Războiul de Independenţă al României dintre anii 1877-1878 a fost un pas important al

României spre unificarea deplină. România s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman şi
Imperiul Rus pentru a-şi declara independenţa faţă de cele două mari puteri (puterea suzerană era
Imperiul Otoman iar puterea protectoare era Imperiul Ţarist) şi a deveni un actor important în
Balcani.

Participarea României la războiul din 1877-1878 şi cucerirea independenţei de stat a însemnat

egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o adâncă semnificaţie morală pentru că a
ridicat conştiinţa naţiunii române libere şi a permis realizarea în perspectivă, atunci când istoria a
permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai puţin important a însemnat eliberarea altor populaţii
balcanice de sub dominaţia otomană, contribuind decisiv la evoluţia acestora ca state moderne
într-o epocă de afirmare a spiritului naţional.

Dupa constituirea statului national modern roman se punea problema castigarii independentei fata de
Imperiul Otoman.

Romania dorea sa se afirme liber pe arena europeana si sa rupa ultimele legaturi pe care le mai avea
fata de otomani si care o stanjeneau In dezvoltarea ei normala. Declansarea “crizei orientale” a
determinat intensificar Consolidarea pozitiei internationale a tarii noastre dupa cucerirea independentei
de stat a permis proclamarea Rominiei ca regat; aceasta s-a realizat la 14 martie 1881 in urma votului
Parlamentului; la 10/22 mai 1881, Carol I si sotia sa Elisabeta (poeta Carmen Sylva) au fost incoronati.

Cucerirea independenţei de stat a României este rezultatul efortului economic şi militar al poporului
român şi, deopotrivă, al demersurilor diplomaţiei româneşti făcute în etapa premergătoare, în timpul şi
după consumarea Războiului de Independenţă din 1877-1878. Situaţia politică din Sud-Estul Europei se
deteriorase puternic: în iulie 1875 izbucnea răscoala populară din Herţegovina, în august se ridica la
luptă populaţia din Bosnia, în aprilie 1876 se răsculau bulgarii, iar în iunie 1876 se declanşa războiul dus
de Serbia şi Muntenegru împotriva Porţii Otomane. În plus, insurgenţii erau ajutaţi – succesiv sau
concomitent – cu agenţi, bani şi armament atît de Imperiul Austro-ungar, cît şi de Imperiul Rus,
amîndouă interesate în escaladarea conflictelor, în vederea diminuării puterii Imperiului Otoman.

Manifestîndu-şi sprijinul cu popoarele balcanice răsculate, guvernul Principatului României şi opinia

publică şi-au exprimat, prin canalele diplomatice şi prin intermediul întregii prese româneşti,
solidaritatea cu lupta de eliberare a popoarelor respective.

Românii aduseseră o contribuţie militară substanţială, în multe momente chiar decisivă pentru
campania antiotomană, şi în interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semilună,
contribuţie care a uşurat războiul şi a scurtat durata acestuia: Armata României a pierdut, dintre cei
aproape 60.000 de militari participanţi la război, peste 10.000 de militari, iar statul român a cheltuit circa
100.000.000 de lei (la valoarea de atunci a leului). Cu toate acestea, delegatului guvernului român i s-a
interzis să participe la negocierile de armistiţiu şi de pace, care s-au încheiat, la 19 februarie 1878, prin
Tratatul ruso-turc de la San Stefano (astăzi Yeşilköy), lângă Istanbul. Totuşi, Principatele Unite Române,
Serbia şi Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonomă, dar
gonflată

Desi nu exista o conventie militara intre cele doua state, Romania a acordat ajutor militar. Romanii au
trecut Dunarea si Printul Carol I a primit comanda trupelor romano-ruse la Plevna. Dupa lupte grele,
Plevna a fost cucerita; romanii au luptat si in zona Vidin-Belogradcik; principalele confruntari s-au
desfasurat la: Grivita, Rahova, Opanez, Smirdan.

Prin participarea la acest razboi, Romania si-a cucerit independenta de stat; la lupte au luat parte
romani din toate provinciile romanesti. Au fost oferite pentru armata donatii si daruri care au totalizat
10.000.000 lei; s-au facut importante rechizitii, s-au asigurat transporturi catre front; au fost organizate
spitale si ambulante.

Pierderile armatei romine au fost peste 10.000 de morti si riniti, iar efortul financiar a depasit 100
milioane lei. Razboiul din 1877-1878 a evidentiat caracterul national si popular al acestuia si a
demonstrat solidaritatea intregii natiuni pentru obtinerea marelui deziderat - cucerirea independentei
nati

Din punct de vedere intern independenta a fost o nazuinta seculara, o permanenta a istoriei poporului
roman. Ea a alimentat mereu dorinta de libertate, dragostea fata de glia strabuna si eroismul in lupta. Ca
urmare, tarile romane nu si-au pierdut niciodata existenta statala si nu au putut fi transformate in
pasalacuri. In noile conditii mentinerea suzeranitatii otomane si a garantiei colective a celor sapte state
europene reprezenta un anacronism ce frana dezvoltarea tarii. Romaniei i se interzicea sa incheie
tratate politice si comerciale, sa aiba reprezentanti diplomatici, sa bata moneda, sa majoreze efectivele
militare etc.

Crearea statului national in 1859 a reprezentat un factor major al procesului cuceririi independentei de
stat.

Dezvoltarea economica, noile relatii sociale determinate de aceasta dezvoltare, ca si situatia politica
interna, cereau imperios inlaturarea oricaror relatii de dependenta. In cca. un deceniu dupa unire s-a
dublat productia agricola si s-a triplat cea industriala, s-a extins reteaua de cai ferate (1250 km), s-a
infiintat un sistem monetar national, s-a creat si s-a dezvoltat o armata nationala. Prefacerile ce aveau
loc in societatea romaneasca dupa Unirea Principatelor au determinat trecerea la etapa decisiva a luptei
pentru independenta.
Inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului, ca noi ne privim ca in resbel cu Poarta, ca legaturile
noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot ce va fi cu putinta ca starea noastra de stat
independinte si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvern si dv. Si
teara intreaga o doresc sa o vaza cu o ora mai inainte." (Vezi: "Monitorul oficial", nr. 118, din 27 mai
1877, p. 3449-3453).

In urma cu 133 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputatilor a proclamat Independenta de stat a
Romaniei, deschizand drumul spre recunoasterea internationala a dreptului natiunii romane de a-si
decide singura soarta.

Astfel, la 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu declara, in Parlament, ca suntem "in stare de rezbel", ca
suntem "dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta si prin urmare suntem independenti, suntem
natiune de sine statatoare".

Independenta s-a produs dupa aproape cinci secole de lupta impotriva dominatiei otomane, dupa
rezistenta opusa celorlalte imperii expansioniste, care devastau periodic teritoriul tarilor romane, dupa
revolutiile din 1821 si 1848 si dupa unirea Moldovei cu Muntenia in anul 1859.