I.

Literatură de specialitate

III.1 Asigurări de viață

Аsigurаreа de viаță se definește cа fiind аsigurаreа în virtuteа căreiа societаteа de аsigurări

se аngаjeаză, în schimbul primelor încаsаte de lа o persoаnă fizică (аsigurаtul), să plăteаscă
аsigurаtului însuși sаu unui beneficiаr аl аsigurării, o sumă determinаtă, în cаzul decesului
аsigurаtului sаu аl suprаviețuirii lui după vârstа înscrisă în contrаct.

Asigurările de viață există în zilele noastre sub o varietate de forme. În cea mai pură formă,
aspectul cel mai important pe care îl acoperă un astfel de produs este asigurarea de deces (en. death
insurance). Este menită să compensese pierderile de venit ale familiei asiguratului, ajută la plata
datoriilor contractate de acesta. Conform Narasimham (2000), asigurarea de viață acționează ca
un fond în afara bilanțului care se activează în momentul decesului persoanei asigurate. În țările
cu trаdiție în аsigurări, ceа mаi mаre pаrte а populаției аre încheiаtă o аsigurаre de viаță. Аcest
lucru este necesаr și firesc dаtorită grijii pe cаre fiecаre o аre și trebuie să o аibă fаță de fаmilie.
Elementul de protecție finаnciаră este decisiv. Totuși, pentru că nu întotdeаunа аcest tip de
аsigurаre este foаrte аtrăgător, societățile de аsigurări combină în produsele oferite elementul de
protecție cu cel de economisire sаu investire. Аstfel, dаcă аsigurаtul trăiește lа expirаreа
contrаctului sumа аsigurаtă îi vа fi plătită lui. Аsigurările de viаță аu un grаd de complexitаte
ridicаt, аtât prin nаturа riscurilor, cât și prin formele și tehnicile de reаlizаre а lor. După cаz, ele
аu o funcție de protecție de risc sаu o funcție de economisire, dаr își pot îmbinа аceste două funcții
în cаdrul аsigurărilor mixte. Pentru а fi eficente аtât pentru аsigurаt, cât și pentru аsigurător,
аsigurările de viаță se încheie pe un număr mаi mаre de аni (5, 10, 15, 20 sаu chiаr mаi mult).
Аstfel, аcesteа sunt аsigurări pe termen mediu și lung, spre deosebire de аsigurările generаle, cаre
аu o durаtă redusă (un аn, o lună, o călătorie etc.). Dаtă fiind аceаstă cаrаcteristică, аsigurаreа de
viаță implică o seriozitаte deosebită din pаrteа contrаctаntului аsigurării privind plаtа primelor,
аtât sub аspectul regulаrității cât și аl perioаdei de аsigurаre. Plаtа primei se poаte fаce o singură
dаtă sаu în rаte (аnuаle, semestirаle, trimestriаle etc.). De regulă, аtunci când plаtа primei este
unică, cu scop stimulаtiv, societаteа de аsigurаre аcordă o reducere. Se încheie cu peroаne cu
prinse între аnumite limite de vârstă, pe durаte de аsigurаre egаle sаu nu.

Asigurarea de viață în forma pe care o are astăzi, îndeplinește o funcție importantă de

planificare a riscului (en. risk planning) și canalizează o cantitate mare de bani spre investițiile în
piețele financiare și de capital. Reprezintă un vehicul important în redistribuirea economiilor
indivizilor și în calculul prin tehnici actuariale a unei sume disponibile într-un viitor incert. Este
un instrument ce se bazează pe anticiparea unei valori viitoare dintr-o sumă de valori prezente.

Scopul unei asigurări de viață a devenit în cel mai uzual mod, instrumentul planificării și
siguranței financiare a familiei. În plus, este utilizat pentru suportul celor care sunt dependenți de
veniturile asiguratului. Fiecare dintre noi, cât și fiecare familie, trebuie să conștientizeze beneficiile
unui astfel de produs, indiferent de forma pe care o îmbracă în cadrul ofertelor diferitelor firme de
asigurări.

Există trei mari tipuri de politicii actuariale în literatură (Back, 2000). Acestea includ:

 Componenta clasică – de deces. Aceasta care garantează o sumă de bani familiei sau celor
împuterniciți, după decesul persoanei asigurate
 Componenta termen – aceasta garantează o anumită sumă de bani în cazul decesului
asiguratului însă, spre deosebire de prima politică, decesul trebuie să survină într-o anumită
perioadă de timp, trecută în contract. Această variantă este mai ieftină deoarece diminuează
probabilitatea ca indemnizația să fie plătită.
 Asigurarea mixtă de viață - are în vedere partea investițională din asigurare, în plus față de
componenta termen.

Asigurarea de viață are un important rol psihologic și social. Conform lui Hofstede (1995),
rolul major îndeplinit de acest produs este de a compensa pierderile financiare suferite ca urmare
a decesului asiguratului. Exceptând riscul de deces, acoperă și riscul ca asiguratul să sufere un
handicap, dizabilități sau boli critice. Așadar, asigurarea de viață s-a dezvoltat pe principiul
conservării valorii vieții umane (Saying, 2003). Valoarea vieții umane este evident inestimabilă
însă, în conceptual asigurării de viață, vorbim de afectarea capacității indivului de a câștiga, ca
urmare a pensionării, șomajului sau a unui accident, moarte (Black, 2000). Conceptul de valoare
a vieții umane ne oferă baza asigurării de viață, vorbind aici de două riscuri acoperite: moartea
prematură și îndeplinirea termenului legal de pensionare.

III.1.1 Asigurările de sănătate

Când o persoană este afectată de un șoc în ceea ce privește sănătatea, în mod normal
contribuția sa la venitul familiei precum și productivitatea în cadrul gospodăriei suferă un declin
major (Wagstaff and Doorslaer, 2003; Gertler, Levine & Moretti, 2003; Gertler și Gruber, 2002).
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (en. World Health Organization, așadar WHO) în fiecare
an aproximativ 150 de milioane de oameni suferă adevărate catastrofe financiare, fiind nevoiți să
cheltuiască pentru servicii de sănătate mai mult de 40% din veniturile disponibile.

Veniturile mici și cheltuielile medicale mari pot duce de asemenea la supraîndatorare, la

vinderea unor active sau la abandonul școlar al copiilor, mai ales în țările sărace. Un astfel de șoc,
chiar și temporal, poate conduce la o sărăcire pe termen lung a indivizilor (Van Damme et al, 2004,
Annear et al, 2006). În același timp, o familie normală nu se poate împrumuta rapid și ușor
ajungându-se astfel la alegerea oarecum forțată a unor servicii de proastă calitate (Das, Hammer
și Leonard, 2008) care nu duc la rezultatele dorite. Teoria economică, cât și intuția fiecăruia dintre
noi, sugerează că asigurarea de sănătate poate reprezenta soluția unei astfel de situații. Acoperind
costurile imduse de un astfel de fenomen, asigurarea ajută la reglarea veniturilor, evitând astfel și
vânzarea unor bunuri.

Impactul asigurării în viața oamenilor este greu de cuantificat, o evidență riguroasă a

fenomenului fiind imposibil de realizat. Unul dintre motive este faptul că este greu de găsit un
grup omogen de asigurați. Nu putem compara impactul asigurării asupra celor asigurați și a celor
neasigurați, din moment ce statul de asigurat este în strânsă corelație cu alte caracteristici ale
indivizilor. De exemplu, oamenii cu un nivel de trai ridicat și foarte bine educați au în mod obișnuit
un nivel al sănătății foarte bun (Asfaw, 2003) dar sunt și acoperiți împotriva unor astfel de riscuri
(Jutting, 2004, Cameron și Trivedi, 1991). Ajungem astfel la o corelație între nivelul de trai și
statutul de asigurat, însă asta nu ne spune nimic despre impactul asigurării în viața fiecăruia. Pe de
altă parte, cei cu o situație materială precară sunt dornici de a avea o asigurare de sănătate
cunoscându-și riscurile o data cu înaintarea în vârstă (Cutler și Reber, 1998, Ellis, 1989). Totuși,
acest lucru nu înseamnă că asigurarea conduce la manifestarea riscului asigurat.

Există studii care țin cont de modificările legislative în domeniul asigurărilor pentru a
măsura impactul asigurării de viață asupra outcome-ului. O schimbare a legislației poate fi
considerată exogenă pentru indivizi, din moment ce acțiunile acestora nu o afectează. Alte studii
aleg în mod arbitrar câteva criterii pentru a stabili dacă un individ este eligibil sau nu pentru
producerea unui risc. Astfel se poate calcula utilitatea asigurării în cazul celor eligibili cât și în
cazul celor care nu sunt eligibili. Rezultatele unor astfel de studii pot fi luate în considerare atunci
când se încearcă desprinderea unei concluzii.

Studiile lui Fihn și Wicher (1988) sau ale lui Laurie et al. (1984, 1986) au ca punct de
plecare pentru calculul impactului asigurării în viața oamenilor anularea acoperirii unor riscuri1.
Ambele studii au consemnat faptul că această neacoperire a unor riscuri de către asigurare nu este
in corelație strânsă cu starea de sănătate, însă poate fi asociată cu scăderea cererii de servicii
medicale și la o creștere a tensiunii arteriale.

Alte studii au cercetat efectele asigurării de către stat a nevoilor de îngrijire a sănătății.
Currie și Gruber (1996a, 1996b și 1997) au observat cum expansiunea ajutorului medical gratuit
în SUA afectează copiii și femeile gravide. În ambele grupuri, vizitele la spital au crescut. Drept
rezultat rata mortalității la 10 000 de copii a scăzut cu 1.3, de la 3.1 la 1.8. De asemenea, a fost
observată o scătere cu 8.5% a ratei mortalității infantile. Într-o altă lucrare, Hass (1993) a ajuns la
concluzia că relaxarea criteriilor pentru care o femeie însărcinată poate beneficia de ajutor gratuit
nu are niciun efect asupra natalității.

Lichtenberg (2002) sau Card, Dobkin și Maestas (2007) au cercetat efectul asigurării
gratuite de sănătate pentru persoanele peste 65 ani în contrast cu persoanele sub 65 ani, care nu
sunt cuprinși în asigurarea gratuită de sănătate oferite de către guvernul SUA. Ambele lucrări au
ajuns la concluzia că grupul care beneficiază de asigurare are un nivel al sănătății mai ridicat, cu
toate că statistic nu există corelație între asigurarea de sănătate și rata mortalității pentru persoanele
peste 65 ani.

1
Cum a fost cazul veteranilor de război din Seattle. Asigurarea de sănătate nu le-a acoperit unele riscuri
considerate iminente la un moment dat de către asigurători.
 Hanratty (2005) compară pentru Canada nivelul sănătății între diferite regiuni grupate în
două categorii: cele care au adoptat asigurarea universală de sănătate în 1962 și cele care au adoptat
acest sistem în 1972. Rezultatele dânsei sugerează o reducere semnificative, de peste 4% a ratei
mortalității infantile și o reducere a avorturilor cu aproape 1.3%.

Așadar, asigurarea de sănătate reprezintă un aspect important în viața fiecăruia dintre noi,
cuantificarea nivelului asimetriei informaționale și a hazardului moral este însă aproape imposibil
de realizat, așa cum au concluzionat și studiile amintite mai sus.

III.2 Asigurările non-viață (generale) și implicații generale

Putem clasifica asigurările în asigurări de viață și asigurări generale, acestea din urmă fiind
folosite într-o arie vastă de domenii. Într-un contract de asigurare de bunuri asiguratul trebuie să
aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. O persoană are un interes patrimonial dacă
producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere (prejudiciu) persoanei respective. În
cazul în care în contractul de asigurare este menționat un beneficiar, altul decât persoana asigurată,
beneficiarul este cel care trebuie să aibă un interes patrimonial față de bunul asigurat. La asigurarea
bunurilor, asigurătorul are obligația ca în cazul producerii riscului asigurat să plătească asiguratului
sau beneficiarului desemnat o despăgubire, numai cu condiția ca asiguratul să aibă interes
patrimonial cu privire cu privire la bunul asigurat. Astfel, în cazul asigurării de bunuri, interesul
asigurării este reprezentat de dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care o poate suferi asiguratul
în cazul pierderii sau degradării bunului. La asigurările de bunuri, interesul asigurabil este
reprezentat de valoarea pecuniară a bunului, expusă pierderii, ca urmare a producerii
evenimentului asigurat.

Atunci când vorbim despre corelația între nivelul primelor brute subscrise și rata de creștere
economică într-o țară, putem omite nivelul de educare și de înțelegere a fenomenului, întrucât, din
punct de vedere statistic această legătură există și este validată de metode econometrice simple
precum OLS2 sau GLS3. Există bineînțeles o corelație directă și între nivelul de educare, formare
și gradul de penetrare al pieței asigurărilor în economie. De asemenea, putem vorbi și despre
impactul reglementării asupra pieței asigurărilor, supra-reglementarea este uneori de dorit deși
îngreunează dezvoltarea acestei arii atât de importantă în viața fiecăruia dintre noi. O altă posibilă
corelație există este reprezentată de incidența hazardului moral și eficientizarea costurilor într-o
companie de asigurări

Rai (1996) examinează eficența costurilor în firme de asigurare din 11 țări în perioada 1988
– 1992. Acesta a folosit drept variabilă endogenă primele brute subscrise în corelație cu 2 variabile
exogene: beneficiile acțiunarilor și cererile de despăgubire. Rezultatele studiului arată că
eficacitatea firmelor de asigurarea, în ceea ce privește asigurările de non viață, depinde de mărimea
firmelor și diferă de la țară la țară. În timp ce țări precum Regatul Unit au o eficență sporită, țări
precum Finlanda sau Franța au obținut cele mai slabe rezultate. De asemenea, managementul
costurilor este mult mai eficient în firmele mici.

Ennsfellner și colab. (2004) a examinat dezvoltarea și eficiența producției în piața

asigurarilor din Austria pentru perioada 1994 – 2004 folosind date despre asigurări de viață, de
sănătate și de non-viață obținută de la autoritatea competentă a țării. Folosind un model bayesian
stohastic au reușit să agrege eficiența producției pentru fiecare emitent și pentru fiecare an avut
luat în considerare. Inputurile folosite au fost aceleași pentru fiecare tip de asigurare și anume:
cheltuielile operaționale, capitalul social și provizioanele de reasigurare. Studiul relevă evidențe
clare a faptului că dereglementarea a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării pieței asigurărilor
în acest stat. Cunoscând experiența Austriei, dereglementarea introdusă în România dupa aderarea
la UE are același scop.

Prin definiția economică, competiția crescută într-o piață are rolul de a stimula
creativitatea și de a crea cadrul ideal pentru ca respectiva piață să se apropie de modelul pieței cu
concurență perfectă. Bikker și Gorter (2008) analizează competiția pe piața de asigurări de non
viață din Olanda, în perioada 1995 – 2005, având un eșantion de 29944 de firme. Pentru a analiza

2
Ordinary Least Square – metoda celor mai mici pătrate
3
Generalized Least Square – metoda generalizată a celor mai mici pătrate
4
296 dintre acestea au fost excluse deoarece nu au raportat prime încasate sau valoarea acestora a fost prea mică
eficența consturilor, aceștia au folosit o funcție a costului ce le-a permis să clasifice firmele după
mai multe criterii. Deși așteptările acestui studiu erau de a confirma existența unei omogenității
la nivelul concurenței, rezultatele au fost contrare, companiile de asigurare aveau performanțe
total diferite iar presiunea concurenței în economia olandeză era foarte scăzută.