MIDWESTERN BAPTIST THEOLOGICAL SEMINARY

CUM SE CITEȘTE O CARTE

GHIDUL CLASIC PENTRU O LECTURĂ INTELIGENTĂ

RECENZIE DE CARTE
PREZENTATĂ CA PARTE
A CERINȚELOR CURSULUI
DR30020: COLOCVIU DOCTORAL

IOSUA FAUR

BRĂILA
NOIEMBRIE 2019
Adler, Mortimer J. și Van Doren, Charles. Cum se citește o carte. Ghidul clasic pentru o lectură

inteligentă. Pitești: Paralela 45, 2014, 363 pagini

Introducere

Deja celebra carte a lui Adler a fost publicată în 1940. De atunci ea a trecut printr-o serie

de revizii şi adăugiri, poate cea mai importantă fiind alăturarea co-autorului Van Doren (1972).

De la o simplă survolare a cuprinsului realizezi că este un manual a cărui scop este să te ajute să

vezi valoarea cărţilor, lucru confirmat chiar de autor spunând că scopul fundamental urmărit este

„să ştim cum să determinăm cărţile să ne educe corect” (p.24). Deşi cartea se adresează celor ce

pornesc în acest demers al interacţiunii cu literatura de orice fel (elevi, studenţi), totuşi publicul

ţintă se dovedeşte a fi, încă din primele pagini, omul care la orice vârstă are încă doar un nivel

elementar al lecturării, neajungând să se bucure cu adevărat de tot ceea ce cartea i-a pregătit.

Fiind un cititor prin mâna căruia trec multe cărţi iar timpul este limitat, orice ajutor care

maximizează capacitatea mea de înţelegere este atractiv.

Rezumat

Cartea este împărţită în patru părţi. Fiecare parte cu o serie de subcapitole sau subtitluri

inegale ca prezentare. Varianta românească nu are cel mai îngrijit format, iar structura acestor

subsecţiuni este uneori dificilă de urmărit, lucru cu care te-ai fi aşteptat ca o carte de genul acesta

să nu aibă probleme. Manualul se încheie cu două anexe (recomandare de lectură şi exerciţii)

care sunt folositoare.

Autorii propun o lecturare activă care conduce la ceea ce ei numesc adevărata gândire, în

contrast cu asimilarea de informaţii în masă fără ca acestea să fie „mestecate”. Iar aceasta este

prima parte: Dimensiunile cititului, în care autorii cheamă învăţăceii în a le lecturării să citească

2
pentru informaţii şi pentru înţelegere. Discuţia se concentrează pe primele două nivele ale

lecturării, cea elementară (capacitatea înţelegerii sensului cuvintelor) şi cea inspecţională (ideea

generală despre conţinutul şi calitatea cărţii).

A doua parte este cea mai extinsă şi se concentrează numai pe al treilea nivel de lecturare,

cel analitic. Nivelul analitic este format din trei etape care sunt însoţite de cincisprezece reguli.

Primul stagiu răspunde la întrebarea: despre ce vorbeşte cartea în general? Al doilea stagiu

răspunde la întrebarea: ce se spune în detaliu şi cum se spune?, iar al treilea stagiu abordează

veridicitatea subiectului şi întrebarea: ce ar fi dacă? Aceasta este secţiunea care personal m-a

ajutat cel mai mult, întărindu-mi mai mult chiar şi principii hermeneutice pe care le folosesc în

studiul Bibliei.

În a treia parte a cărţii sunt evaluate abordări ale diferitelor tipuri de lectură. Plusul

acestei părţi este nuanţarea acelor subiecte care au fost deja tratate în părţile anterioare şi oferirea

unor linii călăuzitoare pentru a înţelege cărţile în funcţie de genul din care fac parte şi scopul pe

care-l au. Este interesant subcapitolul care vorbeşte despre regulile citirii unei cărţi practice,

secţiune ce poate fi citită chiar la începutul lecturării cărţii prezente, care se poate cataloga în

acest gen şi astfel ai avea parte de un ajutor clar chiar din partea autorilor pentru o asimilare cât

mai eficientă.

Cea de-a patra parte a cărţii: Scopurile ultime ale lecturii este în mod special de ajutor

celor ce se îndeletnicesc cu munca de cercetare. Este prezentat al patrulea nivel de lectură,

lectura sinoptică şi încă odată se subliniază faptul că lectura analitică şi cea sinoptică sunt stadiile

superioare, iar lectura este cu atât mai de calitate, cu cât este mai activă. Tot aici este discutată

armonia celor patru nivele, ele fiind cumulative.

3
 Evaluare

Citind titlul, prima mea impresie a fost că această carte îţi va da sfaturi şi tehnici pentru

cum să citeşti cât mai repede, cum să parcurgi cât mai uşor o carte şi cum să ţi minte cât mai

multe informaţii. A fost însă clar de la început că premisele de la care autorii pornesc sunt

diferite, pentru că scopul este diferit. Multe din principiile discutate sunt intuitive, le-am

descoperit mocnind deja în mine atunci când citesc o carte, dar acest manual mi-a dat libertatea

să-mi încetinesc stilul de lecturare şi să învăţ o carte în loc să mă expun la multă informaţie.

Am apreciat faptul că scopul menţionat de ei, expunerea cărţii fiind astfel influenţată de

acesta, este acelaşi asemănător cu ceea ce spune Proverbe 4:7 şi anume să dobândeşti

înţelepciune şi pricepere. În felul acesta, principiile lui Adler pentru lecturarea marilor opere pot

fi aplicate şi la lecturarea Marii Opere, Biblia.

Adler m-a ajutat de asemenea să pot naviga mai bine prin textele dificile găsite în

anumite cărţi, articole, jurnale. Un mare plus este exemplificarea bogată din tot felul de scrieri

pentru a vedea clar cum se aplică metoda lui Adler. Principiile sale te învaţă cum „să te lupţi” cu

astfel de texte, cum să te împingi de la spate atunci când îţi vine să renunţi şi cum să stăpâneşti

genuri diferite de literatură. Mă simt mai înarmat pentru a deschide cărţi a căror categorie nu-mi

stârnea prea mult entuziasm.

Trebuie să recunosc că însăşi lecturarea acestei cărţi nu este una uşoară. Dacă interesul nu

este acela de a citi expozitiv, cu atenţie şi cu un pix în mână, probabil cartea aceasta nu va atrage.

Este drept că există o secţiune care vorbeşte despre modul de citire a lecturii imaginative însă cu

siguranţă Adler nu a avut-o în minte când a propus titlul manualului. Într-o vreme, străină lui

4
Adler, în care se caută metode de simplificare şi mărire a vitezei de înţelegere, atât formatul

cărţii cât şi conţinutul devine unul greoi.

De aceea, unul din minusurile acestei cărţi este tocmai perioada în care a fost scrisă.

Interacţiunea cu literatura s-a dezvoltat în ultimele decade, împreună cu platformele pe care o

întâlneşti şi alternativele pe care le ai. Însă fiecare carte este limitată timpului ei iar faptul că

după atâta vreme, într-o perioadă în care progresul tehnologic s-a dezvoltat mai mult decât în

secole întregi, această carte rămâne un „ghid clasic” spune ceva despre calitatea ei transcendentă.

Aşa cum s-a arătat mai sus, Cum se citeşte o carte, este cu siguranţă practică şi valoroasă,

în mod special pentru cei ce caută să ajungă la un nivel mai înalt de educaţie. Acesta este unul

din motivele pentru care recomand această carte, de exemplu studenţilor din biserica în care

slujesc, indiferent de pregătirea pe care o urmează. Aşa cum se sugerează în ultimul capitol,

mintea umană fie se dezvoltă, fie se atrofiază (pp.292-293), iar a citi materiale provocatoare şi

grele şi a le citi bine va duce întotdeauna la dezvoltarea minţii.