Corpii straini ai nasului. Rinolitiaza Diag.

trat
Corpii străini ai foselor nazale în majoritatea cazurilor se întâlnesc la copiii mici, deoarece ei introduc în gură, nas
diferite obiecte (nasturi, boabe, hârtie, sâmburi etc.). Aceşti corpi străini ai foselor nazale pot avea diferită mărime şi
provenienţă (organici, anorganici). Predomină corpii străini exogeni introduşi prin narine, sau mai rar în caz de
traume. Corpii străini endogeni pot nimeri în nas în timpul vomitărilor sau dereglărilor actului de deglutiţie. Corpii
străini vii prezintă o raritate.
Simptomatologie. Prezenţa corpilor străini în nas duce la incomodităţi locale, care se manifestă prin strănut, gîdilituri,
senzaţii neplăcute, simţ de ceva străin cu dereglări ale respiraţiei. La prezenţa mai îndelungată a corpilor străini poate
apărea rinoree acvatică.
Corpii străini posttraumatici sunt însoţiţi de simptomatologia caracteristică traumatismului respectiv (lezarea
ţesuturilor, prezenţa fracturilor, hemoragiei etc).
Diagnostic. Rinoscopia anterioară după badijonarea sau pulverizarea mucoasei cu vasoconstrictoare (Sol. Ephedrini
hydrochloridi 1 — 3% ; Sol. Adrenalini hydrochloridi 0,1 % ; Halazolini 0,1 %) uşurează descoperirea vizuală sau
prin palparea corpului străin cu o sondă butonată. Traumatismele cu prezenţa corpilor străini cer şi un examen
roentgenologic pentru descoperirea schimbărilor suspecte ale sistemului osos.
Tratament. Corpii străini se extrag cu ajutorul oricărui instrument accesibil pentru această manoperă. E necesar să
evităm împingerea corpului străin prin coane în căile respiratorii inferioare şi lezarea mucoasei cavităţii nazale care
provoacă hemoragie.
Folosirea anestezicelor poate fi sub formă de badijonare-pulverizare cu aplicarea soluţiei de cocaină sau dicaină de 1
—3% ori soluţiei de lidocaină în funcţie de vârstă. La copiii nedocili sau în caz de traume putem aplica anestezia
potenţată sau generală.
Fig. 20. Extragerea unui corp străin din nas
Rinolitiaza
Rinolitul prezintă un corp străin, ce se formează în fosele nazale.
Etiologic Formarea rinoliţilor nu e conccetizată pe deplin. Se consideră că apariţia lor e determinată de prezenţa
pulberilor de diferită origine (făină, ciment, cărbune) alipiţi de pereţii cavităţii nazale în cazurile unor fose înguste şi
cu factori locali care scad evacuarea lor spre nazofa-ringe (deviaţia septului, sau prezenţa unei cruste, rinite etc). Mai
rar pot avea la bază un mic corp străin neextras la timp. în jurul acestor corpus-culi se depun săruri din mucozitatea
nasului şi din lacrimi. Instalarea infecţiei accelerează acest proces.
Anatomie patologică. Mărimea, forma, culoarea şi consistenţa rinoliţilor pot varia individual. Suprafaţa lor e
neregulată, uneori cu ramificări corespunzătoare ale meaturilor nazale, ei pot fi friabili şi duri. în componenta lor
predomină sărurile de calciu şi compuşii organici.
Simptomatologie. Uneori rinoliţii nu prezintă o simptomatologie bine determinată mulţi ani. Când se măresc în
volum, ei provoacă insuficienţă respiratorie, senzaţia prezenţei unui corp străin, rinoree unilaterală, cacosmie.
Presiunea lor asupra mucoasei dereglează trofica, apare un secret purulent cu miros fetid unilateral. Uneori apar striuri
sanguine.
Diagnostic. Rinoscopia anterioară nu întotdeauna poate descoperi rinolitul, mai ales pe cei alipiţi de septul nazal în
partea sa posterioară. In aceste cazuri folosim palparea cu un stilet, după anemizarea mucoasei şi toaleta cavităţii
nazale. Astfel putem aprecia caracterul suprafeţei, mărimea, mobilitatea, consistenţa. în cazurile dificile se recurge la
roent-genografie, care ajută şi la aprecierea schimbărilor din sinusuri.
Tratament. Este necesară extragerea rinoliţilor la rinoscopia anterioară prin narine, iar dacă ei sunt mari — în prealabil
se sfărîmă.