Lira

Simbolistica din jurul acestui obiect se dezvolta, in principal, avand la baza mitologia si
credintele arhaice grecesti. Astazi este un simbol universal, ce se intalneste in toate literaturile
lumii, scotand in relief maretia creatiei poetice, ce isi gaseste un loc de frunte in ordinea lumii.
Din punct de vedere mitologic, inventarea lirei este atribuita lui Hermes, cu scopul de a aduce
armonie cerului si de a unifica lumea. Astfel, se explica cele sapte corzi ale acestui instrument,
fiecare fiind corespondenta unei planete. De asemenea, mitul spune ca lira a fost prima data
facuta din piele de taur, reprezentant al animalelor ceresti, si din carapacea unei broaste testoase,
reprezentant al htonienilor. Astfel, lira devine obiectul ce uneste cele doua lumi: celesta si
pamanteana si care armonizeaza planetele. Aceasta desavarsire a ordinii planetare reprezinta, fara
doar si poate, o tema recurenta in diverse culte religioase pagane. Spre exemplu, atat
platonismul, cat si pitagoreismul considera ca sistemul planetar functioneaza avand la baza niste
vibratii imposibil de perceput de urechea umana. Acest concept a fost cunoscut sub numele de
muzica sferelor. Avand in vedere aceste credinte, putem spune ca lira reprezinta un element
esential al lumii, fiind concentrata putere zeieasca in jurul acesteia.
In ceea ce priveste ocurenta simbolului in mituri, celebre sunt cele ale lui Orfeu si Apollo, dar
lira ca instrument apare sub diverse forme si variante la majoritatea popoarelor, nascandu-se
astfel numeroase legende in jurul acesteia.
Despre Orfeu aflam de la Pindar, Ovidius sau Vergilius ca a fost cel mai iscusit in cantatul la lira.
Cantecul sau putea sa-l acopere pe cel al sirenelor, sa clinteasca stancile din loc si sa adoarma sau
sa pacifice fiarele din Tartar. Este atestat faptul ca poezia, in antichitate, era insotita de un cantec
de lira. Acest lucru avea loc tocmai pentru a accentua metrica poeziilor, conferindu-le o
atmosfera comica, eroica sau dramatica mult mai pronuntata. Asadar, pornind de la mitul orfic,
putem spune ca lira reprezinta un simbol al poeziei si al poetilor, dar in acelasi timp confirma
biruinta artei in fata oricarei lumi si conditia artistului de mestesugar desavarsit, in ceea ce
priveste sublimul.
De asemenea, in perioada arhaica a literaturii grecesti, se considera ca talentul nu este al
autorului, ci sunt mai degraba zeii aceia care il fac pe artist sa deprinda mestesugul poeziei.
Astfel, poetul este considerat a fi doar o unealta, un mijloc de exprimare al zeilor. Spre exemplu,
posteritatea a incercat sa explice talentul poetului Arhiloh din Paros prin urmatoarea poveste,
gasita intr-o inscriptie: Se spune ca Arhiloh, copil fiind, a fost trimis de tatal sau sa vanda o vaca.
Pe drum spre targ, copilul a crezut ca vede un grup de femei si s-a apropiat de ele, glumind.
Acestea s-au aratat interesate de vaca lui si chiar i-au oferit un pret bun pe ea. In timp ce se

tocmeau ei, femeile dispar dintr-odata luand cu ele si vaca, spre surprinderea copilului. Totusi,
mai mare i-a fost mirarea cand a observat ca, in locul vacii, femeile au lasat o lira. Astfel,
Arhiloh, ramas fara vaca, ia lira si purcede spre casa. La aflarea vestii, tatal se minuneaza si el si
da ordin sa fie cautata vaca in intreg tinutul. Negasind vaca, parintele se adreseaza oracolului,
care ii explica cum, de fapt, femeile erau muzele, iar lira este un dar divin, caci Arhiloh fusese
ales de zei pentru a deveni nemuritor prin creatia sa si slavit de toti oamenii.
Aceasta poveste atesta universalitatea artei, talentul fiind impartit de zei oarecum arbitrar si
uneori surprinzator. De asemenea, tot din poveste, reiese ca talentul vine cu pretul sau, vaca fiind
doar un simbol in acest sens. Asadar, lira devine simbolul talentului, posesorul acesteia fiind
Artistul, cel ales.
In ceea ce priveste mitul apollinic, lira este prezentata ca simbol al lui Apollo, deoarece acesta
era protectorul artelor frumoase, in special al poeziei si al muzicii. Mai mult acesta este chiar
dirijorul corului muzelor. Asadar, lira reprezinta un simbol apolinic, al ordinii, al masurii, al
luciditatii si al detasarii. Putem vorbi de vraja exercitata de lira, aceasta vraja a cantecului si a
poeziei, ce in cazul lui Orfeu a imblanzit bestiile infernului.
In literatura contemporana, simbolul lirei este invocat pentru a arata maretia creatiei,
desavarsirea acesteia, puterile ei nemarginite si taumaturgice sau chiar pentru a clasiciza, oferind
astfel solemnitate sau, uneori, sobrietate lucrarii. "Make me thy lyre, even as the forest is..."
spunea Percy B. Shelly, iar Byron chiar dedica un intreg poem lirei sale, traducandu-l pe
Anacreon: "I wish to tune my quivering lyre / To deeds of fame and notes of fire". Octavio Paz
scrie o carte despre poetica intitulata El arco y la lira, iar poeta modernista finlandeza Edith
Sodergran scrie manifesto-ul Septemberlyran. In literatura romana apar numeroase invocari
ale lirei. In acest sens avem exemplu lui Eminescu: In lira-mi geme si suspin-un cant,/ Caci eu
imi vars acum veninu-n vant
In concluzie, avandu-si originile in bogata mitologie greceasca, lira devine simbolul poeziei,
poetului, dar si al calmului universal, caci cantecul ei armonizeaza universal. Lira este simbolul
talentului, al artelor, al spiritului apollinic, dar si al biruintei sublimului, frumosului. In jurul
muzicii ei exista un mister. Orfeu imblanzeste fiarele cantand din lira, pentru a o salva pe
Euridice, preceum fachirii imblanzesc serpii cantan din caval. Umanitatea se repeta, iar lira si
legendele carora le-a dat nastere apar la mai multe popoare, aratand astfel universalitatea
simbolului.

Bibliografie:
1. Enciclopedia semnelor si simbolurilor culturale Ivan Evseev
2. Formarea ideilor literare in antichitate D.M. Pippidi