Funcţiile sinusurilor paranazale

 Functia de incalzire a aerului-e in corelatie irecta cu cea de respiratie si cu

particularitatile aanatomice a foelor nazale.Curentul de aer inspirat parcurge calea sa
spre nazofaringe in forma de curba.Acest fapt permite nu numai incalzirea lui,ci si
umezirea.Reverberatiileintre pereti produc si ele la rindul lor caldura.De retinut:toate
sinusurile paranazale contin aer incalzit s la miscarea curentului de aer prin meatul
nazal se produce efectul”pulverizatorului”.Aerul cald din sinus se inlocuieste cu cel
rece.Acest efect ia permis lui Proetz sa propuna metoda de introducere a
medicamentelor in sinus.In afara de aceasta,la incalzirea aerului contribuie tesutul
vascular cavernos care se mareste volum si degaja caldura la circuitul sanguin.Aerul
inspirat cu o temperatura joasa in nazofaringe are mai mult de 30gr.C,iar in bronhii-
37gr.C.Acest fapt permite functionarea normala a epiteliului alveolelor pulmonare.
 Functia fonatorie-vocea cintata sau vorbita depinde intro masura foarte mare de starea
foselor nazale si a sinusurilor paranazale.In caz de obstructie nazala se constata o
rinolalia inchisa si invers-in unele afectiuni,paralizii ale valulu palatin se atesta
rinolalia deschisa.Nasul impreuna impreuna cu sinusurile paranazale si bucofaringele
ii confera vocii un caracter individual si bine determinat.
 Functia de purificare- aceasta functie se bazeaza pe mecanismul de filtrare cu ajutorul
vibrizelor;factorii bacteriostatici cu ajutorul enzimelor si lizozimelei si a
gamoglobulinelor;pe activitatea ciliara.
 Factorul imunologic al mucoasei
 Rolul cililor.

ANATOMIA SINUSURILOR PARANAZALE

Sinusurile paranazale reprezintă nişte cavităţi aerate cu sediul în grosimea osului frontal, maxilar, sfenoid şi etmoid.
De regulă sunt 8 sinusuri, câte 4 din fiecare parte. Toate sinusurile care se deschid în meatul nazal mediu formează
grupul anterior, iar cele ce se deschid în meatul nazal superior — grupul posterior.
Sinusul maxilar (antrul Highmore). Este cel mai mare dintre toate sinusurile paranazale. El poate fi comparat cu o
piramidă triunghiulară, a cărei bază îi serveşte drept perete median şi este formată de peretele lateral al fosei nazale,
vârful fiindu-i orientat spre osul malar. Fosei canine (reper operatoriu) îi corespunde peretele anterior. Peretele
superior separă sinusul maxilar de cavitatea orbitară. Peretele posteroinferior corespunde foselor infratemporale şi
pterigomaxilare. După volumul său sinusul maxilar variază. Se întâlnesc indivizi la care volumul acestui sinus poate
ajunge la 30 cm3. în medie volumul e de 6—12 cm 3. Sinusul comunică cu nasul prin orificiul ce se deschide în meatul
nazal mediu. La sugari el prezintă o fisură turtită de sus în jos, care până la 2 ani se lărgeşte în direcţia
anteroposterioară. în peretele anterior sunt situaţi dinţii permanenţi, după ieşirea cărora sinusul cunoaşte o dezvoltare
mai rapidă până la 15 ani. Rădăcinile premolarilor şi molarilor au legătură cu acest sinus şi pot pro voca inflamaţia lui
— sinuzita odontogenă.
Sinusul frontal e situat în grosimea osului cu acelaşi nume, are o mărime, formă şi dezvoltare ce prezintă multiple
varietăţi individuale. La naştere acest sinus lipseşte. Dezvoltarea sa e mai intensivă la vârsta de 4—6 ani şi se termină
la 20—25 ani. La unii indivizi putem constata o hipoplazie a unuia sau ambelor sinusuri ori, mai rar, lipsa completă a
lor. Peretele anterior e cel mai gros. Peretele inferior ce-1 desparte de orbită e subţire şi permite trecerea infecţiei în
orbită prin distrugerea lui. Peretele posterosuperior desparte acest sinus de fosa craniană anterioară. Găsindu-se în
vecinătate cu dura mater, la afectarea acesteia pot surveni complicaţii intracraniene respective. Sinusul stâng şi cel
drept se despart de septul intersinuzal. Comunicarea lor cu meatul nazal mediu se face prin canalul nazofrontal.
Labirintul etmoidal prezintă o formaţiune osoasă cu multiple cavităţi aerate (8—12) situate de o parte şi de alta a
cavităţii nazale în adâncitura frontală spre corpul osului sfenoid. Mijlocul acestui labirint îl formează o lamă
perpendiculară ce participă la despărţirea cavităţii nazale în două fose, iar în partea superioară despică lama ciuruită
având ca vârf crista galii. Feţele interne ale etmoidului participă la formarea peretelui lateral al foselor nazale cu
cornetele şi meaturile nazale descrise mai sus. Feţele laterale (externe) participă la formarea peretelui intern al orbitei
prin intermediul lamei papirocee.
Grupul celular din punct de vedere clinic e împărţit în 3 părţi: anterior, mediu şi posterior. Grupul de celule
posterioare, în funcţie de pneuma-tizarea lor, pot contacta cu nervul optic. La nou-născuţi celulele etmoidale sunt
foarte mici. Aproximativ la 7 ani ele, mărindu-se în volum, se osifică.
însemnătatea clinică a acestui labirint este determinată de localizarea lui: deasupra sinusului maxilar, sub cel frontal şi
înaintea sfenoidului, precum şi de legătura directă cu orbitele şi fosa craniană anterioară.
Sinusul sfenoidal este situat în osul sfenoid retronazal şi înaintea apofizei bazilare a occipitalului, deasupra
rinofaringelui. Are 6 pereţi: anterior, posterior, superior, inferior, extern şi intern. Peretele anterior este prezentat de o
zonă etmoidală şi o zonă nazală ; peretele posterior, care este în raport cu apofiza bazilară a occipitalului; peretele
superior, deasupra căruia e situată şaua turcească şi chiasma optică ; peretele inferior ce constituie o porţiune din bolta
faringelui; peretele extern vecin cu nervul optic, artera carotidă şi sinusul cavernos ; peretele intern format de septul
intersinuzal.
Vascularizarea sinusurilor pa rana za le. Sinusurile maxilare primesc sânge din arterele maxilară internă, infraorbitală,
sfenopalatină şi palatină descendentă. Sinusul frontal este irigat de artera posterioară a nasului şi de cea oftalmică;
sinusul etmoidal — de arterele etmoidale anterioare şi posterioare. Venele se revarsă în aceleaşi direcţii cu venele
nasului. Iner-vaţia senzitivă este asigurată de nervul trigeminal.