ECONOMIILE, INVESTIȚ IILE ȘI

SISTEMUL FINANCIAR
Sursa: Gregory N. Mankiw, Mark P. Taylor, Economics, Cengage Learning, Fourth Edition, 2017, Ch.
24 SAVING, INVESTMENT AND THE FINANCIAL SYSTEM, pp. 499 - 518

Instituțiile financiare
Piețele financiare
Intermediarii financiari
Economiile, investițiile și sistemul conturilor financiare
Politici guvernamentale care afectează economiile și investițiile unei națiuni
Stimularea economiilor
Stimularea investițiilor
Deficitele și excedentele bugetare

Pentru a funcționa, firmele au nevoie de capital. Această afirmație este valabilă pentru toate
tipurile de afaceri, de la societățile pe acțiuni până la SRL-uri sau persoane fizice autorizate. E
posibil ca la deschiderea unei firme să începi cu banii economisiți anterior, dar majoritatea
antreprenorilor vor căuta să strângă banii pentru investiții din alte surse.
Există numeroase modalități de finanțare a capitalului pentru investiții. Fondurile pot fi
împrumutate de la o bancă, de la o rudă sau de la un prieten. Acest tip de împrumut presupune o
promisiune nu doar de a da banii înapoi, ci și de a plăti o dobândă pentru utilizarea banilor.
Alternativ, firmele pot convinge pe cineva să le ofere banii de care au nevoie pentru derularea
afacerii în schimbul promisiunii de primi o parte din profiturile viitoare. În oricare dintre cazuri,
investiția în echipamente (capital real) este finanțată din economiile altcuiva.
Sistemul financiar reprezintă totalitatea instituțiilor dintr-o economie care contribuie la
transformarea economiilor în investiții. Economiile și investițiile sunt cei mai importanți factori
care asigură creșterea economică pe termen lung: când o țară economisește o parte importantă a
PIB-ului său, mai multe resurse vor fi disponibile pentru investițiile în capital, iar un volum mai
mare al capitalului asigură creșterea productivității și a standardului de viață în țara respectivă. O
anumită parte a venitului nu este cheltuită, ci economisită. În același timp, există agenți
economici care vor să împrumute pentru a-și finanța investițiile.
Acest capitol prezintă modul în care sistemul financiar asigură întâlnirea celor care economisesc
cu cei care doresc să ia bani cu împrumut. În prima parte, sunt prezentate instituțiile care compun
sistemul financiar. În continuare, este discutată relația între sistemul financiar și anumite
variabile macroeconomice – în primul rând economiile și investițiile.
Sistemul financiar: totalitatea instituțiilor dintr-o economie care contribuie la transformarea
economiilor în investiții.

Instituțiile financiare

În accepțiunea cea mai largă, instituțiile financiare sunt cele care asigură transferul resurselor
limitate de care dispune economia de la cei care economisesc (persoane care cheltuie mai puțin
decât câștigă) la cei care împrumută (persoane care cheltuie mai mult decât câștigă). Motivele
economisirii sunt variate, de la nevoia de a economisi pentru a plăti studiile copiilor până la
dorința de a-și asigura venituri pentru bătrânețe. La fel, motivele celor care împrumută pot varia,
de la dorința de a-și cumpăra o casă sau o mașină, până la intenția de a investi într-o afacere care
să le asigure o sursă de venit. Mulți dintre cei care economisesc oferă fondurile disponibile
sistemului financiar, așteptând să primească banii înapoi la o dată ulterioară cu dobândă.
Așteptările privind încasarea unor dobânzi nu sunt universale; de exemplu, sistemul bancar
islamic are o abordare complet diferită, întrucât dobânda este interzisă din motive religioase. În
acest capitol problema este abordată în varianta tradițională, în care instituțiile financiare acordă
dobânzi pentru sumele depuse. Cei care iau cu împrumut sunt reprezentanții cererii și ei solicită
bani de la sistemul financiar, bani pe care îi vor rambursa la o dată ulterioară, plătind și dobândă
pentru folosirea acestora.

Sistemul financiar este format din diverse instituții financiare care contribuie la întâlnirea celor
care economisesc cu cei care doresc să împrumute. Instituțiile financiare pot fi grupate în două
categorii: piețe financiare și intermediari financiari.

Piețele financiare
Piețele financiare sunt instituții prin care cei care economisesc pot oferi fondurile respective
direct celor care au nevoie de ele. Cele mai importante piețe financiare în economiile dezvoltate
sunt piața obligațiunilor și piața acțiunilor.

Piețele financiare: instituții prin care cei care economisesc pot oferi fondurile respective direct
celor care au nevoie de ele.

Piața obligațiunilor. Atunci când companiile mari sau guvernele doresc să împrumute bani
pentru a-și finanța diverse proiecte o pot face împrumutând direct prin vânzarea de obligațiuni.
Obligațiunea este un titlu de credit care specifică obligațiile împrumutatului față de deținătorul
obligațiunii. Informațiile care identifică o obligațiune sunt: termenul la care împrumutul va fi
rambursat, numit data scadenței și rata dobânzii care va fi plătită periodic până în momentul în
care obligațiunea ajunge la scadență (numită cupon). Cumpărătorul poate să țină obligațiunea
până la maturitate sau poate să o vândă mai devreme altcuiva.

Obligațiunea: titlu de împrumut

Există milioane de obligațiuni care se tranzacționează în economiile lumii, cu precădere în cele
dezvoltate. Deși acestea pot diferi unele de altele, au cel puțin două caracteristici comune.

Prima caracteristică a unei obligațiuni este termenul – durata în timp până când obligațiunea
ajunge la scadență. Există obligațiuni care sunt emise pentru un termen scurt, câteva luni de
exemplu, și alte obligațiuni care au durată de 30 de ani. Rata dobânzii plătită pentru o obligațiune
depinde, în parte, de termenul său. Obligațiunile pe termen lung sunt mai riscante decât cele pe
termen scurt pentru că deținătorii obligațiunilor pe termen lung trebuie să aștepte o perioadă mai
îndelungată până la recuperarea banilor. Dacă deținătorul unei asemenea obligațiuni pe termen
lung are nevoie de bani mai devreme, nu are altă alternativă decât să vândă titlul altcuiva, mai
devreme, posibil la un preț mai mic. Pentru a compensa acest risc mai ridicat, adesea (dar nu
întodeauna), pentru obligațiunile pe termen lung rata dobânzii plătite este mai mare comparativ
cu cele pe termen scurt.

A doua caracteristică importantă a obligațiunii este riscul de credit: probabilitatea ca

împrumutatul să nu plătească o parte a cuponului sau principalul (suma împrumutată). Dacă
cumpărătorii apreciază că probabilitatea de neplată este mare, vor cere o rată mai mare a
dobânzii pentru a compensa acest risc.

Atunci când guvernele naționale au nevoie de bani pentru a-și finanța cheltuielile publice, ele
emit obligațiuni. Agențiile private de rating, precum Standard & Poor`s evaluează riscul de credit
al obligațiunilor, atât al celor guvernamentale cât și al celor emise de corporații.

Prețul obligațiunilor și randamentul. O observație importantă este că există o relație între

prețul obligațiunilor și randamentul acestora.

Să presupunem că o corporație emite o obligațiune cu valoare de 1000$ cu o durată de 10 ani și

cu un cupon de 3.5%. Pe durata celor 10 ani, corporația va plăti deținătorului obligațiunii 35$/an
ca dobândă și când obligațiunea ajunge la maturitate (la scadență) va plăti deținătorului cei
1000$. În orice moment pe durata celor 10 ani deținătorul obligațiunii poate vinde obligațiunea
pe piața. Prețul pe care îl va primi va depinde de raportul cerere – ofertă pentru obligațiunile
respective pe piață. Formula pentru randamentul obligațiunii este:

Cupon
Randamentul obligațiunii= ×100
Prețul obligațiunii

Să presupunem că deținătorul obligațiunii are nevoie rapid de bani și decide să își vândă
obligațiunea. Prețul obținut pe piață e 995 $. Randamentul obligațiunii este în acest caz 35/995 *
100 = 3,52%. Dacă vânzătorul reușește să vândă obligațiunea cu 1050 $, randamentul va fi
35/1050 * 100 = 3,33%. Acest exemplu arată că pe măsură ce prețul obligațiunii crește,
randamentul acesteia scade, și invers.
Motivul pentru care prețurile obligațiunilor pe piață scad și cresc este legat de raportul cerere –
ofertă (numărul de persoane care dorește să cumpere obligațiuni și numărul de persoane care
dorește să vândă obligațiuni). Prețul obligațiunilor (și, prin urmare, randamentul acestora) sunt
influențate de obligațiunile existente pe piață, de emisiunile de noi obligațiuni, de riscul de
nerambursare și de rata dobânzii la ale titluri de valoare. Emisiunea de noi titluri este de
asemenea afectată de acești factori. Dacă rata dobânzii pe piață este mare, noile emisiuni de
obligațiuni vor trebui să asigure un cupon competitiv.

Piața acțiunilor. Firmele pot obține finanțare pe piețele financiare prin vânzare de acțiuni.
Acțiunile oferă drept de proprietate în companie și de revendicare a profiturilor viitoare obținute
de aceasta (sub formă de dividende)

Acțiunea: titlu de proprietate ce atestă dreptul asupra unei părți a capitalului și a profiturilor
viitoare ale unei firme

Diferențe între acțiuni și obligațiuni:

o Deținătorii de acțiuni (acționarii) sunt proprietarii unei părți din companie, deținătorii de
obligațiuni sunt creditorii companiei
o Dacă compania este foarte profitabilă, acționarii vor beneficia de aceste profituri, în
schimb deținătorii de obligațiuni vor primi doar cuponul înscris pe obligațiune
o Dacă compania întâmpină dificultăți financiare, deținătorii de obligațiuni vor fi plătiți
înaintea acționarilor.
o Acțiunile au un risc mai mare dar și un randament potențial mai mare în comparație cu
obligațiunile

Atât în cazul acțiunilor cât și al obligațiunilor, titlurile nou emise se tranzacționează pe piața
primară, iar cele emise anterior, respectiv aflate deja în circulație, se tranzacționează pe piața
secundară.

Intermediarii financiari
Intermediarii financiari sunt instituții financiare prin care cei care economisesc transferă indirect
fonduri către cei care au nevoie de bani. Termenul de intermediar reflectă rolul acestor instituții
care îi pun în legătură pe cei care au nevoie de fonduri cu cei care au economii. Doi dintre cei
mai importanți intermediari financiari în economiile moderne sunt băncile și fondurile de
investiții.

Intermediarii financiari: instituții financiare prin care cei care economisesc transferă fornduri
către cei care au nevoie de bani
Băncile. Dacă proprietarul unei firme mici are nevoie de finanțare, probabil că va avea o
strategie diferită comparativ cu o societate pe acțiuni. Cel mai probabil, firmele mici care doresc
să se extindă își vor finanța investițiile prin împrumuturi de la bănci.

Băncile sunt intermediarii financiari cu care oamenii sunt cei mai familiarizați. O funcție
principală a băncilor este aceea de a gestiona depozitele celor care vor să economisească și să
utilizeze aceste depozite pentru a acorda împrumuturi celor care au nevoie de bani. Băncile
plătesc dobândă pentru depozite și încasează o dobândă mai mare de la cei cărora le acordă
împrumuturi. Diferența dintre aceste rate ale dobânzii acoperă costurile de funcționare ale băncii
și asigură anumite profituri pentru acționarii acestor bănci.

Pe lângă faptul că sunt intermediari financiari, băncile mai joacă și alte roluri importante în
economie, precum înlesnirea achiziției de bunuri și servicii prin transferul electronic al banilor.

Fondurile de investiții. Un fond de investiții sau un fond mutual dă posibilitatea publicului să

investească într-un portofoliu de titluri de valoare, (acțiuni și/sau obligațiuni). Acționarii
fondului își asumă toate riscurile asociate acestui portofoliu și beneficiază de toate câștigurile.
Dacă valoarea portofoliului crește, acționarii vor câștiga; dacă valoarea portofoliului scade,
acționarii vor pierde.

Fond de investiții sau fond mutual: o instituție care vinde acțiuni publicului și utilizează
sumele obținute pentru a cumpăra acțiuni sau obligațiuni.

Principalul avantaj al acestor fonduri este că permit micilor investitori să își diversifice
portofoliul și prin aceasta să își reducă riscurile. Cu o sumă mică, de doar câteva sute de dolari, o
persoană poate cumpăra acțiuni la un fond de investiții și prin aceasta să devină indirect
proprietar sau creditor pentru câteva sute de companii importante. Pentru aceste servicii, firma
care operează fondul de investiții va percepe acționarilor o taxă anuală, care de obicei este între
0.5 și 2% din valoarea activelor deținute.

Economiile, investițiile și Sistemul Conturilor Naționale

Evenimentele care afectează sistemul financiar al unei țări sunt importante pentru înțelegerea
dezvoltării economiei în ansamblul ei. Instituțiile care formează acest sistem – piața
obligațiunilor, piața acțiunilor, băncile și fondurile de investiții – au rolul de a coordona
economiile și investițiile, care sunt importanți determinanți ai creșterii economice pe termen lung
și ai standardului de viață. Prin urmare, cunoașterea macroeconomiei presupune înțelegerea
modului în care funcționează piețele financiare și cum anumite evenimente și politici le
afectează.
Ca punct de plecare în analiza piețelor financiare, această secțiune pune în discuție variabilele
macroeconomice cheie care măsoară activitatea pe aceste piețe și modul în care aceaste variabile
sunt reflectate în sistemul conturilor naționale, care se referă în principal la PIB și la alte statistici
legate de acesta.

Reamintim că PIB poate fi definit fie ca totalitatea veniturilor, fie ca totalitatea cheltuielilor
pentru bunuri și servicii într-o economie. PIB (notat cu Y) are patru componente principale:
consumul (C), investițiile (I), cheltuielile guvernamentale (G) și exporturile nete (NX).

Y = C + I + G + NX

În acest capitol, pentru simplificarea analizei, o să presupunem că economia la care ne referim

este o economie închisă. O economie închisă nu interacționează cu alte economii, nu se
angajează în schimburi internaționale de bunuri și servcii sau în împrumuturi internaționale.
Economiile reale, bineînțeles, sunt economii deschise – interacționează cu alte economii din
lume. Utilizând această simplificare putem trage niște concluzii pe care ulterior să le aplicăm
tuturor economiilor. Având în vedere că o economie închisă nu are relații cu exteriorul,
importurile și exporturile sunt zero, iar formula PIB devine:

Y=C+I+G (1)

Această ecuație arată că PIB-ul este suma consumului, investițiilor și cheltuielilor

guvernamentale. Fiecare unitate de output vândută într-o economie închisă este consumată,
investită sau cumpărată de guvern. Pe baza ei putem determina investițiile ca fiind:

I=Y–C–G (2)

Economiile (S) = ceea ce rămâne din venitul total al unei economii naționale (Y) după ce
scădem consumul (C) și cheltuielile guvernamentale (G)

Conform definiției de mai sus, economiile la nivel național se calculează după formula:

S=Y–C–G (3)

Pe baza relațiilor (2) și (3) ajungem la următoarea relație: S = I adică într-o economie națională
care funcționează în condiții de echilibru, economiile sunt egale cu investițiile.

Pentru a înțelege rolul politicilor publice și al modului în care guvernele pot contribui la o mai
buna funcționare a economiei trebuie să facem distincție între economiile private (economiile
agenților economici care rămân după scăderea din venit nu doar a consumului ci și a taxelor și
impozitelor) și economiile publice (ceea ce rămâne din veniturile fiscale ale statului, respectiv
taxe și impozite, după ce scădem cheltuielile guvernamentale). În funcție de relația între
veniturile și cheltuielile publice, guvernele pot înregistra surplus bugetar (veniturile din taxe și
impozite sunt mai mari decât cheltuielile) sau deficit bugetar (veniturile sunt mai mici decat
cheltuielile).

Economii private = Y – T – C

Economii publice = T- G

Economii private: ceea ce rămâne din venitul total al unei economii naționale (Y) după plata
impozitelor (T) și a consumului (C)
Economii publice: ceea ce rămâne din veniturile fiscale ale statului (T) după ce scădem
cheltuielile guvernamentale (G)
Surplus bugetar: Veniturile fiscale ale statului sunt mai mari decât cheltuielile sale; încasează
mai mulți bani decât cheltuie
Deficit bugetar: Veniturile fiscale ale statului sunt mai mici decât cheltuielile sale; statul trebuie
să se împrumute pentru a-și finanța cheltuielile

Acum putem pune în discuție modul în care aceste relații și variabile macroeconomice sunt
legate de piețele financiare. Ecuația S = I arată un fapt important: pentru economie ]n ansamblul
ei economiile trebuie ssă fie egale cu investițiile. Acest fapt ridică câteva întrebări importante: ce
mecanisme există în spatele acestei identități? Care sunt factorii care determină comportamentul
celor care decid cât economisească și comportamentul celor care decid cât să investească?
Răspunsul la aceste întrebări este sistemul financiar. Piața obligațiunilor, piața acțiunilor,
băncile, fondurile de investiții și alte piețe și intermediari financiari acționează asupra celor doi
termeni ai egalității. Ei asigură transformarea la nivel național a economiilor în investiții.

Politici guvernamentale care afectează economiile și investițiile unei națiuni

Diferitele politici pe care guvernul le aplică pentru a influența economiile și investițiile sunt de
obicei explicate cu ajutorul modelului cerere – ofertă. În principal ele pot fi rezumate la:

Stimularea economiilor
o O rată mai mare a economiilor contribuie la creșterea PIB și în timp la creșterea standardului
de viață al cetățenilor
o Impozitul pe veniturile din dobânzi reduce substanțial câștigurile viitoare și inițiativa
oamenilor de a economisi
o O soluție ar putea fi înlocuirea impozitului pe venit cu impozitul pe consum

Stimularea investițiilor
o Creșterea investițiilor implică o acumulare mai mare de capital și o creștere economică mai
rapidă
o Pentru atingerea acestui deziderat, guvernul oferă avantaje fiscale investitorilor
Deficitele și excedentele bugetare
o Când un guvern înregistrează deficit bugetar, economiile publice sunt negative, ceea ce
reduce economiile naționale
o Pentru a-și finanța deficitul, guvernul recurge la împrumuturi => rata dobânzii crește iar
investițiile scad
o Excedentul bugetar crește economiile naționale, reduce rata dobânzii și stimulează investițiile