“Identitatea personala contribuie la consolidarea identitatii tarii.

Identitatea este un concept cu fatete multiple. Ar putea fi definita ca „un ansamblu de referenti materiali, sociali si
subiectivi” selectati pentru a permite o definire a unui actor social (Muchielli, 1986).

Identitatea consta, deci, in clarificarea a cine este cineva, atat ca persoana sociala, cat si ca persoana individuala. Insa,
dupa cum afirma Erikson (1968), identitatea nu poate fi limitata la un ansamblu de caracteristici care pot defini un individ
pentru totdeauna. Identitatea se inscrie intr-un lung proces de evolutie personala. Ea se modeleaza progresiv, se
reorganizeaza si se modifica fara incetare pe tot parcursul vietii, potrivit evenimentelor sau perturbatiilor din viata sociala.

Rolul social al identitatii este ceea ce face sa te simti asemanator celorlalti semeni, care impart acelasi mediu
de viata (familia, scoala, grupul cultural, grupul de prieteni, grupul de munca etc.). Potrivit lui Durkheim, individul este,
simultan, o fiinta colectiva si o fiinta privata. Polul social al identitatii noastre reprezinta fiinta noastra colectiva. Acesta
corespunde „sistemelor de idei, de sentimente si de deprinderi care exprima in noi, nu numai personalitatea noastra, ci
si grupul sau grupurile din care facem parte”. El exprima cultura noastra. Sunt credintele religioase, practicile morale,
traditiile nationale sau profesionale si opiniile colective de toate felurile. Aceste credinte si valori transmise de societate
servesc ca o oglinda-etalon cu care individul se compara pentru a-si forma identitatea.

Acest pol social al identitatii se constituie de-a lungul vietii si formeaza ceea ce Malrieu (1970) numeste „eul
cultural”, adica ansamblul de cunostinte si de posibilitati care permit individului sa se simta in largul sau in mediul in
care traieste si sa confere un sens gesturilor pe care le face cotidian, sens care ramane strain unei persoane care nu
impartaseste acelasi „eu cultural”.

Componenta afectiva a fiintei noastre colective se bazeaza pe sentimentul de apartenenta. Acest sentiment se
construieste in procesul de impartasire a unor experiente comune. Orice fiinta umana, care traieste intr-un mediu social,
este impregnata de normele si valorile acestuia. „Aceste impregnari culturale identice pentru indivizii apartinand aceluiasi
grup creeaza posibilitatea de intelegere si de comunicare cu celalalt” (Muchielli, 1980).

Diferitele forme de solidaritate umana ilustreaza concret acest sentiment de apartenenta. Spiritul de grup care se
exprima in diferitele manifestari de solidaritate – sindicala, familiala, de clan sau de clasa – se manifesta si prin
intrajutorare, adeziune, loialitate si valorificarea legaturilor comunitare.

Identitatea se inscrie intr-un proces evolutional. Ea se modeleaza progresiv, se reorganizeaza si se modifica de-
a lungul vietii. Acest proces se declanseaza odata cu intalnirea cu o persoana remarcabila pentru copil (in general,
mama sau tatal) si ia sfarsit atunci cand dispar la individ capacitatile de relationare (in general, odata cu moartea
biologica a persoanei).

Identitatea se rafineaza si se precizeaza in decursul unei lungi evolutii personale, care permite o definire de sine
care integreaza atat aspectele cele mai personale, cat si aspectele sociale si colective ale individualitatii. Identitatea se
construieste printr-un dublu proces – socializarea si personalizarea. Aceste doua procese nu se afla in opozitie, ci in
interdependenta.

Pe parcursul socializarii, copilul invata diferite reguli sociale si culturale, precum si valorile dominante din
societate. Aceste cunostinte se implinesc, deoarece copilul se identifica, de fapt, cu un model pe care-l admira.

Socializarea permite copilului sa invete reguli sociale si culturale pentru a se integra in mediu. Mai tarziu, la
varsta adolescentei, individul se personalizeaza, adica el respinge selectiv unele aspecte ale socializarii, alege intr-un
mod personal modele, valori si norme, le face sa-i corespunda, sa fie ale sale.

Evolutia identitatii se produce incepand de la varsta copilariei si continua pana la sfarsitul vietii. In fiecare perioada a
dezvoltarii indivizilor, elemente ale contextului social si cultural influenteaza aceasta identitate. Identitatea evolueaza, asadar, pe
firul transformarilor socio-culturale produse intr-o societate. In aceasta perspectiva trebuie discutata criza de identitate din
adolescenta, criza de identitate masculina si feminina si criza de identitate a persoanelor varstnice.

Identitatea naţională reprezintă un ansamblu de date şi trăsături prin care se individualizează o persoană.
Identitatea persoanei este influenţată major şi de relaţiile acesteia cu cei din jur. Orice persoană aparţine unei
comunităţi naţionale, unei naţiuni. Naţiunea se defineşte ca o mare comunitate umană, instalată pe un acelaşi teritoriu
, caracterizată prin unitate istorică, lingvistică, culturală, economică, şi care este suverană. Naţionalismul este o
doctrină care afirmă superioritatea intereselor naţiunii în raport cu interesele grupurilor, claselor şi indivizilor din care
este constituită. Naţionalismul poate fi şi o mişcare politică de indivizi care vor să impună caracterul predominant al
naţiunii lor, în toate domeniile.