Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Retele Electrice PDF
Retele Electrice PDF
Partea I-a
2010
Reţele electrice – partea I-a
1. INTRODUCERE
1.1. Scurt istoric
13800/112 V
Iluminat Forta
Introducere 2
Reţele electrice – partea I-a
• Utilizarea unor tensiuni mai mari de 80 kV a necesitat utilizarea izolatoarelor de tip
lanţ (suspensie) în locul celor tip suport. În 1906 s-au realizat primele izolatoare tip
lanţ.
• În 1908, în SUA se realizează prima linie de 110 kV, iar în Germania în 1912.
• În perioada 1910-1914 Peek şi alţi specialişti au analizat influenţa fenomenului
corona. Astfel s-au realizat conductoare tubulare, utilizarea conductoarelor de Al şi
Ol-Al, precum şi a liniilor cu mai multe conductoare pe fază. S-a ajuns, până în
1920 la linii cu tensiunea de 150 kV.
• Creşterea în continuare a tensiunii a impus rezolvarea neuniformităţii câmpului de-a
lungul lanţurilor de izolatoare prin utilizarea unor inele metalice la cele două capete
ale lanţului. În 1924 s-a realizat prima linie de 220 kV în SUA, la San Francisco, iar
în 1927 în Germania.
• 1936 - se realizează prima linie de 287 kV (Los Angeles).
• 1952 – se realizează prima linie de 380 kV (Suedia).
• 1956 – prima linie de 400 kV, 925 km – Moscova – Kuibîşev, cu 3 conductoare pe
fază şi condensatoare serie pentru reducerea reactanţei longitudinale şi creşterea
puterii transportate. În 1959 se trece linia la 500 kV.
E ⋅U
P = 3⋅ ⋅ sin δ (1.2)
Xt
Unde E este tensiunea electromotoare a generatorului, U tensiunea în nodul destinaţie, δ
defazajul dintre ele, iar Xt reactanţa totală între sursă şi nodul destinaţie, inclusiv reactanţa
generatorului.
• 1965 – se dă în funcţiune, în Canada prima linie de 735 kV.
• 1966 – se realizează prima linie de 750 kV, în URSS, Moscova – Konacovo.
• 1969 – se dă în funcţiune prima linie de 765 kV, în SUA.
Instalaţiile electrice din România s-au dezvoltat imediat după ce ele au fost descoperite în
alte părţi ale lumii.
• 1882 – în Bucureşţi se realizează primele instalaţii demonstrative de iluminat
electric în curent continuu
• 1884 – a fost pusă în funcţiune uzina electrică din Timişoara, prevăzută cu 4 grupuri
de 30 kW pentru iluminat
• 1889 – prima centrală şi reţea de distribuţie în ca monofazat la Caransebeş.
Frecvenţa era de 42 Hz la 2000 V
• 1897 – la Doftana se pune în funcţiune prima instalaţie pentru alimentare cu energie
electrică a schelelor petroliere în ca trifazat, de 500 V. Instalaţia era alimentată de la
uzina hidroelectrică Sinaia printr-o linie de 10 kV şi un post de transformare 10/0.5
kV
• 1900 – prima linie de 25 kV, între Câmpina şi Sinaia, de 31.5 km, cu conductoare
din cupru, 35 mm2
• Până în 1900 au fost introdusă electricitatea în câteva localităţi importante: Galaţi
(1892), Craiova (1896), Sibiu (1896), Brăila (1897), Iaşi (1897), Arad (1897),
Sinaia (1890), Alba Iulia (1890), Piatra Neamţ (1895), Bacău (1902).
• 1908 – Se finalizează reţeaua în cablu de 5 kV a oraşului Bucureşţi.
• 1915 – se pune în funcţiune LEA 55 kV, Reşiţa – Anina, de 25 km, cu conductoare
de cupru, 50 mm2
• 1930 – prima LEA 110 kV, Dobreşti – Bucureşti
• 1961 – prima LEA 220 kV între Bicaz şi Luduş (construcţie), 3x400 mm2 +2x70
mm2
Introducere 3
Reţele electrice – partea I-a
• 1963 – prima LEA 400 kV, Luduş – Mukacevo (Ukraina).
În Bacău şi împrejurimi putem nota următoarele date relevante:
• 1895 – primele instalaţii electrice la Zemeş şi Solonţ la Societatea anonimă pentru
industria petrolului „Steaua Română”, energia fiind utilizată pentru iluminat, iar
grupurile electrogene funcţionau cu gaz sărac.
• 1896 – utilizarea energiei electrice pentru iluminat şi forţă la fabrica de hârtie
„Letea”
• 1902 – prima centrală electrică publică în Bacău, echipată cu două maşini cu abur
50 CP fiecare, acţionând generatoare la 220 Vcc.
• 1912 – se pune în funcţiune centrala hidroelectrică Gherăieşti cu două grupuri de
120 kW, la 5.25 kV, 50 Hz, trifazat.
• Introducerea electricităţii în celelalte oraşe s-a realizat în 1905 (Tg. Ocna), 1910
(Buhuşi), 1911 (Dărmăneşti), 1930 (Slănic Moldova), 1952 (Oneşti).
• 1951 – se înfiinţează Întreprinderea Regională de Electricitate (IRE)
• 1960 – intră in funcţiune CHE Stejaru 4x 27.5 MW + 2 x 50 MW
• 1956 – prima linie de 110 kV între Borzeşti şi Focşani, 150 mm2, dublu circuit
• 1957 – se pune în funcţiune LEA 110 kV Borzeşti – Bacău – Roman – Stejaru,
Roman – Iaşi
• 1957 – se pune în funcţiune staţia 110/6 kV Roman Laminor (1x10 MVA), extinsă
imediat la 110/35/15(20)/6 kV
• 1959 – se pune în funcţiune staţia 110/6 kV Mărgineni
• 1963 – intră în funcţiune staţia 220 kV Stejaru şi LEA 220 kV Stejaru –Fântânele
• 1967 – intră în funcţiune staţia 220 kV Gutinaş şi LEA 220 kV Gutinaş-Stejaru,
LEA 220 kV Gutinaş – Galaţi
• 1968 – se pun în funcţiune TA 7, TA 8 Borzeşti 2 x 210 MW
• 1976 – se pune în funcţiune staţia 400 kV Gutinaş, AT5 400/220 kV şi LEA 400 kV
Gutinaş – Braşov
• 1980 – intră în funcţiune LEA 400 kV Gutinaş – Suceava la 220 kV
Reţelele electrice fac legătura între sursele de energie electrică şi receptoare. Având în
vedere că producerea, transportul, distribuţia şi consumul energiei electrice se realizează
simultan, existând un echilibru permanent între producţie şi consum, rezultă că toate acestea
formează un sistem unic.
Prin sistem energetic, se înţelege totalitatea instalaţiilor de producere, transport, distribuţie
şi de utilizare a energiei electrice, precum şi a altor forme de energie.
Din sistemul energetic fac parte resursele de energie primară, instalaţiile de producere
(centrale hidro, termo, nucleare, etc), liniile electrice de transport şi distribuţie, precum şi
consumatorii cu receptoarele lor.
Prin sistem electroenergetic sau sistem electric se înţelege partea electrică a sistemului
energetic, începând de la generatoarele electrice şi până la receptoare, inclusiv. Sistemul
electroenergetic naţional cuprinde aceste instalaţii din România. România este conectată la
reţeaua europeană de transport, fiind membră a UCTE (Union for the Co-ordination of
Transmission of Electricity). Sistemele care cuprind interconexiunea mai multor sisteme
electroenergetice naţionale mai poartă denumirea şi de „sisteme vaste”. În asemenea situaţii se
creează condiţii şi restricţii suplimentare legate de funcţionarea lor.
Prin reţea electrică se înţelege partea din sistemul electroenergetic destinată transportului
şi distribuţiei energiei electrice, până la bornele receptoarelor.
Reţeaua electrică cuprinde:
Introducere 4
Reţele electrice – partea I-a
• linii electrice aeriene (LEA)
• linii electrice în cablu (LEC)
• staţii de transformare – acestea sunt noduri electrice ale reţelei şi cuprind bare
electrice şi transformatoare sau autotransformatoare cu una din tensiuni mai mari
sau egale cu 110 kV
• staţii de conexiuni – noduri electrice ale reţelei la tensiuni mai mari sau egale cu 110
kV
• posturi de transformare – conţin transformatoare MT/JT
• puncte de alimentare – denumire mai veche a unor noduri electrice importante de
medie tensiune (6 kV) cu injecţii prin fideri (mai multe cabluri în paralel) din staţii
de transformare
• puncte de conexiuni – noduri electrice de medie tensiune
• tablouri electrice – noduri electrice la joasă tensiune
• bobine de reactanţă (pentru compensarea energiei reactive, pentru limitarea
curenţilor de scurtcircuit), bobine de stingere (pentru tratarea neutrului), baterii de
condensatoare
Instalaţiile de transport cuprind instalaţiile de înaltă şi foarte înaltă tensiune cu rolul
de a transporta energia pe distanţe mari (peste 50 km). In România ele cuprind instalaţiile de
220 şi 400 kV .
Instalaţiile de distribuţie cuprind instalaţiile de înaltă tensiune, medie şi joasă tensiune
care fac legătura între instalaţiile de transport şi instalaţiile consumatorilor. De regulă aceste
reţele nu cuprind linii cu lungimea mai mare de 50 km. În România, în reţelele de distribuţie
sunt incluse reţelele de 110-0.4 kV. Un caz particular al reţelelor de distribuţie îl constituie
reţelele de repartiţie, care, cel puţin în România cuprind reţelele de 110 kV care asigură
distribuţia energiei electrice la nivelul unui judeţ. Aceste reţele sunt de obicei debuclate, însă,
în anumite situaţii pot asigura şi funcţii de transport.
Instalaţiile consumatorilor cuprind receptoarele şi instalaţiile electrice situate în
incinta acestora situate după punctul de delimitare cu operatorul de reţea care gestionează
reţelele de distribuţie sau transport.
Obiectul cursului de reţele electrice îl constituie construcţia, proiectarea, funcţionarea
şi exploatarea reţelelor electrice. Aspectele prezentate în curs sunt valabile şi pentru reţelele
interioare ale consumatorilor. Având în vedere tipurile de reţele utilizate în momentul de faţă,
ne vom referi de obicei la reţelele trifazate de curent alternativ. Anumite aspecte ale
construcţiei şi funcţionării reţelelor electrice sunt studiate la alte discipline: staţii şi posturi de
transformare, protecţii şi automatizări în instalaţiile energetice, alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor, balanţe şi calitatea energiei. Anumite aspecte avansate, inclusiv
funcţionarea sistemelor electroenergetice sunt studiate în partea a II-a a cursului.
Introducere 5
Reţele electrice – partea I-a
- reţele publice – reţele care alimentează doi sau mai mulţi consumatori;
- reţele de utilizare: sunt cele prin care se alimentează consumatorii locali, sunt reţele cu o singură
treaptă de tensiune, au lungimi mici şi tensiune mică ;
b) după tensiune;
- reţele de foarte joasă tensiune – FJT- (Un ≤ 50 V);
- reţele de joasă tensiune – JT- (50 V < Un ≤ 1 kV);
- reţele de medie tensiune - MT- (1 kV < Un ≤ 35 kV), 6, 10, 15,20, 35 kV;
- reţele de înaltă tensiune – IT - (110 kV ≤ Un ≤ 220 kV), 110, 220 kV;
- reţele de foarte înaltă tensiune – FIT - (Un > 300 kV), 400, 750 kV
c) după felul curentului vehiculat prin reţea
- reţele de curent continuu;
- reţele de curent alternativ;
- reţele monofazate;
- reţele polifazate (trifazate).
d) după topologie;
- reţele radiale, figura 1.2.a – reţea alimentată de la o singură sursă;
- reţele buclate, figura 1.2.b – reţea alimentată de la două surse;
- reţele buclate complexe, figura 1.2.c – reţea alimentată de la cel puţin trei surse.
Figura 1.2
Clasificarea reţelelor electrice după
topologie
O reţea electrică este constituită din noduri şi laturi. Nodurile reţelei sunt constituite din
barele staţiilor, posturilor şi tablourilor electrice, iar laturile din legături electrice între noduri.
Laturile reţelei pot fi:
- longitudinale – când fac legătura între două noduri (de exemplu linii, transformatoare,
bobine longitudinale pentru limitarea curenţilor de scurtcircuit)
- transversale – când fac legătura între nodurile reţelei şi pământ (de exemplu bobine
transversale pentru compensarea energiei reactive, baterii de condensatoare, capacitatea
liniilor, admitanţa transversală a transformatoarelor).
Nodul de referinţă pentru tensiuni este pământul.
Prin regimul de funcţionare a unei reţele electrice se înţelege starea ei la un anumit
moment dat, sau pe un interval de timp, caracterizat prin starea elementelor de reţea şi prin
valorile unor mărimi fizice, în diverse puncte din reţea şi prin condiţiile de funcţionare.
Mărimile fizice care caracterizează un regim de funcţionare sunt:
- tensiunea electrică în nodurile reţelei – de regulă tensiunea între faze şi
pământ în cazul reţelelor trifazate
- curenţii electrici pe laturile reţelei sau curenţii injectaţi în nodurile reţelei
- puterile activă şi reactivă care circulă pe laturile reţelei sau injectate în
nodurile reţelei
- defazaje dintre tensiunile din noduri sau defazaje dintre tensiuni şi curenţi
Introducere 6
Reţele electrice – partea I-a
- frecvenţa semnalelor de tensiune şi curent
Condiţiile de funcţionare a reţelei sunt definite de:
- starea de funcţionare a elementelor reţelei
- încadrarea parametrilor (mărimilor fizice) în limitele prescrise.
- nivelul producţiei şi consumului de energie în reţea
Din acest punct de vedere putem avea:
• Regimuri normale – caracterizate de faptul că toate elementele de reţea prevăzute în
documentaţia aprobată sunt în stare de funcţionare, iar mărimile fizice se încadrează
în limitele prevăzute
• Regimuri de avarie – regimuri caracterizate de modificarea stării anterioare a
ansamblurilor funcţionale, prin abateri ale parametrilor funcţionali ai acestora în afara
limitelor prevăzute prin reglementări sau contracte sau prin reduceri ale puterii
electrice produse pe centrală sau pe grupuri, indiferent de efectul evenimentului
asupra consumatorilor şi indiferent de momentul în care se produce.
După viteza de variaţie a mărimilor în timp avem:
• Regimuri permanente – caracterizate prin semnale sinusoidale ale tensiunilor şi
curenţilor şi variaţii lente ale valorilor efective ale acestora
• Regimuri tranzitorii – caracterizate prin prezenţa unor componente neperiodice în
semnalele de curent şi tensiune şi prin variaţia rapidă a acestor mărimi
După natura mărimilor pe cele trei faze avem:
• Regim trifazat simetric – caracterizat prin valori efective ale semnalelor de curent şi
tensiune egale pe cele trei faze şi defazaje egale cu 120º între semnalele de pe faze
diferite
• Regim trifazat nesimetric – caracterizat de valori efective ale semnalelor de curent sau
tensiune inegale pe cele trei faze sau/şi defazaje diferite de 120º între semnalele de pe
faze diferite
Introducere 7
Reţele electrice – partea I-a
∂B
rot E = − (1.5)
∂t
unde primele două relaţii de dau forma integrală a legii, iar (1.5) ne dă forma locală a legii.
E reprezintă intensitatea câmpului electric, iar B este inducţia magnetică.
• Legea circuitului magnetic – tensiunea magnetică umΓ pe un contur închis Γ este egală cu
suma dintre curentul de conducţie care străbate suprafaţa SΓ delimitată de curbaΓ şi
curentul electric de deplasare sau viteza de variaţie a fluxului electric,
Ψ eSΓ prin
suprafaţa SΓ.
dΨeS Γ
u mΓ = iS Γ + (1.6)
dt
d
∫ H ⋅ dl = ∫∫ J ⋅ dS + dt ∫∫ D ⋅ dS (1.7)
Γ S Γ S Γ
∂D
rot H = J + (1.8)
∂t
unde primele două relaţii de dau forma integrală a legii, iar (1.8) ne dă forma locală a legii.
H reprezintă intensitatea câmpului magnetic, D este inducţia electrică, iar J densitatea de
curent.
• Legea fluxului electric – Fluxul electric ΨeΣ pe o suprafaţă închisă Σ este egal cu sarcina
electrică qvΓ din volumul VΣ delimitat de suprafaţa Σ:
ΨeΣ = qvΣ (1.9)
∫∫ D ⋅ dS = qvΣ (1.10)
Σ
div D = ρ v (1.11)
Relaţia (1.11) este valabilă pentru o distribuţie de volum a sarcinii electrice cu
densitatea ρv, dependentă de coordonatele punctului respectiv.
dq
ρv = (1.12)
dV
qvΣ = ∫∫∫ ρ v ⋅ dV (1.13)
VΣ
• Legea fluxului magnetic – Fluxul magnetic ΨΣ pe o suprafaţă închisă Σ este egal cu zero:
ΨΣ = 0 (1.14)
∫∫ B ⋅ dS = 0 (1.15)
Σ
div B = 0 (1.16)
• Legea legăturii dintre D, E , P şi legea polarizaţiei electrice
D = ε0 ⋅ E + P (1.17)
P = P p + χe ⋅ ε 0 ⋅ E (1.18)
unde P reprezintă polarizaţia electrică, ε 0 permitivitatea absolută a vidului, χ e susceptivitatea
electrică, iar P p polarizaţia permanentă. Dacă eliminăm P din (1.17) şi (1.18) avem:
D =ε ⋅E + Pp (1.19)
ε = ε 0 ⋅ (1 + χ e ) = ε 0 ⋅ ε r (1.20)
• Legea legăturii dintre B, H , M şi legea magnetizaţiei
(
B = µ0 ⋅ H + M ) (1.21)
Introducere 8
Reţele electrice – partea I-a
M =M p + χm ⋅ H (1.22)
unde M reprezintă magnetizaţia, μ0 permeabilitatea absolută a vidului,χ m susceptivitatea
magnetică, iar M p magnetizaţia permanentă. Dacă eliminăm M din (1.21) şi (1.22) avem:
B = µ ⋅ H + µ0 ⋅ M p (1.23)
µ = µ 0 ⋅ (1 + χ m ) = µ 0 ⋅ µ r (1.24)
• Legea conducţiei electrice
J = σ ⋅ (E + E i ) (1.25)
E + Ei = ρ ⋅ J (1.26)
unde σ reprezintă conductivitatea electrică, iar E i intensitatea câmpului electric imprimat.
• Legea transformării energiei electrice în conductoare
p = E ⋅ J = ρ ⋅ J 2 − Ei ⋅ J (1.27)
unde p reprezintă puterea transformată în căldură pe unitatea de volum [W/m ]. 3
Introducere 9
Reţele electrice – partea I-a
2. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE REŢELELOR
ELECTRICE
Se realizează de din aluminiu, oţel, şi mai rar din cupru, bronz, aldrey (aliaje ale
aluminiului). Conductoarele de protecţie se construiesc în general din oţel zincat.
Acestea pot fi:
• monofilare (masive), dintr-o singură sârmă cu secţiunea rotundă, utilizate în
trecut la linii cu secţiuni mici;
• multifilare, sub formă de funie, formate din mai multe sârme răsucite. Pot fi
formate din sârme cu aceeaşi secţiune sau cu secţiuni diferite.
Conductoarele multifilare pof fi:
• monometalice – cu un singur material component
• bimetalice – cu sârme din două materiale, cel mai utilizat fiind conductoarele
OL-AL (figura 2.1)
Figura 2.1
Conductoare bimetalice
OL-AL
1 – miez din OL
2 – înveliş din AL
Tabelul 2.1
Caracteristicile fizico-chimice ale materialelor componente ale conductoarelor
φ = (2,50÷4,00) mm
(18,5÷17,5) pentru fire cu
φ = (1,85÷2,50) mm;
LEA noi < 0,028264 0,00403 2,703 2,310-5 5500
(17,0÷16,5) pentru fire cu
φ = (2,50÷3,50) mm
32,5 (tip A), 29,5 (tip B)
Aliaje de
Tabelul 2.2
Câteva caracteristici ale conductoarelor OL-AL
Tabelul 2.3
Tabelul 2.4
Curenţii admisibili pentru
conductoare torsadate TYR
Tabelul 2.5
Caracteristici conductoare torsadate TYR
Figura 2.3
Explicativă pentru tipurile de stâlpi utilizaţi în
construcţia LEA
Figura 2.5
Coronamente pentru stâlpii LEA simplu circuit:
a,b – în triunghi, c – tip Y, d- cap de pisică, e – tip portal (π)
Figura 2.6
Coronamente pentru stâlpii LEA dublu circuit:
a – hexagon, b - brad ,c –brad întors, d- conductoare active în două
planuri orizontale, e – toate conductoarele active în acelaşi plan
Figura 2.7
Figura 2.8
Consolă pentru coronament
orizontal LEA MT, susţinere,
simplu circuit
2.1.4. Izolatoare
Sunt elemente componente ale LEA constituite dintr-un izolator solid, cu sau fără
armături metalice, cu ajutorul cărora se realizează izolarea şi fixarea conductoarelor.
Izolatoarele sunt supuse acţiunii câmpurilor electrice date de tensiunea de serviciu sau de
Figura 2.10
Consolă pentru coronament
orizontal LEA MT, susţinere,
dublu circuit
Figura 2.11
Consolă pentru coronament
elastic LEA MT, susţinere,
simplu circuit
Figura 2.12
Consolă pentru coronament
dezaxat LEA MT, susţinere,
simplu circuit
Figura 2.13
Console pentru
coronament elastic LEA
MT, dublu circuit
a- susţinere
b- întindere
Figura 2.14
Consolă pentru LEA
JT
b)
a)
Figura 2.15
Armături pentru prinderea conductoarelor torsadate de c)
JT : a),b) tije de întindere, c) bridă de fixare
Figura 2.16
Comportarea cauciucului siliconic
în prezenţa apei
Figura 2.17
Comportarea materialelor
ceramice în prezenţa apei
Izolatoarele pot fi tip suport, situaţie în care sunt fixate rigid de stâlpi şi nu se pot
mişcaşi izolatoare în suspensie, tip capă-tijă care se pot mişca împreună cu conductorul. În
figurile 2.18, 2.19 sunt prezentate izolatoare de susţinere şi de tracţiune, din porţelan, utilizate
la LEA de JT cu conductoare neizolate. În figura 2.20 este prezentat un izolator de 20 kV tip
suport, din porţelan, utilizat la LEA de 20 kV, iar în figura 2.21 este prezentat un izolator din
porţelan tip suspensie, de întindere sau suţinere, de 20 kV.
În figura 2.22 este prezentat un izolator tip capă tijă din sticlă utilizat în lanţurile de
izolatoare la LEA 110 şi 220 kV. În figura 2.23 sunt prezentate lanţuri de izolatoare de
susţinere simple, duble şi un lanţ de întindere.
Figura 2.18
Izolatoare de susţinere la JT, tip N, din
porţelan
Figura 2.19
Izolatoare de
susţinere la
JT, tip
tracţiune T (a)
şi tracţiune
dublă TD (b),
din porţelan
Figura 2.20
Izolator tip suport de 20 kV, IsNs din
porţelan
Figura 2.22
Izolator de suspensie tip capă tijă din
sticlă, tip CTS 120-2p, 110-220 kV
Figura 2.21
Izolator suspensie tip tijă, din
porţelan, la 20 kV
Figura 2.23
Lanţuri de izolatoare tip suspensie
simplu, dublu şi de întindere
Figura 2.24
Izolator tip tijă din
cauciuc siliconic de 20
kV
Figura 2.25
Izolator tip suport din
cauciuc siliconic de 20 kV
Figura 2.26
Lanţ simplu de izolatoare din
cauciuc siliconic la 110 kV
Figura 2.29
Clemă de
susţinere
oscilantă fără
declanşare tip
SOL
Figura 2.30
Clemă de susţinere
cu tracţiune
limitată STIL
Figura 2.31
Clemă cu crestături
Figura 2.32
Clemă universală MT
C – cablu de energie
A – conductor din aluminiu (se pune înaintea lui C, pentru cabluri de energie)
AO – conductor din oţel-aluminiu
B – cabluri pentru branşamente (se pune după C – de exemplu CCB... – cablu
concentric pentru barnşamente)
Y – izolaţie din PVC
2Y – izolaţie din polietilenă termoplastică
2X – izolaţie din polietilenă reticulată
H – izolaţie din hârtie (când este aşezat după C – de exemplu ACH...) sau izolaţie din
polietilenă termoplastică fără halogeni
P – manta de plumb
Ab – armătură din bandă de oţel
Abz – armătură din bandă de oţel zincată
Ar – armătură din sârmă de oţel
I – înveliş exterior din material fibros
E – ecran din bandă de cupru
S – strat semiconductor sau/şi ecran din sârme de Cu
F – rezistenţă mărită la propagarea flăcării (la sfârşitul simbolului ...-F)
O – fără conductor verde-galben (la sfârşit ...-O)
J – cu conductor verde galben (la sfârşit ...-J)
Figura 2.33
Cablu de medie tensiune, cu izolaţie de
polietilena reticulata si manta de PVC
pentru tensiuni nominale U0/U= 6/10
kV, 12/20 kV ; 18/30 kV.
Figura 2.35
Cabluri de IT răcite cu
ulei
Figura 2.36
Cablu de JT cu izolaţie
de PVC
Figura 2.37
Cablu de IT cu izolaţie de
polietilenă reticulată(ABB)
Descrierea este asemănătoare cu cea din figura 2.33. Se construiesc pentru tensiuni de
la 1 kV până la 500 kV, monofazate sau trifazate.
C. Cabluri cu izolaţia de cauciuc – figura 2.38
Se utilizează cu precădere la JT având avantajul flexibilităţii ridicate. Se utilizează
pentru alimentarea aparatelor portabile, în industria navală, etc.
Figura 2.38
Cablu de JT cu izolaţie de
cauciuc
Figura 2.39
Cablu de IT cu izolaţie pe bază
de cauciuc (69 kV)
- A – conductor de cupru
- B – Material semiconductor - EPR
- C - cauciuc cu etilenă şi propilenă
(EPR – Ethylene-Propylene Rubber)
- D - Material semiconductor – EPR
- E - Bandă de cupru
- F – Manta de PVC
Figura 2.40
Cablu submarin cu izolaţie de
hârtie (300-500 kV cc)
Sunt componente necesare pentru înnădirea cablurilor electrice la montaj acestora sau,
în exploatare, în urma unui montaj. Manşoanele asigură:
• continuitatea electrică a conductoarelor, a mantalei metalice şi a ecranelor;
• etanşeitatea mantalei cablului;
• nivel de izolaţie corespunzător faţă de exterior;
• protecţia cablurilor împotriva umezelii şi a altor substanţe nocive.
Principalele tipuri de manşoane folosite la înnădirea cablurilor de joasă şi medie
tensiune sunt:
Manşoanele de înnădire – se execută din fontă sau, mai nou, din răşini sintetice, capetele
cablurilor se introduc prin feţele laterale, iar conductoarele se înnădesc cu cleme.
Manşoanele de derivaţie se folosesc în principal la cablurile de joasă tensiune, pentru
racordarea diferiţilor consumatori la o linie principală.
Figura 2.41
Tipuri de manşoane
Figura 2.42
Manşon din fontă 1-15 kV
b)
a)
c) d)
e)
f)
Figura 2.45
Tehnologia de realizarea unui manşon
termocontractabil la cald
Figura 2.46
Pachet pentru realizarea unui
manşon
Figura 2.47
Cutie terminală din fontă10-20 kV,
de exterior
b)
a)
Figura 2.48
Tehnologia realizării unei cutii
terminale la cald
c)
e)
d)
Cablurile sunt montate în aer, în pământ, în tunele de cabluri, puţuri, în canale special
proiectate. La montare trebuie să se ţină seama de distanţele minime impuse de condiţiile de
răcire. De asemenea fluxurile de cabluri pe tensiuni şi funcţii sunt separate. La aşezarea pe
rastele trebuie să se ţină seama de distanţele minime de sprijin. Trebuie respectate distanţele
faţă de alte instalaţii tehnologice şi faţă de clădiri, reţele sau obiecte.
La instalarea în pământ, adâncimea de pozare se alege astfel:
- tensiunea mai mică sau egală cu 20 kV – (0.7÷0.8) m
- tensiunea mai mare de 20 kV - (1÷1.2) m
Figura 2.49
Aşezarea cablurilor în şanţuri
1)cablu, 2) nisip, 3)folie polietilenă, 4)plăci avertizoare, 5)umplutură
Întrucât conductoarele elementelor de reţea sunt, de multe ori, de secţiuni mari, vom
analiza comportarea unui asemenea conductor în regim sinusoidal.
Considerăm un cu lungime mare (l ∞) = situat într -un dielectric omogen şi izotrop
(figura 3.2), cu raza conductorului notată cu R. Prin conductor circulă curentul i, în sensul
axei z.
i = 2 ⋅ I ⋅ sin (ω ⋅ t + α ) (3.1)
Pentru determinarea regimului de
funcţionare vom utiliza ecuaţiile câmpului
electromagnetic, date în capitolul 1 (rel. 1.16, z
1.5, 1.8, 1.11, 1.19, 1.25), scrise în regim
i
sinusoidal:
div B = 0 R
y
rot E = − j ⋅ ω ⋅ B
rot H = J + j ⋅ ω ⋅ D
div D = 0 (3.2)
B = μ⋅H x
D = ε⋅E Figura 3.2
Schema pentru calculul impedanţei
J = σ⋅E unui conductor cilindric
Din (3.2) rezultă:
( )
div B = div µ ⋅ H = 0 ⇒ div H = 0
( )
(3.3)
div D = div ε ⋅ E = 0 ⇒ div E = 0
şi
rot E = − j ⋅ ω ⋅ µ ⋅ H
(3.4)
rot H = σ ⋅ E + j ⋅ ω ⋅ ε ⋅ E = (σ + j ⋅ ω ⋅ ε ) ⋅ E
1
În a doua relaţie din (3.4) σ = 1/ρ ≈ 107, iar ω ⋅ ε = 100 ⋅ π ⋅ ≈ 3 ⋅10 − 9 , σ >> ω∙ε.
4 ⋅ π ⋅ 9 ⋅10 9
rot E = − j ⋅ ω ⋅ µ ⋅ H
(3.5)
rot H = σ ⋅ E
Aplicând operatorul rot în cea de-a doua ecuaţie, înlocuind rot E din prima ecuaţie
obţinem:
( )
rot rot H = − j ⋅ ω ⋅ µ ⋅ σ ⋅ H (3.6)
( ) ( ) ( )
rot rot H = ∇ x ∇ x H = ∇ ∇ H − ∆ H (3.7)
Dacă se ţine seama de (3.3) div H = ∇ H = 0 , rezultă :
∆ H − j ⋅ ω ⋅ µ ⋅σ ⋅ H = 0 (3.8)
Dată fiind simetria câmpului magnetic alegem sistemul de coordonate cilindrice:
z = z z ∈ℜ
x = r ⋅ cosθ r ∈ [0, R] (3.9)
y = r ⋅ sin θ θ ∈ [0,2 ⋅ π ]
şi scriind operatorul lui Laplace în coordonate cilindrice:
1 ∂ ∂ H ∂ 1 ∂ H ∂ ∂ H
∆ H = ⋅ r ⋅ + ⋅ + r ⋅ (3.10)
r ∂r ∂r ∂θ r ∂θ ∂z ∂z
Câmpul magnetic va avea numai componentă după direcţia dată de versorul eθ (figura
3.3).
H (r ,θ , z ) = H r (r ,θ , z ) ⋅ er + H θ (r ,θ , z ) ⋅ eθ + H z (r ,θ , z ) ⋅ e z (3.11)
eθ = − sin θ ⋅ i + cosθ ⋅ j (3.12)
1 ∂ ∂H θ 1 ∂2
x
∆H = ⋅ r ⋅ ⋅ eθ + ⋅ H θ ⋅ 2 ⋅ eθ
r ∂r ∂r r ∂θ
(3.13) Hθ
∂
2 Hr
e = sin θ ⋅ i + cosθ ⋅ j = −eθ
2 θ
(3.14)
∂θ Hz
Ecuaţia (3.8) devine: θ
0
x
1 d Hθ d 2 Hθ 1
⋅ + − 2 ⋅ H θ − j ⋅ ω ⋅ µ ⋅σ ⋅ H θ = 0 R
r dr dr 2 r
(3.15)
Dacă notăm:
q 2 = − j ⋅ ω ⋅ µ ⋅σ (3.16) Figura 3.3
( )
2 Câmpul magnetic în
d Hθ d Hθ
r2 ⋅ 2
+r⋅ + q 2 ⋅ r 2 −1 ⋅ H θ = 0 conductorul cilindric
dr dr
(3.17)
u = q⋅r (3.18)
d d du d
= ⋅ = q⋅ (3.19)
dr du dr du
u2 ⋅
d 2 Hθ
du 2
+ u ⋅
d Hθ
du
(
+ u 2 −1 ⋅ H θ = 0 ) (3.20)
care este o ecuaţie diferenţială de ordinul II, tip Bessel, cu soluţia generală:
H θ (q ⋅ r ) = A ⋅ J 1 (q ⋅ r ) + B ⋅ N 1 (q ⋅ r ) (3.21)
cu A, B ∈ C constante de integrare, J1(q∙r) funcţia Bessel de speţa I-a, iar N1(q∙r) funcţia
Bessel de speţa II-a.
J 1 (q ⋅ r ) = ∑
∞
(− 1)k q ⋅ r
⋅
2 ⋅ k +1
(3.22)
k = 0 k!⋅(k + 1)! 2
2 ⋅ k +1
N 1 (q ⋅ r ) = ⋅ ∑
2 (− 1)k q ⋅ r
∞
q⋅r 1 2 q⋅r
−
⋅ C + ln − ⋅ +
π k = 0 k!⋅(k + 1)! 2 2 π q⋅r 2
(3.23)
2 ⋅ k +1
−
1
⋅∑
∞
(− 1) q ⋅ r
k k 1 k +1 1
⋅ ∑ + ∑
π k = 0 k!⋅(k + 1)! 2 m =1m m =1m
n 1
unde C = lim ∑ − ln n = 0.577 , este constanta lui Euler.
n → ∞ k =1 k
Constantele A, B din (3.21) se determină din condiţiile la limită:
H θ (0) = 0
I (3.24)
H θ ( R) =
2 ⋅π ⋅ R
condiţii rezultate din aplicarea legii circuitului magnetic.
Din prima condiţie din (3.24), întrucât
lim N 1 (q ⋅ r ) = −∞ ⇒
r →0 (3.25)
B=0
Din a doua condiţie din (3.24):
(r ⋅ J 1 (q ⋅ r ) ) = ∂ ∑ (− 1) ⋅ q
∞ 2 ⋅ k +1
∂ k
⋅ r 2⋅ k + 2 = q ⋅ r ⋅ J 0 (q ⋅ r ) (3.31)
∂r ∂r k = 0 k!⋅(k + 1)! 2
q I J (q ⋅ r )
E z (r ) = ⋅ ⋅ 0 (3.32)
σ 2 ⋅ π ⋅ R J 1 (q ⋅ R)
( )
*
J (q ⋅ r ) I J (q ⋅ r )
( )
q I
S Σ = ∫∫ E x H * ⋅ dA = ∫∫ ⋅ ⋅ 0 ⋅ ⋅ 1 ⋅ k x eθ ⋅ d A
Σ Σ
σ 2 ⋅ π ⋅ R J 1 (q ⋅ R) 2 ⋅ π ⋅ R J 1 (q ⋅ R)
r=R
(3.33)
( )
k x eθ ⋅ dA = −dA (3.34)
I2
q J (q ⋅ R )
SΣ = − ⋅ ⋅ 0 (3.35)
σ 2 ⋅ π ⋅ R J 1 (q ⋅ R )
Puterea pierdută în conductor:
I2 J (q ⋅ R )
= Z 0 ⋅ I 2 = (R0 + j ⋅ X 0 ) ⋅ I 2
q
S p = −S Σ = ⋅ ⋅ 0 (3.36)
σ 2 ⋅ π ⋅ R J 1 (q ⋅ R )
2 ⋅ ρ not
=δ (3.39)
ω⋅µ
δ fiind adâncimea de pătrundere.
Pentru materialele uzuale, Al şi Cu, având în vedereρcă Al=2.826∙10-2 [Ωmm2/m],
respectiv ρCu = 1.748∙10-2 [Ωmm2/m], rezultă δAl = 11.96 [mm] şi δCu = 9.41 [mm]
Dacă ţinem seama de (2.37) şi (3.22), rezultă că esenţial în calculul seriilor numerice
q⋅R j −1 R R
este raportul = ⋅ = . În cazul liniilor aeriene acest raport este subunitar.
2 δ 2 2 ⋅δ
R
Astfel pentru conductorul Ol-Al 450/75 mm2, R=14.6 mm şi = 0.863 .
2 ⋅δ
Dacă se ţine seama de dezvoltarea în serie a lui J0(q∙R), J1(q∙R) şi ţinea seama de seria
complexă:
∞
1
= ∑ z k | z |< 1 (3.40)
1− z k =0
rezultă expresia lui Z0.
1 2
R 1 R
4
1 R
6
4 R
8
Z0 ≈ ⋅ 1 + j ⋅ + ⋅ − j ⋅ ⋅ − ⋅ (3.41)
σ ⋅ π ⋅ R 2 2 ⋅δ 3 2 ⋅δ 6 2 ⋅ δ 45 2 ⋅ δ
Z 0 = R0 + j ⋅ X 0 = R0cc ⋅ k R + j ⋅ ω ⋅ L0cc ⋅ k L (3.42)
1 ρ ρ
R0cc = = =
σ ⋅π ⋅ R 2
π ⋅R 2 S
2
1 R 1 1 R2 1 µ (3.43)
L0cc = ⋅ ⋅
2 2 ⋅δ ω
= ⋅ ⋅ =
σ ⋅π ⋅ R σ ⋅π ⋅ R 4 ⋅
2 2 ω 8 ⋅π
σ ⋅ω ⋅ µ
4 8
1 R 4 R
kR = 1+ ⋅ − ⋅
3 2 ⋅δ 45 2 ⋅ δ
(3.44)
4
1 R
kL = 1− ⋅
6 2 ⋅δ
kR şi kL sunt coeficienţi de corecţie la modificarea rezistenţei şi inductivităţii cu
frecvenţa. Se observă că rezistenţa creşte cu frecvenţa, în timp ce reactanţa scade cu frecvenţa.
Pentru conductorul LEA cu S=450 mm2, conductor Al, kR=1.044, kL=0.977.
Inductivitatea L0cc se mai numeşte şi inductivitate interioară.
Notă: Impedanţa interioară se poate determina şi direct, dacă considerăm curentul
uniform distribuit în secţiune. Astfel, la o distanţă x, de centrul conductorului, câmpul
magnetic va fi:
i ( x)
H ( x) = (3.45)
2 ⋅π ⋅ x
Sx π ⋅ x2 x2
i ( x) = i ⋅ = i⋅ = i⋅ 2 (3.46)
S π ⋅ R2 R
i⋅x
H ( x) = (3.47)
2 ⋅π ⋅ R 2
Energia magnetică interioară:
Figura 3.4
Modelarea circuitului
conductor pământ
a) Model real h h Jp
b) Model de calcul 2
Jp b)
a)
σ
q 2 = − j ⋅ω ⋅ µ ⋅ (3.51)
2
Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale este de forma 3.21, iar condiţiile la limită sunt:
I
H θ ( h) =
2 ⋅π ⋅ h (3.52)
H θ (∞ ) = 0
A doua condiţie din (3.52) impune alegerea soluţiei generale sub forma, (3.53), soluţia
Hankel:
H θ (q ⋅ r ) = A ⋅ [J 1 (q ⋅ r ) + j ⋅ N 1 (q ⋅ r )] = A ⋅ K 1 (q ⋅ r ) (3.53)
Din prima condiţie din (3.52) avem:
I I 1
= A ⋅ K 1 ( q ⋅ h) ⇒ A = ⋅ (3.54)
2 ⋅π ⋅ h 2 ⋅ π ⋅ h K 1 ( q ⋅ h)
rezultând în final:
I K (q ⋅ r )
H θ (q ⋅ r ) = ⋅ 1 (3.55)
2 ⋅ π ⋅ h K 1 ( q ⋅ h)
q ⋅ h ∞ (− 1)k q ⋅ h
2⋅ k
2
N 0 (q ⋅ h ) = ⋅ C + ln ⋅ ∑ ⋅ −
π 2 k = 0 (k!)2 2
(3.62)
− ⋅∑
2(− 1)k ⋅ q ⋅ h 2⋅k ⋅ k 1
∞
π k =1 (k!)2 2
∑
m =1m
q⋅h
Se observă, în relaţiile de mai sus că valoarea raportului este esenţială pentru
2
convergenţa seriilor numerice.
3⋅π 3⋅π
q⋅h σ h σ h j⋅ h j⋅
= − j ⋅ω ⋅ µ ⋅ ⋅ = ω ⋅ µ ⋅ ⋅ ⋅ e 4 = ⋅e 4 (3.63)
2 2 2 2 2 2 ⋅δ
2
Pentru valori uzuale: σ = 10-2 [Ω∙m]-1, h = 25 [m], δ = = 712 [m]
ω ⋅ µ ⋅σ
q⋅h h
= = 0.018 << 1
2 2 ⋅δ
În aceste condiţii avem:
J 0 (q ⋅ h ) ≈ 1
2 q⋅h 2 ν ⋅q⋅h
N 0 (q ⋅ h ) ≈ ⋅ C + ln = ⋅ ln
π 2 π 2
ν = e C = e 0.577 = 1.781 (3.64)
q⋅h
J 1 (q ⋅ h ) ≈
2
N 1 (q ⋅ h ) ≈ − ⋅
1 2
π q⋅h
2 ⋅δ 2 2
Ds = = ⋅ (3.67)
ν ν ω ⋅ µ ⋅σ
reprezintă adâncimea echivalentă de trecere a curentului prin pământ.
Relaţia (3.67) se poate scrie sub forma (dacă se înlocuiesc constantele):
565
Ds = (3.68)
σ⋅f
Relaţie care a fost corectată pe bază de măsurători practice, care ţin seama de aproximaţiile
făcute în calcul:
659
Ds = (3.69)
σ⋅f
cu σ în [Ω∙m]-1 şi f în [Hz].
Adâncimea de pătrundere sau adâncimea echivalentă de trecere a curentului prin
pământ, Ds, depinde de conductivitatea solului. În tabelul 3.1 se dau câteva valori ale
conductivităţii solului şi ale adâncimii de pătrundere.
Tabelul 3.1
Valori ale conductivităţii solului şi ale adâncimii de pătrundere
Caracteristici sol Conductivitate Ds [m]
[S/m]
Pământ uscat 10-3 3000
Pământ umed 10-2 935
Apă de mare 1 94
Z 0 = R0 + j ⋅ X 0 (3.70)
I r, l
Curentul circulă prin conductor (la dus)
şi prin pământ (la întoarcere). Impedanţa x
circuitului de întoarcere, este impedanţa Hx
pământului, de forma (3.61):
h
Z p = Rp + j ⋅ X p (3.71)
Putem scrie şi impedanţa mutuală între cele două circuite. Astfel, din (3.79), rezultă:
∆U µ d 21 p ω ⋅ µ ω⋅µ D
Z 12 = = j ⋅ ω ⋅ M 12 ⋅ l + Z p ⋅ l = j ⋅ ω ⋅ 0 ⋅ ln + + j⋅ ⋅ ln s =
I 2 I =0 2 ⋅π d 8 2 ⋅π h
1
Ds
Figura 3.7
Ds
cu 3 d23
ω ⋅ µ0 Ds
Z f = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln (3.98)
2 ⋅π re
ω⋅µ D
Z 12 = R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.98)
2 ⋅π d12
ω⋅µ D
Z 13 = R p + j ⋅ ⋅ ln s
Ds
(3.98)
2 ⋅π d 31
unde Rp este dat de (3.78).
Înlocuind Zf, Z12, Z13 avem:
ω ⋅ µ0 D 1'
∆U 1 = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 1 ⋅ l + d12
2 ⋅π re d31 2'
ω ⋅ µ0
3'
D d23
+ R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 2 ⋅ l + (3.99)
2 ⋅π d12
Figura 3.8
ω ⋅ µ0 D
+ R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 3 ⋅ l Calculul reactanţelor circuitelor
2 ⋅π d 31 trifazate
Pentru a continua calculul vom considera că se
realizează transpunerea conductoarelor, adică fiecare conductor va fi trecut prin toate cele trei
poziţii cu pasul 1/3 (pentru o transpunere completă) sau 1/6 (pentru două transpuneri
complete) din lungimea liniei, ca în figura 3.9. În realitate, conform NTE 003/04/00,
transpunerea este obligatorie numai pentru linii de 110 kV sau mai mari (tabelul 3.3).
R T S
S R T
T S R
Figura 3.9
Transpunerea conductoarelor în cazul
LEA trifazate
Tabelul 3.3
Lungimi ale LEA pentru care se execută transpuneri de fază
Felul transpunerii
Tensiunea nominală a LEA,
Un ciclu complet Două cicluri complete
Un (kV)
Lungime LEA (km)
110 100 -
220 150 250
400 200 250 *)
Notă:
*) Această distanţă poate fi mărită până la 400 km, în funcţie de modul de încadrare a
liniei în sistem.
Dacă considerăm transpunerea cu pasul 1/3, relaţia (3.99) devine:
ω ⋅ µ0 D
∆U 1 = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 1 ⋅ l +
2 ⋅π re
ω ⋅ µ 0 1 Ds D D
+ R p + j ⋅ ⋅ ⋅ ln + ln s + ln s ⋅ I 2 ⋅ l + (3.100)
2 ⋅ π 3 d12 d 23 d 32
ω ⋅ µ 0 1 Ds D D
+ R p + j ⋅ ⋅ ⋅ ln + ln s + ln s ⋅ I 3 ⋅ l
2 ⋅ π 3 d 31 d12 d 23
sau
ω ⋅ µ0 D
∆U 1 = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 1 ⋅ l +
2 ⋅π re
ω ⋅ µ0 Ds
+ Rp + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I 2 ⋅l + (3.101)
2 ⋅π 3 d ⋅d ⋅d
12 23 31
ω ⋅ µ0 Ds
+ Rp + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I 3 ⋅l
2 ⋅π 3 d ⋅d ⋅d
12 23 31
Dacă notăm:
Parametrii reţelelor electrice 51
Reţele electrice – partea I-a
d m = 3 d12 ⋅ d 23 ⋅ d 31 (3.102)
numită distanţă medie geometrică între conductoare.
ω ⋅ µ0 D ω ⋅ µ0 D
∆U 1 = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 1 ⋅ l + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 2 ⋅ l +
2 ⋅π re 2 ⋅π dm
(3.103)
ω ⋅ µ 0 Ds
+ R p + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I 3 ⋅ l
2 ⋅ π d m
Determinarea impedanţelor se face în funcţie de regimul de funcţionare.
A. Regimul trifazat simetric
I1 + I 2 + I 3 = 0 (3.104)
În relaţia (3.103) se grupează ultimii doi factori şi se înlocuieşte I2+I3 cu:
I 2 + I 3 = −I 1 (3.105)
ω ⋅ µ 0 Ds D
∆U 1 = R0 + j ⋅ ⋅ ln − ln s ⋅ I 1 ⋅ l =
2 ⋅ π re dm
(3.106)
ω ⋅ µ 0 d m
= R0 + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I1 ⋅l
2 ⋅ π re
şi rezultă impedanţa de secvenţă directă:
ω ⋅ µ0 d
Z d = R0 + j ⋅ ⋅ ln m (3.107)
2 ⋅π re
B. Regimul homopolar
I1 = I 2 = I 3 = I (3.108)
Din (3.103) rezultă:
ω ⋅ µ 0 Ds D
∆U 1 = R0 + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln + 2 ⋅ ln s ⋅ I ⋅ l +
2 ⋅ π re dm
ω ⋅ µ0 Ds3
= R0 + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I ⋅l = (3.109)
2 ⋅π re ⋅ d m2
3 ⋅ω ⋅ µ0 Ds
= R0 + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I ⋅l
2 ⋅π 3 r ⋅d 2
e m
Este situaţia, întâlnită în special la liniile de foarte înaltă tensiune (400-750 kV în ţara
noastră). În asemenea situaţii, conductoarele sunt aranjate simetric în jurul unei axe, pe
circumferinţa unui cerc (figura 3.10). Considerăm cazul general al unei linii trifazate cu N
conductoare pe fază (figura 3.11). Pentru a putea determina impedanţa pe fază, calculăm
căderea de tensiune pe un conductor i care face parte din fascicolul fazei 1.
a) b)
Figura 3.10
Aşezarea conductoarelor în cazul LEA trifazate cu
conductoare fasciculare
a) două conductoare/fază
b) trei conductoare/fază
c) patru conductoare/fază c) d)
d) conci conductoare/fază
3
2
Figura 3.11
Linia aeriană cu N conductoare pe fază 1
R
N
N-1
N N N
∆U 1i = Z fN ⋅ I 1N ⋅ l + ∑ Z 1i1k ⋅ I 1k ⋅ l + ∑ Z 1i 2 k ⋅ I 2 k ⋅ l + ∑ Z 1i 3k ⋅ I 3k ⋅ l (3.111)
k =1 k =1 k =1
k ≠i
unde
- ZfN – impedanţa buclei conductor – pământ a conductorului i din fascicolul de
conductoare aferent fazei 1
ω ⋅ µ0 D
Z fN = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.112)
2 ⋅π re
- I1N – curentul ce trece printr-un conductor al fascicolului de pe faza 1
I
I 1N = 1 (3.113)
N
- Z1i1k – impedanţa mutuală între conductoarele i şi k din fascicolul fazei 1
ω⋅µ D
Z 1i1k = R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.114)
2 ⋅π d1i1k
- I1k = I1N – curentul prin conductorul k din faza 1
- Z1i2k – impedanţa mutuală între conductoarele i de pe faza 1 şi k din fascicolul
fazei 2
ω⋅µ D
Z 1i 2 k = R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.115)
2 ⋅π d1i 2 k
- I2k = I2N – curentul prin conductorul k din faza 2
- Z1i3k – impedanţa mutuală între conductoarele i de pe faza 1 şi k din fascicolul
fazei 3
ω⋅µ D
Z 1i 3k = R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.116)
2 ⋅π d1i 3k
- I3k = I3N – curentul prin conductorul k din faza 3
Dacă conductoarele sunt transpuse în toate poziţiile fascicolului, cu pasul l/N atunci
impedanţele (3.114), (3.115) şi (3.116) se modifică, prin utilizarea distanţelor medii:
Dacă notăm
N −1
reN = N re ⋅ d mN (3.127)
se observă că relaţia (3.126) este de forma (3.97).
Rezultă că, după considerarea transpunerii fazelor între ele, se obţin pentru
impedanţele de secvenţă relaţii de forma (3.107), (3.110):
ω ⋅ µ0 d
Z d = R0 N + j ⋅ ⋅ ln m (3.128)
2 ⋅π reN
i
Figura 3.12 d1i
Explicativă pentru determinarea distanţei medii i 1
geometrice între conductoarele unei faze
R
N
N-1
2 ⋅π
αi = ⋅ (i − 1) (3.130)
N
π
d1i = 2 ⋅ R ⋅ sin ⋅ (i − 1) (3.131)
N
Dacă asociem planului geometric, un plan complex, putem scrie:
2⋅π
j⋅ ⋅(i −1)
j ⋅α i
d1i = d 1i = R ⋅ e − R = R − R⋅e N
(3.132)
Utilizând (3.118) rezultă:
N −1 N −1
N
N −1
N j⋅
2⋅π
⋅(i −1) N j⋅
2⋅π
⋅(i −1)
d mN = ∏ d1i = ∏ R − R ⋅ e N = ∏ R − R ⋅ e N
(3.132)
i =2 i =2 i =2
sau
N −1
N −1 j⋅
2⋅π
⋅k
d mN = R ⋅ ∏ 1 − e N
(3.133)
k =1
2⋅π
j⋅ ⋅k
Mărimea e N
, k=1,2,..,N reprezintă rădăcina ecuaţiei xN-1=0, deci putem scrie:
2⋅π
N j⋅ ⋅k
x N − 1 = ∏ x − e N (3.134)
k =1
şi dacă ţinem seama că în (3.133) produsul se face până la N-1, avem:
2⋅π
N −1 j⋅ ⋅k x N −1
∏
1 − e
N
= x −1 (3.135)
k =1
2⋅π
N −1 j⋅ ⋅k x N −1
∏
1 − e
N
= lim
x →1 x − 1
=N (3.136)
k =1
înlocuind produsul în (3.133)
d mN = R ⋅ N −1 N (3.137)
iar (3.127) devine:
reN = N re ⋅ N ⋅ R N −1 (3.138)
Considerăm o linie aeriană cu 2 circuite. Vom nota cele două circuite 1, 2, 3 şi 1’,2’,
3’. Considerăm că cele două circuite sunt identice ca secţiune, iar coronamentul este simetric.
Aplicăm aceeaşi idee ca în cazul unui singur circuit. Scriem căderea de tensiune pe faza 1 a
primului circuit.
∆U 1 = Z f ⋅ I 1 ⋅ l + Z 12 ⋅ I 2 ⋅ l + Z 13 ⋅ I 3 ⋅ l + Z 11' ⋅ I 1' ⋅ l + Z 12 ' ⋅ I 2 ' ⋅ l + Z 13' ⋅ I 3' ⋅ l (139)
Dacă considerăm că are transpunerea conductoarelor, atunci avem (vezi 3.103):
ω ⋅ µ0 D ω ⋅ µ 0 Ds
∆U 1 = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 1 ⋅ l + R p + j ⋅ ⋅ ln ⋅ I 2 ⋅ l +
2 ⋅ π re 2 ⋅ π d m1
ω ⋅ µ0 D ω ⋅ µ0 D
+ R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 3 ⋅ l + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 1' ⋅ l + (3.140)
2 ⋅π d m1 2 ⋅π d m2
ω ⋅ µ0 D ω ⋅ µ0 D
+ R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 2' ⋅ l + R p + j ⋅ ⋅ ln s ⋅ I 3' ⋅ l +
2 ⋅π d m2 2 ⋅π d m2
unde
d m1 = 3 d12 ⋅ d 23 ⋅ d 31 (3.141)
distanţa medie geometrică între conductoarele unui circuit , iar
d m 2 = 3 d11' ⋅ d 22 ' ⋅ d 33' (3.142)
distanţa medie geometrică între conductoarele aparţinând celor două circuite.
ω ⋅ µ0 d
Z d = R0 + j ⋅ ⋅ ln m1 (3.144)
2 ⋅π re
B. Regimul homopolar
I1 = I 2 = I 3 = I
(3.145)
I 1' = I 2 ' = I 3' = I
,
Suma primilor 3 termeni din (3.140) ne dă o relaţie de forma (3.110), iar ultimii 3
termeni din (3.140) sunt egali. Rezultă
∆U 1 = Z h ⋅ I + Z mh ⋅ I
,
3 ⋅ ω ⋅ µ0 Ds
Z h = R0 + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln (3.146)
2 ⋅π 3 r ⋅d 2
e m1
iar Zmh este impedanţa mutuală de secvenţă homopolară între cele două circuite,
Z h34
3 4
Z h23 Z h14
Z h2
3 4
Z m12 Z h13 Z h24
Z h1
1 2
1 2
Z
Figura 3.13
Înlocuirea, în schema homopolară, a unei LEA
dublu circuit cu o schemă galvanică
U1 −U 2 U1 −U 3 U 1 −U 4 U 1 −U 2 U 3 −U 2 U 4 −U 2
I1 = + + = + +
Z h12 Z h13 Z h14 Z h12 Z h 23 Z h 24
(3.151)
U −U 4 U 3 −U 2 U 3 −U1 U 3 −U 4 U1 −U 4 U 2 −U 4
I2 = 3 + + = + +
Z h34 Z h 23 Z h13 Z h34 Z h14 Z h 24
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z 2m12
Z h12 =
Z h2
(3.152)
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z 2m12
Z h34 =
Z h1
şi
− Z m12 ⋅ (U 3 − U 4 + U 1 − U 1 ) U 1 − U 3 U 1 − U 4
= +
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z 2m12 Z h13 Z h14
− Z m12 ⋅ (U 1 − U 2 + U 3 − U 3 ) U 3 − U 2 U 3 − U 1
= + (3.153)
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z 2m12 Z h 23 Z h13
− Z m12 ⋅ (U 1 − U 2 + U 4 − U 4 ) U 1 − U 4 U 2 − U 4
= +
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z 2m12 Z h14 Z h 24
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z 2m12
Z h13 = = Z h 24
Z m12
(3.154)
2
Z h1 ⋅ Z h 2 − Z m
Z h14 =− 12 = − Z h13 = Z h 23
Z m12
ω ⋅ µ0 D
Z fg = R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.162)
2 ⋅π d mg
cu dmg distanţa medie de la faze la firul de gardă.
d mg = 3 d1g ⋅ d 2 g ⋅ d 3 g (3.163)
A. În regim simetric
I1 + I 2 + I 3 = 0 (3.164)
Din (3.161) rezultă Ig=0 şi rezultă Zd de forma (3.107).
B. În regim homopolar
I1 = I 2 = I 3 = I (3.165)
Din (3.161) rezultă Ig:
Z fg
I g = −3 ⋅ ⋅I (3.166)
Zg
şi înlocuind în (3.159) rezultă
Z fg
∆U 1 = Z f ⋅ I ⋅ l + 2 ⋅ Z fm ⋅ I ⋅ l − 3 ⋅ Z fg ⋅ ⋅ I ⋅l (3.167)
Zg
şi rezultă impedanţa de secvenţă homopolară
2
3 ⋅ ω ⋅ µ0 Ds Z fg
Z h = R0 + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln − 3⋅ ⋅ (3.168)
2 ⋅π 3 r ⋅d2 Zg
e m
Rezultă că impedanţa homopolară scade în prezenţa firului de gardă.
În cazul circuitelor cu două sau mau multe fire de gardă, se utilizează aceeaşi relaţie,
însă la calculul distanţei medii dmg (3.163) se face media distanţelor la ambele circuite de
gardă. De asemenea, la calculul impedanţei Zg se utilizează o relaţie puţin modificată faţă de
(3.158):
R0 g ω ⋅ µ0 Ds
Zg = + Rp + j ⋅ ⋅ ln (3.168’)
G 2 ⋅π G r ⋅ d G −1
eg gm
Unde dgm reprezintă distanţa medie dintre firele de gardă, iar G numărul de fire de gardă.
Tabelul 3.4
Pierderi pe lanţuri de izolatoare capă-tijă cu 22 izolatoare, LEA 500 kV
Umiditatea atmosferică 50 80 ploaie
ΔPiz [W/lanţ] 2-3 10-25 10-60
Fenomenul corona apare atunci când intensitatea câmpului electric depăşeşte valoarea
critică Ecr = 21.1 kV/cm. Valoarea tensiunii între faze la care apare fenomenul corona se poate
determina cu relaţia
dm
U cr = 3 ⋅ E cr ⋅ m1 ⋅ m2 ⋅ δ ⋅ r ⋅ ln (3.189)
r
unde m1 = (0.72-1) coeficient care ţine seama de calitatea suprafeţei conductoarelor (valori
mai mari la conductoare netede, 0.72÷0.89 pentru conductoare funie), m2=(0.8-1) coeficient
care ţine seama de umiditatea aerului (valori mai mari la timp frumos), r – raza conductorului,
dm distanţa medie dintre conductoare dată de (3.102), iar δ densitatea relativă a aerului:
Tabelul 3.5
Pierderi prin efect corona pentru LEA 220 şi 400 kV din ţara noastră
Tensiune Tip Caracteristici constructive ale Pierderi prin efect corona la tensiunea nominală
nom. LEA fazei (U=Un) [kW/km]
[kV] Secţiune Dist. Dist. Timp Ploaie Zăpadă Chi- Ceaţă
[mm2] între între frumos ciură
cond. faze
fasc.
[cm] [m]
220 SC 1 x 400/75 - 7.5 0.40 8.35 2.43 21.06 1.56
220 SC 1 x 450/75 - 7.5 0.35 7.41 2.14 19.11 1.39
400 SC 2 x 450/75 40 11 2.87 29.72 9.44 63.65 6.41
400 SC 3 x 450/75 40 11 0.85 7.12 1.86 23.98 1.87
Pentru reducerea pierderilor prin efect corona, soluţiile ar fi:
3
C23 C31 2
C12 1
Figura 3.14
Capacităţile unei LEA simplu circuit
sau M
h x1
D( x) ⋅ 2 ⋅ π ⋅ x ⋅ l = q (3.197) x'
de unde:
q
D( x) =
2 ⋅π ⋅ x ⋅ l h
(3.198)
q
E ( x) = -q
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ x ⋅ l
Potenţialul unui punct M situat la distanţele x, respectiv Figura 3.15
x’ de conductor şi imaginea lui, considerând pământul ca Linia conductor pământ
referinţă pentru potenţiale va fi:
x1 x1
q x x
VM = ∫ E ( x) ⋅ dx + ∫ E ' ( x' ) ⋅ dx = ⋅ ln 1 − ln 1 =
x x'
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l x x'
(3.199)
q x'
= ⋅ ln
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l x
unde E’(x’) este câmpul produs de conductorul imagine:
−q
E ' ( x' ) = (3.200)
2 ⋅ π ⋅ ε 0 ⋅ x'⋅l
Tensiunea faţă de pământ la suprafaţa conductorului, x = r, x’ = 2∙h - r, va fi:
q 2h − r
U= ⋅ ln (3.201)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l r
q 2h
U≅ ⋅ ln (3.202)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l r
Rezultă capacitatea conductorului faţă de pământ:
q 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l
C= = (3.203)
U 2h
ln
r
iar pe unitatea de lungime:
2 ⋅π ⋅ε 0
C0 = (3.204)
2h
ln
r
Dacă considerăm două conductoare, situate la distanţa d, unul dintre ele fiind încărcat
cu sarcina q, atunci (figura 3.16), tensiunea conductorului fără sarcină faţă de pământ va fi
dată de (3.199):
q D21' − r d
U= ⋅ ln (3.205)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l d −r 2
unde D21’ reprezintă distanţa dintre conductorul 2 şi imaginea 1
conductorului 1. q
Rezultă capacitatea dintre conductoare C12:
h1 h2
q 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l
C12 = ≅ = C 21 = (3.206)
U D21' D2 '1
ln ln
d d
iar capacitatea pe unitatea de lungime:
2 ⋅π ⋅ε 0 h1 h2
C12 = (3.207)
D
ln 21' 1' -q
d
Acelaşi rezultat se poate obţine utilizând relaţia lui 2'
Maxwell, prima formă:
U 1 = α 11 ⋅ q1 + α 12 ⋅ q2 Figura 3.16
(3.208) Linia cu două
U 2 = α 21 ⋅ q1 + α 22 ⋅ q2 conductoare şi pământ
unde coeficienţii de potenţial αij se determină cu relaţiile:
hm = 3 h1 ⋅ h2 ⋅ h3 (3.214)
Dm = 3 D12 ' ⋅ D23' ⋅ D31' (3.215)
B. Regimul homopolar
q1 = q 2 = q 3 = q (3.222)
U 1 = (α p + 2 ⋅ α m )⋅ q (3.223)
q 1 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l
Ch = = = = (3.224)
α p + 2 ⋅α m2 ⋅ hm D 2
+ 2 ⋅ ln m ln 2 ⋅ hm ⋅ Dm
U1
ln
r dm r d m
Pe unitatea de lungime vom avea:
2 ⋅π ⋅ε 0
Ch = 2 (3.225)
2 ⋅ hm Dm
ln ⋅
r d m
Şi dacă aproximăm Dm ≈ 2∙hm atunci
1 2 ⋅π ⋅ε 0
Ch = ⋅ (3.226)
3 2 ⋅ hm
ln
3 r ⋅d 2
m
Unde
α1i – coeficientul de potenţial propriu al conductorului i al fazei 1
1 2 ⋅ h1i
α1i = ⋅ ln (3.228)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l r
h1i – înălţimea conductorului i din fascicolul fazei 1
α1i1k – coeficientul de potenţial mutual între conductorul i al fazei 1 şi conductorul k al
fazei 1
1 D
α1i1k = ⋅ ln 1i1k ' (3.229)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l d1i1k
D1i1k’ - distanţa de la conductorul i la imaginea conductorului k din fascicolul fazei 1
α1i2k – coeficientul de potenţial mutual între conductorul i al fazei 1 şi conductorul k al
fazei 2
1 D
α 1i 2 k = ⋅ ln 1i 2 k ' (3.230)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l d1i 2 k
D1i2k’ - distanţa de la conductorul i al fazei 1 la imaginea conductorului k din
fascicolul fazei 2
d1i2k - distanţa de la conductorul i faza 1 la conductorului k din fascicolul fazei 2
α1i3k – coeficientul de potenţial mutual între conductorul i al fazei 1 şi conductorul k al
fazei 3
1 D
α1i 3k = ⋅ ln 1i 3k ' (3.231)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l d1i 3k
D1i3k’ - distanţa de la conductorul i al fazei 1 la imaginea conductorului k din
fascicolul fazei 3
d1i3k - distanţa de la conductorul i faza 1 la conductorului k din fascicolul fazei 3
q1i – sarcina pe un conductor din faza 1
q
q1i = i (3.232)
N
q2k – sarcina pe un conductor k din faza 2
q
q 2k = 2 (3.233)
N
1 D
α1mN = ⋅ ln 1m (3.238)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l d mN
cu dmN dat de (3.137)
D1m ≈ 2 ⋅ h1 (3.239)
Dacă notăm:
N −1 1 2 ⋅ h1 N − 1 2 ⋅ h1
α11 = α1N + ⋅ α 1mN = ⋅ ln + ⋅ ln =
N 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l r N d mN
(3.240)
1 2 ⋅ h1
≈ ⋅ ln
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l rN
N −1
rN = N r ⋅ d mN = N r ⋅ N ⋅ R N −1 (3.241)
După transpunerea fazelor vom avea
1 2 ⋅ hm
αp = ⋅ ln
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l rN
(3.242)
1 D
αm = ⋅ ln m
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l dm
În aceste condiţii relaţia (3.235) seamănă cu (3.216) şi se obţine în final:
2 ⋅π ⋅ε 0
Cd = (3.243)
2 ⋅ hm d m
ln ⋅
rN Dm
Dacă aproximăm Dm ≈ 2∙hm atunci
2 ⋅π ⋅ε 0
Cd = (3.244)
d
ln m
rN
2 ⋅π ⋅ω ⋅ε 0
Bd = (3.245)
d
ln m
rN
Pentru secvenţa homopolară, se obţine similar:
2 ⋅π ⋅ε 0
Ch = 2 (3.246)
2 ⋅ hm Dm
ln ⋅
rN d m
2 ⋅π ⋅ω ⋅ε 0
Bh = 2 (3.247)
2 ⋅ hm D
ln ⋅ m
rN dm
qg = 0
U 1 = (α p − α m )⋅ q1
(3.254)
1 2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l
Ch = = (3.257)
2
α Dmg
2
α p + 2 ⋅ α m 3 − 3 ⋅ mg ln
α gg 2 ⋅ hm D
2 d
mg
ln ⋅ m − 3⋅
r dm 2 ⋅ hg
ln
rg
iar pe unitatea de lungime va rezulta:
2 ⋅π ⋅ω ⋅ε 0
Bh 2
(3.259)
Dmg
ln
2 ⋅ hm Dm
2 d
ln ⋅ − 3⋅
mg
r d m 2 ⋅ hg
ln
rg
În cazul liniilor cu două sau mai multe fire de gardă relaţiile de calcul sunt similare cu
următoarele precizări:
G −1
1 2 ⋅ hgm Dgm
α gg = ⋅ ln G ⋅ G −1 (3.260)
2 ⋅π ⋅ε 0 ⋅ l rg d gm
unde hgm reprezintă înălţimea medie geometrică a conductoarelor de gardă, Dgm distanţa
medie geometrică între firele de gardă şi imaginea celorlalte conductoare de gardă, iar dgm
distanţa medie dintre conductoarele de gardă. La calculul lui αmg, Dmg şi dmg se ţine seama de
toate conductoarele de gardă.
ZL
Figura 3.18
Schema echivalentă redusă linii YL YL
electrice 2 2
Z L1 Z L2 ZL
Figura 3.19
Utilizarea de cuadripoli pentru linii
electrice neomogene
Trecerea de la o schemă de forma dată în figura 3.19 la una de forma dată în figura 3.18 se
face prin sumarea parametrilor distribuiţi:
n
Z L = ∑ Z Li
i =1
n
(3.271)
Y L = ∑ Y Li
i =1
Alte scheme posibile sunt schemele în Γ sau T (figura 3.20, 3.21).
ZL ZL ZL
YL YL
Aşa cum am văzut în capitolul 2, liniile în cablu pot fi formate din cabluri trifazate cu
3-4 conductoare şi o manta comună şi 3 cabluri monofazate (fig. 3.22,3.23) Mantalele
cablurilor sunt legate la pământ la capete şi la manşoanele intermediare, fiind analoage, din
punct de vedere funcţional cu firele de gardă ale LEA. În calculul parametrilor lineici se
consideră că manşoanele sunt legate la pământ la fiecare unitate de lungime (1 km).
Faţă de LEA, în acest caz în calculul rezistenţei trebuie să se ţină seama de influenţa
ecranelor cablurilor (bandă de cupru, manta, armătură). De precizat că aceste influenţe se
manifestă în cazul cablurilor cu un conductor. De asemenea, la secţiuni mari, nu pot fi
neglijate efectul pelicular şi efectul de proximitate.
În cazul conductanţei apar pierderi specifice în dielectric a căror valoare depind de
calitatea acestuia.
Calculul rezistenţei. Dacă furnizorul dă valori ale rezistenţei în ca este bine să fie
utilizată acea valoare.
Având în vedere fenomenele de care am amintit mai sus, rezistenţa liniilor în cablu se
calculează cu relaţia:
R0 = (k R + k a ) ⋅ R0 cc + ∆Rm + ∆Rarm + ∆Recran (3.278)
în care:
kR – coeficient de creştere a rezistenţei datorită efectului pelicular; pentru
conductoarele pline se utilizează (3.44);
ka – coeficient de corecţie datorat efectului de proximitate ;
ΔRm – creşterea rezistenţei datorită pierderilor de putere activă prin curenţi turbionari
în manta (dacă există);
ΔRarm – creşterea rezistenţei datorită pierderilor de putere activă prin curenţi turbionari
în armătură (dacă există);
ΔRecran – creşterea rezistenţei datorită pierderilor de putere activă prin curenţi
turbionari în ecran (dacă există);
În literatură se dau relaţii pentru ka, însă este bine, aşa cum am menţionat să se
utilizeze valorile obţinute de producător pentru rezistenţa în ca.
Vom analiza separat situaţia în care avem un cablu trifazat şi 3 cabluri monofazate. În
primul caz avem aceeaşi situaţie ca în cazul LEA cu fir de gardă, rolul acestuia fiind preluat
de învelişul metalic al cablului (figura 3.25).
A. Cazul unui cablu trifazat
Calculul impedanţelor unui conductor în raport cu
1 pământul şi a celei mutuale se calculează cu relaţii
de forma (3.91), (3.93):
Re
ω ⋅ µ0 D
d
R Z f = R0 + R p + j ⋅ ⋅ ln s (3.281)
2 ⋅π re
2 ω⋅µ ω⋅µ Ds
3 Z = + j ⋅ ⋅ ln (3.282)
2 ⋅π
m
8 d
Impedanţele de secvenţă, fără considerarea
mantalei se calculează cu relaţii de forma (3.107),
(3.110) cu precizarea că dm=d.
ω ⋅ µ0 d
Z d = R0 + j ⋅ ⋅ ln (3.283)
Figura 3.25 2 ⋅π re
Cablu cu 3 conductoare
3 ⋅ ω ⋅ µ0 Ds
Z h = R0 + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln (3.284)
2 ⋅π 3 r ⋅d 2
e
R R
3
2 de relaţiile (3.281), (3.282), (3.286), (3.287).
Dacă scriem căderea de tensiune pe
conductorul 1, avem:
d
∆U 1 = Z f ⋅ I 1 ⋅ l + Z m ⋅ I 2 ⋅ l + Z m ⋅ I 3 ⋅ l +
m
+ Z fg ⋅ I 1m ⋅ l + Z m ⋅ I 2 m ⋅ l + Z m ⋅ I 3m ⋅ l
Figura 3.26 (3.288)
Linie cu 3 cabluri unde I1m, I2m, I3m sunt curenţii prin mantalele
monofazate celor 3 cabluri.
Similar, pentru căderea de tensiune pe
mantaua fazei 1:
∆U 1m = Z g ⋅ I 1m ⋅ l + Z m ⋅ I 2 ⋅ l + Z m ⋅ I 3 ⋅ l + Z fg ⋅ I 1 ⋅ l + Z m ⋅ I 2 m ⋅ l + Z m ⋅ I 3m ⋅ l (3.289)
unde s-a ţinut seama că impedanţele mutuale dintre faze sunt egale cu cele dintre faze şi
mantale (la faze diferite).
Relaţiile (3.288), (3.289), prin gruparea termenilor devin:
∆U 1 = Z f ⋅ I 1 ⋅ l + (I 2 + I 3 ) ⋅ Z m ⋅ l + Z fg ⋅ I 1m ⋅ l + (I 2 m + I 3m ) ⋅ Z m ⋅ l (3.290)
∆U 1m = Z g ⋅ I 1m ⋅ l + (I 2 + I 3 ) ⋅ Z m ⋅ l + Z fg ⋅ I 1 ⋅ l + (I 2 m + I 3m ) ⋅ Z m ⋅ l (3.291)
Calculăm impedanţa în cele două regimuri caracteristice:
a) În regim simetric
I1 + I 2 + I 3 = 0 (3.292)
∆U 1 = (Z f − Z m )⋅ I 1 ⋅ l + (Z fg − Z m )⋅ I 1m ⋅ l (3.293)
∆U 1m = (Z g − Z m )⋅ I 1m ⋅ l + (Z fg − Z m )⋅ I 1 ⋅ l = 0 (3.294)
Dacă ţinem seama de:
ω ⋅ µ0 d
Z d = Z f − Z m = R0 + j ⋅ ⋅ ln m (3.295)
2 ⋅π re
ω ⋅ µ0 d
Z md = Z fg − Z m = j ⋅ ⋅ ln m (3.296)
2 ⋅π R
ω ⋅ µ0 d
Z gd = Z g − Z m = R0 g + j ⋅ ⋅ ln m (3.297)
2 ⋅π Re
Eliminând I1m din (3.292), (3.293) rezultă:
2
Z md
∆U 1 = Z d ⋅ I 1 ⋅ l − ⋅ I1 ⋅l (3.298)
Z gd
∆U 1
2
Z
Zd = = Z d − md
g
(3.298)
I1 Z gd
3 ⋅ ω ⋅ µ0 Ds
Z mh = Z fg + 2 ⋅ Z m = 3⋅ Rp + j ⋅ ⋅ ln (3.303)
2 ⋅π 3 R⋅d 2
m
3 ⋅ω ⋅ µ0 Ds
Z gh = Z g + 2 ⋅ Z m = R0 g + 3 ⋅ R p + j ⋅ ⋅ ln (3.304)
2 ⋅π 3 R ⋅d 2
e m
Eliminând I1m din (3.300), (3.301) rezultă:
∆U 1
2
Z
Zh = = Z h − mh
g
(3.305)
I1 Z gh
De precizat că prin condiţiaΔ U1m = 0 s-a considerat că toate mantalele sunt legate la
pământ.
(D + a )2 − 2 ⋅ u ⋅ ( D + a) + R 2= ct (3.311)
− 2 ⋅ a ⋅u + a2 + R2
Scriind relaţia pentru u=R şi u=-R avem:
(D + a )2 − 2 ⋅ R ⋅ ( D + a) + R 2 = (D + a )2 + 2 ⋅ R ⋅ ( D + a) + R 2 (3.312)
R2 − 2⋅ a ⋅ R + a2 R2 + 2 ⋅ a ⋅ R + a2
sau
D+a−R D+a+R
= (3.313)
R−a R+a
sau
R2
D= −a (3.314)
a
În continuare se pot determina coeficienţii de potenţial şi capacităţile. Nu vom
continua acest calcul întrucât este mai bine să se utilizeze capacităţile date de furnizor.
Sunt similare cu cele prezentate la liniile aeriene (pct. 3.7). De precizat că în cazul
LEC reactanţele sunt mai mici însă capacităţile sunt mai mari, astfel încât ele nu pot fi
neglijate nici la medie tensiune. Reactanţele sunt însă mult mai mici. De asemenea la cabluri
cu pierderi nu pot fi neglijate în cazurile în care tgδ este mare.
Se determină pe baza
încercărilor efectuate asupra
transformatoarelor. Rezultatele
încercărilor sunt reflectate prin
următoarele mărimi:
- încercarea la scurtcircuit
o tensiunea de scurtcircuit
Uk, uk [%]
o pierderi în înfăşurări Figura 3.28
ΔPcu Schema echivalentă în π a transformatoarelor
electrice, cu reglaj pe partea de JT
- încercarea la gol
o curentul de mers KT
în gol, I0, i0 [%] i R1 jX1 R'2 jX2' j
o pierderi în fier
ΔPFe
Încercarea la scurtcircuit
constă în alimentarea înfăşurării GT -jBT
primare cu o tensiune Uk care să
asigure în înfăşurări curenţi egali
cu curenţii nominali.
Încercarea în gol constă
în alimentarea cu tensiunea Figura 3.29
nominală primară şi măsurarea Schema echivalentă în T a
curentului absorbit. transformatoarelor electrice, cu reglaj pe JT
La încercarea în
scurtcircuit, datorită tensiunii mici, componentele transversale pot fi neglijaţi, curenţii
transversali fiind mult mai mici (în acest regim) decât curenţii nominali din înfăşurări.
La încercarea la scurtcircuit putem scrie:
U k = Z T ⋅ I1n = Z T ⋅ I 2′ n (3.319)
unde ZT reprezintă impedanţa transformatorului, I1n curentul nominal primar, I’2n curentul
nominal secundar raportat la primar.
I 2′ n = I1n = I 2 n ⋅ K Tn (3.320)
KTn – raportul de transformare nominal
U w
K Tn = 2 n = 2 (3.321)
U 1n w1
cu w1, w2 numărul de spire, pe fază al înfăşurării primare, respectiv secundare.
Înlocuind I1n în funcţie de puterea nominală Sn şi de tensiunea nominală, (3.319) se
scrie:
Sn
U k = Z T ⋅ I1n = Z T ⋅ (3.322)
3 ⋅ U 1n
U U u U
Z T = 3 ⋅ 1n ⋅ U k = 3 ⋅ 1n ⋅ k ⋅ 1n (3.323)
Sn S n 100 3
u k U 12n
ZT = ⋅ (3.324)
100 S n
unde, de obicei, U1n se dă în [kV] şi Sn în MVA, rezultând ZT în [Ω].
De precizat că ZT astfel calculat corespunde schemei din figura (3.28), fiind raportat la
tensiunea U1n, aferentă nodului i. Dacă se doreşte raportarea la tensiunea nodului j, U2n atunci:
Parametrii reţelelor electrice 77
Reţele electrice – partea I-a
u k U 22n
ZT = ⋅ (3.325)
100 S n
Pierderile măsurate la încercarea la scurtcircuit au expresia:
2
Sn S n2
∆Pcu = 3 ⋅ RT ⋅ I = 3 ⋅ RT ⋅ = RT ⋅ U 2
2
1n (3.326)
3 ⋅ U 1n 1n
2
U
RT = ∆Pcu ⋅ 12n (3.327)
Sn
Dacă exprimăm RT în [Ω], Sn în [MVA] şi U1n în [kV] avem:
U 12n
RT = ∆Pcu ⋅ 2 ⋅10 −3 (3.328)
Sn
Rezultă reactanţa, XT:
X T = Z T2 − RT2 (3.329)
Figura 3.29
Schema echivalentă în π a
transformatoarelor electrice,
cu reglaj pe partea de IT
U 2 n ∆U p
KT = ⋅ 1 + ⋅ (Wn − W ) ⋅ e j⋅α (3.341)
U 1n 100
Se observă că în cazul acestor transformatoare, reglajul
este amplasat, de obicei, pe partea de JT.
La modificarea plotului, prin modificarea numărului de Figura 3.30
spire, se modifică şi tensiunea de scurtcircuit. Modificarea Reglajul longo-transversal
tensiunii de scurtcircuit cu plotul se apreciază cu relaţia:
u k = A ⋅ (Wn − W ) 2 + B ⋅ (Wn − W ) + C (3.342)
A,B, şi C fiind nişte coeficienţi.
În practică, în ţara noastră, se utilizează relaţia (3.342) în cazul transformatoarelor şi
autotransformatoarelor cu tensiunea superioară 220 sau 400 kV. La celelalte transformatoare
A=0, B=0, uk = C.
Limitele de reglaj pentru transformatoarele în exploatare din ţara noastră sunt de
obicei:
În cazul acestor transformatoare se cunosc puterile celor 3 înfăşurări, S1n, S2n, S3n,
tensiunile nominale U1n, U2n, U3n, tensiunile de scurtcircuit uk12, uk13, uk23. Puterile
înfăşurărilor secundare, S2n, S3n sunt, de obicei (0,66 sau 1)∙S 1n şi S1n ≥ S2n, S1n ≥ S3n, S1n ≤
S2n+S3n.
Schema echivalentă pentru aceste transformatoare este dată în figura 3.31:
K T1 k(MT)
j X '2
jX
GT -jBT ' 3
K
T2
j (JT)
S1n
I1n = (3.348)
3 ⋅ U 1n
S 2n
I 2′ = (3.349)
3 ⋅ U 1n
S1n − S 2 n
I 3′ = (3.350)
3 ⋅ U 1n
Înlocuind (3.346), (3.347), (3.348), (3.349), (3.350) în (3.345) obţinem:
S2 S (S − S 2 n )2
∆Pcu = R1 ⋅ 12n ⋅ 1 + 2 n + 1n (3.351)
U 1n S1n S 3n ⋅ S1n
În general, considerând că se încarcă cu putere maximă înfăşurarea cu puterea cea mai
mare, vom avea:
S 2 max(S 2 n , S 3n ) (S1n − max(S 2 n , S 3n ) )
2
∆Pcu = R1 ⋅ 12n ⋅ 1 + + (3.352)
U 1n S1n min( S 2 n , S 3n ) ⋅ S1n
U2 1
R1 = ∆Pcu ⋅ 12n ⋅ (3.353)
max(S 2 n , S 3n ) (S1n − max(S 2 n , S 3n ) )
2
S1n
1+ +
S1n min( S 2 n , S 3n ) ⋅ S1n
Notând cu:
Z 12 = (R1 + R2′ ) + j ⋅ ( X 1 + X 2′ )
Z 13 = (R1 + R3′ ) + j ⋅ ( X 1 + X 3′ ) (3.354)
Z 23 = (R2′ + R3′ ) + j ⋅ ( X 2′ + X 3′ )
u k12 U 12n
Z12 = ⋅ (3.355)
100 S 2 n
u k13 U 12n
Z13 = ⋅ (3.356)
100 S 3n
u k 23 U 12n
Z 23 = ⋅ (3.357)
100 min( S 2 n , S 3n )
X 12 = X 1 + X 2′ = Z122 − (R1 + R2′ )
2
(3.358)
X 13 = X 1 + X 3′ = Z132 − (R1 + R3′ )
2
(3.359)
X 23 = X 2′ + X 3′ = Z 232 − (R2′ + R3′ )
2
(3.360)
Utilizarea schemei echivalente din figura (3.31) este incomodă datorită prezenţei
nodului suplimentar. Din acest motiv schema se poate transfigura în triunghi, figura 3.32.
` k (MT)
Z T1
K1 K3
Figura 3.32
Schema echivalentă în triunghi i (IT)
a transformatoarelor electrice, K
2
cu trei înfăşurări Z T3
YT
Z
T2
j (JT)
Z1 Z'2
Z h = Z d = Z 1 + Z '2 = Z T
YT
Z'3
1 2 3 Z1
Z2' Z h = Z 1 + Z '2
YT
1 2 3 Z'3
Z1 Z ' ⋅Z '
Z2' Z h = Z1 + 2 3
Z ' 2 + Z '3
1
Z'3
2 3
Z1
Z2'
Schemele de distribuţie pentru reţele de distribuţie publică pot fi radiale (fig. 4.1, 4.2)
sau buclate, (fig. 4.3) cu funcţionare radială.
Reţelele radiale se recomandă în zonele rurale şi în zonele urbane periferice.
În cazul
CS
acestor reţele nu
asigură
dimensionarea 0.4 kV
- să asigure Imaxad > Ibuclă în regim de avarie (defect într-unul din posturile adiacente).
Transformatoarele din posturi trebuie să poată prelua sarcina integral la defectarea unui
transformator din posturile învecinate.
În figura 4.8 se prezintă două cele Schemă magistrală formată pe barele de JT ale
două variante de realizării iluminatului postului
industrial.
Figura 4.8
Reţele de iluminat industriale
care, la rândul său este alimentat dintr-o Distribuţie directă prin LES pe barele de MT a
staţie 110/MT prin linii care nu au racordate aceleiaşi staţii
ale sarcini la ele. Prin punct de conexiune se înţelege bara de medie tensiune a unei viitoare
staţii 110/MT, a cărei apariţie se justifică prin creşterea consumului în zonă. În reţelele de
medie tensiune nu se va mai dezvolta
sistemul de distribuţie prin puncte de
alimentare.
Figura 4.12
Figura 4.13
Distribuţie directă tip dublă deriva-
ţie
Varianta de reţea din figura 4.11 este buclată pe două staţii de MT diferite, fiind cea
mai uzuală în momentul de faţă în reţelele de 20 KV urbane.
L1 L2
20 kV Figura 4.15
1
PT cu bare de MT secţionate alimentate
din surse diferite şi cu bare de JT
secţionate
DAS AAR
C2 C3 C1
În figura 4.15 se arată schema unui post de transformare cu bară la MT secţionate
alimentate din surse diferite şi bare secţionate la MT. Dacă întreg consumul necesită siguranţă
mărită şi durată mică de nealimentare, atunci acesta se asigură în proporţie de 100% prin ca-
blurile de MT şi în transformatoare. Pe barele de JT sunt conectaţi şi alţi consumatori care nu
impune nivel de siguranţă mare, aceştia vor fi deconectaţi prin DAS când lucrează instalaţia
AAR (în acest caz rezerva care este necesară pentru a se asigura în linie şi transformator, se
va diminua corespunzător cu puterea consumatorilor ce pot fi deconectaţi).
Liniile de MT (distribuitorii) se pot alimenta de pe secţii de bare, din staţii diferite sau de pe
secţii de bare separate (care se rezervă cu AAR) din aceeaşi staţie de transformare.
L1 L2 L3
Figura 4.16
PT cu bare de MT secţionate ali-
20kV
mentate din surse diferite cu un
2
transformator de rezervă
AAR AAR
C2 C1 C1 C2
În figura 4.16 se prezintă schema unui PT cu bare de MT secţionate alimentate din
surse diferite cu un transformator de rezervă pentru două transformatoare în sarcină şi două
instalaţii de automatizare pe cupla de JT. Capacitatea de transport a sursei 2 şi a transformato-
rului de rezervă se va corela cu puterea consumatorilor care necesită siguranţă mărită de pe
cea mai încărcată din barele de JT. Liniile de MT (distribuitorii) pot fi alimentaţi de pe secţii
de bare din staţii diferite sau de pe secţii de bare separate (care se rezervă cu AAR) din
aceeaşi staţie de transformare.
3 LEA
Figura 4.17
PT din LEA MT alimentată dintr-o
singură sursă fără rezervare pe JT
JT
În figura 4.17 se arată schema unui PT alimentată dintr-o singură sursă, LEA MT.
4 LES
Figura 4.18
PT din LES MT alimentată dintr-o
singură sursă fără rezervare pe JT
În figura 4.18 seJTprezintă cazul unui PT alimentat dintr-un LES MT. Rezervarea barei
JT se poate face cu un transformator de rezervă cu /fără AAR sau reţea JT alimentată din alt
PT.
5 MT Figura 4.19
PT tip intrare-ieşire alimentat
dintr-o singură sursă
JT
În figura 4.19 se arată schema unui PT de tip intrare ieşire alimentat dintr-o singură
sursă. Rezervarea barei JT se poate face cu un transforma-tor de rezervă cu /fără AARsau
reţea JT alimentat din alt PT.
MT
Figura 4.20
6
PT alimentată din două
surse diferite
JT
• scheme radiale;
• scheme magistrale;
• scheme de tip mixt.
Schemele radiale sunt cele mai răspândite. Acestea pot fi:
• scheme radiale cu o
singură treaptă utilizate în
unităţile cu o arie restrânsă de
răspândire a receptoarelor;
• scheme radiale cu două
sau mai multe trepte.
In figura 4.21 se prezintă o
schemă de alimentare care cuprinde
instalaţii cu o treaptă cât şi cu două trepte.
Având în vedere importanţa punctelor de
distribuţie, acestea se alimentează pe
două căi. Avantajul schemelor radiale îl
constituie limitarea curenţilor de
scurtcircuit şi simplitatea instalaţiilor de
protecţie. Dacă alimentarea este radială
dublă, siguranţa în funcţionare în
alimentarea receptoarelor este de
Figura 4.21
asemenea foarte bună. Principalul
Distribuţie radială în reţele industriale de MT
dezavantaj al schemelor radiale îl
constituie numărul ridicat al celulelor din staţiile şi punctele de distribuţie, lungimea mare a
liniilor în cablu, precum şi un grad redus de utilizare a instalaţiilor (gradul de utilizare este
definit ca raport între energia efectiv tranzitată pe un element şi valoarea economică a
acesteia):
realizată. Sursa II
Figura 4.23
Schema radială cu alim.
continuă
Figura 4.24
Schema în inel
In figura 4.26 se
prezintă o variantă în
care se utilizează o
magistrală de rezervă .
Figura 4.26
Schema cu magistrală de
rezervă
In afara unor staţii de transformare, reţelele de 110 kV sunt întotdeauna publice. Ele se
mai numesc şi reţele de repartiţie.
Cele mai utilizate scheme sunt date în figurile 4.27-4.31.
In figura 4.27 este prezentată o reţea de tip racord adânc. Această structură este
utilizată atât în cazul reţelelor publice cât şi în cazul reţelelor industriale. Pentru unităţi
industriale se utilizează, de regulă, două asemenea legături.
110 kV 20 kV
SRA 110 kV
LEA 110 kV
Figura 4.27
Reţea de 110 kV tip staţie de racord adânc (SRA)
110 kV B 20 kV
LEA 110 kV
A sau A1
LEA 110 kV
C sau A 2
Figura 4.28
Staţie de 110 kV intrare/ieşire (sau tip H)
20 kV
A
110 kV
2
C
n
Figura 4.29
110 kV
A
B 20 kV
Figura 4.30
Reţea de 110 kV dublă derivaţie
A 110 kV
B1 20 kV
B2
Figura 4.31
Reţea de tip racord T
Schema din figura 4.28 este utilizată atunci când reţeaua de MT nu are asigurată
rezervarea pe partea de MT. De asemenea schema se utilizează atunci când se impune un
nivel relativ ridicat de siguranţă pe barele de MT ale staţiei cum este cazul unor consumatori
industriali importanţi, transport feroviar, staţii de pompare, etc. In cazul reţelelor cu rezervare
pe partea de MT, puterea instalată în transformatoarele 110/MT se va alege considerând
Scheme ale reţelelor electrice de distribuţie 104
Reţele electrice – partea I-a
ambele transformatoare în funcţiune, fără rezervare integrală între ele. Schema poate constitui
o primă etapă pentru reţeaua în inel.
Schema din figura 4.29 este utilizată de obicei pentru alimentarea marilor aglomerări
urbane. Inelul este alimentat din două staţii importante A, C (400(220)/110 kV). Numărul de
staţii de transformare din inel n ≤ 6. Staţiile care fac parte din buclă pot fi cu una sau două
unităţi de transformare.
Schema din figura 4.30 se utilizează pentru alimentarea prin LEA 110 kV a zonelor
rurale la care se impun două unităţi de transformare (consumatori importanţi în zonă – petrol,
grupuri generatoare, nu există rezervare pe MT, ferme agricole).
În sfârşit, varianta din figura 4.31 este utilizată pentru alimentarea zonelor rurale, fără
consumatori importanţi. Staţiile A şi B sunt de sistem (400(220)/110 kV), iar numărul de
derivaţii în T nu poate fi mai mare de 6.