ECONOMIE APLICATĂ

SUPORT DE CURS
FRECVENŢĂ REDUSĂ

Autor: Mihaescu Mihai

Mihaescu Elena
 1. Menajurile

1.1 Menajurile: caracteristici, nevoi, resurse

Agentul economic „menaje” se referă la cei ce locuiesc impreună şi obţin venituri destinate
pentru a achiziţiona şi consuma bunurile de care au nevoie şi pentru a economisi.
Menajurile sunr constituite ca:
- familii- uneori doar celibatari, pensionari;
- diferite comunităţi consumatoare(cămine, case de bătrâni,);
- întreprinderile individuale, care nu se delimitează de gospodăriile în cadrul cărora s-au constituit;
Menajurile furnizează elementele de bază pentru activitatea firmelor, dar şi pentru
stat, înscriindu-se în fluxurile economice. Astfel, menajurile prin faptul că asigură forţa de muncă,
antrenează obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. În acelaşi timp,menjurile, în relaţia
cu statul, primesc de la stat pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii pentru copii, alocaţii de sprijin şi plătesc
statului impozite, taxe, etc.
Nevoile reprezintă ansamblu trebuinţelor, cerinţelor, preferinţelor, aşteptărilor de a căror
satisfacere depinde existenţa oamenilor şi calitatea acesteia.
Nevoile sunt dinamice (se modifică permanent) şi nelimitate (se multiplică şi se diversifică).
Tipuri de nevoi:
a) după subiectul purtător :
- nevoi personale, individuale ale membrilor familiilor
- nevoi ale familiei ca menaj- nevoi de grup, sociale;
b) după gradul de complexitate:
- nevoi elementare (hrană, apă, imbrăcaminte, etc.)
- nevoi superioare, complexe (nevoia de educaţie).
Resursele menajurilor reprezintă ansamblul elementelor utilizate pentru producerea şi obţinerea
bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii trebuinţelor.
Resursele specifice menajurilor sunt:
a) resurse umane- modul în care membrii unei familii se dezvoltă ca persoane sănătoase, educate,
cu un anumit nivel de calificare, specializare şi cultură, generează o influenţă majoră asupra
evoluţiei unei gospodării familiale.
b) resursele materiale – măsura în care o familie dispune de o locuinţă adecvată nevoilor
membrior săi, de aparatura electrocasnică necesară, etc. reprezintă câteva dintre criteriile
elementare în funcţie de care se conturează calitatea vieţii de familie.
c) resursele financiare- reprezentate de venituri;
d) resursele informaţionale – informaţia este o sursă foarte preţioasă pentru nivelul de trai al unei
familii.

1.2 Bugetul personal şi de familie

Bugetul reprezintă o estimare pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor previzionate.

Veniturile sunt legate de resursele familiei si preiau de la acesta caracterul limitat.
Obiectivele de cheltuieli corespund nivelului şi caracteristicilor de consum, deci trăsăturilor
nevoilor specifice menajelor: mare diversitate(mari diferenţe între familii), caracter dinamic şi
nelimitat.
Bugetul unui menaj este alcătuit din bugetul de familie şi bugetele personale ale membrilor.
Bugetul personal, ca parte a bugetului de familie, reprezintă estimarea pe o perioadă de timp a
veniturilor şi cheltuielilor unei familii.
Bugetul de familie reprezintă estimarea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor unei
familii.
În funcţie de raportul dintre venituri şi cheltuieli se pot contura mai multe tipuri de buget:
- buget excedentar- atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile;

2
- buget echilibat - atunci când veniturile sunt aproximativ egale cu cheltuielile;
- buget deficitar - atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp menajurile îşi conturează
proiecte specifice. Acestea pot fi privitoare la venituri şi proiecte privitoare la cheltuieli.
Proiectele privitoare la venituri vizează, de regulă, găsirea unor modalităţi de creştere a
venituirilor(gasirea unui alt loc de muncă, a doua slujbă, etc).
Proiecte privitoare la cheltuieli pot avea ca scop creşterea, micşorarea sau reorientare
cheltuielilor.
Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune dintre şansele sacrificate, la care se
renunţă atunci când se face o alegere oarecare. Cu alte cuvinte, el măsoară cea mai mare pierdere
dintre variantele sacrificate, considerându-se că alegerea făcută constituie „câştigul”.
Costul de oportunitate este un mod de a vedea costul, nu un tip de cost.

1.3 Instrumente de economisire şi de investire specifice persoanelor fizice

Economisirea reprezintă procesul de reţinere din venituri a ceea ce rămâne după consum.
Economiile sunt sumele de bani care rămân la dispoziţia menajelor după consum.
Se pune problema păstrării in siguranţă a banilor, siguranţă faţă de :
A. Ameninţări extraeconomice:
- eventuale furturi;
- producerea unor calamităţi (incendii, inundaţii etc)
B. Ameninţări economice:
- deprecierea banilor provocată de inflaţie;
- schimbarea banilor.(punerea in circulaţie a bancnotelor si monedelor noi, denominarea, etc)
Una din cea mai frecventă modalitate de păstrare a economiilor pentru persoane fizice este
depozitul bancar.
Depozit bancar =sume de bani, hartii de valoare, obiecte de valoare depuse spre pastrare si
fructificare la o banca si care vor fi restituite la solicitarea depunatorului.
Depozitele bancare pot fi:
- "la vedere" - caz in care sumele pot fi retrase oricand ;
- "la termen" - caz in care sumele nu pot fi retrase decat la expirarea termenelor pentru care au fost
constituite.
Pentru depozitele la vedere, bancile platesc o dobanda mai mica decat pentru cele la termen
Venitul obţinut din depozitele bancare este dobânda.
Dobanda bonificată reprez nivelul dobânzii cu care sunt remunerate disponibilităţile băneşti ale
celor care şi-au constituit depozite bancare.
Factori care influenţează nivelul acestei dobânzi sunt:
-rata inflatiei;
- ratele dobanzilor practicate de alte bănci;
- rata de refinantare.
Dobânda simplă se calculeaza în cazul in care perioada analizată este mai mică de 1 an, iar
dobânda nu este capitalizată.
D = C ∙ d' ∙ n

Dobânda compusă se practica atunci când perioada de depunere este mai mare decât un an, iar
dobânda este reinvestită la fiecare scadenţă.
D = C(1+d')n – C
O piaţă mai puţin cunoscută pentru persoanele fizice, care poate oferi posibilităţi de investitii
aducatoare de castig, este piaţa de capital.
Piaţa de capital este piaţa pe care se tranzacţioneaza diverse tipuri de titluri de valoare cum ar
fi acţiunile, obligaţiuni, titluri de stat si altele.
Majoritatea tranzacţiilor pe piaţa de capital constau in cumpărarea şi vânzarea de acţiuni ale
societăţilor cotate la BVB şi Rasdaq, obiectul tranzacţiilor fiind deci părti din capitalul social al acelor
firme.
3
 Principalul motiv pentru care investitorii aleg sa achiziţioneze acţiuni de pe piaţa de capital nu
este insa obţinerea unui dividend ci cumpărarea acţiunilor la un preţ mai mic şi vânzarea lor la un preţ
mai mare, obţinând astfel un profit imediat
Cei care doresc să devină acţionari au două variante:
-cumpărarea unor acţiuni nou emise de către o societate listată la bursă;
-cumpărarea de acţiuni care se tranzacţionează deja la bursă.
Cei care doresc să investească se adresează unei Societăţi de Servicii de Investitii
Financiare(SSIF).
Strategia pentru a ajunge la un broker de investiţii:
- buna informare în legătură cu activitatea brokerilor, cu serviciile şi comisioanele pe care le percep;
- după alegerea Societăţii de Servicii de Investiţii Financiare se decide dacă investiţia va fi pe termen
scurt sau lung.

1.4 Creditul pentru persoane fizice

Creditul bancar este un credit acordat de către bănci persoanelor fizice sau juridice pe termen
scurt, mijlociu sau lung.
Atunci când au nevoie de un împrumut, persoanele fizice se orientează asupra:
- nivelului ratei dobânzii şi nivelului dobanzii anuale efective (DAE) care reprezintă costul total al
creditului;
- solicitarea/nesolicitarea de garanţii;
- gradul de îndatorare admis;
- modalitatea de rambursare;
- documente solicitate de bănci;
- rapiditatea acordării creditului;
- dovada de bun platnic, etc.
Băncile acordă persoanelor fizice mai multe tipuri de credite: credite pentru bunuri de consum,
credite pentru nevoi personale, credite imobiliare sau ipotecare, credite pentru studii, overdraft, etc.
Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe proprietatea
privata. El presupune o conventie intre creditor si imprumutat, care cuprinde in esenta proprietatea (ca
garantie a rambursarii imprumutului), conditiile si scadentele, penalitatile si circumstantele in care se
poate pierde proprietatea
Creditul de consum se acorda pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru
acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert.
Overdraft sau descoperire de cont oferă clientului posibilitatea de a retrage numerar sau de a
realiza plati pana la o anumita limita, care depaseste soldul (nivelul din prezent) al disponibilului sau
din contul curent. Avantajul este: clientul poate folosi acesti bani cand este necesar, fiind returnati prin
alimentarea contului (nu exista o rata lunara fixa), iar dobanda care trebuie platita este aplicata numai
pentru suma de bani care a fost utilizata si pentru zilele cand aceste fonduri au fost folosite.

1.5 Riscuri şi asigurarea persoanelor contra riscurilor

Asigurarea este o garanţie acordată de un asigurător asiguratului său, de a indemniza

eventualele pagube, în schimbul unei prime sau cotizaţii
Pentru a putea beneficia de o asigurare este nevoie de semnarea unui contract, numit: “contract
de asigurare”.
Principalele caracteristici juridice ale contractului de asigurare:
 caracter consensual - se încheie în scris numai pe baza consimţământului părţilor;
 caracter sinalagmatic - părţile contractante îşi asumă reciproc anumite obligaţii reciproce şi
interdependente;
 caracter aleatoriu - părţile contractante nu cunosc la încheierea contractului ce efecte vor rezulta
din desfăşurarea lui: beneficii sau pierderi. Caracterul aleator este esenţial la contractul de
asigurare;

4
 caracter oneros - fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj (folos) prin prestaţia pe care s-a
angajat să o facă în favoarea celeilalte părţi. La fel ca şi alte contracte cu titlu oneros, contractul de
asigurare este opus contractului cu titlu gratuit;
 caracter succesiv - eşalonarea în timp a prestaţiilor precizate în contract. Faptul că, valabilitatea
contractului de asigurare se întinde pe o anumită perioadă de timp, face posibilă eşalonarea plăţii
primei de asigurare de către asigurat;
 caracter de adeziune - forma şi clauzele contractului sunt stabilite de către societatea de asigurări,
potenţialul asigurat având posibilitatea să accepte sau să respingă în bloc acest contract;
 caracter de bună-credinţă - presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credinţă de către
ambele părţi.
Asigurătorul este persoana juridică care în schimbul unei prime de asigurare (sumă de bani) îşi
asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate.
Asiguratul este persoana fizică care in schimbul unei prime de asigurare plătite asigurătorului, îşi
asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi ori accidente.
Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul de a incasa suma asigurata sau despăgubirea,
fără sa fie neaparat parte la contractul de asigurare.
Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul o plăteşte asiguratorului, pentru ca acesta
din urmă să-şi poată constiui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii sau sumei asigurate în
momentul în care se produce riscul asigurat
Riscul asigurat se referă la un eveniment care, o dată produs, din cauza efectelor sale, obligă pe
asigurător să plătească asigiguratului despăgubirea sau suma asigurată.
Tipuri de asigurări:
a) asigurări obligatorii – sunt acelea care se bazeaza pe principiul obligativităţii prin
lege(exemple: RCA, asigurari de locuinţe- din iulie 2010);
b) asigurări facultative- se încheie numai în baza acordului de voinţă al părţilor(exemple: asigurări
de viaţă, asigurări auto facultative: CASCO, asigurări pentru pensii, etc.)

2. Întreprinzătorul şi firma

2.1 Înfiinţarea şi gestionarea unei firme, oportunităţi şi riscuri- analiza SWOT

Constituirea societatilor comerciale cade sub incidenta prevederilor Legii 31/1990, modificata
si republicata. In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot
asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor Legii 31/1990. Societatile
comerciale cu sediul in România sunt persoane juridice române.
Societatile comerciale se pot constitui in una dintre urmatoarele forme: societate in nume
colectiv, societate in comandita simpla, societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni si
societate cu raspundere limitata.
Cele mai des întâlnite forme de organizare a societăţilor comerciale sunt societăţile pe
acţiuni(SA) şi societăţile cu răspundere limitată(SRL).

Forme de constituire a societăţilor comerciale

Nr. Crt. Tipul societatii comerciale Indicativul / Descrierea societatii comerciale

Sigla
1 SOCIETATEA CU RASPUNDERE
LIMITATA
2 SOCIETATEA PE ACTIUNI
SRL -obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social.
-asociatii raspund in limita capitalulu
social subscris
SA -obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social.
-asociatii raspund numai pana la
concurenta capitalului social subscris
-capitalul social este divizat in parti

5

3 SOCIETATE IN NUME COLECTIV
4 SOCIETATEA IN COMANDITA SIMPLA
numite actiuni
SNC -obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social.
-asociatii raspund nelimitat si solidar
pentru obligatiile sociale
SCS -obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social si are doua
categorii de asociati (asociati
comanditati-raspund nelimitat cu
toata averea prezenta si viitoare si
solidar pentru obligatiile sociale si
asociatii comanditari – raspund
numai pana la valoarea capitalului
social subscris si au dreptul la o parte
din profitul realizat de societatea
respectiva.

5 SOCIETATEA IN COMANDITA PE SCA -este forma de asociere la care

ACTIUNI obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social si raspunderea
asociatilor comanditati pentru
obligatiile sociale este nelimitata si
solidara, iar a asociatilor comanditari
este limitata pana la concurenta
capitalului subscris

Etapele parcurse pentru constituirea unei societati:

1. Stabilirea locului/spatiului unde societatea va avea sediul principal si, daca este cazul, a sediilor
secundare.
2. Se stabileste denumirea (firma) societatii si, daca este cazul, emblema societatii.
3. Se intocmeste actul constitutiv corespunzator formei juridice de societate pe care asociatii au
ales-o.
4. Se semneaza actul constitutiv, sub forma autentica, la un birou notarial public.
5. Se depun aporturile in numerar , la o banca sau C.E.C. si se pregatesc actele de proprietate
pentru aporturile in natura.
6. Se achita taxa judiciara si taxa de timbru.
7. Se pregateste dosarul cu toate actele necesare si se depune la Oficiul Registrul Comertului din
judetul in care s-a stabilit firma.
8. Verificarea dosarului la ORC.
9. Inregistrarea fiscala a societatii si obtinerea codului fiscal unic de la Administratia financiara
teritoriala.
10. Obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare functionarii societatii (de la institutii precum
SANEPID, Pompieri, Mediu, Protectia Muncii).

În economia modernă, firmele reprezintă „forţa motrică” a progresului, a dezvoltării, sunt cele ce
asigură necesarul de supravieţuire al societăţii.
Studiind firmele, evidenţiem polarizarea acestora în două categorii: unele care obţin succese
apreciabile, prosperă şi se dezvoltă constant, iar altele care se luptă cu greu pentru supravieţuire sau
înregistrează performanţe economico-financiare modeste.
Examinarea factorilor care determină succesul sau eşecul unei firme (afaceri), a determinat cearea
unor metodologii specifice de analiză şi diagnosticare a activităţii firmei (afacerii).
Luarea deciziilor strategice privind definirea misiunii firmei, stabilirea obiectivelor strategice şi a
strategiei necesare atingerii lor, aplicarea planului care materializează strategia respectivă, se bazează
pe un amplu proces de analiză şi evaluare a mediului de acţiune a firmei, a situaţiei competitivităţii ei
în acest mediu şi a situaţiei firmei, a capacităţii acesteia de a înfrunta schimbările produse în mediu
Metoda de analiză a mediului, a competitivităţii şi a firmei este analiza SWOT.

6
 SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezeşti „Strengthts” (Forţe, Puncte forte),
„Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe), „Opportunities” (Oportunităţi, Şanse) şi „Threats”
(Ameninţări). Primele două privesc firma şi reflectă situaţia acesteia, iar următoarele două privesc
mediul şi oglindesc impactul acestuia asupra activităţii firmei.
Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau competenţe distinctive pe care aceasta le
posedă la un nivel superior în comparaţie cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce îi asigură un
anumit avantaj în faţa lor
Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care îi determină un nivel de
performanţe inferior celor ale firmelor concurente. Punctele slabe reprezintă activităţi pe care firma nu
le realizează la nivelul propriu celorlalte firme concurente sau resurse de care are nevoie dar nu le
posedă.
„Oportunităţile” reprezintă factori de mediu externi pozitivi pentru firmă, altfel spus şanse
oferite de mediu, firmei, pentru a-şi stabili o nouă strategie sau a-şi reconsidera strategia existentă în
scopul exploatării profitabile a oportunităţilor apărute.
„Ameninţările” sunt factori de mediu externi negativi pentru firmă, cu alte cuvinte situaţii sau
evenimente care pot afecta nefavorabil, în măsură semnificativă, capacitatea firmei de a-şi realiza
integral obiectivele stabilite, determinând reducerea performanţelor ei economico-financiare.
Probleme de urmărit în analiza firmei:
A. Cu privire la „Punctele forte” esenţiale:
- suficienţa resurselor financiare disponibile;
- existenţa unei competenţe distinctive pe unul sau mai multe din planurile:
- managerial;
- organizatoric;
- cercetare-dezvoltare;
- calităţii produselor şi/sau serviciilor;
- pregătirii personalului,
- costurilor;
- comercial, etc.
- posedarea unor brevete de invenţii de produse şi /sau tehnologii care conferă firmei avantaj
competitiv;
- posedarea unor abilităţi deosebite în materie de inovare a produselor şi/sau tehnologiilor;
- deţinerea poziţiei de lider sau de vârf de piaţă;
- posedarea unor abilităţi comerciale deosebite;
- existenţa unei imagini favorabile despre firmă;
- posibilitatea de a practica economia de scară;
- existenţa unui sistem bine organizat şi eficace de planificare strategică;
- viteza de reacţie decizională la modificările produse în mediul intern sau extern,
- calitatea culturii de întreprindere.
B. Cu privire la „Punctele slabe” potenţiale:
- inexistenţa unei direcţii strategice clare;
- lipsa unor abilităţi sau competenţe deosebite;
- existenţa unei infrastructuri neadecvate, uzate fizic sau moral;
- lipsa competenţei manageriale;
- deteriorarea continuă a poziţiei competitive;
- erodarea imaginii firmei în percepţia deţinătorilor de interese;
- vulnerabilitatea la presiunile concurenţei;
- reducerea ponderii pe piaţă;
- existenţa unor dezavantaje competitive (handicap tehnologic, costuri ridicate);
- menţinerea unui nomenclator inadecvat de produse şi/sau servicii (prea larg sau prea îngust);
Probleme de urmărit la analiza mediului:
A. Cu privire la „Oportunităţi” potenţiale:
- creşterea rapidă a pieţei;
- posibilităţi de extindere a nomenclatorului de produse şi/sau servicii;
- existenţa cererii de noi produse şi/sau servicii pe pieţele existente sau pe pieţe noi;
- existenţa cererii pe noi pieţe a produselor şi/sau serviciilor existente;
7
- posibilităţi de integrare verticală;
-manifestarea unei stări de stagnare sau regres la firmele concurente;
-posibilităţi de încheiere a unor alianţe, acorduri etc. avantajoase;
-posibilităţi de încheiere a unor contracte de leasing, factoring, franchising.
B. Cu privire la „Ameninţări” potenţiale:
- adoptarea unor reglementări legislative sau normative restrictive cu impact nefavorabil;
- intrarea intr-o perioadă de recesiune economică la nivel naţional sau internaţional;
- schimbări demografice nefavorabile;
- schimbări ale nevoilor, gusturilor sau preferinţelor clienţilor;
- creştere mai lentă, stagnare sau chiar recesiune a pieţei;
- intrarea unor noi competitori pe piaţă;
- cererea crescândă pentru produse de substituţie;
- presiunea crescândă a concurenţei;
- puterea crescândă de negociere a furnizorilor şi/sau a clienţilor;
- vulnerabilitate la fluctuaţiile mediului de afaceri1.
Diagnosticarea în urma utilizării analizei SWOT, poate fi definită ca o cercetare complexă a
aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice si manageriale ce caracterizează activitatea unei
firme.

2.2 Planul de afaceri

Planul de afaceri este documentul construit pentru a determina drumul de parcurs al unei
intreprinderi intr-o anumita perioada de timp. El stabileste misiunea, obiectivele, strategia si planurile
de actiune pentru derularea unei activitati specifice pe parcursul unei perioade viitoare determinate.
Utilitatea planului de afaceri este atat interna (ca instrument de lucru al managerilor) cat si
externa (pentru obtinerea unei finantari, sau pentru a realiza un parteneriat strategic cu o alta firma).
Nu exista o structura standard a planului de afaceri. In functie de scopul acestuia, se creeaza
structura optima care sa satisfaca asteptarile celor pentru care a fost elaborat.
Cuprinsul unui plan de afaceri este compus din patru sectiuni distincte:
1) prezentarea firmei- date de identificarea a firmei;
2) descrierea afacerii -trebuie sa evidentieze clar scopurile si obiectivele afacerii;
3) planul de marketing – include informatii referitoare la produsul oferit, piaţa vizată, clienţi potentiali,
mediul concurenţial, etc.
4) planul managerial- cuprinde informatii precum organigrama firmei, echipa managerială, structura
de personal;
5) planul financiar –reflectă cheltuielile prevăzute pentru initierea si derularea afacerii şi sursele
financiare pentru acoperirea acestora.
6) planul operaţional prezintă modul în care strategia afacerii este transpusă în practică.
Anexele planului de afaceri trebuie sa contina un rezumat al afacerii, documentele anexe si
predictiile financiare.

2.3 Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţile propuse

Firmele acordă o mare atentie administrarii eficiente a resurselor si folosesc in acest scop,
bugetele de venituri si cheltuieli - ca instrumente de management financiar, la nivel de firma si la
nivelul principalelor tipuri de activitati ale firmei.
Bugetul de venituri reprezinta estimarea financiara a vanzarilor de produse si servicii ale
firmei, iar bugetul de cheltuieli reprezinta estimarea financiara a consumului de resurse necesare
realizarii obiectivelor firmei.
Pentru fundamentarea bugetului de venituri ale firmei trebuie sa se anticipeze si sa se ia in
considerare volumul, structura si valoarea vanzarilor firmei din mai multe perspective:
- venituri pe tipuri de produse si servicii;

1
Corneliu Russu.”Management strategic” Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 79-80
8
- venituri pe zone si puncte de desfacere;
- venituri pe categorii de clienti.
Factorii care influenteaza dimensiunea generala a bugetului de venituri al unei companii sunt:
- obiectivele comerciale ale firmei si anume: cifra de afaceri, piata tinta si cota de piata;
- politicile comerciale ale firmei, cum ar fi politica de produse, de clienti, de preturi si de discounturi;
- conjunctura generala a mediului de afaceri.
Pentru fundamentarea bugetului de cheltuieli ale firmei trebuie sa se anticipeze costul
resurselor necesare pentru desfasurarea activitatii companiei in scopul obtinerii de venituri si profit.
Bugetul de cheltuieli poate fi elaborat din urmatoarele perspective:
a) bugete de cheltuieli dupa natura resurselor consumate;
b) bugete de cheltuieli dupa natura activitatii firmei;
c) bugete de cheltuieli dupa natura costurilor;

3. Locul şi rolul firmei pe piaţă

3.1 Constituirea resurselor financiare

3.1.1 Studiul ofertelor de finanţare pentru persoane juridice, IMM-uri.

Politica de finantare a întreprinderii trebuie sa selecteze sursele de finantare a intreprinderii

pentru a asigura buna sa functionare, performantele acesteia prezente si viitoare
Principalele surse de finanţare care pot fi utilizate de întreprinzători sunt următoarele:
a) autofinantarea este cea mai raspândita forma de finantare si presupune ca întreprinderea sa îsi
asigure dezvoltarea prin forte proprii, folosind drept surse o parte a profitului obtinut în exercitiul
expirat si fondul de amortizare, urmarind atât acoperirea necesarului de înlocuire a activelor
imobilizate cât si cresterea activelor de exploatare.
Principalele avantaje oferite de autofinantare sunt:
- constituie un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stabila de fonduri;
- autonomia financiara asigurata prin autofinantare permite întreprinderii independenta de gestionare
fata de organismele financiare si de credit;
- asigura întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investitiilor, cu conditia realizarii
unor investitii utile, profitabile;
- permite frânarea îndatorarii si implicit reducerea cheltuielilor financiare;

b) finantări obţinute prin programe care au ca scop promovarea IMM-urilor, pot fi rambursabile sau
nerambursabile. Pentru finantările nerambursabile, firma trebuie să propună un proiect, intocmind
o documentatie care intră în competiţie cu documentaţiile elaborate de alte firme; finanţarea o
primesc cele mai bune proiecte.
Finantarile nerambursabile sunt ajutoare financiare, care provin de la bugetul de stat,
de la Uniunea Europeana sau alte organizatii.

c) finanţări venture(sau cu capital de risc) – prin investitori straini, fonduri de investitii, societati
nebancare. In general companiile sau fondurile venture investesc bani in firme mici si mijlocii.
Firma primeste in afacere, pe termen scurt sau mediu, un partener cu o suma d ebani reprezentand
aportul la capitalul social. In aceasta asociere, compania sau fondul devine actionar si isi va retrage
participarea după o perioada de timp in care firma restituie creditul si dobanda.

d) leasingul este un sistem de finantare a investitiilor conform căruia o firma poate inchiria masini,
utilaje, echipamente de la alte societati specializate. Se incheie un contract de inchiriere in care se
stabilesc perioada de inchiriere, obligatiile partilor, conditiile in care beneficiarul poate devenii
proprietar al bunului respectiv la finalul perioadei d eleasing.
9
e) creditele de la furnizori şi clienţi sunt pe termen scurt si reprezinta o finantare ieftină.

f) Incubatoare de afaceri – aceste companii cumpara firme aflate in faze de proiect (de start-up) sau
recent infiintate. Rolul lor consta in punerea la dispozitia intreprinzatorilor a unor servicii
strategice si logistice pentru a se dezvolta. Pot avea urmatoarele roluri : 1. de parinte – oferind
sustinere tehnica si materiala ; 2. de mediu – oferind posibilitatea dezvoltarii strategiilor de afaceri
ale firmelor incubate ; 3. de investitor – oferind capital in schimbul unor actiuni ale firmelor
incubate ; 4 – de club de afaceri – oferind oportunitati de afaceri firmei incubate.

3.1.2 Studiul ofertelor de finanţare pe piaţa monetară şi pe piaţa capitalurilor

Capitalul utilizat de o firmă pentru sustinerea activităţii acesteia poate fi dobândit de pe diferite
pieţe, cum ar fi piaţa monetară(din imprumuturile acordate de bănci) sau piaţa de capital (din vânzarea
acţiunilor, emitere de obligaţiuni).
Finanţarea de pe piaţa monetară se face prin intermediul creditelor.
Creditele reprezintă imprumuturi acordate, cu titlu rambursabil, de către o bancă sau de către
altă instituţie financiară, unui solicitant şi condiţionate, de obicei de plata unei dobânzi.
Din perspectiva firmelor solicitante, pregătirea oentru accesarea unui credit bancar presupune :
- informarea asupra ofertelor de finanţare ;
- evaluarea corectă a dobânzii
- alegerea instituţiei şi a tipului de credit ;
- pregătirea documentatiei solicitate de bancă.
Creditele solicitat de o firmă poate avea diferite destinaţii :
- pentru activitatea curentă ;
- pentru dezvoltare ;
- de investitii ;
- pentru achizitie, constructie sau modernizare de sedii, spaţii comerciale, etc.
Piaţa de capital poate contribui la finanţarea firmelor care sunt organizate ca societăţi pe acţiuni. O
alternativă de finanţare pentru firmă este astfel şi cea realizată pe piaţa capitalurilor şi care constă în
emisiunea şi/sau vânzarea de titluri de valoare(acţiuni si obligaţiuni).
O societate pe acţiuni se poate finanţa pe piaţa de capital printr-o ofertă publică de vânzare în
vederea deschiderii societăţii către public (ofertă publică primară).

3.2 Asigurarea resurselor materiale - relaţiile firmei cu

furnizorii

Resursele materiale necesare pot fi de natura: produselor, a materiilor prime, a utilajelor şi

echipamentelor, dar şi a serviciilor de diferite naturi: servicii de construcţii, de transport, de
consultanţă şi studii, etc.
In conditiile economiei de piata, asigurarea resurselor materiale inseamna anumite relatii ce se
caracterizeaza astfel:
- sunt relatii de transfer (de schimb) intre diferite firme si o autoritate contractanta (autoritate
publica, institutie publica)
- sunt relatii economice prin care furnizorul urmareste obtinerea unui profit, iar beneficiarul
urmareste obtinerea unui avantaj economic, care poate sa fie un cost “sanatos” (ce asigura cel
mai bun raport calitate/cost) si uneori chiar a unei stari de profitabilitate
- efectele economice se regasesc la nivelul activitatii beneficiarului, in sensul ca se pot satisface
mai multe obiective, cu aceeasi valoare financiara

10
 - sunt raporturi economice care depind de “raportul de putere” ce exista intre furnizor si
beneficiar. In acest caz, beneficiarul fiind in ultima instanta puterea publica – statul, poate sa
impuna anumite limite legale, reguli care trebuie respectate de catre furnizori, indiferent de
“puterea” pe care o detin pe piata.
Activitatea de asigurare a resurselor materiale are rolul de a armoniza interesele, uneori
contrare ale celor doi parteneri (consumatorul si furnizorul).
Activitatea de asigurare cu resurse materiale trebuie privita din doua perspective:
- pe termen scurt – cand preponderenta o detin activitatile de asigurare a materialelor
-pe termen lung – cand preponderenta o detin activitatile de studii de piata, prin care sa se valorifice
cat mai bine nevoia de a cumpara

3.3 Asigurarea resurselor umane necesare firmei

Resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante investitii ale unai firme de care
depinde succesul sau insuccesul afacerii.
Recrutarea personalului reprezintă procesul de căutare, localizare, identificare si atragere a
candidaţilor care prezintă caracteristicile profesionale necesare sau care corespund cel mai bine
cerintelor posturilor vacante actuale si viitoare
Criteriile de recrutare se fac in funcţie de :

11
  nevoia de forţă de muncă a firmei
 specificul activităţii firmei
 structura forţei de muncă, necesară firmei: studii, specializare, vârstă, nivelul de calificare etc
 conformitatea cu cadrul legal (Codul Muncii)
 conformitatea cu contractul de muncă încheiat cu sindicatele
Selecţia angajaţilor reprezintă una dintre activităţile de bază ale managementului resurselor
umane care, de regulă, se efectuează în cadrul compartimentului de personal, dar care constituie
responsabilitatea managerilor de pe diferite nivelui ierarhice.
Etapele procesului de selectie a angajaţilor:

12
- alegerea preliminara a solicitanţilor,
- completarea formularului de cerere de angajare,
- intervievarea pentru angajare,
- testarea pentru angajare,
- verificarea referintelor,
- examenul medical,
- interviu final,
- decizia de angajare
Postul este adaptarea unei functii la particularitatile fiecarui loc de munca si al caracteristicile
titularului care il ocupa.
Fişa postului este un document care precizează sarcinile şi responsabilităţile ce-i revin
titularului postului, condiţiile de lucru, condiţiile de ocupare a postului, aptitudinile necesare,
competenţa manageriala, atribuţiile, limitele de competentă, sfera relationala.
Fişa postului conţine denumirea postului de muncă, integrarea in structura organizatorică,
responsabilităţile cerute, sarcinile stabilite, activitati si actiuni specifice postului, pregatirea necesara
postului, salariul si condiţiile de promovare.
Salariul reprezinta suma de bani incasata de catre angajat, ca remuneratie pentru activitatea
depusa intr-o intreprindere. Salariul reprezintă preţul la care este tranzacţionă forţa de muncă,
reprezintă cost pentru întreprinzător, deoarece salariile sunt elemente de cheltuieli; reprezintă venit,
pentru lucrător, reprezentând principalul suport al cererii de bunuri şi servicii.
Elaborarea unui sistem de salarizare trebuie sa aiba in vedere respectarea unor principii
generale:

13
 Principiul formării salariului pe baza mecanismelor pietei si implicarii agentilor economici.
 Principiul negocierii salariilor.
 Principiul existenţei sau fixarii salariilor minime.
 Principiul “la munca egala, salariu egal” (este conditionat de: condiţiile de munca, cantitatea
muncii, nivelul d ecalificare profesionala, calitate, rezultate, performante)
 Principiul liberalizarii salariilor
 Caracterul confidenţial al salariilor.
Alte forme de venit pentru angajati: tichete de masa, tichete cadou, tichete de cresă,
bonusuri de vacanta, sporuri ( de vechime, fidelitate, muncă de noapte, ore suplimentare etc),
facilitati diverse (telefon, autoturism, locuinta de serviciu etc.)

3.4 Aplicarea planului de afaceri

3.4.1 Derularea activităţilor firmei

Pentru a indeplini rolul de instrument esenţial în planificarea/ conducerea unei afaceri,

planul de afaceri trebuie pus in aplicare.
Aplicarea planului urmăreşte atingerea obiectivelor propuse. Obiectivul fundamental al
firmei poate fi reprezentat de obţinerea de profit.
Funcţia reprezintă ansamblul proceselor de muncă asemănătoare sau complementare, care
contribuie la realizarea aceluiaşi obiectiv.
Principalele funcţii care există în firmele moderne, de dimensiuni mijlocii si mari, sunt:
1. Functia de cercetare-dezvoltare este reprezentata de ansamblul activitatilor desfasurate
În cadrul firmei, în scopul producerii de idei noi si transformarea lor în noutati utile. Aceasta
functiune are un caracter complex, se manifesta în toate domeniile si rezida în necesitatea adaptarii
permanente a firmelor la noile cuceriri tehnico-stiintifice.
Principalele activitati ale acestei functiuni sunt cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si
introducerea progresului tehnic, investitii precum si organizarea productiei si a muncii.
2. Functia de productie este reprezentata de ansamblul activitatilor de baza, auxiliare si de
servir prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor si
prestarii serviciilor în cadrul firmei.
Principalele activitati cuprinse în cadrul acestei functii sunt: fabricarea sau exploatarea,
întretinerea si reapararea utilajelor, productia auxiliara, controlul tehnic de calitate.
3. Functia comerciala cuprinde activitatea de realizare a obiectivelor ce se refera la
stabilirea legaturilor unitatii cu mediul ambiant în vederea procurarii mijloacelor necesare
desfasurarii activitatii si desfacerii produselor, serviciilor si lucrarilor care fac obiectul activitatii de
baza a unitatii.
Aceasta functie cuprinde 3 activitati: aprovizionarea tehnico-materiala, desfacerea si
marketingul.
4. Functia financiar-contabila este reprezentata de activitatea privind obtinerea si folosirea
mijoacelor financiare necesare unitatii, precum si înregistrarea si evidenta în expresie valorica a
fenomenelor economice din unitate.
Rolul acestei functii este static, pasiv, uneori chiar un obstacol în introducerea noului.
5. Functia de personal cuprinde activitati de realizare a obiectivelor din domeniul
asigurarii si dezvoltarii potentialului uman necesar.
Principalele activitati cuprinse în cadrul acestei functii se refera la planificarea, recrutarea,
formarea, perfectionarea, motivarea, promovarea, retribuirea si protectia personalului.
Interdependentele dintre functiuni sunt determinate de interdependentele ce se manifesta între
activitatile desfasurate în cadrul firmei. Acestea se manifesta în contextul în care producerea unei
dereglari în cadrul unei functiuni determina dereglari si în cadrul celorlalte, putându-se vorbi chiar
de o autoagravare a dereglarilor si de un proces de reglare în lant.
 3.4.2 Comercializarea rezultatelor activităţii

Comercializarea bunurilor produse de firmă este precedată de stabilirea preţului de vânzare.

Calculul pretului de vanzare are la bază costurile pentru producerea şi desfacerea bunului respectiv.
Cheltuielile trebuie incluse in preţul de vânzare al produsului pentru a fi recuperate. Aceasta
este o conditie pentru reluarea şi continuarea producţiei.
Strategiile de pret, determinate de obiectivele specifice ale firmelor, pot fi foarte diferite. Se
pot identifica strategii bazate pe următoarele tipuri de preţuri:
 pretul de lider este în mod obisnuit adoptat doar de marile întreprinderi din industrie care au
suficienta putere pe piata pentru a putea stabili un pret ce va fi urmat de celelalte
întreprinderi din domeniu;
 strategia preturilor reduse (predatory pricing) presupune reducerea preturilor suficient de
mult pentru a atrage clienti de la concurenta;
 strategia de "luare a caimacului" (skimming price) consta în fixarea unui pret cât se poate
de ridicat la lansarea unui produs. Este o strategie foarte utilizata pentru bunurile industriale
si întreprinderile ce utilizeaza tehnologie de vârf (computere, autoturisme, televizoare color,
videorecordere);
 strategia pretului de penetrare (penetration pricing) - în opozitie cu strategia anterioara
consta în cucerirea rapida a unei parti de piata prin practicarea unui pret scazut.
 strategia preţului magic care are terminaţia in 5 sau 9, considerat mai atractiv decât cel cu
alte terminaţii.
Alegerea unei strategii de pret se face şi în functie de etapa din ciclul de viaţă în care se
gaseste produsul, de gradul de noutate al produsului etc. Astfel, pentru un produs nou se
utilizeaza, de obicei, strategia de luare a caimacului sau strategia de penetrare.
Orice strategie se aplică pe o anumită perioadă de timp, fiind apoi revizuită potrivit
schimbărilor intervenite in activitatea firmei sau pe piaţă.

3.4.3 Indicatori de eficienţă

Preocuparea oricărei firme de a desfăşura o activitate eficientă poate fi urmărită cu ajutorul

unor indicatori, asa cum sunt productivitatea, costurile şi profitul.
Productivitatea factorilor de productie, exprimata valoric (W), reprezinta raportul între
rezultatele unei activitati economice si eforturile facute în acest scop, aceasta mai fiind denumita si
eficienta sau randament. Se determina ca un raport între valoarea productiei (Q) obtinuta între-un
orizont de timp si într-un cadru (întreprindere, firma, fabrica etc.) si factorii de productie utilizati
(FPutilizati) pentru obtinerea acesteia.
W = Q / FPutilizati
Costul este un instrument foarte util în vederea luarii deciziilor menite sa asigure nivelul
performant al activitatii firmei. Totodata, îl ajuta pe întreprinzator sa fundamenteze în asa fel
utilizarea factorilor de productie încât sa obtina o rentabilitate cât mai mare. Marimea costului
poate fi calculata pe: unitate de produs (unitar, mediu); pe o masa de productie omogena (cost al
productiei); pe productia de regula eterogena a unei firme, într -un orizont de timp (an, trimestru).
Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor, corespunzatoare consumului de
factori de productie, pe care agentul economic le efectueaza pentru producerea si vanzarea de
bunuri materiale sau prestatoare de servicii.
Pretul de vânzare se calculează pornind de la costul de producţie:
P = Cp + Pr, unde
P= preţul de vânzare
Cp= costul de producţie
Pr= profitul

Rentabilitatea unei firme se referă la capacitatea ei de a obţine profit, adică de a obţine un

excedent de venituri peste valoarea costului total implicat. Rentabilitatea permite firmei nu numai
menţinerea în afaceri, dar şi dezvoltarea.
 Determinarea şi analiza rentabilităţii unei firme – etapă esenţială în determinarea şi analiza
riscului financiar – se realizează pe baza analizei profitului şi a ratelor de rentabilitate.
Profitul constituie mobilul oricărui agent economic. Profitul reprezintă excedentul venitului
peste costul de producţie, el fiind necesar nu numai pentru remunerarea capitalurilor, ci şi pentru
investiţii de dezvoltare a activităţii.
Obiectivul final al oricărei firme în economia de piaţă este obţinerea profitului şi, implicit,
creşterea rentabilităţii; ca urmare, pentru a se dezvolta şi supravieţui în condiţii de concurenţă,
firma trebuie să desfăşoare o activitate rentabilă, care să se soldeze cu rezultate (R) favorabile cât
mai mari.
Rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre venituri (V) şi cheltuieli (C):
• Dacă V > C = > R = V – C > 0 = > profit sau beneficiu
• Dacă V < C = > R = V – C < 0 = > pierdere
În consecinţă, firma trebuie să-şi stabilească strategia şi tactica astfel încât prin măsuri
sistematice pe termen scurt, mediu şi lung să acţioneze asupra:
- creşterii veniturilor (încasărilor);
- reducerii cheltuielilor.
Starea rentabilităţii unei firme se poate analiza pe baza ratelor. Din punct de vedere
metodologic, o rată reprezintă raportul a două mărimi, raport exprimat procentual. Sistemul de
rate uzual folosit în analiza rentabilităţii activităţii firmei este compus din:
- rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare;
- rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor).

1. Rata rentabilităţii economice. Se referă la eficacitatea cu care sunt utilizate activele firmei.
Se obţine ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi valoarea activelor totale.
Pnet
Rre = x 100
At

2. Rata rentabilităţii financiare. Se referă la eficacitatea cu care este utilizat capitalul firmei.
Se determină ca raport între profitul net al exerciţiului şi valoarea capitalului propriu (Kpr) de
care dispune firma:
Pnet
Rrf = x 100
Kpr

3. Rata rentabilităţii comerciale (a vânzărilor) arată eficienţa funcţiunii comerciale a firmei:

Pnet
Rrc= x 100
CA

4. Proiecte

1. Sunteţi în etapa în care ati decis să infiinţati propria firmă. Realizati analiza SWOT cu
privire la infiinţarea propriei firme. Examinati, pe baza analizei SWOT realizate, riscurile şi
oportunităţile legate de înfiinţarea şi gestionarea propriei afaceri.

2. Alegeti o firmă de mici dimensiuni la care aveti acces la informatii şi realizati analiza
SWOT a firmei respective.
 Testul nr.1

I.Răspundeţi la următoarele întrebări

1. Care sunt resursele specifice menajurilor?
2. Ce reprezintă costul de oportunitate?
3. Prezentati tipurile de credite pentru persoanele fizice
4. Dati exemple de puncte forte ale unei firme

II. Răspundeti cu adevarat sau fals

1. Atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile bugetul este deficitar.
2. Functia de personal cuprinde activitati de realizare a obiectivelor din domeniul
asigurarii si dezvoltarii potentialului uman necesar.
3. Planul financiar reflectă cheltuielile prevăzute pentru initierea si derularea afacerii şi sursele
financiare pentru acoperirea acestora.

Testul nr.2

I.Răspundeţi la următoarele întrebări

1. Cum pot fi clasificate nevoile menajurilor?
2. Din ce este alcătuit bugetul unui menaj?
3. Prezentati tipurile de asigurări pentru persoanele fizice.
4. Dati exemple de puncte slabe ale unei firme.

II. Răspundeti cu adevarat sau fals

1.Costul de oportunitate este un mod de a vedea costul, nu un tip de cost.
2. Caracterul aleatoriu al contractului de asigurare exprimă obligatiile pe care si le asumă reciproc
părtile contractului.
3. Planul managerial cuprinde informatii precum organigrama firmei, echipa managerială, structura
de personal.

Testul nr.3

I.Răspundeţi la următoarele întrebări

1. Ce este bugetul de venituri?
2. Ce reprezintă recrutarea personalului?
3. Ce reprezintă productivitatea?
4. Prezentaţi functia comercială.

II. Răspundeti cu adevarat sau fals

1. Rata rentabilităţii economice se determină ca raport între rezultatul net al exerciţiului şi
valoarea activelor totale.
2. Strategia preţului magic constă în cucerirea rapida a unei parti de piata prin practicarea
unui pret scazut.
3. Funcţia reprezintă ansamblul proceselor de muncă asemănătoare sau complementare, care
contribuie la realizarea aceluiaşi obiectiv.
 Testul nr.4

I.Răspundeţi la următoarele întrebări

1. Ce este bugetul de cheltuieli?
2. Ce este fisa postului?
3. Ce reprezintă rentabilitatea unei firme?
4. Prezentaţi functia de cercetare-dezvoltare

II. Răspundeti cu adevarat sau fals

1. Activitatea de asigurare a resurselor materiale are rolul de a armoniza interesele, uneori
contrare ale celor doi parteneri (consumatorul si furnizorul).
2. Rata rentabilităţii financiare se referă la eficacitatea cu care este utilizat capitalul firmei.
3. Strategia pretului de “luare a caimacului” este adoptat doar de marile întreprinderi din
industrie care au suficienta putere pe piata pentru a putea stabili un pret ce va fi urmat de
celelalte întreprinderi din domeniu.
Bibliografie:
i. E., Bălan, M., Iatagan, D., Olaru, A., Teşileanu, Economie aplicată, Editura
Humanitas educaţional, Bucuresti, 2007;
ii. http://andaracsa.finantare.ro/
20