Introducere
Plante medicinale
Plante aromatice
Vitamine și minerale
Despre cereale
Fructe și legume
Elemente de bază:
Denumirea speciei
Imagini
Prezentarea generală
Afecțiuni și boli
Factorul curativ
Recomandări
Preparare
Precauții, contraindicații și alte comentarii
Albăstreaua este denumită și albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floarea-
grâului, floarea-paiului, clopoțel, floare-vânătă, iarba frigurilor, măturice, tătăișă vânătă [1].
Numele de „Albăstrea” este uneori eronat folosit și pentru Cicoare.
Descrierea speciei
Exemple:
Afinul (Vaccinium myrtillus L., denumire populară: afin, afin de munte, afin negru, afene, asine,
coacăz, merișor de munte, pomușoară) este un arbust din familia Ericaceae. Poate fi întâlnit
în Europa, nordul Asiei, Groenlanda, vestul Canadei și vestul Statelor Unite.
Este un subarbust (arbust mic), stufos, rămuros, cu tulpina de culoare verde, lungă de circa 30–
60 cm, cu ramuri anguloase.
Frunzele sunt scurt-pețiolate, mici, ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele fețe.
Florile sunt verzui roșietice, albe sau rozé cu petalele unite sub formă de clopoțel, dispuse câte 1-2
la axila (subțioara) frunzelor. Înflorește în lunile mai-iunie.
Fructul este numit afină și reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă sau albastru-brumărie, de
formă rotundă, cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor.
Albăstreaua (lat. Centaurea cyanus) este o specie de plante erbacee anuală, erectă, înaltă de 0,5–
1 m, cu peri pe organele aeriene din familia Asteraceae, ce crește în Europa.
Înmulțire
Exemple: Afinul se poate înmulți prin însămânțare sau prin butași, obținuți din ramurile laterale
care se înrădăcinează în turbă cu amestec de nisip. Pentru aceasta trebuie asigurată o umiditate
moderată și o temperatură de 18 – 25 °C.
Arealul de răspândire
Exemple: Afinul crește în regiunile alpine până la altitudinea de 2000–2500 m, mai ales pe versanții
umbriți și umezi, prin păduri de conifere, pajiști montane, pe stâncării și pe soluri silicoase.
Organe folosite în scopuri medicinale
Frunzele și fructele - (Folia et fructus vaccinii myrtillus - expresii latine folosite mai ales în
farmacologie).
Recoltare
Fructele se desprind de frunze prin scufundarea într-un vas cu apă, se zvântă la soare și se
așază pe policioare de plasă. Se depozitează în încăperi aerisite, fără praf, încălzite. Se pun
ulterior în pungi sau săculeți de hârtie.
Caractere morfologice
Florile sunt albastre, grupate în antodii globuloase terminale; deși toate sunt tubuloase, ele
sînt diferențiate și anume 7—12 marginale, sterile, cu formă de pâlnie și alte numeroase interne,
fertile, mai mici, și cu nuanțe spre violaceu[2]. Florile sunt dispuse mai multe la un loc, formând
un capitul, înconjurat de bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dințisori bruni.
Florile marginale sunt de dimensiuni mai mari, având forma unei pâlnii cu 5 dinți. Florile centrale
sunt mai mici.
Compoziție chimică
Indicații terapeutice
Exemple:
Frunzele și fructele de afin au proprietăți astringente datorită taninului. Au activitate antibacteriană,
modificând favorabil flora patogenă intestinală, și antidiareică.
Cu un conținut important de antioxidanți, afinele sunt fructe ce nu ar trebui sa lipsească din
alimentația zilnică, indiferent că sunt consumate proaspete, congelate, sau sub formă de ceai.
Se recomandă în diabet (scade zahărul din sânge), gută, enterocolită (colită de fermentație sau de
putrefacție), parazitoze intestinale, infecții urinare, uremie, ca antiseptic minor (este bacteriostatic) și
diuretic precum și în reumatism, afecțiunile dermatologice, tulburările circulatorii periferice, uretrite,
somatite, eczeme, ulcerații cronice sângerânde. Frunzele intră în compoziția ceaiului dietetic.
Afinele sunt folosite la obținerea afinatei, o băutură alcoolică destul de apreciată, sau la prăjituri și
alte dulciuri.
Mod de utilizare
Exemple:
Se pot folosi următoarele preparate:
1. Infuzie din frunze, care se obține din frunze, punând 2 lingurițe la 500 ml apă clocotită. Se
beau 2-3 căni de infuzie călduță, fracționat în 3 reprize, în decursul unei zile (1 litru pe zi).
2. Decoct din frunze - 500 ml/zi în trei reprize.
3. Suc de fructe.
4. Decoct de fructe.
Benefcii, valoare terapeutică
Unele ierburi uscate sau puse la macerat au o aromă foarte puternică și ar trebui să fie folosite cu
moderație.
1.Patrunjelul
2.Salvia
3.Coriandrul
4.Leusteanul
5.Busuiocul
6.Chimenul
7.Tarhonul
8.Cimbrul
10.Arpagicul
11.Oregano
12.Mararul
13.Cicoarea
14.Menta
15.Usturoiul
Exemplu
Anason
Anasonul (Pimpinella anisum) este o plantă medicinală, aparținând familiei Apiaceae, foarte des
utilizată.
Descriere
Anasonul este o plantă anuală aromatică, erbacee, putând atinge o înălțime de 60 – 80 cm.
Perioada de înflorire este iunie - septembrie. Frunzele sunt puține și rare. Florile mici și albe sunt
produse în umbrele dense. Fructele sunt mici și verzui, și pot fi culese de la sfârșitul lui august până
la sfârșitul lui septembrie.
Caracteristici
Utilizări
Anasonul are numeroase proprietati, din care amintim: tonic, antispasmodic, diuretic, aperitiv,
vermifug, emenagog, galactogen. El este indicat in astenie, reumatism, migrena, ameteala, tuse
(astm, tuse convulsiva), voma psihogena, dureri gastrice, digestii lente, flatulenta, spasme
intestinale, menstre insuficiente si dureroase.
Anasonul, ca plantă medicinală, are multe proprietăți, multe dintre care sunt neconfirmate:
Frunzele sale sunt de formă aciculară aplatizată, având 1,8–3 cm lungime și 2 mm lățime cu 0,5 mm
grosime, de un verde închis deasupra și cu două benzi lungi albe de stomate dedesubt. Vârful
frunzei este de obicei puțin crenelat. Conurile au o lungime între 9–17 cm și 3-4 lățime, cu
aproximativ 150-200 de solzi, fiecare solz având bractee [1] și 2 semințe înaripate, se dezintegrează
când se maturizează spre a elibera semințele.
Bradul argintiu este o componentă importantă a pădurii de brazi argintii din zona calcaroasă a Alpilor
Dinarici în vestul Peninsulei Balcanice. Este înrudit de aproape cu bradul bulgar (Abies borisiiregis)
care crește în sudul Peninsulei Balcanice și cu bradul sicilian (Abies nebrodensis), fiind diferit de
aceștia și de alți brazi euro-mediteraneeni prin frunzișul răsfirat, cu frunzele împrăștiate în toate
direcțiile. Unii botaniști tratează bradul bulgăresc și bradul sicilian ca varietăți ale bradului argintiu (A.
alba var. acutifolia și respectiv A. alba var. nebrodensis).
Bradul argintiu este prima specie folosită ca Pom de Crăciun, dar a fost în mare parte înlocuit cu
Bradul Nordmann (care are un frunziș mai dens, mai atractiv), molidul norvegian (mult mai ieftin de
crescut) și alte specii. Lemnul este moale și alb, folosit pentru construcții și
producerea/manufacturarea hârtiei.
brus precatorius, numită și ochiul crabului, este o legumă cu frunze lungi penate. Semințele sunt
adesea folosite ca mărgele și pentru confectionarea de instrumente de percuție. Sămânța este
foarte otrăvitoare, dar dacă este înghițită crudă și nesfărâmată nu va produce niciun rău.
Toxina prezentă în Abrus precatorius, numită abrină, este foarte apropiată de cea prezentă în ricin.
Este o proteină dimerică alcătuită din subunitățile A și B. Intrarea abrinei în celule este facilitată de
fixarea lanțului B de anumite proteine transportoare situate la nivelul membranei celulare. În
interiorul celulei lanțul A oprește sinteza proteică prin inactivarea subunității 26S al ribozomului. O
moleculă de abrină va inactiva până la 1500 ribozomi pe secundă. Simptomele otrăvirii cu abrină
sunt identice cu cele ale otrăvirii cu ricină, excepție făcând doza letală care pentru ricină este de
aproximativ 75 de ori mai mare decât cea pentru abrină. O cantitate circulantă de abrină de mai
puțin de 3 μg (micrograme) poate fi letală.
Semințele de Abrus precatorius sunt foarte apreciate în bijuteriile populare pentru culorile lor
strălucitoare. O treime din boabă, care conține hilumul (cicatricea de atașare), este neagră, pe când
restul este roșu intens, sugerând o buburuză. A face bijuterii cu aceste semințe este periculos
deoarece au fost cazuri de moarte în somn prin înghițirea unor semințe foarte mici. În China este
considerat de mult timp drept un simbol al iubirii.
1004
Salvează
Foarte multe plante medicinale acționează în mod activ, benefic la
nivelul întregului organism. Află în acest articol despre puterea vindecătoare
pe care o au aceste plante medicinale. De ce este important să le consumăm
mai ales în stare crundă, de exemplu sub formă de tinctură?
Experții recomandă 2-3 pahare de suc pe zi, deci aproximativ 600-900 g de suc
în total. Se poate face suc din: morcovi, mere, sfeclă, struguri, spanac,
țelină, iarbă de grâu, varză, etc. Sucurile stimulează activitatea nervoasă, a
glandelor endocrine, opresc dezvoltarea tumorilor, combat atacul nociv al
radicalilor liberi, fortifică organismul, etc.
Dezinfectează sângele.
Are acțiune analgezică, antiinflamatoare, efect bun asupra
sistemului osos, reduce durerile de artroză, durerile osteo-artriculare.
Specialiștii recomandă mai ales plante medicinale care pot stimula acțiunea
limfatică și preveni dezvoltarea cancerului. Ei recomandă plantele pentru
stimularea detoxifierii și îmbunătățirea funcționării organismului, pentru
regenerarea organelor, glandelor, creșterea vitalității și energiei în corp.
Majoritatea plantelor medicinale au capacitatea de a consolida funcțiile
organelor și glandelor din organism. Ele ajută la creșterea imunității și la
prevenirea îmbolnăvirii.
Circulația limfatică este stimulată și prin drenaj limfatic, mersul pe jos, tehnici
de peeling (pentru îndepărtarea stratului de celule uscate), respirație din
diafragmă, masaj asupra pielii și musculaturii.
Oamenii consideră că umflarea picioarelor este doar din cauza unor probleme
cardiace sau datorită unor afecțiuni ale rinichilor. În realitate inflamația
picioarelor are legătură cu circulația sistemului limfatic. Edemele dar și umflarea
mâinilor are legătură cu blocajul ganglionilor limfatici. În concluzie este
necesară detoxifierea sistemului limfatic și îmbunătățirea circulației limfatice.
Rădăcina de lemn-dulce
Gențiana
Fructele de ienupăr.
Rădăcina de brusture
Scoarța de stejar alb
Talpa-gâștei
Hibiscus
Sulfină
Gingko biloba
Astfel de plante sunt indicate pentru toți oamenii, indiferent de vârstă. Au efecte
benefice, nutritive și medicinale asupra organismului. Sunt recomandate în
special tincturile (câteva picături dizolvate în apă). Au proprietăți vindecătoare
și energizante.
Fructele de păducel
Frunzele de păpădie
Talpa-gâștei
Ele nu sunt distruse in procesul digestiv, fiind absorbite ca atare. De aceea toate
vitaminele sunt eficiente atunci cand sunt administrate pe cale orala.
Multe dintre vitamine sunt necesare in cantitati foarte mici, dar ele joaca un rol
foarte important in cele mai multe reactii chimice in organism. Ele nu sunt
alimente, dar nici suplimente alimentare si nici nu efera energie, desi nici un om
nu poate trai fara vitamine. Multe dintre aceste reactii de celule sunt realizate
de catre enzime, fiecare alt fel de enzima fiind responsabia pentru desfasurarea
unor reactii chimice speciale in cadrul corpului.
Vitaminele sunt partial distruse si partial secretate de catre organism. Insa sunt
inlocuite, prin alimentatie, in momentul in care organismul simte nevoia de
vitamine.
Surse: citrice, legume, salate, ficat. broccoli, rosii, cartofi, ardei dulce; spanac.
Doze prea mari pot provoca diaree.
Surse : spanac, varza, cartofi, capsuni, rosii, ficat, carne, Lumina soarelui,
margarina, lapte, oua si unt.
In doze prea mari, poate sa impiedice dezvoltarea creierului la copii si sa
provoace anemie adultilor.