Dansul este o arta si chiar de a trai. Eu traiesc prin Belly-Dance.

Dansul \orientsl
evolueaza pe masura ce culturile evolueaza si pe masura ce este adoptat de noi
culturi. Si credeti-ma ca evolueaza si astazi si acum, in momentul de fata. Iata de
ce, avem la dispozitie existenta atator forme variate de Belly Dance. Unul dintre
principalele criterii de clasificare este stilul de muzica folosita si implicit
tara/cultura din care provine.

Dansul oriental feminin profesional se divide in doua categorii: „Raqs Baladi” şi

„Raqs Sharqi”.

Rags Baladi este un stil de dans folcloric. In traducere din araba semnifica Dansul
Tarii/Apartenent Tarii. Dansatoarele Baladi dispun de anumite costumatii, ce in
pricincipiu se compun din rochii speciale. Instrumentele folosite in coregrafii sint:
zilurile, bastonul, candelabrul, pana si narghileaua ce se plaseaza pe cap.

Diferenta dintre Baladi si Sharqi este ca, Baladi reprezinta un dans mult mai
pamantean, mai real! Este un dans vesel in care dansatoarele sunt foarte bucuroase
de faptul ca danseaza, se simt libere in publicul celor carora le comunica acest tip
de dans. Folosesc de obicei bastonul ca si instrument scenic. Nu este un dans atat
de „profi” precum este Sharqi. Sharqi implica o incarcatura emotionala, un desen al
dansului, un mesaj, fie de melanoclie, drama sau dragoste si fericire. Are un inceput
bine delimitat - o introducere, un cuprins si o incheiere. Dansatoarele Raqs Sharqi
danseaza mult pe varfurile picioarelor, degetele picioarelor fiind ascutite. Mainile,
la fel, isi pastreaza mereu pozitia strict tip dansatoare Belly Dance. Eu am ales sa
imbratisez aceasta tipologie de Dans Oriental (Sharqi) si respectiv subdiviziunea
Egiptean Clasic, dat fiind ca, este un stil de dans mai gratios, este inceputul
inceputurilor dansului din buric, si probabil, pentru ca ma caracterizeaza cel mai
bine si sper ca o sa il indragiti si voi alaturi de mine.

Mai jos am prezentat un scurt rezumat al stilurilor de Raqs Sharqi.

Vreau sa mai conturez zun detaliu foarte important, dansatoareale Egiptene sunt
niste femei gratioase foarte si risc sa spun „pline de ele”, dar in sensul bun al
sintagmei. Isi accepta in totalitate corpul, isi iubesc fiecare a sa, astfel
transmitand multa incredere si sarm. Abia la nasterea acestui stil de dans, care in
sine reprezinta mama tuturor stilurilor Belly Dance, in Egiptul Antic femeile care
dansau Dansul Oriental erau considerate zeitati. Drept fapt pentru care, nu isi
permiteau sa danseze la sol, chiar daca erau foarte conectate de el. Au o tendinta de
a interpreta preponderent ritmul, mai mult decat linia melodica a muzicii. Veti
intalni bineinteles dansatoare care exprima foarte frumos si melodia.

Dansatoarele egiptene au multa forta si energie predominant in partea de jos a

corpului iar aceasta face sa para ca sunt foarte conectate la energia pamantului,
chiar si atunci cand danseaza pe varfuri. Fapt pe care l-am netionat inainte. Spre
deosebire de alte tari, in Egipt a fost interzis dansul la sol (mai ales in secolul 20),
asadar va fi foarte rar intalnit (doar in unele dansuri de caracter sau dansul cu
candelabru). Un curent Egiptean al acestui stil de Belly Dance este Saidi. Este un
stil folcloric, si se danseaza de obicei cu bastonul. Mai exista si Ghawazee, este o
un tip de dans tiganesc incadrat in folclorul Egiptean. Si inca multe, multe
altele…

Personal, pot sa spun ca, dansatoarele Egiptene folosesc ca accesorii pentru

coregrafii atat voalul cat si zilurile. Dupa parerea mea, tehnica dansului este acel
lucru care face diferenta dintre toate aceste stiluri de dans. Pe langa aceste accesorii
se mai folosesc si aripile lui Isis, deobicei incadratate intr-un show amenajat cu
decoratiuni si efecte speciale.

Perioada anilor 1920–1950 s-a diferentiat in istoria dansului egiptean prin faptul
ca au fost introduse elemente noi (elemente de latino si clasic).
Ne referim aici la Era de Aur a Stilului Egiptean.
Stilul Egiptean Modern se refera la tendinte mai actuale ale dansului oriental care
a fost imbogatit cu elemente de dans modern si balet.

Stilul Libanez sau Dabka, este partea cea mai importanta a festivalurilor din
vechile timpuri pana azi. Dabka este in general dansat si de femei, si de barbati.
Are multe similitudini cu stilul egiptean, avand la baza culturi asemanatoare insa
vom intalni destul de des in aceste reprezentatii miscari cu parul, miscari complexe
si bruste de abdomen si solduri si salturi.

In ceea ce priveste terminologia folosita, dansul turcesc si cel arabesc impartasesc

acelasi limbaj. Totusi stilul turcesc a fost considerabil influentat de diferitele
dansuri folclorice autohtone si de stilul folcloric al etniei rome (asa zisii tigani)
aflate pe teritoriul turcesc. Foarte multe dansatoare din Turcia, populare in trecut
sau in prezent, sunt de etnie roma si se poate cu usurinta observa nuanta specifica
pe care ele au adus-o dansului oriental.

In dansul turcesc intalnim ritmuri neregulate dar des folosite, de cate 5,7 sau 9
timpi spre deosebire de rimurile arabesti de cate 4 si 8 timpi.

Stilul clasic turcesc din anii 1920-1960 are foarte multe similitudini cu stilul
clasic egiptean si libanez.
Sunt multe dansatoare din Turcia zilelor noastre care se inspira din muzica si
dansul egiptean, combinand si elemente de dans folcloric si tiganesc. O
caracteristica a acestui dans este data de atitudinea oarecum agresiva si stridenta
in interpretare, predominand ritmul de darbuka.
Stilul turcesc include accesorii precum voalul, care este mult mai mult utilizat
decat la egipteni si libanezi si deasemeni dansul la sol.

Este un stil aparut in anii secolului 20 cand emigrantii din Orientul Mijlociu se
adunau in cluburi de noapte pentru a se bucura de muzica si dansul oriental. De
multe ori se reuneau grupuri de arabi, armeni, turci, greci, persi, iar muzica era o
combinatie de tonuri caracteristice fiecarei culturi mai sus amintite. Dansatoarele
erau deseori tot emigranti iar de la un moment dat erau chiar americance care se
indragostisera de cultura, dansul si muzica orientala. Ele au invatat fie de la
emigranti, fie din filme, picturi, vederi sau orice altceva avusesera la indemana,
astfel incat s-a creat un stil unic care imbina dansul american cu diferitele
influente si caracteristici ale culturilor Orientului Mijlociu reunite acolo.
Cateva caracteristici ale acestui stil de Cabaret American este ca pe langa melanjul
de influente variate ale culturilor Orientului Mijlociu, foloseau din plin castanetele
(“zils”/”finger cymbals”), voalul, sabia si chiar dansul cu serpi.

Carolena Nericcio, eleva a dansatoarei Masha Archer care la randul ei a fost eleva
Jamilei Salimpour, a creat in San Francisco o trupa de belly dance numita “
“FatChanceBellyDance”. Datorita unui stil unic de interpretare si a creerii unui
sistem de coduri folosit in dansul de grup, Carolena si FCBD au fost remarcate iar
in felul acesta s-a format un nou curent care a devenit popular in scurt timp.
Foloseau muzica nord africana, indiana, turceasca si muzica arabeasca a beduinilor
si deasemeni costumatia avea elemente inspirate din costumele indiene, turcesti, din
Afganistan si Africa de Nord. La toate acestea se adaugau miscari specifice stilului
cabaret oriental, flamenco si indian.

Tatuajele sunt foarte des intalnite in randul acestor dansatoare.

Este alaturi de Modern Tribal Belly Dance, o ramura a stilului American

Tribal Oriental Dance. Spre deosebire de American Tribal, aici vom intalni mai
degraba coregrafia decat improvizatia. In cazul acestui gen de dans, imbinarea cu
elemente ale altor dansuri este si mai pregnanta. Vom observa influente din break
dance, hip hop, dansul indian, polinezian si vest african. Muzica folosita nu
ramane neaparat fidela ritmurilor orientale. Deseori este aleasa muzica
contemporana. Practica yoga are o influenta considerabila in cazul acestui stil,
dansatoarele fiind mare parte a lor practicante ale acestui sistem.
Si intr-un final