UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII

Programul de studiu: Licență - Administrație publică - ID
Disciplina: Sociologie
Student: Livia O.

DARUL LUI JONAS

LOIS LOWRY

ESEU

Autoarea Lois Lowry declara, că succesul cărților ei se datorează capacității ,,de a-i ajuta
pe adolescenți să-și răspundă la întrebările legate de viață, identitate și relații interpersonale”.
Ipoteza aceasta conturează tema centrală pe care este construită cartea: maturizarea,
căutarea identității, pe fondul unei lumi distopice – o utopia negativă recreată din princiul virtuții
hărăzită fiecărui individ prin valorile și funcțiile sufletești dominante, cognitive cu care a fost
înzestat prin naștere.

Formularea argumentelor.
Darul lui Jonas (The Giver)1, povestea unei lumi fără început și un sfârșit lăsat la limita
imaginarului, prin care inevitabil fiecare cititor va intra în vârtejul povestirii, încercând să
definească destine , să-și contureze o evoluție perosonală sau să-și regăsească amintirea unei lumi
pierdute.
Un roman de ficțiune care conduce acțiunea la limita dintre real și ireal, în care trecutul și
viitorul nu există iar personajele își joacă roluri ce se contopesc într-un prezent orânduit,
standardizat condus spre perfecțiune.
Membrilor comunității le-au fost stabilite roluri și misiuni clare, specifice pregătirii ce le-a
fost acordată și sarcinilor atribuit.

1
Darul lui Jonas (The Giver)”…există un final corect pentru fiecare dinstre noi, iar el depinde de propriile
noastre convingeri și speranțe.” Page 1
 Dezvoltarea argumentelor.
Autoarea ne introduce într-o lume paralelă, în care totul este gândit și controlat de mai marii
conducători ai comunității, fiecare individ își acceptă mulțumit rolul ce i-a fost desemnat și își
îndeplinește cu stoicism și devotament regulile stricte și sarcinile trasate, fără a se opune, fără a face
nici o greșeală.
Îl percepem pe Jonas ca aparținând unei lumi mistice, structurată pe două statusuri
existențiale: unitatea familială (formată din tata, mama și – de obicei, doi copii de sex diferit) și
comisia de vârstnici, condusă de vârstnica-șefă. Între cele două statusuri au fost creeate grupuri și
colectivități de indivizi între care sunt stabilite relații de socializare clare, bine definite.
Fiecăruia i se impregnează o educație selectivă și doctrinară pentru atingerea unui țel unic,
comun. Membrii comunității se supun toți, acelorași norme de comportament .
Comunitatea umană în care conviețuiește și copilul Jonas (ajuns doișpear) a creat o
componentă normativă restrictivă cu reguli și norme, legi, moravuri și obiceiuri ce ordonează și
dictează comportamentul indivizilor în unități familiale sau de grup.
Unitățile familiale alcătuiesc baza comunității, sunt formate după reguli clare și stricte, toți
membrii familiei sunt numiți, desemnați de comisia vârsticilor care, aleg pentru fiecare locul
potrivit în viitorea familie, pe principii stricte ce trebuie să urmărească doar scopul final, acela de
egalizare și uniformizare a comunității.
Totul și toți sunt egali. O societate gri, fără culori și fără forme clare, fără durere și fără
bucurii, bazată pe munca în grupuri, pe existența în unități, pe respectul suprem pentru tot ceea ce
primesc. O lume care se vrea perfectă, creată de înțelepții comunității, singurii care decid tot și
pentru toți.
Plasarea ireală în timp și spațiu a acestei societăți nu permit o identificare clară a stării
naturale. O stare naturală reală nu poate fi perceptibilă tocmai din lipsa existenței stării fizice
independente și inițial liberă, a individului sau obiectelor, în care să nu se fi intervenit de către
agenți ai schimbării. Prin acțiunile și misiunile lor înțelepții comunității produc schimări active
și eficiente dar care nu întotdeauna sunt pozitive pentru comunitate.
Acțiunea romanului se desfășoară într-un cadru atemporal, într-un univers special
conceput pe un tărâm în care totul este plat și uniform, un pământ fără dealuri și coline, fără
anotimpuri, fără soare dogoritor, unde ploaia nu mai cade din cer, zăpada iernilor nu se mai așterne,

1
Darul lui Jonas (The Giver)”…există un final corect pentru fiecare dinstre noi, iar el depinde de propriile
noastre convingeri și speranțe.” Page 2
unde coloritul florilor nu se mai vede iar parfumul nu se mai simte, unde sunetul dulce al muzicii
nu se mai cunoaște iar amintirile nu se mai disting.
Un univers în care până și dezvăluirea sentimentelor e un ritual bine organizat ce trebuie
urmat cu strictețe și corectitudine de fiecare membru. Ca o ședință de familie, unde membrii își
dezvăluie sentimentele, trăirile, evenimentele de peste zi în care diminețile își povestesc visele
nopții trecute încercând să identifice mesajele ce le sunt transmise .
În acest fel, fiecare e îndemnat și sprijinit să anihileze conceptele negative, să regăsească
încrederea în sine spre a conduce la o capacitate de analiză și o percepție benefică lor și comunității.
Acțiunea este plasată într-un timp relativ restrîns ce cuprinde desfășurarea eventimentelor
între cele două ceremonii speciale ce aveau loc în luna Decembrie a fiecărui an.
Ceremonia specială anuală cuprindea de fapt un lanț de mai multe ceremonii și festivități
ce se desfășurau pe durata a două zile. Unele lungi și obositoare altele scurte și amuzante, cu pauze
exacte pentru mese și recreere, la toate ceremoniile participau toți membrii unităților familiale
împreună cu copii lor. Fiecare ceremonie avea farmecul său și rolul bine definit de a marca o nouă
etapă din viața fiecărui noucopil sau membru a comunității.
Era respectat un adevărat ritual festin în tot ,,calendarul” stabilit pentru ceremonia
anuală. Totul începea cu ceremonia primarilor (a noucopiilor care acum împlineau un an), apoi,
rând pe rând, urma fiecare generație, fiecare etapă avea importanța ei în continuarea și dezvoltarea
comunității.
Fiecare noucopil vine în comunitate și aparține pe deplin acesteia. Nașterile noucopiilor
sunt cerute, aprobate, supravegheate și organizate cu scopul perpeturării speciei și al înnoirii
indivizilor, a necesare în procesul păstrării ordinii sociale. Modul conceperii și nașterii copiior de
către persoane alese, desemnate, numite născătoare ne descoperă o lume robotizată, lipsită total de
sentimente precum durerea, dăruirea, iubirea și fericirea pentru viață.
O lume standardizată tehnic, în care fiecărui individ i se atribuie la naștere un număr pe
care-l va purta în toată existența lui și cu care va fi scos pe liber la sfârșitul etapei (viața și existența
lor umană reprezentând doar o etapă din cliclul uman perpetuu).
Numărul de identificare stabilit la naștere, apoi numele scurt repartizat fiecărui noucopil la
vârsta de un an (în cadrul ceremoniei primarilor) precum și distribuirea copiilor în unități
familiale, toate sub imperatrivul categoric ,,trebuie”, ne dezvăluie o lume în care acțiunile sunt
necesare în chip necondiționat (Filosofia morală a lui I.Kant).

1
Darul lui Jonas (The Giver)”…există un final corect pentru fiecare dinstre noi, iar el depinde de propriile
noastre convingeri și speranțe.” Page 3
 Existența umană reprezintă doar un contract pe termen relativ, între indivudul noucopil și
comunitatea ce l-a recreat și care, la un anumit termen cert ,,îl va scoate pe liber spre Altundeva”.
Un contract pentru viață. Contract social cu existență umană, pe care fiecare individ îl
solicită, îl semnează și îl respectă necondiționat, chiar mulțumit. Fiecare își cunoaște sarcinile și își
acceptă limitele impuse. Nu există disperare nici dorințe, nici idealuri proprii.
Cultura materială a acestei societăți e limitată de reguli stricte care dictează uniformitate,
liniarul, neostentativul, toți indivizii să fie egali, în tot ce au, dețin și fac.
Toate familiile formate primesc locuințe identice ca mărime și structură, îmbrăcăminte
uniforme pentru locurile de muncă iar pentru restul timpului toți membrii îmbracă haine fără culori
și fără forme. Fiecare membru al unităților familiale primește o bicicleă (la ceremonia nouarilor ).
Toți copii sunt formați în centre de creștere de la naștere și până la vârsta când e încredințat
unei unități familiale. Fiecare tânăr este instruit în școli identice și pregătit pentru ceea ce va face ca
adult urmărindu-i-se atent abilitățile și calitățile cognitive.
De la vârsta doișpearilor tinerii intră în centre de instruire iar comisia de vârstici trasează
însărcinările viitoare pentru fiecare tânăr, pe baza unor atente și selective analize și observații ale
comportamentului lor, de-a lungul anilor precedenți.
Pornind de la simbolistica culturii ,, ca un produs al gândirii și al activității umane ce
devine un bun comun al societății” putem afirma că există și elemente specifice unei culturi
spirituale.
Societatea comunitară și-a creat chiar așa restrictiv, un ansamblu de valori, de activități
specifice, de modele de urmat. S-au format izvoare de cunoștiințe universale acumulate de
generații, care conduc la dezvoltarea intelectului indivizilor și a comunității din care fac parte, dar o
dezvoltare controlată, aprobată și limitativă.
Componenta cognitivă a culturii lor spirituale este trasată prin vectori ce definesc
capacitățile și metodele de învățare, de accedere la cunoaștere despre știință și tehnologie –
compatibile cu sistemul universal al comunității respective.
Sistem ordonat după norme și reguli ce trasează moravuri (nimeni nu are voie să mintă)
și obiceiuri (împărtășirea sentimentelor în familie), ce definesc o componentă normativă care
ordonează comportamentul indivizilor în grupuri, în familie și în comunitate .

1
Darul lui Jonas (The Giver)”…există un final corect pentru fiecare dinstre noi, iar el depinde de propriile
noastre convingeri și speranțe.” Page 4
 Componenta simbolică este oarecum liniară, nu există semene marcante, mai degrabă
convenționale prin educația egală, limba comună, gesturi permisibile și previzibile dar care capătă
înțeles și contur tocmai prin contextul societal.
Toată existența umană a acelei lumi reprezintă o ,,tara”, o eliberare spirituală supremă cu
un scop dinainte stabilit, perfecțiunea. Starea naturală a fost anihilată, totul este gândit, conceput
și realizat într-un cadru etnocentrist conform căruia comunitatea își creează proriul sistem de
valori și modele pe care îl accept și îl consideră a fi unicul criteriu de apreciere a valorilor
adevărate.
Mitul aceastei lumi aparent perfecte va fi demontat de Jonas, tânărul nouăsprezece, care,
trecând în rândul doișpearilor este desemnat de a fi primitorul memoriei și al amintirilor
umanității.
Darul primit de Jonas este cunoașterea. Amintirea cunoașterii unei lumi fascinante, vii,
colorate și mirositoare, cu zăpadă și sanie, cu soare și ploie, cu parinți și copii adevărați, cu bunici și
brazi împodobiți paralela unui abis al durerii și suferinței, al foamei, sărăciei și violenței.
Scânteia cunoașterii declanșează dorința de evadare a lui Jonas și disperarea de a salva
viața micului Gabe, de a salva iubirea și speranța. Toate trăirile lui Jonas sunt concretizate în teoria
unui xenocentrism exacerbat ce semnifică starea de neadaptare socială, de refuz și răzvrătire
împotriva normelor dogmatice ale comunității, deopotrivă cu preferința de a adopta și accepta
ideile și valorile umane aparținând unei lumi imperfecte dar reale.
Mi-a rămas în suflet o frază a autoarei Lois Lowry: ,,dacă am învățat ceva din râul acela de
amintiri, este că nu putem trăi într-o lume împrejmuită de ziduri, într-o lume de tip numai noi și
doar acum….”

Concluzie.
,,Perfecțiunea lumii nu există” nici în universuri recreate nici în lumea reală.
Există doar culoare, istorie și lumina conștiinței. Și o potecă spre un Altundeva.

Bibliografie:
Lowry L., Darul lui Jonas, trad.de Paraschivescu R., București: Editura Artur, 2016

1
Darul lui Jonas (The Giver)”…există un final corect pentru fiecare dinstre noi, iar el depinde de propriile
noastre convingeri și speranțe.” Page 5