Sunteți pe pagina 1din 36

+101 metode de reducere a cheltuielilor

testate de LucaDezmir

Aceasta broşură se distribuie ca bonus pentru biletele GOLD și VIP la

Money Days 2019

Cuprins
1
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Introducere ...........pg. 3
La cumpărături .....pg. 5
În transporturi .......pg.12
În gospodărie ........pg.18
În concedii ............pg.28
La distracție ..........pg.31
Bonus: În finanțe ...pg.34
Concluzie ..............pg.36

Introducere
Introducere

2
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Ne lovim de o preconcepție majoră: reducerea cheltuielilor este o

măsură a sărăciei. Acest lucru ne face să ne simțim mizerabil de fiecare dată când cumpărăm
produse "la reduceri" sau ne determină o senzație de sărăcie dacă adoptăm măsuri de economisire
a curentului electric.

Eu am fost protejat de o asemenea senzație pentru că am crescut într-o familie unde reducerea
cheltuielilor prin găsirea unor soluții eficiente și eliminarea risipei era o preocupare normală. Să nu
crezi că am avut o copilărie plină de privațiuni. Nici vorbă! Chiar dacă am crescut în plin socialism,
în ultima parte a dictaturii lui Ceaușescu, atunci când magazinele alimentare erau pline doar cu
conserve de pește, datorită unei circumstanțe norocoase am avut acces la tot felul de bunătăți,
inclusiv la banane și citrice, care se găseau atât de greu în acele vremuri. În plus, în fiecare an
aveam trei concedii, două de sky (iarna și primăvara) și unul de vară, petrecut de obicei la mare.

Cu alte cuvinte, obișnuința de a reduce cheltuielile nu a fost determinată de sărăcie ci de chibzuință


și de o înclinație familială care stigmatiza risipa.

În actuala societate, a face excese materiale, în toate domeniile, reprezintă o obișnuință. Manipulați
permanent de asaltul reclamelor TV și de presiunea grupului social în care dorim să ne integram, ne
găsim deseori într-o competiție copilărească, pentru a avea "cel mai tare" tip de celular, o casă mai
mare, un concediu petrecut într-o destinație cât mai exotică. Este o pornire atavică, moștenită de la
strămoșii noștri care trăiau în caverne și care simțeau nevoia să arate tuturor că ei au o ghioagă mai
mare, deci au dreptul la cea mai gustoasă bucată din cerbul vânat de trib.
Acesta este un adevăr trist și sper că te-am șocat prin modul direct în care ți l-am spus. Din păcate,
sub poleiala codurilor și a convenienței sociale, dorința de a epata are în spate un instinct animalic
de dominare. Comportamentul agresiv al omului de Cro-Magnon, destinat să-i aducă un avantaj în
Introducere cadrul clanului a fost înlocuit cu opulența afișată de omul modern în cadrul grupului social din care
aparține. Vrem să obținem admirația și să ne câștigăm o poziție privilegiată prin afișarea puterii de
cumpărare. De aici izvorăște risipa și achiziționarea nesățioasă de lucruri pe care le folosim o dată

3
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

pentru a le arunca în pod sau în garaj, deoarece simțim nevoia de a ne cumpăra altele, pentru a fi
"cool".

Să nu mă înțelegi greșit: nu sunt un adept al ascetismului și nu te îndemn să trăiești într-o cocioabă.


Am ales această prezentare pentru a-ți arăta că excesul este o capcană în care poți să cazi foarte
ușor și care te duce negreșit la faliment financiar personal.

Dincolo de acest exemplu se găsește cealaltă extremă: persoanele care se zbat în nevoi financiare,
având un venit ce cu greu le acoperă necesitățile de bază, nevoile de supraviețuire. Ei sunt nevoiți
să adopte o politică de reducere agresivă a cheltuielilor, pentru că nu au altă soluție.

Indiferent din ce motiv ai dori să afli mai multe despre reducerea cheltuielilor, în acest ebook am să-
ți detaliez +101 metode pe care le-am testat personal. Ele au fost alese după anumite criterii:
 să acopere cât mai multe domenii
 să pună accentul pe metodele de reducere a cheltuielilor care nu scad calitatea vieții
 reducerea cheltuielilor să fie eficientă, vizibilă
 să poată fi replicate relativ ușor de oricine

Unele dintre ele nu se vor încadra în această categorie. Un exemplu ar fi metodele care necesită
manualitate (metode care implică reparații și activități de întreținere), altele sunt prezentate doar
pentru ca tu să le treci pe "lista neagră" a metodelor care nu funcționează. În schimb poți să fii sigur
că ele nu au fost puse pe listă decât dacă au fost încercate de mine.

La cumpărături
La cumpărături
Indiferent dacă te gospodărești singur sau împreună cu familia, o mare parte din

4
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

cheltuielile lunare vor fi legate de cumpărăturile pe care le faci. Fie că e vorba de mâncare, haine
sau electronice, ce cumperi, cum cumperi și mai ales de unde cumperi sunt elemente care vor
impacta major bugetul tău de cheltuieli. Iată câteva recomandări.

1. cumpără la reduceri
Discount-urile pot să producă reduceri considerabile ale cheltuielilor. Dacă mâine ai o petrecere, poți
cumpăra cu alimente la bax, care sunt ofertate la jumătate de preț. De asemenea, reciproca e
valabilă: nu cumpăra alimente perisabile în cantități mari decât dacă ești sigur că le vei mânca!
Dacă ai prins o promoție de lansare la un șampon pe care l-ai testat și îți place la nebunie, poți
cumpăra o cutie de 12 bucăți. Dar fii atent la această metodă pentru că poți avea surprize
neplăcute. Odată am cumpărat un pachet de produse alimentare, la reducere, pentru că mi-a fost
recomandat de altcineva. În final s-a dovedit că nu era pe gustul meu și al familiei. Noroc că avem
câini care nu fac mofturi la mâncare ...

2.negociază la piață
Îți recomand cu căldură să negociezi când faci cumpărături la piață. Acest lucru a intrat în obicei, la
toată familia, indiferent ce cumpărăm. Am observat că uneori nici nu e nevoie de negocieri agresive
pentru a obține reduceri substanțiale.

3.nu cumpăra apă plată


În Timișoara (unde locuiesc) primăria a forat fântâni de mare adâncime, la care potabilitatea apei
este verificată periodic. Am încercat mai multe asemenea fântâni și folosim una la care ne place
gustul apei.
Îți recomand să folosești recipiente de sticlă (damigeane de sticlă) în loc de bidoane de plastic, este
mult mai sănătos. Ca să te convingi, caută pe google.com după cuvintele plastic bottle health
hazard și vei găsi o mulțime de articole bazate pe studii științifice care recomandă să nu folosești
plasticul la stocarea alimentelor sau a apei.

4.folosește plase reutilizabile


La cumpărături Întotdeauna caut să am în mașină o cutie de carton din aceea mare, pentru fructe. O folosesc cu
succes pentru a căra cumpărăturile din mașină în casă. De obicei soția are o plasă de cumpărături în
poșetă, pentru cazurile în care va cumpăra ceva voluminos. Vei face economii vizibile (dacă mergi

5
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

des pe la supermarket și nu ai plase la tine), mai ales acum, după ce s-a introdus taxa ecologică
pentru pungile de plastic.

5.cumpără aproape de casă


Este bine să utilizezi supermarket-urile sau mall-urile unde știi că găsești prețuri bune, de fiecare
dată. Pe de altă parte, dacă acestea sunt la mare distanță de casa ta, trebuie să pui la socoteală
costul benzinei. Obișnuiește-te să-ți optimizezi traseul de la servici spre casă în așa fel încât să
includă locurile unde faci cumpărături, pentru a nu fi nevoit să faci un drum special pentru
aprovizionare. În acest fel faci economii de benzină. Această recomandare poate fi utilizată și la
capitolul "În transporturi".

6.cumpără produse electronice second hand, de calitate excepțională


Sunt un mare consumator de muzică. La început foloseam magnetofoanele, apoi am trecut la pick-
up (da, platanul acela pe care se pun plăci de vinil), apoi la casetofon, combină muzicală și în final
CD player.
Dar un adevărat meloman are o colecție de echipamente de firmă, de foarte bună calitate. Am optat
pentru o firmă japoneză de renume, de la care am un DVD player performant (care citește și CD-uri)
și un amplificator complex. Ambele sunt luate la second hand și mă servesc de ani buni, fără nici un
compromis cu privire la calitate și fiabilitate.
Poți achiziționa aparatură electrocasnică second hand de cea mai bună calitate, "de firmă", dar
trebuie să fii atent la aspectul optic (carcasa să nu fie zgâriată sau crăpată) și la calitatea
funcționării. Întotdeauna să probezi cu atenție produsul înainte de a-l cumpăra. Alege magazinele
care dau și garanție pentru asemenea produse sau asigură service. În acest fel nu faci rabat la
calitate și te vei bucura de reduceri însemnate ale cheltuielilor.

7.cumpără autoturisme fiabile, second hand, puțin folosite


Această recomandare este dublată de obligativitatea realizării unor controale amănunțite la
automobilul pe care dorești să-l achiziționezi, realizate de către specialiști. Altfel vei păți ca mine
care, imediat după ce m-am căsătorit, am cumpărat un automobil de marcă cu care am avut
La cumpărături probleme enorme.
Am prieteni care activează în domeniul auto, care m-au asigurat că există autoturisme second hand,
puțin rulate, mașini de valoare care pot fi achiziționate și folosite în condiții excepționale, făcând o

6
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

economie majoră la bani. De asemenea, o bună idee este să încerci la un dealer, pentru a cumpăra
o mașină returnată care este încă în garanție.

8.evită cumpărăturile de alimente dacă ai stomacul gol


Adevărat sută la sută! Cel puțin la mine funcționează, pentru că am tendința să cumpăr mai mult
dacă mi-e foame.

9.mergi la cumpărături cu lista făcută de acasă


Supermarket-urile sunt gândite pentru a obține o reacție de genul: "aaa, uite și de asta am nevoie!".
Aglomerarea de marfă te face să crezi că îți lipsesc anumite lucruri din casă, pentru că la acel
moment nu mai știi dacă stocul de făină (de exemplu) s-a epuizat sau nu.
Aproape de fiecare dată când merg la cumpărături fără o listă de necesar, pun în coș lucruri care le
am deja acasă. Dacă e vorba de produse neperisabile nu e o problemă, cel puțin nu pentru bugetul
meu, dar dacă ai un buget strâns e esențial să pleci la cumpărături numai cu listă și să o respecți.

10. evită cumpărăturile impulsive


Am scris un articol despre cumpărătorul impulsiv, îl găsești în Milionarul Mioritic dacă vei căuta în
site după cuvintele cumpărătorul impulsiv. Această problemă apare "nativ" la multe persoane dar
poate fi regăsită mai ales la cei care sunt deprimați, pentru că s-a demonstrat că dacă ești supărat
ai tendința de a cumpăra mai mult, pentru a alunga problemele pe care le ai.
Îți recomand articolul, care dezbate pe larg aceste probleme.

11.stabilește un buget pentru cumpărăturile de sezon


În familie facem acest lucru, an de an. Ne facem un plan, încercăm să alocăm o anumită sumă
pentru fiecare persoană, după criterii variate, stabilite de comun acord. Un buget de cumpărături de
sezon te ajută să nu cheltuiești fără măsură.
Bugetul poate fi stabilit inclusiv pentru masa de Anul Nou.
Aceste recomandări se pot încadra și la secțiunea "În finanțe"

La cumpărături 12.ia în considerare cumpărăturile online


Atunci când mi-am cumpărat aparatul de fotografiat DSLR, am căutat ofertele la marile
supermarket-uri. Spre surprinderea mea, pe internet am găsit o ofertă mai bună, chiar dacă a trebui

7
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

să plătesc taxa de curierat. Îți recomand să folosești serviciile speciale de comparare a ofertelor
online, înainte de a cumpăra obiecte scumpe (cum spuneam, nu uita să iei în calcul și taxele de
curierat).

13.vizitează piața de vechituri


De când mă știu mi-a plăcut să merg la piața de vechituri. Mai ales în timpul lui Ceaușescu, era locul
unde puteai găsi obiecte "de dincolo" (de cortina de fier), noi sau second hand.
De-a lungul timpului am cumpărat o mulțime de obiecte sau haine, majoritatea noi, la un preț
extrem de mic, doar pentru că erau primite de cei care le vindeau, pe gratis, de la rudele lor din
străinătate.
Din păcate în ultimii ani nu am mai avut timp să trec prin piața de vechituri dar sunt sigur că și acum
poți găsi tot felul de chilipiruri.

14.în piață, cumpără de la țărani


Știu, în ziua de azi este foarte greu să găsești la piață țărani veritabili. Cel mai simplu este să cauți
persoane în vârstă. Dacă vei cumpăra mere de la o băbuță simpatică (în general, la piață sunt
băbuțe simpatice!), vei avea garanția că sunt "bio" (bătrânii nu au bani pentru chimicale de stropit
pomii), vei face economie la bani și vei ajuta un bătrân să-și vândă marfa. Toată lumea iese în
câștig.
De aceea de fiecare dată când mergem la piață, avem babele și moșii "noștri" de unde cumpărăm
"ieftin și bun", și unde nu trebuie să negociem prețul pentru că primim de fiecare dată discount
(doar suntem clienți fideli, nu?).

15.cumpără medicamente generice


Medicamentele generice sunt produse farmaceutice care au în componența lor substanțe active care
nu sunt protejate de patente sau care nu sunt protejate de patente pe substanța activa principală.
Cel mai simplu exemplu îl prezintă antiinflamatoarele. Poți găsi o multitudine de medicamente "de
firmă" destinate răcelilor, pe care le vezi prin reclamele de la TV. La fel de eficiente sunt
La cumpărături medicamentele generice care conțin aceiași substanță activă, cum sunt acidul acetil salicilic (îl
cunoști sub denumirea populară de aspirină), acetaminofenul (cunoscu ca și paracetamol) sau
ibuprofenul.

8
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Pe de altă parte, sunt cazuri în care medicamentele pentru boli grave (antibiotice puternice,
medicamente de reducere a tensiunii arteriale, etc.) sunt mai eficiente în varianta patentată decât în
cea generică. Trebuie pur și simplu să încerci.
La noi în familie nu se cumpără medicamente pentru răceală decât din categoria "generice". Poți
economisi până la 60% din prețul medicamentului prin această metodă.

16.utilizează programele de fidelizare


Tot mai multe firme au programe de fidelizare a clienților. De obicei acestea constau în primirea unui
card cu ajutorul căruia poți să obții discount-uri de la prețul de bază al produsului. Noi folosim un
asemenea card pentru cumpărăturile pe care le facem la un lanț de farmacii.

17.utilizează sisteme de cashback


O tendință tot mai accentuată este utilizarea unor carduri de tip cashback, cu ajutorul cărora poți
primi bani înapoi (un procent din cumpărăturile făcute sau din serviciile prestate). Eu folosesc cu
mare succes sistemul cashback la brokerul meu de Forex, care îmi aduce lunar returnarea unei sume
echivalente cu 3% din suma investită. Cu cât e mai mare suma investită, cu atât e mai mare suma
returnată. Detalii pe fapturbo.ro

18.fă cumpărături după sezon


După terminarea sezonului sau în extrasezon, prețurile sunt extrem de bune. Noi folosim această
tactică atunci când mergem în concediu. Vara prețurile sunt extrem de mici la unele produse
(casnice, haine pentru sezonul de iarnă, etc.) În acest fel poți cumpăra haine de calitate excelentă,
de firmă, la prețuri asemănătoare cu produsele de calitate medie pe care le achiziționezi în sezon.

19.folosește "regula de zece secunde"


Înainte de a cumpăra ceva (dar mai ales la produsele scumpe), stai pentru zece secunde și
gândește-te dacă chiar ai nevoie de acel lucru sau dacă nu îl poți cumpăra mai ieftin de la un alt
magazin sau de pe internet. Folosește această regulă de fiecare dată, face minuni!

La cumpărături 20.cumpără haine "multifuncționale"


Aici soția mea este o artistă. Alege elementele de garderobă în așa fel încât o bluză să se
potrivească cu câți mai mulți pantaloni sau un sacou de-al meu cu cât mai multe cămăși. În acest fel

9
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

avem o prezență vestimentară extrem de "variată", obținută prin simpla combinare a elementelor de
garderobă pe care le avem, cu reduceri mari la nivelul cheltuielilor pe haine. Ai nevoie doar de
imaginație!

La cumpărături
În transporturi
21.Folosește transportul în comun

10
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Această recomandare trebuie folosită cu prudență în România. Îți recomand numai dacă mijloacele
de transport funcționează bine, dacă sunt curate, nu sunt aglomerate și dacă folosești un
abonament. Personal nu mai folosesc sistemul de transport în comun decât ocazional, dar toată
adolescența mea și o parte din studenție l-am folosit și este mai ieftin pentru a merge la serviciu sau
la școală. E adevărat, nu e atât de comod ca și cu mașina.

22.Pentru deplasările scurte, folosește bicicleta


Tot pentru România, această recomandare trebuie folosită cu prudență. Dacă în orașul tău nu sunt
piste de biciclete și traficul este aglomerat, mersul pe bicicletă poate fi un "sport periculos".
Personal am făcut un experiment timp de câteva luni (când încă mai locuiam în oraș) și am mers la
cabinet, zilnic, cu bicicleta. Trebuie să recunosc, a fost extrem de benefic pentru condiția mea fizică.
Am mers pe străzi lăturalnice, prin parcuri. A fost o experiență extrem de interesantă, pe care ți-o
recomand. S-ar putea să-ți placă și să treci la mersul cu bicicleta la serviciu. Sigur economisești
bani!

23.Mergi pe jos
Extrem de sănătos, mersul pe jos este recomandat de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind una
dintre cele mai benefice forme de mișcare, pentru organism.
Cunosc persoane care merg la cumpărături cu mașina deși supermarket-ul se află la două sute de
metri de casă. Dacă mergi de câteva ori pe săptămână la magazin, în aceste condiții, ai putea să
optezi pentru mersul pe jos, pentru că vei face economie. De asemenea, dacă vrei să ieși în oraș
pentru " a schimba atmosfera", alege să faci o plimbare. O altă tehnică pe care o folosește soția,
atunci când are de mers în zona centrală a orașului, este să lase mașina într-un loc și să meargă pe
jos, chiar dacă între destinații trebuie să parcurgă o distanță care îi ia 5-10 minute. În acest fel nu își
mai face probleme cu obținerea unui loc de parcare și în același timp face mișcare. Chiar dacă
mersul pe jos nu îți va aduce economii substanțiale, beneficiile pentru sănătate sunt foarte mari.

24.o bună alternativă: optează pentru un scuter


Scuterele au devenit extrem de populare, deoarece asigură deplasare pe distanțe mari în orașe, la
În transporturi un consum de benzină extrem de mic. Sunt o alternativă foarte bună pentru mașină. Chiar și pentru
deplasarea pe distanțe mici între orașe (10-15 km) scuterul poate fi o alternativă mai ieftină și mai
comodă decât autobuzul sau trenul.

11
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Rămâne nerezolvată problema siguranței în trafic, mai ales în orașele mari, pentru că automobiliștii
nu sunt obișnuiți (cum se întâmplă de exemplu în Italia sau Grecia, unde sunt multe scutere) să aibă
grijă de participanții la trafic care folosesc vehicule pe două roți. (Precizare: nu am scuter dar
această metodă de reducere a costurilor de transport este atât de eficientă încât nu am putut s-o
trec cu vederea)

Automobilul
La acest sub-capitol am adăugat și elemente legate de întreținerea mașinii, nu numai de transportul
propriu-zis.

25.cumpără o mașină care consumă mai puțin


Discutabil. Orice automobil economic. modern, este scump, uneori de două ori mai scump decât
unul cu motor mai "pofticios", din aceiași categorie. Dacă vei ține automobilul mai mult de 5 ani și
dacă circuli foarte mult, e posibil ca la un moment dat să ajungi să economisești bani, dar
economiile depind de acești trei factori extrem de importanți (cât e diferența de preț între mașini,
cât vei ține mașina și cât de mult o folosești).
26. dacă ai o mașină pe benzină, treci pe "gaz"
O instalație de gaz pentru mașină este foarte bună pentru folosirea în oraș, unde mașina consumă
mai mult și nu necesită putere prea mare (alimentarea pe gaz reduce puterea motorului). Cu cât
consumul e mai mare și cu cât circuli mai mult, cu atât economia e mai eficientă. Ca un exemplu,
majoritatea Logan-urilor pe benzină folosite ca taxiuri au alimentare pe gaz. Este o alternativă chiar
și la motorul Diesel, deoarece prețul la motorină a crescut foarte mult în ultimul timp. Sunt foarte
hotărât să iau în calcul această variantă pentru următoarea mașină de oraș pe care o voi cumpăra.

27.umflă corect pneurile


Este cunoscut faptul că pneurile dezumflate produc creșterea consumului pe benzină cu până la 3%.
Mai important decât economia este faptul că mașina este mai stabilă cu cauciucuri umflate la
presiunea nominală.
În transporturi 28. curăță filtrul de aer
S-a demonstrat că un filtru de aer murdar crește consumul de combustibil cu 7%, ceea ce este

12
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

destul de mult. Verificarea filtrului de aer este legată de următorul punct.

29. verifică regulat mașina


Este esențial să menții mașina în stare bună de funcționare. Economiile pe care le poți face "sărind"
verificările periodice pot duce la cheltuieli mult mai mari cu reparațiile.

30. nu amâna repararea defecțiunilor


Dacă auzi că "bate" un telescop sau un pivot, nu amâna schimbarea lui. Orice defecțiune duce la
uzarea prematură a pieselor vecine celei stricate.

31. folosește consumabile de calitate


Indiferent ce mașină am avut, am alimentat cu benzină de calitate și am pus ulei de calitate foarte
bună. Acest lucru scade foarte mult uzura motorului. Ca un exemplu, am pe mașina actuală bujiile
originale, deși am 120.000 de kilometri la bord. Economiile sunt foarte mari dacă urmezi această
regulă.

32. folosește mașina cât mai mulți ani


Legat de punctele de mai sus, o mașină fiabilă, bine întreținută, o poți folosi mulți ani în condiții
excelente. Dacă ai grijă de ea, poate arăta foarte bine și din punct de vedere optic. Mai ales mașina
destinată folosirii în oraș, care este "de uzură", nu trebuie să fie scumpă sau nouă. Economisești
foarte mulți bani dacă te ghidezi după aceste principii.

33. folosește mașina în comun


Dacă ai prieteni sau vecini cu care te înțelegi bine, puteți găsi o modalitate de a merge la serviciu cu
o singură mașină și să împărțiți cheltuielile. Această metodă este foarte folosită în vestul Europei și
Statele Unite (e denumită carpool), din rațiuni de economie dar și de ecologie (reduce poluarea).
Deși nu facem acest lucru pentru a economisi, de multe ori ducem sau aducem de la școală colegii
În transporturi fiicei mele, pentru că locuim la într-un cartier de vile de la marginea orașului și putem lăsa în drum
copii la casele lor.

13
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

34. rotește cauciucurile între ele


Cauciucurile se uzează mai mult pe roțile motoare. Prin schimbarea lor între roțile motoare și cele
ne-motoare, precum și pe diagonală (uzura este inegală), se pot folosi mai mult timp aceleași
cauciucuri. Folosesc această strategie de când am avut prima mașină.

35. fă-ți singur întreținerea de bază a mașinii


Pentru cei pricepuți vin cu recomandarea de a face singuri întreținerea de bază a mașinii, dacă
aceasta a ieșit din garanție:
 schimbul de ulei
 schimbul filtrului de ulei
 schimbul filtrului de aer
 completarea nivelurilor de lichid de frână, lichid de răcire, etc.
De asemenea, se pot face economii dacă îți speli mașina în loc să o duci la o spălătorie. Mai ales
vara, spălarea mașinii în curtea proprie este o plăcere. De fiecare dată participă și câinii noștri, care
insistă să fie stropiți și să se joace. Distracție curată!

36. condu la viteza economică, mai ales la drum lung


Este o metodă eficientă de a reduce consumul de combustibil. Fiecare mașină are o viteză la care
consumul este minim, trebuie doar să citești cartea tehnică. În concediu nu te grăbești deci poți
folosi cu succes această tehnică. În plus, reduce expunerea la accidente!

37.o mașină în loc de două (în familie)


Această tehnică reduce cheltuielile foarte mult. Trebuie doar să-ți organizezi mai bine drumurile în
oraș, ceea ce este indicat și pentru a reduce cheltuielile de benzină. O simplă listă cu locurile în care
trebuie să mergi te ajută să-ți planifici traseul în așa fel încât să nu faci drumuri aiurea.

38.o seamă de metode mai puțin eficiente


Prin articolele de specialitate dedicate subiectului am găsit mai multe metode care sunt
recomandate pentru reducerea consumului de combustibil, care din verificările mele nu au dat
În transporturi rezultate remarcabile:
 conducerea cu geamurile închise. De menționat episodul din "Distrugătorii de mituri" (Myth
Busters) care demonstrează acest lucru, dar economiile sunt foarte mici

14
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

 nu umbla mult timp cu geamul de acoperiș ("trapă") deschis (din aceleași motive ca mai sus)
 folosirea unui portbagaj sau a unui portbagaj carenat ar produce creșterea consumului de
benzină. Personal am făcut un studiu, pentru că îmi place să călătoresc și în fiecare concediu
de vară facem cel puțin 3000 de kilometri cu mașina. Chiar și la asemenea distanțe, nu am
observat o creștere a consumului mediu de benzină la suta de kilometri când avem montat pe
mașină portbagajul carenat. Sunt sigur că se consumă mai mult combustibil, dar nu se obțin
creșteri remarcabile.
 scoate din portbagaj ce nu e necesar (canistra de rezervă, roata de rezervă, sculele, etc.). În
primul rând nu poți spune că nu sunt necesare. E adevărat, în oraș nu sunt esențiale, dar dacă
uiți acest aspect și ai plecat afară din oraș, o pană te poate imobiliza iremediabil dacă nu ai
roata de rezervă. În plus, economia de combustibil este minimă.

Fiecare din aceste recomandări, în parte, produc economii foarte mici. Combinate, pot produce
reduceri la cheltuielile cu benzina, dar sunt de părere că neplăcerile produse prin utilizarea
metodelor nu justifică economiile

În transporturi

15
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

În gospodărie
și în viața de zi cu zi
În acest capitol vor apare un amalgam de recomandări pe diferite teme, legate de casă și viața de zi
cu zi.

Utilități
39. la casă, montează o centrală pe lemne
Când ne-am mutat la casă, în zona noastră nu erau utilități. Am optat pentru o încălzire pe lemne, cu
o centrală termică cu gazificare (cu două camere de ardere). La câțiva ani după mutare am putut să
compar cheltuielile mele de încălzire cu cele ale vecinilor, raportate la unitatea de suprafață.
Încălzirea cu lemne este cu 30-50% mai ieftină decât cea pe gaz (depinzând de izolarea termică a
casei).
Observație: centrala pe lemne necesită alimentarea de 1-2 ori pe zi (în funcție de cât e de frig
afară) și este mai "murdară" decât o centrală pe gaz. Îți recomand să-ți faci o cameră tehnică (în
care e instalată centrala termică), cu intrare separată, pentru a nu traversa casa și a elimina riscurile
intoxicației cu monoxid de carbon.

40.dacă ai o casă mare, montează o pompă de căldură


În momentul în care mi-am construit casa, aveam în vedere varianta de încălzire în podea, cu o
centrală cu pompă de căldură. În final am optat pentru lemne.
Un vecin din zonă are o casă foarte mare (mai mare decât a familiei noastre) și are costuri de
căldură comparabile cu ale noastre. Marele dezavantaj este că instalația și instalarea sunt foarte
În transporturi scumpe, dar în timp pompele de căldură se dovedesc mai fiabile și mai economice decât celelalte
instalații de încălzire, plus sunt ecologice.

16
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

41.montează o instalație solară de producere a apei calde


După studiile americane, o instalație solară de producere a apei calde își recuperează costurile în 1,5
ani în zona de sud a Statelor Unite. În România a scăzut destul de mult prețul instalațiilor, devenind
foarte rentabile mai ales dacă ai o familie mare sau consumi multă apă caldă menajeră. O asemenea
instalație se poate amortiza în 2-3 ani. Când mi-am construit casa, am proiectat o instalație duală de
încălzire a apei calde, care poate fi cuplată pe încălzirea apei calde din surse solare, pe timp de vară.

42.montează becuri economice


Becurile economice sunt de două feluri:fluorescente și cu LED. Cele fluorescente reduc consumul de
curent la 25% și au o durată de viață de 8000 de ore. Cele cu LED reduc consumul la 5% și au o
durată de funcționare de 45.000 de ore.
În ordinea calității luminii, cele mai bune surse sunt cele incandescente, fluorescente și cu LED.
Din această cauză recomand folosirea LED-urilor în debarale și cămări și iluminatul exterior de
ambianță, a becurilor fluorescente în iluminatul exterior, al holurilor și iluminatul general și a
becurilor incandescente pentru citit și activități ce necesită lumină de calitate. De asemenea pentru
citit sunt bune și becurile cu cuarț.

43. becuri economice și automate pentru iluminatul de ambianță


Toate becurile de ambianță montate în exteriorul casei mele sunt de tip fluorescent, de 3W, dublate
de un automat care le aprinde seara și le stinge dimineața. Economia este enormă, pentru că aceste
becuri sunt ideale pentru acest tip de iluminat. De asemenea, lămpile de putere din exterior sunt
prevăzute cu senzori de mișcare și temporizator, reducând la optim durata de iluminare.

44.stinge luminile în camerele unde nu se află persoane


Fără comentarii.

45.stinge aparatele electronice cu funcționare pe stand by


În gospodărie Pentru acest lucru sunt special construite prize care întrerup curentul dacă nu există consum mare.
Sunt scumpe dar dacă ai multe aparate electrice și electronice de acest fel (cum am eu), după un
timp își acoperă cheltuiala de achiziție și produc economii.

17
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

46.pune protecții contra supratensiunilor


După o supratensiune mi s-a ars monitorul de la desktop computer, automatul care reglează lumina
de exterior și circuitul electronic de la centrala termică. Am cumpărat UPS-uri pentru aparatura
sensibilă (computere, aparatură muzicală și TV) și protecții individuale pentru frigider, centrala
termică, congelator. Toate aceste aparate de protecție au costat mai puțin decât pierderile apărute
la supratensiune. Vă recomand cu căldură să achiziționați asemenea protecții de supratensiune.

47.folosește un termostat pentru încălzirea casei


Este extrem de eficient, pentru că menține temperatura pe care o dorești și îți economisește gazul,
lemnele sau curentul electric, depinde ce sursă folosești pentru încălzire.

48.izolează-ți casa
Când am construit casa, am izolată-o la exterior cu polistiren. Recomand acest lucru la toată lumea,
mai ales la cei care trăiesc în clădiri vechi. Este o cheltuială care se amortizează în câțiva ani.

49.atenție la geamuri și uși


Pe la geamuri și uși se pierde multă căldura dacă nu sunt etanșe! Acest lucru mărește consumul de
combustibil pentru încălzire.

50.curăță periodic instalația de aer condiționat


Filtrele îmbâcsite reduc eficiența, ceea ce se traduce prin ineficiența aparatului deci un confort redus
și un consum crescut de energie electrică.

51.împrumută unelte sau aparate


Poți stabili, împreună cu un vecin, să cumperi uneltele necesare în gospodărie împreună cu el și să vi
le împrumutați la nevoie. În acest fel puteți face economii majore, mai ales când e vorba de unelte
acționate electric (mașini de găurit, fierăstraie electrice, rindele electrice, etc.)

În gospodărie 52.folosește acumulatori reîncărcabili


Sunt o sumedenie de aparate electrice cu baterii, mari consumatoare de energie (jucării electrice,
lanterne etc.). Este foarte rentabil să folosești acumulatori în loc de baterii de unică folosință.

18
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

53.fii preventiv cu dăunătorii


Când m-am mutat în casă nouă, n-am așteptat ca să-mi fie casa invadată de șoareci. O deratizare
costă scump, ca să nu vorbim de pagubele produse de rozătoare. Am cumpărat aparate electrice cu
ultrasunete care ne-au ferit de probleme.

54.montează jaluzele exterioare la geamuri


Una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut legate de casa noastră a fost de a monta jaluzele
exterioare (poate le cunoști sub denumirea de "rulouri"). Avantajele sunt deosebite:
 vara le ținem închise pe timpul zilei , protejându-ne de căldura excesivă și reducând consumul
de curent electric la aparatul de aer condiționat
 iarna le tragem pe timpul nopții pentru a creea un start suplimentar, izolator, de aer, reducând
nevoia de încălzire
 protejează geamurile pe timp de furtună contra crengilor purtate de vânt
 protejează geamul în timp de grindină
Le recomand călduros, vând avantaje deosebite, care în timp produc economii însemnate și un
confort sporit în casă.

Computere și comunicații
55.folosește programe de software gratuite
Sunt un mare fan al softului gratuit. Trebuie să spun că nu am găsit o necesitate de-a mea care să
nu fie îndeplinită de un soft free. Inclusiv sistemul de operare poate fi gratuit, sunt un entuziast
utilizator al Linux-ului.
Este important să știi că utilizarea gratuită este posibilă de obicei pentru nevoi personale. Trebuie să
citești cu atenție condițiile de folosire.
Am scris în Milionarul Mioritic articole despre softurile gratuite pe care le folosesc, le poți găsi
În gospodărie căutând în site după cuvintele software gratuit.

56.folosește computerele sau laptop-urile vechi

19
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Dintr-un desktop vechi poți să faci un server de fișiere, iar dacă ai nevoie de laptop în concediu,
folosește laptop-ul vechi: dacă ți-l fură, nu îți pare rău. Un laptop vechi poate deveni performant
dacă îi pui un sistem de operare specializat, cum ar fi Damn Small Linux sau Puppy Linux (gratuite,
evident). Detalii găsești pe internet.

57.folosește internetul pentru a găsi orice informații


Nu am mai cumpărat o carte de specialitate (pe teme obișnuite cum ar fi gătitul, grădinăritul etc.) de
mult timp. Internetul este bine garnisit cu informații gratuite, de ultimă oră, comprehensive.

58.folosește emailul și Skype-ul


Nu mai trimitem de mult felicitări sau scrisori. Email-ul e rege. Iar când e vorba de ...vorbit în
străinătate, folosim exclusiv video telefonia de pe internet (Skype-ul).

59.folosește pachetele de comunicații


Ia telefonie fixă, mobilă, internet și TV prin cablu la pachet (dacă e posibil). E mai ieftin dar trebuie
să aștepți pentru oferte și sunt puține firme care oferă asemenea servicii integrate.

60.folosește cartele în loc de abonament (dacă ești sunat des)


Celularul meu de cabinet este cu cartelă, care se încarcă de fiecare dată când sunt sunat. În timp,
deși sun la rândul meu, creditul se adună, chiar dacă din timp în timp trebuie să activez cartela.
Acest surplus de credit îl folosim pentru a suna în roaming, atunci când călătorim în străinătate.

61.renunță la linia de telefon fix


Dacă fiecare membru al familiei are telefon celular, telefonul fix de acasă poate fi o cheltuială
inutilă. Asta dacă nu este "gratuit" în pachetul de comunicații pe care l-ai achiziționat.

62.atenție la redundanță
Multă lume cumpără oferte de comunicații (telefonie celulară, internet, internet mobil) în timpul
ofertelor. În acest fel pot să se strângă mai multe abonamente de același tip. Pentru că fac investiții
În gospodărie la bursă, am nevoie în permanență de două legături la internet, de la provideri diferiți, pentru a avea
siguranța că nu rămân fără conexiune online. La un moment dat aveam trei asemenea conexiuni
(printr-o conjunctură de factori) deci am renunțat la una din ele.

20
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Pe lângă casă (sau în balcon, la scară mai mică)


63.cultivă flori
Pentru bucuria proprie și pentru a oferi la prieteni și cunoscuți, cu diferite ocazii. Faci economii
majore pentru că florile sunt scumpe!

64.cultivă condimente
Se pot cultiva în ghivece și aduc beneficii foarte mari: sunt proaspete, disponibile în tot timpul anului
(dacă le cultivi în casă) și aduc economii substanțiale, pentru că la supermarket-uri, condimentele
verzi au prețuri exorbitante!

65.cultivă legume și zarzavaturi


Una din pasiunile mele este grădinăritul. Este extrem de relaxant. În plus avem legume și
zarzavaturi proaspete, bio (pentru că nu folosim decât tehnici naturale de creștere). Economiile sunt
destul de mari, mai ales în sezonul trufandalelor, dar adevăratul beneficiu este că vei avea legume
proaspete și sănătoase (mai proaspete decât roșia din propria grădină și mai sănătos decât controlul
100% al cultivării... nu există).

66.cultivă arbuști și pomi fructiferi


Arbuștii sunt deosebit de rentabili pentru că fructele lor sunt scumpe (mure, zmeură...). Pomii
fructiferi sunt rentabili din motivele de la punctul anterior (prospețime și calități bio) dar mai ales
pentru cazurile în care pui conserve.

67.pune conserve alimentare


Dacă ai grădină și pomi fructiferi, e păcat să nu pui conserve alimentare. În borcane mari sau mici,
în diferite rețete, alimentele conservate se pot folosi chiar mai mulți ani la rând. Altele (cum e
spanacul) se pretează pentru congelare. În acest fel poți face economii foarte mari. (Aproape) în
În gospodărie aceeași categorie, multă lume face vin de casă, țuică de casă sau bere de casă. Poți încerca!

68.folosește un compostor

21
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Compostorul este folosit pentru a transforma resturile organice din gospodărie în îngrășământ.
Avantaje:
 reduci volumul de gunoi menajer
 produci îngrășământ de calitate, 100% biologic, gratis (care cumpărat e deosebit de scump)

69.repară tot ce se strică (în anumite limite)


Mi-a plăcut să meșteresc de când eram copil. Această pasiune s-a transformat în hobby și mi-a adus
economii substanțiale. Cu ajutorul informațiilor de pe internet, cu uneltele potrivite și cu eventuale
recomandări de la prietenii care sunt specialiști în domeniu, poți repara aproape orice în gospodărie,
inclusiv aparatură electrocasnică (în anumite limite..).

70.construiește singur
Dacă îți place să bricolezi, poți construi o mulțime de lucruri în gospodărie, de la cușca câinelui la
gardul din jurul grădiniței de flori!

71."construiește" daruri
În familia noastră este un obicei instaurat de soția mea: manufacturăm, an de an, pentru "consum"
propriu și pentru daruri date prietenilor, decorațiuni de Paște, Crăciun, felicitări și mărțișoare. Deși o
facem pentru distracție și relaxare, ca un efect secundar economisim bani!

72.tunde-te în casă
După cum știți din fotografia mea (prezentă pe conturile mele de Facebook, LinkedIn), îmi place
părul scurt. De când am adoptat această tunsoare (de vreo zece ani) mă tund în casă, cu mașina de
tuns electrică.
73.udă grădina cu apă din forajul propriu
E mai ieftin decât cu apa de la rețea și nu risipești apa potabilă.

74.udă grădina cu apa de ploaie


Apa de ploaie este mai sănătoasă pentru plante decât apa de foraj. Pune un butoi pentru ca apa de
În gospodărie ploaie colectată de pe acoperișul tău să se adune și folosește-o pentru udatul grădinii. Ecnomisești
prețul curentului electric folosit pentru pomparea fin forajul propriu.

22
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Animale de companie

75.mâncare "compozită"
La recomandarea unui crescător, utilizăm următorul sistem de hrănire al câinilor: strângem toate
resturile care apar prin decojirea legumelor și zarzavaturilor, a fructelor, mâncarea expirată din
frigider sau congelator și resturile rămase de la mese, inclusiv oasele de pasăre. Acestea se
congelează. Când se strâng în cantitate suficientă, ele sunt fierte într-o oală mare. La final, fiertura
se trece prin mașina de tocat carne. Se produce o "ciorbă groasă" care se congelează în pungi de
plastic.
La nevoie, "ciorba" se decongelează și se amestecă cu hrană uscată de câini, de calitate inferioară,
cea mai ieftină. Crescuți cu acest regim, cei doi câini pe care îi avem arată excelent, fapt întărit de
părerea medicului veterinar, la consultul anual de care beneficiază patrupedele.

76.toaletă făcută în casă


Toate periajele de care au beneficiat câinii le-am făcut în casă. De asemenea, dacă a fost cazul să-i
îmbăiem. Avem o relație specială, apropiată cu cei doi câini, deci ne face plăcere să-i îngrijim și cu
această ocazie economisim și bani.

77.mici îngrijiri
Dacă sunt probleme minore de sănătate, ne ocupăm de ele. Sunăm la veterinar și întrebăm ce
medicamente trebuie să cumpărăm și cum să le administrăm. Am marele avantaj că sunt medic și
pot pune diagnostice relativ exacte. Dacă întâmpin probleme, mă informez pe internet. Întotdeauna
cer părerea specialistului și dacă am dubii, duc animalul la veterinar. Dar pentru accidente minore
(cum sunt tăieturile sau eczemele curente) prefer să îngrijesc eu câinii.

În gospodărie

23
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

În gospodărie

24
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

În gospodărie

25
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

În gospodărie

26
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

În concedii
În concedii
27
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

78.folosește rezervări la cazare de pe internet


Este o metodă pe care am folosit-o atunci când călătorim în grup cu prietenii. Este extrem de
eficientă și îți poate aduce economii substanțiale și discount-uri, mai ales dacă vorbești direct cu
proprietarul locației.

79.folosește rezervări la zboruri, prin internet


În funcție de abilitatea ta, poți obține discount-uri foarte mari, mai ales dacă faci rezervările din
timp.

80.când pleci cu mașina, ia cu tine conserve


Îți poți asigura cazarea la camping și mînarea "din plasă". Faci economii foarte mari la mâncare. Ai
nevoie de un frigider de mașină (pentru produsele perisabile pe care le cumperi de la fața locului:
lactate și mezeluri) și un aragaz de campanie pentru a prepara sau doar încălzi mâncarea.

81.dacă călătorești cu trenul, folosește abonamente


Sunt eficiente mai ales dacă vrei să faci circuite și călătorești mult.

82.beneficiază de reducerile existente


Am descoperit că am tot feluri de reduceri în străinătate, în calitate de membru ACR. Le-am folosit
cu plăcere, mai ales în Italia, la călătoria cu feriboat-ul și în diferite alte ocazii.
83. reduceri pentru copii
La obiectivele turistice întreținute de stat, din Italia, fata mea a beneficiat de reduceri substanțiale.
Am avut nevoie doar de pașaportul de membru UE. De asemenea, în Grecia, la multe muzee, copii
În concedii au reduceri, trebuie doar să ceri.

28
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

84.intrare gratuită la muzee


Sunt muzee la care intrarea este gratuită în ziua de Duminică. N-am prea întâlnit această facilitate în
România, dar este destul de frecventă în Uniunea Europeană și în Statele Unite.

85.nu mânca în centru


Poți să mănânci ieftin și bun, dar nu în centrul marilor orașe. Documentează-te din timp, de pe
internet sau de la serviciile de informații turistice din orașe, unde se poate mânca ieftin. Alege
restaurantele sau localurile de familie, cu specific local.
Un alt pont este să mănânci mâncare chinezească, am observat că peste tot pe unde am călătorit
este mai ieftină decât mâncare locală. Bineînțeles, trebuie să-ți placă (nouă ne place!).

86.călătorește în extrasezon
De ani de zile familia noastră călătorește la sfârșitul sezonului de vară. Nu e așa înghesuială (nu ne
place aglomerația) iar după 1 septembrie prețurile scad dramatic (în străinătate, nu și în România).

87.optează pentru camping-uri


În vestul Europei, găsești cazare la căsuțe, la un nivel de calitate asemănătoare cu cea de la hotel, la
prețuri mult mai mici. Majoritatea camping-urilor pe care le-am folosit în Italia aveau piscină
olimpică. În plus, în funcție de ce alegi, primești "servicii extra". De exemplu, plaja privată a
campingului (cum a fost la Rimini) sau ambianța unei păduri seculare de pin (campingul "I Pini" de
lângă Roma). De multe ori, asemena condiții sunt mai plăcute decât cele de la hotelurilor de clasă,
fiind accesibile la prețuri imbatabile.
88.dacă stai mai mult în același loc, închiriază un apartament
E posibil să faci acest lucru și pentru câteva zile. Am stat în centrul Budapestei, într-un apartament
cu două camere, într-un imobil istoric, la un preț derizoriu, e drept în extrasezon.
În concedii

29
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

89.caută informații pe internet


Înainte de a pleca oriunde, chiar și în România, caută informații pe internet pentru cazări bune și
ieftine, pentru reduceri la locurile de vizitat, pentru...orice. Mai ales caută ponturi pentru a călătorii
ieftin, pe Google, după cuvinte ca cheap budget travel.

90.împrietenește-te cu localnici
Ei îți pot arăta cele mai ieftine locuri unde poți face cumpărături, cum poți parca pe gratis și unde
poți mânca foarte ieftin dar gustos.

91.participă la festivaluri tradiționale în aer liber


Este o metodă excelentă de a cunoaște tradițiile locale și de a te distra gratuit în aer liber.

La distracție,
La distracție cultură și interacțiuni sociale

30
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

92.împrumută cărți și filme de la prieteni


Foarte simplu și convenabil.
Sunt autori care recomandă citirea cărților la bibliotecă, dar în România e greu să găsești biblioteci
bine aprovizionate și care oferă condiții propice pentru lectură.

93.ascultă muzică online


Sunt o mulțime de posturi de radio online, dedicate unui gen muzical, cu oferte pentru toate
gusturile. Poți asculta 24 de ore din 24 genul de muzică preferată, în costul abonamentului de
internet.

94.cumpără cărți cu comandă anticipată


Acest sistem a venit și în România. În acest fel poți obține reduceri generoase. Inclusiv cartea mea,
Ieși din labirint, s-a vândut în prima ediție cu un discount de 30% , putând fi comandată numai
anticipat.

95.împrumută filme de la firmele specializate


E adevărat, nu vei vedea ultimele noutăți, dar faci economii substanțiale. Îți recomand să organizezi
seri de vizionare de filme cu prietenii: motiv de socializare și de împărțire a cheltuielilor.

96.mergi la concerte gratuite


Acestea apar cu diferite ocazii, mai ales de sărbători sau de Anul Nou. Poți asculta formații clasice,
care se străduie să reînvie gloria șlagărelor de altădată sau formații ale momentului, dacă nu te
deranjează înghesuiala de la festivalul berii sau al vinului.

La distracție 97.organizează petreceri "în comun"


Este genul de petrecere la care fiecare aduce de mâncare și băutură. Se pot inventa motive de

31
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

petreceri, cum ar fi "Ziua vecinilor" sau "Petrecerea iubitorilor de câini". Bineînțeles, se pot face
petreceri...fără motiv.

98.învață să gătești
Pentru ocazii speciale, o cină romantică în casă poate fi mai de efect decât o cină la restaurant. Spre
norocul nostru, atât mie cât și soției ne place să gătim. Mai ales cu ocazii deosebite, gatim feluri de
mâncare exotice, cu rețete luate de pe internet. Desigur, sunt evenimente pe care le sărbătorim
numai la restaurant. De exemplu, prin tradiție ieșim în oraș de aniversarea nunții noastre.

99.motive de a te întâlni
Vara, pe caniculă, decât să ieși în oraș (unde toate sunt scumpe) pentru a te răcori cu un suc de la
gheață, o poți face la tine acasă, cu prietenii. Mai ales dacă ai curte, poți lansa obiceiul de a vă
întâlni la o cafea sau la "ceaiul de la ora 5".

100.întâlnește-te "cu băieții"... acasă


Dacă îți place să socializezi cu prietenii (sau prietenele, după caz), organizează asemenea întâlniri
acasă: băieții se pot întâlni "între ei" cu ocazia unui meci (în absența soției gazdei, care se poate
duce la o prietenă) iar fetele pentru... o mică bârfă.

101.joacă "în rețea"


Împătimiții de jocuri pot să-și creeze rețele ad-hoc și să joace un joc multiplayer în rețea, sau prin
intermediul internetului. Sunt necesare cunoștințe de specialitate pentru interconectarea
computerelor dar se fac economii importante, pentru că prețul jocului se împarte la numărul de
jucători.

La distracție

32
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Bonus: în finanțele personale


102. bănci cu comisioane mici sau inexistente
Pe piața serviciilor bancare se găsesc bănci care au renunțat la multe din comisioanele obișnuite.
Caută asemenea oferte.

103.cărți de debit cu retragere gratuită la bancomate


În finanțe Există și așa ceva! Trebuie doar să cauți și vei putea retrage bani la orice bancomat, cu taxe zero.

33
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

104.internet banking
Comisioanele la serviciile bancare inițiate cu ajutorul internet-banking-ului sunt cu până la 50% mai
mici decât cele "la ghișeu". Întreabă la banca ta.

105.nu întârzia plata ratelor și obligațiilor fiscale


În acest caz vei intra în penalizări și e posibil să ajungi pe lista rău platnicilor, situație în care vei fi
obligat să plătești dobânzi bancare mai mari, în cazul în care vei dori să iei un credit.

106.automatizează plățile
Sunt anumite bănci care îți permit automatizarea unor plăți periodice, cu sumă fixă sau variabilă,
cum sunt utilitățile. Economisești timp și bani pentru că nu te mai deplasezi la bancă. Întreabă dacă
banca ta oferă asemenea servicii.

107. atenție la plata taxelor


Îți recomand să folosești cel puțin o dată serviciile unui consilier de taxe și impozite care să te ajute
să completezi declarația de impozit global, în cazul în care trebuie s-o faci. El poate să te ajute să nu
pierzi din vedere reducerile și deducerile de care poți beneficia, din punct de vedere legal.

108.citește cărți de finanțe personale


Felicitări! O faci deja, ceea ce te va ajuta să economisești bani în viitor.

Bonus la bonus :)
109. atenție cu cine te căsătorești
Partenerul tău de viață, indiferent dacă ești căsătorit sau nu, poate să fie muncitor, strângător și
În finanțe chibzuit sau din contră... Multe certuri au la bază situația financiară. Deschide ochii înainte de a lua
o hotărâre importantă în acest domeniu și suportă consecințele, pozitive sau negative.

34
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Concluzie

Trebuie să te atenționez: reducerea cheltuielilor nu este ușoară. Dacă crezi

că vei folosi 2-3 metode din această listă și vor apare economii importante în cheltuielile tale, te
înșeli. Reducerea cheltuielilor necesită determinare, acțiune "pe toate fronturile" și timp pentru a
simți rezultatele. Dar în final, vei putea face mult mai mult cu aceiași bani.
Îți recomand să aplici cât mai multe din metodele propuse în acest ebook. Caută în continuare alte
metode, inventează unele noi, care ți se potrivesc și continuă. A reduce cheltuielile nu înseamnă
neapărat a trăi în sărăcie și nevoi. Depinde de tine ce reduci și cât reduci.

Succes!

Concluzie Luca Dezmir

35
+101 metode de reducere a cheltuielilor
testate de LucaDezmir

Resurse suplimentare
Nu uita să treci pe la site-ul Milionarul Mioritic (milionarulmioritic.com), unde vei găsi o mulțime
de articole pe teme de finanțe personale și investiții, cu metode de reducere a cheltuielilor și pentru
a face mai mulți bani. O metodă simplă pentru a nu pierde articolele noi este să te abonezi prin
email sau RSS, lucru pe care îl poți face dând click pe icoanele din dreapta site-ului.

36

S-ar putea să vă placă și