17.

Căile de hidratare a organismului

Căile de hidratare sunt: orală, duodenală, rectală, subcutanată, intravenoasă, intraosoasă, intramusculară.

Orală
 calea fiziologică de administrare a lichidelor
 declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie necesară absorbţiei
lichidelor
 se renunţă la această cale in caz de:
· vărsături
· tulburări de deglutiţie
· stenoză pilorică şi esofagiană
· negativism total din partea pacientului
Duodenală
 administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
 lichidele se administrează picătură cu picătură intr-un ritm de 60-100/min
 se menţine temperatura lichidului in timpul administrării
Rectală
 se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se poate asigura hidratarea pe o perioadă
scurtă de timp
· in rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale rectală se face numai cu soluţie de
clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰
· clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
· in locul irigatorului se foloseşte un termos
· se foloseşte sondă Nelaton care se introduce in rect in profunzime de 10-15cm, după ce sonda a fost
lubrifiată cu vaselină
· poziţia pacientului este in decubit dorsal, cu membrele inferioare in uşoară abducţie sau in decubit lateral cu
mb. inf. in flexie
· temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 340-370 C
· rata de flux este de 60pic./min.
· cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
· administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici, tenesme şi senzaţia de eliminare a
lichidelor introduse
Subcutanată
 se face prin perfuzii
 poz. pacientului: decubit dorsal
 loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal anterior, regiunea submamară sau
pectorală
 dacă se lucrează cu 2 canule, vor fi introduse in locuri simetrice
 tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi se izolează cu campuri sterile
 rata de flux: 60-80 pic./min. cu 1 ac şi 120-180 pic./min cu 2 ace
 resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
 poate determina accidente:
· necroza ţesuturilor prin compresiune
· coagularea ţesuturilor (cand temperatura este prea inaltă)
· flegmoane
· complicaţii septice
 rămane tumefacţie care se resoarbe in cateva ore
Perfuzia intravenoasă
- pentru echilibrare hidroionică şi volemică
- introducerea lichidelor in venă se face direct prin canule metalice fixate in venă, canule de material plastic
introduse transcutanat prin lumenul acelor sau prin denudare de venă
Intraosoasă
· Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua şi pe cale intraosoasă.
· Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce in spongioasa oaselor superficiale : capul
sternului, condrilii femurali, creasta iliacă.
· După indepărtarea mandrinului se verifică poziţia acului injectand in cavitatea medulară 0,5-1ml ser
fiziologic.
· După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de perfuzie pregătit la fel ca şi pt. perfuzia i.v.
· Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60 pic./min., iar lichidul de perfuzie se imprăştie
in lacunele sanguine din ţesutul osos de unde pătrunde in circulaţia generală.
· Infundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune bolnavul la urmări fatale.
Intramusculară
Se administrează vitamine prin injecţie i.m.