Croitor de vise

Iubesc meseria asta, de… croitor de vise!

Să văd omul cum iese din visele prescrise,
Cum dă jos haine strâmte, purtate de demult
Doar pentru că îmi pasă și stau să îl ascult…

El are materialul, eu doar îndrept ușor

Și… cos pe ici pe colo zâmbind încrezător.
Are și accesorii: butoni, nasturi, fermoare;
Le-avea dintotdeauna, dar uitase că are…

Pentru că îl iubesc, prinde din nou curaj

Să scoată la lumină o pană, un miraj,
Dantele și mătăsuri și fel de fel de fire
Înghesuite-n traista ce-o căra în neștire.

Venind acum la mine, o lasă, în sfârșit,

Că era grea și plină și a cam obosit…
Ei! Și când iar respiră, îi mai dă parcă ghes
Să se uite o țâră și la drumul purces!

Și-ncepem noi așa, curioși nevoie mare,

Să privim cu interes, cu căldură și răbdare
La tot ce scoate din traistă – cum îi vine, rând pe rând –
Ba vreun ciucure-al bunicii, ba vreun gând de nu știu când…

Câteodată își dă seama, într-adevăr cu stupoare,

Că dusese-o viață-n spate și-un pietroi – chiar unul mare!
Ce căuta el acolo? Poate nici nu mai contează.
Strânge tot ce îi e drag și începe și… visează.

Iar când pleacă, luând cu el și vise și haine noi

Nici nu știe că, de fapt, ne-am înnoit amândoi…

Psihoterapeut Vistiana Long