NUME DE INSECTE ÎN

FRAZEOLOGIA ROMÂNĂ
STUDENTĂ: CALANCEA ELENA
FLSC-GRUPA ROMÂNĂ-FRANCEZĂ
 I. ARGUMENT

Evoluția societății și schimbările care se produc în realitatea înconjurătoare

presupun și modificări continue ale mijloacelor de expresie verbală a unei
limbi. Astfel, limba este un fenomen foarte complex, susceptibil de evoluție și
schimbare, care se derulează firește foarte încet și conduce la apariția unor
cuvinte noi, structuri sintactice paralele cu cele tradiționale.
Tema aleasă de mine, mai precis Nume de insecte în frazeologia română
reprezintă încercarea de a sublinia faptul că termenul de insectă a evoluat de
la sensul lui de bază, căpătând noi forme și înțelesuri, constituindu-se astfel
îmbogățirea vocabularului prin mijloace interne sau externe. De asemenea,
voi prezenta etimologia cuvântului muscă, enumerând o serie de cuvinte
compuse și derivate, iar spre final voi evidenția o serie de termeni care
aparțin Dicționarului de Simboluri și Arhetipuri culturale .
II. Etimologia termenului frazeologie

Termenul frazeologie provine din limba franceză phraséologie.

Sensurile termenului acestuia sunt:
1. Totalitatea îmbinărilor frazeologice proprii unei limbi.
2. Disciplină a lingvisticii care studiază unitățile frazeologice din limbă.
3. Mod propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele.
 III. Etimologia termenului insectă
 Termenul insectă vine din fr. insecte și înseamnă:

 INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) = Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu
tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă

 Sinonimele acestui termen sunt: gânganie, gâză, hexapod, (pop.) goangă, muscă, (reg.) borză, (Transilv.) pepe.

 Românii folosesc mai mulți termeni generici pentru noțiunea de insectă, care se deosebesc fie după zona, fie
după categoria cărora se încadrează, fără să se facă însă diferențe esențiale între specii;

 Astfel, sunt folosite: bongă - Transilvania, pentru toți gândacii, pentru a-i deosebi de musce (muște); borză -
Bucovina, pentru toate insectele din neamul rădăștilor; gânganie (în mai multe zone), pentru insectele
veninoase mai ales; gâză (peste tot, în România), pentru insectele mici, cu aripile transparente (dipterele,
afidele etc. ); goangă, gonguță și gujulie sunt numite toate insectele care nu au nume în graiul poporului,
indiferent de mărimea lor; grangoșă - Banat, nominalizează gândacii din neamul scarabeilor; larvele fluturilor
sunt numite omizi, umizi, carii sau viermi
Credințe tradiționale
 Există un gândăcel foarte mic, cât vârful acului, care se cheamă
paști; cine îl zărește devreme, în primăvară, înseamnă că va petrece în
Duminica Paștelui care va veni;
 Tecuci-ceasornicul-morții: este o insectă care trăiește mai ales pe
pereții caselor, iar apariția ei prevestește moartea cuiva din acea
familie ;
 Visul în care apar multe gângănii zburând prevestește timp frumos,
senin
 IV. Etimologia cuvântului muscă
Cuvântul muscă vine de lat. musca și este sinonimul termenului insectă

Sensurile substantivului:
1. denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre
care cea mai cunoscută (Musca domestica), care trăiește pe lângă casa omului; (p.gener.)
(pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele.
2. (înv. și pop.) albină.
3. (p.anal.) (la oameni) smoc de păr lăsat să crească sub buză inferioară.
4. mustață foarte mică.
5. (reg.) cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta.
6. (pop.) vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane).
7. (la tir) punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei.
8. (reg.) punct de broderie la cusăturile cu motive naționale.
9. (sport) categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la
lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg.
Întâlnim o serie de cuvinte compuse și derivate în rândul termenului
enumerat mai sus:
V.  Cuvinte derivate  Cuvinte compuse

 muscar  musca-țețe
 muscoi  muscă-columbacă
 musculiță  muscă-verde
 muscuță  muscă-cenușie-de-carne
 muscărie  muscă-de-cal
 muscărime  musca-cireșelor
 semimuscă  muscă-de-varză
 muscă-mare, muscă-albastră, muscă-
de-carne, musca-hoiturilor
 muscă-bețivă
 muscă artificială
 pasăre-muscă
 VI. Printre expresiile folosite întâlnim:

1) Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă

2) Rău de muscă = (despre cai) nărăvaș; (despre oameni) care nu-și poate înfrâna
simțurile; senzual
3) A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău
ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit
4) A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți)
vinovat
5) A se aduna (sau se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în
număr mare
6) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare
7) A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile
 VII. DICȚIONAR DE SIMBOLURI
ŞI ARHETIPURI CULTURALE

ALBINA: această goangă aducătoare de miere e considerată la multe

popoare sfântă și un fel de totem sau divinitate zoomorfă, solară și pirică.
Simbolizează hărnicia, truda, viața comunitară (roiul de albine),
regalitatea, înțelepciunea, nemurirea sau renașterea, inteligență, elo-cința,
poezia, justiția (are ac de împuns), în foarte multe tradiții culturale,
inclusive la români, e încarnarea sufletelor celor drepți: ”Albine când
visezi-sunt suflete, cer de pomană”
ARIPA: Este o metonimie a zborului, elevaţiei, rapidităţii, uşurinţei,
imponderabilităţii, transcenderii realului, năzuinţei spre ideal. Aripile mai
semnifică şi eliberarea, victoria, inspiraţia poetică. Aripile de ceară sau
aripile unor animale nocturne (liliacul) semnifică şi căderea

BUBURUZA: Insecta denumită în popor,
Măriuţa popii, vaca Domnului, găina lui
Dumnezeu, boul Domnului. Are multiple
funcţii mitologice, magice şi augurale, atât la
români, cât şi la alte neamuri europene. E
reprezentarea zoomorfă a Soarelui, fiind
asociată primăverii, căldurii, bogăţiei şi
fericirii. Unele fragmente reconstituite ale
mitului central indoeuropean înfăţişând lupta
zeului fulgerelor cu un animal htonian, ne
arată că buburuza pare să figureze
metamorfoza soţiei divine pedepsită de zeul
celest pentru necredinţa sa (de unde cele şapte
puncte de culoarea fumului pe corpul său). În
folclorul nostru are mai ales funcţii maritale.
Feciorii şi fetele, cum văd o buburuză o
aşează pe o palmă, iar în funcție de direcția
zborului va fi cea în care sau dinspre care le
va veni perechea sortită
FLUTURELE: Credinţa după care fluturele este o
reîncarnare a sufletului este extrem de arhaică, căci o
găsim deja prezentă în arta minoică. Din acest nucleu
mitic au derivat credinţele populare despre fluturele de
noapte (striga), ca reprezentare a vampirului, moroiului,
strigoiului. Cuvântul grecesc phsyche înseamnă, în
acelaşi timp, suflet, respiraţie, dar şi „fluture". Acest mit
al dragostei şi al morţii, în care personajul central este
Psyche, a fost prelucrat literar de către Lucius Apuleius în
romanul său Măgarul de aur. Mitul şi simbolismul
fluturelui se întemeiază şi pe interpretarea alegorică a
fazelor evoluţiei sale: crisalida este un ou care conţine
toate potenţialităţile fiinţei, reflectate apoi în coloritul
extraordinar al aripilor fluturelui. Este asociat focului
solar; e nevoie, în fiecare noapte, să străbată beznele
subteranelor pământului, devenind un simbol al
regenerării sau chiar o fiinţă primordială,demiurgică. Într-
o legendă populară românească se spune: „Dintr-ntâi şi-
ntâi era numai apă şi întuneric. Pe apă plutea o
grămăjoară de spumă, iar în spuma ceea era un vierme şi
un fluture. Fluturele a lepădat aripile şi s-a făcut om, dar
din vierme s-a făcut o altă dihanie, el, negru, cu coadă şi
coarne: Necuratul"
FURNICA: Este simbolul unei munci neobosite, al
sârguinţei şi prevederii, al vieţii colective subordonate
unui scop lucrativ. Datorită micimii ei, e considerată un
fel de „cuantă" a pluralităţii, orientate uneori şi într-un
scop distructiv. In mitologie este larg răspândit motivul
metamorfozei oamenilor şi zeilor în furnici. Adesea
participă la opera cosmogonică, iar muşuroaiele de
furnici sunt considerate nişte „munţi sacri" şi canale de
comunicaţie cu cele trei nivele ale lumii, locuri de
concentrare maximă a energiei cosmice. Sunt incluse în
grupul simbolurilor fertilităţii pământului. De aici derivă
o seamă de practici rituale legate de mutarea
muşuroaielor, de interdicţiile de a le strica sau de
obligaţia aducerii unor ofrande. În calendarul poporului
român există chiar o sărbătoare dedicată acestor
minuscule vieţuitoare. Ea se numeşte Joia Furnicilor
(Joia a fost cândva ziua lui Jupiter, iar furnicile sunt
legate de cer şi de ploaie) şi se ţine primăvara, înainte de
lăsatul secului de carne; femeile fac turte speciale (turta
furnicilor) şi le dau copiilor să le mănânce, iar
fărâmiturile le lasă furnicilor
GREIERELE: Datorită autorilor de fabule,
greierele a devenit simbolul lipsei de griji,
al gratuităţii şi absenţei instinctului de
prevedere, specific artistului. În mitologie
însă este un simbol al vieţii şi renaşterii, al
alternanţei luminii şi întunericului; este un
demon al tenebrelor, dar și un animal ce
participă la marea operă cosmogonică (a
participat la facerea lumii cântând).
Simbolismul său este totuşi ambivalent,
deoarece, la unele popoare (la chinezi, care
cresc în mod special greieri cântători şi-i ţin
în colivii speciale), cântecul lui e de bun
augur, în timp ce la altele, se crede că el
cântă a sărăcie şi a pagubă.
VIII. CONCLUZII

În urma ideilor de mai sus, observabilă

devine schimbarea unor termeni în
frazeologia română, formarea unor
cuvinte derivate și compuse sau
utilizarea unor expresii care țin să
îmbogățească vocabularul prin mijloace
interne și externe.
 CUPRINS
I. Argument
II. Etimologia termenului frazeologie
III. Etimologia termenului insectă
IV. Etimologia cuvântului muscă
V. Cuvinte derivate; Cuvinte compuse
VI. Expresii ale termenului muscă
VII.Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale
VIII.Concluzie
IX. Bibliografie
 IX. BIBLIOGRAFIE

1. Dicționar de simboluri și credințe tradiționale, Romulus Antonescu

2. Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Ivan Evseev
3. Dicționarul de expresii și locuțiuni românești, Editura LITERA
4. BookNation.ro
5. DEX online
6. Wikipedia