Mărăguna

Mătrăguna (Atropa belladonna) este o specie de plante erbacee, perenă prin rizom,

care face parte din genul Atropa, familia Solanaceae, alături de Mandragora officinarum. Mai

este denumită și beladonă, doamna-codrului sau doamnă-mare, cireașa-lupului, iarba codrului

sau țilidonie. Tulpina, cu înălțimea de 50–150 cm, formează de regulă de la jumătate trei

ramificații. Frunzele sunt ovale, cu marginea întreagă, dispuse altern la baza ramurilor și

perechi în partea superioară (una dintre ele fiind mult mai mare ca cealaltă). Florile sunt brun-

violete sau brun-purpurii. Planta înflorește în perioada iunie-august. Fructele, bace sferice cu

multe semințe, sunt mai întâi verzi, apoi negre, lucioase și suculente. Substanțele active sunt

reprezentate de alcaloizi, în special hiosciamină, atropină, scopolamină, beladonină. Produsele

farmaceutice bazate pe extracte de beladonă sunt indicate pentru combaterea colicilor

gastrointestinale și a spasmelor biliare. În prezent nu se mai utilizează în medicina populară

din cauza toxicității neobișnuit de mari.1

Dintre toate plantele pe care vrăjitoarele, fete sau femei din România, le caută pentru

virtuțile lor magice sau medicinale, nu există niciuna al cărei ritual al culesului să comporte

atâtea elemente „dramatice” ca mătrăguna. Tehnica dezgropării este mai complexă și mai

ciudată decât a oricăror ierburi, chiar indispensabile în materie de vrăjitorie sau medicină

populară. Putem preciza că pentru culegerea altor plante magice sau medicinale, un mare

număr de elemente a fost împrumutat de la ritualul mătrăgunii.

Virtuțiile magice ale mătrăgunii explică într-un anumit sens destinul ciudat al acestei

plante. Rădăcina de mătrăgună poate avea într-adevăr o influență directă asupra forțelor vitale

ale omului sau naturii: ea are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și

fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor; acționează fericit asupra

afacerilor, aduce armonie și în general, în toate circumstanțele, prosperitate, armonie etc.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mătrăguna
Proprietățile magice ale mătrăgunei pot fi de altfel întoarse împotriva unei persoane.

Împotriva unei fete, de exemplu, ca ea să nu mai fie chemată la joc de flăcăii satului,

împotriva unui dușman, pentru ca acesta să se îmbolnăvească sau să înnebunească.

În afara proprietăților ei magice, mătrăguna are proprietăți medicinale, dar și pentru

această întrebuințare smulgerea ei din pământ se săvârșește după același ritual.

În comuna Vad (jud. Maramureș) se aduce mătrăguna dintr-o „padure surdă”, adică

suficient de depărtată de sat ca sa nu se audă cântecul cocoșului. Femeile și vrajitoarele care

merg sa caute mătrăguna („babele meștere”) pornesc încă din zorii zilei, înainte să se fi

deșteptat cineva din sat, evitând sa fie zărite. Dacă un câine simte prezența lor sau dacă se aud

cumva lătrături, vraja se risipește și operația își pierde eficiența; mătrăguna culeasă în aceste

împrejurari nu are nicio putere.

Timpul propice aducerii mătrăgunei este perioada de la Paști până la Înălțarea

Domnului. Când pleacă după mătrăgună, „babele meștere” își iau merinde: ouă sfințite (la

biserică), placintă, pască, varză umplută, vin etc. Cu o săptamână înainte, mătrăguna e

„menită”; se pleacă în cautarea ei și i se prinde o panglică roșie, ca sa fie gasită ușor în

dimineața „aducerii”. Când ajung în padure, femeile merg direct spre ea; „ele nu au voie să

caute”. Se sapă apoi pământul, se dezrădăcinează mătrăguna și este așezată pe pământ. În

jurul ei sunt dipuse mâncărurile aduse. Babele „meștere” mănâncă și beau „se îmbrățișează și

se mângâie”. În cele din urmă, încep să vorbească despre persoana căreia îi este destinată

mătrăguna și scopul în care o fac - noroc în afaceri, considerație în sat (pentru primari, pentru

oamneii lui), creșterea cantității de lapte la vaci.

Când două fete merg la cules de mătrăgună, ele se îmbrățișează și se mângâie, zicând:

„Mătrăgună, mătrăgună/ Mărită-mă peste-o lună/ Că de nu mi-i mărita/ Oi veni și te-oi ciunta”

sau „Mătrăgună, mătrăgună/ Mărită-mă peste-o lună/ De nu-n asta-n cealaltă/ Mărită-mă după

olaltă.”
 Femeile îndrăgostite recurg și ele la mătrăgună ca să fie iubite de soții lor. Femeile de

moravuri ușoare „femeile lumețe”, ca să trezească dragostea bărbaților se dezbracă de toate

veșmintele când se dezrădăcinează mătrăguna.

În groapa lăsată de rădăcina mătrăgunei se pun bucăți de zahăr și monede, turnându-se

și vin. Se scaldă de asemenea mătrăguna în vin. După ce au mâncat și au săvârșit vraja,

ascund mătrăguna și se întorc acasă. Nimeni nu trebuie să știe că femeia sau meșteroaia aduce

mătrăguna. Vorbesc frumos și amiabil cu toți cei pe care-i întâlnesc și salută pe toată lumea.

Dacă cineva află că ele aduc mătrăgună sau dacă, în urma lor pe durmul sau cărarea pe

care au trecut cineva se bate, se ceartă, sau se înjură, dacă se aruncă cu pietre, sau se lasă să

cadă ceva, efectul mătrăgunei este invers decât cel pentru care s-a cules. Același informator

din Vad mai relatează faptele următoare:

„Într-o zi mama unei fete din sat aducea mătrăgună. După ce femeile au trecut,

slujnica noastră se apucă deodată să mă bată. Mă înjură, mă trase de păr, mă dădu dracului, și

apoi mă aruncă cu bulgări. Mă apucai să plâng, neștiind ce voia de la mine. Se năpusti spre

bucătărie, răsturnă vesela, putinile și străchinile. De acolo alergă la closet și aruncă cu turbare

pietre, bucăți de pământ murmurând că nu erau pietre ceea ce arunca ea acolo ci cutare fată,

cutare femeie, ca să nu mai fie iubită, ca să fie respinsă de flăcăi și bărbați. Câteva săptămâni

după aceea, fata a cărei mamă fusese văzută de slujnică în momentul în care se întorcea cu

mătrăguna fu bătută și alungată de la horă. Mama ei se plângea tare de tot, declarând că nu

înțelegea de ce fata ei era urâtă de toți și neplăcută flăcăilor. Ea nu știa că servitoarea noastră

aflase că ea aducea mătrăgună și distrusese în felul aceasta vraja.”

În Maramureș, fetele se duc la câmp însoțite de „o babă meșteră”; acolo, după ce au

mâncat, dansează aproape goale în jurul mătrăgunei, repetând:

„Mătrăgună, poamă bună,

 Mărită-mă peste-o lună,

Că de nu mă-i mărita

Da de dulce oi mâmnca

Că de nu mi l-oi aduce

Da eu oi mânca de dulce”

În Turda, fetele, care vor să fie chemate cel mai des la horă și așa să se mărite primele,

se duc la miezul nopții îmbrățișate până la locul unde se află mătrăguna. Acolo se descalță și

se închină de trei ori. Fiecare au adus câte un ban de argint pe care îl țin în gura, în așa fel ca

el să atingă în același timp dinții și limba. Se apleacă apoi peste mătrăgună fără s-o atingă cu

mâinile, și rup câteva frunze cu dinții pe banul de argint. Se întorc tot îmbrățișate, dansând

mereu, păzindu-se să fie zărite sau să le surprindă zorile. Dacă aduc cu ele o funză de

mătrăgună, învelită într-o bucată de pânză, fără s-o atingă cu mâna, fetele vor fi căutate la

horă și nu vor întârzia să se mărite.

Tot în Turda, fetele sau femeile tinere merg câte două, la miezul nopții, goale și

despletite, îmbrățișate și sărutându-se tot drumul, până la locul mătrăgunei. Odată ajunse, ele

se culcă una peste alta și, cu mâna, smulg o furnză. Se întorc apoi, tot dansând și sărutându-se,

și lasă să se usuce frunza de mătrăgună până când o pot face praf. Se duc apoi la moară, fură

cu mâna întoarsă făină, pe care o cern într-o sită întoarsă. Cu această făină, frunză de

mătrăgună și miere fac o pastă pe care o lasă să se acrească. Se pune apoi fie în țuică, fie în

ceai, fie în cafea, fie într-o plăcintă pe care o oferă flăcăului pentru a-i trezi dragostea.

În comuna Trifenii de Sus, ritualul culesului mătrăgunei e altul: „Patru fete, care vor să

fie băgate în seamă la hora satului, culeg mătrăgună, o vrăjesc și o îngroapă în mijlocul

drumului, unde dansează goale. În timp ce dansează, patru flăcăi stau pe lângă ele ca să le

păzească, ei le păzesc repetând:

 „Mătrăgună, Doamnă bună,

Mărită-mă-n astă lună,

De nu-n asta, în aialaltă

Numai să nu mai fiu fată”

Ele duc mătrăguna la biserică în postul Paștelui, în Joia sfântă, ascunzând-o sub șorț

sau sub haină și o așază sub piatra bisericii ca să fie binecuvântată; la Sfântul Gheorghe o

poartă cu ele să joace.

Prezența flăcăilor alături de fete în ritualul mătrăgunei nu se întâlnește decât sporadic

în România. Formula cea mai frecventă este cea a celor două fete sau două tinere femei,

mergând la cules însoțite de o bătrână sau de o meșteroaie. În altă parte, cuplul de femei tinere

este înlocuit cu un cuplu de flăcăi. Acesta este obiceiul în județul Bacău. O babă meșteră se

duce în pădure însoțită de două fete sau de doi băieți, dis-de-dimineață, în așa fel ca răsăritul

soarelui să-i găsească în preajma mătrăgunei. Aduc cu ei mâncare și vin. „După ce găses

planta, baba meșteră pronunță formule magice, în timp ce însoțitorii ei mănâncă, beau, își

spun vorbe de dragoste, se îmbrățișează și se sărută. Când meșteroaia a terminat, ei dansează

în jurul mătrăgunei, în timp ce bătrâna sapă atent pământul pentru a nu rupe nici cea mai mică

bucățică de rădăcină.” Acesta este procedeul când mătrăguna este culeasă „pe dragoste”. Dacă

este culeasă „pe urât”, să aducă nenoroc, să îmbolnăvească pe cineva, flăcăii în loc să-și

vorbească drăgăstos, să se îmbrățișeze, se ceartă, se scuipă în față și chiar se bat.

În munții Apuseni se culege mătrăguna „pe dragoste”, „pe măritat”, „pe joc”, „pe

băutură”, „pe urât” etc. Două anumite femei de o anumită vârstă merg să caute mătrăguna,

marțea și pe ajunate, dis-de-dimineață ca să nu se întâlnească pe nimeni pe drum. Planta

trebuie culeasă departe de sat, ca să nu audă nici cocoș cântând, nici mâță mieunând. Pe drum

femeile nu-și vorbesc. „Ele duc pâine, sare și un ban. Caută mătrăguna spunând rugăciuni în
gând și, când o găsesc în locuri bine ascunse, purced la cules. Pentru asta ele se dezbracă și se

prosternă de trei ori, cu fața spre răsărit. Fac înconjurul plantei de trei ori recitând formule

magice. Se scoate mătrăguna cu sapa și se așază pe pământ orientată spre răsărit. În locul de

unde au smuls-o, pun pâine, sare și un ban, „prețul mătrăgunei”. Trebuie s-o plătească nu

numai sub amenințarea de a avea nici un efect, dar și de a o auzi noaptea chemând pe cei care

au cules-o și cerându-le să o ducă de unde au adus-o, amenințând cu răzbunarea pe cel care nu

se supune. Cele două femei pun pământul la loc de unde au luat mătrăguna și se prosternă de

trei ori, cu fața spre apus. După care se așază spate în spate, una spre răsărit, alta spre apus.

Cea din urmă, ia mătrăguna și o dă celei dintâi. Culesul s-a terminat.

Când se culege „pe dragoste” cele două femei se îmbrățișează, se sărută și-și zic vorbe

de dragoste. Învârtindu-se în jurul plantei (reminescență, fără îndoială, a unui dans ritual)

femeile spun:

„Mătrăgună, Doamnă bună

Nu te iau de bolunzât

Ci te iau pe îndrăgit;

Nu te iau să bolunzăști

Ci te iau să îndrăgești.”

Când se culege mătrăguna „pe măritat”, se cântă un recitativ magic, aproape același în

toată România, cu neînsemnate variante:

„Mătrăgună, Doamnă bună

Mărită-mă-n astă lună.

De nu-n asta-n haialaltă

Să nu fiu nemăritată

Că s-a ros coada de beartă

Degetele de inele
 Și grumazii de mărgele.”

Dacă se culege „pe urât”, pentru a-l împiedica pe cel căruia îi este destinată nu numai

să fie iubit, dar nici măcar plăcut, femeile întorc fața de la mătrăgună și spun scărpinându-și

spatele:

„Eu te iau,

Pe ce te iau?

Pe urât, nu pe plăcut

Nici pe văzut.

Cin te-o lua

Sau te-o bea

Numai cu dosu te-o vedea

Cu fața ba.”

Când se culege „pe joc”, ca să fie sigură că va fi chemată la joc persoana căreia i se

destinează, cele două femei învârtesc de trei ori capul în jurul mătrăgunei strigând:

„Hop, hop, hop

Cu mine-n joc

Mătrăgună, Doamnă bună.”

Specialistul român Simion Florea Marian face referire asupra faptului că tinerele fete

neprihănite culeg mătrăguna în ziua de Sângiorz pentru a atrage „pretendenți bogați și

gospodari”. Pentru ca planta miraculoasă să nu piardă din puterile sale, se impun anumite

restricții (puritatea tinerei fete, culegerea plantei în secret). Mătrăguna este utilizată pentru

prepararea unor poțiuni magice (de exemplu, o substanță pentru a le luci fetelor ochii).

Andrei Oișteanu notează denumirea în latină a plantei - Atropa belladona, calitatea

terapeutică: „rădăcina, frunzele și fructele au un conținut bogat în alcaloizi (...) care au o

acțiune farmacologică deosebit de puternică: inhibă terminațiile nervoase parasimpatice,

excită sistemul nervos central, accelerează sistemul cardiac, provoacă midriza (dilatarea

pupilei).”2 În medicina tradițională românească, mătrăguna are o funcție curativă: „frunzele de

mătrăgună unse cu untură se pun pe umflătură (...) cu frunzele aprinse se tratează tusa.

Rădăcina se utilizează contra reumatismului”3. Mătrăguna culeasă de tinerele fete din

Maramureș „pentru dragoste” trebuie stropită „în ficecare dimineață cu agheasmă, de la Paște

până se sfințește pasca (...) trebuie sărutată cu toată dragostea.” 4

Pascal Lardellier dezvoltă aserțiunea conform căreia ritualul instaurează ordinea:

„Procesul ritualic, caracterizat prin primatul ordinii și al măsurii, conduce indivizii și, prin

extensie, comunitățile de o stabilitate, la un echilibru.” Dacă o persoană descoperă că o altă

personă desține această plantă, mătrăguna nu mai are efectul scontat și fata, implicit, nu se va

mărita dacă mătrăguna era culeasă „pentru dragoste”.

Planta antropomorfizată este asemenea unei ființe umane și este denumită „poamă

bună”, în sens pozitiv „Mătrăgună, poamă bună,/ Mărită-mă-n astă lună,/ De nu-n asta în

cealaltă/ Să nu stau atâta fată,/ Că dacă mi-i mărita/ Te-oi cinsti și te-oi purta/ Și la joc

duminica!/ Dacă nu mi-i mărita/ Cu cuțitul te-oi tăia/ Și în foc te-oi arunca/ Și-n cenușă ti-i

prefa!/ Jupâneasă și nănașă/ Bună găzdoaie la casă.”

Fata nemăritată apelează la forța magică a cuvântului. Invocația către mătrăgună este

când ademenitoare, benefică („Te-oi cinsti și te-oi purta/ Și la joc duminica!”), când

imperativă, agresivă („Cu cuțitul te-oi tăia”). Amenințarea se intensifică, obiectul magic este

contondent („cuțitul”). Se mai apelează la stihia care nimicește (focul), se urmărește

aneantizarea, transformarea în ceanușă. Formula finală ne introduce în spațiul profan. Dorința

performerei este de a se căsători cât mai curând. Dorința fetei atinge paroxismul, este capabilă

de a accepta pe orcine (un orb, un șchiop).

2
Andrei Oișteanu, Mytos și logos. Studii și eseuri de antropologie culturală, București, Editura Nemira, 1998, p.
43.
3
Valer Butură, Enciclopedie de etnobotanică românească, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979,
p. 151.
4
Pamfil Bilțiu, Maria Bilțiu, Fascinația magiei, Baia Mare, Editura Enesis, 2001, informatoare: Maria Negrea,
74 de ani în anul 1997, Oncești, Maramureșul Istoric, p. 225.
 În studiul Antologie de folclor din județul Maramureș, aflăm că mătrăguna, inițial, a

fost o fată. Logodnicul, plecat fiind în armată, bătrâna mamă a feciorului s-a rugat pentru el

împreună cu alte femei văduve. Fata cu status premarital era neprihănită și bogată.

În Maramureș, și în prezent, la țară, anumite persoane apelează la femei văduve, atunci

când apare o durere, un prejudiciu etc. Acestea sunt considerate „curate” și ruga lor este

primită de Dumnezeu. Fata, conform textului magic, era neprihănită, era neofită. Pentru că nu

a respectat interdicția impusă de comunitatea tradițională, pentru că fata s-a lăsat dominată de

sentimente a fost blestemată de acele bătrâne văduve cu status de inițiate (forța magică a

cuvântului). Nechibzuința, lipsa de experiență, elanul adolescentin nu au salvat-o și a fost

metamorfozată în mătrăgună: „femeile au blestemat-o să nu poată fi în veci femeie și să se

facă mătrăgună, să stea în codri singură [...] s-a rugat să fie lăsată să stea în locul unde este

tăiată pădurea, unde-i lăzaștină, să vadă soarele, s-o caute popoarele. Care vor căuta-o și vor

afla-o, ea le va fi de bun folos, dacă îi vor aduce bani, pască slujită, vin și miere de stup și alte

mâncăruri alese” . Se pornește de la premisa că fata inițial a fost ființă umană cu un status

social aparte (părinții ei aveau avuție), pretențiile, stilul de viață cu care era obișnuită va

persista și în regnul vegetal și se va concretiza prin ofrandele rituale. Banii sugerează bogăția,

moneda de argint trebuie corelată cu puritatea sufletului, pasca slujită trebuie asociată cu

religia, vinul este un simbol euharistic, mierea este un fel de nectar, o ambrozie a zeilor,

mâncărurile alese potențează statusul aparte, unicitatea plantei. Prin intermediul blestemului,

fata cu status premarital devine simbol fitomorf, se produce o regresie. Inițial, mătrăguna a

fost menită pentru a face, însă oamenii au întrebuințat-o și o întrebuințează și în alt sens: „Și

oamenii o căutau pentru a le aduce noroc, iar alții pentru a-i învrăjbi pe vecini, pe îndrăgostiți,

pe cei căsătoriți etc”. Actanta apelează la magia cuvântului, la textul magic (descântec).

Mătrăguna este îmbunată, i se recunoaște statusul ontologic („Stăpânitoarea florilor, / Care

după lună, / Tu ești cea mai bună”).

 Această variantă dezvăluie condiția mătrăgunei, faptul că inițial a fost fată

metamorfozată în simbol fitomorf (mătrăgună): „Tu ești cea mai bună, / Ești bună,

ajutătoare, / La cinste folositoare; / Fată mare de bogat, / Cu păru-n tine încârligat, / Cu păru-n

tine băgat, / Cu ochii-n tine-ncârligați, / Cu ochii-n tine băgați, / Cu urechile-n tine-

ncârligate, / Cu nasu-n tine-ncârligat, / Cu nasu-n tine băgat, / Cu gura-n tine-ncârligată, / Cu

gura-n tine băgată, / Cu mâinile-n tine-ncârligate, / Cu picioarele-n tine băgate; / Cum ai pus

împărat în împărăție, / Cu ai pus judecător în judecătorie, / Și biraie-n birărie, / Așa pune pe

N. în mare cinste, / La cinste mare să fie”. Această expunere descriptivă are rolul de a sublinia

vechea condițe umană, prezentă, acum, într-o stare de refulare. Versurile potențează și

explicitează antropomorfizarea plantei. Se mizează pe forța magică a cuvântului, pe gestul

ritualic (stropirea plantei cu miere, cu vin, cu țuică): „Cum îi musai popa să aibă vin când face

cumidecătură / Și cum vin albinele încărcate cu miere și ceară la stup, / Și cum trag băutorii la

crâșmă, / Și dohănașii la țigări / Și cum doresc coconii focul, / Așa să dorească lumea și

oamenii pe N”. Se pune accent pe magia simpatetică pentru ca descântecul să aibă efectul

scontat. Se respectă cu strictețe anumite etape: actantele care vor aduce mătrăguna, înainte cu

trei zile și în momentul în care parcurg drumul până la locul în care este planta au obligația de

a vorbi doar despre mătrăgună, performerele trebuie să aibă straie de sărbătoare, culegerea

florii înainte de Ispas, după Blagoveștenie (se respectă anumite coordonate temporale, planta

se culege în zile de „dulce” (marți, joi, sâmbătă, duminică), înlocuirea mătrăgunei cu ofrande

ritualice (bani, miere, pască slujită), jocul / dansul ritualic, mutarea florii într-un loc fast, ales

(grădina), cinstirea plantei într-un anumit interval de timp (9 zile consecutiv). Dialogul dintre

actante atrage atenția asupra faptului că se pune accent pe magia cuvântului: „- Cum este de

cinste grâul, cum este de cinste mălaiul, cum este de cinste omul harnic, așa să fie de cinste N.

- Da, așa să fie! (magie simpatetică, figuri stilistice – comparația). - Să fie dragă la feciori,

cum este de dragă la coconi țâța!”(magie simpatetică).

 Limbajul actanțial (gestul) este augmentat de limbajul verbal (cuvântul), de puterea

gândului: „Să jucăm, să tropotim, / Să fie cum noi gândim. / Mătrăguna sub perete, / Bine

joacă două fete, / Dar nu joacă, precum una, / Care sapă Mătrăguna” (funcție magico-erotică,

funcție ludică, funcție de divertisment). Se joacă cu mătrăguna pe cap, apoi, planta, se pune pe

masa acoperită cu fața de masă (cadru festiv, regim sărbătoresc). Repetiția „în oglindă” reluată

în negativ evidențiază statusul pe care îl va dobâni fata. Fecioara urâtă, nepețită de feciori le

va fi dragă tuturor (relația gânduri pozitive-cuvinte magice-fapte). Funcțiile fundamentale (de

inițiere premaritală, magico-erotică, magicorituală) vor fi supuse desacralizării și vor fi

substituite de funcții subsidiare (de deconectare, de divertisment). Manifestarea ritualică are

un caracter ludic. După ce mătrăguna este „jucată” se trece la etapa următoare – plantarea ei

într-un loc sacru. Grădina este un loc fast, un spațiu al deschiderii. Mătrăguna va fi replantată

într-un loc curat. Planta îi poate înnebuni pe cei care îi mănâncă fructele. Nu întâmplător,

mătrăguna este considerată o plantă miraculoasă, năzdrăvană: „Se poate aduce pentru orice

nevoie. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie, trebuie

ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. E poate să meargă dintr-un loc

în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci. Sunt dulci la gust,

înșelând oamenii”. În acest context, mătrăguna este culeasă „pentru dragoste”. Acest

descântec întâlnit în Maramureș evidențiază, în detaliu, toate etapele magico-ritualice

necesare culegerii plantei pentru ca efectul să fie cel scontat. Reputația acestei plante este

recunoscută în toate regiunile țării noastre. Pentru o analiză comparativ-analitică subliniem și

etapele necesare culegerii plantei „pentru sănătate”, pentru ca bolnavul să fie vindecat „de

friguri”. Ritualul, din Maramureș, specific culegerii plantei magice „pentru dragoste” se

aseamănă, cu mici excepții, cu ritualul culegerii plantei din sudul țării „pentru sănătate”,

pentru a-l tămădui pe bolnavul acaparat „de friguri”. Mătrăguna, denumită și Mama Bună se

găsește în pădure (spațiu închis, labirintic). Pădurea este un simbol arhetipal, în acest context,
în descântec este un spațiu închis aflat sub incidența angoasei, pericolului, rătăcirii, extincției.

Ca și în Maramureș, atunci când se merge pentru a se culege mătrăguna (în scop benign), și în

zona Dunării, veselia trebuie să predomine: „La dânsa în pădure trebuie să te duci cântând,

mâncând și bând, adică bucurându-te și ajuns acolo te așezi lângă ea tot petrecându-te cu

bucuria și nevorbind nimic cu ea, până când socotește ea că va fi cu voie. Mătrăguna

este antropomorfizată, este asemenea unei ființe care gândește, care are voință proprie

(„socotește ea că va fi cu voie bună”). Obiectele magice indispensabile pe care persoana-

victimă trebuie să le aibă asupra sa sunt: o cămașă de-a sa curată, miere de albine (de stup), un

ban de argint, pahar sau găleată cu apă neîncepută, un colac curat (neamestecat cu secară).

Timpul propice este în preajma Sfintei Mării, în prima duminică după lună nouă. Sub

mătrăgună se pune cămașa împreună cu obiectele magice. Performera nu începe a descânta

până nu face mătănii: „- Bună seara, Mătrăgună, Doamnă și Mamă Bună, care umbli cu

capetele tale pe ceruri, cu rădăcinile pe sub pământuri, cu poalele [...] pe vânturi, tu care ești

Doamna cerului și a viforului, tu care esti Doamna florilor, căci înaintea ta mă închin și pe

tine te preamăresc toate florile, la tine mă rog și ție mă închin cu coatele goale și cu genunchii

goi și cu fruntea plecată până la pământ (descântătoarea face mătănii sărutând pământul), tu să

binevoiești să aduci putere [...] și sănătate, adică leacul pentru bolnavul acesta N.N. [....] să

umbli prin toată fața pământului, prin munți și păduri, prin văi și livezi, prin flori înflorite și

lemne înverzite [...] la izvoare, la râuri, sub pietrele pământului, să cauți în adâncul mărilor, să

cauți în vânturi și pe aripile vânturilor [...] la marginile pământului și de vei afla leacul să-l

aduci și să-l pui aci în acest pahar de apă (ori în găleată) [...] prin acel leac să aduci lui N.N.

puterea lui [...] virtutea lui și îndemnul lui, capul lui, inima lui [...] într-un cuvânt să-i aduci

sănătatea lui, căci eu cu bun dar te dăruiesc [...] iară tu să-i pui capul la cap, ochiul la ochi,

mâini la mâini, piept la piept, inimă la inimă [...] picioare la picioare, os la os, putere la
putere, virtute la virtute, îndemn la îndemn etc. sănătate la sănătate și așa te las Mama

Mătrăgună peste noapte curată, luminată ca argintul spălată, ca aurul strecurată!”

Descântecul se încheie cu semnul crucii din partea performerei. Descântătoarea

împreună cu bolnavul se retrag pentru a dormi peste noapte sub cerul liber: „decântătoarea își

face cruce [...] face foc și se culcă acolo și doarme cu bolnavul peste noapte”. Forța magică,

benefică, a cuvântului la care recurge performera este augmentată de credință (metanii,

semnul crucii), de magia albă (ritualul, obiectele magice, planta magică antropomorfizată).5

Concluzii:

Mătrăguna este planta erotică prin excelență. Ea aduce dragoste, căsătorie și

fecunditate. Are de asemea virtuți magice - dacă este culeasă în acest scop - face să crească

averea. Sursă a dragostei (fertilității) și a bogăției, ea este și plantă medicinală, purtătoare de

sănătate.

Culesul mătrăgunei constituie un ritual. Sunt obligatorii: puritatea sexuală, curățenia,

tăcerea. Planta trebuie culeasă fără știrea nimănui; mai sunt necesare depărtarea (păduri unde

nu se aude cocoșul; nici lătratul câinilor), o relativă solitudine (să nu întâlnești pe nimeni în

drum), secretul (nimeni nu trebuie să cunoască proiectul). Femeile și fetele dansează goale în

jurul mătrăgunei, dar deseori se mulțumesc să se despletească (urme a nudității magice).

Cuplurile se îmbrățișează și se mângâie. Pentru a culege frunza de mătrăgună, fetele se

culcă unele peste altele, într-o mimică a actului sexual.

Culesul este înconjurat de o întreagă serie de gesturi și de precauțiuni magice.

Mătrăguna trebuie să fie culeasă pe lună plină. Nu trebuie atinse frunzele cu mâna, ci cu

dinții. Făina din care se face pasta magică, cu foi de mătrăgună, trebuie furată de la moară, cu

mâna întoarsă.

5
Delia Răchișan, Formule magice și Antropologia vârstelor. Magia cuvântului în Maramureș, Editura Academiei
Române, București 2013, p. 143-150.
 Trebuie plătită planta, astfel ea nu mai are niciun efect. I se fac daruri în schimbul

rădăcinii ei: sare, pâine, zahăr, vin, etc. Mătrăguna este personificată: „Mare Doamnă”,

„Împărăteasă”, „Maică Bună”.

Ea este periculoas. Dacă nu este culeasă după reguli, dacă nu i se arată destulă grijă,

virtuțile ei magice se întorc împotriva celui care a cules-o. Mătrăguna are dublă putere.

Forțele ei puțin comune pot fi dirijate fie spre bine, fie spre rău, pentru dragoste și sănătate,

pentru ură și nebunie.

Oricum ar fi culeasă pentru „bine” sau pentru „rău”, mătrăguna este temută și

respectată ca o plantă miraculoasă, mult deasupra tuturor celorlalte. În ea sunt închise forțe

extraordinare, care pot multiplica viața sau pot ucide. Într-o oarecare măsură, deci, mătrăguna,

este „iarba vieții sau a morții”.6

6
Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Gengis-Han, Editura Științifică și enciclopedică, 1980, p. 221-222.