MILAN KUNDERA- ,,GLUMA”

Istorie, Kitsch, Sexualitate

Nicoleta Giangu
Română-Engleză A, anul III

1
 MILAN KUNDERA-,,GLUMA”
Istorie, Kitsch, Sexualitate

Odată ce publicul cititor pătrunde în universul literar kunderian, nu are cum să nu se lase
prins de tenacitatea, de talentul şi de discreţia autorului, un scriitor care asemenea lui
Ernest Hemingway, geniul american, apelează la experienţa vieţii sale în construcţia
propriilor opere, opere ce dovedesc o complexitate si un rafinament înalt. Aş putea
adăuga aici că majoritatea lucrărilor lui Milan Kundera sunt autobiografice, vorbind în
special de romane.
Născut în perioada interbelică, mai exact, în data de 1 aprilie 1929, în Brno,
Cehoslovacia, Milan Kundera este martorul unui regim politic totalitar ( ce-i drept ,în
Cehoslovacia situaţia nu era foarte alarmantă în ceea ce priveşte regimul ) şi totodată
martorul ,,Primăverii de la Praga” din anul 1968, o mişcare potrivnică Uniunii Sovietice,
pentru care Kundera a militat fiind un participant activ. Culmea este că romanul
,,Gluma”, primul roman scris de autor dealtfel, roman care este o satiră la adresa
regimului comunist , apare în urmă cu un an, în anul 1967, în Cehoslovacia comunistă,
autorul presimţind parcă invazia sovieticilor în mişcarea pragheză.
După invazia sovietică, romanul lui Kundera este, bineînţeles, retras, la fel ca toate
scrierile ce îi aparţineau, mai mult, este dat afară de la catedra sa de literatură universală
din cadrul Academiei de Film, fiind exilat în Franţa în anul 1972, unde se şi stabileşte
după trei ani. Toate acestea îl fac pe Milan Kundera să fie ,,exilatul unui regim comunist”
aşa cum Gheorghe Crăciun îl numeşte, situaţie transpusă de asemenea şi în romanul care
a creat atâtea controverse, ,,Gluma”.
Milan Kundera, reprezentantul ,,Cortinei de Fier”, dă dovadă de o sensibilitate artistică ce
aparţine Europei contemporane.
Puţine sunt lucrările care au fost publicate în Cehoslovacia, ,,Gluma” face parte din
această categorie, majoritatea scrierilor artistului fiind publicate în Franţa, ţară care l-a
adoptat, printre acestea amintesc: ,,Viaţa e în altă parte” (roman apărut dupa un an de la
exilul lui Milan Kundera în Franţa, în anul 1973), ,,Cartea râsului si a uitării”,

2
,,Insuportabila uşurătate a fiinţei”, volumul de nuvele ,,Iubiri caraghioase”,
,,Nemurirea”(ultimul roman publicat), scriind opere şi în limba lui de adopţie, limba
franceză.
Gabriela Gherman-G., în articolul său ,,Milan Kundera-Alteritatea sub vremuri” din
numărul 30 al revistei SISIF, aduce in discuţie faptul că între romanele scriitorului există
un fir comun, subliniind astfel ideea lui Garcia Marquez care susţine că ,,un scriitor nu
scrie decât o singura carte, e greu să iţi dai seama care e cartea pe care o scrie”.
Deşi Milan Kundera scrie foarte mult despre politică, el nu se declară interesat neapărat
de această latură in scrierile sale.Astfel, în prefaţa romanului ,,Gluma”, autorul povesteşte
urmatorul episode: acesta a fost într-un fel acuzat că în roman, militează pentru
antistalinism , autorul ripstând in felul următor: ,,Te rog,s cuteşte-mă cu Stalinismul
tău, ,,Gluma” este o poveste de dragoste!”. La fel deduce şi criticul Gheorghe Crăciun,
în studiul său despre Milan Kundera, argumentând astfel ,,Kundera nu militeaza pentru
anti-comunism, el este pur si simplu un scriitor.” Criticul adaugă aici că artistul este un
mare scriitor european, un scriitor liber, dezinvolt şi rafinat, chiar dacă vine din lumea
comunistă. Harold Bloom susţine deopotrivă că paternitatea pur literară a scrierilor
kunderiene este una mai degrabă europeană decăt cehă, totuşi, unele calitaţi se reflectă şi
sunt asociate culturii cehe: scepticism, umorul ca demistificare, etc..
De asemenea, Frances L. Restuccia merge pe aceeasi linie. În articolul său ,,Homo
Homini Lupus”: Milan Kundera ,,Gluma”, accentuează faptul că scriitorul a insistat ca
toate romanele sale să se citească din punct de vedere estetic mai degrabă, decât
politic.Milan Kundera însuşi subliniază ,, Experienţa antropolgică a lui Ludvik…are într-
adevăr rădăcini istorice, însă descrierea istoriei înseşi( rolul partidului, teroarea
politică, organizarea instituţiilor sociale etc.) nu mă interesează şi nu o veţi găsi în
roman.”Cu toate acestea, criticii literari sunt de obicei tentaţi să îl asocieze pe Milan
Kundera unei opere politice, deoarece scriitorul a fost urmărit de cotidianul totalitar, de
exemplu romanul ,,Gluma” spune povestea bărbatului victimizat de partidul comunist,
peste tot întâlnim nuanţe comuniste; deşi romanul este anti-totalitar în conţinut, Kundera
riscă in acest fel, ca romanul să devină totalitar. Poate chiar acesta este motivul din cauza
căruia numeşte romanul ,,Gluma” un protest la adresa Stalinismului.

3
Romanul ,,Gluma” , aşa cum şi titlul o arată, este pe de o parte o satiră la adresa
societaţii comuniste , iar, pe de alta parte, titlul porneşte de la o simplă carte poştală
scrisă la amuzament de catre Ludvik, naratorul principal al acestei operei.Acesta din
urmă este punctual de plecare al ,,Glumei”, şi vom vedea că pe parcurs un întreg destin
va fi năruit din pricina acestei ,,nevinovate” carţi poştale. Ceea ce pentru Ludvik este
doar o glumă, pentru membrii partidului comunist înseamnă punctul de vedere real al lui
Ludvik cu privire la comunism. Astfel, se poate observa cu uşurinţă cât de mult poate
schimba viaţa o clipă de neatenţie, un lucru lipsit de însemnătate, cum este in cazul
naratorului principal.
Gabriela Gherman-Ghibuldan vede romanul de faţă ca ,,o parabolă într-o lume
modernă”. Ea face o asemănare foarte interesantă, cred, asociind ,,Gluma” cu ,,Geneza”.
Într-adevăr, romanul, la fel ca ,,Geneza” cuprinde 7 parţi, si este scris tot de către patru
naratori, la fel ca cei patru evanghelişti. Cei patru naratori ai romanului înfăţişează patru
unghiuri diferite prin prisma cărora se vede realitatea, fiecare narator fiind unic, Istoria
( folosesc litera de tipar pentru a o însufleţi) fiind deghizată astfel în mai multe identitaţi.
Voi arăta, pe parcurs, că Istoria înşeală cele patru personaje-narator de-a lungul
romanului.
Ludvik, intelectualul orgolios, aşa cum Gabriela Gherman-Ghibuldan îl numeşte, nu
place sistemului, tocmai datorită comportamentului si atitudinii sale nepotrivite. Pornind
de la cartea poştală, care este scrisă dintr-un simplu avânt adolescentin, Ludvik va trăi
,,gluma” vieţii sale.Trecutul, astfel, e in legatură cu prezentul, prezentul fiind consecinţa
trecutului. Toate celelalte personaje-narator se raportează la Ludvik, toate destinele lor se
intersectează la un moment dat, fiindcă aşa doreşte Istoria. Ludvik, tânărul mînat de
dorinţa răzbunării ,eşuează in acest sens, căzând victimă Istoriei.Acesta a fost transformat
intr-un kitsch, neîndeplinindu-şi dorinţa; ,,Kitsch-ul este gluma pe care o face istoria cu
noi” citând-o pe Gabriela Ghenea-Ghibuldan. Aici aş adăuga o parte din monologul lui
Ludvik, din marturia acestuia ,, Omul trăieşte totul pe loc.pentru întâia oară şi fără niciun
fel de pregătire, ca un actor care ar intra în scenă şi ar juca fără să fi repetat vreodată.Dar
ce valoare poate avea viaţa, dacă prima repetiţie a vieţii e însăşi viaţa?”
Jaroslav, unul din cei patru naratori ai romanului, intelectualul sensibil, care ajunge să nu
se mai regăsească în nicio lume, este din nou fentat de Istorie. Jaroslav era condus şi el de

4
o dorinţă arzătoare, aceea de a aduce lumea veche, venerată de el, in lumea nouă, însă
ajunge sa îşi dea seama ca lumea veche nu e decât o legendă, astfel, credinţa îi este
înşelată. Până şi soţia Vlasta şi fiul Vladimir, exponenţi ai lumii noi, îi înşeală aşteptările.
Istoria capitulează şi de data aceasta.
Următorul narator, Kostka, un personaj discret, fidel religiei sale, care, de asemenea se
împotriveşte noii religii instaurate, eşuează şi el. Acesta dă dovadă de o totală nepotrivire
faţă de societate, faţă de soţia şi fiul sau , care sunt departe. El cade pradă Luciei,
simţindu-se totodată vinovat: ,,Dacă e păcat şi se transformă în rău ceea ce am vrut să fac
bine” îşi spune acesta. Această frază e în strânsă legatură cu dogma comunistă, care
pledeaza pentru binele omenirii, dar în final nu reuşeşte decât să distrugă o idee nobilă.
Helena, ultimul personaj –narator, singura femeie narator dealtfel, este şi ea o victimă a
Istoriei, este doar un instrument de răzbunare, devenind în acest fel instrumentul Istoriei,
ea este persoana potrivită la momentul potrivit, însă ea devine un complice al Istoriei,
deoarece înşeală (nevrând) aşteptările lui Ludvik.
Lucia este singura care nu depinde de Istorie, singura care nu are nicio tangenţă cu
Istoria. Ea nu depinde de politic în nicio măsură, venind parcă dintr-un univers
necunoscut.
Milan Kundera demonstrează prin acest roman că totul este lipsit de însemnătate, că totul
este o ,,glumă”, lăsând în urmă întrebarea ,, Este romanul de factură comică?”, răspunsul
îl găsim chiar în paginile romanului.Kundera abordează comicul în relaţie cu tragicul:,,
Oferindu-ne o frumoasă iluzie a grandorii umane, tragicul ne aduce o consolare” după
cum autorul însuşi subliniază. Făcând o comparaţie între tragic şi comic, autorul
adaugă ,,Comicul este mai crud”, ironizând în acest fel comicul.,,Adevăratul geniu al
comicului nu este acela care ne face să râdem cât mai mult, ci acela care ne dezvăluie o
zonă necunoscută a romanului”.
Pentru Kundera, comicul are o însemnătate mult mai adâncă,Comicul fiind doar o
conştientizare a kitsch-ului. Astfel, aş dori să abordez aici tema Kitsch-ului, care, după
cum am menţionat mai sus ,este o glumă a istoriei adresată nouă. Kundera numeşte
kitsch-ul ,,un ideal estetic al politicienilor şi al partidelor politice, al mişcărilor politice…
Convieţuirea omului pe Pământ e posibilă doar pe baza kitsch-ului”. Kitsch-ul astfel,
devine un element esenţial, present peste tot in opera literară kunderiană.

5
Revenind înapoi în sfera politică, doresc să fac referire la abordarea pe care Frances L.
Restuccia o face, anume problema sexualitaţii raportate la regimul politic, o abordare
destul de interesantă cred eu, la care aş face şi nişte adăugiri. Avem in centru femeia, o
fiinţă slabă, maltratată, violată, dar care acceptă condiţia sa, supunându-i-se.Supunându-
se cui?, regimului politic şi bărbatului aş spune. La polul opus se afla bărbaţii,
reprezentari ale puterii, furioşi, nişte tirani. Milan Kundera vrea sa nuanţeze violenţa lor
asupra celor slabi. Femeile se supun caracterului violent, chiar au o plăcere bolnavă să fie
chinuite, tiranizate, adepte ale sadomasochismului. Lucia refuză să i se dăruiască lui
Ludvik, refuz provenit din trecutul crunt al acesteia, când a fost violată in repetate
rânduri, însă atunci Lucia nu riposte niciodată. Putem vorbi despre Lucia ca o ,,gazdă a
oamenilor brutali”, tatăl ei o bate, este violată, este bruscată verbal de către Ludvik
,ajunge chiar să se căsătorească cu un om care o bate.
Prostituata la care Ludvik apelează şi pe care o refuză, nefinalizând actul sexual, ar fi
dorit continuarea actului, ripostând ,,Hey, ce s-a întâmplat?”.
Helena deopotrivă, se lasă bătută în timpul actului sexual pe care îl are cu Ludvik, fiind
pălmuită, ea reacţionează cu emoţie, apoi ea îi arată partenerului dragostea, având loc aici
o adevărată scena de sadomasochism.
Bărbaţii sunt adevăraţi tirani, aşa cum comportamentul lui Ludvik dezvăluie , este tiran
cu Lucia, cu Helena. Totodată Kostka a profitat de Lucia, realizând că a fost ,,un
seducător deghizat în preot”, şi Jaroslav, aparent blind are o criză de nervi în faţa soţiei
Vlasta, arătând un comportament ascuns până atunci.
Putem trage de aici următoarea concluzie: Bărbaţii sunt nişte tirani asupra femeilor, însă
femeile(tiranizate) se supun acestui comportament crud si bolnav. De aici asemănarea cu
regimul politic de atunci, care nu era altceva decât un instrument al agresivităţii, oamenii
se supuneau regulilor, fără să se gândească la un posibil refuz.
Aş vrea să închei lucrarea de faţă cu un citat ce aparţine criticului Gheorghe Crăciun, citat
pe care îl găsesc cel mai potrivit pentru a concluziona romanescul kunderian: ,, Romanul
e un spaţiu în care political se întâlneşte cu biograficul, socialul cu metafizicul, persoana
cu fiinţa, şi aceasta sub forma unui conflict ireductibil pe care discursul romanesc îl
explorează cu scopul de a-l suspenda, nereuşind în cele din urmă decât să-l agraveze”.

6
 REFERINŢE CRITICE

Bloom, H. (2003) Milan Kundera, Chelsea House Production

Crăciun, G. (1999) Milan Kundera-insuportabila uşurătate a fiinţei, Bucureşti,
Editura Univers
Ghernea, G.G. (2011), Milan Kundera-Alteritatea sub vremuri, rev. Sisif, nr.30
Restuccia, F. L. (1990) Milan Kundera, Contemporary Literature, vol.31, No.3