Seminar 3 - Determinarea costului de oportunitate. Frontiera posibilităţilor de producţie.

Deciziile pe care agenții economici le iau pornesc de la o bază comună, și anume, caracterul limitat
al resurselor și, respectiv, caracterul nelimitat al nevoilor, trebuințelor și dorințelor care se cer a fi satisfăcute
cu disponibilul de resurse. În aceste condiții, luarea unei decizii economice pentru a obține ”ceva” înseamnă
automat renunțarea la ”altceva”. Cu alte cuvinte, un anumit bun economic nu poate fi obținut fără un ”preț
plătit”, care consă în renunțarea la un alt bun.

Cazul Decizia economică Efectul deciziei economice

1 2
1 Producerea bunului X Renunțarea la producerea
bunului Y
2 Satisfacerea dorinței A Renunțarea la satisfacerea
dorinței B
3 Creșterea cantității bunului X, în Reducerea cantității obținute din
situația în care resursele bunul Y
economice disponibile sunt
utilizate pentru producerea
bunurilor X și Y
4 Creșterea gradului de satisfacere Reducerea gradului de
a dorinței A, în cazul în care satisfacere a dorinței B
venitul disponibil este folosit
pentru satisfacerea dorințelor A
și B
Sursa: Microeconomie, vol. I

În toate cele patru cazuri, fiecare efect reprezință costul economic real al alegerii (costul alternativ sau costul
de oportunitate). Acesta este un cost relativ, care măsoară ”câștigul” prin ”pierdere”, exprimă cantitatea
dintr-un bun la care se renunță, în schimbul obținerii unei unități dintr-un alt bun.

Astfel, în primul caz, cu un volum dat de resurse economice se puteau obține, de exemplu, 2X și 2Y. Prin
decizia de a obține 4X s-a renunțat la 2Y, ceea ce înseamnă că nivelul costului de oportunitate al unei unități
X este egal cu o unitate Y.

În cel de-al doilea caz, dacă un consumator cu 1000 de lei poate cumpăra 2 portocale A sau 4 banane și el
alege cea de-a doua variantă, costul de oportunitate al unei banane este egal cu ½ portocale, iar dacă alege
prima variantă, costul de oportunitate al unei portocale este egal cu 2 banane.

Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă la care s-a renunțat în favoarea deciziei luate și
măsoară costul economic al alegerii.

Exemple: Un student trebuie să aleagă între a-și utiliza timpul disponibil (limitat) între a lucra pentru
seminarul de microeconomie sau pentru a se juca fotbal cu prietenii.
Un profesor are o sumă totală de 2.400 RON. Acesta trebuie să aleagă între a-și achiziționa un calculator
sau să renoveze locuința. Dacă alege să cumpere calculatorul, costul de oportunitate va fi reprezentat de
renovarea locuinței și viceversa.
O țară își poate folosi resursele existente la un moment dat pentru a produce bunuri industriale sau bunuri
agricole.

Formule: Cox=-ΔY/ΔX;
Coy=-ΔX/ΔY
Probleme rezolvate:

1. O economie produce doar două bunuri X și Y.

Variante X Y
A 0 50
B 10 40
C 20 25
D 25 9
E 27,5 0

a. Reprezentați grafic

b. Calculați costul de oportunitate al punctelor înscrise în tabel

Cox=-ΔY/ΔX; Coy=-ΔX/ΔY

Rezolvare:
Pt bunul X: B. Co= -(Y1-Y0)/(X1-X0)=-(40-50)/(10-0)=1
C. Co= -(25-40)/(20-10)=1,5
D. Co= -(9-25)/(25-20)=3,2
E. Co= -(0-9)/(27,5-25)=3,6

Pt bunul Y: D. Co= -(X1-X0)/(Y1-Y0)= -(25-27,5)/(9-0)=0,27

C. Co= -(20-25)/(25-9)=0,31
B. Co= -(10-20)/(40-25)=0,66
A. Co= -(0-10)/(50-40)=1

2. O firmă poate produce calculatoare și laptopuri în următoarele variante:

Variante A B C D
Calculatoare 0 3 6 10
Laptopuri 10 8 6 0

Se cere:
a) Să se reprezinte grafic frontiera posibilităţilor de
producţie.
 b) Să se determine costul de oportunitate dacă se trece din punctul A în punctul B?
Co(C)=-ΔLap/ΔCalc=-(8-10)/(3-0)=2/3

c) Să se determine costul de oportunitate dacă se trece din punctul D în punctul C?

Co(L) )=-ΔCalc/ΔLap=-(6-10)/(6-0)=4/6=2/3

d) Firma poate produce 6 calculatoare şi 7 laptopuri? Comentaţi.

Nu, pentru că această variantă de producției iese din frontiera posibilităților de producție.

e) Ce puteţi afirma despre combinaţia 3 calculatoare şi 5 laptopuri.

Firma poate produce această combinație de bunuri însă ea ar fi ineficientă, pentru că se află sub frontierea
posibilităților de producție.

Frontiera posibilităților de producție (FPP)

FPP reprezintă totalitatea combinațiilor de bunuri ce pot fi produse de o economie dacă resursele
sunt folosite cu maxim de eficiență.

Să considerăm o alegere cu care se confruntă toate economiile în prezent: câte resurse să fie
destinate sectorului public și câte trebuie destinate pentru sectorul privat?
Toate bunurile pe care guvernul le furnizează (educație, apărare națională, drumuri) sunt produse în
ceea ce se numește sector public. Pe de altă parte, toate bunurile cumpărate în magazine și serviciile
care vă sunt prestate sunt în general produse în sectorul privat. Alegerile pe care trebuie să le facă
fiecare țară sunt ilustrate în figura de mai jos.

Axa orizontală măsoară cantitatea produsă de bunuri în sectorul public, iar axa verticală
măsoară cantitatea de bunuri produsă în sectorul privat. Linia îngroșată arată toate combinațiile de
bunuri publice și private care pot fi produse dacă toate resursele sunt integral utilizate. Această linie
se numește frontiera posibilităților de producție.
Punctele din afara frontierei arată combinațiile care nu pot fi obținute, deoarece nu dispunem
de resurse suficiente pentru a le produce. Punctele de pe frontieră sunt realizabile: ele desemnează
combinațiile care pot fi produse doar prin utilizarea integrală a resurselor disponibile.
 FPP separă combinațiile ce pot fi realizate (cum ar fi a,b și c) de cele care nu pot fi atinse,
cum ar fi d. Punctele a și b corespund unei utilizări eficiente a resurselor societății. Punctul c
reprezintă, alternativ, fie utilizarea ineficientă a resurselor, fie eșecul utilizării tuturor resurselor
disponibile.

O frontieră a posibilităților de producție evidențiază trei concepte importante: raritate,

alegere și cost de oportunitate. Raritatea reiese din combinațiile ce nu pot fi obținute, aflate
deasupra frontierei. Alegerea apare deoarece vrem să selectăm unul din punctele de pe FPP. O
economie nu poate să se afle decât într-un singur punct care să exprime o combinație de bunuri
private și publice (nu poate avea două puncte în același timp). Ea poate să se afle în punctul a (care
exprimă o combinație între bunurile din sectorul privat și din sectorul public) sau în punctul b (care
exprimă o altă combinație), dar nu în amândouă în același timp.
Costul de oportunitate este ilustrat de panta negativă a curbei. Dacă economia se
deplasează de-a lungul FPP, se va obține mai mult dintr-un tip de bunuri, dar mai puțin din alt tip de
bunuri.

Deplasarea frontierea posibilităților de producție

Când are loc o deplasare (în sensul creșterii sau scăderii) a FPP?
În exemplul de mai sus am considerat că o economie își împarte resursele disponibile pentru a produce
bunuri în sectorul privat și în cel public. Astfel, dacă:
a) Bunurile publice se produc cu consum din ce în ce mai mare de resurse
b) Se folosesc noi tehnologii pentru a realiza bunurile private
c) Se folosesc noi resurse atât pentru producția celor două bunuri

Specializarea producătorilor. Avantaj absolut și avantaj comparativ

Specializarea producătorilor se face în funcție de avantajul comparativ (abilitatea de a produce cu un cost de

oportunitate (Co) mai mic decât alt producător).
Un producător are un avantaj absolut în raport cu alt producător dacă realizează bunurile cu un consum mai
redus de resurse (cum ar fi în exemplul de mai jos resursa timp).

Presupunem că avem doi producători, A și B, care pot realiza bunurile x și y într-o anumită perioadă
de timp.
În cazul prod. A: 1X= 10 ore și 1Y=5 ore
În cazul prod. B: 1X=12 ore și 1Y=8 ore

a. Cine are avantaj absolut în producerea bunurilor? (R: A, atât în cazul lui X cât și a lui Y) De ce? (R:
pentru că bunurile X și Y sunt realizate de producătorul A într-un interval de timp mai mic
comparativ cu producătorul B)

A: Co(1x)=10/5=2y B:Co(1x)=12/8=1,5y
Co(1y)=5/10=0,5x Co(1y)=8/12=0,66x
 b. Stabiliți specializarea producătorilor. Cine se va specializa în producerea bunului X și cine în
producerea lui Y?
Pentru a stabili specializarea producătorilor se compară costul de oportunitate în cazul celor doi
producători.

Pt bunul X avem: A: 1x=2y Prin urmare, B se va specializa în producerea bunului X

B: 1x=1,5y pentru că are un cost de oportunitate mai mic.

Pt bunul Y avem: A: 1y=0,5x Prin urmare, A se va specializa în producerea bunului Y

B: 1y=0,66x pentru că are un cost de oportunitate mai mic.

c. Evidențiați avantajele specializării, comparând situația de după specializare cu cea existentă înainte
de specializare.

Înainte de specializare:
Pentru producerea a 2x erau necesare 22 de ore (10 în cazul lui A + 12 în cazul lui B)
Pentru producerea a 2y erau necesare 13 ore (5 în cazul lui A + 8 în cazul lui B)
Fond total de timp consumat: 35 de ore

După specializare:
B produce doar bunul X, prin urmare 2x=24 de ore
A produce doar bunul Y, prin urmare 2y=10 ore
Fond total de timp consumat: 34 de ore

Așadar, după specializare se vor realiza 2X și 2Y într-o perioadă de timp mai scurtă, pentru că eficiența
crește.

d. Cine va beneficia de schimb, dacă raportul de schimb ar fi 1x=1,5y?

R: Schimbul între producători va fi în beneficiul lui A, pentru că are un cost de oportunitate mai
mare (1X=2Y). Producătorul B nici nu pierde nici nu câștigă, pentru că are un Co pentru
producerea lui x egal cu raportul de schimb (adică produce un X renunțând la 1,5y și vinde un X la
același raport de schimb)