Sunteți pe pagina 1din 12

1 DECEMBRIE

de Ioan Berghia

Sculați eroi din negrele morminte,


Veniți și voi la sfânta sărbătoare
Să ridicăm iar flamurile sfinte,
Să scriem azi prin fapte și cuvinte
O judecată ce de mult ne doare!

Voi n-auziți? Vă cheamă goarna iară!


Nu de război vuiesc acum Carpații –
De-un vis, de-un gând azi creasta lor tresară
Că vechi figuri încep în zări s-apară:
La poala lor se strâng azi iarăși frații!

De la Suceava vin, pe rând, hatmanii,


Oștenii lui Ștefan, Mihai, cu toții;
Din Plevna, dorobanții și curcanii.
De la Oituz vin mândrii căpitanii,
De la Abrud, cu Horea, Iancu, moții...

Și cer și nori de sus și mândrul soare


Și vuietul războaielor străbune
Vin azi în strălucire să-nfășoare
A neamului măreață sărbătoare
Și fruntea lui cu glorii s-o-ncunune!

Veniți eroi că toți cei vii v-așteaptă


La sfânta sărbătoare românească!
La Bălgrad hotărât-am lege dreaptă
Cu aspru glas și minte înțeleaptă
Am juruit ca visul să se împlinească!

ALBA IULIA
de Elena Simtion
Azi strălucește-n raze de-aur
Cetatea marelui Mihai,
Tu steaua ce de-acum ne leagă,
De-a României dulce rai.

Te botează cu-al lor sânge,


Horia, Cloșca și Crișan,
Ca să fii leagănul de visuri
Românului rămas orfan.

Spre ale tale ziduri de aramă,


În zorii albei dimineți
Porniră fii românimei
Toți șoimi și vulturi îndrăzneți!

Porniră dragile-i fecioare,


Ce focul îl ținură viu
Și-ncununară-n flori și frunze
Altarul țării auriu.

Ardealul, inima duioasă,


Desprins acum din negrul fior,
Încununat de curcubee
În mândrul nostru tricolor!

Stejarii de la Criș și Someș,


Banatul, cu a lui mândrii,
Străvechiul nostru Maramureș
Și moții toți din durării!

Sub cerul ce-și urzea ninsoarea


Ne tălmăcirăm sfântul dar,
Să fim de-acum pe-a noastre plaiuri
Numai o turmă și-un păstor.

Spre cer se-nalță-n valuri line


Spre porțile dumnezeiești
Cu imnuri calde de mărire
Sufletul Țării Românești.
CÂMPUL LIBERTĂȚII
de Ștefan Octavian Iosif

Un zvon din sat în sat străbate


Și dă poporului curaj,
El pleacă-n valuri tulburate
Și se îndreaptă către Blaj.

Sunt preoți și mireni, cu toții


Mânați de-același ideal;
În fruntea tuturora, moții,
Mândria mândrului Ardeal!

Ei simt că-ntâia oară-i leagă


Un dor adânc de neam întreg,
Aleargă toți să-l înțeleagă...
Și cât de bine-l înțeleg!

Căci bat cincizeci de mii de piepturi


Și-n ele inimi românești
Ce strigă: „ – Libertate! Drepturi!
Pe plaiurile strămoșești!”

O, sfântă zi de sărbătoare!
Popor voinic din văi și lunci,
Te-om mai vedea odată, oare,
Precum te-ai arătat atunci?

Povestea vremii ne învață


Că orice rană are-un leac,
Dar o-ntâmplare-așa măreață
Zbucnește-odată la un veac!

HAIDEȚI, ROMÂNI!
de Mert Ciprian
Noi n-am uitat credința sfântă, La Alba-Iulia-n cetate venim, iar, tot
Nici moștenirea din străbuni: poporul!
Pe glia veche, ce în doine-o cântă,
Am fost ș-om fi, de-a pururi, NOI, stăpâni!

Spre locul unde-au trăit dacii


Și unde ne-a unit Mihai, Sfătoși, vin bănățenii-n frunte
Pornim azi, iară, mulți precum copacii, Cu dascăli, preoți, cărturari,
Să ne cinstim străbunii, sus, pe plai! Din nord, oșenii-aduc, din munte,
Vorba lui Pintea: „Să ne ținem tari!”
Pe „Dealul Furcilor” încă e sânge,
Dar pe „Câmpia Libertății” e senin: Munteni, codreni și bihorenii aprigi,
Cântăm pe Horia, sufletul ne plânge, Bucovineni cu suflet plin de dor,
Slăvim pe Iancu, pieptul ne e plin! Se-ndreaptă toți și-s plini de lacrimi
Spre inima de foc a țării lor!
Haideți, români, să nu mai plângem,
E vremea să facem dreptate De-ntâi decembrie ne leagă
Și toți ca unul să ne strângem Atâta sânge și durere,
La Alba-Iulia-n cetate! Că nimeni nu poate să șteargă
Și nici să treacă sub tăcere,
Răsună-un glas de peste Olt,
Și toți pandurii se adună, Că noi, românii, suntem una
Formează, iar, din umeri pod De veacuri, pe acest pământ,
Când clopotele lung răsună! Și-orcât de tare-ar fi furtuna,
Vom sta uniți, chiar și-n mormânt!
Moldova toată e-n picioare
La Putna, când o umbră mândră,
Cu sufletele bucuroase, la Alba-Iulia
Ridică paloșul spre soare
bogată,
Chemând răzeșii spre izbândă!
Români din patru zări, ș-un sânge,
Să ne-adunăm încă o dată
Răspund din Apuseni și moții,
Căci neamul nostru nu mai plânge!
Grav tulnicele-și strigă dorul…
E vremea-acum! Să ne-adunăm cu toții

IMNUL UNIRII
de Ion Băcilă

Neam român din patru unghiuri, fruntea ți-o ridică sus,


Căci din somnul cel de moarte înviat-ai ca Iisus!
Lanțul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,
Iar dușmanii tăi, ca pleava, umblă-acum bătuți de vânt!
Cei ce-au vrut ca să-ți răpească legea ta și graiul tău
Au ajuns de-ocara lumii sub blăstămul cel mai rău!

Neam român, ridică-ți glasul, căci și cerul și pământul


Vreau acuma să te-asculte, să-ți audă azi cuvântul.
În cetatea cea străbună, ridicată de Traian,
Azi se-nalță-a doua oară, falnic, vulturul roman
Și cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare
Neamului român să-i pună nouă și mai largi hotare!

Neam român, îndreaptă-ți ochii spre cetatea-n care-odată


A intrat Mihai Viteazul, cu viteaza lui armată!
Nu vedeți voi pe ruina zidurilor învechite
Umbra Lui, care vestește vremurile împlinite
De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor
Ce dușmanii îi răpiră, tâlhărește, prin omor?

Neam român, tu și urechea ți-o apleacă și ascultă,


Căci povestea ta e lungă și durerea ta e multă;
Mut ai fost tu până astăzi și de-ai vrea ca să mai taci
Ar vorbi în lumea largă pietrile pe care calci...
Schingiuirile lui Horia, cum pot rămânea uitate?
Horia, care-ntâi strigase: „- Împărate, fă dreptate!”
Neam român, până acuma toate ți-au fost în zadar
Și revolta cu puterea, ca și ruga la altar,
Căci dușmanii te-mpărțiră, să te poată stăpâni;
Astăzi, însă, într-un cuget și-ntr-un simț ne vom uni
Și vom spune-n lumea mare că suntem aceeași fii
Noi, români din patru unghiuri și din patru-mpărății!
ÎN ALBA IULIA
de Petre Dulfu

În Alba-Iulia, cetatea
Viteazului voievod Mihai,
Curg valuri, valuri azi românii:
Săteni în strămoșescul strai.

Și orășeni...bătrâni și tineri...
Nimic nu poate-n loc să-i ție:
Nici înfiorătorul viscol,
Nici dușmănoasa viclenie.

Tot vin, porniți din patru unghiuri:


Din Maramureș, din Banat
Și din Crișana cea frumoasă
Și din Ardealul minunat!

În Alba-Iulia, cetatea
Care-a văzut murind odată
Pe Cloșca și pe Horia-n chinuri
Sfâșietoare, trași pe roată

Români atâția câtă iarbă


E primăvara pe câmpii,
În ochi cu strălucirea celei
Mai nălțătoare bucurii

S-au strâns din faptul dimineții


Și alții tot mai vin, cu zor...
De ce-s așa de veseli oare
Cum n-au mai fost în viața lor?

Că-n Alba-Iulia, cetatea


Cea sfântă-a României-ntregi,
S-au adunat ca să-și croiască
O altă soartă, alte legi!

Să spună-n fața omenirii


Cu mare glas, că ei, ai Romei fii,
De astăzi n-au să se mai plece
Sub jugul hunicei robii!...

Că vor, de-acum, stăpâni să fie


Pe-al lor pământ!...Și să unească
Pe veci, frumoasa lor moșie
Cu scumpa Țară Românească!

În Alba-Iulia, cetate
Unde-au zăcut închiși martirii
Drapele românești pe ziduri
S-arată mândre azi privirii!

Tribuni vestesc prin grai poporul


Că-i fapt îndeplinit UNIREA!
Și stropi de lacrimi, de sub gene,
La toți le stoarce fericirea!

Și până sus în cer, la Domnul


Se-nalță veselă strigare
Din mii și mii de piepturi scoasă:
„ – Trăiască România Mare!”

În Alba-Iulia voioasă,
Ca-n țara toată, din Carpați
Și până-n malurileTisei
E sărbătoare azi la frați!

În joc, cei tineri bat pământul;


Plângând, spre cer bătrânii cată,
Mulțumiri aduc, din suflet,
Atotputernicului Tată:

Că l-i s-a dat și lor s-ajungă


Această zi de praznic sfânt,
Când nu mai e român în lanțuri,
Când liberi toți...ȘI UNA SUNT!

La Alba-Iulia, deasupra
Cetății unde-i strâns poporul
Plutesc prin aer sfinte umbre:
A lui Mihai învingătorul,

Cu a lui Horia...Cloșca...Iancu...
Și zic: „ – Nepoți! În astă zi
Ați înfăptuit ce noi degeaba
Truditu-ne-am a-nfăptui!

Onoare vouă și mărire!


Noi moarte-amară-am îndurat...
Dar azi săltăm de fericire:
Voi, bravi urmași, ne-ați răzbunat!”
De Alba-Iulia, cetatea
Nemuritoare și de cei
Ce azi – voioși ca niciodată –
S-au adunat sub cerul ei

Își vor aduce-aminte pururi,


Cu drag, nepoții-n viitor
Și-or zice: „ – Lăudați prin veacuri
Să fiți mereu, străbunilor,

Ce-ați frânt cătușele-asupririi


Și ne-ați ursit pe-această lume
Să ducem zile fericite
La sânul României mume!”

LA ALBA IULIA
de Gheorghe Băltean

Prin sate clopote răsună


De-a lungul și de-a latul,
La Alba-Iulia se-adună
Ardealul și Banatul.

Pe locul bălților de sânge


Ce-au curs odinioară,
Poporul liber nu mai plânge,
Că darul se pogoară.

Văzduhul, nourat o clipă,


Despică largul zării,
Din nor și soare se-nfiripă
Icoana învierii.

Iar când vin solii din cetate


Cu vestea pe câmpie,
Prin mii de suflete străbate
Fiori de bucurie!

Povestea noastră-i tălmăcită –


Pornește vijelia
Și brațele spre cer s-agită:
„ – Trăiască România!”
O horă mândră se-ncunună
Și joacă lumea toată,
Căci, după veacuri, se răzbună,
Martirii frânți pe roată!...

PE-A NOASTRE CĂI


de Elena Simtion

Pe-a noastre căi astăzi e horă


Și-atât de multă veselie
Și cântece de biruință
Și ne-am uitat de suferință
Și de-a străinului urgie!

Și chiote de dezrobire
Străbat în lung și-n lat livada;
Ne-aprindem de a lor jăratic
Și-n aurul primăvăratic
Își cern din greu pomii zăpada!

De-a lungul coastelor de dealuri


S-anină floare lângă floare,
Din aur și argint topite
Și-n piepturile oțelite
E liniște de sărbătoare!

Celor scuipați odinioară


Și duși în lanțuri la-nchisoare,
Sorbindu-și pân-la fund amarul
Li s-a trimis din ceriuri, darnic
Și-n suflete atâta soare!...

Pe unde au gemut odată


O lume nouă se-nfiripă,
Ca binecuvântată mană
De-asupra, acvila romană
Întinde mândra ei aripă!

VISUL UNIRII
de Gheorghe Munteanu

Prin vremuri vechi, prin șiruri de părinți,


Noi am avut o stea de călăuză,
Un vis purtat prin chinuri și credinți,
Însăilat pe-a veacurilor buză.

Visul nostru ni l-am adăpat


Din clocot de morminte, din cronici bătrânești
Și-n urma lui de mii de ori s-a îmbrăcat
Pe plaiuri mândre, moartea, în straie românești...

Mărețul vis își are adânc asunsă spuza


Și-n curs vijelios prin neguri și cascade;
Întâi s-a uns cu mirul la Sarmizegetusa
Și-apoi a ars într-una pe ascuțiș de spade.

Noi i-am văzut vâltoarea la Turda, la Hotin


Și-am pus un strop de viață la zidul lui cu toții,
Să treacă prin furtună neclintit și plin;
Și pentru el pornit-au, râzând de moarte, moții!

L-am scăldat în lacrimi la apus de soare


Și i-am sădit bujori de inimi vitejești
Cinstindu-i aureola la Jiu și la Răzoare,
Smulgându-i nemurirea în foc, la Mărășești...

Vis frumos acuma împlinit te cântă


Munți, ape, văi și dealuri, păduri cu vechi renume
Iar noi, străjeri, jurăm că țara noastră sfântă
O vom păstra întreagă și dincolo de lume!

ZIUA ÎNVIERII
de I. U. Soricu

Aceasta e ziua care-n piepturi


Ne-a înviat bătrânele virtuți;
Aceasta este ziua-n care Domnul
Întinse dreapta fiilor pierduți!

A tresărit pământul în adâncuri


Sub pasul renăscuților eroi
Și soare dătător de viață nouă
Tăriile aprins-au peste noi...

O, vis al suferințelor de veacuri,


Din ce noian de foc te-ai întrupat
Și câtă înflorită tinerețe
De dragul tău spre groapă s-a plecat!

Pământule-nchinat făgăduinței,
În haina libertății te răsfeți;
Dar haina fermecată e țesută
Din firul scump al miilor de vieți...

Aceasta e ziua în care cei buni


Cu moartea lor pe moarte au călcat
Și, sfărâmând cătușele pierzării
Un neam întreg din morți a înviat!

Dacii au renăscut în ei,


S-au coborât semizei,
A răsunat cântarea biruinței:
Se cunoscură frații între ei!

Fugiți, nevolnici soli ai împilării,


De chinuri și-ntuneric purtători;
Din fulgerul de spadă al Dreptății
Ni se urzesc al propășirii zori!

Și, tânără, puterea noastră crește


Ca ramurile viței pe arac.
Se va-nălța semeț, sfidând furtuna
Stejarul altoit pe trunchiul dac.

Un neam suntem acuma și o țară,


Păzită de-un păstor și-un Dumnezeu
Și nu e iad să poată să oprească
În calea-i spre lumină neamul meu!

Căci una în trecut ne-a fost durerea


Care-a-mpletit suspinul doinei sfinte
Și una e voința ce ne-ndeamnă:
„ – Nainte, fii ai Daciei, nainte!
Voi toți ce-n giulgi de lacrimi arzătoare
Credința în triumf ați tăinuit
Sus frunțile! Pe cerul țării noastre
Azi soare-nvietor a răsărit!

Sub binecuvântata lui lumină


Munciți, îmbrățișați-vă ca frați
Și tatălui, ce jertfa ne-a primit-o
Cântare de mărire înălțați!”

S-ar putea să vă placă și