cuprinde toate operele literare scrise sub formă de dialog şi sunt destinate să fie reprezentate scenic.
Textul dramatic se individualizează prin faptul că:
a) personajele comunică şi se comunică prin intermediul dialogului şi al monologului; b) indicaţiile scenice sunt singurele intervenţii ale autorului în text; c) jocul actorilor este îndrumat de regizor.
Elemente de compoziţie a textului dramatic:
Act – subdiviziune a unei piese, care cuprinde mai multe scene. Scenă – subdiviziune a unui act, delimitată, în general, prin intrarea sau ieşirea unui personaj, prin modificarea locului şi timpului acţiunii; – caracteristica scenei este că surprinde o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. Indicaţii scenice – precizări făcute de autor, care se află între paranteze; – se referă la spaţiu, timp, gestică, vorbirea unui personaj, decor sau jocul actorilor; – sunt folosite pentru transpunerea textului în spectacol; – pot fi şi o modalitate de caracterizare a personajului atunci când textul este citit, nu este vizionat ca spectacol. Replică – enunţ de mărime variabilă, rostit de un personaj, în cursul unui dialog; textul dramatic este construit sub formă de replici (excepţie face monologul).
Elemente de structură ale textului dramatic:
Subiectul dramatic – este alcătuit în conformitate cu momentele subiectului (etapele desfăşurării acţiunii) şi cuprinde o succesiune de evenimente care se dezvoltă în jurul unui conflict dramatic. Conflictul dramatic – este elementul central în jurul căruia se dezvoltă acţiunea, bazată pe împrejurări, pasiuni, caractere care se confruntă, complicaţiile apărute pe parcursul desfăşurării subiectului ; – este similar cu intriga din textul epic.
Elemente tipice limbajului dramatic:
Dialog dramatic – principalul mod de expunere în textul dramatic; – este un schimb de replici între personaje şi defineşte relaţiile dintre acestea. Monologul dramatic – modul de expunere prin care un personaj rosteşte o serie de întrebări fără să aştepte răspuns; – poate fi: interior sau adresat.