Romanul “Ion” este prima creatie epica majora a lui Liviu Rebreanu, impunandu-se inca de la aparitie in peisajul literaturii

romane prin rigoarea constructiei, stil, care ii confera statutul de creator al romanului romanesc modern, obiectiv si realist.
Autorul marturiseste ca romanul este un act de creatie la care participa si “impresia afectiva”.
Statutul de roman realist este sustinut de marii critici dintre care George Calinescu, care afirma ca este o monografie a
satului ardelenesc de la inceputul secolului XX.
Geneza operei este relatata de Rebreanu care marturiseste ca intr-o vizita in satul Prislop (care in roman devine Pripas) a
vazut un taran care a sarutat pamantul “ca pe o ibovnica”. Intalnirea autorului cu Ion Pop al Glanetasului care se plange ca
nu are pamant va constitui un element important in roman, Rebreanu pastrand numele taranului care in opera sta sub
semnul fatalitatii destinului. Povestea pe care autorul o afla potrivit careia Rodovica, fata unui bogatas din Prislop,
pacatuieste cu cel mai sarac fecior, va fi tema unei nuvele, care precede romanul, “Rusinea”. Asadar Liviu Rebreanu, scrie
un roman a carui subiect se bazeaza pe reflectarea unor evenimente reale, autorul zugravind societatea ardeleneasca de la
inceputul secolului al-XX-lea. Problemele existente in acea perioada sunt redate intocmai de Rebreanu care preia rolul de
creator, redand alternanta a doua planuri: pe de-o parte clasa intelectualilor din Ardeal care incearca sa se opuna din
rasputeri procesului de maghiarizare(problema nationala) iar pe de alta parte problema taranimii care tine de pamant.
Romanul “Ion” nu este un roman al individualitatii, ci al colectivitatii. Viziunea realista a autorului asupre lumii este intarita de
toponimie si hidronimie: Cluj, Somes, Bargau.
Personajele au caracter credibil si sunt conditionate social. Personajul central Ion Pop al Glanetasului este prototipul
taranului sarac care incearca prin toate mijloacele posibile sa-si depaseasca conditia sociala. Este inteligent si harnic, dar cu
toate acestea demnitatea lui e calcata in picioare deoarece el nu este stapan al multor locuri.
Ca scriitor obiectiv, Rebreanu nu modifica realitatea ci o recreeaza in esenta ei, realizand o sinteza a lumii satului prin
relatarea unui numar mare de fapte si intamplari. Naratiunea este facuta la persoana a-III-a de catre un narator omniscient
si omniprezent care lasa viata personajelor sa curga fara sa intervina, dar care le cunoaste gandurile cele mai ascunse.
Personajele sunt tipuri reprezentative pentru epoca respectiva. Ion este tipul taranului care incearca sa-si imbunatateasca
conditia sociala, iar intelectualii sunt prezenti ca fiind clasa sociala care influenteaza cursul vietii taranimii.
Omniscienta naratorului este sesizata indeosebi in momentele importante ale vietii taranilor: scena horei duminicale la care
participa taranimea si intelectualitatea rurala (preotul si familia invatatorului), nunta si jocul miresei , episodul sarutarii
pamantului. Aceste scene au valoare de perspectiva finalista, anticipand relatia dintre personaje. Cearta dintre Baciu si Ion
avertizeaza asupra relatiei conflictuale care vor strabate intreaga opera, bataia de la carciuma anunta rivalitatea dintre
George Bulbuc si Ion, iar jocul miresei preconizeaza patima pentru Florica si spanzurarea Anei. Episodul sarutarii
pamantului are o componenta naturalista dezvaluind o reactie nefireasca fata de natural, anticipandu-se astfel moartea
tragica a personajului principal.
Constructia discursului narativ releva conceptia autorului despre roman. Acesta este inteles ca un corp sferoid, avand o
structura simetrica. Romanul incepe si se termina cu descrierea drumului personificat care intra si iese din satul Pripas,
Hristosul de tinichea de pe crucea de lemn stramba ce semnifica destinul taranilor de la care Dumnezeu si-a intors privirea.
Caracterul monografic, element al realismului, dezvaluie momente legate de aspectul vietii rurale: nasterea, situatie
reprezentata de momentul in care Ana da nastere fiului lui Ion, Petrisor, in mijlocul campului. Nunta este descrisa din doua
perspective: nunta lui Ion cu Ana este un ritual dupa obiceiul locurilor, tine 3 zile si are elemente prestabilite: alaiul, flacaii
calare,etc; iar nunta lui George cu Laura se desfasoara dupa moda de la oras conform statutului lor de intelectuali.
Inmormantarea lui Ion nu este doar o pagina monografica, ci si un moment de meditatie asupra rostului vietii pentru ca
personajul principal a avut nenorocul sa fie supus fatalitatii destinului.
Romanul este impartit in doua parti: glasul pamantului si glasul iubirii si reflecta cele doua stari care strabat sufletul flacaului.
Din punct de vedere al valorilor morale se poate afirma ca ele sunt inversate, chemarea navalnica a pamanturilor eclipseaza
sentimentul de iubire. Cele 2 parti sugereaza problematica lui Ion, iar titlurile capitolelor marcheaza momente importante din
derularea epicului. Circularitatea romanului se deduce cu usurinta din primul si ultimul capitol, intitulate sugestiv “Inceputul”
si “Sfarsitul”. Pe parcursul romanului viata oamenilor se schimba insa satul ramane acelasi, Hristosul de tinichea se afla tot
pe crucea indoita de ploi si vanturi. Pe verticala romanul este conceput din punctul de vedere al stratificarii sociale. Grupurile
descrise la hora din care se detaseaza grupul fruntasilor, la marginea caruia sta Alexandru Glanetasu, un taran sarac, e
reprezentativ pentru comunitate si sugereaza criteriul stratificarii sociale ce va sta la baza tabloului de viata. Rebreanu
priveste lumea ca pe o constructie de mare complexitate arhitecturala in care indivizii ocupa un loc bine definit si sunt
conditionati social.
Constructia subiectului releva inca o latura de factura realista. Romanul incepe cu monografia satului si hora duminicala,
traditionala. Sunt prezentate personajele si spatiul: satul Pripas. Inca din expozitiune de deduc relatiile dintre personaje,
alternanta planurilor, dar si patimile lui Ion: “iubise pe Florica (…), dar Florica era mai saraca decat Ana, si Ana avea locuri si
case si vite multe…”. Apoi sunt prezentate cele doua clase sociale intre care de-a lungul desfasurarii actiunii se stabilesc
multiple relatii: taranimea care este in legatura directa cu problema pamantului si intelectualitatea care isi pune problema
nationala. La hora din curtea vaduvei lui Maxim Oprea Ion, personajul central intra in conflict cu Vasile Baciu. Motivul acestei
confruntari il reprezinta dorinta lui Ion de a o curta pe Ana, iar Vasile Baciu este impotriva unei posibile casatorii. Ion este
insultat de tatal fetei “talhar si sarantoc”. Bataia cu George Bulbuc, pretendentul la mana Anei, reprezinta un alt conflict pe
care Ion il provoaca.
Familia lui Ion este saraca, deoarece tatal, Alexandru Glanetasu, este un om lenes, care abaut toata averea Zenobiei. In
schimb Ion seama cu mama sa, care este o femeie harnica.
Este prezentata si familia Herdelea: Zaharia Herdelea, care era invatator in satul Pripas, sotia, d-na Herdelea si copii
acestora Titu, Laura si Ghighi. Vasile Baciu este un taran instarit si prin urmare respectat de ceilalti consateni. El doreste sa-
si marite fiica dupa George Bulbuc, baiat cu stare. Sfatuit de Titu, Ion il obliga pe Vasile Baciu sa-i dea pe Ana de sotie,
lasand-o insarcinata. Dupa nunta, tatal Anei nu respecta intelegerea, nedorind sa cedeze pamanturile in favoarea ginerelui
sau. In aceasta perioada, Ana este maltratata atat de tatal ei cat si de Ion. In cele din urma la insistentele preotului Belciug,
Baciu cedeaza jumatate din pamanturi si o casa veche, in favoarea lui Ion. Ana naste un baiat pe care-l vor boteza Petrisor,
si cu toate acestea viata femeii este tot mai crunta. Florica se casatoreste cu George Bulbuc, iar la nunta privirea lui Ion este
mereu atintita asupra femeii iubite. Acest lucru o supara pe Ana care i-a o decizie disperata. Fiind influentata de faptul ca,
crasmarul Avrum s-a spanzurat iar Dumitru Moarcas a murit cu o liniste ce i se imprima pe chip, Ana hotaraste sa se
spanzure.
In planul intelectualitatii, familia Herdelea parcurge momente importante. Laura se casatoreste cu George Pintea, preot intr-
un sat maghiarizat. Titu, dupa ce e concediat din functia de notar, reuseste sa ajunga in Romania, fiind ajutat de fratele lui
George. Apare un conflict intre Herdelea sio preotul Belciug, din cauza pamantului pe care era construita casa invatatorului
si care apartine Bisericii. Ion este sustinut de familia Herdelea care de-a lungul operei ii incurajeaza actiunile. Invatatorul
Herdelea va fi condamnat pentru ca a acceptat sa scrie o scrisoare pentru Ion, catre ministerul de justitie, in care sa-l acuze
pe judecatorul care l-a judecat gresit pe Ion , atunci cand flacaul a arat 3 brazde din pamantul lui Simion Lungu. Herdelea va
fi obligat sa se retraga din invatamant, din cauza inspectorului maghiar, si va lucra in Armandia pentru Grofsoru,
contracandidatul lui Bela Beck, care l-a alegerile de deputat a fost sustinut de Herdelea.
Dupa moartea Anei, Ion trebuie sa-si achite pedeapsa la care a fost condamnat - o luna de inchisoare. Intorcandu-se acasa
il va gasi pe Petrisor bolnav, care va muri in scurt timp. Ion revine la glasul iubirii si se apropie de George ca sa fie cat mai
mult in preajma Floricai. Oloaga Savista care sta la George il va avertiza de intentiile lui Ion, de a o cuceri pe Florica. Intr-o
noapte George il va prinde pe Ion in curtea lui si-l ucide cu o lovitura de sapa.
Finalul ne prezinta momentul sfintirii noii Biserici si cererea in casatorie a lui Ghighi de catre invatatorul Zagreanu, urmasul
pe post al lui Herdelea.
Romanul “Ion” este un roman al colectivitatii, iar personajele sunt construite conform unei epoci. Mijloacele de caracterizare
a acestor personaje sunt cele consacrate de romanul realist al secolului XX-lea adoptate conceptiilor moderne ale literaturii.
Astfel portretele personajelor sunt conturate nu numai sin perspectiva naratorului ci si din perspectiva personajelor: Ion este
vazut de Vasile Baciu ca un “talhat si sarantoc”, iar faamilia Herdelea il considera ca fiind inteligent si harnic, iar d-n
Herdelea vorbeste despre el cu bunavointa “Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor si istet”. George Bulbuc
spune ca Ion e un “lup nemancat”, iar Ilie Omu il acuza in fata oamenilor “Asta-i ucigas oameni buni, asta-i hot”. Parintele
Belciug il judeca aspru: “un bataus si-un om de nimic”. Complexitatea personajului central este intarita si de parerile critice:
Eugen Lovinescu il vede pe Ion ca pe “ expresia instinctului de stapanire a pamantului, cu o minte ascutita”; iar George
Calinescu il numeste “bruta ingenua”, marcand viclenia si lacomia acestuia. Ana reprezinta femeia de la tara lipsita de
scuza, cu un destin potrivnic, considerata un obiect ce apartine fie zestrei, fie gospodariei. Ea este considerata de Ion ca
fiind o fiinta urata, acest lucru fiind marcat si de autor care descrie intr-o maniera naturalista chipul Anei cand se spanzura
“ochii holbati nu mai vedeau nimic (…), era fata schimonosita cumplit a femeii”. Pe de alta parte Florica este frumoasa,
sprintena si implinita, insa saraca.
Eugen Lovinescu apreciaza ca aparitia romanului “Ion”, de Liviu Rebreanu, este o data istorica “in procesul de obiectivare a
literaturii noastre epice”, drama depaseste metodele mai vechi de tratare a bunei mor