., „Chimia mediului. Probleme”, Ed.
Performantica, Iaşi, 2006
Surpăţeanu M., “Hidrochimie şi analiza calităţii apei”, Ed. Performantica, Iaşi, 2007
Teodosiu C., „Managementul integrat al mediului”, Ed. Ecozone, Iaşi, 2004
Teodosiu C., „Tehnologia apei potabile şi industriale”, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2001
Tobolcea V., Creţu V., „Protecţia calităţii aerului şi a apelor subterane”, Litografia
Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, 1995
Tofan L., „Aspecte fundamentale din chimia mediului”, Ed. Performantica, Iaşi, 2004
Van Loon G.W., Duffy S.J., “Environmental chemistry. A global perspective”, Oxford
University Press, New York, 2005.
Van Loon G.W., Duffy S.J., “Environmental chemistry. A global perspective”, Second edition,
Oxford University Press, New York, 2010.
Varluca A., “Hidrochimie si poluarea chimica a apelor”, Ed. H.G.A., Bucuresti, 1997
Zaharia C., “Epurarea chimică a apelor uzate”, Ed. Performantica, Iaşi, 2006
Zaharia C., “Legislaţia privind protecţia mediului”, Ed. Politehnium, Iaşi, 2008
Zaharia C., “Protecţia juridică a mediului”, Ed. A II-a, Ed. Ecozone, Iaşi, 2008
Zaharia C., “Elemente de chimia atmosferei”, Ed. Performantica, Iași, 2010
Zaharia C., “Elemente de chimia mediului acvatic”, Ed. Performantica, Iași, 2011
Zăvoianu I., “Râurile – bogăţia Terrei”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1988
74