Sunteți pe pagina 1din 6

REGULAMENT DE ORGANIZARE

ALEGERI INTERNE

Dispoziții generale

Art. 1. Prezentul regulament se aplică pentru alegerile în funcțiile de conducere, arbitraj și control
de la nivel național, județean și local, precum și alegerilor pentru delegați la conferințele
județene/municipale și la congres.

Art. 2. Pot alege și pot fi aleși membrii USR care nu sunt suspendați, fie ca urmare a unei
sancțiuni, fie ca urmare a neplății cotizației timp de 6 luni consecutive.

Art. 3. Votul în cadrul alegerilor interne din Uniunea Salvați România este secret.

Art. 4. Candidaturile pentru funcțiile din USR sau pentru calitatea de delegat trebuie depuse cu
minim 72 ore înainte de întrunirea forului statutar în care se organizează alegerile.

Art. 5. Acolo unde Statutul USR face referire la numărul de voturi obținut la ultimele alegeri, prin
aceasta se va înțelege ultimele alegeri organizate simultan la nivel național (ex. parlamentare,
europarlamentare, prezidențiale, locale la termen), începând cu momentul la care sunt disponibile
date privind numărul de voturi pentru USR defalcat pe localități. La data adoptării prezentului
Regulament, referința este la alegerile parlamentare din 2016.

Tipuri de scrutin

Art. 6. Alegerile în USR se desfășoară prin vot uninominal majoritar absolut pentru funcțiile de
președinte, respectiv prin vot de aprobare când se aleg organele de conducere, control și arbitraj,
precum și pentru desemnarea delegaților.

Art. 7. (1) Votul uninominal majoritar absolut se folosește în cazul scrutinelor pentru funcțiile de
președinte.
(2) Pe buletinul de vot vor fi înscriși candidații în ordinea alfabetică a numelui.
(3) Voturile valabil exprimate vor avea un singur candidat votat.
(4) În cazul în care un candidat a obținut majoritatea voturilor valabil exprimate, aceasta este ales
pentru funcția la care se candidează. În caz contrar, se organizează un al doilea tur de scrutin în
care vor participa primii doi candidați clasați.

1/6
REGULAMENT DE ORGANIZARE
ALEGERI INTERNE

(5) În al doilea tur de scrutin, va fi ales candidatul care a obținut numărul cel mai mare de voturi
valabil exprimate.

Art. 8. (1) Votul de aprobare se folosește în cazul scrutinelor pentru funcțiile de conducere, control
și arbitraj, cu excepția celor de președinte, precum și pentru alegerea delegaților.
(2) Pe buletinul de vot vor fi înscriși candidații în ordinea alfabetică a numelui.
(3) Buletinele de vot vor fi valabile oricâți candidați sunt votați. Fiecare membru poate vota orice
număr de candidați. Fiecare candidat votat primește un vot.
(4) Candidații se ordonează în funcție de numărul de voturi primite. Primii N candidați, unde N este
numărul de locuri pentru care se candidează, vor fi cei aleși. Următorii candidați clasați sunt
supleanții.

Art. 9. În cazul egalității de voturi între candidați la orice tip de scrutin, ordinea acestora va fi
determinată prin tragere la sorți, atât timp cât este vorba despre aceleași poziții/funcții. Altfel, se va
efectua un nou vot pentru departajare.

Alegerile la nivel local

Art. 10. Alegerile pentru funcțiile de la nivel local, respectiv Președintele Filalei Locale, Biroul
Filialei Locale, Comisia Locală de Arbitraj și Cenzorul, precum și pentru stabilirea delegaților la
Conferința Filialei Județene/Municipale se desfășoară în cadrul Adunării Generale a Filialei Locale.

Art. 11. Adunarea Generală a Filialei Locale stabilește în ședința organizată pentru alegeri, prin
vot, durata mandatului pentru funcțiile de la nivel local. Durata maximă a mandatului este de 4 ani.

Art. 12. Alegerile pentru funcțiile de la nivel local se organizează:


a) la constituirea Filialei Locale;
b) la expirarea mandatului stabilit;
c) în cazul vacantării unei funcții pentru care nu există supleanți;
d) în cazul revocării organelor de conducere, arbitraj sau control.

Art. 13. (1) Alegerile pentru delegați la Conferința Județeană se organizează ca urmare a
convocării Conferinței Județene.

2/6
REGULAMENT DE ORGANIZARE
ALEGERI INTERNE

(2) În cazul în care au loc noi întruniri ale Conferinței Județene într-un termen de 2 luni de la
ultimele alegeri de delegați și numărul de delegați care revine filialei locale este identic, Biroul
Local poate decide să desemneze aceiași delegați fără a mai organiza alegeri.

Art. 14 (1) Biroul Județean va fi înștiințat de organizatori cu minim 72 de ore înainte de întrunirea
Adunării Generale a Filialei Locale în care se organizează alegeri.
(2) În cazul în care se aleg organele de conducere ale Filialei Locale, înștiințarea prevăzută la alin.
(1) se va face și către Biroul Național.

Art. 15. (1) În cadrul întrunirii Adunării Generale a Filialei Locale, înaintea votului, se va forma o
Comisie electorală care se va ocupa de aspectele organizatorice, asigurând corectitudinea votului.
(2) Adunarea stabilește numărul membrilor Comisiei, acesta fiind de minim două persoane.
(3) În cazul în care sunt mai mulți candidați pentru Comisie decât numărul membrilor, alegerea
acestora se va face prin tragere la sorți.

Art. 16. (1) Pentru fiecare scrutin, se va completa un proces-verbal după modelul din Anexa nr. 1.
(2) Procesul-verbal se va arhiva și se va comunica Biroului Județean și Biroului Național.

Art. 17. La alegeri pot asista observatori, membri USR care nu aparțin filialei, în limita spațiului
disponibil și fără a interfera în procesul electoral. Observațiile acestora, în cazul în care există, se
vor consemna într-o anexă separată a procesului-verbal.

Alegerile la nivel județean/municipal

Art. 18. Alegerile pentru funcțiile de la nivel județean/municipal, respectiv Președintele Filalei
Județene/Municipale, Biroul Filialei Judetene/Municipale, Comisia Județeană/Municipală de
Arbitraj și Comisia Județeană/Municipală de Cenzori, precum și pentru stabilirea delegaților la
Congres se desfășoară în cadrul Conferinței Filialei Județene/Municipale.

Art. 19. Numărul de delegați la Conferința Filialei Județene/Municipale va fi stabilit astfel:


a) se stabilește un număr total de delegați care să nu fie mai mic de 5 x numărul filialelor
locale;
b) fiecare Filială Locală va avea un delegat din oficiu;

3/6
REGULAMENT DE ORGANIZARE
ALEGERI INTERNE

c) restul delegaților, obținut prin scăderea celor din oficiu din numărul total, se alocă
filialelor locale proporțional cu numărul de voturi obținute la ultimele alegeri;
d) acolo unde numărul de delegați obținut conform pasului anterior are o parte fracțională,
rotunjirea se face la cel mai apropiat întreg;
e) este posibil ca prin operațiunea de la lit. d), numărul total de delegați de la lit. a) să se
modifice. Numărul total final de delegați va fi astfel stabilit după aplicarea pașilor b)-d).

Art. 20. Conferința Filialei Județene/Municipale stabilește în ședința organizată pentru alegeri, prin
vot, durata mandatului pentru funcțiile de la nivel județean. Durata maximă a mandatului este de 4
ani.

Art. 21. Alegerile pentru funcțiile de la nivel județean se vor organiza:


a) la constituirea Filialei Județene;
b) la expirarea mandatului stabilit;
c) în cazul vacantării unei funcții pentru care nu există supleanți;
d) în cazul revocării organelor de conducere, arbitraj sau control.

Art. 22. Alegerile pentru delegați la Congres se organizează ca urmare a convocării Congresului.

Art. 23. Biroul Național va fi înștiințat de organizatori cu minim 72 de ore înainte de întrunirea
Conferinței Filialei Județene/Municipale în care se organizează alegeri.

Art. 24. (1) În cadrul întrunirii Conferinței Filialei Județene/Municipale, înaintea votului, se va forma
o Comisie electorală care se va ocupa de aspectele organizatorice, asigurând corectitudinea
votului.
(2) Conferința stabilește numărul membrilor Comisiei, acesta fiind de minim trei persoane.
(3) În cazul în care sunt mai mulți candidați pentru Comisie decât numărul membrilor, alegerea
acestora se va face prin tragere la sorți.

Art. 25. (1) Pentru fiecare scrutin, se va completa un proces-verbal după modelul din Anexa nr. 2.
(2) Procesul-verbal se va arhiva și se va comunica Biroului Național.

4/6
REGULAMENT DE ORGANIZARE
ALEGERI INTERNE

Art. 26. La alegeri pot asista observatori, membri USR care nu aparțin filialei județene, în limita
spațiului disponibil și fără a interfera în procesul electoral. Observațiile acestora, în cazul în care
există, se vor consemna într-o anexă separată a procesului-verbal.

Alegeri la nivel național

Art. 27. Alegerile pentru funcțiile de la nivel național, respectiv Președintele USR, Biroul Național,
Comisia Națională de Arbitraj și Comisia Națională de Cenzori se desfășoară în cadrul
Congresului USR.

Art. 28. Numărul de delegați la Congres va fi stabilit astfel:


a) se stabilește un număr total de delegați care să nu fie mai mic de 200 de delegați;
b) fiecare Filială Județeană, Filiala Muncipiului București și Filiala USR Diaspora va avea
un delegat din oficiu;
c) restul delegaților, obținut prin scăderea celor din oficiu din numărul total, se alocă
acestor filiale proporțional cu numărul de voturi obținute la ultimele alegeri;
d) acolo unde numărul de delegați obținut conform pasului anterior are o parte fracțională,
rotunjirea se face la cel mai apropiat întreg;
e) este posibil ca prin operațiunea de la lit. d), numărul total de delegați de la lit. a) să se
modifice. Numărul total final de delegați va fi astfel stabilit după aplicarea pașilor b)-d).

Art. 29. Congresul stabilește în întrunirea sa durata mandatului pentru funcțiile de la nivel național.
Durata maximă a mandatului este de 4 ani.

Art. 30. Alegerile pentru funcțiile de la nivel național se vor organiza:


a) la expirarea mandatului stabilit;
b) în cazul vacantării unei funcții pentru care nu există supleanți;
c) în cazul revocării organelor de conducere, arbitraj sau control.

Art. 31. (1) În cadrul întrunirii Congresului USR, înaintea votului, se va forma o Comisie electorală
care se va ocupa de aspectele organizatorice, asigurând corectitudinea votului.
(2) Congresul stabilește numărul membrilor Comisiei, acesta fiind de minim șapte persoane.

5/6
REGULAMENT DE ORGANIZARE
ALEGERI INTERNE

(3) În cazul în care sunt mai mulți candidați pentru Comisie decât numărul membrilor, alegerea
acestora se va face prin tragere la sorți.

Art. 32. Pentru fiecare scrutin, se va completa un proces-verbal după modelul din Anexa nr. 3.

Art. 33. La alegeri pot asista observatori, persoane care nu sunt membri USR, în limita spațiului
disponibil și fără a interfera în procesul electoral. Observațiile acestora, în cazul în care există, se
vor consemna într-o anexă separată a procesului-verbal.

6/6

S-ar putea să vă placă și