Ceangăi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol este nominalizat pentru primirea statutului de
articol de calitate. Pentru aceasta conținutul și forma articolului
trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde, precizate
printr-o serie de criterii.
Dacă subiectul articolului vă este familiar, vă invităm să evaluați
calitatea expunerii și să vă exprimați obiecțiile și sugestiile
de îmbunătățire (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=
Wikipedia:Propuneri_pentru_articole_de_calitate/Ceang%C
4%83i&redirect=no).
Ceangăii (în maghiară csángók, în germană Ceangăi
tschangos) sunt un grup etnografic maghiar[7] format csángók
astăzi din trei populații cu localizări geografice tschangos

diferite:

◾ ceangăii din Moldova (în maghiară Moldvai

csángók),[8] de confesiune romano-catolică și de
naționalitate română sau maghiară;
◾ ceangăii din localitatea Ghimeș, județul Bacău (în
maghiară Gyimesi csángók),[8] de confesiune
romano-catolică și de naționalitate maghiară;
◾ ceangăii din zona Șapte Sate din Țara Bârsei,
județul Brașov (în maghiară Hétfalusi csángók),[8]
de confesiune evanghelică luterană și de
naționalitate maghiară.
Nu trebuie confundați cu secuii din Bucovina, o
populație maghiară[9] care a trăit în județul Suceava
între 1777 și 1940, și dintre care o parte au ajuns în
Deva, fiind numiți în mod eronat ceangăi.[10][11]

Potrivit raportului întocmit de Consiliul Europei în

anul 2001, ceangăii din regiunea Moldova sunt un
grup neomogen de oameni de origine maghiară,
existenți în acest spațiu încă din Evul Mediu. Aceștia
au rezistat amestecului dintre nații petrecut de-a
lungul timpului, însă în contextul factorilor care țin de
mediu, biserică și autoritățile locale, au atins un nivel
Port popular ceangăiesc moldovean,
ridicat de asimilare.[12] la un festival de folclor în Debrețin

Populație totală
În prezent, nu există o opinie unanimă privitoare la 1.266 (declarați drept ceangăi) în 2002[1];
originile etnice ale ceangăilor, fiind lansate anterior 1.536 în 2011[2]
mai multe teorii cu cu acest subiect. Există de 5.866 (declarați drept maghiari în Moldova)[3]
asemenea opinii diferite asociate punctelor de vedere
privind apartenența lor etnică, locul lor de
~ 60.000 – 70.000 vorbitori de limbă maghiară în
proveniență, momentul sosirii lor în Moldova,
Moldova (număr estimat de Consiliul Europei)[4]
motivele așezării acestora pe teritoriile pe care se află
actual. O parte dintre aceastea sunt privite din
perspective opuse. Estimare științifică: 62.265 vorbitori (și) de limbă
maghiară (număr estimat de Catedra de Etnografie Maghiară
din Cluj-Napoca, conform cercetărilor profesorului Vilmos Tánczos

Cuprins în 110 localități din Moldova între 1992-1996)[5]

Etimologia
Număr total romano-catolici din regiunea Moldovei
Originea ceangăilor
României: 185.665 în 2011 (fără a lua în calcul
Teoriile originii turcice
Teoria originii cumane romano-catolicii din județul Suceava – 7068 persoane,
Teoria originii pecenege deoarece populația prezintă alte origini, printre care
Teoria originii hunice poloneză, germană, ucraineană; și nici romano-catolicii
Teoria originii maghiare orientale din comuna Ghimeș-Făget, Bacău, ce nu aparțin
Teoria originii maghiare occidentale regiunii istorice Moldova, în număr de 3.005
Teoria originii secuiești persoane).[6]
Teoria originii românești
Alte ipoteze și concluzii Regiuni cu populație semnificativă
Grupurile ceangăiești România (Moldova – județele Bacău, Iași,
Ceangăii din Moldova Neamț, Vrancea;
Ceangăii ghimeșeni România (județul Harghita) – comunele
Ceangăii din Țara Bârsei Ghimeș-Făget, Lunca de Sus, Lunca de Jos;
Ceangăii din Dobrogea
România (județul Brașov) – orașul Săcele;
Limba România (județul Constanța) – satul Oituz;
Grupul de grai al ceangăilor
Dialectul/graiul vechi de nord Ungaria (județul Tolna).
Dialectul/graiul vechi de sud Limbi vorbite
Dialectul/graiul ceangăiesc secuiesc maghiară (dialect/graiuri ceangăiești), română
Starea actuală Religii
Elemente de antropologie și caracteristici Biserica Romano-Catolică din România
temperamentale Biserica Evanghelică-Luterană din România
Cultura
(Sinodo-Prezbiteriană)
Folclorul Grupuri înrudite sau legate cultural
Activități culturale secuii, maghiarii, ceangăii bârseni, ceangăii
ghimeșeni, secuii bucovineni – etnic, lingvistic,
Religia cultural; românii moldoveni sau ardeleni –
Perioada precreștină cultural.
Începuturile romano-catolicismului Note
Perioada de dezvoltare
Altele 1. Figurează ca etnie distinctă în cadrul statului român începând cu
recesământul din anul 2002.
Demografia
 Asimilarea lingvistică 2. Unii ceangăi au preferat să fie recenzați drept maghiari. Aici trebuie
Asimilarea etnică menționat faptul că numărul include și populația urbană, unde pot
exista maghiari de origine diferită de cea ceangăiască.
Populația istorică
3. Pot exista și ceangăi de confesiune ortodoxă sau afiliați și unei alte
Învățământul în limba maghiară religii neoprotestante față de cea Sinodo-Prezbiteriană.

Personalități 4. Nu există o opinie unanimă dacă limba vorbită de aceștia trebuie

considerată o combinație între mai multe graiuri maghiare arhaice
Nume de familie transilvănene sau un dialect separat al limbii maghiare.
Apariții culturale Vezi și: Moldova, Ținutul Secuiesc, Deva, Cristur,
Hunedoara, Țara Bârsei, Ghimeș
Probleme privind conservarea identității etnice
a ceangăilor
În timpul Principatului Moldovei și a Vechiului
Regat
În epoca interbelică
În perioada de dominație a extremei drepte
În perioada comunismului
În perioada postdecembristă
Contextul politicii aflate în relație cu
minoritățile naționale, în România
Contextul istoric
Contextul actual

Note
Referințe
Bibliografie
Legături externe
Video
Despre ceangăii din Moldova
Filme documentare
Interviuri
Dansuri și cântece
Despre ceangăii ghimeșeni

Etimologia
Spațiul de origine al termenului ceangău se presupune a fi fost zona de sud-est a Transilvaniei.[13][14][15] Forma
primară a termenului se găsește în maghiarul „csángó”[16][17] cu variantele „csángani”, „csángódni”[18],
„elcsángódni”. Anton Coșa[A] a afirmat că ar avea înțelesul de „străin”, „înstrăinat”, și care arată o însușire, un
nume calitativ, nu unul etnic. Tot acesta este de acord că termenul era folosit inițial de secui pentru a-i desemna
pe cei care nu erau secui, trăitori în secuime ori la granițele teritoriului secuiesc.[19]

Cercetătorul finlandez Yrjö Wichmann considera că probabil numele de ceangău (csángó) nu provenea de la un
anume trib maghiar, ci așa erau numiți acei secui transilvăneni care se îndepărtau de tovarășii lor și se stabileau în
zone locuite de români, unde au fost, atât din punct de vedere material cât și ideologic influențați de aceștia și
chiar românizați până la un anumit nivel.[20]
În unele dialecte maghiare (cel din Câmpia Transilvaniei și cel din zona Tisei Superioară) „csángó”, „cángó”
înseamnă „hoinar”.[21] În legătură cu această interpretare etimologică, lingvistul Sándor N. Szilágyi(hu) a făcut o
analogie între verbul „a hoinări” cu etnonimele „kabar” și „khazar”, care înseamnă același lucru.[22][B]

Potrivit Dicționarului limbii maghiare din 1862, Dicționarului etimologic al limbii maghiare, publicat la
Budapesta în 1967, Dicționarului istoric al lexicului maghiar din Transilvania publicat la București în 1978,
Dicționarului explicativ al limbii maghiare publicat de Editura Academiei Maghiare la Budapesta în 1972, Noului
dicționar de regionalisme publicat de Editura Academiei Maghiare la Budapesta în 1979, termenii „csangó” și
„csángó, se traduc prin „umblător”, în sensul de „persoană care își schimbă locul”.

Istoricul Nicolae Iorga a afirmat că termenul provine de la șalgăi (șálgó,[23][24] cu variantele derivate de la
maghiarul șóvágó care semnifică „tăietor de sare”[25]), denumire dată lucrătorilor secui la minele de sare de la
Târgu Ocna.[23] Totuși preotul Iosif Petru M. Pal considera că termenul nu are legătură cu „șalgău”.[25]

O teorie a lingvistului Antal Horger(hu) relatează faptul că ceangău provine de la czammog (ciomag), care face
referire la un păstor secui care umblă cu ciomagul după turme.[25] O altă ipoteză a lui Bernát Munkácsi explică
faptul că termenul provine de la verbul csángani care în Ciuc înseamnă „a se corci”; csángadik – „se corcește”;
csángo – „corcit”, mutilat, ciuntit.[25]

Asupra originii cuvântului ceangău nu există o opinie unanimă[26]

Yrjö Wichmann Sándor N. Nicolae Iorga Antal Horger Bernát Munkácsi

Szilágyi

Primele atestări ale cuvântului csángó:

◾ ca antroponim:

1. în anul 1400: a fost amintit un anume Georgium Chango;[27]

2. în anul 1424: Petro Czanko;[28]
3. în 8 iunie 1443: actul de donație al lui Ștefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: „această adevărată slugă a noastră,
pan Iliiaș Sanga, a slujit nouă drept și credincios”;[29][26]
4. în anul 1560: la Moacșa, județul Covasna a fost amintit un anume Csángó András.[30]

◾ ca etnonim:

1. în anul 1556: la Moacșa, județul Covasna, a fost amintit un anume Michael csángó (scris cu minusculă);[31]
2. în anul 1772: preotul Péter Zöld a redactat o petiție în numele comunității ecleziastice din Nicorești, în care
cei din Nicorești s-au plâns împotriva ungurilor din Lonka, numiți ceangăi (csango dictis), pe fondul unei
înțelegeri vechi de peste 30 de ani încălcată de Antal Cziko din Frumoasa, ca cei din urmă să poată pășuna
pe muntele Minyite (numit și Hegyes) contra unei taxe de 12 florini.[32]
Însă, această menționare este considerată în mod eronat[33] de Anton Coșa drept un fals etnonim.[34] Cu toate
acestea, Péter Zöld a afirmat că locuitorii își spun ei însiși „ceangăi maghiari”.[33]
 „Péter Zöld nu a creat artificial un etnonim, cum afirmă Anton Coșa. Preotul secui a
transpus în scris o realitate pe care a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste
șase decenii Ince Petrás, care era originar din mijlocul acelor comunități de
ceangăi și a trăit toată viața între ei.[33]”
— Marius Diaconescu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității
din București

Originea ceangăilor
Ceangăii sunt considerați una dintre cele mai enigmatice comunități în ceea ce privește originile lor, ceea ce a
produs o serie de teorii contradictorii care să explice existența acestei populații. Deși toate aceste teorii se bazează
într-o oarecare măsură pe investigații științifice, nu se poate nega că ele sunt adesea puternic influențate de
viziunile politice ale două state rivale, Ungaria și România. Cele două curente naționaliste principale conturate în
jurul originii ceangăilor sunt „teoria continuității”, susținută anterior de antropologii maghiari; și „teoria
maghiarizării”, propusă și susținută de români.[35]

„Teoria continuității” propune sosirea proto-ceangăilor înainte de descălecarea maghiarilor în Bazinul Panonic în
secolul al IX-lea, din care ar rezulta că ceangăii sunt o populație cu vechime printre triburile maghiare, la acea
vreme poziționate între râurile Nipru și Nistru. Gyula László (1986) sugerează o cucerire a Panoniei în două etape,
una în secolul al VII-lea iar a doua în secolul al IX-lea, rămășițele primului val maghiar fiind[35] secuii și ceangăii
iar cei din al doilea val maghiarii de astăzi.[36]

„Teoria maghiarizării” a fost dezvoltată în principal de Petru Râmneanțu (1944) și adăugită ulterior de Dumitru
Mărtinaș (1985), care au declarat că ceangăii fuseseră inițial români din Transilvania ce au fost convertiți la
catolicism, fiind nevoiți ulterior să adopte limba maghiară. Această teorie este încă cea mai populară în țară și este
promovată de diferite cercuri, inclusiv de unele organizații din cadrul Bisericii Catolice, guvernul român și unii
intelectuali.[36]

Deși aceste teorii extreme ale ambelor tabere au fost dezmințite de savanții contemporani, ele continuă să rămână
populare în țările de origine.[35]

În ciuda acestor ipoteze contradictorii, ceangăii au propriul lor punct de vedere despre ei înșiși. Pe de o parte, unii
dintre aceștia se consideră maghiari, ceea ce nu înseamnă că ar avea vreun sentiment separatist, autonomist sau
oricare alt sentiment etno-politic. Sentimentele lor de identitate variază de la o minoritate care se consideră
maghiară atât din punct de vedere etnic cât și al naționalității, până la cei care cred că grupul este compus din
români catolici de origine maghiară, cât și cei care se consideră pur și simplu catolici moldoveni. Acest ultim punct
de vedere este unul dintre cele mai frecvente în cadrul comunității și este similar cu cel al tătarilor din Crimeea,
care obișnuiesc să se considere musulmani ai Crimeeii decât ca etnie vorbitoare de limbă turcică, precum și
comunitatea Amish din Statele Unite ale Americii, care se autodefinește prin afiliația religioasă și nu prin originea
și dialectul german.[36]

Astăzi conceptul general acceptat este că maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație în Evul Mediu dinspre
vest, din Bazinul Carpatic. Rămâne de lămurit de unde anume au plecat în fapt ungurii spre Moldova: respectiv de
pe Valea Someșului și din bazinul Tisei superioare, sau din Câmpia Transilvaniei.[37]
 Vezi și articolul: Toponimia maghiară în Moldova.

Teoriile originii turcice

Teoria generală a originii turcice face referire la faptul că ceangăii ar
putea fi descendenții unei populații turcice care a adoptat limba
maghiară ori care s-a amestecat cu maghiari și secui înainte de secolul
al XIII-lea, ideea din urmă bucurându-se de atenția cercetătorilor
români de renume.[38] Géza Ferenczi(hu) susține totuși că doar grupul
sudic (din zona Bacăului) provine din elemente turcice.[38]

Istoricul maghiar János Karácsonyi(hu) a adus ideea descendenței

dintr-un trib kavar desprins de khazari, având la bază argumentul
prezenței șuierăturilor, caracteristică a limbii turcice vorbite de Răspândirea ceangăilor
aceștia.[39][40] („Tchangeï”) în Moldova (1861)

Teoria originii cumane

Teritoriul ocupat de cumani în
preajma anului 1190
La jumătatea secolului al
XIX-lea a apărut teoria,
astăzi considerată
romantică, precum că
ceangăii pot fi de origine
cumană. Teoria a avut ca
bază credința populară a
Istoricul etnograf Pál Péter
înrudirii limbilor maghiară,
Domokos studiind în anul 1929 o
hunică și cumană și nu a
comunitate ceangăiască din
luat în considerare originea Galbeni, Bacău
fino-ugrică a limbii
maghiare și turcică a limbii
cumane.[41]

Preotul Elek Gegő(hu) a constatat în cercetarea sa din 1838, că ar putea exista o continuitate între cumanii din
fostul Imperiu Cuman distrus la marea invazie mongolă din 1241-1242 și populația ceangăiască de pe teritoriul
Moldovei,[41] de aceeași părere fiind lingvistul Bernát Munkácsi[42] și savantul german Gustav Weigand. Ultimul a
cercetat personal din punct de vedere lingvistic câteva din satele acestora și și-a argumentat opinia pe baza rostirii
siflante, considerând-o un reflex întârziat din limba cumană.[43] Cu toate acestea, opinia lui Weigand și Munkácsi
s-a dovedit a fi eronată, deoarece nu s-a putut găsi o corespondență între limba vorbită de cumani și această
caracteristică din limba maghiară vorbită de ceangăi.[41]

Istoricul Endre Veress a fost de părere că, primii ceangăi din Moldova ar fi fost cumani maghiarizați prin
intermediul schimbului lingvistic și cultural cu populația maghiarofonă prezentă pe văile Prutului și
Siretului,[44][8] la sfârșitul secolului al XIV-lea.[38] Această variantă și altele asemănătoare, precum cea a
cumanilor secuizați a lui Munkácsi Bernát (bazată pe observații lingvistice și antropologice), sau cea a
finlandezului Yrjö Wichmann și-au pierdut din însemnătate.[38]
Ipoteza originii cumane a fost abandonată în prima jumătate a secolului al XX-lea.[45] Cu toate acestea, s-a putut
dovedi o moștenire culturală cumană atât în cultura maghiară ceangăiască cât și în cea românească. Populația
maghiară din Moldova a avut contact cu o populație cumană care a rezistat campaniilor tătare în timpul secolelor
XIV și XV. Potrivit lingvistului turc Hakan Aydemir, lexemul „ír” din dialectele secuiești și ceangăiești ce înseamnă
„a sculpta”, „crestătură” sunt alături de cuvintele „urk” - „uruk” („lasou”, „laț”), „dzsepü” („lână”) și „kórhány”
(„deal”, „munte mai mic”) – de origine cuman-kipceacă, iar cumanii s-ar putea să fi avut și un fel de influență
asupra sistemului runic secuiesc de scriere. Mai mulți istorici și lingviști români și maghiari au considerat că o
populație cumană destul de numeroasă a trăit în anumite zone din Moldova chiar și în secolul al XV-lea. Mai
târziu, potrivit lui Spinei și Aydemir, aceștia au fost asimilați de populația românească împreună cu alte grupuri
etnice de origine estică, cum ar fi de exemplu, tătarii.[41] Pe lângă acestea, mai multe nume de localități unde
locuiesc ceangăi, precum Turluianu, ce provine de la pasărea Turul(en), și Coman, sunt de origine cumană.[46]

Teoria originii pecenege

Prezența pecenegilor în perioada
anilor 1040–70.
Ipoteza originii pecenege a fost lansată de Nicolae Iorga într-o
conferință din 1938, dar nici această ipoteză nu a fost confirmată de
știința limbii.[47] Alături de acesta și alți istorici au sugerat că aceștia
ar putea proveni din pecenegi.[48] La rândul său, Gheorghe I. Brătianu
a sugerat un posibil amestec al pecenegilor și cumanilor cu secuii și
ungurii din Transilvania. Tot acesta a amintit că secuii au venit în
Moldova abia după fondarea principatului, ceea ce este demn de
remarcat. Și Nicolae Iorga a susținut ideea originii din pecenegi sau
cumani, părere care ar da o explicație pentru diferențele dialectale
comparative cu secuii.[38]

Teoria originii hunice

Teoria continuității ceangăilor se referă la faptul că aceștia nu au provenit din bazinul Carpatic, ci din stepele
Asiei.[49] Astfel, una din cele mai vechi și răspândite idei este cea a descendenței acestora din hoardele lui Attila,
dar după Béla Gunda(hu), acestă teorie a apărut în urma influenței secuiești.[50] Zoltán Zsupos(hu) a menționat că
ceangăii s-au așezat pe teritoriul actual în prima fază în 670-680 d. Hr., fiind parte a confederației avar-sabir-
hunice.[38] Continuitatea a fost contestată în repetate rânduri, dar încă rămâne valabilă pentru unii
cercetători.[49]

Unii istorici au considerat cumanii un popor înrudit cu hunii, iar Petru Râmneanțu a lansat în 1944 ipoteza
originii hunice a acestora.[51]

Teoria originii maghiare orientale

La începutul secolului al XX-lea Mózes Rubiny(hu) a dezvoltat ideea că ceangăii sunt succesori ai ungurilor din
Etelköz,[49] teorie care a câștigat rapid susținători ca Istvan Györffy(hu), Bolbardi, György Pray(hu) (1774), Iános
Jerma (1852).[52] László Mikecs(hu) a remarcat că nu au fost aduse argumente credibile în acest sens, în timp ce Pál
Péter Domokos a susținut teoria lui Mózes,[49] alături de Zsigmond Simonyi(hu) , Bernát Munkácsi, Endre Veress,
Fortunát Boros, Árpád Bitay, Endre György(hu), Balint Csüry(hu).[52] Deși unii cercetători maghiari sunt de acord că
grupuri de unguri au plecat din Etelköz, zonă ce se presupune a fi cuprins și văile Siret-Prut, în bazinul Carpatic,
cucerit de Árpád împreună cu triburile maghiare, dovezile arheologice
și istorice contrazic ideea originii ceangăilor dintr-un trib maghiar de
dinaintea epocii cuceririlor.[49] Contextul în care maghiarii s-au
stabilit în Etelköz este reprezentat de presiunea la care au fost supuși
de alte popoare vecine, cei mai amintiți fiind pecenegii, în vremea când
s-au stabilit între fluviile Ural și Volga, delimitați fiind la nord de
râurile Kama și Belaia, iar la sud de apele Samarei, teritoriu numit
Ungaria Mare sau Baskiria.[53]

Între 894 și 899 khazarii, într-o alianță formată cu uzii, i-au invadat pe Etelköz (cu verde) în anul 814
pecenegi alungându-i spre apus. Aceștia s-au oprit mai întâi în Rusia
Kieveană în anul 915, unde au încheiat un tratat de pace cu cneazul
vareg Igor, spre a începe ulterior la rândul lor să îi invadeze pe maghiarii stabiliți în noul teritoriu, Etelköz,
alungându-i definitiv în Bazinul Carpatic.[54] Sub supunerea triburilor kavare, conduse de kavarul Álmos,
maghiarii au fost dirijați spre Panonia prin pasul Ugorscoe „trecătoarea ungurilor” din Carpații Nordici[55] (astăzi
Pasul Verecke).[56] Este foarte posibil ca o parte din triburile kavaro-maghiare să fi trecut în Panonia și prin Pasul
Uz, trecătoarea fiind cunoscută de khazari.[55] Pecenegii au ocupat cu această ocazie un teritoriu vast cuprins între
Nipru, Dunăre și Carpați.[54] Ocupația pecenegilor a luat sfârșit în jurul anului 1050, când au fost presați de uzii
veniți dinspre răsărit, aceștia din urmă lăsând în fostul Etelköz două hidronime: Uz și Oituz și la gurile Dunării
denumirea Uzo-Limna, în traducere „mlaștinile uzilor”.[57]

Argumentele ipotezei privind originea maghiară orientală au fost de ordin lingvistic și arheologic, însă fără un
suport științific solid. În vreme ce Etelköz se întindea din bazinul Siretului și de la Dunăre spre est, ceangăii
stabiliți în Moldova se grupau îndeosebi între Carpați și Siret, unde au lăsat și urme în toponimie și
hidronimie.[58][59][60][61] Ipoteza a fost combătută atât de cercetătorii români,[62][63] cât și de cei maghiari.[64]
Prin urmare, teoriile potrivit cărora stratul de bază al ceangăilor moldoveni aparținea unui grup al maghiarilor
cuceritori care au rămas în afara Carpaților, în drumul lor spre Transilvania, au fost respinse.[37] Cu toate
aceastea, o analiză genetică din anul 1996 a sprijinit teoria că ceangăii ar putea proveni dintr-un grup lăsat în
urmă de cuceritorii maghiari în anul 896. Un studiu similar publicat în anul 2007 în Annals of Human Genetics a
scos în evidență faptul că, există o diferență genetică pronunțată între două eșantioane de populație analizate,
unul fiind de secui din Miercurea Ciuc și celălalt fiind de ceangăi din zona Ghimeșului (Lunca de Sus), ceea ce este
surprinzător, dată fiind apropierea geografică a celor două zone.[65]

Teoria originii maghiare occidentale

În prima jumătate a secolului al XX-lea, cercetătorii maghiari au renunțat la ipotezele emigrării ceangăilor dinspre
est, lansând ipoteza migrării în Evul Mediu dinspre vest, după mutarea ungurilor din Etelköz în Panonia. Géza
Bakó(hu) a emis ipoteza că ceangăii reprezintă un grup al poporului maghiar care, în decursul secolelor X-XIII a
trăit în regiunea apuseană a Ungariei de azi, de unde s-a strămutat în Transilvania în cursul secolului al XII-
lea.[66]
Astăzi a devenit un concept general acceptat că maghiarii moldoveni
au sosit în actuala lor locație în Evul Mediu nu dinspre est, ci dinspre
vest, din Bazinul Carpatic. Rămâne de lămurit de unde au plecat
ungurii spre Moldova, istoricii fiind de părere că aceștia ar fi putut veni
de pe Valea Someșului și din bazinul Tisei superioare. Cu toate acestea,
potrivit unei teorii bazate pe geografia lingvistică, majoritatea
ceangăilor ar putea fi o ruptură a unui grup maghiar situat în Câmpia
Transilvaniei.[37]
Migrația ceangăilor (grupele de
Primele surse documentare menționează prezența unei comunități nord, sud și a secuilor), pecenegilor
etnice maghiare în Moldova încă din secolul al XIII-lea.[37] Prezența și teutonilor în interiorul și exteriorul
unor toponime și hidronime de origine maghiară, grupate în marea lor Arcului Carpatic în Evul Mediu
majoritate în partea de vest a Moldovei, dovedește că printre cei
stabiliți la răsărit de Carpații Orientali se găseau și colectivități umane de limbă maghiară. Astfel de nume sunt
atestate documentar încă de înainte de mijlocul secolului al XV-lea (Bacău, Bârgău, Chiejdi (Cuejd), Cracău,
Hindău, Hârlău etc.), iar pentru adoptarea lor de către localnici fiind necesară trecerea mai multor decenii, este
probabil ca acestea să fi apărut înainte de întemeierea Moldovei.[67]

Potrivit lui Dimitrie Cantemir, comunitățile catolice vorbitoare de limbă maghiară au fost aduse de Ștefan cel
Mare în urma victoriei într-o luptă cu Matia Corvin.[50] Contele d'Hauterive(fr), în descrierea sa a Moldovei din
anul 1787, și austriacul Rudolf Bergner, într-o carte a sa din 1887, au fost de aceeași părere.[50] Nicolae Iorga era
de părere că populația maghiară din Faraoani și alte sate din ținutul Romanului sunt un rezultat a unei colonizări
făcute de Dragoș, Bogdan sau Roman.[68] După Péter Zöld, ceangăii au venit din Transilvania în Moldova în
secolul al XV-lea, în timpul conducerii lui Sigismund de Luxemburg.[50] Mulți cercetători, mai ales unguri și
români, au contestat ascendența acestora în secolul al XV-lea.[49]

Un alt punct de vedere acceptat al geografului Gheorghe I. Năstase este acela că Regatul Ungariei a colonizat
maghiari în grupuri așezate până la cursul mijlociu al râului Siret, în zona gurii de vărsare a Bistriței, creând astfel
o frontieră stabilă înaintea întemeierii statului feudal al Moldovei,[69] dar nu mai devreme de sfârșitul secolului
XIII.[37] Aceștia fiind susținuți de politica defensivă a Regatului Ungariei, sarcina lor era de a controla și de a
apăra granița estică a statului. Această graniță se întindea de-a lungul râului Siret, indicând faptul că deplasarea
maghiarilor nu s-a oprit la Munții Carpați. Regii maghiari au încercat să exercite controlul militar asupra
teritoriilor situate dincolo de graniță, împingându-și punctele de supraveghere, avanposturile și fortificațiile până
în dreptul râurilor Nistru și Dunăre. Primele așezări din regiunea de frontieră au apărut cel mai probabil după
invazia mongolă din 1241-1242, apoi la începutul secolului al XVI-lea.[37] Înainte de bătălia de la Mohács (1526),
maghiarii din Moldova au beneficiat de protecția Regatului Ungar datorită aportului acestora în politica împotriva
migratorilor.[70]

Grupul etnic maghiar s-a stabilit în zona cea mai productivă a celui mai mare râu, Siret, în principal în jurul
gurilor de vărsare ale afluenților acestuia (Moldova, Bistrița, Trotuș). Regiunea populată de maghiari era alcătuită
din așezări continue din punct de vedere geografic (spre exemplu: între Suceava și Roman, pe teritoriul județului
Bacău pe malul drept al râului Siret, pe cursul inferior al râului Trotuș). Chiar și unele orașe au fost așezate în
locuri de importanță majoră din punct de vedere economic, comercial, strategic (Roman, Bacău, Adjud, Târgu
Trotuș, Târgu Ocna, Baia, Iași, Huși, Bârlad etc.). Urbanizarea și comerțul au luat avânt în Moldova în secolele
XIV-XV, mai ales datorită activității germanilor și maghiarilor stabiliți aici. Cu toate acestea, dezvoltarea
economică și socială a fost întârziată de condițiile politico-militare nefavorabile încă la sfârșitul secolului al XVI-
lea și a fost în cele din urmă stopată ca urmare a campaniilor militare ale migratorilor din est. Populația acestor
orașe a ajuns într-un final să fie asimilată de către cea majoritară, românească.[70] De remarcat și faptul că
populația maghiară nu a avut însă același caracter social precum cel al germanilor, pătrunderea urbană cu caracter
comercial nefiind valabilă, ci fiind mai degrabă o infiltrație de populație rurală, din zona secuimii, care printre
altele a dat naștere ceangăilor. O situație asemănătoare s-a putut remarca și în fostul județ Săcuieni.[71]

Datorită pustiirilor cauzate de războaie și a altor factori, din anumite zone a dispărut elementul maghiar,
rezultând două enclave lingvistice locuite de ceangăi non-secui (ceangăii de nord – zona Romanului și ceangăii de
sud – zona Bacăului), zone care se mențin și în prezent în același stadiu. Acestea se caracterizează prin prezența
unei limbi maghiare arhaice și elemente culturale vechi.[72]

Începând cu secolul al XV-lea,[37] mai precis din anul 1436,[73] numărul maghiarilor moldoveni a crescut și mai
mult prin sosirea ereticilor husiți plecați din zona Szerémség,[73] din sudul Ungariei[37] și din sudul Transilvaniei
pentru a scăpa de Inchiziție.[37] Mai târziu, în anii 1480, în conformitate cu notele lui Bandinus, alte valuri de
husiți au plecat din zona de frontieră nord-estică a Ungariei și din împrejurimile orașului Bratislava. Nu există
date referitoare la numărul lor, dar se presupune că au fost câteva mii. Această presupunere este fundamentată pe
un raport scris în anul 1571 de către Vásári György, secretar al episcopului de Kamenyec, care afirma că Thabuk
Mihály, vicar de Târgu Trotuș, a convertit aproximativ 2.000 de husiți înapoi la catolicism.[73] Aceștia erau din
Huși, Târgu Trotuș, Roman și din 5 sate din jurul Romanului[73] și stătuseră sub confesiunea husită timp de 150
de ani.[74] În acest sens episcopul a trimis și 12 preoți din Polonia pentru a-l ajuta pe vicar la păstorirea noilor
catolici.[73]

Odată cu venirea elementelor românești din Transilvania înainte de descălecat, în Moldova s-au stabilit și mici
grupuri de sași, unguri și, probabil, secui. Cele mai vechi dovezi despre așezarea populației germane (theutonici) și
ungurești (ungari) în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei, în cadrul Episcopiei Cumaniei, datează încă
din anul 1234. Anterior avuseseră loc pătrunderi ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar ele nu
au lăsat urme durabile în structura etnică a regiunii. Distrugerea Episcopiei Cumaniei prin invazia mongolă de la
1241-1242 și perioada care a urmat ocupării ținuturilor de la nordul gurilor Dunării de către mongoli au dus la
plecarea elementelor coloniste venite din Transilvania. Ele au revenit, probabil, abia la începutul secolului al XIV-
lea, când formațiunile prestatale pe cale de a se întări făceau eforturi pentru a asigura un climat de stabilitate,
favorabil dezvoltării meșteșugurilor și comerțului.[75]

Teoria originii secuiești

Catolicii din Moldova au fost considerați la un anumit moment dat ca
fiind un grup auxiliar al secuilor.[76][77] Există teoria conform căreia o
parte din ceangăi ar putea proveni din secuii aduși după anul 1400 de
boieri pentru a lucra pe moșiile lor.[52]

În regiunile sudice ale Moldovei (văile Siret și Trotuș,[37] cu precădere

pe teritoriul fostului ținut Trotuș)[78] s-au stabilit încă din Evul Mediu
secui proveniți tot din Transilvania,[37] cele mai importante localități
Migrația secuilor pe teritoriul
de așezare fiind Solonț, Moinești, Băhnășeni, Brusturoasa,
Ungariei și în exteriorul ei
Dărmănești, Dofteana, Grozești, Bogdănești, Slănic, Târgu Ocna, Târgu
Trotuș, Onești, Berzunți, Valea Rea-Târg, Sănduleni, Tețcani, Nadișa, Bogdana, Căiuți.[79] Apogeul trecerii
secuilor în Moldova a fost după Masacrul de la Siculeni din 1764, când generalul Nikolaus von Buccow a încercat
să-i încorporeze pe aceștia în nou-createle regimente de grăniceri, acțiune soldată cu opoziția unor săteni și
represiuni din partea autorităților.[11]

Începând cu anul 1420, Sigismund de Luxemburg a autorizat ca un număr însemnat de sași și secui să părăsească
Transilvania, stabilindu-se în Moldova condusă de Alexandru cel Bun. Inițial fuseseră împărțiți în 9 parohii aflate
sub autoritatea Episcopiei de Bacău, dar parohiile germane au dispărut ori s-au contopit cu cele maghiare cu
trecerea timpului. Secuii au rămas cu parohii la Faraoani și Luizi-Călugăra (cu sucursale la Bacău și Barați) și
Grozești (cu sucursale la Târgu Trotuș și Târgu Ocna).[80]

Când valul de emigrare de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a ajuns la punctul culminant, grupuri mari și omogene
din punct de vedere etnic și religios de secui s-au stabilit în Moldova în satele Pustiana, Frumoasa,[72] Lespezi,
Pârgărești și în împrejurimi: Arini, Vladnic, Luizi-Călugăra etc. Având în vedere faptul că terenurile cele mai bune
erau deja ocupate, noii coloniști au trebuit să se limiteze la văile înguste ale râurilor și zonele denivelate.[81]

Se poate presupune că în cazul mai multor sate, secuii s-au suprapus peste o populație maghiară deja existentă,
schimbând semnificativ limba și cultura populară a așezărilor. În mod evident, acest lucru s-a întâmplat în
următoarele zone de pe Valea Siretului cum ar fi: Gioseni, Luizi-Călugăra, Cleja și Faraoani și probabil în Fundu
Răcăciuni și Sascut. Unele sate de-a lungul râului Trotuș și afluenților săi, cum ar fi Oituz, Târgu Trotuș și
probabil Onești ar fi putut fi locuite de maghiari mai devreme. Cu toate acestea, datorită influenței secuiești
puternice a dispărut dialectul original, iar clasificarea unor astfel de sate conform dialectelor s-a dovedit a fi
problematică pentru cercetătorii care folosesc metodele de geografie lingvistică. De remarcat faptul că ceangăii de
nord nu s-au amestecat niciodată cu secuii, ceea ce poate fi explicat prin densitatea mai mare a populației și
influența culturală puternică a stratului de bază.[81]

Secuii sosiți în grupuri mici, izolate, cei veniți mai târziu (în secolul al XIX-lea) sau eventual proveniți din satele
moldovenești existente, s-au stabilit în sau în jurul comunităților românești deja formate. Probabil că în unele sate
a existat simultan o populație mixtă de români-secui. În așezările cum ar fi Gârleni, Lilieci, Solonț, Sârbi, Verșești,
Enăchești, Turluianu, Bogata, Dărmănești, Ștefan cel Mare etc. și în cele din lunca Siretului precum Chetriș,
Furnicari, Gheorghe Doja, se poate întâlni amestecul de populație ceangăiască-secuiască. Asemenea amestec etnic
s-ar putea întâlni și în zone muntoase cum ar fi: Ciugheș, Brusturoasa, Gutinaș, Ferestrău, Vizantea etc. Unele
așezări ungurești de mici dimensiuni sau doar părți din sate se găsesc în apropierea unor localități românești
situate în regiuni montane: Cucuieți, Râpa, Lărguța, Strugari, Nesuești, Valea Rea, Berzunți (Butucari), Seaca,
Slănic, Cerdac, Capăta, Pralea etc.[81]

Teoria originii românești

Conform unui punct de vedere promovat de către profesorul Dumitru Mărtinaș[82] și de asociația omonimă,[83]
strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-
catolică. Conform acestuia, după ce au fost parțial maghiarizați[82] (sau „secuizați”)[84] în Transilvania, s-ar fi
refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[82] În sprijinul acestei teorii se
menționează faptul că ceangăii vorbesc defectuos limba maghiară[C] și că folosesc un grai specific transilvănean,
[D] ce constituie dovada peremptorie a originii românești.[85] De asemenea, se amintește că au un port popular
românesc.[85]
Adepții teoriei originii românești folosesc în primă fază surse istorice (rapoarte ale misionarilor, jurnale de
călătorie etc.) prin care se încearcă atestarea limbii române în rândul ceangăilor. Cea mai citată lucrare este cea a
preotului Péter Zöld, în care acesta remarcă pronunția siflantă (consoana s în loc de ș): „Înțeleg la fel de bine
limba Valahă și cea Maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba Maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.”
În continuare acest fenomen lingvistic este răstălmăcit de către adepți, prin a se afirma că, ceangăii fiind români
maghiarizați, folosesc anevoios limba maghiară. Însă Zöld remarcă faptul că, ceangăii ce trăiesc de secole în
Moldova, vorbesc limba statului, iar maghiara o pronunță în mod tradițional, siflant (în textul latin original multo
blesius).[86]

Un alt argument folosit de aceștia, de ordin lexical, este existența în vocabularul ceangăilor de limbă maghiară cât
și a celor de limbă română a cuvântului lér (lérike), respectiv ler (lerule), provenit din latinescul levir. În privința
acestui argument, lingvistul László Murádin își exprimă nedumerirea de cazul unic întâlnit în lingvistică, și anume
că teoria originii unei etnii este pusă pe seama unui singur cuvânt. Etimologia cuvântului lér - rér este cea de
„soțul surorii mai în vârstă” și a fost interpretată în lingvistica maghiară de către lingviștii Dezső Pais (1943), Réka
J. Lőrinczi (1980) ca fiind un cuvânt pătruns în dialectele limbii maghiare din vocabularul bisericesc latin
medieval (levir). Deci, existența cuvântului ler în vocabularul ceangăilor vorbitori de limbă română se datorează
împrumutului din vocabularul liturgic.[87] Existența acestuia în limba maghiară poate fi datată istoric și este
prezent în mai multe dialecte, având totodată și un sens inexistent în latină și română, potrivindu-se cu structura
istorică a termenilor de rudenie.[88]

În pofida popularității sale în țară, teoria nu a câștigat recunoașterea academică internațională atât timp cât există
dovezi istorice, toponime și nume proprii care atestă o prezență maghiară în Moldova.[35]

Asimilarea populației românești ortodoxe de limbă maternă română de către populația maghiară romano-catolică
ar putea fi semnificativ mai mic proporțională decât cea a asimilării populației maghiare de către români, cu toate
acestea, numele de familie românești care se găsesc în satele catolice atrag atenția asupra existenței unui
asemenea proces.[8] De regulă, diferențierea românilor față de restul ceangăilor se face prin utilizarea termenului
„ungurean”.[46] În schimb, pe văile Oituzului și Cașinului se remarcă și populația mocănească, stabilită
aproximativ în secolul al XIX-lea.[89]

Alte ipoteze și concluzii

Istoricii români precum Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Alexandru D. Xenopol, Constantin
Gane, Romulus Cândea,[90] Bogdan Petriceicu Hasdeu,[91] Octav George Lecca[69] și alții, au susținut că ceangăii
ar putea proveni din secui, unguri și sași.[90]

Pál Péter Domokos a fost de părere că primii ceangăi au venit în perioada imediat următoare alungării cavalerilor
teutoni din Regatul Ungariei în anul 1225. Totuși, Karl Auner a sugerat că aceștia au venit sub protecția cavalerilor
teutoni între 1211 și 1225.[92]

Georg von Reicherstorffer, sas transilvănean din Biertan, a lăsat o importantă descriere a Moldovei, subliniind că
alături de moldoveni trăiesc și un număr „mare de sași catolici risipiți în această țară”.[93] După anul 1562,
umanistul Johann Sommer în lucrarea sa privitoare la viața lui Despot Vodă a pomenit de ungurii și sașii din
Moldova, care căpătaseră obiceiul să nu mai respecte legământul căsătoriei. De asemenea, a scris despre ordinul
pe care domnitorul l-a dat cu privire la construirea unei școli la Cotnari[94] și despre complotul împotriva lui
Despot când oastea ungurească a acestuia a fost ucisă, iar aderenții săi din rândul străinilor (germani, italieni etc.)
au fost jefuiți sau uciși.[95][94]

Prima sursă care atestă trecerea catolicilor la ortodoxism este scrisoarea Papei Grigore al IX-lea adresată regelui
Ungariei Béla al IV-lea la 14 octombrie 1234, ce arată faptul că germanii și ungurii din Episcopia Cumaniei sunt
asimilați de către valahii ortodocși.[96] Un raport cu autor anonim, trimis de la Sibiu la 11 aprilie 1552, arată
intenția voievodului Ștefan al VI-lea Rareș de a converti toți ungurii din Moldova la religia ortodoxă.[97] La
porunca lui Despot Vodă, un alt raport a fost redactat la Roman de agentul habsburgic Ioan Belsius către
Ferdinand I, pentru a arăta faptul că Alexandru Lăpușneanu a silit toate națiunile Moldovei să se boteze din nou și
să urmeze religia ortodoxă.[97] Între anii 1583 și 1586, misionarul iezuit Giulio Mancinelli a relatat faptul că
populația catolică a trecut la ortodoxism din cauza lipsei preoților și că a găsit într-o biserică romano-catolică
preoți și credincioși unguri și germani, de confesiune luterană.[98]

De asemenea, s-a putut remarca o acțiune dizolvantă față de catolicism și de desnaționalizare față de populația
maghiară din partea bisericii ortodoxe prin intermediul a doi factori: în mijlocul masei catolice se aflau trei
episcopii ortodoxe: Suceava, Roman și Huși, și chiar și în lipsa unor presiuni, Gheorghe I. Năstase este de părere
că unele convertiri au putut avea loc; și cel de al doilea este faptul că unele sate catolice precum Săbăoani,
Leucușești, Lucăcești sau Berindești erau așezate pe moșiile unor mănăstiri ortodoxe, iar potrivit mai multor
mărturii ale unor misionari, prozeletismul și convertirea au fost active.[99]

Studiile internaționale în domeniu au ajuns la concluzia că ceangăii sunt de origine maghiară, cu mici excepții de
elemente asimilate de origine română, germană, poloneză, italiană și țigănească.[8]

Cu toate acestea, maghiarii moldoveni nu s-au constituit ca un grup omogen nici din punct de vedere istoric, nici
din punct de vedere lingvistico-etnografic. Majoritatea cercetătorilor în domeniu nu sunt de acord cu utilizarea
termenului ceangău (csángó) ca desemnare generală, preferând să se facă diferența între maghiarii stabiliți aici în
Evul Mediu și refugiații secui care au sosit în secolele XVII-XIX (mai ales la sfârșitul secolului al XVIII-lea), în
valuri mai mici sau mai mari. Alți cercetători folosesc termenii de maghiari moldoveni și secui moldoveni, în timp
ce alții încearcă să definească diferențele evidente prin folosirea termenilor ceangăi-maghiari și maghiari-secui.[8]

În lipsa unor rezultate adecvate ale cercetărilor cu privire la asimilarea ceangăilor, în prezent se presupune doar că
asimilarea lor în secolele XVI-XVIII nu a fost doar de natură lingvistică, ci și religioasă, în anumite sate oamenii
pierzându-și atât limba cât și religia sub presiunea boierilor locali dar și ca urmare a lipsei preoților de cult
romano-catolic. Unele denumiri ale localităților din regiunea Moldovei, denumiri geografice, nume de familie,
precum și documente istorice conduc fără nicio îndoială la astfel de concluzii.[8]

Din punct de vedere al conștiinței naționale, ceangăii nu au avut contact cu iluminismul și reformismul maghiar
din secolele XVIII-XIX, din memoria colectivă lipsind evenimente decisive precum Revoluția Maghiară din 1848,
care au determinat evoluția identității maghiare moderne. În același timp forța tradiției orale scade în mod
constant, iar menținerea culturii specifice a acestora este tot mai dificilă. În schimb, în instituțiile laice și
religioase se pot remarca promovate locurile, simbolurile și personalitățile istoriei naționale a românilor.[100]

Grupurile ceangăiești
Catolicii din Moldova erau eterogeni din punct de vedere etnic, documentele menționând din sec. XIII că erau
cumani, sași, secui, unguri, valahi.[101] Radu Rosetti i-a împărțit pe maghiarii catolici din Moldova în două
grupuri: în ceangăi și în secui. Aceste grupuri erau delimitate geografic și erau deosebite prin grai și caracter.[102]
Analizând criteriile istorice, geografice, lingvistice și antropologice, Gheorghe I. Năstase a împărțit maghiarii din
Moldova tot în două grupuri, ceangăi și secui. Acesta a ajuns la concluzia că termenul ceangău, în sens istoric, nu
se mai suprapune cu termenul ceangău, în sens geografico-lingvistic.[103]

Ceangăii din Moldova

În urma unei cercetări etnografice și lingvistice, cercetătorul maghiar Gábor Lükő(hu) a împărțit ceangăii
moldoveni în două grupe: de nord și de sud. Grupul nordic se întinde în jurul Romanului și mai spre sud, în jurul
Bacăului, amestecându-se cu zona satelor catolice din regiunea Siretului și a Trotușului. Cei din această
subpopulație își asumă denumirea de ceangău. Catolicii din grupul sudic nu-și asumă însă denumirea de ceangău,
ci pe cea de secui, ei având o legătură etnografică și lingvistică cu secuii din sud-estul Transilvaniei. Lükő a ajuns
la concluzia că grupul nordic al ceangăilor este grupul maghiar cel mai vechi. Reprezentanții săi sunt apropiați din
punct de vedere etnografic de maghiarii din bazinul Someșului, iar cei din zona Siretului și a Trotușului au legături
cu cei din secuime.[104]

În ultima vreme,[11] în terminologia românească se înțelege doar ramura din Moldova a ceangăilor. Aceștia se
disting prin particularități lingvistice (limba maghiară arhaică),[105] etnie distinctă și bogăția de tradiții vechi, artă
populară și cultură.[105][11] Ceangăii din Moldova (în maghiară: moldvai csángók) trăiesc pe văile Trotușului,
Tazlăului, Siretului, Bistriței și în zona Podișului Moldovei pe teritoriul județelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț,
Vaslui și Vrancea.[8] La rândul lor aceștia se împart în ceangăii de nord – zona Romanului și ceangăii de sud –
zona Bacăului, fiind două enclave ce se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare arhaice și a unor
elemente culturale vechi.[72]

Ceangăi din Moldova

Galbeni, Bacău Săbăoani, Neamț Târgu Somușca Săbăoani

Trotuș,
Bacău

Ceangăii ghimeșeni
Ceangăii ghimeșeni (în maghiară: gyimesi csángók)[106] trăiesc în Munții Ciucului și în valea Trotușului în trei
comune (alcătuite din 21 localități), dintre care două (respectiv 15 sate) se află în județul Harghita și una (alcătuită
din 6 sate) se află în județul Bacău. Cele trei comune ale ceangăilor ghimeșeni sunt: Ghimeș-Făget (Gyimesbükk),
Lunca de Sus (Gyimesfelsőlok) și Lunca de Jos (Gyimesközéplok). Dialectul ceangău ghimeșean este o variantă al
dialectului secuiesc din zona Ciucului. Ghimeș-Făget este singura comună din județul Bacău, unde există școli cu
limba de predare maghiară.[107][108] Deși în în timpul regimului comunist predarea în limba maghiară era
interzisă și aici,[107] după 1990 pedagogii maghiari au reușit să reînființeze clasele maghiare, iar mai târziu și
școala maghiară. Totuși, în ciuda faptului că 60% dintre localnici se declară maghiari, doar 20% dintre copii
învățau în clasele cu limbă de predare maghiară.[108]

Comuna Ghimeș-Făget era până în anul 2019 singura comună din județul Bacău (și din toată Moldova), unde în
bisericile romano-catolice se celebra (și) în limba maghiară slujba, deoarece comunitatea aparține la Arhidieceza
de Alba Iulia, în cadrul căreia fiecare naționalitate are posibilitatea să participe la slujba celebrată în limba
maternă.[108]

Ceangăi din zona Ghimeşului

Ceangăii din Țara Bârsei

Ceangăii din fostele Șapte Sate (azi municipiul Săcele (Baciu, Turcheș, Cernatu și Satulung) și comuna Tărlungeni
(Tărlungeni, Purcăreni și Zizin)[109], din Țara Bârsei (în maghiară: hétfalusi csángók) trăiesc în județul Brașov. Se
presupune că ar fi descendenții unor diferite grupuri secuiești, în timp ce unii exclud originea secuiască a
acestora.[109]

Pe lângă cele două grupuri (din Săcele și Tărlungeni) care au supraviețuit, în trecut au mai existat alte trei grupuri
ceangăiești care au fost asimilate de secui, lăsând o moștenire dialectală în graiul acestora. Primul grup era așezat
în cotitura Oltului, în special în localitățile Hălmeag, Jimbor și Racoșul de Jos. Al doilea grup era situat la sud-vest
de Târgu Secuiesc, pe teritoriul fostelor scaune Orba și Kézdi, iar al treilea grup era așezat în mijlocul Ciucului,
unde elementele dialectale ceangăiești au fost semnalate în 13 localități.[109]

După Géza Bakó(hu), cele cinci grupuri aveau un dialect ceangăiesc comun, ceea ce dovedește că au o origine
comună. În trecut membri acestor grupuri au locuit împreună cu poporul maghiar pe teritoriul de azi al Ungariei
în regiunea râurilor Rába și Répce, unde erau grăniceri împreună cu pecenegii până la începutul secolului al XII-
lea. După aceea, au apărut tot ca paznici ai granițelor situate în estul Regatului Ungariei, prima dată pe linia
Oltului și după aceea pe linia Carpaților Orientali, în ambele zone împreună tot cu pecenegii și în final, pe linia
Siretului. Argumentele aduse sunt în primul rând de ordin lingvistic, dar și istoric. Bisericile catolice de la
Hălmeag, precum și cele de pe vechiul teritoriu ceangăiesc din sudul râului râul Negru (Ghelința etc.) au fost
construite înainte de invazia mongolă din 1241-1242, de către strămoșii ceangăilor.[109]

Dialectul lor aparține graiului secuiesc, apropiat de graiul de Trei Scaune. Ceangăii din Țara Bârsei au posibilitatea
de a învăța în limba maternă (de la grădiniță până la universitate) și să participe la slujbe maghiare (fiind luterani
sinodo-presbiterieni), deși astăzi sunt deja în minoritate pe plan local.

Ceangăi din Ţara Bârsei

Ceangăii din Dobrogea
Comunități de ceangăi s-au stabilit și în alte județe din țară precum Constanța și Tulcea.[11] Ei sunt descendenții
militarilor originari din Luizi-Călugăra, Bacău, care au luptat în Primul Război Mondial și care au primit pământ
în Dobrogea. Unii dintre ei locuiesc în satul Oituz din județul Constanța.[110]

Limba
Articol principal: Dialectele limbii maghiare#Regiunea Moldova.
Din punct de vedere sincronic, limba maghiară vorbită de ceangăii din Moldova se compune dintr-un dialect
ceangăiesc, sau două dialecte ceangăiești de nord și de sud, în timp ce din punct de vedere diacronic există trei
subdialecte (graiuri) de origine diferită — de nord, sud și secuiesc.

De asemenea, având în vedere că ceangăii pot fi bilingvi, limba vorbită de aceștia se încadrează în categoria
bilingvismului dialectal, fiind format din dialectul ceangăiesc maghiar și un grai ceangăiesc românesc.[111]

Dialelectele ceangăiești au fost dintotdeauna dialecte fără acoperiș, ce nu au fost schimbate de reforma limbii
maghiare literare, dezvoltate până în secolul al XIX-lea. Pentru vorbitorii de limbă maghiară literară,
inteligibilitatea dialectelor ceangăiești variază de la sat la sat; majoritatea sunt în mare parte sau total, de
neînțeles. Ceangăii nu înțeleg sau înțeleg cu mare dificultate alte varietăți ale limbii maghiare, care au fost
influențate de asemenea într-o mare măsură de reforma limbii maghiare. Din acest punct de vedere, dialectele
ceangăiești reprezintă o limbă ausbau, care este foarte apropiată, dar diferită de limba maghiară literară. Însăși
comunitatea își denumește limba maternă drept limbă ceangăiască.[112] Pentru clarificare, exemple de limbi
ausbau sunt limba norvegiană și suedeză sau limba tătară de pe Volga și bașchiră.[113]

În 1880 ziarul românesc Amicul Familiei, care apărea în orașul Gherla din Austro-Ungaria, scria astfel despre
ceangăii din Moldova:[100]

„În Moldov’a, în doue din cele mai mari și mai frumoase județie, mai cu semă
Bacăulu și Romanulu, locuitorii țierani, cari suntu mai toți răzăși, moșneni și
proprietari mici, vorbescu numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu
decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile și copii nu sciu se
dea nici „bună demaneția“ românesce. — Culp’a neiertată este a oameniloru noștri
de statu că n’au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu și a lăsatu in
inim’a Moldovei o populațiune de preste doue sute de mii. streină și de limbă și de
religiune. Domnule Nicolae Crețiulescu, Ministru culteloru și instucțiunei publice, se
vede că seculii ți-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naționale. Fă ca
poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu. se fie unulu și acel’ași și în
limbă și in animă, căci în elu stă vieți’a țierei; româniseză pre acești Ciangăi,
scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, și vei ave eterna
 recunoscinția. Mesurile ce ar’ trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru
prin tote satele, cătunele și fundăturile unguresci; copii luați cu vătășielulu și duși
la scola ern’a si ver’a, mai cu sema fetele, care devenindu mame și voru înveția
copii românesce; și alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduși preoți dintre Românii
din Transilvania, ca să le vorbească și să le ceteasca românesce. — Cându preotulu
le va da binecuventarea în limb’a română, cându dascălu le va cânta românesce, și
cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu
va fi dobânditu!”
—Ioan Polescu – Limba ungurească în Moldova, „Amicul familiei”, an. IV. 27
ianuarie-8 februarie 1880, pag. 127

Dialectele ceangăilor moldoveni sunt răspândite mai ales în județele Bacău, Neamț, Iași, Vrancea și Vaslui fiind
vorbite, conform etnografului și antropologului Vilmos Tánczos, de circa 62.000 de persoane.[114][115]

Fonetismul prezintă asemănări cu graiurile ardelene și secuiești, de exemplu tratarea vocalei o (înlocuită cu [ɒ]).

Lexicul se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al
XIX-lea), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba
română.

În structura gramaticală este de menționat păstrarea, ca în graiurile secuiești, a timpurilor trecute

corespunzătoare perfectului simplu și mai mult ca perfectului: mene „merse”, kére „ceru”, respectiv ment vala
„mersese”, kért vala „ceruse”.

Se deosebesc două subgrupuri de graiuri:

◾ Graiurile arhaice (sau de nord) sunt vorbite de circa 8.000 de persoane. Din Evul Mediu s-au dezvoltat
complet separat de restul limbii maghiare, putând fi considerate ca aparținând unei limbi regionale aparte.
Păstrează elemente de limbă din Evul Mediu.

Fonetismul lor se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică s [ʃ] este
apropiat de sz [s], distingându-se totuși de fonemul din urmă. Altă caracteristică de
pronunțare este frecvența fonemului [ʤ]:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere

[ʤɛrmɛk] gyermek copil
[ʤio:] dió nucă
[mɛʤ] megy merge

Lexicul ceangăiesc arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară,
chiar și de către vorbitorii de maghiară care cunosc limba română, deoarece conține
multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice:
 Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
bücsü becsület cinste
csúkmony tojás ou
eszüdni hozzáérteni a se pricepe
filjesz nyúl iepure
hét mikor când
jü ő el / ea
külpis / külbécs csiga melc

În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea frecventă a sufixelor diminutive,

aplicate nu numai substantivelor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba
chiar și adjectivelor și adverbelor. Sufixul -ka/-ke chiar a devenit marca femininului la
numele de etnii:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere

magyarka magyar nő unguroaică

Particularități sintactice:

Fenomen Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere

Arra a kecke a Arra van a kecske a Capra e pe-acolo, pe
omiterea predicatului (verbul „a fi”)
heden. hegyen. deal.
omiterea articolului hotărât în unele Feredik a búza Se scaldă grâul în
Fürdik a búza a napban.
cazuri napba. soare.
Mintha úszik
indicativul în locul condiționalului Mintha úszna a búzában. Parcă ar înota în grâu.
búzába.

Lexicul ceangăiesc arhaic este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni
de specialitate din agricultură, creșterea vitelor, administrație, justiție, industrie, comerț,
tehnici, dar și prin adverbe, conjuncții și interjecții. Multe împrumuturi au intrat în lexicul
de bază și îmbogățesc mai departe vocabularul prin compunere și derivare.

◾ Graiurile cu influență secuiască (sau de sud) sunt înrudite îndeaproape cu graiurile secuiești din Trei-Scaune
și Ciuc, și prezintă mai puține împrumuturi românești decât graiurile de nord. Sunt vorbite de majoritatea
ceangăilor, aproximativ 44.500. Mai sunt în jur de 9.500 de persoane care vorbesc graiuri intermediare între
cele două subgrupuri.

Grupul de grai al ceangăilor

Limba ceangăilor (a celor care sunt vorbitori de limba maghiară și în prezent) se încadrează în grupul dialectal
ceangăiesc al limbii maghiare.[116][117] Deși sunt diferențe relativ mari între graiurile ceangăiești (ceangăii de azi
provenind din diferite grupuri ardelene[118]), acestea se încadrează în două grupuri mari: grupul de nord și grupul
de sud al graiurilor.[117] Trăsătură comună întregului grup de graiuri este că toate variantele acestuia sunt graiuri
arhaice ale unei limbi maghiare medievale și nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare
(proces de modernizare a limbii maghiare, care a avut loc între 1790 și 1870, determinat de intelectuali ca György
Bessenyei sau Ferenc Kazinczy) sau pe cele apărute în urma acestuia. Pe lângă un substrat lingvistic arhaic
maghiar, toate dialectele conțin un număr relativ mare
de cuvinte preluate din română (folosite, însă, conform
gramaticii maghiare[119][120]), mai ales pe planul
neologismelor. Lipsesc cu desăvârșire cuvintele maghiare
inventate în secolul al XX-lea, acestea fiind înlocuite ori
cu cuvinte preluate din română ori cu invenții proprii în
limba maghiară.[117] De exemplu: „război mondial” în
standardul maghiar este világháború, în graiurile
ceangăilor însă se folosește termenul nagy verekedés
(marea încăierare) cu sensul: marea bătălie, fapt care Grupurile de graiuri ale limbii maghiare, cele două
demonstrează în același timp și influența puternică a grupuri dialectale ale ceangăilor (grupul de Nord
limbii române (în care cuvintele „bătaie” și „bătălie” sunt și grupul de Sud) semnate cu galben (9).
asemănătoare).[121][122][123]

Graiurile ceangăilor au fost catalogate în trei categorii: dialectul vechi de nord, vechi de sud și cel ceangăiesc
secuiesc.[E]

Dialectul/graiul vechi de nord

Ceangăii de nord alcătuiesc o comunitate relativ mică în apropierea municipiului Roman (în maghiară
Románvásár, Târgul Românilor), în satele Săbăoani (Szabófalva), Pildești (Kelgyest), Tămășeni (Tamásfalva),
Adjudeni (Dzsidafalva), Iugani, Traian (Újfalu) și în alte sate mai mici, unde astăzi abia deloc nu se mai vorbește
limba maghiară.[5][115][124]

Este cel mai mic și asimilat grup al ceangăilor, iar graiul lor constituie varianta cea mai arhaică a limbii maghiare
dintre dialectele de azi: de fapt o limbă maghiară medievală cu preluări și neologisme românești.[5] Continuă să fie
folosite în această comunitate lingvistică unele cuvinte sau forme ale cuvintelor care în secolele XV-XVI au
dispărut din maghiara vorbită în Bazinul Carpatic. Caracterul arhaic al acestui grup poate fi explicat prin faptul că
strămoșii acestor oameni au fost primii maghiari care s-au stabilit în Moldova, foarte probabil la sfârșitul secolului
al XIII-lea, având după aceea contacte foarte restrânse cu restul maghiarilor, schimbările lingvistice survenite în
Bazinul Carpatic neafectându-le graiul. Un exemplu de arhaism lingvistic este cuvântul rér, lér, ce se traduce prin
„cumnat, bărbatul unei surori mai în vârstă”. În anul 1395 acesta era încă inclus într-un glosar (rer[e]), mai apoi
în alte patru glosare (1405: rer/ e/, 1418-22: Rer[et], 1572: Rer[ed], 1590: Rer[ed], însă după sfârșitul secolului al
XVI-lea acest cuvânt nu mai are nici o atestare scrisă în maghiara comună. În prezent este folosit numai într-un
dialect maghiar foarte arhaic din Croația (rér) și de ceangăi (rér și lér). Aceasta din urmă formă este mai nouă,
fiind rezultată în urma unei mutații fonetice r-r>l-r, ce poate fi observată și la alte cuvinte maghiare, ca de pildă
germ. Rohr > magh.dial. ler „cuptor”, germ. Vierer > magh. fillér [cea mai mică monedă maghiară] etc.[111]

Graiul vechi ceangăiesc (ősi moldvai csángó dialektus) se mai numește și dialectul ceangăiesc cu „s” (sz-elő
csángó dialektus), dialectul cu șuierături (sziszegő dialektus) sau dialectul de nord (északi csángó dialektus) în
lingvistica maghiară, deși este vorbit și de un mic grup al ceangăilor de sud. Termenul dialectul ceangău cu „s”
provine din faptul că graiul vechi conține o consoană „s” care, în limba maghiară nu mai există și diferă de
consoana „sz” (care se folosește și aici) și stă de obicei în locul unui „ș” (s) unguresc.[117] Rezultă astfel o trăsătură
fonologică foarte specifică numită „sâsâit”: folosirea lui [s] în loc de [š] și a lui [z] în loc de [ž]; de exemplu: szok
[sok] „mult, mulți” față de sok [šok] din maghiara comună; zák [za:k] „sac” față de maghiara standard zsák [ža:k].
O trăsătură arhaică a sistemului fonologic o constituie
pronunțarea lui [dž] în loc de [dy], și, respectiv, folosirea
lui [č] în loc de [ty]: madzsar „maghiar” față de maghiara
standard magyar; kucsa „câine” față de maghiara
standard kutya. Este conservată de asemeni pronunția
muiată a consoanei [l’] din maghiara veche, dispărută din
celelalte variante ale limbii maghiare, dar păstrată în
ortografia cuvintelor respective prin litera ly. De pildă:
cuvântul însemnînd „ața, asemenea” se scrie ilyen în
maghiara standard, dar se pronunță [ijen] (adică „iien”,
cu transliterație românească), pe când în varianta
ceangăiască acest cuvânt se pronunță [il’en].[111]

Conform cercetărilor lingvistului Loránd Benkő(hu) ,

documente transilvănene realizate în Evul Mediu conțin
în număr mare această alternanță. Potrivit cercetătorilor
de lingvistică istorică, în Evul Mediu existau două
dialecte maghiare în Bazinul Carpatic (unul unde se
folosea s [ʃ] și altul unde se folosea sz [s]).[120]

Nivelul de cunoaștere al limbii maghiare în acest areal

este cel mai mic raportat la celelalte comunități ale
ceangăilor, conform cercetărilor etnografice. Etnograful
Vilmos Tánczos a găsit doar 8.180 persoane care mai
cunoșteau limba maghiară dintr-o populație totală
Hartă demografică antebelică realizată de István
afirmată ca fiind de 21.094 de ceangăi (în 7 localități), Győrffy. De remarcat enclavele ale ceangăilor de
majoritatea lor bătrâni.[5][115] Doar într-un singur sat sud (zona Bacău) și nord (zona Roman) și zona
mai există copii care vorbesc bine limba: satul Pildești vestică a Bacăului unde s-au suprapus ulterior
(Kelgyest), unde procentul locuitorilor vorbitori (și) de secui.
limba maghiară era de 82% în 1992. Câteva familii s-au
mai găsit în Bălușești (Balusest), Ploscuțeni (Ploszkucény) și Săbăoani (Szabófalva), unde și copiii au avut contact
cu limba maghiară. În ultimele trei sate părinții încă mai cunoșteau limba, în restul satelor doar bunicii o mai
știau.

Dialectul vechi ceangăiesc este cel mai greu de înțeles și pentru maghiarii vorbitori de limbă română (de exemplu
pentru cei transilvăneni), deoarece, pe lângă preluările și neologismele românești, conține un număr relativ mare
de arhaisme și regionalisme specifice, inexistente în sau dispărute din limba maghiară curentă.
 Arhaisme tipice vechiului dialect ceangău
În vechiul dialect În limba maghiară
Cuvânt
ceangău literară
iepure filjesz nyúl
când hét mikor
pe când ahét amikor
cinste bücsü becsület
ouă csúkmony tojás
a se
eszüdni hozzáérteni
pricepe
a face csánni csinálni

Cel mai apropiat dialect de vechiul dialect ceangău este

varianta câmpeană al graiului transilvănean (mezőségi).

Dialectul/graiul vechi de sud

Grupul mai mare și mai puternic al ceangăilor este cel de
sud. Majoritatea localităților ceangăilor de sud se află în
județul Bacău.[124] La ceangăii de sud, nivelul de
cunoaștere a limbii maghiare este mult mai ridicat decât Hartă etnografică realizată de dr. László Rétvári și
în comunitățile de nord, existând multe familii unde și dr. József Hajdú-Moharos. Ceangăii de sud, de
acasă se mai vorbește în limba maghiară. Diferențele însă nord și secuii din Bucovina sunt marcați cu
sunt relativ mari chiar și în localitățile unde și copii albastru, ceangăii ghimeșeni cu galben, ceangăii
din Țara Bârsei cu roșu. Harta se arată distribuție
vorbesc încă limba maghiară. În anumite sate copiii nu
geografică a membrilor acestor populații,
folosesc maghiara decât în comunicarea cu părinții lor
independent de procentul existent din populația
(copii între ei nu mai vorbesc ungurește) sau numai cu totală, în acele zone.
bunicii (în cazul în care și generația părinților s-a
asimilat deja). Din cauza relațiilor sociale tradiționale,
nivelul de cunoaștere a limbii maghiare este mult mai scăzut în rândul bărbaților în raport cu femeile. Acestea
rareori părăsesc satul și de obicei sunt mai puțin educate decât bărbații – ca urmare nu sunt influențate atât de
mult de caracterul asimilator al educației române, ele nefiind sunt nevoite să se încadreze în alte comunități decât
cea de acasă (de exemplu: armată, loc de muncă la oraș etc.).[5][115]

Ceangăii de sud vorbesc două dialecte diferite, vechiul dialect ceangăiesc vorbindu-se în șase sate mai mari:
Pădureni (Szeketura), Valea Seacă (Bogdánfalva), Nicolae Bălcescu (Újfalu), Galbeni (Trunk), Gioseni
(Gyoszény) și Valea Mare (Nagypatak),[5][115][124] precum și în câteva localități mai mici, unde doar persoanele în
vârstă mai cunosc limba maghiară. În cele șase sate sus-menționate 9.520 persoane au mai vorbit limba maghiară
în 1992, dintr-un număr total de 12.979 romano-catolici.[5][115] Dialectul acestor ceangăi este aproape identic cu
cel al ceangăilor de nord, cu diferența că se simte influența ceangăilor vorbitori de dialectul ceangăiesc-secuiesc.

Dialectul/graiul ceangăiesc secuiesc

Fragmente audio:
Cea mai mare parte a ceangăilor de sud (circa 70% din
numărul total al vorbitorilor de limbă maghiară)
aparține de grupul secuiesc al ceangăilor (székelyes
csángók).[5][115] Între variantele dialectului ceangăiesc-
secuiesc se observă asemănări cu diferite dialecte
secuiești și o accentuare specifică secuilor. În relațiile
sociale și în cultura ceangăilor secui se simte o
Înregistrare audio
Dialectul/graiul de sud moldovenesc (subgraiul
ceangău secuiesc): ceangăi din Faraoani vorbind
despre porecla lor de „pecsenyés” (~ friptură)
provenită din numele unguresc al satului
(Forrófalva ~ Satul fierbinte) și din credința
populară conform căreia faraoanii sunt de origine
pecenegă.

influență puternică secuiască. Acest grup a ajuns în ◾ Probleme în ascultarea fișierului? Consultați
Moldova mai târziu decât vorbitorii dialectului vechi, și pagina de ajutor.

este mai puțin asimilat și izolat lingvistic decât celălalt.

Ceangăii secui trăiesc în valea râurilor Siret (Szeret), Tazlău (Tázló) și Trotuș (Tatros, Tatáros).

Deși sunt mai puțin asimilați lingvistic, nici ceangăii secui nu au sentimente naționale proprii puternice,
comunitățile lor izolate nefiind influențate în trecut de curentele naționalismului european. Identitatea lor este
mai degrabă o identitate așa-zis locală, bazată pe apartenența la cultul romano-catolic și pe dialectul comun
vorbit. În ciuda faptului că în marea lor majoritate nu se declară maghiari, de aici provin cele mai multe cereri
pentru introducerea limbii maghiare (ca subiect facultativ) în educație și pentru slujbă maghiară în biserici. Cea
mai numeroasă comunitate al ceangăilor secui trăiește astăzi la Luizi-Călugăra (Lujzakalagor), unde în 1992 s-au
găsit 4.700 vorbitori de limba maghiară (90% dintre romano-catolici, respectiv 89% din populația totală).[5][115]
Cea mai puternică comunitate însă este considerată cea din Pustiana (Pusztina), unde există și o casă comunitară
(„casa maghiară”)[125] și unul dintre cele două sedii al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM).[126]
Aici funcționează și Asociația Sfântul Ștefan al Ungariei (patronul bisericii din sat fiind Sfântul Ștefan).[127] În
multe localități există învățământ în limba maghiară, extrașcolar sau, facultativ în cadrul școlii. Majoritatea celor
peste 1.500 de elevi care învață maghiară în cadrul școalii sau în cadrul grupuilor extrașcolare sunt ceangăi
secui.[126]

Starea actuală
În anul 2009, Vilmos Tánczos a evaluat nivelul de cunoștințe lingvistice și vârsta vorbitorilor ceangăi. Asimilarea
lingvistică a ceangăilor a fost demonstrată în aproape toate localitățile cercetate: bătrânii (peste 60 de ani) în
general cunosc foarte bine limba maghiară și o folosesc ca limba maternă (prima limbă vorbită). Între adulți sunt
diferențe mari, în unele localități chiar și adulții mai tineri (30-44 ani) vorbeau limba maghiară ca limbă maternă,
în localitățile mai asimilate, doar adulții mai în vârstă (45-59 ani). Tinerii și copiii vorbesc limba maghiară doar în
localitățile puternic ceangăiești, dar și aici o folosesc limba doar ca a doua limbă, aproape exclusiv pentru
comunicarea cu părinții și/sau bunicii (copiii între ei vorbesc românește). Copiii sub 10 ani în cele mai multe
localități nu mai înțeleg limba maghiară. Tánczos a observat mari diferențe între mediul rural și cel urban: în
mediul rural 26% dintre catolici au vorbit limba maghiară (14% ca limba maternă, 12% ca a doua limbă) și 33% au
înțeles limba (7% fiind procentul celor care au un vocabular pasiv). În mediul urban nivelul de cunoaștere a limbii
maghiare este mult mai scăzut: doar 8% dintre catolici vorbesc maghiară (din care doar 3% ca limba maternă și
5% ca a doua limbă) și 5% au un vocabular pasiv, procentul total celor care înțeleg limba maghiară fiind 13%.[128]

Tánczos a observat mari diferențe și între diferitele grupuri ceangăiești, cele mai asimilați fiind ceangăii de nord,
pe când ceangăii secui sunt mai puțin asimilați. Ca urmare se poate afirma că, cea mai arhaică variantă a limbii
maghiare (dialectul vechi de nord) este pe cale de dispariție, deoarece nu mai există nici o comunitate în care
tinerii (15-29 ani) sau copiii ar mai înțelege limba maghiară. În comunitățile ceangăilor de nord, doar bătrânii
peste 60 de ani mai vorbesc limba maghiară ca și limbă maternă și doar adulții peste 45 ani o folosesc în calitate
de a doua limbă. Ceangăii de sud sunt mai puțin asimilați, mai ales cei care vorbesc dialectul secuiesc. În unele
sate locuite de ceangăi secui chiar și copiii mai mari (peste 10 ani) vorbesc destul de bine limba maghiară.[128]

Elemente de antropologie și caracteristici

temperamentale
Comitele Alexandre Maurice Blanc de Lanautte D'Hauterive(fr), secretar al lui Alexandru Mavrocordat al II-lea, a
descris în „Memoriu despre starea Moldovei la 1787” populația maghiară din Moldova ca fiind cu o purtare mai
așezată decât cea a moldovenilor, supusă, muncitoare și răbdătoare.[129] Maghiarii nu erau înclinați spre
consumul de alcool, decât cu ocazia sărbătorilor.[130]

După Radu Rosetti, ceangăii sunt oameni cuprinși, harnici, gospodari cu capitaluri relativ însemnate. După
Rosetti însă, aceștia sunt iuți de mânie, dârji, nesupuși, aplecați către beție și crimele de violență.[78] Ceangăii
secui însă sunt în mare parte săraci, mai înclinați către consumul de alcool decât românii și se deosebesc de restul
ceangăilor prin faptul că sunt mai blânzi și supuși.[131]

Nicolae Iorga îi descrie pe ceangăii din județul Roman astfel:[132]

„Aceștia au deseori fața molâie, ochii șterși; șuvițe de păr rar li se coboară pe
umeri, dar sunt între ei și de aceia care sunt bălani ca Rușii sau negricioși ca
Românii noștri.[132]”

În 1941, preotul Iosif Petru Pal aprecia că bărbatul ceangău era bine format, voinic, înalt de la 1,60 cm la 1,80 cm
în general și avea de la 0,80-0,90 grosimea toracică, capul lunguieț, rar rotund, fruntea mai mult lată, fața
potrivită, părul castaniu sau blond, mai ales pe Valea Siretului din fostul județ Roman. Femeia avea o statură mai
mică decât cea a bărbatului, aproximativ de la 1,55 la 1,68 cm înălțimea, părul castaniu sau blond, fața mai
roșcovană în județul Bacău și mai blondă în județul Roman. Tot conform lui Pal, ceangăii aveau o fire blândă și
potolită, fiind supuși și răbdători.[133]

Cultura
„De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situația ceangăilor a
fost studiată de organizațiile internaționale, mai ales de Consiliul Europei.
Reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe
ori în România.
Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic
a supraviețuit timp de secole încă din Evul Mediu și trăiește în Moldova, la răsărit
de Carpații României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare și se
deosebesc prin tradiții foarte vechi, o cultură și o artă populară foarte bogată, care
au o valoare foarte mare pentru Europa.
Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică și pe
limba lor proprie, vorbită în familie și în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe
lângă modul de viață arhaic și felul cum înțeleg ei lumea, și faptul că legăturile cu
religia catolică au fost foarte strânse, iar graiul lor încă mai trăiește.
Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba
maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populație.
 Deși această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult
260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău.
Această cultură este astăzi în pericol de dispariție. Este nevoie de ajutorul Europei
pentru salvarea acestei culturi.
Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuți ca o
cultură deosebită.
Diversitatea de culturi și limbi ar trebui considerată ca un izvor prețios care
îmbogățește patrimoniul nostru european și întărește identitatea fiecărei națiuni și
a fiecărei persoane.
Ajutorul european și mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice
cultură și se dovedește a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor
acțiunilor trebuie să fie păstrarea și dezvoltarea identității culturale, de limbă și de
religie a acestei comunități și această problemă trebuie tratată în afara oricărui
interes politic.”
—extras din Culture e fede, nr.2/2001, Vatican

În satele de ceangăi din Moldova are loc, în prezent, o schimbare rapidă de cultură, în cursul căreia cultura
tradițională țărănească este înlocuită de o cultură modernă. Rezultatul acestui proces constă în faptul că
elementele folclorice din limba maghiară, care sunt expresia alterității culturale, nu mai au forța necesară creării și
formării identității maghiare. Spre deosebire de comunitățile maghiare din Bazinul Carpatic unde este întâlnit
acest fenomen de perpetuație al culturii originale, chiar și în cursul aculturației, noua cultură încetățenită
bazându-se pe limba maternă, în cazul ceangăilor din Moldova schimbarea culturii are o tendință spre cultura în
limba română. La acest proces participă mediile de informare precum radiodifuziunea și televiziunea, unde
creațiile folclorice și muzicale în limba română au un caracter principal. Pe termen lung, expansiunea culturii în
limba română favorizează integrarea ceangăilor în comunitatea și în cultura română.[100]

Datorită preceselor dinamice economice, sociale, culturale, lingvistice și etnice se evidențiază faptul că, în ce
privește identitatea ceangăilor, nu putem vorbi de un model unitar, conștiința identitară etnică având structuri
semnificații diferite și reprezentări particulare în funcție de sat, părți ale satului, de familii, membrii de familie și
de situații de viață diferite. Această formulă este reprezentată de relația dintre utilizarea limbii materne și
conștiința identitară, unde până la începutul secolului al XX-lea, în comunitățile rurale limba de comunicare era
îndeosebi limba maghiară, familia având un rol crucial în privința însușirii și transmiterii ei. La sfârșitul celui de-
al Doilea Război Mondial, copiii învățau limba română mai ales la școală, însă, până la sfârșitul secolului al XX-
lea, monolingvismul fiind totuși des întâlnit, îndeosebi în rândurile femeilor. Marea majoritate a bărbaților și-au
însușit limba română în afara salului natal, în timpul serviciului militar obligatoriu, sau, mai târziu, prin
intermediul locurilor de muncă. Datorită schimbărilor politice, economice și sociale de după deceniul cinci al
secolului al XX-lea, izolarea relativă a satelor în care trăiau ceangăii a încetat, iar bilingvismul a câștigat tot mai
mult teren, iar în ultimele trei decenii ale secolului respetiv, după bilingvismul de tranziție, s-a consolidat treptat
dominația limbii române și astfel oamenii se autodefinesc având ca limbă maternă româna.[100]

Folclorul
Pentru portul popular ceangăiesc, vedeți Portul popular ceangăiesc.
Până la sfârșitul secolului al XX-lea, ceangăii au păstrat cele mai arhaice straturi ale culturii populare maghiare,
iar conform lui Ferenc Poszony și a celei europene, datorită situației istorice, sociale, culturale, politice si etnice
specifice din Moldova. Interesul intelectualității față de cultura și folclorul bogat în elemente arhaice al ceangălor a
apărut încă din secolul al XVIII-lea, apoi s-a intensificat la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în ultimii 150 de ani în
satele de ceangăi, cercetătorii au cules un material folcloric maghiar însemnat.[134]

Preotul Elek Gegő, născut la Toplița și însărcinat de Academia Maghiară de Științe să viziteze în anul 1836
comunități ceangăiești, a prezentat pe baza impresiilor de călătorie viața si cultura maghiarilor din Moldova. El a
publicat pentru prima dată, în cartea sa apărută la Buda, varianta culeasă în Moldova a baladei clasice „Szilágyi și
Hajmási”, care are ca subiect fapta eroică a vitejilor care, au înfruntat cu dârzenie până la moarte oastea turcă
supranumerică, apărându-și familia si neamul.[134]

Primul cercetător care a studiat sistematic folclorul maghiar din Moldova a fost Ince János Petrás, preot romano-
catolic născut în satul Faraoani, care a început să adune creațiile folclorice începând cu anul 1841, la cererea lui
Gábor Döbrentei, secretarul Academiei Maghiare de Stiințe. Mai multe balade clasice au fost culese de acesta
(„Nevasta tâlharului”, „Testamentul ciobanului”, „Nevasta rea”, „Femeia necredincioasă”, „Cei trei orfani”, „Soacra
rea”, „Amărâtă turturea”, „La șezătoare”, „Tündér Ilona”, „Întemnițatul și iubita”, variante în limba maghiară a
cântecelor vechi de robie etc.).[134] Cercetările au dovedit că următoarele balade clasice maghiare sunt cunoscute
doar în Moldova: „Mireasa vândută în Polonia”, „Fata furată de turci”, „Fata care se întoarce la nuntă”, „Fiul numit
Lázár al regelui maghiar”, „Fata dusă în rai” (Langos szép Ilona), „Tündér Ilona”, „Nevasta leneșă”, „Fata care
dezleagă enigme”, „Fata lui Dancia” (A katonaleány, Mizil-crai), „Nevasta vândută”, „Fratele mort”, „Soacra rea”
etc., fiind cel mai probabil create în Moldova, sau, în cazul în care au existat mai devreme și în Bazinul Carpatic,
acestea fiind dispărute din cauza modernizării culturii din poezia populară maghiară.[135]

Activități culturale
Printre obiectivele Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova se află păstrarea tradițiilor locale ceangăiești.
Pentru atingerea acestui scop, asociația a organizat întâlniri în unele localități, punându-se bazele unor grupuri
folclorice și de păstrare a tradițiilor. Aceste grupuri au participat la diferite manifestări culturale atât în țară, cât și
în străinătate, prezentând publicului larg cântece, balade, dansuri, obiceiuri, povești și jocuri.

Cele mai populare festivaluri la care grupurile sunt participă, sunt:

◾ Balul Ceangăiesc de la Budapesta, în 2005 fiind la ediția a IX-a

◾ Tabăra Internațională de Dans și Cântece Populare de la Jászberény, aflată la ediția a XXIV-a
◾ Zilele Sf. Gheorghe
◾ Festivalul și Săptămâna Satului Fundu-Răcăciuni
◾ Săptămâna Satului Somușca
◾ Zilele Pustiana
◾ Tabăra de Folclor de la Lunca de Jos
◾ Ziua Ceangăilor - organizată anual în orașele din Ardeal
 După implementarea
programului educațional,
grupurile de folclor au fost
completate și de copii, în
majoritatea locațiilor de
învățământ aceștia formând
grupe folclorice de tineri. Acești
copii sunt îndrumați de nume
Porturi populare maghiare la un consacrate în folclorul „Festivalul Secuiesc” de la
festival de folclor din Debrețin, Budapesta în anul 2017, în
ceangăiesc.
portul ceangăiesc moldovean cadrul căruia se afla expoziția
fiind ilustrat de ultima pereche de „Satul ceangăiesc”
la stânga Religia

Perioada precreștină
Analizând șamanismul la români
așa cum a fost el relatat de
episcopul Marcus Bandinus în
Codex Bandinus, Mircea Eliade Ansamblul Somos la Budapesta
Pelerinajul catolic de la Șumuleu ajunge la concluzia că niciunul
din elementele constitutive ale
șamanismului nu este atestat la diverse varietăți de „vrăjitori” și „vraci”
cunoscuți în provinciile românești. Transele extatice menționate de Bandinus nu se găsesc în nicio altă parte a
României. Aceste aspecte îl fac pe Eliade să creadă că acei acei „incantatores” întâlniți de episcop în Moldova nu
erau români, ci ceangăi.[136]

Șamanologul Vilmos Diószegi(hu) a ajuns la aceeași concluzie cu Eliade. Tot Diószegi a remarcat diferențele
structurale între táltos(en)-ul unguresc și diferitele tipuri de vrăjitori omologi popoarelor vecine cu Ungaria, printre
care solomonarul românilor, planetink-ul polonezilor și grabancias-ul sârbilor și croaților. Numai táltos-ul
recunoștea „boala inițiatică” sau „somnul lung" (moarte rituală), unde subiectul este supus unei inițieri, posedă un
costum special, o tobă și practică extazul. Aceste elemente sunt atestate la toate popoarele turcice, fino-ugrice și
siberiene.[136]

Episcopul Bandinus a semnalat și un ritual împotriva ciumei în preajma satului Lucăcești, unde fiecare răscruce
de drumuri de lângă frontiera cu Transilvania avea un priapos realizat dintr-un trunchi de stejar cu formă
antropomorfică, cu un arc strunit cu două săgeți în mâna dreaptă și lance în mâna stângă, având o poziție de luptă.
La fel, acest ritual nu a putut fi găsit la români.[137]

Tot in legătură cu apărarea împotriva ciumei, episcopul redă o poveste conform căreia, în timpul nopții, zece fete
tinere, alergară goale în jurul satului, sărind, gesticulând, cântând și aruncând ramuri aprinse. Zece bărbați tineri
veniră în întâmpinarea lor, goi și înarmați cu lănci. Cele două grupuri se salutară în tăcere și tinerii încrucișară
lăncile cu ramurile aprinse. Bandinus explică astfel că românii cred că în felul acesta ciuma nu se va atinge de
oamenii goi din cauza rușinii. O altă variantă este tot în timpul nopții, zece bărbați tineri urmați de zece fete tinere
trag cu plugul o brazdă în jurul satului, cântând și râzând. Locuitorii, înarmați cu măciuci, se așază de-a lungul
brazdei, cu fața spre Transilvania, gata să lupte împotriva ciumei. Bandinus afirmă că aceștia aparțin „națiunii
române”,[138] deși acest ritual este tipic slavilor și fino-ugricilor.[139]

Începuturile romano-catolicismului
Începuturile catolicismului și creștinării unor cumani prezenți[140] în
prima parte a secolului al XIII-lea – temporar în partea de sud a
Moldovei,[141] la est de curbura Carpaților, sunt strâns legate de
neamul vecin al ungurilor, de peste munți. Constrânși din punct de
vedere geopolitic, dar și religios, maghiarii și-au dat seama că șederea
lor în câmpia Panonică depindea în primul rând de acceptarea religiei
creștine, respectiv de imitarea celorlalte popoare creștinate ale
Occidentului, care, intraseră în comunitatea popoarelor ce alcătuiau
creștinătatea occidentală. Polonezii din sud începuseră deja să se Prezența romano-catolică conform
recensământului din 2002, județul
creștineze. La fel au început și rușii din Regatul de Kiev, conduși de
Bacău poziționat pe locul 2 în țară
principii lor Olga și Vladimir.[140]
ca număr (119.618) după județul
Harghita cu 212.937 locuitori
Un cunoscut apostol ungur și profesor de științe juridice de la
Universitatea din Bologna, Paul Ungurul, a devenit provincial al
Ordinului predicatorilor și, prin inițiativa sa, s-a dezvoltat prima
misiune printre cumanii prezenți în sudul actualei Moldove. Misionarii
inițial au fost însoțiți și protejați de teutoni. Probabil că, din această
cauză cumanii au refuzat mesajul creștin, temându-se de puterea
militară a teutonilor (care cruciații, dealtfel i-au și atacat în anul 1222).
. În același an, misionarii s-au întors pe cont propriu printre cumani și
eforturile lor, de această dată au avut rezultat, deoarece cumanii se
temeau de pericolul hoardelor tătare. În strategia lor, aceștia au Prezența romano-catolică conform
realizat că pentru a supraviețui, aveau nevoie de protecția vecinilor recensământului din 2002, la nivel
de comună ca unitate administrativă
unguri catolici, destul de consolidați și puternici.[140] Atât așezarea cât
și episcopia au fost distruse de mongoli de la 1241.[142]

Perioada de dezvoltare
Vezi și articolul: Episcopia de Bacău.

Până la sfârșitul secolului al XVI-lea existau două episcopate romano-catolice în Moldova. Funcțiile lor au fost
treptat preluate de Episcopia de Bacău, pe când o mănăstire franciscană a fost fondată acolo, aparținând de
provincia franciscană din Transilvania. Datorită războaielor și sărăciei, în secolele XVI-XVII multe comunități
catolice din Moldova și-au pierdut preoții, câțiva dintre aceștia fiind înlocuiți de călugări și preoți italieni și
polonezi. În anul 1884 apiscopatul de la Bacău a fost dizolvat, fiind create Arhidieceza de București și Episcopia
Romano-Catolică de Iași.[143]

Altele
În anul 1895, o lege a interzis folosirea catehismelor bilingve.[143] În anul 1938, a fost adoptată o hotărâre
asemănătoare:[144]

„Primăria Ferdinand [azi Nicolae Bălcescu, popular Újfalu/Ujfalău]

Plasa Bistrița
Județul Bacău
No. 685
1938. Luna Maiu. Ziua 6
Publicațiune

Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud.
Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoștință populațiunei din această
comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât românește în localurile
publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va
face în limba Latină și Românește. Preoții și cântăreți bisericești nu au voie de a
face cântări religioase decât în limba latină și românește. Preoții și cântăreții au
ordine în această privință. Toți acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiți
conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.”
—Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938

Biserica Biserica „Preasfânta Biserica Biserica „Sfinții Petru și Biserica „Sfântul Ștefan
„Sfânta Treime” din Oituz „Sfânta Paul” din Bacău Rege” din Pustiana,
Ana” din Maria printre puținele din
Cireșoai Regină” Moldova care mai
a din păstrează hramul
Pârgăre original maghiar
ști,
Bacău

Biserica „Sfânta Fecioara Maria” Biserica Biserica

din Tămășeni „Preasfânta „Preasfânta
Inimă a lui Treime” din
Isus” din Butea, Iași
Nicolae
Bălcescu
Demografia
Ceangăii au fost menționați pentru prima dată ca etnie separată în
cadrul recensământului din 2002 când s-au declarat ceangăi 1.370
de respondenți.[145], iar la recensământului din 2011, numărul
ceangăilor a fost de 1.536.[146] Pe județe, repartiția acestora în 2011 era
următoarea: Bacău – 829, Timiș – 151, Covasna – 83, București – 46,
Brașov – 41, Prahova – 37, Constanța – 35, Satu Mare – 31, Harghita –
30, Ilfov – 22, Arad – 19, Hunedoara – 18, Tulcea – 17, Cluj – 16, Dolj
– 16, Alba – 14, Sălaj – 13, Argeș – 12, Mureș - 11, Bihor – 10, Ceangăii declarați în România în
Dâmbovița – 8, Maramureș - 8, Sibiu – 8, Suceava – 8, Caraș-Severin anul 2011
– 7, Galați – 6, Neamț - 6, Brăila – 5, Iași – 5, Teleorman – 5, Giurgiu
– 3, Mehedinți - 3, Olt – 3,[147]

Într-un sondaj de opinie efectuat în cursul anului 2002 în comunitatea

de ceangăi din Moldova, așa cum era ea rezultată din recensământul
efectuat în 1992, 92,8% din totalul acestei populații s-a declarat
români, 5,0% maghiari, 0,4% ceangăi, 0,7% de alte etnii (romi și
germani), iar 1,1% nu știu/nu răspund.[148]

Din punct de vedere al identificării ca ceangăi, 48% se autoidentifică

Maghiarii declarați în România în
ceangăi și 52% sunt numiți de alții ceangăi. Un procent de 96% se
anul 2011, județul Bacău având
consideră romano-catolici și 4% se consideră ortodocși. [149]
4.528 persoane (0,64%)

Conform sondajului, nici un maghiar din satele cu ceangăi din

Moldova nu se consideră etnic ceangău. Pentru 96% dintre ceangăii maghiari acest lucru înseamnă că sunt
maghiari de religie catolică.[150]

Numărul exact al ceangăilor este greu de stabilit și depinde de sensul în care este folosit acest etnonim. O evaluare
exactă a ceangăilor nu este posibilă fiindcă mulți dintre aceștia refuză să declare etnicitatea lor actuală (după romi
și secui, în cazul ceangăilor este cea mai mare diferență între numărul evaluat la recensăminte și numărul
estimărilor științifice).

În sensul etnolingvistic al cuvântului, ceangăii reprezint un număr mult mai mare decât cel evaluat la
recensămintele oficiale: în prezent existând circa 60-70.000 de vorbitori de limba maghiară în Moldova[4]
(indiferent de naționalitatea lor declarată). Cea mai precisă estimare minimă este este considerată cea din 1996 a
etnografului Vilmos Tánczos, care în timpul cercetărilor sale (între 1992 și 1996) în 110 localități moldovene a
găsit 62.265 vorbitori de limba maghiară, dintr-un număr total de 103.543 de romano-catolici. Menționând că
poate să mai existe câteva sute de vorbitori a limbii maghiare și în alte localități, acest număr minim estimat este
cel mai acceptat în literatura de specialitate.[114]

Într-un sens larg al cuvântului, numărul ceangăilor este estimat a fi de 300-350.000. Această estimare ia în
calcul numărul total al catolicilor (și al ortodocșilor cu origine ceangăiască) și este mai puțin precisă, deoarece
consideră pe toți catolicii moldoveni ca fiind ceangăi, sau – cel puțin – de origine ceangăiască. În mod sigur,
majoritatea romano-catolicilor moldoveni sunt de origine ceangăiască (respectiv maghiară), însă trebuie
menționat, că există între ei o minoritate relativ largă, de altă origine. Tánczos citează surse istorice, conform
cărora numărul maghiarilor ar fi fost 20-25.000 dintr-un număr total de 25-30.000 romano-catolici, la începutul
secolului al XVI-lea. Ca urmare, se poate afirma că un număr de cca 5.000 de catolici erau de altă naționalitate în
acele timpuri (români, polonezi, eventual romi), deși naționalitatea lor exactă nu este menționată.[114]

În timpul cercetărilor sale din perioada 1992-1996, Vilmos Tánczos a găsit în 72 sate 44.565 persoane care au
vorbit în maghiară dintr-un număr total de 69.470 romano-catolici.[5][115] Între comunitățile cercetate a găsit 8
sate în care toată populația romano-catolică știe limba maghiară (și vorbește această limbă și acasă) și încă 17 sate
unde mulți copii știu și limba maghiară.[5][115]

În ceea ce privește evoluția demografică a ceangăilor moldoveni, nu se cunoaște decât numărul ceangăilor
neasimilați, deoarece înainte de 1977 nu exista posibilitatea de a se declara drept ceangăi. Deși se cunoaște destul
de bine evoluția numărului romano-catolicilor, nu există surse despre ortodocșii de origine ceangăiască (de
exemplu: căsătorii mixte), și nici despre acei ceangăi care aveau o identitate oarecum ceangăiască, deși nu s-au
declarat maghiari, înainte de 1977. Numărul persoanelor declarate maghiari a fost însă bine evaluat la mai multe
recensăminte (1859, 1899, 1930 etc.).

Asimilarea lingvistică
Antropologii, etnologii și istoricii maghiari folosesc adesea termenul csángó într-un sens mai larg, care include și
populația romano-catolică din Moldova vorbitoare de limbă română. Această uzanță a termenului se bazează pe
supoziția, în al cărei sprijin există argumente relevante, precum că cea mai mare parte a catolicilor din Moldova
este de origine maghiară. Majoritatea acestor catolici, în jur de 75%, sunt astăzi vorbitori de română ca limbă
maternă, ca urmare a proceselor de asimilare și a abandonării unei limbi, în favoarea alteia de-a lungul
secolelor.[111]

Pe de altă parte, în ultimele două decenii unii autori români (mai cu seamă politicieni și ideologi) au tendința de a
folosi și ei termenul de ceangău în sensul său extins de catolici din Moldova, concentrându-se însă asupra
populației vorbitoare de română și excluzându-i pe ceangăii vorbitori de maghiară, considerându-i pe aceștia din
urmă drept ceangăi atipici, victime ale unei presupuse asimilări forțate, practicate de puterea maghiară din
secolul al XVIII-lea în Moldova.[111]

Fără a contesta datele recensămintelor, care spun ceva despre statutul lingvistic și identitatea etnică a ceangăilor
moldoveni, Tánczos afirmă că situația reală este mult mai complicată, deoarece sondajele oficiale sunt incapabile
să reflecte adecvat statutul actual complex al vorbirii ceangăiești din Moldova, precum și sensul specific al
acesteia, în comunitate.[128]:p. 69 Astfel, de exemplu, unii dintre vorbitorii dialectelor ceangăiești nu consideră că
vorbesc maghiara atunci când li se solicită să facă o identificare lingvistică, ci o limbă diferită atât de maghiară cât
și de română. În plus, metodologia de investigare a problemelor lingvistice referitoare la ceangăi este în curs de
perfecționare.[128]:p. 72

Tánczos a repetat cercetarea sa între 2008-2010 și a dovedit existența unei dinamici accelerate a procesului de
asimilație lingvistică în cadrul ceangăilor: pe când în 1996 a găsit peste 62.265 de vorbitori de limba maghiară în
Moldova, în 2009 acest număr a fost cu 14.000 mai puțin (numărul vorbitorilor activi ai limbii maghiare scăzând
la doar 48.752 de persoane în același grup de localități.[128]:p. 145 Aceasta însă a avut loc în contextul schimbărilor
sociale profunde care au avut loc în același interval, respectiv: accelerarea schimburilor civilizaționale și a creșterii
mobilității populației, emigrația pentru locuri de muncă spre Europa de Vest și alte zone ale lumii (care a dus la
scăderea absolută a populației), începutul apariției unei conștiințe transnaționale ca efect al apariției unor noi
forme de comunicare socială,[128]:p. 65 devalorizarea din punct de vedere al oportunității sociale a folosirii limbii
maghiare, în raport cu mediul.:p. 66.[128] La aceasta se adaugă și sporul natural negativ, care include atât pe
români cât și pe maghiari.[151]

O creștere semnificativă a numărului de vorbitori de limbă maghiară între 1930 și 1992 poate fi observată doar în
aproximativ 25-30 de așezări cu o populație ceangăiască mai mare, unde asimilarea limbii a devenit evidentă abia
în ultimele două decenii.[114]

Deoarece este strâns legată de naționalitate, limba maternă este definitorie pentru identitatea națională prin
cultură și apartenență la modelele spirituale. Limba poate sluji așadar și la înstrăinarea unei minorități naționale.
Cu toate acestea, adoptarea limbii române, conform lui Vladimir Trebici este insuficientă pentru a explica
disoluția identității naționale maghiare, atenția trebuind deplasată spre învățământ, precum și spre alți factori
care explică o asemenea tendință. În sprijinul afirmațiilor sale, Trebici a adus exemplul comunităților evreiască,
romă, armenească și greacă, la care procentele de vorbitori de română ca limbă maternă, sunt de 72 %, 54,3%,
49,7% și respectiv 37,6%.[152]

Asimilarea etnică
În sprijinul tezei românizării ceangăilor din Moldova, care însă și-ar fi păstrat religia romano-catolică, este
invocată situația din județul Bacău. Cu toate acestea, la recensământul din 1992, din 737.512 locuitori ai județului,
erau 4373 maghiari, iar din aceștia 3.910 erau romano-catolici. Pe de altă parte, din cei 125.805 romano-catolici
erau 120.552 români. Potrivit lui Vladimir Trebici, explicația trebuie căutată în istoria răspândirii catolicismului în
Moldova, nu în teoria românizării ceangăilor romano-catolici.[153] Același autor a scos în evidență diferențele
existente în plan demografic între maghiar și români, primii fiind afectați de o îmbătrânire demografică ceva mai
avansată decât cea a românilor,[154] precum și cu o rată de fertilitate mai scăzută.[155]

De asemenea, tot după Trebici, diferența procentuală de repartiție teritorială pe provincii a maghiarilor ilustrată
de recensământul din 1930 în raport cu celelalte recensăminte, este explicată de către migrație internă în cadrul
statului român, din perioada 1948 — 1992.[153] Pe primul loc este, din punctul de vedere al schimbului
populațional între provincii – pe fondul unei natalități ridicate, Moldova.[156]

Potrivit lui Ferenc Pozsony(hu), conștiința identitară, lingvistică și culturală a ceangăilor a fost alterată de acțiunile
bisericii și ale statului de a interzice limba maghiară în locurile publice, propaganda antimaghiară, intervențiile
Securității, șicanările la adresa cercetătorilor din Transilvania și Ungaria interesați de cultura comunității, ducând
astfel și la împiedicarea dezvoltării unor legături între ceangăi și maghiarimea care trăia în blocuri compacte.[100]

Populația istorică
Din secolul al XVI-lea au început să apară numeroase rapoarte și recensăminte asupra populației catolice din
Moldova, realizate de clerici, preoți și misionari. Câteva dintre documente conțin și nume, altele doar numărul
catolicilor.[157]

Marco Bandini, vizitând comunitățile catolice din Moldova în anul 1646, a consemnat faptul că numărul
maghiarilor și sașilor era în scădere continuă, mai ales în Vaslui, Trotuș, Bârlad, Hârlău, Cotnari, Neamț, Baia,
Roman. În alte cazuri a găsit sate dispărute (un sat anonim de lângă Huși, Satul de jos, Gyula–Giulești, Stănești,
Mănești, Slobozia, Bălana, Amăgei, Sărata[158]) sau care
au fost reocupate, cu timpul, de români sau care și-au Populația catolică potrivit călătorilor străini

pierdut elementul unguresc[159] (Ciobârciu, Vaslui, Bârlad, Anul evaluării Numărul catolicilor Sursa datelor
Galați, Bogdana, Solonț, Lucăcești, Fântânele, Strunga, 1587 15 000 Bruti
Baia, Suceava, Iași[160]). Având în vedere că episcopul a 1591 20 000 Bruti
notat fiecare cap de familie în parte după nume și pe 1599 10 704 Quirini
localitate, numărul catolicilor se cifra la 1646 la 5392 de 1623 4 480 Bogoslavič
oameni. Din aceștia, sașii mai puțini la număr, se cifrau la 1631 3690 anonim
aproximativ 350, restul populației ungurești mai 1636 2 240 Remondi
numeroase fiind aproximată la 5000 de oameni.[158] ~ 1640 3 715 anonim
1641 3 963 Deodato
Pe lângă maghiari și sași, Bandini a găsit și secui după
1643 4 540 Basetti
nume: Szekely = Secuiul, întâlnit de 12 ori în Codex;
1646 5 577 sau 5 392 Bandinus
Siculus, întâlnit o dată; nume de proveniență toponimică
1661 2 366 Koičevič
din ținuturile secuiești ca Pataki, Baroti, Fancsali. Numele
1696 2 799 anonim
ungurești întâlnite au fost Ungarus, Transilvanus, Erdely,
Egerbegi, Husti, Racz, Tolnaj dar și de sorginte posibil
toponimică, precum Somandi, Sorgal, Bondi, Paxi, Berczi, Föczi etc.[161]

Karl Auner, vicar general al Diecezei de Iași, a estimat numărul maghiarilor romano-catolici din Moldova în anul
1807 la 22.000 de oameni, iar dintr-o altă statistică a acestuia, bazată pe documente bisericești, reieșeau în anul
1814 23.331 de maghiari.[162]

Câțiva ani mai târziu, preotul Ince János Petrás a estimat numărul de ceangăi care trăiau în Moldova la 45.000 de
locuitori în 1830 și 57.304 în 1839, deși el a afirmat că mulți din aceștia vorbeau limba maghiară mai bine sau mai
rău la acel moment, în timp ce unii nu cunoșteau această limbă, dar se considerau totuși maghiari.[162]

În cadrul primului recensământ al populației organizat în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești în
anul 1859, în care a fost luată în considerare și limba maternă, fost identificați în Moldova 52.811 romano-catolici,
dintre care 37.823 persoane (71,5%) au fost menționate a avea ca limbă maternă maghiara. De aici rezultă că,
86,6% dintre romano-catolicii din județul Bacău și 94,6% dintrei cei din județul Roman aveau ca limbă maternă
maghiara.[162]

Maghiari Maghiari
An Populație Număr Catolici Număr din total din total
Sursa datelor[5]
evaluare totală catolici (%) maghiari populație catolici
(%) (%)
SZABADOS
1989. pag. 91.,
1859 1 325 406 52 881 4,0% 37 825 2,9% 71,6%
recensământ
oficial
SZABADOS
1989. pag. 94.,
1899 1 848 122 88 803 4,8% 24 276 1,3% 27,3%
recensământ
oficial
recensământ
1912 2 139 154 97 771 4,6% - - -
oficial
 1930 2 433 596 109 4,5% 23 894 1,0% 21,7% recensământ
953 oficial
recensământ
1941 2 769 380 - - 9 352 0,3% -
oficial
recensământ
1948 2 598 259 - - 6 618 0,3% -
oficial
recensământ
1956 2 991 281 - - 8 829 0,3% -
oficial
recensământ
1966 3 391 400 - - 4 748 0,14% -
oficial
recensământ
1977 3 763 221 - - 3 276 0,09% -
oficial
240 recensământ
1992 4 079 046 5,9% 3 098 0,08% 0,8%
038 oficial
243 recensământ
2002 3 993 120 6,1% 5 866 0,14% 2%
708 oficial
recensământ
195
2011 4 178 694 4,7% 4 926 0,11% 2,5% oficial
738
(Moldova+Bucovina)
Analizând datele publicate în 1930, se pot observa neconcordanțe între acestea și cele ale recensămintelor
anterioare (1859, 1899). Spre exemplu, o astfel de neconcordanță o reprezintă situația demografică a comunei
Onești. Dacă la recensământul din 1899, jumătate din populația localității se declarase maghiară, în 1930, din cei
2.945 de locuitori ai localității, 1.236 erau romano-catolici, însă doar 672 au declarat că ar avea ca limbă maternă
maghiară și doar 57 au susținut că ar fi de etnie maghiară. Un alt caz este la Fundu Răcăciuni, unde cercetătorii nu
au putut găsi nici măcar o singură persoană de etnie maghiară, deși 833 de indivizi au susținut că ar avea ca limbă
maternă maghiara. Similară este și situația satului Pustiana, unde dintr-o populație de 1.153 romano-catolici,
1.146 aveau ca limbă maternă maghiara, însă nici unul nu s-a declarat a fi maghiar. În satul Somușca, cunoscut ca
fiind o așezare ceangăiască puternică, conform biroului de recensământ nici un rezident cu limbă maternă
maghiară nu locuia acolo. De asemenea, în Cleja și Faraoani nu exista decât un singur locuitor maghiar în fiecare
dintre cele două sate,[163] în timp ce, în „Marele Dicționar Geografic al României”, apărut cu 30 de ani înaintea
acestui recensământ, comuna Cleja avea 2.379 de locuitori maghiari, iar comuna Faraoani 1.443.[163][164]
Conform istoricului László Diószegi,[165] rezultatele recensământului din 1930 ar fi putut fi viciate de o acțiune de
falsificare a datelor, desfășurată de către oficiali, în scopuri naționaliste.[163]

„După recensământul din 1890, județul Bacău numără 172.496 de locuitori. După
naționalitate, populațiunea urbană se împarte în 9.665 Români, 1.199 Unguri,
7.369 Evrei, 530 Armeni, 45 Greci, 629 Germani, 20 Ruși, 5 Sârbi, 18 Francezi, 55
Italieni, 12 Elvețieni, 2 Turci, 36 Bulgari, în total 19.200 suflete.
Populațiunea rurală se compune din 123.132 Români, 24.715 Unguri, 5.197 Evrei, 47 Greci, 111
Germani, 5 Ruși, 5 Francezi, 58 Italieni, 1 Englez, 35 Bulgari, în total 152.296 suflete.

Locuitori pământeni sub protecțiune română, de care, afară de Români, țin și Armenii,
Ungurii și Evreii: 170.883.

Cultul catolic numără în acest județ 32.463 credincioși, mai mult ca în orice alt județ din țară.
 Episcopul catolic are sub autoritatea sa, în județul Bacău, doi vicari: unul al
Trotușului cu reședința în Târgul-Trotușul. De acest vicariat depind 4 parohii: cea
din Târgul-Trotușul și cele din satele cu Săcui: Dărmănești, Pustiana și Grozești. Al
doilea vicariat este al Bacăului, cu reședința în Bacău. De acest vicariat depind
parohii de prin locurile locuite de Ciangăi și anume: Prăjești, Bacău, Liuzi-
Călugăra, Valea Seacă, Valea-Mare, Cleja și Faraoani. Bisericile catolice sunt 62
active, 2 în construcție, deservite de 12 preoți, 54 cântăreți și eclesiarhi. De acest rit
țin Ungurii, în număr de 25.914, din cari 24.715 prin mai mult de 80 sate.[164]”
—Conform Marelui Dicționar Geografic al României, 1898, alcătuit după
Dicționarul geografic al județului Bacău, Ortensia Racoviță, Stabilimentul grafic I.
V. Socecŭ, București, 1895

Învățământul în limba maghiară

Actual în Transilvania, ceangăii de limbă maghiară învață în școli maghiare. În Moldova, în 13 localități au fost
organizate cursuri extrașcolare, iar în 11 localități limba maghiară este inclusă în programul școlar. În anul școlar
2005-2006, 725 de elevi din Moldova au învățat maghiara în grupuri școlare, iar 369 în grupuri extrașcolare (în
total: 1094), iar în anul școlar 2010-2011 în total 1500 de elevi.[126] Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova
(AMCM) și Asociația Pedagogilor Maghiari din România[166] sunt cele două asociații care se îngrijesc de
funcționarea programului. Circa 7500 de copii vorbitori de limba maghiară din cei totalul de 9000[126] nu au
posibilitatea în prezent de a învăța limba maghiară în instituții de specialitate (școli sau instituții private), aceștia
vorbind limba lor maternă doar în familie. Asociația poate ajuta în fiecare an școlar 75 elevi ceangăi, pentru
continuarea studiilor în licee maghiare.

În momentul de față, învățământul în limba maghiară este organizat în 25 sate moldovenești (în afară de comuna
Ghimeș-Făget), în majoritatea lor în grupuri extrașcolare:[126]

◾ Bahna (Bahána) ◾ Fundu Răcăciuni

◾ Bacău (Bákó) (Külsőrekecsin)
◾ Valea Seacă ◾ Vladnic (Lábnyik)
(Bogdánfalva) ◾ Lespezi (Lészped)
◾ Buda (Buda) ◾ Luizi-Călugăra
◾ Ciucani (Csík) (Lujzakalagor)
◾ Tuta (Diószeg) ◾ Arini (Magyarfalu)

◾ Gioseni (Diószén) ◾ Valea Mare (Nagypatak) Biserica Sfânta Elisabeta a Ungariei

de lângă Liceul Teologic Romano-
◾ Dumbrăveni ◾ Valea Mică (Pokolpatak)
Catolic Sfânta Elisabeta a Ungariei
(Dumbravén) ◾ Pustiana (Pusztina) din Lunca de Sus
◾ Nicolae Bălcescu ◾ Somușca (Somoska)
(Ferdinándújfalu) ◾ Nicorești (Szitás)
◾ Frumoasa (Frumósza) ◾ Galbeni (Trunk)
◾ Coman (Gajdár) ◾ Alexandrina (Tyúkszer)
◾ Cleja (Klézse)
◾ Coșnea (Kostelek)
Pentru cei care doresc să continuă studiile în licee cu limba de predare maghiară, asociația le asigură această
posibilitate în Miercurea Ciuc. Aici s-a înființat și un cămin pentru elevii și studenții ceangăi (Căminul Ceangăiesc
din Miercurea Ciuc), în care aceștia sunt ajutați în studiile lor în limba maghiară de profesori de specialitate (lecții
particulare) și de călugării piariști ai orașului.[126][167]

Personalități
◾ Anamaria Ferentz (1975, Bacău), cântăreață de muzică Personalități ceangăiești
pop;
◾ András Duma-István (1955, Cleja) poet, scriitor,
publicist, redactor, unul dintre membrii fondatori al
Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM),
fondatorul Muzeului „Petrás Ince János”, a Casei
Maghiare din Cleja și a Fundației Siret-Cleja;
◾ Anton Coșa (1961, Valea Mare (Faraoani)), actual
episcop al Diecezei Romano-Catolice de Chișinău;
◾ Demeter Lakatos (1911, Săbăoani -1974, Săbăoani),
scriitor;
◾ Ince Petrás János (1813, Faraoani - 1886, Cleja), preot
romano-catolic, călugăr minorit, folclorist. Acesta a
înregistrat în scris Imnul ceangăilor în timpul cercetărilor
sale etnografice; Anton Coșa Ince János Petrás
◾ Erzsébet László (Kis), oficial: Laslău (n. Câșu)
Paraschiva (1935, Pustiana - 2012, Pustiana), artistă de
cântece populare și religioase (catolice) în dialectul
secuiesc și dialectul (vechi) de sud;
◾ Tynka Nyisztor, activistă pentru drepturile omului,
etnograf, președinte-fondator al Asociației Sfântul
Ștefan al Ungariei din Pustiana, prima persoană de
naționalitate maghiară din Moldova care a obținut titlul
de doctor (PhD);
◾ Ilona Nyisztor, cântăreață de muzică populară
ceangăiască;
◾ Mária Petrás (n. 1957, Gioseni), cântăreață, sculptoriță
și ceramistă laureată a premiilor Szervátiusz Jenő și
Magyar Művészetért (pentru artă maghiară), cel mai
cunoscut artist plastic contemporan de origine maghiară Ilona Nyisztor și Mária Petrás
din Moldova;
◾ Mihály Petrás, cronicarul de la Faraoani (secolul al XVIII-lea, Faraoani), cantor, dascăl, cronicar;
◾ István Zajzoni Rab (1832, Zizin - 1862, Brașov), poet, ziarist, folclorist. Ceangău din Țara Bârsei.

Nume de familie
Cele mai frecvente nume de familie sunt:;

◾ Andor ◾ Diós, Diósi ((cel) cu ◾ Ignác (Ignácz, ◾ Petrás, Petres

◾ Ádám (Adam), nuci) Ignátz, Ignaț) ◾ Pógár (Pogár,
◾ Baka (Baca, Boca – ◾ Duma ◾ Jakab (Iacobuș) Pogar)
soldat) ◾ Demeter
◾ Balázs (Blaj) ◾ Farcadi (Farczadi, ◾ Kis (Kiss, Chiș, ◾ Puskás (Pușcaș,
◾ Balog (Balogh, Fartzadi, Fartadi, Châșu – Mic(u)) Pușcașu – (cel) cu
Bologh, Bolog, Farțadi), Farkas ◾ Kovács (fierar) pușcă)
Bulug) (Fărcaș, Forcoș, ◾ Rab (rob(u))
Forcos – Lup(u)) ◾ Kós, Kósa (Coșa)
◾ Bartha (Barta) ◾ László (Laszlo, ◾ Róka (Roca –
◾ Fekete (Fechete, vulpe)
◾ Bálint (Balint – Fecheta – Negru) Laslo, Laslău –
Valentin) Ladislau, Vasile) ◾ Salamon
◾ Ferenc (Ferencz,
◾ Bilibók (Biliboc) Ferentz, Ferenț – ◾ Lukács (Lucaci – ◾ Simon
◾ Bodó, Budai ((cel) Francisc) Luca) ◾ Sipos (Șipoș – (cel)
de la Buda – ◾ Gábor (Gabor – ◾ Márton (Marton – cu fluier)
Budău) Gabriel) Martin) ◾ Szabó (Szabo,
◾ Bulai ◾ Gáspár (Gașpar) ◾ Mihály Sabău – croitor)
◾ Cadar ◾ Gergely (Gherghel ◾ Miklós (Nicolaie) ◾ Szarka
◾ Cardas (săbier, – Grigore) ◾ Nagy (Mare) ◾ Tamás (Tamas –
(cel) cu sabie – ◾ Gyurka (Ghiurca – ◾ Nyisztor Tămaș, Tamaș)
Kardas, cel mai Gheorghe) ◾ Zerkula
adesea Cardaș ) ◾ Pál
◾ Kelemen (Caliman, ◾ Zajzon, Zajzoni etc.
◾ Chihălău Căliman)

În rândul ceangăilor cu ascendență săsească sunt întâlnite nume precum: Müller,[80] Schuster, etc.[80]

Apariții culturale
Mențiuni în literatură [arată]

Probleme privind conservarea identității etnice a

ceangăilor

În timpul Principatului Moldovei și a Vechiului Regat

În rândul misionarilor italieni stabiliți în satele de ceangăi s-a putut remarca o dificultate în ceea ce privește
comunicarea, având ca motiv faptul că misionarilor le era greu să învețe limba maghiară, preferând în schimb
limba română mai ușor de înțeles. Astfel, contactele dintre misionari și comunitate se limitau doar la ceremoniile
religioase.[171] Preotul Péter Zöld a scris de la Delnița după anul 1769 un raport detaliat referitor la situația
maghiarilor moldoveni. În lucrarea sa, el a recomandat episcopului ca Sfânta Congregație să trimită preoți
maghiari în locul misionarilor italieni și, dacă este posibil, acești preoți să fie mai stricți și din ordinul franciscan:
„Acest tip de preoți sunt foarte importanți în această zonă, căci fără ei catolicii de aici sunt catolici doar cu numele,
din moment ce Părinții italieni nu le-ar putea învăța credința pentru că nu pot să vorbească limba lor... după ce au
terminat cu sfânta liturghie. În adăugire, numai Dumnezeu știe cum pot înțelege mărturisirile oamenilor din
întrebările scrise, care, așa cum am experimentat, cu greu pot fi mărturisiri depline, pentru că ei nu înțeleg
păcatele oamenilor care se acuză de sine, tipul și circumstanțele, în special cele care schimbă caracterul; acești
săraci unguri îmi spun adesea printre lacrimi amare că nu cunosc limba pe care n-au folosit-o niciodată în viața
lor.”[172]

În anul 1838, Elek Gegő(hu) relata că în satele ceangăilor de nord din jurul localităților Săbăoani (Szabófalva),
Tămășeni (Tamásfalva), Adjudeni (Dsidafalva), Răchiteni (Domafalva), Leucușeni (Lakosfalva) deveneau
puternic românești atât în privința îmbrăcăminții, cât și a obiceiurilor, motivul principal fiind lipsa preoților
maghiari, datorită faptului că vicariatele maghiare din circumscripția românească erau ocupate de misionari
italieni.[173]

Indicii ale unei posibile încercări de asimilare au fost semnalate de preotul Ince János Petrás în anul 1845 la
Săbăoani, când la a doua duminică a fiecărei luni slujba trebuia ținută în limba română. O situație asemănătoare
era la Bacău, în timp ce la Ploscuțeni, cantorul avea voie să cânte slujba în maghiară doar în a treia duminică a
fiecărei luni.[174] Tot Petrás a remarcat că la o populație de 57.300 de maghiari catolici în Moldova anului 1839
existau numai opt preoți maghiari în 1841.[175]

Unele încercări din secolul al XIX-lea de a învesti un cler de limbă maghiară în Moldova au eșuat din cauza
preoților italieni care au remarcat că monopolul acestora este amenințat în această regiune. După mulți ani de
negocieri, și în contextul favorabil intenției Papei Leon al XIII-lea de a extinde activitatea Bisericii Catolice, s-a
reușit înființarea în anul 1884 a Episcopiei de Iași, primul episcop fiind italianul Nicolae Iosif Camilli,[176] prin
intermediul căruia s-a încercat îndepărtarea ceangăilor de credința lor identitară.[174] Nașterea intelectualității
ecleziastice catolice românești se datorează creării seminarului,[174] iar mai târziu tipografiei, de către Episcopia
de Iași. În felul acesta s-a ajuns ca religia romano-catolică, factorul conservator al limbii și comunității
maghiarilor moldoveni, distincte de cea a românilor, să devină începând cu finele secolului XIX, un instrument al
românizării.[177]

Episcopul Camilli a cerut în anul 1889 ca slujbele să nu fie ținute în alte limbi decât în română. În 1894
catehismele bilingve au fost interzise.[178] În ciuda faptului că locuitorii din Luizi-Călugăra au refuzat ordinul
episcopului, acesta le-a replicat: „în România limba este româna și nu poate fi alta. Ar fi un act de nedreptate
împotriva propriei națiuni, [...] ar fi rușinos dacă un român de cultură ar dori să vorbească o limbă străină, cum ar
fi limba maghiară, în propria sa țară. Acum mă adresez locuitorilor din Luizi-Călugăra: [...] ei sunt maghiari, sau
sunt români? Dacă sunt maghiari, lăsați-i să meargă în Ungaria unde vorbesc limba maghiară, dar dacă sunt
români, așa cum sunt cu adevărat, atunci ei ar trebui să fie rușinați că nu cunosc limba țării lor.”[178]

De asemenea, în 1880 sarcinile și mijloacele propagandei naționaliste referitoare la ceangăi au fost dezvoltate de
intelectualul român greco-catolic Ioan Polescu în ziarul românesc „Amicul Familiei” din Gherla. El a considerat a
fi intolerabil faptul că, în județele din inima Moldovei, trăiesc în masă locuitori care vorbesc limba maghiară și a
formulat cele mai importante mijloace de asimilare națională a comunităților de ceangăi vorbitori de limbă
maghiară.[100]

În perioada următoare au fost înființate școli primare în limba română, unde elevii ce erau prinși vorbind limba
maternă erau pedepsiți, iar numele de familie cu rezonanță maghiară au fost schimbate în unele românești
(Bordás-Spătaru, László-Laslău, Veress-Roșu etc.).[179]

În epoca interbelică
Situația comunității s-a îmbunătățit parțial după unirea Transilvaniei cu România, moment în care aceștia puteau
realiza pelerinaje la Șumuleu Ciuc fără pașaport, care înainte de eveniment era greu de obținut, iar preoții,
călugării și turiștii unguri puteau să călătorească mult mai ușor în Moldova. Această situație a avut ca repercusiuni
expulzarea turiștilor și etnografilor unguri. Perioada anilor 1930 a fost caracterizată de declarația celebră a
parohului de Faraoani Romilla Bonaventura „limba maghiară și cei care o vorbesc să fie blestemați”. Tot acesta îi
amenința pe viitorii miri că nu le va oficia căsătoria dacă nu cunosc catehismul în română.[180]

Înainte de Al Doilea Război Mondial prefectul județului Bacău a ordonat ca în bisericile catolice să se vorbească
numai în română și latină și că se vor pedepsi cu asprime cei ce nu vor respecta legea. Acest ordin a afectat
comunitățile ce erau vizitate de franciscani de la Șumuleu Ciuc[180] și cele unde cantorii aveau voie până atunci să
cânte câteva rugăciuni în maghiară.[181]

În perioada de dominație a extremei drepte

În contextul intensificării naționalismului și a politicilor rasiste ce au
culminat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a propus
purificarea națiunii, forțând populațiile nedorite să emigreze.[182] Unii
politicieni români vizau expulzarea comunității ceangăiești, iar
guvernul Ungariei și prim-ministrul László Bárdossy și-au propus să o
instaleze pe teritoriul preluat de la Iugoslavia în aprilie 1941.[183]
Comunitatea ceangăilor din Moldova a folosit ca metodă de ripostă
redefinirea propriei identități. Cu scopul de a se opune deportării,
clerul a solicitat intervenția unor antropologi din țară cu vederi rasiste,
Paginile de introducere la secțiunea
s-au colectat probe de sânge și și-au rescris istoria comunității pentru
despre origini în „Originea catolicilor
a-și demonstra descendența românească. Această strategie i-a ajutat pe
din Moldova și Franciscanii păstorii
ceangăi să evite discriminarea și violențele care au atacat comunitățile lor de veacuri” de Iosif Petru M. Pal,
evreiești, țigănești, slave și altele.[182] sub titulatura „Teorii bizare” aflându-
se teoriile istoricilor unguri și secui
Teoria originii românești a ceangăilor a fost lansată propriu-zis în (Györffy Istvan și alții) și români
timpul dictaturii lui Ion Antonescu, în 1942, prin cartea preotului Iosif (Radu Rosetti, Nicolae Iorga,
Petru Pal, „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor Constantin C. Giurescu, Xenopol și
de veacuri”, fiind o reacție de apărare față de politica regimului alții), iar sub „Români de drept”
antonescian. Câțiva preoți catolici din Moldova, printre care și Iosif figurând citate și comentarii.

Petru Pal, au fost anchetați, fiind învinuiți de o așa-zisă atitudine

antiromânească și ofensă adusă autorității de stat. De aceea, Iosif Petru Pal a luat apărarea preoților și a
credincioșilor catolici, încercând să demonstreze că în Moldova, comunitatea catolică ar avea origine românească,
iar în acest fel preotul spera să convingă guvernul și autoritățile locale să nu le restricționeze drepturile
cetățenești.[82]

Conform teoriei create de preot, ce prezintă multe inadvertențe istorice, cu prilejul despărțirii bisericii în cea
ortodoxă și romano-catolică (1054), o parte din românii din Moldova ar fi rămas fideli bisericii romano-catolice, ei
fiind apoi maghiarizați de biserica catolică chiar în Moldova.[82] Până acum această afirmație nu a putut fi
dovedită din punct de vedere științific.[37]
Tot Pal a remarcat o anomalie în statisticile lui Gheorghe Popa-
Lisseanu privind unele sate românești din secuime la mijlocul secolului
al XVIII-lea, ce indica faptul că un număr mare de astfel de sate au
dispărut. Pal a legat apoi dispariția românilor transilvăneni cu un
influx concomitent de catolici români în Moldova – pe baza lecturii
sale despre Biserică și alte documente istorice – care au dovedit
existența așezărilor catolice acolo. Pal a concluzionat că acești
imigranți erau greco-catolicii români, cu nume românești, care
fuseseră „secuizați” și catolicizați. Pentru Pal, elementele maghiare
dintre catolicii moldoveni erau superficiale și inautentice, spunând că
„etnologia, etnografia și etnia acestei populații sunt autentic
românești” și, prin urmare, „toți [catolicii] din Moldova sunt doar
catolici români”.[184]

Ceea ce este remarcabil, din punctul de vedere al cercetătorului R.

Chris Davis, este că în prima jumătate a anilor 1940 a apărut
încrucișarea sacrului și profanului: reviste și intelectuali atât din
mediul academic, cât și din guvern, au preluat cauza acestei minorități,
Prima pagină a Buletinului eugenic
între timp, revistele catolice locale au început să fie reeditate, publicate și biopolitic, Vol. XIV, 1943
și citate în lucrările științifice ale lui Petru Râmneanțu, considerat un
antropolog rasist și eugenist român important la acea vreme.[185]

Revistele catolice din Moldova au început în acest timp să promoveze teza conform căreia romano-catolicii din
regiune erau în mod explicit la origine români catolici. Cele mai importante dintre aceste reviste erau Almanahul
Revistei Viața, Almanahul Revistei Populare Catolice și Lumina Creștinului. Preoții-istorici Ioan Mărtinaș[H] și
Iosif Petru M. Pal au folosit aceste medii de informare pentru a-și promova teoria istorică alternativă – ceea ce
presupunea o etnogenealogie românească, și pentru a dezvolta o bază istoriografică în timp util pentru a completa
monografiile ulterioare. Printre primele articole apărute a fost cel al preotului Pal „Catolicii din Moldova sunt
români neaoși” din anul 1941. Acesta a inclus o serie de surse datând de la fondarea Episcopiei Catolice de Milcov
din secolul al XIII-lea – date din bule papale, recensăminte, Propaganda Fide, rapoarte ale unor misionari și
codici – până la lucrări contemporane, precum cea a lui Gheorghe Popa-Lisseanu privind presupusa
deznaționalizare sau secuizare a românilor transilvăneni.[186]

În continuare, episcopul Mihai Robu a încercat crearea unui nou cler catolic după modelul fascist promovat de
Legiunea Arhanghelul Mihail (ulterior Garda de Fier). Ideologia Legiunii privind crearea unui stat român omogen
din punct de vedere etnic a fost rapid acceptată printre clericii catolici din Moldova.[187]

Nu există date clare cu privire la colaborarea bisericii catolice cu Mișcarea Legionară, cu o excepție notabilă:
conform Arhivei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), preotul Ioan Mărtinaș
deținea funcția de șef de sector în cadrul statului legionar, fiind închis la Târgu Jiu pe 8 iulie 1941 după venirea lui
Ion Antonescu la putere, dar eliberat la scurt timp datorită intervenției lui Andrea Cassulo, nunțiu apostolic. În
arhivă este prezentată și dezamăgirea lui Mihai Robu, datorată dizgrației aduse bisericii în acest context.[188]
În cadrul cercetării rasiale instrumentate în crearea biopoliticii românești utopice în timpului regimului
Antonescu este cercetarea lui Petre Râmneanțu a comunităților catolice din Moldova[189] din „Buletin eugenic și
biopolitic Vol. 14”, secțiunea „Grupele de sânge la Ciangăii din Moldova”.[190] Acesta a contestat ambele teorii (a
originii maghiare occidentale și a unor triburi maghiare rămase în drumul spre Bazinul Panonic) ce predominau
în perioada interbelică istoriografia română și maghiară privind originea ceangăilor, dezvoltând o interpretare
rasială a ceangăilor bazată pe principii naționaliste românești. Acesta avea ca pilon de sprijin recensământul din
1941, unde afirma că erau doar 8.523 de ceangăi în Moldova, acesta a menționat faptul că ei vorbesc doar limba
română și au religie romano-catolică.[190]

Utopia etnică românească a lui Râmneanțu a favorizat și apariția a unui nou model biologic de identitate: odată ce
au fost găsite anumite grupe sanguine specifice populației românești, singura explicație posibilă pentru apariția
lor în alte grupuri etnice a fost faptul că populația acestor grupuri erau, de fapt, la origine „românească” ce fusese
influențată cultural-lingvistic într-un mod diferit față de alte populații românești, afirmând cu această ocazie că
ceangăii și secuii sunt români.[191]

Românizarea ceangăilor a ajuns într-un punct critic în istoriografia românească în anul 1944, când Râmneanțu a
publicat „Die Abstammung der Tschangos”, fiind cea mai radicală reconstrucție a trecutului național al unui grup
etnic minoritar în România modernă.[191]

La 1 aprilie 1943 a fost trimis un memoriu către Serviciul Special de Informații (SSI) de către câțiva preoți catolici
ce conținea un suport pentru originea românească a ceangăilor, făcând referire la un articol pe această temă a lui
Iosif Petru Pal „Glasul sângelui” din „Originea” ce susținea categoric teza lui Râmneanțu.[192]

În perioada comunismului
După preluarea puterii de către comuniști în anul 1944 au urmat represiuni asupra clerului și a credincioșilor
până la sfârșitul anilor 1950, foști episcopi ca Marcu Glaser, Alexandru Cisar sau Anton Durcovici fiind privați de
libertate.[187] În acest fel, în cadrul ofensivei împotriva cultelor, PMR s-a folosit de Uniunea Populară Maghiară,
facilitând înființarea, începând cu anul 1948, a unei rețele de aproape 40 școli cu predare în limba maghiară în
regiunile locuite de ceangăi, acestea având menirea să slăbească influența Bisericii în cadrul comunității. Școlile au
fost închise treptat în perioada 1953-1958.[193] Un alt motiv al închiderii instituțiilor de învățământ îl reprezintă și
evenimentul revoluției ungare din 1956.[100]

Începând cu anii 1960, în timpul mandatului episcopului Petru Pleșca (1951/1965-1977) și succesorului Petru
Gherghel (ambii cu ascendență ceangăiască) au început să apară schimbări inedite în cadrul bisericii romano-
catolice din Moldova, precum boomul fără precedent în construcția de biserici,[187] case parohiale și unități de
învățământ cu ajutor substanțial de la stat[194], lucru nemaiîntâlnit în blocul comunist, permiterea practicării
cultului catolic în Moldova, dar numai în limba română, strategii astfel aplicate în scopul unei românizări eficace a
ceangăilor, știuți a fi profund apropiați de biserică.[187]

În același timp, seminarul de la Iași a fost redeschis, clerul a început să aibă raporturi strânse cu Securitatea, iar
Nicolae Ceaușescu a oficiat întâlniri cu conducerea Vaticanului în 1973 și 1978 ca parte a apropierii Sfântului
Scaun față de unele state comuniste precum Polonia și Ungaria. Spre deosebire de cultul greco-catolic restricționat
și persecutat în țară, romano-catolicismul din Moldova s-a bucurat de o atenție deosebită, prin a trimite la studii
la Vatican pe Ioan Robu și Aurel Percă, în timp ce în alte zone ale țării cultul catolic a fost suprimat.[187]
În timpul regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu ceangăii au devenit ținta politicii de asimilare, una
dintre strategii fiind susținerea originii românești a acestora prin cartea lui Dumitru Mărtinaș „Originea
ceangăilor din Moldova”, publicată în anul 1985 prin intervenția secției de propagandă. Cooperând cu statul,
Episcopia Romano-Catolică de Iași a participat la politica de asimilare.[195]:p. 48

În anii 1970–1980 raporturile dintre autoritățile comuniste și reprezentații Episcopiei Romano-Catolice de Iași au
fost marcate de încercările de influențare a clericilor catolici de etnie română în problema originii ceangăilor din
Moldova. Astfel, de la propunerea favorabilă înființării de regiuni autonome după model sovietic, de la începutul
deceniul șase, s-a ajuns în ultimii ani ai regimului la o campanie susținută împotriva „iredentismului” și
„șovinismului” maghiar, inclusiv sprijinirea apariției unor lucrări care demonstrau originea românească a
ceangăilor.[196] Un alt pretext pentru atitudinea antimaghiară a autorităților îl reprezintă evenimentul revoluției
ungare din 1956, moment în care Biroul Politic al C.C. al PMR a hotărât monitorizarea acțiunilor Bisericii Catolice,
precum și reținerea episcopului Áron Márton la reședința de serviciu. După această dată, lista persoanelor
potențial periculoase aflate în evidența generală a poliției politice s-a îmbogățit la rubrica iredentiști, ponderea
acestora crescând constant pe măsură ce regimul adopta forma național-comunistă.[197]

Pe fondul acestor tensiuni, în cursul anului 1978, Securitatea a inițiat o amplă operațiune cu numele de cod
„Trotuș” în cadrul căreia au fost întreprinse câteva „măsuri complexe și combinative” de mare amploare cum ar fi
beatificarea călugărului Ieremia Valahul, sfințirea episcopului Ioan Robu sau tipărirea la Vatican a cărții „Originea
ceangăilor din Moldova”. În cadrul acestei operațiuni, un plan de măsuri al Direcției I din cadrul Departamentului
Securității Statului din 28 decembrie 1978, prevedea ca în scopul „cunoașterii și neutralizării intențiilor
episcopului Áron Márton de a-și extinde, în scopuri ostile, jurisdicția canonică în unele localități din județul
Bacău și Neamț”, să se încerce „atragerea preotului romano-catolic Pătrașcu Gheorghe [preot urmărit de
Securitate, închis în repetate rânduri pentru viziuni anticomuniste] ca să acționeze la Vatican – prin
interpunerea informatorului Bucur – să-i transmită lui Petru Tocănel să scrie și să publice în Occident,
materiale în legătură cu intențiile lui Márton Áron de a desfășura acțiuni naționaliste în rândul unor parohii
romano-catolice din Moldova”.[198] Petru Tocănel a început să acționeze în exterior și să-l sprijine pe preotul de
origine română Mihai Caităr, stabilit în R.F.G. pentru finanțarea și publicarea cărții profesorului Dumitru
Mărtinaș, cu privire la originea românească a ceangăilor din Moldova.[199] Pe urmă s-a decis scrierea unui articol
pe tema originii române a ceangăilor cu sprijinul Serviciului D [Dezinformare] care să fie publicat în presa din
Italia.[199]

Tot în acest sens se intenționa ca în cursul anului 1980 să se întreprindă o călătorie la Vatican unde să se discute
problema legată de intențiile arhidiecezei de Alba Iulia de a prelua localitățile din Moldova cu locuitorii ceangăi și
de a impune păstrarea slujbelor în limba maghiară.[200]

Istoricul Dumitru Mărtinaș a reluat ipoteza originii române a ceangăilor, aplicând-o la modul generalist, de
această dată afirmând că strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă
la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial maghiarizați în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în
jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[82] La scrierea cărții a luat parte și Ioan Mărtinaș (născut
Tamaș Mărtinaș Gabur), manuscrisul fiind început în jumătatea anilor 1960, suferind de-a lungul timpului mai
multe revizuiri înainte să fie finalizat în anul 1973 la Buzău. Însă, la publicarea cărții în 1985 ca autor a fost
menționat doar fratele său mai mare, Dumitru, cel mai probabil din cauza faptului că Ioan fusese cleric
anticomunist cu funcție în statul legionar.[188]
Concepțiile ce neagă caracterul maghiar al limbii vorbite și a originii ceangăilor au rădăcini ideologice, ce se
dovedesc a fi nefondate, bazându-se pe o structură de motivații și metodologie selectivă. Cartea prefesorului
Mărtinaș a fost publicată în 1985, fiind tradusă imediat în italiană (1987) și engleză (1989) și propagată
internațional, exagerându-se valoarea acesteia. Cartea a fost finalizată în anul 1963, dar la acel moment lectorii o
considerau ca fiind neștiințifică și diletantă. Ideea cărții a devenit valabilă doar în cadrul intensificării
naționalismului, în 1985, la șase ani după moartea autorului, când asupra manuscrisului de aproximativ 100 de
pagini i s-au mai adăugat circa 60 de pagini de către istoricii V. M. Ungureanu și Ion Coja. Acesta din urmă a
realizat ulterior, în 1987, o sinteză a cărții în limba germană. În fapt, lucrările traduse sunt și un răspuns împotriva
operei istorice apărută în trei volume Erdély története (Istoria Transilvaniei), Köpeczi, 1986. De la acel moment,
teoria Mărtinaș a devenit pentru elita intelectuală și politică română o opinie avizată și oficială.[201]

Teoria are ca fundament lucrări mai vechi pseudoștiințifice din timpul regimului totalitar din Al Doilea Război
Mondial (Pal, 1941, Râmneanțu, 1943 și 1944), fiind vorba de o concepție anacronică și nefondată din punct de
vedere istoric, lingvistic și etnografic; totuși structura ei, potrivit unei logici interne, dă impresia de coerență.[86]

Indiferent în ce mod este abordată teoria originii românești, ea se dovedește a fi eronată,[202] amestecând
adevăruri, jumătăți de adevăruri și falsuri.[203] Dumitru Mărtinaș și-a bazat argumentele în principal pe date
lingvistice,[202] deși nu era în măsură atât timp cât nu cunoștea limba maghiară și nu deținea acces la studii
fundamentale,[204] lăsând problemele istorice și etnografice altor experți.[202] Documentele istorice, toponimia,
dovezile etnografice și arheologice indică faptul că ceangăii au trăit în Moldova și mai înainte de secolul al XVII-
lea.[202] În Codex Bandinus scris în anul 1646 de episcopul Marcus Bandinus sunt amintite așezări conservate cu
element maghiar de proveniență anterioară acestei date precum Grozești, Târgu Trotuș, Faraoani, Valea Seacă,
Trebeș, Tămășeni, Adjudeni, Răchiteni, Tescani, Săbăoani, Hârlău, Cotnari, Huși și probabil Bacău și Roman. În
acestea se aflau și sași, care însă erau mai puțin numeroși.[69] Mai mult decât atât, dialectul lor dezvăluie trăsături
arhaice pierdute în limba maghiară curentă,[202] dialect menținut până în prezent cu toate că au trăit timp de
secole între români vorbitori de limbă română.[205]

După apariția cărții profesorului Mărtinaș în 1985 a urmat interzicerea cuvântului ceangău în cărți și reviste,
astfel încât abia după Revoluția din 1989 s-a mai putut scrie despre această comunitate din România. În aceeași
perioadă s-au interzis și cercetările etnografice și istorice referitoare la ceangăi,[82] mai ales după apariția unui
articol în revista A Hét scris de lingvistul Sándor N. Szilágyi(hu) în anul 1971 ce consta într-o analiză lingvistică
asupra dialectului ceangăiesc, fiind atenționat la scurt timp de un ofițer al Ministerului de Interne să aibă grijă ce
scrie.[206]

În urma unor măsuri complexe ale Securității, la 17 iunie 1989, un grup de aproximativ 30 de pelerini romano-
catolici, printre care opt persoane „pregătite contrainformativ”, inclusiv o „sursă”, au fost primiți într-o audiență
particulară de Papa Ioan Paul al II-lea. Scopul principal al Securității era de a demonstra opiniei publice
occidentale că „în România libertatea de credință este asigurată”. În acest sens trebuie menționat și intenția
Securității de a realiza o casetă video ce urma să conțină „aspecte privind viața religioasă, construcțiile bisericești,
portul popular, realizările social-culturale din dieceza de Iași, urmărind crearea unei imagini cât mai concrete și
realiste privind modul cum este asigurată libertatea religioasă din țară”. Caseta urma să fie folosită pentru
activități de propagandă în exterior, urmând ca în cursul anului 1990, să fie prezentată inclusiv Papei Ioan Paul al
II-lea.[207]
Conform opiniei lui Gabriel Andreescu din volumul Extremismul de dreapta în România, teoria profesorului
Dumitru Mărtinaș a fost lansată în cadrul politicii asimilaționiste practicate în ultimii ani ai regimului comunist
care pe de o parte luase forma național-comunismului, iar pe de altă parte regimul Ceaușescu dorea să iasă de sub
controlul sovietic, Securitatea română fiind instruită într-un spirit naționalist. Printre sarcinile avute erau
supravegherea măsurilor de asimilare a maghiarilor – în particular, a ceangăilor maghiari, combaterea acțiunilor
externe care pătau imaginea țării, conlucrarea cu foști prolegionari din străinătate în scopul promovării unei
istorii convenabile acestora.[82]

În anii 1970-1980, în contextul accelerării procesului de asimilare, ceangăii care s-au declarat maghiari au fost
persecutați de organele de Miliție și de Securitate.[193]

În perioada postdecembristă
Obiectivul asimilării a fost susținut și după 1990, când s-au făcut presiuni asupra încercării înființării de asociații
ceangăiești și etnografilor străini ce făceau studii în interiorul comunităților. Asociația pentru Apărarea
Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a sesizat în investigația făcută în anul 1997 mai multe tipuri
de violări ale drepturilor cetățenilor, printre care împiedicarea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova să
organizeze întâlniri locale, intimidarea cadrelor care intenționau să predea limba maghiară, propaganda
anticeangăiască a presei din Bacău.[195]:p. 48 De asemenea, în anul 2002 Ecaterina Andronescu, ministrul
Educației și Cercetării, a făcut propagandă tezelor profesorului Mărtinaș la postul național de televiziune, și a
invocat în acest sens activitatea Asociației Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”.[208]:p. 21 Asociația Romano-
Catolică „Dumitru Mărtinaș” a fost înființată în anul 2000,[195]:p. 51 de unii membrii ai Partidului România Mare
(PRM), din care cea mai mare parte fiind ceangăi asimilați sau clerici catolici,[209] având menirea să reaprindă
concepția profesorului și având ca sprijin autoritățile locale, centrale și asistența Episcopiei de Iași. Politica
asociației constă în a da o mică importanță unei anumite identități, axându-se pe contestarea organizațiilor care
susțin o interpretare diferită a originilor.[195]:p. 51

Asociația împreună cu „Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni” înființată în anul 1998 și alături de
diecezele de Iași și București au organizat mai multe întâlniri pe teme pseudoștiințifice privind originea ceangăilor
în cele două orașe, precum și la Dortmund (Germania) în anul 2000.[209]

Problematica ceangăilor a stârnit interesul oficialilor străini precum Zsolt Németh, secretarul de stat al
Ministerului de Afaceri Externe al Ungariei și James Rosapepe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la
București. Consiliul Europei și-a arătat interesul pentru subiect și a semnalat pericolul dispariției comunității prin
raportul Adunării Parlamentare a Consiliului elaborat de parlamentara liberală finlandeză Tytti Isohookana-
Asunmaa(en).[195]:p. 49

La rândul său, ministrul Informațiilor Publice, Vasile Dîncu, a creat o asociere între organizații precum „Centrul
European de Studii Covasna-Harghita”, Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”[208]:p. 22 și
Universitatea din București, sub patronajul Academiei Române[210] pentru pregătirea unui seminar internațional
la data de 29 aprilie 2002 destinat să promoveze tezele îndreptate împotriva ceangăilor maghiari. Acestor
organizații, ale căror atitudini agresive de natură extremistă au fost remarcate, li s-au acordat fonduri publice care
au fost folosite ulterior în mod discreționar. Organizatorii au limitat participarea ori acreditarea ziariștilor,
specialiștilor și reprezentanților unor grupuri dedicate drepturilor[208]:p. 21 omului și minorităților, cunoscuți și
cunoscute pentru cercetările lor asupra ceangăilor maghiari.[208]:p. 22
Potrivit lui Gabriel Andreescu, evenimentul reprezintă o ripostă împotriva raportului Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei, întocmit de parlamentara finlandeză Tytti Isohookana-Asunmaa, în cadrul căruia a fost
adoptată Recomandarea 1521/2001 prin care se cerea o campanie de informare privind „cultura ceangăilor” și
„organizarea de discuții și seminarii ale experților cu participare internațională dedicate studiului comunității”. În
prezența unei presiuni internaționale, Guvernul României a încercat să folosească pasajul citat împotriva
comunității, seminarul de la București reprezentând o demonstrație împotriva atitudinii Consiliului Europei și a
unor organizații de drepturile omului precum Liga Pro Europa și Comitetul Helsinki. De asemenea, în cadrul
seminarul nu au existat străini care să se pronunțe asupra temei, caracterul extranațional fiind asigurat de
diplomații a trei ambasade.[210]

Senatorul Ghiorghi Prisăcaru, membru al delegației române la Adunarea Parlamentară, a contestat competența
Consiliului Europei prin a se pronunța asupra originii limbii și culturii ceangăilor, cu toate că Recomandarea
1521/2001 făcea referiri la identitate numai în preambul, preocuparea Consiliului Europei fiind hărțuirea
sistematică a ceangăilor care își asumau o origine maghiară.[210]

În perioada următoare s-au făcut cereri către Inspectoratul Școlar Județean Bacău pentru studierea limbii
maghiare ca limbă străină, instituția a respins solicitările, iar când elevii ceangăi mergeau să învețe în instituții
private în Transilvania, suporterii acestei inițiative au fost amenințați de către autorități și preoți.[195]:p. 49

În cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași, infiltrată de Securitate după arestarea episcopului Anton Durcovici,
au fost promovate tezele profesorului Dumitru Mărtinaș. În cazul revistei diecezane Lumina creștinului au fost
publicate articole și eseuri de mici dimensiuni redactate mai ales de către preotul Alois Moraru sau Petru
Gherghel, care s-au remarcat prin ascunderea surselor neagreate, precum și denaturarea declarațiilor din puținele
surse pe care le utilizează, precum „Codex Bandinus” din 1648, scrisorile episcopul Bernardo Quirini din anul
1600 sau diverse alte scrisori papale.[209]

Investigația condusă de Comitetul Helsinki și Liga Pro Europa în decembrie 2001 a produs pentru prima dată o
largă publicitate în cadrul presei și televiziunii cu privire la presiunea și umilința la care este supusă comunitatea.
În urma presiunii interne și internaționale, autoritățile române au fost nevoite să-și schimbe politica, iar în anul
școlar 2002-2003 au fost oficializate pentru prima oară cursuri în limba maghiară.[195]:p. 51 În anul 2001,
Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1521, care a stipulat obligația României de a proteja cultura și limba
tradițională a ceangăilor moldoveni, acest lucru putându-se însă face numai dacă ei înșiși respectă aceste valori
sau dacă respectivele valori tradiționale culturale sau limba, mai există.[128]:p. 69

În anul 2003 o delegație a ceangăilor de limbă maghiară a fost primită de nunțiul Jean Claude Perisset. Drept
urmare, reprezentanți ai Asociației Sfântul Ștefan din Pustiana au fost primiți în sinodul diecezan, unde au luat
cuvântul în sesiunea plenară.[211] Prima liturghie în limba maghiară din anul 1884 încoace – de când există
Dieceza de Iași – a fost oficiată în luna ianuarie 2019 în Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae din Bacău.[212]

Conform raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România din anul
2006, politica de asimilare a regimului comunist a avut consecințe grave și asupra situației ceangăilor din
regiunea Moldovei, comunitate formată din aproximativ 60.000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în
cadrul romano-catolicilor din județele Neamț și Bacău. Primele încercări de asimilare forțată a ceangăilor datează
din perioada interbelică, Biserica Catolică asumându-și un rol important în acest proces. Facilitarea pierderii
identității lingvistice a ceangăilor i-a permis Bisericii Catolice oprirea asimilării acestora în Biserica Ortodoxă, iar
ca urmare a acestor politici, ceangăii nu au beneficiat de slujbe religioase și educație în limba maternă.[193]
În anul 2005 Episcopia Romano-Catolică de Iași a fost somată de către Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării pentru refuzul introducerii liturghiilor și în limba maghiară, reprezentând o îngrădire a practicării
libere a religiei, aspect sesizat și în raportul cu privire la drepturile omului din România dat publicității de
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii din anul 2007. Tot în acest raport se menționează elevii ce nu
au avut acces la educație și în limba maghiară, pentru că autoritățile școlare și cele locale au dus o campanie de
intimidare în urma căreia părinții și-au retras cererile pentru înființarea de clase cu predare în limba
maghiară.[213][214]

Reprezentanții tezei de origine etnică română a moldovenilor ceangăi, care de regulă sunt în legătură cu Dieceza
de Iași, au propagat împreună cu alte cercuri românești teoria anacronică a originii românești a secuilor din
Transilvania. Împreună cu membrii ai Partidului România Mare, Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș”
realizează anual în luna iulie adunări la Izvoru Mureșului, Harghita. La aceste evenimente, restrângerea
drepturilor minorităților sunt discutate și tratate în prim-plan. Alături de aceștia participă și membrii ai
„Centrului European de Studii Covasna-Harghita”, organizație cu caracter rasist și ostil, oameni politici din
guvernului țării precum și un număr restrâns de străini.[215]

Teza lui Mărtinaș având o importanță deosebită, fiind ridicată la rangul de dogmă și dispunând de o popularizare
excesivă,[88][100] a creat posibilitatea folosirii ei ca o unealtă în neacordarea drepturilor cuvenite ceangăilor. Se
află în curs propagarea excesivă a acesteia pentru a servi drept fundament pentru fabricarea unor noi teze
semidocte de acest fel (Bucur, I. M . 1997, Stan-Weber 1998,[I] Nouzille 2003,[J] Dănilă 2005,[88] Ciubotaru 1998-
2005,[F][216] Coșa 2009, 2013 etc.).[G] Adepții teoriei propagă ideile în unele foruri internaționale ale drepturilor
omului, de multe ori acestea sunt etalate și cu ocazia unor conferințe științifice, inducând în eroare diplomații și
chiar lingviștii necunoscători ai acestei problematici.[88] Se remarcă și faptul că cercetătorii tineri acceptă această
teză fără o critică asupra izvoarelor istorice.[100]

Fenomenul „Mărtinaș” poate fi văzut ca rezultat al aspirațiilor clerului catolic pentru a obține un loc în națiunea
română, la un loc cu promovarea ideologiei naționaliste totalitare a Mișcării Legionare și a fostului aparat
comunist de propagandă.[215]

La momentul actual în proiectul privind menținerea culturii ceangăiești în detrimentul ideii de omogenitate
națională apar două obstacole: cel al militantismului pentru statutul de maghiar expus de UDMR în care ceangăii
nu sunt recunoscuți ca minoritate națională distinctă și cel al autorităților române în cazul recensămintelor care îi
obligă pe operatori, conform formularelor, să nu accepte variante de tipul „maghiar ceangău” sau „ceangău
maghiar”.[195]:p. 53
Istoricul român Marius Diaconescu a remarcat faptul că prin mitul lingvistic și istoriografic fabulos, tulbure,
împreună cu un discurs naționalist aferent, s-a contribuit în mare măsură la adâncirea crizei actuale de identitate
a ceangăimii.[88]

Contextul politicii aflate în relație cu minoritățile naționale, în România

Contextul istoric

Contextul actual

Note
◾ A A nu se confunda cu Anton Coșa, episcop ceangău al Diecezei Romano-Catolice de Chișinău.
◾ B În continuare această constatare asupra etnonimului, la acel moment făcută public pentru prima dată, a fost
răstălmăcită de către Ion Coja și V. M. Ungureanu în cartea „Originea ceangăilor din Moldova” de Dumitru
Mărtinaș, 1985, la pagina 122 prin a se insinua că Sándor N. Szilágyi vorbește de o așa-zisă origine „cabaro-
cazară” a ceangăilor și că revista «A Hét» (Săptămâna) a dat o mare atenție așa-zișilor ceangăi, în toate
articolele publicate respectând, bineînțeles linia tradițională maghiară cu privire la originea lor.[217]
◾ C În cazul ceangăilor, limba maghiară vorbită de aceștia era una tradițională (arhaică) și nu vorbită anevoios,
citându-se în acest sens lucrarea preotului Péter Zöld, care a remarcat pronunția siflantă (consoana s în loc
de ș): „Înțeleg la fel de bine limba Valahă și cea Maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba
Maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.” (în textul latin original multo blesius).[86]
◾ D Prin „grai transilvănean”, autorul se referă la faptul că românii din Transilvania foloseau în vorbirea curentă
s în loc de ș înainte de venirea acestora în Moldova:[218]

„Graiul lor specific transilvănean reprezintă dovada peremptorie a originii lor

românești.[85]”

„Cu străinii vorbesc în grai moldovenesc, iar acasă, în familie, vorbesc graiul lor
specific transilvănean.[85][219]”

Însă, conform dialectologilor, vorbirea „sâsâită”, întâlnită numai la românii din zona
Banatului, a apărut tot sub influența limbii maghiare și reprezintă o trăsătură arhaică a
limbii maghiare medievale, menționată inclusiv în scris.[218]

◾ E Din punct de vedere sincronic, limba maghiară vorbită de ceangăii din Moldova se compune dintr-un dialect
ceangăiesc sau două dialecte ceangăiești de nord și de sud, în timp ce din punct de vedere diacronic există
trei subdialecte (graiuri) de origine diferită — de nord, sud și secuiesc.
◾ F Deși lucrarea în trei volume a cercetătorului Ion H. Ciubotaru este contestabilă din punct de vedere
profesional și al perspectivei metodologice,[216] promovând, alături de alte lucrări, un punct de vedere
naționalist,[220] totuși ea se dovedește a fi o bogată colecție de etnografie ceangăiască și relicte lingvistice
maghiare.[216]
◾ G

„Oricine a exersat actul de cercetare știe că anumite rigori sunt indispensabile. Una dintre ele
este să nu se citeze autori (experimente) care nu sunt credibile. Omul de știință calificat are cel
puțin capacitatea să distingă ce este autentic în știința lui și ce nu.”
—Gabriel Andreescu[221]
◾ H Preotul Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Mărtinaș Gabur, 1925–1986) era fratele mai mic al profesorului
Dumitru Mărtinaș.[188] Acesta s-a remarcat prin deținerea unei funcții cheie în cadrul Legiunii Arhanghelul
Mihail.[222]
◾ I Lucrarea a fost scrisă în limba engleză de Valentin Stan pe partea de istorie și identitate și de Renate Weber
pe partea problematicii identitare și a drepturilor omului. Partea de istorie și identitate scrisă de Valentin Stan
a stârnit animozități în timpul prezentării acesteia la Budapesta datorită caracterului ambiguu al informațiilor
redactate, și anume prin prezentarea opiniilor istoricilor precum A. D. Xenopol, Radu Rosetti sau Nicolae
Iorga și ulterior citarea și punerea accentului pe lucrarea profesorului Dumitru Mărtinaș, fiind văzut drept un
viciu de deontologie științifică.[223]
◾ J În anul 2000 a apărut o broșură în sala Consiliului Europei ca material informativ de specialitate al
raportorului Tytti Isohookana-Asunmaa(en), însă fără știința acesteia, intitulată „Changos of Moldavia” al cărei
autor era Jean Nouzille, prin care se concluziona faptul că nu există o problemă a ceangăilor, deoarece ar fi
de origine românească și că dacă ar exista una, chestiunea ar trebui rezolvată local de către Episcopia de
Iași, nu de forurile internaționale. De asemenea, broșura informa că s-ar putea crea un focar de tensiuni în
zonă, deoarece sud-estul Europei trece printr-o perioadă de criză politică. Cercetătorul Vilmos Tánczos este
de părere că această acțiune a fost un act diplomatic realizat în scop de dezinformare al politicienilor neinițiați
în legătură cu această dispută.[224]

Referințe
1. ^
recensamant.referinte.transindex.ro
(Web Archive). Recensământ
2002 – Rezultate pe țară. (htt
p://web.archive.org/web/201412
17155146/http://recensamant.re
ferinte.transindex.ro/?pg=8)
Accesat în 6 aprilie 2019.
2. ^ „Populația stabilă după etnie
– județe, municipii, orașe,
comune” (http://www.recensam
antromania.ro/rezultate-2/).
Institutul Național de Statistică. 7.
3. ^
recensamant.referinte.transindex.ro
(Web Archive). Recensământ
2002 – Rezultate în județul
Bacău. (http://web.archive.org/w
eb/20141217155040/http://rece
nsamant.referinte.transindex.r
o/?pg=9&id=17) Accesat în 6
aprilie 2019.
4. ^ a b Parliamentary Assembly –
Council of Europe,
assembly.coe.int (Web Archive);
Csango minority culture in
Romania, Doc. 9078, 4 May
2001. (https://archive.is/201206
05044639/assembly.coe.int/Doc
uments/WorkingDocs/doc01/ED
OC9078.htm) Accesat în 6
aprilie 2019.
5. ^ a b c d e f g h i j k l kia.hu.
Tánczos Vilmos: A moldvai
csángók lélekszámáról –
Történeti demográfiai adatok. (h
ttp://www.kia.hu/konyvtar/erdel
y/moldva.htm) Accesat în 6
aprilie 2019.
6. ^ „Vreau să fiu român!”
Identitatea lingvistică și
religioasă a ceangăilor din
Moldova ..., Tánczos, 2018,
pag. 21
^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi
Lexikon – csángók (http://mek.n
iif.hu/02100/02115/html/1-1203.
html). Accesat în 6 aprilie 2019.
8. ^ a b c d e f g h i Csángós in
Moldavia ..., Tánczos, 1997,
pag. 1
9. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi
Lexikon – bukovinai székelyek
(http://mek.niif.hu/02100/02115/
html/1-1022.html). Accesat în 6
aprilie 2019.
10. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi
Lexikon – dévai csángók (http://
mek.niif.hu/02100/02115/html/1-
1571.html). Accesat în 6 aprilie
2019
11. ^ a b c d e szeret.klezse.ro,
decembrie 2006. „Magunkról –
Ceangăii” (http://www.szeret.kle
zse.ro/december2006.htm).
Accesat în 27 februarie 2019.
12. ^ The Csángó Minority Culture
in Moldavia ..., Isohookana-
Asunmaa, 2001, pag. 3
13. ^ Anton Coșa, Considerații
asupra originii și evoluției
fenomenului ceangău,
Almanahul Presa Bună, Iași,
1996, p. 61-76
14. ^ Anton Coșa, Catolicii din
Moldova și „Fenomenul
ceangău”, Augusta nr. 6, Sf.
Gheorghe, 2001, p. 33-41
15. ^ Anton Coșa, Românii din sud-
estul Transilvaniei în secolele
XIII-XV, Angustia, nr. 6, Sf.
Gheorghe, 2001, p. 15-20
16. ^ Révai nagy lexikona, IV,
Budapest, 1912,, p. 754-755
17. ^ Új magyar lexikon, vol. I, A-C,
Akadémiai Kiadó, Budapest,
1960, p. 480-481
18. ^ Ion Podea, Monografia
județului Brașov, I, Brașov,
1938, p. 50
19. ^ Anton Coșa, Catolicii din
Moldova în izvoarele Sfântului
Scaun (Secolele XVII-XVIII),
Editura SAPIENTIA, Iași, 2007,
p. 27
20. ^ Ștefan Casapu; Plaiuri
Săcelene (http://izvorulsacele.r
o/reviste/Plaiuri_Sacelene_Nr8
1.pdf), Asociația Cultural-
Sportivă „Izvorul” Săcele, Anul
XXVII (Serie nouă), Trimestrul
III, 2014, nr. 81, pag. 6
21. ^ Új Magyar Tájszótár - Noul
Dicționar de Regionalisme –
articolul „csángó”
22. ^ Sándor N. Szilágyi; Amit még
nem mondtak el a csángó
névről („Ceea ce nu s-a spus
încă despre numele ceangău”)
în A Hét. X, 1979. nr. 24, 15
iunie, pag 10
23. ^ a b Nicolae Iorga (1915).
Privilegiile șangăilor de la Târgu
Ocna. Librăriile Socec & Comp.
și C. Sfetea București. p. 3/247.
24. ^ Nicolae Iorga; Istoria
românilor prin călători, Editura
Eminescu, București, 1981,
pag. 182
25. ^ a b c d Originea catolicilor din
Moldova și Franciscanii păstorii
lor de veacuri ..., Pal, 1941,
pag. 96
26. ^ a b Endre Veress; A moldvai
csángók származása és neve
(Originea și numele ceangăilor
din Moldova), Cluj, 1934, pag.
30
27. ^ On the Origin of the
Moldavian Csángós ..., Baker,
1997, pag. 659
28. ^ lexikon.katolikus.hu. „Magyar
Katolikus Lexikon > C >
csángók” (http://lexikon.katoliku
s.hu/C/cs%C3%A1ng%C3%B3
k.html). Accesat în 30 martie
2019.
29. ^ Măgirescu Ecaterina, Cedric
Măgirescu; File din cartea
Scorțenilor (http://webcache.go
ogleusercontent.com/search?q=
cache:iY7D9cR8YuIJ:biblioteca-
digitala.ro/reviste/carpica/dl.as
p%3Ffilename%3D18-19-carpic
a-XVIII-XIX-1986-1987-18.pdf
+&cd=11&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)
în Carpica Vol. XVIII-XIX, 1986-
1987, pag. 388
30. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti
Tár - Dicționarul istoric al
lexicului maghiar din
Transilvania, București 1978,
vol. II
31. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti
Tár, vol. II.
32. ^ Péter Zöld și „descoperirea”
ceangăilor din Moldova în a
doua jumătate a secolului XVIII
..., Diaconescu, 2003, pag. 263.
33. ^ a b c Péter Zöld și
„descoperirea” ceangăilor din
Moldova în a doua jumătate a
secolului XVIII ..., Diaconescu,
2003, pag. 264
34. ^ Anton Coșa; Problema originii
catolicilor din Moldova în
„Carpica XXXI”, Consiliul
Județean Bacău, Muzeul de
Istorie „Iulian Antonescu”,
Editura Diagonal, Bacău, 2002,
pag. 79
35. ^ a b c d Situation of the Csángó
Dialect ..., Ferdinand, 2016,
pag. 77
36. ^ a b c Situation of the Csángó
Dialect ..., Ferdinand, 2016,
pag. 78
37. ^ a b c d e f g h i j k l Csángós in
Moldavia ..., Tánczos, 1997,
pag. 2
38. ^ a b c d e f On the Origin of the
Moldavian Csángós ..., Baker,
1997, pag. 662
39. ^ Karácsonyi János, A moldvai
csángók eredete, Budapest,
1914, p. 18
40. ^ Endre Veress; A moldvai
csángók származása és neve
(Originea și numele ceangăilor
din Moldova), Cluj, 1934, pag.
22
41. ^ a b c d en Vilmos Tánczos;
Language Shift Among the
Moldovan Csángós, The
Romanian Institute of National
Minorities, Cluj-Napoca, 2012,
ISBN 978-606-8377-10-0, pag.
156
42. ^ Munkácsi Bernát, A moldvai
csángók eredete, Ethnografia,
Budapest, 1902, p. 433-440
43. ^ Gustav Weigand, Der
Ursprung der s-Gemeinden, în
Neunter Jahresbericht des
Institutes für Rumänische
Sprache (Rumänisches
Seminar) zu Leipzig, 1902, p.
137
44. ^ Dr. Iosif Petru M. Pal (1941).
Originea catolicilor din Moldova
și Franciscanii păstorii lor de
veacuri. Tipografia „Serafica”
Săbăoani-Roman. p. 12.
45. ^ Anton Coșa, Catolicii din
Moldova în izvoarele Sfântului
Scaun (Secolele XVII-XVIII),
Editura SAPIENTIA, Iași, 2007,
p. 20
46. ^ a b Endre Veress; A moldvai
csángók származása és neve
(Originea și numele ceangăilor
din Moldova), Cluj, 1934, pag.
21
47. ^ Nicolae Iorga, Considerații noi
asupra rostului secuilor, Revista
istorică, Anul XXV, Nr. 4-6,
aprilie-iunie, București, 1939, p.
141
48. ^ ceangai.ro. „Raportul despre
ceangăi prezentat Consiliului
Europei – III. Fundal istoric” (htt
p://web.archive.org/web/200712
06171038/http://ceangai.ro/ro/e
u_ceangai/eu_ceangai2c.htm).
Accesat în 23 februarie 2019.
49. ^ a b c d e f On the Origin of the
Moldavian Csángós ..., Baker,
1997, pag. 661
50. ^ a b c d On the Origin of the
Moldavian Csángós ..., Baker,
1997, pag. 660
51. ^ Petru Râmneanțu, Die
Abstammung der Tschangos,
Volumul 2 din Bibliotheca rerum
Transsilvaniae, Centrul de studii
și cercetări privitoare la
Transilvania, Sibiu, 1944, p. 11
52. ^ a b c Originea catolicilor din
Moldova și Franciscanii păstorii
lor de veacuri ..., Pal, 1941,
pag. 12
53. ^ Dr. paroh Ioan Ferenț;
Cumanii și episcopia lor,
Tipografia seminarului teologic
greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 1
54. ^ a b Dr. paroh Ioan Ferenț;
Cumanii și episcopia lor,
Tipografia seminarului teologic
greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 2
55. ^ a b Paul Lazăr Tonciulescu
„Cronica notarului Anonymus,
Faptele ungurilor”, (traducere
de pe fotocopia originalului de
la Viena), editura Miracol,
București, 1996, pag. 8
56. ^ Dragotă, Aurel. Aspecte de
multiculturalitate spirituală. Rit și
ritual funerar în Transilvania și
în Europa centrală și de sud-est
(secolele IX-XI p. Ch) (http://arh
eologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibli
otheca/xxiii/rit%20si%20ritual%
20funerar.pdf) (PDF). Alba Iulia:
Altip. p. 23. ISBN 978-973-
7724-98-4. Accesat în 5
septembrie 2019.
57. ^ Dr. paroh Ioan Ferenț;
Cumanii și episcopia lor,
Tipografia seminarului teologic
greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 4
58. ^ Victor Spinei, Realități etnice
și politice în Moldova
meridională în secolele X-XIII.
Români și Turanici, Editura
Junimea, Iași, 1985, p. 54
59. ^ Despre unguri și episcopiile
catolice în Moldova ..., Rosetti,
1905, pag. 247-254
60. ^ Lükő Gábor, Havaselve és
Moldva népei a X–XII.
században, Ethnografia
népélet, 46/1-4, Budapest,
1935, p. 96-101
61. ^ Ladislaus Mikecs, Ursprung
und Schicksal der Tschango-
Ungarn, Ungarische
Jahrbucher, nr. 23, Berlin, 1943,
p. 247-280
62. ^ Victor Spinei, Realități etnice
și politice în Moldova
meridională..., Universitas,
Chișinău, 1994, p. 53-54
63. ^ Victor Spinei, Moldova în
secolele XI-XIV, Universitas,
Chișinău, 1994, p. 242
64. ^ István Fodor, Zur Problematik
der Ankunft der Ungarn im
Karpatenbecken..., în
Interaktionen der
mitteleuropäischen Slawen und
anderen Ethnica im 6-10.
Jahrhundert, Symposium, 1983,
Nitra, 1984, p. 100-102
65. ^ en A. Brandstatter, B.
Egyed, B. Zimmermann, N.
Duftner, Z. Padar and W.
Parson (noiembrie 2007).
„Migration Rates and Genetic
Structure of two Hungarian
Ethnic Groups in Transylvania,
Romania” (https://onlinelibrary.w
iley.com/doi/pdf/10.1111/j.1469-
1809.2007.00371.x). Annals of
Human Genetics, Volume 71,
Issue 6, pages 791–803. John
Wiley & Sons Ltd/University
College London. pp. 792–793,
800–801. doi:10.1111/j.1469-
1809.2007.00371.x (https://doi.
org/10.1111%2Fj.1469-1809.20
07.00371.x). Accesat în 23
februarie 2019.
66. ^ Bakó Géza, Contribuții la
problema originii ceangăilor, în
Studii și articole de istorie, vol.
4, București, 1962, p. 37-44
67. ^ Victor Spinei; Moldova în
secolele XI-XIV, Editura
Științifică și Enciclopedică,
București, 1982, pag. 199
68. ^ Nicolae Iorga; Istoria
românilor, Vol. III Ctitorii,
București, 1937, pag. 209
69. ^ a b c Din Arini la Săbăoani ...,
Hegyeli, 2004, pag. 9
70. ^ a b Csángós in Moldavia ...,
Tánczos, 1997, pag. 3
71. ^ Petre P. Panaitescu;
Interpretări românești, studii de
istorie economică și socială,
Editura de Stat, București,
1947, pag. 195-196
72. ^ a b c Csángós in Moldavia ...,
Tánczos, 1997, pag. 4
73. ^ a b c d e Hungarian Csángós
in Moldavia – Essays on the
Past and Present of the
Hungarian Csángós in Moldavia
..., Diószegi, 2002, pag. 24
74. ^ Gabor, Iosif (1996).
Dicționarul comunităților
catolice din Moldova.
Conexiuni, Bacău. p. 8.
75. ^ Victor Spinei; Moldova în
secolele XI-XIV, Editura
Științifică și Enciclopedică,
București, 1982, pag. 198
76. ^ G. Szavas, în Magyar
Nyelvör, Budapest, 1874, p. 54
77. ^ J. Steuer, în Magyar Nyelvör,
Budapest, 1893, p. 344
78. ^ a b Despre unguri și
episcopiile catolice în Moldova
..., Rosetti, 1905, pag. 2/248
79. ^ Despre unguri și episcopiile
catolice în Moldova ..., Rosetti,
1905, pag. 3/248
80. ^ a b c Racoviță, Ortensia;
Dicționar geografic al județului
Bacău, Stabilimentul grafic I. V.
Socecŭ, București, 1897. pag.
74
81. ^ a b c Csángós in Moldavia ...,
Tánczos, 1997, pag. 5
82. ^ a b c d e f g h ceangai.ro
(WebArchive). „Teoria originii
românești” (http://web.archive.o
rg/web/20080531044753/http://
www.ceangai.ro/ro/istorie/istorie
2.htm). Accesat în 21 februarie
2019.
83. ^ adevarul.ro, Mircea
Merticariu, 3 mai 2016. „Ce sunt
ceangăii la origini, români sau
maghiari. Controversele dure pe
tema bizarei comunități catolice
din Moldova” (https://adevarul.r
o/locale/bacau/ce-ceangaii-origi
ni-romani-maghiari-controversel
e-dure-tema-bizarei-comunitati-
catolice-moldova-1_572772a05
ab6550cb88503ce/index.html).
Accesat în 6 martie 2019.
84. ^ The Csángó Minority Culture
in Moldavia ..., Isohookana-
Asunmaa, 2001, pag. 4
85. ^ a b c d Dumitru Mărtinaș;
Originea ceangăilor din
Moldova, text îngrijit de Ion Coja
și V. M. Ungureanu, editura
Științifică și Enciclopedică,
București, 1985, pag. 48
86. ^ a b c „Vreau să fiu român!”
Identitatea lingvistică și
religioasă a ceangăilor din
Moldova ..., Tánczos, 2018,
pag. 181
87. ^ „Vreau să fiu român!”
Identitatea lingvistică și
religioasă a ceangăilor din
Moldova ..., Tánczos, 2018,
pag. 182
88. ^ a b c d e „Vreau să fiu român!” 100. ^ a b c d e f g h i Pozsony
Identitatea lingvistică și
religioasă a ceangăilor din
Moldova ..., Tánczos, 2018,
pag. 183
89. ^ Racoviță, Ortensia; Dicționar
geografic al județului Bacău,
Stabilimentul grafic I. V.
Socecŭ, București, 1897. pag.
73
90. ^ a b Originea catolicilor din
Moldova și Franciscanii păstorii
lor de veacuri ..., Pal, 1941,
pag. 14-15
91. ^ Hasdeu, Bogdan Petriceicu
(1868). Istoria toleranței
religioase în România.
Tipografia Lucrătorilor Associați,
Bucurescii. p. 37.
92. ^ On the Origin of the
Moldavian Csángós ..., Baker, 105. ^ a b ceangai.ro. „Europa și
1997, pag. 663
93. ^ Gheorghe Burlacu; Ocolul
domnesc Trotuș (sec. XV-XIX),
partea a III-a (http://biblioteca.ci
mec.ro/reviste/carpica/dl.asp?fil
ename=31-carpica-XXXI-11.pd 106. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi
f), Carpica - Complexul Muzeal
„Iulian Antonescu” Bacău, nr.
XXVI/2, Corgal Press Bacău,
pag. 139
94. ^ a b Strămoșii catolicilor din
Moldova ..., Horváth, 1994, pag.
20
95. ^ Maria Holban, Maria Matilda
Alexandrescu Dersca-Bulgaru,
Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu;
Călători străini în țările române, 108. ^ a b c
Volumul II, Institutul de Istorie
„Nicolae Iorga” al Academiei
Republicii Socialiste România,
Editura Științifică, București,
1970, pag. 266
96. ^ Strămoșii catolicilor din
Moldova ..., Horváth, 1994, pag.
13
97. ^ a b Strămoșii catolicilor din
Moldova ..., Horváth, 1994, pag.
17
98. ^ Strămoșii catolicilor din
Moldova ..., Horváth, 1994, pag.
23
99. ^ Ungurii din Moldova la 1646
după „Codex Bandinus” ...,
Năstase, 1935, pag. 86
Ferenc; Analize: Identitatea
ceangăilor moldoveni în ziarul
Provincia, octombrie 2001, anul
II, nr. 10, ediția în limba română,
pag. 8
101. ^ Eudoxiu Hurmuzachi,
Documente privitoare la istoria
românilor, vol. I, București,
1887, p. 108 și 132
102. ^ Despre unguri și episcopiile
catolice în Moldova ..., Rosetti,
1905, pag. 247-248
103. ^ Ungurii din Moldova la 1646
după „Codex Bandinus” ...,
Năstase, 1935, pag. 397-414
104. ^ Lükő Gábor, A moldvai
csángók. I. A csángók
kapcsolatai az erdélyi
magyarsággal, Budapest, 1936
ceangăii” (http://web.archive.or
g/web/20080618093333/http://w
ww.ceangai.ro/ro/eu_ceangai/e
u_ceangai.htm). Accesat în 23
februarie 2019.
Lexikon – gyimesi csángók (htt
p://mek.niif.hu/02100/02115/htm
l/2-827.html). Accesat în 6
aprilie 2019
107. ^ a b
danigergelyiskola.hupont.hu.
Gyimesbükki „Dani Gergely”
Általános Iskola (http://danigerg
elyiskola.hupont.hu/). Accesat
în 6 aprilie 2019.
gyimesiplebania.hupont.hu.
Gyimesbükk iskolái – A gyimesi
iskoláztatás múltja és jelenje (S.
J.) (http://gyimesiplebania.hupo
nt.hu/46/gyimesbukk-iskolai).
Accesat în 6 aprilie 2019.
109. ^ a b c d Ștefan Casapu; Plaiuri
Săcelene (http://izvorulsacele.r
o/reviste/Plaiuri_Sacelene_Nr8
1.pdf), Asociația Cultural-
Sportivă „Izvorul” Săcele, Anul
XXVII (Serie nouă), Trimestrul
III, 2014, nr. 81, pag. 3
110. ^ adevarul.ro. Fascinanta
poveste a ceangăilor care au
ridicat un sat în pustiul
dobrogean (http://adevarul.ro/lo
cale/constanta/fascinanta-poves
te-ceangailor-ridicat-sat-pustiul-
dobrogean-stapanit-serpi-venea
u-colonisti-furau-tot-lantul-fanta
na-1_5adf10b9df52022f752e07
de/index.html), Mariana Iancu,
25 aprilie 2018. Accesat în 25
aprilie 2018.
111. ^ a b c d e Sándor N. Szilágyi;
Despre dialectele ceangăiești
din Moldova, Altera, anul VIII,
2002, nr. 17-18, Fundația
Jakabffy Elemér, Asociația
Media Index, traducere de
Doina Baci
112. ^ The Case of the Csangos ...,
Sandor, 1999, pag. 318
113. ^ The Case of the Csangos ...,
Sandor, 1999, pag. 329
114. ^ a b c d hu kia.hu. Tánczos
Vilmos: A magyar nyelv
helyzete a moldvai csángó
falvakban (http://www.kia.hu/ko
nyvtar/erdely/moldva.htm#visz6
7). Accesat în 16 octombrie
2009.
115. ^ a b c d e f g h i j hu
noborders.interfree.it. Tánczos
Vilmos: Hányan vannak a
moldvai csángók? Csango
Baráti Társaság - Magyar lap
(http://web.archive.org/web/200
81208040231/http://noborders.i
nterfree.it/hung.htm). Accesat în
6 aprilie 2019.
116. ^ hu mek.niif.hu. Magyar
Néprajzi Lexikon – moldvai
magyarok (http://mek.niif.hu/021
00/02115/html/3-1865.html).
Accesat în 6 aprilie 2019
117. ^ a b c d hu csango.hu. Kik a
csángók – Ismertető (http://ww
w.csango.hu/index_kika6.html).
Accesat în 6 aprilie 2019.
118. ^ lexikon.katolikus.hu. Magyar
Katolikus Lexikon > C > csángó
nyelvjárás (http://lexikon.katolik
us.hu/C/cs%C3%A1ng%C3%B
3%20nyelvj%C3%A1r%C3%A1
s.html). Accesat în 6 aprilie
2019.
119. ^ hu Simon Boglárka; Hogyan 127. ^ hu erdely-szep.hu. Pusztina 143. ^ a b Din Arini la Săbăoani ...,
„boldogulnak” a csángók? Az (http://www.erdely-szep.hu/Pusz Hegyeli, 2004, pag. 23
identitás kinyilvánításának tina%202/index.html). Accesat 144. ^ Ordinul Prefecturei Jud.
versus elrejtésének stratégiái în 6 aprilie 2019. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938
egy moldvai közösségben (htt 128. ^ a b c d e f g h hu Tánczos
p://erdelyitarsadalom.adatbank.t 145. ^
Vilmos; A moldvai csángók recensamant.referinte.transindex.ro
ransindex.ro/pdfdok/et5_2k5_1_ magyar nyelvismerete 2008–
tanulmany_1_1.pdf). Accesat în (Web Archive). Recensământ
2010-ben (http://www.jakabffy.r 2002 – Rezultate pe țară. (htt
6 aprilie 2019. o/magyarkisebbseg/pdf/005For p://web.archive.org/web/201505
120. ^ a b hu mkdsz1.freeweb.hu. um.Tanczos.pdf). jakabffy.ro. 09084912/http://recensamant.re
Pozsony Ferenc; A Moldvai Accesat în 6 aprilie 2019. ferinte.transindex.ro/) Accesat
Csángók Nyelvjárása (http://mk 129. ^ Memoriu despre starea în 6 aprilie 2019.
dsz1.freeweb.hu/csangomagya Moldovei ..., D'Hauterive, 1902, 146. ^ Recensământul populației și
r/csangonyelvjaras.htm). pag. 89 al locuințelor, 2011 (http://www.r
Accesat în 6 aprilie 2019.
130. ^ Memoriu despre starea ecensamantromania.ro/wp-cont
121. ^ hu Pozsony Ferenc; Moldovei ..., D'Hauterive, 1902, ent/uploads/2013/07/sR_Tab_8.
Etnokulturális folyamatok a pag. 91 xls), recensamantromania.ro
moldvai csángó falvakban (htt
131. ^ Despre unguri și episcopiile 147. ^ Recensământul populației și
p://adatbank.transindex.ro/html/
catolice în Moldova ..., Rosetti, al locuințelor, 2011. VOLUMUL
cim_pdf431.pdf). Accesat în 6
1905, pag. 3/249 II: POPULAȚIA STABILĂ
aprilie 2019.
a b (REZIDENTĂ) – STRUCTURA
122. ^ hu erdely.ma (Web Archive), 132. ^ Nicolae Iorga, „România
ETNICĂ ȘI CONFESIONALĂ,
17 octombrie 2007. Látogatás a cum era până la 1918”, volumul
II, București, 1940, pag. 180 2. Populația după etnie –
legkeletibb magyar faluban (htt macroregiuni, regiuni de
p://erdely.ma/hatranyban.php?id 133. ^ Originea catolicilor din dezvoltare, județe și categorii
=28845&cim=latogatas_a_legke Moldova și Franciscanii păstorii de localități, coloana 21 (http://w
letibb_magyar_faluban). lor de veacuri ..., Pal, 1941, ww.recensamantromania.ro/wp-
Accesat în 6 aprilie 2019. pag. 82 content/uploads/2015/05/vol2_t
123. ^ hu Diószegi László; A 134. ^ a b c Ferenc Poszony (1994). 2.xls), recensamantromania.ro
moldvai csángók magyar nyelvű Szeret vize martján (Pe malul 148. ^ Satele cu „ceangăi” din
hitéletének története és jelene Siretului, folclor ceangău din Moldova Identitate și cultură.
(http://web.archive.org/web/201 Moldova). Cluj. p. 1. Sondaj de opinie, Centrul de
90327222048/http://keresztszul 135. ^ Ferenc Poszony (1994). Sociologie Urbană și regională.
ok.hu/wp-content/uploads/A-mol Szeret vize martján (Pe malul CURS, Universitatea din
dvai-cs%C3%A1ng%C3%B3k- Siretului, folclor ceangău din București, Profilul etnocultural,
magyar-nyelv%C5%B1-hit%C Moldova). Cluj. p. 2. p. 5
3%A9let%C3%A9nek-t%C3%B a b
6rt%C3%A9net%C3%A9r%C 136. ^ De la Zamolxis la Genghis- 149. ^ Satele cu „ceangăi” din
Han, Eliade, 1995, pag. 204 Moldova Identitate și cultură.
5%91l.pdf). keresztszulok.hu
137. ^ De la Zamolxis la Genghis- Sondaj de opinie, Centrul de
(Web Archive). Accesat în 6
Han, Eliade, 1995, pag. 205 Sociologie Urbană și regională.
aprilie 2019.
CURS, Universitatea din
124. ^ a b c hu csangok.ro. Moldvai 138. ^ De la Zamolxis la Genghis- București, „Naționalitatea”
Csángók (http://www.csangok.r Han, Eliade, 1995, pag. 206 ceangăilor. Ceangăii – grup
o/moldvai%20csangok.htm), 139. ^ De la Zamolxis la Genghis- cultural-religios, p. 6
Accesat în 6 aprilie 2019. Han, Eliade, 1995, pag. 207 150. ^ Satele cu „ceangăi” din
125. ^ pustiana.ro. Pusztina - 140. ^ a b c Dumea, Emil (2003). Moldova Identitate și cultură.
Pustiana - Liga Pro Europa (htt Catolicismul în Moldova în Sondaj de opinie, Centrul de
p://www.pustiana.ro/index.php? secolul al XVIII-lea. Sapientia, Sociologie Urbană și regională.
page=pu_proeuropa&hl=rom). Iași. p. 34. CURS, Universitatea din
Accesat în 6 aprilie 2019. 141. ^ E. Hurmuzaki, O. București, Maghiarii, p. 8
126. ^ a b c d e f hu csango.ro (Web Densușianu; Documente 151. ^ Demografie - Excerpta et
Archive). Moldvai privitoare la istoria românilor, selecta, Trebici, 1996, p. 100
Csángómagyarok szövetsége vol. I, București, partea I, 1889, 152. ^ Demografie - Excerpta et
(http://web.archive.org/web/201 pag. 102. selecta, Trebici, 1996, p. 92
50812154009/http://www.csang 142. ^ Carol Auner, Episcopia
o.ro/index.php?page=oktatas). 153. ^ a b Demografie - Excerpta et
Milcoviei, în Revista catolică, an selecta, Trebici, 1996, p. 88
Accesat în 6 aprilie 2019. II (1912), pp. 540-551.
154. ^ Demografie - Excerpta et
selecta, Trebici, 1996, p. 95
155. ^ Demografie - Excerpta et
selecta, Trebici, 1996, p. 96
156. ^ Demografie - Excerpta et
selecta, Trebici, 1996, p. 89
157. ^ Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 24
158. ^ a b Ungurii din Moldova la
1646 după „Codex Bandinus”
..., Năstase, 1935, pag. 88
159. ^ Ungurii din Moldova la 1646
după „Codex Bandinus” ...,
Năstase, 1935, pag. 87
160. ^ Ungurii din Moldova la 1646
după „Codex Bandinus” ...,
Năstase, 1935, pag. 75
161. ^ Ungurii din Moldova la 1646
după „Codex Bandinus” ...,
Năstase, 1935, pag. 79
162. ^ a b c Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 51
163. ^ a b c Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 52
164. ^ a b George Ioan Lahovary;
Marele Dicționar Geografic al
României, Vol. I, editat de
Societatea Geografică Română,
București, 1898, pag. 171-172
165. ^ folklife.hu. „László Diószegi
biography” (http://folklife.hu/parti
cipants/dance/laszlo-dioszegi/).
Accesat în 18 septembrie 2019.
166. ^ hu itthon.transindex.ro, 3
februarie 2012, Április végéig az
RMPSZ veszi át a csángó
oktatási program irányítását - a
Transindex.ro portálról (http://itt
hon.transindex.ro/?hir=28154).
Accesat în 6 aprilie 2019.
167. ^ hu csikszereda.piarista.hu.
Piarista Tanulmányi Ház,
Csíkszereda (http://csikszereda.
piarista.hu/?oldal=csangok).
Accesat în 6 aprilie 2019.
168. ^ Mihail Sadoveanu; Zodia
Cancerului sau vremea Ducăi-
Vodă, Editura Hyperion,
Chișinău, 1992, pag. 141
169. ^ Mihail Sadoveanu; Nicoară
Potcoavă, Editura pentru
Literatură, București, 1962, pag.
40
170. ^ a b Otilia Cazimir; Întuneric-din
carnetul unei doctorese, Editura
Tineretului, 1956
171. ^ Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 33
172. ^ Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past 183. ^ The Biopolitics and
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 98
173. ^ en Heltai, János Imre;
Language shift in Moldavia, în
Language Use, Attitudes,
Strategies. Linguistic Identity
and Ethnicity in the Moldavian 185. ^ en The Biopolitics and
Csángó Villages, editare de Peti
L. și Tánczos V., The Romanian
Institute for Research on
National Minorities, Cluj-
Napoca, 2012, pag. 84
174. ^ a b c Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 54
175. ^ Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 102
176. ^ Die Katholische Kirche ...,
Meinolf, 2003, pag. 37
177. ^ Csángós in Moldavia ...,
Tánczos, 1997, pag. 15
178. ^ a b Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 55
179. ^ Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 56
180. ^ a b Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 58
181. ^ Hungarian Csángós in
Moldavia – Essays on the Past
and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia ...,
Diószegi, 2002, pag. 59
182. ^ a b uwpress.wisc.edu. „R.
Chris Davis; Hungarian
Religion, Romanian Blood: A
Minority's Struggle for National
Belonging, 1920–1945” (https://
uwpress.wisc.edu/books/5709.h
tm). Accesat în 24 martie 2019.
Ethnogenealogy of Moldavian
Catholics in 1940s Romania ...,
Davis, 2008, pag. 97
184. ^ en The Biopolitics and
Ethnogenealogy of Moldavian
Catholics in 1940s Romania ...,
Davis, 2008, pag. 104
Ethnogenealogy of Moldavian
Catholics in 1940s Romania ...,
Davis, 2008, pag. 104-105
186. ^ en The Biopolitics and
Ethnogenealogy of Moldavian
Catholics in 1940s Romania ...,
Davis, 2008, pag. 103
187. ^ a b c d e Die Katholische
Kirche ..., Meinolf, 2003, pag.
41
188. ^ a b c The Biopolitics and
Ethnogenealogy of Moldavian
Catholics in 1940s Romania ...,
Davis, 2008, pag. 99
189. ^ Race, Blood, and Biopolitics
in Interwar Romania ..., Turda,
2007, pag. 433
190. ^ a b Race, Blood, and
Biopolitics in Interwar Romania
..., Turda, 2007, pag. 434
191. ^ a b Race, Blood, and
Biopolitics in Interwar Romania
..., Turda, 2007, pag. 435
192. ^ Race, Blood, and Biopolitics
in Interwar Romania ..., Turda,
2007, pag. 432
193. ^ a b c Raport final ...,
Tismăneanu, 2006, pag. 537
194. ^ Gabriel Andreescu, Smaranda 205. ^ Consiliul Europei – Comitetul
Enache; Raport privind
exercițiul drepturilor lingvistice
ale ceangăilor maghiari din
Moldova, Noua Revistă de
Drepturile Omului, nr. 1, 2011,
pag. 84
195. ^ a b c d e f g h Schimbări în
harta etnică a României ...,
Andreescu, 2005
196. ^ Preoți catolici în atenția
Securității. Cazul Gheorghe
Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 207. ^ Preoți catolici în atenția
11
197. ^ Cristian Vasile; Combaterea
„iredentismului” maghiar pe
tărâm confesional în România 208. ^ a b c d Extremismul de
comunistă,1968-1989, în
„Arhivele Securității”, Consiliul
Național pentru Studierea
Arhivelor Securității, București,
Editura Nemira, 2004, pag. 142-
161
198. ^ Preoți catolici în atenția
Securității. Cazul Gheorghe
Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag.
12
199. ^ a b Preoți catolici în atenția
Securității. Cazul Gheorghe
Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag.
14
200. ^ Preoți catolici în atenția
Securității. Cazul Gheorghe
Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag.
13
201. ^ „Vreau să fiu român!”
Identitatea lingvistică și
religioasă a ceangăilor din
Moldova ..., Tánczos, 2018,
pag. 180
202. ^ a b c d e On the Origin of the
Moldavian Csángós ..., Baker,
1997, pag. 664
203. ^ Din Arini la Săbăoani ...,
Hegyeli, 2004, pag. 13
204. ^ Gabriel Andreescu; Ruleta.
Români și maghiari 1990-2000,
Editura Polirom, Iași, 2001, pag.
242
de Cultură, Știință și Educație
(WebArchive) (4 mai 2001).
„Csango minority culture in
Romania” (http://assembly.coe.i
nt/Documents/WorkingDocs/doc
01/EDOC9078.htm). Accesat în
21 februarie 2019.
206. ^ Gabriel Andreescu; Ruleta.
Români și maghiari 1990-2000,
Editura Polirom, Iași, 2001, pag.
232
Securității. Cazul Gheorghe
Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag.
15
dreapta în România ...,
Andreescu, 2003
209. ^ a b c Die Katholische Kirche
..., Meinolf, 2003, pag. 42.
210. ^ a b c observatorcultural.ro, Nr.
115, 7 mai 2002, Gabriel
Andreescu. „Academia Romana
si Ministerul Informatiilor
Publice patroneaza asimilarea”
(https://www.observatorcultural.r
o/articol/academia-romana-si-mi
nisterul-informatiilor-publice-patr
oneaza-asimilarea/). Accesat în
17 septembrie 2019.
211. ^ Pozsony Ferenc. „Efforts for
the Protection of the Interests of
the Moldavian Csángó after
1989” (http://pozsony.adatbank.t
ransindex.ro/belso.php?k=17&p
=1368). Accesat în 17
septembrie 2019.
212. ^ Biserica Sfântul Nicolae din
Bacău a fost arhiplină la prima
liturghie în limba maghiară (http
s://www.flux24.ro/victorie-pentr
u-ceangai-biserica-din-bacau-pli
na-la-prima-liturghie-in-limba-m
aghiara/), flux24.ro, 27 ianuarie
2019. Accesat la 19 august
2019.
213. ^ csango.ro. „Raport cu privire
la drepturile omului dat
publicității de Departamentul de
Stat al SUA” (http://csango.info/
rou/index.php?page=raport_su
a). Accesat în 23 martie 2019.
214. ^ state.gov, Bureau of
Democracy, Human Rights, and
Labor 2007. „Human Rights
Reports - Romania, 11 martie
2008” (https://www.state.gov/j/dr
l/rls/hrrpt/2007/100580.htm).
Accesat în 23 martie 2019.
215. ^ a b Die Katholische Kirche ...,
Meinolf, 2003, pag. 44.
216. ^ a b c en Vilmos Tánczos;
Language Shift Among the
Moldovan Csángós, The
Romanian Institute of National
Minorities, Cluj-Napoca, 2012,
ISBN 978-606-8377-10-0, pag.
45
217. ^ Gabriel Andreescu; Ruleta.
Români și maghiari 1990-2000,
Editura Polirom, Iași, 2001, pag.
233
218. ^ a b Attila Hegyeli; Din Arini la
Săbăoani, Fundația Culturală
Siret, Roman, pag. 12
219. ^ Dumitru Mărtinaș; Originea
ceangăilor din Moldova, text
îngrijit de Ion Coja și V. M.
Ungureanu, editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1985,
pag. 49
220. ^ en Vilmos Tánczos;
Language Shift Among the
Moldovan Csángós, The
Romanian Institute of National
Minorities, Cluj-Napoca, 2012,
ISBN 978-606-8377-10-0, pag.
20
221. ^ Gabriel Andreescu; Ruleta.
Români și maghiari 1990-2000,
Editura Polirom, Iași, 2001, pag.
234
222. ^ Davis R. Chris; Hungarian
Religion, Romanian Blood: A
Minority's Struggle for National
Belonging, 1920–1945,
University of Wisconsin Press,
2019, pag. 18
223. ^ Gabriel Andreescu; Ruleta.
Români și maghiari 1990-2000,
Editura Polirom, Iași, 2001, pag.
241-243
224. ^ „Vreau să fiu român!”
Identitatea lingvistică și
religioasă a ceangăilor din
Moldova ..., Tánczos, 2018,
pag. 375
Bibliografie
◾ Andreescu, Gabriel; Extremismul de dreapta în România (http://www.edrc.ro/docs/docs/extremism_ro/Intregul
Volum.pdf), seria Diversitate Etnoculturală în România, editura Centrului de Resurse pentru Diversitate
Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973 85738 8 2, pag. 21
◾ Andreescu, Gabriel; Schimbări în harta etnică a României (http://www.edrc.ro/docs/docs/etnomobilitate/Intreg
ul_volum.pdf), seria Diversitate Etnoculturală în România, editura Centrului de Resurse pentru Diversitate
Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2005, ISBN 973 7670 01 9, pp. 49-53
◾ de Arens, Meinolf; Die Katholische Kirche in Rumänien unter besonderer Berücksichtigung der Moldauer
Csángós în Nationale Sprachpolitik und europäische Integration – Tagungsbericht der forost-Projektgruppe III
(http://www.forost.lmu.de/fo_library/forost_Arbeitspapier_18.pdf), Nr. 18, decembrie 2003, forost, München,
ISBN 3-9809264-2-7, pp. 35-49
◾ en Baker, Robin; On the Origin of the Moldavian Csángós (https://www.jstor.org/stable/4212489?seq=1#pag
e_scan_tab_contents) din volumul The Slavonic and East European Review, vol. 75, no. 4, 1997, pp.
◾ Centrul de Sociologie Urbană și Regională, CURS; Satele cu „ceangăi” din Moldova Identitate și cultură.
Sondaj de opinie (https://www.rgnpress.ro/rgn_11/images/stories/2011/06/Raport-Ceangai-FINAL.pdf);
Universitatea din București, 2002
◾ en Davis, R. Chris; Rescue and Recovery: The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in
1940s Romania în Sandor Ilyés, et al. (eds), Local and Transnational Csángó Lifeworlds, 2008, ISBN 978 973
8439 36 8, pp. 97-99
◾ Diaconescu, Marius; Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII,
în Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, XXXIX-XL, Iași, 2002-2003, pp.
◾ hu Diószegi, László; „…nálunk most es a Templomban a nyelvünk tiltva vann.” - A moldvai csángók magyar
nyelvű hitéletének története és jelene (http://web.archive.org/web/20190327222048/http://keresztszulok.hu/w
p-content/uploads/A-moldvai-cs%C3%A1ng%C3%B3k-magyar-nyelv%C5%B1-hit%C3%A9let%C3%A9nek-
t%C3%B6rt%C3%A9net%C3%A9r%C5%91l.pdf) („...la noi în biserică și azi e interzisă limba noastră” –
Istoria vieții religioase în limba maternă a ceangăilor moldoveni), pp.
◾ en Diószegi, László; Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian
Csángós in Moldavia, Teleki László Foundation - Pro Minoritate Foundation, Budapesta, 2002, ISBN 963
85774 4 4, pp.
◾ Dobeș, Andreea; Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu (1958 - 1989) (https://remusmi
rceabirtz.files.wordpress.com/2011/07/andrea-dobespreoti-catolici-in-atentia-securitatii-cazul-gheorghe-patras
cu-1958-1989.pdf), în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu
(coordonatori), Editura Polirom, Iași, 2008, ISBN 978 973 46 1088 4, pp. 304-318
◾ Eliade, Mircea; De la Zamolxis la Genghis-Han, Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și
Europei Orientale, Editura Humanitas, București, 1995, ISBN 973-28-0554-4, pp. 204-207, după traducerea
De Zalmoxis à Gengis-Khan, Editura Payot, Paris, 1970 apărută la Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1980
◾ en Ferdinand, Siarl; Situation of the Csángó Dialect of Moldavia in Romania, Hungarian Cultural Studies, e-
Journal of the American Hungarian Educators Association, publicat prin intermediul University Library System
al Universității din Pittsburgh, Volume 9, 2016, ISSN 1936-8879, pp. 77-78
◾ Hegyeli, Attila; Din Arini la Săbăoani, Fundația Culturală Siret, Roman, 2004, ISBN 973 0 03492 3, pp. 9-23
◾ Horváth, Antal; Strămoșii catolicilor din Moldova, Trisedes Press, Sfântu Gheorghe, 1994, pp.
◾ Maurice Blanc, Alexandre de Lanautte D'Hauterive(fr); Memoriu despre starea Moldovei la 1787 / Mémoire sur
l'état ancien et actuel de la Moldavie, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucuresci, 1902, pp. 89-91
◾ en Isohookana-Asunmaa, Tytti; The Csángó Minority Culture in Moldavia – Preliminary draft report (http://w
ww.hungarianhistory.com/lib/csango/csango5.pdf); Council of Europe / Conseil de l’ Europe, 2 March 2001
◾ Năstase, I. Gheorghe; Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” , în Arhivele Basarabiei, vol. 4,
Tipografia „Tiparul Moldovenesc”, Chișinău, 1935, pp. 397-414
◾ Pal, M. Iosif Petru; Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri, Tipografia „Serafica”
Săbăoani-Roman, 1941, pp. 12, 14-15, 82, 96
◾ hu Piro, Krisztina; (http://www.csango.hu/index_kika6.html)A moldvai csángó nyelvjárásról (http://www.csang
o.hu/index_kika6.html) (Despre graiurile ceangăilor din Moldova), pp.
◾ hu Pozsony, Ferenc; Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban (http://adatbank.transindex.ro/ht
ml/cim_pdf431.pdf) (Procese etnoculturale în satele ceangăilor din Moldova), pp.
◾ Rosetti, Radu; Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova, în Analele Academiei Române, Tom. XXVII,
Memoriile Secțiunii Istorice No. 10, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” București, 1905, pp. 2/248-3/248,
3/249
◾ en Sandor, Klara; Contempt for Linguistic Human Rights in the Service of the Catholic Church: The Case of
the Csangos, în Miklos Kontra, Robert Phillipson, Tove Skutnabb-Kangas, Tibor Varady (editori); Language: A
Right and a Resource: Approaching Linguistic Human Rights, Budapesta, Central European University Press,
1999, pp. 318-329
◾ Tánczos, Vilmos; „Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova, 472
pagini, Editura ISPMN, 2018, ISBN 978 606 8377 55 1
◾ Tánczos, Vilmos:

◾ hu Csángós in Moldavia (http://www.hungarianhistory.com/lib/tanczos/tanczos.pdf), publicat original

în Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-Európában – Hányan vannak a moldvai csángók?, Ed.
Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390
◾ hu A moldvai csángók lélekszámáról (http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm#visz67) (Despre
numărul ceangăilor din Moldova)
◾ hu Hányan vannak a moldvai csángók? (http://noborders.interfree.it/hung.htm) (Câți sunt ceangăii din
Moldova)

◾ Tismăneanu, Vladimir (președinte); RAPORT FINAL (http://old.presidency.ro/static/rapoarte/Raport_final_CPA

DCR.pdf) Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București, 2006, pag. 537
◾ Trebici, Vladimir; Demografie - Excerpta et selecta (https://sas.unibuc.ro/storage/downloads/demografie-67/1
996-Excerpta1.pdf), Editura Enciclopedică, București, 1996
◾ en Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The
American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pp. 432-435, ISSN 00376779

Bibliografie suplimentară

◾ en Davis, R. Chris; Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging,
1920–1945 (https://uwpress.wisc.edu/books/5709.htm), University of Wisconsin Press, 2019, ISBN 978-0-
299-31640-2
◾ en Isohookana-Asunmaa, Tytti; Doc. 9078: Csango minority culture in Romania – Report (https://archive.is/2
0120605044639/assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/doc01/EDOC9078.htm#selection-127.0-127.9),
Consiliul Europei, 4 mai 2001
◾ Wald, Lucia; Slave, Elena; Ce limbi se vorbesc pe glob, Editura Științifică, București, 1968

Legături externe
◾ NATIONAL GEOGRAPHIC In the shadow of Attila For centuries geography and politics isolated Romania's
Csángó people—the professed heirs of Attila (http://web.archive.org/web/20071011191619/http://www7.nation
algeographic.com/ngm/0506/feature4/index.html), nationalgeographic.com
◾ Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova (http://www.csango.ro/rom.html), csango.ro
◾ Fundația Culturală Siret (https://web.archive.org/web/20060107011831/http://www.ceangai.ro/) din Roman,
ceangai.ro
◾ Muzeul Romano-Catolicilor (Ceangăilor) (http://www.sabaoani.cnet.ro/Muzeu.html/), sabaoani.cnet.ro
◾ Comunitatea ceangăilor din Săbăoani (http://www.sabaoani.uv.ro), sabaoani.uv.ro
 ◾ A jászvásári püspökség elismerte: a csángó a magyar nyelvhez tartozik (http://erdely.ma/hitvilag.php?id=1091
58&cim=a_jaszvasari_puspokseg_elismerte_a_csango_a_magyar_nyelvhez_tartozik_audio) (Episcopia
Romano-Catolică de Iași a recunoscut: graiul ceangău ar putea aparține de limba maghiară), erdely.ma
◾ A moldvai csángók lélekszámáról (http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm), kia.hu
◾ Jean Nouzille, articol despre ceangăi (http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2003/current2/mi46.htm), itcnet.ro
◾ Bacău - Date statistice (http://www.bacaul.ro/judetul-bacau-date-statistice-142/), bacaul.ro
◾ Ceangăii, comunitatea fără trecut și prezent (http://www.adevarul.ro/dosar/Ceangaii-comunitatea_fara_trecut_
si_prezent_0_485351768.html), 23 mai 2011, Olimpia Filip, Mihai Mincan, Adevărul

Video

Despre ceangăii din Moldova

Filme documentare

◾ Szent István gyermekei Moldvában (Copii lui Sfântul Ștefan) (https://www.youtube.com/watch?v=4_O_rVYaM

WE) - film documentar despre cultul regelui Sfântul Ștefan I. al Ungariei în comunitățile ceangăiești din
Moldova (Youtube)
◾ Pusztinai Csángók (Ceangăi din Pustiana) (https://www.youtube.com/watch?v=dxKcda2aOoc) - film
documentar despre prima slujbă maghiară din Pustiana
◾ Csángóhonban (Pe pământul ceangăilor) (https://www.youtube.com/watch?v=O8UAgkHStAM) - film
documentar despre ceangăii din Moldova
◾ Csángók - Külsőrekecsin (Ceangăi - Fundu Răcăciuni) (https://www.youtube.com/watch?v=nKEhxBWbUVw) -
film documentar despre ceangăii din Fundu Răcăciuni
◾ Csángók (Ceangăi) (https://www.youtube.com/watch?v=odcP5yiN1m0) - film documentar despre ceangăii din
Moldova
◾ Pusztina (Pustiana) (https://www.youtube.com/watch?v=7bHGOsks4Mk) - film documentar despre satul
Pustiana, respectiv despre limba și cultura locuitorilor
◾ „Nyolcvan a százból” Történetek Lujzikalagor szétszóródott csángó népéről („Optzeci din o sută” Povestiri
despre neamul împrăștiat al ceangăilor din Luizi-Călugăra) (https://www.youtube.com/watch?v=kHC2t4avQn
E) - film documentar despre ceangăii din Oituz, originari din Luizi-Călugăra
◾ Duma-István András: A csángó mitológia (Mitologia ceangăiască) (https://www.youtube.com/watch?v=BZpjvN
uF8Bw) - prezentarea scriitorului ceangău Duma-István András din Cleja despre mitologia populară
ceangăiască

Interviuri

◾ Csángó asszony a magyar miséről (Femeie ceangău despre slujba maghiară) (https://www.youtube.com/watc
h?v=28Gh1cFb8U0)
◾ Femeie bătrână din Moldova despre pelerinajul la Șumuleu Ciuc (https://www.youtube.com/watch?v=Vc4QQjl
hfSs)
◾ Fragment din filmul documentar "În "țara" ceangăilor" - interviu cu trei femei ceangăi (https://www.youtube.co
m/watch?v=lqly7FkwLxk)
◾ Duma András a csángók múltjáról, jelenéről és perspektíváiról (Duma András, despre trecutul, prezentul și
perspectivele ceangăilor) (https://www.youtube.com/watch?v=-QwiASwYUAY) - interviu în limba maghiară cu
scriitorul ceangău Duma András-István din Cleja.
◾ Interviu cu Nyisztor Tinka PhD (https://www.youtube.com/watch?v=kdFaAFaiDMQ), Pustiana
◾ Csángó galuska (tăițeii ceangăiești) (https://www.youtube.com/watch?v=6JGEw0Cj9OA) - prezentarea cărții
lui Nyisztor Tinka (PhD) despre bucătăria ceangăiască.
◾ Interviu în limba maghiară cu Nyisztor Tinka (https://www.youtube.com/watch?v=GC0BNyv35gA)
◾ Interviu în limba maghiară cu o elevă despre căminul ceangău din Miercurea Ciuc (https://www.youtube.com/
watch?v=jjjXCALpsoI)
◾ Interviu cu un ceangău din Oituz (https://www.youtube.com/watch?v=jW2Wd2tmPYk)
◾ Csángó rádió Moldvában (Radio ceangăiesc în Moldova) (https://www.youtube.com/watch?v=QCP6uEpldW4)
- despre radioul ceangăiesc din Ciucani
◾ Gyimesi csángók a moldvai csángókról (Ceangăi ghimeșeni despre ceangăii moldoveni) (https://www.youtub
e.com/watch?v=AD3zScqlOzU)
◾ Székelyek a csángókról (Secui despre ceangăii) (https://www.youtube.com/watch?v=Sd3LFdn_Jk0)

Dansuri și cântece

◾ „Imnul ceangăilor” (psalm popular ceangău, cules de Petrás Ince János) (https://www.youtube.com/watch?v=
bdctMrTmTuE)
◾ Pusztinai énekek (Cântece din Pustiana) (https://www.youtube.com/watch?v=3hL4Yb9e-O8)
◾ Cântec religios romano-catolic în dialectul de sud: Tatăl Nostru (https://www.youtube.com/watch?v=vdUgllIZg
aI)
◾ Cântece religioase interpretate de fete ceangăiești din Arini (Magyarfalu), Bacău (https://www.youtube.com/w
atch?v=XCuhtVdgBCQ)
◾ Cântec religios de crăciun în dialectul ceangău-secuiesc (https://www.youtube.com/watch?v=8Ur_MjpQ9tE)
◾ Cântăreața Ábrahám Judit - cântece ceangăiești (https://www.youtube.com/watch?v=8lMzOc-8mY0)
◾ Concertul caritabil al corului de femei din Pustiana (Pusztina) la Szombathely, Ungaria (https://www.youtube.c
om/watch?v=jdveZ1OTj2s)
◾ Cântăreața Troffin Virginia din Stufu (Esztufuj), Bacău (https://www.youtube.com/watch?v=QYkRRZX-2Ew)
◾ A jövő énekese Pusztinán: Száras Marika (Cântăreața viitorului: Száras Marika) (https://www.youtube.com/wa
tch?v=StgiexRCKuI)
◾ Cântec ceangău din Stufu (Esztufuj), Bacău (https://www.youtube.com/watch?v=vZHvLXmhWbo)
◾ Cântec arhaic ceangău (https://www.youtube.com/watch?v=m96iOce1y50)
◾ Dans popular (https://www.youtube.com/watch?v=5txaEeLPEPs)
◾ „Csángó magyar, csángó magyar” - cântec ceangău („imnul ceangăilor”) (https://www.youtube.com/watch?v=
L6HI_3BbsWM)
◾ Ceangăi moldoveni dansând în timpul pelerinajului de la Șumuleu Ciuc (https://www.youtube.com/watch?v=tH
aF2H1JDvs)
◾ Csángó menyekező (nuntă ceangăiască), Csángó Bál (balul ceangăilor), Budapesta (https://www.youtube.co
m/watch?v=tD6IFmmyXX8)
◾ Moldvai Csángó Magyar Táncok (Dansuri cenagăiești din Moldova) (https://www.youtube.com/watch?v=3t5a
wvJkHug)

Despre ceangăii ghimeșeni

◾ Zerkula János (cel mai cunoscut interpret ceangău de muzică populară) cântă la vioară (https://www.youtube.
com/watch?v=zOK9QAvQHmo)
◾ Zerkula János - cântece triste (concert în Bimhus, Amsterdam) (https://www.youtube.com/watch?v=LvNa1WP
Z9tE)
◾ Dans ghimeșean (https://www.youtube.com/watch?v=JWF7koV6AvU)
◾ Nuntă ceangăiască în Ghimeș (https://www.youtube.com/watch?v=gp6qbC7Ql24)
 ◾ Nuntă tradițională în Ghimeș (https://www.youtube.com/watch?v=u0AsIUpmzB8)
◾ Psalm catolic maghiar în Ghimeș-Făget, Bacău (https://www.youtube.com/watch?v=rjJQ0VbA0IA)
◾ Muzică ceangăiască ghimeșeană (https://www.youtube.com/watch?v=EN1MMwo3KMg)
◾ Dans ghimeșean (https://www.youtube.com/watch?v=K_xX-DZLx3Q)
◾ Cântec ghimeșean (https://www.youtube.com/watch?v=cKgvnIjKIZs)
◾ Dans ceangău ghimeșean (cântă: lăutarul Antal Tibor) (https://www.youtube.com/watch?v=rKTZLCV57BE)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ceangăi&oldid=13087264

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 septembrie 2019, ora 20:27.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.