Onomatopee

Rodica ZAFIU

Aparut in Dilema veche, nr. 577, 5-11 martie 2015

Interjecţiile şi onomatopeele aparţin prin tradiţie unei zone lingvistice mai puţin studiate: plasate în
sfera emoţiilor şi a spontaneităţii, nefixate în scris, sînt neglijate de dicţionare şi de gramatici. E de
obicei o surpriză pentru un începător într-ale lingvisticii să descopere cum sunetele şi zgomotele
naturale, de pildă strigătele produse de animale, sînt aproximate de limbile existente în feluri destul
de diferite, uneori accentuate de deosebirile dintre sistemele ortografice. Wikipedia a consacrat o
pagină subiectului onomatopeelor în diverse limbi (sub titlul „Cross-linguistic onomatopoeias“) şi
consultarea listelor pe care le propune e instructivă şi amuzantă, cu toate rezervele şi riscurile posibile
(asupra cărora avertizează, onest, chiar enciclopedia în cauză). În fiecare limbă pot fi mai multe forme
imitative pentru acelaşi sunet natural, informaţiile furnizate şi selecţia operată de colaboratorii la
respectivele liste fiind adesea discutabile şi contestabile; de pildă, pentru română sînt indicate ca
onomatopee ale sărutului cuvintele smac, ţoc şi mua. În listele Wikipediei se regăsesc exemplele
clasice de variaţie, în primul rînd transpunerile cîntecului cocoşului: cock a doodle doo în
engleză, cocorico în franceză, chicchirichi în italiană, quiquiriquí, quiquiriquiquí, cocorocó în
spaniolă, ü-ürü-üüü în turcă, cucurigu în română şi bulgară. Măcăitul raţei e notat qua qua în
italiană, cua cua în spaniolă, coin coin în franceză, quack în engleză, háp háp în maghiară, mak-
mak în albaneză şi mac mac în română. Se poate constata că mieunatul pisicilor e destul de desluşit
şi aproape uman, lăsîndu-se imitat în forme foarte asemănătoare de vorbitorii diverselor limbi (cu
diferenţe mai ales ortografice): mjau-mjau în albaneză, miaou în franceză, miao în italiană, miau în
română, miaow în engleza britanică şi meow în cea americană. Lătratul cîinelui e mai puţin
omogen: woof, arf, bow wow, ruff în engleză, ouah ouah, ouaf ouaf, wouf wouf în franceză, bau bau în
italiană, ham-ham în albaneză şi română etc.

În ciuda imperfecţiunilor, asemenea liste confirmă nu numai instabilitatea şi diversitatea formelor, ci şi

realitatea contactului lingvistic, prin care se poate explica existenţa unor forme asemănătoare în limbi
vecine. Dicţionarele noastre preferă etichetele „formaţii spontane“ sau „formaţii expresive“, evitînd să
vorbească despre interjecţii sau onomatopee împrumutate – desigur, şi pentru că adesea e greu sau
chiar imposibil de stabilit care dintre limbi e sursa şi care ţinta. Există totuşi interjecţii şi onomatopee
împrumutate: e cert că româna a preluat în trecut interjecţii ca haide şi bre, de origine turcă şi
răspîndite în toată zona balcanică; tot aşa cum recentele uau şi ups nu sînt cîtuşi de puţin formaţii
spontane, ci sigure împrumuturi din engleză. Pentru onomatopee, e drept, transmiterea de la o limbă
la alta e mult mai greu de dovedit.

În lista citată, galopul cailor apare ca fiind redat, în română, prin onomatopeea trop-trop. Desigur,
aceasta este o formă înregistrată de dicţionarele curente, chiar cu un sens mai general, referitor nu
doar la cai („cuvînt care imită zgomotul pe care îl fac picioarele când lovesc pămîntul în mers“, DEX);
cuvîntul e cuprins şi în dicţionarele mai vechi, fiind atestat şi în forma populară tropai (la Creangă) şi
mai ales tropa (în Zanne, Proverbele românilor). Există însă şi o altă onomatopee a galopului, o formă
populară şi familiară folosită adesea cu o notă glumeaţă: tîgîdîm-tîgîdîm. Destul de răspîndită în
oralitatea actuală, forma nu este cuprinsă în dicţionare. Are două utilizări principale, destul de diferite:
imită galopul cailor („Toate am auzit despre poveştile cu feţi frumoşi care aleargă, tîgîdîm, pe calul lor
alb ca să salveze prinţesa“, printreranduri.eu), dar şi mersul trenului („De jur-împrejur sună
trenul: Tîgîdîm. Tîgîdîm“, agenda.liternet.ro). Prin extindere, onomatopeea se aplică şi alergatului
uman („Am crezut că băgase careva gol, da’ veneau toţi la galop – tîgîdîm-tîgîdîm! – direct pe iarbă,
printre copaci“, Ovidiu Verdeş, Muzici şi faze), şi chiar grabei în genere, ritmului accelerat: „mers
concret la vot tîgîdîm tîgîdîm, pus ştampila şi apoi luat toate rudele, toţi prietenii, colegii de serviciu,
vecinii şi cunoscuţii şi dus la secţia de vot tîgîdîm tîgîdîm“ (bleen.ro); „Viaţa trăită în stil «tîgîdîm-
tîgîdîm»“ (scissorblog.wordpress.com). Uneori, onomatopeea e chiar substantivată:
„ascultam tîgîdîmul liniştitor al trenului“ (anacronic.ro). Multă vreme, forma circula într-un banc,
transpus de curînd de un elev într-o lucrare şcolară care a atras atenţia presei: „Pus să aştearnă pe
hîrtie o compunere care să aibă cel puţin o pagină, tînărul a scris: «Calul intră în pădure... tîgîdîm,
tîgîdîm, tîgîdîm, tîgîdîm...“ Şi tot aşa pîna la sfîrşitul paginii, unde a terminat compunerea: «...calul iese
din pădure.»“ (stirileprotv.ro).

Nu putem, desigur, să stabilim o origine certă a popularei onomatopee; observăm, totuşi, că aceasta
e destul de asemănătoare cu alte forme din spaţiul balcanic care redau galopul cailor: dîgî-dîg dîgî-
dîg din turcă, tăgădăk tăgădăk din bulgară; ceea ce ar putea sugera vechimea sa, în ciuda absenţei
din dicţionare.

Onomatopeele pot imita[21]:

 sunete scoase de animale: bee, cotcodac, cucu, cucurigu, ga-ga, ham, mac-mac, miau, mor-
mor, muu, pitpalac, piu;
 manifestări sonore omenești nearticulate: ha-ha-ha, hapciu, ptiu;
 zgomote: bâldâbâc, bang, boc, buf, ding-dang, pleosc, plici-placi, poc, tic-
tac, vâj, zbârr, zdrang, zdup.
Onomatopeele se folosesc deseori repetate, uneori cu aceeași formă, alteori cu forme ușor
diferite: gogâlț-gogâlț, pif-paf-puf. Unii lingviști le consideră cuvinte compuse[22].
Sunetele și zgomotele sunt redate la fel sau asemănător într-un număr de limbi, dar nu în toate,
diferențele putând fi foarte mari, deși aceste cuvinte sunt motivate natural. Exemple pentru glasul
cocoșului[23]:

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele,
volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas,
Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
Sugestii pentru imbunatatirea auzului fonematic:

Folosirea onomatopeelor:

a) recunoaşterea şi imitarea diferitelor zgomote din natură:

– vântul: vâjjjjjjjj, şşşşşş; – clopoţelul: cling-cling;

– telefonul: ţârrr; – puşca: pac-pac;

– la doctor: aaaa; – mitralierea: trrrr-trrrr.

– ceasul: tic-tac;

b) vocea animalelor/insectelor (recunoaşterea şi imitarea diferitelor

animale/insecte):

– pisica: miau-miau, piss-piss; – şoricelul: chiţ-chiţ;

– câinele: ham-ham; – ursul: mor-mor;

– vaca: muuu; – broasca: oac-oac;

– calul:dii-diii; – lupul: auuu;

– măgarul: i-aa; – şarpele: sssss;

– porcul: guiţ-guiţ; – cucul: cu-cu-cu;

– găina: cotcodac-cotcodac; – ciocănitoarea: cioc-cioc;

– puiul: piu-piu; – pupăza: pu-pu-pu;

– cocoşul: cucurigu; – pasărea: cip-cip;

 – raţa: mac-mac, lipa-lipa; – cioara: cra-cra;

– gâsca: ga-ga, ssss; – papagalul: crrr-crrr;

– capra: meee-meee; – albina: zum-zum;

– oaia: beee-beee; – musca: bâzz-bâzz;

– iepuraşul: ţup-ţup; – greierul: cri-cri.

c) recunoaşterea sunetelor produse de diferite instrumente muzicale:

toba (bum-bum), xilofonul, pianul, vioara, trompeta (ta-ta);

Exemple de jocuri logopedice pentru sunetele L-R

d) recunoaşterea sunetelor produse de mijloacele de transport:

– trenul: şşşşş-uuuu;

– motocicleta: bârrrr;

– poliţia: nino-nino;

– avionul: vvvvvv;

– maşina: brum-brum.
e) recunoaşterea vocii care-l strigă;

f) repetarea unui ritm bătut de logoped cu degetele în masă;

g) repetarea unui ritm bătut de logoped cu ajutorul unei tobe;

h) repetarea unui cântecel;

i) exteriorizarea trăirilor emoţionale:

– fericire: Oleee!, Yupiii!, Ura!, Ieee!, Ha-ha!;

– supărare: Măi-măi!, Of!, Oh!, Ah!, Vai!, Ptiu!, Ohooo!;

– uimire: Ooo!, Oau!, Ups!;

– încântare: Oauuu!.

j) acţiuni:

– a bea: gâl-găl;

– a adormi: nani-nani;

– sare mingea: ping-pong (Jurcău şi Jurcău, 1999);

– a tremura: brrr-brrrr;

– a sforăi: sforrr-sforrr;

– a tăia cu foarfeca: ţac-ţac;

– linişte: şşşş;

– oprirea cailor: pârrr (Vrăjmaş, 2007);

– crăparea lemnelor: prr-prr;

– a strănuta: hapciu.
Exerciţii de analiză fonetică:

– Unde se aude litera aceasta, la început, la mijloc sau la sfârşit?

– Câte silabe are cuvântul?

– pronunţarea în şoaptă a cuvintelor;

– repetarea unor silabe pentru diferenţierea sunetelor surde de cele

sonore (de exemplu: Pa-ba, să-ză, fi-vi, şa-ja, te-de);

– diferenţierea fonematică a cuvintelor paronime (de exemplu: scoală-

şcoală, lac-rac, barză-varză, şoc-joc, muscă-muşcă, paie-baie);

– frământări de limbă (Vrăjmaş, 2007, p. 142):

„Capra calcă piatra,

Piatra crapă-n patru,

Crape capul caprei

Precum piatra în patru.”