Propoziția subordonată circumstanțială de scop (finală)

„Propoziția circumstanțială de scop sau finală exprimă scopul în vederea căruia se

îndeplinește acțiunea din regenentă și este echivalentă cu un complement circumstanțial de
scop.” „Veniseră la Căliar ca să-i procopsească.” (GLR 1966: 303).
Mircea Moț definește această subordonată astfel: „Propoziția subordonată care are, în
frază, rolul unui complement circumstanțial de scop, exprimând scopul în vederea căruia se
îndeplinește acțiunea din regentă.” (Moț 2012: 237).
Specialistul Nicolae Felecan în lucrarea Sintaxa limbii române. Teorie. Sistem.
Construcție definește acest tip de subordonată în felul următor: „Propoziția circumstanțială de
scop sau finală arată scopul în vederea căruia se îndeplinește acțiunea unui verb din propoziția
regentă sau a unei interjecții predicative.” (Felecan 2003: 216).

Elemente regente

1. verbe la moduri personale:

A plecat de aici ca să ocupe un loc în față.
„Budulea s-a gândit iar să vie, ca să-l ia pe Huțu și să-l ducă acasă.” (Ioan Slavici, Budulea
Taichii)
„.... efortul la care mă supui este asemenea aceluia care e impus unui convoi obligat să se abat ca
să ia un tecător izolat.” (Camil Petrescu, Patul lui Procust).

2. verbe la moduri nepersonale:

„Are dorința de a citi ca să afle adevărul.”
„Citind ca să afle ce-l interesa, a făcut descoperi senzaționale.”

3. locuțiuni verbale construite cu verbe la moduri personale și nepersonale:

A luat-o la fugă ca să ajungă la timp.
Luând-o la fugă ca să-l prindă, acest copil drăguț a căzut.

4. interjecții predicative:
„- Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace.” (George Coșbuc, Cântec)
„Eu atunci haț! de sumanul moșneagului să-mi plătească pasărea.” (Ion Creangă, Amintiri din
copilărie)
„... haide, amice, să cântăm împreună, prin largul domeniu al vânătoarei, un câmp pe care ne
vom potrivi poate la gusturi.” (Alexandru Odobescu, Pseudo-kyneghetikos) (Felecan 2003: 216).
„Hai să-l vezi măcar.” (Moț 2012: 238).

Elemente introductive

1. conjuncții subordonatoare (ca să, ca...să, de)

A spus aceste cuvinte ca să-l înțeleagă mai bine.
„Ca să nu mai rămână repetent și anul acesta mam΄mare, mamițica și tanti Mița au promis
tânărului Goe să-l ducă la Bucureșt.” (Ion Luca Caragiale, D-l Goe) (Felecan 2003: 217).
A spus încă o dată ca el să-l priceapă mai bine.
S-a dus de a aprins focul.
„Acum, dragă Domană, du-te de-ți vezi copiii.” (Cosache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul)
(Felecan 2003: 217).

2. locuțiunea conjuncțională pentru ca...să, care, în cazul formelor negative, pot fi întărite
prin adverbul cumva, rezultând formele să nu cumva, ca nu care cumva, pentru ca nu cumva să;
de ca doar(-doar), ca doar de:
„- Frate Tabacule, ai muri pentru ca poporul român să fie liber..., pentru ca istoria acestei țări să
fie alta...” (Camil Petrescu, Nicolae Bălcescu).
„Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șperlit-o de acaăs nmai cu beșica cea de porc,
să nu cumva să-mi ieie tata ciubotele și să rămân de rușine înaintea tovarășilor.” (Ion Creangă,
Amintiri din copilărie).(Felecan 2003: 303).
„Nu era ziuă, în care... să nu fi mers măcar de zece ori la straturi pentru ca să vadă dacă nu erau
răsărite semințele.” (Ioan Slavici, Opere) (GLR 1966: 304).
În Gramatica limbii române se precizează faptul că: „Formele negative se introduc prin
aceleași conjuncții (și locuțiuni conuncționale) ca și finalele pozitive, însoțite însă de o negație
cu sau fără elementele întăritoare cumva și care cumva; să nu, ca să nu, (să) nu cumva să (să), ca
nu cumva să, pentru ca să nu, pentru ca nu cumva să, să nu care cumva să, ca nu care cumva să.”
Aceeași lucrare esențială pentru studiul gramaticii limbii române dă următoarele
exemple:
„Seara făcură de mâncare într-o groapă adânc, să nu se vadă lumina focului.” (Gala Galaction,
Opere); „Ca să nu pară prea supărător, femeia a dat o nuanță de gumă lucrurilor.” (Camil
Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război) „La dealuri, genunchii se-ndoiau cu
băgare de seamă, urcând încet, ca nu cumva trupuriloe înlemnite sub căști să se prăbușească
(Eusebiu Camilar, Opere) (GLR 1966: 304).

3. pronume relative (care, cine, ce, precedate de prepoziții):

A venit pentru care/ cine/ ce am bănuit.

4. adjective pornominale relative (cine, ce):

N-a venit pentru care carte i-am promis-o.

Corelativele propozițiilor finale

Câteodată în regentă se utilizează drept corelative locuțiunile adverbiale de aceea, de aia,

de asa, pentru asta, pentru aceea, pentru asta, care anunță propoziția finală sau stăruie asupra
conținutului ei:
„De aceea e bătrână și înțeleaptă, ca să fie sigură de copilării.” (Mihail Sadoveanu)
„Să știți, de asta ne-au trimis, ca să apărăm moșiile și băncile.” (Eusebiu Camilar) (GLR
1966: 304)
„Când am sosit morți de frig de la Cocorăști, îmi era frică să mă duc acasă; pentru aceea
Huțu a venit la mine, ca să spună că el e de vină, că m-a luat și pe mine, și toate au fost bine,
fiindcă mama se bucura că n-am degerat pe drum, iară tata zicea că așa trebuie ca voinicii să
umble pe ger și pe frig.” (Ioan Slavici, Budulea Taichii) (Felecan 2003: 217).

Modurile utilizte în propoziția circumstanțială de scop

Propozițiile finale se construiesc, în general, cu modul conjunctiv.

„Dă, Doamne, pe lume,
O ploaie cu spume,
Să facă pâraie,
Să curgă șiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale.” (Folclor)
 „Pentru ca ei să nu găsească noi ascunzători, să se teamă în permanență, în fiecare zi zunt
luați câte zece oameni la întâmplare și trecuți într-o cameră alăturată, unde sunt percheziționați
până la piele.” (Geo Bogza, Țara de piatră)
„Căci din patru țări a lumii împărați și-mpărătese
Au vent ca să serbeze nunta gingașei mirese.” (Mihai Eminescu, Călin. File din poveste).
(Felecan 2003: 217-218).
Spre deosebire de toate celelalte finale, propozițiile introduse prin conjuncția „de” se
construiesc cu modul indicativ și imperativ, verbul din finală prezentându-se la același mod și
timp cu verbul din regentă.
„În toate zilele se ducea la el un puț de aducea apă pentru casă.” (Petre Ispirescu, Opere)
„La 1501, el merse în Polonia de încheie pacea între Ștefan-voievod și Albert, regele
Poloniei. (Nicolae Bălcescu, Magazin istoric).
„... ei șădea neclintit lângă cortul lui, însă omorându-se unul dintr-înșii, celălalt de
durerere merse de se ascunse în pădure.”
În timp ce celelalte propoziții finale care se construiesc cu conjunctivul exprimă o acțiune
realizabilă, acestea exprimă o acțiune reală, ideea de circumstanță finală îmbinându-se cu aceea
de acțiune săvârșită. Se ducea de aducea înseamă în calea și timp se ducea să aducă și aducea.
Din cauza faptului că aceste propoziții exprimă o acțiune realizată, înțelesul lor pare apropiat de
coordonatele copulative: „Mai șade el cât șede, de cască gura prin târg, și-apoi își ia tălpășița
spre casă.” (Ion Creangă, Opere) (GLR 1966: 305).
Când regenta este la modul imperativ se menține și în finală imperativul: „Mergi de-mi
adu dosarul!” (Ion Luca Caragiale, Opere)
„Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravata cum se leagă, nodul,
Și-apoi ne vin de fericesc nordoul
Cu chipul lor de oaie creață.” (Mihai Eminecu, Ai noștri tineri)
„Împărați pe care lumea lume nu putea să-i mai încapă,
Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)
(Felecan 2003: 218).
Propoziția în care de se construiește cu imperativul exprimă, ca și aceea cu conjunctivul,
o acțiune realiazabilă: „Du-te de spune” e echivalent cu „du-te să spui.” (GLR 1966: 305).
„Dacă te prinzi așa, apoi mergi de-ți adă fecirorul încoace!” (Ion Creangă, Povestea
Porcului) (Felecan 2003: 218).
 Propoziții finale apropiate de coordonate

Pe lângă finalelel cu de construite cu indicativul, există și propoziții finale construite cu

conjunctivul (cu ca să) care au în realitate înțelesc copulativ:
„Mă voi duce doară să-mi mai văd o dată părinții și apoi m-oi întoarce ca să mă mai duc
niciodată.” (Petre Ispirescu, Opere) (GLR 1966: 305).
Conform Gramaticii limbii române există o serie de propoziții subordonate
circumstanțiale opoziționale care, sunt confundate cu propozițiile finale. Acestea se numesc
propoziții false finale și sunt: „propoziții opoziționale introduse prin ca să sau pentru ca să,
asemănătoare prin construcție cu propozițiile finale.
„Ne depărtăm în grabă de acest spectacol înfiorător... pentru ca să dăm peste altul și mai
crunt. (Vasile Alecsandri, Opere).
„Toate tipurile de propoziții opoziționale exprimă acțiuni situate pe aceeași treaptă de
realitate sau de irealitate ca și regentele lor. Spre deosebire de primele trei tipuri de propoziții
opoziționale, a căror acțiune se petrece simultan cu acțiunea din regentă sau o precedă, acțiunea
din opoziționala cu aspect de finală are loc într-un moment imediat urmtor celui în care se
petrece acțiunea din regentă. Raportul exprimat de aceste tipuri de propoziții opoziționale
împreună cu regentele lor poate fi redat printr-un raport de coordonare adversativă de tipul iar
sau dar, însă.

Identificarea subordonatei finale

Identificarea acestui tip de subordonată se face țindându-se seama de faptul că

subordonata finală arată o acțiune relizabilă, posterioară acțiunii din regentă, chiar dacă este
antepusă acesteia. Cauza, în schimb, este reală și precedă acțiunea din propoziția regentă, chiar
dacă apare în pozițe postpusă.

Topica și punctuația

Propoziția circumstanțială de scop (finală) poate sta înainte, după regentă sau poate fi
intercalat între elementele acesteia:

Ca să te convingi de venirea iernii, privește zăpada de pe fereastră.

M-a oprit să-mi ceară un sfat.
A trăi ca să împlinești visele altora înseamnă uitare de sine
 Când subordonata finală se află înaintea regentei, atunci ea se desparte de aceasta prin
virgulă:
„Ca să vadă o poianp cu narcise înflorite, a mers el atât.

Când este așezată după regentă, subordonata finală se desparte prin virgulă numai dacă
vorbitorul vrea să sublinieze că finalitatea nu este un element esențial frazei:
Vin diseară, să te văd.
Vin diseară, ca să te văd doar. (Bălan 1999: 136).
Finalelel introduse prin să, de aparnumai după regentă; celelalte finale, din motive de
expresivitate, pot fi antepuse și postpuse. (Felecan 2003: 218).