Alfabetul limbii rromani, adoptat în aprilie 1990, în Polonia, în cadrul celui de-al patrulea

Congres Internațional Rrom, organizat de IRU (Uniunea Internațională Rromă)

I.Litere comune alfabetelor rrom şi românesc

rromani română
a, b, d, e, f, g, h, i, l, m, n, o, p, r, s, t, u, v, a, b, d, e, f, g, h, i, l, m, n, o, p, r, s, t, u, v, z
z

II.Litere cu grafie identică în rromani şi română, dar cu valori diferite în rromani

rromani română
Se ponunţă precum:
c ţ; Ex.: càxra [ţàhra] “cort”
k c; Ex.: “kan”
k + e > ke ke se pronuţă „che”, ca în cuvântul românesc “chef”.
Ex.: kermuso “șoarece”
k + i > ki ki se pronuţă „chi”, ca în cuvântul românesc “chibrit”.
Ex.: kinel “el/ ea cumpără; a cumpăra”
w (semiconsoana w apare doar în notaţii u; Ex.: keraw “eu fac” (corect: kerav), gaw “sat”
dialectale, în locul lui -v-, în poziţie finală, (corect: gav), thuwali “ţigară” (corect: thuvali)
dar şi intervocalică)
x h (un h “dur”, pronunţat precum ch din limba
germană) Ex.: xar “vale”
j (semiconsoana j apare în diftongi, în i semivocalic; Ex.: jakh “ochi (la sg.)”, phabaj “măr,
poziţie iniţială sau finală, dar şi intervocalic (fructul)”, phabaja) “merele”
în grupuri cu alte două vocale.
q - literă ce apare rar în postpoziţii de c (de cele mai multe ori, dacă nu vedem mai înainte
genitiv şi de dativ). Împreună cu θ şi ç litera -n- (deci: -nq -) sau nu auzim mai întâi sunetul
formează “literele postpoziíonale” (v. mai [n]; Ex.: tuqe [tuche] “ţie”
departe!) g (dacă vedem mai înainte litera -n- (deci: -nq -) sau
auzim mai întâi sunetul [n]; Ex.: tumenqe [tumenghe]
“vouă”

III.Litere cu grafie asemănătoare/ puțin diferită în rromani față de română, dar cu valori diferite în
rromani

rromani română
Se ponunţă pecum:
ä (vocală, ce apare doar în notaţii dialectale ǎ; Ex.: kätrìnca [cătrinţa] “cătrinţă, şorţ”
sau în cuvinte împrumutate din română ori
bulgară)
ǎ (noteză unul dintre cei cinci diftongi : ǎ ě, ia; Ex.: boră [boria] “mirese; nurori”
ĭ, ǒ, ǔ)
ć ce, ci
ć + e > će Ex.: ćen [cen] “cercel”
ć + i > ći Ex.: ćirikli [cirikli] “pasăre”
Dar, în combinaíile:
ć + a, o, u este necesară pronunţia Ex.: ćar |t∫ar| “iarbă” [şi nu “cear sau ciar”]
 de sine stătătoare a lui ć de vocala care ćor |t∫or| “hoţ” [şi nu “cior”]
urmează! ćućo |t∫ut∫o| “gol, deşertat de conţinut” [şi nu
“ciucio”]
ë (vocală, care apare ca variantă fonetică ă; Ex.: arakhël (căld.) [arachăl] " a găsi; a păzi".
pentru e, în notaţii din dialectul Corect: arakhel
căldărarilor)
ě (noteză unul dintre cei cinci diftongi : ǎ ě, ie; Ex.: dĕs [dies < dĭves] „zi”
ĭ, ǒ, ǔ)
ĭ (noteză unul dintre cei cinci diftongi : ǎ ě, ii; Ex.: dĭves [diives] „zi”; luludĭ [luludii] „floare”
ĭ, ǒ, ǔ) [deci, nu “lulughi”!]
ï (vocală, care apare doar în context dialectal î; Ex.: śil > śïl [şîl] “frig”; ciknìda > cïknìda
de regulă căldărăresc sau în cuvinte “urzică”; ïntrègo [< rom. întreg] “întreg” (în limba
împrumutate din română, bulgară, greacă, rromani comună: sasto].
turcă)
ǒ (noteză unul dintre cei cinci diftongi : ǎ ě, io; Ex.: parnŏl [parniol] «a deveni alb»; terdŏvel
ĭ, ǒ, ǔ) [terdiovel]"a opri; a înceta")
rr (întâlnit în pronunții din dialectele *r vibrat şi nazalizat (aproximat, cel mai ades, prin
rromilor spoitori, căldărari și carpatici) grupul consonantic -nr-, dar și prin -ndr -,
-ngr -, -nrh-). Ex.: marro [manro; mandro; mangro;
manrho/ marhno, marno ş.a.] “pâine”. Se
aproximează, adesea, prin –nr-: manro.
ś ș; Ex.: śero [şero, |∫ero|] “cap”
ǔ (noteză unul dintre cei cinci diftongi : ǎ ě, iu; Ex.: terdŭvel (alterat, în raport cu forma corectă
ĭ, ǒ, ǔ) terdŏvel) [terdiuvel] "a opri; a înceta")
ź j; Ex.: źàmba [jàmba, djàmba] “broască”
ʒ ge, gi; Ex.: ʒamutro [geamutro, corect: dʒamutro]
"ginere" (uneori, în funcţie de dialect, se pronunţă şi
ca un j românesc: ʒamutro [jamutro] "ginere")

IV. Litere care codifică patru consoane aspirate, vechi indiene

rromani Română
Se ponunţă pecum:
ćh ca grupurile ce, ci din limba română, dar aspirate
(urmate de h): ćhuri [t∫huri] "cuţit" (în funcţie de
dialect, se pronunţă şi ca un ş românesc: ćhuri [şuri/
şhuri, adică: |∫uri|, |∫huri |] "cuţit").
kh k aspirat (urmat în pronunţie, fără pauză, de un h)
[kh]; Ex.: kham [kham] “soare”
ph p aspirat (urmat în pronunţie, fără pauză, de un h)
[ph]; Ex.: phal [phal] “scândură; podea; scenă; tabla de
scris”
th t aspirat (urmat în pronunţie, fără pauză, de un h) [th];
Ex.: thud [thud] “lapte”

V. Litere postpoziționale (care apar doar ca litere minuscule în postpozițiile de la genitiv și dativ,
locativ și ablativ, sociativ-instrumental)
 rromani Română
Se ponunţă pecum:
q Vezi explicațiile din cadrul secțiunii II, de mai sus!
θ - literă ce apare rar în postpoziţii de t (de cele mai multe ori, dacă nu vedem mai înainte
locativ și ablativ). Împreună cu q şi ç litera -n- (deci: -nq -) sau nu auzim mai întâi sunetul
formează “literele postpoziționale” |n|; Ex.: tuθe [tute] “la tine, în tine”;
d (dacă vedem mai înainte litera -n- (deci: -nq -) sau
auzim mai întâi sunetul |n|. Ex.: tumenθe [tumende]
“în voi, la voi”
ç - literă ce apare rar în postpoziţii de s (de cele mai multe ori, dacă nu vedem mai înainte
sociativ - instrumental (comitativ). Împreună litera -n- (deci: -nq -) sau nu auzim mai întâi sunetul
cu q şi θ formează “literele postpoziționale” |n|. Uneori, în câteva graiuri se pronunță j (i
semivocalic) sau h; Ex.: tuça |tusa| “cu tine” [forme
cu circuit restrains, dialectal: |tuia|, |tuha|.
ț |ts| - dacă vedem mai înainte litera -n- (deci: -nq -)
sau auzim mai întâi sunetul |n|; Ex.: tumença
|tumentsa|, |tumenţa| “cu voi”.

Pe vocalele accentuate din cuvintele împrumutate în rromani din alte limbi se pune un accent
grav “ ` ”. Aşadar, putem întâlni accentul grav doar pe vocalele à, è, ì, ò, ù, ca în cuvintele
rrome provenite din alte limbi: càxra [ţàhra] “cort”, pètalo “potcoavă”, ciknìda “urzică”, fòros
“oraş”, katùna “cort”.

Ordinea literelor și a diftongilor în limba rromani este următorea: a, ä, ǎ, b, c, ć, ćh, d, e, ë, ě,

f, g, h, i, ǐ, j, ï, k, kh, l, m, n, o, ǒ, p, ph, r, rr, s, ś, t, th, u, ŭ, v, w, x, z, ź, ʒ, q, θ, ç.