CUPRINS

Prefaţă............................................................................................................................ 9
Introducere...................................................................................................................... 13
I. ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE................................................. 15
1.1. Principii şi mijloace utilizate în studiul de geografie regională a Ţării
Almăjului........................................................................................................... 15
1.2. Consideraţii asupra conceptului de regiune...................................................... 19
1.3. Ţările, regiuni tipice ale României. Semnificaţii şi însemnătate geografică..... 23
1.4. Ţara Almăjului ca sistem teritorial şi regiune de program................................ 29
II. ISTORICUL CERCETĂRILOR SISTEMULUI TERITORIAL ŢARA
ALMĂJULUI......................................................................................................... 39
III. DELIMITAREA ŢĂRII ALMĂJULUI. CONCEPTUL DE LIMITĂ ŞI
TIPOLOGIA CRITERIILOR CARE AU STAT LA BAZA PROCESULUI
DE INDIVIDUALIZARE A REGIUNII ALMĂJENE...................................... 47
3.1. Conceptul de limită. Semnificaţii şi tipologie, cu aplicare directă în
conturarea Ţării Almăjului................................................................................ 48
3.1.1. Conceptul de limită. Aspecte teoretice.................................................... 48
3.1.2. Limitele Ţării Almăjului. Tipologie şi identificare................................. 52
3.2. Criterii utilizate în delimitarea Ţării Almăjului................................................ 58
3.2.1. Criteriul mental. Între prioritate şi realitate............................................. 58
3.2.1.1. Identitatea şi mentalitatea almăjenilor. Percepţii proprii în
intervalul 2007-2009................................................................... 59
3.2.1.2. „Celălalt” etnic, între acceptare şi respingere. Cazul
Ravensca..................................................................................... 82
3.2.1.3. „Celălalt” regional...................................................................... 86
3.2.1.4. Cultura populară reflectată prin valori materiale........................ 87
3.2.1.4.1. Casa (locuinţa) şi gospodăria ţărănească....................... 89
3.2.1.4.2. Monumente de arhitectură şi tehnică populară.............. 96
3.2.1.4.3. Activităţi economice tradiţionale................................... 98
3.2.1.4.3.1. Ocupaţiile tradiţionale.................................... 98
3.2.1.4.3.2. Meşteşugurile ţărăneşti.................................. 101
3.2.1.5. Cultura populară reflectată prin valori spirituale........................ 103
3.2.1.5.1. Tradiţii şi obiceiuri în Ţara Almăjului........................... 103
3.2.1.5.2. Portul popular, cântecul şi dansul ca elemente de
identitate regională........................................................ 113
3.2.1.6. Unicitatea spaţiului almăjan în viziunea propriilor locuitori...... 124
3.2.2. Evoluţia istorică şi rolul criteriului politico-administrativ în definirea
Ţării Almăjului........................................................................................ 125
3.2.2.1. Perioada daco-romană în Almăj (sec. I î.Hr. – sec. VI
d.Hr.)........................................................................................... 126
3.2.2.2. Evul Mediu almăjan.................................................................... 128
3.2.2.3. Ţara Almăjului sub stăpânirea Imperiului Habsburgic............... 132
3.2.2.4. Perioada militarizării satelor almăjene....................................... 137

5
 3.2.2.5. Almăjul sub stăpânirea Austro-Ungară...................................... 144
3.2.2.6. Perioada interbelică.................................................................... 146
3.2.2.7. Situaţia politico-administrativă a Almăjului în timpul celui de-
al doilea Război Mondial (1939-1945)....................................... 147
3.2.2.8. Ţara Almăjului în perioada dominaţiei regimului socialist........ 148
3.2.2.9. Actualele limite politico-administrative ale sistemului regional
Ţara Almăjului............................................................................ 149
3.2.3. Criteriul peisagistic.................................................................................. 150
3.2.4. Criteriul funcţional.................................................................................. 151
IV. COMPONENTA NATURALĂ A SISTEMULUI REGIONAL ŢARA
ALMĂJULUI......................................................................................................... 153
4.1. Componenta morfologică a Ţării Almăjului..................................................... 153
4.1.1. Evoluţia paleogeografică şi structura geologică, factori semnificativi
în individualizarea sistemului regional almăjan...................................... 153
4.1.1.1. Evoluţia paleogeografică............................................................ 153
4.1.1.2. Structura geologică. Elemente de specificitate şi potenţial
economic..................................................................................... 158
4.1.2. Rolul reliefului în conturarea Ţării Almăjului......................................... 163
4.1.2.1. Regionarea morfogeografică a sistemului teritorial almăjan...... 163
4.1.3. Specificul elementelor morfometrice ale reliefului şi rolul lor în
geneza şi evoluţia Ţării Almăjului........................................................... 170
4.1.4. Tipuri genetice de relief cu impact asupra diversificării economice şi
peisagistice a sistemului regional............................................................ 179
4.1.5. Relieful – factor de favorabilitate şi/sau restrictivitate în conturarea
Ţării Almăjului........................................................................................ 181
4.1.5.1. Corelaţia dintre relief şi celelalte elemente ale componentei
naturale a sistemului regional..................................................... 182
4.1.5.2. Corelaţia relief – componenta geodemografică şi de habitat...... 183
4.1.6. Regionarea reliefului după criteriul funcţionalităţii economice.............. 186
4.2. Componenta climatică a Ţării Almăjului.......................................................... 189
4.2.1. Caracteristici generale ale climatului...................................................... 189
4.2.2. Particularităţile elementelor climatice..................................................... 190
4.2.2.1. Temperatura aerului.................................................................... 190
4.2.2.2. Durata de strălucire a Soarelui.................................................... 193
4.2.2.3. Nebulozitatea.............................................................................. 194
4.2.2.4. Precipitaţiile atmosferice............................................................ 194
4.2.2.5. Vântul......................................................................................... 196
4.2.3. Diferenţieri climatice regionale............................................................... 197
4.2.4. Elemente climatice cu rol restrictiv în sistem.......................................... 199
4.3. Componenta hidrică a Ţării Almăjului............................................................. 201
4.3.1. Caractere generale ale reţelei hidrografice din sistemul regional
almăjan..................................................................................................... 201
4.3.2. Scurgerea apei.......................................................................................... 206
4.3.3. Rolul componentei hidrice în geneza şi evoluţia Ţării Almăjului........... 213
4.3.4. Aspecte problematice ale componentei hidrice....................................... 215
4.4. Componenta biopedogeografică........................................................................ 217
4.4.1. Consideraţii geografice privind vegetaţia Ţării Almăjului...................... 217
6
 4.4.1.1. Regionarea geografică................................................................ 217
4.4.1.2. Rolul componentei vegetale în sistem........................................ 218
4.4.2. Fauna....................................................................................................... 221
4.4.3. Solurile şi influenţa lor în sistemul regional Ţara Almăjului.................. 222
4.4.3.1. Tipologia şi regionarea solurilor din sistemul regional
almăjan........................................................................................ 222
4.4.3.2. Factori limitativi şi restrictivi în fertilitatea solurilor din Ţara
Almăjului.................................................................................... 226
V. COMPONENTA GEODEMOGRAFICĂ ŞI DE HABITAT.............................. 229
5.1. Componenta geodemografică a Ţării Almăjului............................................... 229
5.1.1. Vechimea locuirii sistemului regional almăjan....................................... 229
5.1.2. Evoluţia numerică a populaţiei Ţării Almăjului...................................... 234
5.1.2.1. Evoluţia geodemografică pe comune.......................................... 236
5.1.3. Densitatea şi repartiţia spaţială a populaţiei............................................ 242
5.1.4. Dinamica populaţiei................................................................................. 246
5.1.4.1. Sporul natural.............................................................................. 246
5.1.4.2. Natalitatea................................................................................... 248
5.1.4.3. Mortalitatea................................................................................. 248
5.1.5. Sporul migratoriu..................................................................................... 249
5.1.6. Structura geodemografică........................................................................ 251
5.1.6.1. Structura pe sexe......................................................................... 251
5.1.6.2. Structura pe grupe de vârstă....................................................... 253
5.1.6.3. Structura matrimonială a populaţiei............................................ 261
5.1.6.4. Structura etnică........................................................................... 262
5.1.6.5. Structura lingvistică.................................................................... 264
5.1.6.6. Structura confesională................................................................ 265
5.1.6.7. Structura populaţiei pe medii...................................................... 266
5.1.6.8. Structura socio-economică a populaţiei...................................... 266
5.2. Componenta de habitat a Ţării Almăjului......................................................... 273
5.2.1. Factorii determinanţi în conturarea componentei de habitat a
sistemului regional almăjan..................................................................... 273
5.2.2. Ţara Almăjului – sistem regional pur rural............................................. 274
5.2.3. Vechimea şi evoluţia aşezărilor............................................................... 278
5.2.4. Specificitatea şi tipologia satelor almăjene............................................. 284
5.2.4.1. Clasificarea aşezărilor după formele de relief pe care se
inserează..................................................................................... 286
5.2.4.2. Clasificarea aşezărilor după mărime........................................... 289
5.2.4.3. Clasificarea morfologică a aşezărilor (după formă, structură şi
textură)........................................................................................ 292
5.2.4.4. Clasificarea funcţională a aşezărilor........................................... 300
5.2.5. Indicatori cantitativi cu rol în evidenţierea particularităţilor
componentei de habitat............................................................................ 301
5.2.6. Tipuri de peisaje rurale în Ţara Almăjului.............................................. 304
VI. COMPONENTA ECONOMICĂ A ŢĂRII ALMĂJULUI................................ 307
6.1. Agricultura. Tipuri şi forme de exploatare agricolă.......................................... 307
6.1.1. Premisele naturale ale activităţilor agricole............................................. 307
7
 6.1.2. Caracteristicile social-economice şi organizatorice ale agriculturii
almăjene înainte de instaurarea regimului socialist................................. 309
6.1.2.1. Particularităţi ale culturii plantelor............................................. 309
6.1.2.2. Particularităţi ale creşterii animalelor......................................... 316
6.1.3. Perioada sistemului socialist şi influenţa sa asupra agriculturii din
sistemul regional almăjan........................................................................ 319
6.1.4. Modificări produse la nivelul aspectelor social-economice şi
organizatorice ale agriculturii almăjene după anul 1989......................... 326
6.1.4.1. Specificităţi regionale privind modul de utilizare a
terenurilor................................................................................... 327
6.1.4.2. Specificul culturii plantelor după 1990....................................... 337
6.1.4.3. Specificul creşterii animalelor după 1990.................................. 339
6.1.4.4. Structura economică a populaţiei – mijloc de reflectare a
importanţei agriculturii în sistemul regional almăjan................. 343
6.2. Activităţile industriale şi rolul lor în conturarea sistemului regional almăjan.
Tipuri şi forme de valorificare industrială......................................................... 344
6.2.1. Înainte de 1990........................................................................................ 344
6.2.2. După trecerea la economia de piaţă......................................................... 348
6.3. Schimburi şi relaţii economice.......................................................................... 352
6.4. Căile de comunicaţie şi transporturile............................................................... 353
6.5. Turismul – o alternativă de dezvoltare a sistemului regional Ţara
Almăjului........................................................................................................... 356
6.5.1. Resursele cadrului natural şi rolul lor în conturarea ofertei turistice a
Ţării Almăjului........................................................................................ 357
6.5.2. Resursele turistice antropice.................................................................... 360
6.5.3. Infrastructura turistică.............................................................................. 370
6.5.4. Analiza SWOT a fenomenului turistic din Ţara Almăjului..................... 373
6.6. Disparităţi economice în cadrul sistemului regional almăjan........................... 374
VII. CHOROTIPUL REGIONAL AL ŢĂRII ALMĂJULUI. ASPECTE
REFERITOARE LA DEZVOLTAREA REGIONALĂ.................................... 377
Concluzii........................................................................................................................ 381
Bibliografie..................................................................................................................... 383
Anexe.............................................................................................................................. 399
Contents.......................................................................................................................... 403
Summary........................................................................................................................ 407
Lista de figuri................................................................................................................. 435

8
 Ţara Almăjului, la ea acasă

Ţara Almăjului, singura entitate spaţială de acest tip aferentă provinciei geo-
istorice a Banatului, respectiv sud-vestului României, se conturează ca un sistem teritorial
inedit, întrunind toate trăsăturile fundamentale invocate, de majoritatea absolută a
cercetătorilor ultimei perioade, în individualizarea unor unităţi din categoria ,,ţărilor”.
Pentru delimitarea propriu-zisă a „ţării”, autoarea recurge, cu primordialitate, la
criteriul mental considerat, cu îndreptăţire, decisiv pentru creionarea extensiunii spaţiale a
sistemului regional. Contribuţiile sale la îmbogăţirea semnificaţiilor criteriului sunt
interesante şi trebuie reţinute ca atare. Astfel, ea defineşte spaţiul mental almăjan ca unul
intramontan, semiînchis, bazat pe două tipuri de legături ale omului cu locul (obiective şi
subiective). Integrat spaţiului mental provincial Banat, cel almăjan este de tip etnografic şi
este alcătuit dintr-o asociere strânsă de spaţii mentale habitaţionale. Un accent deosebit
este pus pe reliefarea identităţii şi mentalităţii almăjenilor, aspecte iscusit surprinse prin
aplicarea unor chestionare ale căror răspunsuri se constituie în dovezi de necontestat ale
modului de-a percepe, gândi şi acţiona a locuitorilor unităţii studiate. Câtă vreme
apelativul de „almăjan” este considerat de majoritatea celor chestionaţi „un titlu de
nobleţe”, viabilitatea „ţării” este asigurată. Întru ilustrarea specificităţilor suportului
material şi spiritual al mentalului almăjan, studiul ne propune o fructuoasă incursiune în
etnografia regiunii, unde surprinde aspecte inedite ale arhitecturii rurale, instalaţiilor
tehnice ţărăneşti, ocupaţiilor şi meşteşugurilor, tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului.
Un alt criteriu dezbătut, datorită funcţiei sale pragmatice, de organizare antropică a
unui spaţiu, este cel politico-administrativ, privit în implicarea sa istorică, din perioada
daco-romană, când Almăjul era integrat provinciei romane Dacia, a obştilor săteşti şi
voievodatului lui Glad din Evul Mediu timpuriu, comitatelor impuse de maghiari (Cenad),
Banatului de Severin (sec. XIII), districtelor (sec. XIV–XVIII), perioada regimentului de
graniţă (1766–1918), judeţele perioadei interbelice, regiunile, raioanele şi judeţele
perioadei socialiste şi post-comuniste. În toate aceste structuri, Ţara Almăjului a fost
integrată, prin aşezările şi comunele sale, preponderent unitar, dovadă a existenţei unui
agregat spaţial funcţional încă din antichitate.
Criteriul peisagistic intervine într-o manieră echilibrată, prin elemente de ordin
fizionomic, induse de extensiunea largă a spaţiilor forestiere şi cultivate în detrimentul
arealelor construite şi cu infrastructuri de transport, ce conduc la predominanţa
componentei naturale a structurii sistemice.
În sfârşit, criteriul funcţional defineşte Ţara Almăjului ca o regiune polarizată
incipient, cu vectori centripeţi spre un centru supracomunal, localitatea Bozovici, cu
atribute economice agro-pastorale şi industriale bazate pe resursele locale.
Structura geologică mozaicată a teritoriului este analizată îndeosebi prin prisma
resurselor de minereuri şi roci utile pe care le conţine (fier, azbest, talc, muscovit, aur,
lignit, calcare, pietrişuri, nisipuri).
Trăsăturile de favorabilitate ale reliefului sunt rodul evoluţiei sale paleogeografice
din eocen–pliocen, când a fost sculptată platforma Semenicului, veritabil „şes” montan,
valorificat pastoral; platforma Cârja–Tomnacica, prezentă sub forma unor interfluvii
prelungi, cu versanţi împăduriţi, ce se racordează în partea inferioară cu piemontul
Bozovici, în cadrul căruia a fost sculptată platforma inferioară, Teregova–Caraş,
exploatată agricol sau ca vatră a unor aşezări. Relieful actual al depresiunii este consecinţa
9
proceselor morfogenetice cuaternare când sunt modelate cele şapte niveluri de terase, cu un
indice de interrelaţionare cu factorul modelator antropic superior, ca intensitate şi
diversificare. Ponderea ridicată (cca 40 %) a terenurilor cu declivitate redusă şi moderată
(2–5°) asigură un indicator optim pentru diversele tipuri de folosinţe, de la cele agricole la
amplasarea tuturor tipurilor de infrastructuri. În mod similar, extensiunea largă a
suprafeţelor cu expoziţie vestică, sudică ori sud-vestică, generează facilităţi în utilizarea
terenurilor şi amplasarea habitatelor. Calitatea ambientală a reliefului s-a materializat, în
etapa incipientă a constituirii „ţării”, în adăpostul oferit locuitorilor săi, atât sub aspectul
influenţei unor factori naturali (cei climatici, îndeosebi) cât, mai ales, cei de sorginte
politică, funcţia de apărare fiind o condiţie sine qua non. Dealtfel autoarea ne supune
atenţiei o interesantă hartă, rezultată din juxtapunerea hipsometriei, declivităţii şi expoziţiei
versanţilor, în scopul definirii pretabilităţii terenului la amplasarea aşezărilor, ce atribuie
luncii şi teraselor valenţe superioare din acest punct de vedere.
În fine, relieful ca resursă se exprimă prin potenţialul atractiv remarcabil al
carstului din Munţii Aninei, dar şi a altor forme modelate pe roci cristaline în cei ai
Semenicului, Almăjului sau Locvei.
Factorul climatic joacă şi în acest caz rolul unui element sistemic caracterizat prin
indici de favorabilitate diferiţi, de la cei superiori, la cei inferiori sau defavorabili. În
situaţia dată, localizarea geografică în sud-vestul României conferă regiunii un avantaj
climatic încă din start, prin caracterul moderat al parametrilor meteorologici şi prezenţa
influenţelor submediteraneene. Etajarea morfologică defineşte, preponderent, un climat de
deal şi podiş, cu temperaturi şi medii termice favorabile habitatului uman în toate
componentele sale. Climatul zonelor înalte, mai restrictiv, apare ca un factor cu trăsături de
complementaritate, prin prisma valorificării sale turistice hibernale sau pentru „cura rece”.
Manifestările negative ale vânturilor locale sunt plastic creionate în meteorologia populară,
austrul fiind numit Sărăcilă, iar foehnul Dunăreanţul sau Vântul Cald.
Resursele de apă reprezintă în orice sistem spaţial un principiu vital, definit de
circuitul apei în natură şi reflectat plenar în condiţionările exercitate de prezenţa acestora în
existenţa şi activităţile umane. Asigurarea surselor de alimentare cu apă a populaţiei a
reprezentat prima cerinţă a alegerii unei anumite vetre pentru orice habitat, afirmarea unor
anumite ramuri economice a fost corelată dintotdeauna cu prezenţa apei. Ţara Almăjului,
prin localizarea sa în spaţiul intramontan, posedă mari resurse de apă care asigură şi pot
oferi, într-o largă perspectivă, suportul dezvoltării economice şi sociale a regiunii.
Predominanţa surselor de suprafaţă de bună calitate şi existenţa a trei acumulări
hidrotehnice în spaţiul aferent sunt deja premise favorabile dezideratelor susmenţionate.
Component fundamental al peisajului şi, concomitent, al sistemului teritorial,
tridentul biogeografic vegetaţie-faună-soluri reflectă lanţul trofic al asocierii factorilor
climatici, litologici, morfologici sau hidrici. Etajarea fiecăruia dintre cele trei componente,
din vatra depresionară spre piscul Semenicului, apare ca un proces de interrelaţionare
directă, în contextul predominanţei vegetaţiei de foioase şi a faunei asociate, dar şi a
„infiltrării” unor specii de plante şi animale sud-europene (liliacul sălbatec, mojdreanul,
cărpiniţa, cruşinul, smochinul, vipera cu corn). Mozaicul pedogeografic include
molisolurile domeniului carstic (rendzine şi rendzine litice), luvisoluri, cambisolurile,
spodosolurile. Dintre solurile azonale sunt specifice hidrisolurile, vertosolurile şi
protisolurile. Degradeul fertilităţii dinspre solurile vetrei depresionare spre rama montană
este reflectat în scăderea paralelă a intensităţii şi varietăţii tipurilor de folosinţă.

10
 Regiunea de tip „ţară” nu poate fi imaginată fără componenta sa geodemografică şi
de habitat. Populaţia şi aşezările devin elementul structurant esenţial, natura oricărui loc
rămânând un factor static în lipsa activării, a valorificării trăsăturilor sale. Ele sunt şi un
permanent barometru al stării sistemului teritorial, amplificarea sau restrângerea
parametrilor proprii reprezentând repere în orice acţiune de evaluare a acesteia.
Locuită încă din paleolitic, datorită resurselor sale polivalente, Ţara Almăjului
reliefează un trend demografic aparte în ultimele două secole, cu un maxim atins în anul
1880, când un ansamblu de factori favorizanţi, de natură economico-socială, au
transformat-o într-o arie polarizantă, şi o evoluţie descendentă până în clipa de faţă. Ca
urmare, populaţia scade de la aproape 25 000 locuitori în anul susmenţionat la cca 15 000
în anul 2007. Acelaşi tip de evoluţie îl regăsim la 4 din cele şapte comune ale „ţării”, între
care şi Bozovici, centrul polarizator al sistemului. Remarcăm densitatea redusă a
populaţiei, 14,33 loc/km², ceea ce conduce la o presiune demografică modestă asupra
spaţiului şi la un raport favorabil populaţie/resurse. Bilanţul demografic natural puternic
negativ (-22,58‰) înscrie însă unitatea analizată în regiunile critice ale ţării, din acest
punct de vedere, fiind totodată o veritabilă ameninţare la stabilitatea sistemului teritorial
almăjan. O uşoară redresare a bilanţului general se datorează sporului migratoriu, numărul
imigranţilor (îndeosebi spre localitatea Bozovici) fiind superior celui al emigranţilor.
Piramida vârstelor, prin aspectul său cilindric, reflectă tendinţa de scădere a grupei de
populaţie tânără şi de creştere a celei vârstnice, concomitent cu tendinţa feminizării
populaţiei. Structura etnică şi confesională atestă ponderea covârşitoare a românilor
ortodocşi (peste 90 %), la care se adaugă cehii din Ravensca (colonizaţi în secolul al XIX-
lea), maghiarii (de religie romano-catolică) şi ţiganii. Consecinţă a ruralizării totale,
structura pe domenii de activitate este tributară sectorului primar (57 %), urmat de sectorul
terţiar (27 %) şi cel secundar (16 %).
Sistemul de aşezări este alcătuit exclusiv din localităţi rurale ierarhizate astfel:
satul, satul reşedinţă de comună şi satul cu funcţii intercomunale. Rolul de centru
polarizator al întregii „ţări” revine localităţii Bozovici (Fig. 40), singura cu o populaţie de
peste 2 000 locuitori. Sunt prezente şi aşezările temporare din categoria sălaşelor.
Tipologia aşezărilor este realizată după mai multe criterii, în raport cu principalele forme
de relief întâlnind aşezări amplasate în luncă, pe conuri de dejecţie şi terase, pe văile din
zonele montane, pe culmi; după mărimea demografică apar satele mari, mijlocii, mici şi
foarte mici; după formă, structură şi textură regăsim satele geometrice, poligonale, aliniate,
adunate–poligonale, adunate şi alungite de-a lungul apelor şi drumurilor, risipite etc. După
funcţiile economice predomină satele cu funcţii agricole, urmate de cele agricole şi de
servicii, industriale şi industrial–agricole. Densitatea aşezărilor (2,86 aşezări/100km²) este
mult inferioară mediei pe ţară (5,6 aşezări/100km²).
Pornind de la caracteristicile structurale şi funcţionale ale aşezărilor umane,
autoarea realizează o tipologie interesantă a peisajelor rurale almăjene. Apare, astfel, un
tipic peisaj rural montan, cu dinamică socială preponderent descendentă şi staţionară (cea
din urmă doar în comuna Bozovici).
Fiind un sistem teritorial eminamente rural, principala ramură economică din Ţara
Almăjului rămâne agricultura. Premisele dezvoltării sale sunt dintre cele mai favorabile şi
anume: relief variat morfologic, cu numeroase forme fără restricţii; climat de adăpost,
atenuat, cu o durată mare a perioadei fenologice; soluri mozaicate structural, cu fertilitate

11
mare pentru anumite tipuri de folosinţe (fâneţe, păşuni, pomicultură); forţă de muncă
numeroasă, distilată calitativ prin experienţa conferită de tradiţie.
În aceste condiţii, creşterea animalelor a deţinut şi deţine poziţia dominantă, în
cadrul efectivelor detaşându-se creşterea păsărilor, urmate de ovine, porcine şi ovine. Flora
spontană se constituie într-o bogată bază meliferă valorificată prin apicultură.
Cultura plantelor caracterizează vatra depresiunii Bozovici, porumbul, grâul şi
secara, dintre cereale, asociindu-se frecvent culturilor de cartof sau legumelor. Dealurile
joase sunt acoperite cu întinse livezi de pomi fructiferi (prun, meri, cireşi, nuci), ce explică
şi raţiunea existenţei cazanelor „de fript răchie” (ocupaţie de mare tradiţie în secolele
trecute, cu o comercializare a produsului până la Viena sau Budapesta).
Activităţile industriale au o veche tradiţie, exploatarea aurului din aluviunile Nerei
şi Minişului pierzându-se în negura mileniilor. Actualmente, exploatarea cărbunelui,
începută în debutul secolului al XX-lea, continuă la Prigor, alături de cea calcarelor
utilizate în fabricarea varului şi construcţii. Bine reprezentată rămâne industria lemnului,
cu cele 19 unităţi de exploatare şi prelucrare. Profilul industrial al localităţii Bozovici se
diversifică prin unităţile de prelucrare a cauciucului şi maselor plastice, tăbăcărie şi
prelucrarea pieilor. Prelucrarea produselor lactate se realizează în fabrica de la Prigor.
Schimburile comerciale şi activităţile de transport sunt dimensionate de anvergura
limitată a activităţilor din sistem, târgurile din zonă fiind locurile unde ele se realizează
preponderent, masa lemnoasă constituind doar obiectul unor tranzacţii internaţionale.
Turismul este privit de autoare, în mod inspirat, ca o alternativă viabilă de
dezvoltare a Ţării Almăjului, datorită potenţialului natural şi antropic deosebit de variat şi
de bogat al regiunii. Peşterile Munţilor Aninei, cheile Nerei, Minişului şi Rudăriei,
cascadele, izbucurile şi lacurile, climatul montan al Semenicului, favorabil practicării
sporturilor de iarnă, vegetaţia şi fauna bogată, resursele etnografice inedite reprezintă
atuuri pentru un turism variat tipologic şi eficient economic. În condiţiile, evident, ale
amenajării infrastructurilor de acces şi cazare a turiştilor.
Chorotipul spaţial al Ţării Almăjului, care încheie o analiză regională exemplară,
rezultă din interfaţarea unui model centripet, generat de existenţa unui singur centru
polarizator, Bozovici, cu un model axial, de tip anizotrop, condiţionat de dispunerea
elementelor componente de-a lungul principalelor văi (Nera, Miniş) sau a căii rutiere ce
străbate depresiunea. Situarea laterală în raport cu principala axa de gravitaţie regională –
am numit culoarul Timiş–Cerna – va fi dificil de surmontat din punct de vedere al
interrelaţiilor cu unităţile învecinate.
Deţinând, fără nici-o tăgadă, atributul de pionierat al abordărilor geografice
integrate în regiune, studiul elaborat de Ana Ianăş se distinge prin echilibrul analizelor,
perspicacitatea de-a surprinde aspectele esenţiale, definitorii, pentru un anumit fenomen,
intuirea surprinzătoare a fâşiei de interfaţă dintre aspectele cu impact regional şi cele fără o
rezonanţă spaţială deosebită, dimensionarea iscusită a dezbaterii diverselor teme astfel
încât arhitectura intimă a studiului să-şi conserve unitatea şi armonia. Toate aceste însuşiri,
fac din lucrarea Ţara Almăjului. Studiu de Geografie regională un studiu ce se va înscrie la
loc de cinste în seria dedicată ,,ţărilor” din România.

Prof. univ. dr. Pompei Cocean

12
 Introducere

Ţara Almăjului este una dintre regiunile de tip „ţară” din România, care
funcţionează ca un „organism viu”. Dovadă în acest sens o constituie realităţile
înconjurătoare care au conturat un sistem regional pur rural, cu o identitate care dă dovadă
de unicitate absolută, ceea ce presupune detaşarea la nivel naţional.
S-a menţinut sub o formă bine conservată timp de aproape opt secole de la prima
sa menţionare în documente. Nici limitele nu au variat prea mult, aspect care a facilitat
procesul regionării, abordat într-un studiu de geografie regională, aşa cum este şi cel
prezent.
Chiar dacă frământările anumitor perioade istorice au avut repercusiuni şi asupra
procesului evolutiv al spaţiului mental intramontan, ele nu au reuşit să dizolve coeziunea
sa teritorială. Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că, Ţara Almăjului şi-a păstrat
integritatea şi identitatea, timp de secole, în jurul unui nucleu de polarizare mentală (şi nu
numai), cu punctul central la Bozovici. Aici a luat naştere o comunitate locală, comunitatea
almăjană, care s-a autoidentificat printr-o suită de elemente ce-i conferă specificitatea:
modul de viaţă, organizarea familiei, valorile materiale şi spirituale care definesc cultura
populară, modalitatea de a acţiona şi reacţiona la stimulii interni şi externi ai regiunii.
Atât locuitorii regiunii, cât şi „vecinii” lor din exterior sunt conştienţi de
identitatea pe care factorii fizico-geografici, politico-administrativi, economici, culturali
etc., o conferă regiunii almăjene. La definitivarea unicităţii sale au conlucrat mai multe
aspecte:
▪ individualitatea comunităţii almăjene prin mentalitate şi toate celelalte elemente
care-i definesc identitatea culturală;
▪ izolarea regiunii cu repercusiuni asupra relaţiilor cu exteriorul;
▪ păstrarea în timp a ocupaţiilor tradiţionale şi reflectarea lor în cele contemporane;
▪ un model al organizării spaţiului ce ţine de mentalitatea colectivă;
▪ ruralizarea totală a regiunii;
▪ existenţa unor centre polarizatoare de ranguri şi funcţionalităţi diferite.
Având ca punct de plecare toate aceste însuşiri sistemice, „Ţara Almăjului. Studiu
de geografie regională” se doreşte a fi o abordare modernă a problematicii regiunii, pentru
realizarea căreia am făcut apel atât la metodele şi mijloacele tradiţionale de investigaţie, cât
şi la unele dintre cele mai noi tehnici de abordare. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela de a
evidenţia în permanenţă relaţiile care se stabilesc între componenta naturală a sistemului şi
factorul antropic, disocierea celor două fiind practic imposibilă datorită interdependenţei
stabilite între componentele oricărui sistem teritorial.
Mai mult decât atât, o analiză comparativă a situaţiei din trecut cu cea identificată
în prezent, reprezintă modalitatea cea mai complexă şi completă de definire a ceea ce este
actualmente ŢARA ALMĂJULUI.
Studiul de faţă este rezultatul încrederii şi ajutorului de care am beneficiat, pe
parcursul celor trei ani de cercetare, din partea multor oameni dragi mie, cărora doresc să
le mulţumesc. Insuflarea motivaţiei de a purcede în domeniul Geografiei Regionale, de a
descoperi un spaţiu eminamente rural şi atât de izolat, dar cu o deosebită simbolistică la
nivel mental, comportamental sau cultural, i se datorează profesorului univ. dr. Pompei
Cocean, căruia doresc să-i mulţumesc pentru îndrumarea aleasă pe care am primit-o.

13
 Nu în ultimul rând, le mulţumesc almăjenilor pentru că mi-au permis să descopăr
multe din elementele care le conferă unicitate la nivel naţional şi chiar regional, facilitând
în această manieră cunoaşterea culturii populare almăjene şi dincolo de limitele propriu-
zise ale regiunii.

Autoarea

14
 Ana-Neli IANĂŞ

I. ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE

1.1. Principii şi mijloace utilizate în studiul de geografie regională

a Ţării Almăjului

Întrucât subiectul abordat în cadrul tezei de doctorat se doreşte a fi un amplu studiu

de geografie regională asupra Ţării Almăjului, pentru o bună realizare a sa trebuie aplicate,
într-o anumită succesiune, principiile şi metodele specifice Geografiei Regionale, ceea ce
presupune etapizarea procesului de analiză.
În acest scop am pornit de la ideea că Geografia Regională pune accentul pe
repartiţia spaţială a fenomenelor geografice care definesc şi ajută la conturarea unei
regiuni. Aplicând aşadar principiul spaţialităţii, am ajuns la explicaţii cauzale ale
producerii unor fenomene şi procese, surprinzând totodată factorii care le-au determinat,
efectele manifestării lor şi putând efectua o prognoză a evoluţiei lor viitoare. De fapt,
spaţiul joacă rolul de suport dar şi de conţinut al fenomenologiei regionale1.
Regiunea Ţara Almăjului trebuie privită ca un sistem alcătuit din mai multe
componente între care există permanente relaţii. Astfel, cu ajutorul principiului cauzalităţii
am putut explica şi cunoaşte cauzele ce au produs anumite fenomene pentru a înţelege
modul de funcţionare şi evoluţie a sistemului, căutând bineînţeles să surprindem toate
aceste cauze în egală măsură (fără a insista prea mult sau prea puţin asupra unora), tocmai
pentru ca studiul să fie cât mai corect.
Geneza şi evoluţia proceselor şi fenomenelor pe care le-am studiat a fost
influenţată de factorul-timp, cel care şi-a pus amprenta asupra materializării unora şi
asupra apariţiei şi afirmării altora. Tocmai de aceea, am apelat şi la principiul istorismului,
care a avut menirea de a reliefa rolul evoluţiei istorice în apariţia regiunii almăjene,
efectele manifestării în timp a unor procese şi fenomene ce o definesc, precum şi evoluţia
sa spaţială până la stabilizarea „graniţelor” actuale.
La finalul studiului, înainte de formularea concluziilor, principiul integrării
geografice a deţinut rolul principal. Cu ajutorul său am surprins fenomenele geografice
regionale aflate în relaţie unele cu altele sau cu fenomenele din geosferele învecinate, fără
a le trata separat, ceea ce nu ar fi fost în concordanţă cu afirmaţia potrivit căreia, regiunea
trebuie înţeleasă ca sistem2.
Un alt principiu care stă la baza studierii regiunii Ţara Almăjului este aşa-numitul
principiu al regionalismului, care apare ca integrare spaţială a faptelor geografice,
reprezentând astfel o latură a principiului integrării geografice. „Acesta rezultă din
considerarea faptelor naturale, sociale şi economine, legate prin interacţiuni şi influenţe
reciproce, ca întreguri regionale, adică sisteme teritoriale (regionale)”3. La baza sa a stat
cartografia care a permis reprezentarea faptelor de pe teritoriul studiat, pe hartă. Paul

1
Cocean P., 2002, Geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.100; Idem, 2005,
Geografie regională, Ediţia a II-a, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.125.
2
Ibidem, p.101; p.126.
3
Donisă I., 1977, Bazele teoretice şi metodologice ale Geografiei, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
p.134.
15
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Claval4 consideră ca definitorii pentru orice studiu de Geografie Regională, trei etape:
realizarea unei reprezentări cartografice de bază pe care să fie înregistrate toate constatările
din teren; observarea directă a regiunii studiate pentru a asigura validitatea proceselor şi
fenomenelor care-i sunt specifice şi nu în ultimul rând, observaţia indirectă prin care se
face apel la datele şi informaţiile stocate de alţii despre regiunea respectivă.
Aplicând aceste principii şi ţinând cont de includerea celor trei aspecte mai sus
menţionate în studiul nostru, putem deduce că, în prima etapă a analizei (etapa de
acumulare a informaţiei, sau etapa „pregătitoare”), cel mai important aspect pe care l-am
atins este cel de delimitare a teritoriului supus investigaţiei. În cazul „ţărilor”, criteriile de
delimitare folosite sunt multiple, începând de la cele peisagistice (care se referă la cadrul
natural), până la criteriile mentale (care vizează apartenenţa factorului antropic la acel
spaţiu). În procesul de delimitare a Ţării Almăjului a primat criteriul mental, criteriul
identităţii teritoriale, a cărui aplicare a avut drept finalitate evidenţierea specificităţii
regionale dată de conştiinţa colectivă a almăjenilor. Chiar dacă studiul prezintă analiza
tuturor componentelor sistemului regional (componenta de susţinere, componenta de
acţiune şi interacţiune – omul şi habitatul său şi componentele derivate – infrastructura
tehnică a teritoriului, economia, aspectele sociale, starea mediului), acesta porneşte de la
existenţa unui chorotip regional, bazat pe studiul interrelaţiilor dintre respectivele
componente, adică pe un studiu de sinteză.
Drept urmare, am ales metodologia5 optimă care trebuie să aibă în centrul său,
regula priorităţii faptelor în raport cu opiniile, adică să primeze cercetarea realităţii din
teren.
O metodă indirectă de acumulare a informaţiei a fost documentarea bibliografică
şi cartografică existentă până în momentul începerii noilor investigaţii. Metoda la care, de
obicei, se recurge înainte de descinderea în teren, are menirea de a elimina „căile bătute
deja sau eşecurile unor abordări neinspirate”6, ajutându-ne totodată să observăm evoluţia
fenomenelor, modificările apărute şi cauzate de factorul-timp. Totodată trebuie să ţinem
cont că un studiu nu este geografic decât dacă porneşte de la cercetarea realităţii din teren
cu ajutorul tehnicilor adecvate (observaţia directă, descrierea fenomenelor „la faţa
locului”, experimentul, etc.). Scopul principal al oricărui demers geografic nu poate fi atins
decât prin studiul direct al realităţii geografice (observaţia directă), adică prin analiza
informaţiilor primare (cele înregistrate pe teren). Această metodă, permite confruntarea
realităţii cu informaţia oferită de sursele bibliografice şi cartografice şi identificarea unor
eventuale neconcordanţe între cele două precum şi surprinderea evoluţiei în timp a unor
fenomene şi procese geografice. Şi observaţia indirectă, bazată pe interpretarea unor hărţi,
fotografii, schiţe, etc. a fost utilizată, deşi într-o măsură mult mai mică. Rezultatele
observaţiei au fost redate cu ajutorul altei metode geografice, descrierea, care am încercat
să fie cât mai exactă şi să sugereze imagini cât mai apropiate de realitate.
O altă metodă deosebit de importantă la care am apelat pentru acumularea
informaţiei a fost ancheta (interviul, chestionarul), utilizată pentru a surprinde elementele
din sfera mentală, comportamentală, culturală a populaţiei. Am aplicat-o atât în procesul de

4
Claval P., 1998, An Introduction to Regional Geography, Edit. Nathan, Paris, p.28-29.
5
Una dintre lucrarile care prezintă metodele de studiu utilizate în Geografia regională este şi culegerea de
studii publicată în anul 1976 la Moscova, cu titlul „Regional Geography”.
6
Cocean P., 2005, op.cit., p.131.
16
 Ana-Neli IANĂŞ

delimitare a Ţării Almăjului, cât şi în cel de demonstrare a faptului că regiunea este una
polarizată. Prin aceasta am urmărit o reconstituire a situaţiei din trecut, apelând la tot ceea
ce a fost memorabil pentru comunitatea almăjenilor. Aplicarea metodei se realizează
pentru a obţine informaţii, „date în condiţii controlate”7. Trebuie acordată o atenţie
deosebită modului de concepere a chestionarului care are menirea de a fi cât mai
reprezentativ, presupunând aşadar includerea unui număr nu foarte mare de întrebări care
să vizeze direct problematica analizată iar structura întrebărilor să fie una simplistă.
În orice analiză însă, prioritare sunt metodele specifice geografiei (observaţia
directă, descrierea „la faţa locului” etc.) şi abia apoi metodele care reflectă
„suprastructura psiho-socială a lumii”8, respectiv: interviul, chestionarul, acestea fiind
metode ce pot fi utilizate cu foarte mare uşurinţă şi de specialiştii din alte domenii decât
cel geografic.
După metodele aplicate în vederea acumulării de informaţii, a urmat etapa analizei
informaţiei obţinute, însoţită totodată de procedeul datării (pentru a vedea când au apărut
şi cum au evoluat anumite fenomene). Am recurs şi la tehnicile de cartografiere a
fenomenelor, în acest scop fiind utilizate hărţi la diferite scări pentru a surprinde atât
elementele de detaliu cât şi cele cu caracter mai general. Numai astfel am putut contura
anumite concluzii pertinente asupra existenţei sau nu a unor elemente, asupra repartiţiei
altora, a limitelor sistemului regional, a relaţiilor cu sistemele învecinate, etc.
Rezultatele observaţiei directe, au servit explicaţiei care intervine în analiză pentru
a da răspunsuri întrebărilor „de ce?” şi a ajuta la completarea bazei de date existente cu alte
informaţii precum şi la elaborarea de noi modele matematice şi cartografice.
O metodă modernă de prelucrare a datelor obţinute din teren şi de realizare a unor
reprezentări cartografice şi matematice este şi G.I.S.-ul (Sistemul Informaţional
Geografic). Apelarea la această metodă de analiză, atât în studiul de Geografie Regională
asupra Ţării Almăjului, cât şi în alte studii geografice este foarte utilă şi benefică sub
diverse aspecte: simplitatea obţinerii unor măsurători cât mai exacte de pe materialele
cartografice (mai ales legate de anumite suprafeţe, chiar şi de suprafaţa întregului sistem
regional almăjan), posibilitatea de relaţionare şi combinare simultană a mai multor
categorii de date – în vederea rezultării unor explicaţii cauzale, uşurinţa cu care pot fi
realizate materialele cartografice şi modelele matematice9, posibilitatea creării unor baze
de date care pot fi accesate în orice moment, realizarea cu uşurinţă a analizelor dintre
spaţiu şi timp în orice sistem regional10 etc. Utilizând o metodă modernă, într-un studiu de
Geografie Regională se pot interrelaţiona atât aspecte din Geografia Fizică cât şi din
Geografia Umană, prin realizarea mai multor tipuri de hărţi: topografice, cu izolinii, cu
simboluri proporţionale etc.

7
Lindsay J.M., 1997, Techniques in Human Geography, Edit. Routledge, Londra & New York, p.36.
8
Popa N., 1999, Ţara Haţegului - potenţialul de dezvoltare al aşezărilor omeneşti. Studiu de geografie rurală,
Edit. Brumar, Timişoara, p.24.
9
Knox L.P., Marston A.S., 1998, Places and Regions in Global Context, Edit. Prentice Hall, New Jersey, p.22;
Goodchild M.F., Haining R.P., 2004, GIS and spatial data analysis: Converging perspectives, în Regional
Science, nr.83, p. 366.
10
Rey S. J., Janikas M. V., 2006, STARS: Space – Time Analysis of Regional Systems, în Geographical
Analysis, nr. 38, The Ohio State University, p.68.
17
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

După evidenţierea şi cunoaşterea tuturor aspectelor legate de componentele

sistemului regional, am purces la reprezentarea şi analizarea spaţiului şi cu ajutorul
metodei chorematice, care are la bază acel „alfabet al spaţiului” propus de Roger Brunet în
noua „Géographie universelle” (punctul, linia, aria, fluxul, pasajul, polarizarea,
gradientul), prin care orice spaţiu, simplu sau complex, poate fi analizat11. Choremele sunt
de fapt nişte „structuri elementare ale spaţiului care se reprezintă printr-un model
grafic”12, iar metoda chorematică se pare că aparţine unui curent numit „Noua Geografie”,
curent care utilizează metodele matematice şi statistice pentru elaborarea unor modele de
organizare teritorială.
Recurgerea la metodele amintite a fost imperios necesară pentru a ajunge la etapa
finală în care sinteza va sta la baza formulării concluziilor şi soluţiilor, ea valorificând de
fapt, rezultatele analizei pe baza cărora se va identifica tendinţa de evoluţie a sistemului
regional.
Cea mai importantă însă, într-un studiu de acest tip este metoda regională care
constă în „studiul selectiv şi integrat al fenomenelor şi proceselor geografice dintr-un
teritoriu dat”13. Aplicarea acestei metode permite sistematizarea (organizarea) teritoriului
aflat în studiu şi delimitarea unor areale funcţionale precum şi elaborarea unor planuri de
sistematizare, amenajare a teritoriului respectiv, pentru a-i spori eficienţa atât la o scară
mai mare, cât şi pe plan local. Paul Claval14 prezintă toate etapele care trebuie parcurse şi
toate metodele la care trebuie recurs în procesul de regionalizare, pronind de la observaţia
individuală, la cea sistematică (bazată pe observaţiile efectuate de alţi cercetători) şi
finalizând cu generalizarea (care presupune reprezentarea tuturor observaţiilor obţinute pe
un suport cartografic, pe o hartă). Harta este de fapt, instrumentul de bază în procesul de
regionalizare, arătând că acest fenomen este realizabil şi permiţând efectuarea unei
diferenţieri între două sau mai multe ansambluri compacte omogene, separate de „no
man’s land”, adică teritorii ce posedă cu totul alte caractere. Importanţa utilizării hărţii (pe
baza unor surse statistice şi matematice) în Geografia Regională este susţinută şi de către
Daniel A. Griffith, în articolul publicat în revista Regional Science din 1999.
O regulă metodologică importantă în elaborarea unui studiu de Geografie
Regională se referă la unitatea dintre partea teoretică şi partea practică, unitate ce se
realizează atunci când cercetarea ştiinţifică parcurge mai multe etape: operaţionalizarea
conceptelor (adică transformarea lor în „operaţii de teren” şi de investigaţie bibliografică,
statistică şi cartografică), activitatea de teren şi conceptualizarea datelor culese pe teren,
precum şi interpretarea lor pentru formularea de concluzii, eventual propuneri, legate de
regiunea investigată15.

11
Ferras R., 1993, Les Modèles Graphiques en Géographie, Edit. Economica Reclus, Montpellier, p.42;
Cocean P., 2002, op.cit., p.116; Cocean P., 2005, op.cit., p.141; Rusu R., 2007, Organizarea spaţiului
geografic în Banat, Edit. Mirton, Timişoara, p.543.
12
Derruau M., 1991, Géographie Humaine, Edit. Armand Colin, Paris, p.19.
13
Cocean P., 2005, op.cit., p.138.
14
Claval P., 1998, op.cit., p.48-61; Idem, 2006, Géographie régionale. De la région au territoire, Edit. Armand
Colin, Paris, p.40-69.
15
Miftode V., 1973, Nivelele investigaţiei sociologice, în Analele Universităţii „Al. I. Cuza”, tom XIX, Iaşi,
p.27-33.
18
 Ana-Neli IANĂŞ

1.2. Consideraţii asupra conceptului de regiune

Fiind vorba despre un studiu de geografie regională, obiectul central de analiză îl

constituie regiunea (în acest caz, Ţara Almăjului). Chiar dacă regiunile sunt de mai multe
tipuri şi clasificarea lor se realizează după o multitudine de criterii, pentru orice tipologie
luată în considerare se impune clarificarea semnificaţiei conceptului de bază. Cu toate că
problematica a mai fost abordată şi în alte studii de acest tip, dorim să contribuim la
întregirea informaţiilor cu privire la utilizarea conceptului, în multe cazuri destul de
controversat, cu diverse conotaţii semnificative şi cu o utilizare largă în domeniul
ştiinţelor.
Pe măsură ce Geografia Regională a început să se contureze ca ştiinţă, şi
semnificaţiile conceptului de regiune au suferit un proces evolutiv până la individualizarea
conotaţiilor actuale. Ţinând seama de etapele pe care le-a parcurs Geografia Regională în
procesul de conturarea a sa ca ştiinţă, şi obiectul său de studiu, adică regiunea, a suferit
aceleaşi transformări, după cum le prezintă Pompei Cocean16 şi Paul Claval17. Astfel,
conceptul a evoluat semnificativ de la reprezentarea unor teritorii caracterizate prin aspecte
diversificate, pe baza cărora s-au realizat primele decupaje teritoriale (în etapa antică,
incipientă a afirmării Geografiei Regionale)18; continuând cu etapa acumulării (secolele
XV-XVIII) când s-au descoperit noi teritorii care au fost grupate în entităţi regionale
guvernabile. Etapa vidaliană sau cea a afirmării (între anii 1859-1953) a fost cea care a
adus primele clarificări asupra conceptului de regiune. În intervalul temporal la care am
făcut referire, regiunea naturală a devenit „unitatea taxonomică de bază a demersului
geografic”, conceptul făcând apel la „unităţi teritoriale omogene” sau fiind privit ca „un
sistem gravitaţional, cu un potenţial şi modele de interacţiune spaţiale proprii”19. Noţiunea
de regiune (după cum şi Geografia Regională ca ştiinţă) a fost pusă sub semnul întrebării
tot mai mult, începând cu deceniul cinci al secolului XX20, perioadă corespunzătoare etapei
postvidaliene (a contestării). Atunci conceptul a fost definit nu ca o entitate teritorială, ci
ca un organism, ca parte a unui sistem care este de fapt lumea. Dar, după anii 1990 începe
etapa remodelării, etapa actuală, când mulţi geografi susţin existenţa regiunilor ca urmare a
unor discontinuităţi teritoriale şi se pune tot mai mult accentul pe corectitudinea cu care
este realizat procesul de regionare.
Problematica definirii regiunii în perioada revenirii în actualitate a Geografiei
Regionale ca ştiinţă, a fost intens abordată atât în literatura de specialitate internaţională
cât şi în cea naţională. Merită a fi amintite în acest sens, nume mari ale Geografiei
Regionale precum: Roger Brunet, Paul Claval, Olivier Dollfus, Etienne Juillard, Bernard
Kayser, Jaqueline Beaujeu Garnier, Armand Fremont, Violette Rey, G.S. Dunbar, M.
16
Cocean P., 2002 şi 2005, op.cit., p.7-30.
17
Claval P., 1998, op.cit., p.9-20; Idem, 2006 p.17-38.
18
În antichitate, termenul utilizat pentru a desemna o regiune era cel de „pagi” – provenit din limba latină sau
cel de „pays”, termen galic – ambele definind teritoriile aparţinătoare unor triburi, cu toate caracteristicile lor
naturale şi antropice (Cocean, 2002, op.cit., p.38; 2005, op.cit., p.40).
19
Ibidem, p.18-21.
20
În prima jumătate a secolului al XX-lea, demersul regional era unul „sintetic”, scopul său fiind acela de a
„caracteriza fiecare ansamblu prin combinarea formelor care se observă la el”. Accentul se punea mai mult pe
identificarea trăsăturilor comune din regiune şi mai puţin pe delimitarea sa (Claval P., 2007, Épistémologie de
la Géographie, Edit. Armand Colin, Paris, p.119).
19
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Bradshaw, P. Marchand, Gabriel Wackermann etc. În Geografia Regională românească,

contribuţii importante au avut: Dimitrie Cantemir, Simion Mehedinţi, George Vâlsan,
Vintilă Mihăilescu, I. Donisă, Ioan Ianoş, Pompei Cocean etc.
Indiferent de forma sub care a apărut noţiunea de-a lungul timpului, în prezent este
utilizat termenul de REGIUNE. Aşa cum este menţionat în Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române, originea termenului provine de la latinescul „regio, -onis”, iar
semnificaţia acestuia este una multiplă: de la cea care desemnează o „întindere mare de
pământ mai mult sau mai puţin omogenă (...) care prezintă caractere comune”, până la cea
de „unitate administrativ-teritorială (...)”. De multe ori, sinonime ale termenului de
regiune au fost desemnate şi cele de: loc, teren, ţinut, zonă, teritoriu. Toate semnificaţiile
sunt reale dacă ţinem cont de faptul că, şi în literatura de specialitate, conceptului analizat
i-au fost atribuite trei semnificaţii majore: teritoriu, entitate politico-administrativă şi
sistem. Cu toate acestea, considerăm că cea mai complexă definiţie a regiunii ar fi aceea de
„spaţiu geografic de gravitaţie centripetă, un sistem deschis cu feed-back echilibrat”,
„unitatea teritorială de bază în practica economică, socială şi politică actuală”21.
Un rol important în delimitarea şi definirea regiunii au avut-o oamenii care o
locuiesc, prin faptul că se identifică cu ea şi împărtăşesc aceeaşi experienţă comună. Paul
Claval (2006) prezintă regiunile ca fiind nişte entităţi teritoriale absolut necesare pentru a
putea clasa fiinţele umane şi lucrurile în anumite ansambluri care nu sunt nicidecum la
întâmplare. Este evidenţiată omogenitatea ce caracterizează astfel de ansambluri teritoriale
numite regiuni şi componentele care le alcătuiesc, aflate în interacţiune. Autorul prezintă şi
regiunile de tip „pays” – regiunile de tip „ţară” la noi – cu care locuitorii se identifică,
asociindu-le ca sinonim, termenul de „spaţiu trăit”22. Acest spaţiu există într-o cantitate
limitată şi reprezintă suportul tuturor activităţilor întreprinse de populaţia care-l locuieşte,
activităţi care nu fac altceva decât să consume spaţiul ce poate apărea ca „un bun liber”23.
Aşadar, fiecare regiune prezintă anumite caracteristici care o definesc şi prin care se
deosebeşte de alte regiuni învecinate, ceea ce-i conferă omogenitate24 – aspect care poate
fi „citit” din peisaj. Pe de altă parte, funcţionalitatea unor grupări teritoriale de acest tip
este dată şi de existenţa unui centru mai dezvoltat care polarizează întreaga regiune.
Prezentând o tipologie variată în funcţie de criteriile utilizate în procesul de delimitare,

21
Cocean P., 2002, op.cit., p.34; 2005, op.cit., p.35.
22
“Spaţiul trăit se naşte din «conceptualizarea raportului de reprezentare la o realitate (spaţială) care face parte
din practicile cotidiene»” (Gilbert A., 1986, apud Di Méo, 2000, Que voulons-nous dire quand nous parlons
d’espace?, în Logiques de l’Espace, esprit des lieux, coord. Lévy J., Lussault M., Edit. Belin, p.39) şi este
perceput ca un spaţiu „construit printr-o multitudine de legături afective, spirituale şi simbolice între oameni şi
locuri” (Debarbieux B., 2004, Les problématiques de l’image et de la représentation en géographie, în Les
concepts de la Géographie Humaine, coord. Bailly A., Edit. Armand Colin, Paris, p. 202).
23
Claval P., 1980, Éléments de Géographie Humaine, Ediţia a doua, Edit. Librairies Techniques (LITEC),
Paris, p.183.
24
Omogenitatea unei regiuni este condiţionată de faptul că unităţile spaţiale elementare care o compun trebuie
să prezinte similitudini în ceea ce priveşte structura, funcţia sau repartiţia. Totodată, omogenitatea implică şi
„ideea vecinătăţii şi cea a continuităţii: o arie omogenă este o zonă continuă, percepută ca un întreg, compusă
din părţi neseparate” (Pumain Denise, Saint-Julien Thérèse, 2004, L’analyse spatiale. Localisation dans
l’espace, Edit. Armand Colin, Paris, p.123).
20
 Ana-Neli IANĂŞ

regiunea poate fi înţeleasă şi ca un „mod de viaţă al lumii”25, ca un triplu joc între teritoriu,
societate şi mediu26.
O abordare a conceptului de regiune a avut-o şi geograful Max Derruau. Din
punct de vedere etimologic, el susţine că noţiunea se referă la orice diviziune a spaţiului,
mare sau mică, dimensiunea variind în funcţie de tipologia regiunilor la care se face
referire. Derruau explică cu foarte mare precizie, conceptul de regiune naturală, „definită
teoretic printr-o unitate fizică” ce include „elementele umane care se reflectă în peisaj”,
trăsătura sa de bază fiind „omogenitatea vizibilă”27. Peisajul în acest caz este o combinaţie
de trăsături fizice şi umane, unele dintre ele moştenite din trecut iar altele exprimând o
evoluţie tehnică recentă (dacă facem referire la regiunea studiată, Ţara Almăjului, atunci
vorbim despre un peisaj rural). Autorul menţionează regiunea ca nereprezentând obiectul
de studiu al geografiei cantitative, întrucât această ştiinţă studiază mai degrabă ierarhia
unităţilor regionale care există în orice spaţiu dat, decât regiunea propriu-zisă care, în
viziunea disciplinei, este înţeleasă ca „ansamblu matematic, cu subansambluri şi
intersecţii”28.
O abordare similară a conceptului a fost realizată şi de către geograful James M.
Rubenstein în anul 1999. El considera regiunea drept „o suprafaţă a Pământului definită
de una sau mai multe caracteristici distincte, incluzând trăsăturile culturale, adică limba
şi religia, trăsăturile economice ca agricultura şi industria şi trăsăturile fizice precum
climatul şi vegetaţia”29. Din definiţia de mai sus se desprind cu mare uşurinţă
componentele oricărei regiuni geografice: componenta naturală sau de susţinere, cea de
acţiune şi interacţiune sau umană şi componentele derivate reprezentate aici de trăsăturile
economice. Rubenstein menţionează şi faptul că, indiferent la care din cele trei categorii de
trăsături se face referire, într-un studiu de geografie regională trebuie mai întâi identificată
o trăsătură de bază a regiunii, iar apoi trebuie explicată cauzal existenţa acestei trăsături de
bază, recurgându-se la procesul de regionalizare. De multe ori, conceptul de regiune este
utilizat de către geografi doar pentru a explica de ce o anumită arie, un anumit teritoriu este
distinctiv prin raportarea la celelalte30. Acelaşi autor identifică trei tipuri de regiuni31 pe
25
Claval P., 1998, op.cit., p.45.
26
Ferras R., 2004, La géographie régionale, în Les concepts de la Géographie Humaine, coord. Bailly A., Edit.
Armand Colin, Paris, p.255.
27
Derruau, 1991, op.cit., p.444.
28
Ibidem, p.25.
29
Rubenstein M. J., 1999, An Introduction to Human Geography, Ediţia a 6-a, Edit. Prentice Hall, U.S.A.,
p.28.
30
Acest lucru şi datorită faptului că „orice regiune este o entitate care posedă o identitate, o personalitate
geografică” (Rougier H. 2007, Le „terrain” en géographie régionale, un témoignage, în Bulletin de
l’Association de Géographes Français, décembre, Paris, p.475).
31
Regiunea formală este acea regiune în care fiecare împărtăşeşte în comun una sau mai multe caracteristici
(valori culturale cum ar fi limba comună, o anumită activitate economică, sau o anumită particularitate a
mediului, de exemplu – climatul). Pasul cel mai important în identificarea unei regiuni formale este acela de a
recunoaşte diversitatea culturală, economică şi a factorilor de mediu, putând apărea probleme din acest punct
de vedere, dacă într-o regiune există o minoritate care vorbeşte o altă limbă, are o altă religie sau o altă
activitate economică de bază. Regiunea funcţională este cea organizată în jurul unui nod sau punct central.
Oamenii şi activităţile trebuie să fie atraşi de acel nod, iar informaţia trebuie să pornească din acel nod spre
exterior, spre periferie. Regiunea vernaculară este cea pe care oamenii o consideră ca fiind parte a identităţii
lor culturale. Cea mai uşoară modalitate de a identifica o regiune vernaculară este cea de a-i pune pe oameni să
deseneze hărţi mentale, prin care se justifică ce anume ştie individul respectiv despre locul în care trăieşte,
21
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

care le defineşte: regiunea formală (uniformă sau omogenă), regiunea funcţională (nodală)
şi regiunea vernaculară (perceptuală).
O altă definiţie atribuită regiunii este cea de „construcţie individuală” care divide
spaţiul pe baza unor caracteristici „administrative şi/sau trăite”. Fiecare regiune, fiecare
entitate teritorială corespunde „valorificării elementelor naturale, politice, economice,
culturale”32, de aici rezultând şi tipologizarea regiunilor în: naturale, politice, etc. Antoine
Bailly evidenţiază faptul că orice regiune poate fi reprezentată sub o anumită formă, atât ca
un spaţiu trăit (spaţiu egocentric) – un rol important în această privinţă avându-l
experienţele directe, cât şi ca un spaţiu reprezentat – pornind de la cunoştiinţele indirecte
pe care le putem avea despre o regiune. Din punct de vedere al reprezentărilor, regiunea
este văzută ca o „reprezentare mentală mai mult imaginată şi ideală decât trăită”33, ca „un
sistem de manifestări psihice”34 create într-un anumit mediu geografic şi în anumite
condiţii istorice. Ea este definită întotdeauna nu doar de mediul fizic, de cadrul natural care
are rol de suport pentru toate celelalte componente ci şi de factorul antropic prin acţiunile
sale şi de colectivităţile locale cu mentalul lor. Relaţia dintre om şi spaţiu sau mediul care-l
înconjoară presupune patru tipuri de acţiuni: cea de a-l locui (de fapt cea mai mare nevoie
umană), acţiunea de a şi-l însuşi, cea de producţie-exploatare şi cea de schimb care-i
permite punerea în valoare a complementarităţilor producţiei35.
Sintetizând toate definiţiile şi sensurile atribuite conceptului de regiune de către
oamenii de ştiinţă, concluzionăm încă o dată, prin cele trei semnificaţii care i-au fost
atribuite: teritoriu, unitate politico-administrativă şi sistem36. Regiunea a fost înţeleasă ca
teritoriu37 încă din antichitate, fiind definită ca: o suprafaţă terestră cu un anumit aspect şi
particularităţi (antropice, economice etc.) susţinute de elementele fizico-geografice.
Semnificaţia sa se amplifică prin adăugarea dimensiunii politico-administrative, conform
căreia regiunea „nu este altceva decât o agregare de unităţi teritoriale elementare (...) cu
funcţie de cunoaştere sau de acţiune social-umană” (Sandu, 1999)38. Abordarea regiunii
din acest punct de vedere a devenit prioritară la noi în ţară mai ales începând cu anul 1862
când intervine prima iniţiativă legislativă de împărţire administrativ-teritorială a României
şi este susţinută necesitatea existenţei unor unităţi spaţiale comparabile cu cele ale
regiunilor. În ultimul rând, regiunea ca sistem corespunde ultimelor două etape din evoluţia
Geografiei Regionale ca ştiinţă, însă o prezentare mai detaliată a aspectului o vom realiza
în subcapitolul următor.
Analizând toate semnificaţiile pe care le presupune conceptul de regiune, obiectul
de studiu al Geografiei Regionale (şi nu numai), concluzionăm prin a sugera importanţa pe

conţinând impresii personale despre ceea ce există în acel loc şi unde este situat locul respectiv (Rubenstein
M.J., 1999, op.cit., p.29-32).
32
Bailly A. et. al., 1993, Géographie régionale et représentations, Edit. Anthropos-Economica, Paris, p.27.
33
Ibidem, p.30.
34
Miu-Lerca C., 1938, Bănăţenism şi creaţie, în Revista Institutului Social Banat-Crişana, anul VI, nr. 22-23,
aprilie-septembrie, Timişoara, p.20.
35
Bailly A. et. al., 1993, op.cit., p.108.
36
Cocean P., 2002, op.cit., p.39; Idem, 2005, p.40.
37
„Teritoriile sunt creaţii umane sociale. (...) Teritorialitatea este un element important asupra modului în care
asociaţiile umane – culturi, societăţi, mici colectivităţi - şi instituţiile se autoorganizează în spaţiu” (Delaney
D., 2005, Territory – a short introduction, Edit. Blackwell, U.S.A., p.10).
38
Apud Pascaru M., 2005, Introducere în sociologia regională, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, p.72.
22
 Ana-Neli IANĂŞ

care o are această disciplină în cadrul ştiinţelor regionale. Regiunile şi analiza acestora
reprezintă cel mai important pas în reconstituirea identităţilor local-regionale, la nivelul
României meritând a fi analizate, din punct de vedere tipologic: regiunile istorice, regiunile
şi subregiunile de dezvoltare, agroregiunile, ariile culturale, regiunile de identitate etnică39.
Importanţa conceptului rezultă şi din faptul că regiunea este considerată a fi circumstanţa
întâmplătoare în care s-au format oamenii care o locuiesc, în care acţionează ca agenţi şi
ale cărei componente, structuri reprezintă căile prin care oamenii îşi organizează viaţa40.
Regiunile sunt considerate şi structuri teritoriale cu rol în implementarea
procesului de dezvoltare durabilă, fiind nişte entităţi culturale pentru comunităţile locale
care crează procesul de competitivitate economică şi influenţează modernizarea. Procesul
de regionare este absolut necesar pentru a putea implementa obiectivele Agenţiilor de
Dezvoltare Regională: dezvoltarea economică şi regenerarea, inovaţia şi competitivitatea,
crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea durabilă41. Altfel spus, cu cât decupajele
teritoriale sunt de dimensiuni mai mici, cu atât procesul de dezvoltare durabilă se poate
implementa cu o eficienţă şi mai mare42.
Există însă şi câteva „bariere” pe care ştiinţa regională ar trebui să le depăşescă
pentru a-şi câştiga cât mai mulţi adepţi. Două astfel de frontiere au fost prezentate de către
cercetătoarea Ann Markusen de la Universitatea din Minnesota, într-un studiu publicat în
Regional Science în 2002. Este vorba despre recâştigarea rolului procesului de
regionalizare în scena politică a lumii pe de o parte şi de extinderea interdisciplinarităţii
ştiinţei regionale şi în direcţia sociologiei, ştiinţelor politice, planificării regionale şi urbane
pe de altă parte. Promovarea dezvoltării ştiinţei regionale în viitor este absolut necesară
datorită potenţialului pe care îl are de a rezolva diverse probleme critice legate de spaţiu43.

1.3. „Ţările”, regiuni tipice ale României.

Semnificaţii şi însemnătate geografică

Conceptul de „ţară” şi abordarea sa din punct de vedere regional a făcut subiectul

multor lucrări ştiinţifice şi studii de specialitate, atât datorită însemnătăţii pe care o are ca
regiune tipică a României, cât şi datorită valenţelor multiple ce pot fi utilizate în
descifrarea conotaţiilor sale, pornind de la cele de ordin semantic şi continuând cu cele
psihologice, istorice şi, bineînţeles, geografice. Datorită acestui fapt, în prezentul studiu ne
propunem doar o simplă trecere în revistă a semnificaţiilor pe care conceptul l-a avut şi îl

39
Ibidem, p.71.
40
Johnston R. J., Hauer J., Hoekveld, 1990, Region, Place and local: an introduction to different conceptions
of regional geography, în Regional Geography. Curent developments and future prospects, Edit. Routledge,
Londra, p.8.
41
Wilson Elizabeth, 2003, Skeletal frameworks: Regional Sustainable Development Frameworks and the issue
of climate change, în Local environmental sustainability, editat de Susan Buckinghan şi Kate Theobald, Edit.
Woodhead Publishing Ltd & CRC Press LLC, England & U.S.A., p.21.
42
Purvis M., Grainger A., 2004, Exploring Sustainable Development. Geographical Perspectives, Edit.
Earthscan, Londra, p.33-48.
43
Rees J., 1999, Regional science: From crisis to opportunity, în Regional Science, nr. 78, p.109; Bailly A.,
Gibson L. J., 2004, Regional science: Directions for the future, în Regional Science, nr. 83, p.137.
23
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

are în Geografia românească, o abordare similară fiind realizată în celelalte studii de

geografie regională44, finalizate şi prezentate ca teze de doctorat la catedra Facultăţii de
Geografie din Cluj-Napoca, şi nu numai.
Conceptul de „ţară” îşi are originea în termenul francez „pays”, abordat pentru
prima dată de „părintele” Geografiei Regionale, Paul Vidal de la Blache. Acestuia i se
adaugă sinonimul : italian – paese, spaniol – pais, german – land, englezesc – country,
land, rusesc – crai, strana, fiecare dintre noţiuni având conotaţii diferite. Din punct de
vedere semantic, sensurile sunt aproximativ similare, dar din punct de vedere geografic se
rezumă la două semnificaţii: ţările româneşti care sunt acele vetre cu civilizaţie veche,
omogene din punct de vedere fizico-geografic dar şi etnic şi ţinuturile (specifice altor ţări)
care se referă la arii eterogene din aceste puncte de vedere45. Omogenitatea, unitatea etnică,
lingvistică şi etnografică a „ţărilor” din România este dată de trei aspecte esenţiale46:
• înţelesul vechi al noţiunii care face referire la o regiune muntoasă, caracterizată
printr-o anumită organizare teritorială, funcţionalitate economică şi ocupare a spaţiului;
• conotaţia istorico-geografică şi politico-administrativă care prefigurează
conturarea unor astfel de entităţi teritoriale încă din Evul Mediu;
• specificitatea culturii populare care este unitară şi are rol de evidenţiere a
identităţii teritoriale pentru fiecare regiune de tip „ţară”.
De regulă, spaţiile cunoscute sub numele de „ţară” sunt unitare din punct de
vedere regional, iar considerarea lor ca regiuni geografice trebuie demonstrată. Entităţile
teritoriale de tipul „ţărilor” au fost delimitate ca atare pe baza unor criterii istorice, ceea ce
le-a şi asigurat omogenitatea etnică şi lingvistică, devenind astfel regiuni. Terminologia se
referă la regiunile geografice văzute ca „celule periferice” ale unor entităţi istorico-
geografice majore sau ca „enclave de conservare a arhaismelor (tradiţii, obiceiuri)
reflectate în organizarea spaţiului perceput”47, referirea fiind cu precădere asupra unor
entităţi regionale de mici dimeniuni, cu extindere spaţială mai redusă. Bineînţeles că o
entitate teritorilă nu poate fi considerată „ţară” doar dacă este numită ca atare de către
cercetătorii geografi, ci rolul important pentru acordarea acestui apelativ trebuie să aparţină
şi populaţiei care o locuieşte şi care se identifică cu ea prin conştiinţa colectivă formată.
44
Toate cele 18 regiuni de tip „ţară” din România au făcut şi fac subiectul unor ample studii de geografie
regională, toate abordând într-o manieră mai mult sau mai puţin detaliată, conotaţiile conceptului de „ţară”.
Dintre acestea, 10 studii au fost finalizate, toate prezentând o viziune proprie asupra conceptului menţionat:
Dezsi Şt., 2006, Ţara Lăpuşului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca; Ilieş M., 2006, Ţara Oaşului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca; Ilieş Gabriela, 2007, Ţara Maramureşului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca; Pâle Luminiţa, 2007, Ţara Beiuşului. Studiu de geografie regională, Teză de doctorat,
Cluj-Napoca; Puşcaş Angelica, 2007, Ţara Chioarului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca; Boţan C. N., 2008, Ţara Moţilor. Studiu de geografie regională, Teză de doctorat,
Cluj-Napoca; David Nicoleta Afrodita, 2008, Ţara Zarandului. Studiu de geografie regională, Teză de
doctorat, Cluj-Napoca; Ilovan, Oana-Ramona, 2009, Ţara Năsăudului. Studiu de geografie regională, Edit.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca; Josan Ioana, 2009, Ţara Silvaniei. Studiu de geografie regională,
Edit. Universităţii, Oradea; Pop Ana-Maria, 2009, Ţara Bârsei. Studiu de geografie regională, Teză de
doctorat, Cluj-Napoca.
45
Puşcaş Angelica, Nicoară L., 2000, Similitudini şi deosebiri între conceptul românesc de „ţară” şi cele de
„land” şi „pays”, în Studia UBB, Geographia, XLV, 2, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.132.
46
Ibidem, p.137.
47
Ilieş Gabriela, 2005, Modele europene de regiuni de tip „ţară”, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, p.4.
24
 Ana-Neli IANĂŞ

Altfel spus, „regiunea care este şi ţară reprezintă obiectul unei duble partajări: a
geografului şi a locuitorului care utilizează acel spaţiu”48. Există anumite regiuni de tip
„ţară” – după cum este şi cazul Ţării Almăjului – în care omogenitatea culturală a
populaţiei majoritar româneşti este „perturbată” de existenţa unor „enclave” etnice şi
lingvistice (cazul cehilor din regiunea amintită). Chiar dacă astfel de etnii şi-au păstrat
obiceiurile, tradiţiile, credinţa, limba, se află într-o convieţuire favorabilă cu populaţia
băştinaşă, sub multe aspecte chiar identificându-se cu aceasta. Tocmai de aceea, „ţările”
sunt considerate „spaţii mentale etnografice de o mare originalitate şi autenticitate”49 cu
rol favorabil în organizarea şi amenajarea teritoriului, atât datorită omogenităţii lor, cât şi
datorită suprafeţelor relativ restrânse pe care le ocupă.
Conturarea multor „ţări” se datorează unei reorganizări administrative de-a lungul
timpului, iar cea mai mare parte a lor este determinată de o conştiinţă colectivă comună,
derivată din ataşamentul populaţiei faţă de „elementele fizice şi spirituale ale
«pământului»”50. Pentru Ţara Almăjului, ambele situaţii sunt valabile.
La cele amintite anterior se adaugă şi viziunea potrivit căreia „ţara” trebuie să aibă
o specializare funcţională, astfel încât să se contureze o zonă centrală specializată în
cultura plantelor şi o alta marginală, specializată în creşterea animalelor51 („...esenţa
spaţiului – natural şi socio-economic – de tip «ţară» se bazează pe specializarea
funcţională interioară...”)52.
Integrarea unei entităţi teritoriale de tip „ţară” într-un spaţiu regional se poate
realiza doar dacă există o solidaritate deosebită între indivizii care locuiesc regiunea
respectivă şi dacă există diverse elemente endogene şi exogene care să o condiţioneze53.
Exemplificând pentru Ţara Almăjului, o asemenea integrare este valabilă atât prin
solidaritatea almăjenilor, cât şi prin cele două categorii de elemente :
• endogene (migraţiile de intensitate foarte redusă ce au caracterizat regiunea de-a
lungul timpului – excepţie făcând secolul al XIX-lea când aici au fost colonizaţi cehii,
întemeind şi unele aşezări, ca de exemplu Ravensca; existenţa unui sistem pur rural cu
centru polarizator Bozovici, cea mai mare aşezare rurală din regiune; activităţile industriale
regionale specifice: exploatarea şi mai puţin prelucrarea lemnului, precum şi faptele
culturale);

48
Ilieş M., 1999, Ţările – regiuni geografice specifice ale României, în Revista Română de Geografie Politică,
anul I, nr.1, Edit. Universităţii, Oradea, p.44-45.
49
Cocean R., Cocean P., 2003, Regiunea de Nord-Vest a României – entitate sistemică de program, în Studia
UBB, Geographica, XLVIII, 2, p. 21.
50
Cocean P., Ilovan Oana-Ramona, 2005, Trăsăturile spaţiului mental năsăudean, în Studia UBB, Geographia,
L, II, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.3.
51
Din acest punct de vedere I. Conea a pus sub semnul întrebării atribuirea apelativului de „ţară” pentru
regiunea almăjană, justificând prin faptul că depresiunea propriu-zisă care formează partea centrală a
sistemului nu este destul de amplă pentru a fi specializată doar în cultura plantelor astfel încât populaţia de la
periferia sistemului nu se poate raporta la ea ca la un spaţiu diferit. Concluzia noastră însă justifică apelativul
de „ţară” pentru regiunea studiată datorită altor criterii care primează în conturarea unei entităţi teritoriale de
acest tip. Este vorba în primul rând despre criteriul mental, peisagistic şi apoi funcţional.
52
Popa N., 1999, op.cit., p.51.
53
Din categoaria elementelor endogene sunt amintite: migraţiile, sistemele urbane (rangul oraşelor din cadrul
ţărilor), activităţile industriale regionale şi faptele culturale, iar dintre elementele exogene, un rol deosebit îl au:
cadrul administrativ, capitalele exterioare şi sistemele de echipamente la nivel naţional (Ilieş Gabriela, 2005,
op.cit., p.9).
25
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

• exogene (organizarea politico-administrativă; capitalele exterioare ale regiunii în

diferite perioade istorice – Drobeta-Turnu Severin, Orşova, Caransebeş, Lugoj, Oraviţa;
sistemele de echipamente la nivel naţional – drumul naţional 57B).
Indiferent de criteriul după care apelativul „ţară” este atribuit, are conotaţii dintre
cele mai variate, de ordin semantic, psihologic, istoric sau geografic, originea termenului
provenind din limba latină de la terra, care înseamnă pământ sau ţinut. O definiţie
complexă a termenului o întâlnim şi în DEX, unde este redată o paletă semnificativă destul
de largă, având sensuri variate de la cel de stat, teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ şi politic, până la cel de: putere, patrie, popor, mediu rural,
câmp.
„Ţara” a devenit astfel o noţiune geografică având, de-a lungul timpului,
semnificaţia de: stat (este vorba despre atribuirea acestui apelativ entităţilor politice
existente în evul mediu – în Diploma Ioaniţilor din secolul al XIII-lea fiind menţionată
pentru prima dată Ţara Almăjului); teritoriu sau ţinut (unele teritorii la nivel mondial au în
denumirea lor termenul de ţară - Ţara Galilor, Pays-Bas-Ţările de Jos etc.); patrie
(desemnând locul de baştină a unei persoane, pământul natal, „mediul propice dezvoltării
cuiva”54 – este mai degrabă un termen cu conotaţie psihologică şi semantică) şi mediu
rural sau sat.
În ultimii ani, cel mai frecvent sens pe care l-a căpătat conceptul de „ţară” este cel
de spaţiu mental, de entitate teritorială (spaţiu regional) „pe care o comunitate, dar şi un
individ aparţinând acesteia, îl integrează în scara proprie de valori existenţiale prin
percepţie (l’espace perçu), trăire (l’espace vecu) şi imaginare (spaţiul imaginat)”55.
Aşadar şi Ţara Almăjului este considerată un spaţiu mental, ale cărui atribute nu pot fi
înţelese decât studiind toate componentele ce definesc structura sa piramidală56: pământul57
(care formează baza piramidei şi uneori se identifică cu proprietatea sau moşia, fiind
fundamentul întregului eşafodaj al existenţei umane faţă de care almăjanul manifestă un
ataşament deosebit, nevoia de dezrădăcinare nefiindu-i specifică); casa (gospodăria,
aşezarea care indică apartenenţa individului la spaţiul analizat); neamul (care poate avea şi
sensul de familie sau etnie – este componenta care asigură identitatea culturală a regiunii);
cutuma (obiceiurile, tradiţiile prin care se conturează originalitatea sistemului regional
analizat); de multe ori cutuma face trecerea dintre real şi imaginar (mit) ceea ce dovedeşte
permanenta interacţiune a omului cu mediul înconjurător, iar racordarea întregii existenţe a
almăjanului la anumite imperative morale (credincioşia, bunătatea etc.) se face prin
plasarea Divinităţii în vârful piramidei.

54
Idem, 1999, „Tipuri de conotaţii ale termenului de ţară”, în Revista Română de Geografie Politică, anul I,
nr.1, Edit. Universităţii, Oradea, p.32.
55
Cocean P., 2002, op.cit., p.55; Idem, 2005, op.cit., p.62.
56
Cocean P., 2004, Structura spaţiului mental românesc, în Studia UBB, Geographia, nr. 1, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.3-4.
57
„Ţara înseamnă, precum o dovedeşte originea latină a cuvântului românesc, o bucată de pământ. Dar
pâmântul acesta are, în afară de înfăţişarea materială a solului pe care călcăm şi a izvorului hranei noastre şi al
tuturor celorlalte producţii economice, o valoare istorică permanentă (…) şi din el se desface, (…) ceva
imaterial, sufletesc, ideal, în care se găsesc amestecate toate elementele celui mai depărtat trecut, toată simţirea
şi tot gândul oamenilor care au trăit, toată această frământare a pământului cu omul şi a omului cu pământul”
(Iorga N., 1996, Hotare şi spaţii naţionale. Afirmarea vitalităţii româneşti, Edit. Porto-Franco, Galaţi, p.42).
26
 Ana-Neli IANĂŞ

Una dintre cele mai largi palete semnificative ale conceptului a fost oferită de
Pompei Cocean58 care, identificând 1859 astfel de entităţi teritoriale în România, a acordat o
însemnătate deosebită şi explicării sensurilor atribuite concepului de „ţară”. Potrivit
autorului, semnificaţia este una variată, pornind de la antipodul zonelor montane -
semnificaţie percepută astfel de către locuitori (întrucât cea mai mare parte a unor astfel de
regiuni se suprapun spaţiilor depresionare intramontane); continuând cu sensul de zonă
etnografică şi finalizând cu sensul de entitate politico-administrativă.
Asemănător, noţiunea de „ţară” are şi conotaţii psihologice deduse din
extrapolarea ideii psihologului A. H. Maslow care a conceput faimoasa piramidă a nevoilor
umane în cinci trepte. Pornind de la bază, ele sunt: nevoi fizice sau de supravieţuire, nevoia
de siguranţă şi securitate, nevoi sociale, nevoia de stimă şi respect şi nevoia de
autorealizare. Atribuind tuturor acestor cinci trepte ale piramidei lui Maslow, cinci
conotaţii psihologice ale conceptului de „ţară”60 (Figura 1), acestea ar fi, pornind de la
primul nivel:

Fig. 1. Conotaţii psihologice ale conceptului de „ţară”

corespunzătoare etapelor piramidei lui A. H. Maslow
(Ianăş Ana, 2009)

• sensul de „ţară” ca sat (locul în care sunt satisfăcute nevoile de supravieţuire ale
individului prin activitatea economică specifică mediului rural, adică agricultura);

58
Cocean P., 1997, The Land – A Typical Geographical Region of Romania, în Revue Roumaine de
Géographie, Tom 41, Edit. Academiei, Bucureşti, pp. 43.
59
Entităţile teritoriale cu numele de „ţară” au reprezentat unitatea de bază a constituirii provinciilor istorice şi
mai târziu a statului naţional unitar român. Astfel, exceptând Ţara Maramureşului care se suprapune provinciei
istorice cu acelaşi nume şi Dobrogea (lipsită de entităţi regionale de acest tip), toate celelalte „ţări” aparţin şi au
contribuit la definirea şi conturarea entităţilor regionale provinciale: Banat (de care apaţine Ţara Almăjului),
Crişana (cu Ţările Oaş, Chioar, Silvania, Beiuş, Zarand), Transilvania (cu cel mai mare număr de „ţări” –
Lăpuş, Năsăud, Moţi, Haţeg, Făgăraş, Amlaş şi Bârsa), Bucovina cu Ţara Dornelor, Moldova cu Ţara Vrancei
şi Oltenia cu Ţara Severinului (Ibidem, p.41).
60
Ilieş Gabriela, 1999, op.cit., p.32-33; Idem, 2005, op.cit., p.16.
27
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

• acelaşi sens se poate extinde şi pentru nivelul al doilea, satul, prin funcţionalitatea
economică satisfăcând şi nevoia de securitate a individului;
• a treia treaptă este reprezentată de apartenenţa socială a individului la un grup, la
o colectivitate, ceea ce-i asigură nevoile sociale – aici „ţara” putând avea conotaţia de
patrie;
• ultimele două niveluri sunt satisfăcute prin conceperea „ţării” ca fiind o entitate
politică organizată, independentă, suverană, în care teritoriul este foarte bine cunoscut de
individ iar acesta, la rândul său, este apreciat în mod deosebit de ceilalţi membrii ai
colectivităţii din care face parte, aspect care-i conferă autorealizarea.
Prin toate aceste aspecte sunt explicate foarte clar şi conotaţiile semantice ale
conceptului: „mediul în care trăiesc, ţara în care locuiesc şi mediul meu de
autoafirmare”61.
Conturarea regiunilor de tip „ţară” ca spaţii mentale se poate realiza numai în
anumite condiţii. Pentru România, rolul de favorabilitate în acest sens l-au avut Munţii
Carpaţi prin: numeroasele depresiuni, văi largi, pasuri şi trecători, platouri şi suprafeţe de
nivelare, resurse bogate de sol şi subsol etc., toate acţionând ca factor de favorabilitate în
procesul de locuire şi conturare a unor colectivităţi umane specifice (aşa-numita civilizaţie
montană)62.
Şi din scrierile cronicarilor rezultă că multe din depresiunile intramontane purtau
numele de „ţară”, P. P. Panaitescu făcând următoarele referiri legate de concept: „socotim
că termenul cel mai general pentru a indica vechile asociaţii militare de obşti şi teritoriul
lor era cuvântul de ţară cu înţelesul său împrumutat din feudalismul apusean, romanic
(...). Ele reprezintă nu numai unităţi geografice, ci şi autonomii locale”63. Deducem de aici
un sens special pe care l-a avut conceptul de „ţară” (mai ales politico-administrativ), fiind
asociat formaţiunilor prestatale româneşti din secolul al XV-lea, numite „ţări sau ocoale”,
care erau „regiuni de veche şi neîntreruptă locuire românească, născute din uniunile de
obşti (...)”64. Deşi entităţile teritoriale au fost menţionate cu denumirea de „terra” abia prin
anii 1200-1300, considerăm că au format importante nuclee de concentrare umană cu mult
timp înainte, chiar şi pe vremea dacilor şi romanilor. Dovadă a acestei afirmaţii stau
numeroasele descoperiri arheologice realizate pe teritoriul lor, ceea ce nu exclude afirmaţia
potrivit căreia, „ţările” sunt „cele mai autentice arii de răspândire a culturii Dacice şi a
spiritualităţii Romane”65. În momentul în care ele au fost atestate documentar, erau deja
foarte bine organizate şi structurate ierarhic. Unele erau împărţite în voievodate şi acestea,
la rândul lor în cnezate, iar altele erau împărţite direct în cnezate, conduse de cneji care
dispuneau atât de atribuţii militare cât şi administrative66. Apoi în secolele XIII-XV,
„ţările” au fost supuse proceselor de colonizare, de schimbare a rangului unor aşezări,
apariţia cetăţilor etc., pentru ca în secolul al XVI-lea, cea mai mare parte să fie incluse în
Principatul Transilvaniei, iar altele în Ţara Românească (Ţara Câmpulungului, Severinului,
61
Ibidem, p.33.
62
Cocean P., 2004-2005, Carpaţii ca spaţiu mental arhetipal al poporului român, în Studii şi cercetări de
Geografie, tom LI-LII, Edit. Academiei Române, Bucureşti, p.80.
63
Iancu M., 1975, Leagăne şi vaduri carpatice, Edit. Albatros, Bucureşti, p.21.
64
Puşcaş Angelica, Nicoară L., 2000, op.cit., p.131.
65
Cocean P., 1997, op.cit., p.45.
66
Ilieş M., Ilieş Al., 1999, Emergenţa şi evoluţia istorică a „ţărilor” de pe teritoriul României, în Revista
Română de Geografie Politică, anul I, nr. 1, Edit. Universităţii, Oradea, p.95.
28
 Ana-Neli IANĂŞ

Loviştei) şi Principatul Moldovei (Ţara Dornelor şi Ţara Vrancei). În tot acest timp, Ţara
Almăjului era parte a Paşalâcului de la Buda, iar Ţara Oaşului intrase în componenţa
regatului Ungariei67. La începutul mileniului II, organizaţiile statale de tip „terra” au fost
transformate în regiuni, păstrându-se ca atare până în zilele noastre. Unitatea lor teritorială
este o construcţie mentală, nu depinde de limite administrative strict impuse, ci este
generată de sentimentul de apartenenţă a comunităţii, a individului la teritoriul pe care-l
locuieşte.
Aşadar, chiar dacă, în esenţă, „ţara” este o regiune naturală bine individualizată,
cu o veche populare, una dintre cele mai explicite definiţii atribuite conceptului a fost dată
de Ion Conea în anul 1935, el explicând faptul că „ţara” este „unul dintre acele ţinuturi
care, închise de jur împrejur, au adăpostit şi păstrat în ele fragmente din cea mai veche şi
curată populaţie autohtonă”68. Concentrarea populaţiei în spaţiile montane a fost
favorizată în primul rând de rolul de adăpost pe care l-au avut Carpaţii, devenind astfel
primele „unităţi de viaţă românească şi totodată cele mai autentice expresii etnice”,
întrucât din punct de vedere etnic, aceste regiuni se caracterizează printr-o unitate perfectă.
În plus, pentru o bună conturare a sa nu este suficientă delimitarea ca unitate geografică
naturală, ci se impune delimitarea şi prin numele oamenilor care locuiesc pe teritoriul ei69.
Drept urmare, Ţara Almăjului se extinde până acolo unde locuitorii îşi spun almăjeni, acest
apelativ fiindu-le recunoscut şi de către vecinii lor crăinenţi şi nu numai. Mai mult decât
atât, „costumul, ceramica, uneltele, mitologia, obiceiurile, limba, au caractere locale pe
care le simţi cum ai ajuns acolo şi dispar cum ai trecut în regiunea vecină”70. Între limitele
regiunii se desfăşoară şi viaţa economică intensă, iar legăturile de orice fel dintre membrii
colectivităţii (tovărăşii, căsătorii etc.), predomină tot între aceste limite, luând naştere o
conştiinţă locală cu rol de element de identitate pentru unitatea teritorială cu numele de
„ţară”.

1.4. Ţara Almăjului ca sistem teritorial şi regiune de program

În acest subcapitol, vehiculăm cu utilizarea a trei termeni geografici de o

importanţă covârşitoare într-un studiu de geografie regională: ţară, regiune şi sistem
teritorial. Astfel, pornind de la ipoteza că Ţara Almăjului este o regiune geografică şi că
trebuie analizată ca sistem, este imperios necesară demonstrarea acestei afirmaţii şi
explicarea sa.
Un prim aspect pe care dorim să-l evidenţiem este aşadar răspunsul la următoarea
întrebare: Cum demonstrăm că Almăjul, entitate teritorială de tip „ţară” în România este
de fapt, o regiune geografică?
Demonstraţia se poate realiza prin încadrarea Ţării Almăjului într-una din cele
două categorii de „ţări” pe care le propune spre studiu Marin Ilieş în 1999, având la bază

67
Ibidem, p.96.
68
Apud Iancu M., 1975, p.22.
69
Conea I., 1993, Vrancea. Geografie istorică, toponimie şi terminologie geografică, Edit. Academiei
Române, Bucureşti, p.45.
70
Bernea E., 2006, Civilizaţia română sătească, Edit. Vremea, Bucureşti, p. 18-19.
29
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

criteriul dimensiunilor ariilor de influenţă urbană, a centrelor conducătoare din fiecare

regiune. În funcţie de criteriul amintit, autorul distinge între „ţări” pentru care spaţiul
limită de acţiune al polului coincide cu suprafaţa lor şi „ţări” care se află în interiorul
spaţiului limită de acţiune a nodului71. Clasificarea a avut drept punct de plecare faptul că
fiecare entitate teritorială de tip „ţară” prezintă o localitate (urbană sau rurală) cu funcţie
de loc central (pol de creştere sau nod) în jurul căreia gravitează activităţile economice, de
producţie şi de schimb. Acest pol de creştere îşi exercită influenţa asupra toturor aşezărilor
care aparţin entităţii teritoriale, iar limita maximă până la care activităţile sunt rentabile sau
acceptate, corespunde spaţiului limită de acţiune. Cea mai mare parte dintre cele 18 entităţi
teritoriale de tip „ţară” din România, se încadrează în prima categorie datorită unor limite
bine fixate în primul rând de cadrul natural, prin grefarea lor pe unităţi depresionare
intramontane sau submontane. Puţine sunt „ţările” care se încadrează în cea de-a doua
categorie, ele trebuind să aibă deschidere largă spre teritoriile învecinate, iar relaţiile de
interacţiune să fie de maximă intensitate.
Astfel, Ţara Almăjului tinde să se încadreze în prima categorie, cea a „ţărilor”
pentru care spaţiul limită de acţiune al polului coincide cu suprafaţa lor. Afirmaţia nu este
realizată în proporţie de 100% deoarece Ţara Almăjului introduce câteva elemente de
specificitate în rândul entităţilor teritoriale de acelaşi tip. Printre acestea se remarcă faptul
că regiunea analizată este în întregime rurală, rolul de loc central (pol de creştere sau nod)
avându-l aşezarea cea mai mare, cu funcţiile economice cele mai complexe şi cu rol
administrativ – este vorba despre localitatea Bozovici. Un alt element de specificitate
rezultă şi din faptul că spaţiul limită de acţiune al localităţii Bozovici coincide cu suprafaţa
Ţării Almăjului, doar în cazul unei polarizări economice, pe când, dacă facem referire la
polarizarea socială, limita de acţiune a polului se extinde dincolo de suprafaţa regiunii.
Prin menţionarea a trei localităţi în care almăjenii se deplasează cel mai frecvent
din motive personale şi prin sintetizarea răspunsurilor72 în funcţie de ordinea precizării lor
se distinge, cu funcţie de pol de atracţie intraregional, localitatea Bozovici, urmată de alţi
doi poli de interes mai mult local (Lăpuşnicu Mare şi Prilipeţ). Pe de altă parte, sub aspect
interregional se evidenţiază rolul oraşului Reşiţa şi a centrului macroregional Timişoara
(Figura 2). Funcţiile importante ale localităţilor Lăpuşnicu Mare şi Prilipeţ din cadrul
sistemului teritorial analizat, sunt determinate într-o mare măsură de proximitatea faţă de
localitatea Bozovici şi poziţionarea geografică în apropierea unor axe de transport şi de
legătură cu exteriorul, de-a lungul cărora se desfăşoară cele mai însemnate fluxuri de
materie, energie şi informaţie.
Chiar şi atunci când este specificat motivul deplasării almăjenilor într-o localitate
sau alta, rolul de centru polarizator la nivel intraregional, continuă să revină localităţii
Bozovici iar la nivel interregional, oraşului Reşiţa (Figura 3).
Diferenţierile faţă de situaţia precedentă în ceea ce priveşte celelalte localităţi se
explică prin următoarele argumente: diminuarea influenţei oraşului Timişoara datorită
preluării unei importante părţi ale funcţiilor sale de către oraşul Caransebeş - favorizat de
localizarea geografică mult mai aproape de Ţara Almăjului; evidenţierea oraşului Băile
Herculane la rang de centru polarizator prin funcţiile de staţiune balneară pe care le
71
Ilieş M., 1999, op.cit., p.45.
72
Este vorba despre aplicarea unui prim tip de chestionar în scopul demonstrării faptului că Ţara Almăjului
este o regiune polarizată.
30
 Ana-Neli IANĂŞ

îndeplineşte; reducerea până la dispariţie a influenţei localităţilor rurale Prilipeţ şi

Lăpuşnicu Mare de la rangul unor poli de însemnătate locală, funcţiile îndeplinite de ele
fiind insuficiente pentru satisfacerea tuturor nevoilor populaţiei din zonă, rolul lor fiind
preluat în multe aspecte de localitatea Bozovici.

100% = 71 persoane chestionate

Fig. 2. Localităţi cu funcţie de poli de atracţie pentru locuitorii Ţării Almăjului

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

100% = 71 răspunsuri

Fig. 3. Localităţi cu funcţie de poli de atracţie pentru locuitorii Ţării Almăjului,

în cazul unor probleme juridice sau medicale
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Aceeaşi problematică a polarizării sistemului regional este şi cea legată de locul în

care almăjenii îşi fac cumpărăturile zilnice, săptămânale sau cele speciale. Investigaţiile de
teren pe care le-am întreprins în acest scop au demonstrat faptul că, cea mai mare parte
31
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

dintre cei chestionaţi îşi realizează cumpărăturile zilnice în localitatea unde trăiesc, cele
săptămânale în localitatea cea mai apropiată cu funcţie de reşedinţă de comună sau la
Bozovici (adică în interiorul sistemului regional), iar cumpărăturile speciale la Bozovici
(singura localitate din sistemul teritorial almăjan, care poate satisface aproape în totalitatea
nevoile locuitorilor) şi în afara sistemului, în localităţile deja renumite pentru funcţia pe
care o îndeplinesc pentru Ţara Almăjului (Reşiţa, Timişoara, Caransebeş)73.
Numărul deplasărilor anuale ale locuitorilor74 (în scopuri diverse - de la realizarea
cumpărăturilor până la rezolvarea unor probleme medicale, de serviciu, sau vizitarea
rudelor), ajută la identificarea centrilor polarizatori pentru regiunea studiată: Bozovici
(considerat centru polarizator de prim rang de către 54 dintre cei chestionaţi), Reşiţa
(centru polarizator de rang doi – 36 dintre repondenţi), Timişoara (rang trei – 16
repondenţi), Băile Herculane (rang patru – 10 repondenţi), Oraviţa (rang cinci – 7
repondenţi) şi Caransebeş (rang şase – 5 repondenţi). De regulă toate deplasările se
realizează în cea mai mare parte cu maşina personală şi cu autobuzul75, lipsa transporturilor
feroviare constituind unul dintre aspectele cauzale de stagnare evolutivă a sistemului şi de
izolare a regiunii. Totodată este important să menţionăm şi faptul că oraşul Anina, cu toate
că este situat în imediata apropiere a regiunii studiate, nu se înscrie în categoria centrelor
polarizatoare, în special datorită declinului social-economic suferit după trecerea la
economia de piaţă, prin stoparea activităţilor miniere.
Toate aspectele menţionate, dovedesc faptul că Ţara Almăjului este o regiune
polarizată (conform criteriului structural de regionare), spaţiul pe care-l polarizează
putând fi descompus în mai multe elemente structurante care-şi găsesc câte un
corespondent în spaţiul perceput. Afirmaţiile de mai sus, le-am evidenţiat prin analizarea
celor 71 de răspunsuri primite la chestionarul 1 pe care l-am aplicat populaţiei din
interiorul sistemului regional, în vederea conturării Ţării Almăjului ca regiune polarizată.
Aşadar, tot pentru a demonstra că o entitate teritorială de tip „ţară” poate fi
considerată o regiune geografică, trebuie să facem referire şi la un al doilea aspect, cel care
vizează abordarea regiunii ca spaţiu perceput (espace perçu), adică un spaţiu intens utilizat
şi explorat. Regiunea ca spaţiu perceput indică gradul de apartenenţă al locuitorilor la
acesta, gradul de identificare cu el, de multe ori, cu aceeaşi conotaţie, fiind utilizat şi
conceptul de spaţiu trăit (espace vécu). Prin urmare, Ţara Almăjului a fost percepută ca
entitate teritorială încă din secolul al XIII-lea (când a fost menţionată pentru prima dată ca
atare în Diploma Ioaniţilor), fiind organizată în jurul unei localităţi rurale cu rol de centru
polarizator, ceea ce i-a asigurat unitate şi coeziune teritorială. Considerând regiunea
geografică drept „un ansamblu de spaţii de viaţă şi de spaţii sociale la care se adaugă
valorile psihologice care-i leagă pe locuitori prin legături imateriale”76, conchidem spre a
constata că Almăjul, entitate teritorială de tip „ţară”, este un spaţiu perceput, adică o
regiune geografică. Astfel, sentimentul de apartenenţă a locuitorilor la spaţiul locuit este
73
Precizarea localităţilor din exteriorul sistemului teritorial analizat s-a realizat în funcţie de ordinea în care au
fost menţionate de către locuitorii Ţării Almăjului.
74
Conform răspunsurilor primite la Chestionarul 1, întrebarea 5 (Precizaţi cu aproximaţie, de câte ori pe an vă
deplasaţi în următoarele localităţi, menţionând totodată motivele cele mai frecvente de deplasare: Bozovici,
Reşiţa, Oraviţa, Caransebeş, Anina, Mehadia, Băile Herculane, Orşova, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara).
75
Conform răspunsurilor primite la Chestionarul 1, întrebarea 2 (Menţionaţi, în ordine, trei localităţi în care vă
deplasaţi cel mai des din motive personale).
76
Ibidem, p.48.
32
 Ana-Neli IANĂŞ

foarte intens, suprapunându-se zonei de influenţă a polului intraregional. Abordarea

regiunilor geografice dintr-un astfel de punct de vedere este specifică şi altor cercetători în
domeniu: Ioan Ianoş (1981), Valeria Velcea (1988), Vasile Surd (1991), etc.
Un al treilea aspect pe care-l presupune cercetarea noastră vizează analizarea Ţării
Almăjului ca sistem teritorial. Conceptul de sistem evidenţiază „un complex de elemente
aflate în interdependenţă, care constituie un întreg organizat după anumite criterii”77.
Abordarea regiunii ca sistem s-a realizat începând cu anii 1980, când era percepută ca un
teritoriu funcţional cu relaţii de tip feed-back cu mediul înconjurător78. Sistemul teritorial a
fost definit şi explicat de către Ioan Ianoş în anul 2000, constituind subiectul unei lucrări
ample, cu titlul „Sisteme teritoriale. O abordare geografică”, lucrare în care conceptul
primeşte două conotaţii:
• cea de suport al existenţei umane – teritoriul neavând aici doar rolul de suport
fizic, ci incluzând şi toate aspectele legate de influenţa antropică asupra sa;
• cea de cadru teoretic al desfăşurării proceselor biofizice şi antropice, evidenţiate
prin apariţia unor disparităţi teritoriale dacă se iau în calcul diverşi indicatori care reflectă
nivelul de organizare, calitatea vieţii etc.
În aceste condiţii, regiunea poate fi definită ca un „sistem spaţial deschis, dialectic
dezechilibrat, principiul unităţii dominând forţele diversităţii” (Dauphiné A., 1979)79.
Orice regiune analizată ca sistem teritorial trebuie să aibă în vedere studierea
tuturor tipurilor de relaţii care se stabilesc între componentele sistemului: componenta
naturală, componenta geodemografică şi de habitat şi componentele derivate. Ele
interrelaţionează şi pot avea efecte de favorabilitate sau restrictivitate unele pentru altele,
în sensul manifestării lor.
Componentele oricărui sistem teritorial pot fi grupate şi altfel, în două
macrosisteme – unul natural şi altul antropic – la rândul lor acestea fiind compuse din alte
subsisteme80. Astfel, macrosistemul natural al Ţării Almăjului este definit de 6
componente de bază:
• relieful cu rol de adăpost pentru populaţie şi de favorabilitate pentru amplasarea
aşezărilor omeneşti, dezvoltarea infrastructurii de transport, influenţarea climatului etc.;
• solul – cu cel mai mare grad de fertilitate în lunca Nerei;
• apa reprezentată de bazinul hidrografic al râului Nera şi afluenţilor săi;
• vegetaţia şi fauna cu elemente de specificitate prin pătrunderea influenţelor
submediteraneene.
Pe de altă parte, macrosistemul antropic sau social-economic este definit de 4
seturi de componente:
• populaţia – care crează un mediu social tipic, influenţează activităţile economice
prin forţa de muncă de care dispune şi prin gradul său de calificare, impune un anumit
stereotip comportamental şi atitudinal care poate constitui un element de identitate
teritorială etc.;

77
Erdeli G. et. al., 1999, Dicţionar de Geografie Umană, Edit. Corint, Bucureşti, p. 292.
78
Mediul înconjurător, în accepţiune sistemică, se referă la aspecete economice, politice, sociologice etc. ce
caracterizează o regiune (Cocean P., 2002, op.cit., p.43; Idem, 2005, op.cit., p.45).
79
Apud Cocean P., 2005, op.cit., p.45.
80
Ianoş I., 2000, Sisteme teritoriale, Edit. Tehnică, Bucureşti, p.22-23.
33
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

• activităţile economice a căror tipologie şi dezvoltare sunt influenţate, în primul

rând, de potenţialul cadrului natural, ele condiţionând funcţionalitatea aşezărilor şi
aptitudinile forţei de muncă;
• aşezările umane a căror mărime, repartiţie teritorială, funcţionalitate este
generată de celelalte componente, atât naturale cât şi antropice;
• comportamentul comunităţilor umane evidenţiate prin atitudini şi obiceiuri de
locuire - (toate tipurile de interrelaţii care se stabilesc între componente vor fi prezentate
detaliat la finalul fiecăruia dintre capitolele IV, V şi VI). Ţinând cont de toate afirmaţiile
de mai sus, noţiunii de regiune sistem i se poate atribui şi apelativul de regiune organism
(Vallega A., 1995)81.
Categoriile de interrelaţii stabilite între toate macrosistemele şi microsistemele ce
compun un sistem teritorial, contribuie în final la definirea funcţionalităţii sale şi la
stabilirea raportului dintre el şi sistemele învecinate, conturând totodată, „tipul, dinamica şi
starea sistemului”82. Indiferent de tipurile de interrelaţii care apar în interiorul sistemului,
între componentele sale, sau de relaţiile cu sistemele teritoriale vecine, Ţara Almăjului ca
orice altă regiune–sistem are ca trăsătură de bază, rezilienţa83. Aceasta reprezintă
capacitatea de a se adapta şi de a persista în timp şi spaţiu, la concurenţă cu alte procese şi
fenomene ori entităţi funcţionale similare. Rezilienţa este asigurată de intrările (in-put) şi
ieşirile (out-put) din sistem, reglate prin fenomenul de feed-back84care apare acolo unde
două elemente se influenţează unul pe celălalt din punct de vedere cauzal85. Toate
aspectele menţionate i-au asigurat Ţării Almăjului, păstrarea elementelor de identitate
teritorială la nivel naţional, regional şi chiar local.
Ţara Almăjului a început să tindă spre statutul unui sistem regional deschis pe
măsură ce transferul de influenţă s-a realizat dinspre aşa-numita cetate a Almăjului86 spre
cea mai mare aşezare a regiunii, localitatea Bozovici, care dispune de o funcţionalitate
complexă, atât de natură economică şi politico-administrativă, cât şi socio-culturală. De
aceea, a fost schimbată şi semnificaţia apelativului „ţară”, care în trecut avea valenţe de
natură militară, pentru ca ulterior, semnificaţia să devină de natură etnografică. Procesul de
individualizare a Ţării Almăjului ca sistem regional a cunoscut o evoluţie lentă dar
ascendentă, fără prea mari obstacole. Elementul cu rol de favorabilitate a fost asigurat, în
primul rând, de poziţia geografică şi apoi de omogenitatea etnică. Relativa izolare a
regiunii a influenţat pozitiv procesul de sistematizare a teritoriului, mai ales în ceea ce
priveşte componenta de habitat. Prima acţiune de sistematizare a satelor din Ţara
Almăjului a avut loc în secolul al XVIII-lea şi a constat în „crearea unor sate restrânse
prin adunarea caselor şi alinierea lor pe străzi în cadrul vechiului hotar al satului sau prin
mutarea satului în altă parte”87. Astfel, au dispărut unele aşezări şi au luat naştere altele
noi (vezi capitolul V), regiunea parcurgând mai multe etape evolutive, de la conturarea sa
ca sistem regional autarhic, până la forma de sistem regional semiînchis pe care o are în
81
Apud Cocean R., Cocean P., 2003, op.cit., p.20.
82
Ibidem, p.21.
83
Idem, 2005, op.cit., p.46.
84
Idem, 2008-2009, „Ţările” din România, în Terra, anul XXXVIII-XXXIX, Bucureşti, p.13.
85
Daly M. T., 1972, Techniques and Concepts in Geography, Edit. Thomas Nelson, Sydney, p.11.
86
Unii istorici o consideră a fi cetatea Dragomireana de la Dalboşeţ.
87
Hillinger N., 1987, Consideraţii asupra aşezărilor din judeţul Caraş-Severin cu privire asupra istoricului
sistematizării, în Terra, nr. 4, octombrie-decembrie, Bucureşti, p. 51.
34
 Ana-Neli IANĂŞ

prezent. Sistemul regional semiînchis almăjan cuprinde 31 de aşezări omeneşti, dintre care
una, localitatea Bozovici, are funcţie de centru polarizator. De asemenea, în interiorul
sistemului se pot distinge două categorii de spaţii88 în funcţie de aria de acoperire cu
influenţă a centrului polarizator:
• categoria spaţiului rural propriu-zis – include aşezările mijlocii ale sistemului
almăjan, cu o dezvoltare economică medie şi o poziţionare geografică relativ favorabilă (în
apropierea axei principale de transport care deserveşte sistemul, drumul naţional 57B sau
în apropierea drumurilor judeţene). Acest tip este specific pentru 14 din cele 31 de aşezări
ale regiunii;
• categoria spaţiului rural profund sau îndepărtat – include mai ales aşezările mici
ale sistemului almăjan, cu potenţial demo-economic limitat şi cu o poziţionare geografică
izolată ce caracterizează un număr de 17 din totalul aşezărilor.
Concluzionând, Ţara Almăjului s-a conturat ca un sistem regional pur rural în
care toate componentele interrelaţionează pentru a-i defini funcţionalitatea şi pentru a-i
asigura o bună organizare internă. În acest sens, poate fi utilizată şi noţiunea de regiune-
sistem funcţional, deoarece în perimetrul său, „se individualizează un sistem coerent care
interrelaţionează componentele fizice, naturale, cu cele economico-sociale sau
environmentale”89. Cu alte cuvinte, componenta de susţinere a oricărui sistem regional are
un rol foarte important prin devenirea sa drept condiţie sine qua non în relaţia cu
componenta de acţiune şi interacţiune. Asfel, pentru a ilustra funcţionabilitatea fiecărui
sistem regional de tip „ţară” este necesară mai întâi, o analizare a relaţiilor care se stabilesc
între cele două componente90, ceea ce va conferi oricărei regiuni, inclusiv Ţării Almăjului,
nu doar o funcţionalitate corectă, ci şi intervenţii antropice compatibile cu structura şi
funcţia pe care o are.
În ultimul rând, Ţara Almăjului poate fi considerată şi o regiune de program (de
proiect). Aceasta înseamnă că este o entitate teritorială bine conturată în care factorul
decizional poate să intervină eficient pentru a-i pune în valoare atuurile, în vederea
asigurării unei coeziuni economice şi sociale, a dezvoltării durabile şi a competitivităţii91.
Elementele care au stat la baza delimitării Ţării Almăjului ca regiune de program cu
însuşiri sistemice92 sunt:
a) gravitaţia naturală şi antropică, convergentă, spre poli, axe, culoare, fâşii.
Atribuţia rezultă chiar din modul de constituire al Ţării Almăjului, adică din suprapunerea
peste un spaţiu depresionar intramontan relativ închis, în care liniile de forţă ale sistemului
se orientează dinspre culmile montane ale Semenicului, Munţilor Aninei, Munţilor
Almăjului şi Locvei spre vatra depresiunii propriu-zise unde sunt localizate aşezările
omeneşti. Polul de atracţie este reprezentat de localitatea rurală Bozovici, care este cea mai
mare şi mai dezvoltată din punct de vedere economic din întregul sistem regional studiat.
Nivelul său de creştere este influenţat de potenţialul teritoriului polarizat.

88
Clasificare utilizată de Angelica Puşcaş, 2003, p.69 pentru sistemul regional Ţara Chioarului.
89
Cocean R., Cocean P., 2003, op.cit., p. 19.
90
Cocean P., Ilovan Oana-Ramona, 2009, Genesis of a „Slope Land”: The Land of Năsăud, în Studia UBB,
Geographia, LIV, nr.1, Cluj-Napoca, p.94.
91
Cocean P., 2005, op.cit., p.20.
92
Criterii propuse de Cocean P., 2008-2009, op.cit., p.14.
35
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

b) baza naturală de susţinere bogată şi diversificată care oferă economiei locale,

argumentele unei dezvoltări susţinute. Atuul derivă în primul rând din localizarea
geografică, la contactul unităţii depresionare cu muntele, ceea ce determină o
complementaritate a resurselor şi o distribuire a lor pe trepte altitudinale: terenuri agricole
în vatra depresiunii, păşuni şi fâneţe în zona piemontană şi montană înaltă, resurse
forestiere în zona montană, resurse de apă oferite de râul Nera şi afluenţii săi – valorificate
prin sistemele de instalaţii tradiţionale, mai ales morile cu ciutură care sunt funcţionabile şi
în prezent, etc.
c) fluenţa internă optimă a vectorilor purtători de masă, bunuri, energie şi
interese. Din acest punct de vedere, sistemul este caracterizat de buna interrelaţionare
dintre componentele sale, rezultând instalarea unui echilibru dinamic. Rolul decisiv îl are
componenta mentală a sistemului, rezultată din înrădăcinarea almăjanului în valorile
locului şi autoidentificarea cu spaţiul pe care-l locuieşte.
d) capacitatea permanentă de inovare reprezentată în Ţara Almăjului, nu atât de
gradul de dezvoltare economică (acesta fiind mult diminuat în comparaţie cu alte regiuni
de tip „ţară”, tocmai datorită izolării şi lipsei transporturilor feroviare), ci mai degrabă de
importanţa resursei umane în procesul devenirii teritoriului. Încă din perioadele istorice
trecute, spaţiul almăjan s-a dovedit a fi favorabil afirmării multor personalităţi (mai ales
istorice) care au avut un rol important nu doar la nivel local, ci şi naţional.
e) conexiunea favorabilă cu sistemele teritoriale învecinate. Sub acest aspect, Ţara
Almăjului este oarecum „deficitară” în raport cu celelalte „ţări” din România. Cu alte
cuvinte, legătura cu sistemele teritoriale învecinate a existat încă din cele mai vechi timpuri
şi continuă să existe, dar nu cu un grad de favorabilitate dintre cele mai optime. Cauzele
sunt tocmai cele menţionate mai sus – izolarea geografică şi lipsa infrastructurii de acces
feroviar care a împiedicat deschiderea totală a sistemului spaţial tradiţional. Out-put-urile
din sistem au fost reprezentate de produsele agricole tipice Ţării Almăjului (merele şi
ţuica) ce constituiau bazele trocului cu populaţia din zona de câmpie a Banatului (şi nu
numai), obţinând în schimb, cerealele care „intrau” în sistem. Aceleaşi ieşiri din sistem
sunt reprezentate actualmente şi de resursele lemnoase, exploatarea lor constituind a doua
activitate economică de bază. În schimb, alte tipuri de conexiuni sunt destul de restrânse,
rezultând aşadar consecinţe negative în ceea ce priveşte dinamica sistemului (mai ales sub
raport economic), cât şi consecinţe pozitive (întrucât, datorită izolării, accesului dificil şi
condiţionărilor de natură istorică, a fost împiedicată disoluţia spaţiului mental almăjan, mai
ales prin colonizări masive cu populaţie alohtonă. Chiar dacă, colonizări au existat şi aici
în secolul al XIX-lea – cehii – totuşi această minoritate etnică nu a influenţat în nici un fel
alterarea identităţii teritoriale din Ţara Almăjului, ci dimpotrivă a început să se identifice
cu noul spaţiu locuit).
f) existenţa unui centru polarizator detaşat ca potenţial în raport cu celelalte
localităţi, în totalitate rurale, între ele apărând relaţii de subordonare ierarhică şi
dependenţă funcţională. Astfel, Bozoviciul, considerat în prezent centrul polarizator al
sistemului, nu a îndeplinit aceeaşi funcţie pe toată durata conturării Ţării Almăjului ca
sistem teritorial, ceea ce dovedeşte că agregarea sistemică s-a realizat în plan orizontal,
prin valorificarea optimă a vecinătăţilor93.

93
Ibidem, p.17.
36
 Ana-Neli IANĂŞ

g) existenţa unui spaţiu mental bine consolidat, rezultat din identificarea

individului şi comunităţii din care face parte cu mediul în care trăieşte (de unde şi
apelativul de almăjan) ceea ce asigură o coeziune teritorială deosebită. Astfel, criteriul
mental a primat în procesul de delimitare a Ţării Almăjului, el fiind un criteriu
indispensabil pentru orice entitate teritorială de tip „ţară”.
Din cele prezentate putem concluziona prin menţionarea câtorva aspecte tipice
pentru Ţara Almăjului:
▪ este delimitată şi considerată ca sistem teritorial de către geografi, pe când
factorii decizionali de orice natură (economică, socială, politică) o consideră drept o
regiune de program;
▪ diferenţierea dintre cele două viziuni ţine de sensul atribuit fiecărui concept şi de
criteriile utilizate în procesul de regionare;
▪ scopul pentru care regiunea studiată a fost concepută ca un sistem teritoral a fost
acela de: a asigura un cadru benefic de desfăşurare a intervenţiilor antropice, de a menţine
sub control orice disfuncţie care poate apărea în cadrul sistemului, de a identifica sisteme
teritoriale optimale, de a crea sisteme teritoriale viabile şi de a satisface toate cerinţele
dezvoltării economico-sociale. Pe de altă parte, considerarea Ţării Almăjului drept o
regiune de program s-a datorat: scopului de a răspunde unor factori decizionali, de a
justifica intervenţia acestora în vederea eliminării disfuncţiilor, de a genera o coeziune
economică şi socială a regiunii, dezvoltarea durabilă şi competitivitatea acesteia, de a
optimiza interrelaţiile generatoare de progres, de eficienţă maximă într-un timp cât mai
scurt94 etc.
Aşadar, considerăm că Ţara Almăjului este un sistem teritorial regional deoarece
funcţionează ca atare şi are toate elementele componente şi caracteristicile specifice unui
sistem, adică „(...) funcţionează prin schimb de masă, energie şi informaţie între părţile
sale, şi între ea, ca întreg, şi mediul înconjurător”95, reunind aspecte din „geografia fizică
cu geografia umană într-o geografie integrată”96. Mai mult chiar, Ţara Almăjului ca
sistem regional a cunoscut o evoluţie istorică comună, identificată cu uşurinţă în procesul
de regionare, de stabilire a limitelor, tocmai prin acea conştiinţă colectivă comună şi prin
sentimentul apartenenţei la locuri97. Construcţia corectă a structurii sistemului regional
almăjan a fost dată de funcţia culturală şi etnografică pe care acesta o are, o funcţie de
consevare, asigurată „prin intermediul unor coordonări, a unor conexiuni care se stabilesc
în sistem”98.
Stabilitatea sistemului este dată de trăsătura sa de bază, rezilienţa, de capacitatea
de a se adapta şi de a persista în timp şi spaţiu, aspect foarte evident în cadrul Ţării
Almăjului. Pentru a ne convinge de acest aspect este suficient să analizăm evoluţia în timp
a limitelor sistemului şi vom constata variaţii minore.

94
Cocean R., Cocean P., 2003, op.cit., p.19-23.
95
Mac I., 2000, Geografie generală, Edit. Europontic, Cluj-Napoca, p.495.
96
Ibidem, p.162.
97
Benedek J., 2004, Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, p.32.
98
Mac I., 2000, op.cit., p.166.
37
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Sistemul regional almăjan a evoluat ca un sistem semiînchis, interrelaţionarea cu

sistemele învecinate nefiind una dintre cele mai dezvoltate, aspect care a favorizat şi
consevarea propriei specificităţi.

38
 Ana-Neli IANĂŞ

II. ISTORICUL CERCETĂRILOR

SISTEMULUI TERITORIAL ŢARA ALMĂJULUI

Ţara Almăjului, cunoscută în literatura de specialitate sub diferite denumiri (Ţara

Nerei, Valea Almăjului, Depresiunea Bozovici), reprezintă una dintre cele mai frumoase
unităţi geografice din Banatul românesc şi din ţară, evidenţiindu-se prin originalitatea şi
specificitatea elementelor geografice bine conservate datorită, mai ales, accesului dificil.
Inconvenientul în legătură cu aceasta este dat de numărul relativ redus al studiilor cu
referire strictă la Ţara Almăjului şi de inegalitatea în ceea ce priveşte cuprinderea tematică
şi teritorială. Astfel, discrepanţa între numărul publicaţiilor de istorie şi etnografie, pe de o
parte, şi bibliografia specifică diverselor domenii de cercetare, pe de altă parte, este mare.
Spre deosebire de alte regiuni de tip „ţară” din România, despre care s-a scris destul de
mult, despre Ţara Almăjului, numărul publicaţiilor este destul de restrâns. Regiunea a făcut
mai degrabă, obiectul unor cercetări vaste, referitoare la întregul teritoriu al judeţului
Caraş-Severin de care aparţine, sau chiar a provinciei Banat, decât obiectul unor cărţi şi
studii care au tratat direct regiunea almăjană.
Din aceste motive, vom încerca să evidenţiem cele câteva scrieri care fac referire
strictă la sistemul regional almăjan, pe domenii de studiu, dar şi lucrările mai numeroase
despre Banat, pe paginile cărora se fac trimiteri spre acest spaţiu geografic cu numele de
„ţară”. Astfel, cele mai multe scrieri apărute până în prezent cuprind informaţii de natură:
istorică, etnografică şi de folclor, date cu caracter religios, pe când cele cu conţinut pur
geografic, în special din domeniul Geografiei Fizice, sunt foarte puţine.
Ţara Almăjului a suscitat interesul cercetătorilor, de-a lungul a mai bine de un
secol şi jumătate, unii fiind localnici plini de râvnă în a reliefa locurile natale, alţii fiind
savanţi de mare prestigiu. Istorici, arheologi, sociologi, lingvişti, folclorişti, mineralogi,
analişti militari au încercat să surprindă în lucrările lor elemente inedite din acest areal
puţin întins ca suprafaţă. Nu lipsesc nici încercările de studiere a etnografiei şi artei
populare locale, impulsionate mai ales în perioada interbelică prin activitatea Institutului
Social Banat-Crişana şi valorificate apoi prin diferite publicaţii. Institutul a fost fondat în
data de 21 mai 1932 la Timişoara şi a reprezentat „mijlocul prin care s-a realizat
cercetarea ştiinţifică a realităţilor rurale din Banat”99, scopul înfiinţării sale fiind de fapt,
„inventarierea problemelor sociale ale statului în diverse domenii ale economiei agricole
şi artizanale, ale sănătăţii, relaţiilor sociale (...)”100. Cu alte cuvinte, studiul monografic
din Banat a luat o fomă instituţionalizată în perioada interbelică, tocmai prin crearea
acestui institut, care la început a funcţionat după modelul Institutului Social Român din
Bucureşti. Toate cercetările sale, au fost publicate în Revista Institutului Social Banat-
Crişana apărută la Timişoara în intervalul 1933-1946, cercetările vizând de fapt, realizarea
unei monografii sintetizate a graniţei bănăţene. Pentru atingerea scopului, s-a efectuat o
anchetă indirectă ce a constat în distribuirea unor chestionare (compuse din 51 de întrebări)
pretorului plasei Bozovici la 1 iulie 1939. Pretorul redistribuia chestionarele primarilor din
99
Albert Carmen, 2003, Documentele Institutului Social Banat-Crişana. Campaniile monografice din Valea
Almăjului şi Naidăş, vol.I, Edit. Mirton, Timişoara, p.10.
100
Idem, 2002, Cercetarea monografică în Banat (1859-1948), Edit. Modus P.H., Timişoara, p.67.
39
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

cele 16 localităţi ale plasei, urmând ca răspunsurile să fie trimise la Timişoara. De precizat
este faptul că foarte puţine din întrebările chestionarului vizau probleme specifice unei
monografii standard: asistenţa medicală, existenţa unui cămin cultural, etc., deoarece rolul
chestionarelor era de a afla percepţia localnicilor despre realităţile satului din perspectiva
administraţiei şi a relaţiilor cu instituţiile statului. Răspunsurile la chestionare, pentru
fiecare localitate din plasa Bozovici au fost publicate de Albert Carmen (2003) în
„Documentele Institutului Social Banat-Crişana”, vol.I, sub denumirea de „Campania
monografică din Valea Almăjului – 1939”101.
Articolele despre Ţara Almăjului care au fost publicate în Revista Institutului
Social Banat-Crişana abordau aspecte multiple cu referire mai ales la elementele sociale şi
cele legate de etnografie şi folclor: „În ţara Dacilor” – articol apărut în patru părţi (1940)
şi „În cuib de vulturi daco-vlahi” (1943), Cornel Grofşorean; „Valea Almăjului” (1940),
Ilie Stiniguţă, articol apărut în două părţi; „Izvoade almăjene” (1940), Elena Secoşan,
articol apărut în două părţi; „Judecătoriile comunale în Almăj” (1940), Emil Botiş; „Igiena
casei în Almăj” şi „Folklor literar de pe Valea Almăjului” (1940), Gheorghe Atanasiu,
ultimul articol apărut în două părţi; „Şcoala şi educaţia poporului în Almăj” (1940),
Marius Bucătură; „O nuntă în Valea Almăjului” (1940), Nicolae Ursu; „Cronica istorică
a Almăjului” (1941), Buracu Coriolan, articol în cinci părţi; „Patru comune almăjene.
Cercetări monografice în Borlovenii Noui, Bozovici, Moceriş şi Bănia” (1941), Traian
Birăescu; „Observări asupra vieţii religioase-morale din Almăj (Plasa Bozovici)” (1944),
Melentie Şora. Pe lângă aceste articole mai există şi altele cuprinse în aceeaşi revistă,
articole care se referă în principal la diferite aspecte ale regiunii Banat, fiind menţionată
doar ca studiu de caz Ţara Almăjului. Din ultima categorie amintim câteva mai
reprezentative pentru regiunea pe care o analizăm: „Mortalitatea infantilă în Banat” (1933-
1934), I. Nemoianu; „Caracterele florei şi vegetaţiei bănăţene” (1934), Aurel Contrea;
„Soluţiuni în legătură cu problema declinului etnic al populaţiei româneşti din Banat”
(1936), P. Râmneanţu; „Bănăţenism şi creaţie” (1938), C. Miu-Lerca; „Pe urmele
specificului bănăţean” (1938), Ion Grigore; „Situaţia din Clişură şi Litigiul Româno-
Sârb” (1941), Iosif Jivan; „Banatul românesc în prima jumătate a secolului al XV-lea.
Epoca lui Sigismund de Luxemburg” (1944), V. Motogna102 etc.
O bună parte dintre articolele publicate în Revista Institutului (10 la număr care fac
referire directă la regiunea studiată), au fost strânse într-o altă lucrare cu caracter istoric şi
social, „Ţara Almăjului – cercetări monografice realizate de echipa Institutului Social
Banat-Crişana în anul 1939”, apărută sub îngrijirea lui Ion Marin Almăjan, romancier,
nuvelist şi jurnalist prestigios, care în toate scrierile sale căuta să arate ce este Banatul şi
Bănăţenii, şi de ce sunt ei aşa cum sunt.

101
Campania din Plasa Bozovici (1939) a fost prima campanie realizată la nivel de plasă. Până în acel moment,
toate campaniile se realizau la nivel de sat (satul, familia şi regiunea fiind considerate o unitate socială)
deoarece plasa era considerată o unitate administrativă. Faptul că a fost aleasă pentru prima campanie, plasa
Bozovici, se datorează faptului că „forma o unitate administrativă care coincidea cu unitatea geografică şi
istorică a Almăjului, astfel că din acest punct de vedere unitatea socială fixată corespundea cu situaţia de pe
teren, oferindu-se spre cercetare o perspectivă unitară asupra tuturor problemelor existente (izolarea geografică
a Almăjului, bogăţiile solului şi subsolului insuficient exploatate şi alcoolismul” (Ibidem, p.116).
102
Bălan Carmen Cornelia, 2001, Institutul Social Banat Crişana (1932-1946), Edit. Augusta, Timişoara, p.
245-251.
40
 Ana-Neli IANĂŞ

Chiar dacă, scopul Institutului de a crea o monografie a Banatului şi a satelor

bănăţene nu a fost realizat, studiile monografice despre Ţara Almăjului nu au încetat să
apară. Mai mult chiar, una dintre primele monografii apărute în Banat înainte de primul
război mondial a fost şi cea a unei localităţi almăjene, „Monografia comunei Pătaş
(Nerapattas). Sol. Graiu. Credinţă şi obiceiuri locale”, monografie103 scrisă de preotul
Vasile Popovici în anul 1914. Având acelaşi autor, în anul 2006 a fost republicată
„Monografia comunei Pătaş”. Celelalte studii monografie cu referire la Ţara Almăjului sau
la aşezările acesteia sunt destul de recente: Alexandru Nemoianu, 1999, „Borloveni”;
Nicolae Dolângă, 2000, „Ţara Almăjului. Studiu monografic”; Pavel Panduru, 2000,
„Monografia localităţii Prigor”; Semenica Băcilă Coşa, 2001, „Ţara Almăjului.
Monografie”; Icoana Budescu, 2007, „Dalboşeţ. Studiu monografic”; Andrei Nicolae,
2007, „Monografia localităţii Bănia”; Nicolae Magiar, Eduard Magiar, 2006 şi 2008
(ediţia a doua), „Monografia localităţii Bozovici”; Dănilă Oberşterescu, 2009,
„Monografia comunei Lăpuşnicu Mare”. Alte monografii despre satele almăjene se află
doar în stadiu de manuscris: „Monografia comunei Rudăria” a profesorului Alexandru
Dinu; „Monografia bisericilor şi şcoalelor din Valea Almăjului” a învăţătorului Vasile
Nemiş din localitatea Eftimie Murgu etc.
Aspectele istorice sunt printre cele mai frecvent întâlnite în cărţile şi studiile
despre Ţara Almăjului şi Banat. Astfel, primul istoriograf al Banatului este considerat
Francesco Griselini, care a realizat în anul 1780, prima monografie istorică şi de istorie
naturală a Banatului Timişoarei: „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului
Timişoarei”, lucrarea cuprinzând şi o hartă desenată în anul 1766 în care există informaţii
despre relieful şi apele regiunii. Pe lângă această lucrare monumentală amintim şi altele cu
acelaşi caracter: „Cronica Banatului” a lui Nicolae Stoica de Haţeg, lucrare publicată în
două ediţii: 1969 şi 1981, plus „Banatul de la origini până acum (1774)” a lui Johan
Jakob Ehrler.
Dintre studiile publicate în Revista Institutului Social Banat-Crişana, cele cu
pronunţat caracter istoric i-au aparţinut lui Buracu Coriolan104, preot militar născut la
Prigor, militant pentru drepturile politice şi sociale ale românilor, pentru eliberarea
Banatului de sub ocupaţia Austro-Ungară şi unirea lui cu România. Aceste aspecte sunt
reliefate în lucrările de după anul 1930, majoritatea făcând referire la situaţia Ţării
Almăjului din acea perioadă istorică, şi la preţuirea pe care o are autorul faţă de locurile
natale. Dintre lucrările sale, merită amintite: „Din trecutul bisericilor din Almăj”, (1931);
„Jertfa Almăjului în războiul din 1914-1918”, (1932); „Din trecutul Almăjului şi al
Rudăriei”, (1932) şi „Cronica istorică a Almăjului” din (1941), despre care a spus că „este
unul din prinoasele cele mai frumoase ce le puteam aduce acestui colţ de rai în care am
văzut lumina zilei”105.
În aceeaşi perioadă (1935-1939), Grigore Popiţi (născut în satul Pătaş), profesor
şi mai apoi locotenent colonel în Regimentul de vânători de munte din Timişoara, descrie

103
Este o monografie care cuprinde în special aspecte de etnografie şi folclor, bine conservate într-o regiune
izolată, atât datorită restricţiilor oferite de regulamentele militare, cât şi datorită căilor de comunicaţie precare
(lipsa transporturilor feroviare).
104
Meritele personalităţii almăjene au fost prezentate într-o suită de articole (28 la număr) cuprinse în volumul
„Iosif Coriolan Buracu – o legendă vie”, realizat sub îngrijirea profesorului Pavel Panduru în anul 2008.
105
Sitaru D., (2002), Locuri şi oameni din Ţara Almăjului, Edit. Signum, Reşiţa, p.61.
41
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

în lucrările sale istoria tulbure a Banatului („Românitatea graniţei militare bănăţene”,

1935). În paginile lucrării „Date şi documente bănăţene”, publicată în 1939, evocă
evenimentele petrecute în perioada anilor 1728-1887, descriind istoria latinităţii poporului
român şi legăturile strânse ale Banatului cu celelalte provincii româneşti.
Printr-o altă lucrare cu un titlu sugestiv, „Contribuţiile lui Liviu Smeu la istoria
Almăjului” (2000), Băcilă Iosif doreşte a sublinia rolul pe care o personalitate a lumii
almăjene, profesorul şi istoricul Liviu Smeu, născut în Bozovici, l-a atribuit neamului şi
obârşiei, prin lucrările: „Almăjul în cadrul Banatului Severin” (1968), „Almăjul de ieri şi
de azi” (1972), „Contribuţii la istoria Almăjului” (1977) şi „Almăjul grăniceresc 1773-
1872” (1980). În lucrarea din 1977, autorul prezintă frumuseţea morală a almăjanului dar şi
sentimentul de mândrie naţională ce-l caracterizează, hărnicia şi priceperea oamenilor dar
şi satul almăjan cu „liniştea lui dumnezeiască”. Din cealaltă lucrare, „Almăjul
grăniceresc”, aflăm informaţii despre istoricul campaniilor grănicereşti ale almăjenilor în
perioada 1773-1872, despre însemnătatea cnezilor şi reformelor administrative, descifrând
rolul istoric al grănicerilor şi al pământului primit în folosinţă de către aceştia. Pentru el,
Almăjul „este ŢARA cea mai frumoasă dintre ţările carpatice româneşti”106, sentiment
exprimat cu măreţie în lucrările sale.
„Despre satul lui Eftimie Murgu: contribuţii monografice la istoria Almăjului”,
lucrare scrisă în anul 1981 de profesorul Vasile Nemiş, întregeşte paleta operelor cu
caracter istoric despre Ţara Almăjului, prin descrierea complexă a localităţii Rudăria (din
1970 numită Eftimie Murgu) începând de la geologie, până la activitatea politică,
economică, socială şi culturală din anii 1980-1981.
Apoi, înfiinţarea publicaţiei „Almăjana” de către Cercul literar-artistic al Liceului
Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici, a permis publicarea numeroaselor articole cu
caracter istoric şi nu numai, despre Ţara Almăjului. Una dintre cele mai ilustre
personalităţi este profesorul Alexandru Nemoianu, care prin numeroasele articole
publicate aici în anii 1996, 1999, 2000 a contribuit la îmbogăţirea cunoştinţelor despre
regiune („Importanţa istorică a Văii Almăjului”, „Biserica din Borlovenii Vechi”,
„Almăjul la începutul mileniului al treilea”, „Această vale a Almăjului”, „Satul
almăjan”). Rolul acestei publicaţii locale are o însemnătate majoră şi prin faptul că se
realizează şi în prezent.
Remarcabile sunt şi lucrările lui Valeriu Leu (1979, 1983, 1993), care prezintă
situaţia evenimentelor istorice din Valea Almăjului încă din secolul al XIX-lea, precum şi
câteva mai recente: „Banatul între arhaic şi modern. Mentalităţi în Veacul Luminilor”
(1993), „Din istoria frontierei bănăţene. Ultimul război cu turcii (1788-1791)” şi
„Memorie, memorabil, istorie în Banat”.
Pe lângă autorii menţionaţi mai sus, alţii care se remarcă în privinţa unor scrieri
istorice despre Banat şi cu referire la Ţara Almăjului, sunt: Rusu R. (2007), Marchescu A.
(1941, 2006), Mare M. (2004, 2005), Roşu L.O. (2004-2005), Bota I. (2004), Achim V.
(2000), Bozu O. (2000), Feneşan C. (1997), Ţeicu D. (1996), Bejan A. (1995), Dolca
Aurora (1976, 1978), Groza L. (1978, 1983), Gudea N. şi Moţu I. (1983), Răuţ. O.,
Petrovszky R. (1977), Bizerea M. şi Rudneanu C-tin (1969), Trâpcea N.T. (1969),
Motogna V. (1944), Borza Al. (1943), Pesty F. (1876), etc.

106
Ibidem, p.80.
42
 Ana-Neli IANĂŞ

Istoria Ţării Almăjului este reflectată şi cu ajutorul descoperirilor arheologice care

permit o mai bună înţelegere a desfăşurării evenimentelor în timp. Dintre acestea, mai
reprezentative sunt lucrările: „O expediţie arheologică în Valea Almăjului” (Bozu,
Săcărin, 1979), „Cercetări la Grădişte în Almăj” (Daicoviciu, Miloia, 1930), „Aşezări ale
culturii Coţofeni în sudul Caraş-Severinului” (Petrovszki, Cadariu, 1979), „Banatul între
secolele IV-IX” – volumele I şi II (Mare, Mircea, 2004 şi 2005). Scrierile scot în evidenţă
mai multe aspecte, cum ar fi faptul că urme de locuire din preistorie au fost depistate la
Prigor, materiale aparţinând culturii Coţofeni s-au descoperit la Rudăria şi Bănia, iar de
bronz timpuriu la Borlovenii Vechi, în timp ce epoca fierului este reprezentată prin urmele
de locuire de la Bănia şi Dalboşeţ. Perioada dacică este ilustrată de ruinele de la
Dragomireana (Dalboşeţ) iar perioada romană de prezenţa drumului roman care traversa
Ţara Almăjului.
În ceea ce priveşte aspectele etnografice şi folclorice ale Ţării Almăjului, scrierile
sunt numeroase şi foarte bogate în informaţii, lucrări în care sunt abordate aceste aspecte
încă de timpuriu. Dintre lucrările vechi, cea mai reprezentativă este cea a lui Popoviciu V.
din 1914, „Monografia comunei Pătaş. Sol, graiu, credinţă şi obiceiuri locale”. De atunci
şi până în prezent, numărul şi valoarea scrierilor din acest domeniu a crescut, printre
autorii cei mai reprezentativi fiind: Petrovici (1935), Chelcea (1939), Florescu (1965),
Gumă Nicoleta (1977), Iosipescu Silvia (1977), Birou (1982), Tudor (1995), Ţunea
(1995), Cruceanu (1998), Ignea (2000), Bota (2001), Ţunea, Doclin (2001), Stoinel
(2002), Andrei N. (1999, 2003) etc.
Viziunea etnografică de ansamblu asupra Ţării Almăjului lipsea până în anul 1984
când Lidia Gaga a publicat monografia consacrată acestei regiuni, intitulată „Zona
etnografică Almăj”. Lucrarea este rezultatul cercetării directe a fenomenului de cultură
populară din Almăj, fiind dedicată studiului manifestărilor de cultură materială şi spirituală
a almăjenilor. Sub acest aspectul etnografic, Lidia Gaga este răspunzătoare şi de publicarea
altor articole importante, cum ar fi cele din anii 1978 şi 1986 („Contribuţii la studiul
portului popular din Almăj” şi „Interferenţe dintre zona etnografică Almăj şi zonele
etnografice limitrofe”). În special în cel din urmă articol, autoarea caută să pună în
evidenţă legăturile dintre zona etnografică Almăj şi cele limitrofe regiunii: Valea Dunării,
Oraviţa, Bocşa-Reşiţa, Culoarul Timiş-Cerna şi Mehedinţi, precum şi apariţia unor zone de
contact între ele, reprezentate de satele dintre Pârvova şi Iablaniţa, zonă numită de
locuitorii din Caraş-Severin, Craina.
Apoi, în toamna anului 1971, s-a efectuat o cercetare etnografică în câteva sate din
Ţara Almăjului având drept scop cunoaşterea culturii materiale a locuitorilor din zona
respectivă şi achiziţionarea unor obiecte etnografice cu valoare artistică şi documentară
pentru Muzeul de Etnografie şi Istorie din Caransebeş. Cercetarea s-a finalizat prin apariţia
lucrării „Aspecte etnografice în Depresiunea Almăjului (Caraş-Severin)”, publicată de
Ioan Godea în anul 1975.
Dintre studiile mai vechi asupra creaţiei populare materiale şi spirituale, trebuie
amintite cele ale membrilor Institutului Social Banat-Crişana, adică Elena Secoşan (1940)
şi Nicolae Ursu (1940, 1958). Recente sunt publicaţiile lui Dănilă Sitariu care prezintă
Valea Almăjului ca fiind o „vale a miracolelor”, un loc în care s-a realizat statornicia şi
continuitatea istoriei prin „originalitate, izolare, limbă, port şi manifestări spirituale”. Cele
mai reprezentative lucrări sunt: „Satul almăjan, statornicie şi continuitate” (2005), „Valea
43
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Almăjului, file de istorie şi credinţă” (2003), „Locuri şi oameni din Ţara Almăjului”
(2000), „Ţara Almăjului – o vale a miracolelor” (2000) şi „Almăjul copilăriei mele”
(1988). O vastă geografie istorică şi etnografică este evocată şi în opera omului de cultură
Nicolae Dolângă, apărută în anul 2000, „Ţara Almăjului. Studiu monografic”. Stând de
vorbă cu oamenii satelor, autorul constată că dulcele grai bănăţean se păstrează nealterat
(1995, „Ţara Almăjului. Mit şi pluralitatea timpului”), dând o notă de specificitate
cântecului almăjan şi oamenilor cu sufletul curat care „dau strălucire templului veşniciei
numit în zorii Evului Mediu, Ţara Almăjului”. „Graiurile din Almăj” au stârnit interesul şi
altor cercetători, constituind subiectul tezei de doctorat a profesorului Eugen Beltechi în
anul 1985.
Lucrările de interes strict geografic sunt relativ puţine la număr. Consideraţii
asupra morfologiei reliefului şi reţelei hidrografice din Ţara Almăjului au fost prezentate
de cercetătorii Felician Mateescu şi Ion Iordan (1959) în lucrarea „Depresiunea
Almăjului. Consideraţiuni geomorfologice”. Dar, cel mai amplu studiu realizat asupra
reliefului Ţării Almăjului a fost cel efectuat de către profesorii Gr. Posea şi V. Gârbacea
(1961), „Depresiunea Bozovici. Studiu geomorfologic”. Este vorba despre un articol
deosebit de complex apărut în volumul VIII, „Probleme de geografie”, în care sunt
prezentate foarte clar, limitele depresiunii, caracterele morfografice şi morfometrice ale
reliefului, dezvoltarea reliefului de-a lungul perioadelor geologice precum şi identificarea
celor şapte tipuri de terase de-a lungul Nerei. În acelaşi an, 1961, Ion Iordan realizează o
caracterizare geografică complexă a Ţării Almăjului în două articole. Problema evoluţiei
reliefului este studiată şi de Mutihac Vasile (1957) în articolul „Contribuţii la cunoaşterea
cretacicului inferior dintre Valea Minişului şi Valea Nerei (Banat)”. Relieful Ţării
Almăjului se caracterizează prin prezenţa mai multor tipuri genetice, evidenţiate în 1961 de
profesorii Posea şi Gârbacea (relief structural, alunecări de teren, procese periglaciare) şi
în 1973 de Moissiu C. („Un fenomen pseudocarstic dezvoltat pe sulfurile din Valea
Rudăriei (Munţii Almăjului)”.
Aceeaşi problematică este prezentată într-o manieră mai puţin detaliată şi în lucrări
cu caracter mai general, care nu fac referire strictă la unitatea geografică almăjană. De
reţinut aşadar este lucrarea profesorului Gr. Pop, „Carpaţii şi Subcarpaţii României”
(2006), a profesorilor Valeria Velcea, Al. Savu, „Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor
româneşti” (1982), volumul III din „Geografia României”, etc.
Foarte numeroase sunt lucrările şi articolele care tratează problemele referitoare la
geologia regiunii, din astfel de studii rezultând complexitatea geologică a entităţii
geografice almăjene, dată de depozitele neogene formate din pietrişuri, conglomerate,
nisipuri (pe alocuri slab cimentate), argile nisipoase, argile marnoase, marne, tufuri, şisturi
cristaline. Structura geologică a favorizat totodată existenţa unor resurse ale subsolului, în
special cele de cărbune, exploatate la Bozovici până nu demult. Dintre cele mai
reprezentative studii în această direcţie sunt: (1959) - „Geologia Munţilor Almăjului
(regiunea Bozovici-Rudăria)” , (1960) – „Studiul geologic al bazinului Bozovici”, (1961) –
„Geologia regiunii cuprinse între Valea Nerei şi Dunăre”, (1967) - „Geologia bazinului
Bozovici”, (1973) – „Stratigrafia, tectonica şi metamorfismul formaţiunilor din etajul
superior al precambrianului mediu din regiunea Bozovici (Banat)”, etc. Lucrările aparţin
unor oameni de ştiinţă cum ar fi: Gheorghiu C., Iliescu O., Radu A., Lica Maria, Pop
I.E., Răileanu G., Năstăseanu S., Dincă Al., Savu H., etc. Informaţii asupra

44
 Ana-Neli IANĂŞ

magmatitelor banatitice din partea sud-vestică a Bozoviciului (arealul Lăpuşnicul Mare),

asupra caracteristicilor geochimice ale acestora şi a cadrului geotectonic în care s-a
manifestat magmatismul banatitic, întâlnim în articolul publicat de Graţian Cioflică,
Radu Jude, Marian Lupulescu în 1993. Precizări importante asupra vârstei depozitelor
neogene din Bazinul Bozovici se pot face şi pe baza cercetării conţinutului şi a resturilor de
mamifere, lucru realizat de Dan Grigorescu într-un studiu asupra unui molar superior de
Brachyodus Onoideus (Gervais) descoperit în aluviunile Văii Minişului, în aval de
localitatea Bozovici.
Exceptând relieful şi structura geologică, informaţiile despre aspectele fizico-
geografice ale Ţării Almăjului sunt foarte puţine. Astfel: elementele de biogeografie ale
regiunii au fost surprinse în lucrarea „Aspecte din flora şi fauna Banatului” (Bizerea M.,
Frăsinel N., Grigore S., 1972); problema tipologiei solurilor, proceselor de degradare a
terenurilor agricole, riscurilor naturale şi tehnogene ce cauzează degradarea solului, a fost
explicată în detaliu pe parcursul mai multor studii ale profesorului Gheorghe Ianoş (1994,
1997, 1998, 2006); hidrografia bogată a regiunii drenate de râul Nera şi afluenţii săi este
evidenţiată de Morariu I. şi Savu Al. în 1954. Informaţii despre acest ultim aspect au
apărut şi în lucrări de sinteză macroregională sau naţională (Ujvari I., 1972). Lipsesc
studiile climatice locale, cu excepţia unor analize la nivelul Banatului (Mihalca Doina,
Stanciu Eugenia, 1995, 1996).
Aspecte geografice generale despre Ţara Almăjului apar şi în lucrările de geografie
fizică a României, avându-i ca autori pe: V. Mihăilescu (1969), I. Sârcu (1971), Al. Roşu
(1980), P. Tudoran (1995), Rodica Munteanu (2001).
Referinţe valoroase privind valorificarea potenţialului natural al Carpaţilor (cu
elementele sale de favorabilitate şi restrictivitate) de către componenta antropică, evoluţia
numerică şi repartiţia spaţială a populaţiei, concentrarea şi tipologia aşezărilor, inclusiv
cele din Ţara Almăjului, sunt inserate în lucrarea de sinteză a lui C. Giurcăneanu (1988).
Studii de Geografie Umană care prezintă aspecte legate de populaţia şi aşezările acestui
spaţiu geografic sunt şi cele ale lui Dobriţoiu A. (1965). El tratează istoricul aşezării
cehilor în acest teritoriu, (aici existând unele localităţi în care cehii formează peste 95% din
populaţie, cum este satul Ravensca). Tot la aceeaşi categorie se adaugă şi lucrarea lui N.
M. Popp (1942) referitoare la populaţia Banatului din timpul lui Iosif al II –lea. Hillinger
N. (în 1987 şi 1994) abordează problema evoluţiei şi structurii geodemografice precum şi
evoluţia istorică a aşezărilor din judeţul Caraş-Severin, respectiv Ţara Almăjului. O
provocare în vederea cunoaşterii cât mai exacte a nivelului de locuire umană în Banat,
acolo unde interferenţele culturale au fost evidente şi continuă să existe este reprezentată
de lucrările lui Gh. Vinulescu (1936) şi I. Haţegan (2003). Pe de altă parte, cercetarea lui
Vasile Tulescu, apărută în două articole (1941 şi 1942) redă o idee despre condiţiile fizice
şi economice în care s-a desfăşurat viaţa umană în Banat, înlesneşte explicarea
fenomenelor antropogeografice şi etnografice, prin explicarea influenţei actului colonizării
asupra populaţiei româneşti, act care a exercitat asupra românilor o forţă de alterare a vieţii
economice şi culturale. Tendinţele de alterare nu au fost prea eficace pe plan etnic datorită
conservatorismului atât de caracteristic poporului român. Aspectele etnice din Banat au
constituit subiectul intens dezbătut de-a lungul multor articole şi chiar în cadrul tezei sale
de doctorat, de către profesorul Remus Creţan (1996, 2006). În ce priveşte studiul
aşezărilor rurale, importante sunt lucrările lui S. Truţi (1969) şi C. Vert (2001).
45
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Studiile de geografie economică sunt foarte puţine, majoritatea făcând referire la

ocupaţiile tradiţionale şi de bază ale almăjenilor, agricultura şi prelucrarea lemnului:
(Chelcea I., 1939; Conciatu I., 1939; Iordan I., 1961; Bucur C., 1967-1968, 1981;
Dinuţă Gh., 1975; Idu P.D., 1980, 1997; Ioniţă V., 1972, 1982; Lupşiasca C., Bejan I.,
1984; Popescu V., 1988, Dolângă N., 2001 ). Multe dintre activităţile menţionate sunt
reflectate şi în toponimia locurilor, pe larg prezentată în alte studii (Goga I.D., 1968; Răuţ
O., 1978; Sava A., 1980, Boamfă I.,1999-2000; Creţan R., 2000).
O categorie specială de lucrări este cea destinată potenţialului turistic al Banatului
montan în care sunt surprinse şi aspectele specifice Ţării Almăjului. Cele mai multe
contribuţii în acest sens, se datorează profesorului Martin Olaru (1983, 1994, 1996, 2000)
care, pe lângă analiza resurselor turistice existente, atât naturale cât şi antropice, prezintă
tipurile şi formele de turism care se pot practica aici, precum şi posibilităţile de amenajare
şi dezvoltare turistică. Cea mai mare importanţă în elaborarea prezentului studiu de
geografie regională - deoarece a contribuit la descoperirea acestui spaţiu pe baza unei
bibliografii bogate - a avut-o lucrarea aceluiaşi autor din anul 1978 („Bibliografia
Banatului”) care cuprinde totalitatea scrierilor efectuate asupra regiunii geografice până în
perioada respectivă.
Un capitol semnificativ, mai ales în procesul regionării, a stabilirii limitelor Ţării
Almăjului este cel care vizează cultura populară, identitatea şi mentalitatea almăjenilor.
Despre astfel de elemente s-au realizat multe studii sociologice sau psihologice şi mai
puţin geografice, majoritatea având un caracter pur teoretic, cu slabe exemplificări la
nivelul sistemului regional analizat. Acest subiect a fost abordat de: Berger P.L. şi
Luckmann T. (2008), Anton Lazăr (2006), Bernea E. (2006), Leu Valeriu (2006), Mitu
Sorin (1997, 2006), Cocean Pompei (2004, 2005), Pascaru M. (2005), Cuche D. (2003),
Gavreliuc A. (2003), Totelecan G.S. (2003), Cocean Pompei şi Ciangă Nicolae (1999-
2000), Stoinel I.D. (1999), Bodó B. (1998), Boldea Velişcu, Doclin Octavian, Cruceanu
D. Ada (1998), Neumann Victor (1997), Sandu D. (1996), Chelcea S. (1984), Neagoe
Victorela (1984), Marica G. Em. (1945, 2004), Grigore Ion (1938), Miu-Lerca C.
(1938) etc.
Indispensabile documentării geografice sunt şi materialele cartografice, începând
cu analizarea celor mai vechi hărţi care reliefează Banatul din perioada dacă şi romană,
până în prezent, dar şi hărţile topografice (cu scara 1:25 000 sau 1:50 000) care au stat la
baza cercetării diferitelor fenomene geografice într-o măsură mult mai detaliată precum şi
disparităţile teritoriale existente în corelaţie cu condiţiile naturale locale.
Chiar dacă gama lucrărilor despre regiune abordează teme dintre cele mai
diversificate, nu există încă un studiu care să surprindă toate particularităţile realităţii
geografice locale analizate în viziune spaţială, ceea ce ne propunem noi să realizăm, prin
elaborarea prezentei cercetări de Geografie Regională asupra Ţării Almăjului.

46
 Ana-Neli IANĂŞ

III. DELIMITAREA ŢĂRII ALMĂJULUI. CONCEPTUL DE

LIMITĂ ŞI TIPOLOGIA CRITERIILOR CARE AU STAT
LA BAZA PROCESULUI DE INDIVIDUALIZARE A
REGIUNII ALMĂJENE

Pentru o analiză riguroasă a regiunii almăjene cu toate componentele sale, aspectul

primordial îl constituie procesul de delimitare corectă a acesteia, proces destul de uşor
realizabil în cazul Ţării Almăjului (spre deosebire de multe alte entităţi teritoriale de tip
„ţară” existente în România). Facilitatea delimitării regiunii este susţinută mai ales de una
dintre componentele naturale ale sistemului, şi anume, relieful. Astfel, masivele Munţilor
Banatului înconjoară unitatea regională în trei părţi (nordică, sudică şi vestică), constituind
o barieră orografică cu rol de adăpost pentru componenta geodemografică şi de habitat a
sistemului. Singurele semne de întrebare, incertitudini sau speculaţii care ar putea apărea,
sunt în legătură cu limita estică a sistemului regional, acolo unde Almăjul se învecinează
cu o altă microzonă a Banatului, cunoscută în vechime sub numele de Craina.
Pornind aşadar de la necesitatea stabilirii corecte a limitei răsăritene a Ţării
Almăjului, am recurs la utilizarea unor criterii complexe care să surprindă atât aspectele
naturale ale teritoriului, cât şi aspecte legate de evoluţia istorică a regiunii, delimitările
administrativ-teritoriale, elementele de specificitate etnografică, socială, economică şi în
special, surprinderea elementelor care definesc identitatea almăjenilor (construcţiile
mentale). Nu putem însă purcede la acest demers fără a menţiona faptul că, sistemul
regional analizat a apărut în istorie sub mai multe denumiri, Allmasch, Almaş, Almăj etc.
De exemplu, cea mai veche menţionare a numelui Almăj, apare în actele regilor Ungariei,
„care recunosc şi afirmă drepturile districtelor sau «cnezatelor» valahe din sudul
Banatului”107, în timp ce Ţara Almăjului a fost menţionată ca atare în Diploma Ioaniţilor
(1247), alături de alte trei „ţări” din regiunea de sud-vest a României. În perioada secolelor
XIII – XV, numele Ţara Almăjului a apărut şi în alte documente vechi, bizantine şi
maghiare108. Astfel, în 1370 este amintit în documente, numele „Villa Almas”, iar în 1387
apare sub denumirea de districtul „Halmăjului”, într-un document de cedare a unei moşii
de către Banul Severinului, Ştefan de Loşonţi, către Petru, fiul cneazului Des109.
Cu siguranţă, atribuirea numelui de „ţară” pentru regiunea almăjană, s-a datorat
existenţei de peste un mileniu a populaţiei româneşti care a reuşit să-şi conserve bine
obiceiurile, cutumele, credinţa, portul, limba, întrucât populaţiile minoritare (în special
cehii) nu au putut forma aici nuclee importante, doar aşezări mici şi izolate în raport cu
restul spaţiului almăjan (cazul satului Ravensca). Chiar şi aşa, coloniştii cehi s-au adaptat

107
Buracu C., 1941, Cronica istorică a Almăjului, partea I, în R.I.S.B.C., anul VIII, ianuarie-aprilie,
Timişoara, p.36.
108
Creţan R., 1999, Etnie, confesiune şi comportament electoral în Banat. Studiu geografic, Edit. Universităţii
de Vest, Timişoara, p.13; Idem, 2006, Etnie, confesiune şi opţiune electorală în Banat. Structuri teritoriale,
tradiţie, actualitate, Ediţia a II-a, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, p.18.
109
Buracu C., 1941, I, op.cit., p.37.
47
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

şi s-au integrat elementelor de specificitate locală, mulţi dintre ei, spunându-şi chiar
„almăjeni”.

3.1. Conceptul de limită. Semnificaţii şi tipologie,

cu aplicare directă în conturarea Ţării Almăjului

Pentru a trece la procesul de regionare propriu-zisă şi de stabilire a extensiunii

spaţiale a Ţării Almăjului, este necesară mai întâi, o explicare a conceptului de limită,
întrucât nici o unitate teritorială nu devine relevantă decât în urma fixării limitelor sale
spaţiale. Indiferent de tipologia limitelor utilizate în conturarea sistemului regional
analizat, principalul pas în vederea „trasării” lor este cel de identificare a fâşiei unde o
anumită trăsătură sau mai multe, îşi diminuează din semnificaţie, putând ajunge chiar până
la dispariţie110.
Identificarea acestei fâşii nu a fost foarte dificilă în cazul Ţării Almăjului, întrucât
limitele naturale au „funcţionat” atât de bine în delimitarea sistemului pe trei părţi
(nordică, sudică, vestică), încât singurul inconvenient interpretabil ar fi putut apărea în
fixarea limitei răsăritene a regiunii.

3.1.1. Conceptul de limită. Aspecte teoretice

Noţiunea de „limită” are o însemnătate deosebită în studiul regiunilor de tip „ţară”,
mai ales că extensiunea lor teritorială se modifică în timp, astfel încât fiecare studiu
realizat nu face altceva decât să surprindă situaţia existentă la un moment dat în ceea ce
priveşte „limitele” sale. Tocmai de aceea este foarte importantă analizarea semnificaţiilor
conceptului de „limită”, concept care este de fapt, un obiect de studiu interdisiplinar, fiind
abordat de discipline precum: geografia, sociologia, psihologia, filosofia, istoria etc. şi care
are semnificaţii dintre cele mai diverse.
Dintre conotaţiile sale, amintim câteva: „punct extrem; margine; linie care
delimitează teritoriul (...) unei regiuni; graniţă, hotar; punct ce marchează sfârşitul unei
întinderi sau suprafeţe; punct final pe care îl pot atinge posibilităţile, mijloacele sau
capacităţile unei persoane (...)”111. Cu alte cuvinte, limita reprezintă punctul până la care,
un proces sau fenomen evoluează relativ constant, uniform, dincolo de care apar elemente
diferenţiate sub aspecte multiple (culturale, sociale, economice etc.). Cu toate acestea însă,
„limita nu are doar funcţia de a separa, de a izola, de a pune în lumină diferenţele”, ci şi
„aceea de liant, de punte, de fâşie (...), de relaţionare între entităţi diverse (teritoriale,
colective, individuale) etc.”112. Noţiunea de limită mai poate fi asociată şi cu cea de hotar,
orice lucru existând, fiind relevant, atâta timp cât persistă în hotarul lui, atâta timp cât nu-şi
depăşeşte limitele113. Limita este de fapt, cea care dă identitatea regiunii şi asigură
unicitatea acesteia.

110
Cocean P., 2002, op.cit., p.62; Idem, 2005, op.cit., p.75.
111
*** 1998, DEX, Ediţia a 2-a, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, p77.
112
Ilovan Oana-Ramona, 2009, op.cit., p.38.
113
Liiceanu G., 1994, Despre limită, Edit. Humanitas, Bucureşti, p.35.
48
 Ana-Neli IANĂŞ

Practic, limitele regiunii sunt oarecum impuse de locuitorii săi, prin identitatea pe
care şi-au creat-o, sau pot fi generate oarecum forţat de organele politico-administrative, în
acest caz, limita nefiind foarte concludentă în analiza unei regiuni de tip „ţară”. Faptul că
„limita (...) nu se autogenerează sau autoinventează” ci „este rezultatul modului în care
elementele se compun sub forma unui ţesut organic distinct (...)”114, şi faptul că
mentalitatea este o rezultantă a naturii locului, ne determină să considerăm limita unei
regiuni de tip „ţară”, nu pe cea de natură administrativă, ci cea care este impusă de analiza
regiunii ca spaţiu mental.
Modificarea limitelor unui sistem regional are consecinţe asupra tuturor
componentelor sistemului, iar stabilitatea, durabilitatea lor temporală şi spaţială, nu face
altceva decât contribuie la creşterea valorii sistemului regional respectiv. Acest aspect este
valabil şi în cazul Ţării Almăjului unde modificările limitelor spaţiale şi temporale au fost
dintotdeauna foarte reduse ca intensitate, fără discrepanţe majore, neputând astfel să
diminueze din valoarea regiunii delimitate ca atare.
Stabilirea corectă a limitelor presupune o identificare viabilă a elementelor care
asigură unitatea interioară a sistemului regional Ţara Almăjului, care „conferă identitate
acestor locuri”115, elemente diferenţiate prin raportarea lor la sistemele umane învecinate.
În cazul regiunii almăjene, putem vorbi astfel, despre raportarea la microregiunea Craina
cu care Ţara Almăjului se învecinează în partea estică, în timp ce nordul, sudul şi vestul
sistemului regional este limitat de componenta morfologică cu rol de „barieră” în calea
unei comunicări facile. În mod normal, limitele unei regiuni de tip „ţară” nu ar trebui să fie
constituite ca obstacole în calea comunicării cu regiunile învecinate. Pentru Ţara Almăjului
însă, situaţia se prezintă puţin diferit din acest punct de vedere, în sensul unei comunicări
destul de dificile pe care regiunea le poate realiza cu exteriorul, aspect cauzat de masivele
Munţilor Banatului care închid din trei direcţii regiunea, conducând oarecum la parţiala sa
izolare şi stagnare în ceea ce priveşte aspectul său evolutiv. Relativa izolare, a accentuat şi
caracterul de conservatorism al locuitorilor, reacţionând foarte vizibil la factorii
perturbatori externi.
Pornind de la ideile anterior menţionate, metodele la care am apelat pentru a
surprinde aspectele care asigură unitatea sistemului regional analizat (pentru a putea stabili
corect limitele sale), au fost multiple. Am pornint de la studierea minuţioasă a
bibliografiei, a materialului grafic şi cartografic deja existent, am continuat apoi cu
descinderea în teren pentru observarea realităţii şi am finalizat cu punerea în aplicare a
unor interviuri şi chestionare, menite a reliefa „tradiţia unei vieţi sociale şi economice, nu
doar organizată după aceleaşi principii (legi, cutume), ci având şi experienţa îndelungată
a unui ordonator (juridic, economic, administrativ) comun”116. Am constatat aşadar,
apartenenţa foarte clară a componentei geodemografice la o unitate naturală bine delimitată
(Depresiunea Almăjului sau Bozovici), subsistemele care o compun (treapta montană,
Piemontul Bozovici, depresiunea propriu-zisă cu lunca şi terasele Nerei) caracterizându-se

114
Satmari Alina, 2009, Analiza geosistemică a spaţiului urban şi periurban Anina, Edit. Eurobit, Timişoara,
p.39.
115
Mitu S., 2006, Transilvania mea. Istorii, mentalităţi, identităţi, Edit. Polirom, Bucureşti, p.85.
116
Popa N., 1999, op.cit., p.48.
49
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

prin „complementaritate funcţională”117. Acest lucru a facilitat şi procesul de regionare, de

„fixare” a limitelor.
Se pune totodată întrebarea potrivit căreia, pragul sau/şi discontinuitatea impun
limita? Răspunsul este afirmativ, dacă ţinem cont şi de conotaţiile pe care le capătă cele
două concepte şi dacă pornim de la ideea că „un prag determină o discontinuitate, o
schimbare” (R. Brunet)118.
Pragul poate fi definit şi ca „început al unei situaţii noi, limită care desparte două
situaţii, perioade etc. diferite”119 sau „limită dincolo de care se pun în aplicare noile
condiţii”120, în timp ce „discontinuităţile intervin în majoritatea cazurilor sub forma unor
praguri inerţiale unde acţiunea multor vectori se blochează sau devine dificil de
exercitat”121 sau sub forma unor „rupturi” care asigură o identitate regională
remarcabilă122. Cu alte cuvinte, delimitarea corectă a regiunilor se realizează prin
identificarea discontinuităţilor de orice natură, adică „regiunea este expresia
discontinuităţilor în geografie”123 (Dumolard, 1980). Problema discontinuităţilor spaţiale a
fost analizată în detaliu şi de Jean-Christophe Gay în 2004, în lucrarea sa „Les
discontinuités spatiales”. Autorul defineşte discontinuităţile ca fiind nişte limite, nişte
„rupturi”124 care pot apărea în evoluţia unui fenomen, majoritatea fiind de natură antropică.
Bineînţeles că discontinuităţile, limitele sunt impuse şi de fenomene naturale, însă în
societatea contemporană supusă unui accentuat proces de modernizare, multe dintre limite
pot fi surmontate, singura problemă care poate apărea fiind cea a costurilor. Spaţiul este
„mai discontinuu decât credem”125, iar aceste discontinuităţi pot fi: statice (adică
condiţionează procesele dar nu sunt influenţate de ele), dinamice (apar în timpul unei
evoluţii continue), exogene (rezultate dintr-o perturbare a evoluţiei care apare din exterior)
şi dinamice endogene (apar în timpul unei evoluţii continue în acelaşi sens, fără perturbaţii
exterioare)126.
Aşa cum reiese din definiţiile prezentate în dicţionare, şi noţiunea de disparitate
desemnează o inegalitate, o deosebire, lipsă de asemănare şi armonie127. Mai mult decât
atât, disparităţile regionale, care sunt prezente în orice sistem teritorial pot funcţiona şi cu
rolul de limită în calea dezvoltării durabile a sistemului prin conturarea unor decupaje
teritoriale aflate în progres sub toate aspectele, şi a altor decupaje teritoriale aflate în
regres128 (Rey, Violette, 1994)129. Drept urmare, în sistemul analizat, la nivel intraregional,

117
Ibidem.
118
Apud Cocean P., 2002, op.cit., p.62; Idem, 2005, op.cit., p.75.
119
***, 1998, DEX, op.cit., p. 345.
120
*** 1995, Dictionnaire Le Robert Micro, Paris, p.1184.
121
Cocean P., 2002, op.cit., p.75; Idem, 2005, op.cit., p.88.
122
Popa N., 2006, Frontiere, regiuni tranfrontaliere şi dezvoltare regională în Europa Mediană, Edit.
Universităţii de Vest, Timişoara, p.61.
123
Apud Cocean P., 2002 şi 2005, op.cit., p.25.
124
Gay J.-C., 2004, Les Discontinutés spatiales, Edit. Economica, Paris, p.7.
125
Brunet R., 2001, Le Déchiffrement du monde, Edit. Belin, Paris, p.194.
126
Idem, 1967, Les Phénomènes de discontinuité en Géographie, Edit. CNRS, Paris, p.35-36.
127
Ancuţa Cătălina, 2001, Consideraţii privind abordarea disparităţilor teritoriale în studiile de Geografie, în
Geographica Timisiensis, vol.X, p.88; Idem, 2008, Studiul geografic al disparităţilor teritoriale din Banatul
românesc, Edit. Mirton, Timişoara, p.17.
128
În cadrul disparităţilor, analiza celor social-economice la nivel regional reprezintă o prioritate cel puţin din
două motive: pe de o parte ca urmare a accentuării decalajelor inter şi intraregionale datorate perioadei de
50
 Ana-Neli IANĂŞ

se pot contura spaţii mai efervescente (cazul localităţii Bozovici), în timp ce periferia
sistemului şi culoarele de legătură cu exteriorul, se află în declin. Aceeaşi idee este
susţinută şi de mentalitatea tradiţională a locuitorilor care „consideră că mediul
înconjurător este împărţit în locuri faste sau nefaste pentru activităţile umane şi pentru
existenţa comunităţii”130 (Bernea, 1997). În astfel de condiţii, „disparitatea devine cu atât
mai contrastantă cu cât decalajele de dezvoltare între diferitele areale geografice
cresc”131.
Acolo unde omogenitatea unui spaţiu (socială, economică, culturală etc.) începe să
se diminueze, apare limita dintre spaţiul analizat şi cel învecinat, limită care se suprapune
fâşiei de tranziţie, culoarului de comunicare dintre cele două, în acest caz, limita devenind
„un intermediar ce păstrează caracteristici ale ambelor entităţi, de o parte şi de
cealaltă”132. Conceptul de limită poate face referire şi la factorii care împiedică dezvoltarea
durabilă a sistemului teritorial. Astfel de limite pentru Ţara Almăjului, pot fi considerate:
epuizarea resurselor (dacă facem referire la zăcămintele de cărbune a căror exploatare a
fost stopată datorită nerentabilităţii, sau la resursele forestiere a căror exploatare
neraţională ce se realizează în prezent, va atrage numeroase repercusiuni asupra mediului
şi nu numai), disparităţile regionale, spasmele geodemografice (îmbătrânirea populaţiei,
şomajul etc.), decalajele sociale şi voluntarismul economic care apare ca limită „prin
ritmurile prea înalte necorelate cu necesităţile reale ale societăţii, cu priorităţile
acesteia”133.
În orice abordare geografică şi cu atât mai mult într-un studiu de geografie
regională, două elemente sunt considerate definitorii: timpul şi spaţiul. Cele două
contribuie la stabilirea unor limite temporale şi a unor limite spaţiale. „Timpul este
dimensiunea în mişcare, dinamică, schimbătoare”134, este dimensiunea care poate fi
percepută concret la un moment de referinţă, prezentul fiind astfel doar un reper la care se
racordează trecutul şi viitorul135. Divizarea temporală, cu o anumită durată pentru fiecare
segment, este specifică componentei geodemografice a sistemului şi poate fi asociată unei
limite temporale. Limitele temporale pot fi: obiective şi de percepţie. Limitele temporale
obiective sunt specifice atât proceselor fizico-geografice cât şi subsistemului social prin
câteva categorii: limite economice, administrativ-organizatorice, religioase şi culturale136,
în timp ce limitele temporale de percepţie sunt strict legate de natura umană, impuse de
caracteristicile psiho-individuale ale locuitorilor sistemului, caracteristici rezultate din
modul în care „omul îşi atribuie mediul” în care trăieşte137.

tranziţie economică, iar pe de altă parte datorită existenţei unor disparităţi regionale „tradiţionale”, în ciuda
infirmării existenţei lor (***, 2005, România. Spaţiu. Societate. Mediu, Edit. Academiei Române, Bucureşti, p.
379).
129
Apud Cocean P., Răduţă Marinela, 2008, p.137.
130
Apud Mitu S., 2006, op.cit., p.83.
131
Cocean P., Răduţă Marinela, 2008, Limitele dezvoltării durabile, în Studia UBB, Geographia, LIII, 2, p.138.
132
Ilovan Oana, 2008, op.cit., p.40.
133
Cocean P., Răduţă Marinela, 2008, op.cit., p.138.
134
Leu V., 2006, Memorie, memorabil, istorie în Banat, Edit. Marineasa, Timişoara, p.206.
135
Cocean P., 2002, op.cit., p.47; Idem, 2005, op.cit., p.49.
136
Satmari Alina, 2009, op.cit., p.44-45.
137
Ibidem, p.47.
51
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Pe de altă parte, spre deosebire de timp, spaţiul reprezintă „coordonata imobilă,

cea care dă sentimentul stabilităţii”138, „o rezultantă, o creaţie a afirmării diverselor
interrelaţii”139, principala trăsătură a spaţiului fiind dimensiunea acestuia, stabilită prin
ceea ce numim limite spaţiale (naturale, politico-administrative, sociale, funcţionale,
mentale etc.).

3.1.2. Limitele Ţării Almăjului. Tipologie şi identificare

În procesul de conturare a Ţării Almăjului am apelat la mai multe categorii de
limite, identificate cu ajutorul unei game variate de criterii. În urma utilizării lor, s-a
constatat faptul că prioritatea în procesul regionării au avut-o limitele mentale, care pot
depăşi lesne limitele naturale, funcţionale sau de altă natură. Mai mult decât atât, limitele
regiunii nu au fost fixe în trecutul istoric şi nu sunt nici în prezent, deşi cadrul natural a
favorizat dintotdeauna concentrarea aceluiaşi nucleu de aşezări între aceleaşi limite, cu
variaţii nesemnificative.
Principalele categorii de limite la care am apelat pentru definirea identităţii
regionale almăjene au fost:
■ limitele naturale. Identificarea lor a constituit un proces relativ simplu, care nu a
ridicat probleme majore în acţiunea de conturare a Ţării Almăjului, spre deosebire de alte
„ţări” din România. Facilitatea a fost susţinută de uniformitatea elementelor peisajului care
a simplificat identificarea discontinuităţilor majore ce ar fi putut determina modificări
fizionomice şi funcţionale ale sistemului. Din acest punct de vedere, pentru Almăj sunt cel
mai reprezentative relieful şi hidrografia, fără a fi deloc neglijabile şi celelalte elemente:
geologia, vegetaţia, solurile, clima etc.
Astfel, din punct de vedere al reliefului, regiunea de tip „ţară” se suprapune
perfect depresiunii intramontane a Bozoviciului (Almăjului), masivele montane
înconjurătoare (Munţii Semenic, Munţii Almăjului, Munţii Aninei şi parţial Munţii
Locvei), funcţionând ca adevărate limite naturale, bariere, discontinuităţi, foarte stabile în
timp. O discontinuitate importantă este cauzată şi de geologie, prin limita pe care o impune
între spaţiul depresionar propriu-zis, intens umanizat şi caracterizat prin prezenţa rocilor
sedimentare miocene, moi, şi rama muntoasă (aproape deloc umanizată), al cărei
fundament îl constituie cristalinul dur.
Pe de altă parte, dacă raportarea s-ar face la hidrografie, între limitele impuse de
relief şi geologie, se desfăşoară bazinul hidrografic al râului Nera, în care s-au cantonat
cele mai vechi urme de populare şi primele elemente ale componentei habitaţionale, datate
documentar începând cu secolul al XV-lea. Probabil că aceasta reprezintă şi una dintre
raţiunile potrivit căreia, regiunea studiată apare în literatura de specialitate şi sub numele
de „Ţara Nerei”. Toate aspectele menţionate au fost susţinute şi de climatul favorabil, un
climat de adăpost care, alături de soluri şi relief a stabilit şi funcţionalitatea sistemului.
Este important de menţionat şi faptul că, în trecutul istoric nu foarte îndepărtat,
secolele XVII-XVIII, sitemul regional era foarte împădurit. Terenurile agricole şi aşezările
se extindeau doar în depresiune şi de-a lungul Nerei. Automat, vegetaţia (şi mai ales cea
forestieră) a constituit şi mai reprezintă încă o limită, întrucât defrişarea sa tot mai

138
Leu V., 2006, op.cit., p.206.
139
Cocean P., 2002, op.cit., p.50; Idem, 2005, op.cit., p.56.
52
 Ana-Neli IANĂŞ

accentuată a determinat modificarea limitelor sistemului. Acest lucru s-a realizat prin
colonizarea cehilor în secolul al XIX-lea şi prin apariţia de noi aşezări, unele situate pe cele
mai înalte culmi ale masivelor muntoase limitrofe (Ravensca, Stancilova etc.).
Având ca punct de plecare ideile mai sus menţionate, şi analizând suportul
cartografic cu scara 1:50 000 pe care am realizat conturarea sistemului regional, am stabilit
şi limitele naturale ale Ţării Almăjului140 astfel:
▪ limita nordică urcă până pe cele mai înalte culmi ale Munţilor Semenic (alcătuiţi
din Masivul Nemanul în jumătatea nordică şi Semenicul Înalt în jumătatea sudică). Ca
repere altitudinale se remarcă: platoul Semenic cu staţiunea turistică, vf. Piatra Nedeii
(1437 m – unde se află izvoarele Nerei), Cracul Lung (1244 m), Poiana Rusului (1029 m),
Dealul Trei Movile (926 m), Tâlva Nergăniţa Mare (1363 m), Tâlva Nergăniţa Mică (1261
m), Poiana Brezovii (1127 m), Tâlva Cireşul Haiducilor (977 m) etc.
▪ limita nord-estică şi estică se închide în apropierea localităţii Borlovenii Noi,
spre est, Depresiunea Almăjului îngustându-se pentru a face racordul cu Depresiunea
Mehadica prin înşeuarea de la Pârvova (Pirova) de circa 465 m altitudine (Foto 1), unde
Dealul Cocoşu-Ţărova face legătura între cele două unităţi fizico-geografice. Acesta este
considerat şi punctul extrem estic al Ţării Almăjului, sculptat tot în cristalinul getic al
Munţilor Semenic.

▪ limita sudică şi sud-estică este

Foto 1. Înşeuarea de la Pârvova (465 m)
(foto: Ianăş Ana, 2009)
reprezentată de Munţii Almăjului, unde,
printre altitudinile din zona limitrofă pot fi
considerate: vf. Prigoru (672 m), vf. Cârşa
Mică (1147 m), vf. Cherbelezu (1102 m),
Culmea Pucioasa (501 m) etc.
▪ limita sud-vestică aparţine pe o
porţiune foarte restrânsă Munţilor Locvei, iar
din punct de vedere administrativ se află pe
teritoriul comunei Şopotu Nou. Ca altitudini
marcante ale unităţii de relief se remarcă vf.
Tâlva Pietroasă (725 m) şi Culmea Strâmba
(cu altitudinea de 577 m).

▪ limita vestică este reprezentată de Munţii Aninei în cea mai mare parte, şi doar pe
un sector foarte restrâns din nord-vest, de Munţii Semenic. Ca repere altitudinale trebuie
avute în vedere: vf. Brăcia (1075 m) şi Grohanul Mare (1044 m), (Figura 4).
Anumite limite naturale, mai ales masivele Munţilor Banatului pentru Ţara
Almăjului, de foarte multe ori pot funcţiona nu ca linii de ruptură (aşa cum poate fi privit
din punct de vedere geografic), ci ca structuri de legătură, mai ales din punct de vedere
social, favorizând întărirea legăturilor dintre locuitorii spaţiului înconjurat de munţi.

140
În majoritatea lucrărilor publicate despre Ţara Almăjului, limitele naturale au fost identificate eronat, cea
mai mare parte a autorilor prezentând ca limite, pe cele ale depresiunii propriu-zise, chiar dacă analizează ca
tematică „ţara”. De aceea, am considerat necesară şi binevenită o evidenţiere succintă a acestor limite, prin
evocarea unor repere altitudinale care permit o localizare spaţială mai optimă.
53
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 4. Limitele Ţării Almăjului

54
 Ana-Neli IANĂŞ

Astfel se poate spune pe drept cuvânt că „muntele uneşte, nu desparte”141. Mai

mult, influenţa peisajului montan asupra vieţii materiale şi spirituale a almăjenilor a
imprimat Ţării Almăjului un puternic caracter carpatic.
Din cele prezentate anterior, putem concluziona faptul că limitele naturale ale
sistemului regional Ţara Almăjului (situaţie valabilă şi în cazul altor „ţări”) sunt „expresia
diferenţierilor teritoriale induse de un anumit tip de evoluţie a mediului natural, lărgindu-
şi sau restrângându-şi perimetrul în strânsă corelaţie cu ritmurile şi tendinţele
acesteia”142. Limitele naturale le impun de multe ori şi pe cele politico-administrative şi
chiar funcţionale, surmontarea lor fiind destul de greu de realizat în cazul Ţării Almăjului,
în primul rând şi datorită infrastructurii de transport existente aici, care este destul de
precară (se remarcă lipsa transporturilor feroviare). Limitele naturale ale regiunii permit
„deschiderea” şi comunicarea sa cu „exteriorul” doar prin trei părţi (spre est cu Culoarul
Timiş-Cerna, spre nord cu Anina, Reşiţa şi Oraviţa şi spre sud-vest cu Moldova Nouă şi
Defileul Dunării), aspect care a condiţionat o oarecare izolare a regiunii.
■ limitele instituţionale (politico-administrative). De cele mai multe ori, aşa cum
este şi cazul Ţării Almăjului, cadrul natural a „forţat” într-un anume fel, trasarea limitelor
instituţionale, după cum se poate spune şi de unele aspecte istorice, strategice, sociale etc.
care le-au impus.
Limitele politice sunt stabilite sub influenţa unor factori decizionali în mod forţat şi
de aceea, devin „praguri artificiale” în cadrul sistemului regional conturat anterior, având
ca repercusiuni, reorientarea de masă, energie şi interese.
Pe de altă parte, limitele administrative, de cele mai multe ori sunt trasate astfel
încât să se suprapună „cu limitele unei regiuni funcţionale existente”143, luându-se în calcul
o multitudine de criterii: naturale, sociale, economice, etnografice etc.
Ţara Almăjului a prezentat de-a lungul evoluţiei sale istorice diferite limite
politico-administrative, în funcţie de importanţa pe care o avea, în primul rând prin poziţia
sa geografică, pentru puterile aflate la conducere. Ne referim aici, mai ales la perioada
stăpânirii habsburgice, la perioada militarizării, la dualismul austro-ungar, perioadă urmată
de instaurarea regimului socialist, fiecare dintre aceste etape din evoluţia istorică a
regiunii, marcând şi diferite etape în evoluţia sa teritorială. În plus, limitele administrative
nu erau greu de schimbat. Însă, sistemul teritorial Ţara Almăjului s-a autoorganizat foarte
bine (aspect favorizat şi de cadrul său natural), iar acest lucru a presupus implicit o variaţie
foarte redusă a limitelor sale, în sensul extensiunii spaţiale. Singura problemă a fost în
partea răsăriteană a regiunii, unde Ţara Almăjului se învecinează cu o altă microregiune,
cunoscută în trecutul istoric cu numele de Craina144. Limita politico-administrativă a fost
cândva discutabilă prin apartenenţa la Ţara Almăjului, a unor localităţi crăinene. A fost
cazul aşezărilor Pârvova şi Lăpuşnicel, situate în imediata proximitate a hotarului
141
Sandu D., 1996, Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România, Edit. Staff, Bucureşti, p.229.
142
Cocean P., 2002, op.cit., p.64; Idem, 2005, op.cit., p.78.
143
Ibidem, p.62-63; p.76-77.
144
După cum şi incursiunile noastre în teren, chestionarele, interviurile realizate aici au demonstrat-o, Craina
este în prezent o denumire ştiută doar de cei vârstnici. În urmă cu un secol, apelativul era folosit de toţi
locuitorii satelor: Pârvova, Lăpuşnicel, Petnic, Globu Craiovei, Iablaniţa, Cruşovăţ, Cuptoare, Mehadica,
Verendin, Luncaviţa şi Cornea (sate care alcătuiesc Craina anului 2009). Locuitorii din Ţara Almăjului în
schimb, şi-au însuşit această denumire până în zilele noastre, amintind cu multă certitudine de satele mai sus
menţionate, ca aparţinând vecinilor lor, „crăininţi” sau „crăinenţi”.
55
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

administrativ al comunei Prigor, comuna cea mai estică din sistem. Investigaţiile de teren
au demonstrat însă, cu certitudine de 100% că limitele politico-administrative se opresc
astăzi la înşeuarea de la Pârvova (Pirova), fără ca localitatea ce-i poartă numele să aparţină
regiunii studiate.
Cât despre Craina, regiunea care formează limita estică a Ţării Almăjului, s-a
încercat o explicare a denumirii sale (în limbile slave, krajna provine de la cuvântul kraj,
care înseamnă margine, extremitate, mal, cu unele nuanţări, „graniţă, ţinut de graniţă”),
(Miklosich, 1862-1965 şi Bemecker, 1908-1913)145, aspect care i-a demonstrat
semnificaţia teritorială. Funcţia sa se pare că a rezultat, în urma poziţiei geografice dintre
Depresiunea Almăjului şi bazinul superior al Timişului, fiind o importantă axă de legătură
între cele două, „o formaţiune teritorial-militară creată de Imperiul valaho-bulgar la
graniţa cu regatul maghiar”146 şi un ţinut cu rol strategic în istoria politică a Porţilor de
Fier din care făcea parte.
Revenind la regiunea studiată de noi, putem afirma faptul că, după ce a parcurs
mai multe forme de organizare administrativ-teritorială (care i-a trasat limite specifice
pentru fiecare etapă istorică), Ţara Almăjului aparţine în prezent în totalitate, judeţului
Caraş-Severin (ocupând partea sud-estică a acestuia), şi se desfăşoară pe teritoriul
administrativ a şapte comune (Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare,
Prigor şi Şopotu Nou), înglobând o suprafaţă de circa 1144 km².
■ limitele sociale. Sunt limite relative şi se stabilesc în urma aplicării mai multor
criterii: etnic, etnografic, economic, cultural, spiritual.
Indiferent de criteriul la care se apelează pentru o delimitare corectă a sistemului
regional analizat, este important de menţionat faptul că, Depresiunea Bozovici (Almăjului),
cu rol de cadru natural, are funcţia de suport pentru toate elementele. Aspectul a fost
susţinut în cazul de faţă prin diferite mijloace practice (aplicarea chestionarului şi utilizarea
interviului) menite a scoate în evidenţă aspectele etnografice şi culturale (obiceiurile,
tradiţiile, cutumele etc.), ce se manifestă pe acest „suport depresionar” al cadrului natural,
mărindu-i rolul şi valoarea spirituală.
Ţinând cont de criteriile la care se poate purcede pentru stabilirea limitelor sociale
ale Ţării Almăjului, dorim să facem precizarea că această categorie de limite va fi analizată
detaliat într-un capitol următor, la stabilirea lor exactă contribuind şi mijloacele practice
deja menţionate. Totuşi, credem că este util a preciza faptul că limitele sociale pot fi
suprapuse sau incluse foarte bine categoriei limitelor mentale, care ajută la conturarea
identităţii şi mentalităţii almăjene. Cea mai eficientă devine aşadar utilizarea criteriilor:
etnografic, etnic, cultural şi spiritual, poate mai puţin cel economic. Facem această
afirmaţie întrucât toate criteriile au în centrul lor OMUL şi raportarea sa la MEDIU. Omul
se identifică „cu timpul, spaţiul şi societatea din care face parte”, pe care „le transformă
într-un socio-spaţiu personal cu timpul său unic, (...) le identifică (...) prin originalitatea
cu care ia parte atât la constituirea şi menţinerea stării de echilibru, cât şi la schimbările
inerente în sistem”147.
Limitele mentale, conturează Ţara Almăjului (ca extindere spaţială suprapunându-
se teritoriului administrativ a celor şapte comune menţionate mai sus, şi a celor 31 de

145
Achim V., 2000, Banatul în Evul Mediu, Edit. Albatros, Bucureşti, p.164.
146
Ibidem, p.175.
147
Satmari Alina, 2009, op.cit., p.64.
56
 Ana-Neli IANĂŞ

aşezări omeneşti care „cuibăresc” de-a lungul „Văii Almăjului” – aşa cum le place
locuitorilor să afirme), ca un „spaţiu mental (...) unde realul şi imaginarul se imbrică
organic, devenind o entitate unică, inconfundabilă”148. În cadrul unei astfel de entităţi de
tip „ţară”, din punct de vedere al mentalului, Ilovan Oana (2009), identifică şi existenţa
altor limite: limitele dintre omul locului şi cel care vine din „afară” în cadrul sistemului, o
limită mentală cu o durată definită – stopată de integrarea individului nou venit în
comunitatea respectivă; limitele dintre locuitorii aceleiaşi regiuni – cauzate de diferenţele
de temperament, caracter etc.; limitele dintre trecut (evidenţiat prin conservatorism) şi
prezentul care impune schimbare şi limita dintre profan şi Divinitate, aceasta din urmă
fiind mai puţin evidenţiată datorită faptului că omul (şi mai ales omul de la sat - Ţara
Almăjului fiind un sistem regional pur rural) caută să fie cât mai aproape de Divinitate.
Limitele sociale reprezintă şi o categorie specială utilizată în procesul regionării,
prin faptul că analiza lor detaliată evidenţiază şi limite intraregionale, nu doar
interregionale. Ele se prezintă sub forma unor praguri în sistem, fie că este vorba despre
aspectele etnografice, care se diferenţiază şi de la o localitate la alta (mai ales portul
popular), şi de la o etnie la alta (cehii sunt comparaţi cu almăjenii, fiind cea mai numeroasă
minoritate din regiune), fie că este vorba despre aspectele economice, care pot genera
disparităţi regionale în sistem, mai ales în ceea ce priveşte funcţionalitatea economică.
Toate aceste aspecte însă, vor fi prezentate detaliat în capitolele următoare.
■ limitele funcţionale. Reprezintă una dintre cele mai complexe categorii de
limite, care nu pot fi analizate decât în urma înţelegerii corecte şi complete a întregului
sistem regional. Complexitatea lor derivă şi din faptul că pot surmonta cu uşurinţă limitele
naturale, mai ales prin dezvoltarea unor relaţii comerciale cu regiunile învecinate.
Una dintre cele mai importante cauze este reprezentată de resursele forestiere
bogate de care dispune Ţara Almăjului, resurse intens exploatate încă din trecutul istoric, la
început pentru fabricarea mangalului (ceea ce a stabilit relaţii mai ales cu localitatea
Anina), apoi pentru materia primă utilizată în industria lemnului (legături stabilite cu
localităţile din Craina şi Culoarul Timiş-Cerna) sau chiar pentru export.
Mai mult decât atât, am putea afirma cu uşurinţă şi faptul că limite funcţionale
există şi la nivel intraregional, dacă ţinem cont numai de principalele trepte de relief care
asigură „suportul” pentru celelalte componente ale sistemului. Astfel, treptei montane îi
putem atribui o funcţionalitate predominant industrială, asigurată de exploatarea intensivă
a resurselor lemnoase; funcţionalitatea agro-pastorală este specifică piemontului datorită
suprafeţelor extinse de păşuni şi fâneţe precum şi pomiculturii care deţine un loc de frunte
între activităţile agricole ale regiunii; în timp de treapta depresionară şi lunca Nerei au o
funcţionalitate predominant agricolă, bazată pe cultura cerealelor şi plantelor furajere.
■ limitele complexe. Au rezultat în urma aplicării mai multor criterii în procesul de
regionare (criterii deja menţionate) care, au avut cel mai mare rol în armonizarea relaţiilor
dintre toate componentele regiunii (componenta de susţinere, de acţiune şi interacţiune şi
componentele derivate), asigurând în final, funcţionarea optimă a întregului sistem
regional al Ţării Almăjului.

148
Cocean P., 2004, op.cit, p.3.
57
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

3.2. Criterii utilizate în delimitarea Ţării Almăjului

Procesul de delimitare a regiunii analizate, a constituit unul dintre cei mai

importanţi paşi în realizarea unui studiu corect de geografie regională asupra Ţării
Almăjului. O delimitare corectă a sistemului regional este imperios necesară în vederea
surprinderii şi reliefării elementelor de specificitate a componentelor sale şi în distingerea
factorilor cu rol de restrictivitate în evoluţia sa.
Nu este viabilă folosirea unui singur criteriu de delimitare, ci apelarea la
complexul criterial care poate contura foarte clar regiunea, este absolut necesară. Aşadar,
dintr-o categorie vastă de criterii la care am recurs, cum ar fi: criteriul politico-
administrativ, peisagistic, funcţional etc., accentul s-a pus asupra criteriului mental, atât de
specific delimitării regiunilor de tip „ţară”.

3.2.1. Criteriul mental. Între prioritate şi realitate

Am considerat criteriul mental nu doar o prioritate în raport cu celelalte criterii, ci
şi o realitate a secolului XXI deoarece, s-a demonstrat în foarte multe cazuri că „ţările”
din România nu sunt doar regiuni geografice tipice, ci sunt spaţii mentale de o mare
originalitate, susţinute de o conştiinţă colectivă comună (Cocean, 1997, 2002, 2004, 2005;
Cocean, Ciangă, 2000). Acest aspect evidenţiază cel mai bine apartenenţa omului la spaţiul
pe care-l locuieşte149, surprinzând totodată şi elementele caracteristice mediului
înconjurător atât de sugestiv reflectate în componenta geodemografică şi manifestate mai
apoi prin tradiţii, obiceiuri, limbaj, port, credinţă etc.
Regiunile de tip „ţară” (cum este şi cazul Ţării Almăjului), pot fi considerate nişte
„arii culturale”, adică „reuniuni de grupuri locale care «au în comun trăsături culturale ce
le opun altor grupuri»” (Sapir, 1967, p.54)150, delimitarea lor realizându-se doar prin
identificarea unor modele culturale „de sorginte populară, înrădăcinate în tradiţie. Portul
popular, arhitectura populară, tehnicile agricole, obiceiurile asociate cu ciclurile vieţii
etc. sunt domeniile din care se selectează cel mai frecvent temele a căror distribuţie
spaţială duce la stabilirea unor frontiere şi arii culturale”151.
Cu alte cuvinte, studierea unei regiuni de tip „ţară”, fără oamenii săi cu mentalul
specific, nu îşi are rostul, având în vedere faptul că, evoluţia unei astfel de regiuni poate fi
urmărită şi descifrată din modul de a gândi, de a reacţiona, de a se comporta, a locuitorilor
săi. Relaţia dintre om şi mediul său de viaţă este una nedisociabilă, mai ales că „mediul ne
defineşte ca indivizi sociali pentru ca noi, la rândul nostru, să-l percepem, definim,
modelăm, personalizându-l într-un aparent continuu şi comun circuit existenţial”152.
Astfel, apelând la criteriul mental, putem surprinde şi procesul de umanizare a sistemului
regional în diferite perioade ale evoluţiei sale istorice.
Pornind de la ideea că „spaţiile mentale se coagulează numai în anumite condiţii,
favorabile genezei şi afirmării lor”153, condiţii susţinute în primul rând de elementele
cadrului natural, vom considera Ţara Almăjului ca fiind un spaţiu mental intramontan.
149
Cocean P., 2002, op.cit., p.73; Idem, 2005, op.cit., p.87.
150
Apud Sandu D., 1996, op.cit., p.232.
151
Ibidem, p.229.
152
Satmari Alina, 2009, op.cit., p.47.
153
Cocean P., 2004-2005, op.cit., p.80.
58
 Ana-Neli IANĂŞ

Particularitatea se datorează suprapunerii sale peste o unitate fizico-geografică

intramontană, cea cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Depresiunea
Bozovici sau Depresiunea Almăjului.
Din punct de vedere al utilizării criteriului mental în conturarea Ţării Almăjului,
cunoaşterea mecanismelor la care am apelat este absolut necesară. Putem vorbi astfel
despre mecanismele de „construcţie” a identităţii teritoriale154 a Ţării Almăjului,
mecanisme bazate pe analiza mai multor factori care au facilitat delimitarea regiunii de tip
„ţară”. Printre factori, se numără cei sociali, culturali, istorici, politici, economici şi, de ce
nu, fizico-geografici. Importanţa lor este majoră, indiferent la care categorie facem referire,
fiecare aducându-şi aportul într-o oarecare măsură la definitivarea identităţii almăjene.
Un alt aspect propus ca studiu în ceea ce priveşte identitatea teritorială a unei
„ţări”, este cel abordat de Ilovan Oana-Ramona, 2009, p.37 în teza de doctorat referitoare
la un studiu de geografie regională a Ţării Năsăudului. Este vorba despre „deconstrucţia”
spaţiului mental şi se realizează prin „(...) nenumărate scrieri despre trecutul istoric dar şi
despre situaţia prezentă”, cu trimitere la diverse teme (istoria şi religia din regiune,
evocarea merituoasă a unor personalităşi locale, problemele economice, riscurile
geodemografice, minoritatea cehă de la Ravensca) şi mai ales monografii ale aşezărilor
almăjene, sau chiar ale regiunii în ansamblu. Numărul lor nu este foarte mare însă,
majoritatea autorilor sunt originari de pe „Valea Almăjului” (spaţiul perceput şi trăit cu
care le place să se identifice), ceea ce ne ajută să surprindem mândria lor, drept o
caracteristică de primă importanţă a identităţii almăjene.
Încercările de „deconstruire” a limitelor actuale ale Ţării Almăjului sunt necesare
aşadar, pentru a înţelege modul în care regiunea almăjană a fost „construită”, adică
delimitată155.

3.2.1.1. Identitatea şi mentalitatea almăjenilor. Percepţii proprii în intervalul

2007-2009
Dintre toate criteriile utilizate în procesul de delimitare a Ţării Almăjului, cea mai
mare importanţă a fost atribuită criteriului mental, care a contribuit la conturarea regiunii
ca spaţiu mental, pe care comunitatea156, almăjenii îl integrează „în scara proprie de valori
existenţiale prin percepţie (l’espace perçu), trăire (l’espace vécu)157 şi imaginare (spaţiul
imaginat)”158. În acest sens, au fost identificate două tipuri de legături ale omului cu
„locul”, cu teritoriul pe care-l ocupă: o legătură obiectivă (prin care se înţelege faptul că

154
Ilovan Oana, 2008, op.cit., p.36.
155
Mitu S., 2006, op.cit., p.85.
156
Orice comunitate depinde de mentalitatea membrilor săi, de felul de a fi al acestora (Marica G. Em., 2004,
Satul ca structură psihică şi socială, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, p.51).
157
Spaţiul trăit este considerat şi un spaţiu reprezentaţional, fiind „parţial imaginat” şi „organizat în jurul
identităţii” locuitorilor ce-l utilizează (Totelecan G. S., 2003, Vecinătatea în Munţii Apuseni, Edit. Napoca
Star&Argonaut, Cluj-Napoca, p.97).
158
Spaţiul perceput este cel pe care individul sau colectivitatea umană şi-l însuşeşte, şi-l adjudecă şi care poate
fi reprezentat cu ajutorul hărţilor mentale. Spaţiul trăit însă, este cel care „combină conceptele spaţiului vieţii şi
social, adăugându-le valorile psihologice ataşate locului”, iar spaţiul imaginat se conturează atât din sursele la
care are acces individul (mass-media, cărţi, etc.), cât şi din propria imaginaţie. Cu alte cuvinte, spaţiul perceput,
spaţiul trăit şi spaţiul imaginat, sunt mijloacele cu ajutorul cărora poate fi delimitat spaţiul mental (Cocean P.,
2002, op.cit., p.53-54; Idem, 2005, op.cit, p.60-61).
59
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

locuirea regiunii s-a datorat în primul rând, bogăţiilor oferite spre exploatare) şi o legătură
subiectivă dată de mai multe aspecte: ataşamentul faţă de locul natal, atitudinea de
„patriotism local” (într-ajutorarea locuitorilor), sentimentul de siguranţă pe care-l oferă
trăirea între „ai tăi” etc. (Szczepański, 1972)159. Ambele tipuri de legături au fost
identificate drept specifice şi pentru Ţara Almăjului, în urma analizei răspunsurilor la cele
115 chestionare aplicate în timpul investigaţiilor de teren în perioada 2007-2009.
Percepţia populaţiei asupra teritoriului pe care-l locuieşte, conduce la stabilirea
unor limite „tradiţionale”, care sunt variabile în funcţie de „conştiinţa comună” a
locuitorilor prin raportarea la „celălalt”160. Ţara Almăjului este considerată un spaţiu
mental întrucât locuitorii săi, almăjenii, „vorbesc aceeaşi limbă, practică aceleaşi obiceiuri
şi au aceleaşi moravuri. Ei îşi găsesc bucuria în aceleaşi cântece şi jocuri, au aceleaşi
povestiri şi legende”161. Persoanele dintr-o anumită colectivitate se află în interacţiune unii
cu alţii, dezvoltarea fiecărui individ depinzând de colectivitatea din care face parte.
Colectivitatea sătească a Ţării Almăjului este cea păstrătoare de vechi tradiţii locale, este
întemeiată pe o „anume viziune de viaţă, pe un anume stil etnic, care se desprinde din
omenia românească”162.
Ţinând seama de categoriile de spaţii mentale identificate în România, putem
afirma cu certitudine că Ţara Almăjului: este integrată în totalitate, spaţiului mental
provincial Banat ale cărui însuşiri de bază şi le-a atribuit: mândria şi ospitalitatea
locuitorilor, instinctul de conservare - mai ales în ceea ce priveşte tradiţia şi cultura,
creaţia (spiritul creativ) care se plămădeşte din „influenţe insesizabile ale orizontului
spaţial”163; apoi este un spaţiu mental etnografic deoarece populaţia care locuieşte în
regiune prezintă aceleaşi trăsături culturale164 (obiceiuri, tradiţii etc.) şi, în cele din urmă,
este o asociere de spaţii mentale habitaţionale165. În plus, la nivel intraregional, se
conturează câte un spaţiu mental habitaţional pentru fiecare localitate în parte care aparţine
Ţării Almăjului, mai ales datorită relaţiilor de concurenţă (materială, spirituală) dintre ele.
Astfel, de exemplu, putem vorbi despre spaţiul mental habitaţional Bozovici (locuitorii
numindu-se bozoviceni), Bănia (băneni), Prigor (prigoreni) etc., fiecare dintre locuitorii
unei aşezări însuşindu-şi în comportament principalele elemente care definesc localitatea
de baştină şi căutând cu tot dinadinsul să nu le înstrăineze. Conturarea imaginii de sine prin
raportarea la „celălalt” este de fapt, principalul clişeu care a dus la păstrarea identităţii
almăjanului şi la definirea mentalităţii sale. Chiar şi în interiorul sistemului regional
analizat, raportarea la „celălalt” (locuitor din satul vecin) s-a făcut involuntar, fie prin
intermediul unor glume (de unde rezultă şi aspectul ludic, umorul specific almăjenilor), fie
prin surprinderea unor aspecte negative la „ceilalţi” (lenevia, beţia, etc.), totul raportat la ei

159
Apud Totelecan G. S., 2003, op.cit., p.62.
160
Ibidem, p.65.
161
Chelcea S. et. al., 1984, Psihologia socială în România, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, p.45.
162
Bernea E., 2006, op.cit., p.13.
163
Grigore I., 1938, Pe urmele „specificului” bănăţean, în Revista Institutului Social Banat Crişana, anul VI,
nr. 22-23, aprilie-septembrie, p.37.
164
Cultura populară „desemnează o realitate socială specifică ce corespunde unui sistem de valori şi credinţe,
de la care se constituie un ansamblu de practici sociale şi cunoaşteri împărtăşite” (Abric J. C., 1996, Exclusion
sociale, insertion et prévention, Edit. Erès, France, p.64) de colectivitatea almăjană.
165
Toţi subiecţii care au fost chestionaţi sau intervievaţi pot fi consideraţi „almăjeni”, fie pentru că s-au născut
şi au trăit aici, fie pentru că drumul vieţii i-a purtat spre acest spaţiu, optând să rămână în Ţara Almăjului.
60
 Ana-Neli IANĂŞ

înşişi. Cauzele unor astfel de afirmaţii negative despre „ceilalţi” sunt de regulă de natură
concurenţială sau bazate pe invidie (aşa cum reiese şi din prelucrarea datelor din teren,
invidia este o caracteristică autoînsuşită de unii almăjeni), şi doar în mod excepţional, pe
neştiinţă. De multe ori, unele aspecte se pot transforma la rândul lor în stereotipuri (chiar şi
la nivel de localităţi), perpetuându-se „ulterior într-un mod nemotivat de realităţi”166.
Pe de altă parte însă, dacă raportarea se face la regiunile cu care Ţara Almăjului se
învecinează, locuitorii se identifică drept almăjeni, prin gândire, grai, comportament,
obiceiuri, tradiţii, credinţe, port etc. Apelativul îi defineşte pe toţi locuitorii din „Valea
Almăjului”, adică din toate satele cantonate în depresiunea intramontană, de-a lungul Nerei
şi a afluenţilor săi. Definirea identităţii teritoriale a spaţiului regional almăjan s-a realizat
cu mare uşurinţă în secolele trecute, deoarece populaţia de aici părăsea foarte rar limitele
acestuia pentru a purcede în spaţiile învecinate. Ca şi în alte cazuri ale regiunilor de tip
„ţară”, situaţia a început să se schimbe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când,
dezvoltarea unor noi aşezări, creşterea numărului populaţiei etc., a determinat şi deplasări
ale forţei de muncă în afara limitelor „ţării”. Procesul migratoriu s-a realizat însă, în
interiorul sistemului regional (cu o amploare mult mai mare, spre polul de atracţie al
Bozoviciului) astfel încât, multe dintre valorile spaţiului mental s-au păstrat foarte bine,
diferenţiindu-se doar mici disparităţi intraregionale în ceea ce priveşte intensitatea
manifestării lor. Există aşadar, destul de multe aşezări din Ţara Almăjului unde, anumite
obiceiuri şi tradiţii nu se mai păstrează, după cum există şi unele în care, cutumele sunt
respectate cu sfinţenie.
Toate aspectele menţionate mai sus susţin şi demonstrează înscrierea Ţării
Almăjului în categoria spaţiilor mentale semiînchise, în primul rând datorită limitelor
naturale „trasate” de masivele montane ale Banatului, cât şi infrastructurii de transport care
a condus treptat spre o oarecare izolare a regiunii, înşeuarea de la Pârvova din partea estică
a sistemului regional favorizând cea mai facilă deschidere a depresiunii intramontane spre
exterior. Pe de altă parte, aceste particularităţi au fost şi benefice contribuind la existenţa
unui „conservatorism spiritual”167 destul de bine închegat şi la o particularitate a
mentalităţii şi culturii populare almăjene. Când facem referire la izolare, ne referim mai
degrabă la o izolare geografică (impusă de relief) sau la una legată de civilizaţie
(infrastructură de transport precară), şi nu la o izolare psihosocială (despre care putem
vorbi mai ales la oraş, unde individul, chiar dacă trăieşte într-o aglomerare de oameni, se
simte izolat). Întrucât Ţara Almăjului este un sistem teritorial pur rural, nu putem face
referire la izolarea psihosocială, aici indivizii interrelaţionând mai ales pentru că „satul nu
e o insulă într-un ocean, ci (...) e un fragment (populaţia sa) din gruparea etnică (...) în
care locuitorii săi au o comunitate de origine (rasă), de limbă şi obiceiuri”168.
Păstrarea unor forme de viaţă închisă, autohtonă, izolată de lumea modernă este
specifică numai pentru o parte din aşezările ce compun sistemul regional almăjan (în
special cele din sud-vest), în timp ce o altă parte a început să se apropie tot mai mult de o
formă de viaţă deschisă, din ce în ce mai asemănătoare cu cea a oraşelor (localitatea
Bozovici şi aşezările din estul regiunii). În aceste aşezări, sistemul de valori tradiţional,
vechi de secole, a început să se schimbe prin „emanciparea faţă de comunitatea istorică
166
Mitu S., 1997, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni, Edit. Humanitas, Bucureşti, p.40.
167
Cocean P., 2005, op.cit., p.68.
168
Marica G. Em., 2004, op.cit., p.233.
61
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

populară”, aducând schimbări nu doar în viaţa materială a almăjenilor, ci şi în mentalitatea

lor, în „sistemul de credinţe, datinile şi obiceiurile, arta (...), sistemul de relaţii”169.
Considerăm că este foarte importantă conturarea identităţii almăjenilor, tocmai
pentru a demonstra apartenenţa fiecărui individ la colectivitatea respectivă. Cu ajutorul
identităţii se „justifică acţiunile economice, politice, culturale, sociale ale autorilor din
acel spaţiu”170. Fiecare individ se naşte cu un anumit comportament, cu anumite atitudini,
pe care şi le îmbunătăţeşte, le îmbogăţeşte în urma procesului de socializare cu ceilalţi
membrii ai comunităţii în care s-a născut. Se poate vorbi aşadar, despre o identitate
regională171 care se referă practic la sentimentul apartenenţei cetăţenilor la regiunea pe
care o locuiesc. Astfel, vrând-nevrând, identitatea individului va fi similară cu identitatea
colectivităţii din care face parte (va avea aceleaşi tradiţii, cutume, particularităţi de limbaj,
de port etc.), iar pentru a surprinde toate elementele de specificitate este absolut necesară
raportarea la „ceilalţi”172 din afara sistemului regional studiat. Noi am încercat să realizăm
acest lucru cu ajutorul chestionarului ca metodă de analiză.
Identitatea ca şi concept a început să fie utilizată tot mai mult după anii 1990, mai
degrabă în domeniul unor ştiinţe negeografice precum: filosofia, psihologia, teoria socială
şi culturală, pentru ca abia de câtva timp să devină un criteriu important utilizat şi în
Geografie, indiferent că este vorba despre Geografia Regională sau cea Socială ori
Culturală. Astfel, pentru a demonstra complexitatea semnificaţiilor conceptului, Ruth
Panelli propune în 2004 o sintetizare a acestora prin câteva definiţii (Tabel 1).
Identitatea este de fapt un concept destul de complex, „pe de o parte mobilizează,
(...), ideea de a fi identic, de a fi asemănător cu alte obiecte sau fiinţe din lumea socialului,
pe de altă parte, ideea de unicitate şi deci de distincţie, de diferenţiere de «celălalt»”173.
De asemenea, identitatea care poate fi „observabilă” şi „verificabilă”, „se formează ca
urmare a unor procese sociale” determinate de structuri sociale istorice şi poate fi
recunoscută în viaţa de zi cu zi, chiar şi la nivel individual174. Identitatea poate face referire
atât la individ cât şi la grup, la colectivitate, implicând „concomitent includere şi
excludere: ea identifică grupul (fac parte dintr-un grup membrii identici dintr-un anumit
punct de vedere) şi îl distinge de alte grupuri (ai căror membrii sunt diferiţi de primii din
acelaşi punct de vedere)”175. Totodată se poate afirma şi faptul că identitatea se poate
modifica în cadrul schimburilor sociale. De exemplu, unele persoane care intră sau ies din
sistemul regional almăjan, pot primi sau dimpotrivă, pierde, anumite elemente care le
definesc identitatea. Acesta devine un fel de compromis, de negociere între „o «auto-
identitate» definită prin ea însăşi şi o «hetero-identitate» sau o «exo-identitate» definită de

169
Bernea E., 2006, op.cit., p.162-163.
170
Pascaru M., 2005, op.cit., p.89.
171
Noţiunea de „identitate regională” a fost folosită pentru prima dată în Franţa la sfârşitul anilor 1970,
definind practic o „formă de reprezentare socială” (Cardy, Helene, 1997, citată de Pascaru M., 2005, op.cit.,
p.90).
172
Gavreliuc A., 2003, Mentalitate şi societate. Cartografii ale imaginarului identitar din Banatul
contemporan, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, p.21.
173
Ibidem, p.18.
174
Berger P.L., Luckmann T., 2008, Construirea socială a realităţii. Tratat de sociologia cunoaşterii, Edit.
Art, Bucureşti, p.232-233.
175
Cuche D., 2003, Noţiunea de cultură în ştiinţele sociale, Institutul European, Iaşi, p.123.
62
 Ana-Neli IANĂŞ

ceilalţi” (Simon, 1979, p.24)176. Iată şi raţiunea potrivit căreia am apelat la aplicarea
chestionarelor atât la locuitorii din Ţara Almăjului cât şi la cei din afara regiunii, întrucât
procesul de identificare a almăjenilor presupune stabilirea unor limite sociale, simbolice
între „ei” şi „ceilalţi”, diferenţierea fiind dată de utilizarea anumitor trăsături culturale ca
repere ale identităţii specifice.

Tabel 1. Perspective contrastante asupra conceptului de identitate

Teoretician Domeniul Perspectiva asupra identităţii
Identitatea se bazează pe noţiunea gândirii autonome
Descartes Filosofie despre „sine” care poate lua forma gândirii independente
(...).
Ca o provocare la individualism, identitatea pentru fiecare
individ este înţeleasă ca un rezultat al societăţii care
Durkheim Sociologie
include normele şi valorile sale dominante, precum şi
modul în care îi este organizată viaţa economică.
Identitatea se bazează pe complexul de „sine”, care este
produs de relaţiile dintre „id-ul” instinctiv, de larga
Freud Psihanaliză
conştiinţă culturală şi morală a „super ego-ului” şi de
„ego-ul” individual.
Filosofie Identitatea este produsă prin ideologie spre instituţiile
Althusser Structurală sociale care poziţionează indivizii în societate (prin
Marxistă intermediul bisericii, educaţiei, media).
Identitatea (proprie sau a altor fenomene) este construită
Istorie prin intermediul discursurilor care poziţionează subiecţii
Foucault
Poststructurală (ambele fiind produse prin intermediul textului, aceştia
citind şi consumând discursul).
Sursa: Panelli Ruth, (2004), Social Geographies, Edit. Sage Publications, Londra, p.139

Identitatea comunităţii almăjene poate fi redată cu ajutorul unor reprezentări

sociale care rezultă din experienţele pe care grupul, comunitatea le-a avut în trecutul
istoric, precum şi din sistemul său de norme, valori şi atitudini. Reprezentările sociale sunt
importante, mai ales prin funcţiile pe care le îndeplinesc:
▪ funcţia identitară (explică modul în care grupul social analizat – comunitatea
almăjenilor – se percepe pe el însuşi dar şi pe celelalte grupuri cu care interacţionează,
„vecinii” lor);
▪ funcţia justificatoare (prin care sunt explicate diferite practici sociale ale
almăjenilor);
▪ funcţia de orientare a practicilor177.
Pe de altă parte, mentalitatea, un termen la care facem frecvent referire şi care a
început să fie utilizat tot mai des începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
defineşte „modul de a gândi şi de a simţi al unui popor, al unui anume grup de persoane
(...)” (Mandrou, 1968b, p.479)178.

176
Apud Cuche D., 2003, op.cit., p.128.
177
Abric J. C., 1996, op.cit., p.17.
178
Apud Gavreliuc A., 2003, op.cit., p.29.
63
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Revenind la modalitatea de surprindere a elementelor ce definesc identitatea

locuitorilor regiunii şi a limitelor sale actuale, am apelat la utilizarea chestionarului 179 în
alternanţă cu interviul, atât în interiorul regiunii, cât şi la cei consideraţi „străini”, fie
pentru că locuiesc în afara limitelor spaţiului almăjan, fie pentru că reprezintă minorităţi în
cadrul Ţării Almăjului. Ca orice regiune de tip „ţară”, populaţia este şi aici majoritar
românească cu foarte mici excepţii, conturate ca urmare a colonizării cehilor pe aceste
meleaguri bănăţene. Drept consecinţă, trebuie să menţionăm încă de la început faptul că,
minoritatea cehă („pemii” – cum îi numesc almăjenii), ce s-a constitut într-un conglomerat
habitaţional, localitatea Ravensca180, va fi tratată ca o enclavă în spaţiul almăjan, cu care se
identifică doar parţial. Acest lucru deoarece „conştiinţa identităţii etnice”181 este una dintre
caracteristicile cele mai importante ale mentalităţii populare.
Pe parcursul celor trei ani de cercetări în Ţara Almăjului, am aplicat mai multe
tipuri de chestionare pentru elucidarea diverselor aspecte problematice ale sistemului, iar
în ceee ce priveşte stabilirea limitelor sale mentale şi conturarea identităţii locuitorilor, am
primit 115 răspunsuri pentru un prim tip de chestionar (cel aplicat în „interiorul”
sistemului) şi 30 de răspunsuri la chestionarul aplicat în „exteriorul” regiunii. Pentru
primul chestionar, obiectivul principal a fost cel de autoidentificare a populaţiei, iar pentru
cel de-al doilea, obiectivul major a vizat evidenţierea celor care pot fi consideraţi „străini”
de statutul de almăjeni. Un alt scop al utilizării metodei amintite a fost şi cel de clarificare
a limitei estice a sistemului, de altfel, singura limită discutabilă pentru Ţara Almăjului,
întrucât celelalte sunt foarte clar conturate de către elementele cadrului natural.
Înainte de a trece la interpretarea răspunsului la chestionare, este important să
facem câteva precizări legate de modul de întocmire al lor şi de criteriul de selecţie al
persoanelor chestionate. În primul rând, ambele chestionare au fost întocmite în vederea
atingerii unui obiectiv clar stabilit încă de la început, acela al evidenţierii elementelor care
definesc identitatea teritorială almăjană. Ca la orice chestionar (pentru a-i scoate în
evidenţă eficienţa şi pentru a nu pierde în detalii, obiectivul stabilit), numărul întrebărilor a
fost restrâns (11 întrebări). Răspunsurile primite se presupuneau a fi clare şi accesibile
oricărei persoane, indiferent de vârstă sau pregătire educaţională. Am putea afirma astfel că
structura chestionarului a fost gândită pe trei părţi: prima parte cuprinde un număr de 5
întrebări prin care am urmărit modul în care locuitorii Ţării Almăjului îşi definesc propria
regiune, stabilindu-i limitele; o a doua parte, reprezentată de 6 întrebări a avut drept scop
evidenţierea câtorva caracteristici ale mentalităţii şi culturii populare almăjene, iar în final

179
Chiar dacă utilizarea chestionarului este o metodă de investigaţie specifică sociologiei şi psihologiei sociale,
am considerat că poate fi una dintre cele mai adecvate metode la care am fi putut apela pentru a surprinde
aspectele care dau specificitate mentalităţii şi identităţii almăjene. Pornind de la acestă ipoteză, este relevant să
menţionăn rolul chestionarului, definit ca „succesiune logică (...) de întrebări scrise (...), cu funcţie de stimuli,
în raport cu ipotezele cercetării, care (...) determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau
nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris” (Chelcea S., 1975, Chestionarul în investigaţia sociologică,
Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p.140).
180
Satul Ravensca aparţine din punct de vedere administrativ-teritorial, comunei Şopotu Nou. Este o localitate
formată în secolul al XIX-lea în urma colonizării cehilor pentru activităţile de exploatare a lemnului, aspect
care explică şi poziţia geografică a aşezării, pe culmile Munţilor Almăjului, la circa 800 m altitudine. Probabil
şi datorită izolării, localitatea a rămas şi în prezent populată în întregime de cehi. Investigaţiile de teren din
anul 2009, încă evidenţiază foarte bine acest aspect: „există o singură familie de români stabiliţi aici, şi aceştia
veniţi prin căsătorie. (...) au învăţat şi limba cehă” (H. P., 65 ani, localnică).
181
Mitu S., 1997, op.cit., p.8.
64
 Ana-Neli IANĂŞ

s-a încercat obţinerea câtorva date despre fiecare repondent chestionat182. Cele câteva date
personale ale fiecărui repondent, am considerat optim şi obligatoriu a fi trecute la finalul
chestionarului, pentru a garanta încredere şi a alunga orice suspiciune sau reţinere din
partea persoanei care urma a fi interogată. Reticenţa la răspuns poate apărea atunci când
datele personale sunt cerute încă de la începutul procesului de interogare, putând conduce
la refuzul de colaborare pentru mulţi dintre potenţialii repondenţi.
Clarificând aşadar, cele câteva aspecte referitoare la modul de concepere al
chestionarelor, vom purcede la interpretarea chestionarului, aplicat în interiorul sistemului
regional analizat, începând cu ultima parte, cea referitoare la populaţia care a binevoit să
colaboraze la completarea sa. Analizând toate cele 115 răspunsuri primite, am constatat
succesul reuşitei aplicării chestionarului la populaţia din toate cele 7 comune care
formează actualul teritoriu al Ţării Almăjului.
Există şi o pondere de 5,21% din totalul răspunsurilor, care aparţine repondenţilor
almăjeni ce locuiesc în prezent în afara sistemului regional analizat. Totodată se constată
că cea mai mare pondere din totalul de răspunsuri aparţine comunei Prigor cu 23,47%
(repondenţii aparţinând satelor Prigor, Borlovenii Noi, Borlovenii Vechi, Pătaş şi Putna),
iar ponderea cea mai redusă, de numai 3,47%, aparţine comunei Şopotu Nou, (cu
repondenţi din satele Şopotu Nou şi Ravensca), (Figura 5).

23,47%

Bănia
19.13%
Bozovici

3.47% Dalboșeț

Eftimie Murgu

5.21% Lăpușnicu Mare

Prigor

8.69% Șopotu Nou

22.60%
Repondenți almăjeni stabiliți în afara
sistemului regional

5.21%
12.17% 115 răspunsuri = 100%

Fig. 5. Ponderea numărului de răspunsuri obţinute la chestionarul 2,

pentru fiecare comună din Ţara Almăjului
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Întrucât întrebările chestionarului s-au caracterizat prin simplitate, au fost adresate

tuturor categoriilor de vârstă fiind evidentă totuşi o colaborare mai bună a grupei adulte
(20-60 ani), care a dat majoritatea răspunsurilor (66,95%), urmată de grupa vârstnică (peste
60 ani) cu o pondere de 30,43% din totalul răspunsurilor primite (Figura 6). În urma
investigaţiilor de teren, am putut constata faptul că populaţia de peste 60 de ani,
cunoscătoare şi păstrătoare a cutumelor, a obiceiurilor vechi, a reprezentat adevăratul izvor

182
O metodă asemănătoare a fost aplicată şi în procesul de delimitare a Ţării Năsăudului (Ilovan Oana, 2009,
op.cit., p.52).
65
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

de dovezi în ceea ce priveşte imaginea almăjenilor despre propria lor „ţară”, iar media de
vârstă a eşantionului a fost de 47 ani.

2.60%

30.43%

<19 ani
20-60 ani
>60 ani

66.95%

115 răspunsuri = 100%

Fig. 6. Structura pe grupe de vârstă a repondenţilor din Ţara Almăjului

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Astfel, sub raport cultural, almăjenii constituie o colectivitate păstrătoare a

tradiţiei, iar în unele sate în care predomină populaţia vârstnică, s-a dezvoltat un fel de
„cultură «de seră», fiind un fel de enclavă umană a trecutului”183. Datorită acestui fapt şi
în interiorul sistemului studiat, se pot contura două tipuri de mentalităţi: mentalitatea
conservatoare (înrădăcinată în trecut) şi caracterizată prin ponderea mare a populaţiei de
peste 60 de ani şi mentalitatea predispusă inovaţiei (unde tinerii deţin o pondere
însemnată), (Figura 7).
Constatăm aşadar, înrădăcinarea mentalităţii almăjenilor în stereotipuri, tradiţii, în
conservatorism pentru cea mai mare parte a sistemului.
Numai două comune, Bozovici şi Prigor, se caracterizează printr-o mentalitate
predispusă spre inovaţie. Considerăm că acest aspect este favorizat nu doar de ponderea
mai mare a tinerilor în totalul populaţiei fiecărei comune (tinerii fiind mai predispuşi spre
nou) ci şi de poziţia lor geografică în jumătatea estică a regiunii, adică spre partea mai
facilă de deschidere a sistemului către exterior. Totodată, aici se manifestă mult mai intens
şi schimbul de materie, informaţie şi energie.
În comunele din Ţara Almăjului unde tinerii deţin o pondere însemnată, apar
probleme legate de desconsiderarea tradiţiei în modul de petrecere a timpului liber, în
gândire (lupta împotriva vechiului), în port etc., putând vorbi astfel şi despre o
discontinuitate majoră între generaţii. Atâta timp cât tradiţia a fost suficient de puternică
pentru a împiedica influenţele culturale străine, discontinuitatea dintre generaţii era practic
inexistentă, şi grupa populaţiei tinere se identifica în stereotipurile impuse de colectivitatea

183
Chelcea S. Et. Al., 1984, p.150.
66
 Ana-Neli IANĂŞ

almăjană din care face parte. Această colectivitate reprezintă de fapt, „leagănul” formării
întregului sistem de valori şi comportamente sociale184 din regiune.

Fig. 7. Tipuri de mentalităţi specifice sistemului regional almăjan

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Un alt aspect care considerăm că este relevant în studiul de faţă este: structura pe
sexe (Figura 8) a repondenţilor şi nivelul de educaţie al acestora (Figura 9).
Analiza structurii pe sexe a repondenţilor la chestionar evidenţiază ponderea
majoritară de răspunsuri din partea populaţiei masculine. Acest aspect întâlnit în Ţara
Almăjului este mai puţin în conformitate cu realitatea. De regulă, „cultura masculină este
focalizată pe succesele individuale”, pe când „cultura feminină subliniază armonia
interpersonală şi relaţiile din comunitate”185, persoanele de sex feminin manifestând o

184
Ibidem, p.159.
185
Abric J. C., 1996, op.cit., p.45.
67
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

încredere mult mai mare faţă de interogatori, spre deosebire de repondenţii de sex
masculin. Situaţia este cu totul alta în Ţara Almăjului, probabil şi datorită persistenţei unei
culturi tradiţionale în regiune, unde viziunea asupra timpului este mult mai lentă, iar
oamenii (almăjenii) acordă o mai mare importanţă relaţiilor interpersonale decât duratei de
timp pe care-l consacră pentru acestea.

115 repondenţi = 100%

Popula ț ie feminină 47.83

Popula ț ie masculină 52.17

45 46 47 48 49 50 51 52 53 (%)

Fig. 8. Structura pe sexe a repondenţilor din Ţara Almăjului

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

115 repondenţi = 100%

altele 1.73

studii superioare
(universitare şi/sau 34.77
postuniversitare)

liceu 40

gim naziu sau şcoală

23.47
prim ară

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 (%)

Fig. 9. Structura educaţională a repondenţilor din Ţara Almăjului

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Analiza structurii educaţionale a populaţiei din Ţara Almăjului are o însemnătate

majoră pentru a indica gradul de conservatorism, tradiţionalism, atitudinea faţă de nou,
faţă de schimbare a almăjenilor. Chiar dacă trăsătura de bază a acestui „spaţiu social
închis” este conservatorismul, el „este asociat (...), în mai mare măsură cu lipsa de
68
 Ana-Neli IANĂŞ

încredere”186, nivelul de instruire favorizând o oarecare deschidere spre modernitate,

contribuind la definirea orientărilor valorice ale populaţiei. Reticenţa faţă de schimbare,
conservatorismul, este în general una dintre caracteristicile regiunilor de tip „ţară”
(inclusiv un element de specificitate pentru Ţara Almăjului187), fiind susţinut de populaţia
cu studii primare şi medii care a reprezentat 63,47% din ponderea celor chestionaţi.
Considerăm că particularitatea este benefică pe de o parte, deoarece contribuie la păstrarea
obiceiurilor şi tradiţiilor, dar pe de altă parte, poate avea şi repercusiuni negative asupra
sistemului regional prin stagnarea evolutivă a acestuia. Tradiţionalismul este mult mai
accentuat la persoanele în vârstă, cu un nivel educaţional mai scăzut, cu stare materială mai
precară şi presupune „valorizarea înaltă a familiei, comunităţii şi a religiei”188, de multe
ori fiind susţinut şi de problemele sociale locale (şomaj, emigrare etc.).
Unul dintre cele mai tipice aspecte pe care le-am constatat în urma aplicării
chestionarului, în scopul delimitării Ţării Almăjului, este cel care reliefează apartenenţa
omului la pământul natal, înstrăinarea locului de baştină fiind un aspect de neimaginat
pentru almăjeni. Sunt „legaţi de glie”, iar părăsirea locului în care s-au născut, ori
purcederea dincolo de limitele a ceea ce ei numesc „Ţara Almăjului” sau „Valea
Almăjului”, ar reprezenta pentru mulţi, pierderea identităţii culturale de care sunt atât de
mândrii. Afirmaţia a fost demonstrată şi de cele 77 de răspunsuri primite de la almăjenii
care, în prezent, trăiesc în localitatea în care s-au şi născut (evident, localitatea este situată
în Ţara Almăjului) şi a altor 24 de răspunsuri primite de la locuitorii care trăiesc într-o altă
localitate decât cea în care s-au născut, dar situată tot în cadrul sistemului regional almăjan.
Cele două categorii deţin o pondere de 87,82% din totalul celor 115 persoane chestionate.
Se remarcă, de asemenea şi o pondere mai mare pentru „străinii” care s-au stabilit în
Almăj, decât pentru almăjenii care s-au stabilit în afara regiunii, fapt real care întăreşte
afirmaţiile anterioare (Figura 10).
De aici rezultă foarte clar una dintre componentele spaţiului mental almăjan,
legătura cu pământul, acesta din urmă având sens de loc de naştere, glie strămoşească de
care se leagă şi identitatea fiecărei persoane. „Pământul, indiferent de morfologia lui, este
asimilat cu lutul zidirii de oameni”, susţinând de altfel „întregul eşafodaj al existenţei
umane”189. De pământ depinde şi „limitarea cunoaşterii umane”190. Are totodată şi o mare
valoare socială, prin faptul că reprezintă „condiţia materială a existenţei grupului familial,
dar şi condiţia principală a poziţiei sociale a acestuia în comunitate (...), e nucleul
economic în jurul căruia se păstrează grupul familial”191. Pământul mai poate fi asociat şi
cu proprietatea, moşia, iar ataşamentul faţă de acesta este unul cert, absolut, înstrăinarea sa

186
Sandu D., 1996, op.cit., p.35; 114.
187
Conservatorismul i-a caracterizat dintotdeauna pe almăjeni, aspectul fiind evidenţiat şi în diferite momente
din trecutul lor istoric, mai ales după militarizarea satelor. „Însăşi cei mai de seamă exponenţi ai Curţii de la
Viena au recunoscut că românii bănăţeni din graniţa militară ţin foarte mult la trecutul lor istoric, la tradiţia
moştenită de la străbuni pe care o cultivă şi o dezvoltă, fapt pentru care ei au fost cotaţi ca şi conservatori,
nereceptivi la nou pentru că se opuneau la introducerea unor orânduieli ce contraveneau cu obiceiurile
locului” (Groza L., 1977, Arhitectura caselor grănicereşti, în Studii şi comunicări de Etnografie-Istorie, II,
Caransebeş, p.50).
188
Sandu D., 1996, op.cit., p.55.
189
Cocean P., 2004, op.cit., p.3-4.
190
Dolângă N., 1999, Ţara Almăjului sau lumea reală şi lumea folclorică, în Almăjana, nr.1, Bozovici, p. 5.
191
Marica G. Em., 2004, op.cit., p.148.
69
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

neînsemnând altceva decât dezrădăcinare din fundamentul pe care s-a clădit identitatea
culturală a almăjenilor. Pământul este însuşit ca „o condiţie sine qua non a existenţei,
permanenţei, continuităţii”, el care oferă siguranţa zilei de mâine, prestigiul social,
mulţumire, linişte etc., fiind şi „un suport al manifestării obiceiurilor, credinţelor legate de
existenţa şi folosinţa sa (...)”192.

6.95% 1.73% 115 repondenţi = 100%

3.47%

20.86%

66.96%

Persoane care trăiesc în localitatea almăjană în care s-au născut

Persoane care trăiesc într-o altă localitate almăjană decât cea în care s-au născut

Persoane care s-au născut în Țara Almăjului, dar trăiesc în prezent în afara sistemului regional
almăjan
Persoane care s-au născut în afara sistemului regional almăjan, dar trăiesc în prezent în Țara
Almăjului
Persoane care s-au născut și trăiesc în afara sistemului regional almăjan, dar care au cel pu țin
un părinte originar din Țara Almăjului

Fig. 10. Apartenenţa persoanelor chestionate la sistemul regional almăjan

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Păstrarea cu sfinţenie a pământului natal, ataşamentul maxim faţă de locul de

origine (de naştere) a fost evidenţiat şi în urma identificării localităţii de provenienţă a
părinţilor fiecărei persoane chestionate. 72 de repondenţi din totalul de 115, au ambii
părinţi din aceeaşi localitate almăjană în care s-au stabilit şi ei, iar 18 repondenţi au un
părinte din aceeaşi localitate cu ei şi celălalt părinte dintr-o altă localitate, dar tot din Ţara
Almăjului. Astfel, proporţia de 78,25% demonstrează din nou două aspecte: pe de o parte
înrădăcinarea absolută în plaiul natal şi, pe de altă parte, realizarea căsătoriei (care este
considerată un lucru sfânt), între persoane din aceeaşi localitate, sau cel mult cu o persoană
dintr-o localitate apropiată, dar din aceeaşi regiune, căsătoriile unui almăjan cu un „străin”
(„venetic”) fiind destul de rare (Figura 11). Aspectul se datorează şi dorinţei de păstrare a
cutumelor, tradiţiilor, obiceiurilor etc., de neînstrăinare a averii, care la almăjeni o
reprezintă în primul rând pământul şi apoi casa, gospodăria – o a doua componentă a

192
Ilovan Oana, 2008, op.cit., p.83.
70
 Ana-Neli IANĂŞ

spaţiului mental analizat. Casa părintească este „sinonimă locului primelor tangenţe ale
individului cu lumea”, iar datorită acestui fapt, „devine un atribut indispensabil, de
neînlocuit, al oricărui edificiu mental”193.

2.60% 5.21%
115 repondenţi = 100%
4.34%

15.65%

62.60%
9.56%

Repondenți cu ambii părinți care provin din aceeași localitate almăjană în care ei trăiesc

Repondenți cu ambii părinți care provin din alte localități almăjene, diferite de cea în care ei trăiesc

Repondenți cu unul dintre părinți care provine din aceeași localitate almăjană în care ei trăiesc, celălat
părinte provenind tot din Țara Almăjului
Repondenți care trăiesc în Țara Almăjului, ambii părinți provenind din afara sistemului regional almăjan

Repondenți care trăiesc în Țara Almăjului, doar unul dintre părinți provenind din afara sistemului
regional almăjan
Repondenți care nu trăiesc în Țara Almăjului, dar cel puțin unul dintre părinți provine din sistemul
regional almăjan
Fig. 11. Ataşamentul locuitorilor Ţării Almăjului faţă de locul de origine
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

În prima parte a chestionarului am urmărit modul în care locuitorii Ţării Almăjului

îşi definesc propria regiune şi modul în care se identifică cu ea.
Un prim pas, considerăm noi, foarte important înainte de a trece la investigarea
sistemului regional luat în studiu, a fost acela de a clarifica denumirea sa corectă, cea de
Almăj. Semnele de întrebare ar fi putut apărea, pornind de la alte denumiri întâlnite în
literatura de specialitate, precum „Ţara Nerei” sau „Depresiunea Bozovici”, astfel încât
mai multe apelative ar fi putut fi atribuite regiunii studiate de noi drept: „Ţara Nerei”,
„Ţara Bozoviciului” (pornind şi de la faptul că întreaga depresiune intramontană şi-a luat
numele de la localitatea cea mai mare, Bozovici, care are şi rolul de centru polarizator în
sistem) sau „Ţara Almăjului”.
O a doua ipoteză de la care am pornit în clarificarea problemei a fost şi faptul că,
de regulă, într-un spaţiu mental de tip „ţară”, locuitorii preiau numele regiunii în care
trăiesc, se identifică cu aceasta. De aici, a rezultat şi întrebarea adresată de noi: Cum vă
place să vă numiţi?, întrebare la care, răspunsurile au fost în proporţie de 100% (115
răspunsuri): „almăjan”. De aici am pornit şi cu stabilirea corectă a denumirii regiunii -

193
Cocean P., 2004, op.cit., p.4.
71
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

ŢARA ALMĂJULUI194. Chiar dacă noi am dorit să clarificăm acest aspect, suspiciunile în
legătură cu denumirea corectă nu ar fi trebuit să existe, mai ales că menţionarea
documentară a denumirii ca atare s-a făcut încă din secolul al XIII-lea în Diploma
Ioaniţilor.
Pentru cea mai mare parte a locuitorilor şi a celor chestionaţi, am constatat că
reprezintă o mare mândrie, „un titlu de nobleţe”, identitatea pe care şi-o autoînsuşesc,
aceea de „almăjeni”, raportându-se la spaţiul în care trăiesc şi pe care îl consideră un dar
de la Divinitatea în care cred aşa mult. Mândria este de fapt, unul dintre elementele
definitorii care au conturat identitatea locuitorilor regiunii, element preluat probabil şi din
identitatea culturală bănăţeană. Nu în puţine rânduri, mândria regională pentru cei care s-au
născut şi trăiesc în Ţara Almăjului, rezultă şi din imaginea pozitivă pe care cei din
exteriorul regiunii şi-au conturat-o despre aceasta, sau din legătura trecutului cu prezentul,
ori din conotaţia istorică ce poate servi drept element identitar foarte puternic („Cel mai
mândru sunt de faptul că sunt almăjan”).
Relatăm în acest sens, câteva mărturii ale unor locuitori din regiune, cu rolul de a
scoate în evidenţă ce înseamnă pentru ei a fi „almăjan”, locuitor al Ţării Almăjului :

• „A fi almăjan este o mândrie, pentru că eşti născut într-o zonă cu multe obiceiuri
şi tradiţii păstrate încă” (E.L., 38 ani, Timişoara, născută la Bozovici).
• „A fi almăjan este o mândrie că eşti născut într-o zonă favorizată din punct de
vedere ecologic, având acces spre diferite obiective turistice: Cheile Rudăriei, Cheile
Nerei, Mânăstirea Putna, Cheile Globului, Cascada Bigăr, Paralela 45, Lacul Dracului”
(M.L., 28 ani, Timişoara, născută la Bozovici).
• „A fi almăjan înseamnă să fii născut, crescut şi să ai părinţi în Ţara Almăjului”
(M.K., 34 ani, Cluj-Napoca, are părinţi în Ţara Almăjului).
194
Asupra explicării etinomului „Almăj”, au existat mai multe păreri de-a lungul istoriei, mai ales după
menţionarea în documente a denumirii „Ţara Almăjului”, începând cu secolul al XIII-lea. O primă explicaţie ar
fi aceea că denumirea provine de la cuvântul din limba maghiară, „Almás”, care însemnă ţinut unde se produc
multe mere (în limba maghiară „alma”=măr), (Grofşorean C., 1943, În cuib de vulturi daco-valahi, în
R.I.S.B.C., Anul XI, mai-iunie, Timişoara, p.223). Explicaţia ar putea fi însă pusă sub semnul întrebării, dacă
facem referire la trecutul istoric al regiunii, când suprafeţele forestiere acopereau în cea mai mare parte
Almăjul, suprafeţele cultivate cu pomi fructiferi fiind foarte restrânse şi, chiar şi în aceste condiţii, cultura
prunului deţinea dintotdeauna primul loc. O a doua explicaţie ar fi legată de provenirea etinomului „Almăj” de
la denumirea unui afluent al Dunării din Moesia, râul Lom, denumire veche păstrată din limba tracă sub forma
„Almus”, şi de aici „Valea Almăjului” (Ionescu, 1942, citat de Grofşorean, 1943, p.223). O posibilă explicaţie
oferită mai ales de istorici, ar fi şi cea a provenienţei etinomului „Almăj” din substantivul maghiar „halmos”
care înseamnă loc deluros, de aici derivând în limba maghiară, denumirea „Almás” (Pesty F., 1876, A Szörény
vármegyei hajdani oláh kerületek, Edit. A.M.T. Akadémia Könyvkiadó Hivatala, Budapesta, p.12-13). Pe de
altă parte, numele sistemului regional analizat ar putea proveni de la un vechi etinom local, „almă”, care
înseamnă „loc de vatră”, „loc de casă”, sensul său fiind acela de spaţiu pentru locuit (Smeu L., 1977,
Contribuţii la istoria Almăjului, Edit. Litera, Bucureşti). Nu în ultimul rând, provenienţa toponimului „Almăj”,
poate fi pusă pe seama a două cuvinte dacice: „hal” (noroi) şi „măj” care derivă din celticul „mud” (noroi) şi
dacicul „mad” (apă mare). Semnificaţia s-ar referi la „apa noroioasă” a Mării miocene care acoperea teritoriul
depresiunii intramontane în terţiar (Vaida, 1996, Apud Dolângă N., 2000, Ţara Almăjului. Studiu monografic,
Edit. Mirton, Timişoara, p.59 şi Anton L., 2006, Ţara Almăjului – un spaţiu mental unic în Europa, în
Almăjana, nr.2, septembrie, Bozovici, p.2). Denumirea regiunii poate proveni şi de la numele generalului
roman Almasius care a comandat castrul de la Dragomireana (Dalboşeţ). Concluzionând, semnificaţia reală a
etinomului „Almăj” nu este cunoscută nici în prezent, cercetările continuând în acest sens, iar supoziţiile
rămânând singurele dovezi ale denumirii pe care locuitorii regiunii şi-au însuşit-o atât de bine.
72
 Ana-Neli IANĂŞ

• „A fi almăjan înseamnă să fii crescător de animale, să ştii să doineşti, să ştii să

stai la locul tău” (M.V., 36 ani, Eftimie Murgu).
• Răspunde cu versurile lui M. Eminescu din Scrisoarea III : a fi almăjan înseamnă
să-ţi aperi „sărăcia, şi nevoile şi neamul / şi de-aceea, tot ce mişcă-n ţara asta (face
referire la Ţara Almăjului), râul, ramul / Mi-e prieten numai mie...” (A.C., 40 ani,
Lăpuşnicu Mare).
• „A fi almăjan înseamnă – cel mai fericit locuitor din România, datorită zonei,
aerului, climei şi calităţii spirituale a oamenilor (credinţa lor în Dumnezeu)” (I.D., 35 ani,
Valeapai, născut la Eftimie Murgu).
• „Pentru unii, a fi almăjan constituie un titlu de nobleţe, mai cu seamă, ţăranii get
beget; înseamnă a-ţi iubi limba, portul şi a avea o dragoste deosebită faţă de pământul
străbun” (I.V., 64 ani, Eftimie Murgu).

Revenind la recunoaşterea limitelor Ţării Almăjului de către proprii locuitori,

aspectul rezultă cel mai bine din răspunsurile obţinute la întrebarea 3 a chestionarului, ce
presupune ca repondenţii să recunoască toate localităţile care aparţin Ţării Almăjului
(Figura 12).

120

100

80
Nr. răspunsuri

60

40

20

0
Reș ița Mică
Dalboș eț

Prilipeț

Boinița

Ș umița
Valea Miniș ului
Lăpuș nicu Mare

Bârz
Gârbovăț

Moceriș
Bănia

Prigor

Boina

Cârș a Roș ie

Driș tie

Putna
Urcu

Valea Roș ie
Poneasca

Lăpuș nicel
Bozovici

Eftimie Murgu

Ș opotu Nou

Ș opotu Vechi

Poienile Boinei

Răchita

Prislop

Valea Răchitei

Petnic
Pătaș
Borlovenii Noi

Ravensca
Borlovenii Vechi

Stancilova

Globu Craiovei
Pârvova

Localități

Fig. 12. Aşezările omeneşti care formează actualul sistem regional Ţara Almăjului
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Este foarte evident şi totodată de aşteptat faptul că, în proporţie de 100% (115
răspunsuri), cei chestionaţi au inclus în Ţara Almăjului satele cu funcţie de reşedinţă de
comună pentru sistemul regional (Bozovici, Bănia, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu
Mare, Prigor, Şopotu Nou), precum şi alte câteva aşezări care au aparţinut Almăjului şi în
trecutul istoric, aspect dovedit de hărţile încă păstrate din secolele XVII-XIX. Printre
acestea se numără localităţile: Şopotu Vechi, Gârbovăţ, Prilipeţ, Pătaş, Moceriş, Borlovenii

73
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Vechi, Borlovenii Noi şi Putna (ultima localitate fiind recunoscută ca aparţinând Ţării
Almăjului de către 93,91% dintre repondenţi). În proporţie de peste 60% din numărul celor
chestionaţi, au recunoscut ca aparţinând Ţării Almăjului pe fiecare dintre următoarele
aşezări mai mici: Poneasca, Valea Minişului, Bârz, Boina, Poienile Boinei, Stancilova,
Boiniţa, Valea Răchitei şi Valea Roşie. Exceptând localitatea Stancilova (recunoscută de
86,08% dintre almăjeni ca aparţinând regiunii), toate celelalte aşezări fac parte din
categoria fostelor cătune ale Ţării Almăjului, declarate sate la recensământul din anul
1956.
Există şi alte aşezări care sunt mai puţin cunoscute de localnici, fie datorită izolării
lor şi accesului foarte dificil (de exemplu Răchita, recunoscută de numai 17,39% dintre
persoanele cu care am intrat în contact), fie datorită depopularii intense a acestor sate
risipite, ceea ce le-a redus din “popularitate” (Prislop, Reşiţa Mică – populaţia de aici
stabilindu-se mai ales în localitatea Dalboşeţ; Cârşa Roşie, Driştie, Urcu – de unde
populaţia a plecat spre Şopotu Nou).
Investigaţiile de teren din perioada 2007-2009 au demonstrat şi faptul că populaţia
vârstnică este cea care cunoaşte foarte bine cătunele din trecut (bătrânii satelor fiind cei
care locuiau acolo), în timp ce majoritatea tinerilor nu au auzit numele acestor aşezări. O
altă constatare în urma incursiunilor din teren este şi cea a procesului de depopulare.
Situaţia prezentată la recensământul din anul 2002 nu este reală, multe dintre aşezări fiind
populate în prezent, cu doar una sau două familii de almăjeni.
În şirul localităţilor care trebuiau să fie identificate de către cei chestionaţi, ca
aparţinătoare Ţării Almăjului, au fost trecute şi câteva aşezări de la limita estică a regiunii
studiate, acolo unde pot apărea eventuale incertitudini, prin apartenenţa aşezărilor la Craina
sau la Ţara Almăjului. A fost studiată astfel, situaţia referitoare doar la satele din imediata
apropiere a „graniţei” regiunii: Lăpuşnicel, Petnic, Pârvova, Şumiţa şi Globu Craiovei.
Pentru toate aceste aşezări, media a fost de numai 5,55% dintre cei chestionaţi care
recunosc localităţile ca aparţinând Almăjului şi nu Crainei. Răspunsurile au fost influenţate
de foarte multe ori, nu atât de cunoştinţele localnicilor, cât de unele denumiri ale
localităţilor. Este cazul, mai ales, a localităţii Lăpuşnicel care, de cele mai multe ori a fost
considerată ca aparţinând Ţării Almăjului, doar prin simpla similitudine a etinomului, cu
cel al localităţii Lăpuşnicu Mare.
Totuşi, cercetările amănunţite au dovedit faptul că cele cinci aşezări aparţin
Crainei, nu Ţării Almăjului, limita dintre aceste două regiuni geografice stabilindu-se la
înşeuarea de la Pârvova (Pirova). Concluzia s-a conturat, pe de o parte datorită contrastul
major între ponderea considerării acestor sate ca fiind aparţinătoare Ţării Almăjului, în
comparaţie cu cele cinci localităţi şi, pe de altă parte, ca urmare a chestionării locuitorilor
din „satele problemă”, care au răspuns în proporţie de 100% că nu se consideră almăjeni.
Au adus şi argumente în acest sens, pe care le vom prezenta într-un subcapitol următor.
Mai mult însă, putem afirma cu certitudine, faptul că identitatea almăjenilor este
foarte clar creionată, ei deosebindu-se de „vecinii” lor crainenţi sau căininţi – după cum îi
numesc – prin mai multe aspect. Câteva dintre elementele prin care locuitorii Ţării
Almăjului consideră că se deosebesc de „vecinii” lor, după cum reiese şi din analiza
chestionarelor, sunt: ataşamentul faţă de familie195, sinceritatea, onestitatea, bunul simţ,
195
Familia are o însemnătate majoră, mai ales într-o comunitate pur rurală, având nu doar funcţie domestică,
de procreere, de creştere a tinerelor generaţii, ci şi alte funcţii: „religioase, artistice, morale-educative, juridice,
74
 Ana-Neli IANĂŞ

simplitatea, hărnicia, dragostea de glie, credinţa în Divinitate, modestia, solidaritatea,

frumuseţea sufletească, ospitalitatea, dezvoltarea mai accentuată a agriculturii faţă de cea
practicată în Craina196. Este vorba doar de câteva atribute care au obţinut un număr mai
mic de răspunsuri, în comparaţie cu cele cinci elemente de bază pe care almăjenii le
consideră definitorii în raportarea lor la crăinenţi: graiul (limba), portul (referindu-se aici
la portul popular) – unii amintind şi dansurile populare; obiceiurile şi/sau tradiţiile,
atitudinea şi comportamentul (Figura 13).

60

50

40
Nr. răspunsuri

30

20

10 51 42
13 29
9
0
atitudine comportament grai port (port obiceiuri și/sau
popular) tradiții

Fig. 13. Elemente care definesc identitatea almăjenilor

în raport cu cea a „vecinilor” crăinenţi/crăininţi
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

În afirmaţiile de mai sus recunoaştem de fapt câţiva dintre principalii factori care
asigură unitatea colectivităţii, mai ales când este vorba despre una rurală, după cum este şi
cazul Ţării Almăjului. Aceşti factori au fost prezentaţi de către Marica în 2004 ca fiind:
relaţiile de rudenie, mariajul – ca factor de înrudire între săteni, ataşamentul faţă de aceeaşi
instituţie socială, apropierea teritorilă (vecinătatea)197, viaţa şi experienţa comună,
asemănarea credinţelor, obiceiurilor şi tradiţiilor.
Principalul aspect prin care almăjenii se consideră diferiţi de „vecinii” lor este cel
al limbajului, al graiului popular, al accentului. „Limba, graiul, se desprinde din gândire”
şi este „mărturia unei (...) legături, cu un isvor de creaţie specific”198. Părerea a fost

economice, sociale şi culturale în general” (Marica G. Em., 2004, op.cit., p.169). Familia nu este considerată
doar o „celulă socială” ci şi o „unitate de viaţă spirituală”, „o cale a împlinirii vieţii morale”, având drept
caracteristici de bază: solidaritatea şi autoritatea ierarhică (Bernea E., 2006, op.cit., p. 25-31).
196
Mentalitatea economică a ţăranului din epoca modernă şi contemporană vizează mai ales procesul de
îmbogăţire, de concurenţă cu „ceilalţi”, spre deosebire de epoca premodernă când, preocuparea de bază era
doar aceea de a-şi asigura existenţa.
197
De regulă, în mediul rural, vecinii rămân aceiaşi, nu se schimbă ca în mediul urban.
198
Grigore I., 1938, Pe urmele „specificului” bănăţean, în Revista Institutului Social Banat Crişana, anul VI,
nr. 22-23, aprilie-septembrie, p.43.
75
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

împărtăşită de 44,34% dintre cei chestionaţi, mulţi dintre ei oferind şi exemple: „crăinenţii
vorbesc cu pi, iar almăjenii cu pră în loc de pe sau crăinenţii vorbesc cu gi, iar almăjenii
cu dă în loc de cuvântul de” (localnică, 67 ani, Pătaş; localnic, 80 ani, Borlovenii Vechi).
Iată doar unul dintre multele exemple pe care le-am primit în timpul investigaţiilor noastre
de teren, aspectul fiind tratat şi în câteva lucrări de specialitate. Chiar acelaşi exemplu,
relatat nouă de către localnici (cel al prepoziţiilor „de şi pe”), este întâlnit şi în lucrarea lui
Vasile Ioniţă - „Nume de locuri din Banat”, p.179-181. Autorul explică şi câteva toponime
din Ţara Almăjului, considerate „relicte lexicale”, dar care se mai utilizează şi în prezent.
Cea mai mare parte a lor, evocă aspecte din viaţa economică a regiunii, legate în primul
rând de creşterea animalelor. Considerăm că este relevant să menţionăm câteva dintre ele,
mai ales că dezvoltarea accentuată a agriculturii în Almăj, în raport cu regiunea vecină
Craina, este considerată de către localnici, unul dintre elementele de deosebire faţă de „cei
din afară” (cei care nu sunt consideraţi almăjeni). Exemple de astfel de toponime păstrate
în graiul almăjan sunt: „odăi” (cuvânt frecvent întîlnit la Moceriş, referindu-se la aşezările
din munte folosite ca adăposturi pentru animale – în Craina, termenul cel mai frecvent
utilizat cu acest sens fiind cel de „sălaş”); „văcăreaţă” (cuvânt utilizat mai ales la Şopotu
Nou, desemnând locurile de odihnă ale animalelor – sinonimul din regiunea învecinată
fiind cuvântul „boişte”)199 etc. Exemplele oferite sunt mult mai multe, însă studiul de faţă
nu are drept scop inventarierea lor, ci doar oferirea câtorva modele prin care să dovedim
diferenţa dintre cele două regiuni, diferenţă bazată pe limbaj. Informaţii suplimentare
legate de fonetica şi morfologia graiului almăjan au fost furnizate şi prin alte exemple, de
către Lidia Gaga, 1978, p.38-39, cum ar fi: „luvat” în loc de luat, „lăbdat” pentru lăudat,
„trimeş” în loc de trimisei etc.
Sunt amintite totodată şi mici diferenţieri intraregionale legate de grai, nu doar
interregionale. Unul dintre cele mai sugestive exemple în acest sens a fost oferit de Vasile
Popovici în anul 2006: „cu puţină deosebire, pătăşenii vorbesc dialectul bănăţean, cu
accente moi. Se deosebesc de prilipceni, care vorbesc mai repede şi înţepat, ca şi de ex.
bozovicenii, bănienii şi lăpuşnicenii care «dăcăesc» (...)”200.
Dorim însă să mai precizăm şi faptul că, explicarea multor cuvinte şi a unor
aspecte de toponimie din Ţara Almăjului sunt întâlnite şi la Nicolae Staica de Haţeg, în
„Cronica Banatului”, p. 322-329, şi mai ales în „Noul atlas lingvistic român – Banatul”,
apărut în anul 1980 sub egida Academiei, lucrare în care graiul din Ţara Almăjului deţine
un loc binemeritat, fiind realizate şi câteva hărţi ce indică repartiţia spaţială a cuvintelor
care se referă la reflexele grupului „gi+u”. Hărţile respective au fost preluate şi de către
Nicolae Dolângă în studiul monografic realizat asupra Ţării Almăjului (p. 46-57).
Circa 36,52% din numărul celor chestionaţi atribuie o valoare importantă şi
portului popular almăjan, jocului popular care s-au dovedit a fi păstrate cu sfinţenie şi de
către generaţia tânără, ceea ce a determinat o oarecare dăinuire în timp a unor valori
tradiţionale, definitorii în cultura populară almăjană. O pondere însemnată (25,21%) este
deţinută de obiceiuri şi/sau tradiţii, începând de la cele de natură religioasă, până la cele
laice, pentru care, lumea satului a reprezentat locul ideal de păstrare şi perpetuare. În astfel
de condiţii, putem afirma cu certitudine că „specificul almăjan, prin cântecul şi dansul

199
Ioniţă V., 1975, Mărturii de viaţă pastorală în toponimia Banatului, în Studii şi Comunicări de Etnografie-
Istorie, Caransebeş, p.264-265.
200
Popovici V., 2006, Monografia comunei Pătaş, Edit. Waldpress, Timişoara, p.30-31.
76
 Ana-Neli IANĂŞ

popular, prin tradiţiile ce se păstrează aici, are toate şansele să dăinuie, fiind dus mai
departe de generaţiile tinere care la nedeie şi la alte sărbători de peste an, joacă brâul,
hora, jocul de doi. Generaţiile tinere moştenesc prin joc, prin cânt şi obiceiurile specifice
Văii Almăjului – solidaritatea în frumuseţe şi în bucurie”201.
Alte aspecte care le conferă identitate almăjenilor sunt atitudinea (menţionată de
11,3% din numărul almăjenilor chestionaţi) şi comportamentul (susţinut de 7,82% dintre
repondenţi), ambele dovedite de afirmaţiile făcute de locuitorii regiunii, prin elemente care
vizează:

- respectul faţă de semeni, într-ajutorarea locuitorilor aceleiaşi comunităţi:

• „Ne deosebim de ceilalţi respectând aproapele, ajutându-l la bine şi la rău”
(localnic, 62 ani, Eftimie Murgu);
• „(...) sărim în ajutor oricui” (localnică, 37 ani, Bozovici);
• „(...) respect faţă de aproape” (localnic, 62 ani, Borlovenii Vechi);
• „Între oameni nu există duşmănie, ci din contră, ei se ajută la nevoie. Sunt
împreună şi la bine şi la rău” (localnic, 69 ani, Pătaş);
• „Relaţiile dintre oameni se bazează pe ajutor reciproc, toţi trăind în armonie şi
respect” (localnic, 72 ani, Prigor);

- dorinţa de neînstrăinare a pământului natal, de înrădăcinare în tradiţia şi

cultura almăjană:
• „Iubim locurile natale, drept urmare prea puţini aleg traiul la oraş” (localnică,
57 ani, Prigor);
• „(...) nu am plecat la oraş, ci am stat cu părinţii şi am lucrat pământul” (localnic,
45 ani, Pătaş);
• „Noi trăim numai din agricultură şi creşterea animalelor. Nu am plecat la oraş
ci am rămas să ne lucrăm pământul” (localnic, 60 ani, Prigor).

Din atitudinea acestor oameni se desprinde, pe de o parte mândria de a nu fi

„trădat” cultura almăjeană cu tot ceea ce presupune ea, şi pe de altă parte, un oarecare
dispreţ pentru semenii care nu s-au supus aceloraşi reguli, pentru cei care au îndrăznit să
iasă din tiparele asigurate de conservatorismul regiunii, prin plecarea la oraş. În viziunea
lor (mai ales că vorbim de un sistem regional pur rural), oraşul reprezintă un loc al
pierzaniei, al dispariţiei identităţii regionale. (Crăinenţii de altfel, privilegiaţi de un acces
mult mai lesne de realizat cu centrele urbane ale Banatului şi, mai ales cu cele din Culoarul
Timiş-Cerna, nu consideră atât de „gravă” plecarea la oraş şi „înstrăinarea” de tiparele
vechi în care s-au închistat strămoşii lor). „Desprinderea grea de locurile natale” (localnic,
40 ani, Prigor) a almăjenilor, considerăm că poate fi pusă şi pe seama izolării cauzate de
elementele cadrului natural, pe de altă parte, aceasta având şi un aspect pozitiv, prin
asigurarea tuturor condiţiilor de formare a unui „comportament aşezat” (F.V., 40 ani,
Lăpuşnicu Mare) pentru locuitorii regiunii între care „(...) s-au legat şi s-au păstrat
prieteniile sincere, fără interese” (localnic, 54 ani, Prigor). Locuitorii au dat întotdeauna

201
Stoinel I. D., 1999, Repere despre specificul almăjan în cultura Banatului, în Rev. Almăjana, nr. 3,
decembrie, Bozovici, p.5.
77
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

dovadă de foarte mult bun simţ, „niciodată nu au întrecut măsura, fiind cu capul plecat la
cei din jur” (localnică, 28 ani, Prigor), iar în aspiraţiile lor, aceştia au devenit tot „(...) mai
legaţi de valorile umane prin: omenie, sinceritate şi bunăvoinţă” (I.S., 26 ani, Lăpuşnicu
Mare).
Şi prin particularităţile pe care le-am menţionat deja, am purces spre cea de-a doua
parte a chestionarului, în care am încercat să definim identitatea almăjană prin intermediul
trăsăturilor autoasumate a locuitorilor regiunii, trăsături care reies din răspunsurile celor
chestionaţi. Este important de cunoscut încă de la început şi faptul că, identitatea regională
a unui spaţiu mental de tip „ţară” – cum este şi cazul Ţării Almăjului – preia câteva
elemente care definesc identitatea naţională, şi mai multe elemente care definesc
identitatea populaţiei ce locuieşte în regiunea Banat, fără a se identifica în totalitate cu
acestea.
Menţionarea câtorva caracteristici care să reliefeze calităţile, respectiv defectele
almăjenilor, au fost cele mai semnificative în această privinţă. Referitor la calităţile
autoasumate de locuitorii regiunii, amintim în ordinea importanţei lor: hărnicia, bunătatea,
ospitalitatea, mândria sau făloşenia (de unii considerată mai degrabă un defect decât o
calitate), înrădăcinarea în tradiţie (neînstrăinarea pământului natal), caracterul integru
(cu referire mai ales la respectarea cuvântului dat), credinţa în Divinitate, cinstea (omenia),
sociabilitatea (se consideră oameni „prietenoşi”), simplitatea, generozitatea, iar cu o
proporţie mai redusă, la categoria altor calităţi au fost enumerate: demnitatea, tenacitatea,
blândeţea, statornicia, respectuozitatea (Figura 14).

Fig. 14. Principalele calităţi autoasumate de almăjeni

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Foarte multe dintre calităţile pe care almăjenii şi le autoînsuşesc (mai ales

hărnicia, bunătatea, ospitalitatea etc.), nu sunt altceva decât trăsături generale ale fiinţei
umane, care pot fi întâlnite în proporţii mai mari sau mai mici şi printre membrii altor
colectivităţi, indiferent de regiune.

78
 Ana-Neli IANĂŞ

Ceea ce este interesant este de fapt, nu prezenţa acestor trăsături ci modul în care
ele au reuşit să persiste drept caracteristici ale colectivităţii, încă din timpuri străvechi, ceea
ce le face să aibă o legătură foarte strânsă cu tradiţia202. Astfel, încă o dată este subliniată
importanţa păstrării tradiţiei într-o colectivitate cu populaţie majoritar românească, mai
ales că prin intermediul său sunt păstrate şi transmise de la o generaţie la alta, valorile
umanităţii. Aspectele reies nu doar din „firea locuitorilor” care „este aşa cum mediul
natural şi împrejurimile au format-o”203, ci şi din respectarea credinţelor, din arhitectura
specifică, din valorile, credinţele şi caracterul pe care tinerii le moştenesc de la cei vârstnici
etc. Tradiţia se reflectă de cele mai multe ori în relaţiile dintre indivizii aceleiaşi
colectivităţi, contribuind la „consolidarea valorilor pe care comunitatea locală le-a
dobândit şi le-a însuşit de-a lungul timpului”204.
Încercând să explicăm câteva dintre calităţile autoasumate de către locuitorii Ţării
Almăjului, constatăm că hărnicia se detaşează net, devenind nucleul imaginii de sine.
Locuitorii regiunii sunt „oameni muncitori”, condiţiile naturale, istorice, politice
obligându-i să-şi muncească cu trudă pământul (considerat cea mai mare avere a
almăjenilor). Este o mare mândrie pentru o familie de ţărani almăjeni în care şi copiii au
rămas „legaţi de glie”, muncindu-şi cu fală pământul strămoşesc, mai ales pentru că
„munca şi pământul configurează statusul omului împlinit”205. Bunătatea, ca cea de-a doua
caracteristică a profilului etno-pshihologic al almăjanului, poate avea şi înţeles de
„omenie”, poate evidenţia caracterul iertător. Ospitalitatea în schimb, manifestată
îndeosebi faţă de străini, reprezintă un element de deschidere şi de preţuire faţă de aceştia
(ceea ce o face drept cea mai recunoscută trăsătură a almăjenilor pentru „ceilalţi”, pentru
cei din afara sistemului regional almăjan). Credincioşia reprezintă o altă particularitate
pentru almăjeni, întrucât biserica şi religia au fost dintotdeauna două elemente prin care ei
îşi defineau identitatea. Mai mult chiar, religia „a asigurat stabilitatea oamenilor pe un
anumit teritoriu”206. Ea apare în viaţa almăjanului ca „o expresie a nevoilor omului de a-şi
găsi o cale de împăcare şi stabilitate a existenţei lui în lume”207, având rolul de „a
organiza viaţa omului”, de a asigura unitatea socială şi „ordinea spirituală cu toate
formele şi sensurile ei”208. Toate calităţile autoasumate de populaţie, nu au făcut altceva
decât au contribuit la clădirea „solidarităţii colective a satului tradiţional”209 şi a întregului
sistem almăjan pur rural. Spiritualitatea, religiozitatea este susţinută şi de păstrarea curată a
unor obiceiuri şi practici religioase, de prezenţa unor semne creştineşti (cruci, icoane) în
toate satele almăjene sau la răscurcea drumurilor. Orice manifestare spirituală este strâns
legată de cel mai important centru de viaţă, familia (care la rândul său deţine un loc de
frunte în viaţa almăjenilor), pentru că „viaţa unei gospodării ce uneşte în familie pe toţi

202
Mitu S., 1997, op.cit., p.290.
203
Stahl H. P., 2002, Cum s-a stins Ţara Vrancei – Nereju, sat din Vrancea, Edit. Paideia, Bucureşti, p.30.
204
Totelecan G. S., 2003, op.cit., p.53.
205
Gavreliuc A., 2003, op.cit., p.225.
206
Wackermann G., 2002, Géographie régionale, Edit. Ellipses Marketing S.A., Paris, p.37.
207
Bernea E., 2006, op.cit., p.68.
208
Ibidem, p.65.
209
Mitu S., 1997, op.cit., p.360.
79
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

membrii ei, prilejuieşte un complex de manifestări spirituale, toate exprimate în

obiceiurile, credinţele, riturile ce se practică în viaţa familiară”210.
Dintre defectele autoasumate de almăjeni, în ordinea menţionării lor amintim:
mândria (lauda de sine, făloşenia), beţia211 (defect susţinut de una dintre activităţile de
bază ale locuitorilor, cultura prunului şi fabricarea „răchiei”, care a asigurat şi sursă de trai
pentru locuitorii regiunii, mai ales în deceniile trecute, prin comerţul realizat cu aşezările
bănăţene din zona de câmpie şi nu numai), goana după avere, lăcomia de a avea din ce în
ce mai mult, ceea ce i-a determinat pe unii să nu mai respecte nici ziua de duminică sau
unele sărbători religioase, acest aspect atrăgând şi invidia unora faţă de alţii. Există şi
cealaltă categorie de oameni, al căror defect major este considerat comoditatea, toleranţa şi
neimplicarea în diversele activităţi colective.
Principalul aspect constat în urma investigaţiilor de teren, a fost cel de refuz al
almăjenilor în a prezenta vreun defect al lor. Astfel, 33,04% dintre cei chestionaţi au
refuzat să răspundă, probabil din mândrie sau din teama de a nu dezvălui „faţa nevăzută a
almăjenilor”, pentru cei catalogaţi a nu fi locuitori ai Ţării Almăjului, alţii (7,82%) au
susţinut cu fală lipsa defectelor pentru populaţia almăjană, iar o pondere mai mică (3,47%)
s-a mulţumit să răspundă simplu, „nu ştiu” (Figura 15).

Fig. 15. Principalele defecte autoasumate de almăjeni

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Conturarea unei imagini de sine negative ar fi presupus ca almăjenii să recunoască

de fapt cauza acesteia, cauză care ar fi putut fi „ruşinea, dispreţul şi ura faţă de propria
condiţie, resimţită ca o adevărată povară”, „decăderea prezentului în raport cu măreţia
trecutului” sau raportarea la alte imagini şi realităţi, de regulă superior, ideal, străin de

210
Şora M., 1944, Observări asupra vieţii religioase-morale din Almăj (Plasa Bozovici), în Revista Institutului
Social Banat Crişana, Anul XIII, ianuarie-aprilie, Timişoara, p.73.
211
Beţia, ca defect autoasumat al almăjenilor, este detaliat descrisă şi de Nemoianu P., 1929, Valea Almăjului,
în Analele Banatului, II, ianuarie-iunie, Timişoara, p. 62-63.
80
 Ana-Neli IANĂŞ

realitatea lor212, ceea ce nu considerăm că este cazul pentru colectivitatea umană

almăjeană.
Dacă vom compara calităţile şi defectele autoasumate ale almăjenilor, vom
constata câteva particularităţi: accentul pus pe trăsăturile morale în şirul autoidentificărilor
şi mai puţin pe caracteristicile fizice, reticenţa populaţiei de a evidenţia aspectele negative
şi mândria de a sugera aspectele pozitive, mai ales pentru că „mândria locală este o
conştiinţă a valorii bănăţene”213. Cei chestionaţi, au prezentat în mai mult de 38,26%
dintre cazuri, două sau mai multe aspecte pozitive care le conturează identitatea, pe când
doar 4,34% dintre ei au menţionat şi un al doilea defect. Majoritatea dintre cei care au
oferit un răspuns, s-au rezumat la prezentarea unui singur aspect negativ. Multe dintre ele
sunt văzute şi ca defecte dar şi drept calităţi. Un exemplu în acest sens poate fi considerată
mândria, care este văzută mai degrabă ca defect al populaţiei (22,6%) decât ca atuu
(6,08%) al acesteia.
Construirea unei imagini de sine pozitive conturează pentru almăjeni şi alte
caracteristici pe care le-am putut identifica noi cu uşurinţă: încrederea în forţele proprii,
optimismul de a-i ajunge pe ceilalţi din urmă etc., multe avându-şi originea în istorie.
Astfel, putem concluziona cu afirmaţia potrivit căreia, conturarea „imaginii de
sine” este o modelare a „realităţilor locale”214, trăsătura sa de bază fiind rezultatul reacţiei
populaţiei analizate (a almăjenilor) la părerile sau criticile celor din exteriorul sistemului
regional (a crăinenţilor şi nu numai). De regulă, prin compararea lor cu „ceilalţi”, imaginea
de sine este prezentată într-un sens pozitiv, faţă de „lumea exterioară”. Rare sunt cazurile
în care elementele negative ale colectivităţii sunt recunoscute sau menţionate de indivizii
care o compun.
În analiza „imaginii de sine” a almăjenilor, principalul pas l-a reprezentat
identificarea unor clişee, a unor stereotipi215 care s-au conturat în diferite ipostaze şi au
cunoscut o oarecare evoluţie în timp, datorită unor factori istorici, politici, culturali sau de
altă natură. De exemplu, dacă almăjenii spun despre ei că sunt: harnici, buni, ospitalieri
etc., sau, din contră, mândri, invidioşi, lacomi etc., afirmaţiile făcute nu sunt altceva decât
nişte stereotipi, nişte clişee pe care ei le folosesc din varii motive: pentru a se deosebi de
vecinii lor crăinenţi, pentru a-şi câştiga încrederea în forţele proprii, „pentru dezminţirea
unei imagini defavorabile” atribuite lor de către „străini”216. De regulă, clişeele exprimă
mentalul colectiv, „atitudinea satului”, a locuitorilor faţă de „marile şi micile evenimente
din viaţa omului şi a comunităţii”217. Multe clişee pot fi identificate cu uşurinţă şi în trecut,
de multe ori, „atmosfera în care au trăit, să zicem, oamenii de la 1800 se prelungeşte până

212
Mitu S., 1997, op.cit., p.87-110.
213
Miu-Lerca C., 1938, op.cit., p.20.
214
Mitu S., 1997, op.cit., p.9.
215
Stereotipurile, clişeele presupun utilizarea temelor regionale în modalităţi de expresie paralele (cântece,
dansuri populare, port etc.), reprezentând unul dintre aspectele cele mai importante în evidenţierea unei
conştiinţe regionale, alături de tradiţiile culturale bine conservate şi de mişcările migratoare care pot funcţiona
ca fenomene de dezrădăcinare, de deculturalizare pentru spaţiul respectiv (Charle C., 1980), Apud Pascaru, M.,
2005, op.cit., p.91-92.
216
Mitu S., 1997, op.cit., p.17.
217
Leu V., 1993, Banatul între arhaic şi modern. Mentalităţi în Veacul Luminilor, Edit. Muzeul de Istorie al
judeţului Caraş-Severin, Reşiţa, p.27.
81
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

în zilele noastre”218, şi poate fi uşor recunoscută în mentalul de astăzi, atât prin graiul
păstrat şi folosit de bătrânii satelor din Valea Almăjului, cât şi de unele elemente
arhitecturale vechi neschimbate, prin port etc. Este important de precizat şi faptul că
indivizii nu se nasc cu aceste clişee, ci şi le formează din mediul social în care trăiesc, ele
având rolul de a păstra anumite valori ale comunităţii, valori prin care individul este
recunoscut şi acceptat în comunitatea respectivă219.
Analizând toate aceste clişee, ne putem da seama cu uşurinţă şi de faptul că,
identitatea almăjenilor s-a păstrat foarte bine, prin respectarea tradiţiei, în ciuda procesului
de modernizare, de emancipare la care a fost supusă populaţia românească după 1989 şi
mai ales, după integrarea în Uniunea Europeană. Chiar dacă obiceiurile şi tradiţiile nu mai
sunt păstrate cu aceeaşi intensitate ca în trecut, totuşi în lumea rurală almăjană, ele deţin
încă un loc important, reprezentând emblema după care spaţiul rural poate fi identificat.
Putem vorbi fără a greşi în nici un fel despre procesul de „spaţializare a socialului”, prin
care percepţiile asupra teritoriului locuit au determinat o foarte bună socializare a
membrilor colectivităţii, având drept consecinţă, crearea unei identităţi teritoriale colective
prin împărtăşirea aceloraşi „tradiţii” (Paasi, 1996, p.8)220.

3.2.1.2. „Celălalt” etnic, între acceptare şi respingere. Cazul Ravensca

În ceea ce priveşte satul Ravensca, 67,82% dintre almăjenii chestionaţi consideră
că localitatea aparţine Ţării Almăjului, după cum în proporţie de 100%, pemii221 (cehii) din
Ravensca sunt de acord cu acest lucru, considerându-se astfel - „almăjeni”.
Pentru a trata situaţia localităţii şi a „pemilor” din cadrul sistemului regional
almăjan este important să menţionăm şi conceptul de distanţă socială care este vizibil la
nivelul relaţiilor almăjeni (români) - cehi. De foarte multe ori distanţele sociale dintre
grupurile autohtone şi ale celor nou veniţi în regiune sunt mai mari decât cele dintre etnia
cehă şi populaţia majoritar românească din Ţara Almăjului. Altfel spus, clivajele etnice
sunt „mai puţin pronunţate decât cele legate de mentalitate şi comportament cotidian,
dintre stabilizaţii aici de generaţii şi noii veniţi”222.
În urma cercetărilor, am constatat că distanţele sociale pe care almăjenii le
manifestă faţă de cehii din localitatea Ravensca (şi invers), se reduc considerabil dacă
există diverse contacte între membrii celor două grupuri etnice. Este vorba despre relaţii de
prietenie, rudenie, cunoştinţe, dar mai ales de relaţiile de vecinătate. De regulă, cei mai
critici în aprecierile lor, au fost persoanele care „de cel puţin două generaţii sunt
consideraţi localnici”223, adică şi părinţii lor s-au născut în aceeaşi localitate sau într-un alt
sat din Ţara Almăjului.
Convieţuirea cehilor din Ravensca cu populaţia românească almăjană (din secolul
al XIX-lea de la colonizarea lor şi până în prezent), a reprezentat şi continuă să reprezinte
218
Mitu S., 1997, op.cit., p.19.
219
Gavreliuc A., 2003, op.cit., p.120-130.
220
Apud Totelecan G. S., 2003, op.cit., p.99.
221
Este denumirea populară a cehilor din Banat, „forma germano-sârbească a cuvântului Boem/Bohm, adică
locuitor, om care a venit aici sau care provine, care s-a născut în Boemia, rescpectiv Cehia” (Pătruţ N., Draxel
F., 2008, Învingătorii muntelui (Cehii în Banat – ieri şi azi), Edit. Eubeea, Timişoara, p.9).
222
Bodó B., 1998, Distanţe sociale şi identitate locală în Banatul istoric, în Studii de Imagologie, II, Edit.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.363-364.
223
Ibidem, p.368.
82
 Ana-Neli IANĂŞ

una dintre cele mai tipice interferenţe ale civilizaţiilor populare. Interferenţa s-a realizat
sub influenţa a doi factori: „din exterior spre interior (conservarea etniilor) şi din interior
spre exterior (sensul generos al spiritului uman)”224. Buna convieţuire a fost susţinută şi de
schimbul de informaţii lingvistice, economice, culturale, artistice etc. între cele două
comunităţi etnice, aspect care a favorizat şi dezvoltarea acestei regiuni ca fiind una bogată
şi paşnică, lipsită de conflicte etnice sau religioase225.
Situată pe culmile Munţilor Almăjului, la circa 800 m altitudine, localitatea
Ravensca este izolată de restul teritoriului Ţării Almăjului. Rezultă astfel anumite
repercusiuni legate de conservarea tradiţiilor, obiceiurilor, limbii, etc. pentru populaţia de
aici, motiv pentru care am hotărât să o analizăm ca enclavă a sistemului teritorial studiat.
Mai mult chiar, localitatea poate fi considerată un adevărat „muzeu în aer liber”,
necunoscut şi prea puţin cercetat.
Pornind de la ipoteza menţionată mai sus, am purces la aplicarea unui al treilea
chestionar226, atât la „pemii” din Ţara Almăjului, cât şi la locuitorii din exteriorul limitelor
considerate ca fiind definitorii pentru sistemul regional almăjan. Din răspunsurile primite
menţionăm câteva elemente de particularitate ale localităţii Ravensca în cadrul Ţării
Almăjului, precum şi câteva aspecte potrivit cărora am considerat această aşezare umană
drept enclavă a sistemului regional almăjan. Toate conturează împreună identitatea şi
mentalitatea cehilor din Ţara Almăjului:
a) Chiar dacă cehii din Ravensca se consideră în proporţie de 100%, locuitori ai
Ţării Almăjului, recunosc faptul că nu se pot numi almăjeni, dar că se află în strânse
legături cu aceştia: „noi suntem cehi, pemi, dar avem şi neamuri în Almăj, la Dalboşeţ (...)”
(T.F., 75 ani, Ravensca). Denumirea autoasumată de ei este cea de „pemi”, aceeaşi
denumire fiindu-le atribuită şi de către almăjeni.
b) Din răspunsurile primite, se remarcă o asemănare extraordinară între elementele
care definesc identitatea almăjenilor şi cele care conturează identitatea cehilor. Ambele
categorii etnice se autocaracterizează prin hărnicie, bunătate şi credincioşie227 drept calităţi
majore pentru orice locuitor al regiunii. Nici defectele nu diferă (vezi subcapitolul anterior)
şi sunt autorecunoscute. Acesta, alături de localizarea în Ţara Almăjului, ar putea fi unul
dintre argumentele care susţine considerarea pemilor drept almăjeni, nu numai de către ei
înşişi, ci şi de către ceilalţi locuitori ai regiunii.
c) O altă asemănare între cele două etnii este legată de portul popular, element
definitoriu al culturii populare. Asemănarea este însă, doar din punctul de vedere al
frecvenţei cu care se mai îmbracă în anul 2009 costumul popular (vezi subcapitolul
anterior), pe când elementele care compun portul popular al pemilor din Almăj sunt altele
decât cele ale locuitorilor din depresiune. Cea mai concretă detaliere a elementelor care
asigură identitatea portului popular al cehilor, ne-a fost prezentată de către doamna Helena

224
Dolângă N., 1999, op.cit., p.5.
225
Gaga Lidia, 1997, Norme sociale şi atitudini individuale în obiceiurile vieţii de familie din Banat,
Rezumatul tezei de doctorat, Bucureşti, p.7.
226
Al treilea chestionar prezintă aceeaşi structură ca şi primul (cel aplicat locuitorilor din interiorul sistemului
regional), cu diferenţierea câtorva întrebări cu rol de evidenţiere a deosebirilor dintre almăjeni şi „ceilalţi”.
227
Şi bibliografia de specialitate evidenţiază calităţile autoasumate de pemii din Ravensca. Este menţionat
astfel faptul că „munca şi credinţa sunt pietrele de la fundamentul existenţei lor” (Pătruţ N., Draxel F., 2008,
op.cit., p.63).
83
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Pelnas din localitatea Ravensca. Astfel, pentru portul popular bărbătesc, au fost menţionate
ca definitorii : haina (kazaika) şi pantalonii (kalhoty), iar pentru costumul popular
femeiesc: bluza (kabat), fusta (sukně), şorţul (kastěra), baticul (şatek) şi ciorapii
(punčochy). Totodată, cercetările de teren au reliefat o diferenţiere radicală şi în ceea ce
priveşte ornamentaţia costumului popular al pemilor. Aceasta este aproape inexistentă,
reprezentată doar de dantelă, spre deosebire de costumul almăjenilor care cuprinde culori şi
ornamentaţii variate (Foto 2). Atât almăjenii cât şi pemii îşi confecţionează costumul
popular în gospodăriile proprii.

Foto 2. Costumul popular al cehilor din Ţara Almăjului (satul Ravensca)

(foto: Ianăş Ana, 2009)

d) Dacă în restul aşezărilor din Ţara Almăjului, obiceiurile şi tradiţiile se păstrează

încă cu o intensitate relevantă, cehii din satul Ravensca şi-au redus numărul unor astfel de
evenimente de peste an, la unul singur: ruga satului sau „nigeia”228 care are loc la 11
noiembrie. Au existat şi aici multe alte obiceiuri, care „s-au pierdut” din diferite motive.
Una dintre cauze este depopularea localităţii, mai ales după anul 1989, cei mai mulţi dintre
pemi îndreptându-se spre ţara de origine, iar o altă parte coborând din „vârful munţilor”
spre zonele joase, mai „blânde” sub toate aspectele. Toma Fiala, unul dintre locuitorii
Ravenscăi, ne-a relatat cu exactitate acest fenomen cu care se confruntă astăzi localitatea în
care trăieşte: „(...) înainte de 1950 erau 333 de cehi în sat. Azi mai sunt 80 de persoane.
Toţi au plecat la Berzasca (pentru că-i mai cald decât aici), la Bozovici, iar jumătate au

228
Fac excepţie sărbătorile mari (Crăciunul, Paştele, Sfânta Maria etc.) ce se păstrează încă cu aceeaşi sfinţenie
ca în trecut.
84
 Ana-Neli IANĂŞ

plecat în Cehia”. Fenomenul a atras după sine şi alte repercusiuni la nivel local, schimbări
ale funcţiei economice a localităţii (legată mai ales de creşterea ovinelor, activitate de bază
în trecut). Acelaşi locuitor ne relatează: „ (...) suntem săraci. Nu mai avem azi nici o
oaie...Când am venit în sat erau 7 pâlcuri de oi”.
e) În ceea ce priveşte casa, gospodăria ţărănească, locuinţa, toate reflectă adaptarea
la condiţiile oferite de cadrul natural: în secolul al XIX-lea când, în urma colonizărilor, s-a
format această aşezare omenească, locuinţele erau construite integral din lemn (chiar şi
acoperişul), în prezent predominând piatra şi cărămida cu acoperişul din ţiglă. Diferenţa
faţă de locuinţele almăjenilor este dată de ornamentaţia murală exterioară prezentă la toate
casele din localitate (Foto 3), ceea ce denotă influenţa modelului de casă grănicerească în
arhitectură, alături de acoperişul teşit în faţă (la unele locuinţe), aspect care este întru totul
explicabil dacă facem referire la trecutul istoric privind formarea aşezării.

Foto 3. Locuinţa pemilor din Ţara Almăjului (Ravensca) – element de identitate culturală
(foto: Ianăş Ana, 2009)

f) Un ultim aspect pe care l-am constatat este cel legat de modul în care aceşti
„locuitori ai munţilor” percep spaţiul în care trăiesc, regiunea numită „Ţara Almăjului”. Şi
ei, la fel ca almăjenii sunt legaţi de glie, de pământul românesc, deoarece pentru ei
reprezintă „locul cunoscut”, „un loc frumos şi cu oameni buni” (Ana Şubert, localnică, 70
ani, Ravensca), este locul unde se simt „acasă”. Din mărturisirile lor am aflat că mulţi au
plecat în Cehia, însă nu şi-au găsit liniştea atât de mult visată, reîntorcându-se în acest
spaţiu de care se simt atât de ataşaţi. Helena Pelnas, localnică, ne-a mărturisit următoarele
cuvinte edificatoare pentru afirmaţia de mai sus: „în Cehia suntem consideraţi români, în
Almăj suntem consideraţi pemi (...)”. Cu alte cuvinte, aceşti oameni se simt cu adevărat
dezrădăcinaţi în propria ţară, fără identitate. Singurul loc unde au o astfel de identitate,
recunoscută de semenii lor almăjeni, este aici, „în inima munţilor” din vastul ţinut almăjan.
În concluzie, putem afirma cu certitudine că factorii cei mai importanţi în
considerarea localităţii Ravensca drept o enclavă a sistemului regional almăjan sunt:
izolarea, etnia, religia. De aceea, chiar dacă populaţia cehă trăieşte de mai bine de 200 de
ani în regiune şi chiar dacă cea mai mare parte s-a reîntors în Boemia după revoluţie229,

229
Neumann V., 1997, Identités multiples dans l’Europe des régions: l’interculturalité du Banat, Edit. Hestia,
Timişoara, p.22.
85
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

totuşi au rămas încă „vii” foarte multe elemente care continuă să le confere identitatea:
casele tradiţionale, portul popular, biserica230 etc. Legat însă de obiceiuri şi tradiţii, chiar
dacă factorul geografic (izolarea, localizarea pe culmile Munţilor Almăjului) a contribuit în
mod benefic la păstrarea lor, fenomenul actual al depopulării şi îmbătrânirii populaţiei, a
dus la dispariţia multor obiceiuri vechi întâlnite la comunitatea cehilor atât din Ravensca,
cât şi din România sau Boemia231. Cu toate acestea însă, elementele menţionate i-au ajutat
să-şi recompună în cele mai mici detalii, acel „acasă”, „existenţa abandonată în locurile
de baştină”232 şi reflectată în prezent printr-o nouă identitate culturală creată care a fost
acceptată de majoritatea autohtonilor almăjeni. Mai mult decât atât, este considerată parte a
unei culturi populare caracterizată prin unicitate în spaţiul românesc, cultura almăjană.

3.2.1.3. „Celălalt” regional

Permanenţa şi evoluţia Ţării Almăjului este o dovadă a rolului important pe care
sentimentul apartenenţei la comunitatea almăjană l-a avut în dezvoltarea entităţii regionale.
Tocmai datorită acestui fapt, a fost necesară analiza unor argumente prin care este dovedită
apartenenţa la comunitate, argumente aduse atât de către locuitorii Ţării Almăjului cât şi de
către „ceilalţi”, „de străini”.
Când facem referire la „ceilalţi”, vorbim atât despre un „celălalt regional” cât şi
despre un „celălalt etnic”233. Referitor la „celălalt etnic” (cehii din localitatea Ravensca)
despre care am discutat în subcapitolul anterior, am constatat că problema diferenţei de
origine, confesiune, obiceiuri, port popular, limbă etc. nu a constituit un impediment pentru
o bună convieţuire între cele două etnii în acelaşi spaţiu.
Când facem însă referire la „celălat regional” (la vecinii almăjenilor din
microregiunea Craina)234, situaţia este puţin diferită, chiar dacă diferenţele dintre ei şi
almăjeni nu vizează atât de multe aspecte ca şi în cazul pemilor din Ravensca. Pentru a
elucida diferenţele care apar între cele două comunităţi (almăjeni şi crăinenţi) am apelat la
aplicarea unui alt chestionar la un număr de 30 de persoane din 3 localităţi cu care Ţara
Almăjului se învecinează. Este vorba despre satele: Pârvova, Lăpuşnicel şi Şumiţa, - acesta
din urmă sat de pemi, la fel ca Ravensca. Aplicarea unui număr atât de redus de
chestionare în exteriorul Ţării Almăjului a fost susţinută de răspunsurile aproape identice
ale crăinenţilor, înlăturând încă de la începutul interrelaţionării, orice suspiciune legată de
o posibilă apartenenţă a lor la sistemul regional almăjan.

230
Biserica din localitate, în sensul constituirii unui element de identitate pentru cehii de aici, este considerată
„testamentul care va aminti posterităţii că aici, în inima munţilor, un grup de oameni, aduşi din Cehia de
vremuri şi destin, a creat o oază de viaţă şi civilizaţie din care este posibil ca nu peste multă vreme să rămână
numai amintirea” (Pătruţ N., Draxel F., 2008, op.cit., p.63).
231
Printre vechile obiceiuri şi tradiţii pe care pemii din Ravensca le-au respectat în trecut, dar care nu se mai
păstrează în prezent, trebuie amintite: „fărşangul” (cârnilegi), „înălţarea maiurilor” din 30 aprilie, obiceiurile
din „Joia-Verde”, „Vinerea Mare”, „Sâmbăta Albă” etc. (Svoboda J., 1997, Din istoricul colonizării cehilor în
Banatul românesc; obiceiuri de primăvară la populaţia cehă din sudul Banatului, în Analele Banatului, vol.3,
Timişoara, p.232-233).
232
Preda Sînziana, 2007, Biografii exemplare în comunităţi de cehi din zona Banatului în secolele XIX-XX, în
Analele Banatului, seria Arheologie-Istorie, vol.XV, Timişoara, p.285.
233
Gavreliuc A., 2003, op.cit., p.215.
234
Microregiunea Craina cuprinde teritoriile actualelor comune: Lăpuşnicel, Iablaniţa, Cornea, Luncaviţa şi
Mehadica.
86
 Ana-Neli IANĂŞ

În urma analizării răspunsurilor primite, putem contura cu certitudine, limitele

actuale ale Ţării Almăjului prin mai multe aspecte pe care le vom evidenţia. Este vorba
despre limita răsăriteană a sistemului regional care se opreşte la înşeuarea de la Pârvova,
fără a cuprinde şi aceste trei aşezări din imediata proximitate. În proporţie de 100% cei
chestionaţi nu se consideră almăjeni, facilitând astfel demersul nostru în ceea ce priveşte
criteriul de regionare. Factorii care au conlucrat de-a lungul timpului asupra conturării
concluziei de mai sus sunt: cel istoric şi cel etnografic, de multe ori etnografia primând
asupra istoriei. Realitatea este dată de elementul care persistă cel mai mult în timp. Este
cazul etnografiei conturate ca atare timp de mai multe secole, pe când factorul istoric a fost
relevant doar o scurtă perioadă de timp (perioada graniţei militare). Acelaşi aspect se
desprinde şi din modul în care cei doi factori s-au conturat ca fiind decisivi în procesul
regionării: factorul istoric a fost impus (graniţa, raioanele, judeţele etc.) pe când cel
etnografic a fost liber ales235.
Am constatat de asemenea destul de multe aspecte definitorii ale „celorlalţi” care
se suprapun peste multe din elementele care definesc identitatea almăjenilor. Printre aceste
calităţi şi defecte, între care primează hărnicia, bunătatea şi credincioşia, considerate a fi
calităţi de bază ale românilor şi nu atât de mult elemente care să confere identitatea
almăjenilor. Totodată am remarcat şi reticenţa crăinenţilor în a menţiona defecte ale
vecinilor almăjeni astfel încât, imaginea pozitivă despre locuitorii Ţării Almăjului, le poate
întări acestora din urmă, încrederea în propria imagine şi condiţie, reprezentând unul dintre
factorii principali care le-a asigurat prosperitatea de-a lungul timpului. Totodată, sunt
reliefate şi interrelaţiile propice care au existat şi există între cele două regiuni, Bozoviciul
fiind în trecut, centru polarizator şi pentru satele din vestul Crainei.
Un alt aspect comun între cele două vecinătăţi este şi cel legat de elementele care
compun portul popular, ele purtând aceleaşi denumiri ca şi în Ţara Almăjului. Diferenţele
există doar la nivel de aspect, ornamentaţie, culori, cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa cu
care a fost şi mai continuă să fie îmbrăcat în zilele noastre. Câteva dintre deosebiri ne-au
fost sugerate chiar de către locuitorii Crainei: „almăjenii purtau costumul popular zilnic,
noi doar la sărbători. (...) la noi s-a purtat mai mult opreg, iar la ei, targă” (localnică, 60
ani, Pârvova) sau „ei aveau poalele până jos şi targă foarte îngustă; la noi poalele erau
scurte – până la genunchi şi targa mai lată (...)” (localnică, 45 ani, Pârvova).
Cel mai evident aspect prin care cele două comunităţi se deosebesc şi care este cel
mai vizibil, e graiul (vezi exemplele din capitolul anterior).
Pornind de la realităţile prezentate, putem conchide asupra faptului că elementele
care conferă identitate almăjenilor (atât cele autoasumate cât şi cele stabilite de „străini”)
sunt foarte clare şi relevante în a facilita procesul de delimitare corectă a Ţării Almăjului.
Din acest punct de vedere, al conturării sale foarte precise, Ţara Almăjului se deosebeşte
de multe alte entităţi teritoriale de tip „ţară” din România, facilitând totodată şi demersul
nostru de cercetare ştiinţifică.

3.2.1.4. Cultura populară reflectată prin valori materiale

Înainte de a prezenta elementele care definesc cultura populară almăjană, este
important a explica termenul de cultură şi cultură populară. Cele două noţiuni nu trebuie

235
Ilovan Oana, 2008, op.cit., p.50.
87
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

confundate cu identitatea culturală despre care am vorbit într-un subcapitol anterior.

Astfel, dacă identitatea culturală era legată de manifestarea unor procese conştiente,
cultura236 implică de regulă, procese inconştiente, în cadrul ei, creativitatea populară
determinând formarea unei culturi populare specifice fiecărei regiuni. Cu alte cuvinte,
cultura se referă la un set de idei împărtăşite despre diferite aspecte precum religia, limba,
familia şi alte identităţi relevante237. Cultura este cea care dă oamenilor sensul a ceea ce
sunt, la ceea ce aparţin sau modul în care trebuie să acţioneze; autoidentificarea şi
autoaprecierea fiind nişte trăsături ale culturii238.
Indiferent că este reprezentată de valorile materiale sau spirituale239 ale populaţiei
care trăieşte în Ţara Almăjului, cultura populară este considerată a fi „cultura «de rând» a
oamenilor simpli, adică o cultură fabricată zilnic în cadrul activităţilor banale şi reînnoite
în fiecare zi” (De Certeau, 1980)240. Mai mult, este transmisă şi de la o generaţie la alta
întrucât „izolarea naturală” a Ţării Almăjului impusă de elementele cadrului natural nu
presupune şi un „trai izolat”, indivizii aceleiaşi colectivităţi interrelaţionând şi generând
nenumărate legături sociale prin care sunt perpetuate elementele definitorii ale mentalităţii
şi identităţii almăjene, prin care este întreţinută viaţa materială şi spirituală a locuitorilor
regiunii.
În Ţara Almăjului, casa părintească, obiceiurile şi tradiţiile, portul popular,
sistemul ocupaţional tradiţional, definesc un spaţiu cu multiple valori materiale şi
spirituale, dovedind perenitatea sistemului autohton în această vatră cu populaţie majoritar
românească. Regiunea almăjană, poate fi considerată o zonă etnografică definită prin
similitudinea unor trăsături culturale semnificative în ceea ce priveşte: tipurile de aşezări,
casele tradiţionale, portul, ocupaţiile, tradiţiile populare, obiceiurile şi graiul241. Aici „legea
pământului («jus valahicum») devine tradiţie prin: respectarea cuvântului dat, importanţa
opiniei publice în sistemul punitiv (...), într-ajutorare, ospitalitate, folosirea prin ortăcire a
instalaţiilor tehnice populare (morile în special) şi organizarea stânelor (pâlcurilor)”242.
Arta populară s-a impus în Ţara Almăjului prin frumuseţea şi autenticitatea sa, fiind „parte
a unei activităţi complexe, a unei unităţi organice de viaţă materială şi spirituală, a unei
culturi la nivel etnografic (...), expresie a unui suflet sănătos şi elevat”243, expresie directă
a unui mod de a fi şi de a reacţiona a locuitorilor. Regiunea a fost cu atât mai bogată, a dat

236
Cultura cuprinde trei ansambluri de coduri care o definesc: codurile care fac posibilă comunicarea în cadrul
unui grup social; codul obiectelor şi peisajelor care-i înconjoară pe oameni şi codul valorilor, normelor şi
proiectelor care dau un sens vieţii indivizilor şi grupurilor în jurul cărora se construiesc identităţile (Claval P.
2002, Limites et barrières culturelles, în Limites et discontinuités en géographie, Edit. Sedes/VUEF, Franţa, p.
83). Totodată, cultura se moşteneşte şi este unul dintre factorii care impune diferenţierea socială (Idem, 2003,
Géographie culturelle – une nouvelle approche des sociétés et des milieux, Edit. Armand Colin, Paris, p.7;
Voiculescu Sorina, Creţan R., 2005, Geografie culturală, Edit. Eurostampa, Timişoara, p.15).
237
Knox L. P., Marston A. S., 1998, op.cit., p.190.
238
Harris P. R., Moran R. T., Moran V. Sarah, 2004, Managing Cultural Differences, Edit. Elsevier Science,
Oxford, p.4-5.
239
În ultimul timp a început să se pună tot mai mult accentul pe cultura materială şi tot mai puţin pe cea
spirituală (Knox L. P., Marston A. S., 1998, op. cit., p.191).
240
Apud Cuche D., 2003, op.cit., p.105-106.
241
Neagoe Victorela, 1984, Ţări, vetre lingvistice. Centre de iradiere, în Tratatul de dialectologie românească,
Edit. Scrisul Românesc, Craiova, p. 141.
242
Stoinel I. D., 1999, op.cit., p.4.
243
Bernea E., 2006, op.cit., p.106.
88
 Ana-Neli IANĂŞ

cu atât mai multe valori artistice, cu cât vorbim despre un sistem pur rural, iar satul este
considerat cel mai bun conservator, păstrător de producţie artistică.
Un alt concept care poate fi utilizat este şi acela de sistem cultural definit de o
multitudine de componente aflate în interacţiune care, luate împreună, împărtăşesc
identitatea colectivă a grupului. „Un sistem cultural include trăsături, afiliere teritorială şi
istorie comună precum şi alte elemente mult mai complexe, cum ar fi limba” 244.
Astfel, pentru a reda elementele care conferă identitate Ţării Almăjului, cele care
formează sistemul cultural almăjan, este necesară o comparare a sa cu zonele etnografice
limitrofe de care se deosebeşte sub diferite aspecte. Vorbim aşadar de : zona etnografică
Culoarul Timiş-Cerna cu care Ţara Almăjului se învecinează în est (cu precizarea că aici
vom face referire distinctă la microregiunea Craina – formată din toate satele dintre
Pârvova şi Iablaniţa – cu care Almăjul se învecinează direct), zona etnografică Mehedinţi
din sud-est, Valea Dunării din sud, zona etnografică Oraviţa din vest şi Bocşa-Reşiţa din
nord-vest. Este menţionat faptul că între Ţara Almăjului şi aceste zone etnografice
limitrofe au existat legături încă din cele mai vechi timpuri, prin descinderea almăjenilor la
târgurile de la: Orşova, Turnu-Severin, Moldova Veche, Oraviţa, Grădinari etc. Aspectul a
favorizat producerea unor influenţe reciproce între almăjeni şi „ceilalţi”, recunoscute până
în prezent în toate elementele care le definesc identitatea şi mentalitatea. Interrelaţionările
au favorizat acceptarea sau respingerea de către comunitatea tradiţională almăjană a unor
elemente străine.

3.2.1.4.1. Casa (locuinţa) şi gospodăria ţărănescă

Casa şi gospodăria ţărănească reprezintă unul dintre elementele care
individualizează Ţara Almăjului ca regiune geografică, fiind una dintre valorile materiale
prin care este reflectată cultura populară a acestor oameni. Casa (locuinţa) este considerată
şi „templul cultului domestic” care reflectă diverse „dispoziţii mentale”245, iar studierea sa
are o însemnătate cu atât mai mare cu cât, pentru ţăranul almăjan, casa este „o expresie a
orizontului său de viaţă, o expresie a nevoilor sale interioare, de orientare spirituală”246.
De cele mai multe ori, almăjanul asocia semnificaţia casei cu familia şi tradiţia, casa fiind
de fapt „locul sacru” al familiei247, cea care „dă un caracter de stabilitate familiei în faţa
satului, deci în faţa colectivităţii”248.
Tocmai datorită astfel de aspecte, studiul geografic al casei tradiţionale şi a
gospodăriei ţărăneşti almăjene are o însemnătate majoră deoacere reflectă câteva aspecte
importante pentru regiunea studiată:
• demonstrează extinderea ariei de locuire, dinspre zona înaltă (montană şi
piemontană) unde au apărut primele aşezări în Ţara Almăjului, datorită rolului de adăpost
al reliefului, spre depresiunea propriu-zisă unde vetrele aşezărilor au coborât începând cu
secolul al XV-lea, consecinţă a resurselor bogate (hidrologice, pedologice, morfologice
etc.).

244
Knox L. P., Marston A. S., 1998, op.cit., p.197.
245
Derruau M., 1991, op.cit., p.239.
246
Bernea E., 2006, op.cit., p.143.
247
Gaga Lidia, 1997, op.cit., p.9.
248
Bernea E., 2006, op.cit., p.144.
89
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

• funcţionalitatea economică a regiunii, prin reflectarea sistemului ocupaţional cu

dublu caracter: creşterea animalelor şi cultura plantelor, ceea ce a impus automat un
element de specificitate pentru gospodăria tradiţională almăjană.
• creionarea unor diferenţieri intraregionale atât în ceea ce priveşte tipologia
caselor cât şi a materialului de construcţie predominant. Apar astfel, „decupaje” teritoriale
intraregionale şi în funcţie de etniile existente aici (cea majoritar românească ce a asigurat
unitatea tipologică a caselor almăjene şi cea a cehilor, care a introdus o notă de diversitate
la nivel local).
• evoluţia fiecărei aşezări din Ţara Almăjului reflectă evoluţia locuinţelor în ceea
ce priveşte: stilul de construcţie, necesităţile funcţionale, împrumutarea unor elemente
culturale din alte spaţii etc. Aspectul este dovedit de evoluţia locuinţei de la o singură
încăpere în trecut, la cea cu mai multe încăperi, fiecare cu funcţionalitate diferită.
• evidenţiază legătura dintre materia primă existentă şi caracteristicile constructive
ale caselor, astfel încât, locuinţele din satele localizate în zona montană sunt construite
predominant din lemn şi piatră, cele din zona depresionară predominant din cărămidă (mai
ales casele din estul sistemului regional, din satele amplasate de-a lungul drumului naţional
care străbate regiunea şi care a favorizat importarea materialelor de construcţie moderne –
cărămida – mult mai repede decât în celelalte părţi ale Ţării Almăjului).
• treapta de dezvoltare socială a comunităţii almăjene etc.
Pornind de la particularităţile de mai sus, vom încerca să redăm elementele
definitorii ale casei şi gospodăriei tradiţionale249 cu rol în conturarea identităţii almăjene:
a) orice gospodărie almăjană era compusă din două tipuri de adăposturi: cele
locuite permanent şi reprezentate de casa cu anexele gospodăreşti250 din vatra satului şi de
sălaşul sau coliba din hotarul satului (destinată creşterii animalelor); şi cele locuite doar
temporar, care aparţineau ţăranilor mai înstăriţi şi erau construite: în ţarină („colibă în
ţarină”) sau în fâneaţă („colibă la fân”)251;
b) închiderea şi dispunerea tuturor anexelor în jurul curţii, pentru o supraveghere
mai eficientă, accesul în curte făcându-se printr-o poartă mare alcătuită din două spaţii:
unul pentru accesul omului şi al doilea pentru animale şi căruţă;
c) construirea integrală din lemn a sălaşelor şi a locuinţelor temporare, ceea ce a
făcut ca Ţara Almăjului să fie considerată o „zonă a arhitecturii lemnului”252;
d) materialul de construcţie a locuinţelor permanente diferă în funcţie de perioada
la care facem referire, totuşi caracteristica de bază în trecut fiind construirea locuinţelor din
lemn253 şi doar izolat din piatră254, iar începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului XX, s-au folosit tot mai frecvent văiuga şi cărămida.

249
Konschitzky W., 2006, Arhitectura populară din Banat, Fundaţia Interart TRIADE, Timişoara.
250
Anexele gospodăreşti cuprind: „ştalul” (grajdul pentru vite); grajdul pentru oi şi capre; sălaşul oilor cu
strunga pentru muls; cocina pentru porci; „curelnicul” (coteţul pentru păsări); „şupa” (un acoperiş pe patru
furci unde se păstrează uneltele agricole şi depozitele de furaje (Popescu V., 1988, Unelte şi metode legate de
munca câmpului în satele de pe Valea Almăjului şi în câteva sate din Clisura Dunării, în Tibiscum, VII,
Caransebeş, p.46-47).
251
Gaga Lidia, 1984, Zona etnografică Almăj, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, p.108; Idem, 1986, Interferenţe
între zona etnografică Almăj şi zonele etnografice limitrofe, în Tibiscum, VI, Caransebeş, p.27.
252
Petrescu P., Stoica Georgeta, 1981, Arta populară românească, Edit. Meridiane, Bucureşti, p.11.
253
„Arhitectura în bârne de gorun pe fundaţie de piatră, cu acoperiş în două ape învelit cu şindrilă
caracterizează Almăjul” (Gaga Lidia, 1986, op.cit., p.27).
90
 Ana-Neli IANĂŞ

e) principalele tipuri de casă ce au existat în Ţara Almăjului sunt clasificate după

cum urmează: locuinţa monocelulară şi cea semiîngropată255; casa din bârne, cu două
încăperi; casa tricelulară; casa grănicerească; casa în unghi de tip „cot” şi casele
moderne cu mai multe încăperi şi cu etaj, asemănătoare celor din mediul urban (Figura
16). Trebuie menţionat şi faptul că, din vechile case cu pereţii din bârne, se mai păstrează
astăzi trei tipuri: casa cu târnaţ pe toată lungimea construcţiei – doar în partea frontală şi
nu în cea laterală a casei; casa cu două sau trei camere fără târnaţ şi casa cu foişor256 (cu
fundaţia din piatră, mult înălţată, astfel încât a permis amenajarea unei pivniţe - „podrum”
– la subsolul ei; foişorul adăposteşte intrarea doar pe lăţimea tindei)257.

Materiale
Tip de gospodărie ţărănească Perioada de Particularităţi
construcţie
Locuinţa cu etaj Frecvenţă
accentuată în
aşezările mari
sfârşitul ale sistemului
cărămidă +
sec. XX - regional
ţiglă
prezent (Bozovici,
Prigor, Eftimie
Eftimie Murgu Gârbovăţ Murgu,
(foto: Ianăş Ana, 2009) Bănia).
Este răspândită
în toate satele
Ţării
piatră sau Almăjului,
secolul
Locuinţa cu mai multe încăperi cărămidă258 remarcându-se
XX
+ ţiglă dispariţia
planului
longitudinal de
casă259.

254
În satele Moceriş, Putna şi Şopotu Nou se construiau locuinţe din „piatră moale, cu acoperişul din lemn”
(Idem, 1984, p.107).
255
Înainte de acest tip, în Almăj au existat şi case cu pereţii din nuiele împletite şi lipiţi cu „ciamur”. Ele au fost
foarte puţine şi nu se mai păstrează nici o casă de genul acesta în prezent (Godea I., 1975, Aspecte etnografice
în depresiunea Almăjului (Caraş-Severin), în Studii şi comunicări de Etnografie-Istorie, Caransebeş, p.75).
256
Se numeşte „tindă” în unele sate din Ţara Almăjului.
257
Ibidem, p.79-80.
258
În jurul anilor 1960-1970, se utiliza uneori numai cărămida crudă (chirpici) sau şiruri de cărămidă arsă
alternând cu cele de chirpici sau chiar piatră (Godea I., 1975, op.cit., p.82).
259
„Se foloseşte mult sistemul adăugirilor la clădirea veche”, almăjanul obişnuind să mai construiască câte o
încăpere lângă casa veche, schimbând astfel înfăţişarea clădirii. Numărul camerelor depinde de starea materială
a gospodarului (Atanasiu Gh., 1940, Igiena casei în Almăj, în Revista Institutului Social Banat-Crişana, an
VIII, februarie-martie, Timişoara, p.166; Almăjan I. M., 2003, Ţara Almăjului: cercetări monografice realizate
de echipa Institutului Social Banat-Crişana în anul 1939, Edit. Mirton, Timişoara, p.121).
91
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Sursa: Dolângă N., 2000, p.133

Prezentă în
Locuinţa tip „cot” toate satele
almăjene,
aparţinând
familiilor
înstărite.
Casele aşezate
începutul piatră +
în unghi, cu
secolului şindrilă sau
două laturi la
XX ţiglă
stradă; prispa
este în unghi
pe toată
lungimea casei
iar pivniţa se
Sursa: Gaga Lidia, 1984, p.114 află pe una
dintre laturi.
Frecvenţă
redusă în toate
Locuinţa tricelulară din piatră satele Ţării
Almăjului. Are
formă
dreptunghiu-
sfârşitul piatră +
lară, acoperiş
secolului şindrilă sau
prismatic;
al XIX-lea ţiglă
după anul
1900 apare şi
al doilea nivel,
Sursa: Godea I., 1975, p.81
la parter fiind
pivniţa şi
bucătăria.

92
 Ana-Neli IANĂŞ

Putna Gârbovăţ
(foto: Ianăş Ana, 2009)
Locuinţa grănicerească
S-au păstrat
puţine
lemn şi exemplare în
mijlocul
piatră + câteva sate
secolului
şindrilă sau almăjene
al XIX-lea
ţiglă (Bozovici,
Eftimie Murgu
etc.)260
a. Eftimie Murgu. b. Ravensca
(foto: Ianăş Ana, 2008)
Locuinţa tricelulară Foarte rare,
doar în
aşezările
izolate ale
Ţării
Almăjului.
mijlocul lemn şi
Cuprinde trei
secolului piatră +
încăperi şi se
al XIX-lea şindrilă
caracterizează
prin
modificarea
acoperişului
care este în
Sursa: Dolângă N., 2000, p.135 două ape.
Locuinţa cu două încăperi Apare foarte
rar în satele
almăjene mai
începutul izolate. Este
lemn +
secolului formată din
şindrilă261
al XIX-lea două încăperi
(tinda cu vatră
Sursa: Dolângă N., 2000, Ravensca şi camera sau
p.135 (foto: Ianăş Ana, 2008) soba),

260
Erau tricelulare, aşezate la linia străzii, înalte şi luminoase cu fundament din piatră, peste care se aşezau
bârnele din lemn de brad, tei sau stejar decojit. Acoperişul era din şindrilă sau ţiglă iar pereţii erau de regulă
văruiţi în alb, cu ornamente grupate (geometrice, florale, zoomorfe) pe faţadă. Particularitatea acoperişului
rezultă din faptul că era în două ape, iar în faţă, spre faţadă, prezenta o teşitură. Casa avea una sau două ferestre
mici (Groza L., 1977, op.cit., p.51-55).
261
Până în preajma primului război mondial, aproape toate casele din Ţara Almăjului aveau acoperişul cu
şindrilă, ţigla fiind adusă abia după aceea de la Pârvova (Godea I., 1975, op.cit., p.81).
93
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

acoperişul
fiind în patru
ape.
Locuinţa monocelulară şi monocelulară
semiîngropată262

Nu s-a păstrat
aproape nici
sfârşitul
un exemplar
sec. al bârne
până în
XVIII-lea văcăluite cu
prezent.
şi imală în
Locuinţa avea
începutul interior +
o singură
secolului paie
încăpere cu
al XIX-lea
acces direct
din curte.

Sursa: Ianăş Ana Locuinţă monocelulară-

Putna
(foto: Ianăş Ana, 2009)
Fig. 16. Principalele tipuri de locuinţe existente de-a lungul timpului în Ţara Almăjului
(după Gaga Lidia, 1984, p.111-114; Dolângă, 2000, p.133-136;
cf. investigaţiilor de teren 2007-2009)

În urma analizei tipologiilor de case din Ţara Almăjului se desprinde elementul de

specificitate care denotă particularitatea regiunii, şi anume, simplitatea locuinţei
tradiţionale almăjene, care a fost transmisă şi exprimată şi prin valorile materiale create de
populaţie.
f) funcţiile gospodăriei almăjene se reflectă în topografia verticală şi orizontală a
spaţiului. Cea verticală cuprinde: subsolul („podrumul”, pivniţa) cu funcţie de depozitare;
locuinţa de la sol cu funcţie de adăpost pentru familie, funcţie economică şi tehnică; etajul
cu funcţie de depozitare. Pe de altă parte, topografia orizontală cuprinde: casa cu funcţie
intimă; curtea cu funcţie tehnică; poarta, gangul sau culoarul cu funcţie de acces, de trecere
şi anexele cu funcţie tehnică263. Pornind de la aceste precizări, putem menţiona faptul că
orizontalitatea casei este specifică aşezărilor din Ţara Almăjului264 la fel ca şi decorul
arhitectonic slab dezvoltat.
g) la nivel intraregional se poate observa faptul că modernitatea arhitecturii
descreşte în conformitate cu mărimea, poziţia geografică şi gradul de dezvoltare economică
a fiecărei aşezări (Figura 17).

262
Primele statistici întocmite după militarizarea graniţei amintesc, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de câteva
locuinţe semiîngropate în Almăj, la Rudăria şi Bănia, ele dispărând la începutul secolului al XIX-lea. Se pare
că singura locuinţă de acest tip a fost construită în Almăj prin 1890 de către o familie din Şopotu Vechi,
emigrată din Serbia. Aceasta a rămas un caz unic pentru perioada respectivă, fiind dărâmată prin anii 1920
(Săcară N., 2005, Studii de etnografie bănăţeană, Edit. Excelsior Art, Timişoara, p.158).
263
Gaga Lidia, 1997, op.cit., p.10.
264
Săcară N., 2005, op.cit., p.135.
94
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 17. Tipologia arhitecturii rurale specifice sistemului regional almăjan

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

95
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Astfel, localitatea cu rol de centru polarizator în sistem este şi cea mai „modernă”
din punct de vedere arhitectural, conturându-se aşadar un areal central mai dezvoltat.
Elementele tradiţionale în arhitectura almăjană se păstrează tot mai mult spre periferia
sistemului, acolo unde aşezările sunt mai izolate.
În consecinţă, la nivel intraregional, putem considera că Ţara Almăjului este
împărţită în două şi sub acest aspect: jumătatea vestică şi sud-vestică dominată de
conservatorism şi cea răsăriteană asupra căreia modernismul şi-a pus tot mai evident
amprenta.

3.2.1.4.2. Monumente de arhitectură şi tehnică populară

Pe lângă casa tradiţională şi gospodăria ţărănească, identitatea Ţării Almăjului este
reprezentată şi de alte monumente de arhitectură populară. Însă, spre deosebire de alte
regiuni ale ţării unde arhitectura populară cuprinde mai multe elemente definitorii (biserici
din lemn, porţi special ornamentate şi sculptate în lemn etc.), Banatul (deci şi Ţara
Almăjului) este o regiune destul de săracă, nota dominantă fiind cea a simplităţii. Cu
siguranţă, în deceniile trecute, când materialul de construcţie era lemnul, ornamentaţia şi
modul de întocmire conturau vizibil identitatea arhitecturii populare almăjene. Aspectul
însă, s-a diminuat pe măsură ce lemnul a fost înlocuit cu piatra sau cărămida, rămânând
vizibile câteva particularităţi care la început de secol XXI continuă să sugereze
diferenţierile dintre Ţara Almăjului şi regiunile învecinate.
Astfel, principalele monumente ale arhitecturii populare almăjene au fost şi
continuă să fie bisericile care, în secolul al XVII-lea erau din lemn în toate satele, însă o
mare parte au fost distruse de turci. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
are loc şi construirea bisericilor din piatră şi cărămidă, păstrând aceleaşi elemente care
conferă identitate stilului almăjan: construcţia în stil baroc, forma de corabie (navă),
interiorul pictat în ulei265.
Pe lângă biserici, considerăm şi unele instalaţii tehnice ţărăneşti ca făcând parte
tot din categoria monumentelor de arhitectură şi mai ales de tehnică populară, întrucât
multe sunt valorificate din punct de vedere turistic şi reflectă ocupaţii tradiţionale ale
locuitorilor, precum şi unele aspecte ale comunităţii almăjene legate de într-ajutorarea
membrilor săi şi de comuniunea şi colaborarea perfectă păstrată până astăzi între ei. Acest
ultim aspect este dat de fenomenul ortăcirii, păstrat şi în prezent, în legătură cu
administrarea şi utilizarea morilor cu ciutură atât de frecvente în Ţara Almăjului, instalaţii
tehnice ţărăneşti care impresionează prin modul şi materialul din care au fost construite.
Chiar dacă, atunci când facem referire la instalaţiile tehnice ţărăneşti din Almăj 266,
vorbim despre mai multe categorii: pivele şi ştezele (numite şi „văiegi”), joagărele
(„firizele” acţionate de apă), alambicurile (numite local „cazane de fript răchie”), presele
de ulei („uleiniţe”) şi cuptoarele pentru fructe („targa” de uscat fructe), cea mai mare
însemnătate din punct de vedere arhitectural şi al gradului de păstrare şi utilizare până în
prezent, îl au morile de apă cu roată orizontală (cu ciutură).

265
O prezentare mai detaliată a acestora o vom realiza în capitolul despre turism.
266
Dinuţă Gh., 1975, Unele consideraţii despre instalaţiile tehnice acţionate cu apă în câteva sate din Banatul
subcarpatic, în Studii şi comunicări de Etnografie-Istorie, Caransebeş, p.49-52; Godea I., 1975, op.cit. p.93-
95; Gaga Lidia, 1984, op.cit. p.96-101; Dolângă N., 2000, op.cit., p.141-144; Băcilă Coşa Semenica, 2001,
Ţara Almăjului. Monografie, Edit. Marineasa, Timişoara., p.49;
96
 Ana-Neli IANĂŞ

În Ţara Almăjului se păstrează cel mai mare număr de mori de acest tip din întreg
Banatul, multe dintre ele fiind funcţionabile încă. Morile cu ciutură267 constituie cele mai
simple instalaţii acţionate hidraulic, cu rol în măcinarea cerealelor, aparţinând ca sistem de
construcţie, civilizaţiei dacice. Vechimea lor este atestată şi de denumirile vechi de origine
latină care desemnează diferite elemente componente ale morii: mola (moară), cytola
(buturugă, butucul roţii), rota (roată), petra (piatră), fusum (fus) etc.268. Ele nu sunt altceva
decât nişte încăperi unicelulare269, costruite din bârne, înălţate pe furci de lemn şi cu
acoperişul în patru ape din şindrilă. Nota de specificitate este dată de poziţia verticală a
axului roţii hidraulice prin intermediul căruia, cuplul motor se transmite direct „pietrei
alergătoare”. Aducţiunea apei spre roată se făcea cu ajutorul unui trunchi de copac
(„buton”) în care era scobit un canal, în prezent el fiind confecţionat din tablă sau fier.
Acelaşi aspect este valabil şi pentru roată (ciutură) care, în trecut era construită tot din
lemn, acum fiind înlocuită cu cea din fier (Foto 4).

Foto 4. Moară cu ciutură din Rezervaţia Mulinologică de pe Valea Rudăricii

(1. exterior moară cu ciutură, 2. „buton”, 3. interior moară – „piatra alergătoare”,
4. roată hidraulică din lemn existentă la Muzeul Banatului Montan Reşiţa – nu se mai
foloseşte în prezent, 5. roată hidraulică din fier)
(foto: Ianăş Ana, 2008)

267
Dinuţă Gh., 1975, op.cit., p.47-49; Godea I., 1975, op.cit., p.91-93; Gaga Lidia, 1984, op.cit., p. 92-96;
Lupşiasca C., Bejan I., 1984, Consideraţii privind vechimea morilor cu ciutură, în Analele Banatului, II,
Timişoara, p.157-161; 163-169; Dolângă N., 1995, Ţara Nerei. Mit şi pluralitatea timpului, Edit. Kriterion,
Bucureşti, p.39-41; Idem, 2000, p.141-142;
268
Idem, 2001, La izvoarele de sub Cheia de piatră, în Almăjana, nr.1, aprilie, Bozovici, p.4.
269
În localitatea Şopotu Nou a fost semnalată moara cu ciutură ca fiind o construcţie bicelulară (cu două
încăperi) spre deosebire de toate celelalte localităţi almăjene în care există o singură încăpere (Taban M., 2008,
Les industries populaires de departement de Caraş-Severin, Edit. Cosmopolitan Art, Timişoara, p.191).
97
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Acest tip de moară a fost răspândit pe întreg teritoriul Ţării Almăjului, de-a lungul
afluenţilor Nerei, numărul lor diminuându-se în timp, astfel încât, în prezent se mai
întâlnesc doar în anumite areale sau localităţi.
Datorită faptului că reflectă continuitatea culturii populare almăjene, unitatea
creaţiei populare, autenticitatea plasării lor în spaţiu, se impune conservarea lor „in situ”,
ceea ce s-a şi realizat deja pe Valea Rudăricii (Rudăriei) prin crearea Rezervaţiei
mulinologice de către Complexul Naţional Muzeal „Astra” din Sibiu. Aici sunt conservate
„in situ” 22 de mori.
Analizând succint monumentele de arhitectură şi tehnică populară care dau nota de
identitate a Ţării Almăjului, putem concluziona prin evidenţierea unor întrepătrunderi de
influenţe cu regiunile învecinate, începând de la locuinţa almăjană până la instalaţiile
tehnice ţărăneşti. Contactele interzonale şi dezvoltarea relaţiilor social-economice dintre
ele au fost cauzate de deplasările frecvente ale almăjenilor în afara regiunii analizate şi de
pătrunderea celor din „exterior” în cadrul sistemului regional almăjan.
Exemple în acest sens pot fi considerate, prezenţa „văiegarilor” din Prigor în satele
din Craina şi din apropierea Orşovei, precum şi venirea în Almăj a unor „văiegari” din
zona etnografică Bocşa-Reşiţa, „exportând şi importând” astfel, obiceiuri şi tradiţii legate
de această activitate. Apoi, în stilul almăjan de construcţie al locuinţei este evidentă
influenţa dinspre Valea Dunării, adusă de meşterii zidari veniţi din Moldova Veche în Ţara
Almăjului şi adoptată apoi şi de meşterii locali. Influenţele externe au creat adevărate
„insule ale arhitecturii în piatră” din Ţara Almăjului, reprezentate de „casele de piatră şi
cu pivniţă boltită susţinută de stâlpi portanţi foarte solizi şi întinsă pe întreaga suprafaţă a
locuinţei (...)”270.

3.2.1.4.3. Activităţi economice tradiţionale

Abordarea geografică a activităţilor economice tradiţionale almăjene este deosebit
de relevantă deoacere constituie parte a culturii materiale din entitatea teritorială de tip
„ţară” analizată. Importanţa lor este cu atât mai mare, cu cât reflectă modul de viaţă al
locuitorilor regiunii, conturarea funcţionalităţii sale economice, modalitatea de valorificare
a resurselor locale şi alternativa de utilizare a lor ca resurse turistice.
Toate activităţile economice au fost împărţite în două categorii majore de către
Gaga Lidia (1984):
a) ocupaţiile tradiţionale: de bază (agricultura cu toate subramurile sale) şi
secundare (vânătoarea şi pescuitul, culesul fructelor de pădure, culesul plantelor
medicinale, albinăritul şi lucrul la pădure);
b) meşteşugurile ţărăneşti (prelucrarea lemnului, prelucrarea fierului, cojocăritul,
olăritul, torsul şi ţesutul, vărăritul, mineritul ţărănesc şi prelucrarea pietrei).

3.2.1.4.3.1. Ocupaţiile tradiţionale

Elementele definitorii ale componentei naturale a Ţării Almăjului, au impus
adoptarea unui profil economic predominant agricol. Agricultura tradiţională practicată în
regiune a suferit modificări majore de-a lungul timpului, în ceea ce priveşte toate
subramurile sale: cultura plantelor şi creşterea animalelor.

270
Gaga Lidia, 1986, op.cit., p.28.
98
 Ana-Neli IANĂŞ

Toate etapele pe care le-a parcurs agricultura tradiţională almăjană din cele mai
vechi timpuri şi până în prezent, vor fi prezentate în detaliu într-un capitol următor, acum
rezumându-ne doar la câteva aspecte menite a evidenţia rolul său ca parte materială a
culturii populare almăjene.
Practicarea agriculturii în Ţara Almăjului a fost susţinută de mai mulţi factori
fizico-geografici (relief, climă, hidrografie, soluri) care i-au creat condiţii de favorabilitate.
Nota de specificitate este dată de suprafeţele întinse ale păşunilor şi fâneţelor care au
susţinut o creştere intensivă a animalelor, precum şi de prezenţa terenurilor fertile din
lunca Nerei şi a afluenţilor săi. Fiind vorba despre o regiune puternic împădurită în trecut,
s-a ajuns la introducerea de noi terenuri în circuitul agricol prin activităţi de defrişare şi
desţelenire, activităţi susţinute de păstrarea multor toponime care indică acest fapt până în
prezent. Defrişările se realizau nu doar în scopul culturii plantelor, ci şi pentru creşterea
animalelor (în vederea extinderii păşunilor şi fâneţelor, pentru mutatul oilor pe timpul
iernii când se făceau aşa-numitele „frunzare”). Defrişarea masivă a atras după sine şi
promulgarea unor legi de ocrotire a pădurilor tinere, după cum a fost cazul celei din secolul
al XIX-lea. La toate acestea se adaugă şi asanările din lunca Nerei, astfel încât, prin
ocuparea noilor terenuri „câştigate” şi prin folosirea lor permanentă, transmise apoi prin
moştenire, au devenit treptat proprietăţi private, recunoscute la început de comunitatea
sătească, pentru ca în cele din urmă să primească statut juridic. În astfel de condiţii,
proprietatea privată a ţăranului almăjan a fost împărţită între vatra satului şi hotar, până în
anul 1900, fiecare familie deţinând şi o suprafaţă din liziera pădurilor, numită „zăbrani”271.
La fel ca în multe regiuni ale ţării şi în sistemul regional analizat, agricultura a
parcurs toate formele cunoscute, de la „agricultura în ţelină” (itinerantă) din epoca
bronzului, la „agricultura cu pârloagă” din perioada geto-dacă şi daco-romană, la
„agricultura cu ogor” practicată din feudalismul timpuriu până în secolul al XVIII-lea,
apoi apare utilizarea asolamentului, la început, bienal (cu două câmpuri), iar din secolul al
XIX-lea până în prezent, sistemul agricol trienal (cu trei câmpuri) şi agricultura extensivă.
Alte schimbări majore în sistemul agricol almăjan au avut loc şi prin înlocuirea
îngrăşămintelor naturale cu cele chimice, dar şi prin evoluţia şi modernizarea tehnicilor de
lucru ca urmare a introducerii din alte regiuni a unor noi unelte şi utilaje agricole. Acest
aspect a avut loc destul de târziu, abia în primul deceniu al secolului XX când au fost
introduse pentru prima dată în Almăj, grapa şi plugul din fier, precum şi prima batoză
(maşină de treierat).
Ceea ce este însă caracteristic satelor din Ţara Almăjului, este utilizarea metodelor
arhaice de treierat, concomitent cu utilizarea utilajelor agricole moderne. Bineînţeles,
situaţia nu este valabilă pentru toate aşezările regiunii, doar pentru cele izolate, cum este
cazul enclavei Ravensca unde, la sfârşitul secolului XX, grâul se mai bătea încă cu
„maiul”272.
Pe de altă parte, plantele care s-au pretat culturii în depresiunea intramontană
almăjană, evidenţiază alte aspecte legate de particularităţile regiunii, începând cu modul de
a se hrăni al locuitorilor şi continuând cu cel de confecţionare a hainelor. Astfel, porumbul,
cea mai importantă dintre cerealele cultivate în Ţara Almăjului, a constituit dintotdeauna

271
Idem, 1984, p.34-35.
272
Ibidem, p.41.
99
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

alimentul de bază al almăjanului prin prepararea „coleşei” (mămăligă). Dovadă stă şi

continuitatea morilor cu ciutură, utilizate pentru măcinarea cerealelor, şi utilizarea lor
inclusiv în secolul XXI pentru acelaşi scop. Legat de confecţionarea hainelor în gospodăria
ţărănească, activitatea a fost favorizată până prin anii 1950 de cultivarea plantelor textile,
mai ales a cânepii. Fiecare familie avea „cânepiştea” sa, însă procesul colectivizării din
timpul sistemului socialist a dus la înlocuirea ei cu bumbacul, a cărui cultură nu se mai
practică în prezent. Acest lucru, pe lângă alte cauze introduse de „curentul modernismului”
au stopat confecţionarea hainelor şi a costumului popular în gospodăriile almăjenilor şi
procurarea lor din comerţ.
După semănat şi seceriş, o a treia activitate de bază pentru locuitorii Ţării
Almăjului este cositul, datorită creşterii animalelor care este considerată o ramură agricolă
mai importantă decât cultura plantelor în regiune. Cositul, alături de creşterea animalelor a
impus existenţa „colibei la fân”, ca tip de locuinţă a almăjanului. Alte ocupaţii tradiţionale
de bază ale almăjenilor sunt şi: legumicultura, pomicultura (ţuica şi marmelada din prune
erau cunoscute şi apreciate încă din cele mai vechi timpuri atât la târgurile din zona de
câmpie a Banatului cât şi la cele din Viena şi Budapesta) şi creşterea animalelor.
Creşterea animalelor este o activitate permanentă, practicată din cele mai vechi
timpuri, care marchează stabilitatea străveche a populaţiei pe aceste meleaguri. Se cresc în
special ovinele, bovinele din rasa „roşcată de pădure”, porcinele şi cabalinele273.
Practicarea cu intensitate a acestei ramuri a agriculturii tradiţionale este dovedită şi în
prezent de păstrarea unor obiceiuri, cum ar fi cel legat de creşterea ovinelor, „smâlsul” sau
„măsuratul oilor”, care constituie un element de bază în conturarea identităţii almăjenilor.
Mai mult, activitatea a impus un anumit tip de păstorit care se practică în toată Ţara
Almăjului274: „primăvăratul pe terenurile proprii, văratul275 în zona montană (fără a
depăşi hotarul comunei), tomnatul pe miriştile «ţarinei» şi pe izlaz şi iernatul în
gospodărie”276. Este numit şi „păstoritul cu pendulare dublă”, fiind considerat cel mai
benefic din punct de vedere al valorificării integrale a terenurilor agricole, dar şi din punct
de vedere pastoral, prin folosirea tuturor surselor de nutreţ277. Modalităţile de asigurare a
hranei animalelor au reprezentat unul dintre factorii care au determinat compartimentarea
gospodăriei almăjene. Au apărut astfel, „anexele” la locuinţa din vatra satului şi „coliba”
ca aşezare în hotarul satului, viaţa familiei almăjene fiind divizată şi în prezent între
„vatră” (unde rămân tinerii familiei) şi „colibă” (unde, de regulă merg membrii vârstnici ai
familiei), (cf. investigaţiilor de teren 2007-2009).
La toate ocupaţiile tradiţionale de bază se adaugă şi altele secundare care au
influenţat viaţa materială a almăjenilor. Trebuie menţionate aşadar: vânătoarea şi

273
Dolângă N., 2000, op.cit., p.107.
274
Prin acest tip de păstorit, Ţara Almăjului se aseamănă cu cel din zonele etnografice Oraviţa şi Clisura
Dunării, dar se deosebeşte de păstoritul practicat în celelalte zone etnografice cu care se mai învecinează
regiunea, mai ales cu zona etnografică a Culoarului Timiş-Cerna, unde oile sunt duse în Ţara Românească timp
de 3-4 luni pe an (Constantinescu Mirceşti C., 1976, Păstoritul transhumant (secolele XVIII-XIX), Edit.
Academiei, Bucureşti, p.91-92, 96).
275
În funcţie de numărul animalelor, văratul se realiza: individual, prin ortăcire sau cu păcurari (Gaga Lidia,
1984, op.cit., p.54).
276
Ibidem, p.48.
277
Dunăre N., 1981, Sistemul ocupaţional pastoral, factor de stabilizare şi comunicare, în Analele Banatului,
seria Etnografie, Timişoara, p. 29.
100
 Ana-Neli IANĂŞ

pescuitul (două activităţi practicate din cele mai vechi timpuri în Ţara Almăjului, ambele
îmbrăcând două forme: activă - prin participarea individuală sau în grup - şi pasivă - fără
implicarea directă a omului, doar prin alte mijloace utilizate, de tipul capcanelor)278;
albinăritul (începând cu secolul al XVIII-lea aici); culesul fructelor de pădure (existând şi
centre specializate la: Borlovenii Noi, Moceriş, Pătaş şi Lăpuşnicu Mare); culesul
plantelor medicinale (utilizate în prezent mai ales în medicina populară, iar în trecut şi
pentru întreprinderile din Timişoara şi Deva) şi lucrul la pădure (legat până în prezent de
exploatarea intensă a lemnului - cea de-a doua activitate economică practicată în regiune).

3.2.1.4.3.2. Meşteşugurile ţărăneşti

Totuşi, caracterul tradiţional al satelor almăjene este dat şi de alte activităţi care
reflectă evoluţia vieţii sociale în acest sistem regional. Este vorba despre meşteşugurile
ţărăneşti, practicate cu mare intensitate în trecutul istoric al regiunii şi destul de bine
conservate şi în prezent în multe din satele Almăjului. Dintre acestea amintim:
♦ Prelucrarea lemnului. A fost susţinută de prezenţa materiei prime abundente –
îndeosebi lemnul pădurilor de foioase. Lemnul era utilizat în: construirea caselor şi
anexelor gospodăreşti, şindrila din lemn de fag, instalaţiile tehnice ţărăneşti, uneltele,
vasele utilizate în „cuina” ţărănească, cele întâlnite la stână şi folosite pentru depozitatea şi
măsurarea laptelui etc. În satele din apropierea Nerei, unde cresc sălcii, s-a dezvoltat şi
meşteşugul împletitului nuielelor din care se confecţionau „cotăriţe” (coşuri) şi „brente”
(coşuri de formă cilindrică, teşite pe o latură şi prinse cu două curele). Multe dintre aceste
elementele menţionate dovedesc meşteşugul prelucrării lemnului în Ţara Almăjului şi au
fost păstrate în cele trei muzee săteşti amenajate în localităţile Bănia, Eftimie Murgu şi
Ravensca. Astăzi numărul atelierelor este foarte redus.
♦ Prelucrarea fierului. Fiecare sat îşi avea „covaciul” său care repara uneltele din
fier şi potcovea animalele de tracţiune. Reprezintă unul dintre meşteşugurile cele mai bine
păstrate în Almăj.
♦ Prelucrarea pietrei. Este utilizată la construirea aşezărilor, a morilor, iar în trecut
şi la confecţionarea crucilor numite „znamene” (pe Valea Minişului).
♦ Cojocăritul. Ateliere vestite ale meşteşugarilor se întâlneau în multe sate
almăjene, cea mai mare faimă, nu doar în interiorul sistemului regional, ci şi în afara lui,
având-o localităţile Prilipeţ şi Dalboşeţ, care aprovizionau cu marfă târgurile de la
Bozovici, Mehadia şi nu numai. Toate etapele muncii se desfăşurau în atelierul
meşteşugarului almăjan, de la prelucrarea pieilor (materia primă era abundentă dacă ţinem
cont de rolul creşterii animalelor în acest sistem regional), până la ornamentarea hainelor
confecţionate. Specifice erau în Ţara Almăjului, bunzile cusute la Dalboşeţ numai pentru
femeile bogate din regiune şi din sudul Culoarului Timiş-Cerna şi pieptarele albe, cu
broderie florală policromă, „dispuse casat pe piept şi în chenar pe spate”, specifice numai

278
Forma activă a vânatului era de regulă în grup, cu vânători şi câini de vânătoare iar cea a pescuitului
cuprindea ca forme: pescuitul cu „cotăriţa” (coş de nuiele), pescuitul cu „căptariul” (coş din coajă de alun),
pescuitul cu mâna la „copci” (rădăcinile unui copac) şi pescuitul cu „crâstaş” (plasă de cânepă montată pe un
cerc din nuia de alun). Pe de altă parte, forma pasivă a celor două activităţi din Almăj este: pentru vânat –
amplasarea diferitelor capcane – gropi, capcane cu laţ etc., iar pentru pescuit este cunoscut pescuitul cu
„vârşă” (împletitură din nuiele, aşezată sub rădăcinile unui copac) şi pescuitul cu „leasă” (împletitură din
trestie), (Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.68-69; Dolângă N., 2000, op.cit., p.109-110).
101
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Almăjului279. Cojocăritul se practica cu mare amploare până în anii 1990, după care, la fel
ca în alte regiuni ale ţării, intrarea pe piaţă a articolelor de îmbrăcăminte din străinătate, la
preţuri mult mai mici, a condus la închiderea treptată a atelierelor.
♦ Olăritul. Este un meşteşug care în prezent a dispărut (nu se mai practică din anul
1973). Era renumit în patru sate almăjene: Lăpuşnicu Mare, Moceriş, Dalboşeţ şi Bozovici,
cu timpul practicându-se însă doar la Lăpuşnicu Mare, deoarece lutul necesar se extrăgea
din hotarul localităţii iar transportarea sa era realizată cu dificultate şi în celelalte sate.
Particularitatea ceramicii almăjene este dată de forma globulară a oalelor pentru fiert şi de
forma alungită a oalelor pentru lapte, plus smălţuirea cu nuanţe închise de verde sau maro,
procurate din comerţ. Olarii almăjeni produceau: oale pentru prepararea şi păstrarea
alimentelor, pentru transportul hranei, blide, străchini, oale mici, căni de apă, vaze pentru
flori etc.280, aria de desfacere a produselor restrângându-se strict la Ţara Almăjului.
♦ Torsul şi ţesutul. Sunt activităţi care se practică şi în prezent, mai ales de către
almăjencele în vârstă. Primele fibre care s-au folosit în ţesutul la război vertical au fost cele
de cânepă şi de lână281, acestea din urmă folosindu-se şi în prezent. Ulterior s-a apelat şi la
bumbacul pentru ţesutul pânzei destinate confecţionării costumului popular. În Ţara
Almăjului se utiliza numai „războiul orizontal, în două şi mai multe iţe”, iar printre
ţesăturile specifice regiunii, în afară de îmbrăcăminte, amintim: „procoviţele” (covoarele),
„poniava” (pătură mai uşoară), „strujacul” (cearceaful), „încheiatul” (salteaua),
„peşchirele” (ştergarele), „trăiştile” (traistele) etc.282.
De acest meşteşug erau legate şi anumite datini, mai ales clăcile sau şezătorile.
Cercetările de teren ne-au dovedit că în unele sate din Ţara Almăjului se vorbea despre
„claca de lână”: „după ce se termină cu lucru în ţarină, iarna, se adună mai multe femei
seara la câte o femeie acasă pentru a o ajuta să termine cu lâna: se scarmănă lâna; se
piaptănă şi se scoate părul (lâna cea mai lungă); se fac caiere şi se toarce pe fus din
furcă; pe râşchitoare se fac motche283 din materialul de pe fus; cu părul se urzesc în
război: procoviţe, straie, obiele etc.; lâna din care s-a scos părul se toarce cu fir gros
pentru a face strane de acoperit; se lasă lâna din care nu se scoate părul şi se foloseşte la:
ştrimfi, sfetări, procoviţe etc.” (localnică, 67 ani, Pătaş).
Analizând tehnicile de ţesut specifice Ţării Almăjului, vom constata o asemănare
deosebită, cu cele din Clisura Dunării sau Culoarul Timiş-Cerna, atât în ceea ce priveşte
modalitatea de realizare a lor, cât şi ornamentaţia şi cromatica.
♦ Vărăritul şi mineritul ţărănesc sunt alte două meşteşuguri practicate în trecut în
Ţara Almăjului datorită resurselor oferite de cadrul natural. În prezent, se mai practică doar
mineritul (la Bozovici) însă pe o scară mult diminuată.
Studierea ocupaţiilor tradiţionale şi a meşteşugurilor ţărăneşti din Almăj a fost
necesară datorită rolului lor major, de a reflecta trăsăturile culturii materiale a colectivităţii
de aici. Toate aceste îndeletniciri au fost scoase în evidenţă şi de numeroasele descoperiri

279
Ibidem, p.79; Ibidem, p.149;
280
Godea I., 1975, op.cit., p.96; Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.81; Dolângă N., 2000, op.cit., p.149.
281
Gumă Nicoleta, 1977, Evoluţie şi permanenţă în meşteşugul ţesutului şi arta decorării ţesăturilor pe
teritoriul judeţului Caraş-Severin, în Studii şi Comunicări de Etnografie-Istorie, II, Caransebeş, p.148.
282
Secoşan Elena, 1940, Izvoade almăjene, partea a II-a, în Revista Institutului Social Banat-Crişana, vol. IX,
nr. 31-32, mai-iunie, Timişoara, p.339.
283
Termen utilizat în Banat pentru a desemna sulurile de lână.
102
 Ana-Neli IANĂŞ

arheologice284 care, prin uneltele, podoabele, urmele cuptoarelor etc., au demonstrat

locuirea regiunii încă din cele mai vechi timpuri.

3.2.1.5. Cultura populară reflectată prin valori spirituale

3.2.1.5.1. Tradiţii şi obiceiuri în Ţara Almăjului285

Datinile (tradiţiile) şi obiceiurile se numără printre principalele valori spirituale
care definesc cultura populară, indiferent că facem referire la Ţara Almăjului sau la altă
regiune. Totuşi, considerăm că există o diferenţiere între cele două concepte, explicarea lor
ajutându-ne să înţelegem mai bine tipologia lor, modul în care au fost transmise şi păstrate,
precum şi rolul pe care-l au în definirea identităţii sistemului rural almăjan. Deosebirea
dintre ele este mai ales de natură socială. Astfel, „datina vine de la ce este dat” şi
presupune „ideea de moştenire, adică de trecere între generaţii (...), este o formă şi o
realitate tradiţională”, pe când obiceiul „înseamnă în primul rând deprindere (...)
colectivă, act repetat cu scopul de a conserva şi îndruma viaţa socială”286. Este asociat cu
sentimente ale binelui şi răului, ale dreptăţii şi nedreptăţii, definind într-un anume fel şi
regulile de comportare ale almăjanului (Mihu, 2000, p.69)287.
Tradiţiile almăjene legate de diferite evenimente din viaţa omului sau de variate
momente ale anului, nu reprezintă altceva decât mărturii în care zac gândurile scrise şi
nescrise de sute de ani288 ale locuitorilor. Cu alte cuvinte, „(...) tradiţia e o repeţire de
fapte bune sau rele, un unghiu de viaţă, de manifestare, în deschiderea căruia individul
sau colectivitatea sunt captivi (...)”289, este o reacţie socială cristalizată şi obiectivată, o
habitudine socială290.
Păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor în comunitatea almăjană a creat condiţiile unei
vieţi stabile pentru locuitorii regiunii, exprimând aversiunea lor faţă de tot ceea ce însemnă
nou sau modernitate. În consecinţă, simplitatea este elementul definitoriu al vieţii rurale
din Ţara Almăjului, iar tradiţiile şi obiceiurile care reflectă valoarea spirituală a comunităţii
almăjenilor sunt, în primul rând, cele legate de sărbători.
Multe dintre vechile tradiţii nu se mai păstrează, dar se conturează altele noi care
vor reprezenta emblema după care un spaţiu poate fi identificat. Cu toate acestea, nici un
obicei nou nu devine tradiţie decât dacă este acceptat de cel puţin o parte din colectivitate,
ajungându-se astfel ca tradiţia să îndeplinească trei funcţii majore: de transmisiune-
generalizare (prin care valorile trecutului sunt transmise şi păstrate până în prezent); de
păstrare-acumulare (a valorilor spirituale, a atitudinilor sufleteşti) şi de selectare (a ceea

284
Mare M., 2005, Banatul între secolele IV-IX. Meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale, vol. II, Edit. Excelsior
Art, Timişoara, p.9-30; 51-60.
285
Descrierile obiceiurilor tradiţionale din acest subcapitol aparţin locuitorilor Ţării Almăjului cu care am
interacţionat în timpul investigaţiilor noastre de teren din perioada 2007-2009, constituite în răspunsuri la
întrebarea 11 a celui de-al doilea chestionar (Enumeraţi şi caracterizaţi pe scurt principalele obiceiuri şi
tradiţii păstrate încă în Ţara Almăjului, prin care locuitorii se deosebesc de comunităţile umane din regiunile
învecinate).
286
Bernea E., 2006, op.cit., p.34.
287
Apud Totelecan G. S., 2003, op.cit., p.55.
288
Stoinel I. D., 1999, op.cit., p.5.
289
Miu-Lerca C., 1938, op.cit., p.20.
290
Marica G. Em., 2004, op.cit., p.55.
103
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

ce este important din trecut şi merită păstrat)291. Cu alte cuvinte, a avea tradiţii, obiceiuri,
ritualuri populare, înseamnă a avea un trecut îndepărtat, plin de istorie şi frumuseţe.
Obiceiurile tradiţionale almăjene pot avea mai multe funcţii, trei fiind mai
importante: funcţia religioasă (care face referire la obiceiurile din cliclul vieţii – familial
sau cele calendaristice – comemorative), funcţia juridică şi socială (cele legate de
convieţuirea în societatea almăjană, de ciclul muncii), acestea din urmă putând avea şi
funcţie magică, mitică (Tabel 2).

Tabel 2. Principalele obiceiuri tradiţionale din Ţara Almăjului

Categoria din care Data la care
Obiceiul Funcţia şi semnificaţia
face parte are loc292
primăvara, la
„Zăpostât”, Are funcţie socială, presupunând
293 legat de ciclul „la lăsatul satirizarea membrilor comunităţii
Alaiul cu măşti
calendaristic secului”, a săteşti care s-au abătut de la
postului normele de convieţuire.
Paştelui
de la lăsatul
Are funcţie religioasă şi este
Moşii de Secului
legat de ciclul vieţii sărbătoarea comuniunii dintre cei
primăvară 294
(postului) până
vii şi cei morţi.
la Paşte
Are funcţie magică şi este
în prima Marţi aducătoare de bogăţie, vitalitate şi
de la sănătate. Se spală toate vasele din
Marţea vaselor legat de ciclul muncii
Zăpostâtul casă cu leşie şi nu se lucrează
(postul) mare pentru a nu se îmbolnăvi
animalele.
la o săptămână
Are funcţie magică. Din această zi
Marţea încuiată legat de ciclul muncii după Marţea
începe să fulgere şi să tune.
vaselor
Mărţişorul legat de ciclul 1 martie Are funcţie magică. Se dăruieşte

291
Idem, 1945, Fenomenul tradiţiei, în Revista de Psihologie teoretică şi aplicată, vol. VIII, nr. 4, octombrie-
decembrie, p.303.
292
Dacă are loc la o dată fixă.
293
Este cunoscut şi sub denumirile locale de: Lunea Cornilor, Nunta Cornilor sau Făşanc (ultima denumite
fiind caracteristică în special localităţii Moceriş (cf. investigaţiilor de teren, 2007-2009; Băcilă Coşa Semenica,
2001, op.cit., p. 53; Dolângă N., 2000, op.cit., p. 207; Boldea V. I., Doclin O., Cruceanu D. Ada, 1998, Valea
Almăjului – tradiţii, ritualuri şi obiceiuri populare, Edit. Modus P.H., Reşiţa, p. 6-14; Gaga Lidia, 1984,
op.cit., p. 137, 1997, p.22-23; Dascălu Doina, Pleşa T., 1978, Date inedite cu privire la structura şi
semnificaţia obiceiurilor de primăvară – tocma şi nunta Cornilor, în Tibiscum, III, Caransebeş, p.192-194).
294
Moşii de primăvară au fost în Ţara Almăjului de mai multe tipuri: Moşii de sâmbăta lăsatului de carne (în a
şaptea săptămână dinaintea Paştelui) – când se dau pomană cotoroage (piftii) în blide de pământ; Moşii din
sâmbăta lăsatului de brânză (în a şasea săptămână dinaintea Paştelui) – se dau pomană: plăcintă cu brânză,
colaci cu o bucată de brânză şi colivă; Moşii de la Sâmţi (9 martie la cei 40 de mucenici) – se face o turtă cu
flori din făină de cucuruz (porumb), având în mijloc un ban spălat în oţet, care se împarte copiilor iar cel care
găseşte banul are noroc; Moşii de Sângeorz (23 aprilie) – se dă pomană: colaci, caş şi strachine cu lapte; Moşii
de Florii – se aduc crenguţe de salcie la cimitir; Moşii de Joi Mari (Joimărele) – se dau pomană, olcuţe noi
împodobite cu flori de câmp, de care sunt prinse o lumânare şi un colac; Moşii de Paşte – dimineaţa se dă de
pomană morţilor; colaci, ouă roşii, o bucată de caş şi o olcuţă cu vin sau apă (Boldea et.al., 1998, op.cit., p.16-
19).
104
 Ana-Neli IANĂŞ

calendaristic femeilor şi fetelor, mărţişorul care

se purta până când posesorii
vedeau un pom fructifer înflorit. Îl
depuneau apoi pe mlădiţa pomului
ca gest magic cu rol fertilizator.
8 zile (din
marţea primei
Are funcţie magică, Sântoagerii
săptămâni de
fiind consideraţi cai ce se prefac în
legat de ciclul post până în
Sântoagerii feciori care intră în casele celor ce
calendaristic marţea celei
lucrează în aceste zile şi aduc
de-a doua
necazuri, mai ales boli (orbirea).
săptămâni de
post)
Are funcţie socială, presupunând
la lăsatul
satirizarea celor necăsătorişi din
Strigarea peste sat legat de ciclul vieţii secului (a
sat, dar care sunt de mult timp
postului)
împreună.
Are funcţie magică semnificând
Sâmţii sau Măcinici legat de ciclul muncii 9 martie
începutul anului agricol.
Bunavestire Are funcţie religioasă. Începând
legat de ciclul
(Blagoveşteana în cu această sărbătoare are loc
calendaristic
limbajul almăjan) dezlegarea la peşte.
ultima
Are funcţie religioasă şi se
legat de ciclul duminică
Floriile caracterizează prin diverse
calendaristic dinaintea
ritualuri în familie.
Paştelui
Are funcţie religioasă; dimineaţa
Joia Mare legat de ciclul Joia dinaintea
se merge la cimitir cu tămâie şi se
(Joimari) calendaristic Paştelui
aprinde un foc la fiecare mormânt.
Are funcţie religioasă. Are loc
slujba de înviere, a doua zi se iese
legat de ciclul cu litia (alaiul) la cimitir
Paştele
calendaristic (morţărie); se serveşte masa
îmbelşugată în familie (miel, drob,
ouă roşii).
Sângeorzul legat de ciclul Are funcţie magică şi reprezintă
23 aprilie
(Sf. Gheorghe) calendaristic începutul anului pastoral.
Are funcţie socială, stabilindu-se
Smâlţul legat de ciclul după urcarea cantitatea de brânză pe care o va
(măsuratul oilor) calendaristic oilor la munte primi fiecare ortac şi rândul la
păstorirea turmei.
Are funcţie magică. Are loc
spălarea în izvoarele Nerei (Lacul
Sânzienele legat de ciclul muncii iunie Vulturilor) din M. Semenic,
puterea izvorului fiind considerată
vindecătoare.
legat de ciclul în funcţie de
Rusaliile Are funcţie religioasă.
calendaristic Paşte
legat de ciclul
Sfântu Ilie 20 iulie Are funcţie religioasă.
calendaristic
legat de ciclul
Sfântă Mărie Mare 15 august Are funcţie religioasă.
calendaristic
105
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Are funcţie socială, cu rol de

legat de ciclul
Şezătorile (clăcile) iarna socializare şi de transmitere a
calendaristic
obiceiurilor la generaţiile tinere.
Crăciunul şi legat de ciclul 24 decembrie- Au funcţie religioasă. Colinde,
sărbătorile de iarnă calendaristic 6 ianuarie urări de bine, jocuri etc.
Are funcţie socială. Este un obicei
nou, practicat doar din anul 2006
şi este reprezentat de organizarea
Festivalul Văii toamna, fără o
unui festival (în fiecare an în alt
Almăjului295 dată exactă
sat) la care participă ansambluri
populare din toate aşezările Ţării
Almăjului.
Au funcţie magică şi socială,
aceasta din urmă, prin relaţia care
Obiceiurile de
legate de ciclul vieţii se stabileşte între părinţi, moaşă şi
naştere
naşi. Acţiuni menite să influenţeze
în bine viaţa copilului.
Au funcţie socială. Nunta este un
Obiceiuri de mare eveniment pentru întregul
legate de ciclul vieţii
nuntă296 sat, desfăşurată după un scenariu
bine cunoscut.
Au funcţie magică. Se practică
priveghiul, bocetele, masa de după
Obiceiuri de
legate de ciclul vieţii înmormântare, dăruirea hainelor şi
înmormântare
slobozirea apei timp de 6
săptămâni.
Sursa: investigaţii de teren 2007-2009, Ursu, 1940, p.469-482; Şora, 1944, p.85-95; Dascălu Doina, Pleşa,
1978, p.192-195; Gaga Lidia, 1984, p.136-144; 1997, p.12-15, p.21-23; Cristescu, 1986, p.80-84, 88; Boldea
et.al., 1998, p.6-37; Dolângă, 2000, p.176-186, 207-209; Băcilă Coşa Semenica, 2001, p.52-56; Ţunea,
Doclin, 2001, p.15-19, 38-47, 62-69; Almăjan, 2003, p.135-148;

În urma investigaţiilor de teren din perioada 2007-2009, am constatat faptul că o

bună parte dintre obiceiurile tradiţionale almăjene nu se mai păstrează în prezent, altele
reducându-şi aria de răspândire doar la nivelul anumitor sate. Pe plan interregional, am
constatat o conservare mult mai accentuată a păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor, în
comparaţie cu regiunile sau microregiunile înconjurătoare unde modernismul şi-a pus
amprenta mult mai repede asupra comunităţilor locale. În ceea ce priveşte situaţia
intraregională, este evidentă păstrarea obiceiurilor într-un număr mult mai mare la
comunele unde viaţa rurală (cu toate elementele care o definesc) poate fi considerată încă
un element de identitate, la comunele şi satele mai izolate, pe când proporţia acestor
obiceiuri şi tradiţii scade până la dispariţie aproape totală în cazul comunelor mai
dezvoltate sau localizate în apropierea unei căi de comunicaţie care să faciliteze accesul
spre „exterior”, spre regiunile învecinate (este cazul comunei Bozovici şi a tuturor satelor
aparţinătoare).

295
Conform investigaţiilor de teren 2007-2009.
296
O deosebire între cele două regiuni învecinate (Ţara Almăjului şi Craina) este legată şi de un aspect al
obiceiurilor de nuntă: „în Almăj, naşul merge la sfârşitul alaiului nunţii spre biserică şi spre casa mirilor, iar
în Craina, naşul merge în faţa alaiului” (A.G., 60 ani, Lăpuşnicu Mare).
106
 Ana-Neli IANĂŞ

Totodată, şi fenomenul izolării poate avea repercusiuni negative în ceea ce priveşte

diminuarea intensităţii de manifestare a obiceiurilor (nu doar gradul de dezvoltare), după
cum este şi cazul celei mai izolate comune a Ţării Almăjului, comuna Şopotu Nou. Pe de
altă parte, polii de păstrare nealterată a celei mai mari ponderi din obiceiurile tradiţionale
almăjene, sunt comunele Prigor, Lăpuşnicu Mare, urmate îndeaproape de Bănia şi Eftimie
Murgu, probabil şi datorită procentului destul de ridicat al populaţiei vârstnice în totalul
locuitorilor. Grupa de vârstă este cea care a asigurat şi continuă să asigure, transmiterea
obiceiurilor de la o generaţie la alta (Figura 18).

Fig. 18. Gradul de păstrare a obiceiurilor tradiţionale în comunele almăjene

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)
107
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Bineînţeles că la concluzia de mai sus, am ajuns fără a lua în calcul şi obiceiurile

legate de marile sărbători (Crăciu, Paşte etc.), care se păstrează în fiecare sat din Ţara
Almăjului cu aceeaşi intensitate ca şi în urmă cu câteva decenii, ceea ce putem spune că nu
constituie o particularitate, ci mai degrabă o realitate românească la nivel naţional.
Cercetările de teren pe care le-am întreprins la nivelul fiecărei comune, au
demonstrat prin răspunsul primit la aplicarea chestionarului, care sunt în prezent
obiceiurile ce continuă să asigure identitatea almăjenilor în raport cu regiunile învecinate
(Figura 19 şi Figura 20).

Fig. 19. Obiceiuri tradiţionale almăjene păstrate până în prezent

(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Fig. 20. Numărul comunelor almăjene care mai păstrează obiceiuri tradiţionale
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

108
 Ana-Neli IANĂŞ

Astfel, ruga („nigeia” denumită în limbaj local), este singurul obicei păstrat în
toate aşezările din Ţara Almăjului, având predominant o funcţie religioasă şi desfăşurându-
se la data la care se sărbătoreşte hramul bisericii din fiecare localitate. Putem afirma că are
şi o funcţie socială prin obiceiul pe care-l presupune, de reuniune a tuturor rudelor şi
prietenilor din fiecare familie, contribuind astfel, într-o oarecare măsură, la întărirea
colectivităţii almăjene. Pentru multe sate din Ţara Almăjului, „nigeia” poate avea şi o
funcţie mistică prin practicarea unor ritualuri locale, după cum am constatat în urma
investigaţiilor de teren. Astfel, „în a doua zi de nigeie, se presară iarbă verde pe stradă,
începând de la biserică şi până la intrarea în sat, iar preotul cu oamenii care participă la
slujbă, se deplasează pe acest drum până la crucea de la intrare, rugându-se pentru
bunăstarea localităţii” (E.P., localnică, 50 ani, Lăpuşnicu Mare).
Lunea Cornilor şi Smâlzul sunt alte două obiceiuri păstrate în aproape toate
comunele almăjene, cu excepţia a două dintre ele: comuna Bozovici – care tinde spre un
proces de urbanizare şi Şopotu Nou – datorită suprafeţelor foarte restrânse ocupate de
păşuni şi a numărului de ovine redus (cf. investigaţiilor de teren 2007-2009), mai ales că
Smâlzul sau Măsuratul oilor este o datină legată de latura economică a fiecărei comune.
Fără să intrăm în detaliu, vom prezenta pe scurt câteva informaţii legate de aceste sărbători
tradiţionale care se mai practică şi în prezent, constatate în urma investigaţiilor de teren.
Astfel, Lunea Cornilor (Nunta Cornilor, Tocma Cornilor, Sărbătoarea
Măimucilor sau Măimozălor) are loc în fiecare an la lăsatul Secului, fiind de fapt un ritual
păstrat de decenii, prin care sunt parodiate diverse momente din viaţa omului, în special
căsătoria.
Sărbătoarea începe în
centrul localităţii unde soseşte alaiul
nunţii format din tinerii satului
costumaţi şi mascaţi în diferite
personalităţi cunoscute, fie din satul
respectiv, fie din viaţa politică şi
culturală a ţării. Toţi membrii unei
nunţi tradiţionale ţărăneşti sunt
prezenţi, jucând hora şi pornind pe
uliţele satului. Cornii se opresc pe la
casele gospodarilor cunoscuţi ca
fiind „primitori” pentru a intra şi ei
în horă, fiind răsplătiţi cu rachiu.
După ce alaiul format dintr-
o mulţime de săteni parcurge toate
Foto. 5. Lunea Cornilor în localitatea Eftimie Murgu uliţele satului, revine în centrul
(foto: Ianăş Ana, 2008) localităţii pentru 'strigarea darurilor',

prilej cu care sunt satirizate moravurile oamenilor de vază ai satului (lenea, lăcomia, beţia,
necinstea etc.). După ce „darurile” sunt strigate, mascaţii împreună cu ceilalţi săteni se
prind într-o horă mare, la final, tinerii aruncându-şi măştile (în semn de înlăturare a răului,
a păcatelor şi de intrare mai curaţi în postul mare). Sărbătoarea se încheie cu o petrecere
organizată la căminul cultural din localitate (cf. investigaţiilor de teren, 2008), (Foto 5).
109
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Cealaltă sărbătoare care deţine încă un loc important în viaţa comunităţii almăjene
este slmâlzul/smâlsul sau măsuratul oilor. Investigaţiile de teren ne-au dovedit că în
prezent, localităţile în care această sărbătoare continuă să se desfăşoare cu mare fast,
aproape ca în trecut, sunt Eftimie Murgu şi cele unde au existat C.A.P.-uri (Prigor, Pătaş,
Borlovenii Vechi etc.). Şi în celelalte comune şi localităţi s-a păstrat măsuratul oilor, însă
amploarea pe care o ia evenimentul
acolo este mult mai mică în comparaţie
cu situaţia mai sus menţionată, iar
semnificaţia evenimentului trece de la
practica tradiţională (măsuratul laptelui
pentru fiecare proprietar), la simplul
motiv al petrecerii. Fenomenul ortăcirii
este caracteristic pentru fiecare stână din
Almăj (încă o dovadă a legăturilor
puternice dintre membrii colectivităţii),
mai mulţi proprietari având stâna în
administraţie. După urcarea oilor la
munte, în seara premergătoare smâlsului,
se mulg oile (fiecare ortac mulge oile
altuia pentru a elimina suspiciunile că au
rămas oi nemulse). În ziua următoare,
dimineaţa, oile nu se mai mulg ci se duc
direct la păscut, iar ortacii pregătesc
mieii, care sunt puşi în brucă la fript
(Foto 6).
Între timp, urcă la stână, rudele,
prietenii şi invitaţii din sat. La prânz, în
prezenţa tuturor invitaţilor începe mulsul
oilor în strungăreaţă, dar numai după ce
fiecare ortac întoarce strungăreaţa cu
gura în jos (ca să demonstreze că nu
există nici un pic de apă în vas) şi pune
câţiva bănuţi acolo, rostind: „să fie ge
năroc şî rod bogat”.
După aceea se trece la măsuratul
laptelui de către baci (cel mai bătrân
dintre ortaci), notându-se într-un caiet,
cantitatea de lapte pe care a obţinut-o
fiecare ortac (unitatea de măsură folosită
este ocaua). Se stabileşte apoi cine a
muls mai mult lapte, adică cine va primi
mai multă brânză şi rândul la păşunatul
Foto. 6. Măsuratul oilor la Eftimie Murgu
(foto: Ianăş Ana, 2009)

110
 Ana-Neli IANĂŞ

oilor – fiecare baci mergând cu oile la păşunat atâtea zile până ia brânza cuvenită, iar apoi
câte o săptămână, îndiferent de numărul de oi şi de cantitatea de lapte muls.
Se aruncă bănuţii din strungăreaţă pentru a fi adunaţi de copii, iar apoi începe
sărbătoarea cu miel fript în brucă, brânză şi alte bunătăţi aduse de gospodinele almăjence.
În mai puţin de jumătate din comunele Ţării Almăjului (Prigor, Bănia şi Lăpuşnicu
Mare) se mai păstrează alte două obiceiuri tradiţionale: claca (şezătorile) şi „slobozâtul
apei” („slobozâtul pe apă)”.
Şezătorile (clăcile) au constituit dintotdeauna un moment important în viaţa
comunităţilor rurale, fiind considerate locul de socializare a comunităţii.
Astfel de obiceiuri se practică iarna, după ce se termină munca la câmp, când „se
adună mai multe femei într-o casă, lucrând toate pentru una singură, la tors, la ţesut, fără
bani. Uneori vin şi bărbaţi care cântă şi joacă. Toată acţiunea se desfăşoară noaptea
întreagă” (localnică, 62 ani, Moceriş). În unele localităţi almăjene (Pătaş), momentul este
cunoscut şi sub numele de „claca de lână” (cf. investigaţiilor de teren 2007-2009).
Celălalt obicei, „slobozâtul pe apă”, este legat de ciclul vieţii, de înmormântare.
„Slobozâtul pe apă se face în prima dimineaţă după ce s-a înmormântat răposatul.
Gazda pune în coşuri: colaci, mere, bomboane, răchie, lumânări şi pleacă cu mai multe
femei la marginea unui râu. Pe marginea râului se pun lumânări aprinse, flori, bani şi o
creangă mai mare de măr cu un prosop legat de ea. O femeie pune apă într-o găleată şi
aruncă apă cu o cană peste creanga de măr rostind următoarele cuvinte: «câte ciuciurele,
atâtea izvorăle» (acest lucru îl fac toate femeile), după care fiecare femeie tămâiază vadul
pentru a fi apa curată. Se întinde o faţă de masă la marginea râului şi se aşează colacii,
merele, bomboanele şi se dau de pomană mortului după care se împart la copii. Prosopul
şi cana sunt date la băieţi sau fete din rândul neamurilor (dacă mortul a fost femeie se dă
la fete, iar dacă a fost bărbat se dă la băieţi)”, (localnică, 57 ani, Prigor).
Tot legat de înmormântare, un alt obicei care se păstrează doar în două comune
(Prigor şi Lăpuşnicu Mare) din Ţara Almăjului este „înmormântarea cu suliţă”. În urma
investigaţiilor de teren, vom evidenţia câteva detalieri ale desfăşurării obiceiului, conform
relatărilor unor localnici. Astfel, „ înmormântarea cu suliţă se făcea la fetele mari şi la
tinerii necăsătoriţi, suliţa fiind o prăjină mare de brad, împodobită, după care mergeau
femeile bătrâne ce plângeau mortul” (localnic, 75 ani, Moceriş). O descriere şi mai
detaliată ne-a fost oferită de un alt almăjan: „înmormântarea unui tânăr (necăsătorit) se
face cu suliţă (brad foarte mare), care trebuie să aibă atâtea coroane, câţi ani a împlinit
cel mort. Acest brad este dus de către băieţi (numărul acestora fiind egal tot cu vârsta
răposatului), însoţiţi fiecare de câte o fată. Ceremonialul de înmormântare se desfăşoară
în cântec de fanfară” (localnic, 54 ani, Prigor). Obiceiul almăjan mai apare în literatura de
specialitate şi sub denumirea de „nunta răsturnată” deoarece bradul care se taie în ziua
înmormântării este purtat spre cimitir, răsturnat, asemenea persoanei decedate297.
„Strigarea peste sat” se păstrează în alte două comune din Ţara Almăjului, Prigor
şi Eftimie Murgu. Este o datină cunoscută şi sub denumirea de „nunta reclamată”298 şi are
loc în prima sâmbătă din postul Paştelui când „tinerii urcă seara pe un deal al satului şi
fac un foc foarte mare. Lumea se adună în grupuri ca să asculte cu cine vor fi măritate

297
Gaga Lidia, 1997, op.cit., p.21.
298
Ibidem, p.22.
111
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

fetele sau cu cine vor fi însuraţi băieţii. Un băiat începe sa citească (să strige) lista cu
nunţile iar cei adunaţi în grupuri răspund: «Bun mă, bun!» La fiecare fată nemăritată din
sat i se dă un băiat şi la fiecare băiat neînsurat i se dă o fată. Când se termină cu fetele şi
băieţii, se strigă şi văduvele şi văduvii” (localnic, 45 ani, Pătaş). Prin această tradiţie,
colectivitatea impune respectarea rânduielilor vieţii (căsătoria la timp) de către toţi
membrii săi.
Alte obiceiuri precum: „Săptămâna Sâmtoagerilor”299, „Balul izmenelor” şi
„Sânvăsâii”300 şi-au pierdut din semnificaţie în decursul timpului, păstrându-se în prezent
doar în câte o cumună din Ţara Almăjului; primele două se mai practică în comuna Prigor
iar „Sânvăsâii” în comuna Lăpuşnicu Mare (cf. investigaţiilor de teren 2007-2009). De o
însemnătate şi mai mică în prezent sunt şi alte obiceiuri, amintite de almăjenii cu care am
intrat în contact în timpul cercetărilor noastre. Este vorba despre obiceiuri practicate în
Joia Mare (Joimărele) şi la Sfântu Gheorghe în comuna Prigor, altele legate de Colindat301
sau „Praznicul casei” în comuna Bănia, „Cămeşa ciumii”302 şi „Ispasul”303 în comuna
Lăpuşnicu Mare, „Spălatul mirilor la râu”304 în comuna Prigor.
Tot din timpuri străvechi s-au păstrat şi diferite invocaţii mitico-magice (de
exemplu, Numărătoarea Mare şi Numărătoarea Mică), legate de ciclul astrelor cereşti, cu
interdicţie de transmitere şi întrebuinţate mai ales pentru vindecarea unor boli305. Maladiile,
de orice fel, sunt considerate „opera unor demoni, a unor forţe oculte” care erau alungate
din trupul omului bolnav prin descântece (obiceiuri cu funcţie mistică), fiind încă
practicate în multe sate almăjene, în special datorită izolării lor de „trepidaţia lumii
moderne”306.
Din cele prezentate mai sus, se desprinde faptul că, cea mai mare parte din
obiceiuri, cu toate că dispun de un foarte mare potenţial turistic (mai ales pentru turismul
cultural, religios sau agroturism), nu sunt valorificate, decât într-o proporţie relativ
nesemnificativă. Cu toate acestea însă, ele constituie elemente de identitate pentru sistemul
regional analizat, tipologia lor susţinând afirmaţia făcută (Figura 21).

299
Se referă la prima săptămână din postul Paştelui, în viziunea almăjenilor, „Sâmtoagerii” fiind nişte duhuri
rele care se abăteau cu diferite necazuri asupra femeilor care lucrau după asfinţitul soarelui (cf. investigaţiilor
de teren 2007-2009).
300
Este sărbătoarea Sfântului Vasile, care aparţine datinilor din ciclul calendaristic, cu funcţie magică. „În
seara de Anul Nou, se aşază pe o masă, farfurii cu gura-n jos, iar sub fiecare farfurie se pun diferite obiecte:
oglindă, pieptene, creion etc. La casa respectivă se adună băieţi şi fete care aleg o anumită farfurie, alegându-
şi astfel ursitul” (localnică, 30 ani, Moceriş).
301
Colindatul este un obicei la care participă doar copiii în Ţara Almăjului, nu şi persoanele adulte ca în alte
regiuni ale ţării. De asemenea, există şi o deosebire între Almăj şi Craina legată de această datină: „(...) în
Almăj, copiii nu au beţe numite colindă, pe când în Craina, copiii au aceste beţe (....)” (A.G., 60 ani,
Lăpuşnicu Mare).
302
De câţiva ani, obiceiul nu se mai practică, înscriindu-se în categoria obiceiurilor din ciclul vieţii, cu funcţie
magică. „Înainte plecării feciorilor la război, bătrânele satului făceau o bucată de pânză, din cânepă, care era
mai apoi împărţită celor care plecau la război, cu scop de a se feri de rele” (localnică, 62 ani, Moceriş).
303
Sărbătoarea eroilor.
304
„Lunea, în a doua zi de nuntă, mirii împreună cu nuntaşii merg la râu şi se spală. Naşa umple o căldare de
aluminiu cu apă, iar mirii îşi toarnă cu polonicul, apă pe mâni. Se zice că dacă se vor uda, în cazul în care se
înşeală unul pe celălalt, vor fi prinşi” (localnică, 32 ani, Prigor).
305
Dolângă N., 1999, op.cit., p.4.
306
Chelcea I., 1997, Medicina populară în două sate din Banat: Borlovenii-Vechi şi Pătaş (Caraş-Severin), în
Analele Banatului, vol.3, Timişoara, p.76-77.
112
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 21. Tipuri de tradiţii cu rol în definirea identităţii unei regiuni

(după Marica, 1945, p. 313)

De asemenea, fiecare obicei poate fi inclus în mai multe categorii, în funcţie de

criteriile care sunt luate în considerare. Criteriile au fost stabilite de noi ţinând cont de
tipologia tradiţiilor realizată de Marica în 1945, bineînţeles fără a exclude şi existenţa altor
tipologii. Dăm un singur exemplu în această privinţă, Paştele, care poate fi inclus în
categoria tradiţiilor: corespunzătoare (după gradul de actualitate), pentru toţi (după
destinaţie), religioase (după funcţie), imperative (după gradul de complexitate), principale
sau centrale (după ierarhie), despre lucruri importante (după gradul de însemnătate) şi tari
(după intensitatea cu care se păstrează şi în prezent). O situaţie similară poate fi aplicată
pentru toate obiceiurile şi tradiţiile care se mai păstrează încă în Ţara Almăjului şi care
definesc identitatea regiunii (Anexa I).
Clasificarea are un rol important pentru a reliefa gradul de păstrare a diferitelor
obiceiuri tradiţionale în Ţara Almăjului, dar şi însemnătatea pe care o au pentru
comunitatea locală.

3.2.1.5.2. Portul popular, cântecul şi dansul ca elemente de identitate

regională
Una dintre modalităţile de delimitare corectă a Ţării Almăjului este şi cea bazată
pe faptul că este vorba despre un areal omogen din punct de vedere al portului, dansurilor,
muzicii şi cântecelor populare. Chiar dacă, după cum vom observa, multe dintre elementele
ce definesc portul popular almăjan se aseamănă cu cele din regiunile învecinate, modul în
care populaţia încadrează acel element în propria specificitate, poate fi considerat un aspect
important care conferă identitatea regională.
113
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 22. Ponderea almăjenilor care mai obişnuiesc să îmbrace

sau nu costumul popular, la nivel intraregional
(conform investigaţiior de teren 2007-2009)

114
 Ana-Neli IANĂŞ

Diferenţele intraregionale legate de portul popular sunt extrem de minore în

comparaţie cu alte regiuni geografice de tip „ţară”, deoarece Almăjul se caracterizează
prin „unitatea şi uniformitatea regională”, fiind o regiune „locuită de o singură familie,
care trăieşte şi se îmbracă la fel”307. Portul popular ca emblemă a identităţii culturale
almăjene este un „produs al trecutului, pe un fond local naţional şi zonal”308, este „un fapt
social (...), emblemă a trăirii prin artă, emblemă a contopirii timpului fizic în spirit. Este
aura oferită de frumosul creaţiei populare (...)”309. Materialul din care este confecţionat,
culorile, ornamentele etc. sunt elementele care-i dau specificitatea regională şi-i conturează
proprietăţile locale particulare.
Ceea ce este şi mai relevant pentru Ţara Almăjului este şi faptul că, în multe
localităţi almăjene, costumul popular încă se mai poartă310, chiar dacă nu la fel de frecvent
sau cu aceeaşi însemnătate ca în trecut. 57,39% dintre cei chestionaţi (115 la număr) au
răspuns că mai obişnuiesc să îmbrace costumul popular la diverse ocazii.
La nivel intraregional, în mai mult de jumătate dintre comunele almăjene încă se
mai poartă costumul popular la diferite ocazii, cele mai conservatoare din acest punct de
vedere fiind comunele Prigor şi Şopotu Nou (Figura 22).

115
răspunsuri

Fig. 23. Principalele ocazii la care almăjenii mai obişnuiesc

să îmbrace costumul popular
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Dintre cele 66 de persoane care au răspuns pozitiv în ceea ce priveşte purtarea

costumului popular, cele mai multe (26 persoane) îl îmbracă doar cu ocazia sărbătorilor
mari (Crăciun, Paşte etc.), 22 de persoane cu alte ocazii („numai bătrânii la sărbători iar
tinerii la festivităţi”- localnic, 36 ani, Eftimie Murgu; „la diferite baluri, spectacole

307
Panduru P., 2007, Portul popular românesc – tradiţie istorică şi continuitate etno-culturală în Ţara
Almăjului, Edit. Neutrino, Reşiţa, p.6.
308
Bernea E., 2006, op.cit., p.130.
309
Panduru P., 2007, op.cit., p.7.
310
„În Ţara Almăjului, oamenii mai păstrează costumele inegalabile ale moşilor şi strămoşilor lor, pe care le
poartă la joc în vreme de sărbătoare. (...) conceput fiind nu numai ca obiect de uz casnic, dar şi ca o nevoie de
creaţie, costumul popular este şi o materializare a talentului şi a iubirii localnicilor pentru frumos (...)”,
(Cenda I. N., 2006, Miracole..., în Almăjana, nr. 2, septembrie, Bozovici, p.1).
115
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

locale”- localnic, 51 ani, Borlovenii Vechi; „la festivalul Văii Almăjului care în fiecare an
se ţine în altă localitate”- localnic, 43 ani, Şopotu Nou; „la nunţile rudelor şi la Balul
Izmenelor din 30 ianuarie”- localnică, 32 ani, Prigor etc.), iar 18 persoane la toate
sărbătorile şi la nunţi. Dintre toţi cei chestionaţi, o singură persoană a răspuns că poartă
costumul popular în fiecare duminică (Figura 23).
Putem deduce astfel cu uşurinţă, însemnătatea majoră pe care o deţine încă portul
popular în definirea identităţii culturale la almăjeni, reprezentând şi o mândrie pentru ei, „o
emblemă de identificare, o manifestare a spaţiului local”, „o expresie a metamorfozării
vârstelor şi mentalităţilor”311.
Costumul popular din Ţara Almăjului era confecţionat în fiecare gospodărie de
către ţăranca almăjancă, din lână şi cânepă cu ornamente sub forme geometrice şi motive
vegetale păstrate din vechime, cu o cromatică sobră care să reflecte greutăţile vieţii
ţăranului almăjan de la munte dar care să-i confere şi o notă de eleganţă. Totodată putem
vorbi despre existenţa costumului popular tradiţional şi a costumului popular uzual. După
cum îi arată şi numele, cele mai vechi trăsături ale portului almăjan au fost conservate în
costumul tradiţional, cel purtat numai în zilele de sărbătoare, pe când costumul uzual, care
era folosit în zilele obişnuite, la muncă, a suferit şi influenţe din partea portului orăşenesc:
cizme, pantaloni etc.312. Costumul tradiţional în schimb, „a suferit mai greu fluctuaţii,
datorită faptului că fiind mai scump, mai greu de realizat, supus unei uzuri mai lente, el
este destinat unei folosiri îndelungate, chiar de către două generaţii, pentru că odată
constituit un stil, variaţiile în cadrul lui erau minime”313. Purtarea costumului popular era
pentru mulţi almăjeni semn de elegenţă, era îmbrăcămintea care nu lipsea din nici o
gospodărie ţărănească a regiunii, după cum au demonstrat-o şi investigaţiile noastre de
teren: „(...) purtam costumul popular când eram flăcău. Eram săraci în haine şi
îmbrăcându-ne în port popular eram mai eleganţi (...). Hainele erau făcute de gospodine
(...)” (localnic, 40 ani, Pătaş).

Foto 7. Costum popular din Ţara Almăjului, cu vechime de până la 100 de ani
(1-2 Muzeul satului Bănia, 3-4 Muzeul satului Eftimie Murgu)
(foto: Ianaş Ana, 2008)

311
Panduru P., 2007, op.cit., p.9.
312
Gaga Lidia, 1978, Contribuţii la studiul portului popular din Almăj, în Tibiscum, III, Caransebeş, p.39.
313
Mihail Zamfira, 1978, Terminologia portului popular românesc în perspectiva etnolingvistică comparată
sud-est europeană, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, p.10.
116
 Ana-Neli IANĂŞ

Faptul că almăjenii au intrat în contact cu multe populaţii de-a lungul timpului (cu
bufenii din Oltenia, cu germanii, cehii etc.), a determinat producerea unor influenţe ale
acestor populaţii asupra costumului almăjan (şi invers), fără a dispărea elementele care
conferă identitate locuitorilor sistemului regional almăjan, prin port (Foto 7).
Astfel, locuitorii Ţării Almăjului au menţionat elementul care conferă identitate
atât costumului popular bărbătesc cât şi celui femeiesc.
Costumul popular femeiesc cuprinde: „ciupag într-una cu poalele lungi, 2 oprege
(în faţă şi spate), închise cu brâu şi brăciră; pe cap, ceapsă cu legătură sau broboadă, în
picioare opinci sau cisme. Iarna purtau cojoc alb şi pieptar descheiat, alb, iar la frig mai
astâmpărat, sau ploaie, purtau şuba”314 (Secoşan, Elena, 1940, I, p.118).
Dintre elementele care conferă identitate portului popular femeiesc în Ţara
Almăjului menţionăm: opregul numit de către localnici „chiţele” (după cum susţin 38,26%
dintre cei chestionaţi), poalele largi şi lungi până aproape la glezne cu pui la şolduri
(20,86% dintre repondenţi), şi ceapsa ori cârpa (15,65%), (Figura 24).

Fig. 24. Elemente de identitate ale portului popular femeiesc în Ţara Almăjului
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

O descriere detaliată a elementelor care compun costumul popular almăjan au fost

realizate de: Secoşan Elena, 1940, Gaga Lidia, 1978 şi de Panduru Pavel, 2007. Vom reda
câteva dintre elementele definitorii ale portului popular femeiesc din Ţara Almăjului, în
ordinea importanţei lor pentru conturarea identităţii locale, aşa cum le prezintă autorii mai
sus menţionaţi sau unii localnici cu care am interacţionat.
Astfel, principalul element al portului popular care conferă identitate almăjenilor
este opregul, fiind deseori numit de către localnici, „chiţele”. Aceasta este o denumire mai
veche315, păstrată de o mare parte din populaţia vârstnică a Almăjului mai ales că, începând

314
În prezent, pentru ceapsă este utilizat termenul de cârpă, pentru pieptar, termenul de laibăr iar în picioare
se poartă obiele sau ciorapi din lână şi opinci (cf. investigaţiilor de teren, 2007-2009).
315
Termenul opreg este de origine slavă şi are cea mai veche atestare în limba română, din anul 1898, în
Anonymus Caransebiensis, cel mai vechi dicţionar al limbii române (Gaga, Lidia, 1978, p.43).
117
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

cu secolul al XX-lea, opregul a fost înlocuit cu un şorţ negru, ce poartă actualmente

numele de „cotrenţă – sau cătrinţă lată în faţă şi targă îngustă în spate” (localnică, 28 ani,
Prigor)316. Opregul din Ţara Almăjului (format din două componente: petecul de opreg mai
lat sau mai îngust şi ciucurii din vale) se deosebeşte de cel din alte regiuni, prin
dimensiuni, culoare şi ornamente. Opregul din Almăj este considerat cel mai lat opreg din
Banat317, are culori predominant închise (predomină negrul) iar ornamentul este dispus sub
forma unor fâşii simetrice în treimea inferioară a petecului de opreg. Lăţimea opregului
variază în funcţie de localitate şi vechimea costumului popular, fiind „singura piesă, care
prezintă, în Almăj, urme de influenţă otomană, prin aleseturile cu fir de aur şi argint”318.
Opregele sunt susţinute la mijloc de brâu sau brăciră, însă acesta nu este
considerat un element care conferă identitate Ţării Almăjului, fiind asemănător şi în alte
regiuni. Totuşi, considerăm că este important să menţionăm că are funcţia de a exprima
starea civilă a femeii. Brâul cu o lăţime mai mare (10-12 cm) şi ornamente verticale este
purtat de femeile căsătorite, în timp ce brăcira, care este mult mai îngustă (4-5 cm) şi are
ornamente orizontale, este purtată de fetele necăsătorite. Caracterizate printr-o cromatică
variată: alb, verde, roşu, galben, albastru etc., şi înfăşurate de două sau trei ori în jurul
corpului, constituie piese tradiţionale ale costumului popular românesc, nu doar almăjan.
Urmează ca importanţă pentru definirea identităţii locale, poalele cu pui pe şolduri,
prezentând jos „o lucrătură numită şabac, executată direct pe material” (M.V., localnic,
36 ani, Eftimie Murgu). „Puii pră chişi” dau nota de particularitate costumului popular
femeiesc din Ţara Almăjului, reprezentând „trei şiruri paralele de cusături, dispuse de o
parte şi de alta a şoldului (chişi) la 15-20 de centrimetri”319.
Conform investigaţiilor de teren, al treilea element care conferă identitate
costumului popular femeiesc în Almăj, este ceapsa320, ţesută din cânepă sau bumbac, de
formă triunghiulară, împodobită cu motive geometrice („pui pră ceapsă”) şi purtată numai
de femeile măritate. Peste ceapsă era aşezată cârpa lungă (ştergarul, pişchirul), cu
ornamente la capete (forme geometrice). Începând cu secolul al XX-lea, ceapsa a fost
înlocuită cu cârpa mică de formă triunghiulară, pişchirul a fost înlocuit cu cârpa mare de
formă pătrată, ambele procurate în zilele noastre, din comerţ. Pe lângă funcţia utilitară,
cârpa are în Ţara Almăjului şi o funcţie simbolică, de ritual, fiind utilizată în cadrul
riturilor de trecere (fată-femeie). De exemplu, la nuntă, mireasa poartă „şlaer cu coroniţă”,
pentru ca în prima zi după nuntă, ca semn al trecerii în rândul femeilor, să poarte o „cârpă
mare din mătasă cu flori şi ciucuri roată, legată în spate - olită”321. Ceea ce este interesant
este faptul că ceapsa era specifică doar Banatului (şi aici păstrată cel mai mult în Ţara

316
În secolul trecut, fetele purtau opregul numai în faţă, în timp ce femeile măritate purtau întodeauna două
oprege (în faţă şi în spate), a căror cromatică era în concordanţă cu vârsta (Gaga, Lidia, 1984, p.128).
317
Ibidem, p.44.
318
Secoşan Elena, 1940, I, op.cit. p.126.
319
Gaga Lidia, 1978, op.cit., p.42.
320
Ceapsa era purtată doar în Ţara Almăjului până în perioada interbelică, marcând starea civilă a femeii
(numai femeile căsătorite purtau ceapsa, în timp ce fetele îşi acopereau capul cu cârpa) şi având totodată un rol
religios – de apărare împotriva forţelor malefice. Conservatorismul femeilor din Almăj în păstrarea tradiţiilor a
permis utilizarea cepsei până în perioada interbelică, deşi unele lucrări amintesc ultima dată a folosirii sale în
jurul anului 1880 (Ibidem, p. 48-49).
321
Panduru P., 2007, op.cit., p.15.
118
 Ana-Neli IANĂŞ

Almăjului datorită izolării regiunii) şi probabil că a fost preluată de la sârbii322 stabiliţi în

regiune. După cum am menţionat şi anterior, în prezent ceapsa a fost înlocuită de cârpă în
portul popular femeiesc almăjan, fiind considerată „ceva demodat şi ridicol (...)”323.
6,95% din persoanele chestionate consideră şi cămaşa („ciupagul” în limbaj
popular) ca element de identitate pentru almăjeni. Ornamentele apar de regulă pe piept, pe
guler şi mâneci, iar încreţitura de la gât şi de la mâneci este susţinută de „brăţări”. La
costumele vechi, poalele erau prinse de ciupag, în prezent acestea fiind separate. Cele mai
multe ornamente se întâlnesc pe mânecile ciupagului simbolizând motive geometrice şi
florale (viţa de vie cu frunze şi ciorchine, frunza de brad etc.). Motivele geometrice sunt
dispuse sub formă de „tablă” pe mânecile costumului, de la umăr până la „brăţări”, din
acest punct de vedere, costumul almăjan fiind foarte asemănător cu cel din regiunea
învecinată, Craina. Asemănările dintre costumul almăjenilor şi cel al crăinenţilor sunt mult
mai mari decât cu costumele din zona Oraviţei sau Aninei, în primul rând datorită
facilităţilor de interrelaţionare dintre cele două regiuni, cauzate de relief. Aspectul este
foarte vizibil în zona de graniţă, de vecinătate, în localitatea Borlovenii Noi care „fac
trecerea între Craina şi Almăj, (...), pe unde intră şi se opreşte o parte mai mare din tot ce
Craina a dat Almăjului”324. Asupra ciupagului almăjan se remarcă şi o oarecare influenţă a
„bufenilor” – olteni colonizaţi în secolul al XVIII-lea în sudul Banatului – prin răscroirea
ciupagului în jurul gâtului, ceea ce-l face asemănător mai mult cu iia oltenească decât cu
costumul tipic bănăţean. Explicaţia derivă de la vecinătatea „bufenilor” din localităţile
Cărbunari şi Ştinăpari care sunt relativ aproape de satele almăjene325. Influenţa oltenească
este vizibilă nu doar în portul popular, ci şi în jocurile şi cântecele populare din Ţara
Almăjului, indiferent de perioada la care se face referire sau de regimul politic aflat la
putere326.
Portul popular femeiesc mai cuprinde şi elemente confecţionate în principal din
lână. Se remarcă aşadar, pieptarul alb cu ornamente colorate (mai ales nuanţe de roşu);
laibărul – introdus în portul popular almăjan destul de târziu, în preajma primului război
mondial, purtat peste ciupag şi scurt până în talie; scurteica, cojocul sau căputul,
confecţionat „din piele de oaie, de culoare maro, lung sau scurt” (localnic, 45 ani, Pătaş),
se purta iarna; şuba albă confecţionată din cioarec327 cu ornamente geometrice şi florale
(roata, furca, steaua) pe guler, piept, poale şi manşete şi bunda (care a înlocuit şuba albă
după 1920), fiind confecţionată tot din blană de oaie, cu guler din blană de vulpe, jder sau
dihor, dublată cu imitaţie de astrahan sau catifea (somot)328.
Într-o proporţie mai redusă, doar 2,6%, ca element de identitate este considerată şi
încălţămintea almăjenilor, mai ales obielele din lână purtate iarna şi ţesute la război

322
Ceapsa era întâlnită la femeile din Bosnia şi Herţegovina, din Dalmaţia (Croaţia), iar asemănător era fesul
de provenienţă musulmană întâlnit la femeile din Muntenegru (Secoşan, Elena, 1940, I, op.cit., p.119). Tocmai
datorită acestui fapt se poate pune sub semnul întrebării originea cepsei, care nu este exclus să fi provenit de la
turci, mai ales ţinând cont de lunga lor stăpânire în Banat.
323
Ibidem.
324
Ibidem, p.122.
325
Gaga Lidia, 1978, op.cit., p.41.
326
Nemoianu P., 1929, op.cit., p.57.
327
„(...) ţesătură de lână în 4 iţe şi învăiegată la «văială» (Putna, Prigor, Stancilova)” (Gaga, Lidia, 1978,
op.cit., p.47).
328
Panduru P., 2007, op.cit., p.23.
119
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

orizontal, din păr de lână alb cu negru. În picioare s-au purtat „opinci din piele tăbăcită, pe
când acum se poartă pantofi cu talpă de cauciuc” (localnic, 40 ani, Pătaş). Opincile erau
prinse cu curele în jurul obielelor. Acestea din urmă au fost înlocuite cu ciorapi tricotaţi
din lână (ştrimfi), la începutul secolului XX.
Almăjencele erau renumite şi pentru podoabele pe care le purtau, pentru salba de
bani de la gât care semnifica avuţia femeii, treptat fiind înlocuită cu şiragul de mărgele.
Pe de altă parte, costumul popular bărbătesc cuprinde: „cămăşi încheiate cu chei,
prinse la mijloc cu brâu şi brăciră, opinci, pe cap «clăbăţ» iar vara pălărie. Iarna cojoc
alb, pieptar tot alb, iar toamna şubă şi «laibăr de cioarec»”329, plus izmene, respectiv
pantaloni iarna. Conform investigaţiilor de teren, elementul care conferă identitate portului
popular bărbătesc îl reprezintă opincile cu obiele (26,08% dintre repondenţi), urmate de
laibăr sau căput din cioarec (19,13%) şi de cămaşa cu cheie (18,26%), (Figura 25).

Fig. 25. Elemente de identitate ale portului popular bărbătesc în Ţara Almăjului
(conform investigaţiilor de teren 2007-2009)

Obielele erau ţesute în casă, din lână şi fixate pe picior cu un ac, peste ele
încălţându-se opincile din piele de vită şi porc de culoare galbenă spre maro330. În prezent,
obielele au fost în mare parte înlocuite de ştrimfi (ciorapi) din lână, în timp ce opincile au
fost înlocuite la sărbători cu: bocanci, cizme ori pantofi.
Pieptarul331 purtat peste cămaşă este un alt element care conferă identitate
almăjanului, peste acesta purtându-se laibărul din cioarec negru care, pe timp de iarnă era
înlocuit cu căputul negru sau maron. În Ţara Almăjului este cunoscut şi sub numele de
burcă: „peste chimeşă şi izmană se poartă burca (căput de cioarec)”, (A.G., 60 ani,
Lăpuşnicu Mare). Tot iarna se purta şi cojocul lung, din piele de oaie sau miel, care în
prezent este de culoare predominant maron cu ornamente din piele lucioasă („box”).

329
Secoşan Elena, 1940, I, op.cit., p.118.
330
Panduru P., 2007, op.cit., p.28.
331
În Ţara Almăjului, în preajma primului război mondial se purta şi pieptarul alb ornamentat cu flori,
confecţionat la Drobeta-Turnu Severin (Gaga, Lidia, 1978, op.cit., p.52).
120
 Ana-Neli IANĂŞ

Un al treilea element recunoscut de localnici ca având rol deosebit în asigurarea

identităţii almăjenilor este cămaşa cu cheie („chimeşa”) care „se ridică deasupra
genunchilor, este întinsă în faţă şi cu clini la spate” (localnic, 69 ani, Pătaş). Era ţesută în
gospodărie din cânepă sau bumbac, „cheia” fiind o dantelă foarte veche care unea două
margini de pânză într-o lucrătură cu acul. Cămaşa bărbătească cu „guler răsfrânt, cu
manşetă şi «pături pră piept»”332 se datorează influenţei coloniştilor germani, în timp ce
„pemii” din Ravensca şi Poneasca au influenţat cromatica.
„Izmenele nu sunt nici strâmte, dar nici foarte largi” (localnică, 57 ani, Prigor),
confecţionate din acelaşi material ca şi cămaşa. Cele mai vechi nu aveau nici un fel de
ornamente, iar cele de sărbătoare aveau lateral, pe linia de îmbinare, cheiţe precum cămaşa.
Cămaşa era strânsă la mijloc cu brâu/brăciră, lat de 10 cm, ornamentat într-o cromatică
variată, iar în prezent confecţionat din mătase cu fir lucitor. Mulţi bărbaţi purtau şi brâie
din piele numite „praştii”, pe care le cumpărau din piaţă de la Bozovici333. „Fumătorii
aveau tabachere cu tutun la praştie (brâu), din care făceau foiţe (ţigări). La aprinsul foiţei
se folosea un amnar (pilă) făcut de lăieţi (ţigani), de care se lovea o piatră albă” (D.P., 78
ani, Eftimie Murgu).
Almăjenii poartă pe cap „clăbăţul” şi pălăria, iar ca piesă arhaică în portul
popular, este şi astăzi gluga334, întâlnită în toate satele almăjene sub diferite denumiri:
„căbăniţă albă cu glugă” (la Eftimie Murgu), „glugă din strani” (Bozovici), „căbăniţă”
(Bănia), „cuşimă” (Şopotu Vechi), „cuşimă sau gugiuman” (Şopotu Nou)335 etc.
Atât portul popular femeiesc cât şi cel bărbătesc este completat de încă un element
în Ţara Almăjului, şi anume, traista. De regulă, aceasta este confecţionată din lână de
culori: alb, roşu, bordo, albastru etc., având ornamente simple cu diferite motive
geometrice.
Concluzionând, prin toate elementele care compun portul popular almăjan
(materialul din care este confecţionat, croi, cromatică) se conturează cu deosebită
intensitate, identitatea sistemului regional analizat. Am remarcat păstrarea până în zilele
noastre, a multor elemente arhaice în portul popular almăjan, ceea ce demonstrează încă o
dată conservatorismul336 accentuat care a caracterizat regiunea. Chiar dacă am remarcat
mici influenţe ale altor populaţii asupra unor elemente ale costumului popular, ele sunt
minore în comparaţie cu alte regiuni, consecinţă a izolării regiunii, a spiritului conservator
al almăjanului, existenţei materiei prime din care se confecţiona portul popular, şi păstrării
în taină a modelelor de cusătură de către fiecare ţărancă – din dorinţa de a uimi, de a crea
ceva inedit (Foto 8).

332
Ibidem, p.41.
333
Panduru P., 2007, op.cit, p.26.
334
Mihail Zamfira, 1978, Terminologia portului popular românesc în perspectiva etnolingvistică comparată
sud-est europeană, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, p.124.
335
Gaga Lidia, 1978, op.cit., p.53.
336
Conservatorismul este considerat o formă de rezistenţă împotriva influenţelor străine (mai ales că Ţara
Almăjului a intrat în contact cu: turcii, germanii, maghiarii, cehii etc.), susţinut şi de tradiţie şi de normele
sociale „care sancţionează abaterea de la punctul de vedere adoptat de colectivitate” (Mihail Zamfira, 1978,
op.cit., p.12), ceea ce face ca stabilitatea să fie un semn al continuităţii.
121
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Foto 8. Costumul popular almăjan. Element de identitate teritorială în secolul XXI

(foto: Popistaş Adrian, 2008; Ianăş Ana, 2007)

Aceste aspecte pot fi identificate şi în trecutul istoric, chiar începând cu secolul al

XVIII-lea când Ţara Almăjului a devenit zonă de graniţă a Imperiului Austro-Ungar.
Astfel, faţă de coloniştii germani, conservatorismul almăjenilor a fost şi mai mare, cele mai
conservatoare aşezări fiind cele cu funcţii importante în trecut, acolo unde erau localizate
sediile de companii grănicereşti. Bozoviciul, care a fost şi este cea mai mare şi mai
importantă localitate a întregului sistem regional almăjan, a rămas până în zilele noastre
satul cel mai conservator, aspect subliniat şi de Lidia Gaga în anul 1978.
122
 Ana-Neli IANĂŞ

Pe de altă parte, influenţele interzonale în ceea ce priveşte portul popular almăjan,

sunt evidente doar la hainele groase de iarnă, mai ales la cele din blană, deoarece meşterii
cojocari din regiune obişnuiau să-şi facă ucenicia în afara Ţării Almăjului (la Oraviţa sau
Caransebeş), unde îşi însuşeau diferite norme pe care mai apoi le impuneau în practica de
confecţionare a elementelor de îmbrăcăminte. Astfel, au fost „împrumutate” în portul
popular almăjan diferite particularităţi care pot fi regăsite în multe din zonele etnografice
limitrofe.
Din acest punct de vedere, Ţara Almăjului este ca o enclavă unde „stratul de
expresivitate naturală” este combinat cu „miraculoasa memorie a poporului numită Sfânta
Tradiţie”337. Ca un element de particularitate, care de altfel conferă şi identitatea
almăjanului este predominarea culorii alb în cromatica portului popular, aspect care
simbolizează bucuria de a trăi şi a munci a ţăranului din Ţara Almăjului.
Unitatea (şi în ceea ce priveşte portul popular, dar şi sub alte aspecte) a fost
favorizată la nivel intraregional şi de fenomenul ortăcirii (realizat în funcţie de vârstă şi
vecinătate), fenomen atât de specific Ţării Almăjului. S-a creat astfel, o oarecare
uniformitate în modul de a se îmbrăca al almăjenilor, în modul de a vorbi, de a se
comporta, de a păstra aceleaşi dansuri populare etc.
Valoarea costumului popular rezultă şi din funcţionalitatea sa, exprimând: starea
civilă, starea socială, vârsta, satul de baştină (existând şi mici diferenţieri intraregionale,
mai ales legate de cromatică şi ornamentaţie, dar nesemnificative pentru a crea anumite
„decupaje” intraregionale din acest punct de vedere). Cea mai mare însemnătate a portului
popular este însă aceea că reprezintă forma de cultură a populaţiei almăjene, distingându-se
trei etape majore în evoluţia sa:
• etapa corespunzătoare celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea,
caracterizată prin componenţa costumului popular almăjan din: cămaşa lungă, opreg în faţă
şi în spate şi ceapsă;
• începutul secolului XX aduce modificări legate de separarea „chimeşii” (ciupag)
de poale, opregul se purta doar în spate, iar în faţă apare cotrenţa, ceapsa pe cap;
• la începutul secolului XXI, se păstrează ciupagul, poalele, cotrenţa în faţă şi targa
în spate, iar ceapsa este înlocuită cu cârpa.
Capacitatea creatoare a almăjenilor a fost şi este dovedită şi de multe elemente de
folclor, care atestă o permanentă legătură între tradiţie şi inovaţie. „Antologia lui Nicolae
Ursu menţionează şase balade şi 153 de cântece şi jocuri, mai exact doine, atât de vii şi
astăzi în zona etnografică Almăj”338. Specifice Ţării Almăjului sunt doinele de dor, de jale
şi de cătănie.
Unicitatea folclorică a Ţării Almăjului a fost asigurată şi de poezia populară339. În
cele mai multe cazuri, ea este legată de trecutul istoric al almăjenilor, de frământările din
sufletul lor, fiind lipsită de influenţe străine şi cântată la diferite ocazii de către tinerii sau
bătrânii satelor. Temele cele mai frecvent întâlnite în poezia populară almăjană sunt:
dragostea, temeinicia familiei, armata, frica de moarte, credinţa în lumea viitoare etc.

337
Panduru P., 2007, op.cit., p.30-31.
338
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.145.
339
Atanasiu Gh., 1940, Floklor literar de pe Valea Almăjului, partea I, în Revista Institutului Social Banat-
Crişana, vol. X, nr. 37-38, noiembrie-decembrie, Timişoara, p.663.
123
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Poezia populară contribuie la îmbogăţirea culturii spirituale a almăjenilor, unitatea

lor fiind asigurată de gândirea şi simţirea unitară. Perpetuarea poeziilor populare se
datorează legăturii cu sufletul Almăjanului, precum şi existenţei unor cadre bine fixate în
viaţa acestuia (cadru cosmologic, istoric, psihologic şi artistic). Astfel, putem afirma că
„poezia populară e limpede ca sufletul Almăjenilor”340.
Combinarea tuturor acestor elemente (port popular, dansuri şi cântece populare,
poezia populară etc.) defineşte cultura spirituală a almăjenilor, conferind Ţării Almăjului,
statutul de enclavă în spaţiul provincial al Banatului şi asigurându-i unicitatea la nivel
naţional. Caracteristica sa de bază rămâne tradiţionalismul identitar deosebit de accentuat.

3.2.1.6. Unicitatea spaţiului almăjan în viziunea propriilor locuitori

Dintre toate aspectele prezentate în acest subcapitol se desprinde unicitatea
spaţiului almăjan, aşa cum o percep locuitorii săi. Aspectele care-i conferă unicitatea sunt
multiple, de la componenta naturală care a favorizat locuirea din timpuri străvechi prin
condiţiile de favorabilitate pe care le-a creat, la componenta geodemografică majoritar
românească ce a permis înrădăcinarea unor elemente de cultură populară în conturarea
identităţii şi mentalităţii almăjenilor. Putem continua cu componenta habitaţională,
diversificată şi adaptată condiţiilor de mediu, pentru a încheia cu componenta economică
ce a conturat funcţionalitatea sistemului regional. Indiferent sub care dintre aceste aspecte
este analizată Ţara Almăjului continuă să rămână unică în viziunea locuitorilor săi.
Multe au fost definiţiile atribuite Ţării Almăjului de către proprii locuitori. Dintre
acestea amintim câteva întâlnite şi în bibliografia de specialitate. Fiecare definiţie face
referire la câte un aspect, la câte o componentă a sistemului regional. Astfel, Ţara
Almăjului este considerată de către almăjeni drept:
▪ „(...) un ţinut muntos, cu o vale lungă, străbătut de ape, unde până şi «pietrele
cântă» şi fac poezie (...)”341– face referire la componenta naturală a sistemului regional;
▪ „locul unde oamenii preţuiesc prietenia sinceră şi de durată”342, este locul care
are „oameni harnici, dovadă gospodăriile şi casele lor (...)”343– referire la componenta
geodemografică şi de habitat;
▪ „patria răchiei (...). La Curţile Vienei se organizau festinuri cu «licorile»
almăjenilor”344 – evidenţiază aspecte ale componentei economice, scoţând în evidenţă rolul
pomiculturii în economia Ţării Almăjului.
La cele de mai sus se adaugă şi rezultatele investigaţiilor de teren pe care le-am
realizat aici în decurs de trei ani (2007-2009) şi în urma cărora am constatat că Ţara
Almăjului reprezintă pentru majoritatea locuitorilor săi, locul de naştere pe care nu ar dori
să-l înstrăineze cu nici un chip. Este demonstrat încă o dată, ataşamentul almăjanului faţă
de glie, de pământul natal, de casă. La aspectul constatat la nivel general, am adăugat şi
alte definiţii primite de la locanici în acelaşi scop:

340
Idem, 1941, Folklor literar de pe Valea Almăjului, partea a II-a, în Revista Institutului Social Banat-
Crişana, An VIII, ianuarie-aprilie, Timişoara, p.118.
341
Cenda I. N., 2006, Miracole..., în Almăjana, nr. 2, septembrie, Bozovici, p.1.
342
Ibidem.
343
Idem, 2008, Almăjul..., în Almăjana, nr. 2, septembrie, Bozovici, p.43.
344
Ibidem.

124
 Ana-Neli IANĂŞ

▪ „Ţara Almăjului este un colţ de rai în care se mai păstrează obiceiuri ale
înaintaşilor, unde bunul simţ este la el acasa, unde se păstrează graiul specific (...). Din
Almăj s-au ridicat: doctori, ingineri, profesori, economişti, jurişti, generali, preoţi, care au
făcut cinste acestui ţinut. Almăjul este şi un izvor de scriitori, poeţi şi prozatori” (A.G., 60
ani, Lăpuşnicu Mare).
▪ „(...) este locul unde m-am născut, un loc cu oameni gospodari, primitori şi
respectuoşi” (localnic, 39 ani, Bozovici).
▪ „(...) este Banatul de munte cu peisaje frumoase şi oameni gospodari”
(localnică, 31 ani, Eftimie Murgu).
▪ „(...) este ţinutul meu natal, ţinut al copilăriei, cuib şi leagăn protejat de
Dumnezeu de furia naturii, presărat cu frumuseţi de nedescris, cu locuri pline de taine,
zonă de un pitoresc deosebit (...)” (A.C., 36 ani, Lăpuşnicu Mare).
▪ „(...) este locul aşezat într-o depresiune minunată, cu frumuseţi deosebite, cu un
farmec aparte, este locul unde întâlneşti oameni buni şi ospitalieri, locul pe care poetul o
numeşte «ţara cu dor»” (I.S., 26 ani, Lăpuşnicu Mare).
▪ „(...) este un loc minunat, un colţ de rai al Banatului, cu aer curat, cu râuri încă
limpezi, nepoluate, cu oameni curaţi la suflet” (A.-J. C., 54 ani, Lăpuşnicu Mare).
▪ „(...) este locul unde m-am născut, unde am trăit şi unde vreau să mor”
(localnică, 67 ani, Pătaş).
▪ „(...) este ţara de dincolo de dor, este ţinutul natal (...), înseamnă bucurie,
încredere, putere de a învinge greutăţile. Într-un cuvânt înseamnă ACASĂ” (P.P., 53 ani,
Lăpuşnicu Mare).
▪ „Ţara Almăjului pentru mine înseamnă locul unde m-am născut, unde trăiesc şi
muncesc, un colţ al universului unde viaţa, deşi e dură, are un farmec pe care nu-l găseşti
nicăieri” (F.V., 40 ani, Lăpuşnicu Mare).
Chiar dacă am ales doar câteva menţionări ale locuitorilor care să le reflecte
unicitatea spaţiului în care trăiesc, toţi cei chestionaţi au fost în acelaşi asentiment,
considerând regiunea, un loc deosebit sub toate aspectele (natural, cultural etc.) ceea ce
explică şi ataşamentul atât de puternic al almăjenilor faţă de „ţara” lor. Din spusele
locuitorilor, sunt foarte uşor de identificat şi elementele care conturează identitatea
oamenilor, reflectată prin diferite stări care exprimă bucurie, încredere etc. Prin toate
aspectele pe care le rostesc cu mândrie despre Ţara Almăjului, locuitorii săi o definesc ca
fiind unică, „Un cuib de vulturi între munţi/Scăldat în linişte şi soare/Olimp pentru ţărani
desculţi/Iar pentru suflet, sărbătoare!” (localnic, 40 ani, Bănia).

3.2.2. Evoluţia istorică şi rolul criteriului politico-administrativ în definirea

Ţării Almăjului
Rolul de adăpost oferit de masivele montane ale Banatului (Munţii Semenic,
Aninei, Almăjului şi Locvei) au favorizat locuirea acestui teritoriu încă din cele mai vechi
timpuri, dovadă fiind numeroasele descoperiri arheologice, documentele scrise şi formele
tradiţionale ale vieţii rurale care se mai păstrează şi în prezent în foarte multe aşezări
almăjene. În cele ce urmează dorim să subliniem rolul istoriei în fixarea limitelor actuale
ale Ţării Almăjului.
Încă de la început menţionăm faptul că evoluţia istorică a Ţării Almăjului a urmat
acelaşi curs cu evoluţia istorică a regiunii în care este localizată, Banatul. Astfel, fiecare
125
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

eveniment istoric care a avut loc în Banat, a avut repercusiuni şi asupra Ţării Almăjului,
mai ales legat de modul de organizare administrativă a regiunii, deci configuraţia spaţială
pe care teritoriul a dobândit-o în diferite epoci.
Analizarea organizării administrative a avut un rol cu atât mai însemnat, cu cât
explică apariţia şi evoluţia aşezărilor omeneşti din cadrul sistemului şi, mai ales,
conturarea localităţii cu rol de loc central în sistem. Vom constata că, în timp, funcţia de
centru sau loc central într-o regiune era deţinută de o localitate care îndeplinea anumite
criterii: de exemplu în perioada antică şi medievală, funcţia era relaţionată de obicei cu
funcţia militară, pe când în epoca modernă, funcţia administrativă este deţinută de
localitatea cea mai dezvoltată din punct de vedere economic, acolo fiind concentrate şi
serviciile, instituţiile etc. (Rusu, 2007).

3.2.2.1. Perioada daco-romană în Almăj (sec. I î.Hr. – sec. VI d.Hr.)

Din această perioadă nu există dovezi concludente ale existenţei unei organizări
administrative, cert fiind însă faptul că teritoriul actual al Ţării Almăjului era locuit încă de
pe atunci. Descoperirile arheologice realizate aici au fost în măsură să susţină afirmaţia de
mai sus: fragmente de ceramică de tip Latene, urmele unor cetăţi dacice - la Grădişte, lângă
Dalboşeţ şi la Pătaş345, în vestul Ţării Almăjului – cetatea Mudava, descoperită „pe o hartă
în biblioteca Vaticanului de către prof. univ. dr. Marius Bizerea”346, urmele unei cetăţi
romane lângă cimitirul catolic din Bozovici, pietre funerare, urme ale primelor exploatări
în cariere de piatră la Dalboşeţ şi pe teritoriul unor localităţi care limitează la est Ţara
Almăjului (Petnic şi Iablaniţa), monede şi chiar urmele unui drum roman (Gudea, Moţu,
1983; Gaga, Lidia, 1984) a cărui reconstituire a demonstrat faptul că traversa Ţara
Almăjului de-a lungul Nerei, între Vărădia şi Teregova, pentru a face apoi legătura cu
drumul care unea alte două oraşe, Dierna şi Tibiscum (Răuţ, Bozu, Petrovszky, 1977)347
etc.
Înainte de extinderea stăpânirii romane în bazinul mijlociu şi inferior al Dunării,
spaţiul almăjan era locuit de geto-daci348 şi alte populaţii (traci, celţi349, iliri, panoni,

345
Bozu O., 2000, Consideraţii cu privire la Banat înainte de cucerirea romană, în Banatica, nr. 15, Reşiţa,
p.154.
346
Dolângă N., 2000, op.cit., p.72.
347
Există foarte mulţi cercetători care au încercat de-a lungul timpului să pună sub semnul întrebării aparteneţa
Banatului (se subînţelege şi Ţara Almăjului) la provincia Dacia sau la Imperiul Roman, lansând mai multe
ipoteze în această privinţă: unii susţin că Banatul a fost ocupat de către romani, dar că a fost încorporat la
provincia Moesia Superior; alţii au considerat că Banatul ar fi aparţinut în întregime provinciei Dacia (vestul
Banatului făcea parte din Dacia Malvensis); alte ipoteze ar fi fost acelea că doar partea răsăriteană, muntoasă, a
Banatului ar fi fost ocupată de romani şi, în final, unii care considerau că Banatul nu a făcut obiectul ocupaţiei
romane (Gudea N., Moţu I., 1983, Observaţii în legătură cu istoria Banatului în epoca romană, în Banatica, nr.
7, Reşiţa, p. 153). Cu toate afirmaţiile însă, descoperirile arheologice au dovedit că Banatul a fost locuit din
cele mai vechi timpuri şi ca a fost sub stăpânire daco-romană.
348
Izvoarele antice care făceau referire la geto-daci, au făcut distincţie clară între aceştia, din punct de vedere
al spaţiului pe care-l ocupau. Chiar dacă ei locuiau de o parte şi de alta a Dunării, este menţionat cu exactitate
faptul că „Dacii (...) locuiau în interiorul şi de-a lungul arcului carpatic, precum şi în întinse spaţii din bazinul
mijlociu al Dunării” iar „Geţii populau zonele extracarpatice la sud şi est de Carpaţi (...)” (Bozu, 2000, op.
cit., p. 151).
126
 Ana-Neli IANĂŞ

sarmaţi). Mai mult chiar, Valea Almăjului a fost numită „cuibul de totdeauna al Daco-
geţilor”350. Abia după ce aceste populaţii au fost asimilate de către geto-daci, a luat naştere
poporul Dac (secolul al III-lea î.Hr.), având ca formă de organizare administrativă
principatele până în secolul I î.Hr. când, regele Burebista le-a unificat şi a format un singur
regat cu sediul la Arcidava (azi Vărădia)351. Toate aceste populaţii asigurau legăturile
dintre zonele interioare şi cele exterioare ale statului Dac. Dacia a stârnit interesul
Imperiului, atât din punct de vedere geostrategic (anexarea sa permiţând o apărare mult
mai bună a graniţelor nordice şi estice), cât şi din punct de vedere economic352.
Cucerirea Daciei de către romani s-a realizat treptat, începând cu secolul I d.Hr.
când, în urma războaielor daco-romane (din anii 101-102 şi 105-106), împăratul Traian îi
supune pe daci353 şi crează Provincia romană Dacia (Dacia Augusti Provincia)354. De
asemenea se presupune că graniţa Imperiului Roman se întindea în nord până la Valea
Mureşului, actuala limită de nord a Banatului, iar regiunea Banat era considerată a fi
„colţul de sud-vest al Provinciei Dacia”355. În timpul stăpânirii romane în Banat, foarte
multe aşezări au fost transformate în colonii romane356, iar bogăţiile teritoriului au fost
intens exploatate, Almăjul fiind menţionat în documente încă de atunci pentru resursele de
aur de care dispunea şi care „era sistematic cernut din aluviunile râului Nera”357. Totodată
este amintită şi slaba populare a provinciei Banat, civilizaţia rurală persistând mai ales în
zonele montane ale regiunii358. După moartea împăratului Traian (117 d.Hr.), conducerea
Imperiului Roman a fost preluată de împăratul Hadrian (118 d.Hr.), care a realizat o
oarecare organizare administrativă359 prin împărţirea Daciei în trei provincii: Dacia
Porolissensis, Dacia Superior (din care făcea parte şi teritoriul actual al Ţării Almăjului) şi
Dacia Inferior, urmând ca, sub stăpânirea lui Marcus Aurelius, Almăjul să facă parte din
teritoriul Daciei Apulensis. Se presupune că în secolul III d.Hr. au luat naştere mai multe
aşezări civile (canabae), dintre care, două – Tibiscum şi Dierna – au fost ridicate la rangul
de oraşe, consecinţă a poziţiei geografice de care dispuneau. Fiecare oraş avea un
„territorium al cărui centru economic, administrativ şi spiritual era”360, teritoriul actual al
Ţării Almăjului intrând sub administraţia oraşului Dierna (Orşova).

349
Celţii au fost aducătorii clivilizaţiei fierului, geto-dacii preluând de la ei, modul de organizare politică, sub
forma principatelor (Grofşorean, 1946, Banatul de altă dată şi de totdeauna, Publicaţiile Institutului Social
Banat-Crişana, Timişoara, p.10).
350
Idem, 1943, În cuib de vulturi daco-valahi, în R.I.S.B.C., Anul XI, mai-iunie, Timişoara, p.221.
351
Grofşorean C., 1946, op.cit., p.10.
352
Bozu O., 2000, op.cit., p.148.
353
În secolul I î.Hr., dacii conduşi de Burebista stăpâneau tot teritoriul de la nord de Dunăre (Rusu R., 2007,
op.cit., p. 127).
354
De Sabata Coleta, 2008, Cultura tehnică din Banat, Edit. Excelsior Art, Timişoara, p13.
355
Mare M., 2004, Banatul între secolele IV-IX, vol.I, Edit. Excelsior Art, Timişoara, p.27.
356
Majoritatea aşezărilor erau de mici dimensiuni şi ocupau depresiunea intramontană şi văile din zona
montană, în special Valea Nerei (Ibidem, p.27).
357
Grofşorean C., 1946, op.cit., p.12; De Sabata Coleta, 2008, op.cit., p.27.
358
Borza Al., 1943, Banatul în timpul romanilor, Edit. Fundaţiunii Oliviero Varzi, Timişoara, p.110.
359
Organizarea administrativă realizată de împăratul Hadrian a funcţionat până în anul 168 d.Hr. când noul
împărat, Marcus Aurelius, schimbă denimirea a două provincii: Dacia Superior devine Dacia Apulensis, iar
Dacia Inferior devine Dacia Malvensis (Istoria Românilor, II, 2001).
360
Rusu R., 2007, op.cit., p.130.
127
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Pe lângă aşezările civile, o altă categorie de aşezări a căror urme s-au păstrat foarte
bine şi în bazinul hidrografic al Nerei, au fost aşezările militare (castrele). Este cunoscut
castrul de la Dragomireana361 (Dalboşeţ) ce veghea asupra Ţării Almăjului, considerat a fi
o villa rustica (Istoria Românilor, II, 2001). Se presupune că era de fapt o fermă agricolă-
păstorească, compusă din 40 încăperi, dintre care s-a desluşit doar conturul a 18 dintre ele,
cu rol economic-gospodăresc, servind ca locuinţă atât proprietarului cât şi angajaţilor
moşiei. Locuinţa romană a fost zidită din piatră de râu şi piatră exploatată în carieră, fapt
care dovedeşte încă un aspect din vechile activităţi economice practicate de romani362 dar
şi nivelul culturii materiale la care ajunsese Ţara Almăjului363.
Banatul iese de sub stăpânirea romană în secolul al VI – lea, după care urmează
perioada pătrunderii popoarelor migratoare (slavii), pe aceste ţinuturi, eventualele lor
organizări administrative rămânându-ne destul de necunoscute. Însă, în ciuda frământărilor
istorice ale primei jumătăţi a mileniului I, populaţia daco-valahă care locuia teritoriul
analizat, a reuşit să-şi păstreze limba, credinţa, obiceiurile şi portul, aspecte covârşitoare în
viitoarea organizare a regiunilor de tip „ţară” în România.

3.2.2.2. Evul Mediu almăjan

În Evul Mediu, din punct de vedere al organizării administrative, se realizează o
evoluţie de la obştile săteşti la cele două formaţiuni pre-statale, menţionate în secolul al X-
lea d.Hr. şi cunoscute sub numele de voievodate. Este vorba despre voievodatul
bănăţean364 (voievodatul lui Glad) – din care făcea parte şi Ţara Almăjului (alcătuită din
15-20 de sate). Acesta cuprindea tot Banatul, de la Dunăre la Mureş. Celălalt a fost
voievodatul lui Menumorut, din care făcea parte Crişana (Ţeicu, 1998)365.
Au urmat apoi incursiunile triburilor maghiare366 pe teritoriul Banatului, iar după
cucerirea teritoriilor de către regalitatea maghiară, a fost introdusă o nouă formă de
organizare politico-administrativă, specifică feudalismului occidental, şi anume,
comitatele367. Pentru început au fost organizate doar două comitate: comitatul Bihor 368,

361
Villa rustica de la Dragomireana îl avea drept comandant pe Almasius, după al cărui nume a rămas şi s-a
păstrat numele de Almăj (Dolângă N., 2000, op.cit., p. 77), bineînţeles, aceasta fiind doar o ipoteză.
362
Protase D., 1975, Villa rustica la Dalboşeţ (Jud. Caraş-Severin), în Banatica, nr. 3, Reşiţa, p.349.
363
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.12.
364
„Voievodatul bănţean a constituit rezultatul evoluţiei istorice a comunităţilor etno-sociale ale daco-
romanilor integrate în procesul de etnogeneză românească şi apoi a celor româneşti” (Bejan A., 1995, Banatu
în secolele IV-XII, Edit. de Vest, Timişoara, p.104).
365
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.12, Apud Rusu R., 2007, op.cit., p.133.
366
În timpul incursiunilor maghiare din jurul anului 1000 d.Hr., voievodatul bănăţean era condus de Ahtum
(Ohtum), descendentul lui Glad, însă el a fost ucis în timpul luptelor cu triburile maghiare, în anul 1004 d.Hr.,
fiind trădat de un fost colaborator, pe nume Chanadinus (Madgearu, 1993, Apud Rusu R., 2007, op.cit., p. 133).
Faptul că aşezările almăjene s-au aflat sub stăpânirea voievozilor Glad şi Ahtum în secolele X – XI, a fost
dovedit de descoperirea unor monede în două localităţi din Ţara Almăjului (Şopotu Nou şi Pătaş), (Smeu L.,
1977, Contribuţii la istoria Almăjului, Edit. Litera, Bucureşti, p. 19-20).
367
La începutul formării lor, comitatele erau localizate pe cursul inferior al râurilor, extinzându-se treptat şi
spre izvoare, iar în multe dintre cazuri au fost organizate pe un fond instituţional preexistent, districtele
româneşti, rezistând în multe părţi ca instituţii politico-administrative autohtone (Rusu R., 2007, op.cit., p.
135).
368
Corespunzător fostului voievodat al lui Menumorut.
128
 Ana-Neli IANĂŞ

menţionat documentar în anul 1111 d.Hr., şi comitatul Cenad369, menţionat documentar în

anul 1165 d.Hr., de acesta din urmă aparţinând şi Ţara Almăjului370.
La sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea, cele două
comitate au fost reorganizate prin divizarea lor în mai multe unităţi administrativ-teritoriale
din aceeaşi categorie (Tabel 3).

Tabel 3. Comitatele - unităţi administrativ-teritoriale existente în Banat

la începutul secolului al XIII-lea
Anul
Nr. Numele
Centrul comitatului atestării
crt. comitatului
documentare
1. TIMIŞ Timişoara 1175
371
2. CARAŞ Şemlacu Mare (Mezosomlyo) sau Vârşeţ (Erdsomlyo) 1200
3. ARAD Arad (Orod), ulterior la Şoimoş 1214
4. ZARAND Zarand, ulterior la Şiria şi Ineu 1260
5. HUNEDOARA Hunedoara 1270
Sursa: Rusu R., (2007), Organizarea spaţiului geografic în Banat, Edit. Mirton, Timişoara, p. 135

În anul 1233 a fost atestată documentar o nouă formă de organizare administrativ-

teritorială, Banatul de Severin, organizat ca un ţinut de graniţă ce cuprindea teritoriul
Banatului montan şi o parte a Olteniei, teritorii care nu intraseră decât nominal sub
stăpânire maghiară. Era condus de banul Luca şi avea centrul la Turnu Severin, pentru ca
ulterior să fie mutat la Caransebeş372.
Secolul al XIV-lea s-a caracterizat printr-o nouă organizare administrativ-
teritorială (dar şi militară) impusă de regele Carol Robert de Anjou (1308-1323) care
ajunge pe tronul Ungariei. Din acea perioadă au fost atestate documentar districtele, mai
ales în zona montană unde predomina populaţia românească, rolul lor fiind practic acela de
a asigura autonomia românilor bănăţeni, mai ales că aici vorbim despre o zonă omogen
românească373. Astfel, în hotarele Banatului de Severin, au fost menţionate opt districte ca
fiind privilegiate, datorită poziţiei lor geografice la graniţa de sud-est a Regatului Ungariei.
Importanţa lor era majoră nu doar din punct de vedere socio-economic, ci mai ales
politico-militar, căpătând diferite privilegii din partea Ungariei în schimbul apărării
graniţei regatului împotriva turcilor. Ordinea în care au fost menţionate ca districte
privilegiate în Diploma lui Ludovic V Postumul din 1457 a fost: districtul „Lugoj, Sebeş,
Caraş, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat şi Ilidia”374. Despre districtul Almăj, care este

369
Corespunzător fostului voievodat al lui Glad şi Ahtum.
370
Teritoriul Banatului a fost integrat ca şi comitat în cadrul Voievodatului Transilvaniei în secolele XI – XIII
(Bejan A., 1995, op.cit., p.132).
371
În această nouă împărţire administrativ-teritorială, Ţara Almăjului a făcut parte din comitatul Caraş, ale
cărui limite erau reprezentate de valea Bârzavei în nord şi valea Dunării în sud (Rusu R., 2007, op.cit., p. 135).
372
Dolângă N., 2000, op.cit., p.78.
373
Achim V., 2000, Banatul în Evul Mediu, Edit. Albatros, Bucureşti, p.79.
374
Rusu R., 2007, op.cit., p.138.
129
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

menţionat cu denumirea de „Halmosd” se preciza faptul că extinderea sa teritorială

cuprindea depresiunea Almăjului şi Valea Dunării375.
Chiar înainte de a deveni district privilegiat, Almăjul era cunoscut sub forma
administrativă de district într-un document al regelui Sigismund al Ungariei din anul
1430376, în care era amintit faptul că, din cadrul său făceau parte: depresiunea Almăjului,
spaţiul montan învecinat şi 14 „aşezări stabile sau cnezate cu 504 ţărani liberi, 32
grăniceri şi 26 curieri” (Motogna, 1944), având centrul în „cetatea Almăj”377, presupusă a
fi cea de la Grădişte (Dalboşeţ). Pe lângă cele 14 aşezări stabile, existau şi alte aşezări, care
ulterior au fost incluse în prima categorie. De asemenea, în documentele vremii au fost
amintite ca aparţinând districtului Almăj, următoarele localităţi: „Rudăria, Gârlişte şi
Gârleşti, Rustnic, Prilipeţi, Herneac, Margine, Sălişte, Bozovici, Lăpuşnic, Lighidia,
Prevalaţi, Cosgia, Zugradia, Padeş, Târgovişte, Prigor, Putna, Gârboţi, Şopot, Dalboşeţi,
Moceriş, Tăria, Sălin, Ibălcina, Ialşaniţa, Miniş, Mendriş, Jidovin, Dombroviţa”378.
Districtul Almăjului a fost menţionat documentar şi într-un alt moment important din
secolul al XV-lea, mai exact în anul 1484 când regele Matei Corvin „donează nobilului
Iacob Gârleşteanu din Rudăria, moşia numită Gârlişte sau Gârleşti şi următoarele moşii
cu sate: Gârlişte, Ialşaniţa, Rudăria, Rustnic, Prilipeţi, Herniac, Margine şi Sălişte”379. Se
aminteşte totodată şi despre un anume Ştefan de Moceriş, Vasile de Bănia şi Lazăr de
Bozovici numit şi Almăjeanul, ceea ce demonstrează existenţa aşezărilor Moceriş, Bănia şi
Bozovici în districtul Almăjului.
Începutul secolului al XVI-lea a fost marcat de inevitabilele atacuri ale turcilor
asupra teritoriilor deţinute de Regatul Maghiar, evenimente finalizate cu prăbuşirea
acestuia din urmă în bătălia de la Mohács (1526) şi cu întemeierea Paşalâcului de la Buda
(în 1541). În acelaşi an a fost întemeiat şi Principatul autonom al Transilvaniei, Almăjul
devenind astfel „zonă de hotar a principatului (...)” şi cunoscând o perioadă de mari
nelinişti, consecinţă a vecinătăţii cu turcii şi a întemeierii de către aceştia a Paşalâcului
Timişoarei (în 1566)380. Astfel, dintre cele opt distrite privilegiate, doar trei (Lugoj,
Caransebeş şi Almăj)381, nu au intrat sub stăpânirea turcilor până în anul 1658, când au fost

375
În secolul al XV-lea şi actuala localitate Liubcova de pe Clisura Dunării, era inclusă din punct de vedere
administrativ, districtului Almăj (Bizerea M., Rudneanu C-tin, 1969, Consideraţiuni istorico-geografice asupra
districtului autonom al Caransebeşului în Evul Mediu, în Studii de Istorie a Banatului, Timişoara, p.9). Se
constată aşadar că extinderea sa teritorială era mult mai mare, cuprinzând nu doar versanţii nordici ai Munţilor
Almăjului (aşa cum este cazul în prezent), ci şi versanţii sudici, până la Dunăre.
376
Dolângă N., 2000, op.cit., p.78.
377
Cetatea Almăj a fost menţionată prima dată în secolul al XV-lea, ca proprietate a familiei Gârlişteanu din
Rudăria, având o mare importanţă prin legătura pe care o asigura între cetatea Mehadiei şi regiunea Almăj,
locuită de o populaţie majoritar românească ce se bucura de autonomie în acea perioadă (Trâpcea N. T., 1969,
Despre unele cetăţi medievale din Banat, în Studii de Istorie a Banatului, Timişoara, p.55-56, Rusu R., 2007,
op.cit., p.139).
378
Buracu C., 1941, Cronica istorică a Almăjului, partea I, în R.I.S.B.C., anul VIII, ianuarie-aprilie,
Timişoara, p.36-37.
379
Ibidem, p.38; Idem, 1932, Din trecutul Almăjului şi al Rudăriei, Edit. „Astra”, Timişoara, p.5.
380
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.16.
381
Aceste trei districte formau aşa-numitul Banat de Lugoj-Caransebeş, iar după intrarea sa sub stăpânirea
turcilor în anul 1658, regiunea a fost reorganizată din punct de vedere politico-administrativ, în două sandjak-
uri (Lugoj şi Caransebeş), Almăjul aparţinând de sandjak-ul Caransebeş până în anul 1688. Sandjak-urile
(sangeacurile) reprezentau unităţile administrative ale Vilayetului (Paşalâcului) Timişoarei (Rusu R., 2007,
130
 Ana-Neli IANĂŞ

cedate acestora de către Acaţiu Barcsay, „ca preţ al numirii sale în scaunul princiar”382.
Este important de menţionat şi faptul că, în acest secol, districtul Caransebeş era cel mai
mare din punct de vedere al extinderii teritoriale, multe localităţi (inclusiv satul Prilipeţ din
Almăj), apărând în unele documente, ca aparţinând alternativ districtului Caransebeş şi
districtului Almăj383.
În consecinţă, toată perioada secolului al XVII-lea a fost, pentru locuitorii Ţării
Almăjului, plină de frământări, de expediţii prădalnice şi de fiscalitatea împovărătoare a
principilor transilvăneni, aspecte care au stopat dezvoltarea regiunii pe de o parte, dar care
au şi contribuit la „creşterea valorii militare a elementului românesc almăjan”384, aspect
care va fi vizibil după intrarea teritoriului sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. La
sfârşitul aceluiaşi secol, urmează mai multe conflicte armate între turci şi Imperiul
Habsburgic, cu perioade agitate, caracterizate atât de victoria Imperiului (între 1688 şi
1699 – când Ţara Almăjului a aparţinut noii unităţi administrativ-teritoriale create,
comitatul Severin), cât şi de izbânda turcilor (între anii 1699 şi 1716 – Almăjul intrând
iarăşi sub stăpânirea lor)385, pentru ca apoi, evenimentele să se finalizeze prin Pacea de la
Passarowitz din anul 1718, când întreg teritoriul amintit a intrat sub stăpânirea Imperiului
Habsburgic (Stoica de Haţeg, 1969, 1981). Pentru analizarea limitelor politico-
administrative ale Almăjului în anii 1670-1700, sunt foarte importante hărţile şi conscripţia
localităţilor bănăţene realizate de contele Luigi Ferdinando Marsigli386.
În toată perioada Evului Mediu (şi mai ales în secolul al XV-lea), Ţara Almăjului
era formată din mai multe aşezări stabile, predominând „vetrele satelor bătrâne”387 – în
unele locuri numite „sălişte”, iar în altele, „ţarine”388 – pe baza cărora s-au format
actualele sate care definesc componenta de habitat a acestui sistem regional (Tabel 4).
Apoi, la conscripţia districtelor389 din Banat în anii 1690-1700, a fost amintit
numele a 390 de localităţi, din care un număr de 14 aşezări ca aparţinătoare districtului
Almăj (Halmas). După denumirea lor oficială, ele au fost: Putna (Putna), Prigoru (Prigor),
Ruderia (Rudăria), Bandia (Bănia), Prilepacz (Prilipeţ), Girbovecz (Gârbovăţ), Sopot

op.cit., p.144, 152). Există alte surse potrivit cărora, Almăjul a intrat sub stăpânire turcească în anul 1552,
pentru o scurtă perioadă de timp, făcând parte din Vilayetul Timişoarei, unitatea administrativ-teritorială
otomană fiind nahia (echivalentul unei plăţi sau a unui raion de mai târziu), formată din mai multe kariye
(comune), (Popovici D., 2008, Pagini de cronologie bozoviceană, în Almăjana, nr. 2, septembrie, Bozovici,
p.19).
382
Rusu R., 2007, op.cit., p.143.
383
Bizerea M., Rudneanu C-tin, 1969, op.cit., p.17.
384
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.16.
385
Pe toată perioada stăpânirii turceşti, populaţia Ţării Almăjului a fost puternic asuprită şi secătuită din punct
de vedere economic, prin dările pe care trebuia să le plătească. Tot în acea perioadă, turcii şi-au construit o
cazarmă la Stancilova, iar „un agă turc se stabilise la Bozovici”, în timp ce satele mai populate din regiune
aveau câte un primar turc (Smeu L., 1980, Almăjul grăniceresc 1773-1872, Edit. Litera, Bucureşti, p.42; Leu
V., 2006, op.cit., p.289).
386
Popovici D., 2008, op.cit., p.19.
387
Vetrele satelor medievale erau cunoscute adesea şi sub numele de „sat bătrân” (Ţeicu D., 1996, Arheologia
satului medieval din Banat, Edit. Muzeul de Istorie al Judeţului Caraş-Severin, Reşiţa, p.51).
388
Popovici V., 1914, Monografia comunei Pătaş. Sol, graiu, credinţă şi obiceiuri locale, Tiparul Tipografiei
Diecezane, Caransebeş, p.11.
389
„Grupările de sate sunt numite districte” (Binder P., 1970, Lista localităţilor din Banat de la sfârşitul
secolului al XVII-lea, în Studii de istorie a Banatului, vol.II, Timişoara, p.61).
131
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

(Şopotu Vechi), Delbocsecz (Dalboşeţ), Mocseris (Moceriş), Lapusnik (Lăpuşnicu Mare),

Bovics (Bozovici), Teria (Tăria)390, Patasu (Pătaş) şi Berlovenj (Borloveni)391.

Tabel 4. „Vetrele satelor bătrâne” (secolele XV-XVII) care au format actualele

aşezări ale sistemului regional Ţara Almăjului
Sate actuale „Vetrele satelor bătrâne”
Bănia Marginea de pe Ogaşul Corbului, Cioaca lui Bodrilă, Valea Mică.
Borlovenii Vechi Aşezarea de la locul numit Bujor, pe cursul inferior al Nerei.
Bozovici Cusec, Tăria, Jidovini.
Dalboşeţ Ogaşul Morarului, Valea Satului, Sălişte.
Gârbovăţ Sălişte.
Lăpuşnicu Mare Săliştea sau Lăpuşnicul de sub Codru.
Moceriş Târcoviţa, Ducin.
Pătaş Sălişte, Gura Gurgului, Râpa Stupinioara, Morminţi.
Prigor Rueni, Sălin, Scoc, Ramiţa, Vârtoape, Iloţ.
Prilipeţ Dealul Teilor, Culmea Tăria.
Putna Dealul Feregarului.
Rudăria Rustnic, Ielecu, Margianova.
Şopot Stupina
Sursa: Dolângă, N., (2000), Ţara Almăjului. Studiu monografic, Edit. Mirton, Timişoara, p. 78-79

3.2.2.3. Ţara Almăjului sub stăpânirea Imperiului Habsburgic (1718-1773)

După integrarea Banatului (şi a Ţării Almăjului) la Imperiul Habsburgic392 în anul
1718, noul guvernator al provinciei, generalul Mercy393, urmărea împărţirea provinciei în
patru districte (Caransebeş, Ciacova, Panciova şi Marga), dar noua administraţie,
„Administraţia imperială a Ţării Banatului”, care se ocupa de diviziunile teritoriale, a
decis împărţirea administrativ-teritorială în 13 districte (organizarea fiind valabilă doar doi
ani, până în 1720)394. Unul dintre districte era şi cel al Almăjului, care pe hărţile din
perioada respectivă apărea sub denumirea de districtul Allmasch, despre el cunoscându-se
şi faptul că era înconjurat de munţi, acoperiţi în întregime de păduri395. În timpul
conducerii Banatului de către guvernatorul Mercy, au luat naştere multe sate noi, iar o
parte din cele vechi au fost populate cu colonişti (situaţie mai puţin specifică pentru Ţara
Almăjului, aici păstrându-se populaţia majoritar românească). Toate aşezările şi districtele

390
Aşezarea a fost inclusă ulterior localităţii Bozovici, în hotarul actualei comune existând o vale (Valea Tăria)
şi o parte din hotar care-i păstrează numele.
391
Ibidem, p.66.
392
Sub dominaţia Imperiului Habsburgic, Banatul a cunoscut o revitalizare şi o dezvoltare din toate punctele de
vedere, după ocupaţia turcească şi năvălirile tătarilor. Meritul cel mai mare l-a avut în acest sens, generalul
Mercy, aflat la conducerea provinciei din 1718 până în 1734 (De Sabata, Coleta, 2008, op.cit., p.67).
393
Generalul Claudiu Florimund Mercy, fiind numit guvernator militar şi civil al Banatului de către prinţul
Eugen de Savoya, avea misiunea de a-i înlătura pe turci din regiunile Banatului pe care ei le ocupaseră
(Panciova, Cubin, Palanca Nouă, Orşova) şi de a reorganiza provincia (Marchescu A., 1941, Grănicerii
bănăţeni şi Comunitatea de Avere, Tiparul Tipografiei Diecezane, Caransebeş, p. 495).
394
Griselini Fr., 1926, Istoria Banatului Timişan, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, p.113; Marchescu A.,
1941, op.cit., p.53; Rusu R., 2007, op.cit., p. 165.
395
Steube J. K., 2003, Nouă ani în Banat (1772-1781), Edit. de Vest, Timişoara, p.88.
132
 Ana-Neli IANĂŞ

organizate de Mercy au fost reprezentate pe harta topografică întocmită din ordinul său şi
publicată la Viena în anul 1728396.
Începând cu anul 1720, numărul districtelor se reduce la 11 (Tabel 5), prin
includerea districtului Almăjului în cel al Orşovei – în cadrul căruia funcţiona ca cerc - şi a
districtului Făgetului în cel al Lugojului.

Tabel 5. Împărţirea politico-administrativă a Banatului în secolul al XVIII-lea

Numărul total de
Nr. Denumirea Total localităţi
Denumirea cercurilor
crt. districtului cercuri aparţinătoare
districtului
Cercul Timişului 39
1. BECICHEREC 2
Cercul Becicherecului (14 sate militare)
Cercul Bucoşniţei397
(Pogănişului) 75/76
2. CARANSEBEŞ 3
Cercul Timişului (24 sate militare)
Cercul Bistrei
Cercul Ciacovei
65/67 (1 localitate
Cercul Jeruga
3. CIACOVA 4 germană, 8 sârbeşti,
Cercul Bârzavei
44 româneşti)
Cercul Timişului
35/36 (3 localităţi
Cercul Mureşului germane, 1 maghiară,
4. CENAD 2
Cercul Tisei 10 sârbeşti, 21 româno-
sârbeşti)
Cercul Lipovei
Cercul Căpâlnaşului 66 (după unele surse,
5. LIPOVA 4
Cercul Bara 60 localităţi)
Cercul Sânnicolaului Mic
Cercul Lugojului 99 (1 localitate
Cercul Lunca germană,
6. LUGOJ 4
Cercul Făgetului 6 sârbeşti, 91
Cercul Sărăzaniului româneşti)
Cercul Orşovei
7. ORŞOVA 2 41/42
Cercul Almăjului
8. PANCIOVA - - 16
61/63 (18 localităţi
Cercul Sânandrei
germane, 1 sârbească,
9. TIMIŞOARA 3 Cercul Parţa
20 româneşti, 24
Cercul Bucovăţ
româno-germane)
PALANCA Cercul Jasenovo
10. 3 64 (36 sate militare)
NOUĂ398 Cercul Ilidiei

396
Griselini Fr., 1926, op.cit., p.114.
397
Denumirea Cercului Bucoşniţa a apărut ca atare (Ehrler J. J., 1982, Banatul de la origini până acum (1774),
Edit. Facla, Timişoara, p.144) datorită unei erori de transliteraţie, denumirea corectă fiind Cercul Pogănişului
(Rusu R., 2007, op.cit., p.163), ce includea toate localităţile situate pe malul stâng al râului Timiş, aval de
Caransebeş. Localitatea Bucoşniţa nu se afla în acest cerc.
133
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Cercul Răcăşdiei
75/77 (1 localitate
Cercul Caraşovei
germană, 8 sârbeşti, 53
11. VÂRŞEŢ 3 Cercul Jamului
româneşti, 13
Cercul Vârşeţului
amestecate)
Sursa: Popp, N.M., 1942, op.cit., p. 350; Ehrler, J.J., 1982, op.cit., p. 144; Rusu, R., 2007, op.cit., p. 163-166

Districtele erau formate din mai multe cercuri, care la rândul lor erau compuse din
mai multe localităţi, respectiva împărţire administrativ-teritorială păstrându-se ca atare
până în anul 1773 când se trece la formarea regimentelor grănicereşti.
Totodată este foarte important de reţinut faptul că, în perioada 1769-1772 a fost
realizată harta Banatului Timişoarei, sub conducerea colonelului von Elmpt, hartă pe care
sunt reprezentate cele 11 districte (Figura 26). Harta a fost realizată la scara 1 : 28 800 şi
are titlul: „Original Aufnahmskarte des Temesvarer Banats, ausgefürt in den Jahren 1769-
1772 unter der Direktion des Obersten Elmpt des Generalquartiermeisterstabes”399.
Pe hartă se conturează foarte bine şi districtul Almăj (Almasch) cu centrul în
localitatea Bozovici (Boschoviz).
Localităţile care intrau în alcătuirea Cercului Almăj (Almaş) în perioada stăpânirii
Imperiului Habsburgic au fost în număr de 13 şi cuprindeau populaţie majoritar
românească (1908 familii de români)400 chiar dacă pe hărţile401 de atunci, denumirea lor nu
era în limba română. Este vorba despre: Bürloven (Borloveni), Pattasch (Pătaş), Prilipez
(Prilipeţ), Possovicz (Bozovici), Lapusnik (Lăpuşnic), Moserisch (Moceriş), Dalboschez
(Dalboşeţ), Schopot (Şopot), Gyrbovaz (Gârbovăţ), Bania (Bănia), Ruderia (Rudăria, azi
Eftimie Murgu), Prigor (Prigor) şi Putna (Putna)402.
În perioada istorică la care am făcut referire, se remarcă dispariţia din Ţara
Almăjului a unor aşezări (cătune) care existau aici în Evul Mediu, datorită strămutării
populaţiei în cea mai apropiată localitate. Aşa a fost cazul vetrelor Tăria şi Jidovini care au
fost incluse localităţii Bozovici, a vetrei Sălişte care a fost inclusă localităţii Gârbovăţ, a
vetrei cu acelaşi nume care a fost inclusă localităţii Pătaş, a vetrei Marginea care a fost
inclusă localităţii Bănia etc403.

398
În cadrul districtului Palanca Nouă, în unele lucrări sunt menţionate doar trei cercuri aparţinătoare:
Jasenovo, Ilidia şi Răcăşdia (Ehrler, 1982, op.cit., p.144, Feneşan, 1997), iar în altele este menţionat şi al
patrulea cerc, Clisura (Rusu R., 2007). Acesta din urmă este inclus în unele cazuri la Cercul Răcăşdia, ceea ce
poate fi o incorectitudine atât din punct de vedere geografic, cât şi datorită faptului că „deşi funcţionarul
german include în anexă localităţile de pe Dunăre la cercul Răcăşdia, el prezintă în text cercul Clisura” (Rusu
R., 2007, op.cit., p. 166).
399
Popp, N. M., 1942, op.cit., p.348.
400
Ibidem, p.352.
401
Una dintre cele mai importante acţiuni ale lui Mercy, în calitate de guvernator al Banatului, (bineînţeles, pe
lângă organizarea administrativ-teritorială), a fost şi aceea de a realiza harta Banatului între anii 1723-1725, pe
care se pot observa cele 11 districte pe care le-a organizat, plus Clisura „ca un despărţământ aparte” (Răuţ O.,
1978, Amenajări teritoriale în Banat în secolul al XVIII-lea, în Caiete Banatica, nr.7, Seria Ştiinţe Naturale,
Studii şi Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie, Reşiţa, p. 76).
402
Ehrler J.J., 1982, op.cit., p.144.
403
Dolângă N., 2000, op.cit., p.91.
134
 Fig. 26. Ţara Almăjului pe harta Banatului Timişoarei (1769-1772)
(prelucrare după harta lui von Elmpt, scara 1:28 800)
Ana-Neli IANĂŞ

135
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Coborârea populaţiei spre poalele munţilor a fost influenţată de schimbarea

activităţii economice de bază, prin trecerea de la păstorit ca activitate economică
permanentă, la „păstoritul familial”404.
Trebuie adăugat şi faptul că, activitatea principală a locuitorilor din Banat a fost
agricultura, iar intrarea provinciei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic a însemnat şi
dezvoltarea acestui sector economic prin câteva măsuri luate de către guvernatorul Mercy:
aducerea unor agronomi italieni în Banat, de la care populaţia băştinaşă să înveţe cum să-şi
îmbunătăţească metodele de cultură agricolă; începerea creşterii viermilor de mătase etc.
(Marchescu, 1941, 2006).
După noua împărţire administrativ-teritorială a Banatului Timişoarei, a urmat o
perioadă de decădere economică şi socială a întregii regiuni (inclusiv a Ţării Almăjului), ca
urmare a mai multor factori: moartea guvernatorului Mercy pe câmpul de luptă din Italia,
exploatarea ţărănimii de către noii guvernatori corupţi, ceea ce a dus la răscularea lor în
1737-1739, războiul austro-turc (1736-1739), epidemia de ciumă şi holeră (1738-1740)405
etc.
În timpul războiului austro-turc, bănăţenii au trecut de partea turcilor, aspect care a
atras o grea perioadă de persecuţie a românilor din partea austriecilor, fiind trimise mai
multe memorii împărătesei Maria Thereza. Aceasta, pentru a se convinge de plângerile
bănăţenilor, l-a trimis pe fiul său, Iosif al II-lea pentru a vedea personal care era situaţia din
Banat şi pentru a găsi rezolvarea problemelor. El ajunge în Banat la 20 aprilie 1768, iar
după călătoriile sale prin întreaga provincie, hotărăşte luarea unor măsuri care vor avea
consecinţe şi asupra viitoarei situaţii din Ţara Almăjului:
▪ înfiinţarea unui număr de şase companii de miliţieni în Banat, având rol de pază a
ordinii şi siguranţei publice. În Almăj, exista o instituţie similară miliţiei (instituţie semi-
militară) reprezentată de plăieşi406, acei „paznici ai plaiurilor munţilor” care aveau rolul
de a urmări hoţii şi contrabandiştii407. Existenţa lor în Almăj se pare că ar fi fost menţionată
în documente, încă din timpul regatului feudal maghiar408.
▪ formarea unei unităţi confiniare de miliţieni în Valea Dunării, de teama unui nou
atac turcesc, care a funcţionat sub numele de Regimentul iliro-bănăţean între anii 1766-
1768. Aproximativ în aceeaşi perioadă (1765-1768), se întemeiază şi Regimentul
germano-bănăţean, format din coloniştii recrutaţi din rândul invalizilor, care mai
dispuneau totuşi de capacitate de muncă şi care beneficiau de favoruri mult mai mari decât
miliţienii: erau scutiţi de plata impozitelor timp de 3 ani, beneficiau de dreptul de a se
căsători şi deţinueau pământ pe care-l lucrau pentru a se întreţine409.

404
Smeu L., 1977, op.cit., p.35.
405
Petianu A. E., 1932, Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului, vol. II, Lugoj, p.19; Buracu C., 1932,
op.cit., p.7; Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.16.
406
Plăieşii erau localnici almăjeni recrutataţi de Curtea de la Viena pentru a preveni incursiunile turceşti de la
nord de Dunăre. Ei se împărţeau în două categorii: plăieşii de hotar (cei care aveau rolul de a apăra hotarul
Almăjului de persoanele străine care urmăreau să pătrundă în regiune, de contrabanda cu mărfuri şi vite etc.) şi
plăieşii de sat (cei care păzeau satul, terenurile agricole, sălaşele) de haiducii care în Almăj purtau numele de
„lotri” (Smeu L., 1980, op.cit., p.12).
407
Marchescu A., 1941, op.cit., p.71.
408
Smeu L., 1977, op.cit., p.20.
409
Marchescu A., 1941, op.cit., p.76.
136
 Ana-Neli IANĂŞ

▪ în perioada 1768-1769, pentru a completa cordonul de apărare de la Dunăre, a

fost înfiinţat şi un batalion românesc de grăniceri în Banat, Regimentul româno-bănăţean,
care urma să cuprindă 35 de sate situate între Orşova-Mehadia-Caransebeş-Marga.
Numărul lor însă, s-a dovedit insuficient pentru scopul urmărit şi de aceea s-a trecut şi la
militarizarea Almăjului, satele aparţinătoare urmând a fi incluse în regiment410. Acest lucru
s-a realizat în anul 1769, când batalionul de grăniceri români (din care făceau parte şi
satele Almăjului) a fost organizat în patru companii (Ohababistra, Ilova, Globurău, Topleţ),
structură pe care o păstrează până în anul 1773411.
Scopul principal al înfiinţării regimentelor din Banat a fost acela de apărare, spre
deosebire de regimentele existente în aceeaşi perioadă în Transilvania, unde rolul lor era cu
totul altul, şi anume, de stăvilire a puterii nobilimii412.

3.2.2.4. Perioada militarizării satelor almăjene

Almăjenii s-au opus încă de la început procesului militarizării, atitudine
manifestată atât în timpul vizitei împăratului Iosif al II-lea413 în Ţara Almăjului (1773), cât
şi prin sprijinirea de către populaţia satelor, a acţiunii haiducilor (lotrilor). În astfel de
condiţii, pentru a preveni o eventuală revoltă a populaţiei almăjene, Curtea de la Viena a
emis decretul General-Pardon, de graţiere a lotrilor414 şi a realizat militarizarea satelor
almăjene în anul 1773 (chiar fără voia lor), prin includerea acestora la confiniul militar
românesc (Marchescu, 1941, 2006).
Liviu Smeu identifică trei etape majore în viaţa regiunii almăjene, pe întreaga
perioadă cât a fost militarizată: între anii 1773-1778 când satele almăjene (Bănia,
Borloveni, Bozovici, Dalboşeţ, Gârbovăţ, Lăpuşnic, Moceriş, Pătaş415, Prigor, Prilipeţ,
Putna, Rudăria, Şopot) au fost militarizate forţat în scopul apărării graniţei Imperiului
împotriva atacurilor turceşti dar şi pentru reprimarea maselor atunci când îşi revendicau
drepturile; a urmat apoi perioada de consolidare a actului militarizării (1788-1791) când
satele au fost organizate în cadrul companiilor; a treia perioadă este cea a acţiunilor
militare la care au participat almăjenii, atât în cadrul zonei confiniare, cât şi în afara ei
(împotriva Franţei în 1793-1814, la revoluţia din 1848-1849 şi împotriva Prusiei în 1866-
1867). Mai mult decât atât, acelaşi autor menţionează câţiva factori care au favorizat
procesul militarizării în Almăj: privilegiile agricole pe care le primeau grănicerii militari
pe timp de pace (24 jugăre de pământ în „folosinţă veşnică”), recrutarea facilă a tinerilor
din dorinţa de a-şi apăra familia, gospodăria şi pământul de distrugerile duşmanilor, riscul

410
Ibidem, p.77.
411
Buracu C., 1932, op.cit., p.11.
412
Dolca Aurora, 1976, Condiţiile înfiinţării regimentelor grănicereşti în Banat, în Studii de Istorie a
Banatului, IV, Tipografia Universităţii din Timişoara, p.53.
413
Împăratul Iosif al II-lea a notat în propriul jurnal de călătorie, toate aspectele observate în Almăj, în timpul
vizitei sale: „În Almăj sunt 13 sate, toate româneşti, compuse din colibe mizerabile, în care e cantonat
comandantul unei companii de ganizoană. (...) Oamenii sunt nemulţumiţi că li se cere plata anticipată a
pământului cerut de ei” (Smeu, 1977, apud de Dolângă N., 2000, op.cit., p.91).
414
Smeu L., 1980, op.cit., p.16.
415
Unii autori prezintă existenţa a două vetre a localităţii Pătaş (Pătaşul de Sus şi Pătaşul de Jos) în anii 1773-
1774 când a avut loc militarizarea Almăjului (Marchescu A., 1941, op.cit., p.80).
137
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

redus al unor mutaţii demografice, într-o regiune în care populaţia era majoritar
românească, de religie ortodoxă etc.
În acelaşi an, 1775, are loc şi formarea noului regiment, Regimentul româno-ilir
sau valaho-ilir, prin unirea celor două unităţi (româno-bănăţeană şi iliro-bănăţeană), cu
sediul la Biserica Albă până în 1813416, regiment care a fost organizat de către colonelul
Papilla în 16 companii417, dintre care în Almăj erau două: una la Prigor „cu 6 sate, în care
erau 766 buni de slujbă şi 166 semiinvalizi”, şi alta la Bozovici, „cu 5 sate, în care erau
566 buni de slujbă şi 446 semiinvalizi”418. În acelaşi an, în Almăj (la Bozovici şi Prigor) au
fost colonizate 96 familii de germani, toţi meşteşugari419. Grănicerii care făceau parte din
cele două companii, erau numiţi şi „ţărani-militari”, deoarece satisfăceau serviciul militar
doar 182 zile pe an, restul timpului fiind dedicat activităţilor agricole. Tinerii erau
încorporaţi la vârsta de 20 de ani (cu excepţia perioadelor de război, când încorporarea se
putea face şi la 17 ani), urmau apoi o perioadă de pregătire militară de 1-3 ani şi îşi
satisfăceau îndatoririle militare timp de 10 ani420.
Revenind la organizarea administrativ-teritorială a Ţării Almăjului după
militarizare, trebuie cunoscut faptul că satele care făceau parte din compania Prigor au
fost: Prigor, Putna, Borloveni, Pătaş, Rudăria şi Bănia (adică aşezările din jumătatea estică
a sistemului regional analizat), iar printre cele care aparţineau companiei Bozovici amintim
localităţile: Bozovici, Prilipeţ, Lăpuşnic, Dalboşeţ, Şopot şi Gârbovăţ (adică satele din
jumătatea vestică a sistemului regional)421, (Figura 27).
Încă perioada respectivă, aşezările situate la graniţa răsăriteană a Ţării Almăjului
(aşezări asupra cărora ar putea apărea discuţii în legătură cu apartenenţa lor la o regiune
sau alta), erau amintite ca aparţinând regiunii „Krajna”. Discuţia ar putea plana în prezent
doar asupra câtorva dintre localităţi, care formează limita cu Almăjul: Pârvova (Pirhova),
Lăpuşnicel (Lapuschnitzel), Şumiţa (care la acea dată nu exista, fiind formată prin
colonizarea cehilor în secolul următor) şi Globu Craiovei (Globo Krajova)422, excluzându-
le pe celelalte şi datorită depărtării din punct de vedere geografic, de limita propriu-zisă a
Ţării Almăjului.
Chiar dacă în anul 1779, Banatul a fost reorganizat din punct de vedere
administrativ în trei comitate: Caraş, Timiş şi Torontal, subordonate Cancelariei Aulice
Ungare, regimentele grănicereşti (deci şi Almăjul) au continuat să facă parte dintr-o zonă
distinctă, administrată din punct de vedere militar de Consiliul de Război de la Viena
(Gaga, Lidia, 1984, Rusu, 2007). Mai mult, prin Legea din 14 februarie 1787, au fost aduse

416
După anul 1813, sediul Regimentului Valaho-Ilir s-a mutat de la Biserica Albă, la Caransebeş, funcţionând
sub această structură până în anul 1838 (Smeu L., 1980, op.cit., p.52).
417
Cele 16 companii cuprindeau peste 99 de sate (dintre care 11 în Ţara Almăjului), având un efectiv de circa
11 313 grăniceri apţi pentru a satisface serviciul militar (o companie fiind alcătuită din circa 240 grăniceri),
(Buracu, 1932, op.cit., p.12; Buracu C., 1941, Cronica istorică a Almăjului, partea a II-a, în R.I.S.B.C., anul
IX, mai-august, Timişoara, p.178; Dolca Aurora, 1978, Aspecte din organizarea militară a regimentelor
grănicereşti din Banat, în Studii de Istorie a Banatului, V, Tipografia Universităţii din Timişoara, p.47.
418
Marchescu A., 1941, op.cit., p.82; Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.17.
419
Popiţi Gr., 1939, op.cit., p.76.
420
Smeu L., 1980, op.cit., p.26.
421
Ibidem, p.52.
422
Regiunea Krajna era formată în anul 1772 dintr-o singură companie care cuprindea localităţile: Pirhova,
Lapuschnitzel, Kruschovetz, Globo Krajova, Mehadica, Kuptur, Petnik, Iablonitza (Popp, 1942, op.cit., p.401).
138
 Ana-Neli IANĂŞ

câteva modificări în organizaţiile grănicereşti, prin înfiinţarea administraţiei de canton,

care separa administraţia militară de cea economică şi politică, formă de organizare
valabilă până în anul 1800. Administraţia de canton cuprindea întreg teritoriul regimentului
împărţit pe cantoane. „Cantonul era împărţit în 2 districte (...). Fiecare district era
împărţit în două cercuri administrative şi fiecare cerc administrativ cuprindea 3
compănii”423.

Fig. 27. Organizarea administrativ-teritorială a Ţării Almăjului în anul 1775

(prelucrare după Smeu L., 1980, p.80)

423
Buracu C., 1932, op.cit., p.13-14; Idem, 1941, II, op.cit., p.180.
139
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Aşadar, cu cele două companii militare, almăjenii au participat la multe lupte

împotriva turcilor în perioada 1788-1791. S-a încercat cu orice preţ apărarea regiunii de o
posibilă invazie a turcilor, întrucât siguranţa întregului corp bănăţean aflat în poziţiile de la
Mehadia până la Orşova, depindea de acest lucru. Cu toată apărarea punctelor de acces în
regiune (drumul spre Ieşelniţa care trece prin Prigor, cele două drumuri care făceau
legătura între localitatea Rudăria şi aşezările de la Dunăre, drumul de la Şopotu Nou)424,
Ţara Almăjului a fost complet secătuită de resurse de orice fel, după distrugerea şi jefuirea
satelor apărate doar de „glotaşi” (cei în vârstă de peste 50 de ani care mai puteau purta
armele), şi de trupele austriece aflate în refacere în regiune, întrucât grănicerii celor două
companii au fost solicitaţi la apărarea Clisurii Dunării. Ostilităţile dintre Austria şi Turcia
s-au încheiat prin Tratatul de la Şistov din 4 August 1791, după moartea împăratului Iosif
al II-lea, când locul său a fost luat de împăratul Leopold care şi-a dat seama de politica
greşită pe care o dusese predecesorul său (Marchescu, 1941, 2006; Smeu, 1980).
Perioada de linişte a fost de doar doi ani, după care în anul 1793 au început
războaiele cu Franţa, războaie care s-au finalizat prin Pacea de la Viena din anul 1815. În
toţi aceşti ani, almăjenii au participat la lupte cu un efectiv de circa 3000 de persoane,
declarate apte pentru a purta armele în urma recensământului din anul 1791.
Ca o răsplată pentru cei 31 de ani de luptă a grănicerilor bănăţeni pentru Imperiul
Habsburgic - „13 lupte cu turcii şi 85 lupte cu francezii”425, în anul 1807 a fost publicată
Patenta imperială – prima Constituţie confiniară (Grundgesetz für die Carlstädter,
Warasdiner, Banat-Slavonische und Banatische Militär-Grenze) – prin care grănicerii
beneficiau de câteva drepturi: 24 jugăre de pământ pentru fiecare comunion, cu drept de a-l
munci toată viaţa; dreptul de posesiune al imobilelor cu drept de moştenire; primirea
gratuită a armelor de către participanţii la război; mărirea soldei anuale de la 4 la 6 zloţi
pentru casele grănicereşti pe timp de război; scutirea de dări pentru morile şi industriile
care produceau doar pentru trebuinţele casei426 etc.
Alte modificări la nivelul organizării politico-administrative a Ţării Almăjului nu
au mai avut loc până în anul 1838 când Regimentul de graniţă valaho-ilir (care primise
numărul 13) şi-a modificat numărul companiilor427, consecinţă a includerii în cadrul său a
oraşului Caransebeş (unde s-a mutat şi sediul regimentului) şi a altor 12 sate din apropiere.
Organizarea sa administrativ-teritorială era reprezentată în anul 1845 de 12 companii428
424
Leu V., Gräf R., 1996, Din istoria frontierei bănăţene. Ultimul război cu turcii (1788-1791), Edit. Banatica,
Reşiţa, p.36.
425
Smeu L., 1980, op.cit., p.47.
426
Ibidem; Grofşorean C., 1940, În Ţara Dacilor, partea a II-a, în R.I.S.B.C., vol. VIII, nr. 28-29, februarie-
martie, Timişoara, p.97-106; Marchescu A., 1941, op.cit., p.120.
427
Regimentul grăniceresc era, nu doar o formaţiune tactică ci şi un district teritorial administrativ, iar
companiile erau nu doar formaţiuni militare, ci şi circumscripţii administrative (Groza L., 1983, Grănicerii
bănăţeni, Edit. Militară, Bucureşti, p.19).
428
Pe timp de război, regimentul avea 16 companii, făcându-se chiar mutări de efective dintr-o companie în
alta. În aceste condiţii, conform ordinului nr. 4590 din 31.12.1866 al Ministerului de Război, Almăjul a
participat cu efective de militari la următoarele companii: Compania 1 Dalboşeţ a participat cu un efectiv de 86
militari la Compania I, cu 78 militari la Compania V, cu 74 militari la Compania X, şi cu 73 militari la
Compania XIII; Compania 2 Bozovici a participat cu un efectiv de 97 militari la Compania II, cu 91 militari la
Compania VI, cu 86 militari la Compania IX şi cu 106 militari la Compania XIV; Compania 3 Prigor a
participat cu 89 militari la Compania III, cu 81 militari la Compania VII, cu 78 militari la Compania XII şi cu
91 militari la Compania XV (Arhivele Statului, Filiala Caransebeş, Fond grăniceresc – Compania Bozovici,
140
 Ana-Neli IANĂŞ

(Petnic, Mehadia, Orşova, Cornereva, Cornea, Teregova, Slatina, Caransebeş, Ohaba), pe

teritoriul Almăjului apărând o nouă companie, cea de la Dalboşeţ, pe lângă celelalte două
existente anterior (Bozovici şi Prigor), aspect care a determinat automat reorganizarea
administrativă a comunelor429 almăjene (Figura 28).

Fig. 28. Organizarea administrativ-teritorială a Ţării Almăjului în anul 1838

(prelucrare după Smeu L., 1980, p.80)

Act.U.54/1867; Groza L., 1978, Unele aspecte privind organizarea regimentului grăniceresc din Caransebeş,
în Acta Mvsei Napocensis, XV, Cluj-Napoca, p.456; Idem, 1983, op.cit., p.29). Cu alte cuvinte, în vreme de
război, Ţara Almăjului participa cu un efectiv de circa 1030 de militari (311 ai companiei Dalboşeţ, 380 ai
companiei Bozovici şi 339 ai companiei Prigor).
429
Cea mai mică unitate administrativă de pe teritoriul confiniar era comuna grănicerească, ce corespundea
unui sat (Rusu R., 2007, op.cit., p. 174).
141
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Vorbim astfel, la nivelul anului 1845 de existenţa a trei companii militare în Ţara
Almăjului: compania 3 cu sediul la Prigor care avea tot şase sate, corespunzând actualelor
comune Prigor şi Eftimie Murgu (Prigor, Putna, Pătaş, Borlovenii Vechi, Borlovenii Noi şi
Rudăria); compania 2 cu sediul la Bozovici care a rămas cu patru sate (Bozovici, Prilipeţ,
Bănia şi Gârbovăţ) şi compania 1 cu sediul la Dalboşeţ care cuprindea şase sate (Dalboşeţ,
Şopot, Lăpuşnic, Moceriş, Şopotu Nou şi Ravensca)430. „Repartizarea comunelor
grănicereşti pe companii se baza pe criterii teritoriale şi demografice”431. Recensământul
realizat în perioada 1836-1842432, a evidenţiat şi numărul de locuitori în fiecare companie
militară şi la nivel de sat (Tabel 6), cea mai mare fiind compania Bozovici, respectiv şi
satul Bozovici, aspect care demonstează încă din acea vreme, rolul de centru polarizator al
localităţii în cadrul sistemului regional Ţara Almăjului.

Tabel 6. Numărul de locuitori ai Ţării Almăjului la recensământul din 1836-1842

Număr de
Compania miliară Sate aparţinătoare
locuitori
Prigor 1311
Putna 269
Pătaş -
PRIGOR
Borlovenii Vechi 927
Borlovenii Noi 311
Rudăria 2431
TOTAL COMPANIE 5249
Bozovici 2600
Prilipeţ 1183
BOZOVICI
Gârbovăţ 1060
Bănia 2084
TOTAL COMPANIE 6927
Dalboşeţ 1577
Moceriş 922
Lăpuşnic 1568
DALBOŞEŢ Şopotu Vechi 913
Şopotu Nou 247
Ravensca colonie cehă
catolică
TOTAL COMPANIE 5227
Sursa: Smeu L., (1980), Almăjul grăniceresc 1773-1872, Edit. Litera, Bucureşti, p. 79

Dacă înainte de militarizarea satelor, atribuţiile administrative din satele almăjene

reveneau cnezilor, după anul 1773, această funcţie a revenit celor trei companii înfiinţate
pe teritoriul regiunii, chiar termenul de „cneaz” fiind înlocuit cu „bătrânul satului” prin

430
Marchescu A., 1941, op.cit., p.170; Groza L., 1978, op.cit., p.449; Idem, 1983, op.cit., p.19; Smeu L., 1980,
op.cit., p.53; Rusu R., 2007, op.cit., p.176.
431
Groza L., 1983, op.cit., p.20.
432
Nu a fost luat în calcul numărul străinilor sosiţi pe teritoriul Almăjului şi nici numărul ţiganilor care s-au
stabilit la marginea localităţilor, construindu-şi casele din lemn (Smeu L., 1980, op.cit., p.79).
142
 Ana-Neli IANĂŞ

Constituţia confiniară din anul 1807. Câteva dintre hotărârile luate de aceste companii în
Ţara Almăjului au fost: începutul măsurătorilor cadastrale, stabilirea definitivă a vetrei
satelor şi sistematizarea străzilor şi a caselor433, încredinţarea dreptului de conducere a
familiei, celui mai vârstnic dintre membrii, efectuarea recensămintelor din şase în şase
ani434.
Cea mai importantă atribuţie a companiilor miliare a fost însă cea de apărare a
regiunii. În Ţara Almăjului au fost înfiinţate trei posturi fixe, pe drumurile principale care
şi astăzi au rămas porţile de acces în sistemul regional şi mai multe posturi mobile,
amplasate de regulă în zonele montane, pe văile, potecile sau trecătorile pe unde
accesibilitatea se realiza cu o oarecare dificultate şi care nu erau cunoscute de toată lumea.
Astfel, fiecare dintre cele trei companii, avea rolul de a apăra câte o parte din Ţara
Almăjului şi de a administra un anumit număr de posturi.
Posturile fixe erau la Borlovenii Noi, în partea estică a sistemului regional (punct
prin care localităţile din Ţara Almăjului intrau în contact cu exteriorul, adică cu celelalte
localităţi bănăţene, tot pe aici realizându-se şi relaţiile comerciale cu Lugojul şi Timişoara,
mai ales după ce s-a stabilit târgul săptămînal la Bozovici şi cele patru bâlciuri anuale – în
1850); un al doilea post fix a fost la Stancilova, în vestul regiunii (foarte important pentru
realizarea legăturilor comerciale ale almăjenilor cu locuitorii din Câmpia Caraşului şi zona
dunăreană, legături continuate pe calea apei până la Budapesta şi Viena. Tot prin acest
punct au fost aduşi şi cehii în Ţara Almăjului, în urma colonizărilor din secolul al XIX-lea,
întemeind localitatea Ravensca şi multe alte aşezări în Munţii Banatului); ultimul post fix a
fost amplasat în nordul sistemului regional, la Gura Golâmbului, pe Valea Minişului,
apărându-se astfel intrarea dinspre Anina. Pe lângă cele trei posturi fixe, existau şi alte
posturi mobile, fiecare dispunând de circa 12 grăniceri care patrulau în echipe de câte 2-4
persoane. Astfel, în responsabilitatea companiei 3 Prigor, intrau punctele: Dealul Belcoţ
prin care se ajungea în compania Mehadia, punctul din Munţii Semenic, de pe Valea Nerei
pe unde se trecea în zona minieră Reşiţa şi punctele de la Poiana Topalia (de pe Valea
Rudăria Mare), Preghida şi Tîlva Poloane care făceau legătura cu cordonul sud-dunărean
de la Orşova. Companiei 2 – Bozovici, îi reveneau posturile de pe Valea Poneasca, de la
Gozna (aproape de postul fix de la Gura Golumbului) în nord, iar spre cordonul militar
sud-dunărean de la Orşova, posturile de la Poiana Stârcu şi Poiana Prilipcioane. Legăturile
spre cordonul sud-dunărean reveneau în grija Companiei 1 Dalboşeţ care trebuia să apere
punctele din Munţii Blidaru, Poiana Fetei şi Tâlva Znamăn, din Poiana Scocului spre
Câmpia Caraşului şi Poiana Cercoviţa precum şi din Valea Ducinului spre Sasca-Moldova
Nouă435.
Apărarea foarte intensă a Ţării Almăjului timp de aproape un secol, a avut o
însemnătate deosebită în definirea identităţii acesteia ca sistem regional, prin conservarea
tradiţiilor şi mentalităţii unei populaţii majoritare româneşti, fiind stopată astfel,
pătrunderea populaţiilor străine în regiune şi alterarea identităţii almăjene.

433
Materialele de construcţie utilizate până în anul 1815 erau lemnul de fag sau cărămida nearsă, în 1836 au
început să se construiască locuinţe din piatră şi cărămidă arsă, iar după 1850, la Bozovici, apar casele tip
cazarmă pentru comunioane, toate având, de regulă, 1-3 camere (Ibidem, p.76).
434
Ibidem; Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.18.
435
Buracu C., 1942, Cronica istorică a Almăjului, partea a IV-a, în R.I.S.B.C., anul X, ianuarie-februarie,
Timişoara, p.60; Smeu L., 1980, op.cit., p.63 şi 67-68.
143
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

În timpul perioadei de organizare administrativ-teritorială a regiunii pe cele trei

companii, almăjenii au participat şi la revoluţia din 1848-1849, finalizată cu revizuirea
Constituţiei confiniare din anul 1807 de către împăratul de la Viena şi adoptarea unei noi
Constituţii în 7 mai 1850 care prevedea: abolirea caracterului feudal al drepturilor
imobiliare şi al lucrului împărătesc, introducerea limbilor provinciei în administraţie,
justiţie şi învăţământ, reorganizarea administrativă436 şi militară437 etc.

3.2.2.5. Almăjul sub stăpânirea Austro-Ungară

În anul 1867, după încoronarea lui Francisc Iosif ca rege şi formarea Imperiului
Austro-Ungar, toate teritoriile locuite de români au fost anexate noii monarhii, urmând o
perioadă de modificări la nivelul organizării politico-administrative şi militare a zonelor
grănicereşti, ceea ce va afecta şi teritoriul aferent actualei Ţări a Almăjului.
Astfel, la 1 noiembrie 1872 se trece la procesul de demilitarizare, de desfiinţare a
celor trei regimente grănicereşti existente în Banat timp de un secol. Cauzele deciziei au
fost multiple, începând de la cele de natură economică şi socială, până la cauzele militare,
reprezentate de îndepărtarea pericolului turcesc care a fost de fapt şi motivul principal al
organizării lor. S-ar putea concluziona drept cauză majoră a procesului demilitarizării,
crearea noii forme de guvernare, dualismul austro-ungar, care a eliminat câteva dintre
instituţiile create de Imperiul Austriac pentru apărarea lui, inclusiv graniţa militară438.
În astfel de condiţii, teritoriile regimentelor grănicereşti au fost împărţite între cele
trei comitate deja existente (Caraş, Timiş, Torontal), cu excepţia teritoriilor aparţinătoare
fostului Regiment româno-bănăţean nr. 13439 (deci şi Almăjul), care au intrat sub
administraţia unui comitat nou format, comitatul Severin, cu reşedinţa la Caransebeş
(Rusu, 2007). Cele patru cercuri administrative existente în cadrul fostului regiment,
Bozovici, Caransebeş, Teregova şi Orşova-Veche, au primit denumirea de „preturi” sau
„cercuri scaunali”, după intrarea lor în administraţia comitatului Severin, bineînţeles
suferind anumite modificări în limitele lor administrative.
Toată averea comunităţilor regimentare (cu excepţia pădurilor440) urma să fie
împărţită între comunele aparţinătoare. Domeniul forestier a intrat sub jurisdicţia
comunităţilor de avere independente pe care şi le-au creat grănicerii, cu scopul de a

436
Reorganizarea administrativă conform Constituţiei din 1850 prevedea următoarele: „comunităţile locale,
sau comunele cuprind totalitatea locuitorilor şi a bunurilor situate pe teritoriul delimitat lor. Toate comunele
unei companii formează plasa sau cercul companiei, iar toate plăşile unui regiment formează comuna sau
comunitatea regimentară” (Marchescu A., 1941, op.cit., p.270).
437
Din punct de vedere al reorganizării militare, fiecare regiment cuprindea două batalioane active (adică 12
companii) şi un batalion de rezervă (4 companii), bărbaţii din graniţă fiind împărţiţi după criteriul militar în
următoarele categorii: activi (care formează efectivul regimentului şi au vârsta cuprinsă între 20 şi 50 ani),
activabili (cei scutiţi temporar de serviciul militar) şi neactivabili (copiii sub 17 ani şi bătrânii peste 60 ani, cei
scutiţi legal pentru studii sau activităţi gospodăreşti şi cei invalizi), (Ibidem, p.271; Buracu C., 1932, op.cit.,
p.20).
438
Groza L., 1978, op.cit., p.133.
439
Din anul 1872, până în 1918, Regimentul grăniceresc nr. 13 a fost înlocuit cu Regimentul de Infanterie nr.
43, care a îndeplinit aceleaşi atrubuţii ca şi vechiul regiment de graniţă (Buracu C., 1932, op.cit., p.36).
440
Prin Legea din 8 iunie 1871, jumătate din pădurile Statului au fost date în proprietate comunelor
grănicereşti, doar cealaltă jumătate rămânând în posesia Statului (Marchescu A., 1941, op.cit., p.559).
144
 Ana-Neli IANĂŞ

administra în comun bunurile dobândite prin legea din anul 1871441. Acelaşi aspect a fost
valabil şi în Ţara Almăjului, prin înfiinţarea la 15 iunie 1873 a Comunităţii de Avere442, cu
sediul la Caransebeş443, primul ei preşedinte fiind almăjanul Traian Doda, originar din
localitatea Rudăria444. Este important de precizat şi faptul că la înfiinţarea sa, Comunitatea
de Avere de care a aparţinut şi Almăjul cuprindea „120 mii de Români, aşezaţi în 94
sate”445. Chiar dacă administrarea suprafeţelor se făcea în comun, grănicerii aveau dreptul
la produse lemnoase, nelemnoase, la munţi sau drepturi colective în schimbul unor taxe
(Marchescu, 1941, 2006). Cu alte cuvinte, Comunitatea de Avere din Caransebeş a
funcţionat având drept scop „promovarea intereselor economice şi culturale ale
grănicerilor”446.
Un alt moment important în stabilirea limitelor politico-administrative a Ţării
Almăjului a avut loc în anul 1880 când dualitatea austro-ungară hotărăşte desfiinţarea
comitatului Severin şi alipirea lui la comitatul Caraş, luând naştere o nouă formă de
organizare administrativ-teritorială, căreia îi aparţinea şi Almăjul. Este vorba despre
comitatul Caraş-Severin, cu reşedinţa la Lugoj447. Totodată, cercul Teregova cedează
localitatea Lăpuşnicel care va intra în administraţia cercului Bozovici448, acesta din urmă
având centrul în localitatea Bozovici, care şi-a câştigat drepturile de aşezare cu funcţie
administrativă în cadrul sistemului regional, încă de pe atunci449, (Foto 9).

Foto 9. Localitatea Bozovici în anul 1899

(www.memoriabanatului.ro)

441
Nemoianu P., 1925, Probleme bănăţene, Tipografia Naţională, Lugoj, p.10; Grofşorean C., 1940, II, op.cit.,
p.107-109; Groza L., 1983, op.cit., p.137.
442
Comunitatea de Avere cu centrul la Caransebeş a funcţionat până în anul 1948, interesul Statului manifestat
faţă de aceasta, fiind întotdeauna unul major, datorită importanţei economice şi sociale pe care o avea în Banat
(Roşu L. O., 2005, Controlul Statului asupra Comunităţii de Avere a fostului Regiment grăniceresc româno-
bănăţean nr. 13 din Caransebeş, în Banatica, nr. 17, Reşiţa, p.443).
443
Dolângă N., 2000, op.cit., p.95.
444
Groza L., 1983, op.cit., p.139; Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.19; Roşu L. O., 2004-2005, Implicarea
Comunităţii de Avere a fostului Regiment grăniceresc româno-bănăţean nr. 13 din Caransebeş în dezvoltarea
economică a graniţei bănăţene, în Studii de Istorie a Banatului, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, p.303.
445
Nemoianu P., 1925, op.cit., p.11; Roşu L. O., 2005, op.cit., p.448.
446
Idem, 2004-2005, op.cit., p.303.
447
Buracu C., 1942, IV, op.cit., p.63.
448
Rusu R., 2007, op.cit., p.201.
449
Popovici D., 2008, op.cit., p.20.
145
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Cauzele reorganizărilor au fost determinate de faptul că, în unitatea administrativ-

teritorială anterioară, comitatul Severin, populaţia era majoritar românească. Liderii săi,
aleşi chiar şi în Parlamentul de la Budapesta erau români şi manifestau o atitudine de mare
ostilitate faţă de imperiu. Astfel, de teama unor eventuale manipulări ale populaţiei
româneşti împotriva imperiului s-a trecut la noua organizare politico-administrativă. Este
important de menţionat şi faptul că în anul 1913, denumirile satelor din Ţara Almăjului au
fost maghiarizate, apărând ca atare pe hărţile din acea perioadă (Tabel 7). Situaţia,
improprie pentru o regiune cu populaţie majoritar românească, nu a durat decât şase ani.

Tabel 7. Denumirea aşezărilor almăjene în anul 1913

Denumirea aşezării în anul 1913 Denumirea aşezării în anul 2009
Nérahalmos Prigor
Néra-Patás Pătaş
Perebö Prilipeţ
O Gerlistye Eftimie Murgu
Bánya Bănia
Dalbosfalva Dalboşeţ
Mocsáros Moceriş
Nagylaposnok Lăpuşnicu Mare
O Sopot Şopotu Vechi
Uj Sopot Şopotu Nou
O Borlovény Borlovenii Vechi
Uj Borlovény Borlovenii Noi
Bozovici Bozovici
Putna Putna
Almásrona Ravensca
Garbota Gârbovăţ450
Sursa: Buracu, C., (1942), p.68-69, Bota, I., (2004), p.37

3.2.2.6. Perioada interbelică

După încheierea primului război mondial şi după Marea Unire din anul 1918, mai
exact, prin Decretul IV din 30 ianuarie 1919, toate denumirile maghiare din administraţie
şi justiţie au fost înlocuite cu denumiri româneşti, iar din punct de vedere politico-
administrativ, denumirea de comitat a fost schimbată cu cea de judeţ, iar în loc de cerc, a
fost introdus termenul de plasă (Gaga, Lidia, 1984, Dolângă, 2000, Rusu, 2007). Aşadar, la
începutul secolului al XX-lea, Almăjul făcea parte din judeţul Caraş-Severin, plasa
Bozovici.
O nouă reformă administrativă a fost pusă în aplicare la data de 13 iulie 1925, când
teritoriul României a fost împărţit în 71 de judeţe, iar judeţul Caraş-Severin a fost divizat
în două: judeţul Caraş cu plăşile: Oraviţa, Reşiţa, Bocşa Montană, Răcăjdia, Moldova
Nouă şi Bozovici451 şi judeţul Severin. Cele şase plăşi din componenţa judeţului Caraş,

450
Popovici D., 2008, op.cit., p.20.
451
Plasa Bozovici, care aparţinea judeţului Caraş, cuprindea în anul 1925 toate aşezările cunoscute cu excepţia
a trei dintre ele, Lăpuşnicel, Pârvova şi Şumiţa, care au aparţinut Almăjului doar o perioadă foarte scurtă de
timp, după care au intrat în componenţa judeţului Severin (Rusu R., 2007, op.cit., p. 222).
146
 Ana-Neli IANĂŞ

cuprindeau 129 de comune rurale, o comună urbană reşedinţă (Oraviţa) şi o comună

urbană nereşedinţă (Reşiţa), care acopereau o suprafaţă de 4808 km² şi însumau o
populaţie de circa 200 929 locuitori452. În ceea ce priveşte Plasa Bozovici, aceasta
cuprindea „16 comune şi un teritoriu de 1148,17 km²”453, reşedinţa fiind în localitatea cu
acelaşi nume.
În perioada 3 august 1929 – 15 iulie 1931, apar alte două nivele de organizare
administrativ-teritorială în România: Directoratele Ministeriale Locale (ca nivel regional
de organizare) şi satul (considerat a fi sector dintr-o comună rurală, dar care avea
personalitate juridică). În noul context, Ţara Almăjului a făcut parte din Directoratul
Ministerial de la Timişoara454.
Formele de organizare administrativă la nivel regional (de tipul Directoratelor
Ministeriale Locale) au fost înlocuite cu alte forme de organizare, de tipul ţinuturilor, prin
Legea din 14 august 1938. Astfel, judeţul Caraş (deci şi Almăjul) au aparţinut până în anul
1940 Ţinutului Timiş, cu reşedinţa la Timişoara, comuna, plasa şi judeţul păstrându-se în
continuare ca forme de organizare politico-administrativă.

3.2.2.7. Situaţia politico-administrativă a Almăjului în timpul celui de-al doilea

Război Mondial (1939 – 1945)
Două legi importante au influenţat organizarea politico-administrativă din timpul
celui de-al doilea Război Mondial: Legea din 21 septembrie 1940, prin care ţinuturile erau
desfiinţate şi se revenea la judeţ ca unitate administrativ-teritorială majoră, urmat de plasă
şi comună (Almăjul în acest caz aparţinea judeţului Caraş, plasei Bozovici şi era format
din 14 comune: Bănia, Borlovenii Noi şi Vechi, Bozovici, Dalboşeţ, Gârbovăţ, Lăpuşnic,
Moceriş, Prigor, Prilipeţ, Putna, Ravensca, Rudăria, Şopotu Nou şi Şopotu Vechi), precum
şi Legea din 23 ianuarie 1942, când în toate judeţele, comuna devine unitatea
administrativ-teritorială, formată din unul sau mai multe sate, organizare care s-a păstrat
până la instaurarea regimului socialist. Pentru teritoriul administrativ al Ţării Almăjului, se
remarcă desfiinţarea comunei Putna şi trecerea ei la nivel de sat455.
În septembrie 1944, Bozoviciul a fost „teatrul celui mai crâncen război din Banat”
dintre ocupanţii germani şi Divizia 19 infanterie română, război finalizat cu multe pierderi
de vieţi omeneşti şi cu incendierea Cazarmei din Bozovici, unde se aflau arhivele militare
de pe vremea graniţei şi „cartea funciară” a satelor almăjene456, aspect care explică lipsa
multor date statistice şi informaţii legate de regiune, problemă cu care ne-am confruntat în
actuala cercetare.

452
Grofşorean C., 1946, op.cit., p.72; Narai E., 2003, Aspecte privind industria în judeţul Caraş (1945-1948),
în Banatica, 16, nr. 2, Reşiţa, p.330.
453
Bota I., 2004, op.cit., p.36.
454
Directoratul Ministerial de la Timişoara era format din 5 judeţe: Caraş, Arad, Timiş-Torontal, Severin şi
Hunedoara, în componenţa judeţului Caraş rămânând doar cinci plăşi deoarece plasa Răcăjdia a fost integrată
plasei Oraviţa (Rusu R., 2007, op.cit., p.227).
455
Idem, p.233.
456
Dolângă N., 2000, op.cit., p.100.
147
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

3.2.2.8. Ţara Almăjului în perioada dominaţiei regimului socialist

După instaurarea regimului socialist, printre noile măsuri adoptate se numără şi
cele referitoare la organizarea administrativă a României. Acţiunea s-a realizat după
modelul sovietic, cele trei nivele de organizare fiind : regiunea, raionul şi comuna,
conform Legii din 8 septembrie 1950457. În noile condiţii, Ţara Almăjului (care, pe hărţi,
apărea sub numele de Almaş), aparţinea Regiunii Severin, cu centrul la Caransebeş,
regiune alcătuită din cinci raioane: Almaş, Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa şi Moldova Nouă,
iar reşedinţa plăşii Almaş a fost mutată de la Bozovici, la Mehadia.
La nivel naţional existau 28 astfel de regiuni, numărul lor reducându-se la 18 în
urma altei Legi, din 27 septembrie 1952. Tot atunci a fost desfiinţată regiunea Severin şi
alipită regiunii Timişoara (inclusiv raionul Almaş). Noul mod de organizare a rămas
valabil până în anul 1956 când, numărul regiunilor se modifică iarăşi de la 18 la 16 şi
dispar câteva raioane, printre care şi raionul Almaş. El a fost împărţit în alte două raioane:
Bozovici – pe teritoriul Depresiunii Almăj, având centrul în localitatea cu acelaşi nume - şi
Orşova, în jumătatea sudică a Culoarului Timiş-Cerna458. Tot în acelaşi an, foarte multe
cătune care aparţineau de comunele Dalboşeţ şi Şopotu Nou, au fost ridicate la statutul de
sate, statut păstrat până în prezent (chiar dacă multe dintre ele nu au nici 50 de locuitori).
Într-o astfel de situaţie s-au aflat aşezările almăjene: Bârz, Boina, Boiniţa, Reşiţa Mică,
Prislop care aparţin de comuna Dalboşeţ şi Cârşa Roşie, Driştie, Poienile Boinei, Răchita,
Urcu, Valea Răchitei şi Valea Roşie care aparţin de comuna Şopotu Nou.
Apoi, prin Legea din 24 decembrie 1960, regiunea Timişoara şi-a schimbat numele
în Banat, ceea ce a constituit un prim pas spre desprinderea de sistemul sovietic, raionul
Bozovici continuând să-şi păstreze aceeaşi structură. Patru ani mai târziu, în 1964, prin
Decretul nr. 799, s-a trecut şi la schimbarea denumirilor unor localităţi, în cadrul
sistemului regional analizat fiind cazul localităţii Rudăria, care după anul 1970 a preluat
numele unei personalităţi marcante a regiunii, Eftimie Murgu.
La nivel intraregional, singura organizare de importanţă majoră în timpul
regimului comunist, a fost cea de divizare a Ţării Almăjului în două părţi: zonele
cooperativizate (Bozovici, Moceriş, Dalboşeţ, Şopotul Vechi, Bănia, Gârbovăţ, Lăpuşnicul
Mare, Prilipeţ) şi zonele necooperativizate (Şopotul Nou, Prigor, Pătaş, Putna, Borlovenii
Vechi, Borlovenii Noi, Ravensca). Am considerat că menţionarea acestui aspect este
relevantă deoarece zonele necooperativizate s-au caracterizat prin respectarea tradiţiilor,
spre deosebire de cele cooperativizate unde tradiţiile au început să fie ştirbite într-o
oarecare măsură, consecinţă a pătrunderii noutăţilor în viaţa economică, socială şi
culturală. Cu toate acestea însă, dacă analizăm situaţia la nivelul întregului sistem regional
vom constata faptul că respectarea tradiţiei a fost şi este încă o emblemă pentru almăjenii
care au păstrat-o cu sfinţenie.

457
Regiunea reprezenta o unitate administrativ-economică delimitată teritorial, pe care se sprijineau direct
organele statului. Raionul era subordonat direct regiunii, fiind o unitate teritorială, operativă din punct de
vedere politic, economic şi administrativ. Comuna era subordonată direct raionului, fiind o unitate
administraivă şi economică delimitată teritorial şi alcătuită din unul sau mai multe sate.
458
Rusu R., 2007, op.cit., p.240.
148
 Ana-Neli IANĂŞ

3.2.2.9. Actualele limitele politico-administrative ale sistemului regional Ţara

Almăjului
Modificări în ceea ce priveşte limitele politico-administrative ale Ţării Almăjului
nu s-au mai realizat după anul 1989, după căderea sistemului socialist, regiunea
rezumându-se din acest punct de vedere la teritoriul administrativ a şapte comune (Bănia,
Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Şopotu Nou) formate din 31
de sate – inclusiv satele reşedinţă de comună (Figura 29). Vorbim astfel despre un sistem
regional pur rural, al cărui teritoriu aparţine în întregime judeţului Caraş-Severin.

Fig. 29. Limitele politico-administrative ale sistemului regional almăjan în anul 2009
(Ianăş Ana, 2009)

Singurele modificări politico-administrative care au fost legiferate după anul 1989,

au vizat crearea regiunilor de dezvoltare în România (prin Legea nr.151/1998) - Ţara
Almăjului făcând parte din Regiunea de Dezvoltare V-Vest - şi ierarhizarea localităţilor
ţării în şase ranguri, în funcţie de numărul de locuitori (prin Legea nr.351/2001). Luând în
calcul acest considerent, aşezările care alcătuiesc sistemul regional almăjan se înscriu în
categoria celor de rang 4 (satele reşedinţă de comună: Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie
Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Şopotu Nou) şi în categoria aşezărilor de rang 5 (toate
celelalte sate, în număr de 24).
În prezent, Ţara Almăjului se află într-un proces de dezvoltare lentă, de revigorare
a satelor şi mai ales a fostelor cătune care şi în zilele nostre au rămas adevărate „oaze

149
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

intacte ale existenţei oamenilor, cu nealterată demnitate”459. Procesul de dezvoltare poate

fi accelerat şi printr-o mai bună organizare administrativ-teritorială. În acest sens,
Raularian Rusu460, propune mai multe principii de organizare a aşezărilor din Banat, dintre
care am selectat doar două (principiile 7 şi 9), care se pretează cel mai bine la regiunea
studiată. Principiul 7 prevede următoarele aspecte: „Aşezările rurale care au funcţiile
corespunzătoare statutului urban şi deţin instituţii care le conferă calitatea de loc central
pentru spaţiul rural înconjurător, trebuie declarate oraşe, indiferent de numărul de
locuitori”. Într-o astfel de situaţie se află localitatea Bozovici, cea mai mare din punct de
vedere al numărului populaţiei şi cea mai dezvoltată din punct de vedere economic,
localitate în care sunt concentrate toate instituţiile principale din Ţara Almăjului. Pe de altă
parte, principiul 9 prevede ca „satele nelocuite sau cu un număr foarte mic de locuitori
(sub 50), şi care nu deţin dotările minime pentru o aşezare, trebuie desfiinţate prin
contopirea cu aşezarea cea mai apropiată, pe cât posibil în cadrul aceleiaşi unităţi
administrative”. Este cazul unor foste cătune, din 1956 declarate sate în Ţara Almăjului,
care aparţin din punct de vedere administrativ, comunelor Dalboşeţ şi Şopotu Nou: Bârz,
Boina, Boiniţa, Prislop, Reşiţa Mică, Cârşa Roşie, Driştie, Poienile Boinei, Răchita, Valea
Răchitei, Valea Roşie, Urcu.
În concluzie, putem afirma faptul că, indiferent de evenimentele istorice care au
avut loc în regiune, indiferent de perioada istorică ce i-a imprimat o anumită evoluţie
teritorială, „unitatea geografică a Almăjului a făcut ca şi din punct de vedere administrativ
să formeze o unitate în toate vremurile”461. După cum susţine acelaşi autor şi după cum
reiese din materialul cartografic păstrat din secolele trecute, se poate constata faptul că
teritoriul administrativ al Almăjului, de pe vremea când era al şaptelea district valah, a
coincis perfect cu harta plasei Bozovici respectiv, cu situaţia actuală a limitei politico-
administrative a sistemului regional. „Unitatea Almăjului a fost totdeauna respectată, fie
că făcea parte din Banatul Severinului, fie din judeţul Caraş şi Severin. Prin toate
schimbările politice şi administrative, acest ţinut a trecut în întregime, fie într’o parte, fie
într’alta”462.

3.2.3. Criteriul peisagistic

Criteriul peisagistic îşi are şi el un loc însemnat în procesul de regionare, deci şi în
stabilirea limitelor sistemului regional almăjan. Dacă în trecut, peisajul era considerat cel
mai important factor în procesul de regionare463, în prezent, pe măsură ce regiunea a fost
înţeleasă ca sistem teritorial funcţional, rolul peisajului s-a diminuat. Ca atare, importanţa
sa rezultă din funcţia pe care o are în acest demers, şi anume aceea de mijloc de
surprindere a aspectului fizionomic al regiunii464, atât cel natural cât şi cele derivate din
umanizarea sa.

459
Dolângă N., 2000, op.cit., p.101.
460
Rusu R., 2007, op.cit., p.247.
461
Nemoianu P., 1929, op.cit., p.54.
462
Ibidem.
463
Mihăilescu V., 1968, La région géographique comme méthode de travail dans les recherches
géographiques, în R.R.G.G.G., 12, nr.1-2, Bucureşti, p. 3-7.
464
Cocean P., 2005, op.cit., p.83.
150
 Ana-Neli IANĂŞ

Astfel, în procesul de delimitare a Ţării Almăjului, omogenitatea unor factori

naturali (climă, soluri etc.) nu a fost suficientă pentru corecta delimitare a regiunii. Ca
atare, au fost luate în considerare şi elementele de „artificializare” a peisajului prin
intervenţia antropică cu tot ceea ce presupune ea. Omogenitatea factorilor naturali a
generat anumite particularităţi ale sistemului regional cu rol în fixarea limitelor sale acolo
unde apar discontinuităţile. În aceste condiţii putem afirma cu certitudine că peisajul a fost
cel care a generat anumite condiţii habituale, un anumit tip de umanizare, de posibilităţi de
valorificare a teritoriului etc.
În Ţara Almăjului fiind vorba despre un sistem regional pur rural, peisajul a avut
un rol echilibrat în procesul delimitării sale, datorită dependenţei sale funcţionale faţă de
particularităţile naturii locului. Chiar dacă ponderea cea mai însemnată în procesul de
regionare pentru studiul prezent este considerat criteriul mental, nu putem nega faptul că şi
criteriul peisagistic îşi are rolul său, chiar dacă mai diminuat în raport cu ceilalţi factori pe
care i-am analizat. Ca orice alt spaţiu rural şi Ţara Almăjului se defineşte printr-un aspect
peisagistic distinct465 impus de mai multe elemente:
• dominaţia spaţiilor forestiere şi a celor ocupate de culturi agricole, păşuni şi
fâneţe în alternanţă cu vetre de localităţi în totalitate rurale;
• adaptarea vetrei localităţilor la peisaj, atât în ceea ce priveşte structura şi textura
(predomină cele risipite în treapta montană a sistemului şi cele adunate şi liniare în vatra
depresiunii), cât şi mărimea (majoritatea aparţin categoriei mici şi mijlocii) ori
funcţionalitatea (predominant agricolă);
• slaba dezvoltare a infrastructurii de transport şi comunicaţie;
• nivelul calităţii vieţii nu foarte ridicat, ceea ce se reflectă distinct în peisaj, prin
comportament, grai, ţinută vestimentară, grad de instruire etc.;
• modul de viaţă detaşat, total diferit de cel urban, subordonat ciclicităţii şi legilor
naturale;
• este un spaţiu de conservare, regenerare şi păstrare a peisajelor pentru nevoi
turistice, culturale şi spirituale etc.

3.2.4. Criteriul funcţional

Concepţia funcţională asupra unui sistem regional a fost adoptată pe măsură ce
regiunea geografică nu a mai fost înţeleasă ca fiind uniformă, omogenă ci constituită din
mai multe componente aflate în interacţiune unele cu altele şi într-o permanentă schimbare
şi transformare. Cu alte cuvinte, pe măsură ce s-a trecut de la geografia descriptivă la cea
analitică, a avut loc o schimbare şi în ceea ce priveşte abordarea conceptului de regiune şi
tipologia acesteia, având loc trecerea de la regiunea naturală la regiunea funcţională.
Ideea care stă la baza regiunii funcţionale este aceea că funcţia generează structura unui
teritoriu, între componentele sale existând o condiţionare reciprocă466. Regiunea
funcţională nu se caracterizează prin omogenitate sub nici un aspect (nici fizico-geografic,
nici din punct de vedere al habitatelor şi populaţiei etc.), în schimb prezintă o

465
Zotic V., 2005, Componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, p.16.
466
Mac I., 2000, Geografie generală, Edit. Europontic, Cluj-Napoca, p.505.
151
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

individualitate proprie, impusă de specificitatea componentelor sale şi a relaţiilor şi

raporturilor dintre acestea.
Astfel, ceea ce asigură unitatea sistemului este „caroiajul liniilor de forţă şi
orientarea centripetă a vectorilor”, funcţionalitatea fiind cea care determină, pe de o parte
existenţa sistemului teritorial, iar pe de altă parte, autoreglarea sa, în raport cu sistemele
învecinate sau pe plan intern, între componentele proprii467. Trăsătura este reprezentată de
input-urile şi output-urile sistemului, precum şi de specificul feed-back-ului regional, toate
influenţând durabilitatea sistemului468.
Datorită celor menţionate mai sus, abordarea funcţionalităţii unei regiuni
geografice de tip „ţară” trebuie să ţină cont de trei mari considerente de ordin teoretic469:
unitatea spaţiului asigurată de funcţionarea sa ca regiune polarizată, organizarea
administrativ-teritorilă şi funcţiile economice.
Toate cele trei considerente sunt evidente şi în procesul de regionare a Ţării
Almăjului prin apelarea ca instrument de delimitare, la criteriul funcţional. Astfel, fără nici
o îndoială, Ţara Almăjului este o regiune funcţională polarizată chiar dacă în limitele sale
actuale nu este altceva decât un subsistem al unui sistem natural şi istoric mai amplu (adică
Banatul). Ea s-a conturat ca atare datorită rolului de favorabilitate, de adăpost pe care l-au
avut Munţii Banatului pentru populaţia autohtonă românească, în special în perioada
marilor migraţii. Pe lângă relief, unitatea spaţiului almăjan a fost şi este asigurată şi de
caracterele morfometrice şi calitative ale resurselor hidrografice (Nera şi afluenţii săi) care
au fost suficiente pentru populaţie şi nu au acţionat ca un factor de risc decât în situaţii
excepţionale. Resursele biogeografice reprezentate de fondul forestier bogat constituie
resursă importantă, asigurând existenţa sistemului până în prezent, atât prin exploatare cât
şi prin comercializare.
În al doilea rând, actualul model administrativ-teritorial pe care l-a adoptat Ţara
Almăjului s-a creat pe fondul unui vechi conservatorism de aceeaşi natură, aspect ce a
permis conturarea unei culturi populare specifice, coroborată cu mentalitatea almăjanului,
mentalitate ce a impus evidenţierea anumitor elemente de identitate teritorială, reflectate
prin modul de organizare al gospodăriei, satului, teritoriului exploatat etc.
Premisele şi totodată, consecinţele procesului de organizare a spaţiului în Ţara
Almăjului sunt reflectate şi de funcţiile economice pe care le-a avut şi pe care continuă să
le îndeplinească şi în prezent sistemul regional. Drept urmare, funcţionalitatea sa de bază
este cea agro-pastorală şi industrială (exploatarea lemnului), elemente care pot reprezenta
alternative ale dezvoltării sale economice pe viitor fiind activităţile legate de economia
lemnului şi valorificarea turistică a potenţialului bogat de care dispune regiunea.
Toate aspectele menţionate conduc spre concluzia potrivit căreia, indicatorul cel
mai important în procesul de organizare spaţială a regiunii studiate şi chiar în cel de
regionare, este cel de funcţionalitate optimă a sistemului.

467
Cocean P., 2002, op.cit., p.70; Idem, 2005, op.cit., p.83-84.
468
Durabilitatea oricărui sistem teritorial este asigurată prin adăugarea de valoare input-ului (Ibidem, p.84).
469
Ilieş Gabriela, 2005, op.cit., p.57.
152
 Ana-Neli IANĂŞ

IV. COMPONENTA NATURALĂ A SISTEMULUI

REGIONAL ŢARA ALMĂJULUI

În orice studiu, examinarea detaliată a teritoriului devine o prioritate, una dintre

componentele de bază într-o astfel de analiză teritorială fiind componenta naturală. Într-o
astfel de introspecţie asupra componentei naturale trebuie să avem în vedere următoarele
elemente: particularităţile suportului fizic (litologia şi relieful), particularităţile climatului,
cantitatea şi calitatea resurselor (hidrice, de sol, biogeografice, turistice) – toate constituind
elemente necesare în procesul locuirii şi dezvoltării teritoriului.

4.1. Componenta morfologică a Ţării Almăjului

4.1.1. Evoluţia paleogeografică şi structura geologică – factori semnificativi în

individualizarea sistemului regional almăjan

4.1.1.1. Evoluţia paleogeografică

Configuraţia actuală a reliefului Ţării Almăjului (cu cele trei trepte caracteristice –
treapta montană, piemontană şi depresiunea propriu-zisă) reprezintă rezultatul unei evoluţii
îndelungate în care mişcările tectonice au imprimat reliefului anumite particularităţi.
Pentru a înţelege modalitatea de formare şi transformare a reliefului din cadrul acestui
sistem regional, vom încerca să surprindem principalele etape ale evoluţiei fiecărei trepte
de relief.
Aşadar, formarea masivelor montane din cadrul sistemului regional (în totalitate
aparţinătoare Munţilor Banatului) a început în timpul orogenezei caledoniene (din
paleozoicul inferior sau epoca precarpatică) când a avut loc metamorfozarea depunerilor
geologice formate anterior (şisturile cristaline şi, pe alocuri, granitele sinorogene – întâlnite
în Munţii Semenic, pe valea Poneasca). Totodată, în aceeaşi epocă, întreaga zonă a
Banatului reprezenta un imens geosinclinal470.
A doua etapă a genezei şi evoluţiei regiunii, corespunde orogenezei hercinice (din
paleozoicul mediu şi superior)471, când a avut loc conturarea tot mai evidentă a treptei
montane, în urma formării unor structuri sinclinale şi anticlinale, finalizată cu existenţa
unei faze de exondare, aspect care „a făcut posibilă o modelare subaeriană, în condiţiile
unui climat cald şi relativ umed”472.
Începutul mezozoicului debutează cu faza kimmerică veche (triasic), urmată în
neojurasic de faza kimmerică nouă473, când au avut loc mişcări oscilatorii, chiar ridicare
tectonică accentuată cu consecinţe în exondarea unui sector de uscat insular din sudul

470
Grigore M., 1981, Munţii Semenic. Potenţialul reliefului. Edit. Academiei R.P.R., Bucureşti, p.39.
471
Ielenicz M. et. al., 2004, Dicţionar de Geografie Fizică, Ediţia a II-a, Edit. Corint, Bucureşti, p.376-377.
472
Grigore M., 1981, op.cit., p.40.
473
Ielenicz M., Idem.
153
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Munţilor Semenic până în Munţii Almăjului (Grigore, 1981). Exondarea a continuat spre
est în faza austrică (cretacicul mediu) şi laramică (cretacicul superior – senonian –
danian). Orogeneza alpină îşi are începuturile în această etapă, debutând cu mişcările
laramice de puternică fragmentare tectonică (apariţia unor falii, inclusiv în nordul
Depresiunii Bozovici), continuând cu mişcări oscilatorii de ridicare şi coborâre a reliefului
dar şi cu modelarea subaeriană a arealului montan exondat în cea mai mare parte, care s-a
comportat ca un bloc rigid în timpul neozoicului474.
Paleogenul (în urmă cu 47 milioane de ani) s-a caracterizat prin modelarea
reliefului montan în condiţiile unui climat subtropical, proces finalizat prin
individualizarea suprafeţelor de nivelare (corespunzătoare celor din Carpaţii Meridionali,
dar situate la altitudini mult mai coborâte şi purtând alte denumiri). Platformele de nivelare
întâlnite în masivele montane aparţinătoare regiunii analizate (vizibile îndeosebi în Munţii
Semenic şi Munţii Almăjului), au aceeaşi vârstă cu cele din Carpaţii Meridionali sau
Munţii Apuseni475. Identificarea şi denumirea lor a fost realizată de geograful francez
Emmanuel de Martonne în anul 1924. Cea mai veche suprafaţă de nivelare, asemănată din
punct de vedere al peisajului morfologic cu platforma Borăscu, a fost denumită „platforma
Semenicului” şi considerată de vârstă eocenă476 sau danian-oligocenă477. Resturi din această
suprafaţă de nivelare sunt vizibile la altitudinea de 1400 m în cadrul Munţilor Semenic,
coborând spre periferie la 1100 – 1200 m altitudine478, iar spre sud şi est ajungând la 800 m
altitudine479. Extinderea suprafeţei de nivelare şi la altitudini mai mici de 1000 m a fost
explicată de Emmanuel de Martonne prin nişte „denivelări cauzate de falierile
neogene”480. Suprafaţa de nivelare este fragmentată de afluenţii Nerei care s-au adâncit cu
400-500 m sub nivelul culmilor, evidenţiind astfel caracterul de peneplenă prin aspectul
plat pe care îl au. Resturi ale platformei Semenicului se pot observa şi în bazinetele
superioare ale multor văi (bazinul superior al Nerei şi al râului Tăria), în timp ce
altitudinile mai ridicate la care se află platforma Semenicului sunt dominate de martori de
eroziune reziduali (vf. Semenic 1446 m, vf. Piatra Goznei 1447 m, vf. Piatra Nedeea 1437
m), (Foto 10).
Acelaşi etaj superior de nivelare se găseşte şi în Munţii Almăjului, munţi care
formează limita sudică a regiunii analizate. Aici se extinde la altitudini mai coborâte (800 –
1000 m) şi poartă denumirea de „suprafaţa Almăjului”481. În cadrul masivului, această
suprafaţă este mai bine păstrată pe latura estică şi nordică (la contactul cu Depresiunea

474
Scheuşan I.C., 1997, Depresiunea Domaşnea-Mehadia. Studiu de geografie fizică, cu privire specială
asupra reliefului, Edit. Banatica, Reşiţa, p.22-30; Grigore M., 1981, op.cit., p. 40-41.
475
Coteţ P., 1973, Geomorfologia României, Edit. Tehnică, Bucureşti, p.114.
476
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, Depresiunea Bozovici. Studiu geomorfologic, în Probleme de Geografie,
vol.VIII, Edit. Academiei R.P.R., Bucureşti, p. 44.
477
Pop P. Gr., 2000, Carpaţii şi Subcarpaţii României, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p. 158-
159; Idem, 2006, p. 154.
478
Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974, Relieful României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, p. 365; Velcea
Valeria, Savu Al., 1982, Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, p. 180.
479
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p.45.
480
Hillinger N., 1978, Contribuţia geografului francez Emm. de Martonne la studierea judeţului Caraş-
Severin, în Caiete Banatica, nr.7, Seria Ştiinţe Naturale-Studii şi Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie,
Reşiţa, p.73.
481
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., 1974, op.cit., p.365-367.
154
 Ana-Neli IANĂŞ

Bozovici), pe culmea dintre localităţile Eftimie Murgu şi Prigor pe care se află „Poiana
Lungă”482. În partea vestică a masivului, suprafaţa de nivelare a fost intens fragmentată şi
distrusă, apărând doar sub forma câtorva martori de eroziune. Ţinând cont de faptul că
suprafaţa de nivelare s-a dezvoltat pe şisturi cristaline, se explică lipsa unui nivel
corespondent în Munţii Aninei, unde structura geologică este reprezentată în cea mai mare
parte de calcare. La particularităţile amintite se adaugă şi modelarea subaeriană a reliefului
munţilor, realizată mult mai târziu decât în Munţii Semenic sau Munţii Almăjului, precum
şi scufundarea fundamentului cristalin sub depozitele sedimentare, cu excepţia unor
martori de eroziune reziduali (Grigore, 1981).

Foto 10. Platforma Semenic dominată de martorii reziduali de eroziune:

vf. Semenic (1446 m) şi vf. Piatra Goznei (1447 m)
(foto: Ianăş Ana, 2009)

Platforma de eroziune era unitară în ambele masive (Semenic şi Almăj), mişcările

tectonice ducând la fragmentarea sa şi la crearea unui relief de horsturi şi grabene. Astfel,
rama montană funcţiona ca un horst, „(...) rama cristalin muntoasă (...) din partea de
nord-vest, era unită cu cea din sud-est, formând axul unui singur masiv muntos, care lega
Munţii Semenicului cu Munţii Almăjului”483. Unul dintre grabenele formate în miocen în
Munţii Banatului l-a constituit şi Depresiunea Bozovici. Unitatea depresionară a avut
legături cu bazinul Domaşnea-Mehadia până la sfârşitul badenianului şi a fost acoperită de
apele unui bazin marin (fosta Mare Panonică), care unea Culoarul Timiş-Cerna cu
Depresiunea Liubcova de pe Dunăre484. Existenţa bazinului sau canalului marin a fost
dovedită de prezenţa formaţiunilor sedimentare neogene şi a suprafeţelor mlăştinoase din
cadrul depresiunii, particularitate care a determinat formarea straturilor de cărbuni (lignit)
cu grosimi de 1-1,8 m şi a altor resurse naturale utile, intens exploatate de-a lungul
timpului.

482
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p.44.
483
Budescu Icoana, 2007, Dalboşeţ. Studiu monografic, Edit. Tim, Reşiţa, p.13.
484
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M, Ibidem; Iancu M., 1975, op.cit., p.209; Scheuşan I. C., 1997, op.cit.,
p.28; Andrei N., 2007, Monografia localităţii Bănia, Edit. Tim., Reşiţa, p.14; Magiar N., Magiar E., 2006, şi
2008 Monografia localităţii Bozovici, Edit. Tim, Reşiţa, p.9.
155
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Din punct de vedere al genezei, Depresiunea Bozovici se înscrie în categoria

depresiunilor tectonice485, tectono-erozive486 sau posttectonice487, formată în urma unor
scufundări rupturale sau subsidente. Crearea sa a fost definitivată în urma a două faze:
savică (în oligocen) care a schiţat bazinetul depresionar şi faza stirică (în helveţian-
tortonian) ce a transformat compartimentul depresionar într-un bazin de sedimentare
(ipoteză susţinută de umerii de văi, terasele şi înşeuările existente aici), precum şi de
grosimea depozitelor sedimentare.
După procesul de scufundare şi sedimentare a regiunilor acoperite de ape,
platforma de nivelare amintită şi exondată de sub apele marine, a fost supusă acţiunii
factorilor subaerieni, modelarea exercitată de aceştia finalizându-se cu apariţia unui nou
nivel de eroziune la periferia zonelor muntoase. Suprafaţa de nivelare a fost denumită tot
de către Emmanuel de Martonne, în anul 1924, cu numele de „platforma Tomnacica” şi,
spre deosebire de platforma Semenic, respectiv Almăj, nu are aspect de peneplenă, ci apare
sub forma unor culmi prelungi şi uşor înclinate care se desprind din platfoma de eroziune
mai veche. Ea corespunde nivelului Râu-Şes din Carpaţii Meridionali şi a fost modelată pe
şisturi cristaline şi calcare la sfârşitul miocenului şi începutul pliocenului, în timpul
mişcărilor attice şi rhodaniene.
În Ţara Almăjului, amintita platformă de eroziune este evidentă în toate masivele
care mărginesc aria depresionară, diferenţiindu-se doar altitudinea la care s-a dezvoltat.
Astfel, în Munţii Semenic are cea mai mare dezvoltare între 750 şi 1000 m (Posea,
Popescu, Ielenicz, 1974; Hillinger, 1978; Grigore, 1981; Velcea, Valeria, Savu, Al., 1982;
Pop Gr., 2000, 2006), aici fiind denumită „platforma Cârja-Tomnacica” (Emm. de
Martonne, 1924)488. Are cea mai mare dezvoltare în sudul masivului (parte inclusă Ţării
Almăjului), unde apare ca o fâşie îngustă de-a lungul văilor Nera, Poneasca şi, parţial
Miniş. Cele mai clare particularităţi ale sale sunt evidente în Munţii Almăjului, unde
coboară la altitudini de 550 - 800 m, sub forma unor culmi „de racord şi intermediare ca
poziţie şi altitudine”, fiind mai înclinată în comparaţie cu celelalte două suprafeţe. În
cadrul masivului a fost denumită „suprafaţa culmilor medii cu aspect piemontan”489. În
Munţii Aninei este cunoscută sub denumirea de „platforma Cârja”490 şi se află într-un
stadiu avansat de degradare, la altitudine redusă datorită fragmentării tectonice locale şi a
trecerii sale de la domeniul cristalin, la cel al calcarelor.
În pliocen, după retragerea definitivă a apelor din depresiune, continuă atât
modelarea uscatului cât şi a depozitelor acumulate aici. Astfel se formează piemontul de
eroziune (Piemontul Bozovici), cu extinderea cea mai mare în jumătatea nordică a Ţării
Almăjului (la poalele Munţilor Semenic şi Aninei), şi doar sub forma unor fragmente
izolate în partea sud-estică a regiunii (pe dreapta Văii Prigorului). Altitudinea sa este
cuprinsă între 400-450 şi 750 m, fiind puternic fragmentat de afluenţii râului Nera. În

485
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p.54; Popescu N., 1973, Depresiunile din România, în Realizări în
Geografia României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, p.141; Iancu M., 1975, op.cit., p.14.
486
Velcea Valeria, Savu Al., 1982, op.cit., p.194.
487
Mateescu F., Iordan I., 1959, Depresiunea Almăjului. Consideraţiuni geomorfologice, în Natura, nr.6, p.48.
488
Apud Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., 1974, op.cit., p.69.
489
Ibidem.
490
***, 1987, Geografia României, vol.III, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.
156
 Ana-Neli IANĂŞ

cadrul piemontului este evidentă corespondenta celei mai joase suprafeţe de nivelare491 din
Carpaţii Meridionali (platforma Gornoviţa), care în Munţii Semenic este cunoscută sub
numele de „platforma Teregova”, iar în Munţii Aninei se numeşte „platforma Caraşului”
(aici modelată în calcare). Platforma s-a dezvoltat la o altitudine de 650-750 m în Munţii
Semenic, respectiv la 400-450 m în Munţii Aninei şi Almăjului, fiind „o suprafaţă de
eroziune, acoperită de aluviuni vechi, probabil în raport cu nivelul lacului levantin (...)
care a fost supusă ulterior golirii, silind râurile să se adâncească pe loc în cristalin şi
golind bazinurile”492.
După etapa de formare a piemontului de eroziune, începând cu pliocenul superior
începe etapa formării nivelului de culmi din depresiune493, culmi separate de afluenţii
Nerei prin procesul de eroziune diferenţială, ceea ce a favorizat conturarea cu exactitate a
limitelor Depresiunii Bozovici.
Aspectul morfologiei actuale a Ţării Almăjului a fost definitivat în etapa
cuaternară, pe fondul unor oscilaţii climatice importante, reprezentate de succedarea
fazelor cu climat rece şi a fazelor cu climat temperat494. Este etapa în care are loc adâncirea
pe verticală a râului Nera şi a afluenţilor săi, consecinţa procesului constând în formarea a
şapte nivele de terase495 de-a lungul arterelor hidrografice, începând de la 2 – 3 m
altitudine (lunca) până la 110 m altitudine (terasa a şaptea)496. După geneză, terasele sunt
tectono-climatice (predominant tectonice), în funcţie de structură fiind împărţite în trei
categorii: terase în rocă (peste 115 m altitudine) sculptate în pliocenul superior şi
pleistocenul inferior (adică la începutul cuaternarului), terase aluviate (între 30-35 m şi 90-
115 m), modelate în pleistocenul mijlociu-superior şi terase aluviale (până la 25 m
altitudine), care sunt şi cele mai tinere, vârsta lor fiind pleistocen superior-holocen
inferior497. Bineînţeles că există mai multe criterii de clasificare a teraselor, însă am
considerat importantă analiza clasificării după structură, întrucât aceasta are o însemnătate
majoră mai ales din punct de vedere economic în ceea ce priveşte funcţionalitatea
sistemului regional studiat şi rolul respectivei trepte de relief, ca element de suport pentru
alte componente ale sistemului.

491
Pentru suprafaţa de nivelare Gornoviţa din Carpaţii Meridionali, corespondenta în Munţii Banatului este
formată din două suprafeţe de nivelare: Slatina-Văliug (între 650 şi 700 m altitudine) – corespunzătoare
nivelului superior al Gornoviţei, respectiv Teregova (între 400 şi 550 m altitudine) – corespunzătoare nivelului
inferior al Gornoviţei, (Grigore M., 1981, op.cit., p. 58-59). În multe lucrări, ele sunt cunoscute sub o singură
denumire – platforma Teregova.
492
Hillinger N., 1978, op.cit., p.71.
493
Nivelul culmilor din depresiunea Bozovici nu constituie o suprafaţă structurală, ci reprezintă o nivelare
locală, cauzată de friabilitatea sedimentelor miocene care au fost îndepărtate prin eroziune diferenţială,
reducând altitudinea reliefului din depresiune cu circa 100-150 m şi favorizând totodată apariţia glacisurilor,
conurilor de dejecţie şi acumulărilor deluvio-proluviale la contactul dintre principalele trepte de relief deja bine
conturate (Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p. 47-48).
494
Ielenicz M., 2005, Geomorfologie, Edit. Universitară, Bucureşti, p. 327.
495
În unele lucrări este amintită existenţa a şase nivele de terase de-a lungul Nerei şi a afluenţilor săi, cuprinse
între altitudinea de 1-1,5 m (lunca) şi 140 m (terasa a şasea), (Mateescu F., Iordan I., 1959, op.cit., p. 47-48).
496
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p.49-51.
497
Popescu N., Ielenicz M., Posea Gr., 1973, Terasele fluviatile din România, în Realizări în Geografia
României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, p.162-163.
157
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

4.1.1.2. Structura geologică. Elemente de specificitate şi potenţial economic

Evoluţia paleogeografică a sistemului regional Ţara Almăjului a avut consecinţe
deosebite şi asupra definitivării tipurilor de structuri geologice care, la rândul lor, au
favorizat existenţa anumitor resurse şi au influenţat aspectele morfometrice şi tipurile
genetice de relief ca elemente de bază ale componentei naturale a sistemului.
Fundamentul unităţilor de relief care alcătuiesc sistemul regional almăjan, aparţine
la două grupe tectonice distincte (Autohtonul Danubian şi Pânza Getică)498. Ambele sunt
alcătuite predominant din roci dure, străpunse pe alocuri de roci vulcanice, şi acoperite de
depozite sedimentare într-o măsură mai mare sau mai mică (Figura 30).
Astfel, şisturile cristaline care compun Autohtonul Danubian intră în alcătuirea
Munţilor Almăjului499, iar rocile cristaline mezozonale şi catazonale care formează Pânza
Getică aparţin Munţilor Semenic, parţial Munţilor Almăjului, Locvei şi Aninei500.
Pe de altă parte, sedimentarul acoperă fundamentul dur al rocilor cristaline şi este
reprezentat de conglomerate, gresii, argile, calcare, cuprinzând depozite de vârstă
paleozoic superior şi mezozoic în care au fost cantonate zăcăminte importante de cărbuni
superiori şi şisturi bituminoase. Calcarele jurasice şi cretacice ocupă cele mai mari
suprafeţe în Munţii Aninei şi Munţii Almăjului unde au dat naştere unor forme tipice ale
exocarstului şi endocarstului, în multe cazuri, aceste roci fiind dispuse în sinclinale şi
anticlinale501. În Munţii Semenic însă (pe versanţii sudici care aparţin Ţării Almăjului),
formele reliefului carstic ocupă suprafeţe restrânse, predominant pe Valea Minişului şi pe
Valea Poneasca, acolo unde calcarele jurasice au favorizat apariţia unor sectoare mici de
chei cu grote slab evoluate în pereţii lor. În literatura de specialitate, ele sunt cunoscute şi
sub numele de „calcare de Valea Minişului”, fiind de fapt nişte calcare organogene
cenuşii-gălbui, cu intercalaţii marnoase502. Atât şisturile cristaline cât şi cuvertura
sedimentară au fost străpunse de roci eruptive, remarcându-se granitele vechi puse în loc
de orogenezele baikaliană şi caledonică503, cât şi banatitele (granite, granodiorite, dacite,
porfire, andezite etc.)504 care aparţin aliniamentului extins de la Berzasca, pe la Şopotu
Nou, până în Munţii Poiana Ruscă. În general, distribuţia lor în spaţiu urmăreşte sistemele
de fracturi alpine505.

498
Roşu Al., 1980, Geografia fizică a României, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 26-27.
499
Excepţia o reprezintă extremitatea vestică a masivului (în zona localităţii Ravensca), unde cristalinul
aparţine Pânzei Getice (***, 1987, Geografia României, vol. III, op.cit., p. 399).
500
Ibidem, p.373.
501
Sencu V., 1978, Munţii Aninei. Ghid turistic, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, p.9-10.
502
***, PUG comuna Bozovici, p.9.
503
Străpung cristalinul Autohtonului Danubian (Roşu Al., 1980, op.cit., p. 26).
504
Străpung cristalinul Pânzei Getice şi au fost formate în urma magmatismului care a avut loc în timpul
orogenezei laramice (Ibidem, p. 27).
505
Cioflică G., Jude R., Lupulescu M., 1993, Magmatitele banatitice din arealul Lăpuşnicu Mare (Banat), în
Studii şi Cercetări de Geologie, tom 38, Edit. Academiei Române, Bucureşti, p.9.
158
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 30. Principalele tipuri de roci care alcătuiesc sistemul regional almăjan
(prelucrare după harta 1:200 000, foile L-34-XXVIII Reşiţa şi L-34-XXIX Baia de Aramă)
159
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Luând în considerare criteriul geologic din care este alcătuită treapta montană a
sistemului regional, se poate observa pe de o parte, marea complexitate geologică506, şi pe
de altă parte, apartenenţa masivelor Semenic şi Almăj la categoria munţilor formaţi din
roci cristaline (metamorfice şi vulcanite vechi) – în general fără cuvertură sedimentară, iar
a Munţilor Aninei la categoria celor formaţi din roci cristaline, având cuvertură
sedimentară mezozoică507.
Referitor la cea de-a doua treaptă de relief din cadrul sistemului regional, adică
Piemontul Bozovici, acesta este alcătuit predominant din şisturi cristaline străpunse de
banatite508. Prezenţa rocilor vulcanice a fost semnalată „pe Nera la nord de Pătaş şi la
nord de cotul Nerei de la Şopotu Nou”509.
Ultima treaptă de relief, depresiunea propriu-zisă, a fost supusă unor intense
mişcări tectonice, suferind un proces de scufundare (în tortonian) şi sedimentare, după care
a fost exondată şi afectată de acţiunea agenţilor subaerieni. Fundamentul depresiunii este
alcătuit din şisturi cristaline, iar sedimentele acumulate în miocen sunt reprezentate de
pietrişuri, nisipuri, gresii cenuşii, marne cu intercalaţii de tufuri şi strate de cărbuni,
precum şi argile nisipoase şi gresii calcaroase. Toate depozitele sedimentare sunt slab
cutate, putând atinge grosimi de 500-600 m şi chiar mai mult în sectoarele cu subsidenţă
accentuată 510 (Figura 31).
În dispunerea depozitelor neogene, Iliescu şi colab. (1967) identifică existenţa a
patru orizonturi:
● orizontul bazal, format din alte două suborizonturi (unul inferior alcătuit din
nisipuri şi argile cu intercalaţii de pietrişuri şi conglomerate; şi altul superior, marno-
argilos cu intercalaţii de cărbuni);
● orizontul pietrişurilor slab cimentate şi a bancurilor de nisip (sinonim stratelor de
Dalboşeţ);
● orizontul marnelor şi argilelor rubanate (numite şi strate de Şopot);
● orizontul superior format în faza finală (de colmatare a bazinului Bozovici) şi
alcătuit din nisipuri şi pietrişuri.
Pentru stabilirea vârstei formaţiunilor geologice, s-au făcut comparaţii cu
formaţiunile din bazinul Mehadiei, cu care depresiunea Bozovici comunica în trecut, şi s-
au analizat urme ale microflorei şi faunei511 bine conservate în aceste depozite.

506
Mihăilescu V., 1978, Structura geografică a Munceilor Banatului, în Caiete Banatica, nr.7, Seria Ştiinţe
Naturale – Studii şi Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie, Reşiţa, p.24.
507
Posea Gr., 2002, Geomorfologia României, Edit. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, p.76.
508
Pop P. Gr., 2000, op.cit., p.166; Idem, 2006, op.cit., p.161; Negrea Şt., Negrea Alexandrina, 1996, Din
Defileul Dunării în Cheile Nerei, Edit. Timpul, Reşiţa, p. 11.
509
***, 1987, Geografia României, vol. III, op.cit., p.402.
510
Pop E., 1959, Studiu geologic al bazinului Bozovici, în Buletinul Institutului de Mine, II, Petroşani; Iordan
I., 1961, Depresiunea Almăjului. Consideraţii economico-geografice, în Probleme de Geografie, vol. VIII,
Edit. Academiei R.P.R., Bucureşti, p.399; Iliescu O., Radu A., Lica Maria, 1967, Geologia Bazinului Bozovici,
în Dări de Seamă ale Institutului Geologic, LIII, 1, Bucureşti.
511
Conţinutul paleontologic al depozitelor neogene din bazinul Bozovici, cunoscut până în prezent, era format
din fosile de facies: moluşte dulcicole sau terestre, macrofloră terestră etc., aspecte care dovedesc faptul că
unitatea de relief funcţiona ca un golf umplut cu apă în miocen (Grigorescu D., 1985, Asupra prezenţei lui
Brachyodus Onoideus (Gervais) în depozitele neogene din bazinul Bozovici şi semnificaţia sa biostratigrafică,
în SCGGG, tom 30, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, p.122), iar degradarea ulterioară a rocilor din zonele
160
 Ana-Neli IANĂŞ

(prelucrare după harta 1:200 000, foile L-34-XXVIII Reşiţa şi L-34-XXIX Baia de Aramă)
Fig. 31. Ţara Almăjului. Harta geologică

înalte a dus la acumularea depozitelor detritice de facies lacustru-continental în depresiunea propriu-zisă

(Grigore M., 1981, op.cit., p. 50), conservând foarte bine dovezi importante din trecutul geologic al bazinului.
161
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Ca urmare a acestui fapt, mulţi cercetători au ajuns la concluzia că depozitele sunt

de vârstă miocen mediu şi superior (Gheorghiu, 1954; Pop, 1959; Iliescu şi colab., 1967).
Şi sistemul celor şapte terase ale Nerei prezintă particularităţi din punct de vedere
geologic. Astfel, terasele aluviale512 se caracterizează prin grosimea mare a aluviunilor (cu
predominarea nisipurilor şi pietrişurilor), baza acestora fiind „parazitată de conuri de
dejecţie”513. Din această categorie fac parte terasele I-III de pe Nera, caracteristicile
structurii lor geologice fiind cel mai bine evidenţiate în cadrul terasei a III-a, care a fost
înălţată cu 8-12 m datorită grosimii materialelor aluviale depuse de râu. Analizând acest
aspect, geografii Posea şi Gîrbacea (1961, p.50), au evidenţiat structura terasei514, prin
câteva deschideri identificate în aval de localitatea Prilipeţ şi în zona de confluenţă a văii
Rudăria cu pârâul Gârbovăţ.
Cealaltă categorie, terasele aluviate (din care fac parte terasele IV-VII), se
caracterizează prin roca de bază reprezentată de straturi cu grosimi de 2-10 m de nisipuri,
bolovănişuri, peste care s-au acumulat materiale de pantă (luturi), cu grosimi de până la 25
metri.
Diversitatea tipurilor de roci ce determină specificitatea geologică a sistemului
regional Ţara Almăjului şi nuanţarea sa la nivelul fiecărei trepte de relief, reprezintă un
element de favorabilitate prin potenţialul economic pe care-l impune. Acest potenţial
cuprinde o gamă variată a resurselor de subsol care, în trecut, au constituit unul dintre
factorii primordiali în popularea regiunii, prin atragerea forţei de muncă din afara
sistemului în vederea exploatării lor. În prezent însă, cea mai mare parte a acestor
exploatări a fost stopată, datorită nerentabilităţii şi costului ridicat de exploatare, excepţia
reprezentând-o în principal rocile de construcţie.
Dintre resursele de subsol, cele mai reprezentative sunt: minereurile de fier
exploatate în trecut la Bănia şi Eftimie Murgu, a căror prezenţă este asociată magnetitelor
din Munţii Almăj şi Semenic, fiind de origine metamorfică; resursele de azbest din
serpentinitele Munţilor Almăj, exploatate la Eftimie Murgu; talcul şi muscovitul legate de
şisturile cristaline din Munţii Semenic515; zăcămintele de aur cantonate în depozitele
aluvionare ale râurilor din depresiune516 şi cele de lignit din formaţiunile carbonifere ale
Munţilor Almăj, cu mine de exploatare în trecut, la: Bozovici, Bănia, Rudăria, Lăpuşnicu
Mare, Gârbovăţ şi Dalboşeţ517. Ceea ce se mai practică în prezent este exploatarea rocilor
de construcţie, mai ales a nisipurilor şi pietrişurilor din albia Nerei şi a afluenţilor săi, dar
şi a granitului şi, mai ales, a calcarului „de culoare albă, cu nuanţe cenuşii compacte,
adeseori breciforme”518 în special din arealul Lăpuşnicu Mare.

512
Până la 25 m altitudine (Popescu N., Ielenicz M., Posea Gr., 1973, op.cit., p. 162).
513
Ibidem.
514
Peste formaţiunile miocene, s-a depus un strat aluvionar cu pietrişuri de 2 m grosime, acesta fiind acoperit la
rândul său de o pătură coluvială groasă de 8-10 m, ceea ce conferă terasei aspectul de pantă înclinată.
515
Cioflică G., Jude R., Lupulescu M., 1993, op.cit., p.5; Munteanu Rodica, 2001, Geografia fizică a
României, Edit. Mirton, Timişoara, p.41.
516
Unele râuri din Munţii Banatului, printre care se numără şi Nera, conţineau o mare cantitate de aluviuni
formate necontenit din diluviuni aurifere, conţinutul lor de aur extrăgându-se exclusiv prin spălare, procedeu
practicat din cele mai vechi timpuri şi în Ţara Almăjului (Wollmann, 1971, p. 215).
517
Toader Gh., 1938, Monografia judeţului Caraş, Tipografia E. Desits, Oraviţa, p.121.
518
Cioflică G., Jude R., Lupulescu M., 1993, op.cit., p.4.
162
 Ana-Neli IANĂŞ

În concluzie este foarte important de reţinut faptul că mozaicul petrografic ce

reprezintă fundamentul pe care a luat naştere sistemul regional Ţara Almăjului, a avut şi
continuă să aibă un rol pozitiv în conturarea şi evoluţia acestuia. Relevanţa sa este
susţinută de varietatea formelor şi tipurilor genetice de relief la formarea cărora a
contribuit, alături şi de alţi factori (tectonici, climatici), precum şi de multitudinea
resurselor de subsol. Valorificarea lor aducea, din păcate, venituri mult prea reduse în
raport cu efortul de exploatare, reprezentând astfel şi una dintre principalele cauze care a
limitat folosirea resurselor de subsol în afara sistemului şi a condus la stoparea activităţilor
după trecerea la economia de piaţă.

4.1.2. Rolul reliefului în conturarea Ţării Almăjului

4.1.2.1. Regionarea morfogeografică a sistemului teritorial almăjan

Prin configuraţie şi structură, relieful a fost şi continuă să reprezinte unul dintre cei
mai importanţi factori în conturarea sistemului teritorial almăjan, impunându-i anumite
elemente de favorabilitate şi restrictivitate din punct de vedere evolutiv. Pentru cunoaşterea
acestor aspecte este necesară şi o regionare morfogeografică a reliefului, întrucât fiecare
unitate şi, mai ales, treaptă de relief introduce o notă de particularitate sistemului în special
din punct de vedere funcţional. Una dintre cele mai pertinente afirmaţii cu privire la
importanţa studierii reliefului, mai ales în conturarea unui sistem regional, îi aparţine lui I.
Velcea: „Relieful reprezintă suportul stabil al ansamblului teritorial. Prin calităţile sale
condiţionează etajarea şi zonalitatea climatică, resursele de apă, caracteristicile vegetaţiei
şi calitatea solurilor. Complexitatea teritorială defineşte de asemenea, frecvenţa,
intensitatea, specializarea şi funcţionalitatea structurilor agroproductive şi ale habitatului
rural. Relieful permite interpretarea tipologiilor habitatului rural şi al peisajelor rurale,
marcându-le prin arii optime de polarizare, prin concentrări sau dispersii
demorezidenţiale, prin specializări primare (...)”519.
Tocmai de aceea este necesară analiza principalelor unităţi şi subunităţi de relief
care formează sistemul regional Ţara Almăjului (Figura 32). Este vorba despre:

Carpaţii Occidentali ► Munţii Semenic (sectorul sudic);

(Munţii Banatului) ► Munţii Aninei (sectorul sud – sud-estic);
► Munţii Locvei (sectorul estic):
- Platoul Cărbunari;
► Munţii Almăjului (sectorul nordic);
► Piemontul Bozovici;
► Depresiunea Bozovici (Almăjului):
- pe trepte altimetrice:
-sectorul de culmi;
-sectorul de terase (vatra depresiunii);
► Dealurile Ţărovei;

519
Velcea I., 1996, Geografia rurală, Ediţia a II-a, Sibiu, p.91.
163
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 32. Ţara Almăjului. Unităţi şi subunităţi de relief

164
 Ana-Neli IANĂŞ

a) Munţii Semenic, prin sectorul sudic520, aparţin sistemului regional almăjan.

Coboară până în vatra depresiunii şi sunt separaţi de Munţii Aninei printr-unul dintre cei
mai mari afluenţi ai Nerei, este vorba despre Valea Minişului. De la înşeuarea Pârvova
(Dealurile Ţărovei), masivul „şerpuieşte pe deasupra bordurii nordice a depresiunii
Bozovici”521, având aspectul unui abrupt, consecinţă a scăderii bruşte de altitudine sub 400
m în vatra depresiunii. Acest caracter este accentuat şi de axul adâncit al văii Nera care
drenează depresiunea dinspre est spre sud-vest. Cea mai mare altitudine din Masivul
Semenic, pe teritoriul Ţării Almăjului, este atinsă în vârful Piatra Nedeii (1437 m), (Foto
11) – vârf de sub care izvorăşte râul Nera. Alte înălţimi reprezentative sunt şi cele din
vârfurile: Rotunda (1406 m), Tâlva Nergăniţa Mare (1363 m), Tâlva Nergăniţa Mică
(1261 m), Culmea Mică (1377 m), Culmea Prinţului (1088 m), Cracul Lung (1244 m),
Piatra Motovei (981 m) etc. Eroziunea apelor a generat în sectorul sudic al masivului, o
bordură destul de franjurată, „cu lobaţii care înaintează ori se retrag, când spre sectoarele
depresionare, când în direcţia ariei Semenicului”522.

Foto 11. Perspectivă asupra reliefului Ţării Almăjului

de pe vf. Piatra Nedeia (1437 m) din Munţii Semenic
(foto: Ianăş Ana, 2009)

Caracterele morfografice ale masivului au fost analizate detaliat de către M.

Grigore într-un studiu publicat în anul 1978, el identificând câteva aspecte care se impun
ca elemente de specificitate pentru sectorul sudic al masivului. Se remarcă în primul rând,
„frecvenţa interfluviilor plate sau cu aspect de «câmpuri» care ocupă, în medie 80% din
suprafaţa regiunii studiate”523. Respectiva particularitate a reliefului este condiţionată de
mai mulţi factori: extinderea mare a suprafeţelor de nivelare, stadiul în care se află
fragmentarea reliefului, omogenitatea petrografică a masivului, prezenţa unor suprafeţe de
alterare cu grosimi între 3 şi 20 m (mai ales în sectorul înalt), existenţa unor versanţi a
căror modelare actuală tinde spre atingerea unui profil de echilibru relativ stabil (mai ales
acolo unde valorile energiei reliefului sunt foarte mici şi unde vegetaţia asigură o mare

520
Sectorul sudic al Masivului Semenic (cel care se află pe teritoriul Ţării Almăjului) poartă numele de
Semenicul Înalt, în timp ce sectorul nordic este cunoscut sub numele de Muntele Nemanul.
521
Grigore M., 1981, op.cit., p.19; Idem, 1981, Munţii Semenic. Ghid turistic, Edit. Sport-Turism, Bucureşti,
p.11.
522
Ibidem, p.12.
523
Idem, 1978, Fizionomia reliefului Munţilor Semenic, în Caiete Banatica, nr.7, Seria Ştiinţe Naturale – Studii
şi Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie, Reşiţa, p.31.
165
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

stabilitate pantelor. O altă particularitate morfometrică evidentă în peisaj este dată de

prezenţa interfluviilor rotunjite, mai ales de-a lungul văii Poneasca. Ele s-au format ca
rezultat al producerii unor ruperi de echilibru violente în profilul versanţilor, fragmentarea
reliefului pătrunzând astfel şi în sectorul interfluvial. Pe lângă cele cu aspect rotunjit, există
şi interfluvii plane, care coboară mult în arealul principalelor văi largi, unde trec în
perimetrul nivelelor de terase.
Atât în cadrul interfluviilor rotunjite cât şi în cadrul interfluviilor plane se remarcă
prezenţa martorilor de eroziune şi a înşeuărilor, mai ales la obârşia apelor curgătoare din
masiv. Cei mai mari martori de eroziune în Masivul Semenic (în sectorul extins pe
teritoriul Ţării Almăjului) sunt vârfurile Piatra Nedeii şi Rotunda. Cât priveşte înşeuările,
sunt de dimensiuni mici şi apar frecvent în perimetrul suprafeţei de nivelare Semenic.
Înşeuările din cursul superior al Nerei sunt formate prin eroziune diferenţială, ca urmare a
îndepărtării unui volum însemnat de şisturi cristaline metamorfice, puternic alterate524.
Sectorul sudic al Semenicului Înalt acoperă într-o bună măsură teritoriul administrativ al
comunelor Prigor şi Bozovici.
b) Munţii Aninei, prin sectorul lor sudic şi sud-estic ocupă partea nord-vestică şi
vestică a sistemului regional almăjan extinzându-se de la văile Poneasca şi Miniş până la
Valea Nerei (Foto 12).

Foto 12. Abruptul calcaros al Munţilor Aninei. Perspectivă din vatra depresiunii,
de pe teritoriul administrativ al comunei Lăpuşnicu Mare
(foto: Ianăş Ana, 2009)

Au o altitudine mai redusă decât Masivul Semenic, atingând valoarea maximă în

vârful Leordiş (1160 m). Sectorul înalt al masivului predominant calcaros se extinde pe
teritoriul Ţării Almăjului, de multe ori fiind cunoscut în literatura de specialitate şi sub
denumirea de Munţii Leordiş sau „Podişul calcaros al Leordişului”. Alte vârfuri mai
reprezentative ale Munţilor Aninei care intră în hotarul regiunii studiate sunt: Cârşa Mare
(1097 m), Blidaru (932 m), Cununa Găman (952 m), Cornetu Mare (822 m), Cârşa Morii
(849 m), Cununa Gozna (839 m) etc. Fiind un masiv calcaros, rocile sunt dispuse în
sinclinale şi anticlinale, adaptarea reliefului la structura geologică fiind evidentă prin
culmile şi văile paralele, precum şi prin apariţia unor depresiuni locale ca o consecinţă a
eroziunii diferenţiale, după cum apare pe Valea Minişului. Diversitatea peisajului este
condiţionată şi de existenţa rocilor dure (şisturi cristaline şi granite) în Culmea Certej-

524
Ibidem, p.33.
166
 Ana-Neli IANĂŞ

Puşcaşul Mare, paralelă cu Valea Poneasca525. Munţii Aninei cuprind o parte din teritoriul
administrativ al comunelor Bozovici şi Lăpuşnicu Mare.
c) Munţii Locvei ocupă partea sud-vestică a sistemului regional Ţara Almăjului.
Sunt separaţi de Munţii Aninei prin Valea Nerei, iar de Munţii Almăjului prin Valea
Răchitei. Sistemului teritorial almăjan îi corespunde doar partea răsăriteană a munţilor,
respectiv Platoul Cărbunari (şi din acesta doar jumătatea estică). Este caracterizat prin
prezenţa unui relief carstic specific. Cel mai înalt vârf întâlnit în acest sector este Tâlva
Pietroasă (725 m), ca subunităţi importante ale masivului de pe teritoriul Ţării Almăjului
fiind: Dealul Cioaca Mare, Dealul Stancilova, Dealul Cununa Cheii, Dealul Ciucar, Dealul
Mohilă etc. Cea mai mare parte a unităţilor de relief de mai sus, aparţin din punct de
vedere administrativ, comunei Şopotu Nou.
d) Munţii Almăjului, prin sectorul lor nordic, ocupă toată partea sudică a Ţării
Almăjului, de la Valea Răchita în partea vestică, până la înşeuarea de la Pârvova în partea
estică (Foto 13).

Foto 13. Munţii Almăjului. Panoramă din apropierea localităţii Răchita

(foto: Ianăş Ana, 2009)

Culminează aici cu vârful Svinecea Mare (1224 m), alături de care se remarcă şi
existenţa altor vârfuri de peste 1000 de m (Svinecea Mică – 1143 m, Tâlva Iovârnata Mică
– 1046 m, Furcile Groase – 1015 m, Bregheda – 1102 m, Corhonul Rudăria – 1108 m,
Curmăturile Băniei – 1054 m) şi multe altele sub această altitudine. Este o unitate de relief
în care predomină şisturile cristaline, insular apărând şi calcarele mezozoice (mai ales în
zona Svinecea Mare). Cea mai mare parte a versanţilor nordici ai Munţilor Almăjului se
extind pe teritoriul comunelor Dalboşeţ, Bănia, Eftimie Murgu şi Prigor.
e) Piemontul526 Bozovici – ocupă în special partea nordică şi nord-vestică a Ţării
Almăjului, extinzându-se la poalele Munţilor Semenic şi Aninei, de la Valea Nerei (în V)
la înşeuarea de la Pârvova (în E). Ocupă o fâşie destul de redusă ca lăţime, extensiunea
maximă (2 – 3 km lăţime) atingând-o între localităţile Prigor şi Gârbovăţ, iar cea minimă
în vest527. Altitudinea sa este cuprinsă între 400-450 m şi 700 m, resturi slab evidenţiate
fiind vizibile şi în partea sudică a sistemului regional. Are „aspectul unei prispe

525
Sencu V., 1978, op.cit., p.8.
526
Termenul de piemont apare pentru prima dată în literatura geografică românească într-o lucrare a lui Vintilă
Mihăilescu din anul 1945, fiind definit drept „(...) o formă de acumulare cu aspect de câmpie uşor înclinată,
constituit prin aluvionări masive de către râurile ce debuşează din munte” (Posea Gr., Popescu N., 1973,
Piemonturile din România. Geneză şi evoluţie, în Realizări în Geografia României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti,
p.123).
527
Mateescu F., Iordan I., 1959, op.cit., p.47.
167
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

premontane uşor înclinată şi secţionată de văi în culmi paralele ce coboară spre

Depresiunea Bozovici”528. În urma cercetărilor întreprinse în Depresiunea Bozovici,
geografii Posea şi Gîrbacea (1961) au concluzionat asupra modului de formare al
piemontului ca fiind de natură erozională, ipoteză susţinută şi de existenţa unui abrupt
evident care face trecerea de la treapta montană la cea piemontană. Făcând parte din
categoria piemonturilor intracarpatice (adică dezvoltat pe măsura individualizării
depresiunii) se consideră a fi şi un piemont relict cretacic529.
f) Depresiunea Bozovici este unitatea de relief principală pe care se conturează
sistemul regional almăjan. Are formă elipsoidală530, lungimea maximă de 30,75 km,
lăţimea de 12,75 km şi este orientată şi înclinată pe direcţie NE-SV (atinge cca 700 m
altitudine în est, la Borlovenii Noi şi coboară până la 200 m altitudine în vest, la Şopotu
Nou, aproape de intrarea Nerei în sectorul de chei)531. Din suprafaţa de circa 1144 km² cât
deţine Ţara Almăjului, aproximativ 500 km² corespund Depresiunii Almăjului, ceea ce o
clasează în categoria depresiunilor propriu-zise, din punct de vedere al mărimii. Totodată,
ţinând cont de poziţia geografică, unitatea face parte din categoria depresiunilor
intramontane, alături de celelalte 336 depresiuni de acelaşi tip existente în Carpaţii
româneşti. Particularitatea este de fapt, o reflectare a fragmentării reliefului carpatic, cu
repercusiuni asupra vieţii economice şi sociale a poporului român, prin rolul de adăpost
oferit de catena muntoasă. Apelând la mai multe criterii de clasificare a depresiunilor din
România, propuse de profesorul Grigore Posea532, am integrat Depresiunea Bozovici în
următoarele categorii:
• după geneză – este o depresiune tectonică;
• după relieful predominant – este o depresiune cu relief de tip podiş;
• după altitudine – este o depresiune situată la altitudini joase (200-450 m);
• după poziţia în cadrul lanţului montan – este o depresiune transversală (axată pe
valea transversală a Nerei);
• după gradul de închidere – este o depresiune deschisă prin chei şi defilee.
Aşadar, depresiunea iese în evidenţă prin caracterul său de sinclinoriu, faliat pe
margini533, în cadrul căruia pot fi identificate două trepte altimetrice: sectorul de culmi şi
sectorul de terase.
Culmile din depresiune nu reprezintă altceva decât nişte martori de eroziune cu
desfăşurare pe ambele părţi ale Nerei (chiar dacă depresiunea are un aspect asimetric, cu
dezvoltare mai mare pe partea stângă a râului). Culmile sunt cunoscute în limbajul local
sub denumirea de dealuri. În jumătatea nordică a depresiunii, astfel de martori de eroziune
528
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p.45.
529
De regulă, piemonturile reclicte sunt cele care au fost incluse structural unor noi unităţi şi forme de relief, pe
seama lor formându-se uneori suprafeţe structurale, cueste sau sinclinale suspendate (Posea Gr., Popescu N.,
1973, op.cit., p.135-136).
530
Când lungimea unei depresiuni este cel mult dublu faţă de lăţimea sa, este înscrisă în categoria depresiunilor
elipsoidale (având drept criteriu de clasificare forma), (Popescu N., 1973, op.cit., p.142).
531
O prezentare foarte detaliată a extensiunii acestei unităţi de relief a fost prezentată de Magiar N. şi Magiar
E. în lucrarea din anul 2006, republicată şi în 2008, lungimea maximă de 30,75 km fiind „în linie dreaptă de la
dealul Cocoşu-Ţărava, punctul cel mai răsăritean, şi până la Strajiţa (Şopotul Nou sau Buceaua), unde este
punctul cel mai apusean. Lăţimea văii măsoară 12,75 km în linie dreaptă, pornind de la ieşirea pârâului
Lighidia din munţi sub Cracu Morii – Bozovici şi până în partea sudică, sub poalele Rătchinecii-Bănia” (p.9).
532
Posea Gr., 2002, op.cit., p.77.
533
Coteţ P., 1973, op.cit., p.242.
168
 Ana-Neli IANĂŞ

pot fi considerate dealurile: Breazova, Bujorul Tâlva Mare (425 m), Rotaru, Vetrinii,
Blajului, Agrişului (333 m), Faţa Agriş (343 m), Boba (383 m), Cracul Lupului (365 m)
etc., iar în jumătatea sudică: Cornetul (351 m), Jiteanul Mare, Vârtopul Mare (426 m),
Vârtopul Mic (411 m), Cracul Valeuţ, Dealul Viilor, Spânzurătorul (309 m), Selinul (584
m) etc.
În zona de contact a culmilor depresiunii cu muntele se dezvoltă forme
caracteristice pentru astfel de unităţi: glacisuri, acumulări deluvio-proluviale şi conuri de
dejecţie. Cele mai multe apar la ieşirea unor văi din zona de dealuri în depresiune: pe
Valea Mocerişului, Lăpuşnicului, Minişului, Băniei, Rudăriei etc.
Cea de-a doua treaptă a depresiunii corespunde teraselor Nerei şi afluenţilor săi,
identificate în număr de 6 de către Mateescu şi Iordan în 1959, respectiv în număr de 7, de
către Posea şi Gîrbacea în 1961. Acestea sunt:
• Terasa I (terasa de luncă) care are altitudinea de 1-3 m deasupra albiei văii. Se
dezvoltă neîntrerupt de-a lungul Nerei, începând de la Borlovenii Vechi până la intrarea în
sectorul de chei.
• Terasa a II-a, cu altitudinea de 8-10 m, apare mai ales pe versantul stâng al Nerei
şi de-a lungul afluenţilor săi de stânga: Prigor, Rudăria, Bănia şi Şopot.
• Terasa a III-a urcă în altitudine până la 20 m sau chiar mai sus (în zona Bozovici
– Prilipeţ datorită acumulărilor de materiale aluviale). Este singura dintre terasele
inferioare ale Nerei care se dezvoltă şi pe stânga râului.
• Terasa a IV-a se înalţă până la 30 m. Este slab reprezentată, apărând în peisaj
doar sub forma unor umeri de terasă, în special la confluenţa râului Prigor cu Nera.
Această terasă nu este recunoscută de către cercetătorii Mateescu F. şi Iordan I. datorită
dificultăţii cu care poate fi identificată, în cele mai multe cazuri nefiind inclusă în categoria
teraselor.
• Terasa a V-a, cu o altitudine care urcă până la 50-55 m se extinde doar pe
versantul stâng al Nerei şi pe Valea Minişului, semănând foarte mult cu un nivel de
eroziune, în special datorită aspectului său neted.
• Terasa a VI-a urcă până la 85-90 m altitudine şi cunoaşte o dezvoltare mai mare
la sud de Nera.
• Terasa a VII-a este terasa superioară care se înalţă până la 100-110 m şi se
extinde pe ambele părţi ale Nerei (totuşi cu o dezvoltare mai mare pe stânga râului). De
multe ori aceasta se contopeşte cu terasa a VI-a formând un singur nivel, situaţie frecvent
întâlnită pe malul drept al Nerei.
Analiza celor şapte terase identificate de-a lungul cursului Nerei şi a afluenţilor săi
are o însemnătate majoră pentru înţelegerea tuturor etapelor morfologice prin care a trecut
valea până la definitivarea aspectului actual. Ca particularitate se remarcă şi asimetria
dezvoltării lor, cu extinderea cea mai mare pe versantul stâng al râului. Cele mai bine
păstrate sunt primele trei terase (incluse în categoria celor inferioare), în timp ce fruntea
teraselor superioare este mult mai erodată şi acoperită cu materiale deluviale. Toate
aspectele menţionate au repercusiuni mai ales asupra modului de localizare, formare şi
distribuire a aşezărilor omeneşti, a infrastructurii de transport etc.
g) Dealurile Ţărovei reprezintă unitatea de relief care marchează limita estică a
sistemului regional almăjan, înscriindu-se în categoria dealurilor joase. În cadrul lor, rolul
169
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

cel mai important pentru sistemul teritorial almăjan îl reprezeintă înşeuarea de la Pârvova
(Pirova) aflată la altitudinea de 465 m, punctul de demarcaţie dintre cele două regiuni
geografice: Ţara Almăjului şi Craina.

4.1.3. Specificul elementelor morfometrice ale reliefului şi rolul lor în geneza şi

evoluţia Ţării Almăjului
Analiza particularităţilor morfometrice ale reliefului reprezintă unul dintre
aspectele cele mai însemnate cu rol în înţelegerea modului de formare şi al evoluţiei
oricărui sistem regional. Altfel spus, toate elementele cantitative ale reliefului, nu doar că
stau la baza unei aprecieri calitative a acestuia (sub aspectul unor factori cu rol de
favorabilitate sau restrictivitate, pe care-i impun în conturarea sistemului), ci îşi exercită o
influenţă deosebită şi asupra elementelor mediului înconjurător (influenţează scurgerea,
tipologia solurilor, existenţa anumitor formaţiuni vegetale etc.), a activităţilor umane de
valorificare a spaţiului geografic (prin acţiunile de amenajare a teritoriului, extinderea
vetrelor de localităţi etc.).
Chiar dacă numărul unor astfel de elemente este mare, ne vom opri doar asupra
câtorva care au relevanţă pentru conturarea sistemului regional analizat, din toate punctele
de vedere pe care le impune un astfel de proces. În acest scop, vom apela la hărţi analitice
pentru fiecare indicator în parte, suportul cartografic constituind mijlocul prin care vom
evidenţia realitatea din teren.
♦ Un prim indicator îl reprezintă altitudinea reliefului ilustrată cu ajutorul hărţii
hipsometrice (Figura 33) şi a treptelor integrate de relief. Analizând situaţia reflectată de
harta hipsometrică, constatăm prezenţa unor trepte de relief cu altitudine care variază de la
200-400 m (la nivelul depresiunii propriu-zise) până la 1437 m (altitudinea maximă din
sistemul regional almăjan, înregistrată în vârful Piatra Nedeii din Masivul Semenic).
Dacă ar fi să facem repartiţia altitudinală la nivelul treptelor integrate de relief,
vom putea vorbi la nivelul sistemului regional almăjan despre:
- treapta depresiunii propriu-zise, cu altitudinea cea mai scăzută înregistrată în
apropiere de localitatea Şopotu Nou, la intrarea râului Nera în sectorul de chei (adică 199
m), în timp ce valoarea altitudinală maximă corespunde sectorului estic al regiunii, la
Borlovenii Vechi (306 m). Valorile altitudinale indică o diferenţă de nivel redusă (100-150
m), adică o morfologie domoală în care predomină mai mult procesul de eroziune laterală a
pantelor decât cel al eroziunii în adâncime. Treapta depresiunii propriu-zise corespunde
şesului aluvial al Nerei, cursurilor inferioare ale afluenţilor săi şi nivelului celor şapte
terase dezvoltate aici.
- treapta dealurilor (a culmilor depresiunii) păstrate în peisaj ca martori de
eroziune (creaţi prin adâncirea reţelei hidrografice, mai exact a afluenţilor Nerei, în roci cu
duritate diferită). Această treaptă de relief are altitudinea de 300-450 m şi este dezvoltată
pe ambii versanţi ai Nerei, la contactul depresiunii cu piemontul în partea nordică şi la
contactul depresiunii cu treapta montană, în partea sudică.
- treapta piemontană este reprezentată de Piemontul Bozovici cu altitudine
cuprinsă între 450 şi 700-750 m. Cunoaşte o dezvoltare mai mare în jumătatea nordică a
regiunii şi apare sub aspectul unei prispe la poalele munţilor Semenic şi Aninei de care este
separat printr-un abrupt evident în peisaj.

170
 1144 kmp
Ana-Neli IANĂŞ

171
Fig. 33. Ţara Almăjului. Harta hipsometrică
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

- treapta montană corespunde munţilor joşi şi mijlocii (Semenic, Aninei, Locvei şi

Almăjului), cu valori altitudinale care variază de la 750 la 1437 m în cadrul sistemului
regional studiat.
Dacă analizăm ponderea repartiţiei fiecărei trepte de relief, observăm (Figura 33)
un relativ echilibru între cele trei etaje majore care formează componenta de susţinere a
întregului sistem regional. Depresiunea propriu-zisă (sub 400 m altitudine) reprezintă
33,7% din suprafaţa regiunii, etajul dealurilor şi piemontului (400 - 750-800 m altitudine)
deţine ponderea cea mai mare, respectiv 35,6%, iar suprafaţa cea mai restrânsă (30.66%)
aparţine treptei înalte a reliefului (masivelor montane).
Procesul de eroziune exercitat de bazinul hidrografic al Nerei a determinat
restrângerea suprafeţei hipsometrice situată la peste 1000 m altitudine. „Natura acestui
proces mai este caracterizată şi prin aceea că restrângerea arealelor hipsometrice
deosebit de înalte impune şi coborârea cumpenelor de ape, inclusiv a celor de ordin
secundar, deplasarea lor către interiorul muntelui şi, de cele mai multe ori, nivelarea
acestora sub formă de «câmpuri» interfluviale plate”534.
În concluzie, treptele de relief ale Ţării Almăjului se desfăşoară în două planuri:
primul plan este cel al luncii şi teraselor joase, iar al doilea plan este cel al piemontului şi
culmilor sale alungite perpendiculare pe Nera. Acest aspect are repercusiuni asupra altor
componente ale sistemului, influenţându-le pozitiv sau negativ evoluţia şi definind în final
funcţionalitatea sa, după cum vom constata ulterior.
♦ Fragmentarea orizontală sau densitatea fragmentării reliefului constituie un alt
element cu rol în conturarea sistemului regional almăjan. Rolul său derivă din evidenţierea
gradului de discontinuitate a suprafeţelor morfologice, ca o consecinţă a acţiunii factorilor
exogeni, în primul rând a apelor curgătoare (permanente şi temporare). Astfel, cele mai
mici valori ale densităţii fragmentării orizontale (sub 1 km/km²) corespund depresiunii
Bozovici, teraselor inferioare ale Nerei şi afluenţilor săi, precum şi ariilor interfluviale
colinare din depresiune (deţinând şi ponderea cea mai mare din total – 56,21%, pe când
cele mai mari valori (peste 3 km/km²) se înregistrează pe cursul mijlociu al afluenţilor
Nerei (suprapus altitudinal treptei piemontane şi mai ales montane şi deţinând doar 0,04%
din totalul de 1144 km²), (Figura 34). Cu alte cuvinte, cele mai mari valori ale densităţii
fragmentării reliefului se întâlnesc acolo unde se află punctele de concentrare maximă a
reţelei hidrografice, alţi factori cu rol în determinarea acestui aspect fiind şi: declivitatea,
gradul de împădurire a suprafeţelor, structura geologică (cu cât duritatea rocilor este mai
mică, cu atât şi gradul de fragmentare orizontală a reliefului este mai mic) etc.
♦ Pe de altă parte, adâncimea fragmentării reliefului (ca rezultat al eroziunii
liniare create de apele curgătoare) reflectă stadiul de evoluţie al hidrografiei şi depinde de
riscul de declanşare al unor procese geomorfologice actuale. Cele mai mici valori
înregistrate în Ţara Almăjului sunt sub 100 m/km², corespunzătoare vetrei joase a
Depresiunii Bozovici. Ponderea cea mai mare o deţin valorile cuprinse între 200 şi 400
m/km² care acoperă mai mult de jumătate din suprafaţa sistemului regional almăjan
(respectiv 54,47%), în timp ce valoarea maximă înregistrată a fost de 465 m/km²,
corespunzătoare reliefului de cueste al piemontului şi abrupturilor montane (Figura 35).

534
Grigore M., 1978, op.cit., p.39.
172
 Ana-Neli IANĂŞ

Toate aspectele menţionate reflectă riscurile geomorfologice majore la care este supusă o
parte însemnată din suprafaţa regiunii.
♦ Un alt element care evidenţiază foarte bine stadiul de evoluţie al reliefului şi care
se poate corela în egală măsură cu adâncimea fragmentării este panta (declivitatea).
Analiza sa ne ajută la identificarea stadiului la care a ajuns relieful în procesul său evolutiv
şi la posibilităţile de utilizare antropică a terenurilor, începând cu valorificarea agricolă, cu
dezvoltarea infrastructurii de transport şi finalizând cu favorabilitatea sau restrictivitatea pe
care o impune în dezvoltarea sistemului de aşezări.
În evidenţierea categoriilor de pantă care definesc sistemul regional almăjan au
conlucrat mai multe categorii de factori, începând de la cei geologici şi climatici până la
factorul antropic care a sporit intensificarea unor procese generatoare de astfel de elemente
morfometrice. Din analiza hărţii pantelor (Figura 36) şi a repartiţiei lor în cadrul reliefului
sistemului regional Ţara Almăjului, este foarte evident faptul că cea mai mare pondere o
deţin suprafeţele cu un grad de înclinare sub 2 grade, urmate de cele între 2 şi 5 grade.
Acestea se înscriu în categoria terenurilor cu pantă redusă şi moderată (deţinând 39,74%
din total) şi au o răspândire mare în zona depresionară, pe unele interfluvii şi terase ale
Nerei, toate fiind favorabile amplasării aşezărilor omeneşti şi desfăşurării activităţilor
agricole.
Mai puţin favorabile sunt terenurile înclinate, cu pantă între 5 şi 15 grade, care
deţin 39,42% din total şi corespund versanţilor piemontului Bozovici şi frunţilor de terase.
Pe astfel de suprafeţe există un risc destul de accentuat de declanşare a unor procese
geomorfologice.
În ceea ce priveşte terenurile cu pantă mare (până la 35%), ponderea lor este de
18,88% şi sunt caracteristice versanţilor văilor înguste, cu frunţi de cuestă şi abrupturilor
de contact dintre rama montană şi cea piemontană a regiunii.
Cea mai mică pondere, de numai 1,93% aparţine terenurilor cu pantă foarte mare
(peste 35%), reprezentate de versanţii masivelor muntoase înconjurătoare, de stâncării şi
abrupturi. Ele sunt afectate de procese geomorfologice, nefiind valorificate din punct de
vedere economic, cu excepţia unei proporţii reduse, acoperite de păşuni şi fâneţe utilizate
la creşterea animalelor. O bună parte din suprafaţa lor este acoperită de vegetaţie forestieră,
ceea ce le conferă o oarecare stabilitate din punct de vedere al declanşării unor procese de
versant, iar ponderea foarte redusă constituie un atuu pentru evoluţia întregului sistem
regional.
♦ Un alt element morfometric care influenţează într-o măsură mult mai mare decât
panta, în special dispunerea aşezărilor dar şi realizarea diferitelor practici agricole este
expoziţia versanţilor. Clasificarea acestora se realizează în următoarele categorii: versanţi
umbriţi (cu expoziţie N şi NE), versanţi semiumbriţi (cu expoziţie E şi NV), semiînsoriţi
(versanţii cu expoziţie SE şi V) şi însoriţi (cei cu expoziţie S şi SV), (Figura 37).
Analizând respectiva tipologie a versanţilor la nivelul sistemului regional Ţara
Almăjului, am constatat următoarele aspecte:
- ponderea cea mai mare este deţinută de versanţii cu expoziţie V şi SV (adică cei
semiînsoriţi şi însoriţi) care însumează 29,42% din total, ceea ce reprezintă un element de
favorabilitate în conturarea şi evoluţia sistemului teritorial almăjan. Au răspândirea cea
mai mare la contactul zonei depresionare cu treapta piemontană sau montană, de-a lungul
173
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

unor văi (Miniş şi Poneasca, Valea Nerei în cursul superior etc.). În general corespund
versanţilor de stânga ai aflueţilor de dreapta ai Nerei (pentru jumătatea nordică a sistemului
regional) şi versanţilor de dreapta pentru afluenţii de stânga ai Nerei (în jumătatea sudică a
regiunii), suprapunându-se etajului culmilor depresiunii, treptei piemontane şi montane.
Versanţii cu expoziţie V se caracterizează printr-un grad mediu de favorabilitate, pe când
cei cu expoziţie SV prezintă maximum de favorabilitate.
- acelaşi maxim de favorabilitate îl au şi versanţii cu expoziţie S (14,4% din total).
Sunt versanţi însoriţi care corespund cu aproximaţie aceloraşi areale ca cei din categoria
anterioară.
- la gradul mediu de favorabilitate mai aparţin, pe lângă versanţii cu expoziţie V, şi
cei Sud-Estici, cu o pondere de 11,81%. Au răspândirea cea mai mare în jumătatea nordică
a sistemului regional, în cadrul Piemontului Bozovici şi parţial în etajul dealurilor din
depresiune.
- versanţii semiumbriţi deţin 24,75% din total iar cei umbriţi deţin 22,58%, cele
două categorii reprezentând clasa de favorabilitate cea mai scăzută, în primul rând ca
urmare a umidităţii mult mai accentuate pe care o păstrează dar şi a temperaturilor ceva
mai scăzute faţă de versanţii însoriţi şi semiînsoriţi. La nivel intraregional se remarcă o
repartiţie teritorială a lor după cum urmează: cei cu expoziţie N, care deţin şi ponderea cea
mai scăzută sunt specifici în primul rând zonei montane cu repartiţie insulară de-a lungul
văilor, în sectorul superior al acestora; sunt urmaţi ca pondere de cei cu expoziţie NV a
căror distribuţie corespunde sectorului de dealuri şi depresiunii din jumătatea sudică a
sistemului regional; versanţii cu expoziţie NE deţin 12,63% şi corespund cursului mijlociu
al afluenţilor Nerei, în timp ce versanţii cu expoziţie estică sunt repartizaţi tot de-a lungul
văilor din zona montană şi piemontană, corespunzând ca pondere mai ridicată din totalul
de 13,21%, Munţilor Aninei.
În zona montană mai ales (uneori şi în cea a Piemontului Bozovici), liniile de
profil ale versanţilor se pot modifica datorită proceselor de degradare a pantelor şi
prezenţei depozitelor deluvio-coluviale. Stabilitatea lor este asigurată de fixarea
materialelor de pantă şi, în strânsă dependenţă de aceastea, a profilelor de soluri care au
determinat şi dezvoltarea anumitor tipuri de vegetaţie. În astfel de condiţii, ieşirea din
echilibru dinamic al versanţilor are loc mai ales în cadrul suprafeţelor de nivelare
superioare şi „în arealele văilor puternic adâncite, atât din interiorul muntelui cât şi de la
periferia acestuia”535.
Ţinând cont de distribuţia teritorială a expoziţiei versanţilor în cadrul sistemului
regional almăjan, vom putea deduce şi funcţionalitatea atribuită fiecărei trepte de relief din
acest punct de vedere536.

535
Ibidem, p.34.
536
Ianăş Ana-Neli, 2008, Rolul reliefului în conturarea Ţării Almăjului, în Comunicări de Geografie, vol. XII,
Edit. Universităţii, Bucureşti, p.65-67.
174
 1144 kmp
Ana-Neli IANĂŞ

175
Fig. 34. Ţara Almăjului. Harta densităţii fragmentării reliefului (Metoda izoliniilor)
 1144 kmp
Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

176
Fig. 35. Ţara Almăjului. Harta adâncimii fragmentării reliefului (Metoda pătratelor)
 1144 kmp
Ana-Neli IANĂŞ

177
Fig. 36. Ţara Almăjului. Harta pantelor
 1144 kmp
Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

178
Fig. 37. Ţara Almăjului. Harta expoziţiei versanţilor
 Ana-Neli IANĂŞ

Analizarea fiecăruia dintre indicatorii de mai sus are o relevanţă deosebită pentru
diferite aspecte care trebuie surprinse în procesul de conturare a oricărui sistem regional:
hipsometria stabileşte destinaţia agricolă a terenurilor, caracterul de concentrare sau
dispersie a aşezărilor omeneşti şi a reţelei de comunicaţii; gradul de fragmentare al
reliefului (adâncimea şi densitatea fragmentării) reliefează caracterele de omogenitate sau
dispersie ale sistemului teritorial almăjan, un sistem pur rural; declivitatea (categoriile de
pante) şi expoziţia versanţilor favorizează sau limitează diversificarea tipurilor de utilizare
a terenurilor şi a aşezărilor umane iar definirea configuraţiei culoarelor de vale şi a
interfluviilor implică utilizarea eficientă şi raţională a spaţiului537.

4.1.4. Tipuri genetice de relief cu impact asupra diversificării economice şi

peisagistice a sistemului regional
Diversitatea structurală şi litologică a sistemului regional Ţara Almăjului a generat
existenţa mai multor tipuri de relief, fiecare impunând o anumită funcţionalitate economică
şi trăsături peisagistice particulare la nivel regional şi local.
♦ Un prim tip genetic de relief caracteristic regiunii este relieful structural,
specific pentru treapta montană datorită durităţii rocilor cristaline. Cele mai evidente forme
ale reliefului structural sunt cuestele care, în Munţii Semenic sunt mai evidente pe dreapta
Văii Poneasca şi în Dealul Zăbăl (686 m) – deal care aparţine teritoriului administrativ al
comunei Bozovici, la izvoarele Minişului prin prezenţa unor depresiuni de anticlinal; iar în
Munţii Almăjului cunoscute sunt fronturile de cueste din vârful Svinecea Mare (1224 m) şi
Tâlva cu Rugi (953 m). Aşadar, relieful structural specific masivelor cristaline Semenic şi
Almăj este cauzat şi de direcţionarea cutelor, de contactul Autohtonului Danubian cu
Pânza Getică, de prezenţa faliilor (una dintre cele mai evidente şi în peisaj este cea din SE
sistemului regional) etc. impunându-se în peisaj în special prin fronturi de cueste,
depresiuni de anticlinal şi platouri de sinclinal (Figura 31). Pe de altă parte însă, relieful
structural specific sedimentarului din Munţii Almăjului, Aninei şi Locvei (sectorul estic)
este evidenţiat tot prin cueste (se remarcă cuestele din Culmea Mudavei şi Dealul Cununa
Cheii din Munţii Locvei) alături de care, evidente sunt şi inversiuni de relief.
Prezenţa formelor reliefului structural este constatată nu doar în zona montană ci şi
în depresiunea propriu-zisă, acolo unde predomină formaţiunile mai dure, paleogene şi
miocene şi unde, alături de fronturile de cuestă sunt evidente şi suprafeţele structurale şi
văile subsecvente. Reprezentativ este şi caracterul asimetric al unor văi (Ruşnic, Rudăria,
Şopot, Dalboşeţ)538 datorită structurii lor monoclinale, situaţie valabilă şi pentru afluenţii
din dreapta Băniei.
În concluzie, dacă aplicăm clasificarea tipurilor de reliefuri structurale propusă de
Grigore Posea (2002, p.146), formele specifice Ţării Almăjului, aparţin următoarelor
categorii:

537
Favorabilitatea reliefului prin analiza elementelor morfometrice a fost exemplificată şi într-un studiu realizat
asupra reliefului Banatului de către geografii Petru Urdea şi Cătălin Gruia în anul 1999, oferind exemple de
întocmire a unor hărţi în acest scop.
538
Posea Gr., Gîrbacea V., 1961, op.cit., p.53.
179
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

▪ reliefului structural tabular – reprezentat aici prin martorii structurali şi

suprafeţele structurale modelate pe calcarele mezozoice din Munţii Almăjului şi Aninei;
▪ reliefului structural monoclinal – cel mai bine evidenţiat prin fronturile de cueste
şi văile subsecvente;
▪ reliefului structural cutat – prin depresiunile de anticlinal şi platourile de
sinclinal din Masivul Semenic;
▪ reliefului strutural tip bloc-faliat – reprezentat aici chiar de Masivul Semenic şi
de depresiunea tectonică Bozovici.
♦ Un al doilea tip genetic de relief cu forme caracteristice pentru sistemul regional
almăjan este relieful petrografic, în cadrul căruia un loc semnificativ îl deţine relieful
carstic. Acesta este evidenţiat în primul rând de formele exocarstului (chei, doline,
lapiezuri, izbucuri) şi mai puţin de endocarst (peşteri), fiind specific Munţilor Aninei (care
formează limita nord-vestică şi vestică a sistemului), Locvei şi doar local Munţilor
Almăjului.
În Munţii Aninei, „calcarele dispuse în anticlinale şi sinclinale generează o
dispoziţie cvasiparalelă a culmilor şi văilor”539, generând o multitudine de forme ale
exocarstului şi endocarstului, dintre care pentru Ţara Almăjului sunt reprezentative cheile
Nerei (20 km) şi Minişului (14 km) precum şi izbucul Bigăr unde apa iese la suprafaţă de
la baza unui perete calcaros de 100 m altitudine. Calcarele de Valea Nerei şi de Valea
Minişului în care au fost sculptate cheile sunt calcare bio-acumulate sau depozite de
platformă carbonatică540.
În sud-vestul sistemului regional se remarcă partea răsăriteană a celui mai tipic
platou carstic din regiune, Platoul Cărbunari din Munţii Locvei. Cartografierea tuturor
formelor carstice de aici (precum şi din Munţii Aninei) îi aparţine lui Sencu V.541, el
identificând în acest sector, prezenţa câtorva chei de-a lungul unuia dintre afluenţii Nerei,
râul Cremeniţa, reprezentând totodată şi câteva presupuneri de circulaţie a apei în subteran,
cu rol în definitivarea lor.
Morfologia carstică este specifică şi pentru Munţii Almăjului (chei, câmpuri de
lapiezuri, doline) dar ele sunt mai evidente pe versanţii sudici decât pe cei nordici care
aparţin sistemului regional almăjan. Tipice sunt Cheile Rudăriei desfăşurate pe o lungime
de 2 km, iar mai puţin cunoscute şi valorificate din punct de vedere turistic sunt şi Cheile
Prigorului.
Concluzionând putem afirma că relieful carstic din sistemul regional almăjan se
înscrie în tipologia litologică de carst pe roci solubile iar din rândul acestora se detaşează
net calcarele. Rolul rocilor este reflectat de ritmicitatea şi profunzimea desfăşurării
proceselor endocarstice şi mai ales exocarstice din regiune, aspect reflectat în
complexitatea morfologică prezentată.
Un al doilea tip de relief petrografic, mult mai slab reprezentat este şi relieful
dezvoltat pe conglomerate. Este caracteristic pentru Munţii Almăjului unde există

539
Velcea Valeria, Savu Al., 1982, op.cit., p.185.
540
***, 2003, Planul local de măsuri pentru reducerea poluării apelor carstice, Unitatea administrativ-
teritorială Cărbunari, Caraş-Severin, p.6-7.
541
Sencu V., 1972, La Carte du Karst des Monts de Locva (Banat) suivant la Légénde Internationale, în
R.R.G.G.G., Serie de Géographie, tome 16, nr.1, Bucureşti, p. 41-42.
180
 Ana-Neli IANĂŞ

conglomerate vechi, de vârstă permiană puternic cimentate printr-un liant calcaros542.

Având şi grosimi destul de semnificative, se impun în relief prin forme spectaculoase de
turnuri, coloane etc. Cele mai cunoscute forme de acest tip, cu aspectul unor coloane sunt
stâncile denumite local „Adam şi Eva” din Cheile Rudăriei.
♦ Un ultim tip genetic de relief identificat în regiunea analizată este relieful
fluviatil, evidenţiat de lunca şi cele şapte terase ale Nerei (considerate cele mai recente
trepte de relief) şi ale afluenţilor săi.

4.1.5. Relieful – factor de favorabilitate şi/sau de restrictivitate în conturarea

Ţării Almăjului
Prin configuraţie şi structură, relieful se constituie ca un factor deosebit de
important în geneza şi evoluţia regiunilor de tip „ţară” din România, deoarece entităţile
teritoriale amintite s-au grefat pe caracteristicile de ansamblu ale acestuia, în special pe
bazinetele depresionare intramontane (cum este şi cazul Ţării Almăjului) sau submontane,
dar şi în sectoarele deluroase din apropierea munţilor.
Putem afirma fără nici o îndoială, faptul că rolul major în geneza „ţărilor” l-a avut
lanţul Munţilor Carpaţi iar depresiunile de tip „ţară” au creat o intensă influenţă regională
în întreg spaţiul carpatic. Teritoriile au trăsături distincte, oferite atât de atestările material-
istorice, formele de organizare social-economică, administrativă, politică, profilul
economic generat de potenţialul natural şi socio-economic amplu valorificat, cât şi de buna
conservare a obiceiurilor şi tradiţiilor specific româneşti care le conturează ca adevărate
spaţii mentale.
Treptele de relief care alcătuiesc sistemul regional almăjan (treapta munţilor,
piemontul, terasele şi lunca Nerei) au determinat în evoluţia regiunii, impunerea unor
limite, începând cu limitele propriu-zise ale Ţării Almăjului (care urmăresc linia celor mai
mari înălţimi din Munţii Almăjului, Semenicului, Aninei şi parţial Locvei), până la
anumite limite privind utilizarea terenului (culturi agricole în zona de luncă şi terasele
inferioare, păşuni şi fâneţe în zona piemontană şi terasele superioare, creşterea animalelor
în zona montană şi piemontană), precum şi delimitarea spaţiului construit de cel
neconstruit (cea mai mare parte a aşezărilor fiind situate de-a lungul văii Nerei şi pe
terase). Un profil al reliefului din regiune este în măsură să susţină afirmaţiile de mai sus
prin evidenţierea foarte clară a treptelor de relief cu grad de favorabilitate mai mare în
vederea conturării sistemului regional studiat (Figura 38).
Este concludent faptul că rolul reliefului în geneza şi evoluţia Ţării Almăjului a
fost dat de: funcţia de adăpost îndeplinită de masivele montane din jur (care accentuează şi
caracterul depresionar al acestei unităţi geografice), prezenţa luncii care cuprinde soluri
dintre cele mai fertile, prezenţa teraselor care au favorizat construirea reţelei de aşezări,
precum şi existenţa căilor de comunicaţie rutiere foarte vechi, menţionate încă din perioada
romană ca făcând legătura între Plugova şi Vărădia, prin Almăj.

542
Posea Gr., 2002, op.cit., p.191.
181
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 38. Profilul reliefului Ţării Almăjului între vârfurile Radoşca şi Tâlva Blidaru pe direcţie N–S
(Ianăş Ana, 2009)

4.1.5.1. Corelaţia dintre relief şi celelalte elemente ale componentei naturale a

sistemului regional
Relieful are rol de bază de susţinere pentru întreg sistemul teritorial almăjan, dar
în acelaşi timp reprezintă şi un element de favorabilitate condiţionând direcţia şi amploarea
fluxurilor de materii prime, populaţie, produse şi informaţii prin trecătorile de culme
(Pârvova) sau cele de vale.
Mai mult decât atât, există o strânsă legătură între treptele de relief. Astfel,
legătura dintre depresiunea propriu-zisă şi spaţiul montan este redată de numeroasele
elemente pe care vatra depresiunii le preia de la acesta: resurse hidrografice pe care le
primeşte din spaţiul montan prin numeroşii afluenţi ai râului Nera care-şi au izvoarele aici
şi care transportă şi însemnate cantităţi de material aluvionar, nisipuri, pietrişuri, etc.;
asigurarea climatului de adăpost pe fundul depresiunii; resursele naturale bogate atât a
zonei montane (păduri, păşuni, apă) cât şi a vetrei depresiunii (solurile, materialele de
construcţie, huila etc.) care au favorizat dezvoltarea economică agro-pastorală şi
industrială. „Alături de acestea se constată şi o serie de diferenţieri determinate de
specificul localizării, variaţiile de altitudine, de stadiul de evoluţie şi dinamică a modelării
actuale, peste care se suprapun, prin interferenţă, stilurile specifice ale procesului de
umanizare”543.
În ceea ce priveşte influenţa reliefului asupra particularităţilor climatice ale Ţării
Almăjului, pe lângă condiţionarea unui climat de adăpost cu rol de favorabilitate pentru
sistem, prin altitudinea cuprinsă între cca 200 m şi 1437 m se realizează o etajare pe
verticală a particularităţilor elementelor climatice, reflectate prin: scăderea temperaturii
(valoarea medie anuală înregistrează cca 9,2 ºC în depresiune şi 3,7 ºC la 1400 m
altitudine), creşterea cantităţilor de precipitaţii (de la 700-800 mm în depresiune, la peste
1200 mm în zona montană), intensificarea vitezei vântului pe măsura creşterii altitudinii,
creşterea nebulozităţii etc. şi orientarea circulaţiei atmosferei predominant vestică şi sud-
vestică este influenţată de înălţimile reliefului care au rol de barieră orografică, contribuind
totodată la crearea unei mari varietăţi de topoclimate (de vale, de versant, de culme, etc.),
în timp ce expoziţia versanţilor influenţează gradul de umiditate şi regimul termic. Toate
condiţionările impuse de relief au repercusiuni asupra altor componente ale sistemului.

543
Cucu V., Grigore M., Caloianu N., 1987, Consideraţii de ansamblu privind particularităţile socio-
economice ale depresiunilor din Carpaţii Româneşti (I), în Terra, nr.2, aprilie-iunie, p.3.
182
 Ana-Neli IANĂŞ

Şi reţeaua hidrografică este condiţionată de relief, mai ales în procesul de scurgere,

volumul de apă transportat de Nera şi afluenţii săi, crescând pe măsura coborârii lor în
altitudine. Hidrografia constituie un element de favorabilitate prin asigurarea necesarului
de apă pentru partea intens locuită a regiunii (vatra depresiunii). Pe lângă regimul de
scurgere, relieful condiţionează şi orientarea reţelei hidrografice, urmărind treapta cea mai
joasă a reliefului din depresiune, lunca şi regiunile cu roci moi în care s-a putut adânci şi
unde a sculptat forme de relief dintre cele mai atrăgătoare din punct de vedere turistic.
În al treilea rând, relieful (la fel ca geologia sau alţi factori geografici)
condiţionează şi formarea, repartiţia şi evoluţia solurilor. Procesul de pedogeneză este
influenţat de relief, atât în mod direct cât şi în mod indirect. Influenţa directă este vizibilă
în subsistemul montan acolo unde declivitatea înregistrează cele mai mari valori şi unde
permite manifestarea diferitelor procese pedo-geomorfologice: eroziunea, alunecarea de
teren, sortarea de sedimente, cu consecinţe în formarea scoarţei de solificare a solului. Pe
de altă parte, influenţa indirectă se remarcă în subsistemul piemontan şi depresionar unde
schimbarea altitudinală introduce modificările de la nivel climatic menţionate anterior,
toate având repercusiuni asupra procesului de pedogeneză. Astfel, în sistemul montan
predomină solurile cu profil scurt şi caracter scheletic, pe când în zona depresionară,
situaţia se inversează544.
Şi învelişul biogeografic al sistemului este condiţionat de relief, prin repartiţia
altitudinală, diversitatea floristică şi faunistică, existenţa unor specii endemice (bineînţeles
că şi alături de alţi factori), de toate elementele morfometrice care-i individualizează
particularitatea la nivelul regiunii. Toate elementele care formează componenta naturală a
sistemului regional Ţara Almăjului interrelaţionează şi contribuie într-o măsură mai mare
sau mai mică la individualizarea sa.

4.1.5.2. Corelaţia relief – componenta geodemografică şi de habitat

Întrucât nucleul sistemului regional studiat este reprezentat de Depresiunea
Bozovici, o depresiune intramontană, este important să menţionăm faptul că aria
depresionară s-a constituit ca nucleu de locuire umană încă din cele mai vechi timpuri, atât
datorită reliefului cu altitudine redusă, care a permis concentrarea populaţiei şi constituirea
sistemului de aşezări umane specifice, cât şi datorită potenţialului socio-economic bine
determinat care a permis valorificarea intensă atât a spaţiului depresionar propriu-zis cât şi
a zonelor montane înconjurătoare.
Principalul rol pe care-l putem atribui reliefului şi în principal subsistemului
montan, este cel de „adăpost sigur” pentru populaţiile aşezate aici, cel de „vatră de
conservare şi permanentizare” în procesul de etnogeneză şi cel de „spaţiu de rezistenţă la
marile invazii”545. În acest sens, Ion Conea susţinea faptul că, „în evul mediu fără Carpaţi
toată lumea e de acord că neamul românesc n-ar mai fi putut rămâne pe aceste locuri, ci
ar fi fost luat şi dus de puhoiul năvălitorilor”546. Aspectul a determinat concentrarea

544
Ianoş Gh., 2004, Geografia solurilor cu noţiuni speciale de pedologie, Edit. Mirton, Timişoara, p.125.
545
Coandă G., 2003, Carpaţii – spaţiu de conservare şi continuitate a vetrei etnice româneşti, Edit.
Bibliotheca, Târgovişte, p.25.
546
Conea I., 1994, Destinul istoric al Carpaţilor, în Geopolitica, Edit. „Glasul Bucovinei”, Iaşi, p.120.
183
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

populaţiei în spaţiul depresionar, impunându-i ca specific o „oicumenizare compactă”547 în

raport cu spaţiul montan înconjurător. Populaţia autohtonă este majoritară aici, iar alogenii
veniţi în spaţiul montan (cehii de exemplu) au fost primiţi cu înţelegere de către populaţia
românească, convieţuind în cele mai bune condiţii alături de aceştia. Pornind de la
considerentele de mai sus, George Coandă atribuie subsistemului montan, denumirea de
„GEOECOETNOSISTEM”, adică „a fost dintotdeauna, ca sistem geografic, o adevărată
casă (gr. oikos – casă = eco) – în sens de vatră a autohtonilor (...)”548.
Relieful, mai ales spaţiul montan, a impus şi o diversitate a procesului de
umanizare influenţând ecosistemele umane prin aspectele morfometrice care-l definesc549.
Procesul de umanizare a depăşit limitele depresiunii, consecinţă a potenţialului de
valorificare oferit de relief în scopul organizării aşezărilor şi posibilităţilor de practicare a
diferitelor activităţi economice. Pentru Ţara Almăjului, suprafeţele dezvoltate pe un
fundament cristalin, caracterizate prin valori reduse ale energiei reliefului şi fragmentării
acestuia, s-au conturat ca arii de favorabilitate pentru procesul de locuire şi valorificare
economică, în timp ce suprafeţele fragmentate, cu suport geologic instabil şi procese
geomorfologice active, dispun de un grad de favorabilitate foarte redus. În consecinţă,
relieful dispune de un potenţial geoeconomic bogat care a impus Ţării Almăjului o
economie de tip montan, bazată pe agricultură şi industrie tipică.
Rolul de adăpost al masivelor montane este reliefat nu doar de crearea condiţiilor
favorabile pentru locuire şi de continuitatea populaţiei majoritar româneşti, ci şi acela de
„spaţiu generator de ethos”550, adică de conservare a etnoculturii, reflectată prin două
aspecte: caracterul etnospiritual (manifestat prin port popular, cântece, dansuri etc.) şi
caracterul etnoproductiv (păstrarea meşteşugurilor şi îndeletnicirilor tradiţionale).
Trecând de la rolul de favorabilitate pe care l-a avut treapta montană în conturarea
Ţării Almăjului, la treapta de relief cea mai joasă, adică depresiunea, s-a dovedit a fi un
element cu rol pozitiv încă din cele mai vechi timpuri. De altfel este vorba de o situaţie
valabilă pentru toate entităţile teritoriale de tip „ţară” din România, în cazul tuturor,
depresiunile constituind nişte „forme defensive, cu porţile lor naturale, pe alocuri întărite
şi de mâna omului, după împrejurări, nu au fost ţinuturi izolate în masa montană; peste
culmi sau pe văile apelor, permanent, au comunicat unele cu altele, şi în măsură egală cu
exteriorul Carpaţilor, statornicind unitatea firească”551. Caracterul depresiunii este dat de:
concentrarea reţelei hidrografice în vatra sa, de predominarea treptelor reliefului
acumulativ, a climatului de adăpost, a inversiunilor termice în sezonul rece, formând
nivelul de bază local pentru ape şi favorizând diversificarea şi fragmentarea reliefului
precum şi eroziunea din masivele montane limitrofe.
Sub raportul relaţiilor om-natură se poate urmări în timp o influenţă reciprocă, în
sensul că la început, cadrul natural (şi mai ales relieful) a jucat un rol important în procesul
populării depresiunii, pentru ca ulterior, „o dată cu dezvoltarea forţelor de producţie,
greutatea să cadă pe factorii social-istorici, cadrul natural având însă întotdeauna o

547
Cucu V., Grigore M., Caloianu N., 1987, op.cit., p.4.
548
Coandă G., 2003, op.cit., p.52.
549
Matei Elena, 2007, Ecosistemele umane. O abordare din perspectivă geografică, Edit. Universitară,
Bucureşti, p.17-18.
550
Ibidem, p.108.
551
Iancu M., 1975, op.cit., p.11.
184
 Ana-Neli IANĂŞ

însemnătate apreciabilă. Omul s-a adaptat în mod activ condiţiilor naturale în raport cu
treapta socială pe care s-a situat şi a modificat în acelaşi timp cadrul natural
înconjurător, făcând din el un mediu propice dezvotării vieţii economice specifice acestei
depresiuni”552. Astfel, alături de alte elemente ale cadrului natural, relieful a influenţat
modul de repartiţie teritorială a populaţiei care s-a concentrat în special în lunca Nerei şi a
afluenţilor săi, pe conuri de dejecţie sau pe terase. Şi treptele mai înalte de relief ale Ţării
Almăjului (zona piemontană şi chiar montană) au favorizat umanizarea în altitudine,
proces care s-a efectuat în corelaţie cu folosirea spaţiului montan pentru organizarea de
aşezări (la începuturi permanente, în prezent temporare), creşterea animalelor, prelucrarea
lemnului, etc.
Cu timpul, oamenii au început să coboare în vatra depresiunii, acolo unde valorile
reduse ale energiei reliefului le-au permis dezvoltarea unei economii locale şi datorită
solurilor propice dezvoltării agriculturii, prezenţei apei potabile (alimentarea cu apă fiind
foarte dificilă la mare altitudine), climatului de adăpost.
În vatra depresiunii, populaţia nu s-a aşezat în lunca Nerei încă de la început,
deoarece era o zonă mlăştinoasă, ci s-a aşezat în regiunea de contact dintre depresiune şi
munte, de-a lungul râurilor, aproape de terenurile agricole, apă, păşune pentru animale,
păduri, adică s-a aşezat acolo unde relieful a prezentat cele mai favorabile condiţii de
locuire. Am demonstrat afirmaţia de mai sus şi prin întocmirea unei hărţi bulene (Figura
39) în care am urmărit reliefarea gradului de favorabilitate a reliefului pentru amplasarea
aşezărilor omeneşti, luând în calcul trei aspecte morfometrice: hipsometria, declivitatea şi
expoziţia versanţilor. Considerând drept favorabile locuirii, suprafeţele cu altitudine sub
400 m, cu declivitate mai mică de 10-15º şi cu expoziţie a versanţilor predominant însorită
şi semiînsorită, a rezultat foarte clar că spaţiul cel mai benefic amplasării aşezărilor este
depresiunea propriu-zisă şi doar în câteva cazuri particulare (partea sud-vestică a
sistemului) şi treptele de relief mai înalte.
Abia în urma realizării unor lucrări de bonitare, populaţia s-a aşezat şi în lunca
Nerei, apărând satele Prilipeţ şi Pătaş, în secolul al XV - lea (influenţate şi de prezenţa
drumului care străbate depresiunea). Zonele înmlăştinite (numite „mocerişe”) ocupă azi
suprafeţe reduse în comparaţie cu trecutul istoric, iar lunca este aproape în întregime o
zonă intens cultivată (consecinţă a pânzei freatice coborâte).
Chiar dacă vetrele satelor au coborât în depresiune, în zona montană au continuat
să existe aşezări semipermanente care să valorifice elementele cadrului natural (pădure,
păşune), explicându-se aşadar răspândirea populaţiei până la 900 m altitudine, până acolo
unde viaţa şi activitatea umană au găsit posibilităţi de dezvoltare. După cum este şi normal,
aşezările mari (peste 400 locuitori) sunt amplasate de o parte şi de alta a râului Nera,
urmând în general linia de contact dintre depresiune şi munte ori zona piemontană. Aici
densitatea lor depăşeşte media depresiunii, respectiv 6,2 aşezări la 100 km², tocmai datorită
condiţiilor favorabile de amplasare şi condiţiilor oferite de relief.
Repartiţia teritorială a aşezărilor în funcţie de condiţiile de amplasare oferite de
relief generează şi limitele de utilizare economică a spaţiului analizat.

552
Iosipescu Silvia, 1977, Aşezările omeneşti din depresiunea Almăj. Consideraţii etnogeografice, în Studii şi
Comunicări de Etnografie-Istorie, II, Caransebeş, p.9.
185
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 39. Harta favorabilităţii reliefului pentru amplasarea aşezărilor omeneşti,

în funcţie de hipsometrie, declivitate şi expoziţia versanţilor

4.1.6. Regionarea reliefului după criteriul funcţionalităţii economice

Ţara Almăjului, la fel ca orice altă regiune de tip „ţară” se caracterizează şi prin
organizarea funcţională a teritoriului depresionar şi a celui aferent, organizare impusă într-

186
 Ana-Neli IANĂŞ

o mare măsură de relief. Din acest punct de vedere putem afirma cu certitudine că
activitatea economică din sistemul regional analizat se desfăşoară în două planuri: în vatra
depresiunii, din Valea Nerei până la 450 m altitudine (unde este principala zonă agricolă,
de cultură a plantelor, pomicultură) şi în zona piemontană şi montană, de la 450 la 750 m şi
respectiv, peste 750 m altitudine (unde cea mai mare extindere o au păşunile şi fâneţele
care favorizează creşterea animalelor, dar şi fondul forestier care permite exploatarea
lemnului).
Organizarea funcţională are rolul de a asigura continuitatea populaţiei autohtone pe
aceste meleaguri. Evoluţia social-economică a Ţării Almăjului s-a concretizat prin
dezvoltări economice caracteristice, cu rol în definirea anumitor funcţionalităţi economice.
Astfel, în decursul evoluţiei istorice, s-a trecut de la o funcţionalitate agro-pastorală şi
silvo-pastorală, la o diversificare a activităţilor impusă de descoperirea unor noi resurse
care a presupus şi schimbarea funcţionalităţii. Indiferent de etapele parcurse în evoluţia sa
funcţională, sistemul are în prezent o funcţionalitate agro-pastorală şi industrială,
bineînţeles diversificată pe unităţi şi trepte de relief, caracteristicile sale rezultând din
„dezvoltarea agriculturii şi a unor ramuri industriale, în esenţa lor acestea fiind legate de
valorificarea resurselor predominant agricole şi forestiere. Acestor trăsături li se alătură
şi tradiţia unor activităţi meşteşugăreşti specific locale”553.
Masivele montane înconjurătoare (Munţii Semenic, Munţii Aninei, Munţii Locvei
şi Munţii Almăjului) care reprezintă cea mai înaltă treaptă de relief din Ţara Almăjului
susţin dezvoltarea predominantă a activităţii industriale (prelucrarea lemnului) datorită
fondului forestier bogat pe care-l oferă dar şi creşterea animalelor, favorizând practicarea
păşunatului. Dintre aceste masive muntoase, Munţii Aninei şi Munţii Locvei, prin
altitudinea mai coborâtă au favorizat şi dezvoltarea transporturilor rutiere. Primii sunt
traversaţi de o cale de comunicaţie de tranzit (DN 57B), care leagă Ţara Almăjului
(localitatea Bozovici) de Depresiunea Anina sau Oraviţa, iar Munţii Locvei de drumul care
leagă regiunea almăjană de Valea Dunării (de la Şopotu Nou la Moldova Nouă). Între
Munţii Semenic şi Munţii Almăjului, prin înşeuarea de la Pârvova se face legătura
centrului Ţării Almăjului cu Culoarul Mehadica (spre Iablaniţa).
Piemontul Bozovici (treapta de relief cu altitudinea de 450-750 m) este favorabil
creşterii animalelor, activităţi condiţionate de suprafeţele întinse ocupate cu păşuni şi
fâneţe. Este totodată traversat şi de drumuri forestiere care înlesnesc accesul în zona
montană.
Cele mai favorabile trepte de relief pentru amplasarea aşezărilor omeneşti, a reţelei
de drumuri şi desfăşurarea agriculturii sunt terasele, pe cele superioare, cultura plantelor şi
creşterea animalelor ocupând o proporţie relativ egală, iar pe cele inferioare, predominând
cultura plantelor. Lunca Nerei este zona cu cele mai fertile soluri, zonă cultivabilă şi
favorabilă amplasării aşezărilor şi căilor de comunicaţie. Tot din punct de vedere al
valorificării economice se remarcă şi peisajele create de relief, a căror funcţionalitate este
reflectată prin valorificarea lor turistică.

553
Cucu V., Grigore M., Caloianu N., 1987, op.cit., p.6.
187
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

188
Fig. 40. Funcţionalitatea economică a treptelor de relief din Ţara Almăjului
 Ana-Neli IANĂŞ

Din acest punct de vedere Ţara Almăjului se înscrie în cadrul regiunilor turistice
de peisaj din judeţul Caraş-Severin, prin cele două tipuri pe care le oferă: peisajul de
dealuri de tranziţie şi de interferenţă cu amprentă antropică (Piemontul Bozovici) şi
peisajul de câmpie terasată (oferit de depresiunea propriu-zisă)554.
Analizând toate elementele care conferă o anumită funcţionalitate economică
pentru fiecare treaptă de relief (Figura 40), concluzionăm prin a afirma că întotdeauna,
componenta naturală a sistemului a acţionat cu unele restricţii sau limite555, dar şi cu
elemente de favorabilitate în conturarea „ţărilor”. Aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul
Ţării Almăjului. Ea a asigurat şi continuă să asigură funcţionalitatea sistemului prin: rolul
de suport pentru comunitatea umană şi activităţile economice şi prin rolul de barieră
orografică (atribuit masivelor montane înconjurătoare care la începutul conturării „ţării” au
avut rol de apărare, de adăpost, dar ulterior au devenit un factor limitativ în calea
dezvoltării).

4.2. Componenta climatică a Ţării Almăjului

4.2.1. Caracteristici generale ale climatului

Studierea componentei climatice a Ţării Almăjului are o însemnătate majoră prin
faptul că a influenţat şi condiţionat alte componente naturale ale sistemului regional, cum
ar fi tipologia şi etajarea biopedologică, evoluţia reliefului cu rol de suport al desfăşurării
activităţii umane şi locuirii, varietatea culturilor agricole, etc., având în ansamblu un rol de
favorabilitate pentru locuirea străveche a regiunii şi conturarea sistemului regional actual.
Tocmai datorită acestui fapt, într-un studiu de geografie regională este foarte importantă
analizarea elementelor climatice cu rol de favorabilitate în geneza şi evoluţia sistemului,
caracteristicile climatice regionale şi bineînţeles, factorii climatici de risc care pot interveni
sub aspect restrictiv în dezvoltarea sistemului.
Consecinţă a poziţiei geografice în partea de SV a ţării, respectiv de sud – sud – est
a Banatului, nu foarte departe de Marea Mediterană şi la adăpostul masivelor muntoase
aparţinătoare grupei Munţilor Banatului, teritoriul sistemului regional almăjan aparţine
climatului temperat-continental moderat, subtipului bănăţean cu frecvente influenţe
submediteraneene în anumite perioade ale anului. Acest subtip climatic prezintă câteva
caracteristici de bază: circulaţia generală a maselor de aer vestic oceanic cu pătrunderi
frecvente ale aerului cald şi umed care determină un climat mai blând pe timpul iernii şi
secetos vara; frecvente încălziri iarna şi cantităţi mari de precipitaţii pe timpul primăverii.

554
Olaru M., 1977, Valorificarea patrimoniului turistic al aşezărilor rurale din partea de sud-vest a ţării
(Judeţul Caraş-Severin), în Studii şi Comunicări de Etnografie-Istorie, II, Caransebeş, p.499.
555
Restricţiile pot fi impuse şi de procesele de modelare actuală a reliefului Ţării Almăjului: pluviodenudarea
şi eroziunea în suprafaţă care diminuează potenţialul productiv al terenurilor (mai ales a celor cu pante
accentuate, cu expoziţie a versanţilor pe direcţie V şi SV, cu grad redus de acoperire a lor cu vegetaţie etc.);
alunecările de teren şi modelarea antropică generată de mai multe procese (defrişările – intensificate atât pentru
comerţul cu lemn cât şi pentru extinderea suprafeţelor agricole; desţelenirile cu consecinţă în degradarea
versanţilor prin declanşarea unor procese geomorfologice şi în formarea conurilor de dejecţie în zonele de
debuşare ale torenţilor).
189
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Moderarea regimului climatic pe timpul iernii este cauzată de pătrunderea maselor

de aer cald şi umed adus de activitatea ciclonică din Marea Mediterană, manifestată prin
creşterea temperaturilor şi a precipitaţiilor.
Din punct de vedere al etajelor climatice, cea mai mare parte a Ţării Almăjului
aparţine etajului de deal şi podiş (cu altitudinea sub 750 m), caracterizat prin temperaturi
medii anuale de 9 - 11ºC, precipitaţii medii de 700 – 800 mm/an, depuneri de polei şi
chiciură, iarna, pe fundul văilor şi în vatra depresiunii, etc.
Cu toate particularităţile evidenţiate, considerăm clima ca fiind unul dintre factorii
de favorabilitate ce au determinat popularea regiunii încă din cele mai vechi timpuri şi
constituirea sistemului regional Ţara Almăjului.

4.2.2. Particularităţile elementelor climatice

Pentru a reliefa rolul de favorabilitate al climei şi specificitatea elementelor
climatice care definesc sistemul regional almăjan, am utilizat datele înregistrate la staţiile
meteorologice Bozovici - 256 m altitudine - (pentru vatra depresiunii) şi Semenic - 1432 m
altitudine - (pentru zona montană înconjurătoare), pe o perioadă cuprinsă între anii 1975 şi
2007, cu mici abateri de la aceast interval în funcţie de disponibilitatea datelor pentru
anumiţi parametrii climatici. De asemenea, pentru întocmirea unor hărţi climatice am
apelat şi la utilizarea şirului de date de la alte staţii meteorologice (Caransebeş – 241 m,
Oraviţa - 309 m, Berzasca - 71 m iar, în alte cazuri şi la datele înregistrate la posturile
pluviometrice Anina - 650 m şi Pârvova – 450 m) din exteriorul sistemului regional
almăjan, tocmai pentru a putea evidenţia diferenţierile regionale şi altitudinale.

4.2.2.1. Temperatura aerului

Temperatura medie multianuală a Ţării Almăjului scade odată cu creşterea
altitudinii reliefului de la 9,2 ºC în depresiunea propriu-zisă (la Bozovici) la 6 – 8 ºC în
Munţii Almăjului în jurul altitudinii de 1000 m, respectiv 3,7 ºC în Munţii Semenic la
peste 1400 m altitudine. Am obţinut valori medii ale temperaturii pe baza datelor statistice
înregistrate la cinci staţii meteo: Bozovici, Semenic, Berzasca, Oraviţa, şi Caransebeş, ceea
ce ne-a permis demonstrarea zonalităţii verticale a acestui element meteorologic,
definitoriu pentru clima regiunii şi identificarea anilor mai călduroşi, respectiv mai
răcoroşi (Figura 41). Am considerat relevantă situaţia înregistrată la staţia meteo Bozovici
(întrucât evidenţiază particularităţile termice din partea intens locuită a sistemului – adică
depresiunea propriu-zisă), constatând faptul că cel mai călduros an în intervalul de timp
1975 – 2006 a fost anul 2000 cu o valoare a temperaturii medii de 12,6 ºC, destul de
ridicată faţă de media multianuală de 9,2 ºC, urmat de anii 1991 (10,4 ºC) şi 2002 (10,2
ºC). În schimb, cel mai răcoros an a fost 1978, cu o valoare a temperaturii medii anuale de
8,2 ºC, o valoare similară fiind înregistrată şi în anii 1985 – 1986, în timp ce în 2005,
temperatura a fost de 8,7 ºC iar în 2006 de 8,9 ºC (Figura 42).
În schimb, observând variaţiile temperaturii medii lunare multianuale se constată
că cea mai rece lună a anului la ambele staţii meteorologice din sistem este ianuarie (-2,4
ºC în depresiune, la Bozovici şi -6,1 ºC în zona montană, la Semenic) urmată, în funcţie de
altitudine, de luna februarie (pentru zona montană) sau decembrie (pentru spaţiul
depresionar). De asemenea, cele mai calde luni din an sunt iulie şi august, cu valori medii
ale temperaturii de 19,6 ºC la Bozovici, respectiv 12,7 ºC la Semenic (Figura 43).
190
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 41. Ţara Almăjului. Temperatura medie multianuală a aerului

în perioada 1960-2007556

556
Şirul de date statistice utilizate la realizarea hărţii temperaturii medii multianuale pentru Ţara Almăjului au
fost obţinute atât din bibliografie, pentru perioada 1960-1975 (Dumitrescu Elena, 1976, Curs de climatologie
191
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 42. Variaţia temperaturii medii multianuale Fig. 43. Variaţia temperaturii medii lunare
la staţia meteo Bozovici (1975-2006) multianuale la staţiile meteo Bozovici şi Semenic
(1975-2007)

Fig. 44. Media temperaturilor maxime lunare Fig. 45. Media temperaturilor maxime
multianuale la staţiile meteo Bozovici şi multianuale la staţiile meteo Bozovici
Semenic în perioada 2000-2006 şi Semenic în perioada 2000-2006

Fig. 46. Media temperaturilor minime lunare Fig. 47. Media temperaturilor minime
multianuale la staţiile meteo Bozovici şi multianuale la staţiile meteo Bozovici
Semenic în perioada 2000-2006 şi Semenic în perioada 2000-2006

R.S.R., Edit. Centrul de multiplicare al Universităţii Bucureşti, p.347-348; ***, 2008, Clima României, Edit.
Academiei Române, Bucureşti), cât şi de la Centrul Meteorologic Regional Banat-Crişana, Timişoara, pentru
perioada 1975-2007.
192
 Ana-Neli IANĂŞ

Potrivit măsurătorilor şi observaţiilor meteorologice întreprinse la cele două staţii

meteorologice din interiorul sistemului regional almăjan, temperaturile extreme lunare şi
anuale înregistrate au fost astfel: temperatura maximă lunară multianuală s-a înregistrat în
luna iulie (cu valori de 34,7 ºC) la Bozovici şi în luna august (24,3 ºC) la Semenic,
observându-se o producere a temperaturilor maxime lunare ceva mai târziu pe măsura
creşterii altitudinii. Realizând şi o medie a temperaturilor maxime multianuale pentru
perioada 2000-2006 s-a constatat că aceasta a avut cea mai mare valoare în anul 2000 (25,3
ºC) la staţia meteo Bozovici, valoarea absolută înregistrată aici fiind de 36,3 ºC în 26 iulie
1965557. În zona montană a Semenicului, media temperaturilor maxime multianuale a avut
valoare mult mai scăzută (16,7 ºC în anul 2000) din nou datorită influenţei altitudinii
reliefului, analiza făcându-se în acest caz doar pentru o perioadă de şapte ani, rezultat al
lipsei datelor statistice (Figurile 44 şi 45).
Pe de altă parte, temperatura minimă lunară multianuală este la ambele staţii
meteorologice înregistrată în luna ianuarie cu valori de -17,8 ºC la Bozovici, respectiv -
17,9 la Semenic. Realizând o medie a temperaturilor minime multianuale, pentru staţia
meteo Bozovici cea mai scăzută valoare a fost înregistrată în anul 2006 (-4,5 ºC), iar pentru
Muntii Semenic în anul 2005 (-6,8 ºC). Totuşi, valoarea minimă absolută a fost înregistrată
în data de 15 ianuarie 1980 (-26,6 ºC), (Figura 46 şi 47) astfel că „în termeni populari,
Bozoviciului i se mai spune şi polul frigului din Banat”.
Perioada la care temperaturile medii zilnice încep să fie pozitive este în jurul datei
de 11 februarie, iar cele negative începând cu mijlocul lunii noiembrie. Analiza valorilor
de temperatură are o însemnătate majoră pentru activităţile agricole desfăşurate în cadrul
sistemului regional, mai ales că se suprapune în cea mai mare parte unei depresiuni
intramontane, afectată de inversiuni termice care favorizează acumularea maselor de aer
rece pe văi şi pe fundul depresiunii, cea mai benefică practicării agriculturii. Datorită
semnificaţiei pe care o are acest element climatic, a constituit obiectul de studiu al multor
cercetători, unul dintre cele mai relevante studii în acest sens fiind cel întreprins de Doina
Mihalca şi Eugenia Stanciu în 1999, demonstrând deferenţierile altitudinale ale
parametrului climatic inclusiv pe teritoriul sistemului regional almăjan.

4.2.2.2. Durata de strălucire a Soarelui

Analiza duratei de strălucire a Soarelui pentru sistemul regional Ţara Almăjului
este de o mare importanţă întrucât influenţează cantitatea de lumină şi căldură din sistem,
cu repercusiuni însemnate asupra duratei de vegetaţie a plantelor, duratei sezonului turistic,
etc. Valoarea medie anuală este cuprinsă în medie între 1700 – 1800 ore cu Soare iar
media lunară multianuală oscilează de la valori mai reduse (50 – 80 ore cu soare în luna
decembrie, variaţiile fiind bineînţeles în funcţie de altitudine) şi peste 280 ore cu soare în
luna iulie. Se constată că pe timpul iernii, cele mai multe ore cu Soare se înregistrează la
altitudini mai ridicate, în timp ce în depresiune, situaţia se inversează. Cauza este în strânsă
legătură cu nebulozitatea, întrucât vârfurile munţilor în sezonul rece rămân de regulă
deasupra plafonului de nori, în timp ce văile şi depresiunea propriu-zisă se caracterizează
printr-o durată de strălucire a Soarelui mai redusă. Totuşi, situaţia este inversă în sezonul

557
Dolângă N., Dolângă E., 2006, op.cit., p.18.
193
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

cald al anului, în cazul sistemului regional Ţara Almăjului, diferenţierile nefiind foarte
contrastante şi consecinţă a altitudinii nu foarte ridicate a masivelor montane din jur
(Figura 48).

Fig. 48. Durata de strălucire a Soarelui la Fig. 49. Variaţia nebulozităţii medii lunare
staţiile meteo Bozovici şi Semenic multianuale la staţiile meteo Bozovici şi
între anii 2005-2006 Semenic (1975-2007)

4.2.2.3. Nebulozitatea
Nebulozitatea are o influenţă foarte mare asupra duratei de strălucire a Soarelui,
având valori destul de ridicate datorită poziţiei geografice a sistemului regional Ţara
Almăjului în vestul ţării, adică sub incidenţa ciclonilor din vest şi a celor mediteraneeni din
sud şi sud-vest, aducători de precipitaţii abundente. Astfel, o valoare a nebulozităţii medii
multianuale în depresiunea propriu-zisă este de circa 5,7 zecimi (Figura 49).
Nebulozitatea creşte cu altitudinea, la staţia meteo de la Semenic având valoarea
medie multianuală de 6,4 zecimi. Desigur şi expoziţia versanţilor faţă de direcţia de
deplasare a maselor de aer determină „diferenţieri în valoarea nebulozităţii pentru aceeaşi
altitudine, aceasta fiind cu cel puţin o zecime mai mare pe versanţii vestici şi nordici,
comparativ cu cei sudici şi estici”558.
Urmare a influenţei sistemelor barice care traversează sau staţionează deasupra
sistemului regional almăjan şi a României în general, nebulozitatea înregistrează în cursul
anului, un maxim şi un minim care reiese din analiza variaţiei nebulozităţii medii lunare
multianuale. Astfel, în zona depresionară (la Bozovici), maximul de nebulozitate se
produce în luna ianuarie (7,1 zecimi) ca urmare a activităţii ciclonice dinspre Marea
Mediterană cât şi datorită inversiunilor de temperatură care au loc în depresiunea
intramontană. Odată cu creşterea altitudinii (la Semenic), maximul nebulozităţii se
deplasează spre sfârşitul iernii, în lunile februarie-martie (7,8 – 7,9 zecimi). Minimul de
nebulozitate are loc vara, în lunile iulie-august, cu valori de circa 4,2 – 4,3 zecimi în
depresiune şi 5,2 în Munţii Semenic.

4.2.2.4. Precipitaţiile atmosferice

Cantitatea de precipitaţii constituie una dintre cele mai importante caracteristici ale
climei, apa provenită din ploi şi topirea zăpezilor constituind rezerva de umezeală a solului
necesară plantelor în perioada de vegetaţie, sursa de alimentare cu apă a reţelei

558
*** 1983, Geografia României, vol. I – Geografie fizică, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, p. 227.
194
 Ana-Neli IANĂŞ

hidrografice şi principala sursă a procesului de evaporare. Totodată, regimul precipitaţiillor

determină procesele morfogenetice şi condiţionează desfăşurarea anumitor activităţi
umane.
Precipitaţiile medii anuale în Ţara Almăjului sunt în medie cuprinse între 700 şi
800 mm. În sezonul cald, care începe din aprilie şi durează până la sfârşitul lunii
septembrie, cad în medie 450 mm de precipitaţii, ceea ce reprezintă aproximativ 65% din
cantitatea anuală, restul de 300 – 350 mm înregistrându-se în anotimpul rece al anului
datorită predominării regimului anticiclonic.
Analizând situaţia precipitaţiilor medii multianuale, este evidenţiată sporirea lor
cantitativă pe măsura creşterii altitudinii, astfel încât vatra depresiunii primeşte o medie de
631,9 mm (situaţie înregistrată la staţia meteo Bozovici – 256 m), treapta piemontană se
caracterizează prin valori medii de 800-950 mm, treapta montană joasă de până la 1000-
1100 m primeşte o cantitate medie de 950-1050 mm, iar treapta montană înaltă a
sistemului regional (vârfurile de peste 1100 m din Munţii Almăjului şi platoul înalt al
Semenicului) înregistrează valori de peste 1050 mm (mai exact 1169,7 mm – valoarea
medie multianuală la staţia meteo Semenic localizată la 1432 m altitudine). Pe de altă
parte, cantităţile medii lunare multianuale, reliefează cele mai ridicate valori pentru luna
august (cu o medie de 74,4 mm la Bozovici şi 149,1 mm la Semenic, consecinţă a
altitudinii mai ridicate). Cele mai scăzute valori sunt în sezonul rece al anului, în luna
februarie, cu o medie de 33,9 mm la Bozovici, respectiv în luna decembrie, cu 55,9 mm la
Semenic (Figura 50).

160

140

120

100
Pp (mm)

80

60

40

20

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Bozovici Semenic

Fig. 50. Precipitaţiile medii lunare multianuale la staţiile

meteo Bozovici şi Semenic în perioada 1950-2007

Cantitatea maximă a precipitaţiilor lunare multianuale căzută în 24 de ore este de

asemenea foarte important a fi studiată întrucât acţionează ca un factor restrictiv în
desfăşurarea activităţilor umane, în special agricole. În general, cantităţi mari se
înregistrează în lunile de vară, cu un maxim în luna iulie în vatra depresiunii (24,6 mm la
Bozovici), şi ceva mai târziu în zona montană înaltă a sistemului regional (44,9 mm la

195
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Semenic în luna august). De cele mai multe ori precipitaţiile au caractere de aversă
(Figurile 51, 52).

25 45

40
20
35

30
15
Pp (mm)

Pp (mm)
25

10 20

15
5 10

5
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII 0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Fig. 51. Precipitaţii maxime lunare multianuale Fig. 52. Precipitaţii maxime lunare multianuale
căzute în 24 ore la staţia meteo Bozovici căzute în 24 ore la staţia meteo Semenic
în perioada 1975-2006559 în perioada 2000-2007560

Analiza componentei climatice şi mai cu seamă a precipitaţiilor este prioritară

întrucât condiţionează şi alte componente ale sistemului regional, în special componenta
hidrică prin creşterea debitului râurilor, având aşadar repercusiuni nu numai asupra
componentei naturale ci şi asupra componentei antropice a sistemului almăjan.

4.2.2.5. Vântul
Vântul prin frecvenţa şi mai ales viteza cu care bate acţionează în cadrul sistemului
în primul rând ca factor de restrictivitate deşi în depresiunea propriu-zisă, viteza este mai
redusă datorită barierei create de masivele montane. În zona montană cea mai mare
frecvenţă o au vânturile de sud (22,8%) urmate de cele nordice (17,4%), iar în depresiune
predomină vânturile de SV (10,2%) şi cele de NV (9,5%), (Figura 53). Acestea sunt în
general aducătoare de precipitaţii atmosferice abundente. Viteza vântului creşte cu
altitudinea, de la 3,6 m/s în depresiune561 la 6,7 m/s în zona montană562, în timp ce
„perioada de calm este destul de mare în raport cu alte zone din Banat, la Bozovici fiind
de 66,1%”563.
O importanţă deosebită o au şi vânturile locale cum ar fi: austrul (vânt de influenţă
submediteraneeană, denumit de localnici „Sărăcilă” întrucât distruge recoltele; coşava, un
vânt rece de tip Bora; vânturile de tip foehn care coboară în depresiune de pe versanţii
munţilor şi care bat mai ales primăvara, grăbind topirea zăpezilor).
Însemnătatea pe care almăjenii o acordau manifestării elementelor climatice
rezultă din cunoştinţele de meteorologie populară pe care le-au dobândit încă din timpurile
străvechi. Astfel, „la Bobotează, când bate vântul uscat de la răsărit, se ştie că anul va fi
secetos; când bate Dunăreanţul sau Vântul Cald, se spune că anul va fi ploios. Sărăcilă

559
Datele statistice provin de la Centrul Meteorologic Regional Banat-Crişana, Timişoara.
560
Ibidem
561
Valoarea medie multianuală înregistrată la staţia meteo Bozovici pentru vânturile de nord-vest.
562
Valoare medie multianuală înregistrată la staţia meteo Semenic pentru vânturile de sud-est.
563
Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.15.
196
 Ana-Neli IANĂŞ

sau Boarea, vânturi dinspre miazănoapte, anunţă secetă şi, respectiv, ploi îndelungate.
Vântul Mare (de la răsărit) aduce zăpadă încă de la sfârşitul toamnei”564.

Fig. 53. Valori medii multianuale ale frecvenţei şi direcţiei vântului în perioada 1975-2007565.
a. staţia meteo Bozovici (256 m altitudine); b. staţia meteo Semenic (1432 m altitudine)

4.2.3. Diferenţieri climatice regionale

Expresia cea mai fidelă de realizare a unor diferenţieri climatice regionale în cadrul
sistemului aflat în studiu are la bază analizarea topoclimatelor a căror prezenţă poate fi
impusă de mai mulţi factori: relief (prin altitudine), vegetaţie, prezenţa formelor carstice
etc. În urma analizării detaliate a acestora va fi foarte evident faptul că unele topoclimate
acţionează în sistem ca factori de favorabilitate pentru locuire şi desfăşurarea diferitelor
activităţi economice, pe când alţi factori vor avea un rol restrictiv în calea populării sau
practicării diverselor activităţi (topoclimatul de munte).
● Un prim tip îl reprezintă topoclimatul de munte care include mai multe
topoclimate complexe şi elementare, rezultat al expoziţiei diferite a versanţilor faţă de
circulaţia maselor de aer, altitudinii, formelor de relief întâlnite, gradului de înclinare al
pantelor, etc. În acest tip de topoclimat se înscriu masivele grupei Banatului care
înconjoară şi delimitează sistemul regional al Ţării Almăjului (munţii: Semenic, Aninei,
Almăjului şi chiar Locvei). Principalele sale caracteristici sunt date de: temperatura medie
anuală cu valori de cca 6 – 8 ºC în Munţii Almăjului la 1000 m altitudine şi 3,7 ºC în
Munţii Semenic la 1400 m altitudine, iarna temperatura medie a aerului este negativă (în
jurul valorii medii de -6,1 ºC), minima lunară multianuală înregistrată fiind de -17,9 ºC;
vara este destul de scurtă, temperatura medie fiind de 12,7 ºC, cu o maximă lunară
multianuală de 16,7 ºC; durata de strălucire a Soarelui este mare în sezonul rece al anului;
nebulozitatea atinge valori de 6,4 zecimi, iar precipitaţiile cresc cu altitudinea, având o
medie de 850 mm/an la 1400 m altitudine; vânturile de sud au o frecvenţă mai ridicată iar
vitezele medii anuale depăşesc şi 10 m/s.
În cadrul topoclimatului munţilor Banatului, se disting mai multe topoclimate
elementare:

564
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.8.
565
Datele statistice provin de la Centrul Meteorologic Regional Banat-Crişana, Timişoara.
197
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

- topoclimatul culmilor montane (între 1000 şi 1400 m altitudine) caracterizat prin

temperaturi relativ scăzute, frecvenţă şi intensitate mare a vântului, frecvenţa mare de
producere a fenomenelor meteorologice de iarnă;
- topoclimatul versanţilor evidenţiat prin diferenţieri ale caracteristicilor
elementelor climatice în funcţie de expoziţie, imprimând pretabilităţi variate în modul de
valorificare al terenului (de exemplu versanţii cu expoziţie vestică primesc mai mari
cantităţi de precipitaţii, aici umezeala şi nebulozitatea au valori mai ridicate, regimul ternic
este mai moderat, în comparaţie cu versanţii cu expoziţie estică unde gradul de uscăciune
este mai mare şi contrastele termice mai frapante)566.
- topoclimatul depresiunii propriu-zise, cu: temperatură medie anuală de 9,2 ºC (cu
cea mai mare medie anuală de 10,4 ºC atinsă în 1994 şi cu cea mai mică de 8 ºC în 1980),
cu valoarea medie multianuală a lunii iulie de 19,6 ºC şi a lunii ianuarie de -2,4 ºC; valorile
temperaturii maxime multianuale sunt în medie de 26,5 ºC iar a celor minime multianuale
de -15,5 ºC; durata de strălucire a Soarelui este mai mare vara; nebulozitatea are valori
medii de 5,7 zecimi; precipitaţii medii de 636,8 mm/an, vânturi de sud-vest şi nord-vest, cu
viteză medie de 3,2 m/s; sunt frecvente inversiunile termice, ceaţa şi calmul atmosferic.
● Piemontul Bozovici corespunde unui topoclimat de dealuri înalte (până la 750 –
800 m altitudine). Specificitatea este dată de: temperaturile medii anuale de 7-8 ºC,
temperatura medie a lunii iulie de cca 20 ºC, a lunii ianuarie de -3 ºC, precipitaţii medii de
600-700 mm/an şi vânturi influenţate de barajul orografic.
● Lunca Nerei şi celelalte văi din sistem se înscriu într-un topoclimat definit prin
umiditate mai ridicată a aerului, inversiuni termice şi frecvente canalizări ale maselor de
aer.
● Suprafeţele calcaroase (din zonele de chei şi nu numai) se caracterizează prin
albedoul mai mare al calcarelor, roci care acumulează căldură în zilele însorite, încălzind
stratul de aer din imediata sa apropiere.
Exceptând tipurile de topoclimate prezentate mai sus, se mai pot identifica şi altele
în funcţie de criteriul luat în considerare (exemple: topoclimatul pădurilor, pajiştilor, etc.).

Fig. 54. Histofenograma la staţia meteo Fig. 55. Histofenograma la staţia meteo
Bozovici (256 m altitudine) Semenic (1432 m altitudine)

Studiind toate diferenţierile regionale din cadrul sistemului, se pot identifica drept
puţin favorabile pentru locuit, topoclimatul de munte (cu subtipurile: de culme, de versant)

566
*** 1983, Geografia României, vol. I., op.cit., p.287.
198
 Ana-Neli IANĂŞ

şi topoclimatul de dealuri înalte (Piemontul Bozovici). Ele sunt însă favorabile pentru
practicarea unor activităţi economice cum ar fi exploatarea lemnului şi creşterea
animalelor. Cel mai favorabil este topoclimatul de depresiune şi lunca Nerei, unde sunt
amplasate aşezările omeneşti şi unde se poate practica agricultura bazată aici pe cultivarea
plantelor, în special a cerealelor şi pomilor fructiferi. La nivelul întregului sistem regional,
climatul susţine dezvoltarea practicilor agricole şi prin durata sezonului de vegetaţie al
plantelor, de cca 280 zile anual (în medie), un sezon de vegetaţie foarte lung în vatra
depresiunii şi de aproximativ 227 zile în zona montană. Am ajuns la această concluzie
întocmind şi analizând histofenograma la staţiile meteorologice Bozovici (în vatra
depresiunii), (Figura 54) şi Semenic (în zona montană), (Figura 55).

4.2.4. Elemente climatice cu rol restrictiv în sistem

Datorită climatului moderat de influenţele submediteraneene, fenomenele
climatice de risc nu prezintă în Banat (deci nici în Ţara Almăjului) valori deosebite în ceea
ce priveşte frecvenţa sau intensitatea, cea mai mare parte a lor fiind impredictibile, sau
predictibile pe o perioadă scurtă de timp. Analizând situaţia înregistrată la cele două staţii
meteorologice din interiorul sistemului regional almăjan (Tabel 8), am identificat existenţa
mai multor tipuri de elemente cu rol restrictiv, dintre care, probabilitatea cea mai mare de
producere o au: inversiunile termice, ploile torenţiale şi grindina.

Tabel 8. Numărul de zile cu fenomene meteorologice deosebite

la staţiile meteo Bozovici, Semenic şi Oraviţa
Staţia Bozovici Oraviţa Semenic
meteo (256 m) (309 m) (1432 m)
An 2005 2006 2005 2006 2007 2005 2006 2007
zăpadă 36 27 38 30 16 60 34 54
lapoviţă 4 1 7 5 7 1 1 6
burniţă 5 3 8 4 8 7 9 4
grindină - 2 - 2 - 2 6 4
brumă 82 79 21 32 17 1 4 3
polei 1 1 4 5 - 5 1 -
chiciură 7 12 1 3 6 33 17 23
ceaţă - - 21 30 21 74 48 56
aer ceţos - - 67 74 80 36 31 30
aversă
- - 102 94 96 87 83 80
ploaie
oraje - - 32 35 37 20 26 38
Măzări-
- - 1 - - 1 3 2
che
vânt tare/
- - 6 2 5 12 11 13
viscol
Sursa: Arhiva Centrului Meteorologic Regional Banat-Crişana, Timişoara şi A.N. Apele Române-S.G.A.
Reşiţa, Caraş-Severin

199
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Totodată trebuie să menţionăm şi faptul că probabilitatea de producere a

fenomenelor climatice cu rol restrictiv în sistem este mult mai mare din punct de vedere
altitudinal, în zona montană a regiunii (comparativ cu vatra depresiunii), iar din punct de
vedere al anotimpului, în sezonul rece al anului.
Specifice topoclimatului de depresiune intramontană, inversiunile de temperatură
sunt factori primari ai riscului de apariţie a extremelor termice, cu efecte importante asupra
ciclului vegetativ al plantelor spontane şi de cultură, dar şi asupra populaţiei: „în condiţii
de inversiune termică asociată cu ceaţă persistentă, organismul uman se confruntă cu
stare de disconfort sau pot să apară îmbolnăviri datorită temperaturilor foarte scăzute şi
umezelii ridicate a aerului”567.
Pe de altă parte, ploile torenţiale, manifestări climatice extreme mai frecvente în
lunile iunie-august, prezintă în Banat o durată mai mică la câmpie decât la munte, invers
proporţională cu intensitatea fenomenului. Ploile torenţiale sunt de natură frontală, iar
excepţiile se constituie ca fenomene de risc. Conform datelor statistice568, astfel de situaţii
au fost înregistrate la staţia Semenic în data de 20 iunie 1997 (intensitate de 2,05
mm/minut şi durată de cca. 4 minute) şi la staţia meteorologică Bozovici în zilele de 29-30
iulie 1971 (intensitate de 0,15 mm/min şi durată de 512 minute).
Din punctul de vedere al vulnerabilităţii teritoriului, istoricul producerii ploilor
torenţiale în Banat consemnează un numărul de maxim trei astfel de fenomene climatice
extreme la staţia Semenic şi de maxim două la staţia Bozovici (în 1971 şi 1997). Apar, de
asemenea, în şirul de date statistice şi ani fără nici o consemnare de acest fel (1974).
Grindina este un fenomen de risc specific sezoanelor de tranziţie. Producerea unui
astfel de fenomen climatic în arealul Ţării Almăjului se poate solda cu pagube ecologice şi
materiale însemnate: „prin distrugerea masei verzi este compromisă recolta, care, la
rândul său, afectează vieţuitoarele, inclusiv omul. Se mai adaugă distrugerea terenurilor
în pantă, a unor obiective social-economice, a transporturilor, a liniilor aeriene electrice,
de comunicaţii etc.”569. Atunci când este însoţită de oraj, aversă sau vânt puternic, poate
duce chiar la pierderi de vieţi omeneşti. Două situaţii excepţionale, cea din 15 iunie 1990
(cu durată de 11 minute şi diametru de 8 mm) şi cea din 16 iunie 1992 (cu durată de 12
minute şi diametru de 15 mm) au fost consemnate în statisticile meteorologice.
Toate aceste fenomenele de risc climatic din Ţara Almăjului, la care se mai adaugă
datele extreme de producere a îngheţului (cel mai timpuriu, respectiv cel mai târziu), dar
şi zilele caniculare, poleiul, chiciura sau bruma au un rol restrictiv asupra ciclurilor
vegetale şi practicilor agricole asociate şi sunt potenţate de vulnerabilitatea mare pe care
mediul rural o prezintă, în general, în România (cu riscurile demografice, sociale şi
economice caracteristice).

567
Moldovan F., 2003, Fenomene climatice de risc, Edit. Echinox, Cluj-Napoca, p.140.
568
Stanciu Eugenia, 2005, op.cit., p.163.
569
Ibidem, p.170.
200
 Ana-Neli IANĂŞ

4.3. Componenta hidrică a Ţării Almăjului

4.3.1. Caractere generale ale reţelei hidrografice din sistemul regional almăjan
Din punct de vedere hidrografic, Ţara Almăjului este un spaţiu bogat în ape,
predominând într-o proporţie mai mare apele de suprafaţă în raport cu cele subterane.
Configuraţia reţelei hidrografice este influenţată de acţiunea factorilor endogeni şi exogeni,
precum şi de orientarea reliefului, gradul de înclinare al pantelor, etc. Cercetători precum
Mateescu, Iordan sau Posea au evidenţiat modul de formare al aspectului actual pe care-l
are reţeaua hidrografică din Ţara Almăjului. Exceptând cursul Nerei, a fost menţionată şi
existenţa altor cursuri de apă longitudinale în zona depresionară, cursuri de apă care au
fragmentat piemontul şi au dispărut, pe măsură ce Nera s-a adâncit, definitivându-se astfel
reţeaua hidrografică actuală, cu o singură vale longitudinală.
În literatura de specialitate, sistemul regional almăjan este cunoscut şi sub numele
de Ţara Nerei, întrucât suprafaţa sa se grefează în totalitate pe bazinul hidrografic al râului
Nera, cunoscut de localnici şi sub denumirea de: Nergana, Nergăniul, Nercăni sau
Norgăniul (în limba sanscrită, „nergăn” înseamnă viteaz, puternic). Denumirea se
păstrează în special pentru sectorul superior al Nerei.
Nergăniul (Nera) care aparţine grupei sud-vestice de râuri ale României, izvorăşte
de sub vârful Piatra Goznei (1447 m) din Munţii Semenic şi intră în Ţara Almăjului pe
teritoriul localităţilor Pătaş şi Borlovenii Vechi, „prin poarta formată de Coasta Pătaşului
(...) şi de Dealul Bujor (...)570”, străbătând acest „loc unde trăiesc oameni cu acelaşi grai,
aceleaşi preocupări, obiceiuri şi năzuinţe, un loc unde curgerea veacurilor este
asemănătoare apei strălimpezi şi curgătoare”571. Nera drenează versantul sud-estic al
Munţilor Semenic unde îşi sapă o vale îngustă pe o distanţă de 26 km şi versantul nord-
vestic al Munţilor Almăj, separând totodată Munţii Semenicului şi ai Aninei de Munţii
Almăjului şi cei ai Locvei. Are o lungime de 131,2 km, o suprafaţă a bazinului hidrografic
de 1361,7 km², o altitudine medie a acestuia de 550 m şi o pantă medie de 30 m/km572.
„Volumul de apă transportat e caracteristic râurilor mici-mijlocii, măsurându-se la
vărsare un debit mediu anual de 12,2 m³/s”573.Cursul râului Nera poate fi împărţit în patru
sectoare574 dintre care, primele două aparţin sistemului regional almăjan. Este vorba despre
sectorul cursului superior (de la izvoare până la localitatea Borlovenii Vechi) şi al doilea
sector, corespunzător cursului Nerei din Depresiunea Bozovici (între localităţile Borlovenii
Vechi şi Şopotu Nou).

570
Meilă M., 2008, Nera, Edit. Tim, Reşiţa, p.13.
571
Sitariu D., 2002, op.cit., p.8.
572
*** 1975, Geografia judeţului Caraş-Severin, vol. I, Tipografia Universităţii, Timişoara; *** 1981, Caraş-
Severin. Monografie, op.cit., p.30.
573
Meilă M., 2008, op.cit., p.6.
574
În sectorul superior, desfăşurat pe o lungime de 25 km, Nera curge pe direcţie N-S, printr-o albie foarte
îngustă; în cel de-al doilea sector (30 km), direcţia râului se modifică dinspre est către sud-vest; urmează
sectorul Nerei dintre Şopotu Nou şi Sasca Română unde râul îşi sculptează frumoasele chei pe o lungime de 18
km; ultimul sector este cel al cursului inferior, de la Sasca Română până la vărsarea în Dunăre, direcţia de
curgere fiind aici est-vest (Idem).
201
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 56. Ţara Almăjului. Reţeaua hidrografică

202
 Ana-Neli IANĂŞ

Celelalte două sectoare sunt localizate în afara sistemului regional analizat, având
însă o legătură directă cu particularităţile componentei hidrice din Ţara Almăjului.
Din masivele montane limitrofe, Nera îşi adună afluenţii, „câteva râuleţe şi ogaşe
despică munţii şi dealurile, udă valea pierzându-se în râul Nera” (Smeu, 1977). Astfel,
dintre afluenţii de dreapta pe care îi primeşte râul Nera pe teritoriul Ţării Almăjului
amintim: râul Miniş, Valea Agrişului, pârâul Oreştica, Valea Lăpuşnicului, Valea
Mocerişului cu afluentul Ogaşu Mare, pârâul Ducin cu afluentul Ducinel; iar dintre
afluenţii de stânga trebuie menţionate: Valea Prigorului, Valea Ieloţul Mare, Valea
Ruşnicul, pârâul Rudăria cu afluentul său Gârbovăţ, pârâul Putna, pârâul Buceava,
pârâul Bănia (L = 1,5 km), Valea Şopotului, pârâul Bârzului, etc.
Dintre afluenţi, mai mare este râul Miniş (suprafaţa bazinului său hidrografic fiind
de 244 km²) care curge pe o lungime de 27 km de sub Dealul Culmea (977 m) de unde îşi
are izvoarele, până la vărsarea în Nera, distanţă pe care mai primeşte şi alţi afluenţi
importanţi: pârâul Poneasca (L = 13 km, S = 55 km²), râul Tăria (L = 8 km, S = 24 km²),
pârâul Bozovici (L = 11 km) şi pârâul Lighidia (L = 9 km).
Densitatea reţelei hidrografice în bazinul Nerei este ridicată (în medie de 0,5 – 0,6
km/km²) datorită precipitaţiilor abundente din zona montană şi alimentării pluviale a
râurilor, existenţei rocilor cu permeabilitate redusă sau impermeabile şi datorită scurgerii
superficiale active. Consecinţă a faptului că pantele reliefului scad uniform de la izvoare
spre vărsare în mod proporţional „cu creşterea lungimii cursului de apă, a suprafeţelor
bazinului de recepţie şi a debitului”, Nera are un profil longitudinal normal575. Părăsind
Ţara Almăjului, râul Nera traversează platoul calcaros Liciovacea-Cărbunari, săpându-şi
unele dintre cele mai lungi şi mai sălbatice chei din ţară pe o lungime de 22 km de la
Şopotu Nou până la Sasca Montană, chei prelungite şi pe râul Bei, afluentul Nerei din acest
sector.
Ceea ce este important de precizat este faptul ca cea mai mare parte a râurilor îşi au
izvoarele în interiorul sistemului regional Ţara Almăjului (Figura 56), aspect ce permite o
valorificare intensă a resurselor de apă sub mai multe forme, atribuind totodată multiple
funcţii pe care le poate îndeplini sistemul regional almăjan.
Lacurile naturale sunt reprezentate doar de cele de natură crio-nivală din Munţii
Semenic (Băile Mari şi Băile Mici ale Vulturilor) situate chiar pe limita nordică a
sistemului regional almăjan (Foto 14).
În schimb, lacurile antropice sunt în număr de 3, amenajate în primul rând în
scopul alimentării cu apă a localităţilor din vatra depresiunii şi sunt localizate pe trei dintre
afluenţii Nerei: Miniş, Poneasca şi Tăria. Astfel:
● pe râul Miniş a fost amenajat lacul şi barajul de la Gura Golâmbului, baraj
construit din pământ compact cu mască de beton armat (Foto 15);
● pe râul Poneasca, afluent al Minişului a fost amenajat lacul şi barajul de la
Poneasca, baraj construit din anrocamente cu mască de beton armat (Foto 16);

575
Munteanu Rodica, 2001, op.cit., p.170.
203
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Foto 14. Lacul Băile Vulturilor din Munţii Semenic

(foto: Ianăş Ana, 2009)

Foto. 15 a) Lacul Gura Golâmbului de pe b) „Scară de peşti” la Gura Golâmbului

Valea Minişului
(foto: Ianăş Ana, 2009)

Foto. 16. Lacul şi barajul de la Poneasca

(foto: Ianăş Ana, 2009)
204
 Ana-Neli IANĂŞ

● pe râul Tăria a fost amenajat lacul şi barajul cu acelaşi nume. Acumularea Tăria
a fost proiectată şi executată în vederea stocării unui volum stabil de cca 250 000 m³ de apă
necesară alimentării cu apă potabilă a localităţii Bozovici576 (Foto 17).

Foto. 17. Acumularea Tăria

(foto: Ianăş Ana, 2009)

Prezenţa apelor subterane şi modul lor de manifestare este o rezultantă a

interacţiunii mai multor factori: climatici, morfologici, hidrologici şi mai ales litologici.
Întrucât sistemul regional Ţara Almăjului se suprapune în cea mai mare parte depresiunii
intramontane Bozovici, cu extindere până în zona montană înaltă a Banatului,
predominarea rocilor sedimentare este evidentă, o suprafaţă extinsă ocupând-o totodată
rocile calcaroase şi rocile dure. Granulometria formaţiunilor sedimentare este mai grosieră
la contactul cu rama montană înconjurătoare şi mai fină spre lunca Nerei, ceea ce explică o
dinamică mai mare a apelor freatice la contactul cu muntele şi mai mică spre terasa de
luncă cu altitudinea de circa 2 – 3 metri.
Acest aspect influenţează şi scurgerea apelor freatice dinspre zona montană spre
valea Nerei. De regulă, stratul acvifer este mult alimentat cu apă în anumite perioade ale
anului (cu predilecţie primăvara, rezultat al topirii zăpezii şi precipitaţiilor abundente), caz
în care volumul de apă din subteran se drenează dinspre altitudinile mai ridicate spre râul
Nera. În aval, viteza de curgere a apei scade datorită permeabilităţii reduse a formaţiunilor
sedimentare ce alcătuiesc depresiunea propriu-zisă, drenajul făcându-se foarte greu. În
astfel de condiţii, apele subterane se ridică la suprafaţă formând sectoare inundabile numite
în Almăj, mocerişe.

576
*** 2000, PUG Comuna Bozovici, op.cit., p.8.
205
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

În Ţara Almăjului, adâncimea medie a nivelului freatic este cuprinsă între 3 şi 5 m

(toamna şi iarna) şi 2 – 4 m (primăvara şi vara)577. În lunca Nerei şi a afluenţilor săi din
depresiunea propriu-zisă, freaticul este cantonat la baza aluviunilor grosiere şi este
alimentat cu apă atât din precipitaţii cât şi din infiltraţiile provenite din râuri.
Pe terase, alimentarea freaticului se face prin infiltraţiile provenite de pe versanţii
munţilor şi piemontului Bozovici, ca urmare a unor precipitaţii abundente şi a apelor de
şiroire. O consecinţă este şi prezenţa apelor subterane sub forma unui orizont discontinuu
pe arealele dezvoltate în zona de versant.
În zona Bozovici apar şi strate acvifere sub presiune ce debitează artezian, ele fiind
puse în evidenţă prin foraje de alimentare cu apă. Un regim deosebit au şi apele cantonate
în calcarele mezozoice din zona montană, provenite din apa meteorică, având de regulă
debite bogate. Apele circulă prin fisurile carstice şi apar la zi sub forma unor izbucuri (cum
este Izbucul Bigăr de pe Valea Minişului).

4.3.2. Scurgerea apei

Bazinul hidrografic al Nerei aparţine tipului de regim carpatic vestic, caracterizat
prin umezirea foarte accentuată a versanţilor cu expoziţie vestică şi sud-vestică din zona
montană şi piemontană precum şi a depresiunii propriu-zise, ca urmare a descendenţei
maselor de aer oceanice. Acestea influenţează scurgerea apei din bazinul hidrografic al
Nerei, analizată în urma observaţiilor de la cele şase posturi hidrometrice situate în bazin
(Tabel 9).

Tabel 9. Elemente morfometrice ale bazinului hidrografic Nera

Altitu- Distanţa Bazin de recepţie

Punctul Râul dinea de la Lungimea
Alt.
punctu- confluen- Suprafaţa (km)
lui (m) ţă (km) bazinului
(km²)
(m)
IZVOR Nera 1340 - - - -
PĂTAŞ Nera 285 103 132 869 31
DALBOŞEŢ Nera 209 75 817 676 45
SASCA
Nera 141 48,5 1160 626 78
MONTANĂ
NAIDĂŞ Nera - 28 1264 590 97
PRIGOR Prigor 300 2 141 729 33
BOZOVICI Miniş - 2 221 701 36
Sursa: Direcţia Apelor Banat, Timişoara şi Direcţia Apelor Banat, S.G.A., Reşiţa

Scurgerea medie lichidă reliefează cel mai bine resursele de apă existente în Ţara
Almăjului, cu ajutorul valorilor debitului mediu lunar (Q) exprimat în m³/s. Factorii care
condiţionează valorile debitului Nerei sunt de natură climatică, litologică, biotică,
morfologică, etc.), cea mai mare importanţă având-o factorul climatic prin intermediul
precipitaţiilor, precum şi prin altitudinea reliefului.

577
*** 2000, PUG Comuna Bănia, p.7.
206
 Ana-Neli IANĂŞ

Intrările resurselor de apă în cadrul sistemului se realizează prin precipitaţii

cuprinse în medie între 700 şi 800 mm/an şi care determină variaţiile debitelor râurilor,
bineînţeles şi în funcţie de alte criterii cum ar fi: aspectele morfometrice ale reliefului,
impactul antropic, etc.
În cele ce urmează vom prezenta rolul pe care îl are altitudinea asupra regimului de
scurgere al râurilor (Figura 57). Din reprezentarea grafică (în care a fost analizată corelaţia
dintre debitul mediu lichid multianual la cele şase posturi hidrometrice şi altitudinea medie
a bazinelor de recepţie în intervalul 1968 - 2008), este foarte evidentă creşterea debitului
mediu al Nerei pe măsura scăderii altitudinii datorită numeroşilor afluenţi pe care-i
primeşte râul din zona montană, de la altitudini ridicate. Acolo, infiltraţia apei este mai
redusă ca urmare a pantei reliefului şi a structurii geologice (Foto 18).

Fig. 57. Relaţia debitului lichid mediu multianual (1968 – 2008)

cu altitudinea medie a bazinelor de recepţie578

Foto 18. Nivelul râului Nera la postul hidrometric Dalboşeţ - 209 m altitudine
(foto: Ianăş Ana, 2008)

578
Sursa datelor: Direcţia Apelor Banat, Timişoara.
207
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Apar însă şi unele excepţii de la această regulă datorită unor condiţii locale, astfel
că cel mai mare debit al Nerei a fost înregistrat în bazinul de recepţie al postului
hidrometric Sasca Montană, la aproximativ 626 m altitudine, valoare mai ridicată decât la
postul hidrometric Naidăş, situat aproape de vărsarea Nerei la o altitudine mai joasă.
Consecinţa este rezultatul traversării de către râul Nera a uneia dintre cele mai renumite
zone carstice din Munţii Banatului, caz în care scurgerea sa este mult mai mare datorită
infiltraţiilor rapide a precipitaţiilor în calcare (evaporaţia practic nemaiavând loc) şi
alimentării subterane intense.
Valoarea debitului mediu al Nerei variază şi în lungul cursului principal al râului,
în funcţie de abundenţa scurgerii de pe teritoriile pe care le străbate şi de locul de unde sunt
colectaţi afluenţii. Aspectul este evident dacă analizăm şi variaţia debitului mediu lunar
multianual la cele şase posturi hidrometrice, care au bazinul de recepţie la altitudini
diferite (Figura 58).

Fig. 58. Variaţia debitului mediu lunar multianual la posturile hidrometrice din
bazinul hidrografic al Nerei (1968 – 2008)579

Din reprezentarea grafică de mai sus este foarte evidentă creşterea debitului mediu
al râurilor din bazinul Nerei pe măsura scăderii altitudinii, valorile cele mai scăzute fiind
înregistrate la postul hidrometric de la Pătaş cu bazinul de recepţie situat la 869 m
altitudine (altitudinea cea mai mare), iar cele mai mari la posturile hidrometrice de la
Naidăş (590 m altitudine) şi Sasca Montană (626 m altitudine).
Totodată, debitul râurilor este condiţionat şi de precipitaţiile care cresc cantitativ
cu altitudinea, într-o proporţie mai mare cu până la 10 – 50 % pe versanţii cu expoziţie
vestică (consecinţă a influenţei maselor de aer vestic oceanic) şi mai reduse cantitativ pe
cei cu expoziţie estică sau sudică. În astfel de condiţii şi debitul râurilor care au izvoare sau
drenează versanţii cu expoziţie vestică este mai mare.

579
Ibidem.
208
 Ana-Neli IANĂŞ

O însemnătate majoră o are şi repartiţia scurgerii medii anotimpuale, mai ales din
punct de vedere al valorificării economice a apelor. Cu cât regimul hidrologic al apelor
este mai echilibrat, cu atât ele pot fi utilizate mai eficient (Ujvari, 1972).
Reprezentările grafice (Figura 59) evidenţiază faptul că bazinul hidrografic al
Nerei aparţine tipului de regim carpatic de sud-vest, cu influenţă submediteraneeană.

Scurgerea medie anotimpuală (%) Scurgerea medie anotimpuală (%)

la postul hidrometric Pătaş la postul hidrometric Prigor

Scurgerea medie anotimpuală (%) Scurgerea medie anotimpuală (%)

la postul hidrometric Bozovici la postul hidrometric Dalboşeţ

Scurgerea medie anotimpuală (%) Scurgerea medie anotimpuală (%)

la postul hidrometric Sasca Montană la postul hidrometric Naidăş
Fig. 59. Scurgerea medie anotimpuală (%) în bazinul hidrografic al Nerei (1968 – 2008)580

580
Idem.
209
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Regimul carpatic de sud-vest se caracterizează prin topiri parţiale şi chiar viituri de

iarnă, un maxim de debit primăvara (în lunile martie – mai), urmat de o lungă perioadă de
ape mici vara şi toamna.
Iarna (decembrie – februarie) este evidenţiată printr-un debit destul de ridicat al
râurilor (între 18 şi 25 %) urmare a poziţiei geografice a sistemului regional în vestul ţării.
Sezonul rece prezintă o mare instabilitate atmosferică, precipitaţii abundente, creşteri
bruşte de temperatură care favorizează topiri parţiale ale stratului de zăpadă. Cea mai mare
valoare a scurgerii medii a râurilor din sistemul regional almăjan are loc primăvara (40 –
45 %), consecinţă a precipitaţiilor abundente şi mai ales topirii zăpezilor care se produc
treptat de la cele mai mici altitudini (începând cu luna martie) spre cele mai mari altitudini
(în luna aprilie). În lunile de primăvară apare, de regulă, şi volumul lunar maxim al
scurgerii. Vara, debitul scade până la valori de 19 – 22 % datorită reducerii cantităţilor de
precipitaţii în lunile iunie, iulie şi august iar toamna se înregistrează cele mai scăzute
debite din tot anul (11 – 13 %), ca urmare a unei îndelungate perioade lipsite de precipitaţii
(septembrie, octombrie, noiembrie) care o continuă pe cea a verii.
Din analiza variaţiei sezoniere a debitelor râurilor în cadrul sistemului regional
Ţara Almăjului este evident şi tipul de alimentare cu apă al Nerei, adică cel pluvio-nival, o
importanţă deosebită având-o şi alimentarea subterană de suprafaţă (Ujvari, 1972).
Aportul apelor subterane reprezintă 38% din totalul scurgerii pe bazin, iar circa 62% au ca
sursă de provenienţă scurgerile superficiale. Tocmai de aceea, bazinul Nerei este inclus
tipului de alimentare Sp.
Scurgerea maximă are o însemnătate deosebită pentru sistemul regional Ţara
Almăjului întrucât stă la baza producerii riscurilor hidrologice (inundaţiile), conturate ca
elemente de restrictivitate în calea dezvoltării sistemului, prin pagubele materiale produse
şi chiar pierderea de vieţi omeneşti. Corelând astfel debitul lichid maxim multianual cu
altitudinea bazinelor de recepţie este din nou evidentă creşterea sa pe măsura scăderii
altitudinale, atingând cele mai mari valori înainte de vărsare (173 m³/s) şi cele mai mici în
zona montană (28 – 29 m³/s), (Figura 60). Cauzele debitelor maxime înregistrate de obicei
în luna aprilie sunt topirile zăpezilor din zona înaltă şi precipitaţiile abundente ce cad
primăvara.
Cele mai mari valori ale debitelor maxime au fost atinse în anii 1978, 2000 şi
2005, ani în care au avut loc devastatoare inundaţii în regiune, soldate cu pagube materiale
importante (Figura 61).
În cazul debitului mediu lunar minim multianual, altitudinea determină scăderea
acestuia, fapt ce cauzează apariţia unor perioade cu ape mici, corelate cu posibilitatea
producerii unor fenomene climatice de risc de tipul secetelor (Figura 62).
În concluzie putem preciza că cele mai mari valori ale debitelor se înregistrează la
cele mai scăzute altitudini, exceptând cele înregistrate la Sasca Montană datorită
poziţionării sale în zona carstică a Cheilor Nerei şi influenţei acestui tip de rocă asupra
scurgerii apei (situaţie prezentată anterior), (Figura 63).

210
 Ana-Neli IANĂŞ

Alt. (m)
1000
Pătaş
900
Sasca
800 Dalboşeţ Montană
700 Prigor Bozovici
600
Naidăş
500
400
300
y = -1.2132x + 818.5
200
R2 = 0.7174
100
0
0 50 100 150 200
Q (mc/s)

Fig. 60. Corelaţie între debitul maxim multianual şi altitudinea bazinelor

de recepţie în bazinul hidrografic al Nerei (1968 – 2008)581

Fig. 61. Variaţia debitului maxim anual în bazinul hidrografic al Nerei (1968 – 2005)

Alt. (m)
1000
Pătaş
900
Sasca
800
Dalboşeţ Montană
Prigor
700
Bozovici
600
500 Naidăş

400

300
y = -57.085x + 801.95
200 2
R = 0.6024
100

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4
Qmin (mc/s)

Fig. 62. Corelaţie între debitul mediu minim multianual şi altitudinea bazinelor de
recepţie în bazinul hidrografic al Nerei (1968 – 2008)582

581
Idem.
211
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 63. Variaţia debitelor maxime, medii şi minime multianuale

în bazinul hidrografic al Nerei (1968 – 2008)583

Pe râurile din Ţara Almăjului, ca de altfel pe toate râurile din România apar
fenomene de îngheţ manifestate mai mult sau mai puţin în funcţie de condiţiile climatice
sau de debitele râurilor. În bazinele inferioare, acolo unde debitul este mai mare, astfel de
fenomene au o intensitate mult mai redusă decât în bazinele superioare unde şi condiţiile
climatice sunt mai aspre. Dintre fenomenele de îngheţ, cea mai mare frecvenţă o are podul
de gheaţă, celelalte fenomene apărând foarte rar datorită climatului cu influenţe oceanice şi
submediteraneene, caracterizat prin ierni mai blânde şi mai instabile decât în partea
răsăriteană a ţării.
În ceea ce priveşte eroziunea exercitată de râul Nera, este mai intensă în sectorul
piemontan datorită pantelor relativ mari (peste 1 m/km), albia majoră a râului ajungând
până la o lăţime de 200 m (Ujvari, 1972). În sectorul montan, eroziunea este mai redusă,
chiar dacă pantele reliefului sunt relativ mari. Structura geologică reprezentată de roci dure
şi gradul ridicat de împădurire influenţează intensitatea procesului. Astfel, scurgerea
solidă specifică prezintă valori destul de reduse (1,07 kg/s înregistrate la postul hidrometric
de la Dalboşeţ), majoritatea aluviunilor fiind transportate de râu în perioada apelor mari de
primăvară.
Din punct de vedere al particularităţilor hidrochimice, predomină apele
aparţinătoare clasei de mineralizare bicarbonatată calcică, aciditatea fiind în general
normală, dominând astfel apele slab alcaline ale Nerei (cu o valoare a pH-ului de 7,5
înregistrată la postul hidrometric de la Sasca Montană). Gradul de mineralizare este scăzut,
concentraţia totală a sărurilor depăşind rareori 200 mg/l, (Tabel 10). Regimul oxigenului
dizolvat este favorabil concentraţiilor de suprasaturare.
Dintre toate caracteristicile hidrologice analizate în bazinul Nerei la cele şase
posturi hidrometrice situate strict în cadrul sistemului regional Ţara Almăjului, sunt patru
dintre ele: Pătaş, Prigor, Bozovici şi Dalboşeţ. Luând în considerare doar valorile
înregistrate la cele patru posturi hidrometrice putem observa rolul pe care îl are reţeaua

582
Idem.
583
Idem.
212
 Ana-Neli IANĂŞ

hidrografică în conturarea şi evoluţia sistemului regional almăjan, însă am considerat că o

analiză de ansamblu în întreg bazinul Nerei ar fi şi mai relevantă în vederea atingerii
acestui obiectiv.

Tabel 10. Particularităţi hidrochimice ale apei

Valori înregistrate la Valori înregistrate la
Parametrii fizico-chimici postul hidrometric postul hidrometric
Bozovici Sasca Montană
Oxigen dizolvat (saturaţie %) 92 - 116 90 – 111
Oxidabilitate (KmnO4) mg O2/l 2 - 18 1–8
Reziduu fix (mg/l) 57 - 132 110 – 200
Materii în suspensie (mg/l) 5 - 106 8 – 291
Ca²+ 6 - 17 20 – 39
Mg²+ 3-6 7 – 14
SO4²ˉ 8 - 16 10 – 28
Clˉ 5-9 5 – 12
pH 6,8 – 7,5 6,9 – 7,6
Sursa: Ujvari I., (1972), Geografia apelor României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti

4.3.3. Rolul componentei hidrice ca element de favorabilitate în geneza şi

evoluţia Ţării Almăjului
Reţeaua hidrografică reprezintă una dintre componentele cele mai importante în
cadrul sistemului regional Ţara Almăjului având un rol deosebit în geneza şi evoluţia
acestuia prin multiplele funcţii pe care le-a îndeplinit şi le îndeplineşte până în prezent.
● Încă din cele mai vechi timpuri, prezenţa resurselor hidrice bogate a favorizat
popularea zonei şi în special coborârea populaţiei din zona montană spre vatra depresiunii,
acolo unde alimentarea cu apă potabilă se putea realiza cu uşurinţă. Datorită acestui fapt
majoritatea localităţilor din Ţara Almăjului sunt situate în apropierea unei reţele
hidrografice, textura aşezării (liniară) fiind condiţionată de prezenţa râurilor, în multe
cazuri, casele fiind situate de o parte şi de alta a cursului de apă care devine axul central al
localităţii. Situaţia este specifică unor aşezări precum: Prigor, Bozovici, Eftimie Murgu,
Şopotu Nou.
● Hidrografia oferă şi resurse de hrană prin fauna pişcicolă pe care o cuprinde şi
care este valorificată în cadrul păstrăvăriei de la Miniş, aflată în administraţia Ocolului
Silvic Bozovici, (Foto 19).

Foto 19. Păstrăvăria Miniş (foto: Ianăş Ana, 2007)

213
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

După cum am constatat în urma investigaţiilor de teren, tot pe Valea Minişului, la

lacul Gura Golâmbului a fost amenajată înainte de 1990, singura scară de peşti din ţară,
bineînţeles în acelaşi scop (vezi Foto 15 b).
● Reţeaua hidrografică constituie şi o sursă de valorificare economică prin
existenţa instalaţiilor tehnice ţărăneşti care funcţionează pe baza forţei hidraulice. Este
vorba despre morile de apă folosite pentru măcinatul cerealelor care au o vechime
considerabilă, se presupune că au apărut aici încă din vremea romanilor, iar dăinuirea lor
până în prezent demonstreză faptul că „almăjenii aparţin unui loc care are tradiţiile,
mândria şi identitatea lui”584. Valea Almăjului este vestită prin frecvenţa mare a morilor,
multe aflându-se şi astăzi în stare de funcţionare, fiind deţinute în devălmăşie de 15 – 25
rândaşi care în 24 de ore pot măcina 130 kg de făină. „Morile demonstrează că cei ce le-
au construit au găsit în Munţii Almăjului condiţii prielnice de viaţă liniştită într-un spaţiu
unde pământul pare de vis”585. Alte instalaţii ţărăneşti care au funcţionat sau mai
funcţionează încă cu ajutorul apei sunt: pivele şi ştezele, joagărele (firizele) şi
alambicurile (cazanele de fript răchie).
Chiar dacă Nera are şi un potenţial hidroenergetic ridicat, datorită debitelor
însemnate, vitezei mari de curgere a apei (mai ales în bazinul superior) acesta nu este
valorificat prin existenţa unor centrale electrice în sistemul regional (intenţia unor astfel de
amenajări existând). În consecinţă, amenajările hidrologice sunt reduse ca număr. Cel mai
reprezentativ este barajul de la Tăria construit pentru alimentarea cu apă potabilă a
localităţii Bozovici, precum şi barajul şi microcentrala de la Gura Golumbului. Raportul
dintre resursele de apă şi cele umane care ajută la conturarea şi evoluţia Ţării Almăjului,
este dat de gradul de dotare cu apă curentă a locuinţelor.
● Nu în ultimul rând, hidrografia are şi o funcţie turistică importantă, „apele
curgătoare se înscriu în peisaj, mărindu-i valoarea recreativ-turistică şi deschid căi
lesnicioase de acces în zonele montane”586. Dintre formele sub care se prezintă reţeaua
hidrografică şi care pot fi valorificate din punct de vedere turistic, trebuie menţionate:
- izbucurile (izbucul Bigăr din Cheile Minişului de la Paralela 45), care constituie
punct de atractivitate turistică prin ineditul apariţiei apelor subterane la suprafaţă;
- cascadele (cascada Bigăr şi micile cascade din Cheile Rudăriei) prin valoarea
estetico-peisagistică pe care o oferă vizitatorului;
- eventualele lacuri antopice care pot fi amenajate şi valorificate şi din punct de
vedere turistic datorită frumuseţii peisajului înconjurător.
De fapt, activitatea de recreere se poate practica pe malul tuturor cursurilor de apă
unde se pot amenaja locuri pentru plajă şi se poate practica înotul.
În concluzie, putem spune că particularităţile climatice şi configuraţia reliefului au
condus la o reţea hidrografică bogată şi uniform repartizată în cadrul sistemului regional
Ţara Almăjului, extinderea mare a suprafeţelor acoperite cu pădure asigurând un debit
bogat şi destul de echilibrat al râurilor. Chiar dacă în trecut, locuirea regiunii s-a făcut
preponderent în zona înaltă (datorită reliefului care a exercitat funcţia de adăpost şi de
apărare), treptat oamenii au început să coboare în vatra depresiunii independent de
prezenţa apei potabile. Popularea nu s-a realizat de la început în lunca Nerei (aici

584
Nemoianu, Al., 1996, Importanţa istorică a Văii Almăjului, în Almăjana, nr. 3, Bozovici, p.21.
585
Sitaru D., 2002, op.cit., p.13.
586
Olaru M., 1996, Munţii Banatului – resursele turistice naturale şi antropice, Edit. Hestia, Timişoara, p.33.
214
 Ana-Neli IANĂŞ

suprafeţele inundabile fiind destul de extinse). Abia în secolul al XV –lea au apărut aici
primele aşezări (satele Pătaş şi Prilipeţ) ca urmare a unor lucrări de bonitare şi desecare.

4.3.4. Aspecte problematice ale componentei hidrice

Componenta hidrică ce contribuie la definirea şi evoluţia sistemului regional Ţara
Almăjului se caracterizează şi prin câteva aspecte problematice care pot influenţa evoluţia
de perspectivă a sistemului. Dintre acestea, este necesar a fi amintite: riscurile hidrologice
şi impactul factorului antropic care intră în contact direct sau indirect cu reţeaua
hidrografică.
Riscurile hidrologice sunt redate de posibilitatea producerii inundaţiilor, mai ales
când se revarsă apele mari de primăvară cauzate de topirea zăpezii din spaţiul montan,
fenomen care se suprapune peste maximul pluviometric înregistrat în aceeaşi perioadă,
condiţionând debite maxime ale râurilor. De asemenea şi prezenţa semnificativă a carstului
în sistemul regional almăjan poate să reţină şi apoi să elibereze brusc un volum mare de
apă care poate determina riscul producerii inundaţiilor.
Astfel de fenomene cu consecinţe catastrofale au fost amintite în bibliografia de
referinţă încă din secolul al XIX-lea (într-un document al localităţii Pătaş fiind menţionate
următoarele: „Când m-am întors din tabără cu Napoleon în vara anului 1813, am aflat
toate luncile înecate, Nergănul – adică Nera – a adus din pădure brazi şi s-a oprit pe
luncă”587) şi începutul secolului al XX – lea când, în noaptea de 13 – 14 iunie 1910 „a fost
o rupere de nori şi râurile Nera şi Miniş au ieşit din matcă brusc şi violent, urmările fiind
catastrofale: 14 bozoviceni au fost înecaţi, sute de animale luate de puhoaie, poduri şi
podeţe, case, colibe, grajduri. Aceste mari inundaţii au rămas înscrise pe cărţile vechi ale
şcolarilor, pe cele bisericeşti, în calendare, dar mai ales în memoria populară a
localnicilor, cu denumire de potop”588. Inundaţii au avut loc şi în anii 1970589, 1978, 2000,
2005, când au fost înregistrate cele mai mari valori ale debitelor maxime în bazinul
hidrografic al Nerei. De amintit sunt şi viiturile din anul 1992 din lunile februarie şi aprilie,
atingându-se niveluri corespunzătoare fazei I de apărare la staţiile hidrometrice Dalboşeţ şi
Naidăş (Stanciu, 2005).
Cele mai mari râuri din sistem, Nera cu afluentul său Miniş, nu prezintă amenajări
corespunzătoare ale cursului lor, decât foarte puţine, existând riscul producerii inundaţiilor
în cazul topirii bruşte a zăpezilor sau a precipitaţiilor abundente. Pe râul Miniş, de la
ieşirea din chei, respectiv intrarea în localitatea Bozovici şi în continuare, în lunca formată
până la vărsarea în râul Nera, apar în fiecare an posibile inundaţii. Nivelul maxim al
Minişului în centrul localităţii Bozovici ajunge la „cota 248 m pentru debitul cu asigurarea
de 2% şi cota 248,70 m pentru debitul cu asigurarea de 0,5%”590.

587
Moissiu C-tin, 1972, Inundaţiile râului Nera din luna Iulie 1970, în Studii de Geografie a Banatului, vol.II,
Tipografia Universităţii, Timişoara, p.89.
588
Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.19.
589
Cauzele viiturii din luna Iulie a anului 1970 au fost precipitaţiile abundente generate de perturbaţii
atmosferice locale, având drept consecinţe nu doar pagube materiale sau de vieţi omeneşti ci şi intensificarea
unor procese geomorfologice (torenţialitatea şi alunecările de teren) prin hidratarea intensă a mineralelor
argiloase (Moissiu C-tin, 1972, op.cit., p.90).
590
*** 2000, PUG comuna Bozovici, op.cit., p.27.
215
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Râul Nera, pe de altă parte, înregistrează oscilaţii mari de debit dată fiind acţiunea
largă a albiei şi a numeroşilor săi afluenţi.
Pentru prevenirea unor astfel de riscuri hidrologice este necesară luarea mai multor
măsuri:
♦ amenajări hidrotehnice pe cursul Nerei;
♦ lucrări de îmbunătăţiri funciare în zonele de luncă a râului Nera;
♦ extinderea şi ridicarea cotei digului de apărare pe râul Miniş, pe porţiunea ce o
străbate în cadrul localităţii Bozovici;
♦ evitarea defrişărilor şi aplicarea unor programe de reîmpădurire şi întreţinere a
fondului forestier existent;
♦ lucrări de stabilizare a malurilor, indiguiri, etc.
Pe de altă parte, influenţa factorului antropic asupra reţelei hidrografice din
sistemul regional Ţara Almăjului nu prezintă efecte catastrofale, întrucât aşezările sunt
răspândite relativ uniform în întreg bazinul hidrografic al Nerei, mai ales la contactul
piemontului Bozovici cu depresiunea propriu-zisă. Cu toate acestea, numărul aşezărilor
amplasate efectiv în lunca Nerei din zona depresionară şi a afluenţilor săi este destul de
semnificativ (Borlovenii Vechi, Pătaş, Prilipeţ, Bozovici, Moceriş, etc.), putând spune
astfel că râul reprezintă axa principală a sistemului regional de-a lungul căreia se realizează
legăturile Ţării Almăjului cu regiunile învecinate. Nera şi afluenţii săi funcţionează ca o
„poartă” de pătrundere şi ieşire din sistem a materiei, informaţiei şi energiei.
Factorul antropic modifică componenta hidrică a sistemului prin:
♦ gospodărirea sau depozitarea necorespunzătoare a îngrăşămintelor organice care
periclitează calitatea apei;
♦ deversarea apelor menajere direct în râul Nera sau Miniş fără a se realiza
epurarea ori preepurarea lor, în lipsa racordării la staţia de epurare. Multe localităţi, cum ar
fi Bănia şi Gârbovăţ, nu dispun de sisteme de canalizare menajeră centralizate. Acest
aspect depinde şi de modul de alimentare cu apă al localităţilor. De exemplu, localitatea
Gârbovăţ este deficitară din punct de vedere al alimentării, apa din fântâni aflată la peste
20 m adâncime fiind insuficientă. De aceea, pentru localitate s-a executat un foraj de mare
adâncime (250 m) în zona centrală. Pe de altă parte, localitatea Bănia dispune de un sistem
de alimentare cu apă, proiectat pentru ferma de vaci din localitate care a fost dezafectată în
anul 1990. Astfel, sistemul a intrat în grija Consiliului Local Bănia şi este în mare parte
deteriorat datorită unei întreţineri deficitare a fostului proprietar. În paralel se foloseşte apa
din fântânile amplasate în gospodăriile proprii.
♦ exploatările miniere din trecut (cărbune inferior la Bozovici);
Toate aspectele enumerate mai sus contribuie la apariţia celei mai grave probleme
a componentei hidrografice, poluarea, la care se adaugă încă o problemă majoră cu care se
confruntă Ţara Almăjului:
♦ exploatarea masivă a fondului forestier cu rol de moderator al scurgerii de
suprafaţă, al eroziunii cauzate de apă, etc.

216
 Ana-Neli IANĂŞ

4.4. Componenta biopedogeografică

4.4.1. Consideraţii geografice privind vegetaţia din Ţara Almăjului

4.4.1.1. Regionarea geografică

Literatura de specialitate cuprinde câteva lucrări de referinţă care au avut drept
scop analizarea florei în regiunea Banat, evidenţiind atât tipologia speciilor floristice cât şi
distribuţia lor spaţială, condiţionată de anumiţi factori geografici. Este vorba despre Ghidul
botanic al Banatului, întocmit de profesorii Popescu P.C. şi Samoilă Z. în anul 1962, cât şi
de studiul lui M. Bizerea asupra florei şi faunei Banatului din 1972.
Pornind de la aceste lucrări de referinţă, aprofundând cunoştiinţele din literatura de
specialitate şi adăugând incursiunile din teren, am constatat că regiunea analizată se
înscrie în cea mai mare parte în etajul pădurii, componentă vegetală de bază a sistemului,
cu extindere teritorială însemnată în etajul montan şi piemontan.
Regionarea vegetaţiei în sistemul almăjan este impusă într-o oarecare măsură şi de
factorul orografic. Astfel, altitudinea reliefului care depăşeşte cu puţin 1400 m pe cele mai
înalte culmi, şi condiţiile pedoclimatice au favorizat dezvoltarea cea mai mare a pădurilor
de fag (Fagus sylvatica) şi aproape nesemnificativ a pădurilor de amestec - fag cu
răşinoase: brad (Abies alba), molid (Picea abies), etc. Pădurile pot coborâ până la 500 m
altitudine în Piemontul Bozovici şi urcă până pe cele mai înalte culmi în munţii Semenic,
Almăjului, Aninei şi Locvei. În spaţiul montan acest etaj este alcătuit în bună măsură din
fag (Fagus sylvatica), iar datorită influenţelor submediteraneene, în Banat apare şi Fagus
moesiaca, până la circa 1000 m altitudine. În pădurile de fag din spaţiul montan se pot
asocia, ca varietate tipologică a speciilor, în proporţie relativ mică: paltinul de munte (Acer
pseudoplatanus), ulmul (Ulmus leavis), plopul tremurător (Plopulus tremula), frasinul
(Fraxinus excelsior), etc.
Pădurile de fag din zona Piemontului Bozovici şi de la contactul dealurilor cu
depresiunea propriu-zisă cuprind şi goruni (Quercus petraea, Quercus cerris), paltinul de
câmp (Acer platanoides), teiul (Tilia tomentosa), etc. În etajul forestier, arbuştii sunt destul
de slab reprezentaţi (cornul – Cornus mas, păducelul – Crataegus monogyna). Prin
suprafaţa mare pe care o ocupă, făgetele reprezintă formaţiunea vegetală a sistemului,
producţia lor fiind ridicată, de „9,5 – 10,5 t/an/ha de biomasă, din care 4 – 7 t lemn (6 – 10
m³)”591.
Pădurile de gorun (Quercus petraea) se află aproape exclusiv în zona piemontană
ocupând toate formele de relief, cu excepţia văilor, între altitudinile de 200-300 m şi 600-
700 m. Alături de gorun, se mai întâlnesc: cireşul (Prunus avium), paltinul de câmp (Acer
platanoides), jugastrul (Acer campestre), teiul (Tilia tomentosa), iar consecinţă a
influenţelor submediteraneene, se remarcă şi intercalaţiile de mojdrean (Fraxinus ornus) şi
cărpiniţă (Carpinus orientalis).
În partea sudică a sistemului regional al Ţării Almăjului, pe versanţii Munţilor
Almăj în principal, se dezvoltă alături de Fagus sylvatica şi Quercus petraea şi două specii

591
*** 1983, Geografia României, vol. I, op.cit., p.412.
217
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

de stejari sud-europeni, cerul (Quercus cerris) şi gârniţa (Quercus frainetto), ori stejarul
pedunculat (Quercus robur).
Vegetaţia ierboasă din cadrul etajului forestier cuprinde specii de: viorele (Scilla
bifolia), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), vinăriţa (Asperula odorata), lăcrămioara
(Convalaria majalis), ghiocelul (Galanthus nivalis), brebenei (Coridalas solida), plante
agăţătoare (Heldera helix) ori muşchi (Mium cuspidatum).
Intercalat etajului forestier este şi etajul pajiştilor de munte sau de deal (în
Piemontul Bozovici). Pajiştile de munte cuprind o vegetaţie mezofilă şi mezoxerofilă cu
specii de ierburi de talie medie sau înaltă, instalate aici ca urmare a defrişărilor. Dintre
speciile de ierburi întâlnite, amintim: Festuca rubra, Agrostis tenuis, Nardus stricta,
Juncus congleretus, Campanula abietina, Festuca sulcata, Festuca pratensis, Viola
declinata, Carex leporina, etc. Pajiştile de deal au ca specii reprezentative: Nardus stricta,
Agrostis tenuis şi Festuca rubra. Ţăpoşica (Nardus stricta) este frecventă în păşune şi
sporadic în fâneţe. În cazul unui păşunat excesiv specia poate ajunge la dominaţie absolută,
alte tipuri de specii din asociaţie, reducându-se foarte mult ca număr şi răspândire.
În depresiunea propriu-zisă se întâlnesc culturi agricole, livezi de pomi fructiferi,
dar şi pajişti de luncă. Ele au o valoare nutritivă mare pentru creşterea animalelor, fiind
formate din: graminee (Festuca pratensis, Lolium perenne, etc.), specii de Carex, de
Juncus, trifoi (Trifolium pratensis), Poa pratensis, etc. (Figura 64592).
Dintre speciile de plante de influenţă submediteraneeană (care sunt de regulă
mezoxerofile şi xerofile) trebuie amintite: liliacul sălbatic (Syringa vulgaris) cu o
răspândire foarte mare în Cheile Rudăricii, mojdreanul (Fraxinus ornus), cărpiniţa
(Carpinus orientalis), cruşinul (Rhamnus tinctoria), smochinul (Ficus carica), fagul
oriental (Fagus orientalis), etc.
Principala arie protejată din cadrul sistemului regional almăjan (pentru specii
floristice de influenţă submediteraneană) este rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa, unde
printre altele, alunul turcesc (de influenţă submediteraneeană) atinge cel mai nord-vestic
punct al arealului său. Rezervaţia este una dintre cele mai puţin afectate de intervenţia
antropică, lucru care-i conferă o deosebit de mare valoare ştiinţifică. Ocrotirea sa urmăreşte
reducerea pe cât posibil a intervenţiei antropice, dirijarea strictă a turismului etc.

4.4.1.2. Rolul componentei vegetale în sistem

Vegetaţia reprezintă alături de componenta morfologică, un element de seamă care
a contribuit la conturarea sistemului regional al Ţării Almăjului în decursul atâtor secole şi
decenii, oferind adăpost natural populaţiei locului în calea cotropitorilor. Raportul dintre
componenta umană şi cea vegetală s-a modificat în decursul timpului într-o manieră
asemănătoare cu cea a reliefului. Astfel, în trecutul istoric, la fel ca relieful şi vegetaţia
(mai ales cea forestieră care este predominantă) a jucat rol de adăpost al populaţiei, ulterior
fiind sursa de furnizare a lemnului ca matrie primă utilizată în construirea locuinţelor,
pentru încălzit şi ulterior pentru valorificarea sa din punct de vedere economic.

592
Harta formaţiunilor vegetale din Ţara Almăjului a fost obţinută pe baza prelucrării datelor CLC 2000
(Corine Land Cover 2000), un set european de date de referinţă pentru modul de acoperire al terenurilor.
218
 Fig. 64. Ţara Almăjului. Harta formaţiunilor vegetale
(prelucrare după CLC 2000)
Ana-Neli IANĂŞ

219
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Putem afirma cu certitudine că populaţia almăjană îşi are existenţa legată de

resursele forestiere, pădurea fiind una dintre componentele vegetale care asigură relaţii de
interdependenţă cu toate componentele sistemului.
Rolul pe care l-a dobândit componenta vegetală în cadrul sistemului almăjan a avut
şi câteva repercusiuni negative în evoluţia acestuia. Din dorinţa de exploatare a masei
lemnoase, omul a început accelerarea procesului de defrişare a fondului forestier, la
început cu scopul extinderii terenurilor agricole, iar în ultimele decenii în mod abuziv, fără
să mai ia în calcul rolul său în siguranţa şi evoluţia sistemului. Defrişări masive au avut loc
în zona depresionară, unde pădurea s-a păstrat doar pe versanţii abrupţi, astăzi cea mai
mare pondere aici având-o pajiştile, culturile agricole şi livezile de pomi fructiferi, care şi-
au găsit condiţii favorabile de vegetaţie în locul pădurilor de Fagus sylvatica şi Quercus
petraea care în trecut ocupau şi aceste teritorii.
Întrucât posibilităţile economice ale sistemului regional sunt în prezent reduse,
printre puţinele variante de dezvoltare o constituie ramura industrială bazată pe exploatarea
lemnului. De regulă, producţia economică obţinută este destinată consumului din interiorul
sistemului, lemnul fiind însă şi o resursă exportată din sistem pentru a fi prelucrată. Acest
lucru se realiza şi la Bozovici unde funcţiona o fabrică de cherestea, dar care în prezent a
fost scoasă din uz.
Stoparea defrişărilor s-a încercat încă din secolul al XVIII-lea când, după
finalizarea stăpânirii otomane (1739) s-a înfiinţat în Banat un serviciu silvic regulat cu rol
de limitare a procesului defrişării. Însă, dependenţa omului faţă de utilizarea lemnului ca
resursă încă din trecut este dovedită şi de construirea uneltelor din lemn, a morilor de apă
pentru cereale, a şindrilei şi, nu în ultimul rând, a caselor.
Rolul pădurii este major în cadrul sistemului, nu numai pentru componenta umană
ci şi sub alte aspecte, în special legate de celelalte elemente ale componentei naturale.
Astfel, coronamentul arborilor funcţionează ca o barieră în calea precipitaţiilor, reţinând o
parte din apă şi lăsând o altă parte să atingă solul sau să fie înmagazinată în litieră. În acest
mod, pădurea contribuie la reducerea cantitaţii de precipitaţii şi la o redistribuire a apei. Se
apreciază că apa care ajunge la sol reprezintă 80% din precipitaţii şi are importanţă
economică întrucât ajunge direct în zona ocupată de rădăcinile arborilor593.
Vegetaţia forestieră are şi rolul de reducere a intensităţii unor elemente care
acţionează ca factori de restrictivitate în sistem, cum ar fi: moderează scurgerea de
suprafaţă diminuând nivelele ridicate ale cursurilor de apă şi ridicându-le pe cele scăzute;
atenuează degradarea terenurilor şi eroziunea solului; influenţează nivelul apelor subterane.
Pe terenurile cu pantă redusă, unde structura geologică este relativ uniformă şi circulaţia
apei subterane lentă, existenţa pădurilor determină reducerea nivelului freatic. Pe de altă
parte, iarna, vegetaţia forestieră reţine o perioadă mai îndelungată stratul de zăpadă,
favorizând infiltraţia şi deci, creşterea nivelului freatic. La toate cele menţionate se adaugă
şi funcţia estetică şi recreativă pe care o îndeplineşte în cadrul sistemului, cu rol de
favorabilitate în special pentru componenta geodemografică.
Chiar dacă etajul forestier acţionează favorabil sub multiple forme pe care le-am
amintit deja, intervenţia antropică asupra sa, nu a făcut altceva decât să creeze anumite

593
Mârza I., Ciprian Constantina, 2005, Elemente de geologie şi geomorfologie aplicate domeniului agro-
silvic, Edit. Todesco, Cluj-Napoca, p.333.
220
 Ana-Neli IANĂŞ

disfuncţionalităţi fizice şi ecologice594 care vor afecta în viitor evoluţia întregului sistem
regional, din teritoriul căruia reprezintă o pondere foarte însemnată. La rândul lor şi
celelalte componente ale sistemului (climatul, hidrografia) pot acţiona în mod negativ
asupra evoluţiei sale prin diverşi factori de stres595 pe care-i pot crea (termici, legaţi de
durata de strălucire a soarelui, hidrici etc.).
Se demonstrează astfel, interrelaţiile care apar între componentele sistemului, toate
conlucrând la evoluţia sa. Nici una dintre ele nu are o însemnătate mai mare decât cealaltă,
deoarece fiecare îşi aduce propriul aport la conturarea şi funcţionalitatea oricărui entităţi
regional de acest tip.

4.4.2. Fauna
Fauna specifică sistemului regional almăjan prezintă o regionare geografică
asemănătoare vegetaţiei, fiecărui etaj de vegetaţie corespunzându-i anumite specii
faunistice.
Astfel, fauna pădurilor de fag şi gorun din sistemul regional al Ţării Almăjului este
reprezentată de mamifere: lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), jderul de pădure
(Martes martes), jderul de piatră (Martes foina), cerbul (Cervus elaphus), căprioara
(Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa) şi mai rar întâlnit, ursul (Ursus arctos).
Dintre păsările care trăiesc în etajul forestier se numără: sturzul-de-vâsc (Turdus
viscevorus), sturzul cântător (Turdus philomelos), potârnichea (Perdix perdix), ciocârlia de
pădure (Lullula arborea), câneparul (Carduelis canabina), frunzăriţa cenuşie (Hippolais
palida), piţigoiul-de-livadă (Parus lugubris), muscarul negru (Ficedula hypoleuca), gaiţa
(Garrulus glandarius), mierla (Turdus merula), alunarul (Nucifraga carycatacates), corbul
(Corvux corax), etc.
Rozătoarele au ca specii reprezentative: iepurele (Lepus europaeus), veveriţa
(Sciurus vulgaris), pârşul (Glis glis), pârşul-de-alun (Muscardinus avellanarius), etc.
Reptilele sunt în general puţine. Dintre cele mai comune specii, trebuie să
amintim: şopârla-de-munte (Lacerta vivipara) care preferă locurile umede şi slab încălzite
de pajişti şi păşuni; vipera comună (Vipera berus). În regiunile calcaroase trăieşte şarpele-
de-casă (Natrix natrix), şarpele-de-alun (Coronella austriaca), şarpele-orb (Anguis
fragilis) şi, de influenţă submediteraneeană, vipera cu corn (Vipera ammodites).
Dintre amfibieni, comuni sunt: salamandra (Salamandra salamandra) în locuri
umede şi umbroase, tritonul de munte (Triturus alpestris), broasca brună (Rana
temporaria).
Fauna apelor curgătoare cuprinde în zona montană, păstrăvul, având ca specie
caracteristică păstrăvul indigen (Salmo trutta fario) a cărui limită superioară este la 1000 m
în Munţii Semenic şi Almăj. În Nera trăieşte şi scobarul (Chondrostoma nasus) şi moioaga

594
Voiculescu M., 1999, The forests and the quality of the environment in the Romanian Banat Region, în
Danube-Criş-Mureş-Tisa Euroregion – Geoeconomical space of Sustainable Development, Timişoara-Novi
Sad-Szeged-Tübingen, p.245.
595
Povară Rodica, Mateescu Elena, Oprişescu Rodica, 1999, Researches on the climatic elements with
significant impact in the regeneration and evolution of Forest Ecosystems in Banat Mountains, în Danube-
Criş-Mureş-Tisa Euroregion – Geoeconomical space of Sustainable Development, Timişoara-Novi Sad-
Szeged-Tübingen, p.158.
221
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

(Barbus meridionalis), urmaţi de clean (Leuciscus cephalus), zglăvoacă (Cottus gabio), iar
în partea inferioară a zonei: porcuşorul comun (Gabio gabio), porcuşorul de nisip (Gobio
kessleri), etc. Pentru râul Nera (mai ales în sectorul de chei) a fost identificată existenţa
unor elemente faunistice particulare, nemaiîntâlnite pe nici unul dintre râurile României.
Este vorba despre cea mai mare acumulare de gasteropode, aici fiind identificate 5 specii:
A. holandri, Anc. fluviatilis, F. esperi, Th. danubialis şi F. acicularis596.

4.4.3. Solurile şi influenţa lor în sistemul regional Ţara Almăjului

4.4.3.1. Tipologia şi regionarea solurilor din sistemul regional almăjan

Solurile reprezintă componenta sistemului care sintetizează cel mai bine diferitele
combinaţii ale factorilor naturali, fiind profund afectate de intervenţia antropică. Ţara
Almăjului cuprinde o paletă foarte largă de soluri, etajate în funcţie de altitudine, cu grade
de fertilitate diferite, cauzate de tipul de rocă, trăsăturile componentei morfologice, climă,
gradul de intervenţie antropică, etc.
În funcţie de vechimea depozitelor, în depresiunea propriu-zisă, solurile prezintă o
dispoziţie areală oarecum paralelă cu râul Nera. „Pe partea dreaptă, procesele denudative
nu au permis realizarea unor profile bine dezvoltate, solificarea rămânând într-un stadiu
incipient (regosoluri), în echilibru cu eroziunea geologică. Pe podurile de terasă de pe
partea stângă, solificarea a avansat mult. Cvasiorizontalitatea reliefului şi regimul de
umiditate sporit au imprimat solurilor un accentuat caracter de hidromorfie stagnică. În
lunca râului Nera, procesele de pedogeneză sunt incipiente (protosoluri aluviale, soluri
aluviale) sau intens afectate de hidromorfism freatic”597.
În Munţii Semenic, rocile acide au influenţat cuvertura de soluri, unde predomină
spodosolurile (prepodzoluri), cambisolurile (districambosoluri) sau protisolurile (regosol,
litosol). Varietatea litologică a Munţilor Almăjului a generat crearea unei palete largi de
soluri cum ar fi luvisolurile şi cambisolurile (formate pe scoarţe de alterare vechi şi acide)
sau rendzinele (pe calcarele cretacice), etc.
Sistemul teritorial Ţara Almăjului cuprinde mai multe clase şi tipuri de soluri
(Figura 65), a căror regionare am realizat-o ţinând cont de categoriile de clase şi tipuri de
soluri utilizate de geografii Gheorghe Ianoş şi Iulian Puşcă la întocmirea Hărţii solurilor
Banatului598. Prin urmare, am identificat pe teritoriul Ţării Almăjului, mai multe tipuri de
soluri corespunzătoare la 7 clase din totalul de 10 clase reperate pentru întreg Banatul.
Astfel, clasa molisolurilor este reprezentată în Ţara Almăjului de rendzine şi
rendzine litice, cu o mare răspândire în Munţii Aninei. Sunt soluri negre, humifere, formate
şi evoluate pe materialele rezultate din alterarea rocilor bazice şi ultrabazice (calcare,
serpentinite)599. Se găsesc în condiţii de relief fragmentat, rendzinele tipice aflându-se într-
un stadiu mai redus de evoluţie.

596
Botoşăneanu L., Negrea Alexandrina, 1978, Asupra unor remarcabile aspecte hidrobiologice ale râului
Nera (Munţii Banatului), în Caiete Banatica, nr.7, Seria Ştiinţe Naturale, Studii şi Cercetări de Geologie,
Geografie şi Biologie, Reşiţa, p. 221.
597
Ianoş Gh., Puşcă I., Goian M., 1997, Solurile Banatului, vol. II, Edit. Mirton, Timişoara, p.36.
598
Ianoş Gh., Puşcă I., 1998, Solurile Banatului. Prezentare cartografică a solurilor agricole, Edit. Mirton,
Timişoara, p.9-11.
599
Ianoş Gh., Puşcă I., Goian M, 1997, op.cit., p.161.
222
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 65. Ţara Almăjului. Harta solurilor

(prelucrare după harta 1:200 000, foile L-34-XXVIII Reşiţa şi L-34-XXIX Orşova)

223
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Tipologia solurilor: RZ şi EC rz (Rendzine şi eutricambosoluri rendzinice); RZ ls (Rendzine litice) şi roci

compacte la zi; LV ti (Luvosoluri tipice); LV st (Luvosoluri stagnice); LV ab, st (Luvosoluri albice stagnice);
EL ti (Preluvosoluri tipice); DC (Districambosoluri); DC şi LS (Districambosoluri şi litosoluri); EC vs
(Eutricambosoluri vertice); EC ti şi EL ti (Eutricambosoluri tipice şi preluvosoluri tipice); EC ti şi LV st
(Eutricambosoluri tipice şi luvosoluri stagnice); DC şi EC (Districambosoluri şi eutricambosoluri); EP, PD şi
LS (Prepodzoluri, podzoluri şi litosoluri); EC, RZ şi Z (Eutricambosoluri, rendzine şi stâncării); GS
(Gleiosoluri); SG lv (Stagnosoluri luvice, local melanice); AS şi AS gz (Aluviosoluri şi aluviosoluri gleizate);
LS şi Z (Litosoluri şi sâncării); ER şi RS (Erodosoluri şi/sau regosoluri); Z (Stâncărie); EC ti şi LV ti
(Eutricambosoluri tipice şi luvosoluri tipice).

Rendzinele au un potenţial de fertilitate mai ridicat decât solurile similare din zona
bioclimatică în care evoluează, dar relieful accidentat şi caracterul stâncos-bolovănos al
suprafeţei terenului face ca, în cea mai mare parte, rendzinele să fie utilizate pentru păşuni
şi fâneţe.
Din clasa luvisolurilor, în regiunea analizată întâlnim următoarele tipuri:
preluvosoluri tipice, erodate, luvosoluri tipice, luvosoluri stagnice, luvosoluri albice
stagnice. Solurile din această categorie sunt pretabile unei valorificări agricole medii, în
aproape întreaga depresiune, îndeosebi pe terasele Nerei. În zona piemontană, din cauza
pericolului destul de mare al producerii eroziunii, sunt utilizate pentru păşuni sau fâneţe,
eventual păduri. Preluvosolurile tipice sunt pretabile pentru majoritatea folosinţelor şi
moderat favorabile pentru cele mai multe dintre plantele specifice părţii de sud-vest a ţării
(Ianoş, 1997).
Preluvosolurile erodate sunt recomandate pentru cultura viţei de vie şi a pomilor
fructiferi (în special măr şi păr). Luvosolurile tipice sunt răspândite, de regulă, în zona
piemontană şi premontană, pe forme de relief înclinate, cu un drenaj rapid. Din această
cauză, eroziunea este destul de puternică, conţinutul în humus redus, rezultând o fertilitate
slabă pentru acest tip de soluri. Luvosolurile stagnice se caracterizează printr-o
hidromorfie stagnică accentuata. S-au format pe depozite lutoase mijlociu-fine, sunt mai
acide decât cele tipice, dar au un conţinut ceva mai ridicat în humus. Luvosolurile albice
stagnice se caracterizează prin fertilitate scăzută, tot datorită regimului acvic nefavorabil,
la care se adaugă şi un regim nutritiv redus. Utilizarea luvisolurilor în agricultură se
bazează pe o serie de intervenţii agrotehnice şi agrochimice specifice, pe utilizarea
îngrăşămintelor organice pentru sporirea rezervelor de humus şi îngrăşăminte chimice,
îndeosebi cu potasiu.
Din clasa cambisolurilor, sunt răspândite aici: eutricambosolurile vertice şi tipice
sau erodate, eutricambosolurile rendzinice şi districambosolurile tipice sau litice. În zonele
de luncă, eutricambosolurile gleice sunt scoase destul de recent de sub influenţa apelor de
inundaţie sau se regăsesc încă în zonele inundabile, formate pe depozite fluvio-lacustre.
Eutricambosolurile gleice şi vertice se întâlnesc de-a lungul Nerei, cu o dezvoltare mai
mare pe partea stângă a râului, în timp ce eutricambosolurile rendzinice ocupă areale destul
de extinse în Munţii Aninei şi Almăjului. Datorită volumului edafic util, redus, acestea din
urmă, conţin cantităţi reduse de nutrienţi, ceea ce le conferă o pretabilitate diminuată
pentru folosinţa ca arabil, fiind mediu pretabile pentru păşuni, fâneţe, livezi de pruni sau
viţă de vie. Districambosolurile au o frecvenţă mare în regiunile montane (cea mai mare
parte a Munţilor Semenic şi nordul Munţilor Almăj) formându-se, în general, pe şisturi
cristaline şi sub păduri de Fagus sylvatica. Sunt soluri slab fertile, consecinţă a:

224
 Ana-Neli IANĂŞ

conţinutului redus în humus, a slabei aprovizionări cu azot, fosfor şi potasiu şi a

conţinutului ridicat de schelet etc. În schimb, au fertilitate medie pentru păşuni şi fâneţe.
Cu o răspândire mai redusă la nivel regional este şi clasa spodosolurilor, din care,
ca tipuri reprezentative pentru etajul montan înalt al Semenicului sunt prepodzolurile şi
podzolurile. Prepodzolurile sunt soluri extrem de acide cu un orizont bioacumulativ
subţire. Nu se recomandă utilizării agricole. Se pretează pentru folosirea la păşuni şi
fâneţe. În asociaţie cu prepodzoluri apar şi podzolurile, soluri caracteristice unor areale
restrânse de pe suprafeţele de nivelare din Masivul Semenic. Răspândirea lor este
mozaicată, în funcţie de configuraţia microreliefului (cu predominare pe suprafeţele plane
sau pe versanţii slab înclinaţi). Sunt soluri intens debazificate iar fertilitatea lor redusă le
face pretabile doar pentru păşuni şi fâneţe.
O altă clasă întâlnită o reprezintă hidrisolurile cu tipurile gleiosoluri şi
stagnosoluri luvice. Gleiosolurile s-au format, în general, în părţile joase ale luncii râului
Nera, la contactul cu prima terasă, pe depozitele fluviatile recente, în condiţii de relief
caracterizat printr-un drenaj foarte slab şi prin nivelul freatic ridicat care nu coboară sub
1,5 m adâncime. Sunt moderat asigurate cu humus şi azot, având o fertilitate redusă. Pentru
ameliorarea lor sunt necesare lucrări de regularizare a cursurilor de apă şi drenaj de
adâncime pentru coborârea nivelului freatic. Stagnosolurile luvice apar pe terenurile cu
drenaj foarte slab, mai ales pe terasele inferioare. În lipsa unor intervenţii agroameliorative
sunt improprii folosinţei agricole.
Local, în spaţiul depresionar apar şi vertosolurile, soluri evoluate pe argile
smectice, afectate de exces de umiditate. Au o fertilitate oscilantă în funcţie de condiţiile
climatice. Astfel, în condiţii de exces de umiditate, culturile sunt compromise deoarece
determină o derulare foarte lentă a proceselor biologice, iar în condiţiile unui deficit de
umiditate, vertisolurile au capacitatea de a reţine însemnate cantităţi de apă asigurând
condiţii de vegetaţie acceptabile. În condiţii naturale au o fertilitate medie, dar în condiţii
de ameliorare (desecări, irigaţii, îngrăşăminte organice) dau producţii mari.
Ultima categorie este reprezentată de protisoluri (solurile neevoluate, trunchiate
sau desfundate), din care fac parte: litosolurile şi stâncăriile, aluviosolurile entice şi
gleice, erodosolurile şi regosolurile. Litosolurile sunt soluri subţiri, puţin evoluate,
întâlnite în zonele montane şi submontane, pe un relief accidentat, cu fertilitate redusă,
pretabile pentru păşuni şi fâneţe. Regosolurile şi erodisolurile sunt soluri neevoluate,
diferenţa între ele fiind dată de volumul edafic util. Apar aproximativ în aceleaşi areale cu
litosolurile, au fertilitate redusă şi pretabilitate medie spre mică pentru păşuni şi fâneţe.
Aluviosolurile entice marchează prima etapă în evoluţia solurilor din lunca Nerei şi a
afluenţilor săi, reprezentând de fapt, depozite aluviale recent depuse, cu o pretabilitate
medie pentru arabil şi foarte bună pentru păşuni şi fâneţe. Problema cea mai mare în
utilizarea lor o reprezintă riscul inundabilităţii. Aluviosolurile gleice apar în porţiunile
neinundabile ale luncii Nerei. Sunt formate din depozite fluviale, au conţinut mediu-mare
în substanţe nutritive şi ca atare au o fertilitate bună spre foarte bună. De fapt, sunt cele
mai fertile soluri din întreg sistemul regional al Ţării Almăjului, fiind utilizate şi pentru
cultura legumelor, dat fiind faptul că sunt uşor irigabile.
Regionarea solurilor pe treptele de relief care conturează sistemul teritorial
almăjan, evidenţiază câteva particularităţi privind modul lor de formare:
225
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

• pentru solurile din zona montană a Ţării Almăjului (Munţii Semenic, Aninei,
Almăjului şi parţial Locvei) este specifică zonalitatea lor verticală, la care contribuie şi
condiţiile bioclimatice, de rocă şi relief, determinând mozaicarea accentuată. Stadiul lor de
evoluţie este condiţionat de „ritmul proceselor de alterare a rocii şi de transformare a
acesteia în sol precum şi de ritmul de denudaţie care depinde de pantă”600.
• solurile din zona piemontului Bozovici s-au conturat ca atare de-a lungul unui
proces îndelungat desfăşurat în mai multe perioade geologice, concomitent cu geneza
piemontului. Ca un element de particularitate se remarcă prezenţa areolară a unor
orizonturi melanice, grefate pe orizonturile argice, procese frecvente pe terasele din cursul
inferior al văilor Prigor şi Bănia (Figura 65).
• solurile din depresiunea propriu-zisă sunt rezultatul mişcărilor oscilatorii ale
scoarţei terestre, ale coborârii nivelului de bază al râurilor şi modificărilor climatice de
lungă durată, având drept consecinţă predominarea solurilor din clasa celor hidromorfe.
Din prezentarea acestei game bogate şi diversificate a tipurilor de soluri, este foarte
evident faptul că cea mai mare răspândire o au solurile cu fertilitate medie pentru arabil
(indicată fiind aici cultura plantelor furajere), dar bună pentru păşuni şi fâneţe, livezi de
pomi fructiferi sau viţă de vie (acolo unde şi condiţiile climatice favorizează acest aspect),
ponderea solurilor cu fertilitate ridicată pentru arabil şi cultura legumelor fiind foarte
redusă. Majoritatea solurilor au nevoie de îmbunătăţiri pentru sporirea fertilităţii care este
diminuată de o serie de factori limitativi şi restrictivi.

4.4.3.2. Factori limitativi şi restrictivi în fertilitatea solurilor din Ţara Almăjului

Agricultura constituie ramura economică de bază care susţine dezvoltarea
sistemului regional al Ţării Almăjului. Datorită acestui fapt, refacerea, conservarea sau
sporirea fertilităţii terenurilor agricole, presupune o analiză detaliată a factorilor limitativi
şi restrictivi care acţionează asupra solului, diminuând producţia şi care impun un anumit
tip de folosinţă agricolă. Chiar dacă inventarierea detaliată a claselor şi tipurilor de soluri,
precum şi a factorilor de restrictivitate care acţionează asupra lor, a fost realizată doar la
nivelul câtorva comune din Ţara Almăjului (Bănia, Dalboşeţ şi Lăpuşnicu Mare)601, vom
prezenta câteva dintre aceste aspecte limitative cu extindere teritorială mai mare, la nivelul
întregului sistem regional.
♦ Astfel, o primă categorie de limitări şi restricţii ce acţionează asupra fertilităţii
solului din sistemul regional almăjan, este cea datorată neuniformităţii terenurilor.
Aceasta impune în sistem două tipuri de limitări: limitări severe (în depresiunea propriu-
zisă, în cazul utilizării lor ca terenuri arabile, deoarece cuprind teritorii moderat
neuniforme, cu denivelări între 0,51 şi 0,75 m, pentru uniformizarea cărora este necesară
deplasarea unui volum de pământ de 500 – 800 mc/ha) şi limitări foarte severe (în zona
piemontană, pe Valea Minişului şi în zona Lăpuşnicul Mare, aici terenurile fiind afectate

600
Ianoş Gh., 1992, Consideraţii asupra procesului de formare şi evoluţie a solurilor în cadrul principalelor
forme de relief din Banat, în Analele Universităţii din Timişoara, vol. 1, pp.73.
601
Ţărău D., Luca M., 2002, Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică, Edit. Marineasa,
Timişoara, p.54-57; 106-108 şi 138-141.
226
 Ana-Neli IANĂŞ

de alunecări sau de alte denivelări cu diferenţă de nivel mai mare. Limitările impuse sunt
pentru arabil, livezi şi vii)602.
♦ Se adaugă apoi limitările şi restricţiile datorate acoperirii terenurilor cu stânci
şi/sau bolovani. Din acest punct de vedere, sistemul regional analizat prezintă limitări
moderate (în general pentru arabil, livezi şi vii) şi limitări extrem de severe pentru păşuni
şi fâneţe. Sunt specifice terenurilor acumulative (conuri de dejecţie, albii majore) sau
etajului montan, acolo unde eroziunea a scos la suprafaţă material scheletic de mari
dimensiuni, determinând dificultăţi majore în mecanizarea lucrărilor agrotehnice şi
contribuind la exploatarea inferioară a unor terenuri603.
♦ Limitările şi restricţiile datorate pantei terenurilor604 sunt corelate cu regimul
precipitaţiilor, prezenţa sau absenţa vegetaţiei cu rol de a fixa solul. Analizând şi întocmind
harta pantelor pentru sistemul regional Ţara Almăjului, ponderea cea mai mare o au
terenurilor cu pante cuprinse între 5 şi 15º, terenuri care prezintă limitări reduse în ceea ce
priveşte utilizarea solurilor. Ele ocupă 39,42 % din suprafaţa întregului sistem regional. O
pondere destul de însemnată o au terenurile cu pante mari, de peste 15º (20,81 % din
suprafaţă). Acestea prezintă limitări severe şi foarte severe în posibilitatea utilizării
solurilor pentru agricultură, iar ponderea cea mai mică (de 39,74 % din suprafaţă), este
deţinută de terenurile cu pantă redusă (sub 5º) care nu presupun nici un fel de restricţii
legate de valorificarea fondului funciar. În funcţie de pantă apar restricţii şi limitări cauzate
de declanşarea unor procese cum ar fi: eroziunea în suprafaţă, eroziunea în adâncime,
alunecările de teren, etc.
Dintre procese, frecvenţa cea mai mare o are eroziunea solului cauzată atât de
panta reliefului cât şi de condiţiile climatice (cu un maxim pluviometric de primăvară şi
altul de toamnă), factorul antropic etc. Aşadar, pentru fiecare dintre categoriile de terenuri
se impune luarea unor măsuri ameliorative605: pentru terenurile cu pantă sub 15º (potenţial
redus de eroziune) se recomandă lucrări agrotehnice legate de direcţionarea arăturii,
întreţinere şi recoltare; pentru cele cu pante între 15-20º (12,31% din totalul terenurilor –
afectate de eroziune areală sau liniară) se recomandă desfăşurarea unor culturi în fâşii, în
benzi tampon; iar pentru cele cu pante de peste 20º (puternic afectate de eroziune) se
recomandă agroterasele, valurile de pământ, amenajările hidrotehnice etc.
În concluzie, relieful fragmentat şi energia mare de relief indică diverse probleme
privind modul de folosinţă al fondului funciar. Depresiunea propriu-zisă favorizează
acumulări intense de ape pluviale, aspect care necesită automat lucrări de combatere a
excesului de umiditate, iar condiţiile climatice nu sunt deosebit de benefice culturii de
cereale. Privite în ansamblu, solurile din Ţara Almăjului au o reacţie acidă, grad ridicat de
debazificare, necesită utilizarea îngrăşămintelor chimice alături de cele organice şi au o

602
Ianoş Gh., 1994, Procese de degradare a terenurilor agricole în Banat datorate condiţiilor de relief, în
Geographica Timisiensis, vol. III, Timişoara, p.56.
603
Ibidem, p.58.
604
Ibidem.
605
Ianoş Gh., Rogobete Gh., 1989, Eroziunea solurilor din judeţul Caraş-Severin şi măsurile ameliorative, în
Lucrările conferinţei naţionale pentru Ştiinţa Solului, nr.26A, Bucureşti, p.83-84.
227
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

fertilitate relativ scăzută. Pe astfel de tipuri de soluri se recomandă extinderea plantaţiilor

pomicole de măr, prun şi a plantelor furajere în detrimetrul culturilor cerealiere606.

606
Ianoş Gh., Gergen I. I., Puşcă I., 1983, Cadrul natural, solurile şi potenţialul lor de producţie în judeţul
Caraş-Severin, în Lucrările conferinţei naţionale pentru Ştiinţa solului, nr.21C, Bucureşti, p.74.

228
 Ana-Neli IANĂŞ

V. COMPONENTA GEODEMOGRAFICĂ ŞI DE HABITAT

5.1. Componenta geodemografică a Ţării Almăjului

5.1.1. Vechimea locuirii sistemului regional almăjan

Ţara Almăjului a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri, datorită resurselor
bogate şi variate de care dispunea. Susţinerea acestei afirmaţii este demonstrată prin
nenumăratele descoperiri arheologice607, vestigii materiale, documente scrise şi mai ales
forme tradiţionale ale vieţii rurale care se mai păstrează până în zilele noastre. Dovadă a
locuirii timpurii este descoperirea unor urme arheologice pe întreaga suprafaţă a
depresiunii, dar şi în masivele montane înconjurătoare, până la altitudinea de 600-700 m
(Figurile 66, 67 şi 68).
Printre cele mai vechi descoperiri se numără cele de ceramică preistorică roşie şi
neagră de la Prigor, identificate în locul numit Cazacica608 şi materiale aparţinătoare
culturii Coţofeni, găsite în dreptul troiţei, în locul numit Odăi, care datează din epoca
bronzului. Urmele acestei locuiri au fost identificate şi la Bănia şi Eftimie Murgu.
Importante din acest punct de vedere sunt şi: „cârligele de undiţă, acele, dăltiţele şi lamele
de cuţit lucrate în cupru nativ”609 precum şi urmele unei aşezări de tip Coţofeni (pe dealul
Socolăţ, la locul numit Piatra Oborului), (Moga, Gudea, 1975). Locuirea spaţiului s-a
datorat existenţei şi descoperirii unor resurse locale, mai ales cele de aur şi aramă utilizate
pentru confecţionarea podoabelor. Existenţa lor este susţinută de unele însemnări potrivit
cărora albiile râurilor Caraş, Lăpuş, Timiş şi Nera conţineau nisipuri aurifere iar
exploatarea zăcămintelor nu implica procedee tehnice complicate (Mărghitan, 1979). Alte
descoperiri arheologice din neolitic s-au realizat la Bănia – la Lacul lui Sebeşan (Cetate) –
unde au fost descoperite fragmente de ceramică şi un topor de piatră găurit din neolitic
(Foto 20), identificat în urmă cu 70 de ani, la confluenţa dintre Valea Mare şi Valea Mică;
amenajarea înălţimii de pe dealul Grădet (Prigor), datează tot din perioada culturii
Coţofeni; la Pătaş a fost descoperit un topor de piatră din neolitic, în punctul Cucu; urme
din epoca bronzului s-au găsit şi în localitatea Borlovenii Vechi, pe platoul Leu sau Balta
Neagră, unde au fost identificate fragmente de ceramică şi o aşezare fortificată dacică din
epoca bronzului mijlociu, Hallstatt610.

607
Petrovszky R., 1973, Contribuţii la repertoriul arheologic al localităţilor judeţului Caraş-Severin din
Paleolitic până în secolul al V-lea î.e.n., în Banatica, nr.2, Reşiţa, p.387.
608
Bozu O., Săcărin C., 1979, O expediţie arheologică în Valea Almăjului (realizări şi perspective), în
Banatica, nr. 5, Reşiţa, p.556.
609
Negrea Şt., Negrea Alexandrina, 1996, op.cit., p.24.
610
Sitariu D., 2005, Satul almăjan – statornicie şi continuitate, Edit. Gordian, Timişoara, p.47.
229
 Fig. 66. Ţara Almăjului. Descoperiri Fig. 67. Ţara Almăjului. Descoperiri Fig. 68. Ţara Almăjului. Descoperiri
arheologice din neolitic şi epoca bronzului arheologice din epoca fierului arheologice din perioada daco-romană
Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

230
 Ana-Neli IANĂŞ

Epoca fierului, care a început în secolul al XII – lea î.Hr., se caracterizează printr-
o intensificare a procesului de populare, urme şi aşezări din prima perioadă a epocii
descoperindu-se la Prigor. Tot de atunci datează şi ceramica milenară găsită la 4 km sud-
vest de satul Bănia, pe dealul Cracu Otara, la locul Cioaca cu Bani611 şi anume 17
fragmente de vase prost arse, cu ornamente liniare şi buză îngroşată în exterior, aparţinând
culturii Coţofeni şi descoperite în 1878 de către geologul Halavats Gyula.
Tot în Bănia, pe Valea Pârâului şi Valea Mare, la punctele Arie şi Comorâşniţa s-
au găsit fragmente de ceramică şi urme de ziduri ale unor aşezări din epoca fierului. La
acestea se adaugă un ciocan de piatră şlefuit identificat în locul numit Loneştea (Bozovici),
unelte din bronz şi fier la Leu (Pătaş), (Buracu, 1941) şi urmele unei cetăţi dacice tot la
Pătaş; importante sunt şi ruinele cetăţii Grădişte (zonă declarată Rezervaţie arheologică)
descoperită în partea sudică a satului Dalboşeţ şi numeroase fragmente de ceramică de tip
Latene612. În graiul local, Grădişte înseamnă cetate. În această epocă au început să se
contureze trăsăturile caracteristice civilizaţiei daco-getice. Sub aspectul populării spaţiului
de către daci, în partea vestică a Ţării Almăjului (pe locul actual Boşneag – Moldova
Nouă), se remarcă existenţa cetăţii Mudava, menţionată pe o hartă în biblioteca
Vaticanului de prof. univ. dr. Marius Bizerea. „Numele acestei cetăţi se păstrează intact în
limbajul local: Mudaua, denumire consemnată pe valea râului Buceava ce se varsă în
Nera, înainte de chei”613. Şi în zilele noastre, când almăjenii trec prin pădure de la Şopotu
Nou la Boşneag spun că merg la Mudava. Denumirea dava atestă locuirea acestor ţinuturi
de către daci.
La începutul secolului al II – lea d.Hr., Ţara Almăjului a intrat în hotarele
Imperiului Roman din care va face parte până la sfârşitul secolului al III – lea. Urmele
unei cetăţi romane au fost descoperite şi lângă cimitirul catolic din Bozovici, iar pietre
funerare la Ogei, pe Străjer - Prigor lângă Dragomireana, în hotarul Gârbovăţului. Villa
rustica de la Dragomireana (Şopotu Vechi) era centrul unei mari exploatări agricole
romane, descoperirea sa fiind relevantă pentru a demonstra polivalenţa economică a
aşezărilor rurale din acea vreme614. O altă părere este cea a lui Alexandru Borza care în
lucrarea, Banatul în timpul romanilor, prezintă locul respectiv ca fiind un castru roman. La
Bozovici şi Gârbovăţ au fost descoperite şi pietre funerare romane: pe cea romană erau
inscripţionate următoarele cuvinte: DM/ FL/ GURAS/ IIDET/ TIO/ EX / PALMUR/ XIT/
AN/ XXXII/ AEL/ HABISIS/ TIFETAB, aceasta fiind predată muzeului din Timişoara; iar
pe cea descoperită la Gârbovăţ, pe pământul locuitorului Mihai Străin din comună, erau
inscripţionate cuvintele: TOMAS FILIUS DOSI VIXIT ANOS XX – adică, Toma, fiul lui
Dosi în vârstă de 20 de ani.
Descoperirile din perioada romană sunt cele mai numeroase în Ţara Almăjului:
prezenţa unui drum roman care lega Arcidava (Vărădia) de la Ad Mediam (Mehadia)
trecând prin Pasul Stancilova - Dalboşeţ - Şopotu Vechi – apoi pe sub munte pe la

611
Petrovszky R., Cadariu Şt., 1979, Aşezări ale culturii Coţofeni în judeţul Caraş-Severin, în Banatica, V,
Reşiţa, p.47.
612
Daicovici C., Miloia I., 1930, Cercetări arheologice în Banatul de sud, Analele Banatului, nr. 4, Timişoara,
p. 21 – 22.
613
Dolângă N., 2000, op.cit., p.72.
614
Protase D., 1975, Villa Rustica la Dalboşeţ (jud. Caraş-Severin), în Banatica, nr.3, Reşiţa, p.349-353.
231
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Gârbovăţ - Bănia şi Rudăria. La Prilipeţ, drumul trecea peste Nera până la Pătaş -
Borlovenii Vechi şi Borlovenii Noi615.
Altă dovadă este adusă de descoperirea unor monede romane la Rudăria, Bănia,
Dalboşeţ şi Valea Bârzului. Apoi, „pe Valea pârâului Bănia, la 2 km nord de sat, lângă
sălaşul lui Pirtea, s-a descoperit în anul 1929 un tezaur cu 250 de monede imperiale
romane” şi „în epoca romană, pe Valea Mică a existat o mină de aur”616. La Borlovenii
Noi au fost identificate urmele unui drum roman în nordul localităţii; la Borlovenii Vechi a
fost descoperită o monedă din perioada romană, în punctul Morii Vechi şi urmele unei
aşezări din secolele III – IV d. Hr. Pe locul numit La Mănăstire, la Prigor – o inscripţie
romană pe o placă de marmură funerară; la Pătaş a fost descoperită ceramică din vremea
romanilor, monede şi cărămizi cu ştampile din acea perioadă istorică; la Prilipeţ, pe locul
numit Comoară au fost identificate pietre de mormânt şi monede din perioada romană, iar
în anul 1928, inginerul Vasile Spergher a descoperit pietre ornamentate floral. „Urmărind
muzicalitatea trecerii prin istorie a locului de la Comoară, cercetătorul Liviu Smeu,
susţine că aici ar fi fost un loc de rugăciune subteran datând de pe vremea primilor
creştini.”617.
Tot aici s-a descoperit din vremea romanilor un castru, pe o cărămidă fiind
însemnată sigla Cohortei a III – a Dalmatarom. Şi la Rudăria a fost găsit un dinar de argint
de pe vremea romanilor (din timpul împăratului Vespasianus 69 – 79 d.Hr.) pe Dealul
Ruşnicului618.
În perioada feudală timpurie (sec. VII – X), descoperirile arheologice îi atestă pe
românii din Banat ca fiind agricultori, crescători de vite, fierari şi olari.
Urmează situaţia din secolele X – XI, când populaţia din întreg Banatul a făcut
parte din voievodatului lui Glad, apoi din voievodatul lui Ahtum şi s-a opus cu vehemenţă
expansiunii maghiarilor. În perioada respectivă, Ţara Almăjului cuprindea 15 – 20 de sate
ale sale. „Monedele descoperite la cele două extremităţi ale Almăjului: la Şopotu Nou şi
Pătaş, dovedesc că aşezările almăjene au fost sub administraţia voievozilor bănăţeni Glad
şi Achtum din secolele X şi XI, voievozi ce aveau legături cu ţaratul sud-dunărean”619.
Secolele XII – XV completează istoria locului prin apariţia unor noi aşezări ale
românilor în Banat şi multe aşezări rurale în depresiunea Bozovici. Almăjul era un district
privilegiat în rândul celor opt districte din Banat, deoarece era format din populaţie
majoritar românească, străinii pătrunzând cu dificultate în regiunea de deal şi de munte din
sud-vestul Banatului. „Primele atestări documentare ale satelor din Ţara Almăjului
coboară până în anul 1241, când sunt amintite aşezările Gârlişte (Rudăria) şi Bozovici,
stăpânite atunci de familia nobilului de la Gârlişte, care deţinea şi demnitatea de ban al
Severinului”620.
Apoi, din secolul al XVI – lea, descoperirile arheologice nu au mai demonstrat
altceva decât urmele stăpânirilor străine în Banat şi periodic în Ţara Almăjului. Este vorba
de stăpânirea turcească (Foto 21), de cea a Imperiului Habsburgic (Foto 22) etc. Aceasta

615
Panduru P., 2000, Monografia localităţii Prigor, Edit. Timpul, Reşiţa, p.14.
616
Popovici D., 2004, Bănia – repere istorice, în Almăjana, nr. 3, Bozovici, p.32.
617
Sitariu D., 2005, op.cit., p.290.
618
Idem, 2003, Valea Almăjului – file de istorie şi credinţă, Ed. Timpul, Reşiţa, p.36.
619
Smeu L, 1977, op.cit., p.19-20.
620
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.13.
232
 Ana-Neli IANĂŞ

din urmă a avut o mare însemnătate în ceea ce priveşte cunoaşterea situaţiei

geodemografice şi de habitat a Ţării Almăjului, prin efectuarea primului recensământ
pentru fixarea dărilor şi robotei în anul 1718 (Tabel 11).

Foto 20. Topor de piatră găurit, Foto 21. Sabie din bronz Foto 22. Cărămidă cu efigia
datând din neolitic găsită la Poiana Turcului descoperită în cazarma din
din localitatea Bănia
(Foto: Ianăş Ana, 2008, Muzeul localităţii Bănia)

Tabel 11. Situaţia numărului de locuinţe în Ţara Almăjului

la recensământul din anul 1718
Număr Număr de
Localităţi Localităţi
de case case
Bozovici 82 Prilipeţi 54
Bănia 56 Prigor 40
Dalboşeţ 15 Putna 30
Gârbovăţ 28 Rudăria 82
Lăpuşnic 47 Şopot 35
Moceriş 26 Tăria-Lidovini 30
Pătaş 44
Sursa: Dolângă N., 2000, p. 90

Deoarece robota s-a extins tot timpul anului, ţăranii nu mai aveau timp să lucreze
pământul şi nu mai aveau de unde să plătească dările. Ei au început să-şi părăsească satele
şi să devină lotri (haiduci), ceea ce a condus în final la revolta din 1737 – 1739 (Dolângă,
2000), finalizată cu înfrângerea răsculaţilor almăjeni de către armata imperială, în timp ce
mulţi se refugiaseră în Ţara Românească şi Serbia.
După pacea de la Belgrad din 1739, se efectuează un nou recensământ (Tabel 12),
constatându-se faptul că dispar unele cătune, populaţia fiind strămutată în localitatea cea
mai apropiată. De exemplu, localitatea Tăria-Lidovini este integrată aşezării Bozovici,
locuitorii coborând din aşezările lor pastorale spre poalele munţilor621.
Făcând o comparaţie între numărul de locuinţe existente la recensământul din anul
1718 şi la cel din 1749 se remarcă o creştere a numărului populaţiei din depresiune în
majoritatea satelor, una din principalele cauze fiind coborârea locuitorilor din zonele de

621
Smeu L., 1977, op.cit., p.35.
233
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

munte în zona depresionară, iar o altă cauză fiind dispariţia cătunelor mai sus amintite,
populaţia lor fiind înglobată în localităţile aflate la cea mai mare apropiere. Singura
localitate unde a fost identificată scăderea numărului de locuitori în anul 1749 faţă de anul
1718 este Putna, cauza acestui fapt fiind strămutarea populaţiei la o distanţă de câţiva
kilometri, unde în anul 1749 a luat naştere o nouă localitate, Borloveni.

Tabel 12. Situaţia numărului de locuinţe în Ţara Almăjului

la recensământul din anul 1749
Număr Număr de
Localităţi Localităţi
de case case
Bozovici 120 Pătaş 73
Bănia 82 Prilipeţ 64
Borloveni 64 Prigor 63
Dalboşeţ 52 Putna 15
Gârbovăţ 32 Rudăria 76
Lăpuşnic 65 Şopot 54
Moceriş 56
Sursa: Dolângă N., 2000, p. 91

Populaţia din aceste aşezări almăjene era majoritar românească, abia în secolul al
XIX – lea, producându-se primele diversificări în fondul etno-demografic omogen
românesc al Ţării Almăjului prin procesul de colonizare. Facem referire aici la venirea
coloniştilor cehi care au întemeiat în Almăj, satul Ravensca în anul 1858 „cu 32 de
gospodării însumând 181 locuitori”622. Convieţuirea dintre populaţia majoritar românească
şi cehi s-a derulat în cele mai bune condiţii până în zilele noastre, aspect care a avut efecte
pozitive atât în conturarea cât şi în evoluţia sistemului regional almăjan.

5.1.2. Evoluţia numerică a populaţiei Ţării Almăjului

Pentru o corectă individualizare a Ţării Almăjului este imperios necesară o analiză
detaliată a evoluţiei geodemografice, întrucât aceasta, alături de alte tipuri de structuri,
reprezintă indicatorul potenţialului uman al regiunii. Pe baza unei astfel de analize se poate
efectua şi o prognoză pentru viitor legat de evoluţia populaţiei sistemului teritorial.
Cert este faptul că, din totalul populaţiei judeţului Caraş-Severin care la
recensământul din anul 2002 totaliza 333.219 locuitori, Ţării Almăjului îi aparţin 15.496
locuitori, adică 4,65% din populaţia judeţului, ceea ce nu reprezintă o pondere foarte
însemnată. Pe de altă parte, primele recensăminte ale populaţiei Banatului s-au făcut în
secolul al XVIII-lea, urmărind scopuri cenzitare, fapt pentru care datele obţinute sunt
incerte.
Din analiza evoluţiei geodemografice a Ţării Almăjului în perioada 1791 – 2008,
sunt scoase în evidenţă perioade de creştere a numărului populaţiei dar şi de regres
geodemografic datorită multiplelor cauze de natură politică, economică, culturală, etc.
(Figura 69).

622
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.15.
234
 Ana-Neli IANĂŞ

30000

25000 1880
1872

20000

1910
Nr. locuitori

1956 1992
1930
1900 2002
15000
1941 2008

10000

1791

5000

0
Anii
1780

1790

1800

1810

1820

1830

1840

1850

1860

1870

1880

1890

1900

1910

1920

1930

1940

1950

1960

1970

1980

1990

2000

2010
Fig. 69. Evoluţia numerică a populaţiei Ţării Almăjului (1791 – 2008)

Din cele reprezentate se remarcă la nivelul întregii regiuni, o creştere accentuată a

populaţiei în perioada 1872 – 1880 consecinţă a unor cauze dintre cele mai diverse:
colonizarea cehilor (proces care a început încă din anul 1827), dezvoltarea economică ce a
atras un număr însemnat de locuitori (prin amploarea pe care a luat-o dezvoltarea culturii
cerealelor, creşterea animalelor, pomicultura, aspecte care au condus la conturarea unei
pieţe interne fixe pentru valorificarea produselor din Almăj), lărgirea pieţei comerciale,
apariţia primelor manufacturi, circulaţia monetară. Toate au reprezentat elemente cu rol de
favorabilitate în procesul de popularea a Ţării Almăjului.
După anul 1930, populaţia sistemului regional almăjan s-a aflat într-o continuă
descreştere, aspectul generalizându-se la nivelul întregului Banat. Cauzele care au
determinat scăderea natalităţii au fost: insuficienţa mijloacelor materiale, absenţa regulilor
elementare de igienă socială, absenţa unei medicini a maternităţii şi a sistemului defectuos
de alimentare a noilor născuţi (Albert, 2003). La cele menţionate se pot adăuga şi alte
cauze sociale: căsătoriile între indivizi prea tineri, avorturile practicate pe o scară foarte
intensă şi în condiţii precare, prezenţa numeroaselor boli, dintre care sifilisul şi febra
tifoidă care au cunoscut o mare răspândire.
După cele două războaie mondiale, populaţia a continuat să scadă ca urmare a
pierderii de vieţi omeneşti, a foametei şi sărăciei, iar după anul 1992, diminuarea numerică
a populaţiei se remarcă din nou datorită schimbării mentalităţii locuitorilor după ieşirea de
sub dominaţia regimului socialist (se legalizează avorturile, se pot folosi metode
contraceptive fără restricţii, starea igienico-sanitară a populaţiei se îmbunătăţeşte, se
schimbă modelul familiei – de la familia cu mulţi copii, la familia cu un singur copil –
specifică mai ales pentru regiunea Banat). La toţi factorii menţionaţi se adaugă şi sporul
migratoriu care ia amploare prin deschiderea graniţelor dar şi la nivel naţional prin

235
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

plecarea tinerilor din mediul rural spre cel urban, mai ales spre oraşele: Reşiţa, Timişoara,
Caransebeş, Drobeta-Turnu Severin şi Orşova, pentru căutarea locurilor de muncă mai
bune şi pentru găsirea unor pesrpective mai largi oferite de mediul urban.

5.1.2.1. Evoluţia geodemografică pe comune

Studiul datelor statistice pe o perioadă de circa 216 ani (1791 – 2007) scoate în
evidenţă pentru Ţara Almăjului mai multe contraste, întrucât fiecare comună aparţinătoare
regiunii s-a remarcat printr-un anumit tip de evoluţie geodemografică, asemănarea fiind
destul de slab reprezentată.
Pentru a surprinde diferenţierile regionale la nivelul celor şapte comune în ceea ce
priveşte evoluţia geodemografică, este necesară mai întâi o reprezentare a evoluţiei
populaţiei până la recensământul din anul 2002 şi în perioada de după 2002 până în anul
2007 (Figurile 70 şi 71).

Fig. 70. Ţara Almăjului. Evoluţia Fig. 71. Ţara Almăjului. Evoluţia
geodemografică pe comune în perioada geodemografică pe comune în perioada
1791-2002 2002-2007

Observând tendinţele evoluţiei geodemografice în acest interval lung de timp, se

pot contura mai multe etape evolutive623:

623
Ianăş Ana-Neli, 2006, Le Pays d’Almăj. L’évolution géodémographique dans la période 1791-2007, în
R.H.G.T., vol.I, nr.2, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, p.221-232.
236
 Ana-Neli IANĂŞ

● ETAPA 1791 – 1880

În perioada 1791 – 1880, la nivelul tuturor comunelor se înregistrează o creştere
a numărului de locuitori. După militarizarea satelor almăjene, creşterea populaţiei a fost
condiţionată de mai mulţi factori: îmbunătăţirea condiţiilor de trai prin luarea unor măsuri
de creştere a calităţii sistemului sanitar, interzicerea avorturilor, încuviinţarea imigrărilor
(în special din Oltenia), încetarea incursiunilor turceşti (în 1791), redeschiderea şcolilor
săteşti, repararea bisericilor, reintroducerea registrelor cu noi născuţi şi decedaţi (misiune
primită spre a fi executată de Nicolae Stoica de Haţeg, protopop la Mehadia) şi, cel mai
important eveniment pentru locuitorii din Almăj, colonizarea cehilor.
Iobagii din Boemia şi Slovacia au fugit de pe moşii pe teritoriile eliberate de
turci, colonizarea lor realizându-se din nevoia de exploatare a pădurilor de către firmele
sau persoanele care le luaseră în arendă şi din necesitatea apărării graniţelor, alături de
populaţia autohtonă. Majoritatea satelor de cehi au fost amplasate în zona montană „cum la
munte, toate locurile prielnice erau ocupate de satele autohtonicilor, pentru cei proaspăt
aduşi abia s-a găsit loc, în regiunile care au fost defrişate fie înainte de aducerea lor, fie
chiar de ei”624. În Banat, aceştia mai poartă şi numele de „pemi”.
Dintre toate satele locuite în totalitate de cehi (Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr,
Ogradena Nouă, Şumiţa, Eibenthal, Ravensca), doar cel din urmă aparţine sistemului
teritorial Ţara Almăjului, fiind un sat destul de puţin populat (circa 200 locuitori) atât
datorită condiţiilor topografice precare cât şi datorită condiţiilor economice rezumate la
exploatarea lemnului în prezent. Nivelul social al cehilor a fost în creştere până la primul
război mondial. Dar, defrişarea intensă a pădurilor a dus la reorientarea populaţiei spre
agricultură, însă condiţiile pedologice, topografice erau nefaste practicării acestei ramuri
economice, consecinţa fiind sărăcirea satelor şi slaba lor populare (Creţan, 1996).
● ETAPA 1880 – 1956
Este vorba de o perioadă zbuciumată din punct de vedere ale evenimentelor
istorice care au avut un rol primordial în influenţarea evoluţiei geodemografice, şi anume
cele două războaie mondiale. Evoluţia populaţiei înregistrează o curbă descendentă în
comuna Bănia, o curbă descendentă discontinuă (adică apar creşteri nesemnificative ale
numărului de locuitori, mai ales la recensământul din 1910) în comunele Bozovici,
Dalboşeţ, Eftimie Murgu şi Lăpuşnicu Mare. Excepţia a fost observată în comuna Şopotu
Nou, unde evoluţia geodemografică a avut o curbă ascendentă discontinuă (Figura 72).
Creşterea geodemografică din perioada 1900 – 1910 se datorează apariţiei unor
sectoare economice noi, cum ar fi sectorul industrial şi minier (acum s-au deschis minele
de cărbune de la Lunca lui Ivan din Bozovici şi de la Ostru din Dalboşeţ), având loc
totodată şi dezvoltarea sectorului agrar. Toate aspectele economice evolutive au atras
populaţia în zonă.
Pe de altă parte, scăderea numărului populaţiei s-a datorat în primul rând celor
două războaie mondiale, sistemului igienico-sanitar foarte slab dezvoltat (nu exista decât
un medic particular, spitalul din Bozovici fiind construit abia în anul 1934), crizei
economice şi perioadei de foamete şi sărăcie din anii 1946 – 1947.

624
Tulescu V., 1941, Românii din Banat şi raporturile lor cu populaţia alogenă, Partea I, în Buletinul
Societăţii Regale Române de Geografie, Tomul LIX, Imprimeria Naţională, Bucureşti, p.231.
237
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 72. Evoluţia geodemografică pe comune în Ţara Almăjului

● ETAPA 1956 – 1992

Urmează apoi o nouă etapă caracterizată printr-o curbă ascendentă discontinuă a
evoluţiei geodemografice pentru cea mai mare parte din comunele Ţării Almăjului. Este
consecinţa refacerii economice de după război, prin mecanizarea şi chimizarea agriculturii
(ceea ce a determinat o creştere a producţiei agricole), prin construirea de şcoli, cămine
culturale, blocuri la Bozovici, se refac drumurile care realizează legătura dintre satele
almăjene, atrăgând astfel intelectualii în mediul rural.

238
 Ana-Neli IANĂŞ

O cauză foarte importantă care a determinat creşterea numărului populaţiei, a

reprezentat-o şi decretul privind interzicerea avorturilor în România, lege dată în anul
1967, încurajând astfel creşterea natalităţii.
● ETAPA 1992 – 2007
În acest interval de timp s-a înregistrat o scădere a numărului populaţiei la nivel
regional, consecinţă a unor cauze precum: regresul economic impus de restructurarea
economică, astfel încât sectorul minier dispare prin închiderea minelor de cărbune;
declanşarea fenomenului de migraţie internaţională (începând cu anul 1993) şi la nivel
naţional pentru muncă; schimbarea mentalităţii populaţiei prin adoptarea unui model
familial de tip occidental cu 1-2 copii/familie. Exodul rural a afectat în special tinerii, ca
urmare a lipsei locurilor de muncă şi a oportunităţilor din regiune, aceştia plecând spre
centre urbane cum ar fi: Caransebeş, Reşiţa, Drobeta-Turnu Severin şi mai ales Timişoara.
Din cele prezentate mai sus, se disting patru tipuri evolutive ale populaţiei pe
teritoriul Ţării Almăjului.
Partea centrală a regiunii este locuită de patru comune caracterizate prin
scăderea continuă a numărului populaţiei după anul 1880 şi până în prezent, apărând mici
discontinuităţi cauzate de scurtele perioade de redresare economică (în 1910 şi 1992), prin
apariţia unor ramuri industriale. Comunele care aparţin acestui tip de evoluţie
geodemografică sunt: Bozovici, Eftimie Murgu, Dalboşe şi Lăpuşnicu Mare. Exemplul
menţionat cel mai frecvent tip de evoluţie geodemografică întâlnit în Ţara Almăjului,
(Figura 73).

6000

1880
5000
1872
1910

4000
1992
1900 1930 1956
2008
Nr. locuitori

1941 2002
3000

2000

1791
1000

0 Anii
1780

1790

1800

1810

1820

1830

1840

1850

1860

1870

1880

1890

1900

1910

1920

1930

1940

1950

1960

1970

1980

1990

2000

2010

Fig. 73. Evoluţia geodemografică a comunei Bozovici

Un al doilea tip de evoluţie geodemografică este cel specific comunei Bănia,

caracterizat printr-o creştere a numărului populaţiei după anul 1791, o scădere a acestuia în
perioada 1880 – 1956 şi iar o creştere discontinuă până în anul 2007 (Figura 74).

239
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

4500

1880
4000
1872
3500

3000
Nr. locuitori

2500
1900 1910
1992
2008
2000
1930 1941 2002

1956
1500
1791

1000

500

0 Anii
1780

1790

1800

1810

1820

1830

1840

1850

1860

1870

1880

1890

1900

1910

1920

1930

1940

1950

1960

1970

1980

1990

2000

2010
Fig. 74. Evoluţia geodemografică a comunei Bănia

În anul 1791, populaţia Băniei era de 1312 locuitori, localitatea aflându-se pe

primul loc între satele almăjene din acest punct de vedere, depăşind chiar Bozoviciul şi
Eftimie Murgu. Din 1791 până în 1872, populaţia Băniei a crescut cu aproximativ 1062
locuitori, existând şi perioade când evoluţia geodemografică a stagnat sau a crescut foarte
puţin datorită mai multor cauze: războaiele împotriva lui Napoleon (1796 – 1814) şi holera
care s-a abătut asupra regiunii în perioada 1821 – 1832, generând cel puţin 258 de decese
în Bănia (Andrei, 2007).
Diminuarea numerică a populaţiei după anul 1880 este consecinţa scăderii
natalităţii şi creşterii mortalităţii (rezultat al îmbătrânirii populaţiei din comună), a celor
două războaie mondiale când „în numai 10 ani, populaţia din Bănia scade cu 502
locuitori”625, sporul natural cel mai scăzut fiind înregistrat în anul 1996 şi având valori de –
29 ‰ (cf. PUG, comuna Bănia, 2000). Scăderea numerică a populaţiei în perioada
interbelică nu a fost doar o consecinţă a sporului natural negativ, ci a fost influenţată şi de
migraţia populaţiei către alte localităţi (Anina, Oraviţa, Reşiţa), prin deschiderea unor noi
exploatări miniere şi apariţiei de noi locuri de muncă. După anul 1956 urmează perioade
alternante de creştere şi descreştere geodemografică, modelul păstrându-se până în prezent.
Perioadele de creştere lentă a numărului populaţiei a fost condiţionat, în special, de sporul
migratoriu pozitiv prin deschiderea de noi mine şi exploatări forestiere în zonă, ceea ce a
atras populaţia din afara sistemului. Pe de altă parte, scăderea geodemografică înregistrată
după anul 1962 s-a datorat faptului că mulţi tineri au plecat pentru căutarea unui alt loc de
muncă, din teama de a nu munci în C.A.P.-uri. Astfel, navetismul a devenit un fenomen
nemaiîntâlnit până atunci. După căderea regimului socialist (1990), consecinţă a
privatizării şi desfiinţării multor locuri de muncă, evoluţia populaţiei comunei a fost foarte
lentă şi uşor în scădere ca urmare a procesului de îmbătrânire geodemografică şi a
migraţiei tinerilor spre alte regiuni sau în străinătate.
Un alt tip de evoluţie geodemografică este cel specific comunei Şopotu Nou,
definit printr-o creştere discontinuă a populaţiei până în anul 1956, după care a urmat o
scădere discontinuă până în prezent (Figura 75).

625
Andrei N., 2007, op.cit., p.97.
240
 Ana-Neli IANĂŞ

2500

2000
1956

1992
1941
1500
Nr. locuitori

2002
1880 1930
2008
1910

1872 1900
1000

1791

500

0 Anii
1780

1790

1800

1810

1820

1830

1840

1850

1860

1870

1880

1890

1900

1910

1920

1930

1940

1950

1960

1970

1980

1990

2000

2010
Fig. 75. Evoluţia geodemografică a comunei Şopotu Nou

Până în anul 1956 s-au înregistrat şi câteva scăderi ale numărului populaţiei,
cauzate de cele două războaie mondiale. În primul război mondial 345 de bucevinţi au fost
trimişi pe front, dintre aceştia 49 au decedat, iar în al doilea război mondial, alte 35 de
persoane au decedat (Sitariu, 2005). Creşterea geodemografică până în anul 1956 s-a
datorat natalităţii ridicate şi stabilirii de noi veniţi în comună, în acelaşi an şi numărul mare
de cătune aparţinătoare de Şopotu Nou au fost declarate sate. Scăderea geodemografică de
după anul 1956 este pusă pe seama profilului agricol al comunei şi migraţiei populaţiei, la
care se adaugă şi natalitatea mai scăzută.
Un ultim tip de evoluţie geodemografică este cel specific comunei Prigor. Se
remarcă o alternanţă de perioade de creştere geodemografică (1791 – 1880; 1956 – 1992)
şi regres al numărului populaţiei (între anii 1880 – 1956 şi după anul 2002), (Figura 76).

6000

5000
1880
1872

4000

1992
Nr. locuitori

3000 2002
2008

2000
1900 1910
1930
1956
1941
1000 1791

0 Anii
1780

1790

1800

1810

1820

1830

1840

1850

1860

1870

1880

1890

1900

1910

1920

1930

1940

1950

1960

1970

1980

1990

2000

2010

Fig. 76. Evoluţia geodemografică a comunei Prigor

241
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Creşterea populaţiei până la începutul secolului al XIX – lea a fost susţinută de

natalitatea ridicată şi de coborârea locuitorilor din cătune în vatra satului, prin reducerea
pericolului de invazii străine şi a legilor imperiale care au dispus adunarea populaţiei în
locuri accesibile pentru a putea fi uşor de supravegheat. După dispunerea localităţii Prigor
în Confiniul militar şi organizarea vetrei satului pe comunioane se impun diferite măsuri cu
rol de a influenţa evoluţia geodemografică: măsuri igienico-sanitare, interzicerea
avorturilor, încuviinţarea imigrărilor (Panduru, 2000). Tot atunci s-au petrecut câteva
evenimente care au generat o uşoară scădere a numărului de locuitori, cum ar fi holera din
1821 – 1832 când la Prigor au decedat 113 locuitori.
Până în anul 1872 populaţia Prigorului nu a intrat în contact cu administraţia
maghiară, aspect benefic şi pentru structura etnică a populaţiei, aproape în totalitate
românească. Dar, începând cu anul 1908, când contele Apony impune limba maghiară în
biserică şi în şcoală, maghiarizându-se numele de persoane şi denumirea localităţilor (în
anul 1913), populaţia scade foarte mult într-o perioadă de timp scurtă. Explicarea
fenomenului s-a putut realiza prin natalitatea scăzută, mortalitatea ridicată, producerea
unor calamităţi naturale (inundaţiile din anul 1910), emigrările masive influenţate de
opoziţia populaţiei faţă de legile şi autorităţile maghiare626.
Populaţia Prigorului se reduce numeric în perioada celor două războaie mondiale
(în primul război mondial au fost 71 de morţi din Prigor iar în al doilea război mondial au
fost 25 de prigoreni decedaţi)627 la toate acestea adăugându-se sărăcia şi nivelul de trai
foarte scăzut ca o consecinţă a războaielor. În acelaşi timp şi mortalitatea infantilă atinge
valori foarte ridicate.
După anul 1956, populaţia începe din nou să crească prin apariţia unor oportunităţi
de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor igienico-sanitare, creşterea confortului locuinţelor, iar
după anul 1992 începe din nou o diminuare numerică, rezultat al migraţiilor, natalităţii
scăzute şi mortalităţii destul de ridicate, la care se adaugă fenomenul de îmbătrânire al
populaţiei. Analiza evoluţiei geodemografice şi la nivelul satelor în intervalul 1791 – 2007,
ar evidenţia aceleaşi tendinţe ca şi în cazul comunelor, diferenţieri neînsemnate apărând în
timp doar datorită schimbării statutului unor aşezări, prin procesul de contopire şi roire, ori
colonizare, contribuind la crearea de noi localităţi.

5.1.3. Densitatea şi repartiţia spaţială a populaţiei

Densitatea populaţiei permite identificarea unor diferenţieri regionale în cadul
sistemului teritorial almăjan, prin conturarea unor areale cu densitate ridicată respectiv
redusă a populaţiei. Raportând numărul de locuitori la suprafaţa locuită, poate fi uşor scos
în evidenţă, potenţialul de susţinere de care populaţia sistemului poate beneficia şi pe care
îl poate valorifica în funcţie de posibilităţile oferite şi interesele proprii.
Cele mai relevante tipuri de densitate a populaţiei care merită a fi analizate în
cadrul sistemului regional sunt: densitatea generală a populaţiei (dată de raportul dintre
numărul de locuitori stabili dintr-un teritoriu şi suprafaţa sa, exprimată de regulă în km²),
densitatea fiziologică sau agricolă a populaţiei (definită de raportul dintre numărul de

626
Panduru P., 2000, op.cit., p.86-87.
627
Ibidem.
242
 Ana-Neli IANĂŞ

locuitori şi suprafaţa agricolă totală, cultivată sau cultivabilă). Acest ultim indicator
evidenţiază şi presiunea factorului antropic asupra teritoriului.
Pentru a analiza densitatea generală a populaţiei la nivelul anului 2002, trebuie
mai întâi să comparăm câteva date statistice referitoare la judeţul Caraş-Severin, pe
teritoriul căruia se întinde Ţara Almăjului, tocmai pentru a vedea şi rolul sistemului în
cadrul judeţului. În urma prelucrării datelor statistice, se constată faptul că, din suprafaţa
totală a judeţului Caraş-Severin de 8514 km², Ţării Almăjului îi revine o suprafaţă de 1144
km², adică 12,69%, iar din totalul populaţiei judeţului de 333 219 locuitori, Ţării Almăjului
îi revin 15496 locuitori, adică 4,65%, o pondere destul de redusă. Valorile statistice permit
calcularea densităţii medii generale a populaţiei din Ţara Almăjului ca fiind de 14,33
loc/km², mult mai redusă decât densitatea medie a judeţului Caraş-Severin (de 39,13
loc/km²). Situaţia este redată în Tabelul 13 şi Figura 77.

Tabel 13. Repartiţia teritorială a populaţiei în Ţara Almăjului (anul 2002)

DENSITATEA
SUPRAFAŢA POPULAŢIA
COMUNE POPULAŢIEI ÎN
(km²) ÎN 2002
2002 (loc/ km²)
BĂNIA 207,68 2014 9,69
BOZOVICI 187,77 3321 17,68
DALBOŞEŢ 77,04 1919 24,9
EFTIMIE MURGU 99,02 1822 18,4
LĂPUŞNICU MARE 123,81 1986 16,04
PRIGOR 301,64 2978 9,87
ŞOPOTU NOU 84 1456 17,33
ŢARA ALMĂJULUI 1144 15496 14,33
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a judeţului Caraş-Severin

Din reprezentarea densităţii generale a populaţiei la nivelul anului 2002 în Ţara

Almăjului, se pot desprinde următoarele concluzii:
- aproape jumătate din suprafaţa sistemului regional aparţine valorilor cuprinse
între 10 şi 20 loc/km², adică în limitele valorii medii la nivelul acestui teritoriu. Două
comune (Bănia şi Prigor) au densităţi mai reduse (sub 10 loc/km²) datorită suprafeţelor
extinse pe care le deţin în raport cu numărul populaţiei. O singură comună înregistrează
densitate mai mare decât media (peste 20 loc/km²), condiţionată de suprafeţele mici pe care
le deţine în raport cu numărul populaţiei.
- comunele care se apropie de valoarea medie a densităţii sistemului regional
almăjan, au o mare parte din teritoriu amplasat în zona piemontului Bozovici,
evidenţiindu-se astfel profilul agricol al comunelor, bazat pe creşterea animalelor.
- densităţile contrastante, cele mai mici şi cele mai mari, sunt definitorii pentru
partea sudică şi sud-estică a sistemului regional; comunele cu o densitate redusă a
populaţiei au cel mai extins teritoriu din cadrul sistemului regional, o bună parte aparţinând
şi sectorului montan. Comuna Dalboşeţ îşi datorează valorile mai ridicate ale densităţii
populaţiei, suprafeţei reduse pe care este concentrată aceasta.

243
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Pe lângă densitatea generală a populaţiei este interesantă şi analizarea altor tipuri

de densităţi. Astfel, densitatea netă este definită de raportul dintre numărul populaţiei şi
resursele de teren agricol existente, considerate ca o sursă de mijloace de subzistenţă
(Dezsi, 2006), mai ales în cazul Ţării Almăjului unde vorbim despre o regiune
predominant agricolă (Figura 78).

Fig. 77. Ţara Almăjului. Repartiţia densităţii Fig. 78. Ţara Almăjului. Repartiţia densităţii
generale a populaţiei în anul 2002 nete a populaţiei în anul 2002

Din reprezentarea referitoare la repartiţia densităţii nete a populaţiei în Ţara

Almăjului se pot desprinde următoarele aspecte: valoarea medie a densităţii agricole din
cadrul acestui sistem regional este de 49,11 locuitori/km² suprafaţă agricolă, cu mult mai
mare decât valoarea medie a densităţii generale a populaţiei (care era de 14,33 loc/km² în
anul 2002); majoritatea comunelor se înscriu în valoarea de 30 – 60 loc/ km² suprafaţă
agricolă, reliefând foarte evident caracterul predominant agricol al acestui sistem regional;
excepţie face doar comuna Dalboşeţ, unde densitatea înregistrată este mult mai mare
(117,22 loc/ km² suprafaţă agricolă) şi comuna Bănia (unde se înregistrează cea mai redusă
densitate netă, de numai 26,55 loc/ km² suprafaţă agricolă).
Un al treilea tip de densitate este cea fiziologică evidenţiată de raportul dintre
numărul populaţiei şi suprafaţa de teren arabil existentă. Are menirea de a reliefa gradul de
intervenţie antropică asupra teritoriului şi repartiţia spaţială a populaţiei în funcţie de
aceste resurse (Figura 79).
Valoarea medie a densităţii fiziologice a populaţiei în anul 2002 a fost de 198,38
locuitori/ km² teren arabil, cele mai mari valori fiind înregistrate în nord-vestul regiunii, în
244
 Ana-Neli IANĂŞ

comunele Bozovici şi Lăpuşnicu Mare cu valori de peste 250 locuitori/ km² teren arabil, iar
cele mai mici densităţi în comunele Bănia şi Prigor, acolo unde teritoriul lor administrativ
are o extindere mare în zona montană.
Un ultim tip analizat este densitatea ecologică, definită de raportul dintre numărul
populaţiei şi suprafaţa acoperită cu pădure, valoarea medie la nivelul sistemului regional
almăjan fiind de 38,49 loc/ km² pădure, cu cele mai ridicate valori în comunele Dalboşeţ,
Eftimie Murgu şi Şopotu Nou, adică, acolo unde comunele au în alcătuirea lor
administrativă multe sate şi cătune amplasate în zona montană şi unde suprafeţele
forestiere au o extindere foarte mare (Figura 80).

Fig. 79. Ţara Almăjului. Repartiţia densităţii Fig. 80. Ţara Almăjului. Repartiţia densităţii
fiziologice a populaţiei în anul 2002 ecologice a populaţiei în anul 2002

În concluzie este foarte evident faptul că, la nivelul întregului sistem regional se
remarcă profilul agricol predominant, comunele cu cele mai mari valori ale densităţii
generale a populaţiei, înregistrând şi cele mai mari valori ale densităţii nete şi fiziologice,
ceea ce relevă un foarte mare grad al presiunii umane asupra spaţiului. Pe de altă parte,
valorile scăzute ale densităţii generale, nete, fiziologie şi ecologice a populaţiei, cum este
cazul comunei Bănia şi apoi Prigor, reliefează potenţialul ridicat de resurse de care dispune
comuna, resurse insuficient valorificate datorită fenomenului de scădere şi îmbătrânire
geodemografică, dar care ar putea satisface nevoile populaţiei în condiţiile unei creşteri
geodemografice.

245
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

5.1.4. Dinamica populaţiei

Dinamica populaţiei sau mişcarea generală a populaţiei este dată de modificările
survenite în numărul populaţiei, rezultat al mişcării naturale a populaţiei şi al mişcării
migratorii. Mişcarea generală a populaţiei are drept consecinţă modificarea numărului,
structurii şi caracteristicilor geodemografice ale unei comunităţi umane.

5.1.4.1. Sporul natural

Analizând sporul natural al Ţării Almăjului, cu cele două componente ale sale
(natalitatea şi mortalitatea) constatăm un bilanţ natural negativ. La nivelul anului 2005 au
fost înregistrate cele mai mari valori negative (-22,58 ‰), plasând regiunea almăjană pe un
loc fruntaş în cadrul României.
În perioada sistemului socialist, valorile sporului natural au fost pozitive,
natalitatea fiind încurajată de ideile sistemului şi prin interzicerea avorturilor sau folosirii
măsurilor contraceptive. După căderea acestui regim, valorile natalităţii încep să scadă ca
urmare a schimbării mentalităţii populaţiei şi a adoptării noului model familial (cel de tip
occidental cu 1-2 copii). În schimb, mortalitatea creşte de la un an la altul, consecinţă a
fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, fenomen cu care se confruntă de regulă
majoritatea sistemelor pur rurale din ţară (Figurile 81 şi 82).

Anii

2,2
1958 14,1
16,3

3,8
1957 14,3
18,1

2,9
1956 15,5
18,4

0 5 10 15 20 (‰)
Natalitate (‰) Mortalitate (‰) Spor natural (‰)

Fig. 81. Ţara Almăjului. Dinamica populaţiei în perioada 1956 – 1958

La nivel regional s-au conturat diferenţieri, în primul rând de la un an la altul.

Astfel, dacă în anul 2001 sporul natural avea valori negative mult mai mici decât în anul
2005 (aceste valori ocupând mai mult de jumătate din suprafaţa Ţării Almăjului), în anul
2005 circa ¾ din suprafaţa sistemului regional se înscrie în valori ce depăşesc -16‰
(Figura 83 şi Figura 84).
Diferenţierile sunt contrastante, de la valori de -4‰ (comuna Prigor în 2001),
respectiv -7‰ (cumuna Şopotu Nou în 2005) până la cele mai mari cifre înregistrate în
comuna Bozovici în anul 2001 (-41‰), respectiv Bozovici şi Lăpuşnicu Mare (fiecare cu
valori de -32‰). Fenomenul este explicabil dacă se realizează o corelaţie cu structura
populaţiei pe grupe de vârstă şi cu structura etnică.
246
 Ana-Neli IANĂŞ

-22,58
2005 40
17,42
-16,15
2004 36,57
20,42
-16,14
Anii

2003 37,28
21,14
-12,43
2002 31,57
19,14
-15,43
2001 35,28
19,85
(‰)
-30 -20 -10 0 10 20 30 40 50
Natalitate (‰) Mortalitate (‰) Spor natural (‰)

Fig. 82. Ţara Almăjului. Dinamica populaţiei în perioada 2001 – 2005

Fig. 83. Sporul natural al Ţării Almăjului Fig. 84. Sporul natural al Ţării Almăjului
în anul 2001 în anul 2005

247
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

5.1.4.2. Natalitatea
Natalitatea este una dintre componentele mişcării naturale a populaţiei care
contribuie la definirea evoluţiei componentei geodemografice în cadrul sistemului. Se
constată o scădere a valorilor sale din anul 2001 când avea valori medii la nivelul Ţării
Almăjului de 19,85‰ până în 2005, când valorile medii atinse au fost de 17,42‰ (Figurile
85 şi 86).

Fig. 85. Natalitatea Ţării Almăjului Fig. 86. Natalitatea Ţării Almăjului
în anul 2001 în anul 2005

Valorile cele mai ridicate ale natalităţii populaţiei se întâlnesc în jumătatea estică a
sistemului, concentrate în jurul comunelor mai dezvoltate şi în special în jurul Bozoviciului
(care atinge o valoare de 31‰ în 2005), spre deosebire de vestul sistemului, unde
natalitatea este mai redusă şi datorită gradului ridicat de îmbătrânire geodemografică (cele
mai mici valori fiind înregistrate în comuna Dalboşeţ, 5 ‰).

5.1.4.3. Mortalitatea
Mai mult de jumătate din suprafaţa Ţării Almăjului se caracterizează prin valori
ridicate ale mortalităţii populaţiei (peste 34‰), cauzând pentru anul 2005, un spor natural
negativ. Cele mai mari valori au fost înregistrate în comuna Bozovici atât în anul 2001
(64‰) cât şi în 2005 (63‰), pe când cele mai reduse valori le-a păstrat comuna Şopotu
Nou, urmată de Eftimie Murgu, în primul rând datorită unei slabe modificări în structura
populaţiei pe grupe de vârstă (Figurile 87 şi 88).

248
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 87. Mortalitatea Ţării Almăjului Fig. 88. Mortalitatea Ţării Almăjului
în anul 2001 în anul 2005

5.1.5. Sporul migratoriu

Mobilitatea populaţiei reprezintă un fenomen care cuprinde totalitatea deplasărilor
populaţiei în spaţiu, pe distanţe mai mari sau mai mici, datorită unor cauze diverse, însoţite
sau nu de schimbarea definitivă a domiciliului. Mobilitatea populaţiei se realizează nu
numai la nivel naţional ci şi internaţional. În definirea migraţiei, un rol important îl au două
noţiuni: emigraţia (care se referă la plecările populaţiei dintr-o anumită zonă) şi imigraţia
(care se referă la populaţia sosită într-o zonă sau localitate). Situaţia emigranţilor şi
imigranţilor la nivelul Ţării Almăjului este redată în Figura 89, pe baza datelor obţinute de
la Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin.
Din reprezentarea cartografică de mai sus, se observă foarte bine faptul că, per
ansamblul sistemului regional, numărul imigranţilor este mai mare decât al emigranţilor.
Cea mai însemnată pondere a celor sosiţi este atribuită localităţii Bozovici, principalul
centru polarizator al regiunii, care cuprinde principalele activităţi economice şi dotări
edilitare din întreagul teritoriu, capabile să atragă cea mai mare forţă de muncă. Plecarea
cea mai intensă a populaţiei, la nivelul anului 2005 este tipică comunelor Prigor şi Şopotu
Nou datorită lipsei de perspectivă pentru grupa de vârstă tânără a populaţiei. Diferenţa
dintre numărul celor sosiţi şi numărul celor plecaţi defineşte sporul migratoriu. În multe
comune el are valori pozitive, întărind din nou afirmaţia potrivit căreia numărul celor sosiţi
în depresiune este mai mare decât numărul celor plecaţi, ceea ce constituie un atu pentru
Ţara Almăjului în perspectiva dezvoltării sale pe viitor (Figura 90).
249
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 89. Emigranţi şi imigranţi în Ţara Almăjului (2005)

Dar procentajul mai mare a celor plecaţi corespunde anului 2004, majoritatea
emigranţilor fiind tineri care s-au îndreptat fie spre marile centre urbane din apropiere,
capabile să absoarbă exodul rural, fie spre alte ţări, în scopul asigurării unui trai mai bun.
Dintre centrele urbane solicitate de populaţia tânără a Ţării Almăjului, amintim în ordinea
importanţei: Reşiţa, Caransebeş şi Timişoara, urmate de Băile Herculane şi Drobeta-Turnu
Severin, iar dintre ţările spre care emigrează forţa de muncă, cele mai reprezentative sunt
Spania şi Italia.

250
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 90. Sporul migratoriu în Ţara Almăjului (2002-2005)

5.1.6. Structura geodemografică

5.1.6.1. Structura pe sexe

Structura geodemografică reprezintă un alt element care trebuie luat în considerare
când se realizează analiza resurselor geodemografice dintr-un anumit teritoriu. Cu ajutorul
acestei analize, distingem populaţia masculină şi populaţia feminină, populaţia tânără,
adultă şi vârstnică, populaţia căsătorită şi necăsătorită, populaţia cu nivel elementar, mediu
sau superior de instruire.
Un prim tip de structură geodemografică este structura populaţiei pe sexe,
distingându-se din acest punct de vedere populaţia masculină şi cea feminină. Analizarea
sa este deosebit de relevantă pentru a vedea care este rolul acestor subpopulaţii în
reproducere, în participarea la activitatea socială etc.
Situaţia înregistrată la nivelul Ţării Almăjului reliefează faptul că la recensământul
din anul 1900, populaţia masculină deţinea o pondere mai mare decât populaţia feminină,
iar începând cu recensământul din 1941 şi până în 2006 se remarcă o scădere a ponderii

251
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

populaţiei masculine, proporţia cea mai mare deţinând-o populaţia feminină. Este
rezultatul consecinţelor imediate ale războaielor, când un procentaj însemnat din populaţia
masculină a Almăjului a decedat iar cauza mai recentă este dată de migraţii. În general,
populaţia masculină este antrenată în fluxul migraţiei, deoarece constituie forţa de muncă
cea mai căutată, atât la nivel naţional cât şi internaţional (Figura 91).

Fig. 91. Ţara Almăjului. Structura populaţiei pe sexe

în perioada 1900 – 2006

Făcând totodată şi o comparaţie între situaţia înregistrată în anul 2002 şi cea din
2006 se constată următoarele aspecte:
• în ambele intervale de timp (2002 şi 2006), populaţia feminină este majoritară la
nivelul tuturor comunelor (Figurile 92 şi 93), cu valori cuprinse între 50,5% şi 52,6% din
totalul populaţiei;
• singura excepţie a fost înregistrată în comuna Dalboşeţ care, spre deosebire de
situaţia din anul 2002 a înregistrat o tendinţă de masculinizare a populaţiei (femeile
reprezentând în anul 2006, 49,4% din totalul populaţiei, în comparaţie cu valorile din 2002,
de 51,9%). Explicaţia rezultă din valorile tot mai crescânde ale natalităţii masculine din
ultimii ani.
• ponderea populaţiei masculine şi feminine a crescut în anul 2006 faţă de anul
2002 în comunele: Bozovici şi Bănia, comunele cu cele mai ridicate dotări edilitare din
cadrul sistemului şi cu cea mai mare ofertă a locurilor de muncă mai ales în domeniul
industrial, Bozoviciul fiind centrul polarizator pentru populaţia din întreg sistemul
regional.
O situaţie similară a raportului dintre numărul femeilor şi cel al bărbaţilor din
regiunea almăjană poate fi evidenţiat şi prin rata de feminitate care, de-a lungul timpului,
a avut valori ridicate la nivelul întregului sistem regional (Tabel 14).

252
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 92. Ţara Almăjului. Ponderea femeilor Fig. 93. Ţara Almăjului. Ponderea femeilor
din populaţia totală, în anul 2002 din populaţia totală, în anul 2006

Tabel 14. Rata de feminitate628 (%) a Ţării Almăjului

Comune/
1900 1930 1941 1948 1956 2002 2006
sistem regional
Bănia 106.35 106.3
Bozovici 106.78 106.72
Dalboşeţ 108.13 108.82
Eftimie Murgu 105.6 105.68
Lăpuşnicu Mare 111.05 110.04
Prigor 102.44 102.08
Şopotu Nou 102.5 103.57
ŢARA
ALMĂJULUI 99.58 108.52 100.62 110.93 109.36 106.03 106.02
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

5.1.6.2. Structura pe grupe de vârstă

Structura după vârstă este un alt element utilizat în analiza geodemografică. „Este
evident faptul că planificarea activităţilor educaţionale, planificarea şi prognoza utilizării

628
Rata de feminitate a fost calculată pe baza următorului raport: nr. femei/100 bărbaţi.
253
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

forţei de muncă, organizarea activităţii de servicii, de ocrotire a sănătăţii populaţiei şi, în

general, specificul consumului depind atât de efectivul, cât şi de structura pe vârste a
populaţiei”629.
Din reprezentarea grafică (Figura 94) rezultă faptul că grupa de vârstă adultă (între
15-59 ani) este majoritară şi asigură forţa de muncă actuală a regiunii. Pe de altă parte,
grupa tânără (0-14 ani) este în continuă scădere (reflectând şi natalitatea aflată în regres
numeric), ceea ce va constitui o problemă pentru Ţara Almăjului în anii care urmează, în
sensul îmbătrânirii populaţiei (grupa de peste 60 ani) şi lipsei forţei de muncă. Fenomenul
va ridica adevărate probleme social-economice. Prin toate aspectele subliniate, sistemul
regional analizat se înscrie în aceeaşi tendinţă ca şi cea de la nivel naţional, caracterizată
prin îmbătrânirea populaţiei şi gradul ridicat de dependenţă geodemografică.

Fig. 94. Structura populaţiei pe grupe de vârstă

la recensămintele din anii: 1900, 1941 şi 2002

Analizând situaţia pe comune la recensămintele din anii 1900, 1941 şi 2002 se

diferenţiază următoarele aspecte la nivel regional:
► pentru fiecare perioadă, se conturează o majoritate a populaţiei adulte (15 – 59
ani) cuprinse între 56,22% şi 63,31% din populaţia totală, aspect care indică predominarea
populaţiei active, prezenţa forţei de muncă suficiente pentru a întreţine populaţia tânără şi
îmbătrânită, comuna cu cea mai mare pondere a forţei de muncă fiind comuna Bozovici;
► cele mai ridicate valori ale grupei de vârstă adulte au fost înregistrate în anul
1900 (77,01% din totatul populaţiei), valoarea numerică scăzând după perioada celor două
războaie mondiale;
► după populaţia adultă, la nivelul anilor 1900 şi 1941, ponderea cea mai mare a
deţinut-o grupa tânără (sub 14 ani) cu 29-30% din totalul populaţiei, iar la recensământul
din anul 2002, pe locul al doilea s-a aflat populaţia vârstnică (peste 60 ani), ceea ce scoate
în evidenţă, gradul de îmbătrânire al populaţiei (cea mai afectată fiind comuna Dalboşeţ cu
31,57% din populaţie), precum şi scăderea natalităţii, fenomen caracteristic sfârşitului
perioadei socialiste (Figurile 95, 96 şi 97).

629
Vert C., 2001, Tipuri de peisaje rurale din Banat, Edit. Mirton, Timişoara, p.121.
254
 Fig. 95. Structura pe grupe de vârstă în 1900 Fig. 96. Structura pe grupe de vârstă în 1941 Fig. 97. Structura pe grupe de vârstă în 2002
Ana-Neli IANĂŞ

255
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Situaţia este relevantă şi prin analizarea piramidei vârstelor pe sexe pentru anul
2002, la nivelul fiecărei comune almăjene (Figura 98), evidenţiindu-se aceleaşi
particularităţi. Ele au fost sintetizate prin reprezentarea piramidei vârstelor pe sexe pentru
întregul sistem regional (Figura 99 a şi b), din care putem desprinde câteva concluzii:

Comuna Bănia Comuna Bozovici

Comuna Dalboşeţ Comuna Eftimie Murgu

Comuna Lăpuşnicu Mare Comuna Prigor

256
 Ana-Neli IANĂŞ

Comuna Şopotu Nou

Fig. 98. Piramida vârstelor pe sexe pentru anul 2002, la nivel de comună

Fig. 99 a. Ţara Almăjului. Piramida vârstelor Fig. 99 b. Ţara Almăjului. Piramida vârstelor
pe sexe pentru anul 2002 pe sexe pentru anul 2006

● evoluţia populaţiei almăjene nu cunoaşte modificări majore în ultimii ani, nici la

nivelul grupelor de vârstă şi nici pe sexe (se detaşează net din punct de vedere numeric,
populaţia feminină);
● baza piramidei este destul de slab reprezentată, rezultat al natalităţii scăzute după
legalizarea avorturilor, schimbarea mentalităţii populaţiei şi adoptarea „modelului familial
de tip bănăţean” (cu un singur copil);
● se remarcă şi o creştere a grupei vârstnicilor, precum şi o menţinere la
aproximativ aceeaşi tendinţă de creştere a populaţiei adulte, aspecte care sugerează din nou
tendinţa de îmbătrânire a populaţiei;
Din cele prezentate, considerăm a nu fi eronată afirmaţia potrivit căreia, multe
fenomene constatate la nivelul sistemului regional Ţara Almăjului se pot transforma în
adevărate riscuri geodemografice. Calcularea unor indicatori precum: rata de dependenţă

257
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

demografică, rata de îmbătrânire demografică, presiunea populaţiei tinere şi a populaţiei

vârstnice, sunt doar câţiva dintre indicatorii care susţin afirmaţia de mai sus.
Rata de dependenţă demografică a fost calculată pe baza raportului dintre grupele
de vârstă extreme (tânără şi vârstnică) pe de o parte, şi populaţia adultă, pe de altă parte.

P0 19ani P 60 ani
R.D.= • 100
P 20 59ani

Importanţa acestui indicator rezultă din faptul că exprimă presiunea pe care

populaţia întreţinută (tânără şi vârstnică) o exercită, teoretic, asupra populaţiei active
(adulte), cea cu vârstă cuprinsă între 20 şi 59 ani. Situaţia înregistrată în Ţara Almăjului
pentru perioada 2002-2006 (Tabel 15) evidenţiază următoarele aspecte:
▪ dependenţa mare a populaţiei tinere şi vârstnice faţă de grupa adultă datorită
ponderii destul de ridicate a primelor două în totalul de populaţie al Ţării Almăjului;
▪ scăderea dependenţei populaţiei întreţinute faţă de populaţia activă la nivelul
tuturor comunelor în 2006, ca urmare a apariţiei unui oarecare echilibru între grupele de
vârstă extreme şi a creşterii numerice a populaţiei active;
▪ singura excepţie o reprezintă comuna Şopotu Nou unde natalitatea a înregistrat
valori ridicate în ultimii ani (în special în rândul populaţiei masculine), iar grupa vârstnică
deţine un procent însemnat din totalul populaţiei comunei.

Tabel 15. Ţara Almăjului. Rata de dependenţă a populaţiei (%)

Comune 2002 2006
Bănia 98.84 96.65
Bozovici 119.57 82.79
Dalboşeţ 142.98 102.63
Eftimie Murgu 110.76 84.95
Lăpuşnicu Mare 134.03 102.96
Prigor 97.14 90.77
Şopotu Nou 106.95 187.92
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

La nivel intraregional, contrastează arealul estic al sistemului regional (unde se

înregistrează cele mai mici valori ale ratei de dependenţă a populaţiei), cu arealul vestic,
unde indicele analizat atinge cele mai mari valori (Figura 100).
Un al doilea indicator analizat este rata de îmbătrânire a populaţiei, definit prin
raportul dintre grupele de vârstă extreme, prin abaterea faţă de valoarea-prag de 0,42630.

P 60 ani

P0 19 ani

630
Puşcaş Angelica, 2007, op.cit., p.333.
258
 Ana-Neli IANĂŞ

Analiza acestui indicator este cu atât mai relevantă cu cât sistemul regional
almăjan este unul pur rural, iar problema de actualitate pentru comunităţile rurale din
România este fenomenul de depopulare prin emigrare, fie în alte regiuni ale ţării
(predominant spre mediul urban), fie la nivel internaţional. Intensitatea procesului este
dovedită la nivelul regiunii, prin valorile continuu crescânde pe care le-a înregistrat Ţara
Almăjului în secolele XX-XXI. Astfel, dacă până după perioada interbelică, indicatorul
înregistra valori reduse (sub valoarea-prag), după această perioadă, cifrele devin tot mai
îngrijorătoare, prin depăşirea cu mult a valorii de 0,42 în anul 2006 (Tabel 16).

Fig. 100. Rata de dependenţă a populaţiei în Ţara Almăjului (a. 2002; b. 2006)

Tabel 16. Ţara Almăjului. Rata de îmbătrânire a populaţiei (%)

Comune 1900 1941 2002 2006
Bănia - - 0.97 0.94
Bozovici - - 0.81 1.04
Dalboşeţ - - 1.13 1.52
Eftimie Murgu - - 0.83 1.23
Lăpuşnicu Mare - - 1.13 1.47
Prigor - - 1.47 1.25
Şopotu Nou - - 0.6 1.77
Ţara Almăjului 0.28 0.33 0.97 1.26
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

259
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Situaţia evidenţiază gradul ridicat de îmbătrânire a populaţiei almăjene astfel încât,

după anul 2002, nici o comună nu se mai încadrează sub valoarea-prag (Figura 101).

Fig. 101. Rata de îmbătrânire a populaţiei în Ţara Almăjului (a. 2002; b. 2006)

Tabel 17. Ţara Almăjului. Presiunea populaţiei tinere şi vârstnice

asupra populaţiei adulte (%)
Presiunea populaţiei vârstnice
Presiunea populaţiei tinere (%)
Comune (%)
2002 2006 2002 2006
Bănia 50.09 49.81 48.75 46.84
Bozovici 65.84 40.42 53.72 42.37
Dalboşeţ 67.1 40.65 75.88 61.97
Eftimie Murgu 60.3 38.07 50.46 46.88
Lăpuşnicu Mare 62.83 41.63 71.19 61.33
Prigor 39.21 40.33 57.92 50.43
Şopotu Nou 66.43 67.8 40.51 120.12
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

O ultimă categorie de indicatori se referă la presiunea populaţiei tinere (0-19 ani)

şi a populaţiei vârstnice (peste 60 ani) asupra populaţiei încă active. La nivel regional se
constată o scădere continuă a presiunii populaţiei tinere de la începutul secolului XX şi
până în 2006 (77,34% în anul 1900, 67,62% în 1941, 57,69% în 2002 şi 43,35% în

260
 Ana-Neli IANĂŞ

2006)631 şi o creştere a presiunii populaţiei vârstnice (22,23% în anul 1900, 22,39% în

1941, 65,52% în anul 2002)632 (Tabel 17).

5.1.6.3. Structura matrimonială a populaţiei

Un alt tip de structură a populaţiei este structura matrimonială care constă în
determinarea stării specifice a populaţiei necăsătorite, căsătorite, divorţate sau văduve din
totatul populaţiei. Studierea acestui fenomen are consecinţe importante asupra evoluţiei
natalităţii populaţiei, fenomen analizat la nivelul sistemului regional almăjan pe baza
datelor statistice din anii 1900 (Figura 102), 1941 (Figura 103) şi 2002 (Figura 104).

Şopotu Nou

Prigor

Lăpuşnicu Mare Necăsătoriţi

Căsătoriţi
Eftimie Murgu
Văduvi
Dalboşeţ Divorţaţi

Bozovici

Bănia

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 Nr. persoane

Fig. 102. Structura matrimonială a populaţiei în Ţara Almăjului (anul 1900)

Şopotu Nou

Prigor

Lăpuşnicu Mare Necăsătoriţi

Eftimie Murgu Căsătoriţi

Văduvi
Dalboşeţ
Divorţaţi
Bozovici

Bănia

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 Nr. persoane

Fig. 103. Structura matrimonială a populaţiei în Ţara Almăjului (anul 1941)

631
Valori calculate pe baza datelor statistice oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică Reşiţa, Caraş-Severin.
632
Idem.
261
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Şopotu Nou

Prigor
Necăsătoriţi
Lăpuşnicu Mare
Căsătoriţi
Eftimie Murgu
Văduvi
Dalboşeţ Divorţaţi

Bozovici

Bănia

0 500 1000 1500 2000 Nr. persoane

Fig. 104. Structura matrimonială a populaţiei în Ţara Almăjului (anul 2002)

Câteva dintre constatările surprinse în regiunea almăjană sunt următoarele:

numărul celor căsătoriţi a fost mai mare în anul 1900 faţă de anul 1941, pentru ca ulterior,
după război, ponderea văduvilor să crească; numărul divorţurilor a fost foarte redus, cel
mai mare număr fiind înregistrat în anul 1941 cu un efectiv de 4 divorţuri (la nivel de
comună)633; în anul 2002, ponderea divorţurilor a crescut faţă de perioada anterioară şi
datorită emancipării populaţiei, după schimbarea regimului politic aflat la guvernare.
Structura matrimonială a populaţiei şi mai ales cunoaşterea fenomenului de
divorţialitate are o importanţă majoră nu doar din punct de vedere geodemografic, ci şi sub
aspect social şi economic, deoarece se cunoaşte faptul că, divorţurile influenţează direct
stabilitatea familiei şi nivelul fertilităţii conjugale634.

5.1.6.4. Structura etnică

Structura etnică a populaţiei reflectă un proces îndelungat, o istorie destul de
zbuciumată prin care a trecut Almăjul de-a lungul timpului. Cu toate acestea, populaţia
sistemului teritorial este majoritar românească (23.236 locuitori în anul 1956 şi 16.317 în
anul 2002). Românii s-au format pe teritoriul Daciei, prin romanizarea dacilor, iar Ţara
Almăjului face parte din teritoriile care s-au aflat mult timp sub stăpânire romană (dovadă
stând şi mărturiile arheologice). Încă din perioada respectivă şi până în secolul al XVIII –
lea, populaţia românească a format o masă omogenă în cadrul sistemului regional almăjan.
Dar, după venirea stăpânirii austro-ungare când a început şi pătrunderea coloniştilor în
regiune, structura etnică a sistemului a început să se schimbe. Tot atunci au început să fie
realizate şi primele statistici de către habsburgi, în scopuri fiscale şi politice. Ele nu puteau
fi însă considerate recensăminte propriu-zise pentru a şti cu certitudine care era situaţia
structurii etnice a populaţiei. Apoi, în perioada 1890 – 1910, procesul de maghiarizare
capătă o amploare din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, Ţara Almăului a fost şi rămâne
o regiune în care populaţia majoritară a fost întotdeauna cea românească. Dintre localităţile

633
Acest lucru este legat şi de mentalitatea almăjenilor conform căreia, familia este prioritară, femeile sunt
foarte supuse soţilor şi luptă pentru a împiedica destrămarea familiei.
634
Mazilu Mirela, 2004, Noţiuni teoretice generale de demografie, Ed. Mirton, Timişoara, p.123.
262
 Ana-Neli IANĂŞ

sistemului, „singura care a coborât în anul 1900 la valoarea de sub 90% români a fost
Bozovici (83%)”635 întrucât aici au fost atraşi funcţionari şi comercianţi agricoli maghiari şi
germani.
Unele etnii (dintre care cea mai numeroasă reprezentată de cehi) au ajuns pe aceste
teritorii ca urmare a colonizării din secolul al XIX - lea. În funcţie de numărul lor, au
anihilat fondul etnic autohton în care s-au regăsit, iar altele au format enclave pe pământ
străin. Aşa este cazul satelor de cehi din Banat, din rândul lor detaşându-se în Ţara
Almăjului, satul Ravensca.
Cehii au fost colonizaţi ca muncitori forestieri (cu scopul defrişării pădurilor şi
înfiinţării industriei lemnului) la sfârşitul secolului al XIX – lea, în hotarul aşezărilor
româneşti (este vorba despre satul Ravensca, din horatul comunei Şopotu Nou).
Comparând situaţia din 1956 (când era înregistrat un număr de 787 cehi) cu cea din 2002,
observăm o depopulare masivă până la 239 persoane. Cauzele sunt multiple: defrişarea
masivă a dus la reorientarea economică a populaţiei spre agricultură; practicarea
agriculturii se realizează în condiţii de maximă dificultate datorită amplasării satelor în
zonele de culme montană; bolile apărute după războaiele mondiale, etc. Numărul cehilor
este depăşit doar de cel al românilor, etnia rromilor urmându-le îndeaproape (Figura 105).

25000

20000
Nr. persoane

15000

10000

5000

0
A lte
Etnii Ro mâni M aghiari Germani Rro mi Cehi Ucraineni
naţio nalităţi

A nul 1956 23236 55 68 308 787 0 17

A nul 2002 16317 17 4 227 239 10 17

Anul 1956 Anul 2002

Fig. 105. Structura etnică a populaţiei din Ţara Almăjului în anii 1956 şi 2002

Chiar dacă până în anul 2002, toate comunele şi satele din cadrul sistemului aveau
o populaţie majoritar românească (peste 90%), totuşi, comparativ cu anul 1956 de
exemplu, se remarcă o scădere a populaţiei de români la nivelul întregii regiuni pe fondul
îmbătrânirii geodemografice.
Marile colonizări din Banat, deci şi din Ţara Almăjului au început şi s-au încheiat
cu stăpânirea habsburgică. Iniţial s-a pornit de la ideea găsirii de către habsburgi a unui
Banat depopulat sub stăpânirea otomană, procesul de colonizare realizându-se din

635
Creţan R., 2006, op.cit., p.64.
263
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

necesitatea întăririi graniţelor şi crearea unei mase de populaţie catolică pe care să se

sprijine monarhia habsburgică. Efectivul populaţiei germane nu a fost foarte mare pe
teritoriul Ţării Almăjului, la nivelul anului 1956 înregistrându-se un număr de 68 persoane,
pentru ca în anul 2002, recensământul realizat să numere doar un efectiv de 4 persoane.
După anii 1990, cea mai mare parte s-au întors în Germania.
O altă etnie o reprezintă maghiarii, care încă din secolul al XI – lea pătrund în
Banat, dar într-un număr redus în Ţara Almăjului, cu precădere la Bozovici.
În schimb, minoritatea rromilor ocupă al treilea loc în tipologia etniilor întâlnite în
Almăj. Aşezarea lor în regiune a fost cauzată de rolul de adăpost faţă de atacurile turceşti,
conferit de componenta morfologică a sistemului. Au pătruns în Almăj sub forma a două
valuri de migrare „unul dinspre Oltenia şi altul dinspre Transilvania, sosind în două
perioade 1939 – 1940, respectiv după 1950. Ţiganii din Bozovici şi Lăpuşnicu Mare sunt
cunoscuţi drept căldărari, specializându-se în confecţionarea cazanelor de ţuică”636.
În concluzie se poate afirma că „existenţa Ţării Almăjului ca un bastion al
românismului în Banat a fost relatată din timpuri străvechi (Diploma Ioaniţilor, 1247).
Ţara a fost sinonimă cu uniunea de obşti ţărăneşti şi se caracterizează prin stăpânirea în
devălmăşie a terenului, prin conducere unică, prin legi şi obiceiuri proprii (...). Ţara
Almăjului a fost o barieră umană autohtonă în calea infiltraţiilor străine. Ţara Almăjului a
rezistat prin limba romanică, comună tuturor locuitorilor, prin elemente de cultură şi
civilizaţie (...)”637.

5.1.6.5. Structura lingvistică

Este în strânsă legătură cu cea etnică, de aceea nu vom prezenta detaliat cauzele
repartiţiei populaţiei după structura lingvistică. Situaţia la nivelul anului 2002 este redată în
Tabel 18.

Tabel 18. Ţara Almăjului. Structura lingvistică a populaţiei în anul 2002 (nr. persoane)
Alte
Comuna Română Maghiară Germană Ţigănească Ucraineană Cehă
limbi
Bănia 2119 - - 45 2 6 1
Bozovici 3486 10 34 48 - 84 4
Dalboşeţ 2129 1 - - 2 - -
Eftimie Murgu 1965 - - - 5 - -
Lăpuşnicu Mare 2200 1 1 - - - -
Prigor 3336 1 - 6 1 9 2
Şopotu Nou 1436 - - - - 223 -
ŢARA
16671 13 35 99 10 322 7
ALMĂJULUI
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

Este important doar de precizat faptul că, deşi etnia rromilor deţine o pondere
destul de însemnată în cadrul populaţiei almăjene, aceştia au declarat că vorbesc limba
română, ceea ce a conturat o pondere foarte redusă a populaţiei care vorbeşte limba
ţigănească (99 persoane, faţă de peste 200 persoane câte numără în realitate etnia).

636
Ibidem, p.100.
637
Ibidem, p.64.
264
 Ana-Neli IANĂŞ

5.1.6.6. Structura confesională

Structura confesională a populaţiei este influenţată şi determinată în mare măsură
de structura etnică. Ponderea cea mai mare de-a lungul timpului a reprezentat-o
întotdeauna populaţia ortodoxă, care în majoritatea comunelor Ţării Almăului cuprinde
peste 90% din populaţie. Toate satele almăjene dispun de biserici ortodoxe, multe fiind
reconstruite pe scheletul unor foste biserici din lemn638, având menirea de a păstra intacte
tradiţiile ortodoxe ale românilor. Localităţile Bozovici, Rudăria (azi Eftimie Murgu),
Dalboşeţ şi Lăpuşnicu Mare au fost principalele centre ortodoxe ale zonei, dar populaţia
aparţinătoare confesiunii a început să scadă în toate comunele sistemului regional mai ales
datorită exodului rural din ultimele decenii (Figura 106).

30000

25000
Nr. populaţie

20000

15000

10000

5000

0
Ortodoxă

Adventistă

Evanghelică

Alte religii
catolică
Romano-

Baptistă

Penticostală
Greco-
catolică

Anul 1880 Anul 1900 Anul 1910 Anul 2002

Fig. 106. Structura confesională a populaţiei din Ţara Almăjului

între anii 1880 – 2002

Şi populaţia romano-catolică a deţinut o mare însemnătate în Ţara Almăjului.

Ierarhic, se situa după religia ortodoxă. Schimbarea acestei realităţi a fost mai evidentă în
ultimii ani când neoprotestanţii, prin religia baptistă au început să crească numeric.
Populaţia romano-catolică a avut o mare importanţă până în 1990, caracterizând populaţia
de etnie germană şi cehă prin păstrarea tradiţiei acestora dar, ca urmare a fenomenului
depopulării, ponderea sa a fost ocupată de baptişti.
La recensămintele din anii 1880, 1900 şi 1910 nu existau baptişti în Ţara
Almăjului, primele biserici de acest gen fiind cea germană şi maghiară din anul 1910. Abia
în 1925 apare şi prima biserică baptistă românească în Banat. În anul 1930 baptiştii au

638
Astfel: biserica ortodoxă de zid din Bănia a fost ridicată în anul 1780, cea din Borlovenii Noi în 1877, cea
din Borlovenii Vechi a fost începută în anul 1807 şi terminată în 1824, la Bozovici s-a construit între anii 1798
şi 1803, la Dalboşeţ între 1828 – 1832, la Gârbovăţ prima biserică din zid a fost construită în anul 1789, la
Lăpuşnicu Mare între 1770 – 1773, la Moceriş în 1802, la Pătaş între anii 1807 – 1816, la Prigor în 1807, la
Prilipeţ în 1831, la Putna în 1830, la Eftimie Murgu între 1805 – 1820, la Şopotu Vechi în 1816, la Şopotu Nou
în 1850 (Rancu-Bodrog, 2007).

265
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

pătruns deja în spaţiul almăjan (la Prilipeţ, Lăpuşnicu Mare şi Rudăria), (Creţan, 2006).
Chiar dacă a trecut prin perioada de prigoană comunistă, cultul s-a caracterizat printr-o
dinamică continuă, ajungând la 1230 de adepţi în anul 2002 în Almăj, din care, ponderea
cea mai mare revine comunei Lăpuşnicu Mare (334 persoane).
Toate celelalte religii practicate în spaţiul almăjan sunt reprezentate de o pondere
mai redusă a populaţiei, cu o semnificaţie mai restrânsă la nivel regional în ceea ce priveşte
conservarea obiceiurilor şi tradiţiilor.

5.1.6.7. Structura populaţiei pe medii

În cazul Ţării Almăjului nu putem vorbi de structura populaţiei pe medii, deoarece
aşezările din regiune sunt în proporţie de 100% rurale, populaţia trăind aşadar numai în
mediul rural. Pentru următorii ani există posibilitatea ca localitatea Bozovici să devină
oraş.

5.1.6.8. Structura socio-economică a populaţiei

Abordarea structurii socio-profesionale a populaţiei Ţării Almăjului presupune trei
aspecte: analiza ratelor de activitate a populaţiei, structura profesională a populaţiei
active şi nivelul de instruire a populaţiei.
▪ Ratele de activitate ale populaţiei sunt evidenţiate prin: rata generală de
activitate şi rata şomajului, atât la nivelul tuturor comunelor cât şi per ansamblul
sistemului regional. Caracteristica de bază a indicatorilor este dată de variaţia lor în timp,
perioada de analiză luată în calcul fiind 1977-2002.
Astfel, în ceea ce priveşte rata generală de activitate, se remarcă o scădere
continuă a valorilor indicatorului la nivel regional de la 57,75% în anul 1977, până la
33,78% în anul 2002 (Tabel 19).

Tabel 19. Rata de activitate a populaţiei (%) în Ţara Almăjului

Comune 1977 1992 2002
Bănia 51.94 53.65 48.41
Bozovici 52.82 36.96 31.46
Dalboşeţ 54.09 37.06 24.70
Eftimie Murgu 57.06 30.00 34.19
Lăpuşnicu Mare 52.33 39.28 27.24
Prigor 67.57 55.64 39.82
Şopotu Nou 67.81 60.33 26.92
Ţara Almăjului 57.75 44.5 33.78
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

Valorile ridicate din 1977, respectiv din perioada sistemului socialist pot fi
explicate prin tipul de economie impus şi prin „ascunderea” valorilor reale ale şomajului.
În acea perioadă, toată populaţia considerată aptă de muncă era inclusă în grupa populaţiei
active iar angrenarea principală era cea din domeniul agricol (activitate care a continuat să
deţină locul întâi până în prezent). Toate comunele au înregistrat valori ale ratei de
activitate de peste 50%, excepţia reprezentând-o două comune de la periferia sistemului
regional (Prigor în est şi Şopotu Nou în vest), (Figura 107a), unde rata generală de
266
 Ana-Neli IANĂŞ

activitate a depăşit 60%, consecinţă a practicării unor activităţi miniere şi de exploatare a

lemnului, pe lângă activitatea de bază - agricultura.
Scăderea valorilor indicelui, evidentă începând cu recensământul din 1992 este
marcată de trecerea la economia de piaţă când Ţara Almăjului a înregistrat o medie de
44,5% (Figura 107b).
Mai mult de jumătate dintre comunele sistemului regional s-au evidenţiat prin
valori mai scăzute decât media regiunii, pe când satele cu funcţie predominant agricolă
(Şopotu Nou, Prigor şi Bănia) şi-au păstrat valori mai ridicate ale acestui indice.
În următorii zece ani, restructurarea puţinelor ramuri industriale existente în sistem
au redus numărul locurilor de muncă determinând în paralel, scăderea ratei de activitate
până la valori sub 30% şi creşterea ratei şomajului. La recensământul din 2002, cele mai
mici valori au fost specifice comunelor cu o oarecare dezvoltare a unor mici activităţi
industriale (exploatări miniere, exploatarea şi prelucrarea lemnului) pe când cele cu profil
predominant agricol au păstrat valori ceva mai ridicate decât media de 33,78% înregistrată
la nivelul întregului sistem regional. Este cazul unor comune precum: Bozovici, Dalboşeţ,
Lăpuşnicu Mare şi Şopotu Nou (Figura 107c).
Valoarea ratei a continuat să scadă şi după anul 2002, aspect demonstrat în primul
rând de creşterea valorilor ratei şomajului (Tabel 20).

Tabel 20. Rata şomajului (%) în Ţara Almăjului

Eftimie Lăpuşnicu Şopotu Ţara
Anul Bănia Bozovici Dalboşeţ Prigor
Murgu Mare Nou Almăjului
2002 8.09 10.74 5.77 8.9 13.6 4.94 3.23 8.15
2006 5.38 15.14 6.06 7.25 12.21 5.6 6.12 8.87
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Caraş-Severin

Astfel, dacă în anul 2002, la nivel regional a fost înregistrat un număr de 749
şomeri din totalul populaţiei almăjene active de 9180 persoane, în anul 2006 numărul
şomerilor a crescut la 788 din totalul de 8874 persoane active. În ambele situaţii, rata
şomajului depăşeşte valoarea medie înregistrată la nivelul judeţului Caraş-Severin639. Se
remarcă aşadar, apariţia disparităţilor regionale între centrul şi periferia regiunii (pentru
anul 2002), respectiv între nordul şi sudul regiunii (pentru anul 2006), (Figura 108).
Valorile mari ale ratei şomajului pentru comunele din jumătatea nordică a sistemului se
explică, în primul rând, prin faptul că aici, sectorul industrial a fost mai bine dezvoltat, iar
trecerea la economia de piaţă a cauzat şi încetarea funcţionalităţii anumitor unităţi
economice de profil.

639
În anul 2002 judeţul Caraş-Severin a înregistrat o rată a şomajului de 6,12% (Ţara Almăjului depăşind
această valoare - 8,15%) în timp ce, în anul 2006 la nivelul judeţului, valoarea scade până la 3,79%, pe când, în
cadrul sistemului regional almăjan înregistrează o creştere de până la 8,87% (cf. prelucrării datelor statistice).
267
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 107. Ţara Almăjului. Rata de activitate a populaţiei (%)

a.1977, b.1992, c.2002
268
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 108. Ţara Almăjului. Rata şomajului (%) în anul 2002 (a) şi 2006 (b)

Fig. 109. Ţara Almăjului. Structura economică a populaţiei active (a.1977, b.2002)
269
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

▪ Structura profesională a populaţiei active este relevantă, în primul rând, pentru

a explica funcţionalitatea economică a sistemului regional almăjan. Astfel, din cele mai
vechi timpuri până în prezent, Ţara Almăjului a avut o economie bazată pe dezvoltarea
sectorului primar, aspect care pune în prim plan, profilul predominat agricol al regiunii.
Indiferent de perioada istorică la care facem referire, populaţia ocupată în agricultură a
deţinut mai mult de jumătate din populaţia activă a sistemului regional almăjan (Figurile
109-110). Situaţia a fost cauzată, pe de o parte de extinderea mare a suprafeţelor agricole
în vatra depresiunii, iar pe de altă parte, de lipsa alternativelor oferite de sectorul secundar
sau terţiar.

a. 1977

b. 2002
Fig. 110. Structura populaţiei active pe sectoare economico-sociale
la nivelul întregului sistem regional almăjan

Chiar dacă datele înregistrate la recensământul din 1977 dovedesc şi o

funcţionalitate secundară de natură industrială pentru Ţara Almăjului, turnura pe care a
suferit-o sectorul secundar în regiune a fost cauzată de trecerea la o economie de piaţă, care
a presupus desfiinţarea majorităţii activităţilor industriale practicate aici. Este vorba în
270
 Ana-Neli IANĂŞ

primul rând despre industria extractivă (exploatările de huilă în special) şi apoi de industria
prelucrătoare bazată pe utilizarea materiilor prime locale (lemnul). Aceeaşi tendinţă a
afectat şi domeniul construcţiilor.
Toate elementele menţionate au favorizat o dezvoltare lentă dar continuă a
sectorului terţiar, în special în comuna Bozovici şi în localitatea cu acelaşi nume.
Explicaţia fenomenului rezultă din rolul de centru polarizator pe care localitatea Bozovici
l-a deţinut şi continuă să îl deţină în cadrul sistemului regional almăjan. În anul 2002, la
nivelul comunei cel mai mare număr de angajaţi din sectorul terţiar a fost înregistrat în
domeniul comerţului (112 persoane) urmat de: administraţia publică (107 persoane),
învăţământ (81 persoane), sănătate şi asistenţă socială (74 persoane)640. De fapt, comuna
Bozovici a fost întotdeauna singura din cadrul Ţării Almăjului care a avut mai puţin de
jumătate din totalul populaţiei active, angajate în agricultură.
▪ Nivelul de instruire al populaţiei la recensământul din anul 2002 indică pentru
Ţara Almăjului următoarea situaţie (Figura 111):

Fig. 111. Nivelul de instruire al populaţiei din Ţara Almăjului (2002)

- din totalul de 13 966 persoane (de 10 ani şi peste) din Ţara Almăjului, ponderea
cea mai mare de 39,41%, o deţine populaţia cu şcoala gimnazială absolvită, valorile cele
mai mari corespunzând comunelor Prigor şi Bozovici; urmează ca proporţie, populaţia cu
studii primare (27,13%) şi liceale (13,46%), persoanele care au absolvit învăţământul
profesional şi de ucenici (9,52%) cele fără şcoală absolvită (6,64%) în timp ce persoanele
cu studii superioare de lungă durată reprezintă doar 2,18%, cele cu studii superioare de
scurtă durată (0,25%), iar persoanele cu studii postliceale şi de maiştri, 1,38%641;
- la nivel intraregional, în rândul persoanelor cu studii superioare se detaşează net
comuna Bozovici unde au fost înregistrate 151 persoane cu studii superioare de lungă
durată, urmată de comunele Dalboşeţ şi Prigor; situaţia se explică şi prin ponderea mai
640
Conform datelor statistice oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
641
Valorile au fost obţinute prin prelucrarea datelor statistice de la recensământul din anul 2002 (cf. Direcţiei
Judeţene de Statistică Reşiţa, Caraş-Severin).
271
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

mare a grupei de vârstă tânără şi adultă din totalul populaţiei, precum şi prin rata migraţiei
mai scăzute;
- sistemul regional almăjan se înscrie în categoria regiunilor cu un grad de
pregătire mediu al populaţiei, ceea ce explică într-o oarecare măsură şi angrenarea
majorităţii almăjenilor în activităţile agricole;
Situaţia prezentată se explică şi prin numărul destul de redus al instituţiilor de
învăţământ existente astăzi în Ţara Almăjului (Tabel 21).

Tabel 21. Instituţii de învăţământ în Ţara Almăjului (2008-2009)

Eftimie Lăpuşnicu Şopotu
Comune Bănia Bozovici Dalboşeţ Prigor
Murgu Mare Nou
Licee 1
Şcoli 2 2 2 1 2 5 4
Grădiniţe 2 2 2 1 2 4 -
Sursa: Consiliile locale ale celor şapte comune almăjene

În întreaga regiune nu există decât un singur liceu (Liceul „Eftimie Murgu”) în

localitatea Bozovici, ceea ce se constituie ca aspect problematic pentru populaţia celor 31
de sate almăjene, iar studiile superioare sunt realizate de regulă în cele două centre
universitare polarizatoare: Timişoara şi Reşiţa.
Chiar dacă situaţia actuală nu este printre cele mai favorabile pentru regiunea
almăjană, învăţământul a deţinut în trecut un loc important în viaţa societăţii. Ţara
Almăjului a şi beneficiat de anumite oportunităţi, prin simplul fapt că a făcut parte din
regiunile de graniţă ale Imperiului. Cu alte cuvinte, dezvoltarea învăţământului a fost
condiţionată de factorul politic.
Astfel, dacă până în secolul al XVIII-lea, învăţământul din Banat (deci şi din Ţara
Almăjului) avea un caracter rudimentar, neorganizat şi religios, începând cu a doua
jumătate a aceluiaşi secol, Curtea de la Viena „l-a convertit în problemă de stat”,
înregistrând un succes deosebit „sub aspect organizatoric, al numărului de şcoli şi a
programei de studii”642. În anul 1770, prin legile date de Maria Theresia643 privind
organizarea învăţământului, Banatul ajunge să dispună de cea mai numeroasă populaţie
şcolară de pe întreg teritoriul românesc.
În Ţara Almăjului au fost înfiinţate aşadar şcoli naţionale, cu predare în limba
română în fiecare comună grănicerească, iar la Bozovici (fiind sediu de companie) a fost
înfiinţată şi o şcoală trivială (cu trei clase) cu limba de predare, germană. Prin toate
aspectele amintite, sistemul regional almăjan s-a detaşat ca fiind unul privilegiat în rândul
regiunilor româneşti, vechimea păstrării unor registre şcolare în arhive (Tabel 22)
dovedind acest fapt.

642
Goian Viorica, 1969, Din istoria şcolilor grănicereşti bănăţene, în Studii de Istorie a Banatului, Timişoara,
p. 115.
643
Aceste legi au fost: Regulae Directive (1774) prin care erau menţionate obiectele de învăţământ (citirea,
scrierea, socotitul, religia) şi obligativitatea de a utiliza doar manualele recunoscute; Patentul Şcolar (1776)
prin care este specificat accentul care trebuie să se pună pe fiecare disciplină; Ratio Educationis (1778) prin
care se fac diferenţieri între şcoli, după „rang, sate, târguri, oraşe” şi Ratio Educationis (1806-1828) când
accentul se pune pe studierea religiei şi introducerea limbii maghiare ca limbă de studiu, chiar şi în şcolile
rurale (Leu V., 1996, Cartea şi lumea rurală în Banat 1700-1830, Edit. Banatica, Reşiţa, p.130).
272
 Ana-Neli IANĂŞ

Tabel 22. Registre şcolare păstrate în arhive

Anul cel mai vechi de când
Numărul registrelor
Localitate s-au păstrat registre
şcolare păstrate
şcolare în arhive
Bănia 1909 128
Borlovenii Noi 1944 17
Borlovenii Vechi 1902 141
Bozovici 1832 457
Dalboşeţ 1890 -
Gârbovăţ 1905 194
Lăpuşnicu Mare 1891 233
Pătaş 1897 135
Prigor 1859 91
Prilipeţ 1944 -
Putna 1909 118
Moceriş 1856 171
Ravensca 1920 47
Rudăria644 1895 30
Şopotu Nou 1930 48
Şopotu Vechi 1922 52
Sursa: Popiţi Gr., 1950, Conspectul arhivelor din Banat, Tipografia învăţământului,
Bucureşti, p.38-54

5.2. Componenta de habitat a Ţării Almăjului

5.2.1. Factorii determinanţi în conturarea componentei de habitat a sistemului

regional almăjan
Cercetările arheologice şi istorice, analiza documentelor scrise au creat
posibilitatea urmăririi evoluţiei aşezărilor rurale cât şi identificarea unor factori în formarea
şi dezvoltarea lor. Ca metode ultilizate în cercetarea geografică a aşezărilor omeneşti
almăjene amintim analiza şi sinteza – care au presupus toate momentele observaţiei
geografice (direct pe teren şi indirect pe hartă), precum şi metoda istorică cu ajutorul căreia
s-au putut reconstitui evenimentele.
Componenta de habitat a Ţării Almăjului este în întregime rurală şi cuprinde 31 de
aşezări omeneşti, permanente sau sezoniere645, repartizate în cadrul sistemului regional
relativ uniform, datorită unor factori care au favorizat sau au limitat acest lucru. Câteva
dintre aspectele relevante cu rol de favorabilitate în locuirea spaţiului almăjan încă din cele
mai vechi timpuri sunt: particularităţile morfologice ale reliefului, climatul de adăpost
oferit de catenele muntoase înconjurătoare, resursele hidrice bogate şi suficiente,
fertilitatea ridicată a solurilor din lunca Nerei, resursele bogate şi variate de sol (în special
cele forestiere, pajiştile şi păşunile) şi de subsol, impopulările condiţionate de factori
politico-economici (aşezările coloniştilor cehi apărute în scopul exploatărilor forestiere şi
miniere) etc.

644
Actuala localitate Eftimie Murgu.
645
Grupate din punct de vedere teritorial-administrativ în 7 comune.
273
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Spre deosebire de zona de câmpie, pe dealuri şi în depresiuni, unde solurile sunt

mai puţin fertile (excepţie făcând lunca Nerei) şi unde activităţile de bază sunt reprezentate
de pomicultură şi creşterea animalelor putem afirma că extinderea terenurilor de cultură a
influenţat şi mărimea aşezărilor, înşiruirea lor de-a lungul cursurilor de apă, acolo unde
relieful nu permite o dezvoltare deosebită în teritoriu. Bogăţia resurselor forestiere şi
exploatarea lor au fost factorii care au determinat apariţia altor localităţi din cadrul
sistemului regional, cum ar fi: Ravensca şi Poneasca.
Depresiunile s-au constituit ca nuclee de locuire umană încă din cele mai vechi
timpuri, relieful cu altitudinea redusă, permiţând concentrarea populaţiei şi constituirea
sistemului de aşezări umane specifice. Potenţialul socio-economic bine determinat a
permis valorificarea intensă atât a spaţiului depresionar propriu-zis cât şi a zonelor
montane înconjurătoare.
Sub aspectul trăsăturilor morfologice ale reliefului cu rol în definirea componentei
habitaţionale a Ţării Almăjului trebuie amintite: ponderea mare a treptelor de relief cu
altitudinea sub 400 m (o altitudine redusă ce a fost favorabilă amplasării aşezărilor şi
dezvoltării căilor de transport încă din vremea romanilor); existenţa celor 7 terase ale Nerei
cu rol de adevărate rezervoare de apă (pânza freatică), la baza lor apărând uneori izvoare
de terasă şi locuri prielnice pentru amplasarea aşezărilor (mai ales terasele inferioare);
pantele reduse (sub 2º) şi moderate (până la 5º) care deţin o pondere însemnată din
suprafaţa Ţării Almăjului au influenţat amplasarea aşezărilor la contactul depresiunii
propriu-zise cu muntele sau zona piemontană. Excepţia o reprezintă satul Ravensca
amplasat pe culmile Munţilor Almăjului, aşezările mici aparţinătoare comunelor Dalboşeţ
şi Şopotu Nou – care aveau funcţia de cătune până în anul 1956, precum şi aşezările
Poneasca şi Valea Minişului situate de-a lungul văilor din zona montană. Expoziţia
versanţilor predominant vestică (semiînsoriţi) şi sud-vestică (însoriţi) se adaugă ca un
element pozitiv pentru locuirea acestei regiuni. Rolul reliefului în geneza şi evoluţia
componentei de habitat a sistemului a fost susţinut şi de funcţia de adăpost îndeplinită de
masivele montane din jur care accentuează caracterul depresionar al unităţii geografice
almăjene.

5.2.2. Ţara Almăjului – sistem regional pur rural

Totalitatea aşezărilor din cadrul acestei regiuni între care s-au stabilit relaţii de
interdependenţă formează sistemul de aşezări al Ţării Almăjului, un sistem de aşezări pur
rural646, caracterizat prin două trăsături esenţiale: ierarhia şi centralitatea (Erdeli, coord.,
1999). „(…) aşezarea este o formă de existenţă spaţială a societăţii, reflectând viaţa
acesteia şi factorii de schimbare (...), acesta nu este de aceeaşi mărime, nu este răspândită
uniform şi (...) nu evoluează sub impulsul aceloraşi factori” (Kosinski, 1967)647, motiv
pentru care, cercetarea componentei habitaţionale a sistemului este absolut necesară.
Ruralitatea sistemului regional almăjan este dovedită de structura sa care cuprinde:
un singur sat cu funcţii intercomunale, câteva sate cu funcţii de reşedinţă de comună şi alte
câteva sate mai mici şi cătune, toate structurate ierarhic şi caracterizate prin relaţii de

646
„Aşezările rurale trebuie privite drept grupări de locuinţe şi de oameni ce-şi desfăşoară activitatea pe un
anumit teritoriu şi a căror înfăţişare se schimbă în funcţie de caracterul formaţiei economico-sociale” (Şandru
I., Aur N., 2009, Geografia aşezărilor rurale, Edit. CD Press, Bucureşti, p.35).
647
Apud Ianoş I., 2000, op.cit., p.103.
274
 Ana-Neli IANĂŞ

interdependenţă unele cu altele. Este cert faptul că „un sistem regional de aşezări
reprezintă o unitate relativ independentă de componente – aşezări individuale”648.
În vârful piramidei se află satul cel mai dezvoltat din cadrul sistemului regional,
cel care îndeplineşte funcţii intercomunale şi care este cel mai mare din punct de vedere al
numărului populaţiei, mărimea aşezărilor scăzând spre periferia sistemului conform cu
regula distribuţiei potenţialului demografic (Figura 112). Dezvoltarea acestui sistem a fost
şi este limitată de prezenţa barierei orografice a masivelor aparţinătoare grupei Munţilor
Banatului care a limitat dezvoltarea legăturilor şi schimburilor de materie, energie şi
informaţie cu sistemele regionale vecine.
Revenind la structura ierarhică pe care o îndeplineşte sistemul rural al Ţării
Almăjului, la baza sa se află cătunul (aşezare permanentă, cu populaţie redusă din punct de
vedere numeric: Poneasca, Valea Minişului, Bârz, Boina, Boiniţa, Reşiţa Mică, Prislop,
Driştie, Valea Răchitei, Răchita, Valea Roşie, Urcu, Poienile Boinei şi Cârşa Roşie), pe
nivelele următoare situându-se satul (Gârbovăţ, Prilipeţ, Şopotu Vechi, Moceriş,
Borlovenii Noi, Borlovenii Vechi, Pătaş, Putna, Ravensca, Stancilova), apoi satul
reşedinţă de comună (Bănia, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Şopotu
Nou) şi satul cu funcţii intercomunale (Bozovici). Acesta din urmă are rolul de loc central
în cadrul sistemului, oferind bunuri şi servicii unei arii extinse, pe aproape 1000 km²
(Figura 113).
Structura menţionată a fost valabilă până în anul 1956 când cătunele amintite au
primit statutul de sate649. Consecinţa a constat în dispariţia nivelului de bază al sistemului
regional almăjan (cătunul) şi la restructurarea sa ierarhică prin păstrarea nivelelor
reprezentate de: sate, sate cu funcţii de reşedinţă de comună şi satul cu funcţii
intercomunale (Bozovici)650, (Figura 114).
Raporturile dintre aceste aşezări rurale sunt foarte clar definite. Astfel: între cătun
şi sat, relaţiile se bazează pe faptul că satul furnizează cătunului serviciile comerciale de
bază şi cele de natură spirituală, religioase (întrucât în cătune nu există nici un aşezământ
bisericesc); la rândul lor, satele şi comunele primesc de la reşedinţa de comună mai multe
tipuri de servicii (comerciale, sanitare, culturale, de învăţământ şi de administraţie) iar
centrul rural cu funcţii intercomunale oferă în plus unele servicii comerciale, medicale
specializate – prin existenţa singurului spital din cadrul sistemului regional, juridice, de
învăţământ – prin existenţa unicului liceu din regiune, etc.

648
Ibidem, p.104.
649
Asupra conceptului de SAT au existat mai multe păreri şi definiţii dintre care amintim câteva: „(...) înainte
de orice, satul este «o vatră de sat», adică o aglomerare de locuinţe (...)” (Stahl H.H., 1959, apud Totelecan
G.S., 2003, op.cit., p.78); „Cătunul şi satul sunt (...) unităţi teritoriale organizate pe un spaţiu mai întins sau
mai restrâns, ce cuprinde o «vatră» (centru) străbătută de un drum principal, pe care sunt înşirate liniar, de o
parte şi de alta, gospodării şi grădini (...)” (Vedinaş T., 2001, Introducere în Sociologia rurală, Edit. Polirom,
Bucureşti, p.65).
650
Ianăş Ana-Neli, 2007, The Regional System of Almăjului Land – Typical Elements of the Habitat, în Analele
Universităţii de Vest, Seria Geografie, Timişoara, p.75-86.
275
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 112. Distribuţia aşezărilor în sistemul rural Ţara Almăjului

276
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 113. Structura ierarhică a sistemului rural almăjan, până în anul 1956
(prelucrare după Ianoş I., 2000)

Fig. 114. Structura ierarhică a sistemului rural almăjan în prezent

(Ianăş A., 2009)

Sistemul rural al Ţării Almăjului are o evoluţie foarte lentă în timp, caracterizându-
se aşadar printr-o stabilitate accentuată, iar configuraţia sa spaţială este dependentă de căile
277
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

de acces spre centrul intercomunal (Bozovici), care este amplasat aproximativ în mijlocul
ariei polarizate. Acest sistem este şi foarte receptiv la schimbările ce au loc la nivelul
economiei locale (Ianoş, 2000), fiind bulversat în cazul unor astfel de modificări, însă
iniţiativa locală nu este una foarte dinamică, lucru ce determină o evoluţie foarte lentă a
regiunii despre care am amintit anterior.

5.2.3. Vechimea şi evoluţia aşezărilor

Având un cadru natural deosebit de variat, Ţara Almăjului a oferit foarte bune
posibilităţi de umanizare încă din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind numeroasele
descoperiri arheologice realizate aici (care au evidenţiat locuirea încă din urmă cu 3000
ani) precum şi documentele scrise care scot în evidenţă primele atestări documentare ale
aşezărilor almăjene. Ordinea în care sunt menţionate documentar aşezările din Ţara
Almăjului nu reflectă vechimea mai mare sau mai mică a satelor, ci este determinată de
relaţiile juridice reglementate de cancelariile Imperiului Austro-Ungar (Tabel 23).

Tabel 23. Atestarea documentară a aşezărilor din Ţara Almăjului

Anul atestării
Nr. crt. Localitate
documentare
1. EFTIMIE MURGU 1410
2. MOCERIŞ 1439
3. BOZOVICI 1484
4. BĂNIA 1484
5. PRILIPEŢ 1484
6. LĂPUŞNICU MARE 1540
7. PRIGOR 1550
8. PUTNA 1577
9. DALBOŞEŢ 1603
10. GÂRBOVĂŢ 1603
11. PĂTAŞ 1603
12. ŞOPOTU VECHI 1607
13. BORLOVENII VECHI 1690
14. ŞOPOTU NOU 1828
15. BORLOVENII NOI 1829
16. RAVENSCA 1858
Sursa: Ghinea Eliza, Ghinea D., 2000, Localităţile din România. Dicţionar,
Edit. Enciclopedică, Bucureşti

Istoria zbuciumată a regiunii, cu numeroasele războaie care au afectat şi acest

teritoriu a avut repercusiuni asupra evoluţiei aşezărilor şi populaţiei, evoluţie reflectată de
schimbarea vetrei multor sate. În legătură cu evoluţia istorică a localităţilor din Ţara
Almăjului, trebuie surprinse mai multe aspecte evolutive, după cum urmează:
► din prima jumătate a secolului al XV – lea sunt atestate documentar aşezările
Rudăria (astăzi Eftimie Murgu) şi Moceriş iar din a doua jumătate a aceluiaşi secol:
Bozovici, Bănia şi Prilipeţ.
► în secolul al XVI – lea sunt amintite: Lăpuşnicu Mare, Prigor şi Putna;

278
 Ana-Neli IANĂŞ

► în secolul al XVII – lea: Dalboşeţ, Gârbovăţ, Pătaş, Şopotu Vechi şi Borlovenii

Vechi;
► din secolul al XIX – lea sunt atestate documentar, după cum le arată şi numele:
Şopotu Nou, Borlovenii Noi şi Ravensca (Figura 115).

Fig. 115. Vechimea aşezărilor care compun sistemul regional almăjan

279
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Situaţia referitoare la menţionarea documentară a aşezărilor din Ţara Almăjului

este diferită în funcţie de sursa bibliografică utilizată. De exemplu, Lidia Gaga 651
precizează că în a doua jumătate a secolului al XV – lea au fost amintite localităţile: Bănia,
Bozovici, Moceriş, Prigor, Prilipeţ şi Pătaş; în secolul al XVI – lea, celor vechi li se mai
adaugă şi Borlovenii, Dalboşeţul, Gârbovăţul, Putna, Şopotul, iar Pătaşul este împărţit în
Pătaşul de Sus şi Pătaşul de Jos; în secolul al XVIII – lea, în Jurnalul de călătorie al
împăratului Iosif al II – lea din 1773 şi pe harta lui Grisellini din 1776 sunt trecute 13
localităţi: Bozovici, Bănia, Borlovenii Vechi, Dalboşeţ, Gârbovăţ, Lăpuşnic, Moceriş,
Pătaşul de Sus, Pătaşul de Jos, Prigor, Putna, Şopotul Vechi şi Stancilova.
Totuşi, analizând mai multe surse (Smeu, 1977, Iosipescu, 1977, Nemiş, 1981,
Sitariu, 2003) am încercat studierea fostelor vetre de sat, unele dispărute, altele cuprinse
sau concentrate în alcătuirea actualelor localităţi. Încă din perioada daco-romană este
precizată existenţa unor sate, care s-ar fi putut forma prin împroprietărirea veteranilor lăsaţi
la vatră după serviciul militar şi care au completat vechile aşezări dacice de tip Grădiştea –
Dalboşeţ (Sitariu, 2003). Localităţile au constituit embrionul care a dat naştere satului de
astăzi „o fascinantă structură socială şi duhovnicească”652. În continuare vom încerca să
prezentăm pe scurt, câteva aspecte din istoricul fiecărei localităţi în parte653:
● Localitatea Bozovici a luat naştere din nouă vetre: Cusec, Tăria, Jidovini,
Pădijel, Craişte, Zăgrade, Roneşte, Lighidia şi Miniş (astăzi Valea Minişului). Este
menţionată documentar pentru prima dată în anul 1484 când regele Matei Corvin l-a
împuternicit pe Lazăr de Bozovici (Lazarus de Bohowith), pe care istoricul Nicolae Iorga
în numeşte Lazăr Almăjanul, să participe la ceremonia înnobilării lui Iacob Gârlişteanu din
Rudăria (Smeu, 1977). Încă din cele mai vechi timpuri, aşezarea a constituit principalul
centru economic, cultural şi social din Ţara Almăjului, datorită cărui fapt, unii oameni de
ştiinţă i-au atribuit numele întregii unităţi depresionare intramontane. Sub dominaţia
Imperiului Austro-Ungar a îndeplinit şi funcţia administrativă de reşedinţă de plasă, fiind şi
un renumit târguşor pentru exportul de vite (Gaga, 1984). Bozoviciul a fost descris şi ca
„un sat compact adunat”, cu structura unui târg654.
● Din acelaşi an (1484) este menţionat şi satul Prilipeţ, care astăzi aparţine
comunei Bozovici. În perioada Graniţei militare apărea sub numele de Prilipez, iar pe
vremea administraţiei maghiare, cu numele de Perebeo655. Satul a mai avut trei vetre: pe
Dealul Teiului, pe Culmea Tăria şi La Comoară, în prezent fiind situat pe malul drept al
Nerei, la aproximativ 260 m altitudine (Albert, 2003), de-a lungul drumului ce urmează
valea, relieful permiţându-i şi o uşoară desfăşurare în lăţime.
● Satul cu rol şi de reşedinţă de comună, Rudăria (după anul 1970 – Eftimie
Murgu), s-a format prin contopirea vetrelor de la Rustnic, Ielocu şi Margianova. Comuna
cuprinde vetrele a două sate: Gârlişte (pe malul stâng al pârâului Rudăria) şi Rudăria (pe
malul drept, numit astăzi Pre Ţărmuri), (Gaga, 1984), fiind cunoscută de-a lungul timpului

651
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.20.
652
Nemoianu Al., 2000, Satul almăjan, în Almăjana, nr.3, Bozovici, p. 1.
653
Ianăş Ana-Neli, Drăgan Daniela, 2007, The age and evolution of the settlements network in Almăj Land
(15th – 20th centuries), în R.H.G.T., Timişoara, p.167-178.
654
Vuia R., 1975, Satul românesc din Transilvania şi Banat, în Studii de Etnografie şi folclor, I, Edit. Minerva,
Bucureşti, p.193.
655
*** 2000, PUG comuna Bozovici, op.cit., p.6.
280
 Ana-Neli IANĂŞ

şi sub numele de Gârleşti, după familia lui Iacob de Gârlişte, ban al Severinului, pe moşia
căruia era situată aşezarea656. Este un sat adunat şi alungit de-a lungul Văii Rudărica, cu
două uliţe paralele.
● Localitatea Bănia s-a format din trei vetre: Ogaşul Corbului, Cioaca lui Bodrilă
şi Valea Mică, fiind întâlnită în documente şi sub numele de Margina, Bandia şi Pania.
Teritoriul satului cuprinde o zonă de luncă cu o lăţime de 3 km, o zonă de deal cu 4 – 6 km
şi o zonă de munte cu o lăţime de 22 km pe Valea Mare. În lungime, teritoriul se întinde pe
40 km657 iar altitudinea la care se află este cuprinsă între 280 şi 325 m. Bănia este atestată
documentar în 1484 când regale Matei Corvin donează nobilului Iacob Gârlişteanu din
Rudăria, mai multe moşii cu sate, dintre care Marginea şi Sălişte aparţineau Băniei,
Marginea fiind cea mai mare. Totuşi cneazul Vasile de Bănia a precizat că satul exista deja
în vatra actuală şi purta acest nume anterior anului 1484658. A fost distrusă de turci în 1789,
iar mai târziu, partidul comunist caută desfiinţarea unor comune, cum a fost cazul Băniei
care doreau să o alipească Rudăriei. Populaţia nu era de accord cu acest fapt (mai ales că
documente mai vechi dovedeau că Rudăria a aparţinut de Bănia şi nu invers) dar, neavând
prea mult de ales, în urma unei adunări ad-hoc la căminul cultural, s-a hotărât alipirea
comunei Bănia la Bozovici în 6 mai 1989. Cu această ocazie se desfiinţează şi comuna
Eftimie Murgu care nu era prevăzut a se desfiinţa, iar Bozoviciul devine o comună mamut
formată din satele: Bozovici, Prilipeţ, Eftimie Murgu, Bănia, Gârbovăţ, Lăpuşnicu Mare şi
Moceriş. Situaţia nu va dura mult, până pe 27 ianuarie 1990 când, în urma unei adunări
cetăţeneşti, se hotărăşte reînfiinţarea comunei.
● Satul Gârbovăţ, care în prezent aparţine de comuna Bănia, apare pentru prima
dată cu această denumire în anul 1603, când se pare că cuprindea 28 de case construite din
lemn659. Satul a avut o vatră mai jos decât cea actuală, în locul numit Sălişte. Chiar şi satul
a purtat denumirea de Sălişte până în anul 1756. Apoi, din cauza unor inundaţii puternice
şi-a mutat vatra mai sus, având o formă adunată de-a lungul drumului. În decursul istoriei
mai este cunoscut şi sub numele de Gerbocz şi Garbovezi660.
● Localitatea Lăpuşnicu Mare a fost atestată documentar în anul 1540 în
documentul prin care Varvara Simionovski a donat ginerelui său, Matei Dorca,
proprietatea cu numele de Lăpuşnic661. Din cauza reliefului, satul are o dispunere alungită
şi este considerat ca având cea mai mare lungime din Ţara Almăjului – aproximativ 2 km.
După tradiţia locală, satul s-ar fi format pe o vatră (numită Selişte sau Lăpuşnicu de sub
Codru), localizată la circa 4 km de locul unde se află vatra actuală a satului.
● Satul Moceriş, ce aparţine comunei Lăpuşnicu Mare a fost atestat documentar în
anul 1439 şi este situat pe pârâul cu acelaşi nume, la circa 225 m altitudine. Are o formă
destul de neregulată, spre dreptunghiulară, fiind format prin coborârea vetrelor de la
Ţârcoviţa şi Ducin (în prezent, de satul Moceriş aparţin şi sălaşele de pe Valea Ducin).

656
Iosipescu Silvia, 1977, op.cit., p.12.
657
Andrei N., 2007, op.cit., p.12.
658
Ibidem, p.60.
659
Sitariu D., 2005, op.cit, p.195.
660
*** 2000, PUG comuna Bănia, op.cit., p.4.
661
Sitariu D., 2005, op.cit., p.217.
281
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

● Comuna Dalboşeţ a fost atestată documentar în secolul al XVII – lea (în anul
1603), vechimea sa fiind însă mult mai mare deoarece este foarte posibil ca în Evul Mediu,
aşezarea să fi fost alcătuită din mai multe „crânguri” (cătune), aspect susţinut şi de
toponimia păstrată (Selişte, Morminţi, Ogaşul Morarului). Localitatea a avut două vetre,
una la Valea Satului (pe locul fostei aşezări dacice Grădişte) şi alta la Selişte (Gaga, 1984).
Are aceeaşi structură ca şi comuna Bozovici, adică un sat adunat, compact, localitatea fiind
străbătută de pârâul cu acelaşi nume şi situată pe terasele şi conul de dejecţie al râului
Valea Satului, pe malul stâng al Nerei, la o altitudine de 254 m.
Aşezările din cadrul comunei au evoluat în decursul timpului în funcţie de
condiţiile social-economice, fie ca aşezări permanente (cum este satul Dalboşeţ), fie ca
aşezări semipermanente (sub formă de sălaşe, care în timp au generat sate). Aşadar, astăzi
putem afirma cu certitudine că „în cuprinsul moşiei Dalboşeţ, predomină aşezările mici,
formate din câteva gospodării (7 – 26 case) cu o populaţie de 20 – 70 locuitori, numiţi
colibinţi. Acestea sunt satele Reşiţa Mică, Prislop, Bârz, Boiniţa şi Boina, care, până în
ianuarie 1956, erau cătune ale localităţii Dalboşeţ”662. Înainte de cooperativizarea
agriculturii, sălaşele erau construite pe parcela cea mai mare şi cu pământul cel mai bun,
existând o pendulare permanentă a populaţiei între sate şi colibe. În prezent, la sălaşe
locuiesc permanent numai cei bătrâni şi aceia care nu au case în vatra satului Dalboşeţ,
ceilalţi toamna, după încheierea campaniei agricole, coboară în Dalboşeţ şi stau până
primăvara.
Localităţile Reşiţa Mică, Bârz şi Boina, s-au dezvoltat în lunca râurilor cu acelaşi
nume, cu timpul extinzându-se şi pe versanţi ori pe interfluvii. În schimb, satele Boiniţa şi
Prislop, s-au dezvoltat pe culmile dealurilor, doar câteva gospodării fiind amplasate în văi.
Iniţial, satul a fost poziţionat la piciorul muntelui, iar după ce austriecii au dat
ordonanţa privind „regularizarea satelor” în 1784, aşezarea s-a extins şi spre nord, pe podul
terasei a 2 – a a râului Nera. Pentru mutarea satului a fost necesară realizarea unei
conscripţii a populaţiei pentru a se şti câte locuri de case trebuiau repartizate. Casele nou
construite erau mai bune, vatra satului fiind organizată milităreşte, cu străzi late şi drepte,
cu casele grupate şi cu intrările străzilor închise cu „vracniţe” (garduri mobile). În centrul
satului era clădirea primăriei, a conducerii companiei, a bisericii, şcolii şi casele ofiţereşti.
Fiecare casă avea în spate curtea, grajdul pentru animale şi grădina. Casele au fost
numerotate, primind şi numărul companiei. La început, erau construite din lemn şi
cărămidă arsă iar acoperişul din şindrilă de fag. După anul 1836 s-au folosit ca materiale
de construcţie: piatra, cărămida arsă şi ţigla solzi. Noile case aveau 1-3 camere, bucătărie,
cămară şi tindă663.
● Localitatea Şopotu Vechi aparţine de comuna Dalboşeţ, fiind atestată
documentar în anul 1607. Aşezarea a avut iniţial două vetre, Stupina şi Selişte. Astăzi intră
în categoria satelor de vale, cu o structură mai mult compactă decât alungită.
● Reşedinţa de comună, Şopotu Nou, după cum îi arată şi numele este o aşezare
nouă, din secolul al XIX – lea, formată prin „roirea” populaţiei din satul „matcă” - Şopotu
Vechi. În anul 1828, 48 de familii din Şopotu Vechi au fost aşezate pe malul Nerei, la
confluenţa Văii Buceava cu Valea Găvojdia, întemeindu-se localitatea Şopotu Nou sau
Buceaua. Mai târziu, aici au venit şi s-au stabilit şi alte familii, din Moceriş şi Dalboşeţ.
662
Budescu Icoana, 2007, op.cit., p.177.
663
Ibidem, p.178-179.
282
 Ana-Neli IANĂŞ

Totodată, inundaţiile catastrofale din anul 1910 care au distrus aproape în

întregime localitatea, au determinat migrarea locuitorilor din vatra satului spre terenurile
agricole din zona de deal, ceea ce a stat la baza dezvoltării unor noi nuclee de cătune (în
număr de 5, aflate la o depărtare de 3 – 5 km unele de altele), satul refăcându-se parţial şi
în timp şi pe arealul ocupat iniţial.
De această comună aparţine şi localitatea Stancilova, un sat cu structură răsfirată
şi cu mari tendinţe de a deveni un sat adunat.
● Ravensca este o localitate apărută în secolul al XIX – lea, în urma colonizărilor
cu populaţie de origine cehă (locuitorii purtând numele de pemi), colonizări realizate în
timpul stăpânirii austro-ungare. Este amplasat pe cele mai înalte culmi ale Munţilor
Almăjului, la cca 800 m, colonizarea acestui loc realizându-se din mai multe motive:
politice (pentru apărarea graniţei militare) şi economice (necesitatea asigurării forţei de
muncă pentru exploatarea resurselor forestiere din zonă şi pentru minerit). Satul este dispus
„de-a lungul drumului, în formă de cruce”664, cele două străzi principale fiind Mala Strana
(Strada Mică) şi Velca Strana (Strada Mare). Fiecare stradă coincide cu drumul de munte
ce se îndreaptă spre Liubcova, Sicheviţa, Şopotul Vechi sau coboară în hotarul comunei
Dalboşeţ, la şoseaua asfaltată ce leagă Sasca Montană de Bozovici.
Casele din lemn şi piatră, la început, apoi din cărămidă, păstrează specificul de
unde au venit strămoşii; sunt păstrate obiceiurile, uneltele muncii, tradiţiile creştine, de o
mare importanţă fiind interferenţa celor două culturi: cehă şi română reflectată în vorbire,
obiceiuri, meşteşuguri (Băcilă Coşa, Semenica, 2001). Relaţiile pemilor cu populaţia Ţării
Almăjului s-au dezvoltat abia la sfârşitul secolului al XX – lea, la începuturile aceleiaşi
perioade, satul fiind destul de închistat.
● Localitatea Prigor care este şi reşedinţă de comună a fost atestată documentar în
secolul al XVI – lea, formată prin concentrarea vetrelor Rueni, Sălin, Scoc, Ramniţa,
Vârtoape şi Iloţ. Intră în categoria satelor de vale (situată pe a treia terasă a Nerei), cu o
structură mai mult compactă decât alungită, prezentând totuşi unele ramificări de-a lungul
apelor sau drumurilor.
● Tot din secolul al XVI – lea este atestat documentar şi satul Putna ce aparţine de
comuna Prigor. Acesta s-a format pe Dealul Feregariului, pe valea pârâului Putniţa, numele
său fiind menţionat în documentele anilor 1577, 1603, 1690 şi 1700. Este tot un sat adunat
şi alungit cu ramificaţii de-a lungul apei şi a drumurilor, la fel ca şi Pătaşul.
● Pătaşul figura până la militarizarea Almăjului sub forma a două localităţi,
Pătaşul de Sus şi Pătaşul de Jos. A luat naştere pe vetrele: Sălişte, Gaura Ursului, Gura
Gurgului, Râpa Stupinioara şi Morminţi şi a fost prima dată atestat documentar în anul
1603. Este situat într-o regiune de deal, la 209 m altitudine, pe malul drept al Nerei.
● Borlovenii Vechi a fost atestată ca aşezare (în vatra actuală) în perioada 1690 –
1700 de conscripţia lui Luigi Fernandino Marsigli665, fiind un sat adunat – poligonal. S-a
format pe locul numit Bujor, numele de Borloveni apărând şi mai devreme într-o

664
Vuia R., 1975, Satul românesc din Transilvania şi Banat, în Studii de Etnografie şi Folclor, I, Edit.
Minerva, Bucureşti, p. 214.
665
Sitariu D., 2005, op.cit., p.47.
283
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

conscripţie din anul 1603, când localitatea era alcătuită din cătunele Leu (Scorţari), Vlaşca,
Răcuşini şi Breazu, care cuprindeau două până la 10 familii.
● Borlovenii Noi reprezintă un alt sat aparţinător comunei Prigor, sat recent,
atestat documentar pentru prima dată în anul 1829 prin „roirea” a 48 de familii venite din
satul Borlovenii Vechi, din interesul construirii drumului prin Cheile Prigorului, drum care
să facă legătura dintre Ţara Almăjului şi Craina666. A fost cunoscut şi sub numele de
Breazova, fiind tot o aşezare de tip adunat – poligonal ca şi Borlovenii Vechi.

5.2.4. Specificitatea şi tipologia satelor almăjene

După cuprinderea zonei în cordonul grăniceresc (constituit în 1773) şi după
militarizarea regiunii (din 1777) iar apoi consecinţă a Păcii de la Passarovitz, satele
distruse încep să se refacă treptat, iar numărul populaţiei să înregistreze o evoluţie
numerică ascendentă şi să se organizeze în comunioane. Comunionul a constituit o formă
de organizare comună a bunurilor deţinute de toţi membrii familiei, precum şi de cei
primiţi în familie prin căsătorie. Comunionul putea să cuprindă şi peste 30 de persoane, toţi
membrii având drepturi egale asupra veniturilor provenite din cultivarea pământului şi
creşterea animalelor. Hotărârile comunionului se luau prin participarea la „sfat” a tuturor
membrilor cu vârstă de peste 18 ani şi era condus de cel mai bătrân bărbat şi de cea mai în
vârstă femeie, care aveau obligaţia de a menţine disciplina, de a aplana conflicte, de a
acorda pedepse. Comunitatea sătească sau grănicerească păstra legătura cu comunionul
prin intermediul lor (Gaga, 1984).
În anul 1802, fiecare comunion a primit spre folosinţă 24 iugăre de pământ,
concomitent familia primind în intravilan locul de casă şi de grădină. Această aliniere a
satelor s-a produs din necesitatea de supraveghere a populaţiei locale, intervenţia
administrativă producând mari mutaţii în structura aşezărilor omeneşti.
Conform hotărârii, gospodăriile nu trebuiau să fie prea departe de vatra satului.
Fiecare familie putea să aibă şi un „sălaş” pe moşie (extravilan) cu condiţia ca acesta să nu
fie locuit tot anul. Gospodăria cea nouă trebuia să se construiască din material solid. Pentru
grăbirea strămutărilor de gospodării în vatra satului, autorităţile acordau anumite facilităţi:
- lemnul pentru construcţie era gratuit;
- bărbaţii apţi de armată erau scutiţi în acel an de satisfacerea serviciului militar şi de
zilele de robotă667.
În acest mod se realizează o reorganizare a localităţilor şi gospodăriilor. Centrul
comunei era considerat locul pe care se află amplasată biserica. Uliţele trebuiau să prezinte
o anumită proporţie şi simetrie faţă de centrul comunei. Pentru o concentrare cât mai mare
a gospodăriilor, autorităţile au impus şi o oarecare orientare a casei în funcţie de uliţă,
adică, latura mare a casei să fie construită perpendicular pe uliţă, iar anexele să fie dispuse
paralel cu aceasta. Dreptunghiul format de clădire era închis spre stradă de o poartă iar
lateral de zidul gospodăriei următoare. Astfel, loturile de pământ pentru construirea caselor

666
Ibidem, p.36-42.
667
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.24.
284
 Ana-Neli IANĂŞ

erau împărţite în mod egal, de aici rezultând aspectul de sat adunat şi erau concentrate în
aşa măsură încât apărea o mare tendinţă de şablonizare668.
Totuşi, tendinţa de uniformizare atât de mult încercată de administraţie, nu s-a
putut îndeplini, evoluţia geodemografică fiind schimbătoare. În anul 1850, comunionul s-a
desfiinţat şi ţăranii au fost împroprietăriţi cu pământ. Se trece aşadar, la organizarea
gospodăriei pe familii, în funcţie de puterea economică a fiecăreia. Noua familie îşi va
ridica gospodăria acolo unde îi va permite proprietatea sa. Aşadar, fiecare aşezare, ţinând
cont de mai mulţi factori, dar în special cei orografici, îşi va defini individualitatea.
Viaţa comunităţii rurale se desfăşoară şi azi între vatra satului, unde este amplasată
gospodăria propriu-zisă şi hotar, unde se află „moşia”. Aici, familia şi-a ridicat “coliba”
(sălaşul) locuită permanent de unul sau doi membrii ai săi. Divizarea sa se explică prin
dublul caracter ocupaţional al zonei – cultura plantelor şi creşterea animalelor – precum şi
prin caracteristicile reliefului. Numărul destul de ridicat al colibelor care împânzesc hotarul
aşezărilor almăjene conferă zonei şi un aspect de sat cu case izolate care „rar par
independente, ci ca anexă (sălaşe, hodăi) a unui sat adunat”669.
Majoritatea aşezărilor din Ţara Almăjului au un caracter permanent, populaţia
locuind aici tot timpul anului , doar în anumite cazuri deplasându-se pentru muncă în afara
localităţii. În jumătatea vestică a regiunii există areale extinse cu aşezări risipite care sunt
permanent ori doar temporar locuite. Tot din categoria aşezărilor cu caracter permanent
trebuie amintite şi cătunele, grupuri de gospodării rurale cu număr redus de locuitori, ce
reprezintă o parte componentă a unui sat. În timp, ele se pot extinde şi contopi generând
forme de aşezări umane mai bine închegate, aspect care a determinat includerea lor în
nomenclatorul localităţilor ca sate (Erdeli et al., 1999).
Pe lângă aşezările permanente există şi aşezări temporare, apărute ca urmare a
modului diferenţiat de exploatare a potenţialului economic al teritoriului, cum ar fi sălaşele
şi stânele. Sălaşele sunt aşezări locuite pe toată perioada caldă a anului, de primăvara până
toamna. Aici se cresc în special animale dar se practică şi culturi agricole pe suprafeţe
restrânse. Prin amplificarea funcţiilor, unele au devenit chiar aşezări permanente locuite de
bătrâni, iar datorită numărului lor destul de ridicat, conferă zonei aspectul de sat cu case
izolate care „rar par independente, ci ca anexă (sălaşe, hodări) a unui sat adunat”670. În
zona montană o gospodărie păstorească de vară (alcătuită din una sau mai multe încăperi)
este stâna care joacă rol de adăpost dar şi de preparare a produselor lactate.
Cele 31 de aşezări ale sistemului regional Ţara Almăjului (dintre care şapte au
funcţie de reşedinţe de comună) sunt distribuite în sistem după mai multe criterii: după
mărime (cele care au o populaţie de peste 400 locuitori) sunt situate de o parte şi de alta a
luncii Nerei, urmând linia de contact dintre depresiune şi munte, iar cele mai mici sunt
amplasate în zona piemontană şi montană până la aproape 900 m altitudine; după
activitatea economică pe care o desfăşoară sunt cele din vatra depresiunii care au un profil
predominant agricol, bazat pe cultura plantelor şi cele situate la peste 500 m altitudine care

668
O parte dintre aspectele menţionate au fost prezentate şi în partea a III-a a lucrării, însă considerăm
relevantă o evidenţiere succintă a unora dintre ele pentru reliefarea modului în care s-a conturat aşezarea
omenească în sistemul regional almăjan, un sistem pur rural.
669
Vuia R., 1975, op.cit., p.240.
670
Ibidem.
285
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

se bazează pe creşterea animalelor şi exploatarea resurselor forestiere. În general, frecvenţa

localităţilor şi numărul gospodăriilor este influenţat de mai mulţi factori:
- mărimea hotarului comunei;
- caracteristicile intravilanului;
- rolul de favorabilitate sau restrictivitate al factorului orografic;
- poziţia geografică faţă de principalele axe de acces;
- caracteristicile solului;
- adâncimea pânzei freatice;
- caracterul cursului de apă cel mai apropiat;
- funcţia pe care a îndeplinit-o localitatea Bozovici prin târgurile sale în trecut iar în
prezent prin rolul de centru polarizator deţinut în sistem, etc.

5.2.4.1. Clasificarea aşezărilor după formele de relief pe care se inserează

În ceea ce priveşte clasificarea aşezărilor din Ţara Almăjului după formele de relief
pe care se inserează, trebuie precizat faptul că există diferenţieri rezultate din adaptarea
vetrei la teritoriu, fiind foarte evidente deosebiri între modul de alegere al vetrei între satele
vechi şi cele care s-au format prin colonizare. Dacă satele mai vechi sunt situate aproape
în totalitate la contactul depresiunii propriu-zise cu zona montană sau piemontană, ori pe
terase şi conuri de dejecţie, satele de colonişti (Ravensca) au fost amplasate în zona de
culme, la cele mai mari altitudini.
Pornind de la considerentul de mai sus, aşezările din Ţara Almăjului se clasifică în
următoarele tipuri (Figura 116 a şi b):
■ Aşezări amplasate în zona de luncă: Prilipeţ, Pătaş, Borlovenii Vechi,
Borlovenii Noi, Eftimie Murgu, Gârbovăţ. Prilipeţul este situat pe ambele maluri ale Nerei,
în lunca acestuia; Pătaşul se află în lunca pârâului Pătaş şi a Nerei ce-l desparte de
Borlovenii Vechi, a cărui vatră se află tot în lunca aceluiaşi râu. Într-o zonă de ştrangulare
a depresiunii, între pârâul Ţerova la est şi Breazova la vest este amplasată localitatea
Borlovenii Noi. Satul Eftimie Murgu este situat în lunca Pârâului Rudărica iar Gârbovăţul
în lunca râului cu acelaşi nume.
■ Aşezări care ocupă atât porţiuni de luncă cât şi de terase: Bozovici, Prigor,
Bănia, Şopotu Vechi. Bozoviciul este localizat în lunca râului Miniş şi pe terasele Nerei;
Prigorul se află în lunca râului cu acelaşi nume şi pe a treia terasă a Nerei, între Dâlma
Prigorului (528 m) şi vf. Bilotecu (398 m); Bănia în lunca râului Bănia şi pe a doua terasă a
Nerei, iar Şopotul Vechi se întinde parţial în lunca pârâului Şopot şi pe a treia terasă a
Nerei.
■ Aşezări situate pe conuri de dejecţie şi terase: Moceriş, Dalboşeţ, Lăpuşnicu
Mare. Mocerişul este localizat pe conul de dejecţie al pârâului Moceriş, într-un bazinet al
depresiunii; Dalboşeţul se află pe conul de dejecţie al râului care-l străbate şi pe terasa a
patra a Nerei iar Lăpuşnicu Mare este amplasat pe conul de dejecţie al pârâului Lăpuşnic la
poalele dealurilor: Oresticu, Dealul Cornilor şi Padina Mare.
■ Aşezări amplasate pe văile din zonele mai înalte: Putna, Boina, Boiniţa, Bârz,
Poneasca, Valea Minişului. După cum şi numele o arată, localităţile sunt situate pe văile cu
aceleaşi denumiri, la o altitudine mai ridicată în comparaţie cu vatra depresiunii.

286
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 116a. Ţara Almăjului. Tipologia aşezărilor omeneşti după formele de relief pe care se inserează

287
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 116b. Ţara Almăjului. Tipologia aşezărilor omeneşti după formele de relief pe care se inserează

■ Aşezări situate la contactul dintre luncă şi munte: Şopotu Nou, Driştie. Şopotul
Nou se află la contactul dintre lunca Nerei şi munte, de-a lungul pârâului Buceaua până
aproape la confluenţa acestuia cu Nera iar Driştie are casele împrăştiate din zona de luncă
până în zona colinară.
■ Aşezări care ocupă zona de culme: Ravensca, Stancilova, Valea Răchitei, Urcu,
Reşiţa Mică, Cârşa Roşie, Poienile Boinii, Răchita, Valea Roşie, Prislop671.

671
Clasificarea a fost propusă de Iosipescu Silvia, 1977, op.cit., p.14.
288
 Ana-Neli IANĂŞ

Aproape toate localităţile din Valea Almăjului au avut alte vetre înainte de a lua
naştere pe locul actual, majoritatea aflându-se la altitudini mai mari şi fiind cunoscute până
astăzi sub numele de „sat bătrân” sau „ţarină”. După trecerea popoarelor migratoare, mai
ales după secolul al XVI – lea, locuitorii au coborât în vatra depresiunii, întemeind
actualele aşezări, de unde şi expresia „cobor în Almăj” (Iosipescu, 1977). Printre puţinele
excepţii se numără însă localitatea Şopotu Nou care şi-a urcat vatra din zona depresionară
spre cea montană, consecinţă a riscului mare la inundaţii.
În concluzie, putem menţiona faptul că localizarea şi amplasarea satelor almăjene
s-a făcut în locul unde riscurile naturale au fost minore şi unde elementele cadrului natural
au fost favorabile locuirii, permiţând totodată valorificarea lor. Rolul de adăpost pe care l-a
avut relieful este demonstrat şi de vechimea aşezărilor din depresiunea intramontană a
Bozoviciului, ele fiind „atrase de drumurile mari şi uşoare de plai, de locurile propice
pentru culturi, fâneţe şi păşuni, din perioadele de nesiguranţă”672.

5.2.4.2. Clasificarea aşezărilor după mărime

Poziţia geografică a aşezărilor omeneşti din vatra depresiunii a condiţionat o
concentrare mult mai mare a populaţiei prin posibilităţile mult mai variate de valorificare a
elementelor cadrului natural, comparativ cu cele din zona înaltă unde este concentrată o
populaţie mai puţin numeroasă.
Analizând datele statistice ale recensămintelor, aşezările rurale din Banat, deci şi
din Ţara Almăjului se împart în sate mari, mijlocii, mici şi foarte mici după cum urmează
(Figura 117):
■ sate foarte mari (care au peste 3000 locuitori) – în această categorie nu se
încadrează nici una din localităţile sistemului regional almăjan;
■ sate mari (cu populaţie între 2000 şi 2999 locuitori): Bozovici;
■ sate mijlocii (cu populaţie între 1000 şi 1999 locuitori): Eftimie Murgu,
Lăpuşnicu Mare, Bănia, Dalboşeţ şi Prigor;
■ sate mici (cu populaţie între 500 şi 999 locuitori): Borlovenii Vechi, Borlovenii
Noi, Pătaş, Şopotu Vechi, Moceriş, Gârbovăţ şi Prilipeţ;
■ sate foarte mici (cu mai puţin de 500 locuitori): Şopotu Nou, Poneasca, Valea
Minişului, Bârz, Boina, Boiniţa, Prislop, Reşiţa Mică, Putna, Cârşa Roşie, Driştie,
Poienile Boinei, Răchita, Ravensca, Stancilova, Urcu, Valea Răchitei şi Valea Roşie.
Analiza statistică a potenţialului geodemografic a satelor şi comunelor din Ţara
Almăjului pune în evidenţă următoarele aspecte:
• din totalul de 31 aşezări almăjene, ponderea cea mai mare (58%) aparţine satelor foarte
mici, care au sub 500 locuitori (18 sate) iar din acestea 12, au sub 100 locuitori.
Majoritatea formează cătunele Almăjului care la recensământul din anul 1956 au fost
declarate sate.
• Satele foarte mici sunt urmate ca proporţie de satele mici (22,5%, adică 7 aşezări) şi apoi
de cele mijlocii (16,1%, adică 5 aşezări), în timp ce numai Bozoviciul se înscrie în
categoria aşezărilor mari, iar aşezări foarte mari nu există în cadrul sistemului.

672
Şandru I., Aur N., 2009, op.cit., p.86.
289
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 117. Ţara Almăjului. Tipologia aşezărilor după mărime (număr de locuitori)

290
 Ana-Neli IANĂŞ

• La nivel de comună (Figura 118), situaţia se prezintă conform recensământului din 2002
astfel:
▪ o singură comună are peste 3000 locuitori (Bozovici – 3321 locuitori);
▪ două comune au între 2000 şi 3000 locuitori (Prigor cu 2978 locuitori şi Bănia cu
2014 locuitori);
▪ 57% dintre comune (adică 4 comune) au între 1000 şi 2000 locuitori.

Fig. 118. Ţara Almăjului. Tipologia comunelor după mărime

• Concentrarea populaţiei, cea care dă mărimea aşezărilor, definitivează următoarele

aspecte:
▪ în satele mijlocii locuiesc 7032 locuitori din cei 16161 ai Ţării Almăjului, adică
cea mai mare pondere a populaţiei (43,5%);
291
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

▪ în satele mici locuiesc 5241 locuitori, ceea ce reprezintă 32,4% din totalul
populaţiei;
▪ în satele foarte mici locuiesc 2161 locuitori, adică 13,3% din populaţie;
▪ în satele mari (Bozovici) trăieşte 16, 6% din populaţie (2668 locuitori).
Totodată, se constată faptul că satele mari şi mijlocii au toate funcţie de reşedinţă
de comună, iar din punct de vedere geografic sunt situate în lunca Nerei şi pe terasele
acesteia.

5.2.4.3. Clasificarea morfologică a aşezărilor (după formă, structură şi textură)

Forma satului almăjan a fost condiţionată de o multitudine de factori: topografia
vetrei (forma de relief pe care se dezvoltă), poziţia faţă de drum sau reţeaua hidrografică,
condiţiile etnice sau social-politice. Cadrul natural şi factorul istoric au influenţat cel mai
mult conturarea sitului. De exemplu, cele mai vechi aşezări apărute în Ţara Almăjului (în
perioada Evului Mediu) aveau „situri defensive”673 (de refugiu), ele devenind astăzi
improprii dezvoltării, în primul rând datorită izolării lor şi a distanţei faţă de axa de
circulaţie principală a sistemului.
Forma este în general liniară, alungită, cu tentacule sau poligonală. Casele ce
alcătuiesc satele din vatra depresiunii, sunt lipite între ele, de regulă având faţada mare
orientată spre stradă.
În legătură cu structura şi textura aşezărilor, satele care s-au dezvoltat de-a lungul
unei reţele hidrografice sau de-a lungul unei căi de transport, au în general o structura
adunată, până la compactă, în timp ce satele din zona de munte şi piemont, acolo unde
predomină economia pastorală şi căile de comunicaţie se reduc la drumurile de câmp sau
poteci. Structura satelor este una răsfirată sau chiar risipită (cazul unor foste cătune
almăjene) iar casele sunt situate la distanţe de 200 – 400 m unele faţă de altele.
Structura adunată sau compactă pe care o au în general localităţile din depresiune,
reflectă şi o consecinţă a unor măsuri luate de Imperiul Habsburgic de regrupare a satelor
pentru a putea fi mai uşor administrate, multe sate mici fiind desfiinţate iar populaţia fiind
obligată să-şi construiască noi locuinţe în satele mai mari. Pentru o mai bună administrare,
toate aşezările au fost incluse, în timpul dominaţiei austro-ungare, în una din cele patru
categorii „sate formate din 200 familii, 150 familii, 100 şi 50 familii”674.
După caracterele morfologice ale aşezărilor din Ţara Almăjului, Silvia Iosipescu
(1977), distinge cinci categorii:
♦ sate adunate-poligonale: Bozovici, Borlovenii Vechi, Borlovenii Noi, Moceriş şi
Dalboşeţ;
♦ sate adunate şi alungite de-a lungul apelor şi drumurilor: Bănia, Eftimie Murgu,
Şopotu Vechi, Şopotu Nou, Prilipeţ;
♦ sate adunate şi alungite cu ramificări de-a lungul unor ape sau drumuri: Prigor,
Putna, Pătaş, Gârbovăţ;
♦ sate răsfirate: Ravensca, Stancilova;
♦ sate risipite: Driştie, Urcu, Boina, Boiniţa, Valea Răchitei, Răchita, Cârşa Roşie,
Valea Roşie, Poienile Boinei.

673
Ungureanu Al., Ţurcănaşu G., 2008, Geografia aşezărilor umane, Edit. Performantica, Iaşi, p.11.
674
Iosipescu Silvia, 1977, op.cit., p.17.
292
 Ana-Neli IANĂŞ

Analizând aspectele morfologice ale tuturor aşezărilor din Ţara Almăjului, atât pe
baza Figurii 119 cât şi în urma digitizării conturului lor de pe aerofotogramele din anul
2005 (Figura 120) sau în urma propriilor investigaţii de teren (Foto 23), am realizat o
clasificare a aşezărilor almăjene, atât după formă cât şi după structură şi textură.

Fig. 119. Caractere morfologice ale aşezărilor rurale almăjene

(1.Şopotul Nou, 2. Stancilova, 3. Prilipeţ, 4. Bănia, 5. Borlovenii Noi, 6. Gârbovăţ, 7. Şopotu Vechi,
8. Pătaş, 9. Borlovenii Vechi, 10. Lăpuşnicu Mare, 11. Moceriş, 12. Dalboşeţ, 13. Eftimie Murgu, 14. Putna,
15. Prigor, 16. Bozovici, 17. Ravensca) 675

Borlovenii Noi Dalboşeţ Lăpuşnicu Mare Eftimie Murgu Valea Minişului

675
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.26-27.
293
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Bozovici Moceriş Pătaş şi Borlovenii Vechi

Bănia Gârbovăţ Şopotu Vechi Şopotu Nou

Urcu Valea Răchitei Valea Roşie

Prigor Prilipeţ Driştie

294
 Ana-Neli IANĂŞ

Boina Poienile Boinei Prislop Reşiţa Mică

Bârz Cârşa Roşie Putna

Ravensca Boiniţa Stăncilova

Poneasca Răchita

Fig. 120. Caracterele morfologice ale aşezărilor din Ţara Almăjului

(prelucrare după aerofotograme – 2005)

295
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Bozovici

Borlovenii Noi

Dalboşeţ

Lăpuşnicu Mare

Prilipeţ

Moceriş

Prigor

296
 Ana-Neli IANĂŞ

Răchita

Boina

Şopotu Nou

Ravensca

Borlovenii Vechi şi Pătaş

Eftimie Murgu

297
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Putna

Gârbovăţ

Driştie Urcu

Reşiţa Mică Prislop

Foto. 23. Aşezările omeneşti din Ţara Almăjului

(Foto: Ianăş Ana, 2009)

Astfel, după formă, satele almăjene pot fi grupate în mai multe tipuri, în funcţie de
două clasificări. Prima clasificare, împarte aşezările rurale în: sate geometrice (pătrate sau
298
 Ana-Neli IANĂŞ

dreptunghiulare), de regulă specifică aşezărilor mai tinere, situate în zonele cu profil

agricol cerealier (exemple: Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare, Bănia, Prigor, Prilipeţ,
Borlovenii Vechi etc.) şi sate poligonale (neregulate de vale sau neregulate din regiunile
colinare) ca de exemplu: Şopotu Nou, Pătaş etc. Cea de-a doua clasificare evidenţiază trei
categorii după formă: sate aliniate (liniare), sate adunate (îngrămădite) şi sate în stea, cu
tentacule în direcţia căilor de comunicaţie care converg spre aşezare676. Conform acestei
ultime clasificări, cea mai mare parte a aşezărilor almăjene aparţin categoriei celor adunate
şi liniare, puţine fiind cele a căror formă prezintă tentacule în direcţia drumurilor. Mai
reprezentative pentru ultima categorie sunt Ravensca pentru zona montană şi Bozovici
pentru vatra depresionară.
Pe de altă parte, structura şi textura presupune împărţirea aşezărilor în cele trei
categorii cunoscute677:
▪ sate dispersate (risipite), cu locuinţe izolate, aflate la cel puţin 50 m depărtare
unele de altele (Valea Minişului, Urcu, Valea Răchitei, Valea Roşie, Boina, Poienile
Boinei, Prislop, Reşiţa Mică, Răchita, Cârşa Roţie, Boiniţa, Poneasca);
▪ sate disociate (răsfirate), care au vatra aşezării destul de bine conturată, de regulă
localizate în zone cu grad ridicat de fragmentare a reliefului, populaţia practicând o
agricultură intensivă, dar adaptată la condiţiile orografice şi hidrice locale (Stancilova,
Bârz, Driştie);
▪ sate concentrate (adunate), aşezarea fiind aici, „o consecinţă a folosirii
tradiţionale a moşiei satului”678. Categoria cuprinde cele mai multe şi cele mai mari
aşezări din Almăj, majoritatea amplasate în vatra depresiunii, acolo unde cadrul natural a
fost favorabil dezvoltării lor (Borlovenii Noi, Borlovenii Vechi, Dalboşeţ, Lăpuşnicu
Mare, Eftimie Murgu, Prilipeţ, Bozovici, Pătaş, Putna, Prigor, Gârbovăţ, Moceriş, Şopotu
Vechi, Şopotu Nou). Satul Ravensca este singurul amplasat în zona înaltă a Munţilor
Almăjului.
O altă clasificare poate fi efectuată în funcţie de problemele de sistematizare rurală
şi modul în care ele se pot rezolva. Pot fi identificate astfel, următoarele categorii:
- sate cu textură geometrică şi densitate mare a construcţiilor în vatră – oferă
mari facilităţi pentru sistematizarea vetrei, multe fiind supuse realizării unor dotări
urbanistice: construcţii social-culturale, străzi pavate sau asfaltate, reţea de canalizare, etc.
Ex. Bozovici;
- sate adunate, cu textură geometrică dar cu densitate redusă a construcţiilor în
vatră – având casele despărţite între ele prin grădini cu suprafeţe mari. Acest tip de sat se
pretează cel mai bine la sistematizarea prin ocuparea spaţiilor libere, nelocuite, cu noi
construcţii sau alte unităţi. Ex. Şopotu Nou;

676
Gruparea satelor după formă, în funcţie de cele două criterii, a fost propusă de Şandru I, Aur N., 2009,
op.cit., p.42.
677
Pentru prima dată, clasificarea morfologică (fizionomică) a aşezărilor omeneşti a fost utilizată de către
geograful Vintilă Mihăilescu, în anul 1927.
678
Ungureanu Al., Ţurcănaşu G., 2008, op.cit., p.25.
299
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

- satele mici, dispuse de-a lungul unui drum sau văi, cu o densitate redusă a
locuinţelor – numărul populaţiei în scădere şi tendinţă de disfuncţionalizare. Faptul că sunt
relativ izolate, departe de fluxurile economice, face şi mai dificilă sistematizarea propriei
lor vetre. Ex. Bârz;
- satele risipite – trebuie susţinute în dezvoltarea lor pentru a împiedica plecarea
populaţiei care ar atrage ieşirea din circuitul economic a unor suprafeţe agricole sau de altă
natură. Ex. Ravensca (Vert, 2001).

5.2.4.4. Clasificarea funcţională a aşezărilor

Factorul economic cu rolul cel mai însemnat în dezvoltarea şi repartizarea
aşezărilor rurale din Ţara Almăjului l-a constituit agricultura, în timp ce industria nu a avut
o importanţă în acest sens datorită dezvoltării sale foarte reduse. Transporturile au
influenţat şi ele într-o măsură semnificativă acest aspect, prin faptul că aproape toate satele
din vatră sunt localizate de-a lungul drumului principal care însoţeşte cursul Nerei. Există
aşezări care au o populaţie ocupată 100% în agricultură (Valea Roşie, Cârşa Roşie),
majoritatea însă având o pondere de peste 80% din populaţie ocupată în agricultură. Chiar
dacă agricultura este ramura economică predominantă, se poate realiza o clasificare a
aşezărilor în patru mari categorii, ţinând cont de funcţionalitatea lor: sate agricole propriu-
zise, agricole şi de servicii, industriale propriu-zise şi industrial-agricole.
■ Satele agricole propriu-zise, prezintă mai multe subtipuri:
▪ sate specializate în cultura cerealelor, pomicultură şi creşterea
animalelor: Prigor, Pătaş, Eftimie Murgu, Şopotu Vechi, Prilipeţ.
▪ sate specializate în pomicultură şi creşterea animalelor: Boina, Boiniţa,
Poienile Boinei, Ravensca, Valea Roşie, Cârşa Roşie, Răchita, Valea Răchitei (majoritatea
provin din sălaşe, acolo unde creşterea animalelor constituie o ramură economică
tradiţională).
■ Satele agricole şi de servicii: Bozovici (mai alea datorită rolului său de centru
administrativ încă din vechime, iar în prezent joacă rolul de loc central în cadrul sistemului
regional).
■ Satele industriale propriu-zise: Poneasca, Valea Minişului, Stăncilova –
populaţia este ocupată mai ales în domeniul industriei forestiere.
■ Satele industrial – agricole: Borlovenii Vechi, Borlovenii Noi, Putna679.
În zona marginală a Ţării Almăjului, aşezările au predominant funcţii agricole
mixte, dominantă fiind cea bazată pe pomicultură şi zootehnie, datorită extinderii mari a
suprafeţelor cu păşuni şi fâneţe, în timp ce cultura plantelor ocupă un rol secundar.
Aşezările din centrul sistemului regional, amplasate de-a lungul Văii Nerei au funcţie
predominant agricolă, bazată pe cultura cerealelor şi agro-industrială datorită accesului
lesnicios la infrastructura de transport, iar aşezările din zona montană şi piemontană au
funcţii tot agroindustriale, condiţionate de creşterea animalelor şi exploatarea resurselor
forestiere, iar în trecut şi de practicarea mineritului (Figura 121).

679
Iosipescu Silvia, 1977, op.cit., p.18-19.
300
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 121. Ţara Almăjului. Tipologia funcţională a aşezărilor

5.2.5. Indicatori cantitativi cu rol în evidenţierea particularităţilor

componentei de habitat
Componenta de habitat a sistemului regional almăjan prezintă câteva elemente de
specificitate, mai ales în ceea ce priveşte distribuţia aşezărilor, aspecte evidenţiate prin
calcularea câtorva indicatori cantitativi (Tabel 24) cum ar fi:
▪ Densitatea aşezărilor. Componenta de habitat a Ţării Almăjului cuprinde un
număr de 31 aşezări omeneşti (în totalitate rurale), repartizate neuniform pe suprafaţa de
301
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

1144 km² a regiunii. De aici se desprinde o valoare medie de 2,86 aşezări/100 km² pentru
Ţara Almăjului, o valoare mult inferioară celei de la nivel naţional (5,6 aşezări/100 km²).
Explicaţia rezultă din ponderea mare a reliefului înalt (montan şi piemontan) din regiune,
ceea ce a şi favorizat dezvoltarea aşezărilor mici şi mijlocii.
Valorile maxime ale acestui indicator sunt înregistrate în comunele Şopotu Nou
(11,99) şi Dalboşeţ (9,08), adică în extremitatea sud-vestică a regiunii, consecinţă a
numărului mai mare de sate care compun teritoriul administrativ al comunei.
La polul opus este situată jumătatea central-estică a regiunii şi anume comunele:
Bănia (0,96), Eftimie Murgu (1) şi Lăpuşnicu Mare (1,61), comune care deţin şi cel mai
mic număr de sate în structura lor administrativă.

Tabel 24. Ţara Almăjului. Indicatori cantitativi ai distribuţiei aşezărilor 680

Suprafaţa Numărul Densitatea
Comune totală satelor aşezărilor/ a d.m. Id Pc
(km²) aparţinătoare 100 km²
Bănia 207,68 2 0,96 103,84 10,19 0,6 2,44
Bozovici 187,77 4 2,13 46,94 6,85 0,78 5,23
Dalboşeţ 77,04 7 9,08 11 3,31 2,72 9,93
Eftimie Murgu 99,02 1 1 99,02 9,95 - -
Lăpuşnicu
123,81 2 1,61 61,9 7,86 0,58 2,36
Mare
Prigor 301,63 5 1,65 60,32 7,76 3,04 18,24
Şopotu Nou 83,36 10 11,99 8,33 2,88 7,39 21,62
ŢARA
1080,3 31 2,86 34,87 5,9 - -
ALMĂJULUI

▪ Coeficientul de arealitate (a). Exprimă suprafaţa medie ce revine unei aşezări.

S (kmp)
a=
nr.asezarilor

La nivelul întregului sistem regional almăjan, valoarea înregistrată este foarte

ridicată (34,87 km²/aşezare) deoarece suprafaţa administrativă a fiecărei comune este
foarte mare în raport cu numărul de sate care o formează. Astfel, comunelor cu cele mai
puţine localităţi le revine cea mai mare suprafaţă de teren pentru fiecare localitate (Bănia –
103,84 şi Eftimie Murgu – 99,02). Doar la nivelul a două dintre comunele almăjene,
suprafaţa corespunzătoare fiecărei aşezări este sub valoarea medie înregistrată la nivel
naţional (18,5). Este vorba despre Şopotu Nou (unde, fiecăruia dintre cele 10 sate
aparţinătoare îi revine o suprafaţă de 8,33 km²) şi Dalboşeţ (celor 7 sate revenindu-le în
parte câte 11 km²). Cele două comune sunt de fapt şi singurele care nu depăşesc valoarea
medie la nivel de regiune.
▪ Distanţa medie dintre două aşezări. Este un indicator calculat pe baza
coeficientului de arealitate.

680
Calcularea lor a fost realizată pe baza datelor statistice obţinute de la Direcţia Judeţeană de Statistică Reşiţa,
judeţul Caraş-Severin.
302
 Ana-Neli IANĂŞ

d.m. = a

Comparativ cu valoarea medie a Ţării Almăjului (5,9 km între două aşezări),

majoritatea localităţilor se află la distanţe şi mai mari, valorile la nivel comunal variind
între 10,19 km în comuna Bănia şi 2,88 km în comuna Şopotu Nou.
▪ Indicele de dispersie al aşezărilor. Se calculează prin aplicarea formulei lui A.
Demangeon, calcularea sa fiind relevantă (în Ţara Almăjului) doar la nivel de comună,
întrucât aşezările almăjene se evidenţiază printr-o vatră destul de compactă, gradul de
risipire sau răsfirare fiind specific unui număr redus de sate, în general cu populaţie puţin
numeroasă.

(N N ') n
I.d. = unde:
N

N – populaţia totală a comunei;

N′ – populaţia centrului de comună;
N – numărul satelor aparţinătoare comunei;

Analizând indicele de dispersie al aşezărilor pentru cele şapte comune almăjene

am ajuns la următoarele concluzii:
- cel mai mare indice de dispersie al aşezărilor îl prezintă comuna Şopotu Nou;
- valorile cele mai reduse sunt înregistrate în comunele cele mai mari, inclusiv în
cea cu rol de centru polarizator al sistemului regional;
- nu putem vorbi despre calcularea indicelui pentru comuna Eftimie Murgu
deoarece este comuna alcătuită dintr-un singur sat care îndeplineşte şi funcţia de reşedinţă
pentru respectiva unitate administrativ-teritoarială.
▪ Potenţialul de polarizare al centrelor comunale. Este indicatorul cu ajutorul
căruia se exprimă gradul de atracţie al centrului cu funcţie de reşedinţă de comună pentru
fiecare unitate administrativă în parte. Cu alte cuvinte, indicatorul sugerează care este
numărul de „sate convenţionale”681 care gravitează în jurul centrului administrativ. Satul
convenţional, din punct de vedere demografic – se bazează pe numărul mediu de locuitori
ce revine pe aşezare (calcularea sa pentru Ţara Almăjului indicând o valoare de 497,96
locuitori/aşezare), o valoare destul de redusă care explică şi predominarea aşezărilor mici
şi mijlocii din cadrul sistemului).

(N N ') n
Pc = unde:
Pc

N – populaţia totală a comunei;

N' – populaţia reşedinţei administrative;
Pc – populaţia aşezărilor convenţionale;

681
Puşcaş Angelica, 2007, op.cit., p.375.
303
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Formula a fost propusă de Surd V şi Nicoară L. în anul 1989682, iar calcularea

indicelui pentru comunele almăjene a evidenţiat faptul că potenţialul de polarizare cel mai
ridicat este deţinut de comunele cu cele mai multe sate în componenţă (Şopotu Nou, Prigor
şi Dalboşeţ) adică, cele care au fost supradimensionate.

5.2.6. Tipuri de peisaje rurale în Ţara Almăjului

Ca o concluzie la aspectele prezentate legat de componenta de habitat a sistemului
regional al Ţării Almăjului putem identifica anumite tipuri de peisaje rurale în regiunea
almăjană, peisaje clasificate după diferite criterii:
• În raport cu complexul factorilor naturali, Ţara Almăjului se înscrie în tipul
peisajului rural montan care, datorită condiţiilor naturale şi modului specific de
valorificare a potenţialului economic cuprinde două categorii de aşezări: sezoniere şi
permanente.
Aşezările sezoniere sunt reprezentate de sălaşe, cu o răspândire mai mare în nordul
Ţării Almăjului. În unele areale, unde creşterea animalelor este foarte dezvoltată (Bozovici,
Moceriş, Borlovenii Vechi), sălaşele tind să devină aşezări permanente având câte două-
trei camere, la care se adaugă încăperile pentru animale şi pentru depozitarea fânului.
În cazul aşezărilor permanente, relieful influenţează deosebit modul de distribuţie a
gospodăriilor, astfel că în Almăj, la majoritatea satelor „terenul agricol se găseşte
intercalat între gospodăriile care comunică unele cu altele doar prin poteci, şerpuind
printr-o suită de sălaşe cu care se aseamănă ca arhitectură şi mod de aşezare în
spaţiu”683.
• În raport cu structura factorilor sociali, Ţara Almăjului aparţine tipului
peisajelor rurale cu dinamică socială descendentă şi staţionară. În cadrul dinamicii
sociale staţionare se înscrie teritoriul comunei Bozovici, în timp ce restul comunelor Ţării
Almăjului aparţin dinamicii sociale descendente. Factorii sociali care au stat la
identificarea tipurilor evolutive de mai sus au fost: tendinţa demografică, comportamentul
demografic, fizionomia vetrelor, etc.
Peisajul rural cu dinamică socială descendentă se caracterizează prin: tendinţa
demografică de îmbătrânire, natalitate scăzută, mortalitate ridicată, deficit demografic,
vatra aşezărilor are o fizionomie dezorganizată (nesistematizată), amplasată în condiţii
geografice nefavorabile, departe de fluxurile economice684. Se remarcă migraţia populaţiei
spre oraşe sau alte aşezări rurale cu potenţial economic mai ridicat.
Peisajul rural cu dinamică socială staţionară se caracterizează prin: tendinţă
demografică staţionară, comportament demografic echilibrat (natalitate-mortalitate; sosiţi-
plecaţi), vetrele aşezărilor nici nu se extind nici nu se restrâng. Sunt aşezări mijlocii şi mari
ca număr de locuitori, dispun de dotări edilitare importante şi au un nivel ridicat de
organizare a spaţiului intravilan, morfostructura vetrei fiind una ordonată. Este tipul de
peisaj puternic afectat de tranziţie, care dispune de importante resurse de forţă de muncă şi
un potenţial economic destul de ridicat dar insuficient valorificat.

682
Surd V., Nicoară L., 1989, Potenţialul de polarizare al centrelor comunale din judeţul Satu-Mare, în Studia
UBB, seria Geologia-Geographia, nr. 3, Cluj-Napoca.
683
Vert C., 2001, op.cit., p.280.
684
Ibidem, p.285.
304
 Ana-Neli IANĂŞ

• În raport cu criteriul economic, în Ţara Almăjului se întâlnesc două tipuri de

peisaje rurale: cele generate de activităţi specifice sectorului primar (comunele Eftimie
Murgu, Bănia, Dalboşeţ, Lăpuşnicu Mare şi Şopotu Nou) şi cele specifice sectorului
secundar (comunele Bozovici şi Prigor).
Tipurile de peisaje rurale generate de activităţi specifice sectorului primar sunt în
Ţara Almăjului evidenţiate de peisajele agrare, care la rândul lor sunt:
- Peisajul câmpurilor cultivate închise (comunele Prigor şi Lăpuşnicu Mare). Acest
tip de peisaj se caracterizează prin: gradul de fragmentare al reliefului destul de ridicat;
agricultura organizată pe gospodării individuale, terenul este parcelat; 90% din suprafaţa
zonei este reprezentată de pajişti naturale pe baza cărora s-a dezvoltat creşterea animalelor;
dintre culturi predomină cartoful şi legumele, iar terenurile arabile sunt destul de restrânse,
cu o frecvenţă mai ridicată pe terasele Nerei şi în luncile râurilor.
- Peisajul agropastoral montan şi colinar (comunele Bănia şi Eftimie Murgu). Se
caracterizează prin extinderea foarte mare a suprafeţelor acoperite cu păşuni şi fâneţe ceea
ce a permis creşterea animalelor aici încă din perioada feudalismului timpuriu. Se cresc în
special ovine şi bovine dar relieful accidentat, situaţia precară a căilor de comunicaţie şi
gradul de mecanizare foarte scăzut, au impus şi creşterea cabalinelor.
- Peisajul agrar mixt (comunele Bozovici, Dalboşeţ şi Şopotu Nou) are cea mai
mare răspândire pe teritoriul Ţării Almăjului. Este caracterizat de practicarea creşterii
animalelor şi a culturii plantelor în special: cartof, porumb şi pomicultură. Predominarea
într-o măsură mai mare sau mai mică a unuia sau altuia dintre aspecte este condiţionată de:
particularităţile morfometrice şi morfologice ale reliefului, de resursele hidrice, edafice,
etc.
Tipurile de peisaje rurale generate de ativităţi specifice sectorului secundar sunt
caracteristice comunelor Prigor şi Bozovici, aici identificându-se peisaje rurale cu profil
industrial: profil de exploatare şi prelucrare a lemnului şi profil de industrie alimentară.
• În raport cu criteriul dinamic - funcţional, Ţara Almăjului se încadrează în
peisajul rural cu funcţionalitate redusă, excepţie făcând comuna Bozovici, cu rol de
centru polarizator al regiunii, care se încadrează în peisajul rural cu funcţionalitate medie,
având un potenţial economic destul de ridicat şi amenajări edilitare adecvate.
Peisajul rural cu funcţionalitate redusă specific pentru celelalte comune ale Ţării
Almăjului include aşezările cu potenţial economic ridicat dar insuficient valorificat (Vert,
2001).

305
 Ana-Neli IANĂŞ

VI. COMPONENTA ECONOMICĂ A ŢĂRII ALMĂJULUI

6.1. Agricultura. Tipuri şi forme de exploatare agricolă

6.1.1. Premisele naturale ale activităţilor agricole

Componenta economică a sistemului teritorial Ţara Almăjului are la bază
agricultura, urmată de exploatarea lemnului şi industrie, ca o consecinţă a condiţiilor
naturale cu rol de favorabilitate dar şi de restrictivitate în vederea practicării unor astfel de
activităţi. Cu alte cuvinte, „componenta economică este rezultatul unei lungi şi complexe
interacţiuni dintre populaţie şi componenta naturală a teritoriului. De regulă, aceasta este
o trăsătură moştenită a cărei contribuţie ar trebui să fie cuantificată iar impactul său
negativ va trebui să fie evaluat de abordările viitoare. Ambele ipostaze ale acestei
componente devin condiţii sine qua non pentru procesul dezvoltării, economia fiind
responsabilă în asigurarea mijloacelor de subzistenţă şi a standardelor de viaţă ale
populaţiei. Pentru fiecare teritoriu, conform cu resursele sale naturale, cu tradiţiile sale de
utilizare a resurselor, perspectivelor, ar trebui să analizăm şi să cuantificăm următoarele
aspecte cu o perspectivă asupra contribuţiei lor la estimarea globală a potenţialului
teritorial: agricultură, industrie, resurse forestiere, turism, comerţ şi servicii (sau alte
ramuri caracteristice pentru acel teritoriu, precum: pescuitul, transporturile, etc.”685
Ţara Almăjului s-a dezvoltat ca un spaţiu mental intramontan ca urmare a
valorificării oportunităţilor economice şi strategice ale contactului morfologic dintre munte
şi depresiune ori culoare de vale. Matricea spaţiului mental almăjan este definită de
civilizaţia montană prin: ocupaţiile, tradiţiile, aspectele mitologice caracteristice. Aspectele
cadrului natural sunt reflectate de ocupaţiile populaţiei almăjene şi reprezintă „prima şi cea
mai expresivă conexiune dintre individ şi/sau comunitatea umană şi teritoriul pe care-l
locuieşte”686. Ocupaţiile din spaţiul mental analizat sunt destul de variate, predominante
fiind cele agricole, urmate de prelucrarea lemnului şi activităţile meşteşugăreşti, nota
caracteristică fiind dată de continuitatea şi permanenţa, păstrarea lor nealterată de-a lungul
timpului (Cocean, 2004-2005). Toate definesc funcţionalitatea sistemului, în timp
trecându-se de la o funcţionalitate agro-pastorală şi silvo-pastorală, la o diversificare a
activităţilor, impusă de descoperirea unor noi resurse care a presupus şi schimbarea
funcţionalităţii.
Din punct de vedere al funcţionalităţii (al cărei suport de manifestare este relieful),
Ţara Almăjului are o funcţionalitate agro-pastorală şi industrială, bineînţeles
diversificată pe unităţi şi trepte de relief (Foto 24), după cum am demonstrat într-unul
dintre subcapitolele anterioare.
Agricultura practicată în regiunea almăjană nu este una dintre cele mai rentabile,
fiind o agricultură montană în care primează creşterea animalelor şi pomicultura, în timp

685
Cocean P., 2006, The structural geographic components of a Territorial survey, în Romanian Review of
Regional Studies, Journal of the Centre for Regional Geography, vol.II, nr.1, Edit. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, p.49.
686
Idem, 2004-2005, op.cit., p.82.
307
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

ce cultura cerealelor deţine o pondere relativ scăzută. Acest aspect este influenţat în primul
rând de componenta naturală a sistemului teritorial, prin aspectele de favorabilitate ori
restrictivitate pe care le impune. Astfel, din suprafaţa de circa 114481 ha (1144,81 km²) a
regiunii, „numai 12,87% (14726 ha) este cultivabilă, restul de 87,13% fiind acoperită de
păduri, poieni, fâneţe şi izlazuri”687.

Foto 24. Funcţionalitatea agro-pastorală a sistemului teritorial Ţara Almăjului

(foto: Ianăş Ana, 2008)

Dintre premisele naturale care influenţează activitatea agricolă a sistemului

regional almăjan, amintim:
● aspectele morfometrice ale reliefului prin: altitudine, pantă, expoziţia
versanţilor, gradul de fragmentare. Asupra explicării lor nu vom insista dat fiind faptul că
au fost deja enunţate în capitolele anterioare.
● climatul de adăpost susţine posibilitatea dezvoltării agriculturii, afirmaţie la care
am ajuns în urma analizei detaliate a particularităţilor elementelor climatice specifice
regiunii, cu constatarea celei mai mari favorabilităţi corespunzătoare topoclimatului de
depresiune şi luncă, ce asigură toate condiţiile necesare cultivării plantelor. Climatul
susţine dezvoltarea practicilor agricole, aspect evidenţiat şi prin durata sezonului de
vegetaţie a plantelor de cca 290 zile anual (în medie), un sezon de vegetaţie foarte lung.
● Reţeaua hidrografică bogată (reprezentată de râul Nera şi de afluenţii săi, apele
subterane) a permis practicarea agriculturii încă din cele mai vechi timpuri precum şi
funcţionarea unor instalaţii ţărăneşti a căror existenţă este strâns legată de practicile
agricole (de exemplu, morile de apă care sunt utilizate până în prezent pentru măcinarea
cerealelor).
● Solurile constituie componenta cea mai importantă care favorizează sau
limitează diferite tipuri de practici agricole, caracterizându-se printr-o varietate tipologică
foarte mare şi predominarea celor cu fertilitate bună pentru păşuni, fâneţe, pomi fructiferi
dar scăzută pentru arabil sau cultura legumelor.

687
Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.9.
308
 Ana-Neli IANĂŞ

6.1.2. Caracteristicile social-economice şi organizatorice ale agriculturii

almăjene înainte de instaurarea sistemului socialist
„Particularităţile structurale şi funcţional-economice ale depresiunilor sunt o
reflectare directă a potenţialului de resurse naturale, a potenţialului uman, precum şi a
tradiţiilor care se remarcă în domeniul activităţilor economice. Toate acestea se manifestă
pe fondul evoluţiei istorice şi social-economice a spaţiilor depresionare”688.
Pornind de la afirmaţia de mai sus şi ţinând cont de fondul evoluţiei istorice şi
social-economice a spaţiului depresionar intramontan ce constituie, alături de elementele
care-l definesc, componenta de susţinere a sistemului teritorial pur rural689 Ţara
Almăjului, putem afirma că agricultura reprezintă coloana vertebrală a întregii structuri
economice a sistemului, fiind activitatea de bază a locuitorilor, din cele mai vechi timpuri
şi până în prezent. Dovezile scrise în acest sens s-au păstrat într-o proporţie foarte
restrânsă, mărturie însă, stând numeroasele descoperiri arheologice care au scos la iveală
unelte, urme ale prezenţei cuptoarelor pentru copt pâinea, etc.
Studiind sistemul teritorial almăjan pur rural, este îndreptăţit să facem afirmaţia
potrivit căreia: „satul reprezintă celula de bază a desfăşurării şi organizării vieţii
economice (...)”690. Trebuie precizat încă de la început faptul că activităţile economice ale
satelor din Ţara Almăjului au rămas cam aceleaşi, din Antichitate şi până în prezent,
încadrându-se în continuare în tiparele economiei agro-pastorale tradiţionale şi, într-o
măsură destul de insignifiantă şi în tiparele economiei industriale (în special exploatarea şi
prelucrarea lemnului), tipare economice susţinute de valorificarea resurselor locale.
În Ţara Almăjului, agricultura este reprezentată atât de cultivarea plantelor cât şi
de creşterea animalelor, cu predominarea celei din urmă. În funcţie de stadiul la care s-a
aflat societatea almăjeană în diferite etape ale evoluţiei sale istorice, relaţiile dintre om şi
pământ au cunoscut anumite evoluţii, materializate prin succesiunea mai multor tipuri de
practici agricole. Chiar dacă aşezările actuale din Ţara Almăjului au fost atestate
documentar abia începând cu secolul al XV – lea, descoperirile arheologice au dovedit
locuirea regiunii încă din cele mai vechi timpuri, la fel ca şi practicarea respectivei
activităţi economice.

6.1.2.1. Particularităţi ale culturii plantelor

Comunităţile neolitice şi din epoca bronzului (anii 5500 – 8000 î. Hr.) practicau un
fel de agricultură itinerantă, numită agricultura în ţelină. Activitatea consta în luarea în
cultură a unor suprafeţe mici de teren, rezultate în urma defrişărilor (prin incendiere) sau
desţelenirilor. După ce terenurile erau curăţate (la început cu ajutorul toporului de piatră
găurit şi apoi cu cel din bronz), urma însămânţarea succesivă cu cereale (2-3 ani) până ce
terenul îşi pierdea fertilitatea naturală, după care era părăsit, urmând să se reintegreze în

688
Cucu V., Grigore M., Caloianu N., 1987, op.cit., p.5.
689
Ţara Almăjului a fost definită drept un sistem teritorial pur rural, în centrul căruia se găseşte satul cel mai
dezvoltat, cel mai mare din punct de vedere al numărului populaţiei şi cel care îndeplineşte mai multe funcţii
intercomunale, mărimea aşezărilor scăzând spre periferia sistemului, conform cu regula distribuţiei
potenţialului demografic (Ianoş, 2000).
690
Bejan A., 2004-2005, Economia satului bănăţean la începutul feudalismului (sec. VIII-XI), în Analele
Banatului, Seria Arheologie-Istorie, XII-XIII, Timişoara, p.265.
309
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

scurt timp, suprafeţelor forestiere din care a fost obţinut, populaţia trecând la cultivarea
altor suprafeţe obţinute în mod similar (Dezsi, 2006). Productivitatea acestui tip de
agricultură era foarte redusă, având trăsăturile unei agriculturi de „tip grădinărit” (Pop,
1988). (Dovadă a practicării agriculturii în ţelină a stat descoperirea toporului de piatră
găurit de pe teritoriul localităţii Bănia, datând din neolitic, care se păstrează în prezent la
Muzeul Satului din Bănia).
Mai târziu, în perioada geto-dacă şi daco-romană s-a practicat un alt tip de
agricultură (agricultura cu pârloagă). Şi pentru această practică agricolă, terenurile erau
defrişate şi utilizate alternativ pentru culturi agricole şi pentru păşunat sau fâneaţă, astfel
încât epuizarea fertilităţii solului avea loc mult mai târziu (după 8-10 ani), când terenurile
agricole erau lăsate sub formă de pârloagă pentru refacere, timp în care intrau în utilizare
alte suprafeţe de teren până la reintegrarea celor dintâi în circuitul agricol. Astfel s-a
realizat pentru prima dată, eliminarea caracterului nomad al comunităţilor umane şi
„legarea” oamenilor de pământul pe care-l cultivau (Dezsi, 2006).
Începând cu perioada feudalismului timpuriu (anterior secolelor XIII – XIV) şi
continuând până aproape în secolul al XVIII – lea în Almăj, urmează practicarea unui
sistem agricol mai performant, agricultura cu ogor, care constă în atribuirea „destinaţiei
exclusiv agricole a terenurilor despădurite şi eliminării suprafeţelor forestiere din ciclul
de refacere a fertilităţii solului (...)”691. Nucleul economiei îl forma familia (compusă din
două-trei generaţii), care dispunea de o proprietate funciară liberă, în cadrul obştilor săteşti
conduse de cnezi692. În fiecare an, cnezii repartizau terenurile arabile pe familii. Până în
perioada de mijloc a Evului Mediu, terenurile pe care se cultivau cereale erau destul de
restrânse, în acea perioadă, planta cea mai cultivată în Almăj fiind meiul, după care a urmat
secara (Gaga Lidia, 1984). Cu toate acestea, numărul populaţiei fiind destul de redus,
producţia obţinută era suficientă pentru satisfacerea cerinţelor de consum, iar pe măsura
creşterii geodemografice, defrişarea terenurilor (mai ales din zona de deal şi munte) s-a
realizat cu o intensitate tot mai mare în vederea extinderii terenurilor agricole, cât şi pentru
nevoia utilizării lemnului în construcţie sau drept combustibil. Dovada o constituie şi
numeroasele toponime păstrate până în prezent. Totodată, fenomenul defrişării a fost
constatat şi de împăratul Iosif al II - lea care a trecut prin Almăj cu ocazia militarizării
graniţei, notând în jurnalul său de călătorie următoarele: „Bozovici, în Almăj, 17 mai
1773...Românii din Almăj distrug pădurile cu desăvârşire...am văzut turme întregi păscând
printre copaci tineri (...) pădurile sunt parte arse, parte defrişate, oile şi caprele pasc
pretutindenea (...)”693. Pe lângă defrişări şi desţeleniri, o altă practică aplicată în vederea
extinderii terenurilor agricole a fost şi asanarea, mai ales în lunca Nerei şi a afluenţilor săi.
Apoi, în timpul stăpânirii maghiare (încheiată aici în anul 1526), obştea satului şi
pământurile ajung în stăpânirea unor nobili almăjeni, locuitorii Ţării Almăjului devenind
astfel iobagi şi fiind nevoiţi să muncească pe moşia nobiliară şi să plătească impozit.
Ulterior, începând cu secolul al XVII – lea când turcii îşi extind stăpânirea şi în teritoriul
montan din sudul Banatului, sultanul a stabilit că tot pământul era proprietatea sa, nobilii
au fost trecuţi în rândul ţăranilor iar aceştia trebuiau să lucreze pământul şi să plătească

691
Dezsi Şt., 2006, op.cit., p.444.
692
Panduru P., 2000, op.cit., p.97.
693
Negru I., 1943, Contribuţii la cunoaşterea Banatului (Jurnalul de călătorie din 1777 al împăratului Iosif al
II – lea), în R.I.S.B.C., anul XI, iulie-august, Timişoara, p.101-102.
310
 Ana-Neli IANĂŞ

dări noilor stăpâni694. Tot atunci, dintre cereale, porumbul este introdus ca plantă de
cultură în Almăj, cultivat în cuiburi şi săpat cu târnăcopul până prin anul 1850, mămăliga
(„coleşă”, „pripitoare”, „mălai”) devenind astfel alimentul de bază al populaţiei, pentru o
perioadă de mai bine de 250 de ani (Andrei, 2007).
Dar, Imperiul turcesc dorea să-şi atragă de partea sa populaţia bănăţeană deoarece
se afla în război cu Austria şi cu unele popoare din Asia. Pentru a câştiga încrederea
almăjenilor, sultanul dă un decret de lege în anul 1690 prin care recunoaşte proprietatea
deplină a ţăranilor asupra pământului, atrăgâdu-i astfel de partea otomanilor.
În anul 1773 are loc militarizarea satelor Almăjene, pământul locuitorului devenit
ostaş-grănicer fiind considerat „feudă militară” cu dreptul ca acesta „să-l deţină, să-l
folosească, dar să nu-l înstrăineze, să nu-l împartă, pentru că numai o gospodărie
puternică economic putea să susţină pe acel membru din familie devenit militar cu
îndatorirea de a participa la paza de hotar (...)”695. Întrucât numărul sarcinilor impuse
locuitorilor erau tot mai multe, Curtea de la Viena a realizat numeroase conscripţii
(recensăminte) ale populaţiei şi animalelor, începând şi lucrările pentru măsurarea
pământului şi întocmirea cadastrului. Lucrările au fost începute în anul 1780 şi finalizate
abia în 1807 când s-a întocmit Cartea Funciară pentru fiecare sat grăniceresc din Almăj.
Potrivit Constituţiei din 1807, fiecare familie avea dreptul să deţină 24 jugăre de pământ
(18 jugăre fiind teren arabil iar 6 jugăre fiind păşuni şi fâneţe). În 1850 urmează o nouă
lege grănicerească, „Constituţia Confiniară” care acordă dreptul de proprietate absolută
asupra pământului deţinut şi transmiterea lui moştenitorilor legali, trecându-se în
proprietatea comunelor şi păşunile folosite până atunci iar grănicerilor li se acordă dreptul
de a le utiliza pentru vitele lor. Toate aspectele menţionate au avut repercusiuni pozitive
asupra dezvoltării economice a Ţării Almăjului (Budescu, Icoana, 2007), condiţionând
totodată apariţia unei pieţe interne fixe pentru valorificarea produselor în regiune. Astfel,
în anul 1859, s-a stabilit prin lege, târgul săptămânal la Bozovici, în fiecare marţi, şi patru
bâlciuri anuale la care veneau şi negustori străini, din Viena şi Budapesta, precum şi unii
din Transilvania, Timişoara, Lugoj, etc.696. Suprafaţa de teren care era transmisă prin
moştenire devenea proprietate privată a ţăranului almăjan, şi era împărţită între vatra
satului şi hotar (care poate fi terenul arabil, „loc” sau „ţarină”). Proprietatea mai
cuprindea: păşunea şi fâneaţa sau „moşia” (livadă cu pomi fructiferi), iar până în anul 1900
şi o suprafaţă din liziera pădurilor, numită „zăbrani”697.
Un nou tip de organizare a producţiei agricole s-a conturat din ce în ce mai mult,
avându-se în vedere noile condiţii. Este vorba despre utilizarea asolamentului (la început
bienal – cu două câmpuri şi apoi cel trienal – cu trei câmpuri) prin alternarea culturilor şi
creşterea fertilităţii solului prin folosirea îngrăşământului natural. Sistemul agricol bienal
presupune utilizarea alternativă a două parcele de teren, una cultivată cu cereale şi cealaltă
lăsată „să se hodinească” în „pârloagă” sau „orăştie”, numită fâneaţă sau mirişte şi
folosită pentru păşunatul animalelor care realizau concomitent fertilizarea naturală a
parcelei respective, ceea ce conducea la un asolament de doi ani.
694
Budescu, Icoana, 2007, op.cit., p.198.
695
Ibidem, p.199.
696
Băcilă Coşa Semenica, 2001, op.cit., p.31.
697
Gaga Lidia, 1984, op.cit., p.35.
311
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Sistemul agricol trienal (cu trei câmpuri) a început să fie utilizat în Ţara Almăjului
încă din secolul al XIX – lea, fiind practicat şi în prezent, în special în satele care nu au
fost cooperativizate, scoţând în evidenţă şi cultura plantelor furajere alături de cereale.
Acest sistem agricol constă în cultivarea primei parcele cu grâu de primăvară, a celei de a
doua parcele cu porumb iar a celei de-a treia cu grâu de toamnă, peste care primăvara se
seamănă trifoi sau lucernă. După ce este secerat grâul de toamnă, de pe parcela respectivă
se obţine şi o „coasă de trifoi”. Iarna, pe lotul cultivat cu trifoi sau lucernă se aduce
îngrăşământ natural (gunoirea), astfel că în anul următor, vor recolta trei sau patru coase de
trifoi. În cazul în care, fertilitatea solului nu este foarte bună, ţăranul poate lăsa parcela „să
se hodinească” un an sau mai mulţi ani (în cazul ultimei variante, parcela este semănată cu
trifoi sau lucernă deoarece plantele furajere rezistă pe aceeaşi rădăcină 5 – 6 ani şi fixează
azotul în sol). Când se reîncepe rotaţia, după trifoi sau lucernă se va cultiva porumb şi apoi
grâu. Excepţia de la regulă o reprezintă pemii din satul Ravensca ce folosesc şi în prezent
un alt sistem de alternare a culturilor (în special datorită localizării satului la circa 800 m
altitudine în Munţii Almăjului): după grâu cultivă porumb, după cartofi seamănă orz, iar pe
terenurile mai puţin productive, ovăzul alternează cu secara698.
Pentru practicarea agriculturii, până la sfârşitul secolului al XIX – lea, s-a utilizat
plugul de lemn şi grapa cu colţii din lemn (Foto 25), ambele având un randament minim şi
necesitând un efort mare de utilizare. Abia la începutul secolului XX s-a introdus în Almăj
grapa şi plugul din fier, numit în zonă „plug pentru săpat şi îngropat”. În jurul anului 1900
a apărut şi prima maşină de treierat (batoză). Pentru recoltarea cerealelor s-au folosit
dintotdeauna: secera, coasa, furca şi grebla. Beneficiind şi de o oarecare mecanizare a
agriculturii, se conturează tot mai mult practicarea unei agriculturi extensive în Ţara
Almăjului. Cauza se datorează accentuării treptate a caracterului individual al proprietăţii
funciare şi introducerii în circuitul agricol a unor suprafeţe importante de teren atât în vatra
depresiunii (destinate culturii cerealelor şi pomilor fructiferi) cât şi în zona piemontană şi
montană (pentru păşuni şi fâneţe).
Situaţia statistică privind modul de utilizare al terenurilor în prima jumătate a
secolului al XX – lea este redată în Tabelul 25, ca rezultat al campaniei întreprinse de
Institutul Social Banat-Crişana în anul 1939 în comunele din Valea Almăjului.
Chiar dacă datele statistice sunt incomplete, analizarea lor ne permite evidenţierea
foarte clară a ponderii terenurilor neagricole în cadrul sistemului regional, cele mai extinse
suprafeţe fiind cele ocupate de pădure. În cadrul suprafeţelor agricole, ponderea cea mai
mare au deţinut-o păşunile, fâneţele şi terenurile arabile (în cadrul acestora din urmă
evidenţiindu-se suprafeţele cultivate cu cereale – grâu, porumb în special- urmate de orz,
ovăz şi apoi de plantele furajere (trifoi, lucernă) şi de legume.
Un rol foarte important în trecut l-a avut şi cultura plantelor textile, îndeosebi a
cânepii, singura plantă a cărei cultură nu s-a mai păstrat până în prezent, consecinţă a
înlocuirii ei cu bumbacul. Până la colectivizare, fiecare familie avea „cânepiştea” sa (adică
locul cel mai bun unde cultiva cânepa). Se semăna manual, numai după ploaie, recoltarea
făcându-se în luna august pentru cânepa de vară (aceasta se aduna numai în floare) şi în
septembrie, pentru cânepa de toamnă (care se aduna numai după ce seminţele erau coapte).

698
Ibidem, p.37.
312
 Ana-Neli IANĂŞ

Tabel 25. Situaţia statistică a terenurilor în comunele din

plasa Bozovici (Ţara Almăjului) în anul 1939
Supraf.
Neutili-
Arabil Fâneţe Păşuni Vii Livezi Păduri totală a
Comuna zabil
(ha) (ha) (ha) (ha) (ha) (ha) comunei
(ha)
(ha)
RAVENSCA 384,13 71,8 75,16 0,09 1,3 1940,27 27,8 2498,84
DALBOŞEŢ 856,78 - 253,82 1,35 183 - - 5318,33
MOCERIŞ 290,6 408 253,5 0,72 93,1 5691,7 130,2 6866,93
RUDĂRIA* - - - - - - - 9883,199
ŞOPOTUL NOU 367,4 462,5 251,3 0,04 61,2 4609,2 89,2 5839,4
ŞOPOTUL VECHI 740,5 284 313,1 1,49 90 3695,57 124 5248,12
BORLOVENII NOI 380,996 3,092 157,687 - - 196,686 22,857 2210,49
BOZOVICI - - - - - - - 13201,39
LĂPUŞNICU MARE - - - - - - - 5673,27
PRIGOR 0,44 5,507 338,394 - - 677,907 75,53 7972,164
PĂTAŞ - - - - - - - 9762,78
PUTNA 3,451 1,931 226,802 - - 49,566 29,28 2477,37
PRILIPEŢ - - - - - - - 4136,11
BORLOVENII - - - - - - - 9950,97
VECHI
BĂNIA - - - - - - - 13428,18
GÂRBOVĂŢ - - - - - - - 5441,92
* numită comuna Eftimie Murgu începând cu anul 1970
Sursa: Albert, Carmen, (2003), Documentele Institutului Social Banat-Crişana, vol. I, Ed. Mirton, Timişoara

După recoltare, cânepa de vară era legată în „mănunchi”, pusă în „topilă” (o

groapă cu nămol pe fund, lângă râul Nera) ; după o săptămână era scoasă din topilă, spălată
în apa râului şi pusă la uscat 2-3 zile. Pe de altă parte, cânepa de toamnă era legată în
„mănunchi”, dar înainte de a fi pusă în topilă, mănunchiurile se clădeau în picioare, se
acopereau cu crengi de anin, iar după o săptămână de uscare, vârfurile se frecau manual pe
o „poneavă” (cearşaf) pentru a cădea seminţele (care se păstrau pentru primăvara
următoare, în timp ce tulpinile erau supuse aceluiaşi proces ca şi cânepa de vară). După
etapele de recoltare, cânepa era meliţată pentru ca firele să rămână curate, ulterior ele fiind
pieptănate de mai multe ori pentru a separa câlţii şi fuiorul. Câlţii erau folosiţi la ţesutul
sacilor, iar din fuior se ţesea pânza subţire din care erau confecţionate îmbrăcămintea,
feţele de masă, ştergarele, etc. La Muzeul satului din Bănia s-a păstrat cea mai veche
meliţă (Foto 27) pentru zdrobirea cânepii din Almăj, tot aici (la fel ca şi la Muzeul din
Eftimie Murgu) păstrându-se şi pieptenii pentru fuior (Foto 26) şi alte unelte necesare
meşteşugului casnic, pentru a produce pânză din firele de cânepă699.

699
Ibidem, p.46; Andrei N., 2007, op.cit., p.134; Budescu Icoana, 2007, op.cit., p.206;
313
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Foto 25. Grapă cu colţii din Foto 26. Piepteni pentru Foto 27. Prima formă de meliţă cu
lemn fuior năboinic pentru zdrobit cânepa

Cultura legumelor şi a zarzavaturilor nu a fost niciodată o preocupare deosebită a

locuitorilor, realizându-se doar pentru acoperirea nevoilor familiei, în grădina casei sau la
luncă.
Spre deosebire de legumicultură însă, pomicultura deţine rolul cel mai important
în rândul plantelor cultivate în Ţara Almăjului, datorită condiţiilor fizico-geografice
propice. Pomicultura a cunoscut stadiul maxim de dezvoltare înainte de începerea
cooperativizării. Pomii cei mai cultivaţi au fost şi au rămas prunii, urmaţi de meri, cireşi şi
nuci. Încă din vremuri străvechi, prunele au constituit o foarte mare bogăţie a almăjenilo.
Din prunele de toamnă se făcea în fiecare familie, „pecmez” (magiun, marmeladă) iar o altă
parte erau uscate şi folosite în alimentaţie în perioada postului, iar din prunele de vară şi
din cele albe se făcea vestita „răchie”, cunoscută în urma comercializării sale, până la
Viena şi Budapesta, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX – lea. Întrucât
terenurile arabile ocupau suprafeţe restrânse în Almăj, iar cantitatea de cereale obţinută era
insuficientă pentru a asigura hrana populaţiei, prunele, răchia, merele şi nucile erau
comercializate şi la târgurile din centrele miniere Anina şi Moldova Veche sau în zona de
câmpie a Banatului, unde erau preschimbate pe cereale sau pe bani, asigurând astfel, una
din principalele surse de venit ale populaţiei. (Andrei, 2007; Budescu, Icoana, 2007).
Obţinerea răchiei se făcea în alambicuri, nişte instalaţii tehnice speciale, numite
local „cazane de fript răchie” (Foto 28). Numărul lor s-a redus de-a lungul timpului şi
datorită unor cauze politice cu repercusiuni grave asupra vieţii sociale şi economice din
regiune700.
Problemele au început să apară din anul 1916 când administraţia maghiară
interzicea fabricarea şi comercializarea liberă pe piaţă a ţuicii şi a prunelor, astfel încât
multe familii rămâneau fără nici un venit. Dreptul de achiziţionare a prunelor din Ţara
Almăjului este acordat de către guvernul de la Budapesta, deputatului Constantin Burdea

700
Dinuţă Gh., 1975, Unele consideraţii despre instalaţiile tehnice acţionate cu apă în câteva sate din Banatul
subcarpatic, în Studii şi comunicări de Etnografie-Istorie, Caransebeş, p.50.
314
 Ana-Neli IANĂŞ

din Caransebeş. El cumpăra prunele la preţuri de batjocură şi le prelucra în cele trei fabrici
mari pentru prepararea ţuicii, pe care le înfiinţase la Bozovici, Dalboşeţ şi Prigor701.

Foto 28. „Cazan de fript răchie” în localitatea Borlovenii Vechi

(foto: Ianăş Ana, 2008)

Apoi, în perioada interbelică, statul majora în permanenţă impozitele pe toată

cantitatea de ţuică produsă, indiferent dacă se vindea sau se consuma în casă702. Acest
aspect a determinat populaţia să înfiinţeze în anul 1930 „Sindicatul prunarilor din judeţul
Caraş”, cu sediul în localitatea Rudăria. A căpătat statut juridic abia în anul 1938.
Cu toate perioadele de criză prin care a trecut sistemul teritorial almăjan,
pomicultura a continuat să rămână, a doua ocupaţie majoră a populaţiei din Ţara
Almăjului, bineînţeles după cea a creşterii animalelor. Intensitatea practicării unor astfel de
activităţi şi-a diminuat din amploare, începând cu procesul cooperativizării şi continuând
până în prezent, aspecte pe care le vom relata în detaliu, în subcapitolele următoare.
În concluzie, se evidenţiază cu uşurinţă faptul că, începutul primului război
mondial a însemnat începutul regresului economic în Ţara Almăjului, afectând toate
sectoarele economiei, inclusiv sectorul agricol ca urmare a rechiziţionării alimentelor,
animalelor şi atelajelor de tracţiune pentru front (în anul 1916 de exemplu, întreaga recoltă
fiind rechiziţionată). La toate acestea s-au adăugat impozitele foarte mari, creşterea
inflaţiei la unele produse cu până la 100% şi anii secetoşi care au redus foarte mult
producţia.
O rezolvare a situaţiei de criză s-a încercat la nivel naţional prin reforma agrară din
1921 care presupunea redimensionarea marilor proprietăţi agricole şi limitarea maximă a
unei exploataţii agricole la 50 hectare, beneficiarii reformei urmând a fi ţăranii fără pământ
sau care dispuneau de suprafeţe foarte mici, precum şi participanţii la război. Din păcate

701
Budescu Icoana, 2007, op.cit., p.209; Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.105.
702
Nemiş V., 1981, Despre satul lui Eftimie Murgu: contribuţii monografice la istoria Almăjului, Edit. Litera,
Bucureşti, p.140.
315
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

însă, reforma agrară nu s-a putut aplica şi în Ţara Almăjului, pe de o parte pentru că aici nu
exista marea proprietate ca în alte zone din România (gospodăriile fiind în majoritate mici
şi mijlocii, cu suprafeţe cuprinse între 15-20 ha, în ciuda eforturilor de extindere a
terenurilor prin defrişări, desţeleniri ori asanări), iar pe de altă parte datorită insuficienţei
terenului arabil pentru nevoile locuitorilor (Magiar N., Magiar E., 2006). Insuficienţa
producţiei culturilor agricole (în special cerealiere), pentru a satisface necesarul de hrană al
populaţiei, i-a determinat pe almăjeni să meargă în satele de la câmpie cu carele încărcate
cu fructe (pomicultura fiind totuşi bine dezvoltată ţinând cont de condiţiile fizico-
geografice) pentru a obţine în schimbul acestora, cereale (Iordan, 1961).
Analizând situaţia agriculturii în anul 1939 în toate comunele din plasa Bozovici,
putem concluziona următoarele aspecte:
• agricultura s-a bazat pe creşterea animalelor ca ramură principală a economiei,
urmată de cultivarea plantelor;
• extinderea mare a terenurilor neagricole în defavoarea celor agricole, cele din
urmă cultivate în special cu cereale, plante furajere şi legume;
• locul important atribuit pomiculturii (cultura prunului şi a mărului);
• viţa de vie se cultiva pe suprafeţe foarte restrânse pe teritoriul unor comune cum
ar fi: Ravensca, Dalboşeţ, Moceriş, Şopotul Nou, Şopotul Vechi;
• pământul se cultiva destul de rudimentar, la nivelul tuturor comunelor;
• folosirea maşinilor agricole se realiza foarte rar, doar pentru treieratul şi alesul
grâului, în multe comune acestea nefiind folosite datorită pierderilor majore;
• producţia obţinută (mai ales cea a cerealelor) era destinată consumului, excepţie
făcând doar recolta de fructe care în mare parte era comercializată (indiferent că e vorba
despre vânzarea fructelor ori de cea a ţuicii). O situaţie favorabilă a prezentat-o şi comuna
Ravensca prin valorificarea culturii cartofului în centrele industriale şi muncitoreşti din
apropiere (Steierdorf-Anina şi Moldova Nouă), (Albert Carmen, 2003).
Situaţia agriculturii nu s-a modificat foarte mult nici în anul 1941, în raport cu
situaţia din 1939. Aşadar, cu trei ani înainte de instaurarea sistemului comunist (din 23
august 1944), ponderea terenurilor neagricole rămâne predominantă în structura fondului
funciar al sistemului regional analizat, la fel ca şi tipurile de plante cultivate.
Instaurarea sistemului comunist va stabili un regim de proprietate şi un mod de
organizare al activităţilor agricole necunoscute până atunci, prin declanşarea procesului de
cooperativizare a agriculturii (proces derulat între anii 1949-1962). Astfel, pământul
devenise principala bogăţie a almăjenilor, „era un mijloc sigur de existenţă; nu îl fura
nimeni, nu ardea, nu îl distrugeau năvălitorii sau războaiele. El se transmitea urmaşilor
asigurându-le existenţa şi statornicind în timp un adevărat cult al pământului”se pare că
„acest cult a fost distrus odată cu înfiinţarea C.A.P.-ului şi credem că nu va mai reînvia
niciodată , pentru că dimensiunile existenţei sunt altele”703.

6.1.2.2. Particularităţi ale creşterii animalelor

În domeniul agriculturii, creşterea animalelor a fost principala ocupaţie a
populaţiei din Ţara Almăjului, aspect care s-a reflectat şi în modul de folosinţă al
terenurilor, mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă a sistemului regional fiind

703
Andrei N., 2007, op.cit., p.113.
316
 Ana-Neli IANĂŞ

acoperită cu păşuni şi fâneţe. Astfel, baza furajeră necesară creşterii animalelor era
asigurată în întregime de suprafeţele extinse ocupate cu păşune, atât din cadrul depresiunii
propriu-zise cât şi din apropierea satelor unde se aflau aşa-numitele izlazuri (Iordan, 1961)
– utilizate pentru păşunatul bovinelor, dar şi de cele extinse pe culmile montane, mai ales
în Munţii Semenic, utilizate pentru păşunatul ovinelor.
Chiar dacă almăjenii dispuneau dintotdeauna de un număr însemnat de animale,
efectivele s-au diminuat în perioadele unor războaie: cel austro-turc din anul 1788-1789,
primul şi al doilea război mondial. Creşterea animalelor a fost foarte mult încurajată după
anul 1850 (până prin 1914) de către autorităţile austriece, iar din târgurile de la Bozovici,
animalele luau drumul abatoarelor de la Viena, Budapesta şi Ţara Românească (Magiar N,
Magiar E., 2006), fiind vândute şi la târgurile trimestriale şi anuale de la Oraviţa, Sasca,
Moldova Nouă, Vârşeţ şi Orşova (Budescu Icoana, 2007).
În perioada graniţei militare, numărul boilor de tracţiune era mare, în timp,
oamenii renunţând la aceştia în favoare cailor, cu care se făceau toate tipurile de lucrări
agricole. Dar, în perioada războaielor mondiale, caii au fost rechiziţionaţi pentru război.
Din necesitatea de a reliefa câteva particularităţi ale creşterii animalelor înainte de
instaurarea regimului socialist, am analizat efectivele de animale pe rase, înregistrate în
anul 1939, ca urmare a campaniei întreprinse de Institutul Social-Banat-Crişana în
comunele din Valea Almăjului (Figura 122).

100% = 58.107 efective animale

Fig. 122. Ponderea efectivelor de animale înregistrate în anul 1939

în comunele din Plasa Bozovici (Ţara Almăjului)

Este foarte relevant faptul că, din totalul de 58.107 efective de animale înregistrate
în Ţara Almăjului în anul 1939, ponderea cea mai mare (74%) era deţinută de ovine, cu
predominarea rasei ţurcane. Păstoritul, ca activitate economică de bază, este susţinut de
numeroasele toponime păstrate în Ţara Almăjului, toponime care ilustrează cele trei tipuri
de păstorit local ce se practică în Banatul de munte: păstoritul cu stână mutătoare,
păstoritul local cu stână fixă (căruia îi aparţine numele topic Valea Stânii – la Moceriş) şi
păstoritul local fără stână, care înseamnă un păstorit mixt (ovine, bovine), pentru care se
317
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

amenajau adăposturi speciale de tipul sălaşelor sau odăilor, dovadă în acest sens stând
numele topice odăi – la Moceriş (Ioniţă, 1975).
Pentru Ţara Almăjului este specific şi păstoritul de pendulare dublă, cu tomnat,
iernat şi primăvărat în vatra satului şi vărat la munte, stâna fiind aşezată întotdeauna în
hotarul satului. După caz, un sat poate avea mai multe stâne (5-8), organizate pe principiul
ortăcirii (după criterii de rudenie, prietenie, vecinătate), păşunatul oilor făcându-se cu
rândul. Criteriul acceptat este cel al numărului de animale, iar rândul la produsele lactate se
stabileşte prin măsurarea laptelui odată cu ieşirea oilor la păşunea montană (Gaga Lidia,
1984). În trecut, pe timpul Graniţei militare, în sălaşele din poienile munţilor s-a păstrat
păstoritul familial cu bătrânii familiei care stăteau cu turmele la munte, pe când ceilalţi
membrii ai comunionului locuiau în sat şi munceau pământul (Magiar N., Magiar E.,
2006).
Locul al doilea, cu o pondere de aproape 13% este deţinut de bovine, predominante
fiind vitele cornute de rasă Simmenthal. Laptele era cerut de fabricile de brânzeturi din
Bozovici şi de lăptăriile din Prilipeţ şi Bănia sau era preparat în unt în gospodăriile
ţărăneşti, prin baterea smântânii în „bădâni” (Foto 29 şi 30), fiind aşadar o importantă
sursă de venit.

Foto 29. Bădâne pentru obţinerea Foto 30. Bădâne, chegare şi alte
untului – Muzeul satului Bănia vase pentru păstrarea laptelui -
(foto: Ianăş Ana, 2008) Muzeul satului Eftimie Murgu

Urmează ca pondere (9%) creşterea porcinelor (în perioada interbelică s-a renunţat
la creşterea porcilor în stare aproape semisălbatică în pădure – Andrei, 2007), pe ultimul
loc aflându-se creşterea cabalinelor (3%), numărul mic al acestora constituind şi rezultatul
rechiziţionării pentru front.

318
 Ana-Neli IANĂŞ

6.1.3. Perioada sistemului socialist şi influenţa sa asupra agriculturii din

sistemul regional almăjan
Instaurarea noului regim politic, cel comunist, la 23 august 1944, a impus şi o nouă
organizare a agriculturii la nivel naţional, în doar câţiva ani. Prima măsură luată a fost
elaborarea Legii 187 pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în Monitorul Oficial la
23 martie 1945, lege care prevedea următoarele aspecte:
• Mărirea suprafeţelor arabile ale gospodăriilor ţărăneşti existente, care au mai
puţin de 5 ha;
• Crearea de noi gospodării ţărăneşti individuale pentru muncitorii agricoli fără
pământ;
• Înfiinţarea, în apropierea oraşelor şi a localităţilor industriale, a unor grădini de
zarzavaturi pentru aprovizionarea muncitorilor, funcţionarilor şi meseriaşilor;
• Rezervarea unor terenuri destinate şcolilor agricole şi fermelor experimentale în
scopul ridicării nivelului culturilor agricole, a producţiei de seminţe selecţionate, a creşterii
animalelor şi creării şi dezvoltării industriei agricole, toate rămânând sub administraţia
Statului704.
Pentru a putea fi îndeplinite toate obiectivele impuse de aplicarea reformei agrare,
legea prevedea exproprierea mai multor bunuri agricole, de la diferite categorii de terenuri,
la utilajele agricole (toate trecând în proprietatea Statului). Aplicarea legii în anul 1945, a
avut drept consecinţe majore: defiinţarea exploataţiilor mari (de peste 50 ha) din structura
agricolă românească705 şi adoptarea modelului sovietic de service auto prin înfiinţarea
S.M.T.-urilor (Staţiuni de Maşini şi Tractoare).
Hotărârea de colectivizare a agriculturii a fost adoptată prin Decretul 133 din
aprilie 1949, chiar dacă procesul a durat o perioadă mai îndelungată, până în 1962.
Analizând datele statistice din anul 1949 (obţinute de la Arhivele Naţionale ale
României, Direcţia Judeţeană Caraş-Severin cu sediul în Caransebeş), când au fost
întreprinse primele acţiuni pentru începerea procesului colectivizării, în comunele
aparţinătoare Plasei Bozovici, situaţia era următoarea:
● din suprafaţa totală a sistemului regional, ponderea cea mai mare o deţineau
terenurilor neagricole (pădurile aveau cea mai mare extindere), iar din cadrul terenurilor
agricole, cele mai mari suprafeţe reveneau celor arabile (Tabel 26), însumând 8749,66
hectare. Din această suprafaţă, terenurile arabile ocupau cea mai mare extindere în
comunele care aveau teritoriul administrativ desfăşurat aproape în întregime la altitudini
aflate sub 400 m, acolo unde relieful şi ceilalţi factori ai cadrului natural favorizau
realizarea practicilor agricole.
● din datele statistice prezentate (Figurile 123 şi 124), constatăm predominarea
exploataţiilor mici în cadrul sistemului, 65,96% dintre ele având suprafeţe mai mici de 2
hectare, în timp ce ponderea cea mai redusă (0,07%) este dată de exploataţiile care au
suprafeţe mai mari de 10 hectare.

704
Otiman P. I., 2002, Agricultura României la cumpăna dintre secolul XX-un secol al deznădejdii- şi secolul
XXI-un secol al speranţei, Edit. Agroprint, Timişoara, p.177.
705
Exploataţiile agricole cele mai performante aveau între 50 şi 100 de ha, însă acestea au fost dezorganizate,
productivitatea lor scăzând enorm, ca urmare a exproprierii complete sau parţiale a pământului.
319
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Tabel 26. Situaţia terenurilor arabile din

plasa Bozovici (Ţara Almăjului) în anul 1949
Nr. populaţiei care
Nr. Total suprafaţă
Comuna lucrează în
crt. arabilă (hectare)
agricultură
1. BĂNIA 1041 1756
2. BOZOVICI 997 3724
3. BORLOVENII NOI 124,77 666
4. BORLOVENII VECHI 222,45 827
5. DALBOŞEŢ 834,27 -
6. GÂRBOVĂŢ 654 1454
7. LĂPUŞNICU MARE 630 2088
8. MOCERIŞ 251,42 938
9. PĂTAŞ 332 236
10. PRIGOR 634,17 1159
11. PRILIPEŢ 723,79 -
12. PUTNA - -
13. RAVENSCA - -
14. RUDĂRIA* 1142,73 2055
15. ŞOPOTUL NOU 557,06 376
16. ŞOPOTUL VECHI 605 1271
* numită comuna Eftimie Murgu începând cu anul 1970
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Caraş-Severin,
localitatea Caransebeş (Pretura plasei Bozovici, Dosar nr. 542/1949)

2.32%
12.03%

34.52%

0-1 ha
1-2 ha

19.6% 2-3 ha
5168 ha
3-5 ha
5-10 ha
10-15 ha

31.44%

Fig. 123. Situaţia exploataţiilor agricole în Ţara Almăjului (anul 1949) 706

706
Sursa datelor: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Caraş-Severin, localitatea Caransebeş.
320
 Ana-Neli IANĂŞ

4000
3500
3000
Nr. suprafeţe

2500
2000
1500
1000
500
0
0-1 ha 1-2 ha 2-3 ha 3-5 ha 5-10 ha 10-15 ha

suprafaţă de teren arabil folosit în comună

suprafaţă de teren arabil folosit în alte localităţi
vii
livezi
păşuni şi fâneţe

Fig. 124. Situaţia exploataţiilor agricole pe categorii

în Ţara Almăjului (anul 1949)707

● Analizarea situaţiei exploataţiilor agricole pe categorii de folosinţă, evidenţia în

anul 1949, detaşarea netă a suprafeţelor ocupate cu păşuni şi fâneţe, la toate tipurile de
suprafeţe agricole după mărimea lor, aspect care întăreşte încă o dată afirmaţia potrivit
căreia, creşterea animalelor reprezintă ramura de bază a agriculturii din cadrul sistemului
regional, dezvoltarea sa fiind susţinută de existenţa bazei furajere bogate.
● Tot o pondere însemnată o deţin şi terenurile arabile folosite pe teritoriul
administrativ al comunei, mulţi locuitori lucrând şi terenuri din alte localităţi (aspect care
reliefează din nou faptul că agricultura a fost şi este ramura economică cel mai bine
dezvoltată şi în care este antrenată cea mai mare parte din populaţia sistemului).
● Din totalul de terenuri arabile ale unei comune, majoritatea au fost cultivate cu
cereale, detaşându-se net porumbul cu un total de 3894 ha, urmat de grâu cu 2335 ha şi
ovăz cu 775 ha (în toate cele trei cazuri, cultivarea cerealelor ocupând suprafeţe reduse ca
suprafaţă, sub 3 ha). După cultura cerealelor, un rol important îl deţinea şi cultura
cartofului (366 ha), cea a plantelor oleaginoase (floarea-soarelui, rapiţa) cu 54 ha şi
legumele cu circa 35 ha. O suprafaţă destul de extinsă (de circa 1332 ha) era reprezentată
de alte culturi, pomilor fructiferi revenindu-le proporţia cea mai mare şi ocupând locul doi
după cultura cerealelor (Figura 125).
● Cultura pomilor fructiferi era la loc de cinste şi la începutul perioadei
cooperatiste şi asigura venituri importante pentru populaţia locală, prin vânzarea fructelor
şi a ţuicii la târgurile din Bozovici sau la cele din regiunea de câmpie a Banatului.
● Cea mai restrânsă suprafaţă aparţinea celei cultivate cu viţă de vie. Condiţionată
fiind de factorii climatici, acest tip de cultură agricolă s-a limitat la suprafeţe mici, care nu
depăşeau nicăieri în sistem, 10 ha.

707
Idem.
321
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

14.90%

0.6%
0.39%
4.09%
cereale
cartofi
8936 ha plante oleaginoase
alte legume
alte culturi

80.00%

Fig. 125. Ponderea principalelor tipuri de culturi în Ţara Almăjului (1949) 708

● Faţă de situaţia din anul 1939, în ceea ce priveşte sectorul zootehnic, situaţia nu
se schimbă foarte mult: procentul cel mai mare (69,17%) este deţinut de efectivul de ovine,
urmat de cel al bovinelor (17,67%), apoi de porcine (9,39%) şi cabaline (3,75 %), (Figura
126).

3.75%
9.39% 17.67%

bovine
ovine
porcine
cabaline

Total-38764 efective
69.17%

Fig. 126. Ponderea efectivelor de animale înregistrate în anul 1949

în comunele din Plasa Bozovici (Ţara Almăjului)709

708
Idem.
709
Idem.
322
 Ana-Neli IANĂŞ

De asemenea este foarte important de reţinut şi faptul că, în timpul C.A.P.-urilor,

s-a investit foarte mult în sectorul zootehnic bovin, în timp ce numărul cabalinelor a
început să scadă. C.A.P.-urile nu aveau o bază furajeră foarte mare pentru a permite
creşterea unui număr însemnat de animale (după cum era politica partidului), cumpărând
furaje din satele necolectivizate (unde păşunile ocupau suprafeţe foarte extinse) şi, în timp,
ajungând falimentare.
Noua organizare agricolă pe baze cooperatiste (după modelul colhozurilor
sovietice) din perioada sistemului socialist (1949 - 1962), atribuia responsabilitatea de
gestionare a bunurilor comunitare, însăşi comunităţii care a contribuit la constituirea
unităţii de producţie colective. Acţiunile regimului comunist, legate de definitivarea
procesului de colectivizare a impus măsuri extrem de dure:
● o primă etapă în vederea colectivizării a fost instituirea sistemului cotelor
obligatorii (1950-1954) care viza subminarea ţăranilor înstăriţi (chiaburii) prin faptul că
aceştia erau obligaţi să dea la Stat drept cotă obligatorie o cantitate mai mare de produse
decât recolta anuală.
● în anul 1951 a urmat deportarea în Bărăgan a peste 50 000 de familii din satele
bănăţene şi mehedinţene710.
● o altă metodă la care a apelat sistemul socialist a fost şi scoaterea de la cursuri şi
exmatricularea studenţilor şi elevilor (copii ai ţăranilor care nu doreau colectivizarea).
Astfel, timp de 13 ani (din 1949 până în 1962), aproape întraga agricultură
românească a fost colectivizată, metodele aplicate de conducerea din perioada respectivă
fiind teroarea fizică şi psihică aplicată ţăranilor: „Îmi amintesc multe dintre acestea. Astfel,
în februarie, 1962, în satul meu natal – Gârbovăţ, din Caraş-Severin, a descins duba
neagră a securităţii. L-a sculat în miez de noapte, după primul somn, pe unul din cei mai
înverşunaţi opozanţi ai colectivizării, pe numele lui da sat, Ion Cloţă. Sumar îmbrăcat,
legat la ochi, a fost «plimbat» o noapte întreagă prin hârtoape. Spre dimineaţă, în beciul
securităţii din Bozovici un securist şi un activist, din păcate om cu studii teologice, preot,
după prima facultate absolvită, l-au bătut până a semnat cererea. S-a întors acasă, pe jos,
dar smintit definitiv. A murit înaintea inaugurării colectivului în aprilie al aceluiaşi an.”711
În anul 1951, după ce regimul politic aflat la conducere analizează procesul
colectivizării realizat până în acel moment, constată că parametrii urmăriţi nu au fost atinşi,
hotărând aplicarea altei forme a colectivizării prin „înfiinţarea de întovărăşiri agricole ca
o formă intermediară, tranzitorie între proprietatea privată şi cea colectivistă”712. Această
formă de colectivizare de tip sovietic era mai uşor acceptată, întrucât ţăranul rămânea,
fictiv, proprietar, în timp ce exploatarea propriu-zisă lua un aspect colectiv.
Şi în Ţara Almăjului au fost înfiinţate întovărăşirile agricole. Ele au funcţionat
între anii 1951-1952, şi şi-au reluat din nou activitatea, în perioada 1958-1959 până în
1962, când s-a finalizat colectivizarea în toată ţara (Sitariu, 2000).
De asemenea, în anul 1953 se legiferează statutul-model al G.A.C. (Gospodăriilor
Agricole Colective) care prevedea că „la intrarea în G.A.C. membrii vor aduce în
710
Prin anul 1956, o parte din cei deportaţi în Bărăgan s-au reîntors în Banat, nemaiprimindu-şi casele înapoi
(mulţi dintre ei nici până în prezent).
711
Otiman P.I., 2002, op.cit., p.183.
712
Ibidem, p.185.
323
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

patrimoniul gospodăriei tot pământul”713. Astfel de Gospodării Agricole Comunale

(G.A.C.) au fost înfiinţate în anul 1962 şi în Ţara Almăjului în localităţile: Bozovici,
Bănia, Prilipeţ, Rudăria714, Gârbovăţ, Şopotu Vechi, Dalboşeţ, Lăpuşnicu Mare şi
Moceriş), rămânând necooperativizate: Şopotu Nou, Prigor, Pătaş, Borlovenii Noi,
Borlovenii Vechi, Putna şi Ravensca (Sitariu, 2000), (Figura 127).
Necolectivizarea unor comune s-a datorat în primul rând faptului că ponderea
terenurilor agricole în cadrul totalului terenurilor este foarte neînsemnată, ca urmare a
dispunerii teritoriului administrativ al localităţilor pe trepte de relief relativ înalte (aspect
ce a favorizat extinderea mare a suprafeţelor forestiere). Aşadar, aceste localităţi stârneau
mai puţin interesul regimului politic din perioada respectivă.
Sub dominaţia sistemului politic socialist, în spaţiul rural nu s-au dezvoltat
activităţi industriale sau de service (cu excepţia atelierelor de la S.M.T. şi I.A.S.,
întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul agroalimentar nefiind agreate de statul
comunist. Astfel, întreaga economie rurală s-a rezumat doar la economia agricolă primară,
dat fiind faptul că toată materia primă (producţia agricolă) era trimisă spre prelucrare
marilor combinate agroalimentare construite în mediul urban. Nici în alte sectoare
economice, cum ar fi cel educaţional, de sănătate, commercial, etc., locuitorii spaţiului
rural nu şi-au găsit un loc de muncă, decât într-un număr extrem de redus.
În asemenea condiţii, perioada regimului socialist (1945-1989) a afectat profund
mediul rural distrugând principalele valori ale acestuia: proprietatea funciară, gospodăria
privat-familială, moralitatea, coeziunea familială, tradiţiile, obiceiurile şi cultura
populară715. Toate aspectele mai sus menţionate, şi-au pus amprenta foarte nuanţat şi
asupra sistemului regional pur rural, Ţara Almăjului, în condiţiile în care obiectivele
majore vizate de noul regim politic au fost: crearea unităţilor de stat, a marii proprietăţi
cooperatiste, creşterea gradului de mecanizare şi chimizare a lucrărilor agricole, unitatea de
bază a producţiei agricole constituind-o ferma de producţie. Excepţia de la regulă o
reprezentau satele din zona de munte, unde terenurile arabile ocupau suprafeţe foarte
restrânse, nepermiţând cooperativizarea şi unde s-au păstrat gospodăriile ţărăneşti
individuale care contribuiau la constituirea fondului de stat cu animale şi producţiile
animaliere, ori cu însemnate cantităţi de fructe (cf. Caraş-Severin. Monografie, 1981).

713
Ibidem.
714
Din anul 1970, localitatea a fost numită Eftimie Murgu.
715
Ibidem, p.193.
324
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 127. Influenţa treptelor de relief în procesul de colectivizare

a comunelor din Ţara Almăjului

325
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

6.1.4. Modificări produse la nivelul aspectelor social-economice şi

organizatorice ale agriculturii almăjene după anul 1989
Viaţa rurală prin prisma trecerii la economia de piaţă a făcut ca agricultura
românească să treacă printr-o mare criză deoarece, ultima reformă agrară (referitoare la
modul de restabilire al proprietăţii şi la desfiinţarea fostelor cooperative agricole), ar fi
considerat că procesul de privatizare va crea baza pentru intensificarea agriculturii. Însă,
acest proces a avut ca rezultat diminuarea producţiei întrucât marii producători au fost
înlocuiţi cu micii producători, în general lipsiţi de inventarul exploatării şi nu în toate
cazurile cunoscători ai modului de cultură la nivelul progresului ştiinţei.
Amplificarea fenomenului s-a datorat şi lipsei unei politici agrare integrate unei
strategii a dezvoltării social-economice care să asigure valorificarea resurselor naturale, a
forţei de muncă, a dotării şi echipării tehnice, a sistemelor de agricultură definite de
cercetarea şi proiectarea agricolă (Bold, Crăciun, 2001).
Principalele funcţii ale agriculturii, prin care a devenit una dintre cele mai
importante ramuri ale economiei sunt:
- autosatisfacerea cu produse agroalimentare;
- gospodărirea resurselor de pământ şi apă;
- funcţia de integrare între industriile care furnizează mijloace de producţie şi cele
care condiţionează sau transformă produsele agricole, etc.
Cooperativele agricole de producţie aveau ca avantaje pentru economie,
practicarea agriculturii pe terenuri comasate, organizate, amenajate, cu centre de producţie
dezvoltate. Desfiinţarea C.A.P.-urilor a avut numeroase consecinţe:
- dezorganizarea producţiei agricole în cadrul unor teritorii cu folosinţe optim
amplasate, dimensionate şi amenajate;
- neutilizarea factorilor de producţie;
- imposibilitatea utilizării dotărilor tehnice în condiţii economice (sistemele de
irigare, amenajările antierozionale etc.).
Faptul că ţăranul a devenit proprietar asupra pământului primit, va permite o mai
bună organizare a intereselor personale şi sociale.Astfel, în cadrul unor forme de
exploatare economice, ţăranul a reprezentat un element de stabilitate, de echilibru social.
Dezechilibrele majore au apărut prin dispariţia unor exploataţii în care se putea utiliza
tehnica modernă. Pentru soluţionarea problemelor organizatorice şi a dezechilibrelor din
agricultură, trebuie luate în considerare mai multe aspecte: diversitatea condiţiilor de
climă, relief, hidrologie şi soluri în contextul diversificării formelor de proprietate;
organizarea şi amenajarea teritoriului şi a localităţilor ca punct de plecare pentru o dotare şi
echipare tehnică raţională bazată pe valorificarea eficientă a resurselor (în special a
fondului funciar); posibilităţile de a asigura în cadrul unităţilor agricole, a unei concordanţe
între resursele funciare, condiţiile ecologice, mijloacele de producţie şi forţa de muncă
pentru profilarea şi crearea cadrului optim desfăşurării proceselor de producţie.
Dezvoltarea agriculturii în cadrul sistemului regional Ţara Almăjului nu este una
dintre cele mai mari, datorită câtorva factori, din rândul cărora amintim:
- desfiinţarea C.A.P.-urilor şi privatizarea forţată care a luat populaţia prin
surprindere. Practic, populaţia nu era pregătită în a se adapta la noile transformări;
- investiţiile din agricultură sunt insignifiante, rezultat al relativei izolări a regiunii;

326
 Ana-Neli IANĂŞ

- practicarea unei agriculturi cu mijloace învechite, ca urmare a imposibilităţii

utilizării produselor industriale (maşini agricole, tractoare, îngrăşăminte speciale, etc.) de
către toţi agricultorii de aici şi preţurilor ridicate;
- producţiile agricole depind în mare măsură de influenţa factorilor naturali care
pot acţiona cu rol de favorabilitate ori restrictivitate pentru realizarea respectivei activităţi
economice în sistem etc.;
Aplicarea legii 18/1991 a avut drept consecinţe: fragmentarea şi dispersia
proprietăţii şi a folosinţelor de teren; lichidarea fermelor zootehnice şi a dotărilor aferente;
existenţa unui sistem neadecvat de cointeresare a proprietăţilor al căror teren era în
exploatarea societăţilor comerciale agricole cu capital de stat (fostele I.A.S.); suprafaţa ce
revenea unei proprietăţi particulare era cuprinsă între 0,5 şi 10 ha, proprietarii particulari
având şi dreptul de a se grupa în asociaţii familiale (care cuprind câteva zeci de hectare)
până la asociaţii mari, de câteva sute sau chiar mii de hectare716.
Încercarea de a reduce toate defectele economiei socialiste prin simpla privatizare
şi trecere la economia de piaţă, a creat o criză agrară accentuată de ideea revenirii odată cu
reconstituirea dreptului de proprietate, la formele tradiţionale de exploatare a pământului.
Noii proprietari de pământuri, înţelegând efectele desfiinţării C.A.P.-urilor au atribuit o
parte din suprafaţa de pământ dobândită, Societăţilor Agricole organizate şi grupărilor
asociative familiale, unde se îndeplineau condiţii optime pentru folosirea terenurilor, a
amenajărilor şi îmbunătăţirilor funciare, etc.
Ţinând cont de mărimea exploataţiilor agricole, producătorii particulari ar putea fi
incluşi în următoarele categorii:
● categoria I – din care fac parte deţinătorii de suprafeţe mici şi foarte mici de pe
care se asigură o parte din produsele necesare pentru gospodăria proprie, fiind lucrat în
general de membrii familiei.
● categoria a II – a – din care fac parte deţinătorii unor suprafeţe de teren mai
mari, ce le asigură nu numai mijloacele de existenţă, ci şi unele surplusuri pe care
producătorii le vor valorifica la piaţă. De regulă, aceştia nu lucrează în altă parte.
● categoria a III – a – cuprinde deţinătorii unor suprafeţe mai mari, persoane
tinere şi reprezintă baza producţiei de piaţă (Bold, Crăciun, 2001).
Dintre cele trei categorii, prima este cel mai frecvent întâlnită în cadrul sistemului
regional Ţara Almăjului, populaţia care lucrează în agricultură deţine suprafeţe reduse ca
întindere iar producţia obţinută este destinată consumului în familie, pe plan local sau cel
mult, valorificată la târgul săptămânal de la Bozovici.

6.1.4.1. Specificităţi regionale privind modul de utilizare a terenurilor

Structurarea teritoriului din punct de vedere economic are o importanţă majoră
întrucât reliefează intensitatea sau raţionalitatea de utilizare a sa, „fie ca mijloc de
producţie în agricultură sau ca suport vital al vegetaţiei naturale, fie ca suport fizic al
altor activităţi economice sau de habitare al comunităţilor umane”717.

716
www.dreptonline.ro
717
Puşcaş Angelica, 2007, op.cit., p.407.
327
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

În ceea ce priveşte ponderea terenurilor agricole şi neagricole din Ţara Almăjului,

nu se remarcă diferenţe contrastante în perioada 2002-2005, motiv pentru care am ales să
reprezentăm situaţia de la recensământul din anul 2002 (Figura 128).

Fig. 128. Ponderea terenurilor agricole şi neagricole

în comunele almăjene (2002)

Din situaţia reprezentată se desprinde faptul că, la nivelul întregului sistem

regional şi la nivel de comună, extinderea cea mai mare o deţin terenurile neagricole,
excepţie de la această situaţie, fiind doar în comuna Dalboşeţ, unde terenurile neagricole
deţin doar 39,28% din întreaga suprafaţă. Situaţia este cauzată în principal de extinderea
teritoriului administrativ al comunei, la altitudini mai coborâte, suprapunându-se
depresiunii propriu-zise.
328
 Ana-Neli IANĂŞ

Modul de utilizare al terenurilor la nivelul sistemului regional Ţara Almăjului în

anul 2008 (Figura 129), conturează o structură mai puţin echilibrată a categoriilor de
folosinţă. Suprafeţele neagricole deţin mai mult de jumătate din totalitatea terenurilor, în
cadrul lor detaşându-se net suprafeţele ocupate cu păduri (ceea ce explică funcţionalitatea
industrială a sistemului, bazată pe exploatarea lemnului), iar în cadrul suprafeţelor agricole
(care acoperă puţin mai mult de o treime din suprafaţă), extinderea cea mai mare o au
păşunile, urmate în proporţii relativ egale de arabil şi fâneţe (de unde şi funcţionalitatea
agricolă a sistemului, bazată în primul rând pe creşterea animalelor), (Figura 130).

Fig. 129. Categorii de folosinţă a terenurilor în Fig. 130. Categorii de folosinţă a terenurilor
Ţara Almăjului (2008) agricole în Ţara Almăjului (2008)

Suprafaţa agricolă însumează cca 40.629 ha, ceea ce reprezintă aproximativ

37,09% din totalitatea terenurilor sistemului regional (109.526 ha), respectiv 10,2% din
suprafaţa agricolă a judeţului Caraş-Severin, pe teritoriul căruia se întinde (acesta
cuprinzând 398.083 ha teren agricol). Procentul deţinut de sistemul regional analizat este
destul de redus, mai ales ţinând cont de faptul că se suprapune în cea mai mare parte unei
depresiuni intramontane.
Diferenţierile intraregionale care apar în cadrul sistemului sunt generate în primul
rând de condiţiile fizico-geografice, mai exact, de ponderea fiecărei trepte de relief la
nivelul fiecărei comune (Figura 131).

329
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Fig. 131. Ponderea terenurilor agricole din Fig. 132. Ponderea terenurilor arabile în
totalul terenurilor (2005) cadrul terenurilor agricole (2005)

Analizând acest aspect, se constată existenţa a două areale în cadrul sistemului:

arealul nord-estic (care cuprinde comunele cu trepte de relief relativ înalte şi unde
ponderea terenurilor agricole reprezintă mai puţin de 40% din totalul terenurilor: Prigor,
Bozovici, Eftimie Murgu şi Bănia) şi arealul sud-vestic (cu comunele care au cea mai mare
parte a teritoriului administrativ extins în zona de luncă a Nerei şi unde terenurile arabile
deţin peste 40% din totatul terenurilor: Dalboşeţ, Şopotu Nou şi Lăpuşnicu Mare).
Cât despre valorile extreme sub acest aspect, cea mai mare pondere a terenurilor
agricole o înregistrează comuna Dalboşeţ (60,72% din teritoriu), treptele de relief
predominante aici fiind lunca şi terasele Nerei, aspect care a favorizat extinderea
terenurilor agricole. Valorile minime revin comunei Prigor (25,5%), rezultat al extinderii
sale pe treapta de relief montană şi piemontană.
În cadrul suprafeţelor agricole, terenurile arabile constituie a doua categorie ca
extensiune. Ele ocupă 8.857 ha în Ţara Almăjului, adică 21,79% din totalul suprafeţelor
agricole (Figura 132).
Cea mai mare parte din suprafaţa Ţării Almăjului are o pondere de 10-20%
terenuri arabile, din cadrul suprafeţelor agricole, ceea ce reprezintă şi o valoare medie a
regiunii. Peste această valoare-prag se încadrează comuna Prigor, unde terenurile arabile
concentrează 23,71% din totalul Ţării Almăjului. Cele mai puţin extinse sunt pe teritoriul
comunei Lăpuşnicu Mare, unde se află doar 7,98% din totalul arabilului.

330
 Ana-Neli IANĂŞ

Pentru a evidenţia „capacitatea de autosusţinere a populaţiei acestui teritoriu din

resurse locale”718, am calculat un indicator care redă suprafaţa arabilă ce revine pe cap de
locuitor. În urma calculării sale, am obţinut o valoare medie la nivelul sistemului regional
de 0,58 ha arabil/locuitor. Majoritatea comunelor se încadrează peste valoarea amintită
(având o bună capacitate de autosusţinere a populaţiei), cu valoarea maximă de 0,81 ha
arabil/locuitor în comuna Bănia. În general este cazul comunelor afectate cel mai intens de
procesul de depopulare. Trei dintre comunele sistemului au valoare mai redusă decât cea
medie (Bozovici, Eftimie Murgu şi Lăpuşnicu Mare) datorită populaţiei mult mai
numeroase în comparaţie cu terenurile arabile existente (Figura 133).

Fig. 133. Suprafaţa arabilă ce revine pe cap de locuitor

în anul 2005 în Ţara Almăjului

Ponderea cea mai ridicată din cadrul terenurilor agricole este deţinută de păşuni, în
timp ce fâneţele se situează pe locul al treilea după păşuni şi terenurile arabile.
718
Ibidem, p.410.
331
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Păşunile deţin cele mai extinse suprafeţe în cadrul terenurilor agricole din sistemul
regional almăjan (54,57%) şi 20,24% din totalitatea terenurilor Ţării Almăjului, acoperind
o suprafaţă de 22.173 ha. Cea mai mare parte a lor a provenit în urma defrişării
suprafeţelor forestiere, influenţate fiind de-a lungul timpului de procesul de populare şi
valorificare agricolă a sistemului (Figura 134).

Fig. 134. Ponderea păşunilor în cadrul Fig. 135. Ponderea fâneţelor în cadrul
terenurilor agricole (2005) terenurilor agricole (2005)

Proporţia păşunilor din suprafaţa totală a sistemului variază spaţial în corelaţie cu

factorii naturali, cu gradul de populare şi de valorificare al teritoriului. Satele din zona
montană, aflate la cea mai mare altitudine în Ţara Almăjului (Ravensca, Stancilova)
reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens (Foto 31 a, b şi c).
Se constată astfel că, mai mult de jumătate din suprafaţa Ţării Almăjului se înscrie
între valorile de 10 şi 20%, valori mai reduse fiind înregistrate în comunele Şopotu Nou
(9,28%) şi Eftimie Murgu (7,69%), datorită extinderii mari a arabilului şi valorificării
acestuia pentru cultura plantelor şi mai puţin pentru creşterea animalelor. Cu un procentaj
mai ridicat trebuie menţionată comuna Bănia (20,59%), parte însemnată din teritoriul său
extinzându-se pe culmile Munţilor Almăjului.
Fâneţele acoperă o suprafaţă de 7885 ha în cadrul sistemului şi reprezintă 19,4%
din totalitatea terenurilor agricole (Figura 135). Şi în cazul fâneţelor, mai mult de jumătate
din teritoriu se încadrează în valori medii de 10-20%. Valorile minime sunt specifice
aceloraşi comune ca şi în cazul păşunilor (Şopotu Nou cu 8,8% şi Eftimie Murgu cu
332
 Ana-Neli IANĂŞ

6,06%), iar cele mai mari valori sunt specifice comunei Prigor (21,57%), comuna care are
suprafaţa administrativă amplasată în etajul montan, partea nordică a sa extinzându-se pe
culmile Munţilor Semenic, iar partea sudică pe culmile Munţilor Almăjului719.

Foto 31 a. Păşuni şi fâneţe în satul Ravensca, b. Clăi de fân în satul Ravensca

la 800 m altitudine în Munţii Almăjului

c. Exploatarea economică a Depresiunii Bozovici

(foto: Ianăş Ana, 2008)

Ultima pondere în cadrul terenurilor agricole este deţinută de livezile de pomi

fructiferi, care ocupă aproximativ 1714 hectare în cadrul sistemului regional, reprezentând

719
Lipsa datelor statistice din perioada regimului socialist a împiedicat realizarea unei comparaţii între situaţia
din prezent şi cea dinainte de anul 1989.
333
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

doar 4,21% din totalul terenurilor agricole. Din suprafaţa totală ocupată de livezile cu pomi
fructiferi, cea mai mare pondere (21,99%) o deţine comuna Bănia unde plantaţiile
pomicole se întind pe o suprafaţă de 377 ha; iar ponderea cea mai mică revine comunei
Şopotu Nou (2,33%) cu doar 40 hectare de plantaţii pomicole. În cadrul comunei, se
detaşează localitatea Stancilova din zona montană, unde cultura pomilor fructiferi deţine o
pondere însemnată, alături de păşuni şi fâneţe (aici cultivându-se în special mărul iar
fructele fiind valorificate la târgurile din Bozovici şi Moldova Nouă), (Foto 32 a şi b şi
Figura 136).

Foto 32. a) Cultura pomilor fructiferi în b) Cultura pomilor fructiferi intercalată cu

localitatea Stancilova (zona montană) cea a cerealelor în zona depresionară
(foto: Ianăş Ana, 2008)

Dacă am analiza şi diferenţierile intraregionale din cadrul sistemului, pentru

plantaţiile pomicole sunt foarte reprezentative două areale distincte: arealul nordic-nord-
estic (unde plantaţiile pomicole reprezintă 10-20%), areal care se suprapune peste terasele
înalte ale Nerei şi peste Piemontul Bozivici, şi arealul sudic-sud-vestic, unde se
înregistrează densităţile extreme, corespunzător, fie zonei de luncă a Nerei şi teraselor
joase (Şopotu Nou, Dalboşeţ), fie zonei înalte a Munţilor Almăjului (comuna Bănia).
Dintre tipurile de pomi fructiferi cultivaţi, locul întâi este deţinut de cultura
prunului, urmat de cea a mărului. Fructele sunt destinate: consumului local, comerţului la
târgul din Bozovici sau pe pieţele din zona de câmpie a Banatului şi fabricării răchiei, a
cărei vânzare constituie o importantă sursă de venit pentru locuitori.
Fondul forestier deţine cea mai mare extindere în cadrul Ţării Almăjului şi la
nivelul tuturor categoriilor de terenuri. În trecut, fondul forestier ocupa suprafeţe mult mai
extinse, care de-a lungul timpului au fost defrişate în proporţie destul de mare, fie pentru
valorificare industrială ori extinderea terenurilor agricole, fie pentru utilizarea masei
lemnoase drept combustibil sau ca material de construcţie. Chiar dacă defrişarea a fost
destul de intensă, în special după anul 1989, fondul forestier mai acoperă 60,35% din
suprafaţa Ţării Almăjului, adică 66.103 ha, (Figura 137).

334
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 136. Ponderea plantaţiilor pomicole în Fig. 137. Ponderea fondului forestier în
cadrul terenurilor agricole (2005) cadrul terenurilor agricole (2005)

Ca structură, predomină în proporţie de aproape 90% fagul (Fagus sylvatica),

pădurea fiind un component de echilibru al spaţiului, prin funcţiile pe care le îndeplineşte:
economică, socială, recreativă, estetică, etc.
Din cele 66.103 ha de pădure, aproape un sfert (33,39%) revine comunei Prigor,
urmată de Bănia (18,81%) şi Bozovici (17,37%), adică de jumătatea estică a sistemului
regional, acolo unde Piemontul Bozovici şi versanţii Munţilor Semenic, Almăjului şi
Aninei, ocupă cea mai mare extindere.
Evident, este cel mai slab împădurită este partea joasă a Depresiunii Bozovici,
unde se află lunca şi terasele Nerei şi unde, relieful are sub 300 m altitudine. Cele mai
restrânse suprafeţe împădurite le deţine comuna Dalboşeţ (4,63%), deoarece terenrile
agricole deţin cea mai mare pondere, urmată de Şopotul Nou (6,79 ha), comună amplasată
în lunca Nerei.
Categoria „alte suprafeţe” cuprinde 778 hectare, adică o pondere neînsemnată în
cadrul sistemului regional, de numai 0,71%. Dacă ar fi să luăm în calcul şi terenurile
neproductive, care însumează 1392 ha (adică 1,27% din totalul terenurilor), atunci
procentul lor ar fi puţin mai ridicat, dar nu atât de mult încât să constituie o problemă în
procesul de valorificare a spaţiului la maxim.
Valoarea scăzută a ultimei categorii este cauzată şi de numărul destul de redus (31)
de vetre habituale în comparaţie cu suprafaţa destul de mare (cca puţin peste 1000 km²) a
335
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

sistemului regional; de încetarea cu ani în urmă a exploatărilor miniere care au făcut

inexistente haldele de steril, astfel încât aceste suprafeţe sunt reprezentate în prezent de:
suprafeţele acvatice, terenurile degradate şi nefolosite, vetrele aşezărilor omeneşti,
suprafeţele restrânse ocupate de unităţile economice şi abrupturile montane720.

Fig. 138 Ţara Almăjului. Structura fondului funciar (prelucrare după Corine Land Cover, 2000)

720
Menţionăm că, în această categorie, nu au fost incluse şi căile de comunicaţie care însumează la nivelul
întregului sistem regional, 606 hectare (conform O.C.P.I. Caraş-Severin, 2005).
336
 Ana-Neli IANĂŞ

Considerate împreună cele două categorii (terenurile neproductive şi alte

suprafeţe), la nivelul comunelor situaţia este următoarea: cel mai economicos mod de
utilizare al terenurilor corespunde comunei Şopotu Nou (3,04%), urmată de Lăpuşnicu
Mare, Prigor, Dalboşeţ şi Eftimie Murgu, în timp ce comuna Bozovici (32,94%) şi Bănia
(26,26%) înregistrează valori mari sub acest aspect. Situaţia modului de utilizare a
terenurilor din Ţara Almăjului (anul 2005) este redată în Figura 138.

6.1.4.2. Specificul culturii plantelor după 1990

După anul 1989, prin desfiinţarea C.A.P.-urilor şi revenirea la proprietatea privată
asupra pământului, în condiţiile tranziţiei economice, s-a revenit, şi în Ţara Almăjului, la o
structură simplă a culturilor, subordonată necesităţilor de subzistenţă şi consumului local,
mai puţin valorificării lor extraregionale.
Întrucât terenurile arabile deţin locul al doilea în categoria terenurilor agricole,
ponderea cea mai mare o au păşunile şi fâneţele, aspect care reflectă faptul că în Almăj se
practică o creştere intensă a animalelor, în timp ce cultura plantelor se rezumă la cereale şi
într-o măsură mai mică la plantaţiile pomicole şi legumicultură.
O analiză a situaţiei suprafeţelor cultivate, din totalul suprafeţei arabile a
sistemului, conturează pregnant două areale: arealul vestic almăjan, în care 70-80% din
terenurile arabile sunt cultivate (situaţie susţinută şi de elementele cadrului natural), şi
arealul estic-sud-estic al sistemului (unde 60-70% arabil este cultivat), (Figura 139).

Fig. 139. Ponderea suprafeţelor cultivate din totalul arabil (2002)

337
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Trecând la analizarea principalelor tipuri de culturi, se detaşează net cultura

cerealelor care ocupă cele mai mari extinse suprafeţe la nivelul tuturor comunelor (Figura
140 a şi b). Ele monopolizează 62,54% din suprafaţa arabilă a sistemului, în cadrul
cerealelor remarcabilă fiind cultura porumbului (45,27%), adică 3984 ha (Foto 33), urmată
de cea a grâului şi secarei care împreună deţin 17,27%, adică 1520 ha din arabil.

Fig. 140 a. Suprafeţele principalelor culturi de plante (2002) b. Ponderea cerealelor din totalul
suprafeţelor cultivate (2002)

Foto 33. Culturi cerealiere în depresiunea Bozovici

(foto: Ianăş Ana, 2009)
338
 Ana-Neli IANĂŞ

Cultura porumbului se situează pe primul plan la nivelul regiunii, găsind cele mai
favorabile condiţii de vegetaţie în aria depresionară joasă, lunca Nerei şi interfluviile joase.
Cele mai extinse suprafeţe cultivate cu porumb (din totalul arabil) îl deţin comunele:
Şopotu Nou (57,21%), Lăpuşnicu Mare (51,2%), adică partea vestică a sistemului regional,
acolo unde relieful are o altitudine mai coborâtă.
Cultura grâului este asociată cu cea a secarei (ambele fiind cereale panificabile) şi
ocupă o suprafaţă mult mai mică decât cea a porumbului. Cele mai întinse suprafeţe sunt
localizate pe teritoriul comunelor aflate în partea centrală a sistemului regional. Valorile
cele mai ridicate (25,9% din arabil) sunt deţinute de comuna Eftimie Murgu, iar cele mai
reduse (12,85% din arabil) de comuna Prigor, acolo unde condiţiile de relief au favorizat
cultura porumbului în detrimentul cerealelor panificabile.
După cereale, o pondere însemnată revine livezilor de pomi fructiferi, a căror
situaţie a fost anterior prezentată.
Întrucât cea mai mare parte din suprafaţa Ţării Almăjului se suprapune depresiunii
intramontane a Bozoviciului, în condiţiile unui climat de adăpost dar caracterizat prin
invesiuni termice şi îngheţuri timpurii de toamnă şi târzii de primăvară, cultura cartofului
se plasează pe locul trei (după cereale şi pomi fructiferi), atât în ceea ce priveşte
răspândirea în teritoriu cât şi importanţa sa alimentară. Astfel, în anul 2002, ocupa o
suprafaţă de 195 hectare, adică 2,21% din arabil, cu cele mai mari suprafeţe cultivate pe
teritoriul comunei Bozovici. Condiţii favorabile de vegetaţie pentru această cultură sunt
asigurate şi de ariile deluroase (Piemontul Bozovici), cu extindere în jumătatea nordică a
regiunii.
Nu în ultimul rând şi legumicultura a găsit condiţii naturale favorabile în lunca
Nerei şi a afluenţilor săi din aria depresionară, cu suprafeţe mai restrânse în zona colinară
şi montană (aici regăsindu-se în grădinile obţinute prin defrişarea terenurilor şi introduse în
circuitul agricol).
Aproape în totalitate, producţia legumicolă (pondere mai ridicată o are mazărea şi
fasolea) este destinată autoconsumului, partea alocată comercializării fiind extrem de
redusă. Cauza aparţine mai multor factori: condiţii climatice nefavorabile, lipsa serelor şi a
solariilor, suprafeţele restrânse ocupate de solurile fertile, etc. Conform datelor statistice
din anul 2002, legumicultura ocupă doar 155 ha în Ţara Almăjului, adică 1,76% din arabil,
cu valoarea cea mai scăzută în comuna Lăpuşnicu Mare (10 ha) şi ceva mai ridicată (30 ha)
în comunele Bozovici, Dalboşeţ şi Prigor.
Pe lângă culturile amintite, cu ponderi foarte reduse, dar totuşi practicate areolar
sunt şi culturile furajere, iar până nu de mult timp şi plantele oleaginoase (rapiţa) şi
textile (cânepa înainte de 1990), întreaga recoltă fiind valorificat pe plan local.

6.1.4.3. Specificul creşterii animalelor după 1990

Sectorul zootehnic se situează pe o poziţie relativ egală cu sectorul vegetal în
cadrul sistemului regional almăjan, creşterea animalelor fiind o practică străveche în
regiune. Afirmaţia este susţinută de ponderea cea mai mare, (de 54,57% din totalul
terenurilor agricole) deţinută de păşuni, la acestea adăugându-se încă 19,4%, cea a
fâneţelor.

339
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Creşterea animalelor a reprezentat o activitate străveche a locuitorilor şi datorită

faptului că aspectele cadrului natural au acţionat mai mult ca factor de restrictivitate în
vederea practicării culturii plantelor, favorizând în schimb existenţa unei baze furajere
bogate, capabile să susţină un efectiv însemnat de animale.
Pentru a menţine ridicat efectivul de animale din Ţara Almăjului, sunt necesare
mai multe măsuri: ameliorarea calităţii păşunilor şi fâneţelor, extinderea suprafeţelor
cultivate cu plante de nutreţ, reintroducerea în cultură a unor plante furajere tradiţionale,
care ar găsi condiţii favorabile de vegetaţie într-un spaţiu intramontan, etc. „Constituirea
unei baze furajere bogate şi variate reprezintă condiţia de bază pentru crearea unui sector
zootehnic puternic, de mare productivitate, furnizor de produse de calitate”721 (Foto 34),
produse care sunt valorificate pe plan industrial în cadrul sistemului.

Foto 34. Valorificarea păşunilor şi fâneţelor ca bază furajeră în sectorul zootehnic.

Localitatea Borlovenii Vechi
(foto: Ianăş Ana, 2008)

Situaţia statistică a efectivelor de animale pentru anul 2002, reliefează la nivelul

întregului sistem regional, ca principală categorie, creşterea păsărilor, urmată de cea a
ovinelor, porcinelor şi bovinelor, existând diferenţieri în acest sens, la nivel de comune
(Tabel 27).

Tabel 27. Efectivele de animale pe principalele categorii în anul 2002

Comuna Bovine Porcine Ovine Păsări
BĂNIA 850 2157 1924 8400
BOZOVICI 640 851 1111 38500
DALBOŞEŢ 600 570 1790 15000
EFTIMIE MURGU 650 1105 2708 12380
LĂPUŞNICU MARE 402 690 1914 39600
PRIGOR 1682 2100 3161 17000
ŞOPOTU NOU 910 680 1808 24700
TOTAL ALMĂJ 5734 8153 14416 155580
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Reşiţa, Caraş-Severin

721
Ibidem, p.425.
340
 Ana-Neli IANĂŞ

Creşterea bovinelor constituie o subramură importantă a sectorului zootehnic, în

anul 2002 fiind înregistrate în Ţara Almăjului, 5734 de capete, cu cele mai mari efective în
comuna Prigor (1682 capete) şi cele mai reduse în Lăpuşnicu Mare (402 capete). Repartiţia
teritorială a fost cauzată în principal de extinderea păşunilor şi fâneţelor.
Pentru a reda presiunea asupra terenurilor agricole, am calculat pentru fiecare
categorie de animale, densitatea acestora. Astfel, densitatea bovinelor a fost calculată
raportând numărul lor la 100 hectare de teren agricol. S-a constatat astfel că trei sferturi din
suprafaţa regiunii are valori cuprinse între 5 şi 10 capete bovine la 100 ha de teren agricol,
valoarea cea mai mare aparţinând comunei Prigor, iar cea mai mică comunei Lăpuşicu
Mare (Figura 141).
Subsectorul creşterii bovinelor este orientat spre producţia de lapte. Laptele este
colectat de către Fabrica de caşcaval din localitatea Prigor, în trecut existând mai multe
astfel de fabrici în Almăj.
Şi creşterea porcinelor are tradiţie în regiunea almăjană. În anul 2002 a fost
înregistrat un efectiv de 8153 porcine, cu cele mai multe efective în comuna Bănia (2157
capete) urmată de Prigor (2100 capete), detaşându-se astfel o deosebire majoră între arealul
estic al regiunii (cu cel mai mare efectiv de porcine) şi cel vestic (unde numărul lor este
mai redus). Acest aspect este evidenţiat şi prin analizarea densităţii porcinelor care
reliefează densităţi sub 10 capete porcine/100 ha în vestul regiunii, faţă de valorile de peste
20 porcine/100 ha în estul regiunii (Figura 142).

Fig. 141. Densitatea bovinelor în anul 2002 Fig. 142. Densitatea porcinelor în anul 2002
341
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Creşterea ovinelor reprezintă cea mai dezvoltată ramură a sectorului zootehnic,

practicată încă din cele mai vechi timpuri. Premisele naturale s-au constituit în atuuri din
acest punct de vedere, prin marea extindere a păşunilor şi fâneţelor. În anul 2002 au fost
înregistrate 14416 capete ovine, cu valorile cele mai ridicate în comunele unde predomină
treapta colinară şi montană, acolo unde păşunile şi fâneţele au găsit condiţii prielnice de
extindere. Cele mai mari efective revin comunei Prigor (3161 capete), urmată de Eftimie
Murgu (2708 capete).
Densitatea ovinelor înregistrează valori mai mari în comparaţie cu tipurile de
densităţi analizate anterior, punând în evidenţă o presiune mult mai mare asupra spaţiului
agricol. Partea sudică şi estică a sistemului regional înregistrează cele mai ridicate valori, o
singură comună (Bozovici), înregistrând o densitate sub 15 capete/100 ha teren agricol
(Figura 143).
Avicultura practicată în complexe de tip industrial este inexistentă, astfel că
această ramură zootehnică este specifică gospodăriilor ţărăneşti. Efectivele de păsări de
curte au fost în anul 2002 de 155.580 capete, cele mai bune condiţii de creştere întrunindu-
le arealul nordic-nord-estic al sistemului, acolo unde au fost înregistrate şi cele mai mari
valori ale densităţii păsărilor de curte (valori de peste 300 capete/100 ha teren agricol în
comunele Bozovici şi Lăpuşnicu Mare), (Figura 144). Acest aspect este susţinut de baza
de furajare şi de condiţiile de mediu.

Fig. 143. Densitatea ovinelor în anul 2002 Fig. 144. Densitatea păsărilor în anul 2002

342
 Ana-Neli IANĂŞ

O altă activitate importantă, mai ales în trecut a fost şi apicultura. Prezenţa

stupilor a fost menţionată pentru prima dată în Ţara Almăjului, la recensământul din anul
1791 (Popiţi, 1939), însă activitatea se mai păstrează foarte puţin în prezent, mai ales în
satele din etajul montan al regiunii. Totuşi, valorificarea mai intensă a apiculturii ar putea
constitui o subramură de perspectivă, produsele obţinute, fiind utilizate şi în afara
sistemului regional, reprezentând totodată o importantă sursă de venit pentru almăjeni.

6.1.4.4. Structura economică a populaţiei – mijloc de reflectare a importanţei

agriculturii în sistemul regional almăjan
Ţara Almăjului, fiind un sistem regional pur rural, se caraterizează printr-o
populaţie rurală în proporţie de 100%. O consecinţă a acestui aspect, după cum este şi
firesc, resursele umane ale sistemului au fost încă din cele mai vechi timpuri şi sunt şi în
prezent ocupate în agricultură în proporţie foarte ridicată, la nivelul tuturor comunelor.
Referirea se face în primul rând la populaţia vârstnică şi adultă, deoarece cea mai mare
parte a grupei tinere de populaţie, a fost angrenată în fenomenul migraţiei periodice la
muncă în străinătate sau în mediul urban.

Fig. 145. Ponderea populaţiei active în Fig. 146. Ponderea populaţiei active în
agricultură (1977) agricultură (1992)

Ponderea cea mai mare a populaţiei lucra în agricultură (2697 persoane) în anul
2002, urmată de cea din industria prelucrătoare (a lemnului şi a laptelui), cu un număr de
343
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

cca 493 persoane, apoi de cea din administraţia publică (366), silvicultură (281), comerţ
(261) şi construcţii (258 persoane), (Figura 147). Făcând o comparaţie cu situaţia din 1939,
din 1977 (Figura 145) şi cea din 1992 (Figura 146) constatăm că ponderea populaţiei care
lucrează în agricultură este cea predominantă la nivelul întregului sistem regional, în
comparaţie cu celelalte ramuri ale economiei, diferită fiind doar ponderea sa la nivelul
comunelor.

Fig. 147. Ponderea populaţiei active în

agricultură (2002)

6.2. Activităţile industriale şi rolul lor în conturarea sistemului

regional almăjan. Tipuri şi forme de valorificare industrială

6.2.1. Înainte de 1990

Sectorul secundar al economiei Ţării Almăjului se află într-un stadiu incipient de
dezvoltare, mai ales datorită trecerii la economia centralizată.
Activităţile industriale din Almăj, se rezumau în trecut la câteva puncte de
exploatare a resurselor minerale şi forestiere, favorizând dezvoltarea industriei
prelucrătoare şi pe plan local. Despre cea mai mare localitate din cadrul sistemului
regional, localitatea Bozovici, se preciza faptul că avea activitate economică încă din
perioada atestării sale documentare, activităţile de bază fiind agricultura, exploatarea
lemnului şi, începând cu secolul al XVIII – lea, mineritul.
344
 Ana-Neli IANĂŞ

▪ Apoi, după ce austriecii au început militarizarea satelor almăjene, a crescut şi

interesul lor şi pentru resursele de subsol ale regiunii, în special rezultat al numeroaselor
războaie şi importanţei zonei de Graniţă.
Cel mai mare interes l-au stârnit resursele de aur, astfel încât consilierul Curţii
imperiale, von Koksian, a început să facă prospecţiuni şi sondaje geologice în 1769722.
Despre acest aspect a scris Francesco Griselini în 1776 în Istoria Banatului timişan „După
cercetările lui von Kokzian de la faţa locului, din 30 de roabe de pământ aurifer s-au scos
de lângă râu 2 grame de aur de toată fineţea, fiind liber de orice amestecătură. Von
Kokzian mai remarcă şi existenţa cărbunelui de piatră în această vale a Almăjului (...)”
(Griselini, 1776, p. 262)723. Autorul aminteşte de existenţa resurselor de aur în valea Nerei
şi a Minişului, urmat fiind în anul 1900 de profesorul Wilhelm Venatos din Germania care
face cercetări în regiune şi descoperă firicele de aur în albia râurilor Miniş şi Nera.
În 1907, patru experţi geologi au venit în zona Bozovici pentru efectuarea unor
cercetări în vederea constatării existenţei resurselor de aur, lucru dovedit la locul numit
Cracu Morii724. Drept urmare, statul maghiar a început exploatarea aurului aici încă din
1910, prin deschiderea minei de la Cracu Morii în amonte de pârâul Lighidia-Bozovici.
Până la inundaţiile din 1910, la confluenţa pârâului Bârz cu Nera, a funcţionat şi o maşină
Bagher pentru spălat aur (Budescu, Icoana, 2007).
Existenţa resurselor de aur a fost consemnată şi pe teritoriul comunei Bănia, pe
Valea Mare şi pe Valea Mică (Andrei, 2007).
Interesul pentru resursele de aur din Bozovici a crescut şi după primul război
mondial, interes manifestat din partea unor particulari şi a statului român. „Zăcămintele de
aur filonian din comuna Bozovici, la Slătinic, cu 24 de grame aur filatonă, au fost
concesionate astfel: 0,50 hectare lui Dănilă Pistrilă din Şopot şi fraţilor Hanicska, iar 100
de hectare inginerului M. Wecschler din Bucureşti.”725
▪ Tot legat de exploatarea resurselor de subsol, în 1904 Curtea de la Viena a
deschis mina de cărbune (lignit superior) de la Slătinic-Bozovici, care va funcţiona până
în 1916. Aici lucrau de regulă sub 200 de oameni, în special cei cu pământ mai puţin.
Pentru ca autorităţile să fie sigure că au mână de lucru suficientă, au adus 50 de familii de
cehi care să lucreze numai la mină, construindu-le 16 case la locul numit Muşcala de lângă
Bozovici. Ulterior, colonia de cehi de la Bozovici va primi numele de „Burdea Falva”726.
Rezerve de lignit superior au fost descoperite pe razele comunelor Bozovici şi
Lăpuşnic, unde au fost şi exploatate, în timp ce pe teritoriul comunei Bănia, au fost
consemnate în zona Faţa Mare şi Ostrişul Mare (Andrei, 2007), dar fără a fi exploatate.
Lignit, foarte bogat în gudron s-a exploatat şi de la Dalboşeţ, până la primul război
mondial, fiind transportat cu căruţele la gara CFR Anina.
În 1916, mina de cărbuni de la Lighidia şi cea de aur de la Slătinic-Bozovici îşi
încetează activitatea727. La mina de cărbuni de la Bozovici, exploatări în subteran s-au

722
Smeu L., 1977, op.cit., p.52.
723
Apud Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.90.
724
Smeu L., 1977, op.cit., p.115.
725
Idem, p.151.
726
Ibidem.
727
Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.107.
345
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

realizat şi între anii 1987-1997, cărbunele fiind exportat la termocentralele din ţară, cu
frecvenţa cea mai mare la termocentrala de la Doiceşti.
Toate exploatările amintite (la care se adăugau şi cele de mică în plăci de la
Dalboşeţ), au fost stopate foarte repede datorită veniturilor reduse pe care le aduceau (în
raport cu efortul de exploatare) cât şi datorită infrastructurii de transport foarte precare, ce
limita valorificarea lor în afara sistemului.
Industria, ca ramură economică, a început să se contureze şi să cunoască o
dezvoltare demnă de menţionat în cadrul sistemului regional almăjan destul de târziu, pe la
începutul secolului al XX – lea. Pe lângă exploatările amintite, sub aspect industrial trebuie
precizate şi următoarele aspecte:
▪ Pe la mijlocul secolului al XIX – lea a fost semnalată la Bozovici prezenţa unei
manufacturi foarte importante, „Ţiglăria şi cărămidăria” înfiinţată de Ioan Smeu. Aceasta
a funcţionat până în anul 1914, aprovizionându-i atât pe locuitorii din Valea Almăjului cât
şi pe „nemţii” din Anina728. Ţiglăria şi-a reluat activitatea după primul război mondial (aici
lucrând circa 300 muncitori din satele de pe Valea Almăjului), dar nu pentru o perioadă
îndelungată, doar până în 1924, când a fost înregistrat primul faliment din Valea
Almăjului, rezultat al concurenţei celor două mari fabrici de ţiglă de la Lugoj şi Jimbolia
care vor monopoliza piaţa din toată Valea Almăjului (Magiar N., Magiar E., 2006).
▪ În perioada 1905-1914, la Bozovici s-a construit şi s-a pus în funcţiune prima
uzină electrică din Almăj (uzină ce ilumina toată comună Bozovici);
▪ Insuficienţa pământului bun pentru cultivarea cerealelor, cât şi perfecţionarea
tehnicii agricole şi creşterea numărului de locuitori a satului, au impus ca activitate de bază
despădurirea unor suprafeţe, incluse ulterior în circuitul agricol.
Hărţile cadastrale întocmite la începutul secolului al XIX – lea au evidenţiat
abundenta resurselor forestiere nu doar pe versanţii munţilor, ci şi „dealurile, terasele şi
lunca Nerei erau acoperite cu un desiş păduros, cu ochiuri de apă şi de mlaştini, aşa
numitele «mocerişe»”729. Dar, în decursul timpului, populaţia a defrişat pădurile şi a drenat
mlaştinile pentru a extinde suprafeţele agricole.
Conform dreptului feudal, pădurile erau socotite proprietatea coroanei Austriece.
În timpul Graniţei, prin două rescripte imperiale – World Regulation din anul 1787 şi
Fortinstruction din anul 1839 – grănicerii au primit învoire să-şi aducă gratis lemnul din
pădure pentru construcţii, foc şi nevoile gospodăriei, bineînţeles într-o cantitate fixată de
compania respectivă. Pe lângă resursele de lemn, grănicerii mai aveau şi libertatea de a
păşuna animalele.
Ocoalele silvice erau subordonate companiilor, ele numind şi pădurarii ocoalelor
silvice dintre semi-invalizi, de obicei fiind aleşi din alte companii pentru a nu fi corupţi.
În anul 1860, în zona de graniţă existau 3 categorii de proprietari asupra pădurilor:
1. Păduri proprietate privată a fiecărui comunion grăniceresc numite „zăbrane”, cu
suprafeţe cuprinse între 1 şi 3 jugări cadastrali, ele provenind din „ocupaţiuni”; (în
perioada C.A.P.-ului, mare parte din zăbrane au fost distruse prin defrişare pentru lemn de
foc, proces accentuat după anul 1990).
2. Păduri comunale din apropierea satului socotite păduri de scut, care rămân
permanent în paza localităţii.
728
Smeu L., 1977, op.cit., p.96.
729
Budescu Icoana, 2007, op.cit., p.227.
346
 Ana-Neli IANĂŞ

3. Păduri erariale sau ale statului.

După anul 1873, când s-a desfiinţat confiniul militar, teritoriul fostei graniţe
militare se reîncorporează la Ungaria. Statul cedează jumătate din pădurile sale, de pe
teritoriul fostei graniţe militare, familiilor grănicereşti numite şi „împădurite”, iar cealaltă
jumătate rămâne liberă730. Proprietatea grănicerilor era compusă din: pădure, fâneţe,
păşuni, teren neproductiv şi goluri de munte.
Grănicerii, conştienţi de însemnătatea patrimoniului forestier luat în primire şi-au
dat seama de faptul că defalcarea pe familii nu ar avea rezultate prea bune, întemeind la 19
decembrie 1879 Comunitatea de Avere a fostului regiment confiniar româno-bănăţean nr.
13 din Caransebeş, organizaţie condusă timp de 18 ani de generalul Traian Doda.
Activitatea Comunităţii de Avere impunea printre altele, administrarea şi conservarea
pădurilor reunite familiilor „împădurite”.
Pădurile din fosta graniţă Marga-Caransebeş-Orşova şi Almăj au fost administrate
de Comunitatea de Avere până în anul 1848, când au fost naţionalizate şi trecute în
proprietatea statului.
Începând cu anul 1970, Întreprinderea Bozovici a început exploatările pe raza
comunei Dalboşeţ, pe valea Bârzului, la gurile de exploatare Buduroni, Seleştiuţa şi
Izvoarele Bârzului, după tăiere şi sortare, lemnul exploatat fiind trimis la fabricile de lăzi şi
ambalaje din satele Bozovici şi Borlovenii Noi şi în diferite oraşe din ţară. Astfel, în anul
1974, din Almăj s-a livrat:
- buştean brut pentru distilare la Marginea (jud. Timiş);
- lemn pentru mobilă la Drobeta-Turnu Severin, Caransebeş şi Deta;
- lemn pentru foc la Bucureşti şi Urziceni, iar în cantităţi mai mici s-a exportat în
Austria, Germania, Iugoslavia, URSS şi Israel (cf. Evidenţei Sectorului Forestier Dalboşeţ,
anii 1970-1975, citat de Budescu Icoana, 2007, p. 231).
▪ Un nou sector industrial s-a făcut remarcat în Ţara Almăjului, la începutul
secolului XX, industrializarea laptelui, prin apariţia celor două lăptării din localitatea
Bozovici, în anul 1937. Acestea nu erau capabile să prelucreze tot laptele din Valea
Almăjului, astfel încât au apărut câteva şi în alte sate.
În 1939, Frenda Arpad modernizează lăptăria de la Bozovici, înlăturându-l pe
celălalt concurent şi deschizând noua lăptărie cu numele de „Fromageria Almăj”731.
Lăptăria a cunoscut o dezvoltare foarte rapidă, întrucât era susţinută de nemţii din Banat şi
de capitalul german. În 1940, Arpad a devenit principalul furnizor de unt şi brânzeturi al
armatei germane, capacitatea de colectare a laptelui fiind de 6000-7000 l pe zi iar producţia
de 400-500 kg brânzeturi, exporturile îndreptându-se şi către Orientul Mijlociu. Din
păcate, fromageria a fost distrusă complet în incendiul declanşat de soldaţii germani în
luptele din septembrie 1944 la Bozovici.
Mai târziu a fost construită o altă fabrică de prelucrare a laptelui, care a funcţionat
în perioada 1973-2000. „În prezent, după o încercare nereuşită de privatizare, clădirea

730
Ibidem, p.229.
731
Conciatu I., 1939, Probleme economice bănăţene, Edit. Curierul Banatului, Timişoara, p.231.
347
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

este în conservare, şi va fi transformată într-o fabrică de reciclare a deşeurilor din plastic,

pentru toată Valea Almăjului”732.
Conform datelor furnizate de Arhivele Naţionale, filiala Caraş-Severin, cu sediul la
Caransebeş, pe teritoriul Plasei Bozovici (în prezent Ţara Almăjului), existau în anul 1949,
8 lăptării care colectau laptele din toate satele Văii Almăjului (Tabel 28).

Tabel 28. Lăptării existente în Plasa Bozovici în anul 1949

Lăptării existente Comunele de colectare a laptelui
Lăptăria Lica Mihoc Prilipeţ, Pătaş, Borlovenii Vechi, Borlovenii
Noi, Prigor, Putna, Dalboşeţ, Moceriş,
Rudăria (malul drept al râului Rudăreana),
Lăpuşnicu Mare
Lăptăria Chirilescu Iosif Bozovici
Lăptăria Budescu Nicolae Localitatea Boina din comuna Şopotu Nou
Lăptăria Băcilă Andrei Bănia, Gârbovăţ, Şopotu Vechi
Cooperativa Bănia Bănia
Lăptăria Lazăr Rudăria (malul stâng al râului Rudăreana)
Lăptăria Tina Boloante Prilipeţ
Lăptăria Petru Andrei Prilipeţ
Sursa: Arhivele Naţionale, filiala Caraş-Severin

6.2.2. După trecerea la economia de piaţă

Demararea dezvoltării sectorului secundar după anul 1990 s-a realizat foarte slab.
Inhibarea populaţiei pe plan mental, lipsa mijloacelor financiare pentru investiţii, a
sistemului legislativ de creditare, impozitarea etc., toate au avut mai degrabă un rol
restrictiv în progresul regiunii. În astfel de condiţii, industria se află într-un stadiu incipient
de dezvoltare, profilul economic al unităţilor industriale existente fiind evidenţiat în
Figurile 148 şi 149.
Făcând o comparaţie între anii 2002 şi 2006, se constată o deosebire destul de mică
în ceea ce priveşte schimbarea profilului funcţional al unor unităţi industriale din Ţara
Almăjului.
Pornind de la cele două reprezentări grafice, vom încerca o evidenţiere a celor
două tipuri de industrie dezvoltate în regiunea almăjană:
▪ Industria extractivă este cel mai puţin reprezentată în prezent, cunoscând un
declin permanent după anul 1990 şi chiar mai înainte de această perioadă. Dacă în trecut,
existau puncte de exploatare a cărbunelui, aurului şi diferitelor roci de construcţie, în
prezent toate valorificările se rezumă doar la existenţa a două puncte de exploatare ale
cărbunelui pe teritoriul comunei Prigor (începând cu anul 2006) şi la exploatarea rocilor
de construcţie (calcarele utilizate şi pentru fabricarea varului, nisipurile şi pietrişurile din
lunca Nerei şi a afluenţilor săi), (Foto 35 a şi b).
În anul 1949, existau în Plasa Bozovici un număr de 9 cariere de piatră şi 7 cariere
de prundiş, aparţinând comunelor: Bozovici, Borlovenii Vechi, Lăpuşnicu Mare şi Pătaş
(cf. Arhivele Naţionale, filiala Caraş-Severin).

732
Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.112.
348
 Ana-Neli IANĂŞ

Din informaţiile obţinute de la consilul local Eftimie Murgu, se află în stadiu de

proiect, deschiderea unei exploatări de cărbune pe raza comunei şi punerea în funcţiune a
trei microhidrocentrale pe Valea Rudăriei, în amonte de chei. Acest proiect aparţine unei
firme din Drăgăşani.

7
Nr. unităţi industriale

5
4

2
1
0
Bănia Bozovici Dalboşeţ Eftim ie Lăpuşnicu Prigor Şopotu
Murgu Mare Nou
Extracţia şi prepararea cărbunelui
Alte activităţi extractive
Industria alimentară şi a băuturilor
Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice
Tăbăcirea şi finisarea pieilor
Fabricarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei

Fig. 148. Unităţi industriale din Ţara Almăjului în anul 2002

8
7
Nr. unităţi industriale

6
5
4
3
2
1
0
Bănia Dalboşeţ Lăpuşnicu Şopotu
Mare Nou
Extracţia şi prepararea cărbunelui
Alte activităţi extractive
Industria alimentară şi a băuturilor
Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice
Tăbăcirea şi finisarea pieilor
Fabricarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei

Fig. 149. Unităţi industriale din Ţara Almăjului în anul 2006

▪ Industria prelucrătoare este mai bine reprezentată decât cea extractivă prin:
- exploatarea şi prelucrarea lemnului (Foto 36, a, b, c şi d) care în anul 2002 era
evidenţiată prin 16 unităţi industriale, numărul lor înmulţindu-se şi ajungând la 19 unităţi
industriale în anul 2006. În Almăj, vorbim în special de exploatarea lemului, şi mai puţin
349
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

de prelucrarea lui. Masa lemnoasă este valorificată pe plan local (pentru construcţii,
încălzirea locuinţelor), dar mai ales este destinată exportului în ţările arabe. În acest sens
există în Ţara Almăjului (mai ales în Bozovici), firme care deţin maşinile de transport ale
buştenilor până în portul Constanţa, de unde vor lua drumul ţărilor arabe.

Foto 35. Exploatarea rocilor de construţie în Ţara Almăjului (a. Borlovenii Vechi; b. Putna)
(foto: Ianăş Ana, 2008)

Foto 36. Exploatarea lemnului în Ţara Almăjului

(a.Valea Minişului, b.Borlovenii Vechi, c.Prigor, d.Putna)
(foto: Ianăş Ana, 2008)

Presiunea factorului antropic asupra forestierului a fost analizată cu ajutorul

densităţii ecologice (aspect reliefat înr-un subcapitol anterior).

350
 Ana-Neli IANĂŞ

- industria prelucrătoare mai cuprinde şi o unitate de fabricare a produselor din

cauciuc şi maselor plastice la Bozovici, intrând în funcţiune din anul 2006 şi o unitate de
tăbăcire şi prelucrare a pieilor în localitatea Eftimie Murgu;
- industria alimentară este profilată pe două subramuri: industria morăritului şi
panificaţiei, respectiv industria laptelui. În anul 2006, au fost înregistrate 4 astfel de unităţi
industriale, una funcţionând în domeniul industriei laptelui, reprezentată de Fabrica de
caşcaval de la Prigor (Foto 37). În urma intervievării patronului acestei fabrici (proprietar
din Constanţa), am aflat că fabrica funcţionează aici din anul 2003 şi are 38 de angajaţi,
dintre care doar 4 sunt din localitatea Dalboşeţ, ceilalţi provenind din localitatea Prigor.
Este o fabrică ce produce caşcaval pe care-l comercializează unor distribuitori en-gros din
ţară, iar laptele se colectează de la locuitorii Ţării Almăjului şi din toate celelalte localităţi
până la Caransebeş. Motivaţia amplasării aici a unităţii respective a fost dată de faptul că în
judeţul Caraş-Severin nu mai există decât o singură fabrică de lapte, la Oraviţa, la care se
adaugă existenţa resurselor de lapte suficiente şi de calitate superioară (care pot fi
achiziţionate la preţuri foarte mici). Chiar dacă locuitorii sunt nemulţumiţi de acest aspect,
alternativele lipsesc.

Foto 37. Fabrica de caşcaval din localitatea Prigor

(foto: Ianăş Ana, 2009)

Probabil că industria de prelucrare a laptelui a apărut şi datorită faptului că, pentru

anul 2000, Comisia judeţeană a Zonei Montane Caraş-Severin a urmărit crearea unei „Zone
a laptelui” în Almăj care să includă toate localităţile aparţinătoare celor 7 comune.
La toate aspectele menţionate până în prezent se mai adaugă şi meseriile,
dezvoltate în strânsă legătură cu profilul agricol al regiunii: fierari, tâmplari, dulgheri,
zidari, cojocari, vopsitori, brutari, măcelari, olari, etc. Încă din timpul stăpânirii austriece,
fiecare sat avea meşteşugarii săi, ocupaţia de bază fiind agricultura, iar ocupaţia secundară,
meşteşugul. Dintre meseriile care s-au păstrat şi continuă să se mai practice şi în prezent,

351
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

trebuie amintite cele de zidar, tâmplar, dulgher, păstrate ca o consecinţă a cererilor pieţei şi
materiei prime ieftine şi la îndemână.
O potenţială direcţie de dezvoltare a industriei mici şi mijlocii în Ţara Almăjului se
referă la prelucrarea materiilor prime agricole locale, cu şanse de valorificare prin
comercializare, lucru care implică automat şi utilizarea raţională a forţei de muncă
existente şi disponibile în cadrul sistemului. Totodată, perspective de dezvoltare (care ar
atenua şi dezechilibrele intraregionale între vestul sistemului lipsit practic de activităţi
industriale însemnate şi estul caracterizat prin concentrarea accentuată a unităţilor
industriale (Figura 150 a şi b), ar putea fi reprezentate de dezvoltarea industriei produselor
lactate, a prelucrării cărnii, industriei pielăriei şi cojocăriei, producţiilor artizanale (opinci
din piele, obiecte din lemn), etc.

Fig. 150. Repartiţia activităţilor industriale în sistemul regional almăjan

(a. 2002; b. 2006)

6.3. Schimburi şi relaţii economice

Atingerea unui nivel de dezvoltare ridicat pentru orice regiune este condiţionat de
derularea unor schimburi comerciale atât în cadrul sistemului, dar mai ales cu alte regiuni,
element de bază în individualizarea Ţării Almăjului ca sistem regional.

352
 Ana-Neli IANĂŞ

Tipologia schimburilor şi relaţiilor economice, le evidenţiază pe cele tradiţionale,

de tipul comerţului cu fructe şi ţuică, activitate menţinută până în prezent. Acest schimb se
realiza în special la târgurile din zona de Câmpie a Banatului, la început sub formă de troc
(în schimbul acestor produse, almăjenii primind cereale), iar ulterior prin primirea unor
resurse financiare.
Schimburile comerciale se efectuau atât pe plan local, la târgul săptămânal de la
Bozovici, cât şi pe plan regional (în special la târgurile din Anina, Oravişa, Reşiţa şi
Moldova Nouă) ori chiar internaţional (schimbul fiind practicat încă din secolul al XIX –
lea cu germanii sau turcii, mai ales cu animale – bovine şi ovine – şi în prezent cu produse
industriale).
Masa lemnoasă intens exploatată în cadrul sistemului constituie în prezent o
condiţie de dezvoltare a schimburilor comerciale şi cu ţările arabe.
Un alt tip de schimburi şi relaţii economice practicate mai ales în trecut, au fost
mai puţin benefice pentru dezvoltarea sistemului. Este vorba despre cele concesionale. În
special, sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar, întinse suprafeţe de teren au fost
concesionate pentru exploatarea resurselor naturale, mai ales cele de aur şi cărbune dar şi
cele forestiere. Singurul beneficiu pe care-l avea sistemul regional din dezvoltarea acestui
tip de relaţii economice, a fost crearea unor locuri de muncă pe durata exploatării.
Activităţile de minerit şi cu precădere, de exploatare a lemnului s-au soldat cu colonizări în
Ţara Almăjului (populaţia cehă), luând astfel naştere satele de la cele mai mari altitudini
din cadrul sistemului: Ravensca şi Stancilova.

6.4. Căile de comunicaţie şi transporturile

Transporturile simbolizează componenta prin intermediul căreia se realizează

schimbul de masă, energie şi informaţie între sistemul teritorial almăjan şi regiunile din
exterior, dar şi schimburile intraregionale. Prin intermediul căilor de comunicaţie se
efectuează intrările şi ieşirile din sistem şi legăturile dintre celulele de bază ale sistemului
reprezentate de aşezările omeneşti (Puşcaş Angelica, 2007). Se adaugă legăturile dintre
diverse ramuri şi activităţi economice, precum şi cele sociale, prin intermediul
transportului de bunuri materiale şi persoane.
În cadrul sistemului regional Ţara Almăjului, singurele căi de transport existente
sunt cele rutiere. Transporturile feroviare lipsesc cu desăvârşire, distanţa centrului
polarizator al sistemului, localitatea Bozovici, aflându-se la o distanţă de 34 km de gara din
Anina, la 46 km de cea din Iablaniţa, 53 faţă de Oraviţa, 70 km faţă de Reşiţa şi Băile
Herculane. Acest aspect constituie unul dintre factorii cu cel mai pronunţat caracter
restrictiv în calea dezvoltării regiunii, diminuând intensitatea schimburilor de materie,
energie şi informaţie cu celelalte regiuni.
Configuraţia reţelei de drumuri în Ţara Almăjului dispune de o textură relativ
ordonată, condiţionată de factorii fizico-geografici. Drumurile prezintă accesibilitatea
maximă în lunca Nerei şi a afluenţilor săi, facilitând legăturile toturor aşezărilor din
regiune cu centrul polarizator, Bozovici. Punctul de convergenţă al reţelei rutiere din

353
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

cadrul sistemului îl reprezintă localitatea Bozovici, cea mai mare densitate de drumuri fiind
înregistrată în partea central-vestică a sistemului (Figura 152).
În anul 2005, căile de comunicaţie din Ţara Almăjului, ocupau o suprafaţă de 606
ha, ceea ce înseamnă doar 0,55% din totalul terenurilor. La nivel intraregional, ponderea
ridicată a căilor de comunicaţie este înregistrată în comuna Dalboşeţ, urmată de Lăpuşnicu
Mare, şi datorită amplasării celor două comune în zona de luncă a Nerei, ceea ce a
favorizat dezvoltarea infrastructurii de transport, Tabel 29 şi Figura 151.
Sistemul regional este străbătut de un singur drum naţional (DN57B), care face
legătura Ţării Almăjului cu culoarul Timiş-Cerna şi depresiunea Oraviţa, respectiv oraşele
Anina şi Reşiţa, prin localităţile Bozovici, Prilipeţ, Prigor, Borlovenii Noi. Din drumul
naţional se despinde DJ 571B la sud de Bozovici, deservind localităţile Dalboşeţ, Driştie,
Şopotu Nou.
Majoritatea drumurilor sunt cele comunale, în mare măsură fiind nemodernizate,
cu excepţia drumului naţional care asigură legătura sistemului cu regiunile din jur.

Tabel 29. Suprafaţa ocupată de căile de comunicaţie în Ţara Almăjului (anul 2005)
Suprafaţa ocupată de căile de Ponderea în totalul
Comuna
comunicaţie (ha) terenurilor (%)
BĂNIA 69 11,38
BOZOVICI 64 10,56
DALBOŞEŢ 155 25,57
EFTIMIE MURGU 91 15,01
LĂPUŞNICU MARE 118 19,47
PRIGOR 83 13,69
ŞOPOTU NOU 26 4,29
TOTAL ŢARA ALMĂJULUI 606 100%
Sursa: O.C.P.I. Caraş-Severin

4.29%
11.38%
13.69%

10.56%
Bănia
Bozovici
Dalboşeţ

606 ha Eftimie Murgu

19.47% Lăpuşnicu Mare
Prigor
Şopotu Nou
25.57%

15.01%

Fig. 151. Ponderea (%) căilor de comunicaţie

în totalul terenurilor din Ţara Almăjului

354
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig.152. Ţara Almăjului. Căile de comunicaţie

355
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

6.5. Turismul, o alternativă de dezvoltare a sistemului

regional Ţara Almăjului

Pornind de la realitatea existenţei unui sistem regional cu o funcţionalitate

specifică agro-pastorală şi industrială, în prezentul studiu vom încerca să oferim o
alternativă de dezvoltare a Ţării Almăjului prin intermediul unei ramuri a componentei sale
economice şi anume, TURISMUL, ramură economică total neglijată de către autorităţile
locale şi întreprinzătorii din teritoriu, chiar dacă dispune de resurse bogate şi variate de
sorginte naturală ori antropică. Turismul, ca alternativă de dezvoltare pentru viitor a
sistemului regional Ţara Almăjului, are o însemnătate cu atât mai mare cu cât, este un
„fenomen şi o activitate umană care are în centru său omul şi acţiunile lui şi se derulează
prin şi pentru factorul ce îl catalizează”733.
Turismul, ca alternativă de dezvoltare a sistemului regional almăjan, implică
existenţa a doi poli :
► aria de povenienţă a fluxului de turişti – ce corespunde în primul rând
judeţului pe teritoriul căruia îşi extinde suprafaţa această regiune – respectiv Caraş-
Severin, - precum şi judeţelor din vecinătate – Timiş şi Mehedinţi (Figura 153), în timp ce
extinderea ariei de provenienţă peste hotare nu este foarte mare, rezumându-se la statele
din proximitate: Serbia şi Ungaria, intensitatea lor diminuându-se tot mai mult dinspre
statele din centrul şi vestul Europei.

Fig. 153. Aria de provenienţă a fluxurilor de turişti

în Ţara Almăjului

733
Dezsi Şt., 2006, op.cit., p.631.
356
 Ana-Neli IANĂŞ

► aria de destinaţie a fluxului de turişti – corespunde suprafeţelor

administrative a celor 7 comune care alcătuiesc sistemul regional Ţara Almăjului
(comunele: Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor şi Şopotu
Nou), comuna cu cel mai mare flux de turişti datorită ofertei turistice bogate fiind Rudăria
(Eftimie Murgu).
Între cei doi poli, se stabilesc diferite canale de comunicaţie (evidenţiate de
infrastructura turistică) ce pot stimula sau, dimpotrivă, restricţiona deplasarea turiştilor, în
funcţie de gradul lor de modernizare. Din acest punct de vedere, sistemul regional almăjan
prezintă o situaţie foarte deficitară dar care, prin implicarea unor investitori, va putea
contribui cu siguranţă la revitalizarea unui spaţiu mental etnografic bogat în resurse
materializate sau nematerializate ale componentei fizico-geografice şi umane, şi se va
putea constitui ca motivaţie esenţială a dezvoltării regiunii prin intermediul turismului.
Totodată, mai trebuie precizat şi faptul că mărimea, intensitatea şi diversitatea fluxurilor
turistice, orientarea lor şi eficienţa economică, depinde de prezenţa unei oferte turistice cât
mai diversificate şi cu un grad ridicat de atractivitate.
Pentru a reliefa rolul turismului ca alternativă de dezvoltare a Ţării Almăjului, vom
continua cu inventarierea ofertei turistice şi apoi cu stabilirea exactă a locului turismului în
ierarhia ramurilor economice din cadrul regiunii almăjene, aspect care va putea stimula
dezvoltarea turismului sau, dimpotrivă, va compromite dezvoltarea sa (Cocean, Dezsi,
2001).

6.5.1. Resursele cadrului natural şi rolul lor în conturarea ofertei turistice a

Ţării Almăjului
Ţara Almăjului se remarcă printr-un cadru natural complex, rezultat al litologiei
variate şi evoluţiei geologice care au impus o structurare a sistemului regional pe 3 mari
trepte de relief: zona montană (specifică îndeosebi spaţiilor periferice ale sistemului,
reprezentată de masivele: Semenic, Almăjului, Aninei şi Locvei), zona piemontană
(Piemontul Bozovici) cu o extindere mai amplă în jumătatea nordică a regiunii şi
depresiunea propriu-zisă, dezvoltată de-a lungul Nerei şi a afluenţilor săi. Contrastul
hipsometric (de la 1400 m la 20 m altitudine în unele porţiuni din lunca Nerei), precum şi
diversitatea petrografică sunt reflectate în varietatea formelor orografice, a peisajelor, a
resurselor hidrice şi potenţialului bio-pedo-climatic.
„Unele trăsături caracteristice ale resurselor turistice naturale ca:
nerepetabilitatea, specificitatea din punct de vedere geografic, unicitatea, etc. evidenţiază
şi mai mult rolul lor în amplificarea turismului în anumite regiuni geografice”734.
Analizând toate aceste resurse ale cadrului fizico-geografic pentru Ţara Almăjului, putem
susţine cu argumente solide că sistemul teritorial poate fi inclus în circuitele turistice
regionale, naţionale şi chiar internaţionale.
În primul rând trebuie să precizăm faptul că Ţara Almăjului aparţine regiunilor
turistice de peisaj din judeţul Caraş-Severin, prin cele două tipuri de peisaje pe care le
oferă: peisajul de dealuri de tranziţie şi de interferenţă cu amprentă antropică (Piemontul

734
Panaite Ludmila, 1974, Metodologia cercetării economico-geografice, Centrul de multiplicare al
Universităţii, Bucureşti, p.179.
357
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Bozovici) şi peisajul de câmpie terasată (oferit de depresiunea propriu-zisă), (Olaru,

1977). În legătură cu acest aspect, activităţi turistice superioare (din punct de vedere al
ofertei resurselor naturale), il oferă peisajul de dealuri şi cel montan prin atracţiile oferite
de: relieful puternic fragmentat de afluenţii Nerei care au creat văi extrem de pitoreşti,
prezenţa formelor reliefului carstic (cu predominarea celor exocarstice), etc. în măsură să
stimuleze dezvoltarea turismului recreativ şi cultural ştiinţific.
► În ceea ce priveşte resursele turistice oferite de geologie şi relief în Ţara
Almăjului, trebuie amintite:
● Extremitatea nord-vestică a regiunii se evidenţiază printr-o structură geologică
complexă reprezentată de roci sedimentare predominant carbonatate, cunoscute în
literatura de specialitate sub denumirea de „calcare de Valea Minişului”, calcare
organogene cenuşii-gălbui, cu intercalaţii marnoase. Această zonă (inclusiv creasta şi
versantul) sunt protejate în cadrul rezervaţiei naturale Bigăr, rezervaţie cu caracter
mixt care ocupă un areal de cca 176,6 ha şi se află sub administraţia Ocolului Silvic
Bozovici.
● Cheile Minişului - prin care se realizează accesul în Ţara Almăjului, dinspre
Reşiţa, Anina sau Oraviţa, având o lungime de cca 14 km.
● Cheile Nerei (intrarea în Cheile Nerei se poate realiza de pe teritoriul
administrativ al comunei Şopotu Nou). Aceste chei, modelate de apa Nerei în calcarele
Jurasice şi Cretacice, ele prezintă un relief cu o energie deosebită şi o vegetaţie specifică, şi
sunt incluse în aria protejată cunoscută sub numele de Parcul Naţional Cheile Nerei –
Beuşniţa, care ocupă o suprafaţă de 36758 ha. Din suprafaţa totală, 5560 ha aparţin Ţării
Almăjului. Aria naturală protejată a fost constituită ca atare, pe baza legii numărul 5/2000
şi delimitată prin H.G. 230/2003. Cuprinde zona carstică de pe cursul mijlociu al Nerei,
sectorul de chei întinzându-se pe o lungime de 21 km. Activităţile turistice posibile a se
practica pe teritoriul Parcului Naţional sunt:
- Turism, ecoturism şi drumeţii pe traseele marcate, în special în perioada Mai -
Noiembrie.
- Rafting pe râul Nera, primăvara şi la începutul verii.
- Alpinism pe traseele special amenajate.
- Cicloturism pe drumurile forestiere.
- Speologie în peşterile din Parc (activitatea necesită echipament special şi
pregătire).
● Cheile Rudăriei – unde pe cca 2 km sunt conservate 22 de mori cu ciutură, cele
mai vechi datând din secolul XVIII; Cheile Rudăriei este declarată rezervaţie mixtă şi este
extinsă pe o suprafaţă de cca 250 ha;
► Resursele hidrice cu potenţial de valorificare turistică sunt:
- cascadele: Bigăr (apa curge pe un tuf calcaros, înălţimea de 7 m) din Cheile
Minişului; Beuşniţei din Cheile Nerei şi cele din Cheile Rudăriei;
- izbucurile: izbucul Bigăr din Cheile Minişului;
- lacurile carstice din Cheile Nerei (Ochiul Bei şi Lacul Dracului);
- lacul antropic de la Gura Golâmbului;
Componenta hidrică, în asociere cu cea orografică şi biogeografică deţine o
pondere însemnată în stimularea activităţilor turistice. Astfel, valorificarea resurselor
permite practicarea turismului sportiv prin: pescuit şi rafting (mai ales pe Nera).

358
 Ana-Neli IANĂŞ

Cheile Minişului Cheile Rudăriei Stâncile „Adam şi Eva”

Cascada Bigăr

Foto 38. Potenţialul turistic al cadrului natural

(foto: Ianăş Ana, 2008-2009)

► Componenta climatică se dovedeşte favorabilă practicării activităţii turistice

prin tipul general de climat temperat-continental moderat, cu subtipul bănăţean şi
frecventele influenţe submediteraneene care fac iernile mai blânde şi verile secetoase.
Analiza elementelor climatice de la staţiile meteo Bozovici şi Semenic dovedesc acest
aspect, conturând bioclimatul „sedativ-indiferent (de cruţare) suprapus spaţiului

359
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

depresionar” almăjan „şi mai ales a celui tonic stimulant propriu munţilor mici şi
mijlocii”735.
► Resursele biogeografice. Învelişul vegetal este dominat de cel mai complex
ecosistem natural, pădurea. În cadrul Ţării Almăjului, extinderea cea mai mare o are
pădurea de fag (Fagus Sylvatica), la care se adaugă celelalte specii de foioase cunoscute,
iar cu valenţă turistică mai reprezentative sunt speciile submediteraneene: liliacul sălbatic
(Syringa vulgaris) întâlnit pe Cheile Rudăriei unde în fiecare an în luna mai are loc
Sărbătoarea liliacului; mojdreanul (Fraxinus ornus), cărpiniţa (Carpinus orientalis),
cruşinul (Rhamnus tinctoria), fagul oriental (Fagus orientalis), etc. De precizat este şi
faptul că, pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa creşte şi alunul turcesc care
atinge aici cel mai nord-vestic punct al arealului său.
Sub aspect faunistic, însemnătatea cea mai mare o au animalele care alcătuiesc
fondul de vânătoare al regiunii şi cele de influenţă submediteraneană, protejate în
rezervaţiile naturale deja menţionate (Foto 38).

6.5.2. Resursele turistice antropice

Potenţialul turistic antropic al sistemului regional Ţara Almăjului este mult mai
bine reprezentat decât potenţialul cadrului natural, fiind o reflectare a îndelungatei evoluţii
a civilizaţiei umane şi locuirii acestor meleaguri, precum şi a interferenţelor culturale (în
special dintre populaţia română şi populaţia cehă, începând cu secolul al XIX - lea).
Patrimoniul antropic al regiunii cuprinde o varietate semnificativă de obiective, fiecare cu
ponderi diferite în cadrul localităţilor almăjene, printre care merită a fi evidenţiate:
vestigiile arheologice, obiectivele turistice religioase (biserici de lemn şi piatră, mănăstiri),
monumente istorice, lacuri de acumulare, obiective culturale (două muzee, biblioteci, etc.),
instalaţiile tehnice ţărăneşti. Se adaugă de asemenea şi o serie de manifestări etnografice
care reprezintă un patrimoniu atractiv de excepţie al civilizaţiei rurale româneşti şi totodată
„o «materie primă» de prim rang pentru una dintre formele de expansiune pe plan
naţional”736 şi, de ce nu, în sistemul regional almăjan, şi anume, turismul rural.
Dacă resursele cadrului natural au avut cea mai mare distribuţie în zona montană şi
piemontană, resursele antropice sunt localizate cu precădere în spaţiul depresionar, acolo
unde elementele mediului natural au permis locuirea timpurie a regiunii şi apariţia primelor
vetre de aşezări omeneşti.
Înainte de a trece la o analizare detaliată a potenţialului antropic a sistemului
regional Ţara Almăjului, trebuie menţionat faptul că resursele turistice antropice din Almăj
cuprind următoarele tipuri:
- siturile şi ansamblurile arheologice;
- monumente etnografice şi de tehnică populară;
- monumente şi ansambluri de arhitectură (bisericile de zid şi mănăstirile);
- muzeele şi colecţiile;
- casele memoriale;
- monumente de artă plastică cu valoare memorială (troiţele, crucile, monumentele
şi statuile);

735
Dezsi Şt., 2006, op.cit., p.641.
736
Ibidem, p.643.
360
 Ana-Neli IANĂŞ

- patrimonial turistic al civilizaţiei şi culturii tradiţionale rurale;

Legea nr. 422/2001 pentru protejarea monumentelor istorice defineşte exact trei
concepte frecvent folosite: monument, ansamblu şi sit. Astfel: monumentul reprezintă
„construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice,
elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din aceasta,
precum şi lucrările artistice commemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul
aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din
punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social,
ştiinţific sau tehnic”; ansamblul simbolizează un „grup coerent din punct de vedere
cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale
care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o
mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, arheologic,
istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic” iar situl este definit de un
„teren delimitat topografic, cuprinzând acele creaţii umane în cadrul natural care sunt
mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic,
istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, etnic sau al peisajului cultural”737.
Ţinând cont de aspectele menţionate, se poate trece la o prezentare a ofertei
resurselor turistice antropice din Ţara Almăjului.
● O primă categorie de resurse turistice antropice sunt siturile şi ansamblurile
arheologice care au scos la iveală urme ale locuirii timpurii ale acestui sistem regional,
până la 600 – 700 m altitudine, multe datând încă din perioada preistorică. Ele sunt
reprezentate în Almăj de: urme ale unor aşezări sau necropole, pietre funerare, ceramică,
unelte, monede, etc.. O parte pot fi observate de către turişti în cele două muzee ale satului
existente în regiune, la Bănia şi Eftimie Murgu.
● Obiectivele turistice antropice cele mai semnificative pentru spaţiul rural
almăjan il reprezintă monumentele etnografice şi de tehnică populară, dintre care morile
cu ciutură, utilizate pentru măcinatul cerealelor funcţionează şi în prezent.
Cea mai vestită este Valea Rudăricii (sau Rudăriei), unde a fost constituită o
rezervaţie mulinologică, păstrându-se „in situ” 24 de mori din care mai funcţionează 14.
Morile almăjene, la fel ca toate morile din satele premontane şi intracarpatice, au
funcţionat pe principiul întovărăşirii mai multor „ortaci” şi a folosirii acestora cu rândul.
Rândul la moară se stabilea de comun acord, în momentul construirii sale, şi nu se încălca
niciodată. Numărul ortacilor varia între două familii până la 47 de ortaci, fiecare membru
având dreptul de a măcina la moară 12 ore, după care intervalul de timp s-a redus. Rândul
la moară reprezenta şi zestre în cazul căsătoriilor (Gaga, Lidia, 1984). Tradiţia a funcţionat
fără prea mari probleme până în anul 1945, instaurându-se apoi sistemul socialist cu
principiul proprietăţii comune, aspect care a atras după sine ineficienţa funcţionării lor.
Nici după anul 1989, situaţia morilor de aici nu s-a înbunătăţit, multe fiind abandonate, iar
cele încă utilizate nu mai puteau fi întreţinute de către proprietarii lor. În astfel de condiţii a
fost creată Rezervaţia mulinologică de la Rudăria (în prezent Eftimie Murgu) de către
Muzeul Astra din Sibiu care a restaurat toate morile. Rezervaţia se întinde pe o lungime de
2 km, proiectul de renovare fiind finanţat prin programul EURO-ART al U.E. Chiar dacă,

737
www.cdep.ro
361
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

numai două mori îşi mai păstrează structura din lemn, la celelalte fiind înlocuite roţile şi
conductele de lemn cu unele metalice, iar structura din piatră cu una din beton, totuşi „situl
are o foarte mare valoare etnologică, antropologică, istorică şi arhitecturală, fiecare
moară fiind un exemplu al civilizaţiei populare de pe aceste meleaguri”738.
Vechimea lor este atestată şi de denumirile de origine latină, dintre care amintim
doar : moară – latinescul mola şi ciutură – latinescul cytola care înseamnă buturugă,
butucul roţii739. În anul 1874, în Ţara Almăjului, numărul morilor era de 339 (Tabel 30),
pentru ca în anul 1957 să scadă la 150 mori, situaţie care a continuat pănă în prezent (Gaga
Lidia, 1984).

Tabel 30. Numărul morilor din cadrul sistemului regional

Ţara Almăjului, conform registrelor de cadastru din anul 1874
Localitate Număr de mori
BĂNIA 13
BORLOVENII NOI 7
BORLOVENII VECHI 11
BOZOVICI 27
DALBOŞEŢ 22
RUDĂRIA* 51
GÂRBOVĂŢ 17
LĂPUŞNICU MARE 28
MOCERIŞ 23
PĂTAŞ 28
PRIGOR 21
PRILIPEŢ 20
PUTNA 14
RAVENSCA 3
ŞOPOTU NOU 23
ŞOPOTU VECHI 31
* din 1970, localitatea a căpătat numele de Eftimie Murgu
Sursa: Gaga Lidia, 1984, Zona etnografică Almăj, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, p. 93

Situaţia instalaţiilor ţărăneşti de acest tip existente în prezent este redată în Tabelul
31. Dintre morile care se mai păstrează, cele mai vechi sunt cele de pe Valea Rudăriei
(Foto 39), datând din secolul al XVIII – lea, apoi din secolele XVIII – XIX, morile de pe
Valea Putna aparţinătoare satului cu acelaşi nume, iar de la începutul secolului XX,
datează toate celelalte mori.

738
www.btt.ro
739
Dolângă N., 2000, p.141.
362
 Ana-Neli IANĂŞ

Foto 39. Mori cu ciutură pe Valea Rudăriei

(„Îndărătnica dintre ape” şi „Îndărătnica de la perete”)
(foto: Ianăş Ana, 2008)

Tabel 31. Numărul morilor existente în comunele din Ţara Almăjului în anul 2008
Râul pe care sunt
amplasate şi/sau Numărul
Comuna Denumirea morilor
satul de care total
aparţin
BĂNIA Nu se mai păstrează nici o moară
BOZOVICI Nu se mai păstrează nici o moară
Nu se Moara Marineasa
cunoaşte Moara Curiţoanea
cu Moara Svaiţu
DALBOŞEŢ exactitate Moara Coşariu
Moara Bâtuleasa
Moara Răcăneaua
Moara Stovana
Moara Păţoanea
Moara Bâţulea
Moara Trăiloanea
Moara Viloanea
Moara Roşoanea
Moara de la Tunel
EFTIMIE Valea Rudăria / sat Îndărătnica dintre ape
22
MURGU Eftimie Murgu Îndărătnica de la perete
Moara Firiz
Moara Prundulea
Moara Popeasca
Moara Vamulea
Moara Hămbăroanea
Moara Maxinoanea
363
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Moara Firizoanea
Moara Micloşoanea
Moara Brusoanea
Moara Lăiaţa
Moara Băniana
Moara Vlăgioanea
Moara de la podul Ilochii
Moara de la podul Vadului
Moara lui Văială
LĂPUŞNICU
Satul Moceriş 3 Moara lui Zăbăoane
MARE
Moara din piatră
Moara din Ţarină
Moara din Vama I şi Vama II
Moara de la Pod I şi Pod II
Valea Putna / sat Moara de sub Priboi
12
Prigor Moara de pe Piatră
Moara din Lunci I şi Lunci II
Moara Ibilcina I şi Ibilcina II
Vâltoarea de la Seabicerin
Moara mică
Valea Putna / sat Moara din capăt
4
Putna Moara de pe vale
Moara lui Călina
PRIGOR
Moara de la Firiz
Moara Cercurea
Valea Nerei / sat Moara mică
6
Pătaş Moara Popii
Moara Mergionilor
Moara dintre Ierugi
Moara "din sat"
Moara "de la Truică"
Valea Brezoviţa / Moara "din Cheie"
6
sat Borlovenii Noi Moara "din Furci"
Moara de la Basu
Moara de la Zăvoi
ŞOPOTU NOU Nu se mai păstrează nici o moară
Sursa: Consiliile locale ale celor şapte comune din Ţara Almăjului şi constatări în teren (2007-2009)

● O importanţă istorică şi culturală deosebită o au de asemenea, monumentele şi

ansamblurile de arhitectură (bisericile din piatră şi mănăstirile) din Ţara Almăjului.
Despre bisericile de lemn care au existat în regiune, s-a scris foarte puţin, informaţii
găsindu-se în manuscrisele preoţilor din secolele trecute (secolul XVIII), însă bisericile de
zid sunt reprezentative în cadrul sistemului regional, fiind întâlnite aproape în orice aşezare
almăjană (cu excepţia satelor mici care au sub 20 locuitori). Ele deţin o foarte mare valoare
din punct de vedere turistic, prin vechimea construcţiei (majoritatea datând din secolele
XVIII – XIX), prin stilul arhitectonic baroc specific Ţării Almăjului (excepţia este
reprezentată doar de biserica din Eftimie Murgu, construită în stil gotic) şi prin frumuseţea
picturilor din interior. Situaţia lăcaşelor de cult (ortodoxe) din Ţara Almăjului este redată
în Tabelul 32 şi Foto 40, celelalte lăcaşe de cult existente, care aparţin neoprotestanţilor,

364
 Ana-Neli IANĂŞ

fiind construcţii recente cu arhitectură modernă, care nu interesează atât de mult din punct
de vedere turistic.

Tabel 32. Situaţia bisericilor ortodoxe din Ţara Almăjului,

importante obiective cultural-istorice în regiune
Perioada construirii
Localitatea Elemente de specificitate
bisericii
-construită din piatră şi
BĂNIA 1780 – 1836 cărămidă ;
-suprafaţa de circa 600 m² ;
-construită în stil baroc ;
BORLOVENII NOI 1871 - 1877
-formă de corabie (navă) ;
BORLOVENII -construită în stil baroc vienez ;
1807 - 1824
VECHI - formă dreptunghiulară ;
-stil baroc vienez cu influenţe ale
BOZOVICI 1798 - 1803 apusului : forma dreptunghiulară,
absidă rotundă în zona altarului ;
-stil baroc vienez ;
DALBOŞEŢ 1828 - 1832 -construită din piatră şi
cărămidă ;
-conţine o colecţie de icoane
GÂRBOVĂŢ 1871 - 1873 pictate pe lemn, sticlă, tablă sau
placaj înainte de anul 1900 ;
LĂPUŞNICU MARE 1770 - 1773 -picturi din secolul al XVIII-lea ;
-construită din piatră şi
MOCERIŞ 1790 - 1802 cărămidă ;
-formă de navă ;
PĂTAŞ 1807 - 1816 -construcţie în stil baroc ;
PRIGOR 1790 - 1807 -construcţie în stil baroc ;
-construită din piatră şi
cărămidă ;
PRILIPEŢ 1789 - 1831
-formă de navă cu pereţi groşi de
1m;
PUTNA finalizată în 1830 -aceleaşi caracteristici ;
-construită în stil gotic ;
-construită din „piatră de codru”
RUDĂRIA* 1805 - 1820
şi cărămidă;
-ziduri groase de peste 1 m;
-construcţie în stil baroc vienez ;
-planul bisericii este in formă de
cruce ;
ŞOPOTU VECHI 1803 - 1816
-material de construcţie : „piatră
de codru”, cărămida fiind folosită
doar la geamuri;
-pictată pentru prima dată foarte
ŞOPOTU NOU finalizată în 1850
târziu (în 1999) ;
* din 1970 numele localităţii devine Eftimie Murgu
Sursa: Rancu-Bodrog, Gh., 2007, Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj, Ed. Neutrino, Reşiţa

365
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Foto. 40. Lăcaşe de cult din Ţara Almăjului

(ortodoxe: a.Gârbovăţ, b. Lăpuşnicu Mare, c.Moceriş; catolice: d. Ravensca şi
neoprotestante: e. Şopotu Nou)
(foto: Ianăş Ana, 2008)

Foto 41. Mănăstirea Almăj-Putna

(foto: Ianăş Ana, 2009)
366
 Ana-Neli IANĂŞ

Tot din cadrul edificiilor religioase face parte şi mănăstirea Almăj-Putna (Foto
41). Este situată la intrarea în satul cu acelaşi nume, are hramul Schimbarea la faţă (în 6
august). Reprezintă nu numai un obiectiv turistic cultural-religios în Ţara Almăjului, ci şi o
importantă unitate de cazare în regiune, prin cele 20 de locuri de care dispune (mai ales
avându-se în vedere lipsa unităţilor de cazare de aici). Este o clădire relativ nouă,
construcţia sa începând în anul 1996 (iniţial dorindu-se construirea unui schit), iar în anul
1999, la propunerea episcopului Caransebeşului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a aprobat transformarea schitului în mănăstire, la clădirea propriu-zisă adăugându-
se şi 19 chilii.
● Următoarea categorie de resurse culturale cu funcţii turistice o reprezintă
muzeele şi colecţiile (ce conservă variate componente de civilizaţie materială şi spirituală
tradiţională rurală expuse în cadrul lor, facilitând totodată popularizarea cunoaşterii
acestora). Este vorba despre Muzeul satului din localitatea Bănia, Muzeul satului din
localitatea Eftimie Murgu şi Muzeul satului din localitatea Ravensca.
Ideea constituirii unui astfel de muzeu în localitatea Bănia, a aparţinut profesorului
Mircea Achim care, în anii 1972-1974, a înfiinţat cercul elevilor numit „Căutătorii de
comori” cu ajutorul cărora au fost adunate numeroase obiecte vechi şi înfiinţat un mic
muzeu. În prezent muzeul cuprinde peste 1200 de exponate cum ar fi: obiecte din curtea
casei, obiecte din bucătăria (cuina) de vara, obiecte din camera de locuit, obiecte legate de
activitatea pastorală, costume populare vechi de peste 100 ani si chiar panoplii cu arme.
O categorie de exponate de acelaşi tip se află şi în Muzeul satului din localitatea
Eftimie Murgu, organizat în incinta şcolii cu clasele I-VIII „Ion Sârbu” din localitate.
● Casele memoriale semnifică o altă categorie de resurse turistice antropice:
- casa memoriala a dr. Ioan Sîrbu (Foto 42), din localitatea Eftimie Murgu. Istoric,
filozof şi teolog născut în localitatea Rudăria, în anul 1965, a fost autor al tezei de doctorat
„Istoria lui Mihai Vodă Viteazul”, publicată în anul 1904 primul volum şi în 1907 al doilea
volum, în timp ce ultimul volum nu a mai fost publicat. Ioan Sîrbu a fost delegat oficial al
Almăjului la Marea Adunare Naţională din Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918, la alegerile
parlamentare din anul 1919 fiind ales primul deputat al Almăjului. A militat foarte mult
pentru cauza Banatului şi pentru această regiune geografică numită Ţara Almăjului,
murind apoi în anul 1922 şi fiind înmormântat în curtea bisericii la altarul căreia a slujit
atât de mulţi ani (Buracu, 1932). Şcoala din localitatea Eftimie Murgu îi poartă astăzi
numele.
- casa memorială a Protopopului Pavel Boldea (1861-1920), (Foto 43) din
localitatea Borlovenii Vechi. În anul 1888 a fost numit preot militar în parohia românească
din Budapesta, susţinut de generalul în retragere, Traian Doda, membrul fondator şi
preşedintele Comunităţii de Avere din Caransebeş. A militat contra procesului de
maghiarizare a românilor din Banatul istoric. A participat şi la primul război mondial în
calitate de şef al clerului militar de la comandamentul trupelor de pe frontal italian.

367
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Foto 42. Casa memorială I. Sârbu din Foto 43. Casa memorială P. Boldea din
localitatea Eftimie Murgu localitatea Borlovenii Vechi
(foto: Ianăş Ana, 2008)

● Monumente de artă plastică cu valoare memorială din cadrul cărora fac parte:
a) troiţele şi crucile: constituie „o îmbinare între spiritul de religiozitate şi
sentimental de recunoştinţă aduse celor care nu mai sunt, este respectul minim cuvenit
celor care au făcut ceva pentru comunitatea în care au trăit. Dar mai este şi felul decent
de a marca anumite evenimente din istoria locului”740. Numai pe teritoriul comunei
Bozovici există peste 20 de cruci construite din piatră şi lemn.
b) monumentele şi statuile (dedicate unor evenimente cu impact deosebit în istoria
naţională sau unor personalităţi), a căror importanţă turistică derivă din semnificaţia
istorică şi impactul emoţional indus:
- Bustul lui Eftimie Murgu din localitatea Bozovici, opera sculptorului Oscar Hann,
statuie a cărei finalizare s-a realizat în anul 1929. Este realizată din bronz şi se numără
printre primele monumente dezvelite în Banat după primul război mondial.
- Bustul lui Eftimie Murgu din localitatea cu acelaşi nume – închinată
revoluţionarului paşoptist care s-a născut în localitate;
- Monumentul eroilor din plasa Bozovici, ridicat în anul 1930 în memoria celor
818 eroi almăjeni căzuţi în primul război mondial (Foto 44). Este construit din piatră sub
forma unei piramide, cu baza de 6/6 m, o înălţime de 5 m, având o acvilă din bronz în vârf.
- Monumentul eroilor sovietici şi români căzuţi în luptele din anul 1944, construit
în anul 1962 în parcul din centrul localităţii Bozovici. Pe vârful monumentului se afla o
stea care, după evenimentele din 1989 a fost înlocuită cu o cruce.
- Monumentul eroilor din Valea Almăjului căzuţi în luptele din anul 1944,
construit în anul 2006, tot în parcul central din localitatea Bozovici. „Monumentul este o
donaţie din partea Crucii Negre din Styria, Austria (…) Pe cele patru feţe placate cu
marmoră neagră este scris în limba română, limba rusă, limba germană şi limba engleză,
reprezentând soldaţii căzuţi şi înmormântaţi în pământul Bozoviciului, soldaţi care au
luptat pentru ţările lor, atunci adversare (…)”741.

740
Magiar N., Magiar E., 2006 şi 2008, op.cit., p.261.
741
Ibidem, p.268.
368
 Ana-Neli IANĂŞ

Foto 44. Monumentul celor 818 eroi almăjeni

căzuţi în primul război mondial
(foto: Ianăş Ana, 2009)

- în fiecare localitate almăjeană, există în faţa bisericii, monumente ridicate în

memoria locuitorilor din satul respectiv care au murit în cele două războaie mondiale;
● Dintre componentele ofertei turistice, patrimonial turistic aparţinând civilizaţiei
şi culturii tradiţionale rurale reprezintă fără îndoială argumentul forte care impune Ţara
Almăjului ca fiind una dintre puţinele regiuni în care acesta s-a păstrat într-o formă
apropiată de cea originară până astăzi. Putem vorbi în cazul de faţă, fără nici o reţinere,
despre existenţa unui spaţiu mental etnografic relativ închis (comunicarea cu exteriorul
realizându-se doar prin trei căi datorită reliefului montan), spaţiu care şi-a câştigat un loc
aparte în peisajul culturii şi civilizaţiei rurale autohtone, consecinţă a perpetuării
numeroaselor elemente de cultură materială şi spirituală arhaică. Toate caracteristicile se
regăsesc în majoritatea componentelor specifice spaţiului rural:
- arhitectura şi organizarea gospodăriei rurale din secolul al XVIII – lea până în
prezent, arhitectura caselor de cehi din satul Ravensca;
- portul popular cu elementele decorative caracteristice, purtat în special în zilele
de sărbătoare, la nunţi sau evenimente majore din viaţa comunităţii. Portul popular este
„emblemă a trăirii prin artă, emblemă a contopirii timpului fizic în spirit, (…) este aura
oferită de frumosul creaţiei populare (…)”742. Vechimea şi structura costumului popular
almăjan a avut cea mai mare valoare artistică în secolul al XIX – lea, fiind confecţionat
integral în gospodăriile ţărăneşti.
- muzica şi jocul tradiţional;

742
Panduru P., 2007, op.cit., p.7.
369
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

- meşteşugurile tradiţionale (cojocăritul, olăritul, prelucrarea lemnului, etc.) –

constituie nu doar repere ale evoluţiei tehnicilor de lucru ci şi resurse specifice sistemului
regional almăjan, care dau individualitate regiunii.
- tradiţiile, ritualurile şi obiceiurile populare care s-au păstrat din timpuri străvechi.
Pe lângă sărbătorile calendaristice cunoscute sau cele legate de evenimentele importante
din viaţa omului, cu elemente de specificitate pentru fiecare aşezare din Valea Almăjului,
din punct de vedere turistic, sunt de precizat trei astfel de manifestări populare care se mai
păstrează şi în spaţiul pur rural almăjan:
a) Smâlţul/smâlsul (măsuratul oilor): - are loc primăvara, după urcarea oilor la
munte. Este sărbătoarea măsurării laptelui la fiecare stână.
b) Lunea Cornilor (alaiul cu măşti): - are loc la Zăpostât (la intrarea în Postul
Paştelui). Cu ajutorul măştilor este reconstituită nunta, cu toate momentele ei : logodna,
cununia, strigarea darului, alaiul care străbate satul de la casa miresei la cea a mirelui.
Strigarea darurilor este o satiră prin accentuarea pînă la grotesc a defectelor personajelor.
c) „Negeia” când toată comunitatea locală se adună pentru sărbătoarea satului şi
pentru jocul popular (hora, joc de doi, joc de brâu, etc). Manifestarea culturală are loc în
date diferite pentru fiecare localitate, în funcţie de sărbătorirea hramului bisericii din sat.
Meşteşugurile tradiţionale şi cultura populară pot fi valorificate pe plan turistic
prin intermediul unor forme specifice de turism, posibil a fi practicate pe toată durata
anului: turismul rural, turismul cultural şi turismul religios. Obiectivele turistice
menţionate au fost redate în Figura 154.

6.5.3. Infrastructura turistică

Infrastructura turistică a sistemului regional este foarte slab dezvoltată, aspect care
reprezintă şi unul dintre punctele negative în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei ramuri
economice.
În Ţara Almăjului putem vorbi despre:
- infrastructura specifică reprezentată de structurile de cazare existente în sistem
precum şi de echipamentele pentru recreere;
- infrastructura generală definită de căile de comunicaţie, unităţile comerciale care
deservesc arealele turistuce;
Referitor la infrastructura specifică, putem menţiona faptul că structurile de cazare
sunt aproape inexistente în Ţara Almăjului şi sunt reprezentate doar de două unităţi de
cazare743 cu statut de cabană şi de câteva structuri de cazare silvice. Acestea sunt:
▪ „Cabanera” cu funcţie de popas turistic, amplasată pe suprafaţa comunei
Dalboşeţ, în apropierea localităţii Bârz (Foto 45). Capacitatea de cazare oferită este de 22
locuri, dintre care 8 locuri în 2 căbănuţe din lemn.
▪ Cabana din satul Stancilova, al cărei proprietar este tot un timişorean, aceasta
oferind posibilităţi de cazare în trei dormitoare şi fiind dotată cu bucătărie, baie şi living
(Foto 46). A fost dată în folosinţă abia din anul 2008.

743
La data finalizării prezentei lucrări, după care, începând cu anul 2010 au apărut şi alte unităţi de cazare la
Prigor şi Bozovici (de exemplu, Pensiunea Luiza cu o capacitate de cazare de 28 locuri în 14 camere).
370
 Ana-Neli IANĂŞ

Fig. 154. Ţara Almăjului. Harta turistică

371
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Foto 45. Cabanera Foto 46. Unitate de cazare la Stancilova

(foto: Ianăş Ana, 2008)

▪ Structuri de cazare silvice, administrate de Ocolul Silvic Bozovici, sunt în număr

de trei, de tip cabană: în apropiere de Bozovici, la Păstrăvărie, cu o capacitate de 6 paturi,
în apropiere de Dalboşeţ, la Bârz, cu un număr de 4 paturi şi în apropiere de Şopotu Vechi,
purtând numele de cabana Mişu-Dan, cu o capacitate de 8 paturi744.
▪ Hotelul Miniş din localitatea Bozovici (Foto 47) asigura principala unitate de
cazare din cadrul sistemului regional, până în urmă cu câţiva ani, în prezent fiind într-o
stare avansată de degradare.

Foto 47. Fostul hotel Miniş din localitatea Bozovici

(foto: Ianăş Ana, 2008)

Echipamentele pentru recreere lipsesc, singurele oportunităţi în acest sens fiind

reprezentate de: lacul Poneasca, păstrăvăria de pe Valea Minişului şi terenurile de fotbal
din satele aparţinătoare sistemului.

744
Date furnizate de Ocolul Silvic Bozovici.
372
 Ana-Neli IANĂŞ

Căile de comunicaţie sunt precare din punct de vedere al calităţii (vezi capitolul
anterior) limitând în bună măsură accesul la resursele turistice existente.

6.5.4. Analiza SWOT a fenomenului turistic din Ţara Almăjului

Realizarea analizei SWOT a fenomenului turistic din Ţara Almăjului are o
însemnătate majoră în identificarea aspectelor pozitive care ar putea constitui o alternativă
pentru dezvoltarea în viitor a sistemului regional, a aspectelor negative şi riscurilor şi ar
permite surprinderea oportunităţilor de dezvoltare a acestui sector economic.
PUNCTE TARI:
• prezenţa şi diversitatea resurselor turistice (naturale şi antropice) care permit
dezvoltarea mai multor tipuri de turism (religios, cultural, rural, ştiinţific şi de vizitare,
recreativ estival), arealele cele mai importante fiind: Cheile Nerei, valea Minişului cu
rezervaţia mixtă Bigăr şi Cheile Rudăriei);
• existenţa arealelor ocrotite (rezervaţii naturale mixte şi Parcul Naţional Cheile
Nerei-Beuşniţa);
• conservarea unei culturi materiale şi spirituale originale care definesc Ţara
Almăjului drept un spaţiu mental etnografic;
• prezenţa Nerei, care permite practicarea raftingului în zona cheilor precum şi a
drumeţiilor;
• existenţa celei mai importante rezervaţii mulinologice din sud-estul Europei, pe
Valea Rudăriei, unde mai sunt conservate 22 de mori;
• răspunsurile almăjenilor în proporţie de 100%, la chestionareale aplicate, potrivit
cărora turismul ar reprezenta o alternativă sigură de dezvoltare a regiunii, manifestându-şi
totodată dorinţa de a găzdui turişti şi, de ce nu, în a contribui la dezvoltarea turismului
rural.
PUNCTE SLABE:
• slaba deschidere a Ţării Almăjului spre regiunile învecinate datorită reliefului,
având ca rezultat o oarecare izolare faţă de fluxurile de turişti din străinătate;
• condiţiile climatice şi oferta turistică slabă pe timpul iernii, ceea ce condiţionează
sezonalitatea activităţilor turistice;
• slaba dezvoltare a infrastructurii de transport, rezultând limitarea accesului la
resursele turistice din cadrul sistemului regional;
• inexistenţa unităţilor de cazare de tipul pensiunilor, hotelurilor, etc.
• lipsa unor gospodării turistice clasificate, care să constituie punctul de plecare
pentru dezvoltarea turismului rural;
• dezinteresul autorităţilor faţă de implicarea în procesul de reabilitare a unor
unităţi de cazare existente sau nefuncţionabile (Hotelul Miniş din Bozovici);
• nepromovarea produselor turistice pe plan naţional şi internaţional;
• forma de turism cel mai frecvent practicată este turismul de tranzit;
• repartiţia spaţială inegală a obiectivelor turistice antropice, dar mai ales naturale;
• lipsa potecilor marcate în zona montană cu acces dinspre Ţara Almăjului;
• inexistenţa preocupărilor pentru crearea unei imagini de marcă şi de promovare a
conceptului de Ţară a Almăjului ca destinaţie turistică mai ales prin potenţialul etnografic
şi cultural de care dispune;
373
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

• categoria socio-profesională competentă şi motivată în dezvoltarea şi promovarea

turismului este redusă din punct de vedere numeric.
OPORTUNITĂŢI:
• construirea unităţilor de cazare şi modernizarea infrastructurii de transport;
• promovarea ofertei turistice a sistemului regional Ţara Almăjului;
• practicarea unui turism organizat prin care să fie protejate resursele supuse
degradării (atât cele naturale cât şi cele antropice);
• posibilitatea afirmării turismului cinegetic şi pişcicol în condiţiile existenţei unor
resurse bogate;
• dezvoltarea prioritară a turismului rural prin valorile etnografice şi culturale
deosebite şi unice în regiune;
• derularea mai multor manifestări folclorice în alte regiuni ale ţării;
• marcarea traseelor turistice montane;
RISCURI:
• regresul economic al regiunii (cu funcţionalitate agro-pastorală şi industrială:
exploatarea şi prelucrarea lemnului);
• degradarea mediului natural în condiţiile unei amenajări inadecvate;
• dispariţia obiceiurilor, tradiţiilor, cutumelor păstrate din timpuri străvechi.

6.6. Disparităţi economice în cadrul sistemului regional almăjan

„Creşterea economică este inegală în spaţiu, ceea ce se traduce prin disparităţi”

(Ancuţa Cătălina, 2008). Noţiunea de disparitate se referă la lipsa armoniei dintre
elemente, lipsa asemănării, diversitate, heterogenitate. Inegalitatea aceasta poate apărea la
nivelul mai multor domenii (economic, social, cultural). Putem vorbi de disparităţi mari
dacă diferenţierile ating valori mari, dacă pot avea un impact (cantitativ sau calitativ,
pozitiv sau negativ) asupra funcţionării teritoriului şi dezvoltării economiei.
„(…) starea de satisfacţie a unei colectivităţi depinde de localizarea sa, iar nivelul
de bunăstare a unei colectvităţi depinde de geografia sa şi nu poate fi optim atâta vreme
cât se perpetuează inegalităţile spaţiale care împiedică bunăstarea unei părţi din acea
populaţie” (Claval, 1977)745. Există însă şi autori care susţin că, de fapt, inegalităţile
spaţiale nu sunt decât „traduceri” spaţiale ale inegalităţilor sociale (Duncan, 1989).
În studiul disparităţilor teritoriale, trebuie avute în vedere toate componentele care
au intervenit cu un anumit potenţial de interacţiune: populaţia, aşezările umane şi, ceea ce
urmează să analizăm în continuare, activităţile economice. Acestea din urmă, au structura
şi localizarea influenţate de resursele oferite de aşezări, precum şi de comunităţile umane,
prin productivitatea muncii şi capacitatea inovatoare. Totodată, ele influenţează populaţia
prin veniturile oferite.
Pentru evaluarea disparităţilor economice şi standardului de viaţă din cadrul
sistemului regional Ţara Almăjului, am apelat la 4 indicatori:
1. cifra de afaceri pe locuitor (AFA);
2. şomajul (ŞOM);
3. densitatea fiziologică (DEF).

745
Apud Ancuţa Cătălina, 2008, op.cit.6.
374
 Ana-Neli IANĂŞ

4. suprafaţa locuibilă ce revine pe cap de locuitor.

Întrucât densitatea fiziologică a fost prezentată într-un capitol anterior, nu mai
insistăm asupra acestui indicator, analizându-i în schimb pe ceilalţi.
Astfel, o comparaţie între rata şomajului din anul 2002 şi cea din 2006,
evidenţiază o situaţie destul de gravă pentru Ţara Almăjului prin înregistrarea unor valori
crescânde la nivelul celei mai dezvoltate comune din sistem (aici rata şomajului depăşeşte
14%). Dacă în anul 2002, disparităţile regionale legate de analizarea indicatorului mai sus
menţionat, evidenţiau un contrast între centrul regiunii şi periferie, în anul 2006, situaţia
existentă accentuează disparităţile dintre nordul şi sudul regiunii. Comunele din partea
nordică a sistemului înregistrează cele mai mari valori ale ratei şomajului şi datorită
faptului că aici sectorul industrial era cel mai bine reprezentat, iar în timp, tot mai multe
unităţi economice cu o astfel de funcţionalitate şi-au încetat activitatea.
Analizând cel de-al doilea indicator, cifra de afaceri pe cap de locuitor
(comparaţie 2003-2006), la nivelul întregului sistem regional almăjan se înregistrează o
cifră de afaceri destul de redusă (o medie de circa 50 euro/cap de locuitor), situaţia fiind
oarecum îmbucurătoare în 2006 când, cifra de afaceri a început să crească lent. Astfel,
jumătatea nordică a sistemului regional a depăşit cifra de afaceri menţionată (Figurile 155
şi 156).

Fig. 155. Cifra de afaceri în anul 2003 Fig. 156. Cifra de afaceri în anul 2006

375
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Unul dintre indicatorii care reliefează cel mai bine şi standardul de viaţă la nivelul
regiunii almăjene este suprafaţa locuibilă pe cap de locuitor. Diferenţierile intraregionale
între anul 2003 şi 2005 (Figurile 157-158) nu sunt majore, remarcându-se faptul că pe mai
mult de jumătate din teritoriul Ţării Almăjului, revine o suprafaţă de 15-20 m²/locuitor,
aceste valori fiind printre cele mai mari la nivelul întregului Banat.

Fig. 157. Suprafaţa locuibilă în anul 2003 Fig. 158. Suprafaţa locuibilă în anul 2005

376
 Ana-Neli IANĂŞ

VII. CHOROTIPUL REGIONAL AL ŢĂRII ALMĂJULUI.

ASPECTE REFERITOARE LA DEZVOLTAREA
REGIONALĂ

Pentru a surprinde aspectele de particularitate referitoare la dezvoltarea regională a

Ţării Almăjului, cât şi pentru a evidenţia modul în care comunitatea almăjană şi-a
organizat propriul spaţiu, am apelat la aplicarea unei metode moderne de analiză, propuse
de geograful francez Roger Brunet, metoda chorematică. Astfel, cu ajutorul choremelor,
care alcătuiesc un adevărat „alfabet al spaţiului”, am surprins realitatea din teritoriul
analizat şi marea diversitate de structuri spaţiale care au stat la baza organizării sale.
Din aceste considerente am constituit chorotipul regiunii Ţara Almăjului (Figura
159) cu scopul „de a înţelege întregul, de a vizualiza trendul regional, orientarea marilor
fluxuri, centrii de creştere dar şi carenţele şi involuţiile geospaţiale”746. Elementele majore
care au stat la baza constituirii chorotipului regional al Ţării Almăjului sunt:
• poli de creştere de diferite mărimi şi categorii funcţionale;
• existenţa unor centre externe de polarizare de ranguri şi funcţionalităţi diferite;
• axe de dezvoltare de ordinul I, II şi III (de interes regional, zonal şi local);
• tipuri catacteristice de unităţi de relief cu un profil economic aferent (domeniul
montan cu profil economic forestier şi pastoral; domeniul piemontan cu profil economic
mixt – pastoral-agricol; domeniul depresionar cu profil predominant agricol);
• areale de comunicare cu „exteriorul”;
• arii cu tropism pozitiv, negativ sau aflate în echilibru.
Analizând chorotipul regional al Ţării Almăjului, se constată la fel ca şi în cazul
altor regiuni de tip „ţară” din România, integrarea a două modele sintetice de organizare a
spaţiului:
a) modelul centripet – condiţionat de existenţa unui singur centru polarizator cu rol
de coordonare a întregului sistem teritorial almăjan. Este vorba despre cea mai mare
aşezare a acestui sistem pur rural, localitatea Bozovici, poziţionată geografic chiar în
centrul regiunii. Localitatea orientează convergent principalele fluxuri de materie, energie
şi informaţie din regiune, având totodată rol important în menţinerea unui echilibru în
evoluţia şi funcţionalitatea sistemului.
b) modelul axial – condiţionat de prezenţa axelor de dezvoltare, de-a lungul cărora
se evidenţiază şi centrii polarizatori intraregionali, bineînţeles, de mărimi şi funcţionalităţi
diferite. Aşadar, sistemul regional almăjan dispune de o axă de dezvoltare de ordinul I care
ocupă partea centrală a regiunii şi care este condiţionată de aspectele morfohidrografice şi
ale infrastructurii de transport de-a lungul cărora se desfăşoară. Urmează două axe de
ordinul II şi trei axe de ordinul III şi ele grefate în cea mai mare parte pe reţeaua
hidrografică a sistemului sau pe căile de comunicaţie care leagă periferia de centru.

746
Mureşan, Alina, Pendea, Fl., 2004, Chorotipul regional al bordurii Munţilor Apuseni cu Depresiunea
Transilvaniei (sectorul Ampoi-Someşul Mic), în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Geographia,
XLIX, 1, Cluj-Napoca, p.72.
377
 Fig. 159. Chorotipul regional al Ţării Almăjului
(Ianăş Ana, 2009)
Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

378
 Ana-Neli IANĂŞ

Axa majoră de dezvoltare a sistemului regional urmează cursul Nerei şi cele mai
importante căi de comunicaţie din regiune, respectiv DN 57B până la centrul polarizator
Bozovici şi mai departe spre Şopotu-Nou (partea sud-vestică a sistemului regional), DJ
571B.
Respectiva axă a favorizat dezvoltarea celor mai mari aşezări din cadrul sistemului
regional Ţara Almăjului şi a celor mai dezvoltate din punct de vedere economic. Este
vorba despre centrul polarizator de prim rang la nivel intraregional – satul cu funcţie de
reşedinţă de comună, Bozovici şi a altor două centre polarizatoare de rang II (Prilipeţ şi
Lăpuşnicu Mare), a căror funcţie şi dezvoltare a fost determinată de proximitatea faţă de
localitatea cu rol de loc central şi pol de creştere în sistem. Se mai adaugă şi alte localităţi
dezvoltate (Borlovenii Noi, Prigor şi Dalboşeţ) localizate chiar de-a lungul axei principale.
Aceasta este considerată principala axă de-a lungul căreia, fluxurile de materie, energie şi
informaţie intră, respectiv ies din sistem, permiţând totodată legăturile cu centrele
polarizatoare mai îndepărtate: Timişoara, Băile Herculane şi Caransebeş.
Una dintre cele două axe de dezvoltare de ordinul II urmează cursul văii Miniş,
(respectiv a DN 57B) prin care se stabileşte legătura cu principalul centru polarizator din
afara sistemului regional, oraşul Reşiţa şi într-o măsură mai redusă, cu Oraviţa. A doua axă
de dezvoltare, tot din categoria respectivă urmăreşte direcţia DJ 571B prin care sistemul
asigură conectivitatea cu Defileul Dunării.
Axele de ordinul III au o însemnătate mai mult locală, existând şi multe altele de
acelaşi tip la nivelul întregului sistem regional, corespunzătoare afluenţilor Nerei sau
drumurilor comunale care, prin orientarea fluxurilor de materie, energie şi informaţie au
coagulat aşezările din regiune.
Totodată este important de menţionat şi faptul că, între centrele polarizatoare
intraregionale (mai ales Bozovici) şi centrele din exteriorul regiunii s-au stabilit relaţii
deosebit de însemnate mai ales în sensul orientării fluxurilor economice şi ale forţei de
muncă. Locul întâi îl deţine oraşul cu funcţie de reşedinţă de judeţ, Reşiţa, pe când
celelalte centre polarizatoare exterioare au rol mai ales în satisfacerea unor nevoi sociale
ale populaţiei, importanţa lor fiind diminuată şi datorită distanţelor mai mari de parcurs.
Cu toate că există mai multe centre polarizatoare exterioare pentru regiune, ca o
particularitate a Ţării Almăjului ar fi dependenţa economică apropape de 100% de centrul
polarizator intraregional Bozovici şi unitatea specificităţii regionale almăjene din punct de
vedere al spaţiului mental.
Discrepanţele legate de dezvoltarea economică şi nu numai, au condus la
identificarea în cadrul sistemului regional almăjan a unor:
- arii de tropism pozitiv (care corespund zonei de influenţă a localităţii Bozovici,
incluzând şi aşezările din imediata sa apropiere – în primul rând satul Prilipeţ). Ele sunt
rezultatul concentrării activităţilor din sectoarele secundar şi terţiar, a poziţiei geografice în
centrul sistemului regional, a infrastructurii de transport mai dezvoltate în comparaţie cu
celelalte părţi ale sistemului, cât şi a principalei concentrări a populaţiei, în rândul căreia
grupa tinerilor şi a populaţiei active deţine o pondere însemnată;
- arii de tropism negativ suprapuse părţii de sud-vest a sistemului regional (aria
polarizată la nivel local de Şopotu Nou) şi cele din sudul sistemului regional –
corespunzătoare polarizării exercitate de localităţile Bănia şi Eftimie Murgu. În primul caz,
379
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

factorii de bază care au condus spre o astfel de situaţie sunt: caracterul periferic, izolat,
marginal al sistemului regional, impediment care nu a fost surmontat pe deplin nici în
prezent datorită stării tehnice submediocre a reţelei rutiere, a slabei conectivităţi de aceeaşi
natură. Totodată, se adaugă şi gradul ridicat de îmbătrânire a populaţiei precum şi profilul
economic predominant agricol, fără o gamă foarte variată de alternative. Cea de-a doua
arie de tropism negativ, suprapusă ariei extinse la poalele Munţilor Almăj, este
condiţionată nu atât de aspectele socio-geodemografice negative atât de pregnante pentru
aria sud-vestică, ci mai degrabă este afectată de problema conectivităţii cu centrul
sistemului regional. Datorită acestui fapt, aria de tropism negativ tinde spre o stare de
echilibru.
- arii de echilibru corespunzătoare arealelor din imediata proximitate a principalei
axe de dezvoltare din cadrul sistemului regional, cât şi din aria de influenţă a centrelor
polarizatoare de la nivel regional sau local.
Evidenţierea tuturor acestor elemente de specificitate şi particularitate privind
modul de organizare şi valorificare a spaţiului geografic conturează sistemul teritorial
almăjan ca fiind unul cu mai multe deficienţe decât atuuri datorită izolării geografice,
infrastructurii tehnice precare, lipsei transporturilor feroviare şi deficienţei forţei de muncă.
Integrarea sa funcţională în cadrul structurilor administrative şi organizatorice superioare
(judeţul Caraş-Severin, Regiunea de Vest) se poate realiza nu doar prin întărirea poziţiei
polarizatoare a localităţii Bozovici la nivel intraregional ci, mai ales, prin dezvoltarea unor
legături complexe cu regiunile învecinate, deziderate care ar putea fi realizabile în
condiţiile dezvoltării căilor de conectivitate dintre acestea.

380
 Ana-Neli IANĂŞ

CONCLUZII

Ţara Almăjului, menţionată în documente sub această denumire încă din secolul al
XIII-lea, s-a constituit la nivelul României ca o entitate teritorială de tip „ţară”, ca un
sistem teritorial complex, în care toate componentele interacţionează şi conlucrează spre o
bună funcţionalitate a sa.
Rolul major l-a avut componenta naturală a sistemului. Datorită elementelor care o
definesc şi o compun, în majoritatea cazurilor a funcţionat ca element de favorabilitate
pentru conturarea şi evoluţia entităţii teritoriale almăjene. Popularea şi locuirea regiunii s-
au realizat pe suportul oferit de premisele favorabile ale cadrului natural.
Chiar dacă geologia, clima, hidrografia, aspectele biopedogeografice au conlucrat
ca elemente de favorabilitate în afirmarea şi individualizarea sistemului de aşezări, rolul
primordial revine reliefului. Acesta este elementul care, prin particularităţile morfometrice,
prin tipurile genetice şi treptele principale din cadrul sistemului, a jucat rol de adăpost
pentru populaţia almăjană, tot el fiind şi cel care a impus anumite limite în sistem (de la
limitele regiunii, până la limitele dintre spaţiul construit şi cel neconstruit, ori la cele legate
de valorificarea economică a suprafeţelor). Toate celelalte componente ale cadrului natural
îşi individualizează elementele de specificitate pornind de la condiţionarea impusă în
sistem de factorul orografic.
Potenţialul de habitat al sistemului, a avut ca centru de gravitaţie Valea Nerei,
respectiv, Depresiunea Bozovici. Astfel, baza de susţinere a sistemului regional a concurat
la permanentizarea locuirii şi individualizarea comunităţii almăjene, o comunitate umană a
cărei identitate culturală şi mentalitate i-a asigurat unicitatea la nivel naţional şi nu numai.
Între componenta naturală şi cea geodemografică s-a definitivat un raport de
intercondiţionare, omul exploatând, în mod echilibrat şi în scop adaptativ, cadrul natural.
În astfel de condiţii, s-a definitivat Ţara Almăjului ca sistem regional pur rural, în care
ierarhizarea şi centralitatea au rămas cele două trăsături fundamentale ale componentei de
habitat.
Izolarea a condiţionat un sistem mental semiînchis în care, fluxurile de materie,
energie şi informaţie pătrund şi ies cu destul de mare dificultate. Rolul reliefului s-a
evidenţiat şi sub acest aspect. Drept urmare, limitele regiunii almăjene s-au păstrat ca atare,
fără modificări majore exercitate de factorii istorici şi politici. Chiar dacă, alohtonii (cehi)
au fost colonizaţi în regiune, convieţuirea dintre cele două etnii s-a făcut în cele mai bune
condiţii până în prezent, fără a distruge şi măcar parţial, elementele care conferă identitatea
almăjenilor. Pecetea naturii s-a imprimat adânc în sufletul şi mentalul almăjanului, iar
ataşamentul faţă de glie este de nestrămutat.
Unitatea populaţiei almăjene nu a fost generată doar de împărtăşirea aceloraşi
condiţii de trai, de obiectivele comune, de religiozitatea, graiul, cutumele, obiceiurile sau
tradiţiile păstrate, ci şi de dăinurea în funcţie de centru polarizator a localităţii Bozovici,
vechi târg şi permanent loc de întâlnire între locuitorii satelor răsfirate, risipite sau adunate
de-a lungul Nerganei şi a afluenţilor săi.

381
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Până şi activităţile economice foarte puţin variate la nivel intraregional au asigurat

unitatea în sistem şi o funcţionalitate predominant agro-pastorală şi forestieră. Armonia
cadrului natural almăjan, la care se adaugă şi cea culturală, etnografică, socială,
economică, definesc Ţara Almăjului drept o regiune în care aspectele materiale şi cele
spirituale se imbrică organic.
Modelul structural şi funcţional al Ţării Almăjului, o individualizează ca entitate
sistemică polarizată. Tiparul spaţial şi cultural almăjan (cadrul natural şi metalul) sunt
uniforme pe toată întinderea Ţării Almăjului, definind-o astfel ca sistem regional. Totodată
este şi un spaţiu pe care almăjenii l-au integrat în scara proprie de valori, atât prin
percepţie, cât şi prin trăire şi imaginare.
Gravitaţia naturală şi antropică, baza naturală de susţinere, fluenţa internă optimă a
vectorilor purtători de masă, energie şi interese, capacitatea permanentă de inovare,
existenţa unui centru polarizator, conexiunea cu entităţile regionale învecinate şi existenţa
unui spaţiu mental bine conturat şi consolidat, sunt doar câteva dintre elementele care
includ Ţara Almăjului în categoria regiunilor de program cu însuşiri sistemice.
Negreşit, pentru regiunea almăjană, pot fi utilizate şi alte concepte dintre care
amintim: regiune polarizată, sistem rural cu trăsătura fundamentală – rezilienţa, spaţiu
mental etnografic, spaţiu mental semiînchis şi, de ce nu, asociere de spaţii mentale
habitaţionale.
Indiferent de conceptul la care apelăm pentru definirea acestei entităţi teritoriale
din sud-vestul României, studierea sa ca regiune de tip „ţară”, fără oamenii săi cu mentalul
specific, nu îşi are rostul, având în vedere faptul că, evoluţia unei astfel de regiuni poate fi
urmărită şi descifrată din modul de a gândi, de a reacţiona, de a se comporta, a locuitorilor
săi. Iată şi unul dintre principalele motive pentru care, în acest studiu, am plecat de la
premisa potrivit căreia, resursa umană este cea mai importantă pentru dezvoltarea
regională, particularitatea mentalului almăjan rezultând din trăsăturile de specificitate
oferite de populaţie şi de „creaţia” acesteia.

382
 Ana-Neli IANĂŞ

BIBLIOGRAFIE

Abric, J.C. (1996), Exclusion sociale, insertion et prévention, Edit. Erès, France.
Achim, V. (2000), Banatul în Evul Mediu, Edit. Albatros, Bucureşti.
Albert, Carmen (2002), Cercetarea monografică în Banat (1859-1948), Edit. Modus
P.H., Timişoara.
Albert, Carmen (2003), Documentele Institutului Social Banat-Crişana. Campaniile
monografice din Valea Almăjului şi Naidăş, vol.I, Edit. Mirton, Timişoara.
Almăjan, I. M. (2003), Ţara Almăjului: cercetări monografice realizate de echipa
Institutului Social Banat-Crişana în anul 1939, Edit. Mirton, Timişoara.
Ancuţa, Cătălina (2001), Consideraţii privind abordarea disparităţilor teritoriale în
studiile de Geografie, în Geographica Timisiensis, vol.X, pp. 85-93.
Ancuţa, Cătălina (2008), Studiul geografic al disparităţilor teritoriale din Banatul
românesc, Edit. Mirton, Timişoara.
Andrei, N. (2007), Monografia localităţii Bănia, Edit. Tim, Reşiţa.
Andrei, N. (2008), Legendele Almăjului, Edit. Tim, Reşiţa.
Anton, L. (2006), Ţara Almăjului – un spaţiu mental unic în Europa, în Almăjana, nr.2,
septembrie, Bozovici, pp. 2-3; 44.
Atanasiu, Gh. (1940), Igiena casei în Almăj, în Revista Institutului Social Banat-Crişana,
an VIII, februarie-martie, Timişoara, pp. 163-169.
Atanasiu, Gh. (1940), Floklor literar de pe Valea Almăjului, partea I, în Revista
Institutului Social Banat-Crişana, vol. X, nr. 37-38, noiembrie-decembrie,
Timişoara, pp. 663-668.
Atanasiu, Gh. (1941), Folklor literar de pe Valea Almăjului, partea a II-a, în Revista
Institutului Social Banat-Crişana, An VIII, ianuarie-aprilie, Timişoara, pp. 113-
118.
Badea, L. (1992), Asupra Geografiei Regionale, în Studii şi Cercetări de geografie, tom
XXXIX, Bucureşti, pp.23-90.
Bailly, A. et. al. (1993), Géographie régionale et représentations, Edit. Anthropos-
Economica, Paris.
Bailly, A., Gibson, L.J. (2004), Regional science: Directions for the future, în Regional
Science, nr. 83, pp. 127-138.
Băcilă Coşa, Semenica (2001), Ţara Almăjului. Monografie, Edit. Marineasa, Timişoara.
Bălan, Carmen Cornelia (2001), Institutul Social Banat Crişana (1932-1946), Edit.
Augusta, Timişoara.
Bejan, A., (1995) Banatul în secolele IV-XII, Edit. de Vest, Timişoara.
Bejan, A., (2004-2005) Economia satului bănăţean la începutul feudalismului (sec. VIII-
XI), în Analele Banatului, Seria Arheologie-Istorie, XII-XIII, Timişoara, pp.265-
293.
Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Berger, P.L., Luckmann, T. (2008), Construirea socială a realităţii. Tratat de sociologia
cunoaşterii, Edit. Art, Bucureşti.
Bernea, E. (2006), Civilizaţia română sătească, Edit. Vremea, Bucureşti.
383
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Binder, P. (1970), Lista localităţilor din Banat de la sfârşitul secolului al XVII-lea, în

Studii de istorie a Banatului, vol.II, Timişoara, pp. 61-68.
Bizerea, M., Rudneanu, C-tin (1969), Consideraţiuni istorico-geografice asupra
districtului autonom al Caransebeşului în Evul Mediu, în Studii de Istorie a
Banatului, Timişoara, pp. 7-22.
Bizerea, M. (1972), Aspecte din flora şi fauna Banatului, Tipografia Universităţii,
Timişoara.
Bodó, B. (1998), Distanţe sociale şi identitate locală în Banatul istoric, în Studii de
Imagologie, II, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 363-374.
Bold, I., Crăciun, A. (2001), Exploataţia agricolă, Edit. Mirton, Timişoara.
Boldea, V.I., Doclin, O., Cruceanu, D.Ada (1998), Valea Almăjului – tradiţii, ritualuri şi
obiceiuri populare, Edit. Modus P.H., Reşiţa.
Borza, Al. (1943), Banatul în timpul romanilor, Edit. Fundaţiunii Oliviero Varzi,
Timişoara.
Bota, I. (2004), Plasa Bozovici, din punct de vedere statistic, în organizările
administrative ale fostului judeţ Caraş (perioada 1920-1950), în Almăjana, nr.
1(16), aprilie, Bozovici.
Botoşăneanu L., Negrea Alexandrina (1978), Asupra unor remarcabile aspecte
hidrobiologice ale râului Nera (Munţii Banatului), în Caiete Banatica, nr.7, Seria
Ştiinţe Naturale, Studii şi cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie, Reşiţa, pp.
213-224.
Boţan, C. N. (2010), Ţara Moţilor. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
Bozu O., Săcărin C. (1979), O expediţie arheologică în Valea Almăjului (realizări şi
perspective), în Banatica, nr. 5, Reşiţa, pp. 553-558.
Bozu, O. (2000), Consideraţii cu privire la Banat înainte de cucerirea romană, în
Banatica, nr. 15, Reşiţa, pp. 147-160.
Brunet, R. (1967), Les Phénomènes de discontinuité en Géographie, Edit. CNRS, Paris.
Brunet, R. (2001), Le Déchiffrement du monde, Edit. Belin, Paris.
Budescu, Icoana (2007), Dalboşeţ. Studiu monografic, Edit. Tim, Reşiţa.
Buracu, C. (1932), Din istoria Banatului Severin, Tiparul Tipografiei Diecezane,
Caransebeş.
Buracu, C. (1932), Din trecutul Almăjului şi al Rudăriei, Edit. „Astra”, Timişoara.
Buracu, C. (1941), Cronica istorică a Almăjului, partea I, în R.I.S.B.C., anul VIII,
ianuarie-aprilie, Timişoara, pp. 33-46.
Buracu, C. (1941), Cronica istorică a Almăjului, partea a II-a, în R.I.S.B.C., anul IX,
mai-august, Timişoara, pp.176-185.
Buracu, C. (1942), Cronica istorică a Almăjului, partea a IV-a, în R.I.S.B.C., anul X,
ianuarie-februarie, Timişoara, pp. 58-78.
Cenda, I.N. (2006), Miracole..., în Almăjana, nr. 2, septembrie, Bozovici, pp. 1.
Cenda, I.N., (2008), Almăjul..., în Almăjana, nr. 2, septembrie, Bozovici, pp. 43.
Chelcea, I., (1997), Medicina populară în două sate din Banat: Borlovenii-Vechi şi Pătaş
(Caraş-Severin), în Analele Banatului, vol.3, Timişoara, pp. 76-86.
Chelcea, S. (1975), Chestionarul în investigaţia sociologică, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.

384
 Ana-Neli IANĂŞ

Chelcea, S. et. al. (1984), Psihologia socială în România, Edit. Academiei R.S.R.,
Bucureşti.
Cioflică, G., Jude, R., Lupulescu, M., (1993), Magmatitele banatitice din arealul
Lăpuşnicu Mare (Banat), în Studii şi Cercetări de Geologie, tom 38, Edit.
Academiei Române, Bucureşti, pp. 3-22.
Claval, P. (1980), Éléments de Géographie Humaine, ediţia a doua, Edit. Librairies
Techniques (LITEC), Paris.
Claval, P. (1998), An Introduction to Regional Geography, Edit. Nathan, Paris.
Claval, P. (2002), Limites et barrières culturelles, în Limites et discontinuités en
géographie, Edit. Sedes/VUEF, Franţa, pp.82-94.
Claval, P. (2003), Géographie culturelle – une nouvelle approche des sociétés et des
milieux, Edit. Armand Colin, Paris.
Claval, P. (2006), Géographie régionale. De la région au territoire, Edit. Armand Colin,
Paris.
Claval, P. (2007), Épistémologie de la Géographie, Edit. Armand Colin, Paris.
Coandă, G. (2003), Carpaţii – spaţiu de conservare şi continuitate a vetrei etnice
româneşti, Edit. Bibliotheca, Târgovişte.
Cocean, P. (1997), The Land – A Typical Geographical Region of Romania, în Revue
Roumaine de Géographie, Tom 41, Edit. Academiei, Bucureşti, pp. 41-49.
Cocean, P., Ciangă, N. (1999-2000), The „Lands” of Romania as Mental Spaces, în
Revue Roumaine de Géographie, Tomes 43-44, Edit. Academiei Române,
Bucureşti, pp. 199-205.
Cocean, P., Dezsi, Şt. (2001), Prospectare şi geoinformare turistică, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Cocean, P. (2002), Geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Cocean, R., Cocean, P. (2003), Regiunea de Nord-Vest a României – entitate sistemică de
program, în Studia UBB, Geographia, XLVIII, 2, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 19-24.
Cocean, P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, în Studia UBB, Geographia, nr.
1, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 3-6.
Cocean, P. (2004-2005), Carpaţii ca spaţiu mental arhetipal al poporului român, în Studii
şi cercetări de Geografie, tom LI-LII, Edit. Academiei Române, Bucureşti, pp. 79-
87.
Cocean, P. (2005), Geografie regională. Evoluţie, concepte, metodologie, Ediţia a II-a,
Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Cocean, P., Ilovan, Oana-Ramona (2005), Trăsăturile spaţiului mental năsăudean, în
Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Geographia, L, 2, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, p. 4-14.
Cocean, P. (2006), The structural geographic components of a Territorial survey, în
Romanian Review of Regional Studies, Journal of the Centre for Regional
Geography, vol.II, nr.1, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp.45-50.
Cocean, P., Răduţă, Marinela (2008), Limitele dezvoltării durabile, în Studia UBB,
Geographia, LIII, 2, pp. 135-138.

385
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Cocean, P. (2008-2009), „Ţările” din România, în Terra, anul XXXVIII-XXXIX,

Bucureşti, pp. 11-18.
Cocean, P., Ilovan, Oana-Ramona (2009), Genesis of a „Slope Land”: the Land of
Năsăud, în Studia UBB, Geographia, LIV, nr.1, Cluj-Napoca, pp. 93-102.
Conciatu, I. (1939), Probleme economice bănăţene, Edit. Curierul Banatului, Timişoara.
Conea, I. (1935), Ţara Loviştei - geografie istorică, Imprimeria Naţională, Bucureşti.
Conea, I. (1993), Vrancea. Geografie istorică, toponimie şi terminologie geografică, Edit.
Academiei Române, Bucureşti.
Conea, I. (1994), Destinul istoric al Carpaţilor, în Geopolitica, Edit. „Glasul Bucovinei”,
Iaşi, pp. 120-121.
Constantinescu Mirceşti, C. (1976), Păstoritul transhumant (secolele XVIII-XIX), Edit.
Academiei, Bucureşti.
Conti, S. (2005), A systematic perspective on local development, în Learning from
Clusters (Boschma R.A & Kloosterman C.L. editors), Edit. Springer, The
Netherlands, pp. 19-50.
Coteţ, P. (1973), Geomorfologia României, Edit. Tehnică, Bucureşti.
Creţan, R. (1996), Cehii din Banatul Românesc. Studiu de geografie istorică, în Analele
Universităţii de Vest din Timişoara, seria Geografie, vol.VI, pp. 83-89.
Creţan, R. (1999), Etnie, confesiune şi comportament electoral în Banat. Studiu geografic,
Edit. Universităţii de Vest, Timişoara.
Creţan, R. (2006), Etnie, confesiune şi opţiune electorală în Banat. Structuri teritoriale,
tradiţie, actualitate, Ediţia a II-a, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara.
Cristescu, N. (1986), Obiceiuri de primăvară şi de vară din zona de munte a Banatului, în
Tibiscum, VI, Caransebeş, pp. 79-89.
Cuche, D. (2003), Noţiunea de cultură în ştiinţele sociale, Institutul European, Iaşi.
Cucu V., Grigore M., Caloianu N. (1987), Consideraţii de ansamblu privind
particularităţile socio-economice ale depresiunilor din Carpaţii Româneşti (I), în
Terra, nr.2, aprilie-iunie, pp. 3-6.
Daly, M. T. (1972), Techniques and Concepts in Geography, Edit. Thomas Nelson,
Sydney.
Daicovici, C., Miloia, I. (1930), Cercetări arheologice în Banatul de sud, Analele
Banatului, nr. 4, Timişoara, pp. 21 – 22.
Dascălu, Doina, Pleşa, T. (1978), Date inedite cu privire la structura şi semnificaţia
obiceiurilor de primăvară – tocma şi nunta Cornilor, în Tibiscum, III, Caransebeş,
pp. 191-211.
David, Nicoleta Afrodita (2010), Ţara Zarandului. Studiu de geografie regională, Edit.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Debarbieux, B. (2004), Les problématiques de l’image et de la représentation en
géographie, în Les concepts de la Géographie Humaine, coord. Bailly A., Edit.
Armand Colin, Paris, pp. 199-213.
Delaney, D. (2005), Territory – a short introduction, Edit. Blackwell, U.S.A.
De Sabata, Coleta (2008), Cultura tehnică din Banat, Edit. Excelsior Art, Timişoara.
Derruau, M. (1991), Géographie Humaine, Edit. Armand Colin, Paris.
Dezsi, Şt. (2006), Ţara Lăpuşului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.

386
 Ana-Neli IANĂŞ

Di Méo, G. (2000), Que voulons-nous dire quand nous parlons d’espace? în Logiques de
l'Espace, esprit des lieux, coord. Lévy J., Lussault M., Edit. Belin, pp.37-48.
Di Méo, G., Veyret, Yvette (2002), Problématiques, enjeux théoriques et
épistémologiques pour la géographie, în Limites et discontinutés en géographie,
Edit. Sedes/VUEF, France, pp. 5-26.
Dinuţă, Gh. (1975), Unele consideraţii despre instalaţiile tehnice acţionate cu apă în
câteva sate din Banatul subcarpatic, în Studii şi comunicări de Etnografie-Istorie,
Caransebeş, pp. 45-52.
Dolângă, N. (1995), Ţara Nerei. Mit şi pluralitatea timpului, Edit. Kriterion, Bucureşti.
Dolângă, N. (1999), Ţara Almăjului sau lumea reală şi lumea folclorică, în Almăjana,
nr.1, Bozovici, pp. 4-6.
Dolângă, N. (2000), Ţara Almăjului. Studiu monografic, Edit. Mirton, Timişoara.
Dolângă, N. (2001), La izvoarele de sub Cheia de piatră, în Almăjana, nr.1, aprilie,
Bozovici, pp.4-6.
Dolca, Aurora (1976), Condiţiile înfiinţării regimentelor grănicereşti în Banat, în Studii
de Istorie a Banatului, IV, Tipografia Universităţii din Timişoara, pp. 45-56.
Dolca, Aurora (1978), Aspecte din organizarea militară a regimentelor grănicereşti din
Banat, în Studii de Istorie a Banatului, V, Tipografia Universităţii din Timişoara,
pp. 44-56.
Donisă, I. (1977), Bazele teoretice şi metodologice ale Geografiei, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
Dumitrescu, Elena (1976), Curs de climatologie R.S.R., Edit. Centrul de multiplicare al
Universităţii, Bucureşti.
Duncan, S. (1989), Uneven development and the difference that the space makes, în
Geoforum, vol. 20, nr.2, pp.131-139.
Dunăre, N. (1981), Sistemul ocupaţional pastoral, factor de stabilizare şi comunicare, în
Analele Banatului, seria Etnografie, Timişoara.
Ehrler, J.J. (1982), Banatul de la origini până acum (1774), Edit. Facla, Timişoara.
Erdeli, G. et. al. (1999), Dicţionar de Geografie Umană, Edit. Corint, Bucureşti.
Feneşan, C. (1997), Administraţie şi fiscalitate în Banatul imperial 1716-1778, Edit. de
Vest, Timişoara.
Ferras, R. (1993), Les Modèles Graphiques en Géographie, Edit. Economica Reclus,
Montpellier, Franţa.
Ferras R. (2004), La géographie régionale, în Les concepts de la Géographie Humaine,
coord. Bailly A., Edit. Armand Colin, Paris, pp. 249-259.
Gaga, Lidia (1978), Contribuţii la studiul portului popular din Almăj, în Tibiscum, III,
Caransebeş, pp. 37-56.
Gaga, Lidia (1984), Zona etnografică Almăj, Edit. Sport-Turism, Bucureşti.
Gaga, Lidia (1986), Interferenţe între zona etnografică Almăj şi zonele etnografice
limitrofe, în Tibiscum, VI, Caransebeş, pp. 23-29.
Gaga, Lidia (1997), Norme sociale şi atitudini individuale în obiceiurile vieţii de familie
din Banat, Rezumatul tezei de doctorat, Bucureşti, 43 p.
Gavreliuc, A. (2003), Mentalitate şi societate. Cartografii ale imaginarului identitar din
Banatul contemporan, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara.
387
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Gay, J.-C. (2004), Les discontinuités spatiales, ediţia a 2-a, Edit. Economica, Paris.
Gheorghiu, C. (1954), Geologia Munţilor Almăjului (regiunea Bozovici-Rudăria), în Dări
de Seamă ale Com. Geol., vol. XXXVIII (1950-51), Bucureşti.
Ghinea, Eliza, Ghinea, D. (2000), Localităţile din România. Dicţionar, Edit.
Enciclopedică, Bucureşti.
Godea, I. (1975), Aspecte etnografice în depresiunea Almăjului (Caraş-Severin), în Studii
şi comunicări de Etnografie-Istorie, Caransebeş, pp. 71-96.
Goian, Viorica (1969), Din istoria şcolilor grănicereşti bănăţene, în Studii de Istorie a
Banatului, Timişoara, pp. 115-130.
Goodchild, M.F., Haining, R.P. (2004), GIS and spatial data analysis: Converging
perspectives, în Regional Science, nr.83, pp. 363-385.
Griffith, A. D. (1999), Statistical and mathematical sources of regional science theory:
Map pattern analysis as an example, în Regional Science, nr. 78, pp. 21-45.
Grigg, D. (1995), An Introduction to Agricultural Geography, Edit. Routledge,
London&New York.
Grigore, I. (1938), Pe urmele „specificului” bănăţean, în Revista Institutului Social Banat
Crişana, anul VI, nr. 22-23, aprilie-septembrie, pp. 37-45.
Grigore, M. (1978), Fizionomia reliefului Munţilor Semenic, în Caiete Banatica, nr.7,
Seria Ştiinţe Naturale – Studii şi Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie,
Reşiţa, pp. 31-41.
Grigore, M. (1981), Munţii Semenic. Ghid turistic., Edit. Sport-Turism, Bucureşti.
Grigore, M. (1981), Munţii Semenic. Potenţialul reliefului. Edit. Academiei R.P.R.,
Bucureşti.
Grigorescu, D. (1985), Asupra prezenţei lui Brachyodus Onoideus (Gervais) în depozitele
neogene din bazinul Bozovici şi semnificaţia sa biostratigrafică, în SCGGG, tom
30, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, pp. 122-128.
Griselini, Fr. (1926), Istoria Banatului Timişan, Tipografiile Române Unite, Bucureşti.
Grofşorean, C. (1940), În Ţara Dacilor, partea a II-a, în R.I.S.B.C., vol. VIII, nr. 28-29,
februarie-martie, Timişoara, p. 97-114.
Grofşorean, C. (1943), În cuib de vulturi daco-valahi, în R.I.S.B.C., Anul XI, mai-iunie,
Timişoara, pp. 221-279.
Grofşorean, C. (1946), Banatul de altă dată şi de totdeauna, Publicaţiile Institutului
Social Banat-Crişana, Timişoara.
Groza, L. (1977), Arhitectura caselor grănicereşti, în Studii şi comunicări de Etnografie-
Istorie, II, Caransebeş, pp. 49-59.
Groza, L. (1978), Unele aspecte privind organizarea regimentului grăniceresc din
Caransebeş, în Acta Mvsei Napocensis, XV, Cluj-Napoca, pp. 447-460.
Groza, L. (1983), Grănicerii bănăţeni, Edit. Militară, Bucureşti.
Gudea, N., Moţu, I. (1983), Observaţii în legătură cu istoria Banatului în epoca romană,
în Banatica, nr. 7, Reşiţa, pp. 151-202.
Gumă, Nicoleta (1977), Evoluţie şi permanenţă în meşteşugul ţesutului şi arta decorării
ţesăturilor pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, în Studii şi Comunicări de
Etnografie-Istorie, II, Caransebeş, pp. 145-157.
Harris, P.R., Moran, R.T., Moran V. Sarah (2004), Managing Cultural Differences,
Edit. Elsevier Science, Oxford.

388
 Ana-Neli IANĂŞ

Haţegan, I. (2003), Habitat şi populaţie în Banat (secolele XI-XX), Edit. Mirton,

Timişoara.
Hillinger, N. (1978), Contribuţia geografului francez Emm. de Martonne la studierea
judeţului Caraş-Severin, în Caiete Banatica, nr.7, Seria Ştiinţe Naturale-Studii şi
Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie, Reşiţa, pp. 71-74.
Hillinger, N. (1984), Consideraţii asupra aşezărilor din judeţul Caraş-Severin cu privire
asupra istoricului sistematizării, în Terra, nr. 4, octombrie-decembrie, Bucureşti,
pp. 50-53.
Ianăş Ana-Neli (2006), Le Pays d’Almăj. L’évolution géodémographique dans la période
1791-2007, în R.H.G.T., vol.I, nr.2, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, pp.
221-232.
Ianăş Ana-Neli (2007), The Regional System of Almăjului Land – Typical Elements of the
Habitat, în Analele Universităţii de Vest, Seria Geografie, Timişoara, pp.75-86.
Ianăş Ana-Neli, Drăgan Daniela (2007), The age and evolution of the settlements
network in Almăj Land (15th – 20th centuries), în R.H.G.T., Timişoara, pp.167-
178.
Ianăş, Ana-Neli (2008), Rolul reliefului în conturarea Ţării Almăjului, în Comunicări de
Geografie, vol. XII, Edit. Universităţii, Bucureşti, pp. 65-70.
Ianăş, Ana-Neli (2010), Unicitatea Ţării Almăjului în cadrul entităţilor teritoriale de
acelaşi tip din România, în Terra, anul XL-XLI, Edit. CDPress, Bucureşti, pp.111-
114.
Iancu, M. (1975) Leagăne şi vaduri carpatice, Ed. Albatros, Bucureşti.
Ianoş, Gh., Gergen, I.I., Puşcă, I. (1983), Cadrul natural, solurile şi potenţialul lor de
producţie în judeţul Caraş-Severin, în Lucrările conferinţei naţionale pentru Ştiinţa
Solului, nr. 21C, Bucureşti, pp.69-76.
Ianoş, Gh., Rogobete, Gh. (1989), Eroziunea solurilor din judeţul Caraş-Severin şi
măsurile ameliorative, în Lucrările conferinţei naţionale pentru Ştiinţa Solului,
nr.26A, Bucureşti, pp. 77-89.
Ianoş, Gh. (1992), Consideraţii asupra procesului de formare şi evoluţie a solurilor în
cadrul principalelor forme de relief din Banat, în Analele Universităţii din
Timişoara, vol.1, pp. 69-80.
Ianoş, Gh. (1994), Procese de degradare a terenurilor agricole în Banat datorate
condiţiilor de relief, în Geographica Timisiensis, vol. III, Timişoara, p. 55-62.
Ianoş, Gh., Puşcă I., Goian M. (1997), Solurile Banatului, vol. II, Edit. Mirton,
Timişoara.
Ianoş, Gh., Puşcă I. (1998), Solurile Banatului. Prezentare cartografocă a solurilor
agricole, Edit. Mirton, Timişoara.
Ianoş, Gh. (2004), Geografia solurilor cu noţiuni speciale de pedologie, Edit. Mirton,
Timişoara.
Ianoş, I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului
României, în Studii şi Cercetări de Geologie, Geofizică şi Geografie, Seria
Geografie, tom XXVIII, Bucureşti, pp. 103-111.
Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Edit. Tehnică, Bucureşti.

389
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Ielenicz, M., Grigore, M. (1970), Cetatea de piatră a Carpaţilor, Edit. Enciclopedică

Română, Bucureşti.
Ielenicz, M., et. al. (2004), Dicţionar de Geografie Fizică, Ediţia a II-a, Edit. Corint,
Bucureşti.
Ielenicz, M. (2005), Geomorfologie, Edit. Universitară, Bucureşti.
Iliescu, O., Radu, A., Lica, Maria (1967), Geologia Bazinului Bozovici, în Dări de Seamă
ale Institutului Geologic, LIII, 1, Bucureşti.
Ilieş, Gabriela (1999), Tipuri de conotaţii ale termenului de „ţară”, în Revista Română de
Geografie Politică, anul I, nr.1, Edit. Universităţii, Oradea, pp. 31-35.
Ilieş, Gabriela (2005), Modele europene de regiuni de tip „ţară”, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
Ilieş, Gabriela (2007), Ţara Maramureşului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Ilieş, M. (1999), „Ţările” – regiuni geografice specifice ale României, în Revista Română
de Geografie Politică, anul I, nr.1, Edit. Universităţii, Oradea, pp. 44-49.
Ilieş, M., Ilieş, Al. (1999), Emergenţa şi evoluţia istorică a „ţărilor” de pe teritoriul
României, în Revista Română de Geografie Politică, anul I, nr.1, Edit.
Universităţii, Oradea, pp. 93-97.
Ilieş, M. (2006), Ţara Oaşului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
Ilovan, Oana-Ramona (2009), Ţara Năsăudului. Studiu de geografie regională, Edit.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Ioniţă, V. (1975), Mărturii de viaţă pastorală în toponimia Banatului, în Studii şi
Comunicări de Etnografie-Istorie, Caransebeş, pp. 263-274.
Ioniţă, V. (1982), Nume de locuri din Banat, Edit. Facla, Timişoara.
Iordan, I. (1961), Depresiunea Almăjului. Consideraţii economico-geografice, în
Probleme de Geografie, vol. VIII, Edit. Academiei R.P.R., Bucureşti, pp. 399-418.
Iorga, N. (1996), Hotare şi spaţii naţionale. Afirmarea vitalităţii româneşti, Edit. Porto-
Franco, Galaţi.
Iosipescu, Silvia (1977), Aşezările omeneşti din depresiunea Almăj. Consideraţii
etnogeografice, în Studii şi Comunicări de Etnografie-Istorie, II, Caransebeş, pp.
9-25.
Johnston, R.J., Hauer, J., Hoekveld (1990), Region, Place and local: an introduction to
different conceptions of regional geography, în Regional Geography. Curent
developments and future prospects, Edit. Routledge, Londra, pp.1-10.
Jompan, D. (2006), Etnografie, artă populară şi folclor în Banat, Edit. Banatul Montan,
Reşiţa.
Josan, Ioana (2009), Ţara Silvaniei. Studiu de geografie regională, Edit. Universităţii,
Oradea.
Knox, L.P., Marston, A.S. (1998), Places and Regions in Global Context, Edit. Prentice
Hall, New Jersey, U.S.A.
Konschitzky, W. (2006), Arhitectura populară din Banat, Fundaţia Interart TRIADE,
Timişoara.
Leu, V. (1993), Banatul între arhaic şi modern. Mentalităţi în Veacul Luminilor, Edit.
Muzeul de Istorie al judeţului Caraş-Severin, Reşiţa.

390
 Ana-Neli IANĂŞ

Leu V. (1996), Cartea şi lumea rurală în Banat (1700-1830), Edit. Banatica, Reşiţa.
Leu, V., Gräf, R. (1996), Din istoria frontierei bănăţene. Ultimul război cu turcii (1788-
1791), Edit. Banatica, Reşiţa.
Leu, V. (2006), Memorie, memorabil, istorie în Banat, Edit. Marineasa, Timişoara.
Liiceanu, G. (1994), Despre limită, Edit. Humanitas, Bucureşti.
Lindsay, J.M. (1997), Techniques in Human Geography, Edit. Routledge, Londra & New
York.
Lupşiasca, C., Bejan, I. (1984), Consideraţii privind vechimea morilor cu ciutură, în
Analele Banatului, II, Timişoara, pp. 157-179.
Mac, I. (2000), Geografie generală, Edit. Europontic, Cluj-Napoca.
Magiar, N., Magiar, E. (2006), Monografia localităţii Bozovici, Edit. Tim, Reşiţa.
Magiar, N., Magiar, E. (2008), Monografia localităţii Bozovici, Ediţia a II-a, Edit. Tim,
Reşiţa.
Marchescu, A. (1941), Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de Avere, Tiparul Tipografiei
Diecezane, Caransebeş.
Marchescu, A. (2006), Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de Avere, Ediţia a II-a, Edit.
Mirton, Timişoara.
Mare, M. (2004), Banatul între secolele IV-IX, vol.I, Edit. Excelsior Art, Timişoara.
Mare, M. (2005), Banatul între secolele IV-IX. Meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale, vol.
II, Edit. Excelsior Art, Timişoara.
Marica, G.Em. (1945), Fenomenul tradiţiei, în Revista de Psihologie teoretică şi aplicată,
vol. VIII, nr. 4, octombrie-decembrie.
Marica, G.Em. (2004), Satul ca structură psihică şi socială, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca.
Markusen, Ann (2002), Two frontiers for regional science: Regional policy and
interdisciplinary reach, în Regional Studies, nr. 81, pp. 279-290.
Mateescu, F., Iordan, I. (1959), Depresiunea Almăjului. Consideraţiuni geomorfologice,
în Natura, nr.6, pp. 47-51.
Matei, Elena (2007), Ecosistemele umane. O abordare din perspectivă geografică, Edit.
Universitară, Bucureşti.
Mazilu, Mirela (2004), Noţiuni teoretice generale de demografie, Ed. Mirton, Timişoara.
Mărghitan, L. (1979), Banatul în lumina arheologiei, vol. I, Ed. Facla, Timişoara.
Mârza I., Ciprian Constantina (2005), Elemente de geologie şi geomorfologie aplicate
domeniului agro-silvic, Edit. Todesco, Cluj-Napoca.
Meilă, M. (2008), Nera, Edit. Tim, Reşiţa.
Miftode, V. (1973), Nivelele investigaţiei sociologice, în Analele Universităţii „Al. I.
Cuza”, tom XIX, Iaşi, pp.27-33.
Mihail, Zamfira (1978), Terminologia portului popular românesc în perspectiva
etnolingvistică comparată sud-est europeană, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.
Mihalca, Doina, Stanciu, Eugenia (1999), Study of the parameters of Thermic Regime in
the Romanian Banat Region, în Danube-Criş-Mureş-Tisa Euroregion –
geoeconomical space of Sustainable Development, Timişoara-Novi Sad-Szeged-
Tübingen, pp.131-140.
Mihăilescu, V. (1968), La région géographique comme méthode de travail dans les
recherches géographiques, în R.R.G.G.G., 12, nr.1-2, Bucureşti, pp. 3-7.
391
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Mihăilescu, V. (1978), Structura geografică a Munceilor Banatului, în Caiete Banatica,

nr.7, Seria Ştiinţe Naturale – Studii şi Cercetări de Geologie, Geografie şi
Biologie, Reşiţa, pp. 21-29.
Mitu, S. (1997), Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni, Edit. Humanitas,
Bucureşti.
Mitu, S. (2006), Transilvania mea. Istorii, mentalităţi, identităţi, Edit. Polirom, Bucureşti.
Miu-Lerca, C. (1938), Bănăţenism şi creaţie, în Revista Institutului Social Banat-Crişana,
anul VI, nr. 22-23, aprilie-septembrie, Timişoara, pp. 16-36.
Moga, M., Gudea, N. (1975), Contribuţii la repertoriul arheologic al Banatului, în
Tibiscus IV, Timişoara, pp. 129 – 143.
Moissiu C-tin (1972), Inundaţiile râului Nera din luna Iulie 1970, în Studii de Geografie a
Banatului, vol.II, Tipografia Universităţii, Timişoara, pp. 89-97.
Moldovan, F. (2003), Fenomene climatice de risc, Edit. Echinox, Cluj-Napoca.
Motogna, V. (1944), Banatul românesc în prima jumătate a secolului al XV-lea. Epoca lui
Sigismund de Luxemburg (1395-1439), în Revista Institutului Social Banat-
Crişana, an XIII, mai-august, Timişoara, pp.458-459.
Munteanu, Rodica (2001), Geografia fizică a României, Edit. Mirton, Timişoara.
Mureşan, Alina, Pendea, Fl. (2004), Chorotipul regional al bordurii Munţilor Apuseni cu
Depresiunea Transilvaniei (sectorul Ampoi-Someşul Mic), în Studia Universitatis
Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Geographia, XLIX, 1, Cluj-Napoca.
Narai, E. (2003), Aspecte privind industria în judeţul Caraş (1945-1948), în Banatica, 16,
nr. 2, Reşiţa, pp. 329-336.
Neagoe, Victorela (1984), Ţări, vetre lingvistice. Centre de iradiere, în Tratatul de
dialectologie românescă, Edit. Scrisul Românesc, Craiova, pp. 141.
Negrea, Şt., Negrea, Alexandrina (1996), Din Defileul Dunării în Cheile Nerei, Edit.
Timpul, Reşiţa.
Negru, I. (1943), Contribuţii la cunoaşterea Banatului (Jurnalul de călătorie din 1777 al
împăratului Iosif al II – lea), în R.I.S.B.C., anul XI, iulie-august, Timişoara,
pp.101-103.
Nemiş, V. (1981), Despre satul lui Eftimie Murgu: contribuţii monografice la istoria
Almăjului, Edit. Litera, Bucureşti.
Nemoianu, Al. (1996), Importanţa istorică a Văii Almăjului, în Almăjana, nr. 3, Bozovici,
pp 21.
Nemoianu, Al. (2000), Satul almăjan, în Almăjana, nr.3, Bozovici, pp. 1.
Nemoianu, P. (1925), Probleme bănăţene, Tipografia Naţională, Lugoj.
Nemoianu, P. (1929), Valea Almăjului, în Analele Banatului, II, ianuarie-iunie, Timişoara,
pp.53-64.
Neumann, V. (1997), Identités multiples dans l’Europe des régions: l’interculturalité du
Banat, Edit. Hestia, Timişoara.
Oberşterescu, D. (2009), Monografia comunei Lăpuşnicu Mare, Edit. Tim, Reşiţa.
Olaru, M. (1977), Valorificarea patrimoniului turistic al aşezărilor rurale din partea de
sud-vest a ţării (Judeţul Caraş-Severin), în Studii şi Comunicări de Etnografie-
Istorie, II, Caransebeş, pp.493-506.
Olaru, M., (1978), Bibliografia Banatului, Edit. Comitetul pentru Cultură şi Educaţie
Socialistă al judeţului Caraş-Severin, Reşiţa.

392
 Ana-Neli IANĂŞ

Olaru, M. (1996), Munţii Banatului – resursele turistice naturale şi antropice, Edit.

Hestia, Timişoara.
Otiman P. I. (2002), Agricultura României la cumpăna dintre secolul XX-un secol al
deznădejdii- şi secolul XXI-un secol al speranţei, Edit. Agroprint, Timişoara.
Panduru, P. (2000), Monografia localităţii Prigor, Edit. Timpul, Reşiţa.
Panduru, P. (2007), Portul popular românesc – tradiţie istorică şi continuitate etno-
culturală în Ţara Almăjului, Edit. Neutrino, Reşiţa.
Panduru, P. (2008), Iosif Coriolan Buracu – o legendă vie, Edit. Tim, Reşiţa.
Panaite Ludmila (1974), Metodologia cercetării economico-geografice, Centrul de
multiplicare al Universităţii, Bucureşti.
Panelli, Ruth (2004), Social Geographies. From difference to action, Edit. Sage
Publications, Londra, California & New Delhi.
Pascaru, M. (2005), Introducere în sociologia regională, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca.
Pătruţ, N., Draxel, F. (2008), Învingătorii muntelui (Cehii în Banat – ieri şi azi), Edit.
Eubeea, Timişoara.
Pâle, Luminiţa (2007), Ţara Beiuşului. Studiu de geografie regională, Teză de doctorat,
Cluj-Napoca.
Pesty, F. (1876), A Szörény vármegyei hajdani oláh kerületek, Edit. A.M.T. Akadémia
Könyvkiadó Hivatala, Budapesta.
Petianu, A. E. (1932), Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului, vol. II, Lugoj.
Petrescu, P., Stoica, Georgeta (1981), Arta populară românească, Edit. Meridiane,
Bucureşti.
Petrovszky R. (1973), Contribuţii la repertoriul arheologic al localităţilor judeţului
Caraş-Severin din Paleolitic până în secolul al V-lea î.e.n., în Banatica, nr. 2,
Reşiţa, pp. 385-393.
Petrovszky R., Cadariu Şt. (1979), Aşezări ale culturii Coţofeni în judeţul Caraş-Severin,
în Banatica, V, Reşiţa, pp. 35-69.
Pop, Ana-Maria (2009), Ţara Bârsei. Studiu de geografie regională, Teză de doctorat,
Cluj-Napoca.
Pop, E. (1959), Studiu geologic al bazinului Bozovici, în Buletinul Institutului de Mine, II,
Petroşani.
Pop, P. Gr. (1988), România. Geografie economică, Partea a II-a, Ediţia a II-a,
Universitatea din Cluj-Napoca.
Pop, P. Gr. (2000), Carpaţii şi Subcarpaţii României, Edit. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
Pop, P. Gr. (2006), Carpaţii şi Subcarpaţii României, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită,
Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Popa, N. (1999), Ţara Haţegului - potenţialul de dezvoltare al aşezărilor omeneşti. Studiu
de geografie rurală, Edit. Brumar, Timişoara.
Popa, N. (2006), Frontiere, regiuni tranfrontaliere şi dezvoltare regională în Europa
Mediană, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara.
Popescu N. (1973), Depresiunile din România, în Realizări în Geografia României, Edit.
Ştiinţifică, Bucureşti, pp. 139-143.

393
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Popescu N., Ielenicz M., Posea Gr. (1973), Terasele fluviatile din România, în Realizări
în Geografia României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, pp. 159-167.
Popescu, P.C., Samoilă, Z. (1962), Ghid geobotanic pentru Banat, Societatea de Ştiinţe
Naturale şi Geografie din R.P.R., Bucureşti.
Popescu, V., (1988) Unelte şi metode legate de munca câmpului în satele de pe Valea
Almăjului şi în câteva sate din Clisura Dunării, în Tibiscum, VII, Caransebeş,
pp.41-47.
Popiţi, Gr. (1939), Date şi documente bănăţene 1728-1887, Tipografia „Naţională”,
Timişoara.
Popiţi, Gr. (1950), Conspectul arhivelor din Banat, Tipografia învăţământului, Bucureşti.
Popovici, D., (2004), Bănia – repere istorice, în Almăjana, nr. 3, Bozovici, p. 32.
Popovici, D. (2008), Pagini de cronologie bozoviceană, în Almăjana, nr. 2, septembrie,
Bozovici, pp. 19-22.
Popovici, V. (1914), Monografia comunei Pătaş. Sol, graiu, credinţă şi obiceiuri locale,
Tiparul Tipografiei Diecezane, Caransebeş.
Popovici, V. (2006), Monografia comunei Pătaş, Edit. Waldpress, Timişoara.
Popp, N.M. (1942), Populaţia Banatului în timpul lui Iosif II, în Lucrările Institutului de
Geografie al Universităţii din Cluj, vol. VII, Cluj-Napoca, pp. 347-401.
Posea, Gr., Gîrbacea, V. (1961), Depresiunea Bozovici. Studiu geomorfologic, în
Probleme de Geografie, vol.VIII, Edit. Academiei R.P.R., Bucureşti, pp.41-57.
Posea, Gr., Popescu, N. (1973), Piemonturile din România. Geneză şi evoluţie, în
Realizări în Geografia României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, pp. 119-137.
Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Edit. Ştiinţifică,
Bucureşti.
Posea, Gr., (2002) Geomorfologia României. Relief – tipuri, geneză, evoluţie, regionare,
Edit. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti.
Povară Rodica, Mateescu Elena, Oprişescu Rodica (1999), Researches on the climatic
elements with significant impact in the regeneration and evolution of Forest
Ecosystems in Banat Mountains, în Danube-Criş-Mureş-Tisa Euroregion –
Geoeconomical space of Sustainable Development, Timişoara-Novi Sad-Szeged-
Tübingen, pp. 157-163.
Preda, Sînziana (2007), Biografii exemplare în comunităţi de cehi din zona Banatului în
secolele XIX-XX, în Analele Banatului, seria Arheologie-Istorie, vol.XV,
Timişoara, pp. 285-293.
Protase, D. (1975), Villa rustica la Dalboşeţ (Jud. Caraş-Severin), în Banatica, nr. 3,
Reşiţa, pp. 349-353.
Pumain Denise, Saint-Julien Thérèse (2004), L’analyse spatiale. Localisation dans
l’espace, Edit. Armand Colin, Paris.
Purvis, M., Grainger, A. (2004), Exploring Sustainable Development. Geographical
Perspectives, Edit. Earthscan, Londra.
Puşcaş, Angelica, Nicoară, L. (2000), Similitudini şi deosebiri între conceptul românesc
de „ţară” şi cele de „land” şi „pays”, în Studia UBB, Geographia, XLV, 2, Edit.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 131-138.
Puşcaş, Angelica (2003), Ţara Chioarului. Premisele individualizării ca sistem geografic
în secolele XVIII-XX, în Studia UBB, XLVIII, 1, Cluj-Napoca, pp. 63-70.

394
 Ana-Neli IANĂŞ

Puşcaş, Angelica (2007), Ţara Chioarului. Studiu de geografie regională, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Rancu-Bodrog, Gh., (2007), Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj, Ed. Neutrino, Reşiţa.
Răuţ, O., Bozu, O., Petrovszky, R. (1977), Drumurile romane în Banat, în Banatica, nr.
IV, pp. 147.
Răuţ, O. (1978), Amenajări teritoriale în Banat în secolul al XVIII-lea, în Caiete Banatica,
nr.7, Seria Ştiinţe Naturale, Studii şi Cercetări de Geologie, Geografie şi Biologie,
Reşiţa, pp. 75-79.
Rees, J. (1999), Regional science: From crisis to opportunity, în Regional Science, nr. 78,
pp. 101-110.
Rey, S. J., Janikas, M. V. (2006), STARS: Space-Time Analysis of Regional Systems, în
Geographical Analysis, nr.38, The Ohio State University, pp. 67-86.
Roşu, Al. (1980), Geografia fizică a României, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Roşu, L.O. (2004-2005), Implicarea Comunităţii de Avere a fostului Regiment grăniceresc
româno-bănăţean nr. 13 din Caransebeş în dezvoltarea economică a graniţei
bănăţene, în Studii de Istorie a Banatului, Edit. Universităţii de Vest, Timişoara,
pp. 301-309.
Roşu, L.O. (2005), Controlul Statului asupra Comunităţii de Avere a fostului Regiment
grăniceresc româno-bănăţean nr. 13 din Caransebeş, în Banatica, nr. 17, Reşiţa,
pp. 443-453.
Rougier, H. (2007), Le „terrain” en géographie régionale, un témoignage, în Bulletin de
l’Association de Géographes Français, décembre, Paris, pp.474-477.
Rubenstein, M.J. (1999), An Introduction to Human Geography, Ediţia a 6-a, Edit.
Prentice Hall, U.S.A.
Rusu, R. (2007), Organizarea spaţiului geografic în Banat, Edit. Mirton, Timişoara.
Sandu, D. (1996), Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România, Edit. Staff,
Bucureşti.
Satmari, Alina (2009), Analiza geosistemică a spaţiului urban şi periurban Anina, Edit.
Eurobit, Timişoara.
Săcară, N. (2005), Studii de etnografie bănăţeană, Edit. Excelsior Art, Timişoara.
Scheuşan, I. C. (1997), Depresiunea Domaşnea-Mehadia. Studiu de geografie fizică, cu
privire spacială asupra reliefului, Edit. Banatica, Reşiţa.
Secoşan, Elena (1940), Izvoade almăjene, partea I, în Revista Institutului Social Banat-
Crişana, vol. VIII, nr. 28-29, februarie-martie, Timişoara, pp. 115-133.
Secoşan, Elena (1940), Izvoade almăjene, partea a II-a, în Revista Institutului Social
Banat-Crişana, vol. IX, nr. 31-32, mai-iunie, Timişoara, pp.339-346.
Sencu V. (1972), La Carte du Karst des Monts de Locva (Banat) suivant la Légénde
Internationale, în R.R.G.G.G., Serie de Géographie, tome 16, nr.1, Bucureşti, pp.
41-42.
Sencu, V. (1978), Munţii Aninei. Ghid turistic, Edit. Sport-Turism, Bucureşti.
Sitariu, D. (2000), Ţara Almăjului – o vale a miracolelor, Edit. Waldpress, Timişoara.
Sitariu, D. (2002), Locuri şi oameni din Ţara Almăjului, Edit. Signum, Reşiţa.
Sitariu, D. (2003), Valea Almăjului – file de istorie şi credinţă, Ed. Timpul, Reşiţa.
Sitariu, D. (2005), Satul almăjan – statornicie şi continuitate, Edit. Gordian, Timişoara.
395
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Smeu, L. (1977), Contribuţii la istoria Almăjului, Edit. Litera, Bucureşti.

Smeu, L. (1980), Almăjul grăniceresc 1773-1872, Edit. Litera, Bucureşti.
Stahl, H.P. (2002), Cum s-a stins Ţara Vrancei – Nereju, sat din Vrancea, Edit. Paideia,
Bucureşti.
Stanciu, Eugenia (2005), Precipitaţiile atmosferice din Banat, Edit. Eurostampa,
Timişoara.
Steube, J.K. (2003), Nouă ani în Banat (1772-1781), Edit. de Vest, Timişoara.
Stoica de Haţeg, N. (1969), Cronica Banatului, Edit. Academiei Române, Bucureşti.
Stoica de Haţeg, N. (1981), Cronica Banatului, ediţia a II-a, Edit. Facla, Timişoara.
Stoinel, I.D. (1999), Repere despre specificul almăjan în cultura Banatului, în Rev.
Almăjana, nr. 3, decembrie, Bozovici, pp. 4-5.
Surd V., Nicoară L. (1989), Potenţialul de polarizare al centrelor comunale din judeţul
Satu-Mare, în Studia UBB, seria Geologia-Geographia, nr. 3, Cluj-Napoca.
Surd, V. (1991), Traditional form of organizing Geographical Space in Transylvania. The
„Lands”, în Studia UBB, Geographia, nr. 2, Cluj-Napoca, pp. 76-80.
Svoboda, J. (1997), Din istoricul colonizării cehilor în Banatul românesc; obiceiuri de
primăvară la populaţia cehă din sudul Banatului, în Analele Banatului, vol.3,
Timişoara, pp. 231-235.
Şandru, I., Aur, N. (2009), Geografia aşezărilor rurale, Edit. CD Press, Bucureşti.
Şora, M. (1944), Observări asupra vieţii religioase-morale din Almăj (Plasa Bozovici), în
Revista Institutului Social Banat Crişana, Anul XIII, ianuarie-aprilie, Timişoara,
pp. 69-99.
Taban, M. (2008), Les industries populaires de departement de Caraş-Severin, Edit.
Cosmopolitan Art, Timişoara.
Toader, Gh. (1938), Monografia judeţului Caraş, Tipografia E. Desits, Oraviţa.
Totelecan, G.S. (2003), Vecinătatea în Munţii Apuseni, Edit. Napoca Star&Argonaut,
Cluj-Napoca.
Trâpcea, N.T. (1969), Despre unele cetăţi medievale din Banat, în Studii de Istorie a
Banatului, Timişoara, pp. 23-82.
Tulescu V. (1941), Românii din Banat şi raporturile lor cu populaţia alogenă, Partea I, în
Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie, Tomul LIX, Imprimeria
Naţională, Bucureşti, pp.143-238.
Ţărău, D., Luca, M. (2002), Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică,
Edit. Marineasa, Timişoara.
Ţeicu, D. (1996), Arheologia satului medieval din Banat, Edit. Muzeul de Istorie al
Judeţului Caraş-Severin, Reşiţa.
Ţunea, Gh., Doclin, O. (2001), Ciclul vieţii. Obiceiuri şi tradiţii la românii din judeţul
Caraş-Severin, Centrul Judeţean de Cultură şi civilizaţie tradiţională, Reşiţa.
Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.
Ungureanu, Al., Ţurcănaşu, G. (2008), Geografia aşezărilor umane, Edit. Performantica,
Iaşi.
Urdea, P., Gruia, C. (1999), The Relief of Banat – Some Morphometrical Aspects, în
Danube-Criş-Mureş-Tisa Euroregion – geoeconomical space of Sustainable
Development, Timişoara-Novi Sad-Szeged-Tübingen, pp.91-96.

396
 Ana-Neli IANĂŞ

Ursu, N. (1940), O nuntă în Valea Almăjului, în Revista Institutului Social Banat-Crişana,

vol.X, nr. 33-36, iulie-octombrie, pp. 469-482.
Vedinaş, T. (2001), Introducere în sociologia rurală, Edit. Polirom, Bucureşti.
Velcea, I. (1996), Geografia rurală, Ediţia a II-a, Sibiu.
Velcea, Valeria, Savu, Al. (1982), Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti,
Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Velcea, Valeria (1988), Geografie regională, caracteristici spaţiale şi funcţionale, în
Terra, nr. 2, Bucureşti, pp.3.
Vert C., (2001) Tipuri de peisaje rurale din Banat, Edit. Mirton, Timişoara.
Vincze Mária, (2000), Dezvoltare regională şi rurală, Edit. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
Voiculescu M. (1999), The forests and the quality of the environment in the Romanian
Banat Region, în Danube-Criş-Mureş-Tisa Euroregion – Geoeconomical space of
Sustainable Development, Timişoara-Novi Sad-Szeged-Tübingen, pp. 245-249.
Voiculescu Sorina, Creţan R. (2005), Geografie culturală, Edit. Eurostampa, Timişoara.
Vuia R. (1975), Satul românesc din Transilvania şi Banat, în Studii de Etnografie şi
folclor, I, Edit. Minerva, Bucureşti, pp. 193-240.
Wackermann G. (2002), Géographie régionale, Edit. Ellipses Marketing S.A., Paris.
Williams, S. (1998), Tourism Geography, Edit. Routledge, London&New York.
Wilson Elizabeth (2003), Skeletal frameworks: Regional Sustainable Development
Frameworks and the issue of climate change, în Local environmental
sustainability, editat de Susan Buckinghan şi Kate Theobald, Edit. Woodhead
Publishing Ltd & CRC Press LLC, England & U.S.A., pp. 18-42.
Zotic, V. (2005), Componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic, Edit.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
*** (1867), Arhivele Statului, Filiala Caransebeş, Fond grăniceresc-Compania Bozovici,
Act. U.54.
*** (1975), Geografia judeţului Caraş-Severin, vol. I, Tipografia Universităţii, Timişoara.
*** (1976), Regional Geography, Moscova.
*** (1981), Caraş-Severin. Monografie, Edit. Sport-Turism, Bucureşti.
*** (1983), Geografia României, vol. I – Geografie fizică, Edit. Academiei R.S.R.,
Bucureşti.
*** (1987), Geografia României, vol. III – Carpaţii româneşti şi Depresiunea
Transilvaniei, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.
*** (1995), Dictionnaire Le Robert Micro, Paris.
*** (1998), DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române), Ediţia a 2-a, Edit. Univers
Enciclopedic, Bucureşti.
*** (2000), Planul Urbanistic General al comunelor: Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie
Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor şi Şopotu Nou.
*** (2001), Istoria Românilor, vol. I-IV, Academia Română, Edit. Enciclopedică,
Bucureşti.
*** (2003), Planul local de măsuri pentru reducerea poluării apelor carstice, Unitatea
administrativ-teritorială Cărbunari, Caraş-Severin. p.9.
*** (2005), România. Spaţiu. Societate. Mediu, Edit. Academiei Române, Bucureşti.
397
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

*** (2008), Clima României, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

Centrul Regional de Meteorologie Banat-Crişana, Timişoara.

Direcţia Apelor Banat, Timişoara.
Direcţia Apelor Banat, S.G.A. Reşiţa.
Direcţia judeţeană Caraş-Severin a Arhivelor Naţionale, Caransebeş.
Direcţia judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale, Drobeta-Turnu Severin.
Direcţia judeţeană de Statistică Caraş-Severin, Reşiţa.
Muzeul Banatului Montan, Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Muzeul Banatului din Timişoara.
Muzeul Satului, localitatea Bănia, judeţul Caraş-Severin.
Muzeul Satului, localitatea Eftimie Murgu, judeţul Caraş-Severin.
Muzeul Satului, localitatea Ravensca, judeţul Caraş-Severin.
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin, Reşiţa.

Surse internet:

www.btt.ro (accesat la 25.11.2008).

www.cdep.ro (accesat la 10.10.2008).
www.dreptonline.ro (accesat la 8.12.2008).
www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdstat/csfel.pdf (accesat la 15.07.2009)
www.memoriabanatului.ro (accesat la 27.04.2009).
www.geo-spatial.org (accesat la 5.05.2009).

398
 Ana-Neli IANĂŞ

ANEXA I

TIPOLOGIA TRADIŢIILOR CU ROL ÎN DEFINIREA IDENTITĂŢII

ŢĂRII ALMĂJULUI

Criteriul de Tipologia
Tradiţia
clasificare învechite corespunzătoare
Ruga/Nigeia X
Mărţişorul X
Bunavestire/Blagoveşteana X
Floriile X
Joia Mare/Joimari X
Paştele X
Sângeorzul X
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
Crăciunul X
Festivalul Văii Almăjului X
după gradul
Lunea sau Nunta Cornilor X
de actualitate
Măsuratul oilor/Smâlsul X
Strigarea peste sat X
Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
pentru toţi diferenţiate
Ruga/Nigeia X
Mărţişorul X
Bunavestire/Blagoveşteana X
Floriile X
Joia Mare/Joimari X
Paştele X
după
Sângeorzul X
destinaţie
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
Crăciunul X
Festivalul Văii Almăjului X
Lunea sau Nunta Cornilor X
Măsuratul oilor/Smâlsul X

399
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Strigarea peste sat X

Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
religioase mistice morale artistice
Ruga/Nigeia X
Mărţişorul X
Bunavestire/Blagoveşteana X
Floriile X
Joia Mare/Joimari X
Paştele X
Sângeorzul X
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
Crăciunul X
Festivalul Văii Almăjului X
după funcţie
Lunea sau Nunta Cornilor X
Măsuratul oilor/Smâlsul X
Strigarea peste sat X
Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
puţin
imperative
constrângătoare
Ruga/Nigeia X
Mărţişorul X
Bunavestire/Blagoveşteana X
Floriile după gradul X
Joia Mare/Joimari de X
Paştele complexitate X
Sângeorzul X
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
Crăciunul X
400
 Ana-Neli IANĂŞ

Festivalul Văii Almăjului X

Lunea sau Nunta Cornilor X
Măsuratul oilor/Smâlsul X
Strigarea peste sat X
Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
principale (centrale) secundare
Ruga/Nigeia X
Mărţişorul X
Bunavestire/Blagoveşteana X
Floriile X
Joia Mare/Joimari X
Paştele X
Sângeorzul X
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
Crăciunul X
Festivalul Văii Almăjului după X
Lunea sau Nunta Cornilor ierarhie X
Măsuratul oilor/Smâlsul X
Strigarea peste sat X
Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
despre lucruri
lucruri importante
minore
Ruga/Nigeia X
după gradul
Mărţişorul X
de
Bunavestire/Blagoveşteana X
însemnătate
Floriile X
Joia Mare/Joimari X
Paştele X

401
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Sângeorzul X
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
Crăciunul X
Festivalul Văii Almăjului X
Lunea sau Nunta Cornilor X
Măsuratul oilor/Smâlsul X
Strigarea peste sat X
Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
slabe tari
Ruga/Nigeia X
Mărţişorul X
Bunavestire/Blagoveşteana X
Floriile X
Joia Mare/Joimari X
Paştele X
Sângeorzul X
Rusaliile X
Sfântu Ilie X
Sfântă Mărie Mare X
despre
Crăciunul X
intensitatea
Festivalul Văii Almăjului X
cu care se
Lunea sau Nunta Cornilor X
păstrează şi
Măsuratul oilor/Smâlsul în prezent X
Strigarea peste sat X
Şezătorile/clăcile X
Slobozâtul pe apă X
Sânvăsâii X
Înmormântarea cu suliţă X
Săptămâna Sâmtoagerilor X
Balul izmenelor X
Praznicul casei X
Cămeşa ciumii X
Ispasul X
Spălatul mirilor la râu X
Sursa: conform investigaţiilor de teren 2007-2009

402
 CONTENTS

Foreword........................................................................................................................ 9
Introduction.................................................................................................................... 13
I. THEORETICAL AND METHODOLOGICAL ISSUES..................................... 15
1.1. Principles and means used in the regional geography study of Almăj Land..... 15
1.2. Considerations on the concept of region........................................................... 19
1.3. The Lands, typical regions of Romania. Geographical significance and
meaning.............................................................................................................. 23
1.4. Almăj Land as a territorial system and region included in a program.............. 29
II. HISTORY OF ALMĂJ LAND TERRITORIAL SYSTEM RESEARCHES... 39
III. DELIMITATION OF ALMĂJ LAND. THE CONCEPT OF LIMIT AND
CRITERIA TYPOLOGY BEHIND THE PROCESS OF
INDIVIDUALISATION OF ALMĂJ REGION................................................. 47
3.1. The concept of limit. Meanings and typology, with direct application in
shaping Almăj Land........................................................................................... 48
3.1.1. The concept of limit. Theoretical aspects................................................ 48
3.1.2. The limits of Almăj Land. Typology and identification.......................... 52
3.2. Demarcation criteria used in Almăj Land......................................................... 58
3.2.1. The mental criterion. Between priorities and reality............................... 58
3.2.1.1. Identity and mentality of the people from Almăj. Own
perceptions for the period 2007-2009......................................... 59
3.2.1.2. "The other" ethnic group, between acceptance and rejection.
The case of Ravensca.................................................................. 82
3.2.1.3. "The other" regional.................................................................... 86
3.2.1.4. The popular culture reflected by material values........................ 87
3.2.1.4.1. The house (housing) and peasant household................. 89
3.2.1.4.2. Architectural and popular technique monuments.......... 96
3.2.1.4.3. Traditional economic activities...................................... 98
3.2.1.4.3.1. Traditional occupations.................................. 98
3.2.1.4.3.2. Peasant crafts................................................. 101
3.2.1.5. The popular culture reflected by spiritual values....................... 103
3.2.1.5.1. Traditions and customs in Almăj Land.......................... 103
3.2.1.5.2. Folk costumes, songs and dances as part of a regional
identity........................................................................... 113
3.2.1.6. Uniqueness in the eyes of the inhabitants of Almăj space.......... 124
3.2.2. The historical development and the political-administrative role
criterion in defining Almăj Land............................................................. 125
3.2.2.1. The Daco-Roman period in Almaj (1st cent. BC – 6th cent.
BC).............................................................................................. 126
3.2.2.2. The Middle Ages in Almăj......................................................... 128
3.2.2.3. Almaj Land ruled by the Habsburg Empire................................ 132
3.2.2.4. Militarization of Almăj villages.................................................. 137
3.2.2.5. The Austro-Hungarian domination in Almăj.............................. 144
403
 3.2.2.6. The interwar period..................................................................... 146
3.2.2.7. The political-administrative situation of Almăj during the
Second World War (1939-1945 )............................................... 147
3.2.2.8. Almăj Land during the socialist regime..................................... 148
3.2.2.9. The current political-administrative boundaries of Almăj Land
regional system........................................................................... 149
3.2.3. The landscape criterion............................................................................ 150
3.2.4. The functional criterion........................................................................... 151
IV. THE NATURAL COMPONENT OF ALMĂJ LAND REGIONAL
SYSTEM............................................................................................................... 153
4.1. The morphological component of Almăj Land................................................ 153
4.1.1. Paleogeographic evolution and geological structure, significant factors
in the individualization of Almăj regional system................................... 153
4.1.1.1. The paleogeographic evolution................................................... 153
4.1.1.2. The geological structure. Specificity and economic potential
elements...................................................................................... 158
4.1.2. The role of the relief in shaping Almăj Land.......................................... 163
4.1.2.1. The morphogeographic regionalisation of Almăj territorial
system......................................................................................... 163
4.1.3. The specific morphometric elements of the landscape and their role in
the genesis and evolution of Almăj Land................................................ 170
4.1.4. Genetic types of relief with impacts of the economic and landscape
diversification of the regional system...................................................... 179
4.1.5. The relief - favourability and/or restrictiveness factor in shaping Almăj
Land......................................................................................................... 181
4.1.5.1. The correlation between relief and other elements of the
natural component of the regional system.................................. 182
4.1.5.2. The correlation relief - geodemographic and habitat
component................................................................................. 183
4.1.6. The landscape regionalisation according to the economic functionality
criterion................................................................................................... 186
4.2. The climate component of Almăj Land............................................................ 189
4.2.1. General characteristics of the environment............................................. 189
4.2.2. Particuliarities of climate elements.......................................................... 190
4.2.2.1. Air temperature........................................................................... 190
4.2.2.2. Duration of sunshine................................................................... 193
4.2.2.3. Nebulosity................................................................................... 194
4.2.2.4. Precipitations.............................................................................. 194
4.2.2.5. Wind........................................................................................... 196
4.2.3. Regional climate differences................................................................... 197
4.2.4. Climatic factors with a limiting role in the system.................................. 199
4.3. The hydrological component of Almăj Land................................................... 201
4.3.1. General features of the Almăj regional system hydrographical
network................................................................................................... 201
4.3.2. Water runoff............................................................................................ 206
4.3.3. The hydrological component role in the genesis and evolution of
Almăj Land.............................................................................................. 213
404
 4.3.4. Problematic aspects of the hydrological component............................... 215
4.4. The biopaedogeographical component............................................................. 217
4.4.1. Geographical considerations on the vegetation of Almăj Land.............. 217
4.4.1.1. Geographical regionalisation...................................................... 217
4.4.1.2. The role of vegetation component in the system....................... 218
4.4.2. Fauna....................................................................................................... 221
4.4.3. Soils and their influence in Almăj Land regional system........................ 222
4.4.3.1. Typology and soils regionalisation in Almăj regional
system......................................................................................... 222
4.4.3.2. Limiting and restrictive factors of soil fertility in Almăj
Land............................................................................................ 226
V. THE GEODEMOGRAPHIC AND HABITAT COMPONENT......................... 229
5.1. The geodemographic component of Almăj Land............................................. 229
5.1.1. The duration of inhabiting Almăj Land regional system......................... 229
5.1.2. The numerical evolution of the population of Almăj.............................. 234
5.1.2.1. The geodemographic evolution of the communes...................... 236
5.1.3. Population density and spatial distribution.............................................. 242
5.1.4. Population dynamics............................................................................... 246
5.1.4.1. Natural growth............................................................................ 246
5.1.4.2. Birth rate..................................................................................... 248
5.1.4.3. Mortality..................................................................................... 248
5.1.5. Migratory growth..................................................................................... 249
5.1.6. Geodemographic structure....................................................................... 251
5.1.6.1. Structure by gender..................................................................... 251
5.1.6.2. Structure by age groups.............................................................. 253
5.1.6.3. Matrimonial structure of the population..................................... 261
5.1.6.4. Ethnic structure........................................................................... 262
5.1.6.5. Linguistic structure..................................................................... 264
5.1.6.6. Religious structure...................................................................... 265
5.1.6.7. Structure of the population on social classes.............................. 266
5.1.6.8. Socio-economic structure of the population............................... 266
5.2. The habitat component of Almăj Land............................................................. 273
5.2.1. Determining factors in shaping the habitat component of Almăj
regional system........................................................................................ 273
5.2.2. Almăj Land - purely rural regional system.............................................. 274
5.2.3. Age and evolution of settlements............................................................ 278
5.2.4. Specificity and typology of Almăj villages............................................. 284
5.2.4.1. Classification of settlements according to the relief form.......... 286
5.2.4.2. Classification of settlements by size........................................... 289
5.2.4.3. Morphological classification of settlements (form, structure
and texture)................................................................................. 292
5.2.4.4. Functional classification of settlements..................................... 300
5.2.5. Quantitative indicators involved in highlighting features of the
habitat...................................................................................................... 301
5.2.6. Types of rural landscapes in Almăj Land................................................ 304
VI. THE ECONOMIC COMPONENT OF ALMĂJ LAND.................................... 307
405
 6.1. Agriculture. Types and forms of agricultural exploitation................................ 307
6.1.1. The natural premises of agricultural activities........................................ 307
6.1.2. Socio-economic and organizational characteristics of agriculture
before the inauguration of the socialist regime........................................ 309
6.1.2.1. Characteristics of crop culture.................................................... 309
6.1.2.2. Characteristics of livestock......................................................... 316
6.1.3. The socialist system and its influence on the regional agriculture of
Almăj....................................................................................................... 319
6.1.4. Changes produced in the socio-economic and organizational aspects of
agriculture after 1989............................................................................... 326
6.1.4.1. Regional specificity on land uses............................................... 327
6.1.4.2. The specific of crop culture after 1990....................................... 337
6.1.4.3. The specific of livestock after 1990............................................ 339
6.1.4.4. The economic structure of the population - means of reflecting
the importance of agriculture in Almăj regional system............ 343
6.2. Industrial activities and their role in shaping Almaj regional system. Types
and forms of industrial revaluation.................................................................... 344
6.2.1. Before 1990............................................................................................. 344
6.2.2. After the transition to a market economy................................................ 348
6.3. Trade and economic relations........................................................................... 352
6.4. Communication and transport routes................................................................ 353
6.5. Tourism - a development alternative of Almăj Land regional system.............. 356
6.5.1. The natural resources and their role in shaping the tourist offer of
Almăj Land.............................................................................................. 357
6.5.2. Anthropogenic tourism resources............................................................ 360
6.5.3. Tourism infrastructure............................................................................. 370
6.5.4. The SWOT analysis of the tourism phenomenon from Almăj Land....... 373
6.6. Regional economic disparities within Almăj regional system.......................... 374
VII. THE REGIONAL CHOROTYPE OF ALMĂJ LAND. ISSUES RELATED
TO THE REGIONAL DEVELOPMENT........................................................... 377
Conclusions.................................................................................................................... 381
References...................................................................................................................... 383
Appendices..................................................................................................................... 399
Contents.......................................................................................................................... 403
Summary........................................................................................................................ 407
List of figures................................................................................................................. 435

406
 Ana-Neli IANĂŞ

ANA-NELI IANĂŞ, Ţara Almăjului. Studiu de Geografie Regională (The Land of

Almăj. A Study of Regional Geography)

SUMMARY

Almăj Land is one of the "land" type regions in Romania, which acts as a "living
organism". Evidence of this is the surrounding realities that have shaped a purely regional
area, with a unique identity that demonstrates absolute uniqueness, implying a separation
at a national level.
It has preserved a very specific form for nearly eight centuries since its first
mention in the documents. The limits have not varied too much either, something that has
facilitated the process of regionalisation, approached in a study of regional geography, like
the study herein.
Even if certain historical periods of unrest had repercussions on the evolutionary
process of this intra-mountainous mental space, they did not manage to dissolve its
territorial cohesion. This has been possible due to the fact that Almăj Land has kept its
integrity and identity for centuries, around a core of mental polarization (as well as others),
with the centre in Bozovici. A local community has arisen in this area, the community of
Almăj, which has identified itself through a series of elements that give its specificity:
lifestyle, family organization, material and spiritual values that define folk culture, how to
act and react to internal and external stimuli of the region.
The inhabitants of the region, as well as their external "neighbours", are aware of
their identity which the physical and geographical, political-administrative, economic,
cultural etc. factors give to Almăj region. Several aspects worked together to shape its
uniqueness:
▪ the individuality of Almăj community through its mentality and all the other
elements that define its cultural identity;
▪ the isolation of the region with repercussions on relations with the exterior;
▪ the preservation over time of their traditional occupations and their reflection in
the contemporary one;
▪ a model of spatial organization related to the collective mentality;
▪ total ruralisation of the region;
▪ the existence of polarizing centres of various ranks and functions.
Taking as a starting point all these systemic qualities, "Almăj Land. Study of
regional geography" is intended to be a modern approach to regional issues, using
traditional means and methods of investigation, as well as some of the latest approach
techniques. In other words, the goal is to emphasize the permanence of the relationship
established between the natural component of the system and the anthropogenic factor, the
separation of the two is virtually impossible due to the interdependence between the
components of any territorial system.

407
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Moreover, a comparative analysis of the situation from the past with the currently
identified one constitutes the most complex and comprehensive definition of what is
currently ALMAJ LAND.

Key words: Almăj Land, mental space, rural system, region, limit, territorial dynamic,
space organisation, regional chorotype, SWOT analysis

THEORETICAL AND METHODOLOGICAL ASPECTS

Principles and means used in the regional geography study of Almăj Land

Whereas the subject of the thesis is intended as a comprehensive study of regional

geography of Almăj Land, for this purpose, we have applied the specific principles and
methods of Regional Geography in a certain sequence, involving the analysis staging
process.
Starting from the application of the following principles: spatiality, causality,
historicism, geographical integration and regionalism, we have undergone all three key
stages (the accumulation of analytical and deliberative information) in the study. For this
purpose, we have considered that space plays a support as well as content role of regional
phenomenology1 (the principle of spatiality). Then, using the principle of causality, we
could explain and learn the causes which produced certain phenomena to understand the
operation and the evolution of the system, while the principle of historicism was meant to
emphasize the role of historical evolution in the emergence of Almăj region, the effects of
the manifestation in time of processes and phenomena that define it, as well as its spatial
evolution until the stabilization of the current "borders". The principle of geographic
integration has had the lead role. Using it, we have captured the regional geographic
phenomena interacting with each other or with the phenomena of neighbouring
geospheres, without treating them separately, which would not have been consistent with
the assertion that the region must be understood as a system2. One side of this last principle
was the principle of regionalism that occurs as the spatial integration of geographical facts.
Among the methods and means used in the elaboration of regional geography
study of the Almăj Land (references and cartographic documentation, direct and indirect
observation, description, investigation, analysis, explanation, chorematic method, etc.), the
significance of the regional method has stood out, allowing the systematic planning and
delineation of functional areas within it.

Considerations on the concept of region

The central object of a regional geography study is the region. The concept
meanings are multiple and intensely debated both in national and international geographic

1
Cocean P., 2002, Geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.100; Idem, 2005,
Geografie regională, ediţia a II – a, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.125
2
Ibidem, p.101; p.126.
408
 Ana-Neli IANĂŞ

literature; however, three major meanings of the concept may be considered: the territory,
political-administrative unit and system. The regions and their analysis represent the most
important step in restoring the local-regional identities, the importance of studying the
concept, these resulting from the fact that the region is considered to be accidental
circumstance in which people living in it formed, in which they act as agents and whose
components, structures, represent the ways in which people organize their lives 3. The
regions are considered territorial structures involved in implementing the sustainable
development process, being some cultural entities for local communities as well that create
the economic competitiveness and influence modernisation.

The Lands, typical regions of Romania.

Meanings and geographical significance

The concept of "land" (“ţară”) stems from the French term "pays", used for the first
time by the "father" of Regional Geography, Paul Vidal de la Blache. The origin of the
term comes from the Latin term "terra" (earth, land) and has a wide range of connotations,
from the semantic, psychological and historical ones to the one of geographical location.
In terms of semantic significance, the meanings are almost the same, but in terms
of geographical significance, there are only two meanings: the Romanian lands are those
village areas with old civilization, which are homogeneous from physical-geographical and
ethnic points of view, as well as the lands (specific of other regions) which refer to
heterogeneous areas from the same points of view4. In recent years, the most common
meaning given to the concept of "land" is the one of mental space, of territorial entity
(regional area) "that a community, as well as an individual belonging to it, integrates into
its own scale of existential values through perception (l'espace perçu), experience (l'espace
vecu) and imagination (the imagined space)"5.
Similarly, the term "land" has psychological connotations drawn from the
extrapolation of A.H. Maslow's idea who designed the famous pyramid of human needs in
five steps. Giving all these five stages of Maslow's pyramid five psychological
connotations of the concept of "land"6, they should be the following, starting from the first
level: the meaning of "land" as village (where the individual's survival needs are met
through the specific rural economic activities, i.e. agriculture); the same meaning can be
extended to the second level, the village, through the economic functionality satisfying the

3
Johnston R. J., Hauer J., Hoekveld, 1990, Region, Place and local: an introduction to different conceptions of
regional geography, în Regional Geography. Curent developments and future prospects, Edit. Routledge,
Londra, p.8
4
Puşcaş Angelica, Nicoară L., 2000, Similitudini şi deosebiri între conceptul românesc de „ţară” şi cele de
„land” şi „pays”, în Studia UBB, Geographia, XLV, 2, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.132.
5
Cocean P., 2002, Geografie regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.55; Idem, 2005, ediţia a
II-a, p.62.
6
Ilieş Gabriela, 1999, Tipuri de conotaţii ale termenului de „ţară”, în Revista Română de Geografie Politică,
anul I, nr. 1, Edit. Universităţii, Oradea, p.32-33; Idem, 2005, Modele europene de regiuni de tip „ţară”, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.16.

409
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

individual's security needs as well; the third step is the individual's belonging to a social
group, to a community, providing the social needs - here "land" can have the connotation
of country; the last two levels are met by designing "the land" as an organized political
entity, independent, sovereign, where the individual knows the territory very well, and in
turns, he/she is highly appreciated by other members of the community to which he/she
belongs, aspect conferring his/her self-realization.

Almăj Land as a territorial system and region included in a program

Almăj Land falls into the category of "lands" for which the limited action space of
the pole coincides with their surface. This statement is not 100% achieved since the region
introduces some elements of specificity among the territorial entities of the same type. We
can state that, among them, Almăj Land is entirely rural, the central role, the growth pole
or the node belonging to the largest settlement, with the most complex economic functions
and the administrative role - Bozovici locality. Another specific element results from the
fact that the limited action space of Bozovici locality coincides with the surface of Almăj
Land, only in case of economic polarization, whereas, if we refer to social polarization, the
pole's action limit extends beyond the surface of the region.
Consequently, Almăj Land is a polarised region (according to the structural
criterion of regionalisation), the space being polarised can be decomposed into several
structural elements that find one correspondent in the perceived space. At the same time,
the feeling of belonging of the residents to the space is very intense, overlapping the
influence area of the intra-regional pole.
Secondly, Almăj Land is a pure rural semi-closed regional system, in which all
components interrelate to define its functionality and to ensure its good internal
organization. In this respect, the notion of functional region-system may be attributed as
well.
Its components as a territorial system may be grouped into two macro-systems
(natural and anthropogenic). These in turn are composed of other subsystems (topography,
soil, water, vegetation, fauna - corresponding to the natural macro-system, respectively
population, economic activities, human settlements, community behaviour - defining the
anthropogenic macro-system). The interrelations established between components, as well
as those between the Almăj system and the neighbouring territorial systems, ensure the
resilience7 as a basic feature of the region-system.
Depending on the coverage area exerted by the influence of the polarizing centre
within the Almăj purely rural regional system, there are two types of spaces: the rural area
itself and the deep or remote rural area.
Finally, Almăj Land is a region included in a program (within a project) with
systemic properties due to: the natural and anthropogenic gravity towards the poles, the
axes, the colour, the stripes; natural support bases, rich and diversified; the optimal internal
flow of vectors that carry mass, goods, energy and interests; permanent capacity for

7
Resilience represents the ability of the system to adapt and to preserve in time and space, in competition with
other processes and phenomena or similar functional entities (Cocean P., 2005, op.cit., p. 46).
410
 Ana-Neli IANĂŞ

innovation; good connections with the neighbouring territorial systems; the existence of a
polarizing centre and a well established mental space8.

HISTORY OF THE TERRITORIAL SYSTEM

RESEARCHES ALMAJ LAND

The general feature of the research history of this region bearing the name of
"land" is given by the relatively small number of studies with strict reference to Almăj
Land and the inequality in terms of thematic and territorial coverage. Thus, the discrepancy
between the number of history and ethnography publications, on the one hand, and the
specific research literature to various research fields, on the other hand, is high. The region
has rather been the subject of extensive research, on the whole territory of Caraş-Severin to
which it belongs, or even of the Banat province, than the subject of books and studies
dealing directly with Almăj region.
We should note that, among the publications on Almăj Land, there are articles
contained in the Journal of the Banat - Crişana Social Institute, published in Timisoara
between 1933-1946, the research actually aiming at the achievement of a synthesized
monograph of the Banat border. Ten of the articles have formed the subject of a historical
and social work, "Almăj Land - monographic research performed by the team of Banat -
Crişana Social Institute in 1939", issued under the coordination of Ion Marin Almajan.
Monographic studies have been published as well, the oldest of which being
published in 1914 by priest Vasile Popovici - "Monograph of the Patas village
(Nerapattas).SOIL Idiom. Faith and local customs. "The result of the direct research of the
phenomenon of folk culture in Almăj was missing until 1984 when Lidia Gaga published
the monograph dedicated to this region, "Almăj Ethnographic Area."
The geographical researches are very few. The first information about the region's
mountains and waters were documented in 1780, when Francesco Griselini wrote the first
history and natural history monograph of Timişoara's Banat. A major importance belongs
to the geomorphologic studies undertaken by F. Mateescu and I. Jordan in 1959,
respectively and Gr. Posea and V. Gârbacea in 1961, on the Bozovici Depression.

8
Criteria proposed by Cocean P., 2008-2009, „Ţările” din România, în Terra, anul XXXVIII-XXXIX,
Bucureşti, p.14.

411
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

THE DELIMITATION OF ALMAJ LAND.

THE CONCEPT OF LIMIT AND THE CRITERIA TYPOLOGY
REPRESENTING THE BASIS OF THE PROCESS OF
INDIVIDUALISATION OF ALMĂJ REGION

The concept of limit. Meanings and typology,

with direct application in shaping Almăj Land

Any territorial unit becomes relevant only after setting its spatial limits. The
concept of "limit" is an object of interdisciplinary study, adopting the most diverse
connotations such as "endpoint, edge, line delimiting a region (...) territory, border and
boundary, point marking the end of a surface and end point that can be achieved by the
opportunities, the resources or the abilities of a person (...)"9
In the "land" type regions, the limit is imposed by the analysis of the region as a
mental space, which involves a viable identification of elements ensuring its indoor unity
and giving it an identity. The limit is caused by the presence of thresholds and/or
discontinuities. However, the concept of limit may also relate to factors that hinder the
sustainable development of the territorial system, such as resource depletion, regional
disparities, social disparities, etc.
To define Almăj regional identity, we have turned to several types of limits:
▪ natural limits. Their identification has been a relatively simple process due to the
uniformity of the landscape elements, which has simplified the identification of major
discontinuities that could cause aesthetic and functional changes of the system. From this
point of view, the topography and the hydrograph are very relevant for Almăj Land. From
an orographic point of view, the region analyzed perfectly overlaps the intra-mountainous
Bozovici depression (Almăj), the surrounding mountain massifs (Semenic Mountains,
Almăj Mountains, Anina Mountains and, partially, Locvei Mountains), functioning as true
natural limits, barriers, gaps, which are very stable over time. The geology of the area is
important through the limit required between the hearth of the depression (composed of
sedimentary rocks) and the mountain frame (with a crystalline basis). The Nera
hydrographical basin flows between the limits imposed by relief and geology, containing
the oldest traces of population and the first elements of the community component, dating
from the 15th century. The vegetation (especially the forests) set as a limit between the built
and agriculturally valued space and the uninhabited one. The natural limits of the Almăj
Land regional system allow the communication of the region with the "exterior" only
through three parts, which is why we have named the region a semi-closed territorial
system.
▪ institutional boundaries (political-administrative).Almăj Land has self-
organized very well (aspect favoured by its natural frame), this involving a very small
variation of its political-administrative boundaries, in terms of the spatial extension. The
only problem in this regard has existed in the eastern region, which is bordered by another

9
*** 1998, DEX, Ediţia a 2-a, Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, p77.

412
 Ana-Neli IANĂŞ

micro-region, known in history by the name of Craina. The political-administrative limit

was once questioned by the belonging to Almăj Land of some localities from Craina. This
was the case of Lăpuşnicel and Pârvova settlements, located in the close proximity of the
administrative border of the village of Prigor, the easternmost village of the system. The
field investigations have shown, however, with 100% certainty that the political-
administrative limits stop nowadays at the saddle of Pârvova (Pirova), without the locality
that bears its name belonging to the region studied. Thus, Almăj Land now belongs
entirely to Caraş-Severin county (occupying the south-eastern part of it) and unfolds on the
administrative territory of seven communes (Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu,
Lăpuşnicu Mare, Prigor and Şopotu Nou), encompassing an area of about 1144 km².
▪ social limits. Limits are relative and determined following the application of
several criteria: ethnic, ethnographic, economic, cultural, and spiritual. Regardless of the
criterion used for a correct delineation of the regional system analysed, it is important to
note that Bozovici Depression (Almăj), having the role of natural frame, has to support all
these elements. This aspect has been supported in this case by various practical means (the
questionnaire and the interview), designed to highlight the ethnographic and cultural
aspects (customs, traditions, etc.), unfolding in this "depression support" of the natural
frame, increasing its role and spiritual value. This limit category can be overlapped or
included very well within the mental limits category, helping the shaping of the identity
and the mentality of Almăj community. However, the social limits impose intra-regional
limits, not only inter-regional limits. They are in the form of thresholds in the system,
whether it is about the ethnographic aspects which differ from one locality and the other
(especially folk costumes), and from one ethnic group to another (the Czechs are compared
with the Almăj inhabitants, them being the largest minority in the region), whether it is
about the economic aspects, that can generate regional disparities in the system, especially
in terms of economic functionality.
▪ functional limits. The natural limits can easily overcome the interregional level
by developing trade relations between Almăj Land and the neighbouring regions. At an
intra-regional level, functional limits are essential for each relief stage as follows:
mountain stage - we can assign a predominantly industrial functionality, provided by the
intensive exploitation of wood resources; the agro-pastoral functionality is specific to the
piedmont due to the extensive areas of pastures and meadows, as well as horticulture which
has a prominent place among the region's agricultural activities; while the depression stage
and Nera valley have a predominantly agricultural function, based on the cultures of
cereals and fodder.
▪ complex limits. These have resulted from the application of several criteria in the
regionalisation process that had the largest role in harmonizing the relations between all
the parts of the region, finally ensuring the optimal function of the entire system from
Almăj Land.

413
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Demarcation criteria used in Almăj Land

In the case of the "lands", the demarcation criteria used are many, from the
landscape (which refers to the natural frame) to mental criteria (covering the belonging of
the anthropogenic factor to that space).
The most important criteria used in the process of delimitation of Almăj Land have
been the mental criterion, the territorial identity criterion, the application of which has
aimed to highlight the regional specificity given by the collective awareness of the people
from Almăj. In this regard, we have identified two types of human connections with the
"place", the territory occupied: an objective connection (which means that living in this
region was due primarily to the riches offered by it) and a subjective connection given by
several issues: attachment to the native place, the attitude of "local patriotism" (people's
aid), the feeling of safety that life among "your own" offers and so on (Szczepański,
1972)10. Both links have been identified as specific for Almăj Land as well, after analyzing
the responses from the 115 questionnaires given during the field investigations in 2007-
2009.
Almăj Land is considered a mental space as its inhabitants, "almăjenii", "speak the
same language, have the same customs and the same morals. They find joy in the same
songs and games, the same stories and legends"11. The people in the same community are
interacting with each other, the development of each individual depending on his/her
community. Almăj Land village community is the preserver of ancient local traditions, is
based on a "particular vision of life, on a certain ethnic style that emerges from the
Romanian hospitality"12.
Taking into account the categories of mental spaces that have been identified in
Romania, we can say with certainty that Almăj Land: is fully integrated into the Banat
provincial mental space taking up its basic properties: the pride and the hospitality of
people, the preservation instinct - especially in terms of tradition and culture, the creativity
(creative spirit) that comes from the "imperceptible influences of spatial horizon"13, then
the ethnographic mental space as people living in the region have the same cultural
traits14 (customs, traditions, etc.) and, finally, there is a combination of habitational
mental spaces15. In addition, at an intra-regional level, a habitational mental space is
shaping for each locality belonging to Almăj Land, especially due to the competitive
relations (material, spiritual) between them. Thus, for example, we can talk about the

10
Apud Totelecan G. S., 2003, Vecinătatea în Munț ii Apuseni, Edit. Napoca Star&Argonaut, Cluj-Napoca,
p.62.
11
Chelcea S. et. al., 1984, Psihologia socială în România, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, p.45.
12
Bernea E., 2006, Civilizaţia română sătească, Edit. Vremea, Bucureşti., p.13.
13
Grigore I., 1938, Pe urmele „specificului” bănăţean, în Revista Institutului Social Banat Crişana, anul VI,
nr. 22-23, aprilie-septembrie, p.37.
14
Folk culture “designates a specific social reality that corresponds to a system of values and beliefs, leading to
an series of social practices and shared knowledge” (Abric J. C., 1996, Exclusion sociale, insertion et
prévention, Edit. Erès, France, p.64) by the community of Almăj.
15
All the subjects interviewed or questioned may be considered “people from Almăj” either because they were
born and have lived here or because the course of life has carried them in this region, choosing to settle in
Almăj Land.

414
 Ana-Neli IANĂŞ

habitational mental space Bozovici (people calling themselves "bozoviceni"), Bănia

("băneni"), Prigor ("prigoreni"), etc., each of the inhabitants of a settlement taking up as a
pattern of behaviour the main elements that define their native locality, seeking by all
means not to alienate them. Shaping the self-image by reference to the "other" is in fact the
main myth that has led to the preservation of the identity of the people from Almăj and to
the definition of his/her mentality.
If the report is done to the regions bordering Almăj Land, the people identify
themselves as "almăjeni", by mentality, speech, behaviour, customs, traditions, beliefs,
costumes, etc. Through this name, they define all the inhabitants of "Almăj Valley", i.e. all
the villages located in the intra-mountainous depression, along Nera and its tributaries.
Defining the regional identity of Almăj territorial space was achieved with ease in past
centuries, because the people here very rarely left the region to visit the neighbouring
areas. As in other cases of the "land" type regions, the situation began to change from the
second half of the nineteenth century when the development of new settlements, the
increasing population, etc. caused the movement of the work force outside the limits of
"land". The migration process was done, however, within the regional system (on a much
larger scale, towards the pole of attraction of Bozovici) so that many mental space values
have been preserved very well, differing intra-regionally only in terms of the intensity of
their manifestation. There are therefore quite a few settlements in Almăj Land where
certain customs and traditions are not preserved anymore, as there are some in which
customs are followed scrupulously.
All the aspects mentioned above show and support the classification of Almăj
Land in the category of semi-closed mental spaces, primarily due to the natural
boundaries "drawn" by the massive mountains of Banat as well as by the transport
infrastructure that has gradually led to a certain isolation of the region. When we refer to
isolation, we rather refer to a geographical isolation (imposed by the relief) or one related
to civilization (poor transport infrastructure), not to the psychosocial isolation (found
especially in the city, where the individual feels isolated even if he/she lives in a cluster of
people).
The questionnaire used in the correct delimitation of Almăj Land has been applied
both within the regional system (in all the seven communes belonging to it) as well as
outside this system. The average age of the respondents was 47 years and one of the major
consequences of its application within the system was to identify two types of attitudes
within the Almăj regional system: the conservative mentality (rooted in the past) and
characterized by the large share of population over 60 years old and the mentality willing
to innovate (where young people have a significant share).
Conservatism is generally one of the characteristics of the "land" type regions
(including a specific element for Almăj Land16), supported by the population with primary

16
Conservatism has always characterized the people from Almăj, aspect highlighted at different times in their
past history, especially after the militarization of villages. “Even the most outstanding representatives of the
Vienna Court recognized that the Romanians of Banat military border are very much related to their past
history, the tradition inherited from ancestors that they grow and develop, for which they were considered
conservative, unresponsive to the new because they opposed to the introduction of rules that were inconsistent
415
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

and secondary education, which represented 63.47% of the share of respondents. We

believe that this is beneficial, on the one hand, because it contributes to the preservation of
customs and traditions, but on the other hand, it can also have negative repercussions on
the regional system through its evolutionary stagnation.
Another aspect that we have noticed from the questionnaire has been the one that reveals
the feeling of belonging of the people to their homeland, leaving their native place being
unimaginable for the people from Almăj. They are "bound to the land" and leaving the
place where they were born, or stepping beyond the limits of what they call "Almăj Land"
or "Almăj Valley" would represent for many of them the loss of cultural identity of which
they are so proud.
The identity of "almăjeni", 100% self-attributed, is for the people of the region "a
title of nobility", a pride. The main attributes that differ them from their "neighbours" from
Craina are: their idiom (language), their costumes (referring here to the folk costumes) -
some mentioning the folk dances as well, the customs and/or traditions, the attitudes and
behaviour.
In such statements, we actually recognize some of the main factors ensuring the
unity of the community, especially when it comes to a rural one, as is the case of Almăj
Land. These factors were presented by Marica in 2004 as: family relations, marriage - the
relationship between villagers, attachment to the same social institution, territorial
closeness (neighbourhood)17, life and common experience, similarity of beliefs, customs
and traditions.
If we compare the strengths and the weaknesses of the people from Almăj, we find
several aspects: the emphasis on moral traits in the string of self-identification and less on
the physical ones, the public reluctance to highlight the negative and the pride to suggest
the positive aspects, especially since "local pride is an awareness of the value of Banat"18.
Those surveyed have presented in more than 38.26% of the cases two or more positive
aspects that shape identity, while only 4.34% of them have mentioned a second defect as
well. Most of those who have replied have limited to presenting a single negative aspect.
As an example, we can consider the pride that is seen rather as defect of the population
(22.6%) than as its advantage (6.08%).
Building a positive self-image shows other features that we could easily identify of
the people from Almăj: self-confidence, optimism of catching up with the others, etc.,
many having their origin in history.
When we refer to "others" in the Almăj regional system analytical approach, we
talk about both "another ethnic group" as well as "another region".
"Another ethnic group" is represented in Almăj Land by the Czech minority,
colonized here in the nineteenth century, forming 100% of the population of Ravensca.
The Czech village has been reviewed and considered by us, as an enclave of the Almăj
regional system as a result of three important factors: isolation, ethnicity, religion. The
field research have revealed several specific features which give its identity: the self-
assumed name of "pemi", the same name being attributed to them by the people from

with local customs” (Groza L., 1977, Arhitectura caselor grănicereşti, în Studii şi comunicări de Etnografie-
Istorie, II, Caransebeş, p.50).
17
Generally, in rural areas, neighbours remain the same, do not change as they do in urban areas.
18
Miu-Lerca C., 1938, op.cit., p.20.
416
 Ana-Neli IANĂŞ

Almăj; the similarity of the qualities and the defects which has provided one of the most
typical cultural interference; the shape of individual elements of folk costumes, language,
customs and traditions, architecture of peasant houses, connection between the individual
and the "place" (ground), etc.
"The other region" refers to "the neighbours" from the micro-region of Craina,
next to Almăj Land. The investigations carried out in several localities from Craina
(Pârvova, Lăpuşnicel and Şumiţa) have revealed elements of differentiation between them
and the people from Almăj, thus facilitating the proper establishment of the eastern
boundary of Almăj Land.
The folk culture of people from Almăj can be reflected both through a series of
material and spiritual values, being considered a "common culture" of simple people.
Among the material values that individualize Almăj Land as a geographical
region, include:
▪ the house (household) and the peasant household showing: the extension of the
living area from the mountains to the valley, the reflection of the dual nature occupational
system - livestock and crop production, the link between raw material and construction
characteristics of the houses, the level of social development of Almăj community, the
intra-regional differences regarding the typology of houses (modern architecture decreases
according to the size, location and degree of economic development of each settlement).
▪ technical architecture and folk technique monuments (churches and peasant
technical installations - felting and fulling machines, bow saws, stills, oil mills, fruit ovens,
well mills) highlight the interference of influences with the neighbouring regions.
▪ traditional economic activities that have forced the region to adopt a
predominantly agricultural economic profile.
The spiritual values have made a significant contribution in shaping the culture of
Almăj Land as well. Important in this respect are:
▪ the traditions and the customs that represent the emblem that can identify a
space. Following field investigations in 2007-2009, we have found that a large part of the
traditional customs are not preserved nowadays, others reducing their range to the villages
belonging only to the regional system. However, at an inter-regional level, we have found
a much higher conservation to preserve customs and traditions, compared with the
surrounding regions or microregions where modernism has left its mark more quickly on
local communities. With regard to the intra-regional situation, the preservation of customs
is more obvious in the villages where the rural life (with all the elements that define it) can
still be considered an element of identity, within the more isolated communities and
villages, while the proportion of these customs and traditions decreases to almost total
extinction in the case of more developed villages or in the ones located near a
communication means that facilitates the access to the "exterior", to the neighbouring
regions (such as Bozovici commune and all villages belonging to it).
▪ folk costumes, songs and dances define Almăj Land as a homogeneous region;
the intra-regional differences are minor compared to other "land" type regions in Romania.
57.39% of the 115 people surveyed use to dress in folk costumes (for major holidays or
weddings).

417
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

In the process of delimitation of Almăj Land, an important role is the one of the
historical evolution, namely the political-administrative criterion. It is important to note
that the historical evolution of Almăj Land has followed the same course as the historical
evolution of the region where it is located, Banat. Thus, every historical event that has
taken place in Banat has had repercussions on Almăj Land, especially in terms of spatial
configuration on the territory in different historical periods (Table 1).

Table 1. Historical development of the political-administrative boundaries of Almăj Land

The political-administrative unit to which Almăj
The historical
year/century belonged/its form of political-administrative
period
organization
118 AD
Dacia Superior
Daco-Roman (Emperor Hadrian)
(1st cent. BC-6th 161-180 AD
cent. AD) (Emperor Marcus Dacia Apulensis
Aurelius)
10th cent. AD Voivodeship of Glad
1165 AD County of Cenad
Severin Banat with the centre in Turnu Severin and
1233 AD
then in Caransebeş
It appears in documents as "Halmosd" District, part
14th cent. AD
of the 8 privileged districts of the Severin Banat
Middle Ages
Almăj district was a border area of the autonomous
16th cent. AD
principality of Transylvania
th Almăj belongs to Severin County or the pashalic of
17 cent. AD
Timisoara
"Halmas" District is mentioned in documents,
1690-1700
consisting of 14 settlements.
Rule of the 1718-1720 "Allmasch" District
Habsburg Empire Almăj Circle("Allmasch") with the centre at
1720-1773
(1718-1773) Bozovici (Boschoviz), belonging to Orşova District
Almăj was part of the Romanian-Illyrian or
Wallachian-Illyrian border regiment, being
1773
Militarization of organized into two companies - in Bozovici and
Almăj villages Prigor.
(1773-1867) Almăj was part of the same border regiment,
1845 organized into three companies - in Bozovici,
Prigor and Dalboşeţ.
Demilitarization, the annulment of the border
regiment and the entry of Almăj under the
The Austro- 1872-1880
administration of Severin County with centre in
Hungarian ruling
Caransebeş, as the "county".
(1867-1916)
Setting up of Caraş-Severin County with the centre
1880
in Lugoj, to which Almăj Circle belonged as well.
Almăj was part of Caraş-Severin county, Bozovici
1919
region.
Interwar period
1925 Almăj was part of Caras county, Bozovici region.
1929-1931 Almăj belonged to the Ministerial Directorate from

418
 Ana-Neli IANĂŞ

Timisoara.
Almăj belonged to Timiş county, with the centre in
1938-1940
Timisoara, Bozovici region.
Period of the Caras county, Bozovici region - consisting of 14
1939-1945
Second World War communes.
Almas district (Almăj) belongs to the Severin
1950-1952 region with the centre in Caransebeş. Almăj centre
The socialist was moved from Bozovici to Mehadia.
regime 1952-1956 Almăj district (Almăj) belongs to Timisoara region.
(1945-1989) Almăj district was divided into: Bozovici District
1956 (centred at Bozovici) and Orşova district (centred at
Orşova).
Almăj Land belongs to Banat region, Caraş-Severin
Post-socialist county and includes the administrative territory of
period (1989- seven communes: Bănia, Bozovici, Dalboşeţ,
present) Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor and Şopotu
Nou.

The landscape criterion has an important role in the regionalisation process. In

Almăj Land, a purely rural regional system, the landscape has had a balanced role in its
delimitation process, due to its functional dependence on the particular nature of the place.
However, the Almăj regional system is defined by a distinct landscape aspect dictated by
several factors:
• domination of the areas occupied with forests and agricultural crops, pastures and
meadows in alternation with entirely rural settlements;
• adaptation of the localities to the landscape, both in structure and texture (the
scattered type in the mountain area of the system and the linear ones in the depression
area) and size (most belong to the category of small and medium localities) or functionality
(predominantly agricultural);
• underdeveloped transport and communication infrastructure;
• the quality of life is not very high, which is reflected separately in the landscape,
through behaviour, speech, clothes, the level of education, etc.;
• detached lifestyle, totally different from the urban, under cyclic and natural laws;
• an area of conservation, regeneration and preservation of the landscape for tourism,
cultural and spiritual needs, etc.
A final criterion that we have used in the process of delimitation of Almăj Land is
the functional criterion. Based on this criterion, we have pointed out several features of
Almăj regional system. Thus, Almăj Land is a polarized functional region, even if, within
its current limits, it is nothing but a subsystem of a larger natural and historical system (i.e.
Banat).
Secondly, the current administrative-territorial model adopted in Almăj has been
created on an old conservatism of the same nature, something that has allowed the shaping
of a specific folk culture, combined with the Almăj mentality, a mentality that has imposed
the highlight of certain elements of territorial identity, reflected in the organization of the
household, the village, the territory used, etc.
419
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

The premises and the consequences of organizing the space in Almăj Land are
reflected in the economic functions that the present regional system has had and continues
to fulfil. As a result, its basic functionality is agro-pastoral and industrial (timber
exploitation) and the elements that may represent alternatives for its future economic
development can be considered economic activities related to wood and tourist revaluation
of the rich potential available in the region. All the aspects mentioned lead to the
conclusion that the most important indicator in the spatial organization process of the
region studied and even in the regionalisation process is the optimal functionality of the
system.

THE NATURAL COMPONENT OF

ALMĂJ LAND REGIONAL SYSTEM

The morphological component of Almăj Land

Within the introspection conducted on the natural component of Almăj regional

system, we have considered the following elements: physical characteristics (lithology and
topography), climate characteristics, quantity and quality of resources (hydrological, soil,
biogeography, tourism) - all these are necessary elements in the process of inhabiting and
developing the land.
Almăj Land relief configuration (with the three characteristic stages - the mountain
stage, the piedmont and the depression itself) is the result of a long evolution in which
tectonic movements have imprinted certain features in the relief. The beginnings of the
mountain stage formation of Almăj regional system correspond to the precarpathian time
and the process unfolded over several periods and geological eras had many consequences:
the emergence of a system of faults (in northern and eastern parts of Bozovici Depression),
the carving of the levelling surfaces (identified and named by French geographer, Emm. de
Martonne in 1924), the production of sliding rupture or subsidence that created the tectonic
depression of Almăj; the completion of Bozovici piedmont during the superior Pliocene,
the vertical deepening of Nera River and its tributaries in Quaternary, resulting in the
formation of the seven levels of terraces system (from 2-3 m altitude - the meadow, up to
110 m, the seventh terrace). However, the paleogeographic evolution had consequences on
the completion of the types of geological structures, in each stage of the relief ranging
from hard, crystalline rock in the high mountain area, to the soft sedimentary basin of the
depression. The foundation of the relief units that make up the regional system analyzed
belongs to two distinct tectonic groups: the local Danubian and Getic layer.
The petrographic mosaic was, for Almăj regional system, an element of
favourability imposed through the economic potential. It is about a wide range of
underground resources (iron ore, gold, coal, asbestos, etc.) which, in the past, was one of
the vital factors contributing to the population of the region by attracting the work force
from outside the system for their exploitation. Currently, however, most of these
operations have been stopped due to high costs with their exploitation, except for mainly
the construction rocks.

420
 Ana-Neli IANĂŞ

To this, we can add the relief diverse genetic types (structural-tabular, monoclinal,
pleated, block-faulted, karst, developed on conglomerates and rivers) with impact on the
economic and landscape diversification of the regional system.
The morpho-geographic regionalisation of Almăj Land relief is represented by
several units and subunits belonging to the Banat Mountains. These are: Semenic
Mountains (southern sector), Anina Mountains (the south - south-east), Locvei Mountains
(eastern sector Carbunari Plateau) Almăj Mountains (northern sector), Bozovici Piedmont,
Bozovici Depression with the ridges and terraces sector, and Ţărovei Hills.
One of the most relevant factors in understanding the genesis and the evolution of
Almăj regional system was the relief morphometric aspects analysis (hypsometry, density
of landscape fragmentation, depth of relief fragmentation, slope and slope
exposition).These quantitative elements were the basis for a qualitative assessment,
exercising great influence on both the environmental features and human activities related
to the exploitation of geographical space.
The relief stages that make up the Almăj regional system have determined the
evolution of the region, imposing limits, starting with the actual limits of Almăj Land
(which trace the greatest heights of Almăj, Semenic, Anina and partly Locvei Mountains)
up to certain limits on land use (agricultural crops in the floodplain and lower terraces,
pastures and meadows in the piedmont area and upper terraces, livestock in the mountains
and piedmont area), as well as the delimitation of the built space from the non-built one
(most of the settlements being located along the Nera valley and on the terraces).
The relief also affects other elements of the natural components: the favourable
climate for the system, the flow and orientation regime of hydrographical network, the
biogeographical staging and the conditioning of the paedogenesis process. There is also a
close link between the relief stages, the depression taking over several elements from the
mountain stage (water resources, climate type, etc.).
The relief and especially the mountain space imposed a variety of the
humanization process, influencing human ecosystems through the morphometric aspects
that define it19. Thus, the humanization process exceeded the limits of the depression due
to the revaluation potential offered by the relief, in order to organize the settlements and
the opportunities to practice various economic activities. For Almăj Land, the surfaces
developed on a crystalline foundation and characterized by low values of the energy
fragmentation of the relief, have emerged as areas of favourability for inhabiting the land
and its economic recovery, while the fragmented areas, geologically unstable and with
active geomorphologic processes, have a very low degree of favourability. Accordingly,
the relief has a rich geo-economic potential that has imposed in Almăj Land a mountainous
type of economy based on agriculture and typical industry.
The shelter role of the massive mountains is highlighted not only by the creation of
favourable conditions for the life and the continuity of the Romanian majority population,
but also that of "ethos generating space”20, i.e. the preservation of ethnoculture, reflected

19
Matei Elena, 2007, Ecosistemele umane. O abordare din perspectivă geografică, Edit. Universitară,
Bucureşti, p.17-18.
20
Ibidem, p.108.
421
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

in two aspects: the ethnospiritual feature (expressed through folk costumes, songs, dances,
etc.) and the ethnoproductive feature (preserving traditional crafts and occupations).

The climate component of Almăj Land

The territory of the Almăj regional system belongs to the moderate temperate-
continental climate, the Banat subtype with frequent sub-Mediterranean influences. To
capture the specific aspects of Almăj Land, we have analyzed the climate elements using
the meteorological data from the weather stations from Bozovici (256 m altitude), Semenic
(1432 m) - for the interior of the region - and Caransebeş, Oraviţa, Berzasca, Anina
pluviometric station - for the exterior of the regional system. We have identified some
regional climatic differences by capturing all the types of complex and elementary
topoclimates with their peculiarities. We are referring to the mountainous topoclimate
(with mountain peaks subtypes, slopes and depression), the high hills topoclimate (specific
to Bozovici piedmont), that of the Nera valley and meadow, as well as the topoclimate
imposed by the limestone surfaces.
The maximum degree of favourability for the system has been consisted by the
topoclimate of Nera depression and meadow, beneficial for inhabiting the land and
agricultural activity practice (we have identified the crop growing season duration of about
280 days in the depression, compared to 227 days in the mountains of the region).
On the other hand, the climatic phenomena with a restrictive role in the system do
not have great value in terms of frequency or intensity, most of them being unpredictable
or predictable over a short period of time. Among them, the most likely to produce are:
thermal inversions, torrential rains and hail.

The hydrological component of Almăj Land

In the literature, Almăj Land is known as Nera Land, because the entire surface of
the region is grafted on the Nera river basin and its tributaries. The average depth of the
underground water level is between 2 and 5 m, while the lacustrine units are scarce. There
are three artificial lakes (Gura Golâmbului, Tăria, Poneasca) and two cryo-nival lakes in
Semenic Mountains (Băile Mari and Băile Mici ale Vulturilor).
The entire Nera river basin is part of the western Carpathian system, whose
features we have shown following the analysis of data recorded at the 6 existing
hydrometric stations here (Pătaş, Prigor, Bozovici, Dalboşeţ within the regional system and
Sasca Montană, Naidăş, outside the region.
The hydrological component has worked as an element of favourability in shaping
the regional system through several aspects: the water supply (a matter which has helped
populate the region and the descent of people from the mountains down to the depression),
the provision of food resources such as the fish fauna valued today at Miniş trout fishery,
the economic use through the peasant technical installations operating under hydraulic
force, the tourist function valued through the presence of springs, waterfalls, lakes, etc.
On the other hand, the hydrological hazards (floods) and the anthropogenic factor
impact through pollution are the main areas of concern that may influence the system.

422
 Ana-Neli IANĂŞ

The biopaedogeographical component

The biogeographical regionalisation is imposed primarily by orographic factor, the

prevailing forests are made of beech trees (Fagus sylvatica) in the mountains, the pastures
and hay fields in the piedmont area and the agricultural lands in the depression. The ratio
between the human and the vegetal components has changed over time, in a manner
similar to that of the relief. Thus, in history, like the relief, the vegetation (especially
forestry, which is dominant) represented the shelter of the population, then the source of
supply of wood as raw material used in housing construction, heating and then its
exploitation for economic reasons. We can say with certainty that the population has its
existence related to forest resources, the forest being one of the vegetal components that
provide interdependent relations with all the system components.
Different combinations of natural factors are best revealed by the soil. Their study
has highlighted the various types for Almăj regional system, a large spread of arable soils
with average fertility, but good for grazing, hay and fruit trees. The majority of soil types
found here need to be improved to increase fertility that is diminished by several limiting
factors: non-uniform fields, their coverage with rocks, etc.

GEODEMOGRAPHIC AND HABITAT COMPONENT

The geodemographic component of Almăj Land

The numerous archaeological finds have revealed traces proving the fact that
Almăj territory has been inhabited since ancient times. Currently, the region's population
amounts to 15,496 people (4.65% of Caraş-Severin county). The analysis of Almăj Land
geodemographic evolution during 1791-2008 has shown periods of population increase as
well as geodemographic decline because of political, social, cultural, etc. reasons. From
this point of view, the Almăj regional system communes fall into four evolutionary
categories:
▪ communes where the geodemographic evolution recorded a discontinuous
declining path (1880-2008): Bozovici, Lăpuşnicu Mare, Dalboşeţ and Eftimie Murgu;
▪ communes where the geodemographic evolution recorded a declining path during
1880-1956, an ascending one during 1956-1992 and another declining one after 2002:
Prigor;
▪ communes where the geodemographic evolution recorded a declining path during
1880-1956 and a discontinuous ascending one after 1956: Bănia;
▪ communes where the geodemographic evolution recorded a discontinuous
ascending path during 1791-1956 and a discontinuous descending one after 1956: Şopotu
Nou.
The potential support that people can benefit and can capitalize according to the
opportunities offered and their interests has been calculated using indicators such as
overall density, net density, physiological density and ecological density of the population.
423
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

From their analysis, we have found that the entire regional system stands out
predominantly through the agricultural profile, communes with the highest values of the
overall population density, recording the highest values of net and physiological density,
which reveals a high degree of human pressure on space. On the other hand, the low values
of general, net, environmental and physiological densities of the population, such as Bănia
and Prigor villages, show the high potential of resources available to the commune, which
are insufficiently revaluated because of the geodemographic decrease and aging
phenomenon, but that could meet the needs of the population in the conditions of
geodemographic growth.
The natural growth with its two components, birth and death rates, have caused a
negative natural balance in Almăj Land, while the migratory growth (which is positive in
many commune) has turned out to be an advantage for the region in view of its future
development.
To complete the information on the geodemographic component of Almăj regional
system, we have analyzed the population structure by different criteria (gender, age,
ethnicity, religious structure, language, environments, socio-economic structure). For
example, the age pyramid by gender revealed several aspects:
• The evolution of the population has not known major changes in recent years,
related to the age or gender groups (the female population is numerically predominant);
• the bottom of the pyramid is quite underrepresented as a result of low birth rates after the
legalization of abortion, changing the mentality of the population and adopting "the Banat
family type model" (with one child);
• an increase in the elderly group may be noticed, as well as maintaining approximately
the same trend of increase in the adult population, again suggesting issues of population
aging;
Consequently, we consider that the assertion that many phenomena observed in
Almăj regional system can become true geodemographic risks is not mistaken. The
calculation of indicators such as the demographic dependency ratio, the rate of
demographic aging, the young and old population pressure are just some of the indicators
that support the above statement.
However, the ethnic, linguistic and religious structures reflect the troubled history
of Almăj, highlighting the basic feature of a "land" type of territorial entity. We speak of
more than 90% of the Romanian people, Romanian-speaking, Orthodox religion, living in
each Almăj region settlement. The only exception is the village Ravensca, an enclave of
Almăj Land in terms of ethnicity, language, religion, culture.
We cannot speak about a structure of the population according to the
environments, the region being 100% rural. Instead, the socio-professional structure
approach has involved three aspects:
• the analysis of the population activity rates (overall rate of activity that shows a
continuous decrease in the region, with the transition to market economy and the
unemployment rate which increases visibly);
• the professional structure analysis of the active population (predominantly
highlights the agricultural profile of Almăj Land);
• the analysis of the education level of population (reveals the average education
level of the population, explained by the greater involvement of people in agriculture).

424
 Ana-Neli IANĂŞ

The habitat component of Almăj Land

All the settlements in the region between which interdependent relations have been
constituted form the settlements system of Almăj Land, a purely rural system of
settlements21, characterized by two key features: hierarchy and centrality. The rural
feature of the regional system is proven by its structure comprising: a single village with
the inter-commune functions, several villages with functions of commune residence and
several smaller villages and hamlets, all hierarchically structured and characterized by the
interdependence with each other.
The peak of the pyramid is the most developed village in the regional system, the
one fulfilling the inter-commune functions and is the largest in terms of population, the
size of the settlements decreasing towards the periphery of the system in accordance with
the rule of the demographic potential distribution system.
The hierarchical structure of the Almăj Land rural system is as follows: the base
system is represented by the hamlet (permanent settlement, with low population in terms of
numbers: Poneasca, Valea Minişului, Bârz, Boina, Boiniţa, Reşiţa Mică, Prislop, Driştie,
Valea Răchitei, Răchita, Valea Roşie, Urcu, Poienile Boinei and Cârşa Roşie), the
following levels are represented by the village (Gârbovăş, Prilipeţ, Şopotu Vechi, Moceriş,
Borlovenii Noi, Borlovenii Vechi, Pătaş, Putna, Ravensca, Stancilova) then the commune
residence village (Bănia, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Şopotu Nou)
and the inter-commune functions village (Bozovici).The latter has the role of central place
in the system, providing goods and services to a large area, almost 1000 km² (Figure 2).

Fig. 2. The hierarchical structure of the Almăj Land rural system (1956)

21
“Rural settlements should be viewed as groups of people and households, unfolding their activity in a given
territory and whose appearance changes depending on the socio-economic formation” (Şandru I., Aur N., 2009,
Geografia aşezărilor rurale, Edit. CD Press, Bucureşti, p.35).

425
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

The mentioned structure was valid until 1956 when the hamlets received the status
of villages. This has led to the disappearance of the baseline regional system (the hamlet)
and to its restructuring hierarchical levels through the maintenance of the levels
represented by: villages, commune residence villages and the inter-commune functions
village (Bozovici), (Figure 3).

Fig. 3. The hierarchical structure of the Almăj Land rural system (2009)

The order in which the settlements from Almăj Land were documented does not
reflect their age, but it is shown by the legal relations governed by the Austro-Hungarian
Empire chancelleries (Table 2).

Table 2. The order in which the settlements from Almăj were documented
Nr.
Locality Year
crt.
1. EFTIMIE MURGU 1410
2. MOCERIŞ 1439
3. BOZOVICI 1484
4. BĂNIA 1484
5. PRILIPEŢ 1484
6. LĂPUŞNICU MARE 1540
7. PRIGOR 1550
8. PUTNA 1577
9. DALBOŞEŢ 1603
10. GÂRBOVĂŢ 1603
11. PĂTAŞ 1603
12. ŞOPOTU VECHI 1607
13. BORLOVENII VECHI 1690
14. ŞOPOTU NOU 1828
15. BORLOVENII NOI 1829
16. RAVENSCA 1858
Sursa: Ghinea Eliza, Ghinea D., 2000, Localităţile din România. Dicţionar,
Edit. Enciclopedică, Bucureşti

426
 Ana-Neli IANĂŞ

The 31 settlements of Almăj regional system (of which 7 are commune residences)
are distributed in the system according to several criteria: by size (those with a population
of over 400 inhabitants) are situated on either side of the Nera meadow, following the
contact line between valley and mountain, and the smallest are located in the piedmont and
mountainous area up to about 900 m altitude, by economic activity there are the one from
the depression with a predominantly agricultural profile based on crop, and the ones
located at over 500 m altitude based on livestock and exploitation of forests, by
morphological characteristics there are gathered villages (polygonal, elongated, elongated
with branches along the river and transport network) in the depression and scattered
villages in the piedmont and mountainous area. In general, the frequency of settlements
and the number of households are influenced by several factors: the size of a commune
border, the features of the built-up area, the role of favourability or restrictiveness of the
orographic factor, the geographical location related to the main access area; the
characteristics of the soil, the underground water depth, the feature of the nearest water
course, the position fulfilled by Bozovici locality through its villages in the past and
currently through the polarizing centre role it holds in the system, etc.
The unequal distribution of settlements in the system is evidenced by their average
density (2.86 settlements/100 km²). The surface of a settlement in Almăj Land has quite
high values (34.87 km²/settlement) because the administrative area of each commune is
very large relative to the number of villages that form it. The average distance between two
villages is 5.9 km, and the calculation of the dispersion index of settlements reflects their
compactness and the scattering degree specific to a small number of villages (Table 3).

Table 3. Almăj Land. Quantitative indicators of the distribution of settlements

Total Density of
Number of
Communes surface settlements/ a d.m. Id Pc
villages
(km²) 100 km²
Bănia 207,68 2 0,96 103,84 10,19 0,6 2,44
Bozovici 187,77 4 2,13 46,94 6,85 0,78 5,23
Dalboşeţ 77,04 7 9,08 11 3,31 2,72 9,93
Eftimie
99,02 1 1 99,02 9,95 - -
Murgu
Lăpuşnicu
123,81 2 1,61 61,9 7,86 0,58 2,36
Mare
Prigor 301,63 5 1,65 60,32 7,76 3,04 18,24
Şopotu Nou 83,36 10 11,99 8,33 2,88 7,39 21,62
ALMĂJ
1080,3 31 2,86 34,87 5,9 - -
LAND

Based on these considerations, in Almăj Land we have identified several types of

rural landscapes: depending on natural factors, Almăj Land is part of the mountainous
rural landscape, depending on the social factors, the structure belongs to the rural
landscapes with a descending and static social dynamics ; and according to the economic
criterion, there are two types of rural landscapes (specific to the primary sector - the

427
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

communes of Eftimie Murgu, Bănia, Dalboşeţ, Lăpuşnicu Mare and Şopotu Nou, as well
as the ones specific to the secondary sector - the communes of Prigor and Bozovici).

THE ECONOMIC COMPONENT OF ALMAJ LAND

Agriculture. Types and forms of agricultural exploitation

The Almăj regional system has pastoral and agro-industrial economic

functionality, diversified on units and relief stages. Agriculture is the backbone of the
entire economic structure of the system, being the activity of the inhabitants of ancient
times to the present, regardless of the form it was practiced: celery agriculture (the Bronze
Age), fallow farming (during the Geto-Dacian and Daco-Roman periods), field agriculture
(in early feudalism), biennial and triennial agricultural system (in the nineteenth century),
extensive agriculture (the early twentieth century) and intensive agriculture (nowadays).
Livestock is the main activity at the expense of crop culture, the most important in
this agricultural branch being sheep and cattle growth. In terms of crop culture, the land
structure and the types of soil imposed the development of orchards (apple and plum
culture) and then the culture of cereals and fodder plants.
The socialist era collectivization affected only 9 localities in Almăj Land due to the
less extensive agricultural lands as a result of orography. The abolition of collective farms
had several consequences: the disruption of agricultural production in some areas with uses
optimally located, sized and arranged; non-use of production factors; impossibility to use
the technical facilities in economic conditions (irrigation systems, anti-erosion works, etc.).
The fact that the peasant has become the owner of the land received will allow a
better organization of personal and social interests, in some forms of economic
exploitation, the peasant becoming an element of stability, social balance. Major
imbalances have occurred through the disappearance of farms that could use modern
technology.
The agricultural development in Almăj regional system is not one of the largest,
due to several factors, among which are:
- the abolition of collective farms and the forced privatization that has taken people
by surprise, they have not been prepared to adapt to new changes;
- the investments in agriculture are insignificant, primarily because of the relative
isolation of the region;
- the practice of agriculture by means obsolete, as a consequence of the inability to
use industrial products (agricultural machinery, tractors, special fertilizers, etc.) by all
farmers as a result of the high prices;
- the agricultural productions depend largely on the influence of natural factors that
can act favourably or restrictively in realizing this economic activity in the system, etc.;
Trying to reduce all the defects of the socialist economy through privatization and
simple transition to market economy has created an agricultural crisis accentuated by the
idea of returning with the restoration of property rights to the traditional forms of land
exploitation. The new owners of the land, understanding the effects of the abolition of
collective farms have attributed part of the area of land acquired to the organized
428
 Ana-Neli IANĂŞ

agricultural companies and family business groups, which have met the conditions for
optimal use of land, facilities and land improvements, etc.
Given the size of farms, private producers could be included in the following
categories:
• Category I - owners of small and very small areas ensuring some of the products
needed for their household, the family works the land in general.
• Category II - a - owners of larger surfaces of land ensuring not only their means
of subsistence but also some surplus that manufacturers will capitalize on the market.
Usually, they do not work elsewhere.
• Category III - a - includes owners of larger areas, young people representing the
basis of the market production (Bold, Crăciun, 2001).
Of the three categories, the first is most commonly found in the regional system of
Almăj Land, the population working in agriculture has reduced surfaces of land, and the
production obtained is used for consumption in the family, locally or at most weekly
valued at the fair in Bozovici.

Industrial activities and their role in shaping Almăj regional system.

Types and forms of industrial revaluation

The secondary sector of Almăj Land's economy is in an early stage of development

particularly after 1990, due to the inhibition of population on a mental level, the lack of
funds for investment, the lending legal system, the taxation that have had rather a
restrictive role in the progress of the region.
The manufacturing industry is better represented than the mining. We should
mention the following in this regard: the exploitation and processing of wood (the wood is
valued both locally and exported abroad, especially in the Arab states), the existence of an
establishment manufacturing rubber and plastics in Bozovici; the food industry with the
milling and bakery industry and the dairy industry (the cheese factory in Prigor). For 2000,
the County Commission of Caraş-Severin Mountain Area aimed at creating a "Milk of
area" in Almăj including all the localities belonging to the 7 communes.
The potential direction of development of the small and medium industry Almăj
Land refers to the processing of local agricultural raw materials, with chances of recovery
by marketing. This automatically implies the rational use of the existing work force
available in the system. However, the prospects of development (which would mitigate
intra-regional imbalances between the Western system virtually devoid of significant
industrial activities and the east characterized by the strong concentration of industrial
units, could be to develop the dairy industry, the meat processing, the leather industry and
fellmongering, the craft production (leather sandals, wooden objects), etc.

429
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Trade and economic relations

Attaining high growth for any region is conditioned by the development of trade
both within the system, especially with other regions, constituting a basic element in the
individualization of the Almăj Land regional system.
As types of exchanges and economic relations, we notice the traditional ones,
such as fruit and brandy trade, activity maintained until today. This exchange is done
especially at fairs in the plains of Banat, in the early form of barter (in exchange for these
products, the people from Almăj receiving grain) and later by receiving financial
resources.
This trade is carried out both locally at the weekly fair Bozovici and regionally
(especially at the fairs of Anina, Oravita, Reşiţa and Moldova Nouă) or even
internationally (this exchange practiced from the nineteenth century with the Germans or
the Turks, especially with animals - cattle and sheep - and nowadays with industrial
products).
The wood extensively exploited in the system has represented a prerequisite for the
development of trade with Arab countries.
Another type of trade and economic relations mainly practiced in the past has been
less beneficial for the development of the system, meaning the assignment activities. In
particular, under the Austro-Hungarian rule, large areas of land were leased for natural
resources, especially gold and coal, but also forestry. The only benefit that the regional
system used to have from developing this type of economic relations was the creation of
jobs during period of exploitation. Mining activities and especially wood exploitation
resulted in the colonization in Almăj Land, particularly of the Czech population, setting up
the villages from the high altitudes of the system: Ravensca and Stancilova.

Communication and transport routes

Transport is the component through the exchange of mass, energy and information
is performed between the territorial system under analysis and the external regions, as well
as the intra-regional trade. The communication lines facilitate the system inputs and
outputs and the links between the core system cells represented by human settlements
(Puşcaş Angelica, 2007). To these we add the links between different economic sectors and
activities, as well as the social ones, through the transport of goods and persons.
In Almăj Land regional system, the only existing transport routes are the roads.
The rail transport is completely absent, the polarizing centre of the system, Bozovici
locality, being at a distance of 34 km from Anina railway station, 46 km from that of
Iablaniţa, 53 km from Oraviţa, 70 km from Reşiţa and Băile Herculane. This is one of the
most restrictive factors in the development of the region, reducing the intensity of the
exchanges of materials, energy and information with other regions.
Almăj Land's road network configuration has a relatively orderly texture imposed
by physical and geographical factors. Roads have maximum accessibility in Nera valley
and its tributaries, facilitating the connection of all the settlements in the region with the
polarizing centre, Bozovici. The convergence point of the road network within the system

430
 Ana-Neli IANĂŞ

is Bozovici locality, the highest density of roads being in the central-western part of the
system.

Tourism, a development alternative of Almăj Land regional system

An alternative system development is the tourism. This implies the existence of

two poles:
► the area of origin of the flow of tourists - mainly corresponds to the county in
which the region is expanding its area (i.e. Caraş-Severin) and the neighbouring counties -
Timiş and Mehedinti, while the foreign tourists are not very many, resuming to the
neighbouring states: Serbia and Hungary, their intensity decreasing more and more
regarding the central and western Europe.
► the destination area of the flow of tourists - corresponds to the seven
administrative communes that make up Almăj Land regional system, the commune with
the largest flow of tourists due to its offer being Rudăria (Eftimie Murgu).
Different channels of communication are established between the two poles
(represented by the tourist infrastructure) that can stimulate or, conversely, restrict the
movement of tourists, according to their degree of modernization. From this point of view,
the regional system presents a very poor situation, but, by involving investors, it will
certainly contribute to the revitalization of an area rich in ethnographic mental resources
whether or not embodied in physical geography and human component, and could become
the key motivation of the region through tourism development. However, it should be
mentioned the fact that the size, the intensity and the diversity of tourist flows, their
orientation and their economic efficiency depends on the presence of diverse and highly
attractive tourist offers.
The SWOT analysis of the tourism phenomenon from Almăj Land has a major
importance in identifying the positive aspects that could be an alternative for future
development of the regional system, the negative aspects and risks, as well as in capturing
opportunities that would allow the development of this economic sector.
STRENGTHS:
• the presence and the diversity of tourism resources (natural and anthropogenic)
that allow the development of several types of tourism (religious, cultural, rural, scientific
and sightseeing, recreational, summer), the most important areas in this regard are: Nera
Valley, Miniş Valley with the mixed reservation Bigăr and Rudăria Valley);
• the existence of protected areas (natural mixed reservations and Nerei-Beuşniţa
National Park);
• the preservation of an original material and spiritual culture that defines Almăj
Land as an ethnographic mental space;
• the presence of Nera river, allowing rafting in the gorges and hiking;
• the existence of the most important mulinologic reservations in the south-eastern
Europe, in Rudăria Valley, where 22 mills are preserved;
• the 100% responses of the people from Almăj to the questionnaires, according to
which tourism would be a safe alternative for the development of the region, also

431
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

indicating their willingness to accommodate tourists and, why not, to help develop rural
tourism.
WEAKNESSES:
• the poor communication with the neighbouring regions of Almăj Land because of
the relief, resulting in some isolation from the flow of tourists from abroad;
• the poor weather conditions and winter tourist offer, which determines the
seasonality of tourism activities;
• the underdeveloped transport infrastructure, which limits the access to tourism
resources in the regional system;
• the lack of accommodation units such as guesthouses, hotels, etc.
• the lack of classified tourist households, which is the starting point for the
development of rural tourism;
• the lack of interest of authorities involved in the rehabilitation of the existing or
non-functional housing units (Miniş hotel in Bozovici);
• the failure to promote tourism products nationally and internationally;
• the most common form of tourism practiced is the transit tourism;
• the uneven spatial distribution of anthropogenic tourist objectives, especially
natural ones;
• the lack of marked trails in the mountain area with access from Almăj Land;
• the lack of concern for creating a brand image and promoting the concept of
Almăj Land as a tourist destination mainly through the ethnographic and cultural potential
available;
• the competent and motivated socio-professional category in the development and
promotion of tourism is reduced numerically.
OPPORTUNITIES:
• the construction of accommodation units and transport infrastructure;
• promoting the tourism offer of Almăj Land regional system;
• the practice of organized tourism in protected resources against degradation (both
natural and anthropogenic ones);
• the hunting and fishing tourism can be promoted in the context of the existence of
rich resources;
• the priority development of rural tourism through special and unique
ethnographic and cultural values in the region;
• unfolding several folk events in other parts of the country;
• marking mountain trails;
RISKS:
• the economic decline of the region (with an agro-pastoral and industrial
functionality: wood exploitation and processing);
• the degradation of the natural environment in terms of inadequate facilities;
• the disappearance of customs, traditions, preserved from ancient times.

432
 Ana-Neli IANĂŞ

THE REGIONAL CHOROTYPE OF ALMĂJ LAND.

ISSUES RELATED TO THE REGIONAL DEVELOPMENT

In order to capture the particular issues relating to the regional development of

Almăj Land and to highlight how the community has organized its own space, we turned to
the application of modern methods of analysis, proposed by the French geographer Roger
Brunet, the chorematic method. We have achieved the regional chorotype of Almăj Land
with this method.
As with other "land" type regions in Romania, we have identified the integration of
two synthetic models of space organization:
a) the centripetal model - linked to an single polarizing centre with a coordination
role in the entire Almăj territorial system. It is the largest pure rural setting of this system,
Bozovici locality, geographically positioned in the centre of the system. The locality
guides the convergent main flows of matter, energy and information in the region, while
having an important role in maintaining a balance in the evolution and the functionality of
the system.
b) the axial model - conditioned by the presence of development axes, along which
the intra-regional polarizing centres are highlighted, of course, having different sizes and
functionalities. Therefore, Almăj regional system has a first-order development axis
occupying the central part of the region and which is conditioned by morphohydrographic
aspects and transport infrastructure along which it unfolds. There are other two second-
order axes and three third-order axes grafted in most of the hydrographical network of the
system or on the passageways connecting the periphery to the centre.
The discrepancies related to the economic development and not only have led to
the identification within the regional system analysis of:
▪ areas of positive tropism (corresponding to the influence area of Bozovici,
including settlements in its immediate vicinity - especially the village of Prilipeţ).
▪ areas of negative tropism overlapping the south-west of the regional system (area
locally polarized by Sopotu Nou) and the southern regional system areas - corresponding
to the polarization exerted by the localities of Bănia and Eftimie Murgu.
▪ the appropriate balance areas in the close proximity of the main development
axes in the regional system, as well as the area of influence of the polarizing centres at
regional or local levels.
Highlighting all these elements of specificity and particularity regarding the
organization and use of the geographical area outline the Almăj territorial system as a
system with more shortcomings than advantages because of the geographical isolation, the
poor technical infrastructure, the lack of rail and work force deficiency. Its functional
integration in the superior administrative and organizational structures (Caraş-Severin,
Western Region) can be achieved not only by strengthening the polarizing position of
Bozovici village at an intra-regional level, but especially through the development of
complex connections with the neighbouring regions, goals that could be achieved if the
connectivity paths between them are developed.

433
 Ana-Neli IANĂŞ

LIST OF FIGURES

Figure 1. Psychological connotations of the concept of “land” corresponding to the stages of the
A.H. Maslow’s pyramid
Figure 2. Settlements functioning as attraction poles for the inhabitants of Almăj Land
Figure 3. Settlements functioning as attraction poles for the inhabitants of Almăj Land, considering
some juridical or medical problems
Figure 4. The Almăj Land limits
Figure 5. The share of answers to the Questionnaire no. 2 for each commune of Almăj Land
(according to the field researches between 200-2009)
Figure 6. The structure on age groups of the respondents from Almăj Land
Figure 7. Types of mentalities specific for the Almăj regional system
Figure 8. The structure by gender of the respondents from Almăj Land
Figure 9. The educational structure of the respondents from Almăj Land
Figure 10. The belonging of the questioned persons to the Almăj regional system
Figure 11. The attachment of the questioned persons to their place of origin
Figure 12. The human settlements that form the present Almăj Land regional system
Figure 13. The elements that define the identity of the Almăjan people compared to that of the
crăinentian neighbors
Figure 14. The main qualities assumed by the people from Almăj
Figure 15. The main defects assumed by the people from Almăj
Figure 16. The main types of houses existing in Almăj Land in time
Figure 17. Rural architectural typology specific to Almăj Land regional system
Figure 18. The degree of preservation of traditional objects in Almăj communes
Figure 19. Traditional customs preserved to present day in Almăj Land
Figure 20. The number of communes preserving traditional customs in Almăj
Figure 21. Types of traditions which define the identity of a region
Figure 22. The share of Almăj inhabitants who still use traditional folk costumes at intraregional
level
Figure 23. The main occasions in which Almăj inhabitants still use traditional folk costumes
Figure 24. Identity elements of the female traditional folk costume in Almăj Land
Figure 25. Identity elements of the male traditional folk costume in Almăj Land
Figure 26. Almăj Land on Timişoara’s Banat map (1769-1772)
Figure 27. The territorial-administrative organization of Almăj Land in 1775
Figure 28. The territorial-administrative organization of Almăj Land in 1838
Figure 29. The political-administrative boundaries of Almăj regional system in 2009
Figure 30. The main types of rocks which form the Almăj regional system
Figure 31. Almăj Land. Geological map
Figure 32. Almăj Land. Units and subunits of the relief
Figure 33. Almăj Land. Hypsometry map
Figure 34. Almăj Land. Relief framentation density map (Isolines method)
Figure 35. Almăj Land. Map of the relief fragmentation depth (Squares method)
Figure 36. Almăj Land. Declivity map
Figure 37. Almăj Land. Slope exposition map
Figure 38. The relief profile in Almăj Land, between Radoşca and Tâlva Blidaru peaks (Nord–
South direction)
Figure 39. The favorability of the relief for the location of human settlements according to
hypsometry, declivity and slope exposition
435
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Figure 40. The economic functionality of the relief in Almăj Land

Figure 41. Almăj Land. The multiannual average of the temperature between 1960-2007
Figure 42. The variation of the multiannual average temperature at Bozovici Meteorological Station
(1975-2006)
Figure 43. The variation of the multiannual average monthly temperature at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations (1975-2007)
Figure 44. The average of multiannual maximum monthly temperatures at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations between 2005 and 2006
Figure 45. The average of multiannual maximum temperatures at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations between 2005 and 2006
Figure 46. The average of multiannual minimum monthly temperatures at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations between 2005 and 2006
Figure 47. The average of multiannual minimum temperatures at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations between 2005 and 2006
Figure 48. The duration of sunshine at Bozovici and Semenic Meteorological Stations between
2005 and 2006
Figure 49. The variation of multiannual monthly average nebulosity at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations (1975-2007)
Figure 50. The average of multiannual monthly precipitations at Bozovici and Semenic
Meteorological Stations between 1950-2007
Figure 51. Multiannual maximum monthly precipitations fallen in 24 hours at Bozovici
Meteorological Station (1975-2006)
Figure 52. Multiannual maximum monthly precipitations fallen in 24 hours at Semenic
Meteorological Station 2000-2007
Figure 53. Multiannual average values of the wind frequency and direction between 1975 and 2007;
a. Bozovici Meteorological Station (256 m altitude); b. Semenic Meteorological Station
(1432 m altitude)
Figure 54. The histofenograma at Bozovici Meteorological Station (256 m)
Figure 55. The histofenograma at Semenic Meteorological Station (1432 m)
Figure 56. Almăj Land. The hydrography map
Figure 57. The relation between the multiannual average liquid flow (1968-2008) and the average
altitude of the reception basins
Figure 58. The variation of the multiannual monthly average flow at the hydrometrical posts of the
hydrographic basin of Nera river (1968 – 2008)
Figure 59. The average seasonal drain (%) in the hydrographic basin of Nera river (1968 – 2008)
Figure 60. The correlation between the multiannual maximum flows and the hydrographic basin
altitude of Nera river (1968 – 2008)
Figure 61. The variation of the multiannual maximum flows in hydrographic basin of Nera river
(1968 – 2005)
Figure 62. The correlation between the multiannual minimum flows and the hydrographic basin
altitude of Nera river (1968 – 2008)
Figure 63. The variation of the multiannual maximum, average and minimum flows in the
hydrographic basin of Nera river (1968 – 2008)
Figure 64. Almăj Land. Vegetation map
Figure 65. Almăj Land. Soil map
Figure 66. The archaeological discoveries dating from the Neolithic and Bronze Age in Almăj Land
Figure 67. The archaeological discoveries of the Iron Age in Almăj Land

Figure 68. The archaeological discoveries of the Dacian and Roman period in Almăj Land

436
 Ana-Neli IANĂŞ

Figure 69. The geo-demographical evolution in Almăj Land (1791 – 2008)

Figure 70. The geo-demographical evolution of the communes in Almăj Land between 1791-2002
Figure 71. The geo-demographical evolution of the communes in Almăj Land between 2002-2007
Figure 72. The geo-demographical evolution of the communes in Almăj Land
Figure 73. The geo-demographical evolution of the Bozovici commune
Figure 74. The geo-demographical evolution of the Bănia commune
Figure 75. The geo-demographical evolution of the Şopotu Nou commune
Figure 76. The geo-demographical evolution of the Prigor commune
Figure 77. The general density of the population in Almăj Land (2002)
Figure 78. The net density of the population in Almăj Land (2002)
Figure 79. The physiological density of the population in Almăj Land (2002)
Figure 80. The ecological density of the population in Almăj Land (2002)
Figure 81. The dynamics of the population in Almăj Land between 1956-1958
Figure 82. The dynamics of the population in Almăj Land between 2001 – 2005
Figure 83. The natural growth of the population in Almăj Land in 2001
Figure 84. The natural growth of the population in Almăj Land in 2005
Figure 85. The value of birth rate in Almăj Land in 2001
Figure 86. The value of birth rate in Almăj Land in 2005
Figure 87. The values of mortality rate in Almăj Land in 2001
Figure 88. The values of mortality rate in Almăj Land in 2005
Figure 89. Emigrants and immigrants in Almăj Land in 2005
Figure 90. The migratory growth in Almăj Land (2002-2005)
Figure 91. The population structure by gender in Almăj Land (1900 – 2006)
Figure 92. The share of women in the total population of Almăj Land in 2002
Figure 93. The share of women in the total population of Almăj Land in 2006
Figure 94. The population structure by age groups in 1900, 1941 and 2002
Figure 95. The population structure by age groups in 1900
Figure 96. The population structure by age groups in 1941
Figure 97. The population structure by age groups in 2002
Figure 98. The age structure pyramid of sexes in 2002 at the level of commune
Figure 99. a.The age structure pyramid of sexes in Almăj Land, 2002 b. 2006
Figure 100. The dependency rate of the population in Almăj Land (a. 2002; b.2006)
Figure 101. The aging rate of the population in Almăj Land (a. 2002; b.2006)
Figure 102. Matrimonial structure of the population in Almăj Land (1900)
Figure 103. Matrimonial structure of the population in Almăj Land (1941)
Figure 104. Matrimonial structure of the population in Almăj Land (2002)
Figure 105. Ethnic structure of the population in Almăj Land (1956 and 2002)
Figure 106. Religious structure of the population in Almăj Land (1880 – 2002)
Figure 107. The activity rate (%) of the population in Almăj Land a.1977, b.1992, c.2002
Figure 108. The rate of unemployment (%) in Almăj Land in 2002 (a) and 2006 (b)
Figure 109. The socio-economic structure of the active population in Almăj Land (a.1977, b.2002)
Figure 110. The socio-economic structure of the active population in Almăj regional system
Figure 111. The educational level of the population in Almăj Land (2002)
Figure 112. The distribution of the settlements in Almăj rural system
Figure 113. The hierarchical structure of the Almăj rural system until 1956
Figure 114. The hierarchical structure of the Almăj rural system in 2009
Figure 115. The age of the human settlements forming the Almăj Land regional system

437
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

Figure 116 a. şi b. The typology of the human settlements of Almăjului Land according to the relief
forms they are situated upon
Figure 117. The typology of the human settlements in Almăj Land, according to the size (number
of inhabitants)
Figure 118. The typology of the communes according to the number of inhabitants
Figure 119. The morphological features of the Almăj rural settlements
Figure 120. The morphological features of the settlements in Almăj Land
Figure 121. Functional classification of the settlements in Almăj
Figure 122. The share of livestock in Bozovici administrative territorial unit in 1939
Figure 123. The types of agricultural exploitations in Almăj Land in 1949
Figure 124. The situation of the agricultural exploitations in Almăj (1949)
Figure 125. The share of the main types of cultures in Almăj Land in 1949
Figure 126. The share of livestock in 1949 in the communes of the Bozovici territorial
administrative unit
Figure 127. The influence of the layers of relief on the collectivization process of the communes of
Almăjului Land
Figure 128. The share of the agricultural and non-agricultural land in Almăj communes (2002)
Figure 129. Land use categories in Almăj Land (2008)
Figure 130. Agricultural land use categories in Almăj Land (2008)
Figure 131. The share of agricultural land within the total land (2005)
Figure 132. The share of arable land within the total of agricultural land in 2005

Figure 133. The arable area per capita in 2005

Figure 134. The share of pastures within the total of agricultural land (2005)
Figure 135. The share of grasslands within the total of agricultural land (2005)
Figure 136. The share of orchards within the total of agricultural land (2005)
Figure 137. The share of forests within the total of agricultural land (2005)
Figure 138. Land use in Almăj Land (Corine Land Cover 2000)
Figure 139. The share of the cultivated areas within the total of arable land (2002)
Figure 140 a. The areas of the main crops (2002) b. The share of cereals in the total cultivated areas
(2002)
Figure 141. The density of cattles in 2002
Figure 142. The density of pigs in 2002
Figure 143. The density of sheeps in 2002
Figure 144. The density of birds in 2002
Figure 145. The share of persons working in agriculture in 1977
Figure 146. The share of persons working in agriculture in 1992
Figure 147. The share of persons working in agriculture in 2002
Figure 148. Industrial units in Almăj Land (2002)
Figure 149. Industrial units in Almăj Land (2006)
Figure 150. The spread of the main industrial sectors within the Almăj Land regional system (a.
2002; b. 2006)
Figure 151. The share (%) of communication routes in the total surface in Almăj Land
Figure 152. The communication routes in Almăj Land
Figure 153. The aria of origin of the tourist fluxes in Almăj Land
Figure 154. Almăj Land. Tourist map
Figure 155. The value of turnover in 2003
Figure 156. The value of turnover in 2006
Figure 157. Living area in 2003

438
 Ana-Neli IANĂŞ

Figure 158. Living area in 2005

Figure 159. The Regional Chorotype of Almăj Land

LIST OF TABLES

Table 1. Contrasting perspectives on the identity concept

Table 2. The main traditional customs in Almăj Land
Table 3. Counties- territorial administrative units existing in Banat at the beginning of the 13 th
century
Table 4. “Centers of old villages” (15-17th centuries) which formed the present settlements of
Almăjului Land regional system
Table 5. The political-administrative structure of Banat in the 18th century
Table 6. The number of inhabitants in Almăj Land (1836-1842)
Table 7. The name of the settlements from Almăj in 1913
Table 8. The number of days with particular meteorological phenomena at Bozovici, Semenic and
Oraviţa meteorological stations
Table 9. The morphometric elements in hydrographic basin of Nera river
Table 10. The hydrochemical features of the water
Table 11. The number of houses in Almăj Land at the 1718 census
Table 12. The number of houses in Almăj Land at the 1974 census
Table 13. The spread of the population in Almăj (2002)
Table 14. The share of women (%) in Almăj Land
Table 15. The dependency rate of the population (%) in Almăj Land
Table 16. The aging rate of the population (%) in Almăj Land
Table 17. The pressure of the young and old population upon the adult population in Almăj Land
(%)
Table 18. The linguistic structure of the population in 2002
Table 19. The activity rate of the population (%) in Almăj Land
Table 20. The unemplyment rate (%) in Almăj Land
Table 21. Educational institutions in Almăj Land (2008-2009)
Table 22. School registers preserved in archive
Table 23. The documentary attestation of the settlements in Almăj
Table 24. Quantitative indicators of the distribution of settlements in Almăj Land
Table 25. The statistical status of the terrains in the communes of Bozovici territorial administrative
unit of Almăj Land in 1939
Table 26. The situation of the arable lands in Bozovici administrative unit of Almăj Land in 1949
Table 27. The main categories of livestock in 2002
Table 28. Dairies in Bozovici territorial administrative unit in 1949
Table 29. The surface occupied by communication networks in Almăj Land in 2005
Table 30. The number of water mills in Almăjului Land regional system, according to the cadaster
registries of 1974
Table 31. The number of water mills from Almăj Land (2008)
Tabel 32. Orthodox churches, major cultural-historical objectives of Almăj Land

439
 Ţara Almăjului. Studiu de geografie regională

LIST OF PHOTOS

Photo 1. The saddle of Pârvova (465 m)

Photo 2. Czech traditional folk costume (Ravensca village)
Photo 3. The household of the Pems of Almăjului Land (Ravensca village) – element of cultural
identity
Photo 4. Water mill with traditional turbine called ciutura in the Mulinological reserve on Rudăricii
Valley
Photo 5. The Lunea Cornilor holiday in Eftimie Murgu village
Photo 6. The measurement of the sheep in Eftimie Murgu village
Photo 7. One hundred year old traditional folk costume in Almăj Land
Photo 8. The traditional folk costume in Almăj Land – element of territorial identity in the 21th
century
Photo 9. Bozovici village in 1899
Photo 10. Semenic platform flanked by the residual erosion witnesses: Semenic Peak (1446 m) and
Piatra Goznei Peak (1447 m)
Photo 11. Perspective on the relief of the Almăj Land from Piatra Nedeia Peak, Semenic Mountains
Photo 12. The limestone abrupt of Aninei Mountains. View from the bottom of the basin on the
territory of Lăpuşnicu Mare commune
Photo 13. Almăjului Mountains. View from the vicinity of Răchita commune
Photo 14. Băile Vulturilor Lake from Semenic Mountains
Photo 15. a. Gura Golâmbului Lake on Miniş Valley; b. „Ladder of fish” at Gura Golâmbului
Photo 16. Poneasca Lake and dam
Photo 17. Tăria Lake
Photo 18. The level of Nera river at Dalboşeţ hydrometrical station - 209 m altitude
Photo 19. Miniş trout
Photo 20. Pierced stone axe from the Neolithic period
Photo 21. Bronze sword found at Poiana Turcului
Photo 22. Brick with effigy found in the Bănia settlement barracks
Photo 23. Human settlements in Almăj Land
Photo 24. Agro-pastoral functionality of the Almăj territorial system
Photo 25. Harrow with wooden teeth
Photo 26. Combs for hemp bundles
Photo 27. The first form of scutcher with scutching knife for hemp treshing
Photo 28. Alembic for brandy boiling in Borlovenii Vechi village
Photo 29. Traditional recipients called bădâne for the production of butter – Bănia Village Museum
Photo 30. Traditional recipients(called bădâne, chegare etc) for milk preservation – Eftimie Murgu
Village Museum
Photo 31. a. Pastures and meadows in Ravensca village, at 800 meters altitude in Almăjului
Mountains. b. haystacks in Ravensca village. c. economic exploitation of Bozovici Basin
Photo 32. a Fruit tree cultivation in Stancilova settlement in the mountain area. b. Fruit tree
cultivation interpolated with cereals in the basin area
Photo 33. Cereal crops in Bozovici basin
Photo 34. Pastures and meadows used as fodder for livestock breeding in Borlovenii Vechi
Photo 35. Exploitation of building rocks in Almăj Land (a. Borlovenii Vechi; b. Putna)
Photo 36. Wood exploitation in Almăj Land (a.Valea Minişului, b.Borlovenii Vechi, c.Prigor,
d.Putna)
Photo 37. Pressed cheese manufacturing unit in Prigor village

440
 Ana-Neli IANĂŞ

Photo 38. The touristic potential of the natural environment

Photo 39. Water mills on Rudăria Valley
Photo 40. Worship places in Almăj Land (orthodox: a.Gârbovăţ, b. Lăpuşnicu Mare, c.Moceriş;
catholic: d. Ravensca and evangelical: e. Şopotu Nou)
Photo 41. Almăj-Putna Monastery
Photo 42. I. Sârbu Memorial House in Eftimie Murgu village
Photo 43. P. Boldea Memorial House in Borlovenii Vechi village
Photo 44. The monument of the 818 heroes from Almăj, fallen in the first world war
Photo 45. Cabanera
Photo 46. Accommodation in Stancilova village
Photo 47. Miniş, malfunction hotel in Bozovici village

441