Dreptul transporturilor - Contractul de expediție 1

Contractul de expediţie

1. Sediul materiei

1.1 Acte normative reglementând regimul juridic al contractelor de expediţie încheiate

înainte şi după data de 1 octombrie 2011

Contractul de expediţie a cunoscut o evoluţie în timp, de la o varietate a contractului de transport

până la un contract de sine stătător. Astfel, în privinţa reglementării legale a contractului de
expediţie pot fi identificate trei etape principale:
a) contractul de expediţie – varietate a contractului de transport
b) contractul de expediţie – contract de sine stătător nenumit
c) contractul de expediţie – contract de sine stătător numit

În ceea ce priveşte prima etapă, aceasta se caracterizează prin aceea că prestaţia caracteristică
a contractului de expediţie, respectiv „a organiza un transport de bunuri”, a fost văzută ca o
prestaţie ce ar putea constitui obiect al contractului de transport. Astfel art. 413 din C. com.
precizează faptul că este contract de transport inclusiv acel contract prin care o persoană numită
cărăuş se obligă faţă de expeditor să facă a se transporta un obiect oarecare. „A face să se
transporte un obiect” a fost interpretată ca însemnând a organiza un transport.

În ceea ce priveşte a doua etapă, aceasta se caracterizează prin aceea că prestaţia constând în
„a organiza un transport” a devenit o obligaţie caracteristică pentru un alt contract, diferit de
contractul de transport şi denumit contract de expediţie. Acesta nu beneficia de o reglementare
generală, consacrată într-un act normativ, dar se caracteriza prin existenţa mai multor contracte-
tip, elaborate de către cele mai importante case de expediţie (societăţi comerciale având ca obiect
de activitate, activitatea de expediţie) sau de către asociaţiile acestora.

În această etapă, relaţiile dintre părţile contractante erau guvernate de prevederile contractelor-
tip. Acolo unde contractele nu dispuneau, intervenea aplicarea reglementărilor legale supletive.
Întrucât contractul de expediţie nu beneficia de o reglementare legală a regimului său juridic, în
vederea determinării normelor juridice incidente acolo unde părţile nu au dispus, a fost necesară
stabilirea naturii juridice a fiecărui contract-tip. Din analiza contractelor-tip cele mai cunoscute,
s-a observat faptul că acestea aveau, cel mai des, natura juridică a unui contract de comision sau
a unui contract de mandat. Consecinţa determinării naturii juridice a fost aceea a completării
lacunelor contractelor-tip cu normele juridice care reglementau contractul de comision1 sau
mandat2, după caz.

1
Acolo unde se stabilea că natura juridică a contractului –tip este aceea a unui contract de comision.
2
Acolo unde se stabilea că natura juridică a contractului –tip este aceea a unui contract de mandat.
Stănesc
u
Cel mai cunoscut contract-tip de expediţie folosit în România a fost cel adoptat de Adunarea
generală a membrilor Uniunii Societăţilor de Expediţie din România (USER) 3, la data de 26
octombrie 1995 şi modificat la 1 iunie 2007. Denumirea modelului de contract este „Condiţiile
generale care reglementează activitatea caselor de expediţie”, prescurtat „Condiţiile generale
USER”4.

Condiţiilor generale USER au fost interpretate ca având natura juridică a unui contract de
comision În plus, contractul a fost calificat drept un contract comercial, pe baza coroborării
prevederilor Cap. I. pct. 1 din contract, coroborate cu acelea ale art. 3 pct. 7 din C. com. În
consecinţă, acolo unde Condiţiile generale USER nu dispuneau, se aplicau dispoziţiile referitoare
la contractul de comision din C. com..5

În cea de-a treia etapă, contractul de expediţie îşi păstrează individualitatea, devenind, în
plus, un contract numit. Astfel, acesta beneficiază de o reglementare a regimului său juridic,
realizată prin Codul civil, art. 2064-2071. Potrivit art. 2064 din Codul civil, contractul de
expediţie este o varietate a contractului de comision, deci, în completarea art. 2064-2071, devin
incidente art. 2043-2053, reglementând contractul de comision. La rândul său, contractul de
comision este o varietate de mandat fără reprezentare, fiindu-i aplicabile dispoziţiile generale
din materia mandatului fără reprezentare, respectiv, art. 2039-2042. Mai mult, în temeiul
art. 2039 din Codul civil, dispoziţiile din materia mandatului fără reprezentare se completează cu
acelea aplicabile mandatului cu reprezentare, respectiv 2009 – 2038.

1.2 Aspecte de drept tranzitoriu referitoare la contractele de expediţie încheiate anterior

datei de 1 octombrie 2011

În materie de drept tranzitoriu, Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispoziţii speciale referitoare la
contractele de expediţie. Rezultă deci că, în ceea ce priveşte aceste contracte, sunt aplicabile
dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 71/2011. Potrivit acestuia, contractele încheiate anterior datei
de 1 octombrie 2011 rămân guvernate de legea în vigoare la data încheierii lor, în tot ceea ce
priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea lor.

Transpunând această normă generală în materia contractului de expediţie şi având în vedere

situaţia particulară a acestuia, se impune interpretarea conform căreia contractele de expediţie

3
USER este o organizaţie profesională, înfiinţată potrivit Legii nr. 21/1924 privind persoanele juridice (asociaţii şi
fundaţii). Conform Statutului USER, calitatea de membru cu drept de vot în Adunarea generală a membrilor USER
(membru ordinar) poate fi dobândită de orice societate comercială română, persoană juridică, având în obiectul de
activitate expediţii interne şi/sau internaţionale de mărfuri, activităţi conexe sau activitate de comisionar în vamă.
4
În afara acestui model de contract, un alt contract-tip folosit pe teritoriul României este FIATA Model Rules for
Freight Forwarding Services (Condiţiile generale pentru serviciile de expediţie, adoptate de Federaţia Internaţională
a Asociaţiilor Societăţilor de Expediţie – FIATA).
5
În plus, potrivit art. 405 din C. com., între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între
mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin art. 405 şi urm. Rezultă deci că, acolo unde nu existau dispoziţii
legale în materia contractului de comision erau aplicabile cele din materia contractului de mandat comercial,
respectiv. art. 374 şi urm. Mai mult, potrivit art. 1 din C. com, acolo unde C. com. nu dispune, devin aplicabile
prevederile C. civ. În consecinţă, în completarea art. 374 şi urm., erau incidente dispoziţiile art. 1532 şi urm. din
vechiul C. civil, referitoare la contractul de mandat
încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011 rămân guvernate de contractele-tip încheiate
de părţi, completate cu dispoziţiile C. com. şi vechiului C. civil.

2. Contractul de expediţie. Definiţie, trăsături şi caractere juridice

2.1 Definiţia contractului de transport de expediţie

Pornind de la prevederile art. 2064 din Codul civil, poate fi formulată următoarea definiţie a
contractului de expediţie:

Contractul de expediţie este contractul prin care o parte, numită expeditor, se obligă faţă de
cealaltă parte numită comitent, să încheie în nume propriu şi în contul acesteia din urmă un
contract de transport şi să îndeplinească operaţiunile accesorii, contra unei remuneraţii
numită comision.

2.2 Trăsăturile contractului de expediţie

Contractul de expediţie se caracterizează prin trăsături definitorii, referitoare la părţile şi

obiectul contractului. Pentru ca un acord de voinţă să poată fi calificat drept contract de
expediţie, toate trăsăturile definitorii trebuie să fie întrunite simultan.

A) Părţile contractului de expediţie

Aşa cum rezultă din art. 2064 din Codul civil, contractul de expediţie se încheie între o parte
denumită „expeditor” şi o alta numită „comitent”.

Comitentul este persoana în contul căreia se va încheia contractul de transport şi vor fi

îndeplinite operaţiunile accesorii acestuia. Calitatea de comitent poate fi deţinută de orice
persoană faţă de care a fost asumată obligaţia de a se încheia pe contul său, un contract de
transport şi de fi îndeplinite operaţiunile accesorii acestuia.

Expeditorul este persoana care se obligă să încheie, în nume propriu şi pe contul comitentului,
un contract de transport şi să îndeplinească operaţiuni accesorii acestuia, desfăşurând această
activitate cu titlu profesional. Desfăşurarea activităţii cu titlu profesional constituie o trăsătură
esenţială a contractului de expediţie. Pentru ca un acord de voinţă să aibă vocaţia de a fi calificat
drept contract de expediţie este deci absolut necesar ca partea care îşi asumă obligaţia de a
încheia în numele său şi pe contul celeilalte părţi un contract de transport şi de a îndeplini
operaţiuni accesorii acestuia din urmă să realizeze astfel de activităţi cu titlu profesional.

Observaţii:
1) Codul civil modifică denumirile tradiţionale ale părţilor contractului de expediţie.
Astfel, acest contract era încheiat între client şi casa de expediţie/expediţionar. În
limbajul Codului civil, termenul „client” a fost înlocuit cu „comitent”, iar termenul „casa
de expediţie/expediţionarul”, cu „expeditor”.
 O potenţială explicaţie a modificării terminologiei ar putea fi dată prin realizarea unei
analize comparative, privind contractul de expediţie în relaţie cu alte două contracte:
contractul de comision şi contractul de transport. Raportând contractul de expediţie la
contractul de comision se remarcă faptul că există o similaritate între partea denumită
comitent, în contractul de comision şi partea denumită comitent, în contractul de
expediţie. Astfel, în oricare dintre cele două contracte, comitentul reprezintă acea parte
faţă de care cocontractantul şi-a asumat obligaţia de a încheia acte juridice, dar nu în
numele, ci doar pe seama sau în contul său. În ceea ce priveşte opţiunea pentru termenul
„expeditor”, aceasta poate fi explicată prin rolul pe care şi-l asumă această parte în
contractul de expediţie, respectiv de a încheia un contract de transport, în calitate de
expeditor. Terminologia din contractul de expediţie anticipează deci poziţia juridică pe
care o va avea cocontractantul comitentului în viitorul contract de transport pe care îl va
încheia.

2) Necesitatea ca partea ce îşi asumă obligaţia de a încheia în numele său şi pe contul

celeilalte părţi un contract de transport şi de a îndeplini operaţiuni accesorii
acestuia din urmă să realizeze astfel de activităţi cu titlu profesional rezultă din
aplicarea art. 2043 din Codul civil, în materia contractului de expediţie. Art. 2043 din
Codul civil reglementează o condiţie similară pentru contractul de comision, în ceea ce
priveşte partea care îşi asumă obligaţia de a încheia anumite contracte în numele său şi pe
seama cocontractantului. Această parte trebuie să acţioneze cu titlu profesional.
Aplicabilitatea art. 2043 din Codul civil în materia contractului de expediţie este
determinată de art. 2064 potrivit căruia contractul de expediţie este o varietate a
contractului de comision.

B) Obiectul contractului de expediţie

Obiectul contractului de expediţie este reprezentat pe de o parte de încheierea unui contract de

transport în contul unei alte persoane (cocontractantului) şi realizarea unor operaţiuni
accesorii, iar pe de altă parte, de plata unei remuneraţii, denumite comision.

Încheierea unui contract de transport în contul unei alte persoane (cocontractantului)

reprezintă prestaţia caracteristică a contractului de expediţie, deosebind acest contract de alte
contracte care presupun încheierea unor acte juridice pe seama (în contul) altor persoane.
Aceasta este, în egală măsură, o trăsătură esenţială a contractului de expediţie. Pentru ca un
acord de voinţă să aibă vocaţia de a fi calificat drept contract de expediţie trebuie să fie
identificată, în sarcina uneia dintre părţi, asumarea obligaţiei de a încheia un contract de transport
în contul celeilalte părţi.

Observaţie:
1) Codul civil nu reglementează nimic în privinţa operaţiunilor accesorii. Pentru a
determina la ce se referă aceste operaţiuni, pot fi avute în vedere contractele-tip care au
precedat Codul civil. Potrivit acestora, operaţiunile accesorii ar putea viza: depozitarea
 bunurilor, executarea obligaţiilor vamale, controlul bunurilor, încasarea unor sume
cuvenite comitentului etc.

Plata unui comision nu reprezintă o prestaţie caracteristică a contractului de expediţie întrucât

caracterizează şi alte contracte (ex. contractul de comision sau contractul de mandat). Existenţa
unui comision este însă o trăsătură esenţială a contractului de expediţie, un contract cu titlu
gratuit neputând fi calificat drept contract de expediţie6.

2.3 Caractere juridice

Contractul de expediţie prezintă următoarele caractere juridice:

a) contract numit – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1168 din Codul civil,
respectiv este contract reglementat legal. Astfel, art. 2064 – 2071 din Codul civil constituie
reglementarea generală a contractului de expediţie

b) contract sinalagmatic – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1172 din Codul civil,
respectiv obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente
Exemplu:
- Obligaţiei expeditorului de a încheia un contract de transport îi corespunde
obligaţia comitentului de a plăti remuneraţia (comisionul)

c) contract cu titlu oneros – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1172 din Codul
civil, respectiv fiecare dintre părţile contractului urmăreşte să îşi procure un avantaj în
schimbul obligaţiilor asumate
Exemplu:
- Expeditorul îşi asumă obligaţia de a încheia un contract de transport urmărind
obţinerea remuneraţiei (comisionului)
- Comitentul îşi asumă obligaţia de a plăti remuneraţia (comisionul) urmărind
obţinerea prestaţiei de a se încheia un contract de transport

d) contract comutativ– întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1173 din Codul civil,
respectiv încă de la momentul încheierii contractului, pentru fiecare dintre părţile acestuia
este certă existenţa drepturilor şi obligaţiilor, iar întinderea lor este determinată sau
determinabilă

e) contract consensual – întrucât îndeplineşte cerinţa rezultând din art. 1174 alin. (2) din Codul
civil, respectiv contractul se formează prin simplul acord de voinţă. Acest caracter rezultă din
coroborarea art. 2064 (conform căruia contractul de expediţie este o varietate a contractului
de comision) cu art. 2044 (din materia contractului de comision). Potrivit acestuia din urmă
forma scrisă este necesară pentru dovada contractului, deci nu pentru încheierea sa
valabilă. În absenţa vreunei cerinţe de formă ad validitatem şi în condiţiile în care

6
Existenţa comisionului particularizează contractul de comision şi contractul de expediţie, prin raportare la
contractul de mandat. Potrivit art. 2010 din Codul civil, contractul de mandat (care reprezintă genul proxim pentru
contractul de comision şi cel de expediţie) poate fi atât contract cu titlu gratuit, cât şi contract cu titlu oneros.
 încheierea contractului nu este legată de predarea vreunui bun, se impune aplicarea
regulii prevăzute de art. 1178, respectiv caracterul consensual.

f) contract de adeziune – întrucât poate îndeplini cerinţa rezultând din art. 1175 din Codul
civil, respectiv clauzele sale esenţiale să fie redactate de una dintre părţi, cealaltă parte
neavând decât să le accepte ca atare. Contractul de expediţie nu este însă întotdeauna un
contract de adeziune, acesta putând fi, în egală măsură un contract negociat.

g) contract încheiat cu consumatorii – întrucât poate îndeplini cerinţa rezultând din art. 1177
din Codul civil şi a cerinţele prevăzute de legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor,
respectiv poate fi încheiat cu persoane fizice care acţionează în scopuri din afara activităţii
lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Contractul de expediţie nu
este însă întotdeauna un contract încheiat cu consumatorii. Mai mult decât atât, de obicei,
este un contract care excede sferei protecţiei consumatorilor fiind încheiat, de cele mai multe
ori, în calitate de comitent, de societăţi comerciale.

3. Încheierea contractului de expediţie

În ceea ce priveşte încheierea contractului de expediţie trebuie analizate următoarele aspecte:

1) Condiţiile de validitate
2) Contractele-tip în contextul reglementării legale a contractului de expediţie

3.1 Condiţiile de validitate în materia contractului de expediţie

Prin raportare la prevederile art. 1178 şi 1179 din Codul civil, condiţiile de validitate ale unui
contract se împart în două categorii: condiţii de fond şi condiţii de formă.

În ceea ce priveşte condiţiile de fond, acestea sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul

părţilor, obiectul şi cauza. În materia contractului de expediţie nu sunt reglementate aspecte
particulare privind aceste condiţii.

În ceea ce priveşte condiţii de formă, acestea vizează formalităţile cerute de lege pentru
încheierea valabilă a contractului. În materia contractului de expediţie nu sunt reglementate
condiţii de formă ad validitatem.

3.2 Contractele-tip în contextul reglementării legale a contractului de expediţie

Contractele-tip elaborate de către cele mai importante case de expediţie (societăţi comerciale
având ca obiect de activitate, activitatea de expediţie) sau de către asociaţiile acestora nu îşi
pierd relevanţa juridică în urma reglementării legale a contractului de expediţie.

Astfel, potrivit art. 1169 din Codul civil, în materie contractuală, regula este reprezentată de
libertatea de a contracta, ceea ce implică faptul că persoanele interesate sunt libere să
încheie orice contract şi să determine conţinutul acestuia. Libertatea de a contracta este însă
limitată. Sunt reglementate trei limite, respectiv legea (normele juridice de la care nu se poate
deroga), ordinea publică şi bunele moravuri.

Aplicând regula prevăzută de art. 1169 din Codul civil în materia contractului expediţie, se
impune concluzia că persoanele interesate de încheierea unui contract de expediţie, pot alege
să încheie acest contract sub forma unui contract-tip, ca expresie a posibilităţii lor de a
determina conţinutul contractului. Prin clauzele sale, contractul-tip trebuie să nu deroge de la
normele juridice imperative şi să nu încalce ordinea publică şi bunele moravuri.

4. Efectele contractului de expediţie

Efectele contractului de expediţie sunt reprezentate de drepturile şi obligaţiile părţilor.

4.1 Obligaţiile părţilor. Enumerare

Obligaţiile expeditorului, reglementate cu caracter special în dispoziţiile NCC consacrate

expres contractului de expediţie sunt:

a) obligaţia de a încheia un contract de transport şi de a îndeplini operaţiunile accesorii (art.

2064 din Codul civil)
b) obligaţia de a exercita contraordinul (art. 2066 din Codul civil)
c) obligaţia de a respecta instrucţiunile comitentului în ceea ce priveşte alegerea traseului,
mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii (art. 2067 din Codul civil)
d) obligaţia de a acţiona în interesul comitentului în ceea ce priveşte alegerea traseului,
mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii (art. 2067 din Codul civil)
e) obligaţia de predare a bunurilor la locul de destinaţie (art. 2067 alin. (2) din Codul civil)
f) obligaţia de a asigura bunurile ce fac obiectul transportului (art. 2067 alin. (3) NCC)
g) obligaţia de a preda comitentului premiile, bonificaţiile şi reducerile tarifelor obţinute de
expeditor (art. 2067 din Codul civil)
h) obligaţia de a avansa sumele reprezentând contravaloarea prestaţiilor accesorii şi a
cheltuielilor efectuate în vederea realizării acestor prestaţii (art. 2069 din Codul civil)

Obligaţiile comitentului, rezultând din reglementarea specială a contractului de expediţie, sunt:

a) obligaţia de a plăti comisionul datorat expeditorului (art. 2069 din Codul civil)
b) obligaţia de a plăti contravaloarea prestaţiilor accesorii şi a cheltuielilor efectuate în vederea
realizării acestor prestaţii (art. 2069 din Codul civil)

4.2 Obligaţiile expeditorului

a) obligaţia de a încheia un contract de transport şi de a îndeplini operaţiunile accesorii

- este consacrată prin art. 2064 din Codul civil
- obligaţia presupune două prestaţii principale:
1) încheierea unui contract de transport
2) realizarea unor operaţiuni accesorii precum: depozitarea bunurilor, executarea
obligaţiilor vamale, controlul bunurilor, încasarea unor sume cuvenite comitentului
etc.
 Observaţii:
1) obligaţia de a încheia un contract de transport implică, printre altele alegerea
traseului, a mijloacelor şi a a modalităţilor de transport. Din această
perspectivă, obligaţia de a încheia un contract de transport trebuie corelată cu
obligaţia de a respecta instrucţiunile comitentului, respectiv obligaţia de a acţiona
în interesul comitentului (în lipsa instrucţiunilor) în ceea ce priveşte alegerea
traseului, a mijloacelor şi a modalităţilor de transport.
2) obligaţia de a încheia un contract de transport nu trebuie confundată cu
realizarea propriu-zisă a transportului. Astfel, potrivit definiţiei contractului de
expediţie dată prin art. 2064 din Codul civil, expeditorul îşi asumă obligaţia de a
încheia un contract de transport, nu şi obligaţia de a realiza transportul propriu-
zis. Totuşi, aşa cum rezultă din art. 2070, Codul civil permite asumarea, de către
expeditor, a obligaţiei de a executa transportul. În această situaţie, expeditorul are
drepturile şi obligaţiile transportatorului.
Având în vedere art. 2064 şi cele ale art. 2070 din Codul civil, în materia
contractului de expediţiei:
În principiu: expeditorul nu are obligaţia de a executa el însuşi transportul
bunurilor la care se referă contractul de expediţie, ci doar de a încheia un contract
de transport în vederea deplasării acestora de către o altă persoană
Prin excepţie (în caz de asumare expresă): expeditorul are obligaţia de a
executa el însuşi transportul bunurilor la care se referă contractul de expediţie
3) Codul civil nu reglementează nimic în privinţa operaţiunilor accesorii. În
această situaţie, conţinutul obligaţiei poate fi stabilit prin raportare la contractele-
tip, contracte care, cel mai probabil, au fost avute în vedere la elaborarea
reglementării legale a contractului de expediţie.

b) obligaţia de a exercita contraordinul

- este consacrată prin art. 2066 din Codul civil
- obligaţia presupune o prestaţie principală: modificarea contractului de transport, în
temeiul art. 1970 şi art. 1973 din Codul civil, în conformitate cu solicitările comitentului

Observaţie:
1) nefiind parte la contractul de transport, comitentul nu este el însuşi titularul
dreptului la contraordin, Acest drept aparţine cocontractantului comitentului,
dar în calitatea sa de parte la contractul de transport. Întrucât interesul de a
exercita dreptul la contraordin aparţine, în concret, comitentului, art. 2066 din
Codul civil îi conferă acestuia un mecanism prin care să poată exercita
„indirect” acest drept. Astfel i se oferă comitentului dreptul de a-i solicita
cocontractantului său din contractul de expediţie să exercite dreptul la
contraordin, în conformitate cu instrucţiunile pe care i le furnizează.

c) obligaţia de a respecta instrucţiunile comitentului în ceea ce priveşte alegerea traseului,

mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii
- este consacrată prin art. 2067 din Codul civil
- obligaţia presupune o prestaţie principală: respectarea cerinţelor formulate de către
comitent. Art. 2067 din Codul civil vizează anumite aspecte cu privire la care comitentul
 poate da instrucţiuni expeditorului, respectiv: alegerea traseului, a mijloacelor de
transport şi a modalităţilor de transport.

Observaţie:
1) obligaţia este o aplicaţie, în materia contractului de expediţie, a obligaţiei
generale a comisionarului de a respecta instrucţiunile comitentului, obligaţie
reglementată prin art. 2048 din Codul civil

d) obligaţia de a acţiona în interesul comitentului în ceea ce priveşte alegerea traseului,

mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii
- este consacrată prin art. 2067 din Codul civil
- obligaţia presupune o prestaţie principală: urmărirea interesului comitentului cu
privire la anumite aspecte particulare, respectiv alegerea traseului, a mijloacelor de
transport şi a modalităţilor de transport.

Observaţii:
1) obligaţia incumbă expeditorului atunci când comitentul nu a formulat
instrucţiuni exprese. Pentru situaţia în care astfel de instrucţiuni au fost
formulate, devine incidentă obligaţia de a le respecta întocmai
2) obligaţia de a acţiona în interesul comitentului nu este consacrată expres, cu
caracter general, în materia contractului de comision. Totuşi, ea poate fi
interpretată ca existând în sarcina comisionarului, având în vedere mecanismul
juridic al contractului de comision. Astfel, tot ceea ce întreprinde comisionarul, în
temeiul contractului de comision, se răsfrânge asupra comitentului. Din această
perspectivă, în absenţa unei consacrări exprese a obligaţiei de a acţiona în
interesul comitentului, ar fi absurd să se interpreteze că o astfel de obligaţie nu
există, iar comisionarului să-i fie permis a acţiona oricum, chiar împotriva
intereselor comitentului. În concluzie, obligaţia comisionarului de a acţiona în
interesul comitentului apare ca existând implicit.

e) obligaţia de predare a bunurilor la locul de destinaţie

- este consacrată prin art. 2067 alin. (2) din Codul civil
- obligaţia presupune o prestaţie principală: asumarea obligaţiei de a garanta ajungerea
mărfurilor la destinaţie.

Observaţii:
1) chiar dacă art. 2067 alin. (2) din Codul civil se referă expres la predarea bunurilor
la locul de destinaţie, obligaţia nu poate fi considerată ca instituind, în sarcina
expeditorului, obligaţia de a pune el însuşi bunurile la dispoziţia persoanei
îndreptăţite să le primească la destinaţie. O astfel de interpretare ar implica să
existe, în sarcina expeditorului, în temeiul contractului de expediţie, obligaţia de a
transporta bunurile la destinaţie. Neavând în sarcina sa obligaţia de a transporta
bunurile, nu se poate reţine, în sarcina expeditorului, nici obligaţia de a preda
bunurile la locul de destinaţie. De aceea, cel mai probabil, textul art. 2067 alin. (2)
din Codul civil este o aplicaţie, în materia contractului de expediţie, a art. 2052
din acelaşi act normativ. Potrivit ultimului text de lege invocat, comisionarul îşi
 poate asuma obligaţia de a garanta pe comitent pentru executarea obligaţiilor
terţului. Interpretând art. 2067 alin. (2) din Codul civil prin prisma art. 2052 din
Codul civil, obligaţia de predare a bunurilor are în vedere, mai curând, obligaţia
de garantare a predării bunurilor. Astfel, expeditorul garantează comitentului
executarea de către transportatorul cu care a încheiat contractul de transport a
obligaţiei sale de predare a bunurilor la destinaţie.
2) 2067 alin. (2) din Codul civil prezumă faptul că obligaţia de garantare a
predării mărfurilor la destinaţie este asumată faţă de comitent şi nu faţă de
destinatar. Astfel, în absenţa predării bunurilor la destinaţie, destinatarul nu se
poate îndrepta, pe temeiul contractului de expediţie, împotriva expeditorului.
Codul civil nu califică prezumţia, rezultând astfel caracterul său relativ. În cazul
răsturnării prezumţiei, între comitent şi destinatar se vor aplica regulile de la
stipulaţia pentru altul (art. 1284 şi urm. din Codul civil)

f) obligaţia de a asigura bunurile ce fac obiectul transportului (art. 2067 alin. (3) NCC)
- obligaţia presupune o prestaţie principală: încheierea unui contract de asigurare care
să vizeze bunurile ce fac obiectul transportului.

Observaţie:
1) potrivit art. 2067 alin. (3) din Codul civil, această obligaţie există doar dacă a
fost asumată expres de către expeditor sau dacă rezultă din uzanţe

g) obligaţia de a preda comitentului premiile, bonificaţiile şi reducerile tarifelor obţinute

de expeditor
- este consacrată prin art. 2067 din Codul civil
- obligaţia presupune o prestaţie principală: punerea la dispoziţia comitentului a tuturor
avantajelor materiale obţinute de către expeditor

Observaţie:
1) obligaţia îşi găseşte raţiunea în mecanismul juridic al contractului de comision.
Potrivit acestuia, comisionarul acţionează pe seama comitentului, ceea ce implică
faptul că toate acţiunile comisionarului se răsfrâng asupra patrimoniului
comitentului.

h) obligaţia de a avansa sumele reprezentând contravaloarea prestaţiilor accesorii şi a

cheltuielilor efectuate în vederea realizării acestor prestaţii
- este consacrată indirect, prin art. 2069 din Codul civil. Acesta consacră obligaţia
comitentului de a rambursa expeditorului sumele reprezentând contravaloarea prestaţiilor
accesorii şi a cheltuielilor efectuate în vederea realizării acestor prestaţii, pe baza
înscrisurilor ce dovedesc efectuarea lor. Rezultă deci faptul că în sarcina expeditorului
există obligaţia de a avansa sumele necesare pentru acoperirea contravalorii prestaţiilor
accesorii şi a cheltuielilor efectuate în vederea realizării lor.
- obligaţia presupune o prestaţie principală: acoperirea, din propriile fonduri, a
contravalorii prestaţiilor accesorii şi a cheltuielilor implicate de realizarea acestor
prestaţii.
4.3 Obligaţiile comitentului

a) obligaţia de a plăti comisionul datorat expeditorului (art. 2069 din Codul civil)
- este consacrată, indirect, prin art. 2069 din Codul civil. Textul de lege reglementează
dreptul la comision al expeditorului. Rezultă deci implicit obligaţia comitentului de a
plăti comisionul datorat expeditorului.
- obligaţia presupune o prestaţie principală: suportarea, de către comitent, a
contravalorii remuneraţiei expeditorului.

Observaţii:
1) în ceea ce priveşte cuantumul comisionului, art. 2069 din Codul civil stabileşte o
ierarhie a modurilor de stabilire. Astfel, comisionul este:
- cel prevăzut de părţi în contract
- cel stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanţelor (dacă nu există
comision stabilit prin contract)
- cel stabilit de instanţă în funcţie de dificultatea operaţiunii şi de
diligenţele expeditorului (dacă nu există comision stabilit prin contract şi
nici tarife profesionale ori uzanţe)

b) obligaţia de a plăti contravaloarea prestaţiilor accesorii şi a cheltuielilor efectuate în

vederea realizării acestor prestaţii (art. 2069 din Codul civil)
- este consacrată, indirect, prin art. 2069 din Codul civil. Textul de lege reglementează
dreptul expeditorului la rambursarea contravalorii prestaţiilor accesorii şi a cheltuielilor
efectuate în vederea realizării acestor prestaţii. Rezultă deci implicit obligaţia
comitentului de a plăti contravaloarea prestaţiilor accesorii şi a cheltuielilor efectuate în
vederea realizării acestor prestaţii.
- obligaţia presupune o prestaţie principală: suportarea, de către comitent, a
contravalorii prestaţiilor accesorii, dar şi a cheltuielilor efectuate în vederea realizării
acestora

Observaţii:
1) în ceea ce priveşte modul de stabilire a contravalorii prestaţiilor şi a
cheltuielilor efectuate în vederea realizării acestor prestaţii, Codul civil stabileşte
o ierarhie. În principal, contravaloarea este cea stabilită de părţi, iar în lipsă, cea
care se stabileşte pe baza facturilor ori a altor înscrisuri care dovedesc efectuarea
lor.
Ca regulă, dreptul la contravaloarea prestaţiilor accesorii şi a cheltuielilor
efectuate în vederea realizării acestor prestaţii şi dreptul la comision sunt
două drepturi independente. Codul civil permite părţilor să deroge şi să
stabilească anticipat o sumă globală, care să acopere atât comisionul, cât şi
prestaţiile accesorii şi cheltuielile conexe acestora.

5. Denunţarea unilaterală a contractului de expediţie

Potrivit art. 2065 din Codul civil, contractul de expediţie poate fi revocat de către comitent.
5.1 Natura juridică a revocării

Potrivit art. 2065 din Codul civil, prin revocare, comitentul face să înceteze raporturile
contractuale cu expeditorul. Rezultă deci că revocarea reprezintă o cauză de încetare a
contractului, ce presupune manifestarea unilaterală de voinţă a uneia dintre părţile
contractante. Având în vedere art. 1321 şi art. 1276 din Codul civil, cauza de încetare a unui
contract ce presupune manifestarea unilaterală de voinţă a uneia dintre părţile contractante este
denumită denunţare unilaterală. În concluzie, revocarea la care se referă art. 2065 din Codul
civil are natura juridică a denunţării unilaterale, reglementate de art. 1276 din Codul civil.

5.2 Exercitarea dreptului de a revoca (denunţa unilateral) contractul de expediţie

În privinţa exercitării dreptului de a revoca (denunţa unilateral) contractul de expediţie, art. 2065
din Codul civil reglementează:
a) titularul dreptului de a revoca (denunţa unilateral) contractul de expediţie: comitentul
b) o limită temporală în care poate fi exercitat dreptul de a revoca (denunţa unilateral)
contractul de expediţie: până la încheierea, de către expeditor, a contractului de transport
c) două obligaţii care se nasc în sarcina comitentului care şi-a exercitat dreptul de a
revoca (denunţa unilateral) contractul de expediţie: (1) obligaţia de a plăti expeditorului
cheltuielile efectuate în executarea contractului de expediţie şi (2) obligaţia de a plăti
expeditorului o compensaţie pentru diligenţele depuse. (compensaţia poate fi interpretată ca
având natura juridică a unei remuneraţii pentru serviciile prestate de comitent până la
revocarea contractului).

6. Angajarea răspunderii contractuale fundamentată pe contractul de expediţie

Dispoziţiile speciale ale Codului civil referitoare la contractul de expediţie reglementează doar
anumite aspecte ţinând de angajarea răspunderii. Astfel, este vizată răspunderea expeditorului
pentru fapte ale altei persoane, respectiv pentru faptele transportatorului cu care, în executarea
contractului de expediţie, a încheiat contractul de transport. De asemenea, este reglementat
termenul de prescripţie pentru acţiunile derivând din contractul de expediţie.

6.1 Situaţiile care pot antrena răspunderea expeditorului pentru faptele transportatorului

Codul civil consacră, cu caracter special în materia contractului de expediţie, trei situaţii în care
poate fi atrasă răspunderea expeditorului pentru faptele transportatorului:
a) situaţia în care expeditorul şi-a asumat obligaţia de predare a bunurilor la locul de destinaţie
(art. 2067 alin. (2) din Codul civil)
b) situaţia în care expeditorul a manifestat neglijenţă în executarea expediţiei, în special în ceea
ce priveşte preluarea şi păstrarea bunurilor, alegerea transportatorului ori a expeditorilor
intermediari (art. 2068 din Codul civil)
c) situaţia nerespectării indicaţiilor comitentului referitoare la modul de transport ce priveşte
modul de transport (art. 2068 din Codul civil)
Observaţii:
1) având în vedere aplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la contractul de comision şi
a celor referitoare la contractul de mandat, în materia contractului de expediţie,
 răspunderea expeditorului pentru fapte ale transportatorului sau ale altor
persoane cu care a încheiat contracte în executarea contractului de expediţie
poate să intervină şi atunci când:
a) a contractat cu persoane a căror insolvabilitate i-a fost cunoscută sau ar fi
trebuit să îi fie cunoscută la data încheierii contractului cu acestea (art. 2021
din Codul civil)
b) şi-a asumat expres obligaţia de a garanta pe comitent de executarea
obligaţiilor terţilor (art. 2052 din Codul civil)
2) distinct de răspunderea expeditorului pentru fapte ale persoanelor cu care a
încheiat contracte în executarea contractului de expediţie, poate fi angajată
răspunderea expeditorului şi pentru fapte ale persoanelor pe care şi le-a
substituit. O astfel de situaţie este aceea când substituirea nu a fost autorizată de
comitent (art. 2013 alin. (4) din Codul civil). În plus, comitentul are acţiune
directă împotriva persoanei pe care expeditorul şi-a substituit-o (art. 2013 alin. (6)
din Codul civil).

6.2 Situaţia asumării obligaţiei de predare a bunurilor la destinaţie

Această situaţie permite angajarea răspunderii expeditorului pentru neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare, de către transportator, a obligaţiei de predare a bunurilor la destinaţie, a
obligaţiei de a respecta termenul de transport7 şi a obligaţiei de conservare8 a acestora. Se
încadrează în această categorie orice faptă a transportatorului soldată cu pierderea, avarierea sau
deteriorarea bunurilor ori cu întârzierea transportului.

Pentru a fi angajată răspunderea expeditorului pentru faptele transportatorului trebuie să fie

îndeplinite următoarele condiţii:
a) să existe situaţia premisă: asumarea, de către expeditor, a obligaţiei de predare a
bunurilor la destinaţie
b) să fie îndeplinite toate condiţiile răspunderii contractuale în persoana transportatorului.

6.3 Situaţia neglijenţei în executarea expediţiei

Această situaţie permite angajarea răspunderii expeditorului pentru orice faptă a transportatorului
soldată cu pierderea, pieirea, sustragerea, stricăciunea bunurilor ori cu întârzierea transportului.

Pentru a fi angajată răspunderea expeditorului pentru faptele transportatorului trebuie să fie

îndeplinite următoarele condiţii:
a) să existe situaţia premisă: existenţa unei neglijenţe a expeditorului în executarea
expediţiei. Codul civil exemplifică, în art. 2068, sub ce aspecte s-ar putea manifesta
neglijenţa, respectiv: preluarea şi păstrarea bunurilor, alegerea transportatorului ori a
expeditorilor intermediari).
b) să fie îndeplinite toate condiţiile răspunderii contractuale în persoana transportatorului.

7
Obligaţia de predare este indisolubil legată de obligaţia de a respecta termul de trasport.
8
Potrivit art. 1485 din Codul civil, obligaţia de predare implică, în mod necesar şi obligaţia de conservare a
bunurilor.
6.4 Situaţia nerespectării indicaţiilor comitentului referitoare la modul de transport

Această situaţie constituie un caz particular al neglijenţei în executarea expediţiei.

Reglementarea sa distinctă se justifică prin aceea că în cazul nerespectării indicaţiilor
comitentului referitoare la modul de transport, în principiu, cazul fortuit nu constituie o cauză
exoneratoare de răspundere. Prin excepţie, cazul fortuit are efect exonerator de răspundere dacă
expeditorul dovedeşte că pierderea, pieirea, sustragerea, stricăciunea bunurilor ori cu întârzierea
transportului ar fi intervenit chiar dacă ar fi respectat instrucţiunile comitentului.

6.5 Termenul de prescripţie pentru acţiunile derivând in contractul de expediţie

Potrivit art. 2071 din Codul civil, în privinţa termenului de prescripţie pentru acţiunile derivând
din contractul de expediţie pot fi identificate: o regulă şi o excepţie.

Ca regulă: termenul de prescripţie este de 1 an, socotit din ziua predării bunurilor la locul de
destinaţie sau din ziua în care ar fi trebuit să se facă predarea lor

Prin excepţie: termenul este de 18 luni, dacă acţiunea se referă la transporturi al căror punct de
plecare sau de destinaţie se află în afara Europei.