LICEUL TEHNOLOGIC „CLISURA DUNĂRII

“MOLDOVA NOUĂ,
Jud. CARAŞ-SEVERIN

Nr... /...

TEMA PROIECTULUI:

METODE DE ORGANIZARE A
PRODUCŢIEI ÎN FLUX

EXAMEN
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE PENTRU OBŢINEREA
CERTIFICATULUI DE CALIFICARE
PROFESIONALĂ NIVEL III
Îndrumător proiect
Clasa
Candidat Mutascu Nicusor Fabian Alin
Învăţământ zi
Profilul
Calificarea profesională
Anul absolvirii 2020

1
 CUPRINS

ARGUMENT 3

CAPITOLUL I : ORGANIZAREA PRODUCŢIEI ÎN FLUX 4

1.1. DEFINIŢIE 4

1.2 TRĂSĂTURILE ŞI CARACTERISTICILE PRODUCŢIEI 4

CAPITOLUL II CRITERII DE CLASIFICARE A PRODUCŢIEI ÎN FLUX 6

6
2.1 CRITERII DE CLASIFICARE

2.2 FORME DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI ÎN FLUX ÎN DIVERSE 12

RAMURI ALE ECONOMIEI NAŢIONALE
CAPITOLUL III ELEMENTELE DE CALCUL ALE UNEI LINII DE
15
PRODUCȚIE ÎN FLUX
3.1 TACTUL 15

15
3.2 RITMUL DE LUCRU

16
3.3 NUMĂRUL DE MAŞINI SAU LOCURI DE MUNCĂ
3.4 NUMĂRUL DE MUNCITORI 16

17
3.5 LUNGIMEA LINIEI DE PRODUCȚIE ÎN FLUX

17
3.6 VITEZA DE DEPLASARE A MIJLOCULUI DE TRANSPORT
CAPITOLUL IV NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A MUNCII 18

20
4.1 PRINCIPII ŞI CRITERII DE ORGANIZARE
BIBLIOGRAFIE 21

ARGUMENT

2
 Orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale şi
servicii care se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie.

Conţinutul activităţii de producţie are un caracter complex şi cuprinde atât activităţi de

fabricaţie propriu-zise cât şi activităţi de laborator, de cercetare şi asimilare în fabricaţie a
noilor produse etc.

Conceptul de proces de producţie poate fi definit prin totalitatea acţiunilor conştiente

ale angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii
asupra materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în
produse, lucrări sau servicii cu o anumită valoare de piaţă.

Procesul de producţie este format din:

 procesul tehnologic ;

 procesul de muncă.

Procesul tehnologic este format din ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se
realizează un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifică atât
forma şi structura cât şi compoziţia chimică a diverselor materii prime pe care le prelucrează.

Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman acţionează asupra
obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de muncă. Pe lângă procesele de muncă în unele
ramuri industriale există şi procese naturale în cadrul cărora obiectele muncii suferă
transformări fizice şi chimice sub acţiunea unor factori naturali (industria alimentară –
procese de fermentaţie, industria mobilei - procese de uscare a lemnului etc.).

Ţinând seama de aceste componente, conceptul de proces de producţie mai poate fi

definit prin totalitatea proceselor de muncă, proceselor tehnologice şi a proceselor naturale ce
concură la obţinerea produselor sau la execuţia diferitelor lucrări sau servicii.

Proiectul meu : „ Metode de organizare a producţiei în flux” este structurat pe patru

capitole, după cum urmează:

· În capitolul I am ales să discut despre organizarea producţiei în flux, dându-i o

definiţie şi identificând trăsăturile şi caracteristicile acesteia

· În capitolul ÎI am stabilit criteriile de clasificare a producţiei în flux.

· Capitolul III prezintă elementele de calcul ale producţiei în flux.

· Ultimul capitol dezvolta câteva dintre normele de sănătate şi securitate în

munca necesare în cadrul producţiei în flux.

· Proiectul meu se încheie cu bibliografia necesară dezvoltării acestui proiect

CAPITOLUL I : ORGANIZAREA PRODUCŢIEI ÎN FLUX

3
 1.1 DEFINIŢIE

În cazul întreprinderilor industriale organizarea producţiei în flux reprezintă o formă

superioară de organizare a procesului de producţie. Ea poate fi folosită în mod eficient în
toate cazurile în care se poate permanentiza executarea unei operaţii sau a unui grup de
produse pe anumite locuri de muncă, asigurându-se că o condiţie necesară o încărcare
completă a acestora.

Această condiţie se poate exprima prin relaţia:

Q ∙ NT ≥ FT
În care:

Q – reprezintă volumul de producţie ce trebuie executat din produsul considerat;

Nt – norma de timp pe produs pentru operaţia dată;

Ft – fondul de timp disponibil al maşinii pe care se execută operaţia

1.2 TRĂSĂTURILE ŞI CARACTERISTICILE PRODUCŢIEI

Existenţa acestei condiţii creează posibilitatea fixării şi a executării în mod permanent

a operaţiilor necesitate de fabricare a unui produs sau piese pe anumite locuri de muncă,
amplasarea acestor locuri de muncă în ordinea de executare a operaţiilor şi asigurarea
deplasărilor diferitelor materiale, produse sau piese de la un loc de muncă la altul cu ajutorul
unor mijloace de transport adecvate. Într-o etapă superioară de organizare pe baza realizării
acestor cerinţe se poate trece la sincronizarea executării în timp a operaţiilor şi la executarea
pe această bază a unei unităţi de produs la intervale de timp regulate, egale şi la folosirea unor
mijloace de transport pentru deplasarea produselor mecanizate sau automatizate, cu o viteză
de deplasare reglementată în mod strict.

Generalizând experienta înaintată a întreprinderilor, organizarea producţiei în flux se

caracterizează prin următoarele trăsături de bază:

 Divizarea procesului tehnologic pe operaţii egale sau multiple sub raportul volumului
de muncă necesar executării lor şi precizarea celor mai raţionale succesiuni a
executării lor. Acest lucru se realizează, pe de o parte, prin descompunerea procesului
tehnologic în operaţii simple, iar pe de altă parte, prin agregarea lor, după caz, pentru
a se asigura condiţia egalităţii sau multiplicităţii duratei lor.

4
  Repartizarea executării unei operaţii sau unui grup de operaţii obţinut prin agregarea
pe un anumit loc de muncă. În cazul operaţiilor agregate trebuie avut în vedere
înzestrarea maşinilor unde acestea se vor executa cu mai multe organe de lucru
(capete de lucru, cărucioare port – cuţit, axe principale etc.).
 Amplasarea locurilor de muncă unde se pot executa diferitele operaţii, în ordinea
impusă de succesiunea executării operaţiilor procesului tehnologic dat, de regulă, sub
forma liniilor de producţie în flux. Prin aceasta amplasare se asigura trecerea pe
traseul cel mai scurt a obiectului muncii de prelucrat de la un loc de muncă la altul.
 Trecerea obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul în mod continuu sau
discontinuu, cu ritm reglementat sau ritm liber, în raport cu gradul de sincronizare a
executării operaţiilor în timp. Formele înaintate de organizare a producţiei în flux,
cum sunt liniile automate de producţie, benzile rulante etc. se caracterizează prin
sincronizarea executării operaţiilor în timp şi desfăşurarea lucrului pe baza unui ritm
de producţie sau tact de lucru reglementat. În cazul nesincronizării în timp a
operaţiilor, executarea operaţiilor se face în mod discontinuu, desfăşurarea producţiei
efectuându-se pe baza unui ritm liber, acestea fiind elementele caracteristice ale unor
forme mai puţin avansate de organizare a producţiei în flux.
 Executarea în mod concomitent a operaţiilor pe toate locurile de muncă din cadrul
liniei de producţie în flux. La formele superioare de organizare a producţiei în flux,
lansarea produselor în fabricaţie, trecerea lor de la un loc de muncă la altul şi livrarea
sub formă finită se face la intervale de timp egale cu mărimea tactului de funcţionare.
Desfăşurarea procesului de producţie pe baza unui tact de funcţionare este posibilă ca
urmare a respectării condiţiei că duratele operaţiilor care se execută pe locurile de
muncă să fie egale sau într-un raport multiplu cu mărimea tactului. Menţinerea
tactului de funcţionare necesită prevederea unei maşini sau a mai multora pentru
executarea unei operaţii, după cum durata operaţiei este egală cu tactul sau se afla
într-un raport multiplu cu acesta.
 Deplasarea obiectelor muncii sau a produselor de la un loc de muncă la altul se face
prin folosirea unor mijloace de transport adecvate. La formele superioare de
organizare a producţiei în flux, pentru deplasarea obiectelor mici sau a produselor se
folosesc mijloace mecanizate sau automatizate de transport, cum sunt diferitele benzi
transportoare, numite şi conveiere, a căror viteză de deplasare este corelată în mod
strict cu tactul de funcţionare a formei de organizare a producţiei în flux.
 Executarea în cadrul formei de organizare a producţiei în flux (linie tehnologică, linie
automată, banda rulantă etc.) a unui fel de produs sau piese, sau a mai multor feluri de
produse sau piese apropiate între ele sub raport constructiv, al procesului tehnologic şi
al gabaritelor. Pentru toate acestea trebuie să existe o anumită omogenitate a calităţii
şi dimensiunii materialelor sau semifabricatelor folosite potrivit prevederilor
standardelor sau normelor interne.

Pornind de la aceste trăsături de bază se poate conchide că prin organizarea producţiei

în flux se înţelege acea formă de organizare a producţiei caracterizată prin specializarea

5
locurilor de muncă în executarea anumitor operaţii necesitate de fabricarea unui produs sau
piese sau a unui grup de produse sau piese, prin amplasarea locurilor de muncă în ordinea
impusă de succesiunea executării operaţiilor şi prin deplasarea obiectelor muncii sau a
produselor de la un loc de muncă la altul cu mijloace adecvate de transport, de regulă,
mecanizate sau automatizate, în stadiul superior de organizare întregul proces de producţie
desfăşurându-se în mod sincronizat pe baza unui tact de funcţionare dinainte stabilit.

CAPITOLUL II CRITERII DE CLASIFICARE A

PRODUCŢIEI ÎN FLUX

6
 2.1 CRITERII DE CLASIFICARE

2.1.1 După gradul de mecanizare şi automatizare al operaţiilor

După gradul de extindere, mecanizarea poate fi:

 Simplă (parţială), care cuprinde numai o parte din numărul total al operaţiilor
procesului de producţie;
 Complexă (totală), care se referă la procesul de producţie în ansamblu, toate
operaţiile executându-se cu ajutorul mecanismelor şi al maşinilor, montate în ordinea
succesiunii de realizare a procesului tehnologic..

În cadrul activităţii de montaj, mecanizarea simplă se realizează prin folosirea unor

scule, instrumente, dispozitive şi maşini perfecţionate, care uşurează sau înlocuiesc munca
manuală, asigurând, în acelaşi timp, o productivitate ridicată şi o calitate bună a lucrărilor
executate. Operaţiile efectuate de mecanizarea simplă sunt operaţiile principale, dar şi cele
auxiliare, că, de exemplu, cele de pregătire sau de deservire.

Mecanizarea complexă se realizează prin introducerea liniilor mecanizate de

asamblare, pe care se execută deopotrivă lucrările propriu-zise de montaj, dar şi cele
pregătitoare, auxiliare sau de încheiere.

Nivelul cel mai înalt al mecanizării îl constituie automatizarea, în cadrul căreia se

îndeplinesc şi funcţii de comandă, personalul de deservire având atribuţia de a regla şi
supraveghea funcţionarea aparaturii şi a sistemului de comandă.

Volumul de muncă necesar efectuării lucrărilor de asamblare în secţiile specializate se

compune din mai multe elemente, a căror pondere este variabilă în funcţie de felul şi
complexitatea produselor asamblate şi caracterul seriei de fabricaţie. Aceste elemente sunt:

 Operaţiile de pregătire, cuprinzând totalitatea operaţiilor care se execută asupra

pieselor sau a subansamblurilor componente, în vederea asigurării unui montaj corect
(operaţii de ajustare, de sortare, de îndoire a ţevilor, de curăţire a pieselor etc.);
 Operaţiile auxiliare, care ajută la bună desfăşurare a lucrărilor de montaj propriu-zis,
că, de exemplu, comandă şi manevrarea instalaţiilor de ridicat şi transportat,
încărcarea, descărcarea, rotirea subansamblurilor şi ansamblului, încălzirea sau răcirea
pieselor etc.;
 Operaţiile de montare a subansamblurilor;
 Operaţiile de montare a ansamblurilor;
 Operaţiile de încheiere, că, de exemplu, vopsirea, verificarea, reglarea, ambalarea,
pregătirea ansamblului pentru transport etc.

2.1.2 După gradul de continuitate

În cadrul liniilor de producţie în flux continuu, trecerea obiectului muncii sau a produsului de
la o operaţie la alta se face în mod continuu, potrivit tactului de funcţionare stabilit, ca urmare

7
a faptului că pe fiecare loc de muncă, durata operaţiilor de executat este egală cu tactul sau
multiplu al tactului.

Asigurarea continuităţii lucrului se realizează că urmare a sincronizării executării în timp a

operaţiilor de producţie. Potrivit acestei sincronizări, produsele trec spre prelucrare la diferite
operaţii pe locuri de muncă, la intervale de timp precise, fără a aştepta nici un moment
lansarea în fabricaţie a produsului pe linie.

Forma de organizare a producţiei în flux discontinuu sau intermitent se caracterizează prin

lipsa de sincronizare a executării în timp a operaţiilor, funcţionarea acestora neavând la bază
un tact bine stabilit. Datorită faptului că durata diferitelor operaţii nu este egală sau într-un
raport multiplu, încărcarea utilajelor şi a muncitorilor nu se poate face în mod uniform,
procesul de producţie întrerupându-se, apărând locuri înguste şi stocuri mari de producţie
neterminate. Sunt necesare măsuri organizatorice pentru evitarea acestor fenomene negative,
de exemplu la locuri de muncă insuficient încărcate, putându-se repartiza lucrări de la alte
sectoare, producţia desfăşurându-se pe loturi, sau dacă acest lucru nu este posibil, se poate
trece la lucrul la mai multe maşini deservite de un singur muncitor, pentru folosirea completă
a fondului de timp disponibil.

2.1.3 După nomenclatura producţiei fabricate

În raport cu nomenclatura producţiei fabricate, formele de organizare a producţiei în

flux se clasifica în trei categorii:
 Forme de organizare a producţiei în flux cu nomenclatura constantă;
 Forme de organizare a producţiei în flux cu nomenclatura variabilă;
 Forme de organizare a producţiei în flux cu nomenclatura în grup.
Formele de organizare a producţiei în flux cu nomenclatura constantă se
caracterizează prin aceea că, în cadrul lor, se fabrică în mod constant un singur fel de produs,
în cantităţi mari; această categorie se fabrică la producţia de masă, putându-se specializa mai
multe locuri de muncă din firma respectivă.

Formele de organizare a producţiei în flux cu nomenclatura variabilă se caracterizează

prin aceea că se fabrică mai multe feluri de produse de acelaşi tip, care au un proces
tehnologic asemănător. Aceste forme de producţie sunt astfel concepute încât să poată fi
restructurate uşor atunci când se trece de la fabricarea unei categorii de produse la alta.
Folosirea lor se face, de regulă, la producţia de serie, unde se execută o nomenclatură relativ
largă de produse, în cantităţi relativ mici.

Formele de organizare a producţiei în flux cu nomenclatura în grup se foloseşte la

acele întreprinderi ce executa o nomenclatură largă de produse care sunt asemănătoare sub
raportul procesului tehnologic şi al configuraţiei constructive. La această formă, locurile de
muncă sunt dotate cu astfel de maşini şi utilaje şi cu un astfel de echipament tehnologic încât
să fie posibilă prelucrarea diferitelor grupe de produse sau piese asemănătoare, sub raport
constructiv sau tehnologic, cu reglări minime.

Pentru prelucrare se constituie grupuri de produse sau piese asemănătoare, care cuprind
anumite feluri de produse, ce se execută în cantităţile solicitate. Formele de organizare a

8
producţiei în flux, unde se execută mai multe feluri de produse, se denumesc şi linii
polivalente.

2.1.4 După ritmul de funcţionare

În raport cu ritmul de funcţionare, formele de organizare a producţiei în flux se împart

în:
Linii de producţie în flux cu ritm reglementat;
Linii de producţie în flux cu ritm liber.
În cadrul organizării producţiei în flux prin ritm se înţelege cantitatea de produse
executată de către o linie, pe o unitate de timp.

Liniile de producţie în flux cu ritm reglementat se caracterizează prin aceea că trebuie

să livreze pe unitate de timp o anumită cantitate de producţie, egală cu mărimea stabilită a
ritmului. La această formă trebuie să existe o sincronizare a executării în timp a operaţiilor de
producţie, mijloacele de transport folosite pentru deplasarea obiectului muncii sau a
produsului având o viteză de mişcare corelată în mod strict cu ritmul de funcţionare adoptat.

Formele de organizare a producţiei în flux cu ritm liber nu necesită sincronizarea

executării operaţiilor, iar livrarea produselor se face la intervale de timp neregulate. În cazul
în care există diferenţe de productivitate la diferite locuri de muncă, pentru a se putea asigura
continuitatea lucrului se creează stocuri tampon intermediare de produse sau piese, ce pot fi
folosite de muncitori după necesităţi.

La formele de organizare a producţiei în flux cu ritm liber, mijloacele de transport au

rolul de asigura doar deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul, fără ca viteza lor să
fie corelată în mod strict cu durata operaţiilor.

De regulă, la formele de organizare a producţiei în flux cu ritm reglementat produsele

se afla permanent pe mijloace de transport care pot fi: conveior sau banda, durata de execuţie
a operaţiilor fiind corelată în mod direct cu viteza de deplasare. Acest tip de organizare se
întâlneşte la producţia de series au de masă.

2.1.5 După poziţia obiectului de prelucrat

În raport cu poziţia obiectului de prelucrat, se deosebesc:

 Linii de producţie în flux cu obiect mobil;

 Linii de producţie în flux cu obiect fix.

Liniile de producţie în flux cu obiect mobil reprezintă cea mai răspândită categorie în
industrie. În acest caz, produsul său piesă se deplasează cu mijloace de transport de la un loc
de muncă la altul, după executarea operaţiei sau grupului de operaţii.

Liniile de producţie în flux cu obiect staţionar se folosesc, de regulă, în industria de

maşini grele, la fabricarea diferitelor maşini, utilaje sau agregate de dimensiuni mari şi cu
greutate ridicată, cum sunt vasele maritime şi fluviale, turbine, cazane. La această formă de

9
organizare, obiectul este staţionar iar muncitorii se deplasează într-o anumită ordine, la
anumite intervale de timp, de la un produs la altul, pentru executarea diferitelor operaţii.

2.1.6 După modul de trecere a produselor sau pieselor de la un loc de muncă la

altul

În raport cu modul de trecere a produselor sau pieselor de la un loc de muncă la altul,

se deosebesc:
 Forme de organizare a producţiei în flux la care trecerea produselor sau pieselor se
face bucată cu bucată;
 Forme de organizare a producţiei în flux la care trecerea produselor sau pieselor se
face în loturi.

În primul caz, această organizare se foloseşte când avem producţie în flux continuu cu
tact de funcţionare pentru produsele care necesită prelucrare, montaj sau finisare şi, care, prin
greutatea şi volumul lor, impun o deplasare individuală.
Cea de-a doua formă se foloseşte la producţia în flux discontinuu sau intermitent, de
regulă pentru produsele de dimensiune şi greutate mică şi la care, datorită lipsei tactului de
funcţionare, se poate face prelucrarea la un loc de muncă a mai multor produse sau piese sub
formă de loturi.

2.1.7 După modul de amplasare a locului de muncă

După configuraţia modului de amplasare a locului de muncă pe suprafaţa de

producţie, organizarea producţiei în flux se poate prezenta sub diferite variante:
 Forme de organizare a producţiei în flux în linie dreaptă;
 Forme de organizare a producţiei în flux în careu;
 Forme de organizare a producţiei în flux în zig-zag;
 Forme de organizare a producţiei în flux în linie curbă;
 Forme de organizare a producţiei în flux în cerc, etc.
Adoptarea uneia sau alteia dintre variante se face în funcţie de numărul operaţiilor ce
trebuie executate la maşinile sau utilajele necesare, în funcţie de suprafaţa de producţie
disponibilă, de gradul de automatizare a transportului, etc.

Forma cea mai des întâlnită de amplasare a locurilor de muncă, în cadrul producţiei în
flux este cea în linie, potrivit căreia, locurile de muncă se pot aşeza de-a lungul benzii
transportoare pe un rând sau pe două, cu diferite scheme de deplasare a obiectului sau a
produsului, de la un loc de muncă la altul.

2.1.8 După gradul de cuprindere a producţiei

După gradul de cuprindere a producţiei întreprinderii în cadrul organizării producţiei

în flux se deosebesc:
10
  Forme de organizare a producţiei în flux pe sectoare;
 Forme de organizare a producţiei în flux pe secţii;
 Forme de organizare a producţiei în flux pe întreaga activitate.
Formele de organizare pe sectoare se organizează pentru fabricaţia diferitelor piese
sau semifabricate din cadrul sectorului de producţie.

Organizarea pe secţii se întâlneşte atunci când întregul proces de producţie al secţiilor

se desfăşoară în flux, cum este cazul organizării liniilor tehnologice pentru fabricarea
diferitelor piese în secţiile de prelucrare mecanice sau în secţiile de montaj.

Organizarea producţiei în flux pe întreaga întreprindere se întâlneşte în cazul în care

toate operaţiile de producţie şi transport, din momentul lansării în fabricaţie a materiilor
prime şi până în momentul iesrii din fabricaţie sub formă de produs finit, se desfăşoară în
mod continuu sincronizat, potrivit tactului de funcţionare stabilit.

2.1.9 După modul de deplasare a produselor între operaţii

În raport cu modul de deplasare a produselor între operaţii:

 Forme de organizare a producţiei în flux neinzestrate cu mijloace de transport
speciale;
 Forme de organizare a producţiei în flux înzestrate cu mijloace de transport
neactionate mecanic;
 Forme de organizare a producţiei în flux înzestrate cu transportoare mecanice.

2.2 FORME DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI ÎN FLUX ÎN DIVERSE

RAMURI ALE ECONOMIEI NAŢIONALE

11
 Organizarea producţiei în flux se prezintă sub forme concrete, specifice, în diferite
ramuri industriale determinate de particularităţile procesului tehnologic, felul şi cantitatea
produselor fabricate, felul materialelor folosite, numărul şi caracteristicile utilajelor necesare,
etc.

În industria constructoare de maşini, electrotehnica, electronică, organizarea

producţiei în flux se prezintă sub forma liniilor tehnologice de prelucrare, a liniilor automate
de producţie. În cadrul unităţilor industriale din aceste ramuri care au producţia în masă,
liniile de producţie în flux sunt cu caracter continuu, organizându-se pe secţii de producţie, de
regulă având caracter sincronizat. La unităţile industriale de producţie în serie se folosesc linii
de turnare iar în secţiile de tratament, liniile automate de tratare. În secţiile de prelucrare,
forma principală de organizare o constituie linia tehnologică de prelucrare, iar în secţiile de
montaj, liniile de montaj. Acestea pot fi cu un tact bine stabilit, linii în flux continuu pentru
seriile mari săi în flux liber.

În aceste ramuri, formă superioară de organizare o constituie liniile automate în flux,

la care utilajele tehnologice de bază şi auxiliare şi instalaţiile de transport formează un
complex unic, prelucrarea şi deplasarea obiectului muncii efectuându-se automatizat pe bază
de comandă centralizată, în condiţiile sincronizării operaţiilor şi a desfăşurării lor pe baza
unui tact unic.

Aceste linii automate pot fi de două feluri:

 Linii automate cu funcţionare discontinuă;

 Linii automate cu rotor.

Liniile automate discontinue pot fi de tip secţionat său complet. Liniile automate de
tip secţionat se caracterizează prin faptul că procesul tehnologic, fiind împărţit pe secţiuni, şi
liniile sunt organizate pe secţiuni. Liniile automate complete se caracterizează prin aceea că
liniile cuprind întregul proces tehnologic de fabricare. Liniile secţionate prezintă avantajul că
în cazul apariţiei unei defecţiuni pe un punct al liniei, nu se opreşte întreaga linie ci numai
secţiunea unde a apărut defecţiunea, celelalte secţiuni funcţionând pe baza unor stocuri
tampon care se creează din timp. Caracterul discontinuu al acestor linii este determinat de
faptul că procesul de prelucrare în cazul transportului pieselor de la o maşină la altă
încetează.

Liniile automate rotor se caracterizează prin faptul că procesul de prelucrare se

efectuează în mod continuu, în timpul deplasării piesei dispunând de rotoare de lucru şi
rotoare de alimentare, piesele şi sculele fixându-se pe rotoarele de lucru.

În ramurile industriale cu procese continue: industria chimică, petrochimica,

alimentară, a cimentului, se creează linii tehnologice automatizate pentru întregul proces de
fabricaţie al unui produs, proces condus de la o cameră de comandă.

12
 În industria metalurgică, organizarea producţiei în flux se realizează prin asigurarea
unei prelucrări succesive continue a materiilor prime, în secţii de furnale, oţelărie şi
laminoare.

O condiţie de bază o constituie asigurarea proporţionalităţii necesare între capacităţile

de producţie a diferitelor stadii de producţie. De exemplu, funcţionarea continua presupune că
pentru un agregat de mare capacitate într-un stadiu, să se prevadă mai multe agregate de
capacitate mai mică pentru stadiul următor. Între acestea va exista un raport cantitativ bine
determinat, impus de cerinţa fluxului continuu.

În industria metalurgică organizarea producţiei în flux se poate face în flux simplu sau
în flux combinat. La organizarea producţiei în flux simplu se organizează o sincronizare între
funcţionarea agregatului principal şi a utilajelor cu caracter auxiliar care împreună formează o
unitate.

Organizarea fluxului combinat constă în corelarea şi funcţionarea fluxurilor simple,

asigurând o folosire completă a capacităţii de producţie a agregatelor ce realizează producţia
de bază a utilajelor şi instalaţiilor cu caracter auxiliar, precum şi a suprafeţei de depozitare. În
condiţiile sincronizării fluxului tehnologic, tactul de funcţionare este determinat de agregatul
conducător.

În industria textilă organizarea producţiei în flux se bazează pe crearea sistemului de

aparate; acesta se constituie pentru obţinerea unei anumite producţii, prin gruparea diferitelor
maşini şi utilaje necesitate de efectuarea operaţiilor de bază şi conexe, într-o anumită
proporţionalitate inclusă de cerinţa asigurării continuităţii. În industria textilă se foloseşte, de
regulă, organizarea producţiei în flux discontinuu.

În industria de confecţii se folosesc mai multe forme ale organizării producţiei în flux:

 Banda rulantă;
 Sistemul postsincron;
 Sistemul agregat cu transport orizontal mecanizat.

Banda rulantă cu funcţionare continuă şi ritm reglementat se foloseşte pentru

fabricarea unui singur produs sau a unui număr redus de produse în serii mari de fabricaţie. În
cazul în care trebuie să se treacă la intervale relativ scurte de timp de la fabricarea unui fel de
produs la fabricarea altuia, datorită seriilor mici de fabricaţie, banda rulantă trebuie
restructurata, ceea ce necesită cheltuieli suplimentare de muncă şi materiale şi întreruperi în
funcţionare.

Sistemul postsincron prezintă avantajul posibilităţii executării simultane a mai multor

feluri de produse cu procese tehnologice asemănătoare. La această formă de organizare nu
mai există o sincronizare a executării în timp a operaţiilor, ceea ce face că fiecare muncitor să
lucreze cu o productivitate la nivelul posibilităţilor lui, fără a mai depinde direct de
productivitatea celorlalţi muncitori.

13
 La sistemul postsincron operaţiile se execută pe locuri de muncă grupate după
specificul operaţiilor pe zone şi grupe de faze între diferite grupe de locuri de muncă, creând
magazii intermediare pentru aprovizionare cu semifabricate a locurilor de muncă.

Lansarea în fabricaţie se face pe loturi, trecerea unui lot de la un loc de muncă la altul
făcându-se după executarea operaţiei la toate produsele care formează loturi. După terminarea
executării operaţiei la un lot, muncitorii îl predau la magazia intermediară şi preiau un nou lot
pentru prelucrare de la magazia intermediară.

La acest sistem, locurile de muncă nu se mai amplasează în jurul benzii transportoare

ci în diferite forme, în funcţie de spaţiul disponibil.

Dezavantaje:

 Creşterea producţiei neterminate, ca urmare a lipsei sincronizării şi a benzii

transportoare;
 Necesitatea folosirii unor muncitori auxiliari pentru deplasarea produselor la diferite
grupe de operaţii;
 Necesitatea restructurării modului de organizare şi de amplasare a maşinilor în cazul
trecerii la fabricarea unor produse cu procese tehnologice diferite faţă de cele
executate anterior.

CAPITOLUL III ELEMENTELE DE CALCUL ALE UNEI

LINII DE PRODUCȚIE ÎN FLUX

14
 3.1 TACTUL

Cadenţa liniei (Ci) sau tactul de producţie - reprezintă intervalul de timp dintre două operaţii
tehnologice executate succesiv sau altfel spus intervalul de timp între două ieşiri consecutive
de unităţi de produs de pe linie. Formula de calcul este următoarea:

În care:

 Tf – timpul de funcţionare
 Q – cantitatea de produse ce urmează a fi fabricată
 i – operaţia tehnologică la care ne referim

Timpul de funcţionare se calculează ca şi diferenţă între timpul disponibil (Td) şi timpul de

întreruperi reglementate (Tîr).

Timpul disponibil reprezintă timpul efectiv de funcţionare a unei linii în flux în perioada unui
an calendaristic, de obicei exprimându-se în ore/an.

Timpul de întreruperi reglementate reprezintă mărimea întreruperilor în cadrul regimului de

lucru, exprimată în minute.

3.2 RITMUL DE LUCRU

Cadenţa de lucru - timpul efectiv obţinut între două operaţii tehnologice, calculată ca
şi raport între norma de timp şi numărul locurilor de muncă:

În cazul operaţiilor automatizate, se impune egalitatea între cadenţele de lucru de la

fiecare operaţie tehnologică, iar în final să fie egale cu cadenţa liniei:

15
 În cazul dacă se execută şi operaţii manuale, pe lângă cele automatizate şi mecanizate
cadenţa liniei este considerată a fi egală cu maximum dintre cadenţele de lucru calculate
pentru fiecare operaţie tehnologică:

3.3 NUMĂRUL DE MAŞINI SAU LOCURI DE MUNCĂ

Numărul locurilor de muncă (Nlm) reprezintă totalitatea utilajelor, maşinilor etc.

necesare funcţionării unei linii în flux, care se calculează ca şi raport între norma de timp
(NTi) sau timpul normat de execuţie a operaţiei I şi cadenţa liniei:

Numărul locurilor de muncă se calculează pentru fiecare operaţie tehnologică în parte,

dar şi pentru total linie în flux. După ce s-a calculat numărul de locuri de muncă aferent
fiecărei operaţii se face însumarea lor, obţinându-se în final numărul total de locuri de muncă
ale liniei respective.

3.4 NUMĂRUL DE MUNCITORI

Factorii în funcție de care se stabilește numărul de muncitori sunt:

 Numărul de locuri de muncă din cadrul liniei de producție în flux;

 Norma de servire pentru aceste locuri de muncă
 Timp muncă muncitor > Timp muncă mașină
 Un singur muncitor la o mașină (un loc de muncă)
 Timp muncă muncitor < timp muncă mașină
 Un singur muncitor la mai multe mașini (locuri de muncă)

3.5 LUNGIMEA LINIEI DE PRODUCȚIE IN FLUX

16
 Lungimea benzii (L) care se calculează ca şi produs între totalitatea locurilor de
muncă aflate pe linia în flux şi distanţa dintre două locuri de muncă amplasate succesiv (Dlms).

Formula de calcul se diferenţiază după cum utilajele sunt amplasate pe aceeaşi parte a
benzii rulante sau pe ambele părţi ale liniei în flux, astfel:

 atunci când utilajele sunt amplasate numai pe o singură parte a liniei:

 în cazul când utilajele sunt amplasate pe ambele părţi ale liniei:

3.6 VITEZA DE DEPLASARE A MIJLOCULUI DE TRANSPORT

Mijlocul de transport poate să fieo bandă rulantă sau un conveier

Calcularea vitezei acestuia se efectuează astfel :

V=d/T
Unde:

 V - viteza de deplasare a mijlocului de transport

 d - distanţa dintre centrele a două locuri de muncă
 T - tactul de funcţionare a liniei

CAPITOLUL IV NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A

MUNCII

17
 Angajaţii vor desfăşura activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericole de
accidentare sau îmbolnăvire profesională persoană proprie sau alţi angajaţi, în conformitate
cu pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii primită de la angajatorul său.

În acest scop angajaţii au următoarele obligaţii:

 să-şi însuşească şi să respecte normele şi instrucţiunile de protecţie a muncii şi

măsurile de aplicare a acestora;
 să utilizeze corecte echipamentele tehnice, substanţele periculoase şi celelalte
mijloace de producţie;
 să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de
securitate ale echipamentelor tehnice şi ale clădirilor, precum şi să utilizeze corect
aceste dispozitive;
 să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă orice defecţiune tehnică sau
altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
 să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă în cel mai scurt timp posibil
accidentele de muncă suferite de persoană proprie sau de alţi angajaţi;
 să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să
informeze de îndată conducătorul locului de muncă;
 să refuze întemeiat executarea unei sarcini de muncă dacă aceasta ar pune în pericol
de accidentare sau îmbolnăvire profesională persoană şa sau a celorlalţi participanţi la
procesul de producţie;
 să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzător scopului
pentru care a fost acordat;
 să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru a da angajatorului
posibilitatea să se asigure că toate condiţiile de muncă sunt corespunzătoare şi nu
prezintă riscuri pentru securitate şi sănătate la locul său de muncă;
 să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru realizarea oricărei
sarcini sau cerinţe impuse de autoritatea competenta pentru prevenirea accidentelor şi
bolilor profesionale;
 să dea relaţii din proprie iniţiativă sau la solicitarea organelor de control şi de
cercetare în domeniul protecţiei muncii.

Angajaţii nu pot fi implicaţi în nici o situaţie în costurile financiare ale măsurilor de

prevenire referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

Angajaţii şi reprezentanţii lor în domeniu au dreptul să ceară angajatorului să ia

măsurile cele mai potrivite şi au dreptul să prezinte acestuia propunerile lor de măsuri pentru
eliminarea sau reducerea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

18
 Angajaţii şi reprezentanţii acestora cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în
munca nu pot fi supuşi unor prejudicii din cauza activităţii desfăşurate în scopul prevenirii
accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.

Angajatul care, în caz de pericol iminent, părăseşte locul de muncă, nu trebuie să fie
supus la nici un prejudiciu din partea angajatorului şi trebuie să fie protejat împotriva oricăror
consecinţe defavorabile şi injuste. Fac excepţie cazurile unor acţiuni nejustificate sau ale unor
neglijente grave ale angajatului.

În caz de pericol iminent, angajatul poate lua, în lipsa şefului ierarhic superior,
măsurile care se impun pentru protejarea propriei persoane sau a altor angajaţi.

Angajatorul se va asigura din timp ca angajaţii sunt apţi, în situaţia precizată la

alineatul precedent, să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi
mijloacele tehnice de care dispun.

Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă vor

beneficia de timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va
fi considerat timp de muncă.

Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în munca au

dreptul la o instruire corespunzătoare; instruirea, formarea şi perfecţionarea lor se realizează
în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii, fie în cadrul acesteia, fie în unităţi
exterioare.

Angajatorul va lua măsurile necesare pentru că angajaţii cu atribuţii specifice privind

protecţia muncii, ca şi reprezentanţii angajaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în
munca:

 să fie informaţi referitor la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională,

la măsurile de prevenire şi de protecţie corespunzătoare, inclusiv la cele
privind primul ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea
personalului;
 să aibă acces la evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
şi la măsurile de protecţie stabilite, la evidenţele privind accidentele de muncă
şi bolile profesionale, la dosarele de cercetare a accidentelor;
 să fie informaţi cu privire la existenţa instituţiilor şi organizaţiilor de profil la
nivel naţional şi local.

Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă

pot să apeleze la autorităţile competenţe şi să semnaleze observaţiile lor în timpul inspecţiilor
pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate şi
mijloacele asigurate de angajator sunt neadecvate scopului prevenirii accidentelor şi
îmbolnăvirilor profesionale. În timpul controlului efectuat de către inspectorii de muncă,
reprezentanţilor angajaţilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a supune atenţiei acestora
observaţiile lor.

19
 4.1 PRINCIPII ŞI CRITERII DE ORGANIZARE

La nivelul angajatorului se vor respecta următoarele principii de organizare a

activităţii de protecţie a muncii:

 obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor, în toate aspectele

referitoare la muncă, revine angajatorului;
 obligaţiile angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu vor
afecta principiul responsabilităţii angajatorului;
 în contextul responsabilităţii sale, angajatorul va lua măsurile necesare pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, respectiv prevenirea riscurilor de
accidentare, informarea şi instruirea, precum şi realizarea cadrului
organizatoric. Aceste măsuri vor fi periodic adaptate ţinând seama de
schimbarea condiţiilor de muncă, în scopul de a îmbunătăţi situaţia existentă.

Angajatorul va implementa măsurile de asigurare a securităţii şi sănătăţii angajaţilor

ţinând seama de următoarele principii generale de prevenire:

 evitarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
 combaterea riscurilor la sursă;
 adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă,
alegerea echipamentului tehnic şi a metodelor de muncă, pentru a evita activităţile
monotone şi cele desfăşurate într-o cadenţă predeterminată şi a reduce efectele lor
asupra sănătăţii;
 adaptarea la progresul tehnic;
 înlocuirea pericolelor prin non pericole sau pericole mai mici;
 dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să cuprindă
tehnologiile, organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă, relaţiile sociale şi influenţa
factorilor de mediu;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală;
 prevederea de instrucţiuni corespunzătoare pentru angajaţi;
 protejarea grupurilor expuse la riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

BIBLIOGRAFIE

20
1. Managementul productiei industriale : vol. 1 : Organizarea si conducerea activitatii unitatilor
structurii de productie si conceptie ale intreprinderii / Constantin Barbulescu,
Bucuresti : Sylvi , 1997.
2. Managementul productiei / G.E. Daescu, V. Constantinescu / Cluj : Aramis 1998
3. www.Wikipedia.com
4. www.scribd.com
5. www.carti-online.com

21