Domnişoara Christina

Domnișoara Christina este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade și publicată

pentru prima oară în anul 1936 de către Editura „Cultura Națională” din București. Nuvela este
inspirată din folclorul românesc și marchează o orientare a literaturii lui Mircea Eliade în direcția
fantasticului.

Subiectul acestei nuvele îl constituie izgonirea unui strigoi ce bântuia un conac

din Câmpia Dunării. O tânără femeie ce fusese ucisă în timpul Răscoalei de la 1907 și se
preschimbase în strigoi își exercită apucăturile vampirice asupra locuitorilor din zona învecinată.
Ea încearcă o reîntoarcere în lumea oamenilor prin intermediul dragostei, transformându-se din
nou în femeie, dar vraja malefică este ruptă de un tânăr.

Nuvela „Domnișoara Christina” a stat la baza a două filme omonime românești adaptate
după această operă literară: Domnișoara Christina (1992) și Domnișoara Christina (2013).

Specia literară a scrierii este disputată de critici. Astfel, „Domnișoara Christina” este
considerată de unii critici (Ov.S. Crohmălniceanu, Sorin Alexandrescu, Angelo Mitchievici)
ca roman (așa cum fusese subintitulată în prima ediție publicată), în timp ce alții o
consideră nuvelă.

Mircea Eliade începuse să scrie în vara anului 1936 un roman intitulat Ștefania, care
urma să fie ultima parte a trilogiei formate din Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935).
Potrivit unui contract încheiat anterior cu Editura Naționala S. Ciornei, el trebuia să-i predea un
roman care să fie publicat în aceeași toamnă. Scriitorul a lipsit o perioadă din țară: el a participat
la congresul mișcării Oxford Group de la Londra (unde fusese trimis la propunerea regelui Carol
al II-lea) și a realizat apoi o documentare intensă la Biblioteca municipală (Stadtbibliothek)
din Berlin pentru studiul „Cosmologie și alchimie babiloniană”. Reîntors în țară, a recitit
manuscrisul romanului Ștefania care i s-a părut insipid și și-a dat seama că nu dispune de un timp
suficient pentru a-l rescrie și finaliza. În aceste condiții, a hotărât să scrie „un roman scurt, fără
legătură cu „atmosfera” ciclului Întoarcerea din Rai, iar, pe de altă parte, fără incidențe
autobiografice”.

Nuvela „Domnișoara Christina” a fost scrisă de Mircea Eliade în toamna anului 1936 în
doar două săptămâni. Scriitorul mărturisea în memoriile sale că era obsedat de multă vreme de
drama persoanelor ce au murit tinere, fără a-și putea împlini aspirațiile spirituale și sentimentale,
și dorea să materializeze literar această obsesie.

Mircea Eliade a avut întotdeauna o înclinație către fantastic, existând antecedente de

acest fel încă de la primele manifestări literare ale sale. „Domnișoara Christina” este o experiență
literară nouă, dar preia ecouri fantastice din scrierile mai vechi ale autorului, amplificându-le
către alte orizonturi.

1
 Tema principală a „Domnișoarei Christina” o reprezintă conflictul fantastic generat de
confruntarea a două supraforțe, Viața și Moartea. Cele două supraforțe sunt reprezentate de două
grupuri de personaje: cele benefice (Egor, Nazarie, doctorul și țăranii din sat) și cele malefice
(strigoaica domnișoara Christina și aliatele ei: doamna Moscu, Simina, fetița posedată, vizitiul
etc.). Personajul Sanda nu poate fi inclus într-o singură tabără, ci aparține alternativ ambelor
tabere.

În mod obișnuit, viii și morții rămân în lumi diferite, care nu comunică între ele.
Apariția strigoiului cu statut dual tulbură echilibrul între cele două lumi, anulând frontiera ce
separă lumea viilor de lumea morților. Prezența domnișoarei Christina în lumea viilor este reală,
atestată de dovezi indubitabile (parfumul de violete, o mănușă pierdută ce se transformă în scrum
la atingere). Cele două tabere se asediază reciproc, declanșând o strategie a teroarei.

Personajul titular al nuvelei a rămas captiv între cele două lumi, reîntorcându-se periodic
în locurile unde copilărise și unde nu apucase să-și trăiască tinerețea. Postexistența sa
fantomatică nu putea fi prelungită decât cu sângele animalelor de la conac și din sat; irupțiile
fantasticului în viața cotidiană sunt deci malefice.

Trecerea între cele două lumi se face cu o caleașcă veche condusă de un vizitiu
fantomatic, simbol al luntrii lui Charon. Uciderea ritualică a strigoiului restabilește ordinea
firească a lucrurilor, redând trupul Christinei lumii morților, căreia acesta trebuia de mult să-i
aparțină, iar focul simbolic din final șterge urmele conflictului.

Fantasticul la Eliade nu se desprinde din atmosfera sau, mai bine zis, din elemente
tradiţionale fantasticului, miraculosului (amintim aici prezenţa strigoiului), ci din modul în care
individul normal trăieşte şi percepe supranaturalul.

Eliade prezintă în roman nişte breşe în structurile realului, simboluri pe care privirea
logică nu le desprinde imediat. Rolul acestor semne este de a conferi ambiguitate operei.
Evenimentele par a fi adevărate, dar, în acelaşi timp, şi neadevărate. Aceste semene sunt nişte
evenimente, stări, situaţii care creează confuzii, dar şi senzaţia de fantastic: o casă mare cu multe
camere nelocuite şi coridoare pustii; un parc mare; dna Moscu are o oboseală ciudată, observată
de Egor-personajul raţional; Sanda este schimbată, nu este domnişoara frivolă de la Bucureşti, ci
devine rezervată şi parcă s-ar teme de ceva, nu peste mult; apare şi la profesorul Nazarie starea
de oboseală asemenea dnei Moscu; puterile dnei Moscu „se duc o dată cu ale soarelui” (element
fantastic: regimul nocturn este pretutindeni favorabil strigoilor, vrăjilor etc.); Simina are
preocuparea de a descifra tainele/ ceea ce gândesc celelalte personaje; sentimentul că cineva se
apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte; zgomotele suspecte de pe coridor; apariţiile şi
dispariţiile inexplicabile ale Siminei; etc.

Mircea Eliade implică în roman mai multe tipuri de discursuri de la cel al romanului de
groază (revenirea ritualică a strigoiului, retragerea lui, sugerea sângelui, dorinţa de copulaţie cu

2
fiinţele vii) până la retorica erotică de tip romantic (prezenţa Christinei în camera lui Egor, chipul
ei melancolic şi discursul elegiac pe care îl are).

Romanul Domnişoara Christina este admirabil, este de remarcat că nu problema

strigoiului este esenţială în roman, ci modul în care se instalează teroarea şi seducţia în spiritul
unor oameni normali şi reacţiile lor în împrejurări insolite.

3
Bibliografie

 https://doinasoltan.wordpress.com/2014/04/05/domnisoara-christina-1936-
de-mircea-eliade/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Domnișoara_Christina_(nuvelă)