http://www.4bac.

ro/tag/100-variante-istorie/
I. Modele de subiecte pentru examenul de bacalaureat rezolvate
Bacalaureat, iulie 2012
 

Toate subiectele (I, II si III) sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Timpul efectiv de lucru este de 3 ore.

SBIECTUL I (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

      A. „În septembrie 1394 oastea otomană, în jur de 40.000 de oameni, (…) a trecut Dunărea, pe la Nicopole, în Ţara
Românească. [Deoarece] oastea românească nu avea mai mult de 10.000 de oameni, Mircea cel Bătrân a adoptat tactica luptelor
de hărţuială ceea ce a făcut ca în momentul în care detaşamentele otomane au ajuns în apropiere de Curtea de Argeş, vechea
capitală a Ţării Româneşti, ele să fie foarte slăbite. Lupta decisivă (…) s-a dat la 10 octombrie 1394 la (…). Rezistenţa arătată de
români, ca si teama de intervenţia, în sprijinul lui Mircea cel Bătrân, a regelui Sigismund, ale cărui oşti sosiseră la Timişoara, l-au
[determinat] pe Baiazid - cel dintâi sultan care a condus oşti pe teritoriul românesc – să hotărască retragerea la sudul Dunării.”

                                                                                                                                            (Şt. Ştefănescu, Istoria medie a României)

        B. „Într-adevăr, în faţa uriaşei forţe concentrate de [sultanul] Mehmed al II-lea împotriva Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş nu a
cedat, deşi rămăsese singur, doar cu relativ puţina sa oaste (30000). Ca şi în campania din anul precedent în Anatolia, Mehmed al
II-lea a recurs la sprijinul flotei şi în expediţia împotriva Ţării Româneşti, din 1462. (…) Din punct de vedere militar, (...) Mehmed al
II-lea nu a obţinut vreun succes decisiv împotriva lui Vlad Ţepeş. (…) Dar, din punct de vedere politic, sultanul a reuşit să-si
consolideze stăpânirea la Dunăre si să întărească controlul otoman în Ţara Românească.”

                                                                                                                        (G. Tahsin, Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI)   

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi capitala statului medieval românesc precizată în sursa A.                                                                        2 puncte

2. Precizaţi secolul în care se desfăşoară evenimentele descrise de sursa B.                                                     2 puncte

3. Menţionaţi câte un domnitor al Ţării Româneşti, precizat în sursa A, respectiv în sursa B.                             6 puncte

4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că acţiunea militară a Imperiului Otoman a avut
consecinţe nefavorabile pentru statul român în plan politic.                                                                                     3 puncte

5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A.                  7 puncte

6. Prezentaţi alte două conflicte din spaţiul românesc, desfăşurate în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii, în afara celor
precizate în surse.                                                                                                                                                         6 puncte

7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni diplomatice la care au participat românii în Evul Mediu.          4 puncte                          

 SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

     Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

    „Transformarea regimului pluralist autoritar, pe care Mussolini îl instaurase [în Italia] după Marşul
asupra Romei, într-o dictatură totalitară (…) datează (…) din anii 1925-1926. (…) Monarhia este
susţinută, dar regele (...) este constrâns doar la rolul de reprezentare. Senatul este menţinut şi el doar
pentru a se putea exploata referinţa la antica instituţie romană şi  pentru a cruţa fosta clasă
conducătoare, dar chiar dacă membrii acestei înalte adunări sunt încărcaţi de oameni din partea
regimului, ei nu au nicio putere concretă. Camera Deputaţilor este aleasă în condiţii care o fac să
depindă strict de partid. (…) Esenţa puterii aparţine în fapt „Ducelui” [Mussolini]. În principiu acesta nu
dă socoteală decât în faţa regelui şi  are mari atribuţii economice în calitate de ministru al corporaţiilor
şi  militare ca sef suprem al armatei. El numeşte şi  revocă miniştrii care nu sunt decât simpli
executanţi şi  poate legifera prin decret-lege fără control parlamentar. (...) Partidul unic are drept
misiune înregimentarea şi  supravegherea populaţiei (...). El participă la menţinerea ordinii cu ajutorul
miliţiei (...). La această dată [1940] însuşi Partidul Naţional Fascist numără 3 milioane de membri.”

                                               (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi partidul precizat în sursa dată.                                                                            2 puncte

2. Precizaţi, pe baza sursei date, o caracteristică a Camerei Deputaţilor.                       2 puncte

3. Menţionaţi un regim politic şi  un spaţiu istoric, la care se referă sursa dată.               6 puncte

4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Senat.                                    6 puncte

5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atribuţiile lui Mussolini în stat,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.                                                          10 puncte

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia practicile politice democratice
reprezintă o caracteristică a Europei secolului al XX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia.)                                4 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre implicarea României în relaţiile internaţionale
(secolele al XIX-lea – al XX-lea), având în vedere:

 menţionarea unei acţiuni desfăşurate de România în relaţiile internaţionale din a doua jumătate
a secolului al XIX-le
 menţionarea unei cauze a aderării României la una dintre marile alianţe la începutul secolului al
XX-lea şi  prezentarea unei consecinţe a acestei aderări pentru statul român
 menţionarea a două acţiuni ale regimului stalinist din România desfăşurate în relaţiile
internaţionale şi precizarea unei asemănări între acestea;
 formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea regimului naţional-comunist din România
faţă de „Războiul Rece” şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric 

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării,

evidenţierearelaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (pertinenţa
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice
şiîncadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
 

 BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE

 Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.

 Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă
fracţiuni de punct.
 Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea punctajului total acordat
pentru lucrare la 10.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

1. 2 puncte pentru numirea capitalei statului medieval românesc precizate în sursa A

2. 2 puncte pentru precizarea secolului în care se desfăşoară evenimentele descrise de sursa B

3. câte 3 puncte pentru menţionarea fiecărui domnitor al Ţării Româneşti, precizat în sursa A,

respectiv în sursa B                                                                                                                (3px2=6p)

4. 3 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a literei B, corespunzătoare sursei care susţine că

acţiunea militară a Imperiului Otoman a avut consecinţe nefavorabile pentru statul român în plan politic

5. 7 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a oricăror două informaţii aflate în relaţie cauză–
efect, selectate din sursa A

6. - câte 1 punct pentru menţionarea oricăror alte două conflicte din spaţiul românesc, desfăşurate în
Evul Mediu şi la începuturile modernităţii, în afara celor precizate în surse                 (1px2=2p)

   - câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăruia dintre conflictele menţionate                 (2px2=4p)

7. 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între două acţiuni diplomatice la care au participat
românii în Evul Mediu

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

1. 2 puncte pentru numirea partidului precizat în sursa dată

2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei caracteristici a Camerei Deputaţilor

3. câte 3 puncte pentru menţionarea oricărui regim politic şi a oricărui spaţiu istoric, la care se referă
sursa dată                                                                                                                 (3px2=6p)

4. câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii referitoare la Senat                  
(3px2=6p)

5. - 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la atribuţiile
lui Mussolini în stat

    - câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punctul de
vedere  formulat                                                                                                             (3px2=6p)

6. - 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia practicile politice democratice

reprezintă o caracteristică a Europei secolului al XX-lea
    - 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată

  - 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),
respectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, ca urmare etc.)

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Informaţia istorică – 24 de puncte distribuite astfel:

 3 puncte pentru menţionarea oricărei acţiuni desfăşurate de România în relaţiile internaţionale

din a doua jumătate a secolului al XIX-lea
 3 puncte pentru menţionarea oricărei cauze a aderării României la una dintre marile alianţe la
începutul secolului al XX-lea
 2 puncte pentru menţionarea oricărei consecinţe a aderării României la una dintre marile
alianţe la începutul secolului al XX-lea pentru statul român
 3 puncte pentru prezentarea coerentă a consecinţei menţionate, prin evidenţierea relaţiei
istorice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici
 1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/ a unei caracteristici referitoare la  consecinţa
menţionată 
 câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni ale regimului stalinist din România
 desfăşurate în relaţiile internaţionale (3px2=6p)
 2 puncte pentru precizarea oricărei asemănări între acţiunile menţionate
 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la atitudinea regimului naţional-
comunist din România faţă de „Războiul Rece”
 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat
 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat
 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),
respectiv, concluzia (aşadar, ca urmare etc.)

Ordonarea si exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte distribuite astfel:

• 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat

1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat

0 puncte pentru lipsa limbajului istoric

• 1 punct pentru structurarea textului (introducere - cuprins - concluzii)

0 puncte pentru text nestructurat

• 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice

1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice

0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice

• 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu

0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu

 
 

Rezolvare
 

Subiectul I

1. Curtea de Argeş.

2. Secolul XV.

3. Domnitorul precizat în sursa A este Mircea cel Bătrân, iar cel din sursa B este Vlad Ţepeş.

4. Sursa B.

5. Informaţia cauză: „[Deoarece] oastea românească nu avea mai mult de 10.000 de oameni”, 

    Informaţia efect: „Mircea cel Bătrân a adoptat tactica luptelor de hărţuială”.

   (Aceasta este una dintre posibilele rezolvări. În text mai pot fi găsite şi alte informaţii aflate în relaţie cauză-efect).

6.   Alte două conflicte militare din spaţiul românesc desfăşurate în Evul Mediu sunt campania
sultanului Mehmed al II-lea împotriva lui Ştefan cel Mare din vara anului 1476 şi campania marelui vizir
Sinan Paşa din 1595, împotriva lui Mihai Viteazul.

După victoria lui Ştefan cel Mare de la Vaslui (1475), împotriva unei numeroase oşti turceşti conduse
de Suleiman Paşa, sultanul Mehmed al II-lea a venit prsonal, în vara anului 1476, în fruntea unei
armate, cu scopul de a cuceri Moldova. Ştefan a adunat oastea cea mare, dar turcii i-au pus pe tătari
să atace nordul Moldovei, astfel că voievodul a trebuit să le dea drumul ţăranilor să-şi apere
gospodăriile. A rămas să lupte doar oastea cea mică. Bătălia s-a dat la Războieni şi a fost câştigată de
turci, dar moldovenii nu au suferit pierderi mari. Ei s-au retras în cetăţi, iar sultanul, după mai multe
asedii, nu a reuşit să cucerească nicio cetate, şi a decis să se retragă. În timpul retragerii, moldovenii i-
au hărţuit pe turci şi le-au împiedicat aprovizionarea, iar în tabăra turcească a izbucnit şi o epidemie de
ciumă. Astfel, pagubele campaniei au fost foarte mari, iar rezultatul politic concret aproape nul.

În anul 1594 Mihai Viteazul a declanşat revolta împotriva Imperiului Otoman: a ucis creditorii turci din
Bucureşti, a refuzat plata tributului, a încheiat un tratat de alianţă cu Sigismund Bathory, principele
Transilvaniei. Drept urmare, în vara anului 1595, o armată condusă de marele vizir Sinan Paşa a trecut
Dunărea pentru a-l pedepsi pe domnitor. Mihai dispunea de o mică armată, comparativ  cu cea
turcească şi de un ajutor primit din Transilvania. El a dat atacul decisiv împotriva avangardei turceşti la
Călugăreni, pe râul Neajlov. Românii au obţinut o victorie tactică pentru că turcii au suferit mari pierderi
şi s-au retras de pe câmpul de bătălie. Exemplul  personal al lui Mihai a avut un rol foarte important: el
a participat direct la luptă, a ucis unul dintre comandanţii turci şi l-a pus pe fugă pe un altul. Sinan
Paşa a căzut în apa Neajlovului în timpul confruntării. Din cauză că lupta s-a dat doar cu avangarda
armatei turceşti, Mihai a hotărât să se retragă spre munţi, aşteptând ajutor de la Sigismund. Turcii între
timp au ocupat capitala şi o parte din sudul ţării şi au început organizarea ţării în paşalâc. La scurt
timp, domnitorul a primit ajutor din Transilvania şi Moldova, dar şi de la Austria şi Toscana, a reluat
ofensiva şi a reuşit să-i alunge pe turci. Lupta decisivă s-a dat la Giurgiu,unde turcii au fost înfrânţi.

(Aceasta este una dintre posibilele rezolvări. Pot fi luate şi alte conflicte, iar prezentarea lor poate fi şi mai scurtă).

7. Două acţiuni diplomatice la care au participat românii  în Evul Mediu sunt tratatul de alianţă semnat
de domnitoruluiŢării Româneşti, Mircea cel Bătrân, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg
(1395) şi tratatul domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, cu regele Ungariei, Matia Corvin (1475). O
asemănarea între aceste două acţiuni diplomatice este că ambele au ca scop lupta împotriva
Imperiului Otoman.
(Aceasta este una dintre posibilele rezolvări. O asemănare ar putea fi, de exemplu, şi faptul că cei doi domnitori au
ales să încheie tratate de alianţă cu acelaşi stat, Ungaria).

Subiectul al II-lea

1. Partidul Naţional Fascist

2. „Camera Deputaţilor este aleasă în condiţii care o fac să depindă strict de partid”.

3. Un regim politic menţionat în sursă este „dictatura totalitară”, iar un spaţiu istoric este Italia.

4. „Senatul este menţinut şi el doar pentru a se putea exploata referinţa la antica instituţie romană”, iar
membrii săi „nu au nicio putere concretă”. ( Există şi alte informaţii referitoare la Senat care pot fi notate în
răspuns.)

5.  Mussolini are atribuţii foarte mari în conducerea statului. Acestea sunt atât legislative cât şi
executive,  arătând că este încălcat principiul separaţiei în stat. Mai mult, atribuţiile sale legislative şi
executive sunt aproape nelimitate, iar Parlamentul este redus la o instituţie decorativă:  Mussolini nu
răspunde în faţa Parlamentului, aşa cum ar fi fost normal pentru un membru al executivului, ci doar în
faţa regelui (formal), poate da legi în locul Parlamentului fără să fie controlat de acesta, controlează
economia Italiei, din funcţia de ministru al corporaţiilor.

Mussolini „nu dă socoteală decât în faţa regelui şi are mari atribuţii economice în calitate de ministru al
corporaţiilor”. „El poate legifera prin decret-lege fără control parlamentar”.

6. Principalele practici ale unui regim democratic sunt: respectarea separaţia puterilor în stat,
respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, existenţa mai multor partide politice, dreptul de vot
universal. 

Majoritatea statelor europene care avuseseră regimuri politice liberale în secolul al XIX-lea (regimuri
care prevedeau în constituţiile lor şi respectau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi separaţia puterilor
în stat), devin, după 1918, state democratice, prin introducerea dreptului de vot universal. Totuşi, unele
state europene au ajuns la scurt timp (în anii ’20 - 30’) regimuri autoritare sau totalitare. În a doua
jumătate a secolului XX Europa s-a împărţit în două, din perspectiva regimului politic: în vest statele au
ajuns să aibă toate regim democratic, iar în est, regim totalitar comunist. După căderea regimurilor
comuniste în 1989, toate statele europene revin la regimul democratic prin instituirea pluripartidismului
şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Din cauză că până la sfârşitul secolului XX toate statele
europene respectă, cel puţin formal, practicile democratice, putem spune că democraţia este o
caracteristică a Europei în această perioadă.

Subiectul al  III-lea

România s-a constituit ca stat în 1859, dar era un stat vasal Imperiului Otoman, deci nu avea dreptul la
o politică externă proprie. Abia după proclamarea independenţei ( 9 mai 1877) şi, mai ales, după
recunoaşterea ei pe plan internaţional (1878), România se implică activ în relaţiile internaţionale. În
secolul XX ţara noastră se remarcă, din punct de vedere militar, prin participarea la Războaiele
Mondiale, iar din punct de vedere diplomatic, ca membru al unor organizaţii suprastatale mondiale
(Societatea Naţiunilor apoi ONU) sau europene (Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică în perioada
interbelică, CAER şi Pactul de la Varşovia în perioada comunistă) .

Una dintre primele acţiuni importante desfăşurată de România în relaţiile internaţionale este aderarea,
în 1883, la Tripla Alianţă (Puterile Centrale), alianţă militară alcătuită din Germania, Austro-Ungaria şi
Italia. Astfel se spera ca România să primească ajutor în cazul unei agresiuni ruseşti. Carol I şi primul-
ministru Ion C. Brătianu considerau că, în acel moment, cel mai mare pericol la adresa siguranţei
României îl reprezenta Rusia. Totuşi, acest tratat a fost ţinut secret, întrucât opinia publică
românească era profranceză şi antiaustriacă.

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, marile puteri europene au realizat două alianţe:
Antanta (Marea Britanie, Franţa, Rusia) şi Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria şi Italia).
Acestea au devenit cele două tabere care s-au confruntat în Primul Război Mondial. În 1914, când a
izbucnit războiul, România a rămas neutră. Românii au aderat apoi la Antanta din cauză că doreau
eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei de sub stăpânirea Austro-Ungariei. În august 1916 s-a semnat
Tratatul de alianţă cu Antanta, care prevedea că România se obligă să declare război şi să atace
Austro-Ungaria, iar puterile Antantei îi recunosc dreptul de a anexa teritoriile austro-ungare locuite de
români.

Consecinţa imediată a aderării României la Antanta a fost participarea ţării noastre la Primul Război
Mondial. Trupele române au trecut Carpaţii (august) şi au înaintat, timp de o lună, în Transilvania.
Trupele germane au venit în ajutorul Austro-Ungariei, atacând pe două fronturi: în Dobrogea şi apoi în
Transilvania. În noiembrie 1916 trupele germane şi aliaţii lor au ocupat sudul României. Guvernul
român şi armata s-au mutat în Moldova, capitala devenind Iaşul. În iarna anului 1917, armata română
s-a refăcut cu ajutorul misiunii militare franceze condusă de generalul Berthelot. În vara anului 1917,
românii şi aliaţii ruşi au început ofensiva împotriva armatelor austro-ungare şi germane de-a lungul
frontului care se stabilizare în 1916 pe linia Oituz-Focşani-Galaţi. În iulie-august românii au câştigat
luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Deşi în aprilie 1918 România a încheiat o pace separată cu
Puterile Centrale, în noiembrie a reintrat în război, fiind alături de Antanta când Germania a capitulat.
Principala consecinţă a participării României la război a fost unirea provinciilor româneşti aflate sub
stăpânire străină cu România, şi implicit realizarea Marii Uniri.

Politica externă a României din perioada interbelică a avut drept scop realizarea unui sistem de alianţe
care să-i garanteze păstrarea graniţelor şi implicarea în acordurile internaţionale create pentru a
menţine pacea mondială. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în România s-a instaurat
regimul comunist, prin presiunile făcute de sovietici. În relaţiile internaţionale s-a declanşat Războiul
Rece, un conflict ideologic dus între S.U.A. şi statele democratice, pe de o parte, şi U.R.S.S. şi statele
comuniste pe de altă parte (1946-1991). Cele două tabere şi-au creat propriile organizaţii economice şi
militare. România, condusă de Gheorghiu Dej, a adoptat poziţia sovietică în toate problemele de
politică internaţională până la sfârşitul anilor ’50. Ea a aderat la organizaţiile suprastatale iniţiate de
U.R.S.S. în Europa: organizaţia economică numită CAER (1949) şi organizaţia militară Pactul de la
Varşovia (1955). O asemănarea între aceste două acţiuni de politică externă este aceea că, în ambele
situaţii, România este între membrii fondatori ai organizaţiei din care face parte. 

În anii ’60 România se distanţează de U.R.S.S.. atât în plan intern, cât şi în plan extern. În perioada
naţionalismului comunist (1965-1989), Nicolae Ceauşescu a transformat independenţa faţă de sovietici
într-o marcă a politicii sale externe. El a adoptat o politică de neutralitate în unele dintre crizele
importante ale Războiului Rece. Una dintre acestea a fost provocată de Israel, în 1967, când, în aşa-
numitul „război de 6 zile”, a ocupat teritorii ale mai multor state arabe. România a fost singurul stat
comunist care nu a rupt legăturile diplomatice cu Israelul. Atitudinea de depărtare faţă de U.R.S.S. a
adus multe beneficii României în relaţiile cu Occidentul, în anii ’70. Dar după 1985, când U.R.S.S. a
început să se reformeze, opoziţia lui Ceauşescu faţă de conducerea sovietică a creat o imagine
defavorabilă regimului comunist de la Bucureşti.

Implicarea României în relaţiile internaţionale în secolele XIX şi XX a avut obiective diferite, în funcţie
de realităţile fiecărei epoci. Politica externă a României în perioada 1878-1918 a avut ca scop
realizarea statului naţional unitar, iar în perioada interbelică, păstrarea unităţii teritoriale a României şi
menţinerea păcii în lume. În perioada regimului comunist, politica externă a României a fost raportată
în primul rând la U.R.S.S., în contextul în care principala problemă a relaţiilor internaţionale a fost
Războiul Rece. Alinierea necondiţionată la politica internaţională a Uniunii Sovietice este specifică
perioadei 1948-1956, distanţarea faţă de Uniunea Sovietică şi chiar opoziţia faţă de aceasta în unele
probleme internaţionale a caracterizat anii ’60 - ’80.

Bacalaureat, iulie 2015

SUBIECTUL I  (30 de puncte)

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

       A. „În 1948 se creează Securitatea [...]. Sub directa supraveghere a acesteia au loc toate
arestările şi detenţiile din închisori, de pe şantierele Canalului Dunăre - Marea Neagră, din Bărăgan.
La ordinul lui Stalin (căruia Gheorghiu-Dej i se supune slugarnic), în iunie1951, începe, în cele mai
inumane condiţii, deportarea a 10 288 de familii în Bărăgan sau în Moldova. [...] În închisori şi lagăre
se trece la un regim de suprimare neînchipuit de dur. 

În cultură se aplică acelaşi model de la răsărit, ca ş i în toate celelalte domenii. Se distrug sau se
rescriu valorile tradiţionale. Relaţiile cu Occidentul sunt complet întrerupte. Învăţământul este
reorganizat după modelul sovietic. [...] Pân ă şi manualele sunt traduse din limba rusă (limbă care
devine obligatorie din clasa a IV-a primară). [...] Istoria naţională este rescrisă pe baze marxist-
leniniste şi pe criteriile prieteniei cu Uniunea Sovietică. O nouă lege a învăţământului las ă pe dinafară
toate cadrele didactice care nu voiau să colaboreze cu noul regim. [...] Presa de opoziţie e interzisă.
Ministerul Propagandei este transformat în Ministerul Informaţiilor pentru a controla presa, radioul,
cinematografia, teatrul. În 1948 erau interzise 8000 de titluri de cărţi şi reviste.” 

(I. Bulei, O istorie a românilor )

      B. „În 1963, pentru prima oară, România votează la ONU altfel decât Uniunea Sovietic ă. Ulterior,
pe măsura acutizării conflictului chino-sovietic, pe care Gheorghiu-Dej se oferă să-l medieze, voturile
independente ale României se înmulţesc. Regimul capătă respectabilitate în ochii Occidentului,
interesat să slăbească coeziunea Pactului de la Varşovia. [...]. Delegaţii economice române şti sunt
primite în Elveţia, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Italia, în Japonia. În 1962 se semnează un acord cu
un consorţiu anglo-francez pentru construirea Combinatului siderurgic de la Galaţi. [...] Refuzând s ă
secondeze Moscova în dorinţele sale de hegemonie asupra mişcării comuniste şi muncitoreşti
internaţionale, România îşi ia ca aliaţi China şi încurajările Occidentului. Şi, profitându-se de conflictul
chino-sovietic, într-o declaraţie din aprilie 1964 a PMR, cunoscută ca «Declara ţia de independenţă»,
se afirm ă dreptul la libera manifestare a fiecărui partid comunist. [...] Detaşarea lui Gheorghiu-Dej de
Moscova trebuie explicată prin teama lui de procesul de destalinizare [...] care substituie, înţările
«socialiste», echipele instaurate la putere de Stalin după 1945 şi care putea aduce schimbări nedorite
şi în echipa conducătoare de la Bucureşti. 

(Ion Bulei, O istorie a românilor)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi, din sursa A, instituţia de represiune înfiinţată în 1948.                                                              

2 puncte

2. Precizaţi, din sursa B, o informație referitoare la relațiile economice ale statului român.                          
2 puncte

3. Numiţi doi conducători politici la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B.                                               
6 puncte

4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că atitudinea României faţă
de Uniunea Sovietică este apreciată de Occident.                                                                                                
3 puncte
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect).                                                                                    
7 puncte

6. Prezentaţi alte două practici politice totalitare utilizate în România, în afara celor la care se referă
sursele date.

6 puncte                                                                                               

7. Menţionaţi o asemănare între acţiunile desfășurate în România, în perioada postdecembristă.4

puncte

SUBIECTUL al II-lea                                                                                                                           (30

de puncte)

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

       „Războiul s-a reluat cu înverșunare pe frontul din Moldova în iulie 1917, când generalul Averescu
a pornit ofensiva de lângă Mărăști, în cadrul efortului general [...] de a învinge Puterile Centrale. Dar
după câteva zile de succese, Averescu a oprit operațiunea pentru că situația din Galiția se agravase,
iar trupele ruse din Moldova se dezorganizau, lipsite de disciplină și demoralizate. La 24 iulie/6 august,
Mareșalul von Mackensen a lansat la rândul său o ofensivă puternică al cărei obiectiv era să dea o
lovitură decisivă armatelor română și rusă și să oblige

România să iasă din război. Luptele îndârjite au atins punctul culminant la 6/19 august, la Mărășești,
când armata română a oprit înaintarea trupelor austriece și germane și a pus practic capăt ofensivei
acestora. 

Dar s-a ivit un nou pericol. La sfârșitul verii lui 1917 evenimentele revoluționare din Rusia amenințau
să dezorganizeze frontul de luptă și să submineze stabilitatea socială și politică din Moldova. [...] La 18
februarie/3 martie 1918, noul guvern bolșevic al Rusiei a semnat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile
Centrale și a ieșit din război, lipsind România de sprijinul rus și izolând-o de Occident. Două luni mai
târziu, guvernul român, acum condus de [...] Alexandru Marghiloman, a semnat Tratatul de la
București, prin care România devenea dependentă politic și economic de Puterile Centrale. 

Dar evenimente hotărâtoare pe câmpurile de luptă au schimbat repede soarta României. Pe frontul de
vest aliații au zădărnicit ofensiva germană finală din iulie 1918 și au început să înainteze constant spre
Germania, iar în nordul Italiei au respins armatele austro-ungare și au obligat Austro-Ungaria să
accepte un armistițiu [...]. ”

                                     (M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş. Papacostea, P. Teodor, Istoria

României )

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi generalul român, precizat în sursa dată.                                                                                      

2 puncte

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată.                                                                                    2

puncte

3. Menţionaţi alianța și o acțiune diplomatică desfășurată de aceasta, precizate în sursa dată.                

6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două acțiuni care au loc pe frontul de vest.                                            6
puncte

5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la evenimentele de pe frontul din
Moldova, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.                                                                              
10 puncte

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România se implică în relațiile
internaționale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin acțiuni militare sau diplomatice. (Se
punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea
şi concluzia). 4 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre spaţiul românesc, de la autonomii

locale la implicarea în relaţiile internaţionale din Evul Mediu, având în vedere:

- menţionarea a două autonomii locale, din spaţiul românesc, din secolele al IX-lea – al XIII-lea;

- menționarea a două cauze ale înfiinţării instituţiilor centrale medievale şi precizarea unei instituţii
centrale din spaţiul românesc;

- prezentarea unei acţiuni diplomatice desfăşurate de un reprezentant al spațiului românesc, în secolul

al XV-lea;

- formularea unui punct de vedere referitor la acţiunile militare desfăşurate în spaţiul românesc, în
secolul al XVI-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului,

evidenţierearelaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric
relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE

• Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.

• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de
punct.

• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea punctajului total acordat pentru
lucrare la 10.

SUBIECTUL I       (30 de puncte)

1.  2 puncte pentru numirea, din sursa A, a instituţiei de represiune înfiinţată în 1948

2. 2 puncte pentru precizarea, din sursa B, a oricărei informaţii referitoare la relațiile economice ale
statului român

3. câte 3 puncte pentru numirea fiecăruia dintre cei doi conducători politici la care se referă atât
sursa A, cât şi sursa B           (3px2=6p)

4. 3 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a literei B, corespunzătoare sursei care susţine că

atitudinea României faţă de Uniunea Sovietică este apreciată de Occident

5. 7 puncte pentru scrierea oricărei relaţii cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din
sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect)

6. câte 1 punct pentru menţionarea oricăror alte două practici politice totalitare utilizate în România, în
afara celor la care se referă sursele date                                   (1px2=2p)

    câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăreia dintre practicile politice menţionate                          

(2px2=4p)

7. 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între acţiunile desfășurate în România, în perioada

postdecembristă

SUBIECTUL al II-lea     (30 de puncte)

1. 2 puncte pentru numirea generalului român, precizat în sursa dată

2. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa dată

3. câte 3 puncte pentru menţionarea alianței și a oricărei acțiuni diplomatice desfășurată de aceasta,

precizate în sursa dată                                                                        (3px2=6p)

4. câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două acțiuni care au loc pe frontul de
vest                                                                          

 (3px2=6p)

5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la

evenimentele de pe frontul din Moldova

câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punctul de
vedere formulat                                                                                                                                                      

                     (3px2=6p)

6. 4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date prin prezentarea oricărui fapt istoric relevant și prin
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia (aşadar, ca
urmare etc.)

SUBIECTUL al III-lea                                                                                                              (30 de

puncte)

Informaţia istorică – 24 de puncte distribuite astfel:

- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două autonomii locale, din spaţiul românesc, din secolele
al IX-lea – al XIII-lea                                                                                                                                              
(3px2=6p)

- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două cauze ale înfiinţării instituţiilor centrale medievale                

 (3px2=6p)

2 puncte pentru precizarea oricărei instituţii centrale din spaţiul românesc

- 2 puncte pentru menţionarea oricărei acţiuni diplomatice desfăşurate de un reprezentant al spațiului

românesc, în secolul al XV-lea

3 puncte pentru prezentarea acțiunii diplomatice menţionate, prin evidenţierea relaţiei istorice de

cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici

1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/ a unei caracteristici referitoare la acțiunea diplomatică
menţionată

- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la acţiunile militare desfăşurate în spaţiul
românesc, în secolul al XVI-lea

4 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric – prezentarea

oricărui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru
că etc.) şi concluzia (aşadar, ca urmare etc.)

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte distribuite astfel:

- 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat

1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat

- 1 punct pentru structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie)

- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice

1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice

- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu

Rezolvare
 

Subiectul I

1. Securitatea.

2. În 1962 se semnează un acord cu un consorţiu anglo-francez pentru construirea Combinatului

siderurgic de la Galaţi.
3. Gheorghiu Dej şi Stalin.

4. B.

5. Informaţia cauză: „Ministerul Propagandei este transformat în Ministerul Informaţiilor”

    Informaţia efect: „pentru a controla presa, radioul, cinematografia, teatrul”.

6.    Una dintre caracteristicile regimurilor totalitare este controlul total al statului asupra economiei. În
regimul comunist acest control se realizează prin trecerea tuturor averilor (a mijloacelor de producţie,
în limbaj marxist) din proprietatea privată în proprietatea statului. Două practici specifice regimurilor
comuniste, care au dus foarte rapid la controlul total al statului asupra economiei, au fost
naţionalizarea industriei şi colectivizarea agriculturii. 

      În România, naţionalizarea industriei, mai exact trecerea tuturor întreprinderilor şi băncilor în

proprietatea statului, s-a realizat  în 1948. Drept urmare, a fost desfiinţată iniţiativa privată şi toată
economia a devenit de stat. S-a început apoi un program de industrializare forţată în încercarea de a
transforma România din stat agrar în stat industrial. Accentul s-a pus pe industria grea (cu precădere
siderurgia). Au fost elaborate nişte planuri cincinale, după model stalinist, care fixau obiectivele
economice pentru o perioadă de 5 ani pentru fiecare ramură industrială. Angajaţii care erau suspectaţi
că nu îşi dau toată silinţa pentru îndeplinirea planului erau consideraţi sabotori şi puteau fi închişi.

        În agricultură, comuniştii urmăreau colectivizarea, adică trecerea pământurilor din proprietatea

privată în proprietatea statului. Totuşi, pentru a câştiga încrederea ţăranilor, primul guvern comunist a
făcut o amplă reformă agrară, în 1945, prin care ţăranii au fost împroprietăriţi, iar marile proprietăţi au
fost reduse la maxim 50 de hectare. În 1949, partidul a decis desfiinţarea micii proprietăţi rurale,
încurajându-se crearea unor gospodării agricole colective şi de stat. Deoarece ţăranii refuzau să
renunţe la proprietăţile lor, s-a început o campanie de propagandă, arătându-se beneficiile
colectivizării, şi în acelaşi timp au fost impuse dări foarte mari către stat (cote) care duceau la ruinarea
ţăranilor. Aceste cote erau astfel repartizate încât cei care aveau mai mult pământ rămâneau cu mai
puţine recolte decât ţăranii săraci. După 1958 s-a început colectivizarea forţată. Comuniştii au trecut la
metode foarte dure (şantajul, bătaia, închisoarea, deportarea) pentru a-i face pe ţărani să renunţe la
proprietate. În 1962 s-a încheiat colectivizarea agriculturii, peste 90% din suprafaţa agricolă a ţării
ajungând în proprietatea statului.

7.   După 22 decembrie 1989, în România au loc schimbări instituţionale fundamentale. Chiar la

sfârşitul anului, a fost dat un decret prin care s-a revenit la pluripartidism, în 1990 au fost restituite
loturile agricole luate în anii colectivizării către foştii proprietari sau urmaşii lor, în 1991este adoptată
constituţia care garantează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi instituie separaţia puterilor în stat.
Asemănarea între aceste acţiuni este aceea că ele urmăresc trecerea României de la regimul totalitar
comunist, bazat pe partidul unic şi proprietate de stat, la regimul democratic, bazat printre altele, pe
pluripartidism, separaţia puterilor în stat, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi respectarea proprietăţii
private.

Subiectul al II-lea 

1. Averescu

2. Secolul XX

3. Alianţa menţionată este Puterile Centrale, iar o acţiunea diplomatică este tratatul de la Brest-Litovsk.

4. Două dintre acţiunile care au loc pe frontul de vest sunt înaintarea aliaţilor spre Germania şi
respingerea armatelor austro-ungare din nordul Italiei.
5.  În vara anului 1917, pe frontul din Moldova, au fost reluate luptele armatei române cu trupele
Puterilor Centrale, prin atacul generalului Averescu la Mărăşti şi au continuat, apoi, cu un contraatac
germano-austriac la Mărăşeşti. Victoria românilor de la Mărăşeşti a stopat războiul ofensiv al Puterilor
Centrale pe frontul românesc, oprindu-le înaintarea spre est. 

„Războiul s-a reluat cu înverșunare pe frontul din Moldova în iulie 1917, când generalul Averescu a
pornit ofensiva de lângă Mărăști, în cadrul efortului general [...] de a învinge Puterile Centrale”. 

„Luptele îndârjite au atins punctul culminant la 6/19 august, la Mărășești,când armata română a oprit
înaintarea trupelor austriece și germane și a pus practic capăt ofensivei acestora”. 

6.  „Criza orientală”, a fost o problemă diplomatică pe care a creat-o, în relaţiile internaţionale,

decăderea Imperiului Otoman în perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului XX. Criza orientală s-a manifestat prin pierderea, de către Imperiul Otoman, a unor teritorii în
favoarea marilor puteri vecine, în principal Rusia şi Imperiul Habsburgic, sau prin lupta de eliberare a
popoarelor supuse sau vasale Imperiului Otoman. În 1875 criza orientală s-a redeschis prin revoltele
bosniacilor şi bulgarilor  împotriva dominaţiei turceşti. Rusia dorea să acorde ajutor militar balcanicilor,
urmărind slăbirea Imperiului Otoman şi creşterea influenţei ei în această zonă. 

      România a profitat de acest context favorabil pentru a-şi obţine independenţa. Mai întâi a încheiat
o convenţie militară cu Rusia (4 aprilie1877), prin care se acorda dreptul de liberă trecere a trupelor
ruseşti spre Peninsula Balcanică pe teritoriul  românesc. De la bun început România a dorit să se
implice şi din punct de vedere militar, dar Rusia a refuzat ajutorul. La 9 mai 1877, Parlamentul
României a proclamat independenţa naţională. La scurt timp de la începerea ostilităţilor cu Imperiul
Otoman, trupele ruseşti au fost pe punctul de a fi învinse la asediul Plevnei, cea mai puternică
fortificaţie otomană din Balcani. La solicitarea Rusiei, trupele române au trecut Dunărea, sub
conducerea regelui Carol I. În urma unui asediu care a durat două luni, Plevna a fost cucerită
(noiembrie 1877) de armatele ruso-române. Au urmat alte câteva victorii, în urma cărora Imperiul
Otoman a capitulat (februarie 1878). Ca urmare a implicării în această etapă a crizei orientale,
România a obţinut independenţa, prin Tratatul de pace de la Berlin (1878).  Războiul din 1877-1878 a
avut drept consecinţă şi pierderea de către Imperiul Otoman a controlului unei mari părţi din Peninsula
Balcanică (Serbia şi Muntenegru devin state independente, iar Bulgaria devine stat autonom). 

Subiectul al III-lea

         În Evul Mediu, românii au locuit în trei teritorii distincte din punct de vedere politic: Ţara
Românească şi Moldova s-au constituit ca state independente, iar Transilvania a fost provincie
autonomă a Ungariei, până la jumătatea secolului al XVI-lea, când a devenit şi ea stat. Cu tot acest
destin statal diferit, Ţara Românească şi Moldova au o organizare politică similară, creându-şi instituţii
asemănătoare, iar din punct de vedere al statutului internaţional, după 1541, toate trei se regăsesc, în
ipostaza de state vasale Imperiului Otoman.

       La începutul Evului Mediu românii erau organizaţi în nişte formaţiuni politice autonome prestatale
alcătuite din uniuni de obşti săteşti, numite cnezate, voievodate, ţări, codrii sau câmpuri. Primele astfel
de autonomii sunt atestate în Transilvania, Cronica „Gesta Hungarorum”  („Faptele ungurilor”) scrisă
de notarul unui rege maghiar din secolul al XII-lea, prezintă istoria venirii maghiarilor în Ungaria (în
896) şi, în acest context, precizează informaţii despre organizarea politică a Transilvaniei. Anonymus
aminteşte că, la sfârşitul secolului al IX-lea, existau în Transilvania voievodatele lui Gelu, Glad şi
Menumorut. În secolul al XIII-lea, documentul „Diploma Cavalerilor Ioaniţi” (1247) atestă existenţa, pe
teritoriul viitorului stat Ţara Românească, a altor formaţiuni prestatale româneşti: cnezatele lui Ioan şi
Farcaş, voievodatele lui Litovoi şi Seneslau şi Ţara  Severinului.

      Formaţiunile din interiorul arcului carpatic sunt cucerite treptat de regatul Ungarie, în secolele XI-
XIII, alcătuind voievodatul Transilvaniei.Prin unificarea autonomiilor politice de la sud şi est de Carpaţi
se întemeiază, în secolul al XIV-lea, statele Ţara Românească şi Moldova. Instituţia domniei se naşte
în acest proces de unificare teritorială. Cauza principală a creării ei este nevoia de apărare în faţa unor
puteri străine, Ungaria în cazul Ţării Româneşti, hanatul tătar şi apoi Ungaria, în cazul Moldovei. Însăşi
titulatura domnească arată că scopul principal al acestei instituţii este cel de apărare: şeful statului
este „mare voievod şi domn”, marele voievod fiind comandantul militar suprem. Ţara Românească şi
Moldova îşi continuă drumul statalităţii, prin crearea altor instituţii centrale, care să permită
funcţionarea eficientă în plan intern şi implicarea în relaţiile internaţionale: Sfatul Domnesc, Adunarea
Ţării, Armata, Biserica. Sfatul Domnesc era alcătuit din boierii cu dregătorii, care îl ajutau pe domnitor
în conducerea  statului. Pe parcursul secolelor al XIV-lea şi al XV-lea au apărut cele mai importante
dregătorii, care arată centralizarea problemelor administrative, fiscale, judecătoreşti etc. în spaţiul
românesc.

Domnitorii români s-au implicat în relaţiile internaţionale în Evul Mediu în principal în contextul
expansiunii otomane, fie în campanii militare ofensive sau defensive, fie în acţiuni diplomatice care
aveau ca scop găsirea unor aliaţi cu sprijinul cărora apărarea graniţelor şi a independenţei statului să
fie mai eficientă. În secolul al XV-lea domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457-1504), a avut cea
mai amplă politică diplomatică dintre toţi conducătorii români. La urcarea sa pe tron, Moldova era
plătitoare de tribut turcilor (predecesorul său, Petru Aron, fusese cel care acceptase această obligaţie
pentru ţară). După ce a rezolvate alte probleme interne şi externe, Ştefan a hotărât să refuze plata
tributului către Imperiul Otoman, fapt ce a determinat un atac al oştilor otomane chiar în miez de iarnă,
în ianuarie 1475. Ştefan a reuşit să obţină o victorie zdrobitoare în bătălia de la Vaslui, împotriva oştilor
conduse de Suleiman Paşa, dar el a înţeles că această primă confruntare este doar începutul unui
conflict de durată. De aceea, în vara anului 1475, Ştefan cel Mare a încheiat o alianţă antiotomană  cu
regele Ungariei, sub forma unui tratat de vasalitate, în care Ştefan promitea ajutor într-o eventuală
campanie contra turcilor. Matia însuşi a trimis ajutor lui Ştefan, în august 1476, după bătălia de la
Războieni, dar trupele maghiare nu au mai apucat să intre în Moldova deoarece sultanul a hotărât
retragerea.

       Mihai Viteazul (1593-1601) a fost domnitorul cu cea mai amplă activitate militară din secolul al
XVI-lea, Acţiunile sale la nordul şi sudul Dunării ne determină să-l considerăm voievodul român cu cel
mai mare impact în relaţiile internaţionale. Imperiul Otoman ajunsese la vremea  respectivă la maxima
sa întindere, constituind o ameninţare chiar şi pentru Europa Occidentală. La scurt timp după urcarea
pe tron, în 1594, Mihai a declanşat revolta împotriva turcilor (a ucis creditorii turci din Bucureşti, a
refuzat plata tributului, a atacat cetăţile turceşti de la Dunăre), determinând, în vara anului 1595, o
campanie militară de pedepsire condusă de marele vizir Sinan Paşa. Românii au obţinut o victorie
tactică la Călugăreni, dar, din cauză că lupta s-a dat doar cu avangarda armatei turceşti, Mihai a
hotărât să se retragă spre munţi, aşteptând ajutor de la aliatul său, principele Transilvaniei, Sigismund
Bathory. La scurt timp, domnitorul a primit ajutor, a reluat ofensiva şi a reuşit să-i învingă pe turci la
Giurgiu. Mihai a trecut apoi la sudul Dunării, unde a declanşat un atac pustiitor asupra cetăţilor
otomane. Aceste acţiuni militare i-au determinat pe turci ca în 1597 să încheie un tratat de pace
favorabil lui Mihai: îi este recunoscută domnia pe viaţă şi scad semnificativ tributul

       Războaiele antiotomane purtate de români au permis menţinerea religiei creştine şi a integrităţii

statelor româneşti, chiar dacă Ţările Române aveau numeroase obligaţii faţă de turci. Comparativ cu
ceea ce se întâmplă în Europa centrală şi răsăriteană în această perioadă, unde state mult mai
puternice şi-au pierdut identitatea statală, situaţia Ţării Româneşti, a Moldovei şi a Transilvaniei este
mult mai bună. Luptele antiotomane ale voievozilor români au împiedicat turcii să îşi extindă graniţa
dincolo de linia Dunării şi să-şi mărească puterea politică.  

II. Exerciţii rezolvate 

 

Prezentarea unui eveniment istoric

 

            6. Prezentarea unui eveniment sau a unui proces istoric 

Rezolvarea: prezentarea unui eveniment sau a unui proces istoric presupune menţionarea

evenimentului sau procesului şi apoi oferirea unor detalii despre acesta. În prezentare putem introduce
şi cauze sau consecinţe ale evenimentului respectiv. Este indicat ca prezentarea să aibă o scurtă
introducere (o frază) în care să menţionăm mai multe caracteristici sau evenimente care fac parte din
categoria pe care urmează să o prezentăm, ori un context mai larg (intern sau internaţional) al
evenimentului. De exemplu, dacă avem de prezentat o bătălie a unui voievod, putem menţiona alte bătălii ale
acestuia sau ale altor voievozi din acelaşi secol, ori contextul internaţional. Dacă ni se cere prezentarea unei
caracteristici a unui proces istoric, este bine să menţionăm toate caracteristicile procesului respectiv şi apoi să
prezentăm una dintre ele. Prezentarea poate să aibă 5-10 rânduri, în funcţie de amploarea evenimentului.

Exerciţii rezolvate:
 

1. Prezentaţi un conflict militar la care participă românii în secolul XV. 

R: Principalele conflicte militare la care au participat românii în Evul Mediu au fost cele împotriva
Imperiului Otoman. În cadrul acestor conflicte s-au remarcat voievozi precum Mircea cel Bătrân, Vlad
Ţepeş, Mihai Viteazul, în Ţara Românească sau Ştefan cel Mare în Moldova. Unul dintre cele mai
celebre conflicte militare a fost bătălia de la Vaslui, dusă de Ştefan cel Mare împotriva Imperiului
Otoman, în 1475. Războiul a fost pornit de turci, din cauză că Ştefan a refuzat plata tributului. Sultanul
Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, l-a trimis în Moldova pe comandantul Suleiman Paşa
în fruntea unei armate uriaşe, de trei ori mai numeroasă ca a moldovenilor. Pentru a împiedica
aprovizionarea turcilor, Ştefan a aplicat tactica pământului pârjolit. El a hotărât să dea bătălia într-un
loc strâmt, unde armata otomană nu se putea desfăşura. Turcii au suferit o grea înfrângere în
apropiere de Vaslui şi au fost obligaţi să se retragă.
 

2. Prezentaţi o acţiune diplomatică la care participă românii în secolul XVI. 

R: Mihai Viteazul este domnitorul Ţării Româneşti cu cea mai amplă activitate diplomatică şi militară
din secolul XVI. Relaţiile internaţionale în această perioadă în Europa centrală şi de est sunt dominate
de două mari puteri: Imperiul Otoman, ajuns la maxima sa întindere, şi Imperiul Habsburgic, aflat la
conducerea unui front antiotoman. Mihai Viteazul a reuşit să învingă Imperiul Otoman în bătălia de la
Giurgiu (1595) şi în mai multe campanii la sudul Dunării, determinându-l pe sultan să semneze un
tratat de pace prin care acceptă scăderea tributului Ţării Româneşti (1597). Dar acţiunea sa
diplomatică ce va avea cele mai multe consecinţe va fi alianţa cu Imperiul Habsburgic. Mihai Viteazul a
urmărit reluarea luptelor cu turcii în speranţa eliberării ţării de sub suzeranitatea otomană. El s-a
orientat spre principalul inamic european al Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, încheind un tratat
de alianţă antiotomană cu împăratul Rudolf al II-lea (1598). Conform textului acestuia, Mihai devine
vasal al împăratului, primind, în schimb, promisiunea că împăratul îi va da bani, armată şi armament
pentru o campanie antiotomană. Profitând de această înţelegere, Mihai Viteazul a cucerit Transilvania
(1599), condusă de Andrei Bathory, favorabil turcilor, în încercarea de a aduce şi acest stat în frontul
antiotoman.
 

3. Prezentaţi un conflict militar la care participă românii în perioada de la sfârşitul secolului al

XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. 

R: De la sfârşitul secolului  XVII, Imperiul Otoman intră într-o perioadă de declin, care se manifestă
prin încetarea cuceririlor, criză economică şi politică internă, pierderea unor teritorii în favoarea altor
mari puteri. Imperiul Habsburgic rămâne cea mai importantă forţă creştină care se află în conflict cu
turcii, dar, la începutul secolului XVIII se afirmă o nouă putere europeană, Rusia. Domnitorul Moldovei,
Dimitrie Cantemir (1710-1711), s-a orientat în politica externă către Rusia, sperând că va putea obţine
o victorie decisivă într-un război cu Imperiul Otoman, alături de acest nou aliat, şi va elibera Moldova
de sub suzeranitatea otomană. El a încheiat un tratat de alianţă cu Petru I, ţarul Rusiei (la Luţk, 1711).
Conform tratatului, Moldova trecea sub protectorat rusesc în schimbul ajutorului pe care ţarul îl acorda
luptei antiotomane. Ca urmare a tratatului, Cantemir a mobilizat oastea pentru un război antiotoman,
sprijinit de armata rusă. Bătălia decisivă s-a purtat în 1711, laStănileşti, pe Prut. Turcii au înfrânt însă
cele două oştiri aliate, iar Cantemir a plecat în exil în Rusia. Acest eşec militar va avea drept
consecinţă încălcarea gravă a autonomiei Moldovei prin instaurarea domniilor fanariote. În locul
domnilor pământeni, sultanii au numit domni străini (greci), sperând că aceştia nu vor mai avea
iniţiative antiotomane.
 

 4. Prezentaţi o reformă din prima jumătatea a secolului al XIX-lea.

R: Una dintre reformele cu un rol major în modernizarea statului în prima jumătate a secolului XIX a
fost adoptarea Regulamentelor Organice, primele constituţii care au funcţionat în  Ţările Române.
Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (1829), Rusia devenea putere protectoare a Principatelor
Române. Ca urmare a drepturilor ei de putere protectoare, Rusia a convins Imperiul Otoman să
accepte adoptarea unor legi cu valoare constituţională în Principatele Române. Ele au fost elaborate
de boierii români împreună cu reprezentanţii Rusiei. Regulamentul Organic pentru Ţara Românească
a intrat în vigoare în 1831, iar cel pentru Moldova în 1832. 

Regulamentele Organice prevedeau separaţia puterilor în stat, ca principiu fundamental specific

modernităţii. Puterea legislativă era deţinută de Adunarea Obştească, alcătuită în majoritate din boieri.
Marii boieri erau membri de drept ai Adunării, iar dintre boierii mici şi orăşeni se alegeau deputaţi prin
vot cenzitar. Puterea executivă era deţinută de domnitor şi de un Sfat administrativ alcătuit din 6
miniştri. Domnitorul era ales pe viaţă de către Adunare. Puterea judecătorească era deţinută de
tribunale locale şi centrale. Cu toate aceste elemente de modernitate, Regulamentul Organic menţinea
privilegiile boiereşti şi nu prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ceea ce l-a făcut repede contestat
de societate.  
 

5. Prezentaţi un proiect de reformă din prima jumătatea a secolului al XIX-lea.

R: Revoluţiile de la 1848 au adus în spaţiul public cele mai importante idei de modernizare a statului şi
societăţii, prezentate în presa vremii sau în adunări publice. Revoluţia din Ţara Românească a început
cu o mare adunare populară la Izlaz (9 iunie), unde a fost  adoptatprogramul numitProclamaţia de la
Islaz (în 21 de puncte). Programul revoluţiei a fost unul radical, cerând: independenţa administrativă şi
legislativă a ţării, desfiinţarea privilegiilor, adunare reprezentativă aleasă din toate stările sociale, domn
ales pe 5 ani din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi
împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire, responsabilitatea miniştrilor, libertatea presei, instrucţie
şcolară egală pentru ambele sexe, gardă naţională. 

La 11 iunie a avut loc o insurecţie armată în Bucureşti, în urma căreia populaţia a luat cu asalt palatul
domnesc. Domnitorul Gheorghe Bibescu s-a văzut silit să aprobe Proclamaţia de la Islaz, care, pentru
câteva luni, a avut rol de constituţie. Deşi revoluţia a fost înfrântă, iar  reformele guvernului provizoriu
au fost anulate, cele mai multe puncte ale proiectului de la Islaz vor fi puse în practică în a doua
jumătate a secolului XIX.
 

6. Prezentaţi două caracteristici ale democraţiei (practici democratice) în Europa în secolul XX.

R: Principalele caracteristici ale regimului democratic sunt: dreptul de vot universal, existenţa mai
multor partide politice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, separaţia puterilor în stat.
Majoritatea statelor europene au ajuns să aibă regim democratic după Primul Război Mondial, datorită
introducerii votului universal. În România, votul universal s-a adoptat chiar în
1918.Pluripartidismul a fost o altă caracteristică importantă a democraţiei (sau practică democratică
importantă). În Europa au existat două modele politice în acest sens: modelul englez, numit bipartidist,
în care există două partide politice care alternează la guvernare, şi modelul politic francez, în care
există mai multe partide politice şi guvernarea se realizează de obicei prin coaliţii. În România, în
perioada interbelică, au existat mai multe partide politice, dar cele mai importante au fost P.N.L. şi
P.N.Ţ. Constituţia democratică românească din perioada interbelică a fost adoptată în 1923 şi a
funcţionat până în 1938. Ea prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, separaţia puterilor în stat şi
egalitatea tuturor în faţa legii. 
 

7. Prezentaţi două caracteristici ale unei ideologii totalitare din Europa. 

R: Ideologiile totalitare au fost de două tipuri: de extremă dreaptă (fascismul şi nazismul) şi de extremă
stângă (comunismul). Fascismul în Italia şi nazismul în Germania promovau dragostea faţă de
naţiunea lor, ura faţă de alte naţiuni sau popoare şi expansiunea teritorială (cucerirea altor state). 

Ideologia comunistă a fost promovată de filosoful german Karl Marx la 1848. Marx considera că
societatea este nedreaptă atâta vreme cât există proprietate privată, deoarece unii sunt foarte bogaţi şi
alţii foarte săraci. El a propus să se treacă toate averile oamenilor în proprietatea statului pentru a face
o societate mai bună, în care toţi să fie egali. Pentru a realiza o astfel de reformă, după părerea lui,
conducerea trebuia să fie luată de muncitori, prin revoluţie. Ideile lui Marx au fost puse în practică în
Rusia, în 1917, apoi şi în alte state, după 1945.
 

8. Prezentaţi două practici totalitare (două caracteristici ale regimurilor totalitare) din Europa. 

R: Principalele practici ale regimurilor totalitare au fost: impunerea unui singur partid politic, crearea
unei poliţii politice, nerespectarea drepturilor omului, controlul total al statului asupra economiei şi
culturii. 

În România, regimul totalitar comunist s-a instaurat în 1948, prin preluarea puterii de către Partidul
Comunist, care a falsificat alegerile parlamentare din 1946 şi a dizolvat celelalte partide politice în
1947 şi 1948; astfel, statul ajunge condus de un partid unic. Tot în 1948 a fost creată poliţia politică,
Securitatea, care avea ca scop eliminarea celor care nu erau de acord cu noul regim prin măsuri ca:
trimiterea în închisoare, deportarea, trimiterea în lagăre de muncă forţată, torturarea etc. În 1948
industria şi băncile au fost trecute în proprietatea statului, iar în 1962 s-a încheiat colectivizarea forţată
în agricultură. În acest fel s-a impus controlul total al statului asupra economiei. 

Argumentarea unei afirmaţii istorice

 

Argumentarea, printr-un fapt istoric relevant, a unei afirmaţii istorice.

Rezolvarea presupune realizarea unui scurt eseu despre problema respectivă, ţinând cont că faptul
istoric relevant este orice informaţie istorică pe care o putem aduce în sprijinul ideii de prezentat. 

Mai multe detalii despre metoda de rezolvare a acestui tip de exerciţiu găsiţi în manualul care
se comercializează pe acest site, la pagina 227 ediţia 2017!

Exerciţii rezolvate:

De reţinut!!! Când a apărut iniţial acest model de exerciţiu (2008), argumentarea avea următorul barem de
corectare: 1 punct pentru pertinenţa argumentării, 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric, 1 punctpentru
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitate (din cauză că, deoarece  etc. ) şi concluzie (  prin urmare,aşadar etc.).
Ulterior baremula fost stabilit astfel: 4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date prin prezentarea oricărui fapt
istoric relevant şi prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia
(aşadar, ca urmare  etc.). În limbajul uzual, însă, într-o argumentare nu folosim ambii conectori în aceeaşi frază (spre
exemplu spunem mai degrabă „Deoarece am învăţat temeinic, am luat nota 10 la examen” decât „Deoarece am
învăţat temeinic, ca urmare am luat nota 10 la examen”). În exemplele de mai jos am utilizat ambii conectori în fraza
argumentativă, aşa cum pare să ne ceară baremul de corectare. Alţi profesori recomandă rezolvarea acestui exerciţiu
prin prezentarea evenimentului şi folosirea la final doar a unei fraze concluzive, după modelul:  Ştefan cel Mare a
luptat cu Imperiul Otoman la Vaslui  (urmează prezentarea evenimentului). Prin urmare acţiunea sa militară se
integrează relaţiilor internaţionale în secolul al XV-lea. Dacă acceptăm ultima variantă de răspuns, rezolvarea pare
mai accesibilă, dar pare să lase neexplicată o parte a problemei: ce anume face ca acea bătălie să fie parte a relaţiilor
internaţionale.

1. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale au

contribuit la constituirea statului în spaţiul medieval românesc. 

R, varianta 1: Statele medievale româneşti s-au constituit în mai multe etape: într-o primă etapă se
întemeiază autonomii locale, cnezate şi voievodate, în a doua etapă cnezatele şi voievodatele se
unesc într-un singur stat, în etapa următoare se formează principalele instituţii politice. 

Izvoarele istorice arată că, în teritoriul locuit de români, pentru mai multe secole, organizarea politică
înainte de întemeierea statului a fost aceea a unor autonomii locale numite cnezate şi
voievodate,create prin unirea mai multor sate. Spre exemplu, primele autonomii atestate documentar
sunt cele din Transilvania din secolul IX, voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut  (menţionate
înCronica lui Anonymus). În Ţara Românească primele autonomii sunt atestate abia în secolul XIII,
înDiploma Cavalerilor Ioaniţi (1247): voievodatele lui Litovoi şi Seneslau, cnezatele lui Ioan şi Farcaş şi
Ţara Severinului. În Moldova nu cunoaştem numele unor astfel de autonomii, dar tradiţia populară
menţionează existenţa unor ţări, câmpuri sau codri. 

Întemeierea statului Ţara Românească s-a realizat pe la 1310, de către Basarab I, prin unificarea unor
autonomii locale de felul celor menţionate în documentele din secolul XIII. În Moldova, autonomiile au
fost unite de  Dragoş şi apoi de către Bogdan în perioada 1350-1364. Ţara Românească şi Moldova s-
au creat ca state vasale Ungariei, apoi şi-au obţinut independenţa. ÎnTransilvania, autonomiile locale
au fost cucerite treptat de statul maghiar în secolele XI-XIII şi nu au reuşit să formeze un stat
independent, dar au format un teritoriu autonom în cadrul regatului Ungariei, numit chiar voievodat. 

Din cauză că principala formă de organizare politică a românilor înainte de întemeierea statelor a fost
aceea a autonomiilor locale, cnezate şi voievodate, iar întemeierea statului s-a realizat prin unificarea
teritoriilor locuite de români pe un spaţiu foarte întins (la est de Carpaţi, la sud de Carpaţi sau în
interiorul arcului Carpaţilor), atunci autonomiile locale au un rol foarte important în constituirea statului
medieval românesc.  
 

R, varianta 2: Statele medievale româneşti s-au format în mai multe etape : crearea unor
autonomii locale, numite cnezate şi voievodate, unificarea acestora sub o singură conducere şi
crearea instituţiilor centrale. 

Ştim că, în spaţiul de la sud de Carpaţi în secolul al XIII-lea, românii erau organizaţi în cnezate
şi voievodate, pentru că acest fapt este atestat de Diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247. Un alt
document maghiar ne confirmă existenţa voievodatului lui Litovoi în 1277, când se află în conflict cu
regele Ungariei. Acest al doilea document atestată continuitatea în timp a voievodatelor.Întemeierea
statului de către Basarab I s-a făcut prin unirea cnezatelor şi voievodatelor de la sud de Carpaţi pe la
1310. Faptul că statul s-a format prin unificarea autonomiilor locale poate fi confirmat istoric şi prin
analiza titulaturii domneşti. Domnitorii au purtat şi titlul de mare voievod, ceea ce confirmă faptul că
şeful statului a devenit mai mare peste toţi voievozii existenţi înainte. Aşadar, autonomiile locale au
contribuit la întemeierea Ţării Româneşti din cauză că voievozii şi cnezii formaţiunilor prestatale au
acceptat unificarea teritoriilor lor sub o singură conducere.
 
2. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia participarea românilor la
confruntările militare este o componentă a relaţiilor internaţionale în secolul XIV. 

R: Relaţiile internaţionale în Europa centrală şi de est în a doua jumătate a secolului XIV sunt
determinate de expansiunea Imperiului Otoman în Peninsula Balcanică. Imperiul Otoman ajunge la
sfârşitul secolului să aibă graniţa pe linia Dunării, ameninţând direct Ungaria şi Ţara Românească. 

Domnitorul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418), reuşeşte să-i învingă pe turci în

campania militară condusă de sultanul Baiazid I la nordul Dunării, probabil în 1394. Mircea cel Bătrân
încheie apoi un tratat antiotoman cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în 1395,
recunoscându-se formal vasal al acestuia, pentru a avea un ajutor sigur în cazul unor viitoare conflicte
cu turcii. Regele Sigismund organizează o cruciadă antiotomană, în 1396, la care participă oşti
compuse din luptători apuseni (francezi,englezi, italieni) şi balcanici. Mircea se alătură şi el cruciadei,
conducând personal un corp de oaste din Ţara Românească. Luptătorii creştini sunt înfrânţi de către
oştile turceşti în bătălia de la Nicopole.

Din cauză că Mircea cel Bătrân participă la unul dintre cele mai importante evenimente militare
internaţionale ale epocii sale, cruciada de la Nicopole (1396), prin urmare putem spune că
participarea românilor la confruntările militare este o componentă a relaţiilor internaţionale în secolul
XIV.

3. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia statelor

medievale româneşti în secolul XIV se integrează relaţiilor internaţionale.

R: Relaţiile internaţionale în Europa centrală şi de est în a doua jumătate a secolului XIV sunt
determinate de expansiunea Imperiului Otoman în Peninsula Balcanică. Imperiul Otoman ajunge la
sfârşitul secolului să aibă graniţa pe linia Dunării, ameninţând direct Ungaria şi Ţara Românească.
Ungaria era la acea vreme, alături de Polonia, una dintre marile puteri din această zonă.

Mircea cel Bătrân i-a învins pe turci în bătălia de la Rovine (1394), împiedicând cucerirea Ţării
Româneşti de către Imperiul Otoman. El a încheiat apoi un tratat de alianţă cu regele Ungariei,
Sigismund de Luxemburg (1395), având ca scop ajutorul în lupta antiotomană. Acesta avea aspectul
unui tratat de vasalitate, întrucât Mircea trebuia să-i acorde ajutor regelui în războaiele împotriva
turcilor, dar nu avea prevederi care să-l oblige pe domnitorul român la prestarea omagiului de
vasalitate. Ca urmare a tratatului din 1395, Mircea participă la cruciada antiotomană organizată de
regele Ungariei în1396, încheiată prin înfrângerea de la Nicopole.

Din cauză că Mircea cel Bătrân se aliază cu o mare putere europeană, Ungaria, împotriva unei alte
mari puteri, Imperiul Otoman, în consecinţă diplomaţia statelor medievale româneşti în secolul XIV se
integrează relaţiilor internaţionale.

4. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia participarea românilor la

confruntările militare este o componentă a relaţiilor internaţionale în secolul XV. 

R: Relaţiile internaţionale în secolul XV în Europa au fost dominate de problema expansiunii

Imperiului Otoman. Astfel, Imperiul Otoman s-a extins în secolul XV în Peninsula Balcanică şi în Asia.
În 1453 a cucerit Constantinopolul, capitala fostului Imperiu Bizantin şi centrul lumii ortodoxe, ajungând
să fie temut de toţi creştinii. Mari puteri în această perioadă în Europa centrală şi de est au fost
Ungaria şi Polonia. Ţările Române au avut un rol important în lupta antiotomană, împiedicând
expansiunea turcilor la nordul Dunării. Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, s-a luptat cu turcii în
numeroase campanii, reuşind o victorie strălucită la Vaslui (1475). El a beneficiat, în această bătălie
corpuri de oaste venit din Polonia şi Ungaria.
Deoarece una dintre cele mai mari puteri europene în secolul XV este Imperiul Otoman, iar domnul
Moldovei, Ştefan cel Mare, îi învinge pe turci, sprijinit şi de alte mari puteri precum Polonia şi
Ungaria,atunci putem spune că participarea românilor la confruntările militare este o componentă a
relaţiilor internaţionale în secolul XV.

5. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia domnitorilor

români la începutul modernităţii se integrează relaţiilor internaţionale.

R: La începuturile modernităţii, relaţiile internaţionale sunt marcate de faptul că Imperiul Otoman

intră într-o perioadă de declin, după înfrângerea turcilor de către o coaliţie de state creştine în 1683, la
asediul Vienei. La începutul secolului al XVIII-lea, cele mai importante mari puteri care se implică în
lupta cu Imperiul Otoman sunt Imperiul Habsburgic şi Rusia. Ele urmăreau să cucerească teritorii din
Imperiul Otoman. Printre domnitorii români care au întreţinut relaţii diplomatice antiotomane se
numără domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi domnul Moldovei, Dimitrie
Cantemir (1710-1711). Constantin Brâncoveanu a întreţinut relaţii diplomatice cu Imperiul Habsburgic,
Polonia şi Rusia, dar şi cu ambasadori ai statelor europene occidentale de la Constantinopol. Scopul
diplomaţiei sale a fost să găsească aliaţi împotriva turcilor, dar şi să se menţină în domnie cu ajutorul
unor prieteni personali de la Înalta Poartă care primeau daruri importante de la el. Domnitorul
Moldovei, Dimitrie Cantemir, a intrat în istorie pentru tratatul de alianţă încheiat cu ţarul Rusiei, Petru I,
împotriva Imperiului Otoman. Turcii au înfrânt însă cele două oştiri aliate, în 1711, la Stănileşti, pe Prut,
iar Cantemir a plecat în exil în Rusia.

Din cauză că domnitorii români Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir duc o politică de alianţă
cu marile puteri creştine Imperiul Habsburgic şi Rusia împotriva Imperiului Otoman,atunci diplomaţia
lor se integrează relaţiilor internaţionale.

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o instituţie centralăare
un rol important pentru funcţionarea statului Ţara Românească în Evul Mediu.

R: Funcţionarea oricărui stat depinde de organizarea instituţiilor acestuia şi de eficienţa lor.

Principalele instituţii ale statelor Ţara Românească şi Moldova în Evul Mediu erau Domnia, Sfatul
Domnesc, Adunarea Ţării, Armata şi Biserica. Instituţia domniei este creată în secolul XIV, în
contextul întemeierii Ţării Româneşti prin unificare autonomiilor locale de la sud de Carpaţi de către
Basarab I (pe la1310). Unificatorul îşi ia titlurile de domn şi mare voievod . Domnitorul avea cele mai
multe atribuţii: declara război şi încheia pace, era comandant suprem al armatei, făcea legile, bătea
monedă, fixa impozite şi biruri, era judecător suprem etc. Din cauză că domnitorul are cele mai mari
puteri în conducerea statului, atât în politica internă, cât şi în cea externă, atunci instituţia domniei este
cea mai importantă în funcţionarea statului medieval. 

Sfatul Domnesc era alcătuit din marii boieri cu dregătorii şi îl ajuta pe domnitor în conducerea statului.
Această instituţie avea rol consultativ, deoarece hotărârile pe care le lua domnitorul puteau să fie
contrare voinţei Sfatului, dar domnitorii încercau, în general, să se înţeleagă cu marii boieri pentru a
avea o domnie lipsită de conflicte. Neînţelegerile dintre domnitor şi marii boieri au dus în numeroase
cazuri la înlăturarea domnitorului de către aceştia. Un exemplu este Vlad Ţepeş, care, deşi victorios în
lupta antiotomană din 1462, este părăsit de boieri în favoarea fratelui său, Radu cel Frumos.  Din
cauză că  politica domnitorilor nu putea fi dusă pentru un timp lung în dezacord cu interesele marilor
boieri, fără a provoca împotrivirea acestora, putem concluziona  că Sfatul Domnesc este o instituţie
cu rol important pentru funcţionarea statului.  

7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia un proiect politic din
secolul al XIX-lea a avut un rol important în modernizarea statului. 
R: Modernizarea în spaţiul românesc a presupus desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea
dependenţei ţăranilor şi împroprietărirea lor, adoptarea unor constituţii moderne, dar şi independenţa
de sub suzeranitatea otomană şi unirea tuturor românilor într-un singur stat. Modernizarea a fost iniţial
concepută teoretic, în diverse proiecte, şi pusă în practică prin reforme. Principalele proiecte de
modernizare elaborate în secolul XIX au fost: proiectul de la 1821 al lui T. Vladimirescu, proiectele
revoluţionarilor de la 1848, proiectul Adunărilor ad-hoc de la 1857. Cel mai important proiect a fost cel
al revoluţionarilor de la 1848 din Ţara Românească, numit Proclamaţia de la Islaz, care prevedea:
desfiinţarea privilegiilor, adunarea reprezentativă aleasă din toate stările sociale, domn ales pe 5 ani
din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor,
dezrobirea ţiganilor etc. O mare parte dintre aceste prevederi vor fi puse în practică în a doua jumătate
a secolului al XIX-lea. Din cauză că proiectul Proclamaţia de la Islaz cuprindea cele mai radicale
revendicări ale societăţii româneşti, atunci putem spune că acest proiect politic are un rol important în
modernizarea statului. 

8. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român s-a implicat
în relaţiile internaţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. 

R: Relaţiile internaţionale europene de la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului XX au fost

dominate de state ca Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Austro-Ungaria şi Rusia, care urmăreau
să-şi extindă teritoriile şi sferele de influenţă în Europa şi în lume. Statul român s-a putut implica în
relaţiile internaţionale abia după ce şi-a câştigat independenţa, în urma războiului din 1877-1878 şi a
recunoaşterii acesteia prin Tratatul de pace de la  Berlin din 1878. Chiar în 1877 România a încheiat o
convenţie militară cu Rusia şi a participat la războiul antiotoman declanşat în peninsula Balcanică. În
1883, România aderă la alianţa numită Puterile Centrale (alcătuită din Germania, Austro-Ungaria şi
Italia). În 1913, România se implică în Al Doilea Război Balcanic şi câştigă Cadrilaterul, un teritoriu din
Bulgaria. În 1916, România aderă la  Antanta (alcătuită din Franţa, Marea Britanie şi Rusia). 

Din cauză că România participă la războaie şi alianţe ale marilor puteri Europene din secolele XIX şi
XX, atunci ea se implică în relaţiile internaţionale ale acestei perioade.

9. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia regimul democratic a

fost o caracteristică a Europei  în prima jumătate a secolului XX.

Caracteristicile regimului politic democratic sunt: separaţia puterilor în stat, respectarea drepturilor

şi libertăţilor cetăţeneşti, existenţa mai multor partide politice (pluripartidism), dreptul de vot universal.

În prima jumătate a secolului XX majoritatea statelor europene au introdus votul universal şi au

avut constituţii care respectau principiile regimului democratic. Unele state, însă, au ajuns în
anii ’20-’30 la regimuri autoritare sau totalitare (Italia, Germania), iar altele nu au cunoscut deloc
regimul democratic (Ungaria, Rusia). Totuşi putem concluziona că democraţia a fost o caracteristică
a  Europei în această perioadă deoarece a fost un regim politic urmat de cele mai multe state
europene.

10. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia regimul totalitar a fost
o caracteristică a Europei  în a doua jumătate a secolului XX.

Regimul politic totalitar se caracterizează prin: existenţa unui singur partid politic, existenţa
unei poliţii politice care reprimă orice protest împotriva regimului, controlul total al statului asupra
economiei, culturii şi societăţii în general, nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat,
nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cenzura severă a mijloacelor de comunicare în
masă.
În a doua jumătate a secolului XX  Europa s-a împărţit în două, din perspectiva regimului politic: în
vest statele au ajuns să aibă toate regim democratic, iar în est, regim totalitar comunist. Regimul
totalitar comunist a fost impus în Europa de est prin constrângere, după 1945, de către armata
sovietică ce ocupase mai multe ţări la sfârşitul celei de Al Doilea Război Mondial. Partidele comuniste
din aceste state, beneficiind de sprijinul politic şi militar al U.R.S.S., au falsificat alegerile pentru a
obţine guvernarea. Apoi guvernele comuniste au dat decrete de desfiinţare a celorlalte partide, au
introdus economia controlată de stat, prin naţionalizarea industriei şi colectivizarea agriculturii.
Deoarece în perioada 1948-1989 statele din Europa de est aveau un regim politic cu partid unic
(partidul comunist), prin urmare  putem spune că regimul totalitar a fost o caracteristică a  Europei în
a doua jumătate a secolului XX.

Eseuri rezolvate
 

Mai multe detalii despre metoda de rezolvare a acestui tip de exerciţiu găsiţi în manualul care
se comercializează pe acest site, la pagina 233, ediţia 2017!

1. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre diplomaţie şi conflict în Evul Mediu în
spaţiul românesc, având în vedere:

- menţionarea a două instituţii centrale înfiinţate în spaţiul românesc, în Evul Mediu;

- prezentarea unei acţiuni diplomatice care se referă la spaţiul românesc, desfăşurate în secolul al
XIV-lea;

- precizarea unei cauze a implicării spaţiului românesc în conflict, în Evul Mediu, şi menţionarea a
două a acţiuni militare desfăşurate în secolele al XIV-lea - al XV-lea;

- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei acţiuni militare desfăşurate în spaţiul românesc
în secolul al XVI-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Relaţiile internaţionale în Evul Mediu au fost dominate de problema expansiunii Imperiului Otoman.
Astfel, Imperiul Otoman s-a extins în secolele XIV-XV în Peninsula Balcanică şi în Asia. În 1453 a
cucerit Constantinopolul, capitala fostului Imperiu Bizantin şi centru lumii ortodoxe, ajungând să fie
temut de toţi creştinii. În secolul XVI, Imperiul Otoman ajunge la maxima sa întindere, cucerind teritorii
din Asia, nordul Africii şi o parte din Ungaria. Principalele state care i s-au opus în Europa au fost
Ungaria, Ţările Române şi, în secolul al XVI-lea, Imperiul Habsburgic.

Statele medievale româneşti, Ţara Românească şi Moldova, au fost create în secolul al XIV-lea prin
unificarea unor formaţiuni autonome, cnezate şi voievodate, şi prin înfiinţarea unorinstituţii
centrale puternice. Principalele instituţii ale statului în Evul Mediu erau Domnia, Sfatul Domnesc,
Adunarea Ţării, Armata şi Biserica. Domnia era instituţia cea mai importantă, deoarece domnitorul
avea, teoretic, puteri absolute în conducerea statului, atât în politica internă, cât şi în cea externă:
declara război şi încheia pace, era comandant suprem al armatei, făcea legile, bătea monedă, fixa
impozite şi biruri, era judecător suprem etc. 

Ca şef al diplomaţiei, domnitorul era cel care hotăra iniţierea unor negocieri cu alte state şi încheierea
tratatelor de alianţă, dar aceste decizii era de preferat să le ia după consultarea cu marii boieri din
Sfatul Ţării sau chiar cu Adunarea Ţării, pentru a nu pierde susţinerea boierimii. Principalele acţiuni
diplomatice ale domnitorilor români au vizat realizarea unor alianţe antiotomane. Dintre acestea, pot fi
amintite cele care au avut drept consecinţă obţinerea unui ajutor concret în lupta antiotomană, cum au
fost alianţele domnitorilor Mircea cel Bătrân (1386-1418) şi Vlad Ţepeş (1456-1462) cu regii Ungariei,
Sigismund de Luxemburg, respectiv Matia Corvin. Una dintre acţiunile diplomatice de prestigiu a
fost tratatul de alianţă dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, încheiat în 1395, în
contextul în care Mircea i-a înfrânt pe turci în bătălia de la Rovine. Scopul acestei alianţe a fost
continuarea luptei antiotomane şi chiar alungarea turcilor din Europa. Consecinţa acesteia a fost
participarea lui Mircea cel Bătrân la cruciada organizată de regele Ungariei în 1396, care s-a terminat
însă dezastruos pentru creştini. Mircea cel Bătrân a avut şi alte acţiuni diplomatice care i-au adus
faimă în epocă: a susţinut diplomatic şi militar doi fii ai lui Baiazid pentru a obţine tronul după moartea
vestitului sultan.

Una dintre cauzele implicării spaţiului românesc în conflict în epoca medievală a fost încercarea
de a îndepărta pericolul otoman. Scopul acţiunii voievozilor a fost obţinerea independenţei sau, cel
puţin, micşorarea obligaţiilor economice faţă de turci şi menţinerea autonomiei politice a statului.
Voievozii români celebri pentru lupta antiotomană în secolele XIV-XV au fost Mircea cel Bătrân şi Vlad
Ţepeş în Ţara Românească şi Ştefan cel Mare în Moldova. Ştefan cel Mare a rămas în memoria
contemporanilor prin două acţiuni militare: bătăliile de la Vaslui (1475) şi Războieni (1476). El a
obţinut o strălucită victorie la Vaslui, dar a fost înfrânt în bătălia de la Războieni din anul următor, când
sultanul Mehmed al II-lea a venit personal în fruntea unei armate uriaşe să-l pedepsească pe
domnitorul Moldovei. Scopul sultanului, acela de a cuceri statul, nu a fost atins, deoarece fortificaţiile
moldovene au rezistat la asediul turcesc, iar otomanii s-au văzut nevoiţi să se retragă. 

Lupta antiotomană a fost continuată în secolul al XVI-lea de Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti
(1593-1601). El a reuşit să-i învingă pe turci în bătălia de la Giurgiu din 1595, dar a continuat lupta şi la
sudul Dunării, în 1596, unde soldaţii lui Mihai au pustiit mai multe cetăţi turceşti. Acţiunea sa militară
la sudul Dunăriia avut un rol hotărâtor în încheierea tratatului de pace cu Imperiul Otoman din
anul 1597 în termeni favorabili lui Mihai Viteazul şi Ţării Româneşti. Prin acest tratat, Mihai a obţinut
scăderea tributului şi domnia pe viaţă pentru el şi pentru urmaşii săi. Mihai a fost o figură legendară şi
pentru popoarele balcanice în al căror folclor a intrat ca un erou luptător împotriva turcilor.

Războaiele antiotomane purtate de români în Evul Mediu au permis menţinerea religiei creştine şi a
integrităţii statelor româneşti, chiar dacă Ţările Române aveau numeroase obligaţii faţă de turci.
Comparativ cu ceea ce se întâmplă în Europa centrală şi răsăriteană în această perioadă, unde state
mult mai puternice decât Ţara Românească şi Moldova, cum au fost Ungaria, Bulgaria sau Serbia, şi-
au pierdut identitatea statală, situaţia Ţării Româneşti, a Moldovei şi a Transilvaniei este mult mai
bună. 

2. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre actele constituţionale româneşti, având
în vedere:

- precizarea epocii istorice în care s-a adoptat una dintre constituţiile României;

- prezentarea unei cauze care a dus la adoptarea unei constituţii a României;

 - menţionarea a două asemănări şi a unei deosebiri dintre prevederile a două dintre constituţiile din
România;

- precizarea unei consecinţe a adoptării uneia dintre cele două constituţii pentru care aţi optat;

- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui act constituţional în România
şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

 
Constituţia este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale
conducerii statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile
cetăţenilor. Primele constituţii româneşti au fost Regulamentele Organice (în Ţara Românească în
1831 şi în Moldova în 1832). Prima constituţie modernă a României a fost constituţia liberală din 1866.
În 1923 a fost adoptată prima constituţie democratică. În 1948, instaurarea în mod oficial a regimului
comunist s-a făcut prin adoptarea unei constituţii prin care România devenea republică şi care a
deschis calea către un regim totalitar. România a redevenit democraţie în 1989, fapt consfinţit prin
constituţia din 1991. 

Cele dintâi constituţii româneşti au fost adoptate deci în secolul al XIX-lea, în plină epocă modernă,
iar epoca contemporană s-a deschis pentru români cu votarea primei constituţii democratice.
Constituţia din 1866 a fost printre cele mai liberale legi fundamentale din Europa.  Una dintre
principalele cauze ale elaborării ei a fost dorinţa oamenilor politici şi a domnitorului Carol I de a crea
o imagine favorabilă României pe plan internaţional. După înlăturarea lui Cuza, oamenii politici români
au căzut de acord să aducă la conducerea ţării un prinţ străin, aşa cum prevedeau programele politice
de la 1848 şi cererile Adunărilor ad-hoc din 1857. Astfel a ajuns domnitor al României prinţul german
Carol de Hohenzollern. Pentru că marile puteri recunoscuseră Unirea Principatelor doar pe timpul
domniei lui Alexandru Ioan Cuza, exista pericolul ca noul domnitor să nu fie acceptat de acestea, iar
unirea să se destrame. La acea vreme, România a fost susţinută de Franţa în relaţiile internaţionale şi
a obţinut şi sprijinul unor state mai mici. O instabilitate gravă pe teritoriul statului român ar fi putut pune
în pericol sprijinul statelor occidentale faţă de România. Ori garantul stabilităţii oricărui stat modern
este existenţa unei legi fundamentale care să susţină viaţa politică în ansamblul ei. Cu cât România
arăta mai clar că funcţionează, că are o politică internă stabilă, cu atât era mai greu pentru străini să
proclame desfiinţarea unirii.

Constituţia din 1866 prevedea ca principii fundamentale separaţia puterilor în stat (legislativă,

executivă, judecătorească), responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele
lor), monarhie ereditară şi constituţională (România este condusă de moştenitori din dinastia de
Hohenzollern-Sigmaringen). Regele, şeful statului, avea următoarele atribuţii: sancţiona şi promulga
legile, numea şi revoca miniştrii, numea şi confirma în funcţii publice, putea dizolva Parlamentul,
conducea armata, bătea monedă (emitea monedă cu chipul său), acorda graţiere (suspendarea pedepselor,
de obicei pentru cazuri umanitare). Parlamentul era bicameral, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, iar
sistemul de vot era cel cenzitar. 

Constituţia din 1866 a fost schimbată în 1923, din cauză că legea fundamentală a statului trebuia să
marcheze modificările importante pe plan politic şi social care avuseseră loc în România în 1918:
Marea Unire şi introducerea votului universal. Textul constituţiei din 1923 este în mare parte
asemănător cu cel al constituţiei din 1866. Una dintre asemănări este aceea că ambele legi
funcţionau după aceleaşi principii fundamentale: separaţia puterilor în stat, responsabilitatea
ministerială, monarhie ereditară. O altă asemănare priveşte atribuţiile principalelor instituţii ale
statului, care sunt aceleaşi. Dar constituţia din 1923 cuprinde câteva schimbări esenţiale faţă de cea
din 1866. Dintre deosebirile importante amintim: votul este universal, faţă de votul cenzitar din 1866,
se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială şi fără deosebire de origine
etnică, limbă şi religie, pe când înainte se prevedea doar egalitatea fără deosebire de clasă socială. O
consecinţă a adoptării constituţiei din 1923 este aceea că România devine un stat democratic.

Legea fundamentală a României a fost schimbată radical în 1948, odată cu instaurarea regimului
comunist. După înlăturarea regelui Mihai, autorităţile comuniste au considerat că era
necesarăadoptarea altei constituţii care să prevadă noua formă de guvernare a României, republica,
dar şi să permită instaurarea unui regim totalitar în care să nu existe principiul separaţiei puterilor în
stat.

După căderea comunismului, în 1989, şi revenirea la pluripartidism, constituţia comunistă din 1965 a
fost înlocuită, în 1991, pentru a marca revenirea României la democraţie. Deşi acum forma de
guvernare a statului este tot republica, constituţia din 1991 se apropie de cea din 1923 în câteva
puncte esenţiale: parlamentul este bicameral, cuprinzând Camera Deputaţilor şi Senatul, multe dintre
atribuţiile preşedintelui sunt identice cu cele ale regelui, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în
1923 se regăsesc şi aici, dar apar şi altele noi. Această ultimă constituţie are rolul de a fi o punte de
legătură între prezent şi trecutul democratic românesc.

3. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român modern, având în vedere:

- prezentarea a două  proiectele de modernizare din secolul al XIX-lea şi precizarea unei asemănări şi
a unei deosebiri între acestea;

- menţionarea a două acţiuni realizate de români pentru constituirea statului român modern şi a unei
acţiuni prin care se consolidează statul creat;

- menţionarea unui eveniment prin care statul român se afirmă pe plan internaţional în secolul al XIX-
lea;

- formularea unui punct de vedere referitor la rolul României în relaţiile internaţionale de la începutul
secolului XX şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Modernizarea în spaţiul românesc a presupus desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea

dependenţei ţăranilor şi împroprietărirea lor, adoptarea unor constituţii care să prevadă drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti, egalitatea în faţa legii şi separaţia puterilor în stat, dar a însemnat şi obţinerea
independenţei de sub suzeranitatea otomană şi unirea tuturor românilor într-un singur stat.
Modernizarea a fost iniţial concepută teoretic, în diverse proiecte, şi apoi pusă în practică prin reforme.
Crearea statului român modern a început timid în secolul al XVIII-lea, a continuat în secolul al XIX-lea,
cu cele mai importante proiecte şi reforme iniţiate de oamenii politici români, şi s-a definitivat la
începutul secolului XX, odată cu realizarea Marii Uniri din 1918.

Primele proiecte de modernizare ale societăţii româneşti au fost elaborate în secolul al XVIII-lea, de

către boierii reformatori care au alcătuit gruparea partida naţională. Cele mai radicale dintre acestea
prevedeau autonomie internă, unire românilor într-un stat, limitarea puterii politice a domnitorului. Cele
mai importante proiecte de modernizare au fost elaborate, în secolul XIX, în timpul revoluţiilor de la
1848. În programul numit Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, redactat la Braşov, revoluţionarii
moldoveni aflaţi în exil în au cerut: împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea privilegiilor,
întemeierea instituţiilor pe principiile libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, unirea Moldovei şi Valahiei într-un
stat independent. Acest program a cuprins, de fapt, obiectivele maximale ale revoluţiei române. Dar
cel mai complex proiect a fost cel al revoluţionarilor din Ţara Românească, Proclamaţia de la Islaz,
deoarece avea în vedere o gamă mult mai variată de aspecte politice şi sociale. Acesta prevedea:
independenţa administrativă şi legislativă a ţării, desfiinţarea privilegiilor, adunare reprezentativă
aleasă din toate stările sociale, domn ales pe 5 ani din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire, libertatea presei, instrucţie
egală pentru ambele sexe, gardă naţională etc. O asemănare între cele două proiecte este
propunerea de împroprietărire a ţăranilor cu pământ, dar aici constatăm şi o deosebire, deoarece
revoluţionarii moldoveni au propus ca ţăranii să nu plătească nicio despăgubire, în timp ce proiectul
din Ţara Românească prevedea despăgubirea pentru boierii expropriaţi. O altă deosebire importantă
este raportarea la idealul unităţii naţionale: proiectul de la Braşov propune unirea românilor, în timp cel
proiectul de la Islaz nu aminteşte acest aspect.

Acţiunile oamenilor politici români în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au dus la crearea
statului român modern. În 1856, la Congresul de Pace de la Paris, în urma unui război ruso-turc,
cele şapte Mari Puteri ale Europei hotărăsc să-i consulte pe români în problema unirii, prin convocarea
unor adunări ad-hoc. Adunările ad-hoc ale Ţării Româneşti şi Moldovei, din 1857, hotărăsc unirea
Principatelor Române într-un singur stat, sub conducerea unui prinţ străin. Divergenţa dintre Marile
Puteri a dus însă la acceptarea unei uniri parţiale a românilor, cu alegeri separate pentru domni şi
adunări. Totuşi, românii reuşesc o unire deplină prin dubla alegere a lui Cuza ca domnitor atât în
Moldova cât şi în Ţara Românească (5, respectiv 24 ianuarie 1859) şi apoi, prin acţiuni diplomatice,
obţin acceptarea unificării guvernelor şi parlamentelor. Astfel este creat nucleul statului naţional român
unitar. Cuza a realizat şi cea mai importantă reformă socială, împroprietărirea ţăranilor (1864).
Reforma agrară a avut drept consecinţă consolidarea statuluideoarece a fost creată o pătură socială
nouă, ţărănimea liberă şi proprietară, care a putut fi cooptată apoi mai uşor în proiectul major al
obţinerii independenţei.

În 1866, românii au reuşit să aducă la conducere prinţul străin, în persoana germanului Carol I de
Hohenzollern. În 1877 România îşi proclamă independenţa de sub suzeranitatea otomană şi, prin
participarea la războiul antiotoman pornit de Rusia în Peninsula Balcanica, se afirmă pentru prima
dată pe plan internaţional. 

În 1913, România a participat la Al  Doilea Război Balcanic, conflict purtat între Bulgaria, pe de o parte
şi Serbia, Grecia şi Muntenegru de cealaltă parte. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Bulgariei.
Tratatul de Pace de la Bucureşti a demonstrat rolul important pe care îl ocupa România în politica
balcanică prin faptul că pacea se desfăşura în capitala ţării noastre şi fără intervenţia marilor puteri
europene. 

Participarea României la Primul Război Mondial de partea Antantei (1916-1918) a deschis drumul
către Marea Unire. În 1918 are loc unirea provinciilor româneşti, aflate până atunci sub stăpânire
străină, cu România: Transilvania şi Bucovina (stăpânite de Austro-Ungaria) şi Basarabia (stăpânită de
Rusia). Marea Unire este punctul culminant al realizării proiectului de modernizare aşa cum a fost el
conceput de revoluţionarii de la 1848.

4. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în regimul comunism, având
în vedere:

- prezentarea unui fapt istoric desfăşurat în perioada stalinismului în România şi menţionarea unei
consecinţe a acestuia pentru statul român;

- menţionarea a două fapte istorice, desfăşurat pe plan internaţional, la care participă România în
timpul regimului stalinist;

- prezentarea unei acţiuni la care participă România, pe plan internaţional, în timpul regimului naţional-
comunist;

- formularea unui punct de vedere cu privire la regimul naţional-comunist în România şi susţinerea

acestuia printr-un argument istoric.

La 23 august 1944, regele Mihai a organizat o lovitură de stat prin care l-a arestat pe mareşalul
Antonescu, punând capăt dictaturii militare a acestuia, şi a numit un nou guvern. Lovitură de stat a fost
sprijinită de principalele partide democratice, dar şi de Partidul Comunist. Totodată România a ieşit din
războiul alături de Germania, aliindu-se Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, când armata sovietică a
pătruns pe teritoriul românesc s-a comportat ca o armată de ocupaţie, favorizând şi preluarea puterii
politice de către comunişti. Evenimentele prin care s-a instaurat un regimul totalitar s-au succedat
foarte rapid. În 1944, Partidul Comunist a participat în guvern cu un ministru, apoi cu şapte. În 1945,
regele a fost obligat de sovietici să numească un guvern integral comunist. În 1946, comuniştii au
falsificat alegerile parlamentare. În 1947, guvernul a eliminat toate partidele de pe scena politică a ţării
şi l-a obligat pe rege să abdice. România a devenit republică, având o constituţie nouă în 1948.
Regimul comunist din România a avut două etape: cea a regimului stalinist, când la conducere s-a
aflat Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-1965), şi cea a regimului naţionalist-comunist, condus de Nicolae
Ceauşescu (1965-1989).

Începând cu 1948, au fost luate o serie de măsuri care au arătat că România se transformase în stat
totalitar. Naţionalizarea industriei (trecerea întreprinderilor şi băncilor în proprietatea statului) a fost
unul dintre cele mai dramatice evenimente. S-a început apoi un program de industrializare forţată,
punându-se accentul pe industria grea (cu precădere siderurgia). Au fost elaborate nişte planuri
cincinale care fixau obiectivele economice pentru o perioadă de 5 ani. Angajaţii care erau suspectaţi
că nu îşi dau toată silinţa pentru îndeplinirea planului în întreprindere, erau consideraţi sabotori şi
puteau fi închişi. Consecinţa a fost transformarea României din stat agrar în stat industrial. În 1948 a
fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, instituţia care s-a ocupat, de fapt, cu reprimarea
oricăror proteste împotriva regimului comunist, folosind ca mijloace de represiune: detenţia în închisori
în care deţinuţii erau supuşi la tratamente inumane, munca forţată în lagăre de muncă, deportarea.

În anii ’50 nu se poate spune că România a avut o politică externă proprie, deoarece a adoptat poziţia
sovietică în toate problemele de politică internaţională: a fost membră fondatoare a CAER-ului,
organizaţia economică a statelor comuniste (1949) şi a Pactului de la Varşovia, organizaţia militară
condusă de U.R.S.S. (1955), a susţinut politica U.R.S.S. în toate conflictele pe care le-a avut această
superputere, chiar şi cu statele comuniste Iugoslavia şi Ungaria. 

În 1965 Dej a murit, iar în funcţia de secretar general al partidului a fost ales Nicolae Ceauşescu.
Venirea lui Ceauşescu la putere a adus câteva schimbări care au liberalizat regimul comunist. Mai
întâi el a condamnat abuzurile Securităţii din anii ’50, apoi a început o deschidere importantă spre
cultura occidentală. În plan extern, a continuat distanţarea de sovietici, începută de Dej. Mai mult, el a
transformat independenţa faţă de sovietici într-o marcă a politicii externe româneşti.Evenimentul care
i-a adus lui Ceauşescu cel mai mare prestigiu pe plan internaţional, dar şi intern, a fost refuzul de a
participa, în 1968, la reprimarea revoluţiei anticomuniste din Cehoslovacia (Primăvara de la Praga).
România a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varşovia care a refuzat trimiterea de trupe în
Cehoslovacia, motivând că nu vrea să se amestece în treburile interne ale altor state. Opoziţia lui
Ceauşescu faţă de U.R.S.S. a avut drept consecinţă şi o deschidere a Occidentului către România:
Preşedinţii Franţei, Charles de Gaulle, şi S.U.A., Richard Nixon, au venit la Bucureşti. În anii ’70
Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au acordat împrumuturi României, singura ţară
comunistă finanţată de acestea.

Regimul Ceauşescu, deşi a început ca unul reformator, a ajuns să fie foarte dur. Securitatea a
folosit alte metode decât în vremea lui Dej: suprimarea fizică şi tortura au fost înlocuite cu ascultarea
telefoanelor, citirea corespondenţei, îngrădirea libertăţii personale (domiciliul forţat) şi în cazuri
extreme, bătaia. Regimul Ceauşescu a fost foarte dur în ultimii ani datorită restricţiilor la produsele
elementare necesare traiului şi datorită metodelor sofisticate de urmărire a tuturor cetăţenilor, folosite
de Securitate. 

Protestele românilor faţă de regimul comunist au fost mult mai palide decât în alte state comuniste
(Cehoslovacia, Polonia, Ungaria), unde s-au înregistrat numeroase greve, mitinguri, organizaţii
anticomuniste, proteste oficiale ale intelectualilor. La noi, cu excepţia minerilor şi muncitorilor
braşoveni, protestele au fost individuale şi izolate. Una dintre cauze a fost duritatea persecuţiilor
orchestrate de poliţia politică. Totuşi, căderea regimului comunist s-a produs prin cele mai mari mişcări
de protest înregistrate în Europa de est.
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat național 2019

Proba E. c)
Istorie
Varianta 7
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaţională  - profil artistic, toate
specializările; - profil sportiv, toate specializ ările; - profil pedagogic, specializările:  bibliotecar-
documentarist,  instructor-animator,instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog  şcolar; - profil
teologic, toate specializările.

•Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

•Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I(30 de puncte)

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
A. „La sud de Carpați, voievodul român Litovoi încearcă în 1277 să se
emancipeze de sub suzeranitatea maghiară. Nu reușește. Tentativa este reluată de
voievodul Basarab [...], care pune bazele unui stat cu reședința la Curtea de
Argeș (vestigiile palatului domnesc se mai văd şi astăzi). Regele Carol Robert [...]
al Ungariei [...] nu acceptă emanciparea statului lui Basarab, întrucât putea fi o
barieră în calea expansiunii maghiare spre Dunăre şi Balcani. În fruntea armatei
sale, Carol Robert trece Carpații şi pătrunde în Ţara Românească. Ca urmare,
Basarab, potrivit Cronicii de la Viena  [...], îi oferă 7 000 de mărci de argint (circa
74 kg de aur), Banatul de Severin [...], în schimbul retragerii. Carol Robert nu
acceptă. Dar, lipsită de posibilități de aprovizionare, armata maghiară e
nevoită să se retragă. E momentul când Basarab o surprinde [...] la Posada [...].
Aici, între 9 şi 12 noiembrie 1330, armata maghiară suferă o grea înfrângere,
descrisă în Cronica de la Viena  [...]. Această victorie asigură existența
neatârnată a noului stat, Ţara Românească [...].”
(I. Bulei, O istorie a românilor)
B.„În Moldova [...] s-au purtat mai întâi lupte [...] împotriva tătarilor,
pentru a-i îndepărta de granița Carpaților. Ungurii şi românii au trecut munții, i-
au învins pe tătari, iar regele Ungariei, mulţumit de serviciile unuia dintre voievozii
din Maramureș, pe nume Dragoș, îl lasă stăpân peste un teritoriu în Moldova [...].
Dragoş este deci la început în fruntea a ceea ce se numea, în termeni feudali, o
«marcă» a Regatului ungar la răsărit de Carpaţi. Întâmplarea face însă că la foarte
puțini ani după această stabilire a lui Dragoş în Moldova, un voievod, tot din
Maramureş, [...] voievodul Bogdan, se revoltă împotriva regelui Ungariei, trece în
Moldova şi îi alungă pe descendenții lui Dragoş. De-acum începe o nouă dinastie,
a Bogdăneştilor – li s-a spus, în istoriografia modernă, Muşatini [...].
Şi iată, descendenții lui Bogdan devin adevărații întemeietori ai [...] Moldovei.
Primul nucleu al noului stat a fost pe râul Moldova, de unde numele păstrat
de țară, iar capitala la Baia. A doua capitală a fost la Suceava. Extinderea
autorității voievodului asupra formațiunilor care existau mai înainte s-a făcut
treptat, dar destul de repede, astfel că din anii 1390 domnul de la Suceava se
intitula «stăpân până la mare» [...].”

 
(N. Djuvara, O scurtă  istorie ilustrată  a românilor)
 Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
   

1.Numiţi statul medieval românesc precizat în sursa A. 2 puncte

2.Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la Dragoș. 2 puncte
3.Menţionaţi câte un voievod aflat în conflict cu regele Ungariei, la care se
referă sursa A,

6
respectiv sursa B. puncte
4.Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine
că voievodul își extinde

autoritatea asupra teritoriului până la sfârșitul secolului al XIV- 3

lea. puncte
5.Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A,
precizând rolul

7
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). puncte
6.Prezentaţi două acţiuni diplomatice din secolele al XV-lea – al XVI-
lea, referitoare la spaţiul

6
românesc. puncte
7.Menţionaţi o caracteristică a unei instituții centrale din spațiul românesc
extracarpatic în secolul

4
al XVIII-lea. puncte
Probă scrisă la istorie Varianta 7
 
Pagina 1 din 2
   
Ministerul Educaţiei Naţionale
   
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

SUBIECTUL al II-lea
 
(30 de puncte)  

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„În 1946-1947, comuniștii români au beneficiat de pe urma falsului pluralism
al regimului Petru Groza. Ca rezultat al presiunilor occidentale, partidele istorice
au fost reprezentate în guvern, pentru o scurtă perioadă de timp, la un nivel relativ
minor. Atât liderul țărănist Iuliu Maniu, cât și liderul liberal Dinu Brătianu au
înțeles că prietenii lor occidentali îi abandonau treptat. [...] Deși, în esență,
comuniștii controlau guvernul, strategia lor era orientată spre controlul total al
societății, iar simpla existență a partidelor politice tradiționale, așa-
numite istorice, era un obstacol pe drumul lor spre puterea absolută. Partidele
istorice reprezentau o formă de opoziție oficială față de comuniștiși prin urmare ele
trebuiau distruse. [...] Primul pas către instaurarea dictaturii proletariatului a fost
făcut în iulie 1947, odată cu dizolvarea Partidului Național Țărănesc (PNȚ). Ultima
lovitură datăopoziției a venit pe data de 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a
fost forțat să abdice [...].
În sfera economică, era vorba despre transformarea unei economii bazate pe
piață, aflată în proprietate privată, într-o economie planificată de la centru,
aflată în proprietatea statului. [...] Mișcarea decisivă a constituit-o Legea din 11
iunie 1948, care prevedea naționalizarea întreprinderilor industriale, a băncilor, a
 societăților de asigurare, a minelor și a societăților de transport și care, în
viziunea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.), urma
să rezolve contradicția rezultată din faptul că, deși își asumase puterea politică,
clasa muncitoare nu putea să controleze economia. [...]
Tendința conducătorilor comuniști români părea să fie aceea de a face din
România spațiul afirmării culturii proletare. [...] Din punctul de vedere al partidului,
poporul nu are nevoie de produsele artistice burgheze. Proza, poezia, teatrul,
critica, istoria literară, științele au dreptul să ființeze numai cu condiția adoptării
ideologiei comuniste, iar artei, în general, nu i se permite să existe în afara
(CPADCR, Raport
«cauzei generale a proletariatului».” final)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele
cerinţe:
   

1. Numiţi un lider politic precizat în sursa dată. 2 puncte

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3.Menţionaţi măsura legislativă și o caracteristică a acesteia, precizate în sursa
dată. 6 puncte
6
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la cultură. puncte
5.Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la viața politică din
perioada 1946-1947,
10
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. puncte
6.Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România
participă la relațiile internaționale, în perioada stalinismului. (Se
punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia.) 4 puncte
(30 de
SUBIECTUL al III-lea puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția statului român

modern, având în vedere:
-precizarea unui factor intern sau extern care a contribuit la întemeierea statului
român modern, în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea;
-menţionarea a două acțiuni din plan intern și a două acțiuni din plan extern prin
care s-aconsolidat statul român modern în ultimele patru decenii ale secolului
al XIX-lea;
-prezentarea unui fapt istoric prin care se urmărește realizarea României Mari,
desfășurat în cadrul relațiilor internaționale;
-formularea unui punct de vedere referitor la democrația din România Mare şi
susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric
adecvat, structurarea prezentării, evidenţierearelaţiei cauză-
efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Probă scrisă la istorie Varianta 7
 
Pagina 2 din 2
 Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat național 2019

Proba E. c)
Istorie
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Varianta 7
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaţională  - profil artistic, toate
specializările; - profil sportiv, toate specializ ările; - profil pedagogic, specializările:  bibliotecar-
documentarist,  instructor-animator,instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog  şcolar; - profil
teologic, toate specializările.
•Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
•Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât
cele precizate explicit în barem.
•Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a
punctajului total obținut pentru lucrare.

(30 de
SUBIECTUL I puncte)
1.2 puncte pentru răspunsul: Țara Românească. Se punctează orice mod de
redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).
2.2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: regele Ungariei, mulţumit de serviciile
unuia dintre voievozii din Maramureș, pe nume Dragoș, îl lasă  stăpân peste un
teritoriu în Moldova,  conduce o «marcă» la răsărit de Carpaţi etc. Se
punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin citat din
sursă/menționare sau în enunț).
3.câte 3 puncte pentru fiecare răspuns: Litovoi/Basarab, Bogdan. Se
punctează orice mod de

redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în (3px2=6

enunț). p)
4.3 puncte pentru scrierea literei B
5.7 puncte pentru scrierea oricărei relații cauză-efect stabilită între două informații
selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză,
respectiv efect)
Exemple: Cauză: întrucât putea fi o barieră  în calea expansiunii maghiare spre
Dunăre  şi Balcani
și efect: Regele Carol Robert [...] al Ungariei [...] nu acceptă  emanciparea statului
lui Basarab.
SAU Cauză: În fruntea armatei sale, Carol Robert trece Carpații  şi pătrunde
în  Ţara Românească.
și efect: Ca urmare, Basarab, potrivit Cronicii de la Viena [...], îi ofer ă  7 000 de
mărci de argint (circa 74 kg de aur), Banatul de Severin [...], în schimbul
retragerii.  etc.
6.câte 1 punct pentru menționarea oricăror două acţiuni diplomatice din secolele
al XV-lea – al XVI-lea,
referitoare la spaţiul românesc(1px2=2p) Exemple: Tratatul lui Alexandru cel Bun
cu Polonia din 1402, Tratatul încheiat între Moldova și Polonia la sfârșitul secolului
al XV-lea, Tratatul de la Alba Iulia din 1595 etc.
câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărei acţiuni diplomatice menționate - o
scurtă expunere în
 care sunt precizate două informații referitoare la acțiunea (2px2=4
diplomatică p)
7.4 puncte pentru menţionarea oricărei caracteristici a unei instituții centrale din
spațiul românesc extracarpatic în secolul al XVIII-lea
Exemple: la începutul secolului al XVIII-lea instituțiile își mențin caracteristicile
din Evul Mediu, domnii sunt numiți de sultan în perioada regimului fanariot etc. Se
punctează orice mod de

redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în

enunț).  

(30 de
SUBIECTUL al II – lea puncte)
1.2 puncte pentru oricare dintre răspunsurile: Petru Groza/Groza, Iuliu Maniu/Maniu,
Dinu Brătianu/Brătianu, Mihai I Se punctează orice mod de redactare a răspunsului
corect (prin precizare/menționare sau în enunț).
2.2 puncte pentru răspunsul: al XX-lea Se punctează orice mod de redactare a
răspunsului corect (prin precizare/menționare sau în enunț).
3.3 puncte pentru răspunsul: Legea din 11 iunie 1948/Legea din 19483 puncte pentru
menționarea oricărei caracteristici a acesteia
Exemple: prevedea naționalizarea întreprinderilor industriale, a b ăncilor, a
societăților de asigurare, a minelor  și a societăților de transport, urma să rezolve
contradicția rezultată din faptul că, deși își asumase puterea politică, clasa
muncitoare nu putea să controleze economiaetc. Se punctează orice mod de
redactare a răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).
4.câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii
referitoare la

cultură (3px2=6p)

   

Probă scrisă la istorie Varianta 7

Barem de evaluare şi de notare
 
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Exemple: Tendința conducătorilor comuniști români părea să  fie aceea de a face

din România spațiul afirmării culturii proletare; Proza, poezia, teatrul, critica,
istoria literară,  științele au dreptul să  ființeze numai cu condiția adoptării
ideologiei comuniste, în viziunea partidului poporul nu avea nevoie de arta
burgheză etc. Se punctează orice mod de redactare a
răspunsului corect (prin citat din sursă/menționare sau în enunț).
5.4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere
referitor la viața
politică din perioada 1946-1947
câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care
susţin punctul
de vedere formulat(3px2=6p) Exemple: Viața politică din perioada 1946-1947 avea
drept obiectiv înlăturarea opoziției. Informațiile care susțin punctul de vedere
sunt: Partidele istorice reprezentau o formă  de opoziție oficială  față  de
comuniști  și prin urmare ele trebuiau distruse.  și Ultima lovitură  datăopoziției a
venit pe data de 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forțat
să  abdice  SAU Viața politică din perioada 1946-1947 se caracterizează prin
 acțiuni care au vizat desființarea partidelor istorice. Informațiile care susțin
punctul de vedere sunt: Partidele istorice reprezentau singura formă  de opoziție
oficială  față  de comuniști  și prin urmare ele trebuiau distruse.  șiPrimul pas către
instaurarea dictaturii proletariatului a fost făcut în iulie 1947, odată  cu dizolvarea
Partidului Național Tărănesc (PNȚ).  etc. Punctajul total (10 puncte) sau cel parțial
(7 puncte) se
acordă răspunsului care cuprinde atât punctul de vedere, cât și
informațiile/informația. Nu se punctează doar punctul de vedere sau doar
informațiile/informația.
6.4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date - prezentarea oricărui fapt istoric
relevant (de exemplu: participă la înființarea Consiliului de Ajutor Economic
Reciproc (CAER), este stat fondator al Organizației Tratatului de la Varșovia în
1955 etc. ) prin precizarea a două
informații referitoare la acest fapt și prin utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia (aşadar, astfel  etc.)

(30 de
SUBIECTUL al III – lea puncte)
Informaţia istorică – 24 de puncte distribuite astfel:  

-2 puncte pentru precizarea oricărui factor intern sau extern care a contribuit la

întemeierea statului modern român, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (de
exemplu: elaborarea proiectelor politice referitoare la statul român modern în
1857, implicarea Marilor Puteri în rezolvarea situației românilor etc.)
-câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acțiuni din plan intern și a oricăror
două acțiuni din plan extern, prin care s-a consolidat statul român modern în ultimele
patru decenii ale secolului al XIX-lea (de exemplu: reformele realizate în timpul domniei
lui Al. I. Cuza (1859-1866),adoptarea Constituției din 1866, proclamarea Regatului în
1881 și participarea la „criza orientală‟
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, obținerea independenței de stat în
1878, aderarea la

(3px4=12
Tripla Alianță în 1883 etc.) p)
-2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric prin care se urmărește realizarea
României Mari, desfășurat în cadrul relațiilor internaționale (de
exemplu: încheierea convențiilor cu Antanta în 1916, participarea la Primul Război
Mondial (1914-1918) etc. )
3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care
sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric și se
utilizează relația cauză-efect
1 punct pentru precizarea doar a unei informații referitoare la faptul istoric
-1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la democrația din România Mare
(de exemplu: Practicile politice utilizate în România Mare au contribuit la consolidarea
democrației., Prevederile constituționale reflectă caracteristicile democrației din România
Mare. etc.)
4 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric –
prezentarea oricărui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest
fapt și utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia
(așadar, astfel  etc.)
Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte distribuite astfel:
-2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat
-1 punct pentru structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie)
-2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor
istorice
-1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu

Probă scrisă la istorie Varianta 7

Barem de evaluare şi de notare
Pagina 2 din 2

Ministerul Educaţiei Naţionale

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat național 2018

Proba E. c)
Istorie
Varianta 2
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaţională  - profil artistic, toate
specializările; - profil sportiv, toate specializ ările; - profil pedagogic, specializările:  bibliotecar-
documentarist,  instructor-animator,instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog  şcolar; - profil
teologic, toate specializările.

•Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

•Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I(30 de puncte)

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
 A. „Când izbucneşte revoluţia la Paris, în februarie 1848, unii dintre tinerii
revoluționari, cum sunt fraţii Brătianu, se află la Paris. Se întorc [...] în ţară, unde
domneau, la Bucureşti, Gheorghe Bibescu, iar, la Iaşi, Mihai Sturdza, şi încep
să comploteze pentru a răsturna aceste guverne sau pentru a impune domnului
reforme democratice. În martie 1848, se pregăteşte un complot în Moldova, dar
este descoperit şi imediat înăbuşit de Mihai Vodă Sturdza. Unii sunt închişi, alţii
reuşesc să fugă în străinătate, astfel încât revoluţia din Moldova este neizbutită din
capul locului. ÎnŢara Românească în schimb, unde exista de altfel o burghezie mai
dezvoltată decât în Moldova, tineretul revoluţionar reuşeşte să mobilizeze populaţia,
să meargă până şi la sate [...]. Începe o adevărată revoluţie, cu Proclamaţia de la
Islaz  (9 iunie 1848); se întinde apoi la Bucureşti, unde se impune domnului
Bibescu o proclamaţie pentru a face schimbări [...]. Vodă Bibescu, dându-şiseama
că există riscul unei intervenţii străine pentru a înăbuşi această mişcare,
după două zile abdică şi pleacă în străinătate. Timp de trei luni va rezista un guvern
condus de aceşti tineri

(N. Djuvara, O scurtă  istorie

revoluţionari [...].” ilustrată  a românilor)

B. „Eşecul revoluţiei [de la 1848] a lăsat nerezolvate două probleme

fundamentale ale făuririi naţiunii române – Unirea Principatelor şi Independenţa.
Totuşi, [...] paşoptiştii aveau să realizeze recunoaşterea de facto  a uneia cât şi a
celeilalte de către Marile Puteri. Unioniştii români, cum erau denumiţi partizanii
dobândirii statutului de naţiune de sine stătătoare, şi-au susţinut fără încetare
cauza, dar, moderaţi de experienţa revoluţiei, au folosit tactul în tratativele cu
Marile Puteri.

Criza relaţiilor internaţionale, care a dus la Războiul Crimeii, a oferit

unioniştilor deschiderea căutată. [...]. Prin Tratatul de la Paris din 1856, care a pus
capăt Războiului Crimeii, puterile au subscris la două cerinţe exprimate de mult
timp de către intelectualii şi politicienii români. În primul rând, au aşezat
Moldova şi Ţara Românească sub protecţia lor colectivă, descurajând prin aceasta
vreo intervenţie viitoare rusă şi otomană şi cerând Austriei să-şi retragă armata de
ocupaţie aflatăacolo din 1854 şi, în al doilea rând, au recunoscut dreptul românilor
înșiși de a avea un cuvânt de spus în legătură cu stabilirea formei de
guvernământ. Oferindu-li-se o astfel de ocazie, majoritatea românilor n-au mai
lăsat niciun dubiu în privinţa dorinţei lor de unire

(K.
Hitchins, România  1866-
şi independenţă [...].” 1947)
 
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:  

Numiţi un conducător politic din spaţiul românesc precizat în

1. sursa A. 2 puncte
Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la Tratatul de la
2. Paris. 2 puncte
3.Menţionaţi cele două state româneşti la care se referă atât sursa A, cât şi
sursa B. 6 puncte
4.Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că românii
sunt implicați

în tratative cu Marile Puteri. 3

 puncte
5.Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A,
precizând rolul

7
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). puncte
6.Prezentaţi alte două fapte istorice referitoare la consolidarea statului român
modern,

desfășurate în secolul al XIX-lea, în afara celor la care se 6

referă sursa B. puncte
7.Menţionaţi o constantă în desfășurarea acțiunilor la care participă românii la
începutul

secolului al XX-lea pentru realizarea României Mari. 4 puncte

   

Probă scrisă la istorie Varianta 2

Pagina 1 din 2  

   
Ministerul Educaţiei Naţionale
   
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

SUBIECTUL al II-lea
 
(30 de puncte)  

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Insuccesul suferit în iunie 1462 nu l-a făcut pe Ștefan cel Mare să abdice
de la planul de încorporare a cetății Chilia la Moldova, cum fusese în timpul
domniei lui Alexandru cel Bun și pânăîn anul 1448, deoarece dacă rămânea în afara
Moldovei putea fi oricând atacată de turci. [...] Supărarea regelui Ungariei [Matei
Corvin] a crescut și din cauza incursiunilor făcute sau ordonate de Ștefan în
Transilvania, cu scopul de a-l captura pe Petru Aron. [...] Cucerirea Chiliei de
domnul Moldovei a fost considerată de regele Matei ca [...] un act de agresiune
împotriva regatului său și ca o lovitură grea dată comerțului făcut de părțile
răsăritene ale Ungariei. [...]
Atent la mișcările forțelor armate otomane, Ștefan cel Mare [...] a menținut
[...] cele mai strânse relații posibile cu Transilvania, în special cu orașele
principale, ca Brașovul și Bistrița, din și prin care își putea procura armament și
mai ales arme de foc.
Polonii i-au promis ajutor militar împotriva oricărui dușman, dar numai
după depunerea omagiului personal. Domnitorul Ștefan cel Mare s-a declarat de
acord cu prestarea acestei forme de omagiu [...] la care oficialitățile polone în
frunte cu regele, țineau foarte mult, fiindcă potrivit normelor și practicii feudale,
fără «închinarea personală» niciuna din părți nu se considera obligatăsă respecte
clauzele tratatelor încheiate. [...] Regele [Poloniei] Cazimir al IV-lea și-a luat
obligația casă-l sprijine cu toate forțele sale împotriva oricărui dușman și în
special împotriva turcilor și tătarilor. Ajutorul polon promis împotriva dușmanilor
Moldovei a fost inexistent, fiindcă Polonia se

afla în conflict cu Ungaria, pentru (N. Grigoraș, Moldova lui  Ștefan

Boemia.” cel Mare)
 
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
Numiţi un domn al Moldovei precizat în
1. sursa dată. 2 puncte
 Precizaţi secolul la care se referă sursa
2. dată. 2 puncte
3.Menţionaţi cetatea cucerită de domnul Moldovei și un motiv al acestei acțiuni, la
care se referă

6
sursa dată. puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la 6
Transilvania. puncte
5.Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la relațiile politice
stabilite între

Moldova și Polonia, susţinându-l cu două informaţii selectate 10

din sursă. puncte
6.Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia reprezentantul
unei instituții politice centrale din spațiul românesc se implică în relațiile
internaționale din secolele al XVII-lea– al XVIII-lea prin acțiuni militare sau
diplomatice. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi

concluzia.) 4 puncte

(30 de
SUBIECTUL al III-lea puncte)
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre totalitarism în
Europa şi în România, în perioada postbelică, având în vedere:
-precizarea unei ideologii totalitare care există în Europa și în România în perioada
postbelică;
-menţionarea a două practici politice totalitare utilizate în România postbelică și a
câte unei caracteristici a fiecăreia dintre aceste practici;
-prezentarea unui fapt istoric referitor la participarea României la Războiul Rece, în
perioada stalinismului;
-formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea României în relațiile
internaționale
din perioada național-comunismului şi susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric
adecvat, structurarea prezentării, evidenţierearelaţiei cauză-
efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

Probă scrisă la istorie Varianta 2

 
Pagina 2 din 2
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Examenul de bacalaureat național 2018

Proba E. c)
Istorie
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
 Varianta 2
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaţională - profil artistic, toate specializările; - profil sportiv,
toate specializările; - profil pedagogic, specializările:  bibliotecar-documentarist,  instructor-animator,instructor pentru
activităţi extraşcolare, pedagog şcolar; - profil teologic, toate specializările.

∙Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.

∙Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate
explicit în barem.
∙Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total
obținut pentru lucrare.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

1.2 puncte pentru numirea oricărui conducător politic din spaţiul românesc precizat în sursa A
2.2 puncte pentru precizarea, din sursa B, a oricărei informații referitoare la Tratatul de la Paris
3.câte 3 puncte pentru menţionarea fiecăruia dintre cele două state româneşti la care se referă

atât sursa A, cât şi sursa B (3px2=6p)

4.3 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a literei B, corespunzătoare sursei care susţine
că românii sunt implicați în tratative cu Marile Puteri
5.7 puncte pentru scrierea oricărei relații cauză-efect stabilită între două informații selectate dinsursa A, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect)
6.câte 1 punct pentru menţionarea oricăror alte două fapte istorice referitoare la consolidarea
statului român modern desfășurate în secolul al XIX-lea, în afara celor la care se referă sursa

B (1px2=2p)
câte 2 puncte pentru prezentarea fiecărui fapt istoric menţionat (2px2=4p)
7.4 puncte pentru menţionarea oricărei constante în desfășurarea acțiunilor la care participă românii
la începutul secolului al XX-lea pentru realizarea României Mari

SUBIECTUL al II – lea (30 de puncte)

1.2 puncte pentru numirea oricărui domn al Moldovei precizat în sursa dată

2.2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa dată
3.câte 3 puncte pentru menţionarea cetății cucerite de domnul Moldovei și a oricărui motiv al

acestei acțiuni, la care se referă sursa dată (3px2=6p)

4.câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii referitoare la

Transilvania (3px2=6p)
5.4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la
relațiile
politice stabilite între Moldova și Polonia
câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punctul

de vedere formulat (3px2=6p)

6.4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date prin prezentarea oricărui fapt istoric relevant și prin utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia
(aşadar, ca urmare etc.)

Probă scrisă la istorie Varianta 2

Barem de evaluare şi de notare  

 
Pagina 1 din 2

 
Ministerul Educaţiei Naţionale    

 
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare    
 (30 de
SUBIECTUL al III – lea puncte)

 
Informaţia istorică – 24 de puncte distribuite astfel:    

-2 puncte pentru precizarea unei ideologii totalitare care există în Europa și în România

-câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două practici politice totalitare utilizate în
România postbelică și a oricărei caracteristici a fiecăreia dintre aceste practici
(3px4=12p)
-2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric referitor la participarea României laRăzboiul Rece, în
perioada stalinismului
3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menţionat, prin evidenţierea relaţiei istorice de
cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/a unei caracteristici
1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/a unei caracteristici referitoare lafaptul istoric
menţionat
-1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la atitudinea României în relațiile
internaționale din perioada național-comunismului
4 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric – prezentarea oricărui fapt
istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea
(deoarece, pentru că etc.) şi concluzia (aşadar, ca urmare etc.)

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte distribuite astfel:

-2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat
1punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat
-1 punct pentru structurarea eseului (introducere - cuprins - concluzie)
-2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
1punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
-1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu
Probă scrisă la istorie Varianta 2
Barem de evaluare şi de notare  

 
Pagina 2 din 2