Grigore Ignat

In istoria neamului românesc sînt scrise la loc de cinste multe fapte vitejeşti
care în momentele cruciale, cînd patria le-a cerut, au atîrnat hotărîtor în balanţa victoriei
şi au impus un nou curs evenimentului sau chiar istoriei. Un asemenea fapt eroic,
unanim recunoscut de istoriografie şi con­semnat ca o pagină de eroism legendar,
este rezistenţa dîrză a com­paniei de mitraliere, aflată sub comanda căpitanului Grigore
Ignat, în încleştata bătălie de la Mărăşeşti din vara fierbinte a anului 1917. A fost rodul
sacrificiului suprem al celor 180 de bravi ostaşi ai compa­niei care primise misiune de
luptă pentru ziua de 6 august 1917 să apere cota 100 (o înălţime de teren aflată la vest
de gara Mărăşeşti). Conştienţi că luptă pentru o cauză dreaptă şi scumpă tuturor
româ­nilor, apărarea patriei, alungarea duşmanului de pe cele două treimi din teritoriul
ţării, cît reuşiseră armatele germane şi austro-ungare să cotropească din august şi pînă
în decembrie 1916, animată de dorinţa vie şi mereu trează în conştiinţa poporului
nostru, întregirea teritoriilor locuite de români, mitraliorii lui Ignat au dat patriei tot ceea
ce aveau mai scump, viaţa lor pentru independenţa ei.

Născut la 2 august 1889, la Bârlad , și-a dorit dintotdeauna să fie ofiṭer şi de

aceea în 1908 a intrat la Şcoala militară de ofiţeri de infanterie. Conştiincios, priceput,
după doi ani fost avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul nr.
12 Cantemir din Bârlad. Până în 1916 şi-a completat studiile militare urmând cursurile
Şcolii speciale de infanterie iar la Botosani a urmat un curs de mitraliere.

El avea insa niste probleme de comportament : a lipsit 60 de zile din armata din
motive “medicale” , s-a batut cu betivi prin baruri. Iata cum il caracteriza un comandant
de al său, intr-un raport oficial:

E inteligent, judecata încă neformată; n-are destul bun simţ; nu destul de ordonat în
acţiunile sale; nu se aplică destul la studiu spre a-şi înmulţi cunoştinţele profesionale.
Aptitudinile militare sunt în desvoltare; n-a instruit mulţumitor recruţii; a lipsit mult de la
Şcoala unităţilor Regimentului, precum şi de la diferite eserciţii de aplicaţiune pe teren.

Trebuie ţinut de aproape şi supravegheat necontenit spre a-şi face datoria cum trebuie;
caracter slab şi lesne influenţabil; predispus la petreceri şi vieaţă dezorânduită.

În 1917, în iulie, se dădea startul. Trupele germane trec în ofensivă, la Mărășești.

În tot acest timp, pierderile de vieți omenești au fost uriașe. Armata romană a pierdut 27
410 oameni, ceea ce reprezenta 16% din efectivul avut la începutul bătăliei. (între
aceştia, 5 125 de morţi, 9 818 dispăruţi şi 12 467 de răniţi). Din ce în ce mai puțini, dar
uniți de o forță comună, românii dau înainte. Alături de ei, căpitanul Grigore Ignat,
"fruntea" celor 180 de mitraliori, parte din armata română.

Germanii au plasat în dreptul localităţii Mărăşeşti o forţă de lovire de 12 divizii cu

peste 1100 tunuri, una dintre cele mai mari densităţi de artilerie. Începută că o
bătălie de urmărire a forţelor ruseşti, care nu mai doreau să lupte, bătălia s-a
transformat treptat într-o încercare foarte costisitoare de "a sfărâma armata
romană din Moldova", după cum a afirmat chiar mareşalul Hindenburg, şeful Marelui
Stat Major german.

La 6 august 1917, dimineaţa, după un formidabil bombardament inamic care a durat

aproape trei ore, infanteria germană a fost observată înaintând prin lanurile de porumb
înalte de doi metri, având grosul forţelor îndreptat către centrul Diviziei 13-a.

Căpitanul Grigore Ignat primise un ordin laconic, dar cuprinzator: “Cu orice pret nu
cedati pozitia!”

luptau unul contra 10 duşmani.

Cu calmul său caracteristic, prin ploaia de obuze, a trecut pe la fiecare mitralieră

verificând să fie bine camuflată, să tragă bine. S-a adresat cu cuvinte hotărâte
ostaşilor, la fiecare piesă, că ṭara întreagă priveşte în aceste clipe supreme cu
toată încrederea spre bravii apărători şi ordinul este categoric ca fiecare să
reziste neclintit pe poziṭie, cu orice jertfă.

Capitanul Ignat ordona ca mortii sa fie pusi in pozitie de tragere, pentru a

descuraja atacurile germane. Soldatii inamici priveau inmarmuriti cum in urma
fiecarui atac romanii pareau ca nu pierd niciun om, dar deznadajduiti continua.
Rand pe rand ostasii romani pier, ca cei aflati langa sa ii ridice si sa ii sprijine pe
transeu si sa le puna arma in mana. Pana si in moarte acestia isi serveau tara.

Scopul strategiei lui Grigore Ignat? Timpul! Timp prețios pe care armata română l-a

câștigat în fața dușmanului. Timp pe care românii l-au folosit pentru a pune la cale

contraatacul care avea să recâștige pământul pierdut în fața inamicului.

Căpitanul Ignat Grigore cade ucis cu capul pe mitralieră, cu degetul încleştat pe

trăgaci, aşa îl îngheṭase moartea de glonṭul ce-i trecuse prin inimă. Inconjurat de
un parapet format din corpurile camarazilor săi si in fata lui se aflau mormane de
cadavre germane si se spune ca era vorba de sute de victime.

Teodor Grigoriu (n. 1896) era sublocotenent în compania sa de mitraliori. După lupta
de la Mărăşeşti-Răzoare s-a dovedit a fi singurul supravieṭuitor din tot efectivul de 180
de oameni!

După moarte, căpitanul Ignat a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. Mormântul său
se află la Mausoleul din Mărășesti, acolo unde a luptat si a murit pentru
patria sa. A învins!

A fost gasit mort, cu eroica sa companie, aproape acoperit de trupurile

inamicilor”