Drept administrativ II

Curs 6 - 10.11.2014

Procedura de atestare a domeniului public

Legea 213/1998, Capitolul III. Ce reguli trebuie urmate pentru a se ajunge la o lista pentru
fiecare unitate administrativ-teritoriala in parte?

Este procedura administrativista care demareaza la nivel public local. Prima etapa este
constituirea de comisii de specialitate la nivelul unitatii administrativ-teritoriale pentru care se
doreste atestarea. Aceasta este condusa de primar sau de presedintele CJ, dupa caz. Comisia face o
lista de inventar care cuprinde toate bunurile care fac parte din domeniul public - se verifica daca
exista un titlu de proprietate asupra acelor bunuri si destinatia acestuia (daca este de uz sau de
interes public). Lista, mai departe, este aprobata de CL sau Cj, dupa caz: se adopta o hotarare in acest
sens.

Pentru localitatile dintr-un judet, listele aprobate se centralizeaza la nivel CJ si, de aici,
transmise catre Guvern, pentru ca acesta sa adopte o hotarare prin care sa ateste apartenenta acelor
bunuri, la nivel judetean sau la nivel local, dupa caz.

Hotararile se publica in MOR. Ideal este ca atunci cand se transmite hotararea de catre
Guvern sa fie toate localitatile dintr-un judet. In practica, este imposibil sa se centralizeze toate,
deodata. In MOR, se publica doar ,,corpul de baza”, nu si anexele. Hotararea are urmatoarea
structura: dispozitivul (,,se adopta domeniul public al judetului X”) etc. Listele in sine care cuprind
aceste bunuri sunt in anexa <-> se publica separat in MOR Partea I Bis – se publica la cerere. Din
oficiu, se publica doar pentru institutiile interesate <=> este o problema privind luarea la cunostinta.

ICCJ a lamurit aceste chestiuni (cea cu Bis): trebuie verificat de instanta, in caz de contestare
a anexei, data concreta in care reclamantul a luat la cunostinta, pentru ca data formala nu
corespunde cu data reala.

Problema delimitarii domeniului public nu se refera doar la titularul acestui domeniu.

Delimitarea conteaza si in relatia cu tertii (se poate ajunge la conflicte: daca se trece un bun al unui
particular, din greseala, in domeniul public; pot exista conflicte privind un bun si intre stat si unitatile
administrativ-teritoriale -> localitatea poate revendica acelasi bun ca si statul).

Pot fi conflicte pe verticala cele de mai sus (stat-particulari), dar exista si pe orizontala (doua
localitati, spre exemplu). In cazul acestor conflicte, competenta apartine instantei de contencios-
administrativ (Legea 213/1998). Tine de instanta civila chestiunea existentei in sine a dreptului de
proprietate (un proprietar declanseaza o actiune in revendicare impotriva statului sau impotriva unei
localitati – nu este de competenta instantei de contencios-administrativ). Aceasta este viziunea si in
Franta.

In concluzie, HG acela nu este un titlu de proprietate. Rolul este sa stabileasa, in principiu, ca

acele bunuri sunt de uz sau de interes public. Aceste atestari se fac formal, superficial, de cele mai
multe ori. Nu au un titlu de proprietate clar.
 Drept administrativ II

Transferul intre cele doua domenii

*se pastreaza titularul

Cum se ,,plimba” un bun dintr-un domeniu in altul?

Legea 213/1998 art.8: transferul din domeniul privat in cel public se face prin adoptarea unei
hotarari, dupa caz, hotarare emisa de Guvern (daca este bunul statului) sau CL/CJ (daca este bun al
unitatii administrativ-teritoriale).

Trecerea unui bun din domeniul public in domeniul privat urmeaza aceeasi procedura.
Hotararea se contesta la instanta de contencios-administrativ.

Cerinte de fond

-> acest gen de operatiune nu este pur discretionara; legea impune cateva cerinte de fond:

1. Numai daca bunul respectiv dobandeste o destinatie publica

2. Cand se doreste declasarea bunului al aceluiasi titular: cand dispare destinatia de utilitate publica

Legea 213/1998: transferul unor bunuri direct din domeniul public al statului in domeniul public al
unitatii administrativ-teritoriale si invers.

art.9 din Legea si Codul Civil art.860 alin.(3)

Procedura standard este cea de la art. 9 din lege. Unitatea are interesul sa dobandeasca acel
bun. Si invers se poate: din domeniul unitatii administrativ-teritoriale in domeniul statului.

PROBLEMA:

Bunurile proprietate publica sunt inalienabile, dar se poate schimba proprietarul (din
domeniul statului in domeniul unitatii administrativ-teritoriale si invers).

Se incalca interdictia din Constitutie? *Pentru ca se produce tot o instrainare, chiar daca se
mentine calitatea de uitilitate publica si bunurile raman tot in domeniul public.

Raspunsul este dat de doua teorii:

TEORIA ADMINISTRATIVISTA: conform acestei teorii, da, se incalca. Nu este constitutional. Solutia
propusa de administrativisti: declasezi bunul (adica il duci in domeniul privat) si de acolo il transferi in
domeniul unitatii administriv-teritoriale sau in domeniul statului, dupa caz).

TEORIA CIVILISTA: interdictia de instrainare se refera numai la faptul ca bunurile proprietate publica
nu pot fi instrainate prin acte de drept civil. Constitutia permite o schimbare a titularului, daca se
utilizeaza mijloacele care garanteaza mentinerea acelui bun in sfera interesului colectiv.
 Drept administrativ II

Teoria civilista este acceptata si de francezi.

dar

la ei nu apare in Constitutie interdictia.

art.860 Cod Civil vizeaza situatia in care o lege organica speciala stabileste ca un anumit bun se afla in
proprietatea exclusiva a statului sau a unei unitati administratiiv-teritoriale, se mai utilizeaza
procedura administrativa din Legea 213? Nu, nu se poate deroga prin HG pentru ca are forta juridica
inferioara. Trebuie modificata legea organica si numai daca permiti in acest mod o schimbare de
proprietari, poti sa faci acest transfer prevazut de Legea 213.

Art. 9
(1)Trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-
teritoriale se face la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
Bucuresti sau a consiliului local, dupa caz, prin hotarare a Guvernului.
(2)Trecerea unui bun din domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale in domeniul public
al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotarare a consiliului judetean, respectiv a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local.

Modurile in care se poate dobandi proprietatea publica (apar in Codul Civil, la art. 863):

Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:

a) prin achiziţie publică, efectuată în condiţiile legii -> OUG 36/2006

b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii -> Legea 33/1994

c) prin donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa
dispunătorului, devine de uz ori de interes public;

d) prin convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului, devine de
uz ori de interes public;

e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din
domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condiţiile
legii;

f) prin alte moduri stabilite de lege.

Din acest articol de mai sus, rezulta ca trebuie sa existe si o destinatie de uz sau de interes
public pentru care sa fie alocat acel bun.

Bunul intra in acel domeniu public daca prin natura lui sau prin vointa dispunatorului este de
uz sau de interes public. Nu orice donatie sau legat se refera la un bun care va intra in domeniul
public.
 Drept administrativ II

Si in cazul conventiei cu titlu oneros exista aceasta conditie ca bunul respectiv sa fie afectat
uzului sau interesului public. MEREU TREBUIE STABILITA AFECTATIUNEA!!!

Clasificarea domeniului public

1. Criteriu de baza: cel al titularului

domeniul public al statului (national)

domeniul public al judetelor

domeniul public al localitatilor

*apare si in Codul Civil art.860 alin. (1) si (2) si in Legea 213/1998

2. Criteriu: mod de incorporare

domeniul public natural (marea, plaja etc)

domeniul public artificial (creat de mana omului, dar trebuie sa fie de uz sau interes public)

3. Criteriu: dupa destinatie

domeniul public afectat uzului public

domeniul public afectat interesului public

4. Criteriu: natura specifica a componentelor domeniului public, adica DEPENDINTELE (anexele)

domeniului public

dependinte maritime

dependinte fluviale

dependinte militare

dependinte culturale etc

 Drept administrativ II

Principiile care guverneaza domeniul public

*guverneaza regimul juridic al domeniului public

*Codul Civil le numeste ,,Caractere” art.861 si urmatoarele

*sunt 5 principii, desi in multe cursuri vom gasi doar 4, caci principiul 5 este considerat o consecinta

1. INALIENABILITATEA

art.136 alin.(4) Constitutie : bunurile proprietate publica: inalienabile; acest caracter este
legat de bunul proprietate publica, nu de dreptul de proprietate publica.

Codul Civil in art. 861 vorbeste despre inalienabilitate.

Inalienabilitatea inseamna, dpdv administrativist, ca nu poti sa schimbi titularul/proprietarul

prin niciun fel de act juridic.

Aceasta regula nu este absoluta. Se face o diferenta intre bunurile exclusiv proprietate
publica si bunurile care se afla, la un moment dat, in domeniul public.

Pentru bunurile care conform Constitutiei sunt exclusiv proprietate publica, acest principiu
nu poate fi incalcat (este intangibil).

Pentru bunurile stabilite prin lege organica, se pot obtine abateri, doar daca se respecta
principiul simetriei.

Pentru bunurile care sunt doar la un moment dat in domeniu public, se utilizeaza declasarea.

adica

acest principiu este relativ in foarte multe situatii; functioneaza cat timp bunurile se afla in
proprietate publica.

Din regula inalienabilitatii deriva doua consecinte:

a) nu pot fi expropriate, exproprierea nu functioneaza pentru ca ai un bun inalienabil (daca vreau: se

trece bunul din domeniul public in domeniul unitatii administrativ-teritoriale si invers)

Francezii au inventat niste procedee si au spus ca nu devine statul proprietar, dar statul
poate unilateral sa ii schimbe destinatia, chiar daca nu este bunul sau – Teoria mutatiei domeniale.

b) situatie: Statul dobandeste prin donatie o cota-parte asupra dreptului de proprietate asupra unui
imobil. In cladirea aceea, statul muta un serviciu al sau, iar o parte ramane in coproprietatea unui
particular. In aceasta situatie, cum se califica bunul? Intra in domeniul public sau in cel privat? Pentru
ca nu este nimic partajat, statul are doar o cota-parte. Partea utilizata de stat este in domeniul public
sau nu? Nu este, pentru ca atunci discutam de domeniul public. Ne referim la bunul material, care in
momentul acesta nu este partajat. Nu se respecta conditia din lege (sa fie doar al statului sau doar
al unitatii).
 Drept administrativ II

Modul in care principiul este aplicat in materia domeniului public lato-sensu:

Pentru bunurile private de utilitate publica se precizeaza ca nu se poate discuta de o

inalienabilitate absoluta ca la bunurile din domeniul public, pentru ca bunurile proprietate publica nu
pot fi instrainate. Se vorbeste despre o alienabilitate restrictiva. Ca reguli domeniale, avem fie un
drept de preemtiune al statului sau al unitatii administrativ-teritoriale, fie trebuie scos la vanzare
doar prin operatorii instituiti de stat.

2.IMPRESCRIPTIBILITATEA

*nu apare expres in Constitutie, dar rezulta din principiul celalalt, este o consecinta a acestuia; ele
doua au fost gandite unitar

Codul Civil precizeaza expres (art.861) si avem precizari si in Legea 213.

alin.(2): detalii: se prevede ca proprietate asupra lor nu se poate stinge prin neuz (latura extinctiva a
prescriptiei) si nici nu poate fi dobandit de terti prin uzucapiune sau prin posesia de buna-credinta.

Daca ne referim la dimensiunea lato-sensu a domeniului public, nu vom gasi dispozitii care
spun ca aceste bunuri sunt imprescriptibile, daca se afla in proprietatea publica. Situatie speciala:
bunurile bisericesti, doar cele sacre.

3. INSESIZABILITATEA

Se refera la sesizare (executare silita). Creditorul nu poate pretinde sa fie executate silit
bunurile din domeniul public.

Pot fi vandute statului sau unitatilor administrativ-teritoriale pe cale silita, pentru ca un

creditor particular sa isi satisfaca creanta?

La francezi, nu se poate nici pentru bunurile din domeniul privat, nici pentru bunurile din
domeniul public.

Practic, aceste principii urmaresc mentinerea anumitor bunuri la destinatia ce le-a fost
atribuita.

La noi, regula este conceputa doar pentru domeniul public. Daca discutam despre o creanta
pe care o are un creditor asupra unei institutii publice in OG 22/2002 avem o procedura numita de
executare silita. Creditorul trebuie sa vina la institutia publica debitoare cu titlu executoriu (poate fi o
declaratie judecatoreasca sau poate fi un act administrativ). Creditorul este luat in evidenta de
institutie si daca exista disponibilitati banesti la contul de la trezorerie al acelei institutii, plata se face
imediat. Bugetul din cont e defalcat (o parte este pentru salarii, o parte pentru despagubiri etc), deci,
daca vii cu o declaratie judecatoreasca care spune ca trebuie sa iti plateasca suma asta institutia
respectiva, e posibil ca banii din cont sa nu fie cu aceasta destinatie si deci tot nu poate sa iti
plateasca institutia.
Nu poate trezoreria sa ia banii pentru salarii sa ti-i dea tie pentru ca ar fi deturnare de
fonduri. Ordonanta spune atat debitorul, cat si organul superior trebuie sa depuna toate diligentele
pentru a suplimenta bugetul- situatie de exceptie. 6 luni trebuie sa astepte creditorul. Daca dupa 6
luni nu s-au luat masurile pentru suplimentarea bugetului aferent si creanta nu a fost satisfacuta
total sau partial, creditorul poate trece la procedura de executare silita in conditiile codului de
procedura civila. Exista o procedura administrativa doar pentru 6 luni, iar dupa aceste 6 luni
 Drept administrativ II

ordonanta iti permite sa declansezi procedura de executare silita conform codului de procedura civila
(prin poprire sau vanzarea de bunuri ale debitorului); dupa 6 luni acel creditor poate cere sa fie
vandute si bunuri ale statului sau ale unitatii administrativ- teritoriale, dar in niciun caz nu este vorba
despre un bun din domeniul public, ci doar de un bun din domeniul privat. Doar aceste bunuri pot
forma obiectul executarii silite.
SEMINAR: Se poate vorbi despre posbilitatea urmarii silite pentru bunurile culturale nat.
mobile sau imobile? Legile 182/2002 si 482/2001 (parca).

4.GREVAREA BUNURILOR DIN DOMENIUL PUBLIC CU SARCINI SAU SERVITUTI

Grevarea bunurilor cu sarcini – se pune in discutie gajul/ipoteca

Regula: nu poti sa gajezi/ipotechezi bunuri din domeniul public; interdictia instituirii de

servituti. Servitutea este privita ca un dezmembramant al dreptului de proprietate privata.

Dreptul de proprietate publica nu este susceptibil de dezmembrare pentru ca este inalienabil

in toate componentele sale - nu poate fi impartit intre mai multi titulari. Servitutea este definita la
art. 755 Cod Civil: servitutea este sarcina care greveaza un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului
unui alt proprietar. De retinut ca servitutile, in acest sens de dezmembramant, nu sunt acceptate in
materia domeniului public.

Codul Civil, in titlul VI, vorbeste despre limitele exercitarii dreptului de proprietate publica,
dar aceste limite nu se pot confunda cu servitutile. Limitele le gasim la art.602 si urmatoarele si sunt
de trei tipuri: legale (stabilite in interesul public sau in interesul privat), judiciare (stabilite pe cale
judecatoreasca) si conventionale.

Legatura dintre aceste limite si domeniul public: si dreptul de proprietate publica este
susceptibil de orice limitare, cu o conditie: in masura in care sunt compatibile cu uzul sau cu interesul
public caruia ii este destinat bunul.

Se stabileste prin acord sau prin hotarare judecatoreasca.

Este vorba despre servitutile legale si naturale de care vorbeste vechiul cod civil- acestea nu
au reprezentat vreodata adevarate dezmembraminte ale proprietatii private, erau doar limitari firesti
ale modului in care un proprietar putea sa isi utilizeze bunul sau – exemple: cele privind folosirea
apelor, cum ar fi: nu poti sa impiedici curgerea fireasca a apelor sau reguli privind utilitatea de
izvoare; picatura stresinii; distanta minima pentru constructii; fereastra de lumina; limitari privind
dreptul de trecere (fosta servitute de trecere). Aceste limitari ale exercitarii dreptului de proprietate
privata erau numite sevituti in vechiul cod civil. Fostele servituti legale sau naturale au fost numite in
mod corect limitari ale exercitarii dreptului de proprietate si servitutile sunt tratate distinct pentru ca
ele sunt dezmembraminte si se instituie in cele mai multe situatii prin acordul partilor, una din parti
capata un drept real.
Deci: cele de mai sus era numite de VCC ,,servituti”; acum, sunt numite ,,limitari”.

Servitutile, ca dezmembraminte, ca drepturi reale, nu pot fi instituite asupra dependintelor

domeniului public, doar limite compatibile cu uzul si interesul public.

Codul Civil vorbeste despre limitari in interesul public – sunt impuse particularilor in favoarea
domeniului public.
 Drept administrativ II

5.PROTECTIA JURIDICA SPECIALA A INTEGRITATII FIZICE SI A AFECTATIUNII DOMENIULUI PUBLIC

*extras din dreptul francez

Afectatiunea domeniului public este mai importanta ca integritatea fizica. Integritatea fizica
este tratata in subsidiar.

Se iau in considerare contraventiile care sanctioneaza drastic ceea ce inseamna ocuparea

abuziva a domeniului public.

In Franta, aceste contraventii care protejeaza domeniul public se cheamau ,,contraventii la

marile cai de comunicatii”, adica marile drumuri – in trecut. Terminologia s-a pastrat, dar acum
acopera tot ce inseamna dependinta domeniului public = contraventii domeniale -> atingerile aduse
domeniului public.

La francezi, contraventia este o fapta penala, adica o specie de infractiune -> ar trebui sa fie
de competenta instantei penale, dar se deroga instantei administrative. La noi, nu este la fel.