TIPURI DE DOTĂRI ŞI ECHIPAMENTE TEHNICO-

TURISTICE ÎN STAŢIUNILE BALNEARE

1. Dotările de mare prestigiu

 Clasificarea dotărilor, după prestigiu, este facilitată de

atractivitatea lor asupra clienţilor bogaţi.
 La începuturile turismului, dotările cele mai
prestigioase: hotelurile de lux, bibliotecile şi parcurile –
pentru viaţa mondenă.
 Mai târziu, dotări considerate inițial mai puţin nobile
devin prestigioase și atractive:
 sălile pentru jocuri de noroc, la începutul sec. al XIX-lea;
 cazinourile, la mijlocul sec. al XIX-lea.
 Conceptul de cazinou (de la ital. casino = casă) cuprinde:
 una sau mai multe săli de joc;
 restaurante, săli de dans;
 una sau mai multe săli de spectacole sau un teatru;
 alte dotări pentru destindere și distracție.
 Cazinoul conferă o imagine de marcă prestigioasă:
 diferențiază marile stațiuni balneare, de staţiunile modeste.
Tipuri de cazinouri:
 1. Cazinouri aflate la originea funcției turistice a unor
vechi orașe balneare. Exemplu – Monte Carlo, din
Monaco:
 Inaugurat în 1856, pe stânca în surplombă din cartierul
Monte Carlo – principala atracție turistică din Monaco;
 Gestionat iniţial de Societatea Băilor de Mare (aparţinând
unei societăţi de jocuri de noroc din Germania);
 A atras ca un magnet aristocraţia europeană .

  se dezvoltă hotelăria de lux  principatul Monaco devine

una din destinaţiile turistice obligatorii pe Coasta de Azur.
 În 1992, de ex., 66% din încasările din jocuri, de pe Coasta de
Azur, au revenit Principatului de Monaco (Gay, 1998).
  2. Grupuri de cazinouri care au generat staţiuni balneare
în situri noi. Exemplu: Atlantic City (New Jersey, SUA):
 reuneşte 7-10 cazinouri active, atracția principală pentru
milioane de turişti (cca 35 mil în anii 90, la 27 mil. în ultimii ani);
 în apropierea marilor metropole din nord-estul SUA;
 adevărat Las Vegas litoral (Marcadon, 1999);
 Orașul are în prezent 39 mii locuitori.

Atlantic City, pe I. Absecon

Cazinoul Borgata, cel mai mare din Atlantic City

Atlantic City by night
Atlantic City
 Ierarhia marilor centre litorale, renumite pentru
cazinourile lor și pentru jocurile de noroc (venituri în 2011):
 Macao (28 mld.$ - locul I/glob)

 Singapore (5,5 mld. $ - locul III/glob)

 Atlantic City (3,3 mld. $)

 Sidney

 Monte Carlo (Monaco)

 Nassau (Bahamas)

 etc.
Cazinoul Lisboa din Macao:
107 sloturi, 146 mese de joc,
hotel cu 1.000 camere și 6 restaurante
Sală de jocuri în cel mai mare cazinou din lume: Complexul Venețian din Macao
Marina Bay Sands - Singapore
 3. Cazinouri din stațiuni mai puțin renumite:
 Sporesc atractivitatea locală sau regională;
 Nu aduc automat prestigiu staţiunii în care sunt amplasate.
 Atractivitatea depinde de: prestigiul dobândit în timp;
concentrarea locală/regioală a cazinourilor; libertatea
reglementărilor privind jocurile de noroc.
 Un cazinou dintr-o staţiune cvasi anonimă are o
atractivitate mult mai mică decât un cazinou din Macao,
Monte Carlo, Atlantic City sau Biarritz.
 Cele mai mari centre din lume pentru jocurile de noroc
sunt: Macao (cca 28 mld USD încasări anual), Las Vegas,
Singapore, Monaco, Atlantic City.

 Pentru a atrage și o clientelă de masă, în toate staţiunile s-

au înmulţit jocurile de noroc banale (automatele cu fise), de
la care se obţin cele mai mari încasări (ex.: cca 75% din
încasările din jocurile de noroc, din Franţa) (Marcadon,
1999).
Primele 20 de țări, după veniturile obținute din industria jocurilor (2015)

http://www.mobyaffiliates.com/blog/2016-global-gaming-gambling-markets-overview/
2. Palatele de congrese
 Atractive atunci când:
 sunt situate în proximitatea unor infrastructuri de transport
de anvergură internaţională;
 profită de prestigiul regiunii/orașului în care se află, oferind şi
alte posibilităţi de destindere;
 găzduiesc vechi evenimente devenite prestigioase la nivel
mondial/regional
 Astfel de staţiuni devin locuri de desfăşurare a unor mari
reuniuni, festivaluri prestigioase, summituri etc., care atrag
un mare număr de turişti.
 Exemple: Palatul Festivalurilor la Cannes, Palatul
Mediteranei la Nisa, Opera din Sidney etc.
Palatul Mediteranei, Nisa
Palatul Festivalurilor și Congreselor de la Cannes
 Găzduiesc numeroase manifestări în sezonul estival;
 Organizează mari reuniuni şi în extrasezon, când:
 gradul de ocupare al spaţiilor de cazare este mai redus;
 prețurile sunt mai scăzute.

 Au stimulat ezvoltarea turismului de MICE*

 Staţiunile litorale pot concura astfel cu marile oraşe
continentale, în care condiţiile sunt mai puţin luxoase,
iar preţurile mult mai mari.

 *MICE Tourism (Meetings, incentives, conferencing,

exhibitions)
2. Terenurile de golf şi amenajările conexe

 Jocul de golf – creaţie scoţiană (sec. al XII-lea)

 codificat şi standardizat în 1754 de sportivii din
Edimbourg, apoi de cei din Saint Andrews.
 Norme stricte, impuse de aristocraţia britanică şi de
burghezia afiliată la francmasonerie;
  un joc al elitelor, cu mare potenţial de difuzare, prin
imitarea comportamentului elitist.
 A evoluat spre artificializarea terenului suport,
complicarea şi standardizarea regulilor de joc.
 Golful s-a răspândit:
 rapid în ţările anglo-saxone (SUA, Canada, Australia,
Noua Zeelandă, Africa de Sud etc.), la sfârşitul sec. 19;
 mai lent în Europa continentală (începutul sec 20):

 mai întâi în unele staţiuni franţuzeşti frecventate de

britanici (Biarritz, Coasta de Azur);
 apoi în staţiunile de pe ţărmurile nordice ale Franţei,
Belgiei, Olandei etc., sub presiunea turiştilor din marile
oraşe (Londra, Paris, Bruxelles, Amsterdam ş.a.).

 până prin anii 30, inclusiv în jurul marilor oraşe de

provincie, după care a intrat în declin.
 Jocul de golf:

 renaşte timid în anii ‘60;

 din anii ‘80, redevine o modă pentru staţiunile litorale.
 se răspândeşte aproape peste tot în lume (şi în afara
spaţiilor litorale), cu excepţia staţiunilor balneare din
fostele ţări socialiste, în care şi astăzi terenurile sunt
rare.
 Mutație profundă a localizării terenurilor de golf în
anii ‘80:
 de la localizarea în preajma marilor oraşe şi staţiuni
balneare,
 la dispersia în spaţii diverse, în contextul golfului
imobiliar.
 Ce este golful imobiliar?

 Presupune înnobilarea ansamblurilor imobiliare noi

(hoteluri, moteluri, reşedinţe secundare, cartiere noi
etc.), prin răsfirarea lor în jurul unor terenuri de golf;
 Devine echivalentul parcurilor de altă dată, fără însă a
elimina parcul din peisaj.

 Conceptul de golf se transformă, din mijloc de

destindere, în element structurant al hărţii turistice,
la fel ca porturile turistice sau centrele de
talasoterapie.
Plan de amenajare a unui spațiu de golf imobiliar
 Tot mai multe staţiuni balneare oferă infrastructuri şi servicii
complexe, cu dotări pentru:
 sporturi nautice,
 centre de talasoterapie cu o gamă largă de proceduri;
 terenuri de golf.
 Ex. Termele Marine de la Biarrritz se află în mijlocul a 9
terenuri de golf şi în vecinătatea unui port turistic foarte
solicitat.
 Golful reprezintă o ofertă de mare
atracție (Bahamas, India, Noua
Zeelandă...).
 Terenurile s-au înmulţit şi în jurul
Mediteranei (unde criza de apă
limitează orice exces);
 Ample amenajări chiar şi în medii
semideşertice, ca la El Kantaoui
(Tunisia): 17 hoteluri de lux şi
numeroase reşedinţe secundare în
jurul unui complex de terenuri de
golf de 70 ha.
El Kantaoui
 Semnficația socio-culturală a modei golfului:
 Revanșa modelului european față de exotismul tropical
(sau îmbinare între cele două);
 Rolul “betonului verde”
 Capacitatea golfului de a standardiza peisajul, oriunde s-
ar afla, prin gazonul englezesc, merge în paralel cu
standardizarea hotelieră, de care beneficiază şi cele mai
exotice destinaţii turistice.
 Confort occidental – verde englezesc – ambient exotic
– mare tropicală

Destinaţiile cu amenajări de înaltă ţinută pentru golf, se

adresează claselor sociale avute, reamintind de turismul
elitist din sec. al XIX-lea.
 Terenuri de golf în România:
 Selas Golf and Polo Club (18 cupe) – com. Potigrafu (PH);
 Paul Tomita Golf Club (18 cupe) – Pianul de Jos (AB)
 Lac de Verde Golf Club (9 cupe) – Breaza (PH)
 Tite Golf Club (9 cupe) – Recaș (TM)
 Clubul Diplomatic București (6 cupe)
Terenuri de golf la: București, Potigrafu, Breaza, Pianul de Jos, Recaș

Perspectivele golfului în România (Sursa: Roger Jones Golf Design in Romania)

3. Porturile turistice și iahtingul

 Oferă o panoramă spectaculoasă asupra ţărmurilor din

multe staţiuni litorale occidentale:
 mii de ambarcaţiuni, o pădure de catarge care se
leagănă sub impulsul valurilor.
 Ambarcaţiunile stau nefolosite aproape tot anul:
 unele sunt ale localnicilor;
 cele mai multe şi mai luxoase sunt ale clasei mijlocii şi
avute din marile oraşe, adesea din străinătate;
 Importante pentru comunitate (venituri din închirierea
locului de ancorare a vasului, din întreținere etc.).
Port turistic la Toulon (FR)
 Evoluție:
 primele instalaţii pentru iahturi din marile stațiuni
balneare: la sfârşitul sec. al XIX-lea.
 Tot atunci s-au înfiinţat şi societăţile de regate
maritime, care animau periodic viaţa porturilor
turistice.
 Moda competiţiilor desfăşurate în largul mării va
veni mai târziu (Fastnet, în 1925).
 Iahtingul a păstrat mult timp caracter elitist, fiind
practicat în Anglia şi în staţiunile frecventate de
englezi.
 Pe ţărmurile Europei continentale, porturile
turistice se înmulţesc:
 În anii ‘50, în ţările nordice;

 În anii ‘60 şi ‘70 ai sec. XX în țările occidentale şi

mediteraneene.
 Ex.: Portul Canto, la Cannes - deschizător de
drumuri pentru Mediterana, cu 650 de locuri
pentru ambarcaţiuni încă din anul 1960.
Port turistic în M. Marmara, lângă Istanbul
 Şi astăzi, decalajul se menţine:
 ţările Europei nordice şi America anglo-saxonă sunt pline
de astfel de porturi;
 Europa mediteraneană a recuperat, dar rămânerea în urmă
este considerabilă.
 Cauza: nivelul de viaţă mai scăzut și tipul de turism
dominant – cura helio-marină pe plajele însorite (în Spania,
Italia, Grecia).
Numărul de locuri de acostare, pe țări mediteraneene
 În restul lumii:
 cele mai multe porturi turistice - în ţările de
civilizaţie anglo-saxonă (Australia, Noua Zeelandă,
Republica Africa de Sud);
 apoi în zona Caraibelor, îndeosebi arcul Antilelor, în
care se practică circuitele din insulă în insulă;
 în Argentina și Uruguay cu flotă turistică în plin
avânt (numeroase porturi la periferia capitalei);
 Se adaugă zona Rio de Janeiro, încă modestă.
 S-au dezvoltat şi porturile turistice din Asia de Sud-
Est şi de Est (Singapore, Hong Kong, Taiwan, Coreea
de Sud, Japonia),
 precum și cele de la G. Persic (EAU, Qatar, Bahrein,
Arabia Saudită).
Marina del Rey – California, SUA
Marina de la Halkidiki
 Alte tipuri de dotări și activităţi pe apă, cele
mai multe reunite sub denumirea de sporturi
nautice de alunecare:
 folosesc fie vânturile de coastă (planşele cu veliere)
și/sau forţa valurilor litorale (surfingul și body
board-ul);
 Fie fenomenul de acvaplanre (skimboarding,
flowriding ș.a.)
 fie turiștii sunt antrenați în alunecare de bărci cu
motor (barefoot skiing, wakeboarding, etc.)
 Skimboarding

Bodyboarding

Flowrider
Barefoot skiing
Wakeboarding
 Sporturile respective şi instalaţiile portuare (cheiuri,
centre de organizare şi de mentenanţă, centre de
închiriere etc.) s-au propagat dinspre litoralurile SUA
(îndeosebi cel californian), spre:

 Hawaii, Australia, Noua Zeelandă, Republica Africa de

Sud, Polinezia,

 dar şi spre Marea Britanie, Franţa, Europa nordică sau

Insulele Capului Verde (Africa de Vest).
4. De la cura heliomarină la talasoterapie

 Începuturile turismului balnear datează
de la mijlocul sec. al XVIII-lea.
 La Brighton (în S Angliei, la M. Mânecii), doctorul
Richard Russel (~1750)- primul care a propus băile de mare
ca remediu pentru anumite boli.
 Francezii vor copia modelul britanic, începând cu mijlocul
secolului al XIX-lea, mai întâi în stațiunile de la M.
Mânecii (Dieppe, Boulogne sur Mer), apoi şi pe litoralul
mediteranean (Sète, etc.) și atlantic (Croisic ...).
 Pe atunci, băile marine presupuneau un ceremonial relativ
spectaculos, erau asistate de specialişti și se adresau doar
unei elite.
Mașina de îmbăiere a lui Benjamin Beale (cca 1750)
Bărbații care ajutau la îmbăiere erau numiți bathers, iar femeile dippers.
(cea mai cunoscută de la Brighton a fost Martha Gunn)
 Dezvoltarea turismului litoral de masă mută practicile
de cură în sanatorii, la început numeroase în Franţa,
apoi şi în alte ţări.
 Ex.: pe litoralul caucazian rusesc şi pe cel românesc al
Mării Negre (în anii 30 ai sec. XX).
 Democratizarea accesului la mare și în sanatorii, prin
generalizarea concediilor plătite pentru muncitori a
banalizat însă aceste practici.
 Elitele au fost obligate să găsească noi metode de a se
demarca:  răspândirea talasoterapiei.
 Talasoterapia – termen inventat în 1865 de doctorul
francez La Bonnardière, de la cuvintele greceşti
thalassa (mare) şi therapia (tratare, îngrijire).

 În 1899 – primul institut de thalasoterapie în staţiunea

Roskoff, din Pen. Bretagne.

 Abia după mijlocul sec. 20 talasoterapia se afirmă

drept complex de proceduri medico-naturiste de elită
pentru îngrijirea corpului uman.
 Efectul de demonstrație și moda:
 În 1964, ciclistul Luison Bobet, refăcut în timpul unui sejur
în mediu marin, după un accident rutier, deschide un
institut de talasoterapie la Quiberon (S. Pen. Bretagne), axat
pe refacerea fizică şi pe estetica trupului.
 modelul medico-sportiv este preluat la Roscoff (FR – N. Pen.
Bretagne) şi la Marbella (Spania), apoi de multe alte stațiuni
balneare .
 Moda s-a afirmat în Franţa în anii 70 şi 80 (pe coastele
bretone, apoi şi pe cele normande, basce şi
mediteraneene) – practici din ce în ce mai puțin
medicalizate (sub forma Talaso-SPA), dar mai luxoase.
 S-a răspândit apoi în multe alte ţări din Europa (Spania,
Portugalia, Belgia, Italia, Grecia, Cipru), Africa de Nord
(Maroc, Tunisia), America de Sud, Japonia etc.
 Centrele de talasoterapie:
 Folosesc sistematic pentru cură: apa de mare, produsele
mării și climatul litoral.
 în hoteluri de lux, aproape de plajă;
 dotate cu săli de cură şi îngrijire, săli de fitness, piscine cu
apă de mare, săli de distracţii, restaurante de lux etc.,
 presupun personal super-calificat, tratamente bazate pe
remedii naturiste şi practici tradiţionale, dar în condiţii
dintre cele mai moderne.
 Se asociază adesea cu marile lanţuri hoteliere şi marii tour-
operatori (TUI, Accor, Club Med etc.), pentru a-şi asigura
clientela în tot timpul anului.

 În anul 2000, în lume existau circa 250 de centre de

talasoterapie, din care două treimi în Europa.
 Centrele de SPA și wellness
 Ce inseamna SPA?
 Termenul desemnează locația în care se aplică proceduri care
conduc la relaxare prin folosirea apei:
 Destindere pentru muschi și minte, relaxare totală, răsfăț al
trupului si confort al spiritului.
 Provine din abrevierea expresiei latine: Sanitas Per Aquam –
Sănătate prin Apă. Termenul a fost preluat de englezi și a
devenit nume comun: spa
 SPA-ul a fost la început un loc al hidroterapiei. Romanii au pus
bazele procedurilor SPA, înființând primele centre de întreținere,
care utilizau apa în folosul sănătății.
 Dotări obligatorii pentru un centru SPA: jacuzzi, bazin(e) cu
apă 37 - 40 grade Celsius, filtrată, tratată și împrospătată
permanent; facilități pentru hidromasaj: apa din bazin este
plină de bule produse prin injectia apei sau a aerului.
 Primul centru SPA de relaxare
 A luat ființă în SUA, în anii 70, Amenity Spa:
 un spațiu de relaxare, destindere și estetică, amenajat în
incinta unui hotel de lux.
 cu jacuzzi, sauna, hammam, precum si servicii de masaj, de
infrumusetare, tratamente corporale etc.
 Ideea a prins la public si astfel au aparut SPA-urile de azi,
adevarate centre de relaxare, remodelare si estetica.

 Practicile clasice de hidroterapie sunt completate astăzi cu

alte proceduri, care răsfață fizicul și psihicul: meloterapie,
luminoterapie, fitoterapie, aromaterapie etc.
 Termenul "wellness" provine din unirea a doua cuvinte
englezești: well-being care înseamnă “stare de bine” și fitness care
face referire la “a fi în formă”.
 Este un concept larg, căruia i se integrează numeroase practici
care conduc spre maximizarea potențialului personal și a stării de
bine.
 Există, astfel:
 Wellness emoțional – exprimarea emoțiilor întro manieră sănătoasă
 Wellness intelectual – învățare creativă, gândire independentă, critică,
capacitate de decizie = sănătate
 Wellness social – abilitatea relațiilor interpersonale, respectul diferenței
 Wellness fizic = respectarea și îngrijirea corpului
 Wellness spiritual = valori și credințe ferme, sens și pace interioară
 Wellness ocupațional = întâlnirea dintre cine vrei să fii și ce se cere de la
tine
 Wellness environmental = respectul mediului, armonia cu natura
Dotări atractive actuale
 Astăzi se impun dotările cu caracter ludic (parcuri de
distracţii, aqualanduri, luna park-uri ș.a.), localizate în
marile aglomeraţii turistice de pe ţărmuri sau din
interior.
 Exemple:
 Meli-parc pe coasta belgiană,
 Bagatelle pe coasta franceză de la Marea Mânecii,
 Pleasure Beach la Blackpool în Marea Britanie (N de
Liverpool).
 Siam Park (pe coasta sudică a I. Tenerife – Arh. Canare)
 Centrele de distracţie, jocurile acvatice şi centrele de
talasoterapie sunt astăzi dotările cele mai atractive.
 În cazul mărilor mai reci, ele contează mai mult decât
prezenţa plajei.
 Concluzii
 Tendinţa generală în turismul balnear: diversificarea
ofertei.
 Unele dotări de prestigiu (cazinouri renumite, terenuri
de golf reputate, centre festivaliere internaţionale etc.),
continuă să particularizeze unele staţiuni litorale, care
îşi păstrează prestigiul.
 Banalizarea și pierderea rolul polarizator de alădată.
Parc de distracții lângă Barcelona (3 mil. vizitatori/an)
Therme București, complex aqualand, cu SPA și wellnes,
inaugurat la începutul anului 2015, la nord de Capitală
Aeroportul Cote d’Azur din Nisa