Capitolul 6

REŢELE ELECTRICE. CONFIGURAŢII ŞI

REGIMURI DE FUNCŢIONARE

6.1. PROBLEME PRIVIND TRANSPORTUL ŞI

DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE
Condiţiile necesare pentru construcţia centralelor electrice, cât şi plasarea
nodurilor de racord la sistemul electroenergetic naţional, SEN, determină existenţa
unor distanţe mari între locurile de producere şi cele de consum a energiei electrice.

Fig.6.1. Organizarea reţelelor electrice de alimentare şi distribuţie urbană.

98 Reţele electrice. configuraţii şi regimuri de funcţionare - 6
Se impune astfel construcţia liniilor electrice de transport, funcţionând la înaltă
şi foarte înaltă tensiune. Consumatorii electrici sunt repartizaţi pe o anumită zonă
geografică şi folosesc energia la nivelul tensiunilor medii şi joase. În consecinţă se
construiesc reţele de distribuţie de medie tensiune, m.t., respectiv de joasă tensiune, j.t.
Crescând tot mai mult puterea electrică a consumatorilor, liniile de 110 kV au început
să aibă un caracter de linie de distribuţie. Cele spuse mai sus se materializează în
schematizarea din fig.6.1. pentru alimentarea urbană cu energie electrică.
Schema electrică de principiu care materializează organizarea reţelelor,
prezentată în fig.6.1., este redată în fig.6.2.
Se remarcă tendinţele de separare a alimentării consumatorilor industriali de
mare putere, pe când consumatorii industriali uzuali sunt alimentaţi direct din reţeaua
de medie tensiune.

Fig.6.2. Reţele electrice de alimentare şi distribuţie urbană.

Ca notaţie general folosită se identifică sistemul energetic, SE, ca fiind format

din totalitatea instalaţiilor de extracţie, prelucrare, transformare, transport şi distribuţie
a energiei electrice. Sistemul electroenergetic, SEE este o componentă a SE şi se
referă la instalaţiile pentru producerea, transformarea, transportul, distribuţia şi
consumul energiei electrice. Această înşiruire de instalaţii începe cu generatorul
electric şi se termină cu consumatorii electrici cuprinzând toate instalaţiile electrice
necesare scopului mai sus definit.
 6.2. Clasificarea reţelelor electrice 99
Instalaţiilor de transport şi distribuţie li se impune în funcţionare realizarea unei
continuităţi a alimentării cu energie electrică a consumatorilor în condiţiile unor
parametri de calitate ridicaţi pentru energia livrată.
De asemeni, aceste instalaţii necesitând investiţii mari este nevoie de o eficienţă
economică în funcţionarea lor. Proiectarea şi realizarea practică a instalaţiilor
electroenergetice trebuie să asigure şi dezvoltarea funcţională ulterioară dictată de
creşterea continuă a consumului de energie electrică.

6.2. CLASIFICAREA REŢELELOR ELECTRICE

Există o diversitate mare a reţelelor electrice funcţie de scopul lor funcţional,
tensiunea nominală, configuraţie şi regimul neutrului acestora.

6.2.1. Clasificarea după tensiunea nominală

Având în vedere exploatarea raţională a reţelelor electrice, cât şi proiectarea şi
construcţia lor se impune ca necesară restrângerea valorilor tensiunilor de lucru a
reţelelor electrice. S-a normalizat astfel o anumită gamă de tensiuni ţinând cont şi de
dinamica puterilor necesare a fi vehiculate.
În conformitate cu STAS-ul 930-65 se redau în tabelul 6.1. gama acestor
tensiuni normalizate. Se specifică şi numărul conductoarelor active cât şi existenţa
fizică a conductorului de nul.
Tabelul 6.1. Tensiunile normalizate în România. STAS 930-65
Valoarea
Nr.de cond.
tensiunii Nivelul de Situaţia
active şi de Domeniul de utilizare
normalizate tensiune neutrului
nul
[kV]
Consumatori casnici,
joasă legat la
0,38 3+1 mici întreprinderi,
tensiune pământ
iluminat
alimentarea
0,660
izolat sau motoarelor de putere
(6)
medie tratat prin mare, linii subterane
10 3
tensiune bobină sau de distribuţie urbană
20
rezistor (LES) şi linii aeriene
110
regionale (LEA)
Alimentarea
înaltă şi
220 legat la platformelor
foarte înaltă 3
400 pământ industriale, reţele de
tensiune
750 transport
100 Reţele electrice. configuraţii şi regimuri de funcţionare - 6
De asemeni, se arată situaţia din punct de vedere electric faţă de pământ a
neutrului reţelelor, cât şi destinaţia lor. Prin neutru se înţelege neutrul înfăşurării
generatorului sau înfăşurării transformatorului de la care este alimentată reţeaua.
Prin tensiune nominală a reţelelor electrice sau a aparatajului electric se
înţelege acea tensiune pentru care acestea funcţionează cu randament maxim.
Valorile tensiunilor nominale sunt corelate cu cele normalizate şi depind de
locul ocupat de elementele de sistem (generatoare, transformatoare, linii electrice,
consumatori electrici), loc determinat pe direcţia de transport a puterii electrice.
Această diferenţă între tensiunile nominale şi cele nominalizate este determinată de
necesitatea acoperirii pierderilor de tensiune pe elementele de sistem. Astfel, tensiunea
nominală a unui element de sistem va fi mai mare decât tensiunea nominală a
elementului următor cu o valoare de 5% sau 10%.Un exemplu în această direcţie este
redat în fig.6.3. Astfel, generatorul are tensiunea nominală cu 5% mai mare decât a
înfăşurării transformatorului pe care îl alimentează, iar acesta are tensiunea nominală
egală cu cea a treptei de tensiune normalizată. Secundarul transformatorului T1 care
are rol de sursă pentru linia L, va avea tensiunea nominală cu 10% mai mare decât cea
normalizată a liniei. Tensiunea nominală a liniei este egală cu cea normalizată la
nivelul treptei de tensiune la care funcţionează. O exploatare optimă a liniei realizează
tensiunea ei nominală la mijlocul liniei. Primarul transformatorului T2, care are rol de
consumator faţă de linia L, are tensiunea nominală egală cu cea normalizată a liniei.
Secundarului lui T2, cu rol de sursă pentru consumator, are tensiunea nominală cu 10%
mai mare decât tensiunea normalizată a treptei pe care o deserveşte pentru acoperirea
pierderilor de tensiune proprii, cât şi pe reţeaua consumatorului. Consumatorul C are
tensiunea nominală egală cu cea normalizată a treptei de tensiune la care funcţionează.
În funcţionarea reţelelor electrice apar diverse solicitări de natură mecanică şi
electrică, Nivelul de izolaţie pentru care au fost construire reţelele limitează valoarea
maximă a tensiunii care poate să apară pe aceste reţele în condiţiile asigurării
funcţionării normale ale acestora. Aceste valori maxime admisibile sunt 123 kV, 242
kV, 420 kV pentru tensiunile normalizate de 110 kV, 220 kV, respectiv 400 kV.

Fig.6.3. Exemplificare a corelării

tensiunilor nominale a
elementelor de sistem.

Faţă de cele arătate anterior vor exista reţele de joasă tensiune sub 1 kV,
destinate consumatorilor de mică putere din instalaţiile industriale sau casnici, pentru
iluminat sau în distribuţia comunală.
Reţelele de medie tensiune constau în linii electrice subterane, LES, la 6 şi 10
kV, respectiv aerian, LEA, la 20 kV şi sunt destinate distribuţiei industriale, urbane
sau chiar rurale. Motoarele electrice cu puteri de sute de kW se alimentează direct de
la aceste reţele de medie tensiune. Unele linii de 110 kV, chiar dacă aparţineau reţelei
 6.2. Clasificarea reţelelor electrice 101
de înaltă tensiune au caracter de linie de alimentare a unor platforme industriale de
mare putere. Liniile de 220 kV aparţin aceleiaşi clase de reţele de înaltă tensiune şi au
rol de transport a puterii. Reţelele de foarte înaltă tensiune 400 kV şi 750 kV au drept
scop transportul la distanţe mari a puterii de sute de MVA.
Este necesar a cunoaşte puterea optimă care se poate transporta fără pierderi
semnificative de tensiune la diverse valori nominale ale tensiunii reţelelor electrice.
Aceasta este numită şi putere naturală, Pn şi este dată de raportul U 2n / ZC unde ZC este
impedanţa caracteristică a liniei. Tabelul 6.2. cuprinde valorile puterilor naturale, cu
precizarea că la foarte înaltă tensiune puterea vehiculată pe reţele este mai mică decât
cea naturală din motive de funcţionare stabilă, iar la medie şi înaltă tensiune valorile
puterii vehiculate depăşesc puterea naturală cu 10 – 20% avânt în vedere posibilităţile
de compensare a căderilor de tensiune pe reţea.
Tabelul 6.2. Puterile naturale ale liniilor
Pn [MW]
20 110 220 400
Un [kV]
LEA 1 30 120 600
LES 10 300 1200 550 - 600

6.2.2. Clasificarea după configuraţia reţelelor

Se disting, după configuraţia lor, reţele radiale, buclate, complex buclate şi
variantele lor.
Reţeaua radială este specifică reţelelor de distribuţie de medie tensiune şi are
caracteristică existenţa unui nod de alimentare la un capăt, iar consumatorii se
racordează de-a lungul ei direct sau prin posturi de transformare. Reţeaua radială poate
fi simplă sau cu ramificaţii. În fig.6.4. se exemplifică acest lucru.

Fig.6.4. Reţele radiale.

Dacă există surse şi în nodurile B, de exemplu, reţeaua devine alimentată de la

două capete. Existenţa alimentării în toate capetele reţelei determină configuraţia în
stea. La joasă tensiune, reţeaua radială poate fi cu linii radiale, fig.6.5.a, sau cu linii
magistrale, fig.6.5.b.
102 Reţele electrice. configuraţii şi regimuri de funcţionare - 6
În primul caz de pe barele postului de transformare PT se alimentează tabloul
general de distribuţie, TGD, iar apoi tabloul de distribuţie din secţii, TDS.

Fig.6.5. Reţele radiale de joasă tensiune.

Reţeaua buclată asigură alimentarea consumatorilor din mai multe părţi mărind
mult gradul de siguranţă al alimentării. Apare atât la joasă tensiune (j.t.), medie
tensiune (m.t.) cât şi la înaltă tensiune (î.t.). Când există o singură sursă reţeaua
buclată este inelară, lucru întâlnit de obicei la medie tensiune. Există şi un separator
care poate asigura deschiderea buclei, reţeaua devenind radială.

a. b. c.

d.
Fig.6.6. Configuraţii de reţele buclate: a) buclată la medie tensiune;
b) inelară la medie tensiune; c) buclare cu o singură sursă la
medie tensiune; d) buclată longitudinal la joasă tensiune;
e) buclată transversal la joasă tensiune e.
 6.2. Clasificarea reţelelor electrice 103
Reţeaua buclată complex asigură alimentarea nodurilor consumatoare din mai
multe surse oferind cea mai mare siguranţă în funcţionare. Se întâlneşte la î.t., mai rar
la m.t. când protecţia prin relee este greu de realizat, iar la j.t. apare sub varianta plasă,
fig.6.7.

a.

Fig.6.7. Reţele radiale. a) buclare complexă la

înaltă tensiune; b) reţea de joasă tensiune
buclată plasă b.

În cazul alimentării marilor oraşe se realizează reţele de î.t. în inele concentrice

duble sau multiple. Staţiile de alimentare vor fi alimentate din două surse
independente având bare colectoare duble. Alimentările din exterior se fac în cabluri
subterane monofazate uscate sau cu ulei sub presiune. Există tendinţa pătrunderii
reţelei de î.t. până aproape de zona de consum realizându-se racordul adânc.

Fig.6.8. Alimentarea marilor oraşe prin

inele concentrice de tensiune.

6.2.3. Clasificarea după situaţia neutrului reţelelor

Prin neutrul reţelei electrice se va înţelege neutrul înfăşurării transformatorului
sau a generatorului care alimentează respectiva reţea electrică. Faţă de pământ, din
punct de vedere electric neutrul reţelei poate fi izolat, legat rigid la pământ sau tratat
printr-o bobină sau rezistor.
6.2.3.1. Reţea cu neutrul izolat
Este cazul reţelelor de medie tensiune reduse ca extindere, de configuraţie
redată în fig.6.9. Se va urmări încărcarea transversală a acestei reţele, curenţii de
sarcină longitudinali fiind mult mai mari şi aproape insensibili faţă de punerea simplă
104 Reţele electrice. configuraţii şi regimuri de funcţionare - 6
la pământ a unei faze a liniei. Transformatoarele de forţă din staţiile î.t./m.t. au
conexiunea Y0/d din considerente legate de necesitatea unei reactanţe omopolare de
valoare redusă. Deci neutrul reţelei nu este accesibil.

Fig.6.9. Reţele cu neutrul izolat.

În regim normal de funcţionare, la o încărcare simetrică a reţelei, steaua

tensiunilor şi a curenţilor este simetrică, fig.6.10.

Fig.6.10. Tensiunile şi curenţii capacitivi în regim normal a), respectiv de avarie b.

Se calculează curenţii capacitivi:

I RC = ICS = ICT = ωCU f (6.1)
unde C este capacitatea de serviciu a reţelei pe o fază. În cazul când există mai multe
plecări de pe barele de m.t. ale staţiei, C va reprezenta capacitatea echivalentă a unei
faze.
Cea mai frecventă avarie a reţelelor constă în punerea accidentală la pământ a
unei faze. În majoritatea cazurilor, cauzele acestei avarii sunt pasagere şi dispar după
manifestările specifice acestei avarii.
Fie faza T ajunsă la pământ, fig.6.10.b., fază la care locul punerii la pământ va
avea potenţialul acestuia, adică zero. În această situaţie neutrul reţelei N va avea faţă
de pământ o diferenţă de potenţial egală cu tensiunea de fază din regimul normal de
funcţionare. Steaua tensiunilor electromotoare pentru regimul de avarie va fi deplasată
faţă de poziţia regimului normal. Tensiunile fazelor R şi S faţă de neutrul reţelei
rămân neschimbate, dar măsurate faţă de pământ cresc de 3 ori, adică
U’R=U’S= 3 Uf .
 6.2. Clasificarea reţelelor electrice 105

În consecinţă, vor creşte tot de 3 ori şi curenţii capacitivi ai fazelor. Suma lor
va reprezenta curentul capacitiv de punere la pământ, care este de 3 ori mai mare decât
valoarea curentului capacitiv din regim normal.
I'RC = I'CS = ICT = 3ωCU f , ICP = I'CR + I'CS (6.2)

I CP = I' RC + I' CS = jωC(U ' R + U 'S ) = jωC ⋅ 3U fT (6.3)

Se remarcă la aceste relaţii că în regimul de avarie consumatorul este alimentat
fără inconveniente, tensiunile între faze rămânând simetrice. Dacă curentul capacitiv
de punere la pământ ICP nu este prea mare, sub 5A, el se stinge în mod natural la
trecerea prin zero a tensiunii. În acest caz reţeaua va funcţiona în continuare ca în
regim normal.
Dezavantajul avariei constă în creşterea tensiunilor fazelor sănătoase, măsurate
faţă de pământ, UR’ şi US”, fapt care poate determina apariţia din această cauză a unei
noi puneri la pământ într-un punct de izolaţie slăbită. Acest lucru poate să apară şi în
altă plecare de la barele staţiei. Apare astfel un regim de scurtcircuit cu două faze la
pământ.
De asemeni, faţă de pământ, potenţialul neutrului este la valoarea tensiunii de
faţă în regim normal, adică –UfT.
Avaria discutată este caracterizată de un curent mic, care va determina o
influenţă redusă asupra liniilor de telecomunicaţie din vecinătate.
Reţelele electrice în cablu, având o capacitate electrică mai mare decât cele
aeriene, vor fi caracterizate prin curenţi capacitivi de punere la pământ mai mari
necesitând metode de reducere a acestora.
6.2.3.2. Reţea cu neutrul tratat
La liniile electrice aeriene, LEA, când se depăşeşte valoarea de 30 A a
curentului 5 < Icp < 30 A, arcul electric este intermitent, în reţea apărând supratensiuni
tranzitorii.
La liniile electrice în cablu, LES, peste valori de 10 A ale lui Icp, izolaţia este
distrusă prin efectul termic al acestui curent.
Faţă de această situaţie se impune reducerea acestui curent de punere la pământ.
La o reţea subterană nu prea extinsă se procedează la legarea neutrului la pământ
printr-o inductivitate. Acest lucru determină apariţia în regimul de avarie a unui
curent inductiv IL, care se suprapune peste cel capacitiv de punere la pământ la locul
de avarie. Cum tensiunea neutrului faţă de pământ are faza şi mărimea –UfT, cei doi
curenţi vor fi în contrafază. La o dimensionare corespunzătoare, curentul rezultant Ir,
numit şi rezidual, poate fi anulat, fig.6.11.
Pentru că neutrul reţelei de m.t. nu este accesibil datorită conexiunii în triunghi
în transformatorul de forţă, se apelează la transformatorul de servicii interne din staţia
de transformare TSI, care are conexiunea Z0 pe medie tensiune şi Y0 la joasă tensiune.
106 Reţele electrice. configuraţii şi regimuri de funcţionare - 6

Fig.6.11. Reţea cu neutrul tratat.

U fT ⎛ 1 ⎞
I r = Icp + I L = − jωC3U fT − = jU fT ⎜⎜ − 3ωC ⎟⎟ (6.4)
jX L ⎝ XL ⎠
1
Pentru funcţionarea la rezonanţă, curentul rezidual este nul şi deci X L = ,
3ωC
unde C este capacitatea de serviciu a unei faze pentru toate plecările de pe barele de
m.t. din staţie.
Dimensionarea la rezonanţă nu este acceptată pe motivul că în regim normal de
funcţionare, la apariţia unei deplasări posibile a potenţialului neutrului faţă de pământ,
determinat de un consumator dezechilibrat, poate apare un circuit serie rezonant. Acest
lucru poate determina în regim normal, o tensiune a uneia sau a două faze, măsurate
faţă de pământ, de valoare foarte mare cu consecinţa străpungerii la pământ. Aceeaşi
dimensionare poate determina în regim de avarie o rezonanţă de curent în cele două
circuite în paralel care apar faţă de locul avariei. În consecinţă, în practică se adoptă o
dimensionare în regim de supracompensare, adică IL = (1,1 ÷ 1,25) Icp. Regimul de
subcompensare este ocolit din posibilitatea obţinerii rezonanţei la deconectarea unor
plecări de pe barele staţiei.
Bobina XL folosită se numeşte bobină de compensare sau bobină Peterssen. Ea
este bobină monofazată, reglabilă prin modificarea numărului de prize şi cu miezul de
fier prevăzut cu porţiuni de întrefier pentru liniarizarea caracteristicii tensiune –
curent.
La reţelele extinse, cărora le va corespunde un curent capacitiv mare, bobina de
compensare nu mai poate fi reglată corespunzător reţelei. De asemeni, la cablurile
subterane cu izolaţia de PVC cu un unghi de pierderi mare, va apare în curentul de
punere la pământ Icp şi o componentă activă care nu mai poate fi compensată de
curentul inductiv.
 6.2. Clasificarea reţelelor electrice 107
Se impune deci folosirea unei alte metode de tratare a neutrului, adică tratarea
prin rezistor. Un rezistor R va înlocui bobina de compensare XL, fig.6.11.
Dimensionarea rezistorului se face din condiţia de limitare a curentului de scurtcircuit
monofazat FN apărut pe barele staţiei la o valoare uzuală de 600 A – 1000 A.
Pentru o staţie de î.t./m.t. de putere medie valoarea rezistenţei este de 5 – 6 Ω.
Noul regim al reţelei în timpul punerii unei faze la pământ este acum de scurtcircuit
limitat. Acest lucru impune modificarea reglajelor protecţiilor prin relee la liniile de
m.t.
Avantajul deosebit în exploatare constă în “liniştirea reţelei”. Adică nu mai apar
distrugeri ale izolaţiei prin acţiunea curentului capacitiv de punere la pământ şi nu mai
este necesară prepararea locului defect în cablu şi refacerea continuităţii prin
manşonări. De asemenea, există posibilitatea reducerii preţului de cost al cablurilor
prin micşorarea nivelului de izolaţie având în vedere că la apariţia punerii la pământ
tensiunea fazelor sănătoase nu mai creşte.
Se impune însă o realizare corectă a prizelor de pământ pentru a evita apariţia
tensiunilor de pas şi atingere periculoase.

6.2.3.3. Reţea cu neutrul legat la pământ

Legarea galvanică directă la pământ a neutrului se utilizează la reţelele de j.t.
cât şi la cele de î.t.
Regimul normal de funcţionare este identic cu cel al reţelelor cu neutrul izolat.
La punerea accidentală la pământ a unei faze apare un regim de scurtcircuit
monofazat caracterizat prin curenţi mari. Faţă de acest lucru protecţia este asigurată la
j.t. prin siguranţe fuzibile, iar la î.t. se prevăd protecţii prin relee corelate cu
reanclanşarea automată rapidă, RAR. Acest aspect constă în reanclaşarea automată a
liniei după o temporizare reglată. Dacă au dispărut cauzele care au determinat
scurtcircuitul, reanclaşarea este reuşită în primul ciclu. Dacă reanclaşarea s-a făcut
peste scurtcircuitul persistent, procedeul se repetă după o pauză a ciclului mai mare.În
acest fel se asigură o continuitate mai mare în alimentare având în vedere pauza de
RAR foarte mică, cât şi caracterul pasager al cauzelor care au determinat avaria.
La j.t. legarea neutrului la pământ şi existenţa conductorului de nul este
determinată şi de prezenţa masivă a consumatorilor monofazaţi.
La î.t. şi f.î.t. legarea neutrului la pământ este adoptată şi din considerente
economice cu privire la nivelul de izolaţie. În ultimul timp, pentru reducerea
supratensiunilor tranzitorii la avarii în reţelele de înaltă tensiune se adoptă legarea la
pământ a neutrului printr-un rezistor cunoscând efectul disiminativ al rezistenţei
electrice asupra supratensiunilor.
108 Reţele electrice. configuraţii şi regimuri de funcţionare - 6

6.3. REGIMURI DE FUNCŢIONARE ALE

REŢELELOR ELECTRICE
Regimul de funcţionare al unei reţele electrice este determinat de condiţiile în
care funcţionează instalaţiile componente ale reţelei. Regimurilor de funcţionare le
sunt caracteristice anumite valori ale mărimilor electrice şi un anumit mod de variaţie
ale acestora.
Se disting regimurile de funcţionare următoare:
− regimul permanent normal, caracterizat prin constanţa valorilor mărimilor
electrice ale reţelelor. Este un regim staţionar de durată şi foloseşte la
calculul şi proiectarea reţelelor;
− regimul tranzitoriu al funcţionării normale este un regim de modificare
lentă a mărimilor electrice ale reţelelor datorat modificării lente a graficelor
de sarcină ale consumatorilor. El face legătura între două regimuri
permanente normale. Variaţia mărimilor electrice poate fi rapidă şi de scurtă
durată. Acest lucru apare la deconectări sau conectări de elemente de
sistem, când pot apare şi supratensiuni de comutaţie;
− regimul tranzitoriu de avarie se datorează apariţiei unei avarii ca
scurtcircuite, puneri la pământ, întreruperi ale continuităţilor fazelor. Acest
regim se caracterizează prin valori anormale ale mărimilor electrice. El
foloseşte la verificarea la efecte termice şi electrodinamice ale reţelelor;
− regimul de funcţionare perturbată este regimul de funcţionare de după
avarie, când mărimile electrice au tendinţa de stabilizare, dar nu au atins
încă valorile de dinaintea apariţiei avariei.
− regimul permanent de după avarie este caracterizat prin funcţionarea
reţelelor la configuraţia lor normală, iar mărimile electrice au valori
stabilizate.