Investitorul inteligent

1.Comparaţie între investiţie şi

speculaţie
2.Un secol de istorie a pieţei bursiere
3.Investitorul defensiv
 Comparaţie investtiţie-speculaţie
• O operaţie de investiţii este cea care, la o
analiză foarte atentă, garantează
recuperarea capitalului investit şi obţinerea
unui câştig adecvat. Operaţiunile care nu
îndeplinesc aceste cerinţe sunt
speculative.
 Comparaţie
• Speculaţia propriu-zisă nu este nici ilegală, nici
imorală, nici (pt majoritatea oamenilor)
aducătoare de mari câştiguri. Orice speculaţie
este necesară şi inevitabilă deoarece tranzacţiile
cu acţiuni ordinare oferă posibilităţi substanţiale
atât de câştig, cât şi de pierdere, iar riscurile pe
care le presupun ele trebuie asumate de cineva.
• Există o speculaţie inteligentă, aşa cum există o
investiţie inteligentă.
 Comparaţie
• Există însă numeroase modalităţi de speculaţie
neinteligentă. Dintre acestea menţionăm:
• a) speculaţia făcută în momentul în care crezi că
investeşti
• b) speculaţia făcută cu seriozitate, nu ca
distracţie, atunci când nu ai cunoştinţele şi
priceperea necesară pentru aceasta
• c) speculaţia în care rişti mai mulţi bani decât îţi
poţi permite să pierzi.
 Comparaţie
• Recomandăm ca investitorul să-şi împartă plasamentele
în obligaţiuni bune cotate şi acţiuni ordinare
reprezentative,
• ca proporţia plasamentelor în obligaţiuni să nu fie
niciodată mai mică de 25% şi mai mare de 75%,
• pentru cele în acţiuni ordinare fiind neapărat valabilă o
proporţie inversă,
• ca varianta cea mai simplă aleasă să fie păstrarea unei
proporţii de 50%-50% între cele 2 componente, făcând
ajustări pentru a restabili egalitatea atunci când
evenimentele de pe piaţă modifică raportul cu cel mult
5%.
 Comparaţie
• Ca politică alternativă, investitorul poate
alege să diminueze ponderea
plasamentelor în acţiuni la 25% dacă
simţea că piaţa se găsea la un nivel
periculos de înalt şi invers, să crească
acea proporţie la maximum 75% dacă
simţea că o scădere a preţului acţiunilor le
face tot mai atrăgătoare.
 Comparaţie
• La un nivel normal al pieţei, investitorul ar trebui
să poată obţine un randament iniţial al
dividendului cuprins între 3,5% şi 4,5% la
acţiunile cumpărate, la care ar trebui să se
adauge o creştere constantă a valorii de bază a
unor pachete de acţiuni reprezentative de
aceeaşi dimensiune, ceea ce dădea un câştig
total de circa 7,5% pe an. Împărţirea jumătate-
jumătate a plasamentelor în obligaţiuni şi acţiuni
avea să aducă un câştig de circa 6%, înaintea
aplicării venitului din dobânzi.
 Comparaţie
• Investiţia presupune în egală măsură trei
aspecte:
• - trebuie să analizezi cu multă atenţie o
companie, precum şi viabilitatea afacerilor de
bază ale acesteia, înainte de a-i cumpăra
acţiunile,
• - trebuie să te asiguri în mod deliberat împotriva
pierderilor semnificative,
• - trebuie să aspiri la rezultate adecvate, nu
extraordinare.
 Comparaţie
• Un investitor calculează cât valorează o
acţiune, bazându-se pe valoarea afacerilor
firmei respective. Un speculator mizează
pe creşterea preţului unei acţiuni ca
urmare a faptului că altcineva va plăti şi
mai mult pentru ea. Investitorul judecă
preţul pieţei după standardele consacrate
ale valorii, în vreme ce speculatorii îşi
fundamentează propriile standarde ale
valorii pe preţul pieţei.
 Comparaţie
• Pentru un speculator, fluxul neîntrerupt al
cotaţiilor bursiere este asemenea
oxigenului, întreruperea acestuia
înseamnă moartea lui. Bursa a ajustat în
aşa fel şansele încât agenţia de brokeraj
să câştige, până la urmă, întotdeauna
împotriva oricui încearcă s-o bată cu
propriile arme speculative.
 Comparaţie
• Cei care investesc câştigă bani pentru ei
înşişi, cei care speculează câştigă bani
pentru brokerii lor. Aşa se face că cei de
pe Wall Street minimalizează întotdeauna
beneficiile pe termen lung ale investiţiei şi
laudă în mod exagerat interesul ostentativ
pentru speculaţie.
 Comparaţie
• În 1973 rata anuală de circulaţie a acţiunilor la
NYSE era de 20%, ceea ce înseamnă că
acţionarul obişnuit păstra o acţiune vreme de 5
ani înainte de a o vinde. În 2002, rata de
circulaţie ajunsese la 105%, perioada de
deţinere fiind de numai 11,4 luni. Tot în 1973, un
fond mutual tipic păstra în portofoliu o acţiune
vreme de aproape trei ani; în 2002, perioada de
păstrare în portofoliu se redusese la numai 10,9
luni.
 Investitorul şi inflaţia
• Acţiunile ordinare pot să dea un randament mai
bun în viitor faţă de trecut, dar acest lucru nu
este deloc unul sigur.
• Nu există o legătură temporală strânsă între
condiţiile inflaţioniste şi modificarea profitului net
şi a preţului acţiunilor ordinare.
• Inflaţia nu poate mări valoarea acţiunilor
ordinare decât dacă determină creşterea
raportului dintre profitul net şi investiţiile de
capital. Ţinând cont de datele din trecut, aşa
ceva nu s-a întâmplat.
 Comparaţie
• Pentru cei mai mulţi dintre noi, 10% din
averea totală este suma maximă pe care
ne permitem să o alocăm speculaţiilor. Nu
permiteţi niciodată speculaţiei să vă
afecteze activităţile de investiţii.
 Investitorul şi inflaţia
• Tocmai din cauza incertitudinilor legate de viitor,
investitorul nu-ţi poate permite să pună toţi banii
într-un coş, nici în coşul obligaţiunilor, în ciuda
randamentelor fără precedent oferite în ultima
vreme de acestea, nici în cel al acţiunilor, în
ciuda perspectivelor privind perpetuarea inflaţiei.
• Nu este sigur că un plasament în acţiuni va oferi
o protecţie adecvată împotriva inflaţiei, dar ar
trebui să protejeze mai bine dacât plasamentul
în obligaţiuni.
 Investitorul şi inflaţia
• Creşterea preţurilor îi permite Unchiului
Sam să-şi plătească datoriile în dolari
ieftiniţi de inflaţie. Eradicarea totală a
inflaţiei contravine interesului economic al
oricărui guvern care împrumută cu
regularitate bani.
 Investitorul şi inflaţia
• Într-o perioadă de deflaţie este mai
avantajos să dai decât să iei bani cu
împrumut. Iată de ce majoritatea
investitorilor ar trebui să păstreze cel puţin
o mică parte a capitalului în obligaţiuni, ca
formă de asigurare împotriva scăderii
preţurilor.
Un secol de istorie a pieţei bursiere
• Prudenţa recomandă ca investitorul să-şi
facă o idee corectă despre istoria pieţei
bursiere, mai ales despre fluctuaţiile
majore ale preţului acţiunilor şi despre
relaţiile variabile existente între preţul
acţiunilor în ansamblu şi profitul net şi
dividendul adus de acestea.
 Un secol de istorie
• Raportul preţ-profit al unei acţiuni sau al unui
indice de piaţă este un instrument simplu care
permite aflarea temperaturii pieţei. De exemplu
dacă în ultimul an profitul net pe acţiune al unei
companii a fost de 1$, iar acţiunile se vând cu 9$
bucata, raportul pret-profit va fi de 9$. În
general, un raport PP mai mic de decât 10 este
considerat scăzut, între 10 şi 20 este considerat
moderat, iar mai mare decât 20 este considerat
ridicat.
 Un secol de istorie
• Investitorul inteligent nu trebuie să facă niciodată
prognoze doar extrapolând trecutul. Intrebări pentru
investitor:
• De ce randamentele viitoare ale acţiunilor trebuie să fie
întotdeauna egale cu randamentele din trecut?
• Când fiecare investitor va ajunge să creadă că acţiunile
aduc în mod garantat profit pe termen lung, acestea nu
vor fi supraestimate în foarte mare măsură?
• Iar din clipa în care se va intampla acest lucru, cum vor
mai putea exista randamente mari în viitor?
 Un secol de istorie
• Valoarea unei acţiuni depinde de preţul pe
care-l plăteşti. Dar nu merită să cumperi
acţiuni la orice preţ. Cum profiturile pe
care le pot genera companiile sunt finite,
preţul pe care investitorii ar fi dispuşi să-l
plătească pt acţiunile lor trebuie să fie şi
ele finite.
 Un secol de istorie
• Chiar dacă toţi investitorii ar şti că trebuie
să cumpere când preţurile sunt mici şi
să vândă când preţurile sunt mari, în
practică ei ajung de multe ori să se
comporte invers.
 Un secol de istorie
• Rezultatele pieţei bursiere depind de trei
factori:
• - creşterea reală- mărimea profiturilor şi
dividendele companiilor,
• - creşterea inflaţionistă- creşterea
generală a preţurilor din economie,
• - creşterea speculativă sau declinul
speculativ – orice mărire sau diminuare a
apetitului publicului investitor pt acţiuni.
 Un secol de istorie
• Pe termen lung, creşterea anuală a PPA al
companiilor a fost în medie de 1,5-2%. La
începului lui 2003, inflaţia era de 2,4%
anual; randamentul dividendului la acţiuni
era de 1,9%. Însumând cele 3 valori
obţinem un scor de 5,8-6,3%. Aceasta
înseamnă că este rezonabil să vă aşteptaţi
ca acţiunile să dea un randament mediu
de 6% sau de 4% după deducerea
inflaţiei.
 Un secol de istorie
• Dacă publicul investitor se lăcomeşte
atunci febra speculativă va duce temporar
la creşterea randamentelor. Dacă însă
investitorii se tem foarte mult, cum s-a
întâmplat în anii 1930 şi 1970,
randamentul acţiunilor va scădea
temporar.
 Un secol de istorie
• Shiller compară nivelul curent al indicelui S&P
500 cu profitul mediu al companiilor din ultimii 10
ani, după scăderea inflaţiei. Atunci când acest
raport depăşeşte cu mult valoarea 20, piaţa dă
de obicei randamente slabe după aceea; când
scade cu mult sub 10, acţiunile aduc de regulă
câştiguri frumoase în perioada ulterioară. La
începutul lui 2003, acţiunile aveau un preţ de
circa 22,8 mai mare decât profitul mediu ajustat
la inflaţie din ultimul deceniu, încadrându-se
încă în zona de pericol, dar fiind cu mult mai mic
decât nivelul de 44,2 ori din decembrie 1999.
 Un secol de istorie
• Singurul lucru de care puteţi fi siguri atunci când
prognozaţi randamentele viitoare ale acţiunilor
este acela că, probabil, vă veţi înşela. Singurul
lucru indiscutabil pe care-i învăţăm de la trecut
este acela că viitorul ne va surprinde
întotdeauna. Iar corolarul acestei legi a istoriei
financiare este acela că pieţele le va surprinde
în modul cel mai brutal cu putinţă pe chiar acele
persoane care sunt cele mai sigure că
previziunile lor sunt corecte.
 Investitorul defensiv
• Există ideea generală conform căreia
rentabilitatea pe care şi-o propune un investitor
este proporţională cu gradul de risc pe care este
pregătit să şi-l asume. Părerea noastră este alta.
Randamentul propus trebuie să depindă de
efortul de inteligenţă pe care investitorul este
dispus şi capabil să-l depună în vederea
atingerii obiectivului. Randamentul minim
corespunde investitorului pasiv care este
interesat de siguranţă şi de evitarea
problemelor.
 Investitorul defensiv
• Randamentul maxim va fi realizat de
investitorul agil şi intreprinzător care
depune un efort maxim de inteligenţă şi
pricepere. În 1965 adăgam: în multe
cazuri, riscul real asociat cumpărării unor
acţiuni de ocazie care oferă şansa obţinerii
unui profit însemnat poate fi mai mic decât
cel asociat cumpărării unei obligaţiuni
standard care aduce un câştig de 4,5%.
 Inv defensiv
• Este aproape o contradicţie în termeni să
recomandăm ca politică viabilă, potrivită
unui deţinător obişnuit de acţiuni, să-şi
uşureze portofoliul atunci când piaţa
creşte peste un anumit nivel şi să şi-l
mărească după un declin corespunzător.
 Inv defensiv
• Dacă separaţia dintre investiţii şi speculaţii
ar fi clară, am putea să-i considerăm pe
investitori un grup abil care vinde
speculatorilor nechibzuiţi când preţurile
sunt mari şi cumpără de la ei când
preţurile sunt mici.
 Inv defensiv
• Putem recomanda ca, în general,
investitorul să nu păstreze mai mult de
jumătate din capital în acţiuni decât dacă
este foarte încrezător în viabilitatea
acestor plasamente.
 Inv defensiv
• Propunem investititorului defensiv o
formulă 50-50 simplificată la maximum. În
acest caz, regula de bază este să se
păstreze o împărţire egală a fondurilor
între acţiuni şi obligaţiuni, în condiţiile în
care aceasta este posibilă.
 Inv defensiv
• Această formulă 50-50 îi dă celui care o aplică
sentimentul că face măcar unele mutări ca răspuns la
evoluţia pieţei; şi lucrul cel mai important dintre toate, îl
va împiedica să investească din ce în ce mai mult în
acţiuni pe măsură ce piaţa atinge culmi din ce în ce mai
periculoase.
• În plus, un investitor prudent se va mulţumi cu câştigurile
aduse de jumătate din portofoliul său pe o piaţă în
urcare, iar într-o perioadă de declin drastic, se va
consola gândindu-se cât de bine o duce el în comparaţie
cu prietenii lui mai aventuroşi.
 Inv defensiv
• Experienţa îndelungată a demonstrat
faptul că investitorul obişnuit este mai
înţelept să nu se atingă de obligaţiunile cu
randament superior deoarece acestea îl
expun pe posesor prea multor riscuri
individuale de evoluţie nefavorabilă,
mergând de la scăderea neliniştitoare a
preţului până la imposibilitatea
răscumpărării lor efective.
 Inv defensiv
• Dpdv practic, îl sfătuim pe cel care
învesteşte în titluri pe termen lung să
sacrifice o mică parte din câştig pt a se
proteja împotriva posibilităţii de
răscumpărare înainte de termen – să
zicem pe o perioadă de 20-25 de ani.
 Inv defensiv
• Există două moduri de a fi un investitor
inteligent:
• - cercetând, selectând şi urmărind continuu
diverse combinaţii de acţiuni, obligaţiuni şi
participaţii la fondurile mutuale
• - creând un portofoliu permanent care
funcţionează pe pilot automat şi nu necesită alte
eforturi (dar nu produce o satisfacţie deosebită).
 Inv defensiv
• Graham numeşte prima abordare activă
deoarece reclamă mult timp şi multă
energie. Strategia pasivă ia puţin timp şi
efort, dar reclamă o detaşare aproape
ascetică de tumultul pieţei.
 Inv defensiv
• Dacă aveţi timp suficient, vă place
concurenţa, gândiţi ca un pasionat de
sport şi apreciaţi provocările intelectuale
complexe, atunci vi se potriveşte
abordarea activă. Dacă vă simţiţi
întotdeauna în criză de timp, tânjiţi după
simplitate şi nu vă place să vă gândiţi la
bani, atunci vi se potriveşte abordarea
pasivă. (unora le va plăcea să combine
cele 2 metode).
 Inv defensiv
• Ambele abordări sunt la fel de inteligente
şi puteţi avea succes cu oricare dintre ele,
dar numai dacă vă cunoaşteţi suficient de
bine ca s-o alegeţi pe cea care vi se
potriveşte, ca să-i rămâneţi fideli în toată
perioada în care practicaţi această
activitate şi ca să puteţi ţine sub control
costurile şi sentimentele. Riscul financiar
nu se găseşte doar în economie sau în
investiţiile noastre, ci şi în noi înşine.
 Inv defensiv
• Obligaţiunile şi ratele dobânzilor se află la
capetele unui balansoar: când ratele
dobânzilor cresc, preţurile obligaţiunilor
scad – deşi preţul unei obligaţiuni pe termen
scurt scade mult mai puţin decât cel al unei
obligaţiuni pe termen lung. Pe de altă parte,
când ratele dobânzilor scad, preţurile
obligaţiunilor cresc – iar cel al obligaţiunilor pe
termen lung mai mult decât cel al obligaţiunilor
pe termen scurt.
 Inv defensiv
• Fondurile de obligaţiuni oferă posibilitatea
unei diversificări ieftine şi simple, pe lângă
avantajul unui venit lunar, pe care-l puteţi
reinvesti în fond la randamentele curente
fără să plătiţi vreun comision. În cazul
majorităşii investitorilor, fondurile de
obligaţiuni dau un randament cu mult
superior celui pe care-l dau obligaţiunile
individuale.
 Inv defensiv
• Crearea unui portofoliu în trepte,
cuprinzînd obligaţiuni cu diverse scadenţe,
este o altă modalitate de protecţie
împotriva riscului de variaţie a ratei
dobânzii.
 Inv defensiv
• Dacă aţi fi investit 1$ în acţiuni americane
în 1900 şi aţi fi cheltuit toate dividendele
încasate, acţiunile deţinute de dvs ar fi
valorat 198 $ în 2000. Dar dacă aţi fi
reinvestit toate dividendele, acţiunile arfi
valorat 16797 $! Aceasta dovedeşte că
dividendele sunt cea mai mare forţă din
sfera investiţiilor în acţiuni.
 Inv defensiv
• De ce preţurile mari ale acţiunilor
afectează randamentul dividendelor
acestora? Randamentul este dividend/
preţ. Dacă o companie plăteşte un
dividend anual de 2% cînd preţul unei
acţiuni proprii este de 100 $, randamentul
acesteia este de 2%. Dacă însă preţul
acţiunilor se dublează în timp ce
dividendul rămâne acelaşi, randamentul
dividendului scade la 1%.
 Inv defensiv
• Reguli cu privire la partea formată din acţiuni pt
investitorul defensiv:
• 1. Trebuie să existe o diversificare adecvată,
însă nu prea mare. Aceasta ar putea însemna
minimum 10 acţiuni diferite şi maximum 30.
• 2. Fiecare companie selectată trebuie să fie
mare, proeminentă şi să fie finanţată cu
moderaţie.
• 3. Fiecare companie trebuie să fi plătit dividende
câţiva ani buni la rând.
 Inv defensiv
• 4. Investitorul trebuie să impună o anumită
limită preţului pe care-l va plăti pt un
pachet de acţiuni în raport cu profitul
mediu din ultimii 7 ani.
• Recomandăm ca această limită să
reprezinte de 25 de ori valoarea acestui
profit mediu şi nu mai mult de 20 de ori
valoarea celor din ultimele 12 luni.
 ID
• Regula lui 72 este o tehnică mintală foarte
utilă. Pt a estima timpul în care se
dublează o sumă, împărţiţi pur şi simplu
ritmul de creştere prezumat la 72. De
pildă, la 6%, suma se va dubla în 12 ani
(72: 6 = 12). La ritmul de 7,1% o acţiune
îşi va dubla profitul în 10 ani. (72:7,1= 10,1
ani).
 ID
• Din cauză că prăbuşirea din 2000-2002 a
fost atât de puternică, mulţi investitori
considerau în 2003 acţiunile o investiţie
extrem de riscantă. Paradoxal însă, chiar
faptul prăbuşirii a făcut ca riscul să
dispară în mare măsură de pe piaţa
bursieră.
 ID
• Când acţiunile au un preţ destul de
rezonabil ca să aveţi speranţe că el va
creşte în viitor, atunci ar trebui să investiţi
în ele, indiferent de pierderile pe care le-aţi
suferit în trecutul apropiat.
 ID
• Îi poţi depăşi pe experţi dacă îţi foloseşti
atuul investind în companii sau sectoare
pe care le cunoşti deja.
• Identificarea companiei cu perspective
promiţătoare nu este decât primul pas.
Următorul este efectuarea cercetărilor.
(studiul situaţiei financiare şi estimarea
valorii afacerilor).
 ID
• Familiarizarea cu un anumit lucru nu diminuează
semnificativ tendinţa oamenilor de a exagera măsura în
care cunosc de fapt acel lucru. De aceea poate fi riscant
să investeşti în ceea ce cunoşti deoarece cu cât îţi intră
în cap mai multe, cu atât eşti mai puţin înclinat să
cercetezi punctele slabe ale unei emisiuni de acţiuni. (
predilecţie pt terenul propriu );
• - investitorii individuali posedă de 3 ori mai multe acţiuni
la compania locală de telefoane decât la toate celelalte
companii de telefoane la un loc,
• - un fond mutual tipic posedă acţiuni la firme ale căror
sedii se află mai aproape cu 185 km de biroul său
principal decât alte companii din SUA.
 ID
• Dacă după ce aţi creat un portofoliu online
constataţi că faceţi tranzacţii mai mult de 2
ori pe an, sau pierdeţi 2 ore pe lună, în
total cu investiţiile dvs, înseamnă că ceva
nu este deloc în regulă. Nu lăsaţi ca
informaţiile de ultimă oră pe care le oferă
internetul să vă seducă într-atât încât să
deveniţi un speculator. Un investitor
defensiv participă la cursă, şi o câştigă,
stând liniştit.
 ID
• Fondurile mutuale sunt ultima posibilitate a
unui investitor defensiv de a profita de
latura pozitivă a investiţiilor în acţiuni fără
a fi afectat de latura negativă a acestora,
necesitatea de a vă ocupa permanent de
propriul portofoliu.
 ID
• Atunci când pieţele financiare urcă şi se
prăbuşesc zi de zi, investitorul defensiv poate
prelua controlul haosului. Chiar refuzul de a fi
activ, renunţarea la orice pretinsă capacitate de
a prevedea viitorul pot deveni cele mai puternice
arme ale dvs. Punând fiecare decizie de
investiţie pe pilot automat, renunţaţi la orice
iluzie cum că aţi şti încotro se îndreaptă acţiunile
şi lipsiţi piaţa de posibilitatea de a vă afecta în
vreun fel oricât de ciudat ar oscila.
 ID
• Strategia plasamentelor constante vă
permite să investiţi la intervale regulate o
sumă fixă de bani. În fiecare săptămână,
lună sau trimestru, mai cumpăraţi ceva –
indiferent dacă pieţele au luat-o în sus, în
jos sau în lateral.
 ID
• Cine aplică această strategie ar fi cel mai
bine să investească într-un portofoliu de
fonduri raportate la indici, care este format
din toate acţiunile sau obligaţiunile în care
merită să se investească.
 ID
• În fiecare lună, cu o precizie de ceasornic,
mai cumpăraţi ceva. Dacă piaţa a scăzut,
suma prestabilită creşte, dvs cumpărând
mai multe titluri decât în luna anterioara.
Dacă piaţa a crescut, atunci cu suma
respectivă cumpăraţi mai puţine titluri.
 ID
• Dacă aţi fi investit 12000$ în acţiuni din
coşul indicelui S&P 500 la începutul lui
sept 1929, după 10 ani aţi fi rămas cu
7223$. Dacă aţi fi început cu suma de
100$ şi aţi fi investit alţi 100 $ în fiecare
dintre lunile următoare, atunci, în august
1939, aţi fi avut 15571$. Acesta este
avantajul achiziţiilor disciplinate chiar în
condiţiile Marii Crize.