UNIVERSITATEA DIN BUCUREªTI

Facultatea de Geografie

Prof. univ. dr. FLORINA GRECU

GEOGRAFIA
CÂMPIILOR ROMÂNIEI
Note de curs

Vol. I

Ediþia a II-a

BUCUREªTI, 2010
+

2
 Prefaþã

Scrierea unei lucrãri, chiar ºi a unui curs, despre câmpiile României
este o sarcinã dificilã, care impune o anumitã experienþã în cercetarea
terenului ºi a scrisului, respectiv a selectãrii datelor din bibliografie ºi teren
ºi a utilizãrii lor pentru un scop prestabilit. A devenit tradiþie ca ºcoala
geograficã din Bucureºti sã se preocupe de câmpii, motivaþia este lesne de
înþeles. Nu întâmplãtor începând cu G.Vâlsan, care face primul studiu
fizico-geografic asupra Câmpiei Române (1916) ºi pânã azi, mulþi geografi
au abordat diferite aspecte ale câmpiilor, unitãþi teritoriale inepuizabile ca
teme de studii.
Lucrarea „Geografia câmpiilor României. Note de curs”, elaboratã de
D-na Prof. Florina Grecu de la Facultatea de Geografie a Universitãþii din
Bucureºti, se remarcã ºi se recomandã prin conþinuturile ºtiinþifice susþinute
de încercarea de a da o nouã structurã unor lucrãri de geografie regionalã.
Din prudenþã ºi dintr-o exigenþã doritã asupra textului, asupra problematicii
scrise nu vorbite, autoarea a subliniat cã lucrarea reprezintã doar „Note de
curs”, deºi ea depãºeºte cerinþele unui instrument de lucru cum este cursul
universitar.
Cele douã pãrþi ale lucrãrii se axeazã pe caracteristicile fizico- ºi,
respectiv, economico-geografice ale câmpiilor, fiind abordate simultan pentru
cele douã unitãþi – Câmpia Românã ºi Câmpia Banato-Criºanã (Câmpia de
Vest a României, cum a fost denumitã de cãtre noi). Comparaþiile care se
pot realiza de cãtre studenþi, în special pentru elementele fizico-geografice,
înlesnesc nu numai reþinerea, memorarea conþinutului, ci ºi descoperirea a
noi problematici, raþionamente, asupra geografiei celor douã unitãþi de
câmpie.
Lucrarea are ºi un alt aspect de noutate, ºi anume reunirea într-un
volum a celor douã unitãþi de câmpie din România, realizare beneficã nu
numai pentru studenþi, ci ºi pentru cititorii interesaþi de caracteristicile
geografice esenþiale ale câmpiilor României, care asigurã o mare parte din
cele necesare existenþei populaþiei þãrii.
Sperãm ca autoarea, Doamna Prof. Florina Grecu, recunoscutã pentru
seriozitatea ºi pasiunea depuse în cercetarea ºi scrisul geografic, va duce la
bun sfârºit proiectul elaborãrii unei lucrãri monografice asupra geografiei
Câmpiilor României.

Bucureºti, 10 august 2010 Prof. dr.docent Grigore POSEA

!
+ Cuvânt înainte
(Pledoarie pentru studiul câmpiei)

Abordarea geograficã a câmpiilor României, complexã sau numai pe

subsisteme sau elemente geografice, se impune prin problematica variatã,
teoreticã ºi aplicativã, pe care o ridicã. Din aceastã perspectivã, câmpiile
reprezinta unitãþi teritoriale în care sinergismul dintre componentele exogene
(relief, apã, sol etc.) ºi cele endogene, mai precis cele cuaternare, justificã
ºi explicã întregul demers asupra spaþiului.
Studiul câmpiilor dezvoltã raþionamente ºi incitã la gãsirea unor soluþii
în rezolvarea problemelor de planificare teritorialã (si nu numai…) tocmai
pentru subtilitatea mai puþin expresivã pe care o afiºeazã la prima vedere.
Câmpia, ca peisaj, are o frumuseþe intrinsecã specialã, artisticã chiar. Nu
întâmplãtor, câmpia, impunând o numitã revelaþie, face obiectul unor creaþii
literare, artistice etc.
Deþinând circa 33% din teritoriul României, unitatea câmpiilor se
constituie în cea mai importantã din punctul de vedere al utilizãrii agricole,
cu semnificative resurse de sol ºi subsol, care au asigurat cele necesare
locuirii încã din cele mai vechi timpuri pânã azi.
Începând cu Emm. de Martonne, Simion Mehedinþi, George Vâlsan, ªt.
Manciulea din primele decenii ale secolului trecut ºi pânã prezent (Grigore
Posea), în câmpie s-au regãsit variate dovezi ºtiinþifice care trebuiau cercetate.
Cu toate acestea, în câmpiile României sunt încã multe teme fie neabordate
fie prezentate incomplet.
Lucrarea de faþ㠄Geografia câmpiilor României” se constituie în Note
de curs, fiind conceputã în acest scop pentru studenþii Facultãþii de Geografie
de la licenþã. Lucrarea este structuratã în douã volume, primul volum pune
accent pe caracterizarea generalã (fizico- ºi economico-geograficã), iar cel
de-al doilea, pe prezentarea regionalã a câmpiilor, la care se adaugã Valea
ºi Delta Dunãrii. Au fost incluse în primul volum ºi câteva probleme de
geografie regionalã, în special macroregionarea Câmpiei Banato – Criºene,
pentru a veni în sprijinul studenþilor, în pregãtirea acestora pentru examenul
de licenþã.
Dorim ca aceste modeste contribuþii la cunoaºterea geograficã a
câmpiilor României sã se constituie într-un început în finalizarea unei lucrãri
de anvergurã.
Ca oricare lucrare de geografie regionalã, sperãm cã ºi „Geografia
câmpiilor României. Note de curs” îºi va gãsi susþinerea într-un cititor fidel
îmbogãþirii cunoºtinþelor despre Pãmântul ºi Locuitorii acestei þãri, alãturi
de cei care acum învaþã sã-i desluºeascã înþelesurile – Studenþii.

Bucureºti, 30 iulie 2010 Prof.univ.dr.Florina GRECU

"
 &
CUPRINS

Prefaþã (Prof. Gr. Posea) ...................................................................................... 3

Cuvânt înainte (Prof. Florina Grecu) ................................................................... 4
1. INTRODUCERE ............................................................................................. 9
1.1. Noþiunea de câmpie ................................................................................. 9
1.2. Aºezare ºi limite - consecinþe geografice ................................................ 10
1.3. Denumirea ............................................................................................... 11
PARTEA ÎNTÂI
CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICÃ
A. CÂMPIA ROMÂNÃ ...................................................................................... 15
1. Aºezare. Limite ................................................................................................ 15
2. Caractere geologice ºi paleogeografice ........................................................... 16
2.1. Fundamentul ºi cuvertura paleo-mezozoicã ............................................. 16
2.2. Cuvertura sedimentarã neogenã ............................................................... 18
2.2.1. Miocen – Pliocen (inferior ºi mediu) ........................................... 18
2.2.2. Romanianul .................................................................................. 19
2.2.3. Cuaternarul ................................................................................... 20
2.3. Tectonica ................................................................................................. 21
3. Relieful ............................................................................................................ 26
3.1. Relieful câmpurilor (tipuri genetice de câmpii) ...................................... 27
3.2. Relieful fluviatil ...................................................................................... 31
3.3. Procese ºi forme geomorfologice actuale (relieful minor) ...................... 35
4. Clima ............................................................................................................... 41
4.1. Factorii genetici ai climei ......................................................................... 41
4.2. Temperatura medie anualã ...................................................................... 42
4.3. Precipitaþiile atmosferice......................................................................... 44
4.4. Vântul ...................................................................................................... 43
5. Apele ................................................................................................................ 46
5.1. Apele subterane ....................................................................................... 46
5.2. Apele de suprafaþã ................................................................................... 47
5.2.1. Râurile .......................................................................................... 47
5.2.2. Lacurile ........................................................................................ 50
5.2.3. Date cu privire la zonele afectate de inundaþii în anul 2005 în
Câmpia Românã ........................................................................... 51
6. Elemente biogeografice ºi rezervaþiile naturale .............................................. 53
6.1. Factorii biogeografici ............................................................................... 53
6.2. Vegetaþia zonalã ....................................................................................... 55
6.2.1. Zona nemoralã ............................................................................... 55
6.2.2. Zona silvostepei ............................................................................. 55
6.2.3. Zona stepei ..................................................................................... 56
6.3. Vegetaþia azonalã ..................................................................................... 56
6.4. Rezervaþiile naturale ................................................................................ 56
7. Elemente pedogeografice ºi resursele naturale ............................................... 57
7.1. Condiþiile genetice ................................................................................... 57
7.2. Solurile .................................................................................................... 57
7.3. Resurse naturale ....................................................................................... 60
7.3.1. Resursele naturale de suprafaþã ................................................... 60
7.3.2. Resursele naturale de subsol ........................................................ 61

#
+
B. CÂMPIA BANATO – CRIªANà .................................................................. 62
1. Date morfometrice ºi caractere generale ......................................................... 62
2. Geologia ºi evoluþia paleogeograficã .............................................................. 63
2.1. Fundamentul ............................................................................................ 63
2.2. Cuvertura sedimentarã (Etapa de bazin) ................................................. 64
2.3. Neotectonica ............................................................................................ 64
2.4. Cuaternarul .............................................................................................. 65
3. Relieful Câmpiei Banato - Criºene .................................................................. 67
3.1. Câmpiile înalte ........................................................................................ 67
3.2. Câmpia intermediarã ............................................................................... 71
3.3. Câmpiile joase ......................................................................................... 71
3.4. Tipuri genetice de relief .......................................................................... 71
3.5. Procese geomorfologice actuale .............................................................. 74
4. Clima ............................................................................................................... 74
4.1. Factorii genetici ai climei ........................................................................ 74
4.2. Principalele elemente climatice ............................................................... 75
4.2.1. Temperatura ................................................................................. 75
4.2.2. Precipitaþiile ................................................................................. 76
4.2.3. Vânturile ...................................................................................... 76
4.3. Fenomene atmosferice ............................................................................. 76
4.4. Sectoarele climatice ................................................................................. 76
5. Apele ................................................................................................................ 77
6. Elemente biopedogeografice ........................................................................... 77
7. Resursele naturale ............................................................................................ 79
PARTEA A DOUA
ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANà ªI GEOGRAFIE ECONOMICà –
SECVENÞE REGIONALE –
A. CÂMPIA ROMÂNÃ ...................................................................................... 85
1. Populaþia ...................................................................................................... 85
2. Aºezãrile umane .............................................................................................. 92
2.1. Aºezãrile rurale ........................................................................................ 96
2.2. Aºezãrile urbane ...................................................................................... 103
2.3. Caracterizarea unor oraºe din Câmpia Românã ...................................... 105
3. Caracterizarea economico-geograficã ............................................................. 111
3.1. Agricultura ............................................................................................... 111
3.1.1. Cultura plantelor .......................................................................... 112
3.1.2. Creºterea animalelor .................................................................... 112
3.1.3. Industria uºoarã ............................................................................ 113
3.2. Industria ................................................................................................... 114
3.2.1. Industria energeticã ...................................................................... 115
3.2.2. Industria chimicã ºi petrochimicã ................................................ 116
3.2.3. Industria lemnului ........................................................................ 117
3.2.4. Industria materialelor de construcþie ........................................... 117
3.2.5. Industria uºoarã ............................................................................ 117
3.2.6. Sintezã asupra principalelor ramuri industriale ........................... 117
3.2.7. Sisteme teritoriale industriale ale Câmpiei Române ................... 119
3.2.8. Elemente de geografie umanã ºi economicã a Bucureºtiului
ºi a spaþiului metropolitan bucureºtean (Loreta Cepoiu) ............. 121
3.3. Transporturile .......................................................................................... 148
3.3.1. Transporturile terestre .................................................................. 148
3.3.2. Transporturile pe apã ................................................................... 149
3.3.3. Transporturi aeriene ..................................................................... 150

$
 &
3.3.4. Transporturile speciale ................................................................. 150
3.4. Turismul .................................................................................................. 150

CÂMPIA ROMÂNÃ
ELEMENTE REGIONALE ............................................................................... 153
A. Sectorul situat la vest de Olt (Câmpia Olteniei) ......................................... 153
B. Sectorul Olt – Argeº (Câmpia Teleormanului) (F. Grecu, E. Cârciumaru) 155
1. Geologie. Evoluþie paleogeograficã ................................................................ 156
2. Relieful ............................................................................................................ 157
2.1. Relieful câmpurilor (interfluviilor) ......................................................... 157
2.2. Relieful fluviatil ...................................................................................... 158
2.3. Procese ºi forme geomorfologice actuale ................................................ 159
3. Clima ............................................................................................................... 160
4. Apele ................................................................................................................ 161
5. Vegetaþia ºi fauna ............................................................................................ 163
6. Solurile ............................................................................................................. 164
7. Rezervaþiile naturale ........................................................................................ 164
8. Populaþie ºi aºezãri .......................................................................................... 164
9. Date economice ............................................................................................... 165
C. Sectorul situat la est de Argeº ....................................................................... 166

B. CÂMPIA BANATO – CRIªANà ................................................................. 171

1. Caracterizarea populaþiei ................................................................................... 171
1.1. Date generale ........................................................................................... 171
1.2. Sporul natural .......................................................................................... 171
1.3. Sporul migratoriu .................................................................................... 172
1.4. Densitatea populaþiei ............................................................................... 172
1.5. Structura populaþiei ................................................................................. 172
1.5.1. Structura populaþiei pe grupe de vârstã ºi sexe ............................ 172
1.5.2. Structura naþionalã a populaþiei ................................................... 173
1.5.3. Structura populaþiei dupã religie .................................................. 177
1.5.4. Structura forþei de muncã (populaþiei active) .............................. 178
1.5.5. Structura populaþiei pe medii ....................................................... 178
2. Caracterizarea aºezãrilor din Câmpia Banato-Criºanã .................................... 178
3. Caracterizarea economico-geograficã ............................................................. 184
3.1. Agricultura ............................................................................................... 184
3.1.1. Cultura plantelor ......................................................................... 184
3.1.2. Creºterea animalelor ................................................................... 187
3.2. Industria ................................................................................................... 190
3.2.1. Industria energiei electrice ........................................................... 190
3.2.2. Industria siderurgicã ºi constructoare de maºini .......................... 190
3.2.3. Industria chimicã.......................................................................... 191
3.2.4. Industria de prelucrare a lemnului ............................................... 191
3.2.5. Industria materialelor de construcþie ........................................... 191
3.2.6. Industria uºoarã ........................................................................... 191
3.3. Cãile de comunicaþie ............................................................................... 192

CÂMPIA BANATO-CRIªANÃ
CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR SUBUNITÃÞI ............................. 193
A. Câmpia Banatului ........................................................................................... 193
1. Aºezare geograficã ºi limite .............................................................................. 193
I. Caracterizare fizico-geograficã ........................................................................ 194

%
+
2. Evoluþia paleogeograficã ºi geologia ............................................................... 194
3. Relieful ............................................................................................................ 195
4. Clima ............................................................................................................... 200
5. Apele ................................................................................................................ 201
6. Elemente biogeografice ................................................................................... 202
7. Solurile ............................................................................................................. 204
II. Elemente de geografie umanã (populaþia ºi aºezãrile) .................................. 204
1. Populaþia...................................................................................................... 204
2. Aºezãrile umane .......................................................................................... 205
III. Caracterizare economico-geograficã ............................................................ 206
1. Resursele naturale ....................................................................................... 206
2. Agricultura .................................................................................................. 206
3. Industria ...................................................................................................... 207
4. Transporturile .............................................................................................. 207
5. Turismul ...................................................................................................... 209
B. Câmpia Criºurilor ......................................................................................... 210
1. Aºezare geograficã ºi limite ........................................................................... 210
I. Caracterizare fizico – geograficã...................................................................... 216
2. Evoluþia paleogeograficã ºi geologia .......................................................... 216
3. Relieful ........................................................................................................ 218
4. Clima ........................................................................................................... 220
5. Apele ........................................................................................................... 222
6. Elemente biogeografice .............................................................................. 224
7. Solurile ........................................................................................................ 225
II. Elemente de geografie umanã (populaþia ºi aºezãrile) .................................. 226
1. Populaþia ...................................................................................................... 226
2. Aºezãrile umane .......................................................................................... 227
III. Caracterizare economico – geograficã ......................................................... 228
1. Resursele naturale ...................................................................................... 228
2. Agricultura ................................................................................................. 228
3. Industria ..................................................................................................... 229
4. Transporturile............................................................................................. 229
5. Turismul ..................................................................................................... 230
C. Câmpia Someºului .......................................................................................... 230
1. Aºezare geograficã ºi limite....................................................................... 230
I. Caracterizare fizico-geograficã ...................................................................... 231
2. Evoluþia paleogeograficã ºi geologia ......................................................... 231
3. Relieful ....................................................................................................... 232
4. Clima .......................................................................................................... 236
5. Apele .......................................................................................................... 236
6. Elemente biogeografice ............................................................................. 237
7. Solurile ....................................................................................................... 239
II. Elemente de geografie umanã (populaþia ºi aºezãrile) .................................. 239
1. Populaþia .................................................................................................... 239
2. Aºezãrile umane ......................................................................................... 240
III. Caracterizare economico-geograficã ............................................................ 241
1. Resursele naturale ...................................................................................... 241
2. Agricultura ................................................................................................. 241
3. Industria ..................................................................................................... 242
4. Transporturile............................................................................................. 242
5. Turismul ..................................................................................................... 243
Bibliografie ........................................................................................................... 245
Contents ................................................................................................................ 253

&
 1. INTRODUCERE
&
1.1. Noþiunea de câmpie

Cea mai simplã definiþie a câmpiei aratã cã este o formã majorã de relief cu
altitudini absolute de pânã la 200 – 300 m. Evident aceasta se referã doar la
caracteristicile altitudinale ale suprafeþei topografice, nu ºi la cele morfografice,
morfometrice, morfogenetice, geografico-economice etc.
- Morfografic, privitã de sus, câmpia are aspect relativ plan-cvasiorizontal;
cu suprafeþe interfluviale extinse în suprafaþã, râuri a cãror albie prezintã pante
reduse în profil longitudinal, dar cu lunci bine dezvoltate, cu dese divagãri a
reþelei hidrografice.
- Elementele morfometrice definesc câmpia prin densitate a reþelei hidro-
grafice, prin pante ºi prin energie de relief cu valori reduse, cu excepþia malurilor,
frunþilor de terase a cãror morfografie ºi morfometrie sunt caracteristice versanþilor
cu altitudini reduse.
- Morfogenetic, câmpiile sunt în general forme de acumulare, mai puþin de
eroziune (peneplenele sunt cele mai caracteristice). Câmpiile de acumulare
reprezentative rezultã din umplerea unor bazine lacustre cu depozite aluviale,
însoþite de uºoare miºcãri de înãlþare. În funcþie de stadiul morfogenetic ele pot fi
câmpii de glacis sau piemontane (la contactul cu regiuni înalte), câmpii
fluvio-lacustre, câmpii de nivel de bazã (la contactul cu marea, la gurile de vãrsare
a unor mari fluvii).În aceste situaþii agentul transportor este apa. Cu caracter
particular existã ºi câmpii acumulative, când agentul de transport poate fi vântul
(câmpii eoliene din nisip, câmpii de loess) sau gheaþa (câmpii glaciare ºi
fluvio-glaciare).
Numai luarea în considerare a tuturor elementelor morfogenetice, morfo-
metrice, morfografice permite definirea unei unitãþi teritoriale ca fiind o câmpie.
La acestea se adaugã caracteristicile economice, respectiv utilizarea agricolã a
terenurilor. În România sunt unitãþi teritoriale a cãror încadrare morfologicã
necesitã încã dezbateri. De exemplu, Podiºul Dobrogei de Sud cu caracteristici
morfografice ºi morfometrice ce ar permite încadrarea la câmpii; el apare însã ca
un „pod” faþã de Valea Dunãrii ºi Câmpia Românã. La Depresiunea Braºov fundul
depresiunii este o „câmpie”, dar ea constituie o parte a unei forme de relief. Aceste
unitãþi teritoriale s-ar putea constitui într-o categorie - „câmpii” cu caracter
specific.
Cele douã mari unitãþi de câmpie din România sunt:
- Câmpia Românã (utilizãm ºi abrevierea C.R);
- Câmpia Banato-Criºanã (cu abrevierea C.B.-C)

9
+
1.2. Aºezare ºi limite - consecinþe geografice

Situate în partea sudicã, respectiv, cea vesticã a României, câmpiile se

constituie într-una dintre cele mai reprezentative unitãþi geografice, în acelaºi
timp teritorii ale paradoxurilor.
- Aparent cele mai simple forme ca genezã ºi morfologie, în realitate unele
dintre cele mai complexe, în care microformele sunt relativ greu de descifrat,
fiind datorate modelãrii cuaternare ºi contemporane.
- Suprafaþa acestora de circa 50 000 kmp C.R. ºi circa 17 000 kmp C.B.-C.
reprezintã procente diferite din vasta arie depresionarã din care fac parte. Cel mai
mare procent, circa 98%, avându-l C.R.
- Cunoscute ca prezentând risc redus la procese geomorfologice generale,
ele sunt expuse la un risc mare ºi foarte mare datorat proceselor de albie, excesului
de umiditate, inundaþiilor, degradãrii solurilor prin sãrãturare, cutremure, tasãrii
ºi sufoziunii.
- Existã relativ puþine studii geografice de detaliu faþã de cercetarea altor
regiuni, în special montane, deºi prima tezã de doctorat în geografie susþinutã în
România se referã la Câmpia Românã (G.Vâlsan, 1915, publicatã în 1916); anterior
existând lucrãrile de referinþã, teze de doctorat ale lui Emm de Martonne, 1902,
La Valachie ºi Al.Dimitrescu -Aldem, 1911, Die untere Donau zwischen T. Severin
und Brãila, Berlin (vezi ºi Adevãrata problemã a Câmpiei Române, 1923, în
D.d.S. Institutul Geologic al României, VI, 1914 –1915).
- Câmpia Românã prezintã o dispunere longitudinalã, de la vest cãtre est,
iar Câmpia Banato-Criºanã de la sud cãtre nord, deci latitudinalã, cu repercusiuni,
în special, în caracteristicile elementelor climatice, manifestate în aceeaºi direcþie
(de ex., creºterea gradului de continentalism, la C.R.; scãderea valorilor
temperaturilor medii lunare ºi anuale, la C.B.-C; vezi ºi capitolul Clima). Aceastã
desfãºurare nu este în concordanþã cu vechimea câmpiilor decât parþial la Câmpia
Românã.
- Dacã C.R. are aspectul unei depresiuni cu deschidere spre nord-nord-est,
ce se desfãºoarã pe teritoriul României, C.B.-C. constituie o parte, de margine, a
unei vaste câmpii-depresiune (Panonicã). Aceasta se reflectã ºi în unele
caracteristici morfometrice, ca amplitudinea altitudinalã de peste 300 m la C.R.
(10 - 300 - 350 m) ºi de numai circa 100 m la C.B.-C. (80 – 180 m); energia de
relief de 50 – 75 m (C.R.) ºi, respectiv, 0 – 3 – 5 sau 5 – 25 m; lãþimea cea mai
redusã de circa 20 km se aflã în C.R. pe linia Cetate ºi Pleniþa, iar în C.B.-C. de
15 km la nord de Oradea; lãþimea cea mai mare la C.R. este de 140 km între
Piteºti ºi Zimnicea ºi de 120 km în dreptul Timiºoarei; lungimea maximã circa
450 – 500 km la ambele câmpii.
- În ceea ce priveºte raporturile cu unitãþile vecine, acestea prezintã unele
similitudini, dar ºi diferenþieri, datorate tocmai caracteristicii menþionate mai sus.
C.R. este înconjuratã de unitãþi de relief mai înalte, spre nord ºi nord-vest,
respectiv de Carpaþi, Subcarpaþi ºi Piemontul Getic. Contactul direct se realizeazã
cu Piemontul Getic pe aliniamentul localitãþilor: Pleniþa, Craiova, Balº, Slatina,
Piteºti, Gãeºti, Dragomireºti (pe Dâmboviþa); cu Subcarpaþii de Curburã (din estul
Dâmboviþei) prin Târgoviºte, sud de Câmpina, Urlaþi, Buzãu, Râmnicu Sãrat,
Odobeºti, Panciu, nord de Mãrãºeºti (aici deja un contact spre Podiºul Moldovei).

10
 &
Contactul nord-estic, cu Podiºul Moldovei, a suscitat unele discuþii,
pornindu-se de la includerea sau nu la C.R. a pãrþii joase a Podiºului Covurlui.
Astfel, dupã G. Vâlsan (1916) limita nordicã Panciu – Corod se continuã pe valea
Gerului, ºi apoi, de la confluenþã, cu valea Siretului (contactul luncã-podiº), pânã
la Galaþi, aducând ca argumente disimetria impusã de diferenþa altitudinalã
(diferenþã de circa 60 m, versantul stâng mai înalt decât partea de câmpie de pe
dreapta vãii Siretului), precum ºi unele diferenþieri în depozite (mai ales la vest
de valea Gerului, unde apar terasele Bârladului). Aceeaºi limitã, cu unele ajustãri,
este datã ºi de cãtre alþi autori (M. David, 1933; C. Martiniuc,1955; I. Sîrcu,
1971; V. Tufescu, 1974; P. Coteþ, 1976; V. Bãcãoanu ºi colab., 1980; V. Sficlea,
1980 etc.).
Dupã alþi autori (V. Mihãilescu, 1966; A. Roºu, 1973; Gr.Posea, 1997; M.
Ielenicz, 1999), de la localitatea Corod spre est, limita traverseazã unitatea de
podiº jos, pânã la localitatea Mãstãcani sau nord de Tuluceºti, pe Prut, incluzând
deci la câmpie partea terminalã, joasã a Platformei Covurlui. Aceeaºi limitã uºor
modificatã este datã ºi în Geografia României, (vol.I, 1983, vol.IV, 1992). În
Atlas.R.S.România (1972 –1979), limita dintre Câmpia Românã ºi Podiºul
Covurlui este datã de linia Nicoreºti – Þepu – Ghidigeni – valea Mãrului – nord
de Tuluceºti. Astfel, partea sudicã a Platformei Covurlui este inclusã Câmpiei
Române, cu care are mai multe similitudini, opinie pe care o susþinem ºi noi,
considerând-o câmpie de glacis, asemãnãtoare altor glacisuri care intrã în
componenþa Câmpiei Române.
În sud ºi est C.R. se limiteazã cu fluviul Dunãrea, dincolo de care se aflã
Podiºul Prebalcanic ºi, respectiv, Podiºul Dobrogei.
Pentru C.B.-C. o problemã o constituie limita esticã spre Carpaþi ºi Dealurile
Banato-Criºene. Spre sud, vest ºi est limita este graniþa de stat, caracteristicile
câmpiei continuându-se ºi dincolo de aceasta.
Chiar ºi din punctul de vedere al caracteristicilor de geografie umanã ºi
economicã, cele douã câmpii se prezintã similar, dar ºi diferit.

1.3. Denumirea
Datoritã poziþiei, dar ºi al unor influenþe de moment în terminologia
geograficã, cele douã unitãþi teritoriale au fost denumite diferit.
Astfel, pentru câmpia din sudul þãrii, axatã pe cursul inferior al Dunãrii, s-a
utilizat ºi denumirea de Câmpia Dunãrii de Jos sau Câmpia Dunãrii inferioare. În
concepþia lui Vâlsan (1916), Câmpia Românã se extinde numai pânã la Olt.
Pentru câmpia din partea de vest a României, denumirea de Câmpia Tisei
(ªt. Manciulea, 1978; V. Mihãilescu, 1966) a fost abandonatã (argumentându-se
faptul cã aceastã câmpie este rezultatul râurilor carpatice nu a Tisei, în plus, în
denumirea câmpiilor s-a adoptat un criteriu care s-o poziþioneze în statul respectiv,
bazinele hidrografice depãºind limita graniþelor). În prezent se folosesc denumirile
de Câmpia de Vest sau de Câmpia Banato – Criºanã (de la provinciile istorice).
Denumirea de Banato-Criºanã a fost adoptatã ºi în tratatul Geografia
României, elaborat sub egida Academiei Române (vol. I - 1983, vol. II -
1984, vol. III-1987, vol. IV - 1992, vol. V - 2005), la care a contribuit cea
mai mare parte a specialiºtilor geografi.

11
 +

12
Fig. 1. Poziþia câmpiilor în cadrul României
 &
Geografia câmpiilor României
Note de curs
Prof.univ.dr.Florina Grecu

PARTEA ÎNTÂI
CARACTERIZARE FIZICO-
GEOGRAFICÃ

Obiective Probleme fundamentale

Tema îºi propune:

ð prezentarea interdisciplinarã a elementelor fizico-geografice

ð realizarea finalã a posibilitãþii unor comparaþii între elemente fizico-
geografice din cele douã unitãþi de câmpie
ð semnificaþia practic-aplicativã a unor particularitãþi fizico-geografice, ca
resurse naturale, turistice sau ca alte folosinþe pentru om ºi societate
ð deducerea unor evenimente genetice ºi evolutive de cãtre studenþi ale unor
particularitãþi de relief, climã, ape, soluri ºi interpretarea lor
ð formarea la studenþi a deprinderii studiului unitãþilor regionale ca sintezã
geograficã

Fundamentarea importanþei geomorfologice dinamice ca ºtiinþã a

proceselor geomorfologice;

ð Clasificarea noþiunilor de bazã utilizate în geneza ºi dinamica

microformelor.

13


Poziþia geograficã a Câmpiilor României faþã de Carpaþi, Balcani ºi Dunãre

14
 A. CÂMPIA ROMÂNÃ
&
1. Aºezare. Limite.

Câmpia Românã ocupã sudul þãrii fiind situatã la nord de Dunãre

(fig. 1, 2). Deþine 21% din suprafaþa teritoriului cu cei 49 594 km2 (fãrã a
include Lunca Dunãrii cu puþin peste 3 000 km2). Lungimea maximã a câmpiei
este de 400 km, iar lãþimea maximã este de 140 km. În literatura de specialitate
aceastã unitate este denumitã ºi Câmpia Dunãrii, Câmpia Dunãrii de Jos sau
Câmpia Valahã.
Limita maximã altitudinalã a Câmpiei Române este de 300 m, altitudine
atinsã în partea nordic㠖 spre Piemontul Getic, în Câmpia Piteºtilor. Limita
minimã altitudinalã coboarã sub 10 m, în partea nord-esticã a câmpiei –
regiunea de subsidenþã, în Câmpia Siretului Inferior.
Limitele geografice sudicã ºi esticã sunt impuse strict de fluviul Dunãrea
pe o distanþã de 840 km. Aceste limite sunt trasate pe muchia frunþii terasei
Dunãrii, cea care se aflã deasupra luncii.
Limitele nordice sunt mai complicate. Faþã de Podiºul Moldovei limita
este trasatã pe o uºoarã rupturã de pantã între Podiºul Covurlui ºi câmpia cu
acelaºi nume. Ruptura este datã de accentuarea unghiului de cãdere a
depozitelor pliocene. Limita este subliniatã de izvoarele unor generaþii de vãi
specifice câmpiei, dar ºi de trecerea de la interfluviile înguste specifice
podiºului la cele largi sub formã de câmpuri. Limita cu Podiºul Moldovei
este fixatã la est de Siret de la Nicoreºti, pe valea Bârlad, Þepu, Corod, Valea
Mãrului, Valea Gerului, Cudalbi pânã la Tuluceºti (V. Mihãilescu – 1966).
Limita faþã de Subcarpaþii Curburii este clarã fiind marcatã de o denivelare
accentuatã a pantei între câmpiile înalte ºi centura dealurilor externe.
Denivelarea a fost posibilã datoritã regiunii de subsidenþã din faþa dealurilor
conturatã în timpul Cuaternarului pe baze tectonice. In partea Piemontului
Getic limita este foarte greu de trasat datoritã evoluþiei comune extrem de
apropiate din timpul Cuaternarului. Pe unele tronsoane limita este uºor de
stabilit contactul fiind marcat de abrupturi datorate eroziunii. Astfel sunt, de
exemplu, aliniamentele dintre localitatea Hinova ºi râul Desnãþui, precum ºi
est de Argeº pânã la Dâmboviþa – Piemontul Cândeºti. Alte sectoare din
acest contact sunt stabilite pe criterii de schimbare a peisajului geografic. In
linii generale, aceastã limitã este trasatã pe linia unor localitãþi aflate pe fâºia
de contact: începe din estul localitãþii Craiova spre Balº – Slatina – Costeºti
– Piteºti.

15
+
2. Caractere geologice ºi paleogeografice*

Formarea ºi evoluþia Câmpiei Române sunt strâns legate de formarea ºi

evoluþia unitãþilor învecinate, în mod direct fiind legatã însã de Carpaþi, C.R.
fiind în esenþã o unitate carpaticã, cu excepþia unor areale din sud ºi est.
Morfostructural, în relieful României se disting:
- unitãþi de orogen – munþi, dealuri subcarpatice, depresiuni, dealurile ºi
Câmpia B.-C.
- unitãþi de platformã sau de vorland - podiºuri ºi câmpii.
Limita dintre aceste unitãþi este mascatã de depozite mai noi.
În cadrul unitãþilor de platformã se înscriu:
1. Platforma Moldoveneascã.
2. Unitatea Dobrogeanã cu cele trei subunitãþi:
- Platforma Sud-dobrogeanã.
- Masivul Central-dobrogean.
- Orogenul Nord-dobrogean.
3. Platforma Valahã.

Unitãþile de platformã se caracterizeazã printr-un fundament alcãtuit în

general din formaþiuni vechi precambriene ºi dintr-o cuverturã sedimentarã.
Unitatea morfostructuralã Câmpia Românã corespunde în cea mai mare parte
sectorului nordic al Platformei Moesice (Platforma Valahã), care se afundã treptat
spre Carpaþi. Pe laturile nord–vesticã ºi nordicã, platforma este în contact cu zona
de molasã prin falia pericarpaticã, mascatã de formaþiuni posttectonice. Aceasta
poate fi urmãritã pe aliniamentul localitãþilor Drobeta-Turnu Severin – Bibeºti –
Gãeºti – sud de Ploieºti – est de Buzãu.
În nord-est, spre Platforma Covurlui, este în contact cu promontoriul
Nord-Dobrogean, ce se aflã în prelungirea faliei Peceneaga – Camena. Platforma
Valahã se limiteazã în est cu Masivul Dobrogei Centrale ºi cu Dobrogea de Sud
(vezi Harta suprastructuralã p. 79).
Depozitele care apar la suprafaþã sunt de vârstã cuaternarã (fig. 3, 4), sub
care se gãsesc depozite mai vechi mio-pliocene. Numãrul mare al forajelor (circa
10 000) ºi prospecþiunile geofizice au permis cunoaºterea alcãtuirii geologice a
Câmpiei Române. Pentru relieful câmpiei sunt semnificative depozitele cuaternare,
precum ºi evoluþia paleogeograficã ºi tectonica. De aceea elementele stratigrafice
vor fi prezentate succint.

2.1. Fundamentul ºi cuvertura paleo-mezozoicã

Fundamentul a fost descris pe baza forajelor, efectuate în ariile ridicate din
nord – vest (Mogoºeºti – Strãjeºti) ºi nord–est (Bordei Verde – Þãndãrei). Acestea
au pus în evidenþã alcãtuirea fundamentului din ºisturi cristaline ºi roci magmatice
intruzive, acoperite de formaþiuni permo – triasice sau jurasice.

* Datele geologice dupã: Ionesi L. (1994), Mutihac ºi colab., (2004), Hãrþile geologice,
sc. 1:200.000.

16
 &
Stadiul de geosinclinal se încheie cu miºcãrile caledonice timpurii care au
dus la cutarea ºi metamorfozarea ºisturilor cristaline, fãcându-se trecerea la stadiul
de platformã.
Fundamentul este fragmentat în horsturi ºi grabene situate la diferite
adâncimi. Prezintã o afundare continuã de la sud spre nord.
La Giurgiu Cretacicul apare la zi (sub Cuaternar), în faþa Carpaþilor la 8 000
– 9 000 m. În partea de est, apar în fundament ºisturile verzi dobrogene,
precambriene.
Fundamentul a fost peneplenizat în etapele emerse alcãtuind reliefuri fosile.
Acumulãrile precuaternare s-au desfãºurat în mai multe etape întrerupte
de exondãri care sunt reflectate de lacune stratigrafice. Prima mare trangresiune
marinã a avut loc în Paleozoic ºi a durat pânã în perioada Carbonifer; urmeazã
a etapã de exondare a sedimentarului depus în toatã perioada Permian. A
doua mare transgresiune începe la sfârºitul perioadei Permian ºi se încheie
la sfârºitul perioadei Triasic, urmatã de o scurtã etapã de exondare în prima
parte a perioadei Jurasic. O nouã trangresiune are loc în a doua parte a
perioadei Jurasic ºi continuã pânã la sfârºitul perioadei Cretacic. Inceputul
erei Neozoic se caracterizeazã prin exondãri ºi scufundãri de micã intensitate.
In Tortonian are loc o trangresiune puternicã ce se încheie abia în Cuaternar.
Etapa Paleozoicã (ciclul de sedimentare Cambrian – Westphalian) constã
în acumularea (peste un fundament peneplenizat) de sedimente variate ca facies,
granulometrie ºi vârste (Cambrian, Ordovician, Silurian, Devonian, Carbonifer)
ºi apoi în înãlþarea din faza tectonicã asturicã, urmatã de peneplenizarea
prepermianã.
Acest prim ciclu de sedimentare dureazã aproape toatã era Paleozoic
pânã în Permian. Din cauza miºcãrilor tectonice ample fiecare perioadã a
Paleozoicului prezintã unele particularitãþi în ceea ce priveºte depunerea
sedimentelor. In Ordovician se înregistreazã primele miºcãrile negative ale
soclului devenit rigid. Sedimentele formeazã Complexul detritic inferior
alcãtuit predominant din: argilite slab carbonatate, ºisturi argiloase ºi
calcaroase (Foraj Optaºi la 2 680 – 3 100 m), gresii silicoase ºi cuarþoase.
In Silurian scufundarea lentã a soclului continuã, la fel ºi sedimentarea
depozitelor detritice. De la sfârºitul Silurianului partea centralã ºi cea esticã
a câmpiei au fost exondate. Din Devonian sedimentarea în partea centralã
înceteazã deoarece regiunea rãmâne exondatã pânã în Cretacic. In rest continuã
miºcarea de scufundare accentuatã a soclului, iar sedimentarea dureazã pânã
în Permian.
Etapa Permian – Triasic (ciclul de sedimentare) prezintã mai multe faze de
sedimentare. Se caracterizeazã prin depozite formate din roci epiclastice roºii,
roci saline ºi roci carbonatice ºi prin procese magmatice. În depresiunea Roºiori
– Alexandria ating 5 000 m, pentru a se reduce spre vest, est ºi nord, astfel încât
pe ridicarea Balº – Optaºi – nord Bucureºti sã lipseascã. Cele trei faze de
sedimentare se regãsesc în formaþiunile caracteristice:
- formaþiunea de Roºiori (formaþiunea roºie inferioarã) este alcãtuitã din
argile ºi siltite feruginoase, gresii cuarþoase, gresii calcaroase ºi microconglomerate
brun-roºietice, gips ºi anhidrit. La Cartojani nivelul cu acelaºi nume din sare
gemã are circa 300 m. Acumularea s-a produs într-un bazin deschis cu aport de
epiclaste, cu perioade favorabile precipitãrii sulfaþilor ºi clorurilor;

17
+
- formaþiunea de Alexandria este preponderent carbonaticã, formatã din
calcare, marne, dolomite calcaroase cu intercalaþii de anhidrit, argile; grosimea
formaþiunii este de circa 1 200 m; este consideratã a fi o variaþie de facies a
formaþiunii de Roºiori;
- formaþiunea de Segarcea (formaþiunea roºie superioarã) corespunde unei
reveniri la sedimentarea epiclasticã salinã, cu episoade carbonatice; este formatã
din argile, marne, nisipuri, gresii, microconglomerate cu intercalaþii de calcar,
gips, anhidrit, uneori sare; grosimea de 900 – 1 200 m.
Concomitent cu acumulãrile celor trei formaþiuni au avut loc erupþii efuzive
cu roci acide ºi bazice însoþite de piroclastite.
Se încheie cu a treia fazã de peneplenizare, urmare exondãrii de la sfârºitul
Triasicului care s-a menþinut în tot Jurasicul inferior (mai precis pânã în Toarcian).
Etapa mezozoicã reprezentatã de Jurasic (Liasicul superior, Dogger, Malm)
ºi, în continuitate de sedimentare, de Cretacic cu un timp îndelungat de sedimentare
marinã încheiat cu cea senonianã, pe cea mai mare suprafaþã. La sud de Craiova
ºi la sud de Slobozia, sedimentarea continuã pânã în Eocen.
Miºcãrile laramice exondeazã platforma Moesicã care este supusã
peneplenizãrii aproape în tot timpul Paleogenului. Se formeazã astfel peneplena
Moesicã (D. Paraschiv, 1966) sau peneplena Valahã (P. Coteþ, 1976), care se
afundã treptat spre nord, în faþa Carpaþilor. Este un moment important pentru
paleogeografia C.R., pentru cã separã ciclul paleotectonic de cel neotectonic
(P. Coteþ, 1976).
Depozitele au o litologie variatã: gresii cuarþoase, calcaroase, argile ºi marne
negricioase (Liasic, Dogger), calcare (Malm), calcare oolitice, calcare recifale
(Cretacic inferior), marne, gresii, calcare, calcare cu intercalaþii de gresii (Cretacic
mediu ºi superior).

2.2. Cuvertura sedimentarã neogenã

Ciclului sedimentar Badenian superior – Pleistocen îi corespund acumulãrile

în apele pãtrunse pe platforma Valahã din nord spre sud, cu unele întreruperi de
sedimentare în Buglovian, în Basarabianul superior ºi post Chersonian.
Structural ºi tectonic este important pentru evoluþia Câmpiei Române
existenþa unui sinclinal la contactul platformei Moesice ºi orogenul carpatic. Axul
sinclinalului cu direcþie sud-vest cãtre nord-est este pus în evidenþã de grosimea
mare a depozitelor neogene care ating la Curburã circa 8 000 m.

2.2.1. Miocen – Pliocen (inferior ºi mediu)

În Mio-Pliocen miºcãrile oscilatorii au schimbat raporturile dintre mediul

continental ºi cel marin-lacustru.
Astfel, în Tortonian superior, Sarmaþian, Meoþian, Ponþian superior, Dacian,
uscatul se întindea pe porþiuni diferite mai ales pe latura dunãreanã a Câmpiei
Române, lipsind astfel sedimentarea subacvaticã. În sectorul dintre Turnu
Mãgurele ºi Feteºti, la baza luncii Dunãrii apare la micã adâncime placa de calcare

18
 &
a Podiºului Prebalcanic ºi a Dobrogei de Sud. La paralela Capitalei, placa se
afundã la peste 100 m adâncime. Înclinarea stratelor pliocene este în general spre
interiorul sinclinalului.
Litologic, Sarmaþianul ºi Pliocenul prezintã depozite detritice foarte variate:
depozite de umpluturã a depresiunii lacustre – nisipuri, pietriºuri, argile nisipoase,
marne, argile; depozite proluviale, fluviale, cu stratificaþie torenþialã, lenticularã
ºi orizontalã; calcare litorale, lacustre, intercalaþii de lignit. Toate acestea reflectã
atât agentul de transport, relaþia cu mediul de provenienþã, cât ºi caracteristicile
mediului de sedimentare.
Pentru Câmpia Românã sunt deosebit de importante depozitele de
suprafaþã, respectiv cele de vârstã romanianã ºi cuaternarã.

2.2.2. Romanianul

În Câmpia Românã acestui etaj litostratigrafic îi sunt atribuite depozitele

dintre Dacianul cu Pachyprinopleura haueri, Potamida recurvus etc. ºi cele cu
Unio apscheronicus ºi fauna cu mamifere de tip Slatina 3 ºi Tetoiu 1 (L. Ionesi,
1994). Admiterea sau negarea existenþei acestui etaj a oscilat în funcþie de trasarea
limitei dintre Pliocen ºi Pleistocen. În prezent linia Pliocen – Cuaternar este trasatã
la baza Calabrianului rece (1,8 mil. ani), cu echivalentul continental
Vilafranchianul superior. Romanianului din C.R. îi sunt atribuite douã unitãþi
litologice, una predomonant peliticã, inferioarã, ºi alta arenito-ruditicã, superioarã.
1. Formaþiunea inferioarã (Formaþiunea de Izvoarele) este alcãtuitã din
argile, siltite cu intercalaþii de nisipuri, fãrã o distribuþie uniformã. Între Teleorman
ºi Olt aceste depozite au o dezvoltare apreciabilã, pe o grosime de 240 m, motiv
pentru care au fost denumite formaþiunea de Izvoarele, termen generalizat. Între
Neajlov ºi Ialomiþa este prezent numai Romanianul mediu, ºi cuprinde intercalaþii
lenticulare subþiri de lignit (0,1…0,8 m). În timpul Romanianului inferior ºi a
celui superior apele s-au retras de pe o parte a Platformei Valahe, acumulãrile
acvatice nefiind posibile.
2. Formaþiunea superioarã (Formaþiunea de Cândeºti) afloreazã în partea
de vest a platformei Valahe, în restul teritoriului este acoperitã de depozite mai
noi. Este alcãtuitã din nisipuri, siltite ºi argile. Grosimea variazã în limite foarte
largi de la câþiva zeci de metri în partea de vest la peste 1 000 m în nord-est, în
zona de subsidenþã de la Focºani. Depozitele sunt fluvio-lacustre, material erodat
din orogenul carpatic ºi depus într-un bazin lacustru puþin adânc. Partea superioarã
a formaþiunii de Cândeºti urcã în Pleistocenul inferior (M. Feru, 1983, citat de
L. Ionesi, 1994).

În concluzie
- Ultimul stadiu total lacustru din Câmpia Românã a fost Romanianul inferior.
- Cu Villafranchianul începe formarea unor suprafeþe de uscat de tip
piemontan, care va continua în tot timpul Cuaternarului.
- Sensul general de avansare a uscatului a fost de la vest cãtre est ºi nord-est,
dar ºi dinspre marginile nordicã ºi sudicã (arealele Hagieni ºi Burnaz) spre o fâºie
central㠖 nord-esticã, rãmasã cu caracter subsident (Gr. Posea, 1987).
- Mediul lacustru sau fluvio-lacustru a avut ºi unele reveniri.

19
+
2.2.3. Cuaternarul

Pleistocenul

1. Formaþiunea de Frãteºti are o litologie asemãnãtoare formaþiunii de

Cândeºti, nisipuri ºi pietriºuri de origine carpaticã ºi balcanicã. În arealul Bucureºti,
pietriºurile alterneazã cu argile, faciesul devenind pelitic spre nord ºi nord-est.
Pietriºurile de Frãteºti sunt transgresive faþã de depozitele de Cândeºti în vest ºi
sud, ºi în continuitate de sedimentare în est ºi nord-est.
Grosimea acestora variazã de la câþiva metri în vest ºi sud la sute de metri în
nord-est. Sunt datate Pleistocen inferior. Sunt ºi pãreri care considerã cã
formaþiunea de Frãteºti ar putea fi luatã împreunã cu cea de Cândeºti, eventual un
membru al acesteia.
2. Formaþiunea de Uzunu apare în partea de sud-vest a platformei, doar în
câteva areale, peste nisipurile ºi pietriºurile formaþiunii de Cândeºti (s.l.).
Depozitele sunt formate din nisipuri cu intercalaþii de siltite ºi argile cu o faunã
de moluºte. Vârsta este Pleistocen mediu, dar poate fi consideratã tot un membru
al formaþiunii de Cândeºti. La vest de Argeº regiunea devine uscat, dupã
acumularea acestor depozite. Pe acest uscat s-au acumulat depozitele loessoide.
3. Formaþiunea de Coconi este alcãtuitã din depozite lacustre în grosime de
50 – 200 m: argile, marne, rar nisipuri ºi pietriºuri mãrunte, acumulate în pãrþile
centralã ºi esticã ale platformei. În sud sunt acoperite de depozite loessoide, sunt
de vârstã Pleistocen mediu.
4. Nisipurile de Mostiºtea sunt depuse în continuare peste argilele de Coconi,
în partea centralã a platformei, într-un areal redus. Sunt alcãtuite din nisipuri fine
ºi mãrunte, rar grosiere cu intercalaþii de pietriºuri; au pânã la 25 m grosime.
Vârsta este partea bazalã a Pleistocenului superior. Cu aceste nisipuri se încheie
sedimentarea lacustrã.
5. Pietriºurile de Colentina au grosimi de 5 – 15 m ºi apar în limitele de
dezvoltare a teraselor Argeºului. Resturile de Mammutus primigenius aratã vârsta
medianã a Pleistocenului superior.
6. Depozitele loessoide sunt siltite ºi argile nisipoase gãlbui cu grosimi de
5 – 40 m ce acoperã diverºi termeni romaniani – pleistoceni. Originea lor este
încã discutabilã. Sunt de vârstã Pleistocen mediu sau superior, în funcþie de
termenii peste care s-au acumulat. Se pare cã ele sunt atribuite exclusiv
Pleistocenului superior.
7. Depozitele de terasã sunt legate de formarea teraselor râurilor datorate în
parte neotectonicii.
8. Depozite de dune sunt nisipuri transportate de vânt ºi depuse pe dreapta
Ialomiþei, Cãlmãþuiului, pe stânga Jiului, între Craiova ºi Dunãre.
Nisipurile sunt gãlbui, fine dar ºi grosiere având grosimi de câþiva metri.

Holocenul
Holocenului îi sunt atribuite depozitele de luncã ºi activarea unor procese
geomorfologice ca urmare topirii gheþarilor.

20
 &
Aluviunile se prezintã sub forma celor mai recente depozite care au fost
acumulate în câmpie. Acestea sunt alcãtuite în principal din nisipuri ºi
pietriºuri foarte rulate fiind transportate de râuri. Depuse în lungul vãilor ele
formeazã ºesuri aluvionare (lunci) foarte largi; depozitele aluvionare mai
vechi (Pleistocen) apar acumulate sub formã de mari conuri de dejecþie (conul
de dejecþie al Prahovei la nord-vest de Ploieºti); unele depozite aluvionare,
formate din nisipuri ºi pietriºuri, prezintã stratificaþie încruciºatã (Statele de
Colentina – Bucureºti).
Peste loessuri ºi aluviuni s-au format solurile (din pedogeneza resturilor
de substanþe organice ºi vegetale ºi a unor depozite subiacente). La apariþia
solurilor contribuie în cea mai mare mãsurã factorii climatici. De exemplu în
condiþiile unui climat arid de stepã se formeazã soluri bogate în substanþe
humice denumite cernoziomuri. Dezvoltarea pãdurilor în Holocenul timpuriu,
în timpul fazelor pluviale bogate, au dus la formarea solurilor argiloiluviale.

2.3. Tectonica

În evoluþia geologicã a Platformei Valahe se impun câteva momente ºi

caracteristici semnificative:
a. Trecerea de la etapa de geosinclinal la cea de platformã dupã miºcãrile
caledonice din Cambrianul inferior, când a avut loc cutarea ºi metamorfismul
incipient al ºisturilor verzi, a ºisturilor cristaline mai vechi (din pãrþile centralã ºi
vesticã). Marginea nord-esticã a platformei, la nord de falia Ianca a rãmas în
stadiu de geosinclinal pânã la orogeneza hercinicã (Paraschiv, citat de L. Ionesi,
1994).
b. În evoluþia morfostructuralã a Platformei Valahe se impun trei etape:
1. În Paleozoic ºi Triasic o anumitã mobilitate pusã în evidenþã de
discordanþe, magmatism, sisteme rupturale etc., ceea ce denotã o anumitã legãturã
cu ariile geosinclinale limitrofe (L. Ionesi, 1994).
Formaþiunile preneogene sunt afectate de numeroase fracturi orientate
est-vest (paralele cu orogenul carpatic) ºi nord – sud.
Aceste falii marcheazã arii de ridicare ºi arii de afundare, la nivelul
depozitelor prejurasice. Cele mai importante arii de ridicare sunt: nord Craiova –
sud Periº ºi Însurãþei – Bordei Verde.
2. În Jurasic (Malm) ºi Cretacic inferior a avut loc o afundare în partea
central – vesticã.
3. În Neogen s-a afundat marginea nordicã.

Falii importante
Platforma Valahã vine în contact cu zona de molasã a Carpaþilor Meridionali
ºi Orientali prin falia pericarpaticã, în lungul cãreia are loc ºariajul molasei peste
platformã.
Prelungirea faliei Peceneaga – Camena din Dobrogea spre Curburã face ca
platforma sã vinã în contact cu Orogenul Nord-Dobrogean. Falia a fost activã
pânã în Jurasicul superior – Cretacicul timpuriu.
O altã falie importantã este prelungirea pânã spre Ianca a faliei Capidava –
Ovidiu.

21
+
LECTURÃ

Evoluþia cuaternarã a Câmpiei Române – Ipoteze

Pentru Câmpia Românã, Cuaternarul este cea mai importantã erã deoarece
acum apar primele tipuri genetice de câmpii din cadrul sectorului. Este era
în care apare ºi se dezvoltã actuala reþea hidrograficã, sistemul de terase ºi
lunci, se formeazã vegetaþia ºi solurile. Era cuaternarã este era apariþiei omului
ºi dezvoltãrii societãþii umane cu toate implicaþiile pe care aceasta le-a avut
în transformarea peisajelor din câmpie.
În lunga perioadã geologicã, prezentatã mai sus, bazinul sedimentar din
câmpie a cunoscut o evoluþie cu transgresiuni ºi regresiuni marine succesive.
În timpul Cuaternarului se desãvârºeºte relieful actual al Câmpiei
Române. Lacul s-a menþinut multã vreme în partea nord-esticã a câmpiei
(mai mult decât în zona Bucureºti – consideratã zona de maximã adâncime
a Lacului Pliocen). In nord-est s-a conturat o nouã regiune de subsidenþã în
timpul acestei ere. Umplerea lacului ºi concomitent avansarea uscatului a
fost de la vest spre est ºi nord-est, dar ºi de la nord sau de la sud spre
regiunea din centru câmpiei cu caracter subsident.
Perioadele Cuaternarului sunt Pleistocen ºi Holocen. Pleistocenul este
împãrþit în: Pleistocenul Inferior (aici intrã etajul Villafranchian pentru a
include prima mare perioadã glaciarã Gunz) se întinde între Villafranchian ºi
interglaciarul Gunz – Mindel; Pleistocenul Mediu dureazã între interglaciarul
Gunz – Mindel ºi perioada glaciarã Riss; Pleistocenul Superior care este
cuprins între interglaciarul Riss – Wurm ºi sfârºitul perioadei glaciare Wurm.
Holocenul corespunde Perioadei Postglaciare ºi actuale, este divizat în mai
multe etape caracterizate prin perioade pluviale ºi uscate, astfel apar:
Holocenul Inferior, Holocenul Mediu ºi Holocenul Superior.
Principalele evenimente la exteriorul ariei carpatice din Cuaternar
(dupã I. P. Voiteºti ºi G. Macovei, precum ºi alþi autori) sunt:
- colmatarea treptatã a lacului din Câmpia Românã;
- ridicarea treptatã a Carpaþilor ºi apariþia teraselor de-a lungul râurilor
care drenau uscatul câmpiei;
- formarea reþelei hidrografice prin procese de captare datoritã nivelelor
de bazã diferite;
- instalarea gheþarilor pe vârfurile cele mai înalte ale Carpaþilor ºi
formarea unui relief periglaciar în regiunile joase;
- alternanþa perioadelor glaciare (rãcire a climei) cu cele interglaciare
(încãlzire a climei) au favorizat apariþia teraselor climatice;
- formarea depozitelor de loess sau formarea solurilor fosilizate de
depozite loessoide mai noi.
Gr. Posea, în 1997, deosebeºte opt faze de evoluþie cuaternarã; tot Posea,
citând pe Ionesi – 1994, afirmã cã ultimul stadiu total lacustru în câmpie a
fost în Romanianul Inferior. Cele opt faze sunt (redate în sintezã dupã Posea,
1997).
 &
Câmpia premontanã villafranchian㠄câmpia Stratelor de Cândeºti”
reprezintã prima etapã în evoluþia Cuaternarã, având caracter fluvio-lacustru.
Stratele sunt prezente în Piemontul Getic dar ºi în prelungirea sa spre câmpie:
Câmpul Sãlcuþei (la vest de Jiu), Câmpul Leu – Rotunda (între Jiu ºi Olt), Câmpia
Boian (partea sa nordicã). Acestea sunt acoperite cu un strat gros de depozite
loessoide, eoliene ºi fluviale noi. Rezultã existenþa câmpiei la începutul Cuater-
narului ºi marcheazã începerea colmatãrii lacului. Câmpia villafranchianã avea o
întindere vastã care se întindea ºi la poalele Subcarpaþilor Curburii (la vest de
Dâmboviþa) pânã în sudul Podiºului Moldovei (unde apar nisipurile ºi pietriºurile
de Bãlãbãneºti). La vest de Dâmboviþa a avut loc o prãbuºire a câmpiei iar „stratele
de Cândeºti” se gãsesc la adâncimi mari. Este construitã în aproximativ 900 de
mii ani.
Câmpia fluvio-lacustre a „stratelor de Frãteºti” este faza a doua în evoluþia
Cuaternarã cu vârstã Saint Prestian. În aceastã perioadã se remarcã o diminuare a
colmatãrii din partea râurilor carpatice ºi o accentuare a colmatãrii din partea
sudicã (râurile nord-bulgare). Aceste strate sunt în Câmpia Burnasului, Câmpia
Vlãsiei (partea sa sudicã), Câmpia Bãrãganului (tot partea sudicã). Pietriºurile
torenþiale trec spre nord ºi nord-est spre nisipuri fine ºi argile. Originea stratelor
a fost controversatã fiind atribuite de Mrazek (1898) râurilor carpatice; de
Protopescu-Pache (1923), Liteanu (1953), D. Popescu (1982 et al., citat de Posea,
1997) râurilor venite din sud, iar P. Coteþ (1982) considerã aceste strate ca venite
din defileul Dunãrii. Gr. Posea (1997) fãcând o analizã a tuturor dovezilor aduse
spune cã aceastã câmpie continua pe cea piemontanã din nord, prezentând mai
multe faze lacustre mai ales în partea sa central – nord-esticã. În Câmpia Gãlãþui
stratelor de Frãteºti corespund „stratele de Babele”. În partea vesticã ºi sudicã a
noii câmpii sedimentele sunt trangresive, iar în rest acestea au caracter de
continuitate a colmatãrii. În ceea ce priveºte prezenþa Dunãrii în regiune, în acest
timp, P. Coteþ o susþine, iar Gr. Posea (1997) spune cã râurile nordice ºi sudice
s-ar fi vãrsat într-un colector sudic a cãrei gurã de vãrsare era în lac. Construirea
câmpiei dureazã 700 mii ani.
Câmpia complexului lacustru marnos (faza t 5) – este a treia fazã în evoluþia
din Cuaternar, faza în care Dunãrea sapã primul nivel din câmpie. Terasa se întinde
clar pânã la Argeº astfel: pe Olt urcã pânã la Drãgãneºti-Olt; pe Vedea ºi Cotmeana
pânã la Tufeni; iar pe Argeº pânã la Negraºi. Dupã acumularea depozitelor
Pleistocen Inferior situaþia în cadrul Câmpiei Române se prezenta astfel: regiunile
continentale sunt Câmpiile Olteniei ºi Boianului, se adaugã ºi Câmpia Burnas ºi
o parte a Câmpiei piemontane a Piteºtilor; zona centralã, de la est de Vedea pânã
la Bucureºti, Câmpia Gãvanu – Burdea, sudul Câmpului Vlãsiei ºi partea vesticã
a Câmpiei Mostiºtei, intrã în regim de mlaºtinã; restul regiunilor de câmpie, adicã,
toatã partea esticã ºi nord-esticã, rãmân încã în regim lacustru. Ridicarea
nord-bulgarã a antrenat partea central-sudicã a sectorului pânã la râul Câlniºtea
(Câmpia Burnas). Aceasta înclinã de la sud spre nord, unde se observã o miºcare
subsidentã (regiunea Negraºi – Câlniºtea). Aceastã regiune indicã locul unde
râurile, care participã la colmatarea lacului, construiau unitãþi de tip deltã.
Subsidenþa de la est de Olt, asociatã cu schimbãrile de climã (de la tropical –
subtropical spre temperat – periglaciar), au impus captarea Dunãrii peste Porþile

!
+
de Fier care are o pãtrundere în câmpie pânã la Olt. Complexul marnos s-a depus
timp de 600 mii ani, iar terasa a fost tãiatã timp de 100 mii ani. Tot acum are loc
la est de Dâmboviþa afundarea mai accentuatã a „stratelor de Cândeºti” pe fondul
ridicãrilor din Piemontul Getic situat la vest de acest râu. În sudul Podiºului
Moldovei are loc acumularea „stratelor de Barboºi”.
Câmpia „nisipurilor de Mostiºtea” – începutul Pleistocenului Mediu. Pe
mãsura înãlþãrilor slabe din Piemontul Getic ºi sub influenþa înãlþãrilor
nord-bulgarã este exondat aproximativ tot Sectorul Central, rãmânând sub ape
regiunea depresiunii Alexandria prinsã în subsidenþã. Râurile din nord încã au
nivel de bazã linia Câlniºtei unde subsidenþa era mai activã. Colmatarea se mutã
la est de Argeº unde sunt depuse „Nisipurile de Mostiºtea”. Dunãrea îºi fixeazã
cursul sudic, împinsã fiind de aluviunile cãrate de râurile carpatice mult mai
viguroase ºi mai active decât cele balcanice datoritã ridicãrilor din Carpaþi ºi din
Subcarpaþi. Fluviul avanseazã prin sudul Burnasului pânã la Olteniþa, printr-o
zonã de baltã (Câmpul Ciornuleasa). Pe partea dreaptã se remarcã o câmpie
piemontan-loessoidã clãditã de râurile din sud. În cadrul Câmpiei Române s-au
pãstrat unii martori ai acestei câmpii precum Hagieni ºi Nasul Mare (între Ialomiþa
– Cãlmãþui) lipite, în acea perioadã, de Podiºul Dobrogei. Câmpia înaltã a
Hagienilor este asemãnatã cu un podiº de cãtre N. M. Popp (1947) ºi este pusã pe
seama acumulãrilor masive de pietriºuri de origine dobrogeanã. Podiºul Hagienilor
– Nasul Mare apare ca o insulã.
În timpul interglaciarului Gunz – Mindel fluviul acumuleazã depozite de
luncã la sud de Burnas, se menþine pe marginea Podiºului Prebalcanic iar râurile
venite din sud sunt decapitate ºi dezmembrate de înaintarea Dunãrii spre est ºi
astfel se desprinde câmpul Burnas de Podiºul Prebalcanic. Râurile carpatice de la
Argeº de est colmatau areale întinse din lac. Nisipurile de Mostiºtea prezintã
pentru prima datã o înclinare spre est, înclinare care indicã o scurgere fluviatilã
pe direcþia vest Bucureºti – Ialomiþa. În nordul Câmpiei Burnas apar vãi fosilizate
de loess care s-au adâncit în stratul de marne („relief preloessian al marnelor”),
Gr. Posea – 1984. În aceastã perioadã apar: Câmpia Vlãsiei, Câmpia Mostiºtei
(partea sa nordicã), conul format de Argeº ºi Teleajen din nord-vestul Câmpiei
Bãrãganului de Sud, conul Buzãului din nord-vestul Câmpiei Bãrãganului Central,
ºi Câmpia Brãilei (partea vesticã). Persistã o regiune mlãºtinoasã în Bãrãganul
Central pe aliniamentul Mostiºtea – Slobozia – Brãila. În timpul glaciarului Mindel
Dunãrea sapã terasa 4, care se prelungeºte pe valea Vedei pânã în apropierea
Alexandriei. Acest fapt dovedeºte cã în perioada Mindel Vedea reuºea sã strãbatã
Câmpul Burnasului ºi sã se verse în Dunãre. Tot în Mindel este exondatã ºi Câmpia
piemontanã a Râmnicului dintre Buzãu ºi Râmna. Astfel lacul se restrângea treptat
pe flancurile sudice (dunãrene) ºi pe cele nordice (al câmpiilor cu caracter
piemontan), accentuând forma de fund de sac.
Câmpia corespunzãtoare terasei 3 se desfãºoarã în perioada glaciarã Riss
când apar exondate regiunile de la vest de Mostiºtea ºi regiunea din sudul
Bucureºtiului pânã la valea Teleormanului. De aici direcþia þãrmului se îndreaptã
spre nord pâna aproape de Câmpia piemontanã a Piteºtilor. Contactul dintre
dealurile situate între Vedea ºi Argeº reprezintã partea superioarã a acestei câmpii.

"
 &
Rezultã cã apare partea vesticã a Câmpiei Gãvanu – Burdea (Câmpia Gãvanele).
Acum toate râurile care drenau regiunile exondate se adânceau rezultând sistemul
de terase ale Argeºului Inferior cu Dâmboviþa, Neajlov ºi Câlniºtea. Altitudinile
relative ale acestor terase scad de la vest, Târgoviºte, spre est, Adjud. În acelaºi
timp pe interfluviile ºi pe terasele nou create ºi lipsite de vegetaþia de pãdure se
acumuleazã eolian depozitele loessoide.
Câmpia corespunzãtoare terasei 2 se desfãºoarã în timpul stadialului glaciar
Wurm I când sunt exondate o serie de noi câmpii prin miºcãri tectonice de basculare
a subasmentului ºi subsidenþã în nord-est ºi prin colmatarea lacului. Acum apar
peste 90% din câmpii. Linia de þãrm înainteazã ºi era localizatã de la actuala
ieºire a Dâmboviþei din dealuri spre sudul oraºului Gãeºti ºi sudul zonei Titu
(zonã de divagare ºi subsidenþã activatã mai târziu); spre est linia þãrmului
coincidea cu actualul curs al Ialomiþei de la confluenþa sa cu Prahova pânã la
Dunãre; aici se individualizeazã Insula Hagienilor. În timpul acesta apare
Bãrãganul Cãlmãþuiului, care prezintã terasa inferioarã a Dunãrii începând din
avale de confluenþa cu Ialomiþa. Spre dealurile subcarpatice câmpia se întregeºte
prin exondarea câmpiilor înalte situate la ieºirea râurilor Dâmboviþa ºi Ialomiþa
care colmateazã bazinul Ploieºtilor. Aceastã zonã este formatã din pânze succesive
de pietriºuri ºi se alãturã Câmpiei piemontane a Râmnicului. Siretul înainteazã
pânã în dreptul localitãþii Focºani. Lacul, la sfârºitul stadialului Wurm I, era redus
ca suprafaþã. Linia þãrmului se prezenta astfel: în sud actuala vale a Cãlmãþuiului;
în partea vesticã lacul înainta ca un braþ din dreptul Buzãului pânã în dreptul
localitãþii Târgoviºte (viitoarea zonã cu subsidenþã ºi divagare); spre est lacul
prezenta adâncimi mai mari între Buzãu ºi Cãlmãþui, dar ºi pe actualul curs inferior
al Siretului.
Câmpia corespunzãtoare terasei 1 are loc în timpul celui de-al doilea stadial
glaciar Wurm când este exondatã toatã câmpia situatã la sud de valea Buzãului,
inclusiv Câmpia Brãilei. Din aceastã perioadã, practic lacul dispare complet prin
colmatare. Rãmâne în regim de mlaºtinã doar lunca joasã a Siretului. Tot în regim
de mlaºtini, sau chiar lacuri rãmân ºi bãlþile Dunãrii (Ialomiþei ºi Brãilei).
Formarea luncilor ºi limanelor începute din stadialul Wurm 3 prelun-
gindu-se în postglaciar (Holocen) când are loc o depunere masivã de loess-uri.
Acum apar ºi se dezvoltã actualele lunci. În timpul istoric îºi face simþitã prezenþa
în mediu ºi peisaj omul. Apar forme de relief antropice, au loc defriºãri masive
din cauza nevoii de spaþiu pentru societatea omeneascã din câmpie ºi pentru
extinderea terenurilor cultivate. Rezultã accelerarea unor procese geomorfologice
(gravitaþionale ºi torenþiale).
Depozitele cuaternare sunt foarte variate, unele nu pot fi foarte precis datate.
Rezultã o denumire genericã de Pleistocen, Pleistocen Mediu – Superior sau chiar
simplu Cuaternar. Sub raport genetic depozitele pot fi: fluvio – lacustre de vârstã
Vilafranchian-St. Prestian (în Piemontul Getic, Câmpia Olteniei, Câmpia Vedei
ºi la nord de Ialomiþa) ºi de vârstã St. Prestian (în Burnas, Vlãsia, Mostiºtea ºi în
Bãrãganul Ialomiþei); fluvio – lacustre pleistocene ºi fluviatile holocene mai mult
în aria de subsidenþã dintre Gãeºti ºi Focºani; depozite fluviatile pure se aflã
numai în lungul râurilor (formaþiunile luncilor).

#
+
Loess-ul reprezintã un praf fin de stepã, format din particule mici de argilã,
nisip ºi calcar; prezintã grosimi care variazã de la 2 m la 40 m. Dupã I. P. Voiteºti
loess-ul este adus în special pe cale eolianã de vântul cu dominanþã nord-est ºi
depus peste depozitele care formaserã uscatul de la exteriorul Carpaþilor; materialul
fin provine din morenele calotei glaciare din nordul Europei (calotã care a atins
latitudinea oraºului Kiev) ºi nordul Asiei; regiunile unde s-a depus loess sunt:
Dobrogea, partea de sud a Podiºului Moldovei, partea centralã a câmpiei, ºi în
sectorul dintre râurile Olt ºi Jiu. S-a observat cã depozitele se îngusteazã de la est
la vest ºi chiar dispar la vest de Jiu. La cantitatea de loess adus pe cale eolianã se
adaugã ºi loess-ul adus de râuri ºi depus în ariile de inundare. Loess-ul acoperã
cea mai mare parte a Câmpiei Românei. Prezintã grosimi care scad de est la vest;
în partea esticã (Câmpia Bãrãganului Ialomiþei) atinge grosimea maximã.
Loess-urile aici oscilând între 20 ºi 40 m. Vechimea depozitelor nu este unitarã
pentru cã sedimentarea loessului a progresat de la est spre vest.

3. Relieful

Formarea reliefului Câmpiei Române este dependentã de evenimentele

din Romanian ºi Cuaternar.
Partea vesticã a suferit o miºcare de ridicare în Pleistocenul mediu,
dupã acumularea depozitelor de Cândeºti, Frãteºti ºi Uzunu, ceea ce a dus la
apariþia uscatului drenat de o reþea hidrograficã.
În partea de est se menþine sedimentarea lacustrã în Pleistocenul mediu
(formaþiunea de Coconi). Nisipurile de Mostiºtea din Pleistocenul superior
încheie sedimentarea lacustrã, concomitent cu înãlþarea ºi instalarea uscatului
ºi a reþelei hidrografice.
În Holocen se reia afundarea din nord-est, fapt atestat de divagarea
râurilor ºi de interfluviile joase la nivelul sau sub luncile actuale.
Caracteristica generalã a reliefului din Câmpia Românã o constituie marea
varietate ºi complexitatea geneticã a formelor de relief. La prima vedere relieful
unei unitãþi de câmpie este simplu fiind caracterizat prin clasica exprimare: are
un relief cu altitudine micã ºi este format din câmpuri vaste ca suprafaþã, cu aspect
neted ºi caracter tabular. Însã privind mai atent relieful câmpiei devine complex.
În Câmpia Românã existã peste 10 tipuri ºi subtipuri de câmpuri în funcþie de
genezã. Aceastã unitate de câmpie este una dintre cele mai tipice de pe glob în
ceea ce priveºte varietatea ºi complexitatea geneticã (Gr. Posea, 1984). Câmpia
Românã este un mare complex de câmpii.
Aceastã mare varietate este explicatã prin geneza ºi evoluþia unitãþii în timpul
Cuaternarului. Gr. Posea a identificat douã categorii de cauze care au stat la baza
genezei reliefului din câmpie ºi anume, aspectul de „fund de sac” impus prin
poziþia sa între cele douã unitãþi montane, Carpaþii ºi Balcanii, închisã în est, faþã
de mare, de cãtre Podiºul Dobrogei, precum ºi raporturile cu unitãþile limitrofe
(podiºurile ºi dealurile subcarpatice). În primul caz acest aspect a impus colmatarea
lacului din Cuaternar din mai multe direcþii – vest, nord, nord-est, est ºi sud – ºi
nu dintr-o singurã direcþie – de la munte spre mare. În al doilea caz fiecare unitate

26
 &
de relief vecinã a influenþat tipul de câmpie care a apãrut la poalele ei. Astfel în
cazul podiºurilor la extremitatea lor au luat naºtere câmpiile vechi piemontane,
câmpii vechi de glacis (Podiºul Dobrogei – Câmpia Hagieni) ºi câmpii de terasã;
iar în cazul dealurilor subcarpatice la poalele lor s-au format câmpii piemontane
recente, câmpii de subsidenþã ºi câmpii de glacis.

3.1. Relieful câmpurilor (tipuri genetice de câmpii)

Relieful major al câmpurilor este format din 12 tipuri genetice de câmpii

(Gr. Posea, 1987), ce corespund celor 17 subunitãþi ale Câmpiei Române (vezi
Harta subunitãþilor, fig. 4). Tipurile de câmpii pot fi grupate astfel: câmpii
piemontane, câmpii de glacis, câmpii de terase, câmpii fluvio-lacustre ºi câmpii
de subsidenþã.

Câmpiile piemontane sunt: câmpii vechi („getice” ºi „prebalcanice”)

„subcarpatice”, subsidente ºi terminale. Sunt create în urma mai multor factori:
îmbinarea unor vaste conuri de dejecþie a râurilor, prin acumulãri fluvio-lacustre,
acumulãri subsidente ºi prin terasarea unor unitãþi de podiºuri apropiate.
1. Câmpiile piemontane vechi „getice” reprezintã o prelungire linã spre
câmpie a Piemontului Getic pânã la terasele Dunãrii din Oltenia ºi nu prezintã o
limitã netã prin care sã se delimiteze. În stânga Oltului aceste câmpii avanseazã
pânã la contactul cu „Stratele de Frãteºti”. Câmpiile apar de o parte ºi de alta a
Oltului ºi pe dreapta Jiului ºi sunt: Câmpia Sãlcuþei (de la vest de Jiu), Câmpia
Leu-Rotunda (între Jiu ºi Olt), Câmpia Iminogului (parte a Câmpiei Boian) ºi
Câmpia Burdea. Vârsta câmpiilor este Saint Prestian.
2. Câmpiile piemontane vechi „prebalcanice” prezintã Strate de Frãteºti
caracteristice Podiºului Prebalcanic ºi sunt Câmpia Burnasului ºi Câmpia Urluiului
(partea sudicã a Câmpiei Boian). Acumularea stratelor indicã vârsta Saint Prestian.
3. Câmpiile piemontane subcarpatice sunt de tipul „con-teras㔠ºi apar în
fostele golfuri: Târgoviºte – Ploieºti, Buzãului ºi al Râmnicului Sãrat. S-au format
pe un fundament subcarpatic peste care au fost depuse douã generaþii de conuri
piemontane. Aceste câmpii sunt numite în mod frecvent câmpii înalte ºi sunt:
Câmpia Târgoviºte – Ploieºti, Câmpia Râmnicului Sãrat ºi partea inferioarã a
Câmpiei Tecuciului.
4. Câmpiile piemontan subsidente sunt situate în sudul Câmpiei Piteºti ºi
s-au format în timpul teraselor 4 – 2 ale Argeºului. Subsidenþa în regiune a acþionat
lent pânã la ultima terasã, înclinând altitudinal de la nord spre sud. Sunt Câmpia
Dâmbovnicului ºi cea a Câlniºtei.
5. Câmpiile piemontan - terminale sunt localizate dupã fâºia de subsidenþã
din faþa dealurilor subcarpatice. Au aspect de con complex fiind formate în timpul
terasei 4 a Dunãrii, adicã în timpul depunerii „nisipurilor de Mostiºtea” prin
revãrsarea marilor râuri carpatice (Posea, 1987). Acestea sunt: Câmpia Vlãsiei,
Câmpia Mostiºtei, Câmpia Lehliului, Câmpia Padinei (pe Buzãu), partea vesticã
a Câmpiei Brãilei, Câmpia Gãvanu ºi Câmpia Iancãi (pe Râmnicu Sãrat). Sunt
foarte des confundate cu câmpiile tabulare.

27
+
Câmpiile de glacis sunt localizate la contactul cu dealurile subcarpatice ºi
podiºurile. Sunt: câmpii de glacis subcarpatic, premoldav, piemontan-
predobrogean.
6. Câmpiile de glacis subcarpatic localizate la est de Teleajen, fragmentate
de râurile Buzãu ºi Putna, sunt specifice contactului cu dealurile subcarpatice.
Au apãrut în timpul formãrii teraselor 4 ºi 5 din Subcarpaþii Curburii,
continuându-ºi evoluþia ºi ulterior datoritã ridicãrilor din aria subcarpaticã ºi
subsidenþei din câmpie. Exemple sunt Glacisul Istriþei ºi Câmpia înaltã a
Râmnicului. Ulterior au fost acoperite de acumulãri loessoide.
7. Câmpiile de glacis premoldav se mai numesc de platformã ºi sunt
localizate în sudul Podiºului Covurlui. Evoluþia regiunii dintre Siret ºi Prut începe
cu existenþa unei câmpii piemontane, ulterior terasatã ºi apoi glacisatã. Actuala
suprafaþã s-a definitivat în timpul Cuaternar Mediu ºi Superior. Exemplu Câmpia
Covurluiului cu „pietriºuri de Bãlãbãneºti” depuse de Paleosiret (V. Sficlea, 1960,
citat de Gr. Posea). Este acoperitã de depozite loessoide.
8. Câmpiile de glacis predobrogean au caracter piemontan de platformã ºi
sunt reprezentate de resturi ale unei câmpii care era extinsã în vestul Podiºului
Dobrogei de Sud. S-au format în timpul depunerii „Stratelor de Frãteºti” ºi a
„Stratelor de Mostiºtea”. În timpul formãrii teraselor 4 – 2 ale Dunãrii, fluviul a
erodat lateral-estic, detaºând câmpia de Dobrogea, prin procese de captare de tip
deversare, ºi a redus câmpul la niºte fâºii. Exemple: Câmpul Hagienilor ºi Câmpul
Nasul Mare.

Câmpiile de terase sunt formate prin eroziune lateralã fluviatilã în detrimentul

unui podiº. Cuprind ca tipuri: câmpii de terase, câmpii de terase cu nisipuri.
9. Câmpii de terase propriu-zise sunt cele care au fost create în detrimentul
podiºului. Exemple: Câmpia Olteniei (fãrã câmpiile piemontane vechi „getice”),
Câmpia Piteºtiului ºi cea mai mare parte a Câmpiei Tecuci.
10. Câmpiile de terase cu nisipuri apar ca subtipuri ale primelor în Câmpia
Olteniei.

Câmpii de subsidenþã
11. Câmpiile de subsidenþã sunt localizate la est de Argeº pânã la Siret sub
formã de areale largi sau înguste. Spre aceastã regiune subsidentã sunt atrase
toate râurile, de la est de Argeº, care aduc o cantitate imensã de aluviuni, pentru
a compensa miºcarea de lãsare permanentã. Râurile divagheazã puternic, iar pânza
freaticã este foarte aproape de suprafaþã (0,5 – 2 m) rezultând bãltiri ºi înmlãºtiniri
permanente. Arealele largi sunt: Câmpia Titu, Câmpia Sãratei ºi Câmpia Siretului;
fiind legate între ele de areale înguste, Câmpia Puchenilor ºi Câmpia Buzãului.
12. Câmpiile fluvio-lacustre dupã Gr.Posea (1987) provin din fostele bãlþi
ale Dunãrii, formate în timpul teraselor 2 – 4. Actual existã câmpii de tip „baltã”
în estul câmpiei, fiind de tipul fluvio-lacustru în formare. Aici amintim Balta
Ialomiþei ºi Balta Brãilei (dar acestea nu sunt încadrate strict în Câmpia Românã,
ci în Lunca Dunãrii).

În concluzie, câmpiile piemontane s-au format la contactul cu unitãþile de

piemont, ca o continuare a acestora (câmpii piemotane getice), sau detaºate de

28
 

Fig. 3. Harta depozitelor de suprafaþã (dupã Ana Conea ºi colab., 1963)

'
+

Fig. 4. Subunitãþile Câmpiei Române delimitate pe criteriul sedimentaro-genetic (depozitele dupã

hãrþi geologice sc. 1:200.000; regionarea dupã mai multe surse Coteþ, Posea, Posea ºi Badea,
Mihãilescu, Vâlsan ºi observaþii în teren)

!
 &
aria sursa de sedimente prin evoluþia ulterioarã (câmpii piemontane terminale ºi
prebalcanice).
În esenþã, genetic ºi dependente de depozitele cuaternare, în Câmpia Românã
se deosebesc:
- câmpii piemontane,
- câmpii de glacis,
- câmpii de terase,
- câmpii de subsidenþã,
- câmpii fluvio-lacustre actuale.

3.2. Relieful fluviatil

Relieful fluviatil specific câmpiilor este în principal rezultatul evoluþiei

reþelei hidrografice din timpul Cuaternarului ºi este reprezentat de: albii vechi
pãrãsite, terase, lunci ºi vãiugi, cu toate procesele ºi microformele asociate
acestora.
Relieful albiilor vechi, pãrãsite provin din evoluþia râurilor în Cuaternar,
având o densitate mai mare la est de Olt, dar cu diversificari semnificative
la est de Argeº, sub influenþa ariei de subsidenþã din nordul ºi nord-vestul
Câmpiei Române, spre Subcarpaþii de Curburã, Podiºul Moldovei ºi, parþial,
Podiºul Dobrogei. Aria subsidentã a Siretului inferior este ºi cauza reorientãrii
cursurilor râurilor de la est de Argeº spre est-nord-est. Astfel unele râuri
ºi-au pãrãsit cursul lãsând în relief microforme specifice acestor procese,
foarte evidente în relief; vãile largi fãrã scurgere actualã, precum ºi a celor
cu scurgere nesemnificativã sunt dovezi fie ale unor vechi cursuri parasite,
fie ale moºtenirii unui paleocurs cu o dinamicã mai activã decât a cursului
actual (vezi Calmãþuiul brãilean)
În literatura de specialitate (Vâlsan, Pop, Coteþ, Posea, Mihãilescu,
Valeria Velcea etc.) problema evoluþiei reþelei hidrografice a fost adesea
dezbãtutã, date fiind unele indicii în relieful actual al câmpiei ºi în direcþia
ºi orientarea cursurilor de ape.
Râurile mari, alohtone, din Câmpia Olteniei (Jiu ºi Olt) sunt particulare
în cadrul Câmpiei Române prin adâncirea lor ºi apoi a afluenþilor acestora în
funcþie de nivelul de bazã local. Jiul de exemplu, în câmpie, prezintã versantul
drept înãlþat cu 25-40 m (Mrazec, 1898)
Râurile din bazinul Argeºului au amprenta evoluþiei colectorului
principal-Argeºul. Astfel, se considerã cã actualul curs al Argeºului a fost
influenþat de aria de subsidenþã, iar fostele albii ale acestui râu sunt actualele
vãi ale Teleormanului superior (din bazinul Vedea), Dâmbovnicului ºi
Neajlovului (fig. 5).
Dâmboviþa prezintã o serie de vãi pãrãsite; în timp acest râu a curs spre
Gãeºti ºi pe actualele vãi ale Colentinei, Ilfovului inferior ºi Ciorogârlei.
Bazinul Ialomiþa prezintã râuri cu dese schimbãri de albii, cu relief
fluviatil variat, cele mai controversate fiind Ialomiþa ºi apoi Prahova. Ialomiþa
este râul cu cele mai multe schimbãri de cursuri, pe actualele vãiale
Snagovului, Þuianca, Bãlteni, Vlãsia, Cociovaliºtea, suferind chiar o captare
în regiunea Dridu – Fierbinþi (dupã Gr. Posea - 1997).

31
+
Prahova ieºind din Subcarpaþi a oscilat pe mai multe albii-vãi pe conul
de dejecþie în cadrul fostului golf al Ploieºtilor (de ex., valea Dâmbului).
Dupã Emm de Martonne Prahova a curs un timp prin înºeuarea de la
Mislea-Podeni spre rãsãrit, un timp orientându-se spre Ialomiþa pe actualul
curs al Cricovului Dulce (Niculescu, 1984) In prezent, la sud de Câmpina ºi
pânã la Filipeºti ºi chiar aval de Ploieºti, albia Prahovei se despleteºte, în
depozite fine se anastomozeazã, lunca inundabilã depãºind 1- 1,5 km. De la
Puchenii Mari, râul îºi schimbã direcþia de la nord-sud la cea vest–est,
meandreazã, intrând în zona de subsidenþã.
Din bazinul Buzãului, colectorul principal a avut o evoluþie holocenã,
chiar ºi în timp istoric, foarte dinamicã; acesta a curs pe o serie de trasee în
timp scurt spre Bãrãganul Central pe actualele vãi ale Sãratei, Strachinei ºi
Cãlmãþuiului de Buzãu; ulterior a curs pe o fostã vale a Râmnicului Sãrat
(Gr.Posea, 1997).
Râmnicul Sãrat s-a deplasat spre stânga curgând peste diferite limanuri.
Formarea ºi evoluþia Dunãrii au fost mult mai complexe, dependente de
tectonicã ºi evoluþia generalã a câmpiei în Cuaternar (în vol II al acestei
lucrari).
Sistemele de terase în Câmpia Românã sunt definite pe baza
particularitãþilor râurilor cu izvoare în Carpaþi, Subcarpaþi sau Piemont la
care se adaugã neotectonica, particularitãþi ce se regãsesc în variaþiile de
debit lichid ºi solid, în panta ºi în variaþiile nivelelor de bazã, toate impunând
succesiunea eroziune-acumulare ºi deci formarea unui anumit numar de terase.
In general, se acceptã existenþa unor sisteme de terase getice ºi carpatice,
pentru râurile tributare Dunãrii ºi sistemul de terase al Dunãrii. O situaþie
aparte prezintã sistemul de terase al Argeºului inferior.

Fig. 5. Vechi trasee ale reþelei hidrografice – (dupã Posea, Coteþ, Vâlsan ºi observaþii în
teren)

!
 &
Toate terasele prezintã o structurã alcãtuitã din douã strate: unul bazal
grosier cu pietriºuri; altul terminal fin cu nisipuri prãfoase ºi aluviuni noi
(Liteanu – 1956; Slãvoacã ºi Oporan – 1963; Popp – 1972; Posea – 1984).
Originea teraselor este diferitã: terasele sãpate în Câmpia Olteniei ºi cele din
Sectorul Central sunt neotectonice legate de ridicãrile din Piemontul Getic;
terasele din Câmpia Burnasului ºi o parte din cele din Bãrãgan sunt datorate
reflexului miºcãrilor de înãlþare din aria nord-bulgarã ºi sud-dobrogeanã;
cele sãpate la contactul cu Subcarpaþii Curburii ºi Podiºul Moldovei au fost
influenþate de miºcãrile tectonice din aceste unitãþi, pe de o parte, ºi de
subsidenþa din câmpie, pe de altã parte. Excepþie faþã de aceste sisteme sunt
Ialomiþa ºi Cãlmãþuiul de Buzãu în Bãrãgan, unde au reuºit sã sape o singura
terasã sigurã.
Sistemul de terase dunãrean este compus din cinci trepte de bazã,
rezultate din analiza forajelor de cãtre E. Liteanu ºi C. Ghenea în 1966, N.
Popp, 1970 dar ºi de Brandabur, 1971. Aceste trepte prezintã local unele
multiplicãri datorate: acoperiri depozitelor de terasã cu nisipuri sau cu depozite
loessoide nisipo-argiloase; datoritã îndepãrtãri acestor depozite de eroziunea
pluvialã; datoritã unor deformãri tectonice locale; ºi devierii fluviului spre
sud, uneori foarte bruscã, de cãtre aluviunile aduse de râurile carpatice. Cele
cinci trepte de terasã sunt:
- terasa 5 (75 – 110 m) cea mai înaltã se întinde pânã la Olt ºi este
prima terasã tãiatã de Dunãre sub nivelul piemontan;
- terasa 4 (45 – 50 m) este cunoscutã sub denumirea de „terasa Greaca”
ºi se exinde pânã la Mostiºtea, este acoperitã de o serie de depozite loessoide
de 28 m grosime ºi scad la est de Argeº la 9 m grosime;
- terasa 3 (20 – 40 m) apare la est de Argeº pânã la Mostiºtea;
- terasa 2 (18 – 20 m) avanseazã pânã la Gãlãþui ºi fragmetar pânã la
valea Jegãlia, în trecut aceastã treaptã înainta pânã în estul Câmpiei Brãilei
actual podul fiind fosilizat de depozite loessoide (Gr. Posea – 1997);
- terasa 1 (5 – 7 m) se extinde de la Argeº pânã la gura de vãrsare a
Ialomiþei (Geografia vãii Dunãrii româneºti, 1969).
Sistemul getic de terase aparþine râurilor care traverseazã Piemontul
Getic (Olt, Jiu, Argeº ºi Dâmboviþa), prezintã tot cinci trepte racordate cu
cele ale Dunãrii. Treptele Argeºului ºi Dâmboviþei au o serie de particularitãþi.
Terasele Argesului se desfãºoarã în evantai ºi creeazã Câmpia de terase a
Piteºtiului, toate se pierd ºi sunt fosilizate sub propriile aluviuni în sudul
aceste câmpii – linia Negraºi (Gr. Posea, 1984). Terasele din sistemul getic
de pe Dâmboviþa se desfãºoarã numai pe dreapta râului ºi au fost creeate în
perioada scurgerii sale spre Gãeºti.
Sistemul subcarpatic de terase aparþine râurilor care traverseazã
Subcarpaþii Curburii, prezintã 3 trepte ºi se pierd în câmpia de subsidenþã.
Are unele particularitãþi în sensul cã: la nord-vest de Târgoviºte este localizatã
fragmentar treapta 4; iar în câmpiile de glacis dintre Teleajen (mai ales
Buzãu) ºi Trotuº sunt identificate chiar 5 trepte.
Sistemul de terase al Argeºului Inferior este prezent în câmpiile Gãvanu,
Vlãsia ºi o parte din Mostiºtea. Aici sunt cartate patru trepte racordate cu
terasele Dunãrii. Terasa 4 se extinde din nord-vestul Bucureºtiului, trece pe
stânga Dâmboviþei cãtre Pasãrea ºi apoi spre Dunãre. Aici se distinge
subsistemul Neajlovului cu trei nivele desprinse de sub nivelul liniei Negraºi.

33
 +

34
Fig. 6. Terasele Dunãrii în aval de confluenþa cu Oltul (dupã Geografia Vãii Dunãrii
româneºti, 1969, observaþii ºi cartãri în teren)
 &
Luncile
Luncile sunt cele mai noi forme de relief a cãror evoluþie începe în
timpul Holocen. Luncile deþin 60 – 90% în complexul reliefului de vale ºi
sunt grupate dupã râruile care le-au creat: luncile marilor râuri ºi luncile
râurilor mici.
Luncile marilor râuri sunt foarte bine dezvoltate ºi sunt localizate în
lungul Dunãrii, Jiului, Oltului, Argeºului, Dâmboviþei, Ialomiþei, Buzãului,
Siretului ºi Prutului. Luncile au maluri bine marcate, înalte ºi abrupte adesea.
Maluri evazate sunt specifice râurilor care trec prin arealul de subsidenþã ºi
mai rar celor care ies din Subcarpaþii Curburii.
Lãþimea luncilor variazã în funcþie de mãrimea râurilor ºi în funcþie de
unitatea de câmpie ºi structurile traversate. Mãrimea râului impune lãþimea
luncii care este între 2 – 5 km în lungul râurilor interne ºi 8 – 10 km în
lungul Dunãrii. În funcþie de unitatea de câmpie sau structurile pe care le
traverseazã râurile, luncile se pot mãrii, de exemplu în unitãþile câmpiei de
subsideþã, sau se pot micºora, de exemplu când râurile traverseazã unele
boltiri anticlinale ascunse sub depozitele cuaternare. In lungul Prahovei, lunca
dispare în regiunea Tinosu, deoarece traverseazã un pinten dur din terasa trei.
Cert este cã lãþimea luncilor creºte din amonte spre avale.
Aluviunile din luncã oscileazã ca grosime între 20 – 40 m pe Prut, Siret
ºi Buzãu ajungând pânã la 60 m pe Dunãre, iar pe restul râurilor variazã între
5 si 10 m.
Se remarcã trei tipuri distincte de lunci, fãrã a lua în discuþie Lunca
Dunãrii care este o unitate separatã. Pornind de la particularitãþile generale
hidromorfologice ale luncii unor râuri, Gr .Posea deosebeste mai multe tipuri
de lunci, care pot fi urmãrite ºi la alte râuri din Campia Românã. Amintim
faptul cã aceste particularitãþi sunt rezultatul evoluþiei recente a râului datoritã
dinamicii albiei în relaþie cu condiþiile neotectonice, petrografice, structurale,
biopedogeografice, climatice.
Aceste tipuri sunt specifice râurilor, respectiv, bazinelor hidrografice
alohtone, deosebindu-se: luncile de tip Argeº, luncile de tip Prahova, luncile
de tip Siret – Prut ºi un tip intermediar Ialomiþa.
Luncile de tip Jiu-Olt- Argeº ating o lãþime de 3 pânã la 6 km ºi sunt
specifice ºi râurilor Jiu, Olt ºi Dâmboviþa (numai în Câmpia Târgoviºtei); se
extind de o parte ºi de alta a râurilor; au o serie de cursuri paralele prin
luncã: Jieþ, Sâiul, Sabarul (în lunca Argeºului) ºi Satului; tot în luncã prezintã
o serie de grinduri înalte cu aºezãri omeneºti.
Luncile de tip Prahova sunt caracteristice râurilor (Prahova, Teleajen,
Râmnic, Putna) cu bazine extinse în Carpaþii Fliºului; acestea sunt înãlþate de
aluviunile cãrate ºi sunt total inundabile; râurile au despletiri ºi divagãri
chiar în câmpiile piemontane ºi mai ales în arealele subsidente; pe Prahova
sunt pâraie care se desprind din râu ºi pãrãsesc lunca.
Luncile de tip Siret – Prut sunt caracterizate printr-o lãrgire bruscã spre
vãrsare datoritã existenþei ariei de subsidenþã care atinge un maxim de lãsare
a terenului.
Tipul intermediar al Ialomiþei este caracterizat prin douã tipuri distincte
de luncã: una în lungul cursului mijlociu, Câmpia Târgoviºtei, cu aceleaºi
însuºiri cu ale luncii Dâmbiviþei (pârâul paralel este Pârscov); ºi alta în
lungul cursului inferior, Câmpia Vlãsiei, unde lunca este de tip „teras㔠în
care râul s-a adâncit sub formã de ºanþ cu maluri de 4 pânã la 6 m înalþime;

35
+

Fig. 7. Harta proceselor geomorfologice actuale (dupã Badea ºi colab., 1983)

I. Etajul munþilor: 1, Procese crionivale, eoliene ºi de ºiroire; 2, procese fluvio-torenþiaie, prãbuºiri
ºi rostogoliri; 3, procese fluvio-torenþiale, alunecãri, curgeri de noroi, II. Etajul dealurilor ºi
podiºurilor: 4, eroziune în suprafaþã ºi ravenare, asociate cu deplasãri în masã (a, intense;
b, moderate); 5, ravenare ºi eroziune în suprafaþã asociate cu deplasãri în masã (a, intense; b,
moderate); 6, deplasãri în masã asociate cu ravenãri eroziune în suprafaþã (a, intense; b, moderate);
7, eroziune în suprafaþã, slabã ºi moderatã, numai în limitele vãilor. III. Etajul câmpiilor, podiºurilor
joase ºi al depresiunilor nefragmentate: 8, eroziune în suprafaþã, ravenare, asociate cu sufoziune:
intense (a); moderate (b); 9. Eroziune în suprafaþã, asociatã cu sufoziune: intense (a); moderate (b);
10, tasare ºi sufoziune (a), asociatã cu eroziune slabã în limitele vãilor (b); 11, acumulare coluvialã,
proluvialã ºi aluvialã; 12, acumulare fluvialã (a), fluvialã, mineralã ºi biogenã (b); 13, acumulare
fluvialã la viituri excepþionale, cu stagnãri locale ale apei; 14, deflaþie ºi acumulare eolianã; 15,
disoluþia rocilor carbonatate; 16, disoluþia sãrii; 17, abraziune; 18, acumulare litoralã.

36
 &
iar în Câmpia Bãrãganului râul apare ca un culoar asimetric cu malul drept
abrupt (Gr.Posea, 1997).
Luncile râurilor mici sunt caracteristice râurilor cu izvoare în câmpie (râuri
autohtone). Au maluri meandrate cu concavitãþi despãrþite de piscuri ºi popine.
Cele mai multe prezintã la confluenþã guri transformate în limanuri. Sunt prezente
douã tipuri: tipul Colentina – Mostiºtea, tipul Cãlmãþuiul de Buzãu.
Luncile de tip Colentina – Mostiºtea sunt caracterizate prin laþimi mici
de 0,1 – 2 km, aluviuni reduse, baraje transversale, iazuri, popine, maluri
concave ºi piscuri. Luncile de tip Cãlmãþuiul de Buzãu sunt formate de râuri
cu caracter semipermanent, cu lãþimi mari. Morfologia luncii tradeazã geneza
ei de cãtre un alt râu, cu caracteristici hidrogeomorfologice mai active decât
cele actuale. Deci luncile sunt în general lunci moºtenite.
Vãiugile
Sunt reduse ca dimensiuni, au caracter temporar ºi apect transversal
concav, iar versanþii sunt evazaþi peste câmp. Sunt localizate în special în
câmpiile din Sectorul Central, Câmpia Vlãsiei, Covurlui, în câmpiile de glacis.
In cursul inferior aceste vãiugi se pot adânci , iar uneori gura de vãrsare este
baratã formând limanuri ca în Câmpia Covurlui. Unele vãiugi din câmpiile
de glacis se evazeazã ºi dispar pe conurile de dejecþie. În partea Bãrãganului
au caracter endoreic ºi sunt foarte rare, iar în Câmpia Olteniei apar sporadic.

3.3. Procese ºi forme geomorfologice actuale

Relieful actual se suprapune peste cel mediu ºi major fiind creat prin procese
de eroziune fluvialã, procese de tasare ºi sufoziune sau prin acþiuni antropice
(Grecu ºi colab., 2006). Acesta se poate împãrþi în trei categorii: relieful luncilor,
al podurilor de terase ºi câmpurilor ºi relieful antropic.
Relieful minor al luncilor
Relieful luncilor este rezultatul proceselor de eroziune fluvialã ºi a acþiunii
pânzei freatice foarte aproape de suprafaþã. Se disting o serie de forme: grinduri,
microdepresiuni cu exces de umiditate ºi chiar bãltiri ale pânzei freatice, cursuri
ºi meandre pãrãsite, popine, conuri de dejecþie ale unor râuri afluente, apariþia
dunelor pe grinduri, prãbuºiri de maluri ºi alunecãri de pe versanþi.
Relieful minor al podurilor de terasã ºi câmpurilor
Suprafeþele orizontale sau cvasiorizontale au favorizat procesele de tasare
ºi sufoziune în masa depozitelor loessoide ºi a celor de loess. Suprafeþele
înclinate favorizeazã procesele de eroziune pluvialã ºi în suprafaþã a
organismelor torenþiale. Caracteristice sunt de asemenea procesele eoliene,
de acumulare a nisipului sub formã de dune.
În urma proceselor de eroziune apar: urme de vãi colmatate ºi pãrãsite (în
cadrul Câmpiei piemontane a Râmnicului, albia Dâmboviþei la est de Lunguleþu),
torenþi, ravene, ogaºe pe frunþile teraselor cu pantã accentuatã.
În urma proceselor tasare ºi sufoziune, la care se adaugã procese de
pluviodenudare ºi eroziune eolianã, în masa loessului ºi a depozitelor loessoide
apar: crovuri, gãvane ºi padine; mai dese sunt în Câmpia Burnas, pe terasele
Dunãrii, în Câmpia Iminogului, Câmpia Gãvanu – Burdea, în unele pãrþi ale
Câmpiei Vlãsia ºi Mostiºtea ºi în Câmpia Bãrãgan. Aici prin procesul de argilizare
a loessului sau depozitelor loessoide, sau prin antrenarea pânzei freatice spre
suprafaþã, aceste depresiuni menþin apa rezultând mlaºtini, bãltiri ºi chiar lacuri
de crov (fig. 8).

37
+

Fig. 8. Complexitatea reliefului de crovuri în Câmpia Românã (Câmpul Ciornulesei)

Prin procese de acumulare a nisipului sub formã de dune apare relieful de

dune specific luncilor ºi teraselor din Câmpia Olteniei (în lungul Dunãrii ºi Jiului),
în Câmpia Bãrãganului (în lungul Ialomiþei, Cãlmãþuiului de Buzãu ºi Buzãului)
ºi pe terasele din stânga râului Bârlad la Hanul Conachi. Acestea au fost fixate cu
ajutorul vegetaþiei sau nivelate pe mari suprafeþe, irigate ºi cultivate cu viþã-de-vie.

Relieful antropic
Este creat de om prin acþiunile sale. ªi aici se disting douã categorii: relieful
creat în perioada anticã ºi medievalã, ºi cel creat în perioada actualã.
Cel creat în perioada anticã ºi medievalã este reprezentat prin: valurile de
pãmânt care apãrau satele ºi cetãþile situate de obicei în lungul râurilor; celebra
„brazdã a lui Novac” – un val de pãmânt imens care se întinde din Oltenia pânã în
Dobrogea, datat în perioada lui Constantin cel Mare; urme de cetãþi; gorgane,
tumuli sau movile de pãmânt care erau folosite ca necropole sau puncte de pazã,
datate din perioada dacicã ºi a popoarelor migratoare.
Relieful creat recent este prezent în câmpie prin: diguri în cadrul luncilor,
baraje transversale pe râuri rezultând apariþia lacurilor antropice, iazuri, desecãri,
deblee, ramblee, terasãri ale malurilor ºi versanþilor, nivelãri ale crovurilor ºi
dunelor.

38
39
Fig. 8A. Complexitatea reliefului de albie pe Siret (arii neotectonice) (dupã Google)
&
 +

40
Fig. 8B. Complexitatea reliefului de albie pe Câlniºtea (arii neotectonice) (dupã Google)
 &
4. Clima

4.1. Factorii genetici ai climei

Principalii factori sunt: radiaþia solarã, circulaþia generalã a atmosferei ºi

suprafaþa activã. Dar cele mai importante caracteristici ale climei sunt determinate
de aºezarea geograficã, de structura suprafeþei active, de variabilitatea neperiodicã
a climei ºi de impactul antropic asupra ei.
Aºezarea geograficã a Câmpiei Române impune trei elemente definitorii:
aºezarea în cadrul Depresiunii Carpato-Balcanice, barajul orografic al Carpaþilor
ºi influenþa Dunãrii (Octavia Bogdan, 1999). Situatã în sudul þãrii cu o dezvoltare
longitudinalã clima este temperat-continentalã cu douã mari influenþe:
submediteraneanã în sud-vest ºi continental-excesivã în est. Intre aceste douã
sectoare se interpune o regiune de tranziþie unde se observã o trecere între cele
douã tipuri de influenþe. În cadrul Depresiunii Carpato – Balcanice Câmpia
Românã este situatã la nord de Dunãre ocupând treapta cea mai joasã. Forma
câmpiei, „fund de sac”, permite pãtrunderea în timpul iernii a maselor de aer
polare (arctice) iar în timpul verii a maselor de aer tropical. Înconjuratã de altitudini
care cresc treptat pânã la peste 2 000 m atât în nord (spre Carpaþi) cât ºi în sud
(spre Balcani), aceste mase pot staþiona în cadrul câmpiei ºi favorizeazã dezvoltarea
unor procese climatice în funcþie de structura suprafeþei active. Barajul orografic
al Carpaþilor influenþeazã clima câmpiei prin: accentuarea continentalismului de
la vest spre est, foehnizarea aerului (în regiunea Curburii) ºi prin torsionarea
maselor de aer din nord-nord-est spre vest ºi sud-est. Aceastã torsionare a maselor
face ca în sectorul central al câmpie sã se interfereze masele de aer care au circulaþie
est-vest (din regiunea de curburã carpaticã), cu cele care au circulaþie vest-est
(din regiune curburii Carpato – Balcanice). Culoarul asimetric al Dunãrii care
prezintã un mal abrupt (spre bulgari) ºi un mal mai lin spre Câmpia Românã face
ca influenþa acestei mari întinderi de apã sã se reverse mai mult spre nord. Aceste
influenþe se resimt în luncã, pe treptele de terasã ºi în interiorul câmpurilor pânã
la câþiva kilometri.
Structura suprafeþei active se remarcã prin forma generalã a reliefului
„amfiteatru” (Octavia Bogdan, 1999) cu largã deschidere spre sud-est rezultând o
bunã distribuþie zonalã a tuturor elementelor meteorologice. Lipsa obstacolelor
majore se reflectã în dinamica ºi simultaneitatea proceselor meteorologice pe tot
teritoriul. Prezenþa alternanþelor câmpuri cultivate – pãduri aduce schimbãri termice
locale în interiorul câmpiei. Fragmentarea mare datã de prezenþa culoarelor de
vale a unor mari artere hidrografice, impune canalizarea maselor de aer dar ºi
umezirea localã a teritoriilor din apropiere. Dunele ºi crovurile introduc ºi ele
contraste termice locale rezultând topoclimate specifice.
Impactul antropic asupra peisajului natural al Câmpiei Române impune
schimbãri ale parametrilor meteorologici locali. Aici se remarcã: netezirea dunelor,
estomparea ºi desecarea crovurilor, canalele de irigaþii, îndiguirile, lacurile de
baraj, iazurile, heleºteele, arealele construite (urbane sau rurale). Toate influenþeazã
parametrii locali ai climei prin: accentuarea fenomenelor de uscãciune ºi moderarea
temperaturilor rezultând un topoclimat specific antropic sau antropizat.

41
+
4.2. Temperatura medie anualã

Temperatura medie anualã scade de la sud spre nord cu un grad Celsius

odatã cu creºterea altitudinii. Astfel în sud temperatura medie anualã a aerului
este de 11°C, iar temperatura medie anualã a solului este de 13°C. Spre nord se
remarcã o regiune caldã în apropierea Subcarpaþilor Curburii datoritã efectelor
de foehn. În anii în care predominã masele de aer tropical temperatura medie a
aerului creºte la 12°C, iar cea a solului ajunge la 15°C. În anii în care predominã
advecþia maselor de aer rece-polar temperatura medie scade la 8 – 9°C în aer ºi la
11 – 12°C la nivelul solului.
Temperatura medie a lunii ianuarie, cea mai rece lunã din an, este cu 1 –
2°C mai mare în aer decât la nivelul solului de unde rezultã inversiuni termice
zilnice. Astfel în aer temperatura medie anualã a lunii ianuarie este de -2 – -3°C,
iar la nivelul solului temperatura medie anualã a lunii ianuarie scade la -3 – -4°C.
În Câmpia Românã se remarcã douã regiuni în care temperatura medie anualã a
lunii ianuarie este mai accentuatã: mai rece în regiunea Bãrãganului (-4°C în aer
ºi -5°C la nivelul solului) ºi alta mai caldã în regiunea Bucureºtiului (-2°C în aer
ºi -3°C la nivelul solului). În cazul ultimei regiuni se remarcã topoclimatul urban
de adãpost (fig. 9).
Temperatura minimã absolutã în Câmpia Românã este dependentã de
fluctuaþiile maselor de aer rece continental ºi polar (arctic). Aceste temperaturi
sunt evenimente care subliniazã unele rãciri masive ale aerului. Temperaturile
minime absolute în câmpie au coborât frecvent sub 30°C. În general în câmpie se
remarcã o regiune puternic afectatã de rãciri masive (în sectorul central vestic Jiu
– Vedea) ºi alte puncte în estul câmpiei unde s-au înregistrat temperaturi minime
absolute. Temperatura minimã absolutã a aerului în Câmpia Românã este de
-35,5°C înregistratã la Craiova pe 25 ianuarie 1963; tot acum la nivelul solului
s-a înregistrat o temperaturã de -41,7°C care este asemãnãtoare cu cea a regiunilor
polare.
Îngheþul este cel mai caracteristic fenomen de iarnã. Acesta provoacã bruma,
chiciura, poleiul, ninsoarea ºi stratul de zãpadã. Durata medie a intervalului fãrã
îngheþ este de 200 – 220 zile. Durata medie a intervalului cu posibil îngheþ variazã
între 145 ºi 175 zile. Durata medie a intervalului cu îngheþ oscileazã între 90 ºi
100 de zile.
Temperatura medie anualã a lunii iulie, cea mai caldã lunã a anului, este
influenþatã de advecþia aerului fierbinte tropical-continental venit din sud ºi
sud-vest. Mediile termice ale aerului scad de la sud spre nord odatã cu creºterea
altitudinilor de la peste 23°C în partea sudicã la 21°C la contactul cu unitãþile
înalte. La nivelul solului mediile sunt mai mari cu 6°C.
Temperatura maximã absolutã apare din cauza stagnãrii aerului fierbinte
tropical. Maxima termicã absolutã a þãrii s-a înregistrat în Câmpia Românã la
Staþia meteorologicã Ion Sion (Brãila), pe nisipurile Ialomiþei, ºi a fost de +44,5°C
la 10 august 1951. La nivelul solului maxima termicã la aceeaºi datã a fost de
74,7°C în Bãrãgan la staþia meteorologicã Griviþa.

42
 &

Fig. 9. CÂMPIA ROMÂNÃ: A - Temperatura medie anualã: 1, a aerului; 2, pe suprafaþa

solului; 3, staþii meteorologice; 4, limita câmpiei; B: a, Variaþia în cursul anului a valorilor
medii lunare ale temperaturii aerului: 1, cea mai micã medie; 2, media multianualã; 3, cea mai
mare medie; 4, media lunarã pe suprafaþa solului; b, Temperatura medie anualã a aerului ºi
pe suprafaþa solului; 5, cea mai micã medie; 6, media multianualã; 7, cea mai mare medie
(dupã O. Bogdan, 1999).

43
+
4.3. Precipitaþiile atmosferice

Precipitaþiile produse în Câmpia Românã sunt influenþate de barajul orografic

al Carpaþilor ºi de unele condiþii locale. Astfel cantitatea medie scade de la vest,
unde depãºeºte 650 mm/an, spre est, unde scade la 450 mm/an, ºi nord-est, unde
atinge doar 400 mm/an. Se remarcã sectorul central (Olt – Argeº), împrejurimile
capitalei ºi Bãrãganul Central (Griviþa – Iazu) unde cantitatea medie oscileazã
între 500-600 mm/an ºi contactul cu Subcarpaþii Curburii afectat de fenomene de
foehn unde cantitatea scade sub 500 mm/an (fig. 10).
În timpul anului se produce un maxim vara când cantitatea medie a
precipitaþiilor ajunge la 100 mm ºi un alt maxim se produce în sud-vest la sfârºitul
toamnei – începtul iernii cu peste 50 mm. În 24 de ore cantitatea de precipitaþii
poate depãºi 100 mm, acestea având caracter torenþial (ploi de convecþie, ploi
frontale, ciclonice). Maximul absolut în 24 de ore s-a înregistrat la Ciupercenii
Vechi (Câmpia Olteniei) în data de 26 iunie 1925 când au cãzut 348,9 mm.
În anii ploioºi totalul cantitãþilor medii ale precipitaþiilor se dubleazã ajungând
la valoarea celor de pe înãlþimile Carpaþilor (1 000 – 1 200 mm/an). Anii cei mai
ploioºi au fost determinaþi de activitãþi ciclonale intense: 1969, 1973, 1975. Anii
secetoºi sunt determinaþi de activitãþi anticiclonale (1938, 1945, 1946) care
provoacã o lipsã acutã de precipitaþii. Acum cantitatea de precipitaþii scade la
jumãtate ajungând la 250 – 300 mm/an. Aceºti ani pot avea caracter de hazarde
climatice.
Fenomene de risc climatic sunt furtunile cu grindinã care în Câmpia Românã
variazã de la est, unde au o medie de 0,5 zile/an, spre vest, unde au o medie de 2
zile/an. Maximul anual cu grindinã sunt 5 – 7 zile la vest de Argeº ºi 4 – 5 zile la
est de acest râu.
În Câmpia Românã primul strat de zãpadã apare la sfârºitul lunii noiembrie
începutul lunii decembrie, iar ultimul strat este pe la jumãtatea lunii martie. Acest
interval de timp de aproximativ 100 de zile nu prezintã un strat continuu de zãpadã.

4.4. Vântul

În Câmpia Românã vânturile au direcþii, frecvenþe ºi viteze diferite fiind

influenþate de barajul orografic ºi curbura arcului carpatic dar ºi de unele condiþii
locale. Aici se disting sectoare cu vânturi care au direcþii predominante: I. Câmpia
Olteniei pânã la Jiu cu direcþie vest ºi nord-vest; II. Jiu – Argeº aici direcþiile
vânturilor predominante sunt vest, est ºi nord-est; III. la est de Argeº pânã la
meridianul localitãþii Griviþa cu direcþie nord-est ºi sud-est; IV. Bãrãganul de Est
cu bãlþile Dunãrii aici vânturile au direcþie nord ºi rar nord-est; V. Culoarul Dunãrii
cu direcþie vest ºi est pânã la confluenþa cu Argeº, iar la est de aceastã confluenþã
au direcþii nord-est ºi sud-vest; VI. În cadrul câmpiilor piemontane unde vânturile
sunt canalizate pe vãile râurilor.
În Câmpia Românã se înregistreazã ºi zile cu calm atmosferic. Numãrul
acestor zile scade de la vest de Argeº unde acþioneazã barajul orografic spre est.
Cel mai mare numãr de zile cu calm atmosferic se înregistreazã toamna (când
predominã activitatea anticiclonalã), iar cel mai mic numãr de zile are loc primãvara
(când se schimbã sensul circulaþiei). Cele mai mari viteze al vântului (peste 4 m/

44
 

Fig. 10. CÂMPIA ROMÂNA: A, Precipitaþiile atmosferice: 1, mediile multianuale; 2, mediile

semestrului cald; 3, limita câmpiei, 4, cantitatea maximã absolutã de precipitaþii în 24 ore
din Câmpia Românã, 5, Idem din Bãrãgan; 6, staþii meteorologice; cantitatea de precipitaþii
la staþii: 7, media anualã; 8, media semestrului cald; 9, maxima în 24 ore; 10, media
maximului pluviometric anual (iunie); B, variaþia în cursul anului a cantitãþilor de precipitaþii:
1, medii lunare; 2, maximele lunare în 24 ore (dupã O. Bogdan, 1999).

"#
+
s) sunt înregistrate la staþiile din Bãrãgan, iar cele mai mici (sub 3 m/s) la staþiile
din Câmpia Olteniei.
Riscurile eoliene sunt reprezentate de vânturile care bat cu peste 11 m/s
(40 km/h) ºi provoacã pagube. Aceste vânturi apar rar ºi se formeazã din cauza
contrastelor termo-barice dintre formaþiunile ciclonale ºi cele anticiclonale. În
Câmpia Românã vânturile tari se produc din cauza existenþei ciclonilor
mediteraneeni pontici; a perturbaþiilor din perioadele de tranziþie când se schimbã
sensul circulaþiei generale a atmosferei; a pasajelor de fronturi reci; a barierei
orografice care desparte douã mari sisteme barice – aria anticilonalã din est ºi
nord-est ºi aria depresionarã din vest ºi sud-vest; dar ºi din cauza interferenþei a
celor douã tipuri de mase de aer cu caracteristici diferite – calde (tropicale) ºi reci
(polaro-arctice). În timpul unui an frecvenþa vânturilor tari creºte din varã spre
iarnã ºi sfârºitul iernii începutul primãverii când atinge maximul frecvenþelor.

5. Apele

Apele din Câmpia Românã sunt puternic influenþate de particularitãþile

reliefului, geologiei, hidrogeologiei ºi climei, ca urmare a poziþiei geografice
a câmpiei.
În Câmpia Românã existã, din punct de vedere hidrografic, ape subterane
ºi ape de suprafaþã. Apele subterane sunt pânzele freatice cantonate la suprafaþã
ºi cele acvifere, de adâncime, cantonate între douã straturi impermeabile.
Apele de suprafaþã sunt râurile grupate în sisteme hidrografice (alohtone
ºi autohtone), al cãror colector unic este Dunãrea, precum ºi lacurile naturale
ºi antropice.
Spre est, Câmpia Românã prezintã un caracter semiendoreic fãrã scurgere
la suprafaþã, dar cu drenaj subteran.

5.1. Apele subterane

Apele subterane sunt cantonate în pãtura sedimentarã cu strate permeabile

ºi impermeabile.
Pânzele freatice
Pânzele freatice sunt situate spre suprafaþã ºi prezintã grosimi de câþiva zeci
de metri. Cantonate în depozite formate din loessuri, diverse nisipuri (nisipuri
argiloase, argile nisipoase), pietriºuri cu lentile de argilã, au adâncimi diferite (de
la 0,5 la peste 20 m) ºi o mineralizare de 1 – 3 gr/l. Debitele acestor pânze prezintã
fluctuaþii influenþate de condiþiile climatice cu caracter de ariditate. Variaþia
debitelor poate fi pusã ºi pe seama consumului populaþiei, în industrie ºi în irigaþii.
Pânzele freatice au o serie de particularitãþi în funcþie adâncimi ºi locul în care
sunt cantonate.
La vest de Olt (în Câmpia Olteniei) stratul freatic este cantonat la baza
teraselor înalte ale Dunãrii la adâncimi de peste 10 m. Aici apar o serie de izvoare
la suprafaþã care genereazã pârâuri autohtone. Pânzele freatice mai apar în cadrul
teraselor medii ºi joase la adâncimi care variazã între 5 ºi 10 m. În cadrul acestor
terase apar unele variaþii impuse de existenþa dunelor (în spaþiul interdunar apar
chiar la suprafaþã ducând la bãltiri ºi exces de umiditate). În cadrul luncilor Dunãrii,

46
 &
Jiului ºi Oltului stratele freatice apar la adâncimi sub 2 m pânã la 0,5 m, fiind
influenþate de existenþa grindurilor unde adâncimea atinge 2 m.
Între Olt ºi Argeº (Sectorul Central) pânzele freatice prezintã douã situaþii:
unele sunt cantonate la baza depozitelor de terasã, iar altele pe câmpuri în Stratele
de Frãteºti. Cele din depozitele de terasã au adâncimi de 5 m iar celelalte au peste
20 m. Stratele cantonate în depozitele de Frãteºti prezintã debite mari (0,5 – 10 l/s),
acestea alimentând o serie de râuri (Teleorman, Cãlmãþui) ºi populaþia unor mari
oraºe din acest sector (fig. 11).
La est de Argeº pânzele freatice sunt cantonate la contactul cu Subcarpaþii
Curburii, în cadrul câmpiilor de subsidenþã ºi în cadrul stratelor de Frãteºti,
Colentina ºi Mostiºtea. Cele din regiunea de contact au orientare sud – sud-est,
au adâncimi de 10 pânã la 30 m, grosimi cuprinse între 5 ºi 15 m ºi debit bogat.
Stratele freatice din depozitele holocene care alcãtuiesc câmpiile de subsidenþã
au adâncimi sub 0,5 m, iar la precipitaþii bogate se creeazã exces de umiditate.
Cele cantonate în stratele de Frãteºti, Colentina ºi Mostiºtea prezintã adâncimi
care variazã între 10 m ºi culmineazã cu 60 m în Câmpul Hagienilor.

Stratele acvifere
Stratele acvifere sunt cele cuprinse între douã depozite impermeabile ºi se
mai numesc strate captive sau de adâncime. Depozitele pot fi argiloase, marnoase,
mio-pliocene ºi calcaroase mezozoice. Au caracter ascensional ºi artezian pe
alocuri. Cele mai importante sunt cele cantonate în stratele de Cândeºti deoarece
au debite bogate ºi sunt potabile. Arealul din nordul capitalei prezintã strate acvifere
cu caracter termal, mezotermal ºi ascensional fiind mineralizate (sulfuroase) ºi
folosite în balneoterapie.

5.2. Apele de suprafaþã

Sistemul de suprafaþã, format din râuri ºi lacuri, a luat naºtere treptat pe

mãsurã ce era exondatã Câmpia Românã de la vest spre est. În funcþie de mãrime
(în cazul lacurilor) ºi de locul izvoarelor (în cazul râurilor) acestea pot avea caracter
permanent, semipermanent sau temporar.

5.2.1. Râurile

Râurile s-au format pe mãsura exondãrii ºi deci apariþiei uscatului,

începând din Pleistocen. Ele s-au sculptat ºi adâncit în formaþiuni Romanian
superior ºi Cuaternar, suferind însã numeroase remanieri ºi modificãri de
curs pânã au ajuns în forma contemporanã, urmele unor prime albii de râu
fiind greu de identificat în relieful actual.
Astfel sistemul hidrografic al C.R. prezintã mai multe organisme care
au caractere, suprafeþe bazinale ºi scurgeri diferite. Dupã evoluþie ºi locul
izvoarelor râurile sunt împãrþite în douã mari grupe: râuri alohtone ºi râuri
autohtone; fiecare având câte douã subgrupe.
Aparþin bazinului hidrografic al Dunãrii ºi se varsã pe teritoriul þãrii noastre
în sectoarele de câmpie, al bãlþilor ºi sectorul maritim (Siretul). Debitul mediu

47
 +

"&
Fig. 11. Harta hidrogeologicã (dupã Liteanu ºi colab., 1969)
 &
lichid al Dunãrii este de 5 300 mc/s la Baziaº ºi peste 6 000 mc/s la Olteniþa, iar
cel solid este de 1 224 kg/s la Orºova ºi peste 1 700 kg/s la Olteniþa.
Râurile alohtone
Prezintã douã subgrupe: cele cu izvoare în Carpaþi ºi cele cu izvoare în
dealurile periferice ale câmpiei (fig. 12).
Din prima grupã (râuri cu izvoare în Carpaþi) fac parte marile râuri Jiu, Olt,
Argeº, Ialomiþa ºi Siret împreunã cu principalii lor afluenþi Olteþ, Dâmboviþa,
Prahova, Buzãu, Râmnicu Sãrat ºi Putna. În câmpie îºi dezvoltã cursul lor inferior.
Acestea sunt permanente având o scurgere bogatã în toate anotimpurile alimentatã
nivo-pluvial, pluvio-nival ºi pluvial. Debitele cele mai bogate sunt în aprilie ºi
mai iar cele mai mici sunt în septembrie ºi octombrie. Debitele medii multianuale
oscileazã între câþiva mc/s ºi peste 150 mc/s (Siret). În anii ploioºi debitele pot
ajunge de peste 10-16 ori mai mari decât media provocând viituri ºi inundaþii
catastrofale, iar în anii secetoºi pot sã scadã de 4 – 6 ori faþã de medie. Fenomenele
de îngheþ au frecvenþã mai mare în estul câmpiei ºi încep cu primele faze în
decembrie, ajungând la podul de gheaþã în ianuarie-februarie, dezgheþul total fiind
la jumãtatea lunii martie (Piºota, 2000).
A doua grupã (râuri cu izvoare în dealurile periferice câmpiei) cuprinde
patru subgrupe: râurile de la vest de Olt, râurile dintre Olt ºi Argeº-Dâmboviþa,
râurile care au izvoare în Subcarpaþii de Curburã ºi râurile din sudul Podiºului
Moldovei.
Râurile de la vest de Olt au lungimi sub 100 km în câmpie, bazine reduse,
iar albiile sunt înguste ºi meandrate. Strãbat Câmpia Olteniei ºi sunt: Blahniþa,
Drincea, Desnãþui ºi Teslui (afluent al Oltului).
Râurile dintre Olt ºi Argeº-Dâmboviþa sunt dominate de bazinul Vedei care
fragmenteazã interfluviul Olt – Argeº. Acest bazin este cel mai mare din acest
sector ºi cuprinde Vedea (colectorul principal) ºi cu cel mai mare afluent -
Teleormanul care au o lungime în cadrul câmpiei de peste 150 km. Alþi afluenþi ai
Vedei sunt: Vediþa ºi Cotmeana. Aceºtia împreunã cu afluenþii Argeºului au în
cadrul câmpiei lungimi care variazã de la câþiva kilometri la 30 km. Toate aceste
râuri dreneazã câmpiile Sectorului Central, au albii foarte puternic meandrate,
scurgere permanent㠖 Vedea ºi Teleorman – asiguratã de aportul subteran, sau
semipermanentã ºi chiar temporarã pentru celelalte râuri.
Râurile care izvorãsc din Subcarpaþii Curburii au lungimi variabile între
sub 10 km pânã la peste 80 km. Albiile sunt înguste ºi puternic meandrate mai
ales în sectoarele subsidente. Cele mai importante râuri sunt: Cricovul Dulce,
Cricovul Sãrat, Sãrata, Câlnãul ºi Milcovul.
Râurile care au izvoare în Podiºul Moldovei prezintã o lungime în câmpie
care este sub 50 km. Cele mai importante sunt Bârladul ºi Suhurlui. Luncile sunt
joase iar albiile sunt meandrate prezentând o serie de braþe pãrãsite.

Râurile autohtone
Râurile autohtone sunt în general scurte.
Râurile care au peste 40 km lungime sunt numeroase ºi au izvoare la contactul
dintre câmpie ºi unitãþile înalte. Cele mai importante sunt bazinele Cãlmãþuiul de
Teleorman, Dâmbovnic, Câlniºtea, Neajlov, Colentina, Mostiºtea sau Cãlmãþuiul
de Buzãu. Albiile lor sunt înguste, meandrate, iar la viituri acoperã cea mai mare

49
+
parte a luncilor. Aparte sunt sistemele hidrografice Mostiºtea ºi Cãlmãþuiul de
Buzãu. În primul caz afluenþii Mostiºtei provin din evoluþia crovurilor, iar cursurile
au fost transformate în iazuri ºi lacuri. Gura de vãrsare largã a fost creatã ºi sub
influenþa Dunãrii. În cazul Cãlmãþuiului de Buzãu moºteneºte vechea vale a
Buzãului ºi îºi are izvoarele în conul aluvial al acestuia. Are caracter temporar
alimentându-se numai din precipitaþii.
Râurile care au sub 40 km lungime aparþin celor mai recente generaþii fiind
foste albii pãrãsite ale unor râuri mari sau vãi provenite din evoluþia proceselor de
tasare ºi sufoziune. Au caracter temporar, fãrã alimentare subteranã, prezentând
sectoare mlãºtinoase.

5.2.2. Lacurile

Câmpia Românã este unitatea geograficã care are cel mai mare numãr de
lacuri ce au cuvete de origini diferite. Repartiþia lor nu este uniformã fiind localizate
în vãile principalelor râuri, în vãile râurilor secundare ºi pe câmpurile cu loessuri
ºi depozite loessoide.
Lacurile au rezultat în urma proceselor naturale ºi în urma intervenþiei
antropice, iar dupã genezã ele sunt grupate în: lacuri naturale ºi antropice. Prezintã
o serie de particularitãþi în ceea ce priveºte mãrimea, starea lor ºi conþinutul chimic
al apelor în funcþie de condiþiile climatice ºi amplasarea lor.

Lacurile naturale
Sunt cele care provin din procese fluviatile, din tasare ºi sufoziune. Ca
subtipuri amintim: lacurile cantonate în depresiuni rezultate prin tasare, limanuri
fluviale, lacuri de meandre pãrãsite ºi bãlþile (P. Gâºtescu, 1971).
Lacurile cantonate în depresiuni de tasare sunt crovurile, gãvanele ºi padinile.
Acestea sunt localizate mai ales la est de Argeº în cadrul interfluviilor vaste din
Bãrãgan, la vest de acest râu ºi pe terasele Dunãrii. La est de Argeº sunt lacuri
mari cu suprafeþe care oscileazã între 5 ºi 10 km2, cu adâncimi cuprinse între 5 ºi
12 m ºi cu caracter permanent: Tãtaru, Unturos, Colþea, Plaºcu, Ianca, Plopu ºi
Movila Miresii. La vest de Argeº (pe câmpurile Gãvanu – Burdea ºi Burnazului)
cât ºi în cadrul teraselor Dunãrii apar lacuri de tasare cu caracter temporar care se
formeazã doar în anii ploioºi, în rest aceste areale fiind cu exces de umiditate.
Geneza acestor lacuri este pusã pe seama proceselor de tasare, în principal,
la care sunt asociate o serie de alþi factori: existenþa reliefului preloessian (G.
Vâlsan, 1915, Em. Protopopescu Pache, 1917, P. Coteþ, 1957 ºi P. Gâºtescu,
1971), influenþa vânturilor dominante (N-S ºi NV-SE) ºi eroziunea fluviatilã a
vãiugilor rezultate prin tasare. Au formã oval㠖 crovuri – sau festonatã la crovurile
îngemãnate. Mineralizarea apelor din lacuri oscileazã în funcþie de lac ºi anul
ploios sau secetos între salmastrã ºi puternic sãratã. Originea sãrurilor a fost mult
discutatã: Gr. ªtefãnescu, 1887, a fost printre primii care coreleazã existenþa
sãrurilor cu circulaþia subteranã a apei sãrate; L. Mrazeck explicã apariþia apei
sãrate prin spãlarea argilelor sãrãturoase de pe fundul lacurilor; C. Brãtescu, 1921,
explicã existenþa sulfaþilor în apa mai multor lacuri prin moºtenirea apelor marine
din Pleistocen, acesta reia o veche ipotezã exprimatã de P. Poni în 1900; E. Liteanu,

50
 &
C. Ghenea, 1962, ºi P. Gâºtescu, 1965, considerã cã sãrãturarea apelor este un
proces continuu ºi îl coreleazã cu climatul arid care favorizeazã acumularea
sãrurilor la suprafaþa solului ajunse aici prin evaporarea unor izvoare sãrate sau
prin procesul de capilaritate.
Limanurile fluviatile sunt cele mai mari lacuri ºi sunt localizate în cadrul
cursului inferior al râurilor afluente. Cele mai numeroase apar în estul câmpiei
(P. Gâºtescu, 1971): în Câmpia Covurlui pe stânga Siretului – Mãlina ºi Cãtuºa,
în Bãrãgan pe stânga Buzãului – Coºteiu, Jirlãu, Câineni, Amara, Balta Albã,
Ciulniþa, în lungul Ialomiþei pe dreapta – Bãlteni-Mãnãstirea, Snagov, Balta
Neagrã, Cãldãruºani, Comana ºi pe stânga – Cotorca, Rogoz, Sãrãþuica, Munteni,
Fundata, Schiuca, Ezerul, Ograda, Strachina, pe dreapta Prahovei – Maia, în
bazinul pârâului Sãrata – Fulga, Amaru, Jilavele ºi în lungul Dunãrii la vest de
Argeº – în lungul unor vãi înguste ºi în avale de Argeº – Mostiºtea, Gãlãþui,
Potcoava.
Apariþia limanurilor este legatã de apariþia vãilor ºi de bararea gurii de vãrsare
cu aluviuni legate de fenomenul remuu al apelor Dunãrii din cauza trangresiunilor
care au avut loc în timpul Holocenului. Vãile pot fi: vãiugi, cursuri pãrãsite, vãi
de tasare, vãi secundare cu scurgere semipermanentã. Evoluþia ulterioarã a
limanurilor a depins de alimentarea subteranã, legãturile cu colectorul, acþiunea
vântului ºi a omului. Rezultã o mineralizare a apelor diferitã: unele au ape dulci
fiind utilizate la irigaþii, altele au un grad de mineralizare mare (cloruratã, sulfatatã)
prezentând nãmol sapropelic ºi fiind utilizate în scopuri turistice (balneoclimateric).
Lacurile din meandrele pãrãsite ale Ialomiþei – Amara ºi Lacul Sãrat, ale
Dunãrii ºi ale Cãmãþuiului - Batogu. Au adâncimi mici, ape sãrate ºi nãmol
sapropelic.
Bãlþile apar în sectoarele joase ale luncilor Dunãrii (Gârla Mare, Fântâna
Banului, Maglavit, Ciuperceni, Suhaia, Bistreþ), Prutului (Brateº), Siretului,
Cãlmãþuiului, Argeºului, Neajlovului (Comana) ºi Oltului. Au suprafeþe ºi
adâncimi mici ºi sunt utilizate în irigaþii ºi pisciculturã. Alte incinte au fost desecate
ºi utilizate agricol.

Lacurile antropice
Au fost amenajate pentru: hidroenergie – Dunãre (Ostrovul Mare) ºi Oltul
(în aval de Slatina), pisciculturã, irigaþii, alimentare cu apã potabilã, regularizare
de debite ºi agrement. Acestea sunt incluse în categoria iazurilor ºi sunt numeroase
la est de Olt.

5.2.3. Date cu privire la zonele afectate de inundaþii în anul 2005 în

Câmpia Românã

Judeþe afectate puternic de inundaþii:

Judeþul Teleorman
Judeþul Olt
Judeþul Argeº
Judeþul Giurgiu

51
 + Tabelul 1
Situaþia pagubelor în urma inundaþiilor din 2005 în aºezãrile rurale
din cadrul judeþelor analizate
(dupã datele Direcþia Informare ºi Relaþii Publice, MAI)

judeþe
TELEORMAN OLT ARGEª GIURGIU CÃLÃRAªI DOLJ TOTAL
pagube
Case afectate de inundaþii 1731 1743 152 39 47 65 3777
Gospodãrii ºi anexe gospodãreºti
inundate 3446 2648 595 76 232 50 7047
Persoane evacuate 4142 217 - - - - 4359
Persoane decedate 1 - - - - - 1

52
Cãi de acces (poduri, podeþe, strãzi, 2 drumuri blocate 42 km 19km - - 3 poduri 28 poduri
drumuri) 3 impracticabile 12 poduri 13 poduri 61 km
2 închise 2 drumuri blocate
3 impracticabile
2 închise
Utilitãþi (fântâni, reþea alimentare 164 401 122 - - - 687
apã)
Baraje 2 rupte 3 avariate - - - - - 2 rupte
3 avariate
Terenuri inundate 655 ha 2754 1871 - 80 ha 1000 ha 6360 ha
Alte construcþii (fabrici, ºcoalã,
magazine) 10 - - 1 - 4 15
 &
Judeþul Cãlãraºi
Judeþul Dolj

Analiza este fãcutã pentru urmãtoarele comune ºi oraºe afectate de inundaþii

(oraºe: Alexandria, Roºiori de Vede, Videle, Turnu Mãgurele, Zimnicea, Giurgiu,
Mihãileºti, Budeºti, Craiova; comune: Gãleteni, Trivale Moºteni, Tãtãrãºtii de
Jos, Cosmeºti, Uda Clocociov, Tãtãrãºtii de Sus, Dobroteºti-Meriºani, Bãbãiþa,
Zâmbreasca, Poroschia, Siliºtea, Lãceni, Drãgãneºti-Vlaºca, Purani, Vârtoape,
Dideºti - Însurãþei, Beuca, Crevenicu, Mereni, Necºeºti, Storobãneasa, Þigãneºti,
Brânceni, Smârdioasa, Frumoasa, Sãceni, Frãsinet, Ghimpaþi, Letca Nouã,
Rãsuceni, Hotarele, Comana, Frãteºti, Izvoarele, Vãrãºti, Adunaþii Copãceni,
Schitu, Buciumeni, Aprozi, Gruiu, Scãeºti, Tuglui, Bucovãþ, Teslui) din cadrul
judeþelor: Teleorman, Olt, Argeº, Giurgiu, Cãlãraºi, Dolj.

6. Elementele biogeografice ºi rezervaþiile naturale

6.1. Factorii biogeografici

Aceºtia au influenþat apariþia ºi dezvoltarea formaþiunilor vegetale ºi

faunistice ºi sunt: relieful, clima, evoluþia biogeograficã în Holocen ºi omul.
Relieful prin existenþa câmpurilor larg deschise, plane ºi slab fragmentate,
culoarele de vale, dune ºi microdepresiuni rezultate din tasare. Clima actualã prin
diferenþieri ale parametrilor climatici de la vest spre est, în special cantitatea de
precipitaþii, prin influenþele foehnului ºi prin continentalizarea accentuatã spre
est. Evoluþia biogeograficã din timpul Holocen prin extinderea în cadrul câmpiei
a formaþiunilor ºi speciilor din partea sudicã, vesticã sau esticã, unde se retrãseserã
în fazele glaciare. Omul prin dezvoltarea aºezãrilor, prin creºterea suprafeþelor
cultivate, prin îndiguiri ºi desecãri, prin vânat excesiv ºi prin protejarea unor
specii sau areale.
Aceºti factori au dus la apariþia ºi dezvoltarea unor specii care aparþin mai
multor zone europene. Al. Beldie distinge patru tipuri de formaþiuni vegetale:
central-europene cu caracter mezofil, mezotermofil ºi chiar subtermofil (stejar
pedunculat, mãr ºi pãr pãdureþ, pãducel, corn, sorb, tei, ulm); eurasiatice în lunci
(specii de plopi, sãlcii ºi ulmi) ºi pajiºti stepice în care speciile au caracter mezofil,
mezohigrofil ºi higrofil (graminee); pontice cu caracter xero-termofil (arþarul
tãtãrãsc, porumbacul, specii de colilie) ºi submediteraneene unde se impun speciile
xerofile ºi mezoxerofile (cer, gârniþã, specii de stejar, mojdrean, cãrpiniþã, criºin,
specii de graminee). Fauna aparþine speciilor specifice zonelor central-europene,
pontice, turano-pontice, balcanice ºi mediteraneene.
Astfel în cadrul Câmpiei Române s-au conturat o serie de provincii
biogeografice. R. Cãlinescu ºi colaboratorii (1969) au inclus cea mai mare parte
a Câmpiei Române în Provincia moesicã, partea din est ºi nord-est o atribuie
Provinciei pontice, iar regiunea dintre Argeº ºi Buzãu Provinciei Dacice. În
Geografia României volumul I autorii au identificat cã cea mai mare parte a

53
 +

#"
Fig. 12. Reþeaua hidrograficã a Câmpiei Române
 &
speciilor din câmpie fac parte din Provincia dacicã, iar speciile din partea de est ºi
nord-est fac parte din Provincia ponto-caspicã.
Se disting formaþiunile cu caracter zonal ºi cele cu caracter azonal. Cele
zonale sunt: zona nemoralã, silvostepa ºi stepa. Cele azonale sunt formaþiunile de
luncã, cele acvatice, psamofile, halofile, segetalã ºi ruderalã.

6.2. Vegetaþia zonalã

6.2.1. Zona nemoralã

Zona nemoralã este localizatã la vest de aliniamentul vãilor Mostiºtea –

Dâmboviþa la altitudini de peste 100 m. Este influenþatã de cantitatea mai mare
de precipitaþii (550 – 600 mm/an). Apar specii din zona central-europeanã în care
predominã pãdurile de cvercinee cu caracter mezofil ºi termofil. Speciile
arborescente predominante sunt: stejarul pedunculat (în Câmpia Vlãsiei), cer (între
râurile Ialomiþa ºi Neajlov), gârniþã (între vãile Neajlov ºi Jiu), la care se asociazã
frasinul, arþarul tãtãrãsc, jugastru, teiul ºi ulmul. Ca specii arbustive amintim
lemnul câinesc, salba râioasã, pãducelul, mãceºul, cornul, porumbacul, sorbul ºi
mãrul pãdureþ; iar ca specii ierboase Carex, Poa ºi graminee. La contactul cu
silvostepa apar specii de stejar pufos, cãrpiniþã ºi scumpie formând pãdurile de
tip ºleau. Iar la vest de Jiu apar specii submediteraneene ºi chiar mediteraneene
semperviriscente (ghimpele).
Fauna acestei zone este una bogatã în specii de mamifere (veveriþa, lupul,
vulpea, pisica sãlbaticã, mistreþul ºi cãprioara) ºi de pãsãri (gaiþa, cucul,
privighetoarea, pitulicea, graurul).
Pãdurile care formau adevãraþi codrii au fost defriºate în cea mai mare parte
locul lor fiind ocupat de terenuri agricole sau de pãºuni.

6.2.2. Zona silvostepei

Silvostepa reprezintã o bandã continuã care este localizatã în sudul zonei

nemorale. Silvostepa este caracteristicã în sudul Câmpiei Olteniei, Câmpia
Burnasului, Câmpia Mostiºtei, vestul Bãrãganului ºi în Câmpia Râmnicului. Este
impusã de o temperaturã medie de 10°C ºi de o cantitate de precipitaþii care scade
sub 550 mm ajungând pânã la 500 mm/an. Este o zonã de tranziþie alcãtuitã din
douã formaþiuni vegetale: pãduri de cvercinee ºi pajiºti stepice.
Pãdurile apar sub formã de pâlcuri de tip ºleau ºi sunt alcãtuite din specii
precum: stejarul pedunculat, cerul, gârniþa ca specii mezofile; stejarul brumãriu
ºi pufos ca specii termofile; în asociaþie cu carpenul, teiul, frasinul, pãrul pãdureþ
ºi ulmul. Speciile arbustive sunt gherghinarul, lemnul câinesc, mãceºul,
porumbacul, sângerul, cornul, socul; iar ca specii ierboase predominã pãiuºul,
sadina, rogozul ºi firuþa.
Pajiºtile stepice conþin specii predominant xerofile: pãiuº, pir, firuþã, colilie,
negarã, bãrboasã, pelin.
Fauna reflectã tranziþia spre stepã fiind alcãtuitã din animale specifice pãdurii
(cãprioare, mistreþi, vulpi) ºi numeroase specii de rozãtoare (iepure, popândãu).

55
+
6.2.3. Zona stepei

Este specificã regiunii estice a Câmpiei Române, impusã de condiþiile

excesive ale climatului continental cu temperaturi medii de 10,5°C ºi o cantitate
de precipitaþii care scade sub 450 mm/an. Stepa acoperã cea mai mare parte a
Câmpiei Bãrãganului, Câmpiei Siretului Inferior ºi toatã Câmpia Brãilei.
Este alcãtuitã dintr-o singurã formaþiune de pajiºti cu specii care au caracter
xerofil: colilie, pãiuº, negarã, pir, cimbriºor, scumpie. Acestora se asociazã tufiºuri
de porumbac pitic, viºin pitic, cireº.
Fauna este reprezentatã de familia rozãtoarelor (popândãu, hârciog, ºobolan
ºi ºoarece de câmp). Mai apar pãsãri: dropia, prepeliþa, ciocârlia, ºorecarul ºi fâsa
de câmp.
În cea mai mare proporþie (95%) a fost desþelenitã ºi înlocuitã cu terenuri
agricole (arabile).

6.3. Vegetaþia azonalã

Vegetaþia de luncã apare sub formã de coridoare în cadrul luncilor. Asociaþiile
vegetale sunt aºezate astfel: în lunca înaltã sunt crânguri de plopi ºi carpen ca
arbori, sânger, lemn câinesc, cruºin, pãducel ca arbuºti ºi graminee ca ierburi; în
lunca inundabilã se dezvoltã zãvoaie de sãlcii cu plante agãþãtoare ºi specii
higrofile. Pe suprafeþele joase ºi cele mlãºtinoase apar stuf, rogoz, nuferi. Fauna
specificã este una alcãtuitã din mamifere: vidra, guzganul de apã; din pãsãri ºi
batracieni.
Vegetaþia acvaticã este prezentã în albiile râurilor ºi în cuveta lacurilor. Este
reprezentatã de plante hidrofile: papurã, stuf, plaur, alge, plante plutitoare.
Animalele fac parte din familia peºtilor: crap, caracudã, somn, ºtiucã, ºalãu, plãticã.
Vegetaþia psamofilã se dezvoltã pe câmpurile de dune din sudul Olteniei,
stânga Siretului ºi Bãrãgan. Speciile sunt xeromorfe cu adaptãri speciale: ierburile
apar în microdepresiunile interdunare; pãdurile de salcâm ºi plantaþii de viþã de
vie pe culmile dunelor. Fauna care apare în cadrul acestui tip de vegetaþie face
parte din familia reptilelor (ºerpi, ºopârle), rozãtoarelor ºi pãsãrilor.
Vegetaþia halofilã se dezvoltã pe solurile salinizate. Apare în Câmpia Siretului
Inferior, în lungul Cãlmãþuiului de Buzãu, Câmpia Sãratei, Câmpia Râmnicului
(în cadrul unor crovuri sau albii seci), în sectorul inferior al Câlniºtei ºi Neajlovului,
în lunca Dunãrii. Pe terenurile salinizate puternic spre mediu apar specii din
familiile artemisia, bassia, obione, salicornia, spergularia ºi sueda. Pe terenurile
salinizate pe alocuri apar specii din familia festuca, cynodon, poa, pelin ºi trifoi.
Vegetaþia segetalã ºi ruderalã este formatã din specii impuse de schimbarea
impusã de om utilizãrii terenurilor. Astfel speciile segetale sunt specifice culturilor
agricole (pãioase sau prãºitoare), iar cele ruderale apar pe marginile drumurilor ºi
în grãdini.

6.4. Rezervaþiile naturale

Acestea reprezintã în cea mai mare parte pãduri seculare cu specii deosebit
de vechi, specii relicte, plante endemice. Alte rezervaþii sunt mixte ºi parcuri, la
care se alãturã o serie de specii ocrotite prin declararea lor monumente ale naturii.

56
 &
Rezervaþiile forestiere sunt: Cãldãruºani, Pãdurea Râioasã, Comana (cu specii
balcanice ºi mediteraneene), Ciornuleasa, Manafu, Spãtaru, Frasinu, Vlãdeanca,
Brãdeanu, Viiºoara, Crângul Buzãului, Vlãdila – Studina, Caiafele, Snagov ºi
Moroiu. Rezervaþii cu caracter mixt sunt: Poiana cu narcise, Izvoarele de la Corbii
Ciungi ºi Insula micã a Brãilei. Parcurile amenajate special au caracter botanic ºi
sunt: Ciºmigiu, Bãneasa, Grãdina botanicã din Bucureºti, parcurile din Craiova,
Caracal ºi Piteºti.

7. Elementele pedogeografice ºi resursele naturale

7.1. Condiþiile genetice
Acestea sunt clima, vegetaþia, relieful, depozitele acumulate la suprafaþa
câmpiei ºi omul.
Clima cu nuanþele diferite de la vest la est, care se reflectã în parametrii
climatici, a impus evoluþia diferitã în timp a proceselor pedologice. Aceste procese
au influenþat apariþia orizonturilor de sol cu proprietãþi diferite. Scãderea cantitãþii
de precipitaþii de vest la est ºi de la sud la nord a impus apariþia ºi dezvoltarea
unor formaþiuni vegetale care au asigurat în timp materia organicã din sol. A
rezultat o distribuire a tipurilor de sol în funcþie de influenþele climatice ºi în
funcþie de formaþiunile vegetale. Astfel apar trei fâºii de tipuri de sol, care succed
de la nord spre sud: soluri dezvoltate în regiunile aride din est, sub ierburile stepice
(prezintã areale largi de 40 pânã la 80 km); solurile din regiunile de silvostepã ºi
cele care apar în regim umed de pãdure (se remarcã cele de la vest de aliniamentul
Ploieºti – Bucureºti, cu extensie maximã între Dâmboviþa ºi Olt – peste 120 km).
Depozitele loessoide ºi loessurile peste care s-au dezvoltat solurile au o
influenþã mai micã în geneza solurilor. Apar diferenþieri în cazul depozitelor
nisipoase, argiloase ºi în regiunile cu subsidenþã activã, unde pânza freaticã este
aproape de suprafaþã ºi provoacã gleizãri.
Relieful se impune prin altitudini creând o zonare a tipurilor de sol. Astfel
apar zone de soluri ºi solurile azonale legate de fragmentarea câmpurilor, de
procesele de tasare, de prezenþa teraselor ºi a luncilor.
Omul timp de douã milenii a influenþat în mod negativ evoluþia solurilor.
Acþiunile omului asupra solului sunt: desþelenirea, folosirea îngrãºãmintelor
chimice ºi organice, desecãrile ºi îndiguirile. Aceste acþiuni au provocat modificãri
în cantitatea de humus, sãrãturarea solurilor, aluvionãri puternice, tasãri ºi eroziune
în diferite stadii.
Aceste condiþii au condus la apariþia urmãtoarelor: molisoluri, argiluvisoluri
pe mari suprafeþe ºi areale mici cu soluri azonale. Solurile din Câmpia Românã
fac parte din regiunea dunãreano-ponticã.

7.2. Solurile

Molisolurile
Sunt localizate sub formaþiunile vegetale de stepã ºi silvostepã unde
umiditatea are un deficit de 250 mm. Din aceastã clasã de soluri fac parte:
cernoziomul, cernoziomul cambic, cernoziomul argilo-iluvial ºi solurile cenuºii.

57
+
Cernoziomul. Se dezvoltã sub formaþiunile de stepã în Câmpia Brãilei,
Câmpia Bãrãganului ºi în Câmpia Galaþi. Au cea mai mare fertilitate ºi un potenþial
agricol mare. Prezintã un orizont humifer gros de culoare neagrã ºi o structurã
grãunþoasã care permite circulaþia apei ºi aerului. În aceste regiuni acolo unde
sunt frecvente procese de tasare apare cernoziomul gleizat, din cauza pânzei freatice
aproape de suprafaþã. Mai apar cernoziomuri salinizate ºi alcalinizate în regiunile
cu exces de sãruri solubile (fig. 13).
Cernoziomul cambic. Se dezvoltã sub formaþiunile de silvostepã cu un regim
al cantitãþii de precipitaþii care trece de 500 mm/an, în vestul Câmpiei Bãrãgan,
Câmpia Mostiºtei, pe terasele medii ºi înalte ale Dunãrii ºi în Câmpia Râmnicului.
Are un orizont humic subþire, slab acid ºi un orizont B unde se acumuleazã argilã.
Este fertil dar trebuie amendat cu îngrãºãminte ºi irigaþii. În cadrul crovurilor
apare cernoziom cambic gleizat, iar unde existã exces de sãruri avem cernoziom
cambic salinizat ºi alcalinizat.
Cernoziom argilo-iluvial. Se dezvoltã la contactul silvostepei cu zona de
pãdure unde cantitatea de precipitaþii trece de 550 mm/an, iar deficitul de umiditate
scade sub 100 mm. Apare la vest de Argeº ºi se prezintã ca o bandã continuã din
Câmpia Burnasului pânã în Câmpia Olteniei. Precipitaþiile au favorizat spãlarea
argilei din orizontul superior humic ºi migrarea ei spre orizontul inferior Bt. Aici
pot apãrea ºi variante gleizate, salinizate ºi alcalinizate.
Solurile cenuºii. Se dezvoltã în Câmpia de glacis a Râmnicului reprezentând
o prelungire a solurilor din Podiºul Bârladului ºi din Culoarul Siretului. Sunt
formate pe depozite nisipoase ºi loessoide la contactul silvostepei cu pãdurea.
Prezintã un orizont superior molic, un orizont cenuºiu în care apare silice ºi un
orizon Bt unde a fost acumulatã argila.

Argiluvisolurile
Localizate sub fostele pãduri de cvercinee solurile din aceastã clasã s-au
dezvoltat în condiþiile unei cantitãþi de precipitaþii care se apropie de 600 mm/an.
Ocupã centrul ºi nordul Câmpiei Românã. Acestea sunt: solurile brun-roºcate;
solurile brun-roºcate luvice (areale restrânse, prezente în microdepresiuni cu
pãdure); solurile brune luvice (apar în Câmpia Gãvanu – Burdea ºi între vãile
Oltului ºi Olteþului); luvisoluri albice (apar în petece în cadrul Câmpiei Gãvanu –
Burdea ºi în Câmpia Târgoviºte). Solurile din aceastã clasã sunt mai puþin fertile
în comparaþie cu cele din clasa molisoluri ºi necesitã lucrãri agrotehnice de
fertilizare.
Cea mai mare rãspândire o au solurile brun-roºcate care se întind din zona
Bucureºti pânã la Drobeta Turnu Severin sub formã de bandã a cãrei lãþime variazã
de la 60-70 km pânã la 20 km. Prezintã un orizont humifer subþire (maxim 30 cm)
ºi un orizont gros argilo-iluvial de culoare roºcatã. Conþinutul bogat de argilã îl
face pretabil la culturi agricole ºi mai puþin pentru silviculturã.

Cambisolurile
Aceastã clasã este prezentã în câmpiile înalte piemontane ºi de terase. Tipul
prezent în cadrul lor este solul brun eu-mezobazic. Acesta se caracterizeazã prin
existenþa, sub primul orizont humic, a unui orizont bine structurat B cambic,

58
59
Fig. 13 Harta solurilor (în format digital, ICPA Bucureºti, 2005)
&
+
permeabil ºi aerisit. Este pretabil atât silviculturii cât ºi pomiculturii cu pajiºti
secundare.

Vertisolurile
Sunt prezente în cadrul câmpiilor înalte dintre Olt ºi Neajlov ºi s-au format
pe depozite fine cu un procent mare de argilã. Se mai numesc cernoziomuri
argiloase ºi au texturã grea, un conþinut modest de humus, compactitate ridicatã
ºi permeabilitate redusã. Sunt pretabile pãdurilor de cer ºi gârniþã.

Solurile hidromorfe
Sunt localizate în cadrul câmpiilor de subsidenþã Titu – Potlogi, Sãrata, areale
din Câmpia Târgoviºtei ºi în cadrul luncilor. Aici sunt condiþii de exces de
umiditate determinat de pânza freaticã aproape de suprafaþã. Solurile sunt supuse
proceselor intense de gleizare ºi apar lãcoviºti ºi soluri gleice. Au fertilitate redusã
ºi necesitã lucrãri ameliorative.

Solurile halomorfe
Apar localizate în nord-estul câmpiei unde climatul arid – excesiv a impus
intense procese de salinizare. Areale importante sunt în Câmpia Sãratei, în lungul
Cãlmãþuiului de Buzãu, în crovurile din Câmpia Brãilei, Lunca Siretului,
Râmnicului Sãrat, Neajlovului, Câlniºtei ºi Bârladului. Din aceastã clasã fac parte
soloneþurile (sunt prezente acolo unde ponderea sãrurilor este slabã sau moderatã)
ºi solonceacurile (acolo unde sãrurile au pondere mare). Acestea sunt pretabile
doar pentru vegetaþia de sãrãturã sub formã de pajiºti.

Psamosolurile
Sunt soluri neevoluate de pe dunele din Câmpia Olteniei (în stânga Jiului) ºi
Bãrãgan (în dreapta Cãlmãþuiului de Buzãu, Ialomiþei) ºi pe stânga Bârladului (la
Hanul Conachi). Prezintã un orizont humifer slab format având o fertilitate limitatã.

Soluri aluviale
Sunt localizate în luncile marilor râuri ºi a Dunãrii. S-au format pe aluviuni
vechi în care predominã nisipuri, nisipuri argiloase ºi mâluri. Materia organicã
este în curs de humificare, sunt soluri fertile dar necesitã lucrãri hidrotehnice ºi
agrotehnice.

7.3. Resurse naturale

7.3.1. Resursele naturale de suprafaþã

Cele mai importante resurse de suprafaþã din câmpie sunt: solurile fertile ºi
apa utilizate în agriculturã. Alte resurse sunt rocile de construcþie: nisipurile,
pietriºurile ºi depozitele loessoide. Apa mai este utilizatã, pe lângã irigaþii, la
alimentarea oraºelor cu apã potabilã ºi industrialã, pentru hidroenergie (Olt ºi
Dunãre) ºi pentru agrement ºi în scop balnear – apa sãratã a lacurilor (resursã
turisticã). Nisipurile ºi pietriºurile sunt exploatate din albiile râurilor ºi sunt utilizate

60
 &
ca balast în producerea betonului ºi a prefabricatelor din beton. Depozitele
loessoide sunt utilizate în ceramica de construcþie.

7.3.2. Resursele naturale de subsol

Principalele resurse de subsol, identificate de geologi, sunt hidrocarburile

(petrolul ºi gazele naturale de sondã). Sunt cantonate în gresii, nisipuri, calcare
fisurate, dar sunt generate de argilele cu graptoliþi din Ordovician ºi Silurian; de
calcarele ºi dolomitele devoniene; de calcarele din Trisic Mediu; de argilele ºi
marnele din Jurasic, Cretacic, Badenian, Sarmaþian, Meoþian, Ponþian ºi Dacian.
Hidrocarburile sunt localizate în Devonian – Permian pânã în Dacian, la adâncimi
care variazã între 800 ºi 5 000 m. Prima exploatare a petrolului din Câmpia Românã
a fost în 1956 la Ciureºti. În prezent sunt peste 130 de structuri petroliere grupate
în patru zone: vestul câmpiei, centru, est ºi zona Bordei Verde. În perspectivã
sunt o serie de zãcãminte sub 3300 m la marginea Platformei Moesice sub
depozitele de molasã (Ionesi, 1994).
Zona vesticã a Câmpiei Române cuprinsã între Jiu ºi Vedea – Teleorman
are exploatãri de petrol ºi gaze la: Bibeºti – Bulbuceni, Brãdeºti, Sfârcea, Iancu
Jianu, Fãureºti, Oporelu – Constantineºti, Cieºti, Sâmnic – Gherceºti – Cârcea –
Malu Mare; exploatãri de gaze la: Slatina, Ciureºti – Bârla – Bacea – Surduleºti.
Zona centralã a Câmpiei Române cuprinsã între Vedea – Teleorman ºi
Dâmboviþa cuprinde numeroase ºi bogate zãcãminte cu petrol la: Vultureanca –
Drãghineasa – Viºina – Croitori, Petreºti – Corbi Mari – Poiana (cu petrol ºi
gaze), Blejeºti – Videle – Bãlãria, Brâncoveanu (petrol), Dumbrava, Humele,
Stroeneºti – Cãscioarele, Bolintin-Deal, Strâmbeni – Cãlduraru, Cartojani, Negreni
– Preajba, Cãþelu, Popeºti-Leordeni ºi Bragadiru (petrol, gaze).
Zona esticã a Câmpiei Române la est de Dâmboviþa prezintã structuri
petroliere ºi gazeifere cuprinse între ridicarea Însurãþei – Bordei Verde ºi
Dâmboviþa ºi structuri gazeifere de mici dimensiuni. Toate aceste structuri sunt
grupate în lungul a cinci aliniamente: Boldu – Bobocu, Balta Alb㠖 Ghergheasa
– Roºioru (cu gaze), Sinaia – Bãrãtiaru – Periº, Jugureanu – Padina – Drãgãneasa
– Urziceni – Fierbinþi – Moara Vlãsiei (cu petrol ºi gaze) ºi la Nicoleºti – Amara
– Colelia – Malu – Ileana – Cozieni (cu gaze ºi petrol).
Zona Bordei Verde prezintã o serie de exploatãri la Plopu, Opriºãneºti,
Liºcoteanca ºi aliniamentul Berteºti – ªcheiu – Stãncuþa.

61
+ B. CÂMPIA BANATO – CRIªANÃ

1. Date morfometrice ºi caractere generale

Unitatea de câmpie situatã în partea de vest a þãrii este cunoscutã sub

diferite denumiri:
• Câmpia Tisei
• Câmpia de Vest
• Câmpia de Vest a României
• Câmpia Banato-Criºanã
Câmpia Tisei este partea esticã, drenatã de Tisa, a teritoriului cunoscut
sub denumirea de Alfold (regiunea dintre Carpaþii Occidentali ºi Dunãre).

Câmpia Banato-Criºanã face parte din Depresiunea (Câmpia) Pannonicã.

Suprafaþa este de circa 17100 km² ºi reprezintã 7% din suprafaþa þãrii (circa
1/3 din suprafaþa Câmpiei Române - 50000 km²).
Lãþimea câmpiei este dependentã de configuraþia graniþei ºi a reliefului
din partea de est, care impun valori minime de circa 10 - 15 km (la nord de
Oradea, în dreptul Munþilor Plopiºului) ºi valori maxime de circa 120 km
(Câmpia Mureºului). Desfãºurarea latitudinalã face ca în aceastã direcþie sã
aibã circa 500 km. De asemenea, valorile altitudinale scad de la nord la sud
ºi de la est spre vest. Astfel, în nord are circa 120 – 130 m, în centru 90 –
100 m, iar în sud circa 100 m altitudine absolutã. Amplitudinea altitudinalã
este mult diminuatã (125 m, altitudinea minimã de 75 m ºi altitudinea maximã
de 200 m) faþã de cea a Câmpiei Române (valori de peste 300 m – 350 m).
Câmpia se suprapune unei regiuni de scufundare de la est cãtre vest,
situaþie reflectatã în unele caractere generale:
- este o fâºie de bordurã a Câmpiei Tisei netezitã prin colmatarea
fluvio-lacustrã a unei depresiuni scufundate;
- are un pronunþat caracter piemontan în partea de est, format din conuri
aluvio-proluviale largi, parþial acoperite cu material aluvial având aspectul
unor glacisuri prelungi ºi netezite;
- partea dinspre graniþã are aspectul unei câmpii joase, aproape netede,
cu puþine diferenþieri morfologice ºi litologice deoarece tot timpul a fost
supusã unor procese intense de înmlãºtinire ºi colmatare.
Limite. Dacã în nord, vest ºi sud câmpia se extinde pânã la graniþa de
stat, morfologic continuându-se ºi dincolo de aceasta, spre contactul cu
unitãþile de deal ºi munte din est, limita suportã unele discuþii.

62
 &
În general, limita de est este reprezentatã de curba de nivel de 200 m,
care marcheazã în linii mari ºi o limitã geologicã, respectiv contactul dintre
formaþiunile cuaternare ºi cele neogene sau chiar mai vechi (în M. Oaº ºi în
M. Zarandului). Contactul cu unitãþile deluroase este reprezentat de o
denivelare de circa 20 – 40/60 m ºi cu unitãþile montane de 160 – 180/200 m.
În dreptul depresiunilor limita este ezitantã ºi greu de stabilit, luându-se
în seamã modificarea treptatã a elementelor geografice. Morfologic, poate fi
stabilitã prin trecerea teraselor din lungul râurilor mari (din depresiunile
golf) în podurile glacisurilor din câmpia înaltã. Cauza esenþialã a acestei
limite ezitante o constituie raporturile existente între eroziune, transport ºi
acumulare dictate de retragerea lacului ºi implicit variaþiile nivelului de bazã
începând din Romanian ºi pânã spre secolele XIX–XX, când sunt asanate
ultimele mlaºtini, resturi ale lacului respectiv. Depozite pleistocene din
apropierea râului Tisa, formate dintr-o succesiune de argile, nisipuri, pietriºuri
(groase de circa 200 m) sunt corelate cu cele din Dealurile Banato-Criºene.
Acest fapt aratã alternanþa fazelor de eroziune ºi transport cu cele de
acumulare. Sunt stabilite de Manciulea (1938) patru asemenea faze la nivelurile
morfologice de 180, 160, 140 ºi 120 m.
În stabilirea limitei de est se iau în considerare ºi celelalte elemente
fizico-geografice, precum ºi unele aspecte ale aºezãrilor ºi ale economiei
agricole. Spre exemplu, linia de izvoare de la limita deal-câmpie; solurile
mai erodate ºi cu fertilitate redusã în dealuri decât în câmpie etc.

2. Geologia ºi evoluþia paleogeograficã*

Câmpia Banato - Criºanã se suprapune microplãcii pannonice ce încalecã

spre est microplaca transilvanã ºi în sud-est peste cea Moesicã. Formarea ºi
etapele mari ale evoluþiei paleogeografice sunt dependente de cele ale
Depresiunii Pannonice ºi Depresiunii Transilvaniei.

2.1. Fundamentul

Fundamentul este format din depozite vechi (ºisturi cristaline), acoperite

cu depozite mezozoice. Este inegal scufundat în nord, centru ºi sud. Aceste
compartimente sunt separate de douã falii majore pe direcþia est - vest (falii
carpatice): una ce trece din sudul Munþilor Plopiº spre vest ºi alta pe la nord
de Inand. Faþã de acestea sectorul central este cel mai scufundat.
Principala falie pannonicã, care separã depresiunea de orogenul
Carpaþilor Occidentali, trece aproximativ pe la est de Carei, vest de Oradea
ºi Timiºoara.

* Datele geologice dupã: R.S. România, Harta geologicã, 1:200.000, Comitetul de Stat
al Geologiei; Geografia României, vol. I, 1983; Mutihac ºi colab., 2004.

63
+
Întreg fundamentul apare ca o alternanþã de horsturi ºi grabene formate
de falii secundare cu diferite direcþii. Dupã unele teorii se remarcã tendinþa
râurilor alohtone de a urmãri grabenele fundamentului.

2.2. Cuvertura sedimentarã (Etapa de bazin)

Cuvertura sedimentarã corespunde etapei de bazin.

Etapa de bazin se instaleazã ca urmare a miºcãrilor stirice (Helveþian
superior - Badenian), manifestate prin scufundãri importante, urmate de
sedimentãri: gresii, argile, nisipuri, calcare. Depozitele de umpluturã încep
de obicei cu Badenian ºi Sarmaþian. Este faza de bazin marin.
În Sarmaþian, urmare a miºcãrilor moldave ce izoleazã bazinul Pannonic,
se separã unitatea lacustrã a Mãrii Sarmatice (faza lacustrã). Miºcãrile
reactiveazã grabenele din Carpaþii Occidentali, ceea ce conduce la apariþia
depresiunilor-golf din vestul acestora.
Miºcãrile attice (Sarmaþianul superior - Dacian) duc la retragerea treptatã
a apelor ºi transformarea într-o depresiune de uscat pânã la începutul
Ponþianului când se instaleazã o nouã fazã - lacustrã, urmare a unei puternice
subsidenþe; apele se extind ºi în Depresiunea Transilvaniei. Are loc acumularea
unor depozite cu structurã încruciºatã: un complex marnos cuprins între un
orizont conglomeratic în bazã ºi unul argilos nisipos deasupra. Lipsa
Sarmaþianului superior ºi a Meoþianului a impus o intensã eroziune
continentalã ºi formarea unei suprafeþe de eroziune.
Miºcãrile rhodanice de la sfârºitul Ponþianului au determinat retragerea
apelor ºi crearea unei câmpii mlãºtinoase. Se admite ºi acumularea spre
sfârºitul Pliocenului a unui complex petrografic fluvio-lacustru ºi apoi fluvial,
cu caracter piemontan (în Dacian ºi Romanian) dificil de separat datoritã
monotoniei. Aceastã fazã este comunã ºi Depresiunii Transilvaniei.
Monotonia depozitelor pliocene ºi dificultatea separãrii au determinat
pe specialiºti sã le cuprindã sub denumirea de Pannonian. Depozitele
pannoniene sunt alcãtuite dintr-o succesiune de nisipuri, pietriºuri ºi argile,
subordonat din pietriºuri ºi gresii.
Sedimentarul poate atinge 3000 – 5000 m în grabene ºi doar câteva zeci
sau sute de metri în horsturi.
Faza de câmpie mlãºtinoasã cu bãlþi ºi lacuri, caracteristicã parþial ºi în
prezent, se instaleazã urmare a miºcãrilor valahice de la sfârºitul Pliocenului.
În Pleistocenul mediu ºi superior se realizeazã câmpiile înalte, iar în
Holocen ºi actual parte din câmpiile joase de subsidenþã, cu depozite fluviatile.
Cu aceastã fazã începe modelarea câmpiei, când se diferenþiazã:
• Câmpia înaltã - a glacisurilor;
• Câmpia joasã - de divagare.

2.3. Neotectonica

Miºcãrile subsidente au un rol important în dinamica reliefului, în special

a evoluþiei reþelei hidrografice. Acestea s-au manifestat cu intensitate diferitã
în ariile de subsidenþã:

64
 &
- Bodrog pe Tisa (cu influenþã directã asupra evoluþiei Someºului ºi
Crasnei);
- Sárrét de la confluenþa Criºurilor (evoluþia reþelei hidrografice din
bazinul Criºului Repede);
- Mako - Szeged de la confluenþa Mureº - Tisa (evoluþia Mureºului);
- Timiºul inferior (evoluþia Mureºului, Timiºului ºi Begãi).
Aceste arii de subsidenþã corespund marilor grabene ale fundamentului
ºi se caracterizeazã prin grosimea mare a depozitelor ºi arii de convergenþã
a reþelei hidrografice.
Pânã în Holocenul inferior a fost mai activã aria Sárrét determinând
convergenþa Tisei ºi Someºului, a Crasnei ºi Barcãului (prin culoarul Iernut).
Ulterior au fost active celelalte arii cu urmãri în reorientarea reþelei
hidrografice.
Miºcãrile actuale crustale negative de 1 - 2 mm/an caracterizeazã cea
mai mare parte a Câmpiei joase. De la est cãtre vest se contureazã:
- o fâºie în est paralelã cu munþii, desfãºuratã de la nord la sud, cu
ridicãri de 0,5 mm/an;
- o fâºie nord-sud unde miºcãrile sunt negative, dar cu valori reduse,
valoarea miºcãrilor de coborâre este de 0,5 mm/an (stabilitate relativã);
- la vest de Sânnicolaul Mare miºcãrile crustale sunt negative, având
valori de minus 2 - 2,5 mm/an.

Seismicitatea. Dupã clasificarea lui I. Atanasiu (1961), în Câmpia Banato

– Criºanã se gãsesc urmãtoarele tipuri de cutremure:
- cutremure banatice, monokinetice, caracterizate printr-o zguduire
puternicã principalã, în arealele Vinga, Periam, canalul Bega;
- cutremure danubiene, polikinetice, caracterizate prin mai multe
zguduiri, pe linia Vârºeþ (Serbia) – Moldova Nouã.
Acestea sunt legate de faliile soclului cristalin ºi sunt de micã adâncime
(sub 10 km). În perioada 1991-1992 s-au înregistrat cutremure cu focare la
sub 10 km: 12 iulie 1991, ora 13:30 la Banloc, Olbeºniþa de 5,5 M; 15 august
1991 la Voiteg de 3,8 M (cu fenomene luminoase); 2 decembrie 1991, ora
10:49 la Voiteg de 5,7 M; 2 martie 1992, ora 22:33 la Miºloc –Fibiº de 4,5
MD (Grecu, 1997).
Pe harta seismicã a României întocmitã dupã cutremurul din 1940 ºi cea
de dupã cel din 1977 sunt puse în evidenþã douã areale cu risc mare la
seisme, unul la nord de Oradea ºi altul la Satu Mare (izosiesta de 6 grade
Richter – pentru 1940, respectiv 7 grade Richter – pentru 1977).

2.4. Cuaternarul

Depozitele care apar la zi în Câmpia Banato – Criºanã sunt de vârstã

cuaternarã. Cele mai importante elemente ce trebuie urmãrite în Cuaternarul
Câmpiei Banato-Criºene sunt:
- caracteristicile tipurilor genetice de depozite;
- existenþa argilelor roºii;
- vulcanismul cuaternar;
- formarea Dunãrii la Porþile de Fier.

65
+
Depozitele cuaternare din punct de vedere genetic sunt de tip deluvial,
deluvio-proluvial, fluvial, depozite de mlaºtinã, depozite loessoide ºi depozite
eoliene. Grosimea depozitelor cuaternare atinge 100-400 m între Criºul Repede
ºi Criºul Alb.
Depozitele Pleistocen inferioare sunt reprezentate de pietriºuri
piemontane, în câmpia înaltã, la contactul cu dealurile.
Pleistocenului mediu îi sunt atribuite un complex nisipos argilos ºi
depozitele terasei vechi. Complexul nisipos argilos (60 m grosime) a fost
întâlnit în foraje (în Câmpia Banatului) deasupra formaþiunilor pannoniene,
alcãtuit din pietriºuri ºi nisipuri fine cu intercalaþii de argile peste care se
dispune argila roºcatã. Depozitele terasei vechi, alcãtuite din pietriºuri,
bolovãniºuri ºi nisipuri, variazã ca grosime între 4 ºi 6 m ºi aparþin pãrþii
terminale a Pleistocenului mediu.
De vârstã Pleistocen superior-Holocen sunt aluviunile existente în
depozitele teraselor medii ºi inferioare (depozite de terasã), precum ºi argila
roºie ºi depozitele loessoide ºi cele eoliene.

În Câmpia Banato – Criºanã caracteristic este stratul de argilã roºcatã.

Este un depozit cuaternar cu o mare rãspândire, extinzându-se ºi în dealuri.
Este cunoscut sub diferite denumiri: argilã roºcatã, argilã galbenã, luturi
argiloase roºcate, argile decalcifiate etc. Unele cercetãri considerã cã este un
depozit format din prafuri eoliene depuse într-o regiune cu precipitaþii
abundente, altele cã este un depozit deluvio–proluvial (Sumegyi, citat în
Harta geologicã, foaia Satu Mare,1967). Argila acoperã depozite de pietriº
cu Mammuthus primigenius, astfel vârsta acesteia este consideratã a fi partea
terminalã a Pleistocenului superior.

În Holocen, au loc acumulãrile de nisipuri mobile din Câmpia Valea lui

Mihai ºi de praf (din spulberarea nisipurilor din câmpiile Nyir ºi Deliblat -
generând depresiuni de loess) ce au format câmpiile tabulare ale Careilor,
Peregului ºi Jimboliei. Granulele de nisip nu prezintã grade accentuate de
rotunjire, fapt ce explicã distanþa de transport redusã. De asemenea, în unele
areale este uºor cimentat cu oxizi de fier, care imprimã culoarea roºieticã.
În Holocenul superior sunt frecvente aluvionãrile luncilor, precum ºi
apariþia arealelor de divagare. Aluviunile recente sunt reprezentate de argile
(în arealele de vechi mlaºtini sau vechi lunci) ºi de pietriºuri ºi nisipuri.
În timpul fazei atlantice are loc un proces intens de eroziune ºi adâncire
a vãilor. Faza subatlanticã se caracterizeazã prin intensã aluvionare a Câmpiei
joase.

Formarea Dunãrii la Porþile de Fier a dus la o influenþã, chiar dacã

diminuatã, a nivelului de bazã Pontic în formarea teraselor râurilor din bazinul
Pannonic.

Rocile vulcanice, bazalte, apar pe o linie de fracturã orientatã nord –

sud ce trece prin localitãþile Lipova – Lucareþ - Buziaº, Dealul ªumeg –

66
 &
Vârºeþ, cu douã iviri: la Lucareþ-Sanoviþa (la nord de Bega) - în nord ºi în
dealul ªumeg (la sud de Gãtaia) - în sud. Aici, peste depozitele pliocen
superioare, pe o grosime de 2 – 15 m apar produse vulcanice (cenuºe, lapili,
bombe), peste care stau lave bazaltice poroase, cenuºiu-negre. Timpul
erupþiilor este posterior orogenezei post-pliocene ºi înaintea depunerii argilei
roºii care le acoperã (Pleistocen superior).

3. Relieful Câmpiei Banato - Criºene

Urmare a evoluþiei geologice ºi paleogeografice, morfometric ºi

morfogenetic relieful Câmpiei Banato – Criºene este dispus în trepte de la est
cãtre vest deosebindu-se (fig. 14B):
• Câmpia înaltã;
• Câmpia intermediarã;
• Câmpia joasã.

3.1. Câmpiile înalte

− Câmpia înaltã se gãseºte la contactul cu dealurile, având o altitudine
absolutã de 100 – 180/200 m, altitudine relativã 5 – 20 m;
− Datoritã poziþiei se mai numesc ºi câmpii subcolinare;
− Ca tipuri de relief sunt formate din terase, glacisuri, piemonturi,
porþiuni de podiº;
− Câmpiile înalte apar sub formã de fragmente, fiind distruse de
sistemele hidrografice (Tur, Someº, Crasna, Criºuri, Mureº, Bega, Timiº,
Pogãniº, Bârzava);
− Depozitele de suprafaþã sunt reprezentate de depozite aluvio-proluviale
(nisipuri, pietriºuri, argile, depozite loessoide), provenite din erodarea în
unitãþile din partea de est în Villafranchian - Cuaternarul inferior ºi acumularea
lor sub forma unei câmpii piemontane;
− Câmpia înaltã prezintã trepte de glacisuri racordabile cu terasele
râurilor în dealuri;
− O caracteristicã esenþialã o constituie existenþa nisipurilor în regiunea
Valea lui Mihai ºi a depozitelor loessoide în Câmpia Carei.

Genetic câmpii înalte sunt (Gr. Posea, 1997):

− Câmpiile de glacis se întâlnesc sub rama deluroasã, între Criºul Repede
ºi Teuz, pe stânga Bãrcãului cu prelungire în Biharia ºi între Someº ºi pârâul
Pir (glacisurile Ardudului ºi Tãºnadului).
− Câmpiile piemontane sunt situate pe rama montanã bãnãþeanã (Câmpia
Buziaº ºi Câmpia Bârzavei).
− Câmpiile de terase apar pe rama golfurilor sau a pâlniilor-golf prin
care râurile carpatice pãtrund în câmpie ºi se transformã în nivele de glacisuri,
existã ºi câmpii de terase independente (Câmpia Bogsigului, pe stânga Criºului
Alb, fâºia de pe dreapta Begãi, câmpia de terase de pe stânga Timiºului,
Câmpia de terase glacisate a Cigherului).

67
+

Fig. 14A. Harta miºcãrilor crustale verticale recente (dupã Cornea ºi colab., 1979)

68
 

Fig. 14B. Subunitãþile Câmpiei Banato-Criºene delimitate pe criteriul sedimentaro-genetic (depozitele de

suprafaþã dupã hãrþi geologice sc. 1:200.000; regionarea dupã mai multe surse – Coteþ ºi colab., Posea, Posea
ºi Badea, Pop Gr., Mihãilescu, Manciulea, Geografia României, vol. IV, observaþii ºi cartãri în teren).

$'
+

Fig. 15. Hidrografia Câmpiei Banato-Criºanã

70
 &
− Câmpiile piemontan - terminale sau câmpiile tabulare cu loess, sunt
resturi din conuri de dejecþii cu aspect piemontan, rãmase înãlþate în câmpiile
subsidente: Câmpia Carei (pe un con al Someºului ºi Tisei), Câmpia
Nãdlacului (pe un con al Mureºului), parþial Câmpia Jimboliei ºi Aradului
(peste conuri ale Mureºului).
− Câmpiile de podiº peneplenizat – Câmpia Buduslãu.

3.2. Câmpia intermediarã

Se individualizeazã altimetric, având altitudini cuprinse între 100 ºi
130 m.
Câmpiile intermediare îmbinã caracteristicile geografice ale câmpiilor
înalte (câmpii de glacisuri, câmpii tabulare pe depozite de loess) ºi ale
câmpiilor joase (câmpii de divagare).
Apar ca fragmente de câmpii, astfel:
− de glacisuri, situate în continuarea glacisurilor din câmpia înaltã
(Câmpia Biharea; Câmpia Cermei etc.);
− tabulare, pe depozite loessoide (Câmpia Diosig, Câmpia Pereg);
− câmpii de divagare (câmpiile Ierului, Sânnicolau).

3.3. Câmpiile joase

Câmpia joasã de vârstã holocenã ocupã suprafeþe întinse ºi este datoratã
acþiunii reþelei hidrografice, anterior îndiguirilor (de la sfârºitul secolului
trecut) sub influenþa ariilor de subsidenþã.
Este o câmpie de divagare cu aspecte de luncã, cu numeroase urme de
albii pãrãsite, înmlãºtiniri care azi sunt desecate, pe porþiunile mai ridicate
formându-se o cuverturã de loess.
Genetic, sunt mai puþin diversificate decât câmpiile înalte:
Câmpiile de subsidenþã s-au format la nivelul sau sub nivelul albiilor
principale (Câmpia Ecedea, Câmpia Salonta, Câmpia Timiºului inferior).
Câmpiile de lunci (joase sau înalte) sunt ºi ele subsidente (Câmpia
Criºului Alb, Câmpia Teidului, Câmpia Criºului Negru, Câmpia Lugojului -
între Timiº ºi Bega, Câmpia Ierului).
Câmpii - conuri la nivelul terasei întâi (Câmpia Livada - pe dreapta
Someºului, Câmpia Cigului - pe stânga Crasnei).

3.4. Tipuri genetice de relief

Fiind o unitate de câmpie fluvio-lacustrã, principalele tipuri genetice de
relief major sunt: terasele, glacisurile ºi piemonturile, pe care se grefeazã un
relief rezultat din modelarea actualã.

Terasele

Pe ansamblul Câmpiei Banato-Criºene terasele prezintã câteva

caracteristici comune, care permit refacerea evoluþiei paleogeografice a câmpiei
în Cuaternar.

71
+
Terasele sunt bine dezvoltate, la contactul cu unitatea piemontanã, sau
la ieºirea râurilor din depresiunile-golf.
Ele scad în altitudine relativã spre câmpia propriu-zisã, pânã se pierd în
luncile râurilor.
De aceea numãrul teraselor care ajung în câmpie este foarte diferit de
la un sistem de terase la altul.
Ca urmare a deplasãrii râurilor spre dreapta, terasele apar asimetric, în
sensul cã au o dezvoltare maximã pe stânga.
Dupã cele patru mari râuri care traverseazã câmpia de la est la vest,
sistemele de terase sunt: Someº, Criº, Mureº, Timiº (Gr. Posea, 1997,
Geografia României, vol. III).
Treptele acestora cu desfãºurare dinspre dealuri sunt:
− t1 de 4 – 10 m se pierde repede în (sub) luncã;
− t2 de 10 – 25 m este foarte extinsã ºi avanseazã cãtre vest;
− t3 de 30 – 35 m este puþin dezvoltatã, în unele areale lipseºte, trece
în glacis sau piemont;
− t4 de 45 – 60 m trece lateral în glacis sau piemont;
− t5 de 90 – 110 m este terasa veche cu care Dunãrea îºi începe cursul
în Câmpia Românã.

Glacisurile

Formate la contactul cu dealurile, glacisurile au genezã erozivã sau

acumulativã.
Astfel, sub dealurile piemontane, la contactul cu acestea apar glacisurile
formate prin eroziune, tipice fiind în Câmpia Criºurilor:
– cele 2 – 4 trepte erozionale sub deal în câmpiile Miersig ºi Cermei.
− glacisul de pe stânga Barcãului (de eroziune areolarã ºi lateralã).
− glacisul Tãuþului.
Glacisurile acumulative se gãsesc în continuarea celor erozive.
În Câmpia Someºului existã o poalã acumulativã la nivelul terasei întâi
a Crasnei.
Glacisul piemontan este o formã mai avansatã de acumulare, o suprafaþã
mai apropiatã de forma de piemont, ca în câmpiile Bârzavei ºi Buziaºului,
parþial.
Terasele glacisate prezintã o frunte de terasã mai linã ºi sunt specifice
tot Câmpiei Banatului.

Piemonturile

Piemonturile sunt forme de relief acumulative, realizate în Cuaternarul

mediu ºi superior. Tipice sunt cele formate de Mureº ºi de Someº. Astfel
sunt:
- piemontul foarte teºit format din conurile suprapuse ale Mureºului ce
corespunde câmpiei înalte a Vingãi;
- conul Mureºului ce formeazã câmpia Aradului;
- piemontul Jimboliei, realizat de tot Mureº la nivelul terasei a doua;

72
 &
- marile conuri piemontane detaºate ulterior de munte ce formeazã
Câmpia Carei.

3.5. Procese geomorfologice actuale

În câmpiile joase, lunci ºi albii sunt specifice aluvionãrile ºi colmatãrile,
divagãri ºi despletiri de albii, meandrãri excesive. Excesul de umiditate
duce la salinizarea solului, la apariþia unor crãpãturi ºi decojiri.
Tasarea are loc în depozite loessoide, respectiv în câmpurile de loess
(Carei, Nãdlac, Jimbolia). Loessul este galben-deschis, are o mare porozitate,
conþine CaCO3 ºi prezintã douã orizonturi de soluri fosile. Este un loess
remaniat, depus în Holocen, numit loess Alföld.
Pe suprafeþele cu nisipuri, principalele procese sunt cele eoliene, între
care deflaþia are o importanþã deosebitã.
Procesele de pluviodenudare ºi ºiroire sunt prezente în sectoarele cu
pantã uºoarã, în malurile râurilor ºi câmpiile subcolinare.

Forme create prin procese geomorfologice actuale

Cele douã mari tipuri de câmpie au fost ºi sunt modelate prin procese
geomorfologice, creând un relief minor, caracteristice fiind urmãtoarele forme:
o crovuri pe loessuri.
o dunele de nisip - Valea lui Mihai.
o organisme torenþiale - în câmpiile înalte.
o meandre ºi albii pãrãsite, exces de umiditate etc., în luncile râurilor.
o forme antropice rezultate în urma amenajãrii terenurilor: diguri, canale,
drenuri, excavaþiuni lacustre, tumuli, deblee, terasãri în câmpiile înalte, nivelãri
de dune, baraje.

Concluzii:

În Câmpia Banato-Criºanã se individualizeazã:

- câmpiile înalte (de glacis, de terase ºi piemontane), care reprezintã o
poalã acumulativ-erozivã a dealurilor de la contactul cu câmpia joasã (de ex.,
câmpia de galcis piemontanã a Vingãi);
- câmpia aluvialã joasã care se suprapune peste depresiunea tectonicã
subsidentã.
Aceste douã mari tipuri de câmpie au fost ºi sunt modelate prin procese
geomorfologice actuale ce creeazã un relief minor specific.

4. Clima

4.1. Factorii genetici ai climei

Clima temperat continentalã moderatã este influenþatã de masele oceanice

venite din vest (Anticiclonul Azorelor), de masele subtropicale (ciclonii
mediteraneeni), de cele polare maritime (ciclonii nord –atlantici) ºi de masele
polare continentale (anticiclonul est-european).

73
+
Masele de aer vestice ºi sud-vestice sunt dominante, cu umiditate ridicatã,
mai ales primãvara.
Carpaþii au rolul de obstacol în calea maselor de aer rece, polar (maritim
ºi continental din nord, nord-est, est), de aceea viscolele sunt foarte rare. De
asemenea, Carpaþii faciliteazã advecþii ale maselor de aer din sud, sud-vest
ºi nord-vest, precum ºi o intensã activitate frontalã, caracterizatã prin
nebulozitate mare, precipitaþii abundente, amplitudini termice reduse.
Relieful de câmpie nu introduce variaþii în cadrul elementelor climatice,
ceea ce se reflectã într-o dispunere relativ uniformã a elementelor climatice,
din aceastã perspectivã.
Uºoare diferenþieri sunt datorate desfãºurãrii în latitudine pe circa 350
km. De asemenea, uºoare diferenþieri existã între est ºi vest datoritã apropierii
de aria montanã. De exemplu, temperatura în sud este în medie de 11°C, iar
în nord de 9°C; precipitaþiile cresc din partea centralã (564 mm la Arad) spre
sud (600 mm la Timiºoara) ºi spre nord (619 mm Satu Mare). Media anualã
este de 530 - 600 mm.
Radiaþia solarã este de 115 – 118 kcal/cm2, din care circa 100 kcal/cm2,
iar durata insolaþiei de 2 000 ore/an (circa 1 500 ore în semestrul cald).
Prin urmare, clima temperat continental moderatã este caracteristicã
pentru câmpie cu veri relativ cãlduroase, lipsite de intervale de uscãciune
ºi secetã excesive ºi cu ierni fãrã geruri intense ºi persistente.

4.2. Principalele elemente climatice

4.2.1. Temperatura

Larga deschidere spre vest, care permite advecþia maselor de aer dinspre
sud, sud-vest ºi nord-vest, precum ºi rolul de baraj al maselor de aer rece
polar din nord-vest determinã o activitate frontalã intensã, creºterea
nebulozitãþii, a cantitãþii de precipitaþii ºi atenuarea amplitudinilor termice.
În aceste condiþii, amplitudinile termice sunt de 22,4°C la Lugoj, 22,9°C
la Jimbolia, 22,7°C la Oradea, rezultate din diferenþa dintre temperaturile
minime ºi maxime anuale.
Temperatura medie anualã scade de la 11°C în Câmpia Banatului (10,9°C
la Timiºoara) la 10 – 9°C spre nord în câmpiile Criºurilor ºi Someºului
(10,5°C la Oradea, 9,7°C la Satu Mare).
De asemenea, valorile temperaturii medii a lunii ianuarie, scad de la sud
(Timiºoara –1,2°C) la nord (Satu Mare – 2,7°C), pe ansamblul câmpiei
menþinându-se între –1° ºi –3oC.
Iarna se înregistreazã ºi temperaturi sub – 30°C (–30,9oC la Lugoj în
24.01.1942). De temperaturile negative se leagã ºi numãrul zilelor cu îngheþ,
de 90 – 103 zile îngheþ/an.
Valorile temperaturii medii a lunii iulie sunt de 20...22oC, cu diferenþe
mici între sud (Timiºoara 21,6oC) ºi nord (Oradea 21,2 oC, Satu Mare 20,1oC).
Temperatura maximã absolutã înregistratã a fost de +42,5oC (Jimbolia la
1.07.1950). Faþã de Câmpia Românã, numãrul zilelor tropicale este mai redus,
de circa 20 – 30 zile tropicale/an.

74
 &
4.2.2. Precipitaþiile

Precipitaþiile sunt datorate influenþei maselor de aer oceanic, fiind mai

abundente decât în Câmpia Românã, dar mai reduse cantitativ decât în dealurile
din estul lor.
Astfel, cantitatea medie anualã de precipitaþii are valori de 540 – 550 mm,
în vestul câmpiei ºi 700 mm, în est, spre contactul cu dealurile piemontane.
De asemenea cresc din partea centralã spre nord.
• Cantitatea maximã de precipitaþii:
80 mm în iunie în Banat, în vestul Câmpiei Criºurilor;
80 – 100 mm în iunie (în Câmpia Someºului);
70 mm în luna mai;
60 mm în lunile iulie ºi august.
• Cantitatea minimã de precipitaþii: 40 mm în februarie.
• Ploile torenþiale sunt mai dese în iunie.
• Numãrul zilelor cu ninsoare: 20/an.
• Numãrul zilelor cu strat de zãpadã: 30/an în Banat ºi 60 – 66/an la
Satu Mare.
• Evapotranspiraþia: – potenþial㠖 650 mm;
– real㠖 550 mm;
– deficitul anual 100 – 150 mm.

4.2.3. Vânturile

Vânturile dominante la peste 1000 m sunt cele de vest; la sol sunt foarte
diferite (de sud, sud-est, sud-vest în Câmpia Banatului, de est, de nord-est,
nord-vest ºi sud-vest în Câmpia Someºului).
• Viteza medie anualã de peste 3 m/s;
• Viteza maximã: 23 – 27 m/s;
• Numãrul zilelor cu vânt puternic: 3 – 10/an;
• Calmul atmosferic: 20...36%;
• Vânturile locale: Austrul în Câmpia Banatului, Coºava ºi Muºavãþul.

4.3. Fenomene atmosferice

• Ceaþa: în medie 44 – 55/an;
• Chiciura: în medie: 3 – 5/an;
• Poleiul: în medie 1 – 2 zile/an în sud ºi 3 zile/an în nord;
• Bruma apare între 1.X ºi 11.X, ultima la 21.IV (în nord) ºi 11.IV(în
sud);
• Viscolul este foarte rar (0 – 1 zile); mai des în vestul Câmpiei
Criºurilor;
• Orajele pot apãrea în 20 – 25 de zile/an.

4.4. Sectoarele climatice

Sectorul bãnãþean (sudic) sub influenþa maselor de aer ºi a ciclonilor

din Mediteranã ºi Adriaticã; ierni blânde (fig. 18).

75
+
Sectorul someºan (nordic) cu ierni ceva mai lungi ºi mai aspre, veri
mai rãcoroase, precipitaþii uºor crescute;
Sectorul criºan (central) – tranziþie.

5. Apele

Din punct de vedere hidrologic, Câmpia de Vest este o unitate importantã,

având bogate ºi diverse resurse de ape subterane, fiind traversatã de numeroase
râuri carpatice ºi cu puþine lacuri, majoritatea de origine antropicã, iar ca
urmare a particularitãþilor fizico-geografice ale câmpiei, acþiunea factorului
antropic a fost intensã mai ales în cuprinsul unitãþilor joase ale câmpiei unde
s-au impus numeroase lucrãri hidroameliorative.
Râurile principale alohtone, ce izvorãsc din Carpaþi (în principal din
Carpaþii Occidentali): Turul, Someºul, Crasna, Barcãul ºi Criºurile, Mureºul,
Bega, Timiºul, Pogãniºul ºi Bârzava, dar ºi din Dealurile de Vest (ca de
exemplu Ierul, Fâneaþa Mare, Hidiºel, Valea Nouã, Bega Veche, Moraviþa,
etc.), au caracter transversal ºi un regim apropiat de cel al râurilor cu izvoarele
în câmpie (fig. 15).
Râurile autohtone, mai puþin numeroase decât în Câmpia Românã ºi
mult mai mici, îºi au obârºia în câmpiile de glacis, de la contactul cu dealurile,
în câmpiile înalte piemontane (Câmpia Vingãi), în conurile marilor râuri sau
în luncile acestora: Egher, Racta, Noroieni, Bãlcaia (foste cursuri sau derivaþii
ale Someºului), Valea Neagrã, Criºul Mic, Ier, Aranca, Apa Mare, Matca
sau Mãgheruº (foste braþe sau cursuri ale Mureºului, la diferite nivele), Bega
Micã, Timiºul Mort, etc.; au un debit permanent, favorizat de precipitaþiile
relativ bogate, dar ºi de caracteristicile hidrogeologice ale regiunii. Reþeaua
autohtonã a fost completatã, ca urmare a intervenþiilor antropice, cu canale
de diferite tipuri ºi mãrimi, Tur, Homorod, Crasna, Ier, Criºu Mic, Canalul
Colector, Canalul Morilor, Aranca, Bega, Timiº, etc., unele realizate în scopul
îndreptãrii unor cursuri de apã.
Densitatea reþelei hidrografice cu caracter permanent este între 0,0-0,5
km/kmp, mai mare în Câmpia Someºului (0,30-0,42 km/kmp) ºi câmpiile
înalte subdeluroase, ºi mai micã în vestul Câmpiei Mureºului, de 0,06-0,11
km/kmp.
Suprafaþa vastã a bazinelor hidrografice, în cazul râurilor alohtone,
favorizeazã înregistrarea unor niveluri ºi debite importante, cele mai mari
valori fiind înregistrate de râurile transilvãnene, Mureº (154 m3/s, la Arad)
ºi Someº (123 m3/s, la Satu Mare), urmate de Timiº ºi Criºuri, iar celelalte
ape ce traverseazã Dealurile de Vest ºi câmpia au debite mai mici, de
5-10 m3/s.
Tipul de regim hidrologic este cel pericarpatic vestic (Geografie fizicã,
vol. I, 1983, I. Ujvari, 1980), caracterizat prin instabilitatea regimului de
iarnã, cu peste 30% scurgere medie în timpul iernii, cu viituri de iarnã
provenite din topirea zãpezii, cu ape mari de primãvarã (frecvente, dar de
scurtã duratã), cu viituri izolate de varã.
Debitele ºi nivelurile ridicate conduc la revãrsãri deosebite mai ales în
treapta joasã a câmpiei (zonele de subsidenþã), unde malurile râurilor sunt

76
 &
modest schiþate, ceea ce favorizeazã formarea excesului de apã în câmpie;
astfel de-a lungul timpului au fost necesare o serie de lucrãri hidroameliorative:
canalizarea sau îndiguirea râurilor mari, crearea de canale care sã cumuleze
apele de viiturã ale râurilor mici, desecãri, devieri, etc.
Sistemele hidrografice principale sunt: Someºul (împreunã cu Turul ºi
Crasna), Criºurile (cu Ier, Barcãu, Criºul Repede, Negru ºi Alb), Mureºul,
ce fac parte din grupa vesticã, iar Aranca ºi Timiºul (cu Bârzava ºi Moraviþa)
din grupa sud-vesticã.
Apele freatice, cantonate în nisipurile ºi pietriºurile din lungul luncilor,
ale conurilor de dejecþie, în pânzele aluviale ale câmpiilor joase sau înalte ºi
în terase, au caracter discontinuu în câmpiile de glacis, unde apar intercalaþii
argiloase, dar sunt foarte extinse ºi cu productivitate mare în lunci ºi câmpiile
joase.
Apele de adâncime sunt cantonate în toate formaþiunile permeabile,
inclusiv în cristalinul fisurat, la adâncimi cuprinse între 60 ºi peste 2000 m,
mai exploatate fiind cele din stratele cuaternare ºi pannoniene, iar dintre cele
termale, apele din structurile mezozoice, au o largã utilizare antropicã.
Complexele acvifere sunt foarte diversificate din cauza structurii geologice
ºi a granulometriei depozitelor, iar pânzele superioare au strânse legãturi cu
cele freatice. Cele mai multe dintre ele sunt ascensionale sau chiar arteziene.
Pe aliniamentele de falii de la contactul cu dealurile existã ºi ape termale
(cantonate în special în stratele mezozoice).
Lacurile ºi mlaºtinile, mult mai extinse în trecut mai ales în câmpiile
joase unde în ultimele secole au fost desecate, sunt reprezentate de lacuri
naturale (de meandre ºi cursuri pãrãsite, de interdune, de crovuri) ºi antropice
(iazuri, heleºtee, lacuri de agrement ºi cur㠖 Peþea, Felix, 1 Mai).

6. Elemente biopedogeografice
Din punct de vedere biogeografic Câmpia de Vest se încadreazã în
regiunea geobotanicã vesticã, cu trei subregiuni, care corespund în mare
celor trei subregiuni geomorfologice (Geografia României, vol. I, 1983),
deosebirile fiind impuse de diferenþierile climatice ºi pedologice. Sunt prezente
ecosisteme de tip balcanic, cu cer ºi gârniþã, în partea sudicã, ºi
central-europene, cu stejar, la nord de Mureº.
Vegetaþia
Extinderea latitudinalã, mai cu seamã cea longitudinalã, a câmpiei
imprimã o serie de particularitãþi fizico-geografice ce se reflectã ºi în înveliºul
vegetal, astfel sub aspectul zonalitãþii Câmpia de Vest ar fi dominatã de
douã zone, dispuse nord-sud din cauza influenþei Carpaþilor: silvostepa în
vest, în câmpia joasã, mergând în nord pânã la Crasna, ºi pãdurea de stejar
în est, în câmpia înaltã ºi la nord de Crasna. Pãdurile de cer ºi gârniþã sunt
specifice pãrþii estice, mai înalte, a câmpiei pânã la nord de Crasna. ªleaurile
(pãdurile de amestec de stejar cu alte foioase) apar ca subetaj, mai ales în
câmpia de la sud de Mureº. Pãdurile de stejar pedunculat au caracter intrazonal
la nivelul câmpiei ºi apar în lunci ºi câmpiile joase. Zãvoaiele sunt pãduri de
luncã alcãtuite din lemn moale, plop ºi salcie.

77
+
Ca urmare a activitãþilor antropice, pãdurea a dispãrut aproape total din
silvostepã, iar fosta fâºie de pãdure este redusã ºi ea la pâlcuri, iar uneori în
interiorul sãu pãtrund ºi elemente de stepã. Pe alocuri, pe areale mici, apar
ºi pajiºtile, în care predominã speciile de Poa pratensis ºi Festuca valesiaca.
Mai extinse sunt pajiºtile intrazonale de luncã, iar în regiunile cu exces de
sare se dezvoltã pajiºti halofile (cu specii de Festuca pseudovina, Poa bulbosa,
Artemisia maritima, Salicornia herbacea, etc.).
Vegetaþia psamofilã este specificã Câmpiei Valea lui Mihai, fiind
condiþionatã de adâncimea apei freatice ºi gradul de fixare a nisipului.
Vegetaþia de mlaºtinã ºi palustrã a fost larg rãspânditã în zonele joase
ale câmpiei, mai ales în Ecedea, unde predominau mlaºtini de tip eutrof
(bahne) cu trestie, rogoz, rãchitiºuri, aniniºuri sau plante de fâneþe umede.
Arealele lacustre, de micã adâncime, erau ocupate de stuf, papurã, etc.
Drenarea celei mai mari suprafeþe a terenurilor cu exces de umiditate a
determinat restrângerea, pânã la dispariþia totalã, a vegetaþiei higrofile. Ca
specii endemice putem menþiona floarea de tãu (Nymphaea lotus thermalis),
prezentã în apele calde ale lacului ºi pârâului Peþea.
Fauna
Faunistic, regiunea Câmpiei de Vest se încadreazã în regiunile
biogeografice panonicã (elemente central-europene, cu elemente venite din
regiunea ponticã) ºi moesicã (elemente central-europene, cu elemente
submediteraneene, de obicei termofile – viperã, broascã þestoasã, scorpion)
(Geografia României, vol. I, 1983). Fauna pãdurilor de stejar include mamifere
(cãprioare, cerb lopãtar, iepure, veveriþã, vulpe, etc.), pãsãri, broasca þestoasã
de uscat, etc., iar fauna de stepã ºi silvostepã este reprezentatã prin rozãtoare
(popândãu, hârciog, iepure de câmp) ºi pãsãri (dropia, prepeliþa, potârnichea).
Fauna piscicolã aparþine la douã mari zone: mreana ºi crapul, iar dinspre
dealuri coboarã zona lipanului ºi zona cleanului, specificã câmpiei înalte ºi
câmpiei joase de la nord de Mureº.
Solurile
Solurile reflectã în mod fidel particularitãþile climatice, de relief ºi
microrelief, ale rocilor superficiale ºi ale pânzei freatice, drept urmare înveliºul
de sol al Câmpiei de Vest este mult mai mozaicat decât în Câmpia Românã.
Cea mai mare frecvenþã o au solurilor intrazonale, ce ocupã circa 50% din
suprafaþa câmpiei, datoritã extinderii mari a câmpiilor joase, iar solurile de
tranziþie ºi cele zonale au ponderi egale. Ca ºi în cazul particularitãþilor
climatice ºi biogeografice se poate constata o dublã zonalitate în distribuþia
geograficã a solurilor, atât de la vest la est (legat de particularitãþile reliefului
ºi bioclimatice), cât ºi de la sud la nord, conform zonalitãþii latitudinale ºi
a maselor de aer ce o afecteazã. În consecinþã apar molisoluri, asociate cu
lãcoviºti, sãrãturi ºi vertisoluri, la sud de Mureº, ºi argiluvisoluri, asociate cu
soluri gleice ºi pseudogleice, la nord (fig. 16).
Prezenþa pe spaþii întinse a câmpiilor de subsidenþã ºi a nisipurilor, la
care se adaugã intervenþia factorului antropic au contribuit la formarea pe
scarã largã a solurilor intrazonale, cu o mare dispersie, reprezentate prin
hidrisoluri, salsodisoluri, vertisoluri, psamosoluri ºi aluviosoluri.

78
 &

Fig. 16. Harta solurilor (în format digital, ICPA Bucureºti, 2005)

79
+
7. Resursele naturale

Câmpia B.-C. dispune de importante ºi diverse resurse naturale. Resursele

de subsol sunt strâns legate de particularitãþile geologice, genetice ale câmpiei.
Cele mai importante resurse sunt cele utile economiei, iar dintre acestea
amintim: hidrocarburile, lignitul (la contactul cu dealurile), apele termale ºi
cele minerale, dioxidul de carbon (descoperit recent), balastul, argilele ºi
depozitele loessoide (folosite pentru fabricarea cãrãmizilor).

Hidrocarburile
În aceastã categorie intrã în special petrolul, dar ºi gazul petrolifer care
este asociat petrolului.
În Câmpia de Vest astfel de zãcãminte se aflã localizate la sud de
Mureº ºi sunt extrase cu ajutorul sondelor de mare adâncime. Localitãþile
unde sunt câmpuri petrolifere sunt: Varias, Zadareni, Pecica, Orþiºoara,
Satchinez, Bilad, Calacea, Teremia Mare, Dudeºtii Vechi ºi la Sânnicolau
Mare.
Alte câmpuri petrolifere mai apar: între Mureº ºi Criºul Repede la Turnu
(în Câmpia Mureºului) ºi în jurul Salontei; la nord de Criºul Repede la: Borº,
Marghita, Abranut, Roºiori, Curtiseni, Circaia, Tireanu ºi Carei.

Cãrbunii
Resurse de lignit sunt localizate în estul Câmpiei înalte a Lugojului la
Sinersig ºi la Cireºul.

Apele termale
Apar în areale ºi pe falii fiind interceptate în foraje de mare adâncime.
Astfel pentru apele termale se poate trasa un aliniament de localitãþi format
din: Satu – Mare, Carei, Valea lui Mihai, Sãcuieni, Marghita, Borº, Oradea,
Bãile Felix, Salonta, Arad ºi Timiºoara.
În Câmpia B.-C. sunt ºi ape minerale reci sau netermale localizate în
Câmpia Someºului. Acestea au chimism diferit ºi se împart în: ape feruginoase
cu dioxid de carbon la Valea Vinului; ape oligominerale la Acas ºi Beltig;
ape sulfatate la Ghemei; ape feruginoase la Sântimreni. Astfel de ape minerale
apar ºi în Câmpia Criºurilor: ape sulfuroase la Osorhei; ape oligominerale la
Cermei, Chiºinãu – Criº ºi Sucolov; ape feruginoase cu dioxid de carbon la
Tipar ºi ape feruginoase la Macrea. Mai apar ºi în Câmpia Banatului: ape
bicarbonatate la Arad; ape feruginoase cu dioxid de carbon la Pãuliº, Lipova
ºi Buziaº; ape carbogazoase simple la Sebiº ºi Pischia ºi ape sulfatate la
Svanda.
De remarcat cã nu toate zãcãmintele de ape minerale sunt peste tot
exploatate, ci doar în câteva localitãþi.

80
 &
Balastul
Balastul este material folosit în construcþii ºi se extrage în balastiere
amplasate pe marile râuri care traverseazã Câmpia ºi Dealurile de Vest de la
est la vest, majoritatea cu izvoare în Carpaþii Occidentali.

Argila
Argila se foloseºte la fabricarea ceramicii ºi a cãrãmizilor. Se extrage
în special din Câmpia Banatului ºi în unele areale din valea Criºului Alb.

Fig. 17. Harta morfostructuralã. I. Unitãþi morfostructurale de orogen: A. Unitatea carpaticã

muntoasã: a, subunitãþile cristalino-mezozoice (1. Masivul Oriental; 2. Masivul Meridional;
3. Masivul Apusean); b. subunitatea de fliº (1. fliº intern; 2. fliº extern); c. subunitãþile
vulcano-sedimentare (1. Munþii Þibleº-Bîrgãu; 2. Munþii Metaliferi) d. subunitãþile
neovulcanice (1. Munþii Oaº-Gutâi-Vãratec; 2. Munþii Cãliman-Gurghiu-Harghita);
e. depresiuni intramontane (tectonice sau de baraj). B. Unitatea pericarpaticã deluroasã:
a. subunitatea Subcarpaþilor Moldovei ºi de la Curburã (1. Subcarpaþii Moldovei;
2. Subcarpaþii de la Curburã); b, subunitatea dealurilor subcarpatice ºi piemontane getice
(1, Subcarpaþii Getici; 2. Piemontul Getic). C. Unitatea depresiunii intercarpatice a
Transilvaniei: a, subunitatea Podiºului Someºan; b. subunitatea Podiºului Transilvaniei
(1. sectorul cutelor diapire; 2. sectorul central al domurilor). D. Unitatea Câmpiei (a) ºi
Dealurilor (b) Banatului ºi Criºanei. II. Unitãþi morfostructurale de platformã: E. Unitatea
Podiºului Moldovei; F. Unitatea Cîmpiei Române; G. Unitatea dobrogeanã: a. subunitatea
Dobrogei de Nord; b. subunitatea Dobrogei Centrale; c. subunitatea Dobrogei de Sud;
d. subunitatea Deltei Dunãrii. Linia punctatã - limita dintre orogen ºi platformã (dupã Badea
ºi colab., 1983).

81
+

Fig. 18. Regiuni climatice ºi topoclimatice (dupã O. Bogdan)

82
 &
Geografia câmpiilor României
Note de curs
Prof.univ.dr.Florina Grecu

PARTEA A DOUA
ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANÃ
ªI GEOGRAFIE ECONOMICÃ,
– secvenþe regionale –

Obiective

Tema îºi propune:

ð prezentarea interdisciplinarã a elementelor de geografie umanã ºi geografie

economicã, în strânsã corelare cu cele de geografie fizicã
ð realizarea finalã a posibilitãþii unor comparaþii între caracteristici ale
populaþiei, aºezãrilor ºi economiei din cele douã unitãþi de câmpie
ð semnificaþia practic-aplicativã a resursei umane ºi economice din câmpiile
României
ð deducerea unor evenimente genetice ºi evolutive de cãtre studenþi ale
unor particularitãþi ale populaþiei, aºezãrilor ºi economiei din cele douã
unitãþi de câmpie
ð formarea la studenþi a deprinderii studiului unitãþilor regionale ca sintezã
geograficã

83
+
Albia Vedei la
Alexandria

Vale tip furciturã în

Bãrãganul Ialomiþei

Crov în Câmpia
Bãrãganului Ialomiþei

&"
 A. CÂMPIA ROMÂNÃ
&
1. Populaþia
Câmpia Românã prin solurile fertile ºi prin resursele de apã a atras din cele
mai vechi timpuri populaþia. Primele urme ale locuirii sunt în luncile marilor
râuri, în special Lunca Dunãrii care apare consemnatã în cele mai vechi izvoare
istorice. Locuirea câmpiei începe din Paleolitic (5500 – 1900 î.Hr.) cu urme
sporadice de locuire, în timpul perioadelor interglaciare Würm. În Neolitic apar
culturi importante – Vãdastra, Boian ºi Cucuteni semn cã popularea era mai intensã.
Din Neoliticul târziu (2800 – 1900 î.Hr.) sunt urme ale culturii grâului ºi urme ale
domesticirii unor animale, semn cã populaþia de aici devine sedentarã ºi se ocupa
cu agricultura. Localitãþi ºi chiar oraºe (dave) apar în epoca fierului semn cã
populaþia îºi sporeºte numãrul. Dupã secolul al XII-lea populaþia creºte numeric
iar densitatea sporeºte dupã migrarea locuitorilor din spaþiul subcarpatic spre
câmpie (secolul al XIV-lea).
Dinamica naturalã a populaþiei din câmpie a înregistrat un progres
semnificativ în secolele XIX – XX. Natalitatea între anii 1930 – 1940 s-a situat în
jurul valorii de 34‰ iar mortalitatea cunoaºte un regres în aceeaºi perioadã,
18 – 20‰, rãmânând totuºi ridicatã. Se poate spune cã sporul natural în perioada
interbelicã era de 14‰, fiind cel mai mare înregistrat în secolul XX, la sfârºitul
secolului scãzând la 11,4‰. Dupã 1989 fenomenele sociale ºi restructurarea
activitãþilor economice, la care s-a adãugat ºi migrarea internaþionalã, s-au reflectat
rapid ºi în sporul natural al populaþiei ajungând sã fie negativ – 1,4‰. Acest fapt
a dus la o îmbãtrânire accentuatã în rândul locuitorilor.
Densitatea medie din Câmpia Românã este de 130 loc/km2, depãºind cu
mult densitatea medie a þãrii care este de 91 loc/km2 (V. Cucu, 2002). Valoarea
este susþinutã de capitalã, singura metropolã a României, ºi de centrele
polarizatoare (Ploieºti, Târgoviºte, Piteºti, Craiova, Buzãu, Focºani, Galaþi).
Aceastã valoare de 130 loc/km2 nu este uniformã ci variazã în funcþie de
judeþe ºi mai ales de economia acestora. Pe trepte de relief densitatea este mai
micã în câmpiile de subsidenþã ºi spre sud ºi mai mare spre nord în regiunile de
contact cu podiºurile ºi dealurile subcarpatice, datoritã resurselor de subsol.
Frecvenþa densitãþii scade spre vest (la vest de Vedea – Teleorman), unde atinge
60 – 80 loc/km2, ºi spre est unde este 60 loc/km2. Pe provincii istorice Muntenia
are 98 loc/km2, iar Oltenia prezintã doar 82 loc/km2, sub media pe þarã (fig. 19).
În privinþa judeþelor se remarcã Prahova, Dâmboviþa, Galaþi ºi Ilfov unde
valoarea densitãþii oscileazã între 130 – 185 loc/km2, datoritã economiei puternice
susþinutã de resursele din regiunile limitrofe sau o economie puternicã. Cele mai

85
 +

86
Fig 19. Densitatea populaþiei (dupã Erdeli ºi colab., 2007)
 Tabelul 2
Structura etnicã pe oraºe în Câmpia Românã

Nr. ORAª ROMÂNI % MAGHIARI RROMI GERMANI UCRAINIENI RUªI- SÂRBI BULGARI ALÞII
crt. LIPOVENI
1 ALEXANDRIA 95,36 0,03 4,51 0,02 0,0 0,0 0,0 0,01 0,07
2 AMARA 99,35 0,13 0,32 - - 0,06 - 0,01 0,13
3 BAILEªTI 92,61 - 7,28 0,01 - - - 0,02 0,08
4 BALª 97,27 0,02 2,67 - - - - - 0,04
5 BECHET 95,10 0,05 4,83 - - - - - 0,02
6 BOLINTIN-VALE 84,51 - 15,45 - - - - - 0,04
7 BRAGADIRU 98,19 0,02 1,45 0,07 0,01 0,04 0,01 - 0,21
8 BRÃILA 97,25 0,05 0,71 0,02 0,01 1,60 - 0,01 0,35
9 BUCUREªTI 97,02 0,30 1,41 0,12 0,02 0,05 0,01 0,01 1,06

87
10 BUDEªTI 78,95 - 21 - - - - - 0,05
11 BUFTEA 97,71 0.09 2.01 0,02 - - - - 0,17
12 BUZÃU 95,67 0,04 4,09 0,02 - - - - 0,18
13 CALAFAT 95,6 0,02 4,12 0,01 0,03 - - - 0,22
14 CÃLÃRAªI 95,86 0,05 3,45 0,02 - 0,01 - - 0,61
15 CARACAL 94,81 0,04 5,01 0,01 - 0,01 - - 0,12
16 CÃZÃNEªTI 86,73 - 13,23 - - - - 0,02 0,02
17 CHITILA 97,76 0,03 1,86 0,07 0,04 0,02 - - 0,22
18 CORABIA 93,23 - 6,69 - - - - - 0,08
19 COSTEªTI 99 0,01 0,93 0,02 - - - - 0,04
20 CRAIOVA 96,65 0,07 2,91 0,05 0,01 - 0,01 - 0,3
21 DÃBULENI 98,74 0,02 1,21 - - - - - 0,03
&
 Nr. ORAª ROMÂNI % MAGHIARI RROMI GERMANI UCRAINIENI RUªI- SÂRBI BULGARI
+
Continuare – Tabelul 2

ALÞII
crt. LIPOVENI
22 DRÃGÃNEªTI OLT 93 - 6,83 0,02 - - - - 0,15
23 FÃUREI 96,82 0,02 3,05 - 0,02 - - - 0,09
24 FETEªTI 95,21 0,03 4,51 0,02 - 0,16 - - 0,07
25 FIERBINÞI TÃRG 99,6 0,03 0,34 - - - - - 0,03
26 FOCªANI 98,68 0,05 1,07 0,02 - - - - 0,18
27 FUNDULEA 92,54 - 7,42 - 0,01 - - - 0,03
28 GÃEªTI 98,59 0,1 1,24 0,01 - - - - 0,06
29 GALAÞI 99,01 0,06 0,49 0,03 0,02 0,09 - - 0,3
30 GIURGIU 95,52 0,05 4,27 0,01 - - - - 0,15

88
31 IANCA 98,93 0,01 1,01 - - - - - 0,05
32 INSURÃÞEI 97,72 0,01 2,24 - - - - - 0,03
33 LEHLIU-GARÃ 90,49 0,03 9,31 - 0,03 - - 0,01 0,13
34 MÃGURELE 97,76 0,1 2,00 0,02 0,02 0,02 0,01 - 0,07
35 MÃRêEªTI 97,69 0,02 1,89 - 0,04 - - - 0,36
36 MIHÃILEªTI 96,67 0,02 3,21 - - - - - 0,1
37 MIOVENI 98,9 0,05 0,97 - 0,01 - - - 0,07
38 MIZIL 87,43 0,01 12,37 0,08 - - - - 0,11
39 ODOBEªTI 99,38 0,15 0,17 0,02 - 0,03 - - 0,25
40 OLTENIÞA 92,29 0,04 7,28 - - 0,01 - 0,02 0,36
41 OTOPENI 99,04 0,13 0,12 0,06 - 0,03 - - 0,62
42 PANCIU 99,28 0,07 0,61 0,01 - - - - 0,03
43 PANTELIMON 94,05 0,18 5,59 0,01 0,02 0,01 - - 0,14
 Tabelul 3
Structura confesionalã pe oraºe în Câmpia Românã

Nr. ORAª ORTODOCªI ROMANO- REFORMAÞI PENTICOSTALI ADVENTIªTI MUSULMAN ALTELE

crt. % CATOLICI
1 ALEXANDRIA 97,58 0,07 0,0 0,01 1.05 0,01 1,28
2 AMARA 99,38 0,09 0,01 0,38 0,02 0,05 0,07
3 BÃILEªTI 98,33 0,03 - 0,76 0,48 - 0,4
4 BALª 99,25 0,04 0,02 0,09 0,25 - 0,35
5 BECHET 99,32 0,07 - 0,43 0,02 - 0,16
6 BOLINTIN VALE 99,25 0,05 - - 0,02 - 0,68
7 BRAGADIRU 98,92 0,26 0,01 0,07 0,22 0,13 0,39
8 BRÃILA 97,35 0,42 0,02 0,16 0,20 0,08 1,77
9 BUCUREªTI 96,05 1,21 0,09 0,28 0,22 0,49 1,66

89
10 BUDEªTI 99,59 0,02 - 0,28 0,02 - 0,09
11 BUFTEA 96,83 0,38 0,02 1,18 0,35 0,03 1,21
12 BUZÃU 98,79 0,23 0,01 0,10 0,52 0,02 0,33
13 CALAFAT 98,33 0,06 0,01 0,27 0,88 0,03 0,42
14 CÃLÃRAªI 98,77 0,21 - 0,20 0,15 0,38 0,29
15 CARACAL 99,38 0,09 0,01 0,17 0,09 0,02 0,24
16 CÃZÃNEªTI 99,94 - - - 0,05 - 0,01
17 CHITILA 97,08 0,56 0,01 1,02 0,10 0,03 1,2
18 CORABIA 99,76 0,06 - 0,07 0,05 - 0,06
19 COSTEªTI 98,96 0,05 - 0,49 0,17 - 0,33
20 CRAIOVA 97,97 0,42 0,03 0,15 0,32 0,10 1,01
21 DÃBULENI 99,43 0,01 0,01 0,28 0,14 - 0,13
22 DRÃGÃNEªTI OLT 99,18 0,09 - 0,62 0,03 0,01 0,07
&
 Nr. ORAª ORTODOCªI ROMANO- REFORMAÞI PENTICOSTALI ADVENTIªTI MUSULMAN
+
Continuare – Tabelul 3
ALTELE
crt. % CATOLICI
23 FÃUREI 99,24 0,07 0,04 - 0,39 0,07 0,19
24 FETEªTI 98,67 0,17 0,02 0,16 0,56 0,02 0,4
25 FIERBINÞI -TÂRG 99,82 - 0,01 - 0,05 0,01 0,11
26 FOCªANI 98,39 0,66 0,01 0,09 0,15 0,04 0,66
27 FUNDULEA 98,71 0,04 - 0,01 - 0,01 1,23
28 GÃEªTI 98,4 0,08 0,03 0,62 0,37 - 0,5
29 GALAÞI 98,14 0,57 0,03 0,37 0,18 0,04 0,67
30 GIURGIU 98,2 0,45 0,04 0,13 0,41 0,03 0,74
31 IANCA 99,29 - - 0,07 0,35 0,01 0,28
32 INSURÃÞEI 99,45 0,05 - - 0,04 - 0,46

90
33 LEHLIU GARÃ 97,95 0,07 0,01 1,31 0,41 0,01 0,24
34 MÃGURELE 99,13 0,3 0,05 0,11 - 0,06 0,35
35 MÃRêEªTI 96,35 0,24 0,01 1,22 0,08 0,01 2,09
36 MIHÃILEªTI 99,39 0,14 0,01 - - 0,14 0,32
37 MIOVENI 98,31 0,14 0,03 0,6 0,14 0,03 0,75
38 MIZIL 97,08 0,05 - 2,10 0,16 0,03 0,58
39 ODOBEªTI 98,86 0,61 - - - 0,08 0,45
40 OLTENIÞA 99,23 0,05 - 0,09 - 0,27 0,36
41 OTOPENI 98,04 0,5 0,01 0,12 0,18 0,41 0,74
42 PANCIU 98,46 0,51 0,04 0,01 0,07 0,01 0,9
43 PANTELIMON 98,95 0,18 0,10 0,29 0,06 0,06 0,36
44 PIATRA OLT 97,65 0,01 0,01 0,03 1,62 0,03 0,65
45 PITEªTI 98,47 0,28 0,03 0,24 0,14 0,05 0,79
 Continuare – Tabelul 3
Nr. ORAª ORTODOCªI ROMANO- REFORMAÞI PENTICOSTALI ADVENTIªTI MUSULMAN ALTELE
crt. % CATOLICI
46 PLOIEªTI 97,12 0,44 0,03 0,37 0,47 0,08 1,49
47 POGOANELE 99,87 - - - 0,01 - 0,12
48 POPEªTI LEORDENI 63,94 35,11 0,01 0,18 0,19 0,04 0,53
49 POTCOAVA 98,88 0,01 - 0,03 0,01 - 1,07
50 RÃCARI 98,67 0,01 - 0,01 0,17 - 1,14
51 RÂMNICU SÃRAT 99,32 0,12 - - 0,35 0,01 0,2
52 ROªIORI DE VEDE 98,16 0,05 0,02 0,03 0,86 0,01 0,87
53 ªEGARCEA 98,71 0,03 0,04 0,07 0,03 - 1,12
54 SLATINA 98,86 0,25 0,02 0,16 0,28 0,02 0,41
55 SLOBOZIA 98,62 0,18 0,02 0,1 0.39 0,06 0,56

91
56 TÂRGOVIªTE 96,38 0,58 0,04 0,54 0,51 0,03 1,92
57 TECUCI 98,32 0,21 0,01 0,54 0,46 0,01 0,45
58 TITU 97,99 0,15 0,02 1,03 0,37 - 0,44
59 TOPOLOVENI 99,64 0,14 0,05 0,06 0,02 0,04 0,05
60 TURNU MÃGURELE 98,75 0,07 0,01 0,04 0,76 0,02 0,35
61 ÞÃNDÃREI 96,11 0,07 - 3,24 0,25 0,02 0,31
62 URZICENI 98,71 0,25 0,01 0,52 0,08 0,01 0,42
63 VÂNJU MARE 99,17 0,1 0,01 0,38 0,08 - 0,26
64 VIDELE 99,39 0,09 - 0,3 0,05 - 0,17
65 VOLUNTARI 97,68 0,63 0,01 0,48 0,21 0,2 0,79
66 ZIMNICEA 98,87 0,13 0,03 0,08 0,71 0,02 0,16

Date preluate de la recensãmântul din 2002.

&
+
mici densitãþi apar în judeþele Olt, Argeº, Teleorman, Dolj ºi judeþele din Bãrãgan,
unde valoarea scade sub 90 loc/km2. Cea mai mare densitate se înregistreazã pe
axa Bucureºti – Ploieºti. Iar densitãþi mari 80 – 150 loc/km2 sunt în arealul
influenþat de oraºele Focºani, Galaþi ºi Brãila, în bazinul Siretului inferior.
Structura etnicã este dominatã de români. Acestora li se adaugã bulgari,
evrei, greci, polonezi, italieni ºi rromi. Structura confesionalã este dominatã de
ortodocºi, urmaþi de greco – catolici, romano – catolici ºi protestanþi (penticostali,
creºtini evangheliºti ºi adventiºti) în procente mici (fig. 20, 21).

2. Aºezãrile umane
În istoria aºezãrilor se remarcã Lunca Dunãrii care a oferit o serie facilitãþi
de habitat (apã ºi locuri neinundabile) dar ºi de comerþ, mai târziu. Primele aºezãri
apar în timpul Neolitic când populaþia a devenit sedentarã. Astfel apar în centrul
Munteniei ºi Câmpiei Olteniei bordeie în luminiºurile pãdurilor. În epoca fierului
apar satele întãrite cu valuri de pãmânt. În perioada medievalã în Oltenia apar
casele tip „cul㔠termen provenit din limba turcã, ce înseamnã aºezare întãritã.
Tot acum în Bãrãgan, Câmpia Râmnicului, Câmpia Gherghiþei ºi Câmpia Brãilei
apar aºezãrile temporare întemeiate de oieri care se ocupau cu transhumanþa oilor,
numite târle. Din secolul al XIX-lea aceste târle au devenit aºezãri permanente,
sub formã de cãtune ºi apoi sate. Din secolul al XIX-lea apar aºezãri rurale cu
case din chirpici, iar dupã al doilea rãzboi mondial apar casele înalte din cãrãmidã
acoperite cu þiglã ºi tablã.
Tabelul 4
Evoluþia numericã a numãrului de locuitori în principalele oraºe
ale Câmpiei Române

Nr. ORAª 1992 2002

crt.
1 ALEXANDRIA 58 500 50.651
2 BÃILEªTI 22 300 20.231
3 BALª 24 600 21.195
4 BOLINTIN VALE 11 600 11.246
5 BRÃILA 234 000 216.929
6 BUCUREªTI 2 067 000 1.931.838
7 BUDEªTI 10 000 9.702
8 BUFTEA 19 300 20.105
9 BUZÃU 148 000 134.227
10 CALAFAT 20 400 18.890
11 CÃLÃRAªI 76 900 73.823
12 CARACAL 39 100 41.607
13 CORABIA 22 300 21.932
14 CRAIOVA 303 900 302.601
15 FÃUREI 4 300 4.090

92
 &
Continuare – Tabelul 4

Nr. ORAª 1992 2002

crt.
16 FETEªTI 35 300 34.076
17 FOCªANI 101 000 103.219
18 GÃEªTI 18 300 16.598
19 GALAÞI 326 000 292.898
20 GIURGIU 74 100 69.587
21 IANCA 11 300 12.886
22 INSURÃÞEI 7 300 7.463
23 LEHLIU GARÃ 6 600 6.567
24 MIZIL 17 000 15.760
25 OLTENIÞA 31 800 27.213
26 OTOPENI - 10.220
27 PITEªTI 179 000 168.756
28 PLOIEªTI 252 700 232.727
29 POGOANELE 7 700 7.788
30 RÂMNICU SÃRÃT 41 000 38.805
31 ROªIORI DE VEDE 37 600 31 800
32 ªEGARCEA 8 500 8.564
33 SLATINA 85 000 79.171
34 SLOBOZIA 56 600 52.710
35 TÂRGOVIªTE 98 000 89.000
36 TECUCI 46 000 53.000
37 TITU 11 000 11.028
38 TURNU MÃGURELE 36 900 30.089
39 ÞÃNDÃREI 14 200 12.791
40 VÂNJU MARE 7 600 7.074
41 VIDELE 13 000 12.015
42 ZIMNICEA 17 100 15.672

Oraºele apar mai târziu în epoca fierului, se dezvoltã în epoca geto-dacã ºi

ating apogeul în timpul epocii romane. Oraºele dunãrene au avut funcþii complexe:
comerciale, cetãþi de apãrare ºi rol polarizator; ele au avut continuitate istoricã.
Acestea sunt Dierna (Orºova), Drobeta (Drobeta Turnu Severin), Turris
(Turnu Mãgurele), Axiopolis (Cernavodã), Carsium (Hârºova), Noviodunum
(Isaccea) ºi Aegysus (Tulcea).
Cele mai multe aºezãri urbane apar în epoca medievalã, sub formã de târguri
sau cetãþi de scaun, printre acestea amintim: Craiova, Slatina, Târgoviºte, Bucureºti
ºi Giurgiu. În perioada modernã sunt declarate oraºe aºezãri atestate încã din evul
mediu. Astfel apar oraºele specializate (industriale, agricole ºi noduri de transport)
ºi se dezvoltã cele existente, dintre ele amintim Ploieºti, Slobozia, Caracal,

93
 +

'"
Fig. 20. Structura populaþiei pe naþionalitãþi (dupã Erdeli ºi colab., 2007)
95
Fig. 21. Structura populaþiei pe religii (dupã Dragomirescu ºi colab., 2007)
&
+
Alexandria. În timpul perioadei comuniste apar multe oraºe mici deoarece au fost
declarate oraºe satele mari ale câmpiei, dintre ele amintim Însurãþei, Pogoanele
sau Piatra Olt.
2.1. Aºezãrile rurale
Densitatea satelor în câmpie variazã între 2 sate/km2, în câmpiile de
subsidenþã ºi cele tabulare ºi 6 sate/km2, în cadrul câmpiilor înalte de la contactul
cu unitãþile de relief vecine.
Dupã numãrul de locuitori în Câmpia Românã predominã aºezãrile mijlocii,
mari ºi foarte mari cu 500 – 1 500 loc., 1 500 – 4 000 loc. ºi respectiv peste
4 000 loc. Se remarcã satele cu peste 8 000 – 10 000 loc. din jurul capitalei ºi a
oraºelor mari.
Din punct de vedere al structurii se remarcã aºezãrile adunate. Ca subtipuri
ale acestor sate adunate sunt satele concentrate ºi satele aglomerate. Se mai remarcã
ºi satele lineare în lungul vãilor mici de câmpie (bazinele hidrografice Vedea sau
Neajlov).
Tipul funcþional predominant în satele din câmpie este cel agricol – cerealier.
Dupã acest tip urmeazã agricol – legumicol (în jurul oraºelor mari ºi în luncile
marilor râuri), agricol – pomicol (în sudul câmpiei ºi pe dunele din lunca Jiului),
agricol – viticol (pe dunele din jurul Craiovei ºi pe dunele de la Hanul Conachi).
Se mai remarcã satele cu profil agro-industrial în special cele cu profil petrolier ºi
gazeifer din regiunile de extracþie a hidrocarburilor, dar ºi cele în care au apãrut
unele industrii prelucrãtoare: Baloteºti, Floreºti, Plopu.
Tabelul 5
Oraºele Câmpiei Române – atestare ºi numãr de locuitori

Nr. ORAª ATESTARE DECLARARE NR. LOCUITORI

crt. ORAª
1 ALEXANDRIA 1834 1840 58.651
2 AMARA 2004 7.743
3 BÃILEªTI 1536 1921 22.231
4 BALª 1564 1921 21.195
5 BECHET 3.864
6 BOLINTIN VALE 1426 1989 11.246
7 BRAGADIRU 2005 8.165
8 BRÃILA 1368/1350 216.929
9 BUCUREªTI 1459 1.931.838
10 BUDEªTI 1526 9.702
11 BUFTEA 1577 25.105
12 BUZÃU 376 134.227
13 CALAFAT 1424 18.890
14 CÃLÃRAªI 1534 73.823
15 CARACAL 1589 41.607
16 CÃZÃNEªTI 1579 2004 3.641
17 CHITILA 2005 12.643
18 CORABIA 1596 1881 21.932
19 COSTEªTI 10.892
20 CRAIOVA 225 302.601
21 DÃBULENI 2004 13.888

96
 &
Continuare – Tabelul 5
Nr. ORAª ATESTARE DECLARARE NR. LOCUITORI
crt. ORAª
22 DRÃGÃNEªTI OLT 1526 1968 12.195
23 FÃUREI 1872 1968 4.090
24 FETEªTI 1528 1965 34.076
25 FIERBINÞI TÂRG 1620 2004 5.253
26 FOCªANI 1575 103.219
27 FUNDULEA 6.692
28 GÃEªTI 1498 16.598
29 GALAÞI 1445 292.898
30 GIURGIU 1394 69.587
31 IANCA 12.886
32 ÎNSURÃÞEI 1879 7.463
33 LEHLIU GARÃ 1853 1989 6.567
34 MÃGURELE 2005 9.200
35 MÃRêEªTI 11.854
36 MIHÃILEªTI 7.483
37 MIOVENI 35.849
38 MIZIL 1585 1830 15.760
39 ODOBEªTI 8.139
40 OLTENIÞA 1515 1853 27.213
41 OTOPENI 2000 10.220
42 PANCIU 2002 9.104
43 PANTELIMON 2005 16.019
44 PIATRA OLT 1529 6.390
45 PITEªTI 1388 1510 168.756
46 PLOIEªTI 1503 232.727
47 POGOANELE 7.788
48 POPEªTI LEORDENI 2004 15.114
49 POTCOAVA 2004 6.892
50 RÃCARI 1725 2004 7.000
51 RÂMNICU SÃRAT 1439 1574 38.805
52 ROªIORI DE VEDE 1385 28.600
53 ªEGARCEA 1968 8.564
54 SLATINA 1368 79.171
55 SLOBOZIA 1594 1912 52.710
56 TÂRGOVIªTE 1396 89.000
57 TECUCI 1134 53.000
58 TITU 1635 11.028
59 TOPOLOVENI 10.626
60 TURNU MÃGURELE 1836 30.089
61 ÞÃNDÃREI 1594 1968 12.791
62 URZICENI 1596 17.720
63 VÃNJU MARE 1772 1968 7.074
64 VIDELE ? 1968 12.015
65 VOLUNTARI 1921 2004 30.016
66 ZIMNICEA 1385 1834 15.672

97
+
Tabelul 6
Suprafaþa totalã, intravilan ºi extravilan pentru oraºele Câmpiei Române

Nr. ORAª SUPRAFATA INTRAVILAN EXTRAVILAN

crt. TOTALÃ (ha) (ha) (ha)
1 ALEXANDRIA 9563 1000 8563
2 AMARA 7034 590 6444
3 BÃILEªTI 16376 1197,46 15178
4 BALª 3153 701 2326
5 BECHET 2531 355 2176
6 BOLINTIN VALE 4083 797,8 3285,6
7 BRAGADIRU 2179 539 1640
8 BRÃILA
9 BUCUREªTI
10 BUDEªTI 9310 619 8691
11 BUFTEA 5736 1400 4336
12 BUZÃU 8173 2858 5315
13 CALAFAT 12810 743 12067
14 CÃLÃRAªI 11433 2955,6 8478
15 CARACAL 6964 1084 5880
16 CÃZÃNEªTI 5423 463 4960
17 CHITILA 1254 480 774
18 CORABIA 8764 1064 7700
19 COSTEªTI 10864 1566 8120
20 CRAIOVA 11000 500 10500
21 DÃBULENI 18286 950 17336
22 DRÃGÃNEªTI OLT 7888 879,5 7008,5
23 FÃUREI 1829 300 1529
24 FETEªTI 10122 1437,9 8684,1
25 FIERBINÞI TÂRG 5715 372 5343
26 FOCªANI
27 FUNDULEA 10997 700 10297
28 GÃEªTI 2297 779 1018
29 GALAÞI
30 GIURGIU 5256 2560 2696
31 IANCA 18.614,05 1090,99 17523,06
32 ÎNSURÃÞEI 21303 6119 15184
33 LEHLIU GARÃ 8821 475 7731
34 MÃGURELE
35 MÃRêEªTI 9210,25 500,25 8710

98
 &
Continuare – Tabelul 6
Nr. ORAª SUPRAFATA INTRAVILAN EXTRAVILAN
crt. TOTALÃ (ha) (ha) (ha)
36 MIHÃILEªTI
37 MIOVENI 5079 620 4477
38 MIZIL 1931 431,79 1500,21
39 ODOBEªTI
40 OLTENIÞA 10955 960,6 9994,4
41 OTOPENI 3160 2720 440
42 PANCIU 6185 562,57 5622,43
43 PANTELIMON
44 PIATRA OLT 7683 602 7081
45 PITEªTI 4073
46 PLOIEªTI
47 POGOANELE 12367 964 11403
48 POPEªTI LEORDENI 5580 970 4610
49 POTCOAVA 6527 660 5867
50 RÃCARI 7894 632 7262
51 RÂMNICU SARAT
52 ROªIORI DE VEDE
53 SEGARCEA
54 SLATINA
55 SLOBOZIA 13.286 1.300 11.986
56 TÂRGOVIªTE
57 TECUCI 8676 1497 7179
58 TITU 4251 933 3318
59 TOPOLOVENI 3384
60 TURNU MÃGURELE 10719,7 1337,7 9382
61 ÞÃNDÃREI 10791,88 721,88 10070
62 URZICENI 5357 846 4511
63 VÂNJU MARE 9357 589 8768
64 VIDELE 7024,11 447,18 6576,93
65 VOLUNTARI
66 ZIMNICEA 13131 239,79 12891,81

99
+
Tabelul 7
Localitãþi componente

Nr. ORAª Localitãþi componente Suprafaþa (km²)

crt.
1 ALEXANDRIA - 9,56
2 AMARA -
3 BÃILEªTI BALASAN 163,76
4 BALª CORBENI
ROMANA
TEIS 37
5 BECHET - 25,31
6 BOLINTIN VALE CRIVINA
MALU SPART
7 BRAGADIRU - 21,79
8 BRÃILA - 175
9 BUCUREªTI
10 BUDEªTI APROZI
BUCIUMENI
CRIVAT
GRUIU 93
11 BUFTEA BUCIUMENI 57,36
12 BUZÃU - 81,3
13 CALAFAT BASARABI
CIUPERCENII VECHI
GOLENTI 138
14 CÃLÃRAªI - 133,22
15 CARACAL - 72
16 CÃZÃNEªTI -
17 CHITILA RUDENI 12,54
18 CORABIA TUDOR VLADIMIRESCU 92,84
VARTOPU
CELEIU
19 COSTEªTI BROªTENI
LÃCENI
PÂRVU ROªU
PODU BROªTENI
SMEI
STÂRCI
20 CRAIOVA FACAI
MOFLENI
POPOVENI
SIMNICU DE JOS
CERNELE
CERNELELE DE SUS
IZVORU RECE
ROVINE 81,41
21 DÃBULENI CHIASU 182,86
22 DRÃGÃNEªTI OLT COMANI 78,88
23 FÃUREI - 18,28

100
 &
Continuare – Tabelul 7
Nr. ORAª Localitãþi componente Suprafaþa (km²)
crt.
24 FETEªTI BULIGA
FETEªTI
GARA VLAªCA
25 FIERBINÞI TÂRG FIERBINÞII DE JOS
FIERBINTII DE SUS
GRECII DE JOS
26 FOCªANI MÂNDREªTI MOLDOVA
MÂNDREªTI MUNTENI 48,15
27 FUNDULEA ALEXANRU IOAN CUZA
GOSTILELE 23
28 GÃEªTI GURA FOII
PETREªTI 22,3
29 GALAÞI 241,5
30 GIURGIU -
31 IANCA BERLEªTI
GARA IANCA
OPRISENESTI
PERIªORU
PLOPU
TARLELE FILIU 186,14
32 ÎNSURÃÞEI LACU REZII
MÃRU ROªU
VALEA CÃLMÃÞUIULUI 213,03
33 LEHLIU GARAÃ BUZOENI
RAZVANI
VALEA SEACÃ 86
34 MÃGURELE ALUNIªU
DUMITRANA
PRUNI
VÂRTEJU
35 MÃRêEªTI CÃLIMÃNEªTI
HARET
MODRUZENI
PÃDURENI
SIRETU
TIªIÞA 92
36 MIHÃILEªTI DRÃGÃNESCU
NOVACI
POPEªTI
37 MIOVENI CLUCEREASCA
COLIBAªI
FÃGETU
RACOVIÞÃ 51
38 MIZIL FEFELEI 19,31
39 ODOBEªTI UNIREA
40 OLTENIÞA -
41 OTOPENI ODÃILE 31,52
42 PANCIU
43 PANTELIMON RUNCU

101
+
Continuare – Tabelul 7
Nr. ORAª Localitãþi componente Suprafaþa (km²)
crt.
44 PIATRA OLT BISTRIÞA NOUÃ
CRIVA DE JOS
CRIVA DE SUS
ENOSEªTI PIATRA
45 PITEªTI
46 PLOIEªTI 60
47 POGOANELE CÃLDÃRêTI 122
48 POPEªTI LEORDENI
49 POTCOAVA POTCOAVA-FALCOENI
SINEªTI
TRUFINEªTI
VALEA MERILOR 85
50 RÃCARI GHERGANI
MAVRODIN
GHIMPATI
COLACU
SABIEªTI
BÃLÃNEªTI
STÃNEªTI 78,94
51 RÂMNICU SÃRAT 8,77
52 ROªIORI DE VEDE
53 SEGARCEA
54 SLATINA CIREASOV
55 SLOBOZIA BORA SLOBOZIA NOUÃ 132,87
56 TÂRGOVIªTE PRISEACA
57 TECUCI
58 TITU FUSEA
HAGIOAICA
MERENI
PLOPU
SÃLCUÞA 42,51
59 TOPOLOVENI BOTARCANI
CRINTEªTI
GORÃNEªTI
ÞIGÃNEªTI
60 TURNU MÃGURELE
61 ÞÃNDÃREI 100
62 URZICENI 5,78
63 VÂNJU MARE BUCURA
NICOLAE BÃLCESCU
OREVIÞA MARE
TRAIAN 95
64 VIDELE COSOAIA
65 VOLUNTARI Cartierul PIPERA
66 ZIMNICEA

102
 &
2.2. Aºezãrile urbane

Prezentul aºezãrilor urbane confirmã o uºoarã depopulare a acestora.

Fenomenul este accentuat în oraºele de la contactul cu unitãþile de relief vecine ºi
este explicat prin migrarea accentuatã a populaþiei îmbãtrânite spre mediul rural
(fig. 22).
Dupã numãrul de locuitori sunt: oraºul metropolã (milionar) cu peste
2.000.000 loc. este Bucureºti; oraºe foarte mari ºi mari cu o populaþie cuprinsã
între 100.000-400.000 loc. sunt Craiova, Piteºti, Ploieºti, Buzãu, Brãila, Galaþi,
Focºani; oraºele mijlocii cu o populaþiei cuprinsã între 50.000-100.000 loc. sunt
Slatina, Alexandria, Giurgiu, Slobozia, Târgoviºte, Cãlãraºi, Tecuci; oraºele mici
cu 20.000-50.000 loc. sunt Corabia, Caracal, Balº, Bãileºti, Mioveni, Turnu
Mãgurele, Roºiori de Vede, Feteºti, Râmnicu Sãrat, Olteniþa, Voluntari, Buftea;
ºi oraºele foarte mici sub 20.000 loc. sunt Piatra Olt, ªegarcea, Dãbuleni, Calafat,
Bechet, Vânju Mare, Drãgãneºti-Olt, Potcoava, Topoloveni, Costeºti, Zimnicea,
Videle, Bolintin-Vale, Mihãileºti, Urziceni, Þãndãrei, Amara, Fierbinþi-Târg,
Cãzãneºti, Mizil, Gãeºti, Titu, Rãcari, Pogoanele, Ianca, Însurãþei, Fãurei, Budeºti,
Fundulea, Lehliu-Garã, Pantelimon, Popeºti-Leordeni, Chitila, Otopeni, Mãgurele,
Bragadiru, Mãrãseºti, Panciu, Odobeºti.
Dupã funcþia îndeplinitã sunt: oraºe complexe cu funcþii multiple Bucureºti,
Craiova, Târgoviºte, Buzãu, Brãila, Alexandria; oraºe predominant industriale:
Gãeºti (ºi agricolã), Ploieºti (extractivã ºi de prelucrare a petrolului), Galaþi,
Slobozia (morãrit ºi panificaþie, lactate, carne de porc, chimicã), Slatina, Piteºti,
Cãlãraºi, Mioveni, Mãgurele, Pantelimon, Mizil, Potcoava; oraºe cu funcþii de
servicii: nod rutier (Urziceni), Giurgiu (port), Focºani, Fãurei, Feteºti, Lehliu-Garã,
Otopeni, Calafat, Corabia, Turnu Mãgurele, Zimnicea, Amara (turism), Râmnicu
Sãrat, Buftea, Tecuci, Olteniþa; oraºe predominant agricole: Bãileºti, Panciu,
Odobeºti, Mãrãºeºti, Pogoanele, Dãbuleni, Cãzãneºti, Vânju Mare, ªegarcea,
Bechet, Balº, Topoloveni, Fierbinþi-Târg, Bragadiru, Chitila, Popeºti-Leordeni,
Voluntari, Fundulea, Budeºti, Ianca, Insurãþei, Rãcari, Caracal, Piatra-Olt,
Drãgãneºti-Olt, Videle, Mihãileºti, Costeºti, Bolintin-Vale, Mihãileºti, Þãndãrei.
Dupã locul ocupat în sistemul de aºezãri sunt oraºe de importanþã naþionalã
ºi regionalã: Bucureºti, Galaþi, Ploieºti, Craiova, Slatina, Piteºti, Alexandria,
Giurgiu, Cãlãraºi, Slobozia, Târgoviºte, Buzãu, Brãila, Focºani, Fãurei, Feteºti,
Lehliu-Garã, Otopeni, Calafat, Corabia, Turnu Mãgurele, Zimnicea, Urziceni,
Amara, Râmnicu Sãrat, Buftea; ºi cele de importanþã localã sunt cele mici ºi
foarte mici.

Judeþele din Câmpia Românã ºi numãrul oraºelor: total 66 de oraºe în

2006
1. Mehedinþi - 1
2. Dolj - 6
3. Olt - 7
4. Argeº - 4
5. Teleorman - 5
6. Dâmboviþa - 5

103
 +

"
Fig. 22. Densitatea aºezãrilor (dupã Bugã ºi colab., 2007)
 &
7. Giurgiu - 3
8. Prahova - 5
9. Ilfov ºi mun. Bucureºti - 7
10. Cãlãraºi - 5
11. Ialomiþa - 9
12. Buzãu - 3
13. Brãila - 4
14. Vrancea - 5
15. Galaþi - 2

2.3. Caracterizarea unor oraºe din Câmpia Românã

Alexandria: reprezintã un oraº situat în sudul Câmpiei Române, este

municipiu ºi reºedinþa judeþului Teleorman. Este situat în zona de contact a Câmpiei
Boianului cu Câmpia Gãvanu – Burdea, la o altitudine de 41 m. Localitatea s-a
format pe vatra unor vechi aºezãri, în anul 1834, fiind întemeiatã de cãtre
domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, de la care derivã ºi numele acestuia. În
urma unui incendiu violent localitatea a fost distrusã în 1837, iar ulterior a fost
refãcutã ºi declaratã oraº în 1840 printr-un hrisov. Oraºul a fost declarat mai
târziu municipiu, în anul 1979.
Amara: este situat la 7 km NE de Slobozia, pe malul Lacului Amara; a fost
declarat oraº în aprilie 2004 având 7743 locuitori. Reprezintã un obiectiv turistic
important în judeþ prin staþiunea balneoclimatericã datoritã proprietãþilor Lacului
Amara (lac sãrat ce conþine nãmoluri sapropelice).
Bãileºti: este un oraº situat în SV Câmpiei Române. Prezintã un relief de
câmpie, iar în SE oraºului se gãsesc dune fixate prin plantaþii de salcâm.
Balº: oraº situat în partea de vest a judeþului Olt, se situeazã de-o parte ºi de
alta a râului Olteþ. Pe teritoriul localitãþii se gãsesc urme de civilizaþie din cele
mai vechi timpuri. Localitatea a fost atestatã documentar în anul 1564, mãrturie
stã un hrisov al lui Petre Voievod, care dã în stãpânire boierului Oprea o parte din
moºia Balºului. Ca urmare a aºezãrii sale la rãscrucea celor douã mari târguri
Craiova ºi Slatina, Balºul a devenit un loc de schimburi de produse important,
reuºind într-o perioadã de timp relativ scurtã sã se extindã ºi sã se dezvolte. În
anul 1921 devine comunã urbanã având 5000 de locuitori, iar în prezent numãrã
21.195 de locuitori.
Bechet: este un oraº situat în sudul judeþului Dolj, reprezentând unul din
cele douã porturi dunãrene ale judeþului, alãturi de Calafat.
Bolintin-Vale: oraº în judeþul Giurgiu, care cuprinde oraºul propriu-zis plus
douã sate: Malu Spart ºi Crivina. Este al doilea din judeþ ca numãr de locuitori. A
fost declarat oraº în anul 1989. La ultimul recensãmânt (2002) numãra 11.702
persoane. Din punct de vedere etnic localitatea se situeazã pe locul al treilea pe
þarã în ceea ce priveºte proporþia rromilor (dupã Budeºti ºi Cãlãraºi).
Brãila: a fost atestat documentar în anul 1368. Dupã constituirea cetãþii
Brãilei a urmat înfiinþarea raialei sale (teritoriu ce cuprinde mai multe sate din
care urma sã fie aprovizionatã cetatea ºi ai cãrei locuitori urmau sã munceascã
aici). Între 1538-1540 a fost ocupat de turci; anul constituirii raialei turceºti se

105
+
considerã 1542 ºi dureazã pânã în anul 1829, perioada când este numit Ibrail. A
fost cea mai întinsã dintre cele trei raiale înfiinþate pe teritoriul Þãrii Româneºti,
alãturi de Giurgiu ºi Turnu Mãgurele. În secolul al XV-lea numele este de Breil.
Oraºul se dezvoltã foarte mult în secolul al XX-lea, fiind un port deosebit de
important.
Buftea: este o localitate atestatã documentar în anul 1577, cea mai veche
aºezare de pe teritoriul actual al oraºului fiind satul medieval Mãneºti care a fost
menþionat la 15 iunie 1577.
Buzãu: este cel mai mare oraº al judeþului Buzãu, atestat documentar în
anul 376 d. Hr., devenind în timp un important târg. Istoricul Vasile Pârvan
considerã cã numele Buzãului vine de la forma tracicã Bouzeos; în secolul al
XII-lea oraºul era înconjurat de un zid cu patru porþi în cele patru direcþii principale.
Este atestat ca târg în anul 1431. În anul 1500 în urma înfiinþãrii Episcopiei
Buzãului, acesta devine reºedinþã episcopalã.
Calafat: municipiu situat în SV judeþului Dolj, fiind amplasat pe malul
stâng al fluviului Dunãrea, în Câmpia Ciuperceni, care este o subunitate a Câmpiei
Bãileºtilor. Localitatea este atestatã documentar în anul 1424, prima dovadã în
acest sens fiind reprezentatã de Vama de la Calafat. Localitatea reprezenta punctul
terminus al unui drum comercial foarte important, denumit ,,Drumul sãrii” ºi prin
poziþia lui geograficã oferea condiþii optime de desfãºurare a unui comerþ de tranzit
activ. De aici surplusul realizat de Þara Româneascã ajungea în Peninsula
Balcanicã, iar mãrfurile negustorilor turci, genovezi ºi greci pãtrundeau în
Muntenia ºi mai departe în Transilvania ºi Ungaria. În ceea ce priveºte originea
Calafatului existã mai multe ipoteze: ipoteza originii genoveze, ipoteza originii
bizantine ºi ipoteza localã. Ipoteza originii genoveze, emisã de B.P. Haºdeu, susþine
faptul cã genovezii sunt cei care au întemeiat porturile dunãrene Giurgiu ºi Calafat.
Existã de asemenea ºi alte lucrãri în acest sens care susþin cã genovezii, fiind
ajutaþi de moldoveni, reuºesc sã împingã comerþul lor pe Dunãre pânã la Calafat.
Ipoteza originii bizantine, susþinutã de C.C. Giurescu, aratã cã denumirea de Calafat
redã grecescul Kalafatis (cel ce vopseºte, cel ce unge vasele); se considera cã în
acest loc se opreau vasele pentru a încãrca marfa ºi pentru a unge vasele. Aceeaºi
origine bizantinã este adusã pentru prima datã în discuþie de Nicolae Iorga care
susþinea cã denumirea de Calafat ar proveni de la un nume grecesc de persoanã
(Kalafatis), nume de altfel foarte rãspândit în Bizanþ. Tot aceeaºi origine este
susþinutã ºi de autorii unei lucrãri de istorie a bisericii române care afirmã cã pe
Dunãre bizantinii au dat denumiri greceºti mai multor localitãþi, printre care se
numãrã Calafat, Corabia ºi Zimnicea. Legenda localã presupune cã localitatea ar
fi fost iniþial o colonie micã de pescari, iar în secolul al XI-lea Mihail Calafat,
meºter în arta cãlãfãtuirii, gãsind aici un loc propice pentru efectuarea meseriei
lui ar fi înfiinþat un atelier pentru repararea ºi smolirea corãbiilor. Acest lucru i-a
atras pe navigatorii bizantini, apoi pe cei genovezi pentru a-ºi repara navele.
Cãlãraºi: este municipiu reºedinþã al judeþului Cãlãraºi, fiind atestat în anul
1534. Lichireºti era denumirea aºezãrii la acea vreme, fiind menþionatã în anul
1630. În anul 1699 este stabilit un popas pentru ,,cãlãraºii” ce realizau legãtura
dintre Bucureºti ºi Istambul, de aici provenind numele localitãþii ulterior.
Caracal: municipiu situat în judeþul Olt, fiind al doilea oraº ca mãrime din
judeþ. Situat în Câmpia Romanaþiului este strãbãtut de râul Gologan. Localitatea

106
 &
este aºezatã între ruinele castrului roman Romula (la N de Caracal) ºi ale cetãþii
Sucidava (Corabia). Denumirea oraºului se pare cã ar avea mai multe origini: ar
proveni de la un turn atribuit împãratului roman Caracalla (217) sau de la o expresie
turceascã ,,kara-kale”(cetatea neagrã). Este o vreme reºedinþa judeþului Romanaþi
ºi devine municipiu în 1994.
Cãzãneºti: atestat documentar în 1579; a fost declarat oraº prin legea 134/
2004, având 3641 locuitori (2002); nod feroviar.
Corabia: situat în sudul judeþului Olt, este port la Dunãre, aici
desfãºurându-se cea mai mare parte a comerþului fluvial cu cereale din zonã;
deþine ruinele cetãþii dacice Sucidava; la sfârºitul secolului al XIX-lea se dezvoltã
pe baza exportului de cereale; în perioada regimului comunist portul este închis,
impunându-se un regim de industrializare forþatã (fire sintetice, mobilã, zahãr).
Craiova: este reºedinþa judeþului Dolj ºi reprezintã al cincilea oraº ca numãr
de locuitori din România, dupã Bucureºti, Iaºi, Constanþa, Timiºoara. Este situat
în sudul þãrii, pe malul stâng al Jiului, în Câmpia Olteniei; a fost atestat documentar
pe o hartã din anul 225 d.H. Denumirea oraºului provine de la cuvântul slavon
,,kralj” (rege, crai); altã ipotezã susþine faptul cã numele provine de la Craiul
Iovan, care a devenit împãrat al imperiului vlaho-bulgar ºi care a fost nevoit sã se
refugieze la nord de Dunãre; o altã legendã localã impune ideea cã Iovan a
descoperit în regiune un mare tezaur, devenind astfel rege peste craioveni; în
afara denumirii antice Pelendava ºi a numelui actual, localitatea a mai avut ºi o
altã denumire, Ponsiona – pod peste Jiu. La sfârºitul secolului al XV-lea Craiova
era un târg, principala îndeletnicire fiind comerþul, dezvoltându-se mult devine
capitala regiunii Oltenia având în frunte un conducãtor, „ban”, foarte influent, iar
între 1770-1771 este denumitã capitala Þãrii Româneºti; din anii ’60 oraºul devine
un puternic centru industrial. În prezent este un important centru economic
(industria reprezintã activitatea cu cea mai mare pondere în economia oraºului –
70%), administrativ ºi universitar-cultural, reprezentând un puternic pol de atracþie
pentru regiunea Olteniei. Craiova a fost primul oraº al þãrii alimentat prin curent
electric pe bazã de motoare cu combustie internã.
Dãbuleni situat în judeþul Dolj; pe locul actualei localitãþi existau trei sate
(Broasca, Ciungu, Dãbuleni), care au fost comasate ºi au format comuna Dãbuleni;
aceasta a devenit oraº în anul 2004, iar ca funcþie economicã dominantã este
agricultura.
Drãgãneºti-Olt: situat în judeþul Olt, în zona de contact a Câmpiei Boianului
cu lunca ºi terasele de pe stânga râului Olt, la 100 m altitudine. Localitatea a fost
menþionatã documentar în anul 1526 ºi a fost declarat oraº în anul 1968; este un
important centru viticol.
Feteºti: are ca localitãþi componente: Buliga, Feteºti-Garã, Vlaºca.
Localitatea a fost atestatã documentar în 1528 ºi a devenit oraº în 1965, iar în
anul 1995 a primit statutul de municipiu. Are 34 076 locuitori (2002), înregistrând
un maxim de 35 374 locuitori în 1992. În prezent este un important nod de cale
feratã ºi punct rutier, situat în apropiere de autostrada Soarelui.
Fierbinþi-Târg: atestat documentar în 1620, are 5253 locuitori (2002).
Cuprinde urmãtoarele localitãþi: Fierbinþii de Jos, Fierbinþii de Sus ºi Grecii de
Jos. A fost declarat oraº prin legea 83/2004.

107
+
Focºani: este reºedinþa judeþului Vrancea; denumirea oraºului provine de la
numele familiei Focºa; este atestat documentar în anul 1575; a devenit municipiu
în anul 1968.
Gãeºti: situat în SV judeþului Dâmboviþa, în Câmpia Gãvanu-Burdea; a
fost atestat documentar în anul 1498; oraºul s-a dezvoltat dupã 1967 odatã cu
apariþia industriei în zonã (frigidere, utilaj chimic), dar ºi pe baza agriculturii;
principala funcþie a oraºului este cea industrial-agricolã.
Giurgiu: (în genovezã San Giorgio ºi în bulgarã Giurgevo) este reºedinþa ºi
cel mai mare oraº al judeþului Giurgiu, fiind situat în extremitatea sudicã a
României, pe malul stâng al Dunãrii; prima menþiune sigurã a cetãþii Giurgiu este
la începutul secolului al XV-lea sub forma ,,Zorio”; a fost numit de turci ,,Yergõðu”
în urma cuceririi sale de la 1420; ulterior a fost transformat în raia turceascã timp
de 400 de ani; este un port fluvial important ºi un punct de frontierã cu Bulgaria.
Însurãþei: este atestat documentar în anul 1879; denumirea provine de la
persoanele cãsãtorite care erau împroprietãrite cu pãmânt dupã reforma lui
Alexandru Ioan Cuza, prin legea din anul 1864, când fiecare familie a primit
aproximativ câte 4 ha de pãmânt.
Mihãileºti: este în judeþul Giurgiu. Are o populaþie de 7.483 locuitori. Pe
teritoriul acestui oraº a fost descoperitã cetatea dacicã Argedava. În prezent are
trei localitãþi componente: Drãgãnescu, Novaci ºi Popeºti.
Mioveni: este situat în judeþul Argeº; pânã în anul 1996 denumirea era de
Colibaºi, iar Mioveni era un sat care aparþinea de acest oraº; în 1996 oraºul Colibaºi
primeºte numele de Mioveni, iar Colibaºi rãmâne un sat ce aparþine de acest oraº.
Mizil: este situat în judeþul Prahova; localitatea a fost atestatã documentar
în anul 1585 având numele de Esteu, iar în anul 1591 de Istau; denumirea actualã
a localitãþii provine de la cuvântul turcesc ,,menzil” (serviciu de poºtã, olac) din
care ulterior a derivat cuvântul ,,Mizil”; în anul 1830 a fost declarat oraº.
Olteniþa: este în judeþul Giurgiu; denumirea provine de la cuvântul bulgãresc
,,Otdevlnita” care însemnã piatrã de hotar; este declarat oraº în 1853.
Piatra Olt: este în judeþul Olt, fiind în prezent un important nod de cale
feratã local; atestat documentar în anul 1529.
Piteºti: este reºedinþa judeþului Argeº, fiind denumit ,,oraºul lalelelor”; este
situat în partea central-sudicã a þãrii, la confluenþa Argeºului cu Râul Doamnei, la
o altitudine de 250 m; este unul din cele mai vechi oraºe ale României, fiind
atestat în anul 1388; localitatea s-a dezvoltat treptat de la sat la târg ºi apoi la oraº.
În prezent este nod feroviar, centru industrial, administrativ ºi cultural-universitar.
Pogoanele: este în judeþul Buzãu.
Popeºti-Leordeni: este în judeþul Ilfov.
Potcoava: este în judeþul Olt, s-a dezvoltat în ultimii ani pe baza zãcãmintelor
de petrol ºi gaze; a fost declarat oraº în anul 2004.
Rãcari: este în judeþul Dâmboviþa, în partea de SE a acestuia, la 140 m
altitudine, situat în Câmpia Titu; localitatea a fost atestatã documentar în anul
1725; în anul 1911 ia denumirea de Rãcari; a fost declarat oraº în anul 2004. Din
punct de vedere economic existã un echilibru între producþia agricolã ºi cea
industrialã.

108
 &
Râmnicu Sãrat: este în judeþul Buzãu.
Roºiori de Vede: este în judeþul Teleorman, având statutul de municipiu;
este una din cele mai vechi aºezãri urbane din þarã; denumirea provine de la
conducãtorul cetãþii (cetatea Cerven) – împãratul Roºu; pe unele hãrþi oraºul apãrea
sub denumirea Pirum (Târgul perelor). Prima menþiune documentarã a oraºului
este fãcutã în anul 1385, de cãtre germani sub numele de Russenart; oraºul s-a
dezvoltat treptat ca centru administrativ, meºteºugãresc, comercial, religios,
cultural, militar; a doua menþiune documentarã este la 1394, când în urma împãrþirii
administrative a þãrii devine reºedinþa judeþului Teleorman.
ªegarcea: este în judeþul Dolj; dispune de unitãþi industriale în domeniul
alimentar ºi chimic, dar este ºi un puternic centru agricol (viticol).
Slatina: este reºedinþa judeþului Olt, fiind atestat documentar în anul 1368,
de cãtre Vlaicu-Vodã, este numãrat ºi el printre cele mai vechi oraºe ale þãrii; în
prezent are funcþie industrialã.
Slobozia: oraºul a fost ridicat pe locul satului Vaideei, pustiit în timpul
domniei lui Mihai Viteazu. Numele actual vine de la cuvântul românesc de origine
slavonã ,,slobozie” ce desemna o localitate nou înfiinþatã care era scutitã de anumite
dãri. Oraºul aºezat în Câmpia Bãrãganului era foarte vulnerabil la atacurile turcilor
ºi tãtarilor; pentru a încuraja oamenii sã se aºeze aici, ei erau scutiþi de aceste
dãri, deºi cercetãrile arheologice au dus la descoperiri ce confirmã existenþa unor
aºezãri umane în perimetrul actual al oraºului încã din perioada neoliticã (cca 3
000 î.Hr.).
Târgoviºte: este reºedinþa judeþului Dâmboviþa este situat pe malul drept al
râului Ialomiþa; a fost atestat documentar în 1396; în perioada medievalã era un
târg de importanþã europeanã ºi a fost declarat capitala Þãrii Româneºti; în prezent
este un important centru industrial, turistic, administrativ, cultural (universitar)
al judeþului.
Tecuci: este atestat documentar din anul 1435.
Titu: este în judeþul Dâmboviþa, atestat documentar în anul 1635, în prezent
este un important nod feroviar.
Topoloveni: este situat în SE judeþului Argeº, în partea central-sudicã a
þãrii.
Turnu Mãgurele: este în judeþul Teleorman, având statut de municipiu;
face parte din categoria oraºelor noi, dar aºezarea este mult mai veche fiind un
puternic centru din perioada daco-romanã (Turris); este atestat documentar între
1393 – 1394; în 1417 cetatea Turnu a fost transformatã în raia turceascã; oraºul a
fost înfiinþat în anul 1836. În prezent este al patrulea port fluvial al þãrii.
Þãndãrei: a fost atestat documentar în 1594; în prezent are o suprafaþã de
100 km², cu o densitate medie de 128 loc/km² ºi o populaþie de 12 791 locuitori
(2004). În anul 1968 a fost declarat oraº format din contopirea a trei sate: Þãndãrei,
Þãndãrei-Garã ºi Strachina. Populaþia oraºului a scãzut dupã anul 1992, de la 14
212 locuitori.
Urziceni: atestat documentar în anul 1596 în prezent are o suprafaþã de 5,78
km² ºi 17 720 locuitori (2004). Este un oraº de mãrime mijlocie ale cãrui principale
activitãþi sunt agricultura ºi serviciile. Aflându-se la aproximativ 60 km de

109
+
Bucureºti, Ploieºti, Buzãu ºi Slobozia, Urziceniul poate fi considerat un nod de
legãturã între aceste mari oraºe.
Vânju Mare: este situat în SE judeþului Mehedinþi; denumirea sa presupune
cã ar proveni din limbajul popular din cuvântul ,,gâju” care prin latinizare ar fi
devenit ,,vâjul” ºi apoi Vânjul Mare; adjectivul ,,vânjos” este atribuit unui ulm
puternic ce servea drept punct de observaþie; în trecut în regiune erau pãduri de
ulmi; pãdurile au fost însã defriºate ºi regiunea cultivatã cu viþã de vie; este situat
într-o regiune propice acestei culturi; localitatea a fost declaratã oraº în 1968.
Videle: este în judeþul Teleorman; a fost înfiinþat în anul 1968 prin alipirea
la comuna Videle a unor cartiere de case.
Voluntari: este în judeþul Ilfov în partea de NE a Bucureºtiului, situat în
Câmpia Vlãsiei; a devenit oraº în 2004; denumirea provine de la ardelenii care au
trecut munþii între anii 1916 – 1918 pentru a participa la eliberarea de sub jugul
habsburgic; zona Voluntari s-a format dupã primul rãzboi mondial prin
împroprietãrirea invalizilor ºi demobilizaþilor, în urma legii din 1921; din punct
de vedere administrativ aparþine de sectorul 2.
Zimnicea: este în judeþul Teleorman situat în sudul Câmpiei Boianului,
reprezintã punctul cel mai sudic al României; este de asemenea port la Dunãre,
fiind menþionat în cronici sub numele de Demnitzikos, nume dat de bizantini;
mai târziu a devenit Dzimnikes, iar apoi Dziminkos; a fost atestat documentar în
anul 1385; oraºul s-a dezvoltat ca oraº-târg de-a lungul rutelor comerciale ce
legau Balcanii de Europa Centralã; din anul 1860 a devenit punct de vamã.

Tabelul 8
Structura fondului funciar pe principalele categorii (2006)

Judeþ Suprafaþa totalã Ponderea Ponderea Ponderea

a judeþului (ha) suprafeþei suprafeþei pãdurilor ºi a altor
agricole (%) arabile (%) terenuri cu vegetaþie
forestierã (%)
Mehedinþi 493289 59,6 64,1 30,38
Dolj 741401 78,97 83,53 11,47
Olt 549828 79,39 89,54 10,91
Argeº 682631 50,51 49,95 42,47
Teleorman 578978 86,22 90,91 5,14
Dâmboviþa 405427 61,42 70,3 29,85
Giurgiu 352602 78,77 93,88 10,78
Prahova 471587 58,37 52,71 31,9
Ilfov 158328 69,29 95,91 15,98
Cãlãraºi 508785 83,85 97,5 4,32
Ialomiþa 445289 84,13 93,88 5,88
Brãila 476576 81,44 90,03 5,86
Buzãu 610255 65,89 64,1 26,86
Galaþi 446632 80.29 81,78 9,81
Vrancea 485703 52,64 57,93 39,80

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2007

110
 &
3. Caracterizarea economico-geograficã

În Câmpia Românã economia se bazeazã pe resursele naturale proprii (soluri,

roci de construcþie, hidrocarburi) dar ºi pe resurse naturale provenite din alte
unitãþi de relief sau importate.
Principalele ramuri economice sunt împãrþite în trei sectoare de activitate:
primar, secundar ºi terþiar. Sectorul primar se referã la agriculturã cu toate ramurile
pe care le prezintã. Sectorul secundar se referã la industrie. Sectorul terþiar cuprinde
serviciile, dintre care cele mai importante sunt transporturile ºi turismul. Din
domeniul serviciilor mai fac parte: comerþul intern ºi extern, mass-media
audio-vizualã ºi scrisã, învãþãmânt, culturã, administraþia localã ºi centralã.

3.1. Agricultura

Este sectorul primar al economiei, condiþionat de solurile fertile, de climatul

favorabil ºi de irigaþii. Aici nevoia de teren agricol a dus la defriºarea vegetaþiei
naturale, la desecãri, la îndiguiri ºi irigaþii. În agricultura Câmpiei Române nevoia
de performanþã în cultura plantelor a condus la folosirea pe scarã largã a
fertilizatorilor naturali ºi chimici.
Din totalul fondului funciar cea mai mare suprafaþã o ocupã terenul agricol;
o altã suprafaþã importantã este cea ocupatã de construcþii ºi o suprafaþã micã este
cea acoperitã de vegetaþie de pãdure. Fondul agricol este dominat de terenuri
arabile dupã care urmeazã terenurile ocupate cu legume, viþã de vie, pomi fructiferi
ºi pãºuni. Fondul rezervat construcþiilor este ocupat de oraºe, sate, drumuri ºi
diverse instalaþii industriale ºi de transport.
În perioada postbelicã agricultura a trecut prin mai multe faze importante.
Între 1950 – 1989 agricultura a avut un caracter centralizat de tip comunist, când
au fost înfiinþate marile cooperative agricole de stat (C.A.P.). În aceastã perioadã
agricultura a cunoscut un pas mare prin mecanizarea, înfiinþarea mai multor unitãþi
de cercetare ºi utilizarea fertilizanþilor chimici pe scarã largã ºi la toate nivelurile.
În schimb centralizarea ºi impunerea unor norme greu de stabilit au dus la
declararea pe hârtie a unor recolte record, în realitate fiind cifre false. Între anii
1990 – 2000 agricultura a traversat o perioadã de tranziþie între agricultura de stat
centralizatã spre o agriculturã modernã de piaþã. Perioada este una grea
caracterizatã prin fãrâmiþarea fostelor proprietãþi ale statului, prin împroprietãrirea
þãranilor, prin scãderea producþiilor agricole ºi prin costuri mari pentru producþie.
Agricultura a cunoscut un recul în privinþa folosirii mecanizãrii, þãranii apelând
la fostele unelte rudimentare pentru munca pãmântului, dar ºi în privinþa cercetãrii
din domeniu. Costurile mari pentru producþie au rezultat din diminuarea drasticã
a fondurilor alocate de stat agriculturii ºi din explozia preþurilor la carburanþi,
fertilizatori, irigaþii ºi a celorlalte produse ºi servicii pe care agricultura le utilizeazã
în producþie. În prezent prin constituirea fermelor de diferite mãrimi, prin refacerea
infrastructurii irigaþiilor ºi prin orientarea spre culturi eficiente pe piaþã, agricultura
se pare cã a trecut de perioada de tranziþie ºi se îndreaptã treptat spre o agriculturã
performantã de piaþã.

111
+
Câmpia Românã are un potenþial agricol semnificativ care însã nu este
valorificat la un nivel optim. Factorii care influenþeazã ºi favorizeazã dezvoltarea
agriculturii în Câmpia Românã sunt: fertilitatea solurilor, clima, relieful (câmpurile
nefragmentate sau slab fragmentate, precum ºi luncile râurilor), suprafeþele arabile
mari ce permit o utilizare agricolã diversificatã ºi practicarea mecanizãrii
activitãþilor agricole. Tipul dominant de producþie agricolã este cel cerealier/plante
tehnice ºi de creºtere a animalelor; se adaugã legumicultura ºi viticultura.

3.1.1.Cultura plantelor

Subramurile dominante ale acestei ramuri agricole sunt cultura cerealelor ºi

cultura plantelor tehnice. Cerealele pentru boabe deþin peste 60% din terenul arabil
ºi se cultivã în special grâu, porumb ºi secarã, iar pe suprafeþe mai mici apar
cultivate orzul ºi orzoaica.
Cultura plantelor tehnice este a doua ca suprafaþã. Se cultivã floarea soarelui,
soia, ricin, sfeclã de zahãr ºi tutun ºi plante pentru furaj (sfeclã furajerã, lucernã).
Judeþele cu suprafeþe mari cultivate sunt: Ialomiþa ºi Cãlãraºi (care se suprapun
peste Câmpia Bãrãganului). Tutunul câºtigã teren în câmpie din secolul al XIX-lea.
Se remarcã în ultima vreme cultura pe suprafeþe tot mai mari în Sectorul central
(judeþele Teleorman ºi Olt) a rapiþei.
Legumicultura este o altã subramurã a culturii plantelor care câºtigã teren în
ultima vreme fiind rentabilã. Legumele ºi leguminoasele se cultivã în luncile
marilor râuri (Jiu, Olt, Argeº, Mostiºtea, Ialomiþa ºi Dunãrea). Aceste plante sunt
cultivate ºi în jurul marilor oraºe ale câmpiei în cadrul serelor, la Craiova ºi
Bucureºti îndeosebi.
Pomicultura ºi viticultura nu sunt caracteristice Câmpiei Române dar se
practicã. Centre viticole mari aici sunt în Câmpia Olteniei – Craiova, ªegarcea –
ºi podgoria de la Greaca cu struguri de masã ºi cele de la contactul cu Subcarpaþii
Curburii. Pomii fructiferi în livezi de mãrime medie apar la contactul cu Podiºul
Getic (pruni, meri) ºi în Lunca Dunãrii (piersici ºi caiºi). Aceste plante mai apar
cultivate acolo unde condiþiile permit, dar suprafeþele sunt neglijabile iar producþia
are caracter local (gospodãrii individuale ºi ferme mici).

3.1.2. Creºterea animalelor

Ramura este reprezentatã de ferme mari, medii, mici ºi gospodãrii

individuale. Fermele au o bazã furajerã largã în care sunt cultivate sfeclã furajerã
ºi lucernã, dar ºi pe baza plantelor însilozate (porumb, cartof), iar gospodãriile se
bazeazã pe prezenþa islazurilor. Pajiºtile naturale de luncã sunt restrânse ca
suprafaþã ºi apar în lungul Dunãrii, Oltului, Argeºului ºi Ialomiþei.
Principalele grupe de animale care sunt crescute în câmpie sunt: bovine,
ovine, porcine ºi pãsãri. Se mai practicã: sericicultura – creºterea viermilor de
mãtase – în Câmpia Olteniei pe plantaþiile de duzi; apicultura – creºterea albinelor
– ramurã tradiþionalã numitã în trecut albinãrit; piscicultura – creºterea intensivã
a peºtilor – în heleºteele, lacurile de luncã din lungul Jiului, Oltului, Argeºului,
Mostiºtei, Ialomiþei ºi Dunãrii.

112
 &
3.1.3. Industria uºoarã

Aceastã grupare din sectorul secundar (industrial) foloseºte produsele

agricole ca materie primã. Cuprinde douã ramuri importante: industria alimentarã
ºi industria textilã.
Industria alimentarã foloseºte în exclusivitate produsele agricole ca materie
primã (cereale, plante tehnice, legume, leguminoase, fructe, struguri, produse
animaliere – lapte, carne). Cuprinde o serie de subramuri: morãrit ºi panificaþie,
industria zahãrului, a uleiului, a tutunului, industria conservelor (de legume ºi de
carne), industria bãuturilor (alcoolice – vinuri, bere, bãuturi spirtoase – ºi
nonalcoolice – rãcoritoare, siropuri) ºi industria produselor lactate.
Industria morãritului ºi panificaþiei este cea mai rãspânditã ramurã
industrialã. Orice localitate din Câmpia Românã prezintã o moarã sau o brutãrie.
Cele mai mari centre sunt în oraºele reºedinþã de judeþ. Industria zahãrului este
prezentã în Cãlãraºi, Buzãu, Corabia, Zimnicea, Fãurei, Ianca, iar cel mai mare
centru al produselor zaharoase este la Bucureºti. Industria uleiului este localizatã
în centrele: Slobozia, Galaþi, Buzãu, Urziceni, Bucureºti, Bragadiru. Industria
tutunului are centre la Bucureºti ºi Ploieºti. Industria conservelor cuprinde:
conserve de legume la Tecuci, Zagna – Vãdeni (Galaþi), Feteºti, Cãlãraºi, Valea
Roºie (lângã Olteniþa), Giurgiu, Turnu Mãgurele, Corabia; conserve ºi preparate
din carne la Galaþi (inclusiv conserve de peºte), Bucureºti, Piteºti ºi la Avicola
Crevedia, Avicola Cãlãraºi, Aldis-Cãlãraºi (mezeluri), Angst-Buftea (mezeluri).
Industria bãuturilor cuprinde: bãuturi alcoolice (bere la Pantelimon - Tuborg;
Efes Pilsener – Ploieºti, Craiova – Golden Brau ºi vinuri la Mizil, Fãurei, Focºani,
Bucureºti, Piteºti, Brãila, Galaþi ºi Craiova) ºi bãuturi nonalcoolice la Ploieºti,
Bucureºti, Craiova. Industria produselor lactate s-a dezvoltat în cadrul
întreprinderilor mici ºi mijlocii (I.M.M.-uri) la Slobozia, Bucureºti, Galaþi, Ploieºti.
Industria textilã utilizeazã în cea mai mare parte produsele agricole (plante
tehnice – in, cânepã, bumbac ºi produse animaliere – piele, lânã, blanã) la care se
adaugã produse provenite din industria chimicã (fibre ºi fire sintetice), aºa numitele
produse înlocuitoare. Cuprinde o serie de subramuri: industria inului ºi cânepii, a
bumbacului, a mãtãsii, industria confecþiilor, industria tricotajelor, industria
pielãriei, blãnãriei ºi marochinãriei ºi industria încãlþãmintei.
Industria inului ºi cânepii este prezentã în Câmpia Românã, cu toate cã
aceste plante nu sunt cultivate aici, ci sunt aduse din alte unitãþi de relief. Sunt
topitorii la Buzãu ºi Alexandria ºi filaturi la Bucureºti ºi Galaþi. Industria
bumbacului este prezentã la Bucureºti, Piteºti, Galaþi, Slobozia, Olteniþa (filaturi)
ºi la Bucureºti ºi Ploieºti (þesãtorii), bumbacul fiind importat. Industria mãtãsii
naturale ºi artificiale este localizatã la Bucureºti ºi Zimnicea. Industria confecþiilor
la Cãlãraºi (Catex); Bãileºti. Industria tricotajelor la Ploieºti, Popeºti-Leordeni,
Buftea. Industria confecþiilor ºi tricotajelor este localizatã în mari întreprinderi
textile la Bucureºti, Craiova, Cãlãraºi, Brãila, Drobeta Turnu-Severin ºi saltele la
Mizil. Industria pielãriei, blãnãriei ºi marochinãriei este localizatã la Bucureºti,
Ploieºti, Bucovãþ (Dolj). Industria încãlþãmintei este la Bucureºti ºi Piteºti.

113
+
3.2. Industria
Este sectorul secundar al economiei care a cunoscut ºi el la fel ca agricultura
o perioadã de tranziþie de la o industrie mamut, forþatã de tip comunist la o industrie
bazatã pe legea falimentului, flexibilã, orientatã spre profitul de pe piaþa de
desfacere. Acest sector în Câmpia Românã se bazeazã atât pe resursele naturale
proprii cât ºi pe cele venite din unitãþile de relief vecine ºi pe cele importate.
Ramurile industriale care s-au dezvoltat în câmpie au avut o serie de facilitãþi.
Dintre acestea amintim: apropierea centrelor producãtoare de cele de extracþie,
de unde a rezultat un cost mai ieftin în transportul materiilor prime; apropierea de
marile pieþe interne date de marile oraºe ale câmpiei pentru anumite produse;
existenþa unei forþe de muncã înalt ºi mediu calificatã; posibilitatea tehnicã ºi
spaþialã de a integra ramurile industriale în cadrul unor platforme; existenþa unor
poli de cercetare ºtiinþificã cu tradiþie în diverse domenii ºi existenþa unor culoare
de transport spre pieþele externe (o serie de drumuri europene, magistrale feroviare
ºi culoarul naval al Dunãrii).
Industria este structuratã în douã mari domenii: industria extractivã ºi cea
prelucrãtoare. Industria extractivã din Câmpia Românã este cea care se ocupã cu
extracþia hidrocarburilor ºi cu exploatarea rocilor de construcþie. Industria
prelucrãtoare se ocupã cu prelucrarea brutã a materiilor prime ºi cu finisarea unor
materii provenite din alte ramuri industriale. Acest domeniu al industriei este
împãrþit astfel: industria energeticã, industria grea, industria chimicã, a lemnului,
a materialelor de construcþie ºi industria uºoarã.
Centrele industriale din Câmpia Românã pot forma grupãri industriale.
Gruparea industrialã presupune conturarea unor locuri sau a unor linii de legãturã
unde centrele industriale au o densitate mare. Aceasta se mai referã la teritoriul
ocupat, în sensul cã, legãturile liniare dintre centrele industriale pot lãsa spaþii
libere între acestea (Gr. Posea). O grupare industrialã poate avea unul sau douã
centre polarizatoare.
În Câmpia Românã se pot delimita trei categorii de grupãri industriale: una
la contactul cu Podiºul Getic ºi Subcarpaþii de Curburã; una pe axa Dunãrii ºi o a
treia situatã în centrul câmpiei. În întinderea acestei unitãþi de relief rãmân ºi
centre care nu pot fi cuprinse în aceste grupãri dupã cum existã centre industriale
care pot fi grupate numai în funcþie de apropierea teritorialã.
La contactul cu Podiºul Getic ºi Subcarpaþii Curburii se pot contura patru
grupãri industriale: Focºani – Buzãu, Ploieºti – Târgoviºte, Piteºti – Mioveni ºi
Craiova – Slatina. Specificul acestor grupãri constã în faptul cã în jurul lor pot
gravita centre din celelalte unitãþi de relief limitrofe; beneficiazã de o serie de
materii prime ºi forþã de muncã din aceste unitãþi.
Axa Dunãrii este dominatã de grupãrile industriale din est, Galaþi – Brãila ºi
Cãlãraºi – Slobozia, celelalte centre dunãrene stând sub influenþa grupãrilor din
centrul ºi nordul câmpiei. Ca exemple amintim: Giurgiu – Olteniþa sub influenþa
Bucureºtiului; Zimnicea – Turnu Mãgurele sub influenþa Alexandriei; iar centrele
dunãrene din Oltenia stau sub influenþa Craiovei ºi Slatinei.
Axa centralã a câmpiei este dominatã de grupare industrialã a Bucureºtiului,
la care se adaugã gruparea Alexandriei, Urziceni ºi Titu – Gãeºti.

114
 &
3.2.1. Industria energeticã

Se bazeazã pe resursele naturale proprii de apã, petrol ºi gaze, dar ºi pe

resursele provenite din alte unitãþi de relief cum ar fi cãrbunele energetic ºi gazul
metan, adus direct din Podiºul Transilvaniei prin gazoductul Deleni – Braºov -
Bucureºti. Produsele acestei ramuri sunt: combustibilii (benzinã, motorinã, pãcurã,
ulei mineral, petrol lampant, gaz-petrolier-lichefiat – G.P.L. ºi gaz metan) ºi energia
electricã; are douã subramuri: industria rafinãrii petrolului ºi cea a producerii
energiei electrice.
Industria rafinãrii petrolului este o ramurã de tradiþie în Câmpia Românã,
aici existând una din primele rafinãrii, cea de la Râfov (lângã Ploieºti) înfiinþatã
în anul 1857. Alte rafinãrii au apãrut în perioada postbelicã: rafinãria Petrobrazi,
Petrotel-Lukoil, S.C. Rafinãria Astra Românã S.A. Ploieºti, Rompetrol – rafinãria
Vega Ploieºti ºi fabrica de combustibil biodisel în Lehliu-Garã.
Industria energiei electrice se bazeazã pe gazul natural de sondã, gazul metan
din Transilvania, cãrbunii energetici ºi puterea hidraulicã a apei. Energia electricã
se obþine în cadrul câmpiei, în termocentrale ºi hidrocentrale. În anul 1882 se
construieºte prima termocentralã la Bucureºti, termocentrala din actualul cartier
Crângaºi.
Termocentralele au funcþionat la început pe baza cãrbunelui energetic
(inferior) ºi ulterior au fost adaptate pentru utilizarea gazelor. În prezent s-a renunþat
la utilizarea cãrbunelui din cauza poluãrii masive. Cea mai mare termocentralã
din Câmpia Românã este la Iºalniþa (lângã Craiova) care are o putere instalatã de
1 100 MW. Alte termocentrale sunt la Brãila-Chiºcani cu 1 000 MW, Brazi (lângã
Ploieºti) cu 805 MW, Galaþi 200 MW, Doiceºti 120 MW ºi cele din Bucureºti
(centrale electrice ºi de termoficare - C.E.T. – Sud ºi Vest). Centrale de putere
micã ºi foarte micã sunt la: Podari, Buzãu, Slobozia, Cãlãraºi, Piteºti, Giurgiu ºi
Turnu Mãgurele.
Hidrocentralele funcþioneazã pe baza puterii hidraulice a apei. Sunt
costisitoare ºi necesitã o lungã perioadã de construcþie ºi de amenajãri hidrotehnice.
Cele mai mari hidrocentrale din þarã sunt pe Dunãre la Porþile de Fier I (Drobeta
Turnu-Severin) ºi la Porþile de Fier II (Lacul de acumulare Ostrovu Mare). Pe
râurile interne singurul amenajat pentru hidroenergie ºi în câmpie este Oltul,
prevãzut cu mici hidrocentrale la Arceºti, Slãtioara, Ipoteºti, Drãgãneºti-Olt,
Stoeneºti, Bãbiciu.

Industria grea este cea care grupeazã: siderurgia, metalurgia ºi cea

constructoare de maºini.
Siderurgia funcþioneazã pe baza minereurilor de fier, mangan, crom ºi nichel,
importate, ºi pe baza cãrbunilor siderurgici (superiori) în special huilã, dar ºi
calcarelor. Produsele siderurgice sunt în principal oþelul ºi fonta, la care se adaugã
ºi produse derivate (laminate grele, tablã, þevi, sârmã, cuie, ºuruburi). În Câmpia
Românã existã trei combinate siderurgice complexe la Galaþi, Târgoviºte ºi
Cãlãraºi. Alte fabrici legate de aceastã ramurã industrialã sunt împãrþite astfel:
confecþii metalice la Cãlãraºi; þevi la Slatina ºi Bucureºti; sârmã Buzãu ºi ambalaje
metalice la Tecuci.

115
+
Metalurgia neferoasã se bazeazã pe resurse naturale venite din alte unitãþi
de relief ºi pe baza resurselor importate. Acestea sunt: minereuri complexe (cupru,
plumb, zinc), minereuri cuprifere, minereuri de bauxitã ºi aluminã. Produsele
acestei ramuri sunt aluminiu ºi diverse produse ale acestor nemetale: þevi,
conductori, cabluri electrice. Cea mai mare companie producãtoare de aluminiu
din Europa Centralã ºi de Est este la Slatina, care primeºte aluminã din Tulcea ºi
Oradea, iar curentul electric este importat din Rusia. Alte fabrici în care se
prelucreazã aluminiul, cuprul, zincul ºi plumbul sunt împãrþite pe produse: piese
turnate ºi pistoane auto din aluminiu la Slatina; cabluri electrice armate ºi nearmate
din aluminiu la Slatina ºi laminate neferoase la Bucureºti.
Industria constructoare de maºini este cea mai importantã ºi cea mai vastã
ramurã din industria grea. Utilizeazã ca resurse toate produsele provenite de la
celelalte ramuri. Produce cea mai variatã gamã pornindu-se de la mari utilaje ºi
maºini industriale, maºini pentru uz casnic ºi transport ºi se ajunge pânã la aparate
electronice ºi electrotehnice. În Câmpia Românã se poate spune ca aceastã ramurã
este una de tradiþie; aici au apãrut unele dintre primele fabrici de acest gen.
Principalele produse sunt: construcþie de pompe ºi conducte de petrol, utilaje
de extracþie, foraj, chimic ºi petrochimic, echipamente de automatizare, echipament
tehnologic de ridicat, echipament de construcþie, izolaþii pentru conductele de
apã ºi gaze, filtre de apã, stingãtoare incendii, utilaj chimic, rulmenþi, rulmenþi
radiali cu bile mici ºi mijlocii folosiþi în industria construcþiilor de maºini, maºini
unelte, construcþii de nave, construcþii nave de lux, construcþii navale (barje,
vrachiere, mineraliere, remorchere, petroliere, platforme de foraj marin), aparate
de cale feratã, automobile, mijloace de transport, maºini agricole, televizoare,
radio, aparate de uz casnic ºi industrie I.T. Apar centre de cercetare ºi proiectare
în domeniul petrolier, întreprinderi de reparaþii auto ºi santiere navale.
Principalele centre ale industriei constructoare de maºini sunt: Bucureºti,
Ploieºti, Galaþi, Târgoviºte, Piteºti, Craiova. Alte centre mai mici sunt: Slatina,
Buzãu, Focºani, Turnu Mãgurele, Olteniþa, Giurgiu, Tecuci, Urziceni, Gãeºti,
Alexandria, Râmnicu Sãrat, Rãcari ºi Buftea.

3.2.2. Industria chimicã ºi petrochimicã

Industria chimicã utilizeazã o serie de resurse naturale venite din alte unitãþi
de relief cum ar fi sarea ºi sulful, dar ºi o serie de materii vegetale ºi animale.
Cele mai importante produse sunt: produsele clorosodice, acidul sulfuric, azotul,
îngrãºãmintele chimice (azotoase, fosfatice ºi potasice), pesticide, insecticide.
Alte produse sunt: coloranþi, lacuri, vopsele, medicamente, produse cosmetice,
tananþi, cerneluri ºi celulozã ºi hârtie (pe baza distilãrii lemnului ºi stufului).
Centrele acestei industrii sunt Giurgiu, Turnu Mãgurele, Slobozia, Craiova,
Bucureºti, Focºani, Brãila, Galaþi ºi Târgoviºte.
Industria petrochimicã utilizeazã ca materie primã hidrocarburile locale ºi
cele importate din alte unitãþi de relief. Produsele se obþin în combinate
petrochimice ºi în câteva fabrici punctuale. Aceste produse sunt: negru de fum,
mase plastice, poliuretan, cauciuc, rãºini, fibre ºi fire sintetice. Combinatele
petrochimice sunt la Brazi (lângã Ploieºti), unul dintre cele mai mari din þarã, ºi
Piteºti, iar fabrici separate sunt la Slatina, Buftea, Mizil.

116
 &
3.2.3. Industria lemnului

În Câmpia Românã se poate vorbi de aceastã ramurã ca fiind una tradiþionalã

ºi foarte rãspânditã. Utilizeazã lemnul ca materie primã, cel mai important fiind
cel de brad, dupã care urmeazã cel de fag, stejar ºi nuc (ca lemn semipreþios).
Aceste materii prime sunt aduse din spaþiul carpatic ºi subcarpatic. Produsele
sunt: placaje, furnire, plãci aglomerate (P.A.L.), plãci fibrolemnoase (P.F.L.),
parchet, ambalaje, chibrituri, rechizite ºcolare, hârtie (în producþia cãreia se
foloseºte ºi stuful din bãlþile Dunãrii) ºi mobilã.
Centrele sunt specializate pe aceste produse: mobilã la Bucureºti, Piteºti,
Ploieºti, Mizil, Cãlãraºi; hârtie la Brãila ºi Cãlãraºi; produse din lemn la Buftea,
Focºani, Galaþi ºi Rãcari.

3.2.4. Industria materialelor de construcþie

Utilizeazã o serie de materii prime autohtone cum ar fi: argila, lutul, nisipul
ºi pietriºul (ca balast) ºi o serie de materii prime alohtone provenite din Carpaþi,
Subcarpaþi ºi Podiºul Dobrogei ca marmura, granitul, bazaltul, calcarul, nisipul
cuarþos ºi argila. În Brãila a fost construitã prima fabricã de ciment din þarã în
anul 1880.
Produsele acestei ramuri sunt fabricate în centre specializate, astfel: lianþi ºi
var la Feteºti, Brãila ºi Mizil; ceramicã (de construcþie – cãrãmizi, teracotã, þiglã
ºi fin㠖 faianþã, produse izolante) la Bucureºti, Slobozia, Alexandria; prefabricate
din beton la Bucureºti, Cãlãraºi, Olteniþa, Galaþi, Brãila; sticlã ºi porþelan la Buzãu
ºi Bucureºti.

3.2.5. Industria uºoarã

Este un domeniu aparte în industrie fiind legat mai mult de agriculturã datoritã
utilizãrii produselor acestei ramuri ca materii prime în procesul industrial. Aici se
disting douã ramuri, textilã ºi alimentarã, care au fost analizate în ultima parte a
subcapitolului agricultura.

3.2.6. Sintezã asupra principalelor ramuri industriale

Industria energeticã
- industria petrolierã
- rafinare la: PETROM S.A. MEMBRU OMV GROUP (rafinãria Petrobrazi,
Petrotel-Lukoil, S.C. Rafinãria Astra Romana S.A. Ploieºti, Rompetrol-rafinaria
Vega Ploieºti);
- transport þiþei ºi produse petroliere finite prin conducte: S.C. Conpet S.A.
Ploieºti, S.C. Petrotrans S.A.;
- fabrica de combustibil biodisel (investiþie a grupului portughez Martifer)
în Lehliu Garã.

117
+
Industria metalurgiei feroase (siderurgia) ºi neferoase
- construcþie de pompe ºi conducte de petrol: S.C. Ciprom S.A. Ploieºti,
Inspet S.A. Ploieºti;
- rulmenþi: S.C. Timken S.A. Ploieºti;
- utilaje de extracþie, foraj, chimic ºi petrochimic: S.C. Upetrom S.A., S.C.
Uztel S.A. Ploieºti, Uzuc S.A. Ploieºti;
- echipamente de automatizare: Amplo S.A. Ploieºti;
- echipament tehnologic de ridicat echipament de construcþie: S.C. Ubemar
S.A. Ploieºti, ,,24 ianuarie” S.A. Ploieºti, S.C. Tromet S.A. Ploieºti, Uzina
mecanica Ploieºti;
- F.A.M. (Fabrica de Ambalaje Metalice) în prezent privatizatã, numele sãu
fiind AMEP Packaging Tecuci;
- cercetare ºi proiectare în domeniul petrolier: IDIP S.A. Ploieºti, ICERP
S.A. Ploieºti, PETROSTAR S.A. Ploieºti, IPCUP Ploieºti;
- aluminiu: BI AL Aluminiu – Popeºti Leordeni; ALRO S.A. – Slatina
(cea mai mare companie producãtoare de aluminiu din Europa Centralã ºi de
Est); piese turnate ºi pistoane auto din aluminiu –Altur S.A. Slatina;
- confecþii metalice: Gimart Import-Export Cãlãraºi, Repsteel, Zafa în
Cãlãraºi;
- cabluri electrice armate ºi nearmate din aluminiu –Elcaro S.A. Slatina;
- rulmenþi radiali cu bile mici ºi mijlocii folosiþi în industria construcþiilor
de maºini –Rulmenþi S.A. Slatina;
- electrozi-Electrocarbon S.A. Slatina; Ductil S.A. Buzãu;
- þevi-Artrom S.A. Slatina;
- izolaþii pentru conductele de apã ºi gaze, filtre de apã, stingãtoare incendii-
Romet S.A. Buzãu;
- sârm㠖 Ductil Steel S.A. Buzãu;
- combinatul siderurgic de la Cãlãraºi (a fost achiziþionat parþial de firma
TENARIS) - oþel;
- utilaj chimic-Utchim Gãeºti;
- alte centre ale industriei metalurgice se gãsesc la: Rãcari, Buftea (MIRAS
ILFOV);
- maºini unelte: S.C. UPETROM S.A. Ploieºti;
- ºantier naval: Giurgiu;
- construcþii de nave: Navol Olteniþa;
- construcþii nave de lux: Stentor Olteniþa;
- construcþii navale (barje, vrachiere, mineraliere, remorchere, petroliere,
platforme de foraj marin) – Galaþi;
- întreprinderea de reparaþii auto: Tecuci;
- uzinele Dacia-Group Renault Mioveni;
- Apcarom S.A. –unic producãtor în România de aparate de cale feratã (a
fost achiziþionat de compania austriacã VAE) – Buzãu.

Industria chimicã
- plastice: PLASROM PRODUCTION SRL-Buftea, JIN’S INTER-
NATIONAL TRADE SRL-Buftea;
- poliuretan: Mizil;

118
 &
- detegenþi: UNILEVER ROMÂNIA - Ploieºti;
- alte produse: S.C. PROGRESUL S.A. Ploieºti;
- anvelope: Slatina (fabricã deschisã de curând de cãtre grupul italian Pirelli)
Industria electricã ºi electrotehnicã
- frigidere-Arctic Gãeºti;
- industria IT(Asesoft, Platin Systems) - Ploieºti;
Industria lemnului
- industria mobilei (Anteco) - Ploieºti; Mizil; Casa Simion - Cãlãraºi;
- fabrica de hârtie: Comceh - Cãlãraºi;
- lemn ºi hârtie: AMETIST IMPEX SRL-Buftea;
- lemn: Rãcari;
Industria materialelor de construcþie
- materiale de construcþie: Feroemail-Ploieºti;
- Întreprinderea de geamuri-Buzãu;
- Fabrica de prefabricate (BCA ºi alte materiale de construcþie)-Prefab
Cãlãraºi;
Industria alimentarã
- zahãr: Cãlãraºi, Buzãu;
- lactate: Slatina, Slobozia, Bucureºti;
- ulei: Slobozia;
- bãuturi rãcoritoare: Coca Cola-Ploieºti, Bucureºti;
- bere: Pantelimon; Efes Pilsener-Ploieºti;
- vin: Mizil, Fãurei, Slatina;
- produse din carne: Avicola-Cãlãraºi, Aldis-Cãlãraºi (mezeluri),
Angst-Buftea (mezeluri), Slatina;
- tutun: Ploieºti;
- morãrit ºi panificaþie: Pantelimon (pâine); Bãileºti; Boromir-Buzãu;
Slatina; Slobozia, Bucureºti;
- conserve: S.C. Conserv Buftea S.A. – Buftea; Atfab, Contec (legume,
fructe, carne) - Tecuci;
- muºtar: Atfab, Rotina - Tecuci;
- suplimente nutritive: Redis Nutriþie, Redis Co - Buftea.
Industria uºoarã
- textile: Ploieºti (Dorobanþul Ploieºti, Modexim); Popeºti Leordeni
(Halmatex, Over all); Buftea (Anali Star SRL);
- confecþii: Cãlãraºi (Catex); Bãileºti;
- confecþii ºi textile: Rãcari;
- saltele: Mizil;
- ceramicã: Ploieºti (Bianca România).

3.2.7. Sisteme teritoriale industriale ale Câmpiei Române

Sistemul centrat pe Capitala României –BUCUREªTI

Sistemul capitalã - Bucureºti. Bucureºtiul este singurul centru polarizator la
nivel naþional din toate punctele de vedere. Fiind încã de la înfiinþare aºezat într-un
punct de convergenþã a drumurilor care leagã Centrul Europei de Orientul Apropiat

119
+
ºi nordul ºi estul Europei de sudul continentului, Bucureºtiul a devenit rapid
cunoscut ºi la nivel internaþional. Aici au apãrut primele manufacturi ºi fabrici
mari ale þãrii. La începutul secolului al XX-lea capitala deþinea 30% din totalul
fabricilor din þarã, iar în perioada interbelicã aici se concentra 20% din producþia
României. Deþine cel mai mare numãr de unitãþi bancare, este primul centru
universitar ºi de cercetare al þãrii, deþine cel mai mare numãr de forþã de muncã ºi
cele mai multe platforme industriale la nivel naþional. În anul 1983 Bucureºtiul
deþinea 13,8% din producþia României. Dupã 1990 s-au produs mutaþii
semnificative în dezvoltarea industrialã. Deþine încã poziþii importante în
construcþii de maºini, industria chimicã, alimentarã, textilã (mai ales confecþii).
Centrele industriale care sunt sub directa influenþã a Bucureºtiului sunt: Giurgiu,
Olteniþa, Gãeºti, Titu, Videle, Urziceni. La acestea se adaugã centrele din imediata
apropiere: Buftea, Otopeni, Bolintin-Vale, Rãcari, Periº ºi altele.

Sisteme teritoriale dunãrene

Sistemul Galaþi – Brãila. Poziþia geograficã pe Dunãrea maritimã ºi legãtura
cu Marea Neagrã sunt principali factori de apariþie ºi dezvoltare. Principalele
resurse naturale sunt din import ºi din Podiºul Dobrogei. Cele douã centre
industriale s-au dezvoltat dupã 1830. Aici predominã industria grea cu cel mai
mare centru siderurgic ºi cel mai mare port fluvial al þãrii – Galaþi; industria
chimicã, a hârtiei ºi uºoarã. Gruparea îºi extinde influenþa în aval de-a lungul
Dunãrii pânã la Tulcea ºi în interiorul câmpiei. Centre legate de grupare sunt:
Fãurei ºi localitãþile rurale cu profil dominat de extracþia petrolului Bordei Verde,
Filiu, Ulmu, Opriºãneºti, Ianca, Însurãþei ºi Cireºu.
Sistemul Cãlãraºi – Slobozia este influenþat de Dunãre ºi influenþeazã
localitãþile din estul, centrul ºi sudul Câmpiei Bãrãganului. Reprezentatã în trecut
de mori de vânt ºi prese de ulei, actual se distinge industria siderurgicã de la
Cãlãraºi (cu minereuri importate ºi transportate pe Dunãre), industria chimicã,
industria materialelor de construcþie ºi uºoarã. Centrele care intrã sub influenþa
grupãrii sunt: Feteºti, Lehliu-Garã ºi Þãndãrei.
Sistemul Alexandria – Turnu Mãgurele este influenþat de Dunãre ºi Bucureºti.
Este în plinã dezvoltare pe baza resurselor proprii (agricole ºi de hidrocarburi)
dar ºi pe cele alohtone (pirite ºi fier aduse pe Dunãre de la Moldova Nouã ºi
respectiv Galaþi). Aici se remarcã industria chimicã cu îngrãºãminte azotoase ºi
fosfatice (Turnu Mãgurele), industria grea cu þevi ºi rulmenþi, industria materialelor
de construcþie ºi industria uºoarã. Alte centre care intrã sub influenþa grupãrii
sunt: Zimnicea, Roºiori de Vede, Videle ºi o serie de localitãþi rurale cu extracþii
de hidrocarburi (Blejeºti, Siliºtea, Moºteni, Baciu, Sericu, Preajba) sau cele cu
profil industrial – prelucrarea lemnului.

Sisteme teritoriale la limita câmpie - Subcarpaþi sau câmpie-Piemontul

Getic
Sistemul Focºani – Buzãu este situat la contactul dintre Subcarpaþii Curburii
ºi Podiºul Moldovei cu câmpia. Are influenþe asupra localitãþilor subcarpatice ºi
prezintã o serie de legãturi cu gruparea Galaþi – Brãila. Cele douã centre industriale
contureazã douã subgrupãri distincte. Subgruparea Focºani este dominatã de

120
 &
industria uºoar㠖 alimentarã, în special industria vinurilor, având influenþe asupra
localitãþilor cu acest profil din Subcarpaþi cu prelungire în sudul Podiºului
Moldovei. Între centrele care graviteazã în jurul Focºaniului amintim: Mãrãºeºti,
Panciu, Odobeºti, Jariºtea. Subgruparea Buzãu este dominatã de industria grea,
în special siderurgie, industria constructoare de maºini ºi industria sticlei cu
geamuri ºi recipiente de sticlã pentru îmbutelierea vinului din Focºani. Centrele
care sunt influenþate de Buzãu sunt: Râmnicu Sãrat, Pogoanele, Pietroasele (vinuri).
Sistemul Ploieºti – Târgoviºte s-a dezvoltat la contactul cu Subcarpaþii,
principala materie primã fiind datoritã materiei prime ºi transporturilor pe Valea
Prahovei ºi Valea Dâmboviþei. Principalele resurse sunt: hidrocarburile, sarea,
materialele de construcþii ºi lemnul. Centre specializate sunt: Ploieºti - industria
chimicã ºi petrochimicã pe lângã care se mai individualizeazã industria
constructoare de maºini (cu utilaje petroliere) ºi un centru de cercetare în domeniul
petrolului; Târgoviºte - siderurgia (oþeluri speciale) ºi cea constructoare de maºini
(cu utilaj petrolier). Centre înscrise în cadrul grupãrii sunt: Brazi, Mizil, Urlaþi,
Valea Cãlugãreascã (vinuri), Boldeºti-Scãieni, Bãicoi, Floreºti (anvelope) – în
jurul Ploieºtiului; dar ºi localitãþi din câmpie cu profil în extracþia hidrocarburilor,
Gura ªuþii, Mãtãsaru, Corbii Mari, Viºina, Potlogi, Poiana, Bilciureºti ºi Bucºani,
în jurul Târgoviºtei.
Sistemul Piteºti este situat la contactul nordic al câmpiei cu Piemontul Getic.
Se bazeazã pe resursele provenite din alte unitãþi de relief. Este dominantã industria
constructoare de maºini (automobile Dacia-Renault cu tipuri modernizate în câþiva
ani: Dacia Nova, Logan, Sandero) ºi industria chimicã ºi petrochimicã. Centre
asociate sunt: Costeºti, Mioveni ºi Topoloveni, precum ºi localitãþi de câmpie în
care predominã extracþia hidrocarburilor: Leordeni, Mozãceni, Bradu, Oarja ºi
Bârla.
Sistemul Craiova – Slatina este situat la contactul câmpiei cu Piemontul
Getic ºi dominã regiunea Olteniei, având legãturi cu oraºele subcarpatice (Râmnicu
Vâlcea ºi Târgu Jiu) spre nord ºi cele dunãrene (Corabia, Calafat, Bechet) din
sud. Centre specializate: Slatina - industria metalurgicã (aluminiu ºi produse din
aluminiu) la care se alãturã industria siderurgicã (þevi, rulmenþi) ºi cea petrochimicã
(anvelope „Pirelli”); Craiova - cu o industrie complexã: constructoare de maºini
(automobile Ford, locomotive „Diesel”, maºini agricole), industria chimicã, a
lemnului ºi cea uºoarã (în special alimentar㠖 vinuri, produse de panificaþie,
uleiuri). Centrele care graviteazã în jurul Slatinei sunt: Balº, Caracal, Corabia,
Drãgãneºti-Olt; cele care graviteazã în jurul Craiovei sunt: Filiaºi, Iºalniþa,
Bucovãþ, Podari, Calafat, Dãbuleni, Bãileºti, Bechet, ªegarcea (vinuri).

3.2.8. Elemente de geografie umanã ºi economicã a Bucureºtiului ºi

a spaþiului metropolitan bucureºtean (Loreta Cepoiu)

Capitala ºi spaþiul metropolitan bucureºtean (SMB) se caracterizeazã

prin activitãþi economice variate ºi limite tot mai dificil de stabilit la nivelul
sectoarelor economiei. Astfel, este aproape imposibilã disocierea între
agriculturã ºi industrie, cele douã fiind strâns integrate în cadrul sectorului

121
+
agroalimentar. Totodatã, separarea între industrie ºi servicii este din ce în ce
mai neclarã, iar activitãþile terþiare prezintã o dezvoltare continuã în
detrimentul sectoarelor primar ºi secundar. Natura serviciilor este atât
comercialã, cât ºi servicii oferite unitãþilor de producþie ºi de logisticã, acest
sector reuºind astfel sã rãspundã cerinþelor actuale ale societãþilor ce îºi
desfãºoarã activitatea în interiorul acestui spaþiu, prin îmbinarea aºteptãrilor
marilor corporaþii cu ale celor de talie medie ºi micã.
Prezenþa diferitelor ramuri economice în mediul rural confirmã pe deplin
receptivitatea acestuia la elementul urban, faptul cã spaþiul metropolitan al
Bucureºtilor tinde sã se transforme într-un peisaj multifuncþional specific,
caracterizat printr-un anume echilibru al componentelor sale.

1. Populaþia

Dinamica populaþiei 1992–2002

Schimbãrile petrecute în perioada cuprinsã între ultimele douã
recensãminte cu privire la numãrul populaþiei din acest spaþiu evidenþiazã
tendinþe de creºtere la nivelul unitãþilor administrativ-teritoriale situate în
primul inel de oraºe ºi comune din jurul capitalei, dar ºi punctual la nivelul
unor comune situate pe marile axe de transporturi (Bucureºti-Urziceni ºi
Bucureºti-Slobozia) - fig. 22. Diferenþele de creºtere înregistrate pot fi puse
pe seama mai multor procese: repartiþia populaþiei pe grupe de vârste, populaþia
sositã ºi plecatã din localitate, infrastructura fizicã ºi socialã, gradul de
atractivitate economicã etc.

Fig. 22. Dinamica populaþiei din Bucureºti ºi SMB în perioada 1992–2002

122
 &
Pentru Bucureºti, dinamica populaþiei în perioada 1992-2002 a fost de
90,3%, cu valori mai ridicate în sectoarele 3 ºi 5 (95,9%, respectiv 100,7%),
comparativ cu sectorul 1 (88,9%). La nivelul unitãþilor administrativ-teritoriale
din partea sudicã a spaþiului metropolitan bucureºtean (Schitu, Stoeneºti,
Valea Dragului, Greaca, Cãscioarele ºi Radovanu) ºi la nivelul limitei de
nord a spaþiului metropolitan al Bucureºtilor (comuna Poienarii-Burchii),
dinamica populaþiei înregistreazã cele mai reduse valori (între 85-90%). Acest
fenomen poate fi explicat prin distanþa mare faþã de Bucureºti sau faþã de un
centru polarizator care s-ar putea transforma într-o forþã convergentã pentru
populaþia din aceste comune.
Populaþia este în scãdere ºi în alte unitãþi administrativ-teritoriale
metropolitane, cu valori mai mici cu 5-10% în 2002 faþã de situaþia anului
1992. Astfel, valori ale dinamicii populaþiei de 90-95% se înregistreazã în
cazul a 14 unitãþi administrativ-teritoriale din aproape toate judeþele, cu
excepþia judeþului Dâmboviþa. Este vorba, în general, de comune situate la
periferia judeþelor care nu prezintã avantaje pentru instalarea activitãþilor
economice în zonã. Aceast㠄marginalizare” se poate datora unui sistem de
transporturi slab dezvoltat, cu consecinþe directe în evoluþia economicã a
zonei.
Valori ale dinamicii urbane mai mici sau egale cu 100% se întâlnesc la
nivelul a 35 de unitãþi administrativ-teritoriale, situate atât la limita spaþiului
metropolitan, cât ºi în apropierea unor oraºe ºi comune a cãror dinamicã a
populaþiei este ridicatã. Sunt unitãþi administrativ-teritoriale care, dacã în
prezent nu cunosc o dinamicã economicã importantã, în urmãtorii 5-10 ani
de dezvoltare metropolitanã vor traversa o perioadã marcatã de o serie de
mutaþii de ordin social ºi economic. Valori ale dinamicii populaþiei cuprinse
între 101-105% se întâlnesc în cazul a 33 de unitãþi administrativ-teritoriale
componente ale spaþiului metropolitan, fiind oraºe ºi comune situate de-a
lungul marilor axe de comunicaþie sau aflate sub influenþa directã a capitalei.
Cele mai ridicate valori ale dinamicii populaþiei (mai mari de 105%) sunt
caracteristice unui numãr de 14 unitãþi administrativ-teritoriale (dintre care
douã sunt oraºe - Bragadiru ºi Pantelimon), supuse unei mari presiuni funciare
ºi care pot fi catalogate drept destinaþia potrivitã în dezvoltarea proiectelor
imobiliare, industriale ºi de servicii. Resursele naturale (de exemplu, lacul
Pantelimon II, pãdurea Cernica, pãdurea Pustnicu sau pãdurea Mogoºoaia)
contribuie, de asemenea, la amplificarea fenomenului, cu efecte directe în
creºterea numãrului de locuitori.

Rata natalitãþii populaþiei în 2005

În timp ce rata natalitãþii în Bucureºti era de 9,63‰, în spaþiul
metropolitan cele mai reduse valori ale acesteia (sub 5‰) se înregistrau în
cazul a patru comune: Slobozia Moarã, Greaca, Crevedia ºi Copãceni
(fig. 23). Rata natalitãþii este mai importantã în jumãtatea nord–nord-esticã
(10-15‰) faþã de jumãtatea sud–sud-vesticã (5-10‰) a spaþiului metropolitan.

123
+

Fig. 23. Rata natalitãþii populaþiei din Bucureºti ºi SMB în 2005

Valorile cuprinse între 15-20‰ ºi peste 20‰ au o concentrare mai mare

în zona medianã a spaþiului metropolitan, dar ºi la extremitãþile acestuia
(Cojasca, Vasilaþi, Clejani, Sineºti, Moviliþa, cu valoarea maximã în comuna
Joiþa, respectiv 26,24‰).

Rata mortalitãþii populaþiei în 2005

Valori cuprinse între 5-10‰ (fig. 24) sunt caracteristice oraºelor Chitila,
Voluntari ºi Buftea, alãturi de comunele Mogoºoaia ºi Cojasca. Cea mai
mare rãspândire în interiorul spaþiului metropolitan al Bucureºtilor o au valorile
de 10-15‰, respectiv la nivelul primului inel de comune ºi oraºe din jurul
capitalei ºi în jumãtatea nordicã a acestui areal. Unitãþile administrativ-
teritoriale cu valori ale ratei mortalitãþii cuprinse între 15-20‰ ºi peste 20‰
sunt întâlnite cu precãdere în partea de sud a acestuia, fiind vorba de comune
cu un grad redus de dezvoltare ºi cu un standard de viaþã mai redus, comparativ
cu acela al oraºelor ºi comunelor situate de-a lungul cãilor de comunicaþie si
care capãtã valenþe deosebite în atragerea activitãþilor economice. Valorile
cele mai ridicate ale mortalitãþii, ce depãºesc 25‰, se înregistreazã la nivelul
comunelor din judeþul Cãlãraºi (Greaca – 25,89‰ ºi Hotarele – 32,28‰),
Giurgiu (Iepureºti – 25,28‰, Joiþa – 25,93‰ ºi Schitu – 27,20‰) ºi Ialomiþa
(Brazii – 31,66‰). Municipiul Bucureºti avea în anul 2005 o ratã a mortalitãþii
populaþiei de 11,47‰.

Populaþia ocupatã în 2002

Numãrul populaþiei ocupate în spaþiul metropolitan bucureºtean scade
odatã ce ne îndepãrtãm de centrul polarizator, capitala (736.000 populaþie

124
 &

Fig. 24. Rata mortalitãþii populaþiei din Bucureºti ºi SMB (2005)

ocupatã), putându-se identifica 5 inele în interiorul acestui areal, fiecare

corespunzând uneia din urmãtoarele grupe: sub 500, 500-1.000, 1.000-1.500,
1.500-2.000 ºi peste 2.000 persoane ocupate (fig. 25). Cele mai reduse valori

Fig. 25. Populaþia ocupatã în Bucureºti ºi SMB în 2002

125
+
ale populaþiei ocupate se regãsesc, în general, la nivelul comunelor situate
spre limitele spaþiului metropolitan, dar ºi în cazul anumitor comune aflate
spre centrul acestuia. În ambele situaþii este vorba de comune cu un grad
redus de polarizare, caracterizate printr-un numãr redus al societãþilor
comerciale sau chiar prin lipsa unor activitãþi comerciale pe teritoriul acestora,
accesibilitate redusã sau o pondere mai micã a populaþiei active faþã de
media înregistratã la nivelul spaþiului metropolitan. În 2002, 35 de unitãþi
administrativ-teritoriale dintr-un total de 103 ofereau un numãr al populaþiei
ocupate destul de redus pentru nevoile de populaþie ocupatã ale spaþiul
metropolitan, respectiv sub 500.
Între 500-1.000 persoane ocupate sunt cuprinse în comunele cu o
localizare de asemenea semiperifericã, întrepãtrunzându-se printre unitãþile
administrativ-teritoriale din prima categorie, dar care se deosebesc de primele
prin suprafaþã ºi proximitatea faþã de centrele polarizatoare. Sunt comune
mari care au valori mai ridicate ale populaþiei ocupate, dar care nu atrag
deocamdatã fluxuri investiþionale semnificative, fiind aºezãri mijlocii (2.500
de locuitori) ºi mijlocii spre mari (5.000-7.500 de locuitori). Numãrul
persoanelor ocupate creºte spre 1.000-1.500 cu precãdere la nivelul unitãþilor
administrativ-teritoriale situate de-a lungul sau în apropierea marilor axe de
circulaþie ºi spre 1.500-2.000 populaþie ocupatã într-o dispunere convergentã
spre Bucureºti.
Unitãþile administrativ-teritoriale din prima serie de oraºe ºi comune
ce înconjoarã capitala au valori de peste 2.000, valoarea maximã (9.518)
înregistrându-se în Voluntari (care, de altfel, este ºi cea mai mare aºezare
din spaþiul metropolitan al Bucureºtilor).

Populaþia ocupatã, dupã sectorul economic cu cel mai mare numãr

al populaþiei ocupate, în 2002
În Bucureºti, aproximativ 60% din populaþia ocupatã se regãseºte în
sectorul terþiar, faþã de aproape 25% în industria prelucrãtoare (fig. 26). Deºi
destinaþia sau funcþia iniþialã a spaþiului metropolitan rural a fost în principal
agricolã, în urma transformãrilor economice puternice petrecute dupã 1990,
caracterul agricol s-a restrâns în favoarea altor activitãþi economice. Astfel,
în 2002, doar 4 comune mai aveau peste 50% din populaþia ocupatã cuprinsã
în agriculturã: Adunaþii-Copãceni, Bulbucata, Stoeneºti ºi Cãscioarele. În
prezent, aceste comune din judeþul Giurgiu nu mai sunt comunele relativ
izolate de altãdatã, deoarece, cel puþin douã dintre ele, Adunaþii-Copãceni ºi
Bulbucata, sunt situate în apropierea oraºului Mihãileºti, ridicat la acest statut
în anul 1989. Totuºi, proximitatea acestora de un centru urban nu este la ora
actualã cu adevãrat beneficã capacitãþii lor de dezvoltare, deoarece evoluþia
oraºului Mihãileºti pânã în prezent nu a condus la crearea în jurul sãu a unui
subsistem de localitãþi bine închegat, nemaivorbind de ierarhizat, ºi care sã
constituie suportul necesar transformãrii centrului urban într-un oraº-satelit
al capitalei. În cazul comunelor Stoeneºti ºi Cãscioarele, caracterul profund
agricol nu a fost influenþat într-o mãsurã evidentã de apropierea acestora de
douã oraºe importante pentru sudul þãrii: Giurgiu - pentru comuna Stoeneºti
ºi Olteniþa - pentru comuna Cãscioarele.

126
 &

Fig. 26. Populaþia ocupatã în Bucureºti ºi SMB, dupã sectorul economic cu cel mai
mare numãr al populaþiei ocupate, în 2002

Spre deosebire de activitãþile agricole, industria ºi construcþiile înregistrau

în anul 2002 o pondere mai mare de ocupare a populaþiei, în interiorul spaþiului
metropolitan identificându-se douã areale de concentrare a acesteia. Pe de o
parte, este vorba de arealul situat de-a lungul autostrãzii Bucureºti-Piteºti, un
numãr de 15 unitãþi administrativ-teritoriale din judeþele Ilfov, Giurgiu ºi
Dâmboviþa având valori ale populaþiei ocupate în aceastã categorie de activitãþi
ce depãºeau 50%. Pe de altã parte, construirea autostrãzii Bucureºti-Constanþa
ºi platformele industriale ale capitalei de dinainte de 1990 (Popeºti-Leordeni
ºi Glina) s-au transformat în doi factori importanþi în extinderea activitãþilor
industriale ºi de construcþii în cel de-al doilea areal conturat.
Populaþia ocupatã în servicii ºi comerþ este preponderentã în cazul a
75% din totalul unitãþilor administrativ-teritoriale metropolitane, gradul de
repartiþie fiind relativ uniform. În acest spaþiu predominã populaþia ocupatã
în terþiarul banal, cu tendinþe de evoluþie cãtre alte categorii de servicii,
printre care ºi cele de vârf.
Repartiþia populaþiei ocupate pe sectoare economice ne demonstreazã
faptul cã acest spaþiu-suport al capitalei a parcurs multã vreme propriul sãu
drum în dezvoltare, fiind influenþat în unele cazuri de evoluþia proceselor
economice de la nivelul capitalei, iar în alte cazuri bazându-se pe
autoorganizare, în funcþie de resursele sale.

Populaþia ocupatã, dupã statutul profesional în 2002

Structura populaþiei ocupate în Bucureºti ºi spaþiul metropolitan al
Bucureºtilor a fost ºi este supusã permanent procesului activ de restructurare

127
+
economicã. Dacã în 2002, populaþia din capitalã însuma 736.000 persoane
ocupate în diferite activitãþi, în spaþiul metropolitan circa 185.000 de persoane
erau ocupate. În interiorul spaþiului metropolitan populaþia ocupatã avea
urmãtoarea repartiþie: 170.517 persoane ocupate pe categorii profesionale, la
care se adãugau aproximativ 15.000 lucrãtori familiali în gospodãria proprie
ºi membri în societãþi agricole, precum ºi alte situaþii nedeclarate.
Dupã statutul profesional, identificãm în spaþiul metropolitan al
Bucureºtilor trei categorii importante în cadrul populaþiei ocupate: salariaþi
(129.094 populaþie ocupatã), patroni (3.116 populaþie ocupatã) ºi lucrãtori pe
cont propriu (38.307 populaþie ocupatã).
• Salariaþii
La nivelul capitalei numãrul salariaþilor era în 2002 de aproximativ
688.000 de salariaþi (dintre care 338.000 muncitori), cu un grad de ocupare
mai ridicat în: industria prelucrãtoare (26,36%); comerþ (14,93%); tranzacþii
imobiliare ºi alte servicii (12,11%); transport, depozitare ºi comunicaþii
(9,78%). În spaþiul metropolitan al Bucureºtilor populaþia salariatã se regãsea
încadratã în ponderi mai ridicate în: industria prelucrãtoare (25,62%), comerþ
(13,63%), construcþii (10,85%) ºi agriculturã-silviculturã (8,87%).
a) Populaþia salariatã ocupatã în industria prelucrãtoare
Populaþia salariatã de la nivelul capitalei cuprindea, în anul 2002, 195.800
salariaþi în industria prelucrãtoare, spre deosebire de anul 1990 când numãrul
acestora era dublu. În spaþiul metropolitan populaþia salariatã era cuprinsã în
principal în: industria alimentarã, industria uºoarã, industria materialelor de
construcþii, industria construcþiilor de maºini, industria lemnului ºi industria
de celulozã ºi hârtie. Chiar dacã la ora actualã populaþia ocupatã în industrie
este aproape la fel de numeroasã, aºa cum era ºi înainte de 1990, în cadrul
capitalei ºi hinterlandului sãu, tendinþa de ocupare este îndreptatã oarecum
din ce în ce mai mult cãtre alte direcþii, precum industria uºoarã, alimentarã
sau cea a lemnului, ºi mai puþin concentratã în cadrul industriei metalurgiei
neferoase, construcþiilor de maºini sau industriei chimice. Populaþia salariatã
în industrie este concentratã în special în oraºele ºi comunele din judeþul
Ilfov.
b) Populaþia salariatã ocupatã în comerþ
În judeþul Ilfov sunt concentraþi peste 13.000 de salariaþi, ocupaþi în
peste 5.000 de unitãþi comerciale, spre deosebire de 2.086 salariaþi în judeþul
Giurgiu ºi repartizaþi în circa 700 de unitãþi comerciale. În oraºele ºi comunele
din celelalte judeþe, populaþia ocupatã în activitãþile comerciale este prezentã,
dar la scarã mai redusã. Activitãþile legate de comerþ deþin ponderea cea mai
mare în aºezãrile rurale din apropierea capitalei, alãturi de activitãþile din
industria prelucrãtoare. ªi în judeþul Cãlãraºi o mare parte din populaþia
ocupatã este cuprinsã în comerþ (locul al treilea dupã industria prelucrãtoare
ºi agriculturã).
c) Populaþia salariatã ocupatã în construcþii
Situaþia populaþiei salariate ocupatã în construcþii se caracterizeazã prin
valori ridicate în comunele ºi oraºele din judeþele Ilfov ºi Giurgiu.

128
 &
Construcþiile, alãturi de activitãþile industriale, au reprezentat domeniile de
ocupare cele mai solicitate înainte de 1990 datoritã cerinþelor tot mai mari de
populaþie activã ocupatã în cadrul procesului intens de construcþii derulat la
nivelul capitalei în acea perioadã, dar ºi apariþiei de noi unitãþi industriale
implantate la periferia Bucureºtiului (de exemplu, în cadrul platformelor
industriale de la Jilava sau Popeºti-Leordeni). În prezent, construcþiile ocupã
locul al treilea în cadrul repartiþiei geografice a populaþiei ocupate pe ramuri
de activitate, dupã industrie ºi comerþ, înregistrând o valoare de 10,85% din
totalul populaþiei ocupate. Dacã în perioada de dinainte de 1990 activitãþile
de construcþii erau concentrate asupra noilor cartiere ºi întreprinderilor
industriale din interiorul capitalei, dupã revoluþie ºi mai ales dupã 1995,
acestea au fost ºi sunt focusate în cadrul altor cartiere rezidenþiale, de aceastã
datã la periferia Bucureºtiului ºi cu precãdere în cadrul unor ansambluri
rezidenþiale de case ºi mixte, case ºi blocuri de locuit. O mare parte a
salariaþilor din construcþii activeazã tot mai mult în domeniul asamblãrii
diferitelor materiale de construcþii.
d) Populaþia salariatã ocupatã în agriculturã-silviculturã
Dupã 1990, persoanele disponibilizate din diferite activitãþi industriale
s-au orientat cãtre sectorul agricol în regim privat. Un numãr mai important
de salariaþi în agriculturã-silviculturã se înregistreazã în judeþele Ilfov, Giurgiu,
Cãlãraºi ºi Dâmboviþa. Aceastã situaþie scoate în evidenþã faptul cã în judeþele
din apropierea capitalei s-au dezvoltat unele activitãþi ale agriculturii cu
caracter intensiv (sere, solarii, ferme agricole, zootehnice ºi mixte) care asigurã
pieþelor capitalei necesarul de legume, brânzã, lapte, ouã etc. ºi necesitã mai
multã forþã de muncã. Repartiþia pe judeþe situeazã pe primul loc, ca ºi în
celelalte cazuri, judeþul Ilfov, urmat de judeþul Giurgiu.
• Patronii
Cea de-a doua categorie a populaþiei ocupate, dupã statutul profesional,
este alcãtuitã din patroni. Aceºtia înregistreazã ponderile cele mai mari în
hinterlandul din partea de nord a capitalei (valori mai mari de 1% din totalul
populaþiei ocupate), respectiv de-a lungul comunelor situate pe DN 1
Bucureºti-Ploieºti (fig. 27.A). Valori asemãnãtoare se remarcã ºi în partea de
vest a capitalei. De asemenea, comunele de pe DN 2 Bucureºti-Urziceni
înregistreazã o pondere destul de mare a patronilor, cuprinsã între 0,5-1% din
totalul populaþiei ocupate. Cifrele sunt tot mai reduse spre comunele mai
îndepãrtate din judeþele Giurgiu, Ialomiþa ºi Cãlãraºi. La macroscarã, putem
constata o detaºare vizibilã a judeþului Ilfov în comparaþie cu celelalte judeþe,
ºi în special a zonei nordice a acestuia.
• Lucrãtorii pe cont propriu
Lucrãtorii pe cont propriu au o pondere micã (sub 5%) în oraºele ºi
comunele din jurul capitalei, precum ºi în comunele situate pe DN 1
Bucureºti-Ploieºti, respectiv în acele areale unde sunt prezente investiþii
importante care atrag ºi un numãr mare de salariaþi (fig. 27.B). Ponderile cele
mai ridicate se înregistreazã în jumãtatea sudicã a spaþiului metropolitan, dar

129
+

A. Patroni

B. Lucrãtori pe cont propriu

Fig. 27. Ponderea patronilor ºi lucrãtorilor pe cont propriu în totalul populaþiei ocupate
la nivel metropolitan bucureºtean, în 2002

130
 &
ºi în comunele din judeþul Dâmboviþa. Aceastã categorie a populaþiei ocupate
aproape în totalitate în agriculturã, prezentã ºi înainte de 1990, continuã din
pãcate sã creascã numeric, fapt care nu corespunde cerinþelor dezvoltãrii
zonei ºi creºterii nivelului de viaþã al locuitorilor.
Populaþia pe grupe de vârstã în 2002
În capitalã ºi zona imediatã din jurul acesteia (fig. 28) se detaºeazã
oraºe ºi comune cu o pondere importantã a populaþiei în vârstã de muncã
(15-64 ani), ceea ce reprezintã un avantaj în amplificarea economiei locale.
Populaþia tânãrã (0-14 ani) este repartizatã constant într-un numãr ridicat de
comune ºi oraºe, având valori medii de 20% în totalul populaþiei. Un caz
aparte îl reprezintã oraºul Budeºti, unde ponderea populaþiei tinere este de
41%, valoare apropiatã de cea a populaþiei de peste 65 de ani (42%). Este un
oraº cu o populaþie sub 5.000 locuitori, cu un potenþial de forþã de muncã
redus, situaþie ce se reflectã ºi în latura sa economicã (numãr redus de societãþi
comerciale ºi unitãþi industriale).

Fig. 28. Grupe de vârstã ale populaþiei din Bucureºti ºi SMB în 2002

La nivelul capitalei, populaþia tânãrã ºi cea de peste 65 de ani deþin

valori inferioare ponderii de 15% (respectiv 12,5% ºi 14%), faþã de populaþia
în vârstã de muncã, caz în care valorile depãºesc 70% (73,5%), înregistrând
mici diferenþe la nivel de sectoare – tabelul 1.

131
+
Tabelul 9
Grupele de vârstã ale populaþiei stabile bucureºtene (%)

Sectoarele din Bucureºti 0 - 14 ani 15 - 64 ani = 65 ani

Sectorul 1 2,02 67,14 20,84
Sectorul 2 2,13 73,27 14,60
Sectorul 3 2,88 74,18 12,93
Sectorul 4 2,57 74,72 12,71
Sectorul 5 5,54 74,26 10,20
Sectorul 6 0,98 76,20 12,82

2. Agricultura
Rolul agriculturii din jurul metropolelor este de a asigura nevoile
alimentare ale populaþiei oraºului. În cadrul unei dezvoltãri rurale continue
ºi de eficientizare a agriculturii, este importantã creºterea competitivitãþii,
dar ºi a calitãþii ºi diversificãrii acesteia. În prezent, contribuþia agriculturii
este de aproximativ 30% în totalul activitãþilor economice de la nivelul
spaþiului metropolitan; însã, în condiþiile în care serviciile se aflã în continuã
dezvoltare, acest procent se va reduce treptat.
Extinderea oraºului în cadrul spaþiului sãu de susþinere în „patã de ulei”,
alãturi de explozia construcþiilor pânã spre spaþii din ce în ce mai îndepãrtate
banalizeazã spaþiul, conducând la ºtergerea limitelor urban-rural ºi la
fãrâmiþarea parcelelor agricole. Totodatã, multitudinea proiectelor diferite
existente în zonã nu faciliteazã perenitatea exploataþiilor agricole.
Condiþiile naturale ale regiunii ºi calitatea solului sunt favorabile
dezvoltãrii tuturor ramurilor agricole. Totuºi, cu toate cã existã condiþii naturale
deosebite, în prezent nu se poate spune cã existã o productivitate agricolã
competitivã ºi eficientã, acest aspect fiind cauzat atât de dotãrile tehnice
necorespunzãtoare, cât ºi de modul de exploatare a parcelelor practicat.
Numãrul total al exploataþiilor agricole în 2002
În Bucureºti erau 4.395 exploataþii agricole, din care 4.203 exploataþii
agricole individuale ºi 192 unitãþi cu personalitate juridicã. Numãrul total al
exploataþiilor agricole la nivelul anului 2002 în interiorul spaþiului metropolitan
era de 175.379 exploataþii agricole, din care 33.478 în mediul urban ºi 141.901
în mediul rural. Peste 90% sunt exploataþii individuale, restul aparþinând
unor societãþi private. Se observã cifre ridicate la nivelul aºezãrilor din judeþul
Giurgiu, mai mari decât în cazul judeþului Ilfov, cuprins în totalitate în
interiorul spaþiului metropolitan, situaþie explicabilã prin caracterul agricol
pronunþat al judeþului Giurgiu.
Cel mai mare numãr de exploataþii agricole din judeþul Ilfov se
înregistreazã în oraºul Voluntari (4.821 – valoarea maximã), iar comunele
Brãneºti ºi Gruiu au de asemenea valori semnificative (2.818, respectiv 2.872).
Valori aproape de cele mai ridicate sunt atinse ºi de douã comune mari,
Tãrtãºeºti ºi Hotarele, dar ºi de oraºul Bolintin-Vale (3.431 exploataþii agricole,
oraº ce face parte din ultima generaþie a oraºelor decretate înainte de 1989).

132
 &
Dintr-un total de 174.736 de exploataþii individuale, 80% sunt concentrate
în interiorul comunelor. Ponderea aºezãrilor din acest spaþiu cu exploataþii
sub 1.000 este destul de micã, aproximativ 9,6% (fig. 29). Media exploataþiilor
agricole la nivel metropolitan este de 1.000-1.500 exploataþii agricole, valori
evidenþiate la nivelul a 34,6% din totalul oraºelor ºi comunelor. Urmãtoarea
categorie este cea cuprinsã între 1.500-2.000 exploataþii agricole, care, ca ºi
în cazul grupei precedente, are o rãspândire uniformã la nivel metropolitan.
Cele mai multe exploataþii agricole sunt înregistrate în partea de sud ºi de
vest, valorile depãºind cifra de 2.000 exploataþii agricole/unitate admi-
nistrativ-teritorialã.

Fig. 29. Numãrul total al exploataþiilor agricole din SMB (2002)

Suprafaþa arabilã în 2002

În zona imediatã din jurul capitalei predominã suprafeþele arabile mai
mici de 1.500 ha, valoarea minimã fiind înregistratã de oraºul Chitila, respectiv
738 ha, dar ºi cele cuprinse între 1.500-3.000 ha (fig. 30). Suprafeþe mai
mari, de 4.500 - 6.000 ha, se întâlnesc cu precãdere în zona profund agricolã
a judeþelor Giurgiu ºi Cãlãraºi, dar ºi în Ialomiþa ºi zonele periferice ale
judeþului Ilfov. Suprafaþa arabilã de la periferiile oraºului Bucureºti, la
contactul cu localitãþile din judeþul Ilfov, însumeazã 4.419 ha. Spre limitele
spaþiului metropolitan bucureºtean, suprafeþele arabile cresc ca ºi valoare,
ajungând la peste 6.000 ha în peste 11,65% din totalul unitãþilor
administrativ-teritoriale metropolitane.

133
+

Fig. 30. Suprafaþa arabilã din SMB în 2002

Suprafaþa agricolã utilizatã medie (ha) pe exploataþie agricolã în

2002
Cele mai mici suprafeþe agricole care revin unei exploataþii agricole se
întâlnesc la nivelul periferiilor capitalei ºi în apropierea acesteia, spaþiu ce
cunoaºte la ora actualã consecinþele presiunii urbane (respectiv, 1 ha/
exploataþie). În general, la nivel metropolitan (fig. 31) predominã exploataþiile
agricole cu o suprafaþã medie utilizatã de 1-2 ha, repartiþia acestora în teritoriu
fiind orientatã cu precãdere în interiorul celui de-al doilea inel de aºezãri
metropolitane.
Suprafeþe medii mai mari de 2-3 ha ºi 3-4 ha/exploataþie sunt întâlnite
în special în jumãtatea sudicã metropolitanã, cu valori ce cresc spre zona de
est, în judeþele Cãlãraºi ºi Ialomiþa. Astfel, aºezãri precum Fundeni, So hatu,
Budeºti, Sineºti sau Belciugatele ºi Fundulea, înregistreazã peste 4 ha/
exploataþie agricolã, reflectând astfel imaginea unui spaþiu profund agricol.
Analizând repartiþia la nivel de judeþe ºi pe medii, putem constata ºi mai bine
cã cele mai mari suprafeþe agricole în mediul urban aparþin celor douã oraºe
din judeþul Cãlãraºi, respectiv Budeºti ºi Fundulea, ºi nu oraºelor din Ilfov.
În cazul mediului rural, unitãþile administrativ-teritoriale din judeþul Giurgiu
prezintã cele mai numeroase suprafeþe agricole medii, activitatea economicã
din aceste comune bazându-se în mare parte pe activitãþile agricole.

3. Activitãþile de comerþ ºi servicii

Metropolizarea presupune dezvoltarea constantã a serviciilor ºi
impulsionarea cãtre servicii tehnologice avansate, care pot susþine afirmarea

134
 &

Fig. 31. Suprafaþa agricolã utilizatã medie (ha) pe exploataþie agricolã în SMB în 2002

în teritoriu a altor sectoare economice, printre care industria ocupã locul

principal. Serviciile de bazã, grupate în categoria terþiarului banal, trebuie
însã sã fie însoþite de servicii superioare care pot regrupa forþa de muncã din
diferite domenii, precum inginerie, informaticã sau telecomunicaþii.
Începând cu anii 1990 în interiorul capitalei ºi al spaþiului metropolitan
al Bucureºtilor, noi activitãþi de comerþ ºi servicii se afirmã pe plan economic,
permiþând creºterea gradului de ocupare a populaþiei active eliberatã din
sectorul industrial. Dacã în cazul oraºului Bucureºti evoluþia acestora a
cunoscut în anii ce au urmat o distribuþie aproape uniformã în teritoriu, în
interiorul spaþiului metropolitan procesul s-a realizat preferenþial, bazându-se
în primul rând pe condiþii de accesibilitate.
Compararea datelor statistice existente la nivelul anilor 1997 ºi 2003
reflectã evoluþii importante ºi discrepante de-a lungul celor ºase ani, cu
menþiunea cã tipurile de servicii cuprinse în cele douã analize nu includ
serviciile administrativ-bancare, educaþionale ºi medicale.
În 1997, repartiþia activitãþilor de comerþ ºi servicii era concentratã
uniform, dar valorile înregistrate erau destul de reduse (fig. 32). Astfel, 20%
dintre unitãþile administrativ-teritoriale metropolitane aveau o singurã activitate
de comerþ ºi servicii pe teritoriul acestora, în condiþiile în care peste 50%
erau lipsite de prezenþa acestei categorii de activitãþi. 19% aveau valori
cuprinse între 2-5 unitãþi de comerþ ºi servicii, un numãr mai mare fiind
întâlnit doar la nivelul a ºapte unitãþi administrativ-teritoriale, dintre care
cinci oraºe (doar Buftea era oraº în perioada respectivã, restul de 4 oraºe
fãcând parte din generaþia oraºelor declarate dupã 2000).

135
+ 

1997

2003

Fig. 32. Numãrul total al unitãþilor de comerþ ºi servicii din Bucureºti ºi SMB

La nivelul anului 2003 (fig. 32), situaþia era complet diferitã, numãrul
acestora fiind în continuã creºtere, cu câteva excepþii în cazul unor comune,
precum Bilciureºti, Cernica sau Frumuºani. Paradoxal, existã ºi situaþii de
regres pentru unele unitãþi administrativ-teritoriale, precum Cãscioarele,
Fundeni, Cojasca sau Sineºti, comune situate în zone complet lipsite de
fluxuri investiþionale.

136
 &
Aspectul ascendent este legat într-o mare mãsurã de existenþa comerþului
ºi serviciilor de tip banal care joacã un rol doar în dezvoltarea localã a
comunelor (Joiþa - de la 1 la 12, Vãrãºti - de la 1 la 11 sau Periº - de la 1
la 8 unitãþi comerciale ºi de servicii).
De asemenea, în perioada 1997-2003 se remarcã progrese în cazul celei
mai mari pãrþi a oraºelor ºi comunelor din jurul capitalei, din judeþele Ilfov,
Giurgiu ºi Dâmboviþa. Analizând ordonarea în teritoriu a categoriei 6-20
unitãþi de comerþ ºi servicii, putem deja aprecia sensul de dezvoltare a
serviciilor metropolitane, aºa cum se prezenta acesta la nivelul anului 2003,
ºi anume conturat în direcþia nord – nord-vest.
Numãrul cel mai mare de unitãþi de comerþ ºi servicii este deþinut de
trei unitãþi administrativ-teritoriale: Voluntari (52), Buftea (24) ºi
Popeºti-Leordeni (23).
Referitor la specializãrile unitãþilor de servicii ºi comerþ metropolitane,
acestea se concentreazã pe patru mari domenii de activitate: întreþinerea ºi
repararea autovehiculelor; comerþ cu ridicata al deºeurilor ºi resturilor;
transporturi: alte transporturi terestre de cãlãtori, transporturi cu taxiuri,
transporturi terestre de cãlãtori, transporturi rutiere de mãrfuri; salubritate.
Totodatã, descentralizãrile ºi delocalizãrile industriale intervenite în spaþiul
metropolitan în ultimii ani, ºi cu efecte direct vizibile asupra calitãþii
serviciilor, au determinat instalarea în zonã a unei game largi de servicii de
vârf.

Principalele activitãþi industriale metropolitane

Industria nu mai reprezintã principalul factor de creºtere metropolitanã
ºi, cu toate acestea, metropolele nu se dezindustrializeazã în ritmul aºteptat.
În prezent, separarea dintre agriculturã, industrie ºi servicii este tot mai greu
de stabilit, activitãþile industriale apropriindu-se foarte mult de servicii, datoritã
proceselor de automatizare, robotizare ºi computerizare. Industria este
proliferatã treptat în aºezãrile urbane ºi rurale din spaþiul metropolitan, fiind
vorba de un fenomen de preluare a unor sarcini industriale ale capitalei de
cãtre oraºele ºi comunele din jur ºi de o adaptare funcþionalã a acestora la
cerinþele centrului polarizator, Bucureºti.
O altã constatare este aceea cã mai recent unitãþile industriale se
implanteazã mult în afara spaþiului rezidenþial din afara capitalei. În condiþiile
de proximitate zonã de locuit-zonã industrialã, este de dorit sã nu existe nici
un fel de interpenetrare care ar putea afecta securitatea publicã, o regulã
existentã în cadrul spaþiilor metropolitane occidentale.
În prima jumãtate a secolului al XX-lea, industria bucureºteanã era
reprezentatã doar de câteva întreprinderi ºi ateliere importante, repartiþia
acestora fiind influenþatã de apropierea râului Dâmboviþa ºi, ulterior, de
prezenþa cãilor feroviare. Dezvoltarea puternicã se realizeazã abia dupã anii
1950 (fig. 33 ºi 34), deceniile al ºaselea ºi al ºaptelea corespunzând unui
proces de industrializare a capitalei ºi de amenajare a platformelor industriale.
Necesitatea unei cooperãri în procesul de producþie ºi a valorificãrii în comun

137
+
Fig. 33. Harta industriei României Fig. 34. Harta industriei României
1938 (extras) 1958 (extras)

a infrastructurii de transport, reþelei de apã ºi canalizare a constituit baza

apariþiei platformelor industriale, cu specializãri diverse ºi de dimensiuni
variabile. Platformele industriale bucureºtene au început sã fie amenajate
începând cu anii 1965. Zonele industriale din municipiul Bucureºti au fost
reglementate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 203/25 iunie 1977, care
stabilea numãrul ºi delimitarea acestora, precum ºi obiectivele industriale ce
urmau a fi realizate. În timp, în nordul oraºului se contureazã zona industrialã
Bãneasa (industria aeronauticã); în nord-est, zona industrialã Pipera
(electronicã ºi electrotehnicã); în est, patru zone industriale: Obor (construcþii
maºini, chimicã, mobilã, alimentarã, industria uºoarã), 23 August (construcþii
maºini ºi prelucrarea metalelor, metalurgicã, materiale de construcþii, chimicã,
industria uºoarã, alimentarã), Vitan (industria energiei electrice, chimicã,
materiale de construcþii, prelucrarea lemnului, industria uºoarã, alimentarã)
ºi Dudeºti (chimicã); în sud-est, zonele industriale Berceni (construcþii maºini,
chimicã) ºi Popeºti-Leordeni (construcþii montaj ºi reparaþii, alimentarã,
anvelope, chimicã); în sud, zona industrialã Progresul (prefabricate, cauciuc
ºi industria uºoarã); în vest, zona industrialã Militari (construcþii maºini,
materiale construcþii, prelucrarea lemnului, chimicã, industria uºoarã,
alimentarã). Totodatã, apar ºi microzone industriale: Ghencea, Ciurel, Gara
de Nord, Calea Griviþei, Bucureºtii Noi, Valea Dâmboviþei, Gara Filaret,
?erban-Vodã ºi Vulcan.
Momentul 1990 a condus la o turnurã bruscã a fenomenului, serviciile
cunoscând o diversitate din ce în ce mai mare. În acelaºi timp, activitãþile
industriale au suferit un regres accentuat în interiorul oraºului, unele unitãþi
industriale cãutând amplasamente în ariile din apropiere. La ora actualã tot
mai multe întreprinderi sunt supuse procesului de delocalizare ºi
descentralizare a producþiei.
Unitãþile industriale reprezintã circa 17% din totalul unitãþilor economice
din spaþiul metropolitan (tabel 2), ceea ce demonstreazã cã activitãþile
industriale sunt departe de a deveni motorul dezvoltãrii economice din zonã.

138
 &
Tabelul 10
Repartiþia unitãþilor industriale din SMB pe ramuri de activitate în 2005

Ramuri industriale Numãr unitãþi industriale

Industria alimentarã 363
Industria uºoarã 206
Industria lemnului ºi mobilei 178
Industria chimicã ºi petrochimicã 139
Industria de prelucrare a materialelor de construcþii 108
Industria de editare ºi tipãrire 100
Industria construcþiilor de maºini 91
Industria celulozei ºi hârtiei 42
Industria extractivã a materialelor de construcþii 36
Industria metalurgiei neferoase 32
Industria energiei electrice ºi termice 10
Industria de petrol ºi gaze naturale 4

Distribuþia pe principalele ramuri industriale a acestor unitãþi în interiorul

spaþiului metropolitan (fig. 35) aratã cã aproximativ un sfert aparþin industriei
alimentare. Aceasta este urmatã de industria uºoarã ºi de prelucrare a lemnului.
Primele douã ramuri industriale valorificã, în primul caz, resursele agricole,
iar în al doilea caz, excedentul de forþã de muncã femininã la nivel
metropolitan. Industria lemnului, fãrã a beneficia de resurse apreciabile, este
apropiatã pieþei de desfacere în continuã creºtere.

Fig. 35. Principalele specializãri ale unitãþilor industriale din SMB în 2005

139
+
Industrii reprezentative la nivel bucureºtean ºi metropolitan
Industria alimentarã
În cazul capitalei, 12% din totalul de unitãþi industriale aparþin ramurii
alimentare. În spaþiul metropolitan, majoritatea unitãþilor din industria
alimentarã, reprezentând aproximativ 25% din totalul de unitãþi industriale,
este axatã pe produsele de panificaþie, urmãtoarea categorie fiind reprezentatã
de industria de prelucrare a laptelui. Alte specializãri aparþin industriei de
produse alcoolice, produse za haroase ºi ulei vegetal ºi margarinã.
Judeþul Ilfov deþine în spaþiul urban 151 de unitãþi din industria
alimentarã, la nivelul celor 8 oraºe (cel mai mare numãr înregistrându-se în
Voluntari, respectiv 34) ºi 143 la nivelul celor 31 de comune. Numãrul
acestora este într-o continuã creºtere, apariþia unor spaþii de locuit impunând
o creºtere a aprovizionãrii cu produse agroalimentare.

Industria uºoarã
Unitãþile industriei uºoare bucureºtene reprezintã 19% din totalul
unitãþilor de producþie, fiind mai importante numeric decât unitãþile industriei
alimentare. Numãrul total al unitãþilor din industria uºoarã metropolitanã este
de 206 unitãþi industriale, 90% din acestea fiind concentrate în judeþul Ilfov,
cu valori aproape egale pentru cele douã medii, urban ºi rural. La nivelul
celorlalte judeþe, prezenþa unitãþilor industriale este redusã. Media unitãþilor
industriale în spaþiul metropolitan bucureºtean este de 11,7 la nivel de oraº
ºi de 3 la nivel de comunã.
În cazul celor opt oraºe ilfovene, ponderea cea mai mare în ceea ce
priveºte numãrul unitãþilor din industria uºoarã este deþinutã de oraºele
Voluntari, Pantelimon ºi Popeºti-Leordeni. Peste 50% din unitãþile industriei
uºoare ilfovene se concentreazã în comunele Afumaþi, Jilava, Dobroeºti,
Brãneºti ºi Mogoºoaia.

Indus tria de ed itare ?i tip ărire

2% 1% 1%
1%
3% Indus tria u?oară
19%
3% Indus tria cons truc?iilor d e ma?in i

Indus tria alimentară

8% Indus tria metalu rgiei nefero as e

Alte indus trii p relucrătoare (jucării, bijuterii, articole sp ort,

ins tru men te muz icale)
Indus tria chimică
8%
Indus tria lemnului ?i mobilei

Indus tria p relu crătoare a materialelor de co nstruc?ii

Indus tria celulozei ?i h ârtiei

10% 17%
Indus tria energiei electrice ?i termice

Indus tria s iderurgică

12% 15% Indus tria extractivă a materialelor de construc?ii

Fig. 36. Specializãrile industriale din Bucureºti în 2007

140
 &
Industria textilã metropolitanã, ca ºi cea naþionalã, a suferit o deteriorare
a profitabilitãþii ºi, implicit, a competitivitãþii, mai ales la producþia bazatã
pe lohn. Printre principalele cauze care determinã reducerea profitabilitãþii în
acest sector se numãrã creºterea costurilor la mãrfuri, utilitãþi ºi personal.
Totodatã, în ultimul timp se remarcã trecerea de la lohn la outsourcing,
companiile mari începând sã prefere sã nu se mai ocupe de toate activitãþile,
în afarã de realizarea cusãturii, activitate deja externalizatã în ultimii ani.
Industria lemnului ºi mobilei
Pe locul opt la nivelul capitalei, aceastã ramurã industrialã are în mediul
urban din Ilfov o medie a unitãþilor de producþie de circa 5 la nivel de oraº,
cu valori ceva mai reduse în Chitila ºi Mãgurele. Dacã în cazul industriilor
precedente, celelalte judeþe înregistrau valori mai ridicate, în industria mobilei
prezenþa unitãþilor de producþie este nesemnificativã. Unitãþile din industria
mobilei sunt specializate în producþia mobilierului pentru birou ºi magazine
(Bragadiru), producþia altor tipuri de mobilier (Chitila, Mogoºoaia etc.) ºi
fabricarea altor produse din lemn (Chitila, Bolintin-Vale etc.).
Industria chimicã ºi petrochimicã
Peste 90% din unitãþile din industria chimicã ºi petrochimicã
metropolitanã este concentratã în judeþul Ilfov, respectiv 49% în mediul urban
ºi 42% în mediul rural. Unitãþile din industria chimicã ºi petrochimicã sunt
specializate în: industria farmaceuticã (fabricarea preparatelor farmaceutice
în Voluntari, Mogoºoaia sau Bragadiru, alãturi de unitãþi mai mici în Brãneºti
ºi Otopeni); industria materialelor plastice (fabricarea articolelor din material
plastic în Pantelimon, Chiajna, Gruiu, Tunari etc.; fabricarea articolelor de
ambalaj din material plastic în Chitila, Jilava, etc.; fabricarea plãcilor, foliilor
ºi tuburilor din plastic în Jilava, de exemplu; fabricarea altor produse din
material plastic în Jilava, Cornetu, Voluntari, Gruiu, Mogoºoaia etc.); industria
firelor ºi fibrelor artificiale în Popeºti-Leordeni, etc.; industria cauciucului
(fabricarea anvelopelor ºi a camerelor de aer în Popeºti-Leordeni, Jilava,
etc.).
Industria de prelucrare a materialelor de construcþii
Activitãþile de prelucrare a materialelor de construcþii sunt concentrate
în proporþie de 85% în judeþul Ilfov, repartiþia acestora fiind influenþatã de
localizarea aºezãrilor. Numãrul este mai mare în cazul comunelor din
apropierea capitalei (Mogoºoaia, Tunari, Chiajna, Clinceni sau Chitila).
Unitãþile din industria materialelor de construcþii sunt specializate în:
fabricarea lianþilor în Voluntari, etc.; fabricarea elementelor din beton pentru
construcþii în Jilava, Mogoºoaia, Chitila ºi Ciorogârla; fabricarea altor elemente
din beton, ciment ºi ipsos în Clinceni, de exemplu.
Industria de editare, tipãrire ºi cinematografie
ªi în cazul acestei industrii se impun câteva aºezãrile ilfovene, cu 64 de
unitãþi la nivel urban ºi 30 la nivel comunal, judeþul Ilfov concentrând aproape
94% din totalul unitãþilor. În Buftea se aflã 15 studiouri de producþie de
filme cinematografice ºi video, în restul teritoriului metropolitan fiind
implantate doar 6 studiouri.

141
+
Industria construcþiilor de maºini
În cadrul unitãþilor din industria construcþiilor de maºini se
individualizeazã unitãþile specializate în producþia altor componente electrice
ºi fabricarea de maºini ºi aparate electrocasnice (Snagov ºi Bragadiru, de
exemplu).
Dupã formele de proprietate, cea mai mare parte dintre unitãþile
industriale din Bucureºti ºi spaþiul metropolitan sunt proprietãþi cu capital
social integral privat românesc. În oraºele ºi comunele din apropierea capitalei
apar ºi proprietãþile mixte, respectiv proprietãþi cu capital social privat
românesc ºi capital strãin, precum ºi proprietãþi integral strãine. Cele din
urmã s-au dezvoltat având la bazã în general investiþii de tip greenfield
(fig. 37).

Fig. 37. Principalele forme de proprietate ale unitãþilor industriale din Bucureºti ºi SMB
în 2007

În cazul municipiului Bucureºti, întâlnim ºi alte categorii de proprietãþi,

dar în ponderi destul de reduse: proprietãþi mixte cu capital de stat sub 50%
ºi privat românesc (0,77%), proprietãþi publice de stat (0,38%), proprietãþi
cooperatiste (0,32%), proprietãþi mixte cu capital de stat 50% ºi peste ºi
privat românesc (0,12%), proprietãþi mixte cu capital de stat sub 50% ºi
capital strãin (0,11%), proprietãþi mixte cu capital de stat 50% ºi peste, privat
românesc ºi capital strãin (0,02%), proprietãþi mixte (stat sub 50%) cu capital
de stat sub 50%, privat românesc ºi capital strãin (0,10%).
Dinamica unitãþilor economice în perioada 1990-2005
Evoluþia economicã din ultimii 15 ani a determinat o serie de schimbãri
în structura unitãþilor economice, atât din punct de vedere numeric, cât ºi al

142
 &
specializãrilor. Printre zonele care au fost afectate de mutaþiile înregistrate în
economie se numãrã ºi spaþiul metropolitan bucureºtean, a cãrui analizã capãtã
un rol important datoritã locului pe care îl ocupã în ierarhia naþionalã.
Metropola Bucureºti, principalul centru de convergenþã a fluxurilor de masã,
energie, informaþii ºi investiþii, acþioneazã ca un emiþãtor de impulsuri asupra
teritoriului metropolitan din jurul sãu. Receptarea impulsurilor are la bazã o
serie largã de condiþii, care diferã în funcþie de datele transmise: aprovizionare,
exploatare, industrializare, recreere, potenþial demografic etc.
Analiza numericã evolutivã a unitãþilor economice metropolitane în
intervalul de timp 1990-2005 scoate în evidenþã creºteri importante ale
numãrului de înregistrãri la sfârºitul anilor 1990. În mediul urban din judeþul
Ilfov, rata de creºtere a unitãþilor economice implantate a cunoscut o evoluþie
pozitivã. În perioada 1999-2002, aceasta a variat între 89,39% (1999-2000),
54,28% (2000-2001) ºi 67,98% (2001-2002).
La nivelul comunelor ilfovene creºterea numericã a unitãþilor economice
în perioada 1999-2000 a fost de aproximativ 80%, cu valori apropiate de
40% în perioada urmãtoare (2000-2001) ºi de 70,86% între 2001-2002. În
judeþul Giurgiu, oraºele Bolintin-Vale ºi Mihãileºti au cunoscut o ratã de
creºtere mai mare în intervalul 2000-2001 (63,19%), cu valori mai reduse în
intervalele ulterioare: 11,74% (2001-2002), 29,44% (2002-2003), 8,04%
(2003-2004). Cea mai mare ratã de creºtere a numãrului de unitãþi economice
în mediul rural din Giurgiu s-a înregistrat în perioada 2000-2001, respectiv
51,72%.
Tot în perioada 2000-2001, oraºele Budeºti ºi Fundulea au cunoscut o
ratã de creºtere a unitãþilor economice de 87,5%, urmatã de o perioadã negativã
în 2001-2002 ºi de valori apropiate de 50% în 2002-2003.
La nivelul comunelor din judeþul Cãlãraºi, s-au înregistrat rate de creºtere
ridicate, ce au oscilat în jurul valorii de 30% în intervalul 1999-2003. O
situaþie asemãnãtoare apare ºi în cazul comunelor din Ialomiþa, respectiv o
medie de 25% pentru anii 1999-2004.
Prezenþa unitãþilor economice în cele trei comune prahovene care
participã la conturarea spaþiului metropolitan este destul de redusã, ca de
altfel ºi în judeþul Dâmboviþa.
Numãrul unitãþilor economice în 2005
În cadrul spaþiului metropolitan prezenþa celui mai însemnat numãr de
unitãþi economice se concentreazã în aºezãrile din judeþul Ilfov, care datoritã
calitãþii de proximitate faþã de metropola Bucureºti au oferit condiþii multiple
ºi diverse pentru implantarea unui numãr ridicat de unitãþi economice. La ora
actualã acestea numãrã 4.246 de unitãþi economice în mediul urban ºi 2.755
în cele 31 de comune ilfovene.
La nivelul oraºelor, peste 1.000 de unitãþi economice deþine doar oraºul
Voluntari (1.409 unitãþi economice). Se constatã faptul cã, în general, ponderi
economice importante sunt deþinute ºi de oraºele recent declarate:
Popeºti-Leordeni (499 unitãþi economice), Pantelimon (407 unitãþi economice),
Chitila (299 unitãþi economice) sau Bragadiru (262 unitãþi economice).
Funcþiile economice locale importante au constituit una din premisele
primordiale care a stat la baza schimbãrii formei de organizare a acestora.

143
+
Din cei 64,88% din totalul unitãþilor economice, atât cât reprezintã mediul
rural, principalele aºezãri cu peste 150 de unitãþi economice sunt: Afumaþi
(339 unitãþi economice), Jilava (234 unitãþi economice), Chiajna (190 unitãþi
economice), Mogoºoaia (183 unitãþi economice), Baloteºti (169 unitãþi
economice) ºi Dobroeºti (156 unitãþi economice).
În aºezãrile din judeþul Giurgiu, oraºele Bolintin-Vale ºi Mihãileºti se
aflã pe locurile 14 ºi 21 în clasamentul celor 103 de unitãþi
administrativ-teritoriale, cu 190 unitãþi economice, respectiv 107 unitãþi
economice. În mediul rural, se remarcã comuna Bolintin-Deal (50 unitãþi
economice), Adunaþii-Copãceni (48 unitãþi economice), Hotarele (37 unitãþi
economice) ºi Ogrezeni (30 unitãþi economice). Aceste valori cuprinse între
30-50 unitãþi economice se explicã prin localizarea celor patru comune în
apropierea mediului urban: Bolintin-Deal ºi Ogrezeni, în apropierea oraºului
Bolintin-Vale, Adunaþii-Copãceni în apropierea oraºului Mihãileºti ºi Hotarele
în apropierea oraºului Budeºti.
În celelalte comune din Giurgiu numãrul acestora este cuprins între
3-20 unitãþi economice, cu valori mai reduse în Comana (29 unitãþi
economice), Valea Dragului (20 unitãþi economice), Buturugeni ºi Mi hai
Bravu (19 unitãþi economice, fiecare), Greaca ºi Stoeneºti (18 unitãþi
economice, fiecare), ajungând pânã la 3 unitãþi economice în Bulbucata ºi
Schitu.
Dacã în oraºele din judeþul Cãlãraºi, Fundulea ºi Budeºti, prezenþa
unitãþilor economice ajunge pânã la circa 80 (Fundulea - 86 unitãþi economice
ºi Budeºti - 77 unitãþi economice), în spaþiul rural, doar Fundeni, ªoldanu,
Vasilaþi ºi Nana au peste 10 unitãþi economice (Fundeni - 16 unitãþi economice,
Nana - 12 unitãþi economice).
În judeþul Dâmboviþa se remarcã Rãcari (33 unitãþi economice) ºi
Crevedia (24 unitãþi economice) cu o prezenþã mai importantã a unitãþilor
economice, fenomen care de asemenea poate fi explicat prin faptul cã este
vorba de o aºezare urbanã, în primul caz, iar în al doilea rând datoritã
proximitãþii de un pol de atracþie, respectiv oraºul Buftea.
Unitãþile administrativ-teritoriale din judeþul Ialomiþa ce compun spaþiul
metropolitan deþin un numãr destul de redus de unitãþi economice. Astfel,
oraºul Fierbinþi-Târg are doar 37 unitãþi economice, cifrã egalã cu a multor
comune din celelalte judeþe (de exemplu, Hotarele). La nivelul celor 5 comune
ce intrã în componenþa spaþiului metropolitan se remarcã acelaºi fenomen ca
ºi în celelalte cazuri: Dridu (33 unitãþi economice) este cuprinsã în aria de
influenþã a douã oraºe, Fierbinþi-Târg ºi Urziceni. Alte douã comune au
valori superioare cifrei de 10 unitãþi economice: Moviliþa (15 unitãþi
economice) ºi Sineºti (11 unitãþi economice); celelalte comune au în medie
3-4 unitãþi economice.
Ponderea unitãþilor industriale în totalul unitãþilor economice
metropolitane în 2005
Unitãþile industriale metropolitane depãºesc cifra de 1.500 din cele
aproximativ 9.000 de unitãþi economice care îºi desfãºoarã activitatea în
acest spaþiu. Media globalã a ponderii unitãþilor industriale în totalul unitãþilor
economice este de 15,51%, cu diferenþe sensibile pe cele douã medii ºi pe

144
 &
judeþe. În judeþul Ilfov, ponderea în cadrul oraºelor este de 17,90%, iar în
mediul rural de 22,00%. În întregul spaþiu de analizã valorile oscileazã între
10%-15%-20% unitãþi industriale, dar nedepãºind ¼ din totalul unitãþilor
economice metropolitane. În judeþul Giurgiu, ponderea medie este de 19,02%
unitãþi industriale în mediul urban, cu valori mai scãzute însã la nivelul
comunelor (15,05% unitãþi industriale). În partea esticã a spaþiului
metropolitan, prezenþa industriei în totalul economiei zonei scade pânã la
valori de sub 15%: în judeþul Cãlãraºi, 14,39% unitãþi industriale în mediul
urban ºi 14,68% unitãþi industriale în mediul rural, iar în judeþul Ialomiþa
pânã la 7,27% unitãþi industriale în mediul rural; în Fierbinþi-Târg, însã,
singurul oraº din Ialomiþa aflat în componenþa SMB, ponderea unitãþilor
industriale este de 18,92%. Cele trei unitãþi administrativ-teritoriale prahovene
contribuie cu 15,36% unitãþi industriale, iar cele din Dâmboviþa cu 10,59%
unitãþi industriale.
La microscarã, sunt câteva unitãþi administrativ-teritoriale care
înregistreazã ponderi foarte mari ale unitãþilor industriale în totalul unitãþilor
economice. Astfel, Nuci ºi So hatu prezentau la nivelul anului 2005 o pondere
de 50% a unitãþilor industriale. Din rândul unitãþilor administrativ-teritoriale
care au ponderi de peste 25% unitãþi industriale, aproape jumãtate aparþin
judeþului Ilfov (tabel 11).

Tabelul 11
Unitãþi administrativ-teritoriale metropolitane cu peste 25% unitãþi industriale în
totalul unitãþilor economice

Judeþe UAT Pondere unitãþi industriale (%)

Ilfov Nuci 50
Cãlãraºi Sohatu 50
Ilfov Gruiu 46,88
Giurgiu Grãdinari 41,18
Ilfov Cernica 38,24
Giurgiu Comana 34,48
Giurgiu Bulbucata 33,33
Giurgiu Schitu 33,33
Cãlãraºi Frumuºani 31,58
Ilfov Corbeanca 31,03
Ilfov Petrãchioaia 30,43
Dâmboviþa Brezoaele 28,57
Ilfov Dobroeºti 27,56
Giurgiu Mihai Bravu 26,32
Ilfov Vidra 25,93
Ilfov Domneºti 25,56
Ilfov Gãneasa 25

145
+
Unitãþile industriale implantate la nivelul UAT ilfovene sunt specializate
în diverse activitãþi: mobilier pentru birou ºi magazine (Nuci, Dobroeºti,
Vidra, Domneºti, etc.); articole din material plastic (Gruiu, Gãneasa, etc.);
hârtie ºi carton ondulat (Gruiu, Domneºti, etc.); maºini ºi utilaje agricole ºi
forestiere (Gruiu); construcþii maºini (Gruiu); fabricarea bãuturilor alcoolice
distilate (Cernica, Petrãchioaia, etc.); produse de morãrit (Petrãchioaia, de
exemplu); încãlþãminte (Dobroeºti); fibre ºi fire sintetice ºi artificiale
(Dobroeºti); îmbrãcãminte (Dobroeºti); fabricarea vopselurilor, lacurilor ºi
cernelii tipografice (Vidra); prelucrarea ºi conservarea fructelor ºi legumelor
(Vidra); fabricarea uleiurilor ºi a grãsimilor rafinate (Gãneasa); fabricarea de
preparate din carne (Gãneasa). Aceste unitãþi industriale, pe lângã faptul cã
prezintã specializãri industriale foarte diversificate, sunt ºi de talie mare, cu
un numãr ridicat de salariaþi ºi multe cu capital strãin.
În judeþul Cãlãraºi, unitãþile industriale din So hatu au ca domenii de
activitate fabricarea pâinii ºi a bãuturilor alcoolice distilate, fabricarea
uleiurilor ºi grãsimilor brute, fabricarea fibrelor de sticlã ºi a articolelor din
material plastic, iar cele din Frumuºani prepararea produselor din carne ºi
fabricarea încãlþãmintei.
În judeþul Giurgiu, ca ºi în judeþul Dâmboviþa, gama domeniilor de
activitate este mai restrânsã, domeniile de specializare generale fiind morãritul
ºi fabricarea bãuturilor alcoolice distilate: Grãdinari, Comana, Bulbucata,
Schitu ºi Mi hai Bravu. Pe lângã acestea, însã, în aºezãrile din Giurgiu mai
întâlnim fabricarea articolelor din hârtie ºi carton, fabricarea mobilei (Grãdinari
ºi Comana), fabricarea uleiurilor ºi grãsimilor brute, produse de cacao ºi
ciocolatã (Comana), extracþia pietriºului ºi nisipului (Comana).

Dinamica unitãþilor industriale în intervalul 2005-2007

Spre deosebire de dinamica unitãþilor economice în perioada de tranziþie
în spaþiul metropolitan bucureºtean, cea a unitãþilor industriale nu a cunoscut
aceeaºi amploare, fapt explicat prin afirmarea continuã a serviciilor. Pânã în
anii 1990, ca în toate oraºele din þãrile Europei de Est, planificarea comercialã
era responsabilã de echipamentul redus existent la acea vreme, un echipament
neconcurenþial ºi cu o distribuþie neuniformã. Sectorul terþiar includea
magazinele de stat, cu o densitate a serviciilor ºi a comerþului pe locuitor
destul de scãzutã. Produsele oferite erau de o calitate conformã cu puterea de
cumpãrare a populaþiei, fiind articole unice destinate întregii populaþii.
Dupã 1990 însã, în urma amplificãrii procesului de restructurare
industrialã la nivelul capitalei, o mare parte a unitãþilor industriale nu au
urmat fenomenul delocalizãrii în spaþiul din jurul capitalei, ci au fost
desfiinþate, fiind considerate neviabile. Pe de altã parte, noile cerinþe impuse
în planificarea metropolelor au facilitat dezvoltarea altor tipuri de activitãþi,
ºi anume acelea legate de servicii, în detrimentul celor industriale.
Înainte de analiza dinamicii unitãþilor industriale în perioada 2005-2007,
au fost individualizate cinci perioade importante ale înregistrãrilor unitãþilor
industriale din Bucureºti ºi spaþiul metropolitan, respectiv: 1992-1995,
1996-2000, 2001-2002, 2003-2005 ºi 2006-2007 (fig. 38). Aceastã analizã

146
 &

Fig. 38. Evoluþia înregistrãrilor unitãþilor industriale din Bucureºti ºi SMB (1992-2007)

relevã un numãr ridicat de înregistrãri în sudul ºi vestul spaþiului metropolitan

pentru perioada 1992-1995, spre deosebire de nordul ºi centrul acestui spaþiu
caracterizat de o dinamicã continuatã ºi dupã anul 2000. Acest lucru înseamnã
cã o parte din unitãþile industriale înregistrate imediat dupã 1990 în nordul
ºi centrul spaþiului metropolitan au fost înlocuite de unitãþi de producþie mult
mai mari ºi de importanþã regionalã, ºi chiar naþionalã, pe când sudul ºi
vestul au rãmas în izolare economicã. Fenomenul investiþional diferenþiat în
funcþie de zonã se poate remarca ºi în repartiþia teritorialã a unitãþilor
industriale pentru anii 2005 ºi 2007 (fig. 39).

2005 2007
Fig. 39. Numãrul unitãþilor industriale din Bucureºti ºi SMB

147
+
Asupra activitãþilor industriale metropolitane nu trebuie sã acþioneze,
concomitent, mai multe categorii de presiuni care pot ameninþa menþinerea
acestora pe piaþa economicã, precum concurenþa externã, inflaþia sau lipsa de
responsabilitate managerialã. Mutaþiile economice din ultimii ani au produs
bulversãri radicale în organizarea industrialã, printre care modalitatea diferitã
de înfiinþare a întreprinderilor, politica de intervenþie a autoritãþilor publice
sau mijlocul de producþie, cu influenþe directe în dinamica acesteia la nivelul
spaþiului metropolitan bucureºtean.
Trecerea de la statutul de mari întreprinderi la unitãþi industriale de talie
medie presupune condiþii noi de localizare, respectiv locaþii moderne ºi
adaptate, situate la intersecþia axelor de comunicaþie, ºi unde limitele
administrative joacã un rol important în localizarea activitãþilor industriale.
Acestea introduc, în consecinþã, o discontinuitate în spaþiu ce poate fi
valorificatã pe plan economic.

3.3. Transporturile
Fac parte din sectorul terþiar alãturi de turism ºi comerþ, fiind incluse la
categoria servicii. Ramura este deosebit de importantã pentru cã asigurã
aprovizionarea cu materii prime a centrelor ºi aprovizionarea cu produse a pieþelor
de desfacere. Tot cu ajutorul ei este asiguratã deplasarea rapidã a forþei de muncã
spre marile centre polarizatoare ale economiei.
Transporturile în câmpie sunt axate pe marile culoare ale vãilor care o strãbat.
Infrastructura prezintã o serie de probleme legate de întreþinere ºi de insuficienþa
culoarelor de transport terestru (autostrãzi dublate de magistrale feroviare). Aceasta
asigurã legãtura între marile grupãri ºi centre industriale cu celelalte grupãri ºi
centre din þarã. Infrastructura este cea mai importantã parte a unei economii bazate
pe o dinamicã accentuatã ºi pe o piaþã de desfacere în continuã creºtere. Cea mai
densã reþea de cãi de comunicaþie este în partea centralã a câmpiei, unde sunt
concentrate cele mai mari centre economice ºi prezintã cea mai mare densitate a
forþei de muncã.
În cadrul Câmpiei Române se desfãºoarã toate tipurile de transport (cu
excepþia celor maritime propriu-zise). Astfel existã: transporturi terestre,
transporturi pe apã, transporturi aeriene ºi transporturi speciale.

3.3.1. Transporturile terestre

Se bazeazã pe o infrastructurã rutierã ºi feratã. Se realizeazã cu un parc de

maºini ºi automobile în continuã creºtere ºi trenuri de marfã ºi de cãlãtori care au
o vitezã medie de deplasare cuprinsã între 70 ºi 100 km/h. Aceastã viteza de
deplasare situeazã România sub media din Uniunea Europeanã unde viteza medie
depãºeºte 100 km/h.
Transporturile rutiere se bazeazã pe o serie de drumuri ºi ºosele de importanþã
europeanã, naþionalã ºi judeþeanã. În Câmpia Românã se aflã cele douã autostrãzi
ale României. Acestea sunt: A1 între Piteºti – Bucureºti pe o distanþã de 110 km
ºi A2, supranumit㠄Autostrada Soarelui”, între Bucureºti – Constanþa finalizatã

148
 &
pe o distanþã de 200 km. Acestea sunt insuficiente pentru a asigura un transport
rapid ºi în siguranþã. Reþeaua de drumuri cu importanþã europeanã care strãbat
câmpia sunt: E60 care leagã Europa nord-vesticã ºi centralã de sudul continentului;
E70 care leagã sudul ºi vestul Europei de partea sud-esticã a continentului ºi mai
departe în Orientul Apropiat ºi E85 care leagã nordul ºi estul continentului de
partea de sud a acestuia.
Drumuri naþionale: DN 51 Zimnicea – Izvoarele – Alexandria; DN 51 A
Zimnicea – Suhaia – Turnu Mãgurele; DN 5C Zimnicea – Pietroºani – Giurgiu;
DN 52 Turnu Mãgurele – Crângu – Alexandria; DN 52 A Turnu Mãgurele –Liþa
– Slobozia – Mândra; DN 54 Turnu Mãgurele –Islaz – Corabia; DN 65 A Turnu
Mãgurele – Putineiu – Roºiorii de Vede; DN 54, DN 64 Corabia –Râmnicu Vâlcea
– Sibiu.
Drumuri judeþene: D.J. 658 B Furculeºti – Piatra; D.J. 506 Bujoru – Bragadiru
– Alexandria.
Principalele noduri rutiere sunt: Bucureºti, Ploieºti, Buzãu, Roºiori de Vede,
Fãurei, Craiova, Feteºti, Caracal, Mãrãºeºti ºi Bechet.
Transporturile feroviare se bazeazã pe o serie de cãi ferate electrificate ºi
neelectrificate grupate în cãi ferate principale (magistrale feroviare) ºi cãi ferate
secundare care se desprind din primele sau realizeazã legãturi între magistrale. În
Câmpia Românã existã cel mai mare nod feroviar al þãrii Bucureºti, din care
pornesc cele opt magistrale spre cele opt porþi de ieºire (puncte vamale) spre
Europa. Magistrala I se îndreaptã spre Craiova – Drobeta-Turnu Severin –
Timiºoara cu puncte de vamã la Stamora Moraviþa ºi Jimbolia. Magistralele II,
III ºi IV pornesc spre Ploieºti – Braºov de unde traverseazã Transilvania spre
Arad (Curtici – punct de vamã), Oradea (Episcopia Bihorului – punct de vamã) ºi
Satu Mare (Halmeu – punct de vamã). Magistralele V, VI ºi VII pleacã pe relaþia
Ploieºti – Buzãu – Râmnicu Sãrat – Focºani – Mãrãºeºti de unde traverseazã
Moldova spre Suceava (Vicºani – punct de vamã), Iaºi (Ungheni – punct de vamã)
ºi spre Galaþi prin Câmpia de subsidenþã a Siretului (Albiþa – punct de vamã).
Cãi ferate secundare sunt: calea feratã Craiova – Slatina – Piteºti – Bucureºti;
calea feratã Zimnicea Port – Zimnicea – Alexandria – Roºiori Nord; calea feratã
Turnu Mãgurele Port – Turnu Mãgurele – Salcia – Roºiori Nord. Alte noduri
feroviare importante sunt oraºele: Ploieºti, Buzãu, Roºiori de Vede, Fãurei,
Craiova, Feteºti, Caracal, Mãrãºeºti.

3.3.2. Transporturile pe apã

Se bazeazã pe culoarul naval descris de Dunãre cu o importanþã europeanã

covârºitoare. Aceastã cale leagã statele din centrul Europei care nu au ieºire la
mare (Ungaria, Slovacia, Austria) direct de Marea Neagrã sau prin canalul antropic
Dunãre – Main – Rhin de Marea Nordului.
Pe Dunãre în sectorul Porþile de Fier I – Cãlãraºi, situat în sudul Câmpiei
Române, ºi în sectorul bãlþilor dunãrene (Cãlãraºi – Brãila), situat în estul câmpiei
se desfãºoarã transport fluvial cu barje ºi nave care nu depãºesc 2 m pescaj. Iar în
sectorul Brãila – Galaþi ºi mai departe spre Tulcea – Sulina se realizeazã
transporturi fluvio-maritime cu nave mineraliere care au între 2 ºi 7 m pescaj.

149
+
În lungul Dunãrii sunt douã feluri de porturi. Porturi fluviale sunt la
Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Mãgurele, Zimnicea, Giurgiu,
Cãlãraºi ºi porturi fluvio-maritime sunt Brãila ºi Galaþi (cel mai mare port de pe
Dunãre).

3.3.3. Transporturi aeriene

Centrul aviatic cel mai important al þãrii este oraºul Bucureºti, de unde
pornesc toate liniile aeriene interne (aeroportul Aurel Vlaicu) ºi internaþionale,
cu plecãri-sosiri de la aeroportul Henri Coandã, unde existã o pistã care permite
aterizarea ºi decolarea celor mai mari tipuri de avioane. În câmpie un alt aeroport
este la Craiova, exclusiv curse interne ºi private.

3.3.4. Transporturile speciale

Sunt foarte importante pentru economie ºi se referã la transportul petrolului,

gazelor, energiei electrice, agentului termic ºi a informaþiei. Pentru toate acestea
Câmpia Românã dispune de infrastructurã dezvoltatã.
Infrastructura se referã: la reþeaua de oleoducte ºi gazoducte pentru petrol ºi
gaze naturale de la regiunile de extracþie spre consumatori; reþeaua de fire ºi fibre
de înaltã tensiune pentru energia electricã de la producãtori la consumatori, aici
se adãugã marile transformatoare de curent; conducte pentru agentul termic; ºi
fibre optice, emiþãtoare ºi receptoare de semnal (antene) pentru informaþia din
mass-media audio-vizualã ºi telefonie fixã ºi mobilã.

3.4. Turismul
Face parte tot din sectorul terþiar, alãturi de transporturi ºi comerþ. Câmpia
Românã prezintã o serie de obiective turistice naturale ºi antropice. Tot aici sunt
o serie de amenajãri pentru agrement ºi odihnã ºi staþiuni balneoclimaterice.
Gruparea turisticã cea mai vizitatã o reprezintã Bucureºtiul ºi împrejurimile.
Alte centre turistice sunt reprezentate de reºedinþele de judeþ vechi (medievale),
porturile dunãrene ºi staþiunile balneoclimaterice de interes naþional ºi local.

Obiective turistice naturale sunt: Lacul Amara (sãrat cu nãmoluri

sapropelice), ostroavele de pe Dunãre de la Brãila, Braþul Borcea, Faleza Dunãrii
de la Galaþi, Lacul Vânãtori (Galaþi), Rezervaþia Paleontologicã Tecuci, Pãdurea
Strehareþ (Slatina), plaja din Zimnicea (pe Dunãre), Lacul Balta Albã (Brãila),
Lacul Mostiºtea (Cãlãraºi), Lacul ºi pãdurea Comana (Giurgiu), Lacul Fundata
(Ialomiþa), Pãdurea Bãneasa (Bucureºti), Pãdurea secularã de la Zaval (Bechet).

Obiective turistice antropice

Biserici: Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” 1828 din
Urziceni, Biserica cu hramul ,,Sfânta Treime” 1861-1866 din Urziceni, Catedrala
Sfântul Ioan Botezãtorul (Ploieºti), Biserica Domneascã (Ploieºti), Biserica Sfânta

150
 &
Vineri (Ploieºti), Biserica Maica Precista (Ploieºti), Biserica Sfinþii Voievozi
(Ploieºti), Biserica Sfinþii Împãraþi (Ploieºti), Biserica Sfântul Gheorghe Vechi
(Ploieºti), Biserica Sfântul Ioan (Ploieºti), Biserica Sfântul Nicolae Vechi
(Ploieºti), Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Ploieºti), Biserica Sfântul Pantelimon
(Ploieºti), Biserica Buna Vestire (Ploieºti), Biserica Sfântul Vasile (Ploieºti),
Biserica Sfinþii Trei Ierarhi (Ploieºti), Parohia Strejnicu (Ploieºti), Catedrala Eroilor
Tineri – Înãlþarea Domnului (Ploieºti), Biserica Domneascã (Târgoviºte),
Mãnãstirea Cernica (Pantelimon), Biserica romano-catolicã (Galaþi), Biserica
Greacã (Galaþi), Biserica fortificatã Sfânta Precista (Galaþi), Catedrala Sfântul
Gheorghe (Tecuci), Biserica Troiþei (Slatina), Mãnãstirea fortificatã Clocociov
(Slatina), Catedrala Ortodoxã (Alexandria), Mãnãstirea Mãneºti (Balº), Catedrala
ortodoxã (Bucureºti), Biserica Colþea (Bucureºti), Mãnãstirea Sadova (Bechet).
Conace: cele construite în 1905 ºi 1931 din Urziceni ºi conacele boiereºti
din zona Olteniei de tip „culã”.
Muzee: Muzeul Naþional al Petrolului (Ploieºti), Muzeul de Artã (Ploieºti),
Muzeul de Istorie (Ploieºti), Muzeul Ceasului (Ploieºti), Muzeul de Biologie
(Ploieºti), Muzeul Judeþean de Istorie (Buzãu), Muzeul Dunãrii de Jos, Muzeul
Aviaþiei (Otopeni), Muzeul de ªtiinþe ale Naturii (Galaþi), Muzeul de Istorie
(Galaþi), Muzeul de Artã Vizualã (Galaþi), Muzeul Mixt (Tecuci), Muzeul de
ªtiinþe ale Naturii (Focºani), Muzeul de Istorie (Focºani), Muzeul Judeþean Olt
(Slatina), Muzeul de istorie (Alexandria), Muzeul de istorie (Drãgãneºti Olt),
Muzeul de Geologie (Bucureºti), Muzeul Þãranului Român (Bucureºti), Muzeul
Cotroceni (Bucureºti), Muzeul de istorie naturalã Gr. Antipa (Bucureºti), Muzeul
Literaturii Române (Bucureºti) etc.
Case memoriale: Ion Luca Caragiale (Ploieºti), Vergu Mãnãilã (Buzãu),
Alexandru Ioan Cuza (Galaþi), Casa Macri (Galaþi).
Statui: Libertãþii (Ploieºti), Mihai Viteazul (Ploieºti), Constantin
Dobrogeanu-Gherea (Ploieºti), Monumentul Vânãtorilor (Ploieºti), Bustul lui I.L.
Caragiale (Ploieºti), Bustul lui Nichita Stãnescu (Ploieºti), Bustul Mihai Eminescu
(Ploieºti), Mausoleul Eroilor (Giurgiu), Podul Prieteniei (Giurgiu), Turnul cu Ceas
(Giurgiu), Turnul Chindiei (Târgoviºte), Turnul de Apã (Brãila), Monumentul
Soldaþilor (Brãila), Monumentul Vulturului (Brãila), Turnul de Apã (Olteniþa),
Monumentul Eroilor Voluntari, Mausoleul Eroilor Români (Focºani), Statuia
Dorobanþului (Turnu Mãgurele), Monumentul eroului necunoscut (Zimnicea).
Cetãþi: Argedava (Mihãileºti), Curtea Domneascã (Târgoviºte), Poarta
Bucureºtilor (Târgoviºte), Zimnidava (Zimnicea).
Parcuri: Crâng (Buzãu), Parcul Central din Olteniþa, Eminescu (Galaþi),
Grãdina Publicã ºi Grãdina Botanicã (Galaþi), Herastrãu ºi Grãdina Ciºmigiu
(Bucureºti).
Grãdini zoologice: Brãila (cea mai mare din þarã), Bucureºti, Piteºti.
Castele: ªtirbei (Buftea) ºi Mogoºoaia.
Teatre: Fane Tardini (Galaþi), Gulliver (Galaþi), Naþional (Bucureºti), de
Comedie (Bucureºti), de revistã Constantin Tãnase (Bucureºti), Odeon (Bucureºti),
Nottara (Bucureºti), Þãndãricã (Bucureºti).

151
+
Arii naturale protejate

Dintre parcurile amenajate în cadrul acestora existã multe specii de arbori ºi

arbuºti aclimatizaþi, mai însemnate sunt cele din Bucureºti (Ciºmigiu, Grãdina
Botanicã, Bãneasa), Craiova, Caracal, Piteºti.
Conform HG 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturalã
protejatã pentru noi zone, la nivelul Câmpiei Române, s-au aprobat în categoriile
de management corespunzãtoare urmãtoarele situri:
1. Monumente ale naturii:
Pãdurea Alexeni (jud. Ialomiþa) - 37 ha, reprezentatã de stejari seculari, din
care unii cu vârste de peste 200 de ani.
2. Rezervaþii naturale:
Ostrovul ªoimul (jud. Cãlãraºi) - 20,1 ha
Ostrovul Haralambie (jud. Cãlãraºi) - 45 ha
Ostrovul Ciocãneºti (Jud. Cãlãraºi) - 207 ha
Valea Neajlovului (jud. Dâmboviþa) - 15 ha
Zaval (jud. Dolj) - 351,3 ha
Pãdurea Canton Hatis (jud. Ialomiþa) - 6,4 ha
Valea Olteþului (jud. Olt) - 900 ha
Pãdurea Reºca (jud. Olt) - 50 ha
Ostrovul Gaºca (jud. Teleorman) - 58 ha
Pãdurea Troianu (jud. Teleorman) - 71 ha
3. Parcuri naturale:
Lunca joasa a Prutului Inferior (jud. Galaþi) - 8247 ha
Comana (jud. Giurgiu) - 24963 ha
4. Arii de protecþie speciala avifaunisticã:
Iezerul Cãlãraºi (jud. Cãlãraºi) - 2877 ha
Lacul Fundata (jud. Ialomiþa) - 510 ha
Lacul Amara (jud. Ialomiþa) - 162 ha
Lacul Strachina (jud. Ialomiþa) - 1050 ha
Lacul Bentu Mic-Bentu Mic Cotoi-Bentu Mare (jud. Ialomiþa) - 127 ha
Lacul Slatina (jud. Olt) - 645 ha
Lacul Izbiceni (jud. Olt) - 1095 ha
Iris-Malu Roºu (jud. Olt) - 1380 ha
Balta Suhaia (jud. Teleorman) - 1455 ha

152
 CÂMPIA ROMÂNÃ
&
Elemente regionale

A. Sectorul situat la vest de Olt

Soluri:
a) soluri zonale:
- molisoluri: în stepã (suprafeþe foarte mici) sunt cernoziomuri; în silvostepã
sunt cernoziomuri levigate, fertile, cu humus mult;
- argiluvisoluri: sub pãdurile de foioase sunt soluri argiloiluviale (cenuºii ºi
brun-roºcate) care au o fertilitate mai redusã; acestea apar spre nord.
b) solurile azonale:
- lãcoviºti (hidromorfe în lunci);
- sãrãturi foarte rar;
- aluvionare (de luncã);
- soluri nisipoase (pe dune).
Populaþie:
- oraºele de la V de Olt sunt: Corabia (21932 loc.), Caracal (41607 loc.),
Balº (21195 loc.), Piatra Olt (6390 loc.), Segarcea (8564 loc.), Dãbuleni (13888
loc.), Craiova (302601 loc.), Calafat (18890 loc.), Bãileºti (22231 loc.), Bechet
(3864 loc.), Vânju Mare (7074 loc.).
Aºezãri:
- urbane - existã 11 oraºe: Corabia, Caracal, Balº, Piatra Olt, Segarcea,
Dãbuleni, Craiova, Calafat, Bãileºti, Bechet, Vânju Mare; în cadrul acestui sector
cel mai mare oraº este Craiova.
- rurale: au funcþie agricolã predominant, dar ºi piscicolã (în lungul Dunãrii),
din punct de vedere al grupãrii gospodãriilor sunt sate adunate, rãsfirate ºi lineare
(în lungul Dunãrii); iar dupã mãrime existã sate mari, foarte mari ºi mici. Dupã
funcþie existã aºezãri rurale cu funcþii predominant agricole (sate cerealier-
legumicole ºi de creºtere a animalelor de-a lungul Dunãrii; sate cerealiere, de
cultura a plantelor tehnice ºi de creºtere a animalelor sate cerealier-viticole ºi
cerealier-pomicole ºi de creºtere a animalelor; sate specializate în cultura
viþei-de-vie) ºi aºezãri rurale cu funcþii mixte.

Economie:
a) resursele naturale:
- sunt puþine ºi se referã la soluri bogate, hidroenergie pe Dunãre ºi Olt,
balast pentru construcþii (în luncile râurilor), petrol în NV.

153
+
b) agricultura:
- existenþa solurilor fertile ºi a reliefului neted favorizeazã o agriculturã
dezvoltatã; îmbunãtãþirile funciare aduse se referã la: îndiguirea luncilor, nivelarea
unor dune de nisip, realizarea unor sisteme de irigaþii în lungul Dunãrii
(Sadova-Corabia); din punct de vedere al modului de utilizare a terenurilor
predominã arabilul (80%), viile ºi livezile, puþine pãºuni ºi fâneþe, rar pãdure.
- cultura plantelor se remarcã prin: grâu ºi porumb, mai puþin orz, ovãz ºi
secarã; se cultivã ºi plante tehnice: floarea soarelui, sfeclã de zahãr, in, cânepã; se
mai cultivã: cartofi, legume, leguminoase pentru boabe. Viticultura este extinsã
în podgoriile: Dãbuleni, Sadova, Segarcea, Pleniþa. Pomicultura este slab
dezvoltatã.
- creºterea animalelor: bovine, porcine, ovine (merinos ºi tigaie), pãsãri de
curte, apicultura.
c) industrie:
- industria energeticã: hidrocentrale: la Porþile de Fier II ºi hidrocentrale
în lungul Oltului; termocentrale: Iºalnita, Calafat; extracþia petrolului ºi a gazelor:
Coºoveni, Teslui.
- industria metalurgicã (a construcþiilor de maºini): Craiova, Balº,
Caracal.
- industria chimicã: Craiova.
- industria materialelor de construcþii: prefabricate din beton armat
(Craiova)
- industria uºoarã ºi alimentarã.
- industria textilã, a confecþiilor ºi a tricotajelor: confecþii (Craiova,
Bãileºti).
- industria alimentarã.
- morãrit ºi panificaþie: Caracal, Craiova, Bãileºti.
- zahãr: Craiova, Corabia, Calafat.
- uleiuri vegetale: Craiova.
- conserve (din legume, carne, peste): legume (Caracal, Calafat).
- lapte ºi produse lactate: Calafat.
- vinuri: Craiova.
- bere: Craiova.
d) transporturi:
Cãile ferate au ca centru Craiova; principala linie este Bucureºti-
Caracal-Craiova-Timiºoara. De la Craiova pornesc linii spre Calafat ºi Piatra
Olt-Slatina; existã ºi linia Corabia-Caracal-Piatra Olt.
Cãile rutiere au ca nod principal tot Craiova, pe unde trece drumul european
E70 ºi E79. Existã ºi alte drumuri cu importanþã localã: Vânju Mare-Calafat-
Corabia, Craiova-Bechet.
Transporturile fluviale se realizeazã pe Dunãre.
Transporturile aeriene sunt deservite de cãtre aeroportul din Craiova.
e) turism:
- Craiova, Calafat, Dunãrea.
Subunitãþi:
Câmpia Blahniþei, Câmpia Bãileºtiului, Câmpia Romanaþi.

154
 &
B. Sectorul Olt – Argeº

Aºezare. Limite
Acest sector este integrat în Câmpia Românã care are o suprafaþã de
49 594 km2 ºi deþine 21% din teritoriul þãrii. Din totalul suprafeþei Câmpiei Române
regiunea deþine 12 490 km2 ºi reprezintã 26,99% din totalul regiunilor de câmpie
din România.
Sectorul Olt – Argeº poartã mai multe denumiri în literatura de specialitate
ºi anume: Câmpia Românã Centralã, Sectorul Central al Câmpiei Române, Câmpia
Munteniei de Vest, Câmpia Argeºului (Mihãilescu, 1966) ºi Câmpia
Teleormanului (Posea ºi Badea, 1984), denumire utilizatã ºi în volumul V –
Geografia României. Hidrologii numesc sectorul interfluviul dintre Olt ºi Argeº.
Regiunea prezintã o serie de caracteristici de tranziþie între Câmpia Olteniei ºi
Sectorul Estic al Câmpiei Române din punct de vedere fizico-geografic (geologic,
evolutiv, geomorfologic, climatic, hidrografic, biogeografic ºi pedologic).
Caracterul tranzitiv al regiunii va fi dezbãtut în capitolele de mai jos.
Limitele de vest, de est ºi de sud sunt foarte clare. Limita vesticã este datã
de malul stâng al Oltului care este reprezentatã de un abrupt tãiat de râu. Limita
esticã este datã de malul stâng al Argeºului pânã în apropierea localitãþii Gãeºti
(incluzând Câmpia Piteºti) ºi de malul drept al aceluiaºi râu pânã la confluenþa cu
Dunãrea. Limita sudicã este datã de lunca Dunãrii.
Limita nordicã este cea mai disputatã ºi complexã din cauza problemelor
care sunt ridicate de contactul cu Piemontul Cotmeana. Încã din 1915, G. Vâlsan
identifica „platformele cu aspect de conuri de dejecþie cuprinse între Olt ºi Argeº
– Platforma Cotmeana” care îngreuneazã trasarea unui contact precis datoritã
unei perioade de eroziune care a împrãºtiat acumularea fluvialã anterioarã. În
1957, I. Rãdulescu analizând Câmpia Burdea remarcã faptul cã limita nordicã nu
este una morfologicã ci este una geograficã. Delimiteazã astfel o „zonã de tranziþie”
între piemont ºi câmpie latã de circa 10 km pe aliniamentul Fâlfani – Costeºti,
urmãrind cotele altimetrice de 220, 240, 251, 254, 252 m. La nord de aceastã
fâºie vãile sunt mai adânci, pantele sunt mai accentuate, interfluviile înguste,
vegetaþia de pãdure este predominantã alãturi de solurile specifice (brun-roºcate
de pãdure) iar satele ºi transportul se realizeazã de-a lungul vãilor. În sudul acestei
fâºii energia reliefului scade, vãile se lãrgesc ºi devin puþin adânci, interfluviile
sunt plate, vegetaþia de silvostepã este dominantã iar solurile sunt brune de pãdure.
În Geografia României – vol. IV (1992) legat de limita dintre Piemontul Cotmeana
ºi Sectorul Olt – Argeº se admite aliniamentul convenþional format din localitãþile
Corbu – Potcoava – Valea Mare, iar în Geografia României – vol. V (2006) limita
este menþinutã tot convenþional pe aliniamentul Potcoava – Valea Mare – Slatina.
Însumând tot ce s-a scris despre aceastã limitã rezultã cã este una convenþionalã
bazatã pe schimbãrile de peisaj la nord ºi la sud de aceasta.

1. Geologie. Evoluþie paleogeograficã

Din punct de vedere geologic Sectorul Central prezintã aceeaºi structurã ca

toatã câmpia: fundament ºi o stivã groasã de sedimente. Acumulãrile precuaternare

155
+
nu sunt prea mult diferite de restul câmpie. Unele diferenþe sunt reflectate în
depozitele ºi evoluþia cuaternarã a acestui sector de câmpie.
Cele opt faze de evoluþie din timpul Cuaternar, enunþate de Gr. Posea în
1984, pentru Sectorul Central evidenþiazã urmãtoarele particularitãþi.
Faza Câmpiei premontanã villafranchian㠄câmpia Stratelor de Cândeºti”
– este exondatã partea nordicã a Câmpiei Boian. Paleoreþeaua hidrograficã era
formatã de râurile Olt ºi Argeº care intrau în câmpie ºi participau la colmatarea
lacului.
Faza Câmpiei fluvio-lacustre a „stratelor de Frãteºti” prezente în Câmpia
Burnasului, sunt depuse de râurile bulgare care colamatau lacul din partea sudicã.
Stratele se extind în regiune pânã la linia Câlniºtei. Au contribuit din plin ºi la
formarea pãrþii sudice a Câmpiei Boianului.
Faza terasei 5 – a „câmpiei complexului lacustru marnos” – este o fazã
complexã în acest sector. Terasa se întinde clar pânã la Argeº: pe Olt urcã pânã la
Drãgãneºti-Olt; pe Vedea ºi Cotmeana pânã la Tufeni; iar pe Argeº pânã la Negraºi.
Dupã acumularea depozitelor Pleistocen Inferior situaþia în cadrul Câmpiei
Române se prezenta astfel: regiunile continentale sunt Câmpiile Olteniei ºi
Boianului, se adaugã ºi Câmpia Burnas ºi o parte a Câmpiei piemontane a Piteºtilor;
zona centralã, de la est de Vedea pânã la Bucureºti, Câmpia Gãvanu – Burdea.
Ridicarea nord-bulgarã a antrenat partea central-sudicã a sectorului pânã la râul
Câlniºtea (Câmpia Burnas). Aceasta înclinã de la sud spre nord, unde se observã
o miºcare subsidentã (regiunea Negraºi – Câlniºtea). Aceastã regiune indicã locul
unde râurile, care participã la colmatarea Lacului Getic, construiau unitãþi de tip
deltã. Subsidenþa de la est de Olt, asociatã cu schimbãrile de climã (de la tropical
– subtropical spre temperat – periglaciar), au impus captarea Dunãrii peste Porþile
de Fier care are o pãtrundere în câmpie pânã la Olt.
Faza terasei 4 – câmpia „nisipurilor de Mostiºtea” – este a patra fazã la
începutul Pleistocenului Mediu. Pe mãsura înãlþãrilor slabe din Piemontul Getic
ºi sub influenþa înãlþãrii nord-bulgarã este exondatã Câmpia Teleormanului. Dar
rãmâne sub ape regiunea depresiunii Alexandria prinsã în subsidenþã. Râurile din
nord încã au nivel de bazã linia Câlniºtei unde subsidenþa era mai activã. Dunãrea
avanseazã prin sudul Burnasului pânã la Olteniþa, printr-o zonã de baltã (Câmpul
Ciornuleasa). În cadrul Câmpiei Române s-au pãstrat unii martori ai acestei câmpii
precum Hagieni ºi Nasul Mare (între Ialomiþa – Cãlmãþui) lipite, în acea perioadã,
de Podiºul Dobrogei. Câmpia înaltã este asemãnatã cu un podiº de cãtre N. M.
Popp (1947) pe seama acumulãrilor masive de pietriºuri de origine dobrogeanã.
Podiºul Hagienilor – Nasul Mare apare ca o insulã. În timpul interglaciarului
Gunz – Mindel fluviul acumuleazã depozite de luncã la sud de Burnas. Fluviul se
menþine pe marginea Podiºului Prebalcanic iar râurile venite din sud sunt decapitate
ºi dezmembrate de înaintarea Dunãrii spre est ºi astfel se desprinde câmpul Burnas
de Podiºul Prebalcanic. Râurile carpatice din sector avanseazã spre Dunãre. În
timpul glaciarului Mindel Dunãrea sapã terasa 4, care se prelungeºte pe valea
Vedei pânã în apropierea Alexandriei. Acest fapt dovedeºte cã în perioada Mindel
Vedea reuºea sã strãbatã Câmpul Burnasului ºi sã se verse în Dunãre.

156
 &
Faza terasei 3 este fazã când este exondatã partea vesticã a Câmpiei Gãvanu
– Burdea (Câmpia Gãvanele). Acum toate râurile care drenau regiunile exondate
se adânceau rezultând sistemul de terase ale Oltului ºi Argeºului Inferior cu Neajlov
ºi Câlniºtea.
Faza terasei 2 este caracterizatã prin acumularea unor noi depozite loessoide
ºi loess-uri care acoperã solurile formate în perioadã interglaciarã.
Faza terase 1 are loc acumularea altor depozite loessoide în cadrul câmpurilor
exondate ºi în cadrul podurilor de terasã superioare.
Faza luncilor ºi limanelor când are loc o depunere masivã de depozite
loessoide ºi loess-uri. Acum apar ºi se dezvoltã actualele lunci. În timpul istoric
îºi face simþitã prezenþa în mediu ºi peisaj omul. Apar forme de relief antropice,
au loc defriºãri masive din cauza nevoii de spaþiu pentru societatea omeneascã
din câmpie ºi pentru extinderea terenurilor cultivate. Rezultã accelerarea unor
procese geomorfologice (gravitaþionale ºi torenþiale).

2. Relieful

Sectorul Olt – Argeº prezintã câmpuri cu aspect tabular cu înclinãri diferite:

nord-sud în jumãtatea central-nordicã la est de Teleorman ºi în vestul Vedei ºi
vest-est ºi sud-nord în partea sudicã.
Geneza ºi evoluþia reliefului a determinat apariþia unor forme de relief majore,
medii ºi minore de relief.

2.1. Relieful câmpurilor (interfluviilor)

Aceste forme au rezultat din geneza câmpurilor principale în era cuaternarã,

care au origine fluvio – deltaicã. Aportul cu aluviuni s-a fãcut din trei pãrþi diferite
(vest, nord ºi sud) cu intensitate variabilã în timp. Miºcãrile neotectonice
înregistrate în nordul Bulgariei au afectat regiunea sudicã a sectorului, iar prezenþa
Piemontului Cotmeana în nord a influenþat aportul de materiale depuse. Prezenþa
depresiunii tectonice Alexandria, care a funcþionat mult timp ca nivel de bazã
pentru râurile din Carpaþi, ºi miºcãrile neotectonice nord – bulgare au influenþat
apariþia în relieful major a patru rupturi de pantã identificate pe liniile unor
localitãþi: Mozãceni – Izvoru; Vânãtori – Gratia – Meriºani – Coteana; Clejani –
Videle – Olteni – Roºiori de Vede – Sprâncenata; Valea Câlniºtei – Schitu –
Poienari – Alexandria – Bogdana – Uda.
Astfel în Sectorul Olt – Argeº s-au identificat patru mari tipuri genetice de
câmpii: piemontane vechi „getice”; piemontane vechi „prebalcanice”; piemontane
– subsidente ºi câmpii cu terase.
Câmpiile piemontane vechi „getice” sunt alcãtuite din Strate de Cândeºti
acumulate în Villafranchian ºi provin din regiunile carpatice, subcarpatice ºi de
piemont. Astfel de câmpii sunt: Câmpia Boianului ºi Câmpia Burdea. Acestea
reprezintã o prelungire a Piemontului Cotmeana spre sud.
Câmpiile piemontane vechi „prebalcanice” sunt constituite din Strate de
Frãteºti acumulate în St. Prestian, provenind din Podiºul Prebalcanic. Este o singurã

157
+
câmpie de acest tip în cadrul sectorului ºi anume Câmpia Burnasului. A fost
afectatã de ridicãrile nord-bulgare ºi înãlþatã. Prezintã inclinãri sud-nord (spre
linia Câlniºtei).
Câmpiile piemontan-subsidente au rezultat în urma înãlþãrilor din Burnas,
la nord de linia Câlniºtea. Aici în timpul ridicãrilor nord-bulgare s-au înregistrat
miºcãri de subsidenþã. Astfel de câmpii sunt: Câmpia Dâmbovnicului ºi Câlniºtei,
împreunã alcãtuiesc Câmpia Gãvanu.
Câmpia de terase este ºi cea mai înaltã ºi se aflã în apropierea Piemontului
Cotmeana. Aici Argeºul ºi-a tãiat o serie de terase detaºând Câmpia Piteºtiului în
detrimentul piemontului. Se caracterizeazã printr-o scãdere a altitudinii de la circa
350 m în nord la 190 m în sud pe numai 40 km distanþã.
Unitãþile majore de relief ale Sectorului Olt – Argeº sunt: Câmpia Piteºtiului,
Câmpia Gãvanu – Burdea, Câmpia Boianului ºi Câmpia Burnas.
Câmpia Piteºtiului situatã în nordul sectorului este o câmpie de terase
formatã din cele cinci trepte în formã de evantai pe dreapta ale Argeºului. Este
cea mai înaltã unitate din Câmpia Românã având 321 m în terasa a V-a.
Câmpia Gãvanu – Burdea situatã între valea Vedei, Argeºului ºi Câlniºtei
este alcãtuitã din douã câmpii distincte: o câmpie piemontanã cu caracter subsident
(Gãvanu) ºi o câmpie piemontanã veche „getic㔠(Burdea). Prezintã o serie de
terase slab dezvoltate ºi crovuri în diferite stadii de evoluþie. Are altitudini de 100
– 200 m. Câmpia Burdea între Vedea ºi Teleorman prezintã vãi largi cu terase
bine evidenþiate. Câmpia Gãvanu între Teleorman ºi Argeº este alcãtuitã din
Câmpia Dâmbovnicului în nord ºi cea a Câlniºtei în sud.
Câmpia Boianului situatã în vestul sectorului între Olt, Vedea ºi Dunãre
este o câmpie piemontanã veche „getic㔠cu vãi meandrate cu o serie de terase
asimetrice bine individualizate ºi lunci bine dezvoltate. Prezintã câmpuri largi ºi
netede cu altitudini care scad de la 200 m în nord la sub 100 m în sud. În partea
sudicã apar depozite groase de loess ºi se dezvoltã crovuri. Este alcãtuitã din
douã subunitãþi: Câmpia Iminogului în nord cu relief înalt ºi fragmentat ºi Câmpia
Urluiului în sud cu vãi meandrate, lunci largi, crovuri ºi chiar padine.
Câmpia Burnas situatã între Vedea, Dunãre, Argeº ºi Câlniºtea este tot o
câmpie piemontanã veche dar „prebalcanicã”. Are aspectul tabular cu o altitudine
de peste 90 m, dominã luncile ºi terasele râurilor care o înconjoarã cu 30 – 40 m.
G. Vâlsan extinde câmpul pânã la Olt incluzând ºi câmpul Urluiului. Inclinarea
maximã este de la sud spre nord ºi minimã de la vest spre est. Prezintã padine rare
iar crovurile sunt mici ºi au caracter involutiv pe terasa I dunãreanã.

2.2. Relieful fluviatil

Este reprezentat de terase ºi lunci. Acest relief a rezultat dupã apariþia

câmpurilor prin evoluþia reþelei hidrografice în timpul cuaternar.
Terasele au apãrut în timpul Pleistocen prin eroziunea în adâncime ºi
acumulãri în perioadele glaciare ºi interglaciare sau stadiale ºi interstadiale.
Numãrul treptelor de terase scade de la râurile alohtone la cele autohtone în funcþie

158
 &
de mãrimea lor. Astfel pe Olt ºi Argeº apar cinci trepte, iar pe Dunãre ºi Vedea
sunt patru trepte de terasã. Pe râurile autohtone în funcþie de mãrimea lor numãrul
teraselor se prezintã astfel: pe Teleorman, Cãlmãþui ºi Câinelui apar trei trepte iar
pe Cîlniºtea, Dâmbovnic ºi Neajlov apar douã trepte de terase. Pe vãile mari
alohtone (Olt ºi Argeº) altitudinea relativã a teraselor scade din amonte spre aval.
Pe vãile alohtone ºi autohtone mici (Vedea, Teleorman, Câinelui, Câlniºtea,
Cãlmãþui, Urlui, Dâmbovnic ºi Neajlov) altitudinea relativã scade din avale spre
amonte. Spre avale acestea prezintã o altitudine relativã mai mare ºi se pierd spre
amonte. Acest fapt reflectã prezenþa zonei de subsidenþã din Depresiunea
Alexandriei.
Luncile apar în timpul Holocen prin aluvionare ºi eroziune lateralã
(meandrãri). În Sectorul Olt – Argeº, exceptând luncile foarte mari ale Oltului,
Argeºului ºi Dunãrii, cea mai extinsã luncã este cea a Vedei care prezintã sectoare
unde lãþimea atinge ºi 3 km. Pe râurile autohtone se disting lãþimi mai mici ale
luncilor în care predominã depresiuni lacustre. În general luncile au acumulãri
proluvio – coluviale care pe râurile cu caracter temporar provoacã baraje, iar în
spatele acestora apar mlaºtini ºi chiar bãlþi.

2.3. Procese ºi forme geomorfologice actuale

Microrelieful reprezintã cel mai recent relief format prin dinamica unor agenþi
externi ºi prin acþiunea antropicã. Sunt localizate pe câmpuri (crovuri ºi padine),
în albia râurilor (acumulãri) sau la gurile de vãrsare în Dunãre a Vedei ºi
Cãlmãþuiului (dune). Mai apar ºi microforme de relief antropic.
Crovurile, gãvanele ºi padinele sunt specifice interfluviilor ºi podurilor de
terase extinse acoperite cu depozite loessoide. Au apãrut în urma proceselor de
tasare ºi sufoziune în loess prin acþiunea apei ºi a gravitaþiei. Au o densitate mare
în sudul Câmpiei Boian, în Câmpia Burnas la nord de Giurgiu ºi în Câmpia Gãvanu
– Burdea la nord de linia Dãneasa – Roºiori de Vede – Videle. Acestea apar ca
microdepresiuni în care umiditatea se menþine o perioadã îndelungatã, iar cele
mai mari prezintã mlaºtini ºi lacuri de crov.
Acumulãrile din albiile râurilor apar din cauza dinamicii lor exercitatã la
ape mari ºi mici. Presiunea pe care râul la ape mari o exercitã asupra malurilor
duce la o eroziune lateralã rezultând meandrãri puternice. Eroziunea este exercitatã
în malul concav abrupt, aici au loc procese de surpãri ºi prãbuºiri, iar acumulãrile
se disting pe malul convex unde rezultã plaje (renii). Prin înaintarea meandrelor
aluviunile sunt cãrate în albie rezultând grinduri ºi despletiri ale râurilor. Iar prin
îndreptarea cursurilor rezultã o serie de popine, grãdiºti ºi belciuge.
Relieful de dune este prezent la gura de vãrsare a Vedei ºi Cãlmãþuiului
unde apar cantitãþi mari de nisipuri fluviatile dunificate. Prezenþa lor a rezultat
din acþiunea conjugatã a Dunãrii ºi celor douã râuri. Dunele au 5 m altitudine
relativã ºi o lungime de 1 pânã la 2 km. Acestea sunt fixate iar în depresiunile
interdunare apar procese de tasare. Cele mai importante areale cu dune sunt în
apropierea localitãþilor Zimnicea ºi Bragadiru (slab fixate).

159
+
Microrelieful antropic a apãrut în timp istoric (Paleolitic, Mezolitic,
Neolitic,epoca bronzului ºi fierului), dar ºi actual. Cele din timp istoric sunt valurile
de pãmânt din jurul fostelor cetãþi ºi gorganele sau tumulii care sunt amplasaþi pe
interfluvii în zone de maximã vizibilitate ºi au fost utilizate ca puncte de observare
ºi comunicare. Unele gorgane au reprezentat în vechime foste morminte. Cele
actuale sunt canalele de irigaþii ºi drenaj, agroterasele de pe versanþi, barajele ºi
digurile laterale din lungul râurilor.
Din punct de vedere al tranziþiei reliefului dintre sectorul Câmpiei Olteniei
ºi Sectorul Estic se observã urmãtoarele aspecte: diminuarea spre vest a câmpiilor
de terase specifice sectorului vestic, extinderea câmpiilor piemontane vechi
„getice” spre est, apariþia ºi extinderea spre est a câmpiilor piemontane situate pe
conuri de dejecþie terasate, apariþia ºi extinderea spre est a câmpiilor piemontane
terminale cu caracter subsident fluvio-lacustre care au aspect tabular, frecvenþa
mare a crovurilor ºi a depresiunilor de tasare ºi sufoziune. Particularitãþile acestui
sector sunt Câmpia Burnas – câmpie piemontanã veche „prebalcanic㔠– ºi
diminuarea reliefului de dune (câteva petice în sud).

3. Clima

Fondul general este de climat temperat continental moderat. Topoclimatic

acest sector este unul de tranziþie între influenþele submediteraneene din Câmpia
Olteniei spre cele continental-excesive din Sectorul estic. Astfel temperaturile
medii încep sã creascã spre est, iar cantitatea de precipitaþii scade în acelaºi sens.
Elementele climatice se schimbã ºi de la sud la nord odatã cu creºterea altitudinilor.
Temperaturile medii scad cu 1°C spre nord, iar cantitatea de precipitaþii creºte.
Relaþia temperaturi – precipitaþii reflectã fenomenele de uscãciune accentuatã
existente în acest sector din Câmpia Românã.
Temperatura medie scade spre nord astfel: în sud în cadrul Luncii Dunãrii
se înregistreazã temperaturi medii ce trec de 11°C; în centrul sectorului regiunea
Alexandria – Roºiori de Vede valoarea medie scade sub 11°C, pentru ca la limita
cu Piemontul Getic aceastã medie sã atingã 10°C. Luna ianuarie, cea mai rece din
an, prezintã cea mai scãzutã valoare în regiunea Alexandria – Roºiori de Vede (-
3,4°C la Alexandria), unde sunt frecvente inversiuni termice. Luna iulie, cea mai
caldã a anului, prezintã valori medii care scad de la 23°C în sud la 20 – 21°C în
nord. Temperaturile absolute înregistrate în Sectorul Olt – Argeº sunt: temperatura
minimã absolutã a fost de -34,8°C în Alexandria (noaptea dintre 24 ºi 25 ianuarie
1942); temperatura maximã absolutã a fost de 43,2°C în Turnu Mãgurele (pe 25
iulie 1987). Din amplitudinea termicã absolutã rezultã continentalizarea climatului
spre est.
Precipitaþiile atmosferice prezintã cantitãþi medii care cresc de la nord la
sud astfel: în Lunca Dunãrii cantitatea medie este de 500 – 525 mm/an, în centrul
sectorului valoarea oscileazã între 530 – 580 mm/an, pentru ca la limita cu
piemontul cantitatea medie de precipitaþii sã treacã de 650 mm/an. Pe parcursul
înregistrãrilor meteorologice se observã existenþa unor ani ploioºi, când valoarea
medie a cantitãþilor de precipitaþii a fost dublã faþã de media obiºnuitã, dar ºi ani

160
 &
secetoºi, când cantitatea a scãzut la jumãtatea mediei normale. Ani cu precipitaþii
bogate au fost 1901, 1970, 1972 ºi 2005. Ani secetoºi au fost 1907, 1925, 1945,
1950 ºi 2007. Tot în timp s-au înregistrat zile în care au cãzut cantitãþi extrem de
mari de precipitaþii, maxima fiind de 144,2 mm pe 16 iulie 1906 la Alexandria.
Miºcarea aerului este dominatã de douã direcþii: esticã ºi vesticã. Cea vesticã
este simþitã în Câmpia Boianului (la vest de Alexandria) ºi în lungul Dunãrii.
Miºcarea esticã se resimte frecvent în Câmpia Gãvanu ºi Burnas. Ca o
particularitate în Câmpia Piteºti se înregistreazã o circulaþie predominant nord-vest.

4. Apele

Studiul apelor se referã la apele subterane ºi la cele de suprafaþã.

Apele subterane se împart în douã categorii: pânzele freatice ºi stratele
acvifere.
Adâncimea pânzelor freatice diferã în funcþie de forma de relief unde sunt
cantonate. Astfel în lunci acestea au adâncimi mici care variazã de la 0 la 1 m
adâncime. Pe terase ºi interfluvii adâncimea creºte atingând maximul în Câmpia
Burnas peste 25 m, iar minimul adâncimilor se înregistreazã pe interfluviile din
Câmpia Gãvanu – Burdea (1-3 m). Direcþia de curgere este de la nord-vest –
sud-est. Iar din punct de vedere al potabilitãþii fac parte din clasa a II-a „admisibil
potabile”, cu un grad de mineralizare de 0,5 – 1 gr/l.
Stratele acvifere au adâncimi diferite în funcþie de formaþiunile permeabile
unde sunt cantonate. Acestea pot fi depozitele de Frãteºti în jumatatea sudicã sau
depozitele de Cândeºti în jumãtatea nordicã. Grosimea lor variazã în funcþie de
câmpurile principale: Câmpia Piteºtilor 1 pânã la 15 m, Câmpia Boianului 5 pânã
la 20 m, Câmpia Gãvanu – Burdea 15 pânã la 25 m ºi Câmpia Burnas 4 pânã la 35
m. Adâncimea lor scade de la nord, unde au 250 m sub depozitele aluvionare ale
conului de dejecþie al Argeºului, spre sud, unde au adâncimi de 50 – 60 m adâncime.
Apele de suprafaþã se împart în douã categorii: apele curgãtoare (râurile) ºi
cele stãtãtoare (lacurile).
Apele curgãtoare fragmenteazã, dupã hidrologi, interfluviul principal Olt –
Argeº. Acestea sunt grupate în douã bazine hidrografice, Cãlmãþui ºi Vedea, la
care se adaugã ºi râurile afluente pe dreapta ale Argeºului.
Bazinul hidrografic al Cãlmãþuiului este unul autohton format în totalitate
în Câmpia Boianului. Principalul râu este Cãlmãþui care primeºte ca afluenþi
principali: Cãlmãþuiul Sec ºi Urluiul. Se varsã în lacul Suhaia situat în lunca
Dunãrii comunicând cu fluviul printr-un canal. Acest bazin este unul mic din
punct de vedere hidrologic având un debit lichid mediu multianual de numai 1,23
m3/s. La un asemenea debit lichid debitul solid nu poate trece de 0,2 – 0,1 t/an.
Rezultã de aici o alimentare exclusiv pluvialã. Maximul se produce în lunile mai
– iulie din cauza ploilor torenþiale care pot genera viituri. Minimul de debit lichid
este în perioada august – noiembrie când unii afluenþi pot seca ºi se prelungeºte ºi
în lunile de iarnã când apare fenomenul de îngheþ total (se instaleazã podul de
gheaþã). Scurgerea chimicã încadreazã bazinul în categoria a II-a de calitate cu o
mineralizare sulfaticã a apelor de peste 500 mg/l.

161
+
Bazinul hidrografic Vedea este unul alohton format în cadrul Piemontului
Cotmeana. Este asimetric din cauza dezvoltãrii mai mult a afluenþilor de pe partea
stângã. Din cei peste 5 000 km2 cât are tot bazinul aproximativ 90% este prezent
în câmpie. Doar partea superioarã a bazinului fragmenteazã piemontul. Izvoarele
Vedei sunt în piemont, iar principalii afluenþi izvorãsc de aici: Plapcea pe dreapta,
Vediþa, Cotmeana ºi Teleormanul pe stânga. Confluenþa lor cu colectorul este în
câmpie. Mai primeºte afluenþi formaþi în totalitate în câmpie cum ar fi: Burdea,
Valea Câinelui. Este cel mai important bazin hidrografic din acest sector aducând
o dinamicã accentuatã reliefului. Are cel mai mare debit lichid mediu multianual,
de 13,8 m3/s, la confluenþa cu Dunãrea. Alimentarea este pluvio-nivalã. Cel mai
mare debit solid absolut 474 kg/s în octombrie 1972. Cantitatea medie de aluviuni
în suspensie scade de la nord la sud. Din punct de vedere al fenomenelor extreme
Vedea împreunã cu afluenþii au provocat mari inundaþii în timpul anilor ploioºi.
Fenomenele de secare totalã a râurilor principale din bazin sunt rare ºi se întâmplã
numai în anii cu secete îndelungate. În schimb afluenþii mici au acelaºi regim ca
cel din bazinul Cãlmãþui. Hidrochimic apele sunt mineralizate cu bicarbonaþi în
jumãtatea nordicã a bazinului (peste 200 mg/l) ºi cu sulfaþi în jumãtatea sudicã
(peste 700 mg/l). Podul de gheaþã se menþine între 30 – 35 zile, maximul de
35 zile s-au înregistrat pe Teleorman. Tot pe Teleorman se înregistreazã ºi cea
mai mare cantitate de debit solid mediu mai ales în partea nordicã (peste 1,4 t/ha/an).
Râurile afluente ale Argeºului pe dreapta sunt grupate în bazinul hidrografic
al Neajlovului care au o piaþã de confluenþã în regiunea Comana. Principalii afluenþi
ai Neajlovului sunt Dâmbovnic ºi Câlniºtea cu Glavaciocul ºi Milcovãþul. Au
alimentare pluvialã în cea mai mare parte. Debitul mediu lichid scade din nord
spre sud de la peste 3 l/s/km2, Neajlov ºi Dâmbovnic, la peste 1 l/s/km2 în sud,
Câlniºtea ºi Glavacioc. Aici se înregistreazã cea mai timpurie manifestare a
fenomenelor de iarnã, începând din noiembrie ºi dureazã pânã în martie. Podul
de gheaþã dureazã cel mai mult timp pe Glavacioc, 58 zile, ºi 48 zile pe Neajlov.
Rezultã o acutizare a elementelor meteorologice în timpul iernii. Un semnal extrem
de grav este poluarea apelor, accentuatã pe râurile Dâmbovnic, Glavacioc,
Câlniºtea ºi Milcovãþ, care prezintã o serie de fenoli ºi reziduu fix.
Lacurile fac parte din apele stãtãtoare ºi sunt de douã feluri: naturale ºi
antropice.
Lacurile naturale sunt cele din luncile râurilor Neajlov, Cãlmãþui, Vedea ºi
Teleorman. Cel mai mare este Lacul Comana pe Neajlov care este legat de debitele
râurilor afluente Neajlov ºi Câlniºtea. Pe Cãlmãþui se aflã lacurile Dorobanþ, Putinei
ºi Suhaia. Pe Vedea este lacul de la Alexandria.
Tot în categoria lacurilor naturale sunt ºi cele formate prin tasare ºi sufoziune
situate pe interfluviile acoperite cu depozite loessoide. Au caracter temporar iar
unele sunt acoperite de mlaºtini ºi bãlþi. Au formã alungitã ºi adâncimi mici.
Lacurile antropice sunt utilizate economic, mai ales în agriculturã pentru
irigaþii. Unele dateazã din 1920, dar cele mai multe au apãrut dupã 1960. Sunt
peste 230 lacuri care au un volum însumat de peste 90m3. Cele mai multe lacuri
de acest fel apar în bazinul hidrografic Vedea ºi Neajlov iar cele mai puþine sunt
în cel al Cãlmãþuiului.

162
 &
5. Vegetaþia ºi fauna

Vegetaþia
În Sectorul Olt – Argeº este prezentã vegetaþia zonalã ºi azonalã.
Vegetaþia zonalã prezintã douã formaþiuni distincte, silvostepa ºi pãdurea.
Aceste douã formaþiuni vegetale naturale în decursul timpului istoric au fost în
mare parte defriºate în favoarea spaþiilor de locuit ºi terenurilor agricole sau au
fost puternic modificate.
Silvostepa ocupã partea sudicã a sectorului. Aceastã formaþiune naturalã
este restrânsã ca areal apãrând în mod spontan pe unele islazuri sau pe malurile
râurilor, fiind puternic modificatã. Astfel au dispãrut gramineele perene, cum ar
fi speciile de pãiuº (festuca) ºi speciile de stipa (colilia, negara), locul lor fiind
ocupat acum predominant de firuþã (poa), pir ºi bãrboasã.
Pãdurile fãceau parte din zona cereto – gârniþelor, iar azi apar sub formã de
pâlcuri în jumãtatea nordicã a sectorului. Diferite specii de stejar sunt în
componenþa floristicã: stejar pufos, brumãriu, cer ºi gârniþã ca arbori; iar dintre
speciile subarboret amintim arþarul tãtãresc, mojdreanul, pãducelul ºi lemnul
câinesc. În est, centru ºi nord, în urma defriºãrilor au apãrut pajiºti stepice, dar ºi
acestea restrânse ca areal. Ca specii amintim firuþa (poa) ºi pãiuºul (festuca). Pe
câmpul cuprins între Neajlov ºi Argeº apar pâlcuri de pãdure cu caracter de ºleauri
care au în componenþã: stejar, tei, carpen ºi frasin.
Vegetaþia azonalã este reprezentatã de pajiºtile cu caracter halofil ºi de
vegetaþia luncilor. Pajiºtile halofile au o suprafaþã micã ºi apar sporadic în bazinele
Cãlmãþui, Urlui, Vedea, Teleorman ºi Câlniºtea. Aici sunt plantele indicatoare de
mediu sãrãturat ºi anume: pipirigul, iarba de sãrãturã, peliniþa, pãtlagina de sãrãturã
ºi cãpºunica. Vegetaþia luncilor se dezvoltã în lungul râurilor ºi este reprezentatã
de pajiºti de luncã ºi zãvoaie. Apar specii iubitoare de apã lângã râuri ºi în lunca
inundabilã dar ºi specii stepice în arealele luncilor înalte. Dintre aceste specii
amintim: iarba câmpului, pirul ºi firuþa (ca specii stepice), rogozul, stuful ºi papura
(ca specii indicatoare de mediu cu umiditate mare). Zãvoaiele au fost în cea mai
mare parte defriºate sau inundate, în urma amenajãrilor hidrotehnice. Apar
fragmentar ºi sunt alcãtuite de specii de sãlcii (Salix alba, fragilis, triandra), de
specii de plopi (alb ºi negru) ºi arini.
Fauna este specificã zonei de silvostepã. Apar specii de rozãtoare, pãsãri de
câmp ºi insecte. Dintre rozãtoare amintim popândãul, hârciogul, ºoarecele,
ºobolanul ºi iepurele de câmp. Aici apar ºi carnivore cum sunt dihorul, jderul ºi
nevãstuica. Pãsãri sunt prepeliþa, prigoria, presura, ciocârlia, iar din familia
rãpitoarelor ºorecarul, heretele alb. Insectele sunt foarte numeroase iar dintre
acestea amintim: lãcuste, greieri, cosaºi, viespi, furnici, muºte. Fauna specificã
pãdurilor este reprezentatã de vulpe, viezure, cãprioara, mistreþul ºi lupul
(mamifere), mierlã, privighetoare, ciocãnitoare, sitarul ºi fazanul (pãsãri), ºerpi,
guºteri, ºopârle (reptile). Fauna acvaticã este reprezentatã de batracieni (broaºte),
peºti (crap, somn, lin, caras, ºtiucã, biban) ºi pãsãri iubitoare de apã (raþe, gâºte,
lebede, stârci, berze).

163
+
6. Solurile
Soluri:
a) soluri zonale:
- molisoluri: în silvostepã sunt cernoziomuri levigate, fertile, cu humus mult;
- argiluvisoluri: sub pãdurile de foioase sunt soluri argiloiluviale (cenuºii ºi
brun-roºcate) care au o fertilitate mai redusã;
b) soluri azonale:
- lãcoviºti (hidromorfe în lunci);
- aluvionare (de luncã).
Solurile zonale fac parte din clasele molisoluri ºi argiluvisoluri, iar cele
azonale fac parte din solurile halomorfe, hidromorfe ºi vertisoluri.
Molisolurile apar sub vegetaþia de silvostepã în jumãtatea sudicã a sectorului.
Dintre tipuri amintim: cernoziomuri carbonatice (în extremitatea sudic㠖 terasa
Dunãrii ºi Câmpul Burnas); complexe de cernoziomuri, cernoziomuri cambice ºi
psamosoluri (în sudul Câmpiei Boian ºi Gãvanu - Burdea); cernoziomuri cambice
ºi cernoziomuri argiloiluviale (în areale cu crovuri ºi depresiuni de tasare).
Argiluvisolurile sunt prezente în jumãtatea nordicã a sectorului (zona de
pãdure). Tipurile cele mai frecvente sunt solurile brun-roºcate ºi brun-roºcate
luvice (podzolite). În nordul extrem al sectorului (câmpiile Boian, Gãvanu – Burdea
ºi Piteºtilor) apar sporadic solurile brune argiloiluviale ºi planosolurile.
Vertisolurile sunt prezente pe suprafeþe mai mari în detrimentul
argiluvisolurilor. Solurile hidromorfe apar în luncile râurilor rar inundabile.
Acestea sunt lãcoviºti ºi soluri gleice. Solurile halomorfe sunt soloneþurile în
luncile Câlniºtei ºi Cãlmãþui. Mai apar solurile neevoluate aluviale în luncile
Vedei, Teleormanului, Neajlov ºi Argeº. Insular apar regosoluri pe frunþile de
terase afectate de procese geomorfologice.

7. Rezervaþiile naturale
Sunt înfiinþate pentru a proteja unele specii de plante ºi animale sau unele
formaþiuni vegetale pe cale de dispariþie.
Rezervaþiile floristice sunt: Poiana cu narcise la Negraºi, Pãdurea Stoicãneºti,
Pãdurea Cãlugãreascã între Stoeneºti ºi Radomireºti, Pãdurea Comana ºi Pãdurea
Manafu.
Rezervaþiile faunistice sunt: Izvoarele de la Corbii Ciungi ºi cea din arealul
comunei Corbii Mari.
Specii ocrotite prin declararea lor ca monumente ale naturii sunt: Stejarul
lui Vlad Þepeº comuna Grãdiºtea, Stejarul de circa 900 de ani din comuna
Drãgãneºti Vedea (satul Coºoteni), Plopul alb de circa 700 de ani în lunca Burdea
ºi Plopul alb de 800 de ani pe islazul comunei Drãcºani.

8. Populaþie ºi aºezãri
Populaþie urbanã - oraºele dintre Olt ºi Argeº sunt: Drãgãneºti Olt (12.195
loc.), Slatina (79.171 loc.), Potcoava (6892 loc.), Piteºti (168.756 loc.), Topoloveni
(10.626 loc.), Mioveni (35.849 loc.), Costeºti (10.892 loc.), Alexandria (58.651
loc.), Turnu Mãgurele (30.089 loc.), Roºiori de Vede (28.600 loc.), Zimnicea

164
 &
(15.672 loc.), Videle (12.015 loc.), Giurgiu (69.587 loc.), Bolintin Vale (11.246
loc.), Mihãileºti (7.483 loc.).
Aºezãri urbane- exista 15 oraºe: Drãgãneºti Olt, Slatina, Potcoava, Piteºti,
Topoloveni, Mioveni, Costeºti, Alexandria, Turnu Mãgurele, Roºiori de Vede,
Zimnicea, Videle, Giurgiu, Bolintin Vale, Mihãileºti; în cadrul acestui sector cel
mai mare oraº este Piteºti.
Aºezãri rurale: au funcþie agricolã predominant, dar ºi piscicolã (în lungul
Dunãrii); din punct de vedere al grupãrii gospodãriilor sunt sate adunate (cele
mai multe), rãsfirate ºi lineare (în lungul Dunãrii), iar dupã mãrime existã sate
mari, foarte mari, mijlocii (cele mai multe) ºi mici. Dupã funcþie existã aºezãri
rurale cu funcþii predominant agricole (sate cerealier-legumicole ºi de creºtere a
animalelor de-a lungul Dunãrii; sate cerealiere, de cultura a plantelor tehnice ºi
de creºtere a animalelor; sate cerealier-viticole ºi cerealier-pomicole ºi de creºtere
a animalelor ºi aºezãri rurale cu funcþii mixte.

9. Date economice

a) resurse naturale: soluri fertile, balast (în luncile râurilor), petrol (în
bazinul Argeºului la Videle, Blejeºti, Glavacioc, Cartojani), gaze asociate
(exploatate la Videle ºi Valea Plopilor în Câmpia Gãvanu-Burdea).
b) agricultura: îmbunãtãþirile funciare aduse se referã la: îndiguirea luncilor,
nivelarea unor dune de nisip, realizarea unor sisteme de irigaþii pe Olt
(Vitomireºti-Slatina);
c) industrie:
- industria metalurgicã: electrozi, rulmenþi (Slatina); cabluri electrice din
aluminiu (Elcaro SA- Slatina);
- industria constructoare de maºini: ºantier naval (Giurgiu); uzinele Dacia
(Mioveni);
- industria materialelor de construcþii: cãrãmizi ºi þiglã (Piteºti);
prefabricate din beton armat (Giurgiu, Piteºti);
- industria lemnului: plãci aglomerate ºi fibrolemnoase la Piteºti;
- industria chimicã: anvelope (Slatina);
- industria uºoarã ºi alimentarã;
- industria textilã, a confecþiilor ºi a tricotajelor: filaturi ºi þesãtorii (Piteºti,
Giurgiu, Roºiori de Vede);
- industria pielãriei, încãlþãmintei ºi blãnãriei: tãbãcãrie (Corabia, Piteºti);
încãlþãminte (Piteºti);
- industria alimentarã;
- morãrit ºi panificaþie: Slatina;
- zahãr: Giurgiu, Zimnicea;
- uleiuri vegetale: ulei industrial la Roºiori de Vede;
- produse din carne: Slatina;
- conserve (din legume, carne, peste): legume (Turnu Mãgurele);
- vinuri: Piteºti, Slatina;
- bere: Piteºti;
- lactate: Slatina;

165
+
d) transporturi.
e) turism.
Subunitãþi:
Câmpia Boianului, Piteºtiului, Gãvanu-Burdea, Burnasului, Câlniºtea.

C. Sectorul situat la est de Argeº:

Soluri:
a) soluri zonale:
- molisoluri: în stepã sunt soluri bãlane ºi cernoziomuri, bogate în humus,
fertile; în silvostepã sunt cernoziomuri levigate (au o mare rãspândire în Câmpia
Vlãsiei), fertile, cu humus mult;
- argiluvisoluri: sub pãdurile de foioase sunt soluri argiloiluviale (cenuºii ºi
brun-roºcate) care au o fertilitate mai redusã;
b) solurile azonale:
- sãrãturi (halomorfe, mai frecvente în Bãrãgan);
- lãcoviºti (hidromorfe, în lunci);
- aluvionare (de luncã);
- soluri nisipoase (pe dune).
Populaþie urbanã:
- oraºele de la E de Argeº sunt: Slobozia (52.710 loc.), Feteºti (34.076 loc.),
Urziceni (17.720 loc.), Þãndãrei (12.791 loc.), Amara (7.743 loc.), Fierbinþi Târg
(5.253 loc.), Cãzãneºti (3.641 loc.), Ploieºti (232.727 loc.), Mizil (15.760 loc.),
Târgoviºte (89.000 loc.), Gãeºti (16.598 loc.), Titu (11.028 loc.), Rãcari (7.000
loc.), Buzãu (134.227 loc.), Râmnicu Sãrat (38.805 loc), Pogoanele (7.788 loc.),
Brãila (216.929 loc.), Ianca (12.886 loc.), Însurãþei (7.340 loc.), Fãurei (4.090
loc.), Cãlãraºi (73.823 loc.), Olteniþa (27.213 loc.), Budeºti ( 9.702 loc.), Fundulea
(6.692 loc.), Lehliu Garã (6.567 loc.), Voluntari (29.995 loc.), Bucureºti
(1.931.838 loc.), Buftea (25.105 loc.), Pantelimon (16.019 loc.), Popeºti-Leordeni
(15.114 loc.), Chitila (12.643 loc.), Otopeni (10.220 loc.), Mãgurele (9.200 loc.),
Bragadiru (8.165 loc.), Galaþi (361.000 loc.), Tecuci (53.000 loc.), Focºani
(103.219 loc.), Mãrãºeºti (11.854 loc.), Panciu (9.104 loc.), Odobeºti (8.139 loc.).
Acest sector al Câmpiei Române este cel mai urbanizat (40 de oraºe).
Aºezãri:
- urbane: existã 40 de oraºe: Slobozia, Feteºti, Urziceni, Þãndãrei, Amara,
Fierbinþi Târg, Cãzãneºti, Ploieºti, Mizil, Târgoviºte, Gãeºti, Titu, Rãcari, Buzãu,
Râmnicu Sãrat, Pogoanele, Brãila, Ianca, Însurãþei, Fãurei, Cãlãraºi, Olteniþa,
Budeºti, Fundulea, Lehliu Garã, Voluntari, Bucureºti, Buftea, Pantelimon,
Popeºti-Leordeni, Chitila, Otopeni, Mãgurele, Bragadiru, Galaþi, Tecuci, Focºani,
Mãrãºeºti, Panciu, Odobeºti; în cadrul acestui sector cel mai mare oraº este dupã
Bucureºti, oraºul Galaþi.
- rurale: au funcþie agricolã predominant, dar ºi piscicolã (în lungul Dunãrii);
din punct de vedere al grupãrii gospodãriilor sunt sate adunate (cele mai multe),
rãsfirate (în Câmpia Râmnicului) ºi lineare (în lungul Dunãrii), iar dupã mãrime
existã sate mari, foarte mari, mijlocii (cele mai multe) ºi mici; ca urmare a
valorificãrii agricole a terenurilor, a condiþiilor climatice, a prezenþei unei reþele

166
 &
dense de cãi de comunicaþii s-a produs o concentrare continuã a populaþiei în
câmpie; astfel s-au format localitãþi rurale de mari dimensiuni în jurul Bucureºtiului
cu peste 8000 loc. Dupã funcþie existã aºezãri rurale cu funcþii predominant agricole
(sate cerealier-legumicole ºi de creºtere a animalelor de-a lungul Dunãrii,
Argeºului, Colentinei; sate cerealiere, de culturã a plantelor tehnice ºi de creºtere
a animalelor; sate cerealier-viticole ºi cerealier-pomicole ºi de creºtere a
animalelor; sate specializate în cultura viþei-de-vie mai ales în Glacisul
Râmnicului); aºezãri rurale cu funcþii mixte (Gârbovi, Opriºeneºti, Plopu,
Jugureanu); aºezãri rurale cu funcþii speciale – turistice ºi piscicole (Moviliþa);
aºezãri rezidenþã (Snagov, Corbeanca).
Economie:
a) resurse naturale: soluri fertile, balast (din luncile râurilor), petrol (în
Bãrãgan la Ulmu, Jugureanu; în Câmpia Brãilei la Ianca, Liºcoteanca, Opriºeneºti),
gaze asociate (exploatate la Mãneºti, Finþa, Gura ªuþii în Câmpiile Târgoviºte ºi
Ploieºti, la Urziceni în Câmpia Bãrãganului, la Liºcoteanca ºi Opriºeneºti în
Câmpia Brailei).
b) agricultura.
c) industrie:
- industria energeticã:
- industria petrolierã: rafinare petrol (Ploieºti); combustibil biodiesel - (Lehliu
Garã);
- industria electricã ºi electrotehnicã (frigidere - Arctic Gãeºti; industria IT
- Ploieºti).
- industria metalurgicã: utilaj chimic (Utchim Gãeºti); oþel (Cãlãraºi); sârmã
(Ductil Steel SA- Buzãu); izolaþii pentru conducte (Romet SA - Buzãu); electrozi
(Buzãu); confecþii metalice (Gimart Import-Export Cãlãraºi; Repsteel, Zafa în
Cãlãraºi); aluminiu (BI AL Aluminiu-Popeºti Leordeni; ALRO SA - Slatina;
rulmenþi (SC Timken SA- Ploieºti); echipamente de automatizare (Amplo SA
Ploieºti); utilaje de extracþie, foraj (SC Upetrom SA, SC Uztel SA- Ploieºti);
construcþie de pompe ºi conducte de petrol (SC Ciprom SA- Ploieºti); alte centre
ale industriei metalurgice se gãsesc la: Rãcari, Tecuci.
- industria constructoare de maºini: maºini unelte (SC Upetrom SA-
Ploieºti); construcþii de nave (Navol Olteniþa); construcþii de nave de lux (Stentor
Oltenita); construcþii navale (Galaþi); aparate de cale feratã (Apcarom SA-Buzãu).
- industria materialelor de construcþii: cãrãmizi ºi þiglã (Bucureºti, Ploieºti,
Galaþi, Þãndãrei); faianþã, porþelan, plãci ºi izolatori (Ploieºti, Bucureºti); sticlã
(geamuri la Buzãu; articole de sticlãrie: Bucureºti, Buzãu); prefabricate din beton
armat (Bucureºti, Cãlãraºi - Prefab. Cãlãraºi); ceramicã (Ploieºti - Bianca
România); materiale de construcþie (Feroemail-Ploieºti).
- industria lemnului: plãci aglomerate ºi fibrolemnoase la Bucureºti,
Focºani; mobile la Bucureºti, Focºani, Ploieºti (Anteco), Mizil, Cãlãraºi (Casa
Simion); articole din lemn: articole de sport la Bucureºti, chibrituri la Bucureºti,
Brãila; hârtie (Comceh-Cãlãraºi); lemn ºi hârtie (Ametist Impex SRL – Buftea);
lemn (Rãcari).
- industria chimicã: plastice (Plasrom Production SRL- Buftea); poliuretan
(Mizil); detergenþi (Unilever – Ploieºti).

167
+
- industria uºoarã ºi alimentarã:
- industria textilã, a confecþiilor ºi a tricotajelor: filaturi ºi þesãtorii
(Bucureºti, Olteniþa, Galaþi, Slobozia, Buzãu, Ploieºti); industria lânii (Bucureºti,
Ploieºti); in ºi cânepã (filaturi la: Baloteºti, Bucureºti, Ploieºti, Galaþi); mãtase
(artificialã obþinutã la Popeºti Leordeni, Chiºcani ºi prelucratã la Bucureºti);
tricotaje (Bucureºti); confecþii (Bucureºti, Focºani, Brãila, Cãlãraºi-Catex);
confecþii ºi textile (Rãcari); saltele (Mizil); textile (Ploieºti - Dorobanþul Ploieºti,
Modexim Ploieºti; Popeºti Leordeni - Halmatex, Over all; Buftea - Anali Star
SRL).
- industria pielãriei, încãlþãmintei ºi blãnãriei: tãbãcãrie (Bucureºti- Jilava,
Ploieºti); încãlþãminte (Bucureºti); marochinãrie (Bucureºti); blãnãrie (Bucureºti).
- industria alimentarã:
- morãrit ºi panificaþie: Bucureºti, Buzãu (Boromir), Brãila, Galaþi,
Pantelimon, Slobozia, Urziceni.
- produse din carne: Cãlãraºi (Avicola), Cãlãraºi (Aldis-mezeluri), Buftea
(Angst-mezeluri).
- zahãr: Buzãu, Urziceni, Ianca, Cãlãraºi.
- uleiuri vegetale: Bucureºti, Galaþi, Slobozia, Urziceni, Buzãu.
- conserve (din legume, carne, peste): legume (Bucureºti, Buftea-S.C.
Conserv Buftea S.A., Feteºti); carne (Bucureºti, Brãila); peºte (Galaþi); legume,
fructe, carne (Atfab, Contec în Tecuci).
- lapte ºi produse lactate: Bucureºti, Slobozia.
- vinuri: Focºani, Ploieºti, Fãurei, Mizil.
- bere: Bucureºti, Pantelimon, Ploieºti (Efes Pilsener).
- tutun: Ploieºti.
- muºtar: Tecuci (Atfab, Rotina).
- suplimente nutritive: Buftea (Redis Nutriþie, Redis Co).
- bãuturi rãcoritoare: Ploieºti, Bucureºti (Coca Cola).
d) transporturi.
e) turism: o deosebitã atracþie pentru desfãºurarea turismului o constituie
capitala, cunoscutã pentru obiectivele sale social-culturale; oferã resurse turistice
culturale ºi oraºele: Galaþi, Focºani, Brãila; staþiunea balneoclimatericã Amara,
Lacul Sãrat (lângã Brãila); de interes turistic sunt ºi unele obiective naturale cum
sunt lacurile ºi pãdurile din jurul capitalei.
Subunitãþi:
Câmpia Bucureºtiului (C. Târgoviºtei, Ploieºtiului, Titu, Gherghiþei, Vlãsiei,
Câlnãului); Câmpia Bãrãganului (Mostiºtei, B. Ialomiþei – Câmpul Hagieni, B.
Cãlmãþuiului, C. Brãilei); Câmpia esticã (C. Buzãului, Râmnicului, Tecuciului,
Covurlui, Siretului), valea Dunãrii cu Balta Ialomiþei ºi Balta Brãilei.

168
 

$'
+

%
 B. CÂMPIA BANATO – CRIªANÃ
&
1. Caracterizarea populaþiei din Câmpia Banato - Criºanã

1.1. Date generale

Câmpia Banato-Criºanã se suprapune în cea mai mare parte judeþelor Timiº,

Arad, Bihor ºi Satu Mare; mici suprafeþe revin judeþelor Caraº-Severin ºi
Maramureº.
Din punctul de vedere al regiunilor de dezvoltare economicã se înscrie
regiunilor de vest (2,1 mil. locuitori) ºi de nord-vest (2,85 mil. locuitori). Din
totalul locuitorilor judeþelor, Câmpiei îi revine circa 1,8 mil., adicã mai putin de
10% din populaþia þãrii.
Suprafaþa de circa 17 100 km2, reprezintã cam 1/3 din cea a Câmpiei Române.
Atât populaþia, cât ºi suprafaþa sunt inegal repartizate în cele trei mari subdiviziuni:
Câmpia Banatului, Câmpia Criºanei ºi Câmpia Someºului, cea mai mare suprafaþã
ºi populaþie revenindu-i Câmpiei Banatului.

1.2. Sporul natural

Evoluþia numãrului de locuitori este dependentã de mai mulþi factori, dintre

care cei mai importanþi sunt sporul natural ºi sporul migratoriu al populaþiei.
Astfel, în toatã partea de vest a României sporul natural se menþine la
valori foarte scãzute (- 2...4‰), urmare a unei natalitãþi reduse ºi a mortalitãþii
ridicate, pe fondul procesului de îmbãtrânire a populaþiei. Datoritã migraþiei
populaþiei tinere spre oraºe, în mediul urban sporul natural înregistreazã valori
ceva mai ridicate (5...9‰).Valorile reduse ale natalitãþii þin în parte de factorul
social, de o anumitã mentalitate a populaþiei, de conºtientizarea sarcinilor ce revin
familiei pentru creºterea ºi educarea copiilor. Este o stare de tranzit de la
mentalitatea populaþiei sãrace, cu familii numeroase, spre cea a populaþiei cu
posiblitãþi economice reale, care asigurã, de asemenea, un numãr mai mare de
membrii în familie.
În judeþul Bihor, spre exemplu, în anul 1970 sporul natural era încã pozitiv,
de circa 5 104 persoane (12 049 nãscuþi vii ºi 6945 decedaþi), dupã care a înregistrat
scãderi semnificative, pânã în 1990 rãmânând tot pozitiv. Din 1991, sporul natural

171
+
devine negativ, deficitul de populaþie crescând de la –550 (în 1991) la – 2596 (în
1997), dupã care urmeazã o uºoarã diminuare.

1.3. Sporul migratoriu

Sporul migratoriu intern se realizeazã în dublu sens între oraº ºi sat, în sensul
cã migrarea populaþiei tinere spre oraº este destul de activã ºi în prezent; de
asemenea, urmare a restructurãrii industriei, fenomenul se produce ºi de la oraº
spre sat. Spre aceastã unitate geograficã migreazã de asemenea populaþie dinspre
Moldova, Maramureº, Oltenia, o deplasare atât temporarã cât ºi definitivã. Faþã
de perioade mai vechi, fenomenul este diminuat. Migraþia externã temporarã (ca
forþã de muncã) ºi migraþia definitivã sunt foarte importante, datoritã poziþiei
geografice, respectiv desfãºurãrii în lungul graniþei vestice, apropierii de Occident,
precum ºi datoritã structurii etnice destul de heterogene, alãturi de majoritarii
români.

1.4. Densitatea populaþiei

În aceste condiþii densitatea medie a populaþiei de circa 105 loc./km2
depãºeºte valorile mediei pe þarã (94,4 loc./km2), iar distribuþia valorilor maxime
ºi minime în teritoriu este destul de neuniformã, în funcþie de mai mulþi factori,
dintre care factorii naturali ºi cei istorici sunt cei mai importanþi. La aceºtia se
adaugã starea de sãnãtate a populaþiei, strâns legatã de fenomenul de îmbãtrânire,
dar ºi de o anumitã practicã alimentarã.
În arealele urbane ºi împrejurimi valorile densitãþii variazã între 100 ºi
500 loc./km2, în Timiºoara atingând valori chiar de circa 2 000 loc./km2; pe mãsurã
ce ne îndepãrtãm de oraºele mari, densitatea scade, pentru atinge în mediul rural,
valori de sub 50 loc./km2 în câmpiile joase, foste suprafeþe mlãºtinoase, areale
nisipoase sau chiar pe unele câmpii înalte. Cea mai extinsã arie cu asemenea
valori o constituie Câmpia joasã a Criºurilor (vezi fig. 19).
În oraºele mici, în mediul rural de la contactul câmpiilor înalte cu cele joase,
în lungul marilor râuri, densitatea medie variazã între 75 ºi 150 loc./km2.
Pe provincii istorice, situaþia aratã o densitate mai redusã în Banat (circa
63 loc./km2) decât în Criºana ºi Maramureº (circa 80 loc./km2).

1.5. Structura populaþiei

1.5.1. Structura populaþiei pe grupe de vârstã ºi sexe

Structura populaþiei pe grupe de vârste este apropiatã de cea existentã la

nivelul þãrii; ponderea cea mai mare o are grupa de vârstã de 20 – 60 de ani, cu
respectiv 51‰, urmeazã grupa de vârstã de pânã la 20 de ani cu 31‰ ºi apoi
grupa populaþiei în vârstã de peste 60 de ani, care reprezintã doar 18‰ din totalul
de locuitori. Se remarcã faptul cã populaþia maturã poate asigura forþa de muncã
necesarã, prin procentul sãu semnificativ de mare.
Analizând populaþia cu vârste de peste 60 de ani, se constatã un procent
uºor diminuat, demonstrându-se mortalitatea mai ridicatã la aceastã vârstã. De

172
 &
asemenea, aceastã grupã este dominatã de femei, care sunt se pare mai longevive.
Asemenea tendinþã este vizibilã în Câmpia Criºurilor.
Pe judeþul Bihor, spre exemplu, din totalul populaþiei cu vârstã de peste
60 de ani, de 90 059, populaþia masculinã deþine 39 587 (circa 44%), iar cea
femininã, 50 472 (circa 56%). Pe total judeþ, populaþia femininã este de 51%, iar
la grupa de vârstã de sub 20 de ani deþine doar 48,75% din totalul populaþiei
judeþului cu vârsta respectivã.
Aceste valori trebuie coroborate cu probabilitatea de deces pe grupe de vârstã
ºi sexe, care aratã o dominantã netã, cu valori ridicate ale probabilitãþii la populaþia
masculinã ºi cu speranþa de viaþã care la populaþia masculinã este de circa 67 de
ani, iar la cea femininã de circa 73 de ani (date la nivelul României, Liliana
Dumitrache, 2004). La nivelul judeþului Bihor, durata medie a vieþii la populaþia
masculinã este 63,2, iar la cea femininã de 71,7 (dupã Anuarul statistic al judeþului
Bihor, 1999).
Este semnificativã, de asemenea, analiza bolilor ºi a ratei mortalitãþii
populaþiei datoritã acestor boli. Astfel, pentru Câmpia Banato-Criºanã, mortalitatea
prin tumori atinge o ratã de peste 170 la 100 000 locuitori (cea mai mare din þarã,
în areal compact în toatã câmpia, dar cu valori ridicate, în ordine descrescãtoare
pe judeþele Satu Mare, Arad, Timiº ºi Bihor). Mortalitatea datoratã bolilor
aparatului circulator este destul de ridicatã, locul prim în câmpie deþinându-l judeþul
Arad, celelalte judeþe încadrându-se în aceeaºi clasã (Liliana Dumitrache, 2004).

1.5.2. Structura naþionalã a populaþiei

Poziþia geograficã ºi evoluþia istoricã a Câmpiei Banato–Criºene se regãsesc

în câteva caracteristici ale structurii naþionale a populaþiei.
Prezenþa majoritarã este a unei populaþiei formate din români, alãturi de
românii de naþionalitate maghiarã, germanã, sârbã, evrei, apar ºi cei romi etc.
Heterogenitatea etnicã a populaþiei este dominatã pe ansamblul câmpiei de
cãtre români, în procente însã sub media pe þarã: circa 82% în Banatul istoric ºi
circa 69% în Criºana ºi Maramureº (vezi fig. 20).
Cea mai heterogenã dintre unitãþile de câmpie este cea a câmpiei Banatului.
Hãrþile etnice consemneazã aceastã varietate etnicã, mai puþin prezenþa evreilor.
De la sud spre nord, se reduc arealele cu germani ºi creºte în suprafaþã ºi ca
procent populaþia de naþionalitate maghiarã (fig. 40, 41, 42).
Datele ºi sursele documentare aratã aceastã diversitate etnicã ºi înainte de
unirea de la 1 decembrie 1918. Dupã un dicþionar publicat în 4 volume de Al.
Fényes (citat de ªt. Manciulea, 1940) cu date statistice din 1847, situaþia etnicã a
judeþelor Arad, Bihor, Satu Mare era:

Judeþul Arad avea 182 de localitãþi din care:

- curat româneºti 154;
- curat ungureºti 6;
- curat germane 6;
- restul aveau o populaþie amestecatã din români, unguri, germani, sârbi,
slovaci.

173
 +

174
Fig.40. Rãspândirea Ungurilor ºi Secuilor în România transcarpaticã; 1. Dupã harta lui Emm. de Martonne (1920).
2. Dupã harta lui V. Mihãilescu (1940).
175
Fig. 41. Germanii în România transcarpaticã. 1. Amestec etnic cu majoritãþi relative româneºti ºi germane 2. Dupã
harta (d’apres la carte) Emm. de Martonne (1920). 3. Dupã harta lui V. Mihãilescu (1930), V. Mihãilescu (1940).
&
+

Fig. 42. Harta etnicã a României transcarpatice dupã recensãmântul din 1930 (dupã V. Mihãilescu, 1940).

176
 &
Dupã 1918, au rãmas pe teritoriul Ungariei:
- 1 localitate germanã
- 1 localitate cu populaþie amestecatã din unguri, români, germani.

Judeþul Bihor avea 473 de localitãþi, din care:

- curat româneºti 319
- curat ungureºti 116
- curat germane 1
- curat slovace 1
- restul cu populaþie amestecatã.
Dupã 1918 au rãmas pe teritoriul Ungariei:
- 47 localitãþi ungureºti
- 4 localitãþi româneºti
- 2 localitãþi cu români ºi unguri.

Judeþul Satu Mare avea 262 localitãþi, din care:

- curat româneºti 76
- curat ungureºti 110
- curat germane 14
- curat rutene 5
- restul cu populaþie amestecatã.
Dupã 1918 au rãmas pe teritoriul Ungariei:
- 72 de localitãþi ungureºti
- 3 localitãþi germane
- 3 localitãþi cu populaþie amestecatã formatã din unguri ºi români
- 4 localitãþi cu populaþie amestecatã formatã din unguri ºi ruteni
- 1 localitate româneascã.
Dupã cum se observã, în stabilirea graniþei actuale, s-a þinut cont de
componenþa etnicã a localitãþilor.
Dacã la nivelul satelor, populaþia este mai puþin heterogenã, predominând
satele cu aceeaºi structurã etnicã, la nivelul oraºelor populaþia a fost ºi este mai
cosmopolitã, în sensul coexistenþei mai multor etnii. În harta etnicã elaboratã ºi
publicatã de V. Mihãilescu în 1940 acest lucru este evident la nivelul oraºelor
mari, reºedinþe de judeþ.

1.5.3. Structura populaþiei dupã religie

Structura populaþiei dupã religie reflectã structura naþionalã a populaþiei. În

anul 1992 a avut loc primul recensãmânt de dupã 60 de ani (din 1930), care a
înregistrat ºi structura confesionalã a populaþiei.
Datele au scos în evidenþã apartenenþa la creºtinism, a faptului cã numai
0,3% din populaþia þãrii s-au declarat atee sau neapartenenþa la vreo religie.
Marile religii existente la nivelul þãrii sunt: ortodoxã, catolicã, protestantã,
musulmanã, mozaicã.
Repartiþia teritorialã a diferitelor confesiuni în Câmpia Banato-Criºanã a
þinut cont în primul rând de condiþiile istorice ºi de tradiþiile populaþiei, la care se

177
+
adaugã ºi factorii socio-economici sau de altã naturã. Þinându-se cont de structura
etnicã ºi structura confesionalã este extrem de heterogenã. Dacã în partea de sud
se constatã totuºi o dominanþã a ortodocºilor, alãturi de alte culte, cu cât înaintãm
spre nord, ponderea ortodocºilor scade, în favoarea cultului catolic (romano- ºi
greco-catolic) ºi a celui protestant (reformaþi, apoi penticostali, baptiºti, adventiºti,
unitarieni, luterani) (vezi fig. 21).

1.5.4. Structura forþei de muncã (populaþiei active)

Câmpia Banato-Criºanã este una dintre unitãþile regionale ale þãrii cu

economie dezvoltatã, bazatã pe toate ramurile acesteia. Acest fapt se reflectã ºi în
structura populaþiei active, respectiv a forþei de muncã.
Cu toate fluctuaþiile manifestate în rearanjarea ºi reorientarea ramurilor
industriale în principal, pe ansamblu, faþã de situaþia de dinainte de 1990, se
constatã o reducere a populaþiei ocupate în industrie ºi construcþii (care deþinea
un procent de circa 55% în 1985) ºi o creºtere a celei în agriculturã ºi silviculturã,
precum ºi în servicii. Existã diferenþe destul de mari la nivelul celor trei subunitãþi,
dar ºi în cadrul acestora.
La nivelul judeþului Bihor, spre exemplu, faþã de anul 1970, când populaþia
activã din agriculturã ºi silviculturã deþinea 50% din populaþia ocupatã (293 300
persoane), pânã în 1980 a înregistrat o scãdere treptatã, atingând procentul de
30%, situaþie care s-a menþinut pânã în 1990, când începe sã creascã în defavoarea
persoanelor ocupate în industrie ºi construcþii. Se remarcã, de asemenea, ºi
creºterea uºoarã a populaþiei ocupate în servicii, dupã 1990.
Este interesant de observat ºi faptul cã dacã pânã în 1990 populaþia activã
predominantã era cea masculinã, dupã 1990 creºte ºi numãrul populaþiei active
feminine, valorile fiind aproximativ egale.

1.5.5. Structura populaþiei pe medii

Din totalul populaþiei de circa 1,8 milioane, populaþia din mediul urban era
de 1 084 419 (circa 54%) în 1985 ºi de 1 157 907 în 1989. Deºi în cifre absolute
valorile scad dupã 1990 ca urmare a emigrãrii, populaþia urbanã se menþine cu
puþin peste 50 %, valori superioare celei la nivelul întregii þãri.

2. Caracterizarea aºezãrilor din Câmpia Banato-Criºanã

AªEZÃRILE
Apariþia ºi evoluþia aºezãrilor au fost influenþate de factorii fizico-geografici,
dintre care relieful ºi hidrografia au avut rol important, precum ºi de factorii
sociali-istorici ce dau nota de specificitate pentru fiecare situaþie în parte. În câmpie
s-au dezvoltat, în general, sate mijlocii ºi mari, iar oraºele se remarcã prin
aliniamentul celor patru centre urbane ce depãºesc 100 mii de locuitori: Timiºoara,
Arad, Oradea ºi Satu Mare, de o parte ºi de alta a acestuia apãrând, treptat, oraºe
medii ºi mici.

178
 &
Numeroasele urme arheologice din toate perioadele, inclusiv din vremea
dacilor liberi ºi a formãrii întâilor formaþiuni politico-statale româneºti
(voievodatele, ducatele) ºi atestarea documentarã timpurie (aproape în totalitate
în secolele XII-XV) dovedesc continuitatea de prezenþã a localitãþilor caracteristice
populaþiei autohtone, chiar în condiþiile în care au avut loc intrãri de cucerire ºi
colonizare ale unor alohtoni, care ºi-au impus anumite viziuni proprii; în aceastã
privinþã fiind de subliniat acþiunea de sistematizare-geometrizare a aºezãrilor
rurale din Banat, realizatã în perioada stãpânirii habsburgice, facilitatã de labilitatea
materialelor din care erau construite casele (paiantã sau chirpici, eventual lemn,
acoperiºul fiind de paie sau stuf).

Aºezãrile rurale

Acestea prezintã, în mod firesc, prin elementele lor specifice, diferenþieri

relativ bine puse în evidenþã de la vest spre est (în câmpie faþã de dealuri) ºi de la
sud cãtre nord, între care se remarcã:
- sate adunate cu trecere spre varianta compactã în unitatea de câmpie,
rãsfirate cu tendinþã destul de evidentã de adunare la întâlnirea câmpiei cu zona
de dealuri ºi dominarea celor rãsfirate, în numeroase situaþii liniare, în cuprinsul
dealurilor;
- prezenþa satelor mijlocii ºi mari în câmpie, cu densitate redusã (în jur de 4
localitãþi/100 km2), în timp ce în spaþiul de dealuri, cu excepþia unora dintre
„depresiunile-golfuri”, localitãþile rurale dominante sunt cele mici ºi mijlocii,
fapt care ºi conduce la o densitate simþitor mai ridicatã (în jur de 7-8 sate/100
km2, în unele areale chiar mai mult). Fãrã a detalia aceastã problemã, poate fi
subliniat cã în Câmpia de Vest sunt prezente un anumit numãr de sate din categoria
celor foarte mari (peste 4 000 de locuitori), în cadrul acestora evidenþiindu-se,
mai întâi, cele din gruparea Câmpiei Banatului (ªimand, ªiria, Vladimirescu,
Dudeºtii Vechi, Periam, Variaº, Vinga ºi Giarmata), dupã care spre nord apar
mai izolate (Tinca, Diosig, Odoreu, Livada ºi Turþ). Un numãr destul de însemnat
dintre acestea sunt situate la limita câmpie-dealuri, dezvoltarea lor fiind favorizatã
de potenþialul geografic al celor douã unitãþi. Faþã de câmpie, în unitatea de dealuri
s-au format numai douã sate foarte mari, respectiv Sãrmãºag, pe baza resurselor
de cãrbune din zonã ºi Tileagd, cu prelucrarea lemnului (Gr. Pop, 1998);
- funcþional, satele din câmpie se înscriu în categoria celor de cultura
cerealelor ºi creºterea animalelor, în unele areale înregistrându-se o anumitã
tendinþã de specializare cãtre legumiculturã, viticulturã, pisciculturã etc., în timp
ce spaþiul de dealuri se caracterizeazã prin prezenþa satelor de creºtere a animalelor
ºi cultura cerealelor, în anumite locuri îmbinatã cu pomiculturã ºi viticulturã.
În forma actualã aºezãrile rurale sunt relativ noi, deºi au vechime mare ca
locuire.
Între anii 1750 ºi 1775 aproape toate satele din Câmpia Banatului au fost
sistematizate. În Câmpia Someºului, ºi nu numai, ºi în Câmpia Criºurilor, au
apãrut sate noi cu þãrani veniþi din Maramureº ºi Munþii Apuseni, pe moºiile
expropriate dupã cel de al doilea rãzboi mondial.

179
+
Dispunerea, forma ºi mãrimea satelor au fost studiate de Sabin Opreanu
(1945) ºi de ªt. Manciulea (1932).
Dispunere – s-au fixat la început la contactul dintre câmpie ºi dealuri, la
limita glacisurilor ºi teraselor, la contactul câmpiei înalte cu cea joasã, pe vãi.
În câmpia subsidentã-aluvialã, din cauza divagãrii râurilor, aºezãrile au fost
fixate iniþial pe locurile ceva mai ridicate: conuri de dejecþie, câmpuri cu loess,
grinduri de luncã.
Aceºti factori au influenþat forma ºi mãrimea satelor conturându-se douã
fâºii:
- câmpia joasã unde dominã satul adunat cu tendinþã de compactizare;
- câmpia subcolinarã cu sate rãsfirate.
Factorii economici ºi istorici au dus la modificarea tipului iniþial sau la apariþia
unor alte variante:
- pânã în secolul al XVII-lea, tendinþa generalã a formei ºi evoluþiei satului,
mai ales în câmpia joasã era cea linearã, urmând cursurile de apã;
- în secolele XVIII ºi XIX, satele se îndepãrteazã de râu, încep sã se extindã
ºi în alte direcþii, devenind radiare. Îndepãrtarea de râu s-a datorat înmulþirii
populaþiei, dezvoltãrii agriculturii, îndiguirii, desecãrilor;
- intensificarea schimburilor de produse ºi înmulþirea drumurilor determinã
unele sate sã devinã puncte centrale de schimb, se mãresc ºi unele se transformã
în târguri sau oraºe, pãstrându-ºi funcþiile agro-pastorale;
- o influenþã aparte în ceea ce priveºte forma ºi mãrimea satelor au avut-o
regimurile feudale, stãpânirea turceascã (dupã 1526) ºi austriacã (dupã 1718).
Subtipurile din câmpia subcolinarã (dupã ªt. Manciulea, 1932; Gr. Posea,
1997):
- bãnãþean, de podgorie (sub Munþii Zarand);
- criºan, subtipul de Barcãu-Crasna;
- someºan.
• Vechiul sat bãnãþean rãsfirat a evoluat dupã colonizarea ºvabilor, cãtre
forma adunatã, cu case mari ºi grãdini tot mai reduse.
• În podgoria Aradului satele au adoptat o variantã apropiatã de cea
bãnãþeanã, dar cu grãdini mai mari ºi dominate de vie ºi pomi.
• În subregiunea Criºurilor, satele au rãmas mai mici, cu strãzi neregulate.
• În arealul de la nord de Oradea, pe Barcãu ºi Ier, satele apar din nou mai
mari, cu tendinþa cãtre adunat.
• Fâºia subcolinarã ºi submontanã a Someºului devine însã oarecum similarã
cu cea a Criºurilor.
În câmpiile joase ºi tabulare, situate la vest dominã satul adunat de stepã cu
tendinþa de compactizare, multe fiind sate mari apropiate de tipul de târg sau de
oraº.
• Varianta actualã bãnãþeanã (pânã la nord de Arad) a fost determinatã de
impunerea stãpânirii austriece (în 1718), un fel de moºie particularã a habsburgilor.
Ei au colonizat aici ºvabii cãrora li se impunea locul de aºezare, dar ºi forma ºi
mãrimea satului, lãþimea strãzilor etc. Aceste dispoziþii au fost impuse ºi românilor.
Canalizarea râurilor, secarea mlaºtinilor au fãcut ca poziþia satelor sã fie
aleasã pe marile drumuri care mergeau dinspre România, Peninsula Balcanicã,

180
 &
spre Ungaria. S-a creat astfel un tip de sat adunat-compact, zis “american”, cu
strãzi perpendiculare, largi ºi drepte, cu grãdini mici sau lipsind aproape total.
Multe au devenit apoi sate compacte (Cenad, Periam, Lovrin), o variantã de
aºezare-târg.
• Varianta din Câmpia joasã a Criºurilor – sate de formã radiar-concentricã.
Mãrimea ºi forma sunt în legãturã cu ocupaþia turceascã (1526-1718). În aceastã
perioadã satele mici au dispãrut, populaþia refugiindu-se la oraºe sau în satele
mari.
În secolul al XVIII-lea, dupã plecarea turcilor satele mici nu s-au mai refãcut,
iar cele mari s-au dezvoltat extinzându-se radiar. Distanþele au devenit foarte
mari, de aceea, în secolele XVIII-XIX s-au format sãlaºe, unele devenind un fel
de ferme.
• Varianta someºan㠖 sate adunate de formã alungitã, mai mici dar mai
dese ºi cu strãzi neorganizate, aici perpetuându-se mai puternic influenþele feudale
vechi, regiunea nefiind ocupatã de turci, satele ºi-au pãstrat forma ºi poziþia.
În concluzie tipul de sat dominant este:
- cel adunat, cu trama stradalã dreptunghiularã, în Câmpia Banatului, Câmpia
joasã ºi medie a Criºurilor, în câmpiile joase ale Someºului, în parte în Câmpia
Carei;
- radiar - concentric în câmpia joasã a Criºurilor, în nordul Câmpiei Ierului;
- compact - în Banat;
- rãsfirat - iniþial în câmpiile subcolinare, câteva în Câmpia Criºurilor.
Dupã mãrime aºezãrile rurale sunt:
- mijlocii, apoi mici în câmpiile subcolinare, Câmpia Valea lui Mihai.
- mijlocii ºi mari în Câmpia Timiºului la poalele Munþilor Zarand, Câmpia
Vingãi.
- Sate foarte mari în Câmpia Jimboliei, la nord de Someº, la contactul câmpiei
de nisipuri cu cea de loess (Câmpia Valea lui Mihai), în Câmpia Criºurilor (numai
4 sate).
Funcþia principalã este cea agrarã. Existã tot mai multe sate cu funcþii:
- agrar-industriale (alimentarã, siderurgie, construcþii de maºini, lemn,
materiale de construcþii, artizanat);
- industriale nealimentare (Periam, Cãrpiniº);
- de servicii în jurul oraºelor din Banat;
- rezidenþialã în jurul oraºelor din Banat.
Satele de la nord de Criºul Alb au nivel ridicat de urbanizare: sunt
electrificate, au strãzi pavate, apã potabilã.

Aºezãrile urbane

În Câmpia Banato-Criºanã sunt 24 de oraºe, din care 7 au apãrut dupã

recensãmântul din 2002. La contactul cu dealurile sunt 5 oraºe: Seini, Marghita,
Lipova, Lugoj, Buziaº, oraºe care în unele lucrãri sunt incluse la dealuri (Gr. Pop,
2005), în alte lucrãri sunt incluse la câmpie (Gr. Posea, 1999).

181
+
Privitor la apariþia ºi evoluþia oraºelor, trebuie subliniat cã ele sunt amplasate
fie pe vetrele iniþiale, fie în vecinãtatea unor situri existente încã din neolitic ºi
epoca metalelor, cu continuare de dezvoltare în toate perioadele istorice urmãtoare,
saltul semnificativ aparþinând, însã, secolului XX, când la oraºele existente s-au
adãugat altele noi, provenite din localitãþi rurale; ultimele înscrise în aceastã
categorie fiind Seini ºi Valea lui Mihai (1989). Dupã Recensãmântul din anul
2002, alte 7 centre rurale au fost trecute în categoria oraºelor: Ardud (2004),
Sãcueni (2004), Sântana (2003) ºi Pecica (2004), Ciacova (2004), Gãtaia (2004)
ºi Recaº (2004), urmare a acestui fapt ajungându-se, în cuprinsul Dealurilor de
Vest ºi Câmpiei de Vest, la un total de 56 de localitãþi înscrise în categoria aºezãrilor
urbane. Ca localitãþi, aproape toate oraºele actuale sunt menþionate documentar
între secolele XII-XIV, în cadrul acestora fiind de menþionat: Oradea (1113),
Arad (1156), Pâncota (1202), Timiºoara (1212), Satu Mare (1213), Marghita
(1215).
Cu privire la repartiþia teritorialã, se pune în evidenþã, pe de o parte,
aliniamentul oraºelor Câmpiei de Vest: Satu Mare, Carei, Valea lui Mihai, Sãcueni,
Oradea, Salonta, Chiºineu-Criº, Arad, Timiºoara ºi Deta, în vestul acestuia fiind
situate (dar numai în Câmpia Banatului) oraºele: Curtici, Nãdlac, Pecica,
Sânnicolau Mare, Jimbolia ºi Ciacova, iar în est, în câmpie sau aproximativ la
limita acesteia cu dealurile sunt prezente oraºele: Ardud, Tãºnad (posibil, tot aºa
de bine, sã fie încadrate ºi la unitatea de dealuri, îndeosebi dacã se are în vedere
cã vatra celor douã oraºe este situatã, în mod evident, la un nivel mai ridicat faþã
de partea nordicã a hotarului localitãþilor), Sântana, Pâncota, Recaº ºi Gãtaia.
În ceea ce priveºte repartiþia oraºelor în unitatea de câmpie, se constatã o
descreºtere evidentã a numãrului oraºelor de la sud cãtre nord, 12 fiind situate în
Câmpia Banatului (Curtici, Sântana, Nãdlac, Pecica, Arad, Sânnicolau Mare,
Jimbolia, Timiºoara, Recaº, Ciacova, Deta ºi Gãtaia, la care se adaugã trei oraºe
situate la contactul cu dealurile: Lipova, Lugoj, Buziaº), apoi ºase în Câmpia
Criºurilor (Oradea, Salonta, Chiºineu-Criº, Pâncota, Ineu, Sebiº) ºi ºase în Câmpia
Someºului (Satu Mare, Tãºnad, Ardud, Carei, Valea lui Mihai, Sãcueni la care se
adaugã douã oraºe la contactul cu dealurile - Marghita ºi Seini).
Dimensional, se înregistreazã, de asemenea, diferenþieri semnificative. Astfel,
din cele cinci oraºe mari (peste 100 mii de locuitori), patru se înscriu în
aliniamentul urban al Câmpiei de Vest: Satu Mare ºi Arad (100-200 mii de
locuitori), Oradea (peste 200 mii de locuitori) ºi Timiºoara (peste 300 mii de
locuitori). Categoria oraºelor mijlocii este reprezentatã numai prin trei centre
urbane, Carei ºi Lugoj (mijlocii mici); toate celelalte fiind oraºe mici, având chiar
sub 10 mii de locuitori: Ardud, Tãºnad, Chiºineu-Criº, Pâncota, Curtici, Nãdlac,
Recaº, Ciacova, Gãtaia ºi Deta.
Oraºe apãrute dupã Recensãmântul din anul 2002, pânã la 7 aprilie 2004,
sunt: Ardud (2004, 6 486 loc., Câmpia Ardudului), Sãcueni (2004, 11 665 loc.,
Culoarul Ierului), Sântana ºi Pecica (2003 ºi 2004; 12 936 loc. ºi 13 024 loc.,
Câmpia Aradului), Recaº ºi Ciacova (2004, 7 285 loc. ºi 8 560 loc., Câmpia
Timiºului) ºi Gãtaia (2004, 8 103 loc., Câmpia Bârzavei). Numãrul de locuitori
la aceste oraºe, împreunã cu al localitãþilor componente, este cel înregistrat la
Recensãmântul din anul 2002.

182
 
În ceea ce priveºte evoluþia dimensionalã a oraºelor, se constatã, în ansamblu,
ca ºi la nivel naþional, o situaþie de creºtere a numãrului de locuitori pânã în jurul
anului 1990, dupã care mediul urban, cu foarte puþine excepþii, a intrat într-un
evident proces de declin. Astfel, în intervalul 1990-2002, în Dealurile ºi Câmpia
Banato-Criºanã numãrul total al populaþiei urbane s-a redus cu circa 11%,
descreºteri mari realizându-se în Marghita, Vaºcãu, Sebiº, Lipova, Lugoj, Satu
Mare, Tãºnad, Salonta, Chiºineu-Criº, Curtici, Arad, Jimbolia ºi Deta (zona de
câmpie). Descreºterile cele mai semnificative s-au înregistrate la Carei (la 79,7%
în 2002, faþã de în 1990). Spre deosebire de situaþia de ansamblu menþionatã,
oraºul Seini a înregistrat, în perioada urmãritã, creºteri ale numãrului de locuitori
Seini (10,5%, de la 9 146 la 10 105 loc.) (tabelul 12).

Tabelul 12
Oraºele Câmpiei de Vest, cu numãrul de locuitori, în anii 1990 ºi 2002

Nr. crt. Oraºul 1990 2002

1 Satu Mare 137723 115142
2 Tãºnad 10929 9528
3 Carei 29086 23182
4 Valea lui Mihai 11207 10324
5 Seini 9146 10105
6 Marghita 19349 17291
7 Oradea 228956 206614
8 Salonta 22043 18074
9 Chiºneu-Criº 9599 8343
10 Pâncota 7855 7186
11 Ineu 11221 10207
12 Sebiº 7255 6327
13 Curtici 10818 9722
14 Nãdlac 8471 8144
15 Arad 203198 172827
16 Timiºoara 351293 317660
17 Sânnicolau Mare 13979 12914
18 Jimbolia 13548 11136
19 Deta 7444 6423
20 Lipova 13261 11236
21 Lugoj 53776 44636
22 Buziaº 7732 7772
Total 1187889 1044793

&!
+
Sub aspectul funcþiei îndeplinite, oraºele din Câmpia Banato-Criºanã se
înscriu în categoria oraºelor industriale complexe ºi de servicii, între acestea
evidenþiindu-se, în primul rând, centrele administrativ-teritoriale ale judeþelor,
respectiv Satu Mare, Oradea, Arad ºi Timiºoara, la care se adaugã ºi alte oraºe
(Carei, Tãºnad, Seini, Marghita, Aleºd, Salonta, Pâncota, Lugoj etc.), în timp ce
altele fac parte din categoria oraºelor mixte (Valea lui Mihai, Ineu, Sebiº, Curtici,
Lipova, Nãdlac, Sânnicolau Mare, Buziaº ºi Deta).

3. Caracterizarea economico-geograficã

3.1. Agricultura

Condiþiile de favorabilitate date de relief, soluri ºi climã au impus

Câmpiei B.- C. o agriculturã foarte dezvoltatã. Aici s-au întreprins vaste
lucrãri de îndiguiri, desecãri ºi canalizãri datoritã pânzei de apã freaticã
foarte aproape de suprafaþã, dar ºi datoritã divagãrii talvegurilor râurilor.

Modul de utilizare a terenurilor

În Câmpia de Vest suprafeþele arate ocupã 80 – 85% ajungând pânã la

90%. Rezultã cã pentru agriculturã sunt utilizate 90% din terenurile câmpiei;
4% este utilizat pentru aºezãri ºi cãi de comunicaþie; 4% este ocupat de
pãdure ºi 1.5% de ape (fig. 43).
Terenul agricol este utilizat astfel: teren arabil 76 – 90%; pãºuni 2%;
fâneþe 3%; terenuri cu viþã de vie 1% ºi terenuri cu livezi 0.5%.
Terenurile arabile ocupã toate tipurile de câmpie; pãºunile ocupã
terenurile umede ºi câmpiile de subsidenþã; viþa de vie este cultivatã în
special pe câmpiile de glacis de la contactul cu Dealurile de Vest sau de la
contactul cu muntele (exemplu Câmpia Buduslãului) ºi mai este cultivatã pe
câmpiile nisipoase; livezile apar în aceleaºi zone de culturã a viþei de vie.
Lucrãri de îmbunãtãþiri funciare vizeazã lucrãri pentru:
- irigaþii (mai ales în judeþul Timiº);
- îndiguiri (judeþele Bihor ºi Satu Mare);
- desecãri (în Timiº, Bihor, Satu Mare ºi Arad);
- amendarea solurilor acide;
- ameliorarea solurilor saline ºi alcaline;
- ameliorarea solurilor nisipoase (judeþele Bihor ºi Satu Mare);
- amenajarea bazinelor hidrografice din unitãþile de deal ºi de munte.

3.1.1. Cultura plantelor

Este o ramurã importantã a agriculturii ºi cuprinde cultura cerealelor,

cultura plantelor tehnice, cultura plantelor furajere, cultura legumelor,
viticultura ºi pomicultura. Dintre toate acestea numai cultura cerealelor deþine
1/3 din terenurile Câmpiei B. - C.

&"
 &

Fig. 43. Câmpia Banato-Criºanã, harta utilizãrii terenurilor

(dupã Corine 2000 cu modificãri)

185
+
Cultura cerealelor
Aceastã ramurã a culturii plantelor se caracterizeazã prin cultura grâului
ºi porumbului. Grâul dominã culturile în câmpiile medii ºi înalte, iar porumbul
se cultivã în câmpiile joase ºi drenate. De exemplu în Câmpia Criºurilor
dominã porumbul, dupã care urmeazã grâul.
Alte cereale care se cultivã în Câmpia de Vest sunt: secara pe soluri
nisipoase; orzul de toamnã; ovãzul ºi orezul (în Câmpia Banatului ºi sudul
Câmpiei Criºurilor).

Cultura plantelor tehnice

Aceastã ramurã se referã la cultivarea plantelor alimentare (floarea
soarelui, sfecla de zahãr ºi muºtarul) ºi a celor folosite în alte industrii, în
special cea textilã (inul ºi ricinul pentru ulei, sorgul (pentru mãturi), cânepa
ºi plantele medicinale – menta ºi macul):
→ floarea soarelui se cultivã cu predilecþie în Câmpia Oradei, Câmpia
Carei, sudul Câmpiei Criºurilor ºi în Câmpia Timiºului;
→ sfecla de zahãr se cultivã în toatã Câmpia de Vest, dar cu predilecþie
în Câmpia Oradei, Câmpia Ierului ºi Câmpia Carei;
→ inul pentru ulei se cultivã în Câmpia Lipovei ºi în Câmpia de
subsidenþã a Criºurilor;
→ ricinul pentru ulei ºi pentru industria farmaceuticã se cultivã în
Câmpia Tãºnadului ºi în sudul Câmpiei înalte a Criºurilor;
→ cânepa – în Câmpia de Vest se obþine cea mai mare pondere din
producþia þãrii; aici se aflã ºi cea mai mare densitate a topitoriilor de cânepã,
cele mai mari fiind localizate la Palota (lângã Oradea), Sânnicolau Mare ºi
Negreºti – Oaº;
→ sorgul pentru mãturi se cultivã în arealul localitãþii Salonta;
→ menta, muºtarul ºi macul se cultivã cu predilecþie în arealul dintre
Timiº ºi Bega.

Cultura legumelor
Se practicã în cadrul luncilor, în jurul oraºelor mari din câmpie, în
cadrul câmpiilor de subsidenþã ºi în locuri special amenajate (solarii ºi sere).
Se cultiva tomate, ceapã verde, varzã, ardei gras, gogoºari, castraveþi, salatã,
morcovi, spanac, vinete ºi alte legume.
Bazine legumicole mari se aflã localizate în Câmpia Banatului. Serele
importante în cadrul Câmpiei de Vest sunt la Oradea, Biharia, Valea lui
Mihai, Timiºoara, Grãniceni, Arad, Jimbolia ºi Variaº.
Tot aici intrã cultura cartofului, a leguminoaselor pentru boabe, a
pepenilor ºi cultura cãpºunilor.
Dintre leguminoase pentru boabe amintim mazãrea, fasolea ºi soia.
Acestea ocupã o suprafaþã micã în Câmpia de Vest, fiind localizate în areale
mici ºi în grãdini.
Cultura cartofului se extinde în toatã câmpia, frecvenþã mare fiind în
Câmpia Valea lui Mihai ºi în jurul Lugojului.

186
 &
Cultura pepenilor se practicã în Câmpia Aradului, Câmpia Carei ºi în
Câmpia Banatului (arealul Lovrin).
Cultura cãpºunilor se practicã intens în Câmpia joasã a Someºului; aici
se obþin cele mai mari producþii deþinând locul I pe þarã.

Cultura plantelor furajere

Plante furajere sunt lucerna, trifoiul, ghizdeiul, borcegul, porumbul pentru
siloz ºi sfecla furajerã. Cele mai importante sunt lucerna ºi trifoiul.
Lucerna se cultivã pe mari suprafeþe în Câmpia Banatului ºi în Câmpia
Someºului; iar trifoiul se cultivã în Câmpia Criºurilor. Restul plantelor furajere
ocupã suprafeþe mai mici.

Viticultura
Acest tip de culturã se practicã pe mari suprafeþe în Câmpia de Vest.
Aici sunt o serie de podgorii vestite în þarã: Arad, Giarmata, Buziaº, podgoriile
din vestul Câmpiei Banatului; cele de la nord de valea Barcãului; cele din
Câmpia Carei ºi cele din Câmpia Someºului.
→ Podgoria Aradului este cea mai extinsã din Câmpia de Vest; cuprinde
o serie de subunitãþi localizate astfel: sub Munþii Zarandului centrele sunt la
Lipova, Pãuliº, Ghioroc, Covasint, ªiria, Pâncota, Târnova; se continuã spre
Criºul Negru cu centre la Ineu, Bocsig, Craiova ºi Belui;
→ Podgoria Giarmata se aflã sub Dealurile Lipovei ºi se prelungeºte
spre est cu centrele de la Racoº – Topolovãþul Mare;
→ Podgoria Buziaºului se aflã extinsã sub Dealurile Pogoniºului;
→ Podgoriile din vestul Câmpiei Banatului au centre la Teremia Mare,
Cenad, Lovrin, Periam ºi Sagu;
→ Podgoriile din nordul Barcãului au centre la Diosig – Sãcuieni,
Tãºnad – Ardud (în Câmpia Buduslãului) ºi la Seini;
→ Podgoriile din Câmpia Carei cu un centru puternic la Valea lui
Mihai;
→ Podgoriile din Câmpia Someºului se caracterizeazã prin existenþa
pivniþelor sãpate în depozitele loessoide.

Pomicultura
Aceastã ramurã din cultura plantelor ocupã aproximativ aceleaºi areale
ca ºi cele ocupate de viticulturã.
Se practicã în livezi ºi se cultivã în special meri, pruni, viºini, caiºi,
piersici, peri ºi coacãze.
Cele mai importante livezi din Câmpia B.- C. sunt cele în care se
cultivã piersici (în câmpiile Oradei ºi Valea lui Mihai).

3.1.2. Creºterea animalelor

Aceastã ramurã agricolã în Câmpia de Vest deþine 40% din producþia

agricolã. Aici se aflã o serie de condiþii care au favorizat creºterea animalelor,
dintre care amintim: – baza furajerã importantã;

187
+
- tradiþie îndelungatã în creºterea porcinelor ºi bovinelor;
- existenþa complexelor ºi fermelor mari;
- rãspândirea acestei ramuri în întreaga câmpie.
Subramurile creºterii animalelor dezvoltate în Câmpia B.- C. sunt:
creºterea bovinelor, porcinelor, cabalinelor, ovinelor, creºterea pãsãrilor,
sericicultura, apicultura ºi pisciculturã.

Creºterea bovinelor
Ocupã un loc important la nivelul þãrii; în cadrul Câmpiei de Vest cea
mai mare densitate ºi cel mai mare numãr de bovine se aflã în Câmpia
Banatului, unde sunt situate complexe ºi ferme mari. Aici se creºte în special
bãlþata româneascã, ce deþine aproape 80% din efectiv. Creºterea bovinelor
este localizatã în toate unitãþile de câmpie.

Creºterea porcinelor
În Câmpia B.-C. se cresc speciile: marele alb, albul de banat ºi mangaliþa.
Porcinele se cresc în complexe mari, dar ºi în gospodãrii care încep sã câºtige
teren de la nord spre sudul câmpiei. Densitate mare a complexelor ºi fermelor
se aflã în jurul Timiºoarei ºi în arealele Arad – Vinga, Curtici – Nãdlac ºi
Gãtaia – Voiteg.
Complexe ºi ferme mari se aflã în:
- Câmpia Someºului cu centre la Satu Mare, Seini de Mureº, Moftini,
Berveni pe Crasna ºi Marghita.
- Câmpia Criºurilor cu centre la Oradea, Palota, Borº, Cefa, Tinca ºi
Batav.
- Câmpia Banatului cu complexe la Ceala (Arad), Semlac, Nãdlac ºi
Periam; iar ferme sunt la ªiria, Mailat, Curtici, Sântana, Zabrani, Biled,
Variaº ºi Gãtaia.

Creºterea ovinelor
Ponderea ovinelor în Câmpia de Vest creºte de la nord spre sud. Se
cresc în special rasele merinos (care dominã), spanca ºi rasa þigaie.
Complexe sunt în:
- Câmpia Someºului la Livada;
- Câmpia Criºurilor unde densitatea începe sã creascã în partea central
– sudicã, aici fiind centre importante la Zerind, Socolov ºi Chisineu – Criº;
- Câmpia Banatului cu centre la Sântana, Pecica, Deta, Voiteg ºi Birda.

Creºterea cabalinelor
Este cunoscutã herghelia de la Izvoru.

Creºterea pãsãrilor
Acestea se cresc în complexe ºi ferme foarte mari amplasate în toatã
Câmpia de Vest dar în special în apropierea marilor oraºe.
Pe unitãþi de câmpie situaþia este:

188
 
- Câmpia Banatului deþine recordul complexelor mari; putem aminti pe
cele din apropierea Timiºoarei de la Gearmata, Dumbraviþa, Moºniþa, Giroc
ºi Jebel;
- Câmpia Criºurilor complexe mari sunt lângã Arad ºi Oradea; aceasta
deþine 1/3 din producþia Câmpiei Banato-Criºene; aici se cresc gâºte – fiind
cel mai mare efectiv din Câmpia Criºurilor; la sud de Oradea în localitatea
Pãuºa s-au dezvoltat crescãtorii de fazani;
- Câmpia Someºului cu centre la Satu Mare, Seini ºi Sanislau; la Foieni
în apropierea pãdurilor apar din nou crescãtorii de fazani.

Sericicultura ºi apicultura
Sunt ramuri importante în economia agrarã a Câmpiei B.-C.
Sericicultura se ocupã cu creºterea viermilor de mãtase, fiind ramurã
de tradiþie în Câmpia Banatului. Se practicã pe plantaþii de duzi în bazinul
Timiºului ºi Gãtaia.
Apicultura se ocupã cu creºterea albinelor. Se practicã pe scarã largã
în Câmpia Carei (zonã cu salcâm), în Câmpia Criºurilor, Câmpia Aradului ºi
Câmpia Vingãi.

Creºterea peºtilor
Se cresc în special crapi ºi alþi peºti fitofagi. Producþia variind între 1
500 ºi 2 600 kg/ha.
Cea mai mare dezvoltare a acestei subramuri o are Câmpia Criºurilor
care prezintã ºi heleºtee cu suprafeþe mari (1 000 ha). Aici centre importante
sunt ºi în lungul canalului colector la Cefa, Inand, Tãmaºda.
Alte centre sunt la: Ineu în lungul Criºului Alb, în bazinul Teuzului,
în Câmpia Vingãi ºi pe râul Bega.

Industria de prelucrare a materiei prime agricole

Industria textilã
În Câmpia B.- C. se prelucreazã bumbac, lânã, in ºi cânepã, mãtase
naturalã ºi artificialã, precum ºi pieile animalelor (în tãbãcãrii).
Se fabricã confecþii ºi tricotaje, încãlþãminte, produse de marochinãrie
ºi blãnuri. Ca mari centre ale acestei industrii enumerãm: Oradea, Carei,
Salonta, Timiºoara, Arad ºi Satu Mare.
Bumbacul se prelucreazã în fabricile din Satu Mare, Arad ºi Timiºoara;
lâna la Timiºoara; inul ºi cânepa în topitoriile din Berveni, Palota, Irataºu,
Nãdlac, Bilad ºi Deta. Mãtasea naturalã ºi cea artificialã se prelucreazã în
fabrica de la Timiºoara ºi numai mãtase naturalã în fabrica de la Lugoj.
Centre ale industriei confecþiilor ºi tricotajelor sunt la Satu Mare, Arad,
Oradea, Timiºoara, Carei, Marghita ºi Jimbolia. Tãbãcãrii ºi fabrici de
încãlþãminte sunt la Satu Mare, Oradea, Timiºoara, Jimbolia ºi Arad. Fabrici
pentru produse de marochinãrie sunt la Oradea ºi Timiºoara. Blãnuri se
produc la Oradea.

&'
+
Industria alimentarã
Este o ramurã larg rãspânditã. Prezintã o gamã foarte diversificatã de
produse de la cele de morãrit ºi panificaþie pânã la conserve de legume ºi
carne. Este localizatã atât în centrele urbane mari cât ºi în localitãþi mici.

3.2. Industria

Factorii care au contribuit la fixarea ºi dezvoltarea unor ramuri industriale

în diferite centre au fost:
- existenþa unor tradiþii meºteºugãreºti;
- prelucrarea unor materii prime agricole (plante ºi animale) locale;
- folosirea directã, datoritã posibilitãþilor lesnicioase de transport, a
unor materii prime din unitãþile de deal ºi de munte învecinate (minereuri,
cãrbune ºi lemn);
- legãturile îndelungate cu regiunile din est, realizate prin intermediul
cãilor de comunicaþie axate pe râuri;
- existenþa unor bogãþii proprii de subsol, descoperite unele relativ
recent: hidrocarburi, ape termale, ape minerale;
- existenþa rocilor de construcþie;
- legãturi lesnicioase cu þãrile dezvoltate occidentale.
Aceºti factori au determinat existenþa unor ramuri importante ale
economiei, fãcând din Câmpia Banato-Criºanã una dintre unitãþile þãrii
dezvoltate. În cadrul acestei unitãþi de relief se produc: energie electricã,
aluminã, maºini, produse chimice, se prelucreazã lemnul, bumbacul, lâna,
inul ºi cânepa, mãtasea naturalã ºi cea sinteticã. Tot aici se aflã o puternicã
industrie alimentarã.

3.2.1. Industria energiei electrice

În Câmpia B.- C. energia electricã se produce în termocentrale mici

localizate în marile aºezãri urbane: Oradea (cea mai mare – foloseºte cãrbuni
din Dealurile B.- C.), Satu Mare, Arad, Timiºoara ºi Lugoj.

3.2.2. Industria siderurgicã ºi constructoare de maºini

Industria metalurgiei neferoase

Aici se produce aluminã în centrul de la Oradea pe baza bauxitei extrase
din Munþii Pãdurea Craiului.

Industria constructoare de maºini

Aceastã ramurã industrialã este prezentã în: Timiºoara, Arad, Oradea ºi
Satu Mare. Aceste centre au o serie de secþii deschise în oraºe mai mici,
precum: Lugoj, Deta, Buziaº, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Marghita ºi Salonta.
Cel mai mare centru este Timiºoara.

'
 &
În Timiºoara se produc utilaje pentru industria chimicã, extractivã (în
special cea minierã) ºi industria alimentarã. Se mai produc: tractoare,
autoturisme mici, motoare ºi aparataj electric ºi electronic.
În Arad se produc vagoane ºi strunguri ºi tot aici sunt uzine mecanice
pentru industria alimentarã ºi agriculturã.
În Oradea se produc: maºini unelte, accesorii pentru autovehicule, maºini
ºi utilaje pentru agriculturã, în Satu Mare se produc: utilaj minier, utilaj
chimic, vagoane pentru cale feratã îngustã ºi maºini de gãtit.

3.2.3. Industria chimicã

În Câmpia B.- C. existã centre care produc: lacuri, vopsele, detergenþi,

sãpunuri, spume poliuretanice, înlocuitori de piele, produse fitofarmaceutice
ºi îngrãºãminte chimice. Aceste centre sunt: Oradea, Arad ºi Timiºoara (unde
existã ºi o rafinãrie de petrol).

3.2.4. Industria de prelucrare a lemnului

Aceastã ramurã produce: mobilã, furnire ºi placaje, plãci aglomerate

(PAL), parchete, chibrituri ºi rechizite ºcolare din lemn.
Mobila se fabricã la Oradea, Arad, Timiºoara, Satu Mare, Carei, Salonta,
Lugoj, Ineu ºi Pâncota; plãci aglomerate la Sânnicolau Mare; parchete la
Satu Mare ºi Bocsig; iar chibrituri ºi rechizite ºcolare din lemn se produc la
Timiºoara.

3.2.5. Industria materialelor de construcþie

Aceastã ramurã industrialã foloseºte materia primã localã ºi anume:

nisip, pietriº (balast), argilã pentru ceramicã ºi bazalt (de la Ianoviþa ºi
Luncareþ). Produsele acestei industrii sunt: prefabricate din beton ºi ceramicã.
Centrele principale sunt: Timiºoara, Lugoj, Jimbolia, Ineu, Oradea, Valea lui
Mihai, Satu Mare, Carei ºi Tãºnad.

3.2.6. Industria uºoarã

Aceastã ramurã cuprinde atât industria textilã cât ºi industria alimentarã

(vezi p. 187).

REGIONAREA INDUSTRIALÃ

Grupãrile industriale în cadrul acestei unitãþi de relief sunt arondate

centrelor mari care polarizeazã ºi arealele câmpiilor de tip golf, precum ºi
câmpiile propriu – zise, datoritã poziþiei geoeconomice (Posea, 1999).
Se disting trei mari grupãri ºi anume: Timiºoara – Arad, Oradea ºi Satu
Mare – Baia Mare.

191
+
Gruparea Timiºoara – Arad se mai numeºte gruparea bãnãþeanã ºi
se extinde în Câmpia Timiºului ºi câmpiile–golf Lugoj, Lipova ºi Sebiº –
Gurahonþ.
Gruparea Oradea se mai numeºte gruparea criºanã ºi cuprinde câmpia
la care se mai adaugã câmpiile tip golf: Beiuº, Oradea – Bod ºi Barcãu.
Gruparea Satu Mare – Baia Mare se mai numeste gruparea someºanã
ºi este cea mai extinsã cuprinzând ºi o parte din Maramureº. Aici se disting
mici grupãri, fiecare având specificul ramurilor industriale ºi este foarte
diversificatã. În cadrul acestei grupãri se pune accent pe industria grea, în
special metalurgia (producþii de metale neferoase) ºi construcþii de maºini.

3.3. Cãile de comunicaþie

În funcþie de dispunerea lor, în Câmpia B.- C. se disting douã categorii
de cãi de comunicaþie: longitudinale ºi transversale.

Cãile de comunicaþie longitudinale

În Câmpia de Vest existã o singurã ºosea ºi o singurã cale feratã

principale care leagã oraºele mari pe direcþia nord – sud. Aceste douã cãi de
comunicaþie reprezintã un segment din „inelul circumcarpatic”. ªoseaua care
leagã oraºele mari are indicativul DN 19.

Cãile de comunicaþie transversale

Cãile ferate prezintã cea mai mare densitate pe þarã într-o unitate de
relief. Densitatea cãilor ferate atinge aproximativ 70 km/1 000 kmp.
Cãile ferate transversale principale fac parte din primele patru magistrale
ale României care pleacã din Bucureºti ºi se îndreaptã spre Europa Vesticã.
În Câmpia B. – C. existã puncte de trecere a frontierei la: Stamora – Moraviþa
(pentru magistrala feroviarã I); Curtici (pentru magistrala feroviarã II);
Episcopia Bihorului (pentru magistrala feroviarã III) ºi Halmeu (pentru
magistrala feroviarã IV).

Pentru ºosele structura este similarã. Puncte vamale pentru ºosele sunt
la: Berveni, Valea lui Mihai, Chereseg, Salonta, Nãdlac, Pecica, Cruceni (pe
Timiº), Jamu Mare (la sud de Moraviþa).

Transporturile aeriene sunt ºi acestea dezvoltate, fiind localizate patru

mari aeroporturi în cele mai mari oraºe: Timiºoara, Arad, Oradea, Satu Mare.

Transportul fluvial este prezent prin canalul navigabil Bega, singurul

de acest gen de pe râurile interioare din þarã.

3.4. Turismul

În Câmpia B.- C. existã potenþial turistic natural, istoric ºi socio –

cultural intens valorificat.

'
 CÂMPIA BANATO-CRIªANÃ

Caracterizarea principalelor subunitãþi

A. Câmpia Banatului

1. Aºezare geograficã ºi limite

Câmpia Banatului este aºezatã în sudul Câmpiei de Vest ºi reprezintã

aproximativ jumãtate din aceastã macrounitate fiind ºi cea mai reprezentativã
unitate de aici. Mãsoarã latitudinal 140 de kilometri, iar longitudinal 100 de
kilometri.
Limitele vesticã ºi sudicã sunt date de graniþa României cu Serbia (între
Lãþunaº ºi Beba Veche) ºi cu Ungaria (între Beba Veche ºi Sânmartin).
Limita esticã este datã de contactul cu Dealurile de Vest (Dealurile Banatului),
iar la nord de Mureº este marcatã direct de contactul cu Munþii Apuseni
(Munþii Zarandului), fiind singura câmpie care intrã în contact direct cu
munþii fãrã a avea o unitate de tranziþie. Limita de est este foarte sinuoasã
datoritã faptului cã în lungul vãilor mari câmpia pãtrunde în unitatea deluroasã.
De exemplu pe valea Timiºului câmpia pãtrunde atât de adânc, pe sub
Dealurile Lugojului, încât face legãtura cu Depresiunea Caransebeºului.
Aceastã limitã de est a fost stabilitã pe criterii geologice, geomorfologice,
climatice, hidrografice, biogeografice, pedologice ºi de utilizare a terenurilor.
Dupã Gr. Posea (1997) limita esticã a Câmpiei Banatului începe din
sudul oraºului Pâncota (de la poalele Munþilor Zarand) oraºul Lipova fiind
limita de pe Mureº; spre sud pãtrunde ca un golf de 50 kilometri pânã în
dreptul localitãþii Constantin Daicoviciu (fostã Cãvãran); pe Bega limita ajunge
pânã în dreptul localitãþilor Giarmata ºi Leucuºeºti; pe dreapta Timiºului pe
o distanþã de 8 km limita este datã de contactul cu Munþii Poiana Ruscã, iar
pe stânga aceluiaºi râu coboarã de la 220 m la 180 m în dreptul localitãþii
Buziaº; la sud de Buziaº limita avanseazã pânã spre munþi pânã la 200 m
pãtrunzând adânc în dealuri; limita esticã se terminã în sud la Lãþunaº.
Dupã Gr. P. Pop (2005) aceastã limitã este datã de un aliniament format
din localitãþile: Pâncota – ªiria – Pãuliº – Zãbrani – Seceani – Giarmata –
Recaº – Sârbova – Buziaº – Niþchidorf – Vermeº – Berzovia – Feredia –
Clopodia – Lãþunaº.
Limita nordicã spre Câmpia Criºurilor a fost stabilitã pe un aliniament
care indicã nordul conului fosil format de Mureº, la o altitudine care se
menþine la 100 – 110 m. Acest aliniament este dat de o serie de localitãþi:

'!
+
Pâncota – Caporal Alexa – Olari – ªimand – Sânmartin. Limita este stabilitã
pe baze geomorfologice.

I. Caracterizare fizico-geograficã

2. Evoluþia paleogeograficã ºi geologia

Geneza ºi evoluþia paleogeograficã a Câmpiei Banatului coincide cu

geneza ºi evoluþia întregii Câmpii de Vest.
Toatã câmpia se înscrie pe un fundament carpatic scufundat de aceea
face parte din domeniul geologic carpatic. Fundamentul este de fapt vechea
arie a Munþilor Panonici care s-au scufundat datoritã eforturilor de înãlþare
a Carpaþilor din timpul fazei orogenetice Stirice. Acesta s-a scufundat pe
douã aliniamente de falii majore, Muntele ªes – Mihai Bravu ºi Inand,
începând din Badenian. Dar mai prezintã o serie de falii secundare care îl
împart în blocuri. Aceste blocuri din punct de vedere tectonic au avut
comportamente diferite, unele s-au scufundat mai mult decât altele rezultând
un sistem de horsturi ºi grabene. Horsturile sunt pãrþile mai puþin scufundate,
iar grabenele sunt pãrþile cele mai adânci. De exemplu sectorul central este
cel mai adânc scufundat în comparaþie cu celelalte sectoare. La suprafaþã
râurile alohtone sunt cele care indicã grabenele existente în adâncime.
Evoluþia paleogeograficã cuprinde câteva etape distincte.
Etapa de bazin începe dupã miºcãrile stirice când aria scufundatã a fost
ocupatã de apele Mãrii Panonice. Aceastã etapã se caracterizeazã prin procese
intense de sedimentare cu gresii, argile, nisipuri ºi calcare Badenian superior.
Etapa miºcãrilor Moldavice izoleazã bazinul Panonic fapt care a provocat
îndulcirea treptatã a apelor reflectatã în sedimentarea depozitelor.
Etapa miºcãrilor Attice provoacã o regresiune a apelor din bazin
exondând temporar regiunea vesticã. Exondarea se reflectã printr-o lacunã
stratigraficã. Regiunea a funcþionat subaerian foarte puþin pentru cã la începutul
Ponþianului apar sedimente cu facies lacustru, fapt care indicã trangresiunea
apelor Lacului Panonic. Acest facies prezintã o sedimentare încruciºatã iar
depozitele sunt conglomeratice, marnoase ºi argilo-nisipoase.
Etapa miºcãrilor Rhodanice provoacã din nou în regiune regresiunea
apelor lacului ºi acumularea unui complex fluvio-lacustru. Odatã cu aceastã
etapã începe modelarea propriu-zisã a câmpiei, când apar câmpiile înalte de
glacisuri ºi câmpiile joase de divagare. Se individualizeazã ariile cu subsidenþã
activã care corespund marilor grabene ale fundamentului. Acestea sunt definite
din punct de vedere geologic prin grosimea mare a depozitelor cuaternare, iar
la suprafaþã sunt reflectate în puncte de convergenþã a râurilor. Actual
mãsurãtorile geodezice indicã o manifestare negativã de 1 – 2 mm/an pentru
câmpiile joase.
Etapa holocenã este caracterizatã prin acumulãri de loess ºi nisipuri sub
formã de dune care au format aspectul tabular al unor câmpii, cum ar fi
Câmpia Jimboliei. În timpul fazei subatlantice are loc un proces accentuat de
eroziune a vãilor ºi acumulare intensã în câmpiile joase.

194
 &
Câmpia Banatului se suprapune ºi ea peste un fundament carpatic alcãtuit
din transilavanide cu ofiolite ºi din ºisturi cristaline cutate. Fundamentul este
extrem de faliat determinând un complex de fracturi. Faliile orientate nord –
sud sunt de tip pannonic iar cele orientate est – vest sunt de tip carpatic. Ca
falii majore amintim Lugoj – Zarand, Buziaº – Arad – Nãdlac – Jimbolia ºi
Lucareþ. Grabenele importante sunt Sânnicolau Mare – Jimbolia, Foeni ºi
Livezile, aici numai depozitele neogene mãsoarã 2 000 de metri grosime.
Horsturile importante sunt Arad – Zãdãreni – Turnu, Cãlacea – Satchinez,
Liebling – ªoºdea, Bencecu de Sus – Recaº, în sudul Timiºoarei, Ivanda,
Banloc ºi Teremia – Cherestur.
Depozitele acumulate peste acest fundament sunt neogene începând cu
Badenianul conþinând cu Sarmaþianul ºi Pannonianul ºi terminând cu
Cuaternarul. Depozitele badeniene au caracter de molasã ºi sunt alcãtuite din
nisipuri, pietriºuri, argile, calcare ºi gresii. Peste acestea urmeazã depozitele
sarmaþiene cu nisipuri ºi nisipuri argiloase ºi depozitele pannoniene cu
pietriºuri, marne ºi argile, care ating uneori grosimi de 1 000 ºi chiar 2 000
m. Depozitele cuaternare au în bazã un facies lacustru iar spre suprafaþã au
caracter aluvio – proluvial. Acestea sunt alcãtuite din argilã, nisipuri, loessuri
ºi depozite loessoide ºi nisipuri cu caracter fluviatil.
Datoritã fundamentului faliat regiunea este foarte labilã din punct de
vedere tectonic. Actual se remarcã miºcãri de subsidenþã a cãror intensitate
este de 1 pânã la 2,5 mm/an, mai ales la vest de Sânnicolau Mare. Geologic
subsidenþa este marcatã printr-o accentuare a grosimii depozitelor cuaternare
de la est spre vest. Spre exemplu la est de Timiºoara depozitele au grosimi
sub 100 m, între Timiºoara ºi Sânnicolau Mare ating 400 m, iar la nord de
Sânnicolau Mare acestea au grosimi de 500 m. În peisaj subsidenþa este
reflectatã prin arii de divagare ºi despletire a râurilor, prin arii cu mlaºtini ºi
apariþia ºesurilor aluviale. Se remarcã ºi sectoare în care existã miºcãri de
ridicare cu 0,5 mm/an, mai ales la est de aliniamentul Vinga – Timiºoara –
Deta.

3. Relieful

În urma evoluþiei paleogeografice a rezultat relieful actual al Câmpie

Banatului. Exondarea recentã a reliefului (la începutul Cuaternarului) este
marcatã printr-o uniformitate altitudinalã. Diferenþa de nivel dintre cea mai
joasã altitudine (75 m la Giulvãz) ºi cea mai înaltã (170 – 180 m pânã la 200
m la contactul cu Dealurile de Vest) este de aproximativ 100 m. Se remarcã
în schimb predominarea altitudinilor de 100 ºi 150 m. Formele de relief din
aceastã unitate a Câmpiei de Vest sunt grupate astfel: în partea esticã, la
contactul cu dealurile, apar terasele medii ºi inferioare ale râurilor carpatice;
iar în partea vesticã, în cadrul câmpiilor de subsidenþã predominã urmele
unor vãi pãrãsite. Crovurile apar pe depozitele de loess din partea nordicã a
unitãþii.
În funcþie de fundament se disting trei trepte de câmpie dispuse succesiv
de la est spre vest, acestea sunt: rama câmpiilor piemontane înalte de la

195
+
periferia Dealurilor Banatului, rama câmpiilor piemontane joase ºi câmpiile
joase de subsidenþã. Câmpiile piemontane înalte sunt pleistocene ºi sunt
alcãtuite din alternanþe de nisipuri ºi pietriºuri carpatice cu argile ºi loess;
sunt slab fragmentate ºi prezintã interfluvii largi. Câmpiile piemontane joase
au o extindere mai micã ºi fac tranziþia spre câmpiile joase; apar ºi ca niºte
golfuri care pãtrund în dealuri pe vãile râurilor Timiº, Bega, Bârzava. Câmpiile
joase de subsidenþã sunt de vârstã holocenã; ocupã cele mai mari suprafeþe;
se caracterizeazã prin lipsa totalã a teraselor, pante mici ºi albii meandrate
puþin adâncite, albii pãrãsite, crovuri, lacuri ºi mlaºtini.
În funcþie de genezã ºi modul cum s-au format în interiorul Câmpiei
Banatului se disting patru grupe de câmpii. Acestea sunt: Câmpiile Mureºului,
formate prin aluvionãrile ºi oscilaþiile râului Mureº; Câmpiile Timiºului ºi
Begãi axate pe o regiune de subsidenþã; Câmpia Lugojului cu aspect de golf
ºi Câmpiile Bârzavei cu aspect de glacis piemontan (fig. 44).

Câmpiile Mureºului se suprapun pe un fost con de dejecþie vast construit

de Mureº prin acumulãri ºi oscilãri. În cadrul sãu se disting o serie de câmpii
care au fost delimitate de Mureº, de fostele sale cursuri ºi de aspectul actual
al peisajului. S-au conturat douã câmpii înalte, Câmpia Vingãi ºi Câmpia
Nãdlacului, ºi trei câmpii mai joase, Câmpia Aradului, Câmpia Jimboliei ºi
Câmpia Arancãi.
Câmpia Vingãi este o câmpie piemontanã terasatã, ce continuã spre vest
Podiºul Lipovei. Este situatã la sud de lunca Mureºului, fiind cea mai veche
ºi cea mai înaltã dintre câmpiile mureºene (Gr. Posea, 1997). Limitele acestei
câmpii sunt: în est aliniamentul format din localitãþile Chesint – Alioº –
Remetea Mic㠖 Bencecu de Jos – Ianova; în sud aliniamentul format din
Ianova – Contead – Sânandrei – Hodoni – Satchinez; în vest Satchinez –
Gelu – Sânpetru Mic – Periam – Sânpetru German; în nord limita este pe
aliniamentul Fenac – Zãdãreni – sudul Aradului – Fântânele – Frumuºeni.
Prezintã altitudini care scad de la 170 – 180 m în nord-est ºi est la 100 – 110
m spre vest. Are aspect tipic de câmpie piemontanã, fiind „cel mai tipic
piemont din toatã Câmpia Vestic㔠(Gr. Posea, 1997). Este asimetricã
dezvoltându-se mai mult spre sud, datoritã cumpenei de ape situate aproape
de Mureº. Vãile sunt largi, considerate vechi cursuri ale Mureºului, spre sud
acestea se adâncesc ºi au aspect radiar datoritã brahianticlinalului Luda Baru,
orientate spre regiunea subsidentã a Timiºului. Aproximativ toate vãile sunt
tributare râului Beregsãu sau Bega Veche. Acestea au fragmentat câmpia
rezultând un sistem de interfluvii de diferite dimensiuni. Predominã însã
douã câmpuri interfluviale bombate ºi alungite. Spre nord apar încrustate în
relief cele patru terase ale Mureºului, iar spre sud apar terasele tãiate de
Bega. În partea vesticã se dezvoltã crovuri pe depozite de loess ºi apar lacuri.
Câmpia Nãdlacului mai este denumitã în diferite lucrãri ºi Câmpia
ªemlacului sau Pecicãi; este limitatã de Ier, Mureºul Mort, Mureº ºi graniþa
de vest. Are aspect tabular de tip bãrãgan fiind nefragmentatã. Câmpie
piemontanã terminalã este a doua ca vechime fiind o prelungire spre nord-vest
a Câmpiei Vingãi. Altitudinile oscileazã între 90 ºi 100 m. Prezintã multe

196
 &

Fig. 44. Câmpia Banatului, regionarea geomorfologicã (Gr. Posea, 1997)

197
+
crovuri cu adâncimi de 2 pânã la 4 m, datoritã depozitelor de loess acumulate
eolian, care ascund conurile aluviale ale Mureºului (Gr. Posea, 1997).
Câmpia Aradului are un pronunþat caracter tabular fiind o câmpie
aluvionar piemontanã. Este situatã între Munþii Zarandului ºi albiile râurilor
Ier ºi Mureº (între localitãþile Pãuliº ºi Pecica), spre nord se extinde pânã la
lunca Criºului Alb. Este axatã pe conul de acumulare din dreapta Mureºului.
Spre munþi se distinge o fâºie îngustã de câmpie piemontanã cu altitudini de
aproximativ 120 – 140 m. Spre vest altitudinile scad pânã la 100 m având
un uºor caracter divagant, dat de albiile ºi meandrele pãrãsite, grinduri,
lãcoviºti ºi sãrãturi, vizibil spre Curtici. Tot spre vest creºte grosimea
depozitelor de loess, de la 3 – 4 m în est la 10 – 15 m în vest, ºi apar
numeroase crovuri. În arealul localitãþii Curtici apar nisipuri provenite din
grinduri fluviatile fixate antropic. Pantele sunt foarte mici fapt ce a condus
la meandrãri ºi despletiri, de exemplu pe Mureº. De fapt unitatea este
fragmentatã de mai multe cursuri, care sunt foste braþe ale Mureºului. Canalul
antropic Matca a fost construit pe un astfel de braþ, apa fiind folositã în
irigaþii, staþia de pompare este în localitatea Pãuliº. Din punct de vedere
geomorfologic în cadrul Câmpiei Aradului se disting patru subunitãþi ºi anume:
Câmpia ªiriei, cu aspect de uluc de vale – depresionarã submontanã, este
brãzdatã de Canalul Matca; Câmpia Livadei cu douã fâºii, sudic㠖 înaltã ºi
nordic㠖 joasã, care au aspecte diferite; Câmpia Ierului compusã din vechile
albii ale Mureºului, meandrate ºi colmatate, cu crovuri ºi movile antropice;
Câmpia Curtici este uniformã, prezintã dune mici ºi neregulate, iar în partea
mai înaltã apar crovuri ºi movile antropice.
Câmpia Jimboliei este consideratã o câmpie de tranziþie spre Câmpia de
subsidenþã a Timiºului, se aflã în sudul Câmpiei Arancãi ºi se desfãºoarã
pânã la aliniamentul localitãþilor Checea – Cãrpiniº – Satchinez. Prezintã
altitudini maxime de 90 m ºi poate fi consideratã continuarea vesticã a Câmpiei
Vingãi, fiind consideratã o câmpie piemontanã terminalã. Sub acest raport
altitudinal se disting Câmpia Galaþca (mai înaltã) ºi Câmpia Grabaþului (joasã).
Are aspect tabular fiind nefragmentatã, dezvoltatã pe depozite de loess.
Crovurile sunt rare puþin adânci ºi alungite. Lungimea lor oscileazã între 1
ºi 8 kilometri. În arealul localitãþilor Biled – Satchinez apar unele dune de
nisip fixate. O altã particularitate a acestei câmpii o constituie relieful antropic
apãrut în urma exploatãrilor de argilã, unele excavaþii au devenit mici cuvete
lacustre datoritã nivelului piezometric foarte aproape de suprafaþã. În cuprinsul
câmpiei apar ºi mlaºtini, cea mai cunoscutã este cea din apropierea localitãþii
Satchinez, având 40 de hectare, declaratã rezervaþie ornitologicã.
Câmpia Arancãi se aflã la sud de Mureº pânã la aliniamentul format de
localitãþile Comlosul Mare – Lovrin – Secusigiu. Altitudinile scad foarte
puþin, de la 90 m în est la 80 m în vest, aceasta denotã o pantã extrem de
redusã. Este drenatã de un vechi curs al Mureºului, denumit Aranca, fiind o
câmpie joasã de divagare cu arii mlãºtinoase, braþe, meandre pãrãsite, canale
de divagare ºi grinduri. În est apar crovuri care semnaleazã prezenþa
depozitelor de loess, iar în vest apar dune de nisip fixate, în apropierea
localitãþii Teremia Mare.

198
 &
Câmpia Timiºului este o câmpie joasã nefiind delimitatã de restul
câmpiilor vecine prin denivelãri accentuate. Limita acestei câmpii este datã
de o serie de aliniamente ale unor localitãþi dupã cum urmeazã: spre Câmpia
Vingãi limita este Satchinez – Sânandrei – Covaci – Ianova (sud) – Recaº
(nord); spre Câmpia Lugojului Recaº – Racoviþã; spre Câmpia Bârzavei
Sârbova – Sacoºu Turcesc – Stamora Român㠖 Voiteg – Deta – Moraviþa
(vest). Se suprapune peste regiunea de subsidenþã ºi este o câmpie de
acumulare fluviatilã joasã cu caractere clare de divagare. Aceastã caracteristicã
este reflectatã în relief printr-o pantã extrem de redusã, nivelul piezometric
ridicat al pânzei freatice, suprafeþe mlãºtinoase, vãi înmlãºtinite, braþe ºi
gârle pãrãsite. În partea de sud se dezvoltã un relief de microdepresiuni de
tasare materializate în crovuri pe depozitele de loess. Aici depozitele cuaternare
au o grosime care depãºeºte 100 m ºi creºte de la est spre vest, indicând
astfel subsidenþa accentuatã. Acest fenomen, început încã din Pliocen se
continuã în Cuaternar ºi în prezent, ºi este reflectat în relief prin divagarea
râurilor, prin inundaþiile periodice (ultima a fost înregistratã în 2005), prin
înmlãºtinirea unor regiuni care au fost supuse lucrãrilor de ameliorare, prin
ariile mari ale lãcoviºtilor ºi prin existenþa ºesurilor aluviale extinse ale
râurilor Timiº ºi Bega. Subsidenþa activã ºi în prezent se mai reflectã ºi în
intensitatea acumulãrilor de sedimente din patul albiilor râurilor care strãbat
câmpia, cât ºi în acoperirea loessurilor cu depozite de argiloase de mlaºtinã.
Astfel se remarcã faptul cã Timiºul, Bega ºi Bega Veche au patul înãlþat
deasupra nivelului câmpiei. Relieful antropic este prezent în aceastã subunitate
mai ales prin crearea celor douã canale de legãturã între Bega ºi Timiº,
Coºtei – Chizãtãu ºi Topolavãþu – Hitiaº, ºi prin canalul navigabil Bega care
preia surplusul de apã.

Câmpia Lugojului situatã între Podiºul Lipovei în nord, Dealurile

Pogãniºului în est ºi Dealurile Lugojului în sud apare ca un golf tectonic
tipic colmatat cu aluviuni ºi alungit pânã în depresiunea Caransebeº, o
prelungire a câmpiei în lungul râurilor Timiº ºi Bega. În literatura geograficã
aceastã câmpie a fost atribuitã Câmpie Timiºului. Limitele sunt convenþionale
cu excepþia limitei cu Dealurile Pogãniºului care este clarã. Altitudinile
oscileazã între 140 ºi 170 m. Are aspect de câmpie piemontanã joasã fiind
consideratã ºi o prelungire mai înaltã a Câmpiei Timiºului spre dealuri. În
cadrul sãu se disting mai multe trepte: o treaptã înaltã spre dealuri formatã
din câmpii înalte de terase glacisate; terasele mijlocii ºi inferioare ale Timiºului
ºi Begãi, ºi o treaptã mai joasã formatã de luncile reunite ale celor douã
râuri. Prin aceste lunci râurile meandreazã puternic rezultând gârle, belciuge,
braþe pãrãsite ºi arii mlãºtinoase.

Câmpiile Bârzavei sunt câmpii de glacis piemontan, unicate în Câmpia

de Vest, situate la poalele Dealurilor Buziaºului ºi Dognecei ºi bordeazã spre
est Câmpia Timiºului. Sunt limitate de aceste dealuri printr-o accentuare a
pantei care se poate observa pe un aliniament format din localitãþile Silagiu

199
+
– Izgar – Valeapai – Râmna – Fizeº – Clopodia – Lãþunaº. Spre vest trecerea
spre Câmpia Timiºului nu prezintã nicio denivelare, fiind una convenþionalã.
Altitudinile acestor câmpii oscileazã între 160 – 170 m sub dealuri ºi 100 –
110 m spre regiunea de subisdenþã. În ansamblu sunt câmpii cu caracter
piemontan dat de interfluviile plane fragmentate de vãi largi dispuse divergent.
Câmpiile Bârzavei se divid dupã caracteristici fizico-geografice în patru
subunitãþi: Câmpia Buziaºului, Câmpia Tormacului, Câmpia Gãtaiei ºi Câmpia
Moraviþei.
Câmpia Buziaºului se extinde la poalele Dealurilor Buziaº între Câmpia
Lugojului în nord ºi râul Pogãniº în sud. Se prezintã sub formã a douã
interfluvii cu terasele Timiºului ºi Pogãniºului fragmentate de numeroase
pârâuri.
Câmpia Tormacului este situatã între râurile Pogãniº ºi Bârzava. Are
aspect tipic de evantai cu o reþea hidrograficã divergentã. Pe marginile de
nord ºi de sud este bordatã de terasele Pogãniºului ºi Bârzavei. Coboarã lin
spre vest unde se întâlnesc crovuri.
Câmpia Gãtaiei continuã la sud de Bârzava caracterul de evantai al
Câmpiei Tormacului pânã la frontiera cu Serbia. Prezintã interfluvii netezite
fragmentate de Moraviþa ºi afluenþii acesteia. Caracteristic aici este Dealul
ªuminga care este un con bazaltic cu o altitudine de 198 m.
Câmpia Moraviþei se aflã pe cursul mijlociu al Moraviþei fiind formatã
din lunca largã a râului. Spre Câmpia Gãtaiei apare o porþiune mai înaltã cu
caracter piemontan.

4. Clima

Parametrii climatici sunt influenþaþi de circulaþia vesticã ºi

submediteraneeanã puternicã. Aºezarea geograficã, în sudul Câmpiei de Vest,
ºi adãpostul oferit de munþi scutesc aceastã unitate de influenþele circulaþiei
nordice, nord-estice ºi estice. Aici se resimt foarte slab aceste influenþe mai
ales iarna ºi primãvara. Astfel rezultã cã acest sector prezintã o climã
submediteraneeanã est-europeanã de tip dacic sau bãnãþeano – olteanã (V.
Ghibedea, 1986).
Regimul termic este moderat faþã de Câmpia Românã, datoritã
influenþelor vestice ºi submediteraneene. Acest regim este dat de o radiaþie
solarã medie de aproximativ 120 kcal/cm2, din care 110 kcal/cm2 vara.
Temperatura medie anualã este de 10,7° C. Izotermele de 10° ºi de 11° C se
aflã spre Câmpia Criºurilor ºi respectiv în sudul Câmpiei Timiºului.
Temperatura medie a lunii iulie (cea mai cãlduroasã a anului) este de 21,5°
C, iar cea a lunii ianuarie (cea mai friguroasã a anului) este de -1,2° C, de
unde rezultã caracterul moderat al regimului termic. Din punct de vedere al
temperaturilor extreme se observã o similitudine cu Câmpia Românã prin
amplitudinile mari de tip continental care s-au înregistrat aici. Temperatura
maximã absolutã a fost de 42,5° C la Teremia Mare pe data de 1-august-1950,
iar temperatura minimã absolutã a fost de -35,3° C la Timiºoara pe data de

200
 &
24-ianuarie-1960. Inversiunile termice apar iarna, observându-se o scãdere a
temperaturilor în câmpie faþã de dealurile vecine.
Precipitaþiile medii anuale sunt în jurul valorii de 600 mm. Se observã
o scãdere a cantitãþii spre vest conform cu scãderea altitudinilor. Astfel spre
rama deluroasã cantitatea atinge peste 700 mm/an (la Fãget), iar spre vest
cantitatea de precipitaþii scade uºor sub 600 mm/an, la Sânnicolau Mare este
cea mai scãzutã cantitate (536 mm/an). Cele mai multe precipitaþii cad în
anotimpul cãlduros, observându-se diferenþe mari între anotimpuri ca urmare
a influenþelor mediteraneene. ªi aici apar ani ploioºi ºi ani secetoºi.
Vânturile permanente sunt Vânturile de Vest care se manifestã mai mult
în altitudine aducând influenþele de tip oceanic; tot aici amintim Austrul care
bate din sud-vest, este secetos vara ºi geros iarna. Ca vânturi locale amintim
Coºava care are caracter de foehn ºi Ruºavãþul. La suprafaþa solului se remarcã
o puternicã influenþã a circulaþiei sudice ºi sud-vestice care are legãturi strânse
cu masele ciclonale formate deasupra Mãrii Mediterane.
Din punct de vedere al anotimpurilor din observaþiile meteorologice
multianuale putem spune cã aici iernile sunt scurte ºi mai blânde cu temperaturi
care trec frecvent de 0°C; primãverile sunt timpurii, ploioase ºi mai cãlduroase;
verile sunt cãlduroase ºi lungi, cu ploi care au caracter torenþial; iar toamnele
sunt lungi ºi ploioase.

5. Apele

Apele subterane cuprind douã categorii: pânzele freatice ºi stratele

acvifere (de adâncime). Ambele categorii prezintã o mare diversitate.
Pânzele freatice se aflã la adâncimi care variazã între 5 ºi 20 m în
cadrul teraselor ºi câmpiilor înalte, ºi la adâncimi cuprinse între 1 ºi 3 m în
cadrul câmpiilor joase ºi luncilor. Spre vest caracterul de potabilitate al apelor
din aceste pânze se pierde crescând mineralizarea peste 1 gr/l.
Stratele acvifere (apele de adâncime) reprezintã apele de la adâncimi
mari începând de la 60 m în jos. Sunt termominerale, adicã au peste 30°C
ºi sunt feruginoase, bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice ºi carbogazoase.
Majoritatea sunt exploatate prin foraje, dar apar ºi în izvoare la Cãlacea ºi
Timiºoara. Apele minerale reci apar la Arad, Pãuliº, Lipova, Buziaº, Febiº,
Puºchia ºi Ivanda.

Apele de suprafaþã cuprind tot douã categorii: râurile (apele curgãtoare)

ºi lacurile (apele stãtãtoare).
Râurile sunt împãrþite dupã izvor în autohtone ºi alohtone. Cele autohtone
au izvoare în câmpie ºi un caracter semipermanent sau temporar. Cele alohtone
sunt cele mai mari, fiind principalii colectori. Ca sisteme hidrografice, Mureºul
ºi Bega aparþin grupei de vest (având colector pe Tisa), iar Timiºul, Bârzava
ºi Moraviþa aparþin grupei de sud-vest (Dunãrea – colector).
Mureºul este cel mai mare râu care traverseazã Câmpia de Vest. Izvorãºte
din Carpaþii Orientali ºi intrã în câmpie pe la Lipova. Aici nu primeºte
afluenþi pe teritoriul României, ci numai în Ungaria. Aceºtia sunt: Ierul ºi
Aranca, douã râuri autohtone care au moºtenit foste vãi ale Mureºului.

201
+
Bega izvorãºte din Munþii Poiana Ruscã, traverseazã Timiºoara ºi este
singurul râu interior canalizat ºi adaptat pentru navigaþie. Canalul a fost
conceput în 1728 ºi finisat în 1912. Pentru a regulariza debitul s-au construit
o serie de canale prin care se fac aducþiuni de apã din Timiº. Pescajul maxim
este de 1,4 m. Bega se varsã în Tisa pe teritoriul Serbiei ºi are ca principal
afluent Bega Veche. Aceasta izvorãºte din Podiºul Lipovei sub numele de
Beregsãu ºi se varsã în Bega pe teritoriul Serbiei traversând aproximativ de
la nord-est spre sud-vest Câmpia Banatului.
Timiºul îºi are obârºiile în Munþii Semenic fiind considerat râul principal
care dreneazã Câmpia Banatului, începând de la Lugoj. Principalii afluenþi
sunt Timiºana, care adunã toate pârâurile din Dealurile Buziaºului ºi curge
paralel cu Timiºul peste 20 km, Bega Micã ºi Bârzava cu Moraviþa pe teritoriul
Serbiei.
Lacurile sunt multe dar mici ºi foarte mici. Ca tipuri genetice sunt:
lacuri de meandre ºi albii pãrãsite, lacuri de crovuri ºi lacuri antropice.
Ultimele apar în urma amenajãrilor unor mlaºtini, în urma excavaþiilor pentru
argilã; mai amintim heleºteele, iazurile (L. Pogãniº – unul dintre cele mai
mari din Câmpia de Vest) ºi lacurile pentru agrement.

6. Elemente biogeografice
Ecosistemul din Câmpia Banatului este încadrat în tipul balcanic ºi
central – european, iar elementele de vegetaþie care predominã au caracter
pronunþat xerofil. Acest caracter este impus de specificul solurilor ºi de
climatul mai secetos faþã de restul Câmpiei de Vest.

Vegetaþia

Vegetaþia este de douã feluri ºi anume zonalã ºi azonalã. Vegetaþia

zonalã este reprezentatã în cea mai mare parte de silvostepã. Vegetaþia azonalã
apare în luncile râurilor, pe nisipuri, pe soluri sãrãturate ºi în arealul mlãºtinos.
Vegetaþia zonalã a fost în cea mai mare parte înlãturatã de factorul
antropic. Din punct de vedere al climei aici se dezvoltã asociaþii de silvostepã
ºi pãdure, iar din punct de vedere al solurilor erau prezente ºi asociaþii de
stepã pe o micã porþiune, cu dispunere sub formã de fâºii. În prezent se
dezvoltã petice de stepã secundarã ºi pâlcuri de pãdure. Silvostepa localizatã
în partea vesticã era reprezentatã de pâlcuri de pãdure cu stejari xero-termofili,
cum ar fi stejarul brumãriu ºi stufos, ºi tufiºuri cu porumbar, pãducel ºi lemn
câinesc. În cadrul sãu se distingeau areale de pajiºti stepice cu pãiuº, colilie
ºi bãrboasã. Pãdurea localizatã spre estul câmpiei era alcãtuitã din cer ºi
gârniþã în amestec cu stejar pedunculat, frasin, arþar, jugastru, ulm ºi tei
argintiu.
Vegetaþia azonalã este reprezentatã de vegetaþie de luncã, arenicolã,
halofilã, higrofilã ºi hidrofilã. Vegetaþia de luncã este alcãtuitã din pãduri de
stejar pedunculat pe grindurile neinundabile ºi în lunca înaltã; pãduri de tip
zãvoaie cu salcie ºi plopi ca arbori ºi cu sânger, cãlin, cruºin, lemn câinesc,

202
 &
soc ºi mãceº ca arbuºti, situate în lunca inundabilã; pajiºtile de luncã prezintã
asociaþii de iarbã moale, pir, coada vulpii, Agrostis salonifera, Poa trivalis,
Poa pratensis ºi Alopecurus pratensis (asociaþii cu caracter higrofil). Vegetaþia
arenicolã apare în arealele ocupate de dune ºi este reprezentatã de pãduri
plantate antropic, de tip perdea de protecþie alcãtuite în cea mai mare parte
din salcâm ºi plop negru. Vegetaþia halofilã se dezvoltã pe solurile sãrãturate
ºi este reprezentã de pajiºti cu Festuca pseudovina, Poa bulbosa, Artemisia
austriaca ºi Salicornia herbacea. Vegetaþia higrofilã ºi hidrofilã este
reprezentatã de specii iubitoare de umezealã ºi apã, se dezvoltã mai mult în
arealele cu mlaºtini ºi lacuri; apare dispusã în fâºii în funcþie de gradul de
umezealã, astfel: pipirig, rogoz, papurã ºi stuf lângã mal, nuferi, iriº ºi
albãstriþa de apã spre interior.

Fauna

Fauna este împãrþitã în douã mari categorii: fauna terestrã, specificã

silvostepei ºi pãdurilor ºi fauna acvaticã specificã râurilor ºi lacurilor.
Fauna terestrã este de tip central-european cu elemente submedite-
raneene. Speciile submediteraneene sunt: broasca þestoasã de uscat, vipera,
scorpionul ºi cãlugãriþa. Speciile silvostepei sunt în cea mai mare parte
reprezentate de rozãtoare (ºoarece de câmp, popândãu, hârciog, iepurele de
câmp, veveriþa) ºi pãsãri (dropia, prepeliþa, potârnichea, sitarul). Fauna
specificã pãdurilor este alcãtuitã din specii ierbivore (cãprioara, cerbul lopãtar)
ºi specii carnivore (vulpe, dihor, hermelinã, nevãstuicã, pisicã sãlbaticã), mai
apar ºi pãsãri (ciocãnitoare, ºoim, cucuvea, sturz, mierlã, piþigoi, erete).
Fauna acvaticã este reprezentatã de peºti, mamifere acvatice, pãsãri ºi
reptile. Fauna piscicolã este reprezentatã prin douã areale: în est arealul
mrenei cu mreanã, clean, somn; ºi în vest arealul crapului cu crap, plãticã,
caras, ºtiucã, biban. Dintre mamiferele acvatice cele mai cunoscute sunt vidra
ºi bizamul. Avifauna este prezentã prin raþe ºi gâºte sãlbatice, egrete, stârci
ºi liºiþe.

Rezervaþiile ºi monumentele naturii

Rezervaþiile ºi monumentele naturii au fost declarate pentru a proteja

spaþii ºi areale naturale sau specii pe cale de dispariþie. În Câmpia Banatului
sunt puþine astfel de rezervaþii: rezervaþia ornitologicã din arealul localitãþii
Satchinez, parcurile dendrologice Bazoº ºi Macea ºi rezervaþia Sânmartin.
Rezervaþia ornitologicã Satchinez are o suprafaþã de 40 ha ºi conservã mediul
natural al mlaºtinilor, lacurilor ºi pãsãrile rare care populeazã arealul: egretã
piticã, þigãnuºul, lopãtarul, speciile de stârci (roºu, galben ºi de noapte).
Parcul dendrologic Bazoº are o suprafaþã de 60 ha ºi conservã peste 350 de
specii de arbori ºi peste 400 de arbuºti exotici; dintre speciile rare existente
în acest parc amintim abanosul, arborele lalela, arþarul american, salcia
plângãtoare, ulmul plângãtor, gutuiul japonez. Parcul dendrologic Macea are

203
+
o suprafaþã de 17 ha, iar ca arbori rari amintim: tisa, arborele pagodelor,
nucul american ºi teiul. Rezervaþia de la Sânmartin a fost declaratã pentru
ocrotirea mediului natural al sãrãturilor.
Monumente ale naturii au fost declarate unele specii de plante ºi animale
pe cale de dispariþie. Dintre plante amintim: stejarii seculari din Parcul copiilor
– Timiºoara, arborele pagodelor, castanul comestibil (Castanea sativa), laleaua
pestriþã ºi magnoliile. Dintre animale amintim: dropia, egreta ºi cerbul lopãtar.
Tot în categoria monumentelor naturii intrã ºi unele forme de relief, cum ar
fi: vulcanul de bazalte Dealul Roºu, conul vulcanic ªumiga ºi vulcanul noroios
de tip grifon de la Foroci (M. Bizarea, 1973).

7. Solurile

Înveliºul de soluri al Câmpiei Banatului este foarte mozaicat, alcãtuit

din soluri zonale ºi azonale.
Solurile zonale sunt reprezentate prin tipuri aparþinând claselor
cernisoluri (care este majoritarã), luvisoluri ºi cambisoluri. Dintre cernisoluri
se întâlnesc cernoziomuri ºi faeoziomuri, cu diferite subtipuri. Astfel,
cernoziomurile tipice se dezvoltã în câmpiile Nãdlacului, Jimboliei, vestul
Vingãi ºi parþial în Câmpia Timiºului, iar cernoziomurile gleice în câmpiile
Aradului, Timiºului ºi Arancãi. Pe alocuri apar ºi subtipurile salinic ºi vertic,
determinate de condiþiile locale. Cernoziomurile cambice apar în asociaþie cu
faeoziomurile pe un aliniament discontinuu Arad-Timiºoara ºi în câmpiile
înalte, pe arealele mai coborâte (câmpiile Aradului, Vingãi, Bârzavei).
Din clasa luvisoluri apar preluvosolurile tipice (în Câmpia Bârzavei ºi
Câmpia Lucareþului) ºi roºcate (în estul Câmpiei ªiriei) ºi luvosolurile tipice
(în Câmpia Bârzavei), iar din clasa cambisoluri eutricambosolurile tipice se
dezvoltã în golful Lugojului.
Solurile azonale întâlnite fac parte din clasele protisoluri, hidrisoluri,
pelisoluri ºi salsodisoluri.
În clasa protisoluri se includ aluviosolurile, care apar în luncile râurilor
ºi în Câmpiile Timiºului ºi Arancãi, în asociere cu subtipuri salice, ºi
psamosolurile, dezvoltate pe nisipurile din câmpiile Arancãi, Jimboliei ºi
Aradului.
Din clasa hidrisoluri se întâlnesc gleiosoluri ºi stagnosoluri în arealele
joase, în special din Câmpia Timiºului. Vertosolurile, din clasa pelisoluri,
apar în Câmpia Bârzavei, iar salsodisolurile (soloneþuri ºi solonceacuri) sunt
dispersate în areale mici în toate câmpiile joase.

II. Elemente de geografie umanã (populaþia ºi aºezãrile)

1. Populaþia

Istoricul populãrii
Dovezi ale unei permanente populãri a Câmpiei Banatului dateazã din
Neolitic. Dintre cele mai cunoscute culturi amintim: Dudeºtii Vechi, Giulvaz,

204
 &
Starcevo – Criº ºi Tisa. La începutul evului mediu Câmpia Banatului era sub
stãpânirea lui Glad, partea de sud, ºi Menumorut partea de nord. Acest teritoriu
a fost ocupat de maghiari, otomani ºi habsburgi. Ultimii au colonizat ºvabii,
bulgarii ºi sârbii, iar românii au fost mutaþi cu forþa din satele lor. Din 1779
regiunea Banatului a fost sub stãpânirea Ungariei, iar din 1918 este integratã
României Mari.

Evoluþia numãrului de locuitori ºi densitatea populaþiei

Influenþa mare a coloniºtilor ºvabi a pus o amprentã puternicã asupra
evoluþiei numãrului de locuitori. Aceasta se reflectã mult în dimensionarea
familiei, planificarea familialã, având cel mult doi urmaºi. Influenþa a fost
evidentã în evoluþia numãrului de locuitori mai ales în secolul XIX ºi în
prima jumãtate a secolului XX. Aceastã dimensionare a familiei a determinat
o anumitã stagnare a numãrului de locuitori impunând un anumit
comportament geodemografic de tip bãnãþean. Acest comportament este foarte
bine exprimat în sporul natural scãzut ºi în densitatea micã a populaþiei.
Densitatea medie în Câmpia Banatului este de aproximativ 50 loc/km2
în mediul rural ºi oraºele mici ºi de aproximativ 100 loc/km2 în apropierea
oraºelor mari (Timiºoara ºi Arad).

2. Aºezãrile
Aºezãrile rurale au o densitate micã în câmpie, fiind de 2,5 sate/100
km , faþã de media naþionalã care este de 5,5 sate/100km2. Densitatea redusã
2

este datoratã condiþiilor pe care le oferã relieful prin caracterul sãu subsident
care se reflectã prin existenþa unor mari suprafeþe inundabile ºi mlaºtini
întinse. Marea majoritate a satelor sunt de mãrime mijlocie (500 – 1 500
locuitori) ºi mare (1 500 – 4 000 locuitori), cu excepþia Câmpiilor Bârzavei
unde predominã satele mici (sub 500 locuitori) ºi mijlocii. Apar ºi sate foarte
mari (peste 4 000 locuitori) mai ales în lungul Mureºului. Din punct de
vedere al modului de distribuire a gospodãriilor predominã satele adunate
specifice câmpiei ºi cele compacte specifice populaþiei ºvabe. Majoritatea
satelor au funcþii agricole specializate: cele mai multe sunt cerealiere, urmând
cele legumicole, ºi cele specializate în creºterea animalelor. Mai apar sate cu
funcþii turistice, industriale (în special cele petrolifere, specializate în extracþia
petrolului, dar ºi industrie uºoarã, prelucrarea lemnului, materiale de
construcþie) ºi sate cu funcþii agricole – rezidenþiale (mai ales în apropierea
marilor oraºe).
Aºezãrile urbane au apãrut pe vetrele unor vechi localitãþi din perioada
daco-geticã ºi daco-romanã. Din punct de vedere al numãrului de locuitori se
disting douã oraºe mari cu funcþii complexe având rang de municipii:
Timiºoara, reºedinþa judeþului Timiº (pe Bega cu peste 300 000 locuitori), ºi
Arad, reºedinþa judeþului Arad (pe Mureº cu aproximativ 200 000 locuitori).
Dar în toatã câmpia predominã oraºele mici (sub 15 000 locuitori). Sunt 7
oraºe mici declarate astfel: între 1948 – 1968 apar Sânnicolau Mare, Jimbolia
ºi Buziaº; dupã 1968 Curtici, Nãdlac, Pâncota ºi Deta; dupã 2000 satele cu

205
+
peste 10 000 locuitori au fost declarate oraºe Sântana, Pecica, Recaº, Gãtaia
ºi Ciacova.

III. Caracterizare economico-geograficã

1. Resursele naturale

Economia câmpiei se bazeazã pe o serie de resurse care sunt împãrþite

în douã mari categorii: resurse de subsol ºi de suprafaþã.
Resursele de subsol sunt: petrolul ºi gazele naturale situate în vestul
Câmpiei Vingãi spre Câmpia Jimboliei (cu centre la Orþiºoara, Biled, Variaº,
Satchinez), în vestul Câmpiei Arancãi spre Câmpia Galatcãi (cu centre la
Teremia Mare, Dudeºtii Vechi, Cherestur) ºi în Câmpia Nãdlacului spre
Câmpia Ierului (cu centre la Pecica, Turnu); apele termale sunt utilizate la
încãlzirea unor sere, la topitoriile de cânepã, la fabricile de cãrãmizi; apele
minerale folosite în balneoterapie; dioxidul de carbon provenit din 15 areale
toate situate în Câmpia Vingãi, este cantonat în structurile de adâncime
(cristalin, Cretacic, Miocen, Pliocen) fiind utilizat la bãuturi rãcoritoare, la
preparate cosmetice ºi în metalurgie.
Resursele de suprafaþã sunt: solurile fertile care asigurã potenþialul
agricol al câmpiei; parametrii climatici care se adaugã resurselor de sol la
potenþialul agricol; apele de suprafaþã care sunt utilizate în diverse scopuri,
de la consumul populaþiei pânã la utilizare industrialã (cale navigabil㠖
Canalul Bega) ºi mai ales la irigaþii; izvoarele minerale utilizate în terapii;
roci de construcþie: argila, nisip cuarþos, balast, format din pietriºuri ºi nisipuri
extras din albiile râurilor, ºi bazalt din Câmpia Lucareþul.

2. Agricultura
Este sectorul primar ºi cuprinde douã ramuri importante: cultivarea
plantelor ºi creºterea animalelor.
Fiind o regiune joasã este intens utilizatã agricol. Câmpia Banatului
prin relieful sãu subsident a ridicat o serie de probleme legate de lucrãrile
agro-tehnice. Din secolul XIV sunt semnalate lucrãri agro-tehnice de
îmbunãtãþire a fertilitãþii solului prin utilizarea gunoiului de grajd. Din secolul
XVIII încep lucrãri de asanare a terenurilor înmlãºtinite prin îndiguiri ºi
desecãri, pe de altã parte au început sã aparã canale care sã preia apele din
râurile mari în timpul inundaþiilor. Acestea au condus la mãrirea suprafeþei
agricole ºi la un sistem de irigaþii avansat. În prezent Câmpia Banatului este
pe primul loc având cel mai mare potenþial agricol la nivel naþional. Terenurile
agricole deþin o pondere de 85%, din care 90% sunt terenuri arabile specializate
în funcþie de particularitãþi.
Cultivarea plantelor deþine o pondere importantã. Se cultivã plante
cerealiere cum sunt: grâu, orz, orzoaicã, ovãz, orez (plantã introdusã prima
datã în þarã pe valea Bârzavei la sfârºitul secolului XVIII de cãtre coloniºti)

206
 &
ºi porumb. Se mai cultivã leguminoase pentru boabe, plante tehnice, cartofi
timpurii ºi legume. Dintre plantele tehnice amintim: floarea soarelui, soia, in
pentru sãmânþã, cânepã pentru topitoriile din apropiere. Mai amintim cultivarea
plantelor pentru nutreþul animalelor: lucernã, secarã, porumb, sfeclã furajerã.
Apare ºi viticultura pe solurile nisipoase ºi în locurile uscate. Celebre sunt
Podgoriile Aradului cu centre la Pâncota ºi ªiria.
Creºterea animalelor în prezent se practicã în ferme mici ºi mijlocii în
mare parte particulare. În a doua jumãtate a secolului XX aici existau complexe
mari specializate în creºterea animalelor. Se cresc porcine, bovine, cabaline
ºi pãsãri pe o bazã furajerã furajerã extinsã.

3. Industria

Reprezintã sectorul secundar ºi cuprinde mai multe ramuri: industria

energiei electrice, industria grea, industria chimicã, industria de prelucrare a
lemnului, industria materialelor de construcþie ºi industria uºoarã.
În trecut industria a pãtruns la sfârºitul secolului XIX prin unele fabrici
care se limitau la confecþionarea unor unelte agricole. Dezvoltarea industriei
s-a fãcut în epoca modernã, în prima jumãtate a secolului XX ºi a înregistrat
o supradimensionare ºi naþionalizare în a doua jumãtate a aceluiaºi secol. În
prezent se aflã într-un amplu proces de restructurare ºi privatizare.
Timiºoara ºi Arad au funcþionat ca mari centre industriale polarizatoare.
Aici se concentreazã o industrie complexã care cuprinde toate ramurile
sectorului. Se produc: maºini – unelte, produse electrotehnice, produse de
mecanicã finã, utilaje industriale ºi agricole, produse chimice, mobilã ºi
prefabricate din lemn, ceramicã pentru construcþii, produse textile ºi
alimentare. În restul centrelor urbane existã o singurã ramurã mai dezvoltatã,
înscriindu-se în categoria oraºelor monoindustriale. Predominã ramurile
industriei uºoare, prelucrarea lemnului ºi materiale de construcþii.

4. Transportul
Face parte din sectorul terþiar alãturi de turism ºi comerþ. Transporturile
se împart în mai multe ramuri: transporturi rutiere, feroviare, navale, aeriene
ºi speciale. Infrastructura este densã dar prost întreþinutã.

Transporturile rutiere
Câmpia Banatului este strãbãtutã de douã artere europene importante E
68 sau „Drumul Mureºului” ºi E70 sau „Drumul Timiºului”. Din acestea se
desprind o serie de drumuri secundare (judeþene, urbane ºi comunale) care
acoperã necesitãþile de transport în regiune. E 68 leagã Depresiunea
Transilvaniei de vestul Ungariei pe valea Mureºului cu punct de vamã la
Nãdlac. Pentru a fluidiza traficul de la vamã a fost deschis un alt punct la
nord de Nãdlac în localitatea Turnu. E 70 trece prin Timiºoara ºi prezintã de
asemenea douã puncte de vamã spre Serbia ºi spre Muntenegru, la Moraviþa
ºi Jimbolia. Cele douã artere europene importante sunt intersectate de „Drumul

207
+
Câmpiei de Vest”, care o strãbate de la nord la sud legând oraºele mari ale
câmpiei.

Transporturile feroviare
Se bazeazã pe o reþea de cãi ferate care are cea mai mare densitate
dintre unitãþile de relief din þarã. Densitatea reþelei este de 90 de km/1 000
km2 cu mai multe noduri feroviare. Prima linie care a intrat în exploatare a
fost Jimbolia – Timiºoara în anul 1857, urmând imediat la un an alte douã
linii: prima pe traseul Timiºoara – Stamora Moraviþa; iar a doua pe traseul
Curtici – Arad. Cele mai importante noduri feroviare sunt: Timiºoara ºi
Arad. Timiºoara este cel mai mare nod din câmpie cu linii spre opt direcþii:
spre Arad, Lipova, Lugoj (pe magistrala I), Buziaº, Stamora Moraviþa (punct
de frontierã feroviar ºi rutier spre Serbia), Cruceni, Jimbolia (punct de frontierã
feroviar ºi rutier spre Muntenegru) ºi Sânnicolau Mare. Arad urmeazã cu
linii spre ºapte direcþii: spre Oradea, Ineu, Deva (pe magistrala II), Timiºoara,
Sânnicolau Mare ºi Curtici (punct de frontierã feroviar ºi rutier spre Ungaria).
Se remarcã dublarea ºi electrificare magistralelor I ºi II. În transportul feroviar
al Câmpiei Banatului unicatã este linia feratã denumit㠄Linia Podgoriei
Aradului” cu ecartament mic, a fost datã în exploatare din 1906, fiind prima
de acest gen din Europa de Est ºi a opta pe plan mondial. În prezent aceastã
linie uneºte localitãþile situate între Arad ºi Ghioroc.

Transporturile navale
Aici se poate vorbi de transport naval de tip fluvial, singurul de acest
gen din interiorul þãrii datoritã existenþei Canalului navigabil Bega. Acest
canal a fost conceput ºi executat între anii 1728 – 1756 pentru transportul de
apã din râul Bega. Lucrãrile au continuat pânã în anul 1912 când s-a realizat
un canal navigabil de 40 km între Timiºoara ºi Ortelec, cu ecluze la Sânmihaiu
Român ºi Sânmartinul Maghiar. Pe canal puteau circula ºlepuri de maxim
300 tone cu pescaj de 1,4 m, iar traficul de marfã se ridicã la 3 milioane tone/
an. Pentru a se asigura un volum de apã corespunzãtor a fost realizat un canal
de legãturã între Timiº ºi Bega. Prin acest canal Timiºoara a devenit singurul
port fluvial din þarã situat pe râurile interioare. În prezent Canal Begãi nu
este foarte utilizat devenind un punct de atracþie pentru Timiºoara datoritã
amenajãrii unor zone verzi (parcuri) în lungul sãu.

Transporturile aeriene
În aceastã câmpie existã douã aeroporturi Timiºoara ºi Arad. Aeroportul
Timiºoara este unul internaþional situat în Giarmata-Vii (localitate în
apropierea oraºului) cu zboruri spre Italia, Germania, Franþa, Marea Britanie,
Spania ºi Statele Unite ale Americii. Aeroportul din Arad este unul utilizat
în curse interne.

Transporturile speciale
Cuprind transporturile urbane, transportul electricitãþii, gazelor ºi
petrolului. Transporturile urbane se referã la reþeaua de tramvaie, troleibuze,

208
 &
autobuze care sunt organizate numai în cele douã oraºe mari, Timiºoara ºi
Arad. Transportul energiei electrice se efectueazã cu ajutorul firelor de înaltã
tensiune de la mare distanþã (Porþile de Fier I, Iernut, Mintia-Deva) dar ºi de
la distanþe mici (termocentralele de la Timiºoara ºi Arad). Gazul metan este
asigurat prin gazeoductul din vestul Dealurilor Târnavei Mici. Petrolul pentru
rafinãrii ºi produse chimice este transportat prin oleoducte din centrele de
exploatare spre rafinãrii ºi uzinele petrochimice.

5. Turismul

Face parte din sectorul terþiar alãturi de transporturi ºi comerþ ºi se

bazeazã pe puþine obiective naturale ºi mai mult pe obiective antropice.
Obiectivele naturale sunt izvoarele de ape minerale (în special cele din
arealul localitãþii Buziaº), pâlcurile de pãdure de tip silvostepã, lacurile ºi
mlaºtinile care sunt ºi rezervaþii naturale.
Obiectivele antropice sunt mai numeroase ºi se pot împãrþi astfel:
obiective istorice, urbanistice ºi social – economice. Ca zonã turisticã amintim
Aradul cu podgoriile sale, înscrisã în marea zonã turisticã Deva – Arad (Gr.
Posea, 1997).
Aradul prezintã o arhitecturã veche a clãdirilor care aparþin diferitelor
curente artistice (neorenascentist, neoclasic). Aici se remarcã Cetatea (1762
– 1783), diverse monumente, ºtrandul cu apã termalã, insula Mureºului ºi
pãdurile Ceala ºi Glogovãþ.
Arealul Podgoria Aradului prezintã o serie de atracþii turistice cum ar
fi: castelul de la Galºa (sec XVII); ruinele cetãþii de la ªiria (sec XIII);
Castelul Bolhuºi tot de la ªiria (sec XIX, în care se aflã muzeul memorial
Ioan Slavici); Covasint (localitate din sec XIII, fost centru al unui cnezat);
Miniº (cu staþiune viticolã experimentalã ºi cu pivniþe vechi din sec XVII);
Pãuliº (cu Monumentul eroilor din 1944 ºi ape minerale) ºi Braþca (parc cu
raritãþi floristice).
Lipova se înscrie într-un complex turistic care cuprinde Cetatea de la
ªoimoº (sec XIII, refãcutã de Iancu de Hunedoara), Bãile Lipovei (cu ape
minerale), Muzeul de istorie ºi bazarul în stil turcesc din sec XVII.
Timiºoara dispune de muzee, obiective arhitectonice, monumente,
parcuri, izvoare minerale ºi termale ºi peisajul oferit de Canalul Bega. Aici
se aflã Muzeul Banatului situat în fostul Castel al Huniazilor ºi în Bastionul
Cetãþii. Alte clãdiri cu stil arhitectonic aparte sunt: clãdirea Institutului
Politehnic (stil neobrâncovenesc), Palatul Episcopiei (stil baroc), Catedrala
sârbeascã (stil baroc), Domul romano-catolic (stil baroc), clãdirea liceului
„Eftimie Murgu” (stil neogotic englez), biserici (stil bizantin), sinagogi (stil
maur), Catedrala Mitropoliei Banatului (stil bizantin ºi moldovenesc). Ca
monumente amintim Lupoaica Romanã (donatã de Roma) ºi Monumentul
ostaºului român.
Buziaºul este staþiune balneoclimatericã de interes naþional.

209
+
B. Câmpia Criºurilor

1. Aºezare geograficã ºi limite

Câmpia Criºurilor este situatã în cadrul bazinului inferior al celor trei

Criºuri (Repede, Negru, Alb) ºi reprezintã compartimentul central al Câmpiei
Banato – Criºene, situat în partea de vest a þãrii.
Suprafaþa de circa 3 500 km² deþine circa 21% din suprafaþa totalã a
Câmpiei Banato – Criºene ºi numai 1,46% din suprafaþa totalã a þãrii. Ca
suprafaþã este similarã cu Câmpia Someºului.
Limitele nu au constituit o problemã în literatura de specialitate, totuºi
existã puncte de vedere diferite la autorii care s-au ocupat de aceastã unitate.
Aceste puncte de vedere reies din faptul cã aceastã câmpie este puternic
legatã de Munþii Apuseni ºi de Dealurile Vestice în cadrul cãrora pãtrunde
prin patru golfuri.
Limita esticã:
ªt. Manciulea (1938) stabileºte aceastã limitã pe criterii morfotectonice
aproximativ pe aliniamentul Oradea – Tinca – ªiria.
M. Iancu (1955) în Cursul de geografie fizicã a României stabileºte
limita pe aliniamentul Radna – Oradea – Marghita (pe baza depozitelor
piemontane, precum ºi a celor specifice câmpiei).
P. Coteþ ºi Cornelia Grumãzescu (1967) în Harta geomorfologicã a
Câmpiei Tisei includ Câmpiei Criºurilor ºi depresiunea golf fãrã a comenta
limitele. Al. Savu (1958) stabileºte limita de est pe criterii fizico-geografice
pe aliniamentul localitãþilor Macrea – Beliu – Tinca – Tãºnad – Oradea –
Biharea. V. Mihãilescu (1966) pe aceleaºi criterii, fizico-geografice, stabileºte
limita pe aliniamentul localitãþilor Apateu – Sititelec – Oºand – Tinca –
Olcea – Craiva – Beliu – Cãrand – Sebiº – Ravetiº; aici este inclusã ºi
depresiunea de tip golf a Zarandului. Gr. Pop (1969) pe criterii economico
– geografice distinge o limitã greu de trasat ºi foarte sinuoasã. Gh. Mãhãra
(1977) pe criteriul contactului geologic ºi geomorfologic afirmã vechile limite
trasate de predecesorii sãi.
Gr. Posea stabileºte ultimul limita esticã pe curba hipsometricã de
160 m, în depresiunile – golf avanseazã în est la 180 m dar, în general,
rãmâne sub curba hipsometricã de 160 m.
Aliniamentul stabilit de curbele hipsometrice de 160 m ºi de 180 m este
urmãtorul: Pâncota – Moroda – Mocrea – Bocsig – Beliu – Craiva – Ucuriº
– Olcea – Tinca – Sititlec – Pãuºa – Apateu – Sânmartin – Oradea – Episcopia
Bihor – Biharia. Acest aliniament este dat pe baza mai multor criterii:
1) trenã deluvialã:
- între Pâncota si Mocrea spre Dealul Pâncotei ºi Dealul Mocrei,
contactul este dat de o bogatã trenã deluvialã;
2) denivelare de 30 pânã la 200 m:
- între Bocsig ºi Moroda spre Depresiunea Cigherului (componentã a
Depresiunii Zarandului);

210

Primãria oraºului
Oradea Criºul Repede
în centrul oraºului

Parcul ºi bustul Iosif

Vulcan lângã casa
memorialã

Teatrul de stat din

Oradea

211
+
Tabelul 13
Evoluþia absolutã ºi ritmul de creºtere a populaþiei Câmpiei Criºurilor
în perioada 1880-2002

Anul Populaþia Perioada Sporul Ritmul Sporul Ritmul

totalã absolut de creºtere mediu mediu
pe întreaga anual anual (%)
perioadã(%)
1880 123231
1910 170398 1880-1910 47167 38,3 1572,2 1,3
1930 172672 1910-1930 2278 1,3 113,9 0,06
1966 157324 1930-1966 -15352 -8,9 -42,5 -0,24
1992 116328 1966-1992 -40996 -2,6 -1576,7 -1
2002 114074 1992-2002 -2254 -1,9 -225,4 -0,9

Sursa: dup㠓Reconstiturea mediului rural în Câmpia Criºurilor”, Staºac M., 2005

Tabelul 14
Evoluþia densitãþii rurale în Câmpia Criºurilor în perioada 1880-2002

Anii 1880 1910 1930 1966 1992 2002

Densitatea ruralã (loc./kmp) 44,7 61,7 62,6 57 42,2 41,3

Sursa: dup㠄Reconstituirea mediului rural în Câmpia Criºurilor”, de Staºac M., 2005

Tabelul 15
Împãrþirea administrativ-teritorialã a Câmpiei Române, în anul 2006

Judeþ Numãr oraºe Numãr sate Total

Argeº 4 198 202
Brãila 4 140 144
Buzãu 3 209 212
Cãlãraºi 5 160 165
Dâmboviþa 5 246 251
Dolj 6 178 184
Galaþi 2 125 127
Giurgiu 3 167 170
Ialomiþa 9 96 105
Ilfov ºi Mun.Bucureºti 7 132 139
Mehedinþi 1 59 60
Olt 7 211 218
Prahova 5 222 227
Teleorman 5 231 236
Vrancea 5 129 134

Sursa: dupã Toma Simona, 2006

212
 Tabelul 16
Evoluþia miºcãrii naturale ºi a miºcãrii migratorii a populaþiei rurale din Câmpia Criºurilor în perioada 1992-2002

Unitate
administrativã 1992 2002
Comune Indice de Indice de Bilanþ Bilanþ Indice de Indice de Bilanþ Bilanþ
natalitate mortalitate natural migrator natalitate mortalitate natural migrator
n(‰) m(‰) BN(‰) BM(‰) n(‰) m(‰) BN(‰) BM(‰)
Avram Iancu 15,4 15,4 0,0 -8,0 13,5 16,8 -3,3 9,3
Batar 16,8 19,5 -2,7 -4,2 20,2 18,2 2,0 0,8
Biharea 9,0 19,7 -10,7 -2,4 8,1 17,6 -9,5 20,0
Borº 8,9 19,6 -10,7 -0,6 7,7 15,8 -8,1 15,8
Cefa 10,9 23,2 -12,3 -3,6 10,8 17,1 -6,3 5,0
Ciumeghiu 10,5 19,7 -9,2 2,0 15,1 20,0 -4,9 -5,8

213
Giriºu de Criº 11,1 20,0 -8,9 0 10,8 19,3 -8,5 -3,9
Husasãu de Tinca 9,9 31,4 -21,5 -6,4 10,2 24,8 -14,6 4,4
Mãdãraº 11,2 20,7 -9,5 0 11,7 19,7 -8,0 4,5
Nojorid 8,5 15,2 -6,7 3,3 10,0 14,2 -4,2 11,5
Olcea 7,9 16,7 -8,8 -10,5 10,2 15,9 -5,7 -0,3
Sânmartin 9,5 12,0 -2,5 1,9 12,3 11,8 0,5 6,5
Sântandrei 7,3 14,5 -7,2 5,2 9,7 13,0 -3,3 14,8
Tinca 13,3 15,9 -2,6 2,2 14,4 14,7 -0,3 -2,9
Tulca 9,5 19,7 -10,2 -3,5 11,1 17,2 -6,1 2,0
Apateu 11,7 14,0 -2,3 -9,5 13,2 13,5 -0,3 -6,1
Beliu 6,2 18,5 -12,3 13,4 7,6 16,5 -8,9 4,5
&
 +
Continuare – Tabelul 16
Unitate
administrativã 1992 2002
Comune Indice de Indice de Bilanþ Bilanþ Indice de Indice de Bilanþ Bilanþ
natalitate mortalitate natural migrator natalitate mortalitate natural migrator
n(‰) m(‰) BN(‰) BM(‰) n(‰) m(‰) BN(‰) BM(‰)
Cermei 9,7 20,3 -10,6 -1,0 10,7 15,9 -5,2 4,1
Craiva 10,3 21,2 -10,9 -10,3 10,1 20,5 -10,4 -6,6
Grãniceri 14,3 27,8 -13,5 -8,9 13,0 16,9 -3,9 17,7
Miºca 9,8 21,1 -11,3 -2,3 13,3 20,1 -6,8 15,8
Olari 5,1 20,7 -15,6 -3,6 10,0 22,6 -12,6 11,0
Pilu 11,2 21,9 -10,7 8,6 8,3 15,6 -7,3 18,1

214
Seleus 10,3 16,6 -6,3 1,3 8,5 16,8 -8,3 6,3
Sintea Mare 9,8 19,6 -9,8 -1,9 13,3 14,9 -1,6 17,2
Socodor 5,9 21,3 -15,4 -7,2 8,8 17,1 -8,3 10,9
ªepreuº 14,3 19,3 -5,0 -9,3 12,6 14,1 -1,5 2,7
ªicula 9,5 21,8 -12,3 0,7 6,9 22,2 -15,3 10,6
ªimand 11,4 13,5 -2,1 -1,0 11,9 11,9 0,0 20,2
Zãrand 13,8 16,4 -2,6 -11,6 11,1 20,4 -9,3 9,0
Zerind 5,6 23,6 118,0 -11,7 9,0 24,3 -15,3 13,9
Total 10,6 18,7 -8,1 -1,8 11,5 16,8 -5,3 6,7

Sursa: dup㠄Reconstituirea mediului rural în Câmpia Criºurilor”, de Staºac M., 2005
 &
Tabelul 17
Gruparea satelor din Câmpia Criºurilor dupã mãrimea demograficã (2002)

Sate foarte Sate mici Sate mijlocii Sate mari Sate foarte
mici 201-500 loc. 500-1500 loc. 1501-4000 loc. mari
<200 loc. >4000 loc.
Ant Santãu Mare Tãmaºda Belfir Avram Iancu Tinca
Chiºirid Santãu Mic Arpãºel Giriºu Negru Batar ªimand
Avram Ateaº Tãut Gurbediu Talpos
Iancu-AR
Coroi Miersig Cauaceu Berechiu-AR Biharia
Tãlmaci Sititelec Borº Vasile Goldiº Ciumeghiu
Mãrþihaz Sântion ªomoºcheº Ghiorac
Apateu Cefa Craiva Tarian
Pãuºa Inand Chiºlaca Nojorid
ªauaieu Boiu Grãniceri Sânmartin
Berechiu Giriºu de Criº ªiclãu Sântandrei
Niuved Cheresig Miºca Tulca
Satu Nou Toboliu Satu Nou-AR Apateu-AR
Cãuaºd Gepiu Vânãtori Beliu
Moþiori Bicaci Olari Cermei
Susag Husasãu de Tinca Pilu Seleus
Zerindu Mic Mãdãras Vãrºand Sepreus
Sintea Micã Homorog Moroda Sicula
Iermata Ianoºda Sintea Mare Nadab
Leº Adea Sânmartin
Livada de Bihor Þipar
Olcea Chereluº
Cãlacea Gurba
Ucuriº Zãrand
Cihei Cintei
Sânnicolau Român Zerind
Roit Iermata Neagrã
Palota Hodoº
Tãmãºeu Mocrea
Parhida
5(4,9%) 18(17,6%) 57(55,9%) 20(19,6%) 2(2,0%)

Sursa: dup㠄Reconstituirea mediului rural în Câmpia Criºurilor”, de Staºac M., 2005

215
+
- între Beliu ºi Olcea spre Dealurile Codru Moma;
- între Tinca ºi Apateu spre Dealul Tãºadului;
- între Sânmartin ºi Oradea spre Depresiunea Vadului;
- între Oradea ºi Biharea spre Dealul Oradei existã un contact între
formaþiunile cuaternare ale câmpiei ºi cele pliocene ale dealurilor pus în
evidenþã de o denivelare de 150 – 200 m.
În concluzie, între criteriile ce trebuie luate în considerare pentru fixarea
limitei de est importante sunt ruptura de pantã între dealuri ºi câmpie ºi
contactul dintre Panonian ºi formaþiunile cuaternare de umpluturã (specifice
câmpiei). Alte criterii luate în considerare sunt ºi cele de ordin morfometric
ºi morfografic, de geografie fizicã, caracteristicile aºezãrilor, utilizarea
terenurilor.
Deci, spre est, câmpia pãtrunde larg ca formã ºi continuitate, astfel:
- în bazinul Cigherului (Câmpia Teuþ);
- în golful Sebiºului pe Criºul Alb pânã la Buteni ºi Berindia;
- pe Criºul Negru pânã la Holod ºi ªeini;
- pe Criºul Repede pânã la Oºorhei;
- pe Barcãu pânã la Marghita ºi Abram.
În lucrarea sa Gr. P. Pop 2005, marcheazã limita esticã pe acelaºi
aliniament ca cel descris de profesorul Gr. Posea.
Limita sudicã este datã de partea nordicã a conului fosil al Mureºului
marcat de izohipsa de 105 – 108 m. În acest sens au loc schimbãri vizibile
în toate elementele peisajului care marcheazã trecerea de la zona inundabilã
a Criºului Alb spre Câmpia Aradului mai înaltã cu 5 – 10 m deasupra luncii.
Aliniamentul acestei limite este: Pâncota – Olari – ªimand – Sânmartin.
Limita nordicã este greu de trasat faþã de Câmpia Barcãului. Regiunea
cuprinsã între Criºul Repede ºi Barcãu este joasã, inundabilã având ape
divagante. Dupã Gr. Posea, aceastã limitã a Câmpiei Criºurilor muleazã malul
drept al luncii Barcãului, mal care se înalþã cu circa 25 – 70 m între Marghita
ºi Roºieni, dupã care lunca râului se contopeºte cu lunca Ierului pânã la
graniþã.
Limita vesticã este datã de graniþa României cu Ungaria care taie câmpul
aluvial al celor trei Criºuri de la Santãu Mare în nord pânã la Sânmartin
situat în sud.

I. Caracterizare fizico – geograficã

2. Evoluþia paleogeograficã ºi geologia

Fundamentul, împãrþit în mai multe blocuri, a rãspuns diferenþiat faþã

de miºcãrile recente. Se remarcã sectoare de subsidenþã active cum este
sectorul Câmpiei Criºului Alb.
Ridicarea cristalinului în zona Inand – Salonta a separat în cadrul Câmpiei
Criºurilor douã compartimente din punct de vedere stratigrafic, ºi anume un
compartiment nordic ºi altul sudic. Acestea au evoluat diferit pânã în Miocen
(Tortonian).

216
 &
• compartimentul nordic cuprinde peste cristalin formaþiuni permiene ºi
mezozoice cu grosimi variabile care se subþiazã treptat spre vest, nord ºi sud;
• compartimentul sudic prezintã fundamentul cristalin ridicat în zona
localitãþii Inand la 1 500 m; iar peste acest cristalin sunt numai depozite
miocene ºi pliocene.
Toate depozitele sedimentare care s-au depus în grabene pot atinge
grosimi de 3 000 pânã la 4 000 m, iar cele depuse peste horsturi au grosimi
de câteva sute de metri. Sedimentarea Bazinului Panonic cunoaºte trei
momente ºi anume: Miocen, Pliocen ºi Cuaternar.
Sedimentarea în Miocen cunoaºte condiþii uniforme pentru întreg Bazinul
Panonic. În timpul Tortonian ºi Sarmaþian sunt semnalate depuneri de marne
cu intercalaþii de argile cenuºii cât ºi o serie grezoas㠖 nisipoasã.
Depozitele pliocene stau transgresiv peste porþiuni din fundamentul
cristalin înregistrându-se o monotonie litologicã. În aceste depozite sunt argile,
marne, nisipuri care apar la zi în marginea de est pe suprafeþe restrânse ºi
mai apar pe interfluvii. Spre vest aceste depozite se scufundã lent fiind
acoperite de Cuaternar, care prezintã grosimi care variazã între 1 400 ºi 3
000 m. În cea mai mare parte a regiunii lipsesc depozite din Sarmaþianul
Superior ºi din Meoþian.
Depozitele cuaternare sunt prezente în toatã unitatea. Cea mai mare
adâncime a cuaternarului atinge 100 – 400 m la sud de Criºul Repede pânã
la Criºul Alb. Astfel Pleistocenul este prezent prin argile, nisipuri, pietriºuri
ºi bolovãniºuri formând depozite proluviale ale conurilor de dejecþie. Tot din
aceastã perioadã sunt datate ºi unele depozite loessoide. Holocenul este prezent
prin depozite loessoide, depozite aluvionare de luncã, depozite de mlaºtinã
ºi chiar un strat de turbã în Câmpia Teuzului. Litologia depozitelor cuaternare
indicã o alternanþã de argile ºi prafuri cu bancuri de pietriº ºi nisip. Cea mai
mare grosime a cuaternarului din Câmpia de Vest se aflã aici în arealul
oraºului Salonta unde atinge o grosime de 400 m (dupã E. Liteanu ºi C.
Ghenea).

Principalele etape de evoluþie

Acestea sunt: etapa uscatului preneogen; etapa neogenã, numitã ºi etapa

de bazin lacustru, ºi etapa cuaternarã.
În evoluþia morfotectonicã se remarcã scufundarea subsidentã treptatã a
depresiunii Panonice odatã cu înãlþarea Carpaþilor, începând cu faza stiricã
(Helveþian Superior – Badenian). Acum începe faza de bazin marin când
apar golfuri largi marine. Urmeazã faza lacustrã în timpul Sarmaþian impusã
de miºcãrile moldavice. Acum este separatã o mare unitate lacustrã a Mãrii
Sarmaþiene. Tot acum se remarcã o reactivare a subsidenþei în cadrul
grabenelor din Munþii Apuseni. În timpul Sarmaþian Superior – Dacian
miºcãrile attice exondeazã regiunea pentru prima datã.
În Ponþian are loc o puternicã subsidenþã, regiunea devenind lacustrã.
Aici sunt depuse sedimente groase de conglomerate, marne, argile, pietriºuri
ºi nisipuri. La sfârºitul acestei perioade miºcãrile rhodanice exondeazã regiunea

217
+
ºi se contureazã areale mlãºtinoase. Dupã miºcãrile valahe, la sfârºitul
pliocenului, se trece la faza de câmpie mlãºtinoasã cu lacuri locale pe ariile
cu subsidenþã activã. Aceste lacuri au funcþionat ca nivele de bazã pentru
râurile din Munþii Apuseni. În timpul miºcãrilor passadene din Pleistocenul
Inferior ºi Mediu se realizeazã câmpiile înalte. În timpul Holocen se impun
arealele de subsidenþã.

Elemente de tectonicã

Falia principalã este cea panonicã, crustalã, care separã depresiunea de

orogenul Munþilor Apuseni. Tectonica globalã impune faptul cã aceastã câmpie
în general este suprapusã pe o serie de microplãci panonnice.
Faliile carpatice cu direcþii diferite, sunt localizate sub sedimentar,
predominante sunt direcþiile nord-est – sud-vest ºi nord-vest – sud-est. Aceste
falii au determinat cãderea cristalinului în trepte spre vest formând sistemul
de grabene ºi horsturi, dar ºi apariþia apelor termale în cadrul Câmpiei
Criºurilor. De exemplu, Munþii Codru Moma se prelungesc spre vest cu un
horst ascuns, iar la sud se identificã grabenul Criºului Alb. Sistemele de
grabene din fundament sunt pe aliniamentele Oradea – Borº ºi Chiºineu-Criº
– Socodon. Horsturile apar pe aliniamentele Inand – Tinca ºi la sud de Criºul
Alb.

3. Relieful

În vestul dealurilor pe un subasment carpatic ºi panonic râurile au modelat

ºi format Câmpia de Vest. Aceastã unitate din centrul câmpiei prezintã aceeaºi
configuraþie: o treaptã înaltã, cu altitudini peste 100 m spre dealuri, alcãtuitã
din glacisuri, terase, câmpii tabulare înalte pe depozite loessoide ºi câmpii de
dune; o treaptã joasã cu altitudini sub 100 m, alcãtuitã din câmpii de divagare,
câmpii tabulare joase ºi câmpii mlãºtinoase, desecate.
Din punct de vedere altitudinal Câmpia Criºurilor este cuprinsã între 88
m (în vest pe Criºul Alb) ºi aproximativ 140 – 150 m (la est de Oradea în
cadrul teraselor înalte). Ca tipuri de relief se disting trei categorii: relief
major, relief mediu ºi microrelief. Tipurile majore de relief sunt câmpiile de
glacis (spre unitatea deluroasã), unitãþi de tranziþie (corespund cu luncile
înalte ale râurilor) ºi câmpiile joase aluviale (pe vãile ºi luncile joase ale
râurilor). Relieful mediu este prezent prin terase, glacisuri, piemonturi ºi
lunci. Treptele de terase sunt înºirate astfel, pe Criºuri apar 5 trepte: T5 la
intrarea în câmpie; T4 este foarte fragmentatã; T3 parazitatã deluvio-coluvial;
T2 prezintã tranziþia spre glacisuri ºi T1 avanseazã în câmpie pierzându-se
sub luncã. Glacisurile sunt de eroziune (sub terasele 5 ºi 4), de eroziune ºi
acumulare (sub terasele 3 ºi 2) ºi glacisuri recente coluvio-proluviale (sub
frunþile de terase). Piemonturile sunt tipice (Câmpia piemontanã Târnova) ºi
mai apar sub formã de poalã piemontanã. Microformele de relief sunt grinduri,
popine, ostroave, renii ºi forme de relief antropic.

218
 &
Aspectele generale ale câmpiei au fost determinate de:
• eroziunea piemonturilor din dealurile situate la est de câmpie;
• acumularea s-a fãcut sub forma unei câmpii piemontane de cãtre
acþiunea de aluvionare a râurilor;
• toate acestea pe fondul miºcãrilor subsidente din zona Sarethului ºi pe
fondul modificãrilor paleoclimatice succesive.
Astfel în Câmpia Criºurilor s-au format douã unitãþi distincte ºi anume:
câmpia înaltã ºi câmpia joasã aluvialã.

Câmpiile înalte
Acestea formeazã o fâºie desfãºuratã pe ramura vesticã a dealurilor
având direcþia nord – sud, de la Biharia pânã la Valea Teuzului. Caracteristicile
câmpiei înalte sunt:
• altitudinile oscileazã între 100 ºi 185 m;
• este fragmentatã transversal de Criºuri. Aceastã fragmentare a dus la
formarea mai multor subunitãþi ºi anume: Câmpia Bihariei (situatã la nord de
Criºul Repede), Câmpia Miersigului (situatã între Criºul Repede ºi Criºul
Negru), Câmpia Cãlacei (situatã între Criºul Negru ºi Criºul Alb) ºi Câmpia
Bocsigului – câmpie de terase (situatã la sud de Criºul Alb);
• mai este fragmentatã ºi de afluenþii râurilor alohtone ºi transformatã
în câmpuri plate care au înclinare de la est spre vest;
• aici existã patru generaþii de glacisuri situate la nivelul teraselor
fluviatile ale Criºurilor cu care se racordeazã, aceste terase sunt la 6 – 10 m,
15 – 20 m, 30 – 40 m ºi 55 – 60 m;
• vãile râurilor au lunci întinse ºi în mod obiºnuit patru nivele de terase
cu aceleaºi altitudini ca ºi glacisurile.
Aici se disting o serie de tipuri de câmpii: câmpii de glacis, piemontane,
de terase, de podiº peneplanat ºi de podiº terminal sau câmpii tabulare cu
loess sau nisipuri. Ca subunitãþi amintim: Câmpia Barcãu – Biharia, Câmpia
Miersigului, Câmpia Cermeiului, Câmpia Bocsigului ºi Câmpia Tãuþului.
Dupã Gr. P. Pop (2005) subunitãþile câmpiei înalte sunt: Câmpia Carei –
Valea lui Mihai, Câmpia Pirului, Câmpia Bihariei, Câmpia Miersigului ºi
Câmpia Susagului.
Regionarea s-a fãcut mai mult pe fâºii longitudinale, de la nord la sud
distingându-se câmpii înalte numite câmpii piemontane (dupã Gr. Posea,
1992) ºi câmpii joase.
Câmpia Barcãu – Biharia – subunitatea ce se întinde de la localitatea
Marghita pânã la Criºul Repede. Este o câmpie înaltã care dominã câmpia
joasã din vest. Cuprinde Câmpia Barcãului ºi pe cea a Bihariei. Câmpia
Barcãului este un glacis care urcã de la 115 – 135 m în partea vesticã pânã
la 165 – 180 m în partea esticã. Aici este inclusã ºi lunca râului Barcãu.
Câmpia Bihariei corespunde unui con aplatizat format de râurile Barcãu ºi
Criºul Repede. Aceasta se poate ataºa Câmpiei Borºului. Câmpia Miersigului
– situatã între Criºul Repede ºi Criºu Negru, aceastã subunitate este formatã
din glacisuri ºi terase. Reprezintã o treaptã mai joasã a Câmpiei Gepiului.
Câmpia Cermeiului este situatã între Criºul Negru ºi Teuz. Reprezintã treapta

219
+
înaltã a Câmpiei Craivei ºi treapta joasã a Câmpiei Cermei. Câmpia Bocsigului
este situatã pe stânga Criºului Alb ºi reprezintã o câmpie de terase sãpate de
acest râu. Câmpia Tãuþului se dezvoltã în bazinul Cigherului. Este formatã
din câmpuri aluviale joase, lunci ºi terase glacisate, glacisuri ºi piemonturi.

Câmpiile joase aluviale

Aceastã unitate este rezultatul acþiunii râurilor în compartimentul
subsident al Sarethului în timpul Holocen. Prezintã mai multe aspecte care
o individualizeazã în cadrul Câmpiei Criºurilor:
• altitudinile sunt sub 100 m la est de canalul colector care traverseazã
regiunea de la nord la sud;
• aspectul general al câmpiei este determinat de suprafaþa orizontalã
care prezintã albii pãrãsite, mlaºtini ºi lãcoviºti;
• interfluviile au aspectul unor câmpuri joase cu microrelief pozitiv ºi
negativ, aici canalele colectoare de irigaþii ºi de secare sunt mai vechi;
• apariþia lacurilor, exemplu în Câmpia Teuzului – Lacul Cefa.
Aici se disting, de asemenea diferite tipuri de câmpii: câmpii mlãºtinoase,
de luncã ºi tip culoar. Ca subunitãþi amintim: Câmpia Salontei, Câmpia
Criºului Alb ºi Câmpia Criºului Negru. Gr. P. Pop identificã o serie de
subdiviziuni în cadrul câmpiilor joase: Culoarul Ierului, Câmpia Borºului,
Câmpia Salontei, Câmpia Criºului Negru, Câmpia Teuzului ºi Câmpia Criºului
Alb (fig. 45).
Câmpia Salontei se aflã situatã între Criºul Repede ºi Criºul Negru iar
în est se întinde pânã la curba hipsometricã de 100 de metri. Câmpia Criºului
Alb este formatã din mai multe lunci înalte strãpunse de lunci joase. Se
extinde pânã la nord de Teuz. Aceastã unitate prezintã ca subunitãþi
urmãtoarele câmpii Teuzului, Chiºineu-Criº ºi Ineului. Câmpia Criºului Negru
apare ca un culoar situat între câmpiile înalte Miersig ºi Cermei.

4. Clima
În Câmpia Criºurilor clima este temperat continentalã moderatã de
influenþe oceanice ºi submediteraneene (mai ales în partea sudic㠖 spre
Mureº). Tipul climatic este temperat continental de câmpie cu nuanþe panonice,
iar parþial suferã influenþe de baraj ºi adãpost orografic ale Munþilor Apuseni.
Nuanþa panonicã este datã de influenþele oceanice venite din vest având
consecinþe asupra precipitaþiilor, cu maxime în mai – iunie ºi decembrie, dar
ºi asupra temperaturilor pe care le modereazã. Iarna aici înainteazã anticiclonii
azoric ºi scandinavo-baltic din nord-vest ºi ciclonii mediteraneeni din sud-vest.
Datoritã reliefului în unele areale se observã inversiuni termice, mai ales în
lungul culoarelor de tip golf.
Regimul termic este dominat de o medie anualã cuprinsã între 10,5 ºi
10,4°C. Temperatura medie a lunilor extreme oscileazã astfel: ianuarie între
-2,4 ºi -2,1°C, pentru ca în iulie sã se înregistreze o medie de 21°C. Primãverile
sunt timpurii ºi au o temperaturã medie de aproximativ 10,7°C, iar toamnele

220
 &

Fig. 45. Câmpia Criºurilor, regionarea geomorfologicã (Gr. Posea, 1997)

221
+
încep cu scãderi de temperaturã importante (septembrie 17°C – octombrie
11°C – noiembrie 6°C).
Precipitaþiile medii anuale ating o cantitate de 600 mm/an. Aceastã
cantitate oscileazã de la vest spre est astfel: 550 mm/an la graniþã, 630 – 650
mm/an în fâºia centralã, iar spre dealuri atinge 700 mm/an. Au existat ani
ploioºi cu o medie de peste 950 mm/an ºi ani secetoºi cu o cantitate medie
care a coborât la 230 mm/an. Anotimpul ploios este vara, cu 31% din cantitatea
de precipitaþii, iar anotimpul secetos este iarna când cantitatea de precipitaþii
scade la 25%. Luna cea mai ploioasã este iunie, iar luna cea mai secetoasã
este ianuarie. În 24 de ore maxima s-a înregistrat la Chiºineu-Criº unde a
cãzut o cantitate de 128,5 mm pe 11 iunie 1970. Numãrul zilelor cu zãpadã
este de 105, iar numãrul zilelor în care ninge este de 19, maxim 21. Prima
ninsoare cade la sfârºitul lui noiembrie, iar ultimele ninsori cad pe la jumãtatea
lunii martie.
Vânturile de Vest predominã la peste 1 000 m altitudine ºi influenþeazã
miºcarea maselor de aer aducând mase de tip oceanic. La nivelul solului o
frecvenþã mai mare o prezintã vânturile din sud cu 17% ºi vânturile din nord
cu 11%, cele din vest la nivelul solului au o pondere de 4%. Se remarcã pe
anotimpuri o intensificare a Vânturilor de Vest numai vara. Spre est se fac
simþite brizele, iar în cadrul câmpiilor joase se remarcã o stabilitate atmosfericã
rezultând calmul atmosferic.

5. Apele

Apele subterane
Apele freatice
Acestea reprezintã principalul element de nuanþare a caracteristicilor
geografice din Câmpia Criºurilor deoarece condiþioneazã urmãtoarele
diferenþieri:
• apariþia diferitelor tipuri de soluri azonale;
• apariþia diferitelor asociaþii vegetale de tipul pajiºtilor mezofile, apariþia
plantelor halofile ºi higrofile;
• influenþeazã elementele microclimatice;
• influenþeazã modul de utilizare a terenurilor.

Litologia orizontului acvifer freatic

Apele freatice sunt cantonate în depozite cuaternare alcãtuite din nisipuri
cu granulometrie diferitã, pietriºuri ºi bolovãniºuri care au intercalaþii de
argile, prafuri argiloase sau argile prãfoase. Toate formeazã depozite
permeabile. Granulometria ºi panta terenurilor scade de la est spre vest
influenþând astfel succesiunea acviferului.
La partea superioarã se dezvoltã formaþiuni cu permeabilitate mai redusã,
adicã prafuri argilo – nisipoase ºi chiar argile compacte. Acestea provoacã în
anumite zone un caracter ascensional al nivelului hidrostatic. Formaþiunile
cu granulometrie finã ºi solurile dezvoltate deasupra acestor formaþiuni
prezintã o texturã grea ºi un orizont B impermeabil bine dezvoltat. Deasupra

222
 &
acestora se acumuleazã un strat acvifer sezonier, numit strat supracvifer, ºi
contribuie la accentuarea excesului de umiditate.
Adâncimea apelor freatice scade de la est la vest:
• în câmpia glacisurilor pânza freaticã oscileazã între 5 ºi 10 m; de
exemplu în Câmpia Miersig depãºeºte 10 m;
• în câmpia mijlocie oscileazã între 4 ºi 5 m;
• în câmpia aluvialã ºi în luncile râurilor nivelul freatic oscileazã între
2 ºi 5 m, uneori ajungând ºi la 0,5 m;
• în zonele depresionare Cefa, Salonta ºi Câmpia Teuzului, în vechile
albii pãrãsite ºi drenate adâncimea nivelului freatic oscileazã între 0 ºi 2 m.
Panta hidraulicã, denumitã ºi panta fluxului subteran variazã între 4 ºi
7‰ (la contactul cu piemontul) ºi între 0,6 ºi 0,8‰ în câmpia joasã.
Nivelul hidrostatic este supus influenþelor climatice, astfel: primãvara
infiltraþiile se fac uºor iar vara se produce o evapo transpiraþie intensã. Ca
urmare a acestor fenomene oscilaþiile nivelului freatic prezintã amplitudini
de 1 – 2 m în apropierea râurilor ºi chiar de 3 m în depozitele grosiere. De
exemplu în Câmpia Teuzului aceste oscilaþii ating 0,5 pânã la 3,5 m.
Amplitudinile mari determinã apariþia bãltirilor, apariþia solurilor hidromorfe
ºi a celor halomorfe care duc la dezvoltarea vegetaþiei higrofile. Îndiguirea
râurilor mari a provocat depunerea aluviunilor în albie micºorând astfel
secþiunea de scurgere. Ca atare la ape mari râul curge la nivelul câmpiei ºi
provoacã ridicarea nivelului pânzei freatice. Reþeaua canalelor de drenaj
contribuie ºi la scãderea nivelului freatic pe suprafeþe mari.

Chimismul apelor freatice

Calitatea apelor în cadrul Câmpiei Criºurilor scade de la est la vest. În
Câmpia Teuzului, în zona Salontei, ºi în Câmpia Cermei apele freatice nu
sunt potabile. Chimismul apelor freatice variazã de la un loc la altul pe
distanþe relativ mici. Mineralizarea ridicatã din zona Vârºag – Zerind – Avram
Iancu (cu o concentraþie de 0,8 gr/l) face ca apa sã nu poatã fi folositã nici
pentru irigaþii.
Apele freatice din Câmpia Criºurilor pot fi: bicabonatate cloro – sodice
(cantonate în centrul ºi estul câmpiei) ºi bicarbonatate sulfo – sodice – calcice
(cantonate în partea vesticã).

Apele de adâncime
Acestea prezintã caracter ascensional sau chiar artezian. Sunt cantonate
în depozite de vârstã ºi adâncimi diferite, variind de la depozite cuaternare
pânã la depozite triasice. Apele de adâncime sunt folosite pentru alimentarea
cu apã a localitãþilor. Acestea mai pot fi termale ºi minerale.

Apele de suprafaþã

Râurile

Râurile sunt împãrþite dupã izvor în autohtone ºi alohtone. Cele autohtone

au izvoare în câmpie ºi un caracter semipermanent sau temporar. Cele alohtone

223
+
sunt cele mai mari fiind principalii colectori. Câmpia este strãbãtutã de
sistemul hidrografic al Criºurilor cu Barcãu, Criºul Repede, Criºul Negru ºi
Criºul Alb. La acestea se mai adaugã sistemul hidrografic al Mureºului (în
sud) ºi râurile alohtone Teuz ºi Cigher. Toate aceste râuri sunt principalii
colectori din regiune. Râurile principale sunt îndiguite în cuprinsul câmpiilor
joase. Reþeaua râurilor mici alohtone cu izvoare în dealuri ºi în munþi include:
Bistra ºi Fâneaþa Mare afluenþi ai Barcãului, Hidiºel pentru Criºul Repede,
Valea Nouã ºi Sartiº pentru Criºul Negru, Hodiºu ºi Sebiºu pentru Criºul Alb
la care se mai adaugã o serie de afluenþi ai Teuzului.
Sistemul hidrografic autohton este dens între Criºul Repede ºi Teuz,
majoritatea râurilor formându-se în terase sau în câmpia de glacisuri. Toate
au caracter temporar. Dintre acestea amintim câteva: Alceu, Râturi, Gepiu,
Rãtãºel (curge paralel cu Criºul Repede).
Din punct de vedere hidrologic, acesta este influenþat de masele de aer
oceanic, iar râurile se caracterizeazã printr-un maxim de debit în februarie –
martie ºi un debit minim în perioada august – octombrie. La aceste debite
cunoscute se mai adaugã viiturile de primãvarã ºi cele de varã. Inundaþii pot
provoca doar râurile mici neîndiguite, dar ºi cele mari atunci când cantitatea
de apã este mare ºi are o presiune extremã asupra digurilor care pot ceda, de
exemplu, Criºul Alb ºi Criºul Negru.

Lacurile

Lacurile naturale sunt puþine ºi apar în câmpia joasã: Lacul ªerpilor

lângã Salonta, Lacul cu Stuf (12 ha) ºi Lacul Peþea cu apã termalã lângã
Bãile 1 Mai. Tot aici pot fi amintite mlaºtinile care se formeazã în cadrul
microdepresiunilor ºi vãilor pãrãsite. Acestea în cea mai mare parte sunt
drenate, dar mai apar ºi lacuri întreþinute pentru pisciculturã: Complexul
lacustru Cefa cu 670 ha ºi 16 lacuri în componenþã, Complexul lacustru
Inand cu 200 ha, Lacul Mãdãraº, Homorog.
Lacurile antropice sunt realizate pentru a utiliza apa la irigaþii sau
pentru regularizarea ºi retenþia debitelor maxime sau minime. Acestea au fost
realizate mai ales pe râurile mici: Cigher ºi cele din bazinul hidrografic al
Barcãului.

6. Elemente biogeografice

Vegetaþia
Vegetaþia naturalã a suferit un recul important datoritã defriºãrilor ºi
desþelenirilor masive, dar ºi transformãri prin drenãrile ºi înlocuirile de specii
executate în regiunile cu exces de umiditate. Mediul natural este dominat de
formaþiunea vegetalã de silvostepã cu intercalaþii de formaþiuni acvatice,
palustre ºi halofile, în câmpiile joase, ºi de formaþiunea pãdurilor de stejar,
în câmpiile înalte.

224
 &
Silvostepa ocupã o suprafaþã mare spre sud pe Criºul Alb – Teuz, iar
în nord este prezentã doar pe o fâºie lângã graniþã (Borº). Speciile au caracter
nordic. Este alcãtuitã din pâlcuri de pãdure ºi pajiºti. Pãdurile apar în câmpiile
joase ºi prezintã specii de stejar pedunculat, frasin, ulm, plop ºi salcie; mai
apar în luncile propriu-zise sub formã de zãvoaie cu plop (în luncile înalte)
ºi cu sãlcii ºi arin (în luncile joase); stratul arbustiv este reprezentat de
sânger, pãducel, cruºin, lemn câinesc, mãceº ºi soc negru. Pajiºtile au fost
reduse la petice din cauzã extinderii terenurilor arabile. Apar în cadrul luncilor
cu specii de Poa sp. ºi trifoi; în cadrul sãrãturilor cu specii de Salicornia, sp.
Artemisia sp. ºi Festuca sp.
Pãdurile de stejar sunt prezente în cadrul câmpiilor înalte ºi ocupã
aproximativ 4,5% din suprafaþa câmpiei. Sunt prezente sub formã de areale:
Miersig, Beliu, Apateu, Ineu ºi altele. Sunt compuse din specii de stejar: cer
ºi gârniþã, dominante, la care se adaugã frasin, carpen, arþar tãtãrãsc, jugastru,
ulm, tei. În cadrul grindurilor înalte din lunci apar petice cu pãduri de stejar
pedunculat. Stratul arbustiv este reprezentat de pãducel, lemn câinesc ºi mãceº,
iar stratul ierbaceu este dominat de specii de Carex sp. ºi Poa sp.
Vegetaþia azonalã este prezentã în apropierea râurilor ºi lacurilor.
Vegetaþia palustrã este reprezentatã de stuf, papurã ºi pipirig.

Fauna
Fauna este împãrþitã în douã mari categorii: fauna terestrã, specificã
silvostepei ºi pãdurilor, ºi fauna acvaticã specificã râurilor ºi lacurilor.
Fauna terestrã este de tip central-european cu elemente submedite-
raneene. Speciile submediteraneene sunt: broasca þestoasã de uscat, vipera,
scorpionul ºi cãlugãriþa. Speciile silvostepei sunt în cea mai mare parte
reprezentate de rozãtoare (ºoarece de câmp, popândãu, hârciog, iepurele de
câmp, veveriþa) ºi pãsãri (dropia, prepeliþa, potârnichea, sitarul). Fauna
specificã pãdurilor este alcãtuitã din specii ierbivore (cãprioara, cerbul lopãtar)
ºi specii carnivore (vulpe, dihor, hermelinã, nevãstuicã, pisicã sãlbaticã), mai
apar ºi pãsãri (ciocãnitoare, ºoim, cucuvea, sturz, mierlã, piþigoi, erete).
Fauna acvaticã este reprezentatã de peºti, mamifere acvatice, pãsãri ºi
reptile. Fauna piscicolã este reprezentatã prin douã areale: în est arealul
mrenei cu mreanã, clean, somn, ºi în vest arealul crapului cu crap, plãticã,
caras, ºtiucã, biban. Dintre mamiferele acvatice cele mai cunoscute sunt vidra
ºi bizamul. Avifauna este prezentã prin raþe ºi gâºte sãlbatice, egrete, stârci
ºi liºiþe.

7. Solurile

Înveliºul de soluri al Câmpie Criºurilor este foarte mozaicat, alcãtuit

din soluri zonale ºi azonale. Solurile necesitã ameliorãri pedologice: drenãri,
irigaþii, spãlãri, amendamente, îngrãºãminte chimice ºi organice, afânãri ºi
terasãri.

225
+
Solurile zonale sunt reprezentate prin tipuri aparþinând claselor
cernisoluri (care este majoritarã), luvisoluri ºi cambisoluri. Dintre cernisoluri
se întâlnesc cernoziomuri ºi faeoziomuri, cu diferite subtipuri. Pe alocuri
apar ºi subtipurile salinic ºi vertic, determinate de condiþiile locale.
Din clasa luvisoluri apar preluvosolurile tipice, roºcate ºi luvosolurile
tipice, iar din clasa cambisoluri eutricambosolurile tipice.
Solurile azonale întâlnite fac parte din clasele protisoluri, hidrisoluri,
pelisoluri ºi salsodisoluri.
În clasa protisoluri se includ aluviosolurile, care apar în luncile râurilor
ºi în câmpiile joase cu exces de umiditate, în asociere cu subtipuri salice, ºi
psamosolurile, dezvoltate pe nisipuri.
Din clasa hidrisoluri se întâlnesc gleiosoluri ºi stagnosoluri în arealele
joase, în special din câmpiile joase. Vertosolurile, din clasa pelisoluri ºi
salsodisolurile (soloneþuri ºi solonceacuri) sunt dispersate în areale mici în
toate câmpiile joase.

II. Elemente de geografie umanã (Populaþia ºi aºezãrile)

1. Populaþia

Istoricul populãrii Câmpiei Criºurilor

Dovezi ale locuirii acestei câmpii sunt datate în perioada 6000 – 2500
î.Hr, adicã din perioada neoliticã. Locuirea a fost permanentã pânã în prezent
astfel: în neolitic specificã este Cultura Criº; în epoca bronzului specificã
este Cultura Otomani, localizatã în Oradea, Vârºand, Socodor; epoca timpurie
a fierului este localizatã în Tãmaºda, Giriºu de Criº ºi Sântandrei; Cultura La
Tene specificã epocii fierului este atestatã prin descoperiri la Oradea ºi Giriºu
de Criº; în timpul ocupaþiei romane sunt atestate o serie de localitãþi cum ar
fi Oradea, Sântandrei, Zerind ºi altele.
În secolele urmãtoare se constituie voievodate, iar localitãþile îºi continuã
existenþa: Oradea, Moroda, Giriºu de Criº, Tãmaºda, Socodor, Cetatea de la
Biharia – centrul Voievodatului lui Menumorut (secolele IX – X). Din secolul
al XII-lea apar primele semne ale colonizãrii maghiare care continuã pânã în
secolul al XVIII-lea. Din secolul al XVIII-lea începe colonizarea altor categorii
de populaþii: germani, cehi, croaþi ºi slovaci.
Evoluþia numãrului de locuitori ºi densitatea populaþiei
Evoluþia este influenþatã de sporul natural ºi cel migratoriu. În timp aici
se remarcã o creºtere lentã a numãrului de locuitori, cu excepþia a douã
perioade: 1869 – 1880, când se observã o scãdere a numãrului, ºi 1880 –
1910 când se remarcã o creºtere cu 50%. Toatã Câmpia de Vest este inclusã,
în perioada actualã, într-un spor natural negativ sub nivelul sporului natural
naþional. Gr. P. Pop observã, legat de perioada actualã pentru Câmpia
Criºurilor, un tip geodemografic de tranziþie. Acest tip este exemplificat prin
valori cuprinse între -5,4‰ (în judeþul Arad) ºi -3,7% (în Bihor).
0

226
 &
Densitatea medie atinge 74 loc/km2. Se remarcã municipiul Oradea cu
o densitate medie care trece de 2 000 loc/km2. În rest densitatea este cuprinsã
între 20 ºi peste 120 loc /km2.

2. Aºezãrile umane

Aºezãrile rurale

Reþeaua de aºezãri rurale este concordantã cu cea a reliefului fiind

dispusã pe fâºii longitudinale. Odatã cu apariþia primelor obºti sãteºti se
observã o aºezare în lungul vãilor. M. Staºac (2005) oferã cele mai recente
statistici din Câmpia Criºurilor în lucrarea sa „Reconstituirea mediului rural
în Câmpia Criºurilor”. Aici în anul 2004 erau 102 sate organizate în 34
comune din care 18 aparþin judeþului Bihor ºi 16 judeþului Arad. Ocupã o
suprafaþã de peste 2 750 km2, reprezentând 83 % din suprafaþa totalã a
Câmpiei Criºurilor (peste 3 300 km2). Astfel fiecãrui sat îi corespunde o
suprafaþã de 27 km2, faþã de media naþionalã de 16,3 km2. La recensãmântul
din 2002, în spaþiul rural, existau peste 110 000 locuitori, revenind pentru
fiecare sat peste 1 100 locuitori. Acest fapt reflectã o medie mare faþã de
media naþionalã de 807,6 loc/sat. Toate au funcþii agricole cerealiere ºi de
creºtere a animalelor (agro-zootehnice).
Numãrul de locuitori din satele criºene variazã între 55 ºi 4 244 locuitori.
În acest ecart se disting toate tipurile de sate din punct de vedere al numãrului
de locuitori: sate foarte mici, sub 200 loc., puþine (circa 5%); sate mici între
200 ºi 500 loc (circa 18%); sate mijlocii între 500 ºi 1 500 loc., predominante
(circa 57%); sate mari între 1 500 ºi 4 000 loc (circa 20%) ºi sate foarte mari
peste 4 000 loc., doar trei ªimand, Tãlmaci ºi Tinca.

Aºezãrile urbane

Sunt aºezate în câmpie ºi la contactul cu Dealurile de Vest. Cele din

câmpia propriu-zisã sunt: Oradea, Salonta, Chiºineu-Criº ºi Pâncota, iar cele
de la contactul cu dealurile sunt Sebiº ºi Ineu.
Cel mai mare oraº este pe departe Oradea (cu peste 220 000 loc.),
declarat municipiu ºi este reºedinþa judeþului Bihor. Funcþioneazã ca pol de
atracþie regional din punct de vedere al populaþiei ºi al economiei regiunii.
Situat pe Criºul Repede reprezintã un puternic centru industrial ºi al serviciilor,
fiind centrul administrativ al judeþului Bihor. Acest mare oraº îºi împarte
sfera de influenþã cu Aradul (municipiu, reºedinþa judeþului Arad).
Restul oraºelor sunt mici având sub 25 000 locuitori. Salonta, situat pe
Canalul Culiºer, este cel mai dezvoltat din aceastã categorie, având peste 22
000 loc, cu funcþii mixte (industriale ºi servicii). În ierarhia stabilitã pe baza
numãrului de locuitori urmeazã: Ineu cu peste 11 000 loc, situat pe Criºul
Alb, prezintã funcþii complexe; Chiºineu-Criº cu peste 9 500 loc, pe Criºul
Alb, cu funcþie agrar-industrial; Pâncota cu peste 7 800 locuitori, situat lângã

227
+
Munþii Zarand, este oraºul viilor; Sebiº este ultimul oraº din câmpie cu peste
7 200 loc, situat pe Criºul Alb, un oraº agro-industrial.

III. Caracterizare economico – geograficã

1. Resursele naturale

Economia câmpiei se bazeazã pe o serie de resurse care sunt împãrþite

în douã mari categorii: resurse de subsol ºi de suprafaþã.

Resursele de suprafaþã sunt: solurile fertile care asigurã potenþialul

agricol al câmpiei; parametrii climatici care se adaugã resurselor de sol la
potenþialul agricol; apele de suprafaþã care sunt utilizate în diverse scopuri,
de la consumul populaþiei pânã la utilizare industrialã (cale navigabil㠖
Canalul Bega) ºi mai ales la irigaþii; izvoarele minerale utilizate în terapii;
roci de construcþie: argilã, nisip cuarþos, balast format din pietriºuri ºi nisipuri
extras din albiile râurilor.

Resursele de subsol sunt puþine la numãr. Aici se remarcã arealele cu

petrol ºi ape termale de la Borº ºi de la Salonta. În rest economia este
susþinutã de o serie de resurse din unitãþile de relief din apropiere.

2. Agricultura

Resursele principale folosite de agriculturã sunt solurile, parametrii

climatici, relieful ºi apa. Toate acestea prezintã favorabilitate pentru practicarea
unei agriculturi intense. Sunt ºi aspecte nefavorabile pentru care s-au executat
o serie de lucrãri agrotehnice pentru a ameliora unele areale. Aceste aspecte
se referã la arealele cu exces de umiditate – mlaºtini, bãlþi.
Terenurile agricole ocupã aproximativ 90% din suprafaþa câmpiei. Din
aceastã suprafaþã 76% este arabilã, 20% este acoperitã de pãºuni, 3% de
fâneþe, 0,5% este ocupatã de podgorii ºi 0,4% de livezi.

Cultura plantelor
Aici se cultivã cereale, plante tehnice, legume, cartofi, leguminoase ºi
plante furajere. Cerealele cultivate ocupã o mare suprafaþã ºi sunt grâu, porumb
ºi orz. Plantele tehnice sunt floarea soarelui, soia, cânepa pentru fuior, sfecla
de zahãr, tutunul ºi sorgul. Cultura legumelor se practicã în sere ºi este
extinsã în jurul Oradei, Biharei, Salontei. Cartoful este cultivat pe suprafeþe
mai mici ºi predominã cultura cartofilor de varã. Plantele pentru furaj animalier
sunt trifoiul (în nord), lucerna, borceagul ºi sfecla furajerã. La aceste culturi
se mai adaugã cultura fructelor ºi a viþei de vie. Pe lângã fructele din pomi
se mai cultivã cãpºuni ºi pepeni. Podgoriile cele mai dezvoltate din cadrul
acestei câmpiei sunt Pâncota ºi Diosig – Oradea.

228
 &
Creºterea animalelor este concentratã în ferme mijlocii ºi se bazeazã
pe pãºunile naturale (islazuri), fâneþe si plantele furajere cultivate. Se cresc
bovine (în partea central-nordicã), porcine (în cadrul unor ferme mari), ovine
(în partea central-sudicã), pãsãri (în cadrul complexelor amplasate în jurul
oraºelor). Se mai practicã apicultura, piscicultura ºi creºterea fazanilor.

3. Industria

Este prezentã în Câmpia Criºurilor dar este neuniformã din punct de

vedere al repartiþiei. Astfel se detaºeazã clar municipiul Oradea unde este
concentratã peste 90% din activitatea industrialã, restul oraºelor sunt
monoindustriale predominând ramurile uºoare (alimentarã ºi textilã).
Industria energiei electrice este prezentã în Oradea unde funcþioneazã o
termocentralã. Metalurgia este localizatã în Oradea prin Uzina de aluminã pe
baza resurselor de bauxitã din Munþii Pãdurea Craiului. Industria construcþiilor
de maºini este la Oradea, unde sunt produse maºini-unelte, accesorii pentru
mijloace de transport ºi o întreprindere mecanicã pentru agriculturã. Industria
chimicã produce la Oradea lacuri, vopsele, insecticide ºi produse chimice de
sintezã organicã. Industria materialelor de construcþie este prezentã în oraºele
câmpiei astfel: la Oradea (beton, plãci de azbociment, ceramicã de construcþii),
Ineu (produse din beton), Bârsa (ceramicã). Industria uºoarã este prezentã în
toate oraºele fiind predominantã în cadrul câmpiei. Industria lemnului este
tradiþionalã în Ineu (1870); alte centre sunt Oradea, Salonta, Sebiº ºi Pâncota.

4. Transporturile

Sunt rutiere, feroviare ºi aeriene. Nod de transport important este Oradea.

Transporturile rutiere se practicã pe drumuri naþionale ºi secundare.
Densitatea drumurilor este de 26 km la 1 000 km2. Se remarcã drumul european
E 60 care leagã Oradea de Cluj-Napoca ºi iese din þarã pe la vama Borº.
Drumul naþional D.N. 79 paralel cu graniþa care leagã principalele oraºe ale
Câmpiei de Vest, Satu-Mare – Oradea – Arad – Timiºoara. Din acesta se
desprind o serie de drumuri secundare axate pe vãile principalelor râuri.
Acestea leagã oraºele Pâncota ºi Ineu.
Transporturile feroviare sunt mai dezvoltate în comparaþie cu restul
þãrii, cãile ferate având o densitate de 80 km la 1 000 km2, aproape dublu faþã
de media naþionalã care este de 47,4 km la 1 000 km2. Aici funcþioneazã ºi
una din cele mai vechi cãi ferate din România, Oradea – Episcopia Bihorului
datã în exploatare în 1858. Se remarcã magistrala III care pleacã din Bucureºti
ºi ajunge la Oradea, în lungul Criºului Repede, ieºind din þarã pe la vama
Episcopia Bihorului. Existã ºi linie feratã longitudinalã paralelã cu D.N. 79.
Din Oradea se desprind cinci linii secundare prin care sunt legate celelalte
localitãþi din câmpie.
Singurul aeroport este în Oradea.
Legat de transporturi sunt prezente ºi cele speciale: prin cabluri,
oleoducte ºi gazoducte (în construcþie spre Oradea plecând din Satu-Mare).

229
+
Mai amintim transportul urban care este asigurat de tramvaie ºi autobuze
doar în Oradea.

5. Turismul

Câmpia Criºurilor deþine un potenþial turistic foarte redus. Se remarcã

totuºi unele resurse specifice turismului.
Resursele naturale sunt: rezervaþiile de la Bãile 1 Mai, Ineu, Sânmartin
ºi Adea; apele termale din jurul Oradei ºi Salonta, apele minerale de la
Tinca, Cermei, Chiºineu-Criº ºi apele mezotermale mineralizate de la
Moneasa.
Resursele antropice sunt: oraºul Oradea (centru medieval, social - istoric);
staþiunile balneo-climaterice Bãile Felix, Bãile 1 Mai; complexele piscicole
de la Cefa, Inand ºi Tãmãºda; ruinele cetãþilor vechi din Biharea, Cheresig,
Salonta, Pâncota; castele feudale de la Sebiº, Ineu, ªimand; ºi o serie de
biserici ºi mânãstiri la Sânmartin ªimand, Satu Nou ºi Craiova.
Se remarcã astfel din punct de vedere turistic arealul Oradei, Golful
Sebiº, podgoria Pâncota ºi Depresiunea Tãuþ.

C. Câmpia Someºului

1. Aºezare geograficã ºi limite

Câmpia Someºului este situatã în nordul Câmpiei de Vest ºi corespunde
regiunii formate de Someº. Are o suprafaþã de peste 3 600 km2 ºi altitudini
care variazã între 100 ºi 160 m.
Cele mai mari unitãþi care limiteazã aceastã câmpie sunt: Dealurile de
Vest reprezentate de Dealurile Oaºului în nord-est ºi Dealurile Silvano –
Someºene în est ºi sud-est (dupã Gr. Pop), sau Munþii Oaºului, Masivului
Igniº ºi Dealurile Silvaniei (dupã Gr. Posea, 1997); Câmpia Criºurilor în sud;
graniþa României cu Ungaria în vest între râul Tur ºi satul Parhida ºi cu
Ucraina în nord-vest între râurile Tarna Mare ºi Tur. Limitele impuse de
graniþe sunt clare, dar ridicã probleme limitele estice ºi sudice. Dupã Gr.
Posea problema care rãmâne actualã este Câmpia înaltã a Buduslãului din
care unii autori includ doar partea vesticã în Câmpia Someºului (printre care
se numãrã ºi cel care citeazã), iar alþii o exclud din aceastã subunitate.
Limita esticã este cea mai sinuoasã ºi urmãreºte aliniamentul urmãtoarelor
localitãþi (dupã Gr. Posea, 1997): în dreptul Mãgurelor Oaºului câmpia
formeazã golfuri pe valea Turului pânã în dreptul localitãþii Cãlimãneºti –
Oaº, pe valea râului Turþ pânã la localitãþile Gherþa Mare ºi Turþ, pe râul
Tarna spre depresiunea de tip golf Bãtarci – Tarna Mare. Limita faþã de
Masivul Igniº se face direct existând un glacis redus de tip coluvio – proluvial.
Limita faþã de Dealurile Silvaniei porneºte din localitatea Marghita pe valea
râului Egher (afluent al Barcãului) spre localitatea Pir (pe valea râului Pir);
urmeazã apoi curba de 180 m pe traseul localitãþilor Tãºnad – Ardud; dupã
care urmeazã terasa a treia a Someºului pe curba de 160 m pânã la Pomi –

230
 &
Seini de unde câmpia pãtrunde în Depresiunea Baia Mare. Dupã Gr. Pop
limita esticã se desfãºoarã astfel: în dreptul Dealurilor Oaºului urmãreºte
aliniamentul format de localitãþile Halmeu Vii – Turulung Vii – Prilog Vii
– Medieº Vii – Oraºu Nou Vii – Racºa Vii – Viile Apei – Seini; iar în
dreptul Dealurilor Silvano – Someºene urmeazã aliniamentul Seini – Cruciºor
– Sâi – Tãtãreºti – Viile Satu Mare – Ardud – Rãteºti – Beltiug – Sãcãºeni
– Tãºnad.
Limita sudicã este datã de Câmpia Barcãului care prezintã caracter de
tranziþie între cele douã subunitãþi. Forma de câmpie de tip golf ºi continuitatea
spre Câmpia Bihariei o includ în Câmpia Criºurilor. Unii cercetãtori, cum ar
fi V. Mihãilescu (1966), Ghe. Mãhãra, Gr. Posea ºi L. Badea (1984) o includ
în Câmpia Someºului în urma îngustãrii sale la sud de Barcãu datoratã înaintãri
spre vest a Dealurilor Fertiºagului ºi Oradei. În plus Ghe. Mãhãra aduce ca
argument un microclimat uºor mai cald la sud de linia Biharea – Santãu. Gr.
Pop nu este de acord cu limita trasatã pe valea râului Barcãu, ci cu limita
trasatã în lungul cumpenei joase Crasna – Ier pe motiv hidrologic, þinând
cont cã drenajul întregii reþele hidrografice de la sud de limitã se face spre
Barcãu, adicã spre bazinul Criºurilor, chiar dacã bazinul superior al Ierului
rãmâne situat în Câmpia Someºului. Limita rãmâne una convenþionalã ºi
foarte disputatã la nivelul cercetãtorilor, situatã între localitãþile Biharea ºi
Santãu. O altã limitã poate fi nordul luncii râului Barcãu (dupã Gr. Posea,
1997). Dupã Gr. Pop limita sudicã urmeazã aliniamentul localitãþilor Tãºnad
– Cãuaº – Carei – Urziceni. Gr. Pop este de pãrere cã pânã la acþiunea de
canalizare a Ierului, în condiþiile unei evoluþii naturale, era foarte dificil de
stabilit scurgerea apelor spre Crasna sau Barcãu. Apa stagna sub forma unui
areal alungit mlãºtinos. Astfel Gr. Pop concluzioneazã cã este hazardant sã
se traseze limita pânã la valea Barcãului, ci trebuie trasatã în lungul cumpenei
joase dintre Crasna ºi Ier.

I. Caracterizare fizico-geograficã

2. Evoluþia paleogeograficã ºi geologia

Câmpia Someºului, la fel ca toate celelalte subunitãþi ale Câmpiei de

Vest, se suprapune peste un fundament cristalino – mezozoic de tip carpato
– panonic. Fundamentul prezintã fracturi majore de tip panonic ºi carpatic ºi
apare sub formã de blocuri scufundate la adâncimi care variazã între 1 500
m în est ºi 3 000 m spre vest (sistem de grabene ºi horsturi). În regiunea
Dealurilor de Vest aceste horsturi apar la suprafaþã ca mãguri de roci dure
alcãtuite din cristalin carpatic. În aria grabenelor sunt cantonate importante
rezerve de ape de adâncime cu caracter ascensional ºi artezian, mezotermale
ºi hipotermale (abundente la nord de Valea lui Mihai). Fundamentul a fost
interceptat în foraje la Carei, Piºcolþ ºi Curtuiºeni.
Peste acest fundament s-au acumulat o serie de depozite care au grosimi
diferite în funcþie de locaþie, astfel în regiunea grabenelor grosimea lor este
mai mare decât cele depuse în regiunea horsturilor.

231
+
Sedimentarea începe din Eocen când se depun primele depozite care
apar sporadic, în petece. Acestea sunt formate dintr-o alternanþã de argile
negricioase, conglomerate, gresii ºi marne. Urmeazã sedimentele depuse în
timpul Oligocenului, cu circa 500 m grosime care apar în sondajele de la
Carei ºi Nisipeni. Urmeazã o lacunã stratigraficã timp în care regiunea a
funcþionat subaerian.
Cele mai groase depozite sunt cele depuse în timpul Mio – Pliocen, cu
peste 1 000 m grosime ºi faciesuri diferite ca tip: marin, salmastru, lacustru,
continental, la care se mai adaugã ºi tufuri vulcanice. Se disting clar perioadele
de sedimentare: Badenian, Sarmaþian ºi Pannonian. Pannonianul apare la zi
pe latura sud-esticã a câmpiei ºi este alcãtuit din marne nisipoase cu intercalaþii
de nisip ºi tufuri vulcanice. Tufurile vulcanice apar încã din Badenian ºi
reflectã o activitate eruptivã succesivã în munþii vulcanici din apropiere.
Ultima parte a Pliocenului se remarcã prin pronunþate miºcãri pe verticalã,
mai ales în ariile de subsidenþã, reflectate în remanierile repetate ale reþelei
hidrografice. Datoritã acestor miºcãri au loc o serie de evenimente
geomorfologice cum ar fi: acoperirea teraselor ºi retezarea piemonturilor
periferice.
Depozitele cuaternare se extind în toatã subunitatea ºi apar la zi sau în
subasment. Astfel Pleistocenul Inferior ºi cel Mediu apare numai în sondaje
la vest de meridianul oraºului Satu Mare, iar Plestocenul Superior ºi Holocenul
apare la suprafaþã în toatã regiunea. În depozitele Pleisocen Superior apare
un orizont cu argilã roºie prezent ºi în unitãþile deluroase foarte controversat
din punct de vedere al provenienþei sale în regiune. Se presupune cã este de
origine eolianã, coluvio – proluvialã, sau provine din remanierea unei scoarþe
vechi lateritice ori din alterarea de tip lateritic a marnelor. De asemenea
partea superioarã a Pleistocenului (Würm) ºi Holocen alcãtuiesc ºi depozitele
de terasã.

3. Relieful

Câmpia Someºului se caracterizeazã prin altitudini care înclinã uºor

spre sud. Media atitudinilor variazã în jurul valorii de 130 m, maxima fiind
la vest de Sâi unde atinge 171 m, iar minima fiind de 105 m, în Câmpia
Ierului. Din acest punct de vedere se disting douã mari trepte hipsometrice
ºi anume o treaptã a câmpiilor joase, cuprinsã între 105 m ºi 140 m, ºi o
treaptã a câmpiilor înalte, cuprinsã între 140 m ºi 170 m.
Privit în ansamblu relieful are un aspect uniform, dar se diversificã mult
privit în detaliu, când se disting o serie de microforme care detaºeazã mai
multe subunitãþi în cadrul câmpiei. Aceste subunitãþi sunt grupate pe trepte
altitudinale, astfel: în cadrul treptei înalte se disting Câmpia Ardudului, Câmpia
Tãºnadului sau Sãcãºeni (dupã Gr. Pop) ºi Câmpia Sãlacea – Roºiori; în
cadrul treptei joase se disting Câmpiile joase ale Someºului, Câmpia Carei
ºi Câmpia Ierului.

232
 &
Treapta câmpiilor înalte
Aceastã treaptã are aspect de fâºie îngustã care bordeazã la est câmpiile
joase. Lãþimea variazã între 3 ºi 15 km, ocupã o suprafaþã de 560 km2 ºi are
o lungime de peste 100 km. Aceastã dezvoltare redusã se datoreazã caracterului
subsident accentuat al câmpiilor din vest. Câmpiile din acest sector au aspect
general de glacisuri subcolinare care se terminã spre exterior fie domol sub
forma unor trene (sectoarele Cruciºor – Ardud – Beltiug ºi Ac⺠– Tãºnad
– Sãlacea), fie prin pante mai accentuate (sectoarele Beltiug – Dobra ºi
Sãlacea – Diosig). Apar bine conturate terasele tãiate în Riss-Würm, Würm
ºi Holocen. În cadrul acestei trepte se disting trei câmpii ºi anume: Câmpia
Ardudului, Câmpia Sãcãºeni sau Tãºnadului ºi Câmpia Sãlacea-Roºiori (fig. 27).
Câmpia Ardudului are o suprafaþã de circa 200 km2, fiind situatã în
vestul Culmii Codrului, având formã de evantai pe aproximativ 40 km de la
Cruciºor pânã la valea Crasnei. Are un caracter de tranziþie spre câmpia
joasã, altitudini cuprinse între 130 ºi 170 m ºi este drenatã de Homorod ºi
de afluenþii acestuia. În cadrul câmpiei apar în stânga Someºului trepte de
terase ºi glacisuri pânã la Culmea Codrului, dupã care rãmân doar glacisurile
care se îngusteazã mult spre valea Crasnei.
Câmpia Tãºnadului este numitã de Gr. Pop Câmpia Sãcãºeni ºi se aflã
situatã între vãile râurilor Crasna ºi Santãu. Câmpia se prezintã sub formã de
evantai cu expunere nord – nord-vest ºi este un glacis foarte îngust cu doar
230 km2. Este o câmpie de tranziþie care face trecerea spre Câmpia Crasna
– Homorod situatã în nord. Relieful înclinã spre vest ºi nord-vest iar pantele
au înclinãri mici.
Câmpia Sãlacea – Roºiori are o suprafaþã de 125 km2 ºi reprezintã
compartimentul sud-vestic al treptei înalte a Câmpiei Someºului. Are forma
unei fâºii înguste de 2 – 5 km ºi alungitã între Pir ºi Roºiorii Bihorului pe
o distanþã de 40 km. Relieful este slab fragmentat având altitudini de 150 –
170 m. Faþã de Câmpia Ierului se detaºeazã clar prin denivelãri de 20 – 35
m.

Treapta câmpiilor joase

Se caracterizeazã printr-o serie de particularitãþi ale reliefului. Altitudinile
nu depãºesc 130 m, cea mai joasã înãlþime fiind de 105 m. Câmpiile de pe
aceastã treaptã se mai numesc de subsidenþã sau câmpii de divagare. Relieful
este neted, pantele sunt reduse, terasele tipice nu apar, luncile se dezvoltã
foarte mult având aspectul unor vãi adâncite puþin (0,5 – 3 m), cu meandre
ºi despletiri ale râurilor. Câmpurile prezintã o serie de vãi pãrãsite, sunt
frecvente inundaþiile ºi divagãrile. Aceastã treaptã cuprinde trei mari câmpii
ºi anume: Câmpiile joase ale Someºului, Câmpia Carei – Valea lui Mihai ºi
Câmpia Ierului.
Câmpiile joase ale Someºului ocupã cea mai mare întindere, cu o
suprafaþã de 1 800 km2, dezvoltate deoparte ºi de alta a râului. Sunt extinse
de sub mãgurile Munþilor Oaº pânã la vest de râul Crasna ºi pânã la graniþele
þãrii cu Ucraina ºi Ungaria. Relieful este neted, înclinã slab spre nord-vest ºi

233
+

Fig. 46. Câmpia Someºului, regionarea geomorfologicã (dupã Gr. Posea, 1997)

234
 &
este brãzdat de fostele vãi ale Someºului. Râul s-a aflat sub influenþa vastei
arii de subsidenþã de la Bodrog (Ungaria), iar vechile vãi au fost preluate de
râurile recente: Tur, Egher, Sar ºi Racta. Aici se disting clar patru câmpii ºi
anume: Câmpia Micula, Câmpia Livada, Câmpia Crasna – Homorod ºi Câmpia
Ecedea.
Câmpiile Micula ºi Livada sunt situate pe dreapta Someºului separate
de un aliniament format de localitãþile Medieºu Aurit – Livada – Turulung
– Halmeu.
Câmpiile Crasna – Homorod ºi Ecedea se aflã pe stânga râului Someº.
Limita între cele douã câmpii este datã de aliniamentul format din localitãþile
Traian – Doba – Moftinu Mare – Cãpleni – Cãmin – Lucãceni. Acest
aliniament contureazã aria Câmpiei Ecedea care se continuã dincolo de graniþa
României pânã la nord-vest de localitatea Nagzecsed (Ungaria). Aceastã
câmpie se aflã într-o regiune de subsidenþã activã, care s-a conturat în timpul
Holocen, favorizând apariþia unei mlaºtini într-o primã fazã, pe cursul inferior
al râului Crasna. Izolatã de Someº printr-un grind de 3 – 6 m înãlþime (A.
Bogdan, 1957), formatã din aluviuni cãrate de râu, mlaºtina a evoluat sub
influenþa decantãrilor fine aduse de Crasna. Prezenþa mlaºtinei cu supraumezire
accentuatã, cu ochiuri de apã vizibile, pe un pat format din argile albastre,
a impus o vegetaþie specificã. Sub influenþa subsidenþei active vegetaþia a
fost rapid transformatã într-un orizont de turbã eutrofã cu grosimi care variazã
între 0,3 ºi 1,5 m, fiind acoperitã de aluviunile fine cãrate de Crasna (nisipuri
mâloase, mâluri ºi argile). La sfârºitul secolului XIX ºi începutul secolului
XX fosta mlaºtinã eutrofã a fost îndiguitã, supusã desecãrii ºi asanãrii fiind
transformatã într-o unitate de câmpie tipic antropicã. Suprafaþa ei este de 340
km2, din care 30% se aflã pe teritoriul þãrii.
Câmpia Carei – Valea lui Mihai este situatã între vãile Ierului ºi Crasnei
are o suprafaþã de 675 km2 ºi o altitudine maximã de 150 m. Morfologic
prezintã douã sectoare vestic ºi estic. Sectorul vestic este acoperit cu nisipuri
ºi reprezintã o prelungire spre est a Câmpiei Nirului de pe teritoriul Ungariei;
prezintã dune alungite pe direcþia nord-est – sud-vest ºi depresiuni interdunale
cu lãrgime care variazã între 0,5 ºi 1,5 km. Sectorul estic este fragmentat
uºor de afluenþii Ierului.
Câmpia Ierului reprezintã partea cea mai joasã a Câmpiei Someºului cu
altitudini maxime de 125 m ºi minime de 104 m. Are aspectul unui culoar
cuprins între Câmpia Tãºnad – Câmpia Sãlacea – Câmpia Carei ºi strãbãtut
de Ier pe o distanþã de 70 km. Procesul de formare a acestui culoar a avut
la bazã bascularea fundamentului panonic spre nord-est fapt care a condus la
devierea Someºului spre aceastã direcþie ºi instalarea Ierului. S-a format prin
procese îndelungate de colmatare care au creat la suprafaþã o serie de
microforme ce reflectã caracterul divagant al câmpiei. Prezintã exces de
umiditate, cursuri sinuoase, uneori chiar stagnante, braþe ºi meandre pãrãsite.
A fost supusã unui intens proces antropic de asanare, îndiguire ºi desecare,
fiind creat un canal al Ierului cu acumulãri de tip poldere (la Andrid) ºi
numeroase bazine de recepþie.

235
+
4. Clima

Clima acestei subunitãþi a Câmpiei de Vest este influenþatã de aºezarea

în nord ºi de circulaþia maselor de aer predominant vesticã ºi nordicã. De
asemenea apar ºi influenþe ale maselor care au circulaþie sud-vesticã ºi
sud-esticã. Acestea se reflectã în parametrii climatici: temperaturi, precipitaþii
ºi vânturi. Circulaþia sud-esticã are un procent mic de influenþã, aproximativ
10%, ºi pãtrunde în regiune datoritã existenþei culoarului Someºului.
Regimul termic se caracterizeazã prin temperaturi moderate în timpul
unui an, mai coborâte iarna faþã de restul Câmpiei de Vest. Media termicã
este de 9,6° C cu variaþii mici în spaþiu (0,1° C) ºi mai mari în timpul unui
an. Luna iulie, consideratã cea mai cãlduroasã a anului, prezintã valori medii
care oscileazã în jur de 20° C; iar în luna ianuarie (cea mai rece lunã a
anului) temperaturile medii coboarã pânã la -3° C. Amplitudinea termicã
multianualã este de aproximativ 23 – 24° C, ceea ce reflectã totuºi un caracter
continental moderat. De remarcat cã în Câmpia Carei ºi Câmpia Ierului apar
inversiuni termice prin stagnarea aerului rece, mai greu, pe fundul vãilor.
Regimul precipitaþiilor este influenþat mai mult de circulaþia maselor
vestice. Cantitatea medie anualã scade de la nord spre sud, astfel în Satu
Mare cantitatea este de aproximativ 650 mm/an, iar în Carei este de 580 mm/
an. De asemenea se remarcã o creºtere a cantitãþii ºi de la vest spre est, spre
rama deluroasã ºi montanã. Cantitãþile de precipitaþii sunt inegale ºi în timp,
maximele se înregistreazã în lunile iunie – iulie, atingând 70 – 80 mm/an, iar
minimele sunt în lunile ianuarie – februarie, când cantitatea de precipitaþii
scade sub 30 mm/an. În timp apar ani ploioºi ºi ani secetoºi. Cu toate acestea
în Câmpia Someºului nu se pune problema unui deficit de umiditate deoarece
din raportul dintre media cantitãþii de precipitaþii ºi evapotranspiraþia potenþialã
rezultã un excedent de apã de 94 mm/an. Lunile cu deficit mare de umiditate
sunt iulie – septembrie, când valorile oscileazã în jur de 98 mm/an. Excedentul
este atribuit pânzelor freatice foarte aproape de suprafaþã.
Vânturile au caracter permanent ºi cele mai frecvente sunt Vânturile de
Vest, care introduc în þarã influenþele oceanice, ºi vânturile reci baltico –
scandinavice, care modereazã temperaturile în timpul verii. Se mai resimte
în sud-vest Austrul, iar pe culoarul Someºului pãtrund curenþi care aduc
influenþe sud-estice de ariditate.

5. Apele

Cuprind apele subterane ºi pe cele de suprafaþã.

Apele subterane se împart în pânze freatice ºi ape de adâncime sau
stratele acvifere.
Pânzele freatice în cadrul Câmpiei Someºului au adâncimi diferite în
funcþie de locaþia lor. Astfel sunt împãrþite în pânze freatice cu nivel liber ºi
pânze acvifere suprafreatice. Pânzele freatice cu nivel liber sunt prezente în
arealele câmpiilor joase cu caracter subsident, acestea creeazã regiuni

236
 &
inundabile frecvent ºi cel mai adesea terenuri înmlãºtinite. Pânzele
suprafreatice se mai numesc epidermice, au grosimi mari de 1 m pânã la 7
m. Apar în cadrul câmpiilor joase, cantonate în aluviunile cuaternare cu
structurã de tip deltaic. Mai apar în cadrul depozitelor de terase ºi în cadrul
câmpiilor din treapta înaltã.
Apele de adâncime se mai numesc strate acvifere captive între douã
orizonturi impermeabile. Acestea au adâncimi de 4 pânã la peste 25 m ºi
grosimi cuprinse între 1,5 ºi 5,3 m. Local apar stratificaþii cu câte douã
orizonturi de ape acvifere. Sunt puternic mineralizate (500 – 1 000 mg/l) cu
sãruri carbonatice, calcice ºi magnezice, sunt foarte dure (12° – 16° dH),
sunt nepotabile ºi au acþiuni puternic corozive asupra fierului. Acestea se pot
ridica la suprafaþã prin efectul de capilaritate ºi creeazã sãrãturarea solurilor
(I. Buta, V. Sorocovski, 1971). Apar ºi ape termominerale de mare adâncime
(la peste 2 000 m) cu mineralizare slabã (1,2 – 1,5 g/l) ºi o temperaturã de
50 – 80°C, la suprafaþã, ºi 120 – 140° C în adâncime. Astfel de rezerve au
fost depistate în aria anomaliilor geotermice de la Mihai Bravu, Roºiori,
Ciocaia, Sãcuieni, Galoºpetreu ºi Piºcolþ.

Apele de suprafaþã cuprind râurile sau apele curgãtoare ºi lacurile.

Reþeaua hidrograficã este cuprinsã în totalitate în bazinul hidrografic
Someº. Apele curgãtoare principale care dreneazã câmpia sunt: Someº, Tur,
Crasna ºi Ier. În plus apar o serie de canale antropice care preiau excesul de
umiditate sau colecteazã o serie de pâraie care coboarã cu debite mari din
regiunea deluroasã: Canalul Homorodul Nou, Canalul Ghilvaci, Canalul
Bãlcaia ºi Canalul Vetiº – Dobra. În timpul secetelor prelungite râurile
autohtone seacã sau se transformã în bãlþi ºi mlaºtini. Lucrãrile agro-tehnice,
iniþiate din secolul XVIII ºi amplificate dupã anul 1970, au redus riscul la
inundaþii în timpul anilor ploioºi, dar nu foarte mult. Aceste lucrãri au constat
în crearea canalelor colectoare amintite, îndiguiri, desecãri ºi construirea
lacurilor de acumulare ºi retenþie a apei provenite din precipitaþii.
Lacurile sunt puþine ºi mici, au caracter temporar sau se transformã în
mlaºtini datoritã pânzei freatice aproape de suprafaþã. Dintre cele mai mari
lacuri amintim pe cele antropice de acumulare ºi retenþie a apei: Cãlineºti –
Oaº cu 360 ha construit pe râul Tur; Andrid – Drideºti, Vãºad, Galoºpetreu
ºi ªimian pe râul Ier; Micula – Bercu, Mediºa ºi Hodiºa pe Homorod.

6. Elemente biogeografice

Din acest punct de vedere sunt analizate elementele de vegetaþie ºi

faunã care caracterizeazã unitatea Câmpiei Someºului.

Vegetaþia

Vegetaþia naturalã aparþine zonei de silvostepã, dar mai apar ºi elemente

ale vegetaþiei azonale.

237
+
Silvostepa a fost în cea mai mare parte înlãturatã datoritã extinderii
terenurilor agricole. Ca asociaþie vegetalã silvostepa cuprinde pajiºti de stepã
cu pâlcuri de pãdure. Pajiºtile stepice sunt restrânse mult, iar ca specii amintim:
þepoºica (Nardus stricta), pãiuº roºu (Festuca pseudocina), iarba albastrã
(Pucinela limosa), Festuca sulcata, Festuca valesiaca. Pãdurile apar în pâlcuri
ºi conþin specii de stejar pedunculat (Quercus robur), carpen (Carpinus
betulus) ºi ulm (Ulmus campestri). Asemenea pãduri de ulm preferã locurile
umede ºi s-au mai pãstrat în apropierea localitãþilor Livada, Ardud, Ciuperceni,
Foeni ºi Micula.
Vegetaþia azonalã este reprezentatã de asociaþii specifice luncii,
nisipurilor, mlaºtinilor ºi lacurilor. Vegetaþia de luncã se dezvoltã în
apropierea râurilor sau pe terasele, foste ºi actuale, ale Someºului. Asociaþia
vegetalã de luncã cuprinde pajiºti higrofile ºi specii de copaci iubitori de
umezealã (mai ales plopi ºi sãlcii), grupaþi sub formã de zãvoaie sau plantaþii
de tip perdea de protecþie. Vegetaþia arenicolã se dezvoltã pe nisipurile din
Câmpia Carei – Valea lui Mihai, iar ca specii amintim Festuca vaginata,
Agrostis tenius ºi Carex distans. Tot aici pentru fixarea dunelor mobile au
fost plantate perdele de protecþie alcãtuite în principal din salcâm (Robinia
pseudoaccacia) ºi pin (Pinus silvestris). Vegetaþia higrofilã ºi hidrofilã este
specificã mlaºtinilor ºi lacurilor, speciile cele mai cunoscute sunt: pipirig,
rogoz, papurã ºi stuf lângã mal, nuferi ºi iriº spre interior.

Fauna

Fauna terestrã este specificã zonei de silvostepã. Cele mai rãspândite

specii sunt rozãtoarele, cum ar fi popândãul, hârciogul, bizamul (care pãtrunde
din Ungaria având ca habitat regiunile mlãºtinoase) ºi iepurele de câmp. Se
mai remarcã apariþia cãprioarei ºi cerbului, erbivore care coboarã din regiunea
de deal în pãdurile din silvostepã. Ca pãsãri cea mai rãspânditã este potârnichea
în silvostepã.
Fauna acvaticã este prezentã în râuri ºi lacuri. Câmpia Someºului se
înscrie în totalitate în domeniul crapului. Interesantã este avifauna formatã
din pãsãri migratoare, cum ar fi diverse specii de raþe ºi gâºte sãlbatice,
stârci, lãcari ºi nagâþi.

Rezervaþiile naturale

Rezervaþiile naturale sunt localizate la Noroieni, Livada ºi Foeni

rezervaþii forestiere; la Voivozi rezervaþie floristicã ºi la Carei parc
dendrologic. Ca monumente ale naturii amintim speciile vegetale: laleaua
pestriþã (Fritilaria meleagris) protejatã în pãdurile din apropierea localitãþii
Seini; lãcrãmioara (Convalaria majalis) întâlnitã în pãdurile de stejar din
jurul localitãþii Carei; sadina (Crisopogon gryllus), element mediteraneean
localizat pe nisipuri; mixandra sãlbaticã (Eryssium adoratum), specie atlantic
– mediteraneeanã.

238
 &
7. Solurile

Înveliºul de soluri al Câmpiei Someºului este foarte mozaicat, alcãtuit

din soluri zonale ºi azonale.
Solurile zonale sunt reprezentate prin tipuri aparþinând claselor
cernisoluri (care este majoritarã), luvisoluri ºi cambisoluri. Dintre cernisoluri
se întâlnesc cernoziomuri ºi faeoziomuri, cu diferite subtipuri. Pe alocuri
apar ºi subtipurile salinic ºi vertic, determinate de condiþiile locale.
Cernoziomurile cambice apar în asociaþie cu faeoziomurile.
Din clasa luvisoluri apar preluvosolurile tipice, roºcate ºi luvosolurile
tipice, iar din clasa cambisoluri apar eutricambosolurile tipice.
Solurile azonale întâlnite fac parte din clasele protisoluri, hidrisoluri,
pelisoluri ºi salsodisoluri.
În clasa protisoluri se includ aluviosolurile, care apar în luncile râurilor,
în asociere cu subtipuri salice, ºi psamosolurile, dezvoltate pe nisipurile.
Din clasa hidrisoluri se întâlnesc gleiosoluri ºi stagnosoluri în arealele
joase. Vertosolurile, din clasa pelisoluri, iar salsodisolurile (soloneþuri ºi
solonceacuri) sunt dispersate în areale mici în toate câmpiile joase.

II. Elemente de geografie umanã (populaþie ºi aºezãri)

1. Populaþia

Istoricul populãrii
Prin caracteristicile reliefului Câmpia Someºului a fost un spaþiu propice
populãrii. Dovezile provin încã din Paleolitic ºi Neolitic ºi sunt cunoscute
sub denumirile unor culturi materiale (Criº ºi Tisa). Cele mai multe aºezãri
ºi necropole (peste 100) provin din perioada bronzului. Regiunea Câmpiei
Someºului a fost sub stãpânirea dacilor mari, în perioada geto-dacã ºi sub
stãpânirea dacilor liberi, în perioada daco-romanã. Din aceastã perioadã putem
aminti aºezãrile Lazuri ºi Medieºul Aurit, care au fost declarate rezervaþii
arheologice. În epoca medievalã timpurie þinutul era administrat de Menumorut
care avea o cetate puternicã la Satu Mare (Cetatea Sãtmarului). Din secolul
XI þinutul intrã sub stãpânirea maghiarilor pânã la începutul secolului XX.
Intrã în administrarea României Mari de la 1 decembrie 1918.

Evoluþia numãrului de locuitori ºi densitatea populaþiei

Datele analizate reflectã o curbã ascendentã a numãrului de locuitori,
exprimatã printr-o creºtere de 7‰ în perioada 1910 – 1987. Cea mai mare
creºtere, de 8,9‰, se înregistreazã în perioada 1966 – 1987, ca efect evident
al politicii pronataliste practicatã de conducerea comunistã.
Sporul natural este redus faþã de media naþionalã. Acest parametru
oscileazã în jurul valorii de 5‰, excepþie fac unele localitãþi rurale unde
acesta depãºeºte 10‰. În ultimul deceniu al secolului XX ºi în primii ani ai
secolului XXI se remarcã un recul demografic în regiune datoritã plecãrilor

239
+
sub forma de migrare definitivã internã (în alte regiuni ale þãrii – în special
spre nordul Depresiunii Colinare a Transilvaniei) sau externã (în special
populaþia de origine germanã ºi maghiarã). Cele mai multe miºcãri ale
populaþiei se înregistreazã între mediile rural – urban.
Densitatea medie a populaþiei oscileazã în jurul valorii de 107 loc/km2,
cu unele oscilaþii în spaþiu. Astfel se înregistreazã valori mari în lungul vãii
Someºului, 127 loc/km2, la contactul dintre câmpia înaltã ºi cea joasã pe
aliniamentul localitãþilor Ardud - Tãºnad – Sãlacea – Sãcuieni cu 122 loc/
km2, ºi în arealul localitãþii Satu Mare. Valori mici, sub 40 loc/km2 se
înregistreazã în arealul dunelor din Câmpia Carei – Valea lui Mihai ºi în
arealul cu subsidenþã evidentã (mlãºtini ºi terenuri înmlãºtinite).

2. Aºezãrile umane

Sunt influenþate în primul rând de condiþiile naturale, de evoluþia

numãrului de locuitori ºi de condiþiile social – economice. Sunt prezente cele
douã forme de aºezãri: rurale ºi urbane.

Aºezãrile rurale sunt în numãr de 188 ºi au o vechime mare. Dupã

mãrime dominã satele mijlocii (între 500 ºi 1 500 locuitori), circa 60%, apar
sate mari (între 1 500 ºi 4 000 locuitori), circa 8,7%, foarte mari (peste 4 000
locuitori) la contactul dintre câmpiile înalte ºi joase sau la contactul cu
Dealurile de Vest, fiind frecvente ºi satele foarte mici (sub 500 locuitori).
Cele mai mari sate sunt Sãcuieni ºi Livada cu peste 7 000 locuitori. Dupã
aºezarea gospodãriilor în cadrul vetrei se disting predominant satele adunate
ºi tentaculare, scoþând în evidenþã vechimea ºi dezvoltarea lor. Satele din
Câmpia Someºului s-au dezvoltat în lungul principalelor cãi de comunicaþie,
în lungul vãilor ºi în locurile înalte neinundabile. Se observã o tendinþã de
compactizare a gospodãriilor spre centrul vetrei, în Câmpia Carei ºi în câmpiile
treptei înalte. Dupã funcþii dominã categoric cele cu funcþii agricole
specializate în diverse subramuri: agricole – cerealiere ºi cultura plantelor
tehnice, agricole – legumicole, agricole – viticole, agricole – pomicole ºi
specializate în creºterea animalelor. Se mai dezvoltã satele cu funcþii
industriale – Seini ºi Ardud; cele cu funcþii de servicii – Botiz, Foeni ºi
Sãtmãrel; cele cu funcþii mixte (agricole, industriale ºi servicii) – Lazuri,
Livada ºi Pãuleºti.

Aºezãrile urbane sunt foarte puþine în comparaþie cu satele. Aici sunt

cinci oraºe, dintre care unul mare (cu peste 100 000 locuitori) – Satu Mare
municipiu ºi reºedinþa judeþului Satu Mare, cu funcþii mixte (administrativ,
industrial ºi servicii – transport, turism, comerþ). Celelalte sunt mici, sub
25 000 locuitori – Carei, Tãºnad, Seini ºi Valea lui Mihai, cu profil
monoindustrial sau agricol (în special pomicol ºi viticol).

240
 &
III. Caracterizare economico-geograficã

1. Resursele naturale

Economia acestei unitãþi din Câmpia de Vest se bazeazã pe puþine resurse

naturale, grupate în resurse de suprafaþã ºi resurse de subsol.
Resursele naturale de suprafaþã sunt: solurile fertile utilizate în
agriculturã; condiþiile climatice de ansamblu care se alãtura solurilor, formând
resursele pedoclimatice care oferã un potenþial agricol foarte bun; apa cu
utilizãri diverse, de la alimentaþia populaþiei pânã la irigaþii ºi utilizare
industrialã; rocile de construcþie în special argila, nisipul cuarþos ºi balastul
extras din albiile râurilor (nisip ºi pietriº amestecat).
Resursele naturale de subsol sunt: apele de adâncime termale ºi
termominerale cu mineralizaþie slabã, utilizate în scop terapeutic ºi turistic;
hidrocarburi (petrol ºi gaze naturale) exploatate la Carei, Piºcolþ, Mihai Bravu
ºi Roºiori.

2. Agricultura

Mozaicul solurilor împreunã cu parametrii climatici au creat condiþii

pedoclimatice favorabile pentru dezvoltarea unei agriculturi complexe. Sectorul
primar al economiei cuprinde douã ramuri importante: cultura plantelor ºi
creºterea animalelor.

Cultura plantelor se bazeazã exclusiv pe utilizarea solurilor ca terenuri

agricole. În condiþiile unei subsidenþe active ºi prezenþei pânzei freatice foarte
aproape de suprafaþã utilizarea terenurilor din Câmpia Someºului în agriculturã
a ridicat probleme serioase de ameliorare ºi îmbunãtãþire funciarã. În a doua
jumãtate a secolului XX ponderea terenurilor arabile a crescut pânã la 70%,
iar plantaþiile pomicole ºi viticole au crescut pânã la 4,6%. Aici se cultivã:
cereale care deþin o pondere de peste 60% (porumbul predominã, secara,
grâul); plante tehnice, în special plantele textile, in ºi cânepã, la care se mai
adaugã plantele folosite în industria alimentarã, sfecla de zahãr, soia ºi floarea
soarelui, pe suprafeþe restrânse; legume în luncile marilor râuri ºi în satele
din apropierea oraºelor consumatoare; leguminoase ºi rãdãcinoase, în special
cartoful; pomicultura ºi cultivarea fructelor ocupã de asemenea un rol
important, se cultivã pomi fructiferi în special mãrul ºi prunul, dar se detaºeazã
ºi cultura cãpºunului mai ales în partea nord – esticã pe 18% din suprafaþã;
viticultura este ºi ea prezentã în câmpiile înalte cu centre la Seini, Ardud,
Beltiug ºi Diosig; se mai practicã pe terenurile nisipoase din Câmpia Carei
cu centre viticole la Rãteºti, Sãcuieni ºi Valea lui Mihai.

Creºterea animalelor se practicã în ferme mici ºi mijlocii ºi se bazeazã

pe cultura plantelor furajere, dintre care cea mai rãspânditã este trifoiul, cu
peste 60% din suprafaþa ocupatã de aceste culturi, la care se mai adaugã

241
+
cartoful ºi porumbul. Se cresc în special bovine mari pentru lapte ºi carne,
porcine, ovine ºi pãsãri.

3. Industria

Industria reprezintã sectorul secundar al economiei care a fost

supradimensionat în perioada comunistã. Ponderea cea mai mare a producþiei
industriale este concentratã în trei centre: Satu Mare, Carei ºi Tãºnad. Satu
Mare este pe departe centrul polarizator al industriei din Câmpia Someºului.
Dintre ramurile industriale amintim industria constructoare de maºini, industria
de prelucrare a lemnului ºi industria uºoarã (textilã ºi alimentarã) localizatã
în majoritatea localitãþilor.

4. Transporturile
Transporturile fac parte alãturi de turism ºi comerþ din sectorul terþiar.
Aici se disting trei ramuri importante: transporturile feroviare, cele rutiere ºi
aeriene, acestora se mai adaugã transporturile speciale.

Reþeaua feroviarã este prezentã prin magistrala IV care are ca punct

vamal Halmeu, îndreptându-se spre Ucraina. Satu Mare este un nod feroviar
extrem de important din care se desprind o serie de linii secundare. Cea mai
importantã este linia feratã care leagã marile oraºe ale Câmpiei de Vest de
la nord la sud: Satu Mare – Oradea – Arad – Timiºoara.

Reþeaua rutierã suplineºte reþeaua feroviarã dar drumurile importante

se suprapun peste reþeaua feroviarã. Regiunea este traversatã de drumurile
europene E 58, E 81 ºi E 671, toate cu un nod rutier – Satu Mare. Din
acestea se desprind o serie de drumuri de rang inferior: naþionale, judeþene,
orãºeneºti ºi comunale. De asemenea este semnalat ºi drumul de la nord la
sud al Câmpiei de Vest care se suprapune peste linia feratã vesticã. Ca
puncte vamale rutiere în Câmpia Someºului sunt Petea pentru Ungaria ºi
Halmeu pentru Ucraina.

Transportul aerian este prezent prin aeroportul din Satu Mare, care are
importanþã naþionalã ºi regionalã. De aici se efectueazã curse interne dar ºi
externe spre Ungaria ºi Ucraina.

Transporturile speciale cuprind transporturile urbane, transportul

electricitãþii, gazelor ºi petrolului. Transporturile urbane se referã la reþeaua
de autobuze care sunt organizate numai în Satu Mare. Transportul energiei
electrice se efectueazã cu ajutorul firelor de înaltã tensiune de la mare distanþã
dar ºi de la distanþe mici. Gazul metan este asigurat prin gazeoductul din
Câmpia Transilvaniei. Petrolul pentru rafinãrii ºi produse chimice este
transportat prin oleoducte din centrele de exploatare spre rafinãrii ºi uzinele
petrochimice.

242
 
5. Turismul

Turismul se bazeazã pe puþine resurse naturale ºi este axat mai mult pe

resursele antropice.
Dintre resursele naturale turistice amintim rezervaþiile forestiere,
floristice, dar ºi parcul dendrologic din Carei.
Ca resurse antropice turistice amintim obiectivele istorice de la Lazuri
ºi Medieºu Aurit, declarate rezervaþii arheologice; cetãþile ºi castelele feudale
de la Ardud, Medieºu Aurit, Livada ºi Carei; muzeele ºi monumentele istorice
din Satu Mare ºi Carei. Se mai practicã ºi un turism balnear ºi de agrement,
amenajãri de acest fel fiind la Satu Mare, Carei, Moftinu Mare, Beltiug,
Acâº, Tãºnad, Valea lui Mihai ºi Sãcueni.

Mãnãstirea Pasãrea

243
+
ALRO Slatina

Brãila

Balº Focºani

Exploatãri de petrol la vest de Filiaºi

244
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVÃ
&
CÂMPIA ROMÂNÃ

Apostol G., (2004), Câmpia Mostiºtei, Studiu de Geografie ruralã, Ed. CD Press,
Bucureºti.
Badea L., Bãcãuanu V., Posea Gr. (coord.) (1983), Relieful, în Geografia României,
vol. I, Geografia fizicã, Ed. Academiei, Bucureºti, p. 64–187.
Bandrabur T., (1968), Cercetãri hidrogeologice pe interfluviul Ialomiþa-Mostiºtea
– Dunãre, STE, Seria E, Hidrogeologie, Bucureºti, 141-164.
Banu A.C., (1967), Câteva caractere hidrografice ale Bãrãganului ºi unele concluzii
geomorfologice care se deduc pe baza lor, Hidrobiologia, Bucureºti, 205 –
214.
Bobeicã D., (2006), Valenþele turistice ale Câmpiei Gãvanu-Burdea, Ed. Cermaprint,
Bucureºti.
Bogdan O., (1980), Potenþialul climatic al Bãrãganului, Ed. Academiei, Bucureºti.
Bogdan O., (1999), Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române,
Comunicãri de Geografie, vol. III, Ed. Universitãþii din Bucureºti, Bucureºti.
Brãtescu C., (1942), Oscilaþiile de nivel ale apelor ºi bazinului Mãrii Negre în
Cuaternar, Bul. Soc. Rom. Geogr, LXI.
Brãtescu C., (1967), Criterii pentru determinarea vârstei teraselor cuaternare, în
vol., „Opere Alese”, Ed., ªtiinþificã, Bucureºti.
Buga D., Rusenescu Constanta (2007), Densitatea aºezãrilor (2002), în România.
Atlas istorico-geografic, Ed. Academiei, Bucureºti.
Cârciumaru M., (1980), Mediul geografic în pleistocenul superior. Culturile
paleolitice din România, Ed. Academiei, Bucureºti.
Chitu C., (1975), Relieful ºi solurile României. Raporturi genetice ºi de
productivitate, Ed. Scrisul Românesc, Craiova.
Chitu C., (1975), Relieful ºi solurile României. Raporturi genetice ºi de
productivitate, Ed. Scrisul Românesc, Craiova.
Cepoiu, Andreea-Loreta, (2009), Rolul activitãþilor industriale în dezvoltarea
aºezãrilor din spaþiul metropolitan al Bucureºtilor, Ed. Universitarã, Bucureºti.
Cocoº A., Cocoº O., (2006), Calitatea apelor de suprafaþã ºi subterane din bazinul
hidrografic al râului Câniºtea, Comunicãri de Geografie, Ed. Universitãþii din
Bucureºti, Bucureºti.
Cocoº A., (2006), Analiza scurgerii medii lichide în bazinul hidrografic al râului
Câlniºtea, Comunicãri de Geografie, vol. X, Ed. Universitãþii din Bucureºti,
Bucureºti.
Conea Ana, Ghiþulescu Nadia, Vasilescu P. (1963), Consideraþii asupra depozitelor
de suprafaþã din Câmpia Românã de Est, STE, C, 11, Bucureºti.
Coteþ P., (1957), Câmpia Olteniei, Ed. ªtiinþificã, Bucureºti.
Coteþ P., (1976), Câmpia Româmã. Studiu de geomorfologie integratã, Ed. Ceres,
Bucureºti.

"#
+
Coteþ P., Prisnea, Elisabeta, (1957), Contribuþii la studiul depozitelor cuaternare
din Câmpia Românã, An. Univ. Bucureºti.
Coteþ P., (1960), Câteva date noi asupra elementelor periglaciare din þara noastrã,
Analele ºtiinþifice, Universitatea Al. I. Cuza Iaºi, VI, nr. 4.
Croitoru, Adina-Eliza, (1999), Aspecte privind fenomenele meteorologice periculoase
în Câmpia Românã, sectorul dintre Olt ºi Argeº-Viscolul, Comunicãri de
Geografie, vol. III, Ed. Universitãþii din Bucureºti, Bucureºti.
Cucu V.S., (1995), România. Geografie Umanã, Ed. Glasul Bucovinei, Iaºi.
Cucu V.S., (2002), România. Geografie Umanã ºi Economicã, Ediþia a II-a revizuitã
ºi adãugitã, Ed. Oraj 2001, Târgoviºte.
Dan S., Pîrlog, C., (2007), Geografia Judeþului Brãila, Ed. Art Grup Editorial,
Bucureºti.
Dragomirescu S., Persu Mihaela (2007), Structura populaþiei pe religii (2002), în
România. Atlas istorico-geografic, Ed. Academiei, Bucureºti.
Enciu P., (2007), Pliocenul ºi Cuaternarul din vestul Bazinului Dacic, Ed. Academiei,
Bucureºti, 228 p.
Erdeli G., Nancu Daniela, Dumitrescu Bianca, Persu Mihaela (2007), Structura
populaþiei pe naþionalitãþi (2002), în România. Atlas istorico-geografic, Ed.
Academiei, Bucureºti.
Erdeli G., Dumitrescu Bianca (2007), Densitatea populaþiei (2002), în România.
Atlas istorico-geografic, Ed. Academiei, Bucureºti.
Florea , N., (1970), Câmpia cu crovuri, un stadiu de evoluþie al câmpiilor loessice,
STE, Seria C, Studii Pedologice, pag. 339 – 354, Bucureºti.
Gofiþa (Ceauºescu) A.G., (2008), Studiul aºezãrilor rurale din Câmpia Bãileºtiului,
cu elemente de etnografie (rezumatul tezei de doctorat), Universitatea din
Bucureºti.
Gâºtescu P., (1963), Lacurile din R.P.R. Genezã ºi regim hidrologic, Ed. Academiei,
Bucureºti.
Gâºtescu P., Zãvoianu I., Bogdan O., Driga B., Breier A.(1979), Excesul de umiditate
din Câmpia Românã de nord-est (1969-1973), Ed. Academiei, Bucureºti,
176 p.
Grecu F., (1978), Aspecte geografice din orizontul local al comunei Daia (jud.
Ilfov), Terra, Anul X(XXX), Nr.4, Bucuresti.
Grecu F., Cârciumaru E., Gherghina A., Ghiþã C. (2006), Semnificaþia reliefogenã
a depozitelor cuaternare din Câmpia Românã la est de Olt, Comunicãri de
Geografie, vol.VI, 21-36.
Grecu F., Comãnescu L., Gherghina A., Ghiþã C., Sãcrieru R., Vãcaru L. ( 2007),
The geomorphological processes and forms developed by quaternary deposits
in the Romanian Plain (Est of Olt river), in Carpatho–Balkan–Dinaric
Conference on Geomorphology, 24 -28.
Grecu F., Sãcrieru, R., Ghiþã C., Vãcaru L. (2009)a, Geomorphological landmarks
on the Romanian Plain Holocene Holocene Evolution, Paleo-environmental
dynamics and archaeological sites, Zeitschrift für Heomprphologie,
Supplementbände, Volume 53 Supplementary Issue 1, Ed. Pavlopoulos,
Kosmos, Stuttgart, 99 – 110.
Grecu F., Ghiþã C., Cârciumaru E., Vãcaru L.(2009)b, Diagnostic des aléas
detérmines climatiques dans les systèmes hydrogéomorphologiques de la Plaine
Roumaine, in vol Extrêmes climatiques: genèse, modélisation et impacts, XXII
Colloque de l’Association Internationale de Climatologie, 1-5 sept. Cluj-
Napoca, Geographia Tehnica, Numero special, 229 – 234.
Grecu Florina, Demeter Tr.(1997), Geografia formaþiunilor superficiale, Ed.
Universitãþii, Bucureºti.

"$
 &
Grecu Florina, (1997), Sistemul global al formaþiunilor de suprafaþã, AUB Geogr.,
XLVI.
Ielenicz M., Mihai B., Comãnescu L. (1998) – Geomorphological background of
space planning on the eastern slope of Covurlui Plain, Analele Universitãþii
din Oradea, tom VIIIA, p. 157-161.
Liteanu E., (1952), Geologia zonei oraºului Bucureºti, Comitetul geologic, „Studii
tehnice ºi economice”, Bucureºti.
Liteanu E., (1953), Geologia þinutului de câmpie din bazinul inferior al Argeºului
ºi a terasei Dunãrii, Comitetul geologic, „Studii tehnice economice”, Bucureºti.
Ionac, N., Ciulache St., (2006), Disconfortul bioclimatic prin încãlzire în Câmpia
Românã, Comunicãri de Geografie, vol.X, Ed. Universitãþii din Bucureºti,
Bucureºti.
Ionesi L. (1994), Geologia unitãþilor de platformã ºi a orogenului nord-dobrogean,
Ed. Tehnicã, 280 p, Bucureºti.
Liteanu E. (1961), Aspecte generale ale stratigrafiei pleistocenului ºi ale geneticii
reliefului din Câmpia Românã, STE, E, 5, Bucureºti.
Liteanu E., (1961), Cercetãri geologice ºi hidrogeologice în Câmpia Românã de
NE, STE, E, 5, Bucureºti.
Liteanu E., Coteþ P., (1962), Prezenþa stratelor de Unio sturi, M. Hoern ºi a stratelor
de barboºi-Babele din Câmpia Românã, An. ªt. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaºi, secþ.
2, geol-geogr., Iaºi.
Liteanu E., Ghenea C., (1966), Cuaternarul din România, „St. tehn. econom.”, seria
H, Comitetul geologic, Bucureºti.
Macarovici N., (1968), Geologia Cuaternarului, Ed. Didacticã ºi Pedagogicã,
Bucureºti.
Mihãilescu V., (1925), Vlãsia ºi Mostiºtea (Evoluþia geograficã a douã regiuni din
Câmpia Românã), BSRRG, XLIII(1924).
Mrazec L. (1898), Quelques remarques sur le cours des rivières en Valachie, Etabl.
Graphique I.SOCECU, Bucarest (Extrait de l’Annuaire du Musée géologique
de Bucarest, 1896)
Murgoci Gh., Protopopescu-Pache Em., Enculescu P., (1908), Raport asupra
lucrãrilor fãcute de secþia agrogeologicã în anul 1906-1907, An. Inst. Geol,
I, Bucureºti.
Mutihac V., Stratulat Maria, Fechet Roxana, (2004), Geologia României, Ed.
Didacticã ºi Pedagogicã, Bucureºti.
Niculescu Gh. (1984), Valea Prahovei, Ed. Sport-Turism, Bucureºti.
Oncescu N., (1956), Geologia României, Ed. Academiei, Bucureºti.
Paraschiv D., (1979), Platforma Moesicã ºi zãcãmintele ei de hidrocarburi, Ed.
Academiei, Bucureºti, 196 p.
Toma S., (2008), Dinamica structurilor agrare ºi proiectia lor în ecologia peisajelor
rurale din Câmpia Românã (rezumatul tezei de doctorat), Universitatea din
Bucureºti.
Piºota I., (2000), Câteva observaþii hidrologice asupra râurilor din Câmpia Românã,
Comunicãri de geografie, vol IV.
Piºota I., (2002), Câteva observaþii hidrologice asupra râului Cãlmãþui din Câmpia
Românã, Comunicãri de Geografie, vol.VI, Ed. Universitãþii din Bucureºti,
Bucureºti.
Piºota I., Achim F., (2005), Unele observaþii hidrologice asupra iezerului Mostiºtea
ºi a sistemului sãu fluviatil Argova, Comunicãri de Geografie, vol.IX, Ed.
Universitãþii din Bucureºti.
Piºota I., Achim F., (2006), Sistemul fluviatil al râului Ialomiþa ºi regimul sãu
hidrologic, Comunicãri de Geografie, vol.X, Ed. Universitãþii din Bucureºti,
Bucureºti.

"%
+
Piºota I., (2000), Regimul termic ºi de îngheþ al râurilor din Câmpia Românã,
Extras din Analele Universitãþii Bucureºti, Geografie, Anul XLIX, Bucureºti.
Popp N., (1947), Formarea Câmpiei Române – o hipotezã de lucru, Bucureºti.
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., (1974), Relieful României, Ed. ªtiinþificã,
Bucureºti, 483 p.
Posea Gr., (1984), Aspecte ale evoluþiei Dunãrii ºi Câmpiei Române, Terra, Anul
XVI(XXXVI), Nr.1, Bucureºti.
Posea Gr., (1987), Tipuri ale reliefului major în Câmpia Românã: importanþã
practicã, Terra, Anul XIX(XXXIX), Nr. 3, Bucureºti.
Posea Gr., (1997), Relieful ºi evoluþia paleogeograficã a Câmpiei Române, Ghidul
excursiilor celeie de-a XV-a Conferinþe Naþionale pentru ªtiinþa Solului, 26–
30 august 1997, Bucureºti.
Posea Gr., Badea L. (1984), România - unitãþi de relief, harta Sc. 1:750.000, Ed.
ªt. ºi Enciclopedicã, Bucureºti.
Posea Gr., Cruceru N., (2005), Geomorfologie, Ed. Fundaþiei România de Mâine,
Bucureºti.
Protopopescu-Pache E., Crãciun F., Popescu D., (1966), Loessuri ºi pãmânturi
loessoide ca roci macroporice în RSR, Hidrotehnica, Gosp. apelor met., vol.
II, nr. 6.
Simoni S., Miu Florentina, (2009), Geografie Economicã, Ediþia a II-a adãugitã ºi
revizuitã, Ed. Universitãþii din Piteºti, Piteºti.
Vâlsan G., (1916), Câmpia Românã, BSRRG, XXXVI (1915).
Viºan Gh., (2000), Le potentiel human de la zone frontalière de la Vallèe du
Danube Roumain-entre Drobeta Turnu Severin et Cãlãraºi, Extras din Analele
Universitãþii Bucureºti, Geografie, Anul XLIX, Bucureºti.
***, (1997), Ghidul Excursiilor celei de-a XV-a Conferinþe Naþionale pentru ?tiinþa
Solului, Nr.29, Institutul de Cercetãri pentru Pedologie ºi Agrochimie,
Bucureºti.
***, (2005), Geografia României, vol V (Câmpia Românã, Dunãrea, Podiºul
Dobrogei, Litoralul românesc al Mãrii Negre ºi Platforma Continentalã),
Institutul de Geografie, Ed. Academiei Române, Bucureºti.
Notã: a se vedea ºi bibliografia de la Geografia României, 2005, vol V.

CÂMPIA BANATO-CRIªANÃ

Ancuþa C., (2008), Studiul geografic al disparitãþilor teritoriale din Banatul

românesc, Ed. Mirton, Timiºoara.
Ardelean V., Zãvoianu I., (1970), Judeþul Timiº, Ed. Academiei, Bucureºti.
Bandrabur T., Ianc Rosette (1972), Aspecte geologice ºi hidrogeologice ale
cuaternarului din regiunea Seini - Satu Mare – Carei, Studii de hidrogeologie,
Institutul de geologie, Studii tehnice ºi economice, Seria E, nr. 10.
Benþe Fl., Benþe D., Greavu Emilia (1970), Aspecte fizico-geografice în zona Oradei,
Lucrãri ºtiinþifice, Seria A, Oradea.
Berindei I., Pop Gr., (1972), Judeþul Bihor, Ed. Academiei, Bucureºti.
Berindei I., (1974), Subdiviziunile geomorfologice ale Câmpiei Tisei pe teritoriul
României. Lucrãri ºtiinþifice ale Institutului pedagogic Oradea, seria A,
Geografie.
Bogdan A., (1957), Contribuþii la raionarea fizico-geograficã a Câmpiei Tisei.
Buletinul Universitãþii „Babeº - Bolyai”, seria ªtiinþele naturii, vol I., nr.
1-2, Cluj.
Bogdan A., Cãlinescu Maria, (1976) , Judeþul Satu-Mare, Ed. Acad. R.S.R.

"&
 &
Cornea I. Drãgoescu, Popescu E., Visarion M., (1979) – Harta miºcãrilor crustale
verticale recente pe teritoriul R.S. România. St. cerc. geol., geofiz., geogr.,
Geofizicã t 17, nr. 1, p. 3–20 (include harta 1:1.000.000).
Coteþ P., Stãncescu Cornelia, (1967), Harta geomorfologicã a Câmpiei Tisei. Studii
ºi cercetãri de geologie, geofizicã, geografie. Geografie. Tom XIV, nr. 2.
Coteþ P. (1957), Depresiunea Baia Mare (Observaþii geomorfologice). Probleme de
geografie, vol. V.
Coteþ P., (1957), Depresiunea Zarandului, Probleme de geografie, vol. IV.
Feruginã E., (1987), Scurgerea subteranã freaticã în Câmpia de Vest, Hidrotehnica,
vol. 32, nr. 10.
Ficheaux R., (1933), Terrasses et niveaux d’érosion dans les vallées des Monts
Apuseni. Dãri de seamã ale Institutului geologic român, 1932-1933, vol. XXI.
Florea N., Asvadurov H., Chiþu C., Conea A., (1964), Harta solurilor Câmpiei Tisei
ºi piemonturilor din vestul RPR., Dãri de seamã ale ºedinþelor, vol. L (1962-
1963), partea a II-a, Comitetul geologic, Bucureºti.
Franþescu M., (2007), Evoluþia istorico-demograficã ºi economicã a municipiului
Arad, Editura Universitãþii „Aurel Vlaicu”, Arad.
Ghibedea V., (1973 ºi 1986), Resursele climatice ale Câmpiei Banatului, în Studii
de geografia Banatului. Timiºoara ºi în Terra nr. 4/1986 .
Grigoraº C., (1987), Harta geomorfologicã a Câmpiei de Vest dintre Mureº ºi
Criºul Alb. Lucrãrile Conferinþei Naþionale de ºtiinþa solului. Timiºoara, 1985,
Bucureºti.
Ianoº Gh., Goian M., (1995), Solurile Banatului. Evoluþie ºi caracteristici
agrochimice, Editura Mirton, Timiºoara.
Ielenicz M., Pãtru Ileana, (2005), România. Geografie Fizicã, vol. 1, Editura
Universitarã, Bucureºti.
Josan N., (1992), Câmpia Ierului – caracterizare geomorfologicã. Analele
Universitãþii din Oradea. Fasc. Geografie.
Josan N., Linc Ribana, (1992), Dealurile sau Câmpia Marghitei? Analele
Universitãþii din Oradea. Geografie, tom II.
Liteanu E. et. al., (1969), Harta hidrogeologicã a RSR, 1: 1 000 000, Institutul
Geologic.
Manciulea ªt., (1923), Contribuþii la studiul ªesului Tisei, BSRRG, XVII, Bucureºti
Manciulea ªt., (1931), Sate ºi sãlaºuri din Câmpia Tisei, BSRRG, tom L.
Manciulea ªt., (1938), Câmpia Tisei, BSRRG, tom LVII.
Mãhara Gh., (1977), Câmpia Criºurilor, în volumul Câmpia Criºurilor, Criºul
Repede, þara Beiuºului, Editura ªtiinþificã ºi Enciclopedicã.
Mihãilã N., Popescu N., Giurgea P., (1988), Geologia ºi morfogeneza Câmpiei de
Vest (sectorul Arad-Vinga-Pecica) ºi evoluþia Mureºului în cursul sãu inferior.
Dãri de seamã ale Institutului Geologic.
Mihãilescu V., (1940), Harta etnicã a Transilvaniei, BSRRG, tom LIX.
Mihãilescu V., (1966), Dealurile ºi câmpiile României, Editura ªtiinþificã, Bucureºti.
Mociorniþã C., Birtu E., Bordeianu N., Dincã A., Gruia E., Miþã P. º.a. (1968),
Monografia hidrologicã a bazinului hidrografic Criºuri. Studii de hidrologie,
XXIV.
Morariu T., (1946), Câteva consideraþiuni geomorfologice asupra crovurilor din
Banat. Revista geograficã, an II, fasc. I-IV, 1945.
Morariu T., Mac I., Herºcovici O., (1969), Contribuþii la studiul apelor freatice ºi
de adâncime din Câmpia Banatului. Lucrãri ºtiinþifice, seria A, Oradea.
Opreanu S., (1946), Aºezãrile româneºti de tip adunat din Þara Criºurilor ºi din
Banat. Revista geograficã, an II, 1945, fasc. I-IV, Institutul de cercetãri
geografice al României, Bucureºti.
Paucã M., (1954), Neogenul din bazinele externe ale Munþilor Apuseni. Anuarul
Comit. Geologic, vol. XXVII, Bucureºti.

"'
+
Pop Gh., (1947), Noi contribuþii geomorfologice privitoare la cursul inferior al
Mureºului. Lucrãrile Institutului de Geografie, vol. VIII, Cluj.
Pop Gr., (1977), Câmpia Criºurilor, în volumul Câmpia Criºurilor, Criºul Repede,
Þara Beiuºului, Editura ªtiinþificã ºi Enciclopedicã.
Pop Gr.P., (2005), România. Dealurile de Vest ºi Câmpia de Vest, Editura
Universitãþii din Oradea, Oradea.
Posea Aurora, (1977), Bazinul Criºului Repede, în volumul Câmpia Criºurilor,
Criºul Repede, Þara Beiuºului, Editura ªtiinþificã ºi Enciclopedicã.
Posea Gr., Grigore M., Popescu N. (1963), Observaþii geomorfologice asupra
Defileului Dunãrii. Analele universitãþii Bucureºti, seria geologie-geografie,
nr. 37.
Posea Gr. (1964), Defileul Dunãrii. Natura, geologie-geografie, nr. 1.
Posea Gr. (1969), Evoluþia principalelor vãi carpatice (Mureºul, Criºul Repede,
Criºul Alb, Someºul), în vol. Probleme de geomorfologia României, vol. I,
Universitatea Bucureºti.
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Editura ªtiinþificã,
Bucureºti.
Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1978), L’évolution de la plaine alluviale du
Someº dans la Dépresion de la Baia Mare et dans la Plaine de L’Ouest.
Revue Roumain de Géologie, Géophysique et Géographie, Tom 23, nr. 2,
Bucureºti.
Posea Gr., Badea L. (1984), România – Harta unitãþilor de relief, scara 1: 750 000,
editura ªtiinþificã ºi Enciclopedicã.
Posea Gr., (1988), Câmpiile din România, cu privire specialã asupra Câmpiei
Banato-Criºene, revista Terra, nr. 3-4.
Posea Gr., (1997), Câmpia de Vest a României(Câmpia Banato-Criºanã), Editura
Fundaþiei România de Mâine, Bucureºti.
Rusu Viorica (1969), Aspecte privind geografia culturii plantelor în câmpia dintre
Barcãu ºi Crasna. Lucrãri ºtiinþifice, Oradea.
Savu Al. (1958), Raionarea geograficã a Câmpiei Tisei. Studia Universitatis „Babeº
- Bolyai”, tom. III, nr. 5, secþ. II, fasc. I. seria geologie-geografie, Cluj.
Sãndulache Al., Vancea V. (1969), Câteva date hidrologice asupra lacurilor de la
Cefa (judeþul Bihor). Lucrãri ºtiinþifice, seria A, Oradea.
Sãndulache Al., Iacob E. (1969), Unele consideraþii asupra geografiei turismului în
judeþul Bihor. Lucrãri ºtiinþifice, Oradea.
Sãndulache M. (1984), Geotectonica României, Editura Tehnicã, Bucureºti.
Sencu V., Bãcãnaru I. (1976), Judeþul Caraº -Severin, Ed. Acad. R.S.R.
Simuþ O. D:, Pintea H. (1986), Potenþialul geotermic al judeþului Timiº, Studii ºi
cercetãri de GGG, Geografie, XXXIII.
Someºan L. (1938), Le peuplement de la plaine de la Tisa et ses facteurs
géographiques. Revue de Transylvanie, nr. 3-4, Cluj.
Staºac M. (2005), Reconstituirea mediului rural în Câmpia Criºurilor, Editura
Universitãþii din Oradea, Oradea.
Sumeghy I., (1944), A Tiszántul (Câmpia Tisei)-Die geologische Beschreiherung
ungarischer Landschaften, Fõldr.Inst., vol.IV, Budapest.
Tufescu V. (1957), Zona de subsidenþã de la Timiºoara. Comunicãrile Academiei
RPR., Tom. VII, nr. 2, Bucureºti.
Ujvári I. (1972), Geografia apelor României, Editura ªtiinþificã, Bucureºti.
Ungureanu A. (1977), Clasificarea fizico-chimicã a apelor freatice din Câmpia
Timiºului. St. cerc. geologice, geofizice, geografice, Geografie, nr. 2.

#
 &
Vancea V. (1969), Influenþa factorului uman privind modificarea reþelei hidrografice
în bazinul mijlociu ºi inferior al Criºului Alb. Lucrãri ºtiinþifice, Oradea.
Velcea Valeria, Velcea I., Mândruþ O. (1979), Judeþul Arad, Ed. Academiei,
Bucureºti.
Vergez-Tricom Genevieve (1928), Les types d’habitat dans le Banat roumain,
Bucureºti, 1928 (Ed. Institut francais des hautes études en Roumanie).
Vespremeanu E. (1972), Dealurile Lipovei ºi defileul Mureºului, Rezumatul tezei
de doctorat. Universitatea Bucureºti.
*** (1996), România. Atlas istorico-geografic, Ed. Academiei, Bucureºti.
***, (1999), Anuarul Statistic al Judeþului Bihor.
*** (1967, 1968) R.S. România, Harta geologicã, 1:200.000 (Satu Mare, Timiºoara)
Comitetul de stat al Geologiei, Institutul Geologic, Bucureºti.
*** (2007), România. Atlas istorico-geografic, ed. II, Ed. Academiei, Bucureºti.
Notã: a se vedea ºi bibliografia de la Geografia României, vol. IV.

#
 +

252
Unitãþile morfogenetice ale Câmpiei Române (dupã Gr. Posea, 1987, ºi în Geografia României, vol. V, 2005)
 
THE GEOGRAPHY OF THE ROMANIAN PLAINS
COURSE NOTES
Prof. Florina GRECU
CONTENTS

Preface (Prof. Gr. Posea) ................................................................................... 3

Foreword (Prof. Florina Grecu) ........................................................................ 4
1. INTRODUCTION .......................................................................................... 9
1.1. The notion of plain ................................................................................ 9
1.2. Position and limits – geographical consequences ............................... 10
1.3. Name…… ................................................................................................ 11
PART ONE
FISICAL-GEOGRAPHICAL CHARACTERISTICS
A. THE ROMANIAN PLAIN .......................................................................... 15
1. Position. Limits .............................................................................................. 15
2. Geological and paleogeographical features ................................................. 16
2.1. Foundation and the paleo-mesosoic sediment cover .......................... 16
2.2. Neogene sediment cover ........................................................................ 18
2.2.1. Miocen – (Lower and Middle) Pliocen ................................... 18
2.2.2. Romanian ..................................................................................... 19
2.2.3. Quaternary ................................................................................... 20
2.3. Tectonics ................................................................................................. 21
3. Landforms ....................................................................................................... 26
3.1. Landforms of the fields (genetic types of plains) .............................. 27
3.2. Fluviatil landforms ................................................................................. 31
3.3. Present-day geomorphic processes and forms (minor landforms) .... 35
4. Climate ............................................................................................................ 41
4.1. Genetical factors of climate .................................................................. 41
4.2. Mean annual temperature ...................................................................... 42
4.3. Precipitations .......................................................................................... 44
4.4. Wind ...................................................................................................... 43
5. Waters .............................................................................................................. 46
5.1. Underground waters ............................................................................... 46
5.2. Surface waters ........................................................................................ 47
5.2.1. Rivers ........................................................................................... 47
5.2.2. Lakes ............................................................................................ 50
5.2.3. Data on the areas affected by floods in 2005 in the
Romanian Plain ........................................................................... 51
6. Biogeographical elemente and natural protected areas .............................. 53
6.1. Biogeographical factors ......................................................................... 53
6.2. Zonal vegetation ..................................................................................... 55
6.2.1. Deciduous temperate forest zone ............................................... 55
6.2.2. Forest steppe zone ....................................................................... 55
6.2.3. Steppe zone .................................................................................. 56
6.3. Azonal vegetation ................................................................................... 56
6.4. Natural protected areas .......................................................................... 56
7. Pedogeographical elements and natural resources ...................................... 57
7.1. Genetical conditions ............................................................................... 57
7.2. Soils ...................................................................................................... 57
7.3. Natural resources .................................................................................... 60
7.3.1. Surface natural resources............................................................ 60
7.3.2. Underground natural resources .................................................. 61

#!
+
B. THE BANATO – CRIªANA PLAIN ....................................................... 62
1. Morphometrical data and general features .................................................. 62
2. Geology and paleogeographical evolution ................................................... 63
2.1. Foundation ............................................................................................... 63
2.2. Sediment cover (Basin stage)................................................................ 64
2.3. Neotectonics ............................................................................................ 64
2.4. Quaternary ............................................................................................... 65
3. Landforms of the Banato – Criºana Plain ................................................... 67
3.1. High plains .............................................................................................. 67
3.2. Intermediate plains ................................................................................. 71
3.3. Low plains ............................................................................................... 71
3.4. Genetic types of landforms ................................................................... 71
3.5. Present-day geomorphic processes ....................................................... 74
4. Climate ............................................................................................................ 74
4.1. Genetical factors of climate .................................................................. 74
4.2. Main climatic elements ......................................................................... 75
4.2.1. Temperature ................................................................................. 75
4.2.2. Precipitations ................................................................................ 76
4.2.3. Winds ............................................................................................ 76
4.3. Atmospheric phenomena ....................................................................... 76
4.4. Climatic sectors ...................................................................................... 76
5. Waters .............................................................................................................. 77
6. Biopedogeographical elements ...................................................................... 77
7. Natural resources ............................................................................................ 79
PART TWO
ELEMENTS OF HUMAN AND ECONOMICAL GEOGRAPHY
– REGIONAL SECQUENCES –
A. THE ROMANIAN PLAIN .......................................................................... 85
1. Population ...................................................................................................... 85
2. Human settlements ......................................................................................... 92
2.1. Rural settlements .................................................................................... 96
2.2. Urban settlements ................................................................................... 103
2.3. Characteristics of some towns in the Romanian Plain ...................... 105
3. Economic-geographical characteristics ......................................................... 111
3.1. Agriculture ............................................................................................... 111
3.1.1. Plant growth ................................................................................ 112
3.1.2. Animal breeding ......................................................................... 112
3.1.3. Light industry.............................................................................. 113
3.2. Industry .................................................................................................... 114
3.2.1. Energetic industry ....................................................................... 115
3.2.2. Chemical and petrochemical industry ....................................... 116
3.2.3. Timber industry ........................................................................... 117
3.2.4. Industry of building materials ................................................... 117
3.2.5. Light industry .............................................................................. 117
3.2.6. Overview on the main industrial branches ............................... 117
3.2.7. Industrial territorial systems of the Romanian Plain .............. 119
3.2.8. Elements of human and economical geography on Bucharest
and on its metropolitan space (Loreta Cepoiu) ...................... 121
3.3. Transports ................................................................................................ 148
3.3.1. Transport on land ....................................................................... 148
3.3.2. Transports on waters .................................................................. 149
3.3.3. Transports through air ................................................................ 150

#"

3.3.4. Special transports........................................................................ 150
3.4. Tourism ................................................................................................... 150

THE ROMANIAN PLAIN

REGIONAL ELEMENTS ................................................................................. 153
A. The sector situated west of the river Olt (Oltenia Plain) .................. 153
B. The Olt – Argeº sector (Teleorman Plain) (F. Grecu, E. Cârciumaru) 155
1. Geology. Paleogeographical evolution ......................................................... 156
2. Relief ............................................................................................................... 157
2.1. Relief of the fields (interfluves) ........................................................... 157
2.2. Fluviatil relief ......................................................................................... 158
2.3. Present-day geomorphic processes and forms ..................................... 159
3. Climate ............................................................................................................ 160
4. Waters .............................................................................................................. 161
5. Vegetation and fauna ..................................................................................... 163
6. Soils ................................................................................................................. 164
7. Natural protected areas .................................................................................. 164
8. Population and settlements ............................................................................ 164
9. Economical villages ....................................................................................... 165
C. The sector situated east of the river Argeº ............................................ 166

B. THE BANATO – CRIºANA PLAIN ........................................................ 171

1. Characteristics of population .......................................................................... 171
1.1. General data ............................................................................................ 171
1.2. Natural increase ...................................................................................... 171
1.3. Migratory increase ................................................................................. 172
1.4. Population density .................................................................................. 172
1.5. Population structure ............................................................................... 172
1.5.1. Population structure in terms of age-sex .................................. 172
1.5.2. National population structure ..................................................... 173
1.5.3. Population structure in terms of religion ................................. 177
1.5.4. Population structure in terms of workforce (active population) 178
1.5.5. Population structure in terms of environment ......................... 178
2. Characteristics of the settlements in the Banato-Criºana Plain ................ 178
3. Economic-geographical characteristics ......................................................... 184
3.1. Agriculture ............................................................................................... 184
3.1.1. Plant growth ................................................................................ 184
3.1.2. Animal breeding ......................................................................... 187
3.2. Industry ................................................................................................... 190
3.2.1. Electrical energy industry ........................................................... 190
3.2.2. Siderurgical and machine constructing industry ...................... 190
3.2.3. Chemical industry ....................................................................... 191
3.2.4. Timber-processing industry ........................................................ 191
3.2.5. Industry of building materials ................................................... 191
3.2.6. Light industry .............................................................................. 191
3.3. Transports ................................................................................................ 192

THE BANATO-CRIªANA PLAIN

CHARACTERISTICS OF THE MAIN SUBUNITS ................................... 193
A. The Banat Plain ............................................................................................ 193
1. Geographical position and limits ................................................................... 193
I. Physical – geographical characteristics ..................................................... 194

255
+
2. Paleogeographical evolution and geology .................................................... 194
3. Relief ............................................................................................................... 195
4. Climate ............................................................................................................ 200
5. Waters .............................................................................................................. 201
6. Biogeographical elements .............................................................................. 202
7. Soils ................................................................................................................. 204
II. Elements of human geography (population and settlements)................. 204
1. Population ................................................................................................... 204
2. Human settlements .................................................................................... 205
III. Economic-geographical characteristics ..................................................... 206
1. Natural resources ....................................................................................... 206
2. Agriculture .................................................................................................. 206
3. Industry ....................................................................................................... 207
4. Transports ................................................................................................... 207
5. Tourism ....................................................................................................... 209
B. The Criºuri Plain .......................................................................................... 210
1. Geographical position and limits ................................................................... 210
I. Physical – geographical characteristics ..................................................... 216
2. Paleogeographical evolution and geology ............................................... 216
3. Relief ........................................................................................................... 218
4. Climate ........................................................................................................ 220
5. Waters ......................................................................................................... 222
6. Biogeographical elements ......................................................................... 224
7. Soils ............................................................................................................ 225
II. Elements of human geography (population and settlements)................. 226
1. Population ................................................................................................... 226
2. Human settlements .................................................................................... 227
III. Economic-geographical characteristics ..................................................... 228
1. Natural resources ....................................................................................... 228
2. Agriculture .................................................................................................. 228
3. Industry ....................................................................................................... 229
4. Transports ................................................................................................... 229
5. Tourism ....................................................................................................... 230
C. The Someº Plain ........................................................................................... 230
1. Geographical position and limits ............................................................. 230
I. Physical – geographical characteristics .................................................... 231
2. Paleogeographical evolution and geology ............................................... 231
3. Relief ........................................................................................................... 232
4. Climate ........................................................................................................ 236
5. Waters ......................................................................................................... 236
6. Biogeographical elements ......................................................................... 237
7. Soils ............................................................................................................ 239
II. Elements of human geography (population and settlements)................. 239
1. Population ................................................................................................... 239
2. Human settlements .................................................................................... 240
III. Economic-geographical characteristics ..................................................... 241
1. Natural resources ....................................................................................... 241
2. Agriculture .................................................................................................. 241
3. Industry ....................................................................................................... 242
4. Transports ................................................................................................... 242
5. Tourism ....................................................................................................... 243
References ............................................................................................................ 245
Contents ............................................................................................................... 253

#$